1

NOTIUNI DE ANATOMIE

ORGANELE GENITALE ALE FEMEII

Organele genitale externe ( vulva )

Vulva femeii adulte are o orientare de sus în jos şi dinainte înapoi.Este alcătuită
din mai multe formaţiuni :

 Muntele lui Venus.Are forma unui triunghi cu vârful în jos.Tegumentele

sale sunt acoperite de pilozitate, cu o dispoziţie triunghiulară
caracteristică la femeia echilibrată hormonal.

 Labiile mari.La femeia normală prezintă feţele externe pigmentate şi

acoperite de peri, în timp ce faţa lor internă este învelită de un epiteliu
lipsit de peri.Învelişul tegumentar al labiilor mari este prevăzut cu glande
sebacee şi sudoripare.

 Labiile mici.La exterior sunt separate de labiile mari prin şanţurile nimfo-
labiale, iar limita lor internă este formată de şanţurile nimfo-himenale.Sunt
lipsite de ţesut grăsos.

 Clitorisul . Omologul rudimentar al penisului bărbatului, clitorisul se se

formează prin reunirea pe linia mediană a celor 2 corpi cavernoşi
simetrici.Structura sa spongioasă este asemănătoare corpilor cavernoşi ai
penisului, iar consistenţa se modifică în mod similar pe parcursul actului
sexual.

 Vestibulul vaginal.Este accesibil inspecţiei după îndepărtarea labiilor.Prin

alipirea acestora se transformă în mod normal într-un spaţiu virtual.

Corpul perineului.
 2

Spaţiul situat între comisura vulvară şi anus este cunoscut sub numele de corpul
perineului.În profunzimea sa este situat centrul tendinos al perineului.Rupturile
obstetricale ale corpului perineului sunt direct implicate în patologia prolapsului
genital.

Organele genitale interne

Vaginul.

Este turtit transversal în treimea inferioară şi dinainte înapoi în treimea

medie.Porţiunea superioară, prin inserţia fundurilor de sac pe colul uterin, capătă
o formă cilindrică.La femeile care prezintă rupturi vechi ale perineului, vaginul
încetează să mai fie o cavitate virtuală.Fanta vulvară întredeschisă permite, în
poziţie ginecologică, vizualizarea pereţilor săi pe o distanţă variabilă.

Extremitatea superioară a vaginului se inserează pe colul uterin după un plan

oblic de sus în jos şi dinapoi înainte, astfel că peretele posterior este mai lung cu
1-2 cm. decât cel anterior.Prin inserţia vaginului pe col, se formează bolta sau
domul vaginal ( fornixul vaginal ).

Domul vaginal este divizat în :

 fundul de sac posterior, cel mai profund şi aflat în raport nemijlocit cu

fundul de sac peritoneal a lui Douglas,

 fundurile de sac laterale,

 fundul de sac anterior.

Colul uterin.

Porţiunea inferioară a uterului, separată de acesta prin istm, se numeşte

col.Colul uterin este divizat în 2 porţiuni : - intravaginală, accesibilă inspecţiei
( sau exocolul ) şi supravaginală.

La nivelul extremităţii distale a exocolului, se deschide orificiul extern al colului

( o.e.c ).Acesta este :

• punctiform sau de formă circulară la nulipară;

• transversal, în formă de fantă, la multipare.

În totalitatea sa, colul femeii nulipare are o formă conică.La multipară are o
formă cillindrică şi este uşor turtit transversal.I se pot descrie astfel 2 buze:

 anterioară, mai rotunjită şi mai proeminentă,

 posterioră, mai subţire, ma puţin reliefată.

 3

Consistenţa colului la tactul vaginal este elastică, rezistenta asemănătoare celei

prezentate de către cartilajul nazal.În mod obişnuit, colul formează cu corpul
uterin un unghi obtuz, deschis anterior, iar orificiul său extern priveşte înspre
peretele posterior vaginal.

Corpul uterin.

Are forma unei pere turtite.Dimensiunile sale sunt ceva mai mari la multipară
decât la nulipară.La nulipară, lungimea corpului uterin depăşeşte cu puţin
lungimea colului.La multipară, în schimb, raportul lungimii corpului/lungimea
colului este de 2/1 şi chiar 3/1.

Uterul este situat în cavitatea pelvină între vezică şi rect, sub planul strâmtorii
superioare a excavaţiei pelvine.
 4

Situarea şi orientarea normală a uterului se exprimă în funcţie de :

• raportul dintre corp şi col.În mod normal axele acestor 2 segmente se

intersectează sub un unghi obtuz deschis anterior, de 100-170˚, realizând
anteflexia.Când unghiul este deschis posterior, corpul uterin este
retroflectat.

• Raportul dintre uter şi vagin.În mod obişnuit uterul este situat anterior
faţă de axul vaginului. Prin intersecţia axelor lor, se formează un unghi
deschis anterior, de 90-100˚ iar corpul uterin este anteversat.Dacă este
situat posterior faţă de axul vaginului, uterul se află în retroversie.

• Raportul dintre uter şi micul bazin.Uterul este dispus de regulă în planul

medio-sagital al excavaţiei.El poate fi însă laterodeviat spre stânga sau
dreapta, în raport cu acest plan.

În condiţii normale, fiziologice, uterul, organ mobil, este deplasat înspre anterior
sau posterior, în funcţie de starea de plenitudine sau vacuitate a vezicii sau a
rectului.

Consistenţa uterului este elastică, apropiată de cea a colului.

Ovarele.

Au forma ovoidă, uşor turtite.Lumgimea lor medie este de 4 cm., lăţimea de 3

cm. iar grosimea de 1cm.

Consistenţa lor este elastică, apropiată de cea a testicolelor.Ovarele sunt situate

în apropierea pereţilor laterali ai excavaţiei pelvine, înapoia ligamentelor largi.În
mod obişnuit nu sunt accesibile examenului clinic.Pot fi însă percepute prin
palparea bimanuală la femeile în plină activitate sexuală, cu un panicul adipos şi
o musculatură a pereţilor abdominali nu prea dezvoltată.
 5

Trompele uterine.

Sunt 2 tuburi flexibile cu o lungime de 10 – 12 centimetri şi de grosimea unui fir

de păr. Trompele se termină în partea în care sunt legate de ovar printr-un
pavilion cu franjuri (fimbrii).

În trompele uterine are loc fecundarea (întâlnirea dintre ovul şi spermatozoizi),

rolul acestora fiind de a asigura supravietuirea şi trecerea ovulului şi
spermatozoizilor spre locul de fecundare şi trecerea ovocitului fecundat în uter,
unde va fi implantat în endometru.

CICLUL MENSTRUAL

C.M. este definit prin succesiunea periodică a unor modificări morfo-funcţionale,

ce interesează în mod esenţial aparatul genital feminin, pe parcursul cărora se
formează ovulul ( gametul feminin) apt pentru fecundare.O dată constituit,
oului , prin aceleaşi modificări, îi sunt asigurate condiţiile de a se nida şi de a se
dezvolta în continuare.

De reţinut :

• modificările ciclice interesează axul hipotalamo-hipofizo-ovarian.Secreţia

sterolică ovariană va acţiona asupra tractului genital şi a o serie de alţi
receptori ;modificările se succed peridic.Ciclul menstrual debuteză o dată
cu prima zi a sângerării menstruale şi se încheie în preziua sângerării
menstruale următoare.Durata sa medie este de 28 de zile ( mensis=
lună ).La jumătatea ciclului, aproximativ , în ziua a 14-a, are loc
ovulaţia.Momentul ovulaţiei divide C.M. în 2 faze :

 faza foliculară

 faza luteală,

• sângerarea menstruală survine în absenţa fecundării ovulului.Împreună cu

sângele menstrual, pe parcursul celor 3-5 zile, se elimină şi mucoasa
uterină- mai precis, stratul funcţional al endometrului ;

• ciclurile menstruale se instalează la pubertate.Primele cicluri menstruale

care succed menarhăi ( prima menstruaţie) sunt de regulă anovulatorii ;pe
măsură ce adolescenta înainteză în vârstă, devin din ce în ce mai
frecvente ciclurile ovulatorii.Ciclurile anovulatorii reapar în perioada de
premenopauză.Menstrele încetează o dată cu instalarea menopauzei ;
 6

• dacă ovulul este fecundat, ciclurile menstruale sunt suprimate până după
naştere ( pe parcursul sarcinii, lăuziei şi a unui interval variabil din
perioada de lactaţie) ;

• în cursul perioadei foliculare au loc creşterea, dezvoltarea şi maturizarea

foliculară.Secreţia ovariană este reprezentată aproape exclusiv de către
estrogeni.Endometrul parcurge stadiul proliferativ.Imediat ce s-a produs
ovulaţia, se constituie corpul galben ( corpus luteum ).În faza luteală,
ovarul secretă estrogeni şi progesteron- secreţia estro-prgesteronică a
corpului galben.Endometrul parcurge stadiul secretor.

Principalele evenimente ce survin pe parcursul C.M. sunt reprezentate la

nivelul :

• ovarelor :

• de maturare foliculară şi eliberare a ovulului,

• din punct de vedere endocrin, de producţie de estrogeni, iar în

preajma ovulaţiei, de sinteza în cantităţi încă mici de
progesteron ; după ovulaţie, de secreţia estro-progesteronică ;

• tractului genital feminin :

• de apariţia unor modificări implicate în fenomenul fecundaţiei

şi al transportului oului ( modificarea glerei, a funcţiilor tubare),

• de importante modificări ale endometrului, care-l pregătesc

pentru nidaţie şi asigurarea dezvoltării oului,

• axului hipotalamo-hipofizar ( denumit şi gonadostat), de secreţie a

releasing hormonilor

şi a gonadotrofinelor hipofizare.
7
 8

TULBURĂRILE CICLULUI MENSTRUAL

TULBURĂRI ÎN EXCES

1. Menoragia ( hipermenoreea ).

Reprezintă sângerarea menstruală ciclică excesivă cantitativ sau/ şi cu o

durată de peste 7 zile.Când cantitatea de sânge pierdut este normală, dar durata
este mai mare decât în mod normal, denumirea utilizată de unii este de
menstruaţie prelungită.

Principalele cauze ale menoragiei sunt :

• fibromul uterin,

• polipul endometrial,

• endometrita,

• salpingitele,

• adenomioza,

• hiperplazia endometrială.

Menstruaţia prelungită se datorează în principal patologiei de corp galben ( corp

galben cu o existenţă anormal de scurtă, cu o producţie deficitară de
progesteron sau corp galben persistent ).

2. Polimenoreea.

Denumeşte episoadele menstruale care survin la intervale mai mici de 21

de zile.În general sunt apanajul ciclurilor anovulatorii.Când survin pe cicluri
ovulatorii, cauza este endocrină sau sistemică, iar faza preovulatorie este de
obicei cea afectată.

3. Metroragia.

Este sângerarea uterină care poate surveni oricând între 2 menstruaţii

normale ( cu cel puţin 24 de ore înainte de debutul menstrei sau la mai mult de
24 de ore după încetarea ei ).

Cele mai frecvente cauze ale metroragiilor sunt leziunile organice locale : polipi
endometriali, sindrom intermenstrual, tratamente estrogenice rău conduse.Pot fi
implicate şi cauze sistemice sau endocrine.

4. Menometroragia.

Reprezintă sângerarea uterină total neregulată ca frecvenţă şi durată şi

excesivă cantitativ.În cazul menometroragiilor, menstrele nu pot fi
individualizate de către bolnavă.
 9

Hemoragia de origine genitală poate surveni oricând pe parcursul vieţii genitale

ale femeii.În funcţie de etapa în care survine, cauzele determinante ale
hemoragiei pot fi extrem de diverse.

În stabilirea diagnosticului etiologic al hemoragiei din uter va trebui să excludem

mai întâi hematuria, sângerarea hemoroizilor externi, a ulceraţiilor vulvo-
vaginale, vaginitele atrofice, hemangiamele, neoplaziile vulvovaginale.

HEMORAGIILE CARE SURVIN ÎN COPILĂRIE ( PERIOADA DE SILENTIUM

GENITAL )

Recunosc următoarele cauze mai frecvente :

• criza genitală a nou-născutei,

• cauze medicale : leucemii, leucoze, purpura trombocitpenică idiopatică,

etc ;

• funcţionale : pubertate precoce, tumori hormonosecretante ovariene ;

• organice genitale : vulvovaginite, traumatisme vulvovaginale, etc.

HEMORAGIILE GENITALE DIN PERIOADA PUBERTARĂ

Pot fi organice şi funcţionale.Hemoragiile funcţionale sunt mai frecvente.Ciclurile

sunt anovulatorii, fără fază secretorie.Adolescenta prezintă o hiperestrogenie
relativă ( niveluri ale estrogenilor inferioare celor existente la femeia adultă,
necontrabalansate de secreţia progesteronică corespunzătoare ).Diagnosticul de
hemoragie funcţională va fi stabilit după eliminarea cauzelor organice.

Alte cauze de hemoragii genitale în perioada pubertară sunt :

 obstetricale : avort, sarcină extrauterină,

 ginecologice : corp străin intravaginal, infecţii vaginale, cervicale, uterine,

anexiale, tumori ovariene ;

 iatrogene : administrări intempestive de estrogeni ;;

 medicale : leucemii, discrazii sanguine, anemii, boli endocrine.

HEMORAGIILE CARE APAR LA FEMEIA ÎN PLINĂ ACTIVITATE GENITALĂ

Recunosc multiple cauze care pot fi sistematizate astfel :

I. Cauze sistemice :

 malnutriţie,
 10

 boli debilitante generale : tuberculoza,neoplaziile în stadii avansate,

 dezordini metabolice majore,

 afecţiuni endocrine, altele decât cele ale axului hipotalamo-hipofizo-

ovarian : tiroidiene, suprarenaliene,

 boli hematologice : disacrazii sanguine, leucemii, purpure,

trombocitopenii, anemii marcate,

 insuficienţă cardiacă, prin acţiunea congestiei pelvine venoase, a

digitalicelor, corticoizilor, cu perturbarea metabolizării estrogenilor şi
apariţia hiperplaziilor endometriale,

 afecţiuni psihiatrice : afecţiuni psihice majore maniaco-depresive.

II. Cauze organice :

A. Patologia asociată sarcinii ;

B. Hemoragii ginecologice de cauză organică :

a. cu punct de plecare cervical : ectropioane, polipi, cervicite

ulcerate, fibroame, cancere ;

b. endometrite , fibroame submucoase, polipi endometriali,

adenomioză, dispozitive intrauterine, neoplazii ale corpului
uterin,

c. salpingite inclusiv tuberculoase, sarcina extrauterină,

cancere tubare,

d. endometrioza ovariană, cancere ovariene, chisturi, alte

tumori ovariene estrogenosecretante.

III. Hemoragii uterine disfuncţionale.

Sunt piederi anormale de sânge care survin în circumstanţele unor

dezechilibre ale mecanismelor hormonale ce controlează dezvoltarea
endometrului.

Se întâlnesc 2 circumstanţe :

 anovulaţia.Lipsa ovulaţiei face ca să nu se mai formeze corpul galben.În

absenţa secreţiei de progesteron, endometrul nu va mai suferi
transformarea secretorie.Endometrul, care a parcurs stadiul proliferativ,
se va hiperplazia în continuare.După un timp survin sângerările.

 corpul galben menstrual este anormal din punct de vedere funcţional-

secreţie progesteronică redusă cantitativ sau/şi este prezentă un interval
anormal de scurt.Endometrul suferă o dezvoltare dezordonată iar
descuamarea este asincronă.
 11

HEMORAGIILE APĂRUTE ÎN CLIMACTERIUM

Pot fi definite ca orice hemoragie care apare la mai mult de 6 luni de la ultimul
ciclu menstrual ( în accepţiunea clasică, dacă femeia mai prezintă menstre
sporadice ).Cauzele cele mai frecvente al acestor hemoragii sunt :

 adenocarcinomul de corp uterin,

 vaginitele atrofice,

 neoplasmele colului uterin,

 tratamentele intempestive cu estrogeni,

 tumori ovariene estrogenosecretante,

 hiperplazia endometrială,

 endometrita atrofică senilă prin fragilitatea vasculară, modificări

degenerative vasculare, reducerea rezistenţei locale.

TULBURĂRI ÎN MINUS

1. Hipomenoreea.

Este sângerarea menstruală anormal de redusă cantitativ sau/şi cu o

durată mai mică de 3 zile ( 1-2 zile).Cauzele cele mai frecvent incriminate
sunt :

 anomalii congenitale vaginale sau himenale,

 sinechiile uterine parţiale,

 tuberculoza endometrială,

 utilizarea pilulelor ce conţin numai progestativ.

2. Oligomenoreea.

Reprezintă episoadele menstruale care se succed la intervale de peste 35

de zile.De obicei şi cantitatea de sânge menstrual este mai mică.Ciclurile
sunt, în general, anvulatorii, iar cauzele implicate sunt sistemice sau
endocrine.

3. Amenoreea.
 12

Este definită ca neinstalarea ciclurilor menstruale după vârsta de 16 ani,

iar la femeia menstruată, absenţa sângerării menstruale pentru un interval de
timp de peste 90 de zile.Amenoreea poate fi clasificată în amenoree primară şi
amenoree secundară.

LEUCOREEA

Este definită ca scurgerea albicioasă sau gălbuie exteriorizată prin orificiul

vaginal.Există o secreţie vaginală fiziologică, ce poate deveni mai abundentă
în anumite perioade ale ciclului menstrual.O cantitate anormal de mare poate
să indice prezenţa unei inflamaţii ale mucoasei vaginale şi, mai rar, a unui
proces patologic de vecinătate.

Vaginul normal.

Funcţia de bază a vaginului este aceea de a crea o comunicare între exteriorul său şi uter, respectiv
sistemul reproductiv intern.Ph-ul acid natural al vaginului previne infecţiile. Mediul acid al vaginului
este produs de bacteriile naturale, bune, produse de organism, denumite lactobacili Doderlein.Un
vagin sănătos se automenţine curat şi sănătos prin producerea secreţiilor care alcătuiesc secreţia
vaginală normală. Echilibrul natural al vaginului poate fi distrus de orice factor care interferă cu mediul
său normal.

Flora vaginală normală este compusă din:

- microorganisme facultative cum sunt lactobacilii (bacilii Doderlein),

corinebacterii, streptococi din grupul B, E. coli, stafilococul epidermidis,

- microorganisme anaerobe cum sunt peptococul, peptostreptococul şi speciile

bacteroides

La majoritatea femeilor asimptomatice se întâlneşte o combinaţie de cel putin 5

din aceste specii de microorganisme. În cazul unui dezechilibru al acestui
echilibru complex se pot dezvolta microorganisme patogene care să conducă la
infecţii şi simptomele lor.

Orice femeie prezintă o anumită cantitate de secreţie vaginală. Glandele de la

nivelul vaginului şi colului uterin produc cantităţi reduse de lichid care se elimină
zilnic prin vagin împreună cu celulele îmbătrânite care tapetează vaginul.
Secreţia vaginală normală ajută la curăţirea vaginului, lubrefierea sa şi
prevenirea infecţiilor. Secreţia vaginală normală nu miroase urât, de obicei este
inodoră. Ea are un aspect clar sau lăptos când se usucă.

Secreţia vaginala normală nu produce nici un simptom şi are un pH între 3,8-4,5.

La examenul microscopic al unei secretii vaginale normale sau in cazul culturilor
din secretia vaginală normală se decelează cu precădere lactobacili.
 13

Factorii care pot modifica aspectul sau consistenţa secreţiei vaginale normale
includ:

• ciclul menstrual (estrogenii circulanţi)

• stress-ul emoţional
• sarcina
• medicamentele, inclusiv hormonii
• excitarea sexuală
• alăptarea
• ovulaţia
• dieta

Factorii care pot altera echilibrul pH-ului vaginal, conducând la infecţii vaginale,
includ:

• irigaţiile vaginale excesive

• produsele de igienă feminină
• săpunurile parfumate sau deodorante
• tampoanele sau obiectele străine uitate în vagin
• antibioticele
• sarcina
• diabetul zaharat
• cancerul vaginal
• cancerul colului uterin
• prezenţa unei alte infecţii.

Infecţia vaginală se numeşte vaginită sau colpită.

Modificările care pot indica o infecţie vaginală cuprind:

• creşterea cantităţii secreţiei vaginale,

• modificarea culorii sau mirosului secreţiei vaginale,
• iritaţia, pruritul (mâncărimea) sau senzaţia de arsură în interiorul şi în jurul
vaginului
• secreţia vaginală amestecată cu sânge în lipsa menstruaţiei

Prezenţa oricăruia din aceste semne impune prezentarea la medic.

Aspecte ale leucoreei în funcţie de etiopatogenie:

 vaginita tricomoniazică: se caracterizează prin prezenţa unei leucoree de

culoare verzuie, fluidă, spumoasă, cu miros fad. Leucoreea este însoţită de
prurit, dispareunie.
 vaginita micotică: este însoţită de o leucoree de culoare albă, grunjoasă.La
gravide poate fi deosebit de abundentă, asemănătoare laptelui brânzit,
aderentă la pereţii vaginului.
 vaginita gonococică: prezintă o leucoree galben purulentă, acoperind o
mucoasă vaginală hiperemiată, de culoare roşie aprinsă, uşor sângerândă.
 vulvovaginita cu chlamydii : este însoţită de leucoree doar în 50% din
cazuri.Leucoreea când apare, este de culoare gălbuie, purulentă.
 Vaginita nespecifică : este denumită şi vaginoză.Este produsă de infecţia
cu o asociere de germeni: Gardnerella vaginalis, Bacteroides
speciae,etc.Prezenţa gardnerellei în flora vaginală poate fi asimptomatică
 14

sau poate fi însoţită de prurit, jenă.Leucoreea apare de culoare gri-

cenuşie, omogenă, cu miros fetid, de peşte alterat, care se accentueză
după contactul sexual.

DUREREA PELVINĂ

Durerea cu sediu pelvian reprezintă una din cele mai frecvente acuze
pentru care este solicitat examenul ginecologic.Îi sunt atribuite diverse
denumiri :

 sindrom algic pelvian,

 sindrom de congestie pelviană,
 sindrom ˝ simpatic ˝ pelvian,
 durere enigmatică pelviană.

De o mare importanţă este anamneza care se va axa asupra:

 antecedentelor ginecologice şi obstetricale ( caracteristicile ciclurilor

menstruale, fenomenele însoţitoare, metodele contraceptive utilizate,
numărul naşterilor şi avorturilor , complicaţii, eventuale intervenţii
obstetricale, boli cu transmitere sexuală, alte inflamaţii în sfera genitală,
etc),
 antecedentelor patologice neginecologice : afecţiuni urinare, intestinale
sau reumatismale, intervenţii abdominale care pot să se soldeze mai
frecvent cu aderenţe periviscerale,
 condiţiilor de viaţă ale femeii, activitatea profesională, echilibrul
emoţional,
 momentul instalării durerii cronice pelvine: o dată cu instalarea primelor
cicluri, după un eveniment genital-avort, naştere, debutul vieţii sexuale,
intervenţie chirurgicală în sfera ginecologică,
 zilele apariţiei durerii pe parcursul ciclurilor menstruale ( în perioada
ovulatorie, în zilele premergătoare apariţiei menstruaţiei ),
 particularităţile durerii : permanentă sau intermitentă, cu paroxisme,
surdă,
 sediul durerii : localizată în hipogastru, în una din fosele iliace sau în
profunzimea pelvisului,
 necesitatea ca femeia să îşi întrerupă activitatea sau nu,
 existenţa altor simptome de însoţire : digestive ( greţuri, vărsături,
diaree ), urinare ( tulburări micţionale, tenesme vezicale) , migrene,
lipotimii,
 particularităţile fluxului menstrual.

Durerile extragenitale.
 15

În mod frecvent, femeile cu sindroame algice pelvine cronice apelează la

serviciile unor medici curanţi de specialităţi diverse.Dintre cauzele
extragenitale mai frecvent sunt implicate:

• afecţiunile reumatismale, leziuni discale, metastaze osoase ale

cancerului de sân, ovar,

• litiaza urinară, tuberculoza renală,

• apendicita cronică, diverticulita, parazitoze digestive, tumori ale

intestinului gros.

Dispareunia.

Este durerea care survine în cursul contactelor sexuale.În patogenia

dispareuniei,factorul psihic este important.

După momentul instalării sale pe parcursul vieţii sexuale a femeii, dispareunia

poate fi :

 primară- apare la primele raporturi sexuale;poate avea la origine un

defect de tehnică dar, şi o importantă componentă psihică.

 Secundară-durerea apare pe parcursul vieţii sexuale a femeii şi are la

origine, cel mai ades, o cauză organică.

Durerea cronică pelviană de cauză genitală.

Este prezentă în circumstanţele:

 Inflamaţiilor genitale înalte,

 unor forme de tuberculoză genitală,

 endometriozei,

 adenomiozei,

 retroversiei câştigate fixe.

Dismenoreea.

Este definită ca ansamblul tulburărilor care acompaniază perioada menstruală,

din rândul cărora durerea pelviană şi cea lombară apar ca principale
elemente.Dismenoreea este relativ frecventă şi reprezintă una din cauzele
principale de absenteism şcolar.

După vârsta de debut şi modalitatea instalării, dismenoreea poate fi :

 primară – este întâlnită la 14-26% din tinerele fete.Debutează o dată cu

primele cicluri ovulatorii. Incidenţa maximă se înregistrează de obicei la
 16

cca 5 ani de la instalarea menarhăi.Etiopatogenia dismenoreei primare

este necunoscută, probabil ea este multifactorială:

 factorul psihic este cu siguranţă implicat,

 mediul familial, prin stările conflictuale, educaţia sexuală greşită,

 factorii hormonali – există un dezechilibru între producţia de

estrogeni şi cea de progesteron, cât şi o producţie excesivă de
prostaglandine.Acestea determină o contractilitate uterină
exagerată, ischemie uterină ,

 secundară recunoaşte de obicei o cauză organică:

 endometrioză ( dismenoree secundară, progresivă, mai ales la

femeile tinere infertile ),

 adenomioză (dismenoree secundară survenită înspre declinul vieţii

sexuale, la femei cu trecut obstetrical încărcat),

 boală inflamatorie pelvină,

 stenoze ale colului uterin ( durerea îmbracă un caracter colicativ;

durerile se diminuează după ce sunt expulzate eventuale chiaguri
sau lambouri de mucoasă ),

 dispozitive intrauterine,

 fibrom uterin complicat,

 distrofii ovariene.

VULVOVAGINITELE

Sub această denumire sunt reunite inflamaţiile mucoasei vaginale.Toate

categoriile de agenţi patogeni – virusuri, bacterii, paraziţi – pot fi regăsite în
etiologia vaginitelor.Agenţii patogeni pot face parte din categoria ˝ cu
transmitere sexuală ˝ sau aparţin florei oportuniste ( biotopului vaginal ).

Candidoza şi vaginita nespecifică sunt incluse în categoria ˝cu transmitere

sexuală˝, datorită transmiterii frecvente cu ocazia actului sexual.

În prezent termenului de leucoree i se acceptă un cadru mai larg, incluzând

orice secreţie vaginală mai mult sau mai puţin abundentă:

• secreţia mai abundentă ce apare în circumstanţele hiperestrogeniei

relative,
 17

• datorată unor corpi străini eventual ˝ uitaţi ˝ - diafragme, tampoane,

bureţi, pesare,

• prezentă la unele purtatoare de sterilet,

• prin iritaţia locală produsă de lenjeria de nylon şi în general de

îmbrăcămintea foarte strânsă,

• în condiţiile alergiei la obiecte de lenjerie, deodorante, săpunuri,

deteregenţi,

• favorizată de atrofia genitală din carenţele estrogenice ( menopauză,

iradiere, castrare ).

Trichomoniaza vaginală.

Agentul este reprezentat de Trichomonas vaginalis, parazit unicelular, flagelat,

mobil.Prezenţa parazitului poate rămâne asimptomatică la bărbat.Principala
manifestare clinică a vaginitei tricomoniazice o reprezintă scurgerea spumoasă,
aerată, galben, verzuie, fetidă. Semnele clinice subiective, când sunt prezente,
sunt reprezentate de : senzaţia de prurit, usturimi, dispareunie superficială, la
intromisiune.tratarea partenerului este obligatorie.

Tratamentul constă în administrarea de metronidazol per os.Pe parcursul

tratamentului se contraindică consumul de alcool pentru că sunt posibile reacţii
adverse: greţuri, vărsături.

Candidoza vaginală.

Candida Albicans este o levură ce apare la examenul microscopic sub formă de

spori şi pseudomicelii.Cel mai adesea este comensală şi doar facultativ
patogenă.Candidozele vaginale se întâlnesc cu incidenţă crescută îno serie de
circumstanţe în care este modificat echilibrul biotopului vaginal ( administrare de
antibiotice, citostatice, etc).candidoza este diagnosticată la 6 până la 28% din
numarul total al femeilor.

Poate fi asimptomatică iar semnele subiective sunt reprezentate de : prurit

uneori intens şi rebel, usturimi, dispareunie.Leucoreea este groasă, cremoasă
sau grunjoasă, albicioasă şi cu miros fad.La gravide poate fi deosebit de
abundentă, formată din grunji albi, într-o secreţie apoasă cu aspect de lapte
brânzit.Mucoasa vaginală poate fi hipeemică, edemaţiată uneori, să prezinte
leziuni peteşiale, să sângereze la examinarea cu valvele.

Tratamentul local este obligatoriu in candidozele vaginale.Antifungicele

administrate per os nu traversează mucoasa vaginală.