SIDEREMIA.

CAPACITATEA TOTALĂ DE LEGARE A FIERULUI

DETERMINAREA SIDEREMIEI (FIERUL SERIC)

Fierul este un oligoelement utilizat în principal pentru sinteza hemoglobinei, are

importanță în transportul și utilizarea oxigenului în organism. Aproximativ 60% se
găsește legat de cromoproteine cu rol în transportul oxigenului (Hb), depozitarea
temporară a oxigenului (mioglobina), și utilizarea oxigenului (citocromii). Restul de 35%
se găsește depozitat în ficat, măduva osoasă și splină sub forma unor complexe cu
apoferitina.

Fierul circulant este transportat în plasmă de către transferină și reprezintă mai

puțin de 1% din fierul total. Cantitatea de fier din organismul uman este în medie 4 g.
Deși în cantitate redusă, fierul prezintă o importanță deosebită din punct de vedere
fiziologic.

Cantitatea de fier din plasmă și lichidul interstițial este de 1%, cu rol în transferul,
stocarea și activitatea oxigenului sub forma hemoproteinelor, numită transferina.

Fierul este păstrat în principal în hemoglobină, măsurarea lui fiind utilă în

diagnosticul diferențial al anemiei.

Metoda de lucru: fotometrică.

Fierul trivalent dezlocuit la pH = 4,8 de pe transferină este redus la fier bivalent

de către ferozină, dând un complex colorat roșu. Absorbția măsurată la 560 nm este direct
proporțională cu concentrația de fier a probei.

Valori normale:

- bărbați: 49 - 181 ug/dl (11,6 - 31,3 umol/l)

- femei: 37 - 170 ug/dl (9 - 30,4 umol/l)

- copii: 50 - 120 ug/dl (9 - 21,5 umol/l).

Valori crescute: anemie aplastică, anemie megaloblastică, anemie hemolitică,

talasemie, porfirie, terapie neadecvată cu fier, hemocromatoză, transfuzii multiple,
postransfuzional, hemosideroză, hepatite acute, leziuni ale ficatului, intoxicații cu plumb.

Valori scăzute:
– aport exogen scăzut (malnutriție),

– anemie feriprivă (insuficiență alimentară de fier, sângerare cronică, absorbție

neadecvată de fier, pierderea fierului stocat),

– infecții cronice (sechestrare),

– boli cronice (nefropatii cronice, lupus, poliartrită reumatoidă),

– diaree cronică (absorbție scăzută),

– paraziți (absorbție scăzută),

– tumori maligne,

– hemoragii (pierderi crescute),

– în ultimul trimestru de sarcină, menstruație, creștere (consum crescut).

Tratamentul cu fier poate determina valori crescute ale fierului seric.

Observații:

– Determinarea feritinei serice pentru stabilirea statusului este de preferat uneori

inaintea determinării fierului seric, deoarece scăderea ei precede deficitul de fier
seric.

– Determinarea fierului seric se face dimineața a jeun întrucât fierul seric poate
varia foarte mult în cursul zilei. Sideremia prezintă variații diurne de 10 – 30%,
mai mari dimineața decât seara.

– Valoarea sideremiei este mai mică la femei față de barbați; la femei variază în
timpul ciclului menstrual.

– La femeile gravide, sideremia este cu 35% mai mică față de valoarea normală în
ultimul trimestru de sarcină.

– Valoarea sideremiei este crescută la nou-născut și scade între luna a doua și a VI-a
de viață, adesea rămâne scăzuta până la doi ani, iar apoi începe să crească
atingând valorile adultului la 6 - 7 ani.

CAPACITATEA TOTALĂ DE LEGARE A FIERULUI

 CTLF este un parametru care arată disponibilitatea de legare a transferinei. Testul
se utilizează în explorarea anemiilor, în corelație cu alte investigații determinarea
sideremiei, a feritinei, și alți parametrii hematologici.

Metoda de lucru: fotometrică.

Valori normale: 250 – 450 ug/dl

Valori crescute: deficitul de fier, ultima perioadă a sarcinii, hepatite acute,

hemoragii acute și cronice.

Valori scăzute: hipoproteinemie, hemocromatoza, anemia din boli cronice, ciroza

hepatică, hipertiroidism, talasemia, sindrom nefrotic.

FERITINA

Feritina este o proteină intracelulară fixatoare de fier, feritina reprezentând un

complex între hidroxidul feros și o apoferitină. Nivelul seric al feritinei reflectă starea
depozitelor de fier.

La o încărcare cu fier de peste 37% a feritinei, complexul devine insolubil și se

ajunge la așa-numita hemosiderină. De obicei, la cele mai multe cazuri fierul din depozit
se găsește sub forma de feritină, restul de 30% fiind reprezentat de hemosiderină.

Determinarea feritinei este un test mai specific și mai sensibil decât determinarea
sideremiei sau capacitatea totală de legare a fierului, pentru diagnosticul deficitului de
fier.

Implicatii clinice: importanta în diferențierea anemiei.

Valori normale:

- bărbați: 15 – 400 ng% (15 - 400 ug/l)

- femei: 10 – 200 ng% (10 - 200 ug/l)

- copii: 7 - 140 ng/ml.

Valori crescute:

– supraîncărcarea cu fier, ce duce la creșterea depozitului (prin administreare de fier

sau după transfuzie)
 – hemocromatoza, hemosideroza,

– prin sinteza crescută și/sau afectare celulară,

– afecțiuni cronice: hepatita cronică, artrita reumatoidă, necroza hepatică

– boli inflamatorii,

– cancer, leucemie mieloidă, boala Hodgkin,

– boli hepatice acute sau cronice, anemie hemolitică, anemie megaloblastică,

sideroblastoza, talasemie, infarct splenic, postoperator.

Valori crescute pot da transfuziile recente.

În alcoolism pot apărea valori crescute ale feritinei.

Valori scăzute: Indică de obicei anemia feriprivă, sindrom nefrotic, sindrom de

malabsorbție. Valorile scăzute le putem întâlni în creșterea necesităților de fier, deficit de
fier:

– sarcina trimestrul II-III

– postpartum, alăptare

– copii, adolescenți

– anemii feriprive

– hemoragie acută (feritina scade după două săptămâni).

Observații:

Valorile sub 10 ug/l (10 ng%) indică o epuizare a fierului din depozite

Feritina serică se folosește:

– la gravide pentru evaluarea statusului de fier,

– după terapia cu fier pentru evaluarea rezervei de fier

– în suspiciunea de încărcare cu fier: hemocromatoza.