Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Subiecte Rezolvate Pentru Examen La Dreptul International Privat - Conspecte.md
Subiecte Rezolvate Pentru Examen La Dreptul International Privat - Conspecte.md
1
-distinge incapacitatile generale care tin de statutul personal si incapacitatile speciale care privesc
un anumit act j si care sunt supuse legii care reglemnteaza acest act j , nu statutului personal,
- aplicarea statutelor personale in afar unui teritoriu se face in virtutea unei idei de dr.
Ideile de baza ale teoriei statutarilor olandezi sunt:-legile oricarui stat au putere in limitele
teritoriului sau deci principiul extrateritorialitatii legilor, se admite extrateritorialitatea statutului personal
in cazul deplasarii pers dintro parte in alta, - se poate aplica o lege proprie in strainatate sau o lege straina
pe teritoriul propriu dar nu in virtutea unei idei de drept deci ca o obligatie ci in virtutea unei formule de
politete internationala , de curtoazie internationala in virtutea formulei comitas gentium:
-aplicarea legii straine poate fi inlaturata daca aduce atingerea ordinii locale , aceasta cu privire la
efectele dr dobindite in strainatate.
Ideile de baza ale doctrine Germane erau:
-toate legile nu se pot clasifica apriori in personale si reale sau teritoriale sau extrateritoriale in
unele cazuri aceste 2 clasificari nu trebuie confundate pentru ca au la baza criterii ce le deosebesc : in
prima clasificare obiectul si in cea de a 2 intinderea aplicarii in spatiu
-pentru a sti ce lege cirmuieste raport j trebuie vazut care este sediul acelui raport j, pentru a afla
acest sediu se utilizeaza 2 prezumtii: -de localizare a raport j si prezumtia de supunere voluntara a partilor
fata de legea locului unde raportul este localizat prin sediul sau
-in materia contractelor partile pot prin vointa lor sa supuna raportul j legii pe care o doresc locala
sau straina
-in cazul in care sunt competente legile straine se aplica in temeiul unei obligatii j si nu ca urmare a
unei curtoazii internationale.
2
- tratat intre RM – Rom priv asistenta jur in materie civila si penala etc.
1.3. Argumentaţi particularităţile uzanţelor comerciale şi a cutumei în calitate de izvoare
internaţionale de drept internaţional privat.
Uzantele – practici sau reguli observate de parteneri in rap lor economice, insemnind o anumita
conduita a partilor care nu se naste dintr-un act sau operatiune economica izolata, ci e rezultatul unei
atitudini exprimate expres sau tacit, si ca ceva obisnuit o anumita per de timp.
Particularitati:
1 – uzantele comerciale sunt generale si impersonale, se apropie de legi, doar ca legile sunt expresia
vointei statului, iar uzantele sunt vointa partilor.
2 – uzantele au o tendinta de a avea caracter de izvor de drept, care poate fi si revazuta in
dependenta de clasificarea lor in normative si conventionale
3 – uzantele comerciale reglem relat dintre parteneri in numar nedeterminat si pe un anumit
teritoriu.
Cutuma – conduita stabilita in practica vietii sociale si respectata un timp indelungat in virtutea
deprinderii, ca o norma considerata obligatorie.
Particularitati:
1 – are elemente obiectiv (conduita aplicata un timp indelungat ca o deprindere) si subiectiv
(convingerea ca o anumita conduita e obligatorie). Uzanta doar obiectiv
2 – este chiar reglementat de Cod civil ca fiind legea aplicabila a partilor.
3
►Legea nr.100-XV din 26.04.2001 privind actele de stare civilă20.
► Legea nr.275-XIII din 10.11.1994 cu privire la statutul juridic al cetăţenilor
străini şi apatrizilor21.
►Legea nr.1286-XV din 25.07.2002 cu privire la statutul refugiaţilor22.
►Legea nr.269-XIII cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova23
►Legea cetăţeniei nr.1024-XIV din 2.06.200024.
►Legea vânzării de mărfuri nr.134-XIII din 3.06.199425.
►Legea nr.998-XII din 1.04.1992 privind investiţiile străine.
1.3. Argumentati cazurile neaplicarii izvoarelor interne în practică pot apărea situaţii, când un
tratat sau o convenţie internaţională la care participă Republica Moldova să cuprindă o reglementare
diferită de cea prevăzută în legea internă, adică un conflict între legea internă şi tratatul sau convenţia
internaţională. Un atare conflict va fi soluţionat, în lipsa unor dispoziţii exprese, potrivit principiilor
privind conflictul între legile interne, ţinându-se cont, totodată, de interesele colaborării internaţionale.
Această soluţie se întemeiază nu pe superioritatea tratatului internaţioanl asupra legii interne, ci pe
principiul strictei respectări de către Republica Moldova a acordurilor internaţionale încheiate.
Potrivit art.8 alin.(1) din Constituţie „Republica Moldova se obligă să respecte Carta ONU şi
tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute
de dreptul internaţional".
în conformitate cu art.27 din Convenţia de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor29, statele
nu pot invoca legislaţia internă spre a justifica neexecutarea unui tratat.
In această ordine de idei, prezintă importanţă precizarea că practica statelor este diferită în ceea ce
priveşte soluţionarea conflictului între tratat şi legea internă. Astfel, în sistemul englez se acordă prioritate
legilor şi precedentelor judiciare interne, indiferent de succesiunea în timp a tratatelor şi legilor interne, în
sistemul german şi austriac, tratatele sunt asimilate cu legile interne, acordându-se prioritate celui mai recent,
pe când în sistemul francez şi olandez se acordă prioritate tratatului30.
în dreptul Republicii Moldova, în caz de concurs în aplicare între izvoarele interne şi cele internaţionale,
se va acorda prioritate tratatelor internaţionale. Această idee rezultă în mod explicit din prevederile art.1586
din Codul civil, potrivit cărora dispoziţiile Cărţii a Cincea sunt aplicabile în cazul în care tratatele
internaţionale nu reglementează altfel.
4-Domeniul DIP
1.1. Caracterizati domeniul DIP Domeniul dreptului internaţional privat îl constituie instituţiile
juridice care formează ramura dreptului internaţional privat
Ex:Un cetăţean al Republicii Moldova aflat în interes de serviciu în Ungaria, deplasându-se cu
autoturismul proprietate personală a fost lovit de un camion al unei companii de transport din Austria. în
rezultatul accidentului autoturismul cetăţeanului Republicii Moldova a fost deteriorat, fără a-i cauza
leziuni corporale, ulterior, cetăţeanul din RMiniţiază o acţiune cu privire la repararea prejudiciului cauzat
în faţa unei instanţe judecătoreşti austriece. în legătură cu această situaţie apar câteva probleme care ţin de
domeniul dreptului internaţional privat.
Prima problemă constă în a cunoaşte care lege va fi aplicată litigiului. La prima vedere par a fi
competente trei legi: legea Republicii Moldova, legea austriacă, deoarece persoana juridică care a cauzat
prejudiciul are naţionalitate austriacă şi instanţa sesizată este din Austria; legea maghiară, deoarece
prejudiciul a avut loc pe teritoriul Ungariei.
Această problemă de alegere a unei legi aplicabile din mai multe posibile, constituie esenţa
dreptului internaţional privat şi poartă denumirea de conflict de legi.
A doua problemă care poate apărea comportă două aspecte: Primul aspect constă în a cunoaşte dacă
4
instanţa austriacă este competentă să soluţioneze litigiul sau acest litigiu ţine de competenţa instanţelor
Ungariei sau al celor din Republica Moldova. Un alt aspect care trebuie avut în vedere este de a stabili
dacă o hotărâre pronunţată în străinătate, în acest caz în Ausrtria, va produce efecte în altă ţară, în speţă în
RM.
Astfel, aceste două aspecte legate de cea de-a doua problemă reprezintă caracteristicile unui conflict
de jurisdicţii.
A treia problemă care poate apărea în această situaţie se referă la calitatea de străin a cetăţeanului
din Republica Moldova, care în raport cu cetăţenii unui stat, reprezintă unele dezavantaje juridice şi vor fi
studiate în cadrul unei alte materii care poartă denumirea de condiţia juridică a străinului (regimul
juridic al străinului).
1.2. Analizati conflictul de legi in calitate de materie esentiala a DIP În doctrină se consideră că
materia esenţială a dreptului internaţional privat îl constituie conflictele de legi.
Conflictul de legi este situaţia când, privitor la un raport juridic cu element de extraneitate, există
posibilitatea de a fi aplicate două sau mai multe legi, aparţinând unor sisteme de drept diferite, Acest
conflict apare în situaţia când între legea ţării sesizată în a soluţiona litigiul, adică legea forului şi legea
străină, cu care raportul are legătură prin elementul străin, astfel oricare din aceste două legi este
susceptibilă de a cârmui raportul juridic respectiv. în acest caz, instanţa sesizată este pusă în situaţia de a
desemna legea aplicabilă.
În ceea ce priveşte conflictul de legi, se utilizează şi denumirea de conflict de legi în spaţiu, în
scopul deosebirii acestuia de conflictul de legi în timp, care intervine între două legi, ce se succed în timp
şi care presupune intervenţia principiului neretroactivităţii legilor.
În această ordine de idei ar fi de remarcat, că conflictul de legi este o noţiune specifică dreptului
internaţional privat, având în vedere că acesta poate apărea numai în domeniul raporturilor cu element de
extraneitate care constituie obiectul dreptului internaţional privat, iar în anumite condiţii şi limite
admiţându-se aplicarea legii străine.
Conflictele de legi nu pot apărea în raporturile juridice care aparţin altor domenii, de exemplu penal
sau financiar,
Noţiunea de conflict de legi exprimă numai îndoiala ce stăruie în cugetul interpretului, o luptă
psihologică între raţiune care militează pentru aplicarea uneia din legi.
1.3. Argum interdependenta dintre conflictele de legi si conflictele de jurisdictii. Conflictul de
jurisdicţii desemnează totalitatea normelor dreptului judiciar cu element de extraneitate, avându-se în
vedere că privitor la raporturile juridice cu element străin pot apărea litigii care ajung în faţa instanţelor
judecătoreşti sau arbitrale pentru a fi soluţionate.
Astfel, a soluţiona un conflict de jurisdicţii înseamnă a determina ţara ale cărei instanţe sunt
competente să soluţioneze litigiul privind un raport juridic cu element de extraneitate.
Referitor la normele de procedură în litigiile privind raporturile de drept internaţional privat, se
apreciază că acestea pot fi clasificate în trei categorii principale:
a)norme privind competenta iurisdictională în dreptul internaţional privat; aceste norme
reglementează conflictele de jurisdicţii, care alături de conflictul de legi, formează principalele domenii
de sediu ale ştiinţei dreptului internaţional privat.
b)norme privind procedura propriu-zisă (procesele de drept internaţional privat).
c) norme privind efectele hotărârilor judecătoreşti si arbitrale străine.
Normele care soluţionează conflictele de jurisdicţii sunt de drept material, având în vedere că
acestea se aplică direct raportului juridic, prin aceasta deo-sebindu-se de normele conflictuale care indică
numai legea aplicabilă. Astfel, instanţa îşi determină competenţa în soluţionarea unui litigiu de drept
internaţional privat potrivit normei juridice proprii; la fel, procedura şi efectele hotărârilor judecătoreşti
străine sunt supuse legilor proprii, adică legii forului.
5
Dupa cum am vazut pina nu este stabilit statul a carui IJ sunt competente in solutionarea litigiilor nu
este posibil de stabilit legea competenta, astfel existenta uneia fara alta nu este posibila.
6
Caracterele:
-rap jur cu elem de extranietate se stabileste intre persoane si sau juridice.In calitatea sa de subiect
de drept civil statul poate fi parte intr-un raport jur cu elem de extranietate dar aceasta pozitie nu treb
confundata cu situatia in care statul participa la un raport jur de drept international public.
-raportul jur contine un element de extranietate datorita caruia acesta are legatura cu mai multe
sisteme de drept
-raportul jur cu elem de extranietate care formeaza obiectul DIP este un raport de drept civil care
contine un element strain.
1.2. Explicaţi deosebirile dintre raportul juridic de drept privat şi cel de drept public cu
element de extraneitate.
In raporturile jur de drept privat comparativ cu cele de drept public subiectele se afla pe pozitie de
egalitate pe cind in d.public pe pozitie de subordonare.
Raport jur de drept public comparativ cu cele de drept privat nu pot fi compatibile cu conflictele de
legi deorece raporturile de drept public nu dau nastere la conflictele de legi.
In categoria raporturilor de drept public intra in principal cele de D.penal,administrativ, financiar,
cproces penal international public.Totodata ar fi de mentionat ca raport de drept public pot contine
elemente de extranietate de ex in dr penal persoana straina a faptuitorului precum si obiectul lezat care se
afla in strainatate.
1.3. Formulaţi principalele elemente de extraneitate care pot apărea în legătură cu cele trei
elemente de structură a raportului juridic – subiect, obiect şi conţinut.
a) In legatura cu subiectul:elementele de extranietate se deosebesc de felul acestor subiecte.
De ex: in cazul pers fizice pot fi elemente de extranietate:cetatenia, domiciliul, sau resedinta iar in
cazul pers juridice-sediul sau nationalitatea
b) In legatura cu obiectul raportului jur (bunul mobil sau imobil)exista element de extranietate in
cazul cind acesta este situa in strainatate sau desi e situat in tara se afla sun incidenta unei legi straine
ex:bunurile unei ambasade in RM
c) In legatura cu continutil raportului jur-care consta din drepturile si obligatiile partilor si fiind
imaterial se poate marterializa prin elemente de fapt in cazul plasarii acestora in strainatate sau incidentei
legii straine constituind in asa fel elemene de extranietate.Acestea sunt de fapt:
-la actele jur:elem obiective(locul incheierii sau executarii) sau elem subiective(vointa partilor de a
plasa sub incidenta legii straine)
-la faptele jur-elementele de fapt pot fi locul savirsirii actelor delictuale sauy producerii
prejudiciului
Referitor la aspectele de procedura elem de extranietate constitue faptul ca instanta competenta este
straina sau hotarirea judecat este pronuntata in strainatate
7
Criteriul "finalist" - consideră că normele de aplicare imediată exprimă un interes social
important, aplicându-se în principal, pe teritoriul unui stat doar anumitor raporturi juridice. Ele exclud
conflictele de legi, deoarece legea fondului se aplică numai în confirmitate cu propriile sale dispoziţii.
1.2. Stabiliţi criteriile normelor de aplicare imediată.
-criteriile formaliste –potrivit acestora legile de aplicare imediata sunt considerate acelea care
datorita caracterului lor de imperativitate si-au determinat domeniul de aplicare in spatiu in mod
unilatyeral astfel inlaturindu-se aplicarea normei conflictuale obisnuite. De aceea ori de cite ori se pune
problema determinarii de aplicare in spatiu a legii proprii si nu se pune problema aplicarii legii straine ne
aflam in prezenta normelor de applicare imediata
-criteriile tehnice-in o parere normele de aplicare imediata sunt norme teritoriale.la aceasta parere
sunt prezente si obiectii:normele teritoriale nu sunt toate de aplicare imdiatareg lex rei sitae iar uneori
normele de aplicare imediata nu pot sa fie teritoriale.
Potrivit altei opinii:normele de aplicare imediata sunt cele de ordine publica .Impotriva acesteia se
invoca ca ordinea publica in materia DIPr presupune desenmnarea prealabila a legii straine pe cind
normele de apolicare imediata presupun ca exprima interese atit de importante incit domeniul lor de
actiune nu se poate desemna si aplica o lege straina.
-criteriile finaliste-in aceasta opinie se considera norme de palicare imediata cele care exprima un
interes social deosebit si care se aplica pe teritoriul statului respectiv persoanelor jur, raporturilor jur care
se au in vedere inlaturind conflictele de legi
1.3. Argumentaţi justificarea utilizării normelor de aplicare imediată în dreptul internaţional
privat al R.Moldova cu referire la art.1582 din Codul civil.
Consideram ca normele de aplicare imediata apartin sistemului de drept intern al statului forului
avinduse in vedere gradul inalt de imperativitate care se aplica imediat unui raport juridic cu element de
extranietate in situatia cind acel raport jur are un anumit punct de legatura cu tara forului excluzinduse
conflictul de legi si aplicarea normei conflictuale.
Astfel prin ART 1582 din codul civil stabileste ca dispozitiile din cartea 5 nu afecteaza actiunea
normelor imperative de drept a RM care in virtutea indicarii in norma sau in virtutea importantei lor
deosebite pentru asigurarea drepturilor si intereselor subiectelor de drept civil reglementeaza raporturile
respective indeferent de dreptul aplicabil .
Totodata se precizeaza ca refuzul aplicarii normei de drept strain nu pote fi intemeiat exclusiv pe
deosebirile dintre sistemul de drept politic economic al statului strain si respectiv al RM
Norma conflictuala si cea de aplicare imediata un sir de asemanari iar pentru ca acestea sa nu fie
confundate trebuie sa remarcam deosebirea esentiala ca normele conflictuale sunt norme de trimitere care
nu dau solutia pe fond iar normele de aplicare imediata sunt norme materiale care contin solutia pe fond si
se aplica cu prioritate fata de orice norma conflictuala incidenta in cauza excluzindu-se astfel
posibilitatea aplicarii unei legi straine.
8
instanta de judecata va fi chemata sa solutioneze un litigiu privitor la un asemenea raport juridic fie in
orice moment al existentei acestui raport.
1.2. Stabiliţi structura normei conflictuale.
Elementele esentiale ale normei conflictuale sunt:
Continutul –este ipoteza normei conflictuale adica acea categorie de raporturi la care se refera
norma respectiva
Legatura cu un sistem de drept-este dispozitia normei conflictuale adica acea parte a normei care
indica sistemul de drept aplicabil pentru continutul normei.Asadar legatura trimite la sistemul de drept
care va reglementa raportul juridic care formeaza continutul normei conflictuale
Legatura normei conflictuale se poate exprima in unul din urmatoarele moduri:
a)Indicarea directa in cazurile cind se precizeaza legea carei tari este competenta a cirmui raportul
juridic respectiv
b)Indicarea generala-se refera la situatiile cind cu ajutorul unei formule generale se poate determina
legea competenta.In acest caz norma conflictuala nu indica direct legea unui stat .Legea competenta va fi
stabilita de Instanta de judecata.Aceasta legatura a normei conflictuale sub forma indicarii generale se
numeste formula de fixare
1.3. Formulaţi punctele de legătură în dreptul internaţional privat al R.Moldova
cele mai importante puncte de legatura:
~cetatenia-ce constituie punct de legatura pentru urmatoarele categorii de raporturi juridici:
statul persoanei fizice(art.1587(2)
succesiunea privind bunurile mobile(art 1622(1)
jurisdictia competenta
Cetatenia ca punct de legatura trimite la sistemul de drept denumit lex patriae
~Domiciliul sau resedinta-prezinta puncte de legatura pt urmatoarele categorii de raporturi jur:
starea civila capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice
conditiile de fond ale contractelor in lipsa unui consens asupra determinarii legii aplicabile
jurisdictia competenta
Referitor la aceste puncte de legatura se afirma ca in lipsa unui domiciliu sau cind acesta e greu de
determinat aceeasi functie o indeplineste resedinta .
Sistemul de drept la care trimite domiciliul ca punct de legatura este denumit –lex domicillii
~Locul incheierii actului juridic constituie un punct de legatura pentru conditiile de forma ale
actului juridic.Regula pentru aplicarea acestui punct este –locus regit actum
~Locul executarii contractului constituie punct de legatura in jurisdictia competenta .Sistemul de
drept aplicabil ca urmare a actiunii acestui punct de legatura e –lex locci executionis sau lez locci
solutionis daca se face vre-o plata
~locul constituirii si inregistrarii unei persoane juridice-aceasta are punct de legatura pentru:
-statutul organic al persoanei juridice
-conditiile de fond ale contractelorin cazul in care debitorul prestatiei e persoana juridica
~sediul social-
sistemul de drept aplicabil acestor puncte de legatura –lex societatis
~lolocul situarii bunului –reprezinta punct de legatura pentru
regimul jur a bunurilor imobilesi mobile prive us singuli (individual)
mostenire imobiliara
jurisdictia in anumite cazuri
in cazul trimiterii facute de catre acest punct de legatura raportul juridic respectiv va fi reglementat
de lex rei sitae
~Locul unde s-a produs faptul cauzator de prejudicii-constituie punct de legatura pentru regimul jur
9
al delictului –lex locci delicte commisse
~locul unde se judeca litigiul –reprez punct de legatura pentru determinarea legii procesuale care se
aplica litigiul poarta denumirea de –lex fori
~vointa partilor-punct de legatura pentru conditiile de fond ale actelor jur in general si ale
contractelor in special –lex voluntatis
In functie de natura lor punctele de legatura:
1)puncte fixe-acestea prin natura lor nu pot sa accepte careva schimbari adica nu pot fi deplasate de
sub incidenta unui sistem de drept sub incidenta altui sistem de drept.Din acesta fac parte:lex rei sitae,
locus reggit actum, lex loci laesionis
2)puncte mobile-acestea in decursul timpului pot suferi careva schimbari adica care pot fi deplasate
de la un sistem de drept la altul.Din acesta fac parte:lex patriae,lex domicillii, lex voluntatis
Importanta acestei clasificari rezida in consecintele ce le produc aceste puncte de legatura
10
pronunte divortul dintre un mahomed si o femeie de religie crestina ambii domiciliati in Beirut asemenea
cauze fiin de competenta instantelor de drept comun din Beirut.
2.3. Argumentati justificarea aplicarilor legilor statului nerecunoscut.
Astfel aici avem citevai situatii:
a) Astfel nerecunoasterea unui stat de catre orice alt stat nu inseamna inexistenta acestuia si a
sistemului sau de drept care exista independent de orice atitudine din afara.pe de alta parte potrivit
normelor dr international public recunoastertea unui stat are un caracter declarativ nu constitutivastfel
statul exista indepedent de recunoasterea sa de alte state astfel legile acelui stat sun singurile care
trebuiesc luate in conideratie cind se intilnesc cu legile altor state.
b) Cind se pune problema de a lua in consideratie o lege straina spre a fi aplicata unui raport j
sau de a recunoaste efectele j dobindite in temeiul unei legi straine este necesa de a se tine seama de
faptul daca acea lege se aplica sau nu in tara respectiva astfel ar insemna ca partile din raporturile j
respective sa fie lipsite de posibilitatea de asi pune in valoare drepturile lor numai pentru considerentul ca
apartin unui stat nerecunosta de tara forului,pentru ca persoanele respective sunt casatorite sau nu sunt
rude sau nu, divortate sau nu numai in raport cu dispozitiile legilor tarii careia ii apartin indiferent de
atitudinea politica a altor state.
c) Neaplicarea legilor unui stat strain pe motiv ca nu a fost recunost de tara forului este ca si
cum sar spune ca legile statului nerecunoscut nu sunt aplicate pentru considerentul ca rinduielile sale nu
convin statului forului acest lucru ar insemna o imixtiune in treburile interne ale altui stat , inadmisibila
normelor DIP
d) Nici un st nusi permite de aprecia legitimitate altuia .
Solutia general admisa in practica judecatoreasca si in literartura este ca legile unuio stat
nerecunoscut de statul forului poate da nastere la conflictele de legi in aceiasi masura ca si legile oricarui
alt stat
11
solutionarea conflictului de calificari. Exemplu – determinarea legi aplicabile contractului.
2) Calificarea secundara – e acea care nu influenteaza asupra legii competente a cirmui raportul
juridic. Aceasta calificare se face ulterior calificarii primare, determinindu-se astfel legea competenta a
cirmui raportul juridic. Calificarea secundara este o problema a legii interne competente a cirmui raportul
juridic, dupa ce s-a facut calificarea primara. Fiind o problema de drept intern, se admite ca legea interna
care a fost declarata competenta, va face calificarea secundara. Exemplu – calificarea bunurilor ca mobile
sau imobile pt a determina aplicarea legii situatiei bunurilor, e o calific secundara. In unele cazuri calif
secundara poatre fi considerata ca problema DIPrivat.
Factorii ce determina calificarea:
1) Notiunile si termenii utilizati de norma conflictula au sensuri diferite in sistemele de drept.
Exemplu – domiciliu are intelesuri diferite in sistemele de drept. In Dr Englez e o notiune complexa si
mult mai stabila decit in sist continental. E tot atit de stabil ca si cetatenia. Astfel, domiciliu la engleji e
loc unde locuieste pers cu intentia de stabilire permanenta.
2) Sistemele de dr au notiuni sau ionstitutii juridice necunoscute altora.Exemplu – institutia jur
„trust”ehgl. Si „aufhebung”germ. In RM aceasta institutie intervenita in strainatate, ar putea fi
recunoscuta cu conditia sa nu contravina ordini publice in DIPrivat.
3) Sistemele de dr incadreaza aceleasi situatii de fapt in categorii sau notiuni juridice diferite.
Exemplu – ruperea logodnei in unele sist de drept e calificata ca ce tine de raspunderea dilectuala, in alte
sist ca raspunderea contractuala, in RM nu reprezinta nici o importanta juridica.
4) Sistemele de dr folosesc metode diferite pt a ajunge la acelasi rezultat. Exemplu – donatia e
supuisa unor cerinte legale diferite de la un sist de dr la altul.
5) Unele notiunoi identice dupa continut sunt interpretate fie ca institutii de drept procesual, fie ca
de dr material. Exemplu – prescriptia extinctiva in dr romin e o problema de fond, in dr englez –
problema de procedura.
1.3. Argumentati importanta calificarii si solutionarii conflictului de calificari in DIP
Calificarea prezinta import in DIPr, caci solutia practica a conflictului de legi se afla in dependenta
directa de felul in care se face aceasta. Calificarea, fiind o problema de interpretre a unor notiuni juridice,
prezinta importanta pe care o implica orice problema de intgerpretare a unor notiuni juridice. In DIPr
calificarea are un rol deosebit in solutionarea conflictelor de legi, deoarece legatura unei norme
conflictuale si in consecinta indicrea unei legi competente depinde de continutul unei norme conflictuale.
Calificarea e in strinsa legatura cu acest continut, pt ca dupa cum va varia continutul, va diferi si legatura,
in sensul ca legatura va indica ca fiind competenta a reglemanta raportul de dr respectiv o lege sau alta,
adica legea unei tari sau alteia.
Astfel, intr-o problema conflictuala, inaintea de a determina legea materiala care va cirmui rap jur
respectiv, va tr sa calificam elementele in discutie ca: capacitate, forma actelor jur, dr succesoral etc.,
deoarece de ac calificare depinde indicarea legii materiale competente in solutionarea litigiului. Calif
notiunilor din legatura normei conflictuale nu schimba continutul ac norme si nici legea aplicabila, insa
influenteaza solutia conflictului de legi. Daca legile aflate in conflict cu aceeasi calificare privitor la o
anumita notiune, nu are import potrivit carei din acele 2 legi va fi efectuata calificarea, deoarece solutia
conflictului de legi va fi aceeasi.
Importanta solutionarii conflictului de calificari. In situatia cind in cadrul unui conflict de legi exista
un conflict de calificaril, solut confl de calificari e mai importanta, caci de dinsa depinde solut confl de
legi. Prima se solut conflictul de calificari, pe urma se efect calific notiunilor normei conflictuale, apoi se
solut conflictul de legi. Importanta solutionarii conflictului de calificari este data de efectul calificarii,
care este diferit in funct de efectul normei conflictuale care se califica. Astfel, in cazul cind obiectul
calificarii e continutul normei conflictuale, modul de solutionare a conflictului de calificari determina
insasi norma conflictuala aplicabila, adica influenteaza conflict de legi, si schimba sistemul de dr aplicabil
12
si solutia cazului. Insa, in cazul cind se califica legatura normei conflictuale, modul de solutionare a
conflictului de calificari nu influenteaza asupra normei conflictuale, dar determina sist de dr aplicabil, si
deci solutia cazului
12-Retrimiterea in DIP
1.1. Definiti procedeul juridic al retrimiterii
Procedeul retrimiterii este o operaţiune logico-luridică care are loc exclusiv în mintea judecătorului
sau arbitrului competent în soluţionarea unui raport juridic cu element de extraneitate şi nu trebuie
confundat cu declararea de competenţă,acesta neimplicând deplasarea materială a cauzei de la instanţa
investită cu soluţionarea ei.
1.2. Stabiliti conditiile si formele retrimiterii. In cazul când legea forului se declară
necompetentă a cârmui raportul juridic şi atribuie competenţa unei alte legi, se consideră că aceasta
trimite la acea lege. în situaţia în care această din urmă lege nu acceptă competenţa care i se atribuie şi
declară cu privire la acel raport juridic competenţa altei legi (cea a forului sau a unui stat terţ), se poate
afirma că aceasta retrimite la acea lege. Aceasta este prima condiţie a retrimiterii, condiţie necesară, dar
nu şi suficientă.
Pentru a exista retrimitere, trebuie să fie întrunită şi o a doua condiţie, care ţine de sensul trimiterii.
Astfel, trimiterea de către norma conflictuală a forului la o lege străină se poate face în două sensuri: a)
numai la normele materiale ale sistemului de drept străin, fără a se ţine seama de normele conflictuale,
care eventual ar putea dispune retrimiterea; în această situaţie vor fi aplicate noirmele materiale ale
sistemului de drept străin şi nu va exista retrimitere; b) la întregul sistem de drept străin, inclusiv la
normele conflictuale; în această situaţie poate exista retrimitere.
Prin urmare, retrimiterea există în funcţie de felul cum se consideră sensul trimiterii, pe care legea
forului o face la legea străină, adică o trimitere la întregul sistem de drept străin poate provoca retrimitere,
pe când o trimitere la dreptul material străin exclude retrimitirea. Cu alte cuvinte, sensul trimiterii îl
stabileşte tex fori, aceasta fiind o problemă de calificare.
Astfel, pentru a exista retrimitere, este necesară întrunirea a două condiţii cumulative:
►Existenţa unui conflict negativ între normele conflictuale din sistemele de drept în prezenţă cu
privire la un raport juridic, în sensul că fiecare dintre acestea îşi declină competenţa în favoarea
celeilalte133.
►Admiterea retrimitereii de către norma conflictuală a forului cu trimitere la întregul sistem de
drept străin.
Prin fundamentarea teoretică a soluţiei din speţa Forgo s-a stabilit că pot exista două forme de
retrimitere:
♦ Retrimiterea de aradul I - retrimiterea simplă (sau trimiterea înapoi), care există atunci când
norma conflictuală străină retrimite la dreptul forului. în cazul când retrimiterea se acceptă, instanţa
sesizată în soluţionarea litigiului aplică propria sa lege materială (cum a fost retrimiterea din speţa Forgo).
♦ Retrimiterea de gradul II - retrimitere complexă (sau trimitere mai departe), care apare în situaţia când
norma conflictuală străină trimite la dreptul unui stat terţ, iar nu la legea forului. Astfel, de exemplu, dacă un
cetăţean danez (a cărui lege personală este legea domiciliului) ar avea domiciliul în Anglia, unde ar deceda şi
s-ar ridica în faţa instanţelor din Germania un litigiu privitor la succesiune, în acest caz legea germană va
trimite la legea naţională a defunctului (legea daneză), iar legea daneză retrimite la legea domiciliului (legea
engleză), retrimitere care este acceptată. într-o atare situaţie, succesiunea va fi cârmuită de dreptul succesoral
14
englez, ca lege a domiciliului persoanei decedate.
1.3. Argumentati neadmiterea retrimiterii in DIP (art. 1583)
Dreptul R.Moldova nu admite retrimiterea, avînd în vedere că art.1583 din Codul civil stabileşte că
orice trimitere la legea străină în conformitate cu dispoziţiile Cărţii a V-a trebuie privită ca trimitere la
dreptul material şi nu la dreptul conflictual al statului respectiv.
Argumentele aduse în sprijinul neadmiterii retrimiterii sunt următoarele:
►Norma conflictuală aplicabilă soluţionării unui conflict de legi aparţine sistemului de drept a
forului şi prin admiterea retrimiterii se ignorează principiul consacrat deja în materia dreptului
internaţional privat, potrivit căruia se aplică norma conflictuală a forului şi nu norma conflictuală străină.
►Argumentul cercului vicios. Dacă trimiterea dispusă de norma conflictuală a forului se referă la
întregul sistem de drept străin, retrimiterea trebuie făcută, de asemenea, la întrgul sistem de drept al
forului, inclusiv la normele sale conflictuale. într-o atare situaţie, normele conflictuale ale forului ar
dispune o nouă retrimitere la legea străină, privită din nou ca un sistem integral de norme juridice, iar
normele conflictuale ale acestuia din nou ar dispune o trimitere la sistemul de drept al forului, aflându-se
astfel într-un cerc vicios, într-un sofism fără echivoc, un dute-vino fără nici un punct de oprire.
►Admiterea retrimiterii instituie nesiguranţă şi incertitudine în soluţionarea conflictelor de legi.
Din acest motiv unele convenţii internaţionale nu admit retrimiterea. De exemplu, Convenţia de la Roma
din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, prin dispoziţia art.15 stabileşte că aplicarea
legii oricărei ţări indicate în convenţie, înseamnă aplicarea legii în vigoare în ţara respectivă cu excepţia
regulilor de drept internaţional privat
Totodată, chiar şi argumentele utilizate pentru admiterea retrimiterii pot fi invocate împotriva ei:
►În situaţia când o lege străină nu este aplicabilă într-o materie în care ea însăşi se declară
necompetentă, atunci nici legea forului nu trebuie aplicată într-o materie în care ea însăşi se declară
necompetentă, pe motiv că aşa a dispus retrimiterea. Astfel, ceea ce este valabil pentru legea străină trebuie să fie
valabil şi pentru legea forului, iar admiterea retrimiterii ar însemna că legea forului cedează în faţa celei
străine.
►Este inadmisibil că instanţa trebuie să judece ca şi cum s-ar judeca în ţara unde se cere executarea
hotărârii, avându-se în vedere că acest lucru nu este posibil în toate cazurile. De exemplu, în unele cazuri nu se
cunoaşte dinainte care este această ţară, iar în unele situaţii pot exista mai multe ţări în care se poate executa
hotărârea. Astfel, a ţine seama de locul executării unei hotărâri în determinarea competenţei legislative ar
însemna adoptarea unei soluţii nelogice, deoarece acest loc este întâmplător şi nesigur. Totodată, se arată că a
lega competenţa legislativă de competenţa judecătorească, ar însemna adoptarea unui procedeu invers celui
normal144.
►Teoria instanţei sesizate (foreign court theory) nu soluţionează această problemă în favoarea
retrimiterii, deoarece ea numai schimbă datele acesteia, adică punctul de plecare este legea străină în loc de
legea forului.
►Prin trimiterea dispusă de norma conflictuală a forului s-a înţeles aplicarea legii străine, fapt
irealizabil în cazul acceptării retrimiterii.
►Aşa cum s-a menţionat, retrimiterea duce la coordonarea sistemelor de drept în unele cazuri, dar în
altele are ca rezultat schimbarea reciprocă a soluţiilor. De exemplu, în materia succesiunii mobiliare a unui
cetăţean francez domiciliat şi decedat în Belgia, dacă am presupune că cele două sisteme de drept înlătură
retrimiterea sau o acceptă, rezultatele s-ar prezenta în felul următor: 1) în situaţia când sistemele de drept
francez şi belgian înlătură retrimiterea, judecătorul francez aplică legea materială belgiană, deoarece
succesiunea mobiliară este supusă legii domiciliului defunctului, iar judecătorul belgian va aplica legea
materială franceză, deoarece succesiunea mobiliară este supusă legii naţionale a defunctului; 2) în situaţia
când sistemele de drept francez şi belgian acceptă retrimiterea, judecătorul francez, ţinând seama de norma
conflictuală belgiană, va aplica legea materială franceză, iar judecătorul belgian, ţinând seama de norma
15
conflictuală franceză, va aplica legea materială belgiană. Astfel, după cum se observă, rezultatul admiterii
retrimiterii duce la soluţii reciproc inverse decât în cazul când nu se admite retrimiterea.
►În ceea ce priveşte retrimiterea de gradul II, în cazul când legea statului terţ se declară necompetentă,
trimiţând la legea unui alt stat, iar acesta procedează în acelaşi mod, s-ar putea face înconjurul lumii fără a
putea determina legea competentă. în unele cazuri, legea statului terţ poate trimite la legea statului indicată
iniţial în norma conflictuală a forului. într-o atare situaţie legea aplicabilă nu poate fi determinată.
16
Având în vedere că însăşi invocarea ordinii publice are un caracter de excepţie, trebuie să rezulte că şi
înlocuirea legii forului celei străine ar trebui să fie limitată, adică numai pentru acele dispoziţii ale legii străine
care contravin ordinii publice, aplicându-se însă restul dispoziţiilor legale străine care interesează cauza şi
nu sunt contrare ordinii publice.
Astfel, determinarea măsurii substituirii legii forului celei străine se face în fieacare caz de către instanţa
de judecată. în acest sens, rolul instanţelor judecătoreşti are o importanţă determinantă, deoarece acestea
hotărăsc nu numai dacă aplicarea legii străine este contrară sau nu ordinii publice a forului, ci şi care sunt
efectele invocării ordinii publice.
17
3 – ca sanctiune – neaplicarea legii care a devenit competenta prin frauda, si aplicarea celei care era
competenta anterior
4 – pedepsirea e indreptata impotriva intentiei frauduloase a partilor
5 – fraudarea dreptului competent, e o incalcare a normei conflictuale a forului
6 - reptul strain treb sa aiba aceeasi forta jur ca si cel intern, cind e aplicat
18
vin în R.Moldova şi solicită recunoaşterea efectelor acestei căsătorii.
b) Din momentul naşterii sale, raportul juridic respectiv avea legătură cu ţara forului prin faptul că
cel puţin unul dintre elementele sale de extraneitate priveau dreptul R.Moldova, adică dreptul forului. De
exemplu, se pronunţă o hotărâre judecătorească în străinătate, privind divorţul dintre un cetăţean al
R.Moldova şi unul străin, iar apoi se cere executarea acestei hotărâri în R.Moldova.
2.3. Conditiile si EFECTELE UNUI DREPT DOBÂNDIT in strainatate.
Un drept dobândit în străinătate produce efecte potrivit următoarelor reguli:
► Dreptul dobândit produce toate efectele atribuite de legea străină.
De exemplu, dacă un cetăţean al R.Moldova care a atins majoratul, având deci capacitate deplină de
exerciţiu, se deplasează într-o ţară în care capcitatea de exerciţiu este stabilită pentru o vârstă mai mare, în
acest caz, cetăţeanul R.Moldova va avea capacitate deplină de exerciţiu, deoarece aceasta a fost dobândită
potrivit legii competente .
► Dreptul dobândit potrivit legii străine nu poate produce în altă tară mai multe
efecte, decât ar produce în conformitate cu legea potrivit căreia a fost creat.
Această regulă este aplicabilă în cazul când în ţara unde este invocat dreptul, acesta poate produce
potrivit legii locale mai multe efecte decât ar produce în conformitate cu legea potrivit căreia a luat
naştere.
De exemplu, reprezentanţa sau filiala unei firme străine în R.Moldova nu poate desfăşura activităţi
care nu intră în obiectul de activitate al firmei în ţara, în care aceasta a fost constituită.
► Dreptul dobândit potrivit legii străine nu poate produce efecte în altă tară,
dacă contravine ordinii publice ale acestei ţări, sau nu-şi poate produce toate
efectele, dacă unele din acestea contravin ordinii publice.
Potrivit art.471 alin.1, lit.(e) din Codul de procedură civilă o hotărâre judecătorească străină nu
poate fi executată în R.Moldova, dacă executarea acesteia contravine ordinii publice. Astfel, o hotărâre
judecătorească prin care s-a anulat o căsătorie pentru un motiv respins de dreptul nostru, cum ar fi
căsătoria între persoane de acelaşi sex, nu poate fi recunoscută în R.Moldova, deoarece aceasta contravine
moravurilor şi ordinii publice.
19
► Potrivi unei opinii, se consideră că domeniul de aplicare a celor două legi
este determinat în conformitate cu regulile conflictului de legi în timp, avându-se
în vedere că conflictul mobil de legi constituie un conflict de legi în timp, cu
deosebirile arătate mai sus, care nu ar fi de natură să determine soluţii diferite.
Astfel, asemănările dintre aceste două conflicte privitor la finalitatea lor, justifică
aplicarea regulilor dreptului tranzitoriu intern (conflictul de legi în timp şi spaţiu) şi
conflictului mobil de legi. în acest caz, urmează să fie aplicată legea statului
competentă asupra efectelor viitoare ale unei situaţii ce a luat naştere sub
autoritatea legii unui alt stat. Aşadar, condiţiile de validitate ale situaţiei juridice şi
efectele produse până la schimbarea punctului de legătură rămân supuse legii
anterioare, iar efectele viitoare sunt supuse legii noi, devenită aplicabilă prin
schimbarea punctului de legătură . 194
Cu privire la conflictul mobil de legi, regulile dreptului tranzitoriu intern presupun următoarele
adaptări:
- în general, legea nouă nu poate retroactiva;
- uneori, se aplică legea mai favorabilă părţilor195.
Această soluţie potrivit căreia domeniul de aplicare a celor două legi este determinată potrivit conflictului
de legi în timp este caracteristică şi pentru dreptul englez196, unde în materia raporturilor de familie se consideră
aplicabilă legea nouă, ajungându-se chiar la schimbarea naturii căsătoriei. Astfel, în dreptul englez se
apreciază că pentru validitatea căsătoriei se are în vedere legea din momentul încheierii ei, deşi s-a schimbat
ulterior punctul de legătură, în timp ce pentru a decide dacă instanţa engleză este competentă pentru a judeca o
cauză matrimonială, se are în vedere legea în vigoare la data introducerii acţiunii.
► ► Într-o altă opinie se afirmă că problema avută în vedere urmează să fie
soluţionată în exclusivitate prin dreptul internaţional privat, abandonând soluţiile
dreptului tranzitoriu. Potrivit acestei opinii se impune tendinţa de a supune
raportul juridic legii anterioare şi nu legii ulterioare care ar rezulta din schimbarea
punctului de legătură, punându-se accentul pe necesitatea menţinerii stabilităţii
instituţiilor şi situaţiilor juridice existente la un moment dat
Dintr-un alt punct de vedere199 sunt propuse criterii fixe în dependenţă de formarea sau efectele
raportului juridic. Astfel, pentru formarea raportului juridic, punctul de legătură al normei conflictuale este
localizat la data constituirii dreptului, cum ar fi dobândirea bunurilor mobile, care este supusă legii locului
situării acestora la data dobândirii. în ceea ce priveşte efectele raportului juridic, acestea se disting, în primul
rând, prin epuizarea dintr-o dată (uno icto), cum ar fi plata preţului, legea aplicabilă fiind determinată după
punctul de legătură de la data naşterii raportului juridic şi în al doilea rând, prin caracterul permanent, cum ar fi
raporturile dintre părinţi şi copii, legea aplicabilă determinându-se după punctul de legătură din momentul
realizării efectelor juridice.
► Într-o altă formulare200 se menţionează că soluţia pentru determinarea domeniului legilor aflate în
conflict nu poate fi formulată, aceasta depinzând de la caz la caz, preconizându-se pronunţarea unor soluţii în
urma interpretării fiecărei norme conflictuale în funcţie de caracterele sale.
► Potrivit Convenţiei de la Haga (1958) privind legea aplicabilă transferului proprietăţii în caz de
vânzare cu caracter internaţional de obiecte mobile corporale, prin dispoziţia art.3 se face următoarea
distincţie:
20
Având în vedere varietăţile soluţiilor privitor la determinarea domeniului de aplicare a legilor aflate în
conflict, considerăm201 că această determinare se face potrivit normei confliuctuale a ţării cu care raportul
juridic are legătură, în urma schimbării punctului de legătură. în acest caz determinarea poate fi expresă ori
implicită, iar aplicarea acestei norme conflictuale, totodată, nu exclude luarea în considerare a normei
conflictuale a ţării cu care raportul juridic avea legătură anterior schimbării punctului de legătură, aceasta
putându-se face în limitele prevăzute de norma conflictuală ulterioară schimbării punctului de legătură.
Astfel, soluţia poate fi diferită de la o materie la alta, cum ar fi vorba de statutul personal sau statutul real
mobiliar.
Soluţia implicită a normei conflictuale urmează să fie dedusă şi din alte aspecte privind conflictul
mobil de legi respectiv, cum ar fi principiul neretro-activităţii legilor, dar care nu se poate aplica în mod
automat şi în toate cazurile.
Aşadar, conflictul mobil de legi trebuie să reprezinte o situaţie normală, adică să nu se fi creat în mod
fraudulos, ceea ce înseamnă că soluţiile sunt diferite în cele două situaţii.
21
ca un element de fapt. Adica dr str nu are caracter imperativ. E contestata de multi autori.
4) Teoria intemeiata pe considerentul ca legea straina este element de drept (questio juris). Legea
str constit un element de dr cu toate consecintele, cum ar fi oblig de determ a legii aplic din oficiu
stabilirea continutului legii straine prin alte mijloace, solicitindu-se concursul partilor si expertilor.
Temeiul jur al aplic legii str il constit normele conflictuale ale forului, care justifica aplic acesteia.
Dar recunoasterea competentei legii str nu tr sa fie pur teoretica. Sist de dr tr sa intreprinda masuri
corespunzatoare de garantie si control in condit echivalente ca si aplic corecta a legii interne.
2.3. Argumentaţi modalităţile de stabilire a conţinutului legii străine în dreptul internaţional
privat al R.Moldova prin analiza prevederilor art.1578 din Codul civil şi art.13 din Codul de
procedură civilă..
1578 – Stabilirea continutului normelor de dr strain.
La aplic legii str , inst de judec stabilest continut normelor ei prin atestari obtinute de la organele
statului str care au editat-o, tinind cont de interpret ei oficiala si de practica aplic ei in statul str respectiv.
In scopul stabil continutului normelor de dr str, inst de judec poate cere interpret lor de catre
organele competente din RM sau cele din str ori poate cere avizul unor experti din domeniul. Partea care
invoca olege str poate fi obligata de catre inst sa faca dovada continutului ei. In cazul imposibilit de a
stabili continutul legii str, se va aplica legea RM. CPC art.13 – Aplicarea legislatiei altor state. La
judecarea pricinilor civile, instanta jud aplica legisl unui alt st in conf cu lex sut tratatele I la care RM e
parte.
In scopul constat existentei si continutului legii sau a unui alt act normativ str, inst solicita in modul
stabilit, asist organelor competenteale RM.
In cazul imposibilit de a obtine inform necesara despre o lege sau un alt act jur str, desi a intreprins
masurile de rigoare, inst aplica legea natioanla.
22
acest regim.
- Reciprocitatea de fapte acea care exista in practica priv dreptirile de care se bucura strainii.
3) Regimul clauzei natiunii cele mai favorizate - presupune o conventie I, prin care partile isi acorda
aceleasi avantaje si privilegii pe care le-au acordat sau ar putea sa le acorde in viitor unui st tert. Ac
clauza nu se refera la continutul efectiv al drepturilor, ci vizeaza o egalit abstracta, unde elementul de
comparatie este strainul dintr-un stat tert care se bucura de tratamentul cel mai favorizat din ac punct de
ved. Ac regim se practica in 2 moduri:
- In mod neconditionat (fara compensare) obligind fiecare parte sa extinda asupra celeilate parti
toate avantajele, dr, inlesnirile sau privilegiile acordate unui stat tert.
- In mod conditionat (cu compensare), in care toate avantajele,dr si inlesnirile acordate unui st tert
se va extinde asupra celelalte parti contractante daor in compensare.
4) Regim special - pressupune ca prin lege sau acorduri i, strainilor li se pot recunoaste orice alte dr
decit cele civile si fundamentale.
2.3. Argumentati delimitarea regimului juridic de conflictul de legi.
Argumentaţi delimitarea regimului juridic al străinilor de conflictul de legi.
Rap jur, la care participa str pers fizice, cad sub incidenta confictului de legi, dar si sub normele ce
reglem regimul strainilor. Apare problema de delimitare. In timp e regim jur a str imlica in toate cazurile
aplicarea legislatiei forului, conflictul de legi poate supune rap jur cu element de extranietate fie legisl
proprii, fie unui sist de dr strain. Deosebirea dintre reg jur a str si confl de legi tine de natura, metoda si
obiectul reglementarilor acestor materii ale DIPr.
- Din p de ved al naturii reglementarilor are un accent substrat politic, pe cind in dr conflictual mai
import e tehnica jur. Spre deosebire de regimul str, conflictul de legi pune o problema de selectie intre m
multe legisl virtual aplicabile unei sit concrete in care exista un raport de DIPr.
Optiunea care se realizeaza prin intermediul punctelor de legatura (cet, domic, resedinta) implica
utiliz unor procedee de tehnica jur, puse in actiune cu concursul nprmelor conflictuale.
- Din p de ved al metodei de reglementare: Reg jur a str reprez un ansamblu de norme materiale, pe
cind dr conflictual ii sunt specifice normele conflictuale.
- Din p de ved al obiectlui reglementarilor: conflictul de legi se limiteaza la rap jur de DrPrivat cu
elem de extraniet, pe cind reg jur a str cuprinde o sfera mai larga, obiectul caruia include in plus rap de dr
adminisrativ si constitutional (intrarea, sederea, iesirea din tara a strainilor).
In general, reg jur a str intereseaza capacit de folosinta, iar conflictul de legi capacit de exercitiu a
acestora. Pt evitarea unor confuzii, e indicat sa se foloseasca notiunea de capacit de folosinta priv pers fiz
numai cind ac e considerata in rap cu legea tarii carei ii apartine prin cet sau domiciliu, iar pt capacit de
folos consid din p de ved a legii unde pers se afla in calit de strain, sa se folosesca formularea „dr si oblig
acordate strainilor”.
23
concordanţă cu propriile interese asa cum aleg denumirea sau sediul. De aceea, acest criteriu a fost refuzat
de literatura de specialitate, pt că natura contractuală nu exprimă pe deplin esenţa persoanei juridice, si
pentru că nu asigură ocrotirea interesului public si pe cel al terţilor.
2 - Criteriul locului unde se află centrul activităţii economice. Lex societatis ar putea fi, în această
conceptie legea statului unde se află centrul activităţii persoanei jur, aşa după cum lex contractus este
legea statului unde se execută contractul (lex loci executionis). Potrivit acestei teorii, stabilirea
naţionalităţii este total subordonată determinării legii nationale, Criteriul menţionat nu a fost reţinut
pentru că ignoră natura instituţională a persoanei juridice şi pentru că uneori este greu de determinat locul
activităţii economice, atunci când aceasta se desfăşoară pe teritoriile mai multor state.
3 - Criteriul sediului social (teritorialităţii conducerii) Potrivit acestui criteriu, persoana juridică are
naţionalitatea ţării pe teritoriul cărei si-a stabilit sediul social. Sediul social trebuie să fie real şi serios,
adică persoana juridică să aibă principalele organe de conducere pe teritoriul unui stat şi, respectiv, să fie
stabilit într-o ţară cu care persoana juridică are o legătură semnificativă.
4 - Criteriul încorporării (locului înregistrării statutului). Potrivit acestui criteriu,
persoana juridică are naţionalitatea ţării unde au fost indeplinite formalităţile de
constituire şi înregistrare. Avantajul acestui criteriu constă în identificarea lesnicioasă şi stabilitate;
naţionalităţii, dar, totodată este supus criticii pentru faptul că există posibilitatea fraudării legii, Criteriul
menţionat se aplică şi în sistemul de drept al RM
5 - Criteriul controlului. naţionalitatea persoanei juridice determinându-se fie potrivit apartenenţei
conducătorilor persoanei juridice, fie potrivit cetăţeniei asociaţilor, fie potrivit naţionalităţii capitalului
social, fie potrivit cetăţeniei acelora în folosul cărora se desfăşoară activitatea persoanei juridice. Criteriul
controlului este folosit doar în unele tratate internaţionale, când se urmăreşte distingerea între.persoane
juridice naţionale'şi străine, precum şi în cazul aplicării anumitor măsuri discriminatorii persoanei juridice
străine.
6 - Criteriul mixt. în unele situaţii, pentru determinarea naţionalităţii sunt utilizate criterii mixte,
adică concomitent se aplică câteva criterii din cele menţionate.
2.3. Argumentaţi importanţa naţionalităţii persoanei juridice în materia dreptului
internaţional privat.
Importanta se exprima prin urmatoarele:
- nationalitatea ajuta sa facem deosebire intre pers jur nationale si straine, in DIPr e important, se
pune si problema recunoasterii extrateritoriale si stabilirea regimului juridic intr-o tara gazda
- nationalitatea determina legea aplicabila pt statutul pers jur (de legea nationala a pers jur)
- nationalitatea pers jur e un criteriu de detereminare a domeniuli de aplicare a tratatelor
internationale, adica determinarea pers jur care beneficiaza de prevederile tratatului
- nationalitatea de asemenea determina care stat poate corda protectie diplomatica, in anumite cazuri
- de semenea serveste la aplicarea masurilor deosebite de protectie impotriva unor pers jur straine
(pescuit, cai aeriane)
24
propriilor cetăţeni; în situaţia când statutul personal esle supus legii domiciliului, statul aste lipsit de
posibilitatea de a asigura protecţia cetăţenilor proprii;
> dobândirea unei noi cetăţenii presupune, în general, acceptarea unui nou regim juridic al statutului
personal;
> legea naţională ţine cont de specificul ţării respective, fiind aplicabilă cetăţenilor şi inaplicabilă
străinilor;
> cetăţenia prezintă un grad de certitudine mai mare decât domiciliul, deoarece este mai uşor de
cunoscut decât acesta care. datorită elementului de intenţie, poate fi o sursă de imprevizibilitatc pentru
terţi şi dificultăţi pentru instanţele de judecată.
2. Sisteme de drept in care statutul personal este supus legii domiciliului.
►domiciliul stabilit într-o anumită ţară exprimă voinţa persoanei de a se Hupune legii acestei ţări;
►domiciliul este preferabil cetăţeniei, deoarece, pe de o pana, în materia raporturilor de familie
este. în general, unic pentru membrii familiei, deşi acaş-loa pot avea cetăţenii diferite şi, pe de altă parte,
există principiul unicităţii domiciliului, în sensul că persoana nu poate avea decât un domiciliu, spre
deosebire de cetăţenie, care în condiţiile dreptului modern poate sâ nu fie unică;
►domiciliul exclude, din punctul de vedere al legii aplicabile, diferenţa dintre cetăţeni şi străini;
►domiciliul, ca punct de legătură în dreptul internaţional privai, favorizează Mimilarea străinilor
imigranţi;
3.Sistemele de drept in care statutul personal este supus atât legii naţionale, cât şl legii domiciliului
2.2. Analizaţi determinarea legii aplicabile statutului personal în dreptul internaţional privat
al R.Moldova prin prisma reglementărilor cuprinse în art.1587, 1588, 1590 alin.(1), 1591 din Codul
civil. LEGEA APLICABILĂ STATUTULUI PERSONAL ÎN DREPTUL CONFLICTUAL AL
R.MOLDOVA. Pentru celăţeanul R.Moldova legea naţională este legea R.Moldova. Astfel, cetăţenia
constituie punctul de legătură pentru norma conflietuală în al cărei conţinut intră starea civilă şi
capacitatea persoanei fizice.
Determinarea cetăţeniei se face conform legii statului a cărui cetăţenie se invocă. explicit din
prevederile aiin.(1) al art.1587 din Codul civil, aplicarea legii naţionale, deci luarea cetăţeniei ca punct de
legătură, consliluie regula în materie, de la care insă există şi unele excepţii, în cazurile când se apicâ
legea domiciliului sau reşedinţei.
Astfel, în ca2ul în care persoana are două sau mai muite cetăţenii, legea naţională se consideră legea
statului cu care persoana are cele mai strânse legături, in sensul alin.(2), iar cele mai strânse legături
persoana le poate avea prin intermediul domiciliului sau reşedinţei.
în continuare, art.1587 alin.(3) prevede că .legea naţională a apatridului se consideră legea stalului
în care el îşi are domiciliul sau reşedinţa". în opinia noastră, aceasta formulare este confuză, în sensul că
dacă persoana aste apatrid, adică nu are nici o cetăţenie, atunci legea naţională nici nu există. Totodată,
legea naţională nu poate fi legea domiciliului (reşedinţei), avănd în vedere că ambele constituie noţiuni
distincte, reprezentând două aspecte ale aplicării leg» personale.
Potrivit art.1590/1 CC capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor este guvernată de
legea lor naţională. La fel ca şi art.1587 alin.(3), acest text poate provoca confuzii, având în vedere faptul
că nu există legea naţională în privinţa apatrizilor. Astfel, mai potrivit ar fi dacă privitor la apatrizi s-ar
prevedea „că capacitatea de exerciţiu a acestora este cârmuită de legea domiciliului, sau în lipsa
domiciliului, de legea reşedinţei".
in ceea ce priveşte capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor în materie de acte
juridice încheiate pe teritoriul R.Moldova şi în materie de obligaţii din cauzarea de prejudiciu se stabileşte
potrivit legii R.Moldova. în r.cnsul art.1590 nlin.<3).
In conformitate cu dispoziţia alin.(4) al art. 1590. apartenenţa unei persoane la o nouă lege naţională
nu aduce atingere majoratului dobândit şi recunoscut potrivit legii aplicabile anterior.
25
2.3. Argumentaţi teoria interesului naţional ca excepţie de la aplicarea legii personale
(art.1590 alin.(2) din Codul civil).
Privitor la norma conflietuală lex patrise s-a elaborat o concepţie pentru a o exprimă dificultăţile pe
care le întâmpină coordonarea intereselor în prezenţă ou cerinţele unei securităţi juridice pe plan
internaţional. Această concepţie, cunoscută în doctrină sub denumirea de „teoria interesului naţional" este
o creaţie jurisprudenţialâ, reprezentând o excepţie de la competenţa normală a logii naţionale în privinţa
capacităţii persoanelor.
Potrivit legii personale, fie legea naţională, fio legea domiciliului, ar trebui sa rezulte următoarele
consecinţe:
1. În cazul când o persoană este capabilă potrivit legii salo personale. aceasta va fi considerată
capabilă în orice altă ţara;
2. În cazul când o persoană este incapabilă după legea sa personală, aceasta va fi
considerată astfel în orice tară .
Situaţia nu este aceeaşi în ceea ce priveşte cea de-a doua consecinţă; ca persoană incapabilă potrivit
legii sale personale este posibil să fie considerata capabilă în altă tară.
Teoria interesului naţional implică îndeplinirea în mod cumulativ a urmatoarelor condiţii,
care rezultă din prevederile art.1590 alin.(2):
a) Persoana în cauză să fie incapabilă potrivit legii sale personale
b) Această persoană să fie capabilă potrivit legii locului încheierii actul juridic
c) Anularea actului să fie de natură a produce un prejudiciu neiustificat pentru cetăţeanul propriu
26
Dispoziţia art. 55 din Codul familiei nr. 1316-XIV din 26 octombrie 2000 (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2001, nr. 47-48) prevăd dreptul copilului la nume de familie şi prenume. În legislaţia
Republicii Moldova termenul “nume” este folosit în două sensuri:
- pentru a desemna numele de familie şi prenumele
-pentru a desemna numele de familie şi prenumele şi patronimicul (art. 28 alin. (2) Cod civil)
Legea naţională care cîrmuieşte stabilirea filiaţiei se aplică şi în ce priveşte dobîndirea numelui
prin filiaţie.
2) Stabilirea numelui copilului găsit sau abandonat. Dacă copilul s-a născut pe teritoriul Republicii
Moldova din părinţi necunoscuţi i se atribuie cetăţenia Republicii Moldova, iar determinarea numelui
revine autorităţilor tutelare, care în conformitate cu art. 35 Cod civil sînt autorităţile administraţiei publice
locale.
3) Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui. Numele se modifică prin efectul schimbării
stării civile în condiţiile prevăzute de lege, respectiv ca efect al căsătoriei, ca efect al desfacerii căsătoriei,
ca efecet al divorţilui, ca efect al morţii unuia dintre soţi, ca efect al acţiunii în contestarea filiaţiei din
căsătorie, ca efect al adopţiei, ca efect al acţiunii în tăgăduirea paternităţii.
In toate aceste situaţii se aplică legea care cîrmieşte materia respectivă.
4) În cazul apatridului domiciliat în Republica Moldoba schimbarea numelui pe cale
administrativă fără modificarea stării civile este de competenţa “lex domicilii”, deci legea Republicii
Moldova va fi competentă.
În conformitate cu art.10 din Legea nr.100-XV “Cetăţenii străini care locuiesc sau se află temporar
în Republica Moldova şi apatrizii cu domiciliul în Republica Moldova pot cere înregistrarea actelor de
stare civilă în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii Republicii Moldova”.
În baza art.19 al.1 din Constituţia RM protecţia împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume,
stabilită în art.29 Cod civil, săvîrşite pe teritoriul Republicii Moldova este supusă legii Republicii
Moldova, deoarece cetăţenii străini şi apatrizii au aceleaşi drepturi şi obligaţii la înregistrarea actelor de
stare civilă ca şi cetăţenii Republicii Moldova
2.3. Argumentaţi importanţa domiciliului pe planul dreptului internaţional privat.
In plan I, problema domiciliului are o imporatnta mare. Inainte de a fi o notiune universala,
domiciliul are o functie interna si diferade la o legislatie la alta. Notiunea de domiciliul a avut o
importanta de-a lungul secolelor. Sec.XIII Corpus juris Civilis – conditia jur a Italiei. Fiecare suveran
dispunea de legea sa. Postglosatorii au inventat legea personala – legea domiciliului. Trecind din Italy in
France au aprut neintelegeri in teritorialitatea cutumelor. Legea personala putea fi admisa numai ca
exceptie. Apar statute reale sau si personale. Charles Dumoulin inclina maI MULT SPRE LEGEA
PERSONALA. Criteriul determinarii statutelor personale era domiciliul. Cu adoptarea CCFrancez 1804,
lex personalis nu mai e determinata de domiciliul pers, ci de cetatenia sa, iar in caz de aparitie a
conflictului de legi, lex domicili indeplineste numai o functie supleanta si numai in cazuri exceptionale o
funct principala. In prezant not de ramine legata de DIPr. Domiciliul constit o notiune complexa care
intervine in toate compartimentele a DIPr, fie ca e vorba de condit jur a str, fie ca e vorba de conflictele
de legi.
Dr RM nu contine dispozitii conflictulae priv domiciliul pers fiz. In DIPr al RM domiciliul reprez
punctul de legatura intre rap jur si sist de dr aplicabil.El e consid ca punct de legat in urm rap jur: starea
civila, capacitate si relatiile de familie; -conditia de fond ale contractelor in lipsa de consens asupra
determinarii legii aplicabile acestora; - jurisdictia competenta in unele situatii.
22-Legea aplicabila bunurilor si drepturilor reale
3.1. Caracterizaţi regula lex rei sitae pornind de la reglementările art.1601-1602 din Codul
civil.
Articolul 1601. Dispoziţii generale cu privire la drepturile reale
27
(1) Conţinutul posesiunii, dreptului de proprietate şi al altor drepturi reale asupra bunurilor mobile
şi imobile, realizarea şi ocrotirea lor se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se află bunurile
dacă nu se prevede altfel.
(2) Apartenenţa bunului la categoria de bunuri mobile sau imobile, precum şi orice altă calificare
juridică a bunurilor, se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se află bunurile.
Articolul 1602. Dobîndirea şi stingerea drepturilor reale
(1) Dobîndirea şi stingerea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra bunului se
determină conform legii statului pe al cărui teritoriu se afla sau era situat bunul la momentul cînd a avut
loc acţiunea ori o altă împrejurare ce a servit drept temei pentru apariţia sau stingerea dreptului de
proprietate sau altor drepturi reale dacă legislaţia RM nu prevede altfel.
(2) Dobîndirea şi stingerea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra bunului care
reprezintă obiectul actului juridic se determină conform legii aplicabile actului juridic dacă acordul
părţilor nu prevede altfel.
(3) Dobîndirea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra bunului prin uzucapiune se
determină conform legii statului în care se afla acest bun la momentul expirării termenului uzucapiunii.
3.2. Analizaţi domeniul de aplicare a regulii lex rei sitae.
Apartenenta bunurilor la mobile si imobile si orice alta calificare a bunurilor se determina cf legii
statului pe al carui teritoriu se afla bunurile daca nu se prevede altfel. Dle reale – art 1601 CC – legea
statului pe al carui terit seafla bunurile cirmuiesc drept de propriet s.a. drepturi reale asupra bunurilor.Cf
lex rei sitae se face si clasificarea bunurilor.
Modurile specifice de dobândire sau transmitere a drepturilor reale (de ex ocupaţiunea, accesiunea,
uzucapiunea) precum şi modurile de atingere a acestor drepturi (de ex rechiziţia, confiscarea) sunt
supuse legii locului situării bunului.
Modurile nespecifice de dobândire şi transmitere a drepturilor reale (contractul, testamentul, etc.)
pot fi supuse fie legii locului situării bunului, fie altor legi, în funcţie de aspectele de natură reală sau de
altă natură decât cea reală.
Orice formă de publicitate referitoare la bunuri este guvernată de legea aplicabilă la data şi în locul
unde se realizează, ceea ce au ca efect constituirea drepturilor referitoare la bunuri imobile, sînt guvernate
de legea statului pe al cărui teritoriu se află bunurile, chiar dacă temeiul juridic al dobîndirii, transmiterii
sau stingerii dreptului real ori al garanţiei reale s-a constituit prin aplicarea unei alte legi.
Măsura de publicitate imobiliară este supusa legii locului situării imobilului, chiar dacă actul juridic
generator, transla tiv, modificator sau extinctiv al dreptului real sau al garanţiei reale imobiliare este supus
unei alte legi.
Prin continutul drepturior reale înţelegem prerogativele pe care titularul unui asemenea drept le are.
precum şi modalităţile de exercitare a acestora.
Astfel, rezultă că lex rei sitae guvernează modul de exercitare al posesiei, folosinţei şi dispoziţiei
privind bunurile, precum şi dezmembramintele dreptului de proprietate: dreptul de uzufruct: dreptul de
uz; dreptul de abitaţie; drep de servitute; dreptul de superficie.
3.3. Argumentaţi excepţiile de la aplicarea regulii lex rei sitae (art.1603-1607 din Codul civil).
1 - Mijloacele de transport
bunurile aflate la bord care formează dotarea tehnică;
creanţele care au ca obiect cheltuielile de asistenţă tehnică a mijloacelor de transport.
2 - Bunurile aflate în curs de transport
apariţia şi stingerea dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale în baza actului juridic cu privire
la bunurile mobile aflate în curs de transport se determină conform legii statului de undo aceste bunuri au
fost expediate.
De la regula aplicării legii locului de expediţie a bunului, art.1605 din Codul civil instituie două
28
excepţii, şi anume:când prin acordul părţilor s-a stabilit altfel;când bunurile fac parte din categoria celor
personale ale pasagerului se aplică legea naţională a posesorului
3 - Bunurile supuse înregistrării de stat
în conformitate cu prevedereile art.1604 din Codul civil, dreptul de proprietate şi alte drepturi reale
asupra bunurilor supuse înregistrării de stat se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu
drepturile asupra acestor bunuri sunt înscrise în registrul de stat.
4 - Titlurile de valoare
Emiterea titlurilor de valoare este supusa legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice
emitente. Legea naţională a persoanei juridice străine se consideră legea statului pe al cărui teritoriu
persoana este constituită. Aşadar, emiterea titlurilor de valoare este supusă legii naţionale a societăţii
emitente.
Condiţiile şi efectele transmiterii titlurilor de valoare suni supuse unor legi diferite, în funcţie de
felul titlului, şi anume:
titlurile la ordin sunt cârmuite de legea locului de plată;
titlurile la purtător sunt supuse legii locului unde acestea se află (lex rei sitae),
titlurile nominative sunt guvernate de legea aplicabilă statutului organic al persoanei juridice
emitente.
5 - Drepturile de proprietate intelectuală
Codul civil face distincţie între dreptul de autor asupra unei opere aduse la cunoştinţa publicului,
dreptul de autor asupra operelor nedivulgate, precum şi reparaţia materială şi morală cu privire la
încălcarea dreptului de proprietate intelectuala.
Dobândirea, conţinutul şi stingerea dreptului de autor asupra unei opere de creaţie sunt guvernate de
legea stalului pe al cărui teritoriu această operă a fost adusă pentru prima data la cunoştinţa publicului
prin expunere, difuzare, publicare, reprezentare sau in orice alt mod.
Dreptul de autor asupra unei opere de creaţie care nu a fost adus ia cunoştinţa publicului este
guvernat de legea naţională a autorului. obţinerea despăgubirilor materiale sau morale sunt supuse legii
statului pe al cărui teritoriu a fost încălcat dreptul de autor sau de proprietate intelectuală.
6 - Universalitătile de bunuri
Codul civil prevede că universalitatea de fapt este o pluralitate oe bunuri corporale omogene
considerate ca un tot întreg, iar universalitatea da drept este o pluralitate de bunuri corporaie şi
incorporale de orice feî care. privite împreună, sunt considerate ca un tot întreg.
Universalitătile de bunuri cunosc un regim special din perspectiva dreptului internaţional privat.
Astfel:
-universalitătile de bunuri (mobile sau imobile), aparţinând unei persoane
fizice, izvorâte din succesiune, sunt supuse legii aplicabile succesiunii
-transmiterea universalităţii de bunuri între persoane juridice ca efect a'
reorganizării acestora, este supusă legii naţionale a persoanei juridice reorganizate".
29
daca de mai multe ori este alternativa sau subsidiara
3.2. Analizati domeniul de aplicare a legilor privind forma actelor juridice.
În principal coditiile de forma ale act j sunt stabilite de legea care guverneaza fondul actului j,
totodata se precizeza ca actul j incheiat in afara rm se considera valabil din punctul de vedere al formei
daca indeplineste conditiile prevazute de una din urmatoarele legi:
- este respectata legea locului unde a fost intocmit
- sunt respectate exigentele legislatiei rm
- este respectata legea nationala sau legea domiciliului persoanei care la intocmit
- este valabil conform legii aplicabile autoritatii care examineaza validitatea actuluij
astfel precizarile art 1609 se aplica atit actelor j unilaterale cit si bilaterale , astfel daca legea nu
distinge nici cel care o interpreteaza nu trebuie sa distinga.
Astfel cod civil prevede ca contractul este valabil din punct de veder a formei in cazul in care:
- partile contractului se afla la moment incheierii contractului in state diferite si sunt respectate
conditiile de forma potrivit legislatiei unuia dintre aceste state
- reprezentantul unei parti a contractului respecta condit de forma potrivit legislatiei statului pe al
carui teritoriu se afla la momentul incheierii contractului.
3.3. Argumentati caracterul normelor conflictuale privind forma actului juridic sub aspectul
prioritatii de aplicare (art.1609 alin.(1),art.1613 din CC)
– Aplicarea in principal al legii care cirmuieste fondul-
in Dip rm cu privire la forma actelor j exista o norma conflictuala principala si mai multe norme
conflictuale subsidiare, mentionam acordarea prioritatii de reglemntare legii care cirmuieste fondul
actului celelalte avind caracter subsidiar fata de aceasta
- Aplicarea in subsidiar a legii locului intocmirii actului
in DIP RM regula locus regit actum are un caracter subsidiar fata de legea care cirmuieste fondul
actului j, actul j incheiat in afara rm se considera valabil din punctul de vedere a formei daca este
respectata legea locului unde a fost intocmit
- Aplicarea in subsidiar a legii nationale sau legii domiciliului persoanei care la intocmit
potrivit art 1609 act j incheiat in strainatate este valabil din punct de vedere al formei in cazul cind
este respectata legea nationala sau legea domiciliului persoanei care la intocmit acesta prevedere este
compatibila numai cu actele j unilaterale, astfel contractul este valabil in cazul in care partile contractante
se afla la momentul incheierii contractului in state diferite sunt respectata conditiile de forma potrivit
legislatiei unuia din aceste state , din coraborarea dispozit art 1609 si ale art 1613 rezulta ca legile la care
se refera au o aplicabilitate alternativa in materia formei actului j
- Aplicarea in subsidiar a legii autoritatii care examineaza validitatea actului j
in conform cu art 1609 act j se considera valabi; din punct de vedere al formei si in cazul in care
indeplineste conditiile legii aplicabile potrivit DIP al autoritatii care examineaza validitatea actului prin
aplicarea regulii auctor regit actum. Regula auctor regit actum se aplica in principiu in cazul in care
validtatea act j este examinata de o autoritate a unui stat in strainatate, in cazul examinarii validitatii
actului de o autoritate din tara forului se aplica regula locus regit actum
24-Legea aplicabila conditiilor de fond ale actelor juridice unilaterale si ale contractelor in
lipsa consensului asupra determinarii ei
3.1. Destingeti solutiile existente pe planul DIP privind determinarea legii aplicabile
conditiilor de fond ale actelor juridice unilaterale si ale contractelor cind partile (partea ) nu au
exprimat dorinta.
Distingeţi soluţiile existente pe planul dreptului internaţional privat privind determinarea legii
aplicabile condiţiilor de fond ale actelor juridice unilaterale şi ale contractelor când părţile (partea) nu au
30
exprimat voinţa. In sit cind partile nu au ales legea aplicabila actului jur (lex voluntatis), organul de
jurisdictie (inst de judec, arbitraj) procedeaza la localizarea actului jur dupa criterii obiective, situindu-l
in cadrul unui sist de dr.
In sit in care partila nu qu ales legea aplic contractului ca lex voluntatis, sarcina de a proceda la
localizarea obiectiva a contractului in sfera unui anumit sist de dr pt determin legii aplicabile
contractului ii revine organului de jurisdictie (inst de judec sau arbitraj).
3.2. Analizati stabilirea legii aplicabile conditiilor de fond ale actelor juridice unilaterale si ale
contractelor(art.1609 alin.(2), art.1611 CC)
Analizaţi stabilirea legii aplicabile condiţiilor de fond ale actelor juridice unilaterale şi ale
contractelor (art.1609 alin.(2), art.1611 din Codul civil).
1609(2) – Conditiile de fond ale actului jur sunt determin de legea aleasa de autorullui sau de legea
statului cu care actul jur are cele mai strinse legaturi, sau de legea locului unde actul jur material este
intocmit. Daca legea aplicabila fondului impune o anumita forma autentica, aceasta cerinta nu poate fi
inlaturata, chiar daca actul jur a fost intocmit in strainatate. Pe planul DIPr, lex voluntatis e expresia
principiului autonomiei de vointa a partilor care reglementeaza in general materia conditiilor de fond ale
actului jur. Partile au libertatea de a preciza continutul actului juridic, precum si determinarea sist de drept
aplicabil actului lor ca lex causae.
1611 – In lipsa unui consens asupra legii aplicabile contractului, se aplica legea st cu care contractul
prezinta cele m strinse legaturi. Se consid ca exista asem legaturi cu legea st in care debitorul prestatiei, la
momentul incheierii contractului, isi are domiciliul, resedinta sau e inregistrat in calit de pers jur.
In lipsa unui consens intre parti asupra legii aplicabila contractului prin derogare de la cele spuse
mai sus: -contractului ai carui obiect e un bun imobil, precum si contr de administrare fiduciara a bunului,
se aplica legea st pe al carui terit se afla bunul;-contractului de antrepriza in constructie si contr de
antrepriza de efectuare a lucrarilor de proiectare si cercetare se aplica legea st in care se creeaza
rezultatele prevazute in contract;
- Contr de societate civila se aplica legea st pe al carui teritoriu se desfasoara ac acrivit;
- Contr incheiat la licitatie sau pe baza de concurs se aplica legea st pe al carui terit se desfasoara
licitatia sau concursul.
3.3. Formulaţi domeniul de aplicare al legii contractului (art.1612 din Codul civil).
1612 – actiunea legii aplicabile cuprinde:
1) interpretarea contractului
2) dr si oblig partilor
3) executarea contractului
4) consecintele neexecutarii sau executarii necorespunzatoare a contractului
5) incetarea contractului
6) consecintele nulitatii sau nevalabilitatii contractului
7) cesiunea creantelor si preluarea datoriei in legatura cu contractul.
Incheierea contractului – aici important sunt conditiile de fond pt incheiera contr – capacitatea,
consimtamintul, obiectul si cauza. Capacitatea e guvernata de legea natioanla apersoanei fiz/jur.
Consimtamintul, obiectul si cauza sunt supuse legii contractului (lex contractus). Daca tr de determinat
locu – conform lex fori.
Interpretarea contractului se face conform lex contractus. Partile pot defini in cuprinsu contractului
termenii conventiei siinterpretarea acestora, astfel interpretarea se va face dupa uzante, sau
INCOTERMS.
Efectele contractului reglementeaza lex contractus: - consecintele neexecutarii sau executarii
necorespunzatoare a contractului; - rezolutiunea si rezilierea contractului; - nulitatea contractului; -
stingerea obligatiilor contractuale; - raspunderea contractuala.
31
Executarea contractului se guverneaza dupa lex contractus: - modalitatile de executare, regim jur al
platii,clauzele de impreviziune (hardship).
Moneda de plata- legea st care a emis-o, dar datorie – legea aplicabila datoriei. Aici poate fi
aplicata: Lex monetae, lex contractus, lex delicti, lex loci solutionis (legea st locului de plata).
Transmiterea, transformarea si stingerea obligatiilor contractuale:
-Cesiunea de creanta – lex voluntatis si legea creantei cedate.
-Subrogarea – lex voluntatis.
-Delegatia si novatia – lex voluntatis si lex contractus.
-Compensarea – legea aplicabola creantei.
-Prescriptia extinctiva – lex voluntatis si lex aplicabila fondului contractului.
25-Legea aplicabila conditiilor de fond ale actelor juridice unilaterale si ale contractelor.
3.1. Caracterizaţi temeiul juridic al principiului lex voluntatis.
În materia DIP lex voluntatis este expresia principiului autonomiei de voinţă a părţilor, care guvernează
condiţiile de fond ale actului juridic.
Exprimarea voinţei părţilor cu privire la alegerea legii aplicabile are, totodată, ca scop evitarea unui
eventual conflict de legi, soluţionându-1 anticipat.
Sunt cunoscute două aspecte ale principiului lex voluntatis.
1. Părţile au posibilitatea de alegere a legii aplicabile, cu limitarea la legile cu care raportul juridic
prezintă legătură.
2. Posibilitatea de alegere este nelimitată, părţile având libertatea deplină în alegerea legii aplicabile.
Principiul lex voluntatis prezintă avantajul de a ţine seama de exigenţele comerţului internaţional, deoarece
permite părţilor să adapteze contractul în condiţiile variate ale diferitor pieţe străine
Cu ocazia încheierii unui contract, părţile se pot referi la o lege străină şi cu alt scop, şi anume numai
pentru a preciza conţinutul contractului încheiat. Alegerea trebuie să fie exprimată în mod expres sau să fie
determinabilă pe baza prevederilor contractului sau pe baza împrejurărilor concrete ale cazului. Părţile vor
putea opta în ceea ce priveşte legea aplicabilă pentru întregul contract sau numai pentru o parte a sa".
Astfel, pentru a nu include prevederile unei legi străine, transcriindu-le în contract, părţile fac în contextul
acestuia o simplă referire la legea străină din care ar rezulta că acestea au convenit ca întregul contract sau
anumite părţi să fie reglementate de legea la care se face referire.
Doctrina şi legislaţiile majorităţii statelor prevăd posibilitatea părţilor de a alege legea aplicabilă
totalităţii sau numai anumitor părţi ale contractului. Dar fragmentarea contractului în mai multe segmente,
guvernate de legi diferite, poate produce confuzii şi nesiguranţă, astfel încât unitatea juridică a contractului să
fie pusă sub semnul întrebării. Prin urmare, dreptul recunoscut părţilor privitor la multiplicarea regimului
juridic al contractului nu poate fi la libera discreţie a părţilor, ci trebuie să se facă astfel încât să se obţină o
soluţie logică.
3.2. Analizaţi modalităţile şi momentul exprimării voinţei părţilor contractante în
determinarea legii aplicabile potrivit art.1610 alin.(3) şi (4) din Codul civil.
Modalităţile de exprimare a voinţei părţilor
Art.1610 alin.(3) din Codul civil prevede câ determinarea legii aplicabile trebuie să fie expresă sau
sâ rezulte din conţinutul contractului ori din alte
împrejurări.
Alegerea expresă presupune că părţile fie desemnează legea aplicabilă printr-o clauză contractuală
inclusă în contractul principal, fie prin încheierea unui contract separat, având ca obiect determinarea
acestei legi.
Clauza contractuală cuprinsă in contractul principal sau contractul separai prin care părţile aleg
legea aplicabilă contractului Iar poartă denumirea de pactum de lege utenda sau electiojuris (clauză de
32
alegere).
Alegerea tacită presupune câ desemnarea legii aplicabile rezultă fie din cuprinsul contractului, fie
din alte circumstanţe.
Din textul art.1610 alin.(3), deducem câ instanţa de judecată sau arbitralâ poate aprecia voinţa
tacită a părţilor după elemente subiective, ce ţin de atitudinea partilor, sau obiective ce tin de natura
contractului cu o singura Icondiţie: ca din acestea să rezulte în mod sigur voinţa pârtilor de a desemna un
anumit sistem de drept aplicabil contractului lor, cu titlu de lex causae.
►Momentul exprimării voinţei pârtilor
Potrivit art.1610 alin.(4) din Codul civil, legea aplicabilă poate fi
determinată de părţile contractului în orice moment, atât la incheierea lui, cât şi în orice moment
ulterior. Totodată, alin.(5) stabileşte că determinarea, după încheierea contractului, a legii aplicabile are
efect retroactiv şi se consideră valabilă din momentul încheierii controlului, fără a aduce atingere
validităţii formei conliacîului sau drepturilor dobândite de către terţi in legătură cu acest contract,
in ceea ce priveşte momentul determinării legii aplicabile, se impune precizarea ci, de regula, părţile
aleg sistemul de drepl aplicabil anterior apariţiei unui litigiu in legătură cu contractul în cauză.
Bineânţeles, câ alegerea legii aplicabile poate fî făcută şi ulterior apariţiei litigiului, inclusiv în faţa
instanţei de judecată sau de arbitraj, dar numai pană la începerea dezbaiorilo' pe fond.
3.3. Argumentaţi posibilitatea modificării legii aplicabile condiţiilor de fond ale contractelor
de către părţi
In sensul ari.1610 alin.(4) din Codul civil, părţile contractului sunt în drept sa convină oricând
asupra modificării legii aplicabile. Cu alte cuvinte părţile au posibilitatea de a modifica legea aleasă de
către ele pentru a guverna contrcatul dintre acestea.
Totodată, considerăm, că modificarea legii aplicabile, convenită ulterior " încheierii contractului,
are efect retroactiv, in sensul alin.(5), adică operează de la data încheierii contractului, însă efectul
retroactiv a modificării este limitat, având în vedere că modificarea nu poate sn infirme validitatea formei
contractului şi nu poate să aducă atingere drepturilor dobândite de către terţi în legătură cu contractul
respectiv.
in cazul apariţiei unui litigiu în legătură cu contractul, credem câ alegerea expresă făcută de pârii
înainte de prima zi de înfăţişare sau ulterior, în cursul dezbaterilor, nu mai poate fi modificată, deoarece
aceasta ar echivala cu schimbarea temeiului juridic al acţiunii.
33
prejudiciul se localizează pe teritoriul aceluiaşi stat -delictul civil este supus legii statului respectiv ca lege
a locului săvârşirii delictuale (/ex loci delicti commissi).
în această situaţie elementul de extraneitate al raportului juridic de drept internaţional privat privind
delictul civil, trebuie să fie altul decât locul săvârşirii delictului sau locul producerii prejudiciului, ca de
exemplu, cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa străină a făptuitorului sau a victimei.
Aplicarea legii locului producerii delictului se justifică pe următoarele considerente:
- această lege reprezintă o aplicare a principiului teritorialităţii (suveranităţii),
constând în interesul statului de a reglementa prin norme proprii regimul
delictelor săvârşite pe teritoriul său;
- această lege reprezintă şi o aplicare a principiului generalităţii, în sensul că toate faptele ilicite
produse pe teritoriul unui stat vor fi supuse unui regim juridic unic;
- aplicarea acestei legi presupune o simplificare a soluţiei bazată pe localizarea obiectivă a
raportului juridic;
- aplicarea legii locului delictului civil corespunde noţiunii de fapt juridic în sens restrâns, obligaţia
de dezdăunare luând naştere direct din lege, prin săvârşirea delictului civil;
- fapta este calificată ca fiind delict după legea locului unde a fost săvârşită, iar autorul său nu poate
fi tras la răspundere după altă lege;
- incidenţa legii locului săvârşirii delictului asigură concordanţa cu
reglementarea unor aspecte juridice conexe, precum regimul probelor, în
sensul că probele sunt legate, de regulă, de locul producerii delictului (art.458
alin.(4) din Codul de procedură civilă) şi competenţa jurisdicţională în materie,
care aparţine instanţelor din R.Moldova dacă aici este locul unde faptul juridic
a intervenit (art.460 alin.(1) lit.e) din Codul de procedură civilă).
2.3. Argumentati legea aplicabila unor forme speciale de raspundere delictuala-
raspunderea pentru prejudicii cauzate personalitatii (art.1616 CC), raspunderea pentru produse
viciate (art. 1617 CC), raspundere pentru concurenta neloiala (art.1618 CC ).
Răspunderea pentru prejudicii cauzate personalităţii
Având în vedere particularităţile pe care le prezintă răspunderea pentru prejudicii cauzate
personalităţii pe planul dreptului internaţional privat, această formă de răspundere delictuală are o
reglementare distinctă.
Specificul acesteia se manifestă prin obiectul şi mijlocele realizării faptei. Astfel, obiectul
răspunderii pentru prejudicii cauzate personalităţii îl constituie prejudiciul adus drepturilor personale
nepatrimoniale, şi anume cele privind persoana victimei, iar fapta ilicită se realizezază prin intermediul
mijloacelor publice de informare. Potrivit art.1616 din Codul civil, pretenţiile cu privire la despăgubiri
pentru prejudicii cauzate personalităţii prin mijloacele de informare în masă sunt guvernate, la alegerea
persoanei prejudiciate, de:
a) legea naţională a persoanei prejudiciate;
b) legea statului pe al cărui teritoriu persoana prejudiciată îşi are domiciliul sau reşedinţa;
c) legea statului pe al cărui teritoriu s-au produs consecinţele cauzatoare de prejudicii;
d) legea statului pe al cărui teritoriu autorul prejudiciului îşi are domiciliul sau reşedinţa.
Din analiza acestui articol, rezultă următoarele:
- Persoana prejudiciată are posibilitatea de alegere a legii aplicabile.
- Opţiunea de alegere a legii aplicabile de către persoana lezată este limitată la cele patru legi
menţionate în text. Precizăm, că la trei din aceste legi (lit.a), b) şi d) din textul articolului), punctele de
legătură care trimit la ele sunt elemente personale de localizare a persoanei prejudiciate (cetăţenia,
domiciliul sau reşedinţa) sau a autorului prejudiciului (domiciliul sau reşedinţa). Cea de-a patra lege
asupra căreia se poate exercita opţiunea este legea locului producerii prejudiciului (tex loci laesionis).
34
Observăm, că dintre legile în opţiune lipseşte legea locului săvârşirii delictului (tex loci delicti
commissi), avându-se în vedere că aceasta prezintă mai puţină importanţă în cazul denigrării prin
mijloacele de informare în masă, iar în unele cazuri nici nu există ca lege a unui stat (de exemplu, în cazul
când delictul se săvârşeşte într-un teritoriu fără suveranitate sau în marea liberă).
Răspunderea pentru produse viciate
Răspunderea pentru produse defectuoase reprezintă o modalitate specifică de protecţie a
consumatorului, prin mijloace de drept internaţional privat.
Astfel, potrivit art.1617 alin.(1) din Codul civil, pretenţiile cu privire la despăgubiri pentru
prejudiciile cauzate de produse viciate sunt guvernate, la alegerea consumatorului prejudiciat, de:
a) legea statului pe al cărui teritoriu îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana prejudiciată;
b) legea statului pe al cărui teritoriu a fost dobândit produsul, cu condiţia ca producătorul sau
furnizorul să facă dovada faptului că produsul a fost pus pe piaţa acelui stat fără acordul său.
Din dispoziţiile art.1617 alin.(1), sub aspectul legii aplicabile se desprind următoarele concluzii:
- Consumatorul prejudiciat are posibilitatea de a alege dreptul aplicabil.
- Alegerea poate fi făcută asupra uneia dintre cele două legi menţionate,
adică legea domiciliului sau reşedinţei consumatorului sau legea statului de
unde a fost dobândit produsul. Totuşi, legea acestui stat nu se va aplica în cazul în care producătorul face
dovada că produsul a fost pus în circulaţie pe piaţa acelui stat fără consimţământul său, adică independent de
voinţa sa.
Totodată, art.1617 alin.(2) stabileşte că pretenţiile indicate în alin.(1) pot fi formulate numai dacă
produsele fac parte din consumul personal sau familial.
Astfel, textul menţionat instituie o condiţie importantă a răspunderii, care ţine de destinaţia produselor, în
sensul ca acestea să facă parte din consumul personal sau familial al consumatorului.
Răspunderea pentru concurenţă neloială
Regimul conflictual al răspunderii pentru concurenţa neloială este prevăzut de art.1618 din Codul
civil, care stabileşte că pretenţiile cu privire la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-un act de
concurenţă neloială sunt guvernate de:
a) legea statului pe al cărui teritoriu s-a produs rezultatul cauzator de
prejudiciu;
b) legea statului pe al cărui teritoriu este înregistrată persoana prejudiciată;
c) legea care guvernează fondul contractului încheiat de părţi dacă actul de concurenţă neloială a fost
săvârşit şi a adus prejudicii raporturilor dintre ele.
Din analiza textului menţionat rezultă următoarele:
- Persoana prejudiciată, adică victima concurenţei neloiale, are posibilitatea de a alege legea aplicabilă.
- Opţiunea de alegere a legii aplicabile de către victimă este limitată la cele trei legi - tex loci
laesionis, tex personalis, tex contractus.
35
art.1614 alin.(1) din Codul civil, care stabileşte că gestiunea de afaceri este supusă legii locului unde
gerantul îndeplineşte actele de gestiune.
Astfel, conform acestei reglementări gestiunea de afaceri este cârmuită de legea locului unde
persoana care îndeplineşte actele curente de gestiune exercită această activitate (tex loci).
In practică pot apărea dificultăţi în determinarea acestui loc în situaţia când faptele care formează
obiectul gestiunii intervin în mai multe ţări sau în cazul în care faptele sunt săvârşite într-o ţaţă, iar
rezultatul gestiunii se produce în altă ţară. în aceste situaţii, soluţia potrivită este aplicarea legii locului
unde se localizezază interesele gerate, adică legea locului gestiunii, deoarece sunt mai caraecteristice
obligaţiile geratului, decât cele ale gerantului.Având în vedere aspectele menţionate, considerăm că în
cazul când actele de gestiune se exercită în R.Moldova, cum ar fi plata de către gerant a unui impozit al
geratului din străinătate, se va aplica legea R.Moldova (în acest caz, locul efectuării gestiunii coincide cu
localizarea gerantului), iar dacă gerantul din R.Moldova plăteşte, în Italia, impozitul datorat de un gerat din
Spania, se va aplica legea italiană (care nu coincide cu localizarea nici uneia dintre părţi).
2.3. Formulati domeniul de aplicare al legii locului gestiunii.
In ceea ce priveşte domeniul de aplicare, legea locului gestiunii reglementează, în principal,
următoarele aspecte:
- condiţiile de existenţă ale gestiunii de afaceri, adică ale faptului generator de obligaţii;
- efectele gestiunii, adică obligaţiile gerantului şi geratului;
- regimul juridic al obligaţiilor născute din gestiunea de afaceri, adică executarea, transmiterea şi
stingerea acestora;
- prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune;
- proba faptelor gestiunii (art.458 alin.(4) din Codul de procedură civilă).
Referitor la capacitatea părţilor, aceasta nu este supusă legii gestiunii, ci
legii personale a fiecărei părţi (a gerantului şi a geratului).
în cazul în care obiectul gestiunii de afaceri este un act juridic, acesta este reglementat de legea care
cârmuieşte actul juridic respectiv (de exemplu, angajarea de către gerant a unui avocat în vederea promovării
unei acţiuni prin care geratul a evitat un prejudiciu), adică va fi supus legii contractului, având în vedere că
gestiunea este un fapt juridic care nu trebuie confundat cu actul juridic efectuat în realizarea gestiunii
36
În ceea ce priveste legea aplicabila condit de fond ale casatoriei exista mai multe sisteme:
- aplicarea legii nationale a viitorilor soti
- aplic legii domiciliului viitori,lor soti
- aplic legii locului incheierii casatoriei
- aplic legii nationale pentru cetateni proprii care se casatoresc in starinatate si legea dsomiciliului
pentru straini care se casatoresc in tara respectiva.
În rm avem urmatoarele situatii:
1. Casatoria incheiata in rm:
- intre 2 cetateni rm se va aplica legea lor nationala a rm
- intre un cetatean rm si unul strain se va aplica legea nationala a fiecaruia
- intre un cetatean rm si un apatrid, cetateanul rm este supus legii rm iar apatridul se va aplica legea
in care isi are domiciliul sau resedinta
- intre 2 cetateni straini se va aplica legea nationala viitorilor soti
- intre 2 aptrizi fiecare este supus legii unde isi au domiciliul sau resedinta
2. Casatoria incheiata in strainatate
- intre 2 cetateni ai rm se va aplica legea rm
- intre un cetatean rm si un apatrid cetateanul strain este supus legii rm iar apatridul legii
domiciliului sau
- intre un cetatean rm si unul strain fiin supusi legii sale national
În ceea ce priveste legea aplicabila conditiilor de forma dr rm distinge 2 situatii:
1. Încheierea casatoriei in rm:
- casatoriile incheiate lka oficiile consulare straine sunt recunoscute in rm in baza principiului
reciprocitatii
- incheierea casatoriei in rm este supusa legii acestiea in caliate de legea locului incheierii actului j.
2. Încheierea casatoriei in strainatate
- cetatenii rm pot incheia casatoria in strainatate la misiunile diplomatice al rm sau la org competete
a statului respectiv, totodata trebuie de tinut seama ca actul j incheiat in afara rm se considera valabil din
punct al formei daca indeplineste una din urmat condit: -este respect legea locului unde a fost intocmit,-
sunt respectate exigentele legislatiei rm ,-este respect legea nationala sau legea domiciulului persoanei
care la intocmit, -este valabil conform legii aplicabile autoritatii ce examineaza validitatea act j.
2.3. Formulati propuneri de lege privind determinarea legii aplicabile divortului in DIP al
RM (art.158 CF)
Desfacerea casatoriei cu elemnte de extraineteta pe teritoriul rm are loc in conformit cu legea
acesteia.
Cetatenii rm care traiesc in strainatate au dr la desfacerea casatoriei in instantele judecatoresti ale
rm indiferent de cetatenia si domiciliul celuilalt sot. Desfacerea casatoriei in afara rm este recunoscuta
valabila daca la solutionarea acestei probleme au fost respectate cerintele legislatiei statului corespunzator
privind competenta org care au adoptat hotarirea si privind desfacerea casatoriei. Avind in vedere
aspectelke mentionate propun urmatoarea reglementare privind legea aplicab divortului-divortul este
reglementat de legea nationala comuna a sotilor iar in subsidiar de legea domiciliului comun in cazul in
care sotii nu au cetatanie sau domiciliul comun divort este supus legii resedintei comune iar in lipsa
acesteia legii statului cu care sotii intretin in comun cele mai strinse legaturi. In situatia in care legea
straina nu permite divortul sau il admite in conditii restrictiva legea aplicabila este legea rm daca la data
depunerii cererii de divort unul din soti este cetatean rm de altfel in unele conventii internationale prin
care sunt instituite norme comune in aceasta materie divortul este cirmuit de legea national.
37
3.1.Caracterizaţi raporturile succesorale cu element de extraneitate.
In DIP a RM raporturile de succesiune sunt reglementate de catre codul civil art 1621-1623
RAPORTURILE DE SUCCESIUNE CU ELEMENT DE EXTRANEITATE
Articolul1621. Legea aplicabilă succesiunii
Legea aplicabilă succesiunii se referă la:
a) momentul deschiderii succesiunii;
b) categoriile de persoane cu vocaţie succesorală;
c) condiţiile legale privind calitatea succesorală pasivă;
d) exercitarea dreptului de posesiune asupra averii rămase de la defunct;
e) condiţiile şi efectele opţiunii succesorale;
f) întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul;
g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.
Articolul 1622. Legea aplicabilă bunurilor succesorale
(1) Raporturile de succesiune cu privire la bunurile mobile sînt guvernate de legea naţională în vigoare
la momentul decesului persoanei care a lăsat moştenirea.
(2) Raporturile de succesiune cu privire la bunurile imobile sînt guvernate de legea statului pe al cărui
teritoriu se află aceste bunuri.
Articolul 1623. Legea aplicabilă succesiunii testamentare
(1) Testatorul poate supune transmiterea prin succesiune a averii sale unei alte legi decît cea prevăzută
la art.1622, cu condiţia să nu înlăture dispoziţiile imperative. Legea aleasă se aplică situaţiilor prevăzute
la art.1621.
(2) Întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sînt considerate valabile dacă actul respectă
condiţiile de formă aplicabile la data cînd a fost întocmit, modificat sau revocat, ori la data decesului
testatorului, conform oricărei din următoarele legi:
a) legea naţională a testatorului;
b) legea domiciliului acestuia;
c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
d) legea locului unde se află imobilul ce constituie obiectul succesiunii testamentare;
e) legea instanţei de judecată sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a averii
succesorale
3.2.Analizaţi legea aplicabilă succesiunii şi domeniul de aplicare a legii succesorale (art.1621-
1622 din Codul civil).
Legea aplicabilă succesiunii se referă la:
a) momentul deschiderii succesiunii- Deschiderea succesiunii se determină prin dată şi loc.
Legea succesorală se aplică numai în ceea ce priveşte data deschiderii succesiunii, nu şi în ceea ce
priveşte locul.
b) categoriile de persoane cu vocaţie succesorală- stabileşte categoriile de persoane cu
vocaţie succesorală, precum şi calităţile cerute pentru a putea moşteni. Capacitatea succesorală ca şi
nedemnitatea succesorală este supusă legii succesorale, deoarece nu este o problemă de capacitate de
exerciţiu.
c) condiţiile legale privind calitatea succesorală pasivă se aplică în ce priveşte condiţiile legale
privind calitatea succesorală pasivă.
d) exercitarea dreptului de posesiune asupra averii rămase de la defunct- exercitarea dreptului
de posesiune asupra averii rămase de la defunct este supusă legii succesorale. Dar regimul juridic al
posesiei este supus legii situaţiei bunului atît mobil, cît şi imobil.
e) condiţiile şi efectele opţiunii succesorale-conmdiţiile de formă ale opţiunii succesorale vor fi
guvernate de legea aplicabilă formei actului.
f) întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul- înţelegem, succesorii obligaţiei la
pasiv succesoral, conţinutul pasivului succesoral etc., aspecte reglementate de legea succesorală.
g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.- Statul culege succesiunea mobiliară vacantă în
baza unui drept de moştenire ( de jure hereditas) pentru ale cărui cetăţean a fost defunctul la data
38
decesului , iar bunurile imobile se cuvin statului pe teritoriul căria se găsesc, în temeiul suveranităţii sale
(de jure imperii). Dreptul statului de a culege bunurile vacante poate fi calificat diferit fie ca drept de
moştenire, fie ca drept originar de a culege bunurile fără stăpîn aflate pe terotoriul său.
Articolul 1622. Legea aplicabilă bunurilor succesorale
(1) Raporturile de succesiune cu privire la bunurile mobile sînt guvernate de legea
naţională în vigoare la momentul decesului persoanei care a lăsat moştenirea.
Raporturile de succesiune cu privire la bunurile mobile şi imobile sunt supuse normelor materiale
ale Republicii Moldova în măsura în care normele conflictuale fac trimitere la totalitatea normelor
juridice aparţinînd acestui sistem de drept.
Calificarea bunurilor în mobile şi imobile se face potrivit legii statului pe teritoriul căruia se găsesc
bunurile respective.
Referitor la bunurile mobile, oriunde s-ar afla acestea, moştenirea este supusă legii naţionale ( „lex
patriae”) pe care persoana decedată o avea la data morţii.
(2) Raporturile de succesiune cu privire la bunurile imobile sînt guvernate de legea
statului pe al cărui teritoriu se află aceste bunuri.
Dreptul de succesiune asupra bunurilor imobile este determinat de legea statului pe al cărei teritoriu
se află bunurile, operează regula tradiţională „lex rei sitae”, norma conflictuală are un caracter unilateral.
Deschiderea succesiunii, procedura succesorală, precum şi litigiile succesorale privind bunurile
imobile sunt de competenţa autorităţilor statului pe teritoriul cărora se află bunurile.
3.3. Argumentaţi legea aplicabilă succesiunii testamentare (art.1623 din Codul civil).
Articolul 1623 al. 1, permite testatorului de a supune transmitarea prin moştenire a bunurilor sale
altei legi decît, după caz, legii naţionale a testatorului sau legii situaţiei fiecărui bun imobil, fără a avea
dreptul să înlăture disăpziţiile ei imperative. Prin „dispoziţii imperative” ale legii aplicabile putem
înţelege ordinea publică şi frauda la lege în dreptul internaţonal privat.
În ce priveşte condiţiile de formă ale testamentului, se aplică art. 1623 al. 2, potrivit acestui text,
întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sînt socotite valabile dacă actul respectă condiţiile de
formă aplicabile, fie la data cănd a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului
conform legilor indicate la al. 2:
- legea naíonală a testatorului ( „lex patriae”);
- legea domiciliului acestuia ( „lex domicilii”);
- legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat ( „locus regit actum”);
- legea locului unde se află imobilul ce constituie obiectul succesiunii testamentare ( „lex rei sitae”);
- legea instanţei de judecată sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a averii
succesorale ( „auctor regit actum”).
Reglementarea adoptată de legiuitor are un caracter facultativ şi alternativ.
40
(alternativ), cum ar fi, de exemplu, cel prevăzut de art.1609 alin.(1) din Codul civil, instanţa va aplica
legea R.Moldova. însă, dacă această normă va avea un caracter imperativ, adică în situaţia când părţile nu
pot alege o altă lege aplicabilă, acestea nu vor putea solicita aplicarea legii forului. Un exemplu elocvent
în acest sens este art.1622 alin.(2) din Codul civil, care prevede că succesiunea asupra bunurilor imobile
este guvernată de legea statului pe al cărui teritoriu se află aceste bunuri.
• în cazul în care nu se poate stabili conţinutul legii străine, instanţa aplică, potrivit sistemului
nostru conflictual, legea proprie, adică legea R.Moldova. în acest sens este art.1578 alin.(4) din Codul
civil.
• Instanţa competentă aplică, de regulă, legile de procedură proprii. Prin urmare, determinarea
jurisdicţiei competente înseamnă şi determinarea normelor de procedură aplicabile, care pot fi diferite de
la o ţară la alta, influenţând soluţia litigiului. Determinarea competenţei jurisdictionaie se face întotdeauna
înaintea soluţionării conflictului de legi.
43
non habet jurisdictionem, adică egalul asupra egalului nu are autoritate. Tot, astfel, şi reprezentanţii
statului străin, în perioada aflării lor în funcţie, se bucură de imunitate de jurisdicţie. Sub acest aspect,
situaţia este aceeaşi la funcţionarii internaţionali, reprezentanţii comerciali ai statelor, şefii de stat şi
trimişii speciali aflaţi în vizită de curtoazie sau alte misiuni187.
În dreptul R.Moldova imunitatea de jurisdicţie este reglementată de art.457 din Codul de procedură
civilă, care prevede că introducerea în instanţa judecătorească din R.Moldova a unei acţiuni către un alt
stat, antrenarea acestuia în proces în calitate de pârât, punerea sub sechestru a bunurilor acestuia situate pe
teritoriul R.Moldova, luarea altor măsuri de asigurare a acţiunii împotriva bunurilor respective, precum şi
punerea sub sechestru în procedura de executare a hotărârii judecătoreşti se pot face cu consimţământul
organelor competente ale statului respectiv, dacă legea naţională sau tratatul internaţional la care
R.Moldova este parte nu prevede altfel.
Tot în acest sens, în cadul litigiilor civile, organizaţiile internaţionale, reprezentanţii diplomatici ai
altor state acreditaţi în R.Moldova, precum şi alte persoane menţionate în tratatele internaţionale sau în
legile R.Moldova, sunt supuse jurisdicţiei instanţelor judecătoreşti din R.Moldova în limitele stabilite de
normele dreptului internaţional sau de tratatele internaţionale la care R.Moldova este parte188.
44
privat potrivt art.465 din Codul de procedură civilă, precum şi a Convenţiei cu privire la
procedura civilă (Haga, 1954).
In practica pot aparea unele situatii care presupun efectuarea unor acte de procedura in strainatate,
cum ar fi audierea martorilor, obtinerea unor copii sau extrase de pe documente, expertize, etc. Efectuarea
acestor acte se face prin intermediul comisiilor rogatorii.
De la cuvinte latine: committere – a da o insarcinare, si rogare – a ruga.
Comisie rogatorie - se intelege delegatie pe care un organ de jurisdictie sesizat de a solutiona un
litigiu, numita instanta solicitanta sau roganta, o confera unui organ de judecata din alta localitate, numita
instanta solicitanta sau rogata, sa efectueze anumite acte de procedura.
Se are in vedere delegatiile judecatoresti – instantele judecatoresti ale RM pot da delegatii
instantelor judiciare straine in vederea efectuarii diferitor acte de procedura in conformitate cu legislatia
RM si cu tratatele internationale la care ac are parte.
In cazul cind instanta solicitanta si cea solicitata se afla i tari diferite, comisie rogatorie este
internationala.
Potrivit art. 465 CPC, instantele judecatoresti din RM executa delegatiile care le-au fost date de
catree instantele judecatoresti straine cu privire la efectuarea unor acte de procedura (inminarea de citatii
si de alte acte,obtinerea de explicatii ale partilor, de depozitii ale martorilor, raporturi de expertiza,
cercetarea la fata locului, luarea de masura de asigurare a actiunii etc.).
Delegatia instantei judecatoresti straine cu privire la efectuarea unor acte de procedura nu va putea
fi executata in cazurile cind:
- Atinge suveranitatea sau ameninta securitatea RM,
- Nu este de competenta instantei judecatoresti.
Delegatiainstantei judecatoresti straine se executa in modul stabilit de legisl RM, daca tratatul
international la care este parte nu prevede altfel.
Totodata, instantele judecatoresti din RM pot da delegatii instantelor judecatoresti straine in vederea
efectuarii unor acte de procedura. Modul de stabilire a relatiilor dintre instantelle judecatoresti din RM si
cele din strainatate se determina de legislatia RM sau de tratatu international la care aceasta este parte.
46
e) executarea hotărîrii poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţa securitatea Republicii
Moldova ori poate să contravină ordinii ei publice;
f) a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărîrii spre executare silită şi cererea
creditorului de repunere în acest termen nu a fost satisfăcută de judecata Republicii Moldova;
g) hotărîrea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comise în procedura din străinătate.
47
Hotărîrile judecătoreşti străine, inclusiv tranzacţiile, sînt recunoscute şi se execută de plin drept în
Republica Moldova fie dacă astfel se prevede în tratatul internaţional la care Republica Moldova este
parte, fie pe principiul reciprocităţii în ceea ce priveşte efectele hotărîrilor judecătoreşti străine.
În Republica Moldova se recunosc următoarele hotărîri ale instanţelor judecătoreşti străine care, în
virtutea caracterului lor, nu cer procedură ulterioară:
a) hotărîrile referitoare la statutul civil al cetăţeanului statului a cărui judecată a pronunţat hotărîrea
sau dacă, fiind pronunţată într-un stat terţ, a fost recunoscută mai întîi în statul de cetăţenie al fiecărei
părţi;
b) hotărîrile privitoare la desfacerea, anularea sau declararea nulităţii căsătoriei, precum şi la alte
litigii dintre soţi, cu excepţia celor cu privire la imobilele din străinătate, între un cetăţean al Republicii
Moldova şi un cetăţean străin, dacă la data desfacerii căsătoriei cel puţin unul dintre soţi era domiciliat în
străinătate;
c) hotărîrile privind desfacerea, anularea sau declararea nulităţii căsătoriei între cetăţeni ai
Republicii Moldova dacă la data desfacerii căsătoriei ambii soţi erau domiciliaţi în străinătate; s.a.
48
d) actul care confirmă executarea anterioară a hotărîrii pe teritoriul statului respectiv.
(4) Actele enumerate la alin.(3) lit.a), b) şi d) se însoţesc de traduceri în limba moldovenească
autorizate şi supralegalizate, cu respectarea prevederilor art.466. Supralegalizarea nu se cere în cazul în
care părţile sînt de acord cu depunerea actelor în copii certificate.
Articolul 470. Procedura de examinare a cererii
(1) Cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se examinează în şedinţă de judecată, cu
înştiinţarea legală a debitorului despre locul, data şi ora examinării. Neprezentarea din motive
neîntemeiate a debitorului citat legal nu împiedică examinarea cererii.
(2) Instanţa judecătorească poate satisface cererea întemeiată a debitorului privind amînarea
examinării cererii, înştiinţîndu-l.
(3) Instanţa judecătorească, după ce ascultă explicaţiile debitorului şi examinează probele
prezentate, pronunţă o încheiere de încuviinţare a executării silite a hotărîrii judecătoreşti străine sau de
refuz al autorizării executării.
(4) În cazul în care hotărîrea judecătorească străină conţine soluţii asupra mai multor pretenţii
disociabile, încuviinţarea executării lor poate fi acordată separat.
(5) La examinarea cererii de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine, instanţa sesizată poate,
după caz, să ceară explicaţii solicitantului recunoaşterii şi să interogheze debitorul privitor la cererea
depusă ori să ceară explicaţii instanţei străine emitente.
(6) Sub rezerva verificării condiţiilor prevăzute de lege pentru încuviinţarea executării hotărîrii
judecătoreşti străine, instanţa judecătorească a Republicii Moldova nu poate proceda la reexaminarea
fondului hotărîrii judecătoreşti străine şi nici la modificarea ei.
(7) În temeiul hotărîrii judecătoreşti străine şi încheierii, rămase irevocabile, de încuviinţare a
executării ei silite, se eliberează un titlu executoriu, care se expediază instanţei de la locul de executare a
hotărîrii judecătoreşti străine.
Articolul 471. Refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărîrii judecătoreşti străine
(1) Refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărîrii judecătoreşti străine se admite în unul din
următoarele cazuri:
a) hotărîrea, conform legislaţiei statului pe al cărui teritoriu a fost pronunţată, nu a devenit
irevocabilă sau nu este executorie;
b) partea împotriva căreia este emisă hotărîrea a fost lipsită de posibilitatea prezentării la proces,
nefiind înştiinţată legal despre locul, data şi ora examinării pricinii;
c) examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ale Republicii
Moldova;
d) există o hotărîre, chiar şi nedefinitivă, a instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova emisă în
litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri sau în procedura
instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova se află în judecată o pricină în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu
privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri la data sesizării instanţei străine;
e) executarea hotărîrii poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţa securitatea Republicii
Moldova ori poate să contravină ordinii ei publice;
f) a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărîrii spre executare silită şi cererea
creditorului de repunere în acest termen nu a fost satisfăcută de judecata Republicii Moldova;
g) hotărîrea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comise în procedura din străinătate.
(2) Copia de pe încheierea judecătorească emisă în conformitate cu art.470 alin.(3) se expediază de
judecată creditorului şi debitorului în termen de 3 zile de la data pronunţării. Încheierea poate fi atacată în
instanţa ierarhic superioară în ordinea şi în termenele prevăzute de prezentul cod.
Conditii: 1. competenta instantei de arbitraj; 2. caracterul obligatoriu; 3. respectarea dr la aparare ;
4. constituirea organului ; 5. ordinea publica.
49
3.3 Argumentati temeiurile de refuz ale recunoasterii si executarii sentintelor arbitrale straine
in RM (art.476 CPC)
Cazurile de refuz.
Refuzul de a recunoaşte hotărîrile arbitrale străine şi de a le executa
(1) Cererea privind recunoaşterea hotărîrii arbitrale străine şi executarea ei poate fi respinsă, la
solicitarea părţii împotriva căreia s-a emis, dacă aceasta va prezenta instanţei competente, căreia i se cere
recunoaşterea hotărîrii sau executarea ei, probe doveditoare că:
a) una din părţile convenţiei arbitrale era într-o măsură oarecare incapabilă sau că această convenţie
este ilegală potrivit legii guvernante, iar în lipsa unei astfel de probe, că este ilegală în conformitate cu
legea ţării în care a fost emisă hotărîrea;
b) partea împotriva căreia este emisă hotărîrea nu a fost înştiinţată legal despre desemnarea
arbitrului sau despre dezbaterea arbitrală ori nu a putut din alte motive să prezinte probe sau să dea
explicaţii în faţa arbitrajului;
c) hotărîrea a fost pronunţată asupra unui litigiu neprevăzut de convenţia arbitrală sau nu se înscrie
în condiţiile convenţiei;
d) hotărîrea conţine dispoziţii în probleme neprevăzute de convenţia arbitrală; totuşi, dacă
dispoziţiile în problemele cuprinse în convenţia arbitrală pot fi separate de cele care nu se înscriu în ea,
partea hotărîrii arbitrale care conţine dispoziţii referitoare la problemele ce decurg din convenţia
arbitrală poate fi recunoscută şi pusă în executare;
e) componenţa arbitrajului sau procedura dezbaterii arbitrale nu corespunde convenţiei părţilor ori,
în lipsa acestora, nu se conformează legii din ţara în care a avut loc arbitrajul;
f) hotărîrea nu a devenit obligatorie pentru părţi sau a fost anulată ori executarea ei a fost
suspendată de instanţa judecătorească a ţării în care a fost pronunţată hotărîrea sau în conformitate
cu legea căreia a fost pronunţată.
(2) Instanţa judecătorească refuză, de asemenea, să recunoască hotărîrea arbitrală străină şi să o
execute, stabilind că obiectul litigiului nu poate fi dat în dezbatere arbitrală conform legii Republicii
Moldova sau că recunoaşterea hotărîrii şi încuviinţarea executării ei este în contradicţie cu ordinea
publică din Republica Moldova.
(3) Dacă în judecată s-a depus o cerere privind desfiinţarea sau suspendarea executării hotărîrii
arbitrale străine, instanţa căreia i se solicită recunoaşterea hotărîrii arbitrale şi executarea ei poate amîna
emiterea unei decizii asupra cererii dacă va considera că amînarea este raţională.
50