Sunteți pe pagina 1din 7

PLANUL DALTON –

REORGANIZARE EDUCAȚIONALĂ DE SUCCES,


ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Radu Ecaterina – profesor pentru învățământ preșcolar, director la Grădiniţa cu Program


Prelungit „Azur”, Constanţa

Rezumat
Planul Dalton este unul dintre cele mai de succes modele de reorganizare educațională, centrate pe
copil , din lume, şi s-a dovedit a fi deosebit de eficient şi eficace în sprijinul profesorilor care acordă
maximă atenţie consilierii copiilor pe drumul devenirii de sine. Instrumentele de lucru folosite în aplicarea
Planului Dalton sunt deosebit de atractive pentru copii, acesta fiind primul şi cel mai important punct forte,
ţinând cont de interesele și abilitățile fiecărui preșcolar. Utilizat corect, Planul Dalton devine un instrument
de lucru facil în mâna profesorului în dificilul demers de formare a copilului preşcolar. Dintre cele mai
importante beneficii, amintim: promovează îmbunătățirea abilităților sociale de responsabilizare și
interacțiune, monitorizează propria activitate a copiilor, făcându-i conştienţi de calitatea activităţii, dar şi
de locul pe care îl ocupă în cadrul grupului, din multe perspective psiho-sociale, dezvoltă sentimentele de
prietenie, toleranță și respect, menţine trează curiozitatea dar și interesul copiilor pentru activitate,
îmbunătățeşte puterea de concentrare și perseverență a copiilor şi îi motivează pentru rezolvarea sarcinilor
de joc și învățare, facilitând cooperarea în procesul de realizare a sarcinilor, demers în care apare schimbul
de idei și cunoștințe, dezvoltându-le creativitatea, independența în gândire și în acțiune şi argumentarea
deciziilor şi nu în ultimul rând, îi ajută pe copii să conştientizeze conceptul de timp, pe care învaţă să-l
gestioneze corect.

Cuvinte-cheie: Planul Dalton, reorganizare educaţională, eficienţă, eficacitate, consiliere,


excelenţă.

Planul Dalton este un concept inovator educațional, reorganizare educațională, o modalitate


practică de viață, facilitând educarea copiilor în spiritul libertății, colaborării și responsabilității. El
a fost creat de către Helen Parkhurst și introdus în anul 1914 în cadrul școlii private Children’s
University School (în prezent Dalton School) în New York City, iar în anul 1918 a fost adoptat în
școlile de stat din orașul Dalton, Massachusettes.
În semn de înaltă apreciere, Helen Parkhurst a fost decorate de către regina Italiei,
împărăteasa Japoniei și regina Olandei, iar Maria Montessori a spus că Activitatea ei inteligentă este
cu adevărat rară și prețioasă.
In România, Planul Dalton a pătruns prin intermediul unui proiect Erasmus+, elaborat de
către o prestigioasă grădiniță constănțeană.
Planul Dalton, corect aplicat, poate atinge excelența în educație, acest lucru reieșind din
obiectivele urmărite prin această reorganizare educațională:
• Adaptarea programului fiecărui copil,la nevoile, interesele și abilitățile sale;
• Promovarea independenței și a fiabilității;
• Îmbunătățirea abilităților sociale și a simțului responsabilității față de alți colegi.

Pentru atingerea acestor obiective, Helen Parkhurst a dezvoltat un model cu trei părți, care
reorganizează educația ca fiind mai puțin centrată pe profesor și mai mult pe elev! Astfel,se
realizează transferul de responsabilități critice de învățare, de la profesor la copil.

Modelul Dalton vizează trei aspecte:


1. The house/casa
Casa este denumirea pentru comunitatea de învățare. Aici se desfășoară activitățile de joc și
învățare. În casă, profesorul ghidează membrii și le facilitează relațiile de comunicare. Membrii
trebuie să se simtă siguri, să aibă sprijin reciproc, dialog constructive și cooperare. În casă membrii
vor cunoaște fiecare element și modul de organziare a lucrurilor, astfel încât copiii să găsească ceea
ce își doresc.
2.Assignment/misiunea
Misiunea este o înțelegere verbală, prin care copiii își asumă îndeplinirea unor sarcini, iar
profesorul îi ghidează spre rezolvarea corectă a cerințelor. Pentru a îndeplini misiunea, profesorul
trebuie să pună la dispoziția copiilor, informațiile necesare și materialele adecvate. Sarcinile conduc
spre finalizarea unui mini-proiect săptămânal, ceva fi prezentatde către copii, în ziua de vineri a
fiecărei săptămâni. Prin această înțelegere, se transferă procesul de educare de laprofesor, la
preșcolar!
3. The laboratory/laboratorul
Timpul de laborator esteo perioadă în timpul programului săptămânal în care, preșcolarii să
lucreze cu profesorii lor, în mod individual sau în grupuri mici. Acesta este timpul pentru anchetă,
explorare, experiență directă, și colaborare. Timpul de laborator poate fi folosit pentru a finaliza
sarcinile, să urmărească teme de interes sau de învățare, sau sălerefacă.Un astfel de timp este numit
delaborator, deoarece,după cum a explicat Helen Parkhurst, copiii au nevoie să experimenteze și să
fie liberi să lucreze la locurile lor de muncă, nu să experimenteze altcineva pentru ei.

Imaginea nr. 1
CASA

LIBERTATE
ȘI
COOPERARE

LABORATO
MISIUNE
R

Pentru buna desfăşurare a Planului Dalton, avem nevoie de o serie de instrumente de lucru:
- Tabel pentru monitorizarea activităţii
- Ceasuri confecționate care au cadraneleimpărțite pe timpi specifici fiecărei etape
deactivitate
- Pozele copiilor, în câte 3 xemplare
- Imagini cu sarcinile săptămânii
- Zilele săptămânii
- Imagini cu rutinele săptămânii
- Responsabilii grupei
- Mâna dreaptă” a profesorului
- Cel mai bun coleg al săptămânii
- Buline magnetice de diferite culori
- Săculeți cu poza fiecărui copil, pentru păstrarea stimulentelor primite întimpulsăptămânii
- Suporturi colorate pentru sarcini
- Semafor
Imaginea nr. 2

Imaginea nr. 3
Voi prezenta, în cele ce urmează, câteva din aceste instrumente de lucru, detaliind
semnificaţia şi importanţa lor în activitatea copiilor preşcolari.
Pozele copiilor se realizează în 3 exemplare, de diferite mărimi!
1. Poză cu fața și numele copilului! (forma dreptunghiulară)
- Aceste poze se așază pe prima coloană a tabelului
2. Poză cu fața copilului! (formă patrată)
- Aceste poze se folosesc pentru realizarea perechilor!
3. Poză cu fața copilului la o dimeniune mai mare!
- Aceste poze se folosesc pentru rubricile: responsabilii grupei, mâna dreaptă, cel mai bun
coleg.
Sarcinile săptămânii
La începutul săptămânii, după formarea perechilor, se prezintă sarcinile de lucru. Acestea
pot varia între 2-5 sarcini, în funcție de nivelul de vârstă al copiilor.
Copiii vor găsi sarcinile în cutii cu destinaţie specială, aşezate în proximitatea tabelului
planului Dalton. Fiecare cutie are o anumită culoare, care se regăseşte și în bulinele magnetice de pe
tablă.
Exemplu: Sarcina din cutia verde va fi monitorizată, după rezolvare, prin aplicarea unei
buline de culoare verde, în dreptul zilei din săptămână în care aceasta a fost rezolvată.
Sarcinile îndeplinite sunt răsplătite cu stimulente care să-i motiveze pe copii. Aceste
stimulente-surpriză se păstrează în cutii aşezate tot lângă tabla magnetică, iar după fiecare sarcină
îndeplinită, perechea de copii va primi, fiecare în săculeţul personal, câte un astfel de stimulent.
Stimulentele se adună în aceşti săculeţi vreme de o săptămână.
Vinerea este zi de autoevaluare și evaluarea activităţii copiilor, când se analizează tabelul pe
care sunt ilustrate sarcinile îndeplinite de către copii şi se numără şi stimulentele adunate în săculeţi,
urmând ca acestea să fie luate acasă de către copii.
Ceasul se utilizează pentru măsurarea timpului în care se îndeplineşte o anumită sarcină
propusă spre a fi realizată în perechi. El are o semnificaţie orientativă, fără să îngrădească ritmul de
lucru al fiecărui copil/pereche, dar, în acelaşi timp, îi orientează pe copii în sensul perfecţionării
acestui ritm de lucru. În acest sens, educatoarea îi consiliază pe copii, ajutându-i să înţeleagă de ce
trebuie să fie mai atenţi cu scurgerea timpului când realizează un anumit lucru. Sub acest aspect am
observat multe tipuri de manifestări ale copiilor: unii se pierd în detalii, uitând obiectivul principal
al sarcinii de îndeplinit!
Exemplu:
1. Sarcina de lucru: Formează cât mai multe perechi de obiecte ccare se aseamănă prin cel
puţin un atribut (formă, culoare, mărime, grosime)! Unii copii uită ceea ce trebuie să facă şi
se pierd în detalii precum: analizează materialul din care sunt confecţionale obiectele, încep să se
joace cu ele, găsindu-le alte utilităţi etc. În aceste momente, intervenția educatoarei este foarte
importantă, reamintindu-le copiilor ceea ce au de făcut, pentru a nu pierde timpul.

Imaginea nr. 4

Zilele săptămânii
Pentru înţelegerea contextuală a conceptului de timp, setul de instrumente de lucru al
Planului Dalton este prevăzut şi cu simboluri pentru zilele săptămânii. Zilele săptămânii pot fi
simbolizate prin imaginile unor flori de culori diferite, aşa cum apar ele în Planul Dalton original,
varianta adusă în ţară prin intermediul proiectului Erasmus+ elaborat de către echipa de la Grădiniţa
cu Program Prelungit„Perluţele mării”, Constanţa, sau, pentru grădiniţele care şi-au construit o
cultură organizaţională şi şi-au personalizat grupele, aceste simboluri pot reprezenta imaginea
multiplicată a simbolului grupei (peştişori, buburuze, căluţi de mare, fluturaşi etc.). În felul acesta
lăsăm liberă creativitatea educatoarelor care, în mod logic, îşi va pune amprenta şi pe formarea
copiilor.
Imaginea nr. 5

Semaforul este o jucărie ce imită perfect forma obiectului din viaţa


cotidiană, împrumutând şi semnificaţia culorilor, adaptată la nevoile
îndeplinirii obiectivelor educaţionale. El se folosește pe tot parcursul zilei,
astfel: în funcție de culoarea aprinsă/semnalizată, copiii reduc sau nu,
tonalitatea vocii! Iată semnificaţia culorilor ce se vor aprinde pe parcursul
desfăşurării activităţilor:
Roșu - moment de ascultare a unui coleg sau a educatoarei, precum şi
activități desfășurate în baza comunicării nonverbale
Galben - copiii conversează în șoaptă
Verde - copiii pot folosi oricum doresc tonalitatea vocii!
Semaforul are un rol foarte important în consilierea copiilor, ajutând-o pe educatoare să-i
înveţe pe copii anumite reguli ce se impun pentru asigurarea calităţii vieţii de grup, a asigurării
condiţiilor optime de lucru în perechi, a amprentării întregii activităţi din grupă cu emblema
calităţii. Fiind sub formă de jucărie, copiii acceptă foarte uşor să intre în acest joc serios!
Un rol special în consilierea copiilor îl au rolurile pe care le primesc în cadrul Planului
Dalton în anumite zile: cel mai bun coleg, mâna dreaptă, responsabilul grupei. Prin asumarea
acestor roluri, copiii se simt valorizaţi, capătă încredere în ei, le creşte stima de sine, se dezvoltă
armonios din perspectiva prieteniei, toleranţei, altruismului şi respectului, independenței și
siguranței de acțiune.
Imaginea nr. 6
Planul Dalton, un plus de valoare adăugată în demersul de consilere a copiilor
preşcolari
Pe lângă beneficiile exemplificate în rândurile de mai sus, mai putem adăuga încă multe
altele: atrage copiii prin instrumentele folosite, ţine cont de interesele și abilitățile fiecărui preșcolar,
promovează îmbunătățirea abilităților sociale de responsabilizare și interacțiune, monitorizează
propria activitate a copiilor, făcându-i conştienţi de calitatea activităţii, dar şi de locul pe care îl
ocupă în cadrul grupului, din multe perspective psiho-sociale, dezvoltă sentimentele de prietenie,
toleranță și respect, menţine trează curiozitatea și interesul copiilor pentru activitate, îmbunătățeşte
puterea de concentrare și perseverența copiilor şi îi motivează pentru rezolvarea sarcinilor de joc și
învățare, facilitând cooperarea în procesul de realizare a sarcinilor, demers în care apare schimbul
de idei și cunoștințe, dezvoltându-le creativitatea, independența în gândire și în acțiune şi
argumentarea deciziilor şi nu în ultimul rând, îi ajută pe copii să conştientizeze conceptul de timp,
pe care învaţă să-l gestioneze corect.
Planul Dalton, nu numai că este unul dintre cele mai de succes modele de reorganizare
educațională, centrate pe copil, din lume, ci s-a dovedit a fi deosebit de eficient şi eficace în
sprijinul profesorilor care acordă maximă atenţie consilierii copiilor pe drumul devenirii de sine!

Bibliografie
Education on the Dalton Plan, Helen Parkhurst,ED. Universal Digital library 1922
http://www.daltoninternational.org/index.php/dalton-education.html
http://www.dalton.nl/buitenland/english
http://www.littledalton.com

S-ar putea să vă placă și