Contribuţii la cunoaşterea

arhitecturii funerare în lemn

din Valea Cugirului

[ri!i�ian Ioan Popa

Der Beitrag befaBt sich mit der Architektur h61zerner Grabmăler auf Friedh6fen i1l1
TaI des Cugir-FluBes in Sfldsiebenbiirgen. Er bezieht sich i1l1 besonderen auf h61zerne
Saulen, kennzeichnend fiir Grabmaler in den Bergen von Cugir, wie z. B. in den
Weilern von Călene, Bucuru, Bocşitură, Frăsinei und Goasele.
Der Autor unterscheidet zwei Arten von Grabmălern in dieser Gegend: die der
Gebirgsgegenden und die der Tăler. Wahrend in den Gebirgsgegenden die
Grabmăler aus Holz ihre archaische For1l1 beibehalten haben, findet man in der Ebene
immer haufiger Grabmaler, die aus modernerem Baumaterial gefertigt wnrden, wie
Mar1l1or oder Ze1l1ent.
Die sY1l1bolische Bedeutung der h61zernen V6gel von den Spitzen der Holzsăulen
wird eingehend hervorgehoben - als Quelle wird das vorchristliche und nrchristliche
Sinnbild der Taube genannt. Auch wird auf die Darstellung dieses Symbols auf
Friedh6fen der Ebene hingewiesen.

Arhitectura funerară din lemn reprezintă unul dintre domeniile de maxim interes
pentru cunoaşterea trecutului civilizaţiei rurale transilvănene, a credinţei creştine
(impregnată adeseori de interesante rămăşiţe păgâne) şi, în ultimă instanţă, a mentalităţilor
colective ce au generat, adeseori, adevărate opere de artă populară.
Spaţiul geografic ce face obiectul discuţiei noastre este delimitat la bazinul hidrografic
al Cugirului, care, prin suprafaţa sa de 345 kml, se sprijinină la sud pe culmile înalte ale
Carpaţilor Meridionali, iar la nord pe cursul râului Mureş'. Spre vest, cumpăna de ape o
reprezintă Culmea lui Pătru, o ramificaţie nordică a munţilor Sebeşului. Zona estică este
mărginită de o altă culme, ce înaintează spre nord şi care formează cumpăna de ape cu
bazinetele de colectare ale văilor Cioarei şi Archişului.
Cercetările de teren repetate pe care le-am întreprins în vederea identificării unor
noi puncte de interes arheologic ne-au permis depistarea unor numeroase obiective de
interes etnografic. Arhitectura funerară de lemn, impresionantă prin caracterul său rustic,
va constitui punctul de reper în discuţia de faţă. Vor fi prezentate, sistematic; cd� tic:i
însemne funerare cunoscute, anume: stâlpul de mormânt, braJul funerar şi crucea. Dacă
cea din urmă, crucea, evocă un însemn creştin, primele două permit o ancorare în timpurile
precreştine şi o incursiune într-o lume arhaică, ale cărei urme se pierd încet, odată cu
trecerea timpuluF.

,
162 Contribuţii la cunoaşterea arhitecturiiftmerare din lemn...

Preocupările privind adunarea şi valorificarea

informaţiilor cu referire la obiceiurile de înmormântare
se datează, pentru valea Cugirului, încă în secolul al XIX·
lea, începând cu 1. P. Ignatu, care semnalează la 1887,
ceremonialul aducerii bradului de la Cugirl, date
completate, la 1892, de cele ale lui S. FI. Marian'. În anul
1940, I. Muşlea redacta circulara sa despre "pasărea ce se
pune la morminte", trimisă în mai multe zone din ţară. În
acelaşi an exemplul îi va fi urmat de Gh. Pavelescu, P.
Munteanu (Orăştie), V. Literat (Făgăraş) şi A. Creangă
(Sibiu). Răspunsurile la chestionarul respectiv, cuprinse
în rapoartele lui P. Munteanu din Orăştie şi ale preotului
C. Oancea din Cioara (Sălişte), fac referire directă şi la
localităţile aflate pe valea Cugirului, fiind valorificate într­
un studiu publicat recent de Gh. Pavelescuj• Aprecieri
recente la însemnele funerare de pe valea Cugirului aparţin
şi Corneliei Gangolea, cu care ocazie se publică şi un stâlp
funerar cu "porumbel"6.
Investigaţiile noastre de teren, începute în anul 199;,
au permis "luarea pulsului actual" al potenţialului
etnografic din zona Cugirului, prin s tudierea
monumentelor funerare şi religioase din cătunele Călene,
Mugeşti, Bucuru, Bocşitură şi Frăsinei. O parte a
descinderilor noastre din Călene, din anul 199;, au fost Fig. ! (a)
înglobate de Gh. Pavelescu într-un studiu recent privitor
la "pasărea-suflet"7, studiu în care se reiau şi se pun în circuitul ştiinţific importante
informaţii ce privesc şi zona noastră8
Din zona Cugirului, ne-am propus să nuanţăm
stadiul actual al cercetărilor noastre, prin
prezentarea unor exemplare inedite aflate în
cătunele pomenite sau din zona de şes, din
localităţile Balomiru de Câmp, Cugir şi Şibot; la
acestea se vor adăuga discuţiei, desigur, piesele deja
consemnate în literatura de specialitate.
1. StâlPii funerari.
Stâlpii funerari reprezintă monumente,
lucrate din lemn, aşezate la căpătâiul barbaţilor sau
al tinerilor decedaţi. Ei reprezintă categoria cea mai
numeroasă a stâlpilor mitici întâlniţi la români9.
Stâlpul nu avea un rol decorativ, ci unul de marcare
a locului înmormântării 10 Uneori aceştia sunt
însoţiţi de "porumbei", în cazul când cel decedat
este un tânăr necăsătorit, sau copil. Cu o răspândire
mult mai vastă în trecut, astăzi asemenea exemplare
se întâlnesc pe o arie destul de restrânsă, delimitată
la teritoriul Olteniei şi la sudul TransilvanieiII.
Originea unor astfel de monumente trebuie căutată
în vremurile precreştine, apropieri putându-se face
Fig. ! (b)
Cristian Ioan Popa 163

cu stâlpii totemici. Alături de brad se găsea şi suliţa

(săgeata), care la mormânt era înfiptă la stânga
stâlpului. Acesta era împodobită de obicei cu o
năframă, clopoţei şi inelele defu nctului Il.
Simbolistica suliţei reprezintă, în opinia lui R.
Vulcănescu, simulacrul coloanei cerului şi, implicit,
al arborelui cosmic15.
1.1. Zona montană.
1. 1.1. Bocşitură.
Cercetările noastre de teren în hotarul
cătunului de munte Bocşitură au dus la identificarea
a două zone de înmormântări, corespunzând unor
grupuri de gospodării, aflate la distanţe mari unele
faţă de altele.
Un cimitir familial se găseşte pe partea dreaptă
a drumului ce urcă spre Muntele Răchita, pe un loc
mai neted, în grădina unei gospodării. Zona afectată
înmormântărilor este împrejmuită cu un gard din
lemn de cca. 5 x 4 m, de care se trece printr-o portiţă
aflată pe partea de către răsărit. Cimitirul e format
Fig. 1 (e) din două morminte, unul de femeie, celălalt de
bărbat. La capul mormântului bărbătesc s-a înfipt un stâlp din lemn de stejar, sculptat pe
patru feţe, În mai multe registre verticale. Deasupra, pentru protecţie, se găseşte o placă
din lemn. Conturul mormântului e delimitat de pietre spoite cu var alb, iar între stâlpul de
lemn şi zona centrală a movilei s-a realizat, tot din pietre, o cruce cu braţele egale epl. 1/3-
3 a).
Cel de-al doilea cimitir familial se găseşte pe partea stângă a aceluiaşi drum, către
ieşirea din cătun. Cimitirul, care aparţine familiei
Budereş, este format din patru morminte, din care
două păstrează, ca şi însemne funerare, stâlpi lucraţi
din lemn. Starea actuală de conservare a acestuia
este destul de precară, împrejmuirea fiind în cea
mai mare parte distrusă, ca de altfel şi parte din .
însemnele funerare.
În picioare se găseşte un mic stâlp, cu
înălţimea puţin peste O, 60 m, lucrat din lemn de
stejar, pe patru şi respectiv şase feţel1, şi acoperit
cu o scândură din lemn de brad. Pe anumite
porţiuni se poate observa că stâlpul a fost vopsit,
dacă nu în totalitate, cel puţin pe anumite sectoare,
cu o culoare albastru închis. Judecând după
dimensiunile stâlpului, ca şi după mica movilă de
pământ care acoperă groapa pentru cel decedat, ne
putem da lesne seama că ne aflăm în faţă unui
mormânt de copil epl. 1/ 1; Fig. 2/1).
Alături de mormântul tocmai prezentat se află
un alt mormânt de bărbat, la capul căruia se găseşte
un stâlp lucrat, de asemenea, din lemn de stejar, pe
Fig. 1 (d)
164 Contribuţii la cunoaşterea arhitecturiiftmerare din lemn...

toate cele patru feţe ale sale. Partea superioară se

termină printr-un traforaj ce redă semnul crucii.
Rozetele sculptate pe registrele stâlpului au fost
vopsite fie cu culoare albastră, fie cu culoare aIbă
(PI. 1/2).
Ambele cimitire prezentate de noi de la
Bocşitură sunt plasate la distanţe destul de mari de
gospodăriile propriu-zise, fiind izolate în cadrul
unor grădini de fânaţe. Este poate o amplasare nu
întâmplătoare şi care ţine de un anumit obicei,
strict respectat în cazurile de faţă.
1. 1.2. Bueuru.
Ceva mai bine păstrată astăzi este arta funerară
din lemn în cătunul Bucuru. Şi în cazul de faţă,
cimitirele de aici sunt constituite din înmormântări
familiale, grupate în jurul unor gospodării sau izolat
de acestea.
Au fost identificate de noi trei zone de
înmormântări, ele putând fi, desigur, mai multe,
investigaţiile noastre necuprinzând şi unele zone
periferice al cătunului.
În două din cazuri înmormântările se grupează Fig. 2 (a)
în imediata vecinătate a caselor, cum e cazul
cimitirului familiei Toderescu (PI. 3/2; Fig. 2/4). În cimitirul de aici, delimitat de spaţiul
profan printr-un gard de lemn, se mai află încă un stâlp funerar. Lucrat din lemn de stejar
şi având întreaga suprafaţă sculptată în mai multe
registre, stâlpul se termină la partea superioară cu
o cruce traforată. Fiecare registru este vopsit în
parte într-o anume culoare (verde, alb sau roşu).
De stâlp erau agăţate două coroniţe lucrate din fibre
vegetale şi flori (Fig. 2/4).
O altă înmormântare familială aflată în
preajma unei gospodării este reprezentată de un
însemn funerar lucrat din lemn, înfipt la capul unui
mormânt de bărbat. Suprafaţa stâlpului, sculptată
în întregime şi terminată la partea superioară cu o
cruce traforată acoperită cu o mică scândură, nu a
fost pictată. De stâlp a fost agăţată o coroană, din a
cărei resturi s-a mai păstrat doar rama lucrată din
sârmă (Fig. 2/2).
În categoria cimitirelor familiale izolate se
înscriu două înmormântări aflate pe partea stângă
a drumului la ieşirea către cătunul Bocşitură.
Cimitirul este format din două morminte, unul de
femeie, celălalt de bărbat, împrejmuite de un gard
de lemn (cu dimensiunile de cca. 5 x 4 m). La capul
mormântului de bărbat a fost înfipt în pământ un
stâlp de lemn frumos sculptat pe trei sferturi din
Fig. 2 (b)
Cristian Ioan Popa 165

suprafaţa sa, având partea superioară terminată într­

o cruce traforată. Registrele sculptate sunt vopsite
cu culori de albastru deschis şi roşu-sângeriu ce
alternează regulat (PI. 3/6: Fig. 2/3).
1.1.3. Călelle.
Stâlpii funerari analizaţi de noi mai jos au făcut
parte, sau mai fac parte incă, din câteva multe
cimitire familiale, aflate pe culmea sau panta
dealurilor. Pot fi distinse mai multe grupuri, dintre
care cel mai vechi pare a fi cimitirul Forneştilor,
înfiripat la o răscruce de drumuri, pe un loc mai
neted, la intrarea în cătun dinspre localitatea Cugir.
Micul cimitir este înconjurat cu un gard, lângă care
se găseşte o troită veche din lemn, aflată în ruină.
În prezent, o parte a monumentelor funerare au fost
dezafectate. Un alt grup de morminte a fost localizat
pe Cioaca lui Budereş, o parte a înmormântărilor,
lipsite de însemne funerare, fiind sesizabile pe
teren sub forma unor movile alungite puternic
aplatizate, dispuse paralel, în şir. Două morminte,
Fig. 2 Ce) dintre care unul prevăzut cu un stâlp funerar, se
găsesc grupate pe Cioaca lui Căstăian (Fig. 5)1;.
1. 1.3. 1. Cioaca lui Căstăian.
Stâlpul identificat în acest loc este de mici dimensiuni şi e lucrat din lemn de stejar.
Suprafaţa sa a fost lucrată pe trei feţe cu registre
ornamentale care se repetă identic, deasupra fiind
realizată o cruce din lemn de dimensiuni ceva mai
mici în raport cu grosimea stâlpului. A fost ridicat
în anul 1980 (PI. 2/3; Fig. 5).
1. 1.3.2. Cioaca lui Budereş.
Din cimitirul aflat aici, se păstrează, ca şi
însemne funerare, trei cruci şi doi stâlpi. Cei doi
stâlpi, lucraţi din lemn de stejar, au suprafaţa
ornamentată în registre, iar la partea superioară se
găseşte câte o mică cruce sculptată, de asemenea,
din lemn (PI. 2/5).
1. 1.3.3. Mormântul izolat.
Pe versantul nord-estic al cătunului, pe panta
dealului Cioaca lui Rudereş se află un mormânt
izolat. Este vorba de un stâlp înfipt la capătul unui
mormânt ce aparţine unui bărbat neînsurat.
Mormântul este înconjurat, de jur împrejur, cu
pietre de râu date cu var, din care s-a realizat, pe
mijlocul acestuia, şi o cruce latină. Alături de stâlp
se găseşte "suliţa", lucrată din lemn de brad (de cca.
S m înălţime), necurăţată în partea sa superioară,
în vârful căreia se găseşte o năframă (Fig. 1/1).
Fig. 2 Cd)
166 Contribuţii la cunoaşterea arhitecturiifunerare din lemn...

Stâlpul propriu-zis este

lucrat din lemn de stejar,
bogat sculptat pe toate cele
patru feţe ale sale şi acoperit
cu vopsele de diferite culori.
Fondul coloristic îl reprezintă
negrul; cu culoare aibă s-au
realizat crucile gravate din
partea superioară, precum şi
alte elemente individuale sau
aflate în asociere; ultimele
vopsite şi cu verde sau roşu.
Suprafaţa stâlpului a fost
împărţită pe verticală în
registre ornamentale, unele
repetabile, sculptate cu grijă,
cu cruci, rozete, diagonale Fig. 3 (a)
intersectate ş. a. Deasupra .
stâlpului, se află o scândură mai mare în dimensiuni decât acesta, cu rolul de a susţine
"porumbelul" sau de a feri monumentul de ploaie (PI. 4/ 1-1 a; Fig. 1/ 1-4). Pe stâlp au fost
agăţate două coroniţe lucrate din fibre naturale combinate cu flori realizate din material
sintetic.
Cel mai important amănunt privitor la monumentele funerare avute în atenţie este
legat de prezenţa acelui "porumbel"16. Piesa este sculptată în lemn de brad şi este redată în
mărime naturală, cu aripile puţin desfăcute, iar coada răsfirată. Întreaga suprafaţă a piesei
este vopsită cu culoare verde deschis. Pe marginea
posterioară a fiecărei aripi s-au realizat câte patru
alveole. În zona din faţă a gâtului se găseşte o linie
de culoare argintie (bronz), prin care s-a încercat
redarea "gulerului" întâlnit la porumbelul sălbatic,
cu aceiaşi culoare fiind redaţi şi ochii (PI. 4/ 1).
Pasărea este fixată pe stâlp printr-o tijă de lemn cu
secţiunea circulară, de aceasta aflându-se legată o
năframă albă, în care există obiceiul de a se depune
o monedă.
1. 1.3.4. Cimitirul Fomeştilor.
Chiar la intrarea în Călene, venind pe la vest
dinspre Cugir se găseşte, la o răscruce de drumuri,
un cimitir Împrejmuit de un gard de lemn, cu doi
stâlpi funerari şi două cruci, toate păstrate Încă în
picioare; rezemaţi de gard se află alţi stâlpi funerari,
dezafectaţi, ultimii aleşi spre ilustrare (PI. 2/6-7).
1.1.4. Frăsinei.
În partea de hotar a localităţii Frăsinei aflată
din punct de vedere administrativ în oraşul Cugir
(hotarul de vest ţine de judeţul Hunedoara) se
găsesc câteva cimitire familiale situate fie în
Fig. 3 (b)
Cristian Ioa" Popa 167

interiorul unor gospodării fie în afara acestora, în

locuri consacrate pentru înmormântări.
În zona centrală a cătunului, pe un dâmb
nelocuit se găseşte un cimitir ce conţine un număr
ridicat de morminte, dar cele mai multe lipsite de
însemne funerare, detectabile pe teren sub forma
unor movile alungite aplatizate. Se pot distinge mai
multe grupuri, corespunzând, cel mai probabil,
unor familii, însă în acest caz ne aflăm în faţa unui
cimitir al unei bune părţi din comunitatea stabilită
în Frăsinei. Se mai păstrează în picioare un cimitir
familial împrejmuit de un gard din lemn, în
cuprinsul căruia se află trei morminte, dintre care
două de femei şi unul de bărbat, ultimul având ca
însemn funerar un stâlp ornamentat din lemn (PI.
2/2).
Dintr-un alt grup de morminte, a căror
împrejmuire şi însemne funerare sunt într-o stare
precară, am ales spre ilustrare un stâlp, lucrat,
Fig. 4 (a) asemeni celorlalte exemplare analizate mai sus, din
lemn de stejar. Suprafaţa sa este sculptată în registre
verticale, partea superioară terminându-se sub formă de piramidă. Pe "soclul" stâlpului se
mai păstrează inscripţionate numele celui răposat şi anul naşterii acestuia (PI. 2/1).
Un mic cimitir familial a fost identificat pe partea dreaptă a drumului ce coboară
spre localitatea Cu gir, la ieşirea din cătun.
1.1.5. Mugeşti.
La intrarea în Mugeşti pe drumul forestier ce
urcă dinspre localitatea Cugir se află un cimitir în
care, alături de cruci din lemn, se află şi stâlpi
funerari lucraţi din lemn de stejar, ornamentaţi prin
sculptare.
Un nou cimitir poate fi văzut la cea. 5 minute
de mers pe un drum care se bifurcă la dreapta din
zona primului cimitir menţionatl7.
1.2. Zona de şes.
1.2.1. Balomiru de Câmp.
În hotarul localităţi Balomiru de Câmp se află
două cimitire ortodoxe moderne, unul înjghebat
în jurul celor două biserici din sat. cel de-al doilea
fiind situat pUţin mai spre est, la marginea vetrei
actuale.
Cercetările noastre de teren au condus la
identificarea în ultimul din cele două cimitire
amintite a unor însemne funerare din lemn pentru
bărbaţi. Acestea se găsesc la capătul a trei morminte
grupate nu foarte departe de intrarea în cimitir, pe
partea stângă a aleii.
Fig. 4 (b)
168 Contribuţii la cunoaşterea arhitecturiijunerare din lemn...

Stâlpii funerari se
prezintă Într·o formă destul
de simplă şi foarte diferită,
sub aspectul ornamenticii de
stâlpii din zona montană a
Cugirului. Doi dintre stâlpii
de la Balomiru de Câmp sunt
lucraţi dintr-o bucată de lemn
de stejar cu secţiunea pătrată,
nefiind ornamentaţi, doar la
unul dintre ei partea
superioară este terminată În
formă de piramidă joasă (Fig.
3/ 1). Cel de-al treilea stâlp
este ornamentat doar În
treimea superioară cu patru .
registre sculptate, partea Flg. 5
superioară fiind terminată În piramidion. De jur Împrejur acesta e înconjurat de pietre de
râu văruite. Pe mormântul Împrejmuit de pietre, date de asemenea, cu var, se află, În
apropierea stâlpului, o cruce latină, fără braţul de sus ce nu s-a mai păstrat (PI. 3/3; Fig. 3/0.
1.2.2. Cugir.
În cimtirul aflat în vecinătatea bisericii vechi (Cugir III) se găsesc încă numeroşi
stâlpi" funerari lucraţi din lemn, cu o ornamenatică mai mult sau mai puţin elaborată.
Amprenta modernităţii ilustrată prin lipsa accentului pus pe respectarea anumitor
"canoane" ale registrelor, acoperirea suprafeţei cu lac şi alte amănunte care Îndepărtează
stâlpii de aici de cei tradiţionali ne determină să insistăm mai puţin asupra lor. Se pot
Întâlni totuşi atât stâlpi cu o structură compoziţională similară stâlpilor studiaţi în zona
montană a Cugirului (PI. 3/4-5; Fig. 3/2) cât şi alţii care ne indică, probabil, variante specifice
pentru zona de şes (PI. 3/1).
1.2.3. Vinerea. .
O nouă descindere, foarte recentă, În cimitirul ortodox al satului ne-a prilejuit, spre
surprinderea noastră, descoperirea unui tip de monument funerar de importanţă deosebită,
considerat atât în literatura de specialitate cât şi de localnicii interogaţi pe valea Cugirului
ca dispărut de multă vreme.
Este vorba de un "stâlp" 18 cu înălţimea de 0,90 m, deasupra căruia se află o scândură
pe care s-au aşezat doi "porumbei". Păsările sunt lucrate din lemn în manieră realistă, având
Întreaga suprafaţă acoperită cu vopsea albă. Ochii sunt redaţi prin culoare neagră iar ciocul
cu roşu. Ambii "porumbei" au fost realizaţi din două bucăţi simetrice lipite pe zona mediană
(PI. 6/ 1). La distanţă de 0,45 spre nord a fost aşezată la capătul mormântului o cruce din
lemn, pe care este trecut numele celui răposat, un tânăr în vârstă de 26 de ani. Atât pe
"stâlp" cât şi pe cruce se aflau câte o coroniţă de flori. În spatele crucii se Înalţă bradul
funerar, curăţat de crengi până aproape de vârf, unde se află agăţată o năframă. De jur­
împrejur bradul a fost înconjurat cu cetină de brad şi flori. Se remarcă înălţimea mare a
bradului, de cca. 20 m, probabil cât mai aproape de vârsta celui decedat.
Fiind vorba despre un monument funerar foarte recent (ridicat în luna februarie a
anului 2000), putem aprecia că unele obiceiuri considerate pierdute pentru totdeauna
pot Încă reînvia în locurile în care tradiţia are puternice rădăcini şi s-a moştenit, chiar
dacă se practică la mari intervale de timp. Concomitent, poate fi observată utilizarea pentru
Cristian Ioan Popa 169

acelaşi mormânt a celor trei însemne funerare cunoscute în spaţiul românesc: stâpul, crucea
şi bradul. Probabil fiind vorba de ultimele "zvâcniri" ale unui obicei străvechi, în acest caz
esenţa cutumei s-a diluat, întrucât nu ne putem explica prezenţa atât a crucii, specifică, în
mod tradiţional, femeilor, alături de stâlp şi brad; posibil semnificaţia acestor însemne
funerare s-a pierdut în parte. În 1940 ştim că la Vinerea "Ia moartea unui fecior i se pune la
cap un brad şi două păsări alăturea" l? (PI. 5/2), Iipsind, aşadar, crucea din ansamblul funerar.

Din analiza stâlpilor funerari din zona bazinului Cugirului se pot distinge două grupe
distincte, ce pot fi delimitate atât în funCţie de zona în care aceştia sunt prezenţi, cât şi din
punct de vedere stilistic: grupa din zona montană şi grupa din zona de şes.
Prima grupă, cea din zona montană se remarcă prin bogăţia şi varietatea elementelor
ornamentale realizate cu ajutorul sculpturii şi traforajului, mulţi dintre stâlpii studiaţi
purtând urme de pictură policromă, ceea ce, desigur, dau o notă de culoare şi căldură
unui cimitir montan. Stâlpii funerari din zona de şes se disting prin simplitate, fără o
decoraţie abundentă, precum întâlnim în zonele mai înalte ale văii Cugirului. În cazul
localităţii Cugir, aflată în zona de contact între cele două zone, mai poate fi urmărită o
manieră de realizare identică cu cea din cătunele Bucuru, Bocşitură, Călene sau Frăsinei.
Dar, în acelaşi timp, poate fi observată o încadrare în variantele specifice zonei de şes,
prin terminaţii1e în formă de trunchi de piramidă. Nu vom întâlni, însă, niciodată în zona
de şes înmormântări familiale izolate sau aflate în apropierea gospădăriilor, toate acestea
desfăşurându-se în cimitire consacrate, în apropierea Iăcaşurilor de cult, constituite în
ultimele sute de ani.
Revenind la semnificaţia simbolisticii culorilor, aducem în atenţie o consemnare
făcută în localitatea Deal (jud. Aba), unde exista la 1940 obiceiul ca stâlpii vopsiţi în negru
să fie aşezaţi la căpătâiul oamenilor bătrânj2°. Poate că nu străin de această constatare, la
Călene stâlpul cu "porumbel", a unui decedat în vârstă de 45 de ani, are fondul negru,
combinat însă şi cu alte culori.
Cu o largă răspândire în vremuri nu prea îndepărtate, obiceiul stâlpilor funerari şi-a
pierdut treptat din amploare. Originile sale se pierd în negura veacurilor, el putând fi
întâlnit pe timpuri de la longobarzii din Italia şi ceremâşii din zona Volgăi, până în China
şi Japonia, fapt ce dovedeşte vechimea sa deosebită!!. Dacă la începutul secolului mai
puteau fi văzuţi, pe teritoriul actualei Românii, în sudul Transilvaniei, de la Orăştie până la
Făgăraş iar la sud de Carpaţi în Gorj şi Mehedinţi, astăzi amploarea obiceiului s-a restrâns
foarte mult!!. Privind aria de răspîndire din cursul secolului al XX-lea din Transilvania,
surprinde comasarea, poate nu întâmplătoare, a obiceiului ridicării stâlpilor funerari de
lemn şi a păsării-suflet doar în zona fostului Jimdus regills medieval, cu graniţa vestică
coincizând cu cea a scaunului Orăştie. Să fie doar o simplă coicidenţă, sau să fie vorba de
perpetuarea unui vechi obicei pe un teritoriu aflat sub jurisdicţia săsească, unde
manifestările funerare româneşti să fi urmat un alt curs, facilitat de anumitele libertăţi de
care se bucura faţă de restul populaţiei româneşti din Transilvania?

2. Incursiul1e asupra originii reprezentărilor păsării-suJlet şi a semnificaţiilor

acesteia.
Învăluită în obscur, originea iconografiei acestui simbol este neclară. Totuşi ar fi
benefic de luat în discuţie o serie de descoperiri care, cel puţin din vedere stilistic, se
constituie în virtuale analogii pentru păsările-suflet sculptate pe stâlpii funerari creştini.
170 Contribuţii la cunoaşterea arhitecturiijtmerare din lemn...

Pentru perioada precreştină, ar fi de amintit aici pasărea (porumbelul?) din bronz, cu

aripile deschise, găsită În cetatea de la Piatra Craivii, datând din epoca dacică2\ (PI. 7/1).
Extrem de sugestiv este, de asemenea, un lot de piese de uz casnic descoperit atât În
provincia Dacia romană cât şi în zonele învecinate. Este vorba de mici obiecte lucrate din
os sau din bronz, interpretate fie ace de părl1, fie furci de tors pentru deget25, constituite
dintr-o tijă prevăzute la partea inferioară cu un inel, iar la cea superioară, adeseori, cu un
porumbel. Aceste piese apar în Dacia încă din sec. II-III p. Chr.l6, alte descoperiri similare
fiind datate în perioada sec. IV-VI p. Chr27 (PI. 7/2-14). Asocierea, în unele cazuri, pe aceeaşi
piesă, a porumbelului cu crucea creştină, a condus la interpretarea acestor obiecte drept
mărturii paleocreştinelK, singurele ustensile lucrate în serie destinate exclusiv femeilor
creştine2'i. Este extrem de interesantă şi greu de explicat regăsirea unor elemente
decorative, precum cercurile concentrice, prezente pe pasărea din bronz amintită de la
Piatra Craivii, pe două piese din această vreme găsite pe malul drept al Dunării30• Distanţa
în timp, de câteva secole, ce separă descoperirile se poate explica doar printr-un simbolism
comun, ce poate fi interpretat, credem fără a greşi prea mult, ca unul de inspiraţie solară.
La fel de greu de este de explicat şi decorul în gen crux decusata de pe un exemplar
păstrat astăzi în Muzeul Banatului Timişoara (PI. 7/8) şi decorul frecvent înâlnit pe stâlpii
funerari de lemn din zona Cugir-Sebeş.
Pentru sec. IV p. Chr. se cunosc şi fibule în formă de porumbePI. De asemenea, se
întâlnesc o serie de reprezentări fie pe opaiţe32, fie pe geme creştine;;. Un opaiţ de bronz
în formă de porumbel (Taubenlampe) cu aripile deschise provine de la Porolissum,
exemplar datat între sec. V-V] p. Chr.;'. Tot din această perioadă datează un alt opaiţ din
bronz, găsit în împrejurimile Dejului, o piesă creştină prevăzută cu o cruce înscrisă într­
un romb, deasupra căreia se găseşte un porumbeJ35. Aceste piese, de origine alexandrino
târzie-koptică, pot avea un succedaneu, potrivit opiniei lui N. Vlassa, în micile vase de
metal în formă de porumbel, folosite la păstrarea împărtăşaniei (cuminecăturii), amintite
în izvoarele documentare în sec. al III-lea p. Chr.36.
Cât priveşte simbolistica porumbelului, aceasta este, pentru lumea creştină, una cu
semnificaţii dintre cele mai timpurii şi mai complexe. Tertulian, încă din sec. II p. Chr.
credea despre porumbel că era mesager al puterii divine (Divinae praeco), devenind simbol
al martirilor37• Cu origini păgâne, ce se pot urmări până în preistorie, posibil legate de
acele păsări solare întâlnite de-a lungul epocii bronzului şi a epocii fierului, reprezentările
de pe stâlpii funerari pot fi supuse unor diverse interpretări. Credinţa primitivă că sufletul
poate sălăşui în păsări a condus la apariţia păsării-totem, a cărei transpunere materială
poate fi ilustrată şi de reprezentările păsării-suflet;8. Cea mai plauzibilă teorie este, credem,
cea dată de Gh. Pavelescu, care a denumit aceste reprezentări "păsări ale sufletului". Iniţial
autorul amintit enunţa părerea după care aceste păsări reprezentau "imaginea mortului";9.
R. Vulcănescu, la rândul său, consideră că păsările de pe stâlpii funerari pot fi considerate,
mai degrabă, "imaginea vehiculului care transmigrează sufletul" dintr-o lume în alta'o. Teza
este acceptată apoi şi de Gh. Pavelescu, ce conchide că păsările pot fi puse în conexiune
cu mentalitatea arhaică conform căreia sufletul era imaginat sub forma unei păsări'l.
Detaliind substaţa problemei, R. Vulcănescu disting� două reprezentări ideoplastice ale
sufletului mortului: pasărea-suflet şi sUfletul-pasăre12. In primul caz este simbolizat dubietul
material al mortului pe lumea aceasta, iar în al doilea caz imaginea ornitomorfică a sufletului
rătăcitorH. Mai mult, autorul face o distincţie a semnificaţiilor ipostazelor în care apare
pasărea-suflet, anume cu aripile desfăcu te, respectiv cu aripile strânse".
Importante sunt, de asemenea, de amintit câteva surse directe, mai precis rezultatul
unor chestionare trimise în teritoriu de Gh. Pavelescu. Astfel, la Orlat (jud. Sibiu) se
Cristian Ioan Popa 171

precizează că "porumbelul simbolizează tinereţea defunctului şi nevinovăţia care există

În tinereţe, mai ales la copii. În superstiţia poporului nostru de la ţară există şi aceea că
această pasăre, care veghează la capul tânărului defunct, alungă spiritele rele, care ar încerca
să-i neliniştească odihna"". Într-o altă comună sibiană, la Nucet, "spun oamenii mai bătrâni
că această pasăre ar purta doliul mortului·' şi că "această pasăre ar apăra sufletul mortului
timp de trei săptămâni, iar după acest timp, porumbelul se pune în pământ lângă cruce"'6.
O explicaţie, întâlnită în localitatea Săliştea (f. Cioara), impregnată puternic de tradiţia
creştină consemnată În Vechiul Testament, face referiri la porumbelul revenit la Noe, pe
corabia sa17.
Din zona noastră au fost discutate exemplarele de la Cugir (PI. 5/2), Vinerea (PI. 5/3)
şi Şibot18 intrate Încă de timpuriu în atenţia specialiştilor. Recent, din "zona Cugirului",
fără nuanţări de localizare. este publicat un stâlp funerar, realizat în anul 1958, ce poartă
un "porumbel"'9 (PI. 5/1) Exista, până nu demult, obiceiul punerii a doi "porumbei" pe
acelaşi stâlp, renumite fiind piesele cunoscute de la CugirSO şi VinereaS) (PI. 5/3\ amintit
fiind Însă şi cazul Şibotului'l, la care pot fi adăugate cele din vecinătate de la Vaidepl· ,
Sălişte (f. Cioara)Si sau Răchitass. Obiceiul a reînviat, surprinzător, recent, la Vinerea, iar
În satul Balomiru de Câmp şi în comuna Şibot obiceiul a căpătat noi valenţe, pe care le
vom discuta ceva mai jos. Semnificaţia acestui din urmă obicei nu este comentată Îndeajuns,
discuţiile purtându-se doar pe marginea crucilor care poartă trei păsări, situaţie pusă pe
seama influenţei exercitate de religia creştină, cu trimitere exactă spre Trinitate56. In
schimb, o altă explicaţie o Întâlnim la preotul C. Oancea din Cioara, care în anul 1940,
spunea că "primul porumbel e sufletul voinicului, care după moarte mai petrece 9 zile pe
pământ. Al doilea porumbel ar fi un arhanghel-înger - care după 9 zile conduce sufletul În
Împărăţia cerului şi arată toate în decurs de 6 săptămâni până în al 9-lea cer".
Pentru localitatea Cugir întâlnim şi o explicaţie a simbolisticii porumbelului, care, se
spune, avea rolul "ca să apere trupul mortului să nu-l fure vreun duh rău";? Importantă
pentru analiza de faţă sunt, pe de altă parte, şi versurile unui bocet: "i-am pus porumbel
pe stâlp / nu se facă (. ..) hâlp, / nu se facă mort-strigoi / să ne chinuie pe noi (...)"58.
Conţinutul acestui bocet relevă o multivalenţă a simbolisticii păsării-suflet, care, În acest
caz, are menirea de a alunga spiritele rele şi de a purta sufletul· acolo unde Îi este locul.
Prin urmare şi varianta în discuţie are şanse reale de a fi luată în considerare În efortul de
percepţie a fenomenului imaginar al păsării-suflet. În sfârşit, pentru a sublinia Încă odată,
dacă mai era nevoie, vechimea obiceiului, redăm un pasaj din "Istoria Longobarzilor" a
Diaconului Paul, redactată în sec. VIII p. Chr., prea puţin utilizat pentru subiectul de faţă.
Rodelinde, soţia regelui longobard Peretarit, care a trăit în sec. al VII-lea, va ctitori o biserică
în afara oraşului TiCillllS, care apare menţionată în locul numit La stâlpi. Denumirea locului
este explicată prin prisma următorului obicei longobard: "dacă cineva murea în război
sau din alt motiv, atunci rudele sale de sânge puneau un stâlp pe mormânnll său, iar în
vârful acestuia aşezau un porumbel din lemn, îndreptat spre direcţia în care cel drag şi-a
sfârşit zilele, astfel încât să se ştie unde îşi are locul de odihnă răposatul">?' Obiceiul ridicării
pe stâlpii funerari a unor păsări asemănătoare, putea fi regăsit, de asemenea, şi Î.n la
populaţiile din Altai60 ;,
Revenind la aşa-numitele furci de tors pentru deget, trebuie să amintim că astăzi se
mai pot Întâlni, destul de rar, furci de tors lucrate din lemn decorate cu păsări, precum pe
valea Sebeşului61. Trebuie remarcate aşa-numitele aripi sau coarne ale furcilor de tors, ale
căror imagine privită din faţă61 este identică cu cea pe care o au "porumbeii" Întâlniţi pe
unii stâlpi funerari, dacă sunt priviţi de sus. Este posibil ca aceste aripi ale furcilor să fie În
legătură cu acelaşi simbolism creştin al porumbelului.
172 Contribuţii la cunoaşterea arhitecturii funerare din lemn ...

R. Vulcănescu, căutând rădăcinile acestui obicei, găseşte un succedaneu în păsările

suflet de pe arborii funerari, după care acestea se transferă pe stâlpii funerari6J
De "suliţa" pe care se sprijină "pasărea-suflet" de la Călene se află legată o năframă
aIbă, În colţul căreia s-a pus un ban, obicei Întâlnit şi În alte situaţii din zona Învecinată64.
Acest obicei apare şi pe o reprezentare datată la 1816 din Sibiu, cuprinsă în albumul lui ].
Leonhard65. De stâlp sunt agăţate, de asemenea, şi două cununi Împletite din ramuri de
brad şi stejar, combinate cu flori naturale şi artificiale, obicei atestat şi În cătunul învecinat,
Purcăreţi66, alături de o naframă În care se aşează o monedă. Semnificaţia ultimei piese
este una clară, aşa cum apare într-un chestionar completat la Sălişte (f. Cioara), anume "ca
[sufletul defunctului] să treacă vămile"67, obicei de asemenea, străvechi, ce ne trimite la
anticul "obol" a lui Charon, regăsit, cu anumite segmente de continuitate, până în zilele
noastre68.
Nu este exclusă o posibilă semnificaţie a culorii În care sunt vopsiţi "porumbeii".
Pentru Transilvania de sud69, zonă În care ne situăm şi noi discuţia, Gh. Vrabie vorbeşte de
exemplare vopsite În roşu70. "Porumbeii" din acest spaţiu sunt însă pictaţi În culori variate 71.
La Orlat (jud. Sibiu) "porumbeii" erau vopsiţi cu gri sau alb mai întunecat72, la Nucet (jud.
Sibiu) şi Galaţi-Făgăraş (jud. Braşov) pasărea era de culoare neagră71. Corpul "porumbeilor"
semnalaţi de la Cugir, în anul 1940, erau vopsiţi cu galben, însă pe coada acestora era dat
şi cu roşu71. Vopsitul În culoarea verde este consemnată, pentru anul 1940, şi în cătunul
Purcăreţi, imediat Învecinat Călenelui, dar aici ciocul era redat cu roşu iar ochii şi două
puncte pe aripi cu negru7;.
Din păcate obiceiul depunerii "păsării-suflet" (sau "porumbelului") pe stâlpii funerari
nu mai poate fi astăzi văzut în zona Cugirului decât la Călene, pentru zona de munte şi la
Vinerea, în zona de şes76.
2.1 Particularităţi ale reprezentării "păsării-suflet" pe valea Cugirului.
Păsările-suflet apar Însă în legătură nu numai cu stâlpii funerari ci şi cu crucile. Astfel,
în comuna Cornăţel (jud. Sibiu), la Începutul secolului XX "porumbeii" se redau fie prin
pictare, fie prin sculptare pe cruci, iar la Apoldul de Jos porumbelul se punea deasupra
crucii77•
Având de a·face cu rămăşiţe ale unui obicei, aflat în faza de stingere, asistăm, pentru
zona de şes a văii Cugirului cu o metamorfozare a iconografiei şi a suportului acesteia, pe
fondul pierderii simbolisticii iniţiale cât şi pe cel al penetrării mijloacelor moderne de
ridicare a însemnelor funerare.
2.1.1. Balomiru de Câmp.
În cimitirul ortodox al satului există un monument funerar realizat din fontă, cu un
postament înalt, deasupra căruia se ridică o cruce din acelaşi metal. De o parte şi alta a
crucii, la baza ?-cesteia, pe respectivul postament sunt prezenţi doi porumbei afrontaţi,
redaţi realist. Intregul postament este ornamentat, pe trei registre verticale vopsite
policrom, în cel de jos fiind redat un scurt epitaf, ce subliniază efemeritatea vieţii omeneşti
pe pământ: "CA O FLOARE CE SE TRECE / ESTE OMUL PE PĂMÎNT / ASTĂZI CÂNTĂ ŞI
PETRECE / l'vfÂ1NE ZACE ÎN lllORMÂIVT" (Fig. 4/1).
2.2.2. Şibot.
Cimitirul ortodox din Şibot păstrează o formă originală de reprezentare a păsării­
suJlet. În cuprinsul unui mormânt ce este ridicat cu cele mai noi şi pretenţioase materiale
de construcţie se găseşte şi o cruce din lemn la baza căreia este sprijinită o scândură vopsită
în negru pe care s-au prins în cuie doi porumbei afrontaţi vopsiţi în alb, decupaţi din
placaj (Fig. 4/2).
Ca şi în cazul Întâlnit la Vinerea, analizat mai sus, la Balomiru de Câmp şi Şibot avem
atestat, Încă, obiceiul reprezentării a doi "porumbei", dar sub noi valenţe care indică şi o
Cristian Ioan Popa 173

anumită evoluţie de la sculptura În lemn tradiţională, la traforajul În placaj sau turnarea în

fontă. Punctul comun cu situaţia de la Vinerea este dat de asocierea "porumbeilor" cu
însemnul crucii, asociere nedocumentata în zona de deal şi de munte a Cugirului.

Stâlpii funerari din bazunul văii Cugirului se înscriu în seria numeroaselor piese de
acest gen întâlnite, pe timpuri. În tot sudul Transilvaniei şi Olteniai8. Desigur, cele mai
cunoscute rămân cele de la Vinerea. semnalate deja în literatura mai veche de specialitate.
O informare, ce o datorăm preotului C. Oancea din Cioara, fost membru al Comisiunii
Monumentelor Istorice a Transilvaniei, aflăm că la începutul anilor '40 obiceiul exista şi
în satele aflate pe cursul inferior al văii Cugirului, la Şibot şi Balomir79.
C. Gangolea sublinia recent foarte bine faptul că, stâlpii funerari din zona Cugirului
fac joncţiunea cu cei aflaţi în zona mult mai bine delimitată în prezent, a văii Sebeşului şi
mai bine cercetată din acest punct de vedere. Tratarea lor însă, sub aspect geografic, în
zona Orăştie, nu credem că este cea mai fericită, întrucât legăturile cu acest spaţiu sunt
mai puţin elocvente, aspect deja evidenţiat în privinţa stâlpilor funerari şi a crucilor de
mormânt80• Valea Cugirului, cu zona sa montană credem că poate fi alăturată, în modul cel
mai concret, zonei Văii Sebeşului8J, astfel încât considerăm mai aproape de realitate
integrarea manifestările funerare din primul areal, să utilizăm eventual termenul de zonă
Sebeş-Cugir. Desigur, fenomenele sunt apropiate, între zona Cugirului şi cea a Orăştiei,
dar tipologico-stilistic, considerăm că zona Sebeş-Cugir constituie o unitate mult mai bine
delimitată.
Asemănările stilistice ale stâlpilor funerari se circumscriu însă unei arii mai vaste din
teritoriul românesc, care cuprinde şi Oltenia şi Moldova8!.

3. Crucile din lemn.

În zona de munte, a cătuneior Cugirului, crucile lucrate din lemn au fost ridicate
doar pe mormintele femeilor. Este un obicei păstrat cu stricteţe în a_ceastă zonă, dar
contaminat sau uitat În timpurile moderne în localităţile aflate pe vale. In toate cătunele
cercetate de noi (Bocşitură, Bucuru, Călene, Feţe, Frăsinei, Goasele), crucile sunt acoperite
cu două scânduri ce unesc la partea superioară braţele acesteia, cu rol protector împotriva
ploilor. Cel mai adesea, monumentul funerar este ornamentat prin sculptarea unor motive
geometrice simple, dispuse simetric pe una sau trei dintre feţele crucii, precum într-un
caz ce îl ilustrăm de la Călene-Cio a ca lui Căstăian (PI. 6/2; Fig. 5).

Fenomenul penetrării civilizaţiei urbane, sub aspectele ei cele mai variate, poate fi
urmărit luând o amploare moderată. dar constantă, şi în cătunele de munte, zone în care
aspectul rustic al culturii materiale şi spirituale Încă beneficiază de o vitalitate specifică.
În domeniul ce face obiectul rândurilor de faţă, noile materiale de construcţie, mult mai
trainice şi "Ia modă" tind să înlocuiască treptat, vechile monumente ridicate doar din lemn83.
O fază mai veche ce poate fi dedusă, a stâlpului arhaic, ar putea fi legată de "primirea"
simbolului creştin al crucii pe stâlpul funerar, astăzi majoritatea însemnelor de acest gen
din spaţiul studiat având crucea prezentă pe ele. "Faza de lemn" a cimitirelor româneşti,
cum poate fi ea numită, tinde să dispară, fiind înlocuită tot mai adesea, mai puţin pregnant
în zona rurală, de cele din piatră şi beton. Deşi distruse unele dintre ele, însemnele funerare,
1 74 Contribuţii la cunoaşterea arhitecturii funerare din lemn...

ca şi gardurile de împrejmuire se Iasă pe loc: ele nici nu se repară, dar nici nu se folosesc
in alte scopuri. Cel puţin aceasta pare a fi constatarea în urma investigaţiilor noastre; faptul
este întărit şi de o relatare din 1940 consemată în Purcăreţi: "stâlpul nu se bagă în foc"81.
O altă caracteristică a cimitirelor din cătunele Cugirului este gruparea lor pe
înmormântări familiale, cele mai multe dezvoltate în vecinătatea gospodăriilor. Unele dintre
acestea sunt însă aflate la distanţe destul de mari de respectivele gospodării, fiind izolate
la marginea unor grădini de fâneţe. C. Gangolea referindu-se la cimitirele de la Bocşitura,
Călene, Feţe şi Goasele, le numeşte "cimitire miniaturale"K5. În general, acestea nu depăşesc
numeric 2-4 morminte. Cel mai mare cimitir, cu caracteristici de cimitir al unei comunităţi
mai mari (poate format din familii înrudite) se găseşte la Frăsinei (peste 10 morminte),
urmat de cimitirul Forneştilor şi de cimitirul de pe Cioaca lui Budereş din cătunul Călene.
Nu putem încheia această lucrare fără a insera o descriere, extrem de plastică ce o
datorăm eruditului cercetător al acestor zone etnografice, praf. Gh. Pavelescu: "[.. .} mai
ales satele de munte, nu au nimic din atmosfera apăsătoare a celor de la oraş, dominate
de ideea morţii - unde monumente pompoase subliniază inegalitatea socială şi

Harta cu localităţile cercetate din bazinul râului Cugir.

 -
Cristian Ioan Popa 175

'1
1l 1.
\
l'

/'

L--- 01
O ----' 3

PI. 1- Stâlpi funerari: Bocşitură.

1 76 Contribuţii la cunoaşterea arhitecturiiftmerare din lemn...

l
n- t

t:
�

�-----lj 3 ", ...J 2

3 4 5 6 7

PI. 2- Stâlpi funerari: Frăsinei (1); Călene (3-7); planul cimitirului de la Frăsinei (2).
Cristian Ioan Popa 177

II

�l
II

J
2 3

!
,
.
- E8
!-
..

1',' 6a
i ,, 1
;', '.
I
4 5

PI. 3- Stâlpi funerari: Cugir (1, 4-5); Bocşitură (2-6); Balomiru de Câmp (3);
planul cimitirului de la Bocşitură (6 a).
178 Contribuţii la cunoaşterea arhitecturiiJunerare din lemn...

y cCN J---- �+o",---r

�
1
!!
ti::
1.)

l_ I 1 a

t--- 1,6'S",--I
_-ODOo
•
%
o
• o

t + i
i l
1
o
.)0 Y>
r ţJ)
. �

�O:;.�__:>oc>o.::P

--

Pl. 4- Călene-Cioaca lui Budereş. Mormânt izolat: stâlpul funerar

cu "porumbel" şi planul mormântului.
Cristian Ioan Popa 179

3
2

Pi. 5- Stâlpi funerari cu "porumbel": "zona Cugirului" (1); Cugir (2);

Vinerea (3) (după C. Gangolea 1; Gh. Pavelescu 2-3).
- -
180 Contribuţii l a cunoaşterea arhitecturiiftmerare din lemn...

Pl. 6- "Stâlp funerar" cu doi "porumbei": Vinerea (1);

cruce de lemn: Călene-Cioaca lui Căstăian (2).
Cristian Ioan Popa 1 81

� �

r y
~
- Q
t 'O a-l
;:
, , 5 _

4 . '

@ I

�
1 f,
;
'�
.
ţ �

�r
I
I
:
2

[: �
t
�
t
7;-
! !
I ! ,

�I
�

! f:
"

"
I
�
\
I

I l' i '
O I \

J� l
6
7
� 8

, ,
�

1\
.
. C!>

1(
il
: '

1:

��9 tI�1
l'
I

6
",

1
-.
-"

10
m O:\
13 ' '
11 12 , , 14

Pl. 7- Pasăre din bronz de epocă dacică: Piatra Craivii (1); furci de tors
pentru deget postromane (sec. IV-VI p. Chr.) descoperite pe teritoriul
României, Serbiei şi Bulgariei (2-14) (După 1. Berciu - 1; O. Bozu - 2-14).
1 82 Contribuţii la cunoaşterea arhitecturiifunerare din lemn...

::iidiil7l icia vieţii. Folosind materialul cel mai iejlin - lemnul - dar umanizându-l prin
II/oti l 'e artistice multimilenare, poporul realizează în cimitirele sale adevărate oaze de
n 1711011 ie,
de linişte şi împăcare [. . .]. Culori şi arome, lumină şi soare, dragoste defrumos
şi deIlntură - acestea sunt coordonatele Ull'ui cimitir de tip arhaic''d6. Imaginea, cu
raportare directă la cimitirele rurale din zona Sebeşului este, practic, perfect valabilă şi
pentru cele din zona montană a Cugirului, tocmai descrise şi discutate.

Note:
, Badea, Georgescu, Caracteristicilefizico-geografice ale teritoriului oraşului Cugir, În Cugir - 500 (1493-
1993), Sibiu, 1 993, p. 7.
1 Vezi şi C. Gangolea, inse11lne de mormâllt În cimitirele din zona Orăştiei, În Corvi1lialla, II, 1 996, p. 3 1 1 .
.1 1. P. Ignatu, Bradu la morţi, în Transilvania, nr. 1 5- 1 6/ 1 -1 5 august, 1887, p. 1 56.
' S. FI. Marian, lnnlOrmântarea la români, Bucureşti, 2000, p. 76-77.
5 Gh. Pavelescu, Pasărea suflet. COlltribuţii pentru czmoaşterea cultului m orţilor la românii din
Transilva1lia, În Allltantl arlzivei de fOlklor, VI, 1 942, p. 36, 38-39; vezi şi idem, Materiale privind
"Pasărea sufler, în Studii şi conlll1licări de etnologie, s. n., Xl, 1 997, p. 17-18, 24-25, 27; idem , Etlm os.
Studii de etnografie şifolclor, 1, Sibiu, 1 998, p. 235, 237-238.
6 C. Gangolea, op. cit. , p. 3 1 1 -3 1 2, Fig. 1 .
7 Gh. Pavelescu, Materiale... , foto 6-7.
8 Ibidem.
9 R. Vulcănescu, Coloalla cerului, Bucureşti, 1 972, p. 1 1 5 .
10 Ibidem, p. 1 1 7; C. Gangolea, lnselll1le.. . , p. 3 1 1 .
II
Gh. Pavelescu, Tradiţie şi contemporalleitate În arta lenl1lului din zona Sebeşului, În Apulllm, XXVI,
1 989, p. 6 1 7; idem, Ethnos... , 224.
12
R. Vulcănescu, op. cit. , p. 1 1 6.
Ij Ibidem. Părere împărtăşită şi de Gh. Pavelescu (Gh. Pavelescu, Tradiţie... , p. 6 1 9-620; idem. Etlmos... ,
224).
'·i Stîlpi lucraţi pe şase feţe semnalează şi Gh. Pavelescu, de la Capîlna şi Deal (Gh. Pavelescu, Pasărea
suflet. .. , p. 37; idem, Eth1los.. . , 236).
'1 Cercetări efectuate în aprilie 1 995.
16 Reamintim faptul că descoperirea noastră a fost ilustrată, de curând, într-un studiu publicat de Gh.
Pavelescu (Gh. Pavele seu, Materiale. . . , foto 6-7).
" Cercetări efectuate În octombrie 1 996.
18 Termenul de stâlp este impropriu Întrucât, în acest caz, este vorba de o scândură care substituie Însă
rolul stâlpului.
19 Gh. Pavelescu, Materiale... , 25.
'" G h . Pavel escu, Materiale... , p. 32.
!I
Idem, Tradiţie... , p. 620; idem, Etll1los. . . , 225.
" Idem, Pasărea suflet.. . , harta; idem, Tradiţie... , p. 620; idem, EtJmos.. . , 225.
1! 1. Berciu, Cetatea dacică de la Piatra Craivii, În M. Macrea, O. Floca, N. Lupu, 1. Berciu, Cetăţi dacice din
sudul Transilva1liei, Bucureşti, 1 966, Fig. 25, 53; M. Valea, A. Nistor, Unele consideraţii cu privire la
obiceiuri străvechi româneşti, în Sargetia, X, 1 973, p. 3 8 1 , Fig. 8.
, ., ;\1. Rusu, Paleocreştinisnllli din Dacia romană, în Epllemeris Napocensis, 1, 1 9 9 1 , p. 92.
21 O . BOZll, Obiecte creştine inedite de uz casnic. Furcile de tors pentru deget datate ÎII secolele lV-VI e. II.,
În Allalele Banatului, s. n., II, 1 993, p. 206-2 1 4.
Cristian [om, Popa 183

26 M . Rusu. op. cit.• 92. PI. XIV/ 2 1 -25.

r o. Bozu. op. cit. • Fig. 1 / 1 -4; 2/ 1 . 3-4. 6-7: 3 /1 -7.

'8 Ibidem. p. 209. 2 1 2. Fig. 1 / 2 ; 2 , 1
,. Ibidem. p. 209.
,li) Ibidem. Fig. 2/6-7 .
.11 M. Rusu. op. cit. • p. 92-93.
H Ibidem. Pl. V/I (Poiana), V/4 : \1/ 4 (Bărboşi). V/ I Z (Reşca).
il Ibidem, PI. XII/ ! .
.H N. Vlassa, Piese palecreştine inedite din Dacia illtracarpatică, În Acta Musei Napocel/sis, XVI, 1 979. p.
1 72, Fig. l /a-d; c. L Bălu!ă. Lămpile al/tice de bronz dill Dacia Superior - clasificare tipologică şi
cronologie -, în Sargetia. XI\". 1 979. p. 1 70, PI. IV/4 .
.II Istoria RomtÎniei, voI. 1, Bucureşri, 1 %0, Fig. 1 62; C. L Băluţă op. cit. , p. 1 70, PI. V.
.16 N. Vlassa, op. cit., p. 1 75 .
\7
• Ibidem; M . Rusu, op. cit. , p. 92 .
.18 1. Berdan, "Pasărea-sliflet " În obiceillrile de lIaştere, În Studii şi c011llmicări de etnologie, IX, 1 995, p.
61.
.\9 Gh. Pavelescu, Pasărea-s1Iflet.. . . p.
4 0 R. Vulcănescu, op. cit. , p. 1 1 -: idem, Mitologie romtÎllă, Bucureşti, 1 985, p. 1 99,
" Gh, Pavelescu, Tradiţie. . . , p. 62 1 .
i' R . Vulcănescu, Mitologie.. . , p . 1 9 8.
H Ibidem.
44 Ibidem, p. 1 99.
45 Cf. Gh. Pavelescu, Materiale. . . p. 23, anexa II/2.
i6 Ibidem, 23, anexa II/3 .
•7 Ibidem, p. 27-28, anexa II! 9; vezi pentru această ipostază şi N. Vlassa, op. cit. , p. 1 72.
48 Gh. Pavelescu, Pasărea sliflet.. . . p. 36, 38-39; idem, Materiale.. " Fig. 2-3; idem, Ethllos.. . , 235, 237.
49 C. Gangolea, Însemlle... , Fig. 1 .
10
Gh. Pavelescu. Tradiţie. .. , 62 1 : idem, EtJmos... , 237.
II Ibidem; idem, Materiale. .. , 24, anexa II/6, Fig. 3; idem, EI/mos. . . , 237.
12
Idem, Pasărea SUflet... , 38; ideOl, Efl/Ilos.. . . 237.
1.\ Idem, Tradiţie... , p. 62 1 ; c. Gangolea, Îllsemne.. . , Fig. 6.
li Gh. Pavelescu. Tradiţie. . . . p. 62 1 ; idem, Pavelescu 1997 a, 27, anexa II/9, Fig. 5,
II Gh. Pavelescu, Materiale. . . , Fig. 4 . Recenta noastră descindere la Răchita (august 2000) ne-a prilejuit să
constatăm lipsa totală a "pofllOlbeilor" de pe stâlpii funerari din cimitirul de aici, obiceiul pierzându­
se astăzi.
16 R. Vulcănescu. Mitologie.. . , p. 1 99 .
5, Gh. Pavelescu. Pasărea suJlet. . . , p. 39; idem, Materiale. . , p. 24, anexa II/5; 34; idcm, Et/mos. . . , 238.
Chestionarea localnicilor din cătunul Călene de către noi nu a condus la nici u n răspuns pozitiv, cei
interoga ţi necunoscând semnificaţia 'porumbelului".
18 R. Vulcănescu, Mitologie... , p. 1 99 .
W Apud Gh. Pavelescu, Materiale. . . . p. 35, anexa I I I! 5 .
60
Gh. Vrabie, De civitate rustica, Studii şi cercetări de etnologie şi literatură populară română, Bucureşti,
1 999, p. 289.
61
Gh. Pavelescu, Tradiţie... , p. 6 1 5 , Fig. 7. Despre alte valenţe ale pOfUmbeilor În cultura populară. vezi M .
Valea, A. Nistor, op. cit. , p. 380-382.
1 84 Contribuţii la cunoaşterea arhitecturiijunerare din lemn...

'" Gh. Pavelescu, Tradiţie. . . , p. 6 1 5, fig. 6-9.

"1 R. Vulcănescu, Coloana. .. , p. 1 1 7-1 1 8; idem Mitologie... , p. 1 99.
"., Vezi Gh. Pavel�scu, Tradiţie. . . , p. 6 2 1 , Fig. 1 2; idem, EtilIlOs..., 226.
6< Idem, Materiale... , foto 1-2.
66
Idem, Tradiţie. . . , p. 62 1 .
67 Idem, Materiale.. . , p. 27, anexa 11/9.
6R Vezi pentru această problemă, observaţii recente, de ordin arheologic şi etnografic, la M. BIăjan, E.
Stoicovici, D. Botezatu, Monedele descoperite Î/I cimitirulfeudal timpuriu (sec. XI) de la Alba Iulia
- str. Vânătorilor (1979-1980). Studiul metalografic, llumismatic şi etllologic, În Apulum, XXVII­
XXX, 1 990- 1 993, p. 282, 284-290.
69 Doi stâlpi funerari cu "porumbei", lucraţi În manieră similară zonei noastre, sunt publicaţi de 1. VIăduţiu
(1. VIăduţiu, Etllografia românească, Bucureşti, 1 973, Fig. 1 1 1 ).
70 Gh. Vrabie, op. cit., p. 289.
71 Gh. Pavelescu, Tradiţie.. . , p. 620; idem, EthlIOS... , 226.
72 Idem, Materiale. .. , p. 23.
7.\ Ibidem, p. 23, 32.
7 4 Idem, Pasărea suflet... , p. 36; idem, Materiale. .. , p. 24; idem, EthllOS.. . , 235.
7< Idem, Materiale... , p. 30.
7 6 Unii localnici chestionaţi, din Bucuru şi Bocşitură, Îşi amintesc de prezenţa "porumbeilor", mai demult,
pe stâlpii funerari din localităţile lor, Însă nu ne-au putut indica un loc unde mai pot fi văzuţi astăzi
(anul cercetării fiind 2000).
77 Gh. Pavelescu, Materiale. . . , p. 29.
78 Gh. Pavelescu, Tradiţie... , p. 6 1 7-6 1 8, 620-62 1 , Fig. 1 0- 1 3 ; idem, Etlmos ... , 225.
7 9 Idem, Materiale... , p. 27, anexa II/9.
80 C. Gangolea, Însem1le... , p. 3 1 1 -3 1 2; a se vedea deosebirile evidente Între monumentele funerare din
localitatea Beriu şi cele din zona Cugirului (vezi ibidem, Fig. 1 -2, 5).
81 Pentru stâlpii funerari din această zonă, vezi Gh. Pavelescu, Tradiţie.. . , Fig. 1 0-1 3.
8' O ornamentaţie identică apare, spre exemplu, şi pe stâlpii din arhitectura civilă (1. VIăduţiu, op. cit. , Fig.
1 8).
8} Spre exemplu, în cătunul Bucuru, stâlpul funerar din lemn este Întâlnit, pe acelaşi mormânt, alături de
crucea ridicată din marmură şi beton (vezi Fig. 2/4); de asemenea, pe unii stâlpi sau pe crucile din
lemn pot fi Întâlnite, adesea, plăcuţe de metal, pe care este trecut numele celui decedat, renuţându­
se la inscripţionarea tradiţională în lemn.
Pentru observaţii similare, vezi şi C. Gangolea, op. cit., p. 3 1 3.
84 Gh. Pavelescu, Materiale. . . , p. 30.
8< C. Gangolea, op. cit., p. 3 1 1 -3 1 2.
86 Gh. Pavelescu, Tradiţie.. . , p. 62 1 .