1

FARMACOLOGIE

CURS 9

NEUROLEPTICE
Neurolepticele pot influenţa funcţiile cognitive: percepţiile, senzaţiile, gândirea. Dacă se
administrează în doze suficient de mari, produc semne şi simptome ce constituie un sindrom neuroleptic
caracterizat prin:
1. Sedare
2. Efect antipsihotic
3. Sindrom extrapiramidal
4. Sindrom vegetativo-litic şi endocrin.

1). Sedarea - reprezintă diminuarea globală a activităţii psihomotorii sub toate aspectele: scade
activitatea motorie, psihointelectuală, creşte latenţa cu care răspunde la stimuli (în special la cei
intelectuali). Diferă de sedarea produsă de sedative şi hipnotice. Este mai degrabă o stare de indiferenţă
activă. Pacientul răspunde mai lent la stimuli pentru că nu prezintă interes pentru stimulii respectivi, nu
pentru că întârzie elaborarea răspunsului.
Pe animalele de laborator s-a demonstrat diminuarea până la abolire a comportamentelor învăţate, în
funcţie de complexitatea acestora: cu cât aceste sunt mai complexe, cu atât sunt mai uşor influenţate.
Oricât s-ar mări doza, profunzime sedării nu creşte foarte mult. Coma apare la doze foarte mari.
Neurolepticele produc scăderea agresivităţii; efectul antiagresiv este utilizat în psihiatrie pentru
calmarea bolnavilor furioşi şi agresivi.

2). Efectul antipsihotic. Neurolepticele înlătură manifestări psihopatologice ce apar în psihoze,

indiferent de psihoza respectivă. Bolile psihice sunt:
- psihoze
- nevroze
- psihopatii
Manifestări psihopatologice ce pot fi tratate:
a. iluzii patologice
b. halucinaţii şi idei delirante
c. catatonia
d. autismul
a. Iluziile patologice sunt percepţii anormale (deformate) ale realităţii. Acestea sunt considerate de
bolnav ca fiind reale, deşi contrazic realitatea obiectivă.
b. Halucinaţiile sunt percepţii fără obiect (vizuale, auditive, tactile, etc.). Ideile delirante sunt
caracterizate prin contrazicerea flagrantă a realităţii obiective (idei de grandoare, de persecuţie, de
urmărire). Unele idei sunt uneori argumentate foarte logic (delir sistematizat) ajungându-se la
convingerea unor persoane sănătoase  “delir à deux”. Acest de tip de delir poate apare între soţi:
partenerul convins nu este influenţat de tratamentul cu neuroleptice, deoarece medicamentele acţionează
numai asupra ideilor patologice.
Pacientul trăieşte în 2 lumi (cea reală şi cea proprie) aflate în contradicţie. Trecerea frecventă de la
una la alta este stresantă, necesitând efort de adaptare. După un timp, pacientul renunţă la una din cele
două lumi (de cea reală de obicei) izolându-se de societate  autism. În urma tratamentului cu
neuroleptice, pacientul se poate reinsera în societate.
Delirul halucinant nesistematizat - delir cu argumentarea mai puţin logică a ideilor  schizofrenie.
Delirul sistematizat halucinator  parafrenie.
Delirul sistematizat nehalucinator  paranoia.
c. Catatonia - stare de imobilitate, ce apare în schizofrenie. Dacă pacientului i se imprimă o anume
poziţie, acesta şi-o menţine aparent fără efort: “perna psihică“ - pacientul se aşează în clinostatism şi i se
ridică capul, iar acesta rămâne în această poziţie ca şi cum ar avea o pernă sub cap.
 2

3). Sindromul piramidal (sindromul hiperton-hiperkinetic). Neurolepticele produc o stare

asemănătoare bolii Parkinson: rigiditate musculară cu lipsa supleţei mişcărilor şi tremurături
caracteristice ale membrelor. Uneori (mai ales la adolescenţi), sindromul piramidal, se manifestă la
nivelul capului şi gâtului prin grimase, extensia capului, ochi deviaţi în sus; acest grup de manifestări se
numeşte criză de plafonare. Aceste manifestări apar de la începutul tratamentului, iar intensitatea lor
este direct proporţională cu doza; dispar la oprirea tratamentului.

4). Sindromul vegetativo-litic şi endocrin este caracterizat prin:

- deprimarea centrului termoreglator cu transformarea organismului din homeoterm în
poikiloterm. Acest fapt este folosit în terapie, realizându-se hipotermia controlată: scăderea intensităţii
proceselor biologice, creşterea rezistenţei la hipoxie. Se poate utiliza în transplantul de cord, sau pentru
scăderea febrei în cazuri de excepţie.
- efect antivomitiv la doze mult mai mici decât cele pentru producerea celorlalte efecte. Se
utilizează în tratamentul vărsăturilor.
- creştere apetitul, fiind asociat cu creşterea în greutate.
- hipotensiune ortostatică - se pot întâmpla accidente la trecerea din clino- în ortostatism 
pacientul este sfătuit să se ridice lent.
- creşte secreţia de prolactină, cu consecinţe diferite:
 la bărbat produce impotenţă cu scăderea libidoului.
 la femeie produce amenoree, galactoree, creşterea libidoului.

Mecanismul de acţiune al neurolepticelor

Neurolepticele blochează receptorii dopaminergici. Intensitatea efectului este direct proporţional cu

intensitatea blocării receptorilor.
În SNC există zone bogate în receptori dopaminergici, asupra cărora neurolepticele acţionează:
1. Sistemul limbic - efectul antipsihotic se datorează blocării receptorilor de la acest nivel.
2. Sistemul nigrostriat - este responsabil de sindromul extrapiramidal.
3. Hipotalamusul - este responsabil de sindromul vegetativo-litic şi endocrin
4. Nucleul motor al vagului - determină creşterea apetitului
5. Fibrele intertalamice - nu se cunosc efectele produse.
În cazul sistemului nigrostriat, există o situaţie mai specială: la acest nivel, dopamina se află în
echilibru cu acetilcolina  blocarea receptorilor dopaminergici determină creşterea ponderii relative a
acetilcolinei, determinând efecte extrapiramidale (boala Parkinson). Aceste efecte pot fi, deci,
contracarate prin blocarea receptorilor colinergici. Deci, în tratamentului bolii Parkinson, se fac asocieri
cu blocante colinergice centrale: Trihexifenidilul (Romparkin).
Receptorii dopaminergici sunt cuplaţi cu o proteină G:
- receptorii D1 sunt cuplaţi cu Gs  creşte cantitatea de AMPc
- receptorii D2 sunt cuplaţi cu Gi  scade cantitatea de AMPc
- receptorii D3 (D2-like) este o varietate de D2, fiind deci cuplaţi cu Gi
- receptorii D4 (D2-like) este o varietate de D2, fiind deci cuplaţi cu Gi
- receptorii D5 (D1-like) este o varietate de D1, fiind deci cuplaţi cu Gs
De efectele antipsihotice şi extrapiramidale sunt responsabili doar D2-like nu şi D1-like.

Utilizarea neurolepticelor

1). În tratamentul psihozelor - unele neuroleptice au efect sedativ foarte mare în comparaţie cu
efectul extrapiramidal; acestea se numesc neuroleptice de tip sedativ cu potenţă relativ mică. Alte
neuroleptice sedează puţin, dar au efect extrapiramidal intens; se numesc neuroleptice de tip incisiv
(acestea au potenţă crescută).
În tratament se fac asocieri între acestea şi blocantele colinergice centrale.
 3

2). Cura cu neuroleptice are mai multe etape:

I. Iniţial se administrează doze, ce cresc până la atingerea unui platou cu obţinerea răspunsului
maxim posibil.
II. Apoi doza se scade până se obţine doza minimă, la care bolnavul are comportament normal.
III. Se menţine doza minimă pentru o perioadă lungă de timp, deoarece astfel scade frecvenţa
recăderilor. Recăderile frecvente determină evoluţie spre demenţă.
Dozele administrate şi suportate de bolnavul psihic sunt foarte mari în comparaţie cu o persoană
normală.

Grupele chimice

A). Fenotiazine - pe o structură de bază, sunt 2 radicali:

1. R1 de la carbonul 2 este de obicei arid de electroni.
2. R2 de la carbonul 10 poate fi (catena laterală):
- radical alifatic - Clorpromazina (cp de 25 mg) - este un neuroleptic de tip sedativ,
având efect antidepresiv. În doze mari (600-800 mg) se folosesc ca antiagresive, ca sedative majore sau
pentru cura cu neuroleptice. În doze mici (1 cp de 25 mg) are efect antivomitiv. Există, însă, risc de
sindrom extrapiramidal chiar şi la doze mici. Au spectru farmacodinamic larg, dar intensitatea efectelor
este moderată.
- nucleu piperidinic - Tiolidazina - este un neuroleptic sedativ, având efect anxiolitic. Se
administrează singur sau asociat cu alte medicamente. Au potenţă medie.
- nucleu piperazinic - Trifluoperazina şi flufenazina - neuroleptice de tip incisiv sau
dezinhibitorii. Sunt neuroleptice majore.

B). Neuroleptice de tip tioxantinice - nucleu asemănător cu fenotiozinele, dar atomul de N din inelul
mijlociu este înlocuit de carbon. Flupentixolul şi Clorprotixenul - sunt folosite în tratamentul de
întreţinere.

C). Neuroleptice butirofenonice - Haloperidolul - este un neuroleptic incisiv (cu potenţă mare) cu
proprietăţi antipsihotice şi activitate antihalucinatorie şi antimaniacală maximă. Alte neuroleptice
butirofenonice sunt: Clozapina şi Olanzapina; acestea au reacţii adverse de mai mică intensitate,
blochează foarte puţin receptorii D2 şi blochează probabil 5HT2 sau receptorul histaminergic H1. De
asemenea, blochează şi receptorii D4 şi D5.