PROF.

: STUDENT:
 INTRODUCERE

Mescalina sau 3,4,5-trimetoxifeniletilamină este un alcaloid psihedelic natural din

clasa feniletilaminelor cu formula chimică C11H17NO3. Aceasta este utilizată în principal ca
un entheogen și ca un instrument pentru a suplimenta diverse practici de transcendență, inclusiv
în meditație, psychonautica, proiecte de artă și psihoterapie psihedelică.

Substanţele halucinogene produc schimbări asupra percepţiilor, mai ales cele vizuale, de la
distorsiuni şi iluzii până la adevărate halucinaţii. Persoanele care prezintă halucinaţii
induse de consumul acut de halucinogene sunt conştiente de faptul că acestea sunt
provocate de substanţa respectivă, cu testarea realităţii intactă, ceea ce nu se întâmplă în
cazul halucinaţiilor din schizofrenie.
Halucinaţia este definită ca percepţie senzorială fără obiect extern.
Iluzia este percepţia falsă a unei imagini senzoriale reale, o deformare a obiectului
perceput.
Nu există unanimitate în ceea ce priveşte cuvântul cel mai adecvat pentru a denumi aceste
substanţe. În general este utilizat cuvântul halucinogene, dar pot fi întâlnite şi denumiri ca
psihodelice, psihedelice, psihotomimetice, psihodisleptice sau psihotogene. Din punct de
vedere psihofarmacologic, Lewin le-a clasificat în categoria fantastică.
Aceste substanţe se află în plante, ciuperci, animale sau sunt un produs al sintezei chimice.
Se cunosc aproape 100 de plante sau ciuperci care conţin substanţe halucinogene şi care
sunt utilizate sau au fost utilizate la oameni.
Există substanţe halucinogene care se cunosc încă din antichitate şi care prezintă o mare
importanţă: sociologică, istorică şi culturală.
În prezent, halucinogenele încă constituie centrul ritualurilor religioase şi magice în
numeroase culturi, de la cele mai înapoiate la cele mai avansate.
Popoarele indigene ale multor regiuni ale lumii au descoperit substanţe naturale din
mediul lor care aveau proprietatea de a modifica simţul timpului, producând distorsiuni ale
simţurilor şi modificând organizarea raţională a gândirii, aceste substanţe fiind denumite
halucinogene naturale.
În multe culturi halucinogenele naturale au jucat un rol important din perspectiva utilizării
liturgico-magice, deoarece se utiliza consumul ritual al acestor substanţe ca modalitate de
apropiere de divinitate.
Consumul de halucinogene necesita o învăţare rituală direcţionată/orientată de şaman sau
vrăjitor ca fiind cel mai iniţiat şi interpretator al senzaţiilor, viziunilor sau stărilor
provocate de substanţă.
Deşi unele dintre aceste substanţe continuă să fie consumate, în majoritatea cazurilor s-a
schimbat total mediul şi finalitatea consumului. Substanţele sunt aceleaşi, însă contextul
cultural este complet diferit. Aceste circumstanţe explică, în bună parte, faptul că există
descrieri foarte diferite ale efectelor aceleiaşi substanţe halucinogene.
Studiul adecvat al farmacologiei unora dintre halucinogene nu este uşor, deoarece, în
general, este vorba despre poţiuni sau extracte obţinute din plante, care pot conţine unul
sau mai multe principii active.
În multe cazuri a fost izolat principalul responsabil al efectelor şi a fost posibilă studierea în
urma administrării ca substanţă unică (de exemplu, ciupercile psylocibe din care a fost izolată
psilocibina sau cactusul peyote din care s-a izolat mescalina).
În prezent, halucinogenele sunt clasificate în Lista I a Convenţiei cu privire la Substanţele

-1-
Psihotrope (Viena, 21.02.1971), un loc rezervat pentru acele substanţe pe care Organizaţia
Naţiunilor Unite le consideră ca fiind foarte periculoase pentru sănătatea publică şi cărora
le lipseşte o utilitate terapeutică recunoscută.
Apogeul consumului de halucinogene în societăţile avansate a apărut în anii ’60 şi ’70.
Totuşi, de la jumătatea anilor ’90 s-a observat o creştere a consumului şi un nou interes
pentru aceste substanţe. De câţiva ani s-a observat o întoarcere a consumului de astfel de
substanţe cu provenienţă vegetală. Multe persoane culeg sau cultivă aceste substanţe
pentru consum propriu.

DESCRIERE
Lophdphora williamsii - peyote, peyotl (denumiri populare: radacina diavolului, budinca de
cactus) este un cactus fara tepi, cu radacina pivotanta, care creste in America Centrala, in zonele
aride din nordul Mexicului si in regiunea fluviului Rio Grande.
Planta a fost utilizata de indienii din nordul Mexicului ca „recuzita" in ritualuri religioase din
cele mai vechi timpuri (indigenii ingerau "mescal butions", adica fasii din capul globulos al
cactusului, taiate transversal si uscate la soare, pentru a obtine stari halucinatorii spectaculoase).
Constituentul principal al uneia dintre cele mai studiate plante cu proprietati halucinogene -
cactusul Lophophora wittiamsii (Anhalonium williamsii) este mescalina (3,4,5-
trimetoxifeniletilamina, deci un derivat de feniletilamina), inrudita structural cu catecolaminele.
Introducerea uneia sau mai multor grupe metoxi in molecula ii confera proprietati psiho-
disleptice.
In organism are loc o ciclizare prin intermediul catenei laterale etilaminice, cu formarea
nucleului indolic, prezent in majoritatea halucinogenelor.
Mescalina, alaturi de LSD, psilocibina, 5-Meo-DMT si triptamina se leaga de receptorii 5-HT (in
special 5-HT2A, receptori cuplati cu proteinele G).
Legarea de site-urile active ale receptorilor neuronali genereaza modificari fizice si chimice in
interiorul celulei. Poate altera direct sensibilitatea membranei celulare la transportul ionic
datorita modificarilor conformationale, stimuleaza eliberarea ionilor din celula si transcriptia;
toate aceste procese duc la modificarea potentialului neuronal.
In unele celule neuronale, aceasta stimulare provoaca inhibitie, iar in altele excitatie, ducand la
manifestari ca halucinatii si iluzii.

FORME DE PREZENTARE SI COMERCIALIZARE

Butonii de mescal (mescal butions) reprezinta forma de prezentare a drogului cea mai frecventa
pe piata ilicita (sub forma de discuri uscate; de culoare maronie). 1 kg butoni contin 10 - 60 g
mescalina. Mescalina poate fi obtinuta si prin sinteza.

MODALITATI DE CONSUM
- ingestie in stare proaspata sau uscata; gustul fiind foarte amar, se consuma concomitent sucuri
de fructe pentru a-l masca;
- ingestia capsulelor ce contin pulberea obtinuta prin macinarea bufonilor de mescal;
- ceai concentrat (obtinut prin fierberea butonilor in apa, timp de cateva ore);

-2-
- jeleuri: aceasta forma mascheaza gustul amar, incetineste absorbtia din tubul digestiv si creste
durata de actiune.

INTOXICATIE ACUTA
In intoxicatia acuta cu mescalina apare deprimarea sistemului nervos central. Moartea poate
surveni prin colaps cardiovascular si paralizie respiratorie.

INTOXICATIA CRONICA
Doza medie ce determina halucinatii o reprezinta cantitatea de 5 g produs vegetal uscat
(corespunzatoare la 0,3 - 0,5 g mescalina). Efectele apar in circa 30 min. de la ingerarea
butonilor de mescal, iar durata acestora este de 12 ore.
Cele mai frecvente efecte ale mescalinei sunt:
- stare de visare, cu desprindere de realitate;
- alerta, curgere rapida a gandurilor. Aceste efecte se intensifica in decurs de cateva ore, aparand
si perturbarile de perceptie: obiectele au aure si dimensiuni alterate, par mai apropiate sau mai
indepartate; la inchiderea ochilor apar imagini colorate, cu dese schimbari de nuante;
- halucinatiile vizuale se caracterizeaza prin linii in zig-zag si figuri geometrice.
Intreaga experienta poate dura intre 6-12 ore, in functie de subiect si cantitatea consumata. Doza
halucinogena este de 4000 - 5000 ori mai mare decat in cazul LSD.
Mescalina este un alcaloid natural folosit ca si drog recreativ.
Efectele produse de mescalina sunt oarecum diferite de cele produse de LSD prin faptul ca
halucinatiile sunt determinate de elementele inconjuratoare, de stimulii auditivi si vizuali
existenti: culorile sunt percepute foarte intens, iar dintre formele cele mai des percepute sub
efectul mescalinei se numara dungile, patratele, puncte multicolore. Un efect specific mescalinei
si rar intalnit la celelalte substante narcotice este „geometrizarea” care consta in perceperea
obiectelor tridimensionale in doua dimensiuni.
Efectele mescalinei dureaza aproximativ 12 ore.

ANALIZA TOXICOLOGICA
A. IZOLARE:
Izolarea mescalinei din materialul biologic (sange, urina) si corpuri delicte se face prin metoda
Stas-Otto-Ogier, care consta in extractie cu cloroform au dicloretan din mediu alcalin.
Asupra reziduului obtinut se executa reactiile de identificare.

B. METODE DE IDENTIFICARE
1. Reactii de culoare:
a) cu acid sulfuric formeaza o coloratie galbena-verde care la incalzire trece in violet-rosie;
b) cu acid azotic da o coloratie violeta, care vireaza in galben-rosu;
c) cu reactivul Marquis da o coloratie portocalie;
d) cu reactivul Frodhe da o coloratie verde, care vireaza in albastru.

2. Reactii de precipitare:
Mescalina da reactii de precipitare cu reactivii generali ai alcaloizilor.

-3-
3. Cromatografie pe strat subtire:
Faza stationara-placi cromatografice 20x20 cm, activate cu o ora la 110 grade C;
Sistem de migrare-amoniac: metanol;
Etalon-mescalina in metanol;
Revelare-solutie iodoplatinat de potasiu sau ninhidrina;
Valoarea Rf=0,22.

C. DOZARE
Determinarea cantitativa a mescalinei se face prin reactia de cuplare cu clorura de
paranitrobenzendiazoniu, cand se formeaza un derivat spectrofotocolorimetrabil.
Dintre metodele moderne se aplica gaz-cromatografia cuplata cu spectrofotometria de masa,
dupa transformarea mescalinei in izotiocianatul respectiv prin intermediul sulfurii de carbon.

Mescalina sau 3,4,5-trimetoxi--fenetilamina este un alcaloid halucinogen, izolat pentru prima data in
1896 (de catre Hefter) din peyote sau peyotl (Lophophora williamsii sau Anhalonium lewinii), un
cactus care creste in sud-vestul Statelor Unite si in Mexic, in zone desertice sau in regiuni de
munte. [7 Mescalina se regaseste de asemenea si in alti cactusi, cel mai celebru fiind cactusul de San
Pedro sau Trichocereus pachanoi. Un alt cactus, apartinand aceluiasi gen -

2.1.1. Descriere botanica

Planta, de culoare bleu- verde, are 2-7 cm inaltime si un

diametru de 4-12 cm. Creste singura sau grupata. Varful plantei,
numit de asemenea „coroana” este vandut sub denumirea de butoni
de peyotl (peyotl buttons- Fig. 2.). In practica, butonii sunt taiati in
rondele si apoi uscati. [7

-4-
2.1.2. Etimologia speciei

Denumirea stiintifica a acestei plante a cunoscut

Fig. 2. Peyotl buttons numeroase transformari si a fost indelung controversata.

Rezultatul a fost un numar impresionant de sinonime. Prima denumire, Peyote zacatecensis a

fost imaginata de catre un botanist spaniol in 1615. La mijlocul secolului al XIX-lea botanistul francez
Antoine Charles Lemaire (1800-1871) il numea Echinocactus wiliamsii. Botanistul german Paul
Cristoph Hennings (1841-1908) il numea Anhalonium lewinii. In final, in 1894 taxonomistul american
John Merle Coulter (1851-1928) il plaseaza in genul Lophophora si denumirea stiintifica general
admisa a devenit Lophophora wiliamsii. [8

2.1.3. Istoric

Cuceritorii spanioli ai Americii de Sud sunt cei care au observat ca Indienii din zonele desertice
ale Mexicului consumau partile aeriene ale unui cactus in diferite moduri. Prima mentionare scrisa este
aceea a unui calugar franciscan care relata in 1560 traditiile ancestrale din Mexic si utilizarea unui
catus numit peyotl care provoca o „betie” comparabila celei cauzate de un exces de vin. Mai tarziu,
conquistadorii au experimentat ei insisi efectele provocate de cactus. Mestecarea acestuia provoca
viziuni colorate, ceea ce a facut ca peyotl sa fie calificat drept planta „care face ochi minunati”.

Numeroasele descoperiri arheologice au evidentiat ca peyote juca un rol important in

ritualurile religioase ale populatiilor indiene din Mexic si extremitatea sudica a Statelor Unite (Texas).
Sapaturile recente au permis descoperirea unor bucati de peyotl in pesterile si grotele din Texas, in
apropierea frontierei mexicane. Datarea acestor resturi de plante cu izotopi radioactivi C14 a aratat ca
au o vechime de aproximativ 6000 ani. In nord-estul Mexicului au fost descoperite intr-un mormant,
resturi de peyotl cu o vechime de aproximativ 4000 ani. Tot in Mexic au fost descoperite resturi de
cactus intr-un mormant mai recent (900 D.H.). Analiza fitochimica a acestor probe a evidentiat ca
acestea din urma contineau inca mescalina, precum si alti alcaloizi. Descoperirea acestor vestigii
arheologice nu a permis elaborarea unei concluzii privind scopul in care era utilizat cactusul. Mai multe
informatii putem afla din scrierile datand din 1560 ale calugarului franciscan Bernadino de Saghaun,
insarcinat de clerul spaniol, imediat dupa cucerirea Mexicului, sa observe modul de viata al indigenilor.
Dupa Delaveau (1982), care citeaza o traducere in limba franceza a textului lui Saghaun, efectele
cactusului sunt „viziuni inspaimantatoare sau comice si aceasta betie dureaza 2-3 zile inainte de a se
disipa. Aceasta planta serveste drept hrana Indienilor Chichimeques, ii sustine si le da curaj pentru a
nu se teme de lupte, sete sau foame si ei spun ca ii apara de pericole”. Chichimeques este numele dat
triburilor nomade care traiesc in nordul Mexicului, de catre Azteci. Aztecii cunosteau bine aceasta
planta, al carei nume deriva din limba lor. Etimologia provine din cuvantul peyona- nic, ceea ce
inseamna a stimula. Peyotl era planta sacra a Aztecilor, iar culegerea ei facea obiectul unei celebrari
rituale. In timpul sarbatorii rituale dedicate cactusului peyote, toti membriii tribului consumau planta-
copii si femei, inclusiv femei insarcinate. Se rosteau incantatii, in jurul unui foc, de catre samanii care
comunicau cu zeii prin intermediul cactusului. Peyote nu era numai o planta sacra, ci si o planta
medicinala. Consumul de peyote dezinhiba si poate conduce uneori la comportamente sexuale
considerate anormale. Misionarii spanioli, ajunsi aici putin dupa conquistadori, au remarcat obiceiurile
indigenilor consumatori de peyote si au fost frapati. Acesia au informat imediat clerul, care a ordonat
Sfintei Inchizitii sa ii faca sa renunte cat mai repede posibil la aceste practici demoniace. Represiunea

-5-
a fost dura si a durat 4 secole, pana la sfarsitul dominatiei spaniole. Dar indienii au rezistat si si-au
continuat practicile. Utilizarea de peyote a traversat frontiera si de-a lungul secolelor a proliferat din
ce in ce mai mult pe continentul nord-american. In plus, indienii din Texas, populatiile autohtone din
New-Mexico, Arizona, Oklahoma si Utah au devenit adepte ale celebrului cactus, in special Indienii
Apache, Comanche, Cheyenne si Kiowas. Acest lucru a displacut puternic bisericilor protestante
ale Albilor care au facut presiuni asupra Guvernului Statelor Unite. La inceputul secolului XX mai
multe state au luat masuri draconice pentru a interzice importul cactusului de catre Azteci. Din aceasta
cauza s-a instalat un imens trafic de contrabanda. Trebuie mentionat ca peyote si crestinismul nu sunt
incompatibile. O secta de inspiratie crestina a fost fondata la mijlocul secolului al XIX-lea. Este
cunoscuta sub denumirea de Native American Church si numara astazi mai multe milioane de adepti,
in sudul Statelor Unite.

In 1995 Presedintele Bill Clinton a emis un decret care autorizeaza consumul de peyote de
catre membrii acestei Biserici (Schultes si Hoffmann, 1998). Trebuie mentionat ca in afara ritualurilor
religioase, peyote a jucat de-a lungul timpului un rol important in medicina traditionala a Indienilor din
Mexic si Statele Unite. Pentru uz intern era utilizat in stari febrile si dureri articulare. Extern, se aplicau
bucati de cactus, proapat taiate, pe tample pentru durerile de cap si pe piele pentru arsurile provocate
de soare.[8]

Intr-o maniera generala, se poate spune ca peyote- cactusul sacru al Aztecilor si principiul sau
activ-mescalina nu sunt droguri foarte utilizate in Europa. Eficacitatea mescalinei este slaba, in raport
cu LSD. In literatura stiintifica , anumite publicatii mentioneaza ca LSD este de 4000 ori mai activ
decat mescalina. Cu toate acestea, nu trebuie neglijate efectele produse de peyote si de mescalina.
Printre marii adepti ai mescalinei se numara scriitorul britanic Aldous Huxley (1894-1963) devenit
celebru prin romanul science-fiction „Brave new world”, publicat in 1932. Aflat sub influenta
mescalinei, Huxley descrie aventurile sale vizionare in doua carti aparute intre 1950 si 1960 –„The
doors of perception” si „Heaven and Hell”. Poetul si pictorul francez de origine belgiana Henry Michaux
(1899-1984) consuma mescalina pentru a experimenta efectele acesteia asupra creativitatii. In acest
fel au rezultat desene curioase si opere precum „Miserable miracle” si „Connaissance par les
gouffres”. [8

Romancierul elvetian, de origine germana, Herman Hesse (1877-1962), premiul Nobel pentru
literatura, a scris romanul sau „Steppenwolf” aflandu-se sub influenta mescalinei. [8

2.2. Compozitia chimica. Obtinere

Mescalina reprezinta aproximativ 6% din planta. Extractia mescalinei, plecand de la peyote

este facila: partea superioara a plantei este uscata la soare (mescalina este stabila in prezenta
caldurii, a radiatiilor UV, nevolatila), pulverizata, amestecata cu metanol pe durata unei zile, filtrata si
in final extrasa in cloroform.[8]

Sinteza chimica este lunga si dificila. Mescalina a fost sintetizata pentru prima data in 1919.
Multe dintre experimentele efectuate au avut ca baza mescalina sintetizata, in detrimentul celei
naturale.[8]

Cel putin 60 de alcaloizi au fost identificati in peyote, facand parte in mod esential din 2
grupe: -fenetilamine (mescalina) si tretrahidroizochinoline. Toti acesti compusi difera de LSD si de

-6-
principalele halucinogene prin absenta unei structuri indolice. Alti omologi ai mescalinei au fost
identificati in peyotl: N-acetil-mescalina si N-metil-mescalina. Activitatea halucinogena a acestor
substante pare a fi foarte slaba.[8]

In Fig. 3. este prezentata structura chimica spatiala a mescalinei.

Fig. 3. Structura chimica spatiala a mescalinei

2.3. Forme sub care se utilizeaza ca drog

Bucatile de cactus sunt utilizate uscate, in

infuzie sau fumate. Mescalina sintetica este
comercializata sub forma de pudra alba sau colorata,
comprimate, capsule sau lichid. Mescalina organica
sau naturala poarta numele de mescal si este
vanduta in mod obisnuit sub forma de capsule (Fig.
4.). Poate fi, de asemenea mestecata sau
maruntita si fumata. Aproape 90% din esantioanele
de mescalina, prelevate si analizate in laboratoarele
de toxicologie sunt impurificate cu fenciclidina si
LSD.[10] Fig. 4. Forme de prezentare
pe

piata ilicita a drogurilor

2.4. Metabolizarea mescalinei

Doza halucinogena de mescalina este de 200-500 mg, iar activitatea sa este de 4000 de ori
mai slaba decat cea a compusului de referinta, LSD. Efectele sunt rapide, apar in ora care urmeaza
administrarii si persista aproximativ 12 ore.[7]

Dupa administarea de mescalina marcata, un procent de 87% se regaseste in urina in 24 de

ore (55-60 % sub forma netransformata). Restul este eliminat sub forma de metaboliti inactivi: acid

-7-
trimetoxi-fenil-acetic (27-30 %), acid trimetoxi-benzoic, N-acetil-mescalina (0,1%), N-acetil-3,4-
dimetxi-5-hidroxi-feniletilamina (5%). Concentratiile masurate la 12 subiecti dupa ce au absorbit 500
mg mescalina marcata au fost de aproximativ 3,8 mg/l dupa 2 ore si au scazut la 1,5 mg/l dupa 7 ore.
Timpul de injumatatire este de aproximativ 6 ore. Dupa absorbtie, se regasesc concentratii importante
la nivelul rinichiului, ficatului si splinei. Efectul psihodisleptic maximal apare dupa 3-4 ore, iar
metabolizarea se realizeaza la nivel hepatic.[10]

2.4.1. 3,4,5-trimetoxi-fenil-acetaldehida , metabolit intermediar al mescalinei- substrat pentu

aldehidoxigenaza de la nivelul microzomilor hepatici

Studiile experimentale efectuate pe soareci de laborator au relevat ca 3,4,5-tri-metoxi-fenil-

acetaldehida a fost oxidata la acidul 3,4,5-trimetoxi-fenil-acetic de catre microzomii hepatici. Reactia
este NADPH-dependenta si este inhibata de catre SKF 525-A, metirapona si disulfiram. Reactia este
catalizata de catre o izoenzima a citocromului P450 (CYP2C29) de la nivelul microzomilor hepatici si
este confirmata prin gaz cromatografie cuplata cu spectrometrie de masa. Experimentele
farmacologice efectuate asupra mescalinei si derivatilor sai dezaminati au indicat ca acesti metaboliti
sunt mai putin activi sau chiar inactivi, comparativ cu produsul parinte.[15]

2.5. Mecanismul de actiune toxica

Mescalina prezinta actiune agonista pe receptorii serotoninergici si dopaminergici. Mescalina

este psiho-activa datorita asemanarii structurale cu neuromediatorii serotonina si noradrenalina.

Fig. 5. Serotonina Fig. 6. Mescalina

Substantele halucinogene se fixeaza pe aceiasi receptori ca si neuromediatorii si ii stimuleaza,

producand semnale false. Aceste substante prezinta in structura un inel indolic, la fel ca si serotonina
(Fig. 5.). Mescalina nu are o structura de indol, dar poate fi reprezentata sugerandu-se relatia cu
clasa indolilor (Fig. 6.). [11]

Trulson confirma ipoteza unei actiuni simultane a mescalinei pe receptorii serotoninergici si

dopaminergici, suprimand efectele observate la pisica dupa adiministrarea de mescalina, prin tratarea
prealabila cu doze mici de metilsergida (antagonist specific al serotoninei) si haloperidol (antagonist
specific al dopaminei).[12]

-8-
 Relatia intre substantele halucinogene si serotonina a dat nastere unei ipoteze conform careia
schozofrenia este cauzata de un dezechilibru in metabolismul serotoninei , iar starea de agitatie si
halucinatiile se datoreaza unui exces de serotonina in anumite zone ale creierului in timp ce depresia
si starile catatonice sunt rezultatul unui deficit de serotonina. [11] Administrarea de 0,5 g de sulfat de
mescalina la voluntari sanatosi induce in cateva ore aparitia unei stari psihotice acute , comparabila cu
un delir schizofrenic. Diagnosticul diferential fata de o psihoza endogena se bazeaza pe multitudinea
de halucinatii vizuale colorate si pe numarul mic de halucinatii auditive. Aceasta stare nu dureaza
decat cateva ore (aproximativ 12), in timp ce patologiile endogene evolueaza pe durata a mai multor
zile, uneori saptamani sau luni. [10]

Structura chimica a mescalinei poate fi modificata pentru a conduce la alti compusi cu o

lipofilie mai ridicata, capabili sa traverseze mai usor bariera hemato-encefalica si deci sa aiba un efect
mai putenic. Dintre modularile chimice care se pot realiza, numai aditia unei grupari metil pe atomul
de C din pozitia  conserva activitatea psiho-activa. Compusul care se obtine este TMA ( 2,4,5-tri-
metoxi-amfetamina) .[7]

2.6. Efecte toxice

Toxicitatea somatica a mescalinei este slaba, fara a putea fi comparata cu cea a compusilor de
sinteza de tip Ecstasy. Ca toate stimulantele sistemului nervos simpatic, mescalina creste presiunea
arteriala, frecventa cardiaca si temperatura corporala. Aceste efecte sunt insotite de crize de angoasa,
tremuraturi, vomismente.

Efectul major al mescalinei este inducerea de halucinatii vizuale, auditive si tactile, cu

distorsionare a timpului si spatiului. Se observa de asemenea o distorsiune a imaginii corporale
(perceptie eronata a corpului), ceea ce face ca aceasta substanta sa fie testata in psihiatrie si
sexologie. Tulburari ale vigilentei si o alterare a memoriei imediate au fost de asemenea raportate. [7]

2.6.1. Activarea receptorilor 5-HT2 din creierul de sobolan induce glicogenoliza

Glicogenul reprezinta unica rezerva de energie a creierului, iar concentratiile de glicogen din
creier sunt strans legate de activitatea neuronala. Concentratia de glicogen din creier poate fi afectata
prin manipulari farmacologice si fizice. O scadere majora a concentratiei de glicogen din creier se
observa dupa administrarea de amfetamine, precum si dupa expunerea sobolanilor la temperaturi
scazute (10C) sau ridicate (32C). Administrarea de mescalina (10mg/kg, intraperitoneal), la o
temperatura ambianta de 29C produce scadere a glicogenului cerebral cu 35-40%, pe o perioada de
cel putin 2 ore. Aceasta substanta produce o crestere a concentratiei extracelulare de glucoza din
striat cu un procent de 60%. Mentinerea animalelor la o temperatura de 22C reduce semnificativ
glicogenoliza, precum si hipertermia indusa de mescalina, iar concentratia extracelulara de glucoza din
striat scade. Aceste efecte au fost atenuate vizibil daca animalele au fost tratate in prealabil cu un
antagonist al receptorilor 5-HT2 : acidul 6-metil-1-(metiletil)-ergolina-8carboxilic-2-hidroxi-1-
metilpropil-ester-maleat (3mg/kg, intraperitoneal). Aceste rezultate evidentiaza faptul ca activarea
receptorilor 5-HT2 promoveaza glicogenoliza. [14]

2.6.2. Inducerea de afectiuni motorii la sobolani, analizata prin 2 metode diferite

-9-
 Tulburarile motorii, in special ataxia sunt des mentionate ca facand parte din efectele secundare
ale substantelor halucinogene. Scaderea acuratetei comportamentale este dificil de determinat prin
observatie vizuala, dar relativ putine incercari au fost efectuate pentru a o masura obiectiv si
cantitativ. Mescalina, administrata in doze crescatoare poate induce efecte bifazice (efecte stimulante,
urmate de efecte deprimante) asupra rozatoarelor de laborator. Dupa administarea a trei doze de
mescalina au fost masurate tulburarile motorii prin doua metode. Primul test a constat in
analiza urmelor lasate de animalul de laborator, evidentiindu-se ca drogul reduce lungimea pasilor
intr-o relatie proportionala cu doza administrata. Al doilea test a pus in evidenta faptul ca abilitatea
subiectilor de a cobori un plan inclinat scade dupa administarea de 25mg/kg mescalina, la 30-40
minute dupa administrare. Testele de acest tip sunt relevante pentru a interpreta implicatiile asupra
comportamentului si a motilitatii pe care le are consumul de mescalina.[14]

2.6.3. Stimularea secretiei de prolactina

Dupa administrarea de 5 mg/kg de mescalina (3,4,5-trimetoxi-beta-feniletilamina) si de 2,3,4-

trimetoxi-beta-feniletilamina (2,3,4-TMPEA) au fost masurate concentratiile serice ale prolactinei (PRL)
si ale hormonului de crestere (GH). Mescalina stimuleaza secretia de prolactina si concentratiile
maxime se obtin dupa 90-120 de minute de la administarea drogului. Concentratia serica a prolactinei
ramane crescuta si dupa 5 ore de la administrarea drogului. Mescalina declanseaza de asemenea si
secretia de hormon de crestere. Comparativ cu mescalina, nu se inregistreaza variatii ale
concentratiilor acestor doi hormoni, dupa administarea de 2,3,4-TMPEA, substanta care nu poseda
activitate halucinogena.[15]

2.6.4. Efectele teratogene la hamster

Doze de mescalina cuprinse intre 16 si 32 mg/kg au fost administate la hamsteri, intre a saptea
si a zecea zi de gestatie. Efectul asupra succesului reproductiv (scaderea numarului de urmasi) si
asupra osificarii scheletului este dependent de doza administata. O doza de 32mg/kg de mescalina a
cauzat un procent de 48,8% resorbtii, in timp ce o doza de 16mg/kg a produs 12% resorbtii. Numarul
descendentilor a scazut de la 12 in grupul de control, la 10.3 (16mg/kg), repectiv 6,5 (32 mg/kg)
descendenti in grupurile tratate. La efectuarea necropsiei nu s-au observat malformatii majore; totusi
, s-a remarcat o crestere (direct proportionala cu doza administata) a intervalului de osificare a
craniului, sternului si metatarsienelor.[16]

2.6.5. Efectele mescalinei si ale unor analogi asupra transmisiei colinergice neuromusculare

Mescalina si analogii acesteia-anhalinina (ANH) si metilen-mescalina-trimer (MMT) au fost

analizate, utilizand preparate sciatic-sartorius obtinute din broasca si tesut cortical obtinut din
sobolan. Rezultatele au aratat ca mescalina si analogii acesteia inhiba transmisia colinergica
neuromusculara, prin blocarea eliberarii de acetilcolina; este de asemenea afectata conductanta
ionului de K. [17]

2.7. Simptomatologia intoxicatiei

Intoxicatia acuta se manifesta prin tulburari neurovegetative legate de actiunea simpatomimetica

la nivel central: greturi si vomismente care preceda halucinatiile, hipertermie, transpiratii, tahicardie,
anorexie, vedere dubla, hipersialoree, poliurie, flush. Aceste simptome sunt insotite de tulburari

- 10 -
neurologice: cefalee, parestezii, vasospasm cerebral, hiperreflexie, hiper sau hipotonie musculara,
tremuraturi, necoordonare a miscarilor. Doze crescute de mescalina pot provoca uscaciunea pielii,
scaderea tensiunii arteriale, incetinirea ritmului cardiac si repirator. [17]

Utilizata in mod cronic poate precipita o psihoza la pacientii predispusi.

Mescalina nu provoaca o dependenta fizica, dar provoaca o dependenta psihica reala. Toleranta
este slaba, poate exista o toleranta incrucisata cu LSD si dimetiltriptamina. [7]

Nu se cunosc interactiuni intre alte substante si mescalina iar referitor la administarea in timpul
sarcinii nu exista date despre riscul administrarii la om. [19]

2.8. Analiza toxicologica

2.8.1. Proprietati fizico-chimice

Proprietatile fizico- chimice ale mescalinei sunt ilustrate in Tabelul 1., iar solubilitatea in
diferiti solventi este evidentiata in Tabelul 2.

Tabelul 1. Proprietatile fizico-chimice ale mescalinei

Denumirea: Mescalina

Denumirea chimica: 3,4,5-Trimetoxibenzenetanamina

Alte denumiri chimice: 3,4,5-Trimetoxifenetilamina
Formula chimica: C11H17NO3
Greutatea moleculara: 211,26
Temperatura de topire (C) 183-186 (sulfat dihidrat)

35-36 (baza)

181 (HCl)

Tabelul 2. Solubilitatea in diferiti solventi

Mescalina baza Mescalina sulfat Mescalina clorhidrat

Apa Moderat solubila Solubila Solubila
Apa la fierbere _ Solubila Solubila
Etanol Solubila Solubila Solubila
Metanol Solubila Solubila Solubila
Cloroform Solubila _ _

2.8.2. Colectarea probelor

Principalul scop al unei proceduri de analiza este de a produce o analiza chimica corecta si
utila. Intrucat majoritatea metodelor , calitative si cantitative, folosite in laboratoarele de analiza la

- 11 -
examinarea drogurilor necesita cantitati mici de material este esential ca aceste probe sa fie
reprezentative pentru intreaga cantitate. Procesul de analiza si recoltare a probelor trebuie sa se
conformeze principiilor chimiei analitice asa cum sunt expuse in farmacopeile nationale.

Pot exista situatii in care, din motive legale, regulile normale de recoltare si omogenizare nu
pot fi urmate, ca de exemplu atunci cand se doreste sa se conserve anumite parti ale probei pentru
examinare vizuala.

Pentru a conserva resurse si timp, analistul trebuie sa foloseasca, in toate situatiile posibile,
un sistem de recoltare si analiza aprobat si astfel sa reduca numarul determinarilor cantitative
necesare.

Probele de Peyote pot fi constituite din una sau mai multe specimene vii de cactus sau parti
proaspete sau uscate. Probele de mescalina, majoritatea sub forma de sulfat sau clorhidrat, se
intalnesc predominant sub forma de pudra, tablete sau capsule, ambalate intr-un singur container sau
pachet, sau in mai multe pachete. [20]

A. Probe de cactus Peyote sau butoni de Mescal (Mescal Buttons)

a. Analiza probelor singulare

Cea mai simpla situatie ce poate fi intalnita este cea in care proba de analizat consta intr-un
singur exemplar de cactus sau de butoni de Mescal. Materialul de analizat trebuie extras din container
sau ambalaj si cantarit. Exemplarele vii, intregi de cactus trebuie uscate la 40C si dupa aceea taiate
in doua bucati egale, dintre care una se pastreaza. Inainte de inceperea analizei toxicologice,
materialul uscat trebuie omogenizat prin triturare in mojar. Datorita umiditatii variabile a probelor este
esential pentru analiza cantitativa ca o portiune din proba reprezentativa sa fie uscata la 110C, pana
la greutate constanta, asa cum este descris in numeroase famacopei, pentru a determina continutul
de apa. La cuantificarea continutului de mescalina este necesara atentie pentru a raporta continutul de
mescalina la cantitatea initiala dinaintea uscarii. [20]

b. Analiza probelor multiple

Analistul trebuie sa examineze vizual continutul tuturor pachetelor pentru a determina daca: toate
pachetele contin acelasi material sau daca unul sau mai multe specimene difera de majoritate. Cel mai
simplu indicator este aspectul fizic al materialului. Daca unul sau mai multe pachete difera in mod
evident , acestea trebuie retrase si fac obiectul unei analize separate.

Influenta asupra analizei cantitative a erorilor de colectare a probelor poate fi redusa daca mai
multe parti de material vegetativ sunt supuse unei dilutii secventiale, urmata de extractia
solventului. [20]

B. Probe de mescalina pudra

a. Analiza probelor singulare

- 12 -
 Cea mai simpla situatie este atunci cand materialul este constituit dintr- un singur pachet. Inainte
de analizarea oricaror probe materialul trebuie cantarit si omogenizat, cu toate ca unele teste pot fi
aplicate si inainte de omogenizare daca se considera ca procesul de omogenizare va fi lent si exista
unele dubii cu privire la material. Cea mai simpla metoda de a omogeniza o pudra este de a o agita in
recipientul in care a fost transferata pentru analiza. Daca pudra contine agregate, acestea pot fi
distruse prin cernere prin site succesive cu dimensiunea ochiurilor descrescatoare, prin triturarea in
mojar sau mixare. Dupa aceasta operatie proba se imparte in patru parti egale, iar doua dintre
acestea se preleveaza pentru analiza. [20]

b. Analiza probelor multiple

Analistul examineaza probele vizual, prin teste de culoare sau prin tehnici cromatografice si daca
se concluzioneaza ca probele sunt identice se combina continutul mai multor pachete si se
omogenizeaza.

Atunci cand in diferite pachete au fost identificate diferite tipuri de material, cu fiecare grup se
procedeaza in modul descris mai sus.

Influenta asupra analizei cantitative, a erorilor de colectare a probelor poate fi

redusa daca mai multe parti de material vegetativ sunt supuse unei dilutii secventiale,

urmata de extractia solventului. [20]

C. Tablete sau capsule de mescalina

a. Container singular

1-50 unitati- se selecteaza aleator jumatate din numarul unitatilor, maxim 20. Se determina
greutatea medie, pudra se cerne si se omogenizeaza.

51-100 unitati- se selecteaza aleator 20 de unitati si se procedeaza ca mai inainte.

101-1000 unitati- se selecteaza aleator 30 de unitati si se procedeaza ca mai inainte.

mai mult de1000 unitati- se selecteaza aleator un numar de unitati egal cu radicalul din numarul
total si se procedeaza ca mai inainte.

b. Container multiplu

Containerele se impart in functie de numarul lotului si fiecare grup se trateaza asa cum a fost
descris in capitolul 2.8.2.A.b. Rezultatele se trateaza separat.

Se determina radicalul din numarul total de pachete din fiecare grup, se selecteaza aleator un
numar de pachete egal cu radicalul rotunjit in plus.

- 13 -
 Din fiecare pachet selectat se alege un numar de capsule sau tablete egal cu radicalul din
numarul total de unitati impartit la radicalul numarului total de pachete rotunjit in plus.

Se formeaza un amestec prin cernerea printr-o sita cu dimensiunea ochiurilor de 20 mesh si

mixare. Amestecul se analizeaza. [20]

2.8.3. Tehnici de extractie

A. Cactus Peyote sau Butoni de Mescal

Mescalina este extrasa cantitativ din materialul vegetal, uscat si pulverizat, utilizand o solutie
metanol: amoniac concentrat 99:1 (40,5ml/10 mg material vegetal).

Pentru CSS nu este necesar sa se efectueze o purificare a extractelor. Pentru GC si HPLC este
recomandat sa se elimine, pe cat posibil, lipidele care interfera in analiza, printr-o pre-extractie cu
dietileter (40,5ml/10 mg material vegetal).

Pentru spectroscopia in IR trebuie izolata mescalina din materialul vegetal intr-o forma cat
mai pura prin CSS si HPLC. [20]

B. Mescalina sub forma de pudra

Atat mescalina, cat si sarurile acesteia (sulfat sau clorhidrat) sunt solubile in metanol si acesta
este solventul de electie pentru analiza calitativa si cantitativa a probelor si a standardelor.

O proba reprezentativa de mescalina este dizolvata in cantitatea corespunzatoare de metanol

pentru a obtine o solutie cu o concentratie 1mg/ml. [20]

C. Tablete si capsule de mescalina

O proba , obtinuta din tabletele pulverizate sau din continutul capsulelor este extrasa in
metanol, pentru a obtine , dupa filtrare, o solutie cu o concentratie de 1mg/ml. [20]

2.8.4. Examinare fizica

2.8.4.1. Caracteristici macroscopice

A se vedea Capitolul 2.1.1.

2.8.4.2. Caracteristici microscopice

Examinarea microscopica a probelor de cactus nu ofera suficiente date pentru identificarea

plantei in investigatiile de medicina legala.

2.8.5. Teste preliminarii

- 14 -
2.8.5.1. Reactii colorimetrice

De notat ca rezultatele pozitive ale reactiilor colorimetrice sunt doar indicatori prezumtivi
pentru prezenta mescalinei. Multe alte substante ca feniletilamine si amfetamine, alaturi de acelea
care sunt inofensive si nu sunt controlate legislativ, pot da reactii pozitive cu reactivul test. Deoarece
reactia de culoare poate fi mascata de materia vegetala, testele de culoare nu sunt recomandate
pentru materialul recoltat din plante. [20]

Reactivul Marquis:

A1: 8-10 picaturi de formaldehida 40%in 10 ml acid acetic glacial

A2: H2SO4 concentrat

Metoda: Reactia se efectueaza pe o sticla de ceas pe care se plaseaza o proba de mescalina (pudra,
tablete pulverizate sau continutul capsulelor). Se adauga o picatura de reactiv A 1 si doua picaturi de
reactiv A2. O coloratie portocalie sau rosu-portocalie indica prezenta posibila a mescalinei. Limita de
detectie a acestei metode este de 10 g. [20]

2.8.6. Cromatografia pe strat subtire

Faza stationara:

Silicagel G activat, asternut pe suport de sticla in strat de 0,25 mm, contine un aditiv
flourescent care prezinta fluorescenta la 254 nm.

Solventii de developare:

Sistemul A: Cloroform 82

Metanol 17

Solutie concentrata de amoniac 1

Sistemul B: Metanol 100

Solutie concentrata de amoniac 1,5

Prepararea solutiilor de proba si a solutiilor standard

a. Cactus Peyote :

- 15 -
 Aproximativ 10 mg dintr-o proba reprezentativa de material vegetal suspect se usuca, se
pulverizeaza si se efectueaza extractia mescalinei conform tehnicilor descrise in Capitolul 2.8.3. Daca
se foloseste ca agent de vizualizare o solutie de ninhidrina, extractul trebuie concentrat pana la 200 l,
din care se iau 10 l pentru aplicare pe placa cromatografica.

b. Mescalina pudra:

Se prepara o solutie in metanol, cu o concentratie de 1mg/ml din care se ia o proba de 1l

pentru aplicarea pe placa cromatografica.

c. Mescalina capsule sau tablete

Din solutia metanolica obtinuta in urma extractiei se aplica pe placa cromatografica

aproximativ 10 l.

d. Solutia standard:

Se prepara o solutie 1 mg/ml sulfat sau clorhidrat de mescalina in metanol si se aplica pe

placa 1 l din solutia standard.

Vizualizare:

Placile cromatografice trebuie sa fie uscate inainte de vizualizare.

Metode de vizualizare:

1. Radiatii UV, 254 nm

2. Reactiv Fluram- se prepara o solutie de 10 mg fluorescamina in 50 ml acetona anhidra si se

pulverizeaza pe placa cromatografica

3. Ninhidrina- se prepara o solutie 10% ninhidrina in etanol si se pulverizeaza pe placa.

Tehnica de revelare:

Initial se observa placa cromatografica in lumina UV la 254 nm. Mescalina va absorbi radiatia
luminoasa si va aparea ca o pata inchisa la culoare, pe un fond fluorescent. Ulterior se pulverizeaza R.
Fluram sau ninhidrina si se usuca placa. Se observa placa cromatografica in lumina UV la 365 nm.
Mescalina apare ca un spot galben fluorescent. Limita de detectie este de aproximativ 10 ng
mescalina. Fluorescenta poate fi intensificata prin expunerea placii in vapori de NH 3. Daca se foloseste
ca reactiv de revelare ninhidrina, placa cromatografica trebuie mentinuta minim 15 minute la 120C.
Aparitia unui spot violet indica prezenta mescalinei. Limita de detectie este de 1g mescalina. [20]

Rezultate:

Valorile Rf100 obtinute cu sistemele de developare A si B sunt 36 si respectiv 24.

- 16 -
2.8.7. Cromatografie gaz-lichid

2.8.7.1. Gazcromatografie

2.8.7.1.1. Metoda 1

Conditii de operare:

Detector: detector de ionizare in flacara

Coloana: tuburi de sticla cu lungime de 2 m, diametru 2-4 mm

Gazul purtator: Azot, 30 ml/min

Temperatura coloanei: 150C

Standard intern: n-alcani

Metoda:

Prepararea solutiei de standard intern- se dizolva un n-alcan in metanol pentru a obtine o solutie cu o
concentratie de 1mg/ml.

Prepararea solutiei standard- se adauga la a anumita cantitate de standard intern, cantitatea

adecvata de mescalina (sulfat sau clorhidrat), pentru a obtine o concentratiede 1mg/ml.

Prepararea solutiei proba- se adauga solutia de standard intern la o cantitate precisa de extract din
proba de analizat (Peyote, pudra, tablete sau capsule).

Se injecteaza cate 1l din fiecare solutie, in gazcromatograf.

Continutul de mescalina se calculeza utilizand formula:

Cx% 

Unde:

Cx%  continutul de component X al probei (m/m %);

Cr.std.  concentratia substantei X in solutia standard (m/v %);

Csam.  concentratia probei (m/v %);

Ax  aria picului substantei X;

- 17 -
Ar.std.  aria picului solutiei standard ;

Aint.std. in sam. chr  aria picului standardului intern;

Cantitatea de mescalina trebuie exprimata in procente de mescalina baza si raportata la

materia vegetala proaspata sau uscata. [20]

2.8.7.1.2. Metoda 2:

Conditii de operare:

Detector:detector de ionizare in flacara

Coloana: tuburi de otel inoxidabil cu lungime de 1,5 m, diametru 3,2 mm

Gazul purtator: Azot, 30 ml/min

Temperatura coloanei:150C

BIBLIOGRAFIE

1. Maria Poroch-Seritan- Depistarea si analiza drogurilor, Ed.

Universitatii Suceava, 2004.

2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Mescalin%C4%83

- 18 -
3. http://www.e-referate.ro/search.php?word=mescalina

- 19 -