T A B O R

Tradiţie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română

Anul V, nr. 10
Ianuarie 2012
 Theologica
Comunicare versus comuniune.
Marginalii social-teologice despre internet

RADU PREDA

C ă epoca noastră poartă printre alte nume şi pe acela de „eră a comunicării”, nu este o noutate.
Cu toate acestea, comunicarea nu este un termen univoc, adică nu se bucură de o semantică
lipsită de divergenţe. În timp ce pentru unii comunicarea este însăşi fundamentul şi caracteristica
modelului social modern, pentru alţii acelaşi fenomen comunicaţional trezeşte suspiciuni, de la
text la pretext nefiind decât un pas. Ceea ce într-o lectură este constitutiv pozitiv, poate fi în altă
interpretare latent periculos. Poziţiile sunt între timp şi mai profund polarizate de prezenţa din
ce în ce mai greu de ignorat a internetului. Consecvent, reţeau virtuală este pentru unii un semn
de vitalitate a sistemului vascular social, în vreme ce pentru alţii net-ul este traducerea digitală a
şerpilor care, cu perfidie unduitoare şi forţă de constrângere, pun stăpânire pe om, omorându-l,
asemeni nefericitului Laocoon şi celor doi fii ai săi. Dacă pentru o parte domină avantajele comu-
nicării electronice, de la costuri reduse la viteză, pentru cealaltă parte importantă este demasca-
rea, cât mai este timp, a pericolului dictaturii digitale. În afara gândirii la extreme, cert este că, ne
spun specialiştii din domeniu şi sociologii, dar şi psihologii sau medicii, folosirea intensă a inter-
netului, în variate moduri şi scopuri, are efecte nemijlocite asupra noastră, cele mai serioase fiind
adicţiile de tip nou, de la jocurile online la pseudo-socializarea virtuală. Una peste alta, internetul
îşi arată, ca oricare descoperire tehnică majoră, ambivalenţa, fapt ce confirmă necesitatea discer-
nământului în utilizarea acestuia. Prima parte a marginaliilor social-teologice despre internet este
dedicată tocmai raportului dintre ce se câştigă şi cât se pierde prin utilizarea intensă a mediului
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

virtual. A doua parte încearcă o recuperare teologică şi practică a comunicării digitale, oferind
câteva repere şi exemple. În continuare este prezentat documentul din octombrie 2011 aprobat
de Sinodul Bisericii Ortodoxe din America cu privire la comportamentul clericilor în reţelele de
socializare. La orizontul bibliografic cunoscut, este primul document de acest fel şi pe o astfel de
temă în spaţiul ortodox. În loc de concluzii, formulate sub forma a cinci teze, revenim la dilema de
a folosi sau nu internetul în misiunea şi pastoraţia Bisericii, dar şi la paradoxul comunicării fără
comuniune pe care mediul virtual îl încurajează, trăsătura cea mai problematică a acestui mijloc
pe cât de atotprezent pe atât de dificil de gestionat.

55
 Radu Preda

Pentru cei care doresc să aprofundeze subiectul, bibliografia selectivă de la final oferă
Theologica
câteva repere utile, unele chiar indispensabile. Notele de subsol din studiul de faţă se limitează
la indicarea surselor electronice de informaţii. Datele celei mai recente accesări sunt precizate la
fiecare adresă în parte.

CE CÂŞTIGĂM ŞI CÂT PIERDEM: AMBIVALENŢA COMUNICĂRII ELECTRONICE

Modificările survenite pe harta geopolitică a Africii de Nord şi parţial în Orientul Apropiat,
rolul decisiv jucat de mijloacele de comunicare, de la internet la telefonia mobilă şi mass-media,
severitatea cenzurii electronice a foştilor dictatori dar şi cea practicată în continuare de guvernele
totalitare, violenţele de stradă din Londra sau flash-mobing-urile din SUA, toate au în comun
un element definitoriu: folosirea intensă a reţelelor de socializare. Cât mai succint şi pe înţeles,
acestea sunt platforme electronice prin care se schimbă mesaje, dar şi imagini sau chiar filme de
câteva minute. Forţa lor de impact este dată de două aspecte. Primul vizează numărul mare de
utilizatori, doar în România cei care folosesc reţeaua Facebook1 fiind de aproape 4 milioane, ceea
ce nu este chiar mult în comparaţie cu cele aproape 700 de milioane la nivel mondial. Pentru
a avea o imagine mai precisă asupra anvergurii fenomenului, iată şi alte cifre: reţeaua chineză
Renren2 are 130 de milioane de utilizatori, cu precădere studenţi; în spaniolul Tuenti3 îşi comuni-
că unii altora informaţiile aproape 10 milioane de utilizatori; platforma japoneză Mixi4 are 30 de
milioane de înregistraţi; platforma franceză Skyrock5 numără peste 20 de milioane de fideli; cea
mai mare reţea rusească de socializare, Odnoklassniki6, se laudă cu mai bine de 45 de milioane de
utilizatori; depăşind de câteva ori numărul locuitorilor ţării de origine, Belgia, platforma Netlog7
este preferata a peste 75 de milioane de persoane; reţeaua germană StudiVZ8, concepută mai ales
pentru publicul studios, elevi, studenţi, dar şi cadre didactice, se apropie de limita a 20 de milioa-
ne de utilizatori; în fine, cu o cifră similară se poate lăuda şi reţeaua sud-coreeană de socializare
Cyworld9. Să mai adăugăm faptul că, în prezent, la nivel planetar, există 5 miliarde de utilizatori ai
telefoniei mobile şi peste 2 miliarde de abonaţi la internet. Al doilea aspect, tehnic, este scurtimea
mesajelor, precum în reţeaua Twitter10 (are în jur de 200 de milioane de utilizatori), care permite
transmiterea lor cu rapiditate, indiferent de calitatea legăturii de internet, dată fiind cantitatea
mică de biţi necesară. În cazul blocadei electronice impuse de autorităţi, o astfel de facilitate este
vitală pentru comunicarea cu exteriorul. Acum, dată fiind amploarea pe care o cunoaşte noul me-
diu de comunicare, alături de cele mai vechi, să ne întrebăm ce mutaţii antrenează folosirea inten-
să a mijloacelor tehnice de informare.
În primul rând, aşa cum nu încetează să atragă atenţia sociologii şi filosofii culturii, frecven-
tarea tehnicii cu o intensitate fără precedent în istoria umanităţii nu are cum să nu influenţeze pe
utilizatorii acesteia. Asistăm în cazul reţelelor de socializare, dar nu numai, la o schimbare eviden-
tă a comportamentului personal şi de grup. În medie, un utilizator de Facebook este în reţea apro-
ximativ 15,5 ore pe lună şi accesează cel puţin o singură dată pe zi contul personal. Dacă mai adă-
ugăm consumul, devenit „clasic”, de televizor şi folosirea internetului sub alte forme, de la bloguri
la paginile electronice ale ziarelor şi ajungând la jocuri, omul timpurilor noastre, aflat tot statistic
la o vârstă cuprinsă între 15 şi 45 de ani, este on line pe durata a cel puţin o pătrime din timpul
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

1
Vezi adresa http://www.facebook.com, accesată la 29 octombrie 2011.
2
Vezi pagina în engleză, http://renren-inc.com/en, accesată la 29 octombrie 2011.
3
Vezi adresa http://www.tuenti.com, accesată la 29 octombrie 2011.
4
Se pare că există doar varianta japoneză a saitului, http://mixi.jp, accesată la 29 octombrie 2011.
5
Vezi adresa http://www.skyrock.com, accesată la 29 octombrie 2011.
6
Vezi pagina exclusiv în rusă, http://www.odnoklassniki.ru, accesată la 29 octombrie 2011.
7
Vezi pagina românească a reţelei de socializare, http://ro.netlog.com, accesată la 29 octombrie 2011.
8
Vezi adresa http://www.studivz.net, accesată la 29 octombrie 2011.
9
Vezi adresa http://global.cyworld.com, accesată la 29 octombrie 2011.
10
Vezi adresa http://twitter.com, accesată la 29 octombrie 2011.

56
 Comunicare versus comuniune. Marginalii social-teologice despre internet

unei zile. Orele dedicate acestui tip de comunicare şi de consum de informaţii sunt practic luate

Theologica
din bugetul de timp folosit anterior relaţionării directe, inter-personale. Chiar dacă o bună parte
din munca profesională are nevoie de suportul noilor mijloace, schimbul de date fiind esenţial
pentru instituţii şi companii, ceea ce se întâmplă la nivel strict individual este, totuşi, o deplasare
vizibilă dinspre real spre virtual, dinspre aici spre un acolo imprecis. La nivel de grup, reţelele de
socializare au capacitatea de a crea identităţi colective iluzorii, să antreneze energii care, puse la
un loc, pot genera fenomene greu de stăpânit. Exemplul la îndemână sunt acele invitaţii, voite sau
accidentale, lansate de pe contul personal de Facebook, de pildă, la ziua de naştere. O petrecere
spontană cu 10.000 de musafiri puşi pe harţă, lejermente alcoolizaţi, coborâţi din lumea virtuală
în realitatea nemijlocită reprezintă şi pentru cea mai bine organizată poliţie locală o provocare
serioasă. Ceea ce pentru atingerea unui scop politic, de genul răsturnării unui regim ilegitim sau
abuziv, este un instrument eficace, se dovedeşte în alte contexte o adevărată ameninţare.
Aşa ajungem la a doua mutaţie de substanţă antrenată de noile mijloace de comunicare. Este
vorba despre schimbarea raporturilor democratice dintre putere şi bază, dintre stat şi cetăţenii
lui. Nu s-a vorbit în primăvara lui 2011 despre „revoluţiile Facebook şi Twitter”? Dacă pentru unii
folosirea în exces a internetului poate duce la dezrădăcinarea socială, la „virtualizarea” vieţii, iată
că pentru alţii, angajaţi politic, acelaşi internet este un instrument prin care aspiraţia se traduce în
fapt istoric. Se confirmă şi de data aceasta dialectica inerentă abilităţilor prin care se construiesc
tot atât de multe lucruri pe cât se pot distruge. Rămânând pentru moment la partea pozitivă, este
limpede că modul de a face politică se transformă radical. Comunicarea în timp real, promovarea
prin paginile de internet, imaginile din parlament sau de la dezbateri, opiniile postate pe blogul
personal sau pe Twitter, campaniile de adunare de fonduri şi de simpatizanţi, polemicile cu ad-
versarii ideologici, răspunsul prompt dat acuzaţiilor sau războaiele comunicatelor de presă – toate
acestea au intrat deja în cotidianul politic. Prin aplicarea inclusiv în România, în ciuda rezisten-
ţelor de sistem, a bunelor practici în materie de comunicare şi de transparenţă, de la publicarea
declaraţiilor de avere ale demnitarilor la afişarea tot electronică a documentelor şi deciziilor de
interes public, se schimbă în mod ireversibil mentalitatea nu doar a celor care conduc, dar şi a ce-
lor conduşi. Desigur, omniprezenţa mijloacelor de stocare şi de comunicare a informaţiilor, de la
conturile de email la cardurile bancare sau de sănătate, reprezintă doar un aspect, pe care îl putem
numi utilitar, al noii realităţi digitale. Nu mai este niciun secret că, ilustrând dialectica amintită,
sistemele electronice sunt vulnerabile şi, mai grav, capabile să controleze fără mandat democratic
datele personale, să le manipuleze sau să le folosească în alt scop decât cel declarat. Din păcate,
isteria în jurul fatidicei cifre 666 a compromis la noi dezbaterea serioasă legată de politicile infor-
maţionale ale statului. Or, discuţia aceasta ar trebui reluată şi poziţionată corect, nu toţi politicie-
nii europeni având atâta credulitate de câtă au dat dovadă aleşii noştri şi nici toate Bisericile fiind
atât de supuse braţului secular pe cât s-a străduit să fie Biserica noastră.
Tot sub semnul dialecticii, al amestecului între câştig şi pierdere, stă şi o altă schimbare pe
care merită să o amintim în această sumară panoramă. Rapiditatea accesului la informaţii este,
fără îndoială, marele merit al internetului şi al tuturor aplicaţiilor sale ulterioare, de la cataloagele
electronice ale bibliotecilor la paginile specializate. Mai cu seamă pentru lumea academică săracă,
fără resurse, precum cea de la noi, folosirea internetului este o adevărată binefacere11. Inclusiv
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

reţelele de socializare au un rol informaţional, anunţarea unei conferinţe sau lansări de carte prin
cât mai multe platforme garantând un public dacă nu interesat, cu siguranţă numeros. Cu toate
acestea, ceea ce se petrece de mai bine de două decenii încoace în spaţiul virtual este o schimbare
a ierarhiei informaţiilor cu implicaţii pe măsură. Concret, datorită necesităţii de a folosi motoare-
le de căutare gen Google, indispensabile în oceanul de informaţii pe care internetul le generează
zilnic, mediul de informare devine, conştient sau nu, un selector şi, la rigoare, o cenzură. Simplu
11
Vezi aici, cu titlu de exemplu, adresa proiectului de digitalizare a principalelor biblioteci, muzee şi arhive cultu-
rale din Europa, http://www.europeana.eu/portal, accesată la 30 octombrie 2011.

57
 Radu Preda

spus, reinterpretând modern dilema lui Hamlet, cine nu este în internet, nu există. Se naşte astfel
Theologica
o nouă memorie culturală, la concurenţă cu cea păstrată în cărţi şi săpată în piatră, pictată pe zi-
duri de biserici sau pe pânzele ce umplu muzeele. Din sursă alternativă, internetul ajunge singura
sursă pentru consumatorii grăbiţi şi superficiali, aşa cum gradul de celebritate nu mai este garan-
tat primar de prestaţia artistică sau de impactul ideilor, ci de numărul „prietenilor” din reţelele
de socializare.
În loc de concluzie de etapă, pe scurt, cum ar trebui să ne poziţionăm social-teologic faţă de
tehnica informaţională de azi? Ei bine, să luăm mai întâi act de avantajele oferite: de la eficien-
ţa şi costurile reduse ale transferului de informaţii la gradul sporit de transparenţă apărut între
conducători şi conduşi. În plus, dacă ne gândim la invenţia creştină a codex-ului şi la înlocuirea
papirusului cu pergamentul, dar şi la revoluţia produsă ulterior de tiparul lui Gutenberg, prima
carte tipărită fiind deloc întâmplător Sfânta Scriptură, este limpede că, în lectura creştină a sem-
nelor vremii, noile tehnologii sunt tot atâtea noi mijloace de misiune. În fapt, chiar şi cu întârziere,
prezenţa religioasă în internet şi în reţelele de socializare este din ce în ce mai consistentă. Apoi,
ceea ce însă trebuie să ne preocupe sunt efectele negative, mai ales riscul comunicării fără comu-
niune. Refugiul până la dependenţă într-o lume virtuală şi aderenţa la false comunităţi, pe cât de
mari pe atât de vaporoase, sunt probabil cele mai grave simptome ale consumului iresponsabil
de internet, de comunicare digitală în general. Astfel de năluci generate tehnic nu pot fi de aceea
combătute credibil decât prin redescoperirea lui Hristos, un Dumnezeu personal deloc imaginar,
ci întrupat în istorie, prezent fără întrerupere în Biserica Sa şi gata oricând să devină un adevărat
partener de dialog. Indiferent de reţea!

ÎNTRE VIRTUAL ŞI VIRTUOS: INTERNETUL CA SPAŢIU DE MĂRTURIE

Cred că aici se impune o precizare principială: prezenţa în internet a oamenilor Bisericii (ge-
neric vorbind) nu este o invitaţie la „virtualizarea” religiei prin traducerea tehnică a îndemnului
Mântuitorului, „când doi sau trei sunt conectaţi în numele Meu...”, ci tocmai o cale de a încuraja
redescoperirea nemijlocită a vieţii comunitare fizice. În ciuda diferenţei de suport, mesajul se
supune din punct de vedere religios rigorilor aceleiaşi hermeneutici, motiv de a vedea în internet
nu mai mult decât ceea ce este, adică de a nu ceda formulei lui McLuhan „mediul este mesajul”
(orig. the medium is the message). Practicând o adaptare „din mers”, cum se exprima regretatul
Mitropolit Bartolomeu, el însuşi un om de presă, al datelor Tradiţiei la noile orizonturi culturale,
implicit tehnice, Biserica nu îşi trădează fundamentele, ci doar le pune şi mai mult în evidenţă.
Cum o să vedem mai jos, proiectele de „digitalizare religioasă”, de transfer dinspre realitate către
virtual a unor raporturi imposibil de experimentat impersonal, mediat, sunt doar complementare
la relaţiile deja existente. Aşa cum prin calculator nu se va naşte niciodată viaţa, tot astfel acelaşi
calculator, racordat la reţea, nu va genera de la sine comuniunea. Fără să reprezinte aşadar o al-
ternativă la comunitatea de credinţă, internetul poate fi totuşi, pentru anumite grupuri, un liant
şi, de ce nu, o formă nouă de practicare a „liturghiei de după Liturghie”, un spaţiu al mărturiei şi
al diaconiei sociale. Asumarea şi folosirea acestuia intră în logica datorită căreia creştinii au fost
prezenţi în forum-ul cetăţii antice şi mai sunt încă pe piaţa cărţilor şi a revistelor din modernitate,
la radio sau televiziune.
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

Cu toate acestea, părăsind pentru moment orizontul religios, ceva cu totul aparte intră în
cotidianul nostru odată cu formele electronice de comunicare. Cum am sugerat deja, intimitatea
cu tehnica nu poate fi practicată fără a suporta o serie de modificări în maniera de a gândi, acţiona,
decide sau simţi. Toate acestea se produc datorită caracterului cultural pe care, asemeni naturii
îndomesticite sau alimentaţiei, îl are inclusiv tehnica sau, ar spune unii, mai ales ea. Datorită
vitezei extraordinare cu care se produc înnoirile tehnice, procesul de asimilare culturală pare să
fie cumva post factum, venind din urmă. Este probabil motivul pentru care impactul real al inter-
netului nu este pentru moment suficient măsurabil. Neştiind ce urmează, cum se va dezvolta în

58
 Comunicare versus comuniune. Marginalii social-teologice despre internet

viitorul imediat, internetul cultivă la majoritatea utilizatorilor săi o stare de spirit oscilând între

Theologica
deja şi nu încă. Ne bucurăm de oportunităţile deja existente şi le aşteptăm pe cele care se anunţă,
ilustrând astfel mitul modern al progresului, fără limite, trimiţând către o paradoxală eshatologie
materialistă, o auto-epuizare cu un scop incert. Până să ajungem însă acolo, internetul a devenit
însuşirea centrală pentru o serie întreagă de produse, calculatoarele şi telefoanele, televizoarele
şi chiar cuptoarele cu microunde fiind „incomplete” dacă nu sunt conectabile la el. Cum vedem
la târgurile din domeniu, casa viitorului este o sumă de conexiuni via internet, locuitorii dirijând
de la distanţă temperatura, luminile sau programul maşinii de spălat12. Dar şi fără a exagera cu
tot felul de device-uri, utile sau nu, cert este că fără internet mai nimic din ceea ce este cu adevă-
rat important nu ar funcţiona în ritmul şi cu eficienţa cunoscute. De la evidenţa fiscală la fişele
medicale şi de la transferurile bancare la orarul avioanelor, internetul este indispensabil. Când
el „cade”, cădem şi noi. Alături de electricitate, care presupune identificarea unor surse noi de
energie, comunicarea electronică este a doua mare facilitate şi vulnerabilitate în egală măsură a
societăţilor dezvoltate.
Utilizarea spaţiului virtual presupune cel puţin două virtuţi: responsabilitate şi curaj. Res-
ponsabilitatea derivă mai ales din amintitul caracter public al mijlocului de comunicare, mesajele,
chiar şi cu adresant personal bine precizat, fiind deosebit de uşor de transmis mai departe, din
grup în grup, pe căile neştiute ale net(work)-ului. Asemeni unui articol scris cu intenţia explicită
de a fi citit de cât mai mulţi, un mesaj privat poate să ajungă, voluntar sau nu, la un public pentru
care nu este însă destinat. În faza actuală a internetului, diferenţa dintre public şi privat este la
fel de greu de menţinut precum cea dintre autorul şi consumatorul de conţinuturi. Aşa se explică
nerespectarea sistematică a drepturilor de autor sau, în consecinţă nemijlocită, imposibilitatea de
a împiedica plagiatul prin deja celebra metodă copy and paste13. Acesta este, în fapt, şi unul dintre
cele mai sensibile puncte ale spaţiului virtual care, pe lângă ignorarea sferei private, alimentează
o atitudine anomică, la limita comportamentului asocial, inclusiv prin gesturi de însuşire a muncii
intelectuale depuse de alţii. Nu întâmplător internetul este pe cât de atrăgător şi, nu evit să repet,
util, pe atât de „volatil” şi, în funcţie de context şi de intenţie, periculos. Legat de acest ultim aspect,
ar fi suficient să ne gândim la rata în creştere a infracţionalităţii electronice, exemplul prin excelen-
ţă al inteligenţei criminale adaptate tehnic14. Tot despre un caracter cvasi-infracţional, de natură
etică, putem vorbi în cazul falselor dispute purtate între anonimi pe forumuri şi bloguri, comen-
tariile la evenimente sau persoane acoperind o plajă vastă: de la ignoranţa zgomotoasă la injuria
patologică. Tuturor acestor internauţi le este comună lipsa responsabilităţii, pervertind astfel li-
bertatea de exprimare şi încărcând inutil vehiculul comunicaţional cu balastul propriilor frustrări.
În timp ce pentru unii internetul este o bibliotecă de resurse, pentru aţii este o fosă septică.
Curajul de a folosi noul mediu de comunicare rezidă în capacitatea de a nu te limita la ceea
ce ştii. Din acest punct de vedere, familiarizarea cu internetul este pentru oamenii trecuţi bine de
prima şi chiar de a doua tinereţe un semn de robusteţe mentală, un indicator pentru deschiderea
permanentă faţă de lumea în care trăiesc. Evident, astfel de trăsături nu pot fi negate celor care nu
folosesc calculatorul şi nici internetul, dar fac dovada unei minţi treze prin alte moduri. Curajul de
a „intra” în internet, folosindu-l, mai înseamnă în context religios inclusiv lipsa de inhibiţie de a
pune în relaţie ceea ce este simbolul „noului”, tehnica şi „vechiul”, credinţa. Cum am sugerat deja,
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

între noutatea tehnică şi vechimea, la propriu, a datelor religioase nu există un conflict automat.

12
Vezi aici pagina celui mai important târg de produse digitale din lume, CeBIT, care se ţine anual la Hanovra
(Germania), http://www.cebit.de, accesată la 29 octombrie 2011.
13
O consecinţă la lipsa de reglementare în internet este piaţa în creştere a programelor antiplagiat. Vezi, cu titlu
de exemplu, adresa http://download.cnet.com/Viper-the-Anti-plagiarism-Scanner/3000-2051_4-10795356.html,
accesată la 29 octombrie 2011.
14
Vezi pe temă o ştire relativ recentă la adresa http://www.mediafax.ro/social/reteaua-infractionala-specializa-
ta-pe-fraude-informatice-era-alcatuita-pe-trei-paliere-8498422, accesată la 29 octombrie 2011.

59
 Radu Preda

Doar mentalitatea modernistă simplificatoare vedea în religie obstacolul în calea tehnicii şi a cu-
Theologica
noaşterii, o paradigmă din fericire depăşită între timp. Că tendinţa diabolizării tehnicii în general
mai persistă în mediile religioase, indiferent de confesiune, nu poate fi negat, însă această atitu-
dine nu este dominantă. La urma urmelor, chiar şi cele mai atehnice sau anti-tehnice structuri
comunitare de credinţă se folosesc de avantajele tehnicii, de electricitate sau telefonie cel puţin,
dacă nu şi de automobil sau alt mijloc autonom de locomoţie. Până şi aceia care scriu împotriva
televizorului se uită la el, altminteri nu ar şti despre ce să scrie! Preluând argumentaţia Sfântului
Ioan Gură de Aur, cea potrivit căreia nu banul ca atare este o problemă spirituală, ci lăcomia, do-
rinţa insaţiabilă de mai mult, tot astfel, nu tehnica singură poate reprezenta un pericol, ci modul
excesiv sau unilateral de folosire a acesteia. Lecţia, aparent simplă, este în continuare ignorată de
contestatarii tout court ai epocii sociale şi tehnice în care ne-a lăsat Dumnezeu să trăim şi să ne
verificăm, prin reponsabilitate şi curaj, maturitatea credinţei.
Şi pentru că am amintit de folosirea tehnicii fără tabuuri culturale sau religioase, experi-
enţele ecleziale cu internetul sunt pe cât de diverse pe atât de interesante. Din raţiuni de spaţiu,
ne oprim la două exemple, urmând să vedem apoi care este „starea digitală” a Bisericii noastre
majoritare. Primul exemplu se referă la cazul episcopului Jacques Gaillot, un episod de răsunet
în Franţa mijlocului anilor ’90 ai secolului trecut. Cât mai pe scurt, numit în 1982 episcop de
Évreux, Gaillot avea să fie transferat în ianuarie 1995 de către Sfântul Scaun pe postul de episcop
in partibus (infidelium) de Partenia (Algeria). Motivul acestei măsuri disciplinare îl constituia
poziţia publică a lui Gaillot pe marginea unor teme controversate pe scena socială şi politică a
Franţei, dintre care amintim chestiunea energiei atomice sau protecţia minorităţilor, a imigran-
ţilor, dar şi aspecte legate de morala sexuală. Cum opiniile episcopului se distanţau consistent
de cele ale Conferinţei Episcopale Franceze şi în general de politica Vaticanului, dar şi de cea a
guvernului de la Paris, mutarea lui pe un post strict onorific, scaunul de Partenia fiind practic
desfiinţat în secolul V d. Hr., odată cu invazia barbarilor, însemna în logica eclezială clasică scoa-
terea pe „linia moartă” a unui personaj incomod. Aşa ar fi fost în urmă cu câteva decenii, dar nu
acum, în momentul în care internetul începea cucerirea lumii. După constatarea imposibilităţii
practice de a lua în primire scaunul episcopal, situat în mijlocul deşertului şi al cărui sit este in-
cert, Gaillot va înfiinţa o episcopie virtuală sub forma unei pagini electronice15. Ecoul mediatic al
gestului său nu va întârzia: un val de simpatie al internauţilor, unii donând sume consistente de
bani, va oferi noii „episcopii” şi episcopului ei baza emoţională şi materială necesară. Mai mult,
saitul Parteniei a fost lansat în 1996, cu un an înaintea lansării saitului Vaticanului, reprezentând
astfel o noutate inclusiv la nivelul comunicării din interiorul Catolicismului. În 2005, la un dece-
niu de la înfiinţarea „episcopiei” virtuale, o adunare de mari dimensiuni, la Paris, a subliniat do-
rinţa continuării unei aventuri posibile în bună parte datorită tehnicii. Dintre toate implicaţiile
posibile, unele deloc evidente, proiectul mediatic lansat de Gaillot are cel puţin una de proporţii:
reuşeşte să articuleze un alt fel de public bisericesc, la concurenţă pe atunci, în 1996, dar şi azi, cu
cel non-electronic, parohial. Este drept că avem de-a face, în fond, cu un public foarte pestriţ din
punctul de vedere al motivaţiei religioase, mulţi fiind atraşi mai curând de mesajul social al unui
rebel precum Gaillot, intens curtat de presa seculară, şi mai deloc de Evanghelie. Dar chiar şi în
acest caz, l’affaire Gaillot reuşeşte, în bună descendenţă reformatoare, să coaguleze un alt tip de
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

opinie publică, să aducă sub geamurile instituţiei Bisericii voci şi opinii neluate până atunci în
seamă. Se produce astfel o pluralizare de facto a bazei din care se revendică de jure autoritatea
eclezială, ceea ce se reflectă ulterior în adevărate lupte ideologice şi culturale care, pentru a se
putea derula în cadrele statului de drept (dar şi în cele ale dreptului canonic!), au nevoie de ar-
bitrajul unei adevărate Diskursethik, pentru a folosi aici termenul habermasian prin excelenţă
aplicat societăţii comunicaţionale.

15
Vezi adresa electronică a „episcopiei”, http://www.partenia.org, accesată la 29 octombrie 2011.

60
 Comunicare versus comuniune. Marginalii social-teologice despre internet

Al doilea exemplu de folosire în scopuri religioase a internetului şi în general a noilor forme

Theologica
de comunicare electronică este de altă natură. Arhiepiscopia catolică de Freiburg (in Breisgau) a
fost una dintre primele eparhii germane care a oferit, începând din 1998, un serviciu de pastorală
prin internet (orig. Internetseelsorge). Acesta a fost primul pas către organizarea în cadrul admi-
nistraţiei eparhiale a unui departament destinat prezenţei ecleziale în internet (orig. Pastoral im
Internet) şi care a derulat în anii 2008-2010 proiectul „Biserica în lumi virtuale” (orig. Kirche in
virtuellen Welten)16. Experienţa a constat în realizarea în cadrul jocului Second Life17, conceput de
firma americană Linden Lab18, a unui spaţiu sacral, sub forma unei replici 3D a bisericii romanice
„Sfântul Gheorghe” de pe insula Reichenau din Bodensee, un vechi şi faimos centru monastic din
sudul Germaniei aflat pe lista patrimoniului UNESCO19. Alegerea tipului arhitectural romanic,
relativ simplu, cu pereţi drepţi şi fără multe detalii ornamentale, a ţinut cont de gradul de com-
plexitate pe care l-ar fi presupus, de pildă, reproducerea digitală, „cărămidă” cu „cărămidă”, a
domului gotic din Freiburg. Aşa cum este regula în SL, grupul din jurul proiectului a „cumpărat”
cu moneda virtuală Linden Dolar (L$) mai întâi un teren, „construind” pe lângă biserică un centru
de informaţii şi întâlniri pentru avataruri, adică pentru alter-ego-urile digitale ale participanţilor
la joc. Să precizăm că biserica „Sfântul Gheorghe” nu este singura prezenţă religioasă în SL, lumea
virtuală oglindind cu fidelitate diversitatea şi atomizarea celei reale. Inaugurându-şi prezenţa în
SL, la 1 noiembrie 2008, arhiepiscopia de Freiburg era prima dintre diocezele catolice din lume
activă într-un astfel de mediu. Intrând complet în logica jocului, autorii cercetării de la Freiburg
au organizat „slujbe” în biserica online, la care au participat în mod constant între 10 şi 15 avata-
ruri, au intrat în contact nemijlocit cu participanţii la joc, au purtat discuţii pe teme biblice, s-au
rugat. Dimensiunea personală a proiectului a fost cea mai apreciată de către jucătorii din SL, din-
colo de aprecierea cvasi-unanimă a deschiderii unei instituţii „vechi” faţă de experienţe inedite.
Impactul în mass-media germană şi internaţională, dar mai ales în internet20, a fost pe măsura
noutăţii. Raportul din 2011 al experimentului21 arată cum, treptat, s-a format o adevărată comuni-
tate, „Community St. Georg”, alcătuită din avatarurile unor apropiaţi ai Bisericii, aflaţi în căutarea
unor parteneri de dialog absenţi în parohiile lor, dar şi din persoane distante faţă de credinţă.
Interesant este faptul, pus ca atare în evidenţă de raportul final, că doar puţini au fost dispuşi
să îşi lepede masca digitală, avatarul, astfel încât întâlnirea „pe bune”, în viaţa reală, pe insula
Reichenau, în toamna lui 2009, nu a reuşit să atragă decât foarte puţine persoane. O experienţă
interesantă au reprezentat-o transmisiile din real către virtual şi invers, de pildă de la Düsseldorf
către SL şi din biserica virtuală către comunitatea concretă din oraşul german. Concepte precum
„înăuntru” şi „afară” sau „aproape” şi „departe” au căpătat o nouă semnificaţie. Pentru a nu lungi
prezentarea, ar mai fi de amintit aici şi aspectul tehnic, esenţial în acest joc dintre RL şi SL. Or,
ilustrând vulnerabilitatea deja amintită a internetului, pe durata proiectului au apărut frecvent
probleme de transmisie şi comunicare (funcţia de voce), ceea ce i-a determinat pe coordonatori,
într-o joacă serioasă, să organizeze în SL, în faţa bisericii virtuale, o „demonstraţie” împotriva pie-
dicilor tehnice. Raportul fixează câteva concluzii. Prima este legată de compatibilitatea spaţiului
virtual cu misiunea Bisericii, propovăduirea nefiind în astfel de lumi paralele precum SL imposi-
bilă, ci doar altfel. A doua constată potenţialul voluntariatului în spaţiul virtual, multe avataruri
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

16
Vezi detalii despre proiect la adresa http://kirche-in-virtuellen-welten.de, accesată la 30 octombrie 2011.
17
Vezi adresa jocului, http://secondlife.com, accesată la 31 octombrie 2011.
18
Vezi adresa firmei de programare, http://lindenlab.com, accesată la 31 octombrie 2011.
19
O excelentă prezentare a insulei poate fi vizionată, în germană, la adresa http://www.youtube.com/watch?v=
Oh2ocpE12fE&feature=related, accesată la 31 octombrie 2011.
20
Vezi canalul You Toube dedicat proiectului la adresa http://www.youtube.com/kivw, accesată la 31 octombrie
2011. Discuţii pe tema prezenţei Bisericii (catolice) în SL se vor purta mai ales pe forumul jocului. Vezi cu titlu de
exemplu o astfel de discuţie la adresa http://community.secondlife.com/t5/General-Discussions/Religion-in-Se-
cond-Life/td-p/446787/page/21, accesată la 31 octombrie 2011.
21
Textul acestuia, în germană, poate fi găsit pe adresa indicată în nota 16.

61
 Radu Preda

de creştini alăturându-se avatarurilor organizatorilor proiectului pentru a le explica jucătorilor

Theologica
necredincioşi sau critici din realităţile ecleziale. În fine, a treia concluzie are în vedere stadiul încă
nefinisat tehnic al accesului la realităţile virtuale în format 3D, ceea ce limitează nu doar numărul
celor care se pot „juca”, dar îngreunează interacţiunea celor care sunt deja „înăuntru”.
În ceea ce priveşte practica mediatică a Bisericii Ortodoxe din România, prezenţa ei în inter-
net şi nu numai este între timp deosebit de consistentă. Înfiinţarea unei agenţii proprii de presă22,
a unui post de televiziune23, a unui cotidian24 şi a unui post de radio naţional25, alături de radiourile
locale bisericeşti gen Renaşterea (Cluj-Napoca)26 sau Reîntregirea (Alba Iulia)27 – iată realităţi
incontestabile care nu pot fi decât semnalate ca atare. Cu toate acestea, tocmai pentru că experi-
enţa cu mijloacele de comunicare este relativ nouă, mai ales cu cele de ultimă generaţie, se impun
câteva remarci şi sugestii. Să le luăm pe rând, de la print, trecând prin audio şi video, ajungând în
cele din urmă la internet. Fiind cea mai veche, presa scrisă bisericească (oficială) este şi cea mai
consistentă cantitativ. Practic, fiecare eparhie are cel puţin o publicaţie periodică. La acestea se
adaugă publicaţiile facultăţilor şi a seminariilor, cele parohiale şi chiar mănăstireşti. Nu intră în
analiza de aici activitatea editorială de carte. Majorităţii publicaţiilor, cu precădere celor eparhia-
le, le sunt comune câteva defecte majore: neglijarea dramatică a limbii române, atât din punct de
vedere gramatical, dar şi stilistic; lipsa de adecvare a limbajului la un potenţial public cât mai larg,
fără cunoştinţe teologice, insuficient sau deloc catehizat, ceea ce nu înseamnă însă opţiunea pentru
un stil din topor, pentru popor; absenţa temelor la intersecţia dintre viaţa bisericească şi cea so-
cială, discrepanţa dintre cele două agende fiind mai mult decât evidentă şi judecată în consecinţă,
România postcomunistă indicând un surprinzător afect anticlerical, mai ales în rândurile clasei de
mijloc în formare; când sunt abordate aspecte morale sau etice de interes larg, tendinţa este de a
cădea în maximalism, simplificând nuanţele şi ignorând complexitatea situaţiilor particulare; cul-
tivarea unui pe alocuri patologic cult al personalităţii ierarhului, imaginea acestuia fiind reprodusă
obsesiv pe fiecare pagină, aşa cum majoritatea articolelor sunt tot despre el ş.a. Vocea Bisericii,
în accepţiunea ei largă din punct de vedere ecleziologic, cler şi popor, este prea slabă sau absentă,
misiunea presei bisericeşti de cronică a vieţii trupului eclezial fiind doar limitat îndeplinită. În mod
surprinzător, radioul este până acum probabil cel mai echilibrat mediu de comunicare bisericească.
Motivul îl reprezintă alocarea unui spaţiu de emisie larg diferitelor genuri muzicale, dintre care
muzica psaltică şi cea clasică sunt elemente premium care fac diferenţa în peisajul audio cotidian.
Inclusiv slujbele sunt „ascultabile”, ceea ce nu se poate spune mereu despre televiziune care, prin
natura ei, este mult mai indiscretă, mai agresivă. Este şi motivul pentru care disputa dacă, de pildă,
Sfânta Liturghie trebuie transmisă şi video, iar nu doar audio, continuă până azi.
Ajungând la mediul căruia îi sunt dedicate paginile de faţă, „oferta” digitală a Bisericii noas-
tre este, ca să zicem astfel, under construction. Dacă ar fi să trecem în revistă câteva defecte de
proiectare, ar trebui să începem cu o precizare esenţială: pagina electronică a unei instituţii biseri-
ceşti, eparhie sau parohie, şcoală sau mânăstire, nu poate fi o simplă vitrină care, odată decorată,
rămâne aşa până se prăfuieşte. Prezenţa în internet presupune înţelegerea faptului simplu că ne
aflăm într-un mediu caracterizat de viteza transferului informaţiilor şi de diversitatea acestora.
Similar cumva cu radioul şi televiziunea, în internet trebuie să atragi atenţia, altminteri vizitatorii
schimbă postul, adică pagina. Şi să nu uităm: internauţii sunt persoane tinere sau foarte tinere.
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

Iată de ce, departe de a fi un moft, estetica paginii de internet este o punte de comunicare înain-
tea comunicării însăşi. Din acest punct de vedere, multe pagini oficiale îşi ratează ţelul fiind ori

22
Vezi adresa http://www.basilica.ro, accesată la 1 noiembrie 2011.
23
Vezi adresa http://www.trinitastv.ro, accesată la 1 noiembrie 2011.
24
Vezi adresa http://www.ziarullumina.ro, accesată la 1 noiembrie 2011.
25
Vezi adresa http://www.radiotrinitas.ro, accesată la 1 noiembrie 2011.
26
Vezi adresa http://www.radiorenasterea.ro, accesată la 1 noiembrie 2011.
27
Vezi adresa http://reintregirea.ro/reintregirea/reintregirea.html, accesată la 1 noiembrie 2011.

62
 Comunicare versus comuniune. Marginalii social-teologice despre internet

programate în limbaje depăşite, cu o interfaţă vetustă, ori ornamentate excesiv în stilul ad hoc al

Theologica
unui baroc digital. Pentru a mai face o comparaţie, aşa cum asistăm la invazia kitsch-ului în spa-
ţiul liturgic, de aceiaşi boală suferim şi în mediul virtual. Lipsa bunului gust, alimentată de lipsa
bunului simţ, se vede mai la tot pasul: culori stridente, dantelării pseudo-bisericeşti, muzici de
fundal improprii, meniu nepractic, font de literă ilizibil, un omagiu strâmb adus slovei vechilor
Cazanii etc. Repet, toate acestea nu sunt chestiuni secundare într-un mediu precum internetul.
Dimpotrivă. Evident, nu trebuie să cădem în extreme şi de la un sait „popesc” să ajungem să con-
struim unul „cool”. Precum în viaţa duhovnicească, calea de mijloc este şi aici cea mai potrivită.
Apoi, tot un defect grav îl reprezintă faptul că majoritatea paginilor bisericeşti nu au un minim
caracter interactiv. Concret, puţine pagini oferă posibilitatea transmiterii unui mesaj sau email,
iar dacă au opţiunea comunicării, răspunsul nu ajunge niciodată, ca şi cum la capătul celălalt nu
este nimeni. Vitrina aparţine unui magazin fără uşă. În alţi termeni, funcţia informativă, frontală,
nu este completată de cea pastoral-misionară, reciprocă. Aşa ne întoarcem la constatarea de la
început şi vedem cum, pentru administratorii de saituri bisericeşti, a avea o pagină electronică se
încadrează în seria de lucruri pe care trebuie să le ai, dar de care nu te foloseşti cu adevărat.
Imaginea de ansamblu nu ar fi completă dacă nu ar fi aici amintită dinamica site-urilor şi
a blogurilor religioase private. Din raţiuni de spaţiu, rămânem în contextul nostru dat. Asemeni
presei scrise, prezenţa digitală a laicatului este de departe mult mai diversă şi, de la caz la caz,
evident superioară celei bisericeşti instituţionale. Nu-i mai puţin adevărat că diversitatea este
derutantă, internetul oferind exemple pentru toate gusturile şi toate direcţiile de gândire şi atitu-
dine. Acest fapt se vede periodic, de la o criză la alta, fie că este vorba despre cazurile Corneanu şi
Drincec, fie despre canonizarea mărturisitorilor din perioadă comunistă, fie despre corupţia din
Biserică, fie despre ecumenism, tema predilectă a unei „anumite părţi” a internetului ortodox, ro-
mânesc şi nu numai. Una peste alta, dincolo de exagerări şi de tot cortegiul manierelor improprii
de exprimare, acelaşi internet este nu mai puţin un mediu prin care se pot practica o seamă de
exerciţii comunicaţionale, dificile sau chiar imposibile în spaţiul eclezial oficios dominat în ultima
vreme de un conformism suspect, deloc deschis la schimbul real de opinii.
În loc de concluzie de etapă, am putea spune că procesul încadrării teologice şi practice a in-
ternetului se află abia la început28. Avem încă multe de făcut până să depăşim inabilităţile folosirii
la maxim a noilor oportunităţi de comunicare, pastoraţie şi misiune. Riscul polarizării mediului
teologic şi bisericesc între partide pro-internet şi altele anti-internet este real. Se ignoră frecvent
că, dincolo de ambivalenţa şi atomizarea infinită a mediului virtual, acesta este un spaţiu de măr-
turie şi, în consecinţă, unul în care este posibilă întâlnirea cu Dumnezeu, cu Biserica Lui29. Putem
ieşi din capcana polarizărilor sterile doar în măsura în care vedem internetul drept un instrument
pe care îl punem cu discernământ în slujba Evangheliei, a vestei celei mântuitoare care, iată, poa-
te umple pagini electronice întregi, anima bloguri şi forumuri. A folosi internetul nu înseamnă a
„moderniza” credinţa, ci a o aduce în inima celor mai moderne tehnici. Pusă corect, chestiunea
raportului dintre virtual şi virtute îşi poate dezvălui un potenţial pe care este păcat să îl ignorăm,
inclusiv printr-o folosire deficitară a acestuia.

CRITERII PASTORALE ŞI ETICE: UN DOCUMENT ORTODOX RECENT

Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

Utilizarea de către ortodocşi, mai ales tineri şi mai ales din Occident, a mediului virtual de
comunicare şi relaţionare reprezintă o provocare în sens constructiv, dar şi un pericol. Acesta nu
este mai puţin real în cazul clericilor, adică al acelora care, prin slujirea lor şi prin locul în societate,
sunt modele nu doar de viaţă creştină, dar şi repere inclusiv pentru maniera responsabilă de a face
28
Vezi, de pildă, comentariile participanţilor la o şcoală de vară pe temă la adresa http://webreligion.wordpress.
com, accesată la 31 octombrie 2011.
29
Vezi mărturia unui convertit la Ortodoxie prin intermediul contactului facilitat de internet. Adresa: http://
stelizabeth.wordpress.com/internet-theology, accesată la 1 noiembrie 2011.

63
 Radu Preda

uz de internet. În întâmpinarea acestei funcţii, dar şi pentru a lămuri anumite dubii, Sinodul Bise-
Theologica
ricii Ortodoxe din America (Orthodox Church of America – OCA) a publicat la 6 octombrie 2011 un
document despre comportamentul clericilor în reţelele de socializare30. Dat fiind numărul extrem
de redus al documentelor ortodoxe pe astfel de teme şi dorind să contribuim la receptarea celui din
octombrie 2011, să ne oprim în continuare asupra lui31. Se înţelege de la sine că, în limitele de spaţiu
impuse, nu o să intrăm în detaliile istorice şi canonice ale OCA, o entitate bisericească ilustrând
toate simptomele a ceea ce am putea numi sindromul canonic deficitar al Ortodoxiei moderne.
Documentul OCA are o introducere scurtă menită să pună în pagină necesitatea abordării
temei reţelelor de socializare. Autorii textului nu ezită să încurajeze de la bun început o prezenţă
mai activă a Bisericii Ortodoxe în aceste reţele, subliniind însă ambivalenţa constitutivă a noilor
medii de comunicare:

Popularitatea reţelelor de socializare şi a comunicării digitale creşte exponenţial. Biserica nu ar

trebui să se dea înapoi de la aceste noi forme media, ci ar trebui să fie prezentă în ele de o manieră
activă. La fel ca în cazul tuturor formelor de comunicare şi interacţiune personală, există însă căi
normative, sănătoase de utilizare a acestor medii, la fel cum există unele căi nesănătoase şi potenţial
abuzive. Îndrumările de faţă servesc la identificarea comportamentelor normative care protejează
clerul, membrii parohiilor şi în mod special tinerii. Dacă sunt utilizate în mod adecvat, instrumen-
tele de comunicare socială pot crea şi aprofunda relaţiile. Recomandările acestea trasează limite
formelor de comunicare şi relaţiilor digitale, online şi prin intermediul reţelelor de socializare. Este
important să se reţină mereu faptul că membrii clerului sunt adesea consideraţi drept autorităţi
reprezentative pentru Biserica şi eparhia lor, de unde necesitatea de a avea un răspuns la posibilele
întrebări pe temă32.

Consideraţiile generale din continuare trec în revistă câteva „banalităţi” de a căror importan-
ţă majoră nu suntem mereu conştienţi în ciuda calităţii noastre de utilizatori cotidieni ai reţelelor
de socializare şi ai internetului în general:

• Membrii clerului au un raport de autoritate unic cu cei pe care îi păstoresc şi prin urmare au o res-
ponsabilitate deosebită faţă de cum interacţionează cu acei oameni.
• Toate comunicările trimise digital (email, situri ale reţelelor de socializare, note sau postări etc.) nu
sunt confidenţiale şi pot fi redistribuite sau trimise mai departe altora.
• Interacţiunile în lumea virtuală [orig. the virtual world] trebuie să fie transparente, asemenea unei
ferestre care asigură transparenţa în lumea fizică [orig. the physical world].
• În lumea virtuală limitele şi practicile sănătoase trebuie aplicate la fel ca şi în lumea fizică.
• În lumea virtuală, „prieten” poate să însemne oricare dintre cei cu care vrei să comunici prin in-
termediul acelui mediu. În lumea fizică, „prieten” poate să însemne mai mult, prietenia implicând
intimitate, sinceritate, reciprocitate şi aşteptările de la relaţie. Diferenţa aceasta ar trebui recunos-
cută şi respectată.
• Legile privind semnalarea obligatorie a suspiciunilor de abuz/neglijare/exploatare [orig. abuse/
neglect/exploitation] a copiilor, tinerilor şi bătrânilor sau a adulţilor vulnerabili se aplică, la fel cum
se aplică în lumea fizică.
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

Remarcabilă este aici distincţia constantă între lumea virtuală şi lumea fizică, faptul că regu-
lile uneia nu se acoperă în întregime cu ale celeilalte. La fel, „prietenia” virtuală nu poate fi omolo-
30
Documentul poate fi găsit în format electronic la adresa http://oca.org/holy-synod/statements/holy-synod/
guidelines-for-clergy-use-of-online-social-networking, accesată la 31 octombrie 2011.
31
Citatele sunt după traducerea în româneşte făcută de Paul Siladi şi care poate fi găsită la adresa http://www.
teologia-sociala.ro/index.php/ro/component/content/article/3-noutati/209-biserica-si-retelele-de-socializare,
accesată la 1 noiembrie 2011.
32
Sursa citatului de faţă şi a celor care urmează este indicată în nota anterioară.

64
 Comunicare versus comuniune. Marginalii social-teologice despre internet

gată celei reale, fizice, a invita „prietenii” prin Facebook la ziua de naştere fiind nu atât un gest de

Theologica
„amiciţie”, cât unul de inconştienţă, majoritatea covârşitoare a celor care răspund invitaţiei rămâ-
nând în mod definitiv străini din toate punctele de vedere. Semnalarea obligatorie a suspiciunilor
privind posibile abuzuri este la rândul ei salutară pentru că întăreşte siguranţa mediului virtual şi
contrazice tendinţa menţinerii acestuia într-o zonă gri, dincolo de lege şi responsabilitate. Nu este
deloc întâmplător că una dintre cele mai disputate chestiuni legate de statutul juridic al interne-
tului rămâne gradul de control pe care statul trebuie sau are voie să îl exercite asupra unui spaţiu
considerat al tuturor şi al nimănui în acelaşi timp. Sugestivă este în acest context intervenţia de
acum câţiva ani a Mitropolitului Filaret de Minsk şi Sluţk, făcută la o întâlnire a Sinodului Bisericii
Ortodoxe din Bielorusia cu preşedintele Lukaşenko, de a găsi căi de control a conţinuturilor de pe
internet care bulversează minţile şi reperele morale ale tinerilor33. Parţial corect, demersul ar fi
fost mult mai credibil dacă nu se derula tocmai într-o ţară în care statul cultivă abuzul sistematic,
suspendând dreptul la libertatea de exprimare a propriilor cetăţeni. În statele democratice, ră-
mâne însă de actualitate găsirea unui echilibru între caracterul open al internetului şi law, între
anonimitatea internauţilor şi responsabilitatea nemijlocită pentru faptele lor34.
După consideraţiile cu caracter general, Documentul OCA oferă câteva îndrumări generale
despre cum ar trebui membrii clerului ortodox să întreţină o comunicare digitală cu membrii pa-
rohiei sau cu cei în căutarea unui cămin spiritual:

• Clericii sunt îndemnaţi să definească strict dimensiunea privată a profilelor lor pe orice reţea de
socializare pentru a proteja atât membrii adulţi, cât şi pe cei tineri de vizionarea unui conţinut care
ar putea fi nepotrivit.
• Comunicările digitale sunt potrivite pentru comunicarea unor informaţii factuale, cum ar fi data
unui eveniment, agenda unei întâlniri, textul unui document etc., dar nu sunt potrivite pentru ches-
tiuni pastorale sau legale sensibile, cu încărcătură emoţională sau care necesită o conversaţie lungă
ori explicaţii.
• Conturile personale [orig. individual personal profiles] ale clericilor se vor folosi pentru a interacţiona
cu prietenii reali, familia şi colegii. Clericii nu vor trimite „cereri de prietenie” [orig. friend requests]
membrilor parohiei sau altora din rândul celor pe care îi păstoresc. Diferenţa de autoritate între cleric
şi credincios ar face ca cealaltă persoană să nu poată să respingă o asemenea cerere.
• Clericii sunt îndemnaţi insistent să nu accepte „cererile de prietenie” din partea unor persoane cu
care nu au relaţionat anterior. „Prietenii” din reţelele de socializare ar trebui să se limiteze la cei pe
care i-au întâlnit în mod real.
• Clericii care vor să ţină legătura cu membrii parohiei prin intermediul unei reţele de socializare
sunt îndemnaţi să facă un cont de grup [orig. group account] la care să se poată alătura toţi cei din
parohie. Scopul pentru care clericii vor avea un cont personal şi unul de grup pentru parohie este
acela de a delimita spaţiul privat şi de a menţine graniţe sigure între membrii parohiei şi familia
reală, prieteni şi colegi.
• Clericii ar trebui să ia în considerare impactul pe care îl poate avea respingerea unei „cereri de pri-
etenie” din partea unui membru al parohiei. Aşa ceva ar putea crea tensiune în relaţiile din „lumea
reală”. Clericii pot redirecţiona „cererile de prietenie” din partea membrilor parohiei către pagina
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

grupului parohiei.
• Clericii care lucrează direct cu tinerii sunt încurajaţi să realizeze grupuri de comunicare digitală,
susţinute de Biserică, pentru a menţine legătura cu ei.

33
Vezi sursa https://theologhia.wordpress.com/category/ecclesia/page/15/, accesată la 1 noiembrie 2011.
34
Vezi în acest sens cele „14 teze privind fundamentul unei politici digitale în viitor” propuse în iunie 2010 de
către ministrul german al afacerilor interne. Textul poate fi găsit la adresa http://www.bmi.bund.de/SharedDocs/
Downloads/DE/Themen/OED_Verwaltung/Informationsgesellschaft/thesen_netzpolitik.html?nn=1200738,
accesată la 1 noiembrie 2011.

65
 Radu Preda

• Când activitatea unui cleric într-o parohie sau funcţie se încheie, acesta trebuie să înlăture membrii
Theologica
parohiei din lista de „prieteni” sau contacte în toate formele de comunicare digitală.
• Clericii ar trebui să gestioneze ei înşişi propriile lor profile şi în cazul în care deleagă pe altcineva
pentru munca aceasta, să îşi monitorizeze îndeaproape propriile profile pentru potenţialul compor-
tament problematic.
• Clericii ar trebui să se abţină să facă declaraţii politice, să se alăture grupurilor politice şi să devină
„fani”ai unor candidaţi politici sau ai unor cauze politice pe siturile de socializare.
• Clericii, în special cei de curând intraţi în pastoraţie, ar trebui să examineze imaginile/filmele cu ei
înşişi pe care le postează pentru a fi siguri că sunt potrivite să fie făcute publice.
• Toate transcrierile dialogurilor online, video, ale blogurilor ori ale blogurilor video ar trebui salvate
atunci când este posibil.

Şi de data aceasta, trebuie să constatăm maniera nuanţată, profund pastorală, în care sunt
puse problema comunicării, a raportului inter-personal, a distincţiei dintre dimensiunea persona-
lă şi cea publică, a responsabilităţii faţă de comunitate etc. Îndrumările au menirea de a scoate în
evidenţă câteva caracteristici constitutive ale internetului frecvent ignorate de utilizatori. Pentru
a oferi mai mult spaţiu documentului însuşi, amintesc doar două. Cea dintâi, amintită deja, vizea-
ză suspendarea graniţei dintre privat şi public, dintre ceea ce este destinat unui grup restrâns şi
ceea ce ajunge să circule „viral”, cum se spune mai nou (de la englezescul viral video), prin reţea.
A doua caracteristică este paradoxală: în ciuda anonimităţii în care se complac majoritatea uti-
lizatorilor, de unde şi excesul violenţei verbale, a nesimţirii, există posibilitatea de a afla despre
cineva date esenţiale direct de pe internet, fără alte surse, înainte de a intra în contact nemijlocit
cu persoana, „prieteniile” din reţelele de socializare angajând în felul lor, mai ales dacă eşti cleric,
adică persoană publică. Iată de ce, insistă documentul pastoral, este important să ştim cu cine ne
„împrietenim”. Asta deoarece „prietenia” cu clericul poate fi legitimantă în raportul persoanei pe
care nu o ştim cu alte persoane, cunoscute sau nu. Cu alte cuvinte, discernământul ne dictează să
fim atenţi cui acordăm, indirect, credit.
Secţiunea următoare a documentului OCA cuprinde câteva îndrumări specifice privind in-
teracţionarea cu tinerii:

• Adulţilor care lucrează cu copii şi tineri li se recomandă să îşi definească strict dimensiunea privată
a profilelor în toate reţelele de socializare.
• Adulţii nu ar trebui să trimită „cereri de prietenie” minorilor sau tinerilor. Tinerii ar putea să nu fie
în stare să respingă asemenea cereri din pricina inegalităţii de autoritate dintre ei şi adulţi. Tinerii
pot cere să fie „prieteni”, iar adulţii ar trebui să discearnă înainte de a răspunde la aceste cereri ni-
velul contactului pe care vor să îl întreţină cu ei.
• Adulţii care vor să se conecteze prin intermediul unei reţele de socializare cu tinerii pe care îi păs-
toresc sunt îndemnaţi să deschidă un cont de grup la care tinerii să se poată alătura. Tinerii care
cer unui adult să devină „prieteni” pot fi invitaţi să se alăture acestui grup mai degrabă decât să fie
acceptaţi ca „prieteni” la profilul personal al unui adult. Scopul profilului personal al unui adult este
acela de a se conecta doar cu prietenii reali, cu familia şi colegii. Scopul acestor două conturi/profile
separate este acela de a crea o demarcaţie în jurul spaţiului privat şi a menţine o delimitare sigură
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

între tineri şi familia reală, prieteni şi colegi.

• Orice material şi orice site (afiliat sau nu Bisericii) care trezeşte suspiciuni în privinţa faptului că un
copil a fost sau va fi abuzat/neglijat/exploatat ar trebui imediat raportat Departamentului local pen-
tru Copii şi Familii (DCF). Dacă materialul se găseşte pe un site afiliat Bisericii, acel material trebuie
înregistrat pentru arhiva Bisericii şi apoi înlăturat de pe site după consultarea DCF şi/sau a poliţiei.
• Pentru grupurile de adolescenţi se vor folosi grupuri închise dar nu „ascunse” (de ex. Teen group,
OCF, Jr. FOCA, Project Mexico Trip). Aceste grupuri ar trebui să aibă cel puţin doi administratori
adulţi independenţi unul de celălalt, precum şi doi administratori tineri.

66
 Comunicare versus comuniune. Marginalii social-teologice despre internet

• Invitaţiile de a se alătura grupului vor fi trimise tinerilor de către administratorii tineri, în afara

Theologica
cazurilor în care un tânăr a cerut unui administrator adult să îl invite să se alăture grupului.
• Aşteptările privind comportamentul vor fi formulate şi postate clar pe pagina grupului.
• Materialul nepotrivit care trezeşte bănuieli privind faptul că un copil a fost sau va fi abuzat/neglijat/
exploatat ar trebui imediat înlăturat de pe site.
• Cel puţin un administrator tânăr şi unul adult al oricărui grup ar trebui să fie însărcinaţi cu inspec-
tarea regulată a paginii grupului pentru identificarea postărilor sau a comentariilor nepotrivite.
• Reţelele de socializare pentru tineri ar trebui să fie accesibile şi părinţilor, nu doar membrilor cu-
renţi.
• Părinţii ar trebui să fie informaţi că acel conţinut aflat pe paginile sau grupurile pentru tineri care
nu sunt susţinute de Biserică NU se găsesc sub autoritatea conducătorilor adulţi ai tinerilor.
• Conducătorii adulţi ai grupurilor de tineri şi ai tinerilor care nu mai sunt asociaţi cu grupul, fie din
cauza plecării sau a demisiei din funcţie sau care nu mai sunt eligibili din cauză că au depăşit o
anumită vârstă, trebuie imediat îndepărtaţi de la comunicarea digitală cu grupurile de tineri prin
intermediul reţelelor sociale, listelor de emailuri etc.

Aceste îndrumări trebuiesc înţelese pe fundalul scandalurilor recente din sânul clerului cato-
lic, dar nu numai, şi ţinând cont de sensibilitatea publică sporită faţă de riscul abuzului asupra mi-
norilor, în instituţii, dar şi în mediul familial. Chiar şi fără acest context nefericit, linia cât se poate
de clară între privat şi public trebuie menţinută inclusiv sau mai ales în reţelele de socializare. Pe
lângă avantajele de comunicare pe care acestea le prezintă fără îndoială, tot ele tind să genereze
o stare de spirit falsă cultivând imaginea unei uriaşe familii, fără ierarhii, restricţii sau alte reguli.
Democraţia euforică, între „prieteni”, care se creează în mediul virtual nu este însă traductibilă
ca atare în lumea fizică, de unde şi refugiul tinerilor dinspre realitate către ficţiunea digitală. Cum
finalitatea pastoraţiei prin intermediul internetului este tocmai de a invita la experienţa directă
a comunităţii de credinţă, prezenţa clerului în reţelele de socializare trebuie să urmărească nu
adunarea câtor mai mulţi „prieteni” pe profilul propriu, ci aducerea unora dintre ei în mijlocul
comunităţii fizice. Cu riscul de a repeta, internetul este în lectură social-teologică un instrument,
iar nu un scop în sine.
Ultima secţiune a documentului OCA din octombrie 2011 încearcă să reglementeze, cu titlul
de îndrumări, maniera postării în reţelele de socializare a fotografiilor şi filmelor de către parohi
sau parohii:

• Reprezentanţii parohiei trebuie să informeze membrii acesteia când sunt înregistraţi video, deoare-
ce clădirile bisericii nu sunt considerate spaţii publice.
• Orice parohie sau comunitate care face publice filmări din timpul slujbelor sau ale activităţilor sale,
atât prin internet cât şi prin alte mijloace, trebuie să afişeze anterior însemne care să indice că slujba
va fi transmisă.
• Toate comunităţile parohiale ar trebui să obţină formulare semnate privind distribuţia media de
la părinţii şi tutorii copiilor minori care vor participa la activităţi care ar putea fi fotografiate sau
filmate în vederea difuzării.
• Fotografiile care sunt publicate pe siturile susţinute de Biserică ar trebui să nu includă nume sau
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

date de contact pentru copiii minori sau pentru tineri.

Chestiunea fotografiilor şi a filmelor realizate în spaţiile parohiale nu este atât de lipsită de im-
portanţă pe cât pare la prima vedere. Dincolo de dreptul, garantat prin lege, la propria imagine, în
joc se află dorinţa de a proteja de orice fel de abuz pe cei care, prin vârsta şi lipsa lor de experienţă, nu
se pot apăra singuri. Evident, astfel de precauţii sunt tipice pentru America, dar ele pot inspira inclu-
siv practica europeană, uneori permisivă în domeniu sau insuficient fixată în paragrafe de lege35.

35
Un posibil ghid online în materie de drept al internetului ar putea fi, printre altele, pagina http://www.isoc.

67
 Radu Preda

După ce am parcurs documentul Bisericii Ortodoxe din America privind folosirea de către
Theologica
clericii ortodocşi a reţelelor de socializare cred că putem trage o concluzie de etapă. Astfel, textul
OCA din octombrie 2011 este foarte binevenit, adică util, lămurind nu doar întrebările curente,
dar mai ales atrăgând atenţia asupra unor aspecte de regulă ignorate. Grija permanentă de a nu
abuza de mediile de comunicare electronică, lăsându-le pe ele să facă „pastoraţie”, de a nu invada
în spaţiul privat al altora şi de a nu te expune pe tine însuţi, de a institui un regim al responsabili-
tăţii şi transparenţei, toate acestea reprezintă un plus semnificativ şi un pas înainte către utilizarea
etică a internetului. În alţi termeni, cu un astfel de document de poziţie, orientat către practică,
Biserica Ortodoxă în general îşi probează angajamentul real în societatea de azi.

ÎN LOC DE CONCLUZIE: CINCI TEZE

Dată fiind vastitatea, complexitatea, viteza de schimbare şi orizontul cu multe necunoscute
spre care se îndreaptă, problematica internetului nu poate fi tratată decât sub specia momentului.
Cu toate acestea, având deja o experienţă de câteva decenii de utilizare, inclusiv în scopuri reli-
gioase, am putea risca măcar câteva concluzii. Pentru a nu depăşi limitele de spaţiu, le enunţăm
schematic în cinci teze.

1. Din punct de vedere social-teologic, folosirea sau nu a internetului ţine mai puţin de o
eventuală opţiune tehnică, adică de dorinţa de a încuraja sau nu noul mediu de comuni-
care, şi mai mult de una spirituală: ne asumăm sau nu prezentul, clipa istorică racordată,
ca toate de până acum şi din viitor, la economia mântuirii. În alţi termeni, eventuala de-
clarare a incompatibilităţii principiale dintre mărturia creştină şi mediul virtual este cel
puţin problematică, dacă nu falsă. Sigur, nu este o noutate, inclusiv integrării în Biserică
a electricităţii, radioului, televiziunii sau comunicării la distanţă precedându-i dezbateri
similare.

2. Prezenţa în internet a religiei (generic vorbind) nu înseamnă nici însuşirea opiniei că

numai aşa poate fi aceasta „modernă” sau chiar „modernizată”, atribuind astfel ilicit
mijloacelor o calitate pe care numai substanţa o poate avea, nici încurajarea virtualiză-
rii vieţii comunitare, ca şi cum inclusiv credinţa ar fi un joc alături de altele. Utilizarea
internetului de către oameni religioşi, aici: creştini, presupune aplicarea consecventă a
discernământului despre care ne învaţă Sfântul Apostol Pavel (cf. 1 Corinteni 10, 23) şi
apoi tradiţia patristică.

3. Pastoraţia în mediul virtual este aşadar complementară celei directe, faţă către faţă, co-
municarea la distanţă nefiind un substitut al celei concrete, ci doar o formă de a face ab-
senţa ei suportabilă. Asemeni dialogului cu părintele duhovnic la telefon sau prin email,
noul mediu de comunicare are un caracter paleativ, dar în niciun caz unul normativ,
definitiv. În fapt, la o revizuire actuală a modului de interpretare a canoanelor, cred că ar
trebui interzisă acceptarea de fii duhovniceşti exclusiv online, fără comuniunea nemijlo-
cită, fie şi foarte rară, din motive geografice sau de altă natură (boală, încarcerare etc.).
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

4. Nu mai puţin adevărat este faptul că mediu virtual, accesat fiind de milioane de oameni
în fiecare oră, este cumva noua agoră a lumii noastre. A nu fi prezent în ea înseamnă,
la rigoare, a refuza celor care se plimbă („navighează”!) prin ea, cu treburi sau nu, con-
tactul cu Hristos, cu Evanghelia şi Biserica Sa. Pentru a ajunge să atragi însă atenţia în
lumea digitală, precum în agora din vechime, este nevoie de o cunoaştere precisă a re-

org/internet/law, accesată la 1 noiembrie 2011.

68
 Comunicare versus comuniune. Marginalii social-teologice despre internet

gulilor acesteia şi de o folosire creativă a oportunităţilor tehnice pe care le oferă. Iată de

Theologica
ce, utilizarea internetului este un act care angajează de două ori: la nivel de conţinut şi
de formă. Asemeni retoricii din Antichitatea târzie, stăpânite suveran de Sfinţii Părinţi,
retorica digitală presupune competenţă sau, cu o formulă teologică, un anumit grad de
inteligenţă a credinţei.

5. Familiarizarea cu internetul şi derivatele lui nu exclude abordarea inclusiv a dezavanta-

jelor pe care le prezintă. Dependenţa, comunicarea fără comuniune, confuzia de planuri,
obturarea memoriei simbolice etc. – toate acestea reprezintă reversul medaliei care nu
induc însă, drept concluzie, refuzul mediului digital tout court, ci o prezenţă şi mai mare
în acesta. Dacă nu ar fi aşa, nu văd de ce am mai tipări în continuare cărţi şi chiar icoane,
ţinând cont că tot la tipografie se produc şi revistele indecente sau cărţile ateilor. Iarăşi,
pentru ultima dată, mijlocul nu poate concura substanţa. Întruparea lui Hristos în lume
face din toate ale lumii tot atâtea căi de regăsire a originii dumnezeieşti în orizontul es-
hatologic a zilei a opta, cea în care, altminteri decât în reţelele de socializare, se vor vădi
adevăraţii prieteni ai Mirelui.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. TEODOR BACONSKY, Ispita binelui. Eseuri despre urbanitatea credinţei, Anastasia, Bucureşti, 1999.
2. BARTOLOMEU AL CLUJULUI, „Tradiţia din mers”, Renaşterea 8 (1994), p. 9.
3. ECKHARD BIEGER, Das Öffentlichkeitsdilemma der katholischen Kirche, Grünewald, Mainz, 2003.
4. JEAN BRECK, La puissance de la parole. Une introduction à l’herméneutique orthodoxe, Cerf, Paris,
1996; în româneşte: Puterea cuvântului în Biserica dreptmăritoare, trad. Monica Herghelegiu,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999.
5. HEIDI CAMPBELL, When Religion meets New Media, Routledge, New York/London, 2010.
6. MIA CONSALVO, CHARLES ESS (ed.), The Handbook of Internet Studies (= Handbooks in Communica-
tion and Media), Blackwell, Oxford, 2011.
7. JÉRÔME COTTIN ET JEAN-NICOLAS BAZIN, Vers un christianisme virtuel?, Labor et Fides, Genève, 2003.
8. LORNE L. DAWSON, „Religion and the Internet. Presence, Problems, and Prospects”, în PETER ANTES,
ARMIN W. GEERTZ, RANDI R. WARNE (ed.), New Approaches to the Study of Religion (= Religion and
Reason 42), Vol. 1: Regional, Critical, and Historical Approaches, Walter de Gruyter, Berlin/New
York, 2004, pp. 385-405.
9. LORNE L. DAWSON, DOUGLAS E. COWAN (ed.), Religion online: finding faith on the Internet, Routled-
ge, New York/London, 2004.
10. BERT EICHHORN, art. „Internet-Rechtsfragen”, în Martin Honecker et al. (Hg.), Evangelisches Sozi-
allexikon, Neuausgabe, Kohlhammer, Stuttgart, 2001, coll. 762-768.
11. ERZBISCHÖFLICHES SEELSORGEAMT FREIBURG, Projekt „Kirche in virtuellen Welten“ 2008-2010. Ab-
schlussbericht, Freiburg in Br., 2011.
12. FRIEDERIKE VON GROSS, WINFRIED MAROTZKI, UWE SANDER (Hg.), Internet – Bildung – Gemeinschaft
(= Medienbildung und Gesellschaft 1), VS Verlag für Sozialwissenschaften, Wiesbaden, 2008.
13. JEAN-LUC HIEBEL, “L’affaire Gaillot, les médias et le droit de l’Église”, Revue de Droit Canonique
45, 1 (1995), pp. 101-118.
14. NIKOLAUS HUECK, art. “Internet”, în MARTIN HONECKER et al. (Hg.), Evangelisches Soziallexikon, Ne-
uausgabe, Kohlhammer, Stuttgart, 2001, coll. 759-762.
15. INSTITUTUL LUDWIG BOLTZMANN PENTRU STUDIUL PROBLEMATICII RELIGIOASE A INTEGRĂRII EUROPENE, Pentru
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

o democraţie a valorilor: strategii de comunicare religioasă într’o societate pluralistă, Seminar

internaţional organizat la Colegiul Noua Europă, 30 noiembrie - 1 decembrie 2001, Colegiul Noua
Europă, Bucureşti, 2002.
16. NICOLA LUCCHI, I contenuti digitali. Tecnologie, diritti e libertà, Springer-Verlag Italia, Milano, 2010.
17. LIBUŠE MARTÍNKOVA, „Computer mediated religious life of technoshamans and cybershamans. Is
there any virtuality?”, Online – Heidelberg Journal of Religions on the Internet 3, 1 (2008), pp.
43-60.
18. JEAN-FRANÇOIS MAYER, „Croire en ligne : usages religieux d’Internet et catholicisme contemporain”,
Transversalités 116 (2010), pp. 45-62.

69
 Radu Preda

19. JEAN-FRANÇOIS MAYER, Internet et religion. Les enjeux d’une mutation technologique, InFolio/Re-
Theologica
ligioscope, Gollion, 2008.
20. ORTHODOX CHURCH OF AMERICA, Guidelines for Clergy Use of Online Social Networking, 2011.
21. BERNHARD PÖRKSEN, WIEBKE LOOSEN, ARMIN SCHOLL (Hg.), Paradoxien des Journalismus. Theorie –
Empirie – Praxis, Festschrift für Siegfried Weischenberg, VS Verlag für Sozialwissenschaften,
Wiesbaden, 2008.
22. RADU PREDA, Cultura dialogului. Pledoarii & exerciţii (= Theologia Socialis 7), Eikon, Cluj-Napoca,
2009.
23. RADU PREDA, „Die Freiheit und ihr Preis. Die Medien in Rumänien nach 1989“, Ost-West. Euro-
päische Perspektiven 11, 2 (2010), pp. 127-133.
24. RADU PREDA, Revenirea lui Dumnezeu. Studii social-teologice (= Theologia Socialis 12), Eikon,
Cluj-Napoca, 2010.
25. R. SCHMIDT-ROST, „Kommunikation”, în MARTIN HONECKER et al. (Hg.), Evangelisches Soziallexikon,
Neuausgabe, Kohlhammer, Stuttgart, 2001, coll. 862-864.
26. LUCIEN SFEZ, Critique de la communication, Nouvelle édition, Seuil, Paris, 1992.
27. MIGUEL SICART, The Ethics of Computer Games, MIT Press, Cambridge (Mass.)/London, 2009.
28. RIK TORFS, „L’affaire Gaillot et la liberté d’expression”, Revue de Droit Canonique 45, 1 (1995), pp.
83-94.
29. NELU VASILICĂ, ANDREA SCOTT, “Religion online. A comparison between Catholicism and Orthodoxy”,
comunicare prezentată la colocviul CESNUR, Torino, 11 septembrie 2010. Textul este online la
adresa www.cesnur.org/2010/to-vasilica-scott.doc, accesată la 30 octombrie 2011.

Abstract

RADU PREDA, Communication Vs. Communion. Social-Theological Notes on the Internet

Christianity isn’t just a “religion of the written word”, like Judaism and the Islam, but a religion of
communication. The life of the Christian community of faith is ruled by a permanent liturgical and
catechetical dialogue both in prayer and in the change of ideas following the sermon. This is why the
pastoral care and the social-theological agenda cannot possibly ignore the new forms of electronic
communication. This text is a presentation of a number of notes on the actual use of the internet,
referring to a recent Orthodox document about clerics’ behavior on social networks.
KEYWORDS: communication, communion, internet, Church, social theology
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

70
 Cuprins
PATRISTICA
IOAN I. ICĂ JR
Iniţiere în misterul Bisericii pentru monahi din Africa bizantină în anii ’630 –
Mistagogia sfântului Maxim Mărturisitorul: textul critic şi o nouă traducere................5

THEOLOGICA
IOAN MOLDOVEANU
Personalităţile şi aşezămintele româneşti de la Muntele Athos, din a doua jumătate a
sec. XIX până azi............................................................................................................... 39

RADU PREDA
Comunicare versus comuniune. Marginalii social-teologice despre internet ................55

ESEU
COSTION NICOLESCU
Ioan Alexandru – Vulturul ioanic al poeziei româneşti ...................................................73

SERGIU CIOCÂRLAN
Despre semnificaţia unor tradiţii şi obiceiuri în perioada sărbătorii Naşterii Domnului
nostru Iisus Hristos........................................................................................................... 92

RECENZII.............................................................................................................................. 99
IOAN MIHOC, Un studiu al Noului Testament, Vol. I. Evangheliile de la Matei şi Marcu, Colecţia
Orizonturi socio-umane, Editura Eftimie Murgu, Reşiţa, 2010, 420 p. (SORIN COSMA)
MIRCEA PĂCURARIU, Uniaţia în Transilvania în trecut şi astăzi, Editura Andreiană, Sibiu, 2010
(MIRCEA GHEORGHE ABRUDAN)
Tabor, nr. 10, ianuarie 2012

104