CRIMINALISTICA DUPA INTREBARILE, GOLUBENCO.!!!

1. Notiunea si obiectul criminalisticii.

Termenul “ criminalistica”, ca denumierea unei stiinte concrete, a fost utilizat prima data de catre savantul
austriac Hans Gros(1883), care in “manualul judecatarorului de instructie” a declarat criminalistica drept o
stiinta de sine statatoare, destinata aplicarii realizarilor stiintilor naturale si tehnice in activitatea de urmarire
penala. Astfel a aparut nu numai denumirea de criminalistica, dar si primele idei despre obiectul acestei
discipline.
In lucrarile de specialitate care apar mai tirziu caracterul stiintific al criminalisticii se argumenteaza prin faptul
ca aceasta elaboreaza metode tehnico-stiintifice si tactice necesare administrarii probleor in vederea cercetarii si
prevenirii infractiunilor. Astfel, S. Mitricev trateaza criminalistica ca stiinta despre mijloacele tehnice, metodele
si procedeele destinate administrarii probelor conform normelor procesual penale in vederea cercetarii si
preveniirii infarctiunii.
Punctele de vedere referitoare la definirea stiintei in cauza ale mai multor autori criminalisti exprimate in
literature de specialitate sint in essential similare. Dupa A.N. Vasiliev, criminalistica reprezinta stiinta despre
organizarea si planificarea procesului de cercetare ainfrcatiunilor, administararea probelor in conformitatea cu
legislatia procesual penala in vigoare, avind scop descoperirea si prevenirea infractiunilor prin apliacre pe scara
alarga a metodelor stiintifice.
Criminalistica este stiinta judiciara care studiaza , elaboreaza si aplica metode si mijloce tehnici-stiintifice de
examinare a probelor judiciare , reguli metodologici destinate descoperirii cercetarii infractiunii si
identificarilor precum si prevenirea faptelor antisociale.
Obiectul criminalisticii;
1. Elaborarea si aplicarea metodelor si mijloacelor stiintifice de cercetare a urmelor si probelor materiale,
descoperirea locului savirsirii infractiunii in vederea identificarii obiectelor care lau creat.
2. Preluare din alte domenii stiintifice si adoptarea la nevoile proprii a unor metode stiintifice in vederea
obtinerii probelor necesare aflarii adevarului in procesul penal.
3. Elaborarea procedeelor tactice de efectuare a actelor de urmarire penala in vederea asezarii pe bazte
stiintifice a intregii activitati de cercetare penala.
4. Elaborarea regulilor metodologice de cercetarea adiferetelor genuri de infractiuni, in raport cu natura,
modurile de opearare folosite urmarile active ilicite, numarul participantilor.
5. Elaborarea si aplicarea metodelor si mijloacelor stiintifice destinate descoperirii cu operativitate a
infractiunilor si a operatorilor acestora. Etc

2. Sistemul, sarcinile criminalisticii.

De-a lungul istoriei aparitiei si dezvoltarii criminalisticii sistemul ei a fost modificat si perfectionat de
nenumerate ori. Actualmente pare justificata ideia de a structura stiinta si cursul universitar de criminalistica in
4 compartimente; teaoria generala a criminalisticii, tehnica criminalistica, tactica criminalistica, metodica
crimialistica- toate, in unitatea lor, constituind suportul in lupta cu criminalitatea.
Teoria generala este baza metodologica a stiintei in totalitate, o imagine idealizata a acesteia ce cuprinde 3
blocuri de cunostinta; 1) bazele scietologice ale criminalisticii ( obiectul, sistemul, principiile, sarciniile, istoria
stiintii si alte elemente introductive); 2) bazele metodologice ale criminalisticii ( sistemul de metode si idei
folosite in cercetarile criminalisticie); 3) sistemul de teorii criminalistice doctrinaire, “ extrase” din continutul
celorlalte 3 componente.
Deci, teoria generala a criminalisticii constituie un sistem de principii conceptuale, notiuni si categorii, definitii
si conexiuni ce interpreteaza obiectul stiintei in ansamblu.
Tehnica criminalistica prezinta un ansablu de cunostinte sintetice, in baza carora se elaboreaza metode si
diverse tehnici, destinate colectarii, examinarii si utilizarii materialelor de proba.
Tactica criminalistica, constituie un sistem de teze stiintifice si recomandatii practice, elaborate in baza
studierii legitatilor din sfera organizarii, planificarii si efetuarii urmaririi penale, .
Metodica criminalistica ( metodica cercetarii anumitor genuri si grupuri de infractiuni) prezinta un sistem de
teze stiintifice, in baza carora se elaboreaza indicatii metodice si recomandatii practice privind organizarea si
realizarea investigatiilor diverselor varietati de infractiuni, prezentate normative in legea penala ( omorul,
tilhariai, furturi, violurri etc).
 Criminalistica face parte din sistemul stiintelor ce vizeaza infaptuirea justitiei. Sarcina generala este asistenta
stiintifica si sprijinul organelor de drept in activitatea de investigare a infractiunilor. Continutul ei poate fi
precizat prin formularea sracinilor speciale caracteristice doar acestei ramuri stiintifice, sint;
a) analiza legitatilor ce fac temeiul obiectului de studiu al criminalisticii, dezvoltarea de mai de mai departe a
teoriei generale si a celor particulare de drept, conditie necesara pentru largirea bazelor teoretice si sporirea
eficacitatii practice a recomandatiilor ei.
b) elaborarea noilor mijloace de colectare, examinare si utilizare a probelor, perfectionarea celor existente.
c) elaborarea si perfectionarea bazelor organizatorice, tactice si metodice ale urmaririi penale si dizbaterilor
judiciare.
d) studierea crimialisticii tarilor dezvoltate, implimentarea experientei positive a acestora in practica de
descoperire, cercetare si prevenire a infractiunilor comise in tara noastra. Precum si alte sarcini, ca;
- Studierea practicii infractionale. Datele empirice ( bazate pe experienta) obtinute contribuie la clasificarea
infractiunilor dupa anumite elemnte carctersitice privind modul de actiune si, in ultima instanta, la elaborarea
metodicilor de investigare specifice anumitor categorii de infractiuni.
- Studierea legitatilor crearii urmelor infractionale se elaborarea, in baza cunoasterii acestor legitati, a
mijloacelor si metodelor adecvate de cercetare criminalistica;
- Analiza practicii de investigare a faptelor penale in vederea elaborarii unor noi metode tactice de organizare si
efectuarea a actiunilor procesuale, necesare stabilirii adevarului intr-un nproces penal;
- Elaborarea mijloacelor tehnice si metodelor privind aplicarea lor in activitatea operative de prevenire si
curmare a infractiunilor.
- Elaborarea mojloacelor tehnice si a principiilor metodice ale expertizei criminalistice.
- Comunicarea prin publicitatea a celor mai impresionate realizari ale criminalisticii, precum si a practicii
inaintate in domeniul investigatiei infractiunilor
3. Activitatea infractionala; notiunea si structura..
Activitatea poate fi interpretată ca un mod de existenţă al omului, o capacitate a acestuia de a modifica
realitatea. Structura activităţii infracţionale conţine căteva elemente principale: 1)Subiecţii activităţii
infracţionale sunt personajele principale ale infracţiunii (organizatorii, executorii, instigatorii etc.). Aceştia
posedă anumite calităţi: biologice, sociale, psihice, psihologice, care la fel se pot oglindi în amprentele
materiale rămase la faţa locului, dar şi în memoria oamenilor.2)Mijloacele activităţii infracţionale sunt cele mai
diverse lucruri şi obiectele ce se utilizează pentru a se atinge scopul ilicit ce creaza urme materiale operante
pentru a reconstitui fapta, împrejurările cauzei şi a identifica autorul. Mijloace infracţionale poate fi divizat în
patru grupe esenţiale: a)unelte (de spargere, instrumente).b)arme (de foc, arme albe, dispozitive explozive).
c)surse de pericol sporit (mijloace de transport). d)forţe şi fenomene naturale puse în acţiune de către făptuitor
(ruperea digului unui canal).3)Obiectul atentatului (victima) este omul şi lucrurile materiale ce-i aparţin sau î-l
înconjoară. 4)Urmele activităţii infracţionale sunt modificările produse in lumea materiala ca urmare a
comiterii unei infracţiuni.

4. Caracteristica criminalistica a infractiunii. Notiunea si structura ei.

Caracteristica criminalistică a infracţiunii este un sistem de cunoştinţe privind particularităţile tipice ale
anumitor categorii şi grupuri de infracţiuni, analiza cărora permite a judeca despre căile optimale de descoperire
şi cercetare a acestora. Cele mai relevante elemente ale caracteristicii criminalistice a infracţiunii sunt:
1)Trăsăturile distinctive ale informaţiei iniţiale privind evenimentul delicvent, sursele şi condiţiile de obţinere a
acestora; 2)Date privind obiectul atentatului ce permit a judeca despre interesele făptuitorului; 3)Informaţii
vizând modul de pregătire, comitere şi tăinuire a infracţiunii, precum şi consecinţele tipice ale acţiunilor
criminale.
Aceste date se aplica la la elaborarea versiunilor de anchetă, determinarea zonelor prezumtive unde pot fi
găsite urmele autorului. Lista elementelor caracteristicii criminalistice susmenţionate nu este limitativă. Pe
măsura dezvoltării criminalisticii ea se va preciza şi se va complementa pentru fiecare categorie de infracţiuni.

5.Situatia de urmarire penala ca baza de elaborare a programului de investigatie.

Situatia de urmarire penala este o stare de fapt care se creaza inorice moment incepind cu pornirea urmaririi
penale.Situaţiile de anchetă pot fi: 1)tipice şi practice concrete.2)conflictuale şi fără conflict. 3)initiale,
intermediare si penale. 4)favorabile si nefavorabile.Sunt caracteristice trei situaţii tipice: 1) fapta este stabilita,
infractorul este cunoscut si retinut; 2)fapta este stabilita, infractorul este cunoscut, insa nu este retinut si este in
cautare; 3) fapta este cunoscuta, infractorul este necunoscut.La formarea situatiei influenteaza anumiti factori:
obiectivi(nu depind de ofiterul de urmarire penala) si subiectivi(depind de cunostintele si experineta ofiterului).

6.Notiunea de identificare si diagnostica criminalistica. Specificul si bazele stiintifice ale identificarii

criminalistice.
In cadrul cercetarii infractiunilor adeseori apare necesitatea de a constata dupa urmele acestora incidente
legaura unui obiect sau persoana cu cauza instrumentata. Astfel, dupa aprentele degitale sau profilul talpilor
ramase pa pemint trebuie sa se stabileasac persoana care a operat la locul faptei; dupa urmele de anvelope se
cauta transportul disparut; dupa striatiile ramase pe glont sau pe tubul tras se determina arma din care s-au
produs impuscaturile. In toate cazurile de acest gen principalul consta in a recunoaste obiectul dupa imaginea
lui- activitate care poarta denumire de identificare criminalistica.
Identificarea criminalistică este o activitate de examinare comparativă a obiectelor materiale şi a
imaginilor acestora în scopul stabilirii identităţii lor şi obţinerii datelor utile pentru cercetarea şi descoperirea
infracţiunilor.Sarcinile - stabilirea identitatii: 1) persoanei concrete care a savirsit infractiunea sau care
participat la aceasta.2) diferitelor obiecte(unelte, mijloace) care au fost folosite la pregatirea,savirsirea si
marcarea infractiunii.3)diverselor material si substante utilizate de infractori ori obrinute in rezultatul actiunior
ilicite.
Premisele:1)individualitatea constă în aceea că chiar şi printre obiectele similare nu există şi nici nu
pot exista asemenea, care ar coincide între ele pe deplin. Fiecare obiect este strict individual, nerepetabil, adică
se distinge prin ceva de altele, asemănătoare lui. 2)stabilitatea relativa - cu scurgerea timpului obiectele şi
fiinţele suferă prefaceri. Nimic nu este constant, neschimbător. Totul se modifică şi se consumă. Identificarea
este posibilă numai dacă schimbările sunt neînsemnate, adică dacă ele nu modifică esenţa obiectului,
proprietăţile lui fundamentale. În caz contrar, obiectul încetează de a mai fi acelaşi, el devine alt
obiect.3)reflectivitatea-capacitatea obiectelor de a se reflecta şi de a fi reflectate.
Identificarea în criminalistică are urmatoarele trasaturi: 1)determinarea unui obiect concret implicat în
infracţiune. 2)obiectele ce urmează a fi identificate în mare parte deţin formă şi parametrii exteriori
constant.3)rezultatele acestor identificări se reflecta in rapoarte de expertiză, procese-verbale de efectuare a
activităţilor
de anchetă şi judiciare etc. 4)ea se efectuează în scopul cercetării ,descoperirii şi prevenirii
infracţiunilor.
Etapele:1)stabilirea apartenentei geerice.2)individualizarea: examinarea prealabila,separata,comparativa
si evoluarea rezultatelor si formularea cocluziei.
Dupa rezultatul final:1)individuala – menita sa solutioneze problema identitatii unui obiect individual
determinat.2)de grup – menita sa identifice grupul de clasificare la care se refera obiectul cercetat si de a stabili
apartenenta lui la grup.Dupa caracterul obiectelor identificate:1)identificarea dupa imaginea pastrata in
memoria omului(recunoasterea)
2)identificarea dupa imaginile materiale fixate ale obiectului. 3) identificarea unui obiect pe baza fragmentelor
acestuia. Conform subiectului identificarii:1)de ancheta – se efectueaza de catre anchetator.2)de expertiza-de
catre un specialist in domeniul expertizei.3)operativa-lucratorul operativ.
In procesul de descoperire si cercetare a infractiunilor un mare sprijin in stabilirea adevarului il prezinta asa
numitele examinari diagnostice. Acestea se realizeaza pentru a obtine date necesare desfasurarii unor activitati
operative de investigatii, expertize si efectuarii altor actiuni procesuale. Insa, spre deosebire de cercetarile de
identificare, scopul carora este stabilirea identitatii, examinarile diagnostice ajuta la determinarea unor insusiri
si stari ale obiectelor, aflarea cauzelor unor fenomene, interpretarea dinamicii evenimentelor. Etc.
Astfel, dupa urma de pecior este posibil de identificat nu numai factorul creator, dar se poate de judecat si
despre directia de miscare a autorului, viteza aproximativa, daca a purtat unele greutati sau daca a operat in
intuneric. Dupa urmele de spargere se determina deprinderile infractionale, forta fizica, inaltimea faptuirorului,
timpul consumat la comiterea efractie s. A.
Examinarile diagnostice pot fi divizate in 3 grupe, in cadrul carora pot fi solutionate urmatoarele sarcini;
1. Prima- determinarea calitatilor si starii obiectelor prin cercetarea lor nemijlocita ( de ex; daca arma de
foc este sau nu in stare buna de functionare, daca plumbul este sau nu violat etc.).
2. a doua- stabilirea insusirilor si starii obiectelor dupa urmele lasate de acesta ( de ex; particularitatile
mersului unei persoane dupa cararea de pasi).
 3. a treia grupa- constatarea legaturilor cauzale intre unele actiuni si consecintele acestora prin analiza
integrala a urmelor si starilor de fapt din scena infractiunii ( spe ex; dupa forma diminsiunile si numarul
petelor se singe se determina locul unde victimii i s-au cauzat leziuni mortale, unde si sum a fost mutat
cadavrul, daca a fost schimbata pozitia lui, etc )
Mentionam ca, identificarea si diagnosticarea criminalistica se aplica foarte larg in descoperirea si cercetarea
infractiunilor, ca metode efective de stabilire a adevarului in cauzele instrumentate.

7. Stabilirea intregului dupa partile componente si a sursei unice de proveninta ca varietate a

identificarii.
In stiinta criminalistica este leaborata teoria identificarii criminalistice, la temele careia stau cunosutele teze
dialectice privind idividualitatea, stabilirea realtiva si reflectarea obiectelor lumii inconjuratoare.
Esenta individualitatii consta in ceea ca chiar si prin obiectele similare cuprinse in clase, genuri, tipuri, etc nu
exista si nu pot exista asemenea, care ar coincide intre ele pe deplin. Fiecare obiect este strict individual,
irepetabil, la singular, adica se distinge prin ceva de altele. De ex; detaliile disenului papilar.
Stabilirea relativa, trebuie de subliniat ca cu scurgerea timpului obiectele si fiintele sufera prefaceri. Nimic nu
este constant, neschimbator. Totul se modifica si se consuma. Insa, pentru o anumita periada de timp orice
obiect isi pastreaza un oarecare numar de trasaturi calitative, care il face sa ramina ceea ce este.. Deci,
identificarea este obiectiv posibila numai daca schimbarile sint neinsamnate, adica nu modifica esenta
obiectului, proprietatii lui fundamentale.
Reflectivitatea , adica capacitatea obiectelor de ase reflecta si de a fi reflectate. Miscarea lumii materiale se
realizeaza prin interactiunea obiectelor si fiintelor intr-un proces de influenta reciproca. In acest cadru,
reflectarea consta in insusirea sistemelor materiale de a reproduce particularitatile obiectelor aflate in
conexiune.
Identificarea se aplica nu numai in criminalistica, dar si in alte domenii, chimie, fizica, antropologia s. a., avind
in cazul dat de a stabili natura obiectului ( substantei), apartenta lui la o anumita clasa, specie etc. Insa, spre
deosebire de aceste ramuri, identificarea in criminalistica se evedentiaza prin trasaturile ei specifice; - stabilirea
unei identitati individuale, adica determinarea unui obiect concret implicat in infractiune; - obiectele ce
urmeaza a fi identificate, de regula detin forma si parametrii exteriori constanti; - rezultatele acestor identificari
imbraca forme strict determinate de lege- rapoarte de expertiza, procesele verbale de efectuare a actiunilor de
urmarire penala. Etc; - identificarea se realizeaza in scopul descoperirii, cercetarii si prevenirii infractiunilor.

8. Formele si obiectele identificarii, etapele procesului de identificare.

Identificarea poate fi infaptuita in doua forme; neprocesuala si procesuala;
Din momentul constatrii faptului comiterii unei infractiunii angajatii serviciilor operative de investigatii ale
organelor de drept realizeaza masuri de stabilire a faptuitorului, martorilor, victimilor, precum si alte
imprejurari ale cauzei. In cadrul acestor operatini, persoanele cautate se stabilesc dupa fotografii, portret-robot,
semnalmente, urme de miros- activitati care in fond, prezinta identificar. In rezultatul acestor actiuni se
alcatuiesc diverse acte neprocesuale ce nu pot servi drept sursa de probatiune in cauzele instrumentate.
Mai frecvent identificarea criminalistica se foloseste in forma procesuala, atit in cadrul expertizelor
identificatoare, cit si in procesul de prezentare spre recunoastere a persoanelor sau a altor obiecte, rezultate care
prezinta probe judiciare.
In cercetarile identificatoare sint antrenate diferite obiecte, rolul lor in aceste procese este diferit.
Obiectele identificarii criminalistice sunt: 1) persoane concrete care ua savirsit infractiunea sau care
participat la aceasta.2) diferite obiecte(unelte, mijloace) care au fost folosite la pregatirea,savirsirea si marcarea
infractiunii.3)diverse materiale si substante utilizate de infractori ori obrinute in rezultatul actiunior
ilicite.4)cadavrele si resturile oaselor .Nu pot fi identificate lichidele, nisipul, solul,boabele de griu,sperma,
singe.Teoria identificării distinge:1)obiecte de identificat( obiecte scop) – pistolul, unealta de spargere.2)
obiecte identificatoare – fragmente de documente, cioburi de sticla
Dupa natura obiectelor identificatoare, teria si practica identificarii criminalistice distinge si alte genri de
identificare a obiectelor; dupa imaginile fixate material, dupa imaginile fixate in memorie si identificarea
intregului dupa partile componente.
Dupa imaginile fixate material – vizeaza dupa diferite feluri de urme ( digitale, de piciare,de arme, de transport
etc), fotografii , descrieri s.a Acest gen de activitatea poarta un character obiectiv, bazindu-se pe studierea
caracteristicilor obiectului examinat de catre specialisti in cadrul expertizelor.
Identificarea dupa imaginile fixate in memorie, se bazeaza pe faptul ca obiectul identificarii este intiparit in
memoria anumitor persoane ( martori oculari, victime etc). Identificarea in acest caz devine subiectiva,
realizindu-se de catre persoanele care le-a observat anterior in cadrul actiunii de prezentare spre recunoastere a
obiectului.
Cit priveste identificarea intregului dupa partile componente, acestea se realizeaza prin confruntarea
unor parti ale obiectului ( cioburi de sticla, hirtii etc)) gasite la fata locului sau ridicate de la banuiti dupa
muchiile fragmentate, microrelieful partilor fragmentate, structura, insusirile fizice si chimice ale acestora.
Orice obiect al lumii material se bucura de un ansamblu de proprietati ce caracterizeaza structura lui
exterioara,
componentele din care este alcatuit. In calitate de caracteristici identificatoare mai frecvent se folosesc cele ce
privesc forma, dimensiunile, microrelieful suprafetei obiectului. Indicii identificatoare sunt caracteristicele
cantitative si calitative ale insusirilor obiectelor care contin informatia necesara pentru identificare. Indicii de
identificare nu sunt orisice insusiri ale obiectelor,ci numai cele menite sa solutioneze sarcinele anchetei.Pentru
identificare se selecteaza insusirile care poseda cea mai mare incarcatura informationala,care individualizeaza
obiectul identificat sil distinge de alte obiecte ale lumii material. Indicii se clasifica in: 1)generale - exprima
trasaturile cele mai comune tuturor obiectelor de acest gensi particulare - evidentiaza un obiect din toate
asemanatoare lui.Indicii se mai clasifica in: 1)calitative – descrierea tipului si varietatii desenului
papilar(lat,dextrodetic). 2)cantitative – exprima marimi din dimensiunile(lungimea urmei).
Procesul de identificare parcurge 2 etape; 1) determinarea apartenetei generice; 2) identificarea individuala.
Ambele etape sint parti componete ale procesului unic de identificare, care cuprinde citeva stadii; examinarea
prealabila; examinarea separate; examinarea comparative; evaluarea rezultatelor in vederea formularii
caoncluziei de identificare.
Examinarea prealabila consta in luarea de cunostinta cu materialele trimise spre expertiza, atragind atentia la
starea ambalajului si prezenta rechizitelor respective, calificarea sarcinilor puse in fata expertului, a
intrebariolor organului udiciar; analiza profunda a tutoror factorilor ce pot eventual influeta expertizarea
obiectelor.
Examinarea separate are scop stabilirea si fixarea caracteristicilor identificatoare, proprii fiecarui obiect in
parte. Analiza poate fi insotita de efectuare unor experiminte, fotoimagini cu sau fara maracarea indicilor
depistati.
In stadia de examinare comparativa obiectele se confrunta dupa caracteristicile generale si particulare puse in
evidenta la etapa separate.
In cadrul evaluarii rezultatelor examinarii comparative se hotaraste daca caracteristicile relevate sint suficinte
cantitaiv si calitativ pentru individualizarea obiecteleor.

9. Examinarea preliminara a urmelor infractiunii in fata locului ca sarcina diagnosticii criminalistice.

10. Aparitia si dezvoltarea stiintei criminalistice.

Istoria aparitiei si dezvoltarii stiintei criminalisice a fot detrminata de necesitatile practicii privind combaterea si
prevenirea delicventei. O data cu dezvoltarea societatii si formarii statului aceasta sarcina s-a pus in fata unor
organe speciale – statale si obstesti care, pina la inceputirile criminalisticii, se conducea in activitatea lor de
bunul simt si experineta de toate zilele. Insa cind dezvoltarea verigioasa a capitalismului favorizata de revolutia
tehnico-stiintifica a condus la agravarea fenomenului delicvent, cind si-a facut aparitia criminalitatea
profesionala si organizata, bunul simt si judecata sanatoasa s- dovedit a fi neputincioasa in lupta contra a astfel
de infractiuni. Se simtea nevoi crearii unor mijloace si metode eficiente in acest sens.
Sub aspect evolutiv criminalistica a aparut ca o stiinta despre metodele si mijloacele practice de investigare a
faptelor antisociale intemeiate pe realizarile stiintelor tehnice si naturale.
Primele recomandatii criminalistice ce priveau mai cu seama procedee de efectuare a examinarii locului faptei,
a perchizitiei, interogarii s-au cristalizat in adincurile procedurii penale. Unele ginduri practice in acest sens au
aparut in prima jumatate a sec, XIX, “ indrumator cu privire la ancheta judiciara” semnat de procesualistul
german Jagemann, “ bazele procedurii judiciare penale” alcatuit de I. Barsev ( sanct-petersburg 1841).
Procesul de consolidare a cunostintelor criminalistice a fost infaptuit mai cu seama de catre functionarii
politienisti in ultimul sfert al sec. XIX-lea. Aceasta munca se desfasura in 3 directii principale.
 1) Crearea si perfectionarea mijloacelor de inregistrare penala a infractorilor. Un reprezentat al acestei
remarcari a fost Alfonse Bertillon – autor al metodei antropometrice de inregistrare, bazate pe masurile
anumitor parti ale corpului uman, precum si a descrierii semnalmentelor dupa metoda portretului vorbit,
a diferitelor procedee de fotografiat etc. O alta contributie pentru afirmarea altui sistem de inregistrare
penala – celui dactiloscopic, care a succedat modelul antropometric au adus-o W. Herschelle, H. Faulds,
F.Galtot s.a Actualmente acest sistem a devenit universal si este aplicat pretutindeni, in unele tari fiind
completat ce cel genetic (proba AND).
2) Elaborarea si sitematizarea procedeeor de colectare a probelor- , directie legata in primul rind de
numele lui Hanss Gross, magistrate austriac, carea a creat sistemul stiintei in cauza si a propus termenul
de “ Criminalistica”, a sistematizat si a completat ansamblu de metode si mijloace vizind investigarea
infractiunilor, socotindu-se pe drept, fondator al stiintei criminalistica. Editarea lucrarii lui in a, 1893 “
Manualul judecatorilo de instructie, al functinarilor si jandarmeriei si politiei” este socotit drept moment
de referinta in nasterea criminalisticii.
3) Elaborarea metodelor stiintifice de expertizare a urmelor si altor obiecte materiale ridicate din scena
infractiunii – linia sustinuta de E. Locard- fondator al laboratorului criminalistic din Lion ( Franta). R,
Reiss, E. Burinski ( Rusia)- intemeetor al unui laborato de fotografie judiciara din Petersburg, care a
servit prototip la formarea primelor institutii de expertiza fin fosta URSS

11. Institutiile de expertiza expertiza judiciara in RM.

Expertiza judiciară se efectuează de către experţii instituţiilor specializate de stat din sistemul Ministerului
Justiţiei, Ministerului Sănătăţii, din subdiviziunile tehnico-criminalistice operative ale Ministerului Afacerilor
Interne, ale Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, ale Ministerului Apărării şi ale
Serviciului de Informaţii şi Securitate, precum şi de către alte persoane competente, desemnate de ofiţerul de
urmărire penală, de procuror sau de instanţa judecătorească. Expertiza judiciară poate fi efectuată şi de către
experţii particulari incluşi în Registrul de stat al experţilor judiciari atestaţi, cu excepţia expertizelor în cauzele
penale privind infracţiunile comise împotriva vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei.
Centrul Naţional de Expertize Judiciare de pe lîngă Ministerul Justiţiei reprezintă o instituţie coordonatoare în
domeniul teoriei şi practicii expertizei judiciare şi criminalisticii şi efectuează expertizele judiciare în baza
regulamentului aprobat de Guvern.
Expertiza medico-legală se efectuează de către Centrul de Medicină Legală de pe lîngă Ministerul Sănătăţii, în
baza regulamentului aprobat de Guvern, iar expertiza psihiatrico-legală se efectuează în unităţile medico-
sanitare din sistemul Ministerului Sănătăţii.
Subdiviziunile tehnico-criminalistice operative ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Centrului pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, ale Ministerului Apărării şi ale Serviciului de Informaţii şi
Securitate efectuează expertiza judiciară în conformitate cu propriile regulamente.

12. Tehnica criminalistica; structura si sarcinile ei.

Tehnica criminalistica reprezinta un sistem de teze teoretice despre legitatile formarii si utilizarii urmelor
materiale ale infractiunilor si despre mijloacele,metodele si procedeele tehnico-stiintifice de depistare, fixare si
cercetarea a obiectelor materiale . Structura:1)teze generale(notiunea, sarcinile).2)ramurile
tehnicii(odorologia,fonoscopia,gabitoscopia,documetologia,armologia,fotografia criminalistica si
videoinregistrare, traseologia). (directii noi:fonoscopia,micrologia).Sarcinile: 1)elaborarea noilor si
perfectionarea actualelor mijloace si tehnice.2)elaborarea si perfectionarea bazelor teoretice, tactice si metodice
ale expertizei crimialistice. 3)elaborarea si perfectionarea mijloacelor tehniice de prevenire si profilaxie a
infractiunilor.

14. Metodele si mijloacele tehnico-stiintifice de baza, utilizate in criminalistica.

1.1.(3) Definiţi noţiunea şi categoriile mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice.
Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea mijloacelor create
şi folosite de om în activitatea sa făptuitoare. Reflectând în formă materializată experienţa umană, tehnica
asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului
social.
Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii.
Astfel, după provenienţa lor, deosebim mijloace şi metode fizice, chimice, biologice;
după natura lor -l aparate, dispozitive, utilaje, instrumente, materiale; după destinaţia funcţională — fotografice,
acustice, mecanice, de modelare şi transferare a urmelor, de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile;
auxiliare — instrumente, rechizite pentru scris, pentru desenul grafic, articole de ambalare etc.
principiile aplicării metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice.
1.Principiul legalităţii - principiu "sine qua non" al oricărui demers cu contiguitate domeniului dreptului.
2. Principiul aflării adevărului. Criminalistica asigură descoperirea autorului faptei penale şi permite
administrarea probatoriului necesar stabilirii adevărului în cauză, asigurând astfel în mod direct concordanţa
dintre starea de fapt stabilită de organul judiciar şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul.
3. Principiul prezumţiei de nevinovăţie. Această prezumţie guvernează întreaga desfăşurare a procesului penal,
dovedirea vinovăţiei căzând în sarcina organului judiciar.
5. Principiul identităţii – ca principiu fundamental al gândirii - "starea unui obiect de a fi ceea ce este, de a-şi
păstra un anumit timp caracterele fundamentale, individualitatea, rămânând el însuşi".
6. Principiul operativităţii în investigare şi în soluţionare. O regulă cu caracter practic în consonanţă cu
principiul celerităţii în soluţionarea cauzelor - "Timpul lucrează în favoarea infractorului .

15. Trusele criminalistice, laboratoarele criminalistice mobile.

Apreciaţi importanţa truselor criminalistice universale şi specializate în activitatea de cercetare a locului faptei
Criminalistica tinde să utilizeze mijloace tot mai variate de lucru, pe măsura complexităţii problemelor pe care
trebuie să le rezolve. Acestea trebuie sa ofere precizie, profunzime, asigurând în acelaşi timp capacitate de
deplasare în spaţiu. Au fost create şi se utilizeaza truse criminalistice-care pot fi de utilitate generala pentru
cercetarea la locul faptei, dar şi truse specializate: pentru investigarea unor accidente, pentru examinări
balistico-judiciare, pentru examinarea actelor, pentru capacane chimice, s. a. m. d. Noţiunea de trusă ar trebui
explicată ca având o accepţiune mai largă. Trusa criminalistica universală dispune de un ansamblu de materiale şi
instrumentar necesare principalelor operatiuni de cercetare a locului faptei. conţinutul trusei universale
Trusa universală cuprinde mai multe compartimente orientate spre:
1. Probleme de traseologie - destinat descoperirii, fixării şi ridicării urmelor de mâini, picioare, dinţi, urmelor de
instrumente, etc. -prin folosirea de substanţe pulverulente pentru evidenţierea urmelor latente, pulverizatoare,
pensule, folii adezive pentru fixare / transfer de urme evidentiate, surse de lumina -UV, IR - +spectrul vizibil
- vase de amestec pentru mulaje;
- benzi metalice pentru izolarea mulajelor, etc.
2. Măsurători şi marcaje – plăcuţe cu numere, bandă metrică (dm, cm) -, creta specială.
3. Desene şi schiţe - busola, hârtie mm, calc, coli albe, şabloane pt. hartă, s. a. m. d.
4. Alte instrumente auxiliare - cleşti şi magnet pentru extragere de corpi metalici, şurubelniţe, , dălţi –utilizate
dupăde cerinţele locului - plicuri, pungi -> pt. Ambalare şi transport.
- cutii, eprubete pentru recoltare de obiecte mici şi microurme ( schije, resturi, )
Laboratoarele complexe mobile - cuprind mai multe mijloace auxiliare şi principale utile în cercetarea locului
faptei.
Aceste laboratoare mobile oferă posibilitatea de deplasare şi examinărilor de un anumit grad chiar la locul faptei
pentru cauze complexe - accidente aeriene, explozii de proporţii, omoruri în serie cu ingropara victimelor, etc.
Fiind plasate pe mijloace de transport (auto, elicoptere, vase), ele permit accesul în locuri chiar izolate,
dispunând de surse proprii de iluminat, mijloace auxiliare cum ar fi: generatoare, compresoare de aer, mijloace de
excavaţie, sisteme de filtrare a noxelor. Unele din aceste laboratoare dispun de mijloace de comunicare cu
serviciile de evidenţă şi fişierele operative, constituind adevărate centre de comandă în conducerea cercetarilor
concomitent cu continuarea examinărilor criminalistice.

17. Fotografia digitala in activitatea profesionala a organelor de urmarire penala.

Fotografia digitala- cu o dezvoltare fara precedent in ultimii ani- inlocuieste intr-o masura din mai mare
fotografia clasica, inclusive in activitatea de urmarire penala, beneficiind de o serie de avantaje de necontestat;
- nu necesita laborator pentru developare, obtinerea imaginilor in format digital fiind conditionata doar de
existenta unui computer si a unei imprimante color.
- Posibilitatea de stocare este extreme de facila, ocupind un loc de depozitare foarte mic ( inregistrare pe
CD-uri, DVD)
- Calitatea imaginii nu se degradeaza in imp
 - Imaginile pot fi cu usurinta prelucrate.

18. Fotografia criminalistica; notiunea, insemnatatea si sistemul ei.

Fotografia judiciară are un rol deosebit de important în administrarea probelor încursul procesului penal,
completând procesul-verbal de cercetare la faţa locului, cât şi cuocazia fixării unor aspecte din timpul altor
activităţi, ca de exemplu: controale, verificări înlocurile şi mediile care prezintă interes pentru organele
judiciare, pentru prevenirea şidescoperirea unor infracţiuni, a altor nereguli cauzatoare de pagube.
Din avantajele aplicării fotografiei judiciare în activitatea organelor de urmarire penala se pot enumera:- în
primul rând faptul că fotografia judiciară înregistrează informaţia principală şicompletă cu privire la obiectul
cercetat, care în cazul cercetării la faţa locului esteambianţa locului faptei, faţă de împrejurimi, caracteristicile
acestuia, etc.;- în al doilea rând aplicarea fotografiei judiciare în munca practică prezintăimportanţă din punct
de vedere al faptului că subiectele supuse fotografierii rămâiintacte, nemodificate;- în al treilea rând, cu ajutorul
fotografiei judiciare se realizează o înregistrarerapidă şi uşoară a unui mare număr de stări de fapt, împrejurări,
având posibilitateastudierii lor ulterioare, fără a se mai face reproducerea lor. De asemenea
posibilitateamultiplicării imaginii în câte exemplare dorim.Fotografia judiciară, pe lângă rolul de mijloc de
fixare este folosită şi ca mijloc deridicare a urmelor, în practica muncii de tehnică criminalistică, ridicarea
urmelor pe calefotografică se aplică înaintea tuturor celorlalte metode de ridicare

20. Fotografia judiciara operativa; notiunea si metodele ei.

Fotografia judiciara operative se realizeaza in scopul fixarii celor mai importante activitati ale cercetarii penale
( de ex; cercetarea la fata locului, perchizitia, etc. ) rolul sau fiind acel de a consmena si de a ilustra cele
consmenate in procesele verbare intocmite cu asemenea ocazii. De asemenea, fotografia judiciara joaca un rol
insemnat in realizarea unor baze de date ale politiei judiciare.
Astfel, fotografia judiciara operative poate fi ;
- fotografia efectuata la fata locului;
- fotografia semnalmentelor;
- fotografia de fixare a altor activitati specifice cercetarii judiciare.
a)in cazul fotografiei effectuate in fata locului se vor executa mai multe fotografii urmarind sa cuprinda locul
cercetat avind in vedere necesitatea se a se pastra vizual locul respectiv, pozitia principalelor obiecte, detalii ale
urmelor s.a Acestmieare fotografii se executa de la general la particular; fotografia de orientare- surprinde locul
cercetata impreauna cu cele mai importante vecinatati ( repere de teren), fiind foare utila in situatia in care s-ar
dori revenirea in acel loc, la o data ulterioara ( de ex; pentru efectuarea reconstituirii). Fotografia schita-
surprinde doar locul cercetat, fara vecinatati, oferind o imagine de ansamblu al locului.
Fotografia obiectelor principale- contribuie la fixarea, in memomria imaginii, a principalelor obiecte din cimpul
infractiunii.
Fotografia de detaliu- incheie sirul fotografiilor efectuale la fata locului surprinzind detalii ale obiectelor, ale
urmelor ( de ex; se fotografiza orificiul intrare a glontului in corpul victimei.
b) Fotografia semnalamentelor este utilizata in scopul identificarii persoanelor pornind de la principalele
semnalmente ale acestora. Dupa scopul urmarit distingem; fotografia de identificarea a persoanelor, fotografia
de identificare a cadavrelor si fotografia de urmarire.
c)Fotografia de fixare a rezultatelor unor activitati de urmarire penala poate fi efectuata cu prilejul a diferite
activitai; fotografia efectuata cu ocazia perchizitiei, areconstituirii, a prezentarii pentru recunoastere insotind si
ilustrind cele consmenate in procesul verbal.

21. Fotografierea locului infractiunii, in incaperi si in afara lor.

In scopul fixarii locului faptei se aplica 4 procede principale de fotografiere:

1) Fotografia de orientare cuprinde tabloul general al locului faptei si imprejurimile. Ea poate fi: - unitara
efectuata dintr-o singura pozitie; - panoramica presupune fotografierea pe segmente a locului savarsirii faptei,
in doua variante: - circulara, aparatul fiind rotit pe stativ intr-un arc de cerc de 180 grade, spre a fotografia un
loc intins, pe segmente; - liniara, care presupune deplasarea trepiedului pe o linie paralela cu axa longitudinala a
obiectului de fotografiat (ex. un teren deraiat).
2) Fotografia schita oglindeste locul savarsirii faptei cu toate particularitatile sale, fara imprejurimi, avand in
prim plan obiectul central al cercetarii criminalistice. Se realizeaza in faza statica a cercetarii la fata locului. a)
Alegerea pozitiei de fotografiere : - unitara – dintr-o singura pozitie; - in serie – mai multe fotografieri din
pozitii diferite; - panoramica – aceasta metoda a fazei de orientare; - pe sectoare – se imparte locul in sectoare
pentru realizarea fotografiilor ; - contrara – doua pozitii diametral opuse; - incrucisata – din patru extremitati.
b) Problema iluminarii uniforme, fara umbre puternice se va rezolva prin montarea a doua surse de lumina
dispuse in partile laterale ale aparatului.
3) Fotografia obiectelor principale se efectueaza in faza statica si vizeaza obiectele corp-delict, cele care au
suferit modificari de pozitie ori deteriorari, precum si toate urmele create cu aceasta ocazie; se fotografiaza in
corelatie cu obiectele vecine, obiectivul aparatului trebuie sa fie perpendicular pe zona de mijloc; nu se
recomanda fotografierea de la un capat sau altul (ex. cadavrul victimei). Cadavrele se fotografiaza cel putin din
doua parti.
4) Fotografia detaliilor se efectueaza in faza dinamica, reda detaliile urmelor si ale obiectelor fotografiate
fiecare separat. (ex. fotografierea leziunilor cadavrului. Aparatul se fixeaza pe trepied, in pozitie verticala fata
de obiectul vizat care este iluminat, dupa caz, din spatele aparatului si din lateral (ex. fotografierea urmelor de
adancime).

22. Fotografia de examinare si metodele ei.

Fotografia de examinare presupune aparatura de intalta tehnicitate si se rrealizeaza de specialisti, de regula, in
laborator, nefiinf exclusa folosirea acestea si in teren. Fotografia de examinare, in raport cu sursa de lumina
utilizata si tehnica folosita, se subclasifica in fotografia in radiatii vizibile si fotografia in radiatii invizibile.
a)Fotografia in radiatii vizibile utilizeaza lumina spectorul vizibil ochiului uman, putind fi; fotografie de
ilustrare; fotografie de comparare ; fotografia de umbre; de reflexe; de contrase; fotografia separatoare de
culori.
B) fotografia in radiatii invizibile presupune utilizarea unei aparaturi speciale atint in ceea priveste sursa de
lumina, cit si aparatul receptor al imaginii si se bazeaza pe proprietatile unor radiatii invizibile de a fi reflectate
sau de a strabate in mod diferit corpurile in functie de proprietatile lor fizice. Distingem astfel;
- fotografia de examinare in radiatii ultrafiolete- de ex; pentru descoperirea urmeor de mini.
- fotografii de examinare in radiatii infrarosii- pentru fotografii in condiii de intuneric, fum ceata. Etc.

24. Regulile de prezentare procesuala a rezultatelor fotografierii, video,- audio inregistrarii actiunilor
procesuale.
Video-inregistrarea incepe cu o introducere care poate să apară în formă vocală, realizată de către cel ce
filmează, sau sub forma unei plăci sau unui afiş fără sunet. Informaţiile din introducere ar trebui să includă cel
puţin: numărul cazului, data, ora, locaţia, tipul de cercetare/investigaţie, precum şi alte informaţii obiective
considerate necesare de către cel ce filmează(condiţii meteo, camera folosită etc.). Filmarea întregului loc al
faptei, după introducere, ar trebui să fie fără înregistrări audio subiective-unele proceduri departamentale pot
cere înregistrare audio, în cazul acesta ele trebuind a fi urmate. Videofilmarea ar trebui să conţină locul faptei,
victimele şi probele fizice/urmele, nu investigatorii sau şeful echipei în timp ce ei stau şi vizionează activitatea
de cercetare.
Inregistrarea locului faptei se incepe cu o perspectivă generală asupra zonelor din împrejurimi care duc spre
sau în afara locului infracţiunii. O privire generală asupra locului faptei urmează după filmarea împrejurimilor.
Folosirea celor patru puncte cardinale va asigura că sunt înregistrate toate unghiurile zonei. Această orientare ca
etapă în cadrul documentării este cea mai importantă şi utilă pentru vizionarea ulterioară de către investigatori,
martori, avocaţi şi juraţi.
Inregistrarea continuă traversând locul faptei, folosind formatul superangular urmat de imaginile de detaliu ale
probelor/urmelor. Filmarea ar trebui să ilustreze orientarea/poziţionarea sau relaţia dintre probe/urme la locul
faptei. E important să se reţină continuitatea înregistrării, în timpul vizionării videofilmării. Saltul întâmplător
de la o probă la alta duce la ineficientizarea documentării video. Înregistrarea video a locului faptei are ca prim
scop orientarea locului crimei în cadrul natural şi nu intenţionează să ţină seama de detaliere şi înregistrarea de
înaltă calitate a imaginii apropiate a elementelor individuale ale probelor.
Inregistrarea locului faptei ar trebui de asemenea să includă orientarea/vedere asupra locului faptei din punctul
de vedere al victimei. Stând lângă victimă(dacă aceasta este încă prezentă la locul faptei) şi filmând spre cele
patru puncte cardinale pot fi obţinute informaţii despre ceea ce vedea aceasta, lucru care este deseori util în
investigaţiile următoare. Nu distrugeţi probe şi nu modificaţi poziţia victimei când desfăşuraţi activitatea de
videofilmare!
In timpul filmării, mişcaţi camera lent, în special când folosiţi zoom –ul sau executaţi panoramare. Un tripod
sau un monopod va facilita aceste mişcări. Mergând, înregistrând şi producând o filmare „lină” poate fi dificil,
dar practica şi experienţa pot ajuta în procesul documentării.
Pentru lumină slabă sau filmare pe timp de noapte, majoritatea camerelor sunt echipate cu lumini; oricum, o
sursă adiţională, cum ar fi reflectoare pe podea, este recomandată. Maşinile de pompieri şi unele maşini de
poliţie sau utilitare au lumini suplimentare care pot fi folositoare în aceste situaţii.
odată terminată filmarea, nu ar trebui modificată sau alterată. Banda originală ar trebui ţinută ca probă şi
duplicată pentru vizionări.

25 Sarcinilie si structura traseologiei judiciare. Notiunea si clasificarea urmelor infractionale.

Traseologia este o ramura a tehnicii criminalistice care studiaza legitatile aparitiei diverselor modificari
materiale rezultate din interactiunea faptuitorului cu uneltele folosite ale cimpului infractional in scopul
descoperirii infractiunilor. Urma – toate modificarile produse in lumea materiala prin activitatea omului si care
prezinta interes pentru stabilirea existentei unei fapte prevazute de legea penala, a mijloacelor folosite la
savirsirea ei, a imprejurarilor in care s-a produs,precum si pentru identificarea faptuitorului. Dupa obiectul
creator avem urme produse : de oameni, animale(muscaturi),fenomene(incendii),obiecte(urme de
intrumente),biologice(singe). După gradul de plasticitate al obiectului primitor: urme de adâncime( se
formează când obiectul primitor este mai puţin consistent decât cel creator - urma de sanie pe zăpadă), de
suprafaţă: urme de stratificare si dedestratificare. După modul de acţiune: statice(urmele de mâini, picioare,
autovehicule), dinamice (urme de sanie, schiur). Dupa dimensiunile: microurme si macrourme.

26. Desenele papilare; tipurile, varietatile si insusirile lor. Metode de descoperire, de fizare si ridicare a
urmelor de mini.
Urmele de mâini – ca regulă, cel mai frecvent întâlnite în câmpul infracţiunii– au o valoare deosebită în
procesul de identificare a persoanei prin caracteristicile specifice, structurale, ale desenelor papilare. Desenul
papilar este unul din cele mai imprortante elemente de identificare a persoanelor , datorita proprietatilor
acestora. Proprietatile desenului papilar: 1)unicitatea desenului papirar-desenele papilare se deosebesc intre ele
prin forma si prin detalii caracteristice, al caror numar si varietate fac practic imposibila intilnirea a doua
amprente identice. Cercetătorii în materie de dactiloscopie susţin că este imposibil a se întâlni două persoane cu
desene papilare identice. Fiecare desen papilar al fiecărui deget are o morfologie unică neexistând două degete
cu desene identice, chiar la aceeaşi persoana.2)fixitatea desenului papilar consta in mentinerea formei si
detaliilor caracteristice ale disenului papilar de la formarea sa si pina la moartea persoanei. 3)inalterabilitatea
este un desen papilar care nu poate fi modificat sau inlaturat. Tipurile: arc(cel mai putin raspindit) , lat ( cel mai
raspindit), cerc.
Amprente digitale -urme lasate de tesuturile papilare pe un obiect cu suprafata neteda. Amprentele digitale ale
fiecăreia dintre aceste persoane sunt complet diferite. Chiar şi la gemenii care sunt identici şi care au aceiaşi
structură a ADN-ului, amprenta digitală este diferită. Amprentele digitale ale fiecărei persoane au o
caracteristică unică fiind „o dovadă a identităţii”. Oamenii de ştiinţă au descoperit această caracteristică
importantă a omului abia în secolul al 19-lea. Amprente digitale pot fi depistate pe obectele care stau incalea
infractorului , asupra carora a influentat, cu care a interactionat.aceste obiecte trebie sa fie cu suprafata neteda si
nu paroasa. Aceste amprente se depisteaza prin diferite metode: 1.fizica(prin prafuire) 2chimica(cu aburi de
iod). Ele pot fi depistate direct cu ochiul liber sau prin mijloace( cu lupeisau microscop).O amprenta digitala
gasita pe un obiect face dovada contactului persoanei cu acest obiect.
Descoperirea , fixarea si ridicarea urmelor efectuata de catre organul judiciar la fata locului sau in alte
imprejurari similare se bazeaza pe urmatoarele principiile: 1)odata depistate urmele trebuie fixate , dcrise in
procesul verbal.A fixa o urmă înseamnă a arăta natura, calitatea, forma, dimensiunile şi poziţia lor prin diferite
mijloace la locul comiterii unei anumite infracţiuni. 2)urmele depistate trebuie fotografiate - fotogafiile reda cu
claritate caracteristicile urmelor(fotografiile anexate la procesul verbal)3.trebuie sa fie aplicate masurile
posibile de protejare a urmelor.4)urma trebuie ridicata. Prin ridicarea urmelor se înţelege luarea lor ca atare, a
imaginii acestora de la locul săvârşirii faptei. Urma trebuie ridicata cu obiectul sau prin mulare:a)daca este
urma de adincime- se ridica prin mulare cu solutie de gips, plastilina, materiale polimerice;b)daca este urma de
suprafata-se ridica prin mteriale adezive , pelicule dactiloscopice.

27. Metodica examinarii preliminare a urmelor de mini la fata locului.

Pentru identificare, la fata loului, a urmelor de mini este necesar a se cunoaste topografia miinii. Pentru
cercetarea criminalistica nu intereseaza miina in intregime, ci doar acea parte cuprinsa intre incheietura
pumnului si virful degetelor. Aceasta are doua fete; fata palmara si fata dorsala.
Fata palmara este alcatuita din 3 zoe distincte; zona digitala, zona digito-palmara si zona palmara.
1. Zona digitala cuprnde degetile miinii, fiecare deget fiind alcatuit din 3 fragmente osoase, in afara de degetul
mare, alcatuit din 2 fragmente osoase ). , denumite, de la baza degetului catre virf, falange, falangine si
falangente. De regula, urmele de miini lasate la fata locului de catre infractor reprezinta impresiuni ale
desenului papilar existent pe falangente urmare a faptei ca aceasta zona reprezinta partea minii ce asigura
contactul maxim cu obiectele pe care le apucam, le transportam, de care ne sprijinim etc.
2. Zona digito-palmara este zona cuprinsa intre bazele degetelor si santul format ca urmare a diferentei de
lungime a degetelor pe fata dorsala fata de suprafata palmei.
3. Zona palmara este cuprinsa intre santul flexoral si incheietura pumnului si cuprinde doua regiuni; regiunea
tenara si hipotenara, regiuni separate de un alt sant flexoral ce strabate oblic palma, denumit popular „ linia
vietii”.
Stabilirea cu certitudine a identitatii persoanei care a creat o anume urma, gasita la fata locului, este posibila
daorita trasaturilor desenului papilar. Astfe, desenul papilar se bucura de unicitate, fixitate, inalterabilitate si
longitivitate.
Unicitatea = proprietatea desenului papilar de afi, in principiu, unici, irepetabil. Carcterul unic este dat de
multitudinea formelor si detaliilor crestelor papilar. Din punct de vedere matematic sansele de a exista doua
amprente degitale cu aceleasi trasaturi este apropiat de zero, astfel incit se poate supune cu 99,999%
certitudinea ca o anumita ampreanta gasita la fata locului nupoate fi creata decit de o singura persoana.
Fixitatea= proprietatea desenului papilar de a ramine fix, nemodificat de-a lungul vietii, din momentul formarii
sale, pina la momentul mortii. Aceasta trasatura permite, de ex;, identificarea persoanei aflata la virsta
maturitatii pornind de la o impresiune afalta intr-o baza de date, odata cu cresterea si inaintarea virstei, desenul
papilar ramine nemodificat.
Inalterabilitatea=proprietatea desenului papilar de a nu putea fi modificat ( alterat). Dar, totusi, in sens larg,
alterarea sau u prin modificarea tesutului la nivelul degetelor este posibila- fiind un tesut viu, degradabil – fie
prin metode chimice ( de ex; prin folosirea acizilir) sau fizice ( de ex; prin taieri sau prin ardere). Incercarle de
modificare a desenului papilar in modalitatile mai sus, au avut doar rezultate diferite, dar in egala masura
daunatoare pentru infractor.
Longevitatea= este proprietatea desenului papilar de a dainui in timp , de la nastere pina la moarte si chiar dupa
moarte, pina la descompunerea suportului desenului. Pastrarea desenului papila si dupa moarte – anumita
perioada de timp- face posibila identificarea cadavrelor a coror identitate este necunoscuta.
Cercetarea urmelor de mini.
Cele mai importante pentru cercetarea criminalistica sint urmele latente ( invizibile cu ochiul liber), formate
prin atingerea cu mina a diferitelor obiecte lucioase, urme formate prin depunerea de substante de la nivelul
pielii ( transpiratie, substante moarte).
Cautarea si descoperirea urmelor de mini se face pe suprafetele netede, lucioase ( sticla, portela, mobila ) dar si
pe alte obiecte. Ambalaje ( celofan staniol, hirtie velina s. A ).
Relevarea urmelor papilare au un rol de a evedentia urmele latente, de a le face vizibile in scopul fixarii lor si
al ridicarii. Relevarea aprentei se poate realiza prin 3 metode diferite; fizice, chimice si optice.
- metodele fizice au in vedere procedura prafuirii- aplicarea uni praf special contrast, aflat in trusa criminalistica
aplicarea realizata cu ajutorl unei pensule;
- metodele chimice presupune folosirea unor vapori de iod, acid fluorhidric sau reactive chimice, substantele
alese depinzind de suportul pe care se afla urma si de vechimea acestuia.
- metode optice presupun utilizarea unei surse de lumina pentru relevarea urmelor, fie ca e lumina din spectorul
vizibil ( lumina laba), fie ca se foloseste radiatii invizibile ( ultraviolete si infrarosii)
Fixarea urmelor se face prin fotografiere si prin discrierea lor in procesul verbal.
Redicarea urmelor se realizeaza, in functie de particularitatile acesteia, prin fotografiere, prin transferarea pe o
pelicula adeziva sau prin ridicarea in intregime a obiectului purtaor de urma- in conditiile in care acesta este de
mici dimensiuni si este comod transportabil in laborotor. In cazul urmelor de adincime se poate folosi mulajele.

28. Urmele de incaltaminte.

Urmele de pecioare pot fi in raport, cu natura obiectului creator;
- urme de picior incaltat ( de ex; urme de pantofior)
- urme semi-incaltat( cele create de piciorul incaltat cu sosete sau ciorap)
- urme de picior descaltat.
Ele pot fi urme de suprafata sau urme de adincime, urme vizibile sau latente.Fixarea urmelor se face prin
fotografie si prin descrierea in procesul verbal. Ridicarea urmelor se realizeaza , in raport cu natura urme, prin
fotografiere, prin transferarea pe o pelicula adeziva sau prin realizarea de mulaje ( de foloseste, gipsul, parafina
sau ceara).
Urmele de peciore gasite la fata locului pot fi urme disparute sau se pot gasi sub forma cararii de urme. Pentru a
avea o carare de urma e nevoie sa descoperim la fata locului cel putin 3 urme consecutive de picior ( 2 de la un
picior, cealalta de la alt picior). In cararea de urme gasita la fata locului se vor masura si nota ( desena)
urmatoarele elemente; directia de miscare, linia mersului, lungimea pasului, latimea pasului si unghiul
pasului.
Linia mersului ese lini frinata ce uneste aceasi repere ale fiecarei urme ( de ex; linia ce uneste centrele
exterioare ale calciilor) fiind reprezentata in schita ca o linie frinta. Linia mersului ajuta la stabilirea unghiului
pasului.
Lungimea pasului se masaroa ca dinstanta dintre calciiul ( tocul) urmei unui picior la calciul urmei imediat
urmatoare. In raport cu lungimea pasului se poate stabili data persoana respectiva alerga sau mergea normal,
daca ducea o greutate, daca e de statura mica sau amre s.a
Latimea pasului se calculeaza ca disntanta intre doua linii punctate ce trec prin partea interioara a calcielor
( piciorul sting si cel drept) si sint paralele cu directia mersului.
Unghiul pasului se stabileste prin intersecia unei linii ce strabate median urma piciorului ( de la virf la calcii) cu
linia mersului. Dischiderea unghiului pasului este direct proportional cu viteza de deplasare.

29. Metodica examinarii preliminare a urmelor de incaltaminte.

Urmele de picior se descoperă cu uşurinţă la locul faptei. Fixarea se poate realiza prin mai multe procedee: prin
descriere în proces verbal, fotografiere, mulare (cele de adâncime), copiere cu peliculă adezivă (cele de
suprafaţă). Procedura de mulare a urmei de incaltaminte trece prin 3 etape – Pregatirea urmei, turnarea urmei,
ridicarea mulajului. Pregatirea - curãtirea urmei de diferite corpuri strãine si absorbirea apei, în vederea
evidentierii detaliilor create pe toatã suprafata ei, pentru realizarea mulajului se mai fac unele pregãtiri impuse
mai ales de starea urmei în situatia concretã. În unele situatii urma trebuie îngrãditã în jur, în altele necesitã a fi
tratatã cu anumite substante chimice. Turnanrea urmei - Pasta de ghips se pregãteste din pulbere finã de ghips,
de preferintã ghipsul dentar si apã obisnuitã, fãrã corpuri strãine care ar putea schimba detaliile urmei. În
functie de natura solului pasta va fi mai consistentã sau mai fluidã. Pentru ridicarea urmelor din soluri cu usoare
goluri de structurã pasta trebuie sã fie mai consistentã, iar dacã urmele se aflã în soluri argiloase, pasta
respectivã va fi mai fluidã, pentru a reda toate detaliile urmei. Se are în grijã sã nu rãmânã în pastã granule mari
de ghips nediluat. Odatã realizatã, pasta se toarnã de preferintã cu lingura în urmã. Mulajul de ghips, la o
temperaturã a aerului de 20-30 grade C, se întãreste în timp de 30-40 minute. Ridicarea mulajului deja întãrit se
face prin sãparea, în prealabil, a pãmântului din jurul sãu, dupã care se prinde cu ambele mâini din pãrtile
laterale. Spãlarea lui nu se face imediat dupã ridicare, deoarece detaliile urmei sunt încã sensibile. Dupã ce este
destul de bine zbicit, se poate spãla cu apã rece, dar nu sub un curent puternic de apã. Nu se recomandã
utilizarea periei pentru înlãturarea corpurilor strãine.

30. Urmele instruentelor de spargere; examinarea prealiminare, fixarea si ridicarea lor.

Prin instrumental de spargere intelegem o varietate mare de obicete ; aparate adaptate sau special construite,
precum si orice corp dur, folosite pentru a infringe rezistenta incuietorilor si a oricaror mijloace utilizate pentru
protectia si paza bunurilor. De cele mai dese ori sint folosite obiecte dure avute la indemina, dar si obiecte sau
aparate adaptate ori special construite pentru savirsirea faptei. In aceasta categorie sint incluse ciocane,
surubelnite, chiar aparate cu raze lazar. Etc.
Urmele instrumentelor de spargere se clasifica in ; urme de taiere, urme de frecare, urme de apasare, urme de
lovire, de ardere si topire.
Urmele de taire se produc prin actiunea mecanica a obiectului creator de urme, care este mai dur si apt de a taia,
a astrapunge obstacolul asupra obiectului primitor de urma, care are o consistenta mai slaba si este capabil de a
pastra detaliile urmelor create.
Urmele de taiere pot fi grupate dupa natura instrumentului folosit la taiere. Din prima subgrupa fac parte;
toporul, cutitul, care produc urme dinamice, pe suprafata taiata de topor, cutit se vor imprima detaliile
obiectului creator, sub forma de straitii paralele, cu valoare de identificare. Din a doua categorie fac pate;
clestele sau foarfecele. Aceste instrumente pot fi folosite la taierea tablei sau materialele textile, Rmele produse
sind de dimensiuni mai mici si mai greu de observat cu ochiul liber
Urmele de frecare se produc prin alunecarea obiectului creator pe suprafata obiectului primitor. Cele mai
caracteristice urme de aceasta natura se prduc prin actiunea sfredelelor, pileleor. Detaliile urmele produse pe
suprafata obiectului primitor, apoi in masa acestuia, prezinta o valoare redusa de identificare.
Urmele de apasare se produc prin apasarea obiectului creator pe suprafata obicetului primitor. Urmele formate
reproduc detaliile obiectului creator, sint gasita la fata locului, in special la furturile de locuinte, din autoturisme
etc, Prezinta o valoare de identificare mai redusa, pentru ca detaliile obiectului creator sint mai putin
semnificative.
Urmele de lovire sint intilnite la vitrinile magazinelor, geamurile locuintelor, sau gemurile portierelor de
autoturisme. Obiectele care l-au produs nu lasa urme utile identificarii. De aceea, in cursul cercetarilor la fata
locului se cauta chiar obiecte pe care faptuitorii le abandoneaza, fiind preocupati de transportul bunurilor
insusite si parasirea cit mai grabnica a locului faptei.
Urme de ardere si topire sint produse de aparate cu flacara, care lasa urme specifice de ardere sau de topire a
metalului de la sistemele de inchidere ori de la usile metalice ale caselor de bani. Sint folosite utilaje care
dezvolta temperature inalte, precum lampi cu flacara oxiacentilenica sau rae de lazar.
Cercetarea la fata locului trebuie facuta cu respectarea regulilor generale, dar si a unor reguli impuse de
particularitatile acestor urme. Organele de urmarire penale trebuie sa recosntituie trasel parcurs de faptuitor
pentru a putea cauta si valorifica urmele produse. Dupa descrierea in procesul-verbal de cercetare la fata
locului, urmele vor fi fotografiate prin tehnici obisnuite sau tehnici speciale, pentru inregistrarea tuturor
detaliilor urmei. Se recomanda folosirea judecioasa a surselor de lumina, in special pentru fotografierea
detaliilor urmelor de adincime. Pentru urmele de adincime se execute mulaja din parafina ori ceara rosie, daca
nu sit prea bine conturate. Urmele mai bine conturate si mai adinci se ridica cu ajutorul mulajelor de plastilina
sau gips. Oricare ar fi materialul folosit, urma se trateaza mai intii cu glicerina, pentru a se evita aderenta la
obiectul purtator de urma.
Descoperirea , fixarea si ridicarea urmelor efectuata de catre organul judiciar la fata locului sau in alte
imprejurari similare se bazeaza pe urmatoarele principiile: 1)odata depistate urmele trebuie fixate , dcrise in
procesul verbal.A fixa o urmă înseamnă a arăta natura, calitatea, forma, dimensiunile şi poziţia lor prin diferite
mijloace la locul comiterii unei anumite infracţiuni. 2)urmele depistate trebuie fotografiate - fotogafiile reda cu
claritate caracteristicile urmelor(fotografiile anexate la procesul verbal)3.trebuie sa fie aplicate masurile
posibile de protejare a urmelor.4)urma trebuie ridicata. Prin ridicarea urmelor se înţelege luarea lor ca atare, a
imaginii acestora de la locul săvârşirii faptei. Urma trebuie ridicata cu obiectul sau prin mulare:a)daca este
urma de adincime- se ridica prin mulare cu solutie de gips, plastilina, materiale polimerice;b)daca este urma de
suprafata-se ridica prin mteriale adezive , pelicule dactiloscopice.

33. Armologia judiciara; sarcinile si structura ei. Armele de foc; notiunea si clasificarea.
Arma de foc este definita ca fiind- „ arma al carui princiupiu de functionare are la baza forta de expansiune
dirijata a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin arderea unei incarcaturi’.
Orice arma prezinta 3 componente principale; teava, ansamblul mecanismmelor de dare a focului; minerul
armei.
Armele se clasifica in functie de mai multe criterii, anume;
a) dupa destinatie; arme militare ( pusti, pistoale, carabine); arme de vinataore; arme sportive de tir; arme
cu destinatiei speciale ( arme cu gaze lacrimogene etc)
 b) dupa lungimea tevii ; arma cu teava lunga ( de ex; carabina), cu teava mijlocie ( de ex; pistoalele
automate), cu teava scurta ( pistoalele, revolverele)
c) dupa particularitatile de costructie a tevei; arme cu teava lisa ( neteda in interior- ex; armele de
vinatoare); arme cu teava ghintuita ( arme militare.
d) Dupa modalitatea de darea afocului; arme neutomate- in acazul acesta, tragatorul, pentru fiecare glont
tras, trebuie sa actioneze manual atit pentru introducerea glontului pe teava cit si pentru extragerea
tubului gol.; arme semiautomate – printr-o singura apasare pe tragaci se pune in miscare proiectilul si
are loc expulzarea tubului gol, astfel ca e nevoie doar de o noua apasare pe tragaci pentru o noua
tragere; arme automate- permit tragerea unei rafale de focuri sau chia a intregului inacarcator printr-o
singura apasare pe tragaci.
e) Dupa calibru- arme cu calibr mic (6,5mm); arme cu calibru mediu ( intre 6,5-9mm), cu calibru mare ( 9
mm)
f) Dupa modalitatea de fabricare; arme de serie ( produse in uzine de armament) arme artizanale.

34. Munitiile; clasificarea si structura lor.

Munitia armelor e foc este reprezentata de cartus . In raport de tipul si destinatia armei utilizate munitia are
calibru diferit si foloseste proiectile diferite. Criminalistica abordeaza studiul munitiilor armelor de foc in raport
cu paticularitatile de constructie interna a revei armei, anume; munitiile pentru armele cu tiava ghintuita si
munitia pentru armele cu teava lisa.
Munitiile pentru armele cu teava ghintuita. Cartusul armei cu teava ghintuita – arme in principal du destinatie
militara- este alcatuita din tub, pulbere, capsa si glont.
Tubul- este metalic, are o forma de triunghi de con. Baza ( numita rozeta) prezinta un sant pentru ca gheara
extractoare sa poata expulza tubul gol dupa tragere.Pulberea ( praful de pusca) – este cea care prin explozie
generata de scintei produsa la baza tubului prin lovirea capsei detonarea de catre un ac precutor- dezvolta gaze
cu presiune foarte mare ce pun glontul in miscare spre gura tevii. Capsa de detonare- este plasata la baza tubului
si are rolul de a declansa arderea exploziva a prafului de pusca. Glontul este proectilul armei, cel care este
impins cu forta spre tinta de forta gazelor rezultate in urma aprinderii parfului de pusca.
Munitiile pentru armele cu teava lisa. Cartusul armei de vinatoare este alcatuit din tub, pulbere, capsa
detonatoare, bura, rondela si proiectil. Tubul- cartusului armei de vinatoare este confectionat din plastic sau din
carton presat, spre deosebire de armele militare, acesta poate fi rezultatul pentru mai multe trageri. Pelberea,
este pulberea cu fum- cu un randament de ardere mai scazut decint in cazul pulberii coloidale. Capsa-
functioneaza in mod similar capsei de la cartusele armei ghintuite. Bur est un perete despratitor asezat in tubul
cartusului pentru a separa pulberarea de proiectile ( alice sau mitralii). Rondela este un mic capac de carton
aflat la capatul tubului impiedicind proiectilele sa cada accidental din tub. Proiectilele – utilizate pentru munitia
armele de vinatoare sint alicele sau mitraliile. Acestea sint mici sfee metalice ( de regula din plumb) al caror
numar si diametru sint diferite in functie de calibrul munitie.

42. Bazele stiintifice ale cercetarii scrisului. Carcteristicile generale si particulare. Pregatirea materialelor
catre expertiza.
Grafoscopia prezinta un gen de cercetare criminalistica a scrisului autorului in scopul identificarii si
diagnosticarii unor caracteristici a scriptorului (cine a scris daca a scris in ce conditie de tremur, cine a scris –
femeia sau barbatul, in ce stare se afla scriptorul). Scrisul este un mijloc de fixare a ideilor, gindurilor cu
ajutorul limbii si al unui sistem de semne conventionat elaborate special in aceste scopuri. Caracteristicile unui
scris pe baza caruia este posibil indentificarea persoanei scriptorului sunt: 1) limbajui specific al scriptorului -
vocabularul folosit de autor, modul in care acesta respecta regulile de ortografie si punctuatie, claritatea stilului.
2) modul de amplasarea a textului (topografia) - cimpul lasat de scriptor, marime aliniatelor, deplasarea
diverselor mentiuni). 3) caracteristicile generale ale scrisului- sunt acelea proprietati generice care luate
separat se pot intilni in scrisul a mai multor persoane. Cele mai semnificative sunt forma generala a scrisului
(poate fi acordat, unghiulare) dimensiunile scrisului (mare , mica, mijlocita), inclinatia scrisului (in dreapta, in
stinga), presiunea scrisului. 4) particularitatile de constructie a semnelor grafice- modul de incepere a
executarii a unui semn grafic, finalizarea semnului grafic, modul de executare a deplansantelor b,f,g, d, directia
miscarii de executare a gramelor (linile verticale) si aductelor (liniile orinzotale).
43. Notiunea de document si cercetarea tehnico-criminalistica a documentelor. Regulile de manipulare cu
documentele – probe materiale.
Reguli mai importante de manipulare a inscrisurilor-probe materiale: a) incrisurile sunt purtatoare de urme de
miini, ale persoanei care le-a redactat sau folosit, sunt prinse de colturi cu penseta sau cu mina inmanusata. b)
inscrisurile trebuie protejate de actiunea factorilor care le-ar putea altera, cum ar fi caldura, lumina puternica
in special cea solara. c) pe inscrisuri nu se fac nici un fel de sublinieri, de mentiuni. d) inscrisurile nu se
capseaza nu se cos la dosar si nu se pliaza.e) pentru protejarea si prinderea la dosar, inscrisurile se introduc in
plicuri sau mape speciale, preferabile fiind cele din materila plastic transparent. f) metodele de cercetare cu
caracter distructiv;de natura sa aletreze forma sau continutul inscrisului, nu se aplica decit de expertul
criminalist, dupa o examinare prealabila si numai dupa fixarea fotografica, de regula a imaginii initiale a actului
scris.

44. Categoriile de baza ale tacticii criminalistice.

Tactica criminalistică este al 3 compartiment al ştiinţei criminalistice, legat organic de celelalte

compartimente: introducerea în criminalistică; tehnica criminalistică şi metodica cercetării unor tipuri de
infracţiuni. Bazele normative ale tacticii criminalistice sunt formulate în Constituţia Republicii Moldova şi în
Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Tactica criminalistică reprezintă un sistem de teze şi
procedee generale argumentate ştiinţific, bazate pe dispoziţiile legii procesuale penale şi pe practica în
domeniu, aplicarea cărora e menită să asigure eficacitatea activităţii organelor de urmărire penală. Sarcinile:
1)elaborarea tezelor şi procedeelor argumentate ştiinţific, comune pentru diferite categorii de procese penale.
2)elaborarea recomandarilor privind organizarea, planificarea si interactiunea cercetarii. 3)elaborarea
recomandarilor privind efectuarea diferitor actiuni de ancheta.
Tactica criminalistica este constituita din doua parti:1)teze generale - niste recomndari cu caracter general
,intemeiate stiintific,conform carora trebuie sa actioneze organelle de urmarire penala in procesul de cercetare a
infractiunii. 2)tactica efectuarii unor actiuni de urmarire penala (25 de actiuni) –perchezitie,prezentarea spre
recunoastere,ascultarea,cercetarea la fata locului etc. Structura activitatii de cercetare: 1) actiuni de urmarire
penala 2)organizarea urmaririi penale 3)planificarea 4)versiunile criminalistice 5)situatiile urmaririi penale.
CATEGORIILE DE BAZA A TACTICII CRIMINALISTICE.
Decizia tactica - o concluzie a ofiterului de urmarire penala cu privire la utilitatea, oportunitatea unor procedee,
combinatii si operatii tactice. Recomandarea tactica - o prevedere argumentata stiintifica, care poate fi aplicata
in functie de situatia de urmarire penala si de modul de comportarea a personelor implicate in proces.
Procedeul tacticeste o recomandare argumentata stiintific cu privire la ordinea si modul de actiune a organelor
de urmarire penala la solutionarea anumitor probleme. Operatiunea tactica - un sistem de procedee tactice care
se efectueaza in baza unui caz concret de cercetare. Combinatia tactica este o imbinare a procedeelor si
operatiilor tactice in cadru unei activitati de urmarire penala, in scopul de a realiza obiective concrete ale
cercetarii cauzei.

45. Principiile tacticii criminalistice.

Principiul operativitatii - organele de urmarire penala trebuie sa reactioneze imediat la cele imtimplate, sa
adopte la timp deciziile cu privire la urmarirea penala. Principiul obiectivitatii-organul de urmarire penala
trebuie sa fie obiectiv, sa respecte cu strictete dispozitiile legale pentru a asigura atragerea la raspundere penala
a persoanelor vinovate. Principiul planificarii presupune o organizarea programata a actiunii de urmarire
penala intr-un anumit plan.Principiul conspirativitatii- organele de urmarire penala trebuie sa tina in secret
datele, informatiile obtinute in urma cercetatii.Principiul flexibilitatii- posibilitatea organelor de urmarire
penala de a alege decizii, recomandari, procedee tactice care la moment pot atinge cele mai bune
rezultate.Principiul fermitatii- necesitatea din partea organelor de urmarire penala o actionare promta,
hotaritoare in scopul asiguararii tragerii la raspundere penala faptuitorului infractiunii.Principiul necesitatii si
oportunitatii-analiza aprofundata, atenta si critica a activitatilor organelor de urmarire penala, menita sa
clarifice sis a intreprinda toate masurile in scopul solutionarii cazului.Principiul stiintific- toata activitatea de
urmarire penala este un sistem de procedee, recomandari, decizii,operatii, combinatii tactice.
47. Care sint indiicii de contrafacere a semnaturii, a adaugarii sau a inlaturarii de text din documente.

49. Notiunea de tactica criminalistica, insemnatatea si obiectul ei.

Tactica criminalistică este al 3 compartiment al ştiinţei criminalistice, legat organic de celelalte
compartimente: introducerea în criminalistică; tehnica criminalistică şi metodica cercetării unor tipuri de
infracţiuni. Bazele normative ale tacticii criminalistice sunt formulate în Constituţia Republicii Moldova şi în
Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Tactica criminalistică reprezintă un sistem de teze şi
procedee generale argumentate ştiinţific, bazate pe dispoziţiile legii procesuale penale şi pe practica în
domeniu, aplicarea cărora e menită să asigure eficacitatea activităţii organelor de urmărire penală. Sarcinile:
1)elaborarea tezelor şi procedeelor argumentate ştiinţific, comune pentru diferite categorii de procese penale.
2)elaborarea recomandarilor privind organizarea, planificarea si interactiunea cercetarii. 3)elaborarea
recomandarilor privind efectuarea diferitor actiuni de ancheta.
Tactica criminalistica este constituita din doua parti:1)teze generale - niste recomndari cu caracter general
,intemeiate stiintific,conform carora trebuie sa actioneze organelle de urmarire penala in procesul de cercetare a
infractiunii. 2)tactica efectuarii unor actiuni de urmarire penala (25 de actiuni) –perchezitie,prezentarea spre
recunoastere,ascultarea,cercetarea la fata locului etc. Structura activitatii de cercetare: 1) actiuni de urmarire
penala 2)organizarea urmaririi penale 3)planificarea 4)versiunile criminalistice 5)situatiile urmaririi penale.

52. Organizarea cercetarii infractiunilor. Elementele si principiile calificarii.

Organizarea sau planificarea ,cercetarii infractiunii are sopul; constatarea complet la timp a faptelor ce
constituie infractiuni, a persoanelor ce le-au comis in vederea tragerii la raspundere . In cercetarea orecarei
cauze penale, stabilirea faptelor, a faptuitorului, a conditiilor de savirsire necesita stabilirea unor obiectve si
directii de cercetare astfel incit munca specifica anchetei penale sa se desfasoare in mod efficient.
Principiile planificarii . Autorii lucrarilor de specialitate afirma necesitatea ca palnul urmaririi penale sa
raspunda atit principiilor generale ale procesului penal ( legalitatea, oficialitatea, principiul aflarii adevarului) si
ale criminalsiticii ( pr. Idetitatii. Al operativitatii, pr-ul potrivit careia orice fapta determina o modificare
materiala in mediul extern), dar si a unor principii proprii planificarii; principiul individualitatii si principiul
dinamismului.
Principiul individualitatii planificarii impune cerinta ca organul de urmarire penala sa intomeasca un plan de
cercetare in fiecare caz in parte, s tina seama de particularitatile fiecarei spete. Practica a dovedit ca nu exista 2
infractiuni identice sub raportul imprejurarilor de comitere chiar daca am avea aceeasi tip de infractiune, acelasi
faptuitor, acelasi mod de operat s.a. Aplicarea acestui principiu nu exclude insa, posibilitatea ca planurile de
cercetare a anumitor categorii de infractiuni ( de ex; tilharii, omoruri), sa cuprinda elemente asemanataore in
privinta problemelor de rezolvat, a directiilor de cercetare.
Principiul dinamismului este o regula fundamentala a planului de cercetare penala vizind doua aspecte;
- impune obligatia efectuarii prompte si dinamice a cercetarii criminalistice intr-o cauza data.
- impune necesitatea unui plan flexibil, maleabil, de cercetare penala. Planul de cercetarea este ansamblu de
date existente la un moment dat. Pe masura acumularii de noi date prin avansarea anchetei, uneori prin
obtinerea unor probe si indicii surprinzatoare, care schimba total sau radical cursul anchetei, planul poate si
trebuie sa fie modificat, sopul anchetei fiind al descoperirii adevarului.

53. Notiunea si clasificarea versiunilor de urmarire penala.

In carul planificarii urmarirei penale un loc central il oupa elaborarea si verificarea versiunilor de urmare
penala.
Versiunea de urmare penala- este o presupunere, o supozitie sau o ipoteza emisa de organul judiciar pe baza
unor date existente asupra cazului la un moment dat, ipoteza menita a da posibile explicatii, a unor aspecte ale
faptei.
Elaborarea unor versiuni utile cercetarii penale este conditionata atit de elemente tinind de stadiul cercetarii
faptei pe caz concret ( elemnte obiective) , cit si din elemnte tinind de persoana anchetatorului ( elemnte
subiective)
In privinta elemntelor obiective literature de specialitate evedentiza importanta deosebita a calitatii si cantitatii
datelor in elaborarea unor versiuni de natura sa ajute la progresul anchetei si la stabilirea adevarului. Din punct
de vedere cantitativ, lipsa datelor sau insuficienta lor poate duce la generarea unui numar imens de versiuni, cu
consecinta unui mare efor uman si material si a intirzierii a solutionarii cauze. Din punct de vedere calitativ,
informatiile ce stau la baza versiunilor trebuie sa fie precise si concrete.
In privinta elementelor subiective ce influenteaza soliditatea versiunilor elaborate amintim;
- pregatirea teoretica si practica a anchetatorului, ara de cunoastere de care acesta dispune, nu numai din
domeniul stiintelor penale, dar chiar si extrapenale si extrajudiciare.
- experienta acumulata prin instrumentarea unui numar mare de cazuri, fara ca acesta experinta sa duca la
rutina.
- intuitia anchetatorului- reflectind capacitatea organului de urmarire penala de a descoperi si a explica, dind
dovada de rapiditate si precizie, fapte sau imprejurari legate de acest fapt.

54. Regulile de baza a elaborarii versiunilor.

Autorii apreciaza ca in elaborarea versiunilor de urmarire penala se impune respectarea urmatoarelor reguli
tactice;
1. elaborarea versiunilor se impune doar pentru faptele sau imprejurarile ce pot avea mai multe explicatii.
2. elaborarea versiunilor trebuie realizata pe baza datelor de natura procesuala, complete, in caz de nevoie, cu
informatii de natura extraprocesuala.
3. in elaborarea versiunilor se porneste doar de la date concrete, corespunzatoare calitativ si cantativ.
4. versiunile trebuie sa fie elaborate in legatura cu toate explicatiile posibile care pot fi date in cauza supusa
cercetarii.
5. versiunile trebuie sa fie solid argumentate si construite din punct de vedere logic, problemele fiecareia
trebuind formulate clar si précis.

55. Regulile de baza verificarii versiunilor.

Versiunile elaborate trebuiesc verificate concomitant si prin acordarea unei egale atentii din partea organelor de
urmarire penala, indifferent de gradul lor de plauzibilitate. Tactica criminalistica recomnada efectuarea cu
precadere a acelor activitati a caror aminare ar stinge aflarea adevarului ( de ex; cercetarea la fata locului,
perchizitia, audierea victimei s.a).
Planul de urmarire penala trebuie sa imbrace forma scrisa, forma scrisa ajutind la mai buna fixare a
problematicii anchetei penale si la evitarea erorilor generate de memoria neclara a achetatorului asupra unor
date sau evenimente.

56. Notiunea si sarcinile cercetarii la fata locului.

Cercetarea la fata locului este una dintre cele mai importante activitati care se desfasoara de catre organelle
judiciare in vederea realizarii scopului procesului penal. Cercetarea la fata locului este activitatea desfasurata de
organul de urmarire penala sau instanta de judecata, atunci cind este necesar sa se faca constatari cu privire la
situatia locului savirsirii infractiunii, sa se descopere sis a se fixeze urmele infractiunii, sa se stabileasca pozitia
si starea mijloacelor materiale de proba si imprejurarile in care a fost savirsita infractiunea..
Cercetarea la fata locului este o actiune de urmarire penala ce consta in examinarea anumitor
zone,teritorii,incaperi sau persoanelor cu scopul depistarii,fixarii si ridicarii urmelor infractiunii si
infractorului.Cercetarea la fta locului presupune un raspuns din partea ofiterului de urmarire penala la
urmatoarele intrebari:ce sa intimplat in acest loc,cum sa desfasurat evenimentul infractional,cine a fost
implicat,ce a favorizat desfasurarea evenimentului,care sunt consecintele infractiunii si care sunt probele
respective. Sarcinile:1) descoperirea,fixarea si ridicarea de urme ale infractiunii si infractorului.2) identificarea
infractorului si a motivelor infractiunii.3) constatarea cauzelor si a conditiilor ce au favorizat infaptuirea
infractiunii.4)obtinerea altor date necesare. Participantii. Cercetarea la fata locului o efectueaza ofiterul de
urmarire penala sau procurorul, toti ceilalti sunt participant(lucratori operativi,criminalisti,medicul legist(in
cazul in care el nu este alt medic)) Principiile cu caracter procedural: Legalitatea tuturor actiunilor ofiterul
de urmarire penala. In cazurile cind locul faptei este domiciliul cercetarea acestuia fara permisul persoanei se
efectuiaza in baza unei ordonante motivate a organului de urmarire penala,cu autorizatia judecatorului de
instructie. La efectuarea cercetarii sunt inadmisibile actiunile ce injosesc demnitatea persoanelor sau prezinta
pericol pentru sanatatea participantilor de urmarire penala. Desfasurarea si rezultatele cercetarii locului faptei
urmeaza sa fie inregistrate in procesul verbal respectiv. Principiile cu caracter tactic: 1)Oportunitatea
cercetarii - desfasurarea ei imediata din momentul cind apare necesitatea acestei activitati. 2)Obiectivitatea –
ofiterul de urarire penala trebuie sa fie obiectiv, impartial in pregatirea,desfasurarea,documentareamcercetarii
locului faptei.3)Complexitatea - cercetarea include nu numai depistarea studierea,fixarea si ridicarea tuturor
datelor faptice cu importanta probanta,dar si aplicarea larga a mijloacelor tehnico stiintifice si criminalistice,a
procedeelor si metodelor de culegere,examinare si fixarea aprobelor. 4)Conducerea unica in timpul cercetarii
locului faptei presupune o organizare justa si efectuarea acestei activitati de la bun inceput si pina la finele ei de
catre o singura persoana,fara inlocuirea ei.5)Metodismul si succesiunea cercetarii la fata locului include
organizarea corecta si efectuarea planificata a oricaror actiuni, respectarea ordinii stricte in efectuarea actiunilor
de depistare si examinare a urmelor obiectelor.

57. Etapa pregatirii a cercetarii la fata locului.

Cercetarea la fata locului este o activitatea criminalistica ce trebuie desfasurata cu deosebita urgenta, eficieta
acesteia fiind determinate atit de constituirea si deplasarea urgenta la locul faptei a echipei specializate. De cele
mai multe ori savirsirea unei infractiuni este anuntata celui mai apropiat post de politie de catre persoana care
descopera urmele unei asemenea fapte .
Din momentul auntarii comiterii unei infractiuni, activitatea tactica criminalistica trebuie sa se desfasoare pe 2
fronturi paralel;
- primul, este cel al anuntarii si formarii echipei de ancheta ce are competenta legala de a efectua cercetarea
penala.
- al doilea este cel al asigurarii urgente la fata locului, a primilor masuri de conservare a locului infractiunii.
Primele organe ce sosesc la fata locului, indiferent ca sint organe de cercetare sau alte organe al statului trebuie
sadispuna primele masuri de urgenta, anume;
a. Luarea de masuri de identificare si salvarea a victemilor infractiunii . In acest scop, chiar daca prin
patrunderea in cimpul infractiunii ar avea loc distrugeri sau modificari ale urmelor si mijloacelor materiale de
proba, salvarea vietii victimelor trebuie sa aiba prioritate.
b. delimitarea locului infractiunii si impiedicarea patrunderii in acest loc a persoanelor neautorizate.
c. identificarea si patrunderea suspectului , identificarea martorilor. Astfel, e posibil ca suspectul sa fie in
continuare zona comiterii faptei, motiv pentru care se intreprind primele mausri de retinere si imobilizare a
acestuia pina la sosirea organelor de urmarire penala.
d. anuntarea organelor competente de cercetare- cind competenta de cercetarea apartine altui organ .

58. Etapele cercetarii la fata locului. Redactarea procesuala a rezultatelor. Structura procesului-verbal.
Schita locului faptei.
Cercetarea propiu zisa se desfasoara in doua etape ; a) etapa statica si b) etapa dinamica.
Etapa statica. In aceasta etapa cercetarea se efectueaza fara a se adduce vreo modificare cimpului infractiunii.
In raport de particularitatile zonei supuse cercetarii, echipa trebuie sa stabileasca, de la inceput, punctual de
incepere, sensul si directia de efetuare a cercetarii.
Cercetare poate avea loc – din centru spre margini atunci cind urmele materiale sint concentrate intr-o zona
relative mica si bine determinate ( de ex; un accident de circulatie ) .
De la periferie spre centru, deplasarea echipei facindu-se in mod spiralat spre centru.
In aceasta etapa cercetarea se efectueaza fara a se adduce vreo modificare cimpului infractiunii. In aceasta faza
se intreprind urmatoarele activitati;
- se constate starea si pozitia obiectelor, urmelor s. a gasite la locul cercetat.
- Sa procedeze la masurarea distantelor dintre diferitele obiectele si urme ce prezinta interes pentru
cercetare.
- Se efectueaza fotografiile de orientare
- Se constata si se noteze eventualele modificari ce au avut loc in cimpul infractiunii dupa comiterea
faptei si pina la sosirea organelor de ancheta penala.
Etapa dinamica este ea in care obiectele principale aflate in cimpul infractiunii pot fi atinse, analizate, mutate,
ridicate. Echipa de cercetare rind pe rind va analiza; obiectele principale din cimpul infractiunii – corpul
victimei, a obiectelor presupuns a fi folosite la comiterea faptei; va cauta, descoperi, evidentia, fixa, si ridica
urmele aflate la fata locului; va efectua fotografiile de detaliu sau va folosi camera video pentru surprinderea
detaliilor; va lua primele declaratii victimei si martorilor; se vor clarifica eventualele imprejurari negative.
Cercetarea la fata locului se fixeaza prin intocmirea unui process verbal de cercetare la fata locului si prin
efectuarea schitei locului . Procesul verbal trebuie sa cuprinda; mentiuni generale- data si locul unde este
incheiat; numele, prenumele si calitatea celui care il incheie; numele, prenumele, ocupatia si adresa martorilor
asistenti, cind exsista; descrierea amanuntita a celor constatate, precum si a masurilor luate; numele, prenumele,
ocupatia si adresa persoanelor la care se refera procesul-verbal, obiectiile si explicatiile acestora.
Procesul verbal trebuie semnat pe fiecare pagina si la sfirsit de cel care il incheie, precum si de persoanele
( martori, victime etc) . Daca vreo una dintre aceste persoane nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiune
despre aceasta.
Schita, este o modalitate de reprezenta graphic cimpul infractiunii prin prezentarea in ansamblu a locului
cercetat, a pozitiei obiectelor principale si a urmelor gasite, raportul dintre acestea ( distantele dintre
principalelel obiecte) . Schita se prezinta fie sub forma planului-schita, fie sub forma desenului-schita.
Diferenta este ca; planul schita reprezinta cu rigoroportul distantelor dintre obiecte, pozitionarea acestora
( dimensuni, distnate, unghiuri).

59. Tactica ascultarii; notiunii, sarcinile, genurile, cerintele procesuale si tactice .

Audierea e o actiune de urmarire penala efectuata de catre organul de urmarire penala, in scopul stabilirii unor
date cu valoare probanta necesare aflarii adevarului în cauza(nu se permite de injurat,de injosit ). Ascultarea se
efectueaza cu scopul obtinerii informatiilor referitor la circumstantele infractiunii comise, referitor la
persoanele care sunt implicate, la mijloacele, metodele utilizate, la obietul intentat, referitor la consecintele
infractiunii.
TIPURILE ŞI PARTICIPANŢII LA AUDIERE.
Poate fi ascultat banuitul, invinuitul,inculpatul,partea vatamata, expertul. Martorul are dreptul la dorinta lui sa
invite un avocat care ii va reprezente interesele in organul de urmarire penala. Invinuitul sau banuitul trebue sa
fie audiat numai in prezenta unui aparator ales sau numit din oficiu. Interpretul traducatorul tot poate partcipa
la audirea. Pentru a asista la ascultarea minorului pot fi stabilite persoanele cu care comunica mai usor, care il
pot influenta, in care are cea mai mare incredere. La audierea minorului participarea apărătorului şi a
pedagogului sau psihologului este obligatorie.
Reguli:1)se verifica identitatea persoanei. 2)intrebam in ce limba doreste sa vorbeasca.. 3)explicam drepturile si
obligatiile.4)prentimpinam despre consecintele depunerii marturiilor false si pentru nedepunerea
acestora.5)invinuitul sau banuitul trebue sa fie insotit de avocet iar martorul la dorinta lui . 5)se interzic
intrebari provocatoare si cele care sugereaza raspunsuri.Persoana poate fi ascultata in birou, oficiu,
domiciliu(atunci cind in caz de boala persoana nu poate sa se miste), la spital (prezanta medicului),alte locuri
publie(ministere, departamente, primarii). Etapele: 1)etapa introductiva- trebuie sa ne prezentam, sa intrebam
in ce limba persoana vra sa vorbeasca,sa explicam persoanei statutul ei ( partea vatamata,martor,invinuit), pe ce
cauza va fi audiata, trebue sa identificam persoana cerindui actul de indentificare, daca nu le are atunci le aflam
dupa biroul de adrese, trebue sa stabilim daca persoana a avut antecedente penale. Daca e martor,sau parte
vatamata explicam drepturile si obligatiile. Daca e invnuit are dreptul la tacere.2)relatarea libera- rugam
persoana sa ne relateze cu cuvintele proprii ce cunoaste pe cauza data.In caz cind ea se abate de la tema, atunci
noi intervenim pentru al indrepta,si al reintoarce la situatia anterioara. Persoana care conduce audierea nu
trebue sa faca nici o mimica,sa nul intrerupa,sa-l asculte cu atentie si cu rabdare pina la sfirsit.
3)intrebarii/raspunsuri(ascultarea dirijata) –persoanei adiate se pun intrebarile cu privire la cazul
cercetata.Intrebarile trebue sa fie clare,precise formulate la nivel de intelegere celui ascultat,sa nu fie sugestii
sa-l oblige la un raspuns, sa nu sugereze raspunsul DA sau NU. Ele trebue sa fie pregatite din
timp.4)documentarea – se intocmeste proces-verbal. Toate intrebarile trebuie fixate si fiecare participant trebue
sa se semneze.

60. Tactica ascultarii martorului si avictimei. Factorii ce influenteaza formarea declaratiilor, procedee
folosite de ofiterul de urmarire penala pentru a obine depozitii autentice.
Procesul de audiere a martorului si partii vatamate se aseamana.Ascultarea martorului se incepe cu stabilirea
identitatii, nume, prenume, adresa, ocupaţie. Se verifică apoi dacă martorul are vreun interes în cauză, fiind
întrebat dacă este rudă a vreunuia dintre părţi şi în ce raporturi se află cu acestea. Dacă cel audiat este soţ sau
rudă apropiată cu bănuitul, învinuitul sau inculpatul, i se explice dreptul la tacere La etapa ascultarea propriu-
zisă – martorul e obligat să declare tot ce ştie cu privire la faptă şi făptuitor. După ce şi-a încheiat relatarea
liberă, i se pun întrebări cu privire la faptele şi circumstanţele care trebuie constatate în cauză. Nu se admite
punerea întrebărilor sugestive.Cele declarate de martor se consemnează integral în procesul-verbal care
urmeaza a fi semnat de organul care efectueaza audierea,persoana audiata(pe fiecare pagina) si interpret(in caz
de necesitate).Partea vătămată sau martor poarta raspunderea penala pentru refuzul de a da declaratii sau pentru
darea declaratiilor false.

61. Particularitatile ascultarii banuitului si invinuitului. Care sint procedeele folosite de ofiterul de
urmarire penala in situatiile de conflict.
Ascultarea bănuitului se desfăşoară de regulă, la sediul organului judiciar.Ascultarea martorului se incepe cu
stabilirea identitatii, nume, prenume, adresa, ocupaţie, cetăţenia, studiile, situaţia familială, persoanele pe care
le întreţine, ocupaţia, domiciliul şi altă informaţie necesară. După aceea, persoana care efectuează urmărirea
penală întreabă dacă acesta acceptă să facă declaraţii asupra bănuielii care i se încriminează.Dacă bănuitul
acceptă să facă declaraţii, persoana care efectuează audierea îl întreabă dacă recunoaşte bănuiala şi îi propune să
facă în scris explicaţii asupra acesteia.Audierea bănuitului se face numai în prezenţa unui apărător ales sau
numit din oficiu. La etapa ascultarea propriu-zisă bănuitul, este lăsat mai întîi să declare tot ce ştie în cauza.In
caz cind el se abate de la tema, atunci noi intervenim pentru al indrepta,si al reintoarce la situatia
anterioara.După ce bănuitul a declarat tot ce ştie în legătură cu cauza, organul judiciar pune întrebări prin care
să poată obţine informaţii noi sau prin cară să verifice exactitatea celor relatate. Se interzice categoric obţinerea
declaraţiilor bănuitului prin folosirea de ameninţări,violenţe, promisiuni sau alte mijloace de constrîngere.
Declaraţiile bănuitului se fixeaza în procesul-verbal al audierii si se semneaza de catre banuit pe fiecare pagină
şi la sfîrşit,de către organul de urmărire.

63. Notiunea si sarcinile confruntarii. Procedele tactice de interogare la confruntare.

Uneori între declaraţiile persoanelor ascultate cu privire la una şi aceeaşi faptă apar contraziceri. Pentru aflarea
adevărului şi înlăturarea divergenţelor se organizeaza confruntarea. Confruntarea este un act de urmărire
penal ace constă în ascultarea simultană a două persoane, care au fost anterior ascultate separat în privinţa
aceloraşi circumstanţe si între declaraţiile lor anterioare există contraziceri esenţiale.Scopul principal al
confruntării îl constituie înlăturarea contrazicerilor dintre declaraţiile persoanelor ascultate
anterior.Confruntarea constituie un mijloc de verificare a probelor. In urma efectuării confruntării pot fi obtinute
date noi despre care partile au uitat sa spuna.Se poate efectua confruntarea:- între martori;- între părţile
vătămate;- între martori şi învinuit sau bănuit;- între bănuiţi sau învinuiţi;- între partea vătămată şi învinuit;-
între partea vătămată şi bănuit. Procedura confruntării:1)organul de urmărire penală identifică participanţii la
confruntare. 2) explică drepturile şi obligaţiile. Dacă participă la confruntare partea vătămată ori martorul, ei
sînt preîntâmpinaţi de răspunderea penală pe care o poartă în caz de refuz să depună declaraţii sau de depunere
adeclaraţiilor false . Dacă la confruntare participă bănuitul sau învinuitul,atunci ei nu sânt obligaţi să facă
declaraţii, însă au dreptul de a le face.3)stabileşte în ce raporturi sau relaţii se află între ele persoanele
participante.4) aceleaşi întrebări se pun ambilor participanţi la confruntare. prima intrebare se pune partii in
depozitiile careia sintem convinsi. 5)reproducerea declaraţiilor se permite numai după terminarea confruntării.
6)declaraţiile persoanelor confruntate sânt consemnate într-un proces-verbal. 7)fiecare participant semnează
declaraţiile sale pe fiecare pagină şi procesul-verbal înîntregime. Organul de urmărire penală semnează
procesul-verbal la sfârşitul acestuiaюConfruntarea nu se repeta,daca nu nem convinsi putem atunci face
confruntare cu alta persoana.

64. Tactica perchizitiei si a ridicarii de obiecte si documente.

Caracterul neasteptat al perchezitiei –luarea prin surprindere a persoanelor care sunt supuse perchezitionarii
(a banuitului, a invinuitului, membrilor familiei lui, rudelor si complicilor).Asigurarea pazei locului
perchezitionat – locul perchezitiei trebuie luat sub paza deoarece deseori, persoanele care urmeaza sa fie
retinute interprind orice tentative de a se eschiva de la retinere si raspundere penala. Studierea situatiei pe loc
si aprecierea modului de activitate – ofiterul de urmarire penala, responsabil de efectuarea perchezitiei inca la
etapa de pregatire planifica modul si consicutivitatea activitatii sale, a echipei la fata locului. Situatia se poate
schimba in orice moment, de aceea ofiterul de urmarire penala trebuie s-o aprecieze imediat.Metodismul si
succesiunea perchezitiei – organizarea concreta activitatilor la locul concret, asa ca nimic sa nu ramina
neexaminat si necunoscut.Aplicarea activa a mijloacelor tehnico – criminalistice – perchezitia are drept scop
nu nu mai depistarea si ridicarea obiectelor liber, deschis detinute, dar si descoperirea obiectelor, documentelor
tainuite. Pentru aceasta este necesar aplicarea anumitor mijloace tehnico – criminalistice cu ajutorul carora pot
fi depistate ascunzisurile, obiectele de metal sau cadavre. Aceasta munca o efectueaza specialistul criminalist,
care poate fi atras in actiune de urmarire penala, inclusiv la perchezitie, de catre ofiterul de urmarire penala.
Toate obiectele depistate si locurile unde au fost ele gasite se fixeaza prin fotografiere sau
videoinregistrare.Ridicarea tuturor obiectelor, documentelor, materialelor detinute contrar legii - munitii,
materiale explozive, arme reci, narcotice, documente secrete.
PARTICIPANTII SI ETAPELE PERCHEZITIEI
Perchezitia se efectueaza in 4 etape : 1)pregatirea catre perchezitie. 2)privire de sinteze. 3) etapa de lucru, de
examinare. 4)documentarea. Pina la plecare la locul perchezitiei : a) stabilirea scopului perchezitiei b)
acumularea datelor despre persoana perchezitionata, despre locul unde se va efectua perchezitia c) se intocmesc
documentele necesare (ordonanta si incheierea acordului judecatorului de instructie). d) formarea echipei de
perchezitionare si efectuarea instructajului echipei, asiguram transporul pina la locul destinat. e) asigurarea
mijloacelor tehnico-criminalistice necesare. La ajungerea locului faptei are loc patrunderea cu prezantarea
ordonantei. In momentul petrunderii trebuie de gasit un motiv de a intra.Participantii la perchezitie se impart in
2 categorii : 1) persoanele care efectuiaza perchezitia- include ofiterul de urmarire penala sau persoana
inputernicita sa execute aceasta actiune de urmarire penala, lucratorii operativi, spacialistii care-l ajuta la
depistare, cercetarea, fixarea si ridicarea problemelor materiale, paza lucului perchezitiei si a persoanelor. 2)
persoanele care asista la desfasurarea perchezitiei-persoana banuita , invinuita sau membrii adulti ai familiei lui,
alte persoane ce reprezinta interesele banuitului, invinuitului. In cazurile cind persoanele respective nu cunosc
limba de stat, este invitat un translator.
Esenta ridicarii de obiecte sau documente consta in preluarea acestora din anumite locuri de la persoana care le
detine.Unele dintre obiecte sau documentele obtinute pot servi drept proba pentru descoperirea infractiunii sau
a faptuitorilor, iar altele pot confirma sau infirma anumite circumstante in cauza cerectata.
PARTICIPANŢII ŞI PROCEDEELE TACTICE DE EFECTUARE A RIDICĂRII DE OBIECTE SAU
DOCUMENTE
Sosind la locul de unde trebue ridicate obiectele sau documentele cunoscute,ofiterul de urmarire penala se
legitimeaza in fata persoanei respective ,se legitimeaza si persoanele cu care va efectua aceasta actiune,se
aduce la cunostinta persoanei scopul vizitei sale,inmineaza,sub semnatura,persoanei copia ordonantei. Daca
persoana refuza sa prezinte obiectele sau documentele respective,el precedeaza la ridicarea lor fortata. Imediat
ofiterul de urmarire penala emite ordonanta de efectuare a perchezitiei si fara autorizatia judecatorului de
instructie trece la perschezitia,pentru ca persoana care detine obiectele sau documentele sau nu le deterioreze
sau sa le schimbe locul. Daca obiectele sau documentele ce urmeaza a fi ridicate lipsesc la locul indicat in
ordonanta,persoana care efectueaza urmarirea penala este in drept sa faca perchezitie si in alte locuri . Datele
referitor la noul loc al obiectelor,documentele se fixeaza in procesul-verbal. O importanta deosebita aici o are
convingerea ofiterului de urmarire penala ca au fost predate anume acele obiecte,documente de care are nevoie.
Fiecare obiect sau document preluat trebuie sa fie descris corect si detaliat in pricesul-verbal ,indicind
denumirea,seria,numarul,data eliberarii,exemplarul,numarul de pagini,starea etc.Toate obiectele si documentele
ridicate se prezinta tuturor persoanelor asistente. Obiectele si documentele descoperite in timpul perchezitiei, a
caror circulatie este interzisa de lege, trebue ridicate indiferent de faptul daca au sau nu legatura cu cauza
penala data.Dupa intocmirea procesului-verbal toate obiectele sau documentele trebuie ambulate si sigilate
pentru ransportarea lor la locul efectuarii urmaririi penale.

65. Notiunea, sarcinile si variettaile experimentului in procedura de urmarire penala.

Experimentul e o actiune de urmarire penală ce constă în reproducereaartificială a împrejurărilor în
care a fost săvârşită infracţiunea sau oricare fapt ce prezintă importanţă în cauză pentru a stabili dacă fapta a
avut ori putea să aibă loc în condiţiile date. Scopul experimentului este de averifica posibilitatile obtinerii unui
anumit rezultat. Experimentul nu presupune reproducerea faptei, ci doar a împrejurărilor în careaceasta a avut
loc. Trăsăturile caracteristice ale experimentului-care o deosebesc de alte activităţi de urmărire penală:1)în
cadrul experimentului, organul judiciar percepe nemijlocit fenomenul, experienţaşi rezultatele lor;2) în cursul
experimentului, se pot reproduce şi verifica fapte, fenomene care nu lasăurme materiale. De exemplu, în cazul
experimentului efectuat în scopul verificării posibilităţilor dea vedea sau de a auzi; 3) în cadrul experimentului
faptele, fenomenele examinate sunt întotdeauna provocate artificial, de aceea ele sunt asemănătoare, dar nu
identice cu cele adevărate; 4)experimentul este o încercare de a stabili pe caleexperimentală posibilităţile de
existenţă a faptelor ori fenomenelor.
În caz de necesitate, organul de urmărire penală este în drept să antreneze în efectuareaexperimentului bănuitul,
învinuitul, martorul, cu consimţământul acestora, specialistul şi alte persoane şi să utilizeze diferite mijloace
tehnice. Experimentul se permite cu condiţia de a nu pune în pericol viaţa şi sănătatea participanţilor la el, de a
nu leza onoarea şi demnitatea lor şi de a nu cauza prejudiciu material participanţilor.

66. Notiunea, esenta si tipurile prezentarii spre recunoastere.

Prezentarea pentru recunoastere este o metoda de identificare a unor persoane, obiecte, animale sau cadaver
prin prezentarea acestora sau a unor fotografii ale acestora catre o persoana- victima, autor, martor.
Recunoasterea unei persoane se poate face dupa trasaturire statice ( infatisare, nu numai trasaturile corporale,
dar si imbracamintea), dar si dupa trasaturile dinamice ale persoanei ( voce, vorbire, mers).
Pentru recoasterea a obiectelor- obiecte ce apartin victimei sau obiece folosite in comiterea infractiunii
finalitatea urmarira este fie restituirea acestora catre proprietarul de drept, fie identificarea faptuitorului.
Subiectii recuoasterii sunt martorii sau partile vatamate.
In prezentarea pentru recunoastere a animalelorn sint aplicabile in mare masura regulile tactice ale prezentarii
pentru recunoastere a obiectelor. Suplimentar, organul de ancheta a aobserva reactia animalului la anumite
gesture sau chiar la vederea persoanei in cauza. Astfel este cunoscut ca fiecare stapin isi poate recunoaste
animalele nu doar dupa trasaturile exterioare, dar di dupa reactia acestora la chemarea stapinului, la provocarea
anumitor sunete. La rindul lor animalele reactioneaza distinct la vocea staoinului, la vederea lui, la mirosul
acestuia.
Recunoasterea dupa fotografii. In masura in care, persoana, obiectul sau cadavrul nu poate fi prezentat direct
martorului sau persoanei vatamate, organul de cecetare penala prezinta cesteia fotografii ale obiectului de
identificat respectind conditia grupului uniform din punct de vedere a trasaturilor. Obiectele sau persoanele sint
prezentate in fotografie subiectului fara nume, ci prin numar de identificare, ulterior verificindu-se in ce masura
recunoasterea este sau nu reusita.
Despre recunoasterea facuta in aceste conditii se intocmeste un process- verbal de recunoaster cuprinzind
fotografiile fiecarui obiect din grup precum si imaginea idetificarii de catre subiect a fotografiei respective.

67. Tactica prezentarii spre recunoastere a persoanelor in viata.

Recunoasterea unei persoane se poate face dupa trasaturile statice ( infatisare, nu doar trasaturile corpului, dar si
imbracamintea), dar si dupa trasaturile dinamice ale persoanei ( vorbire si voce, mers).
In vederea prezentarii pentru recunoastere persoana care va face recunoasterea este audiata si solicitata sa faca
descriece cit mai detaliata a persoanei respective cu indicarea particularitatilor care i-au atras atentia si care ii
formeaza convingerea ca ar putea recunoaste persoana daca I s-ar prezenta.. In vederea prezentarii pentru
recunoastere organul de ancheta trebuie sa alcatuiasaca un grup de 3-5 persoane cu trasaturi asemanatoare ( sex,
virsta, inaltime, fizionomie, constitutie s. a) cu persoana supusa reunoasterii.
Reguli tactice ale prezentarii pentru recunoastere a persoanelor.
- dupa alcatuirea grupului si ascultarea prealabila, persoana ce face recunoasterea este invitata sa priveasca pe
atentie membrii grupului sis a-l indice pe faptuitor daca il recunoaste. Daca mai multe persoana fac
recunoasterea, aceste activitati se desfasoara separate, pentru a evita influentarea reciproca acestora.
- persoana ce face recunoasterea va face recunoasterea cu voce tare, indicind persoana recunoscuta.
- in situatia in care martorului ii este frica a face recunoasterea se poate apela la camerele speciale de
recunoaster, separate de un geam cu oglinda unidirectionala, ce permite observarea grupului de catre martor, nu
si invers.
- dupa recunoastere, persoana ce a efectuat recunoastere este audiata din nou.
- nerecunoasterea suspectului nu este o proba a nevinovatiei putind exista mai multi factor sa obiectivi sau
subiectivi care sa influenteze acest demers.
- in egala masura, recunoasterea din grup a suspectului nu este o proba decesiva, posibilitatea de eroare fiind
prezenta, aceasta proba trebuind completata si coroborata cu alte mijloace de proba.

68. Tactica prezentarii spre recunoastere a cadavrelor, animalelor, obiectelor, documentelor.

Prezentarea spre recunoastere, ca activitate de tactica criminalistica, are drept scop stabilirea identitatii unor
persoane, animal, sau obiect de catre persoanele care le-au vazut anterior. Prezentarea spre recunoastere se face
in scopul identificarii infractorului, a victimei sau a martorilor.
Esenţa prezentarii spre recunoastere constă în prezentarea subiectului recunoaşterii părţii ,martorului,
bănuitului şi învinuitului, conform ordinii prevăzute de lege a unor persoane, obiectesau cadavre pentru ca el să
poată stabili identitatea sau deosebirea cu obiectele observate maiînainte în legătură cu împrejurările faptei
cercetate.
Tipurile. În dependenţă de obiectul prezentat spre recunoaştere, se deosebesc: 1)recunoaşterea persoanei.
2)recunoaşterea cadavrului. 3)recunoaşterea obiectelor. 4)recunoaşterea animalelor. 5)recunoaşterea
încăperilor, terenurilor etc.Prezentarea spre recunoastere are loc in oficu.
Conditiile:1)existenţa unui dosar penal.2)existenţa subiectului prezentării spre recunoaştere, adică a persoanei
ce urmează în cadrul acestui act să efectueze identificarea.3) obiectele, persoane, animalele trebuie sa fie
prezentate in mai multe exemplare.Subiect al prezentării spre recunoaştere poate fi orice martor, bănuit,
învinuit, inculpat.Persoană e ascultata in prealabil, ea trebuie sa arate citeva semnalmente ale obiectului
recunoscut. Dacă cel chemat spre a face recunoaşterea este martor sau parte vătămată, el este prevenit despre
răspunderea penală, prevăzută pentru refuzul de a face declaraţii, pentru declaraţiile mincinoase, precum şi
despre dreptul de a nu face declaraţii împotriva saşi împotriva rudelor sale apropiate. Toata informatia este
fixata in procesul-verbal. Daca persoana nu a fost veridica in recunoasterea persoanei atunci se intocmeste un
nou proces verbal si o noua ascultare pentru a identifica motivul(recunoasterea nu poate fi repetata).
1)Persoanele prezentate spre recunoaştere trebuie să fie pe cât posibil asemănătoare cu persoana ce poate fi
identificată: aceasi forma corpului, vârstă, înălţime, de acelaşi sex, culoarea ochilor, parului. Persoanele se
prezinta spre recunoastere in numar de 5(faptuitorul+4asistenti procedurali). Persoanele in vii se recunosc in
natura si dupa forografii. Înainte de prezentare, reprezentantul organului de urmărire penală propune persoanei
care urmează a fi recunoscută să
ocupe locul, dupa aceasta se aseaza ceilalti 4 dupa dorinta. Persoanele trebuie sa fie prezentati intr-o zona
invisibila(noi sa-i vedem, iar ei pe noi,nu).Persoanele vii pot fi recunoscute dupa exterior, voce(se intocmeste
un text si toate 5 persoane citesc acest text unul dupa altul) si mers. În cazul în care prezentarea persoanei spre
recunoaştere este imposibilă, recunoaşterea poate fi realizată după fotografia acesteia, prezentată împreună cu
fotografiile a cel puţin 4 alte persoane, ce nu se deosebesc esenţial între ele. Toate fotografiile sânt anexate la
dosar.
2)Obiectele prezentate spre recunoaştere trebuie să fie pe cât posibil asemănătoare la exterior cu obiect ce
poate fi identificat, trebuie sa fie de aceeasi natura,dimensiuni, forma si culoare apropiate.Obiectele se prezinta
spre recunoastere in numar de 3 numerotate pe masa. La prezentarea spre recunoaştere a unui obiect, se permite
curăţarea lui de murdărie,rugină şi de alte stratificări dacă aceasta nu îl va distruge ca mijloc de probă
3) Animalele se prezinta de obicei in numar de 3, acolo unde sunt tinute, in prezenta medicului
veterinar(zootehnic). Ele pot fi recunoscute dupa virsta,obiceiuri, numele la care raspund, diferite semne
accidentale care sunt facute in scop de identificare.
4) Cadavrele – recunoasterea cadavrului are loc atunci cind el nu este identificat.Cadavrul se prezinta spre
cunoastere la locul depistarii lui si la morga.La prezentarea spre recunoaştere a cadavrului sau a unor părţi ale
lui, sau a obiectelor de anticariat, precum şi a altor obiecte pentru care este imposibil de a alege şi prezenta
analogul,recunoaşterea se face după exemplar unic.
În caz de prezentare spre recunoaştere a cadavrului unei persoane, pe care cel chemat de a o recunoaşte, o ştia
din viaţă, este permisă efectuarea toaletei cosmetice adecedatului.

69. Tactica dispunerii si efectuarii expertizei judiciare. Concluziile expetului si principiile de apreciere.
Expertiza judiciara e o activitate stiintifico-practica ce consta in efectuarea de catre expert in scopul aflarii
adevarului a unor cercetati privind obiectele materiale,organismal uman, fenomenel si procesele c ear putea
contine informatii importante despre circumstantele cauzelor examinate. Expertiza se dispune în cazurile în care
pentru constatarea circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală sînt necesare
cunoştinţe speciale în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei sau meşteşugului.Potrivit CPP expertiza este dispusă şi
se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea:1) cauzei morţii;2) gradului de gravitate şi a caracterului
vătămărilor integrităţii corporale;3) stării psihice şi fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului-în cazurile în
care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate;4) vârstei bănuitului, învinuitului, inculpatului sau
părţii vătămate-în cazurile în care această circumstanţă are importanţă pentru cauza penală, iar documentele ce
confirmă vârsta lipsesc sau prezintă dubiu;5) stării psihice sau fizice a părţii vătămate, martorului dacă apar
îndoieli în privinţa capacităţii lor de a percepe just împrejurările.Clasificare.Expertizele pot fi: 1)simple(pina la
3 zile), medii(de la 5-15 zile),complicate(15 zile-pina la luna si jumatate).2)individuala(efectuata de o singura
persoana) si in comisie(de un grup de experti).3) dintr-un domeniu si din mai multe domenii. 4)initiale, repetate
si contra expertize(in cazul în care concluziile expertului nu sânt întemeiate, există îndoieli în privinţa lor saua
fost încălcată ordinea procesuală de efectuare a expertizei).Expertizele pot fi:criminalistică, medico-legală
,psihiatrică ,contabilă , tehni
Pentru a dispune o expertiza organul de urmărire penală sau procurorul care cerceteaza cauza emite ordonanţa
de dispunere a expertizei, iar instanţa de judecată - încheiere(se deosebeste doar denumira, dar continutul e
acelasi).Ordonanta are urmatoare structura: 1)partea introductiva – denumirea, tipul expertizei, organul care
dispune expertiza, pe ce cauza se dispune expertiza. 2)partea descriptive – se indica fabula, ce sa intimplat. )
cocnluzii – ce sarcini au fost puse expertului,ce material sunt la dispozitia expertului, cui este incredintata
expertiza. Materiale pot fi de litigiu, de comparate, material cauzei civile sau penale.Ordonanţa sau încheierea
de dispunere a expertizei este obligatorie pentru instituţia sau persoana abilitată a efectua expertize.
Uneori pentru a efectua expertiza sunt necesare mostre comparate. Atunci pentru aceaste se emite ordonanta de
luare de mostre. luarea de mostre e o actiune de urmarire penala ce consta in obtinerea de mostre pentru
examinarea comparabila pe cauza cercetata.Mostre libere – de exemplu inscrisuri si semnaturi executate de
persoana in cauza pina la pornirea cauzei. Mostre experimentale – executate in fata organului in cadrul
cercetarii.(textul, semnatura trebuie intocmite sub dictarea cu mai multe instrumente si intr-un ritm normal)
Momentul final al realizarii expertizei este formularea concluziilor. Concluziile la care ajung specialistul sau
expertul se materializeaza într-un raport de expertiza, respectiv de constatare tehnico-stiintifica. Expertul
trebuie sa formulize concluziile pornindu-se de la rezultatele investigarii, cunostintele sale si experienta.Exista
urmatoarele categorii de concluzii: 1)certe – sunt expresia unor adevaruri obiective. Ele pot fi: pozitive si
negative. Concluziile certe pozitive sunt concluzii de identificare (de exemplu : semnatura in litigiu a fost
executata de catre titularul. . . )in timp ce concluziile certe negative au sensul de excludere (semnatura in litigiu
nu a fost executata de catre . . . ).2)probabile - stabilesc probabilitatea, posibilitatea existentei sau inexistentei
unui fapt. Formularea unei concluzii de probabilitate este in general rezultatul insuficientei materialului de
examinare, dar mai ales al insuficientei cantitative si calitative a materialului de comparatie.3)cocnluziile de
imposibilitate a solutionarii problemelor supuse examinarii - uneori expertul, în urma examinarii materialului
nu poate formula concluzii certe sau probabile, nu poate raspunde la întrebarile adresate de organul
judiciar(acte distruse,arse, uzate, corodate)

73. Pregatirea catre reconstituirea faptei. Regulile principale a reconstituirii.

Reconstituirea este o activitate procedurala auxiliara ce consta in reproducerea artificiala a imprejurarilor in
care a fost comisa infractiunea sau o alta imprejurarea relevanta pentru cauza cercetata in vederea precizarii sau
verificarii conditiilor savirsirii ei.
Tactica criminalistica distinge mai multe feluri de reconstituire, si anume; a) reconstituirea in vederea verificarii
decalaratiilor persoanelor- verificarea conditilor de auditie, conditiilor de vizibilitate; b) reconstituirea in
vederea lamuririi aspectelor negative- mai précis daca anumite actiuni putea fi desfasurate de faptuitor asa cum
a declarat acesta; de ex; daca a putut ajunge singur, fara vriun ajutor. Etc.
Regulile tacticii ale reconstituirii
- reconstituirea se poate dispune la orice etapa a procesului penal
- reconstituirea sa face, pe cit posibil, la locul savirsirii infractiunii
- se vor folosi- excluzind armele si obiecte contondente- aceleasi obiecte utilizate in comiterea faptei
- se vor respecta conditiile de loc, timp, conditiile atmosferice de la data comiterii faptei
- nu se vor reconstituit infractiunile la viata sexuala, nu vor fi utilizate cadavrele pentru a reconstitui
mecanismul uciderii
- se va asigura prezenta inculpatului, a martorilor asistenti, a aparatorilor s. a.
- activitatea se consemneaza intrun process-verbal de reconstiture, insotit de schite si fotografii
surprinzind momentele principale ale recunoasterii.

76. Sursele si princiile de baza ale metodicii criminalistice.

Metodica criminalistica- un sistem de teze generale, recomandari si metodici particulare care servesc
organizarii si efectuarii investigatiilor criminalistice a diferitor categorii de infractiuni. Metodica criminalistica
se ocupa de studierea formelor in care se savarsesc infractiunile si delimitarea de investigare. Metodica are 2
tipuri de sarcini:1)generala – contributia acesteia la lupta cu criminalitatea (prin metode tehnice).2)particulare:
perfectionarea,metodicilor, recomandarilor, procedeelor existente si elaborarea noilor pentru lupta cu
criminalitatea, studierea performantelor altor stiinte exacte si umanitare care pot fi folosite in lupta cu
criminalistica. Metodica este compusa din 2 parti: 1)teze generale(notiunea, sarcinile,etapele).2)metodicile
particulare de cercetare a unor categorii de infractiuni-sunt acele recomandari de organizare si efectuare a
investigatiilor criminalistice a anumitor categorii de infractiuni.Aceste infractiuni sunt divizate in conformitate
cu capitolele partii special si se deosebesc prin locul,timpul savirsirii lor.Izvoarele: 1)prevederile legislatiei
penale si procesual penale.2)conceptiile, teoriile,ramurile,teoriile generale ale tacticii criminalistice si tehnicii
criminalistice.Metodica criminalistica se bazeaza pe cunostintele primelor 3 compartimente a criminalisticii si
prevederile CPP.