CLIMATUL

ORGANIZAŢIONAL AL ŞCOLII
Această lucrare îşi propune să clarifice conceptul de climat organizaţional şcolar, să
precizeze care sunt dimensiunile, structura, funcţia, trăsăturile, factorii determinanţi şi importanţa
practică a climatului organizaţional în eficientizarea activităţii instructiv–educative.
Şcoala ca organizaţie este expresie a societăţii postmoderne (postindustriale,
informaţionale, bazată pe cunoaştere). La nivelul dimensiunilor de bază ale organizaţiei şcolare
normativă, funcţional-structurală, culturală, comportamentală pot fi identificate surse de dezvoltare
a organizaţiei şcolare într-un context mobil şi deschis. Cultura organizaţiei şcolare postmoderne se
dezvoltă, în mod special, prin valorificarea resurselor subiective ale climatului organizaţional
generat de modul de acţiune al tuturor „actorilor şcolii” (manageri, colectiv didactic, elevi, personal
administrativ, părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale etc.).
Prin climat organizaţional se înţelege o stare psihosocială, exprimată cultural într-un
context intern şi extern şi este generată de un ansamblu de variabile obiective şi subiective
intersectate într-un câmp psihosocial sau context situaţional (extern şi intern) care străbate
activitatea didactică realizată în cadrul şcolii (S. Cristea). El se referă la ambianţa intelectuală şi
morală din interiorul colectivului unei şcoli, la stările emoţionale şi la percepţiile colective.
Climatul organizaţional este dat de dispoziţia psihică relativ stabilizată la nivelul membrilor
unei organizaţii, dispoziţie determinată de semnificaţia acordată de aceştia ansamblului de
influenţe interne şi externe, subiective şi obiective, ce pot avea impact asupra organizaţiei. Este o
stare mentală şi emoţional-atitudinală care domină cronic ori temporar membrii unei organizaţii şi
care îşi exercită acţiunea cu precădere asupra fiinţelor umane.
Nu este tangibil din punct de vedere material, dar din punct de vedere practic este deosebit
de important pentru dezvoltarea şcolii şi a personalităţii elevilor. El reflectă particularităţile
mediului şcolar (spaţiul şi timpul pedagogic, baza didactico-materială, resursele informaţionale şi
umane) şi ale sistemului social care promovează norme, decizii (societate – şcoală; profesori; elevi;
comunitate educaţională teritorială şi locală etc.), dimensionate cultural (prin valori şi credinţe
pedagogice, preluate şi asumate de personalul şcolii).
Element al culturii organizaţionale climatul corespunde contextului extern şi intern al
organizaţiei şcolare. El este exprimat prin: calitatea şi cantitatea resurselor umane existente, a
spaţiului şi a timpului pedagogic disponibil; formele de organizare managerială şi didactică impuse
social sau/şi iniţiate de „actorii şcolii” în diferite circumstanţe şi condiţii, în consens cu cerinţele
conducerii manageriale şi ale proiectării curriculare; particularităţile stilurilor manageriale şi

1
didactice promovate pe fondul valorificării la maximum a resurselor existente în sensul eficienţei şi
eficacităţii (manageriale şi didactice); „câmpul psihosocial” complex şi nu odată contradictoriu,
creat la nivelul intersecţiilor dintre numeroasele influenţe spontane (afective, motivaţionale,
volitive) exercitate de „actorii şcolii” şi / sau ai comunităţii educaţionale locale prin etosul
pedagogic care stimulează sau inhibă procesul de eficientizare al activităţilor de educaţie, instruire,
perfecţionare, cercetare, management, administraţie etc.
Climatul psihosocial dintr-o şcoală reflectă atitudinea generală faţă de modul de funcţionare
a organizaţiei, faţă de condiţiile de muncă din şcoala respectivă, faţă de manageri şi colegi. Poate
constitui un puternic factor de mobilizare a întregului personal sau, dimpotrivă, un factor
demobilizator. El influenţează activitatea din şcoala respectivă prin intermediul sentimentelor (de
frică sau de destindere). Un climat favorabil permite membrilor organizaţiei să se concentreze
asupra sarcinilor şi le stimulează entuziasmul de muncă, fiecare membru al colectivului activându-
şi la nivel maxim capacităţile de care dispune.
Se pot delimita mai multe dimensiuni specifice climatului organizaţiei şcolare–
dimensiunea: funcţională, structurală, psihologică (cognitivă, socio-afectivă, motivaţională),
prospectivă.( S. Cristea, note de curs-2011)
Dimensiunea funcţională a climatului organizaţiei şcolare reflectă acţiunea factorilor sociali
implicaţi în elaborarea obiectivelor generale şi specifice ale activităţii de instruire, realizată în
cadrul procesului de învăţământ. Un rol aparte revine obiectivelor care stimulează climatul inovator
favorabil deciziilor referitoare la curriculumul aflat la dispoziţia şcolii.
Dimensiunea structurală a climatului organizaţiei şcolare se referă la particularităţile
resurselor umane angajate în realizarea activităţilor instructuv-educative (număr de profesori şi de
comisii metodice, vârstă, statut profesional, calitatea social-economică a elevilor şi a părinţilor,
ponderea structurilor de conducere managerială / birocratică).
Dimensiunea psihologică a climatului organizaţiei şcolare conturează calităţile cognitive şi
noncognitive ale actorilor implicaţi în viaţa organizaţiei şcolare. Resursele cognitive superioare ale
profesorilor şi ale elevilor conferă climatului şcolar o notă particulară exprimată prin nivelul ridicat
al competenţelor atinse în activitatea de instruire, dar şi prin ritualul comunicării eficiente în clasă
şi afara clasei. Resursele socio-afective ale climatului reflectă situaţiile de atracţie/ respingere
existente la nivelul actorilor şcolii, exprimate în plan general şi particular (grupuri aflate în relaţii
de colaborare/ adversitate, prezenţa pozitivă/negativă a unor lideri informali, gradul de acceptare al
liderilor formali – directori, responsabili de comisii metodice, profesori-diriginţi etc.). Resursele
motivaţionale reflectă interesele membrilor organizaţiei dezvoltate în raport de valorile şcolii.
Climatul şcolii este influenţat de gradul de motivare al profesorilor, elevilor şi părinţilor pentru
atingerea unor competenţe şi performanţe pedagogice şi sociale superioare.

2
 Dimensiunea prospectivă a climatului organizaţiei şcolare fixează în plan atitudinal linia de
perspectivă imprimată de finalităţile pedagogice proiectate pe termen mediu şi lung. Climatul
psihosocial contribuie la stimularea sau inhibarea tendinţei de evoluţie a organizaţiei în calitate de
„şcoală deschisă” şi de „organizaţie care învaţă”.
Principala funcţie a climatului organizaţional este de a delimita un anumit context
psihosocial, care condiţionează calitatea vieţii şcolare la nivelul relaţiilor pedagogice şi
manageriale dintre membrii organizaţiei, dintre aceştia şi reprezentanţi ai comunităţii locale. Se
realizează o mediere între caracteristicile organizaţiei şi caracteristicile membrilor organizaţiei
(cadre didactice, elevi, personal administrativ, părinţi, alţi reprezentanţi ai comunităţii). În timpul
acestei acţiuni intervin trăirile subiective ale membrilor organizaţiei, care au o importanţă mult mai
mare decât variabilele obiective .
În structura climatului psihosocial sunt implicate variabile care interacţionează între ele şi
anume: variabile subiective şi variabile obiective. Printre variabilele obiective pot fi menţionate:
spaţiul şi timpul şcolar, calitatea resurselor pedagogice, formele de organizare impuse social, iar
printre cele subiective: comportamentul managerilor, profesorilor, elevilor, părinţilor; stilurile
pedagogice, iniţiativele angajate în proiectarea didactică, în alegerea unor forme de organizare.
Variabilele subiective au un rol din ce în ce mai mare, ceea ce demonstrează importanţa
dimensiunii culturale a organizaţiei şcolare. Efectele acestui tip de variabile vizează creşterea
încrederii membrilor organizaţiei în activităţile şcolare, în responsabilitatea managerilor,
profesorilor, elevilor, părinţilor şi sunt resimţite la nivelul stilurilor manageriale şi didactice care
conferă o anumită specificitate organizaţiei şcolare, exprimată în gradul de permisivitate/ autoritate,
participare democratică, adaptabilitate la nou, coeziune a colectivelor de referinţă (comisii
metodice, clase de elevi, sectoare administrative, comitete ale părinţilor etc.).
În structura climatului organizaţional se evidenţiază un climat general şi unul specific.
Climatul general este propriu şcolii ca organizaţie specializată în producerea educaţiei, deschisă
permanent spre toate acţiunile şi influenţele pedagogice ale mediului şi ale sistemului social. , iar
cel specific este propriu clasei de elevi sau altor compartimente ale şcolii (conducere managerială,
comisii metodice, sector administrativ, bibliotecă). Exprimarea climatului specific este influenţată
de calitatea climatului general al organizaţiei şcolare.
În practică s-au determinat câteva trăsături generale tipice climatelor organizaţionale
prezente în şcoli: predominanţa variabilelor subiective (atitudinile şi stilurile managerilor,
profesorilor, elevilor) în raport de cele obiective (spaţiu, timp, bază didactico-materială, resurse
informaţionale şi umane, forme de organizare a educaţiei / instruirii impuse social); importanţa
aspectelor generale (management pedagogic, proiectare curriculară, şcoală deschisă) în raport cu
cele particulare, cu caracter acţional, exersate la diferite niveluri (clasă de elevi, comisie metodică,
administraţie, consiliul profesoral, consiliul elevilor, comitetul de părinţi etc.); acţiunea latentă,

3
nestructurată, dar continuă, cu efecte durabile în procesul de dezvoltare organizaţională a şcolii,
claselor de elevi, comisiilor, consiliului profesoral; stabilitatea relativă în raport cu variabilele
subiective şi obiective care l-au generat; pe de altă parte, climatul şcolii sau ambianţa educaţională
influenţează continuu variabile implicate în conturarea şi evoluţia sa; manifestarea ca dimensiune
culturală specifică, rezultantă sintetică a unui set de acţiuni şi influenţe pedagogice multiple,
desfăşurate continuu şi discontinuu la nivelul unui „ansamblu de factori interni şi externi, obiectivi
şi subiectivi”.
Factorii determinanţi ai climatului organizaţional dintr-o unitate şcolară sunt (Păun E.):
factori structurali, factori instrumentali, factori socio-afectivi şi motivaţionali.
Factorii structurali sunt legaţi de structura organizaţională a unităţii şcolare respective, de
modul în care sunt grupaţi şi interacţionează membrii componenţi ai unităţii şcolare. Cei mai
importanţi sunt: mărimea şcolii, compoziţia umană a şcolii,.
În ceea ce priveşte mărimea şcolii, în şcolile cu un număr mare de elevi şi de cadre
didactice climatul este mai “rece”, spre deosebire de unitătile şcolare mai mici, în care relaţiile sunt
mai apropiate, oamenii se cunosc mai bine şi stabilesc între ei legături afective mai strânse.
Compoziţia umană a şcolii şi anume vârsta medie a angajaţilor, predominanţa profesorilor
de un anumit sex, omogenitatea pregătirii profesionale, diferenţele sau apropierile sub aspectul
poziţiei sociale extraşcolare pot explica în bună măsură climatul dintr-o şcoală. Dacă predomină
tinerii poate exista un climat de entuziasm pentru introducerea unor înnoiri, o atmosferă de
competitivitate; dacă predomină sexul feminin este explicabilă existenţa unui climat de
conştiinciozitate, autoexigenţă profesională, dar şi manifestări de invidie, o atmosferă dominată
de problemele familiale ale fiecăruia. Când există o lipsă de omogenitate în pregătirea
profesională a personalului şcolii apar complexe de superioritate şi de inferioritate care afectează
climatul şcolii, iar discrepanţele prea mari sub aspectul poziţiei sociale extraşcolare pot generează
uneori stări conflictuale.
Factorii instrumentali se referă la condiţiile şi mijloacele pe care le oferă unitatea şcolară
respectivă pentru realizarea în bune condiţii a atribuţiilor profesionale mediul fizic şi condiţiile
materiale dificile, stilul de conducere al directorului, modalităţile de comunicare în interiorul şcolii.
Mediul fizic şi condiţiile materiale dificile ale şcolii pot sta la baza unor sentimente de
insatisfacţie profesională, de exemplu, atunci când elevii şi profesorii lucrează în spaţii neîncălzite,
insalubre ori nu dispun de minima dotare cu material didactic necesar sau cu aparatură.
Stilul de conducere şi competenţă al directorului (autoritar, democratic, nepăsător,
birocratic) poate fi mobilizator pentru unii şi demobilizator pentru alţii, poate crea nemulţumiri sau
poate genera un climat de participare colegială la rezolvarea problemelor şcolii, ori un
comportament neangajat (lipsa efortului de a forma o echipă, negativism, interes scăzut pentru
creşterea prestigiului şcolii).

4
 Modalităţile de comunicare în interiorul şcolii pot genera un climat de colegialitate (relaţii
deschise, prieteneşti, ajutor reciproc, toleranţă) sau un climat familial (relaţii impregnate afectiv,
interacţiuni care se continuă în timpul liber), dar şi un climat dominat de sentimentul de
necomunicare, de suprasolicitare, cu sarcini care vin intempestiv, fără ca cineva să le poată explica
raţiunea.
Factorii socio-afectivi şi motivaţionali exprimă dependenţa climatului dintr-o unitate
şcolară de: natura afectivă a relaţiilor interpersonale (relaţii de acceptare reciprocă, de respingere
sau indiferenţă); prezenţa unor subgrupuri rivale (“clici”, “bisericuţe”); sentimentul dominant de
satisfacţie/insatisfacţie profesională; tehnicile de motivare utilizate predominant de director
(predominant punitive sau predominant stimulative) .
După S. Cristea factorii care condiţionează calitatea climatului psihosocial al şcolii pot fi
identificaţi la nivelul comportamentului managerilor, cadrelor didactice, personalului administrativ,
elevilor, părinţilor, unor membri ai comunităţii locale şi în modalităţile de manifestare directă şi
indirectă, vizibilă şi mascată, a mediului şcolar (intern şi extern).
Comportamentul managerilor poate fi caracterizat în raport de matricea stilistică exprimată
în diferite contexte interne şi externe, în sens: autoritar- permisiv-democrat; directiv-nondirectiv,
formal-nonformal-informal; dinamic-static; predominant cognitiv-afectiv-motivaţional-volitiv. O
caracteristică aparte este cea a stilului managerial afirmat predominant în raporturile cu profesorii
şi ceilalţi reprezentanţi ai comunităţii: participativ, deschis/închis, restrictiv, stimulativ.
Comportamentul profesorilor poate fi caracterizat prin diferite grade de: angajare/
neangajare (socială şi pedagogică); încredere/neîncredere în forţele şi resursele proprii,
apropiere/depărtare psihosocială de elevi şi părinţi; poziţionare pozitivă / negativă faţă de
managerii şcolari (responsabili comisie metodică, directori, inspectori şcolari), alţi profesori, elevi,
părinţi.
Comportamentul elevilor este caracterizat după o serie de indicatori: capacitatea de
autocunoaştere, modul de raportare la obiectivele generale şi specifice ale şcolii şi ale disciplinelor
de învăţământ; atitudinea faţă de profesori, manageri, personal didactic, colegi mai mari, părinţi;
încrederea/neîncrederea faţă de misiunea instruirii, de etosul şcolii, de valorile civice promovate în
diferite situaţii şcolare şi extraşcolare, de normele formale şi informale (elaborate în context
intern).
Combinarea caracteristicilor comportamentale determină apariţia a mai multor tipuri de
climat psihosocial care conturează o anumită „personalitate a şcolii”: deschisă/închisă;
autonomă /dependentă (de contextul extern); controlată / autocontrolată; paternalistă/colegială
(bazată pe sprijin psiho şi socio-pedagogic între toţi actorii şcolii); angajată/neangajată;
reproductivă / creativă.
Clasificarea tipurilor de climat organizaţionale se realizează în funcţie de două axe

5
valorice. În raport cu „axa deschis-închis”, se identifică un climat psihosocial: a) deschis prin
conduita nivelul managerilor şi profesorilor (autentic, bazat pe cooperare, respect, implicare
psihosocială în îndeplinirea obiectivelor); b)închis prin conduita managerilor şi profesorilor
(nerealist, impropriu şcolii, generând lipsa de motivaţie a actorilor şcolii, intoleranţă, control
excesiv); c) angajat, prin conduita închisă a managerilor şi deschisă a profesorilor (îmbină
autoritatea rigidă a conducerii cu profesionalismul cadrelor didactice); d) neangajat, prin conduita
deschisă a managerilor şi închisă a profesorilor (îmbină iniţiativa conducerii cu pasivitatea cadrelor
didactice).
După axa participativ-exploatator, în raport cu participarea membrilor organizaţiei la
deliberările asupra deciziilor necesare pentru rezolvarea problemelor şcolii se identifică un
climat psihosocial: a) autocratic-exploatator (lipsă de încredere a directorului în subordonaţii săi,
ameninţări şi pedepse, neimplicarea executanţilor în luarea deciziilor); b) autocratic-binevoitor
(implicare declarativă, formală a „actorilor şcolii” subordonaţi autorităţii managerilor, directorul
manifestă o anumită condescendenţă faţă de subordonaţi, îi consultă formal, dar nu ţine seama de
părerea lor decât în luarea unor decizii minore); c) democratic-participativ (încredere deplină între
manageri şi ceilalţi actori ai şcolii; unitate între normele formale-informale, între structura formală-
informală, bună comunicare a informaţiei pe orizontală şi verticală, descentralizare în luarea
deciziilor); d) democratic-consultativ (încredere angajată la mai multe niveluri de decizie,
directorul manifestă încredere în subordonaţi, îi consultă, dar deciziile majore sunt luate de
consiliul de administraţie, executanţii fiind implicaţi doar în luarea unor decizii minore).
Crearea climatului psihosocial pozitiv al şcolii implică: un nivel motivaţional superior al
managerilor, profesorilor, elevilor, părinţilor (exprimat în termeni de aspiraţii); un context (intern
şi extern) de învăţare deschis, stimulativ pentru şcoală şi fiecare clasă de elevi; relaţii de cooperare
eficiente între toţi membri comunităţii (manageri, profesori, elevi, părinţi, personal administrativ,
inspectori şcolari).
Rolurile managerului în crearea climatului organizaţional este de animator şi inovator.
Rotul de animator se concretizează în valorizarea capacităţilor, a creativităţii individuale şi
colective, a disponibilităţilor afective ale elevilor şi profesorilor, în activarea, facilitarea şi
impulsionarea activităţii didactice, în crearea unei atmosfere de angajare socio-afectivă prin
gândire clară şi suplă orientată spre finalităţi educaţionale precise. Managerul devine inovator dacă
iniţiază şi organizează procesul de cercetare ameliorativă a activităţilor educaţionale din şcoală,
dacă îi uimeşte pe colaboratori prin noutate
Evaluarea calităţii climatului psihosocial al şcolii poate fi realizată în mod direct şi indirect.
În mod direct, prin observare, anchetă, interviu, analiză a produselor activităţii, iar , indirect, prin
studiul unor documente şcolare care oferă date referitoare la disciplina elevilor şi profesorilor şi la
caracteristicile mediului şcolii şi al fiecărei clase de elevi.

6
 Indicatorii unui management orientat spre crearea unui climat organizaţional pozitiv sunt:
încrederea reciprocă între manager şi colectiv, potrivit ideii „omul potrivit la locul potrivit”,, bune
relaţii între manager şi colectiv (competenţe înalte de ambele părţi capabile să stimuleze un climat
de efervescenţă intelectuală); schimb reciproc de informaţii (conexiune informaţională continuă şi
promptă); spirit de echipă (prezent în convingerile, aspiraţiile, idealurile, normele morale şi de
conduită ale colectivităţii).
În societatea românească actuală climatul organizaţional şcolar este deseori perturbat de
sentimentul de incertitudine sau de insecuritate, prin faptul că există prea multă instabilitate.
Schimbările se petrec brusc. Profesorii au fost transformaţi în funcţionari publici, în sensul că au
de completat tot felul de statistici, uneori chiar în timpul orelor de curs în detrimentul actului
instructiv-educativ. Managerilor le lipseşte capacitatea de empatie. Apariţia din ce în ce mai
accentuată a individualismului, lipsa capacităţii de empatie şi de comunicare determină deteriorarea
relaţiilor interumane şi în mod direct a ambianţei psihosociale.
Suprasolicitarea psihică conduce la fenomenul de autocombustie profesională în rândul
cadrelor didacte dedicate meseriei, fenomen care are efecte nefaste asupra lor şi în mod indirect şi
asupra climatului organizaţional.
Detensionarea s-ar putea obţine prin micşorarea volumului de documente solicitate,
numărului de sarcini, prin valorizarea personalului didactic, prin ocuparea funcţiilor de conducere
prin concurs şi nu pe criterii politice, prin asigurarea unei baze materiale corespunzătoare şi, nu în
ultimul rând, prin oferirea unei salarizări decente.
Calitatea ambianţei şcolare/a climatului organizaţional şcolar este expresia concretă a
spiritului echipei constituite de manager şi reflectă competenţa şi eficienţa activităţii manageriale
din şcoală.

Bibliografie:
Cristea, S., (2011), “Managementul organizaţiei şcolare”- note de curs
Diaconu , M., (2004), “Sociologia educaţiei”, Bucureşti, Editura A.S.E.
Iosifescu, Ş, (2001) “ Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ”, Bucureşti,
Editura TipoGrupPress;
Păun , E., (1999) „Şcoala. O abordare sociopedagigică”, Iaşi, Editura Polirom;
Petrescu , P., Şirinian, L., (2002) , “Management educaţional”, Cluj –Napoca, Editura Dacia;
Tudorică, R. (2006) “Managementul educaţiei în context european”, Bucureşti, Editura Meronia.
7