Sunteți pe pagina 1din 4

Sîntimbrean Laurenţiu- Dan Universitatea ,,Al. I.

Cuza” Iaşi
Psihologie ID, anul II, grupa 2 Facultatea de Psihologie şi Stiinţe ale Educaţiei

Relaţia dintre interviu, consiliere şi


psihoterapie

„Consilierea este utilizarea priceputǎ şi principalǎ a relaţiilor interpersonale, pentru a


facilita autocunoasterea, acceptarea emotionalǎ, maturizarea şi dezvoltarea optimǎ a
resurselor personale. Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în directia unei
vieţi mai satisfacatoare şi pline de resurse. Relaţia de consiliere variazǎ în functie de cerere,
dar poate fi centratǎ pe aspecte ale dezvoltǎrii, pe formularea şi rezolvarea unor probleme
specifice, luarea de decizii, controlul stǎrilor de crizǎ, dezvoltarea unui insight personal, pe
lucrul asupra trǎirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunatǎţirea relaţiilor cu
ceilalţi .„ (Dafinoiu Ion, 2001)
„Psihoterapia este un proces interacţional conştient şi planificat ce-şi propune sǎ
influenţeze tulburǎrile de comportament şi stǎrile de suferinţǎ care, printr-un consens (între
pacienţi, terapeut şi grupul de referinţǎ), sunt considerate ca necesitând un tratament prin
metode psihologice (prin comunicare, cel mai adesea verbalǎ, dar şi neverbalǎ), în sensul
unui scop bine definit, pe cat posibil elaborat în comun (minimalizarea simptomelor şi/sau
schimbarea structuralǎ a personalitǎţii), cu ajutorul unor tehnici ce pot fi învǎţate în baza unor
teorii a comportamentului normal şi patologic.” (Dafinoiu Ion, 2001)
În general, consilierea psihologicǎ este efectuatǎ de o persoana cu competente în
acest sens şi are ca scop principal sprijinirea clientului în a-şi clarifica situaţia de viata şi în
a- şi atinge scopurile prin luarea de decizii informate şi cu sens. Principalul scop al consilierii
psihologice este rezolvarea de probleme de naturǎ emoţionalǎ sau interpersonalǎ. Ca urmare,
consilierea este cea care pune la dispoziţia persoanei o serie de instrumente pentru a depǎşi
dificultatea. Este orientatǎ pe prezent şi viitor, are scopuri bine delimitate, fiind un proces de
scurtǎ duratǎ.
Consilierea psihologicǎ este o formǎ de intervenţie psihologicǎ care se adreseazǎ
persoanelor sǎnǎtoase aflate într-o situaţie de impas cu privire la rezolvarea unor situaţii de
crizǎ, sociale, profesionale sau familiale. Consilierea psihologicǎ (CP) presupune un numǎr
mai redus de sedinţe fata de psihoterapie, utilizând metode şi tehnici similare acesteia, însǎ
diferenţa esenţialǎ constǎ în faptul cǎ în consilierea psihologicǎ se vizeazǎ prevenţia apariţiei
tulburǎrilor, respectiv CP se adreseazǎ persoanelor sanatoase din punct de vedere psihologic.
Consilierea şi psihoterapia au atât asemǎnǎri cât şi deosebiri dupǎ: finalitate,
adresabilitate şi metodologie.
Sîntimbrean Laurenţiu- Dan Universitatea ,,Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologie ID, anul II, grupa 2 Facultatea de Psihologie şi Stiinţe ale Educaţiei

Sub aspectul finalitǎţii cele douǎ activitǎţi urmaresc sǎ ajute prin mijloace psihologice
şi pedagogie o persoanǎ în rezolvarea unor probleme critice. Când problema este de
dificultate mare accentul se pune pe psihoterapie, iar când problema este de dificultate mai
redusǎ se va apela la consiliere. Însǎ ambele activitǎţi au la bazǎ stailirea unei relaţii
interpersonale între cel care solicitǎ asistenţa psihologicǎ şi cel care o oferǎ. De obicei
consilierea urmareşte rezolvarea unor probleme specifice care nu pot fi încadrate într-o
unitate nosologicǎ anume, cum ar fi înlaturarea unor atitudini şi sentimente negative.
Psihoterapia intervine în rezolvarea unor probleme de mai mare profunzime şi amploare, cum
ar fi: întarirea personalitǎţii la indivizii anxiosi şi hipersesnibili; întarirea conştiinţei prin
dezvoltare sentimentului de bine în caz de boalǎ; dezvoltarea sferei afective în nevroze şi
bolile somatice.
Din punct de vedere al adresabilitǎţii şi consilierea şi psihoterapia se adreseazǎ
nivelului conştient al organizarii psihice şi se preocupǎ de problemele actuale ale persoanei.
Totuşi unele modele psihotarapeutice cum ar fi cele de tip psihanalitic merg mai în adancime
efectuand sondaje în trecutul si inconstientul individului.
Din punct de vedere al metodologiei utilizeazǎ modalitǎţi asemanatoare uneori chiar
identice cum ar fi comunicarea verbalǎ, persuasiunea şi convingerea, cooperarea, precum şi
majoritatea tehnicilor specifice celor trei abordari generale ale consilierii şi psihoterapiei:
psihodinamicǎ, comportamentalǎ şi umanistǎ. Totuşi în unele cazuri psihoterapia are
coordonate metodologice mai riguroase spre deosebire de consiliere care are un caracter mai
liber deoarece este de cele mai multe ori situaţionalǎ.
Actualmente se spune că nu există o diferenţă foarte clară, dar consilierea
facilitează mai mult procesul prin care persoana se aude pe ea însăşi. Prin grijă, ascultare,
intervenţie, consilierul ajută clinetul să îşi înţeleagă mai bine situaţia. Consilierul rezolvă mai
mult o problemă singulară, pe când psihoterapeutul, de regulă, se confruntă cu o serie de
probleme.
Consilierea este deseori utilizată în anumite faze ale unui proces terapeutic. Pentru
explicarea/modificarea comportamentelor nedorite cât şi pentru schimbarea gândirii negative
este necesară o mai bună cunoaştere a trecutului. Dar în afară de trecut, psihoterapia are mult
de-a face cu extinderea posibilităţilor, găsirea de soluţii “aici şi acum” şi realizarea oricăror
intervenţii sunt necesare pentru a ajuta clientul să aibă o viaţă mai plină de satisfacţii.
Intervievarea este o metodǎ prin care se formeazǎ o bazǎ de date şi este folositǎ pentru
a obţine pǎrerile oamenilor într-o serie de contexte, inclusiv în cercetarea psihoterapiei. De
Sîntimbrean Laurenţiu- Dan Universitatea ,,Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologie ID, anul II, grupa 2 Facultatea de Psihologie şi Stiinţe ale Educaţiei

fapt, se poate sugera faptul cǎ fǎrǎ cercetare psihoterapeutica, intervievarea poate deveni un
mod obisnuit de a culege date şi informaţii.
Intervievarea calitativǎ, adica toate tipurile de interviuri calitative (centrat pe
problema, narativ, biografic), reprezintǎ direcţia cea mai buna de investigare a socialului,
argumentul principal fiind cǎ interviurile calitative ne aseaza în universul factual, afectiv şi
cognitiv al individului prin intermediul relatǎrilor facute chiar de acesta. Oricare din
rezultatele unei intervievǎri de tip calitativ, în orice caz, va reprezenta punctul de vedere al
celui intervievat permiţând astfel o mai bunǎ înţelegere a clientului şi a problemei sale. Tot o
definiţie a intervievǎrii calitative spune cǎ ea îi ascultǎ pe oameni aşa cum ei işi descriu felul
în care înteleg lumea, universul în care traiesc şi acţioneazǎ.
În concluzie, cele trei tipuri de consiliere se completeazǎ, astfel cǎ în timp ce
psihoterapia se concentreazǎ pe suferinţa interioarǎ (tristeţe, anxietate, durere, fricǎ,
compulsii, atacuri de panicǎ, etc.), consilierea se axeazǎ pe dezvoltarea unor abilitǎţi practice
sau personale. Însǎ descoperirea acestora nu poate fi facutǎ fǎrǎ ajutorul intervievǎrii,
procedeu în cadrul caruia se descopera ariile pe care trebuie insistat.
Sîntimbrean Laurenţiu- Dan Universitatea ,,Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologie ID, anul II, grupa 2 Facultatea de Psihologie şi Stiinţe ale Educaţiei