UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMĂNIEI Fondul Social European Instrumente Structurale OIP OSDRU Universitatea din Bucureşt i

MINISTERUL MUNCII, POS DRU

FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI
2007-2013 2007 - 2013
SOCIALE
AMPOSDRU

Investeste in oameni!
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 1 – „Educatia si formarea profesionala în sprijinul cresterii economice si
dezvoltarii societatii bazate pe cunoastere”
Domeniul major de intervenţie 1.5 – „Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul
cercetarii”
Numărul de identificare al contractului: POSDRU /88/1.5/S/ 61150
Titlul proiectului: „Studii doctorale in domeniul stiintelor vietii si pamantului”

TEZĂ DE DOCTORAT

BAZlNUL MORFOHlDROGRAFIC CĂLMĂŢUIUL TELEORMĂNEAN

GENEZA, EVOLUŢIA ŞI DINAMICA RELIEFULUI
– REZUMAT –

Conducător ştiinţific
Prof.univ.dr. FLORINA GRECU

Drd. ALBU (DINU) MARIA

Bucureşti
2012
 CUPRINS

INTRODUCERE..................................................................................................................7
I. DATE GEOGRAFICE GENERALE ALE BAZINULUI CĂLMĂŢUI...................10
1.1. Aşezarea geografică şi limite....................................................................10
1.2. Subunităţi morfologice din Câmpia Boianului ......................................12
1.3. Bazinul morfohidrografic – unitate geomorfologică de bază................14
1.4. Istoricul cercetărilor..................................................................................15
1.5. Metodologia cercetării...............................................................................20
II.DATE GEOLOGICE ŞI EVOLUŢIA PALEOGEOGRAFICĂ A TERITORIULUI
ANALIZAT ........................................................................................................................24
2.1. Elemente structurale şi litologice..............................................................24
2.2. Tectonica şi evoluţia paleogeografică.......................................................35
2.3. Geneza şi evoluţia reţelei hidrografice.....................................................43
III. MORFOGRAFIA ŞI MORFOMETRIA...................................................................48
3.1. Morfografia ................................................................................................48
3.1.1. Sistemul de interfluvii........................................................................48
3.1.2. Sistemul de văi ..................................................................................54
3.1.3. Sistemul de versanţi...........................................................................72
3.2. Morfometria.................................................................................................78
3.2.1. Date generale privind morfometria...................................................78
3.2.2. Morfometria bazinului hidrografic...................................................79
3.2.2.1. Cumpăna de apă.....................................................................79
3.2.2.2. Forma bazinului.....................................................................79
3.2.2.3. Suprafeţe.................................................................................80
3.2.2.4. Dimensiuni de lungime...........................................................82
3.2.2.5. Hipsometria............................................................................83
3.2.3. Morfometria versanţilor ...................................................................87
3.2.3.1. Lungimea versanţilor.............................................................87
3.2.3.2. Geodeclivitatea suprafeţelor morfologice..............................87

1
 3.2.4. Morfometria reţelei hidrografice ....................................................89
3.2.4.1. Densitatea drenajului............................................................89
3.2.4.2. Energia de relief....................................................................89
3.2.4.3. Panta reţelei hidrografice .....................................................93
3.2.4.4. Coeficientul de sinuozitate.....................................................93
3.2.5. Modele morfometrice .......................................................................94
3.2.5.1. Ierarhizarea cursurilor de apă şi numărul de segmente.......94
3.2.5.2. Modelul morfometric al drenajului......................................101
3.2.5.3. Modelul morfometric al perimetrelor...................................105
3.2.5.4 Modelul morfometric al suprafeţelor....................................107
3.2.5.5. Modelul morfometric al pantei râurilor................................112
3.3. Sectoare hidrogeomorfologice ale bazinului Călmăţui.........................116
IV. FACTORII MORFODINAMICI............................................................................120
4.1. Factorii geologici şi geomorfologici.......................................................120
4.1.1. Factorii geolgici...............................................................................120
4.1.2. Factorii geomorfologici...................................................................126
4.2. Factorul climatic.......................................................................................129
4.2.1. Factorii genetici ai climei...............................................................129
4.2.2. Caracterizarea principalelor elemente climatice............................131
4.2.2.1. Temperatura..........................................................................133
4.2.2.2. Nebulozitatea.........................................................................138
4.2.2.3. Umezeala relativă a aerului..................................................139
4.2.2.4. Durata de strălucire a Soarelui.............................................139
4.2.2.5. Precipitaţiile atmosferice......................................................140
4.2.2.6. Regimul eolian.......................................................................143
4.2.2.7. Fenomene meteorologice caracteristice...............................145
4.2.2.8. Indicatori care descriu clima bazinului Călmăţui................146
4.2.3. Influenţa factorilor climatici în dinamica reliefului....................151
4.3. Factorul hidrologic......................................................................................153
4.3.1. Apele de suprafaţă...........................................................................153
4.3.1.1. Caracteristici hidrografice şi hidrologice..............................153
4.3.1.2. Lacurile..................................................................................165
4.3.2. Apele subterane...............................................................................170
4.3.3. Influenţa factorilor hidrologici în dinamica actuală a reliefului..173
4.4. Factorul biotic şi influenţa acestuia în dinamica actuală a reliefului..175

2
 4.5. Factorul pedologic....................................................................................181
4.5.1.Factorii pedogenetici şi rolul lor în dezvoltarea solurilor..............182
4.5.2. Principalele procese pedogenetice..................................................183
4.5.3. Caracterizarea învelişului de sol.....................................................183
4.5.4. Influenţa factorului pedologic în dinamica reliefului...................189
4.6. Influenţa factorului antropic în modelarea reliefului...........................191
V. PROCESE GEOMORFOLOGICE ACTUALE ŞI FORMELE REZULTATE..195
5.1. Morfodinamica albiilor ...........................................................................196
5.1.1. Procesele de eroziune şi formele rezultate......................................198
5.1.1.1. Eroziunea lineară..................................................................198
5.1.1.2. Eroziunea regresivă..............................................................201
5.1.1.3. Eroziunea laterală.................................................................201
5.1.2. Principalele tipuri de transport.......................................................214
5.1.2.1. Transportul mecanic.............................................................214
5.1.2.2. Transportul chimic...............................................................214
5.1.3. Procesele de acumulare...................................................................215
5.1.3.1. Acumulările din albia minoră................................................215
5.1.3.2. Acumulările din albia majoră................................................216
5.2. Morfodinamica câmpurilor interfluviale...............................................217
5.2.1. Procese geomorfologice actuale caracteristice interfluviilor........217
5.2.2. Morfometria microdepresiunilor de tasare.....................................218
5.3. Problema microversanţilor şi dinamica lor...........................................226
5.3.1. Eroziunea hidrică pe versanţi.........................................................226
5.3.1.1. Eroziunea hidrică neconcentrată pe versanţi......................227
5.3.1.2. Eroziunea hidrică concentrată pe versanţi..........................233
5.3.1.3. Torenţialitatea .....................................................................239
5.3.2. Procese şi forme gravitaţionale......................................................241
5.3.2.1. Procesele gravitaţionale bruşte............................................241
5.3.2.2. Procesele gravitaţionale lente..............................................244
5.3.3. Procese şi forme eoliene.................................................................244
5.3.4. Procese antropice.............................................................................245
5.4. Rolul proceselor geomorfologice actuale în modelarea reliefului........246

3
VI. ANALIZA VULNERABILITĂŢII LA HAZARDE NATURALE ŞI
ANTROPICE....................................................................................................................249
6.1. Aspecte teoretice .............................................................................................249
6.2. Tipuri de hazarde şi riscuri…........................................................................252
6.2.1. Hazarde şi riscuri naturale...................................................................253
6.2.1.1.Hazarde şi riscuri geologice........................................................253
6.2.1.2. Hazarde geomorfologice şi riscuri de degradare a solurilor.....253
6.2.1.3. Hazarde şi riscuri climatice........................................................261
6.2.1.4 Fenomenele hidrice de risc..........................................................264
6.2.1.5. Hazarde şi riscuri biologice........................................................267
6.2.2. Hazarde şi riscuri antropice................................................................267
6.3. Fondul funciar şi problemele utilizării lui raţionale.....................................268
6.3.1. Gruparea terenurilor după pretabilitatea la folosinţa arabilă.....272
6.3.2. Utilizarea terenurilor.....................................................................275
6.3.3. Lucrări de îmbunătăţiri funciare..................................................281
6.4. Aprecierea vulnerabilităţii aşezărilor din bazinul Călmăţui.........................290
CONCLUZII.....................................................................................................................295
BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................298

4
INTRODUCERE

În această lucrare am analizat caracteristicile privind geneza, evoluţia şi dinamica

reliefului în bazinul morfohidrografic Călmăţuiul teleormănean.
Obiectivele urmărite în acest studiu au fost:
- Analiza formării reţelei hidrografice în corelaţie cu geneza formelor de relief;
- Identificarea particularităţilor reliefului bazinului ce au rezultat în urma
interacţiunii factorilor endogeni şi exogeni;
- Caracterizarea modelării actuale a reliefului;
- Analiza vulnerabilităţii şi propunerea unor măsuri cu caracter practic aplicativ,
în vederea asigurării unei dezvoltări durabile în regiune.

CAPITOLUL I
DATE GEOGRAFICE GENERALE ALE BAZINULUI CĂLMĂŢUI

1.1. Aşezarea geografică şi limitele

Bazinul morfohidrografic Călmăţuiul teleormănean are o suprafaţă de 1375 km2 şi

este situat integral în Câmpia Boianului, în vestul sectorului Central al Câmpiei Române
(Olt - Argeş), denumit şi Câmpia Teleormanului, sector ce prezintă caracteristici de
tranziţie între Câmpia Olteniei şi Sectorul Estic al Câmpiei Române (F.Grecu, 2010).
În ceea ce priveşte aşezarea matematică, bazinul Călmăţui este situat aproximativ la
intersecţia paralelei de 44 latitudine nordică cu meridianul de 25 longitudine estică.
Acest bazin are o formă alungită şi este delimitat de următoarele coordonate: paralelele de
44 20 şi 43 45 latitudine nordică şi meridianele de 24 32 şi 25 12 longitudine estică.
Râul Călmăţui îşi are izvoarele în Câmpia Iminogului la altitudinea de cca. 160 m şi după
ce străbate Câmpia Boianului pe direcţia NV – SE, se varsă în Lacul Suhaia, un vechi braţ
părăsit al Dunării la altitudinea de cca 20 m. Datorită numeroaselor meandre pe care le
formează, lungimea sinuoasă a râului este de 142 km.
Bazinul hidrografic Călmăţui se
învecinează la est cu bazinul
hidrografic Vedea, la sud cu
bazinul hidrografic al Dunării şi la
vest cu bazinul hidrografic al
Oltului, mai precis în nod-vest cu
bazinul Iminogului, afluent pe
stânga al Oltului, iar în vest cu
bazinul hidrografic al Sâiului (râu
ce s-a instalat pe un fost curs
părăsit al Oltului, alimentat în
prezent din izvoare) (fig. 1).

Fig. 1 – Localizarea bazinului morfohidrografic Călmăţuiul

teleormănean în cadrul Câmpiei Române

5
1.2. Subunităţi morfologice ale Câmpiei Boianului

Câmpia Boianului, deşi la prima vedere pare simplă, atât din punct de vedere
structural cât şi morfologic, această unitate de câmpie se dovedeşte a fi extrem de
complexă. În ceea ce priveşte tipul genetic major de relief Câmpia Boianului este o câmpie
fluvio-lacustră, acest tip fiind caracteristic pentru întreaga Câmpie Română, iar ca
subtipuri, putem distinge:

a) Câmpia Iminogului, o
câmpie piemontană getică,
reprezentând o prelungire a
Piemontului Getic ce se desfăşoară
în partea nordică a bazinului
(fig.2);

b) Câmpia Urluiului, o câmpie

piemontană prebalcanică (câmpie
piemontană cu Strate de Frăteşti),
ce provine dintr-un piemont vechi
prebalcanic, ce a fost acoperit cu
depozite lacustre şi loessoide, care
se desfăşoară în sudul localităţilor
Radomireşti – Mihăeşti – Roşiori
de Vede, în această câmpie
desfăşurându-se sectoarele
mijlociu şi inferior ale bazinului
(Gr. Posea, 1987).

Fig. 2 – Subunităţi morfologice ale Câmpiei Boianului din

arealul bazinului Călmăţuiul teleormănean
1.3. Bazinul morfohidrografic - unitate geomorfologică de bază
Bazinul morfohidrografic este considerat un sistem neizolat şi deschis în care
schimbul de materie şi energie cu mediul înconjurător se materializează în bilanţul
geomorfologic. Din această abordare sistemică a bazinelor morfohidrografice rezultă una
din calităţile esenţiale ale acestora şi anume feed-back-ul (F. Grecu, G. Palmentola, 2003).
1.4. Istoricul cercetărilor
În literatura de specialitate nu există până în prezent un studiu detaliat privind
geneza, evoluţia şi dinamica reliefului în bazinul morfohidrografic Călmăţuiul
teleormănean, însă acest teritoriu a fost inclus în studii geologice, în studii geografice
complexe referitoare la Câmpia Română sau în studii speciale, ce au analizat un anumit
aspect: ex. hidrografia, clima, vegetaţia, pedologia etc. În istoricul cercetărilor am urmărit
două mari probleme: a) studiile ce au analizat geologia, tectonica şi evoluţia
paleogeografică a Câmpiei Române şi b) studiile cu caracter geografic complex asupra
Câmpiei Române.

6
1.5. Metodologia cercetării
Această lucrare are ca obiectiv principal analiza reliefului şi a proceselor
geomorfologice care modifică treptat şi continuu peisajul geomorfologic şi a fost realizată
ţinând cont de concepţia sistemică introdusă în geomorfologie de (Chorley şi Kennedy,
1971 şi Schumm, 1977, citaţi de Grecu, 1992). Pentru a atinge obiectivele propuse am
parcurs cele două etape obligatorii ale cercetării geomorfologiei: etapa de teren şi etapa de
laborator. În etapa de teren au fost întocmite schiţe de hartă, profile schematice şi au fost
făcute fotografii. În această etapă, frecvent utilizate au fost metoda observaţiei, metoda
cartării geomorfologice, metoda schiţelor de hartă şi metoda profilelor geomorfologice.
Aceste metode au condus la obţinerea unor informaţii concrete, de detaliu, asupra formelor
minore de relief: maluri, albii minore, lunci, terase, interfluvii, crovuri, văiugi, alunecări,
ravenări, prăbuşiri de maluri etc.
În etapa de laborator au fost elaborate grafice, tabele şi hărţi morfografice şi
morfometrice, hărţi ale evoluţiei reliefului, pentru a avea o imagine de ansamblu asupra
bazinului în timp istoric, modele matematice ale drenajului, perimetrelor, suprafeţelor,
pentru a reliefa evoluţia şi dinamica actuală a reliefului. Pentru obţinerea modelului
numeric al terenului au fost digitizate curbele de nivel, cotele altimetrice şi reţeaua
hidrografică de pe hărţile topografice scara 1:25000, folosind programul ArcGis 9.3.1.
Regiunea de câmpie se caracterizează prin uniformitate, dezvoltare redusă pe
verticală şi extindere mare în suprafaţă. Astfel, sunt necesare investigaţii complexe
necesare descifrării genezei, evoluţiei şi dinamicii reliefului solicită folosirea unui mare
număr de metode:
a) Metode generale aplicate în toate ştiinţele: metoda analizei, metoda
comparaţiei, metoda istorică şi metoda dinamică, metoda inductivă, metoda deductivă,
metoda selectivă.
b) Metode folosite în Geografie şi în alte ştiinţe apropiate: metoda analizei
hărţilor, metoda schiţelor de hartă, metoda diagramelor, metoda alternanţei de
paleosoluri şi loessuri.
c) Metode specifice Geomorfologiei: metoda morfografică, metoda
morfometrică, metoda profilului geomorfologic, metoda cartării geomorfologice.
În vederea realizării acestei lucrări a fost utilizat materialul bibliografic existent
referitor la zona de studiu şi regiunile învecinate, completat cu date şi notiţe concrete
adunate în teren şi informaţii referitoare la dinamica şi caracteristicile anumitor elemente
ale mediului înconjurător cu implicaţii asupra morfodinamicii reliefului (temperaturi,
precipitaţii, debite) pe care le-am obţinut de la instituţiile de profil: Administraţia
Naţională de Meteorologie (A.N.M.) şi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a
Apelor (I.N.H.G.A).

CAPITOLUL II
DATE GEOLOGICE ŞI EVOLUŢIA PALEOGEOGRAFICĂ
A TERITORIULUI ANALIZAT

2.1. Elemente structurale si litologice

Bazinul hidrografic al Călmăţuiului teleormănean face parte din marea unitate

structurală cunoscută sub denumirea de Platforma Valahă, care reprezintă un sector al
Platformei Moesice, limitat de Orogenul Carpatic la nord, de Dunăre la sud şi de falia
Peceneaga – Camena în partea de nord-est. (L. Ionesi, 1994).
Pentru aria studiată este specific un fundament precambrian format din şisturi
cristaline şi o suprastructură sedimentară paleozoică, mezozoică şi neozoică peste care se
găsesc loessuri şi depozite loessoide.

7
 Fundamentul este alcătuit din şisturi cristaline mezometamorfice reprezentate în
principal prin amfibolite frecvent retromorfozate şi şisturi cristaline epimetamorfice
reprezentate prin şisturi clorito cuarţitice şi cloritoşisturi. Şisturilor cristaline li se asociază
roci magmatice intruzive granitice, granodirotice şi gabroice a căror vârstă este încă
controversată (V. Mutihac şi colab. 2004).
Cuvertura sedimentară prezintă structură tabulară şi este formată din depozite
paleozoice, mezozoice, paleocen-eocene, miocenepliocene şi cuaternare. Ca urmare a
mişcărilor tectonice oscilatorii care s-au produs în intervalul Cambrian – Pleistocen au fost
separate patru mari cicluri se sedimentare: 1) Cambian – Westphalian (Carbonifer mediu),
2) Permian – Triasic, 3) Toarcian – Senonian (Jurasic – Cretacic), 4) Badenian superior –
Pleistocen. Aceste cicluri au fost separate prin etape de exondare caracterizate prin
prezenţa proceselor de denudaţie. Sedimentogeneza din cele patru cicluri a îmbrăcat
faciesuri diferite, astfel s-au produs acumulări de roci epiclastice, roci carbonatice şi
evaporite (Ionesi, 1994).
În cadrul Romanianului din Câmpia Română pot fi distinse două unităţi litologice:
una predominant pelitică, inferioară Formaţiunea de Izvoarele şi alta areno-ruditică,
superioară, numită Formaţiunea de Cândeşti (Grecu, 2010).
În timpul perioadei Cuaternare s-au depus trei complexe litologice cu extindere
generală: complexul psamo–psefitic de Frăteşti, complexul marnos–calcaros, (de Uzunu) şi
complexul loessic, aşa cum observăm din analiza forajelor de adâncime realizate în
perimetrul bazinului, (fig.3) (P.Coteţ, 1976).

Fig. 3 – Profile geologice în bazinul Călmăţui (după P. Coteţ, 1976)

Cele mai vechi depozite cuaternare, sunt reprezentate prin Stratele de Frăteşti,
depozite fluviatile tipice, prezentând structură torenţială şi o compoziţie petrografică
aproape unitară alcătuită din pietrişuri şi nisipuri. Această formaţiune având grosimi
cuprinse între 4 - 50 m, este aşezată discordant peste depozitele romaniene, iar discordanţa
este pusă pe seama patului de eroziune al Paleodunării în faza de conuri-deltă, după ieşirea
din defileu. Acest complex reprezintă probabil acumulările aluviale ale unui paleofluviu ce
curgea de la vest spre est, după o direcţie în general paralelă cu traseul actual al Dunării (E.
Liteanu, T. Bandrabur, 1957)
Complexul marnos - calcaros de Uzunu, face trecerea de la structurile acvifere de
pietrişuri şi nisipuri (Stratele de Frăteşti), la depozitele loessice, în cuprinsul acestuia
apărând uneori intercalaţii de nisipuri siltite sau argile (F. Grecu, 2010). Acest complex de
vârstă Günz-Pleistocen inferior prezintă o râspândire generală având însă grosimi variabile
şi este în general permeabil şi numai local semipermeabil. În multe cazuri separarea celor
două complexe litologice superioare (loessic şi marnos-calcaros) este destul de dificilă.

8
 Complexul loessic încheie seria
depozitelor cuaternare fiind prezent pe toate
formele majore de relief (interfluvii, terase,
conuri de dejecţie) cu excepţia zonelor
inundabile sau mlăştinoase (fig. 4).
Grosimea loessului şi depozitelor
loessoide este cuprinsă între 20 şi 40 m, iar
în secţiune se poate observa prezenţa unor
orizonturi (benzi), de culoare mai închisă,
cărămiziu-roşcat, predominant argiloase,
considerate a fi soluri îngropate sau fosile
(E. Liteanu şi C. Ghenea, 1966) .
Complexul loessic cuprinde atât
loessul propriu-zis sau primar cât şi
derivatele lui secundare, cunoscute sub
numele de roci loessoide, luturi loessice sau
lehmuri. Elementul dominant al tuturor
depozitelor loessoide îl constituie praful
eolian. Remanierea acestuia prin procesele
de spălare pe suprafeţele uşor înclinate a
dus, prin adaosul de argilă şi nisip, la
formarea luturilor loessice (Coteţ, 1976).
Fig. 4 – Bazinul hidrografic Călmăţuiul teleormănean
Harta geologică

Loessul tipic poate fi definit ca „o rocă neconsolidată de culoare gălbuie, fără nici o
urmă de stratificare şi cu o mare uniformitate în întreg orizontul, prezintă o mare porozitate
(40-50% şi peste), este uşor erodat, nu are plasticitate sau dacă o are, ea este foarte slabă,
se îmbibă foarte uşor cu apă, de aceea pe loess se dezvoltă în condiţii optime procesele de
tasare (de unde abundenţa crovurilor)” (Conea şi colab, 1963).
Loessul prezintă textură mijlocie (lutoasă şi luto-prăfoasă), porozitate ridicată peste
44%, nu prezintă stratificaţie şi este sensibil la tasarea prin umezire (im>2%), determinând
apariţia crovurilor de mari dimensiuni, numite de localnici găvane ex.: Găvanu cu Lac
(74ha), Găvanu Furculeştilor (cca.56 ha), Găvanu Mare (54 ha), Găvanu Lacul Cristinei
cca.47 ha, Găvanu cu Broaşte (cca.44 ha), Găvanu lui Ciufu (24,6 ha), Găvanu Lung (16,2
ha), Găvanu Fetei (14,6 ha) ş.a. în timp ce depozitele loessoide (luturile loesice), datorită
conţinutului mai ridicat de argilă prezintă o sensibilitate redusă la tasere şi astfel se explică
numărul redus de crovuri şi dimensiunile reduse ale crovurilor dezvoltate pe aceste
depozite (fig. 5).
Cu cât înaintăm pe direcţia sud-nord, grosimea depozitelor loessoide se reduce, iar
textura acestora devine din ce în ce mai fină, astfel încât în extremitatea nordică a bazinului
este prezent un areal restrâns de argile şi argile gonflante cu caracter loessoid.
O altă categorie de roci neconsolidate ce s-a depus în timpul Cuaternarului este
reprezentată de către depozitele fluviatile. Această categorie este reprezentată prin
aluviunile teraselor Dunării şi depozitele aluviale ce se regăsesc pe văile Călmăţuiului şi
Urluiului (E. Liteanu, C. Ghenea 1966). În cadrul bazinului Călmăţuiului teleormănean,
depozitele fluviatile ocupă o suprafaţă de cca. 182 km2, reprezentând aproximativ 13% din
suprafaţa bazinului.

9
 Fig. 5 – Bazinul hidrografic Călmăţuiul teleormănean. Harta depozitelor de suprafaţă

2.2. Tectonica şi evoluţia paleogeografică

Deşi depozitele de suprafaţă încadrează Câmpia Română între cele mai noi unităţi
geomorfologice ale ţării, fiind o câmpie Cuaternară, trecutul ei este foarte îndepărtat prin
fundamentul cristalin. Un moment important în evoluţia platformei Valahe l-a constituit
trecerea de la etapa de arie labilă geosinclinală, la cea de stabilitate platformică, după
mişcările asyntice târzii sau caledonice timpurii din Cambrianul inferior (L. Ionesi, 1994).
Fundamentul cristalin a fost intens peneplenizat în mai multe faze şi reprezintă
primul etaj de relief fosil peste care stau depozite paleozoice. Cele patru cicluri de
sedimentare au fost întrerupte de faze tectonice de ridicare, urmate de faze de
peneplenizare.
Etapa cuaternară este ultima şi cea mai importantă în geneza macrounităţilor peste
care se suprapune bazinul morfohidrografic Călmăţuiul teleormănean. Printre evenimentele

10
de ordin geologic care-şi continuă activitatea în această etapă trebuie să amintim: ultimele
două faze de ridicare orogenetică (Faza Valahă şi Faza Pasadenă) ce au avut ca efect
ridicarea Carpaţilor şi Subcarpaţilor, producerea unor erupţii vulcanice precum şi
reducerea mişcărilor epirogenetice negative. În aceste condiţii continuă colmatarea treptată
a Lacului Getic.
În cercetările sale cu privire la evoluţia paleogeografică a teritoriului României I. P.
Voiteşti în (1936), încearcă pentru prima dată să explice evoluţia acestui lac în decursul
cuaternarului. Lacul cuaternar, moştenire atrofiată a lacului pliocen, avea în ansamblu
formă de „covată cu fundul vălurit” (Popp, 1947) şi se întindea spre nord până la contactul
actual al câmpiei cu dealurile, iar spre sud – în Oltenia, până la Dunăre şi apoi în lungul
unei linii aproximative care unea gura Oltului, peste Bucureşti cu gura Ialomiţei (fig.6).

Fig. 6 – Lacul Câmpiei Române (după I.P.Vioteşti, 1936)

Evoluţia subacvatică a regiunii a urmat o singură direcţie, de micşorare prin
colmatare şi uscare, paralel cu tendinţa de îndulcire continuă a apei, trecând astfel de la
faza de mare (mânecă, apoi fund de sac), la cea de lac, mlaştină, până la secarea totală în
cuaternar. Spre deosebire de transgresiunea pliocenă care s-a efectuat de la nord la sud, din
cauza desăvârşirii cutelor carpatice, regresiunea din timpul cuaternarului este efectuată în
sens invers de la sud la nord, din cauza afundării din faţa Carpaţilor. Datorită acestui fapt,
uscatul cuaternar al Câmpiei Române s-a născut progresiv pe direcţia SV – NE (fig. 7),
astfel că perioada continentală a fost mai lungă în sudul Câmpiei Române, decât oriunde
spre mijlocul ei (N. Popp, 1947).

Fig. 7 – Etapele de formare ale Câmpiei Române

Formarea Câmpiei Române s-a desfăşurat în strânsă legătură cu retragerea Lacului
Pleistocen şi formarea reţelei hidrografice. Reţeaua hidrografică principală era reprezentată
de Dunăre şi afluenţii ei carpatici al căror aport a fost dominant în raport cu râurile
balcanice, cu aport mai redus. Acest fapt se datorează acţiunii tectonice pozitive mai
puternice a Carpaţilor şi Subcarpaţilor în comparaţie cu Podişul Prebalcanic.

11
 Etapa morfogenetică actuală
reuneşte timpul scurs de la sfârşitul
Pleistocenului până în prezent (cca. 10 000
de ani). Această etapă se caracterizează sub
raport morfostructural prin mişcări foarte
slabe pe verticală, mişcări epirogenetice
(fig.8) şi printr-o mare complexitate sub
raport morfosculptural (Zugrăvescu, 1998) .
În această etapă rolul dominant
revine agenţilor externi care modelează
vechile forme de relief creând altele noi.
Dintre agenţii externi rolul cel mai
important revine apelor curgătoare
(eroziunea fluviatilă), care sunt condiţionate
atât de ritmul sezonier impus de climă cât şi
de schimbările nivelului de bază de pantă şi
de formaţiunile vegetale. „Datorită lacului
pleistocen şi colmatării lui treptate s-a
format câmpia iniţială în care râurile şi-au
săpat văile şi peste care s-a acumulat
succesiv apoi cuvertura de loess. Această
cuvertură este mai groasă pe interfluvii
decât pe terase” (P. Coteţ, 1976).
Fig. 8 – Bazinul Călmăţuiului teleormănean.
Modelul digital al mişcărilor crustale verticale

2.3. Geneza şi evoluţia reţelei hidrografice

Geneza reţelei hidrografice din bazinul Călmăţuiului teleormănean nu trebuie

privită separat de activitatea marilor bazine hidrografice din vecinătate, deoarece acestea
au influenţat în timp geologic apariţia câmpiei Boianului în care s-a dezvoltat ulterior
bazinul Călmăţuiului.
Sistemul actual de văi din bazinul Călmăţuiului s-a realizat treptat, pe măsura
extinderii definitive a suprafeţelor de uscat, în mai multe etape, ce au fost condiţionate atât
de mişcările tectonice, cât şi de formarea treptată a cursului Dunării (M. Ielenicz, 2006).
În ceea ce priveşte geneza reţelei hidrografice din cadrul bazinului Călmăţui, pe
baza datelor din literatura de specialitate, considerăm că acesta a avut următoarea evoluţie:
La sfârşitul Pleistocenului inferior şi începutul Pleistocenul mediu, când
Dunărea curgea pe un traseu paralel cu cel actual (situat pe direcţia Craiova-Toceni-
Alexandria), râul Călmăţui era doar o vâlcea;
În timpul Pleistocenului mediu pe fondul coborârii continue a nivelului de
bază reprezentat de Dunăre, vâlceaua s-a adâncit epigenetic şi a înaintat spre nord prin
eroziune regresivă, instalându-se pe traseul actual (G. Vâlsan, 1915).
Este posibil ca după instalarea Dunării pe traseul actual (în timpul perioadei
Mindel, după P. Coteţ (1957) sau Riss după N. Popp (1970), Gr. Posea (1984)), cursul
inferior al Călmăţuiului să se fi lungit prin preluarea unui vechi drenaj din sud (al unui râu
ce izvora din Podişul Prebalcanic), scurtat şi dezmembrat de către fluviu prin retezarea
sectorului terminal (Gr. Posea, 2005 în Geografia fizică a României vol.V). Călmăţuiul Sec
şi Urluiul, s-au format tot prin eroziune regresivă, în ultima parte a Pleistocenului mediu.
În Pleistocenul superior, pe fondul coborârii în continuare a nivelului de
bază reprezentat de Dunăre şi al mişcărilor epirogenetice pozitive, râurile principale şi-au

12
păstrat văile anterioare, adâncindu-se puternic în depozitele loessoide şi au devenit
antecedente. Acest fapt este dovedit de prezenţa meandrelor încătuşate (meandre de râu
similare cu cele de vale) şi de prezenţa nivelelor de terasă în cursul mijlociu şi inferior. Un
rol important în formarea reţelei hidrografice l-a avut alimentarea din pânza freatică.
În Holocen teritoriul studiat era în totalitate exondat şi odată cu încăzirea climei se
defineşte întreaga reţea hidrografică din Câmpia Boianului (fig. 16). În Holocen teritoriul
studiat era în totalitate exondat şi odată cu încăzirea climei se defineşte întreaga reţea
hidrografică din Câmpia Boianului. Datorită încălzirii climatului şi condiţiilor de umiditate
maximă începe să se formeze o nouă generaţie de crovuri. Unele se suprapun peste cele
vechi transformându-se în găvane şi padine, iar în unele s-a acumulat apă şi au rezultat
lacurile de crov. La formarea crovurilor au participat atât procesele de tasare cât şi
procesele eoliene şi cele de nivaţie (Morariu, Tufescu, 1964).
Prin procese de şiroire, tasare, sufoziune, prin extinderea văilor marginale torenţiale
şi eroziune regresivă având ca nivel de bază fundul văilor mari se trece la faza de drenare
succesivă a crovurilor chiar pe suprafeţe aproape netede (N. Florea, 1970). Datorită acestor
procese, apar o serie de torenţi şi văi secundare care fragmentează şi Câmpia Boianului
acestea reprezentând cea mai nouă generaţie de văi.

CAPITOLUL III MORFOGRAFIA ŞI MORFOMETRIA

3.1. Morfografia
3.1.1. Sistemul de interfluvii
Interfluviile, ca resturi ale suprafeţei iniţiale, sunt unităţile morfologice cele mai
vechi în care loessul are cea mai mare grosime (peste 25 m) şi cele mai multe soluri fosile.
Acestea se prezintă sub formă de câmpuri cvasiorizontale, slab fragmentate şi prezintă
depresiuni de tasare (crovuri sau găvane), mai ales în partea sudică şi sud vestică a
bazinului.
3.1.2. Sistemul de văi
Funcţia principală a văilor, ca elemente morfohidrografice, este asigurarea
drenajului de suprafaţă şi subteran al apelor, iar sub raport genetic, pe baza teraselor şi a
luncilor se poate reconstitui destul de exact evoluţia paleohidrografică a râurilor.
Valea Călmăţuiului – sistemul de terase şi lunca ei
Călmăţuiul izvorăşte din câmpia piemontană a Boianului (Câmpia Iminogului), la
est de localitatea Bărcăneşti, de la altitudinea de 160 m şi se varsă în lacul Suhaia lângă
localitatea Viişoara. De la izvoare până în aval de localitatea Călineşti, (în Câmpia
Iminogului) râul curge pe direţia NNV-SSE. După ce intră în Câmpia Urluiului, în aval de
localitatea Călineşti până la confluenţa cu Urluiul, scăderea pantei determină apariţia a
numeroase meandre încătuşate, iar direcţia principală de curgere a râului se schimbă,
devenind NV-SE. După confluenţa cu Urluiul, râul se îndreaptă direct spre sud, aproape în
linie dreaptă, iar valea devine uşor asimetrică prezentând versantul drept abrupt şi ambele
nivele de terasă dezvoltate numai pe partea stângă.
Relieful fluviatil este reprezentat de terase şi lunci. Acesta a rezultat în urma
apariţiei câmpurilor prin evoluţia reţelei hidrografice. Terasele au fost fost create în
detrimentul câmpurilor prin eroziunea laterală a râurilor. Depistarea şi racordarea acestora
este însă destul de dificilă datorită, dispunerii în petice, altitidinilor relative diferite ale
acestora, precum şi prezenţei depozitelor coluvio-proluviale. Studii privind numărul,
altitudinea şi vârsta treaselor din bazinul Călmăţuiului au fost realizate de către G. Vâlsan
(1915), D. Slăvoacă şi C. Opran (1963), iar în ceea ce priveşte vârsta teraselor se apreciază
unanim că acestea sunt cuaternare, formarea acestora datorându-se tocmai fazelor glaciare
şi interglaciare precum şi coborârii accentuate a nivelului de bază (Mihăilescu, 1939).

13
 Pe baza analizei hărţilor topografice scara 1:25 000 şi a observaţiilor făcute pe
teren, am identificat două nivele de terasă: terasa joasă (5-15 m altitudine relativă) şi
terasa înaltă (20-30 m altitudine relativă), precum şi o treaptă mai înaltă în cadrul luncii
(terasă de luncă avănd o altitudine relativă de 2-3 m). Trebuie să precizăm că altitudinea
relativă a teraselor creşte uşor spre aval. Putem afirma că în bazinul Călmăţuiului
teleormănean terasele sunt repartizate discontinuu, dispuse asimetric şi puternic
fragmentate (fig. 9).

Fig. 9 – Bazinul Călmăţuiului teleormănean. Harta reliefului

14
 Terasa înaltă (20 - 30 m) – este prezentă sub formă de petice în cursul mijlociu şi
inferior al Călmăţuiului, dar nu a putut fi identificat în lungul văii Urluiului. În cursul
mijlociu al Călmăţuiului este dispus când pe o parte, când pe cealaltă a râului, fragmente
ale acestei terase fiind în dreptul localităţilor: Balta Sărată, la E de Nicolae Bălcescu,
Tudor Vladimirescu, la V de Salcia, la S de Băneasa, la E de Cârlomanu, Putineiu, în SV
Zlatei; iar în cursul inferior al Călmăţuiului terasele sunt dezvoltate asimetric, fiind
prezente numai pe partea stângă a văii, începând de la confluenţa cu Urluiul până la
vărsarea în lacul Suhaia.
Terasa joasă (5 - 15 m) – are în general caracter de terasă de meandru şi apare tot
sub formă de fragmente începând din dreptul localităţi Călineşti până la vărsarea în lacul
Suhaia. Pe valea Călmăţuiului, petice mai mari aparţinând acestei terase au fost identificate
în dreptul localităţilor: Stejaru, Crângeni, Nicolae Bălcescu, Călmăţuiu, Tudor
Vladimirescu, Băneasa, Florica, Crângu, Voievoda, Piatra şi Lisa, iar pe valea Urluiului în
dreptul localităţilor: Broşteanca, Bogdana, Ulmeni, Spătărei şi Moşteni.
Lipsa teraselor în sectorul superior, prezenţa din ce în ce mai clară a acestora în
sectoarele mediu şi inferior cât şi creşterea altitudinii relative a teraselor spre aval,
confirmă ideea potrivit căreia valea Călmăţuiului, a înaintat regresiv, după care s-a adâncit
formând meandre încătuşate (de vale), devenind astfel o vale antecedentă.
Lunca, bine dezvoltată, însoţeşte râul pe aproape întreaga sa lungime, este dispusă
bilateral şi prezintă o asimetrie alternativă (Rădoane şi colab., 2008). Lăţimea acesteia
oscilează între 50 m şi 2,8 km (fig. 10).

Fig. 10 – Dezvoltarea luncii Călmăţuiului Fig. 11 – Morfologia vării râului Călmăţui

în sectorul mijlociu

În sectorul mijlociu după confluenţa cu Călmăţuiul Sec, lunca Călmăţuiului se

lărgeşte, având în medie lăţimea de un km, însă prezintă o serie de sectoare în care acesta
se lărgeşte atingând 2-3 km şi devine foarte complexă în profil transversal (fig. 11).
Lunca Călmăţuiului în sectorul inferior, după confluenţa acestuia cu Urluiul, se
îngustează. Lăţimea medie a acesteia fiind de cca. 500 m, în timp ce lărgimea maximă nu
depăşeşte 1 km. Râul îşi schimbă direcţia, curgând direct spre sud printr-un „microcanion”
format în loess.
În cadru luncii putem distinge o terasă de luncă ce se ridică la 2-3 m deasupra
luncii şi care nu este inundată în timpul viiturilor mari. Aceasta este prezentă sub formă de
fâşii înguste, dispuse alternativ, când pe o parte când pe alta a râului şi este prezentă în
toate cele trei sectoare ale râului.

15
 3.1.3. Sistemul de versanţi

Versanţii, reprezintă suprafeţe diferit înclinate şi sunt aparent forme simple,

elementare, dar în realitate se dovedesc a fi extrem de complexe prin geneză şi dinamică.
Tocmai datorită acestei complexităţi a versanţilor, nu a fost încă formulată o definiţie
completă şi riguroasă a noţiunii de versant (Grecu, Palmentola, 2003).
Studiul versanţilor este important deoarece aceştia prezintă un potenţial
morfodinamic ridicat, fiind suportul celor mai multe procese geomorfologice actuale,
reliefului. Forma versanţilor este influenţată de factorii geologici, de adâncirea sau
deplasarea laterală a talvegurilor, de morfodinamica actuală şi nu în ultimul rând de
intervenţiile antropice, iar analiza morfografică şi morfometrică a acestora ne poate oferi
indicii despre evoluţia generală a reliefului.
Clasificarea versanţilor se poate face în funcţie de anumite criterii morfometrice sau
morfografice, acestea putând reflecta intensitatea proceselor de versant, stadiul evoluţiei,
precum şi intensitatea proceselor endogene.
Un alt criteriu de clasificare al versanţilor se referă la dimensiunile acestora
(lungime, lăţime, înălţime). În cadrul bazinului sunt prezenţi atât versanţii cu dimensiuni
reduse ex.: versanţii văilor segmentelor de râu de ordinul 1, 2, şi 3, versanţii crovurilor,
precum şi versanţi cu dimensiuni mijlocii ex: versanţii văilor Călmăţuiului, Călmăţuiului
Sec, Totiţei, Urluiului. Aceştia din urmă au rezultat în urma adâncirii accentuate a râurilor.
În ceea ce priveşte clasificarea versanţilor după criteriul morfografic (forma liniei de
profil), în cadrul bazinului predomină tipul de versant drept, rectiliniu (fig. 12 a, b, c, e şi
fig. 13). Acest tip de versant indică o evoluţie staţionară, când mişcările de ridicare ce
conduc la adâncirea râurilor şi denudarea sunt egale, astfel putem considera că versanţii din
bazinul Călmăţui au fost modelaţi într-o fază anterioară când râurile erau mai puternice în
prezenţa unor mişcări epirogenetice de ridicare lentă şi în condiţiile coborârii accentuate a
nivelului bază.

Fig. 12 – Profile de versant în diferite sectoare ale bazinului Călmăţui

Un alt tip de versant larg răspândit în cadrul bazinului este cel mixt. Versanţii
micşti sunt prezenţi mai ales în sectorul inferior al Călmăţuiului, în lungul Urluiului, şi
Călmăţuiului Sec. Forma acestor versanţi este o mărturie a diverselor etape de evoluţie ale
râurilor, ce a trecut prin mai multe faze de echilibru din care a fost deranjate datorită unor
cauze climatice sau tectonice fiind obligat să se adâncească (fig. 12 c şi e)

16
 Versanţii cu formă convexă şi cei cu formă concavă ocupă suprafeţe restrânse în
cadrul bazinului Călmăţui. Dacă forma convexă indică un stadiu de tinereţe al versanţilor şi
o evoluţie ascendentă, când înălţarea este mai repidă decât denudarea. Forma concavă
indică un grad avansat de evoluţie al acestora cât şi o evoluţie descendentă, când viteza
denudării depăşeşte ridicarea (Grecu, Palmentola, 2003).

Fig. 13 – Bazinului hidrografic Călmăţuiul teleormănean. Harta morfografică

Evoluţia relativ rapidă a versanţilor din cadrul bazinului hidrografic Călmăţuiul

teleormănean, s-a datorat atât gradului ridicat de friabilitate al depozitelor în care este
sculptat bazinul (depozite loessoide) cât şi caracterului torenţial al precipitaţiilor ce cad în
timpul verii.

3.2. Morfometria
3.2.1 Date generale privind morfometria

În cadrul geografiei, cuantificarea şi modelarea matematică au fost introduse din

nevoia de exactitate şi precizie în descrierea fenomenelor geografice, iar geomorfologia
fluvială trebuie să evidenţieze modul în care schimbările climatice şi activitatea tectonică
influenţează pe termen lung, aspectul văii şi al profilului longitudinal al râului
(V.R.Thorndycraft, G.Benito, K.J. Gregory, 2008).

17
 3.2.2. Morfometria bazinului hidrografic

Cumpăna de apă
Cumpăna de apă a bazinului morfohidrografic Călmăţui are o lungime de 184,93
km, este aproape rectilinie Ks =1,08, fiind repartizată simetric pe cele două maluri, pe
malul drept 94,19 km (50,93%), iar pe malul stâng 90,74 km (49,07%).
Forma bazinului
Bazinul Călmăţui, are aspect ovoidal (de fus) (I. Armaş, 1999), deoarece se lărgeşte
treptat din zona de izvoare către sectorul mijlociu, atinge lăţimea maximă de 28,6 km în
sectorul mijlociu, pe linia localităţilor Caravaneţi şi Vatra, după care urmează o uşoară
îngustare în cursul inferior indicele de formă stabilit de Gravelius ca raport între perimetrul
bazinului (P=184,93 km) şi perimetrul unui cerc cu aceeaşi suprafaţă cu cea a bazinului
(S=1375,07km²) K = P/2πr este de 1,4.
Suprafeţe
Suprafaţa bazinului hidrografic Călmăţui de 1375 km², este repartizată asimetric
atât faţă de axul văii (fig. 14 a) cât şi faţă de axa principală a bazinului (fig. 14 b).

a) b)

Fig. 14 – Ponderea suprafeţelor în cadrul bazinului Călmăţuiul teleormănean

a) faţă de axul văii; b) faţă de axa principală a bazinului
Dimensiuni de lungime
Forma suprafeţei de recepţie influenţează o serie de parametrii importanţi:
suprafaţa, perimetrul, lungimea şi lăţimea. Pentru bazinul morfohidrografic Călmăţui şi
pentru principalele subbazine am calculat lungimea maximă – considerată ca fiind distanţa
în linie dreaptă între cele mai îndepărtate puncte ale bazinului, lăţimea maximă – este
segmentul cel mai lung, prependicular pe lungimea râului şi lăţimea medie–determinată ca
raport între suprafaţa bazinelor şi lungimea acestora (Comănescu, 2004), aceste dimensiuni
de lungime le-am sintetizat în (tabelul nr. 1).
Tabelul nr. 1 Datele mofometrice pentru bazinul Călmăţui şi principalele subbazine

Lungimea maximă Lăţimea maximă Lăţimea medie

Bazinul
(km) (km) (km)
Călmăţuiul 78,32 28,62 17,56

Călmăţuiul superior 38,95 12,14 2,50

Călmăţuiul Sec 36,71 7,34 2,46

Totiţa 19,42 6,75 2,33

Urluiul 41,23 12,25 2,76

18
 Hipsometria
În cadrul bazinului Călmăţui se remarcă dispunerea concentrică a treptelor
hipsometrice de la nord la sud, scăderea acestora realizându-se în lungul văii Călmăţuiului
de la izvor spre vărsare. Cele mai mari înălţimi sunt situate pe cumpăna de apă, în nordul
bazinului: Măgura Greci 163,5 m, Măgura Vâlcele 156,23 m, Măgura Greceanca 161,3 m,
iar cele mai reduse, sub 20 de m, la vărsarea Călmăţuiului în Lacul Suhaia.
Atât forma curbei hipsometrice, redusă la unitate (Rădoane M., Dumitru D., Rădoane N.
(2001)), comparată cu stadiile evoluţiei reliefului ale lui Strahler (fig. 15), cât şi valoarea
integralei hipsometrice de 0,61 indică faptul că bazinul hidrografic Călmăţui se află
aproape de stadiul de maturitate al evoluţiei sale.

Fig. 15 – Integrala hipsometrică a bazinului hidrografic Călmăţui comparată cu stadiile evoluţiei

reliefului ale lui Strahler ( A- tinereţe, B- maturitate, C- bătrâneţe)

3.2.3. Morfometria versanţilor

Lungimea versanţilor

Lungimea versanţilor influenţează scurgerea medie pe pantă, adică distanţa pe care

o parcurge apa pe versanţi înainte de a se concentra în albii. Deoarece întregul bazin se
desfăşoară în regiunea de câmpie lungimile versanţilor sunt foarte reduse în cazul văilor de
ordinul 1, cca.50 m, cresc uşor în cazul văilor de ordinul 2 şi 3, versanţii având lungimi
medii de 100-200 m, lungimea versanţilor depăşeşte 500 m în cazul văilor segmentelor de
ordinul 4 şi ating lungimi de 1000-1500 m în lungul cursului mijlociu şi inferior al
Călmăţuiului.
Geodeclivitatea suprafeţelor morfologice
Cea mai mare pondere o deţin suprafeţele cvasiorizontale în cazul cărora valoarea
pantei nu depăşeşte 2%, acestea sunt reprezentate de majoritatea interfluviilor ocupând cca.
77% din suprafaţa bazinului şi dispun de un potenţial morfodinamic scăzut (fig. 16);
pantele foarte slab înclinate cu valori cuprinse între 2 şi 5 % deţin 12,29% şi sunt
caracteristice văilor tinere, cu caracter torenţial, care au profilul transversal în formă de
„V” larg deschis. Pe măsură ce creşte ordinul de mărime al segmentelor de râu, văile se
adâncesc şi pantele devin slab înclinate cu valori cuprinse între 5 şi 10 % ocupând 6,94%,
din suprafaţa bazinului; pantele moderat înclinate, cu valori cuprinse între 10 şi 15%, deţin
2,55% din suprafaţa bazinului şi sunt caracteristice pentru versanţii din sectoarele mijlocii
şi inferioare ale Călmăţuiului şi Urluiului, iar cele moderate cu valori de peste 15 % deţin
numai 1,16% din suprafaţa bazinului şi ocupă mai ales versantul drept al văii Călmăţuiului
în sectorul inferior.

19
 Fig. 16 – Bazinul hidrografic Călmăţuiul teleormănean. Harta pantelor

3.2.4. Morfometria reţelei hidrografice

Densitatea drenajului
Suprafeţele cu valori ale densităţii fragmentării foarte mici, sub 1 km/km², sunt
caracteristice interfluviilor dintre râurile principale şi ocupă 40 % suprafaţa bazinului.
Suprafeţele cu valori ale densităţii fragmentării reliefului cuprinse între 1 şi 2 km/km² deţin
cca.23% din suprafaţa bazinului, iar cele cu valori cuprinse între 2 şi 3 km/km² deţin cca.
23% din suprafaţă; suprafeţele cu valori ale densităţii fragmentării mai mari de 3 km/km²,
deţin o pondere importantă 17% din suprafaţa bazinului.
Aceste valori ridicate ale densităţii fragmentării se datorează atât friabilităţii rocilor
în care este sculptat bazinul, căt şi prezenţei în regiunea studiată a numeroase izvoare şi
linii de izvoare ce au apărut ca urmare a intersectării stratului acvifer freatic cantonat în
„Stratele de Frăteşti” de către văile puternic adâncite.

20
 Energia de relief
În cadrul bazinului Călmăţui cea mai mare parte a suprafeţei, respectiv 65%,
prezintă valori ale energiei de relief de sub 15 m/km², acestea prezentând un potenţial
morfodinamic foarte redus. Suprafeţele cu valori ale energiei de relief cuprinse între 15 şi
30 m/km² ocupă 21% din suprafaţa bazinului şi sunt localizate mai ales în lungul văilor din
bazinul superior al Călmăţuiului.
Trebuie să remarcăm faptul că există o corelaţie puternică, directă şi senzitivă, între
densitatea fragmentării şi energia de relief, deoarece în toate cazurile valorea lui r este mai
mare de 0,91.
Panta reţelei hidrografice
În ceea ce priveşte panta reţelei hidrografice din cadrul bazinului Călmăţui, aceasta
se caracterizează prin valori foarte reduse 1-2 m/km.
Coeficientul de sinuozitate
Observăm că valorile cele mai reduse ale coeficientului de sinuozitate (sub 1,25),
aparţin râurilor alfluente scurte, aflate în stadiul de tinereţe al evoluţiei (Totiţa 1,05; Ducna
şi Adâncata 1,10; Dragna şi Sohodol 1,25), acestea prezentând şi pantele cele mai mari.
Spre deosebire de acestea Călmăţuiul, Călmăţuiul Sec şi Urluiul au coeficientul de
sinuozitate mai mare de 1,5 prezentând albii meandrate şi pante reduse, cuprinse între 1 şi
1,5‰, ceea ce indică faptul că acestea se află într-un stadiu mai avansat de evoluţie.
Coeficientul de sinuozitate cel mai mare este cel al Călmăţuiului 1,84.

3.2.5. Modele morfometrice

Pentru realizarea analizei
cantitative a bazinului hidrografic şi
realizarea modelelor morfometrice am
extras reţeaua hidrografică permanentă şi
temporară având ca baza hărţile
topografice scara 1: 25000 (1972) şi
aerofotogramele preluate după Google
Earth (2010), apoi am folosit sistemul de
clasificare elaborat de Horton (1945) şi
completat de Strahler (1952). Conform
acestui sistem arterele cele mai mici şi
mai tinere, care nu primesc niciun
afluent, sunt de ordinul 1. Din unirea a
două segmente de ordinul1 rezultă un
segment de ordinul 2 ş.a.m.d. până la
cursul principal, care este cel mai vechi
şi are cel mai mare ordin. În sistemul de
clasificare Horton-Strahler s-a obţinut
ordinul de mărime 5 pentru bazinul
Călmăţui (fig. 17).

Fig. 17 – Bazinul hidrografic Călmăţuiul teleormănean –

Harta ierarhizării reţelei hidrografice şi principalele
secroare hidrogeomorfologice

21
 Legile generale privind ordonarea parametrilor morfometrici se verifică şi pentru
bazinul Călmăţuiul teleormănean. Gradul de relizare este uşor subunitar în cazul numărului
de segmente, însă are o valoare mai redusă în cazul lungimilor, ceea ce dovedeşte că
segmentele de ordinul 1 şi 2 sunt insuficient dezvoltate ca lungime. Forma alungită a
bazinului se răsfrânge asupra drenajului, deoarece reţeaua secundară care se instalează are
lungimi mai reduse şi de aici abateri ale modelelor morfometrice care vizează lungimea.
În cazul bazinului Totiţa putem observa cele mai mari abateri de la legea lungimilor
însumate, cât şi de la legea lungimilor medii (fig. 18 b). Aceste abateri se pot datora
prezenţei în zonă a numeroase izvoare, care determină trecerea mult prea rapidă, în
condiţiile fizico-geografice actuale, a râului Totiţa de la ordinul 3 la ordinul 4 şi
demonstrează faptul că acest bazin se află încă în stadiul de tinereţe în ceea ce priveşte
evoluţia. În bazinul Sohodolului (ordinul 3), forma foarte alungită a acestuia, permite
acumularea a numeroşi afluenţi scurţi, cu caracter totenţial (de ordinele 1 şi 2) şi
împiedicată trecerea la un nou ordin de mărime şi implicit reducerea lungimii segmentului
de ordinul 3. În aceste condiţii observăm o puternică abatere de la dreaptă a segmentelor
de ordinul 2, ale căror lungimi însumate sunt mai mici decât lungimea segmentului de
ordinul 3 (fig. 18 c).

a) b) c)

Fig. 18 – Modelul morfometric al drenajului în bazinele: a) Călmăţui, b)Totiţa şi c) Sohodol

În cazul modelelor morfometrice ale perimetrelor şi suprafeţelor bazinul Călmăţui
prezintă un grad de realizare foarte apropiat de 100% sau chiar uşor supraunitar.
Şi în cazul modelului morfometric al pantelor medii ale cursurilor de apă abateri
semnificative sunt prezente numai în cazul bazinului Totiţei, în cazul celorlalte bazine
legiile fiind respectate.
3.3. Sectoare hidrogeomorfologice ale bazinului Călmăţui
Analizând parametrii morfometrici precum: altitudinea, caracterul pantei, sistemul
de văi, gradul de fragmentare şi ţinându-se cont de bilanţul: eroziune – transport –
acumulare în cazul bazinului morfohidrografic Călmăţuiul teleormănean putem delimita
trei sectoare, fiecare constituindu-se într-un subsistem deschis cu particularităţi
morfologice dependente de cantitatea de apă şi aluviuni transferate prin sistem (Schumm,
1977) astfel (fig. 17):

22
 a) Sectorul superior, de obârşie (foto 1), se întinde de la izvoare până la
confluenţa Călmăţuiului cu Călmăţuiul Sec, şi se suprapune în cea mai mare parte Câmpiei
Iminogului. Acest sector este drenat de trei văi mai importante, aproape paralele, ce-l
străbat pe direcţia NNV-SSE: cursul superior al văii Călmăţuiului (68 km) şi afluenţii
acestuia: valea Călmăţuiului Sec, afluent pe stânga (56 km) şi valea Sohodolului, afluent
pe dreapta (20 km). Aceste văi prezintă scurgere temporară şi seacă parţial în timpul verii,
astfel încât eroziunea liniară, eroziunea în adâncime şi cea regresivă, pe afluenţii torenţiali
sunt slabe ca intensitate. Văile prezintă în general caracter simetric, au profil transversal în
formă de „V” larg deschis în apropierea obârşiei, apoi încep să se adâncească şi să se
largească uşor la bază prezentând lunci înguste.
În acest sector adâncimea fragmentării înregistrează valori de 15 şi chiar 20 m în
lungul râului principal, iar densitatea fragmentării reliefului este cea mai ridicată din cadrul
întregului bazin fiind de peste 1,5 km/km² (dacă luăm în calcul toate văile, inclusiv cele cu
caracter torenţial). Versanţii prezintă lungimi reduse, sub 300 m şi au valori ale pantelor
cuprinse în general între 5-10%.
Altitudinea absolută coboară de la 163,5 m în nord, la cca.108 – 110 m în sud, iar
valoarea pantei atinge de 1,42 m/km, datorită prezenţei în această regiune a capătului sudic
al conului de dejecţie Olt-Argeş (I. Rădulescu, 1956).
Acest sector se caracterizează prin absenţa izvoarelor, iar pânza freatică la nivelul
interfluviilor se găseşte la mare adâncime (20-25 m), ca urmare a acestui fapt, aşezările
omeneşti sunt puţine, mici şi dispuse în lungul văilor, unde adâncimea pânzei freatice este
ceva mai mică. Dintre localităţile prezente în acest sector amintim: Stoicăneşti, Crăciunei,
Radomireşti, Poiana, Călineşti, Stejaru şi Crângeni pe valea Călmăţuiului; Seaca,
Mihăieşti, Buşca, Băcăleşti, Ionaşcu şi Călmăţuiul de Sus pe valea Călmăţuiului Sec.

Foto 1 – Valea Călmăţuiului în sectorul superior în dreptul localităţii Poiana

b) Sectorul mijlociu (central) situat între confluenţa Călmăţuiului cu

Călmăţuiul Sec şi confluenţa Călmăţuiului cu Urluiul, este sectorul în care bazinul se
lărgeşte atingând lăţimea maximă. În acest sector este drenajul este asigurat de cursul
mijlociu al Călmăţuiului (57 km), de afluentul pe stânga al acestuia, Urluiul (64 km) şi de
afluenţii acestora, ce prezintă caracter torenţial şi au direcţii de curgere aproape
perpendiculare pe râurile principale. În ceea ce priveşte procesele fluviatile caracteristice,
putem afirma că în acest sector predomină transportul de aluviuni în suspensie dar şi
acumulările sub formă de renii şi ostroave. Profilul transveral văilor principale devine în
general asimetric.
În acest sector, văile principale intersectează orizontul freatic cantonat în Stratele
de Frăteşti, ducând la apariţia a numeroase izvoare şi linii de izvoare, acestea marcând
sfârşitul conului de dejecţie Olt-Argeş (I. Rădulescu 1956). Astfel, în acest sector,

23
scurgerea pe văile principale devine permanentă, iar acest fapt ce a determinat apariţia a
numeroase aşezări (27 de localităţi: 17 pe valea Călmăţuiului şi 10 pe valea Urluiului).
Datorită adâncirii văilor, lungimea versanţilor creşte, ajungând la (500-1000 m), iar
aceştia devin mai abrupti, pantele având valori cuprinse în general între 10-15% şi chiar
depăşind 15%. Densitatea fragmentării este de 1,1 km/km², iar adâncimea fragmentării
atinge valori de 30-40 m, 40-50 m şi chiar peste 50 m. Datorită prelungirii spre vest a
ulucului depresionar Câlniştea, panta generală a suprafeţei bazinului se reduce foarte mult,
ajungând la 0,25- 0,3 m/km, iar luncile se lărgesc considerabil atingând 2-3 km lăţime şi
prezentând o micromorfologie complexă cu numeroase meandre încătuşate, (foto 2 şi 3),
schimbări de direcţie, grădişti şi terase locale.

Foto 2 – Albia şi lunca Călmăţuiului în Foto 3 – Albia minoră a Călmăţuiului

dreptul localităţii Tudor Vladimirescu în sudul localităţii Bănesa

c) Sectorul inferior este

situat între confluenţa Călmăţuiului cu
Urluiul şi vărsarea în Lacul Suhaia
având suprafaţa cea mai redusă. Acesta
este drenat pe direcţia nord-sud de valea
adâncă, cu aspect de „microcanion”
format în loess, a Călmăţuiului, lunca
atingând în acest sector maxim 1 km
lărgime (foto 4).
Foto 4 – Valea Călmăţuiului înainte de
vărsare în lacul Suhaia

O particularitate remarcabilă a acestui sector o constituie adâncimea fragmentării,

care depăşeşte 50 m în lungul văii Călmăţuiului, valoare destul de mare pentru regiunea de
câmpie în care este înscris bazinul. Pe versanţii cu pante de 10-15 % şi chiar peste 15% se
desfăşoară cele mai multe din procesele geomorfologice actuale.
Profilul transversal al văii „de tip canion, cu adâncimi de câţiva zeci de m şi pereţi
abrupţi” (Diaconu, Stănculescu, 1971) este uşor asimetric, deoarece, în acest sector cele
două nivele de terasă sunt prezente numai pe partea stângă a râului şi au suprafeţe atât de
oblice încât este greu să li se fixeze altitudinea printr-o singură cifră. (G.Vâlsan, 1915).
Suprafaţa acestui sector este aproape orizontală, asemănătoare Câmpiei Burnasului,
situată la est de Vedea. Ceea ce o deosebeşte însă, este lipsa pantei inverse, de la sud spre
nord şi a râurilor cu această direcţie de curgere. Diferenţa de altitudine înregistrată între
extremităţile nordică şi sudică ale acestui sector este de numai de 5 m. În aceste condiţii,
densitatea reţelei hidrografice este asemănătoare celei din sectorul central, fiind de 1,2
km/km², iar în ceea ce priveşte procesele fluviatile, în acest sector alături de transport
24
depunerea devine procesul dominant, la vărsarea în Lacul Suhaia, râul Călmăţui formând
un important con de dejecţie.

CAPITOLUL IV FACTORI MORFODINAMICI

4.1. Factorii geologici şi geomorfologici
Factorii geologici şi geomorfologici, deşi sunt factori pasivi, joacă un rol important
în evoluţia bazinului hidrografic.
4.1.1. Factorii geologici
Factorii geologici au contribuit la definitivarea macroformelor de relief, constituind
suportul pe care s-a instalat reţeaua hidrografică, iar modelarea actuală a reliefului este
influenţată de proprietăţile fizico-chimice ale depozitelor de suprafaţă.
Astfel, structura sedimentară tabulară (orizontală) cu strate nedeformate, pe care
s-a dezvoltat în totalitate bazinul Călmăţuiului impune o serie de caracteristici precum:
„simetria formelor, energia de relief relativ redusă şi un anumit grad de complexitate
determinat de frecvenţa alternanţei stratelor dure şi moi” (M. Ielenicz, 2004).
Formaţiunile litologice de suprafaţă din bazinul Călmăţuiului sunt reprezentate prin
roci neconsolidate sau slab consolidate, cu rezistenţă redusă la perforare şi eroziune ce fac
parte din categoria rocilor moi, al căror indice de tărie It < 2 (după M. Stamatiu, 1962):
depozite loessoide, loessuri, argile şi depozite aluviale, ce deţin ponderi diferite (fig. 5),
(tabelul nr. 2). Deşi prezintă proprietăţi mecanice asemănătoare, aceste roci prezintă
proprietăţi fizice (porozitate, greutate specifică, compactitate, permeabilitate) diferite, ceea
ce a dus la o diferenţiere a microformelor de relief în cadrul bazinului.

Tabelul nr. 2 – Ponderea formaţiunilor litologice în cadrul bazinului Călmăţui

Formaţiunea Suprafaţa (km2) Ponderea (%)

Depozite loessoide 756,3 55
Loessuri 302,5 22
Argile 137,5 10
Depozite aluviale 178,7 13

Loessul tipic (propriu-zis) este prezent sub forma unei fâşii înguste în partea
vestică, sud-vestică şi sudică a bazinului, predominant de origine eoliană, mai calcaros şi
de culoare brună gălbuie. Acesta prezintă textură mijlocie (lutoasă şi luto-prăfoasă),
porozitate ridicată peste 44%, nu prezintă stratificaţie şi este sensibil la tasarea prin
umezire (im>2%) determinând apariţia crovurilor, numite de localnici găvane.
S-a constatat de asemenea că fracţiunile de praf şi nisip ridică sensibilitatea la
umezire, în timp ce fracţiunea de argilă (în special prezenţa montmorillonitului) o reduce,
astfel încât s-a contatat că în cazul în care fracţiunea de argilă deţine un procent mai mare
de 30%, tasarea prin umezire este neînsemnată (D. Stematiu, 1997).
În unele crovuri, datorită excesului de umiditate se formează lacuri temporare, iar
prezenţa crovurilor sub formă de aliniamente orientate cu precădere pe direcţia vest–est
poate duce prin unirea şi drenarea crovurilor vecine la crearea unor noi segmente ale reţelei
hidrografice, văi de tip furcitură (Coteţ, 1976).

25
 4.1.2. Influenţa factorilor geomorfologici
Relieful influenţează procesele de modelare actuală prin caracteristicile sale
morfografice şi morfometrice. În cadrul bazinului Călmăţui, acesta este reprezentat de
interfluvii plate sub formă de câmpuri, versanţi, terase, lunci şi microforme de relief create
prin alunecare, prăbuşire, sufoziune şi tasare.
Bazinul superior al Călmăţuiului se suprapune peste Câmpia Iminogului şi peste
partea nordică a Câmpiei Urluiului. În ciuda faptului că în acest sector, altitudinile
înregistrează valorile cele mai mari din cadrul bazinului (treptele hipsometrice de peste 150
m şi de 120–150 m), iar densitatea reţelei hidrografice depăşeşte frecvent 1 km/km2
atingând chiar valori de peste 4 km/km2, valorile energiei de relief şi cele ale pantelor
versanţilor înregistrează cele mai mici valori din cadrul bazinului. Astfel, drenajului bun al
acestei părţi a bazinului, împiedică într-o oarecare măsură formarea microdepresiunilor de
tasare (crovurilor), iar faptul că versanţii prezintă lungimi reduse şi pante mici de 2-5% şi
5-10 % (fig. 19), ceea ce duce la o limitare a proceselor de eroziune pe versant precum:
spălarea în suprafaţă, şiroirea, ravenarea.

Fig. 19 – Profil transversal în bazinul Călmăţuiului la contactul

Câmpiei Iminogului cu Câmpia Urluiului
Cu cât înaintăm spre sud, în bazinul mijlociu şi inferior, văile se adâncesc, energia
de relief în lungul râurilor principale atingând valori de 30-45 m/km2 şi chiar de 45-60
m/km2, astfel lungimea versanţilor ce fac legătura între câmpuri şi luncile râurilor creşte
depăşind 500 m, iar pantele acestora ating valori de 10-15% şi chiar peste 15% (fig. 20).
În aceste condiţii, pe versanţi sunt prezente procese de eroziune în suprafaţă şi
eroziune liniară, în urma cărora aceştia sunt fragmentaţi de rigole, ogaşe, ravene,
organisme torenţiale şi văiugi. Văiugile au în general direcţie vest-est înaintează regresiv.

Fig. 20 – Profil transversal în bazinul Călmăţuiului în sectotul mijlociu

4.2. Factorul climatic

4.2.1. Factorii genetici ai climei
Clima specifică Câmpiei Teleormanului, din care face parte şi bazinul Călmăţui,
este cea temperat continentală de tranziţie fiind determinată de: factorii radiativi, dinamici
şi fizico-geografici.
Aceasta se caracterizează prin interferenţa maselor de aer oceanice (mai umede)
dinspre vest, specifice mai ales Câmpiei Olteniei, cu cele de origine submediteraneană
dinspre sud şi sud-vest, cu cele scandinavo-baltice (din nord) şi a celor continental-

26
excesive (cu caracter de ariditate), dinspre est şi nord-est, specifice Câmpiei Bărăganului
(Geografia României vol.I, 1983).
4.2.2. Caracterizarea principalelor elemente climatice
Temperatura medie anuală la nivelul bazinului este de cca.11˚C, aceasta
înregistrând o uşoară scădere de la sud spre nord, fiind cuprinse între 11,5 oC la Turnu
Măgurele şi 10,9 oC la Roşiori de Vede. Regimul termic anual prezintă minimul în luna
ianuarie (-2…-3 oC) şi maximul în luna iulie (22 - 23oC) (fig. 21). Nuanţa continentală a
climei se manifestă cu precădere în domeniul temperaturilor pozitive şi în special a celor
maxime. Această regiune se caracterizează printr-un număr mare de zile tropicale (cu
temperatura maximă de peste 30˚C) şi de zile de vară (temperatura maximă este mai mare
sau egală cu 25˚C), printre cele mai mari din ţară (Bogdan, 1999).
T(⁰C)
25.0

20.0

15.0

10.0

5.0

0.0

-5.0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Slatina Roşiori de Vede Turnu Măgurele
Sursa datelor: A. N. M.
Fig. 21 – Temperaturi medii lunare multianuale (1961-2010)
Precipitaţiile atmosferice. Cantitatea medie anuală de precipitaţii în perioada
(1961-2010) la staţiile meteo analizate a fost de 540 mm (576,3 mm la Slatina, 515 mm la
Roşiori de Vede de şi de 528,2 mm la Turnu Măgurele). Precipitaţiile căzute în timpul unui
an prezintă însă variaţii destul de mari atât cantitativ, căt şi ca durată şi intensitate (fig.22),
cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt specifice semestrului cald (cca.2/3 din cumulul
anual), cele mai bogate precipitaţii înregistrându-se în luna iunie, urmată de luna iulie.
Aceste ploi, se prezintă în general sub formă de averse, fiind însoţite uneori de descărcări
electrice şi sunt de provenienţă locală, producându-se ca urmare a mişcării convective a
aerului deasupra uscatului puternic încălzit.

Sursa datelor: A. N. M.
Fig. 22 – Precipitaţii medii lunare multianuale (1961-2010)

27
 Din analiza hărţii care redă repartiţia cantităţilor maxime în 24 de ore, inclusă în
Atlasul climatologic R.S. România (1966), rezultă că bazinul analizat, situat în sectorul
dintre Olt şi Argeş înregistrează una din cele mai mari frecvenţe a ploilor torenţiale,
deoarece în regiune se interferează circulaţiile de vest cu cele de est (tabelul nr. 3);
Tabelul nr. 3 – Precipitaţii (mm) max. în 24 ore în perioada 1961-2010

Staţia I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual

Roşiori de
25,7 34,2 38,8 43,1 53,6 65,1 82,6 71,3 35,3 45,4 43,7 34,4 82,6
Vede
Data 18 / 21/ 30/ 15/ 21/ 4/ 11/ 6/ 20/ 10/ 20/ 21/
(zi/an) 1979 1965 1997 1970 1967 1969 1994 2005 1998 1972 1976 1969

Slatina 21,3 30 32,4 42 50,6 93,2 80,2 104,8 37,3 52,4 31,1 23,3 104,8
Data
(zi/an) 1/ 12/ 6/ 13/ 7/ 27/ 3/ 8/ 6/ 5/ 25/ 24/
2000 2009 1984 2003 2005 1998 2005 2002 2000 2008 1985 2003
Turnu
Măgurele 38,9 49,4 42,3 39,4 65,8 65,6 132,4 84,8 43,8 41,8 37,5 27,5 132,4
Data
(zi/an) 2/ 20/ 6/ 25/ 26/ 13/ 5/ 6/ 21/ 5/ 20/ 24/
2008 2009 1961 1961 1991 1964 1970 2005 1998 2008 1976 2003
(după A.N.M.)

Regimul eolian. Situarea teritoriului faţă de principalele mase de aer, precum şi

prezenţa în partea sudică a văii largi a Dunării, influenţează caracteristicile vânturilor din
această regiune. Analizând variaţia a frecvenţei şi vitezei vânturilor în cursul unui an la
staţiile meteorologice situate în apropierea bazinului Călmăţui (fig. 23), observăm că cea
mai mare frecvenţă o deţin vânturile care vin din vest, urmate îndeaprope de cele care vin
din est sunt cunoscute, sub denumirea de „Crivăţ”.

a) b) c)

(Sursa datelor, A.N.M.)

Fig. 23 – Roza vânturilor multianuală la staţiile meteo:
a) Alexandria, b) Roşiori de Vede şi c) Slatina (1961-2010)

Indicatori care descriu clima bazinului Călmăţui. În caracterizarea climatică a unei

regiuni, un suport important îl reprezintă calcularea indicilor cantitativi, astfel pentru a
evidenţia particularităţile climatice din bazinul Călmăţui am ales câţiva indicatori.
Tetraterma Mayer se calculează după formula:
TV – VIII = (TV+TVI+TVII+TVIII)/4
în care: TV – reprezintă temperatura medie lunară a lunii mai,
TVI – reprezintă temperatura medie lunară a lunii iunie ş.a.m.d.
Valorile acestui parametru cresc uşor de la nord spre sud astfel: 20,62 la Slatina; 20,77 la
Roşiori de Vede şi 21,35 la Turnu Măgurele. Aceste valori indică un climat uşor semiarid.

28
 Indicele Angot se calculează după formula: K=p/P şi indică caracteristicile
pluviometrice ale lunilor anului, iar în această formulă p – reprezintă raportul dintre
cantitatea medie lunară de precipitaţii şi numărul de zile din luna respectivă, iar P –
reprezintă raportul dintre cantitatea medie anuală de precipitaţii şi 365. Dacă K<1, luna
respectivă este deficitară pluviometric; K=1, indică o lună normală din punct de vedere
pluviometric, iar K >1, arată un excedent pluviometric.
Acest indice aplicat la cantităţile lunare de precipitaţii de la staţiile meteorologice
din apropierea bazinului reliefează faptul că lunile uşor excedentar pluviometric sunt mai,
iunie, iulie şi august, în timp ce valorile minime ale indicelui Angot se înregistrează în
lunile ianuarie şi februarie.
Putem folosi indicele de Ariditate de Martonne pentru identificarea anumitor nuanţe
climatice (De Martonne, 1926). Acesta se calculează după formula:
Iar = P / (T+10)
în care: P – reprezintă cantitatea medie anuală de precipitaţii,
T – reprezintă temperatura medie anuală
Aplicând această formulă am obţinut valoarea de 27,31 la Slatina, 24,64 la Roşiori
de Vede şi 24,56 la Turnu Măgurele. Valorile acestui parametru cresc uşor de la sud spre
nord, valorile de la staţiile Roşiori de Vede şi Turnu Măgurele fiind caracteristice
silvostepei şi chiar prezenţa unor formaţiuni stepice, în timp ce valoarea mai mare
înregistrată la Slatina indică trecerea spre zona pădurilor de foioase.
Climograma Walter – Leith, pe care sunt reprezentate temperaturile medii lunare
multianuale şi cantităţile medii lunare multianuale de precipitaţii, la scara 1/2 şi la scara
1/3, evidenţiază foarte bine posibilitate apariţiei perioadelor de secetă şi uscăciune în
anumite regiuni. Dintre fenomenele climatice de risc caracteristice acestei regiuni, aceste
două tipuri de situaţii cu deficit pluviometric prezintă o importanţă deosebită, deoarece în
anii în care acestea se produc şi au o durată şi o intensitate mare, producţia agricolă scade
în mod dramatic. Perioada de uscăciune reprezintă un interval de cel puţin 5 zile
consecutive în care nu au căzut precipitaţii, în timp ce perioada de secetă înseamnă cel
puţin 10 zile consecutive în semestrul cald al anului (aprilie-septembrie) şi cel puţin 14 zile
consecutive în semestrul rece al anului (octombrie-martie). Trebuie să mai facem
precizarea că perioadele de uscăciune, precedă întotdeauna perioadele de secetă
(V.Sorocovschi, 2009).
Analizând climogramele Walter – Leith pentru staţiile meteorologice situate în
apropierea bazinului Călmăţui: Turnu Măgurele, Roşiori de Vede şi Slatina (fig. 75),
putem observa că durata acestor fenomene scade treptat dinspre sud spre nord.
4.2.3. Influenţa factorilor climatici în dinamica reliefului
În ceea ce priveşte influenţa factorilor climatici în modelarea actuală a reliefului,
putem afirma că rolul cel mai important este deţinut de precipitaţii. Acestea, prin cantitatea
şi intensitatea lor contribuie la producerea celor mai multe procese geomorfologice actuale
(eroziune în suprafaţă, eroziune liniară, tasare, sufoziune, etc.).
4.3. Factorul hidrologic
Factorul hidrologic, reprezentat prin apele de suprafaţă şi subterane, prezintă o
importanţă deosebită în dinamica proceselor geomorfologice, deoarece apa reprezintă
principalul agent modelator al formelor de relief.
Râul Călmăţui face parte din grupa râurilor autohtone Câmpiei Române, resursele
de apă ale bazinului fiind modeste din punct de vedere cantitativ, (raportul dintre cantitatea
de medie multianuală de precipitaţii (X=540 mm) şi evapotranspiraţia potenţială (X=700
mm) este uşor subunitar). Astfel, Călmăţuiul prezintă un regim hidric intermitent (seacă în
fiecare an) în cursul superior, dar permanent în cursul mijlociu şi inferior.
29
 4.3.1. Apele de suprafaţă
Apele de suprafaţă sunt reprezentate prin două categorii: apele curgătoare (râurile)
ce formează reţeaua hidrografică şi apele stătătoare (lacuri).
Caracteristici hidrografice şi hidrologice.
Reţeaua fluviatilă a bazinului Călmăţui este o reţea de tip penat, caracterizată prin
afluenţi ce se varsă în râul principal sub un unghi cuprins între 65º şi 90º (Bondarciuk, citat
de Zăvoianu, 1978) şi drenează cea mai mare parte a Câmpiei Boianului. Colectorul
principal, Călmăţuiul, este un râu tipic de câmpie ce izvorăşte din Câmpia Iminogului la
altitudinea de cca. 160 m şi se varsă în lacul Suhaia, la altitudinea de cca.20 m, întinzându-
se pe o lungime de 142 km. Panta redusă a talvegului, de numai 1‰, a favorizat
dezvoltarea meandrelor, astfel coeficientul de sinuozitate al Călmăţuiului este de 1,84.
Regimul hidric al acestuia este intermitent (seacă în fiecare an) până la confluenţa cu
Călmăţuiul Sec şi permanent în cursul mijlociu şi inferior.
Pentru a evidenţia particularităţile regimului de scurgere în bazinul hidrografic
Călmăţuiul teleormănean am utilizat datele de la postul hidrometric Crângu, situat pe râul
Călmăţui, înregistrate în perioada (1953-2009), şi cele de la postul hidrometric Furculeşti,
situat pe râul Urlui înregistrate în perioada (1970-2009).
În condiţiile unui climat caracterizat prin precipitaţii reduse, scurgerea medie
prezintă valori scăzute aceasta fiind la nivelul bazinului de (1,1 l/s*km2) (Atlasul
cadastrului Apelor din Romania, 1992). Datorită condiţiilor climatice deficitare în
precipitaţii, coroborate cu pantele reduse ale reliefului şi permeabilitatea ridicată a
solurilor, râurile din cadrul bazinului se caracterizează prin debite în general reduse şi o
variabilitate interanuală mică a acestora. Astfel, debitul mediu multianual al râului
Călmăţui este de (1,3 m3/s), acesta varind între (0,5 m3/s) în anul 1961 şi (2,75 m3/s), în
1972 (fig. 24), în timp ce debitul mediu multianual al Urluiului este de numai 0,6 m3/s, cea
mai mare valoare a debitului mediu anual de 1,01 m3/s, a fost înregistrată în 1973, iar cea
mai mică, de numai 0,22 m3/s în anul 2002.

Fig. 24 – Variaţia multianuală a debitelor medii anuale ale râului Călmăţui

la staţia hidromertrică Crângu şi tendinţa liniară (Sursa satelor: I.N.H.G.A)

Regimul de scurgere în timpul anului considerat ca tip pericarpatic – sudic, este

caracterizat printr-o mare variaţie a debitelor de la un anotimp la altul. Ponderea cea mai
mare se înregistrează în timpul iernii (în special în luna februarie, ca urmare a topirii
zăpezii) şi primăverii (datorită ploilor din această perioadă), în timp ce valorile minime ale
scurgerii se înregistrează vara, (mai ales în a doua parte a verii şi prima parte a toamnei),
când râurile sunt afectate frecvent de fenomenul de secare în sectorul superior, unde
aportul apelor subterane este nesemnificativ (Gâştescu, Rusenescu, Breir, 1976).

30
Trebuie să precizăm însă, că datorită caracterului de instabilitate al scurgerii acestor râuri,
valorile debitelor medii lunare pot varia destul de mult de la un an la altul (fig. 25 şi 26).

Sursa datelor: I.N.H.G.A.

Fig. 25 – Variaţia debitelor medii lunare ale râului Călmăţui (1953-2009)

Sursa datelor: I.N.H.G.A.

Fig. 26 – Variaţia debitelor medii lunare ale râului Urlui (1970-2009)
Analizând aceste valori observăm că variaţia debitelor medii lunare ale râului Urlui
este mult mai redusă decât cea a râului Călmăţui, iar cele mai mari variaţii ale debitelor
medii lunare se înregistrează în lunile martie, august şi octombrie, lunile în care s-au
produs cele mai mari viituri, în timp ce debitele cele mai constante se înregistrează în
lunile iunie, noiembrie şi decembrie. Valorile cele mai mari ale debitelor medii lunare au
fost înregistrate în luna octombrie 1972, în urma unor precipitaţii frontale, când debitul
mediu lunar al Călmăţuiului a atins (15,7 m3/s), iar al Urluiului (2,83 m3/s).
Debite maxime ale râului Călmăţui înregistrate la staţia hidrometrică Crâgu au fost:
36,6 m³/s în 7 iulie 1970, 237 m³/s în 12 octombrie 1972 şi 53,8 m³/s în 18 august 2005.

Lacuri.
Din hidrografia bazinului Călmăţui face parte şi un număr destul de mare de lacuri,
atât naturale cât şi de origine antropică, iazuri.
În cadrul lacurilor naturale putem identifica două categorii distincte: a) lacurile
naturale legate de prezenţa reţelei hidrografice, numite şi lacuri de luncă (în albii sau
meandre părăsite) prezentând în general formă alungită şi b) lacurile naturale formate prin
procese de tasare şi sufoziune, situate pe interfluvii şi cunoscute sub numele de lacuri de
crov (Grecu, 2010).

31
 Lacurile de luncă sunt puţin numeroase (cca.25 de lacuri) situate în luncile largi ale
Călmăţuiului şi Urluiului şi în ciuda faptului că sunt alimentate din izvoare, volumul
acestora scade în timpul verii, iar unele chiar seacă în tinpul secetelor prelungite (foto 5).

a) b)

Foto 5 – Lacul de meandru a) Balta Sărată în lunca Călmăţuiului, b) Lacul Sărata, în lunca Urluiului
Lacul Suhaia este tot un lac de luncă, dezvoltat într-un vechi braţ părăsit al Dunării,
însă suprafaţa acestuia a fost puternic modificată antropic prin lucrări ample de îndiguire şi
desecare în anul 1970, fiind redusă la aproximativ o treime din suprafaţa iniţială, (în 1900
acesta avea o suprafaţă de cca. 3396 ha, iar în prezent suprafaţa lacului este de aproximativ
1078 ha (fig. 27).

Fig. 27 – Evoluţia suprafeţei Lacului Suhaia între 1900 (hărţile topografice militare) şi 2010
Lacurile de crov ce se întâlnesc mai frecvent pe spaţiile interfluviale din bazinul
superior al Călmăţuiului unde depozitele de suprafaţă, mai argiloase, îngreunează
infiltrarea apei în sol. Acestea sunt mai numeroase decât lacurile de luncă (peste 100 de
lacuri), prezintă caracter temporar, au formă circulară sau uşor alungită şi suprafeţe reduse,
(doar patru dintre acestea depăşind suprafaţa de 2 ha), cel mai mare fiind Lacu lui Scarlat
a cărui suprafaţă atinge 20 ha.

32
 Lacurile antropice sunt reprezentate în cadrul bazinului Călmăţui printr-un număr
de 44 de iazuri. Cele mai multe iazuri sunt localizate în cursul superior al Călmăţuiului şi
pe râul Urlui.
4.3.2. Apele subterane
Din punct de vedere hidrogeologic în bazinul hidrografic al Călmăţuiului
teleormănean se pot deosebi strate acvifere de adâncime şi strate acvifere freatice.
În ceea ce priveşte apele de adâncime (orizonturile acvifere situate sub primul strat
impermeabil cu extindere mare), acestea sunt cantonate în depozitele nisipoase de vârstă
daciană şi albiană, iar datorită afundării lor dinspre Dunăre spre nord acestea capătă treptat
un uşor caracter ascensional (Gâştescu, Rusenescu, Breir, 1976).
Stratele acvifere freatice din bazinul hidrografic al Călmăţuiului teleormănean pot
fi separate în trei grupe: a) strate acvifere cantonate în orizontul Stratelor de Frăteşti; b)
strate acvifere cantonate în depozitele aluvionare de terasă; c) strate acvifere cantonate în
aluviunile luncilor (D. Slăvoacă şi C. Opran, 1963).
a) Stratul acvifer freatic cantonat în orizontul Stratelor de Frăteşti este foarte bine
pus în evidenţă printr-o serie de linii de izvoare situate în lungul Călmăţuiului şi a micilor
săi afluenţi în dreptul localităţilor: Caravaneţi, T. Vladimirescu, Putineiu, Băduleasa şi
Dracea. Debitele acestor izvoare variază între 0,5 – 5 l/s, iar un al doilea sector de apariţie
a izvoarelor din Stratele de Frăteşti se situează în lungul văii Urluiului în zona satelor:
Bogdana, Ulmeni, Spătărei şi Furculeşti, acestea având debite cuprinse între 1,0 – 3,5 l/s.
Analizând hărţile hidrogeologice, observăm că adâncimea stratului acvifer freatic în
sectorul superior este mai mare de 20 m, iar în sectorul mijlociu şi inferior cele cuprinse
între 15-20 m. Singurele areale în care adâncimile scad sub această valoare sunt cele
corespunzătoare versanţilor de pe văile principale (fig. 96).
b) Stratul acvifer cantonat în depozitele aluvionare de terasă ale Călmăţuiului şi
Urluiului are debite mult mai mici şi este pus în evidenţă nu atât prin izvoare, cât mai ales
prin puţurile destul de numeroase. Adâncimea acestui nivel hidrostatic este variabilă, fiind
cuprinsă în general între 5-10 m.
c) Orizontul acvifer al principalelor lunci (Călmăţuiului şi Urluiului) variază între 0
– 5 m (aflându-se în strânsă dependenţă cu variaţia apei din râu), iar mineralizarea acestuia
este mai ridicată decât a celorlalte orizonturi freatice (având valori cuprinse între 1 şi 3 g/l
se încadrează în clasa D a apelor nepotabile de gradul I) deoarece aceste depozite,
constituite în general din nisipuri argiloase şi argile, determină o circulaţie mai lentă a
apelor (Gâştescu, Rusenescu, Breir, 1976). În ciuda aportului destul de redus (sub 20% din
volumul total al scurgerii), apele subterane au un rol deosebit de important în timpul
perioadelor secetoase, deoarece asigură permanenţa scurgerii în albie.
4.3.3. Influenţa factorilor hidrologici în dinamica actuală a reliefului
În etapa actuală rolul cel mai important în modelarea reliefului revine apelor
curgătoare, acestea modelează vechile forme de relief creând altele noi (Coteţ, 1959).
Acţiunea reţelei hidrografice (permanentă sau temporară) este pusă în evidenţă prin
procesele de eroziune, transport şi acumulare, în urma cărora se creează forme de relief şi
depozite fluviatile (Grecu, Palmentola 2003). Aceste procese se desfăşoară concomitent pe
toată lungimea râurilor, însă prezintă ponderi şi intensităţi diferite atât în timp cât şi în
spaţiu. Astfel, după perioadele cu precipitaţii abundente, debitele mari determină o creştere
a energiei râurilor, astfel că intensitatea proceselor de eroziune va fi maximă, în timp ce
perioadele secetoase determină scăderea accentuată a debitelor, iar pe râuri se realizează
transportul apei şi a unei mici cantităţi de aluviuni, procesele de eroziune având intensitate
minimă.

33
4.4. Factorul biotic şi influenţa acestuia în dinamica actuală
Din punct de vedere biogeografic, teritoriul studiat este inclus în regiunea
Holarctică, subregiunea pontico-central-asiatică, provincia Moesică. Teritoriul studiat
aparţine mediului geografic de câmpii şi podişuri tabulare nefragmentate, subtipului de
câmpii slab fragmentate, cu înclinare slabă nord-sud, iar vegetaţia din cadrul acestuia se
încadrează în două zone dispuse latitudinal (M. Pătroescu, 1987).
Datorită condiţiilor favorabile practicării agriculturii din această regiune, covorul
vegetal a suferit modificări substanţiale în vederea extinderii suprafeţelor agricole. Încă din
secolele XVIII - XIX s-a procedat la desţelenirea şi despădurirea masivă a terenurilor,
astfel încât aspectul natural al vegetaţiei nu s-a păstrat decât insular, iar evoluţia acesteia a
mers în direcţia stepizării. În prezent vegetaţia naturală deţine cca. 4% din suprafaţa
bazinului, din care pădurile acoperă 24 km2 (1,7% din suprafaţă), iar păşunile se extind pe
cca. 32 km2 (2,3% din suprafaţă). Pădurile au în componenţa lor stejar brumăriu (Quercus
pedunculiflora), stejar pufos (Quercus pubescens), arţar tătăresc (Acer tataricum), ulm
(Ulmus carpinifolia), tei argintiu (Tilia tomentosa), sunt însă puternic degradate ceea ce a
dus la înlocuirea, în proporţie foarte mare a speciilor caracteristice, cu plantaţii de salcâm.
În pădurea Nenciuleşti-Bogdana din vecinătatea fostului cătun Aliman, există şi un arbore
secular pus sub ocrotire, un stejar vechi de peste 400 de ani, cunoscut de localnici ca
„Tufanul lui Aliman” (foto 6 şi 7). Stratul de arbuşti este mozaicat fiind reprezentat prin:
porumbar (Prunus spinosa), păducel (Crataegus monogina), măceş, gherghinar, corn, soc
negru, scumpie, migdal pitic ş.a. La umbra arborilor creşte o vegetaţie ierboasă cu specii
tipice de pădure (Geum urbanum, Glechoma hederacea, Dactylis polygama), în amestec cu
specii caracteristice pajiştilor de stepă (Festuca rupicola, Festuca valesiaca, Filipendula
vulgaris, Agropyron intermedium).

“Tufanul lui Aliman”

Foto 6 – Pădurea Ulmeni Foto 7 – Pădurea Nenciuleşti-Bogdana şi

„Tufanul lui Aliman”

În lunci, datorită umidităţii mai ridicate, vegetaţia naturală este bine reprezentată
prin diferite specii de plante higrofile şi hidrofile. Sunt prezente pâlcuri de arbori cu lemn
moale (numite zăvoaie), alcătuite din diferite specii de sălcii (Salix alba) şi plopi (Populus
alba). În zonele depresionare din lunci, cu nivelul freatic foarte aproape de suprafaţă, este
prezent rogozul, pipirigul, papura, stuful, feriga de apă, stânjenelul de baltă, care se menţin
deseori şi după angrenarea terenurilor în circuitul agricol, apărând în culturi, iar în iazuri şi
micile lacuri de luncă se întâlnesc plante hidrofile precum: nuferi, iarba broaştelor,
brădişuri, broscariţa, etc.(foto 8).

34
 a) b)

c) d)
Foto 8 – Diferite aspecte ale vegetaţiei de luncă: a) zăvoi de luncă în sectorol superior al
Călmăţuiului; b) valea Călmăţuiului, la Crângeni; c) lunca râului Călmăţui, între Balta Sărată şi
Dorobanţu; d) pe valea Urluiului în dreptul localităţii Spătărei

Pentru menţinerea biodiversităţii în cadrul bazinului au fost create două arii protejate :
1) Aria Naturală de Protecţie Specială Avifaunistică Balta Suhaia, situată în lunca
Dunării cu o suprafaţă de 1450 ha, a fost declarată zonă de protecţie specială
acvifaunistică prin H.G. 2151/2005 şi a fost declarată Sit Natura 2000 prin H.G.1284/2007
2) Pădurea Troianu situată în apropierea râului Urlui, între satele Troianu şi Vatra,
are o suprafaţă de 70,8 ha şi se aflată în custodia Direcţiei Silvice Alexandria. A fost
declarată rezervaţie în anul 2004, cu scopul protejării bujorului românesc.
4.5. Factorul pedologic
Solul reprezintă partea superioară, afânată a litosferei, formată ca urmare a
interacţiunii îndelungate, simultane şi neîntrerupte a factoilor pedogenetici: relieful, apa
freatică şi stagnantă, clima, vegetaţia, roca (materialul parental) (M. Parichi, 2009).
4.5.1. Factorii pedogenetici şi rolul lor în dezvoltarea solurilor
Factorii pedogenetici sunt: relieful, clima, litologia, vegetaţia, apa freatică şi
stagnantă, timpul şi intervenţia omului. Unele dintre problemele cu care se confruntă
geomorfologia pot fi rezolvate printr-o abordare care să integreze pedologia şi
geomorfologia. Înţelegerea efectelor eroziunii şi a fazelor de depunere poate fi
îmbunătăţită printr-o examinare aprofundată a interacţiunii dintre proprietăţile solului şi
cea a schimbării proceselor geomorfologice (J. Gerrard, 1993).

35
 4.5.2. Principalele procese pedogenetice
Procesele pedogenetice care au contribuit separat sau asociate la diferenţierea
orizonturilor şi la dezvoltarea solurilor din cadrul acestui bazin sunt: bioacumularea,
eluvierea-iluvierea, alterarea, gleizarea, pseudogleizarea, salinizarea, vertisolajul cât şi
eroziunea.
4.5.3. Caracterizarea învelişului de sol
În ciuda relativei omogenităţi a factorilor pedogenetici (relief, materiale parentale,
climă, ape, vegetaţie), sub influenţa acestora şi a proceselor pedogenetice prezentate
anterior, în limitele bazinului Călmăţuiului s-a format o gamă largă de soluri aparţinând
claselor: protisoluri, cernisoluri, luvisoluri, vertisoluri, hidrisoluri, salsodisoluri şi
antrisoluri (fig. 28).

Fig. 28 – Bazinul Călmăţuiului teleormănean. Harta solurilor

36
 Majoritatea solurilor din cadrul bazinului prezintă proprietăţi fizico-mecanice,
hidrofizice şi de aeraţie favorabile, însă pentru menţinerea fertilităţii acestora se
recomandă: utilizarea adecvată a terenurilor, administrarea unor doze moderate de
îngrăşăminte cu azot şi fosfor pe un fond amendat cu gunoi de grajd, folosirea sistemelor
de irigaţii, luarea de măsuri antierozionale pentru protejarea solurilor situate pe versanţi, iar
în cazul cernoziomurilor gleice se recomandă eliminarea excesului de apă precum şi
lucrarea energică şi adâncă a solului.
4.5.4. Influenţa factorului pedologic în dinamica reliefului
În dinamica reliefului, factorul edafic prezintă o importanţă mai redusă decât
factorul geomorfologic sau cel climatic, el sporind sau reducând în mică măsură
intensitatea desfăşurării unor proceselor geomorfologice actuale cum ar fi cele de eroziune.
În cadrul bazinului predomină solurile cu textură medie şi fină (lutoase,
lutoargiloase, argiloase) ce conţin un procent mai mic sau mai mare de argilă coloidală.
Proprietatea acestei argile de a-şi mări volumul prin umezire, duce la micşorarea porozităţii
solului şi la reducerea infiltraţiei. Din această cauză infiltraţia se reduce destul de repede
după începerea ploii favorizând procesele de eroziune.
Argila coloidală are proprietatea de a-şi reduce volumul atunci când se usucă,
astfel, pe solurile argiloase din partea nordică a bazinului (vertisoluri), apar crăpături destul
de adânci în timpul perioadelor secetoase.

4.6. Influenţa factorului antropic în modelarea reliefului

Omul, prin activitatea sa legată de utilizarea pământului, a constituit şi constituie un

important factor de transformare a naturii, influenţând direct sau indirect dezvoltarea
reliefului.
Influenţa directă a omului asupra reliefului a constat, în crearea în mod direct a
unor forme pozitive sau negative de relief, în vederea atingerii unor scopuri. Principalele
sale acţiuni sunt cele de excavare, nivelare şi depunere.
Acţiuni de excavare sunt prezente în construirea canalelor de drenaj sau de irigaţii
(foto 9), decolmatarea albiilor (foto 10) terasarea versanţilor (foto 36).

Foto 9 – Canal de irigaţii în apropiere de Stoicăneşti Foto 10 – Decolmatarea albiei Călmăţuiului

la Viişoara

Dacă sunt respectate anumite norme, aceste influenţe directe ale omului asupra
reliefului au efecte pozitive (canalele de drenaj duc la coborârea nivelului apei freatice,
canalele de irigaţii duc la ameliorarea cantităţii de apă în sol şi la îmbunătăţirea producţiei

37
agricole, terasarea versanţilor duce la o diminuare a proceselor de eroziune pe versanţi).
Spre deosebire de acestea, construirea carierelor, necesare pentru obţinerea anumitor
materiale de construcţie, duce (prin modificarea locală a pantei) la declanşarea unor
procese de prăbuşire (foto 11). Formele de relief antropic create prin depunere, cel mai
frecvent întâlnite în cadrul bazinului sunt digurile de protecţie din lungul râurilor (foto 12),
digurile (barajele transversale din pământ) în spatele cărora s-au format iazuri

Foto 11 – Versantul terasat al Urluiului la Spătărei Foto 12 – Carieră în apropierea satului Moşteni

Acţiunea indirectă a omului asupra reliefului a constat în modificarea altor factori

morfodinamici, ceea ce a condus la accelerarea sau încetinirea ritmului unor procese
geomorfologice.
Defrişările masive au atras după ele declanşarea proceselor de pantă, iar arăturile
realizate în lungul pantei au dus la accelerarea spălării în suprafaţă şi a eroziunii torenţiale
incipiente.
Intervenţia omului a fost şi pozitivă, astfel prin plantarea cu salcâm a unor arii
forestiere de dimensiuni reduse, prin arăturile efectuate în lungul curbelor de nivel, prin
cultivarea versanţilor cu viţă de vie şi pomi fructiferi, contribuind la combaterea eroziunii
solului, la stabilizarea terenurilor şi la diminuarea proceselor geomorfologice actuale.

CAPITOLUL V
PROCESE GEOMORFOLOGICE ACTUALE ŞI FORMELE REZULTATE

Studiul proceselor geomorfologice actuale, prezintă o importanţă deosebită,

deoarece implică studiul: agenţilor externi care acţionează asupra reliefului creat de
factorii interni impunând o diversitate de forme de relief noi, ce compun fizionomia de
detaliu a regiunii, modul lor de acţiune, regimul de manifestare al proceselor de modelare a
reliefului, caracteristicile morfografice şi morfometrice ale formelor de relief rezultate,
depozitele rezultate, funcţiile şi relaţiile dintre acestea, fenomenele de autoreglare,
dezvoltarea şi evoluţia sistemului geomorfic într-un anumit spaţiu şi într-un anumit timp
geomorfologic (Grecu, 2003).
Pentru a pune în evidenţă anumite perioade din an, în care terenurile sunt mai
expuse proceselor de modelare am construit graficul de variaţie (fig. 29) al potenţialului de
modelare. În funcţie de intensitatea acestor procese pot fi luate anumite măsuri de protecţie
(F.Grecu, 1992).

38
 Fig. 29 –Variaţia potenţialului de modelare a reliefului în timpul anului. În legendă:

Pentru realizarea acestui grafic am folosit precipitaţiile medii lunare multianuale înregistrate la staţia
meteo Roşiori de Vede, situată în apropierea părţii centrale a bazinului analizat şi debitele medii lunare
multianuale ale Călmăţuiului înregistrate la postul hidrometric Crângu în perioada (1961-2010).
1 - intervalul octombrie-februarie, predomină procesele de meteorizare
2 - intervalul februarie - martie, au loc procese intense de modelare a versanţilor şi albiilor
3 - intervalul aprilie-august, predomină procesele dedeplasare a materialelor pe versanţi cu transfer redus în
albii
4 – luna septembrie prezintă cel mai redus potenţial pentru procese de modelare
Procesele geomorfologice actuale pot fi abordate individual şi grupate în funcţie de
mecanismele de bază (fizico-chimice, gravitaţionale) sau pe etaje morfogenetice (Posea,
2002). În funcţie de această ultimă abordare, în cadrul bazinului analizat ce face parte din
regiunea câmpiilor înalte putem deosebi: 1) procese de albie, 2) procese de câmp şi 3)
procese de versant (fig. 30).

5.1. Morfodinamica albiilor

În cadrul bazinului morfohidrografic Călmăţuiul teleormănean, rolul dominant în
modelarea generală a reliefului, ca şi în timpul Pleistocenului îl deţine sistemul eroziunii
fluviatile.
5.1.1. Procesele de eroziune şi formele rezultate
Eroziunea este procesul mecanic exercitat de către şuvoiul de apă încărcat cu
aluviuni asupra patului albiei şi a malurilor. Acest proces constă în izbirea, dislocarea şi
antrenarea în mişcare a unor particule de rocă, mai mici sau mai mari, în urma acestuia
rezultând anumite goluri. În funcţie de locul unde se realizează acest proces şi de formele
rezultate se deosebesc mai multe tipuri de eroziune: a) eroziune lineară, b) eroziune
regresivă, c) eroziune de obârşie, d) eroziune laterală.
Eroziunea lineară se produce în albia râului în lungul firului de apă, acolo unde
turbulenţa este mai activă. Curenţii helicoidali şi verticali izbesc patul albiei producând
erodarea acestuia şi realizarea pe fundul albiei a porţiunii celei mai coborâte – talvegul sau
firul apei, care concentrează apele la debitele cele mai mici, în perioadele secetoase.

39
Fig. 30 – Bazinul Călmăţuiului teleormănean. Harta geomorfologică generală

40
 Eroziunea regresivă se produce pe orice denivelare din lungul albiei râului, în urma
acesteia panta mare fiind anulată prin retragerea şi teşirea ei spre amonte.
Eroziunea de obârşie reprezintă o formă tipică de manifestare a eroziunii regresive
produsă la obârşia văilor, unde retragerea pantelor sub efectul mecanic al apei conduce la
extinderea bazinelor hidrografice şi modificarea în timp a poziţiei cumpenei de apă.
Eroziunea laterală reprezintă procesul mecanic datorat împingerii curentului
principal încărcat cu aluviuni, alternativ, când spre un mal când spre celălalt, acţionând
astfel asupra sectoarelor de mal abrupt ale albiei (concavităţile meandrelor). La contactul
apei cu malul concav se crează mici scobituri (marmite), iar prăbuşirea stratelor de
deasupra duce la retragerea malului şi lărgirea meandrelor (Grecu, Ghiţă, Săcrieru, 2010).
Pentru caracterizarea albiei am folosit tipologia propusă de Birce (1974), citat de
Bravard şi Petit (2000), ce are la bază criteriul sinuozităţii şi clasifică cursurile de apă în
trei categorii:
 canale rectilinii cu indicele de sinuozitate Is >1,05;
 canale sinuoase 1,05< Is <1,50;
 canale meandrate Is >1,50;
Am observat astfel că în lungul Călmăţuiului se desfăşoară o succesiune de sectoare
sinuoase şi meandrate.
Pornind de la metodologia expusă de (Ichim şi colab., 1989; Grecu, Comănescu,
1998), în analiza meandrelor am avut în vedere următorii parametrii: lungimea buclei de
meandru, coarda buclei, înălţimea buclei, raza buclei, alungirea sau aplatizarea buclei,
lungimea sinuoasă a meandrului, indicele de sinuozite, unghiul de deviaţie, lungimea de
undă şi amplitudinea meandrului. După măsurarea buclelor de meandru şi calcularea
indicilor am efectuat analiza statistică a acestora şi am observant că valorile acestora
variază de-a lungul râului în limite destul de largi. Factorii care determină aceste variaţii
sunt: panta râului, depozitele de suprafaţă în care s-a adâncit râul, debitul lichid şi solid,
etc.
În cursul superior au fost identificate trei sectoare sinuoase şi două sectoare
meandrate. Vom insista în continuare pe descrierea sectoarelor meandrate. Primul sector
meandrat se desfăşoară între localităţile Stoicăneşti şi Poiana are o lungime de cca.20 km,
pantă medie a talvegului de cca. 1,2 m/km, iar principala direcţie de curgere a râului este
NNV – SSE şi se caracterizează prin prezenţa meandrelor încătuşate, în cadrul lui fiind
identificate un număr de 9 meandre (fig. 31);
 Indicele de sinuozitate are valoarea medie de 1,72;
 Valoarea medie a lungimii de undă a acestor meandre este de 1,3 km;
 Valoarea medie a amplitudinii meandrelor din acest sector este de 0,67 km.
Al doilea sector meandrat se desfăşoară pe direcţia VNV-ESE, între localităţile
Stejaru şi Crângeni, prezintă o pantă de numai 0,4 m/km şi are o lungime de cca 17,5 km,
iar în cadrul acestuia au fost identificate 4 meandre libere, complexe ce au dimensiuni mult
mai mari în comparaţie cu cele din sectorul anterior:
 Indicele de sinuozitate are valoarea medie de 2,4;
 Valoarea medie a lungimii de undă este de 1,79 km;
 Valoarea medie a amplitudinii meandrelor din acest sector este de 1,3 km.
Sectorul mijlociu este situat între confluenţa Călmăţuiului cu Călmăţuiul Sec şi
confluenţa Călmăţuiului cu Urluiul; are o lungime de cca. 57 km, o pantă medie a
talvegului de cca. 0,9 m/km, direcţia principală de curgere este NV–SE şi deosebit de
complex. Acest sector se caracterizează printr-o adâncire a văii, adâncimea fragmentării
atingând 30-40 m şi printr-o lărgire a luncii (până la 2-3 km lăţime şi cu numeroase
meandre, schimbări de direcţie, grădişti, terase locale). Pentru acest sector sunt
caracteristice meandrele libere, complexe (fig. 32).

41
 Sectorul Lungimea Lungimea de Indicele de Amplitudinea
superior sinuoasă (m) undă (m) sinuozitate meandrului (m)
M1 2764,58 1634,53 1,69 807,30
M2 1772,58 1089,99 1,63 610,13
M3 1861,70 1085,45 1,72 539,50
M4 1968,51 1156,00 1,70 607,24
M5 1223,15 658,28 1,86 549,01
M6 1548,30 1035,21 1,50 437,80
M7 2103,75 1324,74 1,59 561,55
M8 3962,52 2514,222 1,58 964,99
M9 2725,91 1242,85 2,19 982,39
M10 3425,15 1468,98 2,33 1083,80
M11 2833,75 956,8 2,96 770,74
M12 9540,05 3780,28 2,52 2727,93
M13 1697,74 943,99 1,80 587,85
2879,05 1453,18 1,93 863,86

Fig. 31 – Morfometria meandrelor în sectorul superior al Călmăţuiului teleormănean

În cadrul cursului mijlociu am identificat un sector meandrat şi un sector sinuos.

Sectorul sinuos este situat între localitatea Dracea şi confluenţa cu râul Urlui (cca.13 km), în
care Călmăţuiul îşi schimbă direcţia de curgere, aceasta devenind vest-est, iar indicele de
sinuozitate de Is=1,4. Sectorul meandrat are o lungime de cca. 44 km, fiind alcătuit dintr-o
succesiune de 6 meandre compuse, fiecare buclă de meandru fiind alcătuită din alte
meandre mai mici (fig. 32).
Valorile parametrilor meandrelor complexe din acest sector înregistrează cele mai
mari valori, atfel:
 Indicele de sinuozitate are valoarea medie de 1,8;
 Valoarea a lungimii de undă este de 4,1 km;
 Valoarea medie a amplitudinii meandrelor din acest sector este de 1,5 km.
În timp ce valorile parametrilor meandrelor simple ce intră în componenţa
meandrelor complexe au valori mult mai mici, astfel:
 Indicele de sinuozitate are valoarea medie de 1,53;
 Valoarea a lungimii de undă este de 0,18 km;
 Valoarea medie a amplitudinii meandrelor din acest sector este de 0,07 km.

42
 Sectorul Lungimea Lungimea de Indicele de Amplitudinea
mijlociu sinuoasă (m) undă (m) sinuozitate meandrului (m)

M1 13212,47 6320,17 2,09 2387,00

M2 5964,53 3802,02 1,57 1482,00

M3 7432,57 4298,09 1,73 1526,98

M4 7427,37 4474,78 1,66 1815,88

M5 8834,30 5298,06 1,67 1557,95

M6 1438,94 682,82 2,11 372,99
Media 7385,03 4145,99 1,80 1523,80

Fig. 32 – Morfometria meandrelor în sectorul mijlociou al Călmăţuiului teleormănean

43
 În sectorul inferior, cuprins
între confluenţa Călmăţuiului cu
Urluiul şi vărsarea în Lacul Suhaia este
prezentă o singură porţiune de albie
meandrată cu o lungime de 4,6 km, iar
în cadrul ei au fost identificate un
număr de 6 meandre simple, de mici
dimensiuni.
Datorită prezenţei debitelor
mici şi a transportului redus de
aluviuni, albiile râurilor din cadrul
bazinului Călmăţui sunt relativ stabile,
cele mai semnificative modificări ale
cursurilor de apă înregistrându-se în
sectorul inferior (Rădoane şi colab.
2008). Analizănd comparativ hărţile
din 1900, 1972 şi 2005, observăm că
sectorul anastomozat al albiei râului
Călmăţui dintre localităţile Voievoda şi
Piatra a evoluat spre un sector sinuos
(fig. 33).
Fig. 33 – Evoluţia albiei râului Călmăţui în sectorul inferior
5.1.2. Principalele tipuri de transport
În cazul bazinului Călmăţui, datorită debitelor mici predomină transportul chimic şi
transportul în suspensie, transportul mecanic de fund desfăşurându-se în timpul apelor mari
de primăvară sau în timpul viiturilor.
5.1.3. Procesele de acumulare
În urma proceselor de acumulare rezultă acumulările din albia minoră (pavaj de
fund, bancuri, ostroave, renii) şi acumulările din albia majoră (acumulările din grinduri,
depozitele de luncă şi depozitele de terasă şi conurile aluviale).

5.2. Morfodinamica câmpurilor interfluviale

Pe largile câmpuri interfluviale din cadrul bazinului, procesele geomorfologice
actuale prezintă o intensitate redusă şi sunt reprezentate prin procese de: alterare,
dezagregare, ablaţie, pluviodenudare, tasare, sufoziune.
5.2.1. Procese geomorfologice actuale caracteristice interfluviilor
Principalele procese geomorfologice caracteristice interfluviilor în urma cărora
rezultă forme de relief specifice sunt tasarea şi sufoziunea (Andrei, 1971), iar aceste
procese au fost accelerate pe alocuri în trecut de intervenţia umană, în special prin irigaţii.
5.2.2. Morfometria microdepresiunilor de tasare
Pentru analiza detaliată a microformelor de câmp (crovuri, găvane, padine) am
folosit ca bază hărţile topografice la scara 1: 25000, programul Google Earth precum şi
observaţiile directe efectuate în teren folosind metodologia studiului micromorfometriei
crovurilor din lucrarea Morphometrical Analysis of Microdepressions in the Central
Bărăgan Plain (Romania) (A. Gherghina, F. Grecu, P. Molin, 2008).

44
 Analizând comparativ parametrii morfometrici (C. Ghiţă, 2008) ai
microdepresiunile dezvoltate pe loess cu cei ai microdepresiunile dezvoltate pe depozite
loessoide (tabelul nr. 4), observăm că lungimea medie a axei majore a crovurilor dezvoltate
pe loess este de 456,7 m, în timp ce lungimea medie a crovurilor dezvoltate pe depozite
loessoide este de numai 131,6 m, iar lăţimea medie a crovurilor dezvoltate pe loess 235 m,
în timp ce lăţimea celor dezvoltate pe depozite loessoide este de numai 83,8 m.
Tabelul nr. 4 – Parametrii morfometrici ai crovurilor

Indicator S (km²) P (km) L (m) l (m)

Depozite Loess Dep. Loess Dep. Loess Dep. Loess Dep.

loessoide loessoide loessoide loessoide
min 0,01 0,01 0,23 0,14 87,3 51,5 46,1 32,3
max 0,74 0,20 8,90 1,92 1783,1 655,5 1530,7 511,9
media 0,12 0,01 1,20 0,36 456,7 131,6 235,0 83,8

În ceea ce priveşte orientarea crovurilor, trebuie să remarcăm relaţia strânsă dintre

direcţia dominantă a vântului şi direcţia crovurilor în cazul crovurilor situate pe loess (fig.
34 a) şi o relaţie mult mai slabă în cazul celor situate pe depozite loessoide (fig. 34 b).

96
100
80 22
25
Nr.crovuri
Nr.crovuri

60 20 15 15
32 15 9 10 8
40 17 21 6 7
10 10
20 5 4 3 5
0 0

a) b) Orientarea
Orientarea
Fig. 34 – Orientarea crovurilor formate a) pe loess b) pe depozite loessoide

5.3. Problema microversanţilor şi dinamica lor

Fiind situat în totalitate în regiunea de câmpie, în bazinul Călmăţuiului
teleormănean, predomină versanţii foarte slab înclinaţi şi slab înclinaţi cu dimensiuni
reduse sau mijlocii ce au rezultat în urma adâncirii reţelei hidrografice de aceea ei pot fi
numiţi microversanţi.
Procesele de modelare a versanţilor sunt complexe fiind determinate de o gamă
variată de agenţi (apa din precipitaţii, vântul, gravitaţia), iar acestea conduc în timp la
degradarea terenurilor şi la scăderea potenţialului lor economic. În funcţie de agentul
dominant putem deosebi procese de eroziune hidrică pe versanţi şi procese gravitaţionale.
Agentul principal al eroziunii hidrice pe versanţi este apa provenită din precipitaţii,
iar acest proces este extrem de complex şi se produce evolutiv, în mai multe stadii, acestea
fiind de multe ori greu de separat: a) eroziunea prin picătura de ploaie cu energie cinetică
mare – pluviodenudare, b) eroziunea prin curenţi peliculari – eroziune în suprafaţă; c)
eroziunea prin curenţi concentraţi – eroziune torenţială.
Procesele gravitaţionale prezintă dezvoltare redusă în cadrul bazinului datorită
absenţei versanţilor cu lungimi şi pante mari.

45
 CAPITOLUL VI
ANALIZA VULNERABILITĂŢII SOCIO-ECONOMICE
LA HAZARDE NATURALE ŞI ANTROPICE

6.1. Aspecte teoretice

Vulnerabilitatea după dicţionarul IDNDR (1992) reprezintă gradul pierderi de la
0% la 100% rezultate din potenţialitatea unui fenomen de a produce victime şi pagube
materiale.
Noţiunea de vulnerabilitate a constituit obiectul mai multor definiţii care au fost
grupate de Dauphiné (2001) în două mari categorii:
a) în primul tip de definiţie, analitic, vulnerabilitatea în sensul cel mai larg,
exprimă nivelul consecinţelor previzibile a unui fenomen natural asupra elementelor
supuse riscului: oameni, bunuri şi mediu .
b) al doilea tip de definiţie consideră vulnerabilitatea societăţilor în funcţie de
capacităţile de a răspunde crizelor spaţiale (Rene d’Ercole, 1994 citat de Dauphiné, 2001).
Acest fel de vulnerabilitate scoate în evidenţă fragilitatea unui sistem în ansamblul său şi
într-o manieră indirectă capacitatea de a depăşi criza provocată de hazard.

6.2. Tipuri de hazarde şi riscuri

Am încercat o identificare a fenomenelor de risc şi a zonelor vulnerabile la
producerea acestora, astfel încât un bun management al lor să reducă considerabil efectele
negative asupra mediului, precum şi pierderile umane şi materiale în vederea asigurării
unei dezvoltări durabile a regiunii.
În ceea ce priveşte hazardele şi riscurile naturale la nivelul bazinului Călmăţui cea
mai mare frecvenţă şi cel mai mare impact asupra populaţiei îl au hazardele şi riscurile
climatice reprezentate atât prin perioadele de uscăciune şi secetă, cât şi prin fenomenele
meteorologice extreme (grindină, vijelii, îngheţuri timpurii sau târzii etc.), deoarece acestea
duc la diminuarea drastică a producţiei agricole. Hazardele şi riscurile geologice,
geomorfologice şi hidrice prezintă o frecvenţă redusă şi au în general un impact minor
asupra populaţiei.
Hazardele şi riscurile antropice sunt reprezentate prin: reducerea drastică a
suprafeţelor cu vegetaţie naturală, utilizarea inadecvată a terenurilor, depozitarea deşeurilor
în locuri inadecvate, construcţia de drumuri naţionale şi judeţene.

6.3. Fondul funciar şi problemele utilizării lui raţionale

În cadrul bazinului analizat, condiţiile de mediu sunt deosebit de favorabile atât în
ceea ce priveşte utilizarea agricolă a terenurilor (datorită prezenţei interfluviilor largi,
cvasiorizontale acoperite cu soluri fertile), cât şi în ceea ce priveşte construirea aşezărilor
omeneşti. Localităţile sunt şi au fost dispuse încă din cele mai vechi timpuri în lungul
văilor principale, deoarece vetrele satelor care sunt adăpostite de versanţii dispuşi
perpendicular pe direcţia principală a vânturilor şi este satisfăcută nevoia de apă, pânza de
apă freatică situându-se la adâncimi mai mici în comparaţie cu câmpurile interfluviale.
Datorită faptului că terenurile cu pretabilitate bună şi foarte bună la arabil deţin
împreună cca.95% din suprafaţa bazinului în ceea ce priveşte structura fondului funciar
trebuie să remarcăm predominarea clară a terenurilor arabile ce deţin peste 86% din
suprafaţa bazinului, în timp ce păşunile deţin 2,3% din suprafaţa bazinului, iar pădurile

46
numai 1,9% din suprafaţa bazinului, astfel că valoarea indicelui de naturalitate la nivelul
bazinului este de 0,02.
În urma analizei utilizării terenurilor am încercat propunerea unor măsuri agro-
pedo-amelioratove în vederea creşterii menţinerii sau creşterii fertilităţii solului şi
asigurării unei dezvoltări durabile în regiune.

6.4. Aprecierea vulnerabilităţii aşezărilor din bazinul Călmăţui la hazarde

naturale şi antropice
Vulnerabilitatea aşezărilor rurale din cadrul bazinului analizat este strâns legată de
rezilienţa sistemului la schimbare şi la capacitatea de a se adapta la noi stări şi condiţii de
mediu, din perspectiva expunerii faţă de transformările globale. Nivelul de adaptabilitate
este direct proporţional cu rezilienţa (capacitatea de a se reface în urma producerii unui
fenomen de risc). În vederea stabilirii potenţialului socio-economic şi natural al aşezărilor
rurale din cadrul bazinului Călmăţui am aplicat metoda bonitării, care redă fidel
caracteristicile diferenţiate ale spaţiului rural şi am luat în considerare următoarele
elemente: potenţialul demografic, potenţialul de dotare şi potenţialul de poziţie. Prin
însumarea celor trei categorii de potenţial se obţin valorile potenţialului general al unei
aşezări rurale, iar acestea sunt invers proporţionale cu gradul de vulnerabilitate (Flavia
Ratiu, 2007).
Fiind o zonă rurală,
majoritatea locuitorilor sunt ţărani
agricultori şi au venituri mici, de
aceea rezilienţa lor este deosebit de
scăzută (Goţiu, Surdeanu, 2007).
Astfel, 38% din
localităţile din cadrul bazinului
prezintă un potenţial socio-
economic şi natural mediu şi un
grad de vulnerabilitate moderat,
31% dintre localităţile din cadrul
bazinului prezintă un potenţial
socio-economic şi natural mic şi un
grad de vulnerabilitate accentuat, în
timp ce 22% din localităţile din
cadrul bazinului prezintă un
potenţial socio-economic şi natural
mare având un grad de
vulnerabilitare redus şi numai 9%
dintre localităţile din cadrul
bazinului, (respectiv 4 localităţi:
Piatra, Stoicăneşti, Troianu şi
Viişoara), prezintă un potenţial
socio-economic mare şi un grad de
vulnerabilitate foarte redus (fig.35).
Fig. 35 – Harta aşezărilor din bazinul Călmăţui
clasificate după potenţialul general
(socio-economic şi natural)

47
 CONCLUZII

Studiul de faţă pune în evidenţă, prin analize calitative şi cantitative, modul în care
factorii endogeni, exogeni şi interacţiunea dintre aceştia au contribuit de-a lungul timpului
la geneza, evoluţia şi dinamica reliefului din cadrul bazinului morfohidrografic
Călmăţuiului teleormănean.
Suprafaţa bazinului Călmăţui (1375 km2) se desfăşoară integral în Câmpia
Boianului (subunitatea vestică a Câmpiei Teleormanului), între două mari bazine
hidrografice alohtone, al Oltului în vest şi al Vedei în est.
Deşi este neînsemnat din punct de vedere al debitului (1,3 m3/s) şi al lungimii (142
km), Călmăţuiul îşi păstrează importanţa sa în morfologia Câmpiei Române datorită
adâncirii acestuia în depozitele loessoide şi chiar în Stratele de Frăteşti, atingând în
sectorul inferior 70 m/km2. Această adâncire a fost favorizată de friabilitatea mare a
depozitelor loessoide pe care este dezvoltat bazinul, de coborârea accentuată a nivelului de
bază reprezentat de Dunăre, cât şi de mişcările neotectonice pozitive prezente în regiune.
Cursul inferior al Călmăţuiului, (aval de confluenţa cu Urluiul), este posibil să se fi înscris
pe o veche vale, a unui râu ce izvora din Podişul Prebalcanic şi curgea de la sud spre nord,
care să fi fost decapitat în timpul Pleistocenului mediu de către Dunăre (Geografia
României vol.V).
Reţeaua hidrografică din cadrul acestui bazin s-a format începând cu Pleistocenul
Mediu, în strânsă legătură cu retragerea treptată a lacului pleistocen, (care s-a făcut
succesiv, dinspre vest spre est şi nord-est), cu exondarea Câmpiei Boianului, considerată
de vârstă Günz şi cu evoluţia cursului Dunării. Unele văi torenţiale îşi măresc lungimea şi
în prezent, prin eroziunea regresivă a ravenelor dezvoltate perpendicular pe râurile
principale şi drenarea unor crovuri. Dovezi ale acestei evoluţii sunt şi cele două nivele de
terasă dezvoltate în lungul Călmăţuiului, care prezintă altitudini mai mari în aval decât în
amonte şi absenţa acestora în sectorul superior.
Fiind situat în întregime în regiunea de Câmpie, relieful bazinului se caracterizează
prin altitudini reduse, predominarea interfluviilor largi, cvasiorizontale sub formă de
câmpuri, pe care în urma desfăşurării proceselor de sufoziune şi tasare au rezultat crovuri
cu diferite dimensiuni. Existenţa crovurilor cu dimensiuni mari (găvane), mai ales în partea
vestică, sud-vestică şi sudică a bazinului, este legată de prezenţa unei fâşii de loess
propriu-zis sau primar, caracterizat prin sensibilitate mare la tasare, spre deosebire de
luturile loessice, predominant argiloase care ocupă cea mai mare parte a suprafeţei
bazinului şi în care procesele de tasare sunt mult mai reduse. Atât forma cât şi dimensiunile
microdepresiunilor (crovurilor) sunt influenţate de proprietăţile fizico-chimice ale
formaţiunilor superficiale.
În ceea ce priveşte lunca Călmăţuiului, trebuie să remarcăm faptul că aceasta
prezintă o complexitate deosebită (numeroase meandre complexe, meandre părăsite în care
s-au format lacuri de luncă, grădişti, schimbări de direcţie) şi o dezvoltare maximă (2-3 km
lărgime) în sectorul mijlociu, în timp ce în sectorul inferior lunca se îngustează abia
atingând 1 km lărgime, iar râul prezintă doar căteva meandre simple.
O atenţie deosebită am acordat analizei albiei minore a râului Călmăţui. Am
identificat diferitele tipuri de albie din lungul râului, am analizat parametrii morfometrici ai
meandrelor şi am studiat evoluţia acesteia în timp, prin realizarea unei analize diacronice a
sectorului inferior folosind hărţile din anii: 1900-1972-2005. Morfometria meandrelor
variază însă de la un sector la altul astfel, meandrele libere, complexe sunt bine dezvoltate
în sectorul mijlociu al Călmăţuiului, în timp ce meandrele încătuşate sunt prezente în
sectorul superior al Călmăţuiului şi pe râurile Urlui şi Călmăţuiul Sec.

48
 Altă particularitate a acestui bazin hidrografic o constituie dimensiunile destul de
mari ale suprafeţelor înclinate, ce fac racordul între câmpurile interfluviale şi lunci
(microversanţi). Astfel, versanţii cu pante mai mari de 5% ocupă o suprafaţă de 151 km2
ceea ce reprezintă cca.11% din suprafaţa bazinului, o pondere destul de mare comparativ
cu alte bazine hidrografice situate în regiunea de câmpie. Aceşti versanţi prezintă cel mai
mare potenţial morfodinamic, iar în condiţiile unor intervenţii antropice neraţionale (arături
din deal în vale, despăduriri, păşunat excesiv), procesele de eroziune desfăşurate pot duce
la degradarea serioasă a învelişului de sol.
Un rol important în evoluţia reliefului din cadrul bazinului analizat l-a avut
caracterul torenţial al precipitaţiilor (favorizând procesele de eroziune) şi apele freatice
cantonate în Stratele de Frăteşti, acestea asigurând caracterul permanent al scurgerii, prin
izvoarele situate la baza versanţilor ce au rezultat în urma intersectării orizontului acvifer
de către văile adânci ale râurilor principale.
În ceea ce priveşte utilizarea terenurilor, acestea au în cea mai mare parte folosinţă
arabilă (peste 85% din suprafaţa bazinului), în timp ce suprafeţele cultivate cu viţă-de-vie
(3,2% din suprafaţa bazinului) şi pomi fructiferi (0,1% din suprafaţa bazinului) sunt foarte
reduse. Pădurile şi păşunile ocupă împreună numai 4% din suprafaţa bazinului şi prezintă
un stadiu avansat de degradare.
Acest mod de utilizare a terenurilor se datorează în mare măsură prezenţei solurilor
din clasa cernisoluri pe mai mult de 80% din suprafaţa bazinului. Acestea prezintă un nivel
de fertilitate foarte ridicat (asigură producţii de 4-5 t/ha la grâu şi în jur de 7-8 t/ha la
porumb).
Analiza cantitativă şi calitativă a hazardurilor şi riscurilor naturale şi antropice
prezente în cadrul bazinului studiat a permis individualizarea diferitelor grade de
vulnerabilitate socio-economică.
În cadrul bazinului analizat, se poate observa o frecvenţă mare a hazardelor şi
riscurilor climatice, ce au ca efect diminuarea producţiei agricole până la compromiterea
totală a recoltelor, urmate de hazardele geomorfologice (reprezentate pe versanţi prin
procese de eroziune hidrică neconcentrată sau concentrată, iar pe câmpurile interfluviale
prin procese de sufoziune şi tasare) ce produc în timp îndelungat degradarea ireversibilă a
solurilor şi implicit scăderea productivităţii acestora, cu impact negativ asupra populaţiei
Riscul hidric (reprezentat prin inundaţii) este redus, datorită faptului că albia
minoră a Călmăţuiului este bine dezvoltată, (prezintă în sectoarele mijlociu şi inferior
lăţimi de 10-20 m, maluri cu înălţimi de 0,5-1,5 m), iar albia majoră este bine dezvoltată şi
ocupată în cele mai multe cazuri cu păşuni naturale, astfel încât, chiar în cazul creşterii
valorilor debitului peste cota de inundaţie, nu sunt afectate nici culturile agricole (situate în
general pe terasa de lucă) şi nici locuinţele, iar pagubele produse sunt nesemnificative.
În vederea refacerii echilibrului ecologic la nivelul bazinului, asigurării unei
dezvoltări durabile în regiune şi reducerii vulnerabiltăţii socio-economice, considerăm că
este necesară mărirea suprafeţei forestiere, stabilirea categoriilor de folosinţă a terenurilor
în funcţie de relief şi condiţiile pedoclimatice, asocierea proprietarilor în vederea trecerii
de la producţia manuală la cea mecanizată, cât şi reabilitarea şi modernizarea sistemului
de irigaţii astfel încât să fie posibilă asigurarea unor recolte constante indiferent de
condiţiile climatice.

49
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Andrei Gr., (1971), Câteva consideraţii asupra formării şi evoluţiei crovurilor din
sudul Câmpiei Române. STE, Seria C, Studii pedologice, 19 (VIII), Bucureşti.
Armaş Iuliana (1999), Bazinul Doftana. Studiu de geomorfologie, Ed.
Enciclopedică, Bucureşti.
Bravard J. P., Petit F. (2000), Les cours d’eau. Dinamique du systeme fluvial,
Armand Colin, Paris.
Bogdan Octavia (1999), Principalele caracteristici climatice ale Câmpiei Române,
Comunicări de Geografie, vol.III, p. 267-281, Bucureşti.
Conea Ana, Ghiţulescu N., Vasilescu P. (1963), Consideraţii asupra depozitelor de
suprafaţă din Câmpia Română de Est, St. tehn. şi ec., Seria C, nr.11, Bucureşti.
Coteţ Petre (1959), Contribution à l’étude morphologique de la Roumanie
(L’histoire du relief – les étepes morphogénétiques), Izdanie na Balgarskata Akademia na
Naukite, p. 81- 97, Sofia.
Conea Ana (1972), Guidebook to excursions of the inqua loess symposium in
Romania, Ed. Institutul Geologic al României, Bucureşti.
Coteţ Petre (1976), Câmpia Română, Studiu de geomorfologie integrată, Editura
Ceres, Bucureşti.
Dauphiné A. (2001), Risque et catastrophes, Armand Colin, Paris.
D’Ercole R. (1994), La vulnerabilité des société et des espaces urbainés: concepts,
typologie, mod d’analyse,Revue de geographie alpine, nr. 4, Grenoble.
Diaconu Constantin, Stănculescu Sorin (1971), Râurile României. Monografie
hidrologică, Editura Serviciu Studii Documentare şi Publicaţii Tehnice al Institutului de
Meteorologie şi Hidrologie.
Florea N. (1970), Câmpia cu crovuri, un stadiu de evoluţie al câmpiilor loessice,
Studii tehnice şi economice, Seria C, nr.16, p.339-354, Bucureşti.
Gâştescu Petre, Rusenescu Constanţa, Breir Ariadna (1976), Judeţul Teleorman,
Ed. Academiei, Bucureşti.
Gerrard John (1993), Soil geomorphology – Present dilemmas and future
challenges, Geomorphology 7, p. 61-84.
Gherghina Alina, Grecu Florina, Molin Paula (2008), Morphometrical Analysis of
Microdepressions in the Central Bărăgan Plain (Romania), Revista de geomorfologie nr.
10, Ed. Universităţii, Bucureşti, p. 31-38.
Ghiţă Cristina, (2008), The microrelief as result of morphohydroclimatic conditions
in Mostiştea river basin, Revista de geomorfologie, nr. 10, București.
Goţiu Dana, Surdeanu Virgil (2007), Evaluarea vulnerabilităţii şi rezilienţei
comunităţilor umane din Ţara Haţegului, Riscuri şi catastrofe, vol VI, Cluj-Napoca.
Grecu Florina (1992), Bazinul Hârtibaciului.Elemente de morfohidrografie, Editura
Academiei, Bucureşti.
Grecu Florina (1997), Fenomene naturale de risc, geologic şi geomorfologie,
Editura Universităţii din Bucureşti.

50
 Grecu Florina, Comănescu Laura (1998), Studiul reliefului, Îndrumător pentru
lucrări practice, Ed.Universităţii, Bucureşti.
Grecu Florina, Palmentola G. (2003), Geomorfologie dinamică, Ed.Tehnică,
Bucureşti.
Grecu Florina (2010), Geografia Câmpiilor României. Note de curs, Editura
Universităţii din Bucureşti, Bucureşti.
Grecu Florina, Ghiţă Cristina, Săcrieru Răzvan (2010), Relation between tectonics
and meandering of river channels in the Romanian Plain. Preliminary observation,
Revista de geomorfologie, vol. 12, p.97-104, Bucureşti.
Ichim I., Bătucă D. Rădoane M. şi Duma D. (1989), Morfologia şi dinamica
albiilor de râuiri, Editura Tehnică, Bucureşti.
Ielenicz M. (2006), Sistemul de văi din România – geneză şi evoluţie, Comunicări
de geografie, vol.10, Bucureşti.
Ionesi Liviu (1994), Geologia unităţilor de platformă şi a orogenului Nord -
Dobrogean, Editura Tehnică, Bucureşti.
Liteanu E., Bandrabur T. (1957), Geologia Câmpiei getice meridionale dintre Jiu şi
Olt, Analele Comit. Geol., XXX, Bucureşti.
Liteanu E., Ghenea C. (1966), Cuaternarul din România, Studii tehnice şi
economice, Seria H, nr.1, Bucureşti.
Mihăilescu Vintilă, (1939), Quelques notes sur les terrasses des riviéres en
Roumanie, Rev. geogr. rom., vol.II, Bucureşti.
Morariu T., Tufescu V. (1964), Procese de modelare în formaţinile loessoide din
sudul Câmpiei Române şi Dobrogea, Studia Univ. „Babeş-Bolyai”, seria Geol.-Geogr.,
nr.1, Cluj-Napoca.
Mutihac V, Stratulat M. I., Fechet R. M (2004), Geologia României, Editura
Didactică şi pedagogică, Bucureşti.
Paraschiv D., (1979), Platforma Moesică şi zăcămintele ei de hidrocarburi, Editura
Academiei, Bucureşti.
Pătroescu Maria (1987), Succesiunea zonelor şi etajelor de vegetaţie din
R.S.România, Sinteze geografice. Lucrări practice, Tipografia Universităţii, Bucureşti.
Popp N., (1947), Formarea Câmpiei Române. O hipoteză de lucru, Bucureşti.
Posea Gr. (1987), Tipuri ale reliefului major în Câmpia Română, Terra, nr.3,
Bucureşti.
Posea Gr. (2002), Geomorfologia României, Editura Fundaţiei România de mâine,
Bucureşti.
Ratiu Ramona Flavia, (2007), Potenţialul socio-economic şi natural în aprecierea
vulnerabilităţii aşezărilor rurale din Câmpia Someşană, Riscuri şi catastrofe, vol VI,
p.220-227, Cluj-Napoca.
Rădoane M., Rădoane N., Cristea I., Gancevici-Oprea D. (2008), Evaluarea
modificărilor contemporane ale albiei râului Prut pe graniţa românească, Revista de
geomorfologie, vol.10, p. 57-71, Bucureşti.

51
 Rădulescu Ion (1956), Observaţii geomorfologice în Câmpia Burdea, Probleme de
geografie vol. IV, Editura Academiei, Bucureşti.
Slăvoacă D., Opran C., (1963), Cercetări geologice şi hidrogeologice în zona
Giurgiu – Alexandria – Traian, Studii tehnice şi economice, Seria E, nr.6, Bucureşti.
Stamatiu Mihai (1962), Mecanica rocilor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
Stematiu Dan (1997), Mecanica rocilor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
Teşcan D., Cadicheanu N. (1998), Two applications of geographic information
system in geodinamics, Studii şi cercetări de Geofizică, tom 36, Bucureşti.
Thorndycraft V.R., Benito G., Gregory K.J. (2008), Fluvial geomorphology: A
perspective on current status and methods, Geomorphology , Nr.98.
Zugrăvescu D. et al., (1998), Recent vertical crustal movements in Romania, Rev.
Roum. de Geophysique, Bucureşti.
*** (1967), Harta geologică a R.S.România, Scara 1: 200000, foile: Giurgiu,
Turnu Măgurele, Videle şi Nejlov, Institutul geologic, Bucureşti.
*** (1967), Harta solurilor României, Scara 1: 200000, foile: Giurgiu, Turnu
Măgurele, Videle şi Neajlov, Institutul Pedologic, Bucureşti.
*** (1972), Hărţi topografice, scara 1:25000 şi scara 1: 50000, Direcţia
Topografică Militară, Bucureşti.
*** (1980), Harta adâncimii apei freatice din Câmpia Română, scara 1: 500 000,
I.C.P.A.
*** (1992), Atlasul Cadastrului apelor din România, AQUAPROIECT, Bucureşti.

*** (2005), Geografia României, Vol.V, Câmpia Română, Dunărea, Podişul

Dobrogei, litoralul românesc al Mării Negre şi platforma continentală, Ed. Academiei,
Institutul de geografie, Bucureşti.
http://mediu.ro/gospodarirea_apelor/baraje/Registrul_National_al_Barajelor-
iunie_2008/D.A.-ARGES_VEDEA
http://www.besthotels.ro/ro/rezervatii/rezervatii-naturale/59-rezervatii-
naturale/206-rezervatia-naturala-padurea-troianu.html#ixzz1rwBXwfQY

52