BALNEOLOGIE

CURENTUL DE JOASÃ FRECVENŢÃ

- este curentul cu frecvenţã cuprinsã între 0 si 100 Hz ; - este „curent cu impulsuri” = se obţin
din curentul continuu întrerupt la un ritm reglabil
Caracteristicile curentului de joasa frecventa:
1. Forma: in functie de modalitatea in care creste sau scade intensitatea, poate fi: rectangular,
triangular, trapezoidal, sinusoidal, exponential.
2. Durata: per. de contracţie, timpul în care intensitatea este ţinutã constantã. Este variabila in
functie de forma curentului. Poate fi de la 1ms la 10-20 ms.
3. Frecvenţa Curentul dreptunghiular:
I = intensitatea P = pauza
D = durata impulsului Dp = perioada = impuls + pauza
Curenţii rectangulari, trapezoidali, triangulari – sunt excitabili pe musculatura normal inervata.
Curentii exponentiali – au panta impulsului usor ascendebta, curba, şi sunt stimulanţi pe
musculatura parţial denervatã, unde partea exponenţialã dã impulsuri ce pot stimula si fibrle
denervate alaturi de cele normale putandu-se adapta treptat la intensitatea stimulului

Curentul faradic. Este o forma de curent de joasa frecventa obtinut din curentul continuu, cu un
inductor. Grafic se prezinta ca niste curse neregulate negative si pozitive, fara posibilitatea de a
fi reglate. Are frecventa de 50 Hz, cu durata pauzei de 10 ms. Singurul parametru care se
regleaza este intensitatea impulsului.
Este excitant motor – produce contractii puternice. Se aplica numai pe musculatura bine
irigata, altfel agraveaza ischemia.

Curentul triatronic. Este derivat din curentul alternativ, avand numai unde pozitive, cu panta
descendenta rectangulara, panta descendenta exponentiala (semiunde). Are avantajul ca este
excitomotor – cu intensitate, frecventa si durata constante. Dezavantaj  acomodare

Curentii diadinamici. Sunt derivati din curentul sinusoidal alternativ (de la retea) 220V si
50Hz.
Anularea undei negative confera curentului alternativ configuratia urmatoare:
Ramane deci o singura faza = monofaza. Aceasta este forma de curent diadinamic monofazat
– MF
Unda negativa redresatã devine pozitiva si rezulta un curent diadinamic cu configuratia
urmatoare:
 doua faze – adica curent diadinamic difazat: DF
Prin combinarea celor doua faze in diverse configuratii dau nastere urmatoarelor forme de
curent diadinamic:
1. Perioada scurta – PS
1sec MF + 1sec DF
2. Perioada lunga – PL
undele monofazice si difazice se succed fara perioade definite exact: 2sec MF-5sec DF-
2sec MF- 5secDF
3. Ritmul sincopat - este combinatia intre curentul MF = 1sec + 1sec pauza + 1sec MF
1
 In concluzie: curentul diadinamic are 5 forme: MF – monofazat
DF – difazat PL – perioada lunga
PS – perioada scurta RS – ritm sincopat
Efectele curentului diadinamic difera in functie de forma sa:
- curentul monofazat este - scurta perioada = resorbtiv
excitomotor - lunga perioada = antialgic
- curentul difazat ese - ritmul sincopat = decontracturant
antialgic
Pentru musulatura normal inervata se pot folosi curentii diadinamici in scop de tonifiere. Nu
se aplica in pareze, paralizii spastice
Indicatii:
- hipotonii musculare - nevralgii - hiperestezii
- scolioze – pt tonifierea musculaturii hipotone - sechele - incontinente urinare
(la convexitate) posttraumatice

Tehnica de aplicatie:
- in tonifiere = bipolara sau punctiform - in durere = cu polul negativ (activ) pe punctul dureros
pe punctul motor - transosale = pe articulatii
- longitudinale = de obicei de-a lungul unui nerv

 Mãrimea electrodului este in functie de regiunea de
tratat.
 Aplicatia electrodului se face prin intermediul
materialelor hidrofile, umede.
 Electrozii se fixeaza prin benzi sau saci de nisip.
 Timpul de aplicare: 4-8 min pt efectul
antialgic, 10-20 min pt efectul tonifiant,
musculotrop
 Se pot aplica o data sau de 2 ori pe zi.

Indicatiile terapiei cu curent diadinamic:

- sechelele posttraumatice: - periatrite
= DF + PL – in puncte durerase - nevrite, nevralgii
= PS – direct pe muschi -afectiuni abdominale :DF ( pe coloanã, la metamerul
- mialgii respectiv, apoi tot cu DF pe plexul solar, apoi pe coloanã- 1
- durerile artrozice - 2min)
- epispondilite - algodistrofia: DF + PS

Forma speciala = curentul TRABERT cu frecventa fixa 140Hz cu efect antiagic si excitomotor,
hiperemiant
Contraindicatii:
- osteosinteze metalice - afectiunile dermatologice - sarcina
- afectiunile cardiace - afectiunile inflamatorii - - neoplasmele
- HTA contagioase
- arteritele obliterante - TBC

2
 CURENTII DE MEDIE FRECVENTA
Sunt curenti sinusoidali cu frecvente cuprinse intre 1000 si 100.000Hz.
Sunt diferente intre curentii de joasa freventa si cei de medie frecventa privind excitatiile sincrone pt
fibrele nervoase mielinice. Excitaţiile sincrone sunt excitatiile produse de fiecare perioada a stimulului
electric. Aceste excitatii se produc pana la 1000Hz.
Peste 1000Hz nu se mai produc excitatii sincrone. Este necesar sa se insumeze efectul unei succesiuni
de perioade a curentului electric pt a putea prduceo excitatie  efect GILDERMEISTER sau sumatie
temporara.
Pânã nu demult sau folosit in electroterapie curenti cu frecvente intre 4000Hz si 5000Hz, precum si
de 10000Hz (medie frecventa joasa). Astazi se folosesc curentii de medie frecventa incrucisata ( curenţi
interferenţiali ).
Proprietati fizice ale curentilor interferentiali:
- sunt curenti alternativi sinusoidali
- rezulta din doi curenti de medie frecventa de amplitudini constante, dar cu frecvente diferite, încrucişaţi
a.î. decalajul dintre ei sã se situeze la 100 Hz
- rezultatul este tot un curent de medie frecventa, dar cu amplitudinevariabila in functie de directia pe
care il consideram.
- frecventa de variatie a amplitudinii este egala cu diferenta frecventelor celor doi curenti
- diferenta celor doua frecvente corespunde, in cazul electroterapiei, unei variatii de joasa frecventa
- eficacitatea terapeutica a curentului interferential depinde de marimea variatiei amplitudinii. In practica
diferenta celor doi curenti care se intersecteaza poate varia, pt a evita efectul de acomodare, intre 0 si
100Hz.
- frecventele se pot varia:
 manual - cand se alege o frecventa constanta intre 0 si 100Hz
 modulat – intre 0 si 100Hz, cand frecventa interferentei variaza liniar crescator, apoi descrescator,
timp de 15 secunde de la 0 la 100Hz
 modulat - intre o si 10Hz, cand frecventa interferentei variaza liniar crescator, apoi descrescator
intre 0 si 10Hz timp de 15secunde
 pot varia intre 90 si 100Hz – in acelasi mod ca anterior
Proprietatile biologice
- curentul de medie frecventa pur este excitant prin efectul de sumatie temporara (efect Gildemeister)
- curentul de medie frecventa incrucisat, efectele excitatorii sunt cele ale unui curent de joasa frecventa ca
rezultat al interferentei. Avand amplitudinea variabila se evita acomodarea.
- asupra nervilor senzitivi ai pielii au o actiune excitatorie foarte scazuta, datorita scaderii foarte mari a
impedantei pielii la actiunea curentilor de medie frecventa. In acest fel este permisa o aplicare
nedureroasa chiar la intensitati mari, deci o penetratie mai mare in tesuturile profunde.
Efectele fiziologice. Avantajele fiziologice ale curentilor interferentiali:
- permit obtinerea unei excitatii adecvate, transversale prin cuplul nerv-muschi
- blocheaza reversibil conductibilitatea nervului
- permit aplicatii cu intensitati mari, nedureroase, cu penetratie mare in tesuturi si cu reducere marcata a
riscurilor electrolitice cutanate (nu produc arsuri)
- contractia musculara scheletica este puternica, reversibila, repetabila
- au efect de acoperire – analgetic
- produc eliberarea de substante vasoactive  efecte hiperemiante si resorbtive
Principalele efecte fiziologice
 Efect excitomotor pe musculatura striata normal inervata (mai mare la frecvente<10Hz)
 Efect decontracturant, la frecvente medii (12-35Hz) mai ales cu frecventa variabila (0-100Hz), prin
alternanta ritmica a starii de relaxare cu cea de stimulare a tesutului muscular
 Efect vasculotrofic
– hiperemiant si resorbtiv: - indirect prin structura neurovegetativa vasculara
- direct pe vase pe musculatura - indirect prin gimnastica musculara
neteda
 Efect analgetic – se modifica perceptia dureroasa prin diminuarea excitabilitatii (efect de acoperire)
dar prin combaterea hipoxiilor generatoare de durere (vasodilatatie)

Tehnici de aplicare : - 2 minute cu 4 electrozi asezati in oglinda; - electrozi manusa; - electrozi

spatiali
Indicatiile terpautice ale curentilor interferentiali
- afectiuni ale aparatului locomotor : posttraumatice, degenerative periferice si vertebrale
- nevrite, nevralgii
- pareze, paralizii flasce fara leziuni de nerv - afectiuni dischinetice biliare
(faciale) - distonii functionale intestinale
- tulburari ale circulatiei arteriala, venoasa, - afectiuni genito-urinare: retentii,
limfatica incontinente vezicale
- afectiuni ginecologice

Contraindicatii:
- afectiuni febrile - neoplazii
- TBC - stari casectice
Prescriptie : zilnic, 10-15 sedinte in total

TERAPIA CU CURENTI DE ÎNALTÃ FRECVENŢÃ

- frecvenţa curentului este mai mare de 100.000Hz.
Proprietãţile fizice ale curenţilor de înaltã frecvenţã
 Frecvenţa mai mare de 100.000Hz
 Au proprietate capacitivã pot strabate cu uşurinţã capacitãţi pe care curenţii de joasã frecvenţã
nu le pot strãbate. Astfel ei traverseazã condensatorii şi pot acţiona in circuit deschis
 Produc efecte inductorii marcate. Cu cât frecvenţa este mai mare, cu atât câmpul inductor are
variatii rapide cu atat forta electromotoare de inductie este mai ridicata. Aceasta proprietate se
foloseste pt aplicatiile in camp inductor
 Produc energie calorica (energia electrica se transforma in energie calorica)
 Campul de inalta frecventa incalzeste puternic corpurile metalice si solutiile electrolitice
 Curentii de inlta frecventa se transmit in mediul inconjurator. Fenomenul sta la baza radiofoniei,
radoilocatiei, televiziunii
In electroterapie, din curentii de inlta frecventa se folosesc undele scurte (UNDE SCURTE)

Proprietatile fiziologice ale undelor scurte

 Au actiune electrolitica si electrochimica (cu exceptia inaltei frecvente redresate, care azi nu se
mai foloseste). În consecinţã nu se produc fenomene de polarizare. Nu provoacã excitatie
neuromuscularã;
 La frecvenţã înaltã, durata stimulului este foarte scurta (sub 0.01 msec)  nu se poate provova
excitatia structurilor nervoase
 Au efecte calorice de profunzime, fara a produce leziuni cutanate. Datorita acestei proprietati,
curentii de inlata frecventa sunt utilizati termoterapia cu actiune profundã.

Penetraţia tisularã şi efectul caloric cresc direct proporţional cu frecvenţa curenţilor.

Efectul caloric are urmatoarele repercursiuni fiziologice:

 asupra metabolismului: creste necesarul de oxigen si de substrat nutritiv tisular, creste metabolismul.
Dozele normale stimuleaza metabolismul in zonele tratate??
 asupra circulatiei: se activeaza circulatia producandu-se hiepremie activa prin actiune directa locala,
prin actiune reflexa (eliberare de substante vasoactive) si prin vasodilatatie generala, avand ca efect
secundar scaderea tensiunii arteriale (in aplicatiile generale).
 asupra sistemului nervos are efect sedativ in aplicatiile pe regiunea cefalica
 la nivelul sistemului nervos periferic la dozare corecta creste excitabilitatea, viteza de conducere,
scade reobaza şi scurteazã cronaxia.
 asupra musculaturii – scade tonusul muscular relaxand antagonistii. In aplicatiile locale acest lucru se
explica prin cresterea circulatiei locale, iar in aplicatiile cefalice prin actiunea asupra HT
 creste imunitatea organismului

Efectele terapeutice ale undelor scurte:

 Hiperemizant ; - Analgetic; - Miorelaxant – antispastic; - Activarea metabolismului
Modalitati de aplicare a undelor scurte:
- In camp condensator – pacientul se afla intre electrozi
- In camp inductor: - cu spirala continua ; - electrozi diplozi; - electrod monod
Intensitatea de aplicare
- se masoara in wati: Doza I – atermica: 5-10W
Doza II – oligotermica: 35W
Doza III – termica: 75-100W
Doza IV – hieprtermica: 100-250W
- Dozele se aleg dupa cum urmeaza:
 In stadiile acute  doze mici(I-II) 3-5 minute zilnic sau la 2 zile (antialgic)
 In stadiile cronice  doze mari(III-IV) cu durata prelungita 20-30 min, zilnic sau la doua zile – 12
sedinte (antispastice)
Indicatii:
 Afectiuni ale aparatului locomotor: - afectiuni degenerative
- reumatism inflamator cronic
- reumatism abarticular = tendinite, periartrite
- sindroame posttraumatice
 Afectiuni ale sistemului nervos: nevralgii, neuromialgii, NCD, sciatalgii, pareze, paralizii
 Afectiuni ale aparatului respirator: bronsite, sechele pleurezii nonTBC, pleurite
 Afectiuni ale aparatului digestiv: spasme esofacgiene, gastroduodenite, constipatii cronice,
dischinezii biliare, sindroame aderentiale
 Afectiuni uro-genitale: hipertrofii prostatice, prostatite, pielocistite, colici renale, orhite,
metroanexite, parametrite, amenoree, mastite
 Afectiuni ORL: sinuzite, rinite cronice, faringite, laringite, otite
 Afectiuni oftalmologice: iridociclite, orjelet, coroidite (se va proteja cristalinul)
 Afectiuni stomatologice: durere postextractii dentare, gingivite, stomatite, abcese, granuloame
 Afectiuni dermatologice: furuncule, panaritii
 Unele tulburari endocrine: dereglari tiroidiene, hipofizare
Contraindicatiile terapiei cu unde scurte:
- procese inflamatorii acute sau supuratii - prezenta pieselor metalice
- manifestari acute ale afectiunilor reumatice (osteosinteze)
- afectiuni cu tendinta la hemoragii (ulcer, - pace-maker cardiac
hemoptizii) - perioadele de ciclu menstrual
- procese neoplazice - sarcina

TERAPIA CU ÎNALTÃ FRECVENŢÃ PULSATILÃ

Faţã de terapia cu unde scurte, înalta frecvenţã pulsatilã are urmãtoarele avantaje:
 Durata unui impuls este de 656 microsecunde. Durata pauzei variazã în trepte, plecând de la o
duratã de 25 ori mai mare decât durata impulsului.
Frecvenţa impulsurilor este dozatã în 6 trepte între 80 si 600 impulsuri pe sec. Penetraţia este şi ea în
trepte de la 1 la 6.
Efectele calorice ale undelor se disperseazã datoritã pauzei mari intre impulsuri a.i. efectele biologice sã
aiba o duratã mai lungã şi o estompare lentã. Efectele biologice se sumeazã pt o perioadã de timp
 Penetraţia câmpului realizat este de maxim 20 cm, în funcţie de intensitate (max P 75 w)
Terapia cu penetraţie de la 1 la 6 se alege in functie de constitutia organismului. La cele mai robuste se
aleg trepte mai mari: 5, 6
Nu au efecte hipertermice locale
 Excitatorul de aplica la mica distanta de corpul omenesc – de la contactul intim, pana la 2-3cm
Excitatorul se poate aplica si peste imbracaminte
Nu au contraindicatii. Singura contraindicatie etse pace-makerul cardiac.

Mod de actiune
 Câmpul electromagnetic realizat influenteazã mişcãrile intra- si extracelulare  refac potentialele
de actiune la nivelul membranelor celulare
 Stimuleazã efectul proceselor anabolice din tesuturile tratate
 Cresc afluxul sanguin periferic prin amplificarea circulatiei locale
 Influenteaza favorabil procesele de regenerare a tesutului nervos
 Stimuleazã structurile celulare in mentinerea capacitatii histo-funcţionale de apãrare şi regenerare
prin:
- stimularea activitatii sistemului reticulo-histiocitar
- cresterea nivelului sanguin al gamaglobulinelor
- crestrea infiltratelor leucocitare
- stimualrea hematopoiezei
- favorizeaza formarea colagenului si procesele reparatorii tisulare
Efecte fiziopatalogice:
- amelioreaza osteoporozele posttraumatice din sdr. - grabeste vindecarea arsurilor prin
Sudeck stimularea tesutului de neoformatie cutanat
- accelereaza procesul de calusare a fracturilor - previne si reduce cicatricile cheloide
- accelereaza resorbtia hematoamelor - favorizeaza cicatrizarea si vindecarea
- rezolva spectacular inflamatiile ulcerelor varicoase
- reduce edemul tisular si deteriorarile tisulare - realizeaza o topire a calcificarilor
scurtant timpul de vindecare organizate in structura partilor moi din
- accelereaza cicatrizarea plagilor accidentale sau bursite si tendinite
postoperatorii prin reepitelizari bune si rapide - favorizeaza vindecarea ulcerului peptic
- diminua spasmele musculaturii netede
Indicatiile terapeutice ale inaltei frecvente pulsatile
Ap. locomotor: Afectiuni respiratorii
- calusarea fracturilor - bronsite
- osteoporozele posttraumatice – Sudeck - faringite
- contuzii, hematoame (pe partile moi) Afectiuni ORL:
- durioame plantare şi digitale operate - rinite, sinuzite acute si cronice
- osteomileite Afectiuni deigestive
- bursite, capsulite retractile, teno-sinovite - boala ulceroasa, ulcer peptic
- atrite cu diferite localizari, inclusiv P.R - colite acute – pusee de rectocolitã ulcero-
- artroze: hidrartroze hemoragicã
Afectiuni musculare: - _______ intestinale
- ulcere varicoase ale gambelor Afectiuni uro-genitale:
- artropatii periferice - pielonefrite acute
- cistite acute hemoragice - stomatite, gingivite, infectii bucofaciale
- inflamatii pelvine: anexite, metroanexite, Afectiuni tegumentare:
parametrite - herpes zoster
Afectiuni stomatologice: - arsuri
Contraindicatii: - pace-maker cardiac
Metodologie:
 Penetratia 1 6 in functie de starea de nutritie a pacientului
 Frecventa 400-600/sec
 Numar sedinte: 4-8 sedinte in evolutii acute, 10-14 sedinte in evolutii cronice
 Ritmul: zilnic- 1 şedinţã
 Durata şedinţei: 15 min
HIDROTERAPIA
Metodã terapeuticã ce foloseşte apa la diferite temperaturi şi stãri de agregare (solidã, lichidã sau
gazoasã) în scop profilactic sau terapeutic.
Dupã temperaturã, hidroterapia se împarte în:
1. Hidroterapie f. rece – sub 0˚ = CRIOTERAPIA 3. Hidroterapia caldã = 22˚ - 37˚
2. Hidroterapia rece = 5˚ - 22˚ 4. Hidroterapia fierbinte > 38˚ - 42˚
Se pot folosi şi temperaturi mai mari de 42˚ pânã la 80˚, apa fiid sub formã de vapori.
În afarã de apã – trat. - în aceastã categorie de hidroterapie sunt introduse şi aplicaţiile cu: nisip, nãmol,
parafinã.
Hidroterapia – este o metodã de terapie nespecificã; se poate asocia cu factori fizici, chimici, efectele
fiind sumate: ale agentului fizic, electric sau chimic cu cel al apei.
Efectele depind însã şi de reactivitatea particularã a organismului.
Efectele obţinute în aplicaţiile hidroterapeutice se datoresc:
 efectului termic al apei
 efectului mecanic datorat presiunii apei
 excitantului chimic al apei – în cadrul „ hidroterapiei cu apã de conductã” – de mai micã
importanţã.
Proprietãţile apei:
1. Capacitate termicã mare = poate înmagazina o cantitate mare de energie termicã – deci are
capacitate caloricã mare
2. Termoconductibilitatea mare = capacitatea de a ceda din energia caloricã cea mai mare parte
înmagazinatã în unitatea de timp. Practic cãldura înmagazinatã = cãldura cedatã
3. Temperatura de indiferenţã a apei este mare datoritã celor douã caracteristici anterioare
Proprietatile tegumentului: Organ cu rol de protecţie a organismului uman, cu structurã şi functii
complexe, motiv pt care se aplica hidroterapia si devine eficienta:
1. Bogat in retea vasculara
2. Bogat in receptori
3. Rol principal in schimburile de caldura (mediu extern – tegument) participand direct în procesul
de termoreglare
4. Bogat in glande sudoripare – si acestea cu rol in schimbul de caldura – eliminând excesul caloric,
dar şi metaboliţii
5. Participa indirect in reglarea imunitatii
Bazele fiziologice ale aplicatiilor hidroterapice sunt: - termoreglarea – la rece
- la cald
- circulatia periferica
Este o reactie fiziologica de adaptare la temperatura medilui inconjurator si este denumit comportament
termoreglator = adãpostirea de rece
 A. Termoreglarea chimica : reperezinta capacitatea organismului de a creste sau reduce schimburile
metabolice – respectiv productia de calorii. Aceastã capacitate este diferita de la specie la specie
si reprezinta TERMOGENEZA ( termoproductie in necesitatea de a se apara de rece)
1. Termogeneza netremuranda
Creste metabolismul in anumite tesuturi sub influenta stimulilor reci si principalul mediator al acestor
procese este noradrenalina (este un mecanism neuroendocrin). Se activeaza citocromoxidazele si cresc
arderile tisulare, mai ales la nivelul anumitor tesuturi:
 50 % in tesutul muscular (fara cresterea activitatii electrice – deci fara contractie musculara)
 25 % in ficat
 10 % in tesutul adipos
 restul in creier si chiar in miocard
Singurul care nu participa este rinichiul. Termogeneza netremuranda este un proces adaptativ la
persoanele solicitate mereu pt adaptare in emdiul rece („calire”). Dacã expunerea la rece se prelungeste,
acest tip de termogeneza este depasit si apare o altã modalitate de adaptare chimicã:
2. Termogeneza tremuranda
Tremuraturile care sunt contractii musculare de diferite grade, de la tremuraturile f. fine pânã la cele
grosiere = contracţii puternice ritmice cu rol de a produce în timp cât mai scurt o cantitate de caldura care
sa evite scaderea temperaturii centrale (cantitate suplimentara)
Aceasta se realizeaza prin contractia ritmica a maselor musculare care produc caldura. Este ceea ce
cunoaştem sub numele de tremurãturã.
3. Frisonul : Este caracterizat prin contractii puternice, dezorganizate, care apar în situaţia unor dereglãri
ale centrilor vasomotori. Reprezintã o modalitate neeconomicã de termogeneza. Se produce o cantitate de
caldura rapid, dar cu cheltuiala energeticã mare (glucidele hepatice). La rece creste consumul de O2.

B. Termoreglarea fizica : - conducţie ; - convecţie ; - evaporare ; - radiaţie

Contra rãcirii organismul se aparã prin creşterea capacitãţii izolatoare a corpului.
Contra supraîncãlzirii organismul se apãrã prin mãrirea transferului de cãldurã în straturile superficiale
prin activarea circulaţiei superficiale
 vasodilataţie, creşterea sudoraţiei, creşterea ritmului respirator, secreţiei salivare
 la rece toate acestea sunt diminuate.
Exista 2 temperaturi critice la care organismul poate fi expus:
1. temperatura criticã inferioarã = temperatura mediului extern sub care organismul nu mai poate
menţine echilibrul termic şi homeotermia constantã a centrului organismului (↓)
2. temperatura criticã superioarã = temperatura mediului deasupra cãreia organismul nu mai poate
menţine homeotermia nucleului şi temperatura centralã începe sã creascã
3. Între: - temperatura criticã superioarã şi - temperatura criticã inferioarã = amploarea
termoreglarii
Existã un comportament termoreglator care variazã în funcţie de: individ; vârstã; microclimat ;
îmbrãcãminte
Organismul este constituit dintr-o zona perifericã şi una centralã ( nucleul )

Zona periferica (coaja) = tegumentul - Are urmatoarele functii:

1. Tampon termic = poate ceda sau primi temperatura in functie de temperatura nucleului prin
termogeneza sau termoliza.
2. Izolator caloric variabil - Poate face transferul de caldura prin conductie si convecţie
Conductia este o cale pur fizica (adica primeste sau cedeaza caldura prin contact direct), iar convecţia
este o componentã fiziologicã, transferul de cãldurã fãcându-se prin jocul vasodilatatie –
vasoconstrictie in functie de factorii de mediu – rece sau cald.
3. Comutator al stratului de tesut adipos – In mediu rece tesutul adipos are rol izolator, dar în mediu
cald, nefiind irigat, nu poate pierde caldura.
4. Receptor caloric
Receptorii termici sunt bogati in tegument : corpusculii Krausse pt rece si Ruffini pt cald. Distributia
receptorilor este definita pt rece si cald. Sunt anumite zone ale organismului care sunt mai bogate in
receptori termici decat alte zone. De ex: tegumentul fetei, mainii, al fruntii, etc
Expunerea la rece determina o reactie vasculara la nivelul tegumentului in 3 faze:
a). Vasoconstricţie = 1-2 min (palid)
b). Vasodilataţie (arteriolarã şi venularã) pielea devenind roz - roşiaticã. Este faza hiperemiei active.
c). Faza de stazã – când capilarele reţin sângele, curentul sangvin încetineşte şi apare spasmul arteriolar –
ischemie – cu incetinerea schimburilor metabolice locale cu aspectul cianotic al zonei.
Excitaţiile reci sunt : - între 18˚ - 35˚ ; - între 5˚ - 18˚
Aplicaţiile reci au la bazã jocul vasodilataţie – vasoconstricţie vascularã, care determinã rãspunsuri
consensuale prin rãspândirea reacţiilor şi excitaţiilor în tegument ( R. OTTFRIED – MULER) si a
mucoaselor (BROWN – SEQUARD)
Aplicatiile reci nu au efecte asupra circulatiei organelor interne. Aici intervin urmatoarele mecanisme:
- legea Dastre - Morat = vasele periferice (din tegumente si mucoase) actioneaza antagonist cu cele ale
organelor interne
- mecanismul mobilizarii sangelui din organele interne
- reactiei consensuale = racirea cu vasoconstrictia
Excitaţiile la cald:
- activitatea centrilor este inhibatã
- dacã temperatura centralã depaşeşte 37˚, centrii hipotalamici anteriori inhibã tonusul simpatic
vasoconstrictor periferic şi apare vasodilataţia cutanatã şi intrã în funcţie sudoraţia.
5. Organ efector al rãcirii prin: - difuziune pasivã a apei prin tegument
- perspiraţia insensibilã şi - funcţia glandelor sudoripare
transpiraţie

Zona centralã (nucleul) - Funcţii:

- temperatura zonei centrale nu este uniform stabilã şi omogenã, fiind între 35 – 37.5˚ C .
Se considerã ca fiind cele mai apropiate temperaturi de T0 centralã, temperatura rectalã şi sublingualã
- echilibrarea deficienţei de temperaturã în interiorul nucleului se face prin conducţie ( între organe ) şi
prin circulatţia sângelui
- nucleul are o variaţie periodicã a temperaturii: - diurnã: - maximã : dupã-amiaza
- minimã : noaptea şi dimineaţa
- lunarã – hormonalã
- sezonierã.
SCHIMBURILE DE CÃLDURÃ ÎNTRE ORGANISM ŞI MEDIU
1. Conducţia = prin contactul direct tegument – aer cedeaza sau primeste caldurã în funcţie de
temperatura nucleului.
2. Convecţia - convecţia internã = circulaţia de la nucleu la tegument
- conveţia externã = mişcarea aerului la suprafata corpului
 3. Evaporarea: - sudoratiei
- perspiratia insensibila
4. Radiatia – corpul uman se comporta ca un corp negru

REACTII IN HIDROTERAPIE. In functie de tipul constitutional:

a. Microkinetic = raspunsuri lente care se mentin timp indelungat
b. Macrokinetic = raspunsuri puternice de scurta durata

APRECIEREA EFECTULUI HIDROTERAPIEI

1. Variatiile pulsului – creste sau scade Rea = paloare, cianoza sau racire,
2. Neregularitatea pulsului frisoane, cefalee, alterarea starii generale
3. Variatiile tensiunii arteriale - depinde de:
4. Reactii subiective: - intensitatea factorului termic aplicat
- imediate: - durerea (rece sau cald)
- arsura (daca dispare reactie - schimbul termic pe unitatea de timp si
buna) suprafata
- tardive: - tulburari de somn - deficitul caloric
- scaderea apetitului (reactie rea) - echilibrul termic
5. Reactie dermo-epidermica - gradientul termic
Buna = vasodilatatie suportabila - viteza de aplicare
- procesul de acomodare

HIDROTERMOTERAPIA
Apa simpla: - calda Parafina
- rece Namol + factori
- cu adausuri de substante chimice sau mecanici
gaz La statiuni = ape: - sarate
Alte tipuri de aplicatii calde/reci => abur dar cald - sulfuroase
- iodurate
Forme de aplicatii: a. partiale : - compresele; - cataplasmele; - impachetarile; - frictiunile; - baile
partiale ; - afuziunile
b. generale: - dusurile; - baile

COMPRESELE. Clasificare - Dupa temperatura:

1. calde = 38˚ - 42˚C
2. fierbinţi > 42˚ pânã la 45˚C -- trofice, antispastice, resorbtive.
3. reci < 18˚ (antiinflamatoare)
4. alternante: 38˚ – 42˚ C = 40 sec., apoi
18˚ - 22˚ C = 20 sec. (stimulante pt circulatia locala)
5. prieshnitz = sunt comprese reci stimulante – dureaza 2 – 6 ore pana se usuca. La inceput se
produce vasoconstrictie, apoi vasodilatatie ce dureaza pana la terminarea procedurii.
Dupa regiuni: - cap; - gat; - torace; - abdominale
CATAPLASMELE = comprese in interiorul carora se pune o substanta organica sau anorganica cu
consistenta ridicata la temperaturi diferite. Aici actioneaza factorul: - termic ; - chimic
Se pot folosi urmãtoarele substanţe:
Umede:
 tarate de grau sau porumb - calde (trofice, resorbtive )
 seminte de in (antiflogistici, antialergici)
 musetel – calde (antiinflamator, antiseptic, resorbtiv)
 flori de fan (calmante, resorbtive)
 menta (calmante, antipruriginoasa, resorbtiva, datorita uleiurilor volatile)
 mustar – la temperatura camerei (resorbtiva, decontracturanta) – se mentine pana la hiperemia
tegumentului, pt ca altfel apar arsuri
 hrean – aceeasi indicatie ca si la musetel
 cu namol – la temperatura camerei (pe litoral) cu indicatie in afectiuni posttraumatice,
degenerative reumatismale cu efect antiinflamator
Uscate:
 nisip; sare, etc.

IMPACHETARILE
A. Impachetarea umeda completa
Presupune impachetarea completa a corpului intr-un cearceaf bine udat si stors, izolarea capului apoi prin
invelire cu paturi. In final are efect hiperterm
Sunt 3 faze in aplcarea impachetarilor umede complete, pe care se bazeaza efectul lor:
1. Faza de excitatie – declansata de contactul tegumentului cu apa rece. Se produce vasoconstrictie
periferica cu cresterea vitezei de circulatie si cresterea ritmului respirator, initial. Apoi urmeaza
senzatia de caldura placuta . Temperatura corpului scade. Procedura se intrerupe la aparitia
frisonului. Aceasta faza dureaza 10-20 min
2. Faza de calmare – relaxare generala, bradicardie, se rareste ritmul respirator – apare somnolenta
3. Faza de excitatie – hiperterma. Apare numai daca bolnavul ramane impachetat mai mult de 45
min. Apare: hipertermia, transpiratia, accelerarea pulsului si respiratiei.
B. Impachetarile uscate – nu se mai folosesc
C. Impachetari speciale: - parafina; - nisip; - namol
Impachetarea cu parafina
- placa de parafina; - pensularea cu parafina; - imersia in parafina lichida
Efectul se bazeaza pe proprietatea parafinei de a ceda tegumentului o mare cantitate de caldura –
producandu-se vasodilatatie importanta tegumentara cu decongestionare profunda. Are efect: -
decongestiv; - decontracturant
Este indicata in contracturi musculare de diferite etiologii (nu in inflamatie!!): degenerative,
posttraumatice, mai ales pt pregatirea programului de kinetoterapie ( temperatura = 40˚, durata = 20 min).
Este singura metoda de aplicare a parafinei – imersia si pensularea sunt greu de suportat.
Împachetãrile cu nisip sau nãmol au aceeasi prescriptie, pt aceleasi afectiuni ca si placa de parafina.
Efectele se bazeaza pe aceleasi principii. Temperatura de aplicare = 40˚, durata aplicatiei = 20 min.
FRICTIUNILE. Sunt proceduri reci, rar alternante, niciodata calde. Se executa cu un cearceaf pe regiunea
interesata, pana la incalzirea cearceafului. Se sterge apoi regiunea cu un prosop uscat, dupa care pacientul
se relaxeaza o jumatate de ora. Are efect tonifiant, revigorant.
  Baia de cearceaf
 Baia de aer --- nu se mai folosesc
AFUZIUNILE Sunt aplicatii de apa, in jet, fara presiune, centripet la nivelul membrelor, pe trunchi se
executa axial spre ceafa. Are efect de tonifiere prin actiunea reflexa asupra segmentelor medulare. Sunt
indicate:
- pt astenii, distonii neurovegetative
- afuziunile alternante sunt indicate in insuficienta venoasa periferica, staza, acrocianoza, tulburari trofice
asociate
Afuziunile alternante: - cald: 38˚ – 40˚C, 40 min
- rece: 18˚ - 22˚C, 20 min
= se incepe cu cald, se termina cu rece. Se fac 8 - 10 alternante pe sedinta.
Contraindicatii: - solutii de continuitate pe tegumente; - dermatite

DUSURILE. - sunt aplicatii de apa sub presiune variata, la temperaturi variate; - efectele lor se datoresc
factorului termic si mecanic
Clasificarea dusurilor:
Dupa temperatura: - reci; - calde; - alternante.
Dupa forma jetului: - sul; - evantai; - rozeta

Efecte: Dusurile calde  calmante

Dusurile reci  Dusurile alternante  cresc tonusul muscular la locul aplicarii
excitante
Dupa modalitatea de aplicare:
 Dusul scotian: - este un dus orizontal sub presiune, alternant. Presiunea apei in jet este de 1.5 – 2
atmosfere
Temperatura apei: -pt cald = 38˚ – 40˚C Efecte: - excitant asupra SNC - meteorism,
- pt rece = 18˚ - 22˚C - creste reactivitatea constipatia
Timpul de aplicare a jeturilor: cald – 40” - activeaza circulatia - hipotirodie
Rece – 20” - obezitate
Indicatii: - pareze, paralizii
Alternanta: se incepe cu cald, se termina flasce
cu rece - atonii
 Dusul masaj:
- combinatia manevrelor de masaj sub dusul rozeta (o ploaie de dusuri rozeta). Se practica la temperatura
de 38˚ – 40˚C, 15 min .. Efecte:
- hiperemie locala importanta, atat prin efectul termic al apei, cat si menvrelor masajului
- resorbtive locale
- antialgic:- in lombalgii, dorsalgii - mialgii
- spondilite - tumefactii
- nevrite - redori posttraumatice
 Duşul subacval
Se executa intr-o baie generala, calda, cu temperatura apei jetului mai mare cu 1-2˚ decat a baii. Se aplica
oblic sau perpendicular pe tegument, in functie de efectul pe care dorim sa-l obtinem. Forma duzei
dusului se alege de asemenea in functie de efectul dorit sa-l obtinem.
 Efectele aplicatiei sunt datorita temperaturii apei, presiunii hidrostatice a baii, presiunii jetului dusului,
forma duzei, diferentei de temperaturã dintre bai si dus. Efecte:
- decongestive, resorbtive in aplicatiile oblice la 10 cm de tegument
- tonifiante – in aplicatiile perpendiculare pe tegument la distanta mai mica de 10 cm
- sedative – forma duzei evantai sau rozeta la distanta de 10 cm de tegument, oblic
Dusul cu abur sau cu aer cald nu se mai folosesc.

BAILE. Clasificare
Dupa suprafata de imersie a corpului: - generale
- partiale
Dupa temperatura: - reci: sub 20˚
- racoroase: 21˚-23˚
- indiferente: 34˚-35˚
- calde: 36˚-40˚
- fierbinti sau hiperterme:
>40˚42˚
Dupa compozitia chimica a apei: - minerale
- sulfuroase
- de plante
Efectele sunt datorita:
- temperaturii apei (factor termic)
- presiunii hidrostatice a apei (factor mecanic)
- compozitiei apei baii

Baia indiferenta . Temperatura indiferenta = 34-35. Nu exista excitant termic, dar efectul mecanic exista
prin presiunea hidrostatica a apei, care comprima discret circulatia periferica, apare oarecare accelerare a
respiratiei si excitarea SNC la imersia in apa. Apoi intervine adaptarea, baia avand in continuare efect
sedativ. Durata baii de 10-15 min este tonifianta, revigoranta. Intre 15-45 min efectul baii este calmant,
recomandat in prurit, insomnii, nevroze, nevralgii.
Baile racoroase. Sunt baile a caror temperatura este sub temperatura de indiferenta. In prima faza la
contactul cu apa intervine spasmul vascular care impiedica pierderea de caldura. TA creste putin , creste
pulsul si se produce o excitatie a SNC.
A doua faza – reactiva – este dominata de vasodilatatie, aparand hiperemia activa si ca urmare o pierdere
a caldurii din corp, cu atat mai mare cu cat temperatura baii este mai mica.
Baia HALFBAD - baia de jumatate. Se efectueaza intr-o cada cu pereti mai mari decat cele obisnuite,
umpluta pe jumatate, bolnavul sezand uşor aplecat. Se fac turnari repezi, dupa perioada de adaptare, cu o
cana, izbind cu apa tegumentele.Se fac pana la 15 turnari pe spate, urmate de frictiuni puternice. Apoi se
repeta procedeul si pe fata anterioara si pe membre. Indicatii: pareze, paralizii, atonii gastrice, congestii
hepatice. Este folosita ca o proceudra de racire dupa bale fierbinti
Baia cu peria - efect mecanic prin frictuni cu peria ; - indicata in tulburarile circulatorii, nevroze.
Baia kinetoterapeutica. - este o baie calda in care kinetoterapeutul executa miscari de mobilizare pasive,
pasiv-active, pe toate articulatiile sau tintit pe un anumit segment in scop de recuperare functionala. Apa
calda este relaxanta, antialgica, facand posibila mobilizarea in absenta gravitatiei, facand miscarile mai
usor de realizat.
Baile fierbinti. Se practica la temperaturi de 40˚-42˚C. Sunt intens hiperterme, temperatura cutanata
creste rapid, creste si temperatura centrala, creste pulsul, TA.
Baile hiperterme. - pireto-terapeuticã; - temperatura de plecare 35˚. Se fac turnãri succesive de apa
fierbinte astfel incet sa creasca temperatura baii cu un grad la fiecare minut. Procedura se opreste cand
temperatura sub limba ajunge la 39˚-40˚C.
Indicatii:
- afectiuni neurologice degenerative
- nevrite, nevralgii
 - in bolile infectioase pt efecte imunologice.

Baile partiale Cele cu incalzire se fac dupa acelasi protocol ca cea

- de maini hiperterma.
- de picioare Hauffe: -cu incalzire Cele cu racire se fac pana la 18˚, plecand de la 35˚.
- de sezut -cu racire Indicatii: - tulburari trofice
- tulburari circulatorii

Baile de plante. - la temperaturi de 36˚ - cu efect sedativ prin adaosul in baie a florilor de tei, fan,
musetel, (mixturi)

Baile cu bule CO2 - gazul – CO2 – aste condus prin conducte ce se distribuie in toata baia. Este baie
artificiala, presiunea gazului este de 5 atm. Efectul baii cu CO2:
- chimic – se resoarbe prin tegument – cu efect excitant asupra peretilor vasculari, producand
vasodilatatie cutanta, la nivelul anastomozelor arterio-venoase (pasiv)
- temperatura baii – de indiferenta – scade temperatura centrala cu 0.4˚-0.7˚C in 20-30 min, prin efectul
vasodilatator.
Baia naturala cu CO2 are efecte benfice in tulburarile circulatorii.

TERMOTERAPIA. A doua parte a hidrotermoterapiei foloseste temperaturi ridicate (40˚-80˚) in scop

terapeutic. Se folosesc vaporii de apa, aerul incalzit, nisipul (=conductibilitate mai redusa decat apa).
Aceste proceduri se termina printr-o procedura de racire sub forma de baie completa, halfbad cu racire,
dus rece, etc. In timpul procedurii se aplica comprese reci la ceafa, pe frunte sau inima. Sunt foarte
solicitante, de aceea se aplica rar, de 2-3 ori pe saptamana. Formele termoterapiei:
1. Baile de abur:
- se aplica in camere speciale intr-o atmosfera supraincarcata cu vapori la 40˚-50˚. Sunt foarte
eficiente pt sistemul cardiovascular.
- sunt foarte indicate in: hipotiroidii, obezitate, intoxicatii cu metale, diateza uricã, reumatisme
usoare??, nevralgii, nevrite.
2. Baile de abur partiale
- se practica la trunchi, membre, cap. - durata: 5-30 min
3. Baile de lumina
- folosesc aerul incalzit cu ajutorul becurilor, utilizand efectele razelor infrarosii in spatii inchise.
- sunt partiale si generale; - durata: 5-20 min
Au avantajul unei vasodilatatii puternice datorita caldurii indirecte, transipratia incepe mai devreme. Scad
TA.
Efectele aplicatiilor _____ - resorbtive - analgezice
- spasmolitice - relaxante - imunologice

CRIOTERAPIA. Expunerea de scurta durata a tegumentului la temperaturi apropiate de 0˚ sau sub 0˚C.
Efecte: - reduc metabolismul local (vasoconstrictie)
- analgezic: se reduce transmisia
nervoasa Metoda foloseste:
- reduc procesele inflamatorii - aerul rece in flux pe tegument
- kelenul  expunere rapida
- gheata sau apa cu gheata - comprese reci 0˚ sau sub 0˚C
 TERAPIA CU ULTRASUNETE
Urechea percepe sunete de circa 20000 oscilaţii pe secundă.Vibraţiile mecanice pendulare
reprezentând sunetul – ce depăşesc această limită – poartă numele de ultrasunet. Frecvenţa undelor
ultrasonice este foarte mare, fiind apreciată la 50000Hz – 3000000Hz.
Aparatele utilizate în fonoterapie furnizează ultrasunete cu frecvenţe cuprinse între 80000 şi 100000Hz.
Lungimea de undă a ultrasunetelor este foarte mică, putând fi localizate selectiv. Ele prezintă variaţii în
funcţie de natura mediului străbătut : gaz, lichid, solid.
Aplicarea undelor ultrasonice pe un cap omenesc produce un transfer de energii considerabil
prin alterarea stărilor de presiune realizate.Transferul de energie se măsară în W/cm2 , şi depăşeşte
intensităţile sunetului.Acesta este un parametru important în cadrul terapiei cu ultrasunete. Undele
ultrasonice se propagă sub forma unui fascicol de raze, cu viteză costantă.
Efectele fizico-chimice ale ultrasunetului :
1. Efect mecanic – reprezentat de vibraţia pendulară, care se transmite din aproape în aproape, fiecare
moleculă fiind pusă în mişcare cu o frecvenţă egală cu cea a sursei.
2. Efect termic – energia ultrasonică se transformă în energie calorică în mediul traversat prin două
modalităţi:
- prin absorbţia energiei undelor ultrasonice de către mediile neomogene cu degajare de căldură şi
amestecare amplitudinilor vibratorii.
- prin fricţiunea particulelor mediului, mai ales la nivelul de separare a două medii
3. Efectul de cavitaţie – este un fenomen care constă în producere de goluri în interiorul lichidului
traversat, manifestându-se vizibil prin formarea bulelor de aer. Acestea se produc prin compresiunile si
dilatarile succesive realizate de UUS asupra lichidului.În perioade de compresiune cavităţile dispar după
care amestecul lichidian se reface cu eliberarea unei mari cantităţi de energie, cu efecte distructive. În
punctele de separare a două medii cu densităţi diferite ( os – muşchi , de ex ) presiunea poate creşte la
câteva mii de atmosfere în temperatură la câteva sute de grade. În lichide se produce fenomenulde
pseudocavitaţie, caracterizat prin degazeifierea lichidului.
În practica terapeutică curentă nu se pot produce fenomene de cavitaţie.
4. Efectul de difuziune constă în creşterea permeabilităţii membranelor.
5. Efecte chimice – ca urmare a acţiunii ultrasunetelor, au loc procese de oxidare, reducţie, depolarizare şi
alterare a structurii chimice a substanţelor.
6. Efecte biologice ale ultrasunetelor – sunt – incomplete elucidate, se presupune că în funcţie de
intensitatea ultrasunetului (care se măsoară în W/cm2) se produc modificări tisulare minime şi
reversibile, la intensităţi mici. La intensităţi medii au loc efecte fizico-chimice şi biologice maxime (0,5-
0,7W/cm2) reversibile, iar la intensităţi mari (0,8W/cm2) apar modificări ireversibile.
Dozele mici de 0,1-0,5 W/cm2 (0,4 W/cm2) cresc permeabilitatea membranei celulare, se produc
activări moleculare, creşte activitatea de respiraţie celulară, sunt activate enzimele glicolitice, se
scindează macromoleculele glucidice, sunt activate procesele oxidative, se produc efecte reductoare
(creşte conţinutul de grupe sulfhidrice în ficat, creier,rinichi,miocard).
La nivelul tegumentului se eliberează mastocitele, cu producere de histamină.Creşte permeabilitatea
celulelor tegumentare, care are ca urmare posibilitatea de a difuza prin tegument substanţe
medicamentoase-cunoscut sub numele de SONOFOREZĂ.
Dozele medii de 0,5-W/cm2 -0,7W/cm2 – produc hiperemie tegumentară, cu vasodilataţie şi în
ţesutul subcutanat şi cel conjunctiv; cu hiperemie consecutivă. Au efecte fibrinolitice prin rupere şi
fragmentare tisulară, fragmentarea macromoleculelor, hipermeabilizarea membranelor, creşterea
metabolismului celulelor local.
Dozele mari de 0,8W/cm2 produc distrucţii celulare şi rupturi capilare, datorită exacerbării
efectelor dozelor medii.
În ţesutul muscular, efectele UUS sunt direct proporţionale cu intensitatea ultrasunetelor aplicate.
Ţesutul osos, la dozele mici reacţionează prin formare de osteofite, la dozele mari prin edeme
hemoragice, necroze osoase.
La limita muşchi-os se acumulează o importantă cantitate de energie calorică, osul se încălzeşte de 5 ori
mai mult decât muşchiul.
Ţesutul osos la nivelul epifizelor în perioada de creştere este foarte sensibil.
Sângele, supus iradierii cu ultrasunete, va determina: scade proteinemia(albuminele şi alfa globulinele) şi
creşte globulinele beta, eritrocitele se concentrează în grupuri, se încetineşte procesul de coagulare
Efectele fiziologice ale ultrasunetelor: 1. Analgetice; 2. Hiperemiante; 3. Miorelaxante
Mod de aplicare: dozare
Dozarea se face în funcţie de :
-regiunea tratată (grosimea straturilor tisulare - stadiul afecţiunii(în acute doze mici, în cronice
- permeabilizarea locului tratat doze mari)
- calea de aplicare - vârsta pacientului(sub 18 ani şi vârstnici doze
-natura afecţiunii (în spondilită doze mari) mici)
-starea generală a pacientului
Dozarea : doze mici: 0,05-0,4W/cm2
Doze medii: 0,5-0,8W/cm2
Doze mari: 0,9W/CM2-1,2w/cm2 +1 la puterea7
Pentru ţesutul subcutanat şi cutanat se utilizeaza. intensităţi mici 0,1-0,2w/cm2iar în zonele hiperalgice
chiar mai mici:0,02w/cm2
Pentru ţesuul muscular dozele sunt cele medii cu insistenţă pe zona de trecere tendon-muşchi în disecţia
fibrelor musculare
Pentru ţesutul osos şi articulaţii: poziţionarea să fie adecvată, fracturile imobilizate în aparat gipsat se
stimulează pentru formarea calusului, în doze mici prin ferestre în gips zonele cu vascularizaţie vor fi
tratate cu intensităţi reduse.
Indicaţiile terapiei cu ultrasunete:
Patologia ap.locomotor de cauză reumatismală:
-reumatismul degenerativ : artroze, spondiloze
-reumatismul inflamator cronic: artrite , spondilite
-reumatismul abarticular
Patologia ap.locomotor de cauză traumatică-ortopedică:
-fracturi recente (se stimulează cu UUS formarea calusului)
-contuzii, entorse, luxaţii, hematoame, algoditrofii posttraumatice; se practică dozele progresive, de la
0,05-0,1 w/cm2 până la 0,5 w/cm2, 2-5 minute
-posturi vicioase: scolioze, deformări ale picioarelor
Afecţiuni dermatologice: cicatrici cheloide, plăgi atone, ulcere trofice ale membrelor
Afecţiuni ale ţesutului colagen: fibrozite, dermatomiozite, miozite, sclerodermie,Dypytren
Afecţiuni neurologice: nevite ,nevralgii ,sechele ce apar după herpes zoster,nevroamele amputatiilor,
distrofia musculară progresivă,sindroame spastice
 Afecţiuni circulatorii:…….st I-II în aplicaţii dermatomioamele paravertebrale, creasta iliacă, triunghiul
lui Scarpa, boalaRaynaud când se iradiază ganglionul stelat în regiunea supraclaviculară, în dreptul
vertebrei C7-T1
Contraindicaţiile ultrasonografiei:
- afecţiuni dermatologice cu leziuni tegumentare - Stări febrile
sau nevi - Fenomene inflamatorii
- tulburări de coagulare - RAA
- fragilitate vasculară - Insuficienţă cardiorespiratorie cardiopatie
- stare generală alterată, caşexie hipertensivă
- tumori în toate stadiile, pre şi postoperator - Tulburări de ritm
- TBC activă, indiferent de stadiu şi localizare - Suferinţele venoase: varice, flebite, tromboze
- NU se vor aplica UUS pe zonele organelor integre: creier, maduva, ficat, splina, uter gravid,
glandele sexuale, plamani, cordul
- NU se va aplica UUS pe zonele de crestere la copii si adolescenti

FOTOTERAPIA= terapia cu lumina = utilizeaza energia radianta luminoasa asupra organismului.

Energia radianta luminoasa poate fi:
- naturala (solara)
- artificiala – furnizata de spectrele de iradiere emise in anumite conditii
Utilizare in scop terapeutic a luminii solare este denumita helioterapie.
Energia radianta artificiala este furnizata de aparatura medicala prin transformarea energiei electrice.

Proprietatile fundamentale ale luminii

 Propagarea rectilinie intr-un mediu omogen
 Reflexia – reintoarcerea ei in mediul din care provine. Raza reflectata = raza incidenta, unghiul de
reflexie = unghiul de incidenta
 Refractia = deviatia pe care o sufera raza de lumina la trecerea ei prin suprafete de separare a doua
medii cu densitati diferite. Raza refractata se afla in acelasi plan cu raza incidenta, dar unghiurile
difera: unghiul de refractie ≠ de unghiul de incidenta.
 Interferenta = compunerea undelor luminoase cu aceeasi directie de propagare.
 Difractia = fenomenul de curbare a traiectoriei luminii
 Polarizarea = dependenta intensitatii razelor de lumina reflectate fata de orientarea planului de
incidenta
 Aspectul ondulatoriu al luminii | legate de emisia de fotoni (=particula de lumina)
 Aspectul corpuscular al luminii |
Actiunile fizico-chimice ale luminii
1. Efectul termic
- radiatiile infrarosii, cele vizibile si cele invizibile, radiatiile ultraviolete au proprietatea de a fi
absorbite de ecrane sau corpuri interpuse si de a se transforma in caldura
- efectul termic al radiatiilor infrarosii este mai puternic decat al ultravioletelor
2. Absorbtia
- un corp care primeste un flux radiant absoarbe o parte din energia acesteia, iar o alta parte este
transmisa si o alta reflectata
3. Reflexia si refractia
 - radiatiile infrarosii au proprietatea de a se reflecta
- radiatiile ultraviolete au nivel mai scazut de reflexie
4. Efecte fotoelectrice
- efect fotoconductor
- efect de fotoemisie
- efect fotovoltaic
5. Efecte fotochimice
- se produc datorita actiunii termice
- sunt = disocieri moleculare, oxidari, reduceri, _________ fotosinteze, fotolize (ex. transformarea
oxiHb sanguine in metHb si activarea ergosterolului sun actiunea radiatiilor ultraviolete)

Actiunea biologica a luminii

1.Asupra proteinelor si a aminoacizilor
- degradari prin procese de hidroliza , dezaminare si polimerizare. Se rup lanturile
polipeptidice , cu dezagregarea ac. Ribonucleic, inhibarea sintezei de ADN (la doze
mari de RUV) . Ca urmare sunt alterate metabolismul si activitatea celulara .
2.Actiunea RUV asupra sterolilor
- Ergasterolul in epiderm este transformat in vit.D . Se formeaza in stratul cornos
tegumentar
( superficial ). Totodata induce si cheratinizarea .
3.Actiunea asupra organismelor monocelulare si a bacteriilor .
- au efect bactericid prin coagularea celulei bacteriene. Distrug sau atenueaza bacilii
KOCH ,
carbunosi, bacteriofagi , iar in doze mai mari virusurile . Ca urmare , RUV sunt utilizate :
i. pentru prepararea vaccinurilor ( rabia , febra aftoasa ? )
ii. pentru sterilizarea si dezinfectarea apei
iii. pentru sterilizarea si dezinfectarea aerului ( spitale , sali de operatie , scoli??
etc. )
Asupra plagilor superficiale efectului bactericid I se mai adauga si efectul trofic de
stimulare a tesutului mezenchimal si efectul de stimulare a imunogenezei => contribuie la
grabirea vindecarii
4.Actiunea asupra teguimentuli
- difera in functie de lungimea de unda a radiatiei
=> cele infrarosii au efect caloric de profunzime
=>cele UV => 2,3 mm in tegument .

Radiatiile infrarosii(RIR): In terapie se folosesc urmatoarele lungimi de unda :

A. 760 mμ – 1500 mμ = sunt de profunzime
B. 150 mμ - 5000 mμ = sunt absorbite de epiderm si derm
C. > 5000 mμ = sunt de suprafata
Efecte :
- au actiune calorica profunda cu cat lungimea de unda este mai scurta
- produc modificari tranzitorii in circulatia tegumentara : vasodilatatie arteriolara si capilara care sta la
baza eritemului caloric care persista? 30- 40 min. , urmata rapid de o pigmentatie patata;
- edem al stratului mucos al papilelor dermice ; infilltratii leucocitare perivasculare ( la doze sub 1500 mμ
)
- dozele mari pot provoca arsuri de diferite grade in functie de intensitatea si durata expunerii , alterari
sau chiar distrugeri celulare ( flictene) . La actiuni prelungite => necroze .
Pentru terapie se folosesc dozele moderate => care produc vasodilatatie subpapilara cu cresterea
debitului sanguin ( vasodilatatie) crescand metabolismul local si general cu efecte trofice locale si
generale.
Aplicatiile cu radiatii infrarosii se pot face in :
- spatiu deschis = lampa Sohie?
- spatiu inchis = baile de lumina - partiale ; - generale
Indicatiile RIR in spatiu deschis:
-afectiuni locale insotite de edeme inflamatorii si staza superficiala;
-inflamatii ale tegumentului acute sau cronice:plagi superficiale,foliculite,furuncule etc.
-celulite;
-afectiuni reumatologice degenerative(spondiloza, artroza);stari contuzionale posttraumatice;
-afectiuni respiratorii acute=>catare;
-leziuni cutanate=>plagi postoperatorii,degenerative,radiodermitele,eczemele,piodermitele etc.
-tulburari circulatoriiperiferice:acrocianoze,sindr. Laynaund,arterite obliterante cu tulburari
trofice;
-tulburari spastice viscerale abdominale.
Indicatiile RIR in spatiu inchis:
-are caracter de termoterapie de sudatie si de solicitare generala a organismului,mai ales baile
generale de lumina;
-boli cu metabolism scaut:obezitate, hipotiroidism(fara interesare cardiaca),diabet, diateze urice;
-boli reumatismale degenerative:artroze, periartrite, mialgii;
-intoxicatii cronice cu metale grele ,in care sudatia intensa permite eliminarea acestora;
-afectiuni inflamatorii cronice si subacute ale organeor genitale(metroanexite,);
-afectiuni cronice ale aparatului respirator:astm, bronsite cronice
Contraindicatii ale RIR:
-nu se aplica in perioada imediat urmatoare traumatismelor;
-nu in hemoragii recente sau riscuri de hemoragii;
-inflamatii acute,supuratii;
-stari febrile.
Radiatia ultravioleta(RUV) Efecte:
-stimularea tegumentului-este mai puternica in functie de unghiul de incidenta si lungimea de
unda.Intensitatea maxima la incidenta perpendiculara si lungime de unda 280 mμ.
-pigmentatie cutanata-se produce in 2 etape
=>eritemul actinic?=fenomen fotochimic precoce ,dupa expunerea tegumentului la RUV;
=>pigmentatie melanica –apare dupa disparitia eritemului actinic? ca urmare a expunerii teumentului
la RUV(soare,artificiale,la RIR sau Rx);
=>............ progresiva a pigmentatiei;
=>exfolierea epidermului;

Dozarea RUV terapeutice:

1-UV-A(I)=sau unde lungi=400-315 mμ.Este spectrul abundent de la lumina solara.
2.UV-B(II)=sau unde medii=280-315 mμ.Sunt emise de lampile cu mercur
3.UV-C(III)=sau unde scurte=sub280 mμ=produse de aparate prin descarcari electrice in vapori de
mercur.
Exista o sensibiltate individuala la RUV ,care difera de la individ la individ.Protectia se realizeaza cu
unguente topice sau injectii IV cu pirocatehina(interfera mecanismele biochimice implicate in efectele
atenuate de RUV).
 -producerea vit.D(calciferolului)regleaza mecanismul fosfocalcic,previne rahitismul
 -efect desensibilizant antialgic,prin aplicare pe zone circumscrise(dureroase)
 -efect asupra hemetopoezei(o cresc)
 -efect dezinfectant
 -efect psihologic(stimulante, excitante)
Indicatiile tratamentului cu RUV:
-in afectiuni dermatologice:cicatrci -TBC(nu in activitate)
cheiloide,dermatite , eczeme, foliculite, -sindroame neurovegetative
furunculoza, degeraturi, eritem pernio, -afectiuni ORL
herpes zoster, herpes, psoriazis. -afectiuni..............
-in pediatrie:tratamentul rahitismului,astmul infantil -profilactic
-in reumatologie:afectiuni degenerative,artrita
reumatoida, nevralgii
Contraindicatiile apicatiei RUV:
-neoplazii
-TBC activa
-casexii
-
CI,IC,HTA.,AV
C
-insuficienta
renala
-stari
hemoragipare
-hipotiriodia
-nevroze
-sarcina
-fotsensibilitate
Tehnica aplicarii RUV:
-lampi cu cuart
-lampi cu mercur
-lampi cu electrozi de carbune
-lampi cu arc voltaic
Se fac aplicatii locale si generale.
Inainte de inceperea tratamentului se face biodozimetria=masurarea timpului minim necesar pt obtinerea
celui mai slab eritem pe tegument , adica eritem perceptibil (care dispare dupa 24 ore) la o anumita
persoana, cu o anumita sursa de UV ,de la o distanta fixa( 75 sau50cm).Se efectueaza cu
lampa .................Se va face trat. prin aplicatie perpendiculara.Se creeaza 4 campuri de expunere-(1-4
minute).Se alege doza cu eritemul cel mai inofensiv pt tegument.

In functie de eritemul rezultat:-gradul I-culoare rosie slaba

-gradul II-rosu net ,urmat de pigmentatie
-gradul III-reactie putin pala, inconjurat de lizereu rosu viu, urmata de
descuamare
-gradul IV-rosu aprins cu aspect de arsura,insotit de edem
De obicei se alege biodoza care a determinat eritem de gradul doi.

Bazele anatomici ale kinetologiei

In evolotia umana miscarea complexa a specializat un aparat diferentiat-aparatul locomotorcare
are ca unitate componenta de baza-unitatea kinetica,alcatuita din articulatie,muschi,nerv.
Rolul fiecarei structuri –din acestea trei-are un rol bine precizat dar care actioneaza ca un tot in
interdependent,de aici denumirea de aparat,NEUROMUSCULOKINETIC.
ARTICULATIA
Reprezinta ansamblul partilor moi prin care se unesc doua sau mai multe oase vecine (testut)
Sunt mai multe feluri de articulatii:
A)dupa mobilitate:
1)articulatii fibroase=unirea se face prin tesut conjuctiv.Sunt foarte putin mobile si datorita formei
suprafetei osoase articulare care congrueaza perfect cu cea opusa (exemplu:articulatiile cutiei craniene
sau cele interapofizare vertebrale.
2)articulatii cartilaginoase=unirea se face prin fibrocartilaj si nu prin cartilaj hialin.Articulatia permite o
anumita miscare.De exp:simfizele pubiene dar si articulatia intervertebrala (fibrocartilajul discal).
3)articulatii sinoviale=unirea se face prin caposula,existand o cavitate intre suprafetele articulare ,care
permite miscari ample. Aceste articulatii sunt ca diartrope.
B)dupa forma suprafetelor :articulari care determina tipul de miscare posibila in respective
articulatie.Din acest punct de vedere diartrozele se calsifica in:
1)articulatii plane(artrodii) in care miscarea este mai mult de alunecare. De ex::articulatiile oaselor
capului sau trunchiului.
2)articulatii sferoide (evartroze) care sunt formate dintr-o suprafata articulara sferoida si alta cancava ca o
cupa(de ex;articulatia coax –femurala ,sh?). Acest tip de articulatii permit o foarte mare mobilitate in mai
multe planuri.Astfel de articulatii sunt denumite articulatii total libere.
3)articulatii cilindroide sau balamale cu cele doua variante:
-trohleara=articulatia cotului
-trohoida=articulatia radiocubitala
4)articulatii elipsoidale,cu cap articular cotiliodian ca la articulatia genunchiului
5)articulatii selare cu una din suprafete cancava si cu cealalta convexa (ca articulatia trapezometacarpiana
a policelui).
C)dupa gradele de libertate a numarului de directii de miscare:
-gradul 1 de libertate :plane,cilindroide,elipsoidale)
-gradul 2 de libertate :selare
-gradul 3 de libertate :sferoidale.
Structura articulatiei diartroide:
a)cartilaju hialin care acopera extremitatile osoase formand suprafelete articulare. Au grosime variabila
in functie de zonele de presiune:mai mare in zonele de maxima presiune articulara.Nu este irigat (nu are
vase sangvine) deci nu se poate regenera sau cicatriza.Este rezistent la agresiuni.este numit deci osul
subcondral si deci lichidul sinovial prin imbibitie. Este lipsit de inervatie.Au elasticitate datorita fibrelor
colagene care sunt compresibile.
b)bureletul fibrocartilaginos=este present in enartroze unde suprafetele articulare nu sunt egale ca in
capul articulatiilor c-f sau s-h. Cavitatile articulare (glenoida si cotiloida) sunt marite ca suprafata de aste
burelate circulare pentru a asgura siguranta articulara.
c)capsula articulara=structura conjunctiva complexa formata din doua straturi-cel extern fibros in
continuarea periostului si cel intern sinovial.Capsula se prinde pe epifize ca un manson,de periost,de
bureletul fibrocatilaginos pana la nivelul cartilajului.La articulatiile cu grad mare de libertate capsula
inveleste si cativa cm din metafiza.In anumite locuri,capsula intarita de fascicole fibroase numite
ligamente capsulare care au rol in limitarea miscarilor.
In alte locuri,capsula este extreme de subtire sau chiar lipseste.In aceste locuri capsula herniaza in jurul
tendoanelor si chiar sub musculatura periarticulara ,formand funduri de sac sau pungi sinoviale-
formatiuni ce faciliteaza alunecarea tendomusculara in timpul miscarii articulatiei.
Capsula delimiteaza cavitatea sinoviala.
Capsula este inervata senzitiv,are si baroreceptori si mecanoreceptori,precum si fibre postganglionare cu
rol vasomotor.
d)sinoviala=tapeteaza intern capsula ,formand fundurile de sac si o serie de pliuri
interne,interarticulare,bine vasularizate (vilozitati sinoviale).Imobilizarea articulara
indelungata,determina proliferarea acestui tesut conjunctivo-histiocitar organizandu-l si blocheaza
articulatia.
e)lichidul sinovial=scalda cavitatea articulara ,fiind generat de sinoviocite,de transudatul plasmatic si
produsele de descuamatie sinoviale si cartilaginoase care apar in timpul miscarii.Asta are rolul de a
hrani,curata,lubrefia cavitatea articulara.
f)ligamentele para-articulare=sunt externe articulatiei,realizeaza stabilitatea si rezistenta
articulara,participa la ghidarea miscarii blocand excesul de miscare ,regularizand forta musculara.Sunt
bogat inervate.
MUSCHIUL - este elementul motor al miscarii si reprezinta elemental cel mai important al kinetologiei
( chiar inaintea articulatiei ).Este componenta finala a complexului neuromuscular sau a “ unitatii
motorii “
Este vorba de mushiul sriat care participa la miscare.Sunt 430 de muschi striati in tot organismul
uman si reprezinta 40-45 % din greutatea lui.
 Macroscopic mushiul striat are urmatoarele componente : corpul muscular, tendonul, jonctiune tendo-
musculara, tecile sinoviale, bursele seroase anexe.
1.Corpul muscular Muchii unui segment au la exterior o fascie comuna.
Fiecare corp muscular are unu manchon conjunctiv cu rol protector la efort  perimisiumul
extern
Intre perimisiumul si fascia comuna este un tesut lax conjunctiv care permite alunecarea planurilor
in timpul contractiei. Din perimisiumul extern pornesc o serie de septuri conjunctive, spre interiorul
corpului muscular pe care il separa in fascicole musculare mai groase sau mai subtiri in functie de
grosimea muschiului.Aceste septuri formeaza in totalitate perimisiumul intern sau endomisiumul.
Fiecare fascicol cuprinde 10-30 de fibre musculare.
Fibra musculara este celula musculara si este formata din : membrane=sarcolema, protoplasma =
sarcoplasma, nuclei = sarcolemali, structuri citoplasmatice diferentiate specifice miofibrile.
Fibra musculara poate fi de cativa cm sau 25-35 cm (m. sartorius) iar grosimea ei de la 10 la 150µ.
 Sarcolema = membrana celulei musculare, are pe fata interna nucleii sarcolemali paraleli cu axul
lung al fibrei. Are o grosime de 20-100Å. In sarcolema sunt plasate: partea postsinaptica a placii motorii
(unica la fibrele albe si multipla la fibrele rosii) si inceputul invaginarilor tubulare ale sistemului tubular
„I”prin care se dirijeaza impulsurile nervoase spre elementele contractile
 Sarcoplasma - Este o protoplasma nediferentiata, in care se gasesc miofibrilele. Cantitatea de
sarcoplasma difera in functie de activitatea musculara: mai bogati in sarcoplasma sunt muschii cu
activitate permanenta=muschii rosii. Cei cu activitate redusa sunt saraci in sarcoplasma  se contracta
rapid si obosesc repede=muschii albi.
In sarcoplasma mai sunt: granule formate din mitocondrii (sarcozomi), grasimi, lipoproteine.
 Miofibrilele - sunt elementele contractile ale muschiului
- ocupa 2/3 din spatiul intracelular. Sunt orientate de-a lungul fibrei musculare, paralele intre ele,
aparand ca o structura tigrata, prin alternanta de zone intunecate si clare.
- Sunt compuse din miofilamente de actina si miozina, aranjate longitudinal care determina discul
clar = actina si discul intunecat = miozina
 Mitocondriile sarcoplasmatice
- se grupeaza in jurul nucleilor, a placii motorii si intre elementele contractile. Sunt purtatorii
echipamentului enzimatic celular, care metabolizeaza acidul piruvic pana la CO2 si H2O. Ei sunt
rezervor de energie, stocand ATP.
 Reticulul sarcoplasmatic - reprezinta un sistem canalicular longitudinal (sistemul tubular??)
 Proteinele musculare
- proteine sarcoplasmatice: - mioglobina ; - enzimele
- proteine miofibrilare: - miozina, - actina; - tropomiozina; - troponina
- proteinele formatiunilor subcelulare
- proteinele stromei
2.TENDONUL - Este un organ rezistent, inextensibil, format din fascicule conjunctive (fibre de
colagen) legate intre ele printr-o substanta fundamentala ca un ciment. Printre fibrele de colagen se
afla celulele tendinoase=tenocitele. Ca si la muschi, tendonul are septuri conjunctive care separa
fasciculele tendinoase. Aceste despartituri alcatuiesc pertendonul interb si se desprind din
peritendonul extern.
Tendonul se insera direct pe os sau prin periost. In primul caz continua fibrele de colagen ale osului.
 Unele tendoane strabat canale osteofibroase, se invelesc de teci sinoviale, care permit o mai buna
alunecare a tendonului
Sub raport structural si functional muschii sunt: - tonici – de tip I – extensori
- fazici – de tip II – flexori
Muschii tonici = sunt superficiali, sar doua articulatii, au tendoane lungi, realizeaza contractii rapide
si obosesc repede _________ contractii tonice sau fazice.
In componenta muschilor exista fibre fazice (albe) si fibre musculare tonice (fibre rosii).
Intr-un muschi predomina unul saumai multe tipuri de fibre. Astfel in muschii flexori, in vastul
extern, gemeni, semimembranos, muschii posturii, predmina fibrele rosii, in timp ce in extensori –
vastul intern, solear, semitendinos, predomina fibrele albe.
 Fibrele albe sunt sarace in mioglobina, mitocondrii si enzime oxidative. Rezervele ATP sunt
reduse, vascularizatie saraca. In aceste fibre albe, contractiile sunt rapide, fazice pt ca au o singura
sinapsa neuromusculara, iar stimulul genereaza potentiale de actiune care se propaga in tot muschiul.
O astfel de contractie se face cu cheltuiala energetica mare, motiv pentru care fibra oboseste repede.
 Fibrele rosii sunt bogate in mioglobina, mitocondrii, ATP. Sunt bine vascularizate, au mai multe
sinapse neuromusculare care determina potentiale de actiune propagate. Raspunsul _____ este de
intensitate redusa, dar de durata lunga, cu consum energetic mic, deci obosesc greu.

CERTIFICAREA MIŞCÃRILOR ÎN RAPORT CU PLANURILE ANATOMICE

Mişcãrile se clasificã în raport cu planul anatomic de mişcare dupã cum urmeazã:
1. în plan frontal : flexia şi extensia 3. în planuri multiple: circumducţia
2. în plan sagital: abducţia şi adducţia 4. în axul lung al segmentului: rotaţiile
1. Mişcãrile în plan frontal sunt flexia şi extensia
- Mişcãrile de flexie sunt definite ca fiind mişcãrile de îndoire faţã de poziţia iniţialã – ortostaticã.
- Mişcãrile de extensie – sunt definite ca fiind opuse acestora şi au loc în sensul revenirii la poziţia
ortostaticã sau în sensul exagerãrii acestei poziţii.
Nu întotdeauna aceste mişcãri sunt denumite ca atare.
La umãr, de exemplu – mişcarea de flexie se numeşte şi anteproiecţie sau anteducţie, iar cea de
extensie → retroproiecţie sau retroducţie.
De asemenea, la laba piciorului flexia gleznei are loc în plan anterior, în timp ce flexia labei din
articulaţia mediotarsianã are loc în plan posterior. De aceea se preferã termenul de flexie dorsalã în loc de
flexia labei piciorului şi termenul de flexie plantarã în loc de extensia labei piciorului.
2. Mişcãrile în plan sagital sunt abducţia şi adducţia , dupã cum segmentul se îndepãrteazã sau se
apropie de planul sagital.
Mişcãrile de înclinare lateralã şi de revenire a trunchiului se realizeazã faţã de planul mediosagital.
Pentru mişcãrile distale ale membrelor, terminologia este diferit înţeleasã. Planul sagital faţã de care
se face orientarea nu este acelaşi pentru toţi autorii: şcoala francezã considerã cã acest plan mediosagital
este planul mediosagital al trunchiului, pe când şcoala germanã şi cea anglosaxonã, care folosesc
termenul de NBA, considerã cã acest plan este planul mediosagital al membrului care executã mişcarea.
Astfel, ducerea labei piciorului spre înãuntru este denumitã şi adducţie, iar în exterior abducţie.
3. Mişcarea care se executã concomitent pe mai multe planuri este circumducţia, adicã mişcarea prin
care segmentul descrie un con, cu baza mai mare sau mai micã, al cãrui vârf este reprezentat de axul
articulaţiei.
4. Rotaţiile se executã în axul lung al segmentului şi pot fi interne sau externe.
 La antebraţ aceste mişcãri se numesc: pronaţie (rotaţie internã) şi supinaţie (rotaţie externã).

MASAJUL
Este o metodã de tratament care are la bazã contactul tegumentului bolnavului cu mâna
terapeutului.
Pielea (tegumentul) este un organ complex cu multe funcţii: protecţie, sensibilitate tactilã, termicã,
de secreţie, de absorbţie.
Acţiunea fiziologicã a masajului: 1. EFLEURAJUL ( netezirea )
- antialgicã; 2. Presiunile
- decontracturantã – relaxantã; 3. Frãmântarea – PETRISAJUL
- troficã; 4. Fricţiunile
- sedativã. 5. Vibraţia
Tehnica masajului: 6. Percuţia
 Aceste manevre se executã succesiv, intercalându-se între ele obligatoriu – 2 – 3 minute din prima
tehnicã – efleurajul – Aceasta are efect sedativ, fiind manevrã de suprafaţã, uşoarã; presupune alunecarea
mâinilor pe tegument fãrã apãsare sau presiune asupra ţesuturilor subiacente. Efleurajul este sedativ,
decontracturant.
Efectele celorlalte manevre de masaj (exceptând efleurajul) →
 vasodilataţie superficialã prin creşterea temperaturii cutanate;
 stimuleazã terminaţiile nervoase crescând excitabilitatea nervoasã;
 pe muşchi determinã contracţii musculare, prin reflex miotatic;
 pe musculatura paravertebralã solicitã funcţiile simpaticului paravertebral;
 aplicate pe punctele reflexogene, produc efecte în profunzime în funcţie de dermatomul pe care se
aplicã manevrele de masaj.
Aceste manevre sunt indicate atunci când se urmãreşte creşterea tonusului şi forţei musculare →
nu se aplicã în cazul în care urmãrim efecte sedative.

KINETOTERAPIA=generalitati-istoric-bazele anatomice si fizice ale kinetoterapiei

Definitie =ramura a stiintelor biologice care se ocupa cu studiul miscarilor locomotorii-kinetiologie;
pornind de la termenul “kinetos” care inseamna miscare –kinetoterapia-terapia prin miscare.
Locomotia animala este cea mai desavarsita forma de miscare a materiei vii, forma care
subordoneaza si inglobeaza toate celelalte forme de miscare biologica. In cadrul locomotiei animale
locomotia umana oupa un loc deosebit atat prin caracterele ei cat si prin ontogenia ei.
Formele superioare ale miscarilor nu pot fi explicate integral prin aplicarea legilor formelor
inferioare de miscare. Miscarea biologica (viata si locomotia organismelor vii) nu poate fi explicate
numai pin aplicarea legilor mecanice, fizice sau chimice. Miscarea biologica este o forma superioara de
miscare, care dispune de calitati si mecanisme noi, caracteristice acestor forme. In cadrul acestor
mecanisme si calitati formele inferioare de miscare nu sunt fundamentale ci auxiliare
…………………………. Natura biocurentilor nervosi si musculari desi asemanatoare nu este identica
naturii curentilor electrici. Segmentele osoase nu actioneaza ca niste simple parghii iar forta lor de
actiune nu se poate determina matematic apelandu-se la formulele clasice ale fizicii. In miscarea umana
intervin o serie de factori cum sunt: componenta articulara, …………………….., interventia muschilor
periarticulari, integrtitatea sistemului nervos si centrilor periferici. Miscarea a precedat conditiile
indispensabile aparitiei materiei vii. In aparitia materiei vii se disting 3 stadii evolutive: chimic, coloidal
si morfologic.

Kinetoterapia =in functie de particularitatile morfofunctionala si calitatile neofunctionale ale

organismului uman- se poate defini ca: * forma active ; * forma partial active ; * forma pasiva
Tipurile de statica si locomotie
1. Statica si locomotia 3. Brahiatia
reptiliana 4. Bipedia
2. Cvadripedia
1.Statica si locomotia reptiliana este intalnita la taratoare care isi mentin axul longitudinal in contact cu
solul si se deplaseaza vermicular rin tarare.
2.Cvadripedia reprezinta tipul de postura si locomotive al animalelor patrupede la care centrul de greutate
este situat anterioraproximativ deasupra membrelor inferioare la nivelul toracelui
3.Brahiatia este tipul de postura si locomotie al primatelor care folosesc membrele superioare (anterior)
pentru atarnare si deplasare in copaci. Centrul de greutate este plasat mai posteror, cam la mijlocul
trunchiului. Tipar: maimutele- urangutanul.
4.Bipedia - tipul de postura si locomotie characteristic omului folosind membrele inferioare pentru statica
si locomotive. Centrul de greutate este plasat tot la nivelul trunchiului dar mai jos. Celelalte speii de
animale folosesc bipedia ocazional (ursii). Bipedia umana se deosebeste fundamental de postura si
locomotia ocazionala a celorlalte animale.
Pozitia bipeda caracteristica omului se numeste ortostatism. Pozitia anatomica corecta corespunde
pana la un anumit punct pozitiei de drepti din gimnastica: membrele inferioare lipite cu piioarele in unghi
drept pe gambe, genunchii si soldurile extinse. Membrele superioare sunt lipite de partile laterale ale
trunchiului cu coatele extinse, antebratele rotate in afaraiar palmele cu degetele extinse. Aceasta este
denumita si pozitia “0” sau “neutrala” si se foloseste in ………………… reprezentand pozitia de start.
Planurile anatomice sunt suprafete care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. In
raport cu orientarea fata de pozitia anatomica se determina 3 categorii principale de planuri anatomice:
panuri frontale, sagitale si transversale.
Planurile frontale = sunt dispuse parallel cu fruntea deci vertical si latero-lateral si impart corpul
intr-o parte anterioara si una posterioara. Planul frontal care imparte greutatea corpului intr-o jumatate
anterioara si una posterioara se numeste plan mediofrontal.
Planurile sagitale = sunt dispuse vertical si anteroposterior si impart corpul intr-o parte dreapta si
una stanga. Planul sagital care imparte greutatea corpului intr-o jumatate dreapta si una stanga se numeste
plan mediosagital.
Planurile transversale = sunt dispuse orizontal si impart corpul intr-o parte superioara si una
inferioara. Planul transversal care imparte corpul intr-o jumatate superioara si un inferioara se numeste
plan mediotransversal.
Centrul de greutate al corpului -sau de gravitatie poate fi definit ca fiind punctul corpului asupra caruia
actioneaza rezultanta fortelor gravitationale si care se gaseste la intersectia planurilor mediofrontal,
mediosagital si mediotransversal(undeva la nivelul simfizei pubiene)