Tiganiada de Ion Budai-Deleanu

“Luând firul istorii neamului nostru românesc, de când să au aşezat în Dacia, câţi şi mai câţi
bărbaţi, cu tot feliul de vârtuţi strălucitori, am cunoaşte doară acum, deacă să ar fi aflat între
români, din vreme în vreme, bărbaţi care să fie scris viaţa lor şi cu măestru condeiu
împodobindu-le fapte şi înălţându-i după vrednicie, să îi fie trimis strănepoţilor viitori. La lipsa
unòr ca aceşti autori, acum pre toate acele persoane luminate din căruntele veacuri, ceaţa
uităciunii i-au acoperit. Puţine raze a mărimii lor, cu care vieţuind strălucea, au putut străbate
la noi.”

Ion Budai-Deleanu în Ţiganiada, Prolog (1800)

Tiganiada sau Tabăra ţiganilor este opera reprezentativă a autorului, Ion Budai Deleanu.
Acesta a fost o personalitate marcantă a secolului XVIII, remarcându-se prin realizările sale în
domenii precum filosofie, istorie, şi în special în literatura română. Primele lucrări pe care le-a
publicat aparţin domeniului juridic; a urmat o serie de scrieri istorice, şi a avut. de asemenea,

preocupări filologice, scriind studii de gramatică, ortografie, lexicografie.

Tiganiada este o epopee eroi-comica în care alternanta de evenimente şi personaje se

conjuga în permanentă cu mutaţia viziunii asupra lumii. Este o alegorie a sistemului politic din
acele timpuri, în Transilvania, dar şi o satiră a societăţii şi a miturilor creştine. Deşi redactată în
două variante ea nu ajunge să fie publicată decât în 1925. Din această cauză literatura română va
avea foarte mult de pierdut. Şi alţi autori paşoptişti (ex: Ion Heliade Rădulescu) încep să scrie o
epopee a neamului însă aceste proiecte nu sunt finalizate.
În alcătuirea epopeii sale, Budai Deleanu valorifica nu numai vaste cunoştinţe privitoare la
tradiţia literară culta europeană, ci şi numeroase sugestii folclorice.

"Tiganiada" are ca tema călătoria alegorică pe care o face neamul ţigănesc în căutarea
unei forme statale.

Titlul este unul alegoric creat după modelul marilor epopei ("Iliada", "Odiseea", "Eneida").
Acesta ne trimite la personajul central al operei şi anume la etnia ţiganilor .

1
Titlul este unul alegoric deoarece sub întruchiparea ţiganilor, Ion Budai-Deleanu ascunde
ascunde aspiraţiile iluministe ale romanilor din Ardeal.

Preludiul este situat de scriitor sub zodia universului comic. Narațiunea despre țigani
pendulează în permanența între universul real și cel imaginar. Deasupra țiganilor, puși pe
„gâlceava amară” fiindcă nu ajungeau la un consens, cum „să-şi aleagă/Un vodă-n țara și
ostapanie” ca și dedesubtul domnului Vlad Țepeș, cel amenințat de turci, se găseau forțele
raului, reprezentate de Urgie, Zavistie și Satana. Acestea întreţin spiritul de dezagregare a unui
popor și avertismentul lui Drăghici este un fel de lecție, prin care Budai-Deleanu îşi vizează
propriul său popor. Astfel, apare în toată plinătatea o lume care caută valori degradate într-un
univers degradat.

Arta nu reda realitatea, cum credeau înaintaşii săi; importanța ei nu sta în reproducerea
fotografică, cum s-ar spune astăzi, ci în ficțiune și expresivitate. Pentru Ion Budai-Deleanu
personajele sunt o invenție, o ficțiune, chiar și atunci când modelul lor este preluat din istorie,
chiar dacă sunt reproduse figuri care s-au perindat în realitate. Budai-Deleanu considera că eroii
operelor „nu sunt decât plăsmuiri ale creatorilor lor”.\

Tiganiada este realizată prin categoria grotescului, ca modalitate de redare imagistică, iar
subiectul este scris sub influenţa categoriei comicului, autorul susţinând totuşi ca afirmaţiile sale
sunt adevărate.

Peripețiile care conduc spre un sfârșit neașteptat, interesul scriitorului care sporește
atenţia, întorsături neprevăzute, obținerea unor efecte prin alăturarea unor situații contrastante,
mijloace de expresie se îmbină într-un echilibru convențional contribuind la crearea comicului
suculent caratcerisitc scrierilor lui Budai Deleanu. Comicul este fie evident, fie ascuns, mânuit cu
o mare luciditate artistică. Autorul foloseşte comicul de situație, comicul creat prin numele alese
persoanejelor, jocuri de cuvinte făcute cu numele de oameni și locuri, în efectele realizate din
utilizarea diminutivelor.

Dialogul asupra destinului ţiganilor se desfăşoară între două planuri epice: pe de-o parte,
simbolul binelui, Vlad Ţepeş, ajutat de paradis, şi de pe altă parte, simbolul malefic, al răului,
reprezentat de Sultan, sub protecţia forţelor infernului. Cadrul epic general al epopeii e constituit,
aşadar, din călătoria tabrei ţiganilor, o călătorie fără sens şi scop, cu multe popasuri şi ocolişuri
ce nu îşi au rostul. În timp ce Vlad Ţepeş imaginează înarmarea cetei ţigăneşti ca pe o farsă,
protagoniştii epopeii iau iluzia drept realitate şi devin personaje hilare. În cadrul general al
aventurii migraţiei ţiganilor de la Flamanda spre Inimoasa se intercalează cea de-a doua
călătorie, aventura individuală a lui Parpangel, o parodie caricaturala a unui roman cavaleresc
medieval.

2
 Autorul ajunge să parodieze chiar retorică, ironizând structura sa tradiţional şi
devalorizata de-a lungul timpului. Din discursurile Tiganiadei nu lipsesc nici figurile de stil
diverse, clişeele de vorbire şi de gândire. Aproape toate discursurile au caracter polemic, sfatul
transformându-se într-un spaţiu al unei lupte oratorice haotice (de exemplu discursurile lui
Baroreu şi Slobozan).

Autorul reda modalităţile caracteristicee de vorbire ale eroilor săi, cu o cunoaştere subtilă
a psihologiei maselor dezorganizate. În epopee, graiul muntenesc se împleteşte cu elemente de
argou, cu arhaisme şi neologisme, creându-se imaginea unei limbi literare capabile să redea
grandoarea, caricaturalul, sublimul şi ridicolul, ca trăsături extreme psihologice surprinse în
gesturile şi mişcările eroilor.

Intitulată "poemation eroi-comico-satiric", "Tiganiada" se dovededeste a fi o alegorie ce

întrupează năzuinţele de veacuri ale romanilor ardeleni. Esenţa acesteia o reprezintă democraţia
fără fond. În încercarea lor de a-şi găsi o formă dre organizare statală, ţiganii dovedesc lipsă
adecvării la fondul lor originar acela de populaţie omada fără posibilitatea de a se aşeza într-un
loc.

Prezenţa vocilor naratoriale aflate în subsolul paginii nu are rolul de a explica un eveniment ci de
a îmbogăţi textul. Numele din subsol sunt caracterizante, ceea ce spun personajele se regăseşte în
semnificaţia numelor acestora creând astfel o operă în operă.

Ion Budai-Deleanu se dovedeşte a fi un creator modern care trece de limitele timpului său.