1.Noțiunea de parte în procesul penal.

În desfășurarea procesului penal se nasc o serie de raporturi juridice în care subiecții

procesuali au poziții și roluri diferite. Alături de subiecții oficiali (judecători, procurori, organe de
cercetare penală ) apar și alte persoane care au diferite poziții și roluri în proces. Acești se numesc
subiecți particulari principali – sunt de fapt subiecții raportului de conflict și poartă denumirea de
părți ale cauzei penale.1
Prin parte în procesul penal se înțelege persoana fizică sau juridică, care are drept uri și
obligații născute în mod direct din exercitarea acțiunii penale și acțiunii civile în procesul penal. 2
Părțile în doctrina procesual penală, au mai fost definite ca fiind subiecți procesuali ale căror
interese contrarii se confruntă în litigiul dedus în fața justiției.3
Părțile sunt acele persoane care au interes propriu în rezolvarea cauzei penale, și conform art 23-
24 CPP acestea au depturi și obligații ce izvorăsc în mod direct din exercitarea acțiunii penale și
civile în cadrul procesului penal.4
Dacă procesul penal este necesar părților ( pentru realizarea intereselor lor legitime ce nu pot fi
atinse altfel ), părțile sunt deopotrivă necesare procesului.5
După cum se știe, procesul penal are două laturi – penală și latura civilă. Părțile au calitatea
procesulă specifică laturii procesului penal în care își au localizate drepturile și obligațiile legale.
De asemenea sunt părți care au drepturi și obligații determinate de exercitarea acțiunii penale
(învinuitul sau inculpatul și partea vătămată) și părți care au drepturi și obligații determinate de
exercițiul acțiunii civile, găsindu-și locul a procesului penal (partea civilă și civilmente
responsabilă).
Părțile în procesul penal au, de regula, interese contrare. Astfel, învinuitul sau inculpatul
încearca, de cele mai multe ori, să nege fapta săvârșită sau să recunoasca o contribuție cât mai
redusă la săvârșirea ei. Aceasta pentru a primi o sancțiune penală cât mai mica și a suporta o
despăgubire cât mai redusă către partea civilă, iar partea vătămată sau partea civilă au interesul să
se stabilească întregul adevăr în cauză, pentru tragerea la răspunderea penală, în mod
corespunzător, a învinuitului sau inculpatului sau pentru a fi despăgubită proporțional cu
prejudiciul suferit în urma infracțiunii săvârșite.
În unele cazuri penale, datorită împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele penale, pot fi
întâlnite mai multe părți care au interese asemănătoare. Astfel, când fapta săvârșită a afectat, din

1
Vintila. Dongozor, Tratat de drept penal,București,1939 pag.85.
2
Gheorghe Mateuț, Procedura penală,vol 1, editura Fundația Chemarea, Iași, 1997, pag.70.
3
Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, partea generală, vol.1, editura Paideia, pag.175.
4
M.Apetrei.op.cit p102-103.
5
S.Satta Diritto prcesuale civile, Padova, 1976, pag.72.
3
punct de vedere material, mai multe persoane (de ex.: incendierea unei porțiuni de pădure,
proprietatea mai multor persoane), pot exista mai multe persoane civile cu interese comune. De
asemenea, când fapta penală a fost săvârșită în mod nemijlocit de către mai mulți participanți, va
exista o solidaritate a coautorilor.
Punctul de vedere, potrivit, careia, statul, prin organele de procuratură, ar fi parte în procesul
penal, a rămas singular în literatura de specialitate. Aceasta și pentru că în Codul de Procedură
Penală, titlul I, Capitolul II, secțiunea III, sunt enumerate părțile în procesul penal, acestea fiind
inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente (art.23-24).
Întrucât părțile, alături de organele judiciare, pot efectua acte procesuale, beneficiază de
drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru a și le putea realiza.
Pentru ca o persoană să fie parte în procesul penal, trebuie să îndeplinească următoarele condiții6:
a) Partea civilă, partea responsabilă civilmente și inculpatul trebuie să aibă, sub aspect civil,
capacitate procesuală (legitimatio ad processum) atât de folosință, cât și de exercițiu. În cazul
persoanelor juridice care au calitatea de parte civilă, acestea dobindesc capacitatea de folosință la
data autentificării actului de constituire (statut sau contract) ori de la data actului de dispoziție
care o înființază, data de la care acești agenți economici dobîndesc și capaitate de exercițiu. În
privința societăților comerciale, capacitatea de exercițiu se dobândește din momentul
înmatriculării lor la registrul comerțului.
În privința acțiunii civile, aceasta se pornește și se exercită din oficiu, când persoana vătămată este
o persoană lipsită de capacitate de exercițiu, ori cu capacitate de exercițiu restrânsă [ art.17 alin
(2) și (4), art. 18 C. proc. pen. ].
b) Să existe un interes al părții pentru a se justifica astfel participarea sa la desfășurarea procesului
penal.
c) Dreptul părților care exercită acțiunea civilă să nu fie supus unui termen sau unei condiții
suspensive.7

6
Vintila. Dongozor, Tratat de drept penal,București,1939, op cit pag.93.
7
S.Satta Diritto prcesuale civile, Padova, 1976, pag.75
4
2.Părțile în procesul penal în România.
Conform Codului de procedură al Romăniei părți în prcesul penal sunt :
1.Inculpatul sau invinuitul.
2.Partea vătamată
3.Partea civilă
4.Partea civilmente responsabilă.
2.1. Inculpatul sau invinuitul.
Apariția primelor coduri și în special a Codului de procedură penală de la 1936, marchează
trecerea la consolidarea terminologiilor specific ( inculpate sau învinuit) denumiri folosite și în
codul aflat în vigoare. Astfel se numea învinuit persoana împotriva careia s-a introdus un denunț,
o plîngere sau o acțiune direct, precum și persoana față de care se desfășoară, din oficiu, primele
cercetări, În acest context, conținutul noțiunii de învinui și inculpate este determinat de modul
specific de organizare a procesului penal care parcurgea următorele etape : primele cercetări,
instrucția preparatorie, judecata și executarea pedepsei.
Înțelegerea noțiunii de învinuit necesită analizarea etimologiei cuvîntului. Originea acestuia
este slavă și desemnează persoana aflată în “ vină “ în greșeală. Asocierea vinovăției, greșelii cu
infracțiunea este determinate și de faptul că în legiuirile feudale infracțiunea este denumită vină.
În codul de procedură penală actual, învinuitul este definit ca fiind persoana față de care se
efectuează urmărirea penală, atîta timp cît nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa.
Pornind de la această dispoziție legală, în literatura de specialitate, noțiunea de învinuit a fost
definite ca desemnînd persoana față de care se efectuează urmărirea penală, atîta timp cît nu sa
nascut raportul juridic fundamental, ca și raporturile acsesorii, ca urmare apunerii în mișcare a
acțiunii penale,8persoana față de care a început urmărirea penală, subiect de drepturi și obligații
procesuale.9
Activitatea de tragere la răspundere penală pentru săvirșirea unor infracțiuni se poate
desfășura numai față de o persoană fizică, persoana juridică neputînd avea calitatea de învinuit.
Dobîndirea calității de învinuit presupune și existența unor premise, constînd într-o încălcare a
legii penale.
Momentul dobîndirii calității de învinuit.
Noțiunea de învinuit desemnează o poziție procesuală diferită decît de cea a faptuitorului
sau inculpatului.

8
V.dongozor,op cit,pag 59.
9
Nicolae Volonciu, op cit, pag.180.
5
Faza actelor premergătoare inceperii urmaririi penale precede nașterea raportului juridic procesual
penal.
Făptuitorul dobîndește calitatea de învinuit o data cu începerea urmăririi penale. Acesta este
momentul în care ia ființă, în cauză, raportul de drept procesual ca raport juridic ce se stabilește
între organul judiciar și persoanele care iau parte la activitatea de tragere la răspundere penală.
Învinuit este subiect al procesului penal dar nu are calitate de parte a procesului penal. Calitatea
de învinuit dăinuie pînă la punerea în miscare a urmăririi penale, ciind invinuitul dobîndește o alta
calitate procesuală, cea de inculpat.
Momentul în care se poate trece la faza de începere a urmăririi penale înpotriva făptuitorului nu
este precis determinat. Aceasta, întrucît potrivit reglementărilor actuale, începerea urmaririi penale
se poate dispune atît cu privire la faptă, cît și cu privire la infractor.
Inculpat.
Desfășurarea oricărei process este indisolubil legată de existența unei persoane care I se impute
săvirșirea unei fapte penale.
Codul de procedură penala anterior prevedea in art.64 ca persoana contra careia s-a pus în mișcare
acțiunea penală se numeste inculpate în tot parcursul urmîririi și judecății penale.
Inculpat se mai numea :
-prevenit din momentul supunerii la deținere preventivă
-acuzat, cînd era trimis în judecată pentru crimă.
Conceptul de inculpat a fost preluat din limba franceză și este de origine latină, desemnînd
persoana aflată în greșeală.
Calitatea de inculpat subzistă de la punerea în mișcare a acțiunii penale și pîna la soluționarea
acesteia. Dacă urmarirea penală s-a desfășurat fara punerea în miscare a acțiunii penale, după
terminarea cercetărilor penale, dacă acestea duc la concluzia că a fost săvîrșită o faptă penală și că
învinuitul este autorul acesteia, se întocmește un rechizitoriu prin care se dispune punerea în
mișcare a acțiunii penale.
Atributele procurorului legate de punerea în mișcare a acțiunii penale nu se rezumă numai
la faza de urmărire penală. Legea procesual penală reglementează două situații în care procurorul
poate pune în mișcare acțiunea penală în cauzele aflate în curs de judecată, pentru a soluționa
aspectele noi ivite, necunoscute în momentul sesizării instanței de judecată.
a) Prima situație se referă la cazul în care se descoperă date cu privire la săvîrșirea de către
inculpate a altor fapte pe care nu le-a cunoscut în faza de urmărire penală. În această situație,
procurorul poate cere extinderea procesului penal și după admiterea cererii, poate pune în mișcare
acțiune penală (art.336,lit.a CPP).

6
b) O altă situație se referă la posibilitatea pe care o are procurorul de a solicita extinderea
procesului penal cu privire la alte persoane (art.337.CPP).
Extinderea din oficiu a procesului penal de către instanță se poate realiza numai atunci cînd
procurorul nu participă la ședința de judecată. Această situație este practice mult limitată, întrucît
procurorul trebuie să participle la ședințele de judecată aproape în toate cauzele penale. Prin
intermediul persoanei vătămate se pune în mișcare acțiunea penală numai în situația în care
plîngerea prealabilă se adresează direct instanței de judecată. În literatura de specialitate s-a
apreciat că plîngerea prealabilă este doar o condiție prevăzută de lege și nu are aptitudinea de a
pune în mișcare la primul termen de judecată, prin încheiere.
După punerea în mișcare a acțiunii penale calitatea de inculpate subzistă pe toată durata exercitării
acțiunii penale pînă la stingerea acesteia prin soluția de procurer ori prin hotărîrea definitive a
instanței de judecată.
Drepturile incupatului.
Drepturile inculpatului pot fi analizate sub 2 aspecte :
a) drepturile specifice fazei de urmărire penală, întrucît ele sunt , în mare parte , comune cu
drepturile învinuitului, și le voi enumera:
- dreptul de a fi citat
-dreptul la libertatea individual
-dreptul la apărare
-inviolabilitatea domiciliului
-accesul liber la justiție
-dreptul de a cunoaste învinuirea
-dreptul de a I se adduce la cunoștință motivele reținerii sau arestării
-dreptul de a formula plîngeri
-dreptul de a da declaratii, și în legătură cu acest frept , dreptul de a refuza să semneze declarația
cînd inculpatul nu este deacord cu conținutul declarației
-dreptul de a participa la efectuarea unor acte de urmărire penală
-dreptul de a cere ca un expert ales să participle la efectuarea expertizei contradictorii
-dreptul de a recuza procurorul sau organul de cercetare penală
-dreptul de a fi înștiințat despre încetarea urmăririi penale
-dreptul de a lua cunoștință de toate materialele de urmărire penală.
Prezentarea materială de urmărire penală nu este posibilă când inculpatul este dispărut, se sustrage
urmăririi penale sau nu este în țară.
b) drepturile inculpatului specifice fazei de judecată:
- dreptul de a fi citat
7
- dreptul de a studia dosarul cauzei în tot timpul judecății. În cazul incupaților arestați instanța are
obligația să-i înmâneze inculpatului o dată cu citarea și o copie a actului de sesizare a instanței, cu
cel puțin 3 zile înnaintea termenului de judecată
- dreptul la asistență juridică este asigurat în mod obligatoriu inculpatului arestat, chiar și în altă
cauză
- dreptul de a da declarații
- dreptul de a formula cereri, de a ridica excepții și de a pune concluzii
- dreptul de a cere administrarea de noi probe.
Propunerea de probe se face, de regulă la începutul cerectării judecătorești, dar acest drept subzistă
și pe toată perioada cercetării judecătorești.
- dreptul de a avea ultimul cuvânt. Acest drept se exercită personal, spre deosebire de alte drepturi
care pot fi exercitate prin apărător
- dreptul de a exercita căile de atac. Inculpatul poate exercita cele 2 căi ordinare de atac- apelul și
recursul, ca remedii procedurale împotriva eventualelor hotărâri nelegale și netemeinice, precum
și ca un instrument de realizare a intereselor sale în procesul penal.
Obligațiile inculpatului.
Obligațiile inculpatului rezultă din normele care reglementează desfășurarea procesului penal.
Cele mai importante obligații ale inculpatului sunt :
-obligarea de a se prezenta cînd este citat . Potrivit art.237 alin.3 CPP , organul de cercetare penală
pune în vedere inculpatului aflat în stare de libertate că este obligat să se prezinte la toate chemările
ce i se vor face în cursul procesului penal
-obligația de a păstra obiectele ce i-au fost lăsate în custodie, în urma percheziției și a celor care i-
au fost restituite, pînă la soluționarea cauzei(art 109 CPP)
-obligația da a i se supune măsurilor preventive (reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea și
arestarea preventivă a inculpatului)
-obligația de a nu zădărnici aflarea adevărului[art.160 alin.2 art 2, art 160 )
-obligația de a prezenta înscrisurile sau obiectele solicitate de organele judiciare și pe care le
deține.
-Obligația de a plîti cheltuielile judicare avansate de stat.

Coinculpații.
Cînd fapta penală a fost săvîrșită de mai mulți făptuitori care au capacitate penală și sunt cercetați
și judecați împreună,devin coinculpați.
Coinculpații se caracterizează prin următoarele
- toate probele privind existența infracțiunii sunt opozabile tuturor coinculpaților
8
- orice act efectuat de vreunul dintre inculpații produce efecte față de toți coinculpații, dacă se
referă la fapta sau circumstanțele în care s-a săvîrșit
- căile de atac (ordinare și extraordinare) folosite de unul sau unii dintre coinculpați profită tuturor
coinculpaților, dacă sunt admise
- coinculpații răspund în miod solidar în legătură cu prejudiciul cauzat persoanei vătămate prin
săvirșirea infracțiunii.
2.2.Partea vătămată.
În art.24 CPP se prevede că persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică,
morală ori materială, dacă participă în procesul penal, se numește parte vătămată.
Partea vătătmată are calitate de subiect activ în raport cu acțiunea penală, întrucît susține învinuirea
ce i se aduce inculpatului și contribuie la realizarea laturii penale a procesului penal. Partea
vătămată participă în procesul penal numai în latura penală a cauzei.10
Partea vătămată nu poate valorifica valorile materiale. Perntru asemenea pretenții, persoana
vătămată trebuie să se constituie parte civilă.
Partea vătămată participă în procesul penal numai în latura penală a cauzei.
Constituirea ca parte vătămată.
Pentru ca partea vătămată să poată deveni parte vătămată, trebuie să îndeplinească cumulativ niște
condiții și a anume:
a) să aibă vocația la dobîndirea calității de persoană vătămată. O astfel de vocație o 11
are numai
persoana fizică.
b) manifestarea de voință. Este a doua condiție cerută persoanei vătămate pentru a se constitui
persoană vătămată.
Vătămarea unei persoane prin săvîrșirea unei infracțiuni, nu duce în mod automat la dobîndirea
calității de parte vătămată. Persoana vătămată trebuie să-și manifeste voința, implicit sau explicit,
pentru a fi considerată parte vătămată. S-a considerat ca manifestarea de vointa există atunci cînd
persoana vătămată efectuează actele sfecifice susținerii laturii penale a procesului. Constituie astfel
de manifestări :12
-formularea unei plîngeri prealabile, în cazul în care legea o cere asemenea manifestare de voință,
prin care se solicită condamnarea inculapatului pentru infracțiunea comisă.
-declarația scrisă sau orală făcută în fata organului de urmărire penală sau a instanței de judecată,
prin care se explică dorința de a participa la procesul penal.
- intervenția sa în proces pentru a susține vinovăția inculpatului.

10
Gheorghe Ellian, Persoana vătămată în procesul penal, editura Științifică, București, 1961, pag.13.
11
Ion Neagu, Drept procesual penal, Partea general, vol 1, București 1992, pag.102.
12
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 486 din 15 iulie 2010.art24.
9
c) termenul reprezintă a 3 condiție necesară constituirii ca parte vătămată. Manifestarea de voință
trebuie să aibă loc în termenul prevăzut de lege. Aceste termen este diferit, după cum, pentru
infracțiunea ce formează obiectul cauzei acțiunea penală se pune în mișcare la plîngerea prealabilă
a persoanei vătămate sau din oficiu.
Pentru infracțiunile cercetate în urma unei plîngerii prealabile, termenul petru depunerea
depunerea plîngerii la organul judiciar este de doua luni din ziua în care persoana vătămată a știut
cine este făptuitorul(art284.alin 2 CPP).
În cadrul celorlate infractiuni, constituirea de parte vătătmată se poate face în cursul urmăririi
penale, în momentul punerii în mișcare acțiunii penale, iar în faza de judecată la prima instanță,
pînă la citirea actului de sesizare (rechizitoriul procurorului).
Drepturile părții vătămate.
Drepturile pe care le dobîndește persoana vătămată pot fi grupate în două categorii:
a) Drepturi procesual penale în cazul infractiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare
din oficiu
- dreptul de a participa la efectuarea unor acte de urmărire penală. Participarea se poate realiza
personal sau prin reprezentant.
- dreptul la asistență juridică( art.173 alin.1 CPP). Dispozițiile art.6.alin.4 CPP prevăd că orcie
parte are dreptul să fie asistată de un apărător în tot cursul procesului penal, în faza de judecatată
instanța este obligată să dispună din oficiu sau la cerere, luarea măsurilor pentru desemnarea unu
apărător, atunci cînd apreciază că partea vătămată nu-și poate face singură apărarea.
Apărătorul părții vătămate are dreptul să asiste la efectuarea următoarelor acte de urmărire penală
– ascultarea părții pe care o reprezintă, cercetări la fața locului, percheziții și autopsii, prelungirea
duratei arestării etc.13
-dreptul de a fi citat. Prin garantarea acestui drept legiuitorul a prevăzit obligarea organelor
judiciare de a proceda la citarea scrisă.Citarea poate fi făcută și prin linie telefonică (art.75 CPP).
- dreptul de fi ascultată în calitate de parte vătămată( art.76 CPP). Organul de urmărire penală este
obligată să cheme, spre a fi ascultată, persoana care a suferit o vătămare prin săvîrșirea infracțiunii.
Daca persoana vătămată doreste să participe în procesul penal ca parte vătămată, va fi ascultata în
această calitate. Potrivit art.64 CPP declarațiile persoanei vătămate constituie mijloc de probă.
Dacă totuși, partea vatămată a fost ascultată în calitate de martor, cu respectarea regulilor
procesuale impuse martorului, declarația dată va fi considerată mijloc de probă.
b) Drepturi procesual penale ale părții vătămate, în cadrul infracțiunii pentru care punerea în
mișcare a acțiunii se face la plîngerea prealabilă :

13
Trăian Pop, Drept procesual penal, vol 1, Cluj Tipografia Națională, pag.72.
10
- dreptul de a susține, alături de procuror sau singură, învinuirea în procesul penal. În majoritatea
cazurilor, învinirea este susținută de procurur, căruia i se poate alătura și persoana vătămată care
se consituie parte vătămată. Aceasta poate susține singură învinuirea în cazurile în care acțiunea
penală se pune în mișcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămat și nu este obligatorie
participarea procurorului la ședințele de judecată.
Avînd în vedere caracterul personal al drepturilor părților vătămate, decesul acesteia duce la
stingerea dreptului de a fi sustinută mai departe invinuirea din partea sa, întrucît persoana vătămată
nu poatte inlocuită sub aspectul acestui drept.
Solidaritatea procesuală a părții vătămate.
Se poate vorbi de o solidaritate procesuală a părților vătămate în situația în care în aceeași
cauză penală există mai multe părți vătămate.14
În baza efectului extensiv al apelului, în cazul în care o parte vătămată va declara apel înpotriva
hotărîrii judecătorești, instanța va examina cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au
declarat apel sau la care acesta nu se referă ,putînd hotărî și în privința lor, fără să poată crea acestor
părți o situație mai grea.(art 373 CPP).
Solidaritatea procesuală se manifestă și în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a
acțiunii penale se face la plingerea prealabilă a persoanei vătămate. În aceste cazuri, plîngerea
prealabilă produce efecte in rem și nu in personam. Datorită acestui aspect, cînd infracțiunea
săvîrșită a vătătmat mai multe persoane și numai una dintre aceste persoane a făcut plîngerea
prealabilă,aceasta este suficientă pentru a subzista răspunderea penală a faptuitprui (art.131 alin.3
CPP).Cînd fapta penală a fost savîrșită în participație ,dacă plingerea prealabilă a fost făcută și se
menține numai cu privire la unul dintre autori, va opera rărspunderea penală pentru toși autorii
(art.131, alin.4 CPP al României).
2.3.Partea civilă.
Potrivit dispozițiilor art.15 CPP “ partea vătămată se poate constitui parte civilă în contra
învinuitului sau inculpatului și a persoanei responsabile civilmente”. În doctrină partea civilă a
fost definită ca fiind orice persoană fizică ori juridică care a suferit un prejudiciu material sau
moral prin infracțiune și care și-a alăturat acțiunea sa civilă la acțiunea penală în procesul penal.15
Potrivit altui autor, persoana vătămată care a suferit o pagubă( prejudiciu material) și care și-a
alăturat acțiunea sa civilă la acțiunea penală, devine prin acesta, subiect procesual principal în
latura civilă a procesului penal și este denumită parte civilă.16
Constituirea ca parte civilă în procesul penal.

14
Gh.Mateuț op cit pag78
15
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 486 din 15 iulie 2010. Art.15
16
Nicolae volonciu, op cit.150.
11
Calitatea de parte civilă poate fi dobîndită de către o persoană fizică sau juridică. În principiu se
poate constitui parte civilă numai persoana care a fost vătămată nemijlocit prin infracțiune. Această
calitate se determină de către legea civilă și poate izvorî din ăncălcarea unui drept sau a unui interes
legitim.
Soțul victimei infracțiunii se poate constitui și el parte civilă, dacă a suferit un prejudiciu prin
comiterea infracțiunii. Instanța supremă 17
a decis astfel că soția victimei, incapabilă de muncă ,
are drept la despăgubiri , chiar dacă, temporar, pînă la soluționarea cauzei sa încadrat în muncă.
Potrivit art 17 CPP acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu cînd persoana vătămată
este o persoană lipsită de capacitatea de exercițiu ori cu capacitatea de exercitiu
restrînsă(art18.alin.2 CPP).
Procurorul care participă la judecată, ar obligația de a sustine interesele civile ale persoanei
vătămate lipsite de capacitatea de exercițiu ori cu capacitatea de exercitiu restrînsă, chiar dacă nu
este constituită parte civilă (art.18 alin.2 CPP).
Când persoana vătămată este o persoană fizică lipsită de capacitate de exercițiu sau de capacitate
restrânsă, pentru a se constitui parte civilă trebuie să fie reprezentată sau sistată.
Persoana vătămată poate să introducă acțiune pentru repararea pagubei pricinuite prin infracțiune
și la instanța civilă. De regulă, însă, persoana vătămată preferă să-și recupereze prejudiciul prin
constituirea ca parte civilă în procesul penal datorită avantajelor pe care le are prin folosirea acestei
căi [celeritatea procesului penal,participarea procurorului, administrarea acelorași probe ca și
pentru acțiunea penală ș.a.).
Potrivit art. 15 alin.(2) CPP., constiturea ca parte civilă se poate face în tot cursul urmăririi penale,
precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.
Organul judiciar are obligația de a chema în fața sa persoana vătămată și s-o încunoștințeze că se
poate constitui parte civilă, aducându-i la cunoștință și termenul în care poate proceda în acest
sens. Neîndeplinerea acestor obligații din partea instanței de judecată este considerată ca lipsă de
rol activ și atrage nulitatea hotărârii judecătorești.
Termenul la care ne-am referit nu este instituit și pentru persoanele fizice lipsite de capacitate de
exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă, întrucât, pentru acestea acțiunea civilă
exercitându-se din oficiu, organele de urmărire penală au obligația să acționeze din oficiu, iar
instanța să se pronunțe și ea din oficiu cu privire la despăgubirile civile cuvenite unor astfel de
persoane.
S-a decis, în practica judiciară și în literatura de specialitate că persoana vătămată nu se mai poate
constitui parte civilă dacă anterior, în cursul procesului penal a declarat expres și neechivoc că nu

17
Alexandru Boroi, Drept procesual penal, Editura ALL BECK, București 2000, pag.70.
12
pretinde despăgubiri de la inculpat. Revenirea asupra declarației este, totuși, posibilă dacă se face
dovada că persoana vătămată a fost în eroare ori a fost supusă unui dol ori unei violențe care a
determinat-o să dea declarația de neconstituire ca parte civilă.
Prejudiciul cauzat persoanei vătămate trebuie să fie cert și evaluabil în bani. În cazul în care nu s-
au epuizat consecințele civile ale faptei săvârșite, instanța va stabili prejudiciul cert creat până la
pronunțarea hotărârii, urmând ca prejudiciul eventual ce se va mai produce să fie recuperat printr-
o nouă acțiune introdusă la instanța civilă.
Repararea pagubei materiale se va realiza prin restituirea catre persoana vătămată a bunurilor ce
au format obiectul infracțiunii, cînd acest lucru este posibil. În vederea restituirii bunul va fi ridicat
chiar și de la cumpărătorul de bună credință.18
În cazul în care repararea prejudiciului nu se mai poate realiza în natură, persoana vătămată va
echivala în bani bunul sau bunurile sale, urmînd ca instanța să se pronunțe asupra despăgubirii
( art.14 alin3,lit.b CPP). Instanța va acorda și despăgubiri bănești pentru folosul de care partea
civilă a fost lipsită (art 14,alin 4 CPP).
Drepturile și obligațiile părții civile.
Drepturile părții civile.
Cînd prin săvîrșirea infravțiunii au fost cauzate prejudicii materiale sau morale, persoana vătămată
dobîndește în mod automat o serie de drepturi,care de regulă sunt realizare în cadrul procesului
penal.
Cele mai importante drepturi sunt :
-dreptul persoanei vătămate de a fi citată de organele judiciare și de a i se pune în vedere că are
dreptul să se constitue parte civilă în procesul penal.
-constituirea ca parte civilă în procesul penal(art.15 CPP). Dreptul la despăgubiri există din
momentul săvîrșirii infracțiunii din care se naște dreptul și nu din momentul constituirii ca parte
civilă. Prețul bunurilor de care partea civilă o=a fost deposedată va fi cel de la data admiterii
cererii în reparație 19
întrucît numai astfel poate fi reparată integral paguba. Odată exercitată
acțiunea civilă, trebuie soluționată chiar în lipsa partii civile.
-administrarea de probe din care se rezultă întinderea prejudiciului material sau moral.
- poate formula cereri, ridica excepții și pune concluzii în măsura în care acestea au legătură cu
pretențiile sale civile( art.301.alin.3 CPP).
-participarea la efectuarea unor acte procesuale și procedurale.
- folosința căilor de atac (art.262.CPP). Apelul poate fi declarat pentru partea civilă și de către
reprezentantul legal sau de apărător.

18
Ion Neagu, op cit, pag 79.
19
Codul de procedură penală al României Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 486 din 15 iulie 2010 art.262.
13
- posibilitatea renunțării la despăgubiri. Printro declarație expresă și neechivocă fîcuvtî personal
sau prin procură specială, partea civilă poate renunța la drepturile sale civile, fara a perde calitatea
de parte vătămată în aceeați cauză.20
Îndatoririle părții civile.
Cele mai importante îndatoriri ale părții civile sunt :
-de a se constitui parte civilă în faza de urmărire penală sau cel mai tîrziu în fața instanței pînă la
citarea actului de sesizare a acestuia.
- de a respecta ordinea luarii cuvîntului.
-să nu depășească termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru declararea apelului sau recursului
- să precizeze cunatumul despăgubirilor materiale ( cînd a fost despăgubita în natură ) și morale (
cînd se impune ) și să prezinte situații explicativecu privire la întinderea pagubei și alte probe de
care înțelege sa se folosească.
2.4.Partea civilmente responsabilă.
Potrivit art.988 Cod civil “ orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe
acela din a cărui greșeală s-a ocazionat,a-l repara, iar dispozițiile art.1000 Cod civil prevăd”
suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem
obligați a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră”. Răspunderea pentru fapta altuia îsi
găsește aplicarea și în procesul penal.
Calitatea procesuală de parte responsabilă civilmente a fost introdusă pentru a proteja persoana
care a suferit un prejudiciu, împotriva insolvabilității autorului prejudiciului.21
Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc la cerere sau din
oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în fața instanței de judecată pînă la citarea actului de
sesizare.
Persoana responsabilă civilmente este persoana fizică ( părinți, tutore, mandant, comitent,
profesori, meșteșugari ) sau persoană juridică ( română sau străină ) care este chemată în procesul
să răspundă, potrivit legii civile, alături de inculpat, pentru paguba materială sau morală pricinuită
de acesta prin săvîrșirea infracțiunii.
Cînd fapta prevăzută de legea penală a fost săvîrșită de mai mulți inculpați, vor fi introduse în
proces toate persoanele responsabile civilmente.
Răspunderea persoanei responsabilă civilmenre este o răspundere civilă indirectă a unei alte
persoane pentru infracțiunea săvîrțită, cînd făptuitorul, fiind insolvabil, nu a reparat prejudiciului
cauzat.
Persoanele care pot avea calitatea de parți responsabile civilmente.

20
Nicolae Volonciu, op cit, p.141.
21
Gheorge mateuț, op cit, vov 1 , pag 83.
14
Potrivit art.1000 alin.2 cod civil, pot fi atrase sau pot interveni din propria inițiativă ca persoane
responsabile civilmente următoarele categorii de persoane :
- părinții, pentru prejudiciile produse prin faptele penale săvîrșite de copiii lor minori ( până la
vîrsta de 18 ani ), care locuiesc cu dînșii.
- comitenții, pentru faptele penale care au produs pagube, săvîrșite de prepușii lor, în legătură cu
sarcinile care leau fost încredințate.(art.1000.alin.3 Cod civil).
-institutorii și meștesugarii pentru prejudiciile cauze prin infracțiuni săvîrșite de elevi și ucenici,
în perioada în care s-au aflat sub supravegherea lor ( art.1000.alin 4 Cod civil).
- persoanele care îndeplinesc funcții de conducere precum ș orice alte persoane, în sarcina cărora
s-a stabilit o culpă pentru angajarea, trecerea sau menținerea în funcție a unor gestionari fără
respectarea condițiilor legale privind vârsta, studii și stagiu ori cele referitoare la antecedentele
penale, dacă gestionarii au produs un prejudiciu prin fapta penală.
- persoanele în legătură cu care s-a constatat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitorie, că
au dobândit de la un gestionar bunuri sustrase de acesta din gestiunea sa, dacă le-a dobândit în
afara obligațiilor de serviciu ale gestionarului cunoscând că aceasta gestionează astfel de bunuri.
- persoanele care au constituit o garanție pentru gestionar (art. 10 și următoarele din legea
nr.22/1969).
- persoanele care au gospodărit împreună cu inculpatul ori au avut raporturi strânse cu acesta, dacă
s-a constat că au obținut foloase de pe urma infracțiunii săvârșite de autor.
Modalități de constituire ca parte reponsabilă civilmente.
Persoana chemată să răspundă civil pentru infracțiunea cauzatoare de prejudicii, săvârșită de
altă persoană, devine persoana responsabilă civilmente. Dobândirea calității de persoana
responsabilă civilmente în procesul penal are loc pe trei căi
- la cererea părții civile
- din oficiu
- la cererea persoanei responsabile civilmente, atunci când aceasta se consideră necesar.
a) la cererea părții civile. Persoana responsabilă civilmente va fi atrasă în procesul penal la cererea
persoanei care a suferit prejudiciul material sau moral. Inculptul nu are dreptul să ceară atragerea
ca parte în procesul penal a părții responsalive civilmente22.
b) din oficiu. Cind organul de urmărire penală sau instanța de judecată apreciază că este necesar
în vederea reparării pagubei produse prin infractiune dacă prejudiciul a fost cauzat unui interzis
ori unei persoane cu capacitatea de execițiu restrânsă, introduce în proces partea responsabilă

22
Alexandru Boroi, op cit, pag.72.
15
civilmente. În ambele situații introducerea nu poate avea loc decât până la citarea actului de
sesizare a instanței.
c) la cererea persoanei responsabile civilmente. Intervenția în proces a acestei părți poate avea loc
din propria inițiativă în cursul urmăririi penale sau în fața instanței până la terminarea cercetării
judecătorești. Întrucât partea responsabilă civilmente are posibiliatea să intervină în procesul penal
din momentul declanșării acestuia, toate actele efectuate până la intervenția din propria inițiativă
îi sunt opozabile fără a fi refăcute. Persoana responsabilă civilmente are interesul protejării
drepturilor civile aparținând inculaptului și ale sale, întrucât hotărârea definitivă a instanței penale,
cu privire la existența faptei, a vinovăției și a făptuitorului are puterea de lucru judecat în fața
instanței civile.
Drepturile și obligațiile părții responsabile civilmente.
Drepturile părții responsabile civilmente.
- va putea folosi tot materialul de urmărire penală aflat la dosarul cauzei, deși nu este subiect în
latura penală a procesului, ci este subiect pasiv procesual în acțiunea civilă. Persoana responsabilă
civilmente are interesul să dovedească că nu au fost create prejudicii prin săvîrșirea faptei ori că
prejudiciul invocat de partea civilă este exagerat sau că acțiunea civilă exercitată nu este
întemeiată. Mai poate dovedi că fapta îi lipsește caracterul penal sau a fost săvîrșită în condițiile
care exclud răspunderea penală.
- poate apela la servixiile unui apărător în procesul penal sau se poate apăra singură. Persoana
responsabilă civilmente are o poziție procesuală automatăfață de inculpat și în baza acestei poziții
va acționa alături de inculpat, cînd au aceleași interese, dar și distinct de inculpat, cînd au interese
diferite ( ex.Partea responsabilă civilmente vrea să dovedească faptul că minorul , care a cauzat
prejudiciul nu s-a aflat în grija sa, fiind încredințat, în urma divorțului celuilalt soț ). Partea
civilmente responsabilă poate să exercite calea de atc cînd inculpatulnu dorește să uzele de
posibilitatea respectivă.23
- are aceleași drepturi pe care le are inculaptul, în latura civilă a procesului penal și va putea
acționa prin toate mijloacele procesuale recunoscute părților în proces, pentru infirmarea sau
restrîngerea răspunderii civile. Între inculpat și persoana responsabilă civilmente există solidaritate
procesuală, actele pe care le realizează , cu rezulatate favorabile sau nu, le sunt opozabile.
Conform dispozițiilor art.174 CPP atunci cînd nu participă la proces, partea responsabilă
civilmente poate fi reprezentată.
Obligațiile părții responsabile civilmente.

23
Vasile Păvăleanu, drept procesual penal, partea generală, editura luminal ex, București 2001.pag.85.
16
- de a răspunde civil, în solidar cu inculpatul pentru pejudiciul cauzat prin săvîrșirea faptei. Aceasta
este principala obligație a părții responsabile civilmente.
- de a se prezenta la organele judiciare cînd este chemată.
În general, persoana responsabilă civilmente are obligațiile pe care le are și învinuitul sau
inculăpatul în exercitarea acțiunii civile.

17
3.Analiza părților în procesul penal în Republica Moldova sub aspect comparativ.
Codul de procedură penală al Republicii Moldova în comparație cu cel al României dacă
analizăm aspectul părților în procesul penal am putea deduce ideea divizează părțile în două
categorii și anume :
-Partea apărării - care se constituie din bănuit, învinuit sau inculpat, apărător și persoana civilmente
responsabilă.
-Partea acuzării- care se compune din procuror, ofițer de urmărire penală, victimă, parte vătămată
și parte civilă.
3.1.Partea acuzării.
Victima și persoana vătămată.
Mai întâi de toate doresc să menționez ca conform codului penal al României nu definește
noțiunea de victimă ca rate a procesului penal, insă în legislația procesual-penală este atestată
acestă noțiune. Conform art.58 alin.1 CPP al RM se consideră victimă orice persoană fizică sau
juridică, careia prin infracțiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale. Mai întîi de
toate, este necesar să ne referim la criteriile, grație cărora e posibilă elucidarea mai profundă a
noțiunii de prept penal victima crimei. În această noțiune trebuie să-și gasească reflectare obiectul
direct al influenței criminale : urmările negative ale infracțiunii , care au incălcat drepturile,
libertățile unui cerc larg de persoane, transformîndu-le în victime ale crimei. Legătura cauzală
directă între fapta criminală și consecințele survenite, raporturile de drept penal între stat și victima
crimei. 24
Dispozițiile art.58 alin 1 CPP al RM , permite a afirma următoarele : victima poate fi atît un
om, un cetățean, cît si o întreprindere, o instituție, o organizație , întrucît fapta socialmente
periculoasă și penală, sancționabilă întotdeauna le cauzeazăun prejudiciu moral sau patrimonial.
Întradevăr și persoanele juridice pot fi prejudiciate în urma infracțiunii.Înzestrarea
persoanelor juridice cu drepturile părții vătămate corespunde conceptului de victimă a infracțiunii,
definit de art 1 al declarației ONU cu Privire la principiile de bază ale justiției față de victimile
infracțiunilor și abuzul de putere.25
Victima benefeciază de următoarele drepturi :
- a-i fi înregistrată cererea imediat și în modul stabilit să fie soluționată de organul de urmărire
penală, iar după aceasta să fie informată despre soluționarea cauzei;
- a primi de la organul de urmărire penală un certificat, care confirmă faptul că ea s-a adresat cu
cererea sau a primi copia procesului verbal privind cererea orală;
- a prezenta documentele și obiectele pentru confirmarea celor expuse în cerere;

24
Tudor Osoianu, Victor Orîndaș, procedura penală, partea generală, chișinău 2004, pag.91.
25
Adoptată prin rezoluția Adunării generale ONU din 21 noiembrie 1985.
18
- a solicita de la organul respectiv informații privind soluționarea cerererii sale;
- a cere de la organul de urmărire penală constituirea ca parte vătămată în cauza penală dacă este
persoană fizică;
- a depune cerere pentru a fi constituită ca parte civilă în procesul penal;
- a ataca ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, timp de 10 zile din momentul când a primit
copia ordonanței în cauză și să ia cunoștință de materialele în baza cărora a fost emis acest act;
- a fi apărată de acțiunile interzise de lege în modul prevăzut pentru apărarea participanților
procesului penal;
- a fi asistată de un apărător ales sau numit din oficiu;
- a primi hotărârea judecătorească privin conpensare materială pentru pejudiciul cauzat prin
infracțiune.
Victima este obligată:
- a prezenta la citarea organului de urmărire penală sau a instaței judecătorești pentru a da explicații
la solicitarea acestor organe;
- a prezenta, la solicitarea organului de urmărire penală, obiecte, documente și alte mijloace de
probă de care dispune, precum și mostre pentru cercetarea comparativă;
- a accepta să fie supusă examenului medical, în cazul în care ea se plinge că i-au fost cauzate un
prejudiciu fizic;
- a se supune dispozițiilor legitime ale reprezentantului organului care examinează cererea
sau ale președintelui ședinței;
- a respecta ordinea stabilită în ședința de judecată și a nu părăsi sala de ședințe fără permisiunea
președintelui.
Partea vătămată.
Partea vătămată este considerată, conform.art.59 CPP persoana fizică careia i sa cauzat prin
infracțiune un prejudiciu moral fizic, sau material, recunoscută în acestă calitate conform legii, cu
acordul victimei.
Constituirea ca parte vătămată se efectuează prin ordonanța organului de urmările penală,
imediat, dupa stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea calități procesuale. În cazul în
care, după constituirea persoanei ca parte vătămată, s-au constatat circumstanțele care atestă lipsa
cauzării prejudiciului, organul de urmărire penală încetează participarea acestei persoane ca parte
vătămată prin ordonanță de încetare.
Partea vătămată se deosebește de victimă în baza următoarelor constatări care servesc ca temei de
comparare între RM și Romănia
- în calitate de victimă poate participa atît persoana fizică cît și juridică, în timp ce parte vătămată
poate fi numai o persoană fizică, pe cînd în romănia caliatatea de victimă nu este și apare calitatea
19
de parte vătămată, practica judiciară recunoscăd calitatea de parte vătămată doar persoanei fizice
care a suferit o vătămare prin săvîrșirea infracțiunii.
- victima poate fi numai pînă la inceperea urmăririi penale, iar partea vătămată după inceperea
urmăririi penale, pe cînd în România calitatea de parte vătămată se dobîndește în mod automat,
fără îndeplinirea altor condiții, prin săvîrșirea infracțiunii.
- constituirea ca parte vătămată se face în baza ordonanței emisă de organul de urmărire penală,
iar calitatea de victimă apare după apare după sesizarea OUP, privind săvîrșirea infracțiunii.
Aceasta este încă o deosebire dedusa de partea vătămată din RM și România si anume faza
de constituire a acestei calităti și modalitatea de constituire.
Procurorul.
Procurorul in procesul penal din RM este parte la proces conform codului de procedură
penală Titlu III Capitotul I “ partea acuzării” si anume art.51. Procurorul avind atributii in cadrul
urmăririi penale, în instanta de judecata. În cursul procesului penal procurorul este îndependent și
se supune doar legii.
Dar as dori ca să atrag atenșia la un element comparativ din procesul penal din RM si
România și anume ca în romînia ca anume ministerul public reprezintă în activitatea judiciară
interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile
cetățenilor.26 Ministerul public execitîndu-și atribuțiile prin procurori constituiți în parchete pe
lingă fiecare instanță judecătorească, sub autoritata ministerului justiției, procurorii avînd calitatea
de participant in procesul penal pe cînd in RM procurorul este parte în cursul procesului penal
procurorul este îndependent și se supune doar legii. Independența procurorului de autoritățile
publice reprezintă garanția exercitării întocmai a atribuțiilor ce-i revin, excluzîndu-se orice
influență și amestec de afară. 27
Plus la asta aș mai dori sa menționez faptul ca conform CPP al RM procurorul este în
drept să pornească acțiunea civilă împotriva învinuitului, inculpatului sau a persoanei care poartă
răspundere material pentru fapta învinuitului, inculpatului :
1) în interesul persoanei vătămate care se află în stare de imposibilitate sau de dependență față de
învinuit, inculpat ori din alte motive nu-și poate realiza singur dreptul de a porni acțiunea civilă.
Acțiunea în apărarea intereselor personei incapabile poate fi înaintată de procuror indiferent de
existența cererii persoanei interesate sau a reprezentantului ei legal. Cît privește acțiunea în
apărarea drepturilor, libertăților și interesor legitime ale celorlalte categorii, poate fi inițiată numai
la cererea scrisă a persoanei interesate.
2) În interesul statului ce ține de :

26
Art.130 Constituția României.
27
Legea RM cu privire la procuratură, art2, alin,2.
20
 - formarea și executarea bugetului
- portecția proprietății aflate în posesia exclusivă a statului
- protecția mediului ambiant și alte cazuri prevăzute de lege.28
Pe cînd in art.18 al CPP al României “Susținerea acțiunii civile de către procuror “Procurorul
poate susține în fața instanței acțiunea civilă pornită de persoana vătămată. Când cel vătămat este o persoană
lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, procurorul, când participă la
judecată, este obligat să susțină interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civilă.
Deci deducem ideea ca se diferențiază atribuțiile procurorului în cadrul acțiunii civile.
Organul de urmărire penală.
În procesul penal alături de procuror, participă organul de urmărire penală. S-a aratat că marea
majoritate a activităţilor legate de desfăşurarea urmări* penale sunt realizate de către organele de
urmărire penală.
O particularitate esenţială a organelor de urmărire penală este faptul că ele nu participi sub nici o
modalitate la desfăşurarea judecării cauzei. Deci, organul de urmărire penală nu interacţionează
niciodată în mod direct cu instanţele de judecată la realizarea procesului penal.
Prevederile legale stipulează obligaţia organului de urmărire penală de a desfăşura activităţile
cerute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, complet şi obiectiv, tuturor circumstanţelor
cauzei, însă, datorită conducerii exercitate de procuror & controlului judiciar instituit asupra fazei
urmăririi penale, organele de urmărire penală nu vor putea îndeplini toate actele din proprie
iniţiativă, legea stabilind că unele vor fi îndeplinite numai după ce propunerile lor au fost
încuviinţate, autorizate sau confirmate de către procuror şi judecătorul de instrucţie.
Prin prevederile Codului de procedură penală în vigoare a fost limitată considerabil independenţa
procesuală a ofiţerului de urmărire penală în raport cu statutul procesual al anchetatorului penal
(Codul penal din 1961).
Deşi legiuitorul a prevăzut pentru ofiţerul de urmărire penală atribuţii largi în vederea desfăşurării
urmăririi penale şi administrării probelor necesare rezolvării tuturor aspectelor cauzei, totuşi
observăm că el nu este în drept:

a) să aplice măsuri preventive;

b) să se adreseze în instanţa de judecată cu demers în condiţiile art. 300-303 din CPP;

c)să emită ordonanţă de punere sub învinuire şi să audieze învinuitul ş.a. Ofiţerul de urmărire
penală asigură înregistrarea infracţiunilor2 .
O dată cu înregistrarea sesizării despre infracţiune prin rezoluţie sau proces-verbal se dispune
începerea urmăririi penale. Rezoluţia sau, după caz, procesul-verbal de începere a urmăririi

28
Codul de procedură civilă, art.71, alin.3.
21
penale, pe lângă alte materiale acumulate neîntârziat (în termen de 24 ore), se transmit
procurorului. Procurorul care efectuează conducerea urmăririi penale confirmă pornirea urmăririi
penale, iar în prezenţa condiţiilor legale (art. 275) confirmă prin rezoluţie motivată propunerea de
a nu porni urmărirea penală.
Actul procedural generează efectele juridice scontate din momentul confirmării de către procuror.
Constatându-şi necompetenţa, ofiţerul de urmărire penală face propunerea de transmitere a cauzei
după competenţă, pe care o înaintează procurorului care exercită conducerea urmăririi penale în
condiţiile alin. (1), (2) ale art. 271 din CPP, dar nu înainte de a efectua acţiunile procesuale ce nu
suferă amânare conform art. 272 din CPP.
Cu această ocazie ofiţerul de urmărire penală va depune procurorului un demers motivat.
Ofiţerului de urmărire penală i se impune responsabilitatea pentru respectarea dispoziţiilor legale
la efectuarea urmăririi penale, inclusiv respectarea termenului rezonabil arătat în art. 259 din
CPP.29
Partea civilă.
Partea civilă conform codului de procedură al României se definește ca Persoana vătămată
care exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal. Calitatea de partea civilă poate fi dobîndită
de către o persoană fizică sau juridică. În principiu se poate constitui parte civilă numai persoana
care a fost vătămată nemijlocit prin infracțiune. Această calitate se determină de către legea civilă
și poate izvorî din încălcarea unui drept sau a unui interes legitim. Potrivit art.15 alin.2 CPP al
României constituirea ca parte civilă se poate face în tot cursul urmăririi penale, precum și în fața
instanței de judecată pînă la citarea actului de sesizare. Legea nu reglementează modalitatea și
forma în care se face constituirea de parte civilă ]n procesul penal, însă în doctrină 30 s-a considerat
că ea se poate face în scris printr-o cerere și oral iar organul judiciar va consemna această opțiune
printr-un act procedural..
Pe cînd norma procesual penală autohtonă oferă o noțiune puțin diferită decît cea română și
anume, partea civila este recunoscută persoana fizică sai juridică în privința careia există suficiente
temeiuri de a considera că ăn urma ănfracțiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral,
care a depus o cere de chemare în judecată a bănuitului, învinuitului , inculpatului sau a persoanelor
care poartă răspundere patrimonială pentru faptele acestuia (art.61. alin.1 CPP al RM).
Declarația de constituire ca parte civilă este doar un moment necesar pentru a se cunoaște
întenția persoanei vătămate prin infracțiune de a obține repararea prejudiciului cauzat.31

29
Igor Dolea, Drept procesual penal, Partea generală, Universitatea de Stat, ed. Cartidact, Chișinău 2005. Pag.130.
30
Grigore theodoru, op cit, pag.146.
31
Tudor Osoianu, procedura penală,op cit,Boureanu Angela, Momentul constituirii persoaneica parte civilă în
procesul penal, revista de drept penal, anul V nr.3, iulie-septembrie, București 1998,pag.92.
22
 Constituirea ca parte civilă este realizată prin ordonanța organului de urmărire penală sau
prin inchiere instanței de judecată. În cazul în care s-a constatat cî, după cosntituirea părții civile,
cererea de chemare în judecată a fost depusă de o persoană necorespunzătoare sau că, din alte
motive, lipsesc temeiuri pentru ca persoana să aibă calitatea calitatea de parte civilă, organul de
urmărire penală, prin hotărîre motivată, sistează participarea persoanei în caliatate de persoană
civilă. 32
3.2.Partea apărării.
Partea apărării este constituită din: bănuit, invinuit, inculpat; apărător și partea civilmente
responsabilă. Acestă divizare ca partea apărării nu există în legislatia procesual penal românească
finnd principala deosebire la acest segment .
Dacă luăm spre analiză partea bănuitul, invinuitul, inculpatul în aspect copmarativ atunci se
poate de cules următoarea idee și anume ca legislatia procesual penală română presupune doar
noțiunea de inculpat care conform art.23 CPP al Romîniei desemnează Persoana împotriva căreia
s-a pus în mişcare acţiunea penală este parte în procesul penal. Însă doctrina propune ca învinuitul
se numește persoana împotriva căruia s-a intrpdus un denunț, o plîngere sau o acțiune direct,
precum și persoana față de care se desfășoară primele cercetări, din oficiu. Potrivit literaturii de
specialitate noțiunea de învinuit a fost definită ca desemnînd persoana față de care se efectuează
urmărirea penală, atîta timp cît nu s-a născut raportul juridic fundamental ca și raporturile accesorii
. Dacă analizăm legislația noastră atunci deduce următoarele idei :
1). In legislatia procesual penală autohtonă spre deosebire de ceam românească este noțiunea de
bănuit la art.63 CPP al RM care dă următoarea definiție – persoana fizică față de care exisță
anumite probe că a săvîrșit o infracțiune pînă la punerea sub învinuire.
Putem menționa și actele procedurale prin care persoana poate fi constituită în calitate de bănuit:

- process-verbal de reținere
- ordonanța sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive neprivative de libertate
- ordonanța de constituire a persoanei în calitate de bănuit.
Calitatea de bănuit încetează din momentul eliberării reținutului, revocării măsurii
preventive aplicate , în privința lui, ori anulării ordonanței de constituire în caliatet de bănuit și
scoaterea lui de sub urmăririi, sau din momentul emiterii de către organul de urmărire penală a
ordonantei de punere sub învinuire și căpatarea unei noi calității procesuale învinuit. Învinuitul
conform art.65 CPP al RM este definit drept persoana față de care s-a emis, în conformitate cu
legea ordonanță de punerea sub învinuire. Deci din aceste definiții scoatem următoarele elemente
comparative și anume ca Codul de procedură penala romîn propune doar o singura definiție și

32
Tudor Osoianu, Victor Orîndaș, procedura penală, partea generală, chișinău 2004. Pag.99.
23
anume cea de inculpat, această definiție în legislația autohtonă corespunde cu calitatea procesuală
a persoanei învinuite a cărui cauză a fost trimisă în judecată prin finalizarea urmăririi penale și
ăntocmirii rechizitoriului, la romăni calitatea de inculpat subzistă de la punerea în mișcare a
acțiunii penale și pînă la soluțtionarea acesteia. Acțiunea poate fi pusă în mișcare de procuror și
de către instanța de judecată. Dar doctrina propune ideea că după urmărirea penală ce s-a
desfășurat fără punerea în mișcare a acțiunii penale, după terminarea crcetărilor penale, dacă
acestea duc la concluzia că a fost săvîrșită o faptă penală și că invinuitul este autorul acesteia, se
întocmește un rechizitoriu prin care se se dispune punerea în mișcare a acțiunii penale, învinuitul
dobîndind calitatea procesuală de inculpat. Dacă procurorul nu pune în mișcare acțiunea penală și
solicită trimiterea cauzei pentru completarea urmăririi penale, persoana față de care s-a extins
procesul penal rămîne cu calitatea de învinuit pînă la momentul punerii în mișcare a acțiunii
penale.

Deci concluzionăm că persoana trece mai multe segmente și pentru fiecare primind o calitate
procesuală diferită reglementată de legislația procesual penală pe cînd la români legislația prevede
doar calitatea de inculpat, doctrina mai adăugînd și noțiunea de învinuit în afirmațiile de mai sus.
Referindu-ne la partea civilmente responsabilă putem da definiția persoană fizică sau
juridică, care în baza legii sau conform acțiunii civile înaintate în procesul penal, care poate fi
supusă răspunderii materiale pentru prejudiciul material cauzat de faptele învinuitului ,
inculpatului (art.73.alin.1 CPP al RM). Constituirea ca parte civilmente responsabilă se face prin
hotărîrea organului organului de urmărire penală sau a instanței. Comparativ cu metoda de
constituire în românia există 3 căi: la cererea părții civile, din oficiu, la cererea persoanei
responsabile atunci cind se consideră necesar. Din oficiu presupunîndu-se cînd organul de urmărire
penală sau instanța de judecată apreciază că este necesar în vederea reparării pagubei produse prin
infracțiune, dacă prejudiciul a fost cauzat unui interzis ori unei persoane cu capacități de exercițiu
restrînse , introducînd în proces partea civilmente responsabilă. În ambele situații, introducerea nu
poate avea loc decît pînă la citirea actului de sesizare a instanței.
Apărătorul.
Apărătorul este persoana care pe parcursul procesului penal reprezintă bănuitul, învinuitul,
inculpatul îi acordă asistență juridică prin toate mijloacele și meodele neinterzise de lege prevăzut
de art.67 CPP al RM.33 Apărătorul sub aspect comparativ cu legilația procesuală penală putem
deduce ideea ca in procesul penal romăn apărătorul este un participat în procesul penal, fără a
aveea calitatea de parte,întrucît nu urmărește un interese personal, dar poată să exercite toate

33
Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova, art67.
24
drepturile părții pe care o reprezintă. Deci în continuare vom analiza apărătorul ca parte în procesul
penal din Republica Moldova întrucît în România apărătorul are calitatea de reprezentant.
Apărătorul nu poate fi asimilat de către organele de stat și prsoana cu funcție de răspundere
cu persoana ale cărei interese le apără și cu caracterul cauzei penale care se examinează cu
participarea lui.
În calitate de apărător în procesul penal pot partcipa : avocatul, alte persoane abilitate prin
lege cu atribuții de apărător, u avocat din străinătate în cazul în care este asistat de un avocat din
RM. Ca apărători în faza judecătii puteau fi admiși rudele apropiate ale inculpatului, în baza
încheierii instanței de judecată. Persoanele indicate obțin calitatea de apărător din momentul în
care și-au asumat angajamentul de a apăra interesele persoanei în cauză cu consemțămîntul
acesteia, iar avocații numiți din oficiu – din momentul numirii lor din oficiu de către organul de
urmărire penală sau de instanță ori la solicitarea acestor organe din momentul numirii lor de către
biroul de avocați. Conform art 69 CPP al RM participarea apărătorului la procesul penale este
obligatorie în cazul în care :
1) acesta o cere învinuitul, banuitul, inculpatul.
2) învinuitul, banuitul, inculpatul întîmpină dificultăți pentru a se apăra pe ei însuși, fiind mut,
surd, orb sau avînd alte dereglări esențiale ale vorbirii auzului, vederii precum si alte defecte fizice
sau mintale.
3) bănuitul, învinuitul, inculpatul nu posedă sau posedă în măsură insuficientă limba în care se
desfăşoară procesul penal;
4) bănuitul, învinuitul, inculpatul este minor;
5) bănuitul, învinuitul, inculpatul este militar în termen;
6) bănuitului, învinuitului, inculpatului i se incriminează o infracţiune gravă, deosebit de gravă
sau excepţional de gravă;
7) bănuitul, învinuitul, inculpatul este ţinut în stare de arest ca măsură preventivă sau este trimis
la expertiza judiciară psihiatrică în condiţii de staţionar;
8) interesele bănuiţilor, învinuiţilor, inculpaţilor sînt contradictorii şi cel puţin unul din ei este
asistat de apărător;
9) în cauza respectivă participă apărătorul părţii vătămate sau al părţii civile;
10) interesele justiţiei cer participarea lui în şedinţa de judecată în primă instanţă, în apel şi în
recurs, precum şi la judecarea cauzei pe cale extraordinară de atac;
11) procesul penal se desfăşoară în privinţa unei persoane iresponsabile, căreia i se incriminează
săvîrşirea unor fapte prejudiciabile sau în privinţa unei persoane care s-a îmbolnăvit mintal după
săvîrşirea unor asemenea fapte;

25
12) procesul penal se desfăşoară în privinţa reabilitării unei persoane decedate la momentul
examinării cauzei.
Participarea apărătorului la procesul penal este obligatorie din momentul cînd:
1) bănuitul, învinuitul, inculpatul a solicitat participarea acestuia – în cazul prevăzut la alin.(1)
pct.1);
2) bănuitului, învinuitului, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea organului de urmărire
penală cu privire la:
a) reţinerea, aplicarea măsurii preventive sau punerea sub învinuire – în cazurile prevăzute la
alin.(1) pct.2)-6);
b) trimiterea la expertiza judiciară psihiatrică în condiţii de staţionar – în cazul prevăzut la
alin.(1) pct.7);
c) aplicarea măsurii preventive sub formă de arest – în cazul prevăzut la alin.(1) pct.7);
3) bănuitul, învinuitul, inculpatul a decedat şi a fost depusă o cerere de reabilitare din partea
rudelor sau altor persoane – în cazul prevăzut la alin.(1) pct.12).
Participarea obligatorie a apărătorului la procesul penal este asigurată de coordonatorul oficiului
teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat, la solicitarea
organului de urmărire penală sau a instanţei.
Drepturile şi obligaţiile apărătorului
-Apărătorul, în funcţie de calitatea procesuală a persoanei ale cărei interese le apără, are dreptul:
1) să cunoască esenţa bănuielii sau învinuirii;
2) să participe, la propunerea organului respectiv, la efectuarea de către organul de urmărire
penală a acţiunilor procesuale şi la toate acţiunile procesuale efectuate la solicitarea sa;
3) să explice persoanei pe care o apără drepturile şi să atenţioneze persoana care efectuează
acţiunea procesuală asupra încălcărilor legii comise de ea;
4) să pregătească materiale în cauza respectivă;
5) să prezinte documente sau alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi
cercetate în şedinţa de judecată;
6) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, a judecătorului,
procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
7) să înainteze cereri;
8) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea
obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
9) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor efectuate cu participarea lui şi să ceară
completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
10) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din momentul terminării urmăririi penale şi să
26
noteze orice date din dosar, să facă copii;
11) să participe la şedinţele de judecată în primă instanţă, în apel, în recurs, precum şi la
judecarea cauzei pe cale extraordinară de atac;
12) să pledeze în dezbateri judiciare;
13) la solicitarea sa, să primească gratuit copii de pe hotărîrile care se referă la drepturile şi
interesele persoanei pe care o apără;
14) să depună plîngeri împotriva acţiunilor şi hotărîrilor organului de urmărire penală, precum şi
să atace sentinţa sau orice altă hotărîre judecătorească finală în cauza respectivă;
15) să participe la împăcarea cu partea oponentă dacă persoana pe care el o apără participă la
împăcare;
16) să facă obiecţii referitor la plîngerile altor participanţi la proces despre care a fost informat
de către organul de urmărire penală sau a aflat despre ele din alte surse, precum şi să-şi expună
părerea în şedinţa de judecată referitor la cererile şi propunerile altor participanţi la proces şi
referitor la chestiunile soluţionate de instanţa de judecată;
17) să facă obiecţii împotriva acţiunilor ilegale ale celorlalţi participanţi la proces;
18) să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată;
19) să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală de la persoana interesele căreia le
apără sau, în cazurile prevăzute de lege, din bugetul statului;
20) să i se repare prejudiciul cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau
ale instanţei.
- Apărătorul bănuitului, învinuitului, inculpatului în scopul clarificării circumstanţelor care
combat învinuirea, exclud răspunderea penală a persoanei pe care o apără sau atenuează
pedeapsa ori măsurile procesuale de constrîngere, precum şi în scopul acordării asistenţei
juridice necesare, în afară de drepturile prevăzute la alin.(1), dispune, de asemenea, de
următoarele drepturi:
1) să aibă întrevederi cu bănuitul, învinuitul, inculpatul, fără a se limita numărul şi durata lor;
2) să participe la orice acţiune procesuală efectuată cu participarea persoanei pe care o apără
dacă aceasta o cere persoana pe care o apără sau însuşi apărătorul;
3) să ia cunoştinţă de materialele prezentate în judecată de către organul de urmărire penală
pentru confirmarea reţinerii şi necesităţii arestării.
- Apărătorul nu este în drept să întreprindă careva acţiuni împotriva intereselor persoanei pe care
o apără şi să o împiedice să-şi realizeze drepturile. Apărătorul nu poate, contrar poziţiei
persoanei pe care o apără, să recunoască participarea ei la infracţiune şi vinovăţia de săvîrşirea
infracţiunii. Apărătorul nu este în drept să destăinuiască informaţiile care i-au fost comunicate în
legătură cu exercitarea apărării dacă aceste informaţii pot fi utilizate în detrimentul persoanei pe
27
care o apără.
- Avocatul nu este în drept să renunţe nemotivat la apărare. Apărătorul nu este în drept să-şi
înceteze de sine stătător împuternicirile de apărător, să împiedice invitarea unui alt apărător sau
participarea lui în această cauză. Apărătorul nu este în drept să transmită altei persoane
împuternicirile sale de a participa în cauza respectivă.
- Apărătorul nu este în drept, fără consimţămîntul persoanei pe care o apără, să efectueze
următoarele acţiuni:
1) să o declare vinovată de săvîrşirea infracţiunii;
2) să declare împăcarea persoanei pe care o apără cu partea oponentă;
3) să recunoască acţiunea civilă;
4) să retragă plîngerile persoanei pe care o apără;
5) să-şi retragă apelul sau recursul împotriva sentinţei de condamnare.
- Apărătorul este obligat:
1) să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală sau a instanţei;
2) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală şi ale
preşedintelui şedinţei de judecată;
3) să nu părăsească sala de şedinţe pînă la anunţarea întreruperii, fără permisiunea preşedintelui
şedinţei;
4) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
Renunţarea la apărător
Renunţarea la apărător înseamnă voinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului de a-şi exercita el
însuşi apărarea, fără a apela la asistenţa juridică a unui apărător. Cererea de renunţare la apărător
se anexează la materialele cauzei.
Renunţarea la apărător poate fi acceptată de către procuror sau instanţă numai în cazul în care ea
este înaintată de către bănuit, învinuit, inculpat în mod benevol, din proprie iniţiativă, în prezenţa
avocatului care acordă asistenţă juridică garantată de stat. Nu se admite renunţarea la apărător în
cazul în care ea este motivată prin imposibilitatea de a plăti asistenţa juridică sau este dictată de
alte circumstanţe. Procurorul sau instanţa este în drept să nu accepte renunţarea bănuitului,
învinuitului, inculpatului la apărător în cazurile prevăzute în art.69 alin.(1) pct.2)-12), precum şi
în alte cazuri în care interesele justiţiei o cer. Determinarea faptului că interesele justiţiei cer
asistenţa obligatorie a apărătorului ţine de competenţa procurorului sau a instanţei şi depinde de:
demiterii renunţării la apărător se consideră că bănuitul, învinuitul, inculpatul îşi exercită
apărarea de sine stătător.
Bănuitul, învinuitul, inculpatul care a renunţat la apărător este în drept, în orice moment al
desfăşurării procesului penal, să revină asupra renunţării şi să invite un apărător sau să solicite
28
desemnarea unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, care va fi admis din
momentul cînd a fost invitat sau solicitat.
Înlăturarea apărătorului din procesul penal
Apărătorul nu are dreptul să participe la procesul penal în cazul în care este prezentă cel puţin
una din următoarele circumstanţe:
1) dacă el se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală cu persoana care a
participat la urmărirea penală sau la judecarea cauzei;
2) dacă el a participat în această cauză în calitate de:
a) persoană care a efectuat urmărirea penală;
b) procuror care a luat parte la desfăşurarea procesului penal;
c) judecător care a judecat cauza;
d) grefier, interpret, traducător, specialist, expert sau martor;
3) dacă nu poate fi apărător în baza legii sau sentinţei instanţei judecătoreşti.
Avocatul care acordă asistenţă juridică garantată de stat va fi înlăturat din procesul penal dacă
persoana pe care o apără are temeiuri reale de a pune la îndoială competenţa sau buna-credinţă a
avocatului şi va depune o cerere pentru înlăturarea acestui apărător din proces.
Apărătorul nu poate participa în procesul penal dacă a acordat anterior sau acordă în prezent
asistenţă juridică unei persoane ale cărei interese vin în contradicţie cu interesele persoanei pe
care o apără, precum şi dacă se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală de
prima.
Cererea de înlăturare din procesul penal a apărătorului se soluţionează de către procuror sau de
instanţă şi hotărîrea respectivă nu este susceptibilă de a fi atacată.34.
Admiterea sau neadmiterea renunțării la apărător este decisă de organul de urmărire penală
sau de instanță prin hotărîre motivate. Din momentul cînd s-a admis renunțarea la apărător ,
banuitul, învinuitul, inculpatul exercită apărarea de sine stătător. Banuitul, învinuitul, inculpatul
care a renunțat la apărător este în drept , în orice moment al procesului revine asupra renunțării și
să invite un apărător sau să ceară numirea unui avocet din oficiu.

34
Codul de Procedură penală al RM, art.67-72.

29
 Concluzie
În urma acestui studiu putem deduce cîteva idei sub aspect comparativ și anume că părțile sunt
indispensabile în procesul penal atît pentru Republica Moldova cît și pentru România. Dacă ne
referim la stipularea legală a părților în legislația procesual penală din start putem scoate la iveală
componența părților, în legislația procesuală penală națională divizînd părțile în doua grupe -
partea apărării și partea acuzării, în comparație cu legilația română aici este stipulată procurorul,
ofițerul de urmărire penală, învinuitul, inculpatul, bănuitul parți care lipsesc din codul românesc,
ofiterul de urmărire penală procurorul fiiind ca reprezentanți ai procesului penal, iar noțiunea de
înculpat fiind doar enumerate ca calitate oferită persoanei înpotriva căreia s-a pus în miscare
acțiunea penală, situație care în Republica Moldova corespunde cu notiunea de învinuit adică
persoana înpotriva creia sa pornit urmărirea penală, iar pentru situația de finalizare a urmăririi
penale prin întocmirea rechizitoriului capată calitatea de înculpat, calitate care în legislația
românească corespunde cu punerea în miscare a urmăririi penale. Deci în aspect comparativ
legiutorul roman nu a considerat de cunoștință introducerea procurorului în parte a în procesul
penal, motivîndu-se faptul ca ministerul public în procesul penal este reprezentat de un procuror
avînd calitatea de participant.
În fine aș dori să concluzionez idea ca după părerea mea aș considera mai perfectă componența și
divizarea părților care permite deducerea mai simplă a înțelesului de parte în proces și a
componeței, care după părerea mea pune într-o poziție mai favorabilă parțile procesului penal în
aspect comparat cu legislația procesual penala românească.

30
 Bibliografie
1. Constituția României actualizată și republicată în Monitorul Oficial din 31 octombrie 2003.
2. Codul de Procedură Penală al României, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 486 din 15
iulie 2010.
3. Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova, publicat în Monitorul Oficial din 07.06.2003,
intrat în vigoare la 12 iunie 2003.
4. Vintila Dongozor, Tratat de drept penal,București,1939.
5. Gheorghe Mateuț, Procedura penală,vol 1, editura Fundația Chemarea, Iași, 1997.
6. Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, partea generală, vol.1, editura Paideia.1993.
7. Ion Neagu, Drept procesual penal, Partea general, vol 1, București 1992.
8. S.Satta Diritto prcesuale civile, Padova, 1976.
9. Vasile Păvăleanu, drept procesual penal, partea generală, editura luminal ex, București 2001
10. Trăian Pop, Drept procesual penal, vol 1, Cluj Tipografia Națională, 1946.
11. Alexandru Boroi, Drept procesual penal, Editura ALL BECK, București 2000.
12.Tudor Osoianu, Victor Orîndaș, procedura penală, partea generală, Chișinău 2004.
13. Teodor Mrejeru, Drept procesual penal, editura Sylvy, București 1999.

31