Tema și viziunea despre lume într -un basm studiat

Barbu Ștefănescu Delavrancea creează opere fabuloase ce

alcătuiesc un segment important al tezaurului literaturii pe ntru copii.
Pornind de la teme ș i motive specifice folclorului ceea ce a reali zat
marele Delavrancea, formează o ideală ș i nemuritoare lume a copilăriei,
plină de măiestrie, care a uimit prin farmecul său generații după
generații. Ilustrată fiind î n opere ca „Bunica”, „Bunicul”, „Pov este”,
„Departe, departe…”, întotdeauna i-a atras pe cei mici prin prezentarea
adevărului sub înfățișarea unor povești moralizatoare, cu un puternic
impact asupra cititorilor. „Neghiniță ”-apărut în 1909- este un basm de o
valoare inestimabilă, care a fost îndră git de cei care au descoperit
tainele ascunse in conținutul său.

Basmul este o specie epică de întindere medie sau amplă, care

dezvoltă categoria estetică a fabulosului, cu o acțiune convențională la
care participă personaje sau forțe supranaturale, purtătoare al e unor
valori morale, în care binele iese învingător din confruntarea cu răul și
cu un final nupțial.

Tema acestui basm este dorința arzătoare a celor doi bătrâni de a

avea un copil, pe care, atunci când îl primesc, sunt de acord să îl vândă
unui negustor. Tema fundamentală ce se desprinde din acest basm este,
ca în toate basmele, lupta permanentă dintre bine și rău, dintre dreptate
și nedreptate. Titlul este în concordanță cu textul, având ca personaj
principal pe Neghiniță, care dă și titlul omonim al bas mului. Structural,
titlul este alcătuit dintr -un substantiv propriu .

Timpul și spațiul sunt vagi și nedeterminate, timpul ignoră

modelul lumii fizice, se dilată sau se contractă . Spațiul se configurează
în general pe trei dimensiuni: o lume care d ă iluzia realului, tărâmul
celălalt și înaltul cerului.

Tiparul narativ se concretizează prin diferite situații tipice,

observabile în majoritatea basmelor. Vladimir Propp identifică
următoarele momente: situația inițială de echilibru (cei doi băt râni în
casa lor), situația perturbatoare (dorința neîmplinită de a avea un fiu),
acțiunea de remediere a lipsei (apariția lui Neghiniță la ușa lor),
restabilirea echilibrului inițial (Neghiniță este vândut unui negustor iar
bătrânii rămân tot singuri).

Relația incipit-final este dată de începerea basmului prin formula

tradițională ”A fost odată”, învăluită în incertitudine, face ca prin
neprecizarea timpului, să fie mereu actuală. Sfârșitul este original,
introdus prin formula ”Ce nu e la timp, nu mai e niciodată” , întrucât
autorul îmbină în mod surprinzător umorul cu teme precum
ireversibilitatea timpului, imposibilitatea de a face la bătrânețe ce nu s -
a putut face la tinerețe și nu în ultimul rând, marile sensuri ale vieții.

Expozițiunea începe în momentul în care Neghiniță se oferă să

aline singurătatea a doi bătrâni. După ce își cunoaște mama, el pleacă
să își cunoască tatăl care era la arie să treiere grâul. Bătrânul se bucură
când îl cunoaște pe Neghiniță. Acesta îl roagă pe moș să îl lase pe el să
mâne caii care treierau grâul.

Intriga este momentul în care un negustor trece pe acolo și rămâne

mut de uimire când aude pe cineva mânând caii, dar nevăzând pe
nimeni. Acesta îl întreabă pe moș cine este. Bătrânul îl arată pe
Neghiniță negustorului iar acesta îi dă o pungă de bani pe el. Moșul
crezând că ceea ce aude sunt gândurile sale, repeta ceea ce îi șoptea
Neghiniță. În cele din urmă, acesta fu vândut pentru douăzeci de pungi
de galbeni.

Desfășurarea acțiunii are loc la pa latul Împăratului, negustorul

arătându-i-l pe Neghiniță, iar acesta poruncește să i se facă lui
Neghiniță o casă cu zece etaje cât o nucă, toată din aur. După ce acesta
intră pe rând în urechile sfetnicilor, iar apoi în urechea Împăratului și
îi șopti tot ce gândeau aceștia, află că sfetnicii săi se gândeau la alte
lucruri în loc să fie preocupați de situația din țară. Într -o bună zi,
Neghiniță vrând să glumească pe seama împăratului, intră în urechea
acestuia. Din greșeală, încurcă urechile, și intră în ur echea cu care
împăratul auzea bine, începând să strige cât îl țineau puterile.
Împăratul se sperie și își trase o palmă peste ureche, iar Neghiniță căzu
leșinat în palma acestuia. Împăratul își dă seama că gândurile care îi
treceau prin minte erau de fapt șoaptele lui Neghiniță.

Punctul culminant este dat de momentul în care Împăratul

poruncește ca băiețelul să fie legat cu un fir de mătase și înecat în
fântâna din curtea palatului.

Deznodământul este moartea băiețelului cât o neghină, ca urmare a

faptelor sale. Sfârșitul tragic al personajului ne avertizează, că uneori,
gândul bun se face nevăzut.

Realul se împletește cu fabulosul în construcția personajelor,

George Călinescu definindu -le astfel: ”eroii nu sunt numai oameni, ci și
anumite ființe himerice (…) Când într -o narațiune lipsesc acești eroi
himerici, nu avem de a face cu un basm.” Personajele sunt diverse:
supraumane (Neghiniță), categoria umană (Împăratul, bătrânii,
negustorul).

Neghiniță este caracterizat atât direct de că tre narator, cât și

indirect din faptele sale. Acesta este caracterizat fizic de către narator
ca fiind ”frumos ca o piatră scumpă; și era mic cât o neghină; și avea
niște ochișori ca două scântei albastre, și niște mâini și piciorușe ca
niște firișoare de păiajen.”. El este șiret, făcându -l pe bătrân să îl
vândă, dându-i de gol pe sfetnici și încercând să îl păcălească pe
Împărat.

Oralitatea stilului se evidențiază prin folosirea dialogului ” - Să te

sărut, că-mi umpluși casa cu dragoste când îmi ziseș i mamă.”, prin
utilizarea exclamațiilor ” - Ei, aș! Ce mi-a trecut? Nimic!” și prin
adresare directă.
„Neghiniță” este „o pagină de proză realistă satiric deghizată î n
veșmintele basmului” (I. Buzași ), deoarece aut orul condamnă
inechitatea socială.