Sindrom Burnout si PTSD

În psihologie, sindromul burnout sau sindromul epuizării profesionale reprezintă o

stare de epuizare, atât fizică cât și psihică, care apare în special la persoanele a căror profesie
implică o responsabilitate deosebită și interacțiuni frecvente cu oamenii. Apare tot mai
frecvent în epoca modernă și conduce la scăderea performanțelor la locul de muncă, afectează
relațiile cu cei din jur și calitatea vieții individului.

 Termenul a fost introdus prin anii 70' de către psihologul Herbert Freudenberger, care
în 1980 a publicat lucrarea Burn Out: The High Cost of High Achievement. What it is
and how to survive it, în care descrie această tulburare.

Sindromul burnout se aseamănă cu depresia prin: tulburări de somn și de digestie, senzația

de epuizare și de scădere a randamentului profesional, scăderea capacității de dialog și de
interacțiune cu cei din jur, senzația de goliciune sufletească și că viața profesională invadează
viața privată.

Din punct de vedere psihologic, Sindromul Burnout se deosebește de stresul de zi cu

zi. Unei persoane stresate nu îi lipsește motivația și nu are senzația lipsei de sens profesional.
Cei stresați sunt hiperactivi, doresc să se implice în profesie, iar stresul este doar o urmare a
dorinței mari de implicare. În cazul Sindromului Burnout, există o tendință de lipsă a
implicării în muncă, un dezinteres total, o pasivitate emoțională, o pierdere a motivației, a
idealurilor și a așteptărilor profesionale. Senzația de eșec, de lipsă a încrederii în sine și de
copleșire pune stăpânire pe cel afectat, iar dacă nu ia măsuri și se afundă în această stare,
dacă merge pe acest drum o perioadă lungă de timp, se poate ajunge la tulburări
comportamentale și atitudinale serioase, similare cu bolile psihice. Apar agresivitatea și
consumul excesiv de mâncare sau băutură O tendință a celor care suferă de Sindrom Burnout
este să se retragă în ei înșiși, izolându-se de ceilalți oameni. Mai poate apărea consumul
excesiv de mâncare sau de băuturi alcoolice și chiar consumul de droguri, prin care persoana
respectivă încearcă sa compenseze frustrările profesionale. Oamenii care suferă de Sindrom
Burnout mai tind să redirecționeze agresivitatea și frustrarea cu care se încarcă la birou
împotriva apropiaților din viața personală. Astfel, ajung la conflicte majore și fară sens cu
prietenii, părinții, copiii și partenerii de viață. Conflictele sunt iraționale, apar spontan și
frecvent, cauza fiind acumularea tensiunilor profesionale. Cum se previne și cum se tratează
acest sindrom Având în vedere ritmul impus de activitatea profesională modernă, oricine
poate ajunge, la un moment dat, să sufere de Sindrom Burnout, dar cele mai predispuse sunt
persoanele care au o rezistență scăzută la oboseală cronică. Este mai bine ca acest sindrom să

1
se prevină, decât să se trateze. Prevenția voluntară și conștientă se face atunci când persoana
în cauză a mai experimentat cel puțin odată manifestările sindromului și cunoaște efectele
acestuia. Ca urmare, trebuie să-și acorde mai mult timp pentru hobby-uri, călătorii, sport, ieșit
în oraș – orice îi face plăcere și o deconectează/relaxează. Aceste activități echilibrează
balanța, reprezintă o contrapondere la munca epuizantă sau lipsită de beneficii personale. Tot
din prevenție mai fac parte alimentația și somnul. Mesele la intervale regulate, calitatea
alimentelor și acordarea de timp sufficient pentru somn odihnitor sunt cerințe obligatorii în
prevenirea Sindromului Burnout. La fel – deși neglijată de mulți -, activitatea sportivă
regulată este foarte importantă și reprezintă un alt factor de combatere a oboselii cronice
profesionale. Necesită tratament, iar în cazurile grave, psihoterapie! Odată instalat, Sindromul
Burnout necesită tratament. Primul pas este scoaterea celui afectat din mediul care i-a
provocat căderea psihică, iar asta se face fie conștient, la alegerea persoanei în cauză, fie ca
urmare a unei prăbușiri psihologice manifestate prin leșin, incapacitate de a se da jos din pat
sau orice altă formă serioasă de nefuncționalitate fizică, psihică sau socială. În cazuri grave,
se recomandă psihoterapia sau medicația, dar în cele mai multe situații, manifestările
Sindromului Burnout trec de la sine, o dată ce pacientul își schimbă stilul de viață și elimină
cauzele oboselii cornice profesionale. Sindromul Burnout reprezintă cauza pentru care unii
angajați demisionează brusc, fără avertisment și fără o planificare în acest sens, chiar dacă nu
au alte oferte profesionale în acel moment .
Ce este Sindromul Burnout, de care suferă multe vedete din România. Psihologul
Libertatea explică de ce apare sindromul epuizării profesionale
O aşa-numită stare de epuizare emoţională. Este principalul simptom al sindromului burnout.
Omul e scurs de energie, obosit, copleşit şi, pe scurt, are o stare generală proastă. Apoi vine
frustrarea – locul de muncă nu-l mai mulţumeşte. Începe să afişeze o atitudine cinică faţă de
colegi.

“Cu toate că derivă din stres, burnout-ul (cunoscut şi ca sindromul arderii complete
sau oboseală cronică) este o afecţiune diferită. Stresul este o adaptare a corpului la anumiţi
factori externi şi este mai uşor de identificat. Simptomele burnout-ului se manifestă subtil,
mai ales în primele faze ale acestuia.

Două stări pot alerta starea de burnout – epuizarea emoţională (invidul este epuizat
emoţional, lipsit de energie) şi performanţa redusă (persoana respectivă nu poate duce la
îndeplinire obiectivele de la serviciu sau acasă, îi este greu să se concentreze , nu are
creativitate)”, precizează neurologul Dan Mitrea.

Atunci se recomandă vizita la un specialist pentru a primi tratament împotriva

depresiei şi a anxietăţii. “Revenirea se face treptat, pacientul trebuie să fie monitorizat de un
psihiatru. În perioada respectivă se recomandă întreruperea temporară a activităţii de muncă.

2
 Sindromul burnout se manifestă în mai multe etape. Acestea au fost descrise de
psihologii Freudenberger şi North. Etapele prin care o persoană trece până ajunge la
suprasolicitare sunt:

1. Nevoia (compulsivă) de afirmare – aceasta apare, în cele mai multe cazuri, la începutul
carierei sau după ce o persoană a schimbat locul de muncă. Individul încearcă să se facă
remarcat, să îşi dovedască valoarea la locul de muncă.

2. Mai multă muncă. Datorită acestei nevoie mari de afirmare, individul îşi stabileşte
obiective înalte care de obicei necesită mult efort.

3. Neglijarea nevoilor personale – având în vedere că individul îşi dedică foarte mult din
timpul său serviciului, nu mai are timp de familie, prieteni, nu se mai odihneşte, Astfel,
nevoile personale trec pe planul secund.

4. Apariţia situaţiilor conflictuale – neglijarea nevoilor personale va duce la apariţia situaţiilor

conflictuale cu persoanele din jur, individul simte că ceva în viaţa lui nu este în regulă, dar nu
poate spune exact ce.

5. Reevaluarea valorilor personale – individul ajunge să ignore orice nevoie personală şi nu

îşi mai face timp pentru hobby-uri sau micile plăceri ale vieţii.

6. Negarea problemelor – oboseala începe să îşi pună amprenta, individul nu mai doreşte să
interacţioneze cu oamenii din jur şi devine agresiv.

7. Retragerea – persoana se izolează, simte că nu mai are niciun scop în viaţă, îşi pierde
speranţa şi îşi găseşte evadarea în vicii.

8. Schimbarea comportamentului – persoanele din jurul individului (familia, colegii sau alte
persoane) încep să observe schimbările de comportament.

9. Depersonalizare – individul începe să se desconsidere, nu se mai vede valoros sau util.

10. Sentimentul de gol interior – pentru a compensa cu faptul că nu mai consideră locul de
muncă o plăcere, individul recurge la alte acţiuni care îi pot da o mică satisfacţie pe moment.

3
11. Depresia – indiferenţa acaparează gândirea individului, devine lipsit de speranţă.

12. Burnout – se produce colapsul emotional şi fizic; în astfel de momente apar şi gândurile
suicidale; cu toate acestea sunt puţine cazurile în care se şi duce la bun sfârşit planul
Cunoscut sub denumirea de PTSD (posttraumatic stress disorder) sindromul apare după
trăirea unor întâmplări și evenimente ca război, catastofe naturale, tortură, viol, martor la
omucidere sau amenințarea cu omuciderea, amenințare la adresa propriei vieți.

Este vorba despre trauma intensă, violentă, situată în afara limitelor umane,
neobișnuită, trăită de persoana respectivă. În aceste situații traumatice persoana suferindă
reacționează prin simptome ca teamă intensă, durere, lipsă de speranță.

Evenimentul traumatic este retrăit în mod repetat sub forma de:

 imagini, repetitive, amintiri dureroase, gânduri, percepții legate de întâmplarea

traumatică, ce trec prin minte cu toată încărcătura lor emoțională negativă;

 coșmaruri repetate legate de evenimentul respectiv, apar chiar iluzii și halucinații;

 retrăirea evenimentului cu emoții, acțiuni ce s-au întâmplat la un moment dat în mod

real, fenomen cunoscut sub denumirea de flashback, ca de ex un amestec de imagini
care se derulează în fața celui suferind ca la cinematograf, cu emoții însoțitoare ca
anxietate, deznădejde, disperare, spaimă, lipsă de speranță, tristețe, vină etc.;

 reacție intensă de anxietate atunci când persoana suferindă vine în contact cu stimuli
interni sau externi care sunt asemănători celor din întâmplarea traumatică reală (de ex.
sunete asemănătoare, imagini, culori din mediul înconjurător sau care apar în minte la
un moment dat):

 reacții fiziologice (palpitații, transpirații, senzație de nod în gât, tremurături etc) la

contactul cu acești stimuli din mediu sau stimuli imaginari.

Stimulii care sunt asociați cu trauma sunt în mod permanent și activ evitați. Aici intră
gânduri despre traumă, discuții despre traumă chiar și emoții asemănătoare sunt evitate prin

4
evitarea stimulilor care ar duce la astfel de emoții (de ex. persoana suferindă nu se uită la
filme cu violență, drame, catastrofe etc).

Activități, persoane sau locuri care ar activa memoria evenimentului traumatic sunt de
asemenea cu desăvârșire evitate (de ex. persoana suferindă evită să se întoarcă la locul
traumei, să întâlnească persoane care au supraviețuit). Persoana respectivă nu poate să-și
reamintească o parte importantă a evenimentului trumatic, anumite momente ale
evenimentului traumatic care a avut loc.

De obicei aceste persoane nu arată capacitatea de a trăi emoții, sunt lipsite de interes
pentru a participa la activități, nu au o imagine a viitorului, nu se pot vedea în viitor ca având
familie, copii, carieră, ca și ceilalți. În plus sunt apatici, dezinteresați de ceilați oameni, izolați
în propria lume.

Sindromul de Stres Posttraumatic (PTSD) simptome:

Cel puțin două dintre următoarele simptome trebuie să fie îndeplinite pentru punerea
diagnosticului de PTSD:

 tulburări de somn, dificultăți de a adormi, treziri frecvente și dificultăți de continuare

a somnului;

 iritabilitate crescută;

 ieșiri agresive sau reacții puternice în situații surpriză, accese de furie fără motiv;

 reacții exagerate la lumină și/sau sunet cu apariție bruscă;

 dificultăți de concentrare;

 ușor de înspăimântat;

 activ, observant, treaz, în stare de supervigilență.

5
 Prevalența PTSD. Cât de frecvent este întâlnit sindromul de stres posttraumatic? In
general acest sindrom are o frecvență de 1-8%, cu variații destul de mari, în funcție de
metoda de diagnostic folosită și de tipul de traumă. PTSD a fost întâlnit cu o frecvență mult
mai mare în situații traumatice ca de ex erupții vulcanice (SUA; 22%), operații militare (Irak,
78%).

Debut și posibile cauze ale PTSD. Sindromul de stres posttraumatic poate să debuteze
direct (PTSD acut, dacă simptomele au fost prezente mai puțin de trei luni) sau în intervalul a
șase luni de la evenimentul traumatic (PTSD cronic, dacă simptomele au fost prezente timp
de trei luni sau mai mult). PTSD poată să aibă și un debut întârziat, dacă simptomele
debutează la cel puțin șase luni sau mai mult de la traumă.

În apariția PTSD sunt incriminați mai mulți factori de risc cum ar fi sexul, vârsta,
personalitatea, gradul de sănătate mentală. Copii și bătrânii au un risc mai crescut, femeile au
un risc dublu de a face acest sindrom, orice abatere de la personalitatea normală crește riscul
de a face PTSD după expunerea la traume. Alți factori de risc studiați ar fi o copilărie
traumatică, părinți sau membri de familie cu tulburări psihice sau propria boală psihică. O
personalitate stabilă, matură din punct de vedere psihologic, prezența de prieteni, membri de
familie ca și trăirea senzației de coerență pe care persoana afectată o are după traumă (un fel
de înțelegere a traumei), reprezintă un factor de apărare și face ca individul să-și păstreze
sănătatea psihică în situații greu de suportat.

PTSD a fost cunoscut de multă vreme dar sub alte denumiri ca de ex sindromul
lagărelor de concentrare din timpul nazismului și a început să fie studiat mai intens după
războaiele din secolul trecut. Sindromul de stres posttraumatic poate fi dezvoltat în urma altor
traume care țin de amenințarea integrității fizice, viol sau alte forme de agresiune sexuală sau
fizică. Foarte mulți refugiați care caută azil în alte țări din cauza războiului (ex. războiul din
Bosnia) sau soldați care au participat la acțiunile din Afganistan suferă de PTSD.