Mecanismul financiar SEE 2009-2014

Programul RO10 „Copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc şi iniţiative locale

şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi pentru promovarea
incluziunii sociale”

Proiectul Strategii pentru viitor, strategii pentru tineri

METODOLOGIE SPECIFICĂ DE LUCRU

PENTRU PERSOANELE AFLATE ÎN RISC DE
EXCLUZIUNE SOCIALĂ – FOTBAL

Gheorghe Grigore - expert fotbal

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
GHEORGHE, GRIGORE
Metodologie specifică de lucru pentru persoanele aflate în risc de excluziune
socială : fotbal / Grigore Gheorghe. - Bucureşti : Discobolul, 2016
ISBN 978-606-8603-88-9

364:796

ISBN 978-606-8603-88-9
 CUPRINS

Metodologie specifică de lucru pentru persoanele aflate în risc de excluziune 5

socială – fotbal
Model de pregătire - tineri începători 15
Model de pregătire – tineri avansaţi 17
Mijloace specifice jocului de fotbal 21
Sistematizarea învăţării şi consolidării tehnicii şi tacticii jocului de fotbal 22
pe grupe de pregătire
Semne convenţionale specifice jocului de fotbal 24
Probe de control pentru orientarea activităţii specifice incluziunii sociale prin 26
intermediul jocului sportiv fotbal
Sistematizarea principalelor elemente si procedee tehnice specifice jocului de
fotbal utilizat ca mijloc de integrare socială 30
Mijloace pentru insuşirea deprinderilor motrice specifice jocului de fotbal pentru 32
incepători şi avansaţi
Mijloace pentru însuşirea transmiterii mingii cu piciorul şi cu capul 32
Mijloace pentru însuşirea păstrării mingii: conducerea mingii, protejarea mingii şi 54
Mişcarea înşelătoare
Mijloace pentru însuşirea intrării în posesia mingii: preluare şi deposedarea 68
adversarului de minge
Mijloace specifice jocului portarului 84
Sistematizarea principalelor acţiuni tactice colective şi individuale de atac şi 96
apărare specifice jocului de fotbal utilizat ca mijloc de integrare sociala
Mijloace pentru însuşirea acţiunilor tactice colective şi individuale de atac şi 97
apărare
Regulament – fotbal 110
Bibliografie 119
 METODOLOGIE SPECIFICĂ DE LUCRU PENTRU PERSOANELE AFLATE
ÎN RISC DE EXCLUZIUNE SOCIALĂ - FOTBAL

Conform specialiştilor domeniului pedagogic, psihologic şi al educaţiei fizice şi

sportului, metoda reprezintă calea prin care se transmit, se însuşesc şi se evaluează cunoştinţele,
deprinderile motrice, se formează priceperi motrice, se educă aptitudini morale, estetice, etice şi
de voinţă.
Noţiunea de metodă provine din grecescul methodos care reprezintă drumul sau calea de
urmat pentru realizarea obiectivelor propuse în învăţare.
Fiecărei discipline sportive îi corespunde anumite metode preluate din pedagogie,
dezvoltate sau create care ajută la realizarea obiectivelor propuse. Aceste metode generale sau
specifice sunt adaptate în funcţie de caracteristicile şi particularităţile fiecărei discipline sportive
în parte. În cadrul metodelor au apărut procedeele metodice care reprezintă modalitatea
particulară de aplicare a metodei în condiţii şi situaţii concrete, specifice, un element de sprijin în
aplicarea metodei sau un mod concret de valorificare a acesteia.
Conform concepţiei lui I. Cerghit (1997) şi S. Cristea (1998), citaţi de I. Niculescu în
20131, folosirea metodelor de instruire îndeplineşte următoarele funcţii:
 funcţia formativă
 reiese din acţiunea asupra sferei sociale, psihomotorii şi intelectuale a educabilului;
 funcţia cognitivă
 este reliefată de contribuţia pe care o are folosirea metodelor asupra sferei psihice, asupra
memoriei, gândirii, imaginaţiei, judecăţii, observaţiei, atenţiei etc;
 funcţia motivaţională
 se realizează prin caracterul distractiv/recreativ al activităţilor desfăşurate, prin
dezvoltarea motivaţiei de practicare în mod independent a activităţilor sportive;
 funcţia normativă
 este rezultatul respectării regulilor, cerinţelor specifice fiecărei discipline sportive sau
sport în parte, a respectării instrucţiunilor de folosire a materialelor şi instalaţiilor, a

1
Ionela Niculescu, Didactica educaţiei fizice şi sportului, MEN, POSDRU, Calitate, inovare, comunicare în sistemul de formare continuă a
didacticienilor din învăţământul superior, 2013, pag. 26
 relaţiilor cu coechipierii si cu adeversarii, cu efecte în sfera dezvoltării morale. Se poate
vorbi totodată de formarea unor valori morale, civice, de formarea responsabilităţii faţă
de muncă şi de sarcinile încredinţate;
 funcţia instrumentală
 decurge din faptul că metodele sunt ele însele instrumente de lucru;
 funcţia socială
 decurge din faptul că în folosirea metodelor sunt implicaţi mai mulţi actori: cel puţin
educatorul sau profesorul şi educabilul, elevul, tânărul, fapt ce presupune interacţiunea
acestora pe parcursul folosirii metodelor.

Sistemul metodelor de predare-asimilare, învăţare şi evaluare

În literatura de specialitate există mai multe clasificări ale metodelor în funcţie de mai
multe criterii:

Explicaţia
Expunerea Povestirea
Prelegerea
Verbale
Metode Convorbirea
tradiţionale de
predare- Execuţiei elevilor
asimilare Nonverbale Observaţia şi profesorului
(intuitive)

Demonstraţia
Profesorului
Elevilor
Exersarea Cu ajutorul materialelor intuitive,
didactice
 - Modelarea
Metode moderne de - Problematizarea
- Algoritmizarea
predare-asimilare - Învăţarea prin descoperire

- Aprecierea verbală
Metode de evaluare - Aprecierea prin note sau calificative

Metode de corectare a - Intervenţia verbală

greşelilor - Intervenţia prin gesturi

- Asistenţa
Metode de asigurare - Asigurarea
şi ajutor - Ajutorul direct şi sprijinul

(după Ionela Niculescu, 2013 şi Constantin Moise, 2005)

 Expunerea este metoda prin care se transmit informaţiile de către educator către educaţi
pe cale verbală monologată. Este considerată ca fiind cea mai veche metodă şi foloseşte limbajul
care trebuie să fie clar, cursiv şi curat exprimat.
 Explicaţia este o formă de expunere în care predomină argumentarea raţională. Ea trebuie
să fie clară, raţională, precisă, scurtă dar sugestivă, prezentată la nivelul de înţelegere al
subiecţilor cărora ne adresăm. Permite predarea unor noţiuni cu grad mai mare de
dificultate. "Prezentarea faptelor se face prin ample explicaţii privind conţinuturile lor
(analiză), prin sublinierea combinării diferitelor aspecte (sinteză) sau prin comparaţii cu
ceea ce s-a studiat anterior"2 (N. Vinţanu, 2008, pag. 134).
 Povestirea constă din prezentarea informaţiei sub o formă descriptivă sau narativă
respectând ordonarea în timp a evenimentelor, fenomenelor, obiectelor centrate pe o temă
anume. Se bazează pe reprezentările elevilor şi pe cunoştinţele acestora. Este una dintre
cele mai vechi metode.

2
Nicolae Vinţanu, Teoria instruirii şcolare, Bucureşti, Editura Zerana Flores, 2008, pag. 134
  Prelegerea reprezintă forma de expunere în cadrul căreia informaţia este prezentată ca o
succesiune de idei, teorii, intrepretări în scopul unificării lor într-un tot. Trebuie să aibă
trei părţi: introducerea, prezentarea temei sau conţinutul şi încheierea.
 Convorbirea este una dintre cele mai folosite metode în transmiterea dar şi obţinerea de
date, la evaluarea capacităţii de înţelegere şi suportare a efortului din partea subiecţilor. Are la
bază formularea de întrebări şi obţinerea de răspunsuri, conversaţia, dialogul dintre profesor şi
subiect şi dezbaterea anumitor subiecte.
 Observaţia constă din "urmărirea sistematică de către elev a obiectelor şi fenomenelor
ce constituie conţinutul învăţării, în scopul surprinderii însuşirilor semnificative ale acestora"3.
Pot fi observate execuţiile demonstrative ale profesorului, ale altor colegi sau folosind material
expozitive. Această metodă presupune parcurgerea unor etape: organizarea observării,
observarea propriu-zisă, prelucrarea datelor şi valorificarea observării.
 Demonstraţia este metoda prin care li se arată subiecţilor ceea ce vor avea de făcut şi
cum sau ceea ce vor obţine la finalul execuţiei. Demonstraţia de cele mai multe ori însoţeşte
explicaţia şi ajută la formarea reprezentărilor clare privind structura deprinderilor motrice sau
succesiunea actelor motrice. Demonstraţia poate fi cu obiecte, cu acţiuni, cu modele ale
diferitelor obiecte, fenomene sau acţiuni, de tip combinat şi cu mijloace tehnice.
 Exersarea presupune "executarea repetată şi conştientă a unei acţiuni în vederea însuşirii
practice a unui model dat de acţiune sau a îmbunătăţirii unei performanţe."4 Această metodă
vizează formarea deprinderilor şi consolidarea cunoştinţelor. Exerciţiul trebuie să respecte câteva
cerinţe de bază: să fie executat conştient de către subiect; să respecte principiile didactice şi
pedagogice de bază (gradarea să se facă de la simplu la complex şi de la uşor la greu), să aibă
continuitate în timp, varietate suficientă, să aibă ritm, intensitate şi volum optim şi să fie însoţit
în permanenţă de corectură sau la vârste mai mari de autocorectură. De regulă, exersarea este o
metodă care se combină cu toate celelalte metode.
 Modelarea în activităţile sportive constă în apelarea la un model reprezentativ: un
sportiv, o execuţie, o demonstraţie practică, un obiect, imagini, schiţe, planşe etc
 Problematizarea este o metodă didactică ce presupune formularea de către profesor în
mod deliberat a unor dificultăţi pe care subiectul, elevul, încearcă sa le rezolve singur, să

3
Moise Constantin, Metodele de învăţământ, în Psihopedagogie, Iaşi, Editura Polirom, 2005, pag. 154
4
Idem 3, pag. 155
găsească soluţii, astfel aceasta învăţând ceva nou. Pentru a fi aplicată cu succes această metodă
trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unui fond aperceptiv suficient al
subiectului; dozarea dificultăţilor într-o anumită gradaţie; alegerea momentului optim în timpul
lecţiei; manifestarea unui interes real de soluţionare a problemei din partea subiectului.
 Algoritmizarea presupune găsirea soluţiilor de rezolvare a unor situaţii, exerciţii
specifice domeniului. "Este o metodă ce necesită cunoaşterea detaliată a posibilităţilor subiecţilor
şi a efectelor produse de exerciţiile alese."5 Această metodă foloseşte algoritmii care reprezintă o
succesiune de paşi, de operaţii efectuate într-o ordine constantă prin care se rezolvă o problemă.
 Învăţarea prin descoperire. În această metodă materialul didactic nu este prezentat în
forma finală subiectului, acesta trebuind să apeleze la o rearanjare a lui, la o reorganizare sau
transformare. Este metoda opusă celei de învăţare prin receptare şi în cadrul acesteia se regăsesc
alte metode cum ar fi jocul didactic. În educaţie fizică şi sport, jocul poate fi prezentat atât ca
metodă cât şi ca mijloc de predare-asimilare.
În literatura de specialitate, mijloacele didactice sau de instruire sunt acele
instrumente care se interpun între profesor şi elev sau subiect. Ele ne ajută să prezentăm sau să
transmitem un ansamblu de informaţii sau date despre conţinutul unor fenomene. Au rolul de a
forma priceperi şi deprinderi, de a-i motiva mai puternic pe subiecţi, de a consolida cunoştinţele
şi de a evalua însuşirea sau dezvoltarea acestora.
Modelul de selecţie pentru o anumită ramură de sport (în cazul de faţă pentru fotbal)
este format din componente care se stabilesc prin studiu specific, componente cu ajutorul cărora
se pun în evidenţă însuşiri tipice necesare obţinerii unor rezultate superioare. Aceste componente
le evidenţiem prin evaluare, cu ajutorul probelor, normelor şi testelor.
În contextul proiectului privind rolul fotbalului în creşterea gradului de incluziune
socială şi combaterea excluziunii pentru tinerii aflaţi în categorii de risc generate de dizabilităţi
sau de situaţia economică, modelul de selecţie este alcătuit
din câteva caracteristici (parametrii de structură şi calitate) şi informaţii de natură
diferită.
La nivelul tinerilor cuprinşi în studiu, în general, pregătirea este orientată spre
următoarele obiective:
 Dezvoltarea pe scară largă a capacităţii motrice a tinerilor;

5
Ionela Niculescu, Didactica educaţiei fizice şi sportului, MEN, POSDRU, Bucureşti, 2013, pag. 12
  Asigurarea armonioasei dezvoltări fizice a tinerilor simultan cu influenţarea treptată a
dezvoltării grupelor musculare, frecvent solicitate în fotbal;
 Dezvoltarea calităţilor motrice;
 Însuşirea şi îmbunătăţirea execuţiilor legate de principalele procedee tehnico-tactice
specifice jocului de fotbal;
 Pregătirea treptată a tinerilor pentru a participa la competiţii fotbalistice;
 Formarea unei conduite specifice în toate împrejurările în care tinerii doresc să se
integreze prin fotbal.
Gradul de pregătire în cadrul acestui proiect este optimizat de repartizarea tinerilor în
două categorii (grupe):

Grupa 1 Începători
Grupa 2 Avansaţi

În acest sens, repartizarea tinerilor pe grupe oferă posibilitatea ameliorării capacităţii

acestora de a practica jocul de fotbal într-un context favorabil incluziunii sociale (evenimente,
sărbători, team building etc.)
Pentru tinerii care dovedesc unele aptitudini necesare remarcate prin aplicarea celor 4
probe specifice procesului de selecţie caracteristice jocului de fotbal, indiferent că vorbim de
fete sau de băieţi (considerăm că în contextul unor activităţi sportive de socializare jocul mixt
poate conduce la îndeplinirea obiectivului principal al proiectului), se poate preciza chiar şi
postul optim de joc fără însă a se îngrădi astfel capacitatea de a fi polivalent.
Pentru ca jocul de fotbal să se desfăşoare regulamentar, componentele constante şi
reprezentative ale modelului original sunt foarte importante. Caracteristicile principale ale
componentelor constante şi reprezentative ale jocului (originalul), denumite şi variabilele
structurale ale modelului de joc, sunt :
- frecvenţa mare de utilizare :
 pase;
 finalizări;
 marcaj-demarcaj;
 dublaj etc.
 - variabilitatea valorică (cantitativă, calitativă, eficienţa) dată de :
 nivelul de pregătire;
 adversarul întâlnit;
 factori externi (teren, public etc.)
Modelele caracteristice activităţii practice fotbalistice (şi nu numai), cu care se poate
opera atât pentru dezvoltarea originalului cât şi pentru creşterea continuă a calităţii şi eficienţei
procesului de antrenament, sunt de patru tipuri:
 modelul integrativ (global) de joc;
 modelul de orientare şi selecţie;
 modelul de pregătire;
 modelul de cercetare ştiinţifică.

a) Modelul integrativ (global) de joc – reprezintă principalul model al originalului. Din

acesta derivă modelul de orientare şi selecţie, modelul de pregătire şi modelul de cercetare
ştiinţifică. Modelul integrativ de joc este un sistem hipercomplex, alcătuit din mai multe sau mai
puţine subsisteme (în funcţie de joc) între care se realizează conexiuni şi care la rândul lor
îndeplinesc condiţiile de a deveni modele (relativ independente faţă de original).
În jocul de fotbal (sistem hipercomplex) subsistemele subordonate care pot deveni
modele de sine stătătoare şi care pot acţiona în vederea obţinerii performanţelor propuse sunt :
- structura echipei;
- profilul jucătorului (pe posturi);
- componentele fundamentale ale jocului :
 capacitatea fizică
 tehnica
 tactica:
o de atac
o de apărare
 capacitatea psihică
 cunoştinţele teoretice
 modul în care se desfăşoară competiţia
- comportamentul performanţial (execuţie şi cantitate, calitate şi eficienţă).
 Toate subsistemele subordonate modelului global de joc nu pot îmbrăca o formă
complexă dacă nu sunt structurate pe modele de nivel formativ (care de asemenea sunt
subsisteme). Aceste modele de nivel formativ rezolvă o problemă importantă, aceea a relaţiilor
existente între predispoziţiile ereditare, particularităţile de vârstă, particularităţile individuale ale
sportivilor şi exigenţele modelelor de concurs.
Pentru modelul de orientare şi selecţie, modelul de pregătire şi modelul de cercetare
ştiinţifică, modelul integrativ de joc este unica sursă de inspiraţie şi de elaborare.

b) Modelul de orientare şi selecţie – se bazează pe cele două subsisteme aflate în

componenţă :
- orientarea – este un proces ce pleacă de la identificarea unor predispoziţii ale unui
individ, trece prin informarea acestuia asupra însuşirilor proprii şi se termină prin îndreptarea
(orientarea) potenţialului sportiv spre practicarea disciplinei sportive identificate;
- selecţia (iniţială) – este procesul care pleacă de la exigenţele fiecărei discipline
sportive în parte şi reţine în cadrul ei doar potenţialii sportivi care au însuşirile necesare.
Între orientare şi selecţie (iniţială), singurul instrument care poate realiza o legătură este
modelul de orientare şi selecţie (iniţială). Acest model poate preciza exact condiţiile de asimilare
a unui copil în grupele de iniţiere supuse ulterior unei pregătiri sistematice, dar totodată mai
trebuie incluse şi criterii de cantitate şi calitate.

c) Modelul de pregătire şi selecţie pe nivel formativ – reprezintă modelul aflat în strictă

interdependenţă cu modelul de joc. Fără un model de joc nu putem avea un model de pregătire,
iar relaţia continuă cu faptul că orice modificare la nivelul unui model (fie de joc, fie de
pregătire) se repercutează la nivelul celuilalt model.
Aplicarea în practică a modelului de pregătire presupune parcurgerea succesivă a unor
paşi:
1. Stabilirea obiectivelor de pregătire şi stabilirea performanţelor minime aşteptate;
2. Evidenţa resurselor umane, materiale, informaţionale şi financiare;
3. Stabilirea conţinutului programului de pregătire al echipei în funcţie de
obiectivele de pregătire precizate la punctul 1) (este vorba de inventarul tuturor componentelor
de antrenament care vor trebui achiziţionate în timpul unui sezon de pregătire şi joc;
 4. Stabilirea strategiei de instruire în care se caută cele mai bune metode, materiale
didactice şi mijloace (exerciţii) în stare să rezolve obiectivele instrucţionale propuse;
5. Aplicarea în practică a strategiilor instrucţionale sau desfăşurarea pregătirii
propriu-zise sub imperiul unei riguroase programări a obiectivelor şi a strategiilor didactice
stabilite anterior;
6. Evaluarea rezultatelor obţinute, pe de o parte de către antrenor, iar pe de altă parte
de sportivii care au fost supuşi procesului de pregătire propriu-zisă.

d) Modelul de cercetare ştiinţifică – este specific domeniului celor care sunt cuprinşi
permanent în activitatea de cercetare ştiinţifică. Dar, la nivelul antrenorilor este recomandată
totuşi învăţarea cercetării prin modele, după următorul traseu metodologic:
- stabilirea scopului şi obiectivelor de cercetare;
- informarea teoretică şi metodică suplimentară;
- emiterea ipotezelor de lucru (deductive, inductive, alternative, nule etc.);
- metode de cercetare: analogia, modelarea, experimentul ameliorativ;
- desfăşurarea experimentului propriu-zis (idei, conexiuni, strategii noi etc.);
- interpretarea datelor şi stabilirea rezultatelor obţinute;
confirmarea – infirmarea ipotezelor;
- concluzii;
- corectarea modelelor de joc şi pregătire.
În ceea ce priveşte elaborarea unui model capabil să înlesnească reprezentarea şi
cercetarea originalului (a jocului propriu-zis) şi a celor colaterale, trebuie să avem în vedere o
metodologie specială de construire bazată pe parcurgerea următoarelor etape:
1) Identificarea componentelor constante şi esenţiale ale jocului;
2) Precizarea relaţiilor fizice, logice, analogice şi matematice dintre variabilele
identificate;
3) Stabilirea exigenţelor modelului;
4) Însuşirea, experimentarea şi testarea funcţionalităţii modelului;
5) Restructurarea sau corectarea modelului.
 Pentru jocul de fotbal, modelul se poate traduce ca fiind expresia valorificării la cel mai
înalt nivel a posibilităţilor jucătorilor, în strânsă dependenţă de caracteristicile jocului (structuri
motrice şi de efort).
Modelul de joc se regăseşte (se reflectă) în procesul de antrenament şi se elaborează pe
baza unor interpretări obiective, a cunoaşterii amănunţite a jocului, ţinând seama de elementele
concrete, datele şi cifrele obţinute în urma unor investigaţii complexe şi concrete.
Modelul de joc este obţinut în urma stabilirii şi utilizării unor parametrii specifici
jocului de fotbal (direct proporţionali cu obţinerea performanţei). Raportul de priorităţi, precum
şi corelaţia fiecărui parametru cu ceilalţi se determină pe baza unor calcule statistice.
Interpretarea acestor calcule statistice permite sintetizarea unor orientări şi tendinţe, iar
aprecierea muncii ar trebui să fie în concordanţă cu numărul jucătorilor care au îndeplinit sau au
depăşit prevederile modelului.
 MODEL DE PREGĂTIRE - TINERI ÎNCEPĂTORI

Modelul de joc şi modelul de pregătire la tinerii selecţionaţi în cadrul prezentului

proiect, luate ca referinţă în urma consultării materialului bibliografic de specialitate, considerăm
că poate fi :

Obiective:
1) Adaptarea tinerilor la activitatea sportivă organizată în colectiv (disciplină,
respect, punctualitate);
2) Stare de sănătate perfectă;
3) Adaptarea marilor funcţiuni la efort şi dezvoltarea psiho-motrică în mod
progresiv, cu mijloace adecvate;
4) Dezvoltarea formelor de manifestare a aptitudinilor motrice de bază (în
concordanţă cu vârsta), cu accent pe îmbunătăţirea:
 vitezei de reacţie;
 vitezei de repetiţie;
 vitezei de decizie;
 vitezei de deplasare.
5) Însuşirea tuturor elementelor de tehnică de bază şi utilizarea lor în condiţii de
întrecere şi jocuri:
 conducerea mingii;
 lovirea mingii cu ambele picioare;
 lovirea mingii cu capul;
 mişcarea înşelătoare;
 preluarea;
 simţul şi controlul mingii.
6) Învăţarea şi consolidarea acţiunilor tactice de bază:
 pasa;
 însuşirea combinaţiilor între 2-3 jucători;
 finalizare prin şut la poartă.
7) Optimizarea aptitudinilor psihice specifice.
 8) Însuşirea unor termeni şi elemente teoretice de bază ale jocului de fotbal, precum
şi a unor noţiuni privind pregătirea biologică.

Conţinutul pregătirii :
► Pregătire fizică:
 dezvoltarea vitezei în regim de :
 îndemânare (coordonare)
 echilibru instabil
 dezvoltarea supleţei (mobilităţii)
► Pregătire tehnică:
 formarea şi consolidarea simţului şi controlului mingii
 învăţarea elementelor tehnice de bază.
► Pregătire tactică :
 formarea deprinderilor tactice de bază, individuale şi colective pentru atac şi
apărare;
 stimularea formării gândirii tactice prin jocuri şcoală;
 iniţierea copiilor în participarea la primele jocuri (oficiale sau amicale) pe teren
redus (minifotbal).
► Pregătire psihologică:
 dezvoltarea ataşamentului faţă de club;
 dezvoltarea spiritului de echipă şi de prietenie între componenţii grupei.
► Pregătire teoretică :
 explicaţii în legătură cu termenii de bază ai jocului de fotbal (atac, apărare,
finalizare, tehnică, tactică, teren de joc etc.);
 explicaţii asupra organizării jocului de fotbal (pe teren redus) în atac şi apărare;
 însuşirea unor noţiuni de bază ale regulamentului de joc (simplificat);
 cunoştinţe elementare de igienă personală, alimentaţie şi odihnă.
► Pregătire biologică:
 recomandarea refacerii organismului după efort, cu accent pe odihnă şi
alimentaţie.
 Standard de performanţă:
● capacitatea sportivului de a susţine efort specific modelului de joc, în conformitate cu
nivelul de instruire;
● capacitatea jucătorilor de a desfăşura în condiţii regulamentare un joc de fotbal (de la
minifotbal până la 11x11 jucători), astfel încât să rezolve problemele ivite prin comportament
tehnico-tactic corespunzător nivelului de pregătire;
● capacitatea jucătorului de a reflecta un sistem de noţiuni teoretice şi aptitudini psihice
care să-i permită să înţeleagă raţiunea jocului.

MODEL DE PREGĂTIRE – TINERI AVANSAŢI

Obiective:
1) Realizarea unor indici sporiţi de viteză, îndemânare (coordonare) şi dezvoltare
fizică generală;
2) Optimizarea indicilor morfo-funcţionali;
3) Consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor tehnico-tactice de bază ale jocului de
fotbal;
4) Formarea comportamentului civic :
 adaptarea la normativele de activitate, interrelaţii personale, exigenţe, reguli etc.;
5) Însuşirea unor noţiuni privind: echipamentul de joc şi de pregăre, materialele de
instruire (mingii, aparatură ajutătoare etc.);

Conţinutul pregătirii :
► Pregătire fizică :
 prelucrare neuromusculată a corpului în general, cu accent asupra musculaturii
picioarelor;
 creşterea indicilor de manifestare a capacităţilor motrice, cu accent (în continuare)
pe viteză sub toate formele de manifestare;
► Pregătire tehnică:
  consolidarea deprinderilor tehnice dobândite şi învăţarea unor procedee tehnice
noi (deposedarea adversarului de minge, protejarea mingii de pe loc şi din alergare, mişcarea
înşelătoare la nivelul privirii etc.);
 exersarea execuţiilor tehnice din mişcare, utilizând înlănţuiri mai complexe.
► Pregătire tactică :
 consolidarea deprinderilor tactice de bază, individuale şi colective pentru atac şi
apărare;
 demarcare permanentă pe spaţii libere pentru a putea intra în posesia mingii;
 pasarea mingii, după preluare (sau fără preluare), la jucătorul cel mai bine
demarcat şi continuarea deplasării pe zonă liberă (demarcaj);
 dobândirea curajului şi responsabilităţii şutului la poartă;
 plasament adecvat la lovituri libere, corner, aut etc.;
 trecere rapidă în apărare şi dobândirea plasamentului între adversar şi poartă;
 lupta pentru deposedarea adversarului de minge şi împiedicarea lui de a finaliza
prin tras la poartă.
► Pregătire psihologică :
 dobândirea unor aptitudini psihice: curaj, gândire imaginativă, memorie, dârzenie.
► Pregătire teoretică:
 explicaţii asupra organizării jocului în atac şi apărare (pe teren de dimensiuni
regulamentare) şi aprofundarea unor noţiuni de “combinaţii şi relaţii de joc”.
► Pregătire biologică:
 recuperarea şi refacerea organismului după efort.

Standard de performanţă :
● capacitatea sportivilor de a se specializa (iniţial) pe posturi (fundaşi, mijlocaşi,
înaintaşi);
● capacitatea sportivilor de a se integra într-un sistem de joc, precum şi capacitatea de a
rezolva sarcinile principale ale posturilor pe care aceştia joacă.
 PROGRAMAREA PREGĂTIRII

În acest sens, principalii indicatori ai activităţii de pregătire atât pentru începători cât şi
pentru avansaţi, indicatori care să asigure realizarea prognozei de creşterea gradului de
incluziune socială şi combaterea excluziunii pentru tinerii aflaţi în categorii de risc, considerăm
că sunt:

1) Perioada pregătitoare :
 durată: - 4 - 6 săptămâni (avansaţi);
- 8 - 10 săptămâni (începători);
 ciclu săptămânal: 4 – 10;
 număr de antrenamente: 1 – 3/ microciclu

2) Perioada competiţională:
 durată: 1 - 3 săptămâni;
 ciclu săptămânal: 1 – 3;
 număr antrenamente: 2 – 6.

Activitate competiţională :

 jocuri de verificare a nivelului tehnico-tactic;

- jocuri şcoală;
- jocuri amicale;
- jocuri de pregătire.
 cupe;
 turnee;
 campionate locale.
 Ponderea componentelor antrenamentului :

GRUPA ÎNCEPĂTORI AVANSAŢI

Pregătire psiho-fizică 20% 30%
Pregătire tehnică 60% 50%
Pregătire tactică 10% 10%
Pregătire teoretică 5% 5%
Pregătire biologică 5% 5%

INDICATORI PRIVIND OBIECTIVELE ANTRENAMENTULUI:

I – ÎNCEPĂTORI

● dezvoltarea indicilor morfo-funcţionali;

● mărirea capacităţii de efort;
● însuşirea cunoştinţelor şi deprinderilor tehnico-tactice de bază şi învăţarea unora noi;
● însuşirea comportamentului civic.

II – AVANSAŢI

● continuarea evoluţiei morfo-funcţionale şi psihice;

● creşterea capacităţii de efort;
●consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor tehnico-tactice;
● capacitatea jucătorilor de a juca într-un sistem de joc bine definit;
● programarea unui număr de jocuri cât mai mare (ca metodă de realizare a obiectivelor).
 MIJLOACE SPECIFICE JOCULUI DE FOTBAL

Pentru activitatea legată de rolul fotbalului în creşterea gradului de incluziune socială şi

combaterea excluziunii pentru tinerii aflaţi în categorii de risc generate de dizabilităţi sau de
situaţia socială, propunem un set minimal de mijloacele specifice caracteristice în principal
aspectelor individuale şi colective ale tehnicii şi tacticii jocului.
Rolul mijloacelor prezentate mai jos este acela de a integra relativ rapid cele două
categorii de tineri în sfera specifică (condiţii particulare) desfăşurării jocului de fotbal, joc cu un
important nivel formativ. Menţionăm că atât mijloacele cu conţinut tehnic cât şi mijloacele cu
conţinut tactic se vor desfăşura cu dozări diferite pentru fiecare din cele două categorii de tineri:
 pentru începători:
 număr mic de repetări;
 distanţe mici între subiecţi;
 viteză scăzută;
 accent pe demonstrare, explicaţie şi corectare.
 pentru avansaţi:
 număr mare de repetări;
 distanţe mai mari între subiecţi;
 viteză crescută;
 prezenţa unui adversar pasiv/semiactiv şi în anumite condiţii activ;
 accent pe corectitudinea execuţiilor.
Un alt aspect important al acestei activităţi este legat de relaţia interumană dintre
participanţi, fiecare cu caracteristicile sale bio-psiho-sociale. Pentru realizarea acestor conexiuni
specifice sportului în general şi jocului de fotbal în special, este necesar, pe cât posibil, ca
mijloacele de acţionare să se desfăşoare în condiţii de competivitate în care să predomine
comportamentul activ. În acest sens, dialogul, bucuria, mulţumirea, întrajutorarea, depăşirea
unor probleme psiho-sociale reprezintă elemente definitorii.
Realizarea obiectivului central de combatere a riscului de excluziune pentru tinerii aflaţi
în categorii de risc generate de dizabilităţi sau de situaţia socială prin fotbal, poate fi îndeplinit cu
ajutorul unor specialişti cu o bună pregătire teoretică, practică, metodico-didactică şi psiho-
pedagogică.
 SISTEMATIZAREA ÎNVĂŢĂRII ŞI CONSOLIDĂRII TEHNICII ŞI TACTICII
JOCULUI DE FOTBAL PE GRUPE DE PREGĂTIRE

COMPONENTELE TEHNICE ALE JOCULUI GRUPA DE GRUPA DE

DE FOTBAL INCEPĂTORI AVANSAŢI
ELEMENTE TEHNICE
 alergări Î C
TEHNICA  schimbările de direcţie Î C
JOCULUI DE
 ridicările de la sol Î C
FOTBAL
 săriturile Î C
FĂRĂ
 opririle Î C
MINGE
 întorcerile Î C
Intrarea în posesia mingii:
 preluarea mingii
Î C
 deposedarea adversarului
de minge:
Păstrarea mingii:
 protejarea mingii:
Î C
 conducerea mingii:
 mişcarea înşelătoare:
TEHNICA Transmiterea mingii: C
JOCULUI DE  lovirea mingii cu piciorul
FOTBAL CU  lovirea mingii cu capul
MINGE Elemente tehnice specifice jocului C
portarului:
Î

 deplasările în teren Î C
 prinderea mingii fără
Î C
plonjon
 boxarea şi devierea mingii Î C
 repunerea mingii în joc cu
Î C
mâna şi cu piciorul

LEGENDĂ :
 ÎNVĂŢARE – Î
 CONSOLIDARE – C
COMPONENTELE TACTICE ALE JOCULUI DE GRUPA DE GRUPA DE
FOTBAL INCEPĂTORI AVANSAŢI
ACŢIUNI TACTICE
 Demarcajul; Î C
ACŢIUNI  Depăşirea individuală; Î C
TACTICE  Deplasarea pe poziţie
INDIVIDUALE Î C
ÎN ATAC viitoare;
 Lovituri libere. Î C
 Marcajul; Î C
ACŢIUNI
TACTICE  Tatonarea;
INDIVIDUALE  Recuperarea mingii. Î C
ÎN APĂRARE

ACŢIUNI  Pasa;
TACTICE  Schimbul de locuri:
Î C
COLECTIVE ÎN (încrucişările,învăluire);
ATAC  Un- doi-ul
ACŢIUNI  Schimbul de adversari; Î C
TACTICE
 Dublajul; Î C
COLECTIVE
ÎN APĂRARE  Presingul Î C
SISTEME DE
Î C
JOC

LEGENDĂ :
 ÎNVĂŢARE – Î
 CONSOLIDARE – C
 SEMNE CONVENŢIONALE SPECIFICE JOCULUI DE FOTBAL

DEPLASAREA JUCĂTORULUI:

PASA:

CONDUCEREA MINGII

MIŞCARE ÎNŞELĂTOARE

PRELUARE

ŞUT LA POARTA

MINGE
JUCATORIN ATAC

picior drept picior stâng

JUCATOR IN APARARE

PORTAR

JUCĂTOR COORDONATOR / PROFESOR

MENŢINEREA MINGII IN AER:

PROTEJAREA MINGII

JALON CON
 PROBE DE CONTROL PENTRU ORIENTAREA ACTIVITĂŢII SPECIFICE
INCLUZIUNII SOCIALE PRIN INTERMEDIUL JOCULUI SPORTIV FOTBAL

PROBA NR. 1 - menţinerea mingii în aer cu piciorul şi cu capul 30”.

Scop – verificarea simţului şi controlului mingii;

Resurse – mingi, jaloane;
Metodologie - se numără loviturile consecutive fără ca mingea să atingă pământul; dacă mingea
atinge solul se continuă numărătoarea dar la sfârşit se penalizează (3”/cădere pe sol); proba se
desfaşoară într-un spaţiu de 4x4m;

Observaţii – se desfăşoară pe o suprafaţă dreaptă (fără denivelări).

4 m.

4 m.
 PROBA NR. 2 - pasarea mingii la 2 panouri aşezate la 6 m – unul de celălalt – 30”;

Scop – verificarea lovirii mingii cu piciorul;

Resurse – mingi, panouri;
Metodologie - la mijlocul distanţei se găseşte subiectul testat care pasează mingea alternativ la
cele 2 panouri se numără loviturile consecutive cu panourile (cu sau fără preluare, atât cu
piciorul stâng cât şi cu piciorul drept);

Observaţii – se desfăşoară pe o suprafaţă dreaptă (fără denivelări).

6m
 PROBA NR. 3 - conducerea mingii printre 5 jaloane (3 m distanţă unul de celălalt) şi
finalizare pe spaţiul porţii;

Scop – verificarea conducerii mingii cu piciorul (procedeu la alegere) şi a finalizării cu piciorul

la poartă;
Resurse – mingi, jaloane;
Metodologie - se înregistrează timpul; se penalizeză cu câte 0,5” ratarea unui jalon, trimiterea
mingii pe lângă/peste poartă;

Observaţii – se desfăşoară pe o suprafaţă dreaptă (fără denivelări).

 PROBA NR. 4 - autopasă (de la 5 m) lovirea mingii cu capul pe spaţiul porţii (mingea
să cadă în poartă) – 4 repetări.

Scop – verificarea lovirii mingii cu capul la poartă;

Resurse – mingi;
Metodologie – mingea trebuie să intre în poartă prin aer - 1punct; dacă atinge solul înainte - 0,5
puncte.

Observaţii – se desfăşoară pe o suprafaţă dreaptă (fără denivelări).

5 m.
SISTEMATIZAREA PRINCIPALELOR ELEMENTE SI PROCEDEE TEHNICE
SPECIFICE JOCULUI DE FOTBAL UTILIZAT CA MIJLOC DE INTEGRARE
SOCIALĂ

 Elemente tehnice fără minge:

 alergări
 schimbările de direcţie toate specifice jocului de fotbal
 ridicările de la sol
 săriturile
 opririle
 întorcerile

 Elemente tehnice cu mingea:

 Intrarea în posesia mingii:

 preluarea mingii:

 cu interiorul şi cu exteriorul (la minge venită pe sol);

 cu coapsa şi cu pieptul la mingi venite la semiînălţime;
 cu şiretul plin prin amortizare.

 deposedarea adversarului de minge:

 atac din faţă;

 atac din lateral.
 Păstrarea mingii:
 protejarea mingii:

 de pe loc;
 din alergare.

 conducerea mingii:

 cu interiorul piciorului;
 cu exteriorul piciorului;
 cu talpa.

 mişcarea înşelătoare:

 cu picioarele;
 cu trunchiul;
 cu privirea.

 Transmiterea mingii:

 lovirea mingii cu piciorul (cu latul, cu şiretul interior, cu şiretul

exterior, cu şiretul plin, cu talpa, cu călcâiul, cu coapsa, din
volė);
 lovirea mingii cu capul (de pe loc, din alergare, din săritură).

 Elemente tehnice specifice jocului portarului:

 deplasările în teren;
 prinderea mingii fără plonjon;
 boxarea şi devierea mingii;
 repunerea mingii în joc cu mâna şi cu piciorul.
 MIJLOACE PENTRU INSUŞIREA DEPRINDERILOR MOTRICE SPECIFICE
JOCULUI DE FOTBAL PENTRU INCEPĂTORI ŞI AVANSAŢI

MIJLOACE PENTRU ÎNSUŞIREA TRANSMITERII MINGII

CU PICIORUL ŞI CU CAPUL

EX. 1 – Pe toată suprafaţa terenului, din mers şi apoi din uşoară alergare, se va executa lovirea
mingii uşor spre înainte (autopasă) cu latul, cu şiretul interior, cu şiretul exterior, cu şiretul plin,
cu vârful (șpitul), cu talpa, cu exteriorul, cu călcâiul; se poate exersa atât cu piciorul drept cât și
cu piciorul stâng.
EX. 2 – Pe un teren unde există o suprafaţă dură (perete sau gard), se va executa lovirea mingii
la perete variind distanţele între 1-5 m. cu latul, cu şiretul interior, cu şiretul exterior, cu şiretul
plin, cu vârful (șpitul), cu talpa, cu exteriorul, cu călcâiul; se poate exersa atât cu piciorul drept
cât și cu piciorul stâng, iar mingea nu se aşteaptă ci se atacă (se iese in întâmpinarea ei).
EX. 3 - Pe toată suprafaţa terenului se execută pase în doi cu şi fără deplasare cu latul, cu şiretul
interior, cu şiretul exterior, cu şiretul plin, cu vârful (șpitul), cu talpa, cu exteriorul; se poate exersa atât
cu piciorul drept cât și cu piciorul stâng, iar mingea nu se aşteaptă ci se atacă (se iese in
întâmpinarea ei).
EX. 4 - Pase în doi în triunghi. Se marchează un triunghi cu jucătorii A şi B în două colţuri,
jucătorul A are mingea şi o pasează în colţul liber unde vine jucătorul B, care o retransmite lui
A, la punct fix; ambii jucători pot executa transmiterea mingii, alternativ sau concomitent, cu
latul, cu şiretul interior, cu şiretul exterior, cu şiretul plin, cu vârful (șpitul), cu talpa, cu exteriorul; se
poate exersa atât cu piciorul drept cât și cu piciorul stâng, iar mingea nu se aşteaptă ci se atacă
(se iese în întâmpinarea ei).

B B' B

A B'
A

B'

B
EX. 5 - Pe perechi, faţă în faţă, jucătorii lovesc mingea cu pciorul (utilizând toate procedeele
cunoscute) printre două jaloane aflate la 2 m distanţă (de fiecare jucător) și având 1,5 m distanţă
între ele. Pasele se pot executa atât cu piciorul drept cât și cu piciorul stâng, alternativ sau
concomitent, iar mingea nu se aşteaptă ci se atacă (se iese in întâmpinarea ei).

A
EX. 6 - Pe perechi, faţă în faţă, la distanţă de 2 m de trei jaloane aşezare în linie (1 m intre ele),
jucătorii, utilizând toate procedeele, lovesc mingea (după o preluare) prin dreapta jalonului
central. Pasele se pot executa atât cu piciorul drept cât și cu piciorul stâng, alternativ sau
concomitent, iar mingea nu se aşteaptă ci se atacă (se iese in întâmpinarea ei).
EX. 7 - Pase în trei în dreptunghi: se marchează un dreptunghi cu jucătorii A, B şi C, aşezaţi în
trei colţuri. Jucătorul A are mingea pe care o pasează în colţul liber unde vine jucătorul C,
execută o oprire sau o preluare şi pasează în colţul de unde a plecat, aici vine jucătorul B, şi
pasează în locul de unde a plecat; acelaşi exerciţiu se poate efectua şi cu patru jucători. Pasele se
pot executa atât cu piciorul drept cât și cu piciorul stâng, alternativ sau concomitent, utilizându-
se toate procedeele tehnice cunoscute.

C C’
B’

B A
A’ C’
EX. 8 - Patru jucători dispuşi în „triunghi” cu latura de 2-3 m, pasează spre dreapta și spre
stânga (procedee la alegere), atât cu piciorul drept cât și cu piciorul stâng, cu deplasare în locul
celui care a primit mingea; distanţa dintre jucători poate varia în funcţie de nivelul de pregătire;
Indicaţii metodice:
- să se asigure o densitate optimă de lovituri .
EX. 9 - Jucătorii, dispuşi pe perechi (cu minge) pe întreaga suprafaţa a terenului la o distanţă
între ei de 4 - 6 m. (pentru încapători); 8 -10 m. (pentru avansaţi), pasează printr-o portiţă (mereu
alta) cu lăţimea de 1,50m. (pentru avansaţi) – 2m. (pentru începători) și înălţimea de 80 cm.
Indicaţii metodice:
 numărul de portiţe trebuie să fie mai mare decât numărul perechilor de jucători ; se poate
folosi orice procedeu de lovire a mingii cu piciorul cunoscut; în funcţie de nivelul de
pregătire, dimensiunile portiţelor se pot micşora; este indicat ca pasele să se execute din
mişcare.
EX. 10 - Şase / opt jucători dispuşi în cerc (2 - 3 m. distanţă), execută lovirea mingii cu piciorul
(prin orice procedeu cunoscut) de pe loc (pentru începători) şi din deplasare dreapta – stânga
(pentru avansaţi), cu o singură minge cu jucătorul care se găseşte în centru.
Indicaţii metodice:
 după fiecare rotaţie jucătorul din centru va fi schimbat.
 pentru avansaţi se poate transmite mingea printr-un anumit procedeu la comandă, în
sensul acelor de ceasornic sau în sens invers.

EX. 11 - Joc de pase 2x2, 4x4, 6x6, pe o suprafaţă de teren de 5x5m.,10x10m. şi 15x15m.,
pentru dezvoltarea capacităţii de a utiliza cât mai multe procedee de lovire a mingii cu piciorul
cunoscute.
EX. 12 - Pe toată suprafaţa terenului, din mers şi apoi din uşoară alergare, jucătorii, vor executa
individual autopasă cu ajutorul braţelor la aproximativ 1m. deasupra privirii, urmată de o lovire
a mingii cu capul spre înainte și o preluare.
Indicaţii metodice:
 accentul cade pe pe aspectele biomecanice ale execuţiei: lovirea se realizează exclusiv cu
fruntea, ochii nu se închid, se realizează extensie urmată de flexie a trunchiului pe
bazin).
EX.13 - Jucătorii sunt dispuşi pe mai multe şiruri, unul în spatele celuilalt, cu faţa spre poarta
din partea opusă şi vor executa:
- din deplasare (mers şi apoi din uşoară alergare) fiecare jucător își aruncă mingea cu mâna
(ușor) deasupra lui și o loveşte cu capul spre înainte și în sus.
- din uşoară alergare, individual jucătorii transmit mingea cu piciorul din volė la
aproximativ 1m. deasupra și o lovesc cu capul oblic – înainte și în sus.
EX. 14 - Jucătorii sunt dispuşi pe perechi,faţă în faţă, pe toată suprafaţa terenului; jucătorul cu
minge aleargă uşor înainte (1-2m), o aruncă cu mâna deasupra privirii , după care loveşte
mingea cu capul la partener și se retrage pe locul de unde a plecat; partenerul execută același
exerciţiu s.a.m.d.
EX. 15 - Jucătorii sunt dispuşi în coloană, în faţa unei mingi suspendate; primul jucător pleacă
în alergare, loveşte mingea suspendată cu capul (din alergare sau din săritura), o opreşte și trece
la coada şirului; când mingea este oprită porneşte cel de-al doilea jucător s.a.m.d.
Indicaţii metodice:
 mingea poate fi suspendată la o înălţime mai mare sau mai mică, în funcţie de scopul
urmărit: învăţare; consolidare; dezvoltarea detentei.
EX. 16 - Jucătorii sunt dispuşi pe două şiruri faţă în faţă; jucătorul nr. 1 având mingea, o aruncă
deasupra şi o transmite cu capul (procedeu simplu) jucătorului nr.2 care o prinde la nivelulul
piptului şi continuă în acelaşi mod, în diagonală, spre jucătorul nr. 3 s.a.m.d. până la ultimul
jucător.
Indicaţii metodice:
 pentru începători se poate lucra de pe loc iar pentru avansaţi din săritură (procedeu
cunoscut), cu mai multe mingi sau din deplasare dacă se măreşte distanţa;
 mingea poate fi transmisă la comanda unui jucător şi spre lateral dreapta sau stanga: 2
spre 4, acesta spre 6, 8,7 s.a.m.d.

1 3 5 7

2 4 6 8

EX. 17 - Pe suprafaţa terenului, la distanţe de 6 - 8m., se trasează mai multe cercuri cu rază
mare (2m.) pentru începători şi rază mica (1m.) pentru avansaţi, în interiorul căruia jucătorii,
individual, execută menţinerea mingii în aer prin lovituri succesive cu capul.

Indicaţii metodice:
 exerciţiul se poate desfăşura și sub formă de întrecere: „câştigă cine menţine mingea mai
mult sau cine are numărul cel mai mare de repetări”.
  se poate executa și din mers sau din alergare ușoară cu deplasare de la un cerc la altul
(liber sau la comandă).
 se poate desfăşura exerciţiul şi cu un număr de jucători egal cu numărul de cercuri + 1;
jucătorul care nu ocupă niciun cerc menţine liber mingea pe cap până când unul din
ocupanţii cercurilor scapă mingea pe sol, moment în care îi i-a locul; câştigă cine
părăseşte cercul de cele mai puţin ori.

EX. 18 - Jucătorii, dispuşi în stea, execută pase cu capul de pe loc sau din săritura cu bătaie pe
un picior sau pe ambele picioare:
1. - cu jucătorul din mijlocul cercului;
2. - spre lateral dreapta – stânga;
3. - jucătorii vor fi numerotaţi iar la comanda jucătorului din mijlocul cercului (care are
mingea) se va transmite cu capul printr-un procedeu la alegere sau indicat spre numărul
precizat.
Indicaţii metodice:
 acelaşi exerciţiu se poate executa lovind mingea cu capul din alergare pentru avansaţi
dacă mărim distanţele între jucători.

2 5

3 4

EX. 19 - Pe toată suprafaţa terenului jucătorii formează echipe de câte trei – patru coechipieri
care menţin mingea în aer prin pase cu capul de pe loc sau din uşoară deplasare.
Echipa care, după semnalul de începere scapă mingea pe sol, este eliminată din joc; câştigă
grupa care rămâne ultima în menţinere cu capul.
EX. 20 - Pe toată suprafaţa terenului jucătorii formează echipe de câte patru coechipieri care
menţin mingea în aer prin pase cu capul de pe loc sau din uşoară deplasare peste un obstacol
(liniile terenului (de margine sau de mijloc, liniile care formează suprafaţa de poartă sau
suprafaţa de pedeapsă) sau un minigărduleţ format din mai multe mingi aşezate una lângă alta);
mingea se transmite permanent peste obsacol
Echipa care, după semnalul de începere scapă mingea pe sol, este eliminată din joc; câştigă
grupa care rămâne ultima în menţinere cu capul.
EX. 21 - Pe suprafaţa terenului se fixează (cu ajutorul unor conuri sau jaloane) mai multe
dreptunghiuri (1x2m.) unite câte două; jucătorii formează echipe de câte doi coechipieri care
menţin mingea în aer prin pase cu capul maxim trei atingeri în propriul dreptunghi după care o
transmit în dreptunghiul alăturat (obligatoriu cu boltă) şi exerciţiul continuă până când mingea
cade.
Indicaţii metodice:
 exerciţiu se poate desfăşura pe puncte (set de 11 puncte).
EX. 22 - Individual, de la o distanţă de 6 – 7.m de poartă, fiecare jucător finalizează (cu solul
pentru începători şi prin aer (fără să atingă solul) pentru avansaţi) cu capul de câte 3 - 5 ori astfel
încât să marcheze cât mai multe goluri (sub formă de concurs).
La sfârşit se stabileşte un clasament.
Indicaţii metodice:
 se poate juca individual sau pe echipe.
EX. 23 - Jucătorii, împărţiţi în echipe de câte cinci, joacă volei cu capul (fileul este reprezentat
de bara transversală a porţilor).

Indicaţii metodice:
 regulamentul este identic cu cel al jocul de volei.

EX. 24 - Jucătorii, împărţiţi în două echipe, vor efectua joc cu temă :

a) golul înscris cu capul are valoare dublă;

b) golul înscris după ce s-au efectuat în cadrul atacului respectiv minimum 3 pase cu capul
(orice procedeu (pentru începători) sau obligatoriu un anumit procedeu (pentru avansaţi),
are valoare dublă.
 MIJLOACE PENTRU ÎNSUŞIREA PĂSTRĂRII MINGII:
CONDUCEREA MINGII, PROTEJAREA MINGII ŞI MIŞCAREA ÎNŞELĂTOARE

EX. 1 - Pe toată suprafaţa terenului, din alergare uşoară sau alergare moderată, se va executa
simularea conducerii mingii (toate procedeele cunoscute);
EX. 2 - Pe toată suprafaţa terenului, din alergare uşoară sau alergare moderată, jucătorii vor
executa conducerea mingii (toate procedeele cunoscute): în linie dreaptă, în slalom sau în cerc;
schimbarea se va realiza la semnal sonor;
EX. 3 - Pe toată suprafaţa terenului, din alergare uşoară sau alergare moderată, jucătorii
(recomandabil sub formă de „suveică” din 3 - 5 jucători) vor executa conducerea mingii:
- cu şiretul exterior, cu piciorul îndemânatic (10 - 15 m);
- cu şiretul interior, cu piciorul îndemânatic (10 - 15 m);
- cu şiretul plin din alergare uşoară, cu piciorul îndemânatic (10 - 15 m);
- conducerea mingii cu ambele picioare în care se alternează procedeele de conducere;
EX. 4 - Pe toată suprafaţa terenului, jucătorii dispuși în cerc, execută conducerea mingii astfel:
jucătorul A conduce mingea până la jucătorul B, o opreşte (prin călcare) și rămâne în locul
acestuia; jucătorul B preia, conduce mingea până la jucătorul C, o opreşte (prin călcare) și
rămâne în locul acestuia; jucătorul C preia, conduce mingea, până la jucătorul din centrul
cercului (A), o opreşte și rămâne pe loc; exerciţiul continuă astfel până ce toţi jucătorii au ajuns
de mai multe ori în centrul cercului.

E
D

G C

Indicaţii metodice:
 se pot executa toate procedeele de conducere a mingii cunoscute şi/sau cu ambele
picioare.
EX. 5 - Pe toată suprafaţa terenului, din alergare uşoară sau alergare moderată, jucătorii
(recomandabil sub formă de „suveică” din 3 - 5 jucători) vor executa conducerea mingii printre
jaloane (cu şiretul exterior şi cu şiretul interior)
Indicaţii metodice:
 exerciţiul se poate desfăşura şi sub formă de concurs – ştafete.
EX. 6 - Pe perechi faţă în faţă, la o distanţă de 5 - 8 m., un jucător conduce mingea (printr-un
procedeu la alegere) iar celălalt se deplasează în întâmpinarea acestuia imitând/executând
deposedarea din faţă;
EX. 7 - Jucătorii sunt aşezaţi pe două şiruri la mijlocul terenului, distanţa 2 - 4 m.; jucătorii din
şirul A având posesia mingii (atacanţi) o vor conduce pe direcţia porţii (procedeu la alegere);
jucătorii din şirul B (apărători) se vor deplasa în aceeaşi direcţie cu intenţia de a imita/ efectua
deposedarea;

A B
EX. 8 - Pe toată suprafaţa terenului, în funcţie de numărul jucătorilor, se trasează cercuri cu raza
de 4 - 6m.; într-un cerc se află şase jucători dintre care cinci jucători (atacanţi) conduc mingea
(printr-un procedeu la alegere), iar al 6-lea jucător (apărător) caută să scoată mingea în afara
cercului;

Indicaţii metodice:
 exerciţiul poate fi combinat şi cu protejarea mingii de pe loc sau din deplasare.
EX. 9 - Pe toată suprafaţa terenului se formează grupe de câte cinci jucători (A, B, C, D şi E)
aşezaţi în formaţie de pătrat cu latura de 5 - 10 m. Fiecare jucător va avea câte o minge la picior
(cu excepţia jucătorului A care va avea două) şi vor executa: jucătorul A, pasează una din mingi
lui B iar cu a doua va porni în conducere (procedeu la alegere) în locul jucătorului B, B va pasă
pe diagonală lui D mingea primită de la A (după oprire/preluare) şi va porni în conducere
(procedeu la alegere) în locul jucătorului D , D paseză lui C mingea de la B şi va porni în
conducere (procedeu la alegere) în locul jucătorului C care mai departe pasează pe diagonală lui
E mingea de la D şi va porni în conducere (procedeu la alegere) în locul jucătorului E şi
exerciţiul continuă 8 – 10 repetări;

B C

A D
E
EX. 10 - Jucătorii aflaţi în apărare încearcă să-i deposedeze de minge pe jucătorii aflaţi în atac
(A, B,C și D) care protejează. La semnal sonor apărătorii se schimbă între ei, atacând fiecare pe
alt jucător aflat în posesia mingii. După 6 - 8 acţiuni de protejare-deposedare, rolurile se
schimbă (apărătorii devin atacanţi și invers).

A B

C D

EX. 11 – Jucătorii, dispuşi în două echipe de 5x5, 6x6, 7x7 pe o suprafaţă de teren echivalentă
cu numărul componenţilor, execută joc cu temă: jucătorul aflat în posesia mingii protejează până
când:
- este atacant de doi apărători;
- până la comanda profesorului.
Indicaţii metodice:
 exerciţiul nu are ca obiectiv finalizarea la poartă şi pot fi introduse şi alte procedee
tehnice (conducere, mişcare înşelătoare, lovire cu piciorul).
 dacă jucătorul care a protejat mingea este deposedat are obligaţia să atace cât mai repede
noul posesor al mingii.
EX. 12 – Pe toată suprafaţa terenului, din mers şi apoi din alergare uşoară, se va executa
simularea mişcării înşelătoare (cu privirea, cu trunchiul, prin jocul de picioare), liber şi apoi la
comanda profesorului.
Indicaţii metodice:
 la început simularea se va realiza fără minge; după 3 – 5 min. exerciţiul se va desfăşura
în prezenţa mingii.
EX. 13 - Pe perechi, faţă în faţă (distanţă 2 - 3m.), un jucător execută un dribling (la alegere sau
printr-un procedeu impus de profesor) şi încearcă să depăşească partenerul care poate fi apărător
pasiv (pentru începători), semiactiv şi activ (pentru avansaţi).
EX. 14 - În interiorul unor suprafeţe dreptunghiulare fixate cu ajutorul unor conuri sau a unor
jaloane pe tot terenul, se formează perechi; unul din jucători aflat în posesia mingii (atacant),
conduce, driblează şi protejează mingea (prin procedee cunoscute pentru fiecare element tehnic)
în prezenţa adversarul (apărător) pasiv (pentru începători), semiactiv şi activ (pentru avansaţi), în
spaţiul delimitat descris mai sus;
EX. 15 – Pe toată suprafaţa terenului, în funcţie de numărul jucătorilor, se fixează cercuri cu raza
de 4 - 5m.; în fiecare cerc se află câte un jucător apărător; în afara cercurilor se găsesc atacanţii
care vor conduce mingea din alergare şi vor încerca, pe rând, să treacă prin interiorul cercurilor
executând mişcări înşelătoare (procedeu la alegere).
EX. 16 - Jucătorii, împărţiţi în două echipe, vor efectua joc cu temă :

a) golul poate fi înscris de o echipă după un număr de driblinguri stabilit în prealabil;

b) cele mai sugestive driblinguri realizate cu scop tactic (la finalizare, pentru a elibera un
coechipier de marcaj sau pentru a creşte viteza de joc) pot avea valoare de gol.

MIJLOACE PENTRU ÎNSUŞIREA INTRĂRII ÎN POSESIA MINGII:

PRELUAREA ŞI DEPOSEDAREA ADVERSARULUI DE MINGE

 MIJLOACE PENTRU ÎNSUŞIREA PRELUĂRII

EX. 1 - Jucătorii, dispuşi pe perechi, distanţă 4/8m., pasează după ce în prealabil au executat
oprire/preluare (orice procedeu); exerciţiul continuă până când se efectuează 8-10 repetări
pentru fiecare procedeu cunoscut.

Indicaţii metodice:
 intensitatea lovirii mingii (pasa) variază in funcţie de posibilităţile tehnice ale fiecărui
executant (începători /avansaţi);
 atenţie la ieșirea în întâmpinare a mingii şi la retragerea scurtă și rapidă după transmitere la
partener.
EX. 2 - Jucătorii sunt dispuşi pe toată suprafaţa terenului, fiecare cu minge. Individual, jucătorii:
începători - lasă să cadă mingea de la nivelul trunchiului după care execută oprire cu talpa
piciorului prin călcare sau preluare cu partea interioară/exterioară a piciorului;avansaţi - aruncă
mingea în sus (deasupra capului) după care execută oprire cu talpa piciorului prin călcare sau
preluare cu partea interioară/exterioară a piciorului.


















Indicaţii metodice:
 pentru a uşura învăţarea opririi sau a preluării, mingea trebuie să fie mai moale;
 atenţia trebuie permanent îndreptată pe elemente de biomecanică:
- înălţimea la care se găseşte piciorul de execuţie faţă de sol;
- suprafaţa de contact a piciorului;
- poziţia braţelor pentru realizarea echilibrului.

EX. 3 - Jucătorii sunt dispuşi pe trei şiruri, două faţă în faţă. Jucătorii din mijloc vor arunca/pasa
mingea la unul din jucătorii din margine care vor executa preluare şi retransmitere la centru.
După ce au intrat în posesia mingii (pentru avansaţi tot prin preluare) , jucătorii din mijloc vor
executa o întorcere de 180° şi vor arunca/pasa mingea la ceilalţi jucători; exerciţiul continuă cu
un număr de repetări stabilit pentru un anumit procedeu sau pentru un procedeu la alegere, după
care jucătorii vor schimba rolurile astfel încât toţi jucătorii să trecă prin centru.
Indicaţii metodice:
 se vor executa toate procedeele de baza pentru începători şi procedee mai complexe
pentru avansaţi ;
 după mai multe repetări exerciţiul se poate desfăşura şi sub formă de concurs (cine
execută mai multe preluări corecte);
EX. 4 - Jucătorii sunt dispuşi pe două şiruri faţă în faţă (3 - 5m. distanţă pentru începători; 8 -
10m. distanţă pentru avansaţi). Pe perechi, un jucător execută autopasă (în sus, la nivelul privirii
pentru începători; deasupra capului pentru avansaţi), urmată de preluare (orice procedeu
cunoscut), conducere 1 - 2 m și pasă la partenerul care va continua exerciţiul.

Indicaţii metodice:
 autopasa se poate efectua prin aruncare cu braţele (pentru începători) sau cu piciorul
după câteva menţineri ale mingii în aer (pentru avansaţi);
EX. 5 - Jucătorii sunt dispuşi pe doua şiruri (2 - 3m. distanţă pentru începători; 6 - 8m. distanţă
pentru avansaţi) în interiorul suprafeţei de pedeapsă. Pe perechi, din deplasare spre cealaltă
suprafaţa de pedeapsă, jucătorii pasează numai după ce au efectuat o preluare (procedeu la
alegere pentru minge rostogolită pe sol).
EX. 6 - Jucătorii sunt dispuşi pe toată suprafaţa terenului în formaţie de „suveică”, câte trei (sau
mai mulţi jucătoi). Distanţa dintre primii jucători poate varia de la 5 - 7m. pentru începători; la
10 - 15m. pentru avansaţi (în funcţie de procedeul exersat). Jucătorul cu mingea :
 varianta 1 – execută autopasă (în sus), efectuează o preluare (orice procedeu) pasează la
partenerul din faţă și se deplasează în locul acestuia;
 varianta 2 – execută o pasă la partenerul din faţă care efectuează o preluare (orice procedeu)
și se deplasează în locul acestuia; jucătorul care a efectuat preluarea pasează mai departe la
cel de-al treilea jucător și se deplasează pe locul lui; ultimul jucător continuă exerciţiul.
EX. 7 - Jucătorii sunt dispuşi sub forma unui pătrat cu un coordonator în centru. Jucătorul din
centru execută pase spre fiecare jucător din colţurile pătratului (cu o singură minge pentru
începători; sau cu câte o minge de fiecare jucător pentru avansaţi). Aceştia, la rândul lor, vor
executa preluări (orice procedeu cunoscut sau la comandă) urmate de repasare la jucătorul din
centru care, după preluare, va continua exerciţiul. La semnalul profesorului sau după un anumit
număr de pase şi preluări jucătorul din centru se schimbă.

Indicaţii metodice:
 distanţa dintre jucători poate varia de la 4 - 5m. (pentru începători) pâna la 8 - 10m.
(pentru avansaţi);

EX. 8 - Jucătorii sunt dispuşi în formaţie de pătrat. Câte doi faţă în faţă (1 - 2 şi 3 - 4), fiecare
pereche cu minge, execută pase la nivelul solului urmate de preluare (orice procedeu cunoscut).
La semnal sonor:
 pentru începători - jucătorul 1 va pasa cu 3 şi 2 cu 4, pasele fiind urmate de preluare
(orice procedeu cunoscut); la următorul semnal sonor se revine la formaţia iniţială şi
exerciţul continuă;
 - pentru avansaţi - jucătorul 1 va pasa cu 2, cu o uşoară întârziere 3 cu 4, după care 2 cu
3, 4 cu 1 (pe diagonală) pasele fiind urmate obligatoriu de preluare (profesorul comandă
procedeul).

Indicaţii metodice:
- distanţa dintre jucători poate varia; se folosesc ambele picioare (pentru avansaţi
alternarea piciorului de execuţie este obligatorie);
- pentru avansaţi se mai poate introduce un jucător (5) şi exerciţiul se poate desfăşura cu
deplasere în locul celui căruia i s-a pasat.

2 4

1 3

EX. 9 - Jucătorii, aflaţi în posesia mingii, sunt dispuşi pe toată suprafaţa terenului. Se execută
menţinerea mingii în aer prin lovituri alternative (cu piciorul, coapsa și cu capul). După câteva
execuţii se va lovi mingea cu forţă, înainte și în sus, în aşa fel încât să poată fi ajunsă prin
alergare susţinută. Se va executa preluarea prin orice procedeu învăţat:
 - pentru începători – chiar dacă mingea atinge solul de mai multe ori, jucătorul nu va
renunţa și va încerca execuţia;
- pentru avansaţi, înainte ca mingea să atingă solul.
Indicaţii metodice:
 pentru avansaţi, preluarea poate fi urmată de alte procedee tehnice (conducere, lovirea
mingii cu piciorul, mişcare înșeratoare, protejarea mingii) cu deplasare și schimbări de
direcţie.


















  MIJLOACE PENTRU ÎNSUŞIREA DEPOSEDĂRII ADVERSARULUI DE
MINGE

EX. 1 - Jucătorii sunt plasaţi pe doua rânduri faţă în faţă, la distanţă de 3 - 5 m. La jumătatea
distanţei, în dreptul fiecărei perechi se găseşte o minge statică. Jucătorii parteneri, la semnal sau
de voie:
- se deplasează la minge şi duc uşor trunchiul cu umărul pe celalalt partener;
- se deplasează la minge şi în prima fază contactul cu adversarul se face mai întâi prin
minge (glezna bine încordată) și apoi la nivelul umărului;

Indicaţii metodice:
 pentru începători - exerciţiul se execută la început din mers și apoi din uşoară alergare;
 pentru avansaţi - ducerea umărului pe adversar are ca scop dezechilibrarea uşoară a
acestuia;
 pe măsura ce viteza de deplasare crește, articulaţia gleznei și a genunchiului vor fi mai
încordate pentru a fi prevenite eventualele accidentării;
EX. 2 - Jucătorii sunt dispuşi pe doua rânduri faţă în faţă. Pe perechi, la distanta de 4 - 8m. unul
de celălalt, un jucător (atacant) conduce mingea (pentru începători din mers iar pentru avansaţi
din alergare), iar celalalt (apărător) se deplasează similar în întâmpinarea acestuia și execută
deposedarea din faţă în momentul depărtării mingii de picior.

EX. 3 - Jucătorii sunt dispuşi pe două rânduri, faţă în faţă, pe lăţimea terenului. Pe perechi, la
distanta de 2 - 5m. unul de celălalt, un jucător (atacant) conduce mingea înainte în uşoară
alergare, celălalt (apărător) se deplasează cu spatele. În momentul când atacantul și-a depărtat
mingea de picior, apărătorul se deplasează înainte și execută deposedarea (de preferat cu
rămânere în posesia mingii).
Indicaţii metodice :
 pentru începători este bine ca momentul deposedării să fie comunicat de profesor;
 pentru avansaţi este bine ca momentul deposedării să fie sesizat de jucător;
EX. 4 - Jucătorii sunt dispuşi pe două rânduri, faţă în faţă (pe lăţimea terenului), la distanţă de
5m. pentru începători şi 10m. pentru avansaţi de linia marcată prin jaloane. Pe perechi, un jucător
(atacant) conduce mingea înainte în uşoară alergare (începători) şi în alergare de viteză
(avansaţi), spre celălalt jucător (apărător) astfel încât să depăşească linia jaloanelor fără să fie
deposedat de minge; apărătorul se deplaseză în mod similar şi încearcă să-l deposedeze pe
atacant(de preferat cu rămânere în posesia mingii) fără ca acestă să depăşească linia marcată de
jaloane.
EX. 5 - Jucătorii sunt dispuşi pe două şiruri, unul în spatele celuilalt, la una din liniile de margine
ale terenului, la distanţă unul de celălalt de 2m. pentru începători şi 4m. pentru avansaţi. Pe
perechi, jucătorul din faţă (atacant) conduce mingea înainte în uşoară alergare (începători) şi în
alergare de viteză (avansaţi), spre cealaltă linie de margine. Jucătorul din spate (apărător) se
deplaseză în alergare de viteză şi efectuează deposedarea atacantului de minge (de preferat cu
rămânere în posesia mingii) înainte ca acesta:
- să treacă de mijlocul terenului pentru începători;
- să ajungă la cealaltă linie de margine pentru avansaţi.
EX. 6 – Jucătorii (atacanţi) sunt dispuşi la mijlocul terenului pe două şiruri, cu faţa spre poartă.
În faţa supafeţei de pedeapsă se trasează un dreptughi (cu lungimea de 10m. și lăţimea de 6m.
pentru începători şi lungimea de 6m. și lăţimea de 4m. pentru avansaţi) în care se găseşte un
apărător. Atacanţii trebuie să intre cu mingea la picior prin suprafaţa descrisă, să-l depășească pe
apărător și să finalizeze la poartă. Apărătorul trebuie să-l deposedeze pe atacant numai în
interiorul pătratului (dacă se poate cu rămânere în posesia mingii).

EX. 7 – Pe suprafaţa terenului (aleatoriu) se trasează două – trei cercuri cu raza de 8m. pentru
începători şi 5m. pentru avansaţi (în funcţie de numărul jucătorilor). În fiecare cerc se află căte
şapte jucători dintre care trei sunt atacanţi, trei sunt apărători (perechi) iar unul „coordonator”.
Coordonatorul trebuie să paseze cu atacanţii (care se demarcă permanent) în timp ce apărătorii
trebuie să-i deposedeze de minge pe adversarii direcţi şi să scoată mingea în afara cercului.

Indicaţii metodice:
 exerciţiul poate fi combinat şi cu protejarea mingii de pe loc sau din deplasare.
 MIJLOACE SPECIFICE JOCULUI PORTARULUI

 MIJLOACE PENTRU ÎNSUŞIREA POZIŢIEI FUNDAMENTALE

EX. 1 – La comanda profesorului, din diferite variante de deplasare în suprafeţa de pedeapsă
(mers, alergare: cu faţa, cu spatele, pas adăugat, pas încrucişat, sărituri pe un picior, pe ambele
picioare), portarul execută:
- oprire în poziţie fundamentală înaltă;
- oprire în poziţie fundamentală medie;
- oprire în poziţie fundamentală joasă.
EX. 2 – Portarii, faţǎ în faţǎ, se vor deplasa în oglindǎ; la comanda profesorului vor executa
oprire în poziţie fundamentală:
- la alegere;
- în oglindǎ;
- diferitǎ de cea a partenerului.
EX. 3 – Într-un triunghi cu latura de 4 - 5m., în centrul căruia se află un portar, trei atacanţi
paseazǎ mingea dintr-o singură atingere. Portarul se deplaseazǎ dupǎ minge (diferite variante de
alergare) şi se opreşte în poziţie fundamentală (la alegere) pe preluarea jucătorului care intră în
posesia mingii după 4 - 5 pase fără preluare.
  MIJLOACE PENTRU ÎNSUŞIREA PRINDERII MINGII FĂRĂ PLONJON

EX. 4 – În în suprafaţa de pedeapsǎ se găsesc pe sol în mod aleatoriu 3 - 4 mingi. Portarul, aflat
în poziţie fundamentală în acest spaţiu, se deplaseazǎ de voie ( diferite variante de alergare) la
una din mingi şi executǎ prizǎ şi ridicarea mingii de pe sol urmatǎ de repunerea acesteia pe
pǎmânt; exerciţiul continuă cu deplasare la o altă minge şi exerciţiul continuǎ în acelaşi mod
pânǎ la ultima minge.

EX. 5 – În suprafaţa de pedeapsǎ, câte doi, portarii executǎ deplasǎri în oglindǎ (variante de
alergare) concomitent cu transmiterea mingii cu două mâini de la piept şi prinderea ei:
a) la nivelul solului;
b) la nivelul coapselor;
c) la nivelul abdomenului;
d) la nivelul pieptului;
e) la nivelul privirii;
f) la înălţime;
g) lateral dreapta – stânga.
EX. 6 – Câte trei, doi portari şi un jucător de câmp în suprafaţa de pedeapsă execută: portarii îşi
transmit mingea cu mâna şi cu piciorul la o distanţă de 3 - 4m. astfel încât jucătorul de câmp să
nu poată intra în posesia mingii. Transmiterea mingii pentru portari se va face:
a) la nivelul picioarelor;
b) la nivelul bazinului;
c) la nivelul pieptului;
d) la nivelul privirii;
e) deasupra capului.

EX. 7 – patru jucǎtori de câmp (fiecare cu minge) sunt dispuşi sub forma unui pătrat cu latura de
5m. În centru se află un portar care va executa:
a) prinderea mingii transmisǎ din unghiuri diferite de jucǎtori la nivelul solului;
b) prinderea mingii transmisǎ din unghiuri diferite de jucǎtori din volé sau demivolé;
c) prinderea mingii transmisǎ din unghiuri diferite de jucǎtori cu capul de pe loc sau din
sǎriturǎ.
EX. 8 – Jucătorii dispuşi sub formǎ de suveicǎ, cu câte un portar în fiecare grupă, vor executa:
- jucǎtorii transmiterea mingii cu şiretul plin şi deplasare la coada şirului propriu; portarii,
prinderea mingii transmisǎ pe jos şi repunere cu mâna la nivelul solului la următorul
jucător din coloană;
- jucǎtorii transmiterea mingii din demivolé şi deplasare la coada şirului propriu; portarii,
prinderea mingii transmisǎ la semiînǎlţime şi repunere cu mâna de la umǎr la următorul
jucător din coloană;
- jucǎtorii, transmiterea mingii din volé (cu boltă) şi deplasare la coada şirului propriu;
portarii, prinderea mingii transmisǎ la înǎlţime şi repunere cu mâna prin rotarea braţului
la următorul jucător din coloană;
Indicaţii metodice:
 exerciţiul se poate desfăşura şi sub formă de ştafetă: după transmiterea mingii jucătorii
aleargă, ocolesc portarul, reprimesc mingea repusă de portari pe poziţie viitoare, pasează
la primul jucător din coloană şi trec la capătul acesteia.
  MIJLOACE PENTRU ÎNSUŞIREA BOXĂRII ŞI DEVIERII MINGII

EX. 9 – Portarul, din deplasare (mers sau diferite variante de alergare) în suprafaţa de pedeapsă
îşi aruncǎ mingea deasupra capului cu mâna stângǎ şi boxeazǎ/deviazǎ pe direcţia porţii cu mâna
dreaptǎ (şi invers).

EX. 10 – Portarii, pe perechi, caută să menţină mingea în aer prin pase prin boxare cu un pumn
sau cu ambii peste bara transversalǎ a porţii; de voie vor schimba boxarea cu devierea şi vor
continua exerciţiul.

EX. 11 – Portarii, pe perechi, în suprafaţa de pedeapsă: unul arunca mingea în pǎmânt iar celǎlalt
o boxeazǎ cu un pumn sau cu ambii spre zona centralǎ a terenului sau spre corner.

EX. 12 – Portarii, pe perechi în suprafaţa de poartǎ; unul aruncǎ mingea în pǎmânt iar celǎlalt o
boxeazǎ cu un pumn sau cu ambii spre un jucǎtor aflat pe poziţie de contraatac (sau la punct fix
– un cerc trasat pe sol).

EX. 13 – Portarul, poziţionat în poartǎ, boxeazǎ cu un pumn sau cu ambii sau deviazǎ mingea la
şuturile spre poartǎ trimise în cascadǎ de 5 jucǎtori.
Indicaţii metodice:
 atenţie, în cazul tuturor mijloacelor, la coordonare, îndemânare şi forţa de lovire a mingii.
  MIJLOACE PENTRU ÎNSUŞIREA REPUNERII MINGII ÎN JOC
CU MÂNA ŞI CU PICIORUL

EX. 14 – Portarul, cu mingea în braţe, se deplasează de voie în suprafaţa de pedeapsǎ şi execută

alternativ aruncarea mingii în faţǎ 4 - 6m. printr-unul din procedeele:
- de la nivelul umărului (ca la handbal);
- prin lansare pe sol (ca la popice);
- prin lateral (ca la aruncarea discului);
- prin lansare pe deasupra capului (ca la volei).
EX. 15 – Doi portari aflaţi într-un dreptunghi cu L = 10m. şi l = 5m., pe perechi în suprafaţa de
pedeapsǎ, îşi transmit mingea de pe loc (sau cu elan de 2 - 3 paşi), unul la comanda celuilalt, prin
unul din procedeele:
- de la nivelul umărului (ca la handbal);
- prin lansare pe sol (ca la popice);
- prin lateral (ca la aruncarea discului);
- prin lansare pe deasupra capului (ca la volei).
- prin repunere cu piciorul de pe sol, din volé sau demivolé.
EX. 16 – Portarii, poziţionaţi pe perechi în suprafaţa de pedeapsǎ, cu câte o portiţă de 1x0,5m. în
faţă, executǎ repunerea mingii în joc cu mâna, prin procedee similare sau alternative, prin portiţa
adversă.
EX. 17 – Portarul, aflat în posesia a 4 - 5 mingi în suprafaţa de poartǎ, va repune mingea una
după alta cu mâna şi cu piciorul (procedeu la alegere), pe zonǎ sau culoarul indicat de profesor.

EX. 18 – Portarul, situat în suprafaţa de poartǎ, va executa repunerea mingii cu mâna şi cu

piciorul astfel: prinderea mingii fǎrǎ plonjon la centrǎrile venite de la un jucǎtor aflat pe partea
dreaptǎ şi repunere printr-un procedeu (cunoscut sau comandat de profesor) la un jucǎtor aflat pe
partea stânga a terenului; acesta, dupǎ preluare executǎ centrare iar portarul continuǎ exerciţiul
prin repunere pe partea cealaltǎ, dupǎ prinderea mingii.
 SISTEMATIZAREA PRINCIPALELOR ACŢIUNI TACTICE COLECTIVE ŞI
INDIVIDUALE DE ATAC ŞI APĂRARE SPECIFICE JOCULUI DE FOTBAL
UTILIZAT CA MIJLOC DE INTEGRARE SOCIALA

PENTRU - ATAC
Acţiuni tactice colective de atac:
 Pasa;
 Schimbul de locuri (încrucişările,învăluire);
 Un- doi-ul.
Acţiuni tactice individuale de atac:
 Demarcajul;
 Depăşirea individuală;
 Deplasarea pe poziţie viitoare;
 Lovituri libere.
PENTRU – APĂRARE
Acţiuni tactice colective de apărare:
 Schimbul de adversari;
 Dublajul;
 Presingul.
Acţiuni tactice individuale de apărare:
 Marcajul;
 Tatonarea;
 Recuperarea mingii.
MOMENTE FIXE DE JOC
 Loviturile libere – directe şi indirecte;
 Lovitura de la colţ – corner;
 Lovitura de pedeaps
 MIJLOACE PENTRU ÎNSUŞIREA ACŢIUNILOR TACTICE COLECTIVE ŞI
INDIVIDUALE DE ATAC ŞI APĂRARE

EX. 1 – Jucătorii sunt dispuşi în trei echipe de câte doi, unul în spate, celălalt în faţă la 2 - 3m. cu
mingea la picior. La semnal sonor prima echipă porneşte în sprint 7 - 8 m după care jucătorul cu
minge calcă pentru cel din spate; acesta pasează pe poziţie viitoare, pe jos, pentru primul jucător
care finalizează cu sau fără preluare prin şut la poartă. La următorul semnal porneşte echipa doi
în timp ce jucători din prima grupă se întorc pe marginea terenului la locul iniţial şi exerciţiul
continuă cu echipa trei ş.a.m.d.
Indicaţii metodice:
- după mai multe repetări exerciţiul se poate desfăşura cu şi cu adversar semiactiv/activ
(execută tatonare sau marcaj la intercepţie).
EX. 2 – Jucătorii dispuşi în două echipe: trei atacanţi şi trei apărători la centrul terenului, pe o
singură linie. Un jucător coordonator pasează în adâncime pentru atacanţi care vor finaliza (după
un-doi, schinb de locuri, depăşire individuală, încrucişări) prin şut la poartă; apărătorii vor
executa tatonare, marcaj (toate formele), dublaj, recuperarea mingii.
Indicaţii metodice:
- înainte de lansare jucătorul pasiv pasează cu atacanţii demarcaţi în propriul teren
EX. 3 - Jucătorii se împart în două grupe susţinuţi de câte un jucător intermediar C (se lucrează
sub formă de suveică). Primii jucători din fiecare grupă pasează la distanţă mare la jucătorii
intermediari şi se deplasează pe direcţia porţii unde vor reprimi şi vor finaliza (la început fără
adversar apoi şi cu adversar activ).
Indicaţii metodice: când se va lucra cu adversar, se va exersa:
- atacanţii: demarcaj, deplasare pe poziţie viitoare, depăşire individuală;
- apărătorii: presing, marcaj strict, tatonare şi recuperarea mingii.
EX. 4 – Pase în doi sau trei jucători cu sau fără schimb de locuri, cu dribling şi finalizare prin
tras la poartă (din afara suprafeţei de pedeapsă) în prezenţa unui apărător semiactiv/activ.
Indicaţii metodice:
- apărătorul va exersa acţiunile tactice individuale tatonarea şi recuperarea mingii.
EX. 5 – Jucătorii, grupaţi câte trei la minge, vor primi un număr sau un nume de echipă. Aceştia
vor pasa într-o jumătate de teren (pase scurte, pase medii, pase la picior, pase pe poziţie viitoare).
La comanda profesorului grupa repectivă va pasa în adâncime la un jucător – coordonator aflat
în faţa porţii din cealaltă jumătate de teren, jucător care va devia mingea stânga - dreapta cu sau
fără preluare. După pasa în adâncime grupa se va deplasa pentru a finaliza la poarta prin şut cu
şiretul plin sau cu şiretul exterior (din afara suprafeţei de pedeapsă) prin jucătorul cel mai bine
plasat în raport cu mingea.
EX. 6 – Acţiuni tactice atac-apărare 2 x 2 cu finalizare prin şut la poartă din depăşire individuală,
demarcaj, un-doi şi deplasări pe poziţie viitoare; apărătorii vor exersa acţiunile tactice colective
marcaj, dublajul şi recuperarea migii.
EX. 7 – Acţiuni tactice atac - apărare 4 x 2 cu finalizare prin şut la poartă din schimb de locuri
(învăluire), un - doi şi demarcaj ale jucătorilor de pe părţile laterale, pe jumătate de teren;
apărătorii vor exersa acţiunile tactice de apărare: marcaj, tatonare, schimbul de adversari şi
dublajul şi recuperarea mingii.
EX. 8 – Acţiuni tactice atac - apărare 4 x 3 cu încrucişare, un - doi şi depăşire individuală pe
centrul terenului, cu finalizare prin şut la poartă; jucătorul liber de la margine va executa
deplasare pe poziţie viitoare şi demarcaj indirect pentru jucătorul de la finalizare; apărătorii vor
exersa marcaj, tatonare, schimbul de adversari şi dublajul.
EX. 9 – Acţiuni tactice atac - apărare 5 x 5 – la semnal sonor, din uşoară alergare jucătorii
înaintaşi ocupă poziţii ofensive şi se vor demarca în permanenţă iar fundaşii pozitii defensive şi
vor executa marcaj strict. Profesorul sau un jucător coordonator aflat în posesia mingii va
observa un înaintaşi demarcat şi îi va pasa, moment în care se declanşează atacul care, prin
acţiuni tactice de atac individuale şi colective cunoscute, va trebui finalizat prin şut la poartă.
Fundaşii vor trebui să impiedice finalizarea la poartă prin orice acţiuni tactice de apărare
individuale şi colective cunoscute. Exerciţiul se poate desfăşura sub formă de joc: după un
anumit număr de acţiuni rolurile se vor schimba: înaintaşii vor deveni fundaşi iar fundaşii vor
deveni înaintaşi.
EX. 10 – Joc de posesie a mingii 3x3, 4x4, 5x5, pe ½ sau ¼ de teren, pase după cel mult două
sau trei atingeri, cu finalizare prin şut la poartă la semnal sonor – 2x5 min.
Indicaţii metodice:
- se poate lucra pe mai multe grupe şi se va finaliza pe rând, prin semnal sonor diferit;
- atât pentru atac cât şi pentru apărare se vor utiliza toate acţiunile tactice de joc
cunoscute.
EX. 11 – Joc 6x6, pe o 1/2 de teren fără portar, gol valabil după minim 5 pase în jumătatea
proprie sau 3 pase în jumătatea adversă de teren.

Indicaţii metodice:
- cerinţa legată de număul de pase se poate schimba după un anumit număr de goluri
(exemplu - după 3 goluri marcate golul este valabil după 4 pase în jumătatea proprie şi 4
pase în jumătatea adversă de teren).
EX. 12 – Joc 5x5, la patru portiţe (fixate pe fiecare latură a unei jumătăţi de teren), gol valabil după
realizarea unei acţiuni tactice individuale sau colective de atac (un-doi sau depăşirea individuală).

Indicaţii metodice:
- permanent jucătorii execută principalele acţiuni tactice individuale de atac şi apărare:
demarcaj şi marcaj.
EX. 13 – Joc bilateral cu accent pe executarea momentelor fixe de joc (repetări, explicaţii,
demonstraţii, exersare în superioritate numerică, exersare în inferioritate numerică):
- lovituri libere directe şi indirecte: executarea unor scheme simple bazate în principal pe unu
jucător iar pentru apărători 1-2 variante de “zid” ;
- cornere: execuţii în variante simple: în suprafaţa de pedeapsă, în afara acesteia, pe jos şutat;
- lovituri de pedeapsă.

Principalele metode folosite pentru mijloacele descrise mai sus, sunt:

- metoda explicativ-demonstrativă;
- modelarea tactică;
- jocurile tactice;
- metoda acţiunilor – joc;
- metoda exersării analitice.
 REGULAMENT – FOTBAL

Având în vedere că obiectivul principal al proiectului este legat de demersul de a

dezvolta metodologii şi strategii specific, bazate pe jocul de fotbal, în scopul creşterii gradului de
incluziune socială şi combaterea excluziunii pentru tinerii aflați în categorii de risc generate de
dizabilităţi sau de situaţia economică, dorim să facem câteva precizări legate de regulamentul
acestui joc sportiv.
Rolul metodologiei specifice de lucru pentru persoanele aflate în proiect este acela de a
ajunge în final la o capacitate crescută de a practica jocul de fotbal si de a fi creativ în exprimare
motrică specifică jocului colectiv. Împeună, pe parcursul desfăşurării unor evenimente sportive
cu caracter social, ele pot oferi optimism, bucurie, bună dispoziţie.
Astfel, orice eveniment sportiv cu caracter social care în final îndeplineşte obiectivul
propus – realizarea incluziunii sociale - trebuie să aibe un regulament de desfăşurare.
Regulamntul poate fi:
- unul neoficial, bazat pe reguli nescrise, cu respectarea unor reguli de bază ale jocului
adaptate la specificul acestor activităţi;
- unul oficial, care are la bază cele 17 articole (reguli scrise), şi poate fi aplicat, cât mai
aproape de spiritual acestuia.
Regulamentul neoficial, având ca sursă de inspiraţie regulamentul oficial, poate fi aplicat
în contextul unor evenimente de conjuctură, cu reguli consimţite de participanţi (întelegeri), în
condiţiile unui joc de fotbal nonconvenţional ca locatie, teren (poate fi de handbal, de hochei pe
iarba, amenajat pe o suprafata plană fără accesorii) , durată de desfăşurare, număr de jucători,
echipament, arbitraj, finalitate.
Regulamentul oficial, sau un regulament cât mai aproape de conţinutul şi spiritul acestuia,
poate fi aplicat în contextul unor evenimente sau activităţi cu un conţinut de sportivitate ridicat,
în care există finalitate (premii mai mult sau mai puţin simbolice, evidenţieri de jucători, poate
chiar selecţii pentru evenimente ulterioare). Într-o astfel de situaţie, regulamentul oficial al
jocului de fotbal (cel cu 17 articole), poate şi trebuie să fie aplicat astfel încât prin aceste
competiţii şi evenimete sportive de nivel social să se demonstreze accesibilitatea, atractivitatea
şi numărul foarte mare de practicanţi de vârste şi niveluri de pregătire diferite.
În continuare vom reda cele mai importante elemente de conţinut ale regulamentului oficial
de fotbal (pe articole), elemente care reprezintă cadrul optim pentru buna desfăşurare a unui joc
de fotbal şi în acelaşi timp şi sursă de inspiraţie pentru evenimente nonconvenţionale.

TERENUL DE JOC

Terenul de joc trebuie săfie de formă dreptunghiulară în care lungimea să fie mai mare
decât lăţimea (la un teren de dimensiuni oficiale L = 120m maxim şi 90m minim iar l = 90m
maxim, şi 45m minim.). Marcajul terenului trebuie să fie vizibil pe lungime şi lăţime (oficial
terenul este trasat cu linii de var de 12cm.). La centru există linia ce desparte cele două jumătăţi
de teren denumită linie de mijloc. Un teren de fotbal mai cuprinde:
- suprafaţă de colţ (corner) - sfert de cerc cu raza de 1m.;
- cercul de la centrul terenului;
- suprafaţă de poartă;
- suprafaţă de pedeapsă (cu punctul de pedeapsă);
- porţi (cu lungimea mai mare decât înălţimea);
 













MINGEA DE JOC

Mingea de joc trebuie să fie sferică, cu:

- circumferinţă (oficial de 68-71 cm.);
- greutate (oficial de 410 - 450 grame);
- presiune (oficial de 0,6-1,1 atmosfere).
Culoarea – vizibilă (pentru condiţii normale, pentru nocturnă, pentru zăpadă).
Pentru începători – minge mai mică şi mai uşoară (numărul 4).
 NUMĂRUL JUCĂTORILOR

Un joc de fotbal trebuie să se desfăşoare între două echipe cu un număr egal de jucători.
Oficial, numărul jucătorilor este:
- 11 la 11, dintre care câte unul de echipă portar (obligatoriu).
- numărul minim de început – 7 jucători (8 la juniori).
- rezerve – 7 pe foaia de arbitraj, din care se pot folosi 3 în timpul partidei;
- la jocurile amicale numărul poate fi modificat dar numai cu informarea şi acordul
arbitrului.

ECHIPAMENTUL

Echipamentul unui jucător trebuie să conţină:

l. - tricou (numar vizibil);
- șort;
- jambiere;
- apărători pentru tibie;
- ghete cu crampoane.
2. fără obiecte periculoase pentru ceilalţi.
3. apărătorile să fie din material adecvat.
4. portarul să fie echipat în culori diferite faţă de ceilalţi jucători şi de arbitri.

ARBITRUL

Pentru jocul de fotbal avem:

- arbitru de centru ( principal);
- 2 asistenţi (tuşieri);
- un arbitru de rezervă;
 - La unele jocuri oficiale şi 2 arbitrii pe linia de poartă (decizia FIFA nu este
definitivă).
Arbitru de centru ( principal):
- veghează la aplicarea regulamentului;
- sancţionează orice infracţiune;
- cronometrează timpul efectiv de joc şi întreruperile;
- opreşte jocul de câte ori este nevoie;
- supraveghează comportarea jucătorilor şi dă avertismente sau elimină jucători, când
este cazul;
- în caz de accidentări ale jucătorilor, arbitrul admite intervenţia personalului medical şi
al celor chemaţi să transporte jucătorul şi reia jocul regulamentar;
- decide valabilitatea mingii;
- decide valabilitatea golurilor.

ARBITRII ASISTENŢI (TUŞIERII)

Atribuţii :
- semnalizează cu steagul ( fanionul ) - dacă mingea iese în întregime din terenul de
joc,
- echipa care execută cornerul sau arunca la margine,
- dacă se solicită înlocuiri,
- poziţia de ofsaid,
- comportamentul nesportiv sau oricare incident neobservat de arbitru.

DURATA OFICIALĂ A PARTIDEI

Durata oficială a unui joc este de 2 x 45’ cu pauză de 5’ (maxim 15’ cu deplsearea la
vestiar şi revenire pe teren), cu adăugarea timpului irosit după prima sau a doua repriză
 (exceptate fiind jocurile de Cupă eliminatorii, în care victoria se decide în prelungiri sau prin
alte forme de departajare ori prin prevederi speciale ale organizatorilor).

LOVITURA DE ÎNCEPERE

a) La începutul partidei;
b) După fiecare gol marcat;
c) După pauză;
d) După orice oprire temporară a jocului ( prin repunerea în joc a mingii de către una din
echipe, ori prin minge de arbitru) .

MINGE ÎN JOC SAU ÎN AFARA JOCULUI

MINGEA ESTE ÎN JOC:

a) Dacă mingea loveşte stâlpul porţii, bara transversală sau un steag ;

b) Dacă mingea revine în teren după ce a atins arbitrul de centru sau tuşierii, dacă aceştia sunt în
interiorul terenului;
c) Până la oprirea jocului de către arbitru.

MINGEA ESTE AFARA DIN JOC:

a) Când a depăşit în întrgime linia de poartă sau de margine, fie pe pămînt fie în aer;
b) Când jocul a fost oprit de arbitru.
 MARCAREA GOLULUI

Se consideră gol atunci când mingea a depăşit linia porţii (în întregime) între stîlpii porţii
şi pe sub bara transversală, fără ca:
- să fie purtată;
- aruncată;
- lovită cu mâna de către echipa în atac şi în cazul în care are greutatea şi circumferinţa
normale.

POZIŢIA AFARĂ DIN JOC (OFFSIDE)

Un jucător este considerat afară din joc atunci când este mai apropiat de linia porţii
adverse decât mingea, cu excepţiile:
• Dacă nu este mai aproape decât cel puţin doi jucători adverşi (inclusiv portarul).
Este offside:
- Dacă influenţează jocul sau adversarul;
- Încearcă să obţină un avantaj.
Nu este offside:
- Când primeşte mingea de la adversar sau din lovitură de la poartă;
- Când pleacă din propria jumătate de teren.

GREŞELI ŞI INCORECTITUDINI

Sunt prevăzute greşelile săvârşite de jucători în timpul jocului, sancţionate cu lovituri

libere directe şi indirecte, lovitură de pedeapsă, avertismentele şi eliminările din joc.
Greşeli:
- Loveşte sau încearcă să lovească cu piciorul un adversar;
- Pune piedică unui adversar;
- Sare asupra unui adversar;
 - Atacă un adversar în mod periculos sau violent;
- Atacă prin spate un adeversar care nu face obstrucţie;
- Loveşte sau încearcă să lovească un adversar;
- Ţine un adversar;
- Împinge un adversar;
- Joacă mingea cu mâna.
Incorectitudini:
- Joacă de o maniera considerată periculoasă de către arbitru;
- Atacă în mod corect, adică cu umărul, în timp ce mingea nu este la distanţă de joc de
jucătorii interesaţi şi ei nu încearcă irevocabil să o joace;
- Obstrucţionează intenţionat un adversar, nejucând mingea;
- Atacă un portar în mod neregulamentar;
- Trageri de timp.

LOVITURILE LIBERE

Lovituri libere directe sunt cele din care se pot marca goluri.
Lovituri libere indirecte sunt cele din care nu se pot marca goluri decât dacă mingea a
mai fost atinsă de un alt jucător (coechipier sau adversar) în afara celui care a executat
lovitura.

LOVITURA DE PEDEAPSĂ

Se execută din punctul de la 11m.

Înainte de execuţie toţi jucătorii, cu excepţia executantului şi a portarului, sunt obligaţi să
stea în teren dar, în afara suprafeţei de pedeapsă, la 9,15m de punctul de la ll m
 ARUNCAREA DE LA MARGINE

Când mingea a depăşit liniile de margine ale terenului, pe sol sau în aer, ea va fi repusă
în joc cu mâinile printr-o aruncare
- de deasupra capului,
- cu picioarele pe sol,
- în afara liniei de margine sau pe linie (fără a intra în teren cu un picior sau cu
ambele),
de un jucător al echipei adverse.

LOVITURA DE POARTĂ

Se execută când mingea, după ce a fost atinsă ultima dată de un jucător al echipei în atac, a
depăşit în întregime linia de poartă pe sol sau în aer, în afara porţiunii cuprinse între stâlpii porţii.
Mingea va fi aşezată într-un punct oarecare al suprafeţei de poartă, cel mai apropiat de locul
pe unde mingea a depăşit linia de fiind şi va fi trimisă cu piciorul direct în joc, dincolo de
suprafaţa de pedeapsă, de către portar, ori un alt jucător în apărare.
Mingea este în joc numai după ce a depăşit suprafaţa de pedeapsă.

LOVITURA DE COLŢ

Când mingea, atinsă ultima oară de un jucător al echipei in apărare, a depăşit în întregime
linia de fund (poartă), fie pe pămînt fie în aer, fără să fi fost înscris un gol în prealabil, se va
acorda o lovitură de colţ echipei în atac al cărui jucător va lovi mingea aşezată în sfertul de cerc
al steagului de la colţul terenului, cu piciorul. Mingea este în joc numai după ce a depăşit
suprafaţa de la colţ (sfertul de cerc cu raza de 1m.).
 BIBLIOGRAFIE

BADEA, D. (2012) – Rugby – strategia formativa a jucatorului. Bucuresti, Editura

Universitara.
CIOLCĂ, S.-M. (2004) – Modelul de joc și modelarea pregătirii juniorilor pentru fotbalul de
performanţă. Editura Cartea Universitară, București,
COJOCARU, V. (2002) – Fotbal de la 16 la 18 ani – metodica pregătirii. Bucureşti, Editura
Axis Mundi.
GRIGORE, GH. (2008) - Fotbal. Selecţia la copii și juniori. București, Editura Moroșan.
GRIGORE, GH. (2010) - Fotbal. Strategia formativă a jucătorului. București, Editura
Printech.
GRIGORE GH. GHIŢESCU G., MOANŢĂ A., IGOROV M., CROITORU D., CIOLCĂ S.-M.,
HANTĂU C., DINA G. (2011) – Didactica predării jocurilor sportive – mentorat în educaţie
fizică şi sport, Bucureşti,Editura Discobolul.
GRIGORE, GH. (2012). Fotbal în sală. Tehnica jocului. București: Editura Universitară.
GRIGORE, GH. (2012). Futsal. Tactică și regulament. București: Editura Universitară.
MOTROC, I.; MOTROC, F. (1996) - Fotbalul la copii şi juniori. Bucureşti, Editura Didactică
şi Pedagogică.
TUDOR, V. (2001) - Evaluarea în educaţie fizică. Bucureşti,Editura Printech.
PROIECT PEH018 ,,STRATEGII PENTRU VIITOR, STRATEGII PENTRU TINERI”
Promotor proiect: UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

http://www.unefs.ro http://strategiipentruviitorsitineri.com/
Contractul de finanţare nr. 24H/09.06.2015
Durata proiectului: 18 luni (iunie 2015 – noiembrie 2016)
Aria de desfăşurare a proiectului: Bucureşti –Ilfov
Valoare proiect: 1.231.470 lei

Obiectivul proiectului
 Dezvoltarea de metodologii şi strategii specifice bazate pe sport, în scopul creșterii gradului de
incluziune socială și combaterea excluziunii pentru tinerii aflați în categorii de risc generate de
dizabilități sau de situația economică.
 Implementarea acestor srtrategii la nivelul specialiștilor care lucrează în mod direct cu aceste
categorii de tineri și la nivelul organizațiilor cu rol activ în aceste direcții, în regiunea de
implementare.
 Creșterea accesibilității persoanelor din GT-ul principal prin extinderea arealului de implementare la
nivel instituțional și a numărului de beneficiari din GT-ul principal și secundar.
 Diseminarea instrumentelor create la nivelul unor noi zone instituționale - inspectoratelor școlare și
mediul academic și la nivelul părinților din comunitățile de proveniență.

Proiect finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 - CORAI, program finanţat de Granturile SEE
2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a FRDS şi a Granturilor SEE 2009
– 2014; Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor.
PROIECT PEH018 ,,STRATEGII PENTRU VIITOR, STRATEGII PENTRU TINERI”
Promotor proiect: UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

http://www.unefs.ro http://strategiipentruviitorsitineri.com/
Contractul de finanţare nr. 24H/09.06.2015
Durata proiectului: 18 luni (iunie 2015 – noiembrie 2016)
Aria de desfăşurare a proiectului: Bucureşti –Ilfov
Valoare proiect: 1.231.470 lei

Obiectivul proiectului
 Dezvoltarea de metodologii şi strategii specifice bazate pe sport, în scopul creșterii gradului de
incluziune socială și combaterea excluziunii pentru tinerii aflați în categorii de risc generate de
dizabilități sau de situația economică.
 Implementarea acestor srtrategii la nivelul specialiștilor care lucrează în mod direct cu aceste
categorii de tineri și la nivelul organizațiilor cu rol activ în aceste direcții, în regiunea de
implementare.
 Creșterea accesibilității persoanelor din GT-ul principal prin extinderea arealului de implementare la
nivel instituțional și a numărului de beneficiari din GT-ul principal și secundar.
 Diseminarea instrumentelor create la nivelul unor noi zone instituționale - inspectoratelor școlare și
mediul academic și la nivelul părinților din comunitățile de proveniență.

Proiect finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 - CORAI, program finanţat de Granturile SEE
2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a FRDS şi a Granturilor SEE 2009
– 2014; Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor.