Noul Testament

Ediția Dumitru
Cornilescu Revizuită
EDCR

Societatea Biblică Interconfesională

din România
Prezenta ediție a Noului Testament reprezintă o revizuire a textului din Biblia tradusă de
Dumitru Cornilescu și publicată în 1924 de British and Foreign Bible Society / Societatea
Biblică pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate.

Copyrightul pentru Biblia Cornilescu © 1924 aparține British and Foreign Bible Society
/ Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate.

Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2019 aparține British
and Foreign Bible Society / Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și
Străinătate și Societății Biblice Interconfesionale din România.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

Toate drepturile sunt rezervate

Distribuit de Societatea Biblică Interconfesională din România
Calea Călărașilor, nr. 173, bl. 42, sc. 2, ap. 35
București, sectorul 3
România
Tel. 021.320.84.79
e-mail: sbiromania@gmail.com
website: www.societateabiblica.org

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

Noul Testament. – Ed. Dumitru Cornilescu, rev. – București: Editura
Societății Biblice Interconfesionale din România, 2019
ISBN 978-606-8279-63-3

1. Cornilescu, Dumitru (trad.)

2.
 Cuvânt către cititor
1. Revizuirea Bibliei Cornilescu – o datorie veche de aproape un secol
Istoria Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu (1891–1975) se împletește strâns cu istoria
din ultimul secol a bisericilor neoprotestante românești. Publicată în 1921 și revizuită în
perioada 1923–1924, la cererea și sub îndrumarea directă a Societății Biblice Britanice
(SBB), versiunea Cornilescu s-a impus relativ repede în conștiința cititorilor români, fiind
folosită, în perioada comunistă, inclusiv de protestanții istorici ori de catolici și ortodocși.
Deși în general SBB nu a adoptat versiuni realizate de un singur traducător, pentru spațiul
românesc a făcut o excepție datorită primirii entuziaste de care a avut parte versiunea lui
Dumitru Cornilescu în primii ani de la tipărirea și difuzarea ei. Tot în această perioadă,
conducerea executivă a SBB a avut în intenție o revizuire atentă a textului. Acest proces ar fi
urmat să se realizeze prin compararea minuțioasă a textului românesc cu originalele ebraic
și aramaic (pentru VT), respectiv grec (pentru NT). Din cauza bolii care l-a afectat o vreme,
Dumitru Cornilescu, stabilit între timp în Elveția, nu a mai reușit să înceapă laborioasa
activitate planificată de SBB, astfel că ideea a căzut în uitare. Problema revizuirii a revenit
în actualitate după evenimentele prilejuite de a 90-a aniversare a Bibliei Cornilescu, în 2014.
În primăvara anului 2015, Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) a
făcut demersurile necesare constituirii unui Comitet de Revizuire, alcătuit din specialiști
desemnați de confesiunile neoprotestante din România (Biserica Adventistă, Biserica
Baptistă, Biserica Penticostală). În echipa de revizori au fost desemnați următorii cercetători:
Emanuel Conțac, Laurențiu Ionescu, Florin Lăiu, Laurențiu Moț, Gelu Păcurar, Dragoș
Ștefănică, Silviu Tatu, Ciprian Terinte, Cristinel Sava (revizor literar).
În aceeași perioadă s-a cristalizat și Comitetul Pastoral al revizuirii, alcătuit din patru
pastori aparținând principalelor confesiuni neoprotestante: Ioan Brie (Biserica Penticostală),
Corneliu Boingeanu (Biserica Baptistă), Ieremia Rusu (Biserica Creștină după Evanghelie),
Iacob Pop (Biserica Adventistă).
În vederea unei verificări și diortosiri atente, fiecărei cărți din Scriptură i-au fost alocați
doi revizori care să parcurgă succesiv textul: sarcina celui dintâi a fost de a se asigura că
traducerea se aliniază fidel la original; rolul celui de al doilea revizor a fost de a verifica
munca făcută de colegul său. Eventualele divergențe survenite în urma acestei prime etape au
fost aduse pe masa Comitetului de Revizuire, soluțiile fiind adoptate prin consens, în urma
unor discuții ample, sau, în mod excepțional, prin supunere la vot. Îmbunătățiri de ordin
stilistic au fost introduse de revizorul literar, care s-a asigurat că textul corespunde aștep-
tărilor cititorului educat. După această etapă, textul a fost trimis spre lectură Comitetului
Pastoral, ale cărui sugestii au fost analizate în ședințe de lucru separate.

2. Principii generale privind proiectul de revizuire

Fiindcă demersul actual este unic în istoria traducerii Bibliei în limba română, îi oferim
mai jos cititorului explicațiile necesare cu privire la cadrul de lucru general.

2.1. Sigla noii ediții este EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită)

2.2. Revizuire vs. traducere

Lucrarea membrilor Comitetului constituie o revizuire, nu o traducere nouă. Textul de
bază folosit de revizori este cel publicat în 1924, retipărit succesiv cu modificări minore
în perioada 1925–1928 și actualizat ortografic de SBIR în perioada 2012–2015. Numai
în cazul în care s-a considerat că textul cornilescian nu corespunde criteriilor stabilite
în metodologia-cadru (a se vedea secțiunea 3, mai jos), el a fost revizuit mai substanțial,
inclusiv la nivelul topicii. În tot acest proces, revizorii au căutat să păstreze cât mai mult
posibil din formulările lui Dumitru Cornilescu.

2.3. Publicul-țintă
EDCR se adresează în principal cititorului neoprotestant familiarizat cu Scriptura, capabil
să înțeleagă un text complex și bogat în nuanțe semantice. Publicul cititor pentru care a

iii
fost pregătită această ediție este cel interesat de o versiune care să fie: (a) fidelă textelor
originale (așa cum se regăsesc ele în edițiile critice standard), (b) conservatoare la nivelul
lexicului, (c) adecvată lecturii publice în biserică, (d) utilă în studiul individual.

2.4. Raportul cu versiunea de bază

În viziunea Comitetului de Revizuire, EDCR nu are menirea de a înlocui imediat actuala
versiune Cornilescu, ci de a circula în paralel cu ea. Adoptarea ei ca text „liturgic” (folosit
pentru lectură, predicare, studiu comunitar etc.) se va putea face prin consensul bisericii
locale. Considerăm că EDCR poate fi folosită atât în lectura devoțională, cât și ca instrument
de studiu adresat studenților, pastorilor, persoanelor care lucrează în mass-media creștină,
editorilor, redactorilor etc.

3. Criterii urmărite în procesul de revizuire

Textul de față reprezintă rezultatul unui proces de îndelungă și atentă cântărire a
diferitelor soluții care sunt la îndemâna revizorului. Membrii echipelor care au parcurs
textul au căutat să țină cont de criteriile enumerate mai jos, conștienți că aplicarea lor nu
se poate face în mod matematic, rigid, fără anumite excepții dictate de contexte specifice.
Prezentăm mai jos, pe scurt, criteriile urmărite în procesul de revizuire, cu precizarea
că aplicarea lor simultană a însemnat încercarea de a găsi „calea de mijloc aurită”, adică
echilibrul între rigoare, pe de o parte, și adecvare stilistică, pe de altă parte. Fiecare criteriu
enunțat este ilustrat cu ajutorul câtorva exemple.

3.1. Fidelitatea față de textele originale

Revizuirea Bibliei Cornilescu urmărește în primul rând alinierea cât mai fidelă a acestei
versiuni la edițiile critice ale textului biblic. Pentru NT, ediția de care s-au servit revizorii
a fost următoarea: NA 28 – Barbara și Kurt Aland, Johannes Karavidopoulos, Carlo M.
Martini și Bruce M. Metzger (editori), Novum Testamentum Graece, ed. a 28-a revizuită
de Institut für Neutestamentliche Textforschung, sub conducerea lui Holger Strutwolf,
Stuttgart, Societatea Biblică Germană, 2012.
Acolo unde, în note, se face referire la „textul masoretic” (de exemplu, Evr. 1:6), se are
în vedere următoarea ediție: BHS5 – A. Schenker (editor), Biblia Hebraica Stuttgartensia,
ed. a 5-a emendată, Stuttgart, Societatea Biblică Germană, 1997.
Pentru identificarea și marcarea citatelor veterotestamentare septuagintale a fost folo-
sită următoarea ediție: Alfred Rahlfs și Robert Hanhart (editori), Septuaginta, Stuttgart,
Societatea Biblică Germană, 2006.
Ediția NA 28 a fost realizată în mod științific, cu ajutorul criticii de text, disciplină care a
făcut progrese importante în ultimul secol. Opinia împărtășită de Comitetul de Revizuire
este că Textus Receptus (bazat pe munca editorială a umanistului Erasmus din Rotterdam)
este rezultatul unui îndelungat proces de revizuire și normare întreprins de scribi în
perioada bizantină. În consecință, el nu reflectă textul timpuriu, așa cum a circulat el în
primele comunități creștine, ci un text târziu, cu armonizări și corecturi menite să elimine
dificultățile întâmpinate de copiști. Pentru informații suplimentare despre istoria trans-
miterii textului biblic și mai ales pentru comentarii privind diferențele dintre textul critic
și Textus Receptus, a se vedea ghidul scris de Bruce M. Metzger, A Textual Commentary of
the Greek New Testament, ed. a 2-a, Stuttgart, Societatea Biblică Germană, 2002, precum
și versiunea adaptată a acestuia: Roger L. Omanson, A Textual Guide to the Greek New
Testament, Stuttgart, Societatea Biblică Germană, 2012.
Întrucât versiunea Cornilescu 1924 reflectă un amestec de lecțiuni critice și lecțiuni
bizantine, Comitetul de Revizuire a decis adoptarea, ca text de referință, a unei ediții ști-
ințifice care se bucură de o largă acceptare în cercurile teologice. În câteva cazuri (Faptele
Apostolilor 12:25; 1 Corinteni 13:3; 2 Petru 2:18), la recomandarea Comitetului Pastoral,
revizorii EDCR au urmat în mod excepțional lecțiuni din aparatul critic al ediției NA 28,
semnalând aceste diferențe în note de subsol. În continuare sunt prezentate câteva exemple
care ilustrează diferența dintre textul critic și textul bizantin.

iv
 În Marcu 1:2, textul critic, urmat și de Cornilescu, are lecțiunea „în profetul Isaia”, nu
„în profeți”, ca în manuscrisele târzii. Întrucât citatul care prefațează activitatea lui Ioan
Botezătorul este alcătuit din două fragmente provenite din două cărți diferite (Maleahi și
Isaia), este explicabilă dorința unor copiști de a-l „corecta” pe Marcu, fapt atestat de textul
grec bizantin, care conține lecțiunea „în profeți”.
În Ioan 3:13, textul bizantin conține, la finalul versetului, lecțiunea „care este în cer”,
întâlnită și în versiunea Cornilescu 1924; la origine, această secvență trebuie să fi fost o
glosă interpretativă menită să reflecte statutul lui Hristos după înălțare. În EDCR, adaosul
a fost mutat într-o notă infrapaginală care pune în evidență caracterul lui secundar.
Din respect pentru o tradiție textuală venerabilă, au fost păstrate în partea superioară
a paginii, între paranteze pătrate, secvențe de text, versete sau chiar pasaje care nu au
atestare textuală timpurie (vezi secțiunea 5.5 pentru detalii).
În 1 Corinteni 7:5, textul critic are lecțiunea „ca să vă îndeletniciți cu rugăciunea”, în
vreme ce Textus Receptus are formula „ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea”,
expresie a tendințelor ascetice din creștinismul patristic și postpatristic. În EDCR, adaosul
a fost păstrat, dar marcat cu paranteze care indică lipsa lui din textele-martor timpurii (P11,
P46, Codex Sinaiticus, Codex Vaticanus, versiunile latinești timpurii etc.).
O lecțiune secundară importantă este doxologia care încheie rugăciunea Tatăl nostru
(Matei 6:13). Faptul că ea nu a făcut parte din manuscrisul original al Evangheliei după
Matei este pus în evidență de două elemente: 1) absența lecțiunii din manuscrise timpurii
importante ori din comentariile unor scriitori patristici precum Tertulian, Ciprian și Origen;
2) variațiile doxologiei, în funcție de tradiția manuscrisă. Astfel, pot fi identificate cel
puțin trei variante principale: i) „căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci, amin”;
ii) „căci a Ta este puterea și slava în veci”; iii) „căci a Ta este împărăția Tatălui și a Fiului
și a Duhului Sfânt în veci, amin”. În unele manuscrise grecești, secvența „în veci” capătă
un caracter și mai solemn: „în veci de veci”. Apariția unor asemenea formule de încheiere,
modelate după un precedent biblic solid (1 Cronici 29:10-13), se explică din rațiuni biseri-
cești practice: folosirea liturgică a rugăciunii necesită un final doxologic amplu, pe măsura
solemnității momentului.
Este un fapt bine cunoscut specialiștilor că, pentru rapiditate, Dumitru Cornilescu
s-a folosit în munca de traducere și de versiuni în principalele limbi europene moderne
(engleză, franceză, germană). Ori de câte ori revizorii au identificat soluții de traducere
„cornilesciene” care se îndepărtează prea mult de original, au refăcut textul pentru a elimina
formularea considerată inadecvată. Următoarele exemple ilustrează nevoia de îndreptare
a textului din versiunea 1924.
Verbele grecești mastigóō (Marcu 10:34) și phragellóō (Matei 27:26; Marcu 15:15),
care înseamnă „a biciui”, au fost traduse de Cornilescu prin „a bate cu nuiele”, ca urmare
a influenței exercitate de versiunea Louis Segond (battre de verges). Revizorii EDCR au
reintrodus în textul biblic echivalentul corect („a biciui”). În versiunea Cornilescu 1924,
secvența „în deosebi” (Galateni 2:2) transpune unul dintre înțelesurile expresiei franțuzești
en particulier. În context, sensul corect este „deoparte”, în acord cu textul grecesc (katʼ
idían) corespunzător.
Fidelitatea față de textul grec merge uneori până la păstrarea topicii din original, dacă
acest lucru este posibil în limba română. De exemplu, ordinea cuvintelor din Ioan 1:13, cu
verbul la final, poate fi păstrată și în versiunea românească: „aceștia nu din sânge, nici din
voia firii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu s-au născut”. Emfaze precum cea din 1
Corinteni 3:2 („cu lapte v-am hrănit, nu cu hrană tare, căci nu o puteați mânca”) transpun
fără probleme forța retorică a textului paulin. Cititorul va observa astfel de inversiuni
mai cu seamă în secțiunile poetice („mormânt deschis este gâtlejul lor”, „venin de viperă
este sub buzele lor”, „grabnice sunt picioarele lor la vărsare de sânge” – Romani 3:13,15)
sau în textele arhicunoscute, a căror structură s-a fixat de timpuriu în memoria colectivă
a credincioșilor („sfințească-se Numele Tău; vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta”). În cazu-
rile în care redarea topicii din original ar fi creat ambiguități (de exemplu, „Cuvântul era
cu Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul”, Ioan 1:1), revizorii au optat pentru o topică
normală: „și Cuvântul era Dumnezeu”.

v
 3.2. Fidelitatea față de traducerea lui Cornilescu
În cazul în care fidelitatea față de textul grec nu impune vreo schimbare în textul cor-
nilescian, traducătorii au păstrat stilul și lexicul folosite de Dumitru Cornilescu. Ori de
câte ori a fost nevoie de înnoiri la nivelul vocabularului, s-a acordat preferință termenilor
compatibili cu amprenta stilistică a traducătorului.

3.3. Înnoirea vocabularului biblic

În vederea actualizării vocabularului biblic, Comitetul de Revizuire și Comitetul Pastoral
au decis – după îndelungi și repetate deliberări – că este necesară înlocuirea unor termeni
precum: cuget, curvie, drac, hulă, împărat, îndrăcit, întărâtat, neprihănire, norod, ostaș, pizmă,
praznic, preacurvie, proroc, slăbănog, slobozenie, slovă, tăiere împrejur, urdinare, zălog cu
sinonimele moderne corespunzătoare: conștiință, desfrânare/desfrâu, demon, blasfemie, rege,
demonizat, indignat, dreptate, mulțime, soldat, invidie, sărbătoare, adulter, profet, paralitic,
libertate, literă, circumcizie, dizenterie, garanție.
Înnoirea s-a făcut și acolo unde este necesară folosirea unor termeni consacrați (aproape
„tehnici”), care denotă activități, practici, instituții sau obiecte specifice unui domeniu spe-
cializat: acuzator, apel, apostazie, catapeteasmă, centurion, cohortă, a conjura, a considera,
controversă, derivă, a eșua, extaz, genealogie, instanță, a se îmbarca, lictor, mit, naufragiu,
a naviga, ofrandă, orator, a preda, prefect, pretoriu, proconsul, procurator, proprietar, proră,
pupă, reformă, religie, sanctuar, sectă, sicar, sinedriu, suveran, tribun, triumf, a venera etc.
Totodată, pentru a păstra o parte din amprenta stilistică a versiunii de bază, nu au fost
înlocuiți termeni precum arvună, a asupri, cat (= etaj), a curăți, făgăduință, ferice, a huli, a
istorisi, a izbăvi, a îndupleca, a îngădui, juruință, logofăt, milostenie, nădejde, a nimici, nun,
ocară, a osândi, părtaș, părtășie, a pătimi, a se poticni, prigoană, a prigoni, a propovădui, a
proslăvi, seminție, simțăminte, temniță, a unelti, vamă, vameș, vedenie etc.
În cazul în care un anumit termen a fost folosit de Cornilescu pentru a traduce doi termeni
grecești diferiți (de exemplu, „putere” traduce atât exousía, cât și dýnamis), Comitetul de
Revizuire a optat pentru traducerea diferențiată a terminologiei din original: dýnamis =
„putere” și exousía = „autoritate”.
De regulă, expresiile eufemistice din original au fost păstrate ca atare: „[Iosif] a luat-o
de soție, dar n-a cunoscut-o până ce ea a născut un fiu” (Matei 1:24-25); „mormintele s-au
deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți au înviat” (Matei 27:52). Dacă însă revizorii
au apreciat că păstrarea formulării eufemistice din original ar putea crea neînțelegeri,
traducerea a fost făcută în acord cu sensul figurat: „De aceea sunt între voi mulți suferinzi
și bolnavi și nu puțini mor” (1 Corinteni 11:30).
Din rațiuni similare, au fost evitați termeni precum „curvă” și „curvie”, care au fost în-
locuiți cu „desfrânată” și „desfrânare/desfrâu”. Înlocuirea operată nu trebuie interpretată
ca o încercare de a diminua gravitatea păcatelor la care fac referire termenii respectivi, ci
ca o încercare de a menaja sensibilitățile ascultătorilor care aud textul citit într-un context
public, în biserică.
Câteva explicații sunt necesare cu privire la o importantă schimbare de ordin lexical:
traducerea termenului dikaiosýnē prin „dreptate” (sau „îndreptățire”), nu „neprihănire”, ca
în versiunea Cornilescu 1924. Consensul celor două comitete ale EDCR a fost că termenul
românesc „neprihănire” nu redă în mod adecvat termenul grecesc, din motivele pe care le
vom enumera mai jos.
„Neprihănire” este un concept definit prin negare: „ne-prihănire” înseamnă „stare a celui
care este fără prihană”, „absența prihanei”, „absența vinovăției”. Or, dikaiosýnē reprezintă
un concept pozitiv și trebuie redat în limba română printr-un termen echivalent.
Grecescul dikaiosýnē este un termen cu o bogată încărcătură teologică, el denumind nu o
realitate abstractă („dreptate” ca principiu moral și juridic), ci un atribut al lui Dumnezeu
sau o trăsătură a omului în raport cu Dumnezeu sau cu semenii săi. Ca echivalent pentru
dikaiosýnē, termenul „dreptate” trebuie înțeles prin analogie cu „bunătate”, care denotă o
calitate („însușirea de a fi bun”). Când spunem despre o persoană că este caracterizată de
„dreptate”, raportul dintre persoana respectivă și termenul „dreptate” este similar celui din
enunțul: „Moise a fost caracterizat de bunătate.”

vi
 Termenul dikaiosýnē a fost tradus prin „dreptate” fiindcă, spre deosebire de „neprihănire”,
acesta are o dimensiune relațională evidentă. În unele situații, dreptatea nu este distributivă,
ci „restaurativă”, ca în Matei 1:19. Despre Iosif se afirmă că „era un om drept și nu voia să o
facă de rușine” pe Maria, de aceea „plănuia să o lase pe ascuns”. O manifestare a dreptății
în accepția ei strictă, însoțită de respectarea prescripțiilor din Lege (Deuteronom 22:23-
24), ar fi trebuit să ducă la uciderea cu pietre a părții considerate vinovată. Dreptatea lui
Iosif este însă temperată de mila pentru logodnica sa, de care dorește să se despartă fără
a o supune oprobriului public. Nu întâmplător, în Evanghelia după Matei dikaiosýnē stă
în vecinătatea termenului eleēmosýnē „milostenie” (cap. 6:1-2), cei doi termeni neputând
fi concepuți unul fără celălalt.
Pe de altă parte, există numeroase contexte biblice în care termenul dikaiosýnē are valențe
judiciare, adică face referire la situații în care trebuie să se facă dreptate „la tribunal”. În
finalul discursului ținut în Areopag, apostolul Pavel le pune în vedere ascultătorilor săi că
Dumnezeu „a stabilit o zi în care va judeca lumea cu dreptate (en dikaiosýnē) prin Omul
pe care L-a rânduit și despre care a dat tuturor mărturie neîndoielnică prin faptul că L-a
înviat din morți…” (Fapte 17:31).
Acest context de ordin „judecătoresc” este important și pentru interpretarea argumentației
din primele capitole ale Epistolei către romani, care Îl prezintă pe Dumnezeu în ipostaza
de Judecător al omenirii. Limbajul folosit de apostol evocă, pe de o parte, universul biblic
veterotestamentar și, pe de altă parte, sfera proceselor din lumea greco-romană. Dar Vestea
Bună adusă de apostol este că dreptatea divină nu este de factură aristoteliană, în sensul
că Dumnezeu S-ar rezuma să împartă sentințe juste, dând fiecăruia după meritele sale.
Dreptatea lui Dumnezeu nu este legată la ochi, având într-o mână balanța care cântărește
în mod infailibil vinovăția omenească, iar în cealaltă – sabia necruțătoare care va pune
în aplicare hotărârea judecătorească. Dreptatea lui Dumnezeu presupune în primul rând
credincioșia față de legământul făcut cu Avraam, consecvența cu Sine și cu făgăduința
făcută. În consecință, dreptatea lui Dumnezeu înseamnă „îndreptățirea” (achitarea) pă-
cătosului prin răscumpărarea adusă de Hristos. Numai apoi, în subsidiar, dreptatea divină
se manifestă ca pedeapsă. Aceasta este și ordinea în care se succedă cele două noțiuni (mai
întâi „dreptate”, apoi „mânie”) în Romani 1:17-18.
În lumina considerațiilor sumare prezentate mai sus, membrii Comitetului de Revizuire
au decis traducerea termenilor țedaqá și dikaiosýnē prin „dreptate”, exprimându-și totodată
speranța că cititorii Scripturii vor interpreta acest termen conform sensului său biblic, nu
potrivit definiției din DEX („s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea
ce i se cuvine și să i se respecte drepturile”).

3.4. Concizie
În cazul în care textul biblic poate fi tradus mai concis, revizorii au eliminat adaosurile
pe care Cornilescu le-a introdus din dorința de a face traducerea cât mai accesibilă. De
exemplu, în interpretarea pildei semănătorului (Marcu 4:13-20), Isus descrie concis cele
patru categorii de semințe, reprezentând patru categorii de oameni care aud Evanghelia:
„cei de lângă drum”, „cei semănați în locurile pietroase”, „cei semănați între spini” și „cei
semănați în pământul cel bun”. Revizorii EDCR au apreciat că aceste formulări sintetice, în
care simbolurile și realitățile simbolizate se contopesc, pot fi păstrate ca atare în traducere.
Prin contrast, versiunea Cornilescu 1924 folosește formulări mult mai ample, menite să
„corecteze” racursiul narativ realizat de Isus: „cei înfățișați prin sămânța căzută lângă
drum”, „cei înfățișați prin sămânța căzută în locurile stâncoase”, „cei înfățișați prin să-
mânța căzută între spini”, „alții, apoi, sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun”.
Secvența grecească tois~
poie-́ masin nooúmena din Romani 1:20 a fost tradusă în EDCR
printr-o formulă concisă („fiind înțelese prin cele create”), mai scurtă decât cea din
Cornilescu 1924: „când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El”. Dorința
de a face textul mai concis a dus la eliminarea unor adaosuri precum „și faptul acesta se
va vedea” (Romani 2:16) sau „prin faptul că se slujea de aceeași poruncă” (Romani 7:13),
a căror prezență nu este strict necesară în textul tradus.

vii
 3.5. Claritate
Exceptând cazul în care originalul însuși este ambiguu, membrii Comitetului de Revizuire
au eliminat din textul tradus posibilele surse de ambiguitate sintactică. De pildă, secvența
„venind în lume” (Ioan 1:9), al cărui cel mai probabil referent este „Lumina” (vezi Ioan
3:19), a fost mutată pentru a spori claritatea versetului: „Lumina aceasta era adevărata
Lumină, care, venind în lume, luminează pe orice om.” Pe de altă parte, în pasaje precum
Evrei 9:11 a fost păstrat în mod deliberat echivocul din original, permițând interpretarea
textului în două moduri diferite, semnalate, de altfel, în nota de subsol.
De regulă, construcțiile genitivale au fost dezambiguizate, ducând la modificări ca cele
de mai jos: „arvuna Duhului” = „Duhul ca arvună” (2 Corinteni 1:22); „lumina Evangheliei
slavei lui Hristos” = „lumina Evangheliei glorioase a lui Hristos” (2 Corinteni 4:4); „lucrarea
puterii tăriei Lui” = „lucrarea marii Lui puteri” (Efeseni 1:19).

3.6. Echilibrul între literalism și echivalența funcțională

Ori de câte ori traducerea literală ar fi dus la apariția unor structuri exotice în limba ro-
mână, traducătorii au recurs la echivalențe funcționale. Astfel, în Luca 1:69 secvența literală
„corn de mântuire” a fost echivalată prin „Mântuitor puternic”, iar în Luca 9:51 propoziția
„Și-a întărit fața să meargă spre Ierusalim” a fost redată prin „S-a îndreptat cu hotărâre
spre Ierusalim”. Analog, în 2 Corinteni 6:12 nu s-a optat pentru o traducere literală („Nu
sunteți strâmtorați în noi, ci sunteți strâmtorați în inimile voastre”), opacă pentru cititorul
nefamiliarizat cu limbajul paulin, ci pentru o versiune care explicitează gândul din spatele
metaforei folosite de apostol: „Nu simțămintele noastre față de voi au slăbit, ci ale voastre
față de noi.” În Marcu 1:26, textul grec nu a fost redat literal („și strigând cu glas mare”),
ci prin echivalență funcțională: „strigând cu putere”. În Romani 8:19, o traducere literală ar
fi fost nenaturală: „Dorința înfocată a creației așteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu”.
Din acest motiv, revizorii au redat textul în conformitate cu exigențele stilisticii moderne:
„Creația așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.”
Pe alocuri, textul rezultat în urma revizuirii include tușe literaliste. Pentru a-i da citi-
torului o idee despre structura textului biblic veterotestamentar citat în NT, revizorii au
păstrat construcții semitizante precum „înaintea Feței Tale” (Marcu 1:2) sau „la inima
omului nu s-au suit” (1 Corinteni 2:9). Aceeași rațiune a fost aplicată în cazul formulărilor
redundante („cu ce moarte avea să moară” – Ioan 12:33) sau al metaforelor neobișnuite
(„îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare” – Coloseni 3:12).

3.7. Cursivitate
Pentru a asigura fluența traducerii, pentru a evita cacofoniile și construcțiile greoaie,
revizorii au citit textul cu glas tare. Dacă unele fraze din original s-au dovedit prea lungi
pentru o lectură publică optimă, ele au fost împărțite în unități de discurs mai mici, cu
ajutorul punctuației. De exemplu, secvența din Romani 1:1-7, deși constituie o singură
frază în original, a fost împărțită în trei segmente (v. 1-2; v. 3-6; v. 7). Tot în vederea unei
lecturi publice facile, pericopa din Efeseni 4:11-16 a fost divizată în trei segmente (v. 11-14;
v. 15a; v.15b-16). Astfel de împărțiri sunt necesare mai ales în cazul epistolelor, care se
remarcă prin structuri argumentative și retorice complexe.

3.8. Consecvență
În pasajele care conțin termeni proveniți din aceeași rădăcină, revizorii au optat pentru
echivalarea uniformă a derivatelor respective. S-a urmărit, pe cât posibil, consecvența în
traducerea termenilor din aceeași familie lexicală: díkaios „drept”, dikaiosýnē „dreptate”/
„îndreptățire”, dikaióō „a îndreptăți”, dikaíōsis „îndreptățire”, dikaíōma „hotărâre dreaptă”.
În multe situații, uniformitatea este necesară doar pentru un microcontext, ca în 1 Corinteni
13, unde apostolul Pavel folosește de patru ori verbul katargéō, tradus de Cornilescu prin „a
se sfârși” (v. 8, 10), respectiv „a lepăda” (v. 11). Pentru a pune în evidență legătura tematică
importantă dintre v. 8-10 și v. 11, în EDCR verbul a fost tradus prin același echivalent: „a
(se) sfârși”.

viii
 În situații excepționale, unii termeni înrudiți au fost traduși prin echivalenți diferiți,
fiindcă s-a considerat că înnoirea, aplicată consecvent, ar fi creat neajunsuri de ordin
stilistic. De exemplu, gr. blasphēmía a fost redat prin „blasfemie”, dar verbul blasphēméō a
fost tradus prin „a huli”, întrucât revizorii au apreciat că „a blasfemia” nu este suficient de
bine asimilat în limba română modernă. În Romani 4:1-6, cititorul care parcurge textul grec
observă că apostolul Pavel folosește doi termeni din aceeași familie lexicală: substantivul
érgon „faptă” și verbul ergázomai „a făptui”, „a lucra”. Această relație, vizibilă în original,
nu mai este observabilă în versiunile românești, care traduc cei doi termeni grecești prin
„faptă”, respectiv „a lucra”.
Criteriul consecvenței nu a putut fi aplicat nici în traducerea versetelor care conțin jocuri
de cuvinte posibile numai în original. În Romani 12:3 apostolul Pavel folosește verbul
phronéō „a gândi”, derivatul hyperphronéō „a gândi peste (ceea ce este rezonabil)” și ter-
menul sōphronéō „a fi chibzuit”, creând un efect retoric care nu poate fi redat cu fidelitate
în română. În acest caz, traducătorii s-au mărginit să transmită ideea de bază a textului:
„[...] îi spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine gânduri mai înalte decât se cuvine,
ci să aibă gânduri cumpătate”.

3.9. Eufonie. Muzicalitatea textului

În anumite situații, revizorii au ales să acorde prioritate criteriului estetic. În vederea
păstrării muzicalității „cornilesciene” a textului sau pentru obținerea unui ritm optim,
s-a preferat o topică diferită de cea la care s-ar fi ajuns prin adoptarea criteriului de la 3.1.

4. Inovații la nivel grafic

4.1. Paragrafare
Întrucât vechiul mod de așezare a versetelor (unele sub altele) creează un text-bloc în care
nu mai pot fi identificate cu ușurință segmentele principale ale firului narativ sau ale celui
argumentativ, textul a fost divizat în macrounități de sens (paragrafe) conform împărțirii
din edițiile critice standard ale NT.

4.2. Dispunerea textului pe o coloană

Decizia de a privilegia împărțirea textului în paragrafe (nu în versete) se conjugă în mod
firesc cu hotărârea de a dispune textul pe o singură coloană. Chiar dacă vechiul model de
paginare ar fi putut duce la o scădere a numărului de pagini (și deci la o ușoară diminuare
a costurilor de producție), comitetele EDCR au apreciat că secțiunile poetice trebuie să
beneficieze de o formatare care să evidențieze diversele forme de paralelism specifice poeziei
ebraice. De altfel, acest aranjament nu constituie o inovație în spațiul românesc, întrucât
paginarea pe o singură coloană a fost folosită nu doar în versiunea Cornilescu 1921, ci și
în ediții românești mai vechi (de exemplu, Noul Testament de la Alba Iulia, 1648).

4.3. Sistemul de referințe biblice

În a doua sa ediție (1924), Dumitru Cornilescu a inclus numeroase trimiteri, preluate,
în majoritate, din The Treasury of Scripture Knowledge, colecție de referințe biblice tipărită
de Samuel Bagster în 1834 și îmbogățită semnificativ în deceniile următoare. Deși în epoca
digitală trimiterile tipărite și-au diminuat importanța (deoarece răspândirea textului în
format electronic face posibile căutări rapide și exhaustive), sistemul de referințe biblice
nu a fost eliminat din prezenta ediție, ci mutat pe coloana din marginea interioară a pagi-
nii. Pentru a nu aglomera în mod nejustificat ediția tipărită, au fost eliminate simbolurile
folosite în Cornilescu 1924 (*, **, †, †† etc.). Când trimiterile biblice s-au dovedit prea
numeroase, iar coloanele marginale au devenit neîncăpătoare, s-a procedat la reducerea
lor, prin eliminarea acelor referințe care au fost considerate secundare în raport cu tema
versetului aferent.

ix
 4.4. Notele de subsol
Multă vreme, SBB a promovat tipărirea Bibliei în acord cu principiul without note or
comment („fără note și fără comentarii”), având ca principal scop publicarea unui text
neutru din punct de vedere confesional. Din acest motiv, Robert Kilgour, editorul SBB,
i-a cerut lui Dumitru Cornilescu să reducă drastic numărul notelor explicative, care erau
foarte numeroase în ediția princeps a versiunii sale. În ultimele decenii, SBB și-a nuanțat
înțelegerea cu privire la notele de subsol și a permis introducerea acelor comentarii care nu
conțin puncte de vedere confesionale. La propunerea membrilor celor două comitete (de
revizuire și pastoral), ediția revizuită a NT cuprinde note explicative pentru unii termeni
grecești sau aramaici, soluții alternative de traducere, precizări cu privire la diferențele
dintre manuscrise, elemente de context istoric, geografic, politic, religios, sociocultural etc.
Nu de puține ori, traducătorii atrag atenția în note asupra relației intertextuale dintre NT,
pe de o parte, și VT, respectiv scrierile intertestamentare, pe de altă parte, mai ales acolo
unde aceasta nu poate fi evidențiată prin simpla traducere (vezi Matei 27:9; 2 Corinteni
3:16; 1 Petru 2:9; Evrei 11:35-38; Iuda 1:15 etc.).

4.5. Textul poetic

Pentru a-l ajuta pe cititor să identifice rapid citatele ample din VT sau imnurile clasice
neotestamentare – Cântarea Mariei (Luca 1:46-55); Cântarea lui Zaharia (Luca 1:67-79);
Cântarea îngerilor (Luca 2:13-14); Cântarea lui Simeon (Luca 2:28-32), cunoscute în imno-
logie mai ales prin intermediul denumirilor latinești (Magnificat, Benedictus, Gloria, Nunc
dimittis) – traducătorii au formatat textul într-o manieră specifică. Cititorul va observa că
au fost formatate ca „discurs poetic” și segmente care, deși nemarcate astfel în alte versiuni,
se remarcă prin gravitas, un ton solemn care indică o altă stilistică decât cea specifică prozei.
Exemple relevante pot fi găsite în Apocalipsa 14, capitol dominat de glasurile cerești care
interpretează evenimentele deja petrecute sau anunță judecata iminentă a lui Dumnezeu.

4.6. Citatele veterotestamentare

Din dorința de a evidenția atât moștenirea teologică veterotestamentară prezentă în NT,
cât și strânsa relație de intertextualitate dintre cele două corpusuri de texte, citatele din
VT au fost scrise cu italice, originea lor fiind precizată în notele infrapaginale. În ediția
Cornilescu 1924, trimiterile veterotestamentare nu au fost tratate ca o categorie specială,
ci au fost asimilate textelor paralele obișnuite.
În cazul în care un citat veterotestamentar din NT nu coincide sub aspectul formei cu
textul ebraic al VT, traducătorii au respectat intenția autorilor sacri ai NT și au redat ci-
tatele în consecință. De exemplu, în 1 Corinteni 1:19 Pavel citează din Isaia 29:14, dar nu
folosește verbul „a ascunde” (întâlnit atât în textul ebraic, cât și în Septuaginta), ci verbul
„a zădărnici”. Pentru fragmentele din VT grec, a fost introdusă în notele de subsol preciza-
rea că ele provin din Septuaginta. Spre exemplu, în Luca 1:37 declarația îngerului Gabriel
constituie o adaptare a întrebării retorice din Geneza 18:14 (versiunea greacă). Nota de
subsol îl informează pe cititor cu privire la relația de intertextualitate dintre Septuaginta
și pericopa din Luca.

4.7. Intertitluri
În perioada de început, politica editorială a SBB interzicea publicarea traducerilor pre-
văzute cu intertitluri (sau alte elemente parabiblice). Totuși, deoarece ediția Cornilescu
1924 se afla sub tipar în momentul adoptării ei ca versiune oficială destinată teritoriilor
de limbă română, regula Societății privitoare la intertitluri nu a putut fi aplicată la nivelul
întregului text biblic, ci numai pentru acea secțiune care încă nu fusese tipărită (Efeseni
– Apocalipsa). Fiindcă actuala viziune editorială a SBB nu mai exclude folosirea intertitlu-
rilor, membrii Comitetului de Revizuire au procedat la o reevaluare sistematică a acestora.
În cazul NT, traducătorii au urmat, de regulă, intertitlurile existente în NT grec publicat
de United Bible Societies. Conținutul Evangheliilor a fost segmentat pentru a pune în
evidență atât natura compozită a acestor scrieri, cât și relația textuală specială dintre cele
trei Evanghelii sinoptice.

x
 4.8. Cuvintele ebraice sau aramaice
În ediția de față, puținele cuvinte ebraice, respectiv aramaice folosite în NT au fost
marcate cu italice. Traducătorii au dorit în acest fel să atragă atenția asupra următoarelor
două aspecte: (1) scrierile care compun NT, deși au fost păstrate în limba greacă, nu au
renunțat complet la acele elemente lingvistice specifice contextului cultural și religios
iudaic (de exemplu, în Marcu, Matei și Ioan, Isus este numit rabbí ); (2) limba uzuală în
care Și-a proclamat Isus mesajul nu a fost greaca, ci aramaica vorbită în Palestina primului
secol creștin. Importanța acestor așa-numite ipsissima verba Iesu „înseși cuvintele lui Isus”
rezultă din faptul că ele au fost păstrate în forma originară (Talitha kum – Marcu 5:41;
Effata – Marcu 7:34; Eloí, Eloí, lemá sabahtáni – Marcu 15:34 etc.) într-un text scris în
limba greacă pentru destinatari care nu mai erau familiarizați cu universul lingvistic în
care proclamase Isus Evanghelia.

5. Alte precizări

5.1. Marcarea accentelor

Cuvintele grecești din notele de subsol au fost marcate cu accente (de exemplu, Nazōráios
– Matei 2:23; logike-́ – Romani 12:1). În cazul diftongilor, s-a preferat, contrar uzanței din
grecește, marcarea accentului pe prima vocală (Kananáios – Matei 10:4; cháire – Luca 1:28),
pentru a evita rostirea în hiat a celor două vocale de către cititorul care nu are cunoștințe de
limbă greacă. Tot cu accente au fost marcate și unele cuvinte de origine aramaică, păstrate
ca atare în traducerea românească (rabbí; Eloí, Eloí, lemá sabahtáni).

5.2. Scrierea cu majusculă a pronumelor teonime

În acord cu o tradiție adoptată de multe confesiuni creștine, pronumele și adjectivele
pronominale care fac referire la Dumnezeu au fost scrise cu majusculă: „Și iată că Eu sunt
cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”, „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat
pământul”, „Tronul Tău, Dumnezeule, este în veci de veci” etc. Folosirea majusculelor are
avantajul că dezambiguizează textul acolo unde pronumele personal ar putea fi înțeles ca
referință la alt personaj. Ori de câte ori s-a apreciat că locutorul din textul biblic manifes-
tă o atitudine ostilă față de Isus Hristos, pronumele folosite au fost scrise cu minusculă,
pentru a pune în acord intenția vorbitorului și forma grafică a textului. Astfel, în Marcu
15:2, textul a fost scris după cum urmează: „Pilat L-a întrebat: «Ești tu regele iudeilor?»”
Întrucât Pilat nu-L recunoaște pe Hristos ca Mesia și Fiu al lui Dumnezeu, pronumele „tu”
din întrebarea lui nu a fost scris cu majusculă.

5.3. Folosirea ghilimelelor

Pentru a marca în mod corespunzător nivelurile dialogului sau ale vorbirii directe,
traducătorii au folosit următoarele tipuri de ghilimele: „citat simplu”, «citat în citat», ‘al
treilea nivel al vorbirii directe’. Dat fiind că citatele veterotestamentare se impun fără pro-
bleme atenției cititorului, fiind scrise cu italice, traducătorii au socotit că nu este necesară
marcarea lor suplimentară cu ajutorul ghilimelelor.

5.4. Folosirea parantezelor rotunde ( )

Acele precizări care întrerup firul narativ sau argumentativ principal al textului biblic (de
exemplu, Luca 8:29; Ioan 4:2, 8; Romani 2:14-15) au fost marcate cu paranteze obișnuite
( ). Alteori, parantezele conțin informații menite să explice un anumit termen, ca în Marcu
14:36: „El zicea: «Avva (Tată), Ție toate Îți sunt cu putință»” sau Ioan 1:41: „El l-a găsit
întâi pe fratele său, Simon, și i-a zis: «Noi L-am găsit pe Mesia» (care, tradus, înseamnă:
«Hristos»).”

5.5. Folosirea parantezelor pătrate [ ] și [[ ]]

Parantezele pătrate simple au fost folosite pentru a marca diferențele minore dintre textul
critic și versiunea Cornilescu, dacă ele au atestare în aparatul ediției NA 28. Aceste lecțiuni
(cuvinte sau expresii scurte) nu fac parte din textul original, reconstituit cu ajutorul criticii

xi
de text moderne. În Matei 5:44, textul critic spune (în traducere): „Dar Eu vă spun: iubiți-vă
vrăjmașii și rugați-vă pentru cei ce vă prigonesc”. În Textus Receptus (bazat pe manuscrise
bizantine), îndemnul mateian al lui Isus a fost îmbogățit cu citate din Luca 6:27-28, drept
care Matei 5:44 arată astfel în versiunea EDCR: „Dar Eu vă spun: iubiți-vă vrăjmașii, [bi-
necuvântați-i pe cei ce vă blestemă, faceți-le bine celor ce vă urăsc] și rugați-vă pentru cei
ce [vă asupresc și] vă prigonesc”. Textul pus între paranteze are caracter secundar, fiind
rezultatul încercării de a armoniza tradiția transmisă de Matei cu cea transmisă de Luca.
Editorii NA 28 au recurs la paranteze pătrate duble pentru a indica acele câteva lecțiuni
ample care nu apar în manuscrisele timpurii. Exemplul clasic îl constituie Pericopa despre
femeia prinsă în adulter (Ioan 7:53–8:11): 53[[Și s-a întors fiecare acasă… 11Du-te, și să nu
mai păcătuiești.”]]. Alte exemple de texte secundare incluse între paranteze duble: finalul
Evangheliei după Marcu (16:9-20) și Luca 23:34 (prima parte a versetului). În ediția
Cornilescu 1924, acest tip de text este marcat cu paranteze rotunde ( ).
O precizare specială trebuie făcută în legătură cu textul cunoscut sub numele de Comma
ioanină (1 Ioan 5:7-8). Întrucât acest fragment nu are nicio atestare în manuscrisele gre-
cești din primul mileniu, a fost mutat în subsolul paginii, în acord cu practica traducerilor
recente. Deși nu contravine mărturiei trinitare de ansamblu a Scripturii, textul nu poate
fi considerat parte din argumentația teologică originară a epistolei 1 Ioan. De altfel, intro-
ducerea commei în a treia ediție (1522) a NT grec editat de Erasmus s-a datorat presiunilor
politice și religioase, nu considerațiilor de ordin biblico-filologic.

Membrii celor două comitete care au contribuit la realizarea ediției de față Îi mulțumesc
lui Dumnezeu pentru nobila misiune care le-a fost încredințată. Considerăm că, dincolo de
consumul de energie, respectiv dificultățile considerabile pe care le presupun derularea și
finalizarea unei revizuiri de această anvergură, nu există o onoare mai mare decât aceea
de a pune în slujba Marelui Împărat harul bogat și felurit care ne-a fost încredințat, în ve-
derea continuării muncii de traducere întreprinse, vreme de peste un deceniu, de Dumitru
Cornilescu. În măsura în care am reușit să ne atingem obiectivul propus și să punem la
dispoziția cititorului un text fidel față de original și plăcut din punct de vedere literar,
meritul este al lui Dumnezeu, care ne-a însuflețit, ne-a călăuzit și ne-a pus la dispoziție
resursele necesare.
Mulțumiri speciale datorăm Societății Biblice Americane și Societății Biblice Britanice,
a căror generozitate a făcut posibile proiectul de revizuire și publicarea prezentei ediții a
Noului Testament EDCR.

xii
Abrevierile biblice folosite în notele marginale
VT Vechiul Testament NT Noul Testament
Gen. Geneza Mt. Matei
Ex. Exodul Mc. Marcu
Lev. Leviticul Lc. Luca
Num. Numeri In. Ioan
Dt. Deuteronomul Fap. Faptele apostolilor
Ios. Iosua Rom. Romani
Jud. Judecătorii 1Cor. 1 Corinteni
Rut Rut 2Cor. 2 Corinteni
1Sam. 1 Samuel Gal. Galateni
2Sam. 2 Samuel Ef. Efeseni
1Rg. 1 Regi Flp. Filipeni
2Rg. 2 Regi Col. Coloseni
1Cr. 1 Cronici 1Tes. 1 Tesaloniceni
2Cr. 2 Cronici 2Tes. 2 Tesaloniceni
Ezra Ezra 1Tim. 1 Timotei
Neem. Neemia 2Tim. 2 Timotei
Est. Estera Tit Tit
Iov Iov Flm. Filimon
Ps. Psalmii Evr. Evrei
Pr. Proverbele Iac. Iacob
Ecl. Eclesiastul 1Pt. 1 Petru
Cânt. Cântarea cântărilor 2Pt. 2 Petru
Is. Isaia 1In. 1 Ioan
Ier. Ieremia 2In. 2 Ioan
Plân. Plângerile lui Ieremia 3In. 3 Ioan
Ez. Ezechiel Iuda Iuda
Dan. Daniel Ap. Ioan
Os. Osea
Ioel Ioel
Am. Amos
Ob. Obadia
Iona Iona
Mica Mica
Naum Naum
Hab. Habacuc
Țef. Țefania
Hag. Hagai
Zah. Zaharia
Mal. Maleahi

xiii