TEMA 5.

POLITICA MONETARĂ A UE

1. Zona euro, componenţă, criterii, avantajele şi dezavantajele monedei euro

2. Bugetul UE, principiile elaborării bugetului
Toate statele membre ale UE fac parte din Uniunea Economică şi Monetară (UEM), care poate fi
considerată o etapă avansată a integrării economice bazate pe o piaţă unică. UEM presupune
coordonarea strînsă a politicilor economice şi fiscale, iar în cazul ţărilor care îndeplinesc anumite
condiţii presupune şi existenţa unei politici monetare unice şi a unei monede unice – euro. În termeni
practici, UEM înseamnă:

 Coordonarea elaborării politicilor economice între statele membre

 Coordonarea politicilor fiscale, în special prin stabilirea de limite pentru datoria şi
deficitul public
 O politică monetară independentă coordonată de Banca Centrală Europeană (BCE)
 Moneda unică şi piaţa unică
Euro este moneda unică adoptată (pînă în acest moment) de 17 state membre ale Uniunii Europene care,
împreună, formează zona euro. Introducerea monedei euro în 1999 a reprezentat un pas important pentru
integrarea europeană. A fost, de altfel, şi unul dintre succesele sale majore: cetăţeni europeni din cele 17
ţări folosesc moneda unică şi se bucură de avantaje care se vor extinde pe măsură ce şi alte ţări vor
adopta moneda euro.
În momentul lansării, la 1 ianuarie 1999, euro a devenit noua monedă oficială a 11 state membre.
La început, euro a fost introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de operaţiuni de plată care nu
implicau bancnote şi monede, precum şi în scopuri contabile, în timp ce vechile monede, considerate
subunităţi ale euro, continuau să fie folosite pentru efectuarea de plăţi în numerar. Ulterior, la 1 ianuarie
2002, euro a fost introdus sub formă de bancnote şi monede. Euro nu este moneda tuturor statelor
membre. Două ţări (Danemarca şi Regatul Unit) au optat pentru clauza de neparticipare prevăzută în
Tratat, iar restul (majoritatea noilor state membre şi Suedia) nu au îndeplinit criteriile stabilite în vederea
adoptării monedei unice. În momentul în care le vor îndeplini, monedele lor naţionale vor fi înlocuite de
euro.

ŢĂRILE MEMBRE ALE ZONEI EURO

BELGIA, GERMANIA, IRLANDA, SPANIA, FRANŢA, ITALIA, LUXEMBURG, ŢĂRILE

1999
DE JOS, AUSTRIA, PORTUGALIA ŞI FINLANDA
2001 GRECIA
2002 INTRODUCEREA BANCNOTELOR ŞI MONEDELOR EURO
2007 SLOVENIA
2008 CIPRU, MALTA
2009 SLOVACIA
2011 ESTONIA

1
 Toate statele membre ar trebui să introducă moneda euro, însă doar atunci cînd economia lor este
pregătită. De aceea, ţările care au aderat la UE în 2004 şi în 2007 intră treptat în zona euro. Danemarca
şi Regatul Unit, pe de altă parte, nu utilizează această monedă datorită unor acoduri politice speciale.
Pentru aderarea la Zona Euro, fiecare stat membru trebuie să întrunească cîteva criterii, numite şi
criterii de convergenţă. Acestea sunt:

1. Stabilitatea preţurilor: Statele membre trebuie să realizeze un grad ridicat de stabilitate a preţurilor la
bunuri şi servicii;
2. Rata dobînzilor: Rata medie de inflaţie trebuie să nu depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale
media primelor 3 state care înregistrează cele mai bune performanţe economice.
3. Deficitele: Deficitul nu trebuie să depăşească 3% din PIB.
4. Stabilitatea ratei de schimb: Rata de schimb a valutei naţionale trebuie să fie stabilă pentru cei doi ani
anteriori.
5. Datoria publică: nu poate depăşi 60% din PNB;

Faptul că o mare parte a Uniunii are euro ca monedă naţională a fost de un real folos în timpul crizei: a
permis UE să reacţioneze la criza creditelor într-un mod coordonat şi a oferit mai multă stabilitate. De
exemplu, BCE a putut reduce rata dobînzilor pentru întreaga zonă euro, evitîndu-se fixarea de către
fiecare ţară a propriei rate de schimb. În prezent, băncile europene pot să acorde sau să primească
împrumuturi de la alte bănci în aceleaşi condiţii. Peste 60% din cetăţenii UE folosesc zilnic euro.
Moneda unică prezintă avantaje pentru toţi: costurile de schimb valutar în cazul călătoriilor sau al
tranzacţiilor comerciale efectuate în zona euro au dispărut; în cele mai multe cazuri, costurile asociate
plăţilor transfrontaliere au dispărut sau au scăzut dramatic; consumatorii şi întreprinderile pot compara
mai uşor preţurile, ceea ce stimulează concurenţa. Adoptarea monedei unice pentru statele membre UE
poate aduce şi alte avantaje, dar şi dezavantaje:

Dintre avantajele monedei unice mai putem menţiona:

 Creşterea concurenţei;
 Impunerea aceloraşi norme şi activităţi bancare (acordarea de credite şi depozite băneşti)
 Reducerea costurilor tranzacţiilor;
 Reducerea riscului financiar;
 Rate mai scăzute ale dobînzii;
 Stabilitatea preţurilor.

Dintre dezavantajele monedei unice putem menţiona:

 Costurile legate de trecerea la moneda unică;
 Creşterea costurilor sociale;
 Creşterea preţurilor care trebuie să atingă media europeană.
Odată cu apariţia monedei euro, responsabilitatea politicii monetare a revenit Băncii Centrale
Europene (BCE), entitate independentă creată în acest scop, şi băncilor naţionale ale statelor membre

2
 care au adoptat euro. Împreună, acestea formează Eurosistemul. Statele naţionale sunt obligate după
aderare la Uniunea Monetară sau chiar în perioada de admitere, să-şi coordoneze în totalmente politicile
sale valutare şi financiare cu cele comunitare. În caz de microcrize economice, catastrofe naturale sau
alţi factori obiectivi sau subiectivi, statele membre vor ajuta statul care a avut de suferit cu scopul ca
criza dată să nu se extindă în spaţiul comunitar.
Zona euro constituie, în sine, o garanţie pentru stabilitatea preţurilor. BCE fixează ratele dobînzilor
de referinţă la niveluri menite să menţină inflaţia în zona euro sub 2%, pe termen mediu. De asemenea,
gestionează rezervele valutare ale UE şi poate interveni pe pieţele de schimb valutar pentru a influenţa
cursul de schimb al euro. Banca Centrală Europeană (BCE) are dreptul exclusiv de a autoriza emisia de
bancnote euro de către băncile naţionale ale ţărilor din zona euro. Responsabilitatea privind producerea şi
punerea lor în circulaţie revine băncilor naţionale. Volumul de monede emise de către statele membre din
zona euro este aprobat anual de către BCE, iar monetăriile naţionale sunt însărcinate cu producerea
acestora.
Principalul organ care supraveghează elaborarea şi implimentarea politicilor comunitare,este Comisia UE.
Ea are dreptul să propună Consiliului UE, excluderea unui stat din spaţiul monetar comunitar. Banca
Centrală Europeană, prin intermediul Comisiei UE are posibilitatea de a :
 Avertiza un stat în cazul în care acesta a încălcat parţial sau total una din obligaţiile sale;
 De a sancţiona în cazul în care un stat încalcă sistematic îndatoririle sale faţă de comunitate.
Bancnotele au acelaşi desen în toate ţările din zona euro. Monedele au un desen comun pe o faţă şi un
desen specific fiecărui stat pe cealaltă. Simbolul monedei euro a fost inspirat de litera grecească epsilon,
totodată, este şi prima literă a cuvîntului „Europa” scris în alfabetul latin, iar cele două linii paralele care
îl străbat simbolizează stabilitatea. Diferitele forme, culorile contrastante şi elementele în relief ajută
populaţia – inclusiv persoanele cu deficienţe de vedere – să recunoască diversele tipuri de bancnote
euro. Există bancnote de 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 de euro. Acestea includ o serie de elemente de
securitate precum filigranul, firul de siguranţă şi folia cu hologramă, care au scopul de a preveni
falsificarea şi de a ajuta la recunoaşterea bancnotelor autentice.
De asemenea, au fost elaborate specificaţii tehnice avansate pentru monedele euro în aşa fel încît
să fie extrem de greu de reprodus prin mijloace ilegale, în special monedele de 1 şi 2 euro. Cele opt
tipuri de monede variază ca dimensiune, culoare şi grosime în funcţie de valoare, respectiv 1, 2, 5, 10,
20 şi 50 de cenţi, 1 euro şi 2 euro.
Pe lîngă faptul că facilitează călătoriile, o monedă unică este un element pozitiv şi din punct de
vedere economic şi politic. Cadrul în care este administrat euro face din moneda europeană o monedă
stabilă, cu un nivel scăzut al inflaţiei şi cu rate ale dobînzilor reduse, contribuind la soliditatea finanţelor
publice. De asemenea, moneda unică este un complement logic al pieţei unice, a cărei eficienţă creşte.
Folosirea unei monede unice măreşte transparenţa preţurilor, elimină costurile de schimb monetar, pune
în mişcare mecanismele economiei europene, facilitează comerţul internaţional şi consolidează poziţia

3
UE pe scena internaţională. Dimensiunea şi forţa zonei euro oferă o mai bună protecţie împotriva
şocurilor economice externe, precum creşterile neprevăzute ale preţului petrolului sau turbulenţele de pe
piaţa valutară.
În acelaşi timp, trebuie să menţionăm că moneda euro reprezintă pentru cetăţenii Uniunii un
simbol tangibil al identităţii lor europene, de care se pot simţi din ce în ce mai mîndri, pe măsură ce zona
euro se extinde şi îşi multiplică avantajele pentru statele membre actuale şi viitoare.

*2*
Bugetul anual al Uniunii Europene se ridică la peste 133,8 miliarde de euro. Deşi este o sumă
importantă, ea nu reprezintă decât aproximativ 1% din veniturile generate de statele membre în fiecare
an, sau 235 de euro pe cap de locuitor. În mare parte, bugetul european este consacrat măsurilor menite
să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor şi comunităţilor din UE. Se au în vedere, în special, regiunile mai
puţin dezvoltate şi grupurile sociale defavorizate, dar şi măsurile destinate să creeze mai multe locuri de
muncă şi să genereze creştere economică în UE.
UE are un buget autonom şi veniturile sale provin din trei surse mari:
a) taxele vamale percepute la frontierele externe ale UE asupra produselor importate din ţările
terţe
b) fracţiunea (1,4 % începînd din 1986) din TVA percepută de către statele membre
c) cotă proporţională din Produsul Naţional Brut (PNB) al statelor membre
Cca 70 % din resursele UE provin din contribuţiile Germaniei, Franţei, Marii Britanii şi Italiei (pentru
anul 2010, 19,5% din veniturile Uniunii provin din Germania, 18% din Franţa, 13,9% din Italia, 10,4%
din Marea Britanie şi 9,6% din Spania). Cea mai mare parte a fondurilor sunt alocate politicilor de
coeziune socială şi dezvoltare durabilă, asistenţă financiară şi politica de mediu. Bugetul comunitar este
îndreptat şi pentru :
1. Buna funcţionare administrativă şi tehnică a instituţiilor UE.
2. Acoperirea financiară a politicilor comunitare.
3. Ajutoare financiare UE acordate statelor terţe.
4. Participarea la operaţiuni militare şi operaţiuni postconflict.
Bugetul pentru 2008 presupunea şi compensaţii pentru România şi Bulgaria în valoare de 0,1 % din
bugetul comunitar.
Deciziile privind stabilirea şi alocarea bugetului UE se iau în cadrul unui proces democratic.
Comisia Europeană stabileşte anual priorităţile pentru fiecare program şi domeniu politic, dar
Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene sunt cei care decid asupra planificării cheltuielilor
pentru anul următor. După cheltuirea bugetului, Comisia trebuie să prezinte Parlamentului European un
raport privind modul în care au fost utilizate fondurile europene. De asemenea, cheltuielile fac obiectul
unui raport elaborat de Curtea de Conturi Europeană. Comisia Europeană este responsabilă de execuţia

4
bugetului pe parcursul întregului an bugetar. Fondurile trebuie cheltuite în cursul anului pentru care au
fost prevăzute. Cu anumite condiţii, acestea pot fi amânate în anul următor. Bugetul UE pentru 2010 a
cvonstituit 141,4 miliarde de euro (în angajamente) şi 122,9 miliarde de euro (în plăţi).

Principiile elaborării proiectului bugetar :

1. Unitate – ceea ce presupune că toate veniturile şi cheltuielile tutror instituţiilor comunitare sunt văzute
în ansamblu.
2. Universalitate-veniturile acoperă toate cheltuielile
3. Anualitate – bugetul UE este adoptat anual reieşind din perspectivele financiare multianuale.
4. Transparenţa – toate etapele elaborării şi documentele finale sunt prezentate publicului larg. Varianta
finală este publicată în jurnalul oficial UE, unde sunt traduse şi autorizate în toate limbele UE.
5. Echilibrul – în procesul elaborării trebuie de luat în calcul toate veniturile şi cheltuielile UE, astfel încît
să nu existe sectoare neacoperite.
6. Unitatea de cont – toate cheltuielile şi veniturile UE se calculează exclusiv în euro.
7. Gestionarea bugetară – este atribuită Parlamentului UE şi Curţii de Conturi.
Procedura de adoptare a bugetului comunitar :
1. Anual, toate instituţiile UE trebuie să elaboreze un proiect în care să fie prevăzut expres cheltuielile şi
veniturile acestora. Proiectul dat va fi prezentat Comisiei UE pînă în data 1 iulie.
2. În baza acestor proiecte, Comisia elaborează un anti proiect în care sunt prevăzute cheltuielile şi
veniturile UE pentru 1 an bugetar, la fel Comisia UE are dreptul să propună modificări, raţionalizări şi
adaosuri.
3. Anti proiectul Comisiei se prezintă Consiliului pînă în data de 1 septembrie. Consiliul folosind metoda
codeciziei împreună cu Parlamentul, discută şi se pronunţă asupra proiectului dat în prima lectură. Pînă la
data de 5 octombrie trebuie să aibă loc cel puţin o şedinţă.
4. Consiliul votează prin majoritatea calificată anti proiectul, acesta transformîndu-se în proiect bugetar.
5. Proiectul bugetar este transmis Parlamentului european care în maxim 45 de zile trebuie să se pronunţe
asupra proiectului.
În cazul reîntoarcerii proiectului la Consiliu, acesta are la dispoziţie 15 zile pentru a propune un nou
proiect. Dacă Consiliul prin majoritatea calificată acceptă modificările, proiectul se reîntoarce în
Parlament. Parlamentul are la dispoziţie 15 zile pentru a se pronunţa asupra noului proiect prin :
-repspingere ;
-adoptare ;
-amendament.

Bibliografie:
Dandiş Nicolae, Extinderea şi Politica de Vecinătate a Uniunii Europene, Chişinău, 2008
http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/index_ro.htm
http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/adoption/index_ro.htm
http://europedirect.cdimm.org/politici.htm
5