26 Sargetia Acta Musei Devensis XXVI 2 1995 1996

www.mcdr.ro / www.cimec.
ro
www.mcdr.ro / www.cimec.ro
ACTA MUSEI DEVENSIS
SARGETIA
XXVl/2
Volum dedicat împlinirii a 115 ani de la înfiinţarea
muzeului şi a 60 de ani de la apariţia revistei „Sargetia"
1995-1996
IAAOITIA
f'mul•lur OCTAVIAN FLOCA
V11h11111111.1u:t1, :114 pagini

V11h111111l li, I U4 I, 164 pagini
V11h1111111III,1UMJ, 231 pagini
V11h111111l IV, 1967,272 pagini
V11h111111I V, 1968, 662 pagini
V11lu11111I VI, 1969, 319 pagini
Volumul VII, 1970, 313 pagini
Volumul VIII, 1971, 275 pagini
Volumul IX, 1972, 283 pagini
Volumul X, 1973, 447 pagini
Volumul XI-XII, 1974-1975, 504 pagini
Volumul XIII, 1977, 620 pagini
Volumul XIV, 1979, 739 pagini
Volumul XV, 1981, 540 pagini
Volumul XVI-XVII, 1982-1983, 749 pagini
Volumul XVIII-XIX, 1984-1985, 464 pagini
Volumul XX, 1986-1987, 740 pagini
Volumul XXI-XXIV, 1988-1991, 942 pagini
Volumul XXV, 1992-1994, 982 pagini.
Coleglul de redacţie
Adriana Rusu Pescaru - director

Ioachim Lazăr - redactor responsabil
Adela Herban - secretar de redacţie
Maria Basarab -membru
Daniela Drăghia -membru
Gheorghe Firczak - membru
Vasile Ionaş - membru
Marcel Morar - membru
Eugen Pescaru - membru
„ACTA MUSEI DEVENSIS" „ACTA MUSEI DEVENSIS"
Orice corespondenţă referitoare la Toutes corespondance concernant la

publicaţia Sarcetia se va adresa:Muzeul revue Sargetia doit entre adresse:
Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, 2700 Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane
Deva str.1 Decembrie, nr.39, judeţul Deva, 2700 Deva, str.1 Decembrie,
Hunedoara, România,tel.054/615409 fax. nr.39, judeţul Hunedoara, România, tel.
054/212200. 054/615409, fax. 054/212200.
SUMAR SOMAI RE INHALT CONTE NS
STUDII ŞI ARTICOLE
ANA HANGU - Documente mureşene privind revoluţia de

la 1848-1849 ....... „„„„„.„„.„„.„„„ .. „„„.„.„. 9
- Document of Mureş county concerning the
revolution from 1848-1849.
OCTAVIAN TĂTAR - George Bariţiu

- un pedagog de seamă al
generaţiei de la 1848. Aprecieri ale
hunedorenilor cu privire la activitatea sa „„ „. 25
- George Bariţiu - un grand pedagogue de la
generation de 1848. Temoignages des
citoyens de Hunedoara qui cocernes son
activite.
TOMA RĂDULESCU - Mărturii de botez din colecţiile craiovene.„„ 31

- Documents de bapteme (medailles) de la
collections de Craiova.
VOICHIŢA BITU - Izbânzi ale ortodoxiei: Andrei baron de

Şaguna „„ ... „ .. „„ ..... „ .... „ ... „ ... „ .. „„ .... „„.. 45
- Le tromphe d'orthodoxie: Andrei baron de
Şaguna
MARCEL MORAR - Contribuţie la cunoaşterea celor care nu

trebuie uitaţi: Simion Balint (1810-1880) „.„.„. 65
- Beitrag zur Kenntnis derjenigen, die nicht
zu vergessen sind: Simion Balint (1810-1880).
LIVIU LAZĂR - Aspecte din lupta pentru impunerea limbii

române în justiţie, oglindite în documentele
unui magistrat român din Transilvania„„„.„.„ 81
- Les aspect de la lutte pour imposer la
lanque roumaine dans la justice, envisagâs
dans Ies documents d'un magistrat roumain
de Transylvanie.
IOACHIM LAZĂR - Politica şcolară a Curţii din Viena şi a guvernelor

maghiare în perioada 1848-1883 „ ............. „ „ „ „ 87
- La politique scolaire de la Cour de Vienne
et des gouvernements hongroises dans la
periode 1848-1883.
VASILE CRIŞAN - Presa pedagogică sibiană. Amicul Şcoalei.

EUGENIA CRIŞAN - (1860-1865). Studiu istoric şi indice
bibliografic analitic. „„ „ „„„ „„ „. „ „ „ „ „. „. „„ 105
- La presse pedagogique de Sibiu: Amicul
Şcoalei" ( 1860-1865) - L'etude historique et
l'index bibliographique analitique.
4
VIOREL VÂNĂTORU -Situaţia social-economică a comitatului

ELENUŢA MĂRIOARA Hunedoara în perioada 1849-1867 ...... „ .. „ ...... 123
VÂNĂTORU - Die sozial-Okonomische Situation des Komitat
Hunedoara in der Periode 1849-1867.
GHEORGHE ŞORA - Vasile Goldiş despre caracterul dârz al moţilor

COSMIN PANŢURU din Munţii Apuseni........................................... 139
- Vasile Go!diş Ober das tapfere und gerechte
Wesen dar Motzen aus dem SiebenbOrger
Erzgebirge
ANDREI CAPUŞAN - România, Marea Britanie şi Marile Puteri la

Congresul de la Berlin (1 iunie-1 iulie 1878) ... . .. 145
- România, Great Britain and the Great Powers
of the Berlin Congress.
GHEORGHE FIRCZAK - Societatea de istorie şi arheologie a comitatului

Hunedoara. Primii ani de activitate (1880-1881) ...... 155
- La soi:iete d'histoire et d'archeologie du
comitat Hunedoara. Les premiers annes de
l'actîvite (1880-1881).
RADU ARDELEAN -Legăturile lui Aron Densuşianu cu Emilian Micu .... 183
PAVEL VESA - Relation entre Aron Densuşianu et Emilian
Micu.
DAN DEMŞEA - Corespondenţa lui Nicolae Densuşianu cu

intelectualii bănăţeni şi crişeni (1882-1897) ....... 195
- La correspondance de Nicolae Densuşianu
avec Ies intelectuels de Banat et Crişana (1882-
1897).
IOACHIM LAZĂR - Procesele de la tribunalul din Alba Iulia

intentate românilor în anul 1896 ....................... 201
- Les processus du Tribunal de Alba Iulia
întentes aux roumains de l'annee 1896.
DANIVĂNUŞ - Reuniunea culturală naţională a meseriaşilor

români din Sibiu ................... „ ..••........•••..•... „ . 217
- La Reunion culturelle nationale des artisans
roumains de Sibiu.
NICOLAE JOSAN - Noi informaţii cu privire la societăţile culturale

româneşti cu sediul la Budapesta la finele
secolului al XIX-iea ................ „ ................ „ ..... 225
- Nouvelles informations sur Ies societees
culturelles roumains avec le siege a Budapest
a la fin du XIX-eme siecle.
5
GUDRUN LIANE ITTU - Spiritualitate şi avangardă artistică la

începutul secolului XX ................. „ ... „ .. „ 235
Spiritualitât und kOnstlerische Avantgarde
in den ersten Jahrzehnten des XX.
Jahrhunderts.
MIRCEA BARON - Dilema pasivism-activism în mişcarea

naţională din Transilvania la !nceputul
secolului al XX-iea reflectată m presa
românească ................................................. . 243
- Le dilemme „pasivism-activism" dans le
mouvement national de Transylvanie au
commencement du XX-eme siecle, refletee
dans la presse roumaine.
IOACHIM LAZĂR - O aniversare cu adânci semnificaţii:

OLGA ŞERBĂNESCU centenarul naşterii Mitropolitului Andrei
Şaguna (1809-1909) ... „„„„„„„„„„„„ .. „„„ 267
- Une aniversaire avec des prefondes
significations: le centenaire de la naissance
du Metropolite Andrei Şaguna (1809-1909).
OLIMPIA PALAMARIU - Primele reprezentaţii ale „Teatrului cu

fotografii mişcătoare" la Deva ........ „ „. „ ... „ ... . 293
- The first Performances of „ The Theatre
with moving photos" at Deva.
VASILE CRIŞAN - Tratativele româno-maghiare din anii 1913-

1914 văzute de Aurel C. Popovici într-un
document inedit. „„ .............................. „ ..... . 299
- The Romanian-Hungarian negotiations
Between 1913-1914, seen by A.C. Popovici
in an original document.
IOANA BURLACU -Iuliu Maniu şi tratativele de la Arad (13-14

noiem~ri~ 1. 918) în lumina unor documente
memonahst1ce ............................................ . 319
- Iuliu Maniu und die unterhandlungen von
Arad (13-14 November 1918) an
bandern einiger historische Urkunst
Dokumentazionen.
- Sistemul prenumelor din• Valea Jiului în

ALEXANDRU secolele al XIX-iea şi al XX-iea„. „ .......... „ „ . 325
CRISTUREANU - La systeme des prenoms de la Vallee du
Jiu dans Ies XIX-eme et XX-âme siecle.
CORNELIA GANGOLEA - Ritualuri de înmormântare şi reîntoarcerea

la viaţă ....................................................... . 339
- Beerdigungsrituale und die ROckkehr zum
Leben.
n
VAI 111111 lllll"AN - Momente din activităţile Regimentului 5

vânători în perioada 1914-1918 .................. . 345'
- Moments sur Ies activites de Regiment 5
chasseur pandant la periode 1914-1918.
Al I XANDRU BABOŞ -Armată ardeleană, parte componentă a armatei

române în apărarea Marii Uniri..„ „„„„„„„„„„ „. 377
- The Transylanian Army, component part of the
Romanian Army in defence of the Great Union.
EUGENIA CRIŞAN - Un corepondent de presă român la

Conferinţa de pace de la Paris - Horia Petra
Petrescu .................................................... . 387
- A Romanian reporter at the Paris peace
conference. - Horia Petra Petrescu.
CONSTANTIN I. STAN - Recunoaşterea internaţională a Unirii

Basarabei cu România (1920-1927) ............ . 411
- The international Recognition of the Union
of Bessarabia's with Romania (1920-1927).
ADELA HERBAN - Recunoaşterea Marii Uniri de către Vatican „ 431

- L'Etat Vatican a recomu La Grande Union
OLIMPIA PALAMARIU - Contribuţia profesorului Ioan Radu la

răspândirea cunoştinţelor ştiinţifice în lumea
satului. ....................................................... . 437
- The contribution of the Ioan Radu Teacher
the scientifical knowledges spreading in the
villaegs'world.
VASILE T. CIUBĂNCAN - Evoluţii demografice hunedorene în

MARIA I. GANEA perioada 1930-1941 ..... „ „ .. „ „ „. „ ... „ ... „ .... „. 443
- Les evolutions demographiques dans le
Departament de Hunedoara pandant 1930-
1941.
MIRCEA BARON - Manifestări antirevizioniste în Valea Jiului

în deceniul patru al secolului XX. „. „. „ . „ „ „ „ 467
-Anti-revision protests in the Jiu Valley during
the fourth decades of the 20 1h century.
VALERIA OPRIŞU - Ion lgnaton - promotor al vieţii muzicale

hunedorene .. „. „ .... „ ... „ „ „„ .. „„„„ „ „ .... „„ .. 475
- Ion lgnaton - promoter of the musical life in
Hunedoara.
VALERIU FLORIN - Relaţiile româno-ungare de la notele

DOBRINESCU ultimative sovietice la Dictatul de la Viena
(iunie-august 1940) ... „ .. „.„ .. „.„„„„„ .. „.„.„. 507
- The Romanian - Hungarian relations from
the soviet ultimatum notes to the Vienna
diktat (june-august 1940).
7
ADELA HERBAN - Receptarea politicii externe româneşti în

cercurile Vaticanului (1933-1940)„............... 515
- L'Etat Vatican - recepteur de la politique
externe roumaine de la periode 1933-1940.
DUMITRU BARNA - învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profe-

sional în judeţul Hunedoara 1918-1940 (I)...... 521
- L'enseignement primaire, de lycee et
professional dans le departament de
Hunedoara dans l'intervalle 1918-1940
SERGHEIHACMAN - Pregătirea şi efectuarea operaţiunii militare

pentru includerea Basarabiei şi nordului
Bucovinei în URSS (iunie-iulie 1940).. ..... .. ... 569
- Preparation and Execution of the Military.
Operation for integrating Bessarabia and
Northern parth of Bucovyna into the URSS.
VALERIU GIURAN - Documente privind participarea armatei

române din sudJvestul Transilvaniei în cel de-
al doilea război mondial, în perioada 11-20
septembrie 1944..................... .. . .. .... . .... ... . .. . 585
- Documents sur la participation de L'armee
roumaine dans le sud-ouest de la Transilvania,
pandant la deuxieme guerre mondiale, du 11
au 20 septembrie 1944.
DORIN DĂRĂBAN - Acţiunea şi cauzele deportării etnicilor

germani din România..................................... 629
- The Deportation Process of some Ethnic
Germans in România and its Causes.
IOAN LĂCĂTUŞU - Biserica strămoşească în viaţa comunităţilor

româneşti din sud-estul Transilvaniei........... 641
- The Romanian Orthodox Church in Life
Romanian Communities in South - Eastern
Transylvania.
IULIA MESEA - Spiritul şi religia formei - Constantin

Brâncuşi..................................................... 653
- The Spirit and the religion of the reformation
- Constantin Brâncuşi
ISTORIOGRAFIE ŞI INFORMATICĂ
IOACHIM LAZĂR - Istoriografia şcolilor din sud-vestul Transilvaniei ........ „. „.. 663
- L' hlstoriographie des ecoles de sud - ouest de la
Transsylvanie
RODICA ANDRUŞ - Prelucrarea informaţiilor din cărţile şi periodicele aflate în

GEORGETA DEJU biblioteca muzeului devean pentru introducerea în baza de
DORINA MOLODEŢIU date şi regăsirea acestora . . .. . . . ... . . .. .. .. . .. . . .. .. . . .. .. . .. .. . . . . .. .. . . . . . 673
- L'interpretation et la utilisation des informalions extraits des
volumes trouves dans la Bibliotheque du Musee de Deva
BIBLIOGRAFII
RODICA ANDRUŞ - Bibliografia Revistei „Sargetia" (series historiae), voi. 1-
GEORGETA DEJU XXVI ................................................................................. 683
- La Bibllographie de la Revue „Sargetla" (serles Hlstoriae),
voi. I-XXVI
SILVIA BURNAZ - Bibliografia reviste_! „Sargetla" (series scientla naturae), voi.

CRISTINA RASA I-XVII ................................................................................ 747
- La Bibliographle de la Revue „Sargelia" (serles scientia
naturae), voi. I-XVII
RECENZII
VASILE POP, - Disertaţie despre tipografiile româneşti în Transilvania şi învecinatele ţări
de la începutul lor până la vremurile noastre, Sibiu, 1838 Studiu Introductiv, ediţie, note,
rezumat şi indice de Eva Mârza şi Iacob Mârza, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, 225 p
+ 16 planşe (Maria Basarab).......................................................................................... 761
ADRIANA MITU, - Din vechile cărţi de înţelepciune la români, cugetirile lui Oxenstlern,
secolul XVIII, Editura Atos, Bucureşti, 1996, 223 p. (Maria Basarab) ................... .. .. ...... ... ........ .. ... 762
CAROL AL II-LEA, - între datorie şi pasiune. însemnări zilnice. voi. I. 1904-1939, Editura
Silex, Bucureşti, 1955, 531 p. şi voi. li, 1939-1940, Casa de editură şi presă „Sansa",
Bucureşti, 1996, 450 p. (Cristina Rişcuţa).. .. . . . ... . ... . . .... ...... ........ .. ... .. .... ... . ........ ......... .. . 764
GELU NEAMŢU, - Revoluţia românească din Transilvania, 1848-1849, Editura Carpatica,

Cluj-Napoca, 1996, 200 p. (Rodica Andruş)............. .. .......... ..... ............ ........ .. .. ... . .. . . .. . . . . . . 765
ZIRIDAVA, - Voi. XIX-XX, Arad, 1996, - (Liviu Marghltan)............................................... 767
GHEORGHE BUZATU, CORNELIU CIUCANU, CRISTIAN SANDACHE - Radiografia

dreptei româneşti, Bucureşti, 1996, 423 p. (Adela Herban) ...... .. ... .... .. ... . ... ...... .............. .. .. . 768
VALERIU FLORIN DOBRINESCU- România şi Ungaria de la Trianon la Paris, 1920-1947.

Bătălia diplomatică pentru Transilvania, Editura Viitorul românesc, 1996, 304 p. (Ioachim
Lazăr) ........................................................................................................................ 769
IOAN N. CIOLAN, - Transilvania prigonită de unguri, Casa de editură Petru Maior", Târgu
Mureş. Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna", Sfântu Gheorghe, Ţârgu Mureş, 1996, 168
p. + 39 p. ilustraţii (Marcel Morar) .................................................................................. 771
CRONICĂ
IOACHIM LAZĂR - Cronica activităţii ştiinţifice a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi
Romane Deva pe anii 1995-1996 ... :..................................... 775
- La cronique de l'aclivite scientifique du Musee de la Civilisation
Daque et Romaine Deva dans Ies annees 1995-1996
IN MEMORIAM
IOACHIM LAZĂR, Victor I. Şuiaga (1899-1996) ................................................. 793
VASILE IONAŞ Ioan Frăţilă (1932-1996) ........................................................ 797
DOCUMENTE MUREŞENE PRIVIND
REVOLUŢIA DE LA 1848-1849
Ana Hancu
Eveniment de importanţă crucial~ în istoria popoarelor europene, revoluţia

de la 1848-1849 a cuprins şi a însufleţit pe locuitorii din Ardeal. în primăvara
„libertăţii popoarelor", în oraşele Transilvaniei: Arad, Timişoara, Oradea, Cluj,
Aiud, Alba-Iulia, Tg. Mureş,.Odorhei etc., au loc o serie de adunări şi manifestaţii.
„La ideea libertăţii", aflăm din memoriile lui Isaia Moldovan, „Românii n-
au rămas neactivi, mai ales inteligenţa şi după ea poporul, sătul şi gârbovit sub
jugul de fier de secuii purtat. Mişcare mare se făcu, adunări, ici colea" 1 •
Proclamaţia redactată de Aron Pumnul, străbătută de spiritul înnoitor al
acelor vremuri, copiată în sute de exemplare şi răspândită prin sate de către
studenţii Blajului, în vacanţa Paştelui, a chemat la adunare, în Dum'inica Temii,
„toţi protopopii câte cu doi preoţi şi câte cu doi oameni din satul românesc, fie
unit fie neunit, tot atâta, că toţi sunt români" 2 , pentru a-şi formula programul lor
de revendicări sociale şi naţionale.
Pentru a împiedica mobilizarea românilor în frunte cu intelectualii, la
adunarea de la Blaj, din Duminica Temii, guvernatorul Transilvaniei, Teleki, a
convocat, la 17 aprilie 1848, „şedinţa Guberniului Marelui Principat al
Transilvaniei", care a hotărât trimiterea de circulare comitatelor, oraşelor şi
episcopilor români, prin care se interzicea această adunare.
În circulara din 26 aprilie 1848, trimisă din Blaj de episcopul Lemeny
protopopilor, în cazul de faţă protopopului greco-catolic din Tg. Mureş, Elia
Farago, se evidenţiază teama că poporul va da crezare celor care îi îndemna,
amăgindu-i să se împotrivească legilor stăpânirii, şi să participe la adunarea din
Duminica Temii, de la Blaj, oprită prin decretul gubernia!.
„Nu fără temei am fost îngrijaţi ca nu cumva poporul nostru cel pacinic şi
ascultători de stăpânire şi mai mari sui, prin uni neodichniţi să se înşiele, şi
crediend celora mai înalte să se împotrivească, şi mai înainte de vreme, ne
asceptându hotărârea, care pre calea legai o pot nădăsdui, de capul suu, spre
a sua stricarea sa lucredia. - Ca aceasta după purtarea de grija, cu care suntem
datori, să o împiedicăm în 22 Martie a.c. sub mul. 646 pr' în Fraţi Protopopi am
rânduit a sa vesti, ca unde ar umbla învrăjbitori acesteea, să nu le creadă ci să
asculte de mai mari' sui" 3 • în Circulară s-a recomandat îrideplinirea, în continuare,
a „robotelor cu cari sunt Domnilor datori să le facă şi în pace să aştepte
hotărârea, ce prin Dietă, care cu sfârşitul lunei acesteia sa va aduna sa va face,
şi la vremea sua sa va vesti - altmintrila ish vor adauge greotate spre greotăţi,
1. Isaia Moldovan. Din intămplArile vlefii, Gazeta Transilvaniei, Nr. 245, 8120 XI, An. 1898, p.1.
2. Revoluţia de la 1848 din Transilvania, voi. I, Bucureşti, 1977, p. 451-452.
3. Colecţia de documente a Muz~ului de Istorie Tg. Mureş, nr. inv. 8348.
10 Documente mureşene privind revoluţia de la 1848-1849
vor merge cătane pre dînşi, cum au mersu spre Dragu, a cărora cheltuială vor
avea de a purta, şi totuşi slujba domnească vor fi siliţi a o face, iara cari să vor
afla a fi învrăjbitu, aspru să vom pedepsi"4 • Aceeaşi ascultare a fost recomandată
şi preoţilor „ca nu cumva şi ânschi să cădeţi sub judecata clerului, şi naţii săi fiţi
spre scădere şi ruşinare" 5 .
Circulara trimisă de „ Episcopus Fogarasensis" către „ Reverendissimo in
Chiristo Fratri Eliae Farago Arhidiacono Marusensi" a fost timbrată cu un sigiliu
din ceară roşie, starea precară de· conservare, însă, nu oferă posibilitatea
reconstituirii lui.
Dorinţa de libertate socială şi naţională i-a îndemnat pe români, în pofida
tuturor ameninţărilor şi persecuţiilor, să participe la adunarea din Duminica
Tomii şi la Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libetăţii de la Blaj, din 3/15
mai 1848, unde s-au formulat doleanţele naţiunii române. „La adunarea din 3/
15 Maiu a curs aşa zicând Românimea din tot Ardealul, ba şi unguri iobagi,
lăcuitori printre români treceau veseli pe sub furcile ridicate" 8 •
în vara şi toamna anului 1848, după sancţionarea uniunii Transilvaniei la
Ungaria de către dieta din Cluj şi Adunarea Secuilor de la Lutiţa, din 16
octombrie, evenimentele se precipită, trupele de secui, împărţiţi în patru coloane,
„preste totu pe unde au trecut acele coloane au lăsat urmele devastaţiunii şi ale
satelor arse" 7 •
Participant la revoluţie, protopopul greco-catolic al Vaşarheiului, E. Farago,
ales la Blaj în delegaţia care a reprezentat naţiunea română pe lângă dieta din
Cluj (alături de confratele său ortodox, Partie Trombitaş) şi refugiat împreună cu
alţi preoţi, ca urmare a tulburărilor din Tg, Mureş, la 3 ianuarie 1849, la Mediaş,
la prietenul său Ştefan Moldovan, în corespondenţa sa cu consistoriul din Blaj,
a subliniat unele aspecte ale acelei perioade tulburi şi zbuciumate din istoria
. neamului său.
Astfel, în scrisoarea sa din 7/19 oc.t./848 adresată consistoriului episcopal
din Blaj, protopopul aduce la cunoştinţă că în anul respectiv nu va putea trimite
la timp conscripţiile ecleziastice, scolastice şi matricula 8 •
Acest demers a fost motivat prin faptul că „împrejurările tempului peste
tot locul sunt foarte critice dar poate nicăiri intru asia mare mensura ca pe la noi" 9 • Pentru
realizarea unei situaţii clare preotul trebuie „în persoană a umbla" prin sat, iar
apoi preoţii satelor trebuie să se adune împreună la un loc, cu matricula din
satele lor. Aceste lucruri nu se pot realiza în conjunctura- respectivă, scria
protopopul, deoarece ungurii i-ar putea considera pe preoţi „aţâţători", iar
adunarea preoţilor ar putea stârni suspiciunea ungurilor că ar fi îndreptată
împotriva lor, stârnindu-se, astfel, primejdie, „iar cu aceasta, după rendul mai
din nainte ar trebui să se adune preoţimea cu matricola fieştecăruia satu în
persoana sa la un locu - atunci fr. unguri prea lezne ar putea suspica cum că
4. Ibidem.
5. Ibidem.
6. Isaia Moldovan, Din intâmplările vielii, Gazeta Transilvaniei, Nr. 245, 8/20 XI, An 1898.
7. George Baritiu,, Revista Transilvaniei, 1875, An. VIII, Nr. 1/ian ..
8. Coleclia de documenle, Nr. inv. 8349.
9. Ibidem.
Ana Hancu 11
doară spre ceva sfătuire vicleană sau fi adunatu - de unde tera de nice o pricina
s-ar putea şterni primejdie 1110 •
În încheiere, pentru a nu contribui la agravarea situaţiei şi la tulburarea
spiritelor, protopopul Farago anunţă că Matricula, Conscripţiile ecleziastice şi
Scolastice din districtul Murăşului nu vor putea fi trimise „până nu se vor mai
linişti vremile acestea turburate şi primejdioase" 11 •
Scrisoarea este autentificată prin timbru de pliere din ceară roşie, semnată
de I. Farago, protopop în Scaunul Murăşului, scrisă în limba română, cu
caractere latine.
Succesele obţinute de Bem în primăvara anului 1849, în Transilvania şi
Ungaria au determinat intervenţia Rusiei ţariste pentru a pune capăt revoluţiei.
Intervenţia Rusiei pentru salvarea Imperiului habsburgic şi înfrângerea revoluţiei
a fost favorizată de atitudinea reacţionară a „democraţiilor europene", care se
temeau că în cazul prăbuşirii Austriei nu se vor putea achita datoriile monarhiei
care se cifrau la aproape „3 miliarde florini moneda convenţională, sau
aproape 8 miliarde franci, pre când cei mai mulţi creditori erau cetăţeni din alte
staturi" 12 •
Conform înţelegerii dintre cei doi monarhi, împăratul Francisc Iosif şi ţarul
Nicolae I, armata rusă sub comanda prinţului şi feldmareşalului Paskienici trece·
graniţele Ungariei şi Transilvaniei pentru a înfrânge revoluţia. Armata rusă,
condusă de generalul Luders, pătrunde prin trecătorile de la Predeal şi Bran, în
Transilvania, în timp ce prin nord pătrund, dinspre Bucovina, trupele conduse de
generalii Grotenheim şi Pavlov.
,,Acolo - relatează Ştefan Branea - când au venit bravii de muscali au fost
bătae crudă, au căzut mulţi de ambele părţi. Ungurii s-au retras până la Bistriţa
şi mai departe.
Tot pe acel timp au ieşit muscalii cu austriecii uniţi pe la Valea Timişului,
pe apa Prahovei. Acolo era supercomandant al muscalilor generalul Luders,
lară aicea la Bîrgău Grotenheim" 13 • •
Se dau mai multe bătălii - „Garda naţională de la Măierău, Disnăieu,

Hotmureş etc., sub comanda căpitanului Gal Boldizsâr, toată au ieşit la Sas
Reghin cînd 90 de cazaci se duc în Sas Reghin, aleargă pe toţi ungurii cătane
de acolo şi prind 144 şi îi duc către Bîrgău. Apoi se adună 24.000 armadie
ungurească iar muscalii pe la Batoş, Dedrad, Reghin, Petelea, Curtifaia, Voiniceşti
l-au bătut. Muscalii s-au îndreptat spre Vaşarhei apoi spre Cluj, Gherla" 14 •
Capitularea armatei maghiare la Albeşti (31 iulie) şi la Şiria (13 august) a
marcat înfrângerea revoluţiei.
Românii refugiaţi în diferite părţi ale ţării se reîntorc acasă, la vetrele lor
părăsite, unde însă, nu mai găsesc nimic. Bilanţul revoluţiei este tragic: numai
în Tg. Mureş au fost omorâţi peste 100 de români, peste 40 de comune din
JO. Ibidem.
11. Ibidem.
12. George Baritiu, Părti alese din Istoria Transilvaniei, voi. li. 1890, p. 526.
13. Ştefan Branea, Cronica evenimentelor din anii 1848 - 1849, in Ţara Birsei, An VII, Nr. 1, 1935, p. 38.
14. Ibidem, p. 86.
judeţul Mureş şi Târnava sunt mistuite de flăcări. Paguba românilor din·Ardeal

a fost de 29.260.000 florini 15 •
După înfrângerea revoluţiei, în provinciile Austriei se introduce un regim
reacţionar - abolutist. În Transilvania au fost numiţi guvernatbri feldmareşalul
baron Ludwig Wohlgemuth (până în 1851) şi prinţul Karl von Schwarzenberg
(1851-1858).
În întreg imperiul a fost dezlănţuită o cruntă teroare. Sute de revoluţionari
erau urmăriţi, persecutaţi, condamnaţi la temniţă sau executaţi. Tribunalele
militare lucrau din plin, pentru a-i intimida pe români, unii dintre tribuni, prefecţi
şi preoţi au fost arestaţi şi trimişi în judecată.
După supliciile la care au fost supuşi românii din Ardeal, atât în timpul, cât
şi după revoluţie, împăratul Austriei, Francisc Iosif dispune la 17 aprilie 1852 să
se acorde bisericilor româneşti arse şi devastate în timpul revoluţiei, un ajutor
financiar în valoare de 60.000 florini monedă convenţională.
Această adresă prin care se aducea la cunoştinţa locuitorilor Transilvaniei
hotărârea împăratului, a fost trimisă prin guvernatorul Transilvaniei,
comandamentelor militare teritoriale şi celor doi mitropoliţi: Andrei Şaguna şi Al.
Şterca Şuluţiu (hirotonit abia în 1855). Din circulara adresată protopopilor
greco-catolici reiese că acea sumă de 60.000 florini m.c. a fost împărţită astfel:
30.000 pentru ortodocşi, 30.000 pentru greco-catolici, acest act reparatoriu fiind
o răsplată a Austriei pentru românii credincioşi faţă de tron şi împărat.
„Caesarea- Regeasca şi Apostoliceasca Majestate", se scrie în circulară,
„milostivindu-se nu numai a ·dărui spre repararea şi din nou zidire·a Besericilor
noastre quelor prin rebeli de totului arse, sau stricate şi predate 30.000 treidieci
de mii florini m.c. da acesta mila preînalta şi cu aceea prea glorioasa pentru
natiunea noastra preîndurata şi Părinteasca declaraţiune făcânduo, ca acela
daru prea înaltu milostivu şi Apostolicescu al face întru preaînalta recunosciintia
şi renumeratiunea acelia neclintite credintie şi călduroase alipiri a Naţiunii
noastre cătră Tronul şi Augusta Dinastie Împărătească a Austrii; nu poate ca în
inima românului, se nu se stârnească sentimentele cele mai vii, şi mai călduroase
cătră adeveratu Apostoliceasca Sua Majestatel! 16 •
În fiecare protopopiat unde sunt biserici, „prin mai sus pomenita
Revoluţiune arse sau stricate" 11 , se va trimite de către guberniu o comisie în
care vor fi reprezentaţi şi protopopii celor două biserici. Pentru a avea o situaţie
veridică asupra bisericilor distruse, protopopiilor li se recomandă completarea
de urgenţă, prin deplasare şi constatare la faţa locului a unor formulare primite,
până la data de. 1 iunie a.c. cel târziu. De remarcat că, în pagubele suferite de
biserici sunt incluse pierderea veşmintelor şi sculelor bisericeşti. În „Reflexiuni"
se cere să se adauge şi starea materială a credincioşilor şi posibilităţile lor de
a participa la reedificarea bisericii 18 , paguba, preţul pagubei, preţul reedificării,
reparării sau cumpărării veşmintelor şi sculelor. După terminarea lucrărilor de
15. Traian Popa, Monografia oraşului Tg. Mureş, Tg. Mureş, 1932, p. 186.
16. Colec1ia de documente a Muzeului judeţean Mureş, Nr. inv. 8272.
17. Ibidem.
18. Ibidem.
Ana Hancu 13
reparare sau rezidire, în toate bisericile, deasupra uşii turnului bisericii şi pe

peretele altarului (în dreapta) se va pune o inscripţie în limba latină, prin care se
atestă distrugerea în timpul revoluţiei şi refacerea ei de către , ,augustul împărat
şi rege apostolic Francisc Iosif I.", ca semn al recunoaşterii credinţei şi fidelităţii
românilor faţă de tron şi augusta dinastie austriacă 19 • Ziua în care biserica va fi
terminată va deveni sărbătoare bisericească în fiecare an 20 •
În încheierea circularei, mitropolitul recomandă slujitorilor bisericii
ascultare, să nu încalce legile marţiale, „sub a căreia scuteintia acum trăim şi
de osebitu pentru ascunderea armelor mulţi Parohi au trebuit să se tragă la dare
de seamă, şi să se judece ... ca se fiţi întru strânsa acelora păzire, de exemplu
bun, şi lumina poporului - ca nu din contră lucrându să cauzaţi înaltului statu
Preotescu ocară şi ruşine" 21 •
Circulara cu privire la restaurarea şi reclădirea bisericilor româneşti
distruse în timpul revoluţiei a fost trimisă şi comandantului militar teritorial din
Tg. Mureş. La 2 iulie 1852, conform înştiinţării nr. 9238 emisă de către
comandantul general teritorial al comisiei cesaro-crăieşti, adresa respectivă
este transmisă şi protopopului greco-catolic din Tg. Mure·ş, Ilie Farago 22 • Astfel,
protopopului Ilie Farago i se aduce la cunoştinţă că din suma alocată de împărat
bisericilor distruse în timpul revoluţiei, vor fi ajutate comunele, după cum
urmează: Poieniţa, Andreeni, Bolintineni, Sînvăsii, Păsăreni, Bozed, Ceuaşul
de Cîmpie, Sîntioana de Mureş, Porumbeni, Bud iul Mic, Roteni, Valea, Sînmărtin,
Crăciuneşti, lvăneşti, Bos, Culpiu, Tg. Mureş, Sîngeorgiu de Mureş, Band,
Mădăraşul de Cîmpie, Pănet, Şincai, Ernei, Ungheni, Şardu-Nirajului, Dumitreşti,
Săusa, Săbed, Lechincioara, Sîntana de Mureş, Curteni, Troiţa, Lăureni, Fofalău,
Odrihei, Coroi Sînmărtin 23 • în vederea realizării acestor scopuri, conform circularei
emisă de guvernator, comisia a luat deja toate măsurile necesare începerii
acţiunii de împărţire a fondurilor şi de refacere a bisericilor distruse. Adresa
respectivă este semn~tă de Lisevsky, comandant general al armatei, la 3 iulie
1852. [PL. III]
Documentul este emis în limba maghiară, stare de conservare bună. Prin
numărul mare al bisericilor (37) (actul se referă numai la cele de confesiune
greco-catolică, situate în jurul oraşului Tg. Mureş) care au avut de suferit în
timpul revoluţiei, subliniază amploarea pe care au îmbrăcat-o conflictele militare
în această zonă, precum şi pierderile morale pricinuite românilor. Acest act,
emis de comisia cesaro-crăiască din Tg. Mureş, este autentificat printr-un sigiliu
de închidere, aplicat pe partea exterioară a documentului, după plierea acestuia,
asigurându-se păstrarea secretului corespondenţei. Sigiliul este rotund (30
mm), confecţionat din ceară roşie, aparţine comisariatului cezaro-crăiesc teritorial
Mureş. În emblemă este reprezentată acvila bicefală austriacă încoronată,
având pe piept un scut cartelat, incluzând armele ţărilor care constituiau
19. Ibidem.
20. Ibidem.
21. Ibidem.
22. Ibidem, Nr. inv. 8270.
23. Ibidem.
monarhia austriacă. Din păcate, impresiunea mai puternică, în partea cealaltă,

nu lasă să se distingă prea bine aceste semne. Este timbrat de o coroană închisă
cu cruce. În exergă, legenda în limba germană: COMMISSARIAT K. K. MAROSER
BEZIRK.
Din însemnările memorialiştilor mureşeni 24 despre aceste evenimente
tulburătoare, crâncene şi sângerokse, a reieşit faptul că numărul satelor şi
bisericilor româneşLi jefuite şi incendiate a fost mai mare decât cel la care se
referă adresa mai sus menţionată, acestea aflându-se pe traseul trupelor
secuieşti. Astfel, au fost prădate şi arse satele de pe Valea Mureşului, Târnavei,
Gurghiului şi de pe Câmpie: Reghin, Petelea, I băneşti, Rus, Morăreni, Dumbrava,
Iernut, Cipău, Orga, Nireşteu (Ungheni), Chirileu, !băneşti, Hodac, Caşva,
Măierău, Şăulia, Archidu, Beserica Albă, Grebeniş, Chimitelnic, Cucerdea,
Band, Chinciş, Sângeorgiu de Câmpie. lată, surprins un asemenea episod:
„Sărim în sus, se vede foc mare, arde Nireşteul. Se bate alarma, plecăm şi în
marş forţat ajungem în Chirileu. Ungurii observând că vor să fie prinşi au luat-
o la fugă, casele rămase nearse erau părăsite, oamenii răspândiţi, ca vai de ei.
A ars atunci şi frumoasa biserică" 25 •
Preotul Lorinti: Ioan, slujind 12 ani în satul Vaji (Văleni), în adresa sa din
1851, către episcopul greco-unit Al. Şterca Şuluţiu, a cerut ca pe baza canoanelor
diecesane din 1833, care prevedeau promovarea preoţilor merituoşi în parohii
mai mari, să fie transferat în parohia Culpiului. Preotul Lorintz motivează
cererea sa prin sărăcia, imposibilitatea susţinerii financiare şi materiale a
familiei sale, dar şi cele pătimite de el şi familia sa în timpul revoluţiei: , ,de altfeliu
în anul 1849" - notează popa Lorintz - „fiind fugăritu de furia revoluţiei, puţinu
ce am avutu acasă toate mi s-au jefuitu şi de atunci încoace cu familie cu totu
sunt peritoriu de foame" 26 • La 15 decembrie 1851, episcopul greco-unit Al.
Şterca Şuluţiu a semnat rezoluţia de transferare a preotului Lorintz Ioan, din Vaji
(Văleni), în parohia Culpiului, „din motivele prin dânsulu aduse, de nu cumva
alte pricini meritătoare" 27 • Se pare că, suferinţele şi pierderile suferite;n timpul
revoluţiei de la 1848-1849, de către preoţi au contribuit la luarea acestei decizii
a episcopului. De altfel şi sinodul canonic, la 25 decembrie 1851, a conferit
parohului Lorintz, parohia Culpiului. Documentul a fost emis în limba română, pe
hârtie cu timbru tipărit (15 Kreutzer), poartă semnătura episcopului Al. Şterca
Şuluţiu, rezoluţia sinodială în limba latină.
Motivaţia pierderilor morale şi materiale suferite de românii mureşeni a
fost explicată de protopopul Mediaşului, Ştefan Moldovan care, la replica
maiorului Clococeanu că românii sunt laşi.a răspuns: „Dar cu ce şă stea
Românii faţă? Cu mâna goală, când ei nu au nici arme, nici muoiţia, nici
îngrăditură? Că eta, D-voastră păziţi cetăţile săteşti, bine întărite cu ziduri, iar
24. Ştefan Branea, Cronica evenimentelor din anii 1848 - 1849, „Ţara Birsei", An. VII, Nr. 1. 1935, p. 34,
48. ŞI. Moldovan, Extras din divanul vie fii mele „. 1848 - 1849, „Transilvania'', An. VIII, Nr. 14, 15 iulie 1875.
Isaia Moldovan, op. cit. loc. cit.; G. Baritiu, op. cit„ p. 6.
25. lsaie Moldovan, op. cit„ p. 5-6.
26. Colectia de documente a Muzeului judetean Mureş, Nr. inv. 8350.
27. Ibidem.
Ana Hancu 15
pe români îi lăsaţi pradă secuilor armaţi. Aţi tras cordon din Reghinul săsesc
pAnă la Mediaş, aţi lăsat Murăşul şi Tîrnava Mică cale deschisă năvălirii
hoardelor barbare. Cum că Rumânii sunt soldaţi buni, nici Măria voastră nu
puteţi contesta. Dar cu mâna goală numai să-i espui dezastrului şi pieirii, ce
folos" 28 • De altfel, aceste rânduri surprind just politica pe care austriecii au
promovat-o în timpul revoluţiei, în Transilvania, faţă de români. Totuşi, şi unele
dintre aşezările săseşti au avut de suferit în timpul evenimentelor din 1848 -
1849. Astfel, prin decretul din 10 iulie 1852 Nr. 014778/982 s-a cerut „pentru
IAcultorii dein Zageru, scaunul Sighişoarei earăşi prin focu de toate ale suale
llpslţi, acărora păgubire suie la 15,549 fi 12 xr, m.c. aşişderea să se culeagă
mllA" 29 •
Una dintre cele mai grave.consecinţe ale revoluţiei de la 1848-1849 a fost
renunţarea de către românii locuitori în secuime, la religia lor şi trecerea la altă
religie. Revelatoare, în acest sens, este adresa trimisă protopopului greco-unit
Farago, de către vicariatul general din Blaj, la 22 iulie 185230 • Prin această
adresă s-a adus la cunoştinţă ordinul gubernia! din 20 iunie a.c. NR. 012.406/
1133, în privinţa trecerii de la o religiune, la alta. În „Documentaţia" prezentată
comandamentului militar din Tg. Mureş, Ordinariatul greco-catolic al Făgăraşului
cere să se specifice printre cauzele renunţării de către români la religia lor şi
persecuţiile şi ura naţională şi religioasă.
,,a) Cumcă românii cei ce lăcuescu intră Secui dein religionară şi Naţională
Intra atâta suntu persecutaţi de collocuitori secui, câtu sunt strâmtoraţi cu
Hchlmbarea"i renegarea religiunei a se scăpa de sub amelintietoriul periculu.
b) Cumcă acei Români, cari sub tulburările revoluţionare trecură la alte
confessiuni, praescriptului cuprinsu în norma spre aceste scopu esită dein 24
fobr. 1850, NR. 2306 şi 2337 nu au făcutu destulu.
c) Cumcă cei mai mulţi dein Români strâmtoraţi a trece la alte confesiuni
nu luatu religiunea Reformată sau Unitaria şi acuma sunt strâmtoraţi a da
capetiile Parochilor de această confesiuni cu prejudiciul Preoţilor G. Catolici, cu
ntAta mai vertosu cu catu Jurisdicţiunile Civile respective nu cu destulă energie
I împedeca" 31 •
în această „reprezentaţiune" s-a cerut declararea ca nule şi nevalide
acele treceri la altă religie, care nu s-au făcut după prescripţiile cerute în
normativul din 20 febr. NR. 2336 şi 2337.
în cazul în care, cei care îşi vor justifica trecerea la altă religie, prin
utestate legale realizate după prescripţiile cerute „n-au a se smenti în noua lor
rellgiune", în caz contrar, însă, până la timpul respectiv ei rămân la aceeaşi
rellgle, îndeplinindu-şi în continuare, obligaţiile către parohii greco-uniţi, ai căror
fli parohiali au fost înainte.
în adresă se subliniază, idee generoasă, rolul şi necesitatea conlucrării
preoţilor, organelor de stat şi poporului (români şi secui), în eliminarea urii
28. laala Moldovan, op. cit„ Nr. 256, 22·4/XI.

29. Coleclia de documente, Nr. inv. 8351.
30. Ibidem.
31. Ibidem.
naţionale şi religioase, pentru întronarea concordiei şi convieţuirii paşnice,

revoluţiade la 1848 demonstrând că aceasta este singura alternativă: „cumcă
după ce soartea în această tier'a pre oameni a mai multor naţionalităţi iau pusu
împreună a lăcui, nu numai în.tru interesul Tierei, ci şi întru alora însuşi sta, ca
în pace lângă olaltă ca fii unei şi aceiaşi patrie se vieţuiască şi seşi împlinească
datorinţele cetăţeneşti" 32 •
Relevant pentru trecerea românilor din această zonă, la altă religie, a fost
cazul preotului Boi Ioan şi al credincioşilor din parohia Jacodul Românesc, filiile
Veţca şi Bordoşiu. Din constatările efectuate de protopopul greco-catolic al
Târgu-Mureşului, Ilie Farago, împuternicit cu cercetarea acestui caz, aflăm că
datorită neglijenţei în exercitarea serviciului religios, atitudinii morale, civice şi
politice ale parohului Boi Ioan, credincioşii s-au decis să treacă la altă religie.
În protocolul încheiat la 15 iulie 1852, se consemnează că preotul a
recunoscut că: „înjosind serviciul parochial lapădincf propriul neam, printre
revoluţionari ca husar al lui Kossuth, i-a indignat pe credincioşii săi în aşa
măsură încât aceştia au trecut la altă religie, neţinînd cont de ordonanţele
superioare" 33 •
Neglijarea fără precedent a serviciului bisericesc, fapt care a adus
prejudicii credincioşilor şi bisericii, a determinat suspendarea preotului Bor Ioan
din funcţia de paroh, „el pe viitor dascăl al moravurilor, învăţător al neamului nu
mai poate fi" 34 • Pentru refacerea bisericii şi parohiei, fără de care credincioşii ar
avea de suportat, în exercitarea credinţei lor, pierderi de nerecuperat, se
propune un ajutor de două sute de forinţi şi un nou preot capabil.
Acceptarea trecerii, în timpul revoluţiei, a greco-catolicilor din parohia
Jacodului Românesc şi filiile sale, Veţca şi Bordoşiu, la o nouă religie se poate
aproba doar cu respectarea strictă a ordonanţei superioare existente (normativul
din 20.11.1850, Nr. 2336; Nr. 2337; n,n.), în caz contrar ei vor fi îndrumaţi spre
religia lor anterioară, adică cea greco-catolică. Până la rezolvarea definitivă a
problemei, protopopul Ilie Farago propune ca filiile din Veţca şi Bordoşiu· să fie
administrate de către preoţii din Agrişteu, preotul Boi Ioan urmând a fi menţinut
sub supravegherea activităţii civile.
Cazul prezentat poate fi considerat ca o trecere colectivă a românilor la
religiile şi bisericile catolice reformate sau unitariene, fapt care a dus, prin
trecerea timpului, la maghiarizarea lor şi pierderea identităţii lor naţionale. De
altfel, românii care treceau la una dintre confesiunile maghiare, beneficiau de
anumite avantaje, fiind scutiţi de orice plată către biserică sau cantor 35 •
Prin prezentarea documentelor aflate în colecţia muzeului nostru am
încercat să evidenţiem participarea locuitorilor din această zonă la revoluţia de
la 1848-1849, pierderile materiale, financiare, morale şi spirituale, consecinţele
trecerii românilor de la religia ortodoxă sau greco-catolică, la altă religie.
32. Ibidem.
33. Coleclia de documente a Muzeului judelean Mureş, Nr. inv. 8352.
34. Ibidem.
35. G. Popa-Lisseanu, Secuii şi secuizarea românilor, Bucureşti, 1932, p. 42.
An Hancu 17
Ouoratt; .in t.11ri~tnsu l•~rate !
N
iJ
„ ... „~ '""""" lttlr-· ••i:rOa••· m „. c.'lllltl'll Pl'••rul """""·; "'' IHlf:llirll
clf'I S111J111nin1 Iii 11m.I "'lltl' •111, prb1 1111i" 11CM1lllC'•11hi _„ Ila l111il•·lt',
„r11f11tl«Îl1
•I ftl'llil••dd fflcl1·• h! „.„
11r1n •ttl11111111r4t 1 IMt '·•rbl'h 1tt11~f1urll.ir .n H•st1•an1,
1...n11tr•.ll11r „,.)nr 1111•1 ln11l~ "" 111t i"'l''"""„IMICW.. al 111al b."111110 ''" 'rC' 1t1t•1 "'' a.i·
0
• 11tt111tltt l..vtr.lr..-;1, rari! J'"' ...i~.a 1.-;s li ftOlll _..,11111•, du ••ap11I """ 11111t1• •'
1111• „rlc'itft• '" hern-di11- ~ ( 'i~ 11~• du..., I ' " " - tlo:: ~rUli. C'CI ciu1~ ...1111·•1'
i1111etl, ~l 4l llMJMMlt!f'ltltMJ 1 111: :ll:t. Alnrif• •· c. 1141Jb ltrttl •lfll „r·111 ••,_. l•t„l•J"'t'i
„
w11' rladab' a u H•Mt·i, «'• umf•• 11r· mMllfa tlf\·1Nf1i11•1·1 •IC•-.,.•· _..
1u1 Jt> er~111•1,
I
IUN!lft „„„.
1111CUlfe de 111:1.I 1111Ul' MJl 1 -
l'll\ .... iii l'llrt«•' dWo Jl11111a1ti
11~ HP" u"l11i11 h- „..,,•(lC'llC'll C'"111d11llltr .
„ '"· „
fll't'lCIHM Jt Ch1l!i11•1f11, 11 lu ••~lilll11I bni„r,.„,,
llf'll'tl Api1111tlld 111 , ..... ,,.„
v.... dna• i1t·1•11 bi:llli•l•d C.-.wcul G.th11ml11 ln1h!Jcor11CJ. t'l„11 ci• w· 1· ""„
111•' 11Mi' 11rlA1 ·rw~. ~Nf' 4'~ up11l lor • ' i' """•''-„• "''
.„~„. (Jr. tl\•t.-•••11 .u„
llMlll'A .......,... - .; 1t1tri1111t. -
I;,;, ...... „...AJ•tllit! .„. •"•L i:ltl
f>re l>1mtl•wc·• 1'nm"'I
dia «u1' 1:.tnl r11tn •Ivi. Mi r.,.,..... rarr. l>r.1op••1* C'H. dol I'"°"'' la 1JtA.l11..aS1t lofit· 1
,.„.„ ...
„1-. JWl1l11f:f111, i·a
nore 111111 lu f61U Afll"ltll' 11111• nr•l '212. am' •I l1t1•
1111111111. - . l•·llH( '"nlÎI! dti! n· ad1t1t11 !Stoliont. 111 .J hll A11;ili„ •111' uwl.
111111 •l11l•'"'"
11• •11• ai ,.• „,,~i1, ;•11 prt• IJ;.:I )la'• • c;, 11n .,., •il1m„ lu Ul•11l11 1!iln;;wui .....,,.,,.,...
114', 1'11 t111l' clle dl"l11111.J H•tslr•, rurl 1'ar nllit dt"„1 l1i.I I• '"'"itn 1'W.n•I, •I f.->;11.' tt•
ten 4„ 1tam1 IUC'rni·l:or, pi•1111"1 ~11rl •• fu:" !M.1:•11;i1r\"lll.
1
1 'uUfll nfll lllll'll i11tjtllni11.h1lr. fliltfa11hU-•1, flf't•l'•ll nrll&"e 4'al'f' d"p11 hi4lalrtt Îl r,;e
4'Jll1111i.rt•i ..-t.11! '°'" ,.,.,
'*C.\•li Jt11J1•1'411 llllÎt'!•Î l11Ct•tl•oi111iat' ... fn1it•l•·1Mi'. >Î 111 tU•
,.,„....f';l 11;1 .„ m;i.,f;i rol ;t111-l1 "'· rl •• „ •. „·.11a· 11fattlfl '"''""' re- Io H•!H-.ie1• W11t·h•
I • ;trlja tlu 111ft• ~h!.-,.i i11l't•·1l1•Jnil..tr.; m 11tif'• emm • .-.. 11J llC!!'+i», ••.,..,, ne lllmt
•rru aw••'• h1'111111•rni„i1i, 3flo1i:.crit•„ •11n·111ril11, ,.. rilM•Nrorll •' au•a 1h1m •I 11rl11
ll411111u Ni11k-. •DMI. 1lt111io rum bn'adoi' tulll'rl\• Ar1„11tlt1, 111•
„,, ft4. rrn tHili tllllT~ ,..,,„„ '"I"'
M'll11U;o, •J .Mla·n~
1«J111'1i111huil 11111i11h• ilr •·hlt·r...,.rr11 "'*',.._ "" id t1M'111f11u- 1lt!<
r dtd.11111 „,.,.,...,, .H iii' •• i•11J•lltti' IUlll IN'Hlit. -- ftm• ru cl1m·11· „„,·
"1•l•1h ' 111 ·i1•
- 1111 n••••I n. •ttma IH"f':l•ll' 1r.1r1111ru, rl ti~n .tif41„I, •r

r tM, ..,..,.., lilf'll J1W.Sl1111„. "' fim1 lft< a llll 11oieo cft' 1111dt-.
„. .„._,,,, „„.
I. Cr. Cl11bt•J11itt u· ifotic·lc•;;•. lltfl."11111 1111i' - nd•H~ 11r11 1x11irt11, 111111<• Io 11iw•1•• ou·11ui
„,,„
r\'. .. f'lr' rltr•l1t•
MII Jwllrn, "'l
_111111 111 P'jfM""• IUJ c11•111 111il··~" d(o • . n•• pCh1f "l11id111, rtt
,.,.., 1••11„ ,„,„„
••11t•~·i 1
„„,,.IJ.•m•ll«" MII•• 111...
r1~kl 11r' i• f!"',;e. f'•M·r. 1h•!a lc1&'1l1o1utl llllpt'l'UI '"' ''. Iii h1far1•f.
li•·•
11lt11.11t111 ..._ '"'" '"'"ar;l. -
f>n•lil ' C'are IJrk-ht• 111t"i11 t>r1uf-1t t.>111crNu (it:rlM•rnb.:in-Jieu, VI~ '11!)11•••~ 11r11f.
/lîdil ,..lt, 111 t'fl lrlAdtu t1 l,;;qmn111C't'~, C'll r.r1d11t.irdlf"rt* 11;1 \C'$f\oim-.11i si1 pNIMrll1111
.„ ftl'llCflntrr. Prtou l'il 't111'""'NI pt1(1~·11fui. foi ş·at 1foj1 llt'llllC'lt, foa (111 lllM'filtat11rha
1111 t11al 11ull'I Al, ,„,,..,~·•„ na <"111i Mllll O..molk>r •!..i.,.·l M lt ~rtt, •i h1 111111n' 11a
'a r-. 11l Iii "'"' 11h"1l •lll• .NI n1 .„..,.„ -

t1tr14u IHllatlilN.:• . •'•• I" Jn J>luf;1t f'llrr. ni ,..("' "illll _ltt111t·~ ~C'M•I~ "","li 1dl111111.
ala•il„ u t.:. ••h
'or ~d:Ulf:..'\' lf":'i'l11f1•
,... l(r"1Ut11<v, """. ""'r;w f(llMM pn. diin11i, c1ttt1 m1 •ll'Ull I'"' Ut;op, • (!;m.1.-a
„.
i.trltullll.- v.r .,.... J„ 11 li 1111r11&. u
• ilora r.wi •" ,„„ '°'""' &lu.Ita d1t1Ull."lilM'a \ 'Of' 1:t
11'111 11i ti iP•·n111bi1t1. aiiipro .,. \'flfti J'""'"Jl•I. -
l lllrJ. a • f:.t-
„„.
Pn·•1i.
rl ft'lua 111•rilftC'lrn MII 14.' lU'' urm:i, Im rrci 11ep11rr'1ti al i11tariaa ar 11dl·tf11i 4'1111n
Aj•,. C11111r. a•. .$. l11>1111nttta 111' .i ~ ic111 ••l u1r' •,...,a "1 p•••k1f>tli. -
'""'"' aet:'a dhr" cit- ~· 1mrlnilt•Jo«· "" rindulm 1, C'• citi t.c'Ju C'I' t"am n..duic•
1111 ,„ 1h•11to1i. li t':••·i" cl•IOlfl i111.ioola1i all.t• lllti li. ,.„.,.,..,
.fft QNfillfl. i• C11t11 cy11•l
I 1elal11v11 ttrt: fMllllK"'·al r('1dna bl11~lu lur Iii •il'H«'ll iu-1t11r.11lum:, C'll 1111 ~1t11t lll •s·
tlat<•I A tae"'rl iolt J11d ...·i1111 rlt•n1Jtd, iii i;i.1ii 1&i Citi 11pn1 <lt'adar1• •I 1'11,Ci11an-. -·
( 'itre '' nDtlln. ri1ulltil1la toa .fana l111anllne
111Mlkn\ 1i t....Utcmioc-R ue•llaru „-. „ n1 1111t'ttili • '
clc11Nladimu. -
o
irll1plini. mb ;r.,. r••-
n....-. H.. „,. ISIL
Ana Hancu 19
. t :t Ii :'< <t' s '-· 1. A- ; ' •. „ ,;. ... ' f "'

\~
Ana Hancu 21
Ana Hancu 23
DOCUMENT OF MUREŞ COUNTY CONCERN/NO

THE REVOLUT/OH FROM 1848·1849
Abstract
Event of crucial importance ln the European people history, the revolulion lrom 1848·1849
had included and animate the Roumanlans of Ardeal.
ln the presented study, the lnvolvlng and partlclpatlon of people from Mureş county the
revolution is analysed through the prism of the contemporary testlmony polnted out of the Tg.
Mureş „greco-catolic" archleprlest's corespondance, Elie Farago, hlmself participant of these
evenl.
The letter's reading is Introduce us ln the troubled athmosphere of that Ume, when the
Romanians have had to suffer a series of material, flnanclal, moral-spiritual loses. Morecver of
the adress sended by the general terrltorlal commander of the governamental commlttee to
archpriest Elie Farago, are mentloned 37 churches destroyed or burnted durlng the rllvolutlon.
One of the more serios consequently of the revolutlon from 1848 was the rennunclation,
by the Romanian inhabitant in „secuime" zone, to their religlon and passlng to an another rellglon,
!act that led, through the Ume passlng to thelr magyarization and loss of their natlonal identlty.
GEORGE BARIŢIU - UN PEDAGOG DE SEAMĂ
AL GENERAŢIEI DE LA1848.
APRECIERI ALE HUNEDORENILOR
CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA SA
Octavian Tătar
Dacă acceptăm semnificaţia originală şi profundă a termenului, atunci

putem spune cu certitudine că George Bariţiu a fost într-adevăr un pedagog 1 ,
adică un conducător, un îndrumător al educaţiei, al creşterii copiilor. Şi nu a fost
numai profesor (un profesor strălucit, de altfel) şi pedagog de şcoală, ci unul al
recunoaşterii şi „creşterii" întru cultură a neamului său. Şi nu oricând, ci atunci
când are cea mai mare nevoie de astfel de oameni. El nu a fost un mare
teoretician al educaţiei, nu a scris un tratat de pedagogie. A vorbit despre
educaţie prin şcoală şi cultură, a făcut educaţie prin şcoală şi cultură. George
Bariţiu a fost, în primul rând, un animator, ca în atâtea domenii, de altfel. A fost
un om al veacului, al generaţiei de la 1848, iar prin ceea ce a făcut s-a ridicat
deasupra amândurora. George Bariţiu a fost conştient,folosind cuvintele lui
Cicero, că „omnium verum principia parva sunt" 2 • De acest puţin, de acest „mic"
era atunci nevoie. Iar el l-a săvâşit cu toată puterea fiinţei sale.
La George Bariţiu se poate vorbi mai degrabă despre o „ideologie
pedagogică" 3 decât despre mari idei pedagogice deoarece pornind de la teorie
(G.Bariţiu era un admirator al ideilor lui J.J. Rousseau, îl citise pe John Locke,
H.Pestalozzi, I.Kant, pe Niemeyer ş.a.), el a trecuttotul prin realitatea românească
şi sufletul său, a fost un militant pentru dreptul la învăţătură şi emancipare prin
aceasta. „Ca şi în alte domenii, abstracţiile teoretice nu-i reţinură decâttangenţial
atenţia, privirile sale fiind îndreptate în mod permanent către necesităţile de
ordin practic, cu efecte imediate, având la bază nevoile reale ale poporului
român" 4 • El a activat „pro domo sua" 5 •
Cele mai profunde idei şi îndemnuri pe această linie Bariţiu le exprimă
înainte de 1848, în tinereţea sa, pe timpul activităţii la Braşov, am putea spune
că tocmai atunci când era mai mare nevoie, când se simţea nevoia unei ieşiri din
amorţeală.
Încă din primul număr al revistei „Gazeta de Transilvania" George Bariţiu
arăta: „Creşterea bună (educaţia bună - s.ns.), vrednicii mei cititori, este
temeiul tuturor bunătăţilor! Creşterea este, ce face pe om, ca să fie om, ca să
· 1. Termenul provine din grecescul „paidagogos• format, la rându-i, din „pais", „paidos"-„copii" + „agoge•
· „conducere•.
2. ,.lnceputurile tuturor lucrurilor sunt mici" (Cicero, „De finibus bonorum et malorum• 5, 21 ).
3. Expresia ii aparţine lui Vasile Netea. Vezi V.Netea, George Bariţiu. Viaţa şi activitatea sa, Bucureşti,
1988, p.69.
4. Ibidem.
5. „Pentru casa sa •.
26 George Bariţiu - pedagog
se deschilimească de plasa altor vieţuitoare necuvântătoare, după vrednicia şi

măiestria sfârşitului său" 6 • Sublinia Bariţiu în acelaşi articol „De la redacţie":
„Omul prin aceea că se născu prin mumă-sa, încă nu s-a făcut om. Ci el se face
mai târziu prin educaţie şi prin suma tuturor împrejurărilor care concură asupra
sufletului şi trupului omenesc" 7 •
Convins de aceste idei, Bariţiu pledează în primul rănd pentru organizarea
învăţământului românesc, pentru „nişte şcoala bine întocmite", aşa cum „pofteşte
trebuinţa veacului nostru". Nu trebuie , ,să aşteptăm - afirma Bariţiu - ca tot alţii
să ne ajute la cele care ne sunt folositoare", ci , ,să cugetăm, să întreprindem şi
să lucrăm noi singuri". Îndemnul său era elocvent:„Acum este vremea iubiţilor
mei români când toată lumea şi toate întâmplările neamului nostru ne îndeamnă
şi voiesc să ne trezim din somnul cel îndelungat al neştiinţei" 6 • Aceleaşi idei sunt
susţinute de George Bariţiu peste câţiva ani când publica articolul „Starea
şcoalelor în marele principat al Transilvaniei" 9 , şi nu-l vor părăsi până la moarte.
George Bariţiu a militat încă din primii ani ai activităţii sale didactice pentru
nevoia unei mai accentuate dezbateri de idei pe teme pedagogice. În articolul
„Educaţia (Creşterea). Dedicată mamelor", din 1838, arăta:„Trebuinţa de a se
mai scrie ceva şi la români asupra creşterii este neapărată ... Noi până acum am
scris foarte puţin sau nimic despre aceasta ... 1110 • Cu atât mai mult milita pentru
acest lucru cu cât starea învâţământului românesc (a şcolilor şi profesorilor) nu
era deloc strălucită.
George Bariţiu a pledat în articolele sale pentru un corp de învăţători bine
pregătit, cu pasiune şi dăruire în actul didactic. „Oh, şi ce rău se înşeală acei
care visează cum că, arăta Bariţiu, ca să poată învăţa a.b.c., e destul să ştie el
singur ceva şi ceti. Psiholog să fie, logică în cap, cunoştiinţă de natură şi de
temperamentele oamenilor, convigerea morală de scumpa şi nepreţuita sa
slujbă trebuie să aibă neaparat acela, căruia i se încredinţează creşterea
oamenilor, iar nu îngrăşarea şi aportuirea (dresarea - n.ns) vieţuitoarelor!" 11 •
„încă mai este un lucru, care însărcinează deosebit pe învăţătoriu, accentua
Bariţiu. El trebuie ca părinte adevărat să îngrijească şi pentru starea vieţii care
au să-şi aleagă ucenicii săi. Să se străduiască adecă, a deosebii şi cunoaşte,
cu privire ageră, toate puterile sufleteşti la unul câte unul, care spre ce ar fi
plecat, care la ce stare a vieţii ar fi chemat; că nu este mai mare primejdie decât
când greşeşte tânărul chemarea sa" 12 •
Potrivit ideilor sale iluminate, George Bariţiu era convins că în primul rând
prin cultură naţia sa putea propăşi:„Toată nădejdea unui viitor mai bun atârnă
singur de la creşterea mai bună, scria în 1838. Toate celelalte opinteli cât de
6. ,,Gazeta de Transilvania", nr.1, 1838, p.3.

7. Ibidem, p.2.
8. George Bariţiu, Cuvântare şcolasticească în examenul de vară în şcoala românească din Braşov în
cetate zisă de G.Baricz, Braşov, 6 iulie 1837.
9. Tn „Foaie pentru minte, inimă şi literatură", nr.48, 1842, p.380-384.
1O. „Foaie pentru minte, inimă şi literatură" nr.11, 1839, p.84.
11. „Educaţia (Creşterea).Dedicată mamelor", in „Foaie pentru minte, inimă şi literatură", nr. 12, _1839.
12. „Cuvântare şcolasticească ...•, Braşov, 6 iulie 1837 p.22. Idei asemănătoare în „Educafie, şcoală" (în
„Foaie ... • nr.43, 1841, p.337-338).
Octavian Tătar 27
mari şi milioanele riu plătesc nimic fără educaţie bună ... " 13 • „ ... singură limitarea
şi dezvoltarea ideilor unui popor.cum este al nostru, poată să-l puie în stare a
contribui fiziceşte şi moraliceşte la fericirea patriei14, sublinia Bariţiu peste un
deceniu. Cultura nu trebuie să fie doar apanajul elitei intelectuale. Porţile şcolii
trebuiesc deschise şi pentru cei de jos. În acest sens Bariţiu a subliniat
necesitatea deschiderii de şcoli pentru fii satelor şi a combătut ideea potrivit
căreia luminarea acestora ar atrage o scădere şi „o stricare" a spiritului religios.
Cu acelaşi patos Bariţiu cerea înfiinţarea de şcoli tehnice, de minerit şi comerţ
în oraşele Blaj, Braşov şi Abrud, gimnazii la Făgăraş şi Hunedoara, o facultate
juridică şi o şcoală de agronomie. Aceste preocupări a!e lui Bariţiu vor depăşi,
de-a lungul anilor, dimensiunea strict didactică, devenind o parte integrantă a
programului său cultural ca ziarist şi ca om politic, ca secretar şi preşedinte al
,,Astrei".
O activitate atât de laborioasă nu putea rămâne fără o rezonanţă adâncă
în conştiinţa contemporanilor. Mă voi opri.în continuare asupra unor aprecieri
din partea hunedorenilor, acei minunaţi şi bravi români. Voi avea în vedere
îndeosebi „ Fondul George Bariţiu" de la Biblioteca „Astra" din Sibiu, o sursă de
informare insuficient valorificătă şi menţionată în lucrările (studiile) despre
George Bariţiu, precum şi corespondenţa sa cu un ilustru cetăţean al Devei,
Dimitrie Moldovan 15 , „funcţionar iubitor de adevăr", cum îl numea Bariţiu 1.8 •
Hunedorenii ii cunoşteau foarte bine şi ii apreciau pe Bariţiu mai ales prin
activitatea sa în cadrul „Astrei". Se cunoaşte faptul că încă de la înfiinţarea
„Astrei" (1861 ), şi până la moartea sa, George Bariţiu a fost sufletul acesteia.
Dintre adunările generale ale „asociatului" ţinute până în 1892, 6 au avut loc în
ţinutul Hunedoarei (1864-Haţeg; 1865-Abrud; 1874-Deva; 1884-0răştie;
1888 - Abrud; 1891 - Haţeg). Din cele 33 de „despărţăminte" ale „Astrei"
organizate în 1890, în timpul preşedenţiei lui Bariţiu, 5 erau în ţinutul Hunedoarei
(Haţeg, Deva şi Abrud - încă din 1869, apoi Orăştie şi Brad) 17 • Bariţiu însuşi a
fost ales preşedinte al „Astrei" în adunarea generală de la Abrud. Mai putem
aminti şi faptul că o fiică a lui Bariţiu, Aurel ia, era căsătorită cu Al.C. Vlad şi locuia
la Orăştie.
într-o scrisoare expediată din Orăştie, la începutul lunii ianuarie 1861,
îngrijorat de zvonul că Bariţiu s-ar putea să nu vină la Conferinţa Naţională
Română de la Sibiu, Dimitrie Moldovan spunea: „Eu, şi ca mine sute de mii carii-
ţi preţuiesc osteneala domniei tale pentru necăjita naţiune noastră, ne-am
supăra din inimă dacă păun bărbat ca domnia-ta ii in stare una sau mii de guri
13.•• Educaţia (Creşterea) ... •, in .,Foaie ... •, nr.11, 1839, p.85-88.

i 4. „Gazeta de Transilvania", nr. 1, 1848, p.2. Vezi şi articolele sale:„Cultura (luminarea)" (in„Foaie ...•,
nr.3, p.19-23 şi nr.4, p. 25-27 din 1838), „Omul.Pentru cei cărora le place a cugeta şi a judeca, iar pentru alţii
lol articolul e fără folos" (in „Foaie ... •, nr.40, p.313-319, nr.41, p.321-326, nr.42, p.333-334, din 1839).
15. S-a născut la 16 octombrie 1811, în Deva. A fost jude suprem in comitalul Hunedoarei (1848-1849),
comiB&r clasa I la Orăştie (1854), secrelar in Cancelaria Aulică a Transilvaniei de la Viena, pentru a nu aminti
decAt cAteva din luncţiile îndeplinite. Luptător energic pentru cauza romAnilor transilvănieni şi, ca atare, un
colaborator al lui George Bariţiu. Moare la 10 iunie 1889, la Sibiu. Vezi George Bariţiu şi contemporanii sAI,
Edllura Mineva, Bucureşti. 1981.p. 105-108. C.Diaconovici, Enciclopedia Romană, tom.III, Sibiu, 1904, p.314.
18. George Bariţiu, „Părţi alese clin isloria Transilvaniei pe două sute de anrin unnă", voi.III, 1890, p.436.
17. Eugen Hulea, Astra. lslorie, Organizare, statute şi regulamente, Sibiu, 1944.
28 George Bariţiu - pedagog
necumpătate a-l reţine de la un act pentru toată naţiunea monumentos. Vino

dară, domnule şi frate, nu te îndoi nici un minut, şi gurile rele amuţind, mulţimea
se va îmbucura văzându-te, acuma ca totdeauna, lucrând şi luptându-te pentru
viitorul nostru" 18 • Aceleaşi aprecieri elogioase le va exprima peste decenii aflând
despre hotărârea lui Bariţiu de a începe lucrul la „Părţi alese din istoria
Transil\(aniei...": „Atâtea, experienţa, modestia, moderaţiunea tua şi iubirea de
dreptate şi adevăr, va arăta adevărul despre poporul nostru şi conducătorii lui" 19 •
La 3115 mai 1892, Reuniunea femeilor române din comitetul Hunedoarei,
ii alege pe George Bariţiu „membru onorariu". în actul înmânat acestuia se
motiva astfel decizia: „în vederea meritelor O.Vostre, câştigate pe terenul
umanitar şi de caritate, cu deosebire pentru nepreţuita şi sublima interesare;ce
aţ dovedit în t6ta viata, faţă de femeia română" 20 • Aceeaşi asociaţie, într-o
telegramă adresată lui George Bariţiu, probabil cu ocazia împlinirii.vârstei de 80
de ani, arăta: „Rugăciunile fice a românilor de care va-ţi interesat atât de mult,
se îndreaptă azi la cieruri implorând providenţa să ne ţienă încă mulţi ani pe
iubitul şi drăgălaşul nostru moşuc" 21 •
Aceleaşi sentimente nobile le exprimă alţi locuitori ai ţinutului Hunedoarei
cu prilejul împlinirii de către Bariţiu a vârstei de 80 de ani. Într-o telegramă
expediată lui Bariţiu, „românii din Deva şi din ţinut" arătau:„Urmaşii prigoniţilor
despoţilor şi executaţilor din clasica.vale a Mureşului a căror suferinţe şi lupte
drepte le-aţi eternizat cu atâta osteneală, curagiu şi imparţialitatea„ cu profundă
reverinţă se asociază la festivitatea de astăzi. Rugăm pe dumnezeul Românilor
să vă lungească firul vieţii spre mândria noastră şi spre a insufla respect
inimicilor neamului românesc" 22 • „Românii din Ţara Haţegului" arătau, la rându-
le:„Era o ceaţă groasă, corabia naţiunii rătăcea bătută de valuri, cârmaciu abil
din tinereţe ai pus mâna întregită pe vâsla ei şi cu o admirabilă tărie ai condus-
o către limanul fericirii până în a optzecea primăvară a vieţii. Să trăiţi ca
aruncând ancora în port să puteţi exclama:acuma dimite Doamne pe servul
tău" 23 •
Din Haţeg „un grup de femei" (telegrama este semnată de nouă femei),
~elicitându-1 cu ocazia vârstei de 80 de ani, ii numesc pe George Bariţiu
„regenatoriul culturii temeiei române şi întemeietorul şcoalei cu internat" 24 •
Românii din „Orăştie şi
jur" ii numesc „Neobositul muncitor intru dezvoltarea
conştinţei naţionale şi a literaturii noastre" 25 , iar „Societatea română de lectură
din Orăştie"-„ ilustru liberal şi ziarist al nostru" 28 • Locuitorii din Făget, în numele
cărora semnează Sebastian Olariu, ii apreciază „veteranul publicist Bariţiu care
cu puterea cuvântului, trezind din letargie naţiunea sa, mai mult ca jumătate de
18. George Bariliu şi contemporanii săi, Bucureşti, 1918, p. 115.

19. Ibidem, p. 166.
20. Biblioteca „Astra•, Sibiu, Fond „George Bar!iu", C.Xl/46.
21. Ibidem, C X/82.
22. Ibidem, C X/87
23. Ibidem, C X/11 O.
24. Ibidem, C X/97.
25. Ibidem, C X/44.
28. Ibidem, C X/60. Telegrama este semnată de dr. Mihai, preşedinte.
Octavian Tătar 29
secul cu tăria virtuţei române ţinând stindardul propăşirei a lăţit cultura şi ştiinţa
română"27. Într-o altă telegramă semnată „Românii din Munţii Apuseni" se
arăta:„ Dumnezeu, care ţi-a dat viaţă, minte şi sănătate, că din tinereţele voastre
de peste o jumătate de secol aţi luminat şi deşteptat naţia românească.
Dumnezeu, care v-a dat tărie, curagiu, cumpet şi trai, de care numai puţini
muritorii se pot mândri, să vă cenceda a fi razele luminoase ale românilor încă
mulţi ani... " 28 •
Faţă de remarcabila personalitate şi activitate a lui George Bariţiu „plaudite,
clves!" 29 •
111. Ibidem, C X/19.

III. Ibidem, C X/83.
:ru. „Aplaudafl, cetAtenil".
30 George B~riţiu - pedagog
GEORGE BAR/ŢIU- UN GRAND PEDAGOGUE

DE LA GENERAT/OH DE 1848. TEMOIGNAGES DES CITOYENS DE
HUNEDOARA QU/ CONCERNES SON ACTIV/TE
Resume
Cette etude met en evidance l'activite de George ~ariţiu comme pedagogue. George
Barltlu n'a pasete seulement un enseignant mais un veritable educateur de son peuple. li a milita
pour l'emancipation du transsylvains par l'educalion, par la cultura. Par tout ce qu'll a fait, Baritiu
a ete un representant de l'espirit de son siecle, de la generation de 1848.
Son activlte d'animaterur cultural a ete beaucoup apreciile par ses contemporalnes. Cette
etude mel en valeur le fond documentaire „George Bariţiu" de la Bibliotheque „Astra" de Sibiu
et elle prilsente le temoignages des citoyens de Hunedoara qui l'ont bien connu.
MĂRTURII DE BOTEZ
DIN COLECŢII CRAIOVENE
Toma Rădulescu
Botezul, cea dintâi dintre cele şapte Sfinte Taine, este uşa prin care omul
lnlrA în biserică; prin botez omului îi este dată Naşterea duhovnicească.
I ucrerea văzută a întreitei cufundări în apă şi chemarea Sfintei Treimi şterge
pl\cetul strămoşesc şi celelalte păcate, deschide împărăţia cerurilor pentru cel
I 1otezet; ea este şi o lucrare nevăzută a Sfântului Duh prin care se face o naştere
din nou. Orice om are neapărat trebuinţă de Botezul în apă şi Duh spre a se
ml\ntui. Copii trebuiesc botezaţi pentru a nu-i lăsa lipsiţi de împreunarea cu
1lrlstos şi pentru a nu se întâmpla să moară necurăţiţi şi nemântuiţi. Sfânta Taină
"Dotezului a fost aşezată de Mântuitorul după slăvita Sa înviere prin porunca:
„Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi
"' Sfântului Duh" (Matei XXVIII, 19). Botezul copmor, care n-au decât păcatul
""/\moşesc, se face prin credinţa altora, care devin părinţii sufleteşti prin
c:hnzAşia lor duhovnicească şi se numesc naşi. Naşii iau sub ocrotirea lor
1u1llotească pe finii lor spre a-i creşte în credinţă. Botezul este ca şi naşterea
lf 11peescă - o singură naştere duhovnicească.
Această scurtă expunere are menirea să ilustreze importanţa mărturiilor
c ln hotez în istoria modernă a bisericii noastre ortodoxe şi a familiilor româneşti,
"'"' ales că aceast subiect a fost foarte puţin abordat în epoca comunistă
cl"lorltă restricţiilor impuse de cenzură. Chiar lucrarea de referinţă a lui George
I h11dugan şi Gheorghe Niculiţă, apărută în anul 1971, şi referitoare la medaliile
91 pll•chetele româneşti de-a lungul timpului, a prezentat intens numai mărturia
c ln holez din 1847 a domniţei Elena Bibescu, cea mai veche mărturie românească
c 11111oscută de noi până acum, iar pentru intervalul anilor 1868 şi 1936 sunt doar
"nmnelete 52 medalii mărturii de botez fără alte comentarii decât cele legate de
1111111010 celui botezat, metalul din care sunt confecţionate şi diametru 1 •
I I lo1orge Buzdugan, Gheorghe Niculiţă, Medalii şi plachete Româneşti. Memoria metalului, Buc„ 1971,
" ~ 1,411,23~; ln afara mărturiei de botez din 1847, care este prezentată pe,arg autorii semnalează încă 51
111••C•lll rnlrlurll de botez, emisiuni dintre anii 1866-1936, fără o descriere detaliată. Aceste medalii mărturii de
loo•l•1 •uni: 1. Mărturie de botezAnaTrăznea (1868) 2. Idem, lrinaCantacuzino (1869), 3. Idem, DimitrieA.Polizu
1I nnu14 Idem, Demetrle G.Soutzo (1870) 5.ldem, Victoria Mlhall (1871) 6. Idem. Ştefan G. Cantacuzino (1881 );
1 lol•m. Pelre Othon Soutzo (1882): 8.ldem, Maria Cecilia Urlăţeanu (1884) 9. ldem,Mihăiţă Ghica (1888) 10.
hl•111 . .John Soulzo (1890) 11. Idem Mihail Ştefan Sutzu (1891) 12. Idem, Nicolae N.R.Bălănescu (1891) 13.
11111111. M•rl• N.Phlllpescu (1891) 14. Idem, Elisabeta Odobescu (1892) 15. Idem, Constantin R.Bălănescu (1892)
I n hl•m,I ualerlna Kretzulescu (1893) 17. Idem, Gheorghe Rosetti Bălănescu (1893) 18. ldem,Dumltru P.Rosetti
1111111„1111 (1894) 19. Idem, Elena N.Butulescu (1896) 20. Idem, Andrei Rosetti Bălănescu (1896) 21.ldem,
'lh·11lae lllanclu Stănescu (1896) 22. Idem, Zoe Balş (1897) 23. Idem, Theodor Ion Galiza (1897) 24.ldem, Maria
1 r h 11••"11 (I 898) 25.ldem, Alexandra Rosetti Bălănescu (1899) 26, Idem, Nicolae J.Florescu (1900) 27. Idem,
r 1•11• I I /oHlma (1901) 28. Idem, Prlncipele Nicolae (1903) 29.ldem, Altădlmensiune30.ldem, Altă dimensiune
1 I hl•m, Irina M.Pherekyde (1903) 32.ldem, GeorgeJ.Manu (1903) 33. Idem, Elena Brătianu (1904) 34. Idem,
Mouu••••• Lucia J.Calomlirescu (1904) 35. George Ilie J. Florescu (1904) 36.ldem, Margareta Lucia C.
1 •l11111llrHnu ( 1906) 37.ldem,loana Olga (1906) 38.ldem, George Cantacuzino (1907) 39. Idem.Corina Amalia
• "'"'" ( IU07) 40. Idem, Anka Ioana Mano (1907) 41.ldem, Principesa Ileana (1908) 42. Idem, Constantin
32 Mărturii de botez
În studiul de faţă prezentăm 43 medalii mărturii de botez, confecţionate

din argint, bronz sau aramă, eşalonate cronologic între anii 1847 şi 1936 (anul
ultim al unei mărturii de botez datată) din colecţiile de medalii mărturii de botez
·ale Muzeului Olteniei şi ale colecţionarului craiovean Ion Georgescu.
Mărturiile de botez prezentate pot fi clasificate după mai multe criterii.
Astfel, ele pot fi: ·
1. Mărturii de botez cu prezentare figurativă.
2. Mărturii de botez fără prezentare figurativă. (nr. 1O, 13, 14, 21, 23, 24,
30-31, 33, 37, 38).
La rândul său prima categorie poate fi subîmpărţită în:
a) Mărturii de botez cu reprezentarea Botezului lui Isus (nr. ~. 3, 42).
b) Mărturii de botez cu reprezentarea Sfintei Taine a Botezului (nr. 4, 5,
7, 8, 9, 11, 15, 27, 28, 29, 32, 34~36, 39, 40, 41 ).
c) Mărturii de botez cu reprezentarea Sfântului Duh sub forma porumbelului
care coboară din ceruri (nr. 1, 25).
d) Mărturii de botez cu reprezentarea simbolică a Sfintei Treimi (nr. 6, 12,
19, 22).
e) Mărturii de botez cu reprezentarea cristelniţei şi a pruncului asupra
căruia coboară Sfântului Duh (nr. 20).
f) Mărturii de botez cu reprezentarea scenei în care tânăra mamă îşi oferă
copilul lui Isus (nr. 43).
Din punct de vedere al formatului, majoritatea medaliilor mărturii de botez
sunt rotunde şi au diametrul cuprins între 18 mm şi 30,5 mm, cele mai multe
având diametrul de 23-25 mm, cu excepţia exemplarului nr. 4 din anul 1881 care
are o formă ovală şi a exemplarului nr. 43. care are formatul obişnuit al
plachetelor.
Medaliile mărturii de botez pot fi clasificate şi după felul muchiilor.
1. Cu muchii zimţate,psemănătoare emisiunilor monetare ale timpului (nr.
6, 8, 9, 19, 22, 27, 28).
2. Cu muchiile netede (celelalte exemplare).
în privinţa conţinutului lor muchiile medaliilor mărturii de botez se pot
clasifica în trei mari categorii:
1. Mărturii de botez legate de familia regală şi familiile domnitoare ale
României (nr. 1, 15-18, 20, 26, 27, 32).
2. Mărturii de botez ale membrilor diferitelor familii româneşti (nr. 2, 6-1 O,
12-14, 19, 21-25, 28, 30-31, 33-41).
3. Mărturii de botez anonime (nr. 3, 4, 5, 27, 42, 43).
La rândul lor mărturiile de botez ale membrilor familiilor româneşti pot fi
catalogate în funcţie de informaţiile care le cuprind:
I.Odobescu (1908) 43. Idem, Placheta botezului principesei lleana(1909) 44.ldem, Medalie cu toartă
Mărturie de botez Aurelia Dristorida Mănăilă (1913) 45. Idem. Smărăndita Caloenescu (1916) 46. Idem, Mihail
(1916) 47. Idem, Georgeta Cocargeanu (1923) 48. Idem, Emil Ionel St. Ciortan (1923) 49. Idem, Gheorghe Turek
(1929) 50. Idem, Jana Georgeta Turek (1925) 51. Idem, Lelia-Maria Florescu (1929) 52. Idem, Maria Ioana
C.Cantacuzino (1936).
Semnalarea lor se întâlneşte la paginile lucrării citate, vezi pag. 238, 239, 242, 243. 244, 245, 246, 247, 248,
249.252,254,255,256,257,258,261,262,265,266,268,273.
I oma Rădulescu 33
a) Cu numele celui botezat, al părinţilor naturali şi ale naşilor, data naşterii

tl a botezului (nr. 23).
b) Cu numele celui botezat şi ale naşilor (nr. 2, 7, 8, 9, 10, 12-14, 19, 21,
:12, 24, 25, 28, 30-31, 33, 34, 36, 37-40).
c) Numai cu numele celui botezat (nr. 35, 41 ).
O altă împărţire a medaliilor mărturii de botez poate fi făcută în:
1. Cu toartă pentru fi purtate cu panglică pe piept, a cărei culoare diferă
ln funcţie de sexul noului născut sau care reprezintă tricolorul (nr. 4-12, 14-19,
~·1-25, 27, 29-43).
2. Fără toartă (nr. 1-3, 13, 20, 26, 28).
După o analiză a medaliilor mărturii de botez constatăm că o bună parte
din ele au avut o ştanţă comună, după care au fost incizate sau înscrise
11rlnclpalele date legate de cel botezat.
Formula Botezat(ă) în Isus Christos se întâlneşte într-o serie de exemplare
arnlee între anii 1888-1936 (nr. 3, 7, 8, 9, 11, 15, 19, 22, 27-29, 32, 34, 35, 39-
" 1), care însoţeşte imaginea botezului lui Isus (nr. 3) şi mai ales cea clasică care
1ndA a treia şi cea mai de seamă parte a Botezului -însăşi săvârşirea tainei-
AcllcA întreita afundare a pruncului în apa sfinţită din cristelniţă de către preot
1:And coboară nevăzut pentru noi Sfântul Duh. În sprijinul afirmaţiilor noastre de
mnl sus legate de caracterul serial al medaliilor mărturii de botez le constituie
aMnmplarele nr. 9 şi 19 care deşi se referă la persoane de sex feminin în
l111mulare păstrează cuvântul „BOTEZAT". Exemplarul nr. 29 foloseşte forma
I hlntos în loc de Christos. La ultimele două exemplare prezentate de noi,
Anonime (nr. 42-43) apare formula sintetică „NĂSCUT ŞI BOTEZAT ÎN ISUS
I :I tnlSTOS". Cele mai bine realizate tehnic sunt medaliile mărturii de botez
1ufurlloare la membrii familiei regale, dar şi ale unor familii româneşti mai
1 11110Rcute. În legătură cu intervalul dintre data naşterii şi data botezului constatăm
1 A cfllorenţa este destul de mică (cea mai mică este cea dintre naşterea şi
I u 1ln1ul viitorului rege Carol al II-iea (3 octombrie-naşterea şi 17 octombrie 1893

holozul), fapt izvorât din conştiinţa că Botezul ajută şi-l menţine sănătos pe
1111111 111\scut, care este astfel ferit de boli şi de diavoli şi este curăţit de orice
pl\tnl.
Mărturiile de botez din cele două colecţii craiovene cuprind numele unor
11111 111 lnmllll româneşti: Bibescu, Cantacuzino, Kretzulescu, Grădişteanu, Ghica,
I 1111111\leanu, Magheru, Nenişor, Florescu, Prisăceanu, Haralamb, Oteteleşanu,
I IA11111lceanu, Mănciulescu, Costescu, Balaciu, Soutzo, Bossy, Simionescu,
r,1111hul, Gaicu, Calimachi, Bianu, Băicoianu.
Coa mai veche mărturie de botez cunoscută este exemplarul nr. 1 al
11111111lf1nl'lel Elena Bibescu, fiica domnitorului Ţării Româneşti Gheorghe Bibescu
11111M 1873) şi a Mariei născută Văcărescu, cunoscută în cele mai alese cercuri
llhu "' u nle Parisului secolului trecut, mai ales după căsătoria sa cu baronul
vi. 1111 cin Cornval 2 • Alt exemplar se referă la descendenţi ai principelui Barbu
~ 1l•o•u• llu.rdugan. Gheorghe Niculilă, op. cit.. p.48 şi nota 2.

Ştirbei (1849-1856), fratele lui Gheorghe Bibescu, şi anume Maria şi Nădejde

Ştirbei (nr. 39). Negustorul Nicolae Voicu (1803-1868) sau Nicolae de Voikowitz,
cunoscut pentru relaţiile sale comerciale de la mijlocul secolului al XIX-iea,
apare acum în postura de naş (nr. 2) 3 •
Referiri interesante găsim şi la familia generalului paşoptist Gheorghe
Magheru. Astfel numele său de familie apare sub forma Maghiaru (nr. 6, 12).
Nepotul generalului Gheorghe Magheru, Ion Gheorghescu Magheru are ca naşi
pe Ion şi Alexandrina Ghica (nr. 6), Constanţa Magheru pe arhimandritul Efrem
Ghermani, iar viitorul medic, poet şi dramaturg Gheorghe Dan Magheru (1892-
1952) fiul colonelului Romulus Magheru şi al Anei fata lui Ion Ghica4, a fost
botezat de Mihail Haralamb, fiul Alexandrinei Haralamb (1825-1877) 5 , născută
Magheru, exemplu de femeie virtute, luptătoare pentru idealurile noastre
naţionale, şi Ecaterina Prisăceanu. Referiri indirecte la ilustrul nostru diplomat
NicolaeTitulescu le găsim în mărturia de botez a Mariei Nenişior, botezată de
fratele său Sergiu Nenişior, fiul minor al surorii lui Nicolae Titulescu, Cornelia,
căsătorită Nenişior (exemplarul nr. 8), viitorul secretar particular al marelui
diplomat. La aceasta adăugăm exemplarul nr. 40 al lui Ion I. M. Gaicu, rudă cu
Nicolae Titulescu.
Alte mărturii de botez se referă la familia Florescu care a dat ţării oameni
politici, ofiţeri şi intelectuali de marcă (exemplarul nr. 10 din 1891, nr. 23 din
1897, nr. 37din1925, nr. 38din 1926). Familia de veche tradiţie a Kretzuleştilor,
descendentă din Safta Brâncoveanu fiica martirului Vodă Constantin
Brâncoveanu este reprezentată prin mărturia de botez din anul 1893 a Ecaferinei
Kretzulescu (nr. 13) 6 • Familia Cantacuzinilor o întâlnim în postura de naşi (nr.
13) sau de nou născut botezat (Lucia Maria Cantacuzino - 1895), cunoscută
ulterior pentru nobilele sale fapte de caritate). Oteteleşenii, ctitori a numeroase
aşezăminte culturale şi pioase sunt reprezentaţi prin mărturia de botez a lui
Constantin Oteteleşanu (1897), devenit ulterior un cunoscut as al aviaţiei
româneşti din ţară şi de peste hotare. Mărturiile de botez completează cu date
noi ştiinţa atât de complexă a onomasticii tradiţionale româneşti care explică de
multe ori prenumele noilor născuţi, acordate în funcţie de prenumele părinţilor
sau naşilor şi care uneori apar şi în certificatele de stare civilă.
Considerăm că studiul medaliilor mărturii de botez, în mare parte inedite
(exemplarele nr. 2-12, 14, 20-25, 27, 28, 30-40, 42, 43) sau doar semnalate şi
puţin cunoscute (nr. 13, 15-18, 26 7 , 29 8 , 41 9 ), mai ales prin conţinut şi redare
artistică, contribuie la reînvierea unei bune tradiţii, legate de un moment atât de
important în viaţa noului născut - Taina Sfântului Botez.
3. Nicolae I.Angelescu, Negustorii de odinioară. Niculae de Woikowitz (Nicolae Voicu), Bucureşli, Institutul
de Arte Grafice „Luceafărul" 1930. .
4. George Călinescu, Istoria Literaturii Române de la origini şi până în prezent, Craiova, 1993.
5. l.C. Drăgescu, Femeia - virtute, Alexandrina Haralambli, născută Magheru, Craiova, 1877.
6. Gheorghe Buzdugan, G. Niculiţă, op.cit., p. 245.
7. Ibidem, p. 252.
8. Ibidem, p. 258.
9. Ibidem, p. 273.
Toma Rădulescu 35
CATALOGUL MEDALIILOR MĂRTURII DE BOTEZ

1. Medalie mărturie de botez a principesei Elena Bibescu, 1847
Avers: Coroană princiară în partea de sus a medaliei, central între două
ramuri de laur şi de stejar, legendă în alfabet de tranziţie pe cinci rânduri
orizontale DOMN IZA/ELENA/NĂSCUT/22 GENARE/1847.
Revers: Sfântul Duh sub formă de porumb cu aripile deschise în sus care
împrăştie raze de lumină; dedesupt de două rânduri MARTIE an/1847 în
alfabetul de tranziţie între două ramuri de laur şi de stejar pornite din două
cornete.
AR, 23mm 10 , Col. Muzeului Olteniei, nr. înv. 1297, donaţie familia Ştirbei.
2. Medalia mărturie de botez a lui George de Marini fiul, 1859.
Av. Legenda scrisă semicircular: GEORGE DE MARINI FIUL/NĂSCUT LA
29 DEK 1858. Sfântul Duh· ca mai sus cu aripile orizontale.
Rv. Legenda scrisă semicircular: BOTEZAT LA 4 JAN 1859/DE NIK. DE
WOICOVITZ. În centru Isus în apa Iordanului până la genunchi, nimbat, primeşte
botezul, de la Sfântul Ioan Botezătorul, care are în mâna stângă un stindard. în
planul îndepărtat se remarcă doi palmieri.
AR, 27,5 mm. Colecţia I. Georgescu, Craiova.
3. Mărturie de botez anonimă, 1874.
Av. Cerc exterior înnodat. în partea de sus Sfântul Duh ca porumb
înconjurat de raze, iar în partea de jos pe trei rânduri, primul semicircular,
celelalte orizontale: BOTEZAT/LA ANUU1874.
Rv. Legendă circulară în partea de sus intre cerc liniar exterior şi cerc
perlat interior: BOTEZAT ÎN ISUS CRISTOS. În câmp, stilizat, botezul lui Isus
de Sfântul Ioan .Botezătorul.
AR, 18 mm col. I. Georgescu, Craiova.
4. Mărturie de botez cu toartă, anonimă, 1881.
Av. Cerc liniar exterior. La margine în câmp cinci steluţe. în câmp Sfântul
Duh sub formă de porumb coboară asupra unui copil care este cufundat în
cristelniţă de un preot; în acelaşi plan masa liturgică cu două sfeşnice şi un
crucifix.
Rv. Cerc liniar exterior, simbolul Sfintei Treimi şi legenda înscrisă pe cinci
rânduri orizontale. NĂSCUT/ŞI/BOTEZAT/ÎN ANUU1881
Bronz. L cu toartă 23 mm D=16 mm. Are toartă şi formă ovală.
Colecţia I. Georgescu, Craiova.
5. Mărturie de botez anonimă, cu toartă
Av. Ca nr. 4 însă cu unele deosebiri în detalii.
Rv. Cerc liniar exterior, cerc perlat interior, legendă circulară NĂSCUT ŞI
BOTEZAT, în interior ÎN ANUL, şi în continuare, 1886. În câmp în centru Sfântul
Duh înconjurat de raze de lumină, coboară cu aripile deschise orizontal.
Bronz. L cu toartă= 25,5 mm. D = 21 mm. Col. I. Georgescu, Craiova.
6. Mărturie de botez cu toartă Ion Petre Magheru, 1888.
10. Ibidem, p. 47-48
Av. Cerc perlat exterior, cerc perlat interior. Legenda circulară steluţă ION
PETRE MAGHIERU. În câmp pe patru rânduri, pe primul semicircular, celelalte
orizontale, NĂSCUT/LA 16-28 JAN/1888.
Rv. Simbolul Sfintei Treimi înconjurat de raze, în câmp un porumb (Sfântul
Duh), legendă pe cinci rânduri orizontale BOTEZAT DE/ION ŞI ALEXANDRl/NA
GHICA/ LA 3/15 APRIU1888
Bronz aurit L cu toartă = 28 mm. D = 24 mm.
Colecţia Muzeului Olteniei inventar~ 6621, donaţie Alice Magheru.
7. Mărturie de botez cu toartă Constantin H.H.Fundăţeanu, 1888.
Av. Legenda semicirculară între două cercuri de perle în partea superioară
CONSTANTIN H.H.FUNDĂŢEANU, în câmp în centru simbolul Sfintei Treimi
între raze şi sub acesta pe patru rânduri orizontale NĂSCUT/ÎN/ANUU1888.
Rv. Legenda scrisă semicircular în partea de sus BOTEZAT ÎN ISUS
CHRISTOS, iar în partea de jos într-o eşarfă, incizată semicircular DE H.H.
FUNDĂŢEANU 16 JUN. În câmp este redat momentul coborârii Sfântului Duh
asupra copilului care se botează de preot, împreună cu toate elementele
liturgice ale botezului.
AR. L cu toartă = 27 mm D = 23 mm. Colecţia I. Georgescu, Craiova.
8. Mărturie de botez Maria Nenişor, 1889
Av. Cerc perlat exterior, cerc perlat interior, între cele două cercuri
semicirculare sus legenda MARIA NENIŞIOR. în câmp simbolul Sfintei Treimi
între, legenda pe patru rânduri orizontale NĂSCUT/iN/ANUU1889, jos între
două cercuri perlate semicircular LA 15 MAI.
Rv. ca nr. 7, însă în eşarfă DE N. Sergiu 15 AUG. 89.
AR. D = 23mm, lipsă toartă. Col. I. Georgescu, Craiova.
9. Mărturie de botez cu toartă Constanţa Magheru, 1889
Av. Ca nr. 8, însă legenda CONSTANŢA MAGHERU NĂSCUT/ÎN/ANUU
1889
Rv. Ca nr. 7-8, însă în eşarfă incizată legenda EFREM GERMANI 11 NOV.
AR. O= 23 mm. L cu toartă 28 mm. Colecţia I. Georgescu, Craiova.
10. Mărturie de botez cu toartă Dimitrie D. Florescu, 1891.
Av. Cerc liniar exterior, cerc perlat interior, legenda semicirculară între
cele două cercuri DIMITRIE D. FLORESCU, jos la mijloc o steluţă (simbolul
naşterii), în câmp în centru pe patru rânduri, primul semicircular, restul orizontale,
NĂSCUT/LA/26 IUNIE/1891
Rv. Cerc liniar exterior, cerc perlat interior, legenda între cele două cercuri
semicirculare BOTEZAT DE MARIA CASIMIR. În câmp petrei rânduri orizontale
legenda LA/11 AUGUST/1891.
AR. L cu toartă= 23 mm, D =19 mm. Col. I. Georgescu, Craiova.
Av. Ca nr. 7-9, însă între cele două cercuri perlate nu e incizat nimic, în
câmp simbolul Sfintei Treimi şi legenda pe patru rânduri orizontale NĂSCUT/ÎN/
ANUU1892.
Rv. Ca nr. 7-9, însă în eşarfă nu se află incizat nimic.
Bronz L cu toartă = 28 mm, D = 24 mm. Colecţia I. Georgescu, Craiova.
12. Mărturie da botez cu toartă, Gheorghe Dan Magheru, 1893.
Toma Rădulescu 37
Av. Cerc liniar exterior, cerc perlat interior, lqgenda semicirculară între
cele două cercuri, jos în mijloc steluţă (simbolul naşterii) GHEORGHE DAN
MAGHERU, în centru pe patru rânduri, primul semicircular, celelalte orizontale,
NĂSCUT/LA/17-29 DECEM./1892.
Rv. Cerc liniar exterior, simbolul Sfintei Treimi cu raze. Legenda pe şase
rânduri orizontale: BOTEZAT/DE ECATERINA/PRISĂCEANU/ŞI MIHAIL
HARALAMB/LA 23 APRl./5 MAIU/1893.
Bronz aurit, are funtă tricoloră. L cu toartă = 28 mm, D = 24 mm. Col.
Muzeului Olteniei. lnv. 16262, donaţie Alice Magheru.
13. Mărturie de botez Georgeta, Olimpia, Ecaterina Kretzulescu, 1893.
Av. Cerc liniar exterior. În câmp pe şapte rânduri, primul şi ultimul
semicircular, celelalte orizontale. GEORGETA OLIMPIA/steluţă (simbolul
naşterii)/ECATERINA/KRETZULESCU/NĂSCUTĂ/LA 23 IANUARIE/1893.
Rv. Cerc liniar exterior. Legenda pe nouă rânduri, primul şi ultimul
semicircular, celelalte orizontale BOTEZATĂ/DE/GEORGE/G. CANTACUZINO/
Şl/OLIMPIA/LAHOVARY/LA/14 MARTIE 1893.
Bronz O = 30,5 mm col. I. Georgescu, Craiova.
14. Mărturie de botez cu toartă Ion Băicoianu, 1893
Av. Cerc liniar exterior, cerc perlat interior, legenda semicirculară între
cele două cercuri JON BAICOYANU, în centru jos simbolul naşterii - o steluţă.
În câmp pe patru rânduri, primul semicircular, celelalte orizontale NĂSCUT/LA/
29 MAl/1893.
Rv. Cerc liniar exterior, cerc perlat interior, între cele două cercuri legenda
semicirculară BOTEZAT DE ZOE GRĂDIŞTEANU, în mijloc jos steluţă (simbolul
naşterii). în câmp pe trei rânduri orizontale LA/26 IUNIE/1893.
AR. L cu toartă =27,5 mm, D=24,5 mm. Colecţia I. Georgescu, Craiova.
15. Mărturie de botez cu toartă principele Carol al României, 1893.
Av. Cerc liniar exterior, legenda circulară, sus, steluţă, CAROL AL
ROMÂNIEI, steluţă, jos, FIE-I ZILELE MULTE ŞI FERICITE. În câmp pe cinci
rânduri orizontale NĂSCUT/LA 3 OCTON./1893ŞI/BOTEZATLA/17 OCTON.
Rv. Cerc liniar exterior. Legenda semicirculară BOTEZAT ÎN ISUS
CHRISTOS. Sfântul Duh coboară asupra pruncului care se află în cristelniţă,
botezat de un preot, masă liturgică cu cruce şi două sfeşnice.
AR. L cu toartă= 28 mm, D = 24,5 mm. Colecţia Muzeului Olteniei, nr. inv.
1957, donaţia Aiexandru Metzulescu.
16-17. Mărturii de botez ale principelui Carol de România din partea
oraşului Bucureşti.
Av. Cerc liniar exterior, legenda laterală semicirculară în stânga COMUNA,
iar în câmp în dreapta BUCURESCI. în câmp scutul oraşului Bucureşti timbrat
cu o coroană murală cu cinci turnurî, înconjurat de o eşarfă pe care scrie deviza
PATRIA ŞI DREPTUL MEU. în scutul aşa numit francez este redat patronul
oraşului Bucureşti, Sfântul Dumitru pedestru, cu. crucea pe umăr în mâna
dreaptă şi lancea cu vârful în sus şi vertical în mâna stângă, nimbat şi văzut din
faţă cu mantie ce atârnă pe lângă umeri.
Rv. Cerc liniar exteri9r. cerc liniar interior, între cele două cercuri steluţă
COMUNA BUCURESCI A TURNAT ACEASTĂ MĂRTURIE. În câmp pe şapte
rânduri orizontale SPRE/AMINTIRE A BOTEZULUl/PRINCIPELUl/CAROU17/
29 OCTOMBRIE/1893, D = 27 mm, înv. 12730, 14101 (Donaţie Al. Netzulescu)
AR, Col. Muzeului Olteniei.
18. Ca nr. 16-17.
Bronz D = 27 mm, Col. I. Georgescu, Craiova
19. Mărturie de botez cu toartă Maria Jenescu, 1894.
Av. Cerc liniar exterior, cerc perlat interior, între cele două cercuri în
partea d~ sus legenda MARIA JENESCU. în câmp simbolul Sfintei Treimi, apoi
pe patru rânduri orizontale legenda NĂSCUT/ÎN/ANUU1894.
Rv. Ca nr. 7, însă în eşarfă incizată legenda DE MARIA MANU.
AR. L cu toartă= 27,5 mm, D = 24 mm. Colecţia I. Georgescu, Craiova.
20. Mărturie de botez principesa Elisabeta, 1894
Av. Cerc liniar exterior, cerc liniar interior. în câmp pe cinci rânduri
orizontale legenda PRINCIPESA/ELISABETA/A ROMÂNIEl/NĂSCUTĂ/1894,
semicircular LA 29 SEPTENVRIE. Între cele două cercuri liniare legenda
BOTEZATĂ DE M.S.REGINA ELISABETA LA 17 OCTOMVRIE 1894.
Rv. Cerc perlat exterior, cerc perlat interior, legenda între cele două
cercuri, CREDE IUBESCE ŞI SPERĂ, jos la mijloc, steluţă. În câmp cristelniţă
luminată de razele Duhului Sfânt.
AR. L cu toartă= 31 mm, D = 25,5 mm. Col. Muzeului Olteniei, inv. 1960,
donaţia Alexandru Metzulescu.
21. Mărturie de botez cu toartă Lucia Maria Cantacuzino Paşcano, 1895.
Av. Cerc liniar exterior, cerc perlat interior, între cele două cercuri steluţă
(simbolul naşterii) LUCIA MARIA CANTACUZI NO PASCANO. În câmp pe patru
rânduri, primul semicircular, celelalte orizontale NĂSCUTĂ/LA/1 O MAl/1895.
Rv. Cerc liniar exterior, cerc perlarinterior, între cele două cercuri steluţă
şi legenda BOTEZATĂ DE Z. C~LLIMAKI. în câmp în centru anul 1895.
AR. L cu toartă = 28 mm, D = 24,5 mm.
22. Mărturie de botez cu toartă Alexandru Bianu, 1895.
Av. Cerc liniar exterior, cerc perlat interior, legenda între cele două
cercuri, sus ALEXANDRU BIANU, jos 25 IUNIE. În câmp simbolul Sfintei Treimi
şi pe patru rânduri orizontale NĂSCUT/ÎN/ANUU1895.
Rv. Ca nr. 7, dar în eşarfă incizată legenda D.A.STURDZA 10 DECEM.
AR. L cu toartă= 27,5 mm, D = 23 mm. Colecţ_ia I. Georgescu, Craiova.
23. Mărturie de botez cu toartă, Eliza Ana Florescu, 1897.
Av. Cerc liniar exterior, cerc perlat interior, legenda între cele două cercuri
ELISA ANNA FLORESCU: NĂSCUTĂ LA 2 FEBRUAR.
Rv. Cerc liniar exterior, cerc perlat interior, prenumele părinţilor şi naşilor,
ALEXANDRU ŞI NATHALIA: THEODOR ŞI ANICUTZA, în câmp pe trei rânduri
orizontal PĂRINŢII/FLORESCU/NAŞII. .
AR. L = 28 mm, D = 24,5 mm. Colecţia I. Georgescu, Craiova.
24. Mărturie de botez cu toartă Constantin Alexandru Oteteleşarw. 1897.
Toma Rădulescu 39
cercuri, steluţă, CONSTANTIN ALEXANDRU OTETELECHANU. În câmp pe
patru rânduri, primul semicircular, celelalte orizontale, NĂSCUT/LA/21 MARTIEi
1897.
Rv. Cerc liniar exterior, cerc perlat interior, legenda între cele două
cercuri, steluţă, BOTEZAT DE CONSTANTIN BUTCULESCU. În câmp pe trei
rânduri orizontale LA/1 O MAl/1987.
AR. L. cu toartă= 28 mm, D = 24,5 mm. Colecţia Muzeului Olteniei, nr. inv.
12295, donaţie Alexandru Oteteleşanu.
25. Mărturie de botez cu toartă Maria A. Magheru, 1903.
cercuri, steluţă, semicircular în partea superioară MARIA A MAGHERU. În câmp
pe patru rânduri, primul semicircular, celelalte orizontale. NĂSCUTĂ/LA/23
JULIE/1903.
Rv. În câmp sus Sfântul Duh sub formă de porumb. Legenda pe 6 rânduri,
primul semicircular BOTEZATĂ/DE/MARIA T./CASIMIR/LA 17 AUGUST/1903.
AR. L cu toartă= 28,5 mm, D = 25,5 mm. Colecţia I. Georgescu, Craiova.
26. Medalia botezului principalul Nicolae al României, 1903.
Av. Scenă alegorică foarte complexă reprezentată prin: un înger înaripat
în zbor sub semnul crucii oferind daruri principelui nou născut Nicolae, fiind între
regele Carol I cu capul descoperit şi regina Elisabeta încoronată, în dreapta, iar
în stânga părinţii noului născut, principele Ferdinand şi principesa Maria, în I
planul secund cei trei copii născuţi mai înainte. Jos pe o eşarfă deasupra casei
regale deviza NIHIL SINE DEO, scut în dreapa al familiei Carol I, scut în stânga
al familiei principelui Ferdinand, jos este reprezentat castelul Peleş, iar în
stânga incizat M. CARNIOL FIUL, model~torul medaliei.
Rv. Coroana regală a României care reuneşte prin patru eşarfe două în
stânga două în dreapta, pe câte două ·rânduri stemele celor 32 de judeţe dispuse
16 pe o parte 16 pe cealaltă parte, iar în mijloc jos stema capitalei regatului
României Bucureşti (coroană regală deasupra unui mantou care cuprinde
însemnele Bucureştilor - scut încoronat având reprezentat pedestru pe sfântul
Dumitru, din faţă, cu lancea cu vârful în mâna dreaptă şi cu crucea în mâna
stângă, îndoită pe umărul stâng, nimbat„ De la dreapta la stânga în ordine sunt
reprezentate scuturile judeţelor cu armele lor, cu numele înscris pe eşarfă în
dreptul fiecăruia astfel:
NEAMŢU, în scut capră neagră spre dreapta, ILFOV, în scut biserica
mitropoliei bucureştene flancată de Sf. Constantin şi Elena; BACĂU, în scut trei
arbori în faţa mai multor stânci de sare; CONSTANŢA, în scut o navă cu două
catarge pe mare; SUCEAVA, în câmp trei brazi acostaţi; MEHEDINTI, în scut o
albină văzută din spate; MUSCEL, în scut o acvilă din faţă cu aripile desfăcute
şi cu o ramură în cioc; TELEORMAN, în scut un miel pascal; BOTOŞANI, în scut
o coasă; IALOMIŢA, în scut un peşte broşând un snop de grâu; DOROHOI, în
scut un rac; ROMAN, în scut trei flori peste tulpină; BUZĂU, .în scut biserica
episcopală; VASLUI, în scut un stup de albine; VLAŞCA, în scut trei arbori
(stejari acostaţi); DÂMBOVIŢA, în scut un ţap căprior. Îl') ~tânga de sus în jos:
IAŞI, în scut un cal în galop spre dreapta; PRAHOVA, în scut un ţap sălbatic spre
dreapta cu capul întors; BRĂILA, în scut o corabie cu pânze; ARGEŞ, în scut o
acvilă spre dreapta; DOLJIU, în scut un peşte; FĂLCIU, în scut un bou spre
stânga; TUTOVA, în scut trei peşti suprapuşi; TECUCI, în scut un ciorchine de
strugure cu o frunză de vie; TULCEA, în scut doi peşti; OLT, în scut un turn de
pază; ROMANŢI, (lipsă litera A), în scut un snop de grâu; GORJIU, în scut un
cerb cu coarne; PUTNA, în scut zeul Bachus pe un butoi devin; RÂMNIC, în scut
un cal; VÂLCEA, în scut căruţă de poştă; COVURLUI, în scut o ancoră. în câmp
sus cristelniţa, sub aceasta pe 7 rânduri orizontale, ultimul semicircular ÎN
AMINTIREA BOTEZULUI A.S.R./PRINCIPELE NICOLAE AL ROMÂNIEI/NAŞI
FIIND NICOLAE li IMPERATORUL I TUTULOR RUŞILOR, REPREZENTAT/
PRIN GENERALUL ADJUTANT/PRINCIPELE DOLGORUKY/3 OCTOMBRIE
1903.
Bronz D = 75 mm. Col. Muzeului Olteniei, inv. nr. 14084, donaţia Al.
Metzulescu.
cercuri. ION CEZAR DECEBAL CAROL. În câmp simbolul Sfintei Treimi, apoi pe
patru rânduri orizontale NĂSCUT/ÎN/ANUU1907.
Rv. Ca nr. 7, dar în eşarfă incizată legenda DE ROMÂNIA NOUĂ.
Bronz L cu toartă= ~6 mm, D = 23 mm. Colecţia I. Georgescu, Craiova.
28. Mărturie de botez Paul Dumitru, 1910.
cercuri, în partea superioară PAUL DUMITRU, jos 25 OCT. În câmp semnul
Sfintei Treimi şi pe patru rânduri orizontale legenda NĂSCUT/ÎN/ANUU1910.
Rv. Ca nr. 7, dar în eşarfă incizată legenda. CĂPITAN P. ZOTTA.
Bronz aurit D = 27,5 mm. Colecţia I. GeorgescO, Craiova
29. Mărturie de botez cu toartă principesa Ileana a României, 1908.
Av. Cerc liniar exterior. Legenda pe 6 rânduri orizontale. PRINCIPESA/
ILEANA/A ROMÂNIEI/NĂSCUTĂ/LA 23 DECEMBRIE/1908.
Rv. Legenda semicirculară sus, BOTEZATĂ ÎN ISUS CHRISTOS, apoi
este redată taina Sfântului Botez.
AR L. cu toartă= 28,5 mm, D = 25 mm. Colecţia Muzeului Olteniei, nr. inv.
14102, donaţia Al. Metzulescu.
30-31. Mărturie de botez cu toartă Maria Elena S. Râmniceanu, 1911.
Av. Cerc perlat exterior cerc perlat interior, legenda între două cercuri,
steluţă MARIA ELENA S. RÂMNICEANU. În câmp pe trei rânduri primul
semicircular, celelalte orizontale, legenda NĂSCUTĂ/8 SEPT./1911.
Rv. Cerc perlat exterior. Legenda pe 6 rânduri orizontale, steluţă,
BOTEZATĂ/DE/STRĂBUNA SA/ELENA/MANCIULESCU/LA 12 OCT. 1911.
AR şi bronz aurit, L cu toartă= 28,5 mm, D = 25,5 mm. Colecţia Muzeului
Olteniei, inv. 27203, 27205.
32. Mărturie de botez cu toartă principele Mircea al României, 1913.
Av. Legenda pe 7 rânduri orizontale PRINCIPELE/MIRCEA AL ROMÂNIEI/
NĂSCUT/LA 21 DECEMBRIE/1912.
Rv. Ca nr. 7
Toma Rădulescu 41
AR. L cu toartă= 28,5mm, D = 24,5 mm, col. Muzeului Olteniei, nr. inv.
12371.
33. Mărturie de botez cu toartă Ion Simionescu Râmniceanu, 1915.
Av. Cerc perlat exterior, cerc perlat interior, ION SIMIONESCU
RÂMNICEANU între cele două cercuri. În câmp pe trei rânduri orizontale
NĂSCUT/8 MAl/1915.
Rv. Cerc perlat exterior, legenda pe 6 rânduri orizontale BOTEZAT/DE/
ANIE/DIAMANDY/LA 18 JUNIE/1915.
Bronz, L cu toartă= 27 mm, D = 24,5 mlŢI, col. Muzeului Olteniei, nr. inv.
27202.
34. Mărturie de botez cu toartă Constantin Dan Costescu, 1919.
Av. Cerc liniar exterior, legenda semicirculară CONSTANTIN DJ\N
COSTESCU, legenda pe 6 rânduri <?rizontale BOTEZAT/- DE-/PETRE/BALACIU/
20 NOIEMBRIE/1919.
Rv. Ca nr. 7 dar fără eşarfă
=
Bronz aurit L cu .toartă 27 mm, colecţia I. Georgescu, Craiova.
35. Mărturie de botez cu toartă cu Yvone-Viorica, 1922.
Av. Cerc liniar exterior, circular legenda, YVONE-VIORICA, pe 4 rânduri
orizontale legenda BOTEZATĂ/LA/24 IANUARIE/1992.
Rv. Ca nr. 34.
Bronz L cu toartă= 27,5 mm, D = 25 mm. Colecţia I. Georgescu, Craiova.
36. Mărturie de botez cu toartă Ioana Constanţa Suţo, 1924.
Av. Legenda semicirculară IOANA CONSTANŢA SOUTZO, legenda pe 8
rânduri orizontale NĂSCUTĂ LA/12 DEC 1923/-.-/BOTEZATĂ/DE/CONST.
BAICOYANU/LA 17 FEBR/1924.
Rv. Ca nr. 34-35.
AR. L cu toartă = 27 mm, D = 25 mm, col. I. Georgescu, Craiova
37. Mărturie de botez cu toartă Elisabeta Constanţa Florescu, 1924.
Av. Cerc perlat exterior, cerc perlat interior. Legenda între cele două
cercuri, steluţă, ELISABETA CONSTANŢA FLORESCU. În câmp pe 4 rânduri
orizontale legenda NĂSCUTĂ/LA/ 31 AUGUST/1924.
Rv. Cerc perlat exterior. în câmp pe 7 rânduri, primul şi ultimul semicircular,
legenda BOTEZATĂ/DE/ALEXANDRA/ŞI/ROBERT BOSSY/LA/19 OCT/1924.
AR L cu toartă = 27 mm, D = 25 mm. Col. I. Georgescu, Craiova.
38. Mărturie de botez cu toartă Marga-Georgette Florescu, 1926.
Av. Cerc perlat, exterior, cerc liniar interior, legenda între cele două
cercuri, steluţă MARGA/GEORGETTE/FLORESCU. În câmp pe 4 rânduri
orizontale legenda NĂSCUTĂ/LA/3 NOIEMBRIE/1925.
Rv. Cerc perlat, exterior. În câmp legenda pe 6 rânduri orizontale
BOTEZATA I DE I NĂDEJDE ŞI ION I SOUTZO/ LA 17 IANUARIE 1926.
AR L cu toartă = 27 mm, D = 25 mm. Col. I. Georgescu, Craiova
39. Mărturie de botez cu toartă Constantin Marinescu, 1929.
Av. Cerc perlat exterior, legenda semicirculară jos CONSTANTIN
MARINESCU, în câmp pe primele două rânduri legenda NĂSCUT/LA 24
IANUARIE 1929/BOTEZAT/LA 3 MAI 1929/DE semicircular MARIA ŞI NADEJDE

ŞTIRBEY.
Rv. Ca nr. 7.
AR L cu toartă = 27 mm, O = 25 mm. Col. I. Georgescu, Craiova.
40. Mărturie de botez cu toartă Ion l.M. Gaicu, 1931.
Av. Cerc liniar exterior, legenda semicirculară sus ION l.M. GAICU, apoi
legenda orizontal NĂSCUT, rândul 3 semicircular 22 APRILIE 1931, urmează
trei rânduri orizontale ÎNCREŞTINAT/26 MAI 1931 /DE/ ultimul rând semicircular
în partea de jos. ELENA ŞI MIHAI GAICU.
Rv. Ca nr. 39.
AR L cu toartă = 27 mm, O = 25 mm. Col. I. Georgescu, Craiova.
41. Mărturie de botez cu toartă Maria Ioana G. Cantacuzino, 1936.
Av. Legenda circulară MARIA IOANA G. CANTACUZINO. în câmp pe 6
rânduri orizontale legenda NĂSCUTĂ/21 APRILIE/1936/BOTEZATĂ/LA 11
IUNIE/1936.
Rv. Ca nr. 7.
AR Lcutoartă=27mm, D=25mm. Col. Muzeului Olteniei, nr. inv. 27204.
42. Mărturie de botez anonimă, cu toartă, nedatată.
Av. Cerc perlat exterior, simbolul Sfintei Treimi, urmatîn câmp de legenda
pe trei rânduri orizontale NĂSCUT ŞI BOTEZAT/ÎN/ISUS CHRISTOS.
Rv. Scena botezului lui Isus în apa Iordanului.
Aramă, L cu toartă= 23.5 mm, O = 20 mm. Col. I. Georgescu, Craiova
43. Mărturie de botez cu toartă, anonimă, nedatată.
Av. Sfântul Duh, sub-formă de porumb cu aripile deschise înconjurat
de raze. Legenda pe 4 rânduri orizontale. NĂSCUT/ŞI BOTEZAT/ÎN/ISUS
CHRISTOS.
Rv. Isus cu mâna dreaptă asupra unei mame îngenunchiate care îi oferă
pruncul.
' Are o formă de plachetă, partea superioară fiind simicirculară.
Bronz aurit, L cu toartă = 23,5 mm, L fără toartă = 16 mfn, colecţia
Muzeului Olteniei, nr. inv. 27201.
Toma Rădulescu 43
' DOCUMENTS DE BAPTIME (MEDAILLES)

DE LA COLLECTION DE CRAIOVA
Resume
Les temoignages de bapt6me gardes dans Ies collections des musees montrent le rOle
important que celte Salnte Sacremente l'a joue et le joue ancore dans la vie des roumains. L'un
de plus vieux temoignage de bapt6me et cel de la princesse Elena Bibescu, qul datte de 1847.
L'auteur presante 43 medailles - temoignages de bapt6me, confectlonnees d'argent,
bronza ou airaln, evalul!les chronologlque entre 1847-1936.
Leur etude est accompagne par un cataloque qui presante Ies plus lmportantes madallles
- temolgnages de bapt6me.
La presentation des medallles - temoignages de bapt6me contribue â la resurrection
d'une bonne tradlton liee d'un moment important dans la vie du premier-ne - Le mystl!Jre du Saint
Bapt6me.
IZBÂNZI ALE ORTODOXIEI:
ANDREI, BARON DE ŞAGUNA
Voichiţa Biţu
Potrivit Dicţionarului de Teologie Ortodoxă 1 , ortodoxia ,,/gr. orthos +doxa

=dreapta credinţă şi închinare adevărată, sobornicească/: învăţătură care se
plasează în continuitate directă şi neîntreruptă cu tradiţia apostolică, prin
intermediul teologiei patristice şi neopatristice, şi care formează credinţa comună
a Bisericii neîmpărţite, din primul mileniu .... orice ruptură în continuitatea cu
tradiţia apostolică a fost considerată ca o corupţie sau abandonare a Ortodoxiei,
care poate să ia forma unei erezii, fie forma unei „confesiuni" separate. În timp
ce Ortodoxia îşi justifica dogmele prin această continuitate apostolică şi patristică,
celelalte Biserici sau confesiuni sunt, într-un fel sau altul, ieşite dintr-un act de
separare, act în care ele şi-au format tradiţia lor confesională proprie." Românii
ortodocşi au convingerea că Dumnezeu tatonează credinţa celor mai iubiţi fii ai
săi, prin dese şi grele încercări. E de înţeles chinul Anastasiei Şaguna,
neputincioasă în faţa hotărârii soţului ei, Naum, de a trece la catolicism în martie
1814; dar să-şi vadă copiii obligaţi să meargă să se închine la altă biserică decât
la cea la care fuseseră botezaţi, a fost desigur un canon pe care l-a putut împlini
numai prin credinţa şi prin ferma şi matura declaraţie a lui Anastasiu (cum
dealtfel o făcuse şi fratele mai mare Avreta) prin care hotărăşte revenirea la
credinţa greco-orientală: „Me iuxta intimam meam convinctionem aut influxum
Sacra Graeco-Orientalis Ecclesiae sequi velle, hisce declara .... Ut firmissimi
mei propositi clarum praebeatur testimonium." datată „ Pesthini 29-a Decembris
1826" şi semnată: „Anastasius Saguna Philosophiae in Regia Universitate 1-um
in annum Auditor" 2 • Pentru tânărul Anastasiu fusese numai una din încercările
care-i vor împlini destinul, iar pentru Ortodoxie, recîştigarea unui fiu rătăcit, o
importantă izbândă. Şederea în casa unchiului Atanasie Grabovsky la vârsta
studiilor gimnaziale şi în parte univesitare, i-a înlesnit apropierea de producţiunile
tipografiei Universităţii şi posibilitatea de a studia însemnate lucrări de istorie
naţională şi bisericească. Atmosfera aceasta de real salon literar se dinamiza
prin prezenţa unor valoroşi literaţi sosiţi din Ardeal, Banat sau Muntenia, care pe
lângă informaţii actuale şi interesante, aduceau valuri de simţire românească.
Este acum începutul perioadei de mari acumulări. În 1829 pleacă la Verset
pentru a învăţa teologia, iar în final (chemat de mitropolitul sârb Stefan
Stratimirovici, (1790-1837) va fi profesor de teologie la Carloviţ şi secretar al
acestuia. Luând la 1 nov. 1833 numele de călugărie Andrei, pecetluieşte
legământul cu ortodoxia, iar trecerea în veşnicie a Atanasiei Şaguna (17 ian.
1836) e desigur mai uşoară fără păcatul de a-şi fi abandonat copiii altei credinţe.
1. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, Bucureşti, 1981, p. 273.

2. Ioan Lupaş, Mitropolitul Andrei Şaguna, Sibiu, 1909, p. 22.
46 Andrei Baron de Şaguna
După moartea episcopului Vasile Moga (1845), Şaguna vine în Ardeal ca vicar
general al bisericii, începând cu 21 aug. 1846. Tot ce va întreprinde de aci
înainte pentru românii ardeleni ortodocşi, reuşitele dar şi intenţiile nefinalizate
sunt dovezi ale bunei-credinţe, spiritului îndrăzneţ şi perspicace, şi ale unei
iscusinţe diplomatice de excepţie. Tumultul evenimentelor anului 1848 nimplică
pe viitorul mitropolit aşezându-i numele în triada de respect: Bărnuţiu....:. Iancu -
Şaguna. Şi tot î;1 acest an, în Duminica Tomii (18/30 apr.), la Carloviţ, va fi sfinţit
episcop al Ardealului. Cuvântarea rostită cu acest prilej (în limba sârbă)
publicată în întregime de Nicolae Popea 3 , în traducere românească, rămâne un
angajament-promisiune onorat, din care am selectat doar finalul: „pe Românii
ardeleni din adâncul lor somn să-i deştept şi cu voia cătră tot ce e adevărat,
plăcut şi bun să-i atrag". Inimos şi energic, nu se ~asă descurajat de faptul că
neregulile constatate depăşeau graniţele preocupărilor ce vizau strtct viaţa
bisericească pe care o include exisţenţei românilor ca naţiune. Se implică în
vâltoarea evenimentelor legate de Unire cu aceeaşi dăruire cu care porneşte
reorganizarea şcolilor populare, înfiinţarea tipografiei, a Mitropoliei, Seminarului,
societăţi sau fundaţii.
Regenerarea vieţii bisericeşti reclama acţiuni neîntârziate. Puţinătatea
cărţilor de cult, dar şi a celor şcolare, carenţele în instrucţia slujitorilor altarului
sau ale învăţătorilor sunt amare motive care impulsionează şi fac mai ferm
glasul care a promis să-i lumineze pe români. În 17 iun. 1850 Şaguna înaintează
guvernatorului Wohlgemuth o petiţie a cărei rezoluţie favorabilă nu întârzie; la
sfârşitul lui august deja, are loc slujba de sfinţire a Tipografiei şi Librăriei
arhidiacezane, din ale cărei prime tipărituri- circulara 775/1850- actul prin care
se oficializează acestă izbândă, se află în păstrare la Biblioteca ASTRA.
Culoarea gălbuie şi consistenţa hărtiei sunt amănunte care certifică vârsta
declarată de anul şi numărul tipărit în stânga sus. Dimensiunile: 185 x 340 mm
sunt, se pare, proporţionate potrivit unui act oficial. Reproducem integral
conţinutul cu transcrierea caracterelor chirilice în cele latine (copia originalului
inA1): „CĂTRĂ IUBITUL MEU CLERU ŞI POPORU DIECEZANU Binecuvîntai°
să fie Domnul Dumnezeul nostru, carele au binevoit, ca pe vremea înnaltului
nostru împărat FRANCISK IOSIF I şi a pre în nalt Aceluiaşi părinteşti Stăpîniri să
ne putem bucura de înfiinţarea unei Tipografii eparhiale, de unde vom putea
căpăta cărţile noastre bisericeşti şi şcolare. De mult timpu încoace, văzînd eu
lipsa cea mare de cărţi bisericeşti şi şcolare în Eparhia noastră, văzînd totodată
şi scăderile cele mari sufleteşti, ce se nascu de aici, am hrănit în inima-mi
fierbinte dorinţă de a înfiinţa pe sama Eparhiei acesteia o Tipografie cu spesele
mele. Şi iată Iubiţilor! dorinţa mi se împlini. Dela înnaltul nostru Guvernu civil şi
militariu am dobăndit sub 31 August a.c. Nr. 19572, învoirea pentru ridicarea
unei Tipografii eparhiale, în urma cărei înduratei ordinaţiuni n'am pregetat a
ţinea astăzi Dumineca Sfinţirea apei, după rînduiala S maicei nostre Biserici, şi
totodată a deschide şi a pune în lucrare zisa Tipografie, cu care ocaciune s'au
_şi tipărit acest circulariu înştiinţătoriu. Scopul Tipografiei acesteia este, casă se
3. Nicolae Popea, Andrei baron de Şaguna, Sibiu, 1879, p. 37·41.
Voichiţa Bitu 47
tipărească într'însa cărţi bisericeşti şi şcolare, şi apoi să se vînză cu preţu cit se

poate mai uşor. Despre care va inştiinţezu cu acel adaos, ca mai intiiu de toate
se vor tipări Protocoale matriculare; căci cu durere am înţeles, ca sub timpul
revoluţiei arzînduse de măna vrăjmaşului 41 de Biserici, iara 319 prădînduse cu
acea ocaciune s'au prăpădit şi multe Protocoale matriculare. Împărtăşindu-vă
arhiereasca mea binecuvintare, rămăiu Al Vostru de tot binele voitoriu Arhiereu
ANDREIU m.p." La ora la care Şaguna şi-a început demersurile intru înălţarea
neamului românilor, el se bucura deja de prestigiu la Viena I preferinţa pentru
el în pofida numărului de voturi care n-ar fi justificat alegerea, dar şi faptul că
anul 1850 însemna pentru el acordarea Titlului de Baron şi Crucea Ordinului
Leopoldin, iar în 1852 va urma numirea de „consilier intim" al împăratului /.
Adevărat diplomat, el ştie să-şi etaleze argumentele dar nu uită de importanţa
măgulitoarelor mulţumiri, conştient că mai urmau dorinţe de împlinit. Dacă în
primii ani tipografia a funcţionat în Wintergasse (str. Iernii) nr. 194, din 1867 se
muta în Fleischergasse (Măcelarilor - azi Mitropoliei) unde se află şi azi.
Românul Dimitrie Lazarievici „aşezător de litere" în tipografia regească din
Buda, este primul ei conducător, priceput şi apreciat de ctitor. Această primă
tipografie românească la Sibiu n-a avut parte de tihna dorită, de parcă n-ar fi fost
destul cu lipsa resurselor financiare; intre neprieteni, ii amintim doar pe blăjeni
sau pe Eliade Rădulescu. Cu toate acestea, în 1860 va primi dezlegare să trimită
tipărituri şi în diecezele greco-ortodoxe Arad, Verşeţ, Timişoara şi Bucovina. în
răstimpul primilor 11 ani, aşa cum însuşi mărturiseşte în prefaţa Octoihului în
18614, s-au tipărit cam 35 de cărţi bisericeşti dintre care 12 Minee (după
originalul argeşean), Biblia ilustrată (1856-58) însoţită de o consistentă prefaţă,
Kiriakodromio-nul (1855). Diplomaţie dar şi generozitate poate fi marca gestului
de a oferi împăratului în 1 mar. 1857, Mineele însoţite de o epistolă-dedicaţie.
Ierarhizarea lucrărilor tipografiei a fost gândită în funcţie de priorităţi -cărţile de
cult-; semnificativă rămâne însă preocuparea pentru expresivitatea limbii în
care vor fi redactate. Pentru împlinirea acestui postulat, consultă mai multe
traduceri - ca în cazul Bibliei: originalul ed. Atena, 1843, texte mai vechi
româneşti şi slavone dar şi latineşti - după cum însuşi declară: „ ... noi ne-am
ţinut de datorinţa sfântă a întrebuinţa toate mijloacele, câte ne-au fost cu putinţă
în valul nenumăratelor sarcini, ce zac asupră-ne, a restatornici textul celor 72
traducători din Alexandria, care biserica noastră răsăr~eană singur numai îl
primeşte de autentic şi canonic. Deci de vreme ce în toate ediţiile (româneşti)
au fost ici-colea parte cuvinte necorăspunăzoate textului, parte împărţiri
nepotrivite, a capetelor şi mai cu seamă a stihurilor: pentru aceea noi, având
dinainte, pe lângă textele din ediţiile pomenitelor mai sus Biblii româneşti, şi
textul grecesc şi slavian, ne-am nevoit a aduce textul ediţiei acesteia, cât se
putu, în armonie cu traducerea originală a celor 72 Tâlcuitori, despre cari
vorbirăm mai sus ... pentru aceea au şi îmbrăcat traducerea lor în veşmântul
limbai aceleia, care să fie înţeleasă de toţi Românii de pretutindenea ... limba
ftcestel cărţi nu e făcută, ci luată chiar din fJUra poporului şi aşa traducătorul nu
4. Ioan Lupaş, op. cil., p. 181.
e decât un răsunet nu numai al limbai, ci şi al simţirii şi preste tot al chipului

cugetării poporului." 5 . Lucrările ulterioare, originale sau ale altor autori, cu
caracter ştiinţific sau pur practic, sunt extrase din Popea, Nicolau 8 • Se cuvine să
amintim că Şaguna tipărea cu titlu de gratuitate: Anuarul Gimnaziului Român din
Braşov şi Anuarul Evanghelic-săsesc din Sibiu, aceasta ca recompensă a
instrucţiei oferită câtorva români.
Redactată în li.nba română, cu caractere chirilice, circulara privitoare la
întemeierea Seminarului (de asemenea păstrată în colecţiile B.A./C. V11, 1O),
dimensionată ca mai toate actele oficiale (340 x 200 mm), apare sub forma unei
file tipărite pe ambele părţi. Stilul desluşit evidenţiază motivele, scopul şi
foloasele, dar şi modalitatea prin care se vor procura fondurile necesare unei
astfel de investiţii (A3): „Nr. cons. 76/1852. PREA CUCERNICILOR PROTOPOPI,
CUCERNICILOR PREOŢI! De au avut vreodată Eparhia noastră de ceva lipsă.,.
lipsa aceasta au fost şi este: lipsa unui Seminariu în care Candidaţii cei ce se
pregătesc spre treapta Preoţiei, să se crească potrivit chiemărei lor cei sfinte şi
înalte, şi să se adape cu învăţăturile trebuincioase pentru un păstoriu sufletesc,
ca apoi puindu-se în fruntea turmei pe care lio încredinţează Biserica, să o ştie
povăţui pe calea adevărului şi a vîrtuţilor creştineşti. Biserica noastră este
asemenea unei corăbii aflătoare între valurile cele mari ale mării, deci are lipsă
de corăbieri buni, şi iscusiţi, pentru ca să nu lovească în vreo stâncă, sau să se
afunde în adâncul apelor. - Dacă cugetăm mai departe, că datoriile şi sarcinele
unui Preot din zi în zi tot mai tare se îmulţescu şi se facu mai grele, lesne se
convinge ori şi cine despre neapărata trebuinţă pentru o creştere a Preoţimei
mai potrivită duhului timpului şi împrejurărilor de astăzi ale Bisericei şi ale
poporului. Ca să putem ajunge acest scop, de lipsă este înfiinţarea unui
Seminariu după o sistemă cât se poate de covărşită. Cu cugetul acesta, precum
şi cu modul în care sar putea făptui acesta, eu de mult mă cuprindu şi între
cugetările mele aceste tot mai tare mam încredinţat, că lucrul acesta sfânt se va
putea înfiinţa din pricina căci hrănesc nădejdea că preoţimea şi poporul cel
evlavios din această Eparhie scutită de Dumnezeu mă va sprijini şi ajuta întru
înfiinţarea acestui scop. Ca să putem dară păşi la întemeierea Seminariului, mai
întâiu de toate e de lipsă, ca să avem încăperile trebuincioase pentru un
asemenea institut. Şi fiind că casa eparhială din Sibiiu este cu mult mai îngustă
decât ca să poată avea întrânsa locu şi reşedinţa Episcopească, Cancelaria,
Arhivul şi s.c.I. Seminariul se naşte trebuinţa ca să ne îngrijim de agonisirea încă
a unei case. Spre acest sfârşit-fiind aci în Sibiiu o casă foarte bună şi potrivită
trebuinţelor noastre de vânzare-mam pus în tocmeală cu stăpânul ei şi socotesc
că peste câteva zile tocmeala va fi de plin încheiată, şi casa va deveni în
stăpânirea noastră. Acum se naşte întrebarea, că cu ce o vom plăti? Soborul
eparhial ţinut în anul trecut, luând în băgare de seamă lipsa ce o are Eparhia de
încăperi mai multe, au hotărât, ca spre acoperirea acestei lipse să se cumpere
pe seama Eparhiei încă o casă aci în locul reşedinţei episcopeşti şi ca preotul
5. Ibidem, p. 184-187.
6. Ibidem, Anexa 2.
Voichiţa Biţu 49
cumpărăturei casei să se adune p"n o colectă întreprinzândă între Preoţii şi

Creştinii din Eparhia aceasta. Deci parte ca împuternicitul Soborului de a pune
în lucrare numita hotărâre sinosală, parte încredinţat despre evlavia şi râvna ce
o are preoţimea şi poporul nostru cătră S. Biserică şi cătră tot lucrul, ce slujeşte
spre înaintarea şi mărirea ei, vin - cu învoirea înaltului Guvernu militar şi civil
spre acest scop dobândită- a Vă însărcina pe Voi Prea Cucernicilor ProtopQpi
Arhiereasca, numai decât în Dumineca ce dintâie după primire să faceţi cunoscut
Creştinilor noştri scopul meu sus pomenit de a fiinţa un Seminariu, să le desluşiţi
cât e de folosu şi de lipsă un semenea aşezământ pentru Biserică, şi deosebi
pentru fiecare creştin, a cărui fericire vremelnică şi vecinică atârnă mai vârtos
dela feliul Preoţilor ce'i are. în sfârşit săi provocaţi ca pentru cumpărarea
despomenitei case, dela care atârnă înfiinţarea Seminarului, să se îndure
fiecare după puterile sale a da mână de ajutoriu. Şi pentru ca creştinii cu atâta
mai vârtos să se îndemne la datu, puneţivă Prea Cucerniciile voastre în frunte
cu sume mai însemnate, căci numai prin nişte ajutoare mai mari vom fi în stare
de a aduna suma de 20000 fi. bani buni, care se cere ca casa numită să fie a
noastră. Despre culegerea de bani în fiecare parohie, pe care o vor întocmi
Preotul cu Curatorii Bisericii, va face respectivul Parohu o listă, în care se va
scrie numele fiecărui Binefăcătoriu dimpreună cu ajutoriul dăruit. Încheindu-se
apoi colecta, lista dimpreună cu banii adunaţi să se administreze pre lângă
Cvitanţie Protopopului atârnătoriu, carele apoi atât listele cât şi banii adunaţi în
tractul său - pre lângă relaţiune desluşitoare, i va trimite încoace sau prin carul
Iute (delegeanţul) sau unde nu e deleganţul prin un Preot anume mânat încoace.
Toată colecta aceasta aşa să se întocmească, cât rezultatul ei cu sfârşitul lunei
lui februariu să fie aşternut încoace. Rămânând cu arhipăstorească Binecuvântare
Sibiiu în 8 lanuariu 1852 Al Prea Cucerniciilor şi Cucerniciilor Voastre
Debinevoitoriu Arhiereu, ANDREIU m.pr. N.B. Comunităţile acelea care au
pătimit pagube mai însemnate prin revoluţiunea anilor din urma, sau prin
potoapele din anul trecut să fie luate afară de la această colectă, afară, dacă vre
o asemenea comunitate, sau vr'un privat păgubit se va îmbiia de sine de a ajuta
spre scopul-numit. Sibiiu în Tipografia dieceseană 1852". Această importantă
Izbândă implică desigur şi• restructurarea sistemului de învăţământ prin
prelungirea perioadei de studii, modificarea programei şi chiar prin diversificarea
preocupărilor obligatorii ale profesorilor. Aceste exigenţe vor avea menirea de
o ridica prestigiul studiilor sibiene la standardul celor existente deja în ţară.
Apariţia Seminarului reprezintă corolarul neodihnei în lupta împotriva întunericului
spre lumina instrucţiei, atât de necesară dăinuirii naţiei şi bisericii.
În peisajul neîndestulător al jurnalisticii ardelene de după 1850, (GAZETA
fRANSILVANIEI şi FOAIA PENTRU MINTE„.) apariţia TELEGRAFULUI ROMÂN
( n cărui primă variantă de titlu fusese Telegraful popular) a însemnat o necesară
doschidere iluministă prin oferta spre cititori a cunoştinţelor din domeniul
„conomiei, ştiinţelor naturale, pedagogiei, medicinii, literaturii etc, dar şi un
port-altoi în sprijinul ortodoxiei. Tentaţia lui Şaguna de a scoate un organ de
publicitate bilingv (germano-român) la Viena era mai veche (25 feb. 1849) dar
11 rămas sub semnul neîmplinirii. Revine în intenţiile sale în 1852, adresând
petiţii forurilor conducătoare, chiar guve.tatorului Carol de Schwarzenberg,

mizând desigur pe bunele relaţii care existau între ei dar şi pe faptul că numele
Şaguna era deja o garanţie suficienţă: „Deoarece întreaga conducere acestei
întreprinderi îndreptate spre înaintarea şi folosul poporului român - înapoiat
culturaliceşte- şi spre binele statului, va rămâne totdeauna sub inspecţia mea,
mă măgulesc cu plăcuta speranţă, ca cererea mea va fi încuvinţată ... " (cf.
Lupaş, I.op.cit., p. 195). 3 ianuarie 1853 este data apariţiei primului număr al
ziarului sibian a cărui continuitate n-a fost întreruptă până azi. Încă din
prenumeraţiune (A4) aflăm necesitatea, avantajul şi scopul gazetei, sub
semnătura primului redactor Aaron Florian: „Folosul, ce se revarsă asupra
culturei popoarelor din citirea gazetelor, este atât de mare şi înfelurit, încât foile
acestea periodice s'au privit cu toată dreptatea ce nasce isvoară nescurse de
învăţătură, luminare şi binecuvântare.„ Dorind din inimă a împlini, după putinţă
această lipsă şi trebuinţă, ce se simte din şi în şi tot mai adânc, am hotărât a intra
şi noi în drumul acel greu al publicităţii, şi a da la lumină o gazetă, care să
contribuie la învăţătura şi folosul poporului român. După paşii cuviincioşi ce am
făcut pentru dobândirea voiei de a putea publica această foaie periodică, Înaltul
Guberniu, pătruns de adevăratele lipse şi neajunsuri ale poporului român, s'a
îndurat păriceşce a încununa dorinţa noastră cu cel mai fericit resultat. „.Tendinţa
acestei gazete va fi: a împărtăşi poporului român din politică, industrie, comerciu,
şi literatură, idei şi cunoşcinţe practice, potrivite cu timpul şi amăsurate trebuinţelor
lui, al învăţa ca să-şi cunoască posiţiunea şi drepturile, ce-i sunt asigurate în
stat; a lumina asupra intereselor care taie în viaţa privată şi publică a lui, şi a-
i mişca activitatea puterilor fisice şi morali; a da direcţiune spiritului lui cătră tot
ce contribuie la înaintarea şi desvoltarea sa, şi a-1 convinge, că numai prin
îmbunătăţirea starei sale materiale şi morali poate ajunge la cultură şi fericire."
O altă valenţă a ziarului în care nu se publica nimic fără acordul părintelui ei, este
aceea că el poate constitui un veritabil ghid (alături de Memorii...) pentru cel
ce-şi doreşte să descifreze în amănunt covârşitoarea personalitate a Mitropolitului
Şaguna.
Demersurile privitoare la zidirea unui locaş de cult de prestigiu, încep în
toamna anului 1851 şi nu vor avea sorţi de izbândă, decât câţiva ani mai târziu,
refuzul a fost motivat prin lipsa spaţiului. Peste şase ani (17 oct. 1857) fiind la
Viena într-o audienţă privată, Şaguna nu pierde ocazia de a obţine aprobarea
organizării unei colecte în scopul strângerii fondurilor necesare înălţării
Catedralei. Deja la sărbătorile Crăciunului, se anunţă încuviinţarea monarhului
şi colecta se va începe fără întârziere, între primii donatori numărându-se
însuşi, împăratul - 1OOO galbeni, guvernatorul Ardealului, principele
Schwarzemberg - 50 galbeni şi chiar iniţiatorul cu 2000 florini. Neînţelegerile
confesionale au împiedicat pentru multă vreme înfăptuirea acestui vis; chiar
dacă nu i-a fost dat să-l realizeze, Şaguna rămâne ziditor al gândului şi al
primelor demersuri. Convocarea la Soborul din 24 Oct. 1860 privitor la înfiinţarea
Mitropoliei greco-unite este un alt document ce sporeşte prestigiul colecţiilor
B.A. (C. Vlll,9). Datată 3 oct. 1860 la Sibiu, având dimensiunile: 350 x 220 mm,
tipăritura (1 f.) cu caractere chirilice îşi trădează vârsta şi prin culoarea
Voichiţa Biţu 51
îngălbenită a hârtiei care se folosea în mod obişnuit la redactarea unor astfel de

înştiinţări. Reproducem integral conţinutul documentului în transcrierea cu
caractere latine iar în AS o copie după original: „ANDREIU, din mila lui
Dumnezeu Episcop al Bisericii Greco-Răsăritene Ortodoxe în Marele Principat
al Ardealului, Comander al Ordinului Leopoldinu Cezaro-Regesc austriacu şi
Sfetnic din launtru de Stat al Maiestăţii Sale Cezaro-Regeşti Apostolice.
Maiestatea Sa cez. regească apostolică sau îndurat a împuternici subt 27-lea
Sep. a.c. pre lnnaltul Ministeriu de Cult, ca sămi facă cunoscut: cumcă Maiestatea
sa nu e neaplecat la înfiinţarea unei Mitropolii române de legea greco-neunită,
şi cumcă deslegarea legaturei hierarhice, ce sau enunciatu prin ordinaciunile
înnalte din 30-lea Sept. şi 9 Oct. 1783 va putea urma pe temeiul părerei din
partea unui Sinodu legiuitu, şi cumcă este iertat mie maînainte a asculta cugetul
şi dorinţele diecezei noastre. Fiind eu mîngaerea cea mare, carea simte fiecare
dintre Cleru şi poporul nostru diecesan, auzind dela mine, că Maiestatea sa nu
voieşte a ne împiedeca în înfiinţarea, va să zică, în reaşezarea Mitropoliei
române, de carea străbunii noştri sau bucurat, dar noi eram şi sîntem şi
pîn'astăzi tot lipsiţi de aceea, apoi ştiind eu şi îndatorirea mea cătră Biserică şi
chiemarea mea, grăbesc ca să vă aducu la cunoştinţă tuturora, că am aflat de
bine a ţinea Sobor în 24-lea Octombrie a.c. la Sibiu, şi pre acest sfîrşit pre toţi
Parinţii Protopopi cu cite un creştin alesu ai pofti la acel Soboru, tot deodată şi
a rîndui ca în Dumineca în 23-lea Oct. să se ţină Chiemarea Sfîntului Duh în t6te
bisericile eparhiale, ear în 26-lea Oct. adecă la sărbătoarea Sfîntului Marelui
Mucenic Dimitrie să se ţină Mulţumită, şi ca acestea să se facă după Tipicul, ce
se află în Liturghieriu, sau după rînduiala mea, ce am dato Preoţimei nostre cu
prilejul Soborului ce l'am ţinut la anul 1850. Deci făcînduvă aceasta cunoscutu
şi sfătuinduvă pre voi toţi, mari şi mici, ca să rămîneţi şi să sporiţi în frica lui
Dumnezeu, în vrednicie şi credinţă şi în dragoste, sînt cu binecuvîntare
arhierească. Al Vostru, Sibiiu 3-lea Octombrie 1860. De tot binele voitoriu
Arhiereu, ANDREIU Baron de ŞAGUNA m.p." În partea stângă jos, semnătura
se tonifică prin prezenţa sigiliului.
Un alt docurnent păstrat în aceeaşi mapă cu Convocarea tipărită şi care
se referă tot la Soborul despre care se vorbea anterior, este o scrisoare -
Invitaţie adresată de Şaguna lui Constantin Panţu din Braşov (avocat, participant
ln Adunarea de la Blaj, şi deputat în Dieta Ardealului între 1863-1865 7 ): „N 858
Mult onorate Domnule! Prin aceasta am aflatu de bine a te pofti pre Onoratu
Domnia Ta la Soborulu nostru diecesanu care îl vom ţinea la Sibiiu în 5 Noembr.
I 24 Octombr. a.c. spre acelu sfîrşitu, ca să ascultu cugetulu şi dorinţele diecesei
noastre înprivinţa acestoru propuneri care au ase aşterne Maiestătei Sale Prea
!naltului nostru Împăratu, în treaba înfiinţării unei Mitropolii române de legea
noastră dreptu credincioasă răsăriteană. Deci asteptîndu norocoasaţi sosire la
I ~plscopia noastră pe ziua hotărîtă, rămîn cu binecuvîntare arhierească. Sibiu 3-
lna Octombrie 1860. Al Onoratu Domniei Tale De totu binele voitoriu Arhiereu
Andreiu." Manuscrisul cu cerneală neagră, impresionează prin caligrafia vremii
I. C. Predescu, Enciclopedia Cugetarea, Bucureşti, 1940, p. 631.
dar şi prin faptul că în scrisul de mână, procesul de trecere de la caracterele

chirilice la cele latine pare mai evoluat. Diferenţele evidente între forma literelor
conţinutului şi cele ale semnăturii, ne fac să credem că ar fi posibil să deţinem
semnătura autografă a mitropolitului. Admiţând că redactarea/copierea a revenit
vreunui secretar (putem bănui că au fost făcute copii în serie, ce urmau a fi
trimise unor persoane notabile) nu e de acceptat faptul că putea fi şi semnat de
altcineva. La acestea mai putem adăuga nota de anonimat a formulei introductive;
destinatarul este numit în josul paginii I „Dlui Adjunct al Trib. judec. dl. prof.
Constant Panţiu la Braşov" I dar scrisul e total diferit ca de altfel şi peniţa
folosită; în adresa redactată la p. 4, pe orizontală, astfel că prin îndoire să se
obtină o depeşă cu sigiliul imprimat separat pe o bucăţică de hârtie: „Dela
Episcopulu gr. orient. alu Ardealului Nro 858 Multu Onoratului Domnu Constantinu
Panţiu C .r., Adjunct judec. de Prefectura la Brasiovu Ex otto" s-a făcut uz numai
de caracterele latine. Tot aici, în colţul dreapta sus, sunt notate cifre credem fără
importanţă (cerneală neagră, creion roşu şi albastru). în dreapta jos, o adnotare
cu creionul: „Asoc. 110/1906" ar putea constitui o încercare de a ordona
documentele existente la Asociaţiune sau care ţineau de ea. O altă adnotare,
mult mai recentă, cu cerneală albastră şi caracter de literă evident actual,
dezvăluie numele donatorului, categoric un urmaş al destinatarului iniţial:
„Dăruit de d..:11.c. Panţiu, profesor Braşov" (posibil scrisul lui H. Petra-Petrescu).
Dimensiunile acestui document A6 de 2 file: 340 x 220 mm sunt cele uzitate în
epocă.
Acest înalt demnitar bisericesc, prin intenţiile dar cel mai adesea prin
izbânzile obţinute, rămâne pentru neamul românesc şi pentru ortodoxie cu
adevărat, ... „de tot binele voitoriu".
Voichiţa Bitu 53
• •. „ ... o-a ....... ~' ~ ........ • ·.• . . - ..............

_,. ..... „.uqptla leae·L „..,.. .,__.A.....;, lllfllt-
"llf Crlaaltl ea. „ -- ..... „ fD'l9plt ... ~ . . . . . „ ... ---
- ...... ~ llallJ...., ml -..,e.
Dt ...., .... . . - . nuai ....... „ mpţ „ n,a1 • •.., „ -..... „
....,... ~, ......a
spm fit lllllln III I
mMm.1111.,....
t••• ..,,.._ „ a flllillal • .
tea lllfl at.lerfld, " • ....
„.... 'DllorpMlo
CW ......... O
„ ..a, m
D
...... --. DD lan ........ doplDp III n ....... Dea ........ lllJOrfl rnil(ld Wll·
4anMlr „ .11. A1110t „ x,.. 1uu, ,...,.. .....,. ....,.. ... Tlilo-
,,.. .....„., „ ....
m1 ....,. • L
...........
npel ..-per.~ l>tmlÎ.. glDM tMlnll
Cehglp- ~·, . ..... „
paalf1m.C. 1111111 ...... . . . , , ad rcmltodan a ....... I W„
........ „ 'l'laolJ•••„ „ ........ „ ânflr .... Gir"• ........
. .
~- Wpll.
.
CIOlat 'l'lilofi11lel _...... ...., a n ee .~ ....,.... ..,_..,..... ad

.....,.• .a mol noe~-.,.,_.._ ce~...-...,.
Deeclpl apo n ........... lldleo, n 1111 .piai• tone ee 'lln.fl ~
„
11 ..... IOp
....... ......,., n.r " ...,.,,..• .,....,, n

8A IP' CTRi
"J-OUllU. _,....,..
41. „ lloephl, eap 8f9 9 „ . . . „• ....
- .~ ,_ zi li eps·~ m-:
Olleillle ~- lpM'Mlitlll .......
~.,.,.... ................... punii

A.a Bacrpl „ toi . . . . .o1rop• Apdepell
ANDPBll „ a.
CIB118,
+• Thor•••I• illegeoaa"-
~]?>
Andrei Baron de Şaguna
54
L Open1e oompue .,i .4&\e la. l'lllnlnA de m.e~poli\ul ŞIC\Ulfo

m.u91!
t. Promemori& dup.i drej>iul de htonemi~ a. .biar.rice.i
TOIDb· Of'CG(oeae in Antr.a1 a.. anul Ul49.
2. Adam la _.a; pro1nemoriA la anul ·1860.
s. Promemori& · · cltr.l lllinlatrul austriac de culta in
anul 1.861.
4. Elementele drePtyl'1i canonic, in anul 18r.4.
C>. Cuiloldnţo 'folOfii,ţOre :despre trebile, cAaltariilor r.tc.
iu anul 18H. '
6, 26 ~·~n.tAri k . s6i'bitort ·mari, ea Miaua li' (.Jhi-
riacodromionrin anul. JS6~ .
7. l\ecuraql MU Or~va„iue jn oont.ra miulat.rului austriac
de culte Thun, în anut 186ir..
8. Reapiugere a unor atru:ufl iu privinţa unai h·Rduceri
noue a bibliei 1>riu ·1''liad, i1~ Imul l 8 f>8 .
O polemill. clocmaticil a~&& 1le tot ll!!plAeutl intrt. aClfJd.i 1
doi blrb&ţi celebri, ce ajmw'M! 1mm\ la 11enonalitAţ.i. CPJ l:t'
··vri st. judete in-e unul ori .11rr. altul i;1 ACl!.'rt. ohit~r.t., cut.iîil-
cA-le argumentele, ~ faci.'-li i1u11up judecata. .
. 9. Datorinţele! t111pu~k>r ·.r.ltrl. 1110111.rchul •lor etc:. iu anul' ·
1868.
10. ' lat.oria biaeric&cl hi . tlou~ tomuri,iu ·au~I urno .
. 11. ·AntorismO., . adecf. dlWlwşiri com11ar.Uve la dorinţele
clerului din Bucovin&, 'in. ţ.Uul · 1,861.
12. Tot· acem.· tnd~ şl in lhi1ba gcnnW.
1s. Hirotetioriu • şi HiţOtoni.eriu pentru 11&.nţlrea de diaco!t
•i ptw1biter1 tnuluCt!re din IJinlm 11lav611,l. vechilL, in anul 1861.
• 14. l1111t.ru~ţhme penLnt i11v!tAtofil ilin, 11t6lele po1>oral„
•• capitale, in anul 1s1;i.
1 rt. Rmlni'1a e&nţi~ b!Mericelor prin t.rChieieu, in anul
1862.
HI. Proiect 1le rcgulaanenf )>enttu aCâcerilo biasericeaci,.
acolare ~ rnn~aţ.jonrue, in anul 1864. 1
17. Actele sin6deloi' I bilariet'.i

· I
romAne, nrt-Odoeae din Ar- .
~eal, din anii 1850, 1860 şi ' U~6~.
, 18. InstruCţiune pentru directorii !HatrictualÎ de ac611.,
Jo anal 1866. ·
19. R6nduiaJa .s&nţirei cJe epiec!Op, anul 18H.
. 20. Imtrucţbme pep~~ prof940rii şi duehovnicul din in-
ktitutnl archldiecesa'n pctlagogic-tr.c>Joglc, anul 1806.
·' :n. ScrilQri apologetieta„ 1U1ul .J 867.
Voichiţa Biţu 55
~2. Compencliii d~ draJttul ·eaaumic, uul l8H.

2S. Dnptorile " da&orlilţele eiYlle pen&tu laYlţlcell m..
Jelor p0palar,,.etc:., in ·uiat,)810
H. E11c1Jiridion, adcd cane ··llUIDaali de canclne ·ate anei,
l&n&ei, t0b0mi~ '1 ap0.te1Mcl ~„ cq coDllld&re, ·.anul
1871.
H. Man~ ·de .at.udiul .,aitora11',amal ,187'.
28. ·0a1tmd&riar. &ipOIP'd&ii ,archldlecimane, can1 .inel e
an proclact. literar ·&I ct~aw.tlui, fnnc1ftt ind. la incepidnl eaia-
tenţel . aCeltei Upop&fll~
D. ~ ....~„„. ocmu +t.

nU»&ri'9 ... -~'111 '9fau:
1. Apoltoln1 ia annt 18r»l.'
2. C&techi11nul mic ·1a anul 18U.
s. Oct.oichui la &1111~ ' 18f>2·.
4.. Orologion 1nare la! anul 18&2.
6. &chOloglon. \,opt la anal 1868.
6. :Mlnelal llnuarib 1&1anul lHS.
7. • Pebnwi~ la IJlUl 18H.
8. • Martia '1a· an'1l 1869.
9. Teol„ clo,rm~.'la .anul 181'>,.
10. Hhltliul April la ttitml 1864:.
U. • Mtiu la anul 18!\4.
12. • luniu IA ainir J81't4. .
•t!J. „ luHu ~ ' anul l81't4.
14. Tâleul ,Evangellelrir la' 't'lu! 18M.
U. ~illn bosF, 1•,anul .1 8H.
lG. Mtneiul Augaat la an~ '18&"4•.
17. A~ bopt' la anlil l8H.
18. MinciUJ Septemne .Ja A.nul 18H.
l O. „ · Oetomvre ln ânut 'lBH.
20. • · Novembro 1a anul 18~6.
21. Cbiriacodro1nion a anul Uliii\,
22. Ml.rtµri11irca c~rtoflOCl!A 1;, mml 18lir1.
28. 'ft.'<>lo{;ia mnralil ln: nnnl UH'ili.
24. Acaftist nilc la anul 18ăfi.
2!i. J,iturgie1in la iuu:1 , 18itCi .
. 26. Mineiul De.c:euavni la. u1ul ·1sr.n.
27. ·reologia pastoralii. la . ă.nul 1807.
28. Riblin lnb'.Cgi\ ihliJtratA cai n.1 lc6ne la utnl 1808.
2D. Omlngion· 11aare. la utaJ · 1809.
so. C.rt.• Mnnplk!lor la\ Ullll 18&0.
:•
31. I•entecoHtarion la anul. 18 f> 9 ~

s2. 'l'riodion. la anul urno.
SS. 'f'1eUl Evange}ie}(1r .lilo &1\ul ~ari o
84. Pe.âlti!'M bOi,-ab\ ln. nm~l. r.8~0 .
Sli. Octilichul m&Te· la. an\d 186'0:
ss. Noul teat&menl la .'a'rll\\ 1B67 ~
37 . Orol~~ou mare la anul 1SG7.
Ill. ·CATţU• oom.pUM •eu ~'1•e prin. al.ţii 1A illdeamul fl cl19po·

' Jtţlunu metr!:)po~ul ....pu.:
1. Abcdariu Yoma\lit!Bc p~in Ş•\'a. Po:r)ovicillt paroch la

~1\Miu in .anul 18M.
i. lstorţa biblici pontru scolari· ln ~ul t81H.
S. Gnm&~ rom«in~. : de S&~a' .p~povielu, ·paroeh 1~ R!-
'tiDariu. in anul l81HI.
4. ' C&l'te ,de~ cobveraţt~ ~ Voeab:W&riu pno&n Şi ro-.·
m&n de S&n•• PopqVtr.lu. i'bn.rodh la. ~nartu ln anul t 869 .
6. Arittiletica cµ. Cifre •de '. Vi•arfon Roman · 18l'l6 .
.6. ~ ~~ · ''P.~'11 sc61ele romln& de 8-v&
Popoviciu, parot.h la ~1.,-iu ln 1867.
7 ~ Inveţitoriul , şi · p~porut . d~ Atanasiu ~!lirienescu. in .
a.nul 16b9.
8. Gnmatica .rombft. de Uelillmuis, 1invAţl.tlltju şi dire.p-
tor la .slele ~itale din Braşc}v' in anul 18&9.
. 9. lat.oria A118triei Jcu .St&Wrtica de Visarion . ltoman in
anul 18H.
10. Abcdariu d~ l'rofeawtjul Zacharla Doiu in. 11.nul ian.
11. Mauu~ucerea ltl. inţiebninţarea Abc<lariului de ~·
1-.I in anul J~9.
12. P~ dfu ,inoria: t>!.~ri~acA fle . episcopul Şaguna,
deapre biserica ~.rtOdocal din "1l11a~ria., trMhl8l 'în limba gel'-
mAn& ·de ·profeaorii '. Za.cbaria . Iloiu •i lo&ll Po1>escu iii anul .
188~.
is. <.iompb.t.ul, in . sccSln. poporal11. ·ele pr0ft>..R01id l.oan Po'i ·
1
peacn tn au\ 18'4:

14. Stenografi- ro11u\nA df'I ctr. HW.1ciu in nnul lR64.
16. Cuv6lltiri1"' comi~rlltw i;colari b1 amd 1864.
18. Rapo11.11riJ13 protopoptlo1· · en iMpeetorilo1· diKtric.>tuaU
ICOlari i9 &nll\ 186(). .
11 .· Biografia ferimtei ftJ.amm· t.rACtulll ele ChLvriil Mun-
teanu, dire.cior 1rlnm~ldu ' la' dm~o,· ln a.nul , 18 li h.
Voichiţa Biţu 57
18. Cartea de ct-J.fr•~ •fle 11roft~llrul Zu.charia Boiu ira a-

1101 1861>.
19. $erital'„.JL t'. eb1°ÎKt>Kton1 fl~K)lrl" llruOţ.ift., t,rft.cltuiA ! rle
.Iosif B&l"ac, paroch la. Hr1UŞOv i.n . a.11ul 1861'>.
20. Gnmati~ romtţ.nA c\t• Nk:olat.11 :MihGltn.n~ invot,Atorin
şi director la IC61a. capitall. in lU!şinarin in anul . 18 6 6.
411. Acte nft.cicSffe cle&llrt' meta·npqlin. romAnA. din Ungaria
$i Al·den.I ha mml 18 fl 7 .
22. Cum>H~inte l•rnct.ie<~ ch•-.1n'l' „<"Ultivaren. gr&dinilor de
dr. Paul Vuiciu ha anul 1~'87.
iB.. Eiti jurit:ll.ad1-1>olili11i!l1<'.s 1,("liccrNâtrbild, getrn mach
dtm• lli1:bcrnlrargililcl1en Lcbc1• gutriqmct i1on Cinni UnlJefangtt-
nen. Aet§stA. broşu1'A 1>ri ve11ee difei'~nţa intre greci li romAnii
dfn B1-aşov.
24. Tot ac~ta ,1 in .Jilnba · magiarl..
2o. Compendiu de ped~gil. de Ioan Po1>eseu, p1-ofesor
ln anul 1868.
2(;. CmllJH~Jl(llUI d.re1>tulni . CILUcmfo' de metropolit.ul Şa.
flUllA. tradus ha limba ge1'ma\11A' ••
ele:' t•rofesorul ctr. Al.
•
Ben?.„ i11
urmi 1868.
Andrei Baron de Şaguna
58
n~ KtNl,Hi'llir\Op llpofonon'f't
KiNepHi'liAOf .IJfio~r!
~~ aV lilt/wr· „~,.. un„p "~'°"'.'e~ (,• ..u AiJica,., Alpu. .~~ „v

fot'I' wl 6A"t: Alnc• VtNT 01M1.u,w, ~ ICApf. · ~UJ", cu "' •
„:+'t!•
11prrssr1CK Cl1f' 'l'."fWl"°l Dp1oqt1T, cai PI ·,Cff&CKS JlO'r;lliir ~ AOf
ud +H"M'l"I' wl CI Of 't\""' .'K'tl ~'11l,tu. ,;.~
flRllr,V ~„ ·nac'l"Ofig c~cf>M'r'ICK, 9'A ·~• nli'tt\\\!ci +H „~„ ~,;M, ..
n1 Qt• ·Aio +MK•WH~~ lltr~, qs ·o Jfl•. ~~· .m 1CMa· ~
tV.AVI. _. ·& ··~"IAop · KjtlJl~l. .. GÎ"flKA "'*'"fK ·IC""I .c..I•·
v~ "~ ·+a'rO&tt ........;•. ~V,IA• ...~ ~r.• Al, -.r~ ~
AWa~-..pJ·:l\'itl, iul lcn'Ctqt,.„ ..,.tj{t ·KA· ~. HV ~- ........
•
....-, 'f"J .Cfl. CI •+Y-w ...... ~VA tn~ '~ .1AQ.ldlp.PSM
~' a~o,alMbil ~'lfHM•'ViiVf•n.-r ~Jl+i\. 9l!t"""Mll
„•• +MY~m•c• f't& MA~ ...,..u, ~·- K~yt'Ofl•l 'llllt
~-..'l"A 'l"prÂ'lH&p n•Hiw-tV'9 ~•'lf'ft' ·a~ Mtl·~,wn
'"~A'tJl "l'lllMINA'it; WI ~,-Np~~Of #.' ~J. ~ -~ Wt &Al
~A~- Ka
~ Vt:t'ir. o~g
°-'
n\l'l'JM ~Hip ~~·twr ckon, .t,• ~.6""' ~~
-,,Yns oct~ • .,._·ca.. n0&'r• „_..~ · HV
„
K'l'j'ri_ii ,_..., ·~,_VM wl icV MoAV"~ .+~.:icAft Cit nVtr11 fll&Prill a'lf.
~A,, e'f Ai Mt/Awr Mt fNn,IH~~,, wl ......... . K\l\f''"-ff.u ·~ 4~1l rf'*-1"'
•l.Y..,-. ~ ......,.~.Hqw", a A'tltt;v~ ~'tWA ~~ it-AlVirM ...,.., ,°'
~;~..\f~· llfl't&NS, K~Î XPDICIC~ ~--.., u ~- ....a ·...,..VA
1llA -~~· ·"'"· A'UA('l"A lnatX'1' ctdl„1„a ~ J,.V~ ~IA cltfllldttl
uit··.,aVJJ"l.„HwrtV +ttcJ»iiff iwa A'"A1fl clean.-
la cS ..v„• .~.,. naµ1l "". +"""~ oiMbta,tYAtii, MAT ,~g
/,.I ......... 6 ~A\ncS,
u ·cs lllM +atPrif#AI 1f~ Altl'f'ţl tfH ~
MAi +rirn, „. . . .
~" htmri„. mi 4-'n"1t Ka ""'' 6f1AtX'l--'~ ·~ Olsi~· ec'". KV. MVA.,.
KA oa no&"l"S AMA' +ittr~HC.A~ uiJ ~"' enl- .
~onaaca, . JIAH'tli\AtlÂ1 Atxla\lA w. ·...: A, wi (f~MhtAtiVA, Oll Hllfl' .'r,.n'- 0
. 1""1, K.• ·OS -H• +Hr,laciM9 1.• „arottlclfuo +H.Ca Ă VHllî au. Otifi ,...,..
~1„-cf>iitt.\ 1'ti +H OiEii~ O KAO( cf>oa'p'I'~ ldfHI. Wl notr~i „,._.
~Of ~#. ..\IUHJ;lfl-:-~ rl~C -t-H 'l""ICMUAZ tt.tf O'l'afUllNA gl',
wl c"owrmc' KJI "'"'" K.„„ 31.u ."'°'™W• ~ cf>1 #t' IWH .f-HKri&TX,
wi Klţl l i /)flfMll ,f.H C'f"SrtaHtlA HO,AC'l'p. ifKV1\\ CI HA~ +Wl"fdAfll,
1
Q K\( '"o 10M ·hAz'l"I) Oo109YA 6f11fXÎM' tţlttV'I" +~ AH'o'A 1 11"tff"6'1".-
/\ti1ftHlt +" or'" 1.1 Cfl\MX Ainu, • o · a;.. ehlfl'ÎA lt' +HKSl191. ~ Mtl
1
„_
wn,·a'f XO~Hll'I\ Q Cllpf 1Kantff;a·a~'l"1J MqCI Cil CI K'V,....,~ ni CUMA .
6n"X'ă +tum Olll&CZ a1tl ...... AOic"A f"''lţ\l""lf Bt'llCKe1111f1Î1 wf ~ l'lfl'l'5'A
icVMf11ff'l'111„T ""'t OS;. Ql· ~t/ttll flfitt a KOAllC'l"S. +H'l"P~~ ....... „'
l"i• . e
Voichiţa Bitu 59
' llpt0l4ft wl B.pnphtiT ţ\bt €fl"PX'" t.•tuc'l41J.. . ~m· 11ap•n KA ~'l"'ffHl'tiriA

OoEop'&'A~ A'" nVH' +H "~"f"P' td(J"f'l"A. x_o-wrliplkp1 citto~, . nt.p'1"l +"-
Kf',\ÎH~'1" """" €1AA&Î.l w•
j>JlllH~, ~ „•. „,.
·~~IJiMIA ~. noh09~" HOC'l"'~\i
Kft'fS O: liiuplK:&, wi K~'rpll :.,,..,.. l't"._tyY", t.i CA"'*"f'• c.,-
.flHHAIH'I"~
ffA· wl MZtlffA ·ei, 1iW-1t'6' +Hăoi~aa .!fu4HAA'l"VA\l'i. n/~tN MÎAi'l"'Af Wl
'llaiA COf' A'tte•r CKOO ţ\OtolKH.\l'l"I...:.,:.. ~ .sa .+..fs;'liHA "'. ·~J..lftM' -1,l~...,H,I,
'tlAOf n,o...-onoriT w\ K\s''KpHi'liAOf tipfOqT',' Ka 1.~na .,. ~ npiMl.~~· . . ~
MM p1KHft'6'lAAZ "'Xi'!fACKZ, H\l~T A',f!.IA: ~H· ţ\~Mi~A~A ~iH11"lll°&i.~W~
na nplMlp• oa '""liJ'
K~HOCK~'J" ·l!f •M':J1ţ1~op .HOC'S"pl CktifNA !'Af"I c'if no-
MtHt'r ~· '+ttcf>littqA ~H GlMiHt.tl'il. d~ "' ~lCA'll'wi~i, uor e..v.cJ>ol\Oti
wl ,,. ~lncx \IH ACIMJHfA t.wrz;ZMJKH'r nm'l"p\i liic•piKS, wl,.. OCIEÎ "'"„""
.tJIKAf•· KplC'riH '• A Kllp\li 'l>tfÎ.'IÎff lffMl~lfÎKll WÎ -~HÎQ
''l:'lKf HZ Mal Pt: 1
.-oe #JIM cf>1Ai"" Ilp1oqlAOf, . '111 "•''• 1 •~" µ;llpwior cai npo&OKA~, KA
,v
·:„ ... K~MIDfAtfA ţ\"'101\UHi'l"ai ~·"· /,LU, ic.;. ·~ll . +ttef»llH~
()iMIHAplVA~, ~a 01 +ty,'tlp1 cJ>1-""9• ·1i'tJna n~ortplA• OiAr •. M MiN·/),
~~Of~. llD n...
"~ AA Mri,11\IH1qi1z
„," KA ° Kfl~ÎHI!
n,a
K~ ·~-.... ~I ~oe ~
xv„,,„1„11A1 wi H~lllpHl'tiiA1 ~„ +H,
Ct ......
: cJ>tVwrt tdl !l'llw MAT ··+!fUMHaer•, . K~l. HVMAi npiH HiiţN a'9ds'.r~1 MAi
MĂIÎ IOM· fi·+H C'rAff 61 A ~tfHt.' Cf';.MJ ~ 20000.
CI 'rift, ICA KACA H\IMi'l"ll CS <1ţ)1 A
+"·
Eâttf aVHi, K'fl .
~OWFP.• . ,Ăt~ E~f
K.' iAI,,.,.,. /tl
:·~ <I>''""' ~·poP., "' KApl o lff .+tt'r~M\1 . D"°..-tl" Ktl ll'1t•'l'o,IT Slu- .
pi1f1J.,·· IA ,.+ •• t1mrK'l"i~V" ·Jla~ o A~, .,...,Klfl Ol ,IA ~. ·HVMIAI:
f11Uf."1 Gi+f.mcrroti\/ 1tiMnp+-its, rc't/ Md/wroriVA ,._,"°.,.· ·
.,f.HKlhc~'t/a·
UloJ KOA'1('1"4, AlC'r'A ţ\hm~Mz.: id:l ~ÂMll ·AftVHlqÎ.cz. .Of 'irMiHk'rtfJ';f np1
.AllHMI Rlltr ~· IlpoerononVA\li A'l"a;H.alf"qpi~, KAtf"I anon„.-r Ai<n-
AÎ „„ wi.E i ~'t/Ha14i +H t,~K~r4 csV ~n„ AMr~ t"'-&JiVHt MC-
A~IÎl1'r0Aff 1 U 't",IMi'l'E +HKOA'fl Qt.\/ Opllf 'KAp'llA l'l''l"t (J.aA'Y"'"qg)-
·o;.'t/ VM,\• "" e ""''YfAHlJ~ nplH fH UpţoT AHVMt MJ1H4-r . . .OA.... . TOA'l'll
.KOMK'l'A A'fllA „, 'AIUA Oli Qi..,+H'f"OKM~CK3, ,Q'I'.' ,pt&A'rA":'t/,t\' 61' K8° ccp,-
'iUl'l'VA ,ţ't/H~ A'6'J C)flt't/Afig Cll,cf>l1 AJţllftdi'r .f.HKOA'll. ' ·
t~ 'i_ •pxirw!l"opracn GIH1K\i~"""Âf•.

' Qlsllg .+ 8. IAHVAflg 1852.·
A." ·n,.& K\h
1111
.· . Rv"''"i u"o'
'"."''"°'
. &oe...-,, • ~ElliHlBOl'roPf.q . •lfpXi1,N,
flHApEitf "'· "'·
Ni. ~~W...w •-• , „„ iii ,....,.;.~. 1iarVs1 M&f +""M*„• 'lfÎM t'-"1JWt1ta MlttÎA.lf ""'
flfM'I, C.V llfÎM ~ ,\iM &MVA 'ftyiVT, A tie1ÂVa'l'I +P ,\I o\& &•IM"'•_,.,., .„„,
f\&a'I lfl O &UMIMI& -liNÎ'l'•TI , doV "( Vt1 11pi1&.,. n'lrVci,- Ct u +MEiiA -Al ci111 ,\J ·A ad„.
C11f1 ~VA ..VM-.
LROMU
'fl'4.ll>OIUi -•o ou rt...,n~•pa Mll(IOl-· MO<lpa.><lpllW!n~~-ţ'aler••orl, eor• an.tl u ....
CT1» · 11tpl~h0 c'al npllicl U:ri1·•· ~PM10Toa M nl.110ol~pc• ia ..._„„,..-; „ „..........,,
~••opo·iol••„~„
•"""P"1111&• ula DCC10 .Tptl mWda·.- ··· 1iula nmut··'ll·l'lplt rue11.tep1 ..,.. im.Ttilon1hl,1"'11 ...,..._.
„,.,. de .Ol •otpioil'it ecl .iii. -1a„.„,..·a f"•-.Aa '1lll ·A--1 .ao ......,., "ir.-....
•hnaln• ......,.,. ·"""" ·u
• • 1plli .-.,„_,.,. w.>r- u .aecalpo 1lil .,....,: +o• .......,,., api• •a.11nea •Hp•pll.,, ..,
...ip&
p1AOf.4·, •pia •e.t„ÎlllCI kleCIMpl •li -"1Jfn1<1•"1'1i •• Kn!IP1Jldl; .paotlo-.o• ntknta,
.eallP>
.-•M"lleed
1111!-1·f
„„„,
•ft-.1 aci-~ • .....,.n• 1111pu.„. ·Ni ~•pt'*l!IN6n·..,,,„ llhlia·...,;..,.., in.11· 1111 ...in. a a..r ,„
· · · I~ . c•a. d...i111; 1-l""••IP ·••lloplt 1111pio<ll*I, -~ c'a - - • • n-npcn ....,. 'lpOHiaya . i
lllMll, c'11 OUITI llMTV <flrltpnpT, ,.., 11\UTI ,„.,..
11111ld '""""'. cnpq Q P•wniW-'•I •• ~ _ , ..
1llt•nbftp'1oln a: .ml(lil.llL ·Jf.aunl.d r.acpa11, oulal ·.• · ........iap _,,,. ,_,..,.. .• 1..,1t1p„.-~~~·~· · · ·-.....
'I"..,,_ ·~ 11r&pl,oe Jlo..,Jilcl., a .-OpMl'. T0tl44llilâ ·~ ~·•..mlcrtW, . • I • a.... . ••i r t~
01f9 „... ..i1... ·.11ân„1nyollCIUn·· .~U0 · 1tllt'fl..,. ...
u1a,.;u........, ...,...., -11·ro1
•°""''I.: '
f~ N•ntJ•& fWff1..r.
.,.i.old•„ .opl w ~~o- •1111..;. : lllAnf& - · • ·-.~_,. ~
~·
.„ •.„ ............,„_.
.i .„ .....doa
._.... ""' ~·-··„·•'H'~,""'1"„f•1••1r•,..·•l .....O.U.:Olll, 111.~!ilit
„„,..,... „..,..~· acl:nffuil do upe ·a -~· ..,._
„-.,„,....„........,.....
.•. -a.apltlalda16R · · • · · · ··•
· · : • Na• .lllWI..,•......,..a.im. .pio;npLl•.de-,-·a p• al ~ ..da .-Id P.~· MtÎfl•
Rl'l!llllf'IJll 1 • ala11o ••1.A""' ffl· IMI oa;.->, upea1114· llli·oa ~ poat.0. ·.p. ~ „.„.....
161-.f~'"f"'~] ·""I"' .~ 1.~· ~•111&iul:At·.~11.1t,,.wa1cape ,Â1eat1.-.111opld .......lltlllu ........ ;..~
„ .i - .,._., n ,...,,.necrlpl ·llU!llpl 1111 +q1Mi~•· • : 0o111MAUO -.Mpl 11opAlll ulll-••~·· apl„ ~.ijio
ll'MlllNI» nc:ni ,,..pri a.ti RuMit"llil • - - · ui1·t•on.Tt1 ••(>1'N•p1111<1co'IOc't61
tl.·CllOSjlM. dU. lnl .... , I'• l'Ol'l~d • Q&Hncl .m.&1 .... tnp• dt. u11dme, "",...
•W·
„„
• ........
..,a..,.:...............
G"'"Jll ~- ,•Ai.a ~ „„._
„uh' o. •hfee1 el ·o f)looalnp li& n..n ol.o 11ln1 si.i.A,, 1111 -l'•l'l.Q\llP6 •• e1
•ue1 .,.....,.... • .• .,.,
....,...„,
o ...i.1„ ..,..,......,. - 4 ~
Dopln1M dii IDian. 1.411ulnl, 410\ ll<lliotJlo, ...<lcn .ĂOG ni 'l>i:ulon; co „ an„ 4in sl fli &I - · u ·aftal_, ... R-;
n.p••l •111114 Ici 101 fft •P'lu.si Hti.llrpell ·u .....1..intU, JUlau .ui ....bn. •J'a4T•, ..,. ~·-.,ia..:.......,,... Jiil- ~
110W1pLlll pn....11. Dan. .„,11 -llou!Wul oio onll +1J011l 11e1?p1 .SOltWl•ipc• „1.1 do a aohl „... •""°!' ..t. 1~„·-~
114.r-p.-11, a1.1p..,d 4eado-,xirc•• .tturo 11ti ,,.,.a;·aacopt,.,. •W0\111.lol .,...al, o'r- fO•.;.t .......... 11,...._ ........ ~
nr" „ ••••
.... a ·t„011a1u1
"""•erhk• peeun11:·· 0..111'
„. .,, ele'"''""'"•• ,,...,.,.. ••- _ _,,, .,, ....,,, ,„.,..
·)'! lo""'11il·aU1.1ll tli:\3 .r.11rrft1!111A4• T\!.tNilaoi!'&.4' ' po-aa;„
a~„..,.......•...i-.,,., .
.„.... „. ....
- - .„.......„
1 nn:na-oa •ii "+'•111.pnml lro1opal. po111nl • ia ........ ~.· -..-~· iii!
. 'l'otdin11
............ n„ ....... IDTphofTo
cyrl ~.fli cra1ii; •'•S
„ „
:rinlDul
„ad.i.,
llÎlt11lOC~ ~,.III; •'Al·- „ ~
aac.„ l.,..poctt.io;hap'o nW .p·lllpp,llplaan 1111 llaAIA.a Aol,·mla1111fu ..,._~
·~-,
„
~fi · .iei- ..i •up.,.1; •JO cllpeoqiiuo C11i)lhmt .aol ntpt.llOlt ~flrff • ; • ..-,... llli :~ - • ,•:a'A...i..
..,„..,,„i,.,;....,.,..11poe~plf .<N•. 11e~t.lllimcpUl'.11410.....,... ~ ll!Ll'?f'ml ......... . vAt6on·.......... •:/.~"t:- .
r1noro1„tfaups!Clf , „-..,i.to.tD ot •uaa~•-11°'& „. . . . . . .ru..,.

rpoH„ po•Hl no;tillNlpdo aloll oHl'\•l•llodt„ ; 1ura ·.p"IC• ""f Orpholn.Mrt.11P'.f ....... • · ~ .....~
„od.„obft.ll, ul.............. ~,_.'.
crplncy. • opollaol, iia:
4111 en'!l -ll••p• m1pq0su~ _,..„
P"""t.....,. ptAl1~ocil'\lll •~ ul ~opulntJU , III ... ,..-,..., ~fi -.-n,t:4' ..,. . .. ~·~ ....,._,
•OU1e1110 lllapl ~ .f--.tdple, ~· upo u ,aiim. eltl(llllP•I nphr 1 JI...,...„„ ......~
'oul& ......,....,. ocpo • ........,., • .... „„ ••

•a<in ••i •pit!•n. 11No6j>e:Hpl·... pa to 1t+n..cs1 cnrlAK -.i..11p11 ol, TaAt,TJtl•UM p•••ILI 41t q:.. i -_.........
„
· llu1piubl llll lllll~latt• r4!1, Tuerpuul
Ni '.io a~ de • , • .,,.,. 111i • ' .o-i N w_,ua. POlllWI~
„. <•
0
J. di.f 0Mp1 1110.tl11..,: ••tpot."To iln •p<li• "11ilnlH
'nll .cţ•i'llt- ,.....,,.~~ „lll>!'"fl·•• uo.tbl•o ••i:I,
ic11111i1111Qlanuo ~•co
....,„_
po111.anl. u 1111111p1..i.I fi1.so.a6o\u• ce•••
„, ••"!'"'°""• flllltTUll l'l:u,11111 ; •co ...._.,. ~
1d rorl ""ţ• '1'mfltULn. apo4ald •v f-rr.1111 ........
fli """8psb 1111 •1t-pi1.. llllt llll.llria CTl"M~ >O(lil llllAhta .flnm.Rpll~ dC>T4t<> W.... mi e$011Îlll~ - lllllf.~ ....
„ ~,„.„ ..,..,I"' ...i...,\fll •I •ptt<l'IOpW"'""''°""
nl oolauare JUG! "'I olcvcnlpe larcpca:•o •l"'•!'lu„ „; tj1tAlflllo.it
~ -...AdD ............. :~· T0Jerr•.••i1l'p••n• • .~„·· ~li!'·
tt._.....,•..,""" -pu•l ,""!""1 1 •l·•f......-i· .,i. ~.
tal f.ITMIU!.pl. ookli).(l~ro.1ll •~·i•• d• 11irrl din ijlna...p!AO, .~..... 1111 Clllo.00'114" . .. .......
exm
· • JI. Dia":"!"' lp~terpi<:I co
f-nhliifLit_ ~ f.iuata1p1..,.
_„
a..,. ""'.'P"lll<1 iu-.IA 410 lloi11p~··111~ ""'"'';'•.r
r-:ut.
11M01h:a iaHCllliali•• ml . . . . . .,... aĂo calpi~ Olltnte1111 oa..,. ~~
..-..„,..,. ..-"' ~ -'fiie~
Voichiţa Blţu 61
.tf_ H :A f. tl IO.
A,iti . A\1"'4 A8Y ASMHE3E·a H~itKor.1 M .liiupi'li~ rptKo•
petl9 rr~•u 0P.ToA,ol\u .+H ~dpEAE · Opitt'lindT dA tt 9 ~
AUA&\8Ţ · KoMAHA.'9 dA Q9A.iHEASY ÂEotiOl\ÂÎH8 lJuA.:..
"fQ-'f EVHK 4StT9ÎdKS' uJi C~ETHiri Aitt A~SHTpS AE
&T4T 4A dfdiECTdT&t C4AE tiecdpo:-fE1JEC'lt dnocToAi'le • .
dl.i,„„,TÎI Oa „.,. ''"'''... Jlnot'i'0Ai11s o~ll ...itAllpn· ',+MnhrpHl~i oll&'I' ~7-AI.& Ctn'f".
&. 1.
„.• o„
.„ .,f.HHIAYll.& Mlttlr'l'tplt .u llln· , u; psMi +.aH 11tluourllor: 11!1MH M1lrrT1• .
EfffAQÂIKIT "'" .+Nt!ÎNIJAPIA """ MlTpol\OAlT pOMSHI "' A1yra rpllO·Ht~IHln.
1111
tlldMH l.lc&fr.l„~ AlrHllptlXl••·•x·„~· „„. .
,, Io.alt &Hllll'tl.li'l'ii RflM Ot..\IH!nllfKIAI H'f
AIM 80-Al.l
OlllO.At:
o.„„
"'""'ri;
•
wl 9. OIT. j 183.. ~Ul~·"'" ''"'""' TIMdlluspi,1i "'" ... „„„ """'
.
wl llllMafilrMI (C'l'I lttT.&ot Mit ~iH&IH!'f I •tflVA'l'A lllvtdA UJI AO·

,
......."' D•11ţ1l 1101t'i'p1;

ipllH.A &ll ~rsrtr• "" AUfl • „„„
OIM'fjl +••••pi
,\IH'I'~ llA1pl1 wl ndnd,llA HO-'
Ct:•ll ~··· -~ ....... „'!tr1 · •a-~l1C.T„'fnl eh •• lflW'f'f;. Ht „.nll.ud „H .+N•
„„
,„„,
tlHllll«.4• •U OS Şlft,
O.tV IV•ipA'I' ••up 1101
llTl~A .~ llli „tiAU'Oplp1.A MIA
·,IAWl~ipfl A'il'i,dilOAldl foMl\HI • Af 11'1" 0Y,llttllili ftd~
e,....
„„,.
1111 OAllTtA< wi na11• .ctn.ţi li'o'I' ~lnrlql Al Ă•m.A • .anol
li,lc1phls lill ""*''''Ml•, rpumc os l'll •>.lhlil
A• li~NoiuYl1t11• 'rlldtof', u .cM it.u1' "'~ 11•11 ·• "'"" Cnop .+11 24•.tu d""°"'''''
•• li. A.l cisil~. wl onp• A'llC'f o+iapwl'I' "'' TOql 1Illplt1141i n,o„011011t 1111 HTI "" Rp1-
1Hit1~ "''~ .ci 111>+'1'1 A.i ,,..," Ooio;'~, . 'tOT ,'J.;oi..an wl Ă pa11>.lll, "' ..\llMlm111 „"
26-AI• OH. , ... „. "'
2S-A1.A OiY. Oli ci "'"'' HI'""''" C+.ft1T~1tr JJIX
,., „" „„ „<)„, &lu~i'iw 111•pxlu1.
o•pn'l'o•p1.I o+AIHTllAIA' M•p11illl Mll'lrHllC ÂIMITpfr Olli
01 !llMs Mlr.cq1All"•, Wl tu ia~uor1.a Oli cr 4.i11s .A,;n• TiuhlliA, -.1 c1 •+A• """ AlTllp"
rhpii, •~li .r.llnw. pjH,\ltlu.a ""· „,
•M >.no Dp10tllM1T 11on·p11ll nplA1•1lA OocopllAlii,
,,„.
7
'tl A .t.M tilMll'f M IHllA i850.
-'.t'lf +••11t.1.llH ... 1lluor11lllri, ull otullh•>.lli• opt 10T ToqT. Mi.pT, wl
•M, u os t•Mir.tt111i 1111 o• onop1air ""+pi•• ""'AllM11rţ1i', """ K;1Al1111K wi +11 „,,_
TOC'l'I, C&H't 11ll 1h1111lHH'l'Ap( Ap)(il,UClll; '
Aa loc'l'p~.
01c11e s-"" Oa'i'oMapll t860:
.,., Tp•r i\i1uu 11oi•r(\plg ll9Xi. 1pe~,
fi HAP. Ei8 li•foK ~' li drSttd M. „.
62 Andre i Baron de Şaguna
"~~
~
l•w· 11:1' ·
~..>...µ.~ _,.. ~.n. ~~· ·~~,/.Jll',„~~ RZ-..yY -"i -~~
Voichiţa Bitu 63
LE TRIOMPHE D'ORTHODOXIE: ANDREI BARON DE ŞAGUNA
Resume
Dans la vie splrltuelle et ecclesiastique des roumains orthodoxes de Transsylvanie, la

personallte du metropollte Andrei Şaguna s'inscrite dans la place de premier plan. De son nom
s'attache une serie des importante& realisations pour la promotion de la langue et de la cultura
natlonale. On mentionne, parmi ses realisations, la creation des ecoles pour le peuple roumain,
des typographies, de la metropolie, du seminaire et aussi un grand nombre.cles societes et
fondations.
Dans sa typographie ont ete imprimes, entre 1851-1857, un nombre de 37 livres,
reexamlnes, corriges ou reimprimes par Andrei Şaguna.
Andrei Şaguna, par ses succes obtenus dans le plan politique, scolaire, cultural et
eccleslastique, reprl!sente un excellent exemple.
CONTRIBUŢIE LA CUNOAŞTEREA
CELOR CARE NU TREBUIE UITAŢI:
SIMION BALINT
(1810-1880)
Marcel Morar
Prefectul paşoptist care „a însoţit crucea cu arma şi s-a luptat în mână cu

amândouă pentru drepturile unui popor de veacuri asuprit" 1 este Simion Balint
(1810-1880). .
„Popa Balint" sau „tata-moş", două din denumirile sub care mai era
cunoscut, s-a născut la 30 septembrie 1810 în satul Copand, din apropierea
oraşului Turda 2 • Strămoşii săi erau originari din Maramureş, sosiţi în Transilvania
la începutul secolului al XVIII-iea, înrolaţi în armata lui Râkoczy. Unul dintre
maramureşeni, Nenea (lenea, Nenea, Noniu, posibil oricare dintre aceste
nume), a fost instalat de către guvernatorul Bânffy Gheorghe (1691-1708) ca
administrator al curţii de la Copand 3 • Unul dintre fii acestuia, preotul ortodox din
Petridul de Jos, Popa Ion, va trece pe la 1720, cu parohie şi avere la religia
greco-catolică. Fiul şi urmaşul său în aceeaşi parohie, Popa Ursu, a avut patru
băieţi şi patru fete, primul dintre băieţi, Antoniu (1790?-1823), căsătorit cu
Marina Lemeny, fiind tatăl lui Simion Balint 4 • Transformarea numelui din Popa
în Balint s-a impus pe la 1812, în şcolile romano-catolice din Cluj 5 •
Cursurile şcolii normale Simion Balint le-a început în anul 1817, la Cluj,
primind ajutor de la părinţi până în anul 1820, când din pricina greutăţilor
materiale cu greu a reuşit să absolve şcoala, în anul 1822.
După o întrerupere a studiilor de doi ani, în care Simion Balint este nevoit
să contribuie la întreţinerea familiei 6 , mama sa ii înscrie la gimnaziul din Blaj în
anul 1824, unde se nu111ără printre elevii care primesc ţipăii (pâine distribuită
gratuit elevilor săraci). Cu o întrerupere de"Un an (1826-1827), timp în care a
învăţat la gimnaziul regesc catolic din Sibiu (astăzi Liceul „Gheorghe Lazăr")
fiind singurul român intre cei 16 elevi, în anul 1828 Simion Balint a absolvit
gimnaziu! din Blaj7.
Cu ajutorul unei personalităţi catolice Simion Balint a încercat să studieze
fllosofia la Pesta. Deoarece acest ajutor nu s-a materializat, Simion Balint s-a
1. „Familia", an IV, nr. 3 din 23 ianuarie/ 4 lebruarie 1868, Pesta, p. 26.

2. Ibidem; Enea Hodoş, Simion Balinl. Din istoria vielii sale. Fapte şi lupte din Munlll Apuseni ai Ardealului
111 1848· 1849, Sibiu, I.a., p. 5; Silvestru Moldovan, În Panteon. Mormintele marilor noştri blrball de la 1848-1849,
I :luj, 1929, p. 1O.
3. Enea Hodoş, op. cit., p. 6-7; 78-80; Idem, Din corespondenţa lui Simion Blrnuţlu şi a contemporanilor sli,
tllhlu. 1944, p. 18.
4. Ibidem, „Familia", an. IV, nr. 3 din 23 ianuarie/ 4 februarie 1868, p. 26.
!!. Enea Hodoş, Simion Balint ... p. 7.
8. „Familia" an IV, nr. 3 din 23 ianuarie/ 4 lebruarie 1868, p. 26.
1. Ibidem; Enea Hodoş, op. cil., p. 8.
66 Din activitatea lui Simion Balirit
întors la Blaj, unde în 1830 termina studiile de filosofie şi era primit la seminarul
teologic 8 , avându-l ca profesor pe Timotei Cipariu.
În anul 1834, imediat după terminarea cursului teologic, este numit
capelan la Roşia Montană. Simion Balint se căsătoreşte în acelaşi an cu
Carolina Golgoţi, fiica lui Zachei Golgoţi, preot în această localitate 9 • După
moartea socrului, Simion Balint devine în anul 1842 paroh la Roşia Montană. În
această calitate el a depus efort şi a cheltuit avere pentru înfiinţarea unei şcoli
cu doi învăţători şi pentru ridicarea unei case parohiale, acestea lipsind din
Roşia Montană 10 •
Evenimentele de la începutul anului 1848 vor determina o solidaritate a
elitei intelectuale române care începe să se manifeste prin acţiuni ce nu
depăşesc limitele legalităţii, întocmind memorii, petiţii, convocând adunări în
cadrele constituţionale existente.
între cei care se remarcă de la început, consacrându-se ca fruntaşi ai
mişcării naţionale române, îl găsim pe Simion Balint. Programul revoluţiei
maghiare, prezentat în 15 martie şi aplicat prin legile Dietei de la Bratislava, a
atras numeroşi lideri de marcă ai românilor. Ajuns să fie cunoscut şi în Munţii
Apuseni, programul provoacă intre intelectualii români „o serioasă dezbatere şi
consultare", în urma căreia Ioan Buteanu este trimis la Cluj pentru a afla în ce
măsură drepturile şi libertăţile românilor erau recunoscute 11 •
Tn ziua de 20 martie 1848 Ioan Buteanu a plecat la Cluj unde s-a elaborat
un proiect de program, respectiv o petiţie către viitoarea Dietă a Transilvaniei,
ce urma să fie semnată de mii de români.
Participând la manifestările tinerilor maghiari, observând atitudinea şi
tendinţele acestora (din dialogurile purtate, din banchetele organizate, de
exemplu cel în onoarea lui Dionisie Kemeny), Buteanu s-a convins că faţada
poleită a principiilor liberalismului maghiar ascundea o dură politică de
deznaţionalizare a popoarelor nerT}aghiare.
întors de la Cluj, la 31 martie 1848, Ioan Buteanu îl informa pe Simion
Balint şi împreună vor organiza la începutul lunii aprilie adunări populare în
Munţii Apuseni, una din cele mai active zone în această fază de început a
revoluţiei, în care urmau să se consulte în primul rând, asupra „contopirii
Transilvaniei în cazanul din Pesta" 12 •
Deşi interzisă iniţial de judele suprem din Abrud, Nagy Kâroly, adunarea
a avut loc în ziua şi locul propus. La ea au participat circa 70-80 de persoane,
în special preoţi şi învăţători, preşedintele adunării fiind ales Ioan Buteanu.
Acesta a comunicat adunării că la Dieta de la Cluj vor fi înaintate revendicările
românilor. In cadrul adunării s-a citit în limba maghiară şi s-a tradus în limba
8. Ibidem: Eugen Hulea, Simion Balint (1810-1880), în „Apulum", X, 1972, p. 422.

9. Eugen Hulea, op. cit., loc. cit., Enea Hodoş, op. cit., p. 8-9: „Famllla", an IV, nr. 3 din 23 Ianuarie/ 4
februarie 1868, p. 26.
10. „Familia", loc. cit.
11. Eugen Hulea, op.cil., p. 425; Gelu Neamfu, O autobiogralie necunoscută pAnă acum a lui Simion Ballnt
(1848), în „Acta Musei Porulissensis", XIX, 1995, p. 193.
12. Ibidem.
Marcel Morar 67
română o petiţie referitoare la recunoaşterea naţiunii române, formulată la

întrunirea naţională desfăşurată recent la Cluj. În final s-a hotărât pregătirea
unei adrese către episcopii din Blaj şi Sibiu, în cara se cerea convocarea unei
adunări generale a poporului la Blaj, în Duminica Tom ii, unde acesta să dispună
singur asupra viitorului său 13 .
Nagy Kâroly, judele suprem de la Abrud, îşi încheia raportul întocmit la 5
aprilie 1848, în urma acestei adunări, astfel: „Az egesz gyOles csendesen, j6
rend tartâssal es minden gyanusitâst61 ment egyszerOsiggel vegzodott be"
(Întreaga adunare s-a încheiat în linişte, în deplină ordine, în mod simplu, fără
a se putea suspecta ceva) 14 • Raportul trimis guvernatorului Transilvaniei de
acelaşi Nagy Kâroly conţinea şi o anexă în care erau formulate revendicările
românilor privind repunerea lor în drepturi ca naţiune: şcoli în limba proprie,
folosirea limbii române în administraţie, justiţie, învăţământ, biserică 15 •
Rapoartele oficiale informează despre adunări care se succed aproape
zilnic, despre starea de agitaţie din rândul românilor zărăndeni, hunedoreni, din
alte părţi, dezvăluind începutul unei orientări româneşti distincte în evenimentele
din Transilvania. Convocarea unor asemenea adunări populare în Munţii Apuseni
la iniţiativa elitei intelectuale (Simion Balint, Ioan Buteanu) marchează începutul
procesului de organizare a revoluţiei şi face cunoscuţi de-acum conducătorii.
La Abrud s-a hotărât să se convoace o altă întrunire la Câmpeni, în ziua
Buneivestiri (25 martie/6 aprilie 1848). Ţinută în curtea bisericii ortodoxe,
adu narea organizată de Simion Balint şi Ioan Bute anu reprezintă un alt moment
important al tacticii reformiste, legaliste, promovată de elita intelectuală
transilvăneană.
Judele nobiliar Bisztray J6zsef din Bistra, în scrisoarea din 6 aprilie 1848,
raporta comitelui suprem al comitatului Alba de Jos despre desfăşurarea
adunării din 6 aprilie de la Câmpeni, unde Simion Balint şi Ioan Buteanu au vorbit
oam~nilor şi a fost prezent şi tânărul cancelist Avram Iancu. Bisztray J6zsef
considera ca periculoasă intenţia lui Simion Balint şi Ioan Buteanu de a se
deplasa în toate satele din împrejurimi pentru strângerea de semnături pe petiţia
în care se solicita convocarea unui congres naţional la Blaj în Duminica Tomii,
dar care nu putea fi împiedicată. Se propunea atragerea atenţiei episcopilor
români, care ar fi făcuţi responsabili în cazul unei revolte, precum şi sub un
pretext oarecare, rechemarea lui Avram Iancu la Târgu Mureş, căci de arestat
nu putea fi vorba, de teama unei răscoale 16 •
Eforturile celor trei fruntaşi politici, viitori prefecţi ai revoluţiei, demonstrează
l11crederea arătată factorului popular, întregii naţiuni care trebuia să se
rogăsească unită în paginile unei mari petiţii naţionale.
13. Gelu Neamu1u, op. cil., p. 193·194.

14. Documente privind revoluţia de la 1848-1849 in Ţările Române. Transilvania 2 martie-12 aprilie 1848,
v11I I, Bucureşti, 1977, p. 304. (În continuare Documente 1848).
15. Ibidem, p. 314-316.
16. Ibidem, p. 318-319.
68 Din activitatea lui Simion Balint
Petiţia cuprinzând semnăturile moţilor din Munţii Apuseni a fost trimisă cu

Buteanu la Blaj şi la Sibiu, la episcopi şi la consistorii 11 •
Despre adunările de la Abrud şi Câmpeni raporta, la 11 aprilie 1848,
guvernului şi comitele suprem al comitatului Alba de Jos, Banffy Mikl6s. în raport
se propune luarea unor măsuri în vederea liniştirii moţilor şi a organizatorilor
Simion Balint şi Ioan Buteanu, precum şi ocuparea lui Avram Iancu cu treburi
oficiale la Târgu Mureş 18 •
Tn urma rapoartelor primite, guvernatorul Teleki J6zsef atrăgea atenţia
episcopilor Ioan Lemeny şi Andrei Şaguna asupra adunărilor din Munţii Apuseni
organizate de Simion Balint şi Ioan Buteanu. în vederea liniştii şi securităţii
publice, guvernatorul îl soma pe episcopul greco-catolic să-l convoace pe
Simion Balint. Preoţii trebuiau să se ocupe exclusiv de îndatoririle bisericeşti şi
să nu se amestece în afaceri politice 19 • Lui Simion Balint (în special) şi lui Ioan
Buteanu le era interzis să mai convoace întruniri, iar Avram Iancu trebuia
rechemat la Târgu Mureş sub pretextul unor obligaţii oficiale 20 •
Fiind informat despre interdicţiile la care erau supuşi Avram Iancu, Ioan
Buteanu şi Simion Balint, baronul Banffy Mikl6s se declara mulţumit şi spera că
poporul va rămâne liniştit „dacă cei trei nu-i vor agita cu noi instigaţii" 21 •
într-o scrisoare trimisă din Roşia Montană, la 4 mai 1848, episcopului Ioan
Lemeny, Simion Balint preciza natura participării sale la adunările de la Abrud
şi Câmpeni. Perspectiva desfiinţării iobăgiei şi a cuceririi libertăţii îi animase şi
pe români ca şi pe maghiari, adunările având scopul de a discuta revendicările
naţiunii române şi a întocmi o petiţie care, semnată de toţi participanţii, urma să
fie înaintată viitoarei diete 22 •
Deşi interzisă oficial, iar încercări de a fi oprită au existat şi pe linie politică
şi pe linie bisericească, adunarea de la Blaj din Duminica Tom ii (30 aprilie 1848)
a adus români din toate părţile. Cum venirea acestora nu a putut fi împiedicată,
s-au luat măsuri pentru paza şi ordinea aduPării. Nu secuii vor fi trimişi la Blaj,
ci o companie din regimentul de infanterie „Bianchi" (cantonată la Bucerdea) şi
un escadron de dragoni de Savoia (cantonat în comuna Sâncel) 23 •
Sosit la Blaj înainte de Duminica Tomii, Simion.Balint, invitat la masă de
episcopul Lemeny, are cu acesta o discuţie referitoare la emanciparea ţăranilor , 24
fără ca episcopul să-i interzică, din acea zi, participarea la adunare. Abia a doua
zi, pe când se afla în casa lui Aron Pumnul, Simion Balint primeşte o scrisoare
sigilată de la episcop, prin care acesta îi ordona să părăsească Blajul, în caz
contrar „iregular te vei socoti şi atunci ca oprit de funcţie vei fi sub jurisdicţia
fiscului de comitat" 25 •
17. Gelu Neamţu. op. cil., p. 194.

18. Documente 1848, voi. I, p. 439-440.
19. Documente 1848, voi li, Bucureşti, 1979, p. 14.
20. Ibidem, p. 15.
21. lbldam, p. 118.
22. Ibidem, voi. III. Bucureşti, 1982, p. 193-194.
23. George Baril şi contemporanii săi. voi. IV, Bucureşti, 1978; Gelu Neamţu, Revolu!ia românilor din
Transilvania 1848-1849, Cluj-Napoca, 1996, p. 26.
24. Gelu Neamţu, O autobiografie necunoscutl pAnă acum a lui Simion Balint (1848), in „Acta Musei
Porolissensls", XIX, 1995, p. 194-195.
25. Ibidem, p. 195; Eu{len Hulea, op. cil., p. 426.
Marcel Morar 69
În urma ordinului primit şi la sfatul prietenului său Aron Pumnul „nu-i bine
ca înainte de vreme să te jertfeşti" 26 , Simion Balint părăseşte Blajul şi pleacă la
Tiur, unde este găzduit de prietenul său din copilărie, parohul romano-catolic
Matskâsi (Macicaşi) 27 • Aici va fi căutat de Aron Pumnul, Eliseu Armatu şi Iosif
Grindean, care-i transmit rugămintea lui Bărnuţiu de a mobiliza satele să
participe la adunare. Datorită lui, sute de ţărani din satele de pe Secaş, din
Ohaba, Tiur, Beşinău au fost prezenţi la adunarea din Duminica Tomii de la
Blaj 28 •
După Adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848 s-au declanşat acţiuni
represive împotriva populaţiei româneşti, prima vărsare de sânge producându-
se la 29 mai 1848, la Abrud. Febra pregătirilor şi înarmărilor din Ardeal a cuprins
şi Abrudul, unde ungurii s-au organizat în gardă naţională, deşi Simion Balint
ceruse conducătorilor oraşului să renunţe la acest gest provocator29 •
După ce garda naţională maghiară a' primit arme din cetatea Alba lulia 30 ,
cearta a doi români în târgul Abrud ului le-a oferit pretextul unei demonstraţii de
forţă. Conduşi de senatorul Koncz, gardiştii unguri i-au brutalizat pe români şi
numai intervenţia lui Simion Balint, la rugămintea judelui primar al Abrudului
Nagy Kăroly, i-a liniştit pe abrudeni3 1 • ln urma celor întâmplate, Simion Balintva
trimite o scrisoare avocatului Alexandru Bohăţel, în care descria evenimentele
din Abrud, rugându-l să facă demersurile necesare pentru ca o comisie trimisă
de guvern să vină să cerceteze faptele şi să-i pedepsească pe vinovaţi 32 •
înainte de a sosi comisia cerută, la 4 iulie 1848, magistratul Abrudului
cerea insistent, printr-o ştafeta trimisă guvernului, forţe armate. La baza cererii
stătea confiscarea a două scrisori trimise de Ioan Buteanu, din care una era
adresată lui Balint, acesta urmând a trimite scrisoarea lui Avram Iancu. Din
cuprinsul scrisorii reieşea că Ioan Buteanu îşi continua „agitaţiile" din Sibiu,
unde se refugiase. Cerând insistent trimiterea armatei, se specifica: „Dacă va
afla Balint despre confiscarea epistolelor, uşor se poate întâmpla ca în vreo
câteva ore să răscoale poporul" 33 •
Poate că mai mult datorită acestui raport, guvernul din Cluj a trimis o
comisie la Abrud sprijinită de 415 soldaţi din care 300 erau secul şi 115
soldaţi de linie din armata imperială, pentru a cerceta „excesele politice din
munte" 34 •
26. Gelu Neamtu. op. cil., p. 195.

27. lbidern. ,
28. Ibidem.Eugen Hulea, op. cil„ p. 426.
29. Silviu Dragomir, Avram Iancu, Bucureşti 1965, p. 57.
30. Gelu Neamtu. O autobiografie necunoscută „„ în „Acta Musei Porollssensis" XIX, 1995, p. 195.
31. Ibidem.
32. Ibidem, p. 195-196.
33. losll Starea Şulutiu de Cirpeniş. Avram Iancu. Biografie, in „Transilvania", XXVIII, nr. I, Ianuarie I
lnbruarie 1897, Sibiu, p. 87-88.
34. Al. Peplu llarlan, Istoria Romanilor din Dacia Superioară. Schlta tomulul III, publlcali de Ştefan Pascu,
Pllblu, 1943, p. 43; Dumitru Suciu, Lupta naţionalititilor din Imperiul habsburgic pentru înfăptuirea programelor
1111 politice la mijlocul secolului al XIX-iea, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie din Cluj", tomul XV,
I 072, p. 183.
La 14 iunie 1848, armata şi comisia au sosit la Abrud. Aflând de venirea

lor, Simion Balint s-a prezentat în faţa acesteia, cu credinţa că misiunea lor era
de a linişti spiritele şi a pedepsii pe cei care se făcuseră vinovaţi de maltratarea
românilor. Prezentându-se în faţa comisiei nechemat, deşi probleme personale
îl chemau la Zlatna, Simion Balint află că misiunea comisiei era alta, nu
cercetarea evenimentelor din 29 mai 35 • Nefiind reţinut de comisie, Simion Balint
pleacă la Zlatna, de unde a doua zi va fi escortat de soldaţi înapoi la Abrud, unde
i se fixează domiciliul obligatoriu şi începe o anchetă ce viza strângerea de
dovezi împotriva lui. în acelaşi timp, patrulele de soldaţi, prin amenzi aplicate
populaţiei, în valoare de 5-6000 de florini, prin arestări (printre alţii Iosif Moga,
Ioan Patiţia, Ioan Fodor, Samoilă Morariu, Ioan Corcheş), încercau să reprime
cea mai mică manifestare a conştiinţei naţionale româneşti. Cel mai urmărit era
Avram Iancu, dar acesta reuşeşte să se refugieze în munte însoţit de Nicolae
Corcheş şi de acolo la Sibiu. La 30 iunie patrulele s-au întors la Abrud,
confiscând în aceeaşi zi armele de la cetăţenii români 36 •
în ziua de 1iulie1848Simion Balinterachematînfaţacomisiei unde odată
sosit, Kozma Pal- membru al comisiei - îi comunică că se află sub stare de arest
şi îi prezenta „punctele agravante", la care trebuia să răspundă „în termen de
trei zile" 37 • După ce i s-au luat bunurile avute la el, Simion Balint a fost dus în
arest în casele lui Winkler Janos, fiind păzit de un soldat secui, ce avea ordinul
să tragă la cea mai mică mişcare a prizonierului spre fereastră.
Din lista ce cuprindea „punctele agravante" se desprind acuzaţiile de a fi
incitat poporul la adunarea de la Câmpeni, de a fi purtat corespondenţă cu
ceilalţi „neastâmpăraţi din Câmpeni", de a obliga poporul comitatului să jure
credinţă împăratului 38 • Lista era semnată de membrii comisiei: Kozma Pal,
Nemegyei Janos şi Nemethi J6zsef.
în aceeaşi zi în care a fost arestat - 1 iulie 1848 - senatorul Kocz Lajos,
însoţit de 12 militari, a percheziţionat casa lui Simion Balint, evident în căutarea
unei dovezi care să susţină „lista'punctelor agravante". Tot ceea ce a găsit au
fost câteva scrisori, care vor fi cercetate de o comisie formată din Gelei J6zsef
şi Dionisiu Tobias, în prezenţa lui Simion Balint, dar fără să se ajungă la un
rezultat pe baza căruia acesta să poată fi acuzat.
Noaptea următoare Simion Balint a fost escortat „într-o boltă umedă" 39 ,
„unde necum cunoscuţilor, dar nici aerului curat nu-i era iertat a intra la
dânsul" 40 , condiţiile improprii de arest afectându-i sănătatea. În urma insistenţelor
familiiei de a fi mutat într-o altă casă comisia a fost de acord, cu condiţia ca acea
casă să fie locuită de maghiari. Aceştia au refuzat să-l primească, singurii care
au acceptat fiind doi negustori armeni, Gergelyfi şi Tucsyk. În casa acestora şi-
35. Gelu Neam1u, op. cil., p. 196.

36. Ibidem.
37. Ibidem, p. 197.
38. Ibidem, p. 197-198.
39. l~idem, p. 198.
40. Al. Papiu llarian, op. cit„ p. 44.
Marcel Morar 71
a petrecut Balint următoarele zile de arest, până la episodul arderii casei, în 6/

18 august 184841 •
În autobiografia lui Simion Balint publicată de cercetătorul Gelu Neamţu
se regăsesc motivele izbucnirii focului şi pericolul prin care Balint a trecut,
pericol declanşat de o plebe maghiară dezlănţuită 42 , în intenţia ei furibundă de-
al omorî.
Refuzând în mod constant eliberarea lui Simion Balint şi a lui Iosif Moga,
judele primar al Abrudului trimitea la 5 septembrie o ştafetă guvernului, cerând
transportarea arestaţilor din Abrud. Guvernul, prin decretul din 11 septembrie,
îl îndemna pe Nagy Kâroly să-i transporte în închisoarea din Aiud. Semnificativă
pentru atitudinea de ostilitate a maghiarilor din Abrud şi din întreaga zonă a
Munţilor Apuseni este reacţia lui Marilai lgnatz la vederea lui Simion Balint în
drumul lui spre Aiud: „numai pe acesta de I-aşi vedea în furci"43 • Perioada
detenţiei la Aiud nu a fost cu nimic mai uşoară decât cea de la Abrud.
Arestarea şi deţinerea intelectualilor români în închisori fără judecată au
provocat nelinişte şi nemulţumiri, intervenţii în favoarea eliberării lor. Cele
făcute pe lângă guvernul de la Pesta prin intermediul lui Andrei Şaguna au rămas
fără nici un rezultat.
Între timp la mijlocul lunii septembrie, procesul de organizare a revoluţiei
române din Transilvania intra în ultima sa fază. Următorul pas era confruntarea
armată, ca unică posibilitate a realizării programulul de autodeteminare.
Reprezentativ în acest sens este faptul că românii vin înarmaţi la adunare, gata
să răspundă oricărui atac maghiar.
La Blaj se aflau, încă din 16 septembrie 1848, aproximativ 2000 de
oameni, care vor trimite o zi mai târziu doi delegaţi la Cluj, solicitând eliberarea
imediată a lui Florian Micaş şi a lui Simion Balint44 •
Ştirile despre adunarea poporului la Blaj, despre revendicările sociale şi
politice ale românilor îl determină pe baronul Mikl6s Vay, împuternicitul guvernului
maghiar, să plece la Blaj. Printre pretenţiile cu care mulţimea îl întâmpină se
regăseşte şi eliberarea deţinuţilor politici. Simion Balint şi Ioan Moga au fost
eliberaţi şi, cu trăsura comisarului Vay trimisă după ei, au fost aduşi la Blaj 45 • La
28 septembrie era eliberat şi Florian Micaş.
Deşi fusese eliberat la stăruinţele poporului, comisarul Vay având o
singură alternativă, Simion Balint va binevoi să-i mulţumeasc acestuia pentru
eliberare 48 , după care se va întoarce la casa pe care nu o mai văzuse de aproape
patru luni. Nu va avea parte decât de puţine zile liniştite. După incendierea şi
devastarea Zlatnei, Balint este rugat de Avram Iancu şi de Ioan Buteanu, într-
o scrisoare scrisă la Abrud, la 27 octombrie, să plece pentru a restabili ordinea
41. Gelu Neamlu, op. cit„ p. 198.

42. Ibidem, p. 198-199.
43. Ibidem, p. 199.
44. Teodor V. PAcAtlan, Cartea de aur sau luptele politice natlonale ale românilor de sub coroana ungară,
voi. I, Sibiu, 1904, p. 425.
45. „Familia", IV, nr. 3 din 23 ianuarie / 4 februarie 1868, p. 27; Gelu Neamtu. op. cit. p. 200; Idem, Revolutia
românilor din Transilvania 1848-1849, p. 82.
46. Gelu Neamtu. O autobiografie necunoscută „„ în „Acta Musei Porollssensis", XIX, 1995, p. 200.
şi a linişti
spiritele. Sosit în data de 28 octombrie la Zlatna, Simion Balint
reuşeşte să liniştească poporul, să recupereze aproximativ 2000 de galbeni,
aurul şi argintul sustras din casa erarială din Zlatna, acestea fiind transportate
la Alba lulia 47 •
Eşuarea încercărilor de apropiere de revoluţia maghiară a determinat
mişcarea naţională românească să se alieze cu o Austria liberală şi
constituţională, care garanta românilor „iluzia" autonomiei şi egalităţii. Comitetul
de pacificaţiune va reorganiza puterea la nivelul întregului teritoriu sub forma
prefecturilor şi a legiunilor, conform hotărârilor de la Blaj.
La sfârşitul lunii noiembrie 1848, Simion Balint era chemat la Sibiu, de
Comitetul de pacificaţiune, care i-a oferit Prefectura Salinelor. După momente
de etitare, la îndemnul generalului Puchner şi a generalului Pfersmann, Simion
Balint a primit postul de prefect, fapt întărit de decretul nr. 638 din 1O decembrie
1848, semnat de Simion Bărnuţiu, ca preşedinte şi Aaron Florian, ca secretar al
Comitetului de pacificaţiune de la Sibiu 48 •
Înaintea numirii sale ca prefect, Simion Balint se remarcase deja ca un
bun comandant cu ocazia expediţiei împotriva oraşului Aiud, în fruntea cetelor
adunate la Roşia Montană. Între 13 şi 18 noiembrie 1848 îl găsim pe Simion
Balint în Zarand, în prefectura lui Buteanu, unde situaţia era critică în urma
înfrângerii românilor în r>ătăliade la Târnava, unde peste 800 de români au căzut
în luptă 49 •
Întors în Munţii Apuseni şi numit prefect al Salinelor, Simion Balint îşi va
organiza „lagărul" la Ocolişul Mare, la 30 km distanţă de Baia de Arieş, în data
de 28 decembrie 1848, fiind necesară apărarea românilor din Valea Arieşului,
zona reprezentând un important punct strategic.
Prezenţa românilor, organizaţi şi înarmaţi va determina retragerea
maghiarilor la lara, prădând şi omorând în Ocolişul Mic, Muntele Băişoara, aşa
cum reiese din raportul lui Amos Tordoşan către Avram Iancu, trimis din Baia de
Arieş 50 •
În privinţa organizării rezistenţei în Munţii Apuseni, Avram Iancu, Ioan
Buteanu, Simion Balint elaboraseră un plan, ce prevedea un centru puternic
întărit şi trupe mobile, gata oricând să se deplaseze acolo unde pericolul era mai
mare, înaintea instrucţiunilor comandamentului general austriac, transmise prin
intermediul Comitetului de pacificaţiune 51 • În cadrul acestui plan, rolul lui Simion
Balint era de a apăra Valea Arieşului şi căile de acces spre ea.
Primele lupte vor fi purtate cu ungurii cantohaţi la lara. La 14 ianuarie 1849
Simion Balint, ajutat de tribunul Aiudeanu şi vicetribunul Telechi, va ataca satul
47. Ibidem, p. 201; Eugen Hulea, op. cit., p. 427; Enea Hodoş, op. cit., p. 30.
48. Reproducerea fidelă a actului numirii se regăseşte la G. Neamţu, op. cit., p. 201; Enea Hodoş, op. cit.,
p. 29-30.
49. Enea Hodoş, op. cit., p. 31; Eugen Hulea, op. cit., p. 427-428; vezi Raportul lui Simion Balint, in Două
raporturi ale acelor prefecţi de legiuni româneşti, care in anul 1848/9 au susţinut luptele cu insurgenţii unguri
pAnă la reintrarea trupelor imperiale in Transilvania, Editura Observatorul, Sibiu, 1884, p. 5-7.
50. Silviu Dragomir, Studii şi documente privitoare la Revoluţia Românilor din Transllvania in 1848-1849,
voi. li, Sibiu, 1944, p. 204.
51. Eugen Hulea, Contribuţii la cunoaşterea rezistenţei româneşti din 1849 în Munţii Apuseni, in „Apulum",
li, 1943-1945, p. 257.
Marcel Morar 73
fiind întâmpinat cu focuri de armă, trase din casele şi bisericile localităţii. Atacul
lăncierilor lui Simion Balint va reuşi să înfrângă rezistenţa maghiarilor, mai ales
după alungarea acestora din turnul bisericii unitare, transformată în „bastion de
rezistenţă" 52 • De remarcat că Balint şi tribunii săi vor opri excesele, devastările,
acţiunile de răzbunare. Seara, luptătorii se aflau în tabăra de la Ocoliş, pierderile
cifrându-se la 28 de morţi şi 15 grav răniţi, de partea cealaltă maghiarii lăsând
în urmă 121 de morţi.
Bătălia de la lara nu va rămâne fără urmări. La ordinul colonelului Czetz,
trupe maghiare vor măcelării locuitorii micii localităţi miniere, eveniment despre
care Simion Balint a aflat doar după retragerea maghiarilor la Turda.
Era unul dintre evenimentele care demonstrau că exterminarea
recomandată de Kossuth ca armă de luptă, era pusă în aplicare de ofiţerii
maghiari. În raportul întocmit la Turda la 16 ianuarie 1849 şi trimis comisarului
general Beothy, colonelul Czetz scria: „Pentru a scăpa de români nu există alt
mijloc decât arderea tuturor satelor româneşti şi exterminarea tuturor românilor" 53 •
La 18 ianuarie 1849, în urma luptelor de la Lita Ungurească, unde ungurii au
primit ajutor de la Cluj, trupele lui Simion Balint se retrag la Cacova lerii, aflată
la 14 km de Turda.
Paralel cu acţiunile militare, Simion Balint şi ceilalţi prefecţi sunt preocupaţi
de evenimentele politice care frământau naţiunea. În acest sens, Simion Balint
va participa în zilele de 19 şi 20 ianuarie, la conferinţa de la Zlatna convocată
cu ocazia sosirii în munţi a lui Alexandru Golescu Albu. La conferinţă mai
participă Avram Iancu, Petru Dobra, Vasile Moldovan, Axente Sever, Nicolae
Vlăduţ, Vasile Boteanu, precum şi Ion Ionescu de la Brad. Discutând problema
românească, s-a preconizat înfiinţarea unor colecte secrete pentru procurarea
de arme şi pentru organizarea propagandei privind situaţla şi aspiraţiile românilor.
Primii care şi-au adus contribuţia au fost Avram Iancu, Ioan Buteanu, Simion
Balint şi Petru Dobra54 • Alături de legiunile moţilor se află şi pictorul Barbu
lscovescu care a pictat, după natură, portretele celor patru prefecţi 55 •
La 20 februarie 1849, o trupă de vânători unguri au atacat şi ocupat
Sălciua de Sus, lăncierii conduşi de tribunul Bălăceanu retrăgându-se la
Brădeşti, de unde, cu oamenii lui Balint, a încercat să-i surprindă pe unguri, dar
aceştia s-au retras la timp la Trăscău. Un alt detaşament maghiar, după ce a
jefuit şi prădat la Curmătura Bedeleului, a fost respins. În retragere vor fi
surprinşi de tribunul Vasile Fodor şi bătuţi cu pietre de pe înălţimi, mulţi găsindu
şi sfârşitul în locul "numit, după spusele lui Simion Balint „la Fântâni"58 •
Evenimentul a fost consemnat de Simion Balint în scrisoarea trimisă lui
Amos Tordoşan. De remarcat o realitate a ac~or vremuri, după cum se
52. Silviu Dragomir, Avram Iancu, Bucureşti, 1965, p. 115; Enea Hodoş, op. cit., p. 32·33.
53. Silviu Dragomir, Studii şi documente ... voi. III, p. 275-276.
54. Vasile Netea, Unitatea natională a poporului român in programele şi manlfestările revolutlel de la 1848,
ln „Sargelia", XIV, 1979, p. 357.
55. Ibidem.
56. Silviu Dragomir, Avram Iancu, p. 116.
desprinde şi din scrisoarea lui Simion Balint. Condiţiile de aprovizionare cu arme

şi alimente a Munţilor Apuseni au fost dintre cele mai precare, la care se adaugă
şi situaţia grea economică, datorită stării de asediu, a modului defectuos în care
austriecii furnizau arme românilor. Spectrul foamei ameninţa deja populaţia
munţilor, strigătul lui Simion Balint în scrisoarea-către Amos Tordoşan exprimând
deznădejdea şi tragicul acelei situaţii: „Pită şi iar pită, că nu-i nimic. Muniţia nu
a ajuns la toţi, de puteţi mai trimiteţi", care se generalizase în Munţii Apuseni 57 •
Câteva zile mai târziu primind întăriri din Turda, trupele maghiare atacau
în direcţia Baia de Arieş, fiind oprite intre Bedeleu şi Valea Poienii de Simion
Balint, sprijinit de tribunul Nicola şi de decurionul Grigorie Muncaci. în urma
bătăliei din 27 februarie, trupele maghiare s-au retras spre Trăscău, în timp ce
lăncierii lui Balint îşi organizau tabăra la Sălciua 58 •
În primăvara anului 1849, zona Munţilor Apuseni era înconjurată de trupe
maghiare care numărau peste 1O.OOO de oameni, dotate cu armament de
infanterie şi tunuri. Intenţia inamicului era de a izola şi înfometa legiunile
româneşti, de a le ataca pe mai multe direcţii şi în special pe direcţia Abrud,
provocându-le pierderi şi obligându-le să capituleze necondiţionat. Unul dintre
planurile de lichidare a legiunilor româneşti era realizat de maiorul Simonffy, în
care, după ce descria principalele puncte strategice ocupate de români în munţi
propunea un plan de atac 59 , mai uşor de realizat în condiţiile geografice
existente.
în aprilie 1849 asupra „lagărului" lui Balint de la Cacova lerii trupele
maghiare vor întreprinde două atacuri simultane, dinspre Cluj (aripa dreaptă a
trupelor regulate) şi dinspre Turda (centrul trupelor regulate). Simion Balint
dispunea de un efectiv de aproximativ 2000 de oameni şi de două tunuri din lemn
de cireş, căptuşite cu fier. Pentru a putea face faţă atacurilor, Simion Balint este
nevoit să lase în tabără o parte a lăncierilor sub comanda tribunilor Matei Nicola
şi Daniel, care urmau să lupte împotriva maghiarilor veniţi dinspre Cluj şi care
ocupaseră deja Băişoara, el îndreptându-se împotriva trupelor din Turda. O
primă ciocnire are loc lângă Ocolişel, de unde, înfrânţi, ungurii se vor retrage
către Buru, aproximativ jumătatea distanţei dintre Cacova lerii şi Turda. Simion
Ballnt ii va urmări şi, folosind pentru prima dată tunurile de care dispunea, îi va
împrăştia definitiv. Următorul act va fi întoarcerea la Cacova lerii, în sprijinul
luptătorilor aflaţi în tabără. Folosirea tunurilor va avea din nou efectul scontat,
ungurii retrăgându-se în dezordine spre Băişoara. Balint ii va urmări a doua zi
în fuga lor spre Cluj, zdrobindu-i în bătălia de la Hăşdate 80 • Ţinta armatei
maghiare, de a forţa şi străpunge apărarea moţilor în partea de nord, nord-est,
nu a putut fi atinsă, aşa cum nu se realizase nici tentativa maiorului Csutak
Kâlmân de a pătrunde în munţi pe la Brad.
Ceva se realizase totuşi. Este vorba despre starea de spirit favorabilă
iniţiativelor maghiare de „reconciliere paşnică", materializate prin misiunea
diplomatică a lui Ioan Dragoş.
57.ldem, Studii •i documente .... voi. li, p. 225; Eugen Hulea, op. cll., p. 266.
58. Sllvlu Dragomir, Avram Iancu, p. 117.
,1
59. Idem, Studii documenta ... , voi. li, p. 242-244.
80. Idem, Avram Iancu, p. 118; Enaa Hodo,, op. cit., p. 34.
Marcel Morar 75
Aflând despre propunerile de pace ale lui Ioan Dragoş, Balint a avertizat
prefecţii şi tribunii care au participat la conferinţa din 25 aprilie de la Mihăileni
asupra pericolului încrederii în promisiunile ungurilor61 • în scrisoarea trimisă din
Sălciu a la 29 aprilie1849, Simion Balint îi relatează lui Avram Iancu despre
barbariile săvârşite de „concetăţenii maghiari" într-un sat românesc de lângă
lara, satul Derkiş. După jafuri repetate, în noaptea de 23/24 aprilie 1849 au fost
ucişi 22 de oameni printre care femei şi copii şi s-a dat foc satului. Pentru a
batjocorii populaţia românească, femeile erau tunse şi îmbră~ate în haine
ostăşeşti. În final Balint critică atitudinea lui Dragoş care îndemna la depunerea
armelor „că armata maghiară îi bravă şi Ungaria dă Constituţie pentru toate
popoarele" 62 .
Referindu-se la aceeaşi libertate constituţională maghiară, ,în care lumea
din afară crede că respectă principiul de naţionalitate, că ungurii sunt luptătorii
libertăţii", viceprefectul de la 1848-1849, Iosif Hodoş o caracteriza astfel în
1860:„Cine vrea să şi-o cumpere - nu costă mult, - facă-se ungur", libertatea
fiind condiţionată de limba maghiară" ca şi cum limba ungurească ar fi limba
paradisului„., ca şi cum ei, ungurii, n-ar şti că românii pentru limbă s-au luptat
şi se vor lupta întotdeauna mai mult chiar decât pentru viaţă" 83 •
Duplicitatea guvernului maghiar va ieşi la iveală cu ocazia întoarcerii lui
Ioan Dragoş în Transilvania. Acesta, încurajat de bunăvoinţa cu care i-au fost
ascultate propunerile de pace 64 , în adunările de la Abrud §i Câmpeni, în data de
6 mai convoacă o nouă adunare la Abrud, de data aceasta cu intenţia de a
realiza un acord definitiv între cele două părţi. Vestea că Hatvani, în fruntea unui
puternic detaşament (1500 de soldaţi şi trei tunuri) 85 se apropia de Abrud, îl va
surprinde chiar şi pe Ioan Dragoş care declara:„ Dacă Hatvani va intra
într-adevăr în oraş, atunci puteţi să-mi pregătiţi giulgiul" 68 •
După intrarea lui Hatvani în Abrud, garda românească s-a retras către
Roşia şi Câmpeni. Simon Balint va părăsi „lagărul" de la Sălciua şi în dimineaţa
zilei de 9 mai participă la sfatul ţinut de Avram Iancu cu prefecţii Nicolae Vlăduţ
şi Nicolae Corcheş, unde s-a hotărât un atac general asupra trupelor maghiare87 •
După înfrângerea şi retragerea lui Hatvani, Simion Balint revine la Sălciua
pentru puţin timp, deoarece, în data de 16 mai, primea ştirea de la Avram Iancu
că trupele maghiare intrau din nou în Abrud. Împreună cu lăncierii săi Balint va
ocupa partea stângă a drumului spre Zlatna, pe dealurile de lângă satul Coma,
reuşind una dintre loviturile decisive date lui Hatvani, în încercarea acestuia de a
se retrage spre Zlatna88 . „Să fugă fiecare cum poate" ultimul ordin al lui Hatvani,
61. ci. Alexandru Papiu llarian, op. cit., p. 105.

62. Silviu Dragomir, Sludii şi documenle ... ,voi. li, p.258.
63. „ Foaie penlru minie, inimă şi lileralură", XXLV, nr. 2 din 11 ianuarie, 1861, p. 13.
64. ci. Spira GyOrgy, De pe lărâmul celălal, Ioan Dragoş ne vorbeşle din nou, in „Anuarul Institutului de
lotorie", Cluj, XXXII, 1993, p. 108.
65. R.R. Rosetli, Un episod din anii 1848-1849 in Transilvania. Apărarea Munlilor Apuseni in primlvara
nnului 1849, „Anuarul lnslilulului de lslorie Natională", IV, 1926-1927, 1929, p. 106.
66. Spira GyOrgy, op. cit., p. 109.
67. Silviu Dragomir, Avram Iancu, p. 154; Paul Abrudan, Preleclul paşoptisl, Vasile Moldovan, Bucure,ti,
1079, p. 129; Al. Papiu llarian, op. cit., p. 108.
68. Silviu Dragomir, op. cit., p. 167; Paul Abrudan, op. cit., p. 139; Al. Papiu llarian; op. cit., p. 111; R.R.
llnoelti, op. cit„ p. 106; Enea Hodoş, op. cit., p. 43.
marchează dezastrul cu care s-a încheiat dubla tentativă de a cucerii Munţii

Apuseni.
în timp ce în munţi se purtau lupte cu Hatvani, garnizoana austriacă din
Alba Iulia era încercuită de trupele generalului Iosif Bem, forţând capitularea
acesteia prin înfometare. Situaţia critică l-a determinat pe colonelul August
să-l trimită pe locotenentul Mânzat din Regimentul I românesc de grăniceri cu
o scrisoare a consiliului de război din cetate, adresată prefecţilor Avram Iancu,
Ioan Buteanu, Petru Dobra, Simion Balint şi Axente Sever, prin care li se cerea
să acţioneze în vederea despresurării cetăţii . Cel care primeşte scrisoarea,
Axente Sever, va reuşi la 17 mai 1849 să intre în cetate, străpungând barajul
trupelor maghiare după grele lupte, datorită faptului că garnizoana a rămas
pasivă în tot acest timp 89 •
Convins de importanţa strategică a cetăţii, de siguranţa pe care aceasta
o putea aduce Munţilor Apuseni, din dorinţa, poate, de a-l despresura pe Axente
Sever, Simion Balint a propus străpungerea blocadei şi alungarea armatei
maghiare70 • După discuţii ce au durat două zile (22 - 23 mai) prefecţii Avram
Iancu, Simion Balint, Nicolae Vlăduţ şi Vasile Moldovan au conceput un plan de
atac, ce urma să se desfăşoare pe trei direcţii: dinspre Partoş, dinspre Bărăbanţ
şi dinspre Teiuş (direcţia de atac a lui Simion Balint). Înaintea datei de declanşare
a ofensivei (29 mai). Axente Sever reuşea în noaptea de 26/27 mai să spargă
din nou blocada inamicului şi să iasă din Alba Iulia, alăturându-se acţiunii
proiectate 11 •
în ciuda hotărâ,ii cu care au luptat (lăncierii lui Simion Balint au ajuns în
apropierea Teiuşului), pe de o parte din pricina terminării muniţiei, pe de altă
parte, lipsa oricărui sprijin din cetate, detaşamentele de moţi au fost nevoite să
se retragă.
Atacurile împotriva forţelor româneşti din munţi au fost reluate după
înfrângerea lui Hatvani. Noul comandant al corpului expediţionar numit de
general Bem, era baronul Farkas Kemeny, unul dintre cei mai buni ofiţeri
maghiari. Aflat la comanda armatei de asediu de la Alba Iulia, la sfârşitul lunii
mai Kemeny pleca la Deva şi de acolo la Brad, trupele sale urmând să atace pe
direcţia principală: Brad - Câmpeni, cu intenţia distrugerii definitive a forţelor
româneşti prin toate procedeele posibile.
Din nou, printr-o scrisoare primită la 9 mai 1849, prefectul Simion Balint
era rugat de Avram Iancu să se pregătească pentru luptă. Deşi primise informaţii
de sosirea unor unităţi duşmane în partea de nord, nord-est a munţilor (Vasvă.ri
Paul acţiona dinspre Huedin-Gilău; Egloffstein şi Pă.pă.y dinspre Turda; luhă.sz
dinspre Teiuş şi Kovacs dinspre Alba Iulia), Simion Balint consideră atacul lui
Kemeny cel mai periculos şi se îndreaptă în ajutorul lui Avram Iancu cu 1500 de
oameni, dintre care doar 300 erau înarmaţi cu puşti. Lupta de la Sohar, prima
la care participă Simion Balint împotriva lui Kemeny, începe favorabil românilor,
ungurii fiind siliţi să se retragă către oraş. Datorită unui puternic contraatac,
69. Paul Abrudan, op. cit„ p. 144-145.

70. lbidam, p. 145; Eugen Hulea, Simion Balint (1810-1880), în „Apulum", nr. X, 1972, p. 429; A.A. Rosetti,
op. cit„ p. 109.
71. Paul Abrudan, op. cit„ p. 145-146; Axente Sever comentează, în reportul său, !aptul că în rapoartele
prelectilor Iancu şi Belint ziua pentru care se hotărâse atacul asupra maghiarilor cere înconjurau cetatea Albe
Iulie apere ca fiind 29 mai. ln schimb Axenl Sever este convins că atacul a avut loc „în a şaptea zi după ce am
ieşit eu din cetate, vineri înainte de Rusaliile noastre, adică în prima iunie", ci. Raportul lui Axente Sever, in Două
raporturi ale acelor prelecti „„ Editura Observatorul, Sibiu, 1884.
Marcel Morar 77
Simion Balint şi Nicolae Vlăduţ, aflaţi la comanda trupelor principale, se retrag

spre Sohodol, pentru a evita încercuirea şi organizează o nouă rezistenţă. Aflaţi
într-o evidentă inferioritate numerică, sunt siliţi să se retragă şi să ocupe noi
poziţii pe dealul de la Heteu, lupta luând sfârşit doar odată cu căderea nopţii,
ungurii renunţând la urmărire 72 •
În ziua de 12 iunie 1849 Avram Iancu a întrunit la Câmpeni „consiliul de
război". În urma hotărârilor luate, Simion Balint ocupă poziţie la Vârtop, mai sus
de Roşia, constituind aripa stângă a trupelor de operaţiune împreună cu tabăra
buciumanilor, conduşi de tribunul Faur. În ziua de 13 iunie Simion Balint,
împreună cu 80 de vânători, alungă o trupă de 240 de honvezi care jefuiau în
preajma Roşiei 73 •
în încercarea sa de a iniţia tratative separate cu prefecţii, Kemeny îl trimite
pe Simion Şuluţ din Abrud la Simion Balint, încercând să-l determine să
primească propunerile maghiare. Balint îl va refuza categoric, aşa cum au
refuzat şi Iancu şi Vlăduţ.
Situaţia grea a trupelor sale îl determină pe Kemeny să atace la 15 iunie
1849 poziţia deţinută de Simion Balint. Atacat de 1OOO de honvezi ajutaţi de
două baterii de rachete, Balint rezistă până în jurul amiezii,.după care se retrage
în ordine pe dealul Gherghel. Împărţindu-şi oamenii în trei detaşamente, Simion
Balint continuă lupta, sosirea tribunului Ion Ciurileanu înclinând balanţa victoriei
în favoarea românilor. Ungurii se vor retrage până la Gura Comei, lângă Abrud,
toate atacurile acestora eşuând. La masa din seara zilei de 15 iunie, Kemeny
exclama nervos: „Dracul să se mai bată cu popii!". În timp ce la 16 iunie la
Câmpeni, prefecţii stabileau un nou plan de atac, „Kemeny sprijinit de o negură
deasă a pornit spre Zlatna în graba cea mai mare"74 •
Expediţia lui Kemeny s-a împotmolit la Abrud în încercări zadarnice de a
înfrânge rezistenţa românilor din Apuseni. În luptele care au durat nouă zile a
avut 500 de morţi. Numărul răniţilor era necunoscut: „ei fură încărcaţi în vreo 60
de cară şi duşi în diferite spitale din Ardeal" 75 •
Înto.-s în „lagărul" de la Sălciua, la 17 iunie, Simion Balint va purta până
la sfârşitul lunii lupte cu detaşamentele maghiar& conduse de Lajos•Păpăi şi
Egloffstein, care continuau devastarea şi jefuirea localităţilor. După retragerea
maghiarilor din jurul cetăţii Alba Iulia, Simion Balint primeşte ordin de la
colonelul August să se îndrepte cu detaşamentele sale spre Turda şi Cluj pentru
a dezarma trupele de honvezi care s-ar fi retras în acea direcţie. În acelaşi timp,
Balint trebuie să supravegheze şoseaua dinspre Turda şi Cluj 76 • Lăncierii lui
Simion Balint vor dezarma ungurii din Trăscău, Lita, Săvădisla şi Vlaha, ajungând
până aproape de Cluj. La 26 august, Simion Balint era chemat la Cluj de
generalul Clam Gallas care-i comunică înfrângerea revoluţiei maghiare şi îi
72. Enea Hodoş, op. cit., p. 46-48; Silviu Dragomir, op. cit., p. 184-185; Paul Abrud an, op. cit„ p. 152-153;
Al. Papiu llarian, op. cit„ p. 120-121.
73. Enea Hodoş, op. cit„ p. 48; Al. Papiu llarian, op. cit„ p. 122.
74. Enea Hodoş, op. cit„ p. 50.
75. Ibidem.
76. Silviu Dragomir, op. cit„ p. 257.
Din activitatea lui Simion Balint
'"
„ordonă" să desfiinţeze „lagărele" şi să-i dezarmeze pe lăncieri, fiecare
urmând să se întoarcă la casa lui.
Ordinul generalului va fi îndeplinit la 31 august, în tabăra de la Petrid, în
prezenţa căpitanului David Ursu, viitorul erou al luptelor de la Solferino şi
Lissa 77 • În cuvântarea pe care a ţinut-o în faţa oamenilor săi, Simion Balint le-
a mulţumit pentru curajul, statornicia şi vitejia lor, în numele naţiunii române, „ii
mângâie cu încredinţarea că durerile lor vor fi cercetate şi vindecate, jertfele lor
grele vor fi luate în seamă, pagubele, ce au suferit ei şi fraţii lor în vremea
războiului, vor fi răsplătite şi dorinţele naţiunii române implinite" 78 •
Cu dizolvarea „lagărului" de la Petrid se termină şi misiunea lui Simion
Balint în timpul revoluţiei de la 1848-1849. Nu întâmplător aceasta se încheie cu
cuvintele de ,•,mângâiere" adresate celor care luptaseră pentru apărarea
drepturilor naţionale revendicate pe Câmpia Libertăţii. Urma o perioadă lungă
de luptă pe cale constituţională în vederea îndeplinirii promisiunilor făcute de
Austria, în vederea recunoaşterii jertfelor făcute de naţiunea română pentru
apărarea tronului şi a monarhiei habsburgice. Urmează lupta petiţionalismului,
în cadrul căreia ii regăsim şi pe Simion Balint, membru al delegaţiei din martie
1850 de la Viena.
în septembrie 1850 s-a publicat în monitorul oficial lista celor decoraţi
„pentru serviciile aduse patriei şi tronului în cei doi ani premergători", între cei
61 de români numărându-se şi Simion Balint, decorat cu crucea de aur pentru
merite cu coroană 79 •
Primind în anul 1852 un ajutor bănesc, trimis „conducătorilor poporului
român în zilele grele din trecutul apropiat", prefecţii Avram Iancu, Simion Balint
şi Axente Sever dăruiesc suma de 2500 de florini, depusă pe numele dr. Pavel
Vasici, în ziua de 30 aprilie 1852, preconizând înfiinţarea unei societăţi literare
române, cu scopul de a cultiva limba română, a publica cărţi folositoare pentru
popor80 •
Cu generaţia de la 1848-1849, Simion Balint va avea nu numai legături de
credinţă şi suferinţă, ci şi de ordin spiritual. Fără ajutorul generos al lui Simion
Balint, studenţii de la Padova (Alexandru Papiu llarian şi Iosif Hodoş) şi Pavia
(Simion Bărnuţiu) nu ar fi putut să-şi termine studiile. Când cei trei studenţi obţin
doctoratul în drept, bucuria lui Simion Balint este nespusă. „Naţiunea românească
- le scria el - este mai însetată după astfel de oameni decât cerbul cel prigonit
trei zile în pustie, departe de izvorul apei cei limpede" 81 •
în cadrul activităţii sale de ridicare culturală a naţiunii române se înscrie
şi contribuţia bănească (5 fi.) la înfiinţarea Muzeului de Ştiinţe Naturale din Blaj,
în urma solicitării lui Simeon Mihali, profesor la gimnaziul din Blaj 82 •
77. Eugen Hulea, op. cit., p. 430.

78. Enaa Hodoş, op. cit, p. 62.
79. T.V. Păcălian, op. cit., p. 685.
80. Ibidem, p. 719; I. Lupaş, Andrei Şaguna şi conducătorii Asocialiunii Transilvane (1861-1922), Bucureşti,
l.a.,p. 9; Eugen Hulea, op. cil., p. 430.
81. Ion Breazu, Iosif Hodoş, in „Transilvania", 1941, nr. 8, p. 588.
82. Enaa Hodoş, Din corespondenţa lui Simion Bărnuţiu şi a contemporanilor săi, Sibiu, 1944, p. 62·66.
Marcel Morar 79
în anul 1862, când protopopul Gregorie Mihali ·era avansat canonic,

Simion Balint era numit protopop în tractul liber al Bistriei, eveniment primit cu
bucurie de locuitorii acelui ţinut 83 •
Simion Balint a fost şi unul dintre principalii difuzori ai cărţii lui Papiu
Ilari an Istoria Românilor din Dacia Superioară 84 •
Tn timpul revoluţiei şi după terminarea ei, o parte a tăbliţelor cerate
descoperite în minele din Munţii Apuseni au ajuns în mâinile lui Simion Balint,
în al cărui hotar s-au găsit tăbliţele. Acesta i le-a trimis lui Timotei Cipariu pe
măsura descoperirii, făcându-i acestuia cea mai mare bucurie cu putinţă. Într-
un studiu publicat în ,,Arhiva pentru filologie şi istorie", Timotei Cipariu recunoaşte
că i-au revenit tăbliţele , ,din benevolenta şi diligenţa revendissimului d. protopop
Simeone Balint" 85 • Acelaşi fapt apare şi într-o scrisoare trimisă lui George
Bariţiu, unde Timotei Cipariu scria: „S(imion) Balint mi-a mai adus şi alte tabule
cerate ... O păreche spune B(alint) că a apucat în mâna unui ungur şi nu le-a
putut scoate de la el"88 •
Când la 1O septembrie 1869, osemintele exhumate ale lui Ioan Buteanu
au fost aşezate în cimitirul din Gurahonţ, pentru a se odihni în pământ sfiinţit, un
considerabil număr de intelectuali români au fost prezenţi, având în frunte foştii
prefecţi Simion Balint şi Axente Sever. A fost prezent şi Avram Iancu, venit să
asiste la prohodul prietenului de odinioară. Doisprezece preoţi de ambele
confesiuni, în frunte cu protopopul Simion Balint, au ţinut ceremonia funerară,
la sfârşitul acesteia Balint schiţând pe scurt viaţa lui Ioan Buteanu 87 • Peste trei
ani, Simion Balint va sluji la înmormântarea prietenului şi tovarăşului de arme,
Avram Iancu, alăturându-se preoţilor ortodocşi.
La 16 aprilie 1880, Simion Balint „admirat ca erou şi iubit ca om" închidea
ochii după o scurtă suferinţă, la vârsta de 70 de ani 88 • înmormântarea avea loc
două zile mai târziu, în cimitirul bisericii din Roşia Montană, unde slujise vreme
de 38 de ani.
Cu această sumară analiză a vieţii şi activităţii lui Simion Balint încercăm
să aducem în memoria contemporanilor una dintre personalităţile remarcabile
ale secolului al XIX-iea, care a schimbat în acel an 1848-1849 crucea cu sabia,
devenind prefect de legiune, egal în rang cu Avram Iancu, luptând pentru
dezideratele naţionale ale românilor transilvăneni.
Lupta sa va continua şi după revoluţia de la 1848-1849: dreptul românilor
de a intra în viaţa constituţională din care fuseseră excluşi trebuia recunoscut.
Nu trăieşte suficient pentru a-i vedea rezultatele, dar contribuţia sa la această
luptă va rămâne permanent în memoria ardelenilor.
83. Ibidem, p.87·89.

84. I. Pervain, I. Chindriş, Coresponden1a lui Alexandru Paplu llarian, voi. I, Cluj, 1972, p. 234.
85. George Baril şi contemporanii sii, voi. IV, p. 318.
88. Ibidem, p. 317.
87. Siiviu Dragomir, Studii privind isloria revolutlei romlne de la 1848, Cluj-Napoca, 1989, p. 95; Enea
llodo,, Simion Balint, p. 16-17.
88. Enea Hodoş, op. cit„ p. 17; Silvestru Moldovan, op. cit„ p. 10.
BEITRA G ZUR KENNTNIS DERJENIGEN OJE NICHT ZU VERGESSEN SIND:

SIMION BAL/NT (1810-1880)
Zusammenfassung
Simion Balint ist einer der Prăfekten der rumânischen Revolution von 1848-1849 in
SlebenbOrgen, der den Avram Iancu gleichsteht.
Priester von Beruf und Bildung, er hat zu jener Zeit der strOmenden Krifte und der tapferen
Ideale von Freiheit und Einigkeit das Kreuz mit dem Schwert getauscht.
Er setzte sich in den Kimpfe gegen Hatvany und Kemeny in den Westkarpaten voraus und
machte den letzterren wOtig nach der Schlacht zu sagen: „Der Teufel soli weiter den Pfatten
bekimpfenl".
Nach der Revolution, Simion Balint hat den politischen und kulturellen Kampf um
Anerkennung und Belohnung der Opfer der Rumăner zur jenen Zeit weitergefOhrt.
ASPECTE DIN LUPTA PENTRU IMPUNEREA
LIMBII ROMÂNE ÎN JUSTIŢIE,
OGLINDITE ÎN DOCUMENTELE UNUI MAGISTRAT
ROMÂN DIN TRANSILVANIA
Liviu Lazăr
În a doua jumătate a secolului al XIX-iea Imperiul habsburgic era zguduit

de puternicile frământări naţionale ale popoarelor oprimate şi de adâncimea
luptelor sociale. În tabloul luptei pentru libertate a naţiunilor asuprite din imperiu,
mişcarea naţională a românilor din Transilvania ocupă un loc important, prin
varietatea metodelor şi mijloacelor de acţiune, prin abnegaţia şi spiritul de
sacrificiu al susţinătorilor acestei mişcări.
În decursul acestei îndelungate lupte a românilor s-au folosit atât metodele
de luptă colectivă, cât şi cele individuale, cu un plus, bineînţeles pentru lupta
unită a membrilor naţiunii împotriva asupririi. Nu este mai puţin adevărat că şi
lupta individuală şi-a avut efectele ei pozitive, mai ales atunci când conjunctura
politică nu permitea exteriorizarea sentimentelor naţiunii române într-o mişcare
de mare amploare. Să adăugăm că prin lupta individuală naţiunea era
sensibilizată, creându-se astfel sentimentul de solidaritate, atât de necesare
marilor lupte cu caracter naţional.
Din acest punct de vedere socotim utilă prezentarea în materialul de faţă
n eforturilor magistratului George Romanu de a cere autorităţilor respectarea
drepturilor naţiunii române din Transilvania.
George Romanu a fost tribun vice-prefect de legiune în Tribunatul Mic în
timpul revoluţiei din Transilvania din 1848 - 1849.
Înfrângerea revoluţiei afectează moralul tânărului patriot român, iar după
sosirea sa acasă constată distrugerea manuscriselor sale juridice şi filosofice
făcute în dmpul studiilor la Cluj şi Sibiu.
Fiu al protopopului lov Romanu din Bârghiş, educat în spiritul luptei pentru
libertate naţională, George Romanu continuă activitatea sa pusă în slujba
Idealului naţional.
Reluîndu-şi activitatea în magistratură, este declarat prin concurs, secretar
lu Landstagul din Sibiu, apoi adjunct la Tribunalul din Alba - Iulia iar în cele din
urmă avansat prin examen la Orăştie.
În 1861 spre a preîntâmpina teroarea exercitată în congregaţiile din
j11deţele Târnava şi Alba de Jos, prezidate de prefecţii Laday şi Haller, candidează
r,11 o ales în ambele locuri în postul de vice-prefect. La intrarea în funcţiei se cere
rit\ depună jurământul de credinţă în limba maghiară, dar el refuză invocând
provederile patentei imperiale din 20 octombrie 1860.
Pentru a-şi cere drepturile George Romanu adresează un memoriu
' 11ncelariei regale a Transilvaniei în care critică abuzurile comise de Laday
82 Limba română în justiţie
împotirva populaţiei româneşti. El propune pentru înlăturarea abuzurilor ca „la

congregaţiunea marcală, conchemările să se facă pe baza dreptăţii şi legalităţii". 1
Aceasta, continuă magistratul român „ar contribui la realizarea bunei înţelegeri
şi la delăturarea calamităţilor din comitatul Alba de Jos" 2 •
Fiind jurist şi cunoscând valoarea unui decret imperial, George Romanu
cere principelui respectarea dreptului de a opta pentru depunerea jurământului
în limba maternă. Natura profesiei sale îi impune în primul rând sublinierea
argumentelor juridice în susţinerea revendicărilor cu caracter naţional formulate
în primul memoriu adresat, din Orăştie, la 30 octombrie 1861.
Cu alte prilejuri însă, George Romanu, face apel şi la argumentele
istorice, demonstrând o profundă cunoaştere a istoriei poporului român. Astfel
el răspunde provocărilor presei maghiare apărute în „Korunk" nr. 103 din 1861.
Articolul de răspuns a fost intitulat „Lupul îşi schimbă părul da năravul ba" şi a
fost publicat în „Gazeta Transilvaniei".
Apelând la argumentele de ordin istoric; George Romanu arăta că:
„ungurii, cei dintâi cari cu Domnul lor Tuhutum au tăbărât în Ardeal şi cari după
mărturisirea lor însuşi erau de viţa hunilor (istoricul lordanes), parte prin
năvălirea cea fără de veste şi pe furiş, parte prin înşelăciuni şi viclenii au prins
rădăcini în Ardeal" 3 •
Continuând, autorul articolului arăta că „în decursul anilor sclaviei au
cercat românii mai de multe ori, parte prin arme, parte prin petiţiuni a scutura
jugul cel mai greu decât crucea" 4 • Revenind la perioada zilelor în care trăia
George Romanu arăta că: ,,de 1 .5 ani încoace ne tot promit şi ne asigurează cu
gura că vom fi şi să fim fraţi la toat~. dar astăzi tot aşa sunt aşezaţi la cârmă prin
noua reorganizaţiune a ţării 5 • În acest context, concluziona amarnic magistratul
român „asigurarea pentru drepturile noastre naţionale nu e decât o himeră şi o
satiră 8 •
în 1862 este numit consilier la Curtea de Apel din Tg. Mureş, dar refuză
din nou depunerea jurământului în limba maghiară, adresând o cerere de a jura
în limba maternă.
Documentul prin care este respinsă cererea lui George Romanu a fost
trimis la 13 iulie 1862 şi semnat de Emerik Szentgy5rgyi - protonotar provincial
şi de Carol Apor preşedintele Curţii de Apel din Târgu Mureş, superiorul în
funcţia lui George Romanu. Referitor la Carol Apor să facem menţiunea că
acesta i-a fost adversar lui George Romanu în luptele din 1849 şi a făcut tot ce
i-a stat în putinţă pentru a distruge cariera magistratului român.
Primind răspunsul de refuz a cererii de a jura în limba maternă, George
Romanu face recurs la împărat, după ce făcuse apel la principe. În memoriul
către tabla regală, invocând argumente de ordin juridic el arată: „îmi iau
1. O. Cosma, Principiul nationalilillilor (Documentele originale ale unui magistrat romln), Hateg. 1933 p. 28.
2. Ibidem, p. 29.
3. Ibidem, p. 30 .
. 4. Ibidem, p. 31.
5. Ibidem.
6. Ibidem.
Liviu Lazăr 83
libertatea cu toată cuviinţa a observa că afacerile în depunerea jurământului din

oficiu se ţin de înţelesul paragrafului 33 al Decretului imperial din 3 mai 18537 •
După invocarea tuturor argumentelor juridice, magistratul român arăta în
concluzie: „să nu mi se pună piedică dorinţei nu numai echitabile ci şi drepte de
a jura în limba română" 8 •
Faţă de justeţea dreptului cerut de magistratul român, autorităţile maghiare
adoptă tactica intimidării în scopul reducerii la tăcere a luptătorului român pentru
drepturi naţionale.
Astfel George Romanu primeşte o anonimă cu ştampila poştei din Târgu
Mureş, datată pe 2 septembrie 1862, expediată însă din Pesta cu sigiliul sec al
curţii imperiale în care este somat să renunţe la revendicările sale cu caracter
naţional. Anonimul, care însă nu a uitat să menţioneze faptul că e conte,
proferează ameninţări la adresa luptătorului pentru drepturile româniloc. El arată
că , ,tocmai atunci când Măria Sa împăratul şi înaltul guvernământ vrea să aducă
toate în ordine şi echilibru, tu te obrăzniceşti a veni cu asemenea prostii şi „par
force" a pretinde să ţi se ia jurământul în limba valahă, tu Canalie ai înebunit sau
ai chef la aşa ceva" 9 •
Scopul ameninţării o dezvăluie clar în finalul scrisorii când anonimul
spune că: „dacă tu te-ai ferit a jura în ungureşte, atunci jură în nemţeşte şi
latineşte, însă valaheşte de data asta nu îţi va fi primit. 1° Cu toate ameninţările
şi provocările autorităţilor George Romanu depune jurământul în limba română,
aşa cum se menţionează într-un document din 16 aprilie 1866, adresat înaltului
prezidiu al Curţii regale. În acest document, militantul român arăta că
'„preşedintele Baronul Apar mă persecută din 1862 cu ocazia depunerii
jurământului în limba mea maternă" 11 •
Datorită popularităţii şi simpatiei de care se bucură în rândul populaţiei
româneşti, în 1863 este ales deputat de Mociu, fapt ce atrage şi mai mult ura
autorităţilor. La aceasta se adaugă faptul că era prezent şi la întrunirile Dietei din
Cluj, în calitate de regalist. Pentru a scăpa de un element incomod autorităţile
hotărăsc pensionarea se la numai 42 de ani fixându-i-se o pensie de 600 florini.
Faţă de asemenea măsură abuzivă patriotul român reacţionează adresând
un memoriu „înaltului prezidiu al Curţii regale" datat 16aprilie1866. în document
ol arăta că: „am dovezi că din 1865 toate cauzele care mi s-au dat spre
rezolvare le-am rezolvat fără întârziere, aşa că nu am rămas nicicând cu mult
lnainte de finecl anului 1865, cu toate că am lipsit 6 săptămâni fiind regalist la
I )lata din Cluj, am fost la curent cu lucrările 12 •
Din lectura documentului se observă clar că nu motivele profesionale au
fost determinante în pensionarea forţată a magistratului român, ci lupta sa
l11dârjită pentru drepturile naţionale ale românilor. -
7. Ibidem, p. 36
8. Ibidem, p. 38.
9. Ibidem, p.42.
10. Ibidem.
11. Ibidem, p. 42.
12. Ibidem.
84 Limba români în justiţie
Tot în acest document George Romanu demască politica de maghiarizare

practicată de autorităţi.El arată că:" „restanţele de la această Curte provin din
faptul ci preşedintele, Baronul Apor pretinde ci toate cauzele şi procesele
redactate în limba română să fle traduse în limba maghiară, pierzându-se cu
aceasta 2 zile pe săptămână şi câte o oră în fiecare zi, numai şi numai din cauza
politicit D-sale de maghiarizare 13 •
De asemenea pentru a nu exista nici un dubiu asupra cauzelor pensionării
sale, militantul român arăta în memoriu: „observ că abia sunt în vârstă de 42 de
ani şi pe lângă acestea mă bucur de o sănătate completă, ceea ce peste tot este
cunoscut". 14
Bineînţeles că memoriul său nu este luat în considerare mai ales că in
urma instaurării dualismului asuprirea naţională asupra românilor din Transilvania
se intensifică.
Beneficiind de caracterul reacţionar şi naţionalist şovin al regimului
dualist instaurat, preşedintele Curţii de Apel din Târgu Mureş, Carol Apor îi
trimite o notă lui George Romanu, datată 5 decembrie 1867, în care îi anunţă
demiterea din funcţie şi somarea să predea toate actele şi documentele avute
în posesie.
La 14 iulie 1872, la vârsta de 48 de ani se „stingea din viaţă subit şi
suspect un neînfricoşat luptător român şi un apărător al principiului naţionalităţii" 15 ,
cum îl caracteriza avocatul Octavian Cosma, cel care a intrat în posesia
documentelor şi care le-a publicat în 1933 18 • Alte date privind dispariţia
neaşteptată a lui George Romanu nu deţinem, dar menţionarea morţii lui ca
subită şi suspectă ne oferă unele indicii privind şi alte practici ale autorităţilor
austro - ungare faţă de luptătorii pentru dreptate naţională. Istoria poporului
român oferă multe asemenea exemple de sacrificiu pe altarul luptei naţionale.
Important este faptul că aceste jertfe n-au fost zadarnice, ele găsindu-şi
împlinirea în triumful principiului naţionalităţilor şi realizarea statului naţional
unitar, în 1918.
13. Ibidem, p.43.

14. Ibidem.
15. Ibidem.
16. Ibidem, p. 20.
Liviu LazAr 85
ANEXA
LISTA DOCUMENTELOR CONSILIERULUI DE CURTE DE APEL GEORGE

ROMANU, AŞA CUM AU FOST PUBLICATE TN 1933 DE AVOCATUL
OCTAVIAN COSMA
1. CuvAntul de bunivenlre a Junlmel Române către prea sfinţia sa Episcopu! Andrei

Şaguna - 1850 - (tipărit cu lltere chlrlllce). ~
2. Memoriu. Către Cancelaria regali transllvanici - Orăştie
3. „Lupul fşi schimbă părul de năravul ba" - articol din Gazeta Transllvaniel, 3/15 lulle
1861.
4. Răspunsul lui Emerlc SzentgyOrgyl protonotar provincia! şi al lui Carol Apor, preşedinte
de Curte de Apel - 13 iulle 1862.
5. Memoriu către Tabla Regală - 21 august 1862.
8. Copia scrisorilor lui Moldovan citre magistratul Orbonaşlu -Viena, 17 octombrie 1882.
7. Eplstola a li-a lui Moldovan către Orbonaşlu.
8. Scrisoarea anonimi care-l ameninţi pe George Roman6 - Pesta, 2 octombrie 1862.
9. Cererea de refuz a pensionării tirmlsi de George Romanu superlorllor sll - TArgu
Mureş, 16 aprilie 1866.
1O. Actul oficial de demitere şi somare să predea toate actele şi documentele avute în
posesie - TArgu Mureş, 5 decembrie 1867.
86 Limba română în justiţie
LES ASPECTS DE LA LUTTE POUR IMPOSER LA LANGUE ROUMAINE

DANS LA JUST/CE, ENVISAGES DANS LES DOCUMENTS
D'UN MAG/STRAT ROUMAIN DE TRANSYL VANIE
Resume
L'article presante des aspects de l'activite du juriste George Romanu, un tribun de legion
dans le Tribunatul Mic. li a ete nomme dans Ies hautes fonction juridiques, et ii a essaye, prAter
serment a son entree dans la fonclion, dans la langue roumaine, mais sans resultats. A cause de
son atltude intransigeants el fail passer ă la retrait ă l'âge de 42 ans et puis ă l'âge de 48 ans
ii est mort "subitement et suspect".
POLITICA ŞCOLARĂ A CURŢII DIN VIENA ŞI A
GUVERNELOR MAGHIARE ÎN PERIOADA
1848-1883
Ioachim Lazăr
Revoluţia de la 1848 deschisese şi pentru învăţământ o necesitate

adâncă de reînnoire. Naţiunea română trebuia emancipată nu numai din punct
de vedere naţional, dar trebuia să scuture şi larfţurile iobăgiei şi pe cele ale
ignoranţei. Trebuie menţionat că românii din Transilvania nu aveau nici o
aristocraţie bogată şi cultă cum era cea maghiară, dar nu dispuneau nici de o
burghezie puternică, cu tradiţie în viaţa urbană, antrenată în industrie, comerţ
şi finanţe cum era patriciatul săsesc. În această situaţie purtătorii de cuvânt ai
naţiunii române sunt oamenii cu carte, intelectualii, care se ridică deasupra
masei compact ţărăneşti, trăiesc în mijlocul său şi sunt în directă legătură cu ea 1 •
Elita intelectuală din Transilvania prerevoluţionară are meritul de a fi pus
în circulaţie, idei noi, avansate, distingându-se în comparaţie cu înaintaşii lor,
prin preocupări mai numeroase şi mai variate în materie de educaţie 2 •
Năzuinţe culturale vechi, cărora le dăduseră glas, rând pe rând, lnochentie
Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Dimitrie Eustatievici, George Bariţiu şi
Simion Bărnuţiu, primesc în timpul şi în anii care urmează revoluţiei o nouă
expresie 3 • Datorită dascălilor eminenţi de la Blaj· şi· prin intermediul presei
române din Braşov, revendicările româneşti sunt mai bine conturate şi mai
îndrăzneţe. Acest lucru reiese cu claritate din articolul 13 al Rezoluţiei adoptată
de Marea Adunare de la Blaj, din 3/15 mai, în care se cerea; înfiinţarea de şcoala
române în toate satele şi oraşele, gimnazii, institute tehnice şi seminarii precum
şi o universitate dotată din casa statului, în proporţiunea poporului ccintribuant,
cu dreptul deplin de a-şi alege directorii şi profesorii şi de a sistematiza
învăţăturile după un plan şcolastic şi cu libertatea de a învăţa 4 •
Elaborarea şi includerea acestui punct în moţiunea revoluţionară au fost
determinate de situaţia în care se afla învăţământul românesc în momentul
declanşării revoluţiei şi el 'constituia o preocupare a intelectualităţii româneşti
•
din Transilvania. Rezolvarea cauzei şcolare a naţiunii lor intelectualii o văd
printr-o masivă subvenţionare din partea statului.
În acest scop delegaţii naţiunii române revendică stăruitor la Viena
ridicarea de şcoli de toate gradele pe spesele statului, înfiinţarea unei Academii
1. Simion Retegan.Satul românesc din Transilvania, ctitor de şcoală (1850-1867), Cluj, 1994, p. 5.
2. Ideologia generatiei române de la 1848 din Transilvania, Bucureşti, 1968, p. 101.
3. Simion Retegan. op. cit. p. 10. ,
4. Vasile Netea, Lupta romAnllor din Transilvania pentru libertatea naţională (1848-1881 ), Bucureşti, 1974,
p. 109.
5. Simion Retegan, op. cit. p. 12.
88 Politica şcolară a curţii din Viena şi a guvernelor maghiare
române de drept căreia Avram Iancu îi donase prin testament întregul avut 5 •
Revendicările de ordin şcolar îşi găsesc loc în toate petiţiile revoluţionare şi apoi
în memoriile înaintate Curţii din Viena cerându-se, pe de o parte, generalizarea
învăţământului primar românesc în toate localităţile locuite de români, înfiinţarea
de şcoli medii şi tehnice în toate oraşele, precum şi a unei universităţi cu sediul
la Blaj, iar pe de altă parte, susţinerea întregului învăţământ din visteria statului,
în proporţie cu impozitele plătite de populaţia românească, şi totodată autonomia
acestui învăţământ, instituţiile şcolare revendicându-şi dreptul de a-şi alege ele
însele corpul didactic şi directorii de şcoli.
Deosebit de activi pentru revendicări în domeniul învăţământului se
manifestă şi elita intelectuală hunedoreană. Populaţia românească din scaunul
Orăştiei, revendica în petiţia sa, înfiinţarea şi susţinerea de către stat a şcolilor
româneşti populare, o preparandie la Orăştie, burse pentru studenţii de la
universităţi străine'. George Bariţiu, cerea şi el, la începutul lui aprilie 1848, câte
un gimnaziu pentru populaţia comitatului Hunedoara şi a districtului Făgăraş . 1
Cererile românilor sunt respinse rând pe rând de către Curtea din Viena.
Ministrul Leo Thun, declara că nu este de acord cu deschiderea de facultăţi şi
universităţi pentru fiecare popor în parte şi recomanda înfiinţarea de şcoli •
elementare pe „spesele proprii ale poporului"'·
Revoluţia din 1848 crease însă premisele unei vaste opere de reformare
a învăţământului din Imperiul habsburgic. Chiar dacă revoluţia a fost înfrântă,
Curtea din Viena a trebuit să accepte unele transformări şi înnoiri. în aceste
condiţii revendicările privind şcoala trebuiau să fie luate, chiar şi parţial, în
considerare. Pregătirea şi înfăptuirea reformelor urma să se facă la Viena, şi nu
în provincii pentru că în concepţia legiuitorului ele trebuiau să satisfacă o
anumită politică şcolară a statului.
Aducerea, la 28 iulie 1849, a contelui Leo Thun în fruntea învăţământului
din imperiu, adept fervent al catolicismului, va întări rolul bisericii în stat. Cultele
şi învăţământul sunt unificate într-un singur minister, sunt înfiinţate catedre de
religie în universităţi, inclusiv la Facultatea de filozofie 9 • La începutul anului
1850, principiile generale privind reorganizarea învăţământului din monarhie,
erau deja formulate, valabile cu mici modificări pentru toate provinciile. În 19
aprilie 1850, Wohlgemuth, guvernatorul militar şi civil din Sibiu, le face cunoscute
public prin ordonanţa sa ,,În privinţa principiilor pentru organizarea învăţământului
în Transilvania" 10 • Principiile au suplinit rolul unei legiuiri şcolare de bază în
deceniul absolutismului. Ele tratau învăţământul ca o chestiune comună a
statului şi a bisericii 11 • Statul avea dreptul de „superinspecţiune" asupra tuturor
instituţiilor şcolare. în temeiul Principiilor, şcoli de orice grad, puteau fi ridicate
şi întreţinute nu numai de către stat, ci şi de biserică, de comunităţi, asociaţii sau
persoane particular~ (§2) 12 • Dintre acestea numai şcolile de stat erau „şcoli
6. Teodor Pavel, Date privind legislatia şcolară din anii absolutismului în Transilvania (1849-1860), în
Lucrări şliintifice,
Oradea, seria B, 1970, p. 236.
7. Ibidem.
8. Vasile Netea, op. cit. p. 112.
9. Teodor Pavel, op. cit. p. 238.
10. Ibidem.
11. Ibidem.
1? ~nia IAnilnr nrnvint'!iAIA !C:i A n11hArniul11i 1 A~n ?R mAi n A7
Ioachim Lazăr 89
publice", adică cu drept de a elibera diplome de absolvire, iar cele private numai
de la caz la caz 13 • Statul îşi rezerva dreptul de a închide orice şcoală privată dacă
se aprecia că activitatea ei este „periculoasă în privinţa politică sau morală" 14 •
În acest fel învăţământul elementar primea un caracter predominant religios,
având scopul de a educa marea masă a poporului ca buni fii ai bisericii şi supuşi
puterii politice, feriţi de contagiunea ideilor revoluţionare 1 \
„Principiile" marchează şi unele tendinţe de modernizare, învăţământul
fiind mult lărgit, ceea ce în teorie ar duce chiar la generalizarea lui. Conform
paragrafului 1 statul va trebui, chiar „şi cu sila a lucra într-acolo ca să asigureze
fiecărui prunc atâta învăţătură câtă se află în sfera şcoalei populare şi
elementare 16 • Legiuirea crease teoretic premisele ridicării de noi gimnazii, licee
şi şcoli reale, dar fără a angaja bugetul de stat. Unul din principiile enunţate a
fost cel referitor la organizarea învăţământului în limba maternă. Dar acest
principiu, pe cât de clar era formulat pentru învăţământul elementar, pe atât era
de nebulos pentru învăţământul mediu şi superior, deschizând largi portiţe
pentru interpretarea forţată a lor în serviciul politicii de centralizare şi germanizare
(§ 7)17.
Trebuie menţionat, în acest sens, faptul că Guvernul de la Viena a aprobat
şi înscris în buget, începând cu 1851, Academia juridică a saşilor de la Sibiu, dar
nu şi pe cea solicitată de români.
Legiuirea publicată la 19 aprilie 1850, a fost ulterior concretizată printr-o
mulţime de ordonanţe, regulamente şi instrucţiuni. În temeiul legiuirii din 1850
cele două biserici româneşti trec la organizarea învăţământului primar
confesional. Conflictele şi rivalităţile confesionale au constituit o serioasă
piedică în obţinerea unor rezultate bune, fiecare biserică dorind să-şi aibă
şcoala sa, pe care cu greu o putea întreţine.
Episcopul Andrei Şaguna impunea prin circulara sa, din 24 .aprilie 1852,
ca acele parohii care n-ar fi în măsură să-şi ridice şcoală proprie, să-i ceară
sfatul, dar „să nu se întovărăşească cu vreo obşte de altă religie" şi „dascălii
să fie de religia noastră" 18 • Andrei Şaguna insistă că ortodocşii trebuiau să-şi
aibă şcolile proprii, separate de cele ale uniţilor, romano-catolicilor sau
protestanţilor. Episcopul Şaguna s-a opus înfiinţării de şcoli mixte fiindu-i teamă
că ortodocşii ar putea intra sub controlul exclusiv al celorlalte biserici, devenind
instrumente ale prozelitismului 19 •
În circulara din 8 aprilie 1853 el comunica protopopilor şi preoţilor dreptul
de competenţă al dregătoriilor politice în afacerile şcolare. Acestora nu li se
permitea amestecul în plancl învăţăturii şi a întregii rânduieli din lăuntrul
şcoaJelor populare „fără a le fi iertat a se ţărmuri pentru aceea la o nepăsare

14. Ibidem.
15. Ibidem.
16. Ibidem.
17. Ibidem, p. 239.
· 18. Vasile Netea, op. cil. p. 139.
19. Keith Hitchins, Conştiin\ă naţională şi ac\iune politică la românii din Transilvania, 1700-1868, Cluj·
Napoca, 1987,p.181.
pasivă în privinţa aceasta" 20 • În acelaşi timp Şaguna lăuda zelul unor protopopi
şi preoţi vrednici care au „înduplecat comunităţile bisericeşti la ridicarea,
dotarea şi susţinerea de şcoli, înzestrară pe acestea cu învăţători harnici,
vizitară şcolile, lămuriră pe creştini să-şi dea copii la şcoală, însufleţiră pe
creştini ca să fie cu râvnă întru purtarea dregătoriei lor sfinte" 21 •
Totodată Andrei Şaguna se opunea şi înlocuirii şcolilor subvenţionate de
biserică, cu un sistem de şcoli de stat, bănuind că acestea ar promova limba şi
cultura germană şi o vor neglija pe cea română 22 • Controlul bisericii asupra şcolii
constituia o piedică în calea dezvoltării învăţământului. Cu toate acestea în
condiţiile absolutismului care tindea să distrugă tot ce era specific naţional, sub
haina confesionalismului au fost îmbrăcate majoritatea eforturilor de emancipare
socială şi naţională a românilor 23 •
În anii 1853-1854 între biserica ortodoxă română şi Curtea din Viena se
manifestă acut divergenţele pentru supremaţie în domeniul învăţământului
românesc din Transilvania. Statul austriac nu-şi putea permite înlăturarea
oricărui control din partea sa asupra şcolii în favoarea unei biserici necatolice
cum era biserica naţională a românilor transilvăneni. Pas cu pas Andrei Şaguna
este constrâns să renunţe la unele din pretenţiile sale. În anul 1855, Şaguna este
obligat, printr-un decret imperial să renunţe la dispoziţiile anterioare şi să
admită, printr-o nouă circulară posibilitatea unor copii de altă religie, de a
frecventa şcolile ortodoxe, iar acolo unde ortodocşii nu pot să-şi susţină şcoală
proprie „să se poată însoţi cu cei de altă religie spre ridicarea unei şcoli" 24 •
Ordonanţa Ministerului Instrucţiunii, nr. 2761, din 11 mal 1857, adresată
guvernului militar şi civil din Transilvania, lasă să se întrevadă că tratează
învăţământul, în primul rând ca o chestiune de stat 25 • Dar ordonanţa aplicată la
şcolile româneşti greco-catolice nu este primită pentru cele ortodoxe. Afrontul
deschis al episcopului Andrei Şaguna faţă de dispoziţiile şcolare ale ministrukJi
Leo Thun determină _noi acţiuni ale statului de reorganizare a învăţământului
popular românesc. La 13 octombrie 1857, Guvernatorul militar şi civil ordona
autorităţilor politice districtuale, cercuale şi comunale să-şi îndeplinească
îndatoririle de îndrumare şi control asupra învăţământului românesc, mustrltndu-
i pe cei ce au lăsat totul în grija ordinariatelor bisericeşti 26 •
În anii 1857-1858 sunt sesizabile cele mai masive intervenţii ale statului.
în învăţământ, mai ales în urma raportului consilierului şcolar Pavel Vasici
despre starea şcolilor. În 1857 se reglementează durata anului şcolar, se
instituie principiul obligativităţii frecventării şcolii pentru copiii între 6-12 ani şi
se introduc pedepse băneşti, până la 2 fi., pentru părinţii care, după toate
stăruinţele preoţilor şi juzilor contraveneau acestor măsuri 27 • Se ordonă preturilor
20. Mitropolitul Andrei baron de Şaguna. Scriere comemorativă la serbarea centenară a naşterii lui, Sibiu,
1909, p. 155.
21. Ibidem, p. 155-156.
22. Ibidem.
24. Vasile Netea, op. cit. p. 139.
26. Ibidem.
27. Simion Retegan, Satul românesc din Transilvania ... p. 17.
Ioachim Lazăr 91
şi clerului să stăruie pe toate căile pentru clădirea şi înzestrarea şcolilor,

mergând până la folosirea forţei împotriva comunităţilor nepăsătoare sau
renitente 28 • Un an mai târziu se introduce instituţia inspectorilor şcolari civili şi
se stăruie pentru crearea unor dotări materiale stabile din care să se asigure
plata dascălilor, prin donarea unor terenuri din pământurile comunale, prin
atribuirea unor ajutoare din casele săteşti, prin acordarea unor sume de bani din
averile bisericeşti, sau prin stabilirea unor contribuţii obligatorii asupra sătenilor29 •
Totuşi prin rescriptul imperial din 23 februarie 1859 se recunoaşte pentru
biserica ortodoxă din Transilvania „dreptul de influenţă al organelor bisericeşti
gr. ort. asupra direcţiunii şi inspecţiunii şcoalelor poporale, chiar şi la catolici" 30 ,
dar statul îşi menţine dreptul de numire al învăţătorilor şi directorilor locali de
şcoală. Considerând autonomia bisericii sale ştirbită, Şaguna nu-l acceptă,
lăsând conflictul deschis. După reînfiinţarea Mitropoliei ortodoxe, Andrei Şaguna
a dat ~colilor confesionale româneşti ortodoxe o organizare autonomă.
lnvăţământul greco-catolic, este supus după Concordatul din 1855,
controlului inspectorului şcolar catolic, iniţiativele şcolare având mai mult un
caracter local. După ce Alexandru Sterca Şuluţiu ajunge mitropolit la Blaj, el
intervine în repetate rânduri pe lângă ministrul Leo Thun pentru numirea unui
consilier şcolar propriu, pentru şcolile greco-catolice, aşa cum aveau, începând
din 1855, ortodocşii3 1 • În anul 1858, era elaborată „lnstruiciunea pentru preoţii
catolici în privinţa relaciunei lor cătră şcolele populari 32 .Conform acestei
instrucţiuni preotul avea „oficiul de inspector, ... al şcolelor catolice populari" 33 •
Preotul era obligat „să facă cunoscută tinerimea cu datinele bisericeşti şi să o
înveţe la rugăciuni şi la alte exerciţie religioase ... să împlin~ască rugăciunile
prescrise, ori să cânte cântările introduse" 34 • Pentru aceasta preotul era dator
„nu numai şă stăruiască el după putinţă, ci să înveţe şi să constrângă pe
învăţători ca să-l ajute" 35 • Ca inspector şi antististe al şcolii preotul era obligat
a veghia ca:
a) Legile şi ordinaciunile şcolastice care există şi care se vor emite, pe cât
se vor ţine de el să le execute şi executarea lor pe cât se ţine de respectivul
personal,şcolastic să o controleze;
b) Va îngriji spre aceia ca învăţătorii subordinaţi lui, nu numai să aibă o
purtare morală religioasă, ci să-şi şi împlinească cu exactitate datorinţele lor în
şcoală;
c) Să asigure mergerea la şcoală, aplicând toate mijloacele de care
tlispune;
d) Să administreze în înţelegere cu ceilalţi factori „Fondul local şcolastic
şi averea fundaţionară";
28. Ibidem.
29. Teodor Pavel, op. cit. p. 242; Simion Retegan, op. cil. p. 17.
30.Teodor Pavel, op. cit. p. 243.
31. lnslrulciune pentru preoţii catolici in privinţa relaciunei lor căiră şcolele populari din terile Ungaria,
Croaţia şi Sciavonia, Voivodalul Serbic cu Banatul Temisianu şi din Ardeal, Viena, 1858.
32. Ibidem.
33. Ibidem.
34. Ibidem.
35. Ibidem.
e) Să aplaneze controversele dintre învăţători, între comunitate şi învăţători

sau dintre învăţători şi părinţi;
f) Să determine pe părinţi şi comunitatea întreagă ca să ia parte la trebile
şcolastice" 36 •
În continuare Instrucţiunea permitea preotului să urmărească procesul de
învăţământ, să facă observaţii în particular învăţătorului sau, în caz că acesta
era bolnav, îl înlocuia la clasă. Preotul făcea recensământul copiilor apţi de
şcoală, determina părinţii să-şi dea copii la şcoală, urmărea frecventarea şcolii
de către elevi, propunând pedepsirea părinţilor care opreau pruncii de la şcoală.
Conform Instrucţiunii, preotul era obligat să urmărească ca „anul şcolastic să
se înceapă şi termine în mod solemn" 37 • În acelaşi timp preotul era obligat „ca
în toată purtarea sa şi în toate lucrările sale să fie o şcoală de morală pentru
învăţători şi şcolari" 38 •
Preotul era obligat să respecte şi „să asculte de inspectorul şcoalelor din
pretură, căruia e subordonat" şi atunci când i se cere de către dregătoriile civile
„să le dee informaţiuni cu conştiinciozitate şi să le ajute cu promptitudine" 311 •
Această instrucţiune va sta la baza învăţământului confesional greco-catolic
până la promulgarea legii învăţământului din anul 1868.
Liberalizarea vieţii publice din Transilvania va avea multiple consecinţe şi
asupra culturii şi învăţământului. Începând cu 1860, odată cu desfiinţarea
Ministerului Cultelor, până în anul 1868, se impune rolul preponderent al bisericii
asupra şcolii, situaţie pe care legea Eotvos o va schimba prin impunerea în
partea estică a imperiului a unei predominări nete a statului. Schimbarea
regimului politic coincide în Transilvania cu inversarea rolurllor bisericii şi a
statului în opera de educaţie, cu restaurarea în anul 1861, a controlului
quasiabsolut al bisericii asupra învăţământului 40 • Şcoala, în general, şcoala
sătească în special, redevine, ce fusese în trecut, un monopol al clerului, un
apanaj al bisericii. Cu toate acestea, atât clericii cât şi laicii acuză foarte grav
dezinteresul, dacă nu chiar ostilitatea faţă de şcoala românească a organelor
locale ale puterii de stat de după 1861, controlate, peste toate penetrările
românilor, de către nobilimea mijlocie maghiară şi birocraţia săsească 41 .Sunt şi
excepţii, se înregistrează şi demersuri ale unor foruri administrative, dar ele
aparţin aproape în exclusivitate unor funcţionari români.
Perioada liberală a creat un climat favorabil dezvoltării învăţământului
românesc. Elita intelectuală românească a desfăşurat .o activitate tenace şi
susţinută pentru sporirea numărului şcolilor, pentru ridicarea nivelului lor material
şi pedagogic. În anul 1865, numărul şcolilor elementare româneşti se ridica la
1483, faţă de 7 42 în 1851 , din care 71 O erau ortodoxe şi 773 greco-catolice 42·•
36. Ibidem, § 9.
37. Ibidem.
38. Ibidem, § 11.
39. Ibidem, § 13.
40. Simion Retegan, op. cit. p. 20.
41. Idem, Politică şi educa\ie la românii din Transilvania in epoca liberalismului austriac (1860-1887), Tn
AllC, XXX/1990·1991, p. 75.
42. Vasile Netea, op. cit. p. 324-325.
Ioachim Lazăr 93
Aceasta însemna o dublare a numărului de şcoli româneşti într-un deceniu şi

jumătate. Pe lângă un spor cantitativ se remarcă şi o creştere calitativă, acum
funcţionând şi 12 şcoli capitale, din care 6 erau ortodoxe şi 6 greco-catolice. S-
au făcut în această perioadă şi demersuri pentru înfiinţarea unor şcoli laice,
aconfesionale, comune atât pentru ortodocşi cât ~i pentru uniţi. Aceste iniţiative
au fost stopate de către ierarhia bisericească. lmpotriva lor se ridică Andrei
Şaguna, care printr-o circulară, din 26 august 1862, le declara „ilegale şi
anormale" şi interzicea comunităţilor şi clerului ortodox să participe sau să
încurajeze realizarea lor43.
Cu toate succesele înregistrate pe linia învăţământului sătesc, rapoartele
celor doi inspectori şcolari, arată adevărata stare a învăţământului românesc.
Cei doi consilieri, Pavel Vasici şi Ioan Maior, asociază stagnarea învăţământului
pasivităţii clerului şi văd în intervenţia statului singura cale pentru eradicarea
sa. 44 • Ei propun să se impună forurilor bisericeşti locale obligaţia strânsă de a
stărui pentru ridicarea de edificii şcolare acolo unde ele lipseau, pentru refacerea
celor vechi, pentru concentrarea forţelor a două sau mai multe comunităţi mici
asupra unei instituţii şcolare comune 45 •
De altfel, începând din anul 1864 se înregistrează o mişcare largă de
cooperare şi în problemele învăţământului, în condiţiile apropierii forurilor
superioare ale Transilvaniei, a guvernatorului Foliot de Crenneville, în primul
rând, de elita intelectualităţii româneşti din Transilvania. Se iau o serie de măsuri
binevoitoare la adresa naţiunii române majoritare. intre aceste măsuri se
înscriu, acordarea unei mici subvenţii pentru preoţimea greco-catolică săracă,
în valoare de 30.000 fi., instituirea în 1862-1863 a celor doi consilieri gubernali
români, precum şi intervenţia energică a Guberniului în domeniul şcolii rurale
româneşti 48 •
Rapoartele celor doi consilieri români determină Guberniul să ceară
Ordinariatelor din Blaj, Sibiu, Gherla şi Lugoj, la 7 mai 1864, să vegheze ca în
satele în care existau şcoli elementare şi remuneraţii dăscăliceşti instituite în
anii absolutismului, acestea să fie susţinute cu tărie, să se întemeieze şcoli şi
lefi stabile pentru dascăli, unde acestea nu existau, să se vegheze riguros
asupra frecvenţei şi, în sfârşit să se întocmească o evidenţă generală a tuturor
şcolilor existente 47 • Asupra tuturor acestor probleme, dar în special punând
accent pe frecvenţă şi edificările şcolare, Guberniul revine energic în 7 august
186448 • Cerând de urgenţă răspunsurile Ordiaariatelor, Guberniul trimite adrese
şi forurilor administrative, comitatense, scăunale, districtuale şi orăşeneşti
pentru a-şi da tot concursul la acţiunea generală de revitalizare a învăţământului
românesc48 •
Criticile la adresa bisericii stârnesc o reacţie puternică din partea înaltei
Ierarhii bisericeşti. Sibiul interpretează concluziile lui Pavel Vasici „oribile şi
43. Simion Retegan, Satul românesc din Transilvania ... p. 22.

44. Ibidem.
45. Ibidem.
48. Idem. Politici şi educaţie la românii din Transilvania ... p. 77.
47. Ibidem.
48. Ibidem.
49. Ibidem.
scandaloase". Andrei Şaguna, difuzează, la 1Omai 1865, o importantă circulară,

în care, după ce rezuma principalele capete de acuzare la adresa clerului său,
reia principalele măsuri poruncite de Guberniu, retuşează liniile de ansamblu a
şcolii săteşti ortodoxe din Transilvania, aşa cum fusese ea zugrăvită de Vasici 50 •
El invoca realităţile economice ale timpului, gravele moşteniri iobăgeşti, precum
şi obstacolele politice, acuzatoare pentru Guberniu, care împiedicau dezvoltarea
şcolii româneşti, printre care aminteşte discriminarea bisericii ortodoxe,
tergiversarea sancţionării statutului său organic întocmit în 1864 şi inexistenţa
unei legi de organizare a comunelor.
în al doilea raport înaintat Guberniului, la 1O aprilie 1865, Ioan Maior,
propunea înfiinţarea unei preparandii la Blaj, ce se va deschide chiar în acest
an 51 • El insista asupra instituirii acelor instrumente sau Fasiuni şcolare cu
valoare perpetuă în locul obişnuitelor contracte anuale dintre sate şi învăţători.
El cere intervenţia hotărâtă a autorităţilor administrative în vederea edificării
localurilor şcolare, pentru procurarea de loturi experimentale şi, pentru
supravegherea riguroasă a frecvenţei elevilor.
Cu toate dificultăţii~ existente, alerta forurilor administrative centrale şi
locale ca şi circularele emise la Sibiu, Blaj, Gherla şi Lugoj, produc o vizibilă
înviorare a învăţământului românesc. Înviorarea se datoreşte şi sprijinului sau
chiar iniţiativei unor foruri locale. În sud-vestul Transilvaniei un sprijin deosebit
l-au acordat învăţământului comitele Francisc Nopcea 52 , pretorul V.Cerkavski
din Baia de Criş 53 , Nicolae şi Alexandru de Crainic de la Dobra 54 , sau judele
cercual de la Toteşti, Fr. lechim 55 • Cancelaria aulică, alertată la rândul său de
Guberniu, emitea, la 31 ianuarie 1866, un important circular, în cele trei limbi
oficiale ale Statului, prin care cerea ca şefii unităţilor administrative să impună
subalternilor ca împreună cu protopopii să obţină în fiecare localitate un teren
pentru şcoală, pe care apoi comunitatea bisericească va ridica localul necesar,
va organiza un lot pomicol şi va institui prin protocoale sau acte de donaţii
aprobate de Guberniu, o remuneraţie corespunzătoare şi statornică pentru
dascăli 56 •
Numărul şcolilor româneşti se va ridica la 1483, faţă de cele 1700 de sate
locuite majoritar de români. Ele erau insuficiente cu atât mai mult în comitatul
Hunedoarei, unde în anul 1869, la o populaţie de 188.991 locuitori şi 359
localităţi, funcţionau abia 139 de şcoli, ceea ce însemna o şcoală la 1431
locuitori, o şcoală la 223 de copii 57 •
În ciuda numeroaselor dificultăţi întâmpinate, în perioada cuprinsă între
1848-1867, se înregistrează un puternic avânt al şcolii săteşti din teritoriile
50. Ibidem.
51. Ibidem, p. 81; Vasile Popeangă, Preparandiile româneşti din Transilvania, în Ziridava, Xll/1980, p. 529·
588.
52. Simion Retegan, Politică şi educaJie la românii din Transilvania ... p. 26.
53. Nicolae Albu, Istoria şcolilor româneşti din Transilvania intre 1800-1867, Bucureşti, 1971, p. 135.
54. Ibidem, p.132.
55. Ibidem.
56. Simion Retegan, Satul românesc din Transilvania, ... p.26.
57. Ibidem.
Ioachim Lazăr 95
româneşti ale imperiului. În acest interval de timp numărul total al şcolilor

săteşti, ajunge să crească, în Transilvania, de la 691 în anii 1840-1841, la 742
în 1851, la 981 în 1858 şi la 1483 în 1865 58 • Trebuie precizat că măsurile luate
de către Guberniu în anii 1865-1866, au fost insuficiente pentru soluţionarea
problemei învătământului sătesc românesc, totuşi ele au dus la o schimbare
calitativă a sa. lntr-un moment când toate cuceririle politice ale liberalismului
erau ca şi pierdute, şcoala confesională, cu limba şi spiritul său naţional ale
cărei p'âlpâiri neaşteptate se observă până în cele mai izolate sate, apare
tuturor, uniţi şi ortodocşi, laici şi clerici, pasivişti şi activişti, ca un refugiu
salvator. Fără înoirea şcolii româneşti din ultimii ani ai regimului liberal, ea ar fi
rezistat mult mai greu politicii de deznaţionalizare promovate de guvernele
maghiare după 1867.
Debutul şcolar al statului dualist ungar s-a făcut prin legea XXXVIII a lui
Iosif Eătvăs din 1868 care stabilea cadrul juridic al evoluţiei învăţământului
românesc. Legea constituia şi o mai gravă ameninţare pentru şcolile confesionale
româneşti decât fusese absolutismul austriac. Articolul de lege XXXVlll/1868
intitulat „În cauza instrucţiunii publice din şcolile populari", a fost sancţionată
de către împărat în 5 decembrie, în zilele următoare fiind adoptată în casa
reprezentaţilor şi a magnaţilor. Legea cuprindea 148 de articole referindu-se la
„obligativitatea şi libertatea instrucţiunii", „sfera şi înfiinţarea institutelor pentru
instrucţiunea populară", „institutele pentru instrucţiunea populară înfiinţate din
partea confesiunilor", „institutele înfiinţate de persoane private şi societăţi",
„institutele comunale pentru instrucţiunea poporu lui", „obiectele de învăţământ",
„institute.le pentru instrucţiunea populară înfiinţate din partea statului",
„preparandiile pentru învăţătoare" „jurisdicţiile şcolilor populare", „despre
învăţători" 59 • Conform paragrafului 148 al legii, Ministerul de Culte şi Instrucţiunea
Publică trebuia „să raporteze parlamentului în fiecare an în problema instrucţiunii
publice" 60 •
Legea respecta dreptul bisericilor de a-şi înfiinţa şi întreţine instituţiile lor
de învăţământ, însă asupra lor statul îşi exercita controlul 61 • Se prevedea
obligativitatea frecventării şcolii pentru copii între 6-12 ani, obligaţia cursurilor
de repetiţie până la 15 ani, obligaţia satelor cu cel puţin 30 de copii lipsiţi de o
şcoală confesională, de a ridica şi întreţine o şcoală comunală, impunea o
pregătire de specialitate pentru învăţători, stabilea condiţiile pe care trebuiau să
le îndeplinească edificiile şcolare, prescria obiectele de studiu, fixa durata
anului şcolar, etc 62 •
Articolul de lege XXXVIII manifesta o oarecare îngăduinţă pentru
naţionalităţi, printre care şi dreptul confesiunilor de a întemeia şcoli, dreptul
fiecărui tânăr de a-şi primi instrucţiunea în limba maternă.
Legea Instrucţiunii publice ascundea însă şi o serie de capcane, care
stârnesc temerile naţionalităţilor nemaghiare. Pe lângă şcolile confesionale,
58. Idem, Sate şi şcoli româneşti din Transilvania la mijlocul secolului al XIX-iea (1867-1875), Cluj-Napoca,
1995, p. 7.
59. Colecţiunea legilor din anul 1868, Buda, p. 192-230.
60.lbidem.
61. Eugen Brote, Chestiunea română în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti, 1895, p.98.
62. Simion Retegan, Sate şi şcoli româneşti din Transilvania ... p.15.
legea prevedea înfiinţarea a două noi categorii de instituţii de învăţământ; şcolile

de stat şi şcolile comunale. Şcolile comunale erau întreţinute de comunităţi, dar
ele depindeau exclusiv de stat. Cele două categorii de şcoli cărora legea le
acorda importante favoruri, de la care erau excluse şcolile confesionale, vor
avea ca limbă de predare limba maghiară, unele vor fi bilingve şi numai o mică
parte vor folosi limbile nemaghiare 63 • În cazul în care o şcoală confesională, în
decurs de 6 ani de la apariţia legii, nu îndeplinea cerinţele sale, după trei
avertismente adresate din jumătate în jumătate de an „guvernul putea ordona
înfiinţarea şcolii comune" 64 • Aceste condiţii, deşi fireşti pentru funcţionarea unei
şcoli, fiind impusă îndeplinirea lor într-o perioadă atât de scurtă, făcea să
planeze asupra şcolii româneşti pericolul maghiarizării.
Ideea de stat unitar maghiar, consfinţită prin tranzacţia dualistă, nu putea
fi pusă în aplicare fără maghiarizarea naţionalităţilor. Şi legea naţionalităţilor
(Nr. XLIV din 1868):calificată de contemporani şi de istorici, drept o culme a
ipocriziei, prevedea aparent posibilitatea păstrării limbii naţionalităţilor.
„Comunităţile bisericeşti, respectând drepturile legale ale superiorităţilor
bisericeşti, pot să-şi hotărască liber limba pentru redactarea matricolelor şi
pentru rezolvarea chestiunilor bisericeşti, şi în limitele legii învăţământului,
limba de predare în şcoalele lor" 65 . Deci această lege nu conţinea absolut nici
o garanţie cu privire la respectarea drepturilor naţionalităţilor de a-şi folosi
limba, ci acorda acest drept după putinţă, depinzând întotdeauna de bunăvoinţa
organelor puterii de stat" 66 •
Prevederile legii învăţământului din 1868 vor ameninţa în primul rând
învăţământul naţiunilor nemaghiare, lipsite de mari fonduri colective, private de
ajutorul statului, nevoite să apeleze numai la resursele proprii, ce erau
incomparabil mai limitate decât cele ale naţiunii maghiare dominante. Chiar
unele voci autorizate ale maghiarilor făceau declaraţii menite să liniştească
naţionalităţile că nu e vorba de a le atinge drepturile. Francisc Deak, unul dintre
stâlpii dualismului, în discursul din 23 ianuarie 1872, declara; „Fiecare
naţionalitate e îndreptăţită a cere săi se ofere mijloacele şi putinţa de a-şi instrui
şi creşte copii săi. Dacă noi am voi să siluim naţionalităţile ca să înveţe
ungureşte pe copii lor, care nu ştiu deloc ori ştiu prea puţin limba maghiară,
atunci am face imposibil progresul tinerimii, părinţii şi-ar risipi zadarnic banii şi
copii şi-ar cheltui şi ei timpul fără folos. În genere dacă voim să câştigam de
partea noastră naţionalităţile, atunci să nu căutăm a face aceasta urmărind
maghiarizarea lor cu orice preţ- ci numai atunci le vom câştiga pentru, dacă ne
vom sili ca raporturile ungureşti să le fie dragi şi plăcute" 67 • Un moderat se
dovedise şi baronul Eotvos. Dar cei doi au părăsit guvernul, iar Coloman Tisza
63. Ibidem.
64. Colecţiunea legilor din anul 1868 ... §.15.
65. Ibidem; Vezi şi articolul de lege XLIV din anul 1868, §.14; Eugen Brote, op.cit. p. 117-118.
66.1. Puşcariu, Nolile despre întâmplările contemporane, Sibiu, 1913, p. 126; Gelu Neamţu, Nicolae Cordoş.
Politica guvernelor maghiare de deznaţionalizare a românilor din Transilvania în perioada 1867-1918, în
Apulum, XXVll-XXX/1990-1993, p. 149.
67. Eugen Brote, op.cit. p. 66.
Ioachim Lazăr 97
preluând puterea, în aplauzele şoviniştilor, inaugura era „stârpirii şi zdrobirii

naţionalităţilor" 88 • •
Temerile naţionalităţilor, şi în special ale românilor aveau să fie confirmate
în anii următori. Nu trecuseră nici cinci ani de la promulgarea legii învăţământului
şi la 22 februarie 1873, Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, emitea un ordin
către autorităţile superioare ale confesionarilor prin care cerea:
Să aducă la cunoştinţa credincioşilor că guvernul nu intenţiona
transformarea şcolilor confesionale în şcoli comunale, dar cere să întrunească
toate condiţiile cuprinse în legea din 1868.
Şcolile să fie vizitate de organele bisericeşti şi să ia măsurile necesare
când nu corespund cerinţele legii.
La sfârşitul anului şcolar să înainteze Ministerului o situaţie cu toate
comunele care nu sunt în stare să susţină şcoli din mijoacele lor proprii 118 •
În faţa somaţiei consistoriile celor două confesiuni ale bisericii române, au
adresat clerului din subordine noi circulare cerându-i să facă faţă tuturor
prevederilor legii amintite. Consistoriul din Sibiu cerea trimiterea răspunsului
până la 1 iulie 1873, dar majoritatea n-au răspuns, şi datorită numărului mare de
sate ce trebuiau inspectate într-un timp atât de scurt.
La 3 mai 1875, împăratul sancţiona articolul de lege XXXII, privind
pensionarea învăţătorilor şi educatorilor70 , care obliga comunităţile şi pe învăţători
să contribuie la fondul de pensii.
Faţă de aceste legi care restrângeau din ce în ce mai mult dreptul
naţionalităţilor la învăţământ în limba maternă au loc numeroase luări de poziţie
din partea românilor. La 24 iunie 1875, contele Trefort Agoston îi scria dezamăgit
mitropolitului Vancea despre discursurile agitatorice rostite de studenţii Ivan
Gheorghe, Vasile Bian şi David Avram la serbările naţionale ţinute la Blaj, în
Lilele de 14-15 mai. Mitropolitului i se ordona, respectos dar hotărât, să aducă
la cunoştinţa directorilor de la gimnaziu, teologie şi preparandie hotărârea sa că
pe viitor erau strict interzise serbările, petrecerile, maialele sau orice întruniri
publice, cu excepţia acelora care în urma unor motivări întemeiate din partea lui,
vor fi aprobate de minister printr-o autorizaţie specială11 •
Guvernul maghiar îşi continuă politica de subminare a dreptului
naţionalităţilor la instrucţie şi educaţie fără nici o îngrădire legislativă. În anul
1876, o nouă lege şcolară obliga inspectorii să controleze programele de
invăţământ, manualele şcolare şi materialul didactic, atât în şcolile de stat şi
comunale, cât şi în cele confesionale. Articolul de lege XXVIII ,,Despre autorităţile
şcolilor populare", a fost sancţionat de împărat, la 1Oiunie1876, şi urma să intre
în vigoare în acelaşi timp cu legea privind organizarea administrativă (a
municipiilor). Conform prevederilor legii fiecare comitat forma un cerc de
88. Ibidem, p.71.

89. E. Hodoş. Cercelirl, Probleme şcolare conlesionale, Sibiu, 1944, p. 79·83.
70. Legea de pensiune pentru invitllorll poporali din Ungaria, dinpreuni cu ordinatlunile ministeriale
1•ubllcate in urmi, Nassod (Nisiud), 1880.
71 . O.Suciu, Dale privind slluatla politici şi confesional-şcolari a rominllor din Transilvania in prima decadi
n dualismului, în AllC, XXX/1990-1991, p. 108.
învăţământ. între membrii comitetului administrativ, pe lângă comitele suprem

şi vice comite se număra şi un inspector regesc de şcoală cu sarcini deosebite
pe linia învăţământului.
Comitetul administrativ al municipiilor dispunea şi urmărea îndeplinirea
ordinelor Ministerului de Culte şi Instrucţiune privind aplicarea legii şcolare, a
dispoziţiilor inspectoratului şcolar sau a deciziilor proprii. în temeiul paragrafului
30 al articolului VI al legii din 1876 comitetul avea grijă „ca în şcolile poporale
să nu se folosească manuale didactice, care nu sunt aprobate nici de regim nici
de autorităţile competente ale şcolilor confesionale, sau sunt chiar interzise" 72 •
în acelaşi timp comitetul urmărea frecventarea şcolii de către copii, plătirea
regulată a salariilor învăţătorilor, ca edificiile şcolare să fie corespunzătoare" 73 •
Totodată comitetul propunea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice şcolile
care nu corespundeau prevederilor legii şi ce urmau a fi somate de trei ori la
intervale de câte o jumătate de an, şi propunea, ,ministrului înfiinţarea unei şcoli
comunale sau de stat" Comitetul administrativ putea ordona „cercetarea
disciplinară în contra unui învăţător de la şcolile populare, de stat sau comunale " 74 ,
dacă acesta era acuzat de neglijenţă, tratare dură cu elevii sau încălcarea
dispoziţiilor legii. Dacă acuzaţiile se confirmau, învăţătorul era supus la diferite
pedepse, intre care cele mai grave erau „pierderea dreptului la pensie şi
destituirea din post" 75 •
Comitetul administrativ avea sarcina „confiscării cărţilor şi mijloacelor de
învăţământ oprite de regim" 76 • Folosirea unui manual sau mijloc de învăţământ
interzis, constituia o faptă deosebit de gravă şi se pedepsea cu amendă de până
la 300 fi., sau cu închisoare până la 3 luni, iar învăţătorul îşi putea pierde
postul" 77 • în cazul unui învăţător de la o şcoală confesională, comitetul se
adresa ministerului care putea ordona prin autoritatea supremă bisericească
„suspendarea învăţătorului din oficiu şi plata amenzii" 78 • Legea din 1876
prevedea constituirea unei deputaţiuni permanente, din care făceau parte şi
câte un reprezentant al confesiunilor, câte un învăţător ales al confesiunilor din
comitet şi câte un învăţător ales dintre cei ai şcolilor de stat şi comunale" 79 •
Deputaţiunea permanentă îşi exprima opiniile şi întocmea proiecte privind
şcolile populare din municipii.
Conform paragrafului 8 al legii, în fiecare comitat se înfiinţa, pentru
promovarea instrucţiei şi educaţiei poporului, câte o comisie şcolară permanentă
în care confesiunile erau reprezentate prin câte un membru numit sau ales de
către respectiva autoritate bisericească sau şcolară" 80 • Comisiunea şcolară
permanentă printr-o bună funcţionare, putea tempera zelul sau abuzurile unor
72. Şcoala Română. an,I. nr. 40/1oclombrie1876. p. 313.

73. Ibidem, p.314.
74. Ibidem.
75. Ibidem.
78. Ibidem.
n.lbidem
78. Ibidem.
79. Ibidem. p. 315.
80. E. Hodoş, op.cit. p. 170.
Ioachim Lazăr 99
inspectori şcolari, care erau şi preşedinţi. Din această cauză autorităţile nu erau
interesate în constituirea şi funcţionarea acestor comisii„ Protopopul Ioan
Papiu, de la Deva, scria că în comitatul Hunedoarei, comisiunea permanentă
exista numai după nume 81 • Protopopul Devei relata autorităţii superioare
bisericeşti, , că preşedintele comisiei, inspectorul regesc Rethy, i-a spus că
„acea comisie nici nu s-a constituit, din cauză că el nu-i vede necesitatea" 82 •
Legea acorda largi împuterniciri inspectorului regesc de şcoală, care era
obligat în persoană, prin adjunctul sau împuterniciţii săi să inspecteze cel puţin
o dată pe an toate şcolile populare din cerc, indiferent de natura lor, superioare
sau inferioare, de stat, comunale sau confesionale, înfiinţate de societăţi sau
privaţi, de stat, asemenea şi toate azilele de copii şi a avea grijă ca legea să se
execute cu punctualitate" 83 • Inspectorul controla planul de învăţământ şi
manualele, supraveghea predarea numărului de ore prescris prin lege, etc.
Legea din 1876, prevedea înfiinţarea senatelor şcolare, alcătuite din cel
puţin 5 membrii care ştiu scrie şi citi, aleşi pe 3 ani, cu dreptul de a fi realeşi 84 •
La rândul său, senatul alegea pentru fiecare şcoală un curator care răspundea
de avutul şcolii, repararea edificiului, etc. Articolul de lege XXVlll/1876, abroga
• paragrafele 116-137 ale legii şcolare din 1868, întărind dreptul de
superinspecţiune ale statului maghiar asupra şcolilor confesionale româneşti.
Peste numai un an, la 6 iunie 1877, Ministerul trimitea autorităţilor
bisericeşti o listă cu 4 7 manuale şi atlase intrerzise din care 14 erau româneşti,
motivând că acesta „sunt cu totul contrare dreptului public şi stării de fapt a
Ungariei, adică propagă idei împotriva statului ungar" 85 •
Gravitatea tendinţelor subterane ale noii legislaţii şcolare, începând de la
1868 se încadrează într-un plan vast privind deznaţionalizarea. Pe urmele
ncestor legi înainta, fără zgomot, mecanismele unui aparat de stat, plin de zel,
valul greu al dispoziţiilor ministeriale care anulau practic concesiile liberale ale
legilor. Dar cel mai serios atac împotriva şcolilor româneşti a fost declanşat prin
11doptarea proiectului de lege XVIII, privitor la instrucţia în limba maghiară în
Institutele de învăţământ pentru educaţiunea poporului din 187988 .
Conform acestei legi, în toate şcolile pedagogice, în care limba de predare
nu era cea maghiară, urma să se introducă un număr corespunzător de ore,
lnc:ât fiecare absolvent să şi-o poată însuşi în vorbire şi scriere (§ 1) 87 • Potrivit
looll. începând cu 30 iunie 1882, nimeni nu poate primi diploma de învăţător şi
1111 putea fi numit într-un astfel de post, dacă nu putea dovedi că şi-a însuşit limba
mnghiară „în aşa măsură încât să fi&în stare a o preda în şcolile primare"
rn 2) 88 . În baza paragrafului 3 al legii absolvenţii institutelor pedagogice din
III. Ibidem, p. 171.

li:.'. Ibidem.
11:1 Ibidem.
IM Şcoala Română, an I, nr. 41/8 octombrie v. 1876, p. 322.
IH\ E. Hodoş, op.cit. p. 11 O.
1111 Eugen Brote, op.cit. p.202-205; Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur sau luptele politice naţionale ale
'""'""llor de sub coroana ungară, voi. VI, Sibiu, 1910, p. 844-845; Mircea Păcurariu, Pollticastatului ungar faţă
"" hl•nrlca românească din Transilvania în perioada dualismului, 1867-1918, Sibiu, 1986, p. 234-235.
nt lhldem.
nn lhldem.
1872-1881, erau obligaţi ca în decurs de 4 ani să înveţe limba maghiară ,,în aşa
grad, încât să fie în stare a o preda în şcolile primare" 89 •
În comunele cu locuitori care nu ştiu ungureşte începând cu anul 1883, vor
fi numiţi „învăţători definitivi, ajutători sau provizori la şcoalele primare comunale
confesionale, ori în alte şcoala primare publice, numai astfel de persoane care
sunt capabile a preda limba maghiară" 90 • Conform articolului 4 al legii „limba
maghiară face parte din obiectele de studiu obligator în toate şcolile primare
publice" 111 • Legiuitorul este conştient că nu dispune de numărul necesar de
învăţători cunoscători ai limbii maghiare şi acceptă o oarecare amânare a
apllcabllltăţii el, stabilind că:
- în şcolile în care limba de predare nu este maghiara, dar există un
învăţător capabil pentru a preda în această şcoală limba maghiară va trebui să
fie predată ca obiect de studiu obligator, începând, încă „din anul următor după
intrarea în vigoare a legii" 92 •
-Acolo unde nu se găseşte un astfel de învăţător „ va fi numit un învăţător
calificat în limba maghiară" 113 • Legea Trefort din 1879, preciza că se referă şi la
institutele de învăţământ nemaghiare, care potrivit legii XXXVIII din 1868,
paragrafele 16-22, reprezentau şcoli populare elementare şi superioare, civile
şi preparandii" 94 •
în cazul preparandiilor în care limba instrucţiunii nu era maghiara
„examenele anuale cât şi cele de maturitate", vor fi ţinute în prezenţa inspectorului
şcolar sau a delegaţilor acestuia. Conform legii începând de la 30 iunie 1882,
diplomele de calificare se eliberau „numai în cazul când candidatul examinat
ştia limba maghiară" 95 • Limba maghiară trebuia să se predea în şcolile primare
cu un singur învăţător în 2 1/2 ore pe săptămână 98 •
Împotriva legii se ridică mitropoliţii, Miron Romanul şi Ioan Vancea,
precum şi deputaţii români· din parlament. George Bariţiu îmbărbăta clerul
român la rezistenţă, scriindu-i lui Ion Micu Moldovan: ,,Vrăjmaşii ameninţă. Mulţi
slabi de înger se vor spăria, deşi azi a te descuraja este o crimă. Lupta trebuie
să continue. Clerul trebuie să fie ajutat de naţiunea intreagă" 97 •
în circulara din 31 mai 1879, mitropolitul Vancea solicita date statistice
despre învăţătorii capabili să predea limba maghiară pentru a putea respecta
paragraful 4 al legii. Mitropolitul era convins că numai dacă se va acţiona în
sensul prevăzut de lege se vor putea salva pe viitor şcolile elementare
confesionale române de pericolul desfiinţării lor, în cazul că autorităţile de stat
89. Ibidem.
90. Ibidem.
91. Ibidem.
92. Ibidem.
93. Ibidem.
94. Ibidem.
95. Ibidem.
96. Gelu Neamţu. Nicolae Cordoş, op.cit. p. 460.
97. L. Ursutiu, Cinci scrisori ale lui G. Baritlu în legătură cu proiectul de lege şcolară din anul 1879, în
ActaMN, 111, 1966, p.523.
98. D. Suciu, op.cit. p.115.
Ioachim Lazăr 101
le-ar fi declarat necorespunzătoare din punctul de vedere al legli 88 • La 17 iunie

1879, mitropolitul Vancea făcea cunoscută o adresă primită din partea
Inspectoratului şcolar de stat, care anunţa hotărârea ministerului ca învăţătorii
români şi germani din Transilvania să-şi perfecţioneze cunoştinţele în limba
maghiară, în cadrul cursurilor organizate în Institutele pedagogice din Cluj şi
Cristuru Secuiesc 99 .
Se pare că legea nu a dat rezultatele scontate de guvernul maghiar, cu
toate controalele inspectorilor şcolari făcute în şcolile confesionale româneşti,
care se interesau în primul rând de progresul elevilor români la limba maghiară 100 •
Ministrul Trefort va promova, în şedinţa parlamentului din 5 martie 1883,
un nou proiect de lege privind instrucţia în şcolile medii. Legea prevedea ca şi
profesorii să înveţe limba maghiară. Limba şi literatura maghiară devenea
obiect de studiu obligatoriu - în clasele VII şi a VIII-a această materie se preda
numai ungureşte - şi va figura ca materie de examinare la maturitate 101 •
Diplomele de maturitate urmau să fie eliberate în maghiară, dar la cerere se
putea alătura şi o traducete în limba de predare a şcolii sau în latină 102 • La
examenul de maturitate asista şi un delegat al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii
Publice. În caz de nevoie un gimnaziu putea solicita sprijinul material al statului,
dar acesta îşi rezerva drepturi de amestec şi mai mari în procesul de învăţământ 103 •
Legea menţiona în chip expres că un gimnaziu „nu poate cere şi primi sprijin în
nici un caz subvenţiuni sau sprijin material de la state străine, sau de la
domnitorii sau guvernele lor" 104 •
Această lege încălca autonomia Bisericii româneşti şi făcea noi paşi pe
drumul maghiarizării forţate a r'."lmânilor prin şcoală. Prin legile Trefort, din 1879
şi 1883, s-a dat învăţământului românesc două din cele mai grele lovituri, ele
oferind guvernului maghiar posibilitatea unor largi şi permanente imixtiuni în
viaţa tuturor şcolilor şi-i ofereau posibilitatea aplicării unei politici de maghiarizare
din ce în ce mai accentuată.
Tendinţele de deznaţionalizare şi oprimare a românilor din Transilvania
vor căpăta după 1890 aspecte tot mai dure. în ianuarie 1891 procesul de
deznaţionalizare va ajunge la culme prin legea cu privire la grădiniţei~ d~ copii.
Se comitea astfel un atentat la drepturile părinţilor, singurii în măsură a-şi educa
copiii de vârstă neş~olară în limba maternă.
Conceptul de naţiune politică unitară maghiară a fost transformat într-unul
cultural, vizând în primul rând o politlcă şcolară care să ducă în scurt timp la
transformarea învăţământului românesc suportat financiar de către români,
conştienţi în permanenţă de pericolul ce plana asupra acestui sector de importantă
majoră în viaţa comunităţii lor 105 •
99. Ibidem.
100. Gelu Neamţu, Nicolae Cordoş, op.cit. p. 461.
101. Mircea Păcurariu, op.cit. p. 142.
102. Ibidem.
103. Ibidem.
104. Ibidem, p. 143.
105. Liviu Maior, Politica şcolară a guvernelor maghiare fată de romAnl (1900-1914), în AllC, XXX/1990-
1991, p. 123.•
Naţiunea română deţinea prin cele două biserici ale ei serioase atuuri şi
garanţii solide împotriva unei reuşite generale şi totale a maghiarizării sistemelor
naţionale, la care se adaugă activitatea benefică a Astrei, a secţiunilor ei
ştiinţifice, a secţiunilor comunale şi orăşeneşti, ca şi a numeroase fonduri
băneşti acordate de Ramonţai, Mocioneşti, Gojdu şi alţii destinate susţinerii
învăţământului şi culturii naţionale, creşterii unor cadre tinere şi valoroase,
sprijinite de activitate militantă a unei prese politice în plină afirmare. Succesele
înregistrate de naţiunea română în aceste domenii o făceau capabilă să reziste
oricăror presiuni şi persecuiii, şi de fapt gânditori lucizi din ambele tabere -
maghiară şi nemaghiară- au atras atenţia guvernanţilor că stomacul unguresc
era prea mic şi neîncăpător pentru a putea mistui culturile şi fiinţele naţionale ale
românilor şi slavilor din Ungaria.
Ioachim Lazăr 103
LA POLITIQUE SCOLAIRE DE LA COUR DE VIENNE ET DES

GOUVERNEMENT HONGROISES DANS LA PER/ODE 1848-1883
Resume
La revolution des roumains de Transsylvanie a crea des premisses pour le developpement

de l'enseignement. Les chefs de la revolution roumalne de Trassylvanie, voyaient la solution de
la cause scolaire d9 leur nation par une massive subvention du cote de l'etat. Ces desideratum
ont ele refuses plusieurs fois par la Cour de Vienne. Les gouverneurs de Vienne ont ete obllges
d'accepter quelques remisses a neuf dans le domaine de l'education. A 19 Avril 1850, le
gouverneur de la Transsylvanie. le baron Wohlgemuth a publie une ordonance „Relatlvement aux
principes por l'organisation de l'engeignement en Transsylvanie" qul a traile l'engelgnement
comme une quetion commune de l'etat et de l'eglise.
Conformement aux ces principes, des ecoles de n'importe quel rang, peuvent 6tre
entretenir par l'etat, par l'eglise, et aussi par Ies communautes, lesessociations et Ies personnes
individuelles.
Sur la base de ces principes, la nation roumaine a organise l'enselgnement jusqu'â la loi
scolaire de 1868. Pandant deux decenies (1848-1868), en depassant des difficulte materlelles,
le reseau des ecoles roumaines a connu un developpement continue, de 742 ecoles en 1851 â
1483 en 1865.
Le debut scolaire de l'etat dualiste hongroise se fait par l'acceptation de la loi XXXVIII de
Josif OtvOs, qui sous la masque des quelques droits et libertes, represent un grand manace pour
Ies ecoles elementaires roumaines.
La politique de l'etat hongroise vers Ies nationaliles est devenue plus dure, apr6s que la
a
pouvoir est revenue Coloman Tisza, qui a inaugura l'ere „de la destruction et du brisement des
nationalltes".
Les lois adoptes par l'etat dualiste hongroise en 1875, 1876, 1879 et 1883 ont donne des
grands coups a l'enseignement roumain el ont constitue des pas dans la voie d'asslmilation de
la nalion roumaine.
PRESA PEDAGOGICĂ SIBIANĂ. AMICUL
ŞCOALEI (1860-1865). STUDIUL ISTORIC ŞI
INDICE BIBLIOGRAFIC ANALITIC
Vasile Crişan
Eugenia Crişan
Dacă padagogia contemporană aşează elevul în centrul procesului de

învăţământ sau dacă, în cadrul binomului elev-dascăl, atribuie primului un rol
preponderent, acesta se datorează în mare măsură faptului că structurile
educaţionale ale societăţii au rezolvat problema calificării profesionale a corpului
profesoral.
În perioada care formează obiectul cercetării noastre lucrurile stăteau
într-o lumină oarecum diferită. învăţământul, în general, şi învăţământul
elementar, poporal, în special, parcurgea vârsta tinereţii sale. Abia se emancipase
din chingile triviumului medieval şi a preponderenţei instrucţiei şi educaţiei
religioase. Paşii pe calea reformelor instituţionale şi de conţinut ale
învăţământului, cu accent de ştiinţe şi pe metodele naţionale, intuitive, erau încă
nesiguri, timizi. Reţinerile părinţilor de a-şi trimite copiii la şcoli, chiar şi acolo
unde ele existau, precaritatea bazei materiale a învăţământului, organizarea
acestuia pe principii confesionale, piedicile sau lipsa de sprijin din partea
statului, o legislaţie lacunară sau tendenţioasă, erau tot atâtea elemente care
frânau tendinţele de progres cultural şi şcolar. Dar cea mai importantă dintre ele
era calificarea precară ştinţifică, metodico-pedagogică şi de cultură generală a
corpului învăţătoresc. Această constatare răzbate cu insistenţă din orice raport
sau analiză privind starea şcolilor din monarhia habsburgică şi, în principal, a
şcolilor româneşti. De aici a izvorât necesitatea presei pedagogice româneşti.
Erau numeroase vocile care pledau pentru o literatură pedagogică în limba
română, pentru crearea unor tradiţii pdagogice. Printre ele se detaşează şi cea.
a unui tânăr învăţător din Răşinari, absolvent al şcolilor sibiene, redactor şi
colaborator al „Telegrafului Român" - VISARION ROMAN. În câteva numere
ale „Telegrafului Român", acesta lansează „o provocare prietenească către
toţi învăţătorii şcoalelor noastre poporale"'. Autorul analizează critic situaţia
învăţământului popular din timpul său, propunând organizarea conferinţelor
învăţătoreşti şi întemeierea unei foi pedagogice ca remediu pentru situaţia
precară a învăţământului şi pentru nivelul de pregătire al învăţătorilor. Este adus
drept argumei:it în favoarea propunerii sale exemplul altor reviste care apăreau
în acea vreme în Austria. Provocarea prietenească a rămas deocamdată fără
ecoul scontat, dar Visarion Roman, fire activă, tenace şi practică va purcede el
însuşi la editarea unei astfel de publicaţii. Aşa s-a născut „Amicul şcoalei" la
Sibiu, în 1860.
1. Visarion Roman. O provocare prieteneascl cllre loll invllălorii şcoalelor noastre poporale ... Telegraful
român", V, nr. 6·10, 1857.
106 Revista pedagogică Amicul Şcoalei
Poate apărea firească întrebarea de ce la Sibiu?

Un întreg concurs de împrejurări au ridicat oraşul Sibiu, în perioada de
care ne ocupăm, la rangul de centru al vieţii politice şi culturale româneşti din
Ardeal 2 • De aici şi-a lansat Simion Batnuţiu manifestul din martie 1848 pentru
ridicarea poporului român la lupta pentru dezrobire. Tot aici, după Marea
Adunare de la Blaj din 3/15 mai, şi-a stabilit sediul Comitetul Naţional Român,
însărcinat cu coordonarea mişcării revoluţionare. În Sibiu era sediul Episcopiei
ortodoxe române, în fruntea căreia se ridicase unul dintre mari bărbaţi ai
românilor, tenace deschizător de drumuri pentru biserica, şcoal, cultura şi
istoria noastră - Andrei Şaguna. El este întemeietorul Mitropoliei Ortodoxe, a
Tipografiei Arhidiecezane, a „Telegrafului Român" (1853), unul din artizanii
ASTREI, ai Statutului Organic, reglementare ce a stat la baza organizării
învăţământului confesional ortodox 3 . În Sibiu exista o bună tradiţie a colaborării
culturale, mai ales în domeniul editorial şi tipografic, dar şi a învăţământului,
între saşi şi români. Funcţiona aici alături de şcolile săseşti, frecventat de
numeroşi români, Institutul teologic ortodox, iar în cadrul acestuia şi un seminar
pedagogic, încă de pe vremea activităţii sibiene a lui Gheorghe Lazăr (1811 ),
precum şi o Academie de drept, la care a urmat o vreme cursurile şi Simon
Bărnuţiu. La toate aceste posibile argumente pentru destinul cultural sibian în
domeniul ziaristicii pedagogice mai lipseşte unul esenţial: personalitatea
întemeietorului ei, Visarion Roman (1833-1885) 4 •
*
*
Locul naşterii
lui VISARION ROMAN este satul Darlos de lângă Mediaş,
unde tatăl său era cantor şi învăţător bisericesc, provenit la fel ca şi mama sa,
din familii de ţărani de pe Târnave. De la el învaţă tânărul Visarion tainele
scrisului şi cititului, după care urmează cursurile primare şi gimnaziale la
Mediaş, Dumbrăveni şi Sibiu, apoi Institutul Teologic Ortodox din acelaşi oraş.
Remarcat de ochiul ager al lui Andrei Şaguna, în 1854, anul absolvirii instututului,
Visarion Roman este reţinut aici ca profesor suplinitor al catedrei de pedegogie.
În anul următor îşi continuă cariera şcolară ca învăţător în Răşinari, comuna din
vecinătatea Sibi"ului, cu bune tradiţii şcolare şi naţionale. Aici are posibilitatea să
se edifice concret, atât asupra stării învăţământului poporal, cât şi asupra
contextului mai larg al vieţii economico-sociale şi culturale a poporului.
Colaborează la „Telegraful Român" şi începând din 1860 până în 1865 editează
„Amicul şcoalei", Se numără printre întemeietorii ASTREI şi este primul ei
bibliotecar. Între 1862 şi 1865 ocupa şi postul de notar al comunei Răşinari, fiind
2. Ioan Lupaş, Sibiul ca centru al vieJii româneşti. Analele Institutului de Istorie NaJională, voi. V, 1928-1930,
Cluj, p. 35-62.
3. Ioan Lupaş, Mitropolitul Andrei Şaguna, sibiu, 1921, p. 197 şi urm.
4. Mircea Stoia, Visarion Roman şi geneza Institutului de credit „Albina" din Sibiu. Repere sibiene, Sibiu,
1977, p. 97 şi urm. vezi şi t.N. Cioran şi V.V. Grecu, Visarion Roman pedagog social, Bucuretti, E.D.P„ 1971;
Ludu Octavian, Rolul lui Visarion Roman în viaţa economică a Ardealului, Sibiu, 1940; Ioan Lupaş, Din dascăl
- mare organizator linanciar. În voi. Probleme şcolare, Bucureşti, 1936; Vasile Netea, Economişti ardeleni şi
bănăţeni până la Unire: Visarion Roman. Revista economică, nr. 27-28, 1933; Victor Jinga, O energie ardeleană
-Visarion Roman. Observatorul social-economic, „Cluj, 1936; Victor V. Grecu, Amicul şcoalei prima revistă
pedagogică din Transilvania. În: Centenarul revistei „Transilvania", Sibiu, 1969, p. 75-85.
Vasile Crişan, Eugenia Crişan 107
atras de problematica vieţii economice şi mai ales financiare asupra căreia se

apleacă cu atenţie. La Răşinari înfiinţează prima instituţie de credit românească,
„Societatea de păstrare şi împrumut", iar după un deceniu fondează banca
„Albina" (1877), cel mai important institut de credit al românilor ardeleni, cu mari
merite în promovarea vieţii economice, politice şi culturale a naţiunii române.
Cu acelaşi aplomb se avânta Visarion Roman în viaţa politică, numărându
se printre promotorii Conferinţei de la Miercurea şi ai fondării Partidului Naţional
Român din Transilvania. În 1877 este ales membru corespondent al „Societăţii
Academice Române". Alături de preocupările şi iniţiativele.în domeniul economic,
de pionier al promovării intereselor economice ale ţărănimii şi ale micilor
întreprinzători, Visaion Roman s-a dovedit un pedagog social. Pentru şcolile
populare a tradus, elaborat şi tipărit manuale şcolare 5 precum şi revista de care
ne ocupăm; pentru ţărani editează „Amicul poporului", poate calendarul cu cea
mai largă circulaţie din secolul trecut în lumea satului ardelean (1861-1882);
pentru stimularea vieţii economice, în 1866 editează revista „ Progresul"; între
1868 şi 1870 este corespondent pentru Transilvania al ziarului „Românul" din
Bucureşti iar între 1878, şi 1880 este redactor la „Albina Carpaţilor", alături de
Al. Lapedatu.
Sub aspectul ideilor pedagogice, Visarion Roman va continua tendinţa
generaţiei paşoptiste de a elabora un învăţământ naţional, desprins de sub
tutela forurilor ecleziastice, racordat la curentele de idei ale spaţiului cultural
central-european. Este iniţiat în concepţiile pedagogice ale lui Komensky, J.J.
Rousseau, J. Fr. Herbart, H. Pestalozzi precum şi în istoria pedagogiei universale,
aşa după cum rezulta din materialele publicate în „Amicul şcoalei". Vasile Netea
ni-l releva ca adversar al lui Şaguna şi al conduceriii activităţii politice de către
autorităţile clericale 6 •
Acesta este omul care va pune în lumina tiparului, la începutul anului
1860, „Amicul şcoalei", scriptura pedagogică pentru învăţători, educatori şi toţi
bărbaţii de şcoală, redigeata 7 de V. Roman" - cum sta scris pe frontispiciul
revistei în incerta ortografie cu caractere latine din acei ani. Revista a trăit şase
ani, între 1860-1865, dovedindu-se una din cele mai lungi apariţii dintre periodicele
pedagogice ardelene din a doua jumătate a secolului trecut.
* *
*
Programul revistei este tratat în editorialul ,,Întreprinderea noastră" care
prefaţează primul ei număr 8 • „Tinerimea este temelia naţiunei pe care are a sta
edificiul cel tare al viitorului ei-arăta V. Roman. Fiindcă calitatea fundamentului
condiţionează starea şi soartea întregului edificiu, modul cel mai sigur d'a
contribui la pregătirea viitorului ferice pentru popor, este înaintarea bunei
5. Din activitatea de autor de manuale vezi: Cartea de lectură românească pentru şcoalele primare, Sibiu,
1885 sau Aritmetica cu tarife, precum şi un manual de pedagogie în manuscris (Metodul).
6. V. Netea, Noi contribuţii la cunoaşterea vielii şi aclivitălii lui V. Roman. Corespondenţa sa cu G. Bariliu
91 Iosif Hodoş. Sibiu, 1942, p. 11.
7. Redactata.
8 .•• Amicul şcoalei". I, 1860. lase. 1, p. 1
educaţiuni şi instrucţiuni a tinerimei sale, ca factorii principali ai vieţii naţionale".

(S. n. Tn continuare autorul expune concis argumentele care l-au îndemnat la
aceasta intreprindere. În primul rând era dorinţa de a fi de folos naţiunii din care
face parte, considerând că prin această lucrare poate contribui la progresul
educaţiei şi instrucţiei tinerimii române. Apoi, ca cetăţean, autorul considera că
formarea tinerilor din punct de vedere fizic şi moral. reprezintă una dintre cele
mai importante probleme ale statului, oamenii fiind elementele sale de bază. Un
alt argument al lui V. Roman pentru întemeierea revistei pleacă de la observaţia
că împrejurările vitrege au făcut ca poporul român să rămână în .urma altor
neamuri în privinţa culturii iar calea pentru a progresa pe toate planurile este
instrucţia şi educaţia: „în deşert se plâng unii că poporul nostru nu e primitor de
reforme imbunătăţitoare, nu îmbrăţişează artele şi comerţul, nu se deşteaptă în
el sprijinul de industrie, nu vrea a şti de sisteme raţionale de agricultură, nu e
înduplecabil la intreprinderi nouă mântuitoare, nu se lăţeşte în el gustul cititului,
ca şi literatura noastră să mai prindă viaţă, zic în deşert, pentru că uşa prin care
toate astea afla intrare la popor, este numai şcoala." (s.n.) 9 •
Citatele din articolul-program scot în evidenţă faptul că în sânul
intelectualităţii române problematica impasului cultural în care a fost adusă
naţiunea română reprezenta un subiect de dezbatere şi analiză iar căile de
urmat, în concepţia lui Visarion Roman şi nu numai a lui, ci a întregii generaţii
de întemeietori ai ASTREI, era propăşirea prin educaţie şi cultură. Dar pentru a
ajunge la rezultate palpabile, pentru a înfiinţa cât mai multe şcoli bune era
nevoie de unirea forţelor naţiunii, pentru că, subliniază cu patimă autorul,
„unirea e putere .şi puterea e viaţă". Aici, Visarion Roman atinge unul din
punctele sensibile ale vremii sale, marcate de frământări interconfesionale
sterile şi dăunătoare propăşirii învăţământului naţional: „ ... câte instituţiuni
folositoare am putea să avem dacă nu lipsea dintre noi concordia, cât vom putea
face pe viitor când vom înţelege vocea timpului, şi vom trăi şi vom lucra în
înţelegere frăţească, cu puteri unite". (ş.a.) 10 •
Articolul-program se încheie cu credinţa autorului că revista va deveni o
adevărată „sală de conversaţiune" a învăţătorilor din şcolile poporale şi a
tuturor oamenilor care ţin la înaintarea şcolilor şi culturii poporului român.
* *
*
Ideea rolului fundamental al şcolii în viaţa şi destinele poporului are vechi
rădăcini în gândirea pedagogică românească, începând cu ideologia iluministă
a Şcolii ardelene şi continuând cu generaţia paşoptistă. Meritul lurVisa.ric:tn
Roman şi al revistei sale constă în dezbaterea şi sistematizarea ideilor pedagogice
ale vremii într-o strategie coerentă, racordată la necesităţile vieţii economice-
sociale şi culturale ale poporului său, în consonanţă cu tendinţele şi reformele
9. Ibidem, p. 2.
1O. „Amicul tc0alel", I, 1860, lase. 1, p. 3.
învăţământului european şi al celui din România şi, mai ales, în perfecţionarea

medico-didactică a celor chemaţi să asigure propăşirea şcolii româneşti. Pentru
că aceasta a fost în primul şi în primul rând „Amicul şcoalei", o „sală de
conversaţiune" a oamenilor şcolii, o „şcoală pentru dascăli", cum o doreşte unul
dintre primii săi corespondenţi, Georgiu Hengye, învăţător în comuna Sieni1 1 • Au
stat de vorbă despre problemele şcolii şi ale culturii româneşti în paginile
·revistei, alături de mulţi învăţători, preoţi risipiţi prin satele, târgurile şi oraşele
Transilvaniei, Crişanei, Banatului şi Bucovinei sau de dincolo de munţi din
tânăra Românie, bărbaţi minunaţi ai neamului, care prin autoritatea numelui. şi
a operei lor au pus umărul la înaintarea şcolii şi culturii româneşti. Printre aceştia
Athanasie Marinescu, Ioan Rusu, Pavel Vasici, Aron Densuşianu, G. Munteanu,
Axente Sever, Ion Codru Drăguşanu, A.P. llarian, A.T. Laurian, G. Bariţiu,
Timotei Cipariu.
Şcoala, în concepţia promovată de „Amicul şcoalei" reprezintă un factor
de bflZă al vieţii naţionale. Aproape fiecare corespondent al revistei simte
nevoia să sublinieze rolul şcolii şi al educaţiei prin şcoala pentru viitorul naţiunii,
al individului sau al societăţii. Şcoala este uşa prin care un popor intră în rândul
lumii civilizate, care îi permite accesul la roadele ştiinţelor, literaturii, la comerţ
sau industrie, la bunăstarea materială şi spirituală 12 ; ea este locul unde copilul
„suge principiile cele mai de căpetenie, care au să-i servească de mentor sigur
toată viaţa" 13 ; este „a doua mamă a pruncilor", elementul vital pentru propăşirea
naţiei 14 • n cadrul sistemului de învăţământ, şcolii populare, elementare, i se
rezerva rolul prioritar, deoarece ea asigură accesul la cultura şi lumina ştiinţelor,
a celor mulţi, umiliţi şi necăjiţi. „Şcoala populară - arată Visarion Roman într-
un editorial - e fântâna sacră, din care pruncuţii noştri beau întâiul fundament
pentru binele şi fericirea generaţiunei viitoare; şcoala care are drept scop nobil
de a ne forma aceea ce după destinul nostru trebuie să fim, şcoala, baza
existenţei şi viitorului nostru'~ (s.a.) 15 •
Oe la şcoală şi cultură aşteptă generaţia lui Visarion Roman aproape totul:
renaştere naţională, propăşirea. economică, înflorirea literaturii şi artelor,
aşezarea naţiunii la rangul la care o ridicaseră iluştrii ei înaintaşi. Deci şcoala
trebuia supusă unui amplu şi neîncetat preoces de modernizare. Pentru realizarea
obiectivului era nevoie de cunoaşterea experienţei europene şi naţionale în
domeniu. Prin urmare „Amicul şcoalei" publică mereu materiale de analiză
asupra stării şcolilor şi a reformelor şcolare, atât din lumea largă, cât şi din
România 16 •
11. Ibidem, p. 5-6.

12. Vezi: Visarion Roman, Intreprinderea noastră. „Amicul ,coalei", I, 1880, tase. I, p. 2.
13. Ioan Rusu, Educaţiunea în şcoală şi acasă. „Amicul ,coalel", I, 1860, lase. I, p. 28.
14. „Amicu I şcoalei", li, 1861,nr. 46, p. 385-366 (Lipsa şcoalelor poporale pentru romlnl. Artlcol nesemnat).
Ceva despre şcoalele poporale. „Amicul şcoalei''. III. 1862, nr. 46·47, semnat „Un amic al lnvătlllorilor".
15. Idem, IV, 1863, nr.11, p. 1.
18. Vezi: „Amicul şcoalei", I, lase. I (Un istoric al şcolllor populare la diferite popoare europene), p. 53·57;
I'. Va&ici, Despre starea de acum a şcolilor noastre populare din Transilvania. „Amicu! ,coalel", I, lase. 2, p. 141 •
186; Şcoalele populare austriece - starea lor de lată. Amicul ,coafai", I, lase. 2, p. 117-120, nesemnat;
A,ezăminte pentru îngrijirea copiilor mici. Ibidem, p. 127-130. (Pledoarie pentru întemeierea grldinltelor de copii
1lupA sistemul lui Frobel; E. Winterhalder, Şcoalele populare. „Amicul şcoalel", li, nr. 38, p. 313·315 (Articol
11 o Revista pedagogică Amicul Şcoalei
Revista pledează pentru orientarea raţionalistă a învăţământului, aşezarea

lui pe bazele ştiinţelor pedagogice şi ale cunoaşterii, asigurarea unui echilibru
cât mai stabil intre educaţia moral-religioasă, educaţia naţional-politică, propăşirii
pe terenul ştiinţelor, culturii şi economiei. „Ştiinţa e puterea - susţine G. Bariţiu
într-un editorial preluat de V. Roman din „Gazeta de Transilvania" - şi cine nu
vrea a lăţi ştiinţa intre poporul său fără deosebire de confesiune, acela e luda
poporului său" 11 • în acest sens vin propunerile lui I. V. Rusu, profesor la Blaj,
pentru îmbunătăţirea programei gimnaziale prin introducerea artei oratorice,
poeticii şi redeschiderea catedrei de filozofie, onorată odinioară de Simion
Bărnuţiu 18 sau introducerea psihologiei ca obiect de învăţământ în preparandiile
pentru învăţători 19 •
O idee cu totul m~dernă a redactorului revistei este aceea a necesităţii
specializării riguroase. Avem nevoie de oameni de specialitate, de gazete de ·
specialităţi, „căci altcum vom fi în toate ceva, şi în tot - nimica", considera V.
Roman, referindu-se direct la domeniul învăţământului 20 •
Deci, pentru întărirea şcolii este de maximă urgenţă ridicarea calităţilor
profesionale ale dascălilor, care încă din primele numere ale revistei sunt sfătuiţi
să înlăture rutina, reţinerile de orice fel şi să păşească pe calea
autoperfecfionărif-1. Sunt îndemnaţi, învăţătorii în primul rând, să citească. Cu
orice sacrificii, ştiind autorul că „lefcioara noastră e ticăloasă" şi că un păstor
de vite în multe locuri este mai bine plătit decât învăţătorul, acesta trebuie să
şi procure cărţi să le citească cu atenţie şi să le asimileze creator. Le este
recomandată literatura pedagogică românească sau în limba română, atâta
câtă era, apoi, pentru cei ce cunoşteau limbi străine Rousseau, Pestalozzi,
Graser, Dienter, Diesterweg, Frobel, Kellner, revistele pedagogice, cărţile şi
preluat din „Românul" lui C.A. Rosetti continând un studiu comparativ privind învătământul elementar din
Elveţia, Prusia, Franţa cu dale statistice şi sisteme de organizare. Pledează pentru ridicarea învălământului din
România la standarde europene); Chesliunea reformării şcoalelor populare. „Amicul şcoalei", III, 1862, nr. 45,
47, 48 (Direcţiile reformelor din Germania cu ecou şi în „Austria' separarea şcolii de biserică, pregătirea de
specialitate a învăţătorilor. asigurarea statutului învăţătorilor şi salarizarea lor corespunzătoare, reorganizarea
inspecţiilor şcolare, organizarea, conferinţelor libere ale învălătorilor (ş.a.); Reforma şcoalelor populare în
Fran1a Ibidem„ p. 191; Andrei Prelorianu, Consideraţiuni asupra învăţământului primar în România. „Amicul
şcoalei", IV, nr. 44-45, 1863 (0 amplă prezentare a structurii organizatorice şi a programelor de învătământ); D.
Bolintineanu, Şcoala de litere din România „Amicul şcoalei'', IV, nr. 45-46, 1863 (Regulamentul şcolii superioare
de litere din Bucureşti, viitoarea Facultate de litere); Starea instrucţiunii publice în România. „Amicul şcoalei",
IV, nr. 23, 1863, p. 180; Proiectul legii asupra instructiunii publice în România. „Amicul şcoalei", IV, nr. 48-52,
1863 o aruncătură de ochi peste sistemele şi starea şcoalelor din statele cele mai însemnate europene din timpul
nostru. „Amicul şcoalei", IV, nr. 44-46, 1863 (Sunt trecute în revistă realilăli şcolare din Anglia, Franţa,
Germania, Suedia, Danemarca, Belgia, Suedia, Rusia, llalia).
17. „Amicul şcoalei", III, nr. 28, 1862, p. 221.
18. I.V. Rusu, Trebi şcolare. „Amicul şcoalei'', li, nr. 25, 1861, p. 202-203.
19. Necesitatea studiului psihologic pentru învăţători. „Amicul şcoalei", I, _lase. 4, 1860, p. 318-320
(Pledează pentru introducerea psihologiei ca materie de învătămat în preparandiile pentru învălători); Împreunarea
agronomiei cu învăţământul în şcoalele poporale. „Amicul şcoalei", III, nr. 16, 1862, p. 125-127 (Articolul susţine
necesitatea orientării practice a învăţământului deoarece „nu învăţăm pentru şcoală ci pentru viaţă", şcoala să
reformeze agronomi buni, iar agronomia să se predea şi în şcolile de repetiţiune); Problema ştiinţei naturale.
„Amicul şcoalei", li, nr. 22, 1862 p. 173-176 (Natura ce ne înconjoară este vie, ratională şi noi suntem fiii ei).
Pentru orientarea spre practică a învătătorului vezi, spre exemplu G. Mironescu, Despre melasării. „Amicul
şcoalei", IV, nr. 6, 1863, p. 45-48; Idem, Despre creşterea viermilor de mătase. „Amicul şcoalei", IV, nr. 42, 1863,
p. 234-235, ş.a.
20. Ibidem.
21. Ibidem, I, tase. 1, 1860, p. 46-53.
gazetele bune. Lectura trebuie făcută cu creionul în mână spre a fi conspectate

ideile care li s-ar fi părut valoroase şi folositoare. Următoarea modalitate de
autoformare intelectuală este scrisul, de la ţinerea unui jurnal sau conspectări
până la elaborarea de monografii, biografii de personalităţi, culegeri de folclor,
descrieri de antichităţi 22 • Alte modalităţi de autoperfecţionare sugerate dascălilor
vizau pregătirea temeinică a fiecărei lecţii, „ fără de care nu poate fi instrucţiune
corespunzătoare", convesaţia, schimbul de idei cu persoane cultivate, vizitarea
altor şcoli, până la comportament şi moralitate. „Deci, fraţilor - conchide
Visarion Roman - activitate neobosită şi nefinită (s.a.) fie totdeauna deviza
voastră; educaţi fragedele plăntuţe, speranţele naţiunii noastre pe viitor, dară nu
uitaţi a continua şi educaţiunea voastră proprie, prin cultivarea neîntreruptă de
sine-vă, ştiind că educaţiunea omului termină numai cu moartea! „. " 23 •
Era, deci, firesc ca cea mai mare parte a materialelor publicate să vizeze
formarea gândirii pedagogice moderne a dascălilor, deschiderea lor spre marile
probleme ce frământau învăţământul european, cunoaşterea situaţiei şcolare,
popularizarea pe înţelesul tuturor a marilor idei şi personalităţi din istoria
pedagogiei europene şi universale 24 •
În aceeaşi idee a sprijinirii nemijlocite a învăţătorilor, V. Roman rezervă în
revistă un capitol distinct sub genericul „Şcoala practică': conţinând planuri
detaliate de lecţii, articole metodica cu exemplificări, dedicate gramaticii,
aritmeticii, istoriei, ştiinţelor naturale, geografiei. Analiza lor relevă constante
preocupări spre înnoirea metodologiei didactice, de promovarea învăţământului
activ, a conversaţiei bazată pe raţiune şi înţelegerea fenomenelor lumii
înconjurătoare, a învăţământului intuitiv. Sumarul revistei era completat de o
bogată rubrică de varietăţi din lumea largă, alta de ştiri şcolare, instructive
pentru dascălii de atunci, utile cercetătorului de astăzi. Erau prezentate, anunţate
sau recenzate cărţi şi manuale şcolare ce puteau interesa cititorii, ordonanţe
guvernamentale sau reglementări şcolare în vigoare, programe sau protocoale
ale unor manifestări culturale sau şcolare, cuvântări deosebite prilejuite de
problematica şcolară sau cea a propăşirii culturale.
Toate acestea aveau menirea să ajute pe dascăl să-şi poată îndeplini
menirea şi îndatoriile. Pentru că- în concepţia lui Visarion Roman - calităţile pe
care trebuie să le întrunească un învăţător erau multe. El trebuia să fie un bun
cunoscător al religiei, al istoriei sfinte, trebuia să cunoască perfect gramatica,
aă fie destoinic la compuneri în limba maternă, să aibă cunoştinţe temeinice de
Istorie naturală, fizică, astronomie, istorie, mai cu seamă .istoria patriei, de
22. Astfel de încercări sunt publicate chiar in paginile revistei. Vezi schiţa monografică „ Şcoala naţională
i/111 Răşinari'. „ Amicul şcoalei", li, nr. 1-4, 1861 (nesmnat); Concomitent este publicat studiul Unele notiţe din
l•lnria gimnaziului blaşian, datat Blaşiu, 1 ianuarie 1861 şi semnat I.V.A. - Ioan Rusu). Visarion Roman simţea
n•vola cuprinderii in sfera preocupărilor revistei sale şi a gimnazilor româneşti pentru că, notează el, „va trece
lrml mult timp, până să fim in stare a susţine foi numai (s.n.) pentru gimnazii, cum vedem aceasta la franci,
uarmani, etc. „Amicul şcoalei", li, nr. 1, 1861, p. 4, subsol), apelând la profesorii gimnaziilor româneşti să
• ,, 1laboreze in paginile revistei sale.
23. „Amicul şcoalei", I, fasc. I, 1860, p. 53.
24. ln primul an de apariţie, in fiecare număr sunt publicate materiale de istoria pedagogiei şi biografii ale
'"""Iluştri pedagogi: Cicero, Quintilianus, Seneca, Plutarch. În anii următori apar ample studii dedicate lui
t111c:rate, Jan Amos Comenius, J.J. Rousseau ş.a.
geografie, matematică,
psihologie, şi în moci cu totul deosebit să stăpânească
şi să cunoască deplin „metodul care de multe ori face mai mult ca toate
cunoştinţele teoretice" 25 •
* *
*
Una dintre direcţiile de acţiune preconizate de Visarion Roman pentru
perfecţionarea corpului didactic au fost conferinţele învăţătoreşti. Introducerea
şi împământenirea lor în tradiţia didactică din Transilvania este unul dintre
principalele motive ale revistei şi ale redactorului ei.
Conferinţele învăţătorilor au fost fundamentate teoretic şi promovate în
viaţa şcolilor din Germania, de către pedagogul reformator A. Oiesterweg, la
mijlocul secolului trecut 26 • Ideile sale se răspândesc aproape concomitent şi în
Austria, unde apar reviste pedagogice, se constituie reuniuni ale dascălilor şi se
organizează periodic întâlniri ale acestora.
Tânărul învăţător Visarion Roman este repede cucerit de ideile novatoare
ale pedagogului german, intuind oportunitatea presei pedagogice şi a conferinţelor
pentru formarea profesională a învăţătorilor români.
Încă din primul an de apariţie, „Amicul şcoalei" va urmări şi încuraja, prin
mijloacele ce-i stăteau la dispoziţie, înrădăcinarea în practica pedagogică
românească a conferinţelor. Primele manifestări de acest gen în spaţiul românesc
din monarhie au fost organizate în dieceza greco-catolică a Oradiei, în anul
1859. Vestea este anunţată şi comentată cu bucurie de redactorul revistei. Sunt
detaliate totodată elementele de organizare pentru a ajuta la propagarea lor 27 •
Anul 1862 va fi decisiv în campania dusă de „Amicul şcoalei" pentru
constituirea reuniunilor şi organizarea conferinţelor. În câteva numere
consecutive sunt tratate in amănunţime problemele legate de scopuri, organizare,
conţinut, sunt oferite modele de întocmire a protocoalelor, modele de discursuri
inaugurale şi alte elemente necesare bunului mers al acestora28 •
Conferinţele de învăţători, cum sunt denumite de revistă, sunt considerate
o şcoală de perfecţionare a învăţătorilor. Scopul lor urma să fie dublu. Pe de o
parte, apropierea şcolii de superiorii săi, prin urmare de biserică, considerându-
se că pentru succesul activităţii educative preotul şi învăţătorul trebuie să fie o
22. Astrei de încercări sunt publicate chiar în paginile revislei. Vezi schila monografică „ Şcoala naţională
din Răşinan". „ Amicul şcoalei", li, nr. 1-4, 1861 (nesmnat); Concomitent este publicat studiul Unele notiţe din
istoria gimnaziului blaşin, datat Blaşiu, 1 ianuarie 1861 şi semnat I.V.A. - Ioan Rusu). Visarlon Roman simţea
nevoia cuprinderii în sfera preocupărilor revistei sale şi a gimnazilor romAneşti pentru că, notează el, ,,va trece
încă mult timp, până să fim în stare a susline foi numai (a.n.) pentru gimnazii, cum vedem aceasta la franci,
germani, etc. „Amicul şcoalei", li, nr. 1, 1861, p. 4, subsol), apellnd la profesorii glmnazlllor româneşti să
colaboreze în paginile revistei sale.
23. „Amicul şcoalei", I, lase. I, 1860, p. 53.
24. În primul an de aparilie, în fiecare număr suni publicate matertale de istoria pedagogiei şi biografii ale
unor iluştri pedagogi: Cicero, Quintilianus, Seneca, Plularch. ln anii următori apar ample studii dedicate lui
Socrate, Jan Amos Comenius, J.J. Rousseau ş.a.
25. „Amicul şcoalei", I. fese. 4, 1860, p. 333.
26. A. Diesterweg. Textepedagogiceales8. Bucureşti, E.D.P„ 1883, p. 217.
27. „Amicul şcoalei", I, lase. 2, 1860, p. 183-185.
28. „Amicul şcoalei", III, nr. 9. 1862, p. 67-69; nr. 10, p. 76-78; nr. 12, p. 89-91.
29. „Amicul şcoalei", IV, nr. 25 şi 26, 1863.
singură voinţă orientată apre cultivarea adevărată a poporului. Pe de altă parte,

conferinţele urmau să lărgească
orizontul profesional al învăţătorilor.
În privinţa conţinutului conferinţelor de învâţători erau preconizate atât
subiecte cu conţinut religios cât şi activităţi cu caracter formativ pe terenul
materiilor de învăţământ. Sunt enumerate în acest sens dizertaţii privind misiunea
dascălului în general, cunoştinţele necesare pentru realizarea misiunii, precum
şi perfecţionarea metodică. În cadrul conferinţelor, învăţătorii urmau să viziteze
şcoli, să participe la activităţi practice, lecţii deschise, să informeze fiecare,
bianual sau anual, despre munca şi realizările lor. Sunt sugerate organizarea de
coruri ale reuniunilor învăţătorilor, precum şi consemnarea tuturor activităţilor în
procese verbale, dintre care multe au fost publicate în presa pedagogică
românească din Transilvania.
Toate aceste orientări sunt sistematizate în „Instrucţiune pentru inspectorii
şcolari şi învăţători privitoare la conferinţele şcolare", publicate de „Amicul
şcoalei" din iunie 186329 • Un articol redacţional, din acelaşi an, subliniază faptul
că învăţătorul a progresat, dar cel mai îmbucurător pas este faptul că în unele
părţi ale Transilvaniei (Crişana, Năsăud, Caransebeş) s-au introdus conferinţele
şcolare. Considera ca un obiectiv al revistei şi al învăţământului românesc
pentru 1864 generalizarea lor30 ,ceea ce s-a realizat. Fenomenul este urmărit
atent şi, aşa cum a fost cazul articolului „Iarăşi conferinţele învăţătoreşti31,
redactorul critica organizarea superficială şi limitarea unora la „vizitaţiuni" de
şcoli.
* *
*
„Amicul şcoalei" a acordat o atenţie
mare analizei raporturilor intre
instrucţie şi educaţie şi a rolului diverşilor factori educativi ai societăţii.
Dezbaterea
era necesară în epocă deoarece o impuneau realităţile învăţământului din acea
vreme, cu şcoli populare mici, firave şi învăţători, adesea precar pregătiţi,
sub~gaţi aproape cu totul sistemului de învăţământ bazat pe bucoavna şi
memorare, cu neglijarea ştiinţelor şi individualităţii copiilor3 2 • Problema constituia
apoi, una din direcţiile de acţiune ale curentului reformator german în şcolile
populare, promovat de A. Diesterweg, cu rezonanţele ample în epocă. În al
treilea rând, era o dezvoltare a ideilor pedagogice ale generaţiei de la 1848 (A.T.
Laurian, Simion Bărnuţiu, A.P. llarion, Ion Maiorescu, G. Bariţiu) privind
necesitatea învăţământului naţional, în limba poporului, adecvat nevoilor prezente
şi de viitor ale naţiei şi emancipat de sub tutela clerului şi a luptelor
interconfesionale.
Principalii factori ai educaţiei, în concepţia promovată de „Amicul şcoalei",
trebuie să fie şcoala şi familia.
Scopul educaţiei este cultivarea armonică a inclinaţiilor, aptitudinilor,
relevarea energiilor ascunse· ale copiilor pentru a le da acele cunoştinţe, a le
30. „Amicul şcoalei", IV, nr. 51·52, 1863, p. 393·394.

31. „Amicul şcoalei", V, nr. 2, 1864, p. 28-33.
32. „Amicul şcoalei",I, lase. 2, 1860, studiul lui Pavel Vasici, Despre slBMa de acum a şcolilor noaslnl
populare din Transilvania, p. 162,
forma acele deprinderi, a le dezvolta acele convingeri care le vor fi de folos în

viaţă 33 • Încă din primul fascicol, Ioan Rusu, profesor la gimnaziul din Blaj
semnează articolul „Educaţiunea în şcoală şi acasă", unde fundamentează
postulatul legăturii sănătoase între şcoală şi familie pentru succesul demersului
educativ, de lungă durată şi de adâncime 34 • în concepţia sa, în casa părintească
copilul trebuie să primească o creştere sănătoasă, care este însă în cea mai
mare parte fizică. Creşterea (adică educaţia, n.n.) morală, religioasă, socială se
desăvârşeşte în şcoală, unde „capătă pruncul instruire în toate acele obiecte,
care-i sunt de lipsă spre a deveni membru folositor al patriei, statului şi sicietăţii
omeneşti" 35 • Părinţii au obligaţia să se intereseze pas cu pas despre ce şi cum
învaţă copii la şcoală, să-i trimită cu regularitate să frecventeze şcoala, să fie
modele pAntru copiii lor.
Aron Densuşianu consideră că misiunea educativă revine de sus până jos
învăţătorului 36 . Visarion Roman rezervă părinţilor un rol cu mult mai mare în
procesul educativ. În mai multe „Epistole către o mamă sau despre educaţiunea
fizică a pruncilor" face demonstraţia necesităţii unei educaţii fizice sănătoase
a copiilor în spiritul dictonului antic după care , ,numai în trupul sănătos poate
locui un suflet sănătos" 37 • Părinţii sunt primii şi cei mai apropiaţi educatori ai
copiilor, misiunea şcolii fiind aceea de a suplini ceea ce lipseşte educaţiunii
părinteşti, dar, opinează autorul, ambii factori ai educaţiei trebuie să conlucreze
pentru unul şi acelaşi scop: „o cât mai mare perfecţiune intelectuală şi morală" 38 •
în acelaşi context revista analizează cauzele pentru care numărul copiilor ce nu
frecventau şcoala era atât de mare, subliniind necesitatea conlucrării învăţătorului
cu părinţii şi cu preotul satului ca o cale de îndreptare a acestei situaţii
îngrijorătoare 39 •
în privinţa raporturilor intre şcoală şi biserică, Visarion Roman se înscrie
în mişcarea de idei care pleda pentru emanciparea ei de sub tutela bisericii,
pentru laicizarea procesului de învăţământ, fără a nega rolul religiei ca factor
principal de educaţie morală. Această poziţie 1-a adus pe redactor în raporturi
încordate cu episcopul şi mitropolitul Andrei Şaguna. Deşi luări de poziţie critice
vizând rolul negativ al conflictelor interconfesionale pentru viaţa şcolilor rom& ne şti
putem semnala încă din primii ani de apariţie ai revistei, sub semnături de
referinţă, în epocă, precum cele ale lui Pavel Vasici 40 sau Ath. Marienescu 41 ,
campania se înteţeşte în anii următori, sub impulsul dezbaterilor din Dieta
Transilvaniei, în jurul recunoaşterii egalităţii în drepturi a naţiunii române, a
33. Educaliunea (semnat l.F.) „Amicul şcoalei''. I, lase. I, 1860, p. 17-20, Corespondenta din Blaj.
34. Ioane Rusu, Educa!iunea in şcoală şi acasă. „Amicul şcoalei", I, lase. 1, 1860, p. 27·31.
35. Ibidem, p. 29.
36. „Amicul şcoalci", li, 1861, nr. 36, p. 298.
37. „Amicul şcoalei", I, lase. 3, p. 229.
38. „Amicul şcoalei", I, lase. 2, p. 109.
39. „Amicul şcoalei", I, tase. I, 1860, p. 321-şi urm.
40. Dr. Pavel Ve.sici, op. cit. „ Amicul şcoalei", I, lase. 2, 1860, p. 163-165.
41. „Amicul şcoalei", li, nr. 40 şi 42, 1861, p. 343. Vezi in acelaşi context Corespondenta din Viena: Un
cuvânt serios la începutul anului 1861 :semnat cu iniţialele An. Tr„ datat a dcua zi a anului nou „Gazeta de
Transilvania", semnat R. (G. Bariliu), intitula! Directori sau consilieri de şcoală. „Amicul şcoalei'', III, nr. 28,
1862, p. 220-221.
limbii şi confesiunilor sale. Sunt preluate de către „Amicul şcoalei" şi comentate

favorabil, din protocoalele Dietei, cuvântarea lui Iosif Bedeuş, care susţine
dreptul fiecărui popor de-aşi folosi limba sa în şcoală şi biserică, fără a i se
Impune o limbă în detrimentul alteia 42 şi, mai ales, luările de cuvânt ale lui G.
Bariţiu, din 25 septembrie 1863. Şi cu acest prilej, ziaristul şi preotul G. Bariţiu,
pledează cu convingere în favoarea şcolilor „pentru cele mai felurite ramuri de
vocaţiuni ale omului, şi care şcoale nu vor avea de a face cu respectivele
confesiuni nimica mai mult, decât ca fiecare biserică să ingrijească de
Instrucţiunea religioasă şi morală a tinerimei, ce va frecventa asemenea şcoale" 43
(s.n.).
După cum este cunoscut, „Legea egalei îndreptăţiri a naţiunii române şi
11 confesiunilor sale", sancţionată la 26 octombrie 1863, prevedea dreptul
constituţional al confesiunilor asupra şcolilor lor. Deci punctul de vedere al lui
llRriţiu, susţinut de „Amicul şcoalei", nu a avut câştig de cauză. Mai mult, după
Instituirea dualismului, confesionalismului s-a dovedit o pavăză în apărarea
~colilor româneşti, în situaţia ofensivei maghiarizării, menţinându-se până la
Marea Unire.
* *
*
„Amicul şcoalei" depăşeşte cadrele unei foi pedagogice limitată la
pnrlecţionarea metodică şi de conţinut
a învăţământului. Revista abordează o
t11matică cti mult mai comlexă, vizând aspecte ale politicii şi strategiei culturale
1ornâneşti, ceea ce îi conferă o importanţă sporită, dovedindu-se deschizătoare
do drumuri şi purtătoare de cuvânt a forţelor dinamice, progresiste ale naţiunii.
În sensul afirmaţiei de mai sus stă contribuţia revistei la dezbaterea
111/vlnd ortografia limbii române şi la impunerea sistemului fonetic iar în acest
1·ontextimpulsionarea acţiunilor care au dus la intemeierea ASTRE/şi urmărirea
p11hlicistică a primilor săi paşi. Zeci de pagini de revistă sunt puse de Visarion
I torn an la dispoziţia dezbaterilor privind limpezirea deferitelor aspecte ale
1llr111utelor între etimologism şi fonetism, pentru impunerea unei limbi unitare ca
p11rlătoare a mesajului naţional românesc. Sunt publicate atât opinii ale unor
111111pli oameni ai şcolii cât şi nume de rezonanţă în epocă şi intrate apoi în istoria
1·11llurli româneşti: Athanasie Marienescu, Gavril Munteanu, Ioan Foarfeca, Al.
I 'nplu llarian, Timotei Cipariu.
Visarion Roman deplânge îndelungata polemică între etimologism şi
r111111llsm, orgoliile risipite în ea, considerând că se da astfel apă la moara celor
• n111 , ,de câte ori e vorba de limba noastră ne tot scot ochii cu imperfecţiunile
11J"H El face mereu apeluri la conciliere şi la adoptarea unui sistem unitar de
111lore. Redactorul se va plasa de partea celor ce susţineau necesitatea unei
ll111hl literare cât mai fireşti, mai apropiată de limba vorbită de imensa majoritate
" poporului şi scrisă într-un sistem fonetic cât mai uşor şi accesibil. Sistemul
4~ „Amicul şcoalei", IV, nr. 38, 1863, p. 299.

4 I „Amicul şcoalei", IV, nr. 38, 1863, p. 291.
H „Amicul şcoalei", I, lase. 3, 1860, p. 199-200 (subsol).
adoptat se va dovedi viabil, „Amicul şcoalei" desfăşurând şi în acest delicat

sector al culturii o muncă de pionierat. Ca dovadă a importanţei acordate
dezbaterilor privind ortografia cu litere latine, Visarion Roman publică integral
protocoalele şedinţei întrunite la Sibiu. la 2 octombrie 1860, sub egida Ministerului
Cultelor şi instrucţiunii pentru a hotărî asupra acestei probleme. Din comisie
făceau parte Timotei Cipariu, Ioan Popazu, Gecrge Bariţiu, Gavril Munteanu,
Ioan Puşcarlu, Andrei Mureşianu şi alţi fruntaşi ai românilor ardeleni. Roman nu
este de acord cu faptul că în diverse părţi ale monarhiei locuite de români au fost
convocate mai multe comisii pentru acelaşi scop întrebându·se, lucrările cărei
comisii vor fi mai bune şi cine va dovedi aceasta? întrebării sale îi răspunde
însăşi protocolul primei şedinţe în care se specifica dorinţa. participanţilor ca
rezultatele diverselor comisii să fie încredinţate unei societăţi li!erare care
trebuie formată pentru cultivarea limbii rornâne, deoarece „naţiunea noastră e
una, limba el încă este una şi aceeaşi, deşi naţiunea se află în câteva provincii
ţinătoare de una şi aceeaşi coroană a Austriei" 45 • Sunt exprimate aici fără
echivoc şi salutate de Visarion Roman, două idei fundamentale: conştiinţa clară
a unităţii de neam şi limbă, peste graniţele vremii, precum şi proiectul constituirii
unei societăţi litefare cu scopul promovării limbii române. Din această sămânţă
a răsărit, după numai un an, Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura şi
Cultura poporului Român.
De altfel, încă din articolul de fond al primului număr al anului 1861, anul
întemeierii ,,ASTREI, redactorul , ,Amicului şcoalei" considera că în acel moment
istoric - după ce secole de·a rândul biserica ne·a fost unicul scut al limbii şi
naţlonalităţil - este nevoie de şcoli, pentru scoaterea poporului din bezna
neştiinţei, fonduri pentru sprijinirea iniţiativelor pa teren şcolar şi cultural,
precum şi asoclaţiuni pentru cultivarea şi răspândirea limbii, literaturii, ştiinţei şi
artelor. Este de reţinut faptul că Visarion Roman nu considera viitoarea
Asoclaţlune numai ca un for academic de dezbateri şi decizii în domeniul limbii,
rezervându-l o menire cu mult mai mare în destinele naţiunii. Deşi crede că
„lucrul cel dintâi ce au de a-1 îneteplini Asociaţiunea noastră Transilvană în
Interesul literaturei noastr&, este statornicirea unei ortografii latine", care să
rezulte din consensul filologilor din toate teritoriile locuite de români 48 ,
Asociaţiunea înfiinţândă „este o instituţiune de la care şcoala română va avea
a spera foarte mult"47 - este convins Visarion Roman.
Drept o recunoaştere a activităţii sale în direcţia înfiinţării ASTREI,
Adunarea generală de constituire, desfăşurată la Sibiu în 23 octombrie/4
noiembrie 1861. ii desemnează pe Visarion Roman drept primul bibliotecar al
său.
ln anii următori activitatea Asociaţiunii va fi ilustrată necontenit în paginile
revistei prin publicarea protocoalelor adunărilor generale sau ale Comitetului, a
discursurilor ocazionate de aceste evenimente, prin reportaje de la adunări sau
45. Ibidem, lase. 4, p. 2110-291.

411 „Amlcul fCOaiei", 11. nr. 47, p. 382.
47. „Amicul ,coalei", li, nr. 11 p. 86.
Vaslle Crişan, Eugenia Crişan 117
de la manifestările sale, „Amicul şcoalei" constituindu-se din această perspectivă

un tezaur documentar al naşterii şi al primilor ani de viaţă ai ASTREI.
În încheiere se impun câteva coordonate ale istoricului revistei. în primul
an de apariţie, „Amicul şcoalei" este tipărit în patru fascicole trimestriale, a trei
coale de tipar fiecare în format carte.
Succesul de care s-a bucurat în primul an de viaţă, ecourile favorabile din
presa românească şi germană, îl determină pe Visarlon Roman să-şi extindă
lucrarea. Astfel, intre 1861 şi 1863, , ,Amicul şcoalei" devine săptămânal tipărit
pe o coală, format în octavo. După cum era şi firesc, aria de cuprindere tematică
se extinde, iar numărul colaboratorilor sporeşte ca reflex al pătrunderii revistei
în şcolile româneşti din toate provinciile imperiului fără deosebire de confesiune,
aşa după cum îşi dorea redactorul încă din numărul inaugural 48 , tinzând să
devină un adevărat organ pedagogic naţional. începând cu semestrul al doilea
al anului 1861, consemnăm un oarecare declin, pus pe sAama „ volbura! lumii
politice". Revista lucra în pierdere, dar cu speranţa redresării ih anul 186241 ,
ceea ce se şi întâmplă, calea ascendentă a revistei continua şi în 1863, an pe
care redactorul, într-o privire retrospectivă, îl considera drept cel mai bun al
revistei 50 . în context, Visarion Roman, înconjurat de succesele pe planul
învăţământului, îşi anunţa cititorii că în atenţia revistei vor Intra mişcările din
câmpul învăţământului din România, precum şi a fraţilor de peste Dunăre.
Tn 1864 revista va apărea bilunar, iar în 1865, „Amicul şcoalel", „scriptura
pedagogică pentru părinţi, educatori şi toţi bărbaţii de şcoală" revine la sistemul
fascicolelor, păstrându-şi formatul şi structura din anii anteriori. La sfârşitul
acestui an, Visarion Roman mulţumeşte publicului cititor pentru sprijin şi anunţă
că renunţă să mai redacteze foaia. Editorul S. Filtsch, în acelaşi loc arăta că,
deoarece Visarion Roman, încă în urmă cu un an, şi-a anunţat intenţia de a
renunţa la redactarea revistei şi negăsind pe nimeni să-i ia locul, se vede nevoit
să întrerupă redactarea 51 • Astfel îşi încheie activitatea ,,Amicul şcottlei", prima
revistă pedagogică a româniloor din Transilvania.
AMICUL ŞCOALEI
INDICE BIBLIOGRAFIC ANALITIC
Ar fi greu, dacă nu imposibil, pentru oricare cercetător al istoriei
învăţământului românesc, de a înţelege şi aprofunda mişcarea ideilor pedagogice
48. Conform Listei abonatilor la „Amicul şcoalei" 11e anul 1881, publicată ln anexa la voi. III, 1382, e•iatent
la Biblioteca ASTRA c:!ln Sibiu, rezultA 653 de pozltll, perso„e fizice şi instltutil din monarhie ,1 chiar de peste
hotarele el. CAteva trimiteri la numArul de abonatl Sibiu-37; Bra,ov-11; CluJ· 13; Cernlutl-22; Nislud·38; Abrud·
16; Arad·16; Alba lulia-13; Beiuş-14; Oradea-27; Timişoara-17; BlaJ-12; Oravila-10; Pesta·1 O; Viena-19; Berlin·
1: Romlnla-5. Câteva nume din lista abonatilor: Sibiu-Anton Bechnitz, Aron Densutla~u. Iacob Bologa, Nlcolae
Cristea, Nlcolae Popea; Arad-Miron Romanul, Alexandru Gavra; Alba·Ailenle Sever, Alexandru Tordlflanu;
Blaj-Ioan R11s11; Braşov-Gavrll Munteanu; Cemlutl·Aler.anoru fi Eudoxlu Hurmuzachl, Aron Pumnul; Dobre·
Amos TordA,lanJ; Fugăraş-1011'1 Codru Drăgu,anu; Baia de Crl,·Amos Frâncu; Pesta-Emanoll Goazdu; Viena·
Ioan Lemeny; Românie-Andrei Mureşlanu ş.a ..
49. Reprivire, „Amicul ,coalei", III, nr. 1, 1862, p.1.
50. „Amicul ,coalei", IV, nr. 51-52, p. 393-394.
51. „Amicul şcoalei", VI, 31dec.1865, p. 228.
din a doua jumătate a secolului trecut, fără ca să-şi extindă investigaţiile asupra
revistei „Amicul şcoalei", prima revistă pedagogică românească din Transilvania.
În rândurile ce urmează ne propunem să facem o succintă prezentare a
indicelui bibliografic analitic realizat în anul 1995, în cadrul compartimentului de
informare bibliografică al Bibliotecii „Astra".
L-am conceput ca pe un instrument de lucru cu valoare informativă
indispensabil, cu materialul clasificat într-o construcţie logică şi ştiinţifică. Cele
823 de informaţii au fost organizate în 23 de capitole, pe care le prezentăm în
sinteză.
Primul capitol se referă la teoria generală a educaţiei şi probleme de
istoria pedagogiei. Întâlnim aici comentarii pe marginea scrierilor lui Cicero,
Quintillianus, Seneca şi Plutarch, educaţia la greci şi romani sau în cele dintâi
cinci secole ale creştinismului, cu prezentarea unor percepte educative din
lucrările sfinţilor lgnatiu, Vasile şi Ioan. Atenţia deosebită i se acordă vieţii şi
operei lui Jan Amos Comenius. Printre autorii studiilor de istoria pedagogiei
întâlnim numele profesorilor Ioan Rusu, C.D. Aricescu, Aron Densuşianu şi
Maria Roseti.
Al doilea capitol cuprinde obiectele de invăţământ şi limba de predare,
propuneri de introducere obligatorie a unor materii, cum ar fi psihologia şi
agricultura sau gimnastica. Un loc aparte îl ocupa predarea în şcoli a limbilor
clasice. Se publica o listă a lucrărilor recomandate pentru cultivarea limbii.
Capitolul dedicat metodicii însumează o largă problematică privind modul
în care era concepută în epocă predarea diverselor obiecte de învăţământ. Am
grupat aici contribuţiile lui Aron Densuşianu privind metodica învăţării. Apar
interesante materiale de îndrumare semnate de nume prestigioase ale
învăţământului şi culturii româneşti dintre care îi amintim pe Aron Densuşianu
şi Atanasie M. Marinescu. Număr de număr sunt inserate în revsită modele de
lecţii practice dedicate învăţării gramaticii şi altor materii din învăţământul
general al şcolilor populare. Un accent deosebit este pus pe promovarea
metodei conversaţiei pentru dezvoltarea gândirii şi eliminarea învăţământului
mecanic.
Unul dintre cele mai mari capitole (141 inf.) se referă la organizarea
şcolară din Transilvania. Apar aici numeroase informaţii privind istoria
învăţământului românesc din Transilvania, revista constituindu-se într-un
barometru sensibil al stării şi evoluţiei acestui important domeniu al vieţii sociale
şi culturale a naţiunii române. Sunt prezentate pagini monografice despre şcoli
care aveau o tradiţie în acea vreme, cum ar fi cele din Răşinari, Gherla, Orlat,
sunt semnalate stări precare de lucruri în domeniu organizării şcolare. Semnează
articole Andrei Şaguna, I.V. Rusu, Teodor Rosin, Ioan Grecescu, G.M. Marinescu
ş.a.
Sunt dezbătute probleme legate de spaţii, orare, regulamente şcolare. Nu

sunt ocolite problemele de organizare şcolară din România, Bucovina, Banat,
Ungaria şi chiar alte ţări, cum ar fi Austria, Germania, Franţa, de cele mai multe
ori în defavoarea învăţământului românesc. Acestea sunt cuprinse în c~pitolul
următor intulat Organizare şcolară in România, Bucovina, Banat, Ungaria, alte
Jări, unde întâlnim articole semnate de Dimitrie Bolintineanu, Iulia Aricescu,

Moise Bocuşianu. Sunt preluate ştiri din presa vremii („Naţionalul „Românul",
Buciumul").
Alte capitole se referă la examenele şcolare, desfăşurarea şi rezultatele
lor, la şcolile din Braşov, Năsăud, Sibiu, Gherla, Sighişoara, Făgăraş, Orlat,
Gura Răului, Teiuş, Bucium (Munţii Apuseni).
Atenţie deosebită acorda revista perfecţionării profesionale şi conferinţelor
Învă/ătoreşti, teme pe care !e-am grupat în capitole separate, adăugând la
ultimul ştiri şi despre alte asociaţii de învăţători. Aici întâlnim din nou semnăturile
lui Andrei Şaguna, At. Marienescu, Enric Winterhalder, Aron Densuşianu,
George Mironescu, Teodor Rosiu, Pavel Vasici, modalităţi şi mijloace de
perfecţionare a dascălilor, energia, cerinţa obligatorie pentru învăţător dar şi
pentru elev, calităţile învăţătorului („nu oricine este chemat a îmbrăca chemarea
de învăţător"), scopurile şcolilor populare („de a forma buni cetăţeni, patrioţi",
amoarea de patrie asta o virtute clasică a popoarelor libere", mijloace de
realizare a educaţiei patriotice), norme pentru perfecţionarea învăţătorilor,
problemele stagiarilor sau imposibilitatea specializării şi perfecţ!onării cadrelor
didactice („Azi toată lumea face politică" - anarhia din şcolile populare), arta
de a vorbi, cum îşi poate câştiga dascălul dragostea elevului, portretul
intelectualului, ş.a. Sunt oferite aşa numitele materiale de instrucţiune, care
oferă învăţătorului, în lipsa lucrărilor de specialitate, articole metodica cu
exemplificări, dedicate istoriei, geografiei, gramaticii, aritmeticii, ştiinţelor
naturale, fizicii.
Interesante şi importante sunt rapoartele consilierilor şcolari Pavel Vasici
şi Ion Codru Drăguşanu, care fac o analiză judicioasă a situaţiei şcolilor
populare din Transilvania. Sunt consemnate rezultatele conferintelor şcolare şi
temele propuse pentru dezbatere, atrăgându-se atenţia asupra necesităţii
popularizării acestora. Sunt publicate ştiri şi despre conferinţele învăţătorilor din
Germania şi Austria. .
Alte capitole se rejeră la legislaţia şcolară, cu comentarii pe marginea lor,
raporturile dintre şcoală şi biserică, Dieta Transilvaniei şi şcoala. Reţine atenţia
capitolul despre cărţi şi manuale şcolare, cu o polemică provocată de apariţia
cărţii de lectură pentru şcolile româneşti, scrisă de Visarion Roman, precum ~:
problema cărţilor sosite din România, dar oprite la graniţă.
Despre protec/ia socială şi resursele financiare ale Învă/ători/or, elevilor
şi studenţilor scrie Iosif Vulcan, Ioan Papiu, Miron Romanul şi Leon Pavelia,
revista publicând cu regularitate anunţurile de concursuri pentru ocuparea
diferitelor posturi din învăţământ şi retribuţia care era şi atunci submodestă.
Nu lipsesc portretele de personalităţi şi contribuţia lor la dezvoltarea
învăţământului, semnate de Pavel Chinezu 1 Iosif Vulcan şi At. M. Marinescu.
Capitolul dedicat probleme/or de limbă şi ortografie scoate în evidenţă
polemica dintre fonetişti şi etimologişti privind stabilirea unei ortografii unice,
critica latinismului exagerat şi pledoaria pentru puritatea limbii române. Participa
la polemică Timotei Cipariu, Al. Papiu-llarian şi G. I. Munteanu.
Nu lipsesc statisticile de tot felul, anunţuri de apariţie şi recenzii, analecte,

maxime, cugetări şi reflexii, varietăţi şi redacţinale.
Un capitol întreg este dedicat „Astrei': precum şi altor asociaţii, fundaţii,
reuniuni şi societăţi. „Amicul şcoalei" publica toate materialele referitoare la
înfiinţarea Asociaţiunii, de la apelul episcopului Andrei Şaguna până la programul
celei de a V-a adunări generale de la Abrud din 15/27 august 1865. Un spaţiu larg
este acordat adunării generale de la Braşv şi expoziţiei de produse, manufactură
şi arte naţionale care urma să se deschidă cu această ocazie. Semnează G.
Bariţiu, Axente Sever, Ioan Popasu, Gavril Munteanu ş.a.
În „Amicul şcoalei", Visarion Roman a publicat versuri şi proză semnate
de Aron Densuşianu, Atanasie M. Marienescu, George Sion, H. Grandea, l.G.
Cretianu, precum şi traduceri, pe care le-am grupat în două capitole distincte.
Pentru a înlesni cercetătorilor orientarea în hăţişul informaţiilor, lucrarea
este completată de un indice de nume de persoane, altul geografic şi un indice
de publicaţii periodice.
La baza orânduirii materialului a stat clasificarea zecimală universală
îmbinată cu natura conţinutului revistei. S-a adoptat prezentarea cronologică,
modalitate care vine în sprijinul cercetătorilor. Descrierea bibliografică s-a făcut
după normele tehnice specifice acestor lucrări, ordinea fiind următoarea: autorul,
titlul, anul (volumul) periodicului, numărul revistei, data apariţiei, pagina. Numele
autorilor şi titlurile articolelor au fost păstrate în forma în care au apărut în
revistă, rar intervenindu-se pentru a o apropia de cea de astăzi. La pseudonimele
identificate, foarte puţine, s-a indicat intre paranteze drepte numele autorului.
La textele fără titlu, în periodic, s-a stabilit un titlu redacţional consemnat intre
paranteze drepte. Anul (volumul) revistei a fost redat în cifre arabe. Pentru
marcarea locului pe care articolele ii ocupă în structura publicaţiei, s-a menţionat
în lucrare, intre paranteze rotunde, imediat după descrierea bibliografică, titlul
rubricii respective.
Adnotarea a fost redusă la câteva date esenţiale menite să scoată în
evidenţă problematica materialului descris bibliografic, precizându-se dacă a
fost reprodusă din altă publicaţie. Acolo unde informaţia nu a necesitat adnotare
s-a renunţat la ea, titlul fiind revelator în ce priveşte conţinutul.
Colecţia revistei nu este completă, prin urmare lipsesc indice numerele
9, 13,23,28,43 şi 45 din anul 1863, precum şi anul 1864.
Indicele este finalizat şi pus la îndemâna celor interesaţi.
LA PRESSE PEDAGOGIQUE DE SIBIU: „AMICUL ŞCOALEI" (1860-1865).

L 'ETUDE HISTORIQUE ET L 'INDEX BIBLIOGRAPHIQUE ANALITIQUE
Resume
En 1860 a apparu a Sibiu „Amicul Şcoalei" (L'ami de l'Ecole) l'une des premieres revues
pedagogiques de Transsylvanie. L'initiateur de celte revue a ete Visarlon Roman, l'un des plus
marquants intelectuels de siecle passe.
Le programme de la revue a eu comme principal but l'educatlon, l'instructlon de la
jeuneusse roumaine, comme p'rincipaux facteurs de la vie nationale.
L'article - programme mette en evidence l'impasse culturel de la nation roumalne qui
constitue un sujet de l'analyse et de debat et Ies voies de la prosperite par l'education et la cultura.
La revue mette aussi en evidence le rol fondamental de l'ecole dans la vie et Ies destins
a
du peuple, qui a des vieilles racines dans la pensee pedagogique roumaine, partir de !'Ideologie
iluministe de l'Ecole Transsylvaine et en continuant avec la generation progresslste de 1848.
L'auteurs ont realise aussi un index bibliographique analitique ele la revue, qui represente
un utile instrument dans le cadre du compertlment de l'information bibliographique de la
Biblioteque „ASTRA".
SITUAŢIA SOCIAL-ECONOMICĂ
A COMITATULUI HUNEDOARA ÎN PERIOADA
1849-1867
Viorel Vânătoru
Elenuţa Mărioara Vânătoru
După revoluţia de la 1848-1849, în provinciile Austriei se întronează o

lungă perioadă de reacţiune, menită să consolideze domnia Habsburgilor şi
unitatea imperiului, care primiseră grele lovituri în timpul revoluţiei. În consecinţă
întărirea aparatului de constrângere, mărirea contingentului de poliţie şi
jandarmerie, instalarea guvernatorilor militari, decretarea stării de asediu,
reintroducerea cenzurii sunt măsuri luate de Curtea de la Viena pentru întărirea
regimului absolutist; în adminstraţie, în justiţie şi în învăţământ se impune ca
limbă oficială, germana. În acelaşi timp, năzuinţele naţionale sunt repimate cu
asprime - văzându-se în ele primejdii centrifugale de desprindere de imperiu. 1
Pe de altă parte, pe plan economic, absolutismul continuă politica industrială în
favoarea Austriei, subordonând prin aceasta industria şi comerţul celorlalte ţări
ale imperiului şi influenţând dezvoltarea inegală a burgheziilor diferitelor
naţionalităţi 2 • Toată această guvernare în forţă durează zece ani, după care la
capătul unui deceniu de guvernare absolutistă, situaţia internă şi eşecurile
suferite pe plan extern constrâng Curtea din Viena să adopte o faţadă
constituţională. „Regimul liberal" decretat prin diploma imperială din 20 octombrie
1860şi prin patenta din 26 februarie 1861 se anunţa de la început a fi un amestec
hibrid de principii feudale învechite şi reforme moderne burgheze, a cărui
finalitate va fi încheierea compromisului austro-ungar din 18673 •
Transilvania, provincie a imperiului austriac, a cunoscut intens aceste
manifestări simptomatice socio-economice şi politice promovate de Curtea de
la Viena în anii 1849 - 1867. Ca parte integrantă a Transilvaniei şi comitatul
Hunedoara a cunoscut aceeaşi evoluţie sinuoasă pe plan social-economic şi
politico-administrativ.
De altfel, după instaurarea absolutismului, Transilvania a devenit o
provincie care depindea direct de guvernul imperial de la Viena, fiind condusă
de un guvernator numit de împărat. Reşedinţa guvernatorului fusese stabilită la
Sibiu. Concomitent cu aceste măsuri a avut loc şi reorganizarea administrativă
a Transilvaniei, comitatele fiind desfiinţate, iar în locul lor se alcătuiesc şase
districte militare fiecare district având în frunte un comandant militar asistat de
un consilier civil 4 •
1. xxx Istoria României. Compendiu. Bucureşti, 1969, p. 370.

2. Ibidem, p.371.
3. Ibidem, p.378. •
4. xxx Pentru libertate şi unitate nalională, documente hunedorene. 1848 - 1920, Bucureşti, 1990, p. 17.
124 Situaţia social-economică a comitetului Hunedoara (1849-1867)
Pe linia organizării.administartive a Transilvaniei de o importanţă aparte

este patenta imperială din 13 aprilie 1851 care prevedea organizarea senatului
imperial a cărui misiune era de a da ajutor, ,coroanei şi ministerului cu cunoştinţele
şi experienţele sale pentru ca în legislatură să s~ poată ajunge la uniformităţile
în ce priveşte principiile fundamentale''. 5 • Aceasta însemna că dreptul de a
decide rămânea, în continuare, un atribut al monarhiei absolutiste austriece. De
aceea, când s-au lărgit competenţele senatului amintit, în sensµI discutării şi
votării bugetului, s-a făcut un pas important spre constituţionalism, fapt dovedit
şi de patenta imperială din 5 martie 1860, prin care senatul imperial de la Viena
era: „înmulţit în mod excepţional prin consilieri extraordinari" 8 • Cu această
hotărâre trei reprezentanţi ai propriului român din monarhia austriacă au primit
dreptul de intrare în senatul imperial. Este vorba de episcopul Andrei Saguna,
ca reprezentant al poporului român din Transilvania, de Andrei Mocsony,
reprezentant al Banatului şi Cavaler de Petrina, reprezentantul Bucovinei 7 •
Realizarea parţială a unităţii de stat prin unirea Moldovei cu Muntenia la
24 ianuarie 1859 a constituit un nou prilej pentru intensificarea luptei de
emancipare naţională a românilor din Transilvania şi , fireşte, a celor din
comitatul Hunedoara. Astfel, într-un raport al cercului Orăşite se spunea, încă
din 1858, că „principatele Moldova şi Ţara Românească din punct de vedere
strategic nu pot exista fără Transilvania. Cine vrea să stăpânească principatele
trebuie 'nainte să cucerească Transilvania''8. Peste un an, în 1859, un alt raport
al aceluiaşi cerc Orăştie, adresat Ministrului de Interne austriac, sublinia că
locuitorii din Orăştie susţineau ideea de unire a celor două principate româneşti 8 •
La 6 iunie 1848 emanciparea iobagilor fusese proclamată de către Dieta
transilvană sub presiunea maselor ţărăneşti, nobilimea transilvană oferind,
într-o situaţie critică, concesii de circumstanţă, în speranţa că tot ea le va putea
nesocoti prin amendamente Şi „completări" ulterioare. Potrivit prevederilor legii,
iobagii, adică acei ţărani dependenţi care aveau pământuri urbariale (sesii)
deveneau „proprietari liberi" ai acelor pământuri ale lor, în timp ce ţăranii fără
pământ urbarial, care lucrau pe rezerva senioreală sub denumirea de jeleri şi
curialişti sau convenţionalişti continuau să rămână în vechile condiţii de
dependenţă feudală. Un iobag era deci eliberat de servituţile feudale prestate
pentru pământul urbarial; dacă pe lângă acest pământ urbarial, mai avea în
folosinţă şi pământ din rezerva senioreală, el se menţinea în dependenţă
feudală făţă de acesta, în condiţii care, în majoritatea cazurilor, erau similare
vechilor sarcini iobăgeşti 10 •
Foştii , ,domni de pământ" se resemnau greu cu ideea că trebuiau să
renunţe pentru totdeauna la munca gratuită (rebota) şi în consecinţă la pământul
urbarial ce se desprindea de trupul moşiilor rămase intacte. Pentru a ieşi din
5. Păcăfianu, T.V., Cartea de aur sau luptele politice naţioanel ale 1omănilor de sub coroana ungari, voi. VII,
Sibiu, 1904, p. 6.
6. Ibidem.
7. Ibidem.
8. Popescu, M., Documente Inedite privitoare la istoria Transllvanlel intre 1848- 1859, BucureşU, 1929, p.
240.
9. Arh. Nat. Deva, fond Prefectu'ra jude!ului Hunedoara, Prefectura Orăştie, dosar 5/1860, f.11 O.
10. xxx Istoria României, Compendiu, Bucureşti, 1969, p. 377.
Viorel Vânătoru, Elenuţa Marioara Vânătoru 125
impas foştii stăpâni de pământ inventau restanţe de plată, datorii neachitate,

pretindeau despăgubiri pentru pagubele suferite de ei în timpul revoluţiei, negau
natura urbarială a pământurilor, a păşunilor sau a pădurilor stăpânite până
atunci de iobagi, constrângeau pe ţăranii jeleri şi curialişti la prestaţii duble faţă
de sarcinile impuse în trecut, şi toate acestea cu sprijinul şi cu directa complicitate
a autorităţilor locale - administrative şi militare habsburgice.
În astfel de împrejurări este lesne de înţeles că ţărănimii nu-i rămânea de
ales decât calea rezistenţei îndârjite pe poziţiile cucerite de revoluţie şi smulgerea
cu forţa a drepturilor refuzate.Agitaţiile şi nemulţumirile ţărăneşti vor continua
toată această perioadă în întreaga Transilvania ca şi în comitatul Hunedoara.
De pildă,în martie 1850, Barcsai Suzana Eperjesi lgnatzno din Orăştie se
plângea comisariatului cercual din Orăştie că jelerii din Tămăşasa refuză
efectuarea robotei. Comisarul arată în răspunsul său că, faţă de rezistenţa
jelerilor trebuie să se aplice dispoziţiile publicaţiilor guberniale privind această
chestiune 11 •
Un alt nobil din Jeledinţi făcea, la 4 mai 1850, o plângere subcercului Batiz
în care arăta că jelerii din Jeledinţi nu mai vor să păstreze robota .. Cei mai
încăpăţânaţi se dovediseră a fi Busuioc Andrei şi Nicolae Muntean care au fost
pedepsiţi ·cu arest sever, unde au stat 48 de ore numai cu pâine şi apă 12 •
Plângerile-formă de luptă socială- ale foştilor iobagi către administraţia
comitatului Hunedoara abundă.În iunie 1850, Ioan Stănilă din Vaidei se adresează
comisarului subcercual din Râu Bărbat pentru a fi lăsat în stăpânirea „puţinticei
de moşii" pentru că domnul „la care făcea rebota pentru moşie" nu ştie „cu ce
decret a stat înaintea domnilor ai conscrierii dării", aşa încât „s-a scris moşia
la acela la care rebota a făcut până la libertate, în toată săptămâna". Mai mult,
pentru acea „moşie" el „birul sau darea,forşponturile, aruncurile şi alte poveri
ce veneau sau vin acuma" le-a împlinit sau le împlineşte, după cum reiese din
„testimonium-ul" dat de căpetenia satului Vaidei şi alţi oameni din sat. Se spune
în testimonium: „Noi subscrişii oameni şi căpetenia satului Vaidei dăm aceasta
la cinstitul cezaro-regesc comisariat al subcercului Râu Bărbat cum că Ion
Stănilă din satul nostru Vaidei stăpâneşte moşia de douăzeci de ani, cu slujbe
la domnul său, ca fieştecare, robotari ce erau până la libertate ... Dăm adeverinţa,
de lipsă fiind, şi prin jurământ vom arăta cum că Ion Stănilă a stăpânit moşia cu
rebota, până la libertate, darea, aruncurile şi altele le-a împlinit şi le împlineşte
şi pe cale dreaptă i se cade moşia lui"~ 3 •
în 1851 locuitorii din Hărău adresează o petiţie guvernatorului Transilvaniei,
Carol de Schwarzenberg. Într-o frumoasă limbă românească se spune în
document:„Mai jos subscrişii, de când ne-am pomenit noi, părinţi, moşii şi
strămoşii noştri, ne-am pomenit făcând slujba, rebota, la posesorii din Hărău,
cărora ca iobagi le-am făcut o zi în săptămână de lucru, peste anul întreg,52 de
zile, cu mâncarea noastră. Afară de aceasta, slujbă la secere, la cules cânepa
şi la cules de cucuruz nu ni s-a ştiut; muierile noastre au fost silite la meliţatul
cânepii, la tors, la cernutul grâului şi la cules de mazăre, şi la ţesut... AcOma
s-au sculat posesorii maghiari de aici asupra noastră, să ne caute de jeleri
11. Arh. Nai. Deva„ fond Prefectura judeţulul Hunedoara, Cercul Deva, dosar 12/1850, I. 6.
12. Ibidem, I. 4-5.
13. Ibidem, Cercul Haleg, Subcercul Pui, dosar 1611850, I. 1-2.
126 Situaţia social-economică a comitatului Hunedoara (1849-1867)
(inquilini), să le facem slujbe sau să le ieşim de pe moşie şi din căşi; de vreme

ce noi a memoria humana ne-am pomenit ca iobagi, făcând posesorilor de aici
ro bote, după puţintica de moşie ce am ţinut, o zi în săptămână ... precum am
înşirat mai sus, ca oameni cu sălaşuri. .. şi greutăţilor publice supuşi, serenităţii
voastre cu lacrimi ne rugăm să se milostivească a căuta spre noi şi graţios a
ordina ca, posesorii de aici ca nişte rebeli ce or fost în vremea revoluţiei, să nu
ne exturbe fără sâ rim şi noi şi dânşii îndreptăţiţi la scaunul de judecată, ·pănă
când cerem să avem pace şi linişte" 14 • Dar locuitorii din Hărău nu se sfiiesc să
crtice atitudinea administraţiei locale, după cum reiese din următorul
document:„in zilele trecute am aşternut o suplică serenităţii sale, principele
gubernator, Carol de Schwarzenberg, cu trecere în jos pe la Deva, adică în 5
iulie a.c. (1851) în care suplică ne-am arătat greutăţile cu care ne asupresc foşti
nemeşi, de aici din Hărău, pe care vreo 50 de familii vrând prin mişelie să ne aibe
şi să ne ţină de jeleri. Noi să le fim jeleri nicidecât nu ne ţinem, fiincă noi am fost
rabotaşi, nu curtenii lor, oameni care am făcut slujbă iobăgească şi am purtat
toate greutăţile de obşte (onera publica). De vreme ce domnul administrator
Strohmayer, dimpreună cu comisarul de subcerc, acuma foarte tare stau în
partea nemeşilor, pe noi cu ameninţări îngrozindu-ne şi altele, preaonoratulul
cezaro-regesc District Comando cu plecăciune ne rugăm să se milostivească a
ordina ca de domnul administrator şi de către subcomisar să nu fim asupriţi atâta
mulţime de oameni, şi cu atâta mai vârtos, că noi, în privinţa aceasta, ne oprim
pe scaunul de judecată" 15 • Se pare totuşi că prea puţine plângeri ale locuitorilor
comitatului Hunedoara adresate autorităţilor erau rezolvate favorabil. în acest
sens se poate cita plângerea locuitorilor din Acmar, din 11 septembrie 1851,
adresată Guberniului Transilvaniei. Se spune în document:„Am aşternut până
acum 5 suplice cu acesta, la înaltul cezaro-regesc Gubernium, 5 la District
Comando a Albei, altele la comisariatul cercului din Alba, pentru greutăţile ce
am suferit şi suferim de la familia Barcsaiană care în hotarul Acmarului neavând
nici un pământ, decât robota, cu puterea a luat pământurile de la oameni, ne-a
cuprins pădurea satului, pe cei ce or umblat în treaba satului i-au scos din case,
le-a stricat casele şi i-au bătut aşa tiraneşte, încât, din bătăi or şi murit. Dijma
de 60 de ani din toate rodurile noastre or luat-o cu puterea, măcar că nu or avut
nici un drept. Şi domnul comisar în partea noastră nu cercetează nimica, numai
în partea foştilor proprietari. Dregătoriile noastre (ale administraţiei austriece
n.n.) în contra lucră cu noi, că în loc de ajutor ne bagă în temniţi şi ne bat
tiraneşte pentru că căutăm şi noi drepturile noastre" 16 •
Dreptul de folosire a pădurilor a iscat mari controverse între locuitorii
satelor şi foştii stăpâni de pământ. Demne de semnalat sunt plângerile înaintate
de locuitorii din Certej şi Şoimuş în anul 1851, adresate guvernatorului civil şi
militar al Transilvaniei în care locuitorii celor douâ sate arată că pentru pagubele
produse în păduri baronului Banti Albert, în timpul revoluţiei, cele două comunităţi
14. Ibidem, Cercul Deva, dosar 36/1851, I. 108-109.

15. Ibidem, Districtul Militar Alba, dosar 34/1851, I. 234-135.
16. Ibidem, Cercul Alba, dosar 6611851, I. 178-180.
au fost silite de către autorităţile locale să plătească 4000 şi respectiv 2106

florini. Dar în plângeri se arată că „noi, neştiindu-se la aceasta vinovaţi, am
protestat cu gura că nu ne cunoaştem vinovaţi sau la baron cu nimica datori a
plăti. Aşa că nu plătim" 17 . Mai ales că „pădurile din hotarul nostru nu s-au tăiat
prin noi înşine ci însuşi prin rebeli care în timp de 5 luni au fost staţionaţi în satul
nostru unde ţineau cordon contra românilor munteni (din Munţii Apuseni n.n.)" 18 •
Rebelii menţionaţi în text erau insurgenţii maghiari care „ne sileau a merge cu
carele în pădure să ducem lemne pentru a face focul noaptea la forposturi, că
almintrilea ne spărgeau sălaşurile noastre.şi nu numai pe noi ne-au deprădat ci
însuşi pe conaţionalii lor, precum exemplu este curtea lui Barcsai Laslo care se
află în satul nostru şi prin ei s-a jefuit" 19 •
Comunitatea Zdrapţi adresează la 20 iulie 1852, o petiţie împăratului
Austriei, Franz Iosef I, în care se spune: „„. noi nu am fost niciodată jeleri, ci
coloni care, acum, trebuie să fim liberi de toate prestaţiile către foştii posesori.
Însă, spre marea durere a noastră, nu e aşa. Pentru că domnul subcomisar din
Brad, Uber, pe simpla cerere a doamnei Balinth Şandoroae ne-a adus robi şi ne-
a silit să dăm pe tot anul, la numita doamnă, 18 florini valută prin care sântem
răpiţi de proprietatea pământului şi aruncaţi într-o stare foarte rea. De aceea, cu
cea mai adâncă supunere, ne rugăm să se îndure Maiestatea voastră cezaro-
regească apostolică a ne face iară proprietari liberi despre acele pământuri" 20 .
Purtarea abuzivă a grofilor din comitatul Hunedoara este subliniată de o
altă petiţie adresată tot împăratului Austriei. De data aceasta comunitatea
Strănija arată, la 22 iulie 1852, nesocotirea drepturilor locuitorilor din Strănija de
către grofii din Petreni (probabil Dupăpiatră) 21 • În orice caz plângerile către
împărat sunt, în tot cursul anului 1852, foarte numeroase, şi ele prezintă o stare
de agitaţie şi nemulţumire în rândul ţăranilor. Locuitorii din Ociu reclamă
împăratului purtarea violentă a lui Hollaki Ştefan, atât în calitate de stăpân de
moşie cât şi în calitate de comite suprem: „În timpurile cele demult, precum ne-
au spus şi bătrânii noştri, ba însuşi dintre noi cei bătrâni chiar adevărat ştim, în
comunitate Ociu au fost 6 moşii dintre care numai una a posedat-o domnia de
pământ, celelalte au fost ale coloniilor; după aceea, tatăl domnului nostru de
pământ, Hollaki Ştefan, ca suprem comite, violent, fără a-l putea cineva contrazice,
a ocupat toate ţărinile cele mai bune şi mai roditoare şi a făcut din dânsele
alodium. Deci înţelegând noi că pământurile coloniale n-or fost drept a se lua de
la coloni, ori în ce chip a se face alodium şi fiind aceasta oprită de lege, ne rugăm
de graţia Maiestăţii sale apostolice a da poruncă şi orânduială împărătească
prin care noi să ne putem recăpăta pământurile noastre coloniale ce cu violenţă
de domnul de pământ au fost ocupate şi în alodium întoarse 22 • Faţă de abuzurile
comise de Varodi lanos, domnul pământului, împotriva lui Simion Ţârlea,
17. Ibidem, dosar, 7/1851 I. 81-82 şi 87-88.

18. Ibidem.
19. Ibidem.
20. Ibidem, Districtul Militar Alba, dosar 32/1852, I. 190-191.
21. Ibidem, I. 164-165.
22. Ibidem, Cercul Baia de Criş, dosar 9/1853, I. 15.
•
bătrânii şi birăii satului Cârneşti, dau, în iulie 1852, o adeverinţă, cu greu

jurământ, pentru a atesta că numitul Simion Târlea a plătit în tot anul „birul
cuviincios şi a făcut zilele obişnuite ca iobag adevărat pentru moşie" 23 •
În toată perioada anilor 1852-1853 se semnalează plângeri lae ţăranilor
şi din alte comunităţi ale comitatului Hunedoara. Locuitorii din Boia Bârzii, Lunca
Cernii, Măceşti, Batiz, subliniază abuzurile domnilor de pământ în zeci de
plângeri adresate au(orităţilor comitatense sau împăratului. Faţă de această
situaţie Curtea din Viena încearcă reglementarea situaţiei agrare. în acest sens
sunt promulgate patentele urbariale din 1853 şi 1854 care legiferau transformarea
proprietăţii feudale în proprietate de tip capitalist. Aceste încercări nu au
rezolvat problemele acute ivite în cadrul relaţiilor agrare din comitatul Hunedoara.
Deceniul cup„ins între anii 1857-1867 cunoaşte aceeaşi stare de nemulţumire
în rândul ţărănimii, dacă nu cumva mai mare, stare generată de conflittele dese
dintre foşti iobagi, iar după 1854, şi jelerii eliberaţi şi foştii domni de pământ.
Semnificativă este plângerea locuitorilor din Lăpuşnic din anul 1857, adresată
administraţiei cercului Deva. Se arată în document că, deşi li se citise slobozenia
din iobăgie, feciorii domnului Lazar Pali au luat pământurile de la toţi iobagii
(foşti n.n.) dar acest lucru nu e posibil pentru că ei, locuitorii din Lăpuşnic, nu au
fost jeleri şi au plătit porţia pământurilor de sute de ani pănă în 185424 •
Aspectul luptei sociale capătă şi accente de luptă naţională. Astfel anii
1849-1852 sunt ani în care Avram Iancu, conducătorul revoluţiei de la 1848/49
din Transilvania, se implică în calitate de apărător în procesul lung pornit de
locuitorii' Munţilor Apuseni împotriva fiscului pentru pădurile din munţi, pentru
acele păduri care după, spusele unui contemporan, erau pâinea cea de toate
zilele a moţilor. Sunt anii aprigei încleştări intelectuale pe care o duce Iancu cu
autorităţile imperial austriece, anii care îl vor marca sufleteşte pentru tot restul
vieţii sale 25 • Pe de altă parte încercarea de introducere a limbii maghiare ca
limbă oficială este primită cu proteste din partea populaţiei româneşti din
comitatul Hunedoara. Semnificativă în acest sens este scrisoarea
protopresbiterului din Dobra, Nicolae de Crainic, care,în iunie 1861 se adresează
Oficiolatului comitatens al Hunedoarei, cerând ca, ,onorabilul oficiolat comita te ns
să binevoiască a nu-i mai împărtăşi hotărâri şi corespondenţă în limba maghiară
căci preoţimea şi poporul român nu înţelege limba aceea, şi prin urmare
oficiolatul comitatens e rugat să ţină seama că limba română, în toate afacerile,
e asemenea coordinată cu cea maghiară în comitat, deci la români să se scrie
româneşte pentru că numai aşa se susţine egala îndreptăţire" 28 •
Considerăm că tot sub aspectul luptei sociale şi naţionale se pot face
câteva menţiuni despre strădaniile populaţiei româneşti din comitatul Hunedoara,
în perioada 1849-1867, de a-şi dezvolta o reţea şcolară. Dorinţa populaţiei
româneşti de a avea şcoli a fost atât de mare încât nici un efort material nu a fost
precupeţit. Documentele vremii oferă aspecte semnificative despre evoluţia
23. Ibidem, Cercul Hateg cu subcercurile, dosar 26/1852, I. 2.

24. Arh. Nat. Deva, fond Prelectura judetului Hunedoara, Prelectura Orăştie dosar 30/1856, f. 99-100.
25. Retegan, S., Cinci petitii inedite din 1852 ale lui Avram Iancu, in „Sargetia", nr. 9/1972, p. 247-258.
26. Arh. Nat. Deva, fond Prefectura judetului Hunedoara, dosar 35/1861, I. 1-2.
învăţământului în comitatul Hunedoara în perioada sus menţionată. De pildă, în

anul şcolar 1852/1854, în protopopiatu I Dobra, în 20 de sate existau 418 băieţi
şi 70 fete de vârstă şcolară, în total 488 tineri. În 12 sate nu învăţa nici o fată,
cele mai multe (21) urmau şcoala din Roşcani, în opt sate şcolile funcţionau în
case particulare, în trei sate clădirile ş~olilor se aflau în construcţie, iar în nouă
sate existau construite şcoli comunale" 27 •
Tn 1852 pe raza protopopiatului Haţeg, în oraşul Hunedoara existau 62
băieţi şi 48 fete. Din raportul învăţătoruluiSimion Popovici de la Hunedoara
aflăm că din 11 Ocopii de vârstă şcolară frecventau şcoala doar 27 băieţi. Cauza
slabei frecvenţe şcolare se datora, ,sărăciei" 28 • La Vaidei din 165 copii de vârstă
şcolară frecventau şcoala doar 45. În protopopiatul Baia de Criş erau 212 copii
de vârstă şcolară - 122 băieţi şi 90 fete - şi frecventau şcoala numai 35 băieţi
şi 5 fete. Motivele erau, probabil, similare cu cele din raportul învăţătorului
amintit anterior.
La Deva, protopopiatul local raporta cu o undă de amărăciune:, ,dregătorii
politici nu fac nici un pas în cauza şcolilor şi ce fac, fac numai la părerea impusă,
niciodată însă cu intenţiunea de a-şi ajunge scopul, ba unii pe cât pot numai pe
sub mână, pun atâtea şi atâtea piedici în calea învăţăturii" 29 . Totuşi, se poate
afirma că spre anul 1860 în comitatul Hunedoara s-a înregistrat o creştere a
reţelei şcolare şi a numărului de învăţători, pentru că dintr-un conspect despre
situaţia şcolilor principale şi populare şi despre învăţătorii care funcţionau în
acestea reiese că în comitalul Hunedoara erau 109 şcoli şi 107 posturi de
învăţători. De pildă, în Deva, în 1860, unde existau 5 parohii catolice şi 39
ortodoxe (a se observa proporţia, favorabilă net populaţiei româneşti de religie
ortodoxă), existau 4 şcoli catolice triviale şi una de fete şi 42 şcoli triviale
necatolice, cu un personal didactic format din 44 profesori la şcolile necatolice,
şi 4 profesori la cele catolice. Numărul copiilor în vederea şcolarizării erau de
1296 băieţi şi 962 fete. Frecventau şcoala 124 băieţi şi 68 fete 30 •
Tn subcercul Geoagiu erau 2 şcoli triviale catolice (una în Cigmău, alta în
Homorod), 16 şcoli triviale necatolice, una cu limba de predare germană, în
Geoagiu. Numărul învăţătorilor era de 17 în şcolile catolice şi unul la şcoala
germană. Se afla un număr de 999 băieţi şi 1113 fete de vârstă şcolară. Urmau
cursurile şcolilor 516 băieţi şi 390 fete" 31 •
Probabil că din cauza sporului natural de populaţie şi a seriozităţii
recensămintelor şcolare trebuie explicat faptul că numai după 6 ani, în 1866,
numărul copiilor de vârstă şcolară a crescut sensibil în toate protopopiatele
comitatului Hunedoara32 •
Tn zona celor două preturi, Brad şi Baia de Criş, se constată o intesificare
a acţiunii clerului şi intelectualităţii române din Ţara Zarndului pentru
27. Pe larg se poate consulta lucrarea „Din istoria invătămAntului hunedorean", Deva, 1973.
28. Ibidem, f.56-57.
29. Ibidem
30. Arh. Nat. Deva, fond Prefectura judelului Hunedoara, Prefectura Orăşite, dosar 5/1880, f. 41-43.
31. Ibidem, f. 117.
32. Arh. Nat. Deva, fond Prefecturajudetului Hunedoara, Prefectura Orăşlie dosar 5/1860, f. 41-43 şif. 117.
130 Situaţia social-economică a comitetului Hunedoara (1849-1867)
îmbunătăţirea stării învăţământului. Ca urmare în 1869, după lungi eforturi, se

va înfiinţaGimnaziul din Brad 33 •
Centre şcolare mai puternice s-au menţinut la Baia de Criş, Crişcior, Vaţa
Băi, Tomnatec, Valea Brad ş.a.
în Ţara Haţegului, parte importantă a comitatului Hunedoara, oraşul
Haţeg a exercitat în privinţa dezvoltării şcolilor o puternică influenţă nu numai în
depresiunea Haţeg ci şi în depresiunea Valea Jiului 34 • Şcolile existente aici se
grupau în şcoli poporale, confesionale Greco-orientale în depresiunea Haţegului
şi şcoli-greco-catolice în depresiunea Valea Jiului. Au existat şi şcoli grănicereşti
la Baru, Zeicani şi un timp la Haţeg. Desigur problema şcolarizării copiilor din
satele de munte era mai dificilă, în zona Haţegului, în munţii Orăştiei, în satele
de deal din stânga Văii Mureşului. în comune ca Lunca Cernii, Bătrâna, Boşorod
etc., aproape în întreaga perioadă - 1849-1867 - nu au funcţionat şcoli, iar în
alte sate de munte ca Grid, Alun, Bunila, Lelese au funcţionat şcoli numai în unii
ani3s.
Se poate concluziona că învăţământul din comitatul Hunedoara a făcut
progrese însemnate în anii amintiţi anterior. Greutăţile semnalate privind
construirea de şcoli, salarizarea învăţătorilor şi pe alocuri slaba frecvenţă a
copiilor se explică prin situaţia grea a maselor populare din comitat, la care se
adaugă lipsa de interes a organelor administrative ca să nu mai amintim despre
frecventele ciocniri dintre cultele religioase care încercau să subordoneze tot
mai mult şcolile. Centre şcolare mai puternice au fost în Haţeg, Brad, Deva,
Orăştie, Dobra, Geoagiu şi mai puţin Petroşani şi Hunedoara.
Contrar unor opinii mai vechi. conform cărora Transilvnia ar fi cunoscut
o evoluţie mai înceată în domeniul dezvoltării economiei de tip capitalist,
numeroase documente de epocă,. respectiv pentru anii 1849-1867, atestă o
evoluţie ascendentă, a economiei de tip capitalist.
în 1856, de pildă, în comitatul Hunedoara se consemnează date
semnificative pentru dezvoltarea industriei extractive şi prelucrătoare. Argila,
folosită în olărit, în producerea ţiglelor etc., se exploata în zona Hălmagiu, Deva,
Pui, Orăştie, Ilia, Haţeg. Locuri mai importante de extracţie erau la Târnăviţa,
Oeva, Baru Mare, Roşcani, Bucova, Silvaşul de Jos, iar prelucrarea se făcea în
atelierele de la Târnăviţa, Obârşia, Baru Mare, Orăştie, Roşcani, Haţeg,
Sarmizegetusa etc. Numărul lucrătorilor, care probabil în marea majoritate
proveneau din foştii iobagi şi jelerrsărăciţi, se situa, în ateliere de prelucrare,
intre 5-20, fiind plătiţi zilnic cu un salariu de 20-30 creiţari. Valoarea produselor
prelucrate din argilă era cuprinsă intre 30-2500 florini 36 . De la Bucova şi
Sarmizegetusa se extrăgea marmura. Gipsul se obţinea la Hobiţa şi în jurul
Orăştiei. Existau şteampuri şi mori de piatră pentru prelucrarea pietrei care se
folosea la fundaţii, în zidărie etc.37.
33. xxx Din istoria învăţământului hunedorean, Deva, 1973, p. 58.

34. Ibidem, p. 67.
35. Ibidem, p. 69.
36. Arh. Naţ. Deva, fond Prefectura judeţului Hunedoara, Preţuri, dosar 17/1855, f. 25.
37. Ibidem.
Mineritul continuă să se dezvolte intens în comitatul Hunedoara în anii

1849-1867.Permisele de exploatare minieră, de concesiuni miniere pentru
perimetre miniere în vederea exploatării ca şi construirea de mine şi şteampuri
sunt de ordinul sutelor şi atestă puternicul avânt al mineritului. Tabelele statistice
referitoare la producţia de aur, argint, cupru, plumb, mercur, fier etc., sunt
întocmite trimestrial şi trimise spre centralizare Căpitănatului minier Zlatna.
Cantităţile mari de aur şi argint sunt preschimbate la Oficiile de schimbare a
aurului din Transilvania şi din Viena38 • Perimetrele miniere aurifere se află în
zona Brad şi Săcărâmb. de la Ţebea se extrăgea cărbune. Zona Văii Jiului
începe să intre în centrul atenţiei în vederea exploatării cărbunelui. Cadrele de
specialişti minieri sunt formate la Şcoala montanistică de la Săcărâmb, înfiinţată
încă din 1835. Transportul sării pe Mureş este constant în această perioadă.
Şoimuşul este în continuare Oficiul sării şi aici se aflau depozitele de sare şi
Oficiul vămii. Veniturile statului erau substanţiale.
Agricultura rămâne în continuare preocuparea principală a locuitorilor din
comitatul Hunedoara. În subcercul Geoagiu, care cuprindea 32 de localităţi,
suprafaţa agricolă arabilă era, în 1859, de 27.469 iugăre, fiind repartizate în
zona Geoagiu, Bobâlna, Băcâia, Boi, Cigmău, Foit, Homorod, Rapoltu Mic,
Rapoltu Mare; livezile şi grădinile aveau o suprafaţă de 7.577 iugăre şi 1427
stânjeni pătraţi; fâneţele ocupau 7.149 iugăre şi 1138 stânjeni pătraţi, iar
pădurile aparţinătoare satelor subcercului Geoagiu se întindeau pe 25.808
iugâ~ şi 890 stânjeni pătraţi. Deci un total de 70.297 iugăre şi 284 stânjeni
pătraţi pentru întreaga suprafaţă arabilă şi nearabilă. Ce se producea pe terenul
agricol? Grâu - 6080 merţe austriece; secară- 6130 merţe; ovăz -6175 merţe;
porumb -17320 merţe; cartofi - 1740 merţe; sfeclă - 68 merţe; varză - 1182
căpăţâni; fructe -1645 merţe; vin - 2590 vedre; fân -10740 zentner (chintale);
paie - 1029 chintale; cânepă - 1275 chintale; ceară - 67 chintale; unt - 16
chintale; miere - 130 chintale; brânză - 136 chintale; lapte - 61 chintale; lână
-188 chintale. Numărul animalelor este impresionant. Erau, în satele subcercului
Geoagiu, 464 cai, 3198 boi şi tauri, 2937 vaci, 7352 oi, 1663 capre şi 6058
porci 39 •
În 1858 în cercul Orăştie, care avea o suprafaţă de 189.975 iugăre şi
cuprindea 40 de sate cu un număr de 6812 case, 7159 familii, din care 14.777
arau bărbaţi şi 14.747 femei, suprafaţa terenului agricol era de 25.032 iugăre şi
646 st. pătraţi. Podgorii - 574 iugăre şi 575 st. pătraţi; livezi - 16.244 iugăre şi
!-M8 st. pătraţi; păşuni - 15.920 iugăre şi 723 st. pătraţi; pădurile - 132.138
Iugăre şi 1180 st. pătraţi; Totalul suprafeţei arabile şi nearabile era de 189.975
Iugăre şi 872 st. pătraţi. Producţia agricolă obţinută era următoarea: grâu -
17.514 merţe; secară - 28089 merţe; orz - 625 merţe; ovăz - 11268 merţe;
porumb - 89.289 merţe; fasole - 830 merţe; cartofi - 19696 merţe; sfeclă- 269
111orţe; varză 184.285 căpăţâni; vin - 6133 vedre; fân -19560 chintale; paie -
:ie. Arh. Nat. Deva fondul Inspectoratul geologic şi minier Deva (anii 1855 - 1867)
:10. Arh. Nat. Deva, fondul Prefectura judetului Hunedoara, Preturi, dosar 211860, I. 1-3. Pentru uşurarea
, •1h:11lului unităţilor de măsură menţionăm că un iugăr este egal cu 0.575 ha, o merlă cu 0.06m3, iar un zentner
I• 11111lel) cu 56,006 kg!
132 Situaţia social-economică a comitalului Hunedoara (1849-1867)
30670 chintale; Se mai obţineau lână 479 chintale; unt-295 chintale; brânză-
298 chintale; ceară- 49 chintale; din păduri se exploatau 6770 stânjeni lemn de
esenţă tare şi 2337 stânjeni lemn de esenţă moale.
Valoare~ producţiei agricole şi animaliere era de 383.587 florini şi 37
creiţari din care se plătea ca impozit agricol o sumă de 20.796 florini şi 74
creiţari. Existau, de asemenea, 11.065 cornute, 14.572 oi, 1569 capre, 6275
porci 40 • Numai peste un an, în satele cercului Orăştiei, se înregistra o creştere
spectaculoasă a numărului de animale. Au fost trecute în scripte 13.333 capete
de bovine şi cabaline, 17.431 oi, 6771 porci 41 •
Pădurile, din care se exploata lemnul pentru construcţii, cherestea etc.,
ocupau o importantă suprafaţă în comitatul Hunedoara. în 1855 numai în
localităţile cercurilor Deva şi Haţeg în hotarul cărora se aflau păduri, suprafaţa
pădurilor era repartizată astfel: în localităţile subcercului Deva-3713 iugăre; în
subcercul Hăşdat - 13.612 iugăre; în subcercul Chimindia - 2.839 iugăre;
subcercul Demsuş - 2.801 iugăre 42 •
Tot în 1859 în cercul Deva, compus din 2 târguri - Deva şi Dobra - şi 59
de sate, cu un număr de 24119 locuitori (11967 bărbaţi şi 12152 femei) alcătuind
5681 familii 43 , suprafaţa agricolă era de 51.701 iugăre şi 336 st. pătraţi;
podgoriile ocupau 5396 iugăre şi 442 st. pătraţi livezile şi grădinile 8816 iugăre
şi 375 st. pătraţi; fâneţe - 5217 iugăre şi 413 st. pătraţi; rezultă o su praf aţă totală
a terenului arabil şi nearabil de 108470 iugăre şi 203 st. pătraţi.
Producţia agricolă obţinută era de 23.423 merţe de grâu; 37970 merţe de
secară; 15726 merţe la ovăz; 64860merţe la porumb; 8168 merţe la cartofi;
68770 căpăţâni varză; 593 merţe la sfeclă; 3110 merţe la fructe; 1898 găleţi de
vin: 45230 chintale de fân; 17296 chintale de paie. Se mai produceau 851
chintale de cânepă; 62 chintale ulei; 47 chintale de miere; 26 chintale de ceară;
unt 411 chintale; 262 chintale de brânză; 13590 stânjeni de lemn din păduri.
Toată această producţie agricolă şi neagricolă avea o valoare de 340296 florini
şi 50 creiţari, din care se reţineau pentru impozitul agricol 13. 749 florini şi 80
creiţari. Numărul vitelor era de 973 cai, 15204 bovine, 1161 O oi, 944 capre şi
9550 porci 44 •
Tabelele statistice din perioada respectivă menţionează un mare număr
de mici meserii şi meşteşuguri. De pildă în cercul Deva erau enumeraţi 6
măcelari, 9 morari, 5 brutării, 12 hangii, 1 farmacie, 2 frizerii, 18 muzicanţi. 1O
croitori şi 5 cizmari - pantofari 45 • în subcercul Geoagiu, apar consemnaţi 2
măcelari, 164 mori, 20 pescari, 19 cuptoare de ars cărămida, 28 muzicanţi, 3
croitori, 4 pantofari, 2 tâmplari, 120 zidari şi 11 cărăuşi, la care se adaugă 123
corăbieri care transportau sarea pe Mureş 48 •
40. Idem, Prefectura Orişlie, dosar 33/1859, I. 1-2.

41. Ibidem, dosar 34/1859.1. 10.
42. Arh. Na1. Deva, fond Preleclura judelului Hunedoara, Cercul deva, dosar 7/1855, I. 199-209.
43. Idem, Preturi, dosar 2/1860, I. 1-3.
44. Ibidem, f. 4-7.
45. Ibidem, I. 14-16.
48. Ibidem, f.110-112.
Sigur că aceste produse obţinute în agricultură, în creşterea animalelor,

în meşteşuguri trebuiau valorificate. Ca urmare se constată intensificarea
schimburilor comerciale în perioada 1849-1867 în comitatul Hunedoara în
cadrul unor forme tot mai organizate şi care se periodicizează. Este vorba de
târgurile săptămânale şi anuale care se ţin la o dată fixă şi despre care vorbesc
nenumărate documente de epocă 47 •
Banul este tot mai căutat în activitatea de schimb ceea ce face ca în cadrul
comerţului să se manifeste tot mai puternic aspecte ale modului de producţie
capitalist. Pentru uşurarea deplasărilor în localităţile unde se ţineau târgurilor se
observă o tot mai mare preocupare pentru îmbunătăţirea căilor de comunicaţii.
Statul devine interesat pentru că arendarea vămilor de drumuri prin licitaţii
publice ii asigura venituri importante48 • Concurenţa, specifică modului de
producţie capitalist începe să se manifeste tot mai pregnant şi statul se vede
nevoit să stabilească preţurile mărfurilor pe piaţă pentru a împiedica activitatea
speculanţilor care dijmuiau veniturile statului în folosul propriu 49 • Încet, dar sigur
în toate domeniile de activitate se poate observa afirmarea modului de viaţă
capitalist şi în comitatul Hunedoara.
în concluzie putem spune că, după revoluţia de la 184811849, în perioada
care a urmat până la dualismul austro - ungar, viaţa economico - socială a
comitatului Hunedoara a cunoscut o curbă ascendentă, exceptând bineînţeles,
primul deceniu de după revoluţie când Curtea de la Viena a guvernat provinciile
imperiului austriac într-o manieră autoritară încercând să păstreze vechea stare
de lucruri. Dar revoluţia de la 1848/1849 zdruncinase prea puternic temeliile
statului feudal pentru a mai permite reîntoarcerea la vechea stare de lucruri. .
47. Arh. Naţ. Deva rondul Prelectura judeţului Hunedoara, Prefectura Orlştie dosar 5/1880, I. 1-110.
48. Ibidem, Preturi, dosar 2/1860, I. 1-85.
49. Ibidem, dosar 4111854, I. 1-13.
134 Situaţia social-economică a comitalului Hunedoara ( 1849-1867)
DIE SOZIAL-OKONOM/SCHE SITUA TION DES

KOMITAT HUNEDOARA IN DER PER/ODE 1849-1867
Zusammenfassung
Die zweite Hălfe des 19-ten Jahrhunderts bedeutete vielen Agitationen in das sozial -
Okonomische und politische Leben tor den Komitat Hunedoara in der Periode 1849-1867.
Dieser Aufsatz zeigt, auf Grund der zahlreichen Urkunden, das Leben und die schwere
Arbeit der Bewohner des Komitat Hunedoara, die Arbeit der rumănischen BevOlkerung aus
diasem Komitat, die kapitalistischen Beziehungen nach der Revolution aus 1848/1849 in
Siebenburgen; man sieht den sozial - politischen Kampf gegen den Osterreichisch kaiserlichen
Autorltâten und gegen die Grundherrn der rumănischen BevOlkerung fur politisch und nationale
Rechte und tor Okonomischen Fortschritt.
ANEXĂ
1851 Iulie 22, Hărău. Plângere a locuitorilor din Hărău (comitalul Hunedoara) către Carol
de Schwarzenberg, guvernatorul Transilvaniei, în care se relatează despre abuzurile comise,
împotriva lor, de către posesorii de pământ maghiari din Hărău.
Documentul original se află la Arhivele Na!ionale Deva, fond Prefectura jude!ului Hunedoara,
Cercul Deva, f. 108-109.
•
Viorel VAnitoru, Elenuţa Marioara VAnitoru 137
/p . /~J. ·'
8({f .
VASILE GOLDIŞ DESPRE CARACTERUL DÂRZ
AL MOŢILOR DIN MUNŢII APUSENI
Gheorghe Şora
Cosmin Panţuru
Personalitate de prim rang a culturii şi vieţii politice româneşti, spirit

receptiv ,la problemele sociale ale vremii sale, patriot înflăcărat şi gânditor
democrat de talie mondială, Vasile Goldiş a manifestat un interes deosebit faţă
de populaţia românească nevoiaşă din Munţii Apuseni, pentru caracterul ei dârz
şi pentru tradiţiile ei de luptă revoluţionară 1 • Pentru a ilustra această trăsătură
de caracter al marelui român adăugăm în continuare documentul profund
edificator 2 : „La marginea spre Soare - Apune a Ţării Ardealului, podoabă a
globului terestru, colţ de pământ încărcat de frumuseţi şi bogăţii, provincia cea
mai în urmă zămislită, dar totodată cea mai fermecătoare a împărăţiei romane,
unica stăpânitoare a lumii întregi şi făuritoare a păcii universale, pentru o clipă
în istoria omenirii, dulcea Dacia Felix, plină de aur, de vin şi de miere, alcătuind
şi ei o ţară aparte, cu păduri de veacuri, minuni de codri, zumzet de izvoare şi
vâlcele, vine de aur ascunse în rărunchii stâncilor diluviana, stăpânind deasupra
tuturor (muntele) Găina, cu crucea lui Iancu pe piscul ei cel mai înalt, strălucind
departe peste văi şi dealuri în zile de primăvară şi înfruntând crivăţul şi vijelia
iernilor crâncene şi înzăpezite, în ţara aceasta de minuni şi năstruşnică fire, din
timpi imemoriali, cine ştie câte mii de ani în urmă s-a aşezat un pumn de oameni,
a căror origine încă nimeni n-a stabilit-o, a căror suflet nedesluşit de ştiinţa
psihologiei, rămăşiţa, fără îndoială de neamuri trecute pe aici şi dispărute în
neant, înainte de a-i observa istoria cunoscută a noroadelor lumii: moţii 3 •
Ani de zile au cutreierat codrii lor, au bătătorit cărările lor, au poposit în
casele lor cu acoperişurile ţuguiate de paie, înnegrite de fumul căminului fără
coş. Oameni tăcuţi. Răspund scurt dacă îi întrebi. Adeseori surprinzi în vorba lor
umorul clasic. Satele sunt pline de copii. De unde atâţia copii moşule?- întrebai
odată pe tovarăşul care mă însoţea spre culmile Găinai - pleacă moaţa,
domnule, la pădure şi se întoarce acasă cu pruncu' gata.
Seminnomazi. În orice vreme pe drumuri. Cu scânduri, cu obezi, cu
cercuri şi cu ciubară, „plecat-au moţii la ţară". Ardealul întreg, Banatul, Crişana,
Maramureşul îi cunoaşte.
Odinioară caravanele lor pătrundeau an de an până în inima Ungariei, la
Seghedin, fără să cunoască o slovă ungurească. Cum se înţelegeau cu ungurii
e şi acum taină pentru mine.
1. Arhivele statului Arad, fond personai Vasile Goldiş, lila 125-129. Manuscrisul „Moţii".
2. „Vatra", anul li, nr. 17, (20august) 1972, p. 13-14.
3. Vasile Goldiş, „Scrieri social-politice şi literare'', Ediţie îngrijită, studiu introductiv, tabel cronologic, note
~I bibliografie de Gheorghe Şora. Cuvânt înainte, de Acad. Ştela11Pascu,1976, p. 281-221.
140 Vasile Goldiş despre moţi
Copil încă, căruţele scârţâietoare cu caii mici dar pietroşi erau cea mai
generatoare preocupare a imaginaţiei mele. Adeseori mă îmbulzeam în vreo
căruţă a lor şi-i petreceam de la Cermei până la Ineu, întorcându-mă seara
acasă prin pădurea Teuzului spre spaim~ măicuţii.
l-am văzut, i-am îndrăgit, nu i-am cunoscut. Nu cred să-i cunoască perfect
sufleteşte nici Amos Frâncu.
Din tinereţe, îndemnat spre studii istorice, am revenit la moţii mei dragi şi
am încercat să pătrund în sufletul lor prin lumina trecutului. Am urmărit aproape
tot ce s-a scris despre moţi. Am controlat orientarea lor în clipele mari ale istoriei
neamului întreg.
Am sentimentul că n-am pătruns în sufletul lor nici acuma, dar am surprins
unele din elementele fundamentale ale acestui suflet. Oamenii aceştia blânzi,
( ... ) îndelung răbdători, ca nici un alt soi de oameni pe întreg pământul, ortaci
nedespărţiţi ai drumurilor, tăcuţi, solidari şi gânditori în adâncul sufletului lor,
iubesc mai presus de toate dreptatea şi libertatea. Spune moţ, ai spus soldat
neînfricat al libertăţii, închinător religios al dreptăţii. Ei rabdă frigul şi foamea,
cea mai neagră mizerie este tovărăşia vieţii lor; fără murmur îndură loviturile
aspre ale sorţii, dar nu îndură şerbia şi nedreptatea.
Când se vor cerceta metodic arhivele judeţelor Turda, Alba, Hunedoara,
Bihor, care astăzi sunt pradă prafului şi şoarecilor prin beciurile întunecate ale
prefecturilor, atunci românii cu bucuroasă uimire vor constata nesfârşitul şir de
întâmplări mărunte, care în ansamblul lor vor dovedi mai presus ·de orice
îndoială că veacuri de-a rândul străbunii moţilor noştri n-au avut alte preocupări
mai importante, decât zbaterea lor de toate zilele cu puternicii vremilor, pentru
libertate şi dreptate 4 •
Revolta sângeroasă din 1784 n-a fost vreo mişcare spontană, o explozie
întâmplătoare a vreunui temperament vijelios, ci a fost produsul firesc al unui
zbucium de veacuri. Când paharul amărăciuniilor s-a umplut, moţul cu pletele
lungi, căruia-i ziceau Horea pentru doinele lui plângătoare, au plecat să se
jeluiască împăratului de la Viena. Mergând şi veneind, sufletul lui s-a terminat
de adevărul că nu este dreptate în lume, decât aceea pe care ţi-o faci tu singur.
în noaptea jurământului, de sub gorunul lui de la Ţebea, cei trei tovarăşi şi-au
luat drumul printre fraţii lor de suferinţă şi astfel, cu cinci ani înaintea revoluţiei
franceze, a izbucnit revoluţia lui Horea, în Ţara Moţilor. Pentru libertate şi pentru
dreptate( ... ). Ei au început-o, ei au dus-o până la sfârşit. Cei ce au faţă frângerii
pe roată la Alba-Iulia, au lăsat mărturie că martirul, în groaznicele-i chinuri, nici
din dinţi nu a scrâşnit. Era un moţ.
într-o zi de primăvară din anul 1848, se sfătuiau domnii români la Sibiu. Se
apropia clipa fatală care trebuia să hotărască încă o dată destinul neamului
românesc robit de unguri ori libertate. Un flăcău subţirel, cu părul bălai şi ochii
Număuita, abia de vreo 25 de ani, retras în fundul sălii, privea la unul, privea la
altul, ascultase fără vorbă ceasuri întregi. Deodată sala tresare. Tânărul cu ochii
4. Gheorghe Şora, „ Vasile Goldiş, militant pentru desăvârşirea Idealului natlonal", Timlşoara, 1980, p. 246.
Cuvânt către cititori, de Acad. Ştefan Pascu.
Gheorghe Şora, Cosmin Panţuru 141
lui mari, în flăcări, sări deodată peste patru bănci să-şi facă drum. La uşe, se
întoarse spre cei rămaşi şi zice: Sfătuiţi-vă, eu plec să făptuiesc ...
Abia două luni au trecut şi vâjie codrii moţilor de arme, de tropotul cailor.
Legiuni închegate prin o disciplină de fier răsărise ca din pământ. Nici o adunare,
nici o sfătuire, nici umbră de concurenţă a ambiţiilor deşarte. A început revoluţia
moţilor. Căpitanul era flăcăul de 25 de ani, cu părul bălai şi ochii Număuita.
Nimeni nu l-a ales, nimeni nu l-a trimis. Lumea îi zicea Craiul Munţilor. Minunea
nici până azi nu a fost desluşită. L-a trimis destinul. Tăcut, gânditor, solidar,
iubind libertatea şi dreptatea. În viaţa lui n-a ţinut nici un discurs. Un farmec
tainic îi dăduse puteri fără seamăn. Legiunile rânduite de plecare spre supremul
sacrificiu se cutremurau când el se ivea dinaintea lor.
-Gata mă?
-Gata ... !
-No, hai...!
Şi moţii au plecat totdeauna la izbândă. În revoluţia din 1848 şi 1849 (... )
singur Avram Iancu a rămas cu moţii lui. El nu s-a dus la împăratul, a venit
împăratul la el în munţi. Iancu nu l-a primit, fiincă jertfa moţilor a fost zadarnică.
Libertatea românească tot vis a rămas. Cu sufletul întunecat Craiul Munţilor
şi-a cântat jalea din fluier, a murit sufleteşte o dată şi a murit a doua oară
trupeşte, ca un câine, neştiut de nimeni, într-o noapte rece, pe prispa unui
creştin din Baia de Criş.
A fost un moţ.
Fără Avram Iancu şi fără vijelioasa sângerare a moţilor, anii 1848 - 1849
s-ar fi terminat pentru români cu discursul lui Bărnuţiu cu vreo jalbă la împăratul
surd de la Viena şi chiar cu vreo iscusită declaraţie de fidelitate.
Se nasc şi pier neamuri în lume. Viaţa fiecăruia este câte un răvaş în
cartea infinită a destinului omenesc. Din răvaşele acestea, tot mai limpede se
desluşeşte că în lupta pentru viaţă învinge întotdeauna acela care consimte
benevol la jertfirea vieţii pentru dreptul său la viaţă. Neamurile se înalţă numai
prin jertfa supremă pe cumpăna forţelor care determină soarta omenească pe
pământ( ... )
Mai presus de toate scripturile, de toate oratoriile, de toate savantlâcurile,
mai presus de toate memoriile, de toate jalbele şi petiţiile umilite şi umilitoare,
vitejeasca făptură a moţilor în 1784 şi în 1848, sângele lor vărsat cu atâta belşug
au întemeiat definitiv şi desăvârşit dreptul integral al neamului nostru la libertate
şi unitate naţională. Cuibul moţilor rămâne pentru vecie rezervorul bărbaţilor
gata în orice clipă la consimţirea jertfei supreme, pentru libertate şi dreptate (... )5 .
5. Gheorghe Şora, „ Vasile Goldiş - O vială de om aşa cum a fost", Cuvânt înainte, de Acad. Ştefan Pascu,
Timişoara, 1993, p. 186. Vezi şi Vasile Goldiş - Corespondenţă, (1888-1934), Scrisori trimise, voi.I, Edilie
îngrijită, studiu introductiv, nole şi comentarii de Gheorghe Şora. Cuvânt înainte, de Acad. Ştefan Pascu, Cluj
- Napoca, 1992; Gheorghe Şora, Biografia unui mare luplător: Vasile Goldiş, Precuvântare, de Prea Sfinlia Sa
dr. Timotei Seviciu, episcopul Aradului şi Prefală, da Acad. prof. Ştefan Pascu din Cluj Napbca, Arad, 1994, 111;
Gheorghe Şora Vasile Goldiş, preşedinte al „Astrei" (1923-1932), în Adevărul, Arad, VI, 1994, nr. 1302, (15
octombrie), p. 7.
142 Vasile Goldiş despre moţi
Moţii au rămas până astăzi robi ca în 1784, ca în 1848. Ei trăiesc astăzi

în Ţara Românească. Ţara aceasta este datoare să le dea dreptate şi libertate.
Toate legile şi constituţia şi regulamentele şi cărţile funduare şi sentinţele
judecătoreşti sunt petice de hârtie, sunt fleacuri, pot să piară, pot să ardă. Moţii
trebuie să trăiască, fiindcă ei sunt cea mai scumpă podoabă a naţiunii româneşti.
Să se.treacă peste toate îngrădirile peste toate drepturile reale ori
imaginare a moţilor şi să se facă dreptate.
De ar trebui să schimbăm pentru ei Constituţia, s-o facem.
Să facem o lege specială pentru expropriere şi împroprietărire în Ţara
Moţilor. Întreg pământul locuit de moţi, cu toate bogăţiile lui, cu aurul lui, cu
păşunile lui trebuie să fie proprietatea de veci a moţilor, fără nici o răscumpărare
din partea lor.
Ei l-au cumpărat de două ori cu sângele lor. Nu aşteptaţi a treia revoluţie
a moţilor! Nu aşteptaţi ca acolo lângă bisericuţa albă de la Ţebea să se scoale
Iancu, din umbra gorunului lui Horea, şi să repete în fruntea legiunilor de moţi
vorba lui:
-Gata mă?
-Gata.„!
- No, hai„.!
Gheorghe Şora, Cosmin Panţuru 143
VASILE GOLDIŞ OBER DAS TAPFERE UND GERECHTE WESEN DER

MOTZEN AUS DEM SIEBENB0RGER ERZGEBIRGE
Zusammenfassung
Die Motzen sind ein rumănisches Volk, welches schon seit den ăltesten Zeiten das Gebiet
des in den Westkarpaten gelegenen Siebenburger Erzgebirges bewohnte. lhr Schicksal ist eng
verknOptt mit den hartan Naturgegebenheiten aus ihrer unmittelbaren Umwelt und mit einer
unruhrigen Geschichte, gezeichnet durch die schwere, langwierige Unterdruckung, welche aut
dieses Volk systematlsch von den Habsburgern und den ungarischen Graten ausgeubt wurde.
Die barbarlchern Behandlung eines tuchtigen, triedensliebenden und glăubigen Volkes dauerte
bis 1918 an, das Jahr ln welchem Slebenburgen, rumănischer Boden seit Beginn aller Zeiten, din
Vereinigung mit Rumănien vervollkommnete.
Vasile Goldiş (1862-1934) hebt Leid und Elend hervor, in dem die Motzen wăhrend dieser
barbarischen Zeit leben mussten und die WOrde, mit der sie dem Hochmut und der Oberheblichkeit
der Graten trotzen, wobei sie auch wenigen friedliche Methoden anzuwenden verpflichetet waren,
insbesondere dann, als das Joch der Unterdruckund unertrăglich wurde.
Die Motzen liebten die Gerechtigkeit und die Freiheit Ober alles. Goldiş betont die
Tatsache, dass auch sie einen KOnig hatten, Avram Iancu, in demselben historischen Gebiet
geburtig, welcher schon seit seiner Jugend sein ganzes Leben in den Dienst des Kamptes zur
Verteidigung der Rechie der Motzen gestellt hat. Diase heldenhatte PersOnlichkeit wurde
legendar. Der KOnig der Berge Wurde eins mit dem Leben und Leid der Motzen, bis zu seinem
Lebensende.
ROMÂNIA, MAREA BRITANIE ŞI MARILE PUTEiRI
LA CONGRESUL DE LA Bl;RLIN
(1 IUNIE - 1 IULIE 1878
Andrei Căpuşan
În urma semnării tratatului de pace de la San Stefano, guvernul român a

realizat că hotărârile acestuia nu vor fi acceptate de Marile Puteri, care vor cere
rediscutarea şi modificarea lor în cadrul unui for internaţional. În aşteptarea
lucrărilor viitorului congres european, diplomaţia română nu a stat cu braţele
încrucişate ci a încercat să obţină sprijinul unor puteri occidentale în vederea
modificării clauze.lor privitoare la România. Nu în mod nefiresc şi ilogic principala
speranţă a autorităţilor de la Bucureşti s-a îndreptat spre Anglia, Londra fiind,
în conformitate cu aprecierile ministrului român, Mihail Kogălniceanu, unul din
centrele de acţiune cele mai importante 1 , unde cauza românească înregistrase
reale progrese 2 • Aici, după cum raporta agentul diplomatic al României la Paris,
care gira şi postul de la Londra, Nicolae Callimachi-Catargi, se manifesta„o vie
dorinţă de a cunoaşte ceea ce vrem şi ceea oe putem să facem" 3 • în capitala
Marii Britanii se exprima speranţa că Rusia nu va împinge lucrurile până la
,,ultima extremitate"4 • Oficialităţile de la Downing Street s-au abţinut de a da un
răspuns precis cererilor româneşti referitoare la integritatea teritorială şi la
admitarea delegaţiei române la congres. Această atitudine era în mod sigur
consecinţa acordului anglo-rus din 18130 mai. Declaraţiile şefului diplomaţiei
britanice, marchizul de Salisbury, vin să probeze acest lucru. Astfel în ziarul
, ,The Globe" era inserată afirmaţia acestuia, referitor la cedarea celor u ei judeţe
din sudul Basarabiei, care, după spusele lui Mihail Kogălniceanu, a provocat în
România „o vie senzaţie': şi anume: „Anglia deploră retrocedarea Basarabiei.
dar nu se opune " 5 . Acelaşi om politic a declarat ulterior, într-o altă conjunctură,
că este inposibil să nu se ţină seama de victoria Rusiei 6 • Dar, cea mai edificatoare
luare de poziţie a secretarului de stat englez constă în asigurarea dată de
aceasta agentului diplomatic român, Callimachi-Catargi, care s-a deplasat
special la Londra, prin care îl încunoştinţa că opinia publică şi guvernul britanic
sunt binevoitoare faţă de România, promiţând sprijin, fie în Congres, fie în
eventualitatea unui război, „ dar, cu toată sincertatea, el a adăugat, de asemenea,
că există anumite probleme care interesează mai mult Anglia şi că, dacă va
1 . Acteşidocumentedinootl1sponden/adiplomaticil a lui Mihail Kogălniceanu relative la războiu/independenţei

României 1877-1878, publicate de Vasile Kogălniceanu (in continuare Acte şi documente), voi. I, fese. I,
llucureşti, 1893, p. 16-17 (M. Kogălniceanu către Callimachi-Catargi, 16 ianuarie 1878).
2. Acte şi documente, I, p. 49 (Callimachi-Catargi către M.Kogălniceanu, 2 martie 1878).
3. Ibidem, p. 49 (Callimachi-Catargi către M.Kogălniceanu, 2 martie 1878).
4. Ibidem, p. 96-97 (Callimachi-Catargi către M.Kogălniceanu, 2 martie 1878).
5. Ibidem, p. 154 (M. Kogălniceanu către Callimachi-Catargi, 1iunie1878).
6. Ibidem, p. 156-157 (Vârnav-Liteanu către M.Kogălniceanu, 3 iunie 1878).
146 România, Marea Britanie şi Marile Puteri la Congresul de la Berlin
interveni un aranjament asupra acestor puncte esenţiale, ea nu va merge până

la a lua armele numai pentru noi" 7 •
Demersurile întreprinse de diplomaţii români în marile capitale europene
pentru a trezi interesul cercurilor politice de acolo în favoarea cauzei româneşti
nu au avut efectul scontat. După cum aprecia cu justeţe dr. Gheorghe Platon,
„Marile Puteri erau prea preocupate de „interesul european'~ de realizarea
unor compensa/ii avantajoase, pe seama popoarelor mici, fireşte' 8 • Cu toate
acestea, merită pe deplin apreciate eforturile reprezentanţilor diplomaţiei
româneşti care au reuşit să facă bine cunoscută în mediile politice occidentale
cauza românească. Exemplificăm în acest sens aprecierile lui Gheorghe Vârnav-
Liteanu, agentul diplomatic al României la Berlin, care arăta că:„ Congresul fiind
liber discutat În ziare - cauza română câştigă În toate zilele teren În opinia
Europei. Toată presa liberală se pronunţă cu tărie În favoarea României''·
În perioada cuprinsă între tratatul de la San Stefano şi Congresul de la
Berlin în faţa României se aflau câteva probleme fundamentale, cărora apropiata
reuniune internaţională avea să le găsească o rezolvare mai mult sau mai puţin
fericită:1) recunoaşterea independenţei României, clauza figurând în textul
tratatului din martie 1878; 2) dreptul de tranzitare a României de către armatele
ruse, pe durata ocupării Bulgariei; 3) frontiera sudică a Dobrogei.
Să facem o succintă analiză a ultimelor chestiuni,capitale pentru viitorul
poporului român. În conformitate cu textul articolului 8 al tratatului de la San
Stefano, era asigurat dreptul de trecere prin România al armatelor ruse, în
perioada staţionării acestora în Bulgaria (2 ani). Perioada fiind destul de mare,
era clar că Marile Puteri nu vor fi de acord cu această prevedere. Guvernul
român a încercat să convingă autorităţile de la St. Petersburg să modifice
conţinutul prevederii, între cele două capitale având loc o intensă corespondenţă
diplomatică , dar nu a avut succes.
Referitor la frontiera sudică a Dobrogei, această străveche vatră
românească, posesiune a lui Mircea cel Bătrân, s-a reunit cu România, fapt
acceptat fără ezitare de puterile europene care vedeau în acest act ridicarea
unei bariere în calea expansiunii în Balcani a Rusiei, ţară ajunsă din nou
riverană a Dunării. Iniţial se avea în vedere o demarcaţie de-a lungul văii
Car u. În această chestiune Mihail Kogălniceanu a luat o atitudin,e categorică,
arăt 1d la 24 ianuarie/ februarie 1878 că linia de frontieră trasată era corectă,
ţinâ :u-se seama de numărul mare de români care locuiau în regiunea Silistrei 10 •
În eh 1da acestui demers, legitim şi pe deplin justificat, în textul tratatului de la
San Stefano frontira sudică a Dobrogei parcurgea un drum de la Mangalia la
Ras1 •va. Prin urmare, ministrul de externe român a revenit la acţiunea anterioară,
invit \nd agenţii diplomatici ai României în capitalele europene să atragă atenţia
7. Ministerul Afacerilor Străine, Documente oficiale, p.134.

8. Gheorghe Platon, lndependen/a României şi puterile fH.lropene. Reacţii şi atitudini, in voi. Romlnii in
istoria universală, voi li, partea 1, Univ. Al. I. Cuza, laşi, 1987, p. 297.
9. Acte şi documente, I,, p. 118-119 (Vimav-Liteanu către M. Kogălniceanu, 20 aprilie 1878).
1O. Radu Rosetti, CorespondenfB generalului Iancu Ghica, p. 137.
Andrei Căpuşan 147
asupra importanţei compactei populaţii româneşti existente în zonele de la sud

de Dunăre, de la Vidin până la Constanţa 11 •
Pentru guvernul de la Bucureşti devenise clar faptul că apărarea drepturUor
şi revendicărilor legitime ale românilor nu se putea realiza decât prin participarea
delegaţilor ţării noastre la lucrările apropiatului congres.
Diplomaţii români au pledat pe lângă oficialităţile europene, invocând, cu
documentele de rigoare, dreptul străvechi al Ţărilor Române de a încheia tratate
cât şi importanţa capitală a intereselor pe care România le avea de susţinut şi
apărat în cadrul lucrărilor înaltului for. S-a precizat clar de la bun început că nu
se cerea o participare pe picior de egalitate cu Marile Puteri semnatare ale
tratatului de la Paris din 1856 ci numai în legătură cu discutarea chestiunilor care
priveau direct ţara noastră 12 • S-a mers până la citarea exemplului Greciei, care
solicitase la 23 februarie (1878) admiterea la congres, având sprijinul Angliei.
După cum arăta Mihail Kogălniceanu într-o telegramă circulară către agenţii
diplomatici ai României, „avem mai multe drepturi ca Grecia de a fi admişi,
avem mai multe de apărat in Congres'~ 3 •
Nu au fost utilizate numai canalele diplomatice obişnuite pentru a se pleda
pentru punctul de vedere românesc, ci şi misiunile speciale, cea mai semnificativă
fiind vizita întreprinsă de premierul Ion C. Brătianu la Viena şi Berlin. în urma
acesteia, deşi în capitala Imperiului austro-ungar primul ministru a avut parte de
o primire favorabilă, primind chiar asigurările unui sprijin „ferm şi sincer" al
autorităţilor vieneze, Brătianu s-a convins personal că România va beneficia
de sprijinul Marilor Puteri numai în funcţie de interesele lor 14 •
În această conjunctură politico-diplomatică internaţională, foarte puţin
favorabilă ţării noastre, se deschideau la Berlin, la 1113 iunie 1878, lucrările mult
aşteptatului congres la care au participat cu depline puteri numai reprezentanţii
Marilor Puteri şi an1:1me: cancelarul Otto von Bismarck, preşedintele reuniunii,
asistat de ministrul afacerilor externe, contele Bernhard von BUlow şi ambasadorul
împăratului la Paris, principele Ctllodoweg Hohenlohe - SchillinngfOrst
(Germania); contele Andrâssy, contele Lajos Kâroly, ambasadorul Austro-
Ungariei la Berlin şi baronul Heinrich Haymerle, ambasadorul Austro-Ungariei
la Roma (Austro-Ungaria); Benjamin Disraeli, marchizul de Salisbury şi lordul
Odo Russel, ambasadorul Angliei la Berlin (Marea Britanie); cancelarul
Gorceakov, contele Piotr Şuvalov şi Pavel Petrovici Oubril, ambasador la Berlin
(Rusia); Alexandru Karatheodory paşa, ministrul lucrărilor publice, Mehmed Ali
paşa, comandant al armatei otomane şi Saadullah-bey, ambasador la Berlin
(Imperiul otoman); William Henry Waddington, ministrul afacerilor externe,
Charles Raymond conte de Saint-Vallier, ambasador la Berlin, Felix Hyppolite
Desprez, consilier de stat la Ministerul Afacerilor Externe (Franţa); contele
Lodovico Corti, ministrul afacerilor externe şi Edouard conte de Launay,
ambasador la Berlin (Italia). România, Serbia şi Muntenegru (reprezentate de
Ion C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu, lovan Ristic, de la Cetinje) nu au fost
11. Gh. Platon şi colab., Cum s-a infăptuit RomAnia modernă„. p. 236.
12. Ministerul Afacerilor Străine, Documente oliciaJB, p. 116.
13. Ibidem, p. 90.
14. Memoriile regelui Caroll al RomAniei. .. voi. IV 1878-1881, p. 86-87.
14a România, Marea Britanie şi Marile Puteri la Congresul de la Berlin
primite la congres deoarece nerecunoscându-li-se independenţa nu au fost

acceptate în calitate de parte beligerantă. În concluzie delegaţiile lor au fost
admise numai spre a-şi expune punctele de vedere în faţa înalţilor potentaţi.
Acestora li s-au adăugat şi delegaţia Greciei (alcătuită din Theodor
Delyannis, ministru de externe şi Alexandros Rizos-Rangavis, Ministru
plenipotenţiar şi Trimis extraordinar la Berlin) .
. După cum aprecia într-un mod plastic de realist marele nostru istoric
Nicolae Iorga, în momentul în care congresului s-a deschis, „nimic esenţial nu
rămăsese capabil de discuţii serioase' 45 • Şedinţele urmau a fi doar formale,
convorbirile purtându-se în chestiuni de amănunt. Prevederile tratatului de la
San Stefano fuseseră revizuite punct cu punct şi redimensionate pe bază de
concesii. Înţelegerea dintre Marile Puteri se realizase deja pe bază de
compensaţii, naţiunile mici, participante la război, nefiind consultate. De altfel,
guvernele ocokjentale considerau„Problema orientală" o chestiune proprie,
Independentă de aspiraţiile şi năzuinţele popoarelor din Peninsula
Balcanlcă 16 • M~rită citată în acest sens afirmaţia preşedintelui congresului,
cancelarul Bismarck, cu privire la „Chestiunea Orientală", care declarase
antrerior că nu vrea să fie nimic altceva decât un „samsar cinstit" (''la question
d'Orient ne vaut pas Ies os dun grenadier pomeranien •u.
În numele guvernului român, premierul Brătianu şi ministrul de externe
Kogălniceanu au fost însărcinaţi să prezinte în faţa distinşilor plenipotenţiari
cererile româneşti. Memoriul alcătuit de delegaţia română spre a fi prezentat
congresului cuprindea 5 puncte: '"
1. Garantarea integrităţii teritoriale.
2. Interzicerea trecerii trupelor ruse pe teritoriul Românesc.
3. Trecerea Deltei Dunării şi a Insulei Şerpilor în stăpânirea României.
4. Despăgubiri de război proporţionale cu contribuţia militară.
5. Recunoaşterea independenţei şi a neutralităţii României.
ln ziua deschiderii lucrărilor, delegaţii români au cerut lui Bismarck să
supună plenipotenţiarilor „cererea de a fi admişi ln congres pentru a-şi expune
şi apăra drepturile ţării lor' 48 • Ei au precizat de la bun început că nu este vorba
de a ni se dărui independenţa naţională de către puterile europene ci doar de a
fi recunoscută în raport cu jertfele şi sacrificiile aduse de poporul român în
război1 9 •
Precum arătam anterior, Marile Puteri nu au ţinut cont de principiile şi
normele dreptului internaţional în negocierile desfăşurate, ignorând cu bună
ştiinţă aspiraţiile legitime ale statelor mici la libertate şi independenţă. Acest
lucru a fost observat şi de reprezentanţii României, premierul Brătianu
scriindu-i chiar a doua zi, la 2/14 iunie, domnitorului Carol:
15. N. Iorga, Pol/Uca externii a regelui Carol!... p. 309.

18. N. Corivan, Lupta diplomaticii penlru cuoerirea independenfel RomAniel, p. 180.
a
17. Raymond Recouly, Oe Bismarck PoincartJ. Soixanteans dediplomaUe r'1Jub/icalne, Paris, 1932, p. 98.
18. Gheorghe Platon, Independenţa RomAniel... p. 298.
19. Paul Cemovodeanu, Relaţiile comerr;iale romAn<rengleze in contextulpoliticii orientale a Marii Britanii
(1803-1878), p. 347.
„Congresul se sileşte să menţină pacea cu orice preţ şi probabil se va

ocupa prea puţin sau nu se va ocupa deloc cu interesele statelor mici"20 •
De la bun început s-a stabilit ca delegaţii României, Greciei, Serbiei şi
Muntenegru lui să-şi expună punctele de vedere în şedinţa din 29 iupie/11 iulie.
Până la acea dată, plenipotenţiarii români au făcut vizite unor diplomaţi"occidentali,
pentru a realiza pe ce sprijin puteau conta din partea lor: BOlow şi Radowitz
(Germania), Jomini (Rusia), Andrâssy (Austro-Ungaria), Corti (Italia), Waddington
(Franţa) şi baronul Nothomb (Belgia). Pretutindeni ei au fost primiţi cu simpatie
şi interes dar acestea erau pur formale, fapt care nu au scăpat politicianului şi
diplomatului profesionist Mihail Kogălniceanu care constata cu amărăciune că
ele ,,nu relevă decât o bunăvoinţă platonică, adică sterilă 1121 • , , Basarabia - arăta
el în continuare - trebuie considerată pierdută" 22 • După îndelungi aşteptări şi
numeroase amânări, delegaţii români au fost în sfârşit primiţi de premierul
britanic conservator Disraeli, la 18 iunie, care, după ce i-a ascultat, nu numai că .
nu i-a încurajat în vreun fel - cel puţin de formă - dar le-a replicat tăios şi rece:
„En politique l'ingratitude est souvent le prix des meilleurs services"23 •
. Departe de a se descuraja, delegaţii români au înaintat la 12/24 iunie un
memoriu lui Bismarck, document destinat Congresului, care să-i încunoştiinţeze
pe plenipotenţiari asupra cauzei româneşti, care urma a fi pledată ulterior, în
şedinţa din 19 iunie/1 iulie 24 • Am prezentat anterior cele 5 puncte esenţi~le
conţinute în documentul în cauză.
Discutarea problemei româneşti a început aşadar în şedinţa din 17/29
iunie 25 • Reluând o problemă ridicată în şedinţa din ziua precedentă împreună cu
contele Corti, lordul Salisbury a cerut ca reprezentanţii români să fie ascultaţi de
congres, deoarece în conformitate cu textul protocolului, „în ochii Excelenţei
Sale, înalta adunare, după ce i-a ascultat pe delegaţii u"nei naţiuni să îi audieze
şi pe reprezentanţii unei ţări care cere să-şi păstreze teritoriile ce îi aparţin" 28 •
Corti a fost de acord cu propunerea, nu însă şi Bismarck, susţinut de Şuvalov.
în final, prop~nerea Salisbury- Corti a fost acceptată, delegaţii români urmând·
a fi audiaţi la sus-numita dată.
în acea şedinţă, în memorandumul prezent în numele lor de Mihail
Kogălniceanu 21 , după ce.făcea constatatrea că „perioada de negocieri ne-a fost·
mai puţin propice decât perioada războiului", erau expuse „drepturile şi dorinţele
ţării noastre" pe baza unui memoriu înaintat congresului, document în car.e erau
reluate tezele formulate anterior cu privire la graniţele din 1856 şi la dreptul de ·
trecere prin România. în memoriu se preciza că ţara, „după toate încercările
prin care a trecut, aspiră la un repaus absolut, necesar înlăturării stricăciunilor
provocate de război". Se cere apoi „în virtutea drepturilor seculare ca România
20. Ibidem, p. 348.

21. Mlnlgterul Afacerilor Străine, Documente oficiale, p. 184.
22. Ibidem, p. 165.
23. Ibidem, p. 171.
24. Ibidem, p. 167.
25. Documents dlplomaliques. Aflalrea d'Orient. Congres de Berlin, p. 105.
26. Ibidem. p. 155.
27. Ibidem, p. 162 şi urm.
să reintre în posesiunea Delte.i Dunării, să primească o parte a îndemnizaţiei de

război proporţională cu forţele aruncate în luptă şi, săi se acorde neutralitatea,
în condiţiileunei garanţii reale" 28 . Luând în continuare cuvântul, Ion C. Brătianu
făcea apel la sentimentele de dreptate şi bunăvoinţă ale congresului 29 •
După retragerea delegaţilor români, care nu au mai fost admişi la dezbaterile
următoare, indiferent dacă se discuta sau nu soarta ţării lor, plenipotenţiarii
Marilor Puteri au decis, în funcţie numai de interesele statelor lor, asupra
statutului României. Astfel, deşi Disraeli a încercat să susţină respectarea
integrităţii teritoriale a României, Gorceakov i-a replicat vehement că prin
retrocedarea celor trei judeţe din sudul Basarabiei, comerţul britanic la Dunărea
de Jos, extrem de prosper la acea vreme, nu va avea de suferit vreun neajuns
în timp ce România va primi drept compensaţii teritoriale Delta Dunării, Dobrogea
şi Insula Şerpilor. Germania a sprijinit aceste argumente în timp ce reprezentanţii
Franţei, Italiei şi Austro-Ungariei, deşi în final au acceptat, au ţinut să comenteze
că ţara noastră a fost tratată „cam dur" 30 şi în consecinţă ar trebui să primească
Silistra sau alte compensaţii teritoriale. Ba chiar Waddington, sprijinit de Corti,
a cerut ca Dobrogea românească să se întindă dincolo de Silistra, până la
Cavarna31 •
Un exemplu clar al modului în care reprezentanţii Marilor Puteri înţelegeau
să analizeze şi să rezolve viitorul aşa-ziselor state mici este şi concepţia
preşedintelui Congresului, cancelarul Bismark, asupra recunoaşterii
•
independenţei României. El a arătat astfel că în 1856 Unirea Principatelor nu a
fost admisă, că de atunci s-a modificat şi că mai multe state au recunoscut-o,
în.cheind cu România convenţii comerciale. Cu toate acestea - ţinea el napărat
să precizeze „Europa singură are dreptul să aprobe independenţa; ea trebuie
deci, să se întrebe în ce condiţii va lua această importantă decizie" 32 •
în concluzie, toţi delegaţii, inclusiv cei ai Turciei, au căzut de acord în
chestiunea recunoaşterii independenţei României, ţinându-se seamă de aportul
militar substanţial al ţării noastre în războiul ruso-româno-turc. Recunoaşterea
a fost însă condiţionată de două clauze:. acordarea drepturilor civile şi politice
tuturor sup'uşilor ţării, indiferent de confesiune (art. 44) şi cedarea către Rusia
a porţiunii „teritoriului Basarabiei ... , care la apus se mărgineşte cu talvegul
Prutului, iar la miazăzi cu talvegul braţului Chiliei şi cu gura Stari-Stambulului"33 •
28. Ibidem, p. 162-165 unde se află intergal textul memoriului.

29. Ibidem, p. 166. •
30. Pentru participarea Roll\Af\iei la Congresul de la Berlin a se consulta lucrările: Memoriile Regelui Carol,
p.120-138;Gheorghel.Brălianu,LeProb!Bmedesfrontillresrusso-roumainespendantlaquerrede1877-1878
et au Congres de Berlin, Bucarest, 1928; Idem, Bismarck şi Ion C. Brătianu, în ,, Revista istorică română", V-VI
(1953-1936), p. 88-101; Emil Diaconescu, România la Congresul de la Berlin, laşi, 1939; N. Ciachir, Războiul
pentru indepenclenţA fn contextu/ european (1875-1878), p. 268-270; Paul Gogeanu, Dunărea,.fn relaJiile
intemsţionsle, Bucureşti, 1970, p. 73-76; Leonid Boicu, Vasile Cristian, Gheorghe Platon, Romllnia in relaJiile
intemsfionale 1699-1939, p. 291-299; Vasile Cristian, Romsnian-English Relations during lhe Congress of
Berlin, fnAnglo-Romanianrelstionssfter 1821, Editura Academiei, laşi, 1983, p. 63-69. Din istoriograliastrăină
recomandăm: R.W. Seton-Watson, A Histotyoflhe Roumanisns, p. 342-345.
31. Documents diplomstiques frBncsis, voi. I, partea a li-a, p. 350şi urm. (prescurtat D.D.F.).
32. Documents diplomatiques. Affaires d'Orient. Congres ele Berlin, p. 166.
33. D.lR., Războiul pentru independenţă, voi. IX, p. 382.
în. schltnbul celor trei judeţe din sudul Basarabiei, României i se „oferea"
Dobrogea cu Delta Dunării (art. 45 şi 46).
Vom zăbovi puţin asupra primei condiţii, aşa cum a fost ea formulată de
plenipotenţiari în cadrul congresului. Waddington formulase un amendament
pentru Bulgaria în care era stabilită egalitatea în drepturi a tuturor locuitorilor şi
deplina libertate pentru exercitarea tuturor cultelor34 • La propunerea lui Bismarck,
el a repetat propunerea şi pentru Serbia. În acelaşi timp, cancelarul german
adăuga în mod expres că, la alcătuirea textului tratatului de pace, comisia de
redactare „va trebui să constate conexiunea stabilită de congres între
proclamarea independenţei sârbeşti şi recunoaşterea libertăţii religioase" 35 •
în consecinţă, în concordanţă cu sus-amintitele prevederi valabile pentru
Bulgaria şi Serbia, ca urmare a unei propuneri a lui Waddington, susţinută cu
tărie de preşedintele congresului, în articolul 44 al Tratatului de la Berlin se
stipula că „ în România diferenţa dintre credinţele religioase şi a confesiunilor nu
va putea fi opusă nimănui ca un motiv de excludere sau de incapacitate în ceea
ce priveşte exercitarea drepturilor civile şi politice, admiterea în funcţiile publice,
funcţii şi onoruri sau exercitarea diferitelor profesiuni şi industrii în indiferent
care localitate"38 • Această stipulaţie prevăzută într-un document diplomatic
internaţional presupunea JlUtomat modificarea articolului 7 din Constituţia din
1866 care limita drepturile celor care nu erau de religie creştină, fiind în primul
rând vizaţi evreii din România. într-o discuţie avută cu omul politic liberal
Dimitrie A. Sturdza, Bismarck a încercat să se plaseze pe un loc secundar,
atribuind iniţiativa acestei acţiuni Franţei şi Italiei şi afirmând că Germania nu se
putea împotrivi „pentru că este vorba de principii generale care domnesc în
toate statele civilizate" 37 • De fapt rolul său a fost esenţial, fapt reliefat şi de
maniera în care „cancelarul de fier" a pus problema recunoaşterii condiţionate
a independenţei României, manieră categorică care echivala cu o propunere în
toată legea, impusă pe un ton ferm plenipotenţiarilor care nu o puteau refuza. Iar
în ceea ce priveşte principiile umanitare la care el făcea apel, acestea nu erau
altceva decâ.t o palidă mască, ascunzând adevăratele interese ale omului de
stat german, care erau de altfel interesele economice ale celor doi bancheri de
origine evreiască, ·Bleichroder şi Hansemann, liderii trustului falimentar
„Strousberg", care doreau' să salveze, pe spatele şi pe cheltuiala statului
român, situaţia consorţiului lor care nu reuşise să termine opera de construire
a căii ferate Roman-Vârciorova şi a altor căi ferate proiectate a fi construite în
România38 • ·
Trebuie marcată poziţia plenipotenţiarilor ruşi în această chestiune, destul
de stranie şi sinuoasă - considerăm 1101. Astfel, dacă la început Gorceakov a
precizat că trebuie făcută o delimitare netă între izraeliţii din centrul şi apusul
Europei pe de o parte şi cei din Serbia, România şi unele regiuni ale Rusiei, pe
• 34. 0.0.F., voi. li, p. 524.

, 35. Docu1T1B11ts diplomstiques. AHaires d'Orient. Congms de Berlin, p. 143.
36. Ibidem, p. 290-291.
'ST. Mt!lmorllleregeluiCsroll... IV, p. 137-138.
38. Gh. Platon şi colabOratorii, Cum s-a infăptuit RomMia modernă ... p. 240.
de altă parte, în cursul şedinţei din 19 junie/1 iulie s-a raliat complet propunerii
lui Waddington 39 • În plus, Şuvalov a luat cuvântul, formulând a doua condiţie de
recunoaştere a independenţei României de către Rusia: retrocedarea celor trei
judeţe din sudul Basarabiei. Cele două condiţii au fost acceptate fără discuţie.
Lor li s-au adăugat alte~e. înscrise în articolele 48-57 ale tratatului, avantajoase
bineînţeles Marilor Puteri. Astfel, în articolul 48 se prevedea că, ,nici un drept de
tranzit nu va fi perceput în România asupra mărfurilor care traversează
Principatele"4 a. .
într-un alt articol, 52, motivându-se „interesul european al navigaţiei pe
Dunăre", desconsiderându-se statutul statelor riverane mici, se prevedea că
„toate fortăreţele şi fortificaţiile care se află pe malul fluviului, de la Porţile de
Fier până la gurile lui, să fie dărâmate şi să nu se mai ridice
.a
altele" 41 • Era fireşte
o lovitură dată potenţialului militar al statelor riverane. ln sfârşit, în conformitate
cu textul articolului 53, „Comisia Europeană a Dunării, în sânul căreia România
va fi reprezentată, este menţinută în funcţiunile sale şi le va exercita de aci
înainte până la Galaţi, într-o complectă independenţă de autoritatea teritorială" 43 •
Acestea au fost aşadar prevederile care figurau în textul Tratatului de la
Berlin referitoare la România. Nu vom menţiona şi analiza dezbaterile care au
avut loc în cadrul congresului şi conţinutul tratatului, deoarece nu considerăm
că fac obiectul acestei comunicări. Se impun totuşi câteva concluzii generale.
A fost recunoscută de Marile Puteri independenţa a trei state, România, Serbia
şi Muntenegru şi crearea principatului autonom al Bulgariei. Acest gest însă nu
a fost dictat de o bunăvoinţă platonică a lor şi nu a fost de fe~gratuit, aceste state
având de îndeplinit obligaţii grele şi usturătoare: Marile Puteri qbţineau, de
' asemenea, privilegii de natură economică precum şi compensaţi ii teritoriale de
pe urma statului învins: Imperiul Otoman (Rusia, Marea Britanie şi Austro-
Ungaria, ultimele două fără a participa la război).
Marea beneficiară a acestei reuniuni internaţionale rămâne fără nici o
îndoială Marea Britanie, care a stopat expansiunea Rusiei în Balcani, consfinţită
prin tratatul de pace de la San Stefano. După cum aprecia dr. Paul Cernovodeanu,
Anglia „a împiedicat Rusia de a domina Balcanii prin statul interpus al unei
Bulgarii mari şi a ieşi la Mediterana deoarece regimul strâmtorilor nu a suferit
nici o modoficare"44 • „Marea Britanie - subliniază acelaşi istoric român - cu
toată retrocedarea sudului Basarabiei care n-a afectat-o deloc deoarece traficul
internaţional la Dunărea de Jos ~ra asigurat aflându-se sub controlul Comisiei
Europene a Dunării, şi-a menţinut poziţiile în Mediterana Orientală, ba chiar şi
le-a sporit prin spolierea propriului ei aliat, Imperiul otoman, anexând insula
Cipru" 45 • Astfel, această mare putere maritimă, europeană şi colonială, în urma
39. Documents diplomatiq~s. Affaires d'Orient. Congres de Berlin, p. 142.

40. Memoriile regelui Caroll.„ voi. IV, p. 141.
41. Ibidem, p.141.
42.ldem, p. 141.
43. Idem, p. 141.
44. Paul Cemovodeanu, op. cit., p. 352.
45. lbidsm, p. 352.
Andrei Căpuşan
153
Congresului de la Berlin , ,şi-a văzut consolidate interesele în Orientul Mijlociu

şi şi-a câştigat un anumit prestigiu în faţa Europei" 46 •
Pentru România, dobândirea Independenţei Naţionale a reprezentat un
pas important pe drumul înaintării spre modernizare şi progres, drum început
odată cu Unirea Principatelor şi domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Ţara noastră
şi-a câştigat, prin politica constantă de pace şi bună vecinătate, un binemeritat
prestigiu internaţional. Fiind descătuşată de servituţile unei suveranităţi devenite
de mult fictive, relaţiile României cu toate ţările lumii s-au putut dezvolta într-un
cadru firesc, atât pe plan economic cât şi politic 47 •
După cum arăta pe bună dreptate dr..Vasile Cristian, referitor la relaţiile
româno-britanice în perioada lucrărilor Congresului de la Berlin, „deciziile
congresului referitoare la România au fost numai rezultatul discuţiilor dintre
reprezentanţii Marilor Puteri, iar atitudinea diplomaţilor englezi trebuie luată în
considerare numai în acest context"~ 8 • De altfel,.după cum am văzut, cabinetul
de la Downing Street prevenise guvernul de la Bucureşti că deciziile sale cu
privire la România - mai ales cele referitoare la Basarabia - vor fi luate în baza
consensului cu plenipotenţiarii celorlalte puteri. Nu trebuie deci să ne surprindă
faptul că guvernul englez, care obţinuse la masa tratativelor compensaţii
teritoriale în urma unui război la care ţara sa nu participase, a acceptat
retrocedarea celor trei judeţe din sudul Basarabiei Rusiei ţariste, deoarece
Marea Britanie „ne se trouvait pas directement interessee" în această chestiune 49 •
În acelaşi timp, diplomaţia britanică s-a raliat propunerii Waddington -
Bismarck de condiţionare a recunoaşterii independenţei României de acordarea
de drepturi civile şi religioase evreilor, problemă dezbătută activ de presa
britanică în cursul unei campanii la originea căreia nu se afla altcineva decât
premierul conservator Benjamin Disraeli, devenit ulterior lord Beaconsfield, la
origine un evreu spaniol de rit sefard 50 •
în conformitate cu justa concluzie aparţinând sus-citatului istoric român,
dr. Vasile Cristian, „în istoria relaţiilor dlplomatice dintre România şi Marea
Britanie, anul 1878 reprezintă unul dintre cele mai interesante momente.·
Fiecare din cele două ţări şi-a propus un scop particular, pe care nici una din ele
nu l-a putut atinge în întregime. România şi-a obţinut independenţa ce-i drept
condiţiona·t, Anglia nu a menţinut Statu-quo-ul în Sud Estul Europei dar a.reuşit
să bareze expansiunea Rusiei spre Marea Mediterană. Schimbările aduse
ulterioare între Anglia şi România, influenţând în mod decisiv relaţiile economice
şi culturale dintre cele două ţări" 51 •
46. Idem, p. 353.

47. Idem, p. 353-354.
48. Vasile Cristian, op. cit.. în Anglo-Romsnian relstions sfter 1821, p. 68.
49. Serge Goriainov, Le Bosphore et !ls Dardsnelles, Paris, 191 O, p. 147 şi urm~
50. lndependenfsRomlniei. Documente, voi.IV, p. 204.
51. Vasile Cristian, op. cit„ p. 69.
ROMAN/A, GREAT BRITAIN ANO THE GREAT POWERS OF

THE BERLIN CONGRESS
Abstract
After findlng out the stipulations concerning Romanla ln the San Stefano Peace Treaty,
the Romania,,.diplomacy, hoping for help from the Eastern Powers, would turn to Britaln.
ln splte of all diplomatic offers Brltaln maintained its reserve regarding Romania, an
attitudine due to the privious Brltish-Russian aggrements, among other things. Not with standing
the unproper context (for Romania) in which the proceeding of the Berlin Congress opened, and
the offers of the Romanian diplomats will be targeted at solving the countrles foundmenting
problems.
After Romanian delegations forced retirement from the proceedlngs Romania's states
would be discussed and rule over according to the interests of the Great Powers.
Although Romania received conditional recognition of its independence, Great Brltain ls
the main beneficiary of the works of the Berlin Congress.
SOCIETATEA DE ISTORIE ŞI ARHEOLOGIE A
COMITATULUI HUNEDOARA. PRIMII ANI DE
ACTIVITATE (1880 - 1881)
Gheorghe Firczak
Societatea de istorie şi arheologie a Comitatului Hunedoara a reuşit să

desfăşoare o activitate intenşă, vreme de peste trei decenii, pe baza cercetării
ştiinţifice şi a colaborării culturale cu diverse societăţi şi instituţii 1 •
Funcţionarea ei nu a cunoscut piedici cu toate că statutul, faţă de forma
iniţială, a trebuit să sufere unele mici modificări cerute de autorităţile centrale de
la Budapesta. Ministerul de Interne nu a permis alegerea membrilor de onoare,
din străinătate, fără avizul său 2 • S-au făcut modificările de rigoare, fiind trimise
spre aprobare 3 • în ianuarie 1881 soseşte răspunsul la aprobările cerute, care au
fost avizate 4 •
Scopul societăţii şi modalităţile lui de funcţionare sunt reafirmate de
secretarul ei, profesorul Robert Kun, astfel: „ Tavo/ van to/Onk nemzetisegi
polikat Ozni; a politika ugy mint a nemzetisegi kerdesek feszegetese a tarsulat
mukodesi koran kivul esik. Mi csak tărteneti igazsagokat kutatunk, azokat
hirdetjOk, tekintet nelkOI arra, tetszenek-e valakinek vagy nem; nekOnk
kedveznek-e vagy masoknak/5.
Cercetarea arhivei societăţii, a lucrărilor publicate în anuare, efort asumat
de noi, va dovedi dacă afirmaţiile secretarului s-au materializat în timp, în ce
măsură adevărul istoric a constituit un mijloc de exprimare în cele peste trei
decenii de activitate. Au existat însă, şi puncte de vedere, exprimate după
aproape un secol, care au considerat că scopul înfiinţării societăţii a fost acela
de a demonstra continuitatea daco-romană pe meleagurile hunedorene8 • Desigur,
această opinie este în mare măsură neconformă cu realitatea, dacă privim cu
atenţie şi opinia unor contemporani. ·
într-o scrisoare, datată 2 februarie 1885, Francisc Hossu Longin îi relata
lu irNicolae Densuşianu că difuzarea lucrării sale, „Revoluţiunea lui Horea'~ va
1. Ion Frătllă, Nicolae Wardegger, Societatea de Istorie şi Arheologie a Comltatulul HunecloarB, în „Revista
Arhivelor", XXII, 2, 1970; Gheorghe Firczak, Rodica Andruş, Bibliografia Anuarului Soclelă/ii de Istorie şi
arheologie a Comitalului Hunedoara, în „Sargetia", XXV, 1992-1994, p. 911-939.
2. „Hunyad'; IV, nr. 416 nov. 1880, p. 1-2.
3. Robert Kun, A tarsu/al megalakulasanak ~vidt"rt6nete sa tarsulali 6vben kifejtett m0k""6s6nek vazlata
(Scut istoric al înfiinlării societă~i şi rezumatul activitătli de timp de un an), in „A Hunyadmegyel T"1Mnslmi
Tarsu/al ~vk"nyve• (Anuarul Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara - se va cita în
cdntinuare prescurtat ttr:Fn:E), Budapesta, I, 1882, p. 149~ „Hunyad": IV, nr. 51118 dec. 1880, p. 3.
4. Robert Kun, op. cit., m HTRTE, I, p. 150; „Hunyad , V, nr. 218 ian. 1881, p. 1.
5. „Este departe de noi gândul să promovăm o politică na~nelă; atât politica cl\t şi problema naţionali ies
din sfera preocupării societă~i. Noinu căutăm decât adevărul istoric, pe acela n facem cunoscut firă a tine
seama, dacă place sau nu cuiva, dacă ne este nouă favorabil sau altora". Robert Kun, op. eh., în „HTRTE~ I,
p.158.
6. Maria Sălceriu, Fl{luri reprezentative ale culturii hunedorene la slltŞitulsecoluluialXIX-iea, în „Sargelia ";
XIII, 1977, p. 592.
156 Din activitatea Socletălll de Istorie
stârni agitaţie printre membrii Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitetului

Hunedoara. El o caracterizează ca pe o societate a „ falsificatorilor de documente
şi date istorice ... " 7 •
Organizarea societăţii a fost foarte exactă, şi riguroasă, fapt demonstrat
de tipăriturile realizate. Ea avea în mai 1880, 37 de membrii fondatori, 162
membrii activi şi 318 membrii susţinători pentru ca după un an de activitate să .
aibă 42 de membrii fondatori, 175 de membrii activi şi 321 de membrii susţinători 8 •
Diferenţierea între aceste categorii se face în funcţie de cotizaţia plătită 9 •
Membrii fondatori activi şi susţinători provin din 126 de localităţi conform
cu tabelul prezentat în Anexa nr. 1. Am constatat că aceştia reprezintă circa 43
de ocupaţii.
În lista membrilor, deşi statutul nu prevede aşa ceva descoperim şi patru
membri colectivi: Hunyadi Els6 Takarekpenztar, Haţeg 10 , Rudai 12 Apostoli
Banyatarsulat 11, Szaszvarosi Takarekpenztar 12 ,Fehervizi ev. ref. egyhaz 13 •
Surprinzător este că drepturile lor ca şi obligaţiile sunt identificate cu cele ale
persoanelor fizice.
Organul.suprem al societăţii este Adunarea generală, formată din totalitatea
membrilor săi, care controlează şi îndrumă întrega activitate, atât a organismelor
societăţii cât şi a membrilor săi 14 •
În perioada dintre Adunările Generale, activitatea societăţii este condusă
de Comitetul Director şi de funcţionarii societăţii: preşedintele, vicepreşedintele,
secretarul, bibliotecarul, casierul, juristul şi directorul muzeului 15 •
Preşedintele societăţii în perioada analizată de noi a fost Geza Kuun 18 • Nu
a fost ales întâmplător, fiind locuitor al comitatului cu reşedinţa la Mintia 17 ,
caracterizat cu generozitate de un contemporan al său, ca personalitate
importantă. Francisc Hossu-Longin menţionează în memoriile sale: „ ... contele
Kun Geiza, renumitul arhiolog şi literat maghiar cu nume european... " 18 • Geza
Kuun s-a născut la Sibiu la 28 decembrie 1837 şi a decedat la Budapesta la 9
aprilie 1905. Între anii 1856-1858 a fost profesor la Universitatea din Budapesta,
titular al cursurilor de arheologie şi limbi clasice. La Gottingen, timp de doi ani
1858-1859 se specializează cu profesorul Ewald _în istoria semiţilor. Prima sa
7. Ioachim Lazăr, Atitudinişiscfiunipoliticehunedorenefntreanii 1875-1900, în„Restltuiri", 11, Deva, 1994,

p.187. .
8. Hobert Kun, op. cit., în „HTRTE'; I, p. 159.
9. Gheorghe Firczak, Societstes de Istorie şi Arheologie a Comitalului Hunedoara, Primii ani de activitate,
în „Sargetia", XXI.XXIV, 1988-1991, p. 824.
1O. Prima Casă de Economii hunedoreană, Haţeg; A Hunyad megyel l(Jt1. 8s "'9. tllrsulat tagjaf-. tlsztlkara
- v'1asztmlU7yanak n~vsora. (Tabelul nominal cu membrii, funcţionarii şi membrii Comitetului Director ai
Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitetului Hunedoara - în continuare se va cita prescurtat) in „HTRTE. I,
p. 179, poziţia 227.
11. Societatea Minieră 12 Apostoli, Ruda; Ibidem, p. 185, poziţia 443.
12. Casa de economii Orăştie; Ibidem, p. 187, poziţia 485.
13. Parohia Reformată Râu -Alb; Ibidem, p. 178, poziţia 165.
14. Gheorghe Firczak, op. cit.,p. 824-825.
15. Ibidem, p. 825.
16. A hunyadmegyel „ . (Tabelul nominal...), in.„HTRTE. I, p. 189.
17. Ibidem, p. 182, poziţia 305.
18. Francisc Hossu-Longin, Amintiri din viaţa mea. Cluj-Napocii, 1977, p. 207.
Gheorghe Firczak 157
lucrare o publică în anul 1857, „A semi nyelvmodrol"(Despre limbile semite) în

revista „Magyar Nyelveszet"(Lingvistica Maghiară). Timp de un deceniu, din
1865 publică numeroase alte studii despre limbile semite, de arheologie şi
despre moabiţi. A studiat şi limba turcă.
Pentru meritele sale ştiinţifice a primit titlul de Doctor Honoris Causa al
Universităţilor din Leiden şi din Cluj 19 •
Vicepreşedintele societăţii dr. Ferencz Solyom - Fekete 20• a fost locuitor
al Devei, fiind preşedintele Tribunalului Regal al Comitatului Hunedoara 21 • El a
fost cel care, în 1879, a organizat şi condus comitetul de iniţiativă pentru
înfiinţarea societăţii şi a lansat în acest sens un apel în presă 22 • S-a născut la
Voivozi (judeţul Bihor) la 1 octombrie 1839. A trecut în nefiinţă la 2 august 1906,
la Deva. A fost succesiv avocat, consilier regal, iar din anul 1875 preşedinte de
tribunal. La Oradea, prin grija şi susţinerea sa, a apărut cotidianul „Bihor"23 •
Datorită atitudinii exprimate, contemporanii săi români scriu cu rezerve despre
el. Un anume GyOrgy Szatmâry a emis o teorie, că românii hunedoreni nu ar fi
de fapt români şi că este necesară remaghiarizarea lor. Se pare că
vicepreşedintele societăţii a participat din plin la aceste acţiuni24 • în secondează
îndeaproape Lajos Rethi, membru al Consiliului Director25 • Acesta este inspector
şcolar, locuitor al Devei 26 •
Chiar din statut reiese că sarcina cea mai complexă o are secretarul
societăţii care întocmeşte procesele verbale ale tuturor şedinţelor, întreţine
corespondenţa şi, poate cea mai importantă sarcină, supraveghează activitatea
ştiinţifică şi este redactorul Anuarului 27 • Acest rol a fost îndeplinit de profesorul
Robert Kun 28 • în mometul preluării calităţii de secretar funcţiona la Liceul Real
din Deva29 • S-a născut la 21 februarie 1842 pe Margit-Sziget (Insula Margareta)
şi a deceE:lat la Deva, la 12 aprilie 1897. Cariera de profesor la Deva şi-a
început-Gt în anul 1878. A desfăşurat o muncă de cercetare în istorie, fiind cel
care a publicat documentele militare ale Arhivelor din Sibiu despre Răscoala lui
Horea. Din 1877, la Deva, a editat ziarul săptămânal „Hunyad'130 •
Bibliotecarul societăţii a fost Pal KOnig, şi el profesor la Liceul Real din
Deva32 • S-a născut la 30 iunie 1853, la Revkomârom (Ungaria). Din 1877 a
funcţionat ca profesor la Deva. A publicat o serie de manuale de istorie, dar şi
•
19. R~vaiNagyLexikons(RNL), Budapesta, XII, 1915, p. 374-375.
20. A hunyadmegyei ... {Tabelul nominal...), în „HTRTE. I, p. 189.
22. Arhivele Statului Deva, (ADN), fond Societatea de Istorie şi Arheologie a Comitalului Hunedoara, dos.
111879.
23. RN.., XVIII, Budapesta, 1925, p. 17.
24. Francisc Hossu-Longin, op. cit„ p. 113.
25. Ahunyadmegyel ... (Tabelul nominal. .. ), în „HTRTE", I, p. 189.
27. Gheorghe Firczak, op. cit„ p. 825.
28. A hunyadmegyei ... (Tabelul nomlnal ... ),în „HTRTE", I, p. 189.
30. RN.., XII, Budapesta, 1915, p. 387._
31. A hunyadmegyei ... {Tabelul nominal ... ), în „HTRTE", I, p. 189.
158 Din activitatea Societăţii de istorie
importante studii: Vipia Traiana Augusta Colonia Dacica Sarmizegetusa

li
Metropolis, Dacia fovarosa"(UTS Capitala Daciei Romane) la Budapesta în

anul 1891 şi 11 DaciaprovinciaAugusti'~ 2 voi., la Nagybecskerek, în anul 189333 •
Casierul societăţii a fost Gergely Lengyel3 4 , farmacist din Deva35 •
Juristul societăţii a fost dr. Lazăr Petco36 , avocat din Deva37 • Personalitate
importantă a intelectualităţii româneşti hunedorene, este amintit în memoriile
sale de către Francisc Hossu Longin. Îl prezintă ca pe un bun avocat, care l-a
ajutat în reprimirea fratelui său, Alessandru Hossu Longin la Colegiul Terezian 36 •
O prezentare mult mai amplă şi mai generoasă ii face Victor Şuiaga. S-a născut
în anul 1835, la Băiţa, Comitatul Zarand dintr-o vpche familie de mineri. A urmat
liceul latin la Sibiu, apoi Academia de Drept din acelaşi oraş. După absolvire a
fost protonator al comitatului Zarand, la Baia de Griş. Se stabileşte la Deva,
autorul neprecizând anul, oricum înainte de 1880. Începe cariera de avocat,
activând concomitent pe tărâm economic, politic şi cultural. A fost deputat în
Dieta de la Cluj în 1865, apoi în cea de la Pesta (1865-1868). A fost director al
Despărţământului din Deva al Astrei (1876-1880). În anul 1887 s-a mutat la
Arad, unde a şi decedat în anul 1895 39 •
Primul director al muzeului, cu statut interimar a fost Gă.bor Teglă.s 40 , şi el
profesor la Liceul Real din Deva41 • S-a născut la 30 martie 1848 la Braşov şi a
decedat la Budapesta la 4 februarie 1916. După absolvirea studiilor universitare
s-a stabilit la Deva, îmbrăţişând cariera cte profesor, fiind şi director la Liceul
Real în perioada 1883-1904. A cercetat geologia şi istoria naturală a comitatului
Hunedoara dar pasiunea sa a fost arheologia, realizând multe cercetări împreună
cu Păi Konig 42 • Preocupările sale sunt multiple, de la preistorie la epoca
romană 43 • Francisc Hossu-Longin îl aminteşte astfel: vestit maghiaron
li
arhiolog"44 •
Comitetul Director45 este convocat de preşedinte şi se întruneşte, de
regulă, în prima săptămână a lunii, la Deva sau în orice alte localitate a
comitatului. În perioada mai 1880 - mai 1881 tematica dezbătută a fost diversă,
atunci când Comitetul Director s-a întrunit.
O problemă importantă a fost aceea a descoperirii şi salvării unor obiecte
considerate a avea valoare istorică. În şedinţa din 11 iunie 1880, vicepreşedintele
Ferencz Solyom-Fekete arată că la Grădişte s-a descoperit un mozaic, doi lei
33. FIJ\IL, XI, Budapesta, 1914, p. 648-649; apare citat sub numele Kirăly Păi.
34. A hunysdmegyBi ... (Tabelul nominal. .. ), în „HTRTE". I, p. 189.
35. Ibidem, p.182, pozitia321.
36. Ibidem, p. 189.
37. Ibidem, p. 184, pozitia, 406.
38„ Francisc Hossu-Longin, op. cit., p. 211.
39. Victor Şuiaga, Albumul ASTRA din Deva 1873-1948, Deva, - 1980, manuscris în colecţia Muzeului
CMllzafjei Dacice şi Romane Deva, p. 13; li mulţumim pe această cale colegului Ioachim Lazăr pentru că ne-a
pus la dispoziţie lucrarea citată.
40. A hunyadmegyei „. (Tabelul nominal ... ), în „HTRTEH, I, p. 189.
41. lbldBm, p. 187, pozitia 502.
42. FIJ\IL, XVIII, Budapesta, 1925, p. 46.
43. Encic/opBdia istoriografBi romAneşti, Bucureşti, 1978, p. 321-322.
44. Francisc Hossu-Longin, Op. cit., p. 207.
45. A hunyadmegyei ... (Tabelul nominal ... ) ... HTRTE", I, p. 189.
Gheorghe Flrczak 159
funerari şi o statuetă feminină. Sândor Tornya este însărcinat să ducă tratative

cu protopopul greco-catolic din Haţeg, Ion lanza, pentru salvarea şi eventual
achiziţionarea lor. La Veţel s-a găsit un sicriu din piatră, cercetat de Ferencz
Solyom-Fekete, GâborTeglâs şi Pal Konig, împreună cu învăţătorul din comună
Ăg6ston Degâny. A fost cumnpărat de Aladâr Szereday. Doreşte să-l
achiziţioneze pentru societate baronul 'Lajos Josika. La Bretea Română, Karoly
Buda ştie de două inscripţii romane care ar trebui achiziţionate 48 •
În şedinţa Comitetului Director din 5 ianuarie 1881 Sândor Tomya prezintă
mozaicul găsit la Grădişte în grădina lui Ion Munteanu, în anul 1879, toamna.
Mozaicul era la o adâncime de 1 m, având formă pătrată iar marginile se ridică
până la nivelul de călcare al pământului viu, fiind de piatră. Peretele nordic are
pe direcţia est 0,87m lungime şi 0,80m lăţime, având scări din care au rămas
fragmente mici. Mozaicul are o lungime de 2,87m şi o lăţime de 2,40m. Este
alcătuit din cărămizi bine arse, lungi de 1Ocm, şi late de 2cm. Este întreg,
nelipsind nici o piesă din el. Proprietarul a promis că îl va proteja cu un acoperiş
temporar. Sândor Tomya a făcut şi un desen frumos al mozaicului 47 •
În şedinţa din 3 noiembrie 1980 Gâbor T eglâs arată că a fost la Trestia să
descopere locul unde a fost găsit un topor de piatră, dar nu a reuşit să-l
identifice. Comitetul Director îi cere să continuie cercetările. Dumitru Moldovan,
proprietar de mină, trimite de la minele din Trestia roci şi minereuri 48 •
în şedinţa din 2 februarie 1881 se menţionează că s-a constituit o comisie
care să aibă legătura cu locuitorii comitatului prin care li se cere acestora, printre
altele, să ajute voluntar la transportarea inscripţiilor preluate de societate 48 • în
volumul întâi al Anuarului societăţii, directorul muzeului prezintă o listă completă
a donaţiilor şi achiziţiilor sosite pentru muzeul societăţii 50 • în şedinţa din 3
noiembrie 1880, a Comitetului Director, Gâbor Teglâs fusese însărcinat să le
inventarieze pe o listă, astfel încât să se ştie de la cine şi de unde provin, dacă
sunt donaţii sau achiziţii • 51
Formarea bibliotecii societăţii a fost un proces lent dar cons.tant. În

şedinţa Comitetului Director mai sus citată, vicepreşedintele Ferencz Solyom-
Fekete donează volumul întâi al scrierilor lui Kossuth 52 • În şedinţa din 1
decembrie 1880 preşedintele Geza Kuundonează bibliotecii,, Codex Cumanicus •:
editat de Academia Maghiară iar Societatea „Carpa/i"cartea lui Hugo Payer
„Bibliotheca Karpatica" 53 • În şedinţa din 4 mai 1881 biblioteca a primit de la
Ag6ston Trefort copii după operele lui Albrecht OOrer, realizate de Sândor
46. ASD, fond SocietstBB de Istorie şi Arheologie s Comitalului Hunedoars, dos. 211980-1914, fila 2;
„HTRTE", IV, nr. 25119 iunie, 1880.
47. „Hunysd", nr. 218 lan. 1881.
48. Ibidem, IV, nr. 451'6. nov. 1880, p. 1-2.
49. Ibidem, V, nr. 615 febr. 1881.
50. Găbor T6glăs, Az BIBkulobBn levlJ tarsu/sfi muzeum szamărs sz ~ ktJzgyrJMs kJsi'lg betfrkBZBt
Bjsndtlkok t§s szerzemenyek (Donaţii şi achiziţii existente la muzeul în formare al socielAţli sosite pAnA la data
primei Adunări Generale), în „HTRTE", I, p. 162-163. .
51. ASO, fond, Societatea de Istorie şi Arheolog/B s Comltstului Hunedoara, dos. 2/1880 - 1914, fila 15.
52. Hunysd"IV, nr. 4516 nov. 1880, p. 1-2.
53. Ibidem, IV, nr. 51118. dec. 1880, p. 3.
Beszedes, fotografdin Esztergom 54 . Tot în volumul întâi al Anuarului bibliotecarul

Păi Konig prezintă numărul de cărţi deţine la acea dată 55 •
Pentru orice societate existenţa sa depinde de mijloacele financiare de
care dispune. Starea veniturilor ei se regăseşte şi în informările prezentate de
casier, la şedinţele Comitetului Director,· cât şi în raportul anual întocmit de
secretar. Să precizăm că un membru susţinător plăteşte 1 forint anual, un
membru activ între 1,50-3 forinţi anual 56 • Din totalul membrilor fondatori doar
câţiva îşi permit să plătească anual 100 de forinţi: Sâmuel Kendeffy, moşier din
Cârneşti 57 , contele Kocsârd Kun din Geoagiu 58 şi contele Geza Kuun din Mintia,
preşedintele societăţii 59 • În şedinţa Comitetului Director din 1 decembrie 1880
casierul 60 menţionează că s-a adunat o sumă considerabilă din diferite taxe,
dobânzi şi donaţii. Preşedintele propune să fie ajutat de Sândor Szocs, preot
reformat din Deva, membru al Comitetului Director61 • Peste aproximativ o lună,
la următoarea şedinţă casierul anunţă că s-au adunat 424 de forinţi şi s-au
cheltuit 27 de forinţi, dar mµlţi sunt restanţieri la achitarea cotizaţiei. Li se cere
să plătească chiar şi retroactiv la caseria societăţii 62 • În raportul secretariatului,
din volumul întâi al anuarului, se precizează că bilanţul financiar este de 956 de
forinţi şi 35 de coroane. Ţinând cont de numărul membrilor suma ar trebui să fie
mai mare, - zice secretarul - mai ales dacă aceştia şi-ar plăti cu mai multă
conştinciozitate cotizaţia 63 •
De la începuturile existenţei sale societatea a pus în centrul activităţii sale
problema înfiinţării unui muzeu. În şedinţa Comitetului Director din 11 iunie 1880
vicepreşedintele Ferencz Solyom-Fekete arată că podul Magnei Curia ar putea
fi un loc bun pentru depozitarea achiziţiilor şi donaţiilor. Sunt însărcinaţi Farkas
Lâzâr şi Gâbor Teglâs să vadă dacă într-adevăr corespunde locul iar dacă11u
să găsească altul 64 • Tot atunci se menţionează că ar fi nevoie şi de un paznic
pentru viitoarea instituţie. Sarcina angajării lui îi revine vicepreşedintelui societăţii
şi directorului muzeului 65 . La şedinţa din 1 decembrie 1880 se constată că
problema găsirii unei clădiri pentru muzeu a rămas tot nesoluţionată 66 • În schimb
la şedinţa din 9 decembrie 1880 preşedintele arată că a solicitat autorităţilor
destinarea Magnei Curia pentru muzeu. Aprobarea este doar temporară, până
autorităţile pot ţine cu chirie clădirea şi nu au nevoie de ea 87 • Poate că afirmaţia
54. Robert Kun, op. cit.• în „HTRTE': I, p. 151.

55. Păi KOnig, Tarsulati konyves leveHargyarapodasanak kimutatasa bezarolag az elso kozgytJ/t§s nspjaig
(Constituirea şi sporirea inventarului bibliotecii şi arhivei Societăţii pAnă la prima Adunare Generală inclusiv),
în „HTRTE". I, p. 164-165.
56. Ahunysdmegyei ... (Tabelul nominal ... ), în „HTRTE''. I, p. 173-188.
59. Ibidem, poziţia 305.
60. „Hunyad". IV, nr. 51/18. dec. 1880, p. 3.
61. A hunysdmegyei ... (Tabelul nominal ... ), în „HTRTE'; I, p. 187, poziţia 493 şip. 189.
62. „Hunyad': V, nr. 218 ian. 1881.
63. Robert Kun, op. cit., în „HTRTE", I, p. 157.
64. ASD, fond Societatea de Istorie şi Arheologie a Comitalului Hunedoara, dos. 211880 - 1914, fila 1 O.
65. „Hunyad''. IV, nr. 25/19 iunie 1880.
66. Ibidem, IV, nr. 51/18. dec. 1880, p. 3.
67. ASD, fond Societatea de Istorie şi Arheologie a Comitalului Hunedoara, dos. 2/1880-1914, fila 17.
făcută în şedinţa din 5 ianuarie 1881 că autorităţile trebuie să susţină moral şi

material societatea se referă tot la muzeu ca prioritate absolută. De data
aceasta este însărcinat Pal Konig să ia legătura cu ele pentru definitivarea
problemei 68 • Se pare că Magna Curia nu era socotit locul cel mai adecvat pentru
că preşedintele este însărcinat în aceiaşi şedinţă să găsească temporar un loc
de depozitare a inscripţiilor până când Magna Curia se amenajează
corespunzător 69 • Situaţia este alarmantă pentru că în şedinţa Comitetului Director
din 2 februarie 1881 se adoptă un apel către populaţie în care se solicită şi
propuneri concrete pentru construirea unui sediu al muzeului pe lângă cel al
prefecturii7°:
Punctul culminant al activităţii de un an al societăţii îl constituie Adunarea
Generală. În anul 1881 ea a avut loc la 29 mai, începând la orele 9, fiind condusă
de preşedintele Geza Kuun, în prezenţa a numeroşi membrii şi oaspeţi. Dintre
membrii de onoare sunt de faţă Lajos Arânyi, profesor universitar la Budapesta,
dr. Henrik Finâly, profesor universitar şi director al Muzeului din Cluj, dr.
Gheorghe Bariţiu din Sibiu 71 •
Cuvântarea de deschidere a preşedintelui făce o trecere în revistă a
succeselor societăţii, a audienţei pe care a avut-o în rândul locuitorilor comitatului,
ceea ce trebuie să fie un imbold pentru viitor 72 • Se referă apoi la problemele
arheologiei şi ale istoriei vechi. Pământul Ardealului - spune Geza Kuun -a fost
locuit de traci, agatârşi, daci, carpi, bastarni germanici, goţi, gepizi, urmele lor
nedispărând cu totul. Cetatea de scaun a regilor daci a fost în comitatul
Hunedoara. Din păcate se ştiu puţine încă despre istoria lor, despre construcţiile
lor, despre modul cum îşi împodobeau obiectele, despre locuinţele lor, despre
modul lor de viaţă. Nici limba lor nu a fost suficient studiată. Toate acestea
trebuie rezolvate de cercetările istorice şi arheologice pe care le întreprinde
societatea prin membrii săi. Apar şi dificultăţi pentru că fondul principal de
cuvinte al limbii române nu este dacic. El presupune că terminaţia din numele
regelui Decebal este de origine frigiană şi înseamnă rege, după spusele lui
Hesychos. Apar denumiri dacice de plante, pe lângă cele greceşti şi romane la
Dioscoscorides, dar compilatorii săi, Appuleius şi Madaurensis, nu au mai trecut
şi denumirile dacice 73 . Ar fi interesant să se poată compara aceste denumiri
dacice cu cele din limba română, pentru că această limbă este bogată în
denumiri de plante medicinale.
Doi mari savanţi români Haşdeu şi Cihac au comparat urmele lingvistice
dacice cu limba albaneză. Astfel Haşdeu aseamănă dacicul latinizat„malvens1s ';
cu albanezul „ma/li" iar, cuvânt cu cuvânt, - zice Geza Kuun - rezultă Dacia
muntoasă.
Şi comerţul a fost intens la daci, căci la Micia s-a găsit o inscripţie cu
„geniis... comercii''.
68. ,,Hunyad". V. nr. 218 ian. 1881.

69. ASD. land Societatea de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara. dos. 211880-1914. lila 20.
70. „Hunyad". V, nr. 615 lebr. 1881.
71. Ibidem V. nr. 2314 iunie 1881. p. 2.
72. RobertKun. op. cit. în „HTRTE''.1. p.151-152.
73. Ibidem. p. 153.
Există o asemănare mare între obiectele neolitice descoperite în Ardeal

şi cele găsite la Troia. Sau poate vreun arheolog va găsi aici castre romane 74 •
O altă sarcină a societăţii este colecţionarea documentelor pentru a spori
fondul documentar şi biblioteca ei. Trebuie cercetate şi istoria politică,
bisericească, militară, juridică, culturală şi literară a comitatului. Trebuie
cunoscute vechile familii ale comitatului.
Se poate vorbii despre importanţi locuitori ai Devei ca Mătyăs Bir6,
Johannes de Dewa, Gregorius de Dewa, Franciscus de Dewa care au studiat la
Universitatea din Cracovia, între anii 1490-1504 75 •
Alocuţiunea preşedintelui se încheie cu un apel la o muncă susţinută,
citându-l pe Sallustius, folosind îndemnul acestuia: „Concordia parvae res
crescunt res crescunt, discordia maximae dilabuntur''7 6 •
Secretarul Robert Kun face o trecere în revistă a activităţii Comitetului
Director. Acesta a avut opt şedinţe ordinare şi una extraordinară. În cadrul
tedinţelor au prezentat comunicări Zsofia Torma, Pal Konig, dr. Ferencz Solyom
- Fekete, de două ori, şi Gâbor Teglâs 77 • Activitatea de bază au fost istoria şi
arheologia, care se completează. Succesul societăţii - spune secretarul - nu
poate fi asigurată decât prin unirea eforturilor tuturor celor care vor să lucreze.
Deşi arată că societatea nu promovează o politică naţională, face un apel la
sprijinirea eforturilor vicepreşedintelui societăţii, cu documente şi acte, pentru
a combate teza românilor potrivită căreia aceştia locuiesc neântrerupt de pe
vremea lui Traian în comitatul Hunedoara, că maghiarii au drepturi asupra
acestor teritorii7 8 •
Menţionează, în mod special, că li s-a cerut autorităţilor ca în noul sediu
al prefecturii să se aprobe un spaţiu şi pentru muzeu 79 •
În concluzie precizează că rezultatele obţinute nu sunt deplin
satisfăcătoare, dar nici critici prea aspre nu trebuie făcute 80 •
După cele două lucrări de cuvânt preşedintele, funcţionarii şi Comitetul
Director şi-au dat demisia, dar la propunerea lui Lâszl6 Toth, avocat din Deva,
membru susţinător 81 , demisia nu este primită şi aceştia rămân în continuare în
funcţie.
În a doua parte a Adunării Generale sunt prezentate o serie de comunicări
ştiinţifice,rezultatul muncii diferiţilor membrii ai societăţii, unele dintre ele
publicate în primul număr al anuarului.
Adunarea Generală, întru-cât nu sunt mijloace financiare pentru a plăti un
director al muzeului, îl roagă pe Gâbor Teglâs să accepte în continuare statutul
interminar, ceea ce se şi întâmplă.
74. Ibidem, p. 154.

75. Ibidem, p. 155.
76. Ibidem, p. 156.
77. Ibidem, p. 158.
78. Ibidem, p. 157-158.
79. Ibidem, p. 159.
80. Ibidem, p. 160.
81. A hunyadmegyei ... (Tabelul nominal ... ),în „HTRTE", I, p. 187, poziţia 509.
Se aleg apoi membrii de onoare ai societăţii, prezentaţi de noi în anexa

nr.4.
Dr. Lajos Aranyi propune să se facă demersuri pentru salvarea de la
degradare a Castelului Corvineştilor, iar Găbor Teglâs pentru salvarea de la
degradare a ruinelor cetăţii Deva. Comitetul Director promite Adunării Generale
că va înainta demersurile necesare autorităţilor comitatului 82 •
Rezultatul activităţii desfăşurate s-a concretizat prin apariţia primului
număr al anuarului definitivat în anul 1882 prin grija secretarului Rober Kun şi
tipărit în acelaşi an la Budapesta. Este structurat pe două părţi. Prima cuprinde
studii şi comunicări iar a două aspecte organizatorice ale activităţii societăţii.
Prima debutează cu trei comunicări ale Zsofiei Torma, membră a societăţii 83 ,
a Comitetului Director, arheolog de prestigiu, eminent cercetător al neoliticului
transilvănean 84 • Cea dintâi comunicare a ei este materialul prezentat de la
Congresul de Antropologie de la Berlin (1880).Următoarele două prezintă
elemente ale preistoriei hunedorene 85 • Nu insistăm asupra lor pentru că activitatea
ei de cercetare a neoliticului este bine cunoscută.
A doua lucrare este a vicepreşedintelui societăţii dr. Ferencz Solyom-
Fekete despre locuiri ungureşti şi româneşti în comitatul Hunedoara 86 • El
doreşte să demonstreze cu orice preţ că pământul hunedorean a fost depopulat
atunci când maghiarii s-au aşezat aici. Argumentează cu documente de pe
vremea regelui Ludovic cel Mare (1342-1382), pe care le şi publică în anexă la
lucrarea sa, în original. Concluzia sa este că fruntaşii maghiari preoţii şi
proprietarii au fost forţaţi să-i primească pe români în mijlocul lor în comitatul
Hunedoara, ceea ce a dus la o convieţuire cu consecinţe mai bune sau mai rele.
Cu timpul populaţia s-a amestecat şi tocmai de aceeea consideră el, că este de
datoria sa să clarifice trecutul 87 .
Săr;idor Tornya prezintă o comunicare despre simbolurile comitatului
Hunedoara 88 • Face o trecere în revistă a istoricului şi importanţei problematicii.
Sigiliul 9omitatului Hunedoara datează spune autorul din 1490, iar cel mai vechi
document este datat 21 iunie 1651. Textul sigiliului este latin: „Comitatus
huniadien: 1490'~ în jurul unui corb cu inelul în cioc, aşezat pe o ramură frântă 89 •
Blazoane au fost mai multe, în final fiind adoptat cel al Corvineştilor, în
timpul regelui Matei Corvin 90 • La sfârşitul studiului autorul menţionează că
82. „Hunyad", V, nr. 23/4 iunie 1881, p. 2.

83. A hunydmegyei ... (Tabelul nominal „.), în „HTRTE", I, p. 187, poziţia 506.
84. Attila Laszlo, Un pionnier de la recherche de la civilisafion Turdaş, - Vinca: Zsofia Torma, în
„Banatica", 11 Reşiţa, 1991, p. 37-51.
85. Zsofia Torma, Hunyadvarmegy6skorit6rtenelmihez(Contribuţii la preistoria Comitatului Hunedoara),
în „HTRTE'; I, p. 5-51.
86. Ferencz Solyom - Fekete, A magyarsag es az o/ah incolatus Hunyadban (Locuri maghiare şi
româneşti în comitalul Hunedoara), în „HTRTE': I, p. 52-78.
87. Ibidem, p. 59.
88. Săndor Tornya, A hunyadmegyei pecset es czimer (Sigilii şi blazoane hunedorene), în „HTRTE",
I, p. 79-86.
89. lbidem,p.81.
90. Ibidem, p. 83.
cercetarea lor este o datorie de onoare, deoarece comitatul Hunedoara trebuie

să predea urmaşilor vechiul sigiliu şi vechiul blazon 91 •
Penultima lucrare aparţine tot vicepreşedintelui societăţii, dr. Ferencz
Solyom - Fekete, şi este prezentarea unei cronici 92 • Este vorba de cronica în
versuri, de Sândor Nagy scrisă la 1780, după ce în anul 1779 s-a retras la
proprietatea sa din Băcia 93 • Tatăl său Ştefan,în timpul revoltei curuţilor se
refugiază în Ţara Românească, la Bucureşti, unde devine căpitan în trupele
domnitorului. Moare într-o luptă cu turcii. Mama sa, Elisabeta Nandra, este
originară din Clopotiva şi îşi creşte singură fiul 94 • Cronicarul devine după
absolvirea studiilor de drept, în anul 1747, notarul şef al comitatului Hunedoara95 •
Cronica prezintă evenimente importante, mai ales privind lupta
antihabsburgică. În finalul ei are în anexă o serie de documente.
Ultima lucrare este una de ştiinţele naturii, o clasificare şi descriere
păsărilor din judeţul Hunedoara 96 . Autorul ei, Adam Buda, este comisar cadastral,
originar din Rea 97 , membru al Comitetului Director.
Activitatea de un an, mai 1880 - 29 mai 1881, a Societăţii de Istorie şi
Arhelogie a Comitatului Hunedoara se dovedeşte a fi complexă, multilaterală.
În prim plan se află cercetarea ştiinţifică, prin arheologie, istorie, istoria
naturală şi prin editarea primului număr din anuarul societăţii. Arheologia
evidenţiază câteva contribuţii, în primul rând pe cea a Zsofiei Torma, subordonată
investigării neoliticului transilvănean şi circumscrierea sa arealului neoliticului
din centrul şi estul Europei. Să nu-l uităm pe Gâbor Teglâs, care timid dar
constant îşi începe perieghezele prin comitat, în locuri susceptibile de a fi
investigate arheologic. Putem spune că arheologia prin cei doi cercetători mai
sus amintiţi, cât şi prin atitudinea lui Geza Kuun, ca orientalist dar şi ca
preşedinte, este, cel puţin public, subordonată doar investigaţiei ştiinţifice,
lăsând de o parte disputele politice, naţionale sau confesionale.
Un al doilea aspect al demersului istoric îl reprezintă investigarea Evului
Mediu, a unor discipline auxiliare ale istoriei-sigilografia, heraldica, - de către
Ferencz Solyom Fekete şi Sandor Tornja. Dacă eforturile lui Tornya sunt mai
mult subordonate cercetării istorice, ale lui Ferencz Solyom - Fekete, susţinut
de Robert Kun şi Lajos Rethi sunt evident politizate, astfel încât umbresc în mare
măsură activitatea societăţii, din acest punct de vedere. Aceasta cu atât mai
mult cu cât secretarul ei Robert Kun, menţionase într-un pasaj citat de noi mai
sus, că societatea trebuie şi vrea să se menţină cât mai departe de disputele
politice şi naţionale, fapt infirmat de atitudinea lor. Este de notorietate poziţia lui
Gheorghe Bariţiu, care a chemat românii hunedoreni la colaborare cu societatea
strict pe tărâm ştiinţific, iar apelul său a avut un rezultat substanţial.
91. Ibidem, p. 86.

92. Ferencz Solyom - Fekete, Devai Nagy Sândor verses emtekirata (Memoriile în versuri ale lui Nagy
Săndor), în „HTRTE", I, p. 87-104.
93. Ibidem, p. 87.
94. Ibidem, p. 88.
95. Ibidem, p. 89.
96. Adam Buda, Hunyadmegye teruleten el6f6rdul6 madarakjegyzete (Repertoarul păsărilor existente
în mediile hunedorene), în „HTRTE", I, p. 105-138.
97. A hunydmegyei ... (Tabelul nominal ... ), în „HTRTE': I, p. 176, poziţia 100.
Istoria naturală, din fericire, permite o distanţare a ştiinţei de politică. Şi

în acest context, cât şi în planul cercetării activitatea societăţii pe acest ţărâm
este o reuşită, mai ales prin efortul lui Adam Buda.
În primul an de activitate, cu tot efortul depus, cu toate că cea mai mare
parte a persoanelor reprezentând autorităţile locale erau membre ale societăţii,
în frunte cu comitele suprem Gyorgy Pogany, nu s-a putut găsi un sediu pentru
muzeul societăţii, deşi conducerea ei a făcut numeroase demersuri. Problema
bibliotecii este complementară cu cea a muzeului, ambele beneficiind de
importante donaţii.
Eforturi deosebite au depus membrii societăţii pentru protejarea
monumentelor istorice: amfiteatrul de la Grădişte (Ul pia Traiana Sarmizegetusa),
Castelul Corvineştilor şi Cetatea Devei fiind obiectivele lor prioritare. Am
exemplificat grija societăţii şi pentru patrimoniul mobil.
Activitatea are o arie largă de răspândire pentru că sunt mulţi membrii din
localităţi din afara comitatului Hunedoara şi, după cum am arătat, foarte mulţi şi
din rândurile intelectualităţii române.
Putem spune în concluzie că activitatea de început a Societăţii de Istorie
şi Arheologie a Comitatului Hunedoara este benefică ştiinţei în general, vieţii
ştiinţifice hunedorene în special, cu rezervele amintite mai sus.
ANEXA I
Tabelul nominal cu membrii fondatori, activi şi susţinători ai
Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara
Nr. Numele şi prenumele cefeide

crt. ocupaţia, reşedinţa membru
o 1 2
1. Acker J6zsefne, născută Mărkossy Adel, Deva susţinător
2. Acker J6zsef, comerciant Deva activ
3. Adler Kăroly, inginer, Miskolcz susţinător
4. Ajtai Ferencz, notar şef, Chitid
5. Albert Gyorgy, Brănişca
6. Albert lmre, preot reformat, Hărău
7. A:ls6 Sandor, căpitan de honvezi, Deva activ
8. Dr. Amlacher Albert, preot reformat, Sebeş "
9. Andras Lajos, executor judecătoresc, Pui susţinător
1 O. Anghel Ion, învăţător ortodox, Brad
11. Apăthy Lăszl6, primar, Deva activ
12. Aranyosi Mihăly, proprietar, Limba susţinător
13. Dr. Arănyi Lajos, prof. univ. pensionar; Budapesta fondator
14. Babarczy Lukăcs, prof. şc. populară, Petroşani susţinător
15. Balăzs Farkas, notar, Râu Bărbat activ
16. Balăsz Zsigmond, moşier, Râu Bărbat
"
17. Balăzsi Andrăs, notar, Răcăşdie susţinător
18. Balia Aladăr, arhivar judecătoresc, Deva
19. Balia lgnăcz, asesor autorii, tutelară, Deva activ
20. Balia Odon, farmacist, Deva
21. Bal6 J6zsef, inspector şc. regal., Deva susţinător
22. Balog Denes, grefier de plasă, Le'..nic
23. Dr. Balog Păi, medicul şef al Cor 1it. Deva activ
24. Balogh Antal, Vinerea susţinător
25. Balogh J6zsef, ajutor jude de plasă, Deva activ
26. Balomir Ioan, judecător pensionar, Deva "
27. Barbu Nicolae, secretar autorii. tutelă, pensionar Orăştie susţinător
28. Barcsay Arpăd, proprietar, Petroşani activ
29. Barcsay Bela, pretor, Şoimuş fondator
30. Barcsay Kălmăn, vicecomite, Deva "
31. Barcsay Kălmănne, născută Barcsay Măria, Deva activ
32. Barcsay Lajos, proprietar, Bârcea Mare
33. Barcsay Săndorne, născută Rig6 Czeczilia, Şoimuş fondator
34. Bard6cz Gyula, arhivar judecătoresc, Deva susţinător
35. Bartha Gyozo, ajutor de pretor.Ilia activ
36. Bartsi Lăszl6, medic orăşenesc, Orăştie susţinător
37. Băăr Gyorgy, proprietar, Lăpuşnic
"
38. Băgya Farkas, proprietar, Râu Alb fondator
39. Băgya Kăroly, proprietar. Râu Alb
40. Băgya Zsigmond, pretor, Orăştie
"
41. Bălint Janos, proprietar, Râu Alb susţinător
42. Ban Lajos, învăţător, Izvoarele
43. Banffy Albert, baron, Cluj activ
44. Banffy Denes, baron, Pui
45. Bănyai Arpăd, profesor, Orăştie
"
46. Bărdosi Szilărd, grefier, Deva susţinător
o 2
47. Bărdossy Gyorgy, prprietar, Boiţa activ
48. Bartha Lajos, protopop reformat, Turdaş
49. Bazar Gyorgy, ajutor executor carte funduară, Haţeg susţinător
50. Beke Daniel, proprietar, Deva
51. Beke Ferenc, funcţionar judecătoresc, Deva
52. Beleu Petru, notar, Căstău
53. Benedikty Găbor, proprietar, Băcâia
54. Benedikty J6zsef, proprietar, Hunedoara fondator
55. Benedikty Margit, Hunedoara susţinător
56. Benes Gyula, Budapesta activ
57. Benke Zsigmond, învăţător coordonator, Geoagiu susţinător
58. Bara Ion, grefier, Hunedoara
59. Bara Lazăr, Mânerău
60. Berceanu Gheorghe, Cugir
61. Berţianu Laurian, notar, Romos activ
62. Beregszăszy Arpăd, ajutor executor carte funduară, Orăştie susţinător
63. Berey Albert, arhivar judecătoresc, Deva
64. Berindar Petru, Ruda
65. Beriv6y Lăszl6, proprietar, Hunedoara activ
66. Bernăd Mikl6s, notar regal, Haţeg
67. Bethlen Istvan, grol, Cluj
68. Bethlen Kamill6, grof, Radna
69. Bethlen Mârkus, grof, Teremia
70. Bikfalvi Benjamin, notar orăşenesc, Hunedoara susţinător
71. Bilkei J6zsef, comerciant cu cereale, Deva activ
72. Bir6 Mikl6sne, născută Csuha Melania, Vinţu de Jos susţinător
73. Bobariu Simion, notar şef, Ţebea
74. Bochdanovics Gyorgy, proprietar, Băcăinţi
75. Bodola Zsigmond, lt. maj. Honvezi, Alba Iulia
76. B6ja Janos, Brănişca
77. Bontescu Mihai, avocat pledant, Hunedoara
78. Borbăth J6zsef, funcţionar pretură, Petroşani
79. Borbăth Mihăly, proprietar, Râu Bărbat activ
80. Borbăth Vilmos, funcţionar pretură, Ilia susţinător
81. Borbely Janos, Brănişca
82. Borbely J6zsef, grefier, Deva
83. Bordeaux Păi, Hunedoara
84. Bornemissza Janos, baron, Cluj activ
85. Bornemissza Leopold, baron, Cluj
86. Bornemissza Păi, baron, Apa Lină
87. Bornemissza Tivadar, baron, Ilia fondator
88. Bornemissza Tivadarne, Ilia activ
89. Boros Elek, judecător regal, Deva
90. Borrha Sabbăs, avocat, Haţeg susţinător
91. Borza Gavrilă, comerciant, Haţeg activ
92. Dr. Bottenstein Samu, medic, Petroşani susţinător
93. Bohm Janos, ajutor executor carte funduară, Deva
94. Bonyi Kălmăn, Petroşani
95. Brădy Lip6t, proprietar, Brad activ
96. Bresztovszky Arthur, perceptor, Deva susţinător
97. Bria Damian, învăţător, Cugir
98. Bruz Lăszl6, farmacist, Deva fondator
99. Bucsi Farkas, notar şef, Silvaşu de Sus susţinător
o 2
100. Buda Adam, funclionar cadastral, Rea fondator
101. Buda Elek, proprietar, Vinţu de Jos
102. Buda lmre, comisar cadastral, Ruşi activ
103. Buda Vazul, prorprietar, Coseşti susţinător
104. Buda Karoly, pretor, Băcia activ
105. Budiul Ştefan, Sâncrai susţinător
106. Budiul Alexandru, notar, Hărău
107. Bura Ăbraham, învăţător, Ocolişu Mic
108. Burecz Karoly, preot romano-catolic, Baia de Criş activ
109. Csaky Peter, proprietar, Râu Alb susţinător
11 o. Csekme Karoly, funcţionar poştă, Deva
111. Csernatoni - Cseh Lajos, proprietar, Vinţu de Jos
112. Cserni J6zsef, supraveghetor mină, Ruda activ
113. Cibian Simion, învăţător, Techereu susţinător
114. Cs6ka Antal, ajutor pretor, Vinţul de Jos
115. Csonka Bela, executor judecătoresc, Hunedoara
116. Cs6rany Janos, învăţător, Brănişca
.117. Csucs Lajos, Răcăştie
118. Csuk J6zsef, maistru turnător, Sebeşel
119. Ciucă Matei, proprietar, Hărău
120. Ciucă Paulin, proprietar, Hărău
121. Ciumaş Samuilă, proprietar, Bariu
122. Csutak Lajos, supraveghetor mină, Ruda activ
123. Czainas Janos, proprietar, Cib susţinător
124. Czak6 Karoly, maior de honvezi, Dej
125. Czintai Albert, proprietar, Răcăştie
126. Czura Săndor, funcţionar judecătoresc, Deva
127. Dahinten Konrad, comerciant, Orăştie
128. Dane Karoly, avocat, Haţeg activ
129. Dănilă Gheorghe, primar, Hunedoara susţinător
130. Dr. Darvay M6ricz, profesor, Deva
131. Daniel Gabor jr. Budapesta
132. David J6zsef, proprietar, Deva
133. Deak Antal, Brănişca
134. Deăk Gera, profesor, Orăştie
135. Deak Gyorgy, Băcâia
136. Demianu Nicolae, preot ortodox, Balşa
137. Demianu Petru, Balşa
138. . Dumitru Iosif, notar, Beriu
139. Demeter M6zes, învăţător, Haţeg
140. Dima Ion, notar şef. Lupeni
141. Dobay Janos, primar, Bekes - Gyula
142. Dobay Karoly, avocat, Deva
143. Dogany Ăgoston, învăţător, Veţel
144. Dombora Laszlo, notar şef, Petroşani
145. D6zsa Denes, profesor, Orăştie activ
146. Draskovics Bela, comerciant, Deva
147. Draskovics J6zsef, cârciumar, Zam
148. Drăguţei Teodor, proprietar, Vinerea susţinător
149. Druhora Gavrilă, învăţător, Streisângeorgiu
150. Egyed M6zes, profesor, Panciova
151. Ehrenberg Beno, magazioner de mină, Petroşani
152. Ekkert Mihaly, comerciant, Vălişoara
o 2
153. Erdelyi Endre, jude regal, Ceacova susţinător
154. Erdelyi Janos, Ilia activ
155. Dr. Erădy Bela, profesor, Budapesta susţinător
156. Eszterhăzy Janos, grof, Cluj activ
157. Eszterhăzy Miguel, grof, Dej
158. Eder Geza, profesor, Budapesta
159. Fansl M6r, comerciant, Dobra
160. Farkas Arpăd, asesor judecătoresc, Geoagiu susţinător
161. Dr. Farkas Emil, avocat, Budapesta activ
162. Farkas Emilne, Budapesta sus!inător
163. Fabian lmre, ajutor de jude de plasă Orăştie
164. Fay Bela, proprietar, Dedăcs activ
165. Parohia Reformată Râu Alb
166. Fekete Ferencz, proprietar, Jeledinţi
sus!inător
167. Fekete J6zsef, proprietar, Şiboi
168. Fekete Kăroly, notar şef, Râu de Mori
169. Fekete Săndor, notar şef, Jeledinţi
170. Ferenczy Gyula, profesor, Deva
171. Filtsch Kăroly, şef de mină, Govăjdia activ
172. Fogarasy Gyula, notar, Şibot
173. Făgăraşu Petru, notar şef, Zam
174. Frankovics Lajos, Pui susţinător
175. Friedmann Albert, Cugir
176. Frischholz Jeno, notar şef, Pui
177. Fugătă Nicolae, notar şef, Luncoiu de Jos activ
178. Fulea Ioachim, avocat, Sebeş susţinător
179. Furka Ferencz, notar şef, Cristur activ
180. FOIOp Geza, preot reformat, Orăştie susţinător
181. Găi Samuel, preot reformat, Hunedoara
182. Gaiszter Săndor, medic de mină, pensionar, Nojag
183. Gerbert Guido, Petroşani ,
184. Gereb Bela, lt. maj. honvezi, Tg. Mureş
185. Gerey Lajos, comisar cadastral, Deva activ
186. Gergelyfi Tamăs, întreprinzător particular, Deva fondator
187. Gherasim Iacob, proprietar, Deva activ
188. Jula Gheorghe, învăţător, Cârjiţi sus!inător
189. GIOck M6r, proprietar, Vin!u de Jos
190. Grăczik J6zsef, proprietar, Binţinţi activ
191. Graeser Janos, proprietar, Vinţu de Jos, susţinător
192. Graffius J6zsef, farmacist, Orăştie
193. Grausam Ferencz, măcelar, Petroşani
194. Groszek Ferencz, meşteşugar, Petroşani
195. Grosz Samuel, ajutor de jude de plasă, Haţeg
196. L. Gyărfăs Ferencz, judecător, Deva
197. Gyi:irffy Arpăd, baron, Bin!in!i activ
198. Gyi:irffy Karolina, baronească, Geoagiu susţinător
199. Gyi:irffy Zsigmondne, baroneasă, Binţinţi activ
200. Gyi:irgy Aladăr, deputat, Budapesta susţinător
201. Gyi:irke Ferencz, constructor, Petroşani activ
202. Haeckel Janos, comerciant, Orăştie susţinător
203. Haeda Antal, arhivar judecătoresc, Deva
204. Hajdu Ferencz, profesor, Orăştie
205. Hajdu Mărton, funcţionar de plasă, Deva
o 2
206. susţinător
Hajduczky J6zsef, profesor, Deva
207. Halmi Ferencz, proprietar, Deva
208. Halpern Eisig, proprietar, Dobra susţinător
209. Dr. Hank6 Vilmos, profesor, Deva activ
210. Hăjek Mărton, inspector impozite şi taxe, Deva sustinător
211. Hăjtmann Păi, învăţător coordonator, Hunedoara
212. Hegedus Elek, proprietar, Bârsău
213. Hegedus Săndor, deputat, Budapesta
214. Hegyesi Kăroly, arhivar judecătoresc, Deva
215. Hanning Gyărgy, învălător, Geoagiu
216. Herczeg lgnacz, proprietar, Toteşti activ
217. susţinător
Herlea Procopiu, notar şet, Balomir
218. Hermann R6za, învăţătoare, Vinţu de Jos
219. Herodek Lip6t, proprietar hotel, Bekes - Gyula
220. Hirsch Adolf, comerciant pentru cărţi, Deva activ
221. Hollaky Arthur, proprietar, Rapoltu Mare
222. Hollaky lmre, consilier juridic al comitalului, Deva fondator
223. Dr. Horvăth Janos, medic practicant, Deva activ
224. Horvăth Simon, consilier juridic regal, Deva
225. Horvăth - Tholdy Lajos, grof, Târnăveni
fondator
226. HOltl J6zsef, consilier principal minier, Nojag activ
227. Prima Casă de Economii hunedoreană, Haţeg fondator
228. susţinător
lgnacz Rafael, comerciant, Pui
229. lncze Janos, preot reformat, Orăştie
230. lnk6 Janos, Vata de Jos
231. lssekutz Gergely, comerciant, Deva activ
232. lssekutz Păi, comerciant, Deva activ
233. susţinător
lstvănffy Lajos, notar şef, Băcia
234. lvuly Gizella, Buituri
235. Jahn J6zsef, judecător, Sibiu
236. Dr. Jancst> Sandor, medic, Ilia
237. Jakab M6zes, preot reformat, Geoagiu
238. Janky Gyărgy, comerciant, Petroşani
239. Janky Lajosne, soţie de mr. honvezi, Tg. Mureş activ
240. susţinător
Jantsovics Emil, avocat, Bekes - Gyula
241. Ioachim Ilie, preot ortodox, Plosca - Teliuc
242. J6sika Geza, baron, Brănişca fondator
243. J6sika Lajos, baronet, Brănişca activ
244. J6sika Leo, baron, Jibou fondator
245. J6sika Samuel, baron, Zentelke
246. J6sika lren, baroneasă, Zentelke activ
247. Kalcker Vincze, inspector impozite şi taxe, Deva susţinător
248. Kapcza Gyula, avocat, Orăştie activ
249. Kapcza J6zsef, notar de plasă, Deva
250. Crăciun Alexandru, notar şef, Ribila
251. Kardos Ferencz, notar şef, Sălaşu de Sus susţinător
252. Kardos J6zsef, Pui
253. Kassai Farkas Daniel, mr. de honvezi, Tg. Secuiesc activ
254. Kădăr Gyula, grefier, Deva susţinător
255. Kădăr Miklos, Alba Iulia
256. Kădăr M6zes, Ilia
257. Constantin Gheorghe, notar şef al comitalului, Deva
258. Kelemen Lajos, Hunedoara activ
o 2
259. Kelemen Lajosne, Hunedoara susţinator
260. Kemeny Elek, pretor, Ilia
261. Kemeny Mikl6s, Sălaşu de Sus activ
262. Kendeffy Lajos, proprietar, Bretea Mureşeană
263. Kendeffy Sămuel, proprietar, Cârneşti fondator
264. Kenderessy Farkas, casier şei al comitalului, Deva activ
265. Kenderessy Mihăly, judecător, Deva
"
266. Kemendy Istvan, notar judecătoresc, Deva susţinător
267. Kibedy Lajos, profesor, Deva
268. Kirinyi Lajos, şei de mină, Brad activ
269. Kiss M6zes, preot reformat, Mintia susţinător
270. Kiss Ăkos, supraveghetor de mină, Ruda activ
271. Kleszlinszky N. Alba Iulia
272. Dr. Klumăk Adolf, medic militar, Deva
273. Knopller Vilmosne, Tg. Mureş
274. Kohn J6năs, proprietar, Ilia
"
275. Konnert Albert, proprietar, Băcâia susţinător
276. K6nya J6zsel, Budapesta
277. K6nyi J6zsef, administrator moşie, Brănişca
"
activ
278. Kony6 Lorincz, Brănişca susţinător
279. Kontz Aladăr, grefier, Deva
280. Cornea Ion, notar şei, Sântămărie Orlea
281. Koss J6zsel, funcţionar minier, Nojag
282. Koszperda Emil. ajutor pretor, Baia de Griş
283. Costea Zaharia, Petroşani
284. Kosztka Alajos, maistru turnător, Govăjdia
285. Kovacs lmre, grefier, Deva
286. Kovacs OdOn, proprietar, Lunca
287. Kozma Kăroly, Deva
288. Kozma Mihăly, Ribiţa
289. KOltO Ferencz, funcţionar pretură, Geoagiu
290. KOnig Păi, profesor, Deva
291. Kormendy Gyula, medic, Brad activ
292. Korosi Miklos, administrator moşie, Mintia susţinător
293. Crainic Romulus, proprietar, Dobra
294. Krasznay Oliver, adjunct notar şei comital, Deva
295. Krasznay Păi, mr. honvezi, pensionar
296. Kratzeg Gyula, comisar cadastral, Baia de Griş
297. Krăl Venczel, inginer, Tg. Mureş
298. Krefller Mătyăs, constructor, Petroşani
299. Crişan Partenie, Brănişca
300. Kun Istvan, deputat, Budapesta
301. Kun lstvănne, Budapesta
302. Kun Kocsărd, grof, Geoagiu ondator
303. Kun Robert, profesor, Deva activ
304. Kupăn Peter, notar şef, Nojag susţinător
305. Kuun Geza, grof, Mintia fondator
306. Ladănyi Ădăm, proprietar, Hărău susţinător
307. Lakatos Demeter, notar şef, Gura - Dobra activ
308. Lampe Vilmos, funcţionar de mină, Petroşani susţinător
309. Latinăk Gyula, Cugir,
310. Lăszl6 lgnăcz, inginer, Deva activ
311. Lăszl6 Zsigmond, profesor, Deva
o 2
312. Lăzăr Arpăd, proprietar, Dobra activ
313. Lăzăr Jeno, grof, Mureşeni fondator
314. Lăzăr Farkas, inginer, Deva activ
315. Lăzăr Lajos, deputat, Budapesta
316. Lăzăr Lăszl6, proprietar, Lăpuşnic fondator
317. Lazăr Mikl6s, Cluj activ
318. Lazăr Păi Oszkăr, proprietar, Lăpuşnic fondator
319. Lazăr Vincze, grof, Tg. Mureş activ
320. Lăzăriciu Ion, profesor, Deva
321. Lengyel Gergely, farmacist, Deva fondator
322. Lengyel J6zsef, inspector financiar, Deva susţinător
323. Levitzky Kăroly, jude de plasă, Orăştie
324. Leszay Janos, proprietar, Pui activ
325. Dr. Leszay Lăszl6, medic principal al comitalului Orăştie
326. Loss Janos, proprietar, Ribi\a
327. L6nay Găbor, grof, Fărcădinu de Jos fondator
328. Lobi Salomon, proprietar, Dobra activ
329. Lowenhardt Samuel, comerciant, Deva
"
330. Luther Andrăs, casier de mină, Petroşani susţinător
331. Luther F. Mihăly, maistru prelucrare fier, Călan activ
332. Maderspach Janos, proprietar, Hăţăgel
333. Maderspach Victor, proprietar, Petroşani fondator
334. Mailand Henrik, Rapoltu Mare susţinător
335. Maior Vazul, ajutor jude, Pui
336. Makray Săndor, proprietar, Vinţu de Jos
337. Mara Gheorghe, preot, Densuş
338. Marian Nicolae, funcţionar de plasă, Orăştie
339. Mănuţiu Gheorghe, Romos
340. Mark Leopold, proprietar, Vulcan
341. Markotsăn Săndor, proprietar, Hărău
342. Markovics Arpăd, proprietar, Ceacova
343. Martonosi Elek, Abucea
344. Matusik N. Janos, director liceu real, Deva activ
345. Max Jakob, Râu Alb susţinător
346. Mătyăsovszky J6zsef, notar şef. Vulcan susţinător
347. Mătyăs Laszl6, Brănişca
348. Mesk6 Lukacs, Pui
"
349. Mihăilă Ion, activ
350. Mihălovics T6biăs, preot, Vata de Jos
"
351. Mihalyi Bela, judecător, Deva susţinător
352. Mihălţan Nicolae, protopop ortodox, Brad activ
353. Mihu Ioan, proprietar, Vinerea
354. Mihu Ioan Jr. proprietar, Vinerea
355. Mihu Mihai, proprietar, Vinerea "
356. Mirthe Lajos, proprietar, Chitid susţinător
357. Moldovan Dumitru, consilier regal, Trestia fondator
358. D-na Moldovan Dumitru, născută Farkas Johanna, Trestia susţinător
359. Moldovan lsac, comerciant, Deva
360. Moldovan Marcu, notar şef. Petrila
361. Moldovan Safiu, Petrila
362. Moldovan Alexandru, proprietar, Deva activ
363. Molnar Geza, judecător, Deva susţinător
364. Molnăr Săndor, inspector şc. adj. Deva activ
o 2
365. MoţiuIon, judecător, Deva susţinător
366. Munteanu Ioan, notar şef. Nădăştia de Jos activ
367. Munteanu Alexandru, preot ortodox, Veţel susţinător
368. Murănyi Arpăd, învăţător, Sebeşel
369. Nagy lstvăn, proprietar, Răcăşdie activ
370. Nagy Laszlo, comisar autoritate tutelară, Deva
371. Nagy Mikl6s, învăţător coordonator, Petroşani susţinător
372. Nagy Săndor, notar şef. Hăşdat
373. Nădasdy Albert, proprietar, Deva activ
374. Nădasdy Năndor, ajutor notar şei al comitalului, Deva susţinător
375. Nandra Gheorghe, ajutor pretor, Leşnic
376. Nemeş Albert, funcţionar şei, prefectură, Deva
377. Nemes Ăkos, proprietar, Ribiţa
378. Nemes Jănos, grof, Cluj activ
379. Nemes Jănos, Cluj
380. Nemes Năndor, grof, Budapesta susţinător
381. Nemes Sămuel, jude de plasă, Haţeg activ
382. Nemeth Lăszl6, şef autoritate tutelară, Deva susţinător
383. Nicoară Augustin, Deva activ
384. Nicoară Gheorghe, preot ortodox, Deva
385. Nopcsa Elek, baron, Deva fondator
386. Novac Ignat, Petroşani susţinător
387. Olariu loanichie, funcţionar plasă, Deva
388. Olariu Serafim, Brănişca
389. Orbonăs J6zsef, ajutor preot, Orăştie activ
390. Pădurean Gheorghe, notar şef, Baia de Griş susţinător
391. Pap Adolf, proprietar, Şoimuş activ
392. Pap Gyărgy, Budapesta susţinător
393. Pap Jenă, Orăştie
394. Pap Karoly, ofiţer honvezi, Deva
395. Pop Iuliu, Brad activ
396. Pop Petru, preot ortodox, Poiana susţinător
397. Pascu S. funcţionar poştă, Brănişca
398. Pataky Jănos, proprietar, Brad activ
399. Păltty-Daun Lip6t, duce, Surăny susţinător
400. Pănkl J6zsep, supraveghetor, Brad
401. Papiu Ioan, protopop ortodox, Deva activ
402. Păcurariu Abraham, proprietar, Hunedoara susţinător
403. Păcurariu Daniel, proprietar, Vinerea activ
404. Pelger Mihăly, Petroşani susţinător
405. Peovics Elek, Petroşani
406. Dr. Petec Lazăr, avocat, Deva activ
407. Peterffy Arparl, proprietar, V ·. 1..; ..::e Jos susţinător
40Cl. Pichler Karoly, PE:troşani
409. Pietsch Antal, propriei ar, Bre.:
410. Pipoş Lazăr, jude de cerc, Ilia activ
411. Piringer J6zsef, preot ro.nano-catolic, Petroşani susţinător
412. Pis6 Simion, preot, Br&d activ
413. Pisztel Marian, şef tuPiiilorie, C'.lgir
414. Planer Ferencz, proprietar, Deva susţinător
415. Pleyel Venczel, şef oficiu poştal, Orăştie
416. Pogany Adam, comisar autorii. tutelară, Deva fondator
417. Pogăny Gyărgy, comitele suprem al Comit. Hunedoara, Deva
o 2
418. Ponory Sandor, jude de cerc, Pui activ
419. Popescu Francisc, proprietar, Vinerea susţinător
420. Popovics Denes, Almaşu Mare,
421. Popovici Ioan, notar şef, Balşa
422. Popovici Samuilă, proprietar, Beriu
423. Popper Janos, Petroşani susţinător
424. Preda Petru, Petrila
425. Puy Zsigmond, preot, Pui fondator
426. Dr. Rakovszky Janos, medicul combinatului, Călan activ
427. Rakosi Mikl6s, ofiţer honvezi, Deva susţinător
428. Ratz Istvan, Nojag
429. Raczkovi Akos, notar şef, Ceru Băcăinţi
430. Dr. Reichenberger Zsigmond, medic spital, Deva activ
431. Reizner M6zes, proprietar, Ilia susţinător
432. Rethi Janos, învăţător, Bârsău activ
433. Rethi Lajos, inspector şcolar şef, Deva
434. Ribiczey Ferencz, avocat, Baia de Criş susţinător
435. Ribiczey J6zsef, Ilia
436. Richter Karoly, inspector financiar, Orăştie
437. Rieger Janos, şef administraţie, Sebeşel
438. Rimbas Sandor, notar şef, Băieşti
439. Riszt6 Sandor, proprietar, Deva activ
440. Robotin Jolan, Poiana susţinător
441. Robotin Peter, notar şef, Poiana
442. Rodik Istvan, Petroşani
443. Societatea Minieră 12 Apostoli, Ruda fondator
444. Saj6helyi Frigyes, profesor, Budapesta susţinător
445. Sandor Domokos, profesor, Cristuru Secuiesc activ
446. Sandor Janos, profesor, Orăştie susţinător
447. Sandor J6zsef, notar public regal, Deva fondator
448. Sandor Lajos, preot, Rapoltu Mare susţinător
449. Sandor Miklos, notarul şef al comitatului, Deva activ
450. Scharfschmidt Gy6rgy, şef turnătorie, Zlatna susţinător
451. Schieszl Karoly, şef Oficiu poştal, Baia de Criş activ
452. Schindelka Erno, funcţionar minier, Nojag
453. Schmidt J6zsef, contabil de bancă, Bekes-Gyula susţinător
454. Sokănder Mikl6s, notar şef, Deva
455. Scholcz Otto, pădurar şef, Hunedoara activ
456. Schuller Istvan, învăţător, Călan susţinător
457. Senn Ede, şef de furnal, Călan activ
458. Simon Elek, notar şef, Binţinţi susţinător
459. Dr. S61yom-Fekete Ferencz, preşedinte tribunal, Deva fondator
460. S66s Antal, profesor, Deva susţinător
461. S6pkez Henrik, director judecătorie, Deva
462. Spech Kăroly, maistru turnător, Cugir activ
463. Spitzer Sandor, Ilia susţinător
464. Stanca Abraham, Petroşani
465. Stauber Ferdinand, Petroşani
466. Steinpock Frigyes, Cugir
467. Stefan M. inginer minier, Petroşani
468. Stern Gustav, proprietar, Brănişca
469. Steyrer J6zsef, pădurar şef, Baia Mare activ
470. Stojka Bela, învăţător, Silvaşu de Sus susţinător
o 2
471. Stoica Petru, Petroşani susţinător
472. Straus Adolf, proprietar, Hunedoara
473. Strausz Nandor, proprietar, Hunedoara
474. Suba Iosif, învăţător, Boşorod
475. Suc Aron, proprietar, Cseb
476. Svoboda Peter, Simeria activ
477. Szab6 J6zsef,funcţionar minier, Ruda
478. Szab6 J6zsefne, Ruda susţinător
479. Szacsvay Sandor, Hida activ
480. Szafa Janos, Ruda susţinător
481. Szakacs Istvan, notar şef, Brad
482. Szathmary GyOrgy, deputat, Budapesta activ
483. Szallasi Ferencz, comerciant, Hunedoara fondator
484. Szanth6 Karoly, notar şef. Peştişu Mic activ
485. Casa de Economii Orăştie
486. Szekely Sandor, Bretea Mureşană susţinător
487_. Szentkereszthy Gyărgy, baron, Valea Lungă activ
488. Szentkereszthy Gyărgyne, baroneasă, Valea Lungă
489. Szentpeteri lgnacz, medicul uzinei, Cugir
490. Szigethy Janos, lt. major de honvezi, Deva susţinător
491. Szilvassy Laszl6, proprietar, Bretea Română fondator
492. Szilas Janos, învăţător, Deva susţinător
493. Szăcs Sandor, preot reformat, Deva activ
494. Szăts lmre, proprietar, Vintu de Jos susţinător
495. Szăts lzidor, notar şef, Răchitova activ
496. Sziiszmann Biber, proprietar, Bobâlna
497. Tallacsek Ferencz, şef de mină, Petroşani
498. Tank6 Janos, profesor, Budapesta susţinător
499. Teleky Gusztavne, grof, Cluj activ
500. Teleky Karoly, grof, Cluj
501. Terbocs Bertalan, pădurar şef, Deva susţinător
502. Teglăs Găbor, profesor, Deva activ
503. Teglăs Istvan, învăţător coordonator, Sibiu susţinător
504. Thoroczkay Venczel, ajutor pretor, Ilia
505. Tomuţa Vasile, proprietar, Vaţa de Jos
506. Torma Zs6fia, Orăştie fondator
507. Tornya Sandor, jude de cerc, Hunedoara
508. Todor Petru, notar şef, Turdaş susţinător
509. T6th Lâszl6, avocat, Deva activ
510. Dr. T6th Săndor, medic Ilia susţinător
511. Tărăk Arpăd, ajutor pretor, Ponor fondator
512. Trifan Ioan, jude de cerc, Geoagiu susţinător
513. Triton Samuilă, proprietar, Beriu
514. Trimbiţaş Ioan, Petroşani
515. Ugron Găborne, născută Knăpffler Mariezi, Odorheiu Secuiesc activ
516. Ugron Săndor, proprietar, Zau de Câmpie
517. Ulayn !erencz, proprietar, Ribiţa „
518. Unger Kăroly, învăţător, Govăjdia susţinător
519. Vărady Bertalan, preot, Hunedoara activ
520. Vărady Elek, grefier, Deva
521. Văradi J6zsef, grefier, Deva susţinător
522. Văradi Antal, supraveghetor mină, Ruda activ
523. Velicska Lajos, proprietar, Bobâlna fondator
o 2
524. Veress J6zsef, consilier juridic, Haţeg susţinător
525. Verzar Reze, Vinţu de Jos
"
526. Veghso Gellert, deputat, Budapesta activ
527. Vincze Mik16s, ajutor jude de cerc, Baia de Griş susţinător
528. Vitus Lajos, profesor, Orăştie
529. Vizoly Zakariăs, profesor, Panciova
530. Vukovics Geza, Baia de Griş
531. Wahner Robert, Romoşel
532. Walther J6zsef, Hunedoara
533. Weiss Kăroly, profesor, Deva
534. Werner Ferencz, supraveghetor de mină, Ghelar
535. Werner Rudolf, Hărău
536. Wiorel Janos, proprietar, Şiboi ctiv
537. Wirkler Janos, Şiboi susţinător
538. Wlkolinszky Gyula, pădurar, Hunedoara
539. Zatoschil Ferencz, medic de uzină, Ghelar
540. Zeitler Kăroly, ajutor inspector financiar, Deva
541. Zeyk Antal, proprietar, Vinţu de Jos
542. Zeyk Miklos, proprietar, Aiud activ
543. Zomor Antal, ajutor jude cerc, Baia de Griş
"
544. Zudor Elek jr. proprietar, Binţinţi susţinător
HTRTE, I, p. 175-188
ANEXA li
Tabel nominal cu membrii Comitetului Director al Societăţii de Istorie

şi Arheologie a Comitetului Hunedoara
1. Apathy Laszl6, primar, Deva;

2. Balogh J6zsef, ajutor jude cerc, Deva;
3. Barcsay Kalman, subprefect, Deva;
4. Bagy Zsigmond, preot, Orăştie;
5. Bornemisza Tivadar, nobil, Ilia;
6. Buda Adam, comisar cadastral, Rea;
7. Buda lmre, comisar cadastral, Ruşi;
8. Dozsa Denes, profesor, Orăştie;
9. Eder Geza, profesor Budapesta;
1 O. Flitsch Karoly, şef de mină, Govăjdia;
11. Gergelyfi Tamas, întreprinzător particular, Deva;
12. Dr. Hank6 Vilmos, profesor, Deva;
13. Huit! J6zsef, consilier principal minier, Nojag;
14. Josika Geza, nobil, Brănişca;
15. Josika Lajos, nobil, Brănişca;
16. Kirinyi Lajos, şef de mină, Brad;
17. Laszlo lgnacz, inginer, Deva;
18. Lazar Farkas, inginer, Deva;
19. Dr. Leszay Laszl6, medic, Orăştie;
20. Maderspach Janos, proprietar, Hăţăgel;
21. Maderspach Victor, proprietar, Petroşani;
22. Moldovan Dumitru, consilier regal, Trestia;
23. Papiu Ion, protopop ortodox, Deva;
24. Pogany Gyorgy, comitele suprem al comitalului Hunedoara, Deva;
25. Dr. Reichenberger Zsigmond, medic, Deva;
26. Rethi Lajos, inspector şcolar, Deva;
27. Săndor Domokos, profesor, Cristur;
28. Săndor Miklos, notarul şef al comitalului, Deva;
29. Szilvăssy Laszl6, proprietar, Bretea Română;
30. Szocs sandor, preot reformat, Deva;
31. Torma Zsofia, Orăştie;
32. Tornya Sandor, jude de cerc Hunedoara.
HTRTE, I, p. 189
ANEXA III
Tabel nominal cu membrii de onoare ai

Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitetului Hunedoara
1. Arănyi Lajos, Budapesta, 1812 - 1887, prof. univ. medic şi arheolog

2. Barabăs Miklos, Budapesta, 181 O - 1898, pictor, membru corespondent al Academiei
Maghiare;
3. Bariţiu Gheorghe, Sibiu, 1812 - 1893, istoric şi om politic, membru al Academiei
Române, preşedinte al Secţiei Istorice a Academiei Române, preşedintele Academiei Române;
4. Deăk Farkas, Budapesta, 1832 - 1888, scriitor şi istoric, membru al Academiei
Maghiare;
5. Finăly Henrik, Cluj, 1825 - 1898, filolog, arheolog, prof. univ., directorul Mizeului
Transilvaniei din Cluj;
6. Frakn6i Vilmos, Budapesta, 1843 - ?, istoric, secretar al Academiei Maghiare,
inspector general al muzeelor şi bibliotecilor;
7. Haynald Lajos, Kalocsa, 1816 - 1891, cardinal romano-catolic, geograf şi botanist;
8. Henszlmann lmre, Budapesta, 1813 - 1888, arheolog şi istoric al artei, membru al
Academiei Magiare;
9. lpolyi Arnold, Banska - Bystrica, 1823 - 1886, episcop romano-catolic, istoric;
1 o. Orm6s Zsigmond, Timişoara, 1813 - 1894., istoric de artă, membru de onoare al
Academiri Maghiare;
11. Pauler Gyula, Budapesta, 1841 - 1903, istoric, membru al Academiei Maghiare;
12. Pulszky Ferencz, Budapesta, 1814 - 1897, arheolog, director al Muzeului Naţional
Maghiar;
13. Pulszky Kăroly, Budapesta, 1853 - 1899, istoric de artă, fondator şi director al
Muzeului de Artă Budapesta;
14. R6mer Fl6ris, Oradea, 1815 - 1889, arheolog, canonic al Episcopiei din Oradea;
15. Salamon Ferencz, Budapesta, 1825 - 1892, născut la Deva, ziarist, estet şi istoric,
membru al Academiei Maghiare;
16. Szab6 Kăroly, Cluj, 1824-1890, istoric şi bibliograf, bibliotecar al Muzeului Transilvaniei
din Cluj, membru al Academiei Maghiare;
17. Szasz Kăroly, Budapesta, 1829 - 1905, episcop reformat, poiet şi traducător, membru
al Academiei Magiare;
18. Szilăgyi Săndor, Budapesta, 1827 - 1899, istoric, director al Bibliotecii Universitare
Maghiare;
19. Teutsch Gy. Daniel, Sibiu, 1817 - 1893, episcop evanghelic, istoric, membru al
Academiei Germane;
20. Trefort Ăgoston, Budapesta, 1817 -1888, publicist, economist şi ministru, preşedintele
Academiei Maghiare;
21. Torma Kăroly, Budapesta, 1829 - 1897, arheolog, profesor universitar.
HTRTE, I, p. 173
ANEXA IV
Lista achiziţiilor şi donaţiilor pentru muzeu înregistrate până

la 29 mai 1881
Nr. Numele şi prenumele Reşedinţa Donaţia sau De unde
crt. achiziţia provine
o 2 3 4
1. Solyom - Fekete F. Deva 3 inscripţii Veţel
2. Reichenberger Zs. Deva 3 medalii romane Bampotoc
3. MolnărGeza Deva 1 libertas Banpotoc
4. Săndor J6zsef Deva 1 bancnotă Kossuth (1852) New_york
5. Barcsay Bela Şoimuş 1 topor şlefuit Chimindia
6. Luca Ştefan Simeria 1 medalie argint Simeria
7. Korosi Miklos 1 piatră bazalt pt. moară manuală Veţel
8. Moldovan Dumitru Trestia Pietre de mină Trestia
9. Zudor Elek Jeledinţi 4 medalii romane descoperite în Jeledinţi
locul „Comoara': la 1846
10. Fogaras Peter Zam 4 medalii argint Zam
3 bănuţi cupru
11. Nemet Lăszlo Deva 1 ban de argint Carol al III-iea Deva
12. Vărady J6zsef Deva 1 medalie argint
1 medalie cupru
13. Trilu Simion Almaşu Mare 5 bucăţi argint Leopold I, dintr-o Almaşu Mare
comoară furată
14. Săndor Domokos Deva 2 bani argint Deva
1 ban cupru
15. Săndor Miklos Deva 1 bancnotă 50 dolari tipărită de New-York
Kossuth la New-York
16. Kenderessy Mihăly Deva 1 bancnotă 5 forinţi tipărită de Kossuth
17. Tornya Săndor Hunedoara 1 terac.:ită cu capul lui Mithras Grădişte
18. Tornya Săndor Hunedoara 4 bani polonezi Grădişte
19. Nemes Sămuel Haţeg 1 opaiţ roman Grădişte
20. Balog Săndor Jr. Petroşani 1 medalie romană Cetatea Bolii
21. Buda Elek Vinţu de Jos 1 colecţie banconteKossuth
22. Fekete Ferencz Jeledinţi 115 medalii mai vechi şi mai noi
32 medalii de cupru
23. Beregszăszi Arpăd Orăştie 1 medalie de argint
24. Mătyăs Lăszl6 Brănişca 1 fragment de cântar din aur (1738)
25. Torma Zsofia Orăştie Obiecte neolitice Turdaş, Valea
Nandrului,
Nandru
26. Szekely Săndor Bretea Română 2 medalii romane de argint Chitid
27. Szekely Săndor Bretea Română 1 colecţie de bancnote Kossuth
28. Budiul Alexandru Hărău 1 monedă greacă
40 buc. de monede de cupru
29. Barcsay Kălmăn Deva 2 monede de argint Bretea Mare
30. Benedikt J6zsef Hunedoara 2 talere prusace (1676-1677)
1 monedă grecească argint
1 libertas argint
31. Kapcza Gyula Orăştie 1 monedă Leopold I
32. Lonhat? Băiţa 1 medalie argint romană Băiţa
33. Kirinyi Lajos Brad 2 monede Gordianus Ruda
1 monedă Al. Seve rus
o 2 3 4
34. Rignath Lajos 1 camee
3 inscripţii romane
35. Pogany Gyărgy Deva 1 medalie·jubiliară semicentenar
Academia Magiară
36. BudaĂdăm Rea 12 monede romane argint romane Grădişte
37. Un negustor grec Haţeg 12 medalii argint Grădişte
38. Achiziţie 50 monede argint Grădişte
39. Lengyel Gergely Deva 1 dulap vitrină ptr. păstrarea
obiectelor
40. Gergelyly Tamas Deva 1 dulăpior ptr. monede
HTRTE, I, p. 162-163
ANEXA V
Lista achiziţiilor şi donaţiilor pentru Biblioteca Societăţii

înregistrate până la 29 mai 1881
Nr. Numele şi prenumele Donaţia

crt.
o 2
1. Solyom - Fekete Ferencz Kossuth Lajos, „lrataim" (Scrieri)
2. Kuun Geza „ Codex Cumanicus"
3. Ministerul Învăţământului şi Desjardins Erno, „A magyar nemzeti muzeum r6mai
Cultelor f6/iratos emtekei (Inscripţiile romane din colecţia
Muzeului Naţional Maghiar)
4. Ministerul Învăţământului şi Copii după operele lui Albrecht DOrer
Cultelor
5. Torma Kăroly Torma Kăroly,
„Limes Dacicus felsoresze"(Partea
superioarăa Limesului Dacic)
6. Lăzăr Lipot 4 volume rare prin vechime, fără foaie de titlu şi
copertă
7. Balogh J6zsef 15 volume neprecizate
8. Magyar Kărpăt egylet 35 de volume diferite
(Societatea Maghiară „ Carpaţi') Paier Hugo, „Bibliotecha Carpatica"
HTRTE, I, P. 164-165
LA SOCIETE D'HISTOIRE ET D'ARCHEOLOGIE DU COM/TAT HUNEDOARA.

LES PREMIERS ANNES DE L 'ACTIV/TE (1880 - 1881)
Resume
L'activite pandant une annee, le mois de mai 1880 et le 29 mai 1881 de la Societe d'Histoire
et d'Archeologie du Comital de Hunedoara a ele complexe et multiple.
Premierement est situe l'activite scientifique, par l'archeologie, l'historie et de l'historie de la
natura et par l'imprimation de la premiere revue de la societe.
Dans le domain de l'archeologie a ete evidencie la contribution de Zs6fia Torma qui s'est
occupe de la periode neolithique en Transylvanie, integre dans le neolithique du centre et de l'est
de l'Europe. Egalement est situe Găbor Teglăş, qui a efectua de recherche archeologiques,
constamment, dans Ies divers lieux du comital ou on supposait qu'il y a „Ies points archeologiques".
De points de vue scientifique, dans de domaine de l'historie ii a ele remarque aussi, Geza
Kuun, qui a ele orientaliste. Alors on peut dire que en entre de controverses politiques, nationales
ou religieux, l'activite de la societe a ete subordona a l'activite scientifique.
Une autre direction de l'etude d'histoire a ele le Moyen Age avec Ies domaines auxiliares -
le sigilographie, l'heraldique - par Ferencz S61yom-Fekete et Săndor T6rnya. Săndor T6rnya a
effectue en generalement, une activite scientilique, mais Ferencz S61yom-Fekete, Robert Kun et
Lajos Rethi, ils ont subordone leirs activite a la politique, donc l'activite de la Societe a ele
quelque fois denature, au contraire de l'afirmation de Robert Kun, le secretaire de la societe, qui
sotenait que la societe ii faut et veut se tenir loin de controverses politiques el nationales,
pourtant leurs atitude a infirme l'afirmation.
li a ele remarque la position de Gheorghe Bariţiu qui a demande aux Roumains de Hunedoara
de collaborer avec la societe, dans le domain scientifique et son appel a eu un bon resultant.
L'historie de la nature a fait heuresemment, une distance entre la science el la politique. Dans
se domaine s'est evidencie Adam Buda.
Un bon resuita! de la societe a ele l'imprimation du premier volume de l'annuaire, par Ies
preocupation de Robert Kun et Ies articles sur l'activite de la societe qui ont ele imprima dans le
journal „Hunyad".
Pendant le premier anee de l'activite, malgre des eflorts de ses membres et des autorites du
1 temps, par exemple le comte suprem Gyorgy Pogany, ii n'a pas ele possible trouver une siege
pour le musee de la societe. En ce qui concerne la bibliotheque, un probleme complementaire,
a obtenu des importants donations. •
Beaucoup de preocupations ont eu Ies membres de la societe pour conserve Ies monuments
historiques nottament: l'amphith~atre de Grădişte (Ulpia Traiana Sarmisegetusa), le Château des
Corvins et la Citadelle de Deva.
L'activite de la societe a ete rependue sur un grand territoire parce que beaucoup de membres
etaient de divers localites situes en outre des frontieres du comital de Hunedoara.
Beaucoup de membres etaient des intelectuels roumains.
En consequance, on peut dire qui l'activite de la Societe d'histoire el d'archeologie du comital
de Hunedoara a eu de bons resultats dans le domaine de la science.
LEGĂTURILE LUI ARON DENSUŞIANU
CU EMILIAN MICU
Radu Ardelean
Pavel Vesa
Librarul-anticar Emilian Micu 1 a stat în legături epistolare cu mulţi învăţaţi

ai vremii sale, precum şi cu instituţii culturale, oferind carte şi manuscrise spre
vânzare, dar şi informaţii culturale; îi putem enumera pe V.A. Urechia, Iosif
Vulcan, Ioan Bianu, Valeriu Branisce, Ghenadie Enăceanu, iar dintre instituţii
Academia Română, Astra, Ministerul Cultelor (din România), Academia Maghiară .
de Ştiinţe, Muzeul Ardelean (din Cluj), Biblioteca din Galaţi ş.a. Acele informaţiuni
mai sus pomenite se legau de cele mai multe ori de cărţile oferite. Câteodată ele
se constituiau în mici studii trimise spre tipărire, când adresantul conducea vreo
publicaţie. Aşa a fost în cazul lui Valeriu Bran isce, de pildă, ori în cel al lui Aron
Densuşianu, obiectul acestui micro-studiu constituindu-l această relaţie care a
lăsat urme în cultura românească.
Iniţiativa contactării lui Aron Densuşianu 2 îi va fi aparţinut cum obişnuia lui
Micu prin vreo ofertă de cărţi, în contrapartidă, plus plasarea unui anunţ
publicitar gratuit în schimbul informaţiunilor date şi articolelor oferite 3 • Mărturii
ale relaţiei dintre ei sunt textele publicate în „Revista critică literară" semnate
de Micu sau care fac pomenire de el, precum şi două scrisori adresate de E. Micu
lui Aron Densuşianu, respectiv una către soţia acestuia după decesul său, parte
1. Născut în jurul anului 1860 la Spata, în judeţul Timiş, unde tatăl său, Vincenţiu, era preot. Mircea
Păcu rariu, în Dicfionarul teologilor români, Bucureşti 1996, p. 160, sub voce, avansează „cca 1865-1870", ceea
ce nu se poate susţine, la fel ca aproximarea „intre 1865-1871 "a lui Florian Moldovan (Activitatea de bibliofil
şi publicist a preotului Emilian Micu in slujba idealurilor naţionale româneşfl, în Mitropolia Banatului", XX, nr. 1-
3 din 1970, p. 131), după amintirile de familie ale unei nepoate a lui E.M. Mama acestuia a decedat în 19 iulie
1890, în vârstă de 57 ani şi în al 32-lea an al căsniciei (vezi anunţul funebra! din „Biserica şi Şcoala", XIV, nr.
28 din 15127 iulie 1890, p. 6). E.M. s-a înscris în 1878 la Seminarul Teologic din Arad, pe care l-a absolvit în 1881
(vezi Teodor Botiş, Istoria Şcoalei Normale (Preparandiei) şi a Institutului teologic ortodox roman din Arad, Arad
1922, p. 700). A fost o vreme învăţător la Spata (se pare), apoi capelan şi paroh la Chişoda, Ohaba Sârbească,
Checea, Belinţ şi Vaicovăţ intre 1887-1909. A murit la Vaicovăl (azi în Iugoslavia) sau Lugoj la sfârşitul lui
Octombrie sau începutul lui noiembrie 1909, v. Crax (?), + Emilian Micu, în „Drapelul", IX, nr. 119 din 5118
noiembrie 1909, p. 2.
2. Aron Densuşianu (n.Pop, 19.11.1837, Densuş-m. 2.09.1900, laşi); studii la Haţeg, Blaj(gimnaziul), Sibiu
(dreptul), avocat la Făgăraş. Împrocesuat şi condamnat în 1873 pentru activitatea politico-naţională. Se mută în
1875 la Braşov, în 1880 la Bucureşti, iar din 1881 la laşi, unde ocupă catedra da limba latină la Universitate, ,
suplinind şi catedra de limba română din 1883. Din lucrările mai importante: RomâniişiMaghiarii(Braşov 1875),
Istoria limbii şi literaturii române (ed. I laşi 1 885, ed. li laşi 1894), Cercetări literare (laşi 1887). Conduce revistele
„Orientul latin" şi „Revista critică literară".
3. La biblioteca Academiei Române ( mai departe BAR) am identificat o parte a unei ast!el de reclame,
apărute în „Revista critică literară" a lui Aron Densuşianu (anul III, nr. 4 din aprilie 1895, pe copertele 3-4), şi
în care, după anunţul „La Domnul Emilian Micu în Ohaba Sârbească p(osta) u(ltimă) Bala comitatulu Carasu în
Banatu se află de vânzare din biblioteca sa următoarele cărţi şi anume: („.)", dădea 42 de titluri, numerotate de
la 35 la 76, cu menţiunea „va urma"; celelalte titluri nu le-am putut depista, datorită înlăturării copertelor
numerelor revistei (în afară de acesta) la legătorie. Erau cărţi de Petru Maior, Ioan Molnar-Piuariu, Nicolae
Horga, Paul lorgovici, Alexandru Gavra, Grigore Obradovici, Treboniu Laurian, Vasile Maniu, Zaharia Carcalechi
(Biblioteca românească) etc. Ast!el de anunţuri a mai publicat E.M. în „Dreptatea", „ Tribuna", „Drapelul" etc.,
probabil în loc de renumeraţie pentru materialele furnizate.
184 Aron Densuşianu şi Emilian Nicu
d1nt~-o corespondenţă mai bogată, cum reiese indubitabil din textele respective
(veLi Anexele).
Prima dintre cele păstrate (la Biblioteca Academiei Române) dă seama de
o descoperire importantă a lui E. Micu, respectiv Cuvântări În cinstea Escelen,tei
Sale/. Bobb, a lui Ladislau Vaida (cum bine o atribuie Micu) şi, mai ales, replica
lui Petru Maior, Răspunsul la cârtirea carea s-au dat asupra persoanei lui Petru
Maior, opusul care a furnizat multe din datele biografice ale autorului 4 (şi el
corect identificat - putativ - de E. Micu), fiind deseori citat în literatura de
specialitate.
Tot acolo se face referire la Istoria bisericească a lui Petru Maior, în
legătură cu care Emilian Micu a emis - iarăşi - opinii pertinente în premieră (v.
mai jos). În fine, câteva fraze mişcătoare despre sine, care simţindu-se persecutat
de episcop 5 (care-l bănuia, pe drept sau nu, de concubinaj în urma morţii soţiei),
voia a se „desţăra" din Banat în Regat, cerându-i sprijin lui Aron Densuşianu -
sprijin ce n-a urmat (v. Anexa/).
O a doua scrisoare (v. Anexa //), urmare a unei confuzii a poştei, ne
informează doar de legătura pe care o ţinea Micu cu Albert Zwiebel 6 , căruia îi
trimisese cărţi, aşa cum a treia scrisoare, către Elena Densuşianu 7 , după
moartea soţului ei, consemnează legătura cu Librăria Şaraga din laşi 8 , precum
şi publicaţiile pe care A. Densuşianu ar fi avut să i le trimită în schimbul unor
„manuscripte vechi" (v. Anexa III).
În scrisoarea din 13 octombrie 1893, Emilian Micu îi anunţă lui Aron
De11suşianu trimiterea celor două broşuri despre care reiese că i.i relatase
anterior în altă scrisoare (nepăstrată la BAR), precum şi interpretarea lui în
legătură cu originea lor, care va fi preluată integral, practic, de A. Densuşianu.
Acesta se grăbeşte să anunţe în proximul număr al publicaţiei ce o scotea la laşi
că „părintele E. Micu ne-a trimisu o broşură tipărită pe la începutul secolului, dar
cu totulu necunoscută pân acum şi care aruncă o vie lumină asupra vieţii lui
Petru Maioru şi a persecuţiuniloru ce a întempinatu opera sa <<Istoria pentru
începutulu Româniloru în Dacia>>. În cei dintâiu numeri ai acestei Reviste pe
anul viitoru vomu reproduce această forte importantă şi rarissimă scriere. Ea stă
în legătură cu o altă scriere românească tipărită totu atunci contra lui Petru
Maioru şi de asemenea necunoscută pân'acum şi care totu părintele E. Micu ne-
a pus'o la dispoziţiune" 9 •
4. E.g. Ştefan Manciulea, Biblioteca Centrală din Blaj, Blaj 1939, p. 15-17.
5. Ioan Meţianu (1828-1916), episcop al diecezei Aradului (unde se afla parohia lui E.Micu) intre 1875-
1898, când e ales mitropolit (introdus în 1899 în scaun). Poate că E.M. a fost tentat să Iacă o paralelă intre
persecuţia lui Petru Maior de către episcopul Bob şi situaţia sa.
6. Librar şi anticar la Bucureşti.
7. Elena Densuşianu, născută Ţirca, la Săcele (Braşov), 11.11.1841, solia lui Aron D. din 1864. Publică
nuvele şi articole în „Familia", „Orientul latin".
8. Samuil Şaraga (1857-1906), anticar, librar şi editor în laşi, provenit dintr-o familie de librari. A tipărit în
„Colecţia Şaraga" lucrări de istorie, limbă şi literatură română. Ca şi Emilian Micu, a furnizat cărţi, manuscrise
şi documente Academiei Române.
9. „Revista critică literară", I, nr 11 din noiembrie 1893, p. 519 (la rubrica Notife, text nesemnat, dar care
ii aparţine fără îndoială lui Aron Densuşianu).
Radu Ardelean, Pavel Vesa 185
Într-adevăr, textul transliterat al Răspunsului ... va fi publicat în numerele

din februarie şi
martie ale revistei 10 ,precedat de un chapeau în care Aron
Densuşianu anunţă un studiu într-un număr viitor care să lămurească chestiunea,
iar până atunci, „Cu această ocasiune însemnăm numai atâta, că Răspunsul
după cum apare, ar fi făcutu de altu cineva pentru a apera pe P. Maioru, în
realitate însă el aste scrisu de însuşi Petru Maioru după cum vomu arăta" 11 • în
studiul respectiv aserţiunea e reluată şi argumentată, arătându-se că „Atât
ideile şi dialectica, cât şi limba, şi mai vârtosu acesta este absolută a lui Petru
Maioru", ca şi „o sumă de amănunte cu totulu personale, care nu putea să le
scrie altulu", pe urmă s-a şi tipărit la Buda, unde P. Maior „era revisoru şi unde
şi-a tipăritu şi celelalte scrieri ale sale" 12 • Emilian Micu se pronunţase şi el pentru
paternitatea lui Maior (cf.Anexa /).Pentru neconcordanţa dintre cele două texte
(respectiv absenţa Cârtirii care a provocat Răspunsu~ Densuşianu adoptă teza
- corectă - a lui Micu: „Dimitrie (sic) Vaida publică panegiricele sale, însă în
exemplarulu care lu posedămu noi, ce ni s-a pusu la dispoziţiune dimpreună cu
respunsulu lui Petru Maioru de cătră părintele E. Micu, nu se află prefaţa la care
răspunde Maioru, ci o altă prefaţă, în care însă („.) se găsesc pasagie care
consumă cu cele citate în răspunsulu lui P. Maioru. Părintele E. Micu esplică
acesta în chipulu următoru: D. (sic) Vaida nainte de a se apuca se tipărescă
întregă şi se pună în circulaţiune scrierea sa, a cetitu repunsulu lui P. Mâioru,
şi vedându cum'lu scarmenă de reu, a revenitu asupra prefeţei şi 'a
schimbat-o aproape cu totulu, eliminând-u din ea numele lui Maioru - precum şi
intenţiunea de a îndrepta t6tă scrierea contra lui.
Acesta esplicaţie o admitemu şi noi (.„)", antedatarea lui Vaida (1813)
având scopul de a-i „juca o festă lui Maioru, lăsându-lu să se bată cu mori de
ventu înaintea publicului, după-ce obiectu lu răspunsului l'au nimicitu" 13 .Explicaţia
va fi preluată şi de Ovid Densuşianu, în termeni asemănători 14 •
Spre deosebire de Emilian Micu, care spera să găsească şi Cârtirea
propriu-zisă tipărită (cf. Anexa 1), Aron Densuşianu era, pe bună dreptate,
sceptic: „noi nu credemu că s-ar afla vreo ediţiune cu prefaţa cea dintâiu,
1O. Emilian Micu, O scriere necunoscută a lui Petru Maior, Ibidem, li, nr. 2 din februarie, p. 68--72 şi nr. 3
din martie 1 894, p. 123-140. La Ioan Bianu, Dan Simionescu, Bibliografia Românească Veche, voi. IV, Bucureşti
1944, p. 299, articolul ii este atribuit lui Aron Densuşianu; la bibliografia Răspunsului...Emilian Micu figurează
cu titlul din „Transilvania" 1895, v. mai jos nota 18.
11. (Aron Densuşianu, chapeau) „Revista critică literară", li, nr. 2 din februarie 1894, p. 68. De acest !apt
cultural lua act şi „Transilvania", care nota la Cronica lunară(probabil prin pana lui Zaharia Boiu, redactorul !oii)
cu destulă promptitudine: ,,O scriere necunoscută încă a lui Petru Maior a descoperit de curând zelosul preot din
Banat Emilian Micu. Aceea e intitulată: Respunsul la cârtire carea a s'a dat asupra persoanei lui Petru Maior,
autorul Istoriei cei pentru începutul Românilor în Dacia. La Buda în crăiasca tipografie a Universităţii Ungariei
1814". V. „Transilvania", XXV, nr. 5 din 15 mai 1894, p. 147-148.
12. Aron Densuşianu, Causele persecuţiuniloru lui S. Miculu, G. Şincai şi P. Maioru, în „Revista critică
literară", li, nr. 4 din aprilie 1894, p. 160.
13. Ibidem, p. 158. După asemenea texte, devine extrem de ciudată afirmaţia monografiei lui Aron
Densuşianu, că „ Prin neobosite cercetări el (A. D.) ajunge să descopere şi texte rămase până atunci necunoscute
istoricilor literari, cum ar li Răspuns la cârtirea care s-au dat asupra persoanei lui Petru Maior"şi că „Partea cea
mai interesantă a studiului lui (A.O.) rămâne cea consacrată lămuririi circumstanţelor în care a fost scris
Răspunsul lui P. Maior", ci. Georgeta Antonescu, Aron Densuşianu, Cluj 1974, p. 151.
14. Ovid Densuşianu, Literaturaromânămodemă, ed. III, voi. I, Bucureşti I.a., p.77.
combătută de Maioru", ci s-ar găsi cel mult coala parvenită lui Maior, căci critica
(cârtirea) iniţială ,,în urma respunsului a fost înlocuită cu cea care se vede acum
în ediţiunea cuvântăriloru" 15 •
Textul manuscris al Cârtirii - intitulat Cuvânt căiră cetitoru a fost semnalat
mai întâi de Nicolae Comşa într-un catalog, dar fără a-l identifica cu cel care a
stârnit replica lui Maior. 16 A fost ulterior analizat de Pompiliu Teodor, care a
operat identificarea sa şi care confirmă ipoteza lui E. Micu privind substituirea
prefeţei iniţiale vituperante cu una neutră, în urma apariţie! RăspunsuluP7.
Emilian Micu a înţeles să-şi valorifice descoperirea şi sub nume propriu,
într-un micro-studiu publicat în „Transilvania" 18 • Este regretabil că nu precizează
împrejurările găsirii broşurii 19 • Putem însă presupune că provenea din biblioteca
preotului Ambrozie Jurma din Bata, achiziţionată după decesul său în cea mai
mare parte de Emilian Micu, se pare, de la fiica sa 20 • Acela fusese un preot
cărturar care deţinea o bibliotecă respectabilă, alcătuită din tipărituri şi manuscrise
(unele fiind culegeri proprii, v. mai jos), din care Micu trimite o parte lui Aron
Densuşianu în 1894 21 , în acele loturi aflându-se probabil, Răspunsu/ şi
Cuvântările.
în lucrarea sa Emilian Micu face o descripţie a Răspunsului şi arată
geneza lui, atribuirea lui Maior făcându-se pe criteriile adoptate şi de Aron
Densuşianu: „confruntând broşura cu celelalte scrieri ale lui Petru Maioru am
aflat-o prea comună în espresiuni, ceea ce pare a dovadi indirect că autorul ei
ar fi însuşi Petru Maioru. Căci cine a cunoscut mai bine cugetările lui Petru
Maioru decât el însuşi? Cine a cutezat a înfrunta publice scăderile şi retrăirile
de pe acel timp decât însuşi dânsul ca bărbatul inteligent, consciu de sine,
carele pătrunsese destul de adânc în afacerile curţii episcopesci
i<<a Făgăraşului>>" 22 . De altfel se pronunţase pentru atribuirea aceasta a
autorului încă în scrisoarea către Densuşianu (cf. Anexa 1)
Cât despre Cârtire( cea iniţială), arată că avea de scop nimicirea lui Petru
Maior şi a operei lui, cum susţinea şi acela 23 •
Redundanţa cu studiul lui Aron Densuşianu (cf. nota 12) este evitată prin
aceea că Micu insistă mai mult pe datele biografice ale lui Petru Maior, mai ales
15. Aron Densuşianu, loc. cit, p. 159.

16. Nicolae Comşa. Manuscrisele româneşti din Biblioteca Centrală din Blaj, Blaj 1994, p. 169-170 (mss.
nr. 220).
17. Pompiliu Teodor, în legătură cu „ Răspuns la Cârtire de Petru Maior", în „Acta Musei Napocensis", VIII,
1970, p. 6Q0-606.
18. Emitian Micu, Momente din viela lui Petru Maioru de Dicio Sânmartin 1753-1821 (Cercetări literar-
istorice), în „Transilvania", XXVI, nr. 8 din 15 august, p. 234-238 şi nr. 9 din 15 septembrie 1895, p. 276-283.
19. Scrie numai vag că ..în anii treculi. cercetând unele biblioteci prin Bănat, avui nenorocirea a afla într·
o bibliotecă o broşură toarte interesantă, carea revârsa multă lumină asupra vieţei prea puţin cunoscute a
fericitului Petru Maior" (ibidem, nr. 8, p. 234).
20. Cărăbaş (ibidem, XIII, nr. 45 din 5/17 noiembrie 1989, p. 359), de la care a achiziţionat probabil biblioteca
E.Micu. Bala era în imediata apropiere a satului Spata, unde s-a născut Emilian Micu şi unde tatăl său a preoţit
până în 1914 şi poate că pasiunea pentru carte in general şi pentru cea veche în special i-a insuflat lui Micu de
contactul cu Ambrozie Jurma şi biblioteca sa.
21. Cf. „Revista critică literară", III, nr.~ din mai-iunie, p. 176, nr.7-8-9 din iulie-august-septembrie, p.
253 şi nr. 12 din decembrie 1895, p. 453.
22. Emilian Micu, loc. cit. , nr. 8, p. 235.
23. Ibidem. Aşa apreciază şi Pomopiliu Teodor, loc. cit., p. 604.
aşa cum sunt furnizate în Răspuns, cu preluare destul de puţin critică (de pildă
a plângerii lui Maior privind puţinătatea veniturilor protopopului Reghin). Este
utilă lista lucrărilor lui Petru Maior aşa cum a reconstituit-o pe baza bibliografiei
existente (T. Cipariu, Gr. Silaşi, At. Marian Marienescu etc.) dar şi a experienţei
proprii de anticar, pe care o mai valorificase nu de mult în acelaşi organ al Astrei,
îmbogăţind cunoştinţele despre istoria cărţii şi tiparului românesc 24 .
Criticându-l pe Atanasie Marian Marienescu pentru carenţa datelor biografice
din monografia dedicată lui P. Maior, Micu mai adăuga o aserţiune de bun simţ,
aceea că pentru corecta situare a lui Maior se impunea să i se cunoască şi
„toate operele, atât tipărite, cât şi manuscrise" 25 •
În scrisoarea pe care am citat-o des (Anexa 1), Emilian Micu îl mai anunţa
pe Aron Densuşianu că-i va trimite şi cercetărtile lui asupra Istoriei bisericeşti
a lui P. Maior, desigur studiul din „Luminatoriul" 26 • Dădea acolo explicaţia pentru
neconcordanţa paginaţiei Istoriei bisericeşti, unde numerotarea era până la
pagina 392, dar lipseau pp. 235-266 şi 327-342, confiscate de guvern la
instigaţia episcopului Bob. Manuscrisele lui Maior au fost donate de familia
acestuia lui Ci pariu; acesta „cam pe la anul 1855 se încerca, inse numai
fragmentar, din urgisitul punct de vedere confesional (s.E.M.) a eda nisce
fragmente ciungărite, făurite de Dsa după plac", pe când avea datoria a-l tipări
„asia ca să poată forma un întreg complet cu materialul anterior tipărit", căci
moştenitorii lui Maior i-au oferit manuscrisul" ca să-l tipărească, să deie naţiunii
ce e al ei, întreg întreguţ precum au esit din insasi mana creatorului lui" 27 . Adresa
un apel societăţii „Petru Maior" să dea o ediţie integrală, o datorie naţională.
În scrisoare vorbea totuşi despre Istoria bisericească „şi în text
nestrăformat după două exemplare care mau (sic) venit la mână" (v.Anexa1 ).Să
i fi „venit la mână" vreun exemplar integral care ocolise cenzura, ori tipărit
integral fără aprobarea cenzurii, din restul tirajului eliminându-se apoi cele 50 de
pagini, pe baza căruia Micu şi-a completat studiul iniţial? În orice caz în „ Revista
critică literară" nu i se tipăreşte şi nici Aron Densuşianu nu se referă la un
exemplar complet. Dimpotrivă, vorbeşte de confiscare şi critică şi el aspru pe
Cipariu care: având manuscrisul, l-a tipărit incomplet. „Cipariu n-a tipăritu din
24. Emilian Micu, Materială pentru istoria tipografiei române (Din istoria tipografiei universităfii din Buda) în
„Transilvania", XXV, nr. 6 din 15 iunie 1894, p. 168-175. Partea cea mai mare a studiului priveşte Catehismul
românesc tipărit la Buda în 1870 cu litere latine, şi al cărui manuscris fusese anterior descoperit la Biblioteca
Universităţii din Buda(pesta) de alt membru al familiei Densuşianu, Nicolae, şi semnalat în „Analele Academiei
Române", seria li, tomul li, lase. I din 1881, p. 203 (apud Emilian Micu, loc. cit., p. 170).
25. Idem, Momente din via/a lui Petru Maioru .. , loc. cit., p. 236.
26. Milian (Emilian Micu) „Istoria Bisericească" de Petru Maior, Buda, 1913-21 (Cercetări istorice-literari).
în „Luminatoriul", VIII, nr. 68 din 17/29 octombrie, p. 2; nr. 69 din 21 octombrie/2 noiembrie, p. 3; nr. 70 din 24
octombrie/5 noiembrie, p. 3; nr. 71 din 28 octombrie/9 noiembrie, p. 2 şi nr. 72 din 31 octombrie/12 noiembrie
1887, p. 3. Exemplarul pe 1887 de la Biblioteca „Astra" din Sibiu pe care l-am consultat provine chiar de la
Emilian Micu (care a furnizat multe cărţi şi periodice acestei biblioteci). iar la nr. 68, pe manşeta redacţională,
e scris de mâna lui Micu: „Petru Maior. Istoria biser."; tot acolo se publica actul de deces al lui Dimitrie
Ţichindeal, descoperit de E. Micu (p. 2-3), primele sale contribuţii de istorie culturală.
27. Ibidem, nr. 72, p. 3. Textule foarte critic, dar nu poate fi, cred, interpretat ca o profanare a memoriei lui
Cipariu. Acela murise recent, la 3 septembrie 1887, probabil înainte ca Micu să-şi expedieze studiul la
„Luminatoriul", argumentul fiind acela că vorbeşte de „Dsa" şi nu de „fericitul Ciipariu", expresie consacrată
în epocă pentru decedaţi.
manuscriptulu lui P. Maioru, decâtu părţi, care nu atingeau Blajulu din timpul lui
Bobu. Forte reu a făcutu reposatulu înveţatu, că şi-a arogatu dreptulu de a pune
opera lui P. Maior la index(s. A.D.)" 28 •
În afara deosebitului fapt cultural care l-a constituit recuperarea
Răspunsului ... lui Petru Maior şi a ediţiei revăzute şi „. necârtitoare a Cârtirii,
relaţia dintre Aron Densuşianu şi Emilian Micu a profitat şi folclorului. În rubrica
permanentă „Literatura populară" a „Revistei critice literare" se vor publica
poezii extrase din două manuscrise trimise de Emilian Micu şi provenind din
biblioteca lui Ambrozie Jurma, unul din Transilvania şi altul din Banat, ultimul
fiind o colecţie de poezii (trans)crise de însuşi Ambrozie Jurma; Aron Densuşianu
are unele ezitări de datare a lor de la un număr la altul, dar poeziile sunt
considerate, fără ezitare, populare. Primele publicate sunt Lunile $i lucrările, cu
sublinierea ineditului: „Nu ne-aducemu aminte să-se fie publicatu pân'acum
versuri populare în care să-se încadreze lucrările principale ale fie-cărei luni" 29 •
În numărul (triplu) următor este publicată o variantă a Mioriţei, tot după
manuscrisul „ardelean", cu variante din cel „bănăţean" (incomplet); Aron
Densuşianu este de-a dreptul entuziasmat de „această minunată baladă
populară, faţă cu care varianta dela Alexandri (sic) şi de la G.D. Teodorescu
suntu numai nisce fragmente" 30 • La această baladă (versiunile din manuscrisele
primite de la Micu), ,;Diamantul poeziei noastre populare", va face referire şi
într-un studiu dintr-un număr ulterior al revistei 31 •
În anul următor, Aron Densuşianu va mai publica la rubrica „Literatură
populară" o poezie „ Din colecţiunea făcută între anii 1848 - 1858 de repasatul
preot Ambrosie Jurma din Bata în Banat" - manuscrisul trimis de Micu 32 •
În a doua ediţie a Istoriei limbii $i literaturii române, la capitolul Elocinţa,
Aron Densuşianu exemplifică şi cu o broşură primită de la Emilian Micu 33 .
Aron Densuşianu făcea în „Revista critică literară" şi anchete lingvistice,
cerând cititorilor să lămurească înţelesul unor cuvinte dialectale. Pentru un
astfel de provincialism, bănăţean, încearcă Emilian Micu a oferi explicaţia. 34 În
28. Aron Densuşianu, loc. cit., p. 160.

29. Idem, Notă la lunile şi lucrările, ibidem, III, nr. 5-6 din mai-iunie 1895, p. 176, nr. 1. Manuscrisul
„transilvănean" e datat aici la 1802, iar celălalt „dinainte de 1857", cu menţiunea că s-a preluat din primul,
indicându-se variantele din al doilea. ·
30. Ibidem, notă la Mioriţă lae, ibidem, nr. 7-8-9-din iulie-august-septembrie, p. 253. Aici afirmă că Lunile şi
lucrările au !ost luate din manuscrisul alcătuit de Ambrozie Jurma, început la 1848 şi terminat la 1865, tocmai
cu balada (dar incompletă, deşi cu variante), celălalt („transilvănean" fiind acum „scrisu înainte de 1848".
Cercetările ulterioare au stabilit că variantele respective (sau cel puţin una) erau contrafăcute de George Catană,
ci. Adrian Fochi, Mioriţa, Tipologie, circulaţie, geneză, texte, Bucureşti, 1958, p. 138-140; „o variantă a („.)
Mioriţei, neautentică, însă", Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti 1979, p. 727, sub
voce Aron Densuşianu (articol de Leon Volovici).
31. Ibidem, E'popeea noastră păstorească, ibidem, nr. 12, decembrie, p. 423.
32. Cântecul pălincuţei, ibidem, IV, nr. 4 din aprilie 1896, p. 89-93.
33. Aron Densuşianu, Istoria limbei şi literaturii române, ed. li, laşi 1894, p. 273 şi nota 1O. Era un Cuvânt
de Paşti de Gheorghe Maiota, ţinut la Bucureşti în timpul lui Brâncoveanu şi al păstoririi lui Teodosie
Veştemeanul, fărA dată şi fără loc de apariţie.
34. Era vorba de cuvântul „torănesc" (verb la indicativ, prezent, persoana I), despre care se întrebase în
„Revista critică literară" I, nr. 5 din mai 1893, p. 290, iar răspunsul lui Emilian Micu e publicat în nr. 12 din
decembrie, p. 559 (cu scrisoarea datată din 4 decembrie 1893), dând explicaţia pentru, ,torinu", din care deriva
„a torănl". Probabil că a intrat în legătură cu Densuşianu, tocmai pentru a primi revista, după ce a allatde apari~a
ei, precum şi alte cărţi de la Densuşianu, la schimb cu cărţile vechi şi manuscrisele de la el.
acel răspuns e un pasaj care poate ajuta la atribuirea unor texte semnate cu
pseudonim de, credem, Emilian Micu: „La noi în Banatu părţile del6se pe unde
am crescut eu ţinutul se numeşte Deheleni („.)" 35 ; anume, la „Dreptatea şi
Lumina Poporului" (apărută la Timişoara în 1904, cu titlul schimbat în,, Dreptatea
Poporului" în 1905 şi „Plugarul Român" în 190636 ) scrie „preotul Popa
Deheleanu" 37 , care anterior publicase sub semnătura „P.Deheleanu" şi
„Deheleanu" 38 , identificabil, credem, cu Emilian Micu. Acolo va publica şi sub
nume propriu un micro - studiu însoţitor a două scrisori inedite ale lui Ţichindeal
către episcopul Samuil Vulcan, descoperite de el3 9 •
Considerăm că legăturile dintre Emilian Micu şi Aron Densuşianu s-au
dovedit fructuoase, în primul rând prin introducerea în circuitul cultural a
Răspunsului ... lui Maior şi identificarea autorului 40 , dar şi prin furnizarea
manuscriselor cu variante ale Mioriţei. Emilian Micu a primit, în schimb, publicaţii
ale lui Aron Densuşianu, pe care le-a vândut în Banat, contribiuind astfel la
circulaţia valorilor culturale româneşti şi formarea unei „pieţe unice" culturale.
La moartea sa mai deţinea în biblioteca Istoria limbii şi literaturii române, Poezia
poporală română şi colecţia completă a „Revistei critice literare" 41 , în câte un
exemplar, dar va fi vândut altele. Ceruse văduvei Elena Densuşianu numere din
„Revista ... " şi un exemplar din Istoria ... , ed.li-a (cf. Anexa III). „Revista critică
literară" o mai solicita şi peste ani lui Ioan Bianu, din dubletele Academiei, la
schimb cu cărţile trimise de el 42 , semn că avusese trecere. Oărţi de ale lui Aron
Densuşianu (Istoria ... , ed.I, laşi 1886, Din vocalismu/latin şi român, laşi 1882
şi Studii asupra poeziei poporale, Sibiu 1860) erau incluse într-o ofertă de
vânzare a lui Micu din 1895 43 •
Una peste alta, putem considera că legăturile dintre Aron Densuşianu şi
Emilian Micu au profitat amândurora, dar mai cu seamă au fost benefice literelor
româneşti.
35. Ibidem.
36. Vezi Aurel Cosma jr., Istoria presei române din Banat, Timişoara, 1932, p. 69-70.
37. I se răspunde la „Poşta redacţiunii" pe acest nume, conlirmându-i-se primirea materialului şi promiţându
i-se o rubrică permanentă de istorie, în „Plugarul român", III, nr. 25 din 18 iuniel1 iulie 1906, p. 3. „Materialul"
era o recenzie la Istoria Românilor Bănăţeni, a lui George Popov ici şi se publică începând cu nr. 27 din 2115 iunie.
38. P. Deheleanu (Emilian Micu?), Material pentru istoria culturală a românilor bănăţeni, în „Dreptatea
Poporului", III, nr. 4 din 22 ianuariel1 februarie 1906, p. 1-2 (despre istoria învăţământului din Banat de la
sfârşitul secolului al XVII-iea, cu documente originale; titlul consună cu altele ale lui Emilian Micu, de asemenea
şi frazarea, vocabularul); Dehelean (Emilian Micu?),+ VincenfiuBabeşmembru{a/)AcademieiRomâne 1821-
1907. ibidem(„Plugarul român"), IV, nr. 5din 28 ianuariel10 februarie, 1907, p. 1 (despre activitatea jurnalistică
a lui Vincenţiu Babeş în 1848 la „Amicul Poporului" din Pesta, publicalie pe care o deţinea, cf. Catalogul
bibliotecei lui Ştefan Gherga invăfător(tanito) in Nagy Topolovecz Temes Varmegye Ungaria, Lugoj191 O-de fapt
al bibliotecii rămase după Micu la sora sa măritată Gherga-unde „Amicul Poporului", nrele 1-22 figurează la
poziţia 15, p. 3).
39. Emilian Micu, Acte şi fragmente ca material pentru o istorie culturală a Românilor din Dieceza Aradului,
în „Plugarul român", V, nr. 11din1114 iunie 1908, p. 2-3.
40. Spre deosebirea de atribuirea eronată a Georgetei Antonescu (ci. nota 13 supra). într-o lucrare mai
recentă despre Petru Maior se spune despre Răspuns: „Lucrarea e nesemnată. Ea a fost semnalată pentru
întâia oară de Emilian Micu, care o credea a unui anonim din Buda, dar, după stil, i se părea că <<autorul ar fi
însuşi Petru Maior>> (Serafim Duca, Pe urmele lui Petru Maior, Bucureşti, 1990, p. 161.
41 . Cf. Catalogul bibliotecii lui Ştefan Gherga ... , p. 18, poziliile 409-411 .
42. Scrisoarea lui Emilian Micu către Ioan Bianu, datată Chişoda. 4 octombrie 1904 şi anexa ei (unde se
precizează numerele solicitate). la BAR, msse, Arhiva Ioan Bianu, IX, varia 3, nenumerotate.
43. „Dreptatea", li, nr. 57 din 10122 martie 1895, p. 8 (poziliile28-30). Istoria ... şi Vocalismul ... nu mai apar
în Catalog... , deci au fost vândute.
ANEXE
I.
Emilian Mic.u către Aron Densuşianu
(Chişoda, 13 oct. 1893)

Mult stimate domhule!
Pretiuita Domniei Tale epistolă din 26 sept., o am primito (sic). Brosiurele
de care m-am folosit încă le am la mână. După amea (sic) pricepere lucrul stă
asia. Ladislau Vajda de S6s Mez6 44 au scris „D6uă Cuventări în limba latină"
unde lauda faptele Vladicului I. Bobb pentru străini. După aceea leau (sic) tradus
pentru români şi în limba românescă precedendule (sic) de o însemnată înainte
cuventare în care cârtesce asupra pers6nei lui Petru Maior. Înainte de a fi opul
tipărit întreg, îi se trimite lui P. Maior c61a primă carea mai vârtos se referesce
1a pers6na sa; pe c61a acesta se afla şi clausula censorului dela Cluj Mârtonfi.
P. Maior se pune iute şi respunde la cârtirile aceste prin brosiura: „Respunsul
la Cârtirea carea sau dat asupra pers6nei lui P. Maior" tipărită în Buda 1814".
- (sic)./
După aceea se fauresce de Ladislau Vajda o altă nainte precuvântare mai
moderată cu tit(l)ul opului nu ca la c61a 1acealaltă cum era: „D6ua Cuvântări(,)
ci numai „Cuventări in cinstea Escelenţei Sale l.Bobb". Acesta cu titlul
străformat o am şi eu la insă difere in espresiune de citaţiunile de care
pomene(ste) P. Maior. (sic)
Ambele Vi le trimit spre vedere şi consultare, şi intrebuintiare. - Cealalta
cu titlul de „D6ua cuvântări" o caut de mai multi ani şi nu o pot găsi. -
în scurt timp după publicarea acestei scrieri a mele Ve voiu tremite incă
cercetările mele asupra Istoriei bisericeşti acelui P. Maior 45 tipărită pana la pag.:
392 şi în text nestrăformat şi străformat după d6uă exemplare care meau (sic)
venit la mână. -
Tot de odată Ve asi face cunoscut cum că eu sint preot nefericit. Mau (sic)
murit socia legala şi acuma am gazdaritia 46 • Episcopul meu mult me necajeşte,
44. Satul Glad. judelui Cluj.

45. Vezi nota 26 aupra.
46. Stăpâna casei; aici în sens de menajeră sau concubină (provincialism bănăţean). So~a. Emilia, a murit
în 12124 noiembrie 1889 la 23 de ani, în al treilea an de căsătorie (cf. „Foaia diecezană", IV, nr. 45 din 19
noiembrie/1decembrie1889, p. 7). ·
47. în 1885 parohia Chişoda (de clasa a li-a) avea 1078 de suflete („Luminatoriul", VI, nr. 38 din 31 martie,
12 aprilie 1885, p. 3). La sfârşitul lui 1886, preotul Aureliu Popovici a instituit o capelărie-cu drept la jumătate
din venituri-pentru ginerele său Emilian Micu (ci. „Biserica şi Şcoala'', X, nr. 42 din 19/31 octombrie 1886, p.
343). După moartea soţiei şi neînţelegerile survenite cu fostul socru se mută în Ohaba Sârbească în 1893 (îşi
datează de acolo o scrisoare către V .A. Urechia la 2/13 noiembrie 1893, BAR, msse, S JDCCL.XllW), ocupând
parohia, care aducea un venit de cca 500 florini, în 1894.
- paro/chie am forte slabă 47 • Necajit şi de neajunsuri materiale şi de Episcopul

meu asi voi se trec in Romania; Ve-asi ruga deca asi putea se capet pre acolo
un loc de neinsemnat ca se pot trăi, eu asi trece numai decât. - Ce socotiţi?
Tare Ve rog de părtinire.
Asteptând pretiuitul Dv6stre respuns
reman al Dv6stre plecat stimătoriu
Kissoda in 13 oct.c. nou 1893 (ss) Emilian micu
p(osta) u(ltimă) Timişoara. Ungaria Banat
preot
(Bar, msse, S 30(1)
DXXXI)
li.
(Ohaba Sârbească, 12 martie 1896)

Mult Stimatului Domn (sic)
Din sminteală oficiul postai au tremis Dtale 2 paquette.
Al Dtale e numai paquetul N 67 de greotate 3 kilo şi 200 grame.
Al doilea paquett este ase (sic) trimite la Bucuresci Antiquarului Albert
Zwiebel după cum sună aici sub./ 48 • alăturată recipisă. Deci paquetul carele Vi
se inminează cu numerul N. 68 (sic) de greutate 2 kilo 900 gr. Ve rog foarte
frumos al (sic) indrepta de acolo la adresa cu recipisa la Bucuresci eră spesele
Ve rog a mile (sic) semnăla ca să Vi le tremit fără amânare.
Scusaţi, pentru acesta i:icomoditate (.) inse ce se facem(.) sminteală sau
(sic) făcut.I
Cred că Veti fi atât de bun şi Veti face ca paquetul destinat N. 68 se
meargă la Bucuresci.
Al Domniei V6stre
preaplecat stimătoriu
Ohaba Sârbească (sic) 12/111 96 (ss) Emilian Micu
Krass6 - Batta
Ungarn
(Bar, msse,S 30(2)

DXXXI)
48. Anexa lipseşte la BAR.
III
Emilian Micu către Elena Densuşianu
(Belinţ, 2 oct. 1900)
Mult Stimată Doamnă!
Am primit şi eu anunţul funebra! a(I) mult stimatului Dv6stre sotiu de

curând repausat 49 .
Atoputernicul Dumnezeu să-l odihnească în pace, căci luptă bună au
luptat (.) credintia au păzit, cu suflet liniscit au trecut la cele eterne!
Eară Domnia-Ta Stimabilă Doamnă primiţi (e)spresiunea condolintiei
mele cele mai curate pentru nereparabila lovitură (sic) a sorti (i) despărtindu-Ve
de iubitul Domniei-Voastre sotiu în acesta vietia vremelnică.
Cred că din corespondintile mult iubitului Dvostre sotiu Ve-ti (fi) aflat cum
că am schimbat unele manuscripte vechi cu Dsa.
Er DSa mau (sic) promis din operile DSale. ln 26 iunie m-au tremis unele
si mau (sic) scris că cele lipsind mi le. va tremite când va reintoarce dela Băi, şi
acum cu cestiunea nerezolvată au trecut la cele eterne.
Anume eu asi mai avea se capăt:
Revista critică literară anul 2• fasciculul (al)3•
Revista critică „anul IV tot anul
Revista critică „anul V•fasci(colele) 3, 7, 8, 9, 1O,11, 12 cât au apărut f6ia
şi un exemplar din Istoria literaturei române edt. 11•.
Ve rog stimabilă Doamnă ca se rezolvati Domnia Vostre definitiv acesta
cestiune.
Poftindu-Ve sănătate remân intru asteptarea pretiuitului Dv6stre respuns.
Belincz 2 oct. 900 Al DV6stre

Temesmegye plecat stimătoriu
Ungaria (ss) Emilian Micu
NB. Ve rog ami (sic) răspunde. Librăria Siaraga este şi acuma inchisă?
(Bar, msse, S 31
DXXXI)
49. La 2 septembrie 1900.
RELA TION ENTRE ARON DENSUŞIANU ET EMIL/AN MICU
Resume
Aron Densuşianu ( 1837-1900), issu d'une famillie d'intelectuels roumains de Transylvanie,

se refugia - par la suite de persecutions politiques (y compris la prison) - a Bucarest, puis a
Jassy, ou ii lut le chef de la chaire de langue el de la litterature latine el roumaine a l'Universite.
Auteur d'une „Historie de la langue et de la litterature roumaine „el de plusieur etudes sur la
langue, la litterature et le folklore, ecrivain lui-miime, ii edita entre 1893-1897 „Revista critică
literară" (La Revue critique litteraire"). Emilian Micu, prâtre roumaine, de Banat, en mâme temps
a
libraire-antiquaire el historien de la culture et de l'Eglise roumaine, envoya A.O. quelques livres
el manuscrits decouvert par lui. Un d'eux est particulierement important, parce qu'il s'agit d'une
brochure de Petru Maior (chef de l'ecole historique des Lumieres parmi Ies Roumains de
Transylvanie), contenant des dates biographiques inconnues jusqu'a ce temps la. En revanche,
E. M. exigea de la part d'A.D. des livres qu'il vendait en Banat, comme temoignent Ies deux lettres
a a
adressees A.O. et celle adressee sa veuve, annexees a cette etude.
CORESPONDENŢA LUI NICOLAE DENSUŞIANU
CU INTELECTUALII BĂNĂŢENI ŞI CRIŞENI
(1882-1897)
Dan Demşea
Lucrarea este rezultatul cercetării întreprinse în arhiva cabinetului de

manuscrise al Bibliotecii Academiei Române - Bucureşti. Este vorba despre
cele două volume de corespondenţă legată (respectiv mss.rom. 5336 şi 5337)
cuprinzând scrisorile primite de către Nicolae Densuşianu 1 de la o serie de
personalităţi româneşti şi străine. Selecţia operată de noi îşi propune să releve
nu atât aria şi diversitatea problemelor abordate cât gradul de participare a
intelectualităţii din părţile vestice ale românimii la ceea ce am numi osmoza vieţii
culturale româneşti.
Analizată cronologic, corespondenţa cu bănăţenii şi crişenii, „începe" cu
o problemă literară, azi lipsită de relevanţă 2 ; şi „sfârşeşte" cu o problematică
asemănătoare ca domeniu, actuală până în zilele noastre: culegerea şi publicarea
folclorului3.
Suntem tentaţi să acordăm o atenţie mult mai mare problemelor politice
abordate de către corespondenţi. Ele sunt în măsură să reprezinte interes
pentru cercetător. Chiar şi numai dacă vor contribui la creionarea unor
personalităţi mai puţin cunoscute precum a fost George Serb de Cuvin 4 , stabilit
la Budapesta 5 .
Nu sunt de neglijat preocupările lui N. Densuşianu pentru a culege
. toponime şi tradiţii istorice locale pe calea angrenării unui mare număr de
1. Propunem o lecturare a numelui său, scris in epocă „Densuşianu", pronunfând şi scriind aşa cum se
pronun1a pe atunci: Densuşanu.
2. Biblioteca Academiei Române, Bucureşti (prescurtai BARB), Mss. rom. 5336, I. 428 şi 435. Este vorba
despre scrisoarea lui Iosif Vulcan din octombrie 1882, în care apelează la discreţia destinatarului, trimiţându-i
piesa Ştefan cel tânăr", „tragedie istorică naţională în versuri, în cinci acte" spre a-i cere părerea privind
oportunitatea înaintării ei la concursul cu premii oferite de direcţiunea generală a teatrelor din România. Din
corespondenţa purtată intre cei doi reiese că piesa lui Vulcan a fost respinsă de la concurs. Contrariat, Vulcan
ii cere explicaţii privind motivul respingerii.
3. Idem, f. 186-187. Învăfălorul Teodor Daul, originar din judelui Arad, îi scrie din Craiova la 3 martie 1897
pentru a fi susţinut în editarea celor peste 1 OOO de cântece populare. Arată că a emigrat în România „pentru că
ungurii l-au prigonit ca duşman al ideii de stat maghiar".
Biografia acestuia rămâne cu un semn de întrebare. Anume că nu se ştie unde şi când a murit. Credem că
c.ercetarea ultimei părţi a vieţii acestui publicist ardelean trebuie căutată la Craiova. Vezi şi Dicţionarul literaturii
de la origini până la 1900. Bucureşti 1979, p. 262.
4. Francisc Hoszu-Longin îi scrie din Deva lui N. Densuşianu la 27 martie 1893 că „afară de Bădescu, alias
Bagyai", se mai aflau prin 1878 la Budapesta „şi alfi tineri români în frunte cu George Serb, acum deputat dietal
guvernamental, cari scriau contra politicilor /adică contra oamenilor politici - n.n./ şi bărbaţilor de stat din
România ca Brăteanu /corect Brătianu- n.n./, Kogălniceanu /„./". BARB, idem, I. 258. Vezi şi „Familia", Oradea,
1903, p. 188-189.
5. George Serb de Cuvin figurează ca atare pe placa de piatră neagră, alături de o serie de alfi donatori de
seamă, aflată în holul Muzeului, Teatrului şi Bibliotecii Asociaţiunii Transilvane (Astra) din Sibiu; acest palat al
Astrei a fost inaugural în anul 1905.
196 Din corespondenţa lui Nicolae Densuşianu
corespondenţi de pe întreaga întindere locuită de români 6 • Acest adevărat

demaraj epistolar îi va aduce ocazia de a intra în contact - uneori direct - cu o
mulţime nebănuit de mare de români. Ceea ce va determina implicit lărgirea
tematicii istorico-lingvistice, ba chiar o deplasare a atenţiei spre frământatele
probleme politice şi confesionale contemporane 7 •
Un ultim aspect întâlnit în această corespondenţă îl constituie preocupările
pentru istoria românilor. Ele se vădesc în cuprinsul rândurilor epistolare ale
inginerului de mine Ion Muntean 8 , ale juristului Atanasie Marian Marienescu şi
ale lui Vincenţiu Babeş. Scrisorile acestora din urmă merită să fie detaliate. Ele
însele au ajuns istorice.
Marienescu, pe vremea aceea judecător la Oradea, membru al secţiei
istorice a Academiei Române 9 , „îndrăzneşte a-i atrage atenţia la o materie de
interes pentru noi, cei de dincoace. E vorba de Moise Nicoară carele a fost
început lupta naţională pentru ca Aradul să capete episcopi români; şi la intrigile
sârbilor a zăcut 4 1/2 ani în robie. S-a dus apoi de aici /„./ în România. Eu în 5
septembrie 1859 ajunsesem la Bucureşti /„ ./. Am întrebat de Moise Nicoară şi
am fost dat de urma lui. M-or trimis unii la /mănăstirea/ Şerban vodă, alţii la Mihai
vodă, anume la o mănăstire din causă că Moise Nicoară e susţinut pe acolo din
milă. Îmi spunea Boiescu /Vasile Boierescu?/, Bozianu etc. câte ceva despre el,
dar nimic pozitiv; şi nu mi-a fost cu putinţă să-l aflu" 10 • Peste doi ani, în 1861,
Moise Nicoară avea să moară în Bucureşti. În anul 1865, Nicolae Bălăşescu
publică în ziarul de limbă română din Pesta, „Concordia" locul şi data morţii lui
Moise Nicorescu (subl. ns.): „ 1 O octomver 1861 /„./ cimitirul public, afară la
Mavrogene /Mavrogheni - n.n./. Subscrisul, cu D/omnul/ Laurian, contele D.
Rosetti, fraţii Goleşti şi alţi amici l-au condus şi l-au aşezat în pământ /„./" 11 •
Această menţiune de presă pare să fie prima pomenire publică despre Moise
Nicoară. At. M. Marienescu nu avusese cunoştinţă despre ea deoarece după
cum reiese din scrisoarea sa către N. Densuşianu, mai sus amintită, îl roagă
,astfel: „Când mergi la preumblări, abată-te ici cole şi întreabă! Poate că D-l
Vasile Maniu va şti ceva. Ar fi de interes istoric să dai de urma pe unde a umblat
6. Vezi răspunsurile la „chestionarul lui N. Densuşianu", aliate la cabinetul de manuscrise al BAR -

Bucureşti. Semnalarea gradului de corectitudine al „numirilor de hotare" o Ieee Francisc Hoszu-Longin în
scrisoarea sa din 12 iunie 10g2. BARB, idem, I. 252. Vezi şi textul reprodus în anexa I a lucrării lui Ioachim Lazăr,
Din coresponden1a lui Nicolae Densuşianu privind diluzarea chestionarului istoric şi strângerea datelor pentru
Dacia preistorică, în „Sargetia", Acte Musei Devensis, Deva, 1992-1994, p. 201-217.
7. Pentru problemele confesionale, a se vedea coresponden1a primită de „N. Densuşianu" intre anii 1893-
1908 din partea directorului „Gazetei" de la Braşov, Aurel Mureşanu. BARB, idem, I. 340-347. Deasemenea,
coresponden1a primită din partea lui Fr. Hos~u-Longin. Idem, I. 262.
Pentru problemele legate de ziarul „Tribune", vezi Idem, Mss. rom. 5337, cere cuprinde corespondenta
litografiată, primită din parlea ui Alexandru Mocioni, începând din anul 1888.
Facem această semnalare, deoarece manuscrisele merită o publicare inextenso.
8. BARB, Mssrom. 5336, I. 313. Scriindu-i din Bahna/Mehedinţi-n.n.I, înziuade28ianuarie1881, inginerul
îi tăcea precizarea că a aflat de prezenţa în număr mare a unor emigranţi de ai lui Horea, în „Panciova,
Becicherecul Mare, Taracul Mic".
9. Ovidiu Bârlea, Prelală la Atanasie Marian Marienescu, Poeziipopulare din Transilvania, Bucureşti, 1971,
p. VI.
1o. BARB, idem, I. 298, scrisoare datată 21 octombrie 1894, stil nou.
11. CI. „Concordia", Pesta, 1865, nr. 4, p. 14.
Dan Demşea 197
şi cum a trâit, când a murit şi apoi să publici ceva în Familia / .. ./12 • Publicarea la
Oradea a biografiei lui Dimitrie Tichindeal cât şi a lui Moise Nicoară avea s-o
facă peste un an, în 1895, Iosif Vulcan 13 •
Scrisoarea lui Marienescu se încheie cu constatări relevante pentru
starea de spirit a românimii din nordul Crişanei 14 , la câteva luni de la procesul
memorandiştilor de la Cluj.
Scrisoarea lui Vincenţiu Babeş, datată „Arad, 3/15 faur 1883", face
referire la un episod din biografia lui Andrei Mocioni, nemenţionat în biografia
tipărită 15 datorită cererii exprese a preşedintelui Academiei Române, D.A.
Sturza 16 : ,,Încurcarea pentru Dunăre 17 mă face a-mi aduce aminte de unele
episoade din trecut în istoria luptelor noastre politice-naţionale. D-ta ştii că eu
în notiţele mele biografice asupra vieţii şi activităţii lui Andrei Mocioni m-am
încercat să fac o schiţă a acelor lupte din epoca mai nouă, de vreo 35 de ani
încoace. Nu ştiu, însă, dacă Ţi-e cunoscută îngrijirea ilustrului nostru D./omn/
preşedinte Sturza pentru tonul şi direcţiunea operei mele ca nu cumva prin
acelea să fie vătămată drăgălaşa noastră Monarhie!". În continuare, Babeş îi
explică faptul că din acest motiv a suprimat unele din „incidenţe din cele mai
memorabile". „Acum, că văd încordându-se relaţiile, şi pe ilustrul nostru
preşedinte - în fruntea diplomaţiei române, îmi vine să mă căiesc pentru
suprimările ce /lei-am făcut; mai vârtos, pentru una, anume a vizitei ce la anul
1867, în februarie sau martie 18 , /ol făcuse Andrei Moicioni lui Kossuth în Turin
/Torino/, incident de care Kossuth aminteşte în scriptele sale, fini tomul III, dar
foarte puţin corect şi lămurit.
Eu sum unicul, afară de văduva răposatului /Mocioni/, care cunosc exact
motivul şi toate amănuntele vizitei. Adaug că pe la finitul anului trecut /1882/, în
Gazeta Transilvaniei oarecine provocându-se la. cartea lui Kossuth, arăta
nedumirire asupra acelui incident, ceea ce pe mine mă îndemnase să promit d-
lui Andrei Mureşianu o ocazională lămurire şi deslucire autentică. Am şi căutat
notiţele mele /ciorna iniţială - n.n./ de pe acel timp şi am găsit unele, dar nu
ajunsei a scrie cele ce doream. Aş fi foarte plecat findatorat - n. n .I dacă s-ar mai
putea adăuga câteva şiruri asupra acelui incident la Notiţele mele /biografice/".
N. Densuşianu nu a dat curs cererii de ultimă oră a lui Babeş fie din motive
de discreţie politică fie că era prea târziu. Noi credem că ambele erau valabile.
Scrisoarea lui Babeş se încheie cu o observaţie de nuanţă în privinţa
diferenţei de accent între presa din regatul României şi presa de limbă română
12. BARB, idem.

13. Iosif Vulcan, Dimitrie Cichindeal- Date noue despre vie/a şi activitatea lui. Discurs de recepţiune ţinut
în Academia Română (urmare), in „Familia", Oradea. 1895, nr. 43, 22 oct.13 nov„ p. 505.
14. „Dacă te întâlneşti cu Eugen Brote, fratele soţiei mele, spune·i că toţi suntem sănătoşi şi-l sărutăm.
Pe toate terenele simţim reutatea timpului. Nu ştim dacă sub tatari fost-a mai bine. I„ .f'. BARB, idem f. 298v.
15. Vincenţiu Babeş, Notiţe biografice asupra vieţii şi activităţii decedatului Andrei Mocioni, Bucureşti, 1883.
16. BARB, idem, f. 19.
17. Probabil este vorba despre obiecţiile emise de către statul român faţă de pretenţiile Austro-Ungariei în
crearea Comisiei mixte a Dunării (comisie care avea sarcina să se ocupe de înlăturarea obstacolelor navigaţiei
pe Dunărea inferioară). CI. Şerban Rădulescu Zoner, Dunărea, Marea Neagră şi puterile centrale (1878-1898),
Cluj, 1982, p. 11 O, 112. Vezi şi Stenographischer Bericht Ober dia Discussion betreffend dia Beseitigung des
Schiff. ahrt./-Hind. an der unteren Donau. Wien, 1882.
18. Vine. Babeş, op. cit„ p. 37. Volumul III al „Scrierilor" lui Kossuth se referă la anii 1860-1862.
198 Din corespondenţa lui Nicolae Densuşianu
de pe teritoriu I regatului Ungariei: „Eu, deşi nu sum în posiţiunea d-aceti multe

foi din România şi nici vr-o corespondenţă mai regulată, n-am cu politicii I
politicienii - n.n./ de dincolo, atâta totuşi am observat că dincolo, mai mult, se
inculpă şi /se/ combate maghiarimea pentru politica lor, /ce ne este/ nouă I
românilor-n.n./ inamică, decât/artrebui combătută-n.n./ Austria; precând la
noi, la Budapesta stupiditatea şi nesaţul domnilor maghiari se consideră mai
mult d-o slăbiiune asiatică de care, /de fapt/, Austria şi chiar Germania fac
abusul cel pernicios pentru noi şi pentru elementul maghiar".
Pe considerentul acestei „erori" de optică a presei din regatul României,
Babeş îşi propune, de aici înainte, să devină extrem de „scrupulos" 19 •
Nu am putea încheia această prezentare a corespondenţei lui Nicolae
Densuşianu fără a nu ne opri asupra modului cum s-a desfăşurat acţiunea de
difuzare a chestionarelor sale între anii 1884-1894 în părţile Aradului. Pentru
economia lucrării noastre vom aborda momentul anului 1893, considerându-l ca
relevant pentru intervalul menţionat. Chestionarele privind tradiţiile istorice
locale şi prezenţa antichităţilor au fost trimise, printre alţii, episcopului ortodox
român al Aradului, Ion Meţianu. Felicitântu-1 pentru ideea creerii acestor
chestionare, episcopul Meţianu - în răspunsul său din 4/16 iunie 1893 - îl pune
la curent cu „distribuirea" celor 80 de exemplare de chestionar la 80 de preoţi
şi „inteligenţi"/intelectuali - n.n./. Chestionarele, completate, urmau să fie
trimise direct la Academia Română din Bucureşti. Credem că experienţa
anterioară a lui N. Densuşianu îi dictase această modalitate. El dorea să evite
intermediarii de orice fel, care ar risca să deformeze răspunsurile la chestionar.
Amintim în acest sens faptul că în vara anului 1884, Augustin Hamsea, funcţionar
conzistorial la Arad, îi trimitea, în urma răspunsurilor primite din partea
protopopului Radnei „denumirile ide 1ocuri de hotar ale/ comunelor Totvărădia
/azi Vărădia de Mureş/, Conop, Hăhăliş, Guiaş şi Bârzava" 20 •
Cu toate aceste măsuri de prevedere, răspunsurile se lăsau aşteptate,
uneori prea multă vreme (ca să folosim un eufemism pentru lipsa de răspuns).
Lucrul este explicabil dacă ne gândim ce înseamna munca de teren a celui care
adună astfel de mărturii. În aceeaşi perioadă, mai precis, între anii 1886-1891 21 ,
Mârki Sândor, autorul unei monografii istorice a Aradului, a străbătut cu şareta 22
„întreg teritoriul comitatului", culegând date de pe teren şi, concomitent, a
cercetat un imens material arhivistic şi publicistic pentru acest scop. Cele două
volume ale monografiei sale, apărute în 1892 şi 1895 au stârnit, fără îndoială,
interesul lui N. Densuşianu.
În anul 1893 N. Densuşianu îşi răspândea chestionarele, printre altele, în
părţile Aradului. Despre roadele culese vom lăsa să grăiască scrisoarea
protopopului Moise Bocşanu, datată în 23 iulie stil vechi 1894, din Arad: după
trecerea unei jumătăţi de an „rezultatul împărţirii chestionarelor e aproape nul
19. BARB, idem, I. 20.

20. Idem, r. 226.
21 Mărki Sân dor. Arad vsrmegye es Aradszabad kiralyi văros tortenete, voi. li, Arad, 1892, p. VI. CI. Kovâch
Geza, Mârki Sândor - năpek kozeledese. Bucureşti, 1976, p. 20.
22. Mulţumiri pentru această informalie se cuvin d-lui profesor Eugen Gluck din Arad.
Dan Demşea 199
căci /preoţii din protopopiatul său/ n-au ştiut pune greutatea cuvenită pe cauză
I .. .f"23.
Ce am putea conchide despre modul de a răspunde pe cale poştală la
chestionare atât de pretenţioase? Că folosirea intermediarilor nu se arăta a fi o
soluţie prea eficientă. Excepţia o făcea doar acel intermediar care era, la rândul
său, pasionat de acest domeniu. Oricum, masa celor chestionaţi pe teren -
sătenii - nu rămâne indiferentă. Atât intelectualii cât şi ţăranii îi vor solicita mult
timp după apariţie (1884), „Revoluţiunea lui Horia în Transilvania şi Ungaria",
autorului de la Bucureşti această carte. Dăm un exemplu din părţile vestice ale
românimii. Demetriu Crişan, „econom" în Şeitin (comună mare românească de
pe malul nordic al Mureşului inferior), îi cerea contra cost, la 9 iunie 1897 „ Istoria
renumitului Horia". Autorul nu-l lasă fără răspuns 24 • Păcat că nu cunoaştem
conţinutul acestuia.
Credem că cu aceste puţin numeroase exemple am reuşit să demonstrăm
ceea ce ne-am propus.
NICOLAE DENSUŞIANU,
născut 1846 în Densuş (Transilvania),
vechiu colaborator al „Gazetei".
23.BARB, idem, I. 85.

24. Idem, I. 184.
+ Redăm in anexă portretul lui Nicolae Densuşianu, publicat in numărul jubiliar din 1908 al „Gazetei
Transilvaniei" la Braşov.
Din corespondenţa lui Nicolae Densuşianu
LA CORESPONOANCE OE NICOLAE DENSUŞIANU A VEC LES

INTELECTUELS OE BANAT ET CRIŞANA (1882-1897)
Resume
L'auteur signale une serie des dates inedits sur Ies relations epistolaires entre Nicolae
Densuşianu - bibliothecaire en Bucarest - et Ies roumains de l'est du Tisa (1882-1897). La sourse
documentaire offri par Ies manuscrits de la Bibliotheque de !'Academie Roumaine - Bucarest met
en lumiere ses vastes preoccupation (litterature, folklor, toponymie historique, l'histoire de
l'eglise roumaine et, non pas dans la dernier rang, l'historie de la „revolution de Horia").
La correspondance rec;:u par cel lransylvain originaire de Densuş (Hatzeg), releve, parmi
Ies autres, l'intention de l'academicien Atanasie Marian Marienescu, juge a Oradea, de reconstituer
la biographie de Moise Nicoară; aussi bien que le tourmenl inlellecluel du Vincenţiu Babeş pour
nuancer l'investigalion de l'histoire nationale el politique roumaine (en espece, Ies contactes
entre Andrei Mocioni el Kossulh Lajos a Turin).
PROCESELE DE LA TRIBUNALUL DIN ALBA
IULIA INTENTATE ROMÂNILOR ÎN ANUL 1896
Ioachim Lazăr
Anul 1896 este anul în care o mulţime de reprezentanţi ai naţiunii române

din Transilvania au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. Bărbaţi şi femei,
tineri sau bătrâni au fost târâţi prin tribunale pentru vina de a fi simpatizat cu
acuzaţii şi condamnaţii din procesul Memorandului, de a le fi oferit flori sau de
a-i fi întâmpinat în gări la întoarcerea de la proces cu strigăte să „trăiască".
Faţă de protestele opiniei publice din ţară şi străinătate, guvernanţii
maghiari s-au mulţumit, în anul 1894, cu închiderea fruntaşilor Partidului
Naţional Român. Zeci de procese intentate românilor, care s-au solidarizat cu
ei, vor fi amânate până în anul 1896. Acum guvernul de la Budapesta se
pregătea pentru aniversarea mileniului, voind să demonstreze opiniei publice
internaţionale existenţa unor largi libertăţi cetăţeneşti în Ungaria. Acest lucru
trebuia demonstrat, în primul rând, prin participarea masivă a naţionalităţilor la
festivităţile de la Budapesta sau din centrele comitatelor şi a comunelor locuite
de către acestea.
Pentru a îndupleca pe români să ia parte la aceste serbări autorităţile vor
folosi diverse metode, mergând de la ameninţarea funcţionarilor cu destituirea
până la promisiunea unor avantaje obţinute de cei care vor participa.În faţa
refuzului românilor de a participa la aniversarea mileniului maghiar, autorităţile
vor redeschide în acest an procesele amânate timp de doi ani. Vor fi condamnaţi
nu numai cei care se solidarizaseră cu memorandiştii, dar şi preoţi şi învăţătorii
care înfiinţează coruri ce au cântat cântece naţionale româneşti precum, ,Doina
lui Lucaciu" şi „Deşteaptă-te române". Unul dintre cele mai active tribunale
regeşti maghiare se va dovedi cel din Alba Iulia, ai cărui reprezentanţi vor
depune un zel deosebit în condamnarea românilor.
Drumul condamnaţilor în procesul Memorandului de la Cluj către oraşele
şi satele lor, a construit un prilej de manifestări entuziaste din partea românilor,
cu toate măsurile luate de autorităţi. Gările erau înţesate de lume. În gările Alba
şi Sibiu peste 2000 de persoane aşteptau sosirea trenului, iar la oprirea lui un
puternic strigăt de „trăiască" a răsunat din piepturile mulţimilor 1 • Autorităţile se
remarcă şi de data aceasta prin comportamentul brutal. La Alba Iulia, unde erau
concentraţi numeroşi jandarmi pentru a împiedica manifestaţiile pentru Rubin
Patiţa, au avut loc incidente sângeroase, fiind maltrataţi şi răniţi mai mulţi ţărani,
iar memorandistul a fost ameninţat cu moartea 2 • Alte asemenea brutalităţi,
soldate cu morţi şi răniţi s-au mai produs la Zlatna, Mogoş, Oarda de Sus,
1. Şt. Pascu, Făurirea statului na\ional unitar român, 1918, voi. I, Bucureşti, 1983, p. 269.
2. Ibidem.
202 Procesele de la Alba Iulia
Feldru, etc 3 • Faţă de protestele opiniei publice interne şi internaţionale, răspunsul

guvernanţilor maghiari a fost lipsit de înţelepciune şi raţiune. ~esfiinţează, la 16
iulie 1894, Partidul Naţional Român, motivând că „lucrează fără statute" şi ar
avea legături cu elemente din străinătate. În acelaşi timp trimitea prefecţilor
judeţelor locuite de români ordinul de a lua măsuri pentru înăbuşirea oricărei
agitaţii, înlocuirea notarilor şi primarilor care n-au urmărit şi denunţat mişcările
româneşti, arestarea şi judecarea preoţilor şi învăţătorilor, care, prin acţiunile
lor, contraveneau legilor statului maghiar.
Participarea la întrunirile convocate de partidul desfiinţat, preum şi
convocarea însăşi a acestui fel de întruniri, era socotită infracţiune, care se
pedepsea cu închisoare până la 15 zile şi cu amendă până la 100 florini (200
franci de aur)"4 •
Mişcarea memorandistă ca expresie a sentimentelor pan-româneşti,
conţine organic şi dimensiunea firească a ideii de unitate naţională, de unire a
Transilvaniei cu România. În anul 1896, Ungaria sărbătorea, dând o amploare
fără precedent, împlinirea unui mileniu de la stabilirea maghiarilor în patrie.
Pentru sărbătorirea în linişte a mileniului guvernanţii de la Budapesta vor hotărî
reluarea, în anul 1896, a proceselor deschise împotriva românilor care se
solidarizaseră cu cei condamnaţi în procesul de la Cluj. Intenţia autorităţilor era
de a determina naţionalităţile, în special pe români, să participe la festivităţile de
la Budapesta. Trebuiau reduşi la tăcere în primul rând conducătorii. Ziarul
maghiar „Erdelyi Hirâdo scria că „Raţiu, Coroianu, Lucaciu şi celelalte paseri
bune vor fi incapabili să ne strice serbarea naţională, iar guvernul va avea grije
ca ei să nu poată duce agitaţiunea la extrem" 5 .
Împotriva tuturor celor care se opun manifestărilor milenare se deschid
sau redeschid procese. Multe dintre procesele intentate românilor, în anul 1896,
au loc la Alba Iulia. În 4 martie începea „pertractarea finală în procesul penal
intentat contra a 42 de români, între care avocatul R. Patiţa, soţia sa, învăţătorul
din Ţel na, Ioan Med rea, economul George Milaciu din Şard, pentru opunere faţă
de organele poliţiei care au încălcat pe nedrept locuinţa avocatului Rubin Patiţa,
în 27 mai 1894, când acesta s-a întors de la procesul Memorandului" 6 . Ceilalţi
erau acuzaţi , ,pentru delictul de preamărire, că l-au întâmpinat cu mai multe sute
de oameni în gara Alba lulia" 7 •
Corespondentul „Tribunei" la proces ne relatează întâmplările petrecute
în mai 1894, care au cauzat inculparea acestor cetăţeni români. „La 27 mai
1894, adecă aproape 2 ani înainte de aceasta, când o parte a membrilor
Comitetului Naţional se întorceau de la Cluj, poporul din Alba Iulia a alergat
mulţime la gara din Teiuş ca să vadă pe cei ce s-au luptat pentru naţie" 8 • ,,Între
cei ce veneau era şi dl. Rubin Patiţa care se reîntorsese cu o pedeapsă de 2 şi
3. Ibidem.
4. Liviu Maior, memorandul, filozofia politico-istorico a pelilionalismului românesc, 1992, p. 244-245.
5. Tribuna, an. XIII, nr. 81/12-24 aprilie 1896, p. 322.
6. Tribuna, an. XIII, nr. 36/16-28 februarie 1896, p. 143.
7. Ibidem.
8. Ibidem.
Ioachim Lazăr 203
jum. ani temniţă" 9 . Poporul ce-l întâmpinase la Cluj i-a strigat „să trăiască", şi
la Teiuş şi mai ales la gara din Alba lulia" 10 • O domnişoară a oferit „doamnei
Patiţa, care întâmpinase pe soţul său la Teiuş, un buchet" 11 •
în momentul în care jandarmii şi poliţia au vrut să împrăştie poporul ,s-au
iscat conflicte, pe unul l-au străpuns în pântece mai de moarte; buchetul
doamnei Patiţa a vrut să-l smulgă un jandarm din mână. Pe domnul Patiţa alt
jandarm a vrut să-l împuşte în curtea casei sale proprii, poporul i-a sărit într-
ajutor peste pălan" 12 • S-a ajuns la o asemenea stare conflictuală, încât a fost
necesară aducerea unui „batalion de soldaţi şi s-au făcut multe arestări".
, ,Acum - continua corespondenul tribunei - tot cei atacaţi şi violentaţi sunt
târâţi la bara judecătoriei sub bine sunătoarele pretexte legate de ; laudatio
criminis, opunere contra forţei poliţieneşti, vătămare de onoare a autorităţilor
publice".
Procesul a început în sala tribunalului „o sală scundă, ascunsă într-un
vechi edificiu, ce-ţi face impresiunea unei temniţe. El se află în cetate, aproape
de locul unde Horia şi-a luat sfârşitul său tragic" 14 .Completul de judecată era
alcătuit din Veres Jeno, preşedinte, Guardazony şi dr.Szocs Akos, juzi votanţi.
Procuror era Csiky. Apărător al celor 42 de inculpaţi era avocatul din Lugoj.
Coriolan Brediceanu, care, deşi anunţat, foarte târziu „a alergat să împlinească
şi în acest proces datorinţa mai multora care n-au venit" 15 •
Grupul celor 42 de inculpaţi formează un adevărat mozaic. „Sunt domni,
sunt semidocţi, sunt inteligenţi, sunt laici, preoţi, învăţători~ sunt ostaşi, ofiţeri,
teologi, sunt domni, sunt doamne şi domnişoare" 16 . Erau implicaţi în proces 42
de români având diferite profesii, între care 1 avocat, 1 preot, 2 învăţători, 5
cizmari, 7 zidari, 1 negustor, 1 cârciumar, 8 economi, 3 zilieri, 2 cărăuşi, etc. 17 •
După ce constată prezenţa inculpaţiilor, notarul citeşte actul de acuzare ce
cuprindea diferite „crime şi delicte; agitaţie, opunere forţei statului, vătămare de
onoare, etc. 18 • Coriolan Brediceanu se prezintă „ca apărător al tuturor
acuzaţiilor" 19 . Preşedintele tribunalului îl provoacă, spre a fi ascultat, tocmai pe
Andrei Timişan, care decedase. Interogatoriul continuă cu fiica celui decedat,
Maria Timişan.
Cum s-a întâmplat, acum vor fi doi ani, când a venit dl. Patiţa de la Cluj?
întreabă preşedintele.Tânăra îi răspunde că a dat doamnei Patiţa un buchet de
flori.
De ce aţi ales chiar ocaziunea şi ziua asta?
9. Ibidem.
10. Ibidem, nr.42/23 lebruarie·4 martie 1896, p. 165.
11. Ibidem, p. 165-166.
12. Ibidem, p. 166.
13. Ibidem.
14. Ibidem.
15. Ibidem.
16. Ibidem.
17. Ibidem.
18. Ibidem.
18. Ibidem, nr. 43/24 februarie - 7 martie 1896, p. 169.
19. Ibidem.
Ca să fac bucurie doamnei Patiţa, 20 răspunde Maria Timişan.

Aproape fără excepţie, acuzaţii au răspuns cu mult curaj şi demnitate
întrebărilor completului de judecată. Grigore Mureşan, fiind întrebat de ce a
mers la Teiuş, răspunde:
„Eu am fost la Cluj la procesul Memorandului, am ştiut că procesul s-a
sfârşit, că membrii Comitetului Naţional se reîntorc. M-am dus la Teiuş, ca să
i întâmpinăm, căci dânsul este membru al Comitetului nostru naţional, care
pentru noi a lucrat şi dreptate ne-a căutat" 21 •
Ştiut-ai că dl. Patiţa a fost pedepsit la Cluj? continuă preşedintele,
Ştiut, dar de o mie de ori să fi fost pedepsit eu tot m-aş fi dus, căci ştiam
că nu pentru hoţie a fost osândit ci pentru sfânta dreptate şi acum dacă ar fi aşa
ceva iară m-aş duce" 22 , răspunde Grigore Mureşan.
Răspunsuri asemănătoare au dat şi alţi acuzaţi. Petru Heprian răspunde;
„Am mers pentru ca să-l salutăm cu un „bine ai venit", ca pe un om care
a luptat pentru noi, pentru dreptatea noastră!" 23
Cine noi? Ce ale noastre? sare ca ars preşedintele.
D-apoi noi, noi românii 24 , răspunde acuzatul.
Acuzatul Ştefan Crişan spune că a fost la gară „ca să vedem pe bărbaţii
noştri, cari luptă pentru naţiune" 25 •
Un răspuns aproape identic îl dă şi Jos.Sebişan, care declară:„Eu am
auzit că vine Comitetul Naţional şi m-am dus să-i cunosc, cine sunt aceia care
apără naţiunea mea" 26 •
Preşedintele îl întreabă dacă a strigat „să trăiască"?
Strigat - răspunde acuzatul - dar încet că eram răguşit. Pe drum am tot
cântat „Deşteaptă-te române" şi „Doina lui Lucaciu" 27 •
De ce v-aţi dus ca să-i sărutaţi, să-i lăudaţi, să-i cinstiţi?, continuă
preşedintele
Am mers, ca să-i mângâiem, căci de cinstit cu ce aş fi putut eu cinsti pe
oameni ca aceia. M-am fost pregătit şi cu o vorbire, dar nu mi s-a dat când să
o spun" 28 •
Unii dintre acuzaţi neagă că ar fi strigat sau dau răspunsuri care produc
ilaritate. Nicolae Vaidean, la întrebarea; De ce a strigat să trăiască?, răspunde;
„D-apoi, spun ca să trăiască!. .. Cum trăiesc toţi oamenii, să trăiască şi domnul" 29
în dimineaţa zilei de 5 martie1896, începe ascultarea acuzaţilor principali,
Rubin Patiţa şi soţia, Milaş din Şard. Este audiat mai întâi avocatul Rubin Patiţa.
El relatează cum a sosit în gară unde a fost aclamat de mulţime. Îndreptându-
se spre trăsură, la 1O paşi în faţa sa se ,,întâmplăstrăpungerea lui Seuşan, care
cade în drum pe o grămadă de pietriş" 30 • La !ntrarea în oraş căpitanul îl invită să
20. Ibidem.
21. Ibidem.
22. Ibidem.
23. Ibidem.
24. Ibidem.
25. Ibidem.
26. Ibidem, p. 170.
27. Ibidem.
28. Ibidem.
29. Ibidem.
30. Ibidem.
Ioachim Lazăr 205
ia loc într-o trăsură a poliţiei, el refuzând pentru a nu-şi lăsa „soţia şi copila
singure pe jos" 31 • Un alt individ de la poliţie, Gyulafi, încearcă să smulgă
buchetul „de la pieptul soţiei, adresându-i cuvinte jignitoare". Acasă- continuă
Patiţa - se întâmplă trei năvăliri de jandarmi. Subcăpitanul îl prinde de grumazi.
Dânsul striga după ajutor" tolvaj, tolvai! Românii sar peste palanul grădinii în
curte. Un om de casă ridică un ciagleu. Jandarmii îl înhaţă, îl bat şi îl duc" 32 • După
spusele lui Milaş din Şard, un jandarm ar fi vrut să-l împuşte pe Patiţa zicând ,,La
Cluj te-au judecat, aici te împuşc eu" 33 Martorii acuzării sunt jandarmii, care îl
acuză pe avocatul Rubin Patiţa. Multe din mărturiile lor se contrazic. Avocatul
Mayer Odon declară că l-a auzit pe Patiţa plângându-se maiorului Watzka, în
nemţeşte, spunându-i:„ lată cume stăpânirea ungurească! M-au condamnat la
Cluj şi acum vreau să mă omoară în casa mea, cu jandarmii. Au vrut să mă
împuşte. „So ist die ungarische Regierung Herr Major" 34 •
Primarul oraşului Alba Iulia, Novak, un slovac renegat, martor al acuzării
declară că „a luat dispoziţiile de lipsă pentru ca să împiedice demonstraţiunea" 35 .
în continuare el spune că „a ştiut că va fi demonstraţiune, pentru că d-l Patiţa
şi când s-a dus la Cluj, a mers la gară demonstrativ pe jos, însoţit de câţiva. În
ziua sosirii dumnealui a văzut cete de oameni de pe sate trecând chiar pe sub
ferestrele sale, încă cântând" 36 • Celelalte declaraţii ale martorilor acuzării sunt
considerate irelevante.
Martorii apărării relatează cele întâmplate acasă la avocatul Patiţa. Soţia
lui Nicolae Muntean spune că a văzut „cum Dergan de la poliţie, a prins pe
d-l Patiţa când voia să suie treptele, l-au tras la vale şi l-au prins de piept. Copila
d-lui Patiţa, speriată, a strigat:tulai, că omoară pe tata" 37 . La rândul său primarul
din Ţelna, Medrea Ariton, declară că „Medrea învăţătorul i-a spus lui în biserică,
după sfârşitul sfintei liturghii, că „azi vine d-l Patiţa" 38 •
După ascultarea martorilor procurorul propune luarea jurământului
martorilor acuzării, dar Coriolan Brediceanu cere exceptarea jandarnilor şi a
poliţiştilor „fiindcă au lucrat după anumite instrucţiuni şi sunt obligaţi la păstrarea
secretelor oficioase" 39 •
Cu ocazia confruntării depoziţiilor, ce se desfăşoară în ziua de 6 martie,
Rubin Patiţa cere să fie citită „relaţiunea maiorului Watzka către comanda
regimentului" 40 • Deşi procurorul o consideră irelevantă, reiese din prezentarea
ei că „ministrul a dat primarului ordin să împiedice cu orice preţ orice
demonstraţie" 41 .
31. Ibidem.
32. Ibidem.
33. Ibidem.
34. Ibidem, nr. 44/25 lebruarie - 0 martie 109t, p. 174.
35. Ibidem.
36. Ibidem.
37. Ibidem.
30. Ibidem.
39. Ibidem.
40. Ibidem.
41. Ibidem, nr. 45/27 februarie - 10 martie 1096, p. 178
Procuroru I Csiky cere ,,pedepsirea uno'r crime neobicinuite până acum la

noi" 42 ,unde „stima ordinei a fost adânc înrădăcinată„. şi respectată" 43 • Acum
însă vin singuratici (sic !) de îşi pun părerile lor individuale peste această ordine
şi împotriva" 44 • De ce? se întreabă procurorul. Tot el răspunde afirmând că „ la
noi, unde aşa de maree libertatea cuvântului, se găsesc oameni care nu ştiu,
sau nu vreau să concordeze această libertate, cu stima legii" 45 • în realitate,
libertatea cuvântului era dovedită prin cele 47 procese politice şi de presă
intentate românilor numai în perioada 1884-1894 46 • În aceste procese au fost
inculpaţi 161 români, din care 107 au fost condamnaţi la 59 ani şi 15 zile
închisoare şi 11840 fi. amendă • 47
În finalul intervenţiei sale procurorul cere pedepsirea tuturor celor acuzaţi

pentru agitaţiune 48 • El mai cere pedepsirea lor şi în temeiul paragrafului 42
despre transgresiuni „fiindcă n-au ascultat de jandarmi care de repetite ori i-au
provocat să se împrăştie". Procurorul îi scoate de sub acuzaţie pe Rubin Patiţa
şi soţia sa, recunoscând că acuzaţia opunerii în faţa „autorităţilor publice, nu
s-a putut dovedi" 49 •
la cuvântul apoi avocatul apărării Coriolan Brediceanu. Prin observaţiile
făcute, el a reuşit să-l pună în dificultate şi pe procuror. El remarca faptul că
procurorul „a accentuat stima şi ordinea faţă de legi şi ordinea de drept, şi s-a
mirat că se dau astfel de procese pe aici" 50 • Dar mie mi se pare- spune Coriolan
Brediceanu -că tocmai prin astfel de procese se tulbură ordinea de drept, chiar
astfel de procese fac să scadă stima faţă de legi şi încrederea în justiţie" 51 • lată
tabloul care ni se dezvăluie prin acest proces.„De o parte o mulţime de popor,
cinstit, iubitor de ordine, de altă parte jandarmii, pretinşii apărători ai ordinei,
năvălesc asupra lor, şi-i împing, şi-i înjură, şi-i alungă„. De o parte un buchet de
flori, de cealaltă parte sângele unui cetăţean, vărsat de arma păzitorului ordinei.
Vedem oameni traşi de păr de-a lungul curţii şi a străzii, până în fundul arestului.
Vedem pe alţii gâtuiţi de oamenii poliţiei şi a jandarmeriei, vedem buchete
smulse cu bruscheţe de la pieptul unei venerabile doamne, vedem o victimă
străpunsă de baionetă şi dusă mai moartă într-un car. „ Şi totuşi nu făptuitorii
acestor păcate, ci victimele lor şed pe banca acuzaţilor. Ei bătuţi, pălmuiţi,
împinşi, gâtuiţi, loviţi, străpunsi şi tot ei şi acuzaţi" 52 •
În încheierea cuvântului său Coriolan Brediceanu cere tribunalului ca
„tocmai pentru a păstra respectul românilor faţă de ordinea de drept şi pe baza
nevinovăţiei lor să absolve pe toţi acuzaţii" 53 •
42. Ibidem.
43. Ibidem.
44. Ibidem.
45. Ibidem.
46. Eugen Brote, Chestiunea română în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti, 1895, p. 415-444.
47. Ibidem, p. 445.
48. Tribuna, an. XIII, nr. 45/27 februarie - 1O martie 1896, p. 178.
49. Ibidem.
50. Ibidem.
51. Ibidem.
51. Ibidem.
52. Ibidem.
53. Ibidem.
Ioachim Lazăr 207
La întrebarea preşedintelui tribunaluilui, dacă vreun acuzat vrea să se

apere singur, se ridică Milaş care spune următoarele: „Mă rog, eu am fost
cătană la împăratul: am slujit doi ani şi trei luni. Acolo aşa ne-au învăţat, că cine
scap·ă viaţă unui om, acela capătă pinsie. Aicia văd că-i lucru pe dos. Eu am
apărat viaţa unui domn şi tot pe mine să mă băgaţi şi în temniţă" 54 •
Procesul se reia în 7 martie 1896, când s-a pronunţat sentinţa. Dintre
inculpaţi au fost condamnaţi: Maria Timişan, Grigoriu Mureşan, Petru Hăprian,
Antonie Mureşan, Ştefan Crişan, învăţătorul Berghian, Muntean, Drâmbărean,
Ioan Burcuta, George Banciu şi Mihai Pleşa la câte 21 zile temniţă ordinară. Iosif
Sibişan şi Ioan Mihălţan la câte o lună de zile temniţă ordinară. Milaş la şase luni,
Ioan Medrealaopt luni, Andrei Seuşean la patru luni" 55 • În aceiaşi zi, la Cluj, era
condamnat avocatul Iuliu Coroianu la 10 zile arest şi 17 fi. amendă 56 •
O lună mai târziu, tot la Alba Iulia, începea procesul împotriva a 19
locuitori din satul Cioara. Ei erau acuzaţi pentru că împreună cu alte sute de
oameni din acea comună „au subscris pe timpul Memorandului o adresă de
aderenţă către Comitetul Partidului Naţional Român al cărui membri erau
înaintea tribunalului de presă din Cluj" 57 • Auzind locuitorii din Cioara că şi din alte
comune vecine se fac adrese, s-au adunat la şcoală şi „unanim au decis
compunerea unei adrese,exmitând din sânul său trei bărbaţi, între care şi
învăţătorul Socaciu; aceştia au compus adresa şi au subscris încă în acea zi 58 •
. Informaţi fiind, judele comunal şi notarul „au dizolvat adunarea dar adresa era
deja subscrisă" 59 .Seara o patrulă de jandarmi a venit în comună şi , , au confiscat
adresa iar pe învăţător (Socaciu n.n.) l-au predat tribunalului, unde fu deţinut
mai multe săptămâni în arest preventiv" 60·
, ,Abia după doi ani - remarca Tribuna - s-a aflat de bine a defige
pertractarea finală şi tocmai acum în ajunul mileniului" 61 • Primii au fost ascultaţi
învătătorul Socaciu şi cei doi membri din comisia formată „pentru compunerea
adre~ei care s-au comportat bine" 62 • În orele de după amiază a urmat rechizitoriu
cu ceilalţi acuzaţi şi ascultarea martorilor" 63 • Majoritatea acuzaţilor au declarat
că au subscris „adresa pentru că ei voiesc să rămână români şi să trăiască în
legea românească" 64 •
Învăţătorul Socaciu mai era acuzat că în cursul „citirii unei predici a
intercalat şi un articol din „Foaia Poporului" despre însemnătatea şcoalelor. 65
Apărarea inculpaţilor şi-a asumat-o avocatul A. Velican din Alba Iulia. După
câteva zile de dezbateri, la 16 aprilie 1896, tribunalul pronunţa sentinţa în cazul
inculpaţi lor din satul Cioara. Dintre cei 19 acuzaţi, 14 inşi au fost condamnaţi. 66
54. Ibidem.
55. Ibidem, nr. 44/25 februarie - 8 martie 1896, p. 175.
56. Ibidem. ·
57. Ibidem, nr. 76/6-18 aprilie 1896, p. 302.
58. Ibidem.
59. Ibidem.
60. Ibidem.
61. Ibidem.
62. Ibidem.
63. Ibidem.
64. Ibidem.
65. Ibidem.
66. Ibidem.
Învăţătorul Socaciu a fost condamnat la 2 1/2 luni temniţă, iar ceilalţi 13 la

pedepse de 4 până la 28 zile închisoare 67 •
În 17 mai 1896 este pus pe rol procesul intentat contra parohului din Tur,
Ioan Pop Păcurar şi a docentului Georgiu Făgărăşanu 68 •
Procesul Tiurenilor căpăta o amploare deosebită, presa românească
acordându-i o deosebită atenţie. Cei doi acuzaţi sunt apăraţi de avocaţii A.
Velican 69 şi I. Marciac 70 • Învăţătorul Georgiu Făgărăşanu era acuzat că a înfiinţat
un cor şi cânta „cu copii şi corul adulţilor Deşteaptă-te române" şi „Doina lui
Lucaciu" 71 • Preotul Ioan Pop Păcurar, care, „a ascultat şi dânsul şi a suferit să
se cânte din partea corului cântările „ Deşteaptă-te române" şi „ Doina lui
Lucaciu", în casa lui privată - era acuzat de tribunal că - s-a alăturat şi el la
agitaţiunea săvârşită" 72 • Deşi „infracţiunea se petrecuse cu doi ani înainte, când
s-a intentat procesul împotriva preotului şi a învăţătorului, el n-a fost finalizat şi
de atunci bravul preot greco-catolic, Ioan Păcurariu şi neoboşitul învăţător
Făgărăşanu „. de repetite ori au fost provocaţi a se prezenta pe banca
acuzaţilor, la tribunalul regesc din Alba lulia" 73 • De această dată, procesul
desfăşurându-se chiar în toiul serbărilor milenare, justiţia maghiară era decisă
a da o pedeapsă exemplară celor doi tiureni. În 23 iulie este audiat preotul
Păcurariu „învinuit că a tolerat agitaţia învăţătorului şi pentru o pretinsă
vătămare a jandarmeriei, când i-au călcat odată casa 74 •
Avocatul A. Velican, în cuvântul său de apărare, combate cu argumente
istorice şi ale legii, acuzarea tribunalului, dovedind netemeinicia ei. El face o
incursiune în istoria românilor până în urmă cu o jumătate de secol arătând că
„cine a petrecut cu atenţiune dezvoltarea culturală, socială, a naţiunii române
înainte de 1848 şi de atunci încoace, va observa că în straturile poporului a
străbătut mândria naţională, pe care cu sfinţenie şi scumpătate o ştie păstra şi
apăra şi apoi când fii naţiunii române fac aceasta, fie convins On. tribunal că nu
pentru aceea o fac ca să urască pe maghiari, ci o fac crezând în viitor în
drepturile câştigate în timp de pace şi pericol, pe care le ştie conserva cu atâta
maturitate şi moralitate" 75 • În continuarea cuvântului său avocatul Velican,
spunea; „Eu nu pot presupune că cântecele române, ca „Deşteaptă-te române",
Cântă o mierlă prin păduri", „Sus opinca", conţin agitare şi că s-ar fi cântat cu
scopul ca prin ele să se stârnească ura contra naţiunii maghiare" 76 • În ce
priveşte cântecul „Deşteaptă-te române", s-a compus la 1848 şi de atunci
încoace s-a cântat mereu în public" 77 • „Deci - argumenta avocatul A. Velican-
67. Ibidem.
68. Ibidem, nr. 84/16-28 aprilie 1896, p. 335.
69. Ibidem, nr. 160/20 iulie - 1 august 1896, p. 638.
70. Ibidem, nr. 158/18-30 iulie 1896, p. 630.
71. Ibidem.
72. Ibidem.
73. Ibidem.
74. Ibidem, nr ..160/20 iulie - 1 august 1896, p. 638.
75. Ibidem.
76. Ibidem.
77. Ibidem.
Ioachim Lazăr 209
cântecele acestea nu pot figura drept" corpora delicti" pentru că nu e deloc

constatat că ele ar conţine idei aţâţătoare sau de ură contra naţiunii maghiare" 78 •
Combate pseudo - argumentele acuzării arătând că învăţătorul Făgărăşanu nu
a instruat poeziile cu intenţiune rea, nici nu a comis faptele penibile ce i se
atribuie, precum la 3/15 mai 1894, la o excursie la Crăciunele, unde a fost cu
corul său şi unde a cântat la dorinţa mai multora; sau la 18 ianuarie 1895, când
a gratulat la ziua onomastică, împreună cu şcolarii părintelui Păcurariu" 79 • În
încheierea pledoariei, el cere ca învăţătorul să fie absolvat de delictul de
agitaţiune, conform & 172, al. 2 şi să fie declarat nevinovat" 80 .
Cu toate acestea sentinţa tribunalului. din Alba Iulia, pronunţată în cazul
celor doi inculpaţi a fost deosebit de dură. Învăţătorul Georgiu Făgărăşanu a fost
condamnat „la un an şi jumătate temniţă de stat şi 200 fi. spese de proces" 81 •
La rândul său preotul Ioan Pop Păcurariu a primit „8 luni temniţă de stat şi 120
fi. spese de proces" 82 • Pedeapsa aspră- concluziona ziarul Tribuna- a fost dată
ca să terorizeze şi .intimideze pe preoţii şi învăţătorii noştri şi să-i abată de la
lăudabila năzuinţă de a întemeia coruri şi a învăţa poporul nostru la frumoasele
cântece naţionale" 83 .
Tribunalul din Alba Iulia s-a dovedit, în anul 1896, a fi unul dintre cele mai
active, excelând, mai ales în „procesele de agitaţie" 84 • La începutul lui septembrie,
acelaşi an, erau reţinuţi pentru condamnare sau fiind condamnaţi, mai mulţi
români. Se afla închis în temniţa din cetatea Alba Iuliei, preotul Ioan Stanca din
Vurper „condamnat la temniţă ordinară pe mai multe săptămâni, pentru o
adresă de aderenţă" 85 • „Preotul din Henig, Munteanu împreună cu învăţătorul
din acelaşi sat aşteptau ordinul de plecare la temniţa din Vaţ sau Seghedin" 86 .
Tribunalul din Alba Iulia îi condamnase pentru că „au învăţat pe băieţii de şcoală
imnul naţional „Deşteaptă-te române" 87 .
Nu trecuse mai mult de o jumătate de an de la condamnarea românilor
care l-au întâmpinat pe Rubin Patiţa, la gările din Teiuş şi Alba Iulia şi iată-l pe
memorandistul din Alba Iulia, pregătindu-se să fie închis „pentru iscălirea
Manifestului" 88 , fiind condamnat „la 8 zile arest" 89 •
în 24 septembrie s-au judecat la tribunalul din Alba Iulia, două procese. în
primul dintre ele erau implicaţi ţăranii Ilie Crăciun a lui Nicolae din Dostat şi
Maniţiu Ioan Maniţan, un oier bătrân din Poiana Sibiului 90 • Ei erau acuzaţi de
critică făcută la adresa guvernului maghiar şi a legilor ţării. Cei doi, aflându-se
78. Ibidem.
79. Ibidem.
80. Ibidem.
81. Ibidem, nr. 155/14-26 iulie 1896, p. 618.
82. Ibidem.
83. Ibidem.
84. Ibidem, nr. 191 /31 august - 12 septembrie 1896, p. 761.
85. Ibidem.
86. Ibidem.
87. Ibidem.
88. Ibidem.
89. Ibidem, nr. 203/14-26 septembrie 1896. p. 809.
90. Ibidem.
la cârciuma din Dostat, au zis „în prezenţa mai multor ţărani că legile ungureşti
nu sunt drepte, că legile bisericeşti sunt păgâne, că nici în Turcia nu sunt astfel
de legi şi şi-au exprimat bucuria că martirii noştri au ieşit din temniţă" 91 • Pentru
acest delict cei doi români au fost condamnaţi „la câte un an temniţă de stat şi
spesele procesuale" 92 •
Cel de-al doilea proces, judecat în aceeaşi zi, i-a avut ca inculpaţi pe Ioan
Morar, preot greco-catolic în Poiana Aiudului, Crucian Simu, învăţător în Ciufud
şi Ioan Simu, teolog" 93 • Cei trei români erau „acuzaţi că au înfiinţat un cor
bisericesc la Ciufud şi coriştii au cântat „Deşteaptă-te române" 94 • Sentinţa
pronunţată împotriva celor trei inculpaţi a fost deosebit de grea. Ioan Morar a
fost „condamnat la un an şi jumătate temniţă, 300 fi. amendă. Crucian Simu la
un an, Ioan Simu la 6 luni temniţă şi câte 100 fi. amendă" 95 • Eforturile avocatului
apărării, Rubin Patiţa, ieşit recent din temniţă, după cele 8 zile de arest, de a
demonstra netemeinicia acuzaţiilor au rămas zadarnic. Instanţa s-a dovedit
insensibilă la argumentele apărării.
Nu s-a încheiat bine cele două procese şi în 2 octombrie se redeschide
procesul preotului Nicolae Motora din Trâmpoiele 96 • El avusese un conflict cu
jandarmii unguri „care îndată după procesul Memorandului i-au făcut
percheziţie" 97 • Prin percheziţie autorităţile maghiare doreau să afle „cărţi din
România (olah orszagi szines papir) 98 • Deşi la percheziţie nu s-au găsit elemente
incriminatoare, totuşi preotul care se opusese acestei încălcări a domiciliului
său era acuzat pentru „vătămare de onoare a jandarmilor" 99 •
Tot în anul 1896 a fost osândit şi tânărul student Aurel Ciato de la Blaj. El
era incriminat că a ţinut un toast într-un cerc de studenţi şi pentru aceasta a fost
pedepsit „la un an temniţă şi 500 fi. amendă" 100 •
Ziarul „Tribuna", din 31 august/12 septembrie 1896, publica ştirea despre
inculparea a 11 locuitori - buciumani, între care şi 3 femei 101 • Cei 11 moţi
inculpaţi erau: „Virgil Todescu din Bucium Cerb, Gregoriu Sima, Aurel Danciu,
Ioan David şi George David din Bucium Saşa, ambii practicanţi de advocaţi,
Nicolae Băieşan din Bucium Izbita, Ioan Naicu din Bucium Saşa, Simion
Dandea, apoi trei fete, Elena, Sofia şi Tereza David, toate trei din Bucium
Saşa 11102 • Ei erau ,,acuzaţi de agitaţie" întrucât au făcut o primire prietenoasă
părintelui din Bucium Saşa şi prietenului lor lovu Babuţ, când s-au întors, la 27
iulie 1894. din temniţa din Cluj, unde a stat închis o lună de zile, tot din graţia
91. Ibidem.
92. Ibidem.
93. Ibidem.
94. Ibidem.
95. Ibidem.
96. Ibidem.
97. Ibidem.
98. Ibidem.
99. Ibidem, nr. 191/31 august - 12 septembrie 1896, p. 761.
100. Ibidem.
101. Ibidem.
102. Ibidem.
Ioachim Lazăr 211
justiţiei maghiare, pentru o aderenţă trimisă autorului Replicii, Aurel

C.Popovici" 103 •
Un alt proces „este în urzire cu vreo 30 de români din Ohaba, pe care
i-au provocat şi molestat jandarmii, când cu serbarea mileniului impusă
comunelor" 104 • Bravii români din Ohaba s-au opus sărbătoririi jubileului
asupritorilor şi n-au „voit să facă nici un tămbălău milenar" 105 •
Procesele judecate la Alba Iulia au demonstrat demnitatşa tuturor celor
inculpaţi în faţa tribunalului şi hotărârea lor de a-şi apăra drepturile şi libertăţile
naţionale. Condamnările din anul 1896 se înscriu în lungul şir al proceselor
intentate reprezentanţilor naţiunii române din Transilvania în epoca dualismului
austro-ungar.
103. Ibidem.
104. Ibidem.
105. Ibidem.
ANEXA 1
INCULPA ŢII iN PROCESUL DE LA ALBA /ULIA ÎN CAZUL RUBIN PA TIŢA
1. Ioan Medrea, învăţător în Ţelna, de 23 ani, de lege român (gr. or.) nepedepsit.
2. Dionisiu Truţa, paroh în Ţelna, gr. or. nepedepsit.
3. Doamna Truţa, preoteasă în Ţelna.
4. Ioan Berghian, de 23 ani, învălător gr. or. în Drâmbar.
5. Octavian Popescu, econom, inteligent, 28 a., gr. or. din lghiel.
6. D-şoara Maria Timişan, de „lege română", (gr. or.), din Alba Iulia.
7. Grigorie Mureşan, 46 ani, de „ lege unită", cizmar, în Alba Iulia, nepedepsit.
8. Ioan Târnovan, 47 a., gr. or., cismar în Alba Iulia.
9. Nic. Roşca, 55 ani, gr. cat. cismar în Alba Iulia.
1O. Nic. Băcilă, 39 ani, gr. cal. cismar în Alba Iulia.
11 . Andrei Timişan - a murit.
12. N. Sântimbrean, 44 a, de „lege nouă", gr. or., trăieşte din pălmi (zidar), îşi ştie scrie numele reu, e din
Albalulia. ·
13. Samoilă Tordoşan, 48 a, gr. or. econom în Alba Iulia, pedepsit cu 3 zile arest pentru o vrajbă cu „maştera
sa 11 •
14. Petru Heprian, 37 a, gr. cal., zidar în loc, fost corporal la reg. nr. 50.
15. Iosif Roman, 48 a gr., cat., negustor mic în Alba Iulia.
16. Antonie Mureşan, 36 a, gr. cal. orien., cârciumar în Alba Iulia.
17. Ştefan Crişan, 35 a, gr.or. zidar în loc.
18. Petru Grecu, 31 a, gr.or., zidar în loc.
19. Ani. Drâmbărian, 44 a, gr.or., zidar în loc.
20. Ioan Berghian, absent pentru morb.
21. G. Pâcleşan, 34 a., gr. cat., econom în loc.
22. Ioan Câmpean, 77 a, gr.cat., econom în loc.
23. Nic. Muntean Sâru, 56 a, gr.or., ziler în loc.
24. Ioan Burcuta, 37 a, gr.cat., zidar, ştie scrie „româneşte'', a rost soldat (la Gebirgsbatterie în Bosnia, reg.
nr. 12 artil.) din loc.
25. Nic. Muntean lsariu, 50 a, de „legea nouă" (greco-oriental), trăieşte cu „pălmile".
26. Ioan Petraş, 31 a. „unit", econnm în Alba Iulia.
27. Iuliu Rada, 36 a, gr.or. scrie „~ 1u româneşte".
28. Teo!. Cricovan, 35 a, gr.or., Econom în loc.
29. G. Banciu, 38 a, gr.cat., ziler în loc.
30. Duma Pleşa, 44 a, de lege-i „grec" (gr.or), cărăuş din localitate.
31. Toma Pleşa, 50 a, „neunit", econom în loc.
32. Toma Roşu, 52 a, gr.cat. trăieşte „din pământ", în loc.
33. Tod. Sântimbrean, 39 a, de „lege nouă", (gr.or.), cărăuş în loc.
34. Ioan Mihăllan, 43 a, gr.cat., trăieşte şi el „din pălmi'', în loc.
35. Iosif Sebeşan, bătrân alb, de 70 ani, gr. or., „biciuş de dare" (alias privatier) în loc.
36. Maria Sântimbrean, de 20 a trecută, unită, scrie nu ştie; servitoare în loc.
37. A. Seuşan, 40 a, unii, ziler, nu ştie ceti; pedepsit?- da, pentru că „a furat" (o spune nejenat).
Până aici preşedintele a întrebat tot româneşte, la următorul cu voce submisă, începe ungureşte şi capătă
răspunsuri româneşti.
38. Rubin Patila, 55 a, gr.or., advocat, „ştie ceti şi scrie", a fost condamnat cu 2 1 /2 ani pentru Memorand.
39. Doamna Patiţa (răspunde asemenea tot româneşte la întrebările ungureşti ale preşedintelui).
40. N. Lapaduş, 48 a, gr. orient., cismar în loc.
41. N. Vaidean (absent).
42. G. Milaş, 33 a, gr.cat. econom în loc.
Tribuna, an. XIII, nr.42123 februarie - 4 martie 1896, p. 165 - 166.
Ioachim Lazăr 213
LISTA ROMÂNILOR DIN SATUL CIOARA CONDAMNAŢI iN PROCESUL

DE LA ALBA /ULIA DIN 16 APRILIE 1896
1. Simion Socaciu, învăţător, a fost condamnat la 2 112 luni temniţă de stat, dintre care 15 zilei s-au computat
ca împlinite pentru deţinerea preventivă.
2. Ioan llea, condamnat la 28 zile.
3. Matei Maiorescu, condamnat la 28 zile.
4 Luca Julescu, condamnat la 4 zile.
5. Gligor Julescu, condamnat la 4 zile.
6. Nicolae Simu, condamnat la 14 zile.
7. Chifor Oltean, condamnat la 4 zile.
8. Nicolae Stupar, condamnat la 4 zile.
9. Vasile Simu, condamnat la 21 zile.
1O. Ilie Zi nea, condamnat la 4 zile.
11. Achim Poenar, condamnat la 18 zile.
12. Nicolae Jibotean, condamnat la 1O zile.
13. Nicolae Daian a lui George, condamnat la 18 zile.
14. Ioan Maiorescu, condamnat la 14 zile, iar
15. Ioan Suvainea
16. Nicolae Glierman în decursul pertractării
17. George Manoilă au fost eliberaţi de sub
18. Nicolae Cătană acuză şi declaraţi de nevinovaţi.
19. Nicolae Branga
Tribuna, an. XIII, nr. 82113-25 aprilie 1896, p. 326.
I~
CONDAMNAŢII TRIBUNALULUI DIN ALBA IULIA DIN ANUL 1896
Pedeapsa
Nr. Numele şi prenumele Domiciliul Profesia Delictul Observaţii
crt. Închisoare amendă
1. Maria Timişan Alba Iulia casnică „ preamărire" 21 zile

2. Grigoriu Mureşan cizmar 21 zile
" "
3. Petru Hăprian zidar 21 zile
" "
4. Antonie Mureşan cârciumar 21 zile
" "
5. Ştef an Crişan zidar 21 zile
" "
6. Ioan Berghian Drâmbar învăţător 21 zile
7. Muntean Nicolae Sâru ziler "
Alba Iulia li 21 zile
8. Antonie Drâmbărean zidar 21 zile
9. Ioan Burcuta
" zidar " 21 zile
li
1O. Gheorghe Banciu

" ziler 21 zile
li li
11. Iosif Sebeşan li Biciuş de dare 1 lună

"
12. Ioan Mihălţan pălmaş 1 lună
13. G. Milaş
li
econom " faţă

„opunere 6 luni
li
de poliţie"
14. Ioan Medrea Ţel na învăţător li 8 luni
15. Andrei Seuşan Alba Iulia ziler „preamărire" 4 luni
16. Mihai Pleşa li econom li 21 zile
17. Simion Socaciu Cioara învăţător , ,agitaţiune" 2 1/2 luni - compus şi subscris ""O
.....
adresăde aderenţă o
(')
18. Ioan llea econom 28 zile - (1)
" li li VJ
19. Matei Maiorescu
"
econom li 28 zile - li
(1)
m
20. Luca Julescu li econom li 4 zile - a subscris adresa a.
21. Gligor Julescu li econom li 4 zile - (1)
" Ci)'
22. Nicolae Simu econom 14 zile -
" " " ~
23. Chifor Oltean
"
econom
"
4 zile - li
O"
24. Nicolae Stupar econom 4 zile - lll
.."
li li
25. Ilie Zinea econom .. 4 zile -

"
c:
Di"
econom 18 zile - olll
26. Achim Poenar li
"
" econom 10 zile -
(")
::J"
27. Nicolae Jibotean "
li
3·
" econom 18 zile -
28. Nicolae Daian " " " r
a lui George "
lll
N
29. Ioan Maiorescu econom 14 zile - lll<
" " " ~
30. Vasile Simu econom 21 zile

" " 8 luni 120 fi.
31. Ioan Pop Poenar Tiur preot
învăţător
" 1 an 200 fi.
32. George Făgărăşanu li
"
Vurper preot mai multe - adresă la aderenţă
33. Ioan Stanca " săptămâni
34. Preot Munteanu Henig preot , ,a învăţat
copii ? - aşteaptă plecarea
cântece" în temniţă
35. Docentul? Henig învăţător ,, a învăţat ?
copii imnul
naţional
Deşteaptă-te
române"
36. Rubin Patiţa Alba Iulia avocat „semnat 8 zile
Manifestul"
37. Ilie Crăciun a I. Nicolae Dostat econom „criticat 1 an spese de
guvernul" judecată
38. Maniţiu Ioan Mariiţan Poiana oier „criticat 1 an
Sibiului guvernul"
39. Ioan Morar Poiana preot „agitaţiune" 1 1/2 ani 300 fi. Au înfiinţat un cor
Aiudului ce a cântat Deştea-
ptă-te române
învăţător
" 1 an 100 fi.
40. Crucian Simu Ciuf ud
Ciuf ud teolog
"
„ţinerea unui 6 luni 100 fi.
41. Ioan Simu
42. Aurel Ciato Blaj student toast" 1 an 500 fi.
"vătămare de
43. Nicolae Motora Trâmpoiele preot onoare" ? ?
I
I\)
Tribuna, an. XII, nr. 36/16-28 februarie 1896, p. 143; nr. 76/6-18 aprilie 1896, p. 302; nr. 84/16-28 aprilie 1896, p. 335; nr. 191/31 august-12 septembrie 1896, I ~
p. 761; nr. 203/14-26 septembrie 1896, p. 809.
.'?16 Procesele de la Alba Iulia
LES PROCESSUS DU TRIBUNAL DE ALBA /ULIA INTENTES

AUX ROUMAINS DE L 'ANNEE 1896
Resume
La voie des condamnes dans le processus du Memorandum deroule ă Cluj en mai 1894,
vers Ies villes et Ies villages, a constitue une auire occasion pour organiser des manifestations
de solidarite enthousiastes, malgre Ies messures qui ont ele pris par l'etat hongroise. Dans Ies
gares, beaucoup de roumains ont attendu l'arrivee des trains pou saluteur Ies heros de la nation
roumaine, condamnes dans Ies processus de Cluj. A Alba Iulia et Sibiu, plus de 2000 personnes
ont clame „Vivat", en allant au devant des accuses. Les manifestations de sympathie pour Rubin
Patiţa ont ele empechees par Ies authorites hongroises. Des incidents sanglants ont ete eu aussi.
Beaucoup de roumains ont ete maltrates et Ies memorandists ont ele menaces avec le morte.
Un grand nombre de manifestants a ete retenu par la police hongroise, parmi Ies quels
aussi l'instituteur Simion Socaciu de Cioara. Des enquetes ont ete demarees contre Ies 42
roumains de Alba Iulia et Ies environs.
1896 constituait l'annee du Millenium hongroise. Les authorites de l'etat hongroise
desiraient une grande participation des citoyens aux fetes organisees a Budapest, pour prouver
a !'Europe Ies droits et Ies libertes „democratiques" de l'etat hongroise. Ceux qui se sont opposes
aux fetes du millenium ont ete chicanes ou condamnes. Dans celte maniere s'explique le
deroulement de ceux deux processus en mars 1896, intentes au 42 citoyens roumains de Alba
Iulia (et Ies environs) et au 19 habitants du villages de Cioara, qui ont exprime leur sympathie el
la solidarite avec Ies memorandistes de mai 1894. Pour derouler Ies tetes en silence, Ies
processus ont ete juges rapidement et un nombre de 30 roumains de 61 accuses, ont ele
condamnes au prison. Aux ces deux processus s'ajouttent aussi 8 processus dans lesquels ont
ete juges au prison, dans Ies diverse termes, de o jours jusqu'a 1 an et demie, un nombre de 12
roumains, pretres, instituteurs, etudiants, etc.
R'EUNIUNEA CULTURALĂ NAŢIONALĂ A
MESERIAŞILOR ROMÂNI DIN SIBIU
Dan Ivănuş
Înfiinţată în 1867 de către Nicolae Cristea, fost asesor consistorial,

profesor al Seminarului „Andreian" şi redactor al „Telegrafului Român",
„Reuniunea sodalilor români din Sibiu" îşi propunea conform statutelor
„înaintarea în cultură, cu deosebire însă înaintarea în câştigarea cunoştinţelor
reali" 1 • Scopul declarat era deci, culturalizarea meseriaşilor, însuşirea de către
aceştia a celor mai noi cunoştinţe în domeniile lor de activitate pentru a deveni
muncitori pricepuţi. Încă de la înfiinţare „Reuniunea" s-a bucurat de sprijinul
mitropolitului A. Şaguna, care a fost şi primul ei patron.
Mijloacele de realizare a scopului propus erau întrunirile săptămânale, iar
pentru recreere şi cultură spirituală se făceau lecturi şi deprinderi de cântări. Din
întrunirile serale s-au dezvoltat mai târziu şedinţele literare introduse de Victor
Tordăşianu, al doilea mare ctitor şi preşedinte al „Reuniunii".
Deşi în statutele „Reuniunii" se arăta că „lecturile şi discusiunile poUtice
şi confesionale sunt eschise (excluse - n.a.) 2 , aceasta a desfăşurat o intensă
activitate culturală cu caracter naţional, care era, totodată, şi politic. La întrunirile
„Reuniunii" se cântau cântece naţionale, dintre care nu lipsea „Deşteaptă-te
române"; programele prezentate cuprindeau cele mai reprezentative lucrări
teatrale, piese corale şi poezii cu caracter naţional. „Reuniunea" era abonată
la publicaţiile cultural-literare şi politice româneşti transilvănene: „Telegraful
Român", „Gazeta Transilvaniei", „Albina Carpaţilor", Observatoriul", iar acţiunile
naţionale iniţiate de aceste ziare şi reviste au găsit un sprijin în rândurile
membrilor „Reuniunii" 3 •
Ideea naţională a cultivat-o şi a păstrat-o ca o scumpă moştenire, în firul
aceloraşi tradiţii, identificându-se cu toate aspiraţiile ei. În 1918, în Sibiu,
singură „Reuniunea" avea un cor şi membri inchegaţi pentru a primi diferite
personalităţi din Vechiul Regat şi din străinătate. Preşedintele „Reuniunii", N.
Colan, arăta în Raportul general pe anul 1929: „Cine dintre membrii mai vechi
ai „Reuniunii" nu-şi mai aduc aminte de momentele înălţătoare de inimi din
toamna anului 1918, după prăbuşirea statului unguresc, când. aproape nu era
zi lăsată de Dumnezeu, ca meseriaşii români din Sibiu, să nu plece de la
„Reuniune", în frunte cu cele 3 steaguri istorice, intonând cântecele naţionale:
Pe-al nostru steag, La arme, Cântecul legionarului român şi să meargă la gară,
prin apă şi zăpadă, prin vânt de iarnă, ca să primim pe gen. Moşoiu când a intrat
prima dată în Sibiu dimpreună cu armata română, pe gen. Berthelot, batalioanele
de voluntari ş.a. La toate aceste manifestaţii patriotice dl. Stanciu cu corul
1. Tr. Chirilă, ReuniuneaculturalănaţionalăameseriaşilorromAnidinSibiulaBOdeani, Sibiu, 1946, p.221.

2. Ibidem
3. P. Abrudan, ,, Reuniunea sodalilor romllni din Sibiu"-prima asociaţie profesională a muncitorilor români
din Transilvania': în „Studii şi comunicări. Arheologie-istorie", nr. 19, Sibiu, 1975, p. 166.
218 Reuniunea meseriaşilor din Sibiu
meseriaşilor este în frunte. Pentru ca să se ştie, spunem că, prima dată s-a
cântat în Sibiu Imnul regal, în public cu ocazia sosirii dlui gen. Moşoiu de
meseriaşii noştri pe promenada Bretter la cafeneaua Bulevard" 4 •
Al doilea preşedinte al „Reuniunii" a fost Victor Tordăşianu, care a fost
chemat la conducere în 5 septembrie 1897. Sub înţeleapta şi priceputa lui
cârmiure, „Reuniunea" a luat o mare dezvoltare, prestigiul ei crescând an de an.
E. Hodoş spunea în „Literatura zilei": „Progresul şi înflorirea instituţiilor de
cultură şi binefacere, în fruntea cărora a fost pus, se datoresc mai ales silinţelor
sale încordate care i-au măcinat sănătatea şi, în cele din urmă, după zece ani,
l-au strivit şi l-au dat pământului" 5 •
În 1918, V. Tordăşianu a publicat broşura „Agoniseala bănească" a „
Reuniunii socialilor români din Sibiu'', în care a arătat toate realizările sale pe
timpul cât a condus comitetul „Reuniunii" ca preşedinte.
A încercat să ridice nivelul cultural al membrilor, organizând şedinţe
literare în ultima joi din lună. În anii 1903-191 O a fost organizată câte o şedinţă
literară pe lună, numărul participanţilor fiind, în majoritate, peste 100. 6
Pe linia activităţii culturale, „Reuniunea" desfăşura o intensă şi vie muncă
şi prin intermediul corurilor, programelor artistice şi conferinţelor. Corurile şi
meseriaşii amatori pregăteau programe artistice - concerte, piese de teatru,
recitări de poezii şi jocuri naţionale, care erau prezentate publicului sibian şi din
împrejurimF.
Membrii „Reuniunii" au participat la manifestările culturale ale celorlalte
asociaţii existente în oraş: „ Eintracht", Jugenbund", „Arbeiter - Bildungsverein",
„Reuniunea de muzică", etc 8 •
Biblioteca era un alt mijloc important pentru răspândirea culturii în rândul
membrilor „Reuniunii". Formată prin cumpărări şi donaţii, biblioteca a ajuns să
cuprindă peste 1OOO volume, fiind frecventată de un mare număr de cititori.
Pentru a face faţă solicitărilor, biblioteca a fost încadrată cu un salariat şi trei
ajutoare 9 •
De numele lui V. Tordăşianu sunt legate şi alte realizări ale „Reuniunii"
precum întemeierea de fonduri şi fundaţiuni, prin colecte şi „cerşetorii stăruitoare
şi obraznice cum le porecleau cei îmbuibaţi şi îngâmfaţl
1110
• Cu cei 20 de bani pe
care ii cerea de la fiecare român cu care se întâlnea şi cu pălăria „Dumnezeu
vede", a pus bază la 40 de fonduri şi legate cu scopuri practice pentru viitorul
meseriaşilor. Amintim aici câteva dintre fonduri 11 •
4. Arhivele Statului Sibiu, fond Reuniunea socialilor români din Sibiu. Protocoalele Sedinţelorcomitetului din
anii 1929-1930, p. 245 (În continuare vom folosi forma prescurtată: A.S.S., f. R. S. R. S., Protocoalele ... 19.. -19 ... )
5. E. Hodoş, Literatura zilei. Articole diverse cu multe ilustraţii, Sibiu, 1941, p. 55.
6. A.S.S., f. R.S.R.S., Protocol de prezenfă la şedinfe literare 1903-1910.
7. P. Abrudan, op. cit., p. 168.
8. Anuarol Reuniunii sodalilor români din Sibiu (1867-1899), Sibiu, 1900 p. 94-1 07. (în continuare: Anuarul
R.S.R.S.).
9. P. Abrudan, op. cit., p. 168.
10. Z. Sandu, Viefirodnice, Sibiu, 1945, p. 72.
11 . V. Tordăşianu, Agoniseala bănească a „Reuniunii socialilor români din Sibiu"in timp de 20 ani. Dare de
seamă, Sibiu, 1918, p. 5-33.
Dan Ivănuş 219
- fondul pentru ajutorarea văduvelor şi orfanilor meseriaşilor români

- fondul de 20 de bani pentru cumpărarea unei case cu hală de vânzare
pe seama meseriaşilor români - 140 coroane dăruite de V. Tordăşianu şi alţii.
Cu acest fond a fost cumpărată casa de pe str. Brukenthal nr. 17 (azi str. A. D.
Xenopol - n.a.), adaptată în 1905 pentru necesităţile, ,Reuniunii", cheltuindu-se
50000 coroane.
- fondul Episcopul N. Popea pentru masa învăţăceilor meseriaşilor români
- fondul congresul meseriaşilor
- fondul excursiilor profesionale - pentru a da posibilitatea meseriaşilor
să participe la deschiderea de expoziţii, muzee, fabrici etc.
- fondul pentru organizarea de expoziţii industriale, anuale şi jubiliare
- fondul pentru retribuirea medicilor în 1918
Existau astfel, în 1918, 23 fonduri şi 18 legate, în valoare de 47892, 17
coroane 12 •
Anual se acordau ajutoare din aceste fonduri: în 1898 au primit ajutoare
12 muncitori, în valoare de 450 florini, iar în 1899, 8 muncitori au primit sprijin
financiar în sumă de aproximativ 500 florini1 3 .
Numărul membrilor „Reuniunii" va creşte încontinuu, astfel încât la 1900
erau înregistraţi 142 membri activi, şi 141 membri sprijinitori 14 •
V. Tordăşianu a îndeplinit, pe lângă funcţia de exactor arhidiecezan, timp
de 37 ani, şi funcţia de secretar al „Reuniunii române de agricultură din
comitatul Sibiu" (29 ani) şi preşedinte al ,Reuniunii române de înmormântare din
Sibiu" (19 ani) 15 •
În timpul războiului, "pentru a feri „Reuniunea" de eventualele neplăceri
din partea acelora cari nu ne puteau suferi, s-a suspendat orice activitate ... , iar
afacerile curente au fost îndeplinite numai de către preşedinte" 16 •
Încă din iulie 1919, comitetul „Reuniunii" a hotărât să-i ridice şi să aşeze
în localul „Reuniunii", preşedintelui V. Tordăşianu, un bust de bronz, pentru
„munca depusă la Reuniunea noastră de la începutul activităţii dsale, adecă din
anul 1897, de când a ajuns în fruntea Reuniunii noastre ca prezident şi până în
ziua de astăzi, ceea ce se poate vedea din întreaga Reuniunea noastră, adecă,
că am ajuns în casă proprie, fondurile au sporit şi s-au înmulţit, localul Reuniunii
e un model ş.a ... " 17 • Costul bustului urma să fie acoperit prin colecte benevole,
făcându-se apel la „bunătatea fraţilor meseriaşi români de pretutindenea", ca
fiecare să contribuie „cu cât îi permit împrejurările pentru a duce la bun sfârşit
această dorinţă şi datorinţă" 18 •
12. Ibidem, p. 35.

13. AnuarulR.S.R.S., p. 107-108.
14. A.S.S., f. R.S.R.S., Registrul membrilor(1893-1913).
15. Tr. Chirilă, op. cit., p. 71.
16. Dsre de seamă despre sctivitatea comitetului Reuniunii meseris~ilor români din Sibiu desvoltstă in anii
19~1922, Sibiu, 1923, p. 6 (in continuare: Dare de seamă ... 1920-1922).
17. A.S.S., f. R.S.R.S., Protocoalele ... 1919-1921, p. 3.
18. Ibidem, p. 13.
În şedinţa din 1O februarie 1920, comitetul „Reuniunii" ia decizia „ca în

cazul trist al decedării (preşedintelui V. Tordăşianu - n.a.) să fie considerat ca
mort al „Reuniunii meseriaşilor români din Sibiu" şi ca atare să fie înmormântat
pe spesele Reuniunii noastre cu colaborarea „Reuniunii române de agricultură
din judeţul Sibiu", al căror secretar şi director şi întemeietor a fost" 19 •
La înmormântarea preşedintelui V. Tordăşianu, vicepreşedintele
„Reuniunii", dl. George Poponea, după ce a prexentat faptele şi realizările
fostului preşedinte, spunea:
„Membrii reuniunii meseriaşilor români din Sibiu, în deplină cunoştinţă a
muncii depusă pentru clasa de mijloc a poporului român de vrednicul şi neuitatul
lor preşedinte carele s-a dedicat cu trup şi suflet pentru înaintarea, prosperarea
şi înmulţirea clasei de mijloc şi mai având în vedere rezultatele morale şi
materiale la cari s-a ajuns prin conducerea şi conlucrarea sa plină de devotament
şi dragoste, au luat hotărârea solemnă ca în semn de stimă şi recunoştinţă să
aşeze în localul reuniunii bustul de bronz al binemeritatului lor preşedinte care
să vorbească către cei de faţă şi cătră generaţiile viitoare despre recunoştinţa
meseriaşului român" 20 .
În adunarea generală extraordinară din 23 mai 1920, G. Poponea a fost
ales preşedinte al „Reuniunii", iar secretar Şt. Duca 21 • Perioada în care G.
Poponea, conducătorul Tipografiei arhidiecezana, a condus destinele „Reuniunii"
(1920-1924) este o perioadă de radicale transformări şi prefaceri interne şi
externe care s-au răsfrânt şi asupra activităţii „Reuniunii". Ideea modificării
statutelor a preocupat comitetul „Reuniunii", ajungându-se la transpunerea
ideii în practică de către adunarea generală din 19 oct. 1924, când ,,Reuniunea
meseriaşilor români din Sibiu" s-a transformat în „Reuniunea culturală naţională
a meseriaşilor români din Sibiu", fiind aleasă şi noua conducere: preşedinte N.
Colan (1924-1930), rector al Academiei teologice „A. Şaguna din Sibiu şi din
1936 episcop al Clujului; vicepreşedinte I. Stanciu, iar secretar Şt. Duca 22 •
În şedinţa comună a „Reuniunii culturale naţionale a meseriaşilor români
din Sibiu", a „Societăţii naţionale a meseriaşilor, industriaşilor şi comercianţilor
patroni din Sibiu" şi a „Reuniunii femeilor meseriaşilor Reuniunii din Sibiu" din
17 dec. 1924 s-a luat decizia ca „Reuniunea să se ocupe cu chestii culturale,
iar Societatea cu chestii economice" 23 . În anul următor „Reuniunea" a fost
înregistrată, sub nr. 8/1925, în Registrul tribunalului din Sibiu, ca persoană
juridică şi morală statutele fiind înaintate spre aprobare 24 •
Din 1930, la conduc.erea „Reuniunii", a venit Em. Cioran, protopop şi
consilier mitropolitan, cel care a înfiinţat în Răşinari, lângă Sibiu, „~euniunea
meseriaşilor", după modelul celei din Sibiu 25 •
19. lbidem,p.17-18.
20. Dare de seamă„. 1920-1922, p. 50-51.
21. Ibidem, p. 7.
22. A.S.S., f. R.S.R.S., Protocoalele „. 1924-1926, p. 97.
23. Ibidem, p. 123.
24. Ibidem, p. 270.
25. Tr. Chirilă, op. cit., p. 91.
Dan Ivănuş 221
„Reuniunea" a participat la toate manifestările româneşti - primirea

regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, a gen. Moşoiu, a gen. Berthelot sau a
savantului N. lorga 26 . Au fost prezenţi la serbările prilejuite de sfinţirea ca
mitropolit a Dr. N. Bălan în 30 mai 192027 , la primirea excursioniştilor francezi 28 ,
sau la Bucureşti, în 15 octombrie 1922, cu prilejul încoronării regelui şi a
reginei2 9 •
La Sibiu s-a desfăşurat, în perioada 17-18iulie1920, Congresul Reuniunilor
de meseriaşi din Transilvania, Banat şi părţile ungurene, fiind prezente 15
Reuniuni. S-au dezbătut şi aprobat statutele Uniunii societăţilor meseriaşilor şi
industriaşilor din România, luându-se şi decizia de a înfiinţa o bancă pe acţiuni,
cu un capital de un milion lei cu sediul în Sibiu 30 .
Douăzeci de membri ai „Reuniunii" au luat parte la Congresul micilor
meseriaşi care a avut loc la Bucureşti între 19-21 august 1921, ca şi la Adunarea
generală a Asociaţiei comercianţilor din Ardeal, Banat, Crişana, Maramureş, din
23 august 192 P 1 •
„ Reuniunea" a participat şi la manifestările organizate de alte instituţii
culturale sau societăţi: la şedinţa festivă a Societăţii de lectură „A. Şaguna" a
elevilor de la teologie şi Şc. normală din Sibiu 32 , la şedinţele culturale ale
„Astrei" şi Caselor Naţionale din Bucureşti, în 30 mai-2 iunie 1924 33 , sau la
sfinţiri de steaguri: mai 1925- „Societatea naţională a meseriaşilor, industriaşilor
şi comercianţilor patroni din Sibiu"; august 1925 - „Reuniunea meseriaşilor şi
comercianţilor români din Cluj" 34 ; mai 1926 - „Reuniunea" din Dumbrăveni;
august 1926 - „Reuniunea" din Miercurea Sibiului3 5 • Un moment deosebit din
viaţa „ Reuniunii" a fost cel al sfinţirii steagului în 9 mai 1926, fiind prezente 40
de „Reuniuni" surori. Cu acest prilej, mitropolitul Dr. N. Bălan, în cuvintele
rostite în catedrala ortodoxă din Sibiu, a scos în evidenţă momentele mai
importante din trecutul „Reuniunii", reliefând şi activitatea culturală şi roadele
ei frumoase 36 .
Începând cu data de 30 septembrie 1920 se reiau şedinţele literare,
întrerupte în 1914 din cauza războiului. Între anii: 1920-1930 s-au ţinut 25
şedinţe literare; 1931-1933 - 14; 1933-1935 - 57, organizate în cadrul
„Universităţii poporale din Sibiu" de către Despărţământul „Astra" Sibiu; 1936-
193837. Trebuie menţionat sprijinul de care s-au bucurat aceste şedinţe literare
din partea intelectualilor, care au conferenţiat pe diverse teme, îndeosebi al
preoţilor, profesorilor seminariali şi al conferenţiarilor „Astrei". Amintim aici
26. A.S.S., f. R.S.R.S„ Protocoalele ... 1919-1921, p. 111.

27. Ibidem, p. 125-126.
28. Ibidem, p. 337.
29. Dare de seamă ... 1920-1922, p. 9.
30. A.S.S„ f. R.S.R.S., Protocoale ... 1919-1921, p. 154.
31. Ibidem, p. 331.
32. Ibidem, p. 380.
33. A.S.S„ f. R.S.R.S„ Protocoale ... 1924-1926, p. 66.
34. Ibidem, p. 272.
35. Ibidem, p. 437.
36. Ibidem, p. 441.
37. Tr. Chirilă, op. cit„ p. 197.
doar câteva nume: prof. 1.U. Saricu, prof. dr. L. Bologa, prof. N. Regman, insp.
şc. S. Teposu şi H.P. Petrescu, protopop E. Cioran, rector N. Colan, prof. Al.
Dima ş.a. La sfârşitul şedinţelor se distribuiau premii în cărţi, bani şi obiecte
celor care se evidenţiau în program sau celor ieşiţi câştigători prin tragere la
sorţi, iar casierul aştepta la uşă cu pălăria „Dumnezeu vede" (era o pălărie din
metal în care se puneau banii). De exemplu, la şedinţa literară din 28 februarie
1924, când a conferenţiat R. Simu, secretar administrativ al „Asociaţiunii", au
fost strânşi cu pălăria 156 lei3 8 •
Dispunând de un cor mixt şi un cor bărbătesc, „Reuniunea" organiza
periodic concerte, uneori combinate cu teatru şi joc, cum a fost cel din 14
ianuarie 1924, când corul a executat 7 piese, urmat de teatru şi în final joc,
obţinându-se 7660 lei3 9 . Prezenţa arului era simţită şi la alte ocazii: sfinţiri de
steaguri, petreceri de vară, diverse aniversări. Corurile au fost conduse de prof.
T. Popovici, D. Oancea, Ghe. Şoima, I. Stanciu, iar la partea artistică trebuie
menţionat D. Alexe, care timp de 40 de ani a organizat reprezentaţiile teatrale
ca un actor de forţă. Pentru meritele sale, D. Alexe, a fost proclamat membru
onorar al „Reuniunii 1140 •
Biblioteca „Reuniunii", întemeiată, după cum arătam, de V. Tordăşianu,
a suferit multe pierderi datorită războiului. Pentru refacerea fondului de cărţi au
apelat la Academia Română din Bucureşti şi la „Asociaţiunea" din Sibiu pentru
a veni în ajutor cu cărţi de lectură. Pentru cititorul cărţilor se percepea o taxă de
25 bani pe săptămână pentru o carte 41 • În şedinţa din 22 decembrie 1921 s-a
decis ca suma de 5000 lei să fie folosită pentru procurarea de cărţi pentru
bibliotecă 42 • Numărul cărţilor va creşte permanent, ajungând la 405 în 1929 43 •
„Reuniunea" a editat cărţi şi piese de teatru precum „Vlăduţul mamei" de I.
Lupean şi „Pribegii" de Sebastian Stanca, în 1000 exemplare; a cumpărat 50
exemplare din broşura „Femeia virtuoasă", traducere din limba engleză de
Traian Scorobeţ, spre a fi distribuite participanţilor lor la şedinţele literare 44 •
Pentru eternizarea numelui fostului preşedinte V. Tordăşianu, comitetul
„Reuniunii" a pus bazele unui fond, în 1920, care să poarte numele său, cu
menirea de a înfiinţa un cămin pentru ucenicii de la meserii, fond care în scurt
timp s-a ridicat la suma de 16595,80 cor 45 • Tot în acelaşi an se crează „fondul
pentru propaganda meserieşească naţională; cu scopul de a uşura participarea
meseriaşilor la eventualele congrese şi întruniri 46 •
Un alt fond era „ Victor şi Eugenia Tordăşianu pentru înzestrarea fetelor
sărace" 47 • „Fondul darurilor de Crăciun", ca şi celelalte fonduri se întreţineau
38. A.S.S„ f. R.S.R.S„ Protocoale „. 1924-1926, p. 29.

39. Ibidem, p. 14-15.
40. „ Telegrafu/ Român". nr. 18, din 3 mai 1924, p. 2-3.
41. A.S.S„ f. R.S.R.S.. Protocoale „. 1919-1921, p. 188.
42. Ibidem, p. 377.
43. A.S.S„ f. R.S.R.S„ Protocoale . „ 1929-1930, p. 240.
44. A.S.S„ f. R.S.R.S„ Protocoale „. 1919-1921, p. 276-277.
45. Ibidem, p. 139.
46. Ibidem, p. 160.
Dan Ivănuş 223
din donaţii benevole ale celor înstăriţi 48 , din sumele strânse cu ocazia
spectacolelor organizate de „Reuniune", din colecte sau din ajutorul dat de
Institutul de credit şi economii „Albina" din Sibiu 49 • Alte sume de bani se
strângeau din taxele de înscriere în „Reuniune": membri fondatori 100 lei,
membri pe viaţă 50 lei, plus taxele membrilor activi; se mai adăugau banii
proveniţi din chirii 50 sau nunţi, unde vornicul aduna o sumă de bani care era
vărsată în fondul fetelor sărace 51 .
Numărul membrilor „Reuniunii" după primul război mondial a crescut
după cum urmează~
onorifici, fondatori, pe viaţă, activi
1922 52 3 171 100 55
192453 15 276 140 49
129654 16 283 152 77
192955 20 172 295 102
Printre membrii fondatori ai „Reuniunii" s-au numărat şi Dr. Eugen Pisa,
avocat şi deputat, ca şi prof. univ. de la Cluj, Dr. Onisifor Ghibu 56 .
Considerăm în activitatea „Reuniunii" o continuitate, atât în alegerea
conducătorilor, cât şi în strădania de a ridica moştenirea culturalăŞi materială,
pe aceeaşi temelie solidă şi sănătoasă. Prin toate realizările şi înfăptuirile,
„Reuniunea culturală naţională a meseriaşilor români din Sibiu" a dovedit că
era, pe lângă o asociaţie profesională de ajutor reciproc pusă în slujba luptei de
emancipare socială şi naţională, şi o asociaţie culturală, un adevărat focar
cultural de cert contact cu populaţia oraşului.
Este de necontestat meritul „Reuniunii" la propăşirea culturală a membrilor
ei, dar şi al localniilor, prin mulţimea de seri literare, concerte şi spectacole de
teatru, într-o perioadă în care, în Sibiu, se simţea lipsa unei trupe de teatru
române profesioniste.
47. Ibidem, p. 289.

48. Ibidem, p. 288.
49. Ibidem, p. 293.
50. Ibidem, p. 382.
51. Ibidem, p. 344.
52. Dsredeseamă.„ 19~1922,p.19.
53. A.S.S., f. R.S.R.S., Protocoale „. 1924-1926, p. 138.
54. Ibidem, p. 446.
LA REUNION CUL TURELLE NA TIONALE DES ARTISANS

ROUMAINS DE SIBIU
Resume
a
La Reunion des artisans roumains a ete fondee Sibiu en 1867. Elle avait comme but
de culturaliser Ies artisans et de Ies faire apprendre Ies connaissances Ies plus nouvelles de
leurs metiers.
L'activite de la Reunion a ete marquee par la grande personalite de ses cinq presidents
qui l'ont conduit: N. Cristea (1867-1897), V. Tordăşianu (1897-1920), G. Poponea (1920-1924),
N. Colan (1924-1930) şi Em. Cioran (1930-1946).
a
La Reunion a evolua, petit petit, d'une association d'assistance sociale, qui luttait pour
l'emancipation sociale et nationale, vers une association avec un fort caractere culturel. En
1924 elle devient la Reunion culturelle nationale des artisans roumains de Sibiu.
Pendant toute son activite la Reunion culturelle nationale des artisans roumains de
Sibiu a eu comme resuita! l'augmentation du degre de culture et des connaissances
professionnelles des artisans roumains.
NOI INFORMAŢII CU PRIVIRE LA SOCIETĂŢILE
CULTURALE ROMÂNEŞTI CU SEDIUL LA
BUDAPESTA LA FINELE SECOLULUI AL XIX-LEA
Nicolae Josan
Urmărind biografia, deosebit de bogată, a unuia dintre fruntaşii mişcării

naţionale a românilor transilvăneni din secolul trecut, Ioan Puşcariu, am avut
ocazia să aflăm mai multe informaţii inedite sau mai puţin cunoscute privind
principalele societăţi culturale româneşti cu sediul în capitala Ungariei la
sfârşitul amintitului veac.
Dar, mai întâi, iată o scurtă biografie a celui care a fost, neîndoielnic, una
din cele mai complexe şi mai interesate figuri aparţinând generaţiei paşoptiste
româneşti.
Om politic, istoric, memorialist.publicist, filolog, poet, naturalist, filozof,
etc., cu o activitate de peste şase decenii, el s-a distins între contemporani şi
s-a impus pentru posteritate cel puţin în primele patru dintre domeniile amintite.
S-a născut în toamna anului 1824 - acelaşi an cu Avram Iancu - în satul
Bran, cătunul Sohodol, de la extremitatea sud-estică a Transilvaniei şi de sub
impunătorii Munţi Bucegi.
Participant la tumultoasele evenimente ale revoluţiei române de la 1848-
1849 de pe poziţii foarte apropiate lui Simion Bărnuţiu şi Nicolae Bălcescu -
stegar principal al măreţei adunări naţionale de la Blaj din mai 1848, comisar cu
propaganda pentru revoluţia din Ţara Românească, tribun al prefecturei Ţara
Bârsei, funcţionar al temporarei organizări a unei bune părţi a Transilvaniei ca
teritoriu românesc el a fost, apoi, un adevărat prototip al influentei grupări
funcţionăreşti din sânul mişcării noastre naţionale a anilor aşazisului regim
liberal austriac inaugurat oficial prin Diploma monarhului Francisc Iosif I din 20
octombrie 1860, apoi un reprezentant de frunte - alături de mitropolitul Andrei
Şaguna- ba chiar pentru câţiva ani purtătorul de cuvânt şi drapel al curentului
activismului politic, ce se conturase odată cu linia pasivistă - majoritară în
rândul românilor - în contextul nefavorabil al instaurării dualismului austro-
ungar în 1867.
Beneficiind de o excelentă pregătire juridică, ce i-a permis o ascensiune
„până la o poziţiune ce rar o ajunge un fiu de român din tagma poporului", Ioan
Puşcariu, din 1864 Ioan cavaler de Puşcariu, a adus preţioase servicii în scopul
ridicării neamului său, fiind, între altele, un fecund şi valoros autor de lucrări de
mare utilitate publică, menite a răspunde cu promptitudine necesităţilor stringente
ale societăţii româneşti din deceniile 6 şi 7 ale secolului trecut. Fundamentate
pe o solidă argumentaţie istorică, ele vor fi urmate mai târziu de fructuoase
preocupări istorice propriu-zise, culminând cu scrierile sale despre familiile
nobile române, care i-au adus o binemeritată notorietate şi înaltul titlu de
membru al Academiei Române.
226 Societăţi culturale româneşti
Amintind apoi că Puşcariu ne-a lăsat una dintre cele mai des citate lucrări
pentru perioada 1849-1867 din istoria Transilvaniei, cu caracter deopotrivă
istoric şi memorialistic 1 , că a avut o contribuţie cu totul deosebită la înfiinţarea
„ASTREl"-al cărei „urzitor" recunoscut a fost în 1860-că şi-a legat indisolubil
numele, în calitate de conducător timp de peste un sfert de veac de cea mai
importantă fundaţie şcolară românească, fundaţia Gojdu, că a fost cel mai
apropiat colaborator al lui Andrei Şaguna în acţiunea de emancipare şi organizare
a bisericii ortodoxe transilvănene iniţiată de către marele arhiereu, am cuprins,
credem, în modul cel mai succint posibil bogata şi multilaterala activitate a celui
despre care Bogdan Petriceicu-Haşdeu afirma în martie 1901 în aula Academiei
din Bucureşti că „nimenea mai bine, prea puţini deopotrivă, au brodit adevăratele
nevoi ale Ardealului, fie în politică, fie în ştiinţă 2 ".
Cu toate acestE\a, despre Ioan Puşcariu s-a scris destul de puţin până în
prezent.
Fireşte, în aceste condiţii şi unele merite ale sale pentru cultura românească
au rămas insuficient sau chiar de fel relevate.
Cercetările noastre legate de biografia lui Ioan Puşcariu, încercând a
umple amintita lipsă, ne-au permis constatarea că societatea transilvăneană
„pentru crearea unui fond de teatru român" l-a avut timp de mai mulţi ani între
binefăcătorii săi.
Cea de a doua ca importanţă între societăţile culturale româneşti, al cărei
scop primordial, aşa cum îl arată şi titulatura acesteia, era adunarea de mijloace
materiale care cu timpul să facă posibilă înfiinţarea unui teatru propriu al
românilor din spaţiul intracarpatic nu l-a avut chiar de la început printre
protagoniştii săi, pe „urzitorul" „ASTREI".
Atunci, în 1870, când ea a fost înfiinţată, prin strădaniile şi zelul patriotic
al unor cărturari din părţile vestice, între care Iosif Vulcan, Iosif Hodoş, Alexandru
Mocioni, Vicenţiu Babeş, Alexandru Roman şi alţii3 - cei mai mulţi pe atunci cu
domiciliul pa Pesta - Ioan Puşcariu nu a fost invitat să conlucreze la această
acţiune. Explicaţia firească a „ocolirii" sale trebuie căutată pe terenul politic,
acolo unde atunci existau deosebiri de poziţii şi puncte de vedere fundamental
opuse.
Nu trebuie uitat că în perioada dietei „de încoronare" din 1867-1868,
menită a legifera dualismul, viitorii fondatori ai, ,Societăţii pentru fond de teatru",
practic fără excepţie, l-au taxat pe Puşcariu drept un „mod.erat", unii excelând
în atacuri la persoană contra acestuia, mai ales prin intermediul presei. Să
amintim doar „aprecierile" cu care l-au gratulat în acea perioadă „ Federaţiunea"
lui Alexandru Roman sau publicaţiile umoristice „Umoristul" şi „Gura Satului",
conduse de Iosif Vulcan.
1. I. Puşcariu, Notile despre întâmplările contemporane, Sibiu, 1913.

2. Academia Română, Discursuri de receppune. XXIII. Ugrinus-1291. Discurs rostit în 9/22 martie 1901 în
şedinţă solemnă de Ioan Puşcariu, membru al Academiei Române, cu răspuns de Bogdan Petriceicu-Haşdeu,
membru al Academiei Române, Bucureşti, 1901, p. 16.
3. L. Drâmba, Momente importante în evolulia Societălii penlru crearea unui fond de teatru român, în
Centenarul Societăţii prentru crearea unui fond de teatru român, Oradea, 1972, p. 232-236; Vezi şi C. Cuza, M.
Lambucă, Societatea pentru crearea unui fond de teatru român, Braşov, 1971, p. 17-19.
N 1colae Josan 227
Prăpastia politică dintre ei se va adânci în contextul înfiinţării la începutul

lui 1869 a celor două partide politice româneşti în cadrul conferinţelor naţionale
de la Timişoara şi Miercurea Sibiului şi va fi cam la aceleaşi cote, apreciem noi,
până în 1872.
încet, încet, patimile politice vor începe să se estompeze, pe fondul
consolidării sistemului dualist asupritor, al nevoii de luptă şi rezistenţă comună
pe diverse planuri.
În acest context, după cum aflăm dintr-o scrisoare nedatată (dar, cu mare
probabilitate din 1873-1874) trimisă de Ioan Puşcariu fratelui său, llarion,
arhimandrit şi profesor la Sibiu, cel dintâi a fost solicitat de către noul
preşedinte al asociaţiei teatrale, Alexandru Mocioni (venit la cârma acesteia
după retragerea primului preşedinte Iosif Hodoş) să intre în comitetul acestuia.
Argumentul principal al marelui fruntaş bănăţean, comunicat celui care atunci
funcţiona ca judecător la înalta Curte de Casaţie (Curia Regală) din capitala
Ungariei, era acela că „n-au oameni mai de doamne ajută". Fără îndoială,
Mocioni avea în primul rând în vedere bogata experienţă a lui Puşcariu în
materie de societăţi de cultură şi învăţământ, de organizări şi chivernisiri de
fonduri ale acestora şi în probleme administrativ-juridice.
Se pare că demersul lui Mocioni a fost chiar aşteptat de către Ioan
Puşcariu, care îşi informa fratele că a acceptat în principiu, din două motive:
mai întâi pentru că nu-i displăcea ideea de a colabora mai îndeaproape cu
Mocioneştii; apoi, adaugă el, „am vrut să mă şi revanşez o ţâră pe Asociaţiunea
transilvană; care m-a ignorat până acum cu totul" 4 •
Astfel, dacă la adunarea generală de la Caransebeş se putea anunţa
înscrierea unui nou membru ordinar în persoana sa, în anul următor îl găsim
membru în comitetul central al „Societăţii pentru crearea unui fond de teatru
român", ba chiar în biroul permanent al acestuia în calitate de casier sau
„cassar" (alături de Alexandru Mocioni, preşedinte, Petru Mihalyi,
vicepreşedinte, Iosif Vulcan, secretar, Vicenţiu Babeş şi Alexandru Roman,
membri). Mai concret, pentru prima dată îl aflăm ca deţinător al funcţiei de
„cassar" în procesul verbal redactat cu ocazia şedinţei de comitet din 14
decembrie 18745 .
Reales în aceeaşi funcţie în 1876, cu ocazia realegerii întregului comitet
pentru următorii trei ani (conform statutelor societăţii), cu ocazia adunării
generale din acel an s-a putu raporta că fondul acesteia era de 6533,40 florini.
Cu aceeaşi ocazie se menţiona o creştere a fondului faţă de precedenta
adunare cu 2347,84 florini, cea mai importantă sporire pe parcursul unui an,
„ceea ce este a se ascrie nouei ordini introduse în urma concluselor adunării
generale de la Reşiţa" (1874) 6 •
4. Arhiva Muzeului Nalional al Unirii Alba Iulia, inv. nr. 6252170.

5. Familia, IX, nr. 13 din 1113 aprilie 1873, p. 1534; Anuarul I al Socielălii pentru crearea unui fond de teatru
român ... , Braşov, 1899, p. 112-119; Arhivele Sialului Braşov, fond Societatea pentru crearea unui fond de teatru
român. Procese verbale ale adunărilor generale ... 1870-1894, p. 41.
6. Familia, XII, nr. 41 din 9121octombrie1876, p. 485-486 şi nr. 43 din 24 octombrie-5 noiembrie 1876, p.
513-514.
Până în 1879, când s-a retras din funcţia de responsabil cu averea

societăţii, pe care o va prelua George Serb, această avere crescuse la 15.216,62
florini.
Renunţarea se pare că nu a fost străină de implicarea sa puternică în
progresul pe plan financiar al unei alte importante societăţi culturale româneşti
din Budapesta. Este vorba de societatea studenţească „Petru Maior", în cadrul
căreia activau şi doi dintre fiii săi, Emil şi Iuliu şi a cărei situaţie materială era pe
atunci mai mult decât precară.
La îndemnul său, comitetul societăţii „Petru Maior" adopta în şedinţa din
3 mai 1877 decizia constituirii unui fond permanent, inalienabil, care sporind cu
timpul să permită, unele acţiuni mai importante şi mai consistente. La solicitarea
oficială venită prin intermediul unei delegaţii speciale el a acceptat calitatea de
curator al averii asociaţiei culturale studenţeştF.
Constatând după doi ani o creştere foarte modestă a fondului - care
ajunsese doar la 262,49 florini „lichizi" şi 250 „în papire" 8 , el a iniţiat, după
modelul „României June" din Viena, organizarea unor serate literar-muzicale
urmate de baluri, la care să fie invitată nu numai „inteligenţa" română din
Budapesta, ci şi înalta protipendadă maghiară, în scopul realizării unor venituri
cât mai substanţiale.
Prima încercare, din 13 februarie 1879, a fost apreciată de „ Familia" lui
Iosif Vulcan şi apoi de „Observatoriulu" lui Bărnuţiu, drept o frumoasă reuşită.
Incluzând recitări şi cântece - între acestea n-au lipsit Peneş Curcanul şi
Cântecul gintei latine, ambele de Alecsandri - dansuri populare (Căluşarul,
Bătuta, Ardeleana), avându-l între oaspeţi şi pe celebrul Liszt cu elevii săi - care
au şi concertat-, ea s-a soldat cu un venit curat de 763,40 florini, ceea ce
depăşea întregul fond din acel moment al societăţii; din acest câştig s-a putut
realiza mobilarea sediului şi cumpărarea a 1 O costume de căluşar, cu toate
accesoriMe 9 .
Acest succes a determinat organizarea în următorii doi ani a unor noi
manifestări similare de o şi mai mare amploare, cea din 1880 aducând un câştig
net de 1714 florini, iar cea din 1881 de 1363 florini, din care cea mai mare parte
a fost inclusă în acel fond inalienabil 10 . De data aceasta, însă cu deosebire
pentru faptul că tinerii organizatori au invitat şi înalte aristocrate maghiare ca
„patronase" ale balurilor, iar între oaspeţii din 1881 s-a aflat şi primministrul
Tisză Kălmăn, aceste acţiuni noi au fost apreciate într-o manieră critică de către
„Observatoriulu" din Sibiu şi „Luminatoriulu" din Timişoara, ca încercări
neavenite ale celor din capitala Ungariei, în frunte cu Puşcariu, de a seduce
tineretul studios român de acolo pe calea moderaţiei şi „ înfrăţirii" româno-
maghiare11.
7. Biblioteca Universitară „Lucian Blaga" Cluj Napoca. Manuscrise. Fond Societatea Petru Maior. Protocolul
şedinţelor comitetului .... 1875-1879; Familia, XIII, nr. 22 din 29 mai/ 1 O iunie 1877, p. 264.
8. Biblioteca Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca, loc cit.
9. Ibidem: Observatoriulu, li, nr. 14 şi 20/1879, p. 56 şi 77-78; Familia, XV, nr. 9 din 4/16 lebruarie, 1879,
p. 264; Biblioteca ... loc cit, şedinţa din 1O mai 1879.
1O. Familia, XV, nr. 14 şi 37/1880, p. 84-85 şi 243; Ibidem, nr. 13 şi 14/1881, p. 79-80 şi 96.
11. Arhiva Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, inv. nr. 6220. I. Puşcariu, Despre pasivitatea politică a
românilor şi urmările ei, manuscris, p. 116-117; Loc. cil., inv. 6252/204 şi 205; Observatoriulu, III, nr. 15 din 20
lebruarie I 3 martie, 1880, p. 59; Ibidem, IV, nr. 15 din 21 februarie I 5 martie 1881, p. 64.
Nicolae Josan 229
Asemenea critici din presă şi din diverse cercuri româneşti au determinat

renunţarea în continuare la astfel de manifestări, dar şi diminuarea evidentă,
adânc simţită a sumelor intrate în anii următori în fondul societăţii 12 •
Consolidarea materială a societăţii „Petru Maior" sub curatoratul lui Ioan
Puşcariu, deşi a generat amintitele critici şi controverse, a făcut posibilă una
dintre cele mai meritorii realizări din întreaga sa existenţă, anume tipărirea
primei ediţii cu litere latine a operei de căpetenie a lui Petru Maior, Istoria pentru
inceputul românilor in Dacia. Considerată drept o îndatorire elementară şi o
firească expresie de recunoştinţă şi pioşenie faţă de patronul societăţii, acel
„Moise al românilor", ediţia din 1883 a marelui corifeu al Şcolii Ardelene a fost
realizată într-un tiraj remarcabil în epocă, 2.000 exemplare, constituind un
adevărat eveniment pentru istoriografia românească a timpului 13 • Că la această
mare realizare el şi-a dat nemijlocit concursul ne-o dovedeşte şi faptul că
anunţul oficial de „prenumeraţiune" indica trimiterea de către cei abonaţi a
sumelor pe adresa lui Ioan cav. de Puşcariu (Sugar utza, nr. 87).
Cu toată mulţimea atribuţiiilor sale din cadrul serviciului şi dinafara
acestuia - să nu uităm, de pildă, că începând din 1870 până spre 1900 a fost
conducătorul şi principalul administrator al fundaţiei şcolare ce purta numele
marelui mecenat Emanuil Gojdu, cu sediul tot la Budapesta - Ioan Puşcariu a
rămas şi după abandonarea în 1879 a funcţiei de „cassar" al „Societăţii pentru
crearea unui fond de teatru român" între conducătorii acesteia, ca membru,
până la plecarea din capitala Ungariei, după pensionarea sa survenită în mai
1890.
În deceniul 1879-1889 averea societăţii sporise considerabil, ajungând la
peste 50000 florini, conform raportului la adunarea generală din 1889, ultimul pe
care se poate întâlni şi semnătura sa 14 •
Retras la Branul său natal, unde a mai trăit peste două decenii, a rămas
până la moarte membru al societăţii teatrale. Când a putut, a mai luat parte şi\
la adunările generale ale societăţii, ca de pildă la cea de la Braşov, din 1891 şi
la aceea „memorabilă", desfăşurată tot la Braşov în 1895. „Memorabilă",
pentru că acolo s-a decis mutarea sediului asociaţiei de la Budapesta la Braşov,
în mijlocul românilor transilvăneni 15 , moment de seamă în viaţa acesteia,
marcând o promovare mai eficientă a interesului pentru teatrul românesc în
special şi pentru cultura românească în general.
Aportul lui Ioan Puşcariu la activitatea, ,Societăţii pentru crearea unui fond
de teatru român" şi a celui cu numele lui Petru Maior n-a fost, desigur,
spectaculos, dar ca şi în cazul „ASTREI" a fost consistent. El ne relevă mai ales
societatea teatrală înfiinţată la Deva în anul 1870 ca un teren remarcabil de
convergenţă, de întâlnire şi de toate orientările politice.
12. I. Puşcariu, Despre pasivilatea politică ... ,manuscris. p. 116·117.

13. P. Maior, istoria pentru începutul românilor în Dacia, I, Budapesta şi Gherla, 1883, p. XL-XLV.
14. Familia, XXV, nr. 39 din 24 septembrie/ 6 octombrie 1889, p. 467-468.
15. Arhiva Muzeului Nalional al Unirii Alba Iulia, inv. nr. 6253/161 şi 6254/28.
Respectivul aport ne oferă prilejul de a constata valabilitatea aprecierii

făcută de savantul filolog blăjean Timotei Cipariu în legătură cu înfiinţarea şi
progresul „ASTREI", pentru întreaga cultură românească militantă din anii
apăsării regimului dualist: „Toţi românii inteligenţi sunt părtaşi de acel merit" 16 •
Tot la Budapesta, Ioan Puşcariu şi-a înscris între faptele sale lăudabile,
o foarte importantă contribuţie la sprijinirea învăţământului românesc şi formarea
unei intelectualităţi naţionale cât mai numeroase. Este vorba de activitatea sa,
amintită în cadrul celei mai mari fundaţii româneşti din monarhia austro-urrgară,
purtând numele generosului avocat mecenat Emanuil Gojdu 17 •
Desemnat de către acesta, împreună cu Ioan Alduleanu, ca martor
testamentar, Puşcariu a dezvoltat după moartea lui Gojdu, survenită la 3
februarie 1870, un zel deosebit pentru materializarea testamentului acestuia,
fapt care se evidenţiază copios în densa sa corespondenţă purtată în 1870-1872
cu mitropolitul Andrei Şaguna.
Aşa cum o arată amintitul schimb de scrisori, în care nu odată Şaguna i-
a exprimat lui Puşcariu recunoştinţă şi calde mulţumiri pentru „zelul către
interesele noastre biserico-naţionale" 18 , începuturile acesteia nu au fost deloc
uşoare. l-a revenit lui în principal sarcina de a rezolva aspectele legale ale unui
testament din care nu lipseau mai multe „dubiozităţi", care dădeau posibilitatea
văduvei Melania Gojdu n. Dumcea şi altor rude colaterale să-l atace şi să-i
diminueze valoarea 19 .
Cu mult tact şi pricepere el a reuşit „împăciuirea" mai întâi cu văduva,
apoi şi cu amintitele rude, astfel încât la 16 decembrie 1871 s-a putut da decizia
judecătorească de predare a întregului rămas în proprietatea fundaţiei şi în
administrarea reprezentanţei sale 20 , c1i care prilej Şaguna îi mulţumea din nou,
exprimându-şi satisfacţia pentru a•;eastă reuşită finală 21 • Acelaşi lucru îl
recunoştea mai târziu şi Partenie Cosma, arătând că reuşita a fost posibilă
„mulţumită" neobositului zel al membrului Ioan cav. de Puşcariu" 22 •
Aflându-se încă de la început între cei 9 membri ai reprezentanţei
fundaţionale (preşedinte - mitropolitul de la Sibiu), el a ajuns în 1873 în
importanta funcţie de preşedinte al comitetului executiv al fundaţiei (în locul lui
George Mocioni, demisionat din această funcţie) 23 •
Numărând la început, după opinia lui Puşcariu, suma „curentă" de 93.429
florini, iar după cea a lui Partenie Cosma 200.000 florini, „rămasul" după Gojdu
a crescut neîncetat graţie unei înţelepte administrări şi cu deosebire datorită
creşterii valorii acţiunilor depuse la „Prima casă de păstrare pestană". De
menţionat că operaţiunile iniţiate de Puşcariu nu au fost la început înţelese şi
16. Reminiscente din anul 1860, de un contemporan, Sibiu, 1897.

17. T. Neş, Oameni din Bihor, 1848-1918, Oradea, 1937, p. 85-104.
18. Biblioteca Academiei Române, Coresponden1a generală, nr. 166-302 şi 180.062-180. 117.
19. I. Puşcariu, Notiţe despre întâmplările contemporane, Sibiu, 1913, p. 165-168.
20. Analele Fundaţiunei lui Gozsdu de la 3 faur 1870 până la finea anului 1874, lase. I, edifiunea a li-a,
Budapesta, 1886, p. IV-VI.
21. B.A.R„ Corespondenlă generală, nr. 180.089.
22. C. Diaconovich, Enciclopedia Română, tom li, 1900, p. 590-591.
23. Analele lundaJiunei lui Gozsdu, lase. I, ediţ. a-li-a, p. V-VI.
N 1colae Jos an 231
aprobate de Şaguna, care ulterior, la 27 decembrie 1872 îi scria: „ Pe deplin m-

ai convins că operaţiunea cu fondul Gojduian a fost în folosul fondului. .. prin
urmare observaţia mea de mai înainte o retrag 24 •
În primii ani de după moartea marelui Şaguna, între Puşcariu, susţinător
devotat al lui Nicolae Popea la succesiunea conducerii mitropoliei ortodoxe şi
Miron Romanul, element moderat ajuns pe scaunul mitropolitan cu sprijinul
guvernului maghiar au existat raporturi reci, chiar încordate 25 • Profund ataşat
fundaţiei, el a avut tăria să revină asupra deciziei sale de a demisiona din funcţia
deţinută în cadrul fundaţiei. A decis să renunţe la această hotărâre la cererea
Congresului Naţional Bisericesc din octombrie 1878 şi chiar a noului mitropolit,
din mai 1879 26 •
În anii următori şi-a dobândit noi mari merite pentru fundaţie prin iniţierea
unor acţiuni majore în viaţa acesteia: elaborarea şi aprobarea „ literelor
fundaţionale" sau statutelor 27 , clarificarea raporturilor cu văduva Melania Gojdu,
recăsătorită în 1879, care a fost „escontentată" definitiv, achiziţionarea unor noi
spaţii imobiliare în vecinătatea imediată a celor vechi şi transferarea de la
Budapesta la Casa metropolitană din Sibiu a acţiunilor şi „papirelor" de stat
fundaţionale 26 •
Dar, fără îndoială, cea mai relevantă acţiune în beneficiul fundaţiei Gojdu
şi a scopului său nobil a reprezentat-o sporirea impresionantă a averii acesteia
şi a numărului de stipendii acordate.
Meritele excepţionale pentru fundaţie ale lui Puşcariu au determinat
menţinerea sa în onorata funcţie de preşedinte al comitetului şi după pensionarea
şi plecarea sa din Budapesta, în 1890, până în 1900, când ea a fost preluată de
Iosif Gall 29 .
Rămas simplu membru al reprezentanţei şi după 1900, până la moarte, în
1911, el a frecventat mereu şedinţele acesteia cu mare zel, în pofida vârstei
înaintate şi a sănătăţii mereu mai şubrede. Chiar dacă alţii mai tineri conduceau
acum efectiv afacerile fundaţiei el putea privi cu mândrie la această instituţie de
mare binefacere naţională, ale cărei începuturi şi progrese timp de peste trei
decenii se legau indisolubil de numele său.
Selectând câteva cifre grăitoare de bilanţ, menţionăm că în 1887 averea
fundaţiei a depăşit pentru prima dată suma de 1.000.000 florini 30 , iar la retragerea
sa din fruntea comitetului, în 1900, ea se cifra la aproape 1.800.000 florini; în
anul de studiu 1899/1900 au beneficiat de stipendii din cadrul acesteia 131
tineri3 1 •
24. B.A.R„ Corespondentă generală, nr. 180. 115-180. 117.

25. I. Lupaş, Nicolae Popea şi Ioan Micu Moldovan, în Studii istorice, V, Sibiu-Cluj, 1945-1946, p. 436-442.
26. Protocolul Congresului ordinar national-bisericesc„. convocat la Sibiu pe 1/13 octombrie 1878, p. 131-
132; Muzeul Nalional al Unirii Alba Iulia, Documente inv. nr. 6195/20.
27. Analele Fundatiunei lui Gozsdu„„ lasc. li, 1886, p. X_XI şi 19-26; Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia,
Documente, inv. nr. 5695-5697.
28. Analele Fundaţiunea lui Gozsdu„„ lase. li, 1886, p. li, 1886, P. XII-XII; ibidem, lase. III, 1886, p. 4 şi 6-
7; Muzeul Nalional al Unirii Alba Iulia, Documente, inv. nr. 5.973, 5,974, 5.978-5987 şi 6252/172-175, I.
Puşcariu, op. cit„ p. 169.
29. Muzeul Netional al Unirii Alba Iulia, Documente inv. nr. 6255.
30. Analele Fundatiunei lui Gozsdu„„ lase. I, p. 33.
31. Ibidem, tom V, lase I, 1901, p. 6.
La moartea lui Puşcariu, în 1911, aceeaşi avere se ridica la impresionanta

cifră de aproape 7.000.000 coroane (3.500.000 florini). Până la această dată
peste 1.000 de tineri au beneficiat de 3.900 stipendii anuale, iar pentru perioada
1870-1914 cifra stipendiilor acordate se ridica la 4.300, în sumă totală de
750.000 florini (1.500.000 cor.) 32 .
Este de prisos, credem, a mai sublinia ce a însemnat, în condiţiile grele,
ale oprimării austro-ungare, un asemenea ajutor, graţie căruia sute şi sute de
tineri au putut răzbate spre lumină, spre împlinirea intelectuală. Din lunga şi
impresionanta listă a acestora amintim câteva nume: Aurel C. Popovici, Valeriu
Branişte, Octavian Goga, fraţii Enea şi Alexandru Hodoş, Aurel Lazăr, Aurel
Cozma, Zosim Chirtop, Nicolae Vecerdea, Ioan Senchea, Ilie Beu, etc. 33 •
Deschizând şedinţa din 11 martie 1912 a reprezentanţei Gojdu, preşedintele
de atunci al acesteia, mitropolitul Ioan Meţianu, după ce amintea că întotdeauna
aceste şedinţe au fost un prilej de bucurie, spunea: „de aste dată însă această
bucurie a noastră este paralizată printr-o mare durere, prin durerea încetării din
viaţă a unuia dintre cei mai vechi, mai valoroşi şi iubiţi membri ai acesteia
reprezentanţe, a domnului Ioan Cav. de Puşcariu, carele de la înfiinţarea acestei
măreţe fundaţiuni a fost unul dintre cei mai zeloşi sprijinitori şi conducători la
dezvoltarea şi sporirea ei" 34 • Hotărând a-i eterniza memoria „la protocol şi în
Analele fundaţiunei", cei prezenţi dădeau expresie unei îndatoriri elementare şi
unui adevăr indubitabil: Din mijlocul lor plecase cel mai de seamă slujitor din
mănoasa existenţă a fundaţiei, care şi-a adus o contribuţie meritorie la propăşirea
spirituală a neamului românesc, la pregătirea şi pe acest plan a momentului
eliberării naţionale, care va veni în istoricul an 1918.
32. Ibidem, tom VI, lase. VII, 1912, p. 9-10.

33. XXX Emanuil Gojd\J (1802-1870), Oradea, 1972, p. 11.
34. Analele FundaJiunei lui Gozsdu ... , tom VI, lase. VIII, 1913. p. 3; I. Puşcariu, op. cil., p. 206-207.
Nicolae Josan 233
NOUVELLES INFORMA TIONS SUR LES SOCIETEES CUL TURELLES

ROUMAINS A VEC LE SIEGE A BUDAPESTA LA FIN DU XIX-EME SIECLE
Resume
a
Les informalions pour l'etude presen! omt ete obtenues l'ocasion des recherches sur la
biographie de l'homme politique roumain transilvain Ioan Puşcariu (1824-1911 ).
li presante quelques informations inedites sur la contribution de celui-ci au trois
importants societees culturelles roumains qui ont fonctionees dans la deuxieme moitie du XIX-
eme siecle et au debut du XX-eme siecle. li s-agite de „La Societe pour creer un fond de theatre
roumain", la societe culturelle estudiantine „Petru Maior" et La Fondation ecoliere „Emanuil
Gojdu".
Si, en ce qui concerne Ies premieres deux, ii s'agite d'une contribution consistante a
l'accroissement d'une modest fond qui existai!, dar le dernier cas ii s'agite meme de le
comencement el un aport fondamental a l'existence de la plus importante fondation ecoliere des
roumains d'Austriche-Hongrie pour la periode 1870-1914.
Comme conclusion, l'auteur montre que l'etude releve une belle contribution sur le plan
spiritual pour la preparation de l'accomplisement, en 1918, du grand ideal national roumain.
SPIRITUALITATE ŞI AVANGARDĂ ARTISTICĂ
LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX
Gudrun-Liane lttu
Spre deosebire de ultimele decenii ale secolului trecut în care pozitivismul

era considerat „antidotul general împotriva crizei ce se manifesta în corpul
social al Europei"- cum scria Mario de Micheli, secolul XX a încercat să arate
„falsitatea acestui miraj rupându-i învelisul diafan sprea a demonstra că în
spatele lui se zvârcolesc doar uneltiri malefice" 1 .În acest nou climat de
neîncredere, de opoziţie faţă de materialism, ateism dar şi faţă de bisericile
tradiţionale aflate în declin de credibiitate, o parte a intelectualilor ce simţeau
fiorul metafizic s-au dedicat studiului religiilor extraeuropene Budism şi Hinduism
ori s-au simţit atraşi de esoterism, de teosofie şi antroposofie. Printre intelectualii
menţionaţi poate fi considerat şi grupul de artişti plastici care a îndrăsnit înainte
de primul război mondial să depăşească limita dintre concret şi abstract,
practicând o artă esenţializată cu puternice accente spirituale. Aici trebuie să
menţionăm nume importante pentru arta secolului nostru cum ar fi: Piet Mondrian,
Wassily Kandinsky, Franz Marc, Paul Klee, Frantisek Kupka şi mulţi alţii, familie
spirituală căreia i-a aparţinut şi braşoveanul Hans Mattie-Teutsch, o figură
foarte interesantă şi singulară a avangardei din România. Chiar dacă pleiada de
artişti abstracţionişti nu a ajuns la faza de mari iniţiaţi în tainele noilor doctrine
spirituale, a suferit influenţa lor atât în planul artei practicate-transpunând în
opere picturale principii şi concepte derivate din teo-sau antroposofie- cât şi în
planul teoriilor artistice elaborate în care s-a folosit de simbolistica mistică şi
ocultă. Artiştii nu puteau admite „moartea lui Dumnezeu" proclamată de
Nietzsche, moarte care în concepţie dostoievskiană ar fi însemnat dispariţia
instanţei supreme de judecată, instalând un climat al amoralităţii absolute ce ar
fi legitimat orice nelegiuire. Conştiinţele oamenilor foarte sensibili, în special ale
artiştilor au fost zguduite şi de excepţionalele descoperiri ştiinţifice din primii ani
ai secolului nostru, iar vestea diviziunii atomului a constituit proba supremă a
faptului că în lumea aceasta totul este fluid şi instabil-cum se exprimase
Kandinsky-şi le-a întărit covingerea în existenţa unei forţe omnisciente,
omniprezente şi omnipotente. Răspunsuri la căutările, aspiraţiile, nevoile şi
expectanţele lor spirituale, artiştii abstracţionişti au găsit în scrierile Helenei
Petrova Blavatsky, în special în lucrarea „Doctrina secretă" care s-a dorit a fi
o nouă religie esoterică, încercând să realizeze o sinteză a înţelepciunii vechi
extrem orientale şi a filozofiilor şi religiilor europene, adecvându-le nevoilor
omului modern. H.P. Blavatsky, preluând o idee din mistica lui Paracelsus
privind natura umană, a prezentat omul ca parte integrantă a universului şi în
perfectă armonie cu acesta, înveliş material, însufleţit de lumina creatorului
1. Micheli Mario de. Avangarda artistică a secolului XX, Bucureşti, 1986, p.68-69.
236 Spiritualitate şi avangardă artistică
suprem.„Omul este un microcosmos plasat în marele univers. Asemenea unui

fetus el este implantat în matricea macrocosmosului. Corpul său terestru se află
în armonie cu pământul mamă, pe când corpul astral se află în consonanţă cu
anima mundi, iar spiritul său divin este raza primită directă de la cauza supremă,
de la lumina spirituală a lumii" 2 •
Din religiile esoterice, artiştii abstracţionişti au preluat câteva aserţiuni,
conferindu-le valoare axiomatică. Printre acestea se numără:
1./ Întregul univers este format dintr-o singură substanţă vie, materia şi
spiritul având aceeaşi calitate.
2.1 Universul este format din binomuri ale căror termeni se află în
contradicţie dialectică: principiul masculin-feminin, viaţă-moarte, lumină
întuneric, pozitiv-negativ, orizontal-vertical.
Unul dintre conceptele de bază ale teosofiei este Evoluţie,proces perceptibil
la toate nivelele cosmice, inclusiv la micro-cosmosul uman. Evoluţia spirituală
a speciei umane, „ascensiunea spre vârful triunghiului spiritual" 3 - pentru a
folosi cuvintele lui Kandinsky, i-a preocupat pe toţi artiştii grupului aflat în
discuţie, văzând-o realizată prin intermediul artei căreia îi atribuiau rol terapeutic-
vindecarea rănilor provocate de civilizaţie-şi epistemologic-opera de artă trebuind
să devină o cale a cunoaşterii, să conducă spiritul uman în cunoaşterea spiritului
universului. Dar rolul artei nu poate fi înţeles fără a cunoaşte felul în care ei
interpretaseră, în favoarea lor, funcţiile clarvăvătorului, personaj important din
teoria lui Blavatsky, omul capabil să arate umanităţii calea de urmat. Artiştii
abstracţionişti se credeau înzestraţi cu forţa spirituală necesară „pătrunderii
esenţelor, cunoaşterii realităţii de dincolo de aparenţe, a adevărului unic,
adevăr conţinut în noua artă" 4 şi se erijau în creatori chemaţi să continue marea
operă a creatorului suprem-după cum se exprimase Paul Klee 5 • Arta nouă, arta
esenţelor purtătoare a germenilor viitorului are în viziunea lui Kandinsky aceea
care adoptase un nou limbaj plastic, cel al abstracţiunii.
Considerăm că ar fi interesant de re Iavat elementele de sorginte esoterică
preluate de unii artişti abstracţionişti şi integrate lucrărilor lor plastice şi teoretice.
Piet Mondrian a devenit membru al societăţii teosofice în 1909 şi a parcurs
în 7-8 ani drumul de la reprezentări figurative la abstracţiune totală, renunţând
treptat la amănuntele nesemnificative ale obiectelor reprezentate. De când s-a
aflat sub vraja noii religii esoterice, Mondrian a căutat să înglobeze operelor sale
elemente preluate din „doctrină", cum ar fi aluziile la precepţia extrasenzorială,
la corpul eteric şi învelişul auratic al fiinţelor vii şi să se servească de simbolismul
geometric al „ învăţăturii". Edificatoare în acest sens sunt lucrările „ Passiflora"
- 1901, „ Devoţiune" - 1908 şi „ Evoluţie" - 1910/11 6 , toate trei prezentându-se
2. Regier Kathleen, The Spiritual lmage in Modem Art, Madras/London, Theosophical Publishing House,
1987, p.177 apud H.P. Blavatsky, Isis Unveiled
3.Kandinsky Wassily, Conceming the Spiritual in Art, New York, 1977, p. 14.
4./Mummik Gerrit, The lnnuence of H.P. Blavatsky on Modem Art, Madras/London, 1988, p. 211
5. Verdi Richard, Klee and Nafure, London, Zwemmer, 1984,p.28
6. Welsh Robert, Mondrian and TI1eosophy, in Regier Kathleen: The Spiritual lmage in Modern Art,
p.166, 168, 171.
Gudrun Liane lttu 237
şi la interpretări de tip teosofie. Florile, din perspectivă teosofică, sunt un

microcosmos ce reproduce marile momente evolutive ale macrocosmosului:
naştere, viaţă, reproducere, declin, moartea materiei, regenerare, - teosofia şi
antroposofia acceptând transmigrarea sufletelor. Preluând ideea platonică a
unui Dumnezeu „care geometrizează", Blavatsky a acordat atenţie deosebită
simbolismului unor forme geometrice cum ar fi triunghiul şi hexagrama sacră. În
cele trei lucrări amintite, Mondrian a folosit aceste elemente geometrice păstrând
simbolismul lor iniţial, cel de principiu masculin, feminin şi unirea celor două.
Împingându-şi în cele din urmă principiile la limita extremă, artistul olandez a
sacrificat tot ce nu aparţinea forţei creatoare pure, reţinând doar verticala şi
orizontala ca simboluri ale contradicţiilor fundamentale din univers şi din viaţa
umană.Compoziţiile abstracte, Mondrian le încadrează adesea în oval uri, forme
ce simbolizează oul primordial, începutul absolut, naşterea şi evoluţia universului.
Membrii grupului „Der Blaue Reiter"-fondat la 1912 a cărui suflet Wassily
Kandinsky, au suferit şi ei influenţele învăţăturii Helenei Blavatsky, influenţe ce
s-au manifestat în mai multe direcţii. În opera sa fundamentală „Despre
spiritului în artă" terminată la 191 O dar publicată cu un an mai târziu, Kandinsky
face referiri amănunţite la „ Doctrina secretă", amintind şi de puternica mişcare
spirituală pe care aceasta a declansat-o 7 • Însăşi titlul lucrării lui Kandinsky pare
a fi preluat din teosofie, iar scopul redactării ei precum şi trecerea artistului la
abstracţiune a fost unul-combaterea materialismului pe care autorul îl identifica
cu ateismul, cu conformismul politic, cu socialismul în viaţa economică, cu
pozitivismul în ştiinţă, şi cu realismul în artă. Cunoaşterea esenţelor dincolo de
aparenţe, ideea evoluţiei permanente a universului, perfectibilitatea spirituală a
omului, artistul vizionar care trebuie să se afle în fruntea revoluţiei spirituale -
sunt toate de extracţie teosofică. Preocuparea pentru spiritual şi culoare i-a
caracterizat pe toţi membrii grupului „Der Blauer Reiter" în cadrul căruia Franz
Marc şi August Macke au fost membrii marcanţi. Din corespondenţa purtată
dintre cei doi în 191 O reiese că împărtăşeau idei asemănătoare în ceea ce
priveşte simbolismul culorilor, idei pe care Marc le reţinuse şi în lucrarea
intitulată „Farbentheorie" 8 . În Germania interesul pentru culoare avea la acea
dată deja o veche tradiţie; originile sale trebuind căutate la Goethe, autorul
celebrei „ Farbenlehre", apoi a fost continuată de romantici, iar la sfârşitul
secolului trecut şi începutul secol· ilui .XX constituia obiect de studiu pentru
psihologia experimentci.lă a cărei r ~prezentanp de seamă au fost Helmholtz şi
Wundt. Interpretările oferite cia Ma„.: ~i Macke, simbolismul lor cromatic bazat
pe trei culori fundamentale - albast: :.i, principiul masculin şi totodată culoarea
melancoliei; roşu - forţa brutală, materie; galben - principiul feminin,
seninătate.echilibru, par mai degrabi': inspirate din teosofie decât din tradiţia
germană 9 . Kandinsky a oferit cea m"l.i suprinzătoare şi explicită „Farbenlehre"
7. Kandinsky Wassily, op.cH, p.13-14.

8. Welsh Robert, op.cit.,p.105.
9. lbidem,p.110-113.
a timpului, teorie conţinută în „Despre spiritualul în artă". Asemenea şarpelui

ouroborus care-şi muşcă coada, simbol al eternităţii, Kandinsky prezintă cele
şase culori galben-albastru,portocaliu-violet, roşu-verde, ca formând
principalele trei antiteze. În dreapta şi în stânga acestora plasează cele două
mari posibile momente ale tăcerii alb-negru, adică moartea şi creaţia 10 • Grupul
mOnchenez şi-a conjugat preocuparea pentru culoarea cu cea a efectelor
psihice produse de ea. „Rămâne de văzut - declara Kandinsky - dacă efectul
psihic produs de culoare este unul nemijlocit ... sau dacă rezultă din asocieri.
Sufletul şi trupul formând un singur tot, primul va fi acela care trăieşte
şocul.acţionând asupra celui din urmă 11 • Continuând ideea, autorul susţine:
„Culoarea este forţa care influenţează în mod direct sufletul, iar armoniile
cromatice trebuie să producă vibraţii ale sufletului uman 12 • În operele lor
picturale, cei de la „Blaue Reiter", dar şi cei aflaţi în proximitatea lor spirituală,
au produs veritabile melodii, conceptul „Klang"-sunet a fost adesea invocat de
pictorii grupării care reuşeau să inducă privitorilor fenomenului psihologic numit
sinestezie 13 • Strâns legat de conceptele amintite este şi „Ritmul" concept
preluat de filosofiile vitaliste din gândirea Greciei antice, care în operele de artă
ale mOnchenezilor apare în sugestia de mişcare sau ca simbol al forţelor
procreatoare şi ale misterelor vieţii.
Şi numele braşoveanului Hans Mattis-Teutsch trebuie asociat cu acei
creatori pe care interesul pentru misticism şi ocultism i-a călăuzit pe drumul ce
ducea spre arta de pură abstracţiune.Teutsch a fost o excepţie în peisajul
artistic românesc. Deşi famat în aceleaşi centre artistice-Budapesta, MOnchen,
Paris-ca şi compatrioţii săi transilvăneni, conparaţia cu Hans Eder este de
notoritate, Teutsch s-a diferenţiat radical de grupul expresioniştilor transilvăneni,
atât prin limbajul plastic adoptat, cât şi prin acentul pus pe latura spirituală a
operei de artă şi a experienţei umane. Nu se cunoaşte cu exactitate când a avut
loc „contaminarea" lui Teutsch cu idei teosofice şi antroposofice, dar avem
motive suficiente să presupunem că primul contract ar fi avut loc în anii
studenţiei sale muncheneze 1902-1906, unde ideile doamnei Blavatsky
pătrunseseră în cercurile artistice şi intelectuale. Mai târziu, după anii de studii
la Paris 1906-1908, Teutsch a devenit un apropiat al grupului „Der Blaue
Reiter", perioadă în care a avut prilejul să cunoască ideile teosofice din discuţii
directe cu membrii grupului sau din scrierile lor. Opera artistică şi teoretică a lui
Teutsch este puternic marcată de teosofie, fapt demonstrat de istoricii de artă
maghiari Krisztina Passuth şi Julia Szabo' 5 • Asemenea celorlalţi artişti şi
compatriotul nostru a evoluat de la figurativ la abstract, parcurgând o perioadă
1O. Kandinsky, op. cit. p.43 ..

11. Ibidem p.13-14.
12. Ibidem p.25-26.
13. Sinestezie - lenomen de sensibilitate asociată sau transpusă într-o altă modalitate. Deşi stimulul se
adresează unui alt analizator, el produce şi efecte sensoriale caracteristice pentru alt analizator care nua a fost
solicitat. Popescu-Neveanu Paul, Dicţionar de psihologie, Bucureşti, 1978, p.65.
14.Passuth Krisztina, OeuvredeJanos Mattis-Teutsch au Musee des_Beaux Arts, in: Acta Historiae Artium,
46-47, Budapest, 1976,p.114.
15. Szabo Julia, The Spiritualism of the Works of Janos Mattis- Teutsch<onlerinţă linută la Universitate
Central Europeană Praga. 1994.
de 4-5 ani în care a renunţat treptat la asemănarea cu realitatea perceptibilă. La

început a fost preocupat de relaţia om-natură, privind omul ca pe o parte
integrantă a ei, formând împreună un întreg armonios. Ciclul de peisaje realizat
între 1915-1918 ttebuie privit ca o transcriere plastică a crezului teosofie al
artistului. Aceeaşi viziune transpare şi din ciclul „Flori sufleteşti" 1919-1923 în
care a optat pentru floare tocmai datorită semnificaţiei sale teosofice, semnificaţie
discutată în partea dedicată lui Mondrian. Florile sufleteşti sugerează şi aura,
anvelopa tuturor fiinţelor şi lucrurilor, dar pot fi privite, datorită nucleului oval, a
formelor concave şi convexe aranjate în jurul lui, ca simboluri cosmogonice,
implicând ideea haosului iniţial aflat în procesul de ordonare, de transformare în
cosmos.Oricum, ciclul atât de complex în idei şi simboluri este departe de a-şi
fi relevat totalitatea semnificaţiilor. Din punct de vedere cromatic, „Florile
sufleteşti" sunt un exemplu grăitor al experienţelor sinestezice practicate de
expresioniştii muzicali. Dacă opera picturală a lui Kandinsky a fost adesea
asociată muzicii dodecafonice a lui Arnold Schomberg, şi el adept al ideilor
teosofice, pentru lucrările mult mai sobre ale lui Teutsch ni se pare mai potrivită
comparaţia cu muzica gravă, clasică. Teutsch şi-a însuşit teoriile cromatice ale
timpului, le-a transpus în imagine, dar a trecut relativ târziu la redactarea
propriilor sale consideraţiuni, dedicându-se prioritar efectelor psihice ale
combinaţiilor de culori 16 • Ciclul,, Flori sufleteşti" a fost realizat la scurt timp după
încheierea primului război mondial în ideea de sorginte teosofică de innobilare
spirituală a omenirii după dezastrele provocate de marea conflagraţie. Omul,
deşi absent din acest ciclu în manifestările sale materiale, este o permanenţă
prin ceea ce este considerat a fi latura veşnica, indestructibilă,-sufletul.
Teutsch a fost şi un important teoretician al artei, fiind în această calitate
continuatorul gândirii unor spirite înrudite ale căror teorii le-a interiorizat şi
completat, ne referim mai ales la Kandinsky şi Klee. Principalele concepte
folosite în lucrarea „Kunstideologie" publicată la 1931 la Potsdam, au fost
preluate de la precursori, dar modul în care abordează problemele este autentic
şi original. Lucrarea se caracterizează prin eclectism, încercând să împace
convingeri materialiste cu altele diametral opuse, autorul reuşind ca în paginile
ei să-şi convertească experienţa estetică în filosofie. Ca şi elemente de extracţie
teosofică, Teutsch păstrează marile dihotomii -verticala - orizontala, activitate
- pasivitate, aflate chiar în centrul sistemului său de gândire, semnificaţia lor
fiind aceea pe care le-o atribuise deja Mondrian: principiul masculin-feminin,
forţele telurice şi celeste, antinomia antum-postum. În ceea ce priveşte rolul
artistului, Teutsch se apropie de ideea kandinskiană, conform căreia, artistul ar
putea înlesni ascensiunea spirituală a omenirii, numai că a introdus şi un
element al materialismului dialectic şi istoric, privind artistul ca pe un exponent
al timpului său, purtător al ideologiei vremii. În ciuda trădării parţiale şi vremelnice
a „spiritualului", Teutsch n-a trădat niciodată arta, târâm al sănătăţii morale, pe
care o vedea ca pe o puternică forţă a progresului.
16. Teorie dezvoltată într-un manuscris aflat în proprietalea familiei artistului, datat 1931.
Am insistat în această lucrare asupra aspectelor spirituale ale

abstracţionismului european, mai ales datorită faptului că acesta este un
domeniu mai puţin abordat. Fără îndoială, curentele filosofice şi ideile estetice
au jucat un rol cel puţin la fel de important, interferenţele acestora conturând de
fapt fenomenul artistic anvangardist. Prin Hans Mattis-Teutsch avangarda
românească s-a sincronizat cu aceste tendinţe ale artei europene.
SPIRITUALITĂ.T UND KUNSTLER/SCHE A VANTGARDE IN DEN

ERSTEN JAHRZEHNTEN DES XX JAHRHUNDERTS.
Zusammenfassung
ln ihrer Arbait „Spiritualităt und KOnstlerische Avantgarde in den ersten Jahrzehnten des
XX. Jahrunderts", behandelt die Verfasserin ein weniger bekanntes Thema, das des Einflusses
der von Helena Petrova Blavatsky begrOndeten Lehre, der Theosophie, und der Steillerschen
Anthroposophie aul die Abstraktionisten des ersten Viertels des XX. ten Jahrhunderts. Die
Unzufriedenheit mit dem Materialismus und Atheismus fOhrte dazu, daB ein.e groBe Anzahl von
lntellektuellen und KOnstlern zum geistigen Wesen der Dinge vorzudringen versuchte und dieses
nur durch esotherische Lehren verwirklicht sah. Demnach wurden die Mystiker des Mittelalters
wiederbelebt, oder man bekannte sich zur Theosophie und Antroposophie. H.P. Blavatsky hatte
versucht in ihrer „Geheimen Doktrin" alte orientalische Weisheit mit jener der christlichen Lehre
in Einklang zu bringen und diese dem modern Leben anzupassen. Viele KOnstler waren von der
neuen Lehre begeistert und machten sich deren wichtigste Begriffe zueigen, die sie dann in
plastischer Form wiedergaben. Ein Universum in dem Materie und Geist keine qualitativen
Unterschiede aufweist und das von grundlegenden Gegensătzen beherrscht wird, charakterisiert
die Arbeiten der groBen AvantgardekOnstler: Mondrian, Kandinsky, Klee, Marc, Macke und auch
die des SiebenbOrgers Hans Mattis-Teutsch. Klang, Rhythmus, und Farbentheorien sind andere
wichtige Aspekte der Lehre, die in den Werken der genannten KOnstler anzutreffen sind.Ohne den
EinfluB des Mystizismus und Okkultismus zu verabsolutisieren, muB aber doch darauf hingewiesen
werden, daB „das Geistige" als ein wichtigen Faktor in der abstrakten Kunst angesehen werden
kann.
DILEMA PASIVISM-ACTIVISM ÎN MIŞCAREA
NAŢIONALĂ DIN TRANSILVANIA LA ÎNCEPUTUL
SECOLULUI AL XX-LEA REFLECTATĂ ÎN
PRESA ROMÂNEASCĂ
Mircea Baron
La sfârşitul
secolului al XIX-iea şi primii ani ai secolului al XX-iea în
mişcarea naţională a românilor transilvăneni se redeschide vechea dilemă
privind tactica de urmat în lupta politică prin care să devină viabil un anurnit
program: pasivism sau activism, chestiune care la Conferinţa de constituire a
Partidului Naţional Român din Transilvania (P.N.R.) din 12-14 mai 1881 de la
Sibiu fusese tranşată în favoarea pasivismului 1 •
Există desigur o ciclitate istorică care poate explica o reluare a acestei
întrebări fundamentale, ea fiind însă în fapt rezultatul unor crize profunde de
ordin social-economic, politic şi cultural care creează un alt cadru, o altă
realitate; se formează o nouă generaţie care îşi pune alte întrebări şi încearcă
să găsească alte răspunsuri la gravele probleme cu care se confruntă naţiunea
română transilvăneană.
Transilvania, inclusă la 1867 în partea maghiară a imperiului dualist
austo-ungar continua să rămână un spaţiu economic mai puţin dezvoltat decât
celelalte părţi ale monarhiei. Având un subsol bogat, Transilvania a fost
transformată într-o sursă de materii prim3 pentru celelalte părţi ale monarhiei şi
de debuşeu pentru desfacerea produselor finite realizate în partea vestică a
imperiului 2 •
Această realitate nu acoperă pe o alta şi anume aceea că şi Transilvania
se integrează în ritmul general de dezvoltare pe care regiunea îl realizează în
această perioadă 3 •
Care este în acest cadru situaţia social-economică a românilor
transilvăneni 4 • În statul ungar trăiau în această perioadă cam 2,8 milioane de
români risipiţi pe un teritoriu de peste 100000km 2 .
Cam 1,3 milioane din această populaţie trăia în Ardealul propriu zis,
acesta având o întindere de cca.50000km 2 5 • O caracteristică a dezvoltării
românilor din Ungaria este acea că cea mai puternică clasă din punct de vedere
1. Acceptarea „pasivismului" cu recomandarea unei sustinute activităti în mijlocul poporului, pentru

atragerea lui la obiectivele mişcării nationale (Liviu Maior. Mişcarea natională romănească din Transilvania.
1900-1914, Cluj-Napoca, 1986,p.13-15); pentru Banat şi părtile ungurene „pasivismul" se decretează la 1887
(Teodor V.Păcătian, Cartea de aur sau luptele politico-naţionale ale românilor de sub coroana ungară, voi.VII,
Sibiu, 1913,p.352.
2. Unirea Transilvaniei cu România.1 Decembrie 1918, Bucureşti, 1970.p.247.
3. Vezi de exemplu: M.A.Lupu şi colectiv, lsloria economiei nationale a României, Bucureşti, 1974, p. 216-
223; 299-302.
4. Vezi detaliat la:Liviu Maior, op.cit.p.20-41.
5. Ion Slavici, Românii din Ardeal, Bucureşli,f.a.p.7.
244 Dilema pasivism - activism
economic era burghezia, ea avându-şi originea în procesul de stratificare a

ţărănimii din mijlocul căreia se trage 6 . Dualismul a adus cu sine o scoatere
masivă a reprezentanţilor poporului român din funcţiile publice. Această situaţie
a obligat burgezia română, pentru că ea era cea care ocupase acele funcţii
publice, de a găsi o soluţie pentru a-şi păstra identitatea naţională şi atunci ea
a apelat la profesiunile libere 7 care îi creau o situaţie de independenţă faţă de
organizarea de stat. Acestor jurişti.medici, ingineri li se adaugă, profesori şi
învăţători, preoţi şi funcţionari bancari, toţi formând o pătură burgeză a cărei
forţă economică şi politică creşte, chiar dacă nu va reuşi să deţină un rol
preponderent în viaţa economică şi politică a Ungariei, ei afirmându-se ca
principali conducători ai mişcării politice a românilor transilvăneni.
Merită scos în evidenţă rolul instituţiilor de credit: bănci şi însoţiri
economice, în procesul de dezvoltare a poporului român din Ungaria, atât din
punct de vedere economic cât şi cultural. La începutul secolului al XX-iea existau
în Transilvania istorică 122 bănci, din care 34 (27%) erau cu capital
românesc, 77(63 % ) cu capital maghiar şi 12( 10%) cu capital săsesc, dar ca forţă
financiară băncile româneşti ocupau locul al treilea cu 18%, în timp ce cele
maghiare aveau 54%, iar cele săseşti 28%; dintr-un total de 2865 bănci din
Ungaria 81 erau româneşti (2,82%) iar în părţile locuite de români din 1030 de
bănci, cele 81 româneşti reprezentau 7,86%.În perioada 1901-1905 tendinţa
este pozitivă înfiinţându-se încă 33 societăţi pe acţiuni şi 11 însoţiri şi reuniuni,
ajungându-se la aproape 150 de instituţii de credit româneşti, ce reprezentau
4% din numărul băncilor din Ungaria şi 8% din cele din Ardeal 9 • Ele au reuşit să
obţină beneficii folosite nu numai pentru satisfacerea intereselor acţionarilor şi
asigurarea băncilor prin fondul de re? 3rvă ci şi ajutorării cu scopuri filantropice
şi culturale 10 • Una din menirile aceste bănci a fost aceea de achiziţionare a unor
loturi de pământ împărţite acţionarilor şi ţăranilor, creind cadrul pentru formarea
marii proprietăţi funciare româneşti în Transilvania, la moşiile episcopiilor,
fundaţiilor şi unor moşieri ca familia Mocsonyi, adăugându-se moşiile unor
directori, preşedinţi sau acţionari de bănci. La acestea trebuie adăugată
dezvoltarea, şi cu sprijinul băncilor, a proprietăţii agrare mijlocii 11 •
Această politică economică a reuşit să creeze burgheziei româneşti o
situaţie care îi va permite o accentuată implicare în viaţa politică. Băncile
pătrund în viaţa politică şi pentru a putea supraveghea mai bine sumele de bani
pe care le acordau luptei naţionale şi apoi pentru că mulţi dintre oamenii de
conducere ai băncilor erau conducători activi ai mişcării naţionale. Băncile au
fost prin reprezentanţii lor promotoare ale politicii activiste, considerând că prin
participarea la viaţa parlamentară puteau influenţa deciziile majore de natură
social-economică, politică şi culturală. Este remarcabil faptul că aproape toţi
deputaţii români aleşi pe listele P.N.R. la 1905 sunt directori, membri în
6. Liviu Maior, op.cil.,p.31.

7. Bujor Surdu, Aspecte privind rolul băncilor în consolidarea burgheziei române din Transilvania până la
primul război mondial, în, AllC,v, 1962,p.181-182.
8. N.N.Petra, Băncile româneşti din Ardeal şi Banat, Sibiu, 1936,p.98.
9. Ibidem, p.99.
10. Ibidem, p. 73-75.
11. Bujor Surdu, op. cit., p. 193-194.
Mircea Baron 245
direcţiunile sau avocaţi ai băncilor, acestea putând exercita prin aportul lor
economic o influenţă decisivă asupra alegătorilor 12 • Apoi din rândul acestor
bănci iese o întreagă pleidă de funcţionari - 581 la mijlocul primului deceniu al
secolului al XX-lea 13 , mulţii cu studii medii, şi care vor fi şi ei promotori ai mişcării
naţionale, mai ales a tacticii activiste.
Un rol important în lupta naţională, ca şi în conducerea poporului şi a
redeşteptării sale naţionale l-au avut cei 3102 învăţători ai şcolilor confesionale
din Transilvania ca şi cei 3858 preoţi ortodocşi şi greco-catolici care constituiau
masa intelectualităţii ardelene 14 • În perioada când statul maghiar cu toată criza
accentuată a dualismului nu renunţă la ideea unui stat total maghiar, aceştia au
fost principala stavilă în calea aspiraţiilor maghiare şi au reuşit, desigur cu multe
sacrificii, să iasă victorioşi. Alături de aceasta pleiada de învăţători şi preoţi, cei
care vor fi de fapt conducătorii mişcării naţionale, sunt cei vreo 290 de avocaţi
care având prin profilul meseriei lor o situaţie de independenţă faţă de stat vor
putea să se angajeze cu toate forţele în lupta pentru menţinerea integrităţii
naţiunii române. Apoi mai erau 220 ofiţeri şi 11 O medici români 15 .
Mai exista o pătură a ţărănimii înstărite, o pătură de mijloc formată prin
munca proprie, dar şi cu sprijinul financiar a băncilor şi care va reuşi în unele
locaităţi să ocupe funcţii în aparatul de stat, fiind primari, notari şi având un rol
important în lupta naţională.
Meseriaşii mici şi mijlocii care erau la începutul secolului al XX-iea în jur
de 4000(1,22% din totalul meseriaşilor din Ungaria) 16 , au desfăşurat totuşi o
activitate intensă, mai ales în mediul sătesc. Pentru a putea rezista ei s-au
organizat în reuniuni meşteşugăreşti care, fapt important, aveau pe lângă un rol
economic şi unul politic şi cultural 17 • Odată cu dezvoltarea industrială asistăm şi
la formarea proletariatului modern de fabrică, nu foarte numeros în rândul
românilor.
Marea masă a poporului român o reprezintă ţărănimea săracă, cu proprietăţi
până la 5 ha sau chiar sub.2,5 ha, sau lipsiţi total de pământ 18 •
Vedem deci că exista o structură a populaţiei care reflectă şi un anumit
stadiu de dezvoltare ca şi o anumită stare economică a societăţii româneşti în
cadrele dualismului. Era imperios necesară o luptă pe multiple planuri: economic,
politic, cultural spre a îmbunătăţii o asemenea stare. Schimbarea acestei
realităţi economice era în consonanţă şi cu o altă necesitate: aceea de a menţine
identitatea naţională a poporului român din cadrele monarhiei austro-ungare.
12. Ibidem, p. 199.

13. Liviu Maior, op. cit., p. 36.
14. Ibidem, p. 35.
15. Ibidem, p. 36.
16. Ibidem, p. 37.
17. V. Vesa, Aspecte ale activităţii cultural-politice a burgheziei române din Transilvania la slârşitul secolului
al XIX-iea şi începutul secolului al XX-iea, în Acta MN, 3, 1966, p. 542.
18. ŞI.Pascu, C.C.Giurescu, I.Kovacs, L.Vajda, Unele aspecte ale problemei agrare în monarhia austro-
ungară la începutul sec.al XX·lea(1900-1918), în, Destrămarea monarhiei austro-ungare.1900-1918, Bucureşti,
1964. p.33-34.
19. l.Rusu-Abrudeanu, V.Stoica, Habsburgii, ungurii şi românii, Bucureşti, 1915, p.126, 134.
Noile forţe şi noile realităţi impuneau diversificarea formelor şi mijloacelor de

expresie politică.
Lupta între cele două curente se redeschide în a doua jumătate a
deceniului ultim al secolului al XIX-iea şi se va încheia cu victoria curentului
„activist" odată cu Conferinţa Naţională din 1O iamJuie 1905 de la Sibiu
(convocată ca o Conferinţă electorală-n.n.) şi cu participarea la alegerile
parlamentare din ianuarie-februarie 1905. Trebuie să arătăm că în toată această
luptă care se va duce în mişcarea naţională în chestiuni de tactică şi program
nu s-a pus nici un moment problema schimbării ţelului-acela al realizării unităţii
naţionale şi al cererii unui corp naţional unitar în cadru monarhiei şi pentru
moment menţinerea fiinţei naţionale a poporului român din ţările coroane
Sfântului Ştefan, ci disputa care a avut loc a privit numai mijloacele care să fie
folosite pentru a ajunge la scop.
Criza care izbucneşte în mişcarea naţională la sfârşitul secolului al
XIX-iea este urmarea firească a unor frământări pe tema amintită, pentru că este
ştiut faptul că încă din anii '60 ai secolului al XIX-iea, ca şi la înfiinţarea PNA în
1881 şi mai ales la Conferinţa de la Miercurea din 1869 mulţi au fost împotriva
ideii de pasivitate care s-a decretat aici conform dorinţei majorităţii.
Nu era o unitate de vederi pentru că erau elemente în mişcarea naţională
care prin poziţia politică pe care o ocupau în statul maghiar nu putea să fie fermi
în a susţine politica de pasivitate, cum era cazul Mitropoliilor ortodoxă şi greco-
catolică, ca şi a unor slujbaşi ai statului. Dar criza izbucneşte în momentul în
care apar oameni hotărâţi, propagatori ai, ,activismului", şi care vor să se afirme
pentru a-şi apăra şi propriile interese economice şi politice şi implicit pe cele ale
naţiei lor.
Situaţia devine favorabilă curentului activist odată cu experienţa nereuşită
a ,,Memorandumului".
Era clar că politica de aşteptare nu a dat rezultate şi atunci se impunea de
la sine ideea că numai printr-o activitate susţinută în parlament, în adunările
comitatense, se poate obţine o parte a revendicărilor. Criza care se va produce
prin despărţirea mişcării în două curente distincte, va antrena personalităţile
cele mai marcante ale vieţii politice româneşti atât din Transilvania cât şi din
România.
Ea a fost grăbită de măsurile ministrului de interne al guvernului maghiar
condus de Wekerle Sandor, A.Hieronymi din 6 iunie 1894, 7 decembrie 1894,
6 ianuarie 1895 20 , privind dizolvarea şi interzicerea activităţii PN R, lucru care
făcea imposibilă şi convocarea Conferinţelor naţionale în care să poată fi
discutată situaţia românilor şi măsurile ce se impun; de iritarea produsă între cei
care au fost închişi în procesul „Memorandumului", în special Ioan Raţiu, care
văd că încep să piardă controlul asupra partidului şi a ziarelor acestuia; se
crease impresia că în timp ce unii se sacrifică, alţii stau la Bucureşti şi profită
pentru a conduce singuri partidul, acuzaţi fiind mai ales E.Brote şi I.Slavici căzuţi
sub influenţa lui O.A.Sturza, conducător al Partidului Naţional Liberal din
20. Teodor V.Păcătian, op.cit,Vll,p.673-675.
Mircea Baron 247
România 21 • Publicarea în „Tribuna" a unor fragmente din cuvântarea ţinută de

A. O.Sturza la 25 septembrie1894 în sala „Orfeu" din Bucureşti în care dezvăluie
ajutoarele acordate de conservatori mişcării naţionale din Transilvania22 va duce
până la urmă la ruptura care va împărţii PNR în două: pe de o parte adepţii
„pasivismului" grupaţi în jurul lui dr. Ioan Raţiu, Alexandru Mocsonyi, dr. Aurel
Mureşanu la care se raliază şi Aurel C.Popovici şi pe de altă parte cei ce treptat
vor da naştere curentului „noului activism" ce se va afirma în primii ani ai
secolului al XX-iea: Eugen Brate, Vasile Mangra, Vasile Goldiş, Ştefan Ciceo-
Pop, Gheorghe Bogdan Duică, şi a căror mentor va fi părintele Vasile Lucaciu.
Odată cu ruptura care se produce în mişcarea naţională şi fomarea celor
două grupări începe să se pună accentuat problema schimbării tacticii partidului.
Întreaga perioadă de după 1897, dar mai ales perioada 1900-1905, de
care ne ocupăm predilect în studiul de faţă se va caracteriza prin lupta susţinută
de idei între cele două principii sub care trebuie dusă lupta naţională.
Care erau motivele invocate de fiecare tabără în susţinerea propriei linii
de conduită?
Când au proclamat în cadrul PNR la 1881 pentru Transilvania şi la 1887
pentru Banat şi părţile ungurene pasivismul, românii credeau că neparticiparea
la alegeri şi chiar la mişcările electorale pentru Dietă va da de gândit maghiarilor
şi lumii europene care trebuiau să vadă în această neparticipare urmarea unei
situaţii de fapt. Neparticipând la alegeri, implicit ei nu voiau să recunoască
situaţia creată Transilvaniei după 1867 prin pactul dualist şi căutau să fie
cosecvenţi programului de la 1881 care arată că trebuie luptat pentru recâştigarea
autonomiei 23 ;considerau că românii nu au ce căuta în Dietă datorită politicii
discriminatorii pe care statul maghiar o ducea faţă de români chiar şi pe terenul
luptei parlamentare; în statul maghiar existau două legi electorale, cea pentru
Transilvania prevăzând un cens mai mare decât pentru restul ţării şi pe care
românii mai slab dezvoltaţi economic nu puteau să-l realizeze; la aceasta se mai
adăuga şi o arondare total diferită de realităţi a cercurilor electorale, ungurii
folosind în favoarea lor lipsa mijloacelor de comunicaţie, centru de votare fiind
fixat de obicei în localităţi cu populaţie majoritar maghiară.
Iar apoi când soseau alegerile autorităţile făceau tot posibilul ca românii
să cadă, prin măsluirea voturilor.presiuni fizice şi morale, cumpărarea de
alegeri. Chiar în cadrul comitatelor pentru ca să-i pună pe români în minoritate,
guvernul a introdus votul viril dându-le celor mai impuşi dreptul de a intra în
congregaţie fără a fi aleşi, iar pentru intelectuali impozitul se socotea îndoit
pentru a putea intra;viriliştii de altfel erau în număr egal cu reprezentanţii aleşi 24 .
Decretând pasivismul, adică neparticiparea la lupta parlamentară.fruntaşii
românilor nu au socotit ca întreaga luptă politică trebuie abandonată şi că
21. L.Boia, ConlribuJii privind criza PNA şi trecerea de la pasivism la aclivism(1893-1905), Studii, tom 24,
1917, nr.5.p.966.
22.L.Botezan, ContribuJii la studiul vie\ii politice a Transilvaniei in anii 1895·1898, AllC, XII, 1970, p.33.
23. Teodor V.PăcăJian, op.cil,Vll,p.33.
24. I.Slavici, op.cil.,p.113.
24JJ Dilema pasivism - activism
românii trebuie să se abţinăde la orice activitate îndreptată spre susţinerea

economică, politică şi culturală a naţiei. Participarea în activitatea congregaţiile
comitatense, în activitatea de stat a Transilvaniei ca funcţionari (120 funcţionari
superiori(5,4%) şi 254 funcţionari în oraşe şi judeţe(7,4% erau români) 25 , la
alegerile pentru dietă ca alegători sau chiar aleşi pe listele partidelor maghiare
sunt elemente care arată că nu se poate vorbi de un pasivism absolut. Apoi
realităţile, altele decât la 1881 impuneau o reevaluare a avantajelor şi
dezavantajelor acestei politici cu toate motivele întemeiate invocate în susţinerea
unei asemenea orientări. Pasivismul îşi pierde treptat aderenţii şi susţinerea
logistică în teritoriu, şi practic după moartea la 23 noiembrie/16 decembrie 1902
la Sibiu, a lui Ioan Raţiu, nu mai reuşeşte să oprească impunerea celeilalte
direcţii de acţiune, activismul.
Faptul că adepţii tacticii activiste vor reuşi să-şi impună punctul de vedere
de abia în 1905 se datoreşte rolului jucat încă de Ioan Raţiu în mişcare, faptul
că nu au fost consecvenţi în totalitate, iar în anumite momente când ar fi putut
acţiona, ca de exemplu alegerile parlamentare din 1901, ei s-au supus majorităţii
care decreta pasivismul, aceasta pentru a nu strica solidaritatea care în această
perioadă era o vorbă aruncată în ochii lumii, fără ca ea să existe de fapt.
Activismul, deci participarea la lupta electorală şi parlamentară, şi deci o
activitate susţinută pe toate tărâmele economice şi politice, nu venea acum
decât să consemneze o stare de fapt. Dacă pentru transilvăneni pasivismul a
fost impus de anumite situaţii obiective, pentru românii din părţile bănăţene şi
ungurene el nu a însemnat niciodată o soluţie prea fericită.
Apoi una din marile instituţii ale românilor, biserica, atât cea ortodoxă cât
şi cea greco-catolică nu a fost adeptă convinsă a pasivismului pentru că preoţii
primeau ajutoare de stat, iar Andrei Şaguna şi mai târziu Miron Romanul, la
1892, aveau o altă filosofie politică.
Trecerea la activism impunea şi o situaţie delicată şi anume recunoaşterea
sistemului dualist, situaţie ce ar fi cerut de la sine modificări ale programului de
la 1881, mai ales punctele 1 şi 9, puncte prin care românii declarau că nu
recunosc sistemul creat la 1867. Am arătat că dezvoltarea capitalistă a monarhiei
duce şi la dezvoltarea economică, dacă nu accentuată totuşi destul de pronunţată
a poporului român. În special burghezia.şi mai ales cea bancară este acea care
profită de această dezvoltare.Ori în acest stadiu ea vede că nu are posibilitatea
să-şi apere interesele în cel mai important for al statului, în Dietă.
Băncile se aşează în fruntea acestei lupte: dau o pleiadă de funcţionari
care s-au aliniat în lupta politică pentru drepturile politice ale
românilor;subvenţionează consistent mişcarea naţională; consideră că numai o
politică parlamentară activă ar fi ajutat la apărarea intereselor lor economice în
statul maghiar, nerecunoaşterea dualismului punând o stavilă în calea alinierii
băncilor româneşti la sistemul economic al monarhiei 26 •
25. Unirea Transilvaniei cu România. 1Decembrie 1918,p.289.

26. B.Surdu, op.cit,p.198.
Mircea Baron 249
În acelaşi timp burghezia română dispunea de o generaţie tânără, cu

studii superioare aprofundate, mai ales avocaţi care erau capabili să ducă o
luptă parlamentară, pe terenul înfruntării verbale, iar tribuna parlamentului era
considerat locul potrivit pentru a expune suferinţele şi problemele poporului
român şi a atenţiona Europa asupra lor.
Se cerea din partea acestei generaţii tinere şi tumultuoase o acţiune
energică ca să nu mai fie nevoiţi să privească cum se judecă „de nobis sine
nobis", cum se aduc legile şi dispoziţiile pentru înfrângerea românilor cu toate
protestele lor şi în spiritul acestui activism se cere să ia armele în mână şi să
pornească la luptă energică pe toate terenurile 27 • Nu trebuie omis nici faptul că
la începutul secolului al XX-iea sistemul dualist intrase în criză. Ungurii care
încă de la constituirea sa nu l-au agreat, încearcă acum în spiritul ideei lor de
stat unitar să obţină anumite avantaje politice şi economice pe care considerau
că le merită, avantaje pe care împăratul Franz Iosif refuză să le acorde,
susţinând pe mai departe sistemul său feudal de stat şi de putere. În această
fază a crizei, românii văd o posibilă destrămare a sistemului şi atunci activismul
ar fi bine venit pentru că i-ar fi găsit pe români în plină luptă politică şi în Dietă,
acolo unde s-ar fi hotărât soarta acestei organizări politice. Chiar dacă formal
românii ar fi trebuit să renunţe la punctul privind autonomia Transilvaniei, atunci
când s-ar fi ivit prilejul, activişti nu ar fi ezitat să lupte pentru această autonomie,
sau dacă ar fi fost posibil să lupte pentru unirea întregii naţiuni române cum se
va întâmpla la 1918.
Este dificil de cuantificat reuşitele, contribuţia la succesul mişcării naţionale.
Se poate vorbi de o aplecare spre idealism a generaţiei pasiviste şi de un anumit
spirit mai pragmatic al celei activiste. Fiecare generaţie a fost importantă, fiecare
tactică a fost posibilă şi necesară într-o anumită perioadă şi fiecare curent şi-a
justificat existenţa prin realizările care au netezit drumul afirmării conştiinţei
naţionale a poporului român. Putem spune că perioada 1900-1905 se
caracterizează printr-o luptă ascuţită de idei, între cele două curente. Ca orice
mişcare politică şi lupta românilor transilvăneni a avut sprijinul unor ziare.
Presa va fi şi în aceste momente importante ale destinului românesc un
element de cataliză, având un rol important în a informa, a polemiza, a stimula,
contribuind decisiv la afirmarea unor concepte, la direcţionarea atitudinii şi
comportamentului politic a unor largi categorii sociale. Ioan Lupaş consideră că
„aceste ziare ce-şi manifestă intrasigenţa în lupta politică naţională şi în lupta
politică naţională şi în afirmarea unor concepţii morale au contribuit să dea
poporului român din Ardeal o intensivă educaţie cetăţenească, făcându-l conştient
de drepturile şi datoriile sale ca factor activ în viaţa de stat" 28 •
Există în primii ani ai secolului al XX-iea o presă transilvăneană variată,
în jur de 25 publicaţii, acoperind un evantai larg de domenii şi aspecte ale
realităţii social-economice, politice şi culturale şi adresându-se unor categorii
27. l.Ausu-Abrudeanu, V.Stoica, op.cit.,p.169.

28. I.Lupaş, lnceputurile şi epocile istorice ale ziaristicii româneşti ardelene, în, Contribuţiuni la istoria
ziaristicii româneşti ardelene.Sibiu, 1926, p.24.
largi de cititori 29 .Ea apărea în diferite oraşe ale Transilvaniei ca Sibiu, Arad,
Orăştie, Oradea, Blaj, Şimleu, Braşov, Cluj şi Banatului:Timişoara, Lugoj,
Caransebeş ca şi la Budapesta acoperind în acest fel cea mai mare parte a
teritoriului locuit de români 30 • Dar cea care ne interesează în cazul de faţă este
presa cu o pronunţată conotaţie politică înregimentată mai mult sau mai puţin
curentelor ce se manifestă în mişcarea naţională. În jurul acestora se grupau
adepţii celor două curente, iar ziarele erau folosite pentru lupta de idei. Lăsând
la o parte spiritul polemic, câteodată lipsit de obiectivitate, trebuie să arătăm că
aceste ziare au avut un rol important în procesul clarificării ideologice a multor
grupuri sociale româneşti. Ele au reuşit să strângă în jurul lor forţe politice
importante care îmbrăţişeau crezul pe care aceste ziare îl propagau. La ele au
colaborat cele mai proeminente figuri politice şi culturale ale românilor. Succesul
curentului activist rezida şi din faptul că în confruntarea de idei care s-a produs
a dispus de o presă puternică, la care au activat oameni pricepuţi în acest
domeniu şi care au ştiut prin cuvinte meşteşugite să insufle poporului încrederea
în ideea pe care o susţineau. Nicolae Iorga va spune cu admiraţie de altfel-este
drept referindu-se la „Tribuna" de la Sibiu că „se întemeiase o şcoală
gazetărească cu mult mai bună decât cea de la noi" (din România-n.n) 31 •
Analizând ziarele cu o mai accentuată conotaţie politică trebuie spus că
ele nu au avut toate aceeaşi importanţă în mişcarea naţională. Unele erau de o
întindere mai mică căutând să oglindească aspecte din regiunea unde apăreau,
altele nici nu dispuneau de fonduri prea mari pentru a se susţine. Unele au
apărut o perioadă scurtă de timp şi cu un program destul de confuz cum era
cazul ziarului „Activitatea" din Orăştie al dr. Aurel Muntean.
Nu trebuie eludată situaţia şubredă din punct de vedere economic a
acestor publicaţii, datorată atât politici demolatoare a autorităţilor maghiare, cât
şi faptului că în dezinteresul unora pentru mişcarea naţională şi a neîţelegerii
rolului presei în viaţa unei societăţi aceştia uitau să plătească până şi
abonamentele. De acea ele se raliau sau apăreau datorită interesului unor
bănci, ca „ Victoria" Arad, , ,Ardeleana" Orăştie, a unor inteprinderi ale românilor
ca de exemplu „Tribuna" care era proprietatea „Institutului Tipografic" din
Sibiu, sau a celor două biserici româneşti.
Legea presei era foarte drastică şi ziarele trebuiau să plătească o
cauţiune pentru a putea să apară. Pentru că erau ziare politice şi pentru că
temperamentul latin izbucnea uneori violent în apărarea unor adevăruri pe care
maghiarii căutau să le denigreze se întâmpla de multe ori ca acestor ziare să le
fie intentate procese de presă pentru articolele politice publicate în paginile lor.
29. vezi de exemplu: I.Lupaş, op.cit.;Onisifor Ghibu, Ziaristica bisericească la români, Sibiu, 1910; Dr.
Sebastian Bornemisa, Gazetele poporale din Transilvania şi Banat, Cluj, 1939; V.Popeangă, Presa pedagogică
din Transivania, Bucureşti, 1966; Livia Grămadă, Presa satirică româneacsă din Transilvania. 1860-1918, Cluj,
1974; Dr. Aurel Cosma jr.,lstoria presei române din Banat, voi.I, Timişoara. 1932; Olimpiu Boiloş, Periodice
ardelene în răstimp de o sută de ani, Cluj. I.a.
30. Vezi prezentarea sintetică a acestor publicaţii la Nerva Hodoş, Al. Sadi Ionescu, Publicaţiile periodice
româneşti (ziare, gazete,revisle),tom. 1.1820·1906, Bucureşti, 1913; George Baiculescu, Georgeta Raduică,
Neonila Onofrei. Publicaţiile periodice româneşti(ziare, gazete, reviste), ton.11.1907-1918, Bucureşti, 1969.
31. N.lorga, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, voi.li, Bucureşti, 1915, p.247.
Mircea Baron 251
Când cel incriminat era un redactor al ziarului, atunci ziarul plătea spesele
de proces şi amenda tocmai din acea cauţiune. a ziarului, şi cum de multe ori
acea cauţiune era averea ziarului se întâmpla ca în cazul „Tribunei" din Sibiu
să fie nevoit să-şi sisteze apariţia.
Cele mai importante ziare politice din perioada 1900-1905 considerăm că
au fost:„ Tribuna" ,de la Sibiu, „ Tribuna Poporului" de la Arad, „Libertatea" de la
Orăştie.
Le considerăm cele mai importante, pentru că în jurul lor s-au grupat
personalităţile cele mai proeminente ale celor două curente. De altfel în funcţie
de apartenenţa la unul sau la altul din aceste ziare putem considera că există
în mişcarea naţională în această perioadă trei grupări: „Grupul Arad", „Grupul
Orăştie", ambele activiste 32 , şi „Grupul Sibiu", de orientare pasivistă. Erau
grupările cele mai bine conturate, mai clare în idei şi care au desfăşurat
activitatea cea mai susţinută. Celelalte ziare transilvănene s-au raliat ca idei,
uneia sau alteia dintre cele două curente.
Unul din ziarele cele mai importante al românilor transilvăneni din această
perioadă este „Tribuna" de la Sibiu.
Ziarul al cărui prim număr apare la 14/26 aprilie 1884 şi a cărui articol
program îl iscălesc 1O oameni printre care Eugen Brote, O.Manole, Ion Slavici,
apare ca o reacţie a generaţiei tinere din partid grupată în jurul vicarului Nicolae
Popea faţă de politica mitropolitului Miron Romanul ce se îndepărta de programul
PNA 33 .Ei veneau de la „Telegraful Român" şi sub redacţia lui Ion Slavici format
la „Convorbiri literare" voiau să dea ziarului iniţial o direcţie literară. Pentru a
susţine o asemenea întreprindere a fost adunat capital cu ajutorul căruia s-a
înfiinţat„ Institutul Tipografic" în editura căruia a apărut „Tribuna" 34 • N.lorga în
„Istoria Presei române" introduce „Tribuna" în capitolul „ziarul de opinie
publică" şi spune despre această publicaţie că a lăsat „urme de neuitat, nu
numai în jurnalistica românească de peste munţi, dar în întreaga dezvoltare a
presei politice şi culturale româneşti, „Tribuna" izbutise nu numai să învioreze
activitatea PNA, dar în acelaşi timp să apropie de popor ceea ce nu făcuse până
atunci nici una din foile de la noi şi anume de poporul la sate, până la ultimul
plugar cu cunoştiinţă de carte, predicţia naţională" 35 .
V.a fi principala „tribună" politică a PNA până la „Memorandum" şi imediat
după, cu o largă audienţă, ceea ce se reflectă în faptul că la un moment dat va
avea în jur de 3000 de abonaţi 36 .
După criza izbucnită în PNA, atât ziarul cât şi „Institutul Tipografic" trec
prin mâna lui Ioan Raţiu ca preşedinte al partidului 37 , şi „Tribuna", rămâne
principalul ziar pasivist.
Dar odată cu începutul luptei politice din interiorul PNA, „ Tribuna" începe
să-şi piardă din abonaţi şi va fi nevoită până la 28 aprilie 1903 datorită greutăţilor
32. Această dihotomie o întâlnim şi la:Liviu Maior, op.cit.

33. O.Boitoş, infiin1area ziarului „Tribuna'" şi rolul lui Slavici, în, Almanahul presei româneşti pe 1926, Cluj,
p.175-178.
34. I.Slavici, „Tribuna" şi lribunişlii. Bucureşli, 1896, p.24-31.
35. N.lorga, istoria presei romăneşti de la primele începuturi până la 1916, Bucureşti, 1922, p.153-154.
36. I.Slavici, Zbuciumări politice la romănii din Ungaria. Bucureşti, 1911,p.22.
37. Idem, „Tribuna şi tribuniştii"p.84-85.
financiare să-şi anunţe dispariţia 38 • Cauzele dispariţiei „Tribunei" sunt multiple;

ele cuprind condiţii obiective şi subiective. În primul rând restrângea numărul de
abonaţi în condiţiile în care curentul activist căpăta tot mai mulţi adepţi. Apoi,
fără a minimaliza meritele redactorilor de la „Tribuna", trebuie să arătăm că ei
nu erau de valoare unor Ion Slavici, Eugen Brote, Ion Rusu-Şirianu. Elie Daianu
şi Constantin Diaconovici aduşi de dr. Ioan Raţiu de la, ,Drapelul" din Timişoara
făceau parte din aripa modernă a mişcării 39 , iar Teodor V.Păcăţian, valoros,
părăseşte şi el „Tribuna" în 1901 40 , lăsând descompletată redacţia. Şi apoi nu
în ultimă instanţă trebuie să acuzăm de dispariţia „Tribunei" autorităţile statului
maghiar care s-au folosit de orice prilej pentru a crea dificultăţi ziarului.
Creşterea cauţiunii pentru aprobarea apariţiei ziarului în 1900 41 şi mai ales
procesele de presă şi sentinţele acordate au fost hotărâtoare pentru soarta
,,Tribunei". Într-o perioadă de 1Oani cuprinsă între 1893-1903 ,,Tribuna" a plătit
56918,54 coroane pentru călătorie şi întreţinerea celor condamnaţi la închisoare,
amenzi şi spese de proces, iar redactorii ziarului au stat în temniţă pentru
articolele publicate 204 luni, adică 17 ani 42 • În primul număr din 16/29 aprilie
1903, în articolul „către cititorii noştri", amintind dispariţia ziarului, se face o
confesiune de credinţă care sintetizează în fapt aspiraţiile şi căutările unei
generaţii care s-a pus în slujba luptei naţionale româneşti.
, ,1 . Adevărul poliglotiei acestui stat, ideea autonomistă şi alipirea către
tron, principiile politice fundamentale reprezentate de ziarul nostru au fost
pentru lupta noastră de 20 ani totdeauna stelele conducătoare.
2. Nu vom renunţa niciodată să proclamăm aceste principii în viitorul
nostru şi interesele naţiei noastre comune şi ale monarhiei întregi. .. " 43 •
Cert este că odată cu dispariţia „Tribunei", dispare cel mai puternic
reazem al politicii pasiviste şi aceasta, coraborată cu dezorientarea din rândul
pasiviştilor după moartea, în decembrie 1902, a lui Ioan Raţiu, va face ca
activismul să triumfe în 1905.
Direcţia fundamentală de acţiune a ziarului ca şi a grupării pasiviste este
sintetizată în două articole scrise de către dr. Ioan Raţiu şi de către convinsul
pasivist, Alexandru Mocioni. Dr. Ioan Raţiu în articolul său 44 publicat ca răspuns
la o întrebare a lui Ion Rusu-Abrudeanu în „Revista Ilustrată" din Bucureşti,
arată că nu cunoaşte pe deplin voinţa întregului partid, neputându-se convoca
o Conferinţă Naţională, dar că zvonul părăsirii pasivităţii este eronat.
El prezintă care au fost motivele care au dus la adoptarea pasivităţii:
românilor nu le-a convenit sistemul de guvernare care a pus puterea în mâinile
unei singure naţiuni aflate în minoritate care a forţat maghiarizarea; iar trimiterea
a 30-40 deputaţi în parlament nu rezolva problema, mai mult s-ar recunoaşte ca
38. Tribuna.XX, 16/29 aprilie 1903, nr. 70,p.1.

39. L.Bolezan, op.cil„p.227.
40. Tribuna, XVII, 17/30 decembrie 1900, nr.241„p.1.
41. Ibidem, 15/27 februarie 1900, nr,35,p.1
42. lbidem,XX, 10/23 aprilie 1903, nr.66,p.1.
43. Ibidem, 16/29 aprilie 1903, nr. 70,p.1.
44. lbidem,23 februarie/5 martie1901, nr.33,p.129.
Mircea Baron 253
legală situaţia existentă; în al doilea rând faptul că unirea Ardealului cu Ungaria

s-a făcut fără consimţământul românilor, iar legea electorală, împărţirea cercurilor
electorale şi desfăşurarea alegerilor crează o situaţie prohibitivă pentru români.
Ioan Raţiu nu neagă existenţa curentului activist, dar îi consideră pe adepţi nişte
carierişti, fără şanse în alegeri în faţa românilor reprezentând partidele maghiare.
Acceptă ideea că împrejurările pot aduce motive care să impună ieşirea din
pasivitate, dar că până atunci românii trebuie să rămână la rezistenţa pasivă aşa
cum a hotărât Conferinţa din 1881. Credem că în aceste momente octogenarul
dr. Ioan Raţiu nu se mai gândea acut la problemele majore ale mişcării, sau nu
a mai putut găsi soluţii acceptabile pentru continuarea luptei. Dr. Ioan Raţiu
ajunge să-l invoce pe O-zeu, sperând ca acesta să-l ajute să ducă la bun sfârşit
lupta şi speră de asemenea, ca totdeauna, în sprijnul fraţilor de peste Carpaţi.
Cea de-a doua luare de poziţie aparţine lui Alexandru Mocioni. Şi el
răspunde la întrebările puse de Ion Rusu-Abrudeanu afirmând că este pentru
rezistenţa pasivă. Susţine un mare adevăr şi anume că trebuie sprijinite bazele
de drept ale organizării politice, a PNA, căci fără organizare politică nu se face
politică naţională 45 •
Alexandru Mocioni reiterează aceste idei şi într-un articol publicat în mai
1902 plecând de la luarea în di&cuţie a noului curent al activismului, despre care
credea la început că tot se va pierede în nisip. Negând la activişti consecvenţa
între vorbe şi fapte, între lozinci şi propuneri concrete, Alexandru Mocioni arată
că părăsirea pasivităţii ar duce la o revizuire a programului de la 1881, ori
consideră autorul, „astăzi la noi nici vorbă nu poate fi de o acţiune politică cu
oarecari sorţi de izbândă". Luând exemplul Conferinţei Naţionale a PNA din
1892 care a constatat imposibilitatea pentru toţi românii de a participa la lupta
parlamentară datorită sistemului electoral, Alexandru Mocioni este categoric în
a afirma că şi în momentul respectiv cea mai eficace politică naţională este cea
a rezistenţei pasive 46 •
În acest spirit se abordează în coloanele publicaţiei problema -tacticii,
atitudinea faţă de alegerile din 1901 şi de participarea românilor, creşterea
vizibilă a influenţei curentului activist.
Încă din aprilie 1900 în articolul, „Nu vor intra", se susţine privind
viitoarele alegeri, că pentru grupul din jurul „ Tribunei" sunt decisive hotărârile
conferinţelor naţionale din trecut şi cei ce le desconsideră (aluzie la grupul
arădean-n.n) nu mai fac parte din partid 47 • În acelaşi spirit într-un alt articol,
„ Parlamentul maghiar", se arată că „suntem în pasivitate cu acest parlament
maghiar. Nu vrem să conlucrăm la lucrările lui, nu vrem nimic comun cu
creaţiunile lui.„Uşa parlamentului s-a închis pentru noi ca reprezentanţi ai
românilor şi totuşi sunt printre noi unii care vor să intre în acest parlament .„
dacă lasă afară stindarul programului naţional sau scot ce e mai esenţial din
el" 48 • Şi de aceea „Tribuna" susţine că cei care nu vor să rămână pasivi să-şi
45. lbidem,27 martie/9 aprilie 1901, nr.SB,p.229.

46. Ibidem.XIX, 25 aprilie/8 mai 1902, nr.75,p.1 ;27 aprilie/1 O mai 1902, nr.76,p.1.
47. Ibidem.XVII, 13/26 aprilie 1900, n'. 74,p.1.
48. Ibidem, XVIII, 10/23 ianuarie 1901, nr.6,p.21.
creeze un partid nou 49 • Publicaţia va prezenta desfăsurarea alegerilor

parlamentare din septembrie- octombrie 1901 scoţând în evidenţă participarea
românească, atât ca alegători şi ca deputaţi şi trăgând concluzia că solidaritea
românească proclamată într-o adunare ulterioară la Sibiu, nu fusese respectată.
Adoptându-se un ton mai moderat ziarul crede în necesitatea începerii unor
discuţii serioase, fără patimă, şi în solidaritatea românească, pentru a reuşi în
activitatea politică 50 •
Interesant este şi faptul că se insistă pe necesitatea unei activităţi intense
în Congregaţiile Comitatense, considerând alegerile membrilor municipali din
comitate ca de o importanţă deosebită în lupta politică. "Dorinţa noastră este de
a începe pretutindeni lupta în comitate ca să mişcăm poporul în direcţia
naţională, făcând noi înşine cu el împreună şcoală politică. Fiind românii opriţi
a face conferinţă naţională şi fiind în pasivitate faţă de parlament nu avem altă
ocazie de a face şcoală politică decât în comune şi comitate" 51 •
Ziarul consideră de asemenea că este necesară organizarea internă a
partidului, dispunând de aceeaşi oameni şi încercând ca fiecare grupare să
înţeleagă elementele pozitive din poziţia celuilalt 52 , iar dacă acest lucru nu se va
putea întâmpla se crede că nu există o altă cale decât aceea ca „noua direcţie"
ce s-a pornit cu scopul de a determina PNA la o activitate parlamentară şi care
se manifestă prin articole din presa de la Arad şi Orăştie în special ale lui Vasile
Goldiş şi dr. Aurel Vlad, să-şi înfiinţeze un nou partid 53 • Este până la urmă un
semn al incompatibilităţii dintre cele două grupări şi-o afirmare finală tranşantă
a faptului că „Tribuna" şi cei din jurul său rămân în cadrele pasivismului decretat
la1881.
Un alt ziar al românilor transilvăneni tot de orientare pasivistă era ,,Drapelul"
din Lugoj. A luat naştere în urma iniţiativei dr. George Dobrin, avocat din Lugoj
şi cu sprijinul material şi moral al fruntaşilor naţionali, dr. Petru Tepeneag, avocat
în Vinga şi Ion Roşu, avocat în Biserica Albă.
Ziarul s-a tipărit sub conducerea unui comitet executiv în tipografia Carol
Traunfellner din Lugoj de două ori pe săptămână, iar din 1902 de trei ori pe
săptămână, având ca proprietar şi editor pe dr. Valeriu Branisce, iar ca redactor
responsabil pe dr. Corneliu Jurcă 54 • Primul număr a apărut la 1/14ianuarie1901
purtând subtitlul de „organ naţional politic" şi având ca program lupta pentru
izbânda programului PNA şi apărarea tuturor intereselor româneşti ale
Banatului" 55 şi se va tipări fără întrerupere până în 1920 când îşi încetează
activitatea.
Dr. Valeriu Branisce care a condus gazeta până în februarie 1918 va face
din aceasta „ ... o adevărată tribună de afirmare şi manifestare românească, de
49. Ibidem. 18/31 ianuarie 1901, nr.12,p.45.

50. lbidem,XIX, 16129 ianuarie 1902, nr.1 O,p.1
51. lbidem.XVlll.11/24 octombrie 1901, nr.188,p.749.
52. Ibidem.XIX, 19 decembrie 1902/1 ianuarie 1903, nr.233,p.1.
53. lbidem.XX,9/22 ianuarie 1903. nr.4,p.1.
54. Dr.Aurel Cosma jr., op.cil. p. 96-87.
55. lbidem,p.87.
Mircea Baron 255
la care îşi rosteau crezul lor naţional aproape toţi intelectuali români din
Banat" 56 .
Se apreciază că stilul, concepţia şi materialul redacţional făceau din
„Drapelul" o gazetă scrisă mai mult pentru intelectuali decât pentru popor. Au
scris regulat la „Drapelul" dr. Alex. Mocioni (care de altfel a dat 4000 florini, iar
Antoniu Mocioni 8000 florini pentru susţinerea ziarului) dr. Corneliu Jurca, dr.
George Dobrin, dr. P. Barbu, Ioan Vidu, Coriolan Brediceanu, dr. Gh. Popovici,
etc 57 •
Valeriu Branisce, adept politic al lui Alexandru Mocioni, întitulându-se
chiar „mocionist", considera că cei grupaţi în jurul „Drapelului" sunt pasivişti
din tactică şi nu din principiu ca vechii pasivişti ardeleni ţinând la dreptul politic
ardelenesc de la 1863-1865 58 . De altfel în „Articolul program", publicat în primul
număr al ziarului 59 , Valeriu Branisce declară că un grup de prieteni în principii,
aderenţi necondiţionaţi ai PNA au convenit să fondeze, în Lugoj, un organ de
publicitate naţională, independent şi strict pe baza programului naţional de la
1881, şi că în faţa amorţirii care s-a produs în mişcarea naţională în ultimii ani
vor căuta metode noi de luptă, fără însă să rupă cu trecutul politic pasivist.
Pentru realizarea unui progres în lupta politică a românilor, Valeriu Branisce
dorea să ducă o asemenea activitate, spunea el, care să aibă ca rezultat
împăcarea comitetului naţional al PNA spart, lucru pe care recunoaşte cu regret,
nu a reuşit să-l obţină 60 • Valeriu Branisce pe lângă orice tendinţe pasiviste
manifestate în atitudinea sa politică, a fost mereu convins de necesitatea unei
organizări politice ferme a românilor, şi că numai după organizarea acestui
partid puternic considera el că este posibilă şi necesară o rediscutare a tacticii
care trebuia urmată 61 • Iar această rediscutare a tacticii nu poate fi pusă pe tapet,
spune Branisce, pentru că prin ordonanţele lui Hieronymi, PNA nu a mai putut
convoca nici o conferinţă care să se pronunţe asupra tacticii partidului 62 . Pentru
a nu sparge inexistenţa, dar afişata solidaritate a partidului, Valeriu Branisce
cere să se păstreze neatinse concluziile vechilor Conferinţe ale PNA, iar celor
care refuză să le mai recunoască li se neagă calitatea de membri ai partidului
pentru că, „nu este scris că toţi românii trebuie să aparţină unui singur partid şi
toţi trebuie să procedeze uniform"63 • A considerat de altfel Conferinţa Naţională
de la Sibiu din 10 ianuarie 1905 nu ca pe o Conferinţă a PNA, pentru că după
el cei care participă sunt deja activişti 64 • Şi ca o încununare a pasivismului său,
Valeriu Branisce va fi printre ultimii dintre oameni politici ai românilor transilvăneni
care a părăsit această tactică politică, şi aceasta numai în momentul când vede
că a rămas solitar într-un ocean prea vast, atunci când ,,iluzia activistă cuprinsese
masele" 65 . El a fost poate cel mai activ dintre pasivişti după moartea lui Ioan
56. lbidem,p.88.
57. lbidem,p.88-89.
58. V.Brănişte, Amintiri din închisoare, Bucureşti, 1972, p.421.
59. Drapelul, I 1114 ianuarie 1901, nr. 1 ,p.1.
60. V.Brănişte, op.cit,p.419-420.
61. Drapelul,1,21 lebruarie/6 martie 1901, nr.16,p.1.
62. lbidem,5/18 septembrie 1901, nr.71,p.1.
63. Ibidem, III, 13/26 mai 1903, nr.56,p.1.
64. lbidem,IV, 11/24 septembrie 1904, nr.106,p.1.
65. V.Brănişte, op.cit, p.XLll.
Raţiu, privit nu numai din punct de vedere al luptei politice, dar şi al activităţii pe
care a depus-o pe plan cultural pentru ridicarea spirituală a poporului român.
În Transilvania mai fiinţa un ziar cu adânci tradiţii în cultura românească,
„Gazeta Transilvaniei", condus acum de marele luptător politic dr. Aurel
Mureşanu 66 • Crescut, educat şi afirmat în perioada marilor lupte politice pe care
românii le-au purtat în a doua jumătate a secolului al XIX-iea, îi era greu acum
la bătrâneţe să mai schimbe ceva din ideile sale. Imobilismul său în materie de
idei politice ajunsese să fie un subiect de discuţii în rândul ziarelor româneşti,
el considerând programul de la 1881 şi pasivismul ca ceva tabu de care nu este
permis a se atinge nimeni. Aurel Mureşanu a privit cu suspiciune orice încercare
de a schimba tactica partidului şi se bucură sincer când găseşte oameni care să
fie în ton cu principiile sale politice. Publică, ca exemplu, o scrisoare pe care
Alexandru Vaida-Voievod o trimisese ziarului vienez „Deutsches Volksblatt" în
care arată că la viitoarele alegeri, în lupta pentru mandate, maghiarii vor rămâne
singuri ei între ei fiindcă stările actuale fac imposibilă participarea naţionalităţilor
la alegeri 67 • Că este un apărător ardent al vechiului program şi a tacticii
pasiviste, rezultă şi dintr-un articol intitulat, „Turnu Vavilonului", şi unde într-un
stil polemic, acuză scrisoarea publicată de dr. Ioan Mihu în „Libertatea" din
Orăştie 68 , „prin care acesta umblă să încălzească din nou zama stătută şi
sordidă a aşa zisei „revizuiri" a programului nostru naţional, revizuire pe care
o ceruse la 1892 organul („Telegraful Român"-n.n.) inspirat de Mitropolitul de
atunci, Miron Romanul" 69 • Aurel Mureşanu va acuza în termeni energici încercarea
victorioasă pe care dr. Aurel Vlad, avocat la Orăştie, o face candidând în mai
1903 pentru un loc în parlament. El este dezamăgit de faptul că,, tânărul avocat"
a pornit înainte lăsând pe bătrâni şi sfaturile lor , ,în plata Domnului" şi că „ mână
în mână cu cei de la Arad a ajuns a pleda pentru ciuntirea programului
naţional" 70 • Pentru această participare, şi mai ales pentru faptul că dr. Aurel Vlad
a declarat că nu poate primi întregul program al partidului, respectiv p.1 al
acestuia privind autonomia, dr. Aurel Mureşanu îl consideră scos din rândurile
partidului 71 •
Aceeaşi atitudine de respringere faţă de orice tendinţă ce ar fi pus în
cauză tactică anterioară a partidului manifestă Aurel Mureşanu şi privind
convocarea Conferinţei Naţionale de la Sibiu din 1O ianuarie 1905.
El se miră că cei pe care îi încadrează în „acţiunea dezertorilor PNA de
la 1881" şi împotriva cărui „curent păgubitor", „Gazeta Transilvaniei" luptă de
trei ani de zile, au ro lui cel mai important, ,la înşcenarea", ,conferinţă electorală",
şi totuşi aceasta conferinţă să treacă de conferinţa a PNA". Pentru că la ea
participă mulţi aderenţi ai curentului activist, Aurel Mureşanu consideră că este
66. x.x.x .. Câleva date din trecutul ziarului „Gazeta Transilvaniei"(1837-1925), în, Almanahul presei româneşti
pe 1926, Cluj,p.184-186; Olimpiu Boitoş, Periodice ardelene în răstimp de o sută de ani, Cluj, f.a.,p.3-4.
67. Gazeta Transilvaniei,LXIV,25 iulian august 1901, nr.164,p.1.
68. Libertatea, 1,23 februarie/13 martie 1902, nr.47 ,p.1.
70. Ibidem, LXVI, 11/24 mai 1903, nr.101,p.1.
71. lbidem,4/17iunie 1903, nr.121,p.1.
Mircea Baron 257
imposibil ca o asemenea conferinţă, cu astfel de membrii, ,să poată fi continuarea

conferinţelor noastre naţionale din trecut", catalogând-o ca o tovărăşie între
unii membrii vechi ai Comitetului Naţional (dr. Vasile Lucaciu, Ghe. Pop de
Săseşti - n.n., cu „activişti" de la Orăştie şi Arad „care de mult au apucat pe
cărări care nu sunt ale Partidului Naţional" 72 • În paginile, ,Gazetei Transilvaniei"
sunt prezentaţi cei care au refuzat mandatul de participare la Conferinţa de la
Sibiu: Fracisc Hossu-Longin, Alexandru Hossu, dr. Alexandru Mocioni, dr. Elie
Daianu, dr. Amos Frâncu, dr. E. Poruţiu 73 , iar în privinţa desfăşurării Conferinţei
concluzionează sec că „la adunarea de la Sibiu n-au luat parte decât aproape
numai cei care ori au dezertat în anii din urmă din Partidul Naţional, părăsind
organizaţia şi programul lui, ori n-au făcut parte niciodată din partidul de la
1881 " 74 • Consecvenţa l-a făcut să refuze orice participare la această întrunire
politică a românilor.
De cealaltă parte a baricadei erau ziarele de orientare activistă.
La 25 decembrie 1896 I 6 ianuarie 1897 apare la Arad numărul de probă,
iar la 1/13 ianuarie 1897 primul număr al ziarului „Tribuna Poporului". Ziarul va
apărea zilnic până la 26 ianuarie I 1O februarie 1912 iniţial sub acest nume, iar
de la 25 decembrie 1903 I 7 ianuarie 1904 sub numele de „Tribuna", şi are ca
editor şi proprietar pe Aurel P. Barcian, iar ca redactor responsabil şi apoi
director pe Ion Russu-Şirianu.
Publicaţia este rezultatul dorinţei grupării conduse de Vasile Lucaciu,
Eugen Brote şi Vasile Magra de a crea un organ de presă, după înstăpânirea lui
Ioan Raţiu asupra „Tribunei" şi a „Institutului Tipografic" de la Sibiu.
Eugen Brote, mentorul de început al ziarului şi al grupării care se va forma
în jurul acesteia şi în zona Aradului, era un adept al schimbării unei părţi a
programului PNR şi dorea să aibă un ziar politic, dar pe care îl vede militând tot
în cadrul mişcării naţionale, dar de pe poziţiile noilor idei activiste pe care
încearcă să le impună în mişcarea naţională. Eugen Brote neagă însă orice
intenţie de a crea un nou partid „proguvernamental" cum îi acuză unii care să
fie rupt de mişcarea naţională, pentru că el ţinea foarte mult la solidaritatea în
luptă politică a tuturor românilor 76 •
A fost ales Aradul, motivele fiind complexe: o populaţie românească
majoritară în comitat (61 %), vreo 8000 de români (15%) în Arad, combativi politic
şi cu o orientare activistă; un număr important de ţărani apţi să plătească censul
obligatoriu pentru participarea la alegeri; existenţa Băncii „Victoria" din Arad,
care era a doua bancă românească ca valoare după Banca „Albina" de la Sibiu,
sentimentalismul lui Ioan Slavici care era din Şiria, iar Vasile Mangra în slujba
Episcopiei ortodoxe din Arad; fruntaşii români din comitat s-au remarcat printr-
o susţinută luptă politică dusă mai ales în cadrul congregaţiei comitatense şi
72. Ibidem, LXVll.24 decembrie 1904,nr.285,p.1.

73. Ibidem, 25 decembrie 1904, nr.286,p.1.
74. lbidem,LXVlll,9/22 ianuarie1905, nr.5,p.1.
75. Nerva Hodoş, Al.Sadi Ionescu, op.cit,p.744; George Baiculescu, Georgeta Răduică, Neonila Onofrei,
op.cit,p.664.
76. L. Boia, op.cil., p.971.
printr-o activitate culturală laborioasă; o tradiţie publicistică care însemna

existenţa unor profesionişti ai scrisului 77 •
În jurul ziarului s-au strâns o seamă de personalităţi care vor face ca ziarul
şi implicit mişcarea să capete notorietate şi să se impună. Dacă Ioan Slavici va
fi mai puţin prezent, Eugen Brote va canaliza cel puţin la început direcţia ziarului.
El trimite scrisori în care sunt cuprinse idei politice, dar de multe ori şi
admonestări pentru încetineala cu care se realizează programul propus de el 78 •
Eugen Brote a ţinut să-şi expună punctul de vedere în mai multe ocazii, prima
dată între 24 ianuarie I 5 februarie - 4/16 februarie 1897 când publică o suită de
şapte articole în care argumentează cu motive viabile necesitatea trecerii la
activismul politic 79 . Apoi într-un articol publicat în „Tribuna Poporului" şi intitulat
„Puncte noua de orientare", Eugen Brote pleacă de la necesitatea constituirii
unei organizaţii politice serioase, bază pentru reuşita unei politici active, autorul
fiind conştient că posibilităţile românilor nu sunt aşa uriaşe pentru a putea reuşi
neorganizaţi. Consideră că este necesară în acelaşi timp părăsirea pasivităţii,
pentru că această politică a dus la izolarea fruntaşilor de. popor şi pentru că,
trăieşte cu speranţa că parlamentul va reprezenta pentru români o veritabilă
şcoală politică 80 • Şi ca un corolar al concepţiei sale politice sunt ideile cuprinse
în articolul „Revizuirea programului naţional de la 1881 ", în care încearcă o
discuţie a acestui program, legat fiind acest eveniment şi de scrisoarea dr. Ioan
Mihu publicată în „Libertatea" 81 • Eugen Brote arată că în nici unul din cele 9
puncte ale programului de la 1881 rezistenţa pasivă nu este prezentată explicit,
totuşi ea este cea care dă notă caracteristică întregii politici întemeiată pe acest
program. „Rezistenţa pasivă nu era un atribut organic al programului, precizat
în punctele 1 şi 9". Plecând de la această remarcă, autorul propune o nouă
realiniere a programului partidului la ideile activiste, şi soluţionarea o vede prin
înlocuirea celor două puncte mai sus citate din program 82 •
Alături de Eugen Brote şi Ioan Slavici mai activează Vasile Mangra, dr.
Vasile Lucaciu (până la 1900), Vasile Goldiş, dr. Aurel Lazăr, etc.
Conducătorul ziarului era Ioan Rusu-Şirianu care a reprezentat în cadrul
personalităţilor grupului aripa cea mai radicală. El a reuşit să impună un stil
ziarului său, fiind el însuşi un talentat gazetar şi om politic. Datorită muncii
depuse atât în cadrul ziarului cât şi în activitatea culturală pe care a desfăşurat
o în întreg comitatul, el a fost o personalitate puternică a vieţii politice româneşti,
reuşind să insufle şi ziarului forţă şi vitalitate şi să-l impună ca cel mai puternic
ziar politic românesc al perioadei.
Ziarul a militat consecvent pentru propagarea activismului în masa
fruntaşilor şi a poporului român, a discutat avantajele pe care acestea le-ar
77. Vezi:O.Boitaş, op.cit,p.7.

78. L.Boia, Aspecte ale emigra!iei politice din Transilvania în vechea Românie la sfârşitul sec.al XIX-iea şi
începutul sec.al XX-iea, în, Analele Universitălii Bucureşti, seria Ştiinţe social-istorice, an XIX, 1970, nr.1,p.92.
79. Idem, Contribu!ii privind criza PNR,p.975-976.
80. Tribuna Poporului, V,20 octombrie/2 noiembrie 1901, nr.195.
81. Libertatea.li, 23 februarie/19 martie 1902, nr.46.
82. Tribuna poporului, VI, 9/22 martie 1902, nr. 46.
Mircea Baron 259
prezenta. În paginile sale se aduc critici aspre la adresa pasivismului şi a bazelor

pe care el se fundamentează.
Astfel se arată că la început românii aveau motive a nu crede în trăinicia
dualismului şi sperau că rezistenţa pasivă va accelera căderea noului sistem.
Dar pasivitatea a fost pornită fără să se prevadă unde se va ajunge cu ea.
„Pentru că dualismul nu a căzut, alegerile murdare au continuat şi aşteptarea
în neactivitate pentru că ungurilor să le vie mintea la cap este foarte primejdioasă
pentru că în primul rând molipseşte poporul. Iar asta fără a mai face nimic pe
terenul luptei politice şi apoi ar da apă la moară şovinismul care ar putea scrie
că românii nu vor să ajute la propăşirea patriei 83 . Aceasta „ar crea o situaţie de
linişte pe care un cap încoronat ar interpreta-o ca un semn că naţionalităţile sunt
mulţumite, oricât presa ar scrie contrariul" 84 . Arădenii au căutat să arate
avantajele aduse de existenţa unor deputaţi în Dietă, „care ar putea să facă pe
unguri să înţeleagă că unele din greşelile lor dăunează patriei şi să-i lumineze
asupra multor chestiuni". Pentru că speră că „în câţiva ani aceşti deputaţi s-ar
impune în faţa tuturor partidelor politice şi s-ar ajunge ca în câţiva ani spiritele
să fie cel puţin clarificate şi molcomite" 85 . Şi apoi pentru că păstrând pasivitatea
românii nici nu s-au impus în faţa adversarilor şi nici greutăţi nu le-am făcut. Şi
cu părere de rău arată „Tribuna Poporului", „am înlesnit atâtor nulităţi maghiare
posibilitatea să ajungă a ne face legi". Şi iau de exemplu pe saşi care deşi, spune
ziarul, nu sunt în toată Transilvania mai mult decât românii din Comitatul Arad,
ei prin politica activistă au reuşit să-şi aleagă 15 deputaţi în Dietă şi care au
desfăşurat aici o luptă hotărâtă pentru susţinerea drepturilor neamului lor 86 • În
Ungaria la o populaţie de 20 milioane, datorită sistemul electoral foarte puţini
cetăţeni aveau drept de vot.
Românii la o populaţie de trei milioane nu aveau decât 105000 alegători 87 ,
dar care puteau fi capabili să trimită în parlament un număr de deputaţi români,
mai ales că, şi aici este unul din marile atuuri ale activiştilor, poporul, marea
masă a alegătorilor, niciodată nu a încetat de a fi activist, luând parte la toate
alegerile. Pasivitatea a fost respectată numai de fruntaşii de la oraş. Cei de la
sate, chiar pe vremea Conferinţelor Naţionale votau la Sibiu pasivitatea de
dragul solidarităţii, dar sosind acasă luau parte la alegeri 88 • Poporul participând
la alegeri şi fiindcă nu avea candidaţi ai PNA pe care să-i aleagă, trăia cu
speranţa că alergând tot români, dar ce făceau parte din partidele maghiare,
aceştia îi vor apăra în Dietă de toate silniciile la care erau supuşi.
Ori tocmai acest lucru, arădenii şi ziarul lor nu vor să-l accepte,
neconsiderând pe aceşti „mameluci parlamentari" ca reprezentanţi ai poporului
român.
Prin maghiarizarea numelor acestor deputaţi, „Tribuna Poporului" caută
să-şi arate dispreţul faţă de nişte oameni despre care afirmă că „până când ei
83. lbidem,5/18 ianuarie 1902,nr.3.

84. lbidem,IV,6/19 aprilie 1900, nr.66.
85. Ibidem.V ,25 ianuarie/7 februarie 1901, nr, 16.
86. Ibidem, 30 mai/12 iunie 1901,nr .99.
87. lbidem,5/18 aprilie 1901,nr.63.
88. lbidem,Vll,2/15 martie 1903,nr.41.
nu reprezintă cu cinste şi demnitate interesele politice, culturale şi economice

ale poporului român aşa după cum interesele lui naţionale pretind, până atunci
pentru noi ei rămân nişte instrumente în mâna guvernului maghiar, nişte
renegaţi odioşi" 89 • Şi ca un rezumat al motivelor de activitate parlamentară Ioan
Rusu-Şirianu afirmă că , ,dacă nu vrem să înlesnim poziţia guvernului şi a
caracudelor sale, dacă nu vrem să lăsăm poporul pradă străinilor, trebuie toţi să
rupem cu pasivitatea, şi încă din vreme să ne preparăm de luptă" 00 •
Considerând necesară adoptarea unei noi conduite politice, grupul arădean,
nu a considerat niciodată că este în afara partidului şi peste tot şi în toate
ocaziile au căutat să arate necesitatea unei solidarităţi politice a românilor.
În spiritul acestei solidarităţi, arădenii prin glasul „Tribunei Poporului
, ,s-au ridicat întotdeauna împotriva celor ce s-au lepădat de programul mişcării
naţionale şi de hotărârile Conferinţelor Naţionale în situaţii când au apreciat că
nu este momentul pentru o asemenea tentativă, sau când aceste încercări erau
făcute în favorul maghiarilor 91 ; în spiritul acestei solidarităţi au acceptat hotărârile
adoptate de către fruntaşii români la întrunirile de la Timişoara din iulie 1901 92
şi Cluj din 5 septembrie 1901 93 care au făcut apel la încetarea polemicilor şi la
abţinerea de a participa la alegerile parlamentare din septembrie/octombrie
1901.
Pentru că lupta parlamentară era exclusă prin acceptarea pasivismului,
iar Sibiul începe să-şi piardă aureola de centru politic al românilor, iar „Partid
Naţional avem doar cu numele" 94 , arădenii considerau că trebuie folosite toate
mijloacele legale pentru a revitaliza lupta politică a românilor transilvăneni. Şi
pentru că o Conferinţă Naţională ce să decreteze atitudinea viitoare a românilor
nu se putea ţine, parte datorită autorităţilor, parte animozităţii care domnea în
partid, „Tribuna Poporului" propune organizarea românilor din comitate în
cluburi comitatense, pentru că întrunirea acestora guvernul nu o putea opri şi
astfel românii îşi pot spune cuvântul în orice afacere politică 95 • Ei vor participa
de altfel la alegerile comitatense din 1901 şi 1904 96 • Iar atunci când s-au crezut
puternici pentru a susţine şi practic o încercare politică de proporţia unor alegeri,
au decretat trecerea oficială la activism. În 1 mai 1903 în Clubul comitatens
român al Comitatului Arad s-a hotărât acest pas 97 , „pentru că nu se ştie ziua
când Dieta va fi dizolvată" 98 • Arădenii au susţinut necesitatea participării la
alegeri şi din motive de organizare, pentru că românilor le este permisă
întrunirea în cercuri electorale pentru a pune candidaţi la alegeri şi aici puteau fi
discutate şi alte aspecte ale mişcării. Arădenii sperau că din aceste cercuri electorale
ca şi din comitate se putea naşte o conducere mai viguroasă a partidului 99 , iar prin
89. lbidem,V,22 februarie/17 martie 1901,nr.36.

90. lbidem,Vll,2/15 martie 1903, nr.41.
91. lbidem,V, 18 noiembrie/1 decembrie 1900, nr.215.
92. Ibidem, V,28 augusV1Oseptembrie1901,nr.159.
93. lbidem,XVlll,5/18 septembrie 1901,nr.164,p.1 ;13/26 septembrie 1901 ;nr.169.
94. Tribuna Poporului, VI, 14/27 aprilie 1902,nr. 71.
95. Ibidem, IV, 18/31octombrie1900,nr.194.
96. Ibidem, VIII, 6/19 noiembrie 1904, nr.210.
97. L.Boia,op.cit,p.981.
98. Tribuna poporului,Vll,2/15 martie 1903,nr.41.
99. Ibidem, VIII, 1/14 ianuarie 1904, nr.1.
Mircea Baron 261
proclamarea candidaturii unor aderenţi ai PNA-ului, poporul se obligă să lupte

şi să voteze „pentru izbânda naţionalismului 11100 •
Este de la sine înţeles că activiştii nu s-au grupat cu toţii în jurul „ Tribunei
Poporului". În mişcarea naţională de după 1900 irumpe o generaţie tânără de
oameni politici mulţi dintre ei neparticipanţi la evenimentele ce au dus la criza
din sânul PNA-ului. Majoritatea acestora activau în judeţul Hunedoara, erau
avocaţi, deci cunoşteau valoarea elocinţei verbale, dornici să ducă o luptă
activă, pentru că erau convinşi că „abstinenţa unui popor tânăr, în dezvoltare
şi fără şcoală politică, este în esenţă egală cu renunţarea la rezistenţă 11101 • Acest
grup avea nevoie de un ziar în jurul căruia să se grupeze, ziar care să poarte în
popor ideile lor de luptă. Au ales Orăştia pentru că acest oraş avea destui
români şi mai ales era aşezat în mijlocul unei regiuni pronunţat româneşti. Aici
se găsea şi o puternică bancă românească, „Ardeleana", a treia în ierarhia
băncilor româneşti ardelene având ca director pe dr. Ioan Mihu, iar din 1902 pe
dr. Aurel Vlad 102 •
La 1 ianuarie 1902 apare primul număr al ziarului „Libertatea", publicaţie
care a avut de la început un caracter politic militant preconizat de cei 36
întemeietori, în frunte cu dr. Aurel Vlad, dr. Alex. Vaida-Voievod, dr. V. Bontescu,
părintele Ioan Moţa. Redactor va fi numit părintele Ioan Moţa ce venise format
ca gazetar în redacţiile „Tribunei" şi „Foaiei Poporului" de la Sibiu 103 • În primul
număr apare şi articolul program semnat de către 24 de oameni din „tânăra
generaţie" • Ca orice articol program şi acesta se distinge prin multitudinea de
104
programe pe care semnatarii lor se angajează să le ducă la îndeplinire. Încă din

acest prim articol ei caută să alunge orice dubiu asupra poziţiei pe care o vor
ocupa, arătând că „stăm pe bază comună a singurului program naţional şi pe
baza hotărârilor conferinţelor naţionale, atâta vreme cât acestea nu se vor
modifica". O precizare necesară, pentru că mulţi ridicau semne de întrebare faţă
de intenţiile lor activiste afiŞate. Lucizi, ei recunosc că „înăsprirea situaţiei
noastre politice este de a se atribui nu numai cauzelor externe ci poate îh
măsură mare, unor cauze interne provenite din greşeli de tactică", şi în faţa
inactivităţii evidente declarau că, „ vom cere înteţit căutarea modalităţilor cu
ajutorul cărora să vedem din nou pus în funcţionare PNA-ul".
În lupta pe care o vor desfăşura, cei din jurul „Libertăţii" sperau în
participarea masivă a poporului, a cărui virtuţi fuseseră probate la precedentele
alegerei parlamentare. Erau conştienţi că această participare nu se poate face
într-un mod primitiv, şi că poporul trebuie să fie educat politic pentru că aportul
său să fie concludent; schiţau în „articolul program" modalităţile muncii pe care
o vor duce în popor. Vor cere românilor să desfăşoare o activitate vie, în primul
rând „ faţă de afacerile sale din comună, învăţându-l care sunt drepturile şi
datoriile lui de cetăţean şi contribuabil, ca să se ştie folosi de ele", şi să
desfăşoare o neobosită activitate „faţă de afacerile comitatului, străduind să se
100. Ibidem, v. 30 mai I 12 iunie 1901, nr. 99.

101. Libertatea,I, 11 /24 mai 1902, nr.22.
102. N.N.Petra. Băncile romăneşti din Ardeal şi Banat, Sibiu, 1936, p.60.
103. Sebastian Bornemisa,op.cit„p.6.
104. Unirea,Xll,4 ianuarie 1902,nr.1.
organizeze cluburi comitatense şi cluburi cercuale, capabile de o activitate

nouă".
Ca o formă supremă a luptei politice a românilor şi ca un îndemn la
activism, grupul de la Orăştie declară în „articolul program" că vor lupta pentru
ca poporul să fie conştient de dreptul său de a participa la alegerile parlamentare.
Mai reafirmau cu tărie hotărârea lor de a „stărui în foaie ca şi în sfaturile
conducătorilor politici pentru schimbarea tacticii de pasivitate faţă de parlament,
în activitate", dar mânaţi de principiul solidarităţii românilor ca singura posibilitate
de afirmare şi reuşită, ei declarau că, „ ... ne vom supune hotărârilor aduse de
majoritatea din partid"; afirmau de asemenea şi un cod de conduită politică când
arătau că „discuţii şi atacuri personale şi confesionale sunt excluse". În
„articolul program" mai sunt referiri la intenţiile de natură culturală şi economică
a aderenţilor.
În întregirea acestui program , ,Libertatea" va publica o scrisoare a omului
politic dr. Ioan Mihu, retras la Vinerea într-o singurătate dojenitoare şi adresată
„unui fondator al foii „Libertatea" 105 • Încă de la început, scrisoarea şochează
prin modul tranşant de a pune în discuţie chestiunile, considerând părerile
exprimate ca fiind capabile de a scoate mişcarea politică românească din impas.
El caută să explice tinerilor că dacă vor să înceapă o acţiune politică cu sorţi de
izbândă, primul lucru care se impune este „o revizuire, respectiv o modificare
a programului din 1881, conform împrejurărilor de azi".
Conştient de situaţia politică existentă în ţară, dr. Ioan Mihu vedea
imposibilitatea realizării unor postulate cuprinse în programul de la 1881 :„să
încetăm a stărui pentru lucruri imposibile şi să ne facem seama cu experienţa
unei politici mai realiste", şi în acest s;Jirit propune renunţarea la punctele1 şi 9
din programul de la 1881,pentru că le consideră „dorinţe ideale.a căror realizare
trece peste puterile de care noi dispunem".
În acelaşi timp dr. Ioan Mihu consideră că „a mai crede şi azi, după toate
cele petrecute la intervenirea coroanei, a Triplei Alianţe sau mai ştiu a căror
factori europeni în favorul postulatelor noastre de drept public, a conta în
această privinţă la ajutorul străin de noi, este după a mea părere mai mult decât
o naivitate politică". Schimbând programul, dr. Ioan Mihu întrevede avantaje
posibile pentru români:situaţia partidului şi posibilitatea unei lupte serioase şi
bărbăteşti se va ameliora; românii vor lua o armă puternică din mâna celor care
au avut interesul a-i prezenta monarhului, datorită inactivităţii lor parlamentare,
ca duşmani ai patriei.
În continuarea scrisorii, dr. Ioan Mihu se ocupă şi de postulatele sociale,
politice, agrare şi economice care ar fi necesare la o eventuală întregire a
programului din 1881. Consideră că acestea se pot realiza numai prin hărnicia
şi însufleţirea românilor, cu excepţia celor politice care depind uneori de anumiţi
factori străini , ,cărora avem a ne impune". Iar ca încheiere, dr. Ioan Mihu afirmă
că, , ,picaţi odată de acord asupra programei partidului, acţiuni de organizare ale
105. Libertatea,1.23 februarie/8 martie 1902, nr.11.
Mircea Baron 263
partidului şi de tactică cum sunt pasivitatea şi activitatea nu vor mai întâmpina

greutăţi neinvincibile".
Prin propunerile făcute dr. Ioan Mihu nu poate fi acuzat că ar fi trădat
aspiraţiile naţionale româneşti ci că este mai realist decât mulţi alţi oameni ai
generaţiei sale, un alt articol al său intitulat, „Chestiunea carului înglobat",
arătindu-ni-1 preocupat profund de viitorul mişcării.
El susţine aici necesitatea reorganizării PNA-ului pe baze noi conforme
împrejurărilor, dar este conştient că această nouă reorganizare ar putea duce
la divizarea partidului. De aceea crede că măsurile trebuiesc luate în
comun„pentru a porni odată în o direcţie oarecare, carul înglobat al PNA-vorba
d-lui P.P.Cosma" 106 •
Scrisoarea a stârnit discuţii aprinse în presa românească , dar ea a avut 101
cea mai mare înrâurire asupra celor cărora le-a fost trimisă, adică grupului de
la Orăştie, devenind un adevărat program politic al acestora 108 • Evenimentele
care au urmat după această scrisoare nu au făcut decât să accelereze drumul
spre ţinta finală a activiştilor-obţinerea hotărârii de a putea participa la lupta
electorală şi parlamentară.
„Libertatea" va fi organul de presă cu care dr. Aurel Vlad, 27 de ani,
avocat în Orăştie, directorul Băncii Ardeleana „ îl foloseşte ca principal mijloc de
propagandă pentru a-şi face cunoscut programul şi opţiunile politice, în momentul
în care candidează, în calitate de candidat naţional, la Dobra, pentru un mandat
de deputat în Parlament, la alegerile de la 20 mai/6 iunie 1903 109 • Victoria sa aici
este o victorie a aripii activiste şi reprezintă un început care va fi invocat în
perspectiva alegerilor din 1905.
Primul ziar politic care se formează la începutul secolului al XX-iea se
intitulează, , ,Activitatea", şi a apărut la Orăştie între 5 ianuarie 1901-5 ianuarie
1905, fiind o intreprindere, am spune personală a dr. Aurel Munteanu, avocat,
în calitate de redactor şef şi editor 110 • Ziarul şi editorul său pot fi consideraţi, prin
program, ca şi prin activitatea desfăşurată, în sânul aripii activiste.
Încă în articolul program intitulat„,Către cetitori"!, va surprinde prin
afirmarea ideii că „nu putem considera punctul 1 din program naţional-referitor
la autonomie, ca îndestulător" 111 • Dr. Aurel Muntean va folosi ziarul său pentru
a-şi duce campaniile electorale, el fiind primul român care în numele partidei
naţionale va încerca să reintre în lupta naţională pentru alegerile parlamentare,
făcând acest gest în 1901 112 ; încercând din nou în 1903, ca unul din
contracandidaţii dr. Aurel Vlad la Dobra. Ca şi prima dată în 1901, când a
candidat, deşi conducătorii PNA hotărâseră să se respecte neparticiparea, şi în
106. lbidem,l,5/19 aprilie 1902, nr.17.

107. Vezi Tribuna Poporului, VI ,2/15 martie 1902,nr.41; Telegraful Român,LXIX26 februarie/11 martie
1902,nr.23; Tribuna.XIX, 2/15 martie 1902, nr.40; Gazeta Transilvaniei, LXV,28 lebruarie/13 martie 1902,nr.47.
108. Vezi articolul „La adecă ce vrem", din, Libertatea,11,15/28 lebruarie 1903, nr.7.
109. Vezi de ex. articolul „Alea jac ta est". din Libertatea, li, 17/30 mai 1903,nr.20.
11 O. Nerv a Hodoş, Al.Sadi Ionescu, op.cit,p.2.
111. Activitatea,1,5 ianuarie 1901, nr.1.
112. Ibidem, 19 septembrie 1901, nr .37.
1903 greşeşte.susţinând acum că „eu şi dacă voi fi ales, voi fi afară de

partidă" 113 •
Într-o situaţie mai delicată în cadrul luptei politice din Transilvania erau
cele două publicaţii care aparţineau Mitropoliilor ortodoxă şi greco-catolică.
Acestea erau:,, Unirea" ,subintitulată, ,, Foaie bisericeasco-politică", aparţinând
Mitropoliei greco-catolice de la Blaj, apărută la 3 ianuarie 1891 în locul „Foii
bisericeşti şi şcolatice", şi având o mai pronunţată notă politică decât celelalte
foi bisericeşti 114 ; avea ca editor şi redactor responsabil pe Aurel C.Domşa;
„Telegraful Român", creaţia mitropolitului Andrei Şaguna, organul oficial al
Mitropoliei ortodoxe de la Sibiu, prima foaie politico-bisericească românească
din Ardeal, dar cu un caracter multilateral 115 , şi care apare neîntrerupt de la 3
ianuarie 1853 116 , până astăzi.
Am spune că erau într-o situaţie mai delicată pentru că aparţineau unor
instituţii care aveau legături cu statul, şi nu-şi puteau permite libertăţi de
expresie care să angajeze apoi conducerea bisericilor.
Ele nu au participat pregnant la lupta de opinii, doar în momentele mai
importante şi -au spus cuvântul, fără a încerca însă să se angajeje prin aceasta.
Prin natura situaţiei lor aceste ziare nu se puteau considera ca adepte ale
pasivismului, privit prin prisma atribuţiile organismelor care le patronau. Biserica
nu putea nega total organizarea statală.fiind necesară o politică mai
moderată.având în vedere numai faptul că preoţii primeau de la stat congrua 117 •
Şi apoi aveau exemplul înaintaşilor, Andrei Şaguna militând consecvent pentru
activism.
Dintre cele două, „Telegraful Român" avea o atitudine activistă mai
pronunţată şi o cuprindere în teritoriu mai mare; atât datorită vechimii, cât şi
prezentări grafice şi poate conţinutului mai puţin bisericesc decât al „Unirii".
Apoi la „Telegraful român" cu începere de la 4 ianuarie 1901 la 23 august 1903
şi apoi la 28 februarie 1904,redactor este Teodor V.Păcăţian, care odată cu
venirea sa a revitalizat publicaţia. Spre deosebire de „Unirea" care-şi declară
apartenenţa la activism, fără a propune însă neapărat soluţii, în „Telegraful
Român" sunt articole, multe din ele datorate lui Teodor V. Păcăţian care prezintă
diferite variante posibile de organizare a PNA-ului. Ei se pun de la început sub
scutul legalismului de partid, arătând că activitatea politică pe care ziarul o
doreşte inaugurată printre români „va trebui decretată de un for competent, fie
conferinţa naţională, fie întrunire şi consultare intimă de fruntaşi acreditaţi, dar
decretată în numele întregului popor român şi obligatorie pentru întregul
partid" 11 8.În acelaşi timp, ziarul militeză pentru o revizuire temeinică atât a
programului cât şi a tacticii 119 ,arătând că pasivismul a fost o greşală,pentru că
nu s-a ţinut cont de faptul că poporul este lipsit de şcoală politică şi de
113. lbidem,111,4 iunie 1903,nr.21.

114. Onisifor Ghibu, op.cit,p.109.
115. Ibidem, p.16-22.
116. Nerva Hodoş,Al.Sadi Ionescu. op.cit,p.62.
117. Unirea, XI, 20 aprilie 1901,nr.16.
118. Telegraful Român, LVIII, 5118 ianuarie 1901, nr.1.
119. Ibidem, 13/26 februarie 1901 nr.16.
Mircea Baron 265
organizare, şi pentru că în momentul decretării sale s-a considerat că starea

precară de atunci „nu mai poate dura mult" 120 .Cei de la „Telegraful Român" sunt
conştienţi că organizarea partidului este prima etapă într-un şir de acţiuni ce
vizează victoria mişcării naţionale, şi această organizare este văzută în baza
legii electorale care permite alegerea în fiecare cerc electoral locuit de români
a unui comitet electoral cercual;preşedinţii acestora formau comitetul electoral
comitatens, iar preşedinţii acestora formau comitetul central electoral al
PNR,comitet care ar avea menirea să hotărască dacă este necesară schimbarea
tacticii partidului 121 . •
Să spunem în încheiere, că de pe aceste poziţii publicistica politică
românească a tratat şi problema convocării şi desfăsurării Conferinţei partidului
din 1O ianuarie 1905 de la Sibiu, decretarea activismului şi participarea la
alegerile parlamentare din perioada 26 ianuarie-4 februarie 1905 în urma cărora
românii au reuşit să impună trimiterea în Parlamentul de la Budapesta a 8
deputaţi naţionalişti 122 .
120. Ibidem, 15/28 februarie 1901,nr.17.

121. Ibidem, LXIX, 26 ianuarie/ 8februarie 1902,nr.11.
122. Liberlalea, IV, 15/28 ianuarie 1905,nr.5; 22 ianuarie/4 februarie 1905, nr.6.
LE DILEMME „PASIVISM-ACTIVISM" DANS LE MOUVEMENT NATIONAL DE

TRANSSYL VANIE AU COMMENCEMENT DU XX-EME SIECLE,
REFLETEE DANS LA PRESSE ROUMAINE
Resume
Au commencement du XX-eme siecle s'est rouverte la vieille dilemme en ce qui concerne

la tactique du Parii National Roumain: passivisme ou activisme. Apres l'experience pas reussite
du Memorandum, Ies representants du P.N.R. ont encline vers la tactique de l'activisme politique.
Dans la relisation de la nouvelle tactique, un role important a ete joue par le groupe de
Orăştie, dirige par dr.Aurel Vlad.
Le jounal „Libertatea" de Orăştie, qui a apparu a I janvier 1902, a manifeste du
commencement un caractere politique militant. La Conference P.N.R. de 1O janvier 1905, de
Sibiu, decrete activism. Par la participation aux election parlamentaires de 1905, ont ete envoyer
dans le parlament de Budapest, 8 deputes du Parii National Roumain.
O ANIVERSARE CU ADÂNCI SEMNIFICAŢII:
CENTENARUL NAŞTERII MITROPOLITULUI
ANDREI ŞAGUNA (1809-1909)
Ioachim Lazăr
Olga Şerbănescu
La împlinirea a 100 de ani de la naşterea mitropolitului Andrei Şaguna 1 ,

întreg neamul românesc, în frunte cu biserica strămoşească, s-a pregătit pentru
a prăznui aşa cum se cuvine personalitatea marelui său om politic, cultural şi
spiritual. Aniversarea înaintaşilor, a marilor luptători din revoluţia de la 1848 şi
perioada următoare, constituia un mijloc important de propagandă în favoarea
românismului şi de educare a conştiinţei naţionale a românilor.
Asemenea prilejuri au fost oferite de fiecare dată când s-a aniversat
personalitatea lui Andrei Şaguna. Chiar în timpul vieţii, aderanţii săi sinceri, au
încercat să-i organizeze o aniversare, în zilele de 21-22august1871 , pentru a marca
un sfert de veac, de la sosirea sa în Ardeal 2 . Invitat să participe la această serbare,
înaltul prelat a refuzat cu politeţe, în zilele respective retrăgându-se în singurătate,
la Răşinari. Scrie colaboratorilor săi că nu-i opreşte de la sărbătoarea proiectată dar
le spune că aşa cum „cu tot prilejul, în decurgerea acestor 25 de ani am evitat ori
şi ce ovaţiune, tot astfel voi evita şi ovaţiunile acelei zile şi o voi petrece în singurătate
cu post şi rugăciune" 3 • Ziua de 25 iunie 1873, a fost zi de întristare şi doliu pentru
întreaga naţiune română, ca urmare a încetării din viaţă a mitropolitului Şaguna. Prin
trecerea sa în eternitate, moştenirea pe care o lăsa bisericii ·sale era neobişnuit de
bogată, moştenire care îmbrăţişa viaţa bisericii ortodoxe în întregimea ei. Generaţia
ridicată prin purtarea de grijă a lui Şaguna, generaţie pătrunsă şi stăpânită de duhul
lui, i-a păstrat cu sfinţenie moştenirea. Andrei Şaguna - spunea Nicolae Iorga - a
luptat pentru trei scopuri de căpetenie;
„A vrut să facă din preoţii săi oameni de cultură şi de conştiinţă şi
reprezentanţi adevăraţi ai naţiei române;
A vrut să înalţe demnitatea unui arhireu român aşa de sus, încât să poată
sta alături cu cei mai mari reprezentanţi şi oficialităţi civile şi militare;
A vrut ca această biserică, de cultură şi demnitate, să fie pentru cei de altă
religie şi de alt neam cetate de cremene cu porţile închise" 4 • „Ceea ce Şaguna
a dat nu se mai poate lua înapoi - spunea Nicolae Iorga la Congresul preoţimii
ardelene din 6-8 martie 1919 - fiindcă prin el a vorbit spiritul vremii şi nevoile
naţiei şi nu ne rămâne altceva decât să facem şi noi cu episcopii în frunte, un pas
1. Andrei Şaguna s-a născui în dala de 20 decembrie 1808/1 ianuarie 1809.

2. Ioan Lupaş, Vieala şi faplele milropolilului Andreiu baron de Şaguna, în Milropolilul Andreiu baron de
Şaguna. Scriere comemoralivă, Sibiu, 1909, p. 401.
3. Ibidem.
4. Nicolae Iorga, Ivirea lui Şaguna, în Neamul românesc, anul IV, nr. 111 - 112, 4 octombrie 1909, p. 1886.
268 Centenarul naşterii lui Şaguna
către modernism" 5 . Dar Andrei Şaguna a îndeplinit şi un însemnat rol politic, atât
în revoluţia de la
1848, cât şi mai târziu ca membru în senatul imperial din Viena
şi în Dieta Transilvaniei de la Sibiu, iar după 1867 ca membru în Casa
magnaţilor" 6 .
„Aproape o generaţie întreagă- scria episcopul sas Teutsch -Şaguna a
fost conducătorul intelectual, singurul recunoscut, al poporului său şi a putut să
obţină în această calitate astfel de rezultate politice, cum rar se întâmplă
vreunui muritor a se învrednici de ele" 7 •
Nu întâmplător naţiunea română dorea să imortalizeze chipul său într-un
monument pe măsura dimensiunii personalităţii sale. În anul 1878, Congresul
naţional bisericesc hotăra ca „în recunoştinţa meritelor mari ale fericitului
arhiepiscop şi mitropolit Andrei baron de Şaguna, câştigate pentru biserică şi
naţiune, spre eternizarea memoriei aceluiaşi decretează ridicarea unui monument
din partea mitropoliei şi spre aceasta dispune a se face colecte benevole în toată
provincia mitropolitană" 8 . O asemenea întreprindere depăşea cu mult puterile
mitropoliei Transilvaniei, încât până la aniversarea centenarului de la naşterea
lui Şaguna, se strânseseră cu puţin peste 40000 coroane, ceea ce era insuficient
pentru ridicarea monumentului.
Înăsprirea politicii de maghiarizare a naţiunilor din imperiu, în general, şi
a românilor, în special, după perioada memorandistă a făcut tot mai dificilă
cinstirea eroilor naţionali.
Sărbătorirea a 25 de ani de la moartea lui Andrei Şaguna avea loc în
acelaşi an, 1898, când românii se pregăteau pentru aniversarea semicentenarului
revoluţiei de la 1848. Începutul anului 1898, înscrie protestul românilor împotriva
noilor măsuri guvernamentale maghiare de deznaţionalizare prin schimbarea
numelor de localităţi, denumirile străvechi geografice de râuri, de munţi, etc.,
protest la care s-au raliat naţionalităţile asuprite din imperiu şi opinia publică
democratică europeană abis. Aniversarea zilei de 3/15 mai 1848, a pus în alertă
guvernul şi autorităţile maghiare. Guvernul Banffy a interzis adunările populare
şi prin ordonanţă ministerială, ziua de 11 aprilie, când fuseseră sancţionate, în
1848, hotărârile dietei maghiare de la Pojon, a fost declarată oficial zi de
aniversare a semicentenarului revoluţiei. Prefecţii au cerut mitropoliţilor şi
episcopilor români să dea circulare către preoţi de interzicere a oricăror
manifestări cu caracter politic şi naţional în biserici 9 . Măsurile restrictive nu au
putut anula, decât în unele locuri, adunările cu caracter restrâns.
Locul lui Andrei Şaguna era printre cele mai de frunte între personalităţile
anului 1848. Andrei Şaguna „nu a ezitat un singur moment a păşi în fruntea
mişcării, şi în toată desfăşurarea furtunoasă a evenimentelor din 1848-1849, el
5. Liviu Stan, Mitropolitul Nicolae, apărătorul şi plinitorul tradiţiei şaguniene, în R.T„ XXX, nr. 5 - 8, mai-
august 1940, p. 394.
6. Pentru cunoaşterea vieţii şi activităţii lui Andreiu baron de Şaguna, vezi lucrările; Nicolae Popea,
Arhiepiscopul şi Metropolitul Andreiu baron de Şaguna. Sibiu, 1879; Ioan Lupaş, op. cit.
7. Ioan Lupaş, op. cit. p.393.
8. La chestiunea „Monumentului mitropolitului Şaguna", în R.T„ III, nr 3, martie 1909, p. 129.
8bl•. Aureii a Bun ea, 1848 - 1898", o aniversare cu semnificaţie naţional-politică, în Sargetia, Vtl/1971, p.
130.
9. Ibidem, p. 136.
Ioachim Lazăr, Olga Şerbănescu 269
a manifestat o atitudine bărbătească, neşovăitoare 10 • Şaguna, chiar la începutul

adunării de la Blaj, a ţinut o scurtă cuvântare, străbătută de duhul păcii şi al
frăţiei. leşind din catedrala Blajului, după sfânta liturghie, la braţ cu episcopul
Lemeni, în faţa mulţimii care îi aclama, el a spus următoarele: „Da, suntem fraţi
şi nu din făţărie, ci fraţi în Cristos, fraţi români, fraţi care provoacă pe toţi românul
să uite neplăcerile trecutului şi să se considere toţi fraţi, aşa cum fraţi sunt şi
episcopii lor" 11 .
În aceste condiţii aniversarea, la 4 iunie 1898, a 25 de ani de la moartea
lui Andrei Şaguna va fi încă un prilej de cultivare a tradiţiilor naţionale şi de
cinstire a eroilor neamului. Din partea Mitropoliei Ardealului, Miron Cristea
aranjează ridicarea unui parastas, cu o largă participare românească, o adevărată
sărbătoare naţională, prilej de a-i aduna pe români, a-i întări în luptă şi
rezistenţă, reînsufleţindu-i prin amintirea marelui Şaguna 12 • La 1113 iulie 1898,
mitropolitul Miron Romanul a emis un „Apel către clerul şi poporul ortodox din
arhidieceza Transilvaniei': în care menţiona că serbarea „va fi lipsită de orice
colorit politic" 13 , aceasta doar pentru liniştirea autorităţilor. A fost o comemorare
uriaşă, toate ziarele scriind elogios despre Şaguna şi organizatori.
Aniversarea centenarului naşterii lui Andrei Şaguna va avea loc în perioada
unei noi ofensive maghiare împotriva şcolilor şi autonomiei bisericii româneşti,
Consecinţele aprobării de către Parlamentul maghiar a legilor Appony au fost
dezastruoase pentru şcolile confesionale. „Libertatea de educaţie a românilor
trebuie nimicită fiindcă ei nu au sentimente patriotice" 14 , declara Ministrul
Cultelor şi Instituţiunii Publice cu ocazia aprobării acestei legi.
În scurt timp peste 300 de şcoli s-au închis, iar altele devin şcoli de stat 15 .
Congresele bisericeşti sunt preocupate de ideea găsirii unor soluţii salvatoare
pentru şcolile confesionale. Congresul naţional bisericesc din 9 octombrie 1909,
a decis: „ţinând seama de interesele vitale ale bisericii noastre ortodoxe
româneşti şi decretează susţinerea şcolilor confesionale pe întreg teritoriul
mitropoliei şi invită consiliile eparhiale a căuta mijloacele necesare pentru
asigurarea şi salvarea şcolilor noastre confesionale române" 16 .
Un alt ordin din 1908, al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice
dispunea ca şi orele de religie să fie predate în limba maghiară. Cele două
mitropolii au protestat vehement, căutând în acelaşi timp să eludeze acest ordin.
Una din cele mai mari manifestaţii a avut loc la Alba Iulia. Peste 10000 de greco-
catolici au ascultat discursul canonicului blăjean, Augustin Bunea, un adevărat
crez politic al său şi al bisericii pe cn., e o reprezenta. „Noi - spunea canonicul
blăjean - vom clădi odată jo-,răşi ternplul dărâmat, vom ridica templul libertăţii
1O. Ioan Lupaş, op. cit. p. 67.

11. Telegraful român, LVII, nr. 105, 29 septembri'>/12 octombrie 1909, p. 433.
12. Antonie Plămădeală, Românii din Transilv~01ia sub teroarea regimului dualist auslro-ungar (1867-1918),
Sibiu, 1986, p. 182.
13. Ibidem.
14. Liviu Maior, Conlribulii la istoria raportului biserică - putere în Transilvania (1867 - 1918), în
Convergenle europene, Istorie şi societate în epoca modernă, Cluj-Napoca, 1993, p. 180.
15. Ibidem.
16. Ibidem, p. 181.
noastre politico-naţionale. Noi vom sfârşi cu izbândă războiul mare ce-l purtăm
pentru fiinţa noastră naţională" 17 •
În acelaşi timp autorităţile austro-ungare încearcă prin măsuri de forţă să
împiedice contactele culturale între români. Autorităţile guvernamentale imperiale
au emis un ordin, în anul 1909, prin care s-a interzis marelui istoric Nicolae Iorga
să intre pe teritoriul imperiului, ceea ce a dezlănţuit un puternic val de proteste
în rândurile opiniei publice româneşti" 18 .
Urmând să se desfăşoare în acest climat de înăsprire a deznaţionalizării,
aniversarea centenarului naşterii lui Andrei Şaguna, ctitorul a numeroase şcoli
româneşti, era privită cu teamă şi suspiciune de către autorităţile maghiare. De
altfel, personalitatea sa va fi mereu evocată de către români cu diverse ocazii.
La 13/25 martie 1900, personalitatea lui Andrei Şaguna va fi evocată de către
Nicolae Popea, ca întemeietor şi printre primii membri ai Academiei Române 19 .
Pregătirile pentru aniversare încep încă din anul 1906, în urma hotărârii
luate de către Congresul naţional bisericesc 20 • Numeroşi oameni de cultură din
România, dar şi din provinciile româneşti aflate sub dominaţie străină evocă în
scrierile lor viaţa şi activitatea lui Andrei Şaguna. În anul 1908 apar primele
articole, printre care amintim pe cele ale lui Dumitru Cunţan 21 . Anul 1909 va
înregistra o sumedenie de articole şi lucrări dedicate acestui eveniment, printre
cele mai importante situându-se lucrarea profesorului Ioan Lupaş 22 . Revistele
din Transilvania şi Banat, pentru a evita posibile reacţii dure din partea autorităţilor,
publică editoriale, fără semnătură, sau semnate cu pseudonime 23 . Un cuprinzător
şi valoros articol publică Telegrafu/ român sub semnătura lui Teodor V. Păcăţian,
întitulat Arhiepiscopu/ şi mitropolitul Andreiu baron de Şaguna2 4 , urmărind viaţa
şi faptele marelui dispărut. Istoricul arată că Andrei Şaguna „bisericii sale i-a
câştigat independenţa iar neamului său i-a fost cel mai luminat conducător în
toate trebile, politice, culturale şi sociale 25 • La împlinirea centenarului de la
naşterea acestui mare bărbat al trecutului nostru, venim cu toţi să ne închinăm
mormântului sfânt, în care i se află depuse spre vecinică odihnă rămăşiţele
18. Unirea Transilvaniei cu România. 1918. Bucureşti, 1978, p. 368.

19. Vasile Netea, Spre unitatea statală a poporului român, Bucureşti, 1979, p. 119.
20. Telegraful român, LVII, nr.113,
21. Dimitrie Cuntan, Mitropolitul Andrei ca pastor, în RTS, 1908, III, p. 191 - 196; Idem, Personalitatea
mitropolitului Andrei, în RTS, III, 1908, p. 241 - 246; Idem, Religiozitatea şi moralitatea mitropolitului Andreiu,
în RTS, 1908, III, p. 453-460.
22. Ioan Lupaş, lucr. cit. Mai amintim articolele lui: Alexandru Bogdan, Moştenirea lui Şaguna, Braşov, 1909;
Nicolae Dobrescu, Mitropolitul Andrei Şaguna, Bucureşti, 1909; C. Erbiceanu, Jubileu centenar pentru marele
mitropolit al Sibiului, Andrei baron de Şaguna, în BOR, 1909, XXXIII, p. 726- 730; P. Gârboviceanu, Centenarul
marelui mitropolit Andrei Şaguna, în BOR, 1909, p. 721 - 725; George Joandrea, Andrei baron de Şaguna, Lugoj.
1909; Nicolae Iorga, Pomenirea lui Şaguna, în NRL, I, 1909, p. 657 -660; Idem, Ivirea lui Şaguna, în NR, IV, nr.
111 - 112, 4 octombrie 1909, p. 1885 - 1886; însemnătatea naţională a lui Şaguna, p. 1886 - 1888; Şaguna şi
rostul său bisericesc, p. 1888 - 1895; Petru Şpan, Şcoala lui Şaguna, Sibiu, 1909; Gheorghe Tulbure. Din
activitatea literară a mitropolitului Andrei Şaguna, Sibiu, 1909; Ioan Meţianu, Centenarul marelui mitropolit
Andrei Şaguna, în BOR, 1909, XXXIII, p. 698; Teodor V.Păcăţian, Arhiepiscopul şi mitropolitul Andreiu baron de
Şaguna. Omagiu memoriei sale, în Telegraful român, LVII, nr. 105, 29 septembrie/12 octombrie 1909, p. 431 -
437.
23. La chestiunea „Monumentului Mitropolitului Şaguna", în RT, III, nr. 3, martie 1909, p. 129 - 132;
Centenarul lui Şaguna, în AT, III, 1909, nr. 9 - 10, p. 390 - 391; Drapelul, 1909, IX, nr. 104 şi 105.
24. Telegraful român. LVII, nr. 105, 29 septembrie/12 octombrie 1909, p. 431 - 438.
25. Ibidem, p. 430
pământeşti şi să-i preamărim memoria, legătuială să facem şi jurământ să

punem, că vom căuta să apărăm cu toată râvna şi cu toată energia toate
moştenirile pe care ni le-a lăsat, că vom sta de strajă neadormită, ca nime
spărtură în ele să nu facă, nime în grădina noastră de el sădită să nu intre, ci să
ne lase să ni-o cultivăm noi şi să ni-o udăm noi, când cu sudorile, când cu
lacrimile" 26 , continua articolul.
Pentru a evita interzicerea aniversării centenarului naşterii lui Andrei
Şaguna, conducerea Astrei şi Consistoriul Mitropolitan hotărăsc ca serbările
dedicate acestui eveniment să se desfăşoare după Adunarea generală a Astrei
şi Congresului Naţional Bisericesc programate a avea loc în perioada 12-18
octombrie 1909 21 • Adunarea generală a Astrei, care de regulă, se desfăşura în
timpul verii, este decalată pentru luna octombrie 1909. Convocarea adunării se
face în urma şedinţei Comitetului Central desfăşurată la Sibiu, la 2 septembrie
1909 28 • Programul serbărilor va fi dat publicităţii abia la 6 septembrie 1909 29 •
Programul serbărilor propriu-zise dedicat manifestărilor este publicat de
către Comisiunea consistoriului mitropolitan, în 17/30 septembrie 1909 30 .
Publicarea programului manifestărilor Astrei şi a celor dedicate Centenarului
naşterii lui Andrei Şaguna a determinat autorităţile maghiare să ia primele
măsuri. La 29 septembrie 1909, Ministerul regal maghiar de interne, trimitea un
ordin confidenţial comitelui comitatului Sibiu, cerându-i „să urmărească cu
atenţie desfăşurarea Adunării generale a Astrei" 31 • Întrucât ministrul maghiar
era informat şi despre aniversarea, ,a 100 de ani de la naşterea baronului Andrei
Şaguna, mitropolit greco-oriental şi va fi dezvelit bustul numitului mitropolit, la
Răşinari şi că în acel scop vor fi mari pregătiri din partea românilor" 32 ,el îi cerea
comitelui ca despre cele două evenimente să fie „informat amănunţit şi cât mai
repede" 33 •
După primirea ordinului, comitele Thalmann, întocmeşte un raport despre
Adunarea generală a Astrei şi celelalte serbări, pe care îl înaintează ministrului
la 11 octombrie 34 • Deşi comitele sibian ataşează raportului şi programul
manifestărilor de la Sibiu şi Răşinari, el socoteşte necesar să cuprindă în raport
toate acţiunile ce vor fi organizate de români în săptămâna 12-18 octombrie
1909 35 . „Toate serbările, conferinţele şi lucrările, cu excepţia faptului că sunt
făcute de români, vor fi de domeniu, vor derula cinstit şi solemn aşa cum este
prevăzut, cu atât mai mult cu cât participarea şi rolul conducător al arhiepiscopului-
mitropolitan Ioan Meţianu, exclude neplăcerile şi tulburările, aşa că după
părerea mea nu va fi nimic de consemnat" 36 , menţionează în raportul întocmit,
comitele sibian.
26. Ibidem.
27. F.A.S. Sibiu, land. Comitalul Sibiu - comitele, dosar ~94, fila 1O; Vezi anexa IV.
28. Ibidem, doc. nr. 1037/1909; Vezi anexa I.
29. Ibidem, dosar 594, lilele 10 şi 11; Vezi şi anexa li.
30. Telegralul român, LVII, nr. 101, 19 septembrie/2 octombrie 1909, p. 416; Vezi anexa III.
31. Fas Sibiu, rond. Comitalul Sibiu - comitele, dosar 594, lila 13; Vezi anexa IV.
32. Ibidem.
33. Ibidem.
34. Ibidem, lilele 7 - 27; Vezi anexa V.
35. Ibidem.
36. Ibidem.
Cu toate asigurările date ministrului despre desfăşurarea fără probleme

a serbărilor, comitele îşi încheia raportul său spunând că a dat „indicaţiile
necesare vicecomitelui şi celorlalţi funcţionari pentru supravegherea desfăşurării
tuturor serbărilor şi raportarea imediată a oricărui eveniment mai deosebit" 37 •
Ordinul prefectului pentru urmărirea festivităţilor a fost trimis primpretorului
plasei Cisnădie, Victor Schuster 38 ,precum şi primarului oraşului Sibiu, Albert
Dorr 38bis.
Românii se pregătesc cu înfrigurare pentru marele eveniment. Consistoriul
arhidiecezan din Sibiu solicita reprezentanţei orăşeneşti ca una din străzile
oraşului să primească numele „Strada Şaguna". Magistratul oraşului răspunde
favorabil cererii şi „pe baza meritelor neperitoare pe care şi le-a câştigat
Şaguna pentru biserica sa, pentru poporul românesc şi pentru oraşul Sibiu şi
stabileşte ca strada Morii să se numească în viitor „Strada Şaguna", deoarece
pe această stradă se află şcoala de fete a Asociaţiunii şi în curând se va zidi şi
seminarul Andreian" 40 •
Manifestările de la Sibiu şi Răşinari sunt precedate de acţiuni similare în
multe din oraşele şi comunele transilvănene. În 8121 septembrie 1909, în
Protopopiatul Cetăţii de Piatră s-a ţinut serbarea jubiliară a centenarului naşterii
lui Andrei Şaguna 41 • Sunt convocate în această zi, la Cupşeni, atât sinodul
protopresbiteral cât şi conferinţa preoţească şi învăţătorească, în şedinţă
festivă pentru a „sărbători cu demnitatea cuvenită praznicul centenarului de la
naşterea marelui arhireu Andrei" 42 • Sinodul protopresbiteral al Cetăţii de Piatră
hotărăşte înfiinţarea „Fondului Andrei Şaguna" şi cere comitetelor parohiale
„să procure şi aşeze la loc de frunte în toate şcoalele noastre portretul lui
Şaguna" 43 • Totodată Conferinţa îşi exprimă îngrijorarea faţă de Ordonanţa
Ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice privind „catehizarea elevilor noştri
din şcolile de stat, deci protestând contra acestei ordonanţe", sinodul exprima
cea mai caldă recunoştinţă mitropolutului Ioan Meţianu ,,pentru ţinuta bărbătească
întru apărarea autonomiei noastre bisericeşti" 44 • În cadrul conferinţei preoteşti
sunt prezentate două disertaţiuni: „Activitatea arhiepiscopului şi mitropolitului
Andrei Şaguna pe terenul bisericesc'; de Alexiu Latiş şi,, Momente mai Însemnate
din viaţa lui Andrei Şaguna''. de Nicolae Gherman 45 •
După amiază a avut loc conferinţa învăţătorească în cadrul căreia Ioan
Dragomir, învăţător în Surduc-Copalnic, susţinea disertaţia despre„Activitatea
lui Şaguna pe terenul şcolar'"' 6 • Conferinţa alege o deputaliune care să reprezinte
protopopiatul la serbările de la Răşinari, alcătuită din Vasile Duma, protopresbiter,
Ştefan Gheţe, paroh în Cărpiniş, Nicolae Gherman, paroh în Rohia, Ştefan
37. Ibidem.
38. Ibidem, dosar 595, filele 4 - 5.
38•". Ibidem, dosar 594, fila 6.
39. Telegraful român, LVII, nr, 105, 29 seplembrie/12 octombrie 1909, p. 438.
40. Ibidem.
41. Ibidem, nr. 104, 26 septembrie I 9 octombrie 1909, p. 428.
42. Ibidem.
43. Ibidem.
44. Ibidem.
45. Ibidem.
46. Ibidem.
Miele, paroh în Surduc-Copalnic, Augustin Cupşa, paroh în Cupşeni, Ioan

Dragomir, învăţător în Surduc-Copalnic, Nicolae Man, învăţător în Jibotin şi
Alexandru Pop, proprietar în Rogoz 47 •
Protopopul tractului Miercurea, Avram Păcurariu, lansa un apel la 26
septembrie/9 octombrie, către preoţime, intelectuali şi poporul credincios,
rugându-i, ca „fiecare preot să ducă cu sine 3-4 fruntaşi la Răşinari" 48 • Totodată
cerea preoţilor ca la parastasul din 4/17 octombrie în „fiecare parohie să se
pună bazele unui fond pentru trebuinţele parohiei numindu-l fondul Şaguna" 49 •
Pe măsură ce se apropia data aniversării, presa sibiană prezintă tot mai
des articole privind viaţa şi activitatea lui Andrei Şaguna sau detalii privind
organizarea manifestărilor. În articolul „în preajma centenarului lui Şaguna", se
făcea apel la urmaşii săi care „au datorinţa de a răscoli istoria bisericii, a şcoalei
şi a neamului românesc" 50 şi a o face cunoscută generaţiei de azi. La 29
septembrie/12 octombrie, preotul Nicolae Aron din Galaţii Oltului, după ce
enumera realizările lui Andrei Şaguna „socotea că preoţimea este datoare să
meargă şi la Răşinari, la dezvelirea bustului idolului nostru naţional-bisericesc" 51 •
Şi ziarul german Tageb/att, publica, în numărul său din 16 octombrie, un articol
dedicat mitropolitului Andrei baron de Şaguna 52 . „Şaguna e pentru români şi
legea ortodoxă aceea ce a fost Honterus pentru reformaţie şi pentru saşi" 53 • „Şi
noi saşii - continua articolul - ne purtăm cu mare stimă faţă de distinsul fiu al
poporului român şi cu bucurie aducem memoriei sale tributul recunoştinţei" 54 •
Comisia consistoriului mitropolitan compusă din llarion Puşcariu, Partenie
Cosma, Eusebiu R. Roşca, Matei Voileanu şi Nicolae Ivan dă publicităţii
programul manifestărilor din zilele de 4/17 şi 5/18 octombrie, de la Sibiu şi
Răşinari 55 • Totodată comisia publica şi un apel întitulat „ Centenarul Şaguna ':
privitor la pelerinajul de la Răşinari şi ruga toate ziarele româneşti să-l reproducă 56 •
Apoi Telegraful român revine cu noi amănunte privind găzduirea oaspeţilor şi
deplasarea la Răşinari 57 •
În această dublă atmosferă, de entuziasm şi bucurie pentru români, de
suspiciune şi îngrijorare pentru autorităţile maghiare, debutează manifestările
dedicate aniversării centenarului naşterii lui Andrei Şaguna. La ceremonii
participă şi primarul Sibiului, Albert Dorr, căruia comitele Thalmann îi cerea să
fie prezent „ în mod oficial la aceste întruniri şi petreceri"58 . Comitele îi cerea ca
în temeiul ordinului Ministrului de Interne, nr. 745/7 septembrie 1909, să-i fie
„comunicate pe larg şi fără amânare cuvântările şi toasturile ţinute cu ocazia
acestor adunări şi întruniri, iar părţile critice să fie citate pe cât posibil cuvânt cu
47. Ibidem.
48. Ibidem, nr. 107, 3/16 octombrie 1909, p. 445.
49. Ibidem.
50. Ibidem., nr. 101, 19 septembrie/2 octombrie 1909, p. 416.
51. Ibidem.
52. Ibidem, nr. 109, 10/23 octombrie 1909. p. 455.
53. Ibidem.
54. Ibidem.
55. Ibidem. Vezi anexa III.
56. Telegraful român, LVII, nr. 101, 19 septembrie/2 octombrie 1909, p. 417.
57. Ibidem.
58. FAS Sibiu, fond, Comitalul Sibiu - comitele, dosar 596, fila 6.
cuvânt, despre acestea precum şi despre celelalte manifestări şi despre

eventualele evenimente antistatale să mi se facă raport scris amănunţit" 59 .
Duminică, 4117 octombrie 1909, ceremoniile dedicate centenarului naşterii
lui Andrei Şaguna, debutează prin oficierea Sfintei liturghii şi ridicarea parastasului
în Catedrala din Sibiu 60 • Slujba este oficiată de episcopul Aradului, Ioan I. Papp,
asistat de arhimandriţii Augustin Hamsea şi Vasile Mangra, protosincelii dr.
Eusebiu R. Roşca, Roman R. Ciorogariu, dr. Miron E. Cristea, de protopresbiterii,
dr. Traian Putici, Ioan Popa, şi dr. Ioan Stroia, precum şi de diaconii Demetriu
Câmpeanu şi dr. Vasile Stan 60 bis. În scaunul arhieresc a luat loc mitropolitul Ioan
Meţianu.
La ceremonie au participat reprezentanţi ale diferitelor Reuniuni de femei,
delegaţii Clubului deputaţilor naţionalişti români din dietă, membrii Congresului
naţional bisericesc şi un numeros public 61 . Printre personalităţile marcante
amintim numele lui Gheorghe Pop de Săseşti, preşedintele Partidului Naţional
Român, dr. Vasile Lucaciu şi Ştefan Cicio Pop, deputaţi, precum şi dr. Iosif Gal
şi Antoniu de Mocioni 62 • După liturghie are loc ridicarea parastasului pentru
odihna sufletului marelui Şaguna, oficiat de mitropolitul Ioan Meţianu, asistat de
arhimandriţii dr. llarion Puşcariu şi Filaret Musta 63 • După terminarea parastasului
mitropolitul, Ioan Meţianu, rosteşte o caldă cuvântare, trimisă şi ca pastorală
întregii preoţimi, în memoria mitropolitului Andrei Şaguna.
În aceeaşi zi protopresbiterul militar Pavel Boldea, oficia la biserica
ortodoxă din cartierul losefin, un solemn serviciu divin, pentru soldaţii români din
garnizoana Sibiului 64 •
Ceremoniile de la Sibiu au continuat cu şedinţa festivă a Societăţii de
lectură a elevilor de la seminarul Andreian şi a elevilor Institutului teologic,
înfiinţat şi organizat de Şaguna 65 . Şedinţa societăţii este deschisă de către dr.
Eusebiu R. Roşca, directorul seminarului Andreian, cu un cuvânt omagial
despre Şaguna „întemeietorul şi organizatorul seminarului" 66 • Apoi corul a
interpretat câteva cântece, iar elevul Nicodim Cristea, a vorbit despre, ,creştinism
şi cultură" 67 • În încheierea şedinţei, dr. llarion Puşcariu, preamărind memoria
marelui Şaguna, a mulţumit elevilor precum şi directorul seminarului Eusebiu R.
Roşca 68 •
Seara, în sala „Unicum", s-a desfăşurat concertul „Reuniunii socialilor
români din Sibiu" 69 • Corul, condus de profesorul T. Popovici, interpretează
cântecele „ Trecui Valea': „Hora dobrogeană''. „Nu-i dreptate''. şi „Răsunetul
59. Ibidem.
60. Telegraful român, LVII, nr. 108, 8/21 octombrie 1909, p. 448.
60"". Ibidem.
61. Ibidem.
62. Ibidem.
63. Ibidem.
64. Ibidem.
65. Ibidem.
66. Ibidem.
67. Ibidem.
68. Ibidem.
69. Ibidem.
Ardealului" 10 , cu acompanierea la pian a profesorului de muzică L. Tempea 71 •

, ,Manifestările naţionale române şi şedinţele Congresului bisericesc, s-au
ţinut conform programului 72 , raporta Ministrului de Interne, comitele Thalmann.
„Judecând din punct de vedere politic, la aceste serbări :;-a produs vreo
manifestare de amploare, serbările au decurs în linişte . .n cea mai mare
ordine, cu participarea unui număr de oameni „barbar" de mare, în prezenţa şi
sub supravegherea şefilor oficiilor orăşeneşti şi prim pretorii de plasă" 73 •
Comitele sibian anexa totodată şi raportul primarului oraşului Sibiu „din care nu
se distinge nici un eveniment mai deosebit" 74 • Urmau însă manifestările de la
Răşinari.
În ziua de luni 5/18 octombrie 1909, dis-de dimineaţă, şoseaua de la Sibiu
la Răşinari cunoaşte o animaţie deosebită. O mulţime de români din Sibiu şi
împrejurimi, pleacă, în căruţe, călare sau pe jos spre comuna Răşinari. Între ei
erau elevii gimnaziului Andreian, împreună cu profesorii şi cei ai gimnaziului
român din Braşov. Pe la orele 8,00, peste 60 de trăsuri, purtând înaltele feţe
bisericeşti, membrii Congresului naţional bisericesc, alte înalte personalităţi,
pornesc spre Răşinari. În prima trăsură i-au loc, mitropolitul Ioan Meţianu şi
episcopul Aradului, Ioan I. Papp 75 •
Oaspeţii sunt întâmpinaţi, în hotarul comunei, de un arc triumfal, din
ramuri de brad, şi purtând inscripţia „Bine aţi venit!". La marginea localităţii, un
alt arc triumfal, cu aceeaşi inscripţie, în faţa căruia oaspeţii sunt aşteptaţi de
întreaga reprezentanţă comunală, în frunte cu notarul Jurca 76 • Notarul salută „în
numele comunei Răşinari pe înalţii prelaţi, veniţi să săvârşească un act de
pietate şi recunoştinţă faţă de memoria marelui Şaguna" 77 • Mitropolitul Ioan
Meţianu, mulţumeşte pentru calda primire, după care „dă binecuvântarea
arhierească celor care i-au ieşit în întâmpinare ~i trăsurile se pun din nou în
mişcare" 78 .
Răşinarii au îmbrăcat un aspect sărbătoresc. La fiecare casă, ramuri de
brad, covoare atârnate peste pridvoare, străzi curate şi sătenii în haine curate
de sărbătoare. Un singur lucru deranjează: „sumedenia de jandarmi trimişi la
faţa locului sub conducerea unui locotenent" 79 • Cu toată această impresie
neplăcută, ceremoniile de la Răşinari se desfăşoară conform programului.
Clopotele sună la toate bisericile din comună. În faţa unui podium, preoţii locului
Lungu, Cioran şi Dancăş, comitetul parohial, protopopi, preoţi şi mireni întâmpină
pe înalţii oaspeţi 80 •
70. Ibidem.
71. Ibidem.
72. FAS Sibiu, fond. Comitalul Sibiu - comitele, dosar 594, filele 2 - 30.
73. Ibidem.
74. Ibidem.
75. Telegraful român, LVII, nr. 108, 8/21octombrie1909, p. 448.
76. Ibidem.
77. Ibidem.
78. Ibidem.
79. Ibidem.
80. Ibidem.
După cuvântul de bun venit şi răspunsul mitropolitului Ioan Meţianu, alaiul

se pune în mişcare spre „biserica din deal, unde se află mormântul lui Şaguna" 81 •
Pe strada bisericii din deal, numită „Strada Şaguna", formează un gard viu
, ,'băieţii şi fetele de la şcoala din Răşinari, continuând cu elevii şcolilor din Sibiu,
în frunte cu profesorii lor" 82 •
Serviciul divin este oficiat de către episcopul Ioan I. Papp al Aradului,
asistat de arhimandriţi, protosinceli, protopresbiteri şi diaconi 83 • Răspunsurile la
liturghie îl dă corul seminarului, irmosul îl cântă preotul Octavian Mureşanu iar
priceasna preotul Isaia Popa din Ocna 84 • Apoi alaiul, în frunte cu mitropolitul Ioan
Meţianu, se îndreaptă spre mormântul lui Şaguna, unde se oficiază „parastasul
pentru odihna sufletului marelui şi nemuritorului arhireu" 85 •
La încheierea ceremoniei, mitropolitul Ioan Meţianu rosteşte o înflăcărată
cuvântare, în care subliniază meritele lui Andrei Şaguna, care „şi-a înălţat
biserica la nivelul celorlalte biserici ale patriei; şi-a eliberat biserica de sub
stăpânirea străină; a înfiinţat arhiepiscopatul; a dat constituţie bisericii; a
':nfiinţat o preparandie şi prin aceasta a muncit pentru cultura şi iluminarea
poporului său" 86 •
Protopopul Sibiului, dr. Ştefan Stroia, după ce rosteşte „un avântat şi
frumos discurs, predă bustul lui Şaguna, sculptat de artistul Storck din Bucureşti,
.„ comunei Răşinari, spre bună păstrare şi îngrijire" 87 • El cerea credincioşilor şi
preoţilor lor să aibă grijă ca mormântul lui Şaguna „să devină loc de pelerinaj
pentru învăţători, poporul întreg, deoarece Şaguna şi-a dat toată puterea vieţii
pentru popor" 88 •
În numele comunei îi răspunde preotul Ioan Lungu, care luând bustul,
promite că va avea grijă ca „spiritul c-ue domină acest cavou va fi considerat
pentru totdeauna sfânt" 89 .
Urcă treptele mausoleului deputatul român de Beiuş, dr. Vasile Lucaciu,
care rosteşte un pătrunzător discurs, aducând omagii şi preamărind memoria
marelui conducător politic al românilor din statul ungar şi primul preşedinte al
Comitetului Naţional Român 90 • După ce enumeră marile merite ale lui Andrei
Şaguna, consideră că cea mai merituoasă faptă a sa este,, înfiinţarea Asociaţiunii
culturale, fiindcă limba este comoara cea mai de preţ a poporului şi comoara
aceasta o îngrijeşte şi o cultivă această Asociaţiune" 91 • Deputatul Vasile Lucaciu
îşi încheie discursul spunând: „Jurăm că vom ţine cu credinţă la poporul nostru,
81. Ibidem.
82. Ibidem.
83. Ibidem: Au participat arhimandriţii Augustin Hamsea şi Vasile Mangra, protosincelii, Eusebiu A. Roşca,
Roman A. Ciorogariu, Miron E. Cristea, protopresbiterii, Traian Putici şi Ioan Stroia; diaconi Demetriu Câmpeanu
şi Vasile Stan.
84. Ibidem
85. Ibidem
86. FAS Sibiu, fond. Comitalul Sibiu - comitele, dosal 595, filele 4-5; Telegraful român, LVII, nr. 108, 8/21
octombrie 1909, p. 449.
87. Telegraful român, LVII, nr. 108, 8/21octombrie1909, p. 449.
88. FAS Sibiu, fond Comitalul Sibiu - comitele, dosar 595, filele 4-5; Vezi anexa VI.
89. Ibidem
90. Ibidem
91. Ibidem
în lupta sa să nu fie deosebire între bogat şi sărac, om cult şi ţăran; ne leagă

credinţa şi limba română, cu trupul şi sufletul şi dacă e nevoie cu pumnul şi cu
sângele nostru vom lupta pentru credinţa noastră, pentru limba noastră, pentru
neamul nostru, pentru patria noastră" 92 •
Discursul a fost urmat de numeroase ovaţii, şi asupra lui au insistat
rapoartele întocmite de către prim pretorul Victor Schuster şi comitele Thalmann 93 •
În final au urmat depunerile de coroane din partea unor personalităţi, organizaţii
culturale sau comune bisericeşti. S-au depus coroane din partea familiei
Mocioni, a comunei Sălişte, Societăţii „Petru Maior", Reuniunilor de învăţători
din diecezele Arad şi Caransebeş, „Reuniunii socialilor români" din Sibiu,
„Reuniunii femeilor române" din Sibiu şi Braşov, Şcolii „Asociaţiunii", comunei
Turnişor, a Consistoriului Mitropolitan, din partea nepoţilor colonel Şaguna şi
Ana Şaguna . 94
După ceremoniile de la mausoleul lui Şaguna a urmat banchetul, desfăşurat

în sălile şcolii confesionale din Răşinari. Sunt prezente câteva personalităţi din
România, printre care amintim numele lui Disescu, profesor universitar şi fost
Ministru de Culte, Nicolae Brânzeu, prefectul din Piteşti, C. Mille, directorul
ziarului Adevărul, şi Jul Brunn, directorul ziarului La Roumanie9 5 • Raportul prim
pretorului Schuster menţiona că au luat parte „20 supuşi români", între ei
amintim şi numele colonelului român Engel cu soţia şi Morandi, director de vamă
din Ministerul român de comerţ 96 • În timpul serbărilor de la Răşinari se
înregistrează un incident cu autorităţile. Chipiul elevilor gimnaziului român din
Braşov „a fost garnisit în parte cu căptuşeală de culoare roşu - galben -
albastru, iar în interior peste căptuşeala chipiului era cusută o panglică de
aceeaşi culoare" 97 , lucru ce a iritat autorităţile. Sesizat, locotenentul de jandarmi
a cerut directorului gimnaziului, Victor Oniţiu „să ia măsuri pentru îndepărtarea
lor" 98 • Incidentul a fost considerat de către prim pretor ca foarte grav, întrucât
cerea în raportul întocmit ca „în continuare măsurile necesare să fie luate prin
domnul ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice reg.m. " 99 •
Chiar a doua zi, 19 octombrie, prim pretorul Victor Schuster înainta
comitelui Thalmann un amănunţit raport, în care descrie derularea evenimentelor
din Răşinari ioo. El aprecia că numărul celor care au participat la ceremonie a fost
de „5 - 6000 de oameni, dintre care circa 20 au fost supuşi români 11101 • Până şi
prim pretorul a socotit numărul jandarmilor trimişi exagerat de mare, ceea ce, ,a
făcut o impresie neplăcută publicului român" 102 • „Mi-au exprimat acest sentiment
92. Ibidem
93. Vezi anexele VI şi VII.
94. Telegraful român, LVII, nr. 108, 8/21oclombrie1909, p. 449.
95. Ibidem.
96. FAS Sibiu, fond Comitalul Sibiu - comitele, dosar 595, filele 4-5; Vezi anexa VI.
97. Ibidem.
98. Ibidem.
99. Ibidem.
100. Vezi anexe VI.
101. Ibidem.
102. Ibidem.
mai mulţi domni români distinşi, arătându-mi că s-au adunat aici doar pentru
pelerinaj şi requiem 11103 •
Pe baza rapoartelor primite de la primarul Sibiului şi a prim pretorului
plasei Cisnădie, comitele Thalmann întocmeşte un raport informativ către
„Ministrul reg (al} magh(iar) de lnterne 11104 . Comitele Thalmann, anexa la
raportul întocmit, programul manifestărilor din săptămâna 12-18 octombrie,
raportul primarului oraşului Sibiu şi pe cel al prim pretorului de plasă din
Cisnădie 105 • Referindu-se la ceremoniile de la Răşinari, comitele atrăgea atenţia
asupra „argumentărilor naţional-politice făcute de deputatul Vasile Lucaciu 11106 •
În legătură cu „chipiurile garnisite cu culori distincte ale elevilor gimnaziului
român din Braşov", comitele apela la hotărârea înţeleaptă a Ministrului de
Interne „dacă s-ar lua eventual nişte măsuri prin d-l ministru al Cultelor şi
Instrucţiunii Publice" 107 , întrucât „prim pretorul nu a văzut indicat să ia măsuri
care să deranjeze serbarea" 108 • Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât
„poate aceşti elevi obişnuiesc să poarte la Braşov asemenea chipuri 11109 •
Comitele mai anexa raportului şi programul concertului ţinut la Sibiu în 12
octombrie, în cadrul căruia au fost „interpretate piese muzicale de aşa natură
încât nu li se poate obiecta nimica" 110 • Referindu-se la seara de teatru, din 14
octombrie, în care au fost prezentate „Jertfa" de Ion G. Miclescu şi „La
şezătoare'~ 11 , comitele aprecia că nu s-a întâmplat nimic deosebit „deoarece
panglica de culoare străină română, folosită la cununa de lauri dată artistului,
datorită măsurilor luate de poliţie, a fost îndepărtată discret încă de dinainte" 112 •
Sărbătorirea centenarului naşterii lui Andrei Şaguna a preocupat întregul
popor român. Articolele publicate în reviste din România şi provinciile aflate sub
dominaţie străină, dar mai ales telegramele primite în acele zile pe adresa
Consistoriului Mitropolitan din Sibiu şi a mitropolitului Ioan Meţianu o dovedesc
din plin. S-au primit telegrame din partea mitropolitului Moldovei, Pimen, a
episcopului Buzăului, Dionisie, a corpului profesorilor de la facultatea de
teologie din Bucureşti, a Academiei ortodoxe din Bucureşti, a Reuniunii studenţilor
români, a Studenţilor români de la Univesitatea din laşi, etc. 113 •
În telegrama „Uniunii studenţilor români", adresată Consistoriului
arhidiecezan din Sibiu se spun următoarele: „Memoriei marelui Şaguna se
închină azi studenţimea română cu prilejul celei o sută de ani de la naşterea sa.
Şi sute de sute de ani, neamul românesc de pretutindenea va sărbători pe una
din cele mai măreţe întrupări ale geniului său, căci veşnică, ca veşnicia legii
neamului şi graiului pentru care el a luptat, îi va fi memoria. Şi în clipele grele,
prin care trece biserica şi neamul lui - aici şi dincolo - cei ce-l cinstesc cu
adevărat, să-i urmeze lupta" 114 • Telegrama era semnată în numele Uniunii
studenţilor români din Bucureşti, de preşedintele Ioan C. Savin.
103. Ibidem.
104. Ibidem, dosar 594, lilele 2-4; vezi anexa VII.
105. Ibidem.
106. Ibidem.
107. Ibidem.
108. Ibidem.
109. Ibidem.
110. Ibidem.
111. Ibidem, fila 8.
112. Ibidem, lilele 2-30
113. Telegraful român, LVII, nr. 115, 24 octombrie/6 noiembrie 1909, p. 481.
114. Neamul românesc, IV. nr. 117 din 18 octombrie 1909, p. 1999; Telegraful român, LVII, nr. 114, 22
octombrie/4 noiembrie 1909, p. 447.
Acţiunile dedicate aniversării centenarului naşterii lui Andrei Şaguna, au

continuat, în alte localităţi ale Transilvaniei şi după manifestările de la Sibiu şi
Răşinari. Haţegul îi cinsteşte memoria prin serbările organizate în ziua de 11 /
24 octombrie 1909. Sărbătoarea de la Haţeg, a fost nu numai a „credincioşilor
bisericii noastre (ortodoxe n.a.) ci întreg neamul nostru românesc şi-a arătat
vecinica pomenire faţă de cel mai mare arhireu al bisericii şi cel mai neobosit
luptător al drepturilor naţiei sale" 115 • Cu prilejul aniversării de la Haţeg, în curtea
bisericii ortodoxe s-a dezvelit bustul mitropolitului Şaguna, operă a sculptorului
sibian, Constantin Kleber 116 • Semnificativă pentru serbările de la Haţeg, este
atmosfera de unitate în care s-au desfăşurat, la ele participând ortodocşi şi
greco-catolici. Grăitor în acest sens este exemplul vicarului Haţegului, dr. Iacob
Radu, care a toastat „pentru unirea în cugete şi în simţiri a membrilor celor două
confesiuni de un sânge şi de o lege şi declară că şi biserica soră prăznuieşte
memoria lui Şaguna, dat fiind că nu numai al bisericii sale, ci al neamului nostru
întreg a fost" 117 •
Aniversarea lui Şaguna la Răhău, din 18/31 octombrie, s-a sărbătorit în
baza circularei Consistoriului din Sibiu, potrivit căreia „Centenarul marelui
Andrei să se serbeze cu demnitatea cuvenită în toate comunele tractului
Sebeş" 118 • După serviciul divin, săvârşit de cei doi preoţi, s-a ridicat parastasul
în memoria mitropolitului Şaguna şi s-a citit pastorala mitropolitului Ioan
Meţianu 119 • Parohul Nicolae Cărpinişan a comunicat poporului adunat intenţia
comitetului parohial de a ridica „un monument neperitor memoriei marelui
Andrei Şaguna" 120 • În acest scop s-au strâns peste 300 de coroane, ca bază la
un fond care va purta numele „Fundaţiunea Şaguna" a parohiei Răhău, din care
să fie „ajutaţi elevii începători cu haine şi rechizite şcolare" 121 • După amiază a
avut lor serbarea şcolară. Elevii s-au adunat în curtea şcolii, de unde doi câte
doi, având în frunte tabloul lui Şaguna, s-au îndreptat spre biserică. Aici preotul
Nicolae Cărpinişan, ţine o cuvântare despre viaţa şi activitatea prăznuitului
mitropolit, iar învăţătorul Vasile Cărpinişan, declama poezii de glorificare ale
faptelor marelui Şaguna 122 • În finalul corul elevilor intonează cântecul„Românime
mult cercată'~ 23
.
Aniversarea centenarului naşterii lui Andrei Şaguna a marcat un real
succes în lupta românilor din Transilvania pentru apărarea limbii, autonomiei
bisericeşti şi naţionalităţii. În acelaşi timp a avut un larg ecou în rândurile opiniei
publice româneşti. Cu toate încercările autorităţilor maghiare, manifestările au
căpătat şi o puternică tentă politică. La Cupşeni, protopopiatul Cetăţii de Piatră,
Sibiu, Răşinari şi Haţeg manifestările au îmbrăcat şi aspectul politic-naţional.
115. Telegraful român, LVII, nr. 115, 24 oclombrie/6 noiembrie 1909, p. 481; Sărbătorirea cenlenarului
naşleriilui Andrei Şaguna de la Ha1eg va face subiectul unui arlicol aparte.
116. Ibidem.
117. Ibidem.
11 B. Ibidem.
119. Ibidem.
120. Ibidem.
121. Ibidem.
122. Ibidem.
123. Ibidem.
Să amintim doar cuvântul dr. Victor Bontescu, care toasta cu prilejul

Banchetului ţinut la Haţeg, „pentru ziua cea mare în care şi în politică se vor
realiza ideile democratice ale lui Şaguna" 124 • Ziua cea mare era mai aproape ca
oricând, ideile marilor noştri bărbaţi, între care un loc de frunte îl ocupă Andrei
Şaguna, realizându-se prin Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
ANEXE
Nr. 1037-1909
I
CONVOCARE
În sensul &&-lor 23 şi 25 din statute membri Asociaţiunii pentru literatură română şi cultura
poporului român se convocă la
ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ
în Sibiu, în zilele de 12 şi 13 octombrie n. 1909.
Programul adunării:
Şedinţa I
Marţi, la 12 octombrie st. n. la orele 10 1/2 a.m. în sala festivă a „Muzeului Asociaţiunii".
Ordinea de zi:
1. Deschiderea adunării generale.
2. Înscrierea delegaţilor prezenţi.
3. Raportul general al Comitetului central.
4. Alegerea comisiunilor pentru:
a). examinarea raportului general;
b). cenzurarea socotelilor pe anul 1908 şi a proiectului de buget pe anul 191 O;
c). înscrierea membrilor.
5. Prezentarea eventualelor propuneri*.
6. Conferinţa d-lui Ioan Agârbiceanu.
Şedinţa li
Miercuri, la 13 octombrie st.n. la orele 1O a.m. în sala festivă a „Muzeului Asociaţiunii".
1. Rapoartele comisiunilor.
2. Fixarea locului pentru adunarea generală din 1910.
3. Dispoziţiuni pentru verificarea procesului verbal.
4. închiderea adunării generale.
La orele 4 p.m. în sala festivă a „Muzeului Asociaţiunii", va avea loc şedinţa festivă a
secţiilor ştiinţifice-literare, conferinţe şi împărţirea premiului Andrei Murăşianu.
Sibiiu, din şedinţa comitetului central al „Asociaţiunii pentru literatură română şi cultura
poporului român", ţinută la 2 septembrie 1909.
Iosif Şterca Şuluţu m.p.

prezident.
Oct. C. Tăslăuanu m.p.
secretar
FAS Sibiu, fond. Comitalul Sibiu - comitele, dosar 594, fila 9.
124. Ibidem.
*Eventualele propuneri au să lie prezentate în scris prezidiului „Asociaţiunii" (în Sibiu, strada Morii, nr. 6)
cu 8 zile înainte de adunarea generală.
Ioachim Lazăr, Olga Şerbănescu secretar. 281
li
PROGRAMUL
serbărilor ce se vor ţine în Sibiu.
1. Marţi, în 12 octombrie a.c.: Adunarea generală a „Asociaţiunii pentru literatura şi

cultura poporului român". Şedinţele Asociaţiunei se ţin în sala festivă din „Muzeu". Marţi seara
va fi concertul Reuniunei de cântări în „Gesellschafthaus". (Program).
2. Miercuri, în 13 octombrie, a.c. se continuă şedinţele Asociaţiunei şi va fi o conferinţă
literară. Miercuri seara: bal, aranjat de Reuniunea femeilor române, tot în „Gesellschafthaus".
3. Joi, în 14 octombrie a.c. Deschiderea Congresului naţional bisericesc. Joi seara va fi
producţiune teatrală în „Teatrul orăşenesc".
4. Vineri şi Sâmbătă în 15 şi 16 octombrie a.c. se continuă şedinţele congresuale.
5. Ouminicăîn 17 octombrie a.c. Requiem în catedrală pentru memoria Arhchiepiscopului
şi Mitropolitului Andreiu Baron de Şaguna. Duminică seara elevii seminarului „Andreian"
aranjează o şedinţă festivă în sala „Muzeului".
6. Luni, în 18 octombrie, a.c. Escursiuni la Răşinari. Acolo se va celebra parastas
(requiem) şi se va desveli bustul archiereului Şaguna, aşezat în criptă. În biserica din Răşinari
va rosti o cuvântare, despre Şaguna, l.P.S. Sa Archiepiscopul şi Mitropopitul Ioan Meţianu. Luni
la 1 oară d.a. se va da în Răşinari o masă comună (pomană). Vorbiri nu se vor ţinea.
Sibiiu la 6 octombrie 1909
Secretariul comit. aranjator

Lazăr Triteanu
asesor cons (istoria!)
FAS Sibiu, fond. Comitalul Sibiu - comitele, dosar 594, lila 11.
III
PROGRAMA
festivităţilor din incidentul aniversării de 100 ani de la naşterea marelui metropolit Andrei
Baron de Şaguna.
Duminică în 4/17 octombrie 1909
Dimineaţa la orele 9 sânta liturghie în biserica catedrală, împreunată cu parastas pentru
odihna sufletului răposatului metropolit şi cuvântarea ocasională.
În acea zi seara şedinţa festivă, aranjată de elevii seminarului archidiecesan Andreian.
Luni în 5/18 octombrie 1909.
în Reşinariu sânta liturghie în biserica cea mare, parastas pentru odihna sufletului
răposatului mitropolit şi cuvântare ocasională.
Tot acolo desvelirea bustului fericitului mitropolit.
Sfânta luturghie se va începe la orele 9 şi jum. a.m.
La orele 1 după amiazi masa comună.
Amănunte în privinţa orientărei şi înlesnirei publicului pentru participare la festivităţi, vor
urma din partea comisiunilor institute pentru aranjarea festivităţilor.
Sibiiu, 17/30 sept (embrie) 1909.
Comisiunea consistoriului mitropolitan:
Dr. llarion Puşcariu, arhim(andrid) vicar arhiepiscopesc,
Parteniu Cosma, dr. Eusebiu R. Roşca, Meteiu Voilean, Nicolae Ivan.
După Telegraful român, LVII, nr. 101, 19 septembriel2 octombrie 1909, p. 416.
872 szam. IV
Res. BIZALMAS
Kizâr61ag sajât kezehez.
A „român irodalmi es k6zmuvel6desi egyesulet": Astra:/ foly6 evi âltalânos kozgyuleset

1909, evi okt6ber h6 12 es 13-ân Nagyszebenben fogja megtartani, mely alkalommal kiilonfele
iinnepsegek es mulatsâgok, ugymint: bankettek, szini eloadăs, hangverseny, tăncmulatsăg stb.
rendezese van tervbe veve.
Felkerem ennelfogva foispăn urat, hogy ezen kozgyiiles mikenti lefolyşat kisertesse
figyelemmel es arr61 nekem reszletes irâsbeli jelenteset tenni sziveskedjek.
Minthogy pedig arr61 is ertesulve vagyok, hogy ugyancsak okt6ber h6ban nehai Băr6
Saguna Andrâs gorog keleti ersek szuletesenek 100 evfordul6ja alkalmâb61, nevezett ersek
mellszobrăt fogjăk Resinăron leleplezni es vegbol a romănok reszerol nagy elOkeszuletek
tortennek, felkerem, hogy a sz6ban forg6 iigynek mibenâllâsa felol engem reszletesen es
mielobb tâjekoztatni sziveskedjek.
Budapesten, 1909. evi szeptember h6 29-en

A minszter meghagyăsăb61:
s. k. alâirăs
miniszteri tanâcsos.
Szeben vărmegye foispânjănak
Nagyszeben.
Fas Sibiu, fond. Comitalul Sibiu - comitele, dosar 594, fila 13
V
Szeben vârmegye foispânja es szâszispăn
112/1909
res
egyuttal elinteztetett~909
res
ajănlva
bizalmas. sajăt kezehez
Tărgy: A român irodalmi es kozmuvelodesi egyesiilet /: Astra:/ foly6 h6ban itt
Nagyszebenben tartand6 kozgyiilese e ez alkalommal egyebbi iinnepelyek.
belugyminiszt Szâm 872/909
Res
NAGYMEL TOSAGU M. KIR. BELUGYMINISZTER URI
Midon a fentjelzett tărgyra vonatkoz6 es szeptember h6 29-en kelt (ide csak I. okt6ber h6 4-en
erkezett) rendeletenek vetelet ezennel elismerem es annak ertelmeb en eljărni fogok van szerencsem
Nagymelt6săgodnak a f. h6 12-tol kezdve oktb. h6 18-ig tartand6 român „Astra" es egyebbi gyulesek
es unnepekr61 sz616 es a rendez6bizottsâgt61 âltalam bekivânt programo! idecsatolva betekintes vegett
felterjeszteni es egyuttal is tisztelettel jelenteni, hogy foly6 h6 12 es 13-ân tartatnak az alapszabălyaik
ertelmeben es alapjân a român kozmiivelodesi es irodalmi egyesuletnek kozgyuleset amelynek
lefolyăsăr61 kesobb lehet csak tudomâst szerezni, a f. h6 12-en esten a român miiveszeti egyesulet
reszere sz/alatt csatolt program szerint concert adatik amint ez rendesen sen szokăsos volt es
amelyben mindenfele zenemuvet eloadnak I. h6 13-ân băl van es I. h6 14-en szini eloadăs van/ sz/ alatt
csatolt szinlap szerint a roman inteligencia es kiletansok altal I. h6 17-en a volt mitropolita bar6 Saguna
emlekere az itteni roman găr. kel. egyhăz templomban iinnepelyes istentisztelet tartatik es ezen celra
egy iinnepelyes ii Ies van es I. h6 18-an Resinar kăzsegben aho I bar6 Saguna eltemetve van egy mellkep
mely a sirkăven beillesztetett iinnepelyesen lelepleztetik mely alakalommal a mitropolita ersek Meţianu
Janos a Resinări temploban băr6 Saguna emlekere beszedet is tart es kesăbb ott a halotti Onnepelyes
tort rendeznek de ennel semmifele beszedek nem fognak tartatni.
Az ăsszes iinnepelyek alaklmaval, kiveve azt hogy romanok altal tărtenik meg, kiilăn
tiintetesek nem lognak elăfordulni es valamennyi elăadasok es zenemiivek szakszerii
motivumokb61 allanak, amelyek el6relăthat61ag nagyon tisztessegesen es Onnepelyesen eljărni
annal is inkăbb mivel az ersek metropolita Metianu Janos vezetese es kăzbenjârasaval egyeb
kellemetlen zavargâsokat es ellenteteket kizarja, ugy hogy nezetem szerint kifogâs ală semmi
sem log esni. Vegiil jelentem, hogy az alispannak es a tăbbi hat6sâgoknak kellă utasitast az
ăsszes iinnepelyek lefolyâsa iranti ellenărzesere es minden nevezetesebb esemenyrăl azonnali
jelentestetelre megadtam.
Fogadja Nagys. stb.
Nagyszeben. 1909.X.11.
4 db mely
Kiadta X/11.
Thalmann.
FAS Sibiu, fond. Comitalul Sibiu - comitele, dosar 594, fila 7 - 27
VI
Sz. 47/1909
NAGYDISZNODI JARASI FOSZOLGABIROJATOL.
Foispăn (ls Szăszispăn

Urnak.
Foly6 h6 18-ân Resinâr kăzsegben tartott bâr6 Saguna iinnepelyen reszt vettem.
Az iinnepely âltalâban csendben es rendben folyt le. -
Reszt vett azon mindegy 5-6000 ember, melyek kăziil 20 român alattval6 is volt, ezek
kăziil kiilănăsen feltiint Engel nevii român ezredes felesegevel, ez utobbi nehai bâr6 Sagunânak
unokatestvere, Dissescu volt roman igazsâgiigyi minister es Morandui vâmigazgat6 a roman
kereskedelemiigyi ministeriumb61. - Reszt vett tovabbâ az iinnepelyen szâmos găr. kel. lelkesz
es tanit6, a nagyszebeni tanit6 es papkepezdenek, a brass6i rom. gymnâziumnak es a brass6i
rom kereskedelmi iskolânak năvendekei es tăbb român egyesiiletnek kiildăttsege. -
A sirboltban tăbb koszoru lett leteve, a koszoruk mind egyszinii szalagokkal voltak
ellâtva, a felirattak „bar6 Saguna emlekezetere" voltak szânva. -
A kăzseg kezdeten az ersek lakâsa es a templom elott diadal kapuk voltak felâllitva, „bine
aţi venit" (lsten hozta) feliratokkal a templom elătt felâllitott kapun bâr6 Saguna sziiletesere es
hallâlara vonatkoz6 evszâmok voltak. - Az utczăk fenyăfakkal voltak diszitve, zaszl6k egyaltalân
hianyoztak. -
Maga az iinnepely k6vetkez6kepen folyt le:
A kăzseg bejâratânal a kăzsegi elăljarosâg es a kozsegi kepviselătestiilet neveben a
kăzsegi jegyză răvid szavakkal iidv6z61te az ersek urat es kăvetseget azon 6r6mnek advan
kifejezest, mely a kăzseg lakossâga ezen napon erez. - Az ersek ur răviden valaszolt, felhivta
az elăljarosagot hogy az egyhazi kăzegekkel egyesiilve arra tărekedjek, hogy a kăzsegnek az
egyhâznak es a hazanak derek embereket neveljen.
Az ersek lakasa elătt a resinâri egyhâz neveben Lungu J6zsef găr. kel. lelkesz iidvăzălte
az ersek urat mint az egyhaz făpârztorat a ersek vâlaszaban elăadta jăvetelenek czeljât,
mondvân, hogy azert jătt el, hogy „a Nagy Andras" sirjan hodolatat fejezze ki ezen embernek a
ki a nepnek atyja volt es aki oly sok j6 tetemenyt kăvetett el nepevel szemben, es felhivta az
egyhăz k6zegeit, hogy az 6 szellemeben neveljek.-
Erre az egesz kăzănseg iinnepelyes menetben vonult a templomba, ah61 az aradi găr. kel.
puspok miset tartott, ezutăn mise /:pârăsztăzz:/ volt a sirbolt elott, mely utăn az ersek beszedet
tartott.
Beszedjeben kifejtette, hogy mint minden mas nep nagy embereinek emlekezetet unnepli,
ugy ok /:a gor. kel. romănok:/ is ăsszejăttek ma, hogy nagy j6tevăjiik reszere halotti miset
tartsanak. -
Kiemelte băr6 Sagunănak erdemeit, hogy egyhăzăt emelte egy szinvonalra a hazănak
tobbi egyhăzaival, hogy ezen egyhâzat felszabadftotta idegeneknek hegemoniăja al61, hogy az
ersekseget felăllitotta, hogy alkotmănyt adott az egyhăznak, hogy tanit6kepezdet ăllitott tel, es
hogy ez ăltal a nep felvilâgositâsa es miivelodese erdekeben miikădott. -
Eloadta tovăbbă, hogy kotelezve vannak ezen j6tevonek a nemzeti egyhăz irănt kifejtett
nagy szeretetet viszonozni. - A legjobb tettek azok, melyek az egyhăzert a neper! es a hazăert
kovetetnek el. - Az egyhâz es az iskola felvilâgosftjâk, miivelik a nepet, fgy az elso feladat a
gyermekeket az egyhâz irânti hitben nevelni. - Mindenki torekedjek az egyhăz szellemeben elni
es dolgozni. A legmagasabb kincsek az egyhâz, a kultura es humănitâs.
Băr6 Sagunănak sirja nagy szerencset jelent ezen kozseg reszere emeli az o tekintelyet
es kotelezi a nepet arra, hogy az egyhâz, a nep, a hazăert mukodjek, kivăl6an a gyermekeket az
o szellemeben nevelje. Vegre kerte az lstent, hogy az egyhăz, a nap es a haza irântihii
erzelmeket a nep sziveben tartsa fel tovâbbra is, hogy a roman nep es a tobbi hazai nep
szinvonalăra jutthasson, es beszedjet ăldâssal fejezte be. -
Ez utăn beszedet mondott Dr. Stroia Istvan nagyszebeni esperes, a ki beszedjeben
kifejtette, hogy nagy boldogsăgot erez, hogy a roman nep legnagyobb ferfiainak egyikenek
emlekeztet a hallgat6sag sziveiben felebresztheti.
Onnepelte băr6 Sagunăt mind azon hăsies harczost, a ki az igazsăgerl harczolt es oly
jogokat szerzett nepenek, melyekert, osei hiăba harczoltak. - b volt a nepnek vezer csillaga es
napja, es uj eletet ebreztel fel benne. - Felsorolta azon erdemeket, melyeket az egyhăz
szervezese koriil szerzett. -
Az irănta val6 h6dolatnak jellegeiil fel lett ăllitva az a szobor mely ma le log lepleztetni.
Ez a szobor lolyton ebren tartsa az o emlekezetel, es intse a nepet arra hogy ot kovesse. -
Az altala kifejtett eszmek eros gyokereket vertek a nepben, azok mind melyebben
hatoljanak be, meri csak akkor lesz lehelseges hogy a nep fenttartsa magăt. - A sirbolt
zarandokl6 hely legyen a lelkeszek, a tanit6k es egesz nep szămara, mert Saguna eletenek egesz
erejet a neperi fejetette ki. - Ezzel aladta a szobrot az egyhaz kozseg vedelmebe. - S
Lungu J6zsef resinări lelkesz a szobrot ătvette es megigerte, hogy azon szellemet, mely
ezen sirboltb61 kiterjedl, ok mindig szentnek fogjak tartani es eljenezte a jelenlegi erseket.
Utana beszelt, Lukacs Laszlo belenyesi orszâggyiilesi kepviselo. -
Mint az orszâggyulesi kepviselok nemzetisegi părtjânak kepviseloje es ezent part elnokenek
neveben beszell. -
Saguna dolgozott azon neper!, mely oly sokat szenvedett es mely oly sokăig jărom alatt
tarlatott. - Szenvedes az o tortelme, szenvedes volt a fejedelmeknek hălăja, meg a vallăsos hit
is szoritva lett, a romănnak nem volt nyugalma sem a csalădban sem az egyhăzban. - Voltak oly
idok melyekben nem tiirtek hogy a român nemzetiisegenek szellemeben fejlodjek, de az isten
kuldott egy apostol! a nep felszabaditâsăra, ez az ellensegeket megverte, ez Saguna volt a nagy
ferii es a roman hazafi.
Nagy ferfinak elete olyan mind a nap, Saguna volt a român nepnek a napja, ot kell kovetni.
1848 evben ătvette a vezerszerepet, es a nep kovette ot.
Balăzsfalvăn egjesiilt a gor. kath. ersekkel, o akkor egyesitette a nepet is, egyesiiljon az
most is.
Năgy hâlăval vannak iranta mert a helyes utat talălta es abban a szellemben eljenek,
melvet tole orokoltek.
Felhozta, hogy polilikai teren is miikodott, az erdelyi orszăggulesen, Becsben es
lnnsbruckban dolgozott nepeert.
Culturâlis teren kifejtett miikodesenek eredmenye az âltala alakftott iskolâk, ami ăltal az
idegeneknek elismereset megnyerte, szervezest adott egyhăzanak, legmagasabb tette azonban
a rom. kulturegyletnek alakităsa, meri a nyelv a nepnek legnagyobb kincse es ezen kincset
gondozza es ăpolja ezen egylet.
Beszedjet befejezte azon szavakkal: eskiisziink, hogy hiien fogunk tartani a mi nepiinkhez,
harczban ne legyen kiilombseg gazdag es szegeny, miivelt es paraszt ember k6z6tt, a roman
vallăs es nyelviink 6sszek6t benniinket, testtel es lelekkel es ha sziikseges 6k61iinkkel es
veriinkkel harczolni fogunk vallăsunkert, nyelviinkert fajunkert es hazănkert îs.
Ezen beszedet nagy eljenzes kovette.
Ezzel az unnepely veget ert, kovetkezett az ebed, melyen beszed nem lett tartva. -
Jelentem, hogy a brass6i gymnăziumi tanul6k ăllalt visei! sapkăk reszben piros, sărga,
kek bellel vannak bellelve, reszben bennt a sapka bellere ily szinii szallag van varva. -
Oniţiu Victor gymnăziumi igazgat6 a jelen volt csendor fohadnagy ăltal erre figyelmeztetve
es egyuttal lelkerve lett azokat eltăvolittatni. - A tovăbbi szukseges intezkedeseket kerem a . m.
kir. vallăs es k6zoktatăsiigyi minister ut utjăn tetetni. -
Vegre meg jelentem, hogy a kirendelt csendoroknek nagy szăma a roman k6z6nsegre
kelemetleniil hatottt, sok el6kel6 roman ur elottem ezen erzesiiknek adott kifejezest hangozvăn,
hogy csak zarăndoklăs es halotti mise tartăsa vegett gyiiltek ossze.
Az 6sszegyiilt nep delutăn 3-5 6ra k6z6tt elhagyta Resinăr k6zseget. -
Nagydiszn6d 1909 evi Okt6ber h6 19-en.

Dr. Schuster Viktor
f6szolgabir6
111/1909
114/.1909
res
Jott 1909 X 20-ăn.
FAS Sibiu, fond, Comitalul Sibiu - comitele, dosar 595, filele 4 - 5.
VII
E16ad6i Iv. Szebenvărmegye f6ispănja

Dictando.
lktat6szăm: 114 res/1909
Eloszăm: III
A kezelohivatalnak adott egyebb utasităsok: bizalmas, ajănlva
A kiad6 elkiildte: 1909 ev X h6 25 napja d.u. 3 6ra
A vălaszirat alapjăul szolgălo jelentes, megkereses, rendelet stb. szăma: 872/909 res.
Tărgy: A Roman irodalmi es Kozmiivelădesi egylett ăltal rendezett unnepelyek es Olesek
lefolyăsa.
NAGYM. KIR. BELUGYMINISZTER UR!
Hivatkozva Nagymeltosăgod foly6 evi szeptember h6 12-en fenti szămu rendeleteben

adott utasităsa folytăn es kapcsolatosan f. evi es h6 11-en 112/909 res szăm alat! kelt
jelentesemmel van szerencsem a roman nernzetiigyi iinnepsegek es egyhăzi congressusi
Ulesekre vonatkoz61ag, rnelyek az ide 1.i. beterjesztett programm (oktober 12-18-ig) es folytat61ag
megtartattak, jelenteni, hogy ezen iinnepsegek alkalmăval valami nagyobb tiintetes politikai
szempontb61 itelve nem tortent, az iinnepelyek csendesen legnagyobb rendben, barbăris vagy
tomeg ember resztvetele mellett lefolytak es amennyiben lehetett, a politikai vărosi es jar.
Foszolgabir6i hivatalok fonokei jelenlete es ellenorzese alat! megtartattak.
Bătorkodom tovăbbă 2.1.a. a nagyszebeni vărosi polgărmesternek foly6 h6 23-ăn 18 res
szăm alatt kelt jelenteset az ăltala eszlelt korulmenyekrol eredetileg felterjeszteni, melybol
semmi nemO nevezetesebb esemeny kinem veheto. Azutăn csatolom a nagydiszn6di jar.
foszolgabir6 foly6 h6 19-en 4 7 res·szămu jelenteset, hiteles măsolatban 3./. a aki szemelyesen
resztvett hivatalosan eljărt a Resinăr kozsegben Băr6 Saguna mellszobor leleplezese alkalmăval
tartott Onnepelyen, es ezen jelentesbol kiderOI, hogy kiveve a Lukăcsiu Lăszl6 orszăggyul.
kepviselo ăltal kifejtett nemzetisegi politikai erveleseken kivOI, egyebb semmi rendeleteenseg
vagy czăfolăs ala ker016 cselekmenyek nem voltak eszlelhetok, csak ami a brass6i roman
gymăziumi tanu16k kOlon szinekkel bellelve volt sapkakra vonatkozik, Nagymelt6săgodnak bolcs
belătăsa szerint, a nagymelt6săgu m. kir. vallăs es kozoktatăsOgyi Miniszter ur utjăn a netăn
szOksegesnek lătăs intezkedest lehetne tettetni, meri ugy lătszik, hogy nem tartotta helyesnek
a foszolgabir6 Onnepely megnem zavartatasa miatt, valami feltOno eljărăst kovetni, mivel ezen
tanul6k oly sapkakat talan Brass6ban szoktak viselni.
A Nagyszebenben okt6ber 12-en megtartott Concertnek programmjât 4./. a. szinten ide
csatolom, amelybol lâttatni, hogy ez alkalommal oly altalânos zenemOvek lettek eloadva, melyek
semmifele kifogâs ala nem eshetnek es vegOI az okt6ber 14-en tartott szinieloadâsnâl is
amelynek programmjat 112 res sz. alatt măr felterjesztettem volt, nem fordul! ele semmi ami
kifogăs ală eshetne, meri az egyreszrol a szenemuvesznek adott baberkoszorunâl hasznâlt
idegen român szinO szallag a rendorseg intezkedese folytân măr elore minden feltunes nelkOI
eltâvolitatott.
114. 1909
Kiadta X. 25
Thalmann
FAS Sibiu, fond.Comitatul Sibiu - comitele, dosar 594, fillele 2 - 30.
UNE ANN/VERSA/RE A VEC DES PROFONDES SIGNIF/CA TIONS: LE CENTENAIRE

DE LA NAISSANCE OU METROPOLITE ANDREI ŞAGUNA (1809- 1909)
Resume
A l'accomplissement d'un siecle de la naissance du metropolite Andrei Şaguna, tout le
peuple roumain a ete prepara peur celebrer sa grande personalite politique, culturelle et spirituelle.
En 1908 et 1909, Ies hommes de cultu re de toutes Ies provinces roumaines ont publie des
articles dedies a la vie et a l'activite d'Andrei Şaguna. La presse roumaine et allemande de
Trannssylvanie a publie des articles dans lesquels ont ete appreciees Ies realisations dans le
domaine politique, culturel el eclesiastique de son temps.
Le Ministre de l'lnterieur Hongrois a envoye en ordre confidentiel au Chef du Comital de
Sibiu, en lui demandant de surveiller Ies actions de Răşinari et d'âtre "informer en detail et
immediatement, a propos de ce cas".
Le Chef du Comital de Sibiu a essaye d'atteneur l'inquietude de Ministere de l'lnterieur en
l'assurant que toutes Ies manifestations serrent exclusivement eclesiastiques et se deroulerent
avec la participation, et sous la direction du metropolite Ioan Meţianu. En miime temps, ii a
ordonne au maire de Sibiu de surveiller Ies ceremonies de Sibiu de 12 - 16 octobre 1909, et au
preteur de l'arrondissement de Cisnădie, Victor Schuster, de participer et de faire un rapport sur
Ies ceremonies de Răşinari.
a
Pour le prevention des possibles "surprises" ont ele massees Răşinari des importants
torces de la police qui ont desagrement impressione le publique roumain. Les autorites hongroise
ont ete incomodees par le discours du depuie roumain de Beiuş, dr. Lucaciu, qui a lini son
discours, en affirmant que Ies roumains lutterent avec "le corp et l'âme, et, en cas de besoin, avec
le poing et notre sang nous lutterons pour notre croyance, pour natre langue, pour notre peuple,
pour natre patrie".
Pendant Ies fettes de Răşinari, le directeur du licee de Braşov, Victor Oniţiu, a ete somme
par le lieutenent de gendarmes hongrois de demander a
ses eleves de faire disparraitre Ies
couleurs rouge - jaune - bleu qui marquaient leur casquettes. Le preteur Victor Schuster, et aussi
le Chel du Comital, Thalmann ont demande au Ministere des Cultes et de l'lnstruction publique
et au Ministere de l'lnterieur de prendre des messures "parceque ces eleves ont l'habitude de
a
porter Braşov des casquettes similaires".
Malgre tout cela, Ies manitestations dediees au centenaire d'Andrei Şaguna ont acquis
a
des nuances politiques comme dans le ces des manifestations qui ont eu lieu Cupşeni, Sibiu.
Răşinari et Haţeg.
Pendant Ies manifestations de Răşinari a participe un grand nombre de roumains. Le
premier - preteur Victor Schuster a apprecie "approximativement 5000 - 6000 roumains, parmi
lesquels 20 personalite de la Roumanie".
Pour surveiller la reaction des autorites hongroises, Ies auteurs utilisant un nombre de
documents inedits, parmi lesquels on mentionne Ies ordres confidentiels du Ministre de l'lnterieur
et Ies rapports faites par le preteur de l'arrondissement de Cisnădie, Victor Schuster et le Chef
du Comital de Sibiu, Thalmann.
L'anniversaire du centenaire de la naissance d'Andrei Şaguna a signifie un important
succes dans la Iuite des roumains de Transsylvanie pour la sauvegarde de la langue, de
l'autonomie eclesiastique el de la nationalite.
Les listes des figures
Fig. 1. Le Metropolite Andrei Şaguna (1809 - 1909).

Fig. 2. L'ordre conlidentiel du Ministre de l'lnterieur hongrois par lequel se demande la poursuite
des manilestations de Sibiu et de Răşinari.
Fig. 3. Le rapport du pretet du departament de Sibiu, Thalmann, de 11 octobre 1909 vers la
Ministre de l'lnterieur, par lequel ii informa sur le programme des manifestations de Sibiu el de Răşinari.
Fig. 4. Le rapport de premier - preteur de l'arrondissement de Cisnădie, Victor Schuster
concernant Ies manifestations de Răşinari.
Fig. 5. Le rapport fait par le Chef du Comital de Sibiu, Thalmann au Ministere de l'lnterieur en
ce qui regarde Ies fettes organisees par "ASTRA" dans la periode 12- 18 octobre 1909.
. -.
'· ·
Fig . 1. Mitropolitul Andrei Şaguna (1809-1873).
na.i-.
ii;i;d~-;;·i:-t;.- .
/.!_• r - 1rodalJal '• kill.:.„16Hoi ..,_lrillo\ • /: u~o:/ !tl:rd ' 'l '1·
tal ..... kll<cJll].,94\ IVOli,6'1 ol<.Obor h6 12 •• la-4'1 Monoi--
.... fOl<J• - . - i x olbl-1 l:Ul4>nUlo . . . , . _ . '°
1allt.t.Ngok.~; ~•Lt..t.1aini tl W.âa .~.:rMISJ,t.Arm•
ml&t.ek .~„ real•'- , . 't.4r'TM Me, -
rawr.ă}m..iuogoa tlispU. .....„~I!.• .kloCJUl'- 111•
"'"f.1...\:l!l.~ khort.eoaa t1a.i.-1 •• amil - - nalo-
t.M(1-l mt.6at. \.mii.! ui•Mk ... j~
„.,-)Mio ~
„ „....
lliaUi<«r ped~ aaftl ia ·~H t*•
l<lbC" l>&l>ul1"1>&1 ·.Mri, - ...... kolatI °'"""

•IUo:-
t.OM! &li 100 ,,„
••fanlv.l6J• .a.i..IWl"J>O•••\I , .... •ll•ob-
rit f~ Olt llMiMrGO loloplao.1 '~•.-lc.,.l a r - riaOnll
""117 ol.llch•lll•t..lc -.folkirm,bog • •4Mn tmg6 iv-
DK mib-'lla r.in
•i•ukeo!JO&.
„.
nal~ o• 1110Ubb t4l-t.Um ·
J \I. 4 & 'D • • t. • n, 1909.•'1 ·~ h6 29·"1.

~"1Di•'4rr.l :
"1n1•~·
Fig . 2 . Ordinul confidenţial al Ministrului de Interne maghiar prin care se cere

urmărirea festivităţilor de la Sibiu şi Răşinari.
;,~k~~:r...;;~~
•
o
_r
ll>
o
. ..
Cl~,4 .~~~~
::r
„.......
......
'
~J.„4~ . ,/
~
~G~~
·
3
r
ll>
N
,,,.,~.
~1'c.t4~ ll><
~
p.
.:~
?
' //•. 'J ''1 ~·'1~~· __.µ;. ~~~&·/ o
co
~~f:.~~
j ;.,,_.. . j';,. ~ - ll>
~~$~~~
<J)
(1)
A:; • 'e;,~~ ~- ,~~ O"

ll><
·,r:_ •'., „~_, · ···7 --~· ~· :J
~
~~,;"' · -
u·1~
~,_~4·~·, __.<lr··_:,z=~ L~
(1)
~: pi. a.tJ.. I .
(/J
o
~r~~~
c:
~ ,.;...;./.....{..: ~/!. ' f
-r„
4-u:....:.~
~ ,
.
t14 .-...-·°1'r • -.. . ~
. ~ rlf,.,_,,.4.(,,,~. ~
k.-
4
I
.... .u--......t. .,u,~ ~.,,,~

I -
~ - ~~·-
~~.
~~, ,..,' ·~'diI /~y-.
. ~-„~ k
~M[f1wf-.:,
~
~~~ .ţ _ lt:;~-
I= J;.2. ~ #d /. ;,J!..~;;J,..
t:;;; ~9L.._„..t.1Hr, ~ ·„ .4,: ~~· ~~ ....
~~~~.C
_..,--4A ~~~'~
~ ~
Jllil• ·~ '? „„„~h:t
' ' - v4i. ~~~
.,.._..~~-~ .t:..~.;../~-.;.N!· -~- ,-~ '~~
z-+
~cu...Z!. ~
11./,l,/4~
~-/".; 1-<fJ li.fi,,._~ 1-J.; p.4„ ~-
~ ":'::::..~ ~.;~ ;'f.

<i •
/U•-----
- . ~.tYi ~ I
X_//
.!./-·/. ,
~~....ev.
~
A r~·
;..,.- ~
~ "/--~
Fig. 3. Raportul comitelui Thalman , din 11 octombrie 1909, către Ministrul de interne prin care informa despre I\)
prog ramul manifestărilor de la Sibiu şi Răşinari .

co
co
Fig. 4 . Raportul prim pretorului plasei Cisnădie, Victor Schuster,

privind manifestările de la Răşinari.
Ioachim Lazăr , Olga Şerbănescu 2 91
- - ; t -,
„ __ -·
PRIMELE REPREZENTAŢII ALE
„TEATRULUI CU FOTOGRAFII MIŞCĂTOARE"
LA DEVA
Olimpia Palamariu
Într-o istorie prescurtată a cinematografului, istoricul şi criticul american

Arthur Knight, afirmă că arta cunoscută astăzi drept „a şaptea" s-a născut în
1893 cu o prezentare sugestivă şi dramatică a unui strănut. Nu e vorba de nici
o glumă. Prima imagine din istoria filmului american înfăţişează pe un actor de
vodevil care a strănutat în faţa celui dintâi aparat de luat vederi 1 •
Vorbind despre începuturile celei de-a şaptea arte, acelaşi Knight arată ca
înainte de a se naşte cinematograful(în primi ani ai secolului XX) au existat
numeroşi inventatori, astfel încât, atunci când Th. Edison a produs aparatul
Kinetoscop în 1889 aproape simultan au apărut în toată lumea noi „camere" şi
aparate de proiecţie: cinematograful lui Louis Lumiere în Franţa, Bioscopul lui
Max şi Emil Skladanovski în Germania, Bioscopul lui Robert Paul în Anglia,
Vitascopul lui Thomas Arnat în Statele Unite 2 •
Cinematograful a apărut, deci, la sfârşitul secolului trecut ca un joc tehnic,
ca o varietate de „ştiinţă amuzantă" şi a căpătat existenţă artistică la începutul
secolului XX devenind, în mai puţin de 50 de ani, arta cu cea mai mare putere
de difuzare întrecând astfel şi bătrâna artă literară. Din punct de vedere istoric,
evoluţia cinematografului e mai greu de reconstituit, pentru că filmul a fost
socotit vreme îndelungată un amuzament acceptat cu indulgenţă, fiind tratat cu
dispreţ de oamenii serioşi. El şi-a trăit primul deceniu de viaţă alături de, ,femeia
- şarpe" şi „copilul cu două capete" 3 •
Referindu-se la începuturile şi răspândirea cinematografiei, Magyar Balint,
reproduce conţinutul unui afiş de reclamă ce a apărut la Szolnok:„aducem la
cunoştiinţa mult apreciatului public cum că descoperirea cea mai demnă de
admirat a secolului, progresul cel mai înaintat al tehnicii, cinematograful Edison
sau fotografiile mobile vii care din America sunt aduse şi răspândite nu numai
la noi ci în scurtă vreme au cucerit lumea, sunt remarcabile şi de neîntrecut 4 •
A vorbi despre începuturile reprezentaţiilor cinematografice a „teatrului
cu fotografii mişcătoare", la noi, este destul de dificil şi nu pentru că timpul care
s-a scurs de atunci ar fi foarte lung (doar 9 decenii) ci pentru că mărturiile
păstrate sunt foarte puţine. Singura sursă de informare- presa vremii -trebuie
luată ca atare ştiut fiind faptul că interesele comerciale şi publicitare deformau
optica gazetarului.
1. Lazăr Cassvan, A fost odată ... un cinema, Bucureşti, 1983, p. 11.

2. Ibidem, p. 12.
3. Georges Sadoul, Istoria Cinematografului Mondial. De la origini până în zilele noastre, Bucureşti, 1966,
p. V.
4. Magyar Bălint, A Magyar nemafilm tortenete, 1896, - 1914, Budapest, 1966, p. 60.
294 Cinematografie la Deva
Primele atestări documentare ale unor reprezentaţii cinematografice la

Deva le avem abia din anul 1905, deci la 1O ani după apariţia cinematografului
la Paris şi 9 ani de la introducerea lui în Bucureşti 5 . După cum ne informează
ziarul local, Hunyadvarmegye, din 2 noiembrie 1905 „a sosit în acest oraş, în
cadrul turneului ce-l intreprinde prin Transilvania teatrul cu electrică a lui Jansen
Antal, care după o perioadă lungă de călătorii în jurul lumii s-a întors acasă şi
va da reprezentaţii în Deva, în sala mare a restaurantului Vigado, (principala
sală de spectacole a Devei) cu filme realizate în China, dintre care unul prezintă
nişte execuţii, groaznice, în masă".
Interesul stârnit de peliculele ce prezentau oameni, locuri şi fapte de pe
alte meridiane ale globului (America, Oceania, Asia, India, Egipt) a fost aşa de
mare încât cinematograful ambulant a lui Janses a trebuit să dea spectacole
timp de 5 zile, în loc de 2 cât fusese programat iniţial 6 •
Aşa după cum am mai menţionat, neexistând săli speciale de proiecţie,
rularea filmelor se făcea în sălile de cafenea sau restaurant, unde lumea sta la
masă, consuma şi viziona. Succesul filmelor a trezit atenţia intreprinzătorilor
localnici. Astfel proprietarul hotelului - restaurant „Coroana" (clădirea fostei
autogări de pe strada Horea) din Deva, Schwartz Nathan „a procurat o maşină
de proiecţie înzestrată cu toate piesele pe lângă care a achiziţionat filme variate
pentru program, astfel că poate organiza câte două schimburi de program pe
săptămână". Reprezentaţiile aveau loc în grădina de vară a restaurantului
(modificată în acest scop) iar în caz de ploaie în sala cafenelei.Filmele erau
acompaniate de o orchestră. Prima reprezentaţie la acest cinematograf a avut
loc la 18 mai 190?7. Din toamna lui 1907 cinematograful lui Schwartz îşi mută
sediu de la „ Coroana" în sala „ Red o Jt". Această construcţie ridicată în 1885,
era situată pe locul actualului teatru de estradă şi se compunea dintr-o sală mare
de concerte, baluri şi teatru,5 camere de cafenea şi restaurant, plus 4 camere
divese şi o curte mare. Fiind construit mai retras, de ,la stradă, în faţă avea un
cerdac-terasă, unde stătea lumea şi cântau lăutarii, iar, în curte avea o grădină
de vară. Noul local avea 200 de locuri şi prezenta un spectacol pe zi. Începând
din 1908 numărul reprezentaţiilor era de 2 pe zi {datorită numărului din ce în ce
mai mare de spectatori), iar la cel de al doilea spectacol se practica o reducere
de 50% 8 . Acest cinematograf îşi încetează activitatea în 1909 iar în 191 O
clădirea a fost demolată pe locul ei ridicându-se actuala construcţie a teatrului.
Noul teatru construit avea o sală de spectacole cu scaune pluşate şi 24 de loje,
scenă mare şi dublu padiment (drept şi înclinat) dând posibilitatea de a fi folosită
sală şi pentru baluri 9 •
5. Dr. Victor Şuiaga. Deva - contribuţii monogralice, voi. l, mss. la Biblioteca Muzeului Civilizaliei Dacice
şi Romane Deva. p. 144.
6. Ioan Andriţoiu, Vasile Găinaru, Rolland Schilling, dale privind începuturile reprezentatiilor cinematogralice
în oraşele Alba Iulia, Orăştie, Deva, Hunedoara şi împrejurimi, până la primul război mondial, in Contributii la
istoria cinematografiei in România 1896 - 1948, Bucureşti, 1971, p. 210.
7. Hunyadvărmegye, Deva, nr. 35/26 mai 1907.
8. Dr. Victor Şuiaga, loc. cit„ p. 140-141.
9. Hunyadvârmegye, Deva, nr. 63/6 septembrie 1908.
Olimpia Palamariu 295
Un alt cinematograf este deschis în Deva, în 1908, de către proprietarul

hotelului Hungaria (construcţia situată în colţul străzii Andrei Şaguna cu str.
Libertăţii, pe locul unde până la demolări a fiinţat Sanepidul). Filmele prezentate
zilnic publicului la noul cinematograf făceau parte din programul de filme ale
teatrului - cinema „Apollo" din Budapesta şi erau primite de la casa de filme
„Pathe - Freres" din Paris. Pentru a fi înţelese întreprinzătorul proprietar a pus
la dispoziţia publicului texte tipărite care cuprindeau în rezumat conţinutul
imaginilor filmate. 10 Spectacolele aveau loc în fiecare seară cu începere de la
ora 21. Programul era compus din 10-13 filme de scurt metraj, (comice,
documentare sau de actualităţi). 11 Tot ce trăieşte şi se mişcă în natură se poate
vedea pe străzi şi în pieţe, o circulaţie însufleţită, valurile oceanului, trenul cu
locomotiva lui fumegândă ce venea din fundul ecranului şi se năpustea spre
spectatori făcându-i să tresară speriaţi că vor fi călcaţi, toate se văd ca şi cum
ar trăi, se menţionează în afişul care anunţa reprezentaţia, astfel că
cinematograful se bucura de o vizionare masivă şi a devenit locul de distracţie
puţin costisitoare şi plăcută. Apariţia în august. 1908 a unui cinematograf
ambulant în Deva este primită cu o oarecare ostilitate de presa locală, ce
recomandă publicului spectator să nu meargă la spectacole. 12
Alături de filmele casei „Pathe - Freres" care monopolizaseră piaţa
cinematografică o bună perioadă de timp, din 1911, încep să ruleze şi producţii
ale casei de filme „Nordisk" ce aveau ca vedete pe Asta Nielsen supranumită
Eleanora Duse a Nordului şi pe Valdemar Psilander 13 sau a casei de filme
„Cines" din Roma, al cărui film „QUO VADIS" realizat după romanul omonim a
lui Sienkiewicz a stat în atenţia presei locale, în mai multe numere fiind
prezentate cronici cinematografice ce cuprindeau şi o prezentare a subiectului
filmului. Deşi preţurile erau majorate cu 50% numărul spectatorilor a fost
deosebit de mare. La cele patru reprezentaţii din prima zi au asistat 1864 de
spectatori, cifră ce reprezenta 25% din populaţia de atunci a Devei. 14
Dar filmul care s-a bucurat de cel mai mare succes a fost „Independenţa
României - icoana războiului din 1877, anume bravele şi groaznicele lupte ale
dorobanţilor şi vânătorilor români contra cuiburilor întărite turceşti, până a ajuns
a cuceri şi inima lor Plevna" - titra cu litere de o şchioapă ziarul, ,Libertatea" din
Orăştie, în anul 1913. 15
Premiera filmului avusese loc în 2 septembrie 1912, la cinematograful
„Eforie" cea mai mare sală pe atunci din Bucureşti. Se împlineau 35 de ani de
la izbucnirea Războiului pentru Independenţă şi cinematografia noastră, a găsit
de cuviinţă să aducă pe ecran pagini de neuitat din acest episod atât de
important al istoriei neamului. „ Viitorimii îi va rămâne tabloul viu al vitejiei
româneşti" - nota revista Rampa încă din iarna anului 1911. Şi viitorimii i-a
1 O. Ioan Andriţoiu şi
colab. loc. cil„ p. 212
11. Hunyadvărmegye, Deva, nr. 35/26 mai 1907.
12. Ioan Andriţoiu şi colab. loc. cil„ p. 213.
13. Georges Sadoul, op. cit„ p.90-91.
14. Ioan Andrifoiu şi colab. loc. cit„ p. 223.
15. Libertatea. Orăştie, nr. 1/1913, p. 5.
rămas, efectiv prin acest film care vine spre noi din preistoria îndepărtată a
cinematografiei naţionale, un semn durabil despre marele moment istoric al
cuceririi Independenţei. „Cine ar fi visat pe la 1877 că după 35 de ani, românii
întruniţi în săli, privind un joc de lumină şi umbră, vor retrăi fiorul Războiului care
le-a dat Neatârnarea şi au făcut să fie ceea ce sunt astăzi" scria cronicarul
Adevărului pe prima pagină a ziarului din 3 septembrie; „O grandioasă înviere
a unei pagini de istorie"; „Operă de patriotism luminat", „realism de mare stil"
scriau celelalte ziare ale vremii.
Filmul a fost întâmpinat cu aplauze frenetice la premieră, când „ilustraţia
muzicală" era susţinută de o fanfară plasată în spatele ecranului şi când efectele
sonore erau asigurate de vreo 20 de soldaţi cu arme şi cartuşe oarbe, ce aveau
misiunea să însoţească momentele de asalt cu prelungite strigăte de „ura". 16
Strâns legată de istoricul filmului este şi primirea care i-a fost făcută în sălile de
reprezentaţie, unde după amintirea martorilor, un public entuziast însoţea cu
aplauze asalturile, acoperind uneori cu ovaţii sunetele de trompetă şi strigătele
de ura ale soldaţilor ce asigurau „sonorul".17 Cu aceeaşi căldură şi entuziasm
a fost primit filmul în toate oraşele din Transilvania şi Banat. Pelicula a rulat şi
pe ecranele din Budapesta, Viena, Paris şi Londra. Nimic din ceea ce se făcea
în 1912 în studiourile lumii nu egala în îndrăzneală şi amploare filmul lui Grigore
Brezeanu, Leon Popescu şi Petre Liciu. 18
Referitor la modul în care a fost realizat acest film ziarul Libertatea
menţiona: „guvernul României a ajutat cu bani prinderea pe pânzfl a întâmplărilor
mai însemnate din acest război mare şi cu ajutorul celor mai buni actori ai
Teatrului naţional din Bucureşti şi cu întregi regimente ale armatei naţionale, a
ajutat pregătirea celui mai frumos şi mai artistic film de acest fel. 19
Secvenţele filmului păstrează şi după aproape 9 decenii nealterat un fior
de emoţie: idilă paşnică dintre Pene ş şi Rodica în ambianţa unui sat sărbătoresc;
decretarea mobilizării în Consiliul de Coroană; hora sătească este spartă, cei
„nouă şi cu sergentul zece" pornesc la război; prima victimă artileristul Cobuz;
imagini din tabăra românească de la Poiana; trecerea Dunării; tablouri vaste ale
luptelor de la Plevna şi Griviţa imagini tragice din Valea Plângerii; căderea
Plevnei; capitularea lui Osman Paşa; întoarcerea lui Peneş şi onorul pe care ii
dă compania de ostaşi ruşi întâlnită în cale şi în încheiere o paradă militară
autentică din mai 1912. 20
Interesul pentru acest film a fost aşa de mare încât biletele s-au vândut cu
mult timp înainte. 21 De acelaşi succes s-a bucurat filmul şi în celelalte localităţi
ale judeţului - Orăştie, Hunedoara, Haţeg - şi la Alba Iulia.
Marea revoluţie în cinematografie s-a petrecut odată cu descoperirea
cinematografului vorbitor. Ziarele locale informau pe larg publicul despre această
16. Călin Căliman, O enciclopedie cinemalografică în 100+ 1 de filme şi 100+1 de fotografii, în Almanah
enciclopedic Conlemporanul, 1985, p. 88.
17. Romulus Rusan, Aria fără muză, Cluj·Napoca, 1980, p. 102.
18. Călin Căliman. loc. cit., p. 88.
19. Libertatea, Orăşlie. nr. 1/1913, p. 5.
20. Călin Căliman, loc cil., p. 89.
21.loan Andriloiu şi colab. loc. cil., p. 222.
mare invenţie a secolului ce consta în „combinarea genială a fonografului cu

cinematograful. 22 Anticipând rolul pe care avea să-l joace în viaţa culturală, unul
din ziarele hunedorene scria la 27 aprilie 1913: „cinematograful progresează
enorm, zi cu zi, făcând concurenţă serioasă şi irezistibilă teatrului, fiindcă astăzi
acţionează la fel ca teatrul, eliminând teatrul mediocru fără ca arta să aibă de
pierdut ceva prin aceasta". 23
Izbucnirea primului război mondial determină o schimbare a conţinutului
tematicii filmelor prezentate, cinematograful fiind folosit alături de presă, cărţi
. etc., de autorităţile austro-ungare ca un mijloc de propagandă a ideilor lor, de
influenţare, inducere în eroare a opiniei publice pentru a o determina să sprijine
interesele şi scopurile urmărite în acest război. Prezentarea fiecărui film era
însoţită de nelipsitul jurnal de război ce reda operaţiunile de pe front într-o
anumită optică menită să servească interesele cercurilor dominante. 24
Perturbările provocate de război în desfăşurarea activităţii cinematografelor
(mari întârzieri în transportul coletelor sau chiar anularea acestuia), scumpirea
costului vieţii, inflaţia şi toate celelalte greutăţi aduse de război fac ca
cinematografele Devei să-şi închidă unul după altul porţile, reluarea activităţii
acestora făcându-se după 1918.
Cu aceste consideraţii încheiem nu înainte însă de-a face menţiunea că
şi filmul (cinematograful) şi-a avut rolul lui, destul de important, în emanciparea
maselor, „fiind unul din factorii de bază ai răspândirii culturii între oameni" aşa
cum menţiona de altfel chiar unul din ziarele vremii, apărut la Deva.
22. Hunyadvărmegye, Deva. nr. 8/22 februarie 1914.

23. Ioan Andriloiu şi colab. loc. cit., p. 225.
24. Ibidem, p. 226.
THE FIRST PERFORMANCES OF

„ THE THEATRE WITH MOVING PHOTOS" AT DEVA
Abstract
The working presents seme data concerning at the beginning ol the lilm performances or
ol „The Theatre with Moving Photos at Deva. The lirst information have been dated since 1905
for 1O years from the film appearance in Paris and 9 rrom itself introduction in Bucharest.
The first film coating have been presented by a strolling and the shows were held in
restaurant or coffee halls. Afterwards the „Coroana" restaurant ownen was procured himself a
projection machine and pictures, had shows troice a week. The presented films were received
from !he l=>ăthe - Freres Picture House in Paris and these were accompanied by printed text
including în summary the content of the film images. The programme was compounded from 10-
13 short - reel films and it had comprised near !he comedy pictures, documentaries toc and up
- to-dataness. Near the Pathe - Freres House Pictures have been showed films of !he Nordisk
and Cines Houses from Roma - „Quo Vadis" has pleased a very great successfully in !he public
of Deva.
But the greatest succes have had the Romanian Picture:„the Roumnian lndependence -
the icon of War sin ce 1877, on purpose the courageon and frightful fights of the Dorobanţi and the
Romanian hunters againts the Turkish lortilying nests till they drive at conquered alsa their Plevna
Heart" said the „Libertatea" newspeper !rom Orăştie. The Picture was been achieved with the
lullilment of 35 years !rom the war outburst lor independence, and the lirst night perlormance
taken place on 2-nd September, 1912, in Bucharest.
The film activity stopped in the World war I time and ii was taking again after 1918.
TRATATIVELE ROMÂNO-MAGHIARE DIN ANII
1913-1914 VĂZUTE DE AUREL C. POPOVICI,
ÎNTR-UN DOCUMENT INEDIT
Vasile Crişan
În vremea când se desfăşurau tratativele iniţiate de Ştefan Tisza, primul

ministru al Ungariei şi conducătorii mişcării naţionale a românilor din Monarhia
dualistă, Aurel C. Popovici era una dintre personalităţile politice cu opinii ferm
afirmate şi cu simpatii ce ajungeau până în preajma tronului imperial. Lucrarea
sa fundamentală „Statele Unite ale Austriei Mari", tipărită la Leipzig în limba
germană, în anul 1906, a avut un ecou deosebit în mediile politice central-
europene. Ea consacră ideea federalizării monarhiei, ca punct de plecare a
rezolvării democratice a problemei naţionalităţilor ce măcina din interior energiile
imperiului.
Pe acest plan se produce apropierea între Franz Ferdinand, moştenitorul
tronului habsburgic şi Aurel C. Popovici, care devine unul din sfetnicii de taină
ai arhiducelui în domeniul politicii interne, alături de Alexandru Vaida Voevod,
prieten şi camarad de luptă naţională încă din perioada studiilor vieneze 1 •
De altfel, încă din vremea redactării „Replicii 2 , ideile politice ale lui Aurel
C. Popovici privitoare la soluţionarea problemei naţionale din Ungaria dualistă
erau în linii generale conturate. Evoluţia ulterioară a evenimentelor pe plan
intern (Mişcarea memorandistă, Congresul naţionalităţilor, serbările mileniului,
legislaţia şi politica şovină a guvernelor ungureşti) precum şi configuraţia
forţelor şi alianţelor externe, nu au făcut decât să-i întărească şi să-i confirme
convingerile.
GESTIUNEA NAŢIONALITĂŢILOR ŞI MODURILE SOLUŢIONĂRII SALE
ÎN UNGARIA3, pe baza studierii unui remarcabil material bibliografic şi a
realităţilor socio-politice şi culturale ale românilor din Transilvania şi Ungaria,
lucrare riguros structurată, prezintă esenţa problemei naţionale din monarhie şi
modurile în care, de la 1848 încoace, guvernele austriece şi apoi austro-ungare
au încercat să-i facă faţă. Autorul insistă mai pe larg asupra politicii de
maghiarizare forţată a naţionalităţilor nemaghiare din cuprinsul Ungariei,
elaborând o sinteză greu de combătut, pe baza unei ample şi adânci cercetări,
atât a bibliografiei politice în domeniu, cât şi a materialelor care au stat la baza
1. l.C.Drăganu, Aurel C.Popovlcl. La vie et l'homme, în volumul: Lesprocurseursde l'europeisme -Aurel

C.Popovlcl, par l.C.Dragan, Otto de Habsburg, Marco Pons, Alexander Randa, Franz Woll, Ed. Fondation
Europeenne Dragan, 1977, p. 32
2. Gestiunea română în Transilvania şi Ungaria. Replica Junimii academice romane din Transilvania şi
Ungaria la „ Răspunsul"dat de tinerimea academică magiară „ Memoriului" studenţilor universitari din România.
Sibiu, 1892.
3. Aurel C. Popovici, Gestiunea naţionalităţilor şi modurile soluţionării sale în Ungaria. Sibiu, 1894, 52 p.
300 A.C. Popovici şi tratativele româno-maghiare
elaborării REPLICII şi a MEMORANDUMULUI. În cea de a doua parte a

studiului, aşa după cum arată şi titlul său, A.C. Popovici analizează posibilele căi
de rezolvare a problematicii naţionale în Ungaria sfârşitului de secol XIX.
Autorul urmează un drum în crescendo care cuprinde trei variante de scenarii.
Prima cale este „politica mijloacelor paleative", a „cârpelilor", direcţie pe care
o urma politica guvernelor Ungariei dualiste, în concepţia autorului. A doua cale
de rezolvare a chestiunii ar putea fi stabilirea unui „modus vivendi", printr-o
legislaţie şi concesii acordate naţionalităţilor în cadrul statal dat. Dar A.C.
Popovici caută să demonstreze că cea mai eficientă, pentru guvernanţi, ar fi cea
de a treia cale, prin măsuri de rezolvare a chestiunii naţionale prin
DESCENTRALIZARE şi FEDERALIZAREA Ungariei 4 •
Opera citată la începutul acestor rânduri, „Statele Unite ale Austriei
Mari", completează şi încununează acest edificiu teoretic, propulsându-l pe
Aurel C.Popovici în rândul gânditorilor politici de talie europeană. Prin opera sa
ridică ideea confederaţiei central-europene de la fazele de proiect sau temă a
discuţiilor din cancelarii sau cafenele politice, la cea de doctrină ştiinţific
fundamentată.
În cadrul acestei impresionante şi mereu actuale construcţii, tema păcii
interne, a reconcilierii dintre naţiunile învrăjbite, este mereu prezentă,
reprezentând chiar unul din scopurile demersului său politic A.C.Popovici
consideră că politica greşită dusă de guvernanţii Austriei şi, de la 1867 ai Austro-
Ungariei, reprezintă adevăratul călcâi al lui Achile al regatului Ungariei, în
condiţiile viitorului război, de care vizionarul analist politic nu se îndoieşte că va
izbucni în Europa, găsind Austro-Ungaria şi Rusia în tabere opuse 5 • Ceea ce s-
a şi întâmplat.
Era deci firesc ca iniţiativa lui Ştefan Tiszâ, şeful Partidului Muncii şi una
din marile figuri politice ale maghiarimii, ajuns prim-ministru la 1Oiunie1913, de
a chema la masa reconcilierii pe fruntaşii Partidului Naţional Român, să reprezinte
un punct de maxim interes pentru Aurel C. Popovici.
În 1912, A.C.Popovici se stabileşte la Viena pentru a fi mai aproape de
cercurile politice favorabile ideilor sale federaliste. Casa lui devenise un punct
de întâlnire al deputaţilor şi al oamenilor politici din capitala imperiului. De aici
întreţinea o vie corespondenţă cu Alexandru Vaida Voevod, deputat naţionalist
român în parlamentul de la Budapesta, o parte păstrată în fondul Al. Vaida
Voevod de la Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale.
Contextul intern şi internaţional în care s-a derulat încercarea de
reconciliere maghiaro-română din anii 1913-1914 era deosebit de tensionat. Se
poate afirma, din perspectiva istoriei, că imperioasa nevoie a păcii interne, în
preajma războiului ce bătea la porţile Europei, a fost impulsul ce l-a determinat
pe contele Tiszâ să încerce o înţelegere cu fruntaşii mişcării naţionale a
românilor. Tentativa lui Ştefan Tiszâ a suscitat un viu interes în lumea politică
a epocii, stârnind reacţii contradictorii, în meandrele cărora nu putem intra în
4. Ibidem, p. 37-40.
5. Ibidem, p. 5-6.
Vasile Crişan 301
comunicarea de faţă. Ne propunem însă unghiul inedit de vedere al lui

A.C.Popovici, aşa cum rezultă din corespondenţa cu Al.Vaida Voevod.
Într-o primă scrisoare datată la 8 decembrie 1913, deci în preajma
începerii tratativelor, A.C.Popovici îşi exprima speranţa în succesul demersului
reconciliator, considerându-l pe contele Ştefan Tiszâ o personalitate marcantă,
maghiar viril, de factură veche, caracter drept, cu care se poate ajunge mai
degrabă la înţelegere decât cu oameni fără convingeri proprii 6 •
Tratativele însă s-au dovedit lungi şi anevoioase, deoarece poziţile de pe
care au fost duse s-au dovedit ireconciliabile.
Pe de o parte Ştefan Tiszâ era aşezat temeinic pe platforma rigidă a
maghiarismului. De altfel, declaraţiile sale publice şi acţiunea practică pe planul
guvernării ni-l relevă nu atât omul reconcilierii, cât mai degrabă modelul uman
al clasei politice care a făurit şi a căutat să impună până la ultimele consecinţe
Ungaria dualistă, caracterizat printr-o atitudine intransigentă faţă de orice
pericol reprezentat de naţionalităţile nemulţumite din monarhie. „Noi trebuie să
ţinem cu tărie şi severitate inexorabilă nu numai la unitatea şi integritatea, ci şi
la caracterul naţional al statului maghiar - sublinia contele Stefan Tisză într-un
discurs, la Oradea, în martie 191 O, continuând că-atunci când este vorba de
unitatea politică a naţiunii maghiare - „nu este permis să cedăm nici un capăt
de aţă" 1 •
Pe de altă parte, scepticismul privind rezultatele pozitive ale demersului
conciliator era prezent şi în rândul fruntaşilor Partidului Naţional Român, având
la bază o lungă experienţă politică în cadrul Ungariei dualiste şi ai reprezentanţilor
săi la guvernare. Valeriu Branişte, unul dintre cei trei reprezentanţi ai delegaţiei
comitetului executiv al P.N.R., referindu-se la conflictul naţional din Ungaria,
remarca existenţa a doi poli diametral opuşi. Unul cantonat în sfera politicii
guvernamentale, care nu concepe să renunţe la ideea statului unitar naţional
maghiar, iar cel de al doilea, reprezentat de partidele naţionale nemaghiare,
care ţineau cu tot atâta înverşunare la dreptul naţionalităţilor la deplina libertate,
în toate domeniile vieţii publice. Antagonismul ireconciliabil dintre cele două
poziţii excludea orice posibilitate de înţelegere la nivel guvernamental. Ideea
statului unitar şi a naţiunii politice maghiare, reprezenta stavila ce trebuia
înlăturată, pentru ca desfiinţarea celui de al doilea pol, cel al naţionalităţilor, s-
a dovedit o himeră, conchidea Valeriu Branişte într-un editorial din 17 /30
ianuarie 1913 din „Drapelul" 8 •
Pentru a înţelege opiniile lui A.C.Popovici în problema reconcilierii, a
„păcii", a „pactului" cu ungurii, cum o denumeşte el, se cuvine să aruncăm o
scurtă privire asupra conţinutului negocierilor între cele două părţi.
La baza tratativelor au stat nu mai puţin de 52 postulate formulate de
partea română, pe baza programului Conferinţei Naţionale a P.N.R. din ianuarie
6. Direcpa jud. Sibiu a Arhivelor Najionale, Fond Alex. Vaida Voevod, cutia 3, scrisoare din 8.12.1913
semnată Prof. Aurel C.Popovici. p. 1.
7. Discursuri/econte/ui$tefan Tisza(1893-1915}, Budapesta. I.a., p. 23.
8. Valeriu Branişte. De la Blaj la Alba fulia. Articole politice. Timişoara. 1980, p. 290-291.
1905, desfăşurată la Sibiu. Acestora li se adăugau cererea recunoaşterii oficiale

a P.N.R., lărgirea dreptului de vot în favoarea românilor, asigurarea folosirii
limbii române, alături de cea maghiară, în şcoală, administraţie şi justiţie în
teritoriile locuite de români, precum şi asigurarea unui număr de deputaţi în
parlament în conformitate cu proporţia lor în cadrul statului ungar 9 •
Documente din arhivele vieneze, valorificate în deceniul trecut de
istoriografia română, scot în evidenţă atenţia pe care o acorda arhiducele Franz
Ferdinand tratativelor lui Tisza cu românii. A.C.Popovici, unul dintre sfetnicii
săi, era în şi mai mare măsură interesat de desfăşurarea şi rezultatele lor, de
concesiile pe care erau în măsură să le facă părţile şi mai cu seamă, de strategia
de urmat după tot mai evidentul eşec al acestora. Dintr-un raport al şefului
cancelariei militare a arhiducelui rezulta că, spre finalul tratativelor, cele 52 de
propuneri iniţiale formulate de partea română s-au condensat într-o sinteză de
11 „cereri minimale" de la care nu se putea ceda mai mult. Ele vizau probleme
politico-naţionale, şcolare, religioase, administrativ-juridice şi economice. La
cererea lui Tisza, din platforma iniţială s-a renunţat la unele puncte de altfel
fundamentale, care priveau baza constituţională a regimului dualist, cum ar fi
recunoaşterea autonomiei naţiunii române sau a limbii române ca limbă oficială
a statului, alături de cea maghiară. Au rămas în discuţie problemele privind
asigurarea învăţământului elementar, secundar şi superior - inclusiv universitate
- cu limba de predare română; garantarea autonomiei bisericii ortodoxe şi a celei
greco-catolice; sprijin material din partea statului pentru confesiunile româneşti
în aceeaşi măsură ca şi pentru celelalte confesiuni; scoaterea parohiilor greco-
catolice româneşti de sub jurisdicţia recent înfinţatei dieceze de la Hajdu-Dorog,
cu limba liturgică maghiară şi retrocedarea lor episcopatelor româneşti; încetarea
persecuţiilor împotriva ziarelor româneşti; aplicarea şi pentru români a libertăţii
de întrunire şi asociere, garantată prin lege; recunoaşterea de iure a P.N.R. şi
retragerea tuturor dispoziţiilor administrative luate împotriva lui; în zonele cu
populaţie majoritar românească administraţia şi justiţia să se facă în limba
română; statul să asigure românilor, în aceeaşi măsură ca şi ungurilor, sprijin
pentru propăşire economică; încetarea acţiunilor de colonizare maghiară în
zonele locuite de români; funcţionari români pentru comunităţile majoritar
româneşti şi, în fine, asigurarea pentru români a unui număr de mandate în
parlament în conformitate cu procentul pe care îl reprezintă în totalul populaţiei
regatului, respectiv 1/6 din numărul de mandate la 16% din populaţie 10 •
După cum se poate constata, doleanţele româneşti aveau un caracter
moderat şi defensiv. Ele erau considerate indispensabile conservării şi perpetuării
fiinţei naţionale. Cu toate acestea, contele Tisza, supus unei puternice presiuni
din partea propriei opoziţii şi încorsetat în concepţiile sale ideologice, nu a găsit
soluţii integral pozitive pentru nici unul din cele unsprezece „puncte minimale",
9. Ştefan Pa seu. Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, încununarea ideii, a tendinţe/or şi a luptelor de
unitatea poporului român. Cluj, 1980, p. 243.
1O. Mircea Muşat, Ion Ardeleanu. De la statul geto-dac la statul român unitar. Bucureşti, 1983, p. 381-382.
Vasile Crişan 303
înlocuindu-le cu acceptări parţiale, condiţionări sau refuzuri 11 • În aceste condiţii,

la 17 februarie 1914, adunaţi la Budapesta, membrii Comitetului executiv al
P.N.R. şi delegaţi din comitatele Transilvaniei hotărăsc ruperea tratativelor.
Peste numai câteva zile, la 22 februarie, Aurel C.Popovici îi trimite lui
Alexandru Vaida Voevod, deputat naţionalist român în parlamentul de la
Budapesta, o amplă epistolă în care îşi exprimă punctele de vedere în legătură
cu tratativele recent încheiate şi cu atitudinea pe care parlamentarii români
crede că ar trebui să o ia în cadrul dezbaterilor ce se vor declanşa în parlament
pe această temă 12 •
Scrisoarea, inedită, este deosebit de valoroasă din cel puţin trei motive.
În primul rând are o valoare de document istoric, reflectând punctele de vedere
româneşti şi obiecţiile manifestate de partea maghiară, atât de guvernul Tisza
cât şi de opoziţia naţionalist-şovină din ţară. În al doilea rând, ideile cuprinse în
epistolă vin să sublinieze şi să nuanţeze gândirea politică a lui Aurel C.Popovici
şi, în sfârşit stilul direct.neelaborat spontan „din curgerea condeiului" ridică
vălul de pe caracterul impetuos, vulcanic, oţelit în principii şi cuget românesc a
autorului. Deşi în primele rânduri ale manuscrisului, A.C.Popovici îl îndemna pe
Vaida Voevod ca în discursul său parlamentar să dea dovadă de mult tact, de
ton reţinut şi politicos, pe parcursul derulării argumentelor în favoarea cauzei
româneşti, A.C.Popovici se dezlănţuie, polemizând cu guvernul, cu opoziţia, cu
dreptul istoric şi cu orice stavile care se ivesc în calea drepturilor inalienabile ale
naţiunii sale.
În esenţă, A.C.Popovici subliniază faptul că scopul luptei naţionalităţilor
din Ungaria este pacea şi buna înţelegere iar nu înfruntarea şi victoria unora
împotriva altora. Cu atât mai mult cu cât între naţiunea maghiară şi cea română
există o profundă comunitate de interese. Patimile oarbe care înteţesc vrajba nu
au ce căuta pe scena politică, ele trebuind înlocuite cu raţiunea într-o nobilă
rivalitate de idei şi principii. , ,În chestiunea naţionalităţilor unei ţări nu sunt decât
două moduri de dezlegare - conchide A.C.Popovici -: sau contopirea lor etnică
într-o naţiune, sau contopirea lor politică cu statul, deci crearea unei naţiuni
politice" 13 • Contopirea etnică este echivalentul asimilării şi dispariţiei unei etnii,
întreprindere dură, dificilă, costisitoare şi de lungă durată, care se dovedeşte o
11. Contele Tisză nu putea accepta învătământ superior în limba română; ajutorul material pentru confesiunile
românilor era condiţionat de loialitate fală de politica statului; scoaterea parohiilor româneşti de sub jurisdictia
diocezei din Hajdudorog era condiţionată de încetarea prealabilă a agitatiilor româneşti împotriva acestei
episcopii; renuntarea ta prigonirea presei româneşti se conditiona de ablinerea acesteia de la „agitaţii împotriva
statului unitar maghiar": libera asociere şi întrunire va fr garantată de lege numai în măsura în care nu se
urmăresc scopuri „nelegate": P.N.R. nu ar mai li necesar îndată ce are toc roconcitierea româno-maghiară, deşi
contele Tisză crede că, ,dreptul de a se organiza ca partid aparte trebuie totuşi recunoscut românilor"; sprijinul
material pentru dezvoltarea economiei se putea acorda „in 'Tlâsura în care comportarea românilor nu dă prilej
de neîncredere": colonizările nu puteau fi oprite, acestea fiind de. ,natură pur defensivă" dorind numai păstrarea
posesiunilor maghiare în mâini maghiarE;l; la încadrarea în posturi a funclionarilor „nu se poate face deosebire
intre maghiari şi nemaghiari". Tisză recunoaşte că intelectualii români ar trebui să ocupe mai multe funcţii în stat:
În privinta reprezentării proporJionale în parlament, acest lucru se va face cu timpul, pe măsura înaintării în
cultură a poporului român pentru a corespunde „censului pe intelectuali" care va spori de la sine numărul
deputaţilor. Vezi: Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statului român unitar, Bucureşti 1983,
p.381-382.
12. Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Nalionale, Fond Alexandru Vaida Voevod, pac. 1, nr. 4, Vezi şi
anexa.
13. Anexa, p. 16.
imposibilitate acolo unde naţiunile au atins pragul conştiinţei propriei entităţi.

Prin urmare orice politică înţeleaptă va trebui să ţină seama de aceste realităţi.
De aici deriva necesitatea imperioasă a concilierii. Din păcate - releva
A.C.Popovici - nici guvernele ungureşti şi nici opoziţia naţionalistă nu dau
dovadă de înţelegerea căilor greşite pe care le urmează în politica naţională.
Analiza pe care o intreprinde Aurel C.Popovici vizează atât punctele de
vedere guvernamentale, cât şi atitudinea opoziţiei de diferite orientări, faţă de
propunerile româneşti.
O seamă de argumente din experienţa istorică europeană sunt aduse de
Aurel C.Popovici pentru a demonstra imposibilitatea deznaţionalizării prin forţă
a naţionalităţilor ajunse la conştiinţa propriei lor identităţi. Concluzia firească ce
o desprinde este aceea că statul maghiar trebuie să înlocuiască politica de
asimilare şi maghiarizare, cu orice preţ şi prin orice mijloace, cu asimilarea
naţionalităţilor cu statul, prin respectarea individualităţii lor naţionale,
recunoaşterea dreptului lor la existenţă, a organizării învăţământului în limba
naţională, inclusiv a celui secundar şi universitar, a dreptului la limbă şi cultură
românească. Pe această cale, cea a recunoaşterii şi asigurării cadrului legislativ,
a condiţiilor economice, culturale şi morale de propăşire a naţiunii române, Aurel
C. Popovici considera că guvernanţii ar putea să realizeze obiectivul supravieţuirii
conceptului de naţiune politică maghiară şi să salveze unitatea statului. „Dacă
vreţi ca noi, împreună cu dumneavoastră - scrie A.C.Popovici - să ne simţim o
unitate politică, atunci trebuie să ne recunoaşteţi ceea ce suntem de fapt: o
naţiune care trăieşte cu Dv. în comunitatea politică a aceluiaşi stat. Numai
recunoscând Dv. realitatea vie, adică calitatea noastră de naţiune română în
Ungaria, vom putea alcătui cu Dv. şi (cu) celelalte naţiuni, o entitate politică
ungară. Până atunci nu" 14 • Această „asimilare a naţionalităţilor cu statul" ar
deveni posibilă, în concepţia lui A.C.Popovici, în condiţiile în care statul manifestă
înţelegere, maleabilitate, solicitudine, dragoste şi respect pentru existenţa lor
naţională, prin largi libertăţi pentru asigurarea păstrării şi perpetuării specificului
lor naţional, a individualităţii lor naţionale. O astfel de politică ar conduce în timp
la înlăturarea barierelor psihologice şi morale ce separă naţionalităţile, la,
înlocuirea reflexelor de respingere a dialogului cu cele de apropiere şi convieţuire,
pe bază de egalitate, în cadrele statului protector al tuturora, pentru-că dacă
încetează cauza luptelor naţionale este inevitabil să înceteze şi efectul, adică
învrăjbirea, revolta permanentă a celor ce se simt agresaţi în fibra lor naţională.
Aşa s-a întâmplat şi cu luptele religioase atunci când a triumfat principiul
libertăţii conştiinţei.
Apare în documentul de care ne ocupăm preocuparea lui A.C.Popovici
pentru armonizarea sentimentului naţional cu cel al apartenenţei la un stat
multinaţional. Modelul teoretic pe care îl elaborează şi îl propune drept bază de
discuţii în vederea unei posibile reconcilieri cu guvernul şi naţiunea maghiară,
are o structură bipolară: Pe de o parte, acceptarea conceptului de naţiune
14. Ibidem, p. 19.
Vasile Crişan 305
politică maghiară, atât de drag politicienilor Ungariei dualiste, concomitent cu

recunoaşterea de către aceştia a necesităţilor creării unui cadru constituţional
care să asigure libera dezvoltare a naţionalităţilor nemaghiare. Pe de altă parte,
însuşi conceptul de naţiune politică maghiară îmbracă, în concepţia lui
A.C.Popovici, sensuri noi, sensibil diferite de înţelesul curent al termenului. El
consideră naţiunea politică o uniune liber consimţită de comunităţi naţionale,
bine definite etnic, politic, administrativ-teritorial, moral, religios şi cultural, cu
drepturi şi libertăţi consfinţite în legislaţia statului pe bază de egalitate şi
armonie într-un stat multinaţional şi totuşi unitar. Exemplul edificator care i-a
inspirat modelul era Elveţia, unde existenţa a trei naţionalităţi cu pondere
demografică diferită (germani, francezi, italieni) organizate pe baza autonomiei
cantonale, nu îi împiedicau pe elveţieni să se simtă membrii ai aceleiaşi naţiuni
şi cetăţeni ai unui stat suveran, fără tendinţe cen1rifuge sau manifestări de
supremaţie a unei naţionalităţi în detrimentul altora.
Această paradigmă era total diferită faţă de ideologia care stătea la baza
abordării problematicii naţionalităţilor de către guvernanţii unguri, doctrină
elaborată de baronul Jozsef Eătvăs încă din perioada pregătirii pactului dualist.
Ea pleca de la necesitatea integrării indivizilor, indiferent de apartenenţa lor
naţională, în cadrele naţiunii politice maghiare şi a statului naţional unitar
maghiar. Cu multă acribie Eătvăs căuta să demonstreze că spiritul veacului,
izvorât din revoluţia franceză şi acţionând până la ultimele consecinţe, impunea
rezolvarea problemei naţionale pe baza asigurării libertăţii şi egalităţii în drepturi
a fiecărui individ, iar nu pe baze etnice în profil teritorial 15 •
Aceste idei erau cunoscute de A.C.Popovici şi analizate critic în lucrarea
sa fundamentală „Stat şi naţiune. Statele Unite ale Austriei Mari", recunoscându-
i autorului clarviziunea şi spiritul profetic, atunci când atrăgea atenţia asupra
gravităţii problemei naţionale în Ungaria şi a pericolelor ce pândeau statul dacă
adopta calea rezolvării ei prin forţă şi centralism excesiv. De altfel, un citat
amplu din cartea lui Eătvăs dedicată acestei chestiuni, îl regăsim atât în lucrarea
lui A.C.Popovici pomenită mai sus cât şi în scrisoarea pe care acesta o
adresează lui Alexandru Vaida Voevod în legătură cu eşecul tratativelor cu
guvernul Tisză 16 . În consecinţă, susţine A.C. Popovici, atât Legea naţionalităţilor
din 1868, construită la fel ca şi celelalte alcătuiri legislative ale Ungariei dualiste,
pe principiile expuse de Eătvăs şi contorsionate apoi de urmaşii săi în guvernare,
au fost şi sunt combătute de fruntaşii mişcării naţionale române, deoarece
rezultatul aplicării lor în practica vieţii politice a Ungariei a ilustrat absurditatea
„teoriei individualiste în chestia naţională", generatoare a politicilor şoviniste de
deznaţionalizare.
15. Br. Jozsel Eiitviis, Chestiunea de ns/ionalitate, Traducere de Sever Bocu, Arad, 1906, p. 126-127; 129-
134.
16. Aurel C. Popovici, Stat şi naţiune. Statele Unite ale Austriei Mari, Bucureşti, 1939, p. 86-89. Vezi şi
anexa, p. 21 unde A.C.Popovici citează după edi\ia maghiară a lucrării lui EOtviis, A nemzetsegi kerdes, Pesta,
1865, în timp ce în volumul Stat şi naţiune. Statele Unite ale Austriei Mari, citează după edilia în limba germană
a lucrării lui J. E6tv6s, Die nationalitaten trage, Budapesta, 1868. Prima ediţia a cărţii sus citate apare la Pesta
în acelaşi an în care a apărut şi în limba maghiară, 1865. Vezi: J6zsel Szinnyei, Magyar irok eletes es muncai,
Budapest, 1893, col. 1345-1357.
Documentul pe care îl aducem în atenţia cercetării istorice ne relevă un

Aurel C.Popovici care încă mai credea în posibilitatea înfăptuirii obiectivelor şi
programelor naţionale româneşti în cadrele Monarhiei habsburgice, bineînţeles,
în condiţiile reformării sale din temelii pe baze federaliste. Totodată, sunt trecute
în revistă şi numeroasele piedici pe care istoria şi politica guvernelor ungureşti
le-au aşternut în calea înfăptuirii oricăror proiecte de conciliere cu naţionalităţile
oprimate.
Se cuvine relevat în finalul demersului nostru că Aurel C.Popovici are în
vedere şi posibilitatea realizării aspiraţiilor naţionale prin desprindere de Ungaria
dualistă şi unire cu România, ocolită cu grijă sau sub înţeleasă numai în lucrările
sale dedicate tiparului. Polemizând cu guvernanţii de atunci ai Ungariei,
A.C.Popovici răbufneşte: „Nici un guvern pe lume nu ne poate dicta nouă ce
concepţiune să avem noi (s.a.) despre unitatea naţională. Iar dacă cereţi
românilor să se considere membrii ai naţiunii maghiare - ceea ce ei nu sunt şi
nu vor să fie - Dv. îi siliţi (s.a.) să aspire la o altă unitate naţională, la unitatea
tuturor românilor care este în orice caz o idee mai logică şi mai firească" 17 •
Documentul trădează un scriitor foarte îndemânatic, cu argumente bine
structurate de o gândire pe cât de organizată pe atât de eficientă, potenţată de
o inimă năvalnică. Sentimentele nu întunecă însă cu nimic raţiunea, ele
catalizează spiritul polemic fără a închide căile comunicării în planul ideilor.
Autorul se recomandă, totodată, ca o adevărată cutie de rezonanţă a
tendinţelor de apropiere şi conciliere între naţionalităţi, de menţinere a românilor
în sfera de interese geopolitice central-europene, cu toate dificultăţile provocate
de intransigenţa politicii Ungariei dualiste. Îndoielile care răzbat din subtextul
scrisorii plasează documentul analizat între încrederea în proiectul federalist
din 1906 şi conştientizarea eşecului din crepusculul conflagraţiei mondiale,
când Aurel C. Popovici ajunge la concluzia că Monarhia dualistă nu mai avea nici
o raţiune de a mai exista 18 •
17. Vezi anexa, p. 19.

18. Au re I C. Popovic i, La question roumaine en Transy/vanie et en Hongrie, Laussane - Paris, 1918, p. 222.
Vasile Crişan 307
ANEXĂ
Scrisoare a lui Aurel C. Popovici către A. Va id a-Voievod în care îşi expune punctele de
vedere privind tonul şi continutul luărilor de cuvânt în parlamentul Ungariei în problema naţională
în urma eşuării tratativelor cu contele Stefan Tisză. Textul dă frâu liber concepţiilor autorului
privind căile de urmat în privinţa raporturilor româno-maghiare în cadrele Monarhiei austro-
ungare.
*
* *
Viena, 22.11.1914
Iubite Alexandre
Am primit cele transmise prin Mihaiu.

Eu însă îţi scriu azi în chestia discuţiunii ce va avea loc la 2 martie în Cameră asupra
eşuării tratativelor. Gândul meu este acesta: în actuala situaţie trebuie un deosebit tact în
discuţie, căci scopul nu poate fi de astă dată agitatoric, ci, pe cât se poate educativ pentru cei
ce nu cunosc chestia noastră şi cu care, orice va fi - vom avea încă mult de furcă.
Deoarece cred că voi ar trebui să vă preparaţi pentru o discuţiune cu adevărat înaltă, să
lăsaţi de astă-dată tonul incisiv şi toate recomandările inoportune, să vă feriţi de insulte la adresa
lor căutând mereu argumente obiective' şi resistente şi făcând chiar oarecari avansuri de
bunăvoinţă. De aceea mă gândesc să arunc pe hârtie, în goana condeiului, şi câteva notiţe cari
ţie poate că-ţi scapă în neodihna ta sufletească. În orice caz, fi calm, dragul meu, căci cauza
noastră stă bine şi o discuţie cu adevărat superioară ii poate face azi servicii. Mai ales că eu am
impresia că Tisză ar vrea şi el o pace serioasă dar nu cunoaşte chestia naţionalităţilor precum
trebuie s-o cunoască cel ce vrea să-i dea o soluţie.
Îţi înşir ideile mele clae peste grămadă, au courant de la plume 2 •
Te îmbrăţişează
al tăuDipsi (AC.Popovici)
1. Scopul luptei naţionalităţilor şi îndeosebi a românilor a fost şi este pacea şi

bunăînţelegerea între noi şi naţiunea maghiară. Dar în toiul unei lupte pacea se pierde din vedere
şi dintr-o parte şi dintr-alta, preocuparea fiind exclusiv biruinţa. Dar în lupta noastră, biruinţa, fie
a noastră fie a altora, n-ar însemna o întărire a celor biruitori. Pentrucă înfrângerea ar fi
echivalentă cu slăbirea şi a unora şi a altora. De aceea am stăruit şi stăruim şi noi să facem cu
putinţă pacea între elementul maghiar şi elementele nemaghiare. Şi pentru că de fapt intre
ungurime şi românime există o profundă comunitate de interese naţionale era şi este firesc ca
iniţiativa să pornească fie de la unguri fie de la români. Ea a pornit de la unguri, de la contele
Tisză, ceea ce ne bucură, iar pe Dv. vă onorează, căci sunteţi în o poziţiune de luptă mult mai
avantajoasă decât noi.
Dar în situaţia în care ne găsim şi Dv. şi noi, ca cetăţeni ai uneia şi aceleiaşi patrii, e de
sine înţeles că pacea numai aşa ar avea valoare şi pentru noi şi pentru stat, dacă nu va implica
nici a Dv. dar nici a noastră umilire, dacă nu va jigni nici interesele Dv. naţionale dar nici ale
noastre. Căci numai aşa pot fi salvate interesele superioare şi comune nouă tuturor, interesele
patriei. Numai o pace onorabilă poate fi durabilă, şi ne poate da, nouă tuturora, o adevărată
multumire sufletească, poate crea şi cimenta o armonie profundă între fiii aceleiaşi patrii. Şi
numai în chipul acesta se va crea putinţa, ca pe terenul politic să înceteze urile şi disensiunile
disolvante şi să prefacem întreaga noastră viaţă publică într-o arenă de nobilă rivalitate de idei
1. Sublinierile autorului. Idem în continuare.

2. din fuga condeiului (lb. franc.)
şi de principii, numai de idei şi de principii pentru binele ţării şi mândria ei.

Spre a ajunge aici, prima condiţiune este să ne lăsăm călăuziţi de argumentele minţii, ale
faptelor reale şi ale experienţei istorice şi actuale, nu însă de impulsiunea patimilor oarbe, de
simpatii şi antipatii. Dar chiar şi pasiunile cele mai nobile numai atunci sunt înălţătoare şi
productive, dacă rămân mereu sub controlul mintei şi a experientei de viaţă. Patimile, ele de capul
lor, nu servă (servesc) la susţinerea statelor, ci numai la distrugerea lor.
Le spun acestea, pentru că sunt sigur că chestia naţionalităţilor de mult ar fi rezolvată în
mod înţ~lept şi trainic dacă putea fi discutată în linişte în parlament şi în afară.
ln chestiunea naponalilă!ilor unei ţări nu sunt decât două moduri de dezlegare: sau
contopirea lor etnică într-o naţiune, sau contopirea lor politică cu statul, deci crearea unei naţiuni
politice. Contopirea etnică, asimilarea este ceea ce se numeşte germanizare, rusificare,
maghiarizare. Această politică de naţionalităţi a fost întotdeauna grea şi reclama secole întregi,
chiar acolo unde împrejurările îi erau favorabile. Azi e imposibilă. Austria a trebuit să renunţe la
germanizare, Prusia a aruncat peste un miliard de mărci pentru germanizarea polonilor şi
rezultatule tot nul. La noi s-au maghiarizat în parte oraşele. Dar multe din ele avuseseră caracter
parte german, parte slav. Azi ce vedem? Că în cele mai multe sporeşte proporţional şi populaţia
şi naţionalitatea din jurul oraşelor respective. La ţară, însă maghiarizarea a fost şi este cu
neputintă. După ultimele statistici avem în ţară, în cifre rotunde, 3 mii. de români, 2 1/2 mii.
slovaci, 2 mii. de nemţi, 800.000 sârbi, 500.000 ruteni şi 2 1/2 mii. de croato-sârbi. Dacă
maghiarizarea lor n-a fost posibilă - când nu existau cărţi şi ziare naţionale şi comunicaţia de azi,
cum o să fie posibilă de aici înainte?
Dacă, însă maghiarizarea, adică contopirea etnică, e imposibilă, atunci ce trebuie să facă
statul? Trebuie să-şi asimileze nationalitătile cu sine, cu interesele sale, să le inspire o adâncă
dragoste de ţară, o identificare cu patria lor. întreb: se poate obţine acest rezultat prin forţă? Prin
tendinta de suprimarea nationalităţilor, a limbei, a tradiţiilor, credinţelor şi moravurilor lor? Prin
prigonirea lor? Prin constrângere şi ură? E imposibil.
Asimilarea naţionalităţilor cu statul nu e posibilă decât printr-o deosebită solicitudine sau
dragoste şi respect pentru existenţa lor naţională din partea statului, printr-o largă libertate
tocmai pe seama dezvoltării lor specifice, naţionale.
* *
*
în Rusia, polonii sunt cei mai mari duşmani ai statului şi abia aşteaptă să dea mâna cu
duşmanii lui ca să-l răpună. în Austria polonii sunt buni patrioţi austriaci. Tot aşa sunt italienii din
Elveţia buni elveţieni şi nici nu se gândesc la unirea lor cu Italia, iar italienii din Tirol şi Triest au
reputaţia de iredentişti: De ce? Şi de ce sunt francezii din Elveţia, din Geneva, Fribourg,
Neufchâtel etc. perfect cetăţeni patrioţi elveţieni? Pentru că nimeni n-a căutat niciodată să-i
silească a se face nemţi elveţieni ci li s-a lăsat cea mai largă libertate a-şi trăi viaţa naţională. Ei
nici nu se numesc francezi ci elveţieni./ Chiar şi reto-romanii 3 .
Prin urmare: care politică trebuie urmată la noi? Sistemul vechii Austrii germanizatoare,
care căuta să vă facă şi pe Dv. şi pe noi nemţi? Sistemul Prusiei germanizatoare, a Germaniei,
unde 66 milioane de nemţi nu isprăvesc cu 2 1/2 milioane de poloni? Sistemul Rusiei? Pentru noi,
mai ales pentru noi care avem o situaţie geografică atât de expusă, de primejduită, nu poate fi
mântuitor decât sistemul libertăţii naţionale pentru toate cele 5 naţionalităţi: germani, români,
ruteni, slovaci, sârbi.
S-a crezut că rutenii noştri sunt maghiarizaţi. Ce vedem? Că gravitează spre Rusia. De
ce? Pentru că politica greşită a guvernelor nu i-a lăsat să devină ruteni naţionali. Deci ei privesc
acum spre Rusia, căci maghiari nu s-au putut şi nu se pot face. Va imita deci Ungaria, Elveţia ori
Rusia?
* *
*
3. intre bare sunt trecute adnotările lui Alexandru Vaida Voievod.
Vasile Crişan 309
Nu există decât o singură putinţă de a rezolva chestiunea naţionalităţilor la noi:

asimilarea lor cu statul, ceea ce numai prin respectarea individualităţii lor naţionale e de
închipuit.
Să trecem la chestia românească. De ce nu am încheiat pacea? Pentru că baza ce ne-a
oferit T4 e prea strâmtă, prea insuficientă, prea şubredă. Noi i-am declarat că suntem gata de a
lua de la ordinea zilei postulatele de drept public, dacă ne oferă alte garanţii pentru viaţa noastră
naţională, cu alte cuvinte putinţa de a ne simţi aici în Ungaria tot aşa de bine ca românii în ţara
lor, în România.
Partidul nostru n-a admis niciodată d.e. (de exemplu) limba maghiară ca limbă de stat. Ni
se cere s-o recunoaştem. Foarte bine. Dar numai acolo unde e într-adevăr necesară. Credem însă
că e inadmisibilă d.e. în şcoalele primare 1. pentru că ţăranii noştri tot n-au învăţat ungureşte de
40 de ani încoace 2. pentru că nu e datoria lor să înveţe limba funcţionarilor, ci a acestora să
înveţe limba poporului cu care au de face. 3. pentru că e muncă pierdută 4. pentru că îi opreşte
în a învăţa ce trebuie să ştie pentru viaţă, pentru procopsirea lor, pentru lupta lor de existenţă.
D. e. unde ar fi poporul nostru şi ce bine ar fi pentru stat, dacă el putea învăţa în limba lui, numai
cele trebuitoare b61dogulaş-ului 5 său în viaţă, mai ales în şcoalele primare de stat? A rămas
înapoi? Trebuia să rămână înapoi, pentru că în loc de lecţii de agronomie, de grădinărit, de
higienă etc. el trebuie să se chinuie să repete de nenumărate ori a szerencsetlenseget•, etc. N-
a învăţat deci nici româneşte, nici ungureşte, nici carte.
Aşa în şcoalele secundare T. admite că să lucrăm pentru cultura română a poporului. Dar
se poate oare cultură maghiară, dacă în toate şcoalele secundare dintre maghiari limba de
propunere ar fi exclusiv germana? Dacă numai limba maghiară s-ar propune de limbă?
O singură bază ar fi logică şi dreaptă pentru o soluţiune: în şcoalele primare să nu se propună
nici o limbă străină de cea maternă, în cele secundare să se propună d. e. între români să zicem din
12 obiecte, 6 în limba română, 6 în limba maghiară, pentru toţi elevii, deci şi cei maghiari. Care ar fi
rezultatul? Ar fi splendid căci ar crea între elevi o adevărată frăţie. Elevii români ar învăţa perfect
amândouă limbile, dar şi cei magiari din ţinuturile româneşti, le-ar învăţa pe amândouă perfect. Aşa, şi
numai aşa, s-ar putea face apoi şi o apropiere socială şi s-ar rezolva şi toate dificultă~le în administra~e
şi just~ie. Atunci, limba statului ar fi limbă internă de servici, dar încolo ar exista absolută libertate de
a întrebuinţa oricând şi oriunde una din cele două limbi, după dorinţa indMduală a fiecăruia. Atunci, da,
când funcţionarii unguri ar şti şi ei aşa de perfect româneşte cum ştiu cei români ungureşte, s-ar face
foarte repede bună înţelegere şi durabilă.
* *
*
În Elveţia sunt 6 universităţi la o populaţie de 3 1 /2 mii. La noi, la o populaţie de 21 mii.
sunt două universităţi. Noi am cerut o universitate românească, cel puţin catedre paralele la Cluj.
Nu ne-a admis-o. („J61 tette.„ ")7. I Îl părăseşte moderaţia pe Dipsi I Dar gândiţi-vă ce ar pierde
unitatea statului. Nimic, căci doar elevii toţi ar şti perfect şi ungureşte din gimnazii. Dar de ce
cerem o universitate? Pentru că nu se poate cultură românească fără universitate românească,
iar, dacă nu o avem aici, e firesc să ne gândim cu dor la cele din România. I Iar eu să mă moderez!/
* *
*
Mă rog: ce lupte grozave s-au purtat odinioară pentru întemeierea de biserici şi comunităţi
religioase! Ce învierşunare, câtă duşmănie nu se dezlănţuia când d. e. protestanţii căutau să se
organizeze şi să-şi tacă biserici în ţări catolice, când catolicii căutau acelaşi lucru în Englitera, etc. Noi
ne mirăm azi de miopia acelor vremi. Apoi aşa e şi cu chestiunea naţionalităţilor. În momentul în care
ele se vor bucura de o largă libertate, toate disensiunilee şi gravitările în afară şi duşmănii dispar.
4. T. este contele Istvan Tisza (1861 ·191 B), om politic ungur, şeful Partidului Muncii, prim-minislru al
Ungariei (1903-1905 şi 1913-1917).
5. propăşire (lb. magh.)
6. nenorocire (lb. magh.). Aici în sensul de cuvinle greu de pronun1at şi inulile ţăranului romăn.
7. bine au făcui (lb. magh.).
• •
*
Contele T. ne-a cerut să lăsăm de la ordinea zilei postulatele de drept public. Acestea ar
dispare de la sine dacă s-ar recunoaşte în mod larg cerinţele noastre pentru o viaţă naţională
demnă în cadrul Ungariei, dar în cazul cel mai rău: întru-cât o eventuală autonomie ar ştirbi
unitatea statului? În Elveţia sunt 22 cantoane autonome cari se numesc „state" şi totuşi Elveţia
e stat unitar: în America de Nord, în Uniune sunt vreo 50 şi totuşi Uniunea un stat unitar. Şi de
ce nu cere T. de la partidele independenţei să renunţe la uniunea personală? E deci nedreaptă
cererea lui.
* *
*
Ne cere să încetăm mişcarea naţionalistă. Noi o suprimăm imediat ce guvernul va voi să
încheie o pace pe o bază largă. Pentru că atunci nu am mai avea pentru ce să agităm şi am avea
tot interesul , noi înşine, să combatem curente de exagerare naţională. Cessante causa, cessat
effectus 8 •
* *
*
Continui:
Rostul „pactului": Evident că numai de un pact ar putea fi vorba ori şi cât îl combate
opoziţia. Căci doare vorba de două tabere, de două părţi, de guvern şi noi. Guvernul declară că
ia măsuri dacă noi am lua anuminte angajamente. Deci ar fi vorba de angajamente bilaterale cu
respectarea unor anumite condiţiuni. Asta e o transacţiune, „pact, megăllopodăs, megegyezes,
kiegyezes, bekekotos" 9 cum vreţi voi să-i ziceţi. Nu vreţi pact? Foarte bine; atunci executaţi legea
naţionalităţilor sans phrase 10 şi noi luptăm înainte pentru realizarea programului nostru.
* *
•
Dar opoziţia nu vrea să recunoască existenţa partidului şi comitetului. Noi nu avem nevoie
de recunoştinţa ei. Noi existăm ca partid şi comitet şi vom exista contra ori şi căror decrete de
natura ucazurilor ruseşti. Numai în Rusia va fi existând, nu ştiu, o lege care să dispună că
partidele politice nu pot exista decât cu autorizaţia ţarului.
* *
*
Nici un guvern pe lume nu ne poate dicta nouă că ce concepţiune să avem noi despre
unitatea naţională .. Iar dacă cereţi românilor să se considere membri ai naţiunii maghiare - ceea
ce nu sunt şi nu vor să fie - Dv. îi siliţi să aspire la o altă unitate naţională, la unitatea tuturor
românilor care este o idee în orice caz mai logică şi mai firească. Ceea ce dovedeşte că politica
de maghiarizare produce inevitabil o generală aspiraţie şi mişcare iredentistă./ Bravo moderaţie./
Dacă însă vreţi ca noi împreună cu Dv. să ne şi simţim o unitate politică, atunci trebuie
să ne recunoaşteţi, ceea ce suntem de fapt: O naţiune care trăieşte cu Dv. în comunitatea politică
a aceluiaş stat. Numai recunoscând Dv. realitatea vie, adică: calitatea noastră de naţiune română
în Ungaria vom putea alcătui cu dv. şi celelalte naţiuni, o entitate politică comună, o naţiune
politică ungară. Până atunci nu!
De aceea au combătut atencesorii noştri legea naţionalităţilor. Cine poate tăgădui că noi,
cele 3 1/2 mii. de români din Ungaria nu am fi conaţională românilor din România? Şi cine poate
8. încetând cauza, încetează efectul (lb. lat.)

9. cuvinte în limba maghiară sinonime pactului: inlelegere, învoială, împăcare, acord, tratat de pace.
10. în spiritul şi litera ei (lb. franc.)
Vasile Crişan 311
contesta acestora calitatea de naţiune? Iar dacă ei sunt o naliune şi noi facem parte din această
naţiune, nu politiceşte, dar etniceşte şi culturaliceşte. Şi de aceea este absurd să ne tăgăduili
dreptul la o cultură nalională română. Noi alta nu primim. Am fi trădătorii neamului nostru, dacă
am renunţa la cultura nalională română de dragul ori şi cărei culturi străine, fie chiar şi cea mai
strălucitoare din lume. Cultura noastră română - aşa cum e - ne este mai scumpă decât toate
celelalte culturi de pe rotogolul pământului./ Foarte bine, de acord. Aşa modera/ie ii convinge pe
unguri.I
* *
•
Ziceţi că noi vrem în Ungaria un „olăh vilăg"". Noi nu vrem. Noi suntem aici un „olăh
vilăg" şi numai nişte utopişti îşi
pot închipui că ne pot sufla, pe 3 112 mii. de români de pe suprafaţa
acestei ţări. N-aveţi decât să faceţi din noi un „magyarorszăgi olăh vilăg" cu o „magyarorszăgi
otah kultura" 12 •
• •
*
Ali declarat că nu ali executat şi nu executaţi legea naţionalităţilor pentru că, etc. Dar
guvernul se numeşte putere executivă, iar nu puterea legislativă. Guvernul are datoria să execute
toate legile orişicare ar fi fost discuţiile şi atitudinile partidelor în parlament cu ocazia legiuirii
respective. „Dura lex, sed lexl" Ce fel de constituţionalism e acela care zice unele legi le voi
executa, altele nu voi să le execut pentru că, etc. Aici nu încape nici un pentru că/Legea trebuie
executată căci altminteri o calci iar călcând-o eşti pasibil de tras în judecată.
Mă rog, Dv. kossuthişli şi independişti aţi primit cu dragă inimă dualismul? Nu? Dar atunci
de ce-i cereli guvernului să execute „kiegyezesi torveny-ul" Dv 13 •
Guvernul ne cere să ne schimbă programul, să-l fasonăm după dorinţa lui. Dar de ce nu
vă cere şi Dv. să renunţaţi la uniunea personală? Cu ce drept agitaţi Dv. poporul pentru
schimbarea constituliei după dorinţa Dv . şi vreţi să ne împiedicaţi pe noi a agita poporul pentru
o schimbare constituţională după a noastră dorinlă? Unde mai este aici „j6gegyenl6seg" şi
„tisztelet" şi „meltănyossăg?".._
• *
*
Guvernul a creat socialiştilor vreo 20 de cercuri electorale. De ce nu le-a cerut şi lor să
şifasoneze programul după gustul guvernului? Socialiştii cer abrogarea monarhiei, detronarea
dinastiei, împărţirea moşiilor, a fabricilor, a averilor mişcătoare, eliminarea religiunii din viaţa
publică, guvern republican, etc. de ce nu le cereţi renunţare, luare de al ordinea zilei, nici
kossuthiştilor, nici socialiştilor, cu numai nouă? „Hăt ez j6gegyeal6seg?' 5 „Hăt ez tisztelet?'"
„Hăt ez meltănyossăg?" 17 / „Helyes'" 8 Bravo! Aşa moderaţiune e după dorul şi obiceiul inimii
mele.
* *
*
Şi de ce să aibă 2 mii. de croaţi autonomie, iar 3 1/2 mii. de rom. să nu aibă. Pentru că
e drept istoria la mijloc? Dreptul istoric este un petic de hârtie, un vegieleteş, pergament, noi însă
suntem dreptul în plenitudinea vieţii şi a puterii lui. Noi cerem autonomia pentru că fără ea nu se
poate rezolva chestia naţională. /Aşa da! Cu aşa modera/ie desigur ungurii, cu Tisza in frunte se
vor lăsa convinşi de mine . ../
11. lume românească (lb. magh.)

12. lumea românească, cu o cultură românească în Ungaria (lb. magh.)
13. legea dualismului (lb. magh.)
14. egalitate în drepturi, respect, consideraţie (lb. magh.)
15. oare aceasta este o egalitate în drepturi? (lb. magh.)
16. oare acesta este respect? (lb. magh.)
17. oare aceasta este consideraţie? (lb. magh.)
18. corect (lb. magh.)
* *
*
Ne spuneţi mereu că voi sunteţi „âllamfentart6k?"'" E întemeiată această idee? Cum? Noi
nu plătimbiruri? Noi nu dăm soldaţi? Noi n-am luptat alături de Dv. şi de Hunyadi Janos şi Kinizsi
Păi pe toate câmpurile contra duşmanilor ţării? Nu suntem şi noi „âllamfentart6k?" Dacă însă nu
vreţi să ne recunoaşteţi ca atare, atunci măcar declaraţi printr-un act parlamentar că renunţaţi la
birurile naţionalităţilor, la soldaţii naţionalităţilor. Vedeţi dar că e o insultă vorba Dv! fle-am spus-
o de atâtea ori. Oricât am fost de moderat ei nu s-au impresionat.IZ.iceţi că suntem trădători, că
ne considerăm naţiune regnicolară şi ne veniţi cu J6zsef Eotvos 20 ca să ne spuneţi că noi nu
suntem decât o prăfărie de intrigi cu baze străine. Apoi aici e deosebirea intre noi şi cauza luptei.
Dar Eotvos însuşi a fost nevoit să ne recunoască calitatea de naţiune: autonomia. Prin ea el a
introdus principiul delimitării naţionale căci a creat o autonomie bisericească - şcolară română.
Iar acum Dv. însuşi (sic!) aţi recunoscut din nou principiul delimitării naţionale căci aţi creat o
provincie diaceză greco - catolică maghiară la Hajdu - Dorog. 21
Vedeţi dar că teoria individualistă în chestia naţională e absurdă.
Teoria aceasta se poate pune în practică în Italia, unde pe lângă 40 mii. de italieni sunt
vreo câteva sute de mii de albanezi, greci, nemţi, în Franţa unde sunt fracţiuni minimale de
flamanzi (pe la Dunkerque, Calais, etc.), unde sunt 100.000 de basci şi vreo 400.000 de italieni
la un total de 40 mii. de francezi. Apoi e comparaţie între aceste ţări şi Ungaria? Noi nu suntem
indivizi răzleţii, izolaţi, ci un bloc de 3 1/2 mii. de români care ocupăm 114 din teritor1ul ţării, care
avem limba, credinţele noastre, tradiţiile noastre, moravurile, obiceiurile, datinile noastre, sufletul
nostru secular, unitatea noastră moral - culturală. Cei care vor să ne facă indivizi fără coheziune,
ar voi să ne spargă, să ne griseze, să ne facă gunoi pentru alţii. Apoi contra acestei tendinţe
luptăm şi vom lupta cu ultima energie, cum aţi luptat Dv. contra nemţilor. Pe asemenea bază este
exclusă acum şi pururea orice împăcare serioasă şi durabilă. /Bravo Dipsi. Câtă moderaţiune,
câtă stăpânire de sine. Aşa moderat am fost şi eu În discursul din 1908 când i-am replicat lui
Banffy. Nu am cucerit Însă nici un ungur pentru pacea cu noi.I
* *
*
Contele Tisza a admis că fayi erzes 22 „e mai presus de „âllami erzes".zi Aşa este.
Scriitorul politic Fischhof a spus-o într-o carte, cu mult mai înainte zicând: naţionalităţile într-un
stat poliglot nu au decât un ataşament condiţionat către stat. El zice: "An der Auferchterhaltung
des Nationalilătenstaats haben dessen Volker nur ein bedingtes lnteresse, den Staat und Nation
sind nicht idendisch ... Die Konservierung des Nationalitătenstaats erheischt somit, dass kein
Volksstamm sich hintangesetzt oder gar einem anderen untergeordnet !Ohle, den nichts ist !Or ein
Volk verletzender als Fremdenherrschaft, selbst wenn sie die freisinnigstein lnstitutionen bote,
nur kein Wunsch liegt demselben năher als der nach einer nationalen Regierung". Mai ales când
1 9. susţinători ai statului (lb. magh.)

20. J6zsef Eotvos, om politic maghiar, promotor al dualismului. Ministru în guvernul Andrăssy, autor al
doctrinei naţionaliste privind imposibilitatea rezolvării problemei naţionalităţilor în Ungaria prin recunoaşterea
autonomiilor pe criterii etnice şi teritoriale. Singura alternativă de urmat în statul ungar, compatibilă - în
concepţia sa - atât cu principiul libertăţii cât şi cel al unităţii statului ungar, este recunoaşterea dreptului
indivizilor aparţinând naţionalităţilor la folosirea limbii materne, pe diverse trepte de învăţământ, la religie şi
cultură, comunitatea tuturor, peste deosebirile de limbă şi naţionalitate, formând naţiunea politică maghiară.
Lucrarea sa de referinţă, Nemzetisegikerdes, (Problema naţională) este des citată de oamenii politici ai vremii
inclusiv, de A.C. Popovici. în 1906 a fost tradusă şi în limba română de Sever Bacu.
21. Episcopia de la Haidudorog. Localitate în nord-estul Ungariei. Episcopia greco-catolică, cu limba de cult
maghiară, înfiinţată în 1912, în care au fost înglobate arbitrar 83 parohii româneşti unite, cu 382 filii din nord-
vestul Transilvaniei şi din secuime. Numeroase proteste româneşti împotriva acestei episcopii au rămas fără
rezultat. Vezi: Pr. Dr. Mircea Păcurariu, Politica statului ungar faţă de biserica românească din Transilvania in
perioada dualismului. 1867-1918, Sibiu, 1986, p. 106-120.
22. sentimentulnaţional(lb. magh.)
23. sentimentul apartenenţei la stat (lb. magh.)
Vasile Crişan 313
se produc conflicte: „welche ein Teii der Volker vor die Alternative stellen, entweder sich selbst
oder den Staat zu oplern. (Osterrreich und die BOrgschalten seines Urstands. S. 247) 24
Iacă dar că Tisza are dreptate cu „layi erzes". Apponyi 25 însă vrea să introducă natura
popoarelor pe dos şi le cere să pună „ăllami erzes" mai presus de „layi erzes". Asta este însă
concepţia politică a lui Iosif li care voia să vă germanizeze şi pe Dv. şi pe noi, care a introdus
pretutindeni limba germană, care cerea ca toate naţiunile să se sacrifice să se germanizeze de
dragul „der einheitlichten Staatsidee, es soli nur ein Volk im Staat geben und nur eine Sprache
uzw. die deutsche und nur eine Kultur: die deutsche. 26 Andrăssy şi Apponyi sunt chiar traducătorii
politicii joseline în ungureşte.
Dar cum n-a izbutit Iosif li nu aţi izbutit şi nu veţi izbuti nici Dv.
Contele Apponyi nici nu cunoaşte ideea lui Eotvos căci iată ce scria şi tot ce a scris s-a adeverit:/
CechiJB „Tegyiik lei, hagy mindaz elertelett mite nezel, a magyarasilăs leglulz6bb părlal6i kivănatasnak
tarlanak: Tărvenyhazăs, melynek lăbbsege az arszăg kăzugyeinek elhalărazăsăban karlătlan halalammal
bir; Kăzigazgalăs mely, legszigarubb cenlralizaliv elvei szerinl rendezett s hagy e torvenyhazăs
majarilăsa a magyar nemzetiseg supremăliăja mellell buzag, s a kiizigazgalăs mindazan halalmal,
melyel a leglăkelyelesebb adminislrătianălis gepezet kezebe ăd, ezen erdekben hasznălja fel, - s
vajjan mit ertOnk el? Elerheljuk, hagy a nemzetisegek szabad mazgăsăl a kăzsegben, a megyekben
megakadălyazlalvăn a hangakal elnemfljuk, melyek mast nemelyekel annyi felelemmel lăltenek el;
elerheljuk hagy az osszes nevelesl a Karmăny kezeben kăzpanlasilva, azi sajăl nyelvunk lerjeszlesere
eszkăziil hasznălhaljuk; de azi: hagy az arszăgban leleză kiilămbăză nemzelisegek egyenisegakuk
onludatăl elveszltsek hagy sajăl nemzelisegiikert ne lelkesiiljenek: ezl ezen ulan es ugy nem fagjuk
elerni mini măsak, kik a magyar nemzetiseg irănyăban ugyanezen eszkăzăkkel megkisertek; s az
eredmeny, melyre szămaltatnak, csak abban ăll, hagy a mazgalam, mely'et kăzeleliink felszineriil
leszarilănk annăl melyebben gyakaralja hatăsăt, s azan ellenlel, mely masla magyar nyelv ellen lelezik,
a magyar ăllam, a haza egysege elleni ellentette văltaznek ăltal". (Nemzeli Kerdes, Cap. XV.) 2 ' Exacl
aşa s-a întâmplat.
2 4 . Pentru menţinerea statului multinaţional popoarele acestuia nu au decât un interes condiţionat dat fiind
faptul că statul şi naţiunea nu sunt identice. Conservarea statului multinaţional urmăreşte ca nici un popor să nu
se simtă marginalizat, sau mai mult, subordonat, căci nimic nu este mai vătămător pentru popor decât domnia
străină chiar dacă i-ar oferi cele mai deschise instituţii, căci nici o dorinţă nu ii este acestuia mai apropiată ca
aceea pentru o guvernare naţională. Mai ales când se produc conflicte care pun o parte a popoarelor in faţa
alternativei de a se sacrifica fie pe ele însele, fie statul. (lb. germ.)
25. Albart Apponyi (1846-1933). Om politic ungur, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1906-1910),
promotor al politicii de maghiarizare. Autor al legilor şcolare ce-i poartă numele (1907). Oprimator al na!iunii
române în toamna anului 1917, după retragerea armatei române din Transilvania. Şeful delega!iei ungare la
Conferinţa de pace de la Paris (1920).
26. ideii de stat unitar; să nu existe decât un popor in stat şi numai o singură limbă - germana şi o singură
cultură-cea germană. (lb. germ.)
27. Gyula Andrâssy (1860-1929). Om politic maghiar. Ministru de interne al Ungariei (1892-1895 şi 1906-
1913); a continuat politica de dezna!ionalizare forţată a na!ionalitălilor nemaghiare. Fiu al lui Gyula Andrâssy
(1823-18gO), ministru - preşedinte al primului guvern dualist. Pentru Apponyi -vezi supra, nota 25.
28. orbi (lb. italiană), în text, cu creion de culoare albastră.
29. Br. EotvOs J6zsef, A nemzetisegi kerdes, 1865, Cap. XV: Să presupunem că toate dorinţele celor mai
fervenţi susţinători ai acestei păreri (a deznaţionalizării forţate prin centralism excesiv, n. n.) s-au împlinit. Corp
legislativ, a cărui majoritate dispune de putere absolută în treburile publice; administraţie după cele mai
n"guroase principii centraliste şi că majoritatea acestui corp legislativ este pătrunsă de cel mai exagerat şovinism
vizând supremaţia naţionalităţii maghiare iar administraţia uzează de toată puterea pe care i-o conferă cea mai
perfectă maşinărie administrativă in scopul acesta-şi ce-am realiza? putem atâta înfăptui, ca împiedicând libera
mişcare a naţionalităţilor în comună şi comital, să aducem la tăcere glasurile care astăzi ii umple de temeri pe
atâţia inşi; putem spera, ca centralizând toată instrucţia in mâinile guvernului să o folosim ca mijloc de răspândire
a propriei noastre limbi; dar ca diferitele naţionalităţi din patrie să-şi piardă conştiinţa propriei lor individualităţi
- pe această cale nu vom reuşi să o facem, cum nu au reuşit nici alţii care au încercat prin aceleaşi mijloace
împotriva naţiunii maghiare. Rezultatul pe care ii putem prevedea va fi acela că, scoasă de la suprafaţa vieţii
publice, mişcarea va pătrunde in păturile adânci, schimbând aversiunea de astăzi împotriva limbii maghiare, intr-
un sentiment de vrăjmăşie împotriva unităţii patriei şi a statului ungar. Vezi şi Br. Eotvos J6zsef, Chestiunea de
naţionalitate, traducere de Sever Bocu, Arad, Tipografia Nichin, 1906, p. 146-147.
* *
*
E natural că
noi dorim deplină libertate naţională şi deplină putinţă de a trăi aici viaţa
naţională română, în cultura naţională română, cu funcţionari români, şcoale româneşti primare,
secundare, câte ne trebuiesc, universităţi româneşti, cu un reprezentant al românimii în guvern
şi cu vreo 70 - 75 de deputaţi în Cameră care să vegheze atunci asupra drepturilor poporului
român. Atunci nu vom fi asimilaţi cu naţiunea maghiară dar vom fi asimilaţi cu statul maghiar şi
numai atunci vom forma cu toţii şi o naţiune politică. Aceste aspiraţii nu le va scoate nimeni din
piepturile noastre.
* *
*
Chestia reprezentării în parlament. Cerem neapărat contigenlarea mandatelor pe seama
românilor: un număr de atâtea cercuri electorale cu majoritate românească, număr care poate fi
inferior de 70. E adevărat că, contelui T. i-am cerut 60 - 50 dar numai în ipoteza că ar realiza cele
52 de postulate concrete pe cari i le-am dat în scris.
* *
*
Ne întrebaţii că de ce ne plângem? Apoi dacă ar fi dorit şi ar dori dreptatea şi echitatea
în ţară, noi 3 112 mii. de români am avea azi o universitate românească, vreo 30 - 40 de şcoale
secundare rom. de comerţ, de industrie, profesionale, vreo 5.000 de şcoala primare rom., vreo
câteva mii de funcţionari şi profesori români, vreo 15 fişpani 30 români, un ministru rom„ limbă
română în toate ramurile administraţiei şi justiţiei şi ca limbă de regiment la honvezime, etc. Am
avea deci o cultură splendidă şi zeci de mii de familii mijlocii în bunăstare şi ţărănimea de
asemenea. Dar ne-am simţi la noi acasă şi „barătsăg" 31 şi „tesveriseg" 32 şi stat.
Am avea a noastră individualitate culturală şi naţională, am fi mândri de ea, dar am fi
mândri şi de statul în care ne-am creat-o şi de naţia maghiară care frăţeşte ne-ar fi ajutat sau cel
puţin ne-ar fi recunoscut dreptul la viaţa naţională.
Vedeţi dar că la 1914 vorbim tot aşa şi cerem aceleaşi drepturi, aceeaşi situaţie naţională
pe care am cerut-o la 1848 şi 1867 (a mit akarunk). 33 Da, pentru că nici o trecere de vreme nu
poate desfiinţa drepturile noastre la viaţa naţională, drepturile noastre fiind sfinte şi impresriptibile.
I Câtă moderaţie, cât calm. Mai încercasem eu să fac pe tonul acesta I. „ (indescifrabil} educativ
ungurilor. Zadarnic. Ei m-au sfătuit mereu calm./Da, pe această bază suntem ori şi când gata să
încheiem pace de la naţiune la naţiune. Nu admitem însă să fim trataţi ca o colonie transatlantică.
* *
*
Ziceţi că „sehova a vi lagon"" n-au drepturi ca în Ungaria. Afirmaţia aceasta nu o pot face
decât cei ce nu cunosc „a vilăgot". 35 Naţionalităţile în Elveţia şi Austria au neasemănat mai multe
drepturi naţionale. Chiar şi flamanzii, în Belgia, au limba lor în toate ramurile, toţi funcţionarii
trebuie să o ştie în perfecţie, chiar şi în Bruxelles inscripţiile le sunt în două limbi şi în prima linie
chiar în limba lor flamandă. Şi totuşi flamanzii sunt o minoritate faţă de valoni.
* *
*
30. prefecfi(lb. magh.)

31. prietenie (lb. magh.)
32. frăţie (lb. magh.)
33. ceeacenoiamdorit(lb. magh.)
34. nicăieri in lume (lb. magh.)
35. lumea (lb. magh.)
Vasile Crişan 315
Contele Apponyi cere ca „a j6, a derek, a bekes olăh" 36 să fie scos de sub conducerea
noastră, a lelketlen agitâtorok". 37 Cum poate un om de inteligenţa lui să exprime asemenea
pretenlii? Doar asta e tocmai aşa ca şi când, într-o ipoteză oarecare, contele Brechtold ar căuta
să dea el conducători kossuthiştilor şi în genere maghiarilor şi cerându-le acestora să asculte de
el şi nu de Kossuth şi Apponyi. Cu asemenea concepţii nu veţi rezolva chestia, ci veţi duce ţara
la ruină. Rutenilor aţi încercat să cedali Dv.conducători: pe episcopul Zircsâk şi alţii. Departe aţi
ajuns cu ei! 1-ali făcut ruşi, pentru că nu i-ali lăsat să fie ruteni nalionali deoarece maghiari nu
puteau deveni.
* *
*
Ziceţi că de ce T. a tratat cu noi în actuala situaţie internaţională gravă pentru monarhie.
Prea bine. Dar de ce a tratat guvernul Austriei imediat după catastrofa de la 1866 cu Deak şi
Andrâssy? Atunci se putea cu mai mult cuvânt vorbi de presiunea situaţiunii externe.
* *
*
Ne cereţi să recunoaştem dualismul. Daţi-ne competenţă, daţi-ne ce tocmai dualismul ne-
a luat, ce dualismul ne-a împiedicat să dobândim în evoluţia normală.
Ne acuzaţi că suntem iredentişti. Ei bine, credeţi că prin tăgăduirea drepturilor noastre de
naţiune o să ne faceţi mai buni patrioţi decât suntem?
* *
*
Vă supără că noi avem „kozyogi kovetelesek". 3 " Dar şi pe noi ne supără ale Dv. ,kozyogi
kovetelesek" kossuthiste. noi vrem o monarhie, o legătură strânsă cu Austria, pentru că credem
că fără ea şi noi, dar şi Dv., n-avem viitor. Dar noi nu v-am numit „felsegsertok". 39 De ce ne numiţi
pe noi trădători. Nu suntem noi liberi a avea ale noastre convingeri? Ce-i demagogia asta?
Tisza ne cere să întărim maghiarismul căci ar fi în interesul românimii. Foarte bine.
Suntem gata a-l întări, dar cu o condiţie sine qua non: ca şi el să întărească românismul şi în prima
linie pe cel de aici. Noi vrem să întărim maghiarismul dar nu în detrimentul nostru şi numai dacă
şi el ne întăreşte pe noi. Om fi noi românii în Ungaria şi Bucovina numai 4 milioane dar mai sunt
8 mii. de români în România, 2 mii. în Bessarabia şi 1 mii. dincolo de Dunăre. Suntem deci 15 mii.
de români prieteni indicaţi, predestinaţi, ai ungurilor. Daţi-ne dar şi vă vom da. Noi dăm statului
ce e al statului dar şi el trebuie să dea naţiunii române, în compensaţie, ce este a ei.
* *
*
Delegaţia noastrăde 3 n-a avut însărcinarea să încheie pacea cu Dv. ci a luat propunerile
lui T. numai „ad referrendum".• 0 Postulatele, cele 52, cei s-au prezentat sunt minimul revendicărilor
noastre.
* *
*
Apponyi şi Andrâssy zic că ceea ce ne va da Tisza n-ar fi decât un început, că noi treptat,
am cere apoi mai mult. Aşa este, dacă nu ni !Je acordă deodată „şi de bon gre"", ceea ce trebuie
36. bunul, bravul, paşnicul valah (lb. magh.)

37. agitatori fără sunet(lb. magh.)
38. revendicări de drept public, constituţional (lb. magh.)
39. vinova/i de înaltă trădare (lb. magh.)
40. luare la cunoştinfă (lb. lat.)
41. de bunii voie (lb. franc.)
să avem ca să putem trăi ca o naţiune în Ungaria. Dar Apponyi şi Andrâssy se tem că pe calea
asta am ajunge la „foderâtiv âllam" 42 De ce se tem? Apoi Germania unitară „das einige
Deutschland" 43 , nu e „făderâliv aliam"? Elveţia nu e stat federativ şi totuşi unitar? De ce n-ar fi
într-adevăr „egy Keleti Svâjcz?"" Nu este Elveţia o ţară cu o constituţie minunată? Nu e mai
raţional să devenim o Elveţie liberă decât să imităm pilda Rusiei?
* *
*
Desigur, noi n-am voit şi nu voim să încheiem pace cu contele Tisza, ci cu maghiarimea
întreagă. Asta e şi dorinla lui Tisza. Dar o idee aşa de mare, aşa de epocală, nu se poate realiza
cu mijloace mici, cu „ 1 1/2 de gimnazii româneşti" cum spunea T. deunăzi că ne-a oferit.
* *
*
Nu vă lăcomiţi la maghiarizarea elementelor slabe ale nemaghiarilor căci cu ele nu veţi
întări
maghiarimea ci o pierdeţi, între cei maghiarizaţi sunt desigur şi elemente oneste, dar cele
mai multe sunt· elemente cari strică caracterul leal al maghiarilor adevăraţi şi cari tot aşa o să va
părăsească pe Dv. la vreme de nevoie cum şi-au părăsit propria lor naţiune de dragul avantagiilor
materiale. Căci mai important decât numărul este caracterul unui neam.
* *
*
Noi vrem pacea, dar nu o cerşim. Căci noi în prigoniri ne-am oţelit. Dacă avem azi acea
minunată disciplină nalională că nimeni nu cutează, că nu poate, a forma un alt partid român, dacă
azi tot poporul român e într-o singură tabără, cauza e că am dus o vială de luptă. Ne-ali închis
odată întreg Comitetul naţional şi slavă Domnului, tot nu ne-aţi frânt. Din contra, azi suntem mai
unili ca ori şi când.
* *
*
Am cerut delimitarea nalională a comitalelor. Contele T. a refuzat-o. Rău a făcut, că ea
este baza unei înţelegeri serioase. Asta ar fi simplă măsură administrativă dar care ar înlesni în
mod hotărât soluţionarea chestiunii.
* *
*
Vă miraţi că am cerut un ministru român, dar de la 1867 până azi Dv. aţi avut vreo 120 de
miniştri, de ce nu ar avea şi românii unul fără protofoliu ca să vegheze asupra afacerilor lor? În
Elvelia, în Consiliul federal (Conseil federativ, Bundesrat) sunt nemli, francezi şi italieni. Ei toţi
au caracter„. (cuvânt indescifrabil).
/Dispi, când nu e „agitatoric" ci „pe cât se poate educativ" - e frumos de tot. Ce bine că
Dispi ştie să pledeze pentru pace scriind un astfel de expozeu. Ciufu ciufuleşte când mă
sfătuieşte să las „tonul incisiv" făcând (astfel} de „avansuri de bunăvoinţă" - să fii calm!/
Manuscrisul lui Popovici Aurel/'5 .
42. stat federativ (lb. magh.)

43. Germania unitară (lb. germ.)
44. o Elvefie orientală (lb. magh.)
45. Aducem mulţumiri doamnelor Adriana Ghibu şi Olga Şerbănescu de la Muzeul Brukenthal pentru
semnalarea documentului şi sprijin în descifrare şi traducere.
Vasile Crişan 317
THE ROMAN/AN - HUNGARIAN NEGOTIATIONS BETWEEN 1913-1914,

SEEN BY A.C. POPOV/CI IN AN ORIGINAL DOCUMENT
Abstract
ln the fund Alexandru Vaida Voevod from the Districtual Direction of the National Archives
Sibiu, one can find, between some other letters belonging to A.C. Popovici, a vast exposure of
the ideas and points of view regarding the tone and content !hat the speeches of the Romanian
Deputies in the Hungarian Parliament should have, after their unsuccesful negotiations with count
Stefan Tisza, prime minister of the Hungarian Gouvernment. The text trees the autor's conceptions
regarding the ways to be followed as for the Romanian - Hungarian relalions.
A.C. Popovici is a decided partisan of peace and understanding between the nationalities
of the Austrian-Hungarian Monarchie, based on the communion of interests. For such an objective
to become true, the Hungarian leaders have to give up their traditional politics of oppression and
nationalization-that cannot lead to the assimilation of the nationalities who reached the
counsciousness of their own identity.
The document shows original aspects-01 the evolution of the author's politica! thinking. So,
A.C. Popov ici proposes a bipolar theoretical model to be the base of discussion for a possible
reconciliation with the Hungarian Gouvernment and Nation. On the one hand, the acceptance of
the concept of Hungarian political nation, so dear to the politicians of the dualistic Hungary, in the
same time, the recognition of the necessity of creating a constitutional trame to ensure the free
development of the un-hungarian nationalities.
The study is a comparative analisis of the notion of political nation at Br J6zsef E6tv6s and
A.C. Popovici. '
The aothor places A.C. Popovici national ideas as a bridge between the federal project
trom 1906 and the moment of its failure in the dusk years of the first world war.
The annexe presents the analisis of the document.
IULIU MANIU ŞI TRATATIVELE DE LA ARAD (13-
14 NOIEMBRIE 1918) ÎN LUMINA UNOR
DOCUMENTE MEMORIALISTICE
Ioana Burlacu
„Tăria luptelor politice stă în claritatea vederilor pe care se bazează, în

convingerea cu care acestea sunt susţinute. Fără aceasta nu este posibilă
perseverenţa în luptă. Evident deci că membrii unei grupări trebuie să fie pentru
căutări în clar cu ceea ce vreau să facă, căci altfel va lipsi şi convingerea şi
perseverenţa fără de care cea mai nobilă însufleţire va cădea jertfă fără folos
decepţiunei ·şi deziluzionării • Am citit dintr-o scrisoare a lui Maniu, datată din
1
anul 1905 şi din care din nefericire s-a păstrat doar o singură filă, adresată
confratelui său politic Aurel Vlad.
Acest caz politic l-a călăuzit pe fruntaşul ardelean în întreaga sa activitate
şi iată că multe din memorabilele evenimente istorice româneşti, derulate în
prima jumătate a secolului nostru îi poartă pecetea. Un astfel de moment îl
constituie tratativele purtate la Arad, în zilele de 13-14 noiembrie 1918 între
reprezentanţii românilor din Transilvania 2 şi a Consiliului Naţional Maghiar sub
conducerea reputatului sociolog laszi Oskar, în acel timp, ministru al
naţionalităţilor în guvernul Karollyi3.
Contextul istoric în care au loc aceste tratative, precum şi derularea lor
sunt cunoscute din presa timpului 4 , din studii, articole şi documente publicate în
reviste de specialitate, din sintezele istorice privind anul 1918 5 . Comunicarea de
faţă îşi propune doar punerea în lumina unor documente memorialistice 6 a
personalităţii omului Iuliu Maniu, a rolului său în această oră a istoriei, apreciată
de un comentator al vremii drept „preludiu adunării din decembrie 1918 de la
Alba-lulia" 7 •
1. Arhivele Naţionale Istorice Centrale, land Aurel Vlad, dosar nr. 6.

2. Din partea Consiliului Na\ional Român au primit mandatul de a trata cu delegaţia ungară Vasile Goldiş,
Ştefan Ciceo Pop, dr. Ioan Erdely, Enea Grapini, losil Jumanca şi Ion Flueraş. La partea a doua a tratativelor
participă şi Iuliu Maniu.
3. Din delegaţie mai lăceau parte Abrăham Dezso şi Bal Kany Dezs6, în numele Consiliului Na\ional din
Budapesta, contele Teleky, prolesorul Apăty Istvan, de la Cluj, Soml6 Bodog şi Vincze Sandor reprezentanţi ai
Consiliului Naţioanl Maghiar din Transilvania, dr. Emil Neugeboren şi dr. Strigai, delegaţi ai saşilor, precum şi
din numeroşi experţi oficiali.
4. Vezi „Românul" nr. 5, 1114 noiembrie 1918, Tratativele cu ministrul laszi, idem nr. 7, 3116 noiembrie,
Eşuarea tratativelor cu ministrul laszi, „Libertatea" nr. 2, 8121 noiembrie 1918, Pertractările din Arad.
5. Vezi Ştefan Pascu, Făurireastatuluinafionalunitarromân 1918, voi. li, p. 120-123.
6. Documentele la care ne referim sunt: Ion Clopoţel, frământările unui an -1918, Sibiu, 1919 p. 53-54, 63-
65; dr. N.B. Tratativele de la Arad, publicate în „Adevărul", 41nr.13791din2decembrie1928, p. 4; lăszi Oszkăr,
Amintiri asupra desfăşurării tratativelor de la Arad, publicate în „Curentul" I, nr. 320 din 2 decembrie 1928, p.
3, lakob Geza, Relatare despre tratativele de la Arad, publicată în „Aradi KOzlOny" 50, nr. 1 din 25 decembrrie
1934, p. 38; Iuliu Maniu, Unirea Ardealului, Conferinţă ţinută la radio în 24 decembrie 1934, Tip Naţională, S.A.
Cluj, p. 15 şi urm.; dr. Ionel Pop, O rectificare, Arhivele Istorice Centrale, colecţia Manuscrise.
7. Dr. N.B., loc. cit.
320 Iuliu Maniu şi tratativele de la Arad
Ţinem să menţionăm de la bun început că toată documentele

memorialistice, pe care le aducem în atenţie atestă două adevăruri cu semnificaţii
aparte, şi anume: în momentul în care Consiliul Naţional Român soma guvernul
maghiar să-i transmită autoritatea politică, administrativă şi militară asupra
celor 23 de comitate din Transilvania şi a Părţilor româneşti din comitatele
Bichiş, Cenad şi Ugocea, el era recunoscut de întreaga populaţie românească
transilvăneană ca singurul for îndreptăţit să vorbească în numele poporului
român din provinciile subjugate. Al doilea fapt la care ne referim, este acela că
răspunsul delegaţiei române ia soluţia propusă de delegaţia ungară 8 a fost dată
doar după sosirea lui Iuliu Maniu, Vasile Goldiş cerând suspendarea discuţiilor
până la sosirea acestuia. Dr. N.B. aprecia că în absenţa lui Iuliu Maniu,
răspunsul delegaţiei române nu avea greutatea cuvenită 9 • La rândul său laszi
Oskar notează acest fapt astfel: „Românii au cerut suspendarea tratativelor
spunând că dl. Iuliu Maniu care este conducătorul lor va sosi în curând la Arad,
la ceea ce m-am învoit bucuros" 10 • Căci laszi îl apreci în mod deosebit pe Iuliu
Maniu, considerându-l ,,omul cel mai deştept şi cult al românilor" 11 • În continuare,
Jaszi arată: „Oratorii români şi anume domnii Vlad, Lazăr, Goldiş au văzut în
propunerile mele respingerea notei C.N.R. Unii dintre oratori mi-au obiectat că
nu există nici o chezăşie că ordinea de lucruri propusă de mine se va putea
realiza şi că feudalismul maghiar nu-şi va relua vechiul loc. Pe urmă, au afirmat
că suveranitatea se integrează în dreptul de autodeterminare şi că numai
preluarea imperiului (puterii) va putea aduce în sânul românilor linişte. Fără de
acestea nu s-ar putea garanta nici provizoriu siiguranţa personală şi a proprietăţii.
La replică, am susţinut că nu este bine să complicăm situaţia gravă în care ne
găsim prin discutarea chestiei suveranităţii, ci să ne mulţumim cu întronarea
provizorie a unui sistem naţional şi loial până la Conferinţa de pace. O impresie
deosebită va face asupra lui laszi cuvântul rostit de Iuliu Maniu care a exprimat,
notează memorialistul, „în chipul cel mai luminos şi mai franc" punctul de
vedere românesc. „La noi-a spus dl. Iuliu Maniu-vorbeşte sentimentul unităţii
naţionale. Suveranitatea este în stăpânirea naţiunii române şi dânsa vrea să
uzeze de acest drept al suveranităţii. Adunarea Naţională suverană a românilor
va decide dacă Ardealul se va despărţi de Ungaria sau dacă va rămâne în
graniţele ei actuale într-o confederaţie cantonală ? 11 • Cu privire la obiecţiunile
părţii maghiare, şi anume că instalarea puterii de către români echivalează cu
deposedarea drepturilor naţionale ale saşilor şi ungurilor, laszi relevă spusele
lui Maniu că în naţiunea română trăieşte cu adevărat spiritul democratic şi că
executarea puterii de către aceasta va da necondiţionat minorităţilor maghiară
8. Delegaţia maghiară a acceptat in principiu cererea părlii române, din 1 O noiembrie 1918, de a prelua
administraţia in comitalele menlionate, preconizând insă o altă delimitare teritorială a acestora, dar numai sub
lorma provizorie a unor autonomii administrative fără recunoaşterea suveranitălii politice, fără drept de
reprezentare in politica externă.
9. Dr. N.B., loc. cit.
10. lăzsi Oszkăr, loc. cit.
11. lakob Geza, loc. cit referindu-se la lucrarea lui lăszi Oszăr, Ca/varia ungară, renaşterea ungară. Sensul,
Însemnătatea şi invă/ămintele celor două revolu/ii (Viena, 1920).
Ioana Burlacu 321
şi germană deplină libertate naţională, politică şi culturală. „După impresionanta

cuvântare a domnului Iuliu Maniu, i-am mulţumit că a clarificat situaţiunea.
Domnia sa - spune laszi în continuare - vrea să hotărască definitiv asupra
chestiunii suveranităţii, iar eu nu pot accepta o asemenea soluţie, pentru că
aceasta nu depinde de noi, ci de conferinţa generală a păcii. După aceasta am
încercat din nou să concretizeze propunerile mele, rugând C.N.R. să încercăm
o întronare în baza acestor propuneri, o nouă ordine de lucruri provizorii" 12 •
Este bine ştiut că cea de-a doua propunere (în 11 puncte) a părţii
maghiare - considerată de lăszi mai largă şi mai satisfăcătoare - nu aduce
schimbări spectaculoase, în esenţă, punând bazele edificiului Ungariei pe
sistemul cantonal al autonomiilor naţionale, propunere pe care, în ultimă
instanţă, o considera ca simplă soluţie până la Conferinţa de pace. Propunerea
este respinsă cu toată fermitatea de Aurel Lazăr care motivează că dreptul de
autodeterminare oferit nu investeşte naţiunea română cu putere de execuţie.
Acest fapt. nu-l surprinde în mod deosebit pe laszi care notează cu
luciditate în memoriile sale. „ Încă înai.nte de angajarea tratativelor am ştiut că
românii nu pot fi convertiţi la nici un compromis pe temeiul unităţii teritoriale 13 •
Documentele la care ne referim reliefează unitatea de vederi a fruntaşilor
români, siguri de faptul că pe umerii lor apasă o mare răspundere şi conştienţi
că pentru viitorul lor există o singură soluţie. lată cume redată această idee de
Iuliu Maniu în evacarea făcută la radio în ziua de 24 ianuarie 1934 „În zadar a
fost stăruinţa guvernului unguresc de a câştiga pe români cu cele mai seducătoare
promisiuni, în zadar a fost rugămintea şi ameninţările arhiducelui Iosif, adresate
trimisului Consiliului Naţional, Alexandru Vaida Voevod, de a cere orice, căci
toate se vor împlini, numai alăturarea către România să nu se decidă, în zadar
a fost stăruinţa ministerului ungar lăszi Oszkar, în Arad şi pe urmă la Budapesta
de a îndupleca pe români la accepptarea unei soluţii tranzacţionale, în zadar
pentru că întreaga suflare românească era tranşantă în atitudinea ei: unire sau
moarte" 14 •
Această atitudine fermă, curajoasă, francă a părţii contractante române e
relevată de Ion Clopoţel în memoriile sale: „Bărbaţii noştri - nota acesta -
autorizaţi cu conducerea tratativelor nu s-au lăsat orbiţi de datele statistice
tendenţioase 15 , nu s-au lăsat înfrânţi de teama că nu vor putea face faţă
necesităţile statutului nou român independent, nu cad în nici o dilemă că nu vor
putea satisface principiile wilsoniene în ce priveşte soarta minorităţilor maghiare
şi săseşti şi nu s-au lăsat nici terorizaţi de incursiunea bolşevismului ... Partea
contractantă română n-a voit să încheie cu domnul lăszi un compromis nedemn
care ar ştirbi interesele noastre vitale nici provizorate care pot servi de arme în
mâinile cuiva contra noastră la conferinţa de pace. Am cerut să fim satisfăcuţi
integral 16 .
12. lăszi Oszkăr, loc. cit.

13. Ibidem.
14. Iuliu Maniu, loc. cit.
15. Vezi dr. Romul Boilă, Datele statistice ale ministrului taszi in lumina adevăruluiin .. Românul" (Arad) an
VII, nr. 9 din 6119 noiembrie 1918.
16. Ionel Clopotel, loc. cit.
În sfârşit ne vom opri in cele ce urmează asupra unui document

memorialistic ceva mai aparte scris după mulţi, mulţi ani de la evenimentele la
care se referă. Autorul lor, dr. Ionel Pop scriitor, fost avocat, unul dintre
secretarii Adunării Naţionale a Unirii din Alba-Iulia, de la 1 decembrie 1918,
după cum se semnează el însuşi, în urma publicării unui fragment a memoriilor
lui I. C. Duca în revista „Flacăra (nr. 35 din 27 august 1918) îşi face o datorie
de onoare din a-şi depăna amintirile, pentru a rectifica unele date şi aprecieri
considerate de memorialist neconforme cu realitatea. Cu acest prilej Ionel Pop
evocă personalitatea lui Iuliu Maniu schitându-i o scurtă biografie politică,
meritând a fi cunoscută.
De la bun început, memorialistul ţine să aprecieze că, vechiului regat
(cum îl cataloghează l.C. Duca), întreaga activitate a lui Iuliu Maniu a fost o
dârză şi neîncetată luptă împotriva „ideii de stat maghiar asupritor", luptă
purtată cu un adânc sentiment de iubire, de ataşament faţă de vechea Românie,
îndreptând gândirea şi acţiunea politică a românilor ardeleni, în toate formele
politice de atunci spre ţelul final: Unirea Transilvaniei cu Vechiul regat.
Şi pentru a fi mai elocvent I. Pop aduce în atenţie două momente de la cele
două poluri ale activităţi politice a lui Maniu desfăşurate în condiţiile statului
ungar.
„Iuliu Maniu avea abia 19 ani în 1892, când fiind student universitar la
Budapesta, trece Carpaţii clandestin, „pe vama Cucului" ca să iee parte la un
congres al studenţilor din România, care se ţinea la Roman. Având o parte activă
la acel congres, ca reprezentant al studenţimii române din Transilvania, în taină,
împreună cu câţiva colegi din regat, întemeiază o alcătuire conspirativă în
scopul acţiunii iredentiste, de unire a Ardealului cu România. Atunci Iuliu Maniu
face în scris următoarea declaraţie, păstrată până azi în fotocopie:
, , Declaraţie
„Jur pe Dumnezeu, pe conştiinţă şi onoare că îmi voi jertfi viaţa pentru
triumfarea cauzei româneşti, luând parte la revoluţia ce o pregătim.
ss. Iuliu Maniu"
Iuliu Maniu a rămas credincios în toate faptele lui politice şi particulare
acestui jurământ din tinereţe, până la marea zi a Unirii Transilvaniei cu
România.
În zilele pregătirii actului de la Alba Iulia se situează la un alt pol, un
moment caracteristic pentru mentalitatea politică a lui iuliu Maniu.
La începutul primului război mondial, guvernul maghiar de la Budapesta
i-a cerut lui Iuliu Maniu să dea o declaraţie de fidelitate faţă de statul ungar, faţă
de monarhia austro-ungară. Maniu a refuzat fără nici un echivoc. Ca pedeapsă
a fost recrutat în oştire, cu toată vârsta lui, cu tot dreptul de a fi lăsat la vatră în
calitate de avocat consilier al Mitropoliei din Blaj. Trimis pe front ca simplu
soldat, a suferit ani de zile cele mai amare şi grele privaţiuni şi primejdii. În
toamna anului 1918, declanşându-se revoluţia şi dezmembrarea armatelor
austro-ungare, Iuliu Maniu, care se găsea pe frontul italian, a părăsit locul de
luptă, a venit la Viena şi a avut o vie activitate (în acord cu Comitetul Naţional
Ioana Burlacu 323
Român din Transilvania) închegând un nucleu de armată românească din

ofiţerii şi soldaţii români, care se întorceau de pe fronturile desmembrate.
În timpul acesta, acasă, la Arad, Comitetul Naţional, după declaraţia
memorabilă a lui Vaida din.Parlamentul de la Budapesta, pregătea adunarea ce
urma să decidă soarta Ardealului".
La mijlocul lui noiembrie 191 B a sosit la Arad trimisul guvernului de la
Budapesta, ministrul Jaszi Oszkar, cu o delegaţie numeroasă pentru a trata cu
Comitetul Naţional Român viitorul situaţiei românilor faţă de „patria maghiară".
Două zile, 13 şi 14 noiembrie au urmat vii discuţii, până ce Jaszi, pierzându-şi
răbdarea a întrebat: „în definitiv ce vor românii?" Vasile Goldiş l-a lămurit: Ca
şi totdeauna în trecut, Comitetul Naţional nici de data aceasta nu vrea să iee o
hotărâre şi să dea un răspuns definiv, fără a avea părerea lui Iuliu Maniu.
Acesta, chemat urgent de la Viena, se găseşte în drum spre Arad.
A doua zi sosind Iuliu Maniu s-a continuat şedinţa cu Jaszi. Acesta,
adresându-se direct lui Maniu, întreabă din nou: „Ce vor românii?" Comitetul
Naţional ce propunere va face Adunării Naţionale convocate la Alba Iulia, pe
data de 1 decembrie?
Iuliu Maniu i-a răspuns în două cuvinte: „Teljes elszkadas" adică „completă
despărţire" (rupere) de Ungaria" 17 •
Aceste simple cuvinte ca de altfel şi Tratativele de la Arad, din 13-14
noiembrie 1918, au confirmat în mod definitiv ireconciliabilitatea categorică
dintre cele două teze antagoniste, atestând încă odată adevărul din crezul
politic a lui Iuliu Maniu: „Tăria luptelor politice cu care acestea sunt susţinute".
17. Ionel Pop, loc. cit.
/ULIU MANIU UNO OJE UNTERHANOLUNGEN VON ARAD (13-14

NOVEMBRER 1918) AN BANOERN EINIGER HISTOR/SCHE
URKUNST OOKUMENTAZIONEN
Zusammenfassung
Auf Grung einiger Memoirendokumente wird die Personlichkeit des Politikers Iuliu Maniu
und seine Rolle in der Entfaltung der Verhandlungen von Arad am 13./14. November 1918
zwischen den Vertretern des Rumănischen Nationalrats und des Ungarischen Nationalrats
wachgerufen. Die ungarische Delegation wurde von lăszi Oszkăr, dam Minister der Nationalităten
in der Regierung Kăroly, geleitet.
Die Verhandlungen wurden durch die Note des Rumănischen Nationalrats vom 1O.
November 1918 eingeleitet. Dadurch wurde die ungarische Regierung aufgefordet, die politische,
verwaltungsmăgssige und militărische Autorităt uber die Gebiete mit rumănischer Bevolkerung
aus Siebenburgen (23 Komitate) und Ungarn (3 Komitate), zu ubergeben.
Die ungarische Partei formulierte einige Vorschlăge, die aber nur ausleichende Losungen
waren und die politische Souveranităt der rumănischen Nation nicht anerkannten.
Iuliu Maniu sowie alle Vertreter der Rumănen aus Siebenburgen lehnte diese Verschlăge
abund zeigte, dass tor die Rumănen nur eine einzige Losung existierte, und zwar die Vereinigung
mit Rumănien.
SISTEMUL PRENUMELOR DIN VALEA JIULUI ÎN
SECOLELE AL XIX-LEA ŞI AL XX-LEA.
Alexandru Cristureanu
ISTORICUL ŞI METODELE CERCETĂRII DE

ONOMASTICĂ DIN VALEA JIULUI.
Materialul documentar pentru Monografia graiului toponimiei şi

antroponimiei Văii Jiului, într-o primă fază, a fost cules de către o echipă de
cercetători ai Institutului de Lingvistică din Cluj, în anii 1953-1957. În această
primă etapă de cercetări s-a efectuat atât o cercetare arhivistică, cât şi una de
investigaţie pe teren a realităţilor onomastice prin răspunsuri ale unor informatori
localnici la un chestionar onomastic elaborat de ligviştii clujeni.
Documentaţia arhivistică provine din registrele de stare· civilă (de născuţi,
căsătoriţi şi decedaţi) din localităţile Aninoasa (A) 1 , Băniţa (Bn), Bărbăteni (B),
Cimpa (C), Cîmpu lui Neag (C.N.), Dealul Babii (D.B.), Jieţ (J), Livezeni (Lv),
Paroşeni (P) şi Petrila (PI). Din aceleaşi localităţi s-au extras date din registrele
agricole pentru anii 1953-1955. La lscroni (1), cercetarea a fost efectuată doar
din registrul agricol pe anii menţionaţi. Cu chestionarul s-a efectuat ancheta de
onomastică în toate localităţile menţionate, exceptând localitatea Cîmpu lui
Neag probabil fiindcă aici, din anul 1931, exista „ancheta introductivă" a
cunoscutului lingvist Sever Pop, pentru .Atlasul lingvistic român" (ALA I). Pentn>
Cimpa deşi există „ancheta introductivă" pentru întrebările de detaliu ale
„Atlasului lingvistic român" (ALA li), efectuată de Emil Petrovici, în anul 1931,
s-a efectuat o nouă anchetă· onomastică cu chestionarul. În schimb, pentru
localitatea Dîlja Mare (DM) investigaţiile de antroponomie s-au limitat exclusiv
la chestionar.
Fiind binecunoscute strânsele şi multiplele legături istorice, economice,
familiale, socio-culturale, etnografice dintre Ţara Haţegului şi Valea Jiului
(Transilvania) tot în aceeaşi perioadă (1953-1957), s-a efectuat o anchetă
arhivistică şi cu chestionarul în două localităţi din Ţara Haţegului: Livadia şi Râu
Bărbat.
Deşi nu a fost participant la ancheta respectivă, autorul acestor rânduri
fiind încadrat în calitate de cercetător ştiinţific, în anul 1957 (la absolvirea
Facultăţii de Filologie la Institutul de linvistică din Cluj, în faza când investigaţiile
de onomastică din Valea Jiului erau încheiate, însă, datorită unor circumstanţe
conjuncturale, întregul material al antroponimiei din Valea Jiului a fost predat
pentru prelucare şi redactare autorului acestor rânduri. Marea monografie a
graiului şi onomasticii din Valea Jiului, deşi revizuită pentru tipar, n-a mai apărut
1. Siglele celorlalte localităli din Valea Jiului apar, in alt peisaj, din partea introductivă a lucrării de faţă.
326 Prenume din Valea Jiului
nici după trei decenii, pana in prezent, autorul însă, parcă mai favorizat
întrucâtva de anumite împrejurări, a reuşit să publice doar două fragmente ca
articole (microstudii) aparte , ulterior2 •
Pe cont propriu începând cu anii 1982, până în 1988, cel ce semnează
aceste rânduri, a reluat, continuat şi completat ancheta antroponimiei din Valea
Jiului, extrăgând date din registrele de stare civilă vechi şi noi aflate la Filiala
Arhivelor Statului din Deva (1982) şi la Primăriile (fostele Consilii Populare) din
oraşele Uricani (U) în anul 1982; Lupeni (L), 1983; Vulcan (V) şi Petroşani (Ptr),
în anul 1988. Cercetarea arhivistică de atunci, care includea în cadrul registrelor
(respectiv „protocoalelor") de stare civilă şi multe sate învecinate sau înglobate
actualmente în cadrul oraşelor menţionate, a extins aria în special teritorială,
dar şi cea temporală, a materialului nostru documentar. Pentru precizări am
recurs şi la informaţii preluate după chestionar sau adaptate situaţiei anumitor
nume de persoane, de la funcţionarii Oficiilor de Stare Civilă din oraşele
menţionate, ca şi la răspunsurile unor informatori ocazionali.
În timp, materialul nostru se extinde pe intervalul a două secole 3 , motivaţia
acestei afirmaţii fiind expusă în cele ce urmează. Primele registre de stare civilă
2. Vezi, Al. Cristureanu, Prenumele de la Livadia şi Rîu Bărbat (Ţara Haţegului) în revista „Cercetări de
lingvistică", anul IV, nr. 1-2. ianuarie-decembrie, 1959, p. 159-170; Al. Cristureanu, Devierea cu sufixe a numelor
de familie din Valea Jiului, în „Cercetătri de lingvistică", anul IV, nr. 1, ianuarie-iunie, 1961, p. 171-181„
3. Consemnăm, mai jos, toate localităţile şi izvoarele din care provine documentaţia noastră.
în cele ce urmează se mai află următoarele abrevieri: Chest.=răspunsuri la „Chestionarul onomastic"
alcătuit de cercetătorii ştiinlilici de la Institutul de lingvistică din Cluj-Napoca, după „Chestionarul IV" al„Muzeului
Limbii Române" din Cluj; D.s.c.=delegat (funcţionar) cu starea civilă; r.a.=registrul agricol pe anii 1953-1955;
r.c.=registrul de căsătorii; r.m.=registrul morţilor, r.n =registrul de născuţi (de naşteri).lzvoarele documentare
sunt următoarele:
Aninoasa (A) r.a. (pe anii 1953-1955);
Băni/a (Bn) r.n. din anii: 1922, 1923, 1931, 1935, 1936, 1943, 1952; r.c. din anii 1933-1939; r.a.Chest„
informatoare; Corbei Agii/a, 46 de ani, (în anul 1955), neştiutoare de carte;
Bărbăteni(B), date din r.n. pe anii 1880, 1885, 1890, 1900, 1910, 1930, 1940, 1950; r.m. pe anii 187411880;
r.a.; Chest; informatoare: Dăneasă Maria, 37 de ani (în 1955), ştie carte, născută în Bărbăteni;
Cimpa (C), date din r.n. pe anii 1855-1860, 1870, 1875, 1880, 1885, 1890, 1900, 1920, 1930, 1940, 1950;
r.a. (incluzând şi date din cătunele Birăoni, Burdeşti, Moşici, Răscoala şi Tirici);Chest, informatoare:AvramAna,
27deani (1955)
CîmpuluiNeag (CN), datedin r.n. pentru anii 1855-1860, 1870, 1875, 1880, 1881, 1890, 1891-1895, 1900-
1901, 1905, 1910, 1911, 1915, 1920, 1930, 1940, 1950;r.m.1855-1860, 1870-1885, 1912-1914;
r.V.c.Y2 r.c. din anii 1850-1869; r.a.
Dealu Babii (DB), date din r.n. pentru anii 1894, 1897-1899, 1903, 1908, 1955; r.a.Chest„ informatoare:
Cărpineanu Maria, casnică, 30 de ani (1955). ştiutoare de carte;
D11ja Mare (DM), r.a.;
lscroni(I), r.a.
Jiel (J), r.n. din anii 1878-1899, 1922-1923, 1942-1943; r.m. (inclusiv cătunul Maleia) din anii 1878-1892; r.a.
Chest„ informatoare: Grunf Ana lui Marcu, 49 de ani (iunie 1956), 4 clase elementare;
Uvezeni (lv), date din anii 1852-1880, 1887-1895; 1900, 1946 şi 1950 r.a.Chest, informatoare: Adamete
Silvia, 28 de ani, (iunie 1956) nu are şcoală, născută Lv, părinţii agricultori;
L~ni(l) r.n. pe anii 1905-1912, 1929, 1982-1983; D.s.c.: Maria Timişan(informatoare);
Petrila (PI), date din r.n. 1876-1879; r.n. din 1882-1883; r.a.
Paroşeni(P), datedin r.n. pe anii 1852-1853, 1862, 1863, 1872, 1873, 1895, 1901, 1925, 1934, 1947, 1955;
r.a.;Chest, informatoare: Drăghici Rozalia,40 de ani (1955), ştiutoare de carte;
Petroşani (Pir.), r.n. din anii 1937-1940, 1987-1988; informatoare; D.s.c. Ana Preda şi Doina Dogaru,
născută Popescu, localnică;
Uricani(U), r.n. 1937-1940şi 1971-1982;
Vulcan (V), date din r.n. pe anii 1895-1900, 1918-1920 şi 1986-1987; informatoare, D.s.c. Maria Stoicu/a.
Alexandru Cristureanu 327
existente în arhivele primăriilor locale sunt din anii 1852 pentru localităţile
Cimpa, Câmpu lui Neag, Livezeni şi Paroşeni. Cercetând primele dintre registrele
decedaţilor din Bărbăteni (dintre anii 1874-1880), cele din Cîmpu lui Neag (din
anii 1855 până în 1885); din Jieţ (cu morţii dintre anii 1878-1899) sau din
Paroşeni (cu decedaţii dintre anii 1879-1909), mai ales datorită registrelor mai
vechi (de prin 1852), în care vârsta decedaţilor ne dovedeşte că mulţi dintre ei
s-au născut în primele decenii ale secolului al XIX-iea (şi unii chiar la sfârşitul
veacului al XVIII-iea), acoperim de fapt, cu datele comentate şi perioada de
început a secolului trecut.
Prin datele referitoare la noii-născuţi înregisraţi în registrele de stare civilă
recente, de pildă, cele de la Petroşani sau Vulcan din 1988, am ajuns la
onomastica din perioada contemporană, de la sfârşitul secolului al XX-iea.
Datele existente în multe registre de stare civilă referitoare la profesia
părinţilor noilor născuţi, a căsătoriţilor sau a morţilor, na reliefează cadrul socio-
cultural în care s-au ivit şi în care sunt preferate anumite prenume. Aceleaşi
date, referindu-se la locul de origine al părinţilor noilor-născuţi, al căsătoriţilor
sau decedaţilor, ne oferă, la rândul lor, tabloul extins aceea ce e caracteristic
pentru locuitorii băştinaşi ai Văii Jiului, pentru vechii păstori şi agricultori din
acest ţinut, binecunoscuţi cu porecla de Momârlani, în opoziţie cu populaţia ce
se ocupă adesea cu mineritul sau cu serviciile admnistrative, formată adeseori
din persoane relativ mai recent stabilite în Valea Jiului (uneori chiar temporar,
pentru intervale relativ scurte), porecliţi, de vechii localnici, Barabe4.
Prenumele (respectiv numele de botez) pe care le comentăm în cele ce
urmează, în acest prim capitol publicat acum, aparţin, în general, vechii populaţii
localnice, respectiv „Momârlanilor". Prin acesta, deşi capitolul ce-l publicăm
reprezintă o mică parte din lucrare, el relevă puternic aspectul tradiţional şi de
continuitate românească, a populaţiei pastoral-agricole din Valea Jiului.
1.1) PRENUME TRADIŢIONALE FORMATE DIN

VECHI CUVINTE ROMÂNEŞTI.
Din această grupă, după

datele materialului nostru documentar, fac parte
următoarele prenume (nume de botez) ale locuitorilor din ţinutul cercetat:
Badea; Brânduşa; Bucur, Dafina:.. Drăgălin; Floarea cu derivatul Florica„ cu
corespondentul masculin Flore sau_Floria, având derivatul Florean sau Florian;
Lepădat cu varianta populară locală Lapadat, Mălina: Mezinca: Oprea cu
derivatul feminin Opr~ta;_Păunifa; Roşca (masculin); Ruja; Scumpina; Sora;
Trandafir cu derivatul feminin Trandafira; Zamfir cu corespondentul feminin
Zamfira_sau Samfira.
4. Pentru originea lui Barabe din germanul Bahnarbeiter „lucrător la calea Ierată'', o primă semnalare de la
profesoara Adriana Gelu, din Orăştie (în anul 1970). Faptul se conlirmă prin atestarea în „Noul atlas lingvislic
pe regiuni al României, Moldova.şi Bucovona, Date despre localităţile şi inlormatori" (volum multigraliat)
Bucureşti, 1987, în care, la punctul cartogralic nr. 467, Argel, comuna Moldoviţa, judeful Suceava, se menţionează:
Barabi (baraburi „care lucrează la calea Ierată").
Fără dificultate, recunoaştem că toate numele de mai sus sunt formate din
vechile cuvinte româneşti: bade, brânduşa, a se bucura ori bucurie, da fină, drag
sau mai curând, verbul a drăgăli, floare,· lepădat, ca participiu de la a lepăda;
mălină, mezin, a opri~ păuniţă, raşcă, ca un cuvânt vechi, rar ce definea o
„persoană cu părul roşcat sau cu faţa roşcată", rujă (ca denumire a mai multor
plante sau flori), scumpă sau probabil, scumpie, trandafir şi zamfir.
Onomastul, ca şi istoricul limbii române, are datoria de a explica originea
(etimonul} numelor de botez şi concomitent de a stabili vechimea în limbă a
cuvintelor ce constituie etimonul prenumelor analizate5. După provenienţa lor în
română cuvintele etimon, pentru exemplele citate anterior, provin din următoarele
surse: a) cuvinte româneşti comune cu albaneza (prin urmare apreciate în
română ca fiind moştenite de la daci, iar la albanezi ca moştenite de la
antecesorii lor, ilirii, înrudiţi cu dacii): a se bucura; b) cuvinte moştenite din limba
strămoşilor latini, de exemplu, floare, a lepăda, păun (cu derivatul păuniţă) şi
roşcă; c) împrumutate, în vremuri vechi, de la slavi: brânduşă, datină, drag,
mălină, mezin, a(se) opri, rujă şi zamfir: d) împrumuturi din greacă într-o fază
relativ mai puţin veche decât cele din slavă: trandafir 6 : e) din cuvintele vechi
româneşti a căror etimologie n-a putut fi stabilită în mod cert până în prezent:
bade.
După cum reiese din trecerea în revistă a originii cuvintelor româneşti de
mai sus, ele provin, cu puţine excepţii, din cuvintele moştenite de la strămoşii
daci şi romani, precum şi din cuvinte împrumutate de la slavi, în perioada de
formare, de cristalizare, a poporului şi a limbii române, ca limbă romanică
aparte, prin urmare până la sfârşitul mileniului trecut. Pentru denominatorii
numelor de botez româneşti de tipul celor amintite, atât cu veacuri în urmă cât
şi în ultimele secole, n-a putut să constituie vreodată o preocupare originea
numelor de botez pe care le-au atribuit noilor-născuţi, de tipul celor amintite. Ele
constituiau o realitate lexicală a limbii vorbite şi erau apreciate drept cuvinte
capabile de a satisface criteriile denominative ale oamenilor ce au vieţuit în
timpurile vechi.
B) Pentru denominatoriii care atribuiau astfel de prenume (respectiv nume
de botez), prevala aspectul simbolic al numelor de tipul celor analizate, ele
având o semnificaţie clară, definibilă. Sensul acestor cuvinte prefigura onomastica
destinului celui numit,·unele dintre aceste nume relevând semnificaţia părinţilor,
dorinţa de a-şi vedea odrasla validă, sănătoasă, asemănând-o onomastic cu o
floare sau cu o culoare vie, ca simboluri ale energiei, vitalităţii sau frumuseţii. În
alte cazuri, unele dintre numele semnalate înfăţişau un sentiment de tandreţe,
de familaritate.
De aceea e necesară o analiză diferenţială, de la un prenume la altul, a
simbolisticiilor, a sensurilor sau a îmbinărilor de sensuri cu valenţe estetice sau
5. Pentru etimologiile numelor şi cuvintelor comentate, vezi cele mai recente lucrări de onomastică, precum
şiultimele dicţionare.
6. in N.A. Constantinescu, Dicţionar onomastic românesc, Bucureşti, 1963, cea mai veche atestare a
numelui Trandafir este din anul 161 O.
premonitorii, ceea ce reprezintă, totodată, unele noi perspective spre interpretarea

onomasticii româneşti tradiţionale.
a) O primă grupă, cu un caracter de expresie a unui sentiment de
satisfacţie, de implinire a unei vechi dorinţe, transpare prin numele Bucur, ca un
simbol de bun augur în viaţă.
b) Alte prenume denotă, în mentalitatea poporului român, forţa magică,
terapeutică, a numelui de botez atribuit, ca în exemplul Oprea şi de la verbul a
opri. Numele acesta este considerat o formulă magică, invocativă, pentru „a
stopa", „a încheia" seria copiilor, dar acest caracter de predestinare, de
încheietor de serie, nu se realiza desigur, întotdeauna.
c) În schimb numele Lepădat (sau Lapadat, cum apare uneori în zona
studiată), iniţial a apărut datorită procedeului terapeutic de schimbare a numelui,
din vechile ritualuri populare cu implicaţii magice, însoţite de „rebotezarea"
copilului, „vânzarea" lui sau, în unele sate, de „datul în pomană". Identificând
numele cu persoana, se consideră că persoana, de pildă numită Ion, devine cu
totul alta, şi că demonul.cu bolile pe care le trimite copilului, n-a mai putut
recunoaşte copilul cu nume schimbat. Dacă copilul „vândut" sau „dat de
pomană" primea, de pildă, numele nou Lepădat, Lepădata sau Lăpăduţa, fiind
considerat aşadar lepădat de părinţi, el n-ar mai putea fi recunoscut şi ucis de
duhurile răufăcătoare 7 •
Numele de mai sus, ca Bucur, Oprea, Lepădat, prin respectarea botezului
sacramental, procedeu cu totul necanonic, evidenţiază caracterul în mare parte
folcloric al creştinismului românesc. Procedeul acesta, răspândit pe întreg
.·teritoriul locuit de români, demonstrează unitatea culturii noastre populare şi a
creatorilor ei. După intrarea unor nume de felul lui Oprea sau Lepăda/ în
sistemul onomastic românesc ele au fost date a nume de botez după cel al
antecesorilor, prin procedeul. onomastic de a relua pe linie genealogică, în
anumite nuclee familiale, numele Oprea 8 (devenit, de pildă, caracteristic pentru
ciobanii mărgineni) chiar dacă copilul nu era cel ce trebuia să fie încheietor de
serie (uneori putând fi chiar primul). De asemenea, botezarea unui copil,
Lepădat, prin reluarea numelui părinţilor şi bunicilor, putea adesea să nu aibă
nimic cu procedeul schimbării numelui la copii bolnavi. Cu timpul semnificaţiile
iniţiale ale numelor de botez ca Oprea sau Lepădat au fost completamente uitate
(de pildă în Valea Jiului), dar numele au persistat în onomastica populară locală.
d)Alte nume ca Badea şi Mazinca, aduc, prin sensul lor iniţial, relaţii
familiale sau de familiaritate. La fel Drăgălin, cu referire la drag, sau la verbul
regional a drăgăli ce înseamnă „a spune cuvinte de dragoste, a mângâia, a
dezmerda",ne duce în aceeaşi sferă semantică de tandreţe, de familiaritate.
e) Cele mai numeroase prenume din grupa celor analizate acum, ca
Brânduşa, Dafina, Floarea cu derivatulFloricaşi cu corespondenţele masculine
7. Vezi V.M. Ungureanu, Contribuţii la studiul „terapeuticii" prin onomastică în Studiideonomastică, volum
multigrafiat, Cluj-Napoca, 1987, p. 259-270.
8. Ţinutul Mărginimii Sibiului, cu un caracter predominant pastoral, păstrează, ca prenume specifice: Oprea
Bucur şi Bucura. Numele de botez Bucur persistă, rar, prin tot sudul Ardealului (de pildă la Săsciori, în Valea
Sebeşului, în ţinutul Făgăraşului, Ţara Bîrsei, prin actualul judeţ Covasna, iar, peste munţi, în nordul Munteniei,
prin Muscel.
Florea, Florean, Mălina, Ruja, Trandafir şi Trandafira, ca şi Zamfira 9 - evocă

domeniul florei, aşa cum apare el, cu diferenţe de la caz la caz, în mentalitatea,
în simbolistica şi estetica populară.
Tot aici trebuie plasat şi numele Samflora, format după opinia noastră,
prin contaminare, din numele Samfira, în care partea finală-fir, (cu referire la
vegetaţie), a fost înlocuită, în final,(prin unele ţinuturi din sud-vestul Transilvaniei)
în special, cu - flora, de la floare, în secolul anterior, numele fiind considerat
actualmente ca învechit, desuet.
f) Numele Păun~ta- provine desigur din faună, mai precis din ornitologie,
evocând, prin fastuos şi decorativ, dorinţa ca purtătoarea să fie frumoasă.
g) în fine, numele de botez Roşca, cunoscut ulterior mai ales ca nume de
familie, după cum am menţionat mai înainte, evoca vitalitatea, sănătatea.
Toate aceste prenume constituie actualmente în onomastica noastră, ca
şi în onomastica altor popoare 10 , un grup de relict, precreştin, perpetuat însă (e
adevărat la periferia onomasticii), în multe ţinuturi cu o viaţă încă tradiţională,
până în zilele noastre. Lingvistul Sextil Puşcariu semnala următorul fapt:„Pe cât
se pare strămoşii noştri se numeau, la începutul veacului de mijloc, cu cunoscute
nume rustice, mai ales nume de animale, plante, pietre scumpe, etc. a căror
începuturi datează din epoca romană" . 11
C) Revenind la prezenţa şi răspândirea prenumelor menţionate în Valea

Jiului şi relevând răspândirea lor în diferite medii sociale, în timp şi în spaţiu, ca
şi frecvenţa fiecăruia dintre numele respective, constatăm următoarele, cu
diferenţieri de la caz la caz.
Toate au apărut în mediul social al momârlanilor, ca nume tipic tradiţionale.
Dar unele dintre aceste prenume au fost utilizate, în nomenclatura onomastică
locală, numai în secolul trecut, ici şi colo, de pildă Mădălina (la C. N.în anii 1860
1869şi1870), Brânduşa(CN 1860), Dafina(J 1842, 1883, 1886,; P 1881), ca
şi Păuniţa (CN 1860, 1861 şi P.1897). Aceste nume apar în satele tipic
tradiţionale, mai izolate, de exemplu Cîmpu lui Neag şi Jiet şi uneori la Paroşeni,
înregisrtând ultimele lor atestări în onomastică existentă înainte de anul 1900 12 •
Procesul de dispariţie şi de compromitere treptată a unor dintre numele
menţionate se dovedeşte prin aceea că ele deşi de origine românească, mai
persistau doar în onomastica ţiganilor, de pildă Badea (J 1954 şi C 1955) ca şi
Scumpina (Lv. 1925).
Rare sunt şi numele de botez atribuite ca termeni de respect familial sau
amical ori de tandreţe, de pildă:Sora, de la substantivul soră, ca prenume
9. Vezi. mai jos. în acesl articol, însemnătatea numelui Zamfira pentru Ţara Haţegului.
1 o. Pentru numele atribuite după mediul natural. faună. sărbători, particularităţi fizice sau psihice şi
transmiterea acestora pe linie genealogică, vezi, printre alte lucrări: Aurel Lecca, Eschimoşii, Bucureşti, 1966.,
p. 36-37; Liviu Petrina, Ainii, aborigenii Japoniei, Bucureşti, 1970, capitolul Botezul, p. 96-98; Romulus
Vulcănescu, Boşimanii, Bucureşti, 1967, p. 65, şi altele.
11. Vezi ŞI. Paşca, Nume de persoane şi nume de animale în Ţara Ohului, Bucureşti, 1936, p. 31-33, unde
citatul din Sextil Puşcariu (din revista „Decoromania", voi. VI, p. 252-526) este ilustrat cu comentarii despre
numele: Bucur, Bucura, Florea, Floarea, Lăpădat, Pascu, Păun, Păuna, Sora şi altele.
12. Totuşi, după ultima redactare a materialului, într-o listă cu material onomastic suplimentar, fără a se
specifica numele de lamilie şi apartenenţa socială, mai apar două Păuniţe, la Paroşeni, în 1953.
străvechi în onomastica familială, cu implicaţii folclorice uneori. Ca prenume Sora,

apare într-unul dintre satele cele mai vechi şi izolate ale zonei, la Cîmpu lui
Neag, în 1862, ca nume al unei mirese de 28 de ani, mai înregistrând altă
atestare la 1869, în aceeaşi localtate şi apoi, la Paroşeni, în 1897. Doar câte o
singură atestare marcăm, în documentaţia consultată, pentru Drăgălin(P .1953)
şi pentru Mezinca (Bn.1954).
Tot singular în peisajul onomastic al prenumelor de botez din ţinutul
cercetat, este şi Roşca, cu o atestare la Paroşeni, în anul 1900.
Dacă revenim la grupul prenumelor preluate din floră (cu excepţia celor
comentate anterior) constatăm că, din punct de vedere al frecvenţei în sistemul
onomastic al Văii Jiului, ele se situează atât pentru cele rare cât şi printre cele
cu o apreciabilă frecvenţă. Rare sunt Mălina, Brânduşa şi Dafina, comentate
anterior. De pildă, la CN, Mălina este în registru local de căsătoriţi din anul 1864
o mireasă de 22 de ani, în aceaşi localitate numele reapărând în 1876, purtat de
o fetiţă decedată la 5 ani.
Tot o frecvenţă relativă scăzută, cu o utilizare mai ales în veacul trecut,
se remarcă la numele de botez Ruja (S.1879, 1882 (2 persoane), 1922; Lv.1895
şi P.1953) cu varianta Ruje, probabil iniţial ca vocativ (J, anul 1882, cu două
atestări).
Relativ mai frecvent este în Valea Jiului prenumele Trandafir (B.1930,
Bn.1954 2 persoane) S.1952, 1953,Lv), corespondentul său Trandafira
înregistrând atestări, după documentaţia noastră, ceva mai înainte (Bn.1922,
1931, 1932, 1936 şi 1954, cu 8 atestări în registrul agricol;DB).
DacăZamfireste încă în zonă o raritate (Bn.1954, 2 persoane), în schimb
corespondentul său feminin se dovedeşte, în zonă, un vechi nume de botez,
înregistrat în acte cu variantele Zamfira şi, mult mai des, Samfira.Primele
Samfire apar în materialul documentar chiar de la începutul (CN.1855 şi 1913
(decedată atunci în vârstă de 89 ani, sau la B. purtat de o femeie moartă la 70
de ani), persistând în onmastică în tot intervalul de timp analizat. Această
persistenţă se poate datora în Ţara Haţegului şi Valea Jiului, domniţei Zamfira,
fiica lui Moise-Vodă, restauratoarea cunoscutei Mănăstiri Prislop (din hotarul
satului Silvaşu de Sus, aparţinător administrativ de oraşul Haţeg), la anul 1564.
Numele Zamfirei a putut dobândi în ţinutul studiat şi o anumită aureolă de
sfinţenie, de pioşenie. Femininul Floarea, cu varianta Floare şi mai ales derivatul
Florica, le putem plasa, în Valea Jiului, mai ales în onomastica ţărănească, în
cadrul celor mai frecvente prenume. Mai rar, şi oarecum în dispariţie, este
prenume masculin corespondent Florea (C.N. 1875, 1895, 1914, Lv. 1954) cu
derivatul Florean (pronunţat şi Florian) (Lv. 1925, 1953), scris şi chiar pronunţat,
după influenţa latinizantă, Florian (cu hiat).
Ne-a mai rămas să comentăm situaţia numelor de botez date sub influenţa,
persistentă secole şi milenii, a unei mentalităţi magice, în care se considera,
după principiul enunţat în maxima latină, ,nomen est omen", că numele reprezintă
şi prefigurează destinul purtătorului său. Am menţionat faptul că, în unele
regiuni existau credinţele populare despre copilul „lepădat" sau „vândut", de
formă spre a-l feri de duhurile necurate ce puteau să-i provoace moartea. Din
acest motiv copilul „vândut" primea un nou nume de botez, nemaiputând fi,
chipurile, recunoscut de spiritele rele, fiind considerat de acum altă persoană,
cu alt nume. De aici prezenţa şi în onomastica locală a numelui Lepădat
(Lv.1862, 1892; Bn. 1954 şi în registrul agricol), cu varianta regională Lapadat,
la Jieţ, unde în registrul de decese apare o Maria Fane lui Lapadat Cioarca, în
anul 1892.
Menirea onomastică a numelui de botez Oprea am comentat-o mai
înainte. Ca prenume masculin Oprea (pronunţat şi Opria) e atestat rar, în mai
multe localităţi. Interesant, pentru Valea Jiului, e faptul că Oprea este şi un nume
de botez feminin (C.N, 1865, D.B. 1953, P. 1953), de la care s-a format derivatul
feminin Opriţa, devenit, la rândul lui, prenume independent (C.N. 1870, 1891,
1905, Bn. 1922, P. 1953).
Despre Bucur şi mentalitatea care l-a propulsat în repertoriul onomastic
am comentat anterior. Acest prenume apare, în Valea Jiului, pe parcursul celor
două secole cercetate, în localităţile întregului ţinut (B.191 O, 1953, Bn. 1955,
CN. 1870, 1880, 1900, J. 1888, L. 1910, Lv. 1962 (3persoane), 1895, 1946 (2
persoane), 1954 (6 persoane), P.1953, Pl.1858). Întotdeauna părinţii suntţărani,
relevând, la această afirmaţie, un singur exempu. La Lupeni, în registru de
născuţi, redactat pe atunci, în fosta Austro-Ung arie, în limba maghiară, apare ca
născut, la 12 mai 191 O, Bucur, fiul lui Szirb (Sârb) Bolosin a lui luon, „foldesz"
(adică „agricultor"), în vârstă de 24 de ani, de confesiune „gorog-katolicus",
adică greco-catolic (unit), prin urmare român.
Desigur că, treptat, aceste nume au fost transmise în nomenclatura
onomastică, pe cale genealogic, revenind în denumirile urmaşilor numele
antecesorilor, fără vreo motivaţie de factură magică, că în exemplul extras de
la Livezeni, din registrul agricol, unde apare la o rubrică Vreje Bucur a lui Bucur.
O temeinică dovadă pentru vechimea acestui tip de prenume, din grupa
analizată, o constituie prezenţa numelor de familie corespondente, similare sau
derivate din numele de botez analizate mai sus. Numele acestea mai vechi
decât secolul al XIX-iea, legiferate onomastic în Transilvania în veacul al XVIII-
iea, ne dovedesc suplimentar şi convingător că ele au existat şi în secolul al
XVIII-iea şi, foarte probabil, cu un veac sau două şi mai înainte, în aceste
ţinuturi. Numele de familie din aceaşi tipoligie onomastică existente În prezent În
cadrul nomenclaturii din Valea Jiului sunt. Bucur, Bucure/, Bucuresc; Florea.
Floran, F/oresc, Florărese sau Florescu;Lăpădat; Mălinescu sau MalinesC',
Oprea, Oprean, Oprinescu, Opriş, Opriţa, OpriţesC', Păun; Roşca; Ruja, Rujai,
Trandafirşi altele.
2) PRENUMELE DATE DUPĂ CUVINTE CE DENUMESC SĂRBĂTORI.
O punte de legătură, pe plan onomastic, între numele de factură laică,

preluate din lexicul vechi al limbii române (comentate mai sus, până aici) şi
numele de botez date după sfinţii din calendare, minee, sinaxare, pe care
onomaştii le numesc „prenume (sau nume) de provenienţă calendaristică sau
hagiografică", o constituie numele date după denumirile româneşti străvechi şi

populare ale sărbătorilor creştine, în deosebi a celor mai însemnate.
De pildă, informatorul de la 8ărbăteni a răspuns că se dau, după numirea
unor sărbători, 13 printre altele, următoarele nume de botez: Florica, Rusa/inşi
Sinziana, după sărbătorile Floriilor, Rusaliilor şi Sinzienelor. Informatorul din
Dîlja Mare a subliniat, la rândul lui, că Rusalin se dă în legătură cu Rusaliile.
În ţinutul cercetat numele de botez ce reflectă numele de sărbători sunt
următoarele: Crăciun(C. 1880, Ptr. 1937) după numele personificat al sărbătorii
,,Naşterea Domnului", cu deriv. feminin Crăciunifa(L. 1959); lspas(C. şi J 1952-
1954), ca denumire veche şi actualmente populară a sărbătorii ,,Înălţarea
Domnului", (denurriire de provenienţă slavă la români); Pascu (C. 1950) după
„sărbătoarea Paştelui"; Rusalin (8. 8n 1936, 1938 şi cinci atestări în anul 1954,
D.M.) cu corespondentul feminin, relativ frecvent Rusalina 14 • Unii onomaşti
consemnează însă, ca sursă etimologică alternativă, relativ posibilă, pentru
Rusalin sau Rusa/im şi numele Ierusalim, venerat în cultul creştin ca oraş sfânt.
Din Rusalin, prin trunchiere şi căderea părţii finale şi deplasarea accentului, s-
a alcătuit noul prenume Rusu 15 , destul de frecvent în acest ţinut (8. 14 atestări,
ca nume de botez, în anii 1953-1954, 8n. 1955, C. 7 atestări în 1955; J. în anii
1881, 1886, 1891 şi cu 8 atestări în 1955; P. 1946). Pe lângă Rusu există şi
corespondentul feminin Rusa (Lv. 1862, 3. persoane) şi D.8. 1962) şi derivatul
său Rusica (8n. 1963, 1955).
Un caz cu totul izolat este cel al prenumelui Simtion (P. 1863), după
sărbătorile consacrate „Sfîntului Ioan 8otezătorul". Tot după sărbătoarea
Naşterii Sfîntului Ioan 8otezătorul", numită popularSinzienes-a atribuit numele
Sinziana, destul de frecvent, cu atestări mai recente la Vulcan, în 1953, ca nume
al unei nou-născute şi în 1987, figurând, în registrul de născuţi ca mamă. Pentru
varianta Simziana, există atestări la J., în 1892 (pentru 2 persoane) şi în anul
1953; V, 1918, ca nume al unei decedate, la 46 de ani, iar pentru Sinziana (L,
1909).
La CN era apreciată ca veche şi în dispariţie forma trunchiată Simza,
odinioară prenume independent. În schimb forma Sanzoiana, din registru de la
Vulcan, pe 1953, poate fi o formă artificială, confecţionată de funcţionarul ce a
înregistrat naşterea Sanzoianei Câta, în aceeaşi localitate, la 5 mai 1937.
Persistenţa şi relativa frecvenţă a unor nume de botez, date după numiri
de sărbători, în ţinutul cercetat, poate fi explicată şi prin intensitatea păstrării
mentalităţii vechi la populaţia locală şi prin „nedeile" ce aveau loc cu ocazia
diferitelor sărbători. Acestei „nedei" prilejuiau întâlnirea cu locuitorii altor
ţinuturi româneşti tradiţionale învecinate, marcarea unor importante momente
din viaţa pastorală, precum şi înmănunchierea, în cadrul „nedeilor", a vechilor
13.lnformatorii au mai menţionai, ca nume date după sărbătorile sfinţilor: Gheorghe (B,J) Ilie (J), Jon (B)
Pavel şi Pătru (OM), Vasile (B), pe care le vom comenta, în continuarea studiului de faţă, în alt volum.
14. Mai recent, unii informatori consideră că la Rusalii ar trebui dat numele de botez Roza/ia (nume
recomandat de latinişti), împingând, astfel, mai mult spre periferia onomasticii, numele Rusalina.
15. Pentru provenienţa lui Rusu din Rusa/im, vezi Iosef Popovici, Rumaenische Dialekte /, Die Dialekte der
Munteni und Pădureni im Hunyader Komitat, Halle, 1905.
tradiţii pastorale străvechi cu suprapunerea sau contaminarea acestora cu

sărbătorile creştine.
Din acest motiv trebuie separat uneori şi ceea ce constituie o permanenţă
în onomastică, de aceea constituie o inovaţie izolată. De exemplu, la Lupeni,
unei feţiţe din familia Petcui s-a dat numele Crăciunifa, fiind născută tocmai în
24 decembrie 1959, în Ajunul Crăciunului. Familia însă, după cum rezultă din
acte, era de curând stabilită la Lupeni, originară fiind din Comuna Sîmihaiu de
Cîmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud. În cazul de faţă nu poate fi vorba de o continuare
onomastică, ci de o coincidenţă, de un paralelism onomastic, în atribuirea
numelor.
Nu mai e nevoie să insistăm în legătură cu caracterul profund folcloric,
fastuos, pe care-l conferă românii unor mari sărbători creŞtine. O facem doar
pentru a releva suportul onomastic al decernării unor astfel de nume. De pildă,
folcloriştii ne atrag atenţia, pornind de la temeinice cercetări la faţa locului, felul
cum este personificat Crăciunu/în folclor.
În folclorul românesc, Moş Crăciun 16 , ca figură profană, este înfăţişat ca
un bătrân cu barbă albă, curajos şi vesel (uneori) care a adus oamenilor
îndestulare. Ca figură apocrifă, apropiată de mentalitatea păstorească, el este
înfăţişat ca un cioban bogat şi soţul Crăciuneisau Crăciuneseicare a moşit pe
mama lui Isus. Deşi reacţionează violent, tăind chiar mâinile soţiei sale care a
moşit o străină, văzând că Maria, printr-o minune, a refăcut mâinile soţiei, sale
şi Crăciun se converteşte devenind un fel de sfânt protector, binefăcător şi bun
gospodar.
Din nou ca o temeinică dovadă a stabilităţii şi vechimii numelor de botez
formate din cele ale sărbătorilor, trebuie să revedem nomenclatura numelor de
familie ale românilor din Valea Jiului, în care aflăm vechi nume de familie de
tipul: Crăciun, Crăciunesc; Ispas,· Pascu/,· Paştiu, Păscuţ: Rusa şi Rus cu
derivatul Rusesc, Sinzian şi Sinziana.
3. PRENUME FORMATE DIN CUVINTE REFERITOARE

LA CULTUL CREŞTIN
O grupă alcătuită doar din două prenume, Creştina şi Mucenica, vizează

aspectele legate de cult, aparţinând însă tot prenumelor formate din cuvinte
româneşti.
Primul dintre aceste nume, Creştina, din cuvântul creştin şi creştină
(moştenit din cuvântul latinesc christianus) apare în sistemul denominatul din
Valea Jiului, ca nume de botez, doar în secolul nostru (P. 1925, 1953; B. 1940,
1954, Bn. 1954, C. 1953-1955). Prin contaminare între Creştina şi numele de
botez Cristina, care circula anterior în antroponimie locală, s-a ajuns la numele
de botez Criştina (P. 1954), la aceasta contribuind parţial şi pronunţarea unor
16. Pentru tipologia lui Moş Crăciun la români vezi printre altele: Adrian Fochi, Datini şi eresuripopulare de
la sfârşitul secolului al XIX-iea: Răspunsuri la Chestionarele lui Nicolae Densuşianu, Bucureşti, 1976, p.
203-210.
nume şi cuvinte în închiderea vocalei e la i, caracteristică graiului local al unora

dintre vorbitori.
Celălalt prenume referitor la cult este Mucenica, ce înregistrează doar
două atestări, numai în veacul trecut (DB. 1852 şi Lv. 1859), dispărând apoi
completamente din repertoriul de prenume local.Desigur că acest nume aparţine
ca origine şi comemorare practicilor legate, în popor, de sărbătoareaMucenicilor
(de la 9 martie), marcând festiv începutul primăverii.
Pentru frecvenţa în cadrul unei singure localităţi, a prenumelor de mai sus
ne oprim la o lucrare de diplomă, susţinută, în 1976, de absolventaKusztrin Eva,
cu tematica Monografia onomastică a comunei Bănifa( cătunele Arsuri, JupÎnesc
şi Peştera Bolii ), în care, despre numele analizate, se atestă prezenţa
următoarelor: femininul Zamfira şi masculinile Florea, Ispas, Oprea, Rusalin şi
Rusu. Despre aceste nume de botez apar următoarele date: Zamfira, două
atestări, înregistrând frecvenţa de 4,25% din totalul prenumelor feminine ale
localităţii Băniţa. Tot o singură atestare, cu frecvenţa de 1 ,69% pentru fiecare
din cadrul totalităţii prenumelor masculine apare numele de bărbaţi: Florea
(pronunţat FK>ria); Ispas, prenumele unui om strămutat în sat ca ginere; Oprea
(rostit Opria) ca prenume al unui cetăţean între 40 şi 50 de ani, precum şi
Rusu17 • De cîte două orie atestatRusa/in(pronunţat Rusalin purtat de un bărbat
de 50 de ani, ca şi contabilul Rusa/im Poenar, din cătunul Arsuri, de 27 de ani
(în 1976), care a fost şi unul dintre informatorii pentru această lucrare de
diplomă.
Mult mai relevant şi mai interesant pentru întreaga onomastică românească
şi pentru faptul că aceste nume sunt străvechi la toţi românii rezultă din datele
existente la G. Mihăilă în acel Dic,tionar al limbii române vechi (sfârşitul sec. X-
Începutul sec. XVI), Bucureşti, 1974. În dicţionarul respectiv sunt înregistrate,
cuvintele şi în special numele proprii, extrase din documentele slavone şi latine
de pe teritoriile locuite de români, deci dinainte de anul 1521, de când avem
primul document scris în limba română, cunoscuta „Scrisoare" a boierului
Neacşu din Câmpulung către Hans Benkner, judele Braşovului.
Dicţionarul acesta, atât de valoros pentru istoria limbii române şi a
onomasticii, include următoarele dintre numele analizate de noi, indicându-se
anul atestării în care apare şi uneori starea socială al purtătorilor: Badea, în anul
1420, Badea Popescu, anul 1436; Badea Ciulin în 1445 şi Badiul cu fii săi în
1520; Bădica, şi cu familia sa", în 1462, „Bădica cu copii săi", 1512; Crăciun
prin exemplele „Crăciun Belcescu" în 1414, „lui Crăciun", în anii 1472 şi 1478
şi Crăciun în 1486; Drag prin exemplele: comitele Dragul, din 1376, Voievozii
Bale şi Drag, fii lui Dragoş în 1388 şi Dragu/în 1469 şi 1509; Lepadat din
Nedanova, la anul 1511; Păun, scris Păunu/în 1483 şi Păunu/în 1514; Rus în
Rusul, fiul lui Ioan Tatulescul, 1507; Soră, „Sora, fiica lui Laţca" în 1487, Sora,
în 1502 şi „au venit Neacşa şi Sora' în 1517.
17. Rus mai e atestat ca nume de botez la Livezeni şi Rusa, tot ca prenume, în comuna Pui, din Ţara
Haţegului la Ovid Densuşianu, Graiul din Ţara Haţegului, Bucureşti, 1915, p. 72.
Fixarea mai precisă a evoluţiei acestor nume în cadrul onomasticii din

judeţul Hunedoara, compararea ei cu cea din nordul Olteniei şi din Banat o vom
face în continuarea acestui stadiu.
Reţinem însă, din cele analizate, următoarele concluzii: Prenumele
analizate ne dezvăluie interesante aspecte ale orizontului social, cultural şi
ocupaţional al locuitorilor băştinaşi din Valea Jiului, cu îndeletniciri pastoral-
agrare.
Am analizat acele grupe de prenume ce înfăţişează latura conservatoare,
arhaizantă, a onomasticii populare locale, cu implicaţiile ei mitologico-magice,
estetice şi cu difuzarea acestui tip de prenume până în zilele noastre, datorită
reluării lor de la antecesori la urmaşi, prin ceea ce onomaştii denumesc „criteriul
genealogic al transmiterii numelor".
Toate acestea devedesc grupe de prenume şi prin intermediul numelor
analizate persistenţa a ceea ce am putea defini drept prenume (nume de botez)
vechi şi caracteristice vieţii pastoral-agrare a poporului român.
LE SYSTEME DES PRENOMS DE LA VALLEE DU JIU DANS

LES XIX-EME ET XX-EME SIECLE .
Resume
Les noms des personnes de la Vallee du Jiu (Transylvanie, departament Hun~doara) ont
ete recueill's des registres d'etat civile, des registres agricoles et par Ies enqulites linguistiques
d'onomastque.
Par cel etude nous exposons Ies premieres trois chapitres en concernant Ies prenoms (le
nom de bapteme).
1. Les plus longue chapitre comprend Ies prenoms provenus des anciens mots herites par
Ies roumains des leur ancetres dace et romaines, ainsi que Ies anciens emprunts dues a
l'influence slave.
Ces noms la appartiennent, au point de vue semantique au domaine de la flore,
ornitologie, aux formules familliale d'appelation el, dans quelques cas, aux mots qui, en devenant
prenoms, acquierent un sens magique de bon augure (Bucur a se bucura „eprouver une grande
joie"), de cesser la serie des naissances trop nombreuse (Oprea a se opri „arrtliter") ou de
changement le nom de l'enlant malade, dans un rituel de „vente" aux autres, pour ne pas litre
reconnu et tue Ies „esprits malins" (lepădat - a lepăda „abandonner").
Les deuic autres groupes des noms de baptlime sont lormes (2) des mots qui nomment Ies
principales fetes chretienes: Crăciun (Noel), Pascu (Paques), Florica (Dimanche des Rameux) et
Rusalin, Rusalina (PentecOte) et (3) Ies autres mots concernant le culte chretien: Creştina (la
Chretienne) et Mucenica (la martyre).
Tous ces prenoms representent un sediment onomastique archalque, perpetues jusqu'au
present a la popultion locale, avec des occupationes traditionelles pastorales - agraires. Les
prenoms analyses avaient a !'origine des implications socio - culturelle, en mettantdence en
evidence la mentalite populaire roumaine, ainsi que le caractere dans la grand partie populaire
du Christianisme du peuple roumain.
RITUALURI DE ÎNMORMÂNTARE ŞI
REÎNTOARCEREA LA VIAŢĂ
Cornelia Gangolea
Cu certitudine, ovidianul „tempera labuntur" n-ar fi devenit-chiar alungat

în subconştient- perpetua şi angoasanta noastră obsesie, fără secondarea, din
umbră, de către Thanatos, a inexorabilului Cronos. Concretizând durata în
dipariţieşi sfidând astfel speranţa într-o posibilă revenire - sugerată de schema
ciclică a temporalităţii - Thanatos devine cel mai temut dintre zei. Rotirea
anotimpurilor oferea o şansă doar vegetalului; identica noastră coborâre sub
pământ nu re-crează, decât în imaginaţie, germinaţia seminţelor căzute în
leagănul gliei materne. Neputând fi stăpânită, ameninţarea timpului va fi -
mental - minimalizată, estompându-i-se finalitatea sau chiar negând-o.
Echilibrul perturbat de ideea inevitabilei treceri în nefiinţă, va fi restabilit
proiectându-se individul într-un timp mitic, figurat în prezent prin celebrare
ritualică. Eternitatea, re-creată prin repetabilitate, împlineşte aspiraţia spre acel
„illo tempore", păstrător al arhetipurilor şi motivează, comportamental,
persistenţa comunităţii în practicarea ritualurilor prin care mitologicul supune
timpul şi moartea.
Şi dacă eternitatea dorită nu poate fi dobândită prin ne-moarte pe pământ,
riturile practicate urmăresc agregarea celui dispărut la „lumea de dincolo"
(concepută, de cele mai multe ori, ca o răsturnare în oglindă a universului
familiar), în care, fie că sufletul (desprins de trup) va dobândi „viaţă veşnică",
că va adăsta, temporar, în aşteptarea unei noi renaşteri.
Rareori moartea e privită ca o plecare definitivă. Cei duşi sunt socotiţi, în
continuare, ca făcând parte din familie. De aici, ritualul înhumării m.orţilor sub
vatră sau pragul locuinţei, ori în imediata sa apropiere. Pâlcurile de morminte,
grupare pe neam, pot fi întâlnite şi astăzi în împrejurimile gospodăriilor, din
satele şi cătunele risipite (Mărginimea Sibiului, SB, Munţii Sebeşului şi ai
Cugirului, AB). Desigur absenţa unor cimitire comunitare în cazul unor astfel de
aşezări ar putea fi contraargumentul afirmaţiilor făcute, dar obiceiul îngropării
morţilor în perimetrul gospodăriei e mult mai vechi decât fenomenul structurării
cimitirului, în sensul acceptat azi în legătură cu acest spaţiu sacru, destinat
înhumării.
Cultul strămoşilor, încă puternic (deşi parţial
desacralizat, în timp, datorită
schimbărilor de concepţie), păstrează- exprimată ritualic - ideea de venerare
a celor dispăruţi. Credinţa în continuitatea existenţei şi dincolo de Marea
Trecere, face ca ei să fie invocaţi să participe periodic la viaţa comunităţii (mese
comemorative, celebrări religioase, etc.). Deşi legătura cu un anume strămoş va
înceta, slăbind treptat, o nouă dispariţie stabileşte corespondenţa între cele
două lumi, văzute una în continuarea celeilalte.
340 Ritualuri de înmormântare
Comemorarea defuncţilor în preajma sărbătorilor agricole ce marchează

începutul vegetaţiei, trădează persistenţa mentalităţii arhaice, după care ar
exista similitudini între destinul agrar şi cel funerar, făcând - în consecinţă -
posibilă reintegrarea celor dispăruţi într-un nou flux vital, odată cu renaşterea
naturii. În Grecia arhaică, cenuşa rezultată din incinerare era, ca şi seminţele
cerealelor, aşezată în vase de lut ars, iar în Roma antică, cultul Manilor (suflete
ale morţilor, considerate genii protectoare) se săvârşea odată cu ceremonialul
vegetaţiei.
În intervalul temporal cuprins între joia Paştelui şi sâmbăta Rusalelor
(perioadă de maximă exuberanţă vegetală), se aşteaptă întoarcerea sufletelor
morţilor în preajma locuinţelor.
Lumânările aprinse pe morminte, invocarea acestora (Sculaţi, sculaţi/şi
acas' aidaţi1), focurile din curţile gospodăriilor, menite să încălzească temporarii
oaspeţi, pomenile făcute cu pâine (colaci) şi apă, pentru hrănirea su{letelor, sunt
ritualuri păgâne, practicate în joia mare, peste care s-a suprapus credinţa
creştină în reînviere, posibilă prin jertfa lui Isus. Readucerea la viaţă a
Mântuitorului s-a făcut de o putere mai presus de timp şi moarte, iar sacrificiul
creator al Fiului lui Dumnezeu, instaurează o nouă concepţie, relativ la nemurire.
În continuarea ideii solidarităţii morţilor cu agricultura, se cere amintit ritul
înhumării în poziţie foetală; vizând perioada pregerminativă, de aşteptare, atât
a seminţelor aruncate sub brazdă, cât şi a celor dispăruţi (temporar !) ; ritul
semnifică speranţa în renaştere, tocmai prin, ,întoarcerea" defunctului - simbolic
- într-un (alt) pântec matern.
s·peranţa în supravieţuire şi dincolo de moarte a determinat practicarea
presărării cadavrelor cu ocru (substit'Jit ritualic al sângelui); urmărindu-se prin
analogie magică, reînnoirea vitalităţii; obiceiul, transfigurat, s-a perpetuat, din
paleolitic, până la noi. Teodor Burada îl consemnează, pentru zona Moldovei
unde, în a doua jumătate a sec. al XIX-iea, „ ... sicriul e vopsit cu chinavar
roşu .. 112 , iar la capul mormântului, „.„ se pune ... o cruce de lemn, vopsită cu
roş"3.
Contradicţia iscată de prezenţa roşului, opoziţie cu negrul -
cald, vital, în
impus de tragicul evenimenţial - ca dominantă cromatică
(semn al doliului, în
accepţiunea modernă; să nu uităm că , într-un trecut nu prea îndepărtat, se
folosea, în astfel de ocazii, albul), se poate rezolva numai făcându-se apel la
ritualul menţionat.
Aceeaşi semnificaţie are includerea, în inventarul funerar, a unui ou roşu
sau oferirea acestuia ca pomană- în preajma sărbătorii pascale. Simbolul major
al oului e însă Începutul, şi, în această ipostază, integrat ritualic ceremonialului
de înmormântare, dobândeşte valoarea de germen în aşteptarea momentului
favorabil re-creaţiei. ... oricărui ansamblu ritual îi este adăugat, oul nu-şi pierde
1. S. FI. Marian, Înmormântarea la români, Bucureşli, 1995, p. 246.

2. T. T. Burada, Datinile poporului român la înmormântări, ln: Opere, voi. III: Folclor şi elnografie, Bucureşti,
1978, p. 24.
3. Ibidem, p. 32.
Cornelia Gangolea 341
niciodată sensul principal: să asigure repetiţia actului creaţiei care a dat naştere
inii/o tempore formelor vii" 4 •
Şi dacă sângele e perceput ca principiu vital interior, dinspre exterior,
soarele e cel investit cu valenţe simbolice similare. Sub oblăduirea lui se naşte
şi renaşte viaţa. De aceeea, implicarea sa în sfera ritualurilor de înmormântare
ar putea fi privită ca un paradox. Nu însă dacă traiectoria celestă a soarelui şi
marea călătorie a celui trecut „dincolo" vor fi puse în paralel. Ambele cunosc
„coborârea'spre asfinţit". Singur astrul renaşte în fiecare dimineaţă. De aici
ideea adoptării de către „dalbul pribeag" a itinerarului său: „Că soarele-i
ducător/ Şi-napoi întorcător. I Nu te lua după ape/ Că apele-s ducătoare/ Şi
napoi nentorcătoare", spune un bocet pădurenesc, sfătuind mortul pe ce cale s-
o apuce şi, mai cu seamă, cu cine să se însoţească în drumul său. E aici, de fapt,
o reluare a temei; „calea dreaptă-stângă", frecventă în bocete. (Să n-apuci în
calea stângă,/ Că aia-i calea cea nătângă./ Să apuci în calea dreaptă,/ Că aia-
i calea înţeleaptă" 5 •
Ritualul înhumării defuncţilor cu faţa la răsărit îşi găseşte aceeaşi motivaţie.
Creştinismul a preluat cutuma, dar cel investit cu atributele astrului ceresc e
Isus însuşi, a cărui a doua venire e aşteptată de toţi cei plecaţi în lumea
umbrelor. („Stau cu faţa cătă soare. Aşa am apucat. Numa'ce vine Dumnezău
a doua oară şi-l şi văd. Dacă-i punem cu spatele la răsărit, n-apucă să-l vadă" 6 •
Aspirând spre Divinitate, individul aspiră spre Înalt, verticalitatea năzuinţei
sale împotrivindu-se timpului şi morţii. Ascensiunea se opune căderii
(mormântului).
Scara modelată din aluat, atârnată în „pomul mortului", e reducţia figurată
a setei de înălţare, pentru dobândirea nemuririi. E scara lui Iacob (aparţinând
misticii creştine), scara care face posibilă trecerea de la un mod de-a fi la un
altul, de la existenţa pământeană, la cea celestă: „Şi a visat şi iată, o scară era
rezemată de pământ, iar vârful ei ajungea până la cer. Şi iată îngerii lui
Dumnezeu se suiau şi se coborau pe ea" 7 •
Unealta ascensională, prin excelenţă, e însă aripa. Pasărea aşezată pe
stâlpii funerari (alt simbol al verticalităţii!), printr-un ritual practicat încă de sudul
transilvănean şi făcând parte din ceremonialul de înmormântare, e percepută de
comunitate ca imaginea (palpabilă) a sufletului, aşteptând să se înalţe la
Dumnezeu.
O astfel de viziune e cvasiuniversală, fiind incifrată în ea reconfirmarea
~cceptării dualităţii trup-suflet, a credinţei (ca supapă a fricii de moarte) în
postexistenţă, asigurată prin nemurirea celui din urmă (trup fiind redat ţărânii din
care a fost plămădit, prin înhumare).
În încercarea de-a anula trecerea timpului şi concretizarea finală a
acesteia, s-a recurs la un subterfugiu (care diferă, oarecum, de cel al practicării
4. Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, Bucureşti 1992, p. 380.

5 A pud: Ovidiu Bârlea, Cântecele rituale funebre din ţinuturile pădurenilor(Hunedoara), ln: A. M. E. T., 1968-·
1'170, p. 261.
·s 1111. Elisabeta Bera, 54, Mandra, jud. BV.
7. l ;eneza, c. XXVIII, v. 12.
342 Ritualuri de înmormântare
ritualurilor) şi anume, la atenuarea temutelor efecte enunţate, prin eufemizare.

În acest fel, aluziile funerare ajung să fie structurate de reverii de odihnă şi
intimitate, generând complexul „întoarcerii la sânul Gliei-Mamă": „„. viaţa nu
este decât desprinderea din pântecul Pământului, iar moartea se reduce la o
reîntoarcere <<acasă>> 8 ; „orice formă naşte din el şi se întoarce în el atunci
când partea de viaţă care i-a fost hărăzită s-a epuizat; se întoarce ca să renască,
dar înainte de asta, ca să se odihnească, să se purifice, să se regenereze" 9 •
Pământul, prin eufemizare, dobândeşte calitatea de leagăn al odihnei
ultime, dar şi al făgăduinţei de supravieţuire. Căderea se preface-n coborâre,
pentru regăsirea păcii prenatale a sufletului„.
8. Mircea Eliade, op. cit., p. 241.

9. Ibidem.
Cornelia Gangolea 343
BEERDIGUNGSRITUALE UND DIE RUCKKEHR ZUM LEBEN
Zusammenfassung
Die Annullierung der Zeit und somit des Todes war und bleibt die stetige Hoffnung der
Menschheit.
Das Wiederlinden der gestorten Gleichgewichts erfolgt durch die-imaginăre-Ein!Ohrung in
eine archetypale Zeit, in der der Tod abwesend ist.
Viele der Beerdigungsriten und-rituale verfolgen nicht nur eine Anpassung des Verstorbenen
an das Jenseits, sondern auch eine Unterordnung des konjugierten Effektes der zwei ge!Orchteten
Gotter: Kronos und Than.atos.
MOMENTE DIN ACTIVITĂŢILE REGIMENTULUI 5
VÂNĂTORI ÎN PERIOADA 1914 - 1918
Valeriu Giuran
I. INTRODUCERE
Studierea sistematică a istoricului unui regiment ne permite posibilitatea

cunoaşterii unor aspecte reprezentative, mai ales la nivel de execuţie, privind
ansamblul activităţilor efectuate, în condiţii specifice, pentru îndeplinirea ordinelor
primite de la eşalonul superior, în. perioada şi în garnizoanele în care s-a aflat
atât ca reşedinţă cât şi în trecere în funcţie de anumite situaţii. Redarea
cronologică a unui ansamblu informaţional, chiar sub formă concentrată, referitor
la multiplele activităţi executate de un regiment implicat în activităţi mai importante,
într-o perioadă încărcată de evenimente, reprezintă un aport util atât pentru
istoriografia militară cât şi o componentă necesară pentru istoria zonelor I
regiunilor I în care s-a aflat temporar şi a acţionat unitatea respectivă.
REGIMENTUL 5 VÂNĂTOR/a fost o unitate care a participat în decursul
a mai multor decenii I între 1913-1944 I la importante momente, acţionând în
diferite părţi ale ţării.
Iniţial la 1decembrie1896 prin I.O. Nr. 2606 s-a format la CERNAVODA,
BATALIONUL 5 VÂNĂTORI, care s-a transformat în 1913 în regiment, activând
neîntrerupt, cu reşedinţă în diverse garnizoane şi îndeplinind misiuni operative
în ambele războaie mondiale', până la 25 noiembrie 1944, când a fost desfiinţat2
în urma unor măsuri arbitrare, străine de interesele ţării3 /prin desfiinţarea unor
Mari Unităţi şi unităţi ale Armatei Române în urma PROTOCOLULUI semnat la
Bucureşti la 26 octombrie 1944, de locţiitorul Preşedintelui Comisiei Aliate de
Control, General lt. Vinogradov şi de Şeful M.St.M. Român, General Adj. N.
Rădescu, având menţionată rezerva din nota adiţională pe adresa No. 2748 a
Comisiei Române pentru aplicarea armistiţiului . 4
li REGIMENTUL 5 VÂNĂTORI ÎN TRECERE PRIN DEVA ÎN 1919 - 1920 ŞI CU

REŞEDINŢA ÎN GARNIZOANA ORĂŞTIE, PENTRU SCURT
TIMP ÎN ANII 1921 - 1922.
Din istoricul unităţii rezultă că în ziua de 12 aprilie 1919, dimineaţa „la ora
7, întreg regimentul s-a pus în marş pe jos de la Riski la Deva, conform
1. Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, Marele Stat Major (în continuare:A.M.Ap.N., M.St.M„) fond 1119,
dos. nr. 3, 4, 5, 6 şi 12.
2. Ibidem, fond 506, dos. nr. 37, I. 330; fond 1119, dos. nr. 12, I. 50.
3. Ibidem, fond 948, dos. nr. 880, f. 20 - 24.
4. Ibidem, f. 24 şi 35.
346 Activitatea Regimentului 5 vânători
ord(inului) Div(iziei) 1 Vânători No. 55274 din 11 /4/919, unde a ajuns la ora 9,30
a.m., luând cantonament _în gimneaziul din localitate" 5 • La 14 aprilie 1919,
potrivit ordinului de operaţii No. 76 al Diviziei 1 V-tori (Vânători), „regimentul s-
a pus în marş pe jos la ora 13 de la Deva, cu destinaţia Zam, cantonând în
comuna Dobra, unde a ajuns la ora 19, trimiţând posturi de subofiţeri spre
Mihăileşti" ( ... ) 6 •
La 11 mai 1920, potrivit ordinelor primite în situaţia precizată "Divizia 1
Vânători făcând parte din Corpul Vânătorilor, este unitate operativă şi urmează
a se grupa în zona Deva-Soborsin (Săvârşin)- Brad, cu regimentele dizlocate" 7
conform celor stabilite. Ca urmare Regimentul 5 Vânători a fost deplasat „pe
noua zonă afectată" 8 • Astfel la 31 mai 1920, unitatea a avut „Bat(alionul) li în
Deva. Bat(alionul) I pleacă la ora 5 a.m., din satul Săteşti cu direcţia Deva, unde
ajunge la ora 12, unde ofiţerii şi trupa au luat cantonament" ( ... ) 9 • La 7 iunie 1920,
eşalonul I compus din impedimentele Corpului (regimentului) şi Batalionul I
îmbarcate în tren în gara Deva au plecat la ora 18 cu destinaţia Beiuş. În ziua
următoare I 8 iunie 1920, ora 6,30 a plecat la Brad eşalonul li compus din
Batalionul li şi Statul Major al regimentului, îmbarcat în căruţe 10 •
Prin Ordinul nr. 51340 al Diviziei 1 Vânători, regimentul a primit la 2 iulie
1921 hotărârea, în temeiul ordinului Ministerului de Război/Cabinet/Nr. 4243 şi
al Marelui Stat Major Nr. 3390-/, de a avea garnizoana de pace la Orăştie
„trecând sub ordinele Brigadei 2 Vânători" • La data de „24 decembrie 1921,
11
în conformitate cu ordinul Corpului 7 Armată No. 13874/921, prin care se face

cunoscut că s-a aprobat mutarea Regimentului 5 Vânători din Orăştie în
garnizoana Arad, cazematele din Cetate" 12 , au fost efectuate pregătirile necesare.
Deplasarea de la Orăştie la Arad s-a început în ziua de 12 februarie 1922 cu
eşalonul căruţe pe jos, iar la 15 februarie 1922 s-a deplasat eşalonul cu trenul 13 •
A urmat la scurt timp „dislocarea Regimentului 5 Vânători din garnizoana
Arad în Basarabia" 14 , potrivit ordinelor primite, Divizia 1-a Vânători fiind
pusă la dispoziţia Comandamentului Trupelor din Basarabia 15 . Ca urmare,
Regimentul 5 Vânători a efectuat deplasarea cu trenul în două eşaloane, în
zilele de 2 şi 3 mai 1922, cu destinaţia Noua Suliţă. Brigada 2 Vânători a fost
repartizată Detaşamentului mixt Hotin „pentru a înlocui în sector Brigada 57
5. Ibidem, fond 1119, dos, nr. 5, f. 31 contrapagină (cp).

6. Ibidem, I. 32 cp.
7. Ibidem. I. 122 cp- t. 123.
8. Ibidem.
9. Ibidem, f. 131.
10. Ibidem, I. 131 - 132.
11. Ibidem, dos. nr. 3, f. 78 cp.
13. Ibidem, I. 80.
14. Ibidem, f. 81-81 cp.
15. Ibidem.
Valeriu Giuran 347
lnfanterie 1116 • Regimentul 5 Vânători a înlocuit „în sector Regimentul 113

Infanterie în localităţile Kliscăuţi şi Lipscani" 17 .
III. TRANSFORMAREA ÎN ANU~ 1913 A BATALIONULUI 5

VÂNĂTORI ÎN AEGIMENT
De menţionat că perioada între 1878 şi 1913 a fost, ,de continuă dezvoltare

şiconsolidare a armatei române, cu toate că multiplele nevoi ale statului român,
aflat la începutul dezvoltării lui, cât şi resursele financiare modeste ale ţării nu
au putut asigura Ministerului de război decât un buget modest" ( ... ) 18 •
Se remarcă faptul că la manevrele din toamna anului 1912 Regimentul 5
Vânători a participat cu un efectiv de 18 ofiţeri şi 512 trupă 19 , iar la 3 iulie 1913,
participând ca regiment la campania din Bulgaria, unitatea a avut: 36 de ofiţeri,
2257 trupă, 172 cai şi 35 de trăsuri 20 .
IV. PREGĂTIRI PENTRU RĂZBOI ÎN PERIOADA

„IULIE 1914 - 15 AUGUST 1916" 2 '
De precizat că „în perioada de neutralitate, 1914-1916, în vederea unei

eventuale participări a României în conflict se făcuse toate eforturile pentru
sporirea forţei armate şi pentru completarea lipsurilor de tot felul. Odată cu
izbucnirea războiului mondial creditele pentru nevoile armatei devin nelimitate,
angajându-se până la intrarea în război 838.841.000 lei" ( ... )22 •
Regimentul 5 Vânători a efectuat activităţi specifice, de semnalat fiind
consemnarea privind participarea la „manevra de garnizoană din ziua de 5
decembrie 1914"23 •
În anul 1915, Regimentul 5 Vânători a fost dislocat la graniţa de nord, unde
a efectuat activităţi stabilite în cadrul misiunilor de acoperire, în sectoarele
artibuite. Au fost executate de urgenţă „lucrări de fortificaţiuni pentru organizarea
poziţiunilor de rezistenţă"( ... ) /cont. Ordinului Nr. 474 al M.St. M. şi urmare la N.
113, transmis de Corpul 1 Armată, la 28 august 1915124 • În ziua de 31 august 1915
a avut loc „recunoaşterea poziţiei de la confluienţa Mănăileasa cu Lotru" 25 •
16. Ibidem.
17. Ibidem.
18. XXX, Ministerul Apărării Nalionale. Marele Stat Major. Serviciul istoric, Romănia în războiul mondial
1916 - 1919. Voi. I, cap. I - VIII. Monitorul oficial şi imprimeria Stalului, Imprimeria Naţională Bucureşti, 1934,
p. 24 I în continuare: R.R.M., 1916 - 1919/.
19. A.M.Ap.N., M.St.M., fond 1119, dos. nr. 3, f. 73 cp.
20. Ibidem, dos. nr. 4, f. 27.
21. R.R.M., voi. I, 1916 - 1919, p. 37.
22. Ibidem, p. 37.
23. A.M.Ap.N., M.St.M., fond 1119, dos. nr. 4, f. 62.
24. Ibidem, I. 64.
25. Ibidem, I. 67.
La 3 octombrie 1915 , ,se aduc modificări lucrărilor de pe poziţia Mănăileasa

şi e(st) de Voineasa, Mălaia, etc. Se lucrează la bordeie" 26 .
În zilele de 8, 9 şi 1Ooctombrie1915 „se continuă cu lucrarea bordeielor" 27 .
La 14 octombrie 1915 I se conti!jUă cu lucrările de fortificaţie pe poziţia
Mănăileasa, cu 2 companii, restul legimentului execută programul Brigadei,
săptămâna 1-a" 28 . În ziua de 4 noiembrie 1915 „se continuă lucrările de
fortificaţie pe poziţia Mănăileasa cu 2 companii. Restul regimentului execută
programul Brigăzii, săptămâna 111-a" 29 . La 5 noiembrie 1915 „se continuă
lucrările de fortificaţie pe poziţia Mănăileasa. Batalionul I execută marş de la
Voineasa la Mălaia, unde ocupă cantonamentul de iarnă" 30 . În ziua de 20
noiembrie 1915 s-a consemnat că „lucrări pe Mănăileasa nu se mai execută din
cauza unei cantităţi de zăpadă. Se continuă programul Brigadei, săptămâna 3-
a"31. În ziua de 6 decembrie 1915, s-a menţionat în Registrul istoric al regimentului:
„Repaos. Efectiv: ofiţeri 40, trupă 2220, cai 227, trăsuri 50" 32 .
La 2 ianuarie 1916, Batalionul I Regimentul 5 Vânători a executat lucrări
de fortificaţii în poziţia de la km. 8 în timp ce Batalionul li a efectuat „aplicaţiuni
din regulamentul serviciului de companie" 33 . În zilele de 6 şi 24 ianuarie 1916 a
fost repaos 34 . De asemeni a fost repaos în ziua de duminică 14 februarie 1916 35 .
La data de 15 februarie 1916, Batalionul I a executat lucrări de fortificaţie la km
8 iar Batalionul 11 a reparat lucrările de pe Mănăileasa. Efectivul unităţii a fost de
42 ofiţeri şi 2292 trupă 36 .
În ziua de 14 martie 1916 „s-a oficiat un Te-Deum la Biserica din
Voi neasa. Onorurile au fost date de o companie din acest regiment" 37 . La 18 mai
1916, regimentul a reparat lucrările la est de Voineasa 38 . În zilele de 27-29 iulie
1916 s-a menţionat că „regimentul execută şcoala de batalion" 39 .
V. MOMENTE DIN CAMPANIA ANULUI 19161 PERIOADA:

15 AUGUST- 31 DECEMBRIE 19161
La 15 august 1916, aflat în subordinea Armatei 1-a Române, „Grupul

Olt-Lotru se găsea deja concentrat pe frontieră la declararea războiului" 40 .
26. Ibidem, f. 71.

27. Ibidem.
28. Ibidem.
29. Ibidem, f. 72.
30. Ibidem.
31. Ibidem, f. 73.
32. Ibidem, f. 74.
33. Ibidem, f. 77.
34. Ibidem, f. 78.
35. Ibidem, f. 79.
36. Ibidem.
37. Ibidem, f. 80.
38. Ibidem. f. 82.
39. Ibidem. f. 83.
40. R.R.M. 1916 - 1919, voi. I, p. 168.
Valeriu Giuran 349
Pentru executarea atacului, Grupul Olt-Lotru a fost amplasat în apropierea

frontierei şi călare pe Olt având:
„ a) Grupul Olt constituit din: Detaşamentul Lt. Colonel Dumitrescu I
Regimentul 24 Infanterie, 1 baterie 75 mm şi o baterie 53 mm/; Detaşamentul Lt.
Colonel Cantacuzino I Regimentul 1 Grăniceri şi 1 baterie de munte 75 mm/";
„ b) Grupul Lotru sub comanda Colonelului Moşoiu Tr. I Regimentul 5
Vânători, Regimentul 2 Infanterie - 4 batalioane-, Batalionul I I (Regimentul) 44
Infanterie, 2 baterii munte 75 mm, 1 baterie 87 mm şi o baterie 53 /";
„ c) Rezerva Grupului Olt-Lotru" ( ... )41 •
Între unităţile Armatei Române care au intrat în acţiune din prima zi de
confruntare a fost şi Regimentul 5 Vânători care a îndeplinit succesiv în
campania din anul 1916 numeroase şi variate misiuni, în diferite sectoare având
condiţii specifice, în unele cazuri cooperând cu alte unităţi sau subunităţi, între
care se detaşează mai ales Regimentu/ 2 Infanterie „ Vâlcea' 42 •
Studierea sistematică a campaniei dramatice din anul 1916, cu redarea
cronologică a unor aspecte reprezentative mai ales din câmpul tatic I la nivel de
regiment I evidenţiază pregnant eforturile substanţiale, vitejia afirmată în cele
mai dificile situaţii operative, eroismul militarilor de toate gradele dus până la
cotele cele mai înalte, în diversitatea şi evoluţia unor lupte cu un adversar ce
a dispus frecvent de o covărşitoare superioritate în efective şi material de
război, fapt care a amplificat eforturile şi a generat grele sacrificii 43 .
Readucerea în actualitate a unor acţiuni de luptă, redarea unor fapte de
eroism, evidenţierea anumitor particularităţi de ordin militar în condiţii specifice,
cu precădere la nivelul unor unităţi şi subunităţi în sectoarele atribuite şi potrivit
misiunilor încredinţate în variate particularităţi ale terenului, permite, printr-un
ansamblu informaţional adecvat, reliefarea eforturilor depuse de militarii din
prima linie.
Importanţa consemnărilor făcute de Jurnalul de Operaţii al Regimentului
5 Vânători în perioada primului râzboi mondial a determinat redarea cronologică
sub formă concentrată, în cadrul acestei lucrări I în limita dimensiunilor uzuale
/, a principalelor activităţi efectuate. .
În ziua de 14 august 1916, Regimentul 5 Vânători s-a găsit „concentrat la
Voineasa cu efectivele de mobilizare" 44 . La orele 24, noaptea, regimentul s-a
41. Ibidem, p. 222.

42. A.M.Ap.N., M.Sl.M., fond 1023, dos. nr. 3: fond 1119. dos. nr. 4; fond 336, dos. nr. 51, f. 2 - 3cp;
General Traian Moşoiu, Memorial de război (augusl - oclombrie 1916) - Cuvănl înainte de Prof. dr. Vasile
Nelea. edilie, studiu inlroducliv şi note de Al. Dragomirescu şi Marius Pop, TESTIMONIA - editura Dacia, Cluj-
Napoca, 1987 I recenzată in „Revista Istorică", Academia Română, Institutul de istorie „N. Iorga" Bucureşti,
seria nouă, tomul 1, 1990, No. 4 (aprilie). p. 418 - 419, Editura Academiei Române, recenzată de Valeriu A.
Giuran/.
43. General Dabija G.A., Armata română în războiul mondial 1916-1918, voi. li (I.a.), Editura l.G. Hertz.
Bucureşti; Lt. Colonel loaniliu Alexandru, Războiul României.
44. A.M.Ap.N .. M.Sl.M., fond 1119. dos. nr. 4. f. 84.
pus „în marş spre frontieră cu efectivele următoare: ofiţeri 39, trupă 2140, cai
218, trăsuri 58" 45 • A început drumul de luptă 46 •
„Lupta de la Dobrun"
„La ora 5,45 a.m., în ziua de 15 august cor(curent), Compania 5-a din
vârful şi capul avangardei a depăşit frontiera la Turnurele, a format trupa de
operaţie cu obiectiv direcţia Vârful Dobrun pe Valea Turnurele. Compania 6-a a
manevrat pe dreapta muntele Turnu rele atacând flancul stâng al poziţiei Dobrun.
Compania 7-a a întors dreapta inamicului de pe Dobrun către Cioica Dobrunului,
iar Compania 8 în rezervă către flancul drept. Comp. 6-a a angajat lupta la ora
9,20 a fost însă oprită înaintarea ei. A fost întărită cu 2 companii din Reg(imentul)
Vâlcea No. 2 iar Compania 8-a din rezervă a manevrat la dreapta, Comp. 6-a
chiar pe creasta muntelui şi ameninţând flancul şi spatele inamicului, acesta a
fugit de pe poziţie. Lupta s-a terminat la ora 12,30 p.m. N-a fost nici un mort şi
nici un rănit. S-a(u) prins 2 prizonieri. Inamicul a fost urmărit în direcţia Vârful
Jidului-Clăbucet" 47 •
„Lupta de la Fundul Râului"
„În ziua de 16 august, regimentul şi-a urmat marşul către R. Sadului,
ridicând bivuacul la ora 5 a.m., ce fusese instalat la Pleşul Mic, ca gros al
coloanei. La ora 8,30 a.m., avantgarda I Bat. I din Reg. Vâlcea No. 21 a început
lupta pe Fundul Râului. S-a desfăşurat toată avantgarda la stânga şoselei. La
ora 10 a.m., lupta a înaintat, inamicul cam o companie s-a retras spre Râul
Sadului. Răniţi n-au fost. Morţi de la inamic 7, răniţi 20. Inamicul a fost urmărit
către R. Sadului" 46 .
„Lupta de la Râul Sadului"
„La ora 2 p.m., în ziua de 16 august avantgarda Batal.I din Reg. 5 Vânători
este întâmpinat(ă) cu focuri de pe Dealul Ciuparilor. S-a(u) desfăşurat 3
companii pe panta muntelui în stânga şoselei, a 4-a rezervă pe şosea. O
Comp(anie) din Batal li, a 5-a a suit pe creasta Dealului Ciupari şi a atacat în
flanc pe inamic pe poziţia de pe Dealul Ciuparilor. Mitralierele au luptat între
Comp. Bat. I şi comp. 5-a de pe creastă. Comp(aniile) 6, 7 şi 8-a au atacat pe
şosea şi au urmărit pe inamic. Lupta s-a terminat la ora 5 p.m. Au fost răniţi:
Subit. Nisipeanu şi 2 soldaţi. După luptă, Batal. 1-iu s-a instalat în avantposturi
în satul Ciupări. Batal. li în cantonament la Râul Sadului 49 •
„Lupta de la Pădurea Sărată I sud Cisnădie/"
„În ziua de 17, inamicul a fost urmărit spre Sadu în 3 coloane, cea din
centru, Batal(ionul) 1 Vânători şi 2 companii Vâlcea şi o secţie mitraliere.
Compania Vânători a urmat pe şosea Fundul Râului. Coloana din dreapta, Batal
(ionul) 2 Vânători, cu una secţie din comp( an ia) mitraliere a vânătorilor a urmat
pe la sud Vârful Numa, cota 1627, creasta dintre Valea Lungă şi Strungului, cota
45. Ibidem, f. 85.

46. Ibidem.
48. Ibidem.
49. Ibidem.
Valeriu Giuran 351
1029, M. Gruiu, ocupă (şi) cade în flancul stâng al inamicului din Sadu. Coloana
din stânga, un batal(ion) şi 2 companii de la Reg(imentul) Vâlcea No. 2,
Comp(ania de) Mitraliere şi Bateria de Munte peste Vârful Chicioaia. Inamicul n-
a primit lupta şi s-a retras".
„La ora 2 p.m., coloanele din centru şi stânga au debuşat în Sadu şi
negăsind pe inamic, s-au încolonat spre Vesting unde era luptă".
„Batal(ionul) 1-iu a dat ajutor unui Batal(ion) din Reg(imentul) Vâlcea No.
2 angajat pe liziera de nord a pădurii Sărata. Lupta a început la ora 4 p.m. şi a
durat până la 9 seara. Batal(ionul) 11 la ora 5 a sosit în Sadu şi a fost chemat în
ajutorul Regimentului 42 care se retrăgea, a luptat pe liziera (Nord) a pădurii
Sărata. Lupta a început la ora 7,20 p.m. şi s-a terminat la ora 9,30 p.m. Au fost
5 morţi, 33 răniţi şi B dispăruţi, 2 cai morţi. S-au luat 74 prizonieri. După luptă
regimentul a rămas pe poziţia cucerită, în avantposturi de luptă" ( ... )50 .
Corpul 1 Armată român a consemnat la data de 17 august 1916, între
altele că ( ... ) „a) Grupul Olt-Lotru a atins obiectivele ordonate de Marele Stat
Major. Coloana colonel Moşoiu a pus stăpânire pe localitatea Râul Vadului" 51 •
La 1Baugust1916 a menţionat: („.) „Grupul Olt-Lotru: Coloana colonel Moşoiu,
după lupte îndârjite cu inamicul la Dobrunul, Jidu şi Negovanu, la ora 1 p.m. a
pus stăpânire pe localitatea Râul Sadului, inamicul retrăgându-se spre Tălmaci,
Sadul şi Răşinari" 52 .
În lupta din ziua de 17 august 1916, din sectorul Pădurea Sărată I sud
Cisnădie I, au căzut la datorie pe câmpul de onoare: Sold. Dorobanţu Marin din
compania 1-a, Sold. Mitruţ Dumitru din compania 1-a, Sold. Nacă Ion din
compania 1-a. Sold. Ştirbescu Dumitru din compania 3-a şi Sold. Stanca Nicolae
din compania 7-a 53 •
În ziua de 22 august 1916, Regimentul 5 Vânători a participat la lupta de
la Răşinari iar la 26 august la recunoaşterea ofensivă de la Gura Râulu/' 4 •
La data de 23 august 1916, Corpul 1 Armată a consemnat referitor la
Grupul Olt-Lotru: „Trupele din flancul stâng continuă organizarea poziţiilor
cucerite la Poplaca; s-a interceptat definitiv C.F. Sibiu - Arad. Inamicul a
bombardat cu obuze incendiare satele Răşinari şi Poplaca, cari s-au aprins.
Acţiuni de infanterie nu s-au produs" 55 .
În luptele de la satul Orlat şi Răşinari /Dealul Obreja I din 26 august 1916,
au căzut la datorie 3 ostaşi I Soldat Bădoi Voicu, Soldat Preda Constantin,
Soldat Bâcă Ion I şi au fost răniţi 7 soldaţi 56 .
50. Ibidem.
51. Ibidem, fond 336, dos. nr. 51, I. 3.
54. Ibidem. I. 91 - 93.
55. Ibidem, fond 336. dos. nr. 51, I. 5.
56. Ibidem, fond 1119, dos.nr. 4, I. 93 cp.
În lupta de la Oria! din 29 august 1916, au fost răniţi 9 militari din

Regimentul 5 Vânători 57 .
Se remarcă in mod deosebit luptele violente din sectorul localităţii Oria!
din 31august1916, în care Regimentul 5 Vânători a pierdut 362 de militari, din
care: Morţi 1 ofiţer I Sit. Popescu Nicolae I, 2 Plutonieri /Turcu Nicolae şi Feraru
I şi 58 de militari I 3 sergenţi, 9 caporali şi 46 soldaţi / 58 •
În Jurnalul de operaţii al Regimentul 5 Vânători s-a consemnat: („.)
„Pentru aceste fapte de arme, în care s-a distins în mod strălucit Maiorul
Popescu Dumitru, regimentul a fost citat prin ORDIN DE ZI PE CORP, care s-
a dat în copie mai jos I din 1 sept. 1916/":
ORDIN DE ZI PE CORP
Mândri ofiţeri şi soldaţi ai Regimentelor
Vâlcea şi 5 Vânători
Plin de bucurie, Vă mulţumesc pentru vitejia ce aţi desfăşurat în luptele
crâncene de la trecerea munţilor şi până azi. În lupta de la Orlat voi bravi ostaşi
ai Regimentului 5 Vânători aţi făcut să se vadă că moşteniţi virtutea strămoşilor
noştri Daci şi Romani.
Ţara şi întreg neamul nostru Vă admiră şi este mândră de voi.
Să trăiţi bravi ostaşi.
Să trăiască bravii voştri comandanţi, colonelul Moşoiu şi colonelul
Constantinescu.
Comandantul Corpului„OL T"
General I ss.I Manolescu" 59 .
În timpul zilei de 4 septembrie 1916 „inamicul a bombardat cu artileria,
aripa stângă şi dreaptă a trupelor din Valea Oltului. Artileria noastră a răspuns"
( „ . )60.
În continuare, în succesiunea misiunilor îndeplinite de unitate, se remarcă

lupta din ziua de 9 septembrie 1916, despre care s-a consemnat: „la ora 4
dimineaţa atac bruscat asupra poziţiei inamice de la Porumbacu de Jos,
Glimboca şi Dealul Nucului, pretutindeni respingând pe inamic şi capturând 4
mitraliere, 2 cai şi material de armătură şi echipament ca: corturi, mantale,
centurioane, cartuşe, arme, saci etc" 61 . Au fost luaţi prizonieri 2 ofiţeri, 2
plutonieri şi 114 militari inamici 62 . În aceste lupte Regimentul 5 Vânători a avut
un ofiţer mort I Sit. Trufu Alexandru I opt soldaţi morţi I Barcan Nicolae, Borcan
Constantin, Panduru Ioan, Popescu Nicolae, Stoica Radu, Uţă Constantin,
Catană Marin, Dinuţ Gheorghe I şi 78 de militari răniţi I din care un ofiţer 163 •
57. Ibidem, I. 94.

58. Ibidem, I. 95 - 99.
59. Ibidem. I. 99 - cp.
60. Ibidem, fond 336, dos. nr. 51. f. 9 cp.
62. Ibidem.
63. Ibidem, f. 101 cp.
Valeriu Giuran 353
Cu fiecare luptă rândurile militarilor din Regimentul 5 Vânători se răreau,

în timp ce confruntările sporeau substanţial în intensitate şi dificultate, adversarul
beneficiind de întăriri care i-au mărit puterea de foc. Evident creşteau şi
eforturile umane în luptele din sectoarele atribuite 64 •
La 12 septembrie 1916 s-a menţionat de Corpul 1 Armată că: („.)
„recunoaşterile aeriene raportează că la nord de Sibiu sunt baterii şi întăriri
inamice, în Orlat intră aproximativ 3 escadroane, în gara Sălişte debarcă trupe
numeroase. Prefectura jud. Vâlcea raportează că o coloană inamică vine
dinspre Jina spre Piatra Albă, a trecut Sterpu spre Ghircu. În urma acestor
informaţii comandantul dă ordin Reg. 5 Vânători ca să îmbarce la Sebeş un
batalion, cu destinaţia Golotreni, unde va debarca şi apoi împreună cu o baterie
din Reg. 1 obuziere uşoare să meargă la Voineasa" („.) 65 •
În situaţia operativă din 13 sepf. 1916 s-au amplasat „la Brezoi spre
Voineasa un batalion din R. 5 Vânători, la Fundul Râului un batalion din Regim.
49 lng., la Râul Vadului o companie din Reg. 49 lnf" („.) 66 •
La data de 13 septembrie 1916, Regimentul 5 Vânători a participat lalupta
de la Piscu Mare, unde a avut un militar mort I Sit. Măciucianu Constantin I şi 5
militari răniţi. Între 14-19 sept. 1916, Regimentul 5 Vânători a luat parte la lupte
crâncene, în poziţiile atribuite, contra unui inamic având o superioritate
covărşitoare. Au fost executate replieri succesive pe poziţii din defileul Oltului,
la Turnu Roşu, Câineni, Lunci, Dealul Chitinaet şi Dealul Vladului. În ziua de 14
sept. 1916 a căzut la datorie Sit. Tocilescu Mihail. Între 14-19 sept. 1916,
regimentul a pierdut în luptele la care a participat 224 de militari 67 •
În ziua de 15 sept. 1916, ora 9, p.m., potrivit situaţiei menţionate de Corpul
1 Armată, Regimentul 5 Vânători a avut „un batalion la Lotru, 2 companii la
Piciorul Saşilor" 66 •
La 17 septembrie 1916 „în Valea Oltului şi a Lotrului se găsea Detaşamentul
Lotru, comandat de Generalul Praporgescuşi care era constituit din următoarele
trupe:
a) Pe malul stâng al Oltului („.)
b) La Câineni: 5 batalioane, Batal. li din Reg. 5 Vânători I mai puţin o
companie I („.);
c) La Robul: 4 batalioane („.);
d) La Voineasa: Batal. IV din Reg. 3 Olt şi o companie din Reg. 5
Vânători" 69 •
În lupta de la Lunci, din 20 sept. 1916, au căzut pe câmpul de onoare 2
militari din Regimentul 5 Vânători IR. 5 V.: Serg. Popa Ion şi caporal Bastangă
64. Ibidem, r. 102 - 153.

65. Ibidem, rond 336. dos. nr. 51, I. 13 cp.
66. Ibidem.
67. Ibidem, rond 1119, dos. nr. 4, f. 106 cp -11 O.
68. Ibidem, rond 336, dos. nr. 51, r. 19 cp - 20.
69. Ibidem, r. 20 cp.
Radu I şi au fost răniţi 5 soldaţi. În lupta care a avut loc în ziua următoare I 21
sept. 1916 /,din R. 5V., au căzut la datorie doi caporali I Boboc Badea, Bordea
Stan I precum şi 7 soldaţi I Dobrin Constantin, Parva Tănasia, Daju Ilie, Curcea
Constantin, Jerlea Ion, Mâncă Cristea, Amza Gheorghe/. Au fost răniţi 14 militari
în această confruntare. În continuare luptele au crescut în înverşunare 70 •
În zilele de 43 şi 24 sept. 1916, în luptele de la D. Chitianet şi D. Bulzu,
Regimentul 5 Vânători a pierdut 99 de militari, din care 19 morţi/ cap. Ghiţă
Dumitru, Cap. Moţ Ioan, Cap. Radu Vasile, Cap. Vasile Nicolae, Sold. Vălduţ
(Vlăduţ) Victor, Sol. Zaharia Ene, Sold. Bucătaru I Nanu Constantin, Sold.
Oprică N. Ion, Sold. Popa Ioniţă, Sold. Ştefan Constanzin, Sold. Tănăsie
Constantin, Sold. Paica Petre, Sold. Ion Gheorghe, Sold. Nicolae Grigorie, Sold.
Encea Ion, Sold. Trască Constantin"/7 1 •
Se remarcă în mod special, acţiunea de recunoaştere efectuată de către
un detaşament din Regimentul 5 Vânători, În spatele inamicului, În zona
Voineasa - R. Sadului - Sadu - Tălmaci - Boita, Începută la data de 23
septembrie 1916 şi terminată la 15 octombrie 1916, misiune În care unitatea a
avut ca pierderi 78 de militari, din care 9 morţi /Serg. Bărbuţă Nicolae, Cap.
Manafu Ilie, Cap. Drăghicea Ioan, Sold. Dolofan D-tru, Sold. Delcea Dumitru,
Sold. Croitoru Nicolae, Sold. Prodan Ilie, Sold. Mâncă Cristea, Sold. Vasile
Gheorghe/12 •
În ziua de 30 septembrie 1916, Corpul 1 Armată a consemnat( ... ) „La ora
2 p.m., se primeşte ştirea prin telefon că Generalu/ PRAPORGESCU, care se
găsea în vizitarea frontului la Goţi, a fost rănit la locul zis „Groapa Turcilor",
împreună cu colonelul Cantacuzino, comand(antul) Reg. de Grăniceri, de
sfărămăturile unui obuz vrăjmaş. Generalul Praporgescu, în urma rănilor primite,
a încetat din viaţă. Corpul generalului, după ce a fost îmbălsămat a fost
transportat cu automobilul la Bucureşti. Comanda Corpului de Armată a luat-o
provizoriu Generalul Kastriş, comandantul Diviziei 23" ( ... ) 73 •
La 3 octombrie 1916, „pe frontul Diviziei 13, inamicul a atacat cu forţe
superioare, aproximativ 3-4 companii, între orele 3,30-4,30 p.m., trupele noastre
de la Veveriţa, care la început s-a(u) retras dar în urmă revenind la atacul cu
baioneta a(u) reocupat poziţia la ora 5 p.m., forţând pe inamic să se retragă spre
nord" ( ... )7 4 •
În ziua de 4 octombrie 1916, în lupta din sectorul Muntele Veveriţa,
Regimentul 5 Vânători a pierdut 13 militari, din care un ofiţer mort I Sit.
70. Ibidem, fond 1119, dos. nr. 4, t. 113 - 113 cp.

71. Ibidem.
72. Ibidem, I. 115.
73. Ibidem, fond 336, dos. nr. 51, t. 35.
74. Ibidem, t. 36 cp.
Valeriu Giuran 355
Melinescu C. Mircea I şi 3 soldaţi morţi I Sold. Sănduloiu Gheorghe, Sold. Andrei

Petre şi Sold. Michalcea Florea/7 5 .
Se remarcă ORDINUL DE ZI Nr. 30 din 5 octombrie 1916, dat de
comandantul Regimentul 5 Vânători, care „fiind numit comandant al Brigăzii 26
Infanterie, lasă comanda regimentului Maiorului HERGOT MIHAIL"76 :
„ ORDIN DE ZI Nr. 30 din 5 octombrie 1916
Ofiţeri, Subofiţeri, Caporali şi Soldaţi,
Fiind hotărât pentru o altă însărcinare, cu regretul întregului meu suflet mă
despart de voi, vrednici luptători al( ai) Regimentul 5 Vânători, lăsând comanda
Maiorului Hergot Mihail, pe ziua de 5 octombrie cor., Legăturile mele cu voi
ostaşi ai acestui regiment s-a(u) făcut prin jertfele glorioase de sânge ce aţi
vărsat la Cisnădie, Orlat, Glimboca, împrejurimile Sibiului, zile care vor rămâne
deapururi neşterse în istoria Românilor ca şi cele de la Chitinaet, Bulzu şi
Veveriţa, eroismul vostru fiind remarcat chiar de însuşi vrăjmaşul cu care aţi
luptat.
Urez Regimentului 5 Vânători să se acopere de laurii izbândei.
Comand(antul) Reg(imentului) 5 Vânători
Colonel Constantinescu" 77 .
De asemenea se remarcă în mod deosebit ORDINUL DE ZI Nr. 12din 6
octombrie 1916, dat de comandantul Diviziei 13-a, Generalul Sănătesc~
„ORDIN DE ZI Nr. 12din 6 octombrie 1916
În urma luptelor care au avut loc în zilele de 4 şi 5 octombrie c., s-au distins
în mod deosebit trupele care au luptat pe Munţii Veveriţa şi Pietrosu.
Pe Veveriţa a luptat cu multă bărbăţie Batalionul I din Regimentul 5
Vânători, Companiile 1, 3 şi 4 din Regimentul 49, Compania 11-a din Regimentul
57 lnf ., precum şi secţia din Bateria 4-a de obuziere uşoare şi secţia din Bateria
53 mm condusă de locotenentul Şerban, care a dat un preţios concurs.
Pentru modul strălucit cum s-au condus ofiţerii şi trupa acestor unităţi,
scoţând pe inamic din tranşeele lor şi provocându-i pierderi însemnate în
oameni şi materiale, aduc mulţumirile mele.
Îmi face o deosebită plăcere a mulţumi în special Colonelului Moşoiu
Traian care a dirijat acţiunea de la Pietrosu şi Colonelului Constantinescu
Constantin, comandantul Grupului Veveriţa, care a condus acţiunea cu multă
pricepere şi hotărâre, alungând pe duşman de pe Muntele Sasa, nord de
Veveriţa.
Acest ordin se va citi trupelor la apel, trei zile consecutive.
Coloneii Moşoiu şi Constantinescu vor prezenta tablouri de recompense
pentru ofiţerii şi gradele inferioare care s-au distins în aceste lupte.

77. Ibidem, f. 117 cp -118.
356 Activitatea Regimentului 5 vânâtori
Comand(antul) Diviziei 13-a

general I ss./ Sănătescu" 78 .
De menţionat: ORDINUL DE ZI NO. 31 din 6 octomvrie 1916 (.„)„Fac
cunoscut, că cu începerea de azi 6 octomvrie 1916, iau comanda Regimentului
5 Vânători şi îmi pun toată speranţa în priceperea comandanţilor, în dragostea
ofiţerilor şi trupei acestui regiment. Cer sacrificii până la ultimul om şi ofiţer,
numai astfel vom putea justifica menirea noastră şi numai astfel vom putea servi
Patria, care aşteaptă totul de la noi. ·
Comand, Reg. 5 vânători
Maior lss./Hergot". 79
În lupta de pe Muntele Călugăru din ziua de 1O octombrie 1916 şi
confruntările de pe Muntele Mighele, Regimentul 5 Vânători a avut ca pierderi,
morţi un ofiţer I căpitan Brădiceanu Constantin, comandantul Batalionului I I şi
7 militari I Serg. Mareş Stan, Sold. Oprea Iancu. Sold. Dumitrică Gheorghe,
Sold. Chilian Preda, Sold. Ruta Anton, Sold. Cârsta Radu I precum şi răniţi 49
de militari din trupă 80 .
La 11 octombrie 1916, în Jurnalul de operaţii al Corpului 1 Armată s-a
consemnat (extras): („.) „M.S. Regele prin Ordinul No. 2262, ordonă ca „nimeni
să nu se gândească la retragere, ci până la ultima extremitate să se reziste
inamicului" („.). Numeşte comandantul Armatei 1-(a) în locul generalului Culcer
pe generalul Dragalina, iar ca şef de Stat Major pe Locot. Colonel Găvănescu
(„ .).
„Detaşamentul Colonel Moşoiu a atacat trupele inamice de la Călugăru,
de unde inamicul a început a se retrage" („) 81 •
În luptele care au avut loc la 12 octombrie, pe Muntele Mormântul, R. 5V„
a pierdut 52 de militari 82 .
L~ data de 13 octombrie 1916, se primeşte la regiment ORDINUL DE ZI
NR. 36 AL ARMATEI 1-a precum şi ORDINUL DE ZI al CORPULUI 1 ARMATĂ.
ÎN ORDINUL DE ZI al ARMATEI 1-a, semnat de Generalul DRAGALINA,
s-a menţionat (extras): („.) „Din acest moment am luat comanda Armatei şi cer
imperios de la toţi, de la general până la soldat, în primul rând apărarea vetrei
strămoşeşti, al ogorului şi al cinstei neamului de român. Cer de toţi ascultarea
cea mai deplină ca şi cea mai strictă executare a ordinelor(.„).
Ofiţeri şi soldaţi ai Armatei 1-a, apăraţi cu viaţa voastră pământul Olteniei
şi al ţării (.„) 83 .
În continuarea drumului de luptă, Regimentul 5 vânători a participat la alte
confruntări cu puternice forţe inamice care acţionau ofensiv. În succesiunea
acestor dificile lupte, prin pierderile suferite, forţa combativă a unităţii s-a
78. Ibidem.
79. Ibidem, f. 117 cp.
80. Ibidem, I. 122 - 123.
81. Ibidem, fond 336, dos. nr. 51, f. 48.
82. Ibidem, fond 1119. dos. nr. 4. I. 122 - 123.
83. Ibidem, I. 123.
Valeriu Giuran 357
diminuat treptat, în timp ce inamicul şi-a continuat atacurile cu o pronunţată

agresivitate, introducând în acţiune formaţii puternice, dotate cu abundent
armament automat I mitraliere I şi având o superioritate netă în ce priveşte
artileria. Numai simpla înşiruire a luptelor, a pierderilor suferite şi a efectivelor
de care a mai dispus Regimentul 5 Vânători la diferite date din ultima parte a
anului I lunile octombrie - decembrie I sunt relevante. Apare evident că a fost
o promoţie de sacrificiu.
În ziua de 15 octombrie 1916, Regimentul 5 vânători a participat la luptele
din sectorul Muntelui Zănoaga, având ca pierderi: 5 morţi trupă şi răniţi 1 ofiţer
şi 22 trupă 84 •
Între 17 -19 octombrie 1916, unitatea a participat la luptele de la Boişoara
şi Titeşti, având morţi un ofiţer şi 6 trupă precum şi 5 trupă răniţi 85 • Între 16 - 20
octombrie 1916, Regimentul 5 Vânători a luptat în sectoarele D(ealul) Spinului
şi Perişani, având un ostaş mort şi răniţi 2 ofiţeri şi 8 trupă.
În luptele din 21 şi 22 octombrie 1916, din unitate au fost 20 de militari
morţi şi 7 răniţi. La 22 şi 23 octombrie 1916 în luptele din sectoarele dealul
Spânului-Tuteşti, Regimentul 5 Vânători a avut 7 militari morţi I Plutonier
Popescu Alexandru. Sergent Tămburaşi Ion, Sold. Roşu Marian, Sold. Udrea
Marin, Sold. Mititelu Tudor, Sold. Croitoru Victor, Sold. Popescu Ilie I şi 47
răniţi 86 • În ziua de 24 octombrie 1916, regimentul 5 Vânători a participat la
luptele de la O. Spinului şi Perişani; la 27 - 28 octombrie la luptele de la O.
Perişani, iar la 30-31 octombrie la luptele din sectorul Perişani n(ord) Poiană 87 •
În ziua de 1 noiembrie 1916, Corpul 1 Armată luptă pe un front prea mare
în raport cu efectivele unităţilor" („.) 88 .
În continuarea confruntărilor, Regimentul 5 Vânători a participat la 3
noiembrie 1916 la lupta de la M. Toaca, iar la 6 noiembrie 1916 la luptele de la
D. Suici şi Robaia 89 .
„Pierderile suferite în luptele de la Suici şi Robaia în ziua de 6 noiembrie
1916 (au fost de) Total: morţi, trupă 19, răniţi un ofiţer, trupă 22, dispăruţi trupă
62. Efective: ofiţeri 18, trupă 695, cai 236, trăsuri 50"90 • '
Soldaţii din Regimentul 5 Vânători care şi-au dat viaţa în luptele din ziua
de 6 noiembrie 1916, în sectoarele Suici şi Robaia, au fost: Sold. Popescu
Marin, Sold. Săndulescu Năstase, Sold. Butaru Ion, Sold. Năstase Marin, Sold.
Gângioveanu Grigore, Sold. Mehedinţi State, Sold. Pătraşcu Ion. Sold. Toma
Iacob, Sold. Diaconu Marin, Sold. Postelnicu Victor, Sold. Bonca Petru, Sold.
Diaconu Marin, Sold. Toader Nicolae, Sold. Popescu Constantin, Sold. Gherghina
Ion, Sold. Mălăcescu Ioan, Sold. Oance Anton, Sold. Stanciu Meleancu, Sold.
Căpraru Marin şi Sold. Bon Dumitru 91 •
84. Ibidem, r. 124.

85. Ibidem, I. 128.
86. Ibidem, r. 132 cp - 133 cp.
87. Ibidem, I. 134 - 140.
89. Ibidem, fond 1119, dos. nr. 4, I. 139 - 140.
90. Ibidem.
91. Ibidem.
De remarcat şi pierderile suferite de Compania a 7-a în perioada 9 - 31

octombrie 1916, când a acţionat cu un pluton la Divizia 23 pe Topolog şi 2
plutoane la Divizia 13-a pe Lotru şi valea Oltului /morţi 1O, răniţi 14, dispăruţi 17,
în total 41 de militari/.
La data de 9 noiembrie 1916, regimentul soseşte seara la orele 5 p.m., la
R. Vâlcea „cantonând în cazarma Regimentului Vâlcea No. 2" 92 • În ziua
următoare /10 noiembrie 1916 I „regimentul se reconstituieşte la Râmnicu
Vâlcea, având următoarele efective: „ofiţeri 18, trupă 733, cai 222, trăsuri 43" 93 .
Regimentul 5 Vânători a avut la acea dată drept comandant pe căpitanul
Marinescu Ştefan 94 •
În ziua de 11 noiembrie R. 5 V„ a participat la lupta de la Gura Văii, acţiune
în care a pierdut 40 de militari 95 .
Confruntarea cu inamicul a continuat în acest sector şi la 12 noiembrie, zi
în care regimentul a pierdut 12 militari 96 •
La ora 1 noaptea I 11 spre 12 noiembrie 1916 I s-a primit ordinul de
retragere nr. 143 (... ). „Batalionul se retrage în urma ordinului primit pe malul
stâng al Oltului, lăsând Compania 3-a ca ariergardă. Până la ora 12,45, s-au
trimis toate trupele Diviziei 13-a sub protecţia Companiei 3-a, care cu 2
mitraliere a ocupat liziera de nord a Râmnicului Vâlcea" 97 •
În ziua de 14 noiembrie 1916, R. 5 V., a ocupat poziţie pe Dealul dintre
Milcioiu şi Căzăneşti - vest Topolog. În lupta de la Milcioiu din această zi,
unitatea a avut 252 dispăruţi, din care 11 răniţi 98 • În această zi I 14 noiembrie
1916 /, R. 5 V., a mai dispus de următoarele „efective:ofiţeri 18, trupă 469, cai
222, trăsuri 43" 99 •
Regimentul 5 Vânători a efectuc..t din seara zilei de 14 noiembrie, marş de
retragere „prin pădurea Cotmeana - locul Gropi - Bescov - Piteşti, unde
soseşte la ora 11 p.m., bivuacând la n.v. de satul Goleşti pe şoseaua Piteşti -
Leordeni" 100 • La 16 noiembrie 1916, regimentul continuă marşul în retragere
spre Leordeni, sosind la ora 11 p.m., unde primeşte ordin să cantoneze" 101 •
La 18 noiembrie 1916, ora 2 a.m. /noaptea I „pleacă şi celelalte 2
companii prin satul Leordeni, unde schimbă din avantposturi pe cele 2 companii
de la s.v. Prundeni, angajând lupta cu inamicul la ora 8,45 a.m., până la ora 12
a.m., când regimentul primeşte ordinul de retragere spre Ciulniţa - Eustitiade,
formând front la n.v. de acest sat" ( ... ) 102 •

93. Ibidem, f. 141.
94. Ibidem.
95. Ibidem, f. 141 - 143.
96. Ibidem, I. 143 - 144.
97. Ibidem.
98. Ibidem, I. 144 - 147.
99. Ibidem, I. 146.
100. Ibidem.
101. Ibidem.
102. Ibidem, f. 146 - 146 cp.
Valeriu Giuran 359
În lupta de la Prundeni din 18 noiembrie 1916, R. 5 V., a avut 73 de militari

dispăruţi 103 •
La 19 noiembrie 1916, R. 5 V., a continuat confruntările „la ora 8,45 a.m.,
inamicul atacă trupele noastre. Lupta durează toată ziua în retragere de la N.V.
la S.E. de Leordeni, prin Ciulniţa, Eustitiade, Marceşti, Băduleşti 11104 • În luptele
din această zi, la Leordeni, unitatea a vut un ofiţer dispărut, trupă răniţi 6 şi
dispăruţi 60 105 ; în lupta de la Mărceşti, un mort /caporal Popa Ştefan/, trupă 2
răniţi şi 23 răniţi I dispăruţi / 106 iar în lupta de la Băduleşti, trupă 5 dispăruţi 107 •
În ziua de 20 noiembrie 1916 „regimentul se găseşte în luptă pe liziera de
nord a oraşului Găeşti. Lupta continuă în retragere prin Dragodana - Produ Ieşti
- Bălanii - Sârbi - Dobra, unde după lupte crâncene regimentul rămâne peste
noapte în avanposturi de luptă la N. V. de Dobra 11108 • În lupta de la Găeşti a fost
rănit PI. Major Sârbu Dumitru din compania 2-a şi au fost din trupă 45 de
dispăruţi 109 • În această zi, efectivele regimentului au fost următoarele: ofiţeri 17,
trupă 263, cai 222, trăsuri 58 110 •
De menţionat că la 14 noiembrie 1916, Corpul 1 Armată I comandant
general Pătrăşcoiu I a consemnat că: ( ... ) „Prin ordinul No. 2 al Grupului de
Armate, se face cunoscut că coloane inamice puternice au trecut Oltul la
Stoeneşti şi se îndreaptă către Costeşti. Armata 1 (-a) se va retrage pe linia
Dărmăneşti - Valea - Linia Neagului - Prislopul - Popeşti - Lăzăreşti şi
Maldarul" ( ... ) 111 • •
În ziua de 21 noiembrie 1916 „lupta începe la Dobra la ora 8 a.m., iar la
ora 11, regimentul se retrage din ordin către Finta unde s-a dat o nouă luptă
înverşunată de la ora 5 la 7 p.m., de unde regimentul se retrage cu pierderi la
n(ord) -v(est) de Corneşti, unde rămâne în avanposturi de luptă între Corneşti
şi Frasin" 112 •
În lupta de la Finta regimentul a vaut un mort I Sold. Talpaga Ion din
Compania 1-a, 6 trupă răniţi şi 91 trupă dispăruţi • 113
La data de 21 noiembrie efectivele Regimentului 5 Vânători au ajuns la:

ofiţeri 17, trupă 165, cai 222 şi 58 de trăsuri • 114
În ziua de 25 noiembrie 1916 „regimentul continuă marşul de retragere

ajungând la ora 6 p.m., în satul Pârepa I Buzău I unde ocupă poziţie spre n(ord)
103. Ibidem.
104. Ibidem, f. 148.
105. Ibidem, I. 148 - 149 cp.
106. Ibidem.
107. Ibidem.
108. Ibidem, r. 148 cp.
109. Ibidem, I. 148 cp - 149.
11 O. Ibidem.
111. Ibidem, land 336, dos. nr. 51, f. 88 cp - 89 cp.
112. Ibidem, fond 1119, dos. nr. 4. f. 149.
113. Ibidem, f. 149 - 150.
114. Ibidem.
- v(est) de sat iar o companie se dă ca întărire a artileriei" 115 • La 27 noiembrie

1916 „regimentul rămâne pe poziţie n(ord) - v(est) de Fulga I s(ud) - e(st) de
Pârepa /încercând contraatacuri" 116 •
La 29 noiembrie 1916, efectivele R. 5 V., au fost de „ofiţeri 12, trupă 224,
cai 203, trăsuri 58. Căpitanul Sorescu C., fiind luat prizonier, căpitanul Marinescu
St. ia comanda regimentului" 117 • La 30 noiembrie 1916 „ora 3 a.m., regimentul
părăseşte Fulga în direcţia Costeşti /s(ud) -v(est) de Buzău /unde ocupă poziţie
întărit~ de forţe ruseşti, primeşte lupta cu inamicul rămânând pe poziţie" 118 •
ln ziua de 2 decembrie 1916, ora 3 a.m., „regimentul din ordin părăseşte
poziţia sub presiunea inamicului şi se retrage în direcţia Boboc IR. Sărat I prin
Tăbăreşti - Râul Buzăului pe la Săgeata la Boboc. ora 10,35 p(ost meridian)./
n(ord) - e(st) Buzău având p(osturi) de luptă peste noapte.
La 3 decembrie 1916, „ora 9,30 a.m., începe lupta la Boboc. După
rezistenţă de 3 ore, regimentul se retrage spre Socarieni - Pârliri - Bălăceanu
- Sălcioara. Efective: ofiţeri 12, trupă 204, trăsuri 58" 121 •
În ziua de 4 decembrie 1916 s-a efectuat marşul „de la Sălcioara -
Macri na- Giureşti - Şerbăneşti I Tecuci/, unde regimentul rămânând în repaos
(este) schimbat definitiv de armatele ruseşti" 122 • Unitatea s-a aflat în repaos la
Şerbăneşti /la 5 decembrie 1916 I ş,i la Iveşti la 8 decembrie 1916 123 • La 9
decembrie 1916, regimentul a pornit în „marş de la lveşti" 124
prin Tecuci,
cantonând „în corn. Ghidigeni la ora 1O seara" 125 . În ziua următoare se pune în
marş spre „Bârlad unde soseşte la ora 7 p.m. şi cantonează în partea de nord
a oraşului" 126 • Continuă marşul şi la 12 dec. 1916 până ajunge în corn. Sârbi
unde cantonează la orele 7 seara 127 • La 12decembrie1916, continuă deplasarea
până în corn. Secui, la 13 decembrie'se deplasează la Soleşti, la 14 decembrie
la Poiana Cârnului iar la 15 decembrie 1916 la Socola, unde cantonează la ora
5 p.m. rămânând în repaus atât în acea zi cât şi în cea următoare 128 •
În ziua de 16 decembrie „trupele au continuat mişcarea spre zona de
reconstituire, după itinerariile stabilite" 129 a consemnat Corpul 1 Armată.
La 18 decembrie 1916, Divizia 2-a p(artea) a(ctivă) „raportează modul de
staţionare al trupelor. Cartierul Diviziei la Barca. Regimentul 5 Vânători la
Boghicea" („.) 130 .
115. Ibidem, f. 150.

116. Ibidem, I. 150 cp.
117. Ibidem, I. 152 cp.
118. Ibidem.
119. Ibidem.
120. Ibidem.
121. Ibidem, I. 153.
122. Ibidem.
123. Ibidem.
124. Ibidem.
125. Ibidem.
126. Ibidem.
127. Ibidem.
128. Ibidem, f. 153 cp.
130. Ibidem.
Valeriu Giuran 361
În ziua de 19 decembrie 1916, Regimentul 5 Vânători a efectuat marşul de

la Beldeşti la Hârlău. 131 La 22 decembrie 1916, „prin Ordinul Armatei 11(-a) No.
2631, Marele cartier General, cu ordinul No. 4200, schimbă zona de reorganizare
afectată! C(orpului) 1 Armată („ .) 132 •
În ziua de Crăciun/ 25 decembrie 1916 /,Regimentul 5 Vânători a efectuat
marşul de la Poienile Caprii prin Slobozia, Voineşti, Corneşti, unde ajuns la ora
9 seara rămâne în cantonament 133 • La 26 decembrie 1916, unitatea continuă de
la ora 9 a.m., marşul prin Salota, Nicolina, Socola, Bucium şi ajunge la ora 8
seara în satul Păun, unde cantonează 134 . În ziua de 27 decembrie 1916
„regimentul rămâne în repaus, urmându-se (asigurându-se) desăvârşirea
cartiruirii" 135 , la 28 decembrie 1916 „se procedează la alegerea locului pentru
construirea bordeielor" 136 , la 29 decembrie 1916 „se începe construirea bordeielor
la n(ord) - v(est) de satul Păun" 137 , activitate ce continuă în ziua următoare 138
precum şi la 31 decembrie 1916. La această dată, efectivele Regimentului 5
Vânători au fost: ofiţeri 17, trupă 1118, cai 248, trăsuri 61 139 •
VI CAMPANIA ANULUI 1917

La 1 ianuarie 1917, regimentul primeşte de la P.S. (Partea Sedentară)
„încă 93 de oameni de trupă vechi şi recruţi" • 140
Potrivit ordinei de bătaie de la această dată, în Statul Major al Regimentului

au fost nominalizaţi:
„Comandant: Locot. Colonel Hergot Mihail
Ajut. Comand: Maior Marinescu Ştefan
Medic: Căpitan Constantinescu Slatina D-tru" 141 .
În zilele de 2 ianuarie, 3 şi 4 ianuarie 1917, s-a continuat cu construirea
bordeielor 142 • La regiment a venit de la P.S., la 2 ianuarie 25 de oameni de trupă
I vechi şi recruţi/, la 3 ianuarie 17 oameni de trupă, iar la 4 ianuarie 1917, un
număr de 84 oameni de trupă • 143
La 5 ianuarie 1917, R. 5V., a continuat „cu construirea bordeielor la n(ord)

- v(est) de satul Păun" 144 . În ziua de 6 ianuarie 1917 a fost „repaus. Botezul
Domnului. Se primesc de la P.S. 43 oameni trupă" . La 7 ianuarie 1917,145
131. Ibidem, rond 1119, dos. nr. 4, I. 153 cp.

132. Ibidem, fond 336, dos. nr 51, I. 121.
133. Ibidem. fond 1119, dos. nr. 4. f. 154.
134. Ibidem.
135. Ibidem.
136. Ibidem.
137. Ibidem.
138. Ibidem.
139. Ibidem.
140. Ibidem.
141. Ibidem.
142. Ibidem, I. 154 cp.
143. Ibidem.
144. Ibidem, f. 154 cp.
145. Ibidem.
„repaus. Sf. Ioan. Se primesc de la P .S. 18 oameni trupă" 146 • În ziua de 8

ianuarie „repaus /Duminecă/. Se primesc de la P.S„ 14 oameni de trupă" 147 •
La 9 ianuarie 1917, conform ordinului Diviziei li-a se procedează la
alegerea unui nou loc pentru construirea bordeielor, la s(ud) - v(est) de satul
Păun şi de Bucium, lângă şoseaua naţională şi se începe lucrul pentru construirea
lor". Se primesc de la P.S. 8 oameni de trupă. Se urmează programul de
instrucţie stabilit pentru această săptămână" 146 • Între 1O - 15 ianuarie 1917, s-
a continuat cu construirea bordeielor şi s-au primit de la P .S„ 53 de oameni/1 O
11917, un număr de 8 oameni, la 11I:4 oameni de trupă; la 121. 13 oameni, la
14 I, 21 de oameni de trupă şi la 15 I. 1917, 7 oameni din spital şi centr. de instr./
• La 15 ianuarie a fost repaus I Duminecă /1 • Între 17 - 19 I. 1917 se continuă
149 50
activităţile de instruire precum şi se efectuează lucrări la bordeie. S-au primit 23

de oameni 151 •
În ziua de 20 ianuarie 1917 au continuat lucrările pentru săparea şanţurilor
precum şi la bordeie. S-a executat şi programul de instruire. A murit primul
soldat POPESCU DANIEL, victimă a epidemiei de tifos" („.) 152 I Menţiune:
sublinierea aparţine autorului/. La 21 ianuarie 1917, a continuat activitatea de
construire a barăcilor precum şi programul de instruire. Au fost primiţi 2
oameni 153 •
În ziua de 22 ianuarie 1917, „repaus, oamenii au mers la biserică, unde
preotul regimentului a ţinut o cuvântare. S-a lucrat la 8 bordeie, la şanţuri şi
gropi. S-a primit de la P.S„ un om" 154 •
La 23 ianuarie 1917, companiile 1 şi 2 din Batalionul I au executat trageri
de instrucţie iar companiile 4 şi 5 au efectuat „instrucţia prevăzută în program.
Batalionul li a lucrat la bordeie. S-a(u) început din nou 8 bordeie iar la cele vechi
s-a început a (se) lucra la lemnărie. Nµ s-a lucrat cu întreg Reg-tul (regimentul)
din lipsă de târnăcoape şi lopeţi. În tot cazul reg-tul cu efectivul ce-l are ajunge
I îi sunt suficiente I 16 bordeie, în plus 4 pentru companiile de mitraliere, în total
20. Din cauza gerului lucrările se suspendă" 155 • În ziua de 24 ianuarie 1917,
regimentul a lucrat la bordeie iar companiile 2 şi 3 au cărat lemne pentru
construcţie. Au fost construite „din nou 8 bordeie, la cele vechi se lucrează
lemnăria 11156
• La 25 ianuarie 1917, „Com(paniile) 3 şi 4 a(u) executat tragerea
de instrucţie, comp(ania) 6-a a fiert şi spălat rufele, comp(aniile) 1 şi 2 a(u) tăiat
şi cărat lemne pt. bordee. Comp(aniile) 5, 7 şi 8 şi parte din oamenii de la
mitraliere a(u) lucrat la bordeie" 157 • La 26 ianuarie 1917 „din cauza gerului nu
146. Ibidem.
147. Ibidem, I. 155.
148. Ibidem.
149. Ibidem.
150. Ibidem.
151. Ibidem.
152. Ibidem.
153. Ibidem.
154. Ibidem.
155. Ibidem, I. 155 - 155 cp.
156. Ibidem, I. 155 cp.
157. Ibidem.
Valeriu Giuran 363
s-a lucrat la bordeie. Reg-tul a făcut teorie în cantonament. Pe zilele de 23, 24,
25, 26 s-au primit 21 oameni de la P .S. " 158 • Între 27-28 ianuarie „trupa a stat în
cantonament şi a făcut teorie în cantonament. (A fost) susp(endat) lucrul (la)
bord(eie)" 159 •
În ziua de 29 ianuarie 1917, militarii din batalionul I au fost inoculaţi „cu
ser holeric şi tific şi li s-a dat repaus 24 ore. (La) Bata(lionul) li, oamenii au cărat
lemne pentru bordeie" 160 • Lucrul la bordeie a continuat şi în zilele de 30 şi 31
ianuarie 1917, în cantonament fiind efectuată teorie, la 30 ianuarie, cu militarii
din Batalionul 1161 •
Între 20 - 30 ianuarie 1917, au murit „pe zona de reorganizare în
garnizoana Păunul. de febră recurentă şi tifos exantematic" 162 un număr de 17
militari din R. 5 V. I Sold. Popescu Daniel, Sold. Tălmaciu Ioan, Sold. Ivan Ionu,
Sold. Surcea Ghe. Ioan, Caporal Alexandru Ghe.; Sold. Cernăianu I. D-tru, Sold.
Răducu Gh., Sold. Bărbulescu Alex„ Sold. Puică Petre, Sold. Diaconu Nicolae,
Sold. Otac Gheorghe, Sold. Dascălu D-tru, Sold. Dinulescu Marin, Sold. Colea
Ioan, Sold. Edu Păun, Sold. Mileu Ioan, Sold. Zamfir Ioan/.
La 1 februarie s-a lucrat „la bordeie: aşezarea stâlpilor, laturilor şi
şanţurile de comunicaţie" 163 •
În primele zile ale lunii februarie 1917,/ 2 - 4 111917/ s-a lucrat la bordeie
iar la 4 şi 5 februarie la fiertul şi curăţitul efectelor 164 •
Între 1 - 5 februarie 1917, au murit din cauza epidemiei de tifos exantematic,
un număr de 9 militari din R. 5 V. I Sold. Fota Nicolae, Sold. Carstea Ştefan, Sold,
Cebuc Ioan, Sold. Bonoiu Petre, Sold. Ciucă Andrei, Sold. Mihală Andrei, Sold.
Marinescu Pavel, Sold. Militaru Ghe., Sold. Ciobanu Alexandru/ 165 .
La 5 februarie 1917, efectivul regimentului a fost de: ofiţeri 22, trupă 1359,
cai 242, trăsuri 60" 166 •
În ziua de 7 februarie 1917, s-a consemnat: „regimentul în repaus. Din
cauza epidemiei de febră recurentă şi tifos exantematic care a început a lua
proporţii" 167 • În următoarele 2 zile I 8 şi 9 februarie I militarii au rămas în
repaus 168 • La 1O februarie 1917, „oamenii s-au inoculat cu serul mixt a doua
oară. 2) S-au despărţit oamenii sănătoşi de cei bolnavi" (.„) 169 •
La 11 februarie 1917, s-a menţionat că „toţi ofiţerii se ocupă de oamenii
bolnavi, luându-se toate măsurile pentru a-i scăpa de la moarte" 110 .
158. Ibidem.
159. Ibidem.
160. Ibidem.
161. Ibidem.
162. Ibidem .
163. Ibidem.
164. Ibidem.
165. Ibidem. f. 155 cp - 156.
166. Ibidem.
167. Ibidem, f. 156 cp.
168. Ibidem. I. 156 cp.
169. Ibidem.
170. Ibidem.
În ziua de 12 februarie 1917, medicul Sit. Bendorf R.C. a fost mutat la

Ambulanţa Diviziei a 2-a. fiind „înlocuit cu medicul Pascanu Octav" 171 • Între 6
-12 februarie 1917, la regiment „s-au primit de la P.S., 24 de oameni veniţi din
spitale şi centre"( ... ) 172 .
În intervalul 6 - 12 februarie 1917 inclusiv, din A. 5 V., „pe zona de
reorganizare în garnizoana Păun au murit din cauza epidemiilor de febră
recurentă şi tifos exantematic" 173 , un număr de 44 de militari I 2 caporali şi 42
soldaţi I din Regimentul 5 Vânători 174 .
În ziua de 13 februarie 1917 „s-au revizuit oamenii răniţi de Comisia 4-a
Medico - Militară" 175 • În unitate a fost ţinută o conferinţă „de căpitanul francez
Pietou despre comentariul unei fotografii luat(ă) dintr-un avion „FARMAN" de la
înălţimea de 3000 m, care reprezintă o parte din tranşele române şi germane.
Starea sanitară, din zi în zi merge spre rău" • 176
La 14 februarie 1917, ,s-au făcut paturi demontabile la cele două infermerii

aşternându-se paie, curăţit curţile, făcut latrine şi gropi pt. gunoaie la toate
casele. S-a ţinut conferinţa asupra întrebuinţării tactice a mitralierelor de către
căpitanul francez Pietou" 177 • La 15 februarie „repaus, fiertul rufelor" 178 , iar la 16
februarie„cu oamenii sănătoşi s-a(u) făcut teorii de educaţiune morală" 179 •
În ziua de 17 februarie 1917 noul medic a luat unele măsuri. Astfel:
„ 1) În prima infermerie /şcoala/ se primesc numai bolnavii grav, cărora li
se face tratamentul apropiat, mai întâi unşi cu petroliu (petrol), tumişi (tunşi) şi
îmbrăcaţi cu efecte sterile. ·
2) În infermeria nr. 2, soldaţii convalescenţi" 180 , cărora pe lângă hrană li
s-a dat 250 grame vin şi câte 3 ceaiuri pe zi.
Aceleaşi măsuri preventive au fost adoptate şi pentru oamenii din
cantonament. La toţi cei debili li s-a dat chinină. 181
La 18 februarie 1917 „s-au trimis la Spit. şcoală pt. dezinfecţie 145

oameni din comp, de mitraliere, 62 elevi p. grade şi 97 oameni sănătoşi, la noul
cantonament în corn. lcuşani şi Goţii lui lvan" 182 •
Între 13 - 19 februarie I inclusiv I din R. 5 V., au murit „de gripă, febră
recurentă şi tifos exantematic" 183 , un număr de 80 de militari I din care 5 caporali,
75 soldaţi /" 184 •
171. Ibidem, I. 156 cp - 157.

172. Ibidem.
173. Ibidem, 157.
174 .Ibidem.
175. Ibidem
176. Ibidem.
177. Ibidem, f. 157 cp.
178. Ibidem.
179. Ibidem.
180. Ibidem.
181. Ibidem.
182. Ibidem.
183. Ibidem. f. 157 cp - 158.
184. Ibidem.
Valeriu Giuran 365
Între 20 - 26 februarie 1917, au murit din unitate, „ 102 militari I din care
1 sergent, 5 caporali şi 96 soldaţi /" 185 .
În zilele de 27 - 28 februarie 1917, în regiment s-a efectuat o acţiune de
, ,deparazitare" 186 .
Între 27 februarie - 5 martie 1917 I inclusiv I au murit de tifos exantematic
un număr de 77 de militari/ 187 , dintre care Med. căp(itan) C-tinescu
(Constantinescu) Slatina D. la 28 februarie precum şi 9 caporali şi 67 de soldaţi/
188
Potrivit unei situaţii întocmită de Regimentul 5 vânători , ,totalul morţilor de
la 20 ianuarie la 5 martie" 189 (1917) în unitate, a fost de „ 1 ofiţer, 328 trupă, 71
cai"19o.
Efectivele unităţii au fost de „ofiţeri 26, trupă 1240, cai 222, trăsuri 20" 191
Între 6 - 12 martie 1917, R. 5 V., a consemnat că „s-a executat zilnic

deparazitarea şi trecerea prin etuva Diviziei a efectelor. S-a(u) trimis 112
oameni sănătoşi şi 33 convalescenţi la noul comandant în corn. lcuşani şi Cotul
lui Ivan I Pârâul Jijia/. S-au primit de la P.S., 12 oameni /. 192
În intervalul 5 - 12 martie 1917 în garnizoana Păun au murit din R. 5 V.,
„ de epidemiile de tifos recurent şi exantematic" 193 , un număr de 58 de militari"
din care: 1 sergent, 1 caporal şi 56 de soldaţi" . 194
Între 13 - 19 martie 1917 la R. 5 V., „s-a continuat deparatizarea prin

îmbăiere atât a oamenilor sănătoşi, convalescenţi şi bolnavi din infermeriile de
la şcoala şi villa Petroniu, luându-li-se rufăria care s-a trimis la etuva Diviziei, din
Bucium, dându-li-se alta nouă şi efectele opărâte şi călcate cu fierul încins. S-
au trimis încă 90 de oameni la noul cantonament la lcuşani şi Cotul lui Ivan, sub
comanda Maiorului Marinescu Ştefan. S-au primit de la P.S., 19 oameni veniţi
de pe front, spirale şi centre de instrucţie 195 .
Regimentul 5 Vânători a mai consemnat că prin: Înaltul Decret No. 149 au
fost înaintaţi în grad, cu vechime de la 1 noiembrie 1916, următorii ofiţeri activi:
Locot. Pata Gh., la gradul de căpitan
Subit. Sandu C. la gradul de locotenent 196 .
Prin Înaltul Decret No. 150, au fost avansaţi /rezervă/ Locot. Tătulescu
Alexandru la gradul de căpitan.
185. Ibidem. I. 158 - 158 cp.

186. Ibidem. I. 159.
187. Ibidem, I. 159-159 cp.
188. Ibidem.
189. Ibidem, I. 159 cp.
190. Ibidem.
191. Ibidem.
192. Ibidem, I. 159 cp -160.
193. Ibidem.
194. Ibidem.
195. Ibidem, I. 160 -160 cp.
196. Ibidem.
Subit. Bonea Const. la gradul de locotenent

Subit. Ionescu Scarlat „ „ „
Subit. Răgălie C. Ioan „ „ „
Subit. Câmpean Vasile „ „ „
Subit. Nisipeanu Nicolae „ „ „
I O.Z. No. 193 din 11 - 3-917-/ 197 •
Între 12 - 18 martie 1917, din R. 5 V., au murit în urma epidemiei, 44 de
militari, din care 6 caporali şi 38 de soldaţi precum şi Med. Subit. rez. Creţu
Nicolae 198 •
La 21 martie 1917, Maiorul Popescu Dumitru a revenit la regiment, fiind
numit ajutor al Comandantului, potrivit ordinului Armatei 1-a 199 •
În ziua de 22 martie 1917, Lt. Colonel Hergot Mihail a fost evacuat la
Spitalul Dr. Clunet. Maiorul Popescu Dumitru a luat comanda Regimentului 5
Vânători, având ca ajutor pe Maiorul Marinescu St. 200 •
Între 19 - 25 martie 1917, inclusiv, R. 5 V., a avut 34 de militari morţi în
urma epidemiei I 1 sergent, 1 caporal şi 32 soldaţi/ 201 •
Pentru intervalul 27- 31 martie 1917, R. 5 V., a consemnat că I extras/:
( ... ) „starea sanitară s-a îmbunătăţit simţitor. S-a terminat definitiv cuptorul de
deparazitare" ( ... )202 •
În ziua de 30 martie 1917 ,,a încetat din viaţă în Spitalul Dr. Clunet din Villa
Greerul, Locot. Colonel Hergot Mihail, Comand(antul) Regtului (Regimentului),
„a cărui înmormântare s-a oficiat la 31 martie la cimitirul satului Păun, în mijlocul
- „copiilor săi" - după dorinţa arătată încă fiind în viaţă; la capul său străjuieşte
acum un brad uriaş iar în jurul (său) 472 copii sufleteşti, căzuţi pentru patrie" 203
datorită „nemiloasei epidemii. înmormântarea a fost oficiată cu toate onorurile
prevăzute de regulam(entul) serv, organiz, " 204 • În ordinea de bătaie a A. 5 V., pe
ziua de 1 aprilie 1917, a fost menţionat drept comandant Maior Popescu Dumitru
iar ca Ajut. Comand. Maior Marinescu Ştefan 205 •
Între 26 martie - 2 aprilie, unitatea a avut 20 militari morţi „din care 1
sergent, 3 caporali, 16 soldaţi" 206 •
în ziua de 2 aprilie 1917 „Sf. Paşti. Orice activitate de serviciu e suspendată.
Oamenii au fost la biserică. Hrana oamenilor a fost îmbunătăţită cu 1/2 Kg.
cozonac, 2 ouă roşii, friptură şi vin. Trupa a luat masa la mesele improvizate în
pajiştea verde, în una din grădinile la obârşia pârâului Vaslueţul, la care a asistat
197. Ibidem.
198. Ibidem.
199. Ibidem. I. 160.
200. Ibidem.
201. Ibidem, I. 160 cp - 161.
202. Ibidem, I. 161.
203. Ibidem.
204. Ibidem.
205. Ibidem, t. 161 - 161 cp.
206. Ibidem, I. 161 cp - 162.
Valeriu Giuran 367
Domnul General Vlădescu, comandantul Diviziei li (-a Infanterie) însoţit de

Statul Maj(or al) Div(iziei) şi ofiţerii din Misiunea franceză. D-sa a ţinut o
înflăcărată cuvântare ofiţerilor şi trupei, după care s-a luat gustare în comun cu
ofiţerii regtului (regimentului)" ( ... )207 .
În zilele de 3, 4, 5 aprilie s-a efectuat deparazitarea precum şi activităţile
stabilite 208 •
La 4 aprilie 1917, s-a lucrat la instalarea corturilor în tabăra „ Moara de
vânt" 209 •
În ziua de 6 aprilie 1917 „regimentul a (i)eşit în tabără pe Dealul Sorojan
(la) est de laşi, la „Bariera Moara de vânt", părăsind garnizoana Păun, unde a(u)
rămas în infermerii 132 de oameni. Au sosit la ora 5 p.m. ofiţerii şi trupa de la
lcuşani şi Cotul lui Ivan, sub com(anda) Maior(ului) Marinescu" ( ... )210 .
Între 2-9 aprilie 1917 au murit de tifos exantematic Plutonier lordăchescu
Ioan şi 5 soldaţi din R. 5 v. 211 .
În intervalul 10-16 aprilie 1917, militarii din R. 5 V. au „continuat lucrarea
la construirea bordeielor" 212 . S-a menţionat că „din cauza frigului" 213 din ziua de
9 aprilie „s-au îmbolnăvit răcind 64 soldaţi şi au murit 3 cai pe care i-a apucat
viscolul cu căruţele pe drum" 214 . În ziua de 16 aprilie 1917 I Duminecă I „S-a
oficiat un serviciu religios la care au asistat ofiţerii şi trupa sub arm(e), cu
drapelul" 215 . Cu această ocazie a vorbit Preotul Elian T. D-tru, confesorul
regimentului 216 .
De la 10 la 16 aprilie 1917, unitatea a avut 8 militari morţi I din care 1
sergent, 1 caporal, 6 soldaţi/. Efective: „ofiţeri 30, trupă 1162, cai 200, trăsuri
61 "217.
În ziua de 19 aprilie 1917 „de dimineaţa s-a executat programul. După
masă echiparea şi pregătirea batalionului pentru manevra ordonată de Corpul
de Armată" 218 •
Între 17-23aprilie1917, inclusiv, din unitate au murit 3militari/1 caporal
şi 2 soldaţi / 219 iar între 24- 30 aprilie 1917, au murit un număr de „7 militari rJin
care 1 Plutonier I Dumitru Alex. I şi 6 soldaţi" 220 •
În ziua de 23 aprilie 1917, fiind duminecă şi Sf. Ilie, unitatea a fost in
repaus „cu oamenii rămaşi în tabără s-a oficiat serv. religios" 221 •
207. Ibidem.
208. Ibidem, f. 162.
209. Ibidem.
210. Ibidem.
211. Ibidem.
212. Ibidem, I. 162 cp.
213. Ibidem.
214. Ibidem.
215. Ibidem.
216. Ibidem.
217. Ibidem.
218. Ibidem.
219. Ibidem.
220. Ibidem, f. 163.
221. Ibidem, f. 163 cp.
368 Activitatea Regimentului 5 vânălori
La 4 mai 1917 „pe lângă program s-a făcut preg(ătirea) de defilare şi jocuri
p(entru) serbarea de la 1O mai. Batal(ionul) 1, a executat tragerea de război"
( .•. )222_
Din R. 5 V., au murit între 1 - 7 mai 1917, un număr de 5militari/1 sergent

şi 4 soldaţi 12 23 • La 7 mai a murit un soldat din compania 4-a I Sold. Butusina
A11ton /,la 8 mai a murit Sold. Moldoveanu loan 224 , între 14 - 21 mai au decedat
5 soldaţi 225 , iar între 21 - 27 mai au murit 14 militari I din care 2 sergenţi, 1 caporal
şi 11 soldaţi / 226 .
În ziua de 11 mai 1917, Maiorul Popescu fiind mutat la comanda
Regimentului Olt No. 3, a fost numit Maiorul Popescu Petre la comanda R. 5
v.221.
La 29 mai 1917, regimentul a efectuat „instrucţia după programul propus.

În ordinea de bătaie intervine următoarea schimbare: prezentându-se Locot.
Colonel Diamandy Gh., ia comanda regtului, având ca ajutor pe Maiorul Cristescu
Petre" 228 •
Între 30 mai - 4 iunie 1917, din regiment au murit 6 militari I din care 2
caporali şi 4 soldaţi/.
La 5 iunie 1917, trupa batalionului I a efectuat programul stabilit iar
batalionul li a fost de gardă în gara Nicolina 229 .
„ Tot înainte de amiază D-l general Comandant al Diviziei 11-a, (Infanterie)
a inspectat Cazarma Reg. 4 Vânători, unde se află instalat regimentul. Batalionul
I cu un efectiv de 1 ofiţer superior, un căpitan, 7 ofiţeri subalterni şi 212 trupă au
plecat în paradă la înmormântarea ataşatului militar sârb Colonel Antonovici" 230 •
La 6 iunie, batalionul li este de gardă la Nicolina iar batalionul I a efectuat
programul stabilit pentru săptămâna „de la 5 - 1O iunie" 231 •
În ziua de 7 iunie, înainte de masă, a avut loc „echiparea şi pregătirea în
vederea primirii ofiţerilor şi soldaţilor ardeleni" 232 iar p.m., regimentul cu un
efectiv de 21 ofiţeri şi 423 trupă, merge în gara laşi pentru a primii pe ofiţerii şi
soldaţii ardeleni ce sosesc din Rusia" 233 .
La 8 iunie 1917, „regimentul cu un efectiv de 23 ofiţeri şi 432 trupă au mers
în tabăra Moara de Vânt, unde au asistat la depunerea Jurământului ofiţerilor şi
222. Ibidem. f. 163.

223. Ibidem.
224. Ibidem.
225. Ibidem.
226. Ibidem, f. 163 cp.
227. Ibidem, f. 163.
228. Ibidem, f. 163 cp.
229. Ibidem.
230. Ibidem.
231. Ibidem, f. 164.
232. Ibidem.
233. Ibidem.
·Valeriu Giuran 369
trupa ardeleană în faţa M./S./ regelui 11234 • După masă, militarii au fost în repaus
şi au fost efectuate activităţi de igienă 235 •
Au murit din regiment, la 27 iunie 1917, Sold. Drăguţ Dumitru, la 22 iulie
Sold. Ionescu D. Marin, la 27 iulie Sold. Gheorghe Dumitru, la 24 iulie Sold.
Ciobanu Gh, la 6 august, Sold. Rică Notă, iar la 29 iulie 1917, Elev. Plut.
Mateescu Corneliu s-a înecat în R. Moldova 236 •
Duminecă 23 iulie 1917 „un pluton cu preotul Regtului (regimentului) a
luat parte la dezvelirea monumentului ridicat în com(una) Tomeşti p(entru)
soldaţii morţi ai Reg(imentului) 26 lnf(anterie)" („.) 237 •
La data de 15 august 1917, Regimentul 5 Vânători „conform ordinelor
primite a părăsit garnizoana laşi la ora 4,30, punându-se în marş pe direcţia laşi
- staţia de îmbarcare Bârnova. La ora 6,30 s-a făcut halta de ajustare lângă o
şosea /şesul Sturza/. La 7 s-a oficiat un serviciu religios, făcându-se şi botezul
trupei. S-a citit trupei ord(inul) de zi No. 78 al Div(iziei) li-a (Infanterie) iar la ora
7,30, trupa s-a pus în marş şibivuacat în corturi în Pădurea Frumoasei e(st)
Mogoşeşti" („.) 238 .
În ziua de 16 august 1917, în staţia Bârnova a început îmbarcarea „iar la
ora 11 ,50 trenul s-a pus în mişcare 11239
• Pe traseu s-a comunicat „că staţia de
debarcare este la gara Frunzeasca, după care s-a continuat drumul 11240 spre
sectorul atribuit. Efectivele unităţii au fost de: „ofiţeri 47, trupă 1610, cai 343,
11241
trăsuri 78 .
La 5 septembrie 1917, batalionul I a lucrat „la adăposturi în pământ în

pădurea de la Piscul Glodului iar astă· seară se înlocuieşte cu Batal. li care a
pornit din Pd. de pe D. Sagău la ora 17,30, pentru a-l schimba 11242 • Batalionul li
din R. 5 V., „a executat lucrări de sârmă •
11243
În ziua de 20 septembrie 1917 „inamicul a bombardat violent pădurea

11
Mănăstioara, Colţul de s(ud)-e(st), de la 18,30-19,20 („.) 244 •
La 22 septembrie 1917, R. 5 V., a consemnat pierderile suferite în
săptămâna de la 17-23 sept, inel., prin „bombardamentul artileriei inamice în
sectorul ocupat la s(ud)-v(est) de Mănăstioara, de către Batal(ionul) 1-iu/ cota
331/" 245 , în total 16 militari, din care 3 morţi I Sold. Mircea Vasile, din compania
1-a; Serg. Tobescu Dumitru din compania 2-a; sold. Lulache Vasile din compania
2-a/, un sublocotenent activ dispărut în noaptea de 18-29 sept. în echipa de
234. Ibidem.
235. Ibidem.
236. Ibidem, f. 164 cp - 165 cp.
237. Ibidem, f. 164 cp.
238. Ibidem. I. 165.
239. Ibidem, I. 166.
1
240. Ibidem.
241. Ibidem. I. 167.
242. Ibidem.
243. Ibidem. f. 168.
244. Ibidem. f. 168 cp.
245. Ibidem.
patrulare şi 12 militari răniţi I un subit. rez, 2 caporali şi 9 soldaţi /2 46 •

În ziua de 3 octombrie 1917, Batalionul I/ R. 5 V., s-a aflat în tranşee, în
sectorul central de rezistenţă No. 1 pe stânga Zăbrăuciorului, unde a adâncit
tranşee" 247 , a efectuat 3 adăposturi pentru pândari, 11 amplasamente pentru
puşti mitraliere şi servanţi precum şi alte lucrări în vederea amenajării poziţiei 248 •
Pentru zilele de 18-20 octombrie 1917, Regimentul 5 Vânători a consemnat
în jurnalul de operaţii: „aceiaşi situaţie. Trupa Batal. li din 5 Vânăt şi (Batalionul)
I din 3 Olt au fost trecute în revistă de către Domnul General Berthelot la ora 11,
în Valea Caracuci" 249 • Inamicul a efectuat un bombardament spre Milcov, Valea
Simionescu 250 • „Patrula condusă de locotenentul Marinescu a făcut o
recunoaştere pe Dealul din faţa Zăbrăuciorului, aducând la întoarcere 2
chesoane încărcate cu muniţii austriece şi 16 arme cu baionete" 251 • Conform
ordinului primit de la Divizie, de la orele 18, trupa a fost pusă, ,în stare de alarmă,
având indicii că inamicul va ataca" ( ... )252 .
În ziua de 26 octombrie 1917, „ Sfântul Dumitru" patronul Regimentului 5
Vânători, la ora 11 s-a oficiat serviciul religios, la masă s-a servit oamenilor vin,
după care trupa a rămas în repaos" 253 •
La 31 octombrie 1917 „regimentul a executat programul de instrucţie iar
compania 2-a a executat lucrări de sapă la Divizia li-a, sub direcţiunea Sit.
Petrovici din pioneri. Efective: ofiţeri 36, trupă 1588, cai 338, trăsuri 78" 254 •
În ziua de 1Odecembrie1917 s-a consemnat ( ... ):„Detaşamentu/ Roman,
conform ordinului de operaţii No. 2 al Comandamentului Garnizoanei Roman,
care se dă mai jos în copie, în ceea ce priveşte acest detaşament în timpul nopţii
de 10-11 cor( curent) în unire cu ucrainieni şi basarabeni, s-a procedat la
arestarea prin surprindere a maximaliştilor (marxiştilor), care în secret şi în
unire cu cei din comunele din jurul garnizoanei Roman pregăteau tulburări
generale şi atentat asupra generalului Necrasoff, comandantul Armatei 4-a
Rusă" 256 •
Din conţinutul copiei„ ORDINUL DE OPERAŢll"N. 2 al Comandamentului
Garnizoanei Roman, având menţiunea EXTRA-SECRET rezultă (extrase):
246. Ibidem, I. 169.

247. Ibidem.
248. Ibidem, f. 170.
249. Ibidem.
250. Ibidem.
251. Ibidem.
252. Ibidem.
253. Ibidem. I. 171.
254. Ibidem.
255. Ibidem, f. 176 - 176 cp.
256. Ibidem.
Valeriu Giuran 371
( ... ) „Ordin de operaţii No. 2

pentru noaptea de 10-11 decembrie 1917
1) Conform Ordinului M.C.G. No. 5603, Bat. I şi li şi 2 companii din Regim.
5 Vânători sunt puse sub ordinele subsemnatului.
2) Misiunea este de a da concursul generalului Necrasoff pentru a aresta
Comitetul maximalist (marxist) şi actualul comandant al Armatei IV Rusă" ( ... )
16) Operaţiunile de dezarmarea bo.lşeviştilor (bolşevicilor) va (vor) începe
la ora 6 dim(ineaţa) precis.
Comandantul Detaşamentului
Colonel lss. I Ganea" 257 •
Pentru zilele de 11şi12 decembrie 1917, R. 5 V., a menţionat „cele trei
detaşamente au executat serviciul de siguranţă prin patrule şi posturi fixe în
sectoarele afectate lor" 258 •
La 25 decembrie, s-a consemnat: „Crăciunul. S-a oficiat serviciul religios
la care au luat parte ofiţerii şi trupa disponibilă în garnizoanele: Târgu Frumos
şi Dorohoi, rămânând după-amiază în repaus. Ambele detaşamente: Târgu
Frumos şi Dorohoi au executat servicii de patru(lare)" 259 •
VII CAMPANIA DIN ANUL 1918

Prin ÎNALT ORDIN DE ZI din 1 ianuarie 1918, dat de Regele Ferdinand,
s-a menţionat (extras):
( ... )Voi vitejii mei luptători de la Măr ăşti, Mărăşeşti şi de la Munţii Oituzului
staţi neclintiţi de pază a hotarului, făcând straja cu arma la picior. Ochiul vostru
să fie mereu ţintit înspre inamic, inima voastră să bată cu aceeaşi încredere şi
căldură pentru Ţară şi Regele Vostru „( ... )" Priviţi fără şovăire viitoru,[. Vă urez
din inimă un an bun care să vă aducă be1şug, rodul muncii voastre, într-o luptă
pentru cauza noastră sfântă" ( ... )260 .'
În ziua de 1 ianuarie 1918, Regimentul 5 Vânători s-a aflat în garnizoana
Târgu Frumos „cu efectiv de ofiţeri 27111; trupă 1560190, cai 335, trăsuri 78,
nedisponibilii aflându-se la diferite şcoli de specializare: mitraliere, de poziţii"
( .•. )261.
Din ordinea de bătaie a unităţii la aceea dată a rezultat (extrase):

( ... ) „Stat Majorul Regimentului
Comandant: Locot. Colonel Diamandy Gheorghe
Ajutorul comandantului: Maior Cristescu Nicolae
Medic: Maior Modiu Marius
( ... )
Preot: Elian Dumitru
257. Ibidem, I. 177.

258. Ibidem. I. 177 cp.
259. Ibidem, f. 179 - 179 cp.
260. Ibidem. I. 178 cp.
261. Ibidem, I. 178 cp - 179.
( .. .) Batalionul I
Comandant: căpitan Piscureanu Constantin
(.. .) Batalionul li
Comandant: Maior Cristescu Nicolae
( ... ) Compania 5-a
Sublocot. Stanciu Ştefan" ( ... )262 •
La 6 ianuarie 1918, „o companie a executat serviciul de pază şi patrulare,
restul regimentului a luat parte la oficierea serviciului religios şi serbarea
„Bobotezei". S-au scurs către Rusia, 2 coloane din Armata 4-a Rusă, cu 14
ofiţeri, 432 trupă, 275 cai şi 150 trăsuri" 263 .
La 14 ianuarie 1918 ,,regimentul execută serviciul de pază în garnizoanele
Târgu Frumos şi Podul Iloaiei iar cu trupa disponibilă programul de instrucţie" 264 •
În ziua de 24 ianuarie 1918, R. 5V., a consemnat: UNIREA. Regimentul
intră în ordinea de bătaie a Diviziei 1 Vânători" ( ... ) 265 •
În ziua de 10 februarie 1918, Regimentul 5 Vânători a consemnat:
Trecerea ?rutului in Basarabia2 66 •
( ... ) „Regimentul soseşte la Cornul Negru la ora 12, unde trupa a luat
masa şi odihnă" ( ... ) 267 •
Luptele cu bolşevicii; 16 februarie 1918 268
( ... ) „Ordin de operaţii No. 1939 pentru zilele de 16 şi 17 februarie 1918
1) Bande bolceviste(bolşevice) circa 400-500 oameni au atacat în dimineaţa
zilei de 16 februarie, Detaşamentul de la Podul Râbniţa. Detaşamentul fiind
forţat a se retrage, inamicul a ocupat tranşeele şi se găseşte la est de satele
Mateuţi şi Popăuţi" ( ... )269.
În ziua de 17 februarie 1918, Regiment! 5 Vânători a consemnat. ( ... )
„Acţiunea cu foc a început la ambelr· batalioane aproape în acelaşi timp/ ora
14,30/ şi după o rezistenţă de circa o oră' pe liziera satului Popăuţi de la s(ud)
de calea ferată şi în urma mişcării înconjurătoare făcută de compania 4-a ce era
uşor lăsată la dreapta, inamicul a părăsit poziţia în satul Popăuţi, de asemenea
şi la nord de calea ferată, după o scurtă rezistenţă a inamicului făcută în pădurea
Homintzka, dinaintea satului Mateuţ, inamicul a fost silit să se retragă părăsind
satul urmărit. Urmărit din ambele părţi cu energie, dealungul Ciornei către satele
Buzerica şi Cernaia, inamicul a trecut podul peste Nistru la Râbnica iar mare
parte prin apă pierind mulţi, lăsând pe poziţiile ce ocupau, multe mitraliere, un
tun, muniţiuni, trăsuri etc. iar prin bombardamentul artileriei distrugându-se linia
în spatele trenului ce staţiona momentan la capul podului peste Nistru, s-a
262. Ibidem, I. 181.

263. Ibidem, f. 182.
264. Ibidem, I. 182 cp.
265. Ibidem, f. 184.
266. Ibidem.
267. Ibidem.
268. Ibidem, r. 184 cp.
269. Ibidem, r. 185 cp.
Valeriu Giuran 373
capturat şi acest tren cu o însemnată pradă. La orele 18,45, ambele batalioane

au atins malul drept al Nistrului în formaţie de luptă" ( ... )270 .
Pierderile ·în această luptă au fost: un ofiţer mort I Locot. Popescu
Constantin din compania 5-a/, un soldat mort I Sold. Firu Nicolae din compania
5-a I şi 5 oameni de trupă răniţi • , , Din partea inamicului s-au ales până acum
271
18 morţi" 212 ( •.. ).

La 24 martie 1918 „conform ordinului telefonic al Detaşamentului General
Răşcanu, regimentul ia sector în oraşul Orhei. Trupa şi ofiţerii au mers la
biserică şi paradă, unde s-a oficiat un parastas pentru ofiţerii şi trupa căzuţi pe
câmpul de onoare în luptele cu bolşevicii" 273 •
„27 martie 1918
Unirea Basarabiei cu Ţara Mamă.
Se proclamă la Chişinău de către Adunarea Naţională în Sfatul Ţării
„Unirea Basarabiei cu România" 274 .
La 29 martie 1918 „s-a executat paradă şi oficiat Te-Deum pentru Unirea
Basarabiei cu Ţara Mamă" 275 •
În ziua de 30 martie 1918 „se execută programul de instrucţie. Seara
retragere cu torţe" . 276
La 25 mai 1918, companiile 1 şi 2 din Regimentul 5 Vânători, între orele

6-1 O „au executat marş la Chişinău, luând garnizoană acel oraş" 277 iar în ziua
de 27 mai 1918, companiile 3, 4 şi Stat Majorul Batalionului s-au pus în marş
la Chişinău, unde s-au instalat cu comp(aniile) 1 şi 2 în cazarma din partea de
n(ord)-v(est) a oraşului, în strada Nicolaevskaia, lângă garajul tramvaielor,
dând gărzi pentru paza depozitelor şi magazinelor din oraş. Rezerviştii şi
completări(le) ce urmează a se demobiliza au fost concentraţi în satul Cruzeşti" 278 .
La 31 mai 1918 ,,regimentul încazarmat execută paza depozitelor din Chişinău" 279 •
În ziua de 4 iunie 1918, în Chişinău, Batalionul din R. 5 V., a dat „gărzi la
dispoziţie, executând program cu oameni(i) disponibili şi marşuri în oraş" 280 •
La 5 iunie 1918 „conform ordinului Marelui Stat Major nr. 179, comunicat
cu (al) Detaşamentului General Răşcanu Nr. 914, batalionul urmând a se
270. Ibidem.
271. Ibidem.
272. Ibidem, f. 191 cp.
273. Ibidem.
274. Ibidem.
275. Ibidem, I. 192.
276. Ibidem, I. 194.
277. Ibidem.
278. Ibidem.
279. Ibidem.
280. Ibidem, f. 194 cp.
deplasa la laşi, se îmbarcă azi la ora (între orele) 9-16 într-un tren, partea activă,
care porneşte la ora 3 dim(ineaţa) " 281 •
În ziua de 7 iunie 1918, „trupa se instalează în bordeie (la) est de
platoul de aviaţie. La ora 16, soseşte de la Chişinău şi trenul cu rezervişti(i) şi
completăril(e)" 282 • La 8 iunie 1918 „batalionul se instalează în barăcile din gara
Socola" 283 •
Între 9 - 30 iunie 1918 „batalionul a executat paza depozitelor de
muniţiuni (muniţii) din gara Socola şi împrejurimi şi diferite corvezi, urmându-se
programul de instrucţie" 284 •
La 28 octombrie 1918 a fost dat ÎNALT ORDIN DE ZI de către M.S. Regele
Ferdinand, prin care s-a decretat mobilizarea (extras):
„OSTAŞI
Ora mult aşteptată de Ţara Românească îndeosebi de voi vitejii mei ostaşi
a sunat în sfârşit după lunga şi dureroasa aşteptare („.). Regele Vostru Vă
cheamă din nou la luptă să înfăptuiţi visul nostru de atâtea veacuri. Unirea
tuturor românilor pentru care în anii 1916-1917 aţi luptat cu atâta vitejie" ( ... )285 •
În ziua de 29 octombrie 1918 „regimentul execută echiparea oamenilor
prezenţi. S-a dat ordin pentru a se prezenta oamenii detaşaţi la diferite servicii.
S-a(u) primit ordinele notate mai jos, executându-se
„ORDIN NO. 3
DIVIZIA 2-a (INFANTERIE)
Către
REGIMENTUL 5 VÂNĂTORI
Am onoarea a Vă înainta alăturatele instrucţiuni secrete asupra mobilizării
rugându-Vă să binevoiţi ca până în seara zilei de 29 octombrie, ora 8 seara, cel
mai târziu, prin curier special să ne înaintaţi:
1) Ordinea de bătaie nominală a ofiţerilor şi trupei celor 2 batalioane şi
două baterii de c~mp.
2) Tabel nominal cu ofiţerii şi trupa ce urmează a forma al doilea batalion
al Regimentului 5 Vânători.
1918 octombrie 29
Din Ordin·
Şeful de Stat Major, Lt. Colonel/ss./Bucica ( ... )286 •
La 1 noiembrie 1918, „regimentul se ocupă cu primirea micului echipament,
harnaşament şi diferitelor diverse necesare pentru mobilizare" 287 •
281. Ibidem .
282. Ibidem.
283. Ibidem.
284. Ibidem, I. 199.
285. Ibidem, I. 196.
286. Ibidem, I. 198.
287. Ibidem, I. 198 cp.
Valeriu Giuran 375
În ziua de 3 noiembrie 1918, Regimentul 5 Vânători care a avut în primire

depozitul de muniţii „Socola - laşi, îl predă trupelor trimise din Divizia li-a
(Infanterie) pentru înlocuire " 288 •
La 4 noiembrie 1918, „regimentul continuă cu echiparea pregătindu-se
pentru mobilizare, adunându-şi tot restul de oameni, ce au fost detaşaţi pe la
diferite servicii afară de corp" 289 •
La 1Onoiembrie1918, Regimentul 5 Vânători „pleacă în marş din comuna
Comăneşti la Asău, unde s-a ordonat cartiruirea" ( ... )290 • În ziua următoare I 11
noiembrie 1918 I „regimentul a făcut marş de la Asău la Ghimeş" 291 •
În ziua de 6 decembrie 1918, la ora 8,30, Regimentul 5 Vânători „conform
ordinului Brigăzii 1 Vânători s-a îmbarcat în gara Blaj, cu destinaţia Teiuş, unde
a ajuns la ora 1O,1 O, cantonând în sat iar cu o companie în gara Teiuş unde a
luat în primire gara. Restul regimentului şi artileria s-au îmbarcat la ora 11 în
gara Blaj. cu direcţia Alba Iulia, unde a ajuns la ora 18. Trupa a fost imediat
debarcată şi pornită în oraş, cantonând în cazarma din Cetate. Starea morală
a ofiţerilor şi trupa excelentă" 292 •
În ziua de 25 decembrie 1918, efectivele Regimentului 5 Vânători au fost
de „ofiţeri 55, trupă 1214, cai 293, trăsuri 73" 293 •
ÎN ORDINUL DE ZI dat de Şeful de Stat Major al DIVIZIEI 1 VÂNĂTORI,
Lt. Colonel Moha, au fost remarcate disciplina, curajul faptele de arme precum
şi devotamentul militarilor, fiind adresate mulţumiri precum şi redată speranţa
„într-un viitor şi mai frumos" 294 •
Redarea chiar sintetică a principalelor activităţi pe care le-a efectuat
Regimentul 5 Vânători, potrivit misiunilor succesiv încredinţate în perioada 1914
-1918, folosind consemnările din Jurnalul de Operaţii al unităţii, evidenţiază un
pronunţat efort uman, pentru îndeplinirea cu competenţa necesară, în raport de
condiţii şi disponobilităţi, a ordinelor primite.
Campania din anul 1916 a solicitat din plin regimentul reducând drastic
efectivele. Refacerea din anul 1917 a fost extrem de dificilă. Pierderile de vieţi
datorită epidemiilor au fost importante şi s-a căutat menţionarea militarilor care
au decedat în perioada refacerii, fiind prezenţi la datorie până la ultima suflare.
Aceste sacrificii umane se impun a fi redate cu detalierile aferente în cercetările
de istoriografie militară pe profil, vizând perioada respectivă.
288. Ibidem. •
289. Ibidem, I. 199 cp.
290. Ibidem.
291. Ibidem, f. 204.
292. Ibidem, dos. nr. 5, f. 2.
293. Ibidem.
294. Ibidem.
MOMENTS SUR LES ACTIVITES DE REGIMENT 5 CHASSEUR PENDANT

LA PER/ODE 1914 - 1918
Resume
On lait une presentation synthetique et chronologique de principaux activites qui ont ete
ellectuees par le Regiment 5 Chasseurs pendant la periode 1914 - 1918.
Ont ete examine des documents militaires I Ies Journaux des operations /du Regiment 5
Chasseurs et du Premier Corp d'Arme Roumaine.
Sont presentes des aspects generaux et specialement l'evolution des activites militaires au
nivel tactique, avec beaucoup d'inlormations de detail (en particulaire la participation dans Ies
luttes de la premiere guerre mondiale).
ARMATA ARDELEANĂ, PARTE COMPONENTĂ A
ARMATEI ROMÂNE, ÎN APĂRAREA MARII UNIRI
Alexandru Baboş
După realizarea măreţului act de la 1 Decembrie 1918, armata română şi

a asumat rolul de garant al apărării şi consolidării statului naţional unitar şi
suveran, deşi ea nu se afla în plenitudinea forţelor sale, resimţind efectele
condiţiilor militare impuse României prin tratatul (în fapt dictatul) de la Buftea-
Bucureşti din 24aprilie17 mai 1918. Din această cauză, după a doua mobilizare
a armatei române, hotărârea Marelui Cartier general din 5/18 noiembrie 1918
ca trupele române să treacă munţii în Transilvania pentru a asigura ordinea,
liniştea, viaţa şi avutul locuitorilor în faţa terorii exercitate de gărzile naţionale
maghiare, nu a putut fi îndeplinită decât în două divizii (7 infanterie şi 1 vânători),
apoi de încă una (2 vânători).
Fiind necesară întărirea trupelor din noua provincie unită cu România-
mamă, guvernul regal de la Bucureşti şi Consiliul Dirigent al Transilvaniei 1 au
luat măsuri pentru înfiinţarea armatei ardelene, pe baza principiului teritorial,
destinată susţinerii efortului eliberator al armatei române. Marile unităţi şi
unităţile militare ale armatei ardelene se vor forma datorită ordinelor de chemare
şi mobilizare emise numai de Consiliul Dirigent, în urma consultărilor avute cu
guvernul de la Bucureşti. Acest fapt semnifică recunoaşterea de către guvernul
României a autorităţii Consiliului Dirigent în privinţa înfiinţării armatei ardelene.
Aceste ordine vor apare în, ,Gazeta Oficială", organul de presă sau, ,Monitorul" 2
Consiliului Dirigent şi apoi în alte publicaţii care apăreau în Ardeal („Patria",
Telegraful român", „Renaşterea română", „Românul" etc.), pentru a fi cunoscute
la timp şi cât mai bine.S-au pus bazele noilor Corpuri 6 şi 7 armată, fiecare
compus din trei divizii de infanterie ardelene: 16, 17,20 ale Corpului 6 şi 18, 19
şi 21 ale Corpului 7. Ele sunt continuatoarele gărzilor naţionale române din
timpul revoluţiei din Transilvania anului 1918, gardiştii transilvăneni (dar nu
numai ei)răspund cu entuziasm chemărilor Consiliului Dirigent. De altfel,
posibilitatea chemării la arme a fost inclusă chiar şi în primul Manifest al
Consiliului Dirigent, intitulat „Către naţiunea română din Transilvania, Banat şi
Ţara-Ungurească", lansat în Sibiu la 29noiembrieI11 decembrie 1918: „Dacă
vă vom chema, veniţi sub arme cu dragă inimă, ca să ne apărăm moşia şi
neamul" 3 .
1. Consiliul Dirigent a fost ales la 2 decembrie 1918 de Marele Sfat Naţional, fiind format din 15 membri, ca
un organism politic provizoriu, cu atributii legislative, executive şi administrative; a fost desfiinţat la 1O aprilie
1920. Vezi pe larg, Gheorghe Iancu, Contributia Consiliului Dirigent la consolidarea statului national unitar
român (1918-1920), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985.
2. „Telegraful romfm",an LXVI, nr. 142, din 11/24 decmbrie 1918, p. 526.
3. „Gazeta oficială", nr. 1, din 1/14 decembrie 1918, p. 2.
378 Armata ardeleană şi Marea Unire
Diviziile care vor forma armata ardeleană, parte componentă a Armatei

României Mari vor lua naştere pe rând, câte două, la început Diviziile 16 şi 18
infanterie. Acestea se vor forma pe baza Ordinului de Chemare nr. 1674 referitor
la tinerii născuţi în anii 1896, 1897 şi 1898, cu excepţia maghiarilor. Prin
prezentarea acestora, cele două divizii ajung în 3 aprilie 1919 la un efectiv de
22.508 militari, din care Divizia 16 infanterie - 339 ofiţeri şi 10.507 trupă, iar
Divizia 18 infanterie-421 ofiţeri şi 11.241 trupă 5 . Deoarece încă nu se realizaseră
efectivele complete ale celor două divizii, se mai mobilizează încă trei contingente
(tinerii născuţi în 1899, 1895 şi 1894) prin Ordinul de Mobilizare nr. 771 6 al
Consiliului Dirigent, având ca termen de prezentare între 5 şi 9 aprilie 1919. Cu
aceste contingente se vor completa efectivele de mobilizare ale ambelor divizii,
ajungându-se la cifra de 40.590 militari (părţile active şi sedentare), din care
1.255 ofiţeri şi 39.335 trupă 7 •
După ce s-au creat primele două divizii ardelene, Consiliul Dirigent ia
măsuri pentru a forma Diviziile 20 şi 21 infanterie emiţând Ordinul de Mobilizare
nr. 914 8 , tinerii născuţi în anii 1893, 1892 şi 1891 realizând la 24 mai 1919 un
efectiv de 18.387militari 9 . Completarea efectivului celor două divizii se va face
cu tinerii născuţi în anul 1890, ce urmau să se prezinte între 20 mai şi 2 iunie,
conform Ordinului de Chemare nr. 1294 10 al Consiliului Dirigent.
Ultimele două divizii, 17 şi 19 infanterie, se vor forma datorită Ordinului de
Chemare nr. 3786 11 al Consiliului Dirigent, tinerii născuţi români în anii 1896,
1897 şi 1898 având prezentarea la unităţi între 1 şi 14 octombrie 1919.
Fiecare divizie avea ca unităţi de bază patru regimente de infanterie,
grupate două câte două într-o brigadă de infanterie. Diviziile 16 şi 18 infanterie
aveau fiecare şi câte un batalion de vânători, ulterior transformându-se în
regiment de vânători.
Din armata ardeleană făceau parte, pe lângă diviziile de infanterie
enumerate mai sus, considerate ca trupe organice, unităţile (regimentele,
batalioanele) de voluntari, ca trupe neorganice şi regimentele de jandarmi, ca
trupe neîndivizionate. Rolul important în constituirea lor l-a avut tot Consiliul
Dirigent răspunzând permanent de ele din punct de vedere al organizării şi
administrativ, până când au primit misiuni operative (trupele de infanterie) sau
chiar şi pe timpul îndeplinirii unor asemenea misiuni (unităţile de voluntari şi
jandarmi).
Dintre cele 6 divizii ardelene vor participa la campania armatei române din
anul 1919, Diviziile 16 şi 18 infanterie, în întregime şi unităţi din Diviziile 20 şi
21 infanterie. Celelalte două divizii 17 şi 19 infanterie şi-au terminat organizarea
4. „Gazeta Oficială", nr. 7, din 19 ianuarie/ 1februarie1919, p. 37-38.

5. Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond Comandamentul Trupelor din Transilvania, dosar nr. 94, I. 11 O
(în continuare, Arhiva M.A.p. N., fond C.T.T.).
6. „Gazeta Oficială", nr. 21, din 21 martie/ 3 aprilie 1919, p. 109-111.
7. Arhiva Ministerului Apărării Nationale, fond Marele Stat Major. Serviciul istoric, dosar nr. 128, I. 47.
8. „Gazela Oficială", nr. 24, din 17 aprilie 1919, p. 134.
9. Arhiva M.Ap.N., fond C.T.T., dosar nr. 94, I. 242.
1O. „Gazeta Oficială", nr. 30, din 22 mai 1919, p. 189.
11. Ibidem, nr. 58, din 7 octombrie 1919, p. 464-465.
Alexandru Baboş 379
după încheierea acţiunilor de luptă în cadrul campaniei. De asemenea, va

participa tot ca unitate operativă şi un regiment de voluntari, dar numai în prima
parte a campaniei. Ofiţerii care încadrau comenzile unităţilor erau din Transilvania,
proveniţi din fosta armată austro-ungară. Pe lângă români, ofiţerii saşi erau
numeroşi, mai ales în unităţile de artilerie ale Diviziilor 16 şi 18 infanterie 12 •
Trupa era compusă în majoritate covârşitoare din români, cei mai mulţi servind
în aceeaşi armată austro-ungară încă de la începutul războiului, din anul 1914.
Cunoscând bine situaţia din Ardeal, starea de oprimare a populaţiei româneşti
de către unguri, militarii diviziilor care vor deveni operative, vor manifesta în
luptele cu inamicul, un spor de combativitate şi dârzenie.
Primele două divizii formate, 16 şi 18 infanterie vor participa, din a doua
jumătate a lunii aprilie la ofensiva armatei române împotriva trupelor ungare.
Divizia 16 infanterie a fost dispusă în rezerva Grupului de Nord, pe valea
Almaşului. Deşi în rezervă pe timpul ofensivei (15 aprilie-1 mai 1919), Divizia
16 infanterie a devenit, în dese situaţii, parte activă în desfăşurarea acţiunilor
de luptă 13 . Forţe din organica sa, singure sau în compunerea unor detaşamente,
au luptat cu eroism, contribuind în mod hotărâtor la înfrângerea trupelor ungare.
Astfel, două batalioane din Regimentul 84 infanterie, introducându-se în
eşalonul întâi, duc lupte crâncene pentru cucerirea localităţilor Cserepes şi
Egyek, localităţi eliberate în 30 aprilie şi, respectiv în 1 mai 1919. Pentru modul
cum au condus luptele celor două batalioane au fost decoraţi 11 ofiţeri: maiorii
Dumitrescu Ioan şi Hedrich Ştefan, căpitanul Cobuţiu Ioan, locotenenţii Ambert
Ioan şi Schobel Wilhelm, sublocotenenţii Virall Helmuth, Haydn Curt, Brătfălean
Liviu, Russu Liviu, lsăl Ion, medicul Baican Virgil 14 •
De asemenea, Batalionul 3 din regimentul 81 infanterie, aflat în compunerea
Detaşamentului mixt „General Marcel Olteanu" şi-a adus o contribuţie majoră
la înfrângerea rezistenţelor inamice de la est de Huszt, în 20 aprilie 1919. Ca
urmare a modului cum au luptat, prin decretele regale nr. 4059 15 şi 4157 16 au fost
decoraţi 8 ofiţeri şi 24 soldaţi şi gradaţi din acest batalion. Dintre ei, se distinge
locotenent-colonelul Manciu Toma, comandantul batalionului, decorat cu Ordinul
„Coroana României" cu spade în gradul de ofiţer cu panglica de „Virtutea
Militară", pentru bravura şi destoinicia cu care a condus atacurile împotriva
ungurilor, în 20 aprilie 1919.
Divizia 18 infanterie a făcut parte din rezerva generală a Comandamentului
Trupelor din Transilvania 17 , concentrându-se în raionul Cluj, Turda, Aiud, Alba
12. Arhiva M.Ap.N., fond C.T.T., dosar nr. 394, I. 174.

13. LI. col. Alexandru BaboiŞ, O divizie de ardeleni în apărarea României Mari. în Revista de istorie militară
nr. 1 (35) din 1996, p. 2-3.
14. Arhiva M.Ap.N .. fond C.T.T., dosar nr. 471, I. 25-28; „Monitorul Oficial", nr. 118, din 13 august 1919, p.
6755-6756.
15. Ibidem, nr. 133, din 2 oct. 1919, p. 7641.
16. Ibidem, nr. 170, din 16 noiembrie 1919, p. 9594-9595.
17. Funcţiona din 11/24 decembrie 1918, cu punctul de comandă la Sibiu, având menirea de a coordona
operaţiunile trupelor române în Transilvania, iar mai târziu va conduce întreaga campanie a armatei române din
anul 1919.
Iulia. Ea păstrează această misiune pe tot timpul ofensivei armatei române,

până la 1 mai 1919, concentrându-se succesiv în cinci raioane diferite.
Numai două batalioane ale Regimentului 92 infanterie din această divizie
vor intra în compunerea, ,Detaşamentului General Olteanu" din 24 aprilie 1919,
desfăşurând acţiuni de luptă în subordinea colonelului Pop, comandantul Brigăzii
5 roşiori • Cu aportul lor, coloana colonelului Pop cucereşte dincolo de Tisa,
18
localităţile Tiszaujlak, în 26 aprilie, după ce inamicul opusese o rezistenţă de

o oră şi jumătate,Beregszasz, la 27 aprilie şi Munkacs, în 28 aprilie, zdrobind
rezistenţa unei grupări inamice de tăria a 300-400 de militari. Coloana intră în
localitatea Csap în 29 aprilie, odată cu trupele cehoslovace sosite în zonă 19 •
La ofensiva armatei române din aprilie1919 va participa şi Regimentul de
voluntari „Beiuş". Pus la dispoziţia Comandamentului Trupelor din Transilvania
din 22 martie 1919, la începutul ofensivei va fi dat în subordinea Diviziei 2
vânători, acţionând în cadrul acesteia până la 1 mai 1919.
Batalioanele regimentului au participat la lupte în primele rânduri,
distingându-se în cucerirea defileului Ciuci, Gurahonţ de pe valea Grişului Alb,
în 16 aprilie. În luptele de la Dealul Mare, Batalionul 2 a avut opt pierderi: doi
soldaţi morţi şi şase răniţi (un ofiţer, un sergent şi patru soldaţi) 20 • Acelaşi
batalion, în 17 aprilie, datorită luptelor deosebit de violente cu trupele ungare în
preajma Beiuşului, va mai suferi 11 pierderi, toţi răniţi. De asemenea, un soldat
din cei răniţi în 16 aprilie la Dealul Mare a murit în spitalul din Baia de Criş 21 •
Regimentul va mai avea pierderi şi în 1 mai, pe timpul apropierii de Tisa
pe direcţia Szolnok: 6 soldaţi răniţi 22 •
Însă faptele de bravură ale militarilor Regimentului „Beiuş" vor fi apreciate
corespunzător de conducerea armatei. Pentru modul exemplar cum şi-au
îndeplinit misiunile pe tot timpul cât s-au aflat în subordinea Diviziei 2 vânători,
dar în special pentru felul cum au luptat în 16, 17 aprilie şi 1 mai, 28 de ofiţeri
şi 129 militari din rândul trupei au fost decoraţi prin decrete regale. În fruntea
lor se află locotenent-colonelul Grama Popa George, decorat cu Ordinul:
„Steaua României" cu spade în gradul de ofiţer cu panglica de „Virtutea
Militară 23 •
La 1 mai 1919, armata română atinsese Tisa pe cursul său între gura
Someşului şi gura Mureşului. Soldaţii ardeleni, luptând de data aceasta sub
stindardul României au intrat în luptă conştienţi de obligaţia apărării Marii Uniri.
În toiul luptelor, fruntaşul Ioan Borza, din plutonul de legătură al Regimentului
90 din Divizia 18 infanterie, scria celor dragi de acasă: „Nu am avut nici odată
o ocazie mai sfântă ca cea de acum; căci dacă de patru ori am alergat sub arme,
până acum a fost totul pentru duşmanul nostru secular, care a voit nimicirea
întregului nostru Neam românesc. De data aceasta m-a chemat un glas dulce,
18. Arhiva M.Ap.N., fond Microfilme. rola P. li 5.215, c. 597-598.

19. Ibidem, fond C.T.T., dosar nr. 75, f. 139, 142 şi 144.
20. Ibidem, dosar nr. 352, I. 11.
21. Ibidem.
22. Ibidem.
23. „Monitorul oficial", n. 177, din 26 noiembrie 1919, p. 10.015-10.017.
un suflet iubitor de mamă, scumpa noastră România-mare! Fiţi deci mândri, căci
aveţi un fiu care după puterile lui ajută la întărirea şi înflorirea tinerei şi iubitei
Patrii 24 •
Pe timpul ofensivei armatei române din aprilie, în corpul de ofiţeri al
Diviziilor 16 şi 18 infanterie au loc schimbări importante. Prin ordinul Marelui
Cartier General din 18 aprilie 1919 sunt repartizaţi din Regat, Diviziei 16 un
număr de 100 ofiţeri, iar diviziei 18, 102 ofiţeri, toţi din arma infanteriei 25 . Aceştia
vor fi numiţi în funcţiile de ofiţeri neîncadrate la acea dată, sau vor înlocui de la
comanda subunităţilor pe unii ofiţeri ardeleni, repartizaţi Diviziilor 20 şi 21
infanterie, în curs de organizare, pentru închegarea şi instrucţia subunităţilor,
ţinând cont de experienţa acumulată pe timpul formării primelor două divizii.
Numirile respective apar în „Ordinea de bătae şi situaţia de efective a
Comandamentului Trupelor din Transilvania, comandamentelor de divizii, brigăzi
şi corpurilor de trupă" din 1 mai 1919 26 • Se păstrează în fruntea Diviziilor 6 şi
18 infanterie generalii Hanzu Alexandru şi Papp Dănilă, comandanţi ai acestora
şi locotenent-coloneii Phleps Arthur şi lacobich Iosif, şefilor de state majore,
precum şi majoritatea comandanţilor de regimente: coloneii Divisioli Carol şi
Gheorghe de Radeş, locotenent-coloneii Brandsch Neinrich, Reiner Adolf, H.
de GrOnberger etc.
Cu toate că au afectat coeziunea subunităţilor şi unităţilor ardelene, care
de la constituirea lor au avut numai comandanţi ardeleni, numirile făcute de
Marele Cartier General fiind dictate de necesităţile momentului respectiv,
misiunile ce au revenit forţele ardelene au fost îndeplinite cu succes, dovadă şi
decorările făcute pe timpul ofensivei din aprilie.
După 1 mai 1919, când trupele române au atins Tisa, Diviziile 16 şi 18
infanterie au fost introduse în eşalonul întâi al dispozitivului strategic român,
dispunându-se în acoperire pe acest râu, pe o lungime de 300 km, între Csap
şi Szeged, la vărsarea Mureşului. Fiecărei divizii îi revenea un front larg de
aproape 150 km, fapt ce indică o atitudine strict defensivă a acestora.
în perioada cât au executat misiunea de acoperire pe Tisa (până la 20 iulie
1919), rolul celor două divizii va creşte, datorită deselor ciocniri cu inamicul în
urma incursiunilor, încercărilor de trecere şi chiar trecerile reuşite peste Tisa de
forţe ungare de tărie variabilă, datorită dezvoltării frontale deosebit de mari a
dispozitivului de luptă.
Subunităţi din Divizia 16 infanterie se remarcă în luptele din 5 iulie, când
aproape un batalion al Armatei Roşii ungare (după alte surse aproape şase
companii) 27 a reuşit să forţeze Tisa şi să ocupe satele Vencsello şi Balsa.
Inamicul a fost înfrânt şi respins peste Tisa, ca urmare a contraatacului
executat de Batalioanele 2 şi 3 din Regimentul 82 infanterie şi a două companii
24. „Renaşterea română", nr. 82, din 27 aprilie 1919, p. 3.

25. Arhiva M.Ap.N., fond C.T.T., dosar nr. 343, f. 256-259.
26. Ibidem, dosar nr. 75, r. 148-151.
27. Ibidem, f. 196; Ibidem, dosar 52, f. 858.
din Regimentul 9 vânători. Rolul hotărâtor în acţiunea trupelor române l-a avut
căpitanul Dumitrescu Vasile, comandantul Batalionului 2, aflat în fruntea
subunităţii. Ca urmare, este citat prin Ordin de Zi al Grupului de Nord „pentru
vitejia rară cu care şi-a condus batalionul la atac, în lupta de la Vencsell6" 28 şi,
printr-un Înalt Decret este decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul" clasa a lll-a 29 •
Pierderile batalionului său au fost de 3 morţi şi 24 de răniţi 30 •
Cea mai importantă acţiune inamică în dispozitivul de acoperire al Diviziei
18 infanterie are loc în noaptea de 22/23 mai 1919, când trupele maghiare, cu
forţe superioare, reuşesc să treacă Tisa, atacă militarii companiei dispuşi la
capul podului de peste râu la Szolnok, îi resping şi cuceresc satul Râkoczi31 • În
acţiunea de respingere a inamicului s-a remarcat căpitanul Stokhammer Rudolf,
comandantul Batalionului 3 din Regimentul 91 infanterie. Lăsând inamicul să se
apropie până la 100 metri, ordonă subunităţii dechiderea focului prin surprindere,
apoi în fruntea contraatacului dat de batalion, respinge pe unguri peste Tisa.
Pentru „bravura şi destoinicia cu care a comandat Batalionul 3 în luptele cu
maghiarii" ofiţerul este decorat cu Ordinul „Coroana României" cu spade în
gradul de ofiţer cu panglica de „Virtutea Militară" 32 •
O altă trecere a inamicului cu forţe numeroase are loc în 30 mai, în raionul
localităţii Kiskore. Inamicul este respins ca urmare a intervenţiei subunităţilor
din Regimentele 91 infanterie şi 18 vânători, luându-ne 22 de prizonieri 33 •
Datorită vitejiei demonstrate cu această ocazie, dar şi în luptele din 22 şi 23 mai
sunt decoraţi 12 ofiţeri şi 94 militari din trupele Regimentului 91 infanterie 34 •
Ofensiva Armatei Roşii ungare declanşată în zorii zilei de 20 iulie a găsit
Divizile 16 şi 18 infanterie ocupând acelaşi dispozitiv de acoperire pe un front
larg, între gurile de vărsare în Tisa ale Someşului şi Mureşului. Deşi Comandantul
Trupelor din Transilvania cunoaşte precis data declanşării ofensivei, a menţinut
doar cele două divizii ardelene în eşalonul întâi, grupând 6 divizii în adâncime,
pentru contraatacuri, când situaţia impunea dispunerea majorităţii forţelor pe
Tisa, aliniament favorabil apărării şi apoi forţarea râului de către armata
română, ceea ce s-a şi întâmplat, de altfel, dar în 29/30 şi 30/31 iulie 1919.
Rolul diviziilor ardelene devine foarte important, trebuind să facă faţă
atacului masiv al inamicului, Divizia 18 infanterie chiar pe direcţia loviturii
principale. Trupele ungare reuşesc să realizeze capete de pod în sectoarele
divizilor, cel din zona Szolnok pe direcţia Oradea, fiind adânc de aproximativ 60
de km, cu o dezvoltare .frontală de 30 km 35 • Ofensiva inamicului durează 4 zile,
după care forţele armatei române trec la contraofensivă cu unităţile dispuse în
28. „Patria", nr. 152, din 24 august 1919, p. 1.

29. „Monitorul Oficial''. nr. 117, din 12 septembrie 1919, p. 6698; Decretul - lege nr. 3451. Decretele prin
care se decorau militarii din diviziile ardelene aveau şi menJiunea: „Având în vedere şi recomandarea Consiliului
Dirigent al Transilvaniei, Am decretat şi decretăm ... ".
30. Arhiva M.Ap.N., fond C.T.T., dosar nr. 52, f. 858.
33. „Renaşterea română". nr. 108. din 4 iunie 1919, p. 1; Comunicatul Marelui Cartier General.
34. „Monitorul Olicial", nr. 107, din 31august1919, p. 6052-6053.
35. LI. col. Băldescu Radu, Războiul NaJional. Operaţiunile din anii 1917, 1918 şi 1919, Sibiu, 1934, p. 173.
adâncime. După trei zile, inamicul este respins peste Tisa, iar în seara zilei de
26 iulie întregul mal stâng al râului era din nou în stăpânirea noastră, trecându-
se în acoperire.
Deşi inamicul, mult superior în efective şi tehnică reuşise să respingă cele
două divizii aflate în acoperire pe Tisa, acest lucru s-a făcut după o rezistenţă
dârză a trupelor ardelene. Aprecieri elogioase despre comportarea acestora,
atât pe timpul ofensivei maghiare, cât şi al contraofensivei noastre se găsesc în
ordine de zi, comunicate ale Marelui Cartier General, presa timpului.
Comandantul Grupului de Nord, în al cărui prim eşalon se găsea Divi~a
16 infanterie, în Ordinul de zi nr. 77 36 , după ce arată încercarea inamicului din 20
iulie „pentru a introduce stăpânire roşie şi în teritoriile, de-unde trupele noastre
l-au alungat în 16 aprilie a.c. şi unde au făcut ordine Ostaşii Diviziei 16" face
referiri la modul cum au luptat subordonaţii săi pentru a respinge pe inamic peste
Tisa: „Ostaşii Diviziei 16 au fost stăpâni neadormiţi ai soliei noastre în aceste
locuri şi încearcările de trecere ale inamicului din subsectorul Tisza - Dob şi
Tisza- Lok au fost sfărâmate cu mari pierderi pentru el, cu care prilej Regimentul
83 infanterie a făcut şi un mare număr de prizonieri. În subsectorul Rakamaz,
valurile furioase ale trupelor roşii, susţinute de o artilerie mult superioară ca
număr şi calibru artileriei noastre, s-au oprit de piepturile Regimentelor 81, 82,
83 infanterie care au oprit pe linia indicată de Comandamentele superioare ... În
subsectorul Tisza-Fured, Regimentul 84 infanterie a respins, de asemeni
încercările de trecere ale trupelor ungare, cu care prilej au făcut un mare număr
de prizonieri". Acest ordin de zi sintetizează întrega activitate a regimentului
Diviziei 16 infanterie pe timpul ofensivei Armatei Roşii ungare şi a contraofensivei
trupelor române.
Aprecieri pozitive sunt făcute şi la adresa militarilor Diviziei 18 infanterie.
Într-un raport trimis Marelui Cartier General, la 20 septembrie 1919, comandantu I
Comandamentului Trupelor din Transilvania, general G.D.Mărdărescu, după ce
arăta că pe frontul diviziei, la 20 iulie au atacat trei divizii roşii la Szolnok şi1,
1/2 divizie la Szentes, suportând singură atacul timp de două zile, pe timpul
contraofensivei române, la care şi unităţile Di"iziei 18 infanterie au participat,
forţele respective ale inamicului „ ... au fost atât de cumplit lovite, încât
reorganizarea lor, după retragerea peste Tisa, a fost o imposibilitate şi, toate
încercările care s-au mai făcut în urmă, pentru a se opune grupului de manevră
au fost zadarnice" 37 •
Pe lângă cele două divizii ardelene, începând cu 22 iulie şi unităţi din
Diviziile 20 şi 21 infanterie, nou constituite încep să îndeplinească misiuni
operative: Brigada 49 infanterie (Regimentele 98 şi 104) din Divizia 20 infanterie
este dată în subordinea Grupului de Nord, iar Regimentul 107 din Divizia 21
infanterie, în subordinea Diviziei 1 vânători 38 • În aceeaşi zi, Regimentul 99
infanterie al Diviziei 20 va acţiona în cadrul Grupului de Manevră 39 • Aceste
36. „Patria". nr. 152. din 24 august 1919. p. 1.

37. Arhiva M.Ap.N., fond C.T.T., dosar nr. 201, I. 60-61.
38. Ibidem, dosar nr. 75, I. 251-252.
39. LI. col. Băldescu Radu, op. cit., p. 172.
unităţi vor fi repuse în subordinea celor două divizii începând cu 27 iulie, cu

excepţia Brigăzii 49 infanterie, pe mai departe în subordinea Grupului de Nord 40 •
După 30 iulie, când s-a desfăşurat ofensiva armatei române la vest de
Tisa pe direcţia generală Budapesta: Diviziile 16 şi 18 infanterie au executat
incursiuni şi treceri de artilerie, pentru a fixa forţele inamice din forţa dispozitivului
lor, înlesnind acţiunile trupelor aflate în ofensivă. Începând cu data de 4 august,
zi în care armata română defila victorioasă pe bulevardul Andrassy din Budapesta,
cele două divizii îndeplinesc misiunile de acoperire pe Tisa în sectoarele
cLJhoscute, iar din 12 august, Divizia 16 infanterie preia şi sectorul celeilalte
divizii, aceasta fiind retrasă în adâncime pentru refacere şi instrucţie 41 •
Din cele patru divizii ardelene, doar două brigăzi de infanterie, 41 din
Divizia 16 infanterie şi 49 din Divizia 20 infanterie mai acţionau ca trupe
operative. Brigada 41 infanterie a trecut la ofensivă la vest de Tisa, cooperând
cu Detaşamentul „General Davidoglu" până în 25 august 1919, determinând
capitularea Diviziei 1 ungare 42 şi dezarmând pe locuitorii oraşului Miskolc şi pe
lucrătorii fabricii din localitatea Diosgyor, ce nu voiseră să depună armele 43 •
Brigada 49 infanterie începe forţarea Tisei în data de 1 august, pe la TiszafOred,
reuşind să-şi treacă ambele regimente până la ora 21 .30 44 • Continuând ofensiva,
brigada ajnge în 4 august, în raionul Eger-Farmaş, Eger-Lăvă, Barsod, lvanka,
făcând legătura cu brigada 2 roşiori 45 , după care va reintra în subordinea Diviziei
20 infanterie.
Prin reintrarea Brigăzii 1 infanterie în organica Diviziei 16 începând cu 25
august 1919 46 , se încheie participarea trupelor ardelene, ca trupe operative, la
campania armatei române în vestul Transilvaniei şi Ungaria. Şi, prin contribuţia
diviziilor ardelene, numai în intervalul 20 iulie-8 august 1919, armata română a
capturat 1235 ofiţeri, 10.995 soldaţi, 350 tunuri (dintre care două de 305 m.m.),
332 mitraliere, 52.000 arme, mii de săbii şi pumnale, o enormă cantitate de
muniţie şi materiale de război, 87 de avioane 47 • După data de 8 august cifrele
respective au crescut considerabil, ca urmare a dezarmărilor făcute.
Victoria armatei române, ca răspuns la atacurile violente şi repetate ale
Ungariei asupra României a fost obţinută cu numeroase jertfe. Din martie 1919,
când au început ostilităţile şi până la sfârşitul lunii august când s-au încheiat,
pierderile suferite de armata română s-au ridicat la 188 ofiţeri şi 11.478 soldaţi,
dintre care 69 ofiţeri şi 3.556 soldaţi au făcut supremul sacrificiu pe câmpul de
luptă, iar 119 ofiţeri şi 7.992 soldaţi au fost răniţi 48 • Numai în perioada aprigelor
lupte dintre cele două armate, cuprinsă între 20 iulie şi 8 august, pierderile
40. Arhiva M.Ap.N .• fond C.T.T., dosar nr. 73, f. 263.

42. Ibidem, fond Microfilme, rola P. li 5. 218, c. 915.
43. Ibidem, c. 932.
44. Ibidem, fond C.T.T., dosar nr. 75. f. 271.
45. Ibidem, I. 276.
46. Ibidem, I. 296.
47. Ibidem, I. 283.
48. D. Preda, V. Alexandrescu, C. Prodan, În apărarea României Mari, Editura Enciclopedică, Bucureşti,
1994, p. 291.
forţelor Comandamentului Trupelor din Transilvania au fost de 89 de ofiţeri şi

3.219 trupă, morţi, răniţi şi dispăruţi 49 •
Trupele ardelene, aflate în prim planul
acţiunilor militare au avut următoarele pierderi: 5 morţi, 30 răniţi şi 3 dispăruţi din
rândul ofiţerilor şi 124 morţi, 850 răniţi şi 648 dispăruţi din cadrul trupei 50 , deci
în total 1.660 de pierderi.
Jertfele transilvănenilor reprezintă aportul acestei provincii româneşti la
recunoaşterea Hotărârii de la Alba Iulia. Este meritul lor că nu au stat cu mâinile
în sân, aşteptând ca armata română să le pecetluiască Unirea, ci au răspuns
chemărilor Consiliului Dirigent şi ale propriului suflet, alcătuind o armată ardeleană
tânără, dar viguroasă, parte integrantă a armatei României Mari, apărând
integritatea teritoriului naţional, aşa cum fusese stabilit la Alba Iulia la 1
Decembrie 1918.
49. Arhiva M.Ap. N., fond C.T.T., dosar nr. 75, I. 283.
50. Ibidem, I. 281-282.
THE TRANSYL VAN/AN ARMY, COMPONENT PART OF THE ROMAN/AN

ARMY IN DEFENCE OF THE GREAT UN/ON
Abstract
To the 1919 Romanian Army' campaign there took part too not only large units bui also
small units of Transsylvania, employed in the battle disposition of the Romanian Army.
As a consequence of the measures taken by the Transylvanian Government and in high
agreement with the government in Bucharest, six new divisions were made up of Transylvanian
inhabitants except the Hungarians. Among !hem four took part in the 1919 military campaign, two of
them - the 16th and 18th division - being committed throughout its duration, although in the official
papers dealing with the Romanian Army's 1919 campaign their military operations are only scantily
mentioned, noi thoroughly developed.
Therefore, during the offense in April, the 16th Division of lnfantry and small units of the 18
th Division of lnfantry, initialty deployed in the second echelons or as a reserve, were introduced
in the main combat echelons towards the end of the month, fighting down to the Tisza. The
„Beiuş" Regiment of volunteers took part in the whole offensive operations, its battalion being
deployed only in the main combat echelons.
Between the Ist of May and the 20th of July 1919, when the 16th and the 18th Divisions of
lntantry were introduced in the main combat echelons as a covering force over the Tisza an a lenght
of 300 km, the role of the two divisions increased duc to the frequent clashes and battles with the
enemy, especially after the attempts and successful crossings over the Tisza executed by the
Hungarian forces, varying in strenght and power. Fighting hard battles the Romanian divisions
succeeded in fighting them back and rejecting them altogether.
Together with the offense launched by the Hungarian Red Army an the 20th of July at
dawn, the two divisions bare the bruni of combat, having to cape with the bulky attack of the
enemy, the 18th Division of lnfantry right on the direction of this main attack.
The appreciations about the behaviour of these divisions were highly praisirig both those
during the Hungarian offense (until the 23rd of July) and during aur counterattack (the24th-26th
of July), the order of the day, the official communications of the General Headquarters, the
newspapers of the day, all of this being proven evidence of ii.
Beginning with the 22nd of July, units of the newly constituted Transylvanian Divisions of
lnfantry - the 20th and 21 stwere alsa assigned combat tasks. To the Romanian Army's offense,
which developed west of the Tisza on the 30th of July, two Transylvanian brigades the 41 st and
49th of lnfantry - participated, quickening the defeat of the Hungarian Red Army.
Through Their accomplished deeds the military people ol Transylvania employed in
independent, large units, integrated in' !he Large Romania's Army, brought their contribution to !he
application of the Alba Iulia Decision of Union Which was made an the 1 st of December 1918.
UN CORESPONDENT DE PRESĂ ROMÂN LA
CONFERINŢA DE PACE DE LA PARIS-HORIA
PETRA PETRESCU
Eugenia Crişan
Personalitate complexă-poet, prozator, dramaturg, traducător, ziarist,

militant pe ţărâm cultural - prea puţin cunoscut şi pe nedrept uitat, Horia Petra
Petrescu s-a născut la Braşov, la 26 octombrie 1884, în familia cărturarului
Nicolae Petra Petrescu 1 • A crescut şi s-a format sub cele mai bune auspicii.
Casa părinţilor săi era frecventată în epocă de elita culturală a Braşovului, în
lrunte cu membrii familiei Mureşenilor, Iosif Blaga, Gh. Dima, Vasile Goldiş,
Andrei Bârseanu. Însuşi tatăl său, Nicolae Petra Petrescu era un cunoscut om
de cultură, fin traducător, colaborator nelipsit din paginile revistelor pedagogice
şi de cultură ale vremii.
Crescut într-un astfel de mediu cultivat, trecut prin cunoscutele şcoli
româneşti ale Braşovului, apoi prin universităţile din Viena, Budapesta şi
Leipzig, Horia Petra Petrescu şi-a format un larg orizont cultural. Dar zestrea
spirituală cea mai de seamă- acumulată de timpuriu în casa părinţilor săi, apoi,
'in contact direct cu tinerimea academică română, în cadrul Societăţii „Petru
Maior" la Budapesta sau a „României June" la Viena, în redacţia revistei
„Luceafărul" 2 , la sărbătorile de la Putna- a fost dragostea pentru poporul său
şi convingerea necesităţii de a acţiona pentru unitatea sa culturală şi politică.Din
nceastă perioadă a vieţii datează prieteniile trainice cu Octavian Goga,
OctavianTăslăuanu, Al. Ciura, Ioan Lupaş, Petru Groza, Ciprian Porumbescu,
Sextil Puşcariu, apoi cu Ilaria Chendi şi cu Ion Luca Caragiale. Viaţa şi opera
marelui dramaturg autoexilat la Berlin, va fi subietul tezei de doctorat a tânărului
Horia Petra Petrescu, întocmită şi susţinută la Leipzig, în noiembrie 191 O, sub
indrumarea savantului Gustav Weigand.Este prima exegeză în limba germană
usupra operei marelui dramaturg român 3 •
Deşi lovit de o boală necruţătoare, care de altfel îl va ţintui la pat în ultimii
25 de ani ai vieţii, tânărul Horia Petra Petrescu îşi dedică anii tinereţii luptei cu
condeiul pentru ridicarea prin cultură a neamului său. Îşi risipeşte generos
11crierile în paginile „Luceafărului", „Telegrafului Român", „Gazetei de
1. Al. Dima, Un semănător al luminii: Horia Petra Petrescu. Calendarul Săteanului, 1947, p.70-71; Lidia
11n11cescu, Scrisori către Horia Petra Petrescu (catalog), Sibiu 1917; Elena Dunăreanu, Publicişti ardeleni către
t toria Petra Petrescu, Sibiu, 1976; Georgeta Ene, Un militant al „Astrei": Horia Petra Petrescu. Foaia Poporului,
IV, nr. 1(18), ian. 1995, p.2.
2. Luceafărul, revistă literară, Budapesta, 1 iul.1902-sep. 1906; apoi Sibiu, 15 oct. 1906-1 mai 1914; 1 ian.
11119 - 1 mai 1920 Redactor-şei Alexandru Ciura (până in 15 iun. 1904). Comitetul de redac1ie: O.Goga, Ioan
t 11paş, Ion Montani. Dionisie Stoica, Ioan Lepădat, Vasile E.Moldovan, Sebastian Stanca şi George Zăria. Horia
t 'ntre Petrescu, student, începând din 1903 la Universitatea din Budapesta devine un fidel colaborator al revistei.
3. Elena Dunăreanu, op.cit„ p.7.
388 Horia Petra Petrescu - corespondent la Paris
Transilvania", „Tribunei", şi „Românului" din Arad, al cărui corespondent

permanent devine după întoarcerea de la Leipzig în oraşul natal (1911 ) 4 •
Concomitent tipăreşte lucrări pentru şi despre Societatea pentru fond de teatru
român, colaborează la „Cosânzeana" {Orăştie), „Foaia poporului" {Sibiu), la
almanahuri şi calendare editate sub egida „Astrei". Pentru îmbogăţirea
patrimoniului documentar al acestei prestigioase instituţii, Horia Petra Petrescu
va activa o viaţă întregă. Începutul îl face prin transferul unei considerabile părţii
a arhivei Societăţii „Petru Maior" de la Budapesta, continuarea, în calitate de
secretar literar al „Astrei" şi bibilotecar al acesteia din 1924 şi până la sfârşitul
activităţii sale, când donează instituţiei pe care a slujit-o cu exemplar devotament,
întreaga arhivă şi bibliotecă personală 5 •
Primul război mondial îl găseşte la Praga în căutarea sănătăţii prea
devreme pierdută. Aici intră în legătură cu personalitaţile culturale şi politice ale
vremii {Ioan Urban şi Hertwik Jarnik, abatele Metodiu Zavoral), luptători pentru
libertatea poporului ceh 6 • De aici, în ianuarie 1919, Horia Petra Petrescu pleacă
la Paris în calitate de corespondent al ziarului „Patria", organ al Partidului
Naţional Român ce apărea la Sibiu sub direcţia lui Ioan Agârbiceanu 7 • Din
capitala mondială a diplomaţiei de atunci, Horia Petra Petrescu trimite ştiri şi
corespondenţe despre deschiderea şi desfăşurarea Conferinţei de pace, despre
participarea delegaţiei României la lucrările ei, un interviu al lui Al.Vaida
Voevod, impresii despre atmosfera şi momentele trăite.
O parte ale materialelor trimise de autor au văzut lumina tiparului în
paginile ziarului „Patria" 8 , un fragment dintr-o altă corespondenţă în „Telegraful
Român" iar unele, au rămas nepublicate, ajungând prin donaţia lui Horia Petra
Petrescu în colecţiile speciale ale Bibliotecii „Astra".
4. Ibidem.
5. Horia Petra Petrescu se stinge din viată la 12 mai 1962 la Sibiu, unde este înmormântat alături de părinţii
săi.
6. În 1924 guvernul cehoslovac ii decorează cu ordinul „Leul Alb" pentru merite deosebite în strângerea
legăturilor culturale ceho-române. Vezi Elena Dunăreanu, op.cit., p.8.
7. PATRIA. Organ al Partidului Naţional Român. Sibiu, 1/14 leb. ·1 sep. 1919; Cluj: 4 sep. 1919 - 31 dec.
1924. Director: Ioan Agârbiceanu; director politic de la 13 apr. 1923. Prim-redactor:dr. Sebastian Bornemisa
(până la 27 iul. 1919). Redactori: Ioan Dragu, Radu Dragnea, Al. Vasilescu, Emil Vasiliu, ş.a. Colaboratori:
L.Blaga, I.Agârbiceanu, Z.Bârsan, Sextil Puşcariu, Horia Petra Petrescu, Nichilor Crainic, N.lorga, Volbură
Poiană, G.Bogdan Duică, Tiberiu Brediceanu, Al.Ciura, Zenovie Păclişan, A.Otetea, Camil Petrescu, ş.a.
8. Şedinta de deschidere a Conferinţei de pace. De la corespondentul nostru. Paris, 20 1.1919. În: Patria,
1, nr.1, 1 /14 feb.1919, p.4; De la Conferinţa păcii. Discutiunea revendicărilor României (De la corespondentul
nostru special). 1,nr.26, 16 mar.1919, p.2; România la Conferinta păcii. O convorbire cu dl.minstru Dr.Al.Vaida-
Voevod. 1,nr.27, 18 mar.1919, p.1;Ministrul Vaida-Voevod la Remis. 1,nr.110, 2 iul.1919, p.2;1,nr.116, 10
iul.1919,p.2; Scrisoare din Paris.1,nr.127, 24 iul.1919, p.2; nr.135, 2 aug.1919, p.2; nr.146, 16
aug.1919,p.1.Semnate Corespondent.
9. Pacea de la Saint-Germaine, Paris, 1919. În:Telegraful Român, nr.66, 15 iul.1919, p.2. (Biblioteca
„Astra", Col.speciale, MCXLVl/71); MCXLVl/70: O şedinţă a Conferin!ei de pace. Impresii de Horia Petra
Petrescu, Paris, aprilie 1919; MCXLVl/72: Scrisoare din Paris (De la corespondentul! nostru special). MCXLVI/
73: Din împărăţia morţii de Horia Petra Petrescu, Paris, Vinerea mare, 1919; MCXLVl/78: Pacea de la Trianon.
Impresii de la Congresul de Pace din Paris de Horia Petra Petrescu, Paris 7 mai 1919.
Eugenia Crişan 389
A ROMAN/AN REPORTER AT THE PARIS PEACE CONFERENCE

· - HORIA PETRA PETRESCU -
Abstract
Born in Braşov, on Octomber 26'", 1884, in the house of the well-known intelectual Nicolae
Petra Petrescu, Horia Petra Petrescu was formed in the spiritual atmosphere generated by an
exceptional cultural topnotch.
From an early age he was constantly presen! in the columns of the papers: „Luceafărul",
Telegraful Român", Gazeta de Transilvania", „Tribuna" and „Românul".
While in Prague and Paris, he gets acquainted the cultural and politica! figures from that
time. From Paris he convey news about the main moments of the Paris Peace Conference.
ANEXE
PACEA DE LA TRIANON
IMPRESII DE LA CONGRESUL DE PACE DIN PARIS
Horia Petra-Petrescu
Paris, 7 Mai 1919
Ni s-a spus: trenul pleacă la Versailles, de la gara „Pont d'Alma", la ora 13 şi 20. Ne-am
înfiinţat deci înainte de ora 13 şi 20 la gara mititică, aşteptând cu vreo câţiva englezi şi cu câteva
englezoaice sosirea trenului. Erau trei inşi: reprezentantul Banatului la congres, dl. Caius
Brediceanu, jurnalistul român dl. Aurel Esca şi cu mine.
Biletele noastre de trecere ne dădeau voie, dlui Esca, să circule prin străzile din
Versailles, dlui Brediceanu şi mie, să ne găsim un locşor din raionul reservat in grădina palatului
Trianon pe seama presei. Puteau li satisfăcuţi că am ajuns să fim stăpâni şi pe biletele acestea
- câtă vreme chiar şi presa franceză n'a primit mai mult de 5 locuri pentru sala din Trianon, unde
avea să se ţină şedinţa istorică, iar unul din miniştrii noştri a trebuit să se folosească de legitimaţia
de jurnalist ca să ajungă in sală, neavând România mai mult de 2 locuri la şedinţă. Sindicatul
presei franceze a protestat in unanimitate şi a decis să nu ia parte, trimiţând in locul său pe
reprezentanţii agenţiilor de informaţie Havas, Radio Fournier şi Information.
Călătoria la Versailles n'a ţinut mai mult de trei sferturi de oră. Am trecut pe lângă platoul
de la lssy, unde se ţin exerciţiile militare ale garnizoanei Parisului, pe lângă Meudon, acel Meudon
vestit in istoria literaturii, unde se dădeau „seratele literare de la Meudon" cu Zoia, Turgheniel,
Maupassant şi ceilalţi prietini de principii, parochia lui Rabelais, Meudon-ul care adăposteşte
astăzi şi atelierul lui Rodin, preschimbat in muzeu după moartea marelui sculptor francez, şi după
ce a.m suportat trecerea printr'un tunel de 3 chilometri, cari mi s'au părut trei vecinicii am ajuns
la gara Versailles.
Dacă la plecare n'am băgat de searnf că pornim la actul istoric al predării tratatului de
pace plenipotenţiarilor germani - fiindcă pa;,agerii de prin compartimente erau cetăţeni ce-şi
vedeau de treburile lor private (doar o „conductoară" bătrână care împletea la ciorap, mi se părea
una din parcele, cari avea să depene firul istoriei) - la sosirea noastră in gara din Versailles am
simţit că ne apropiem de locul istoric. Englezi şi americani unde iii aruncai ochii! În uniformele
lor kaki, de culoarea cafelei, unii cu nelipsitele lulele scurte in colţul gurii, chiar şi numai sunetele
guturale, pe cari le dădeau gura lor iii ofereau putinţa să afli că sunt englezi.
O apucăm cu dânşii împreună spre castel. Străzile îmi amintesc locul de vilegiatură Baden
de lângă Viena, unde petrecea şi fostul rege împărat habsburg, Carol, in timpul din urmă al
domniei sale. Aceeaş atmosferă de orăşel de provincie, cu casele prietenoase, ridicate parcă
anume să stea toată ziulica pe partea soarelui.
Cu cât ne apropiem mai tare de „curtea de onoare" a castelului care acum ne apare
înaintea ochilor, cu atât mai mult dispare impresia: „te afli in vilegiatură", făcând loc altei
impresii, aceasta mult mai puternică: impresia grandiosului.
Desigur, la impresia aceasta au colaborat din greu reminiscenţele noastre istorice, literare
şi artistice. Cu fiecare pas ce-l făceam ne apropiam de palatul in care s'a petrecut o parte
însemnată a istoriei Franţei, (ce zic a Franţei?) a lumii întregi. Istoricul G. Leuotre, descriind
palatul din Versailles, susţine că timp de o sută de ani palatul acesta a fost „centrul lumii". Aici,
in palatul acesta, ridicat de regii Franţei cu îmbelşugate mijloace materiale - istoricii notează
500.000.000 de franci spese de clădire, fără de munca de rabotă a peste 36.000 de oameni, cu
6.000 de cai! - aici s'au petrecut scene hotărâtoare pentru soarta omenirii întregi. De-ar avea glas
sutele de odăi, saloane ale palatului, şi mai cu seamă acea vestită „Galerie des glaces" (Galerie
a oglinzilor), ar putea să lase să se perinde pe dinaintea ochilor noştri multe scene memorabile
pentru vecii vecilor!
În saloanele acestea s'a jucat „regele soare" („Le Roi Soleil"), Ludovic al XIV-iea, ca
copil, aici a dat vestitele sale serbări-recepţii, aici şi'a petrecut ultimii ani ai vieţii sale, murind tot
Eugenia Crişan 391
aici, în vârstă de 77 de ani, după ce domnise 72. De pe balconul, pe care-l aveam acum în faţa
noastră, a frânt camerarul de curte al regelui beţigaşul, în faţa mulţimii, amăsurat ceremonialului
de curte, anunţând moartea regelui cu acel „le Roi est morii" (a murit regele) şi răspunzând, în
timp ce ridica alt beţigaş în mâna cealaltă: „ Vive le Roi I" (trăiască regele) - formule, cari de atunci
începând au rămas în visteria noastră comună.
Aici a trăit şi şi-a petrecut Maria Antoaneta cea sortită să facă cunoştinţă cu cuţitul
ghilotinei.
Aici s'au adunat „stările", în 1789, să delibereze asupra bancrotului financiar, iminent al
ţării şi - după ce clerul şi nobilimea au protestat solemn împotriva neobrăzărei burgheze de a voi
să hotărască şi burghezia asupra viitorului ţării, fiind chemată la cârmuire, „statul" al treilea,
burghezia, a plecat de aici, constituind „adunarea naţională", care avea să deschidă epoca
revoluţiunii franceze. Ludovic al XVI-iea de aici a fost luat de „Dames de la Halle" (femeile
precupeţe de la halele de vânzare) şi dus la Tuilerie, ca mai apoi să fie ţapul de expiare a mulţimii
revoltate.
Pe aici s'au plimbat, cu pasul apăsat şi nemilos, Bismarck, dictând în 1871, 18 ianuarie,
acea pace de la Versailles, care lua Franţei Alsacia şi Lorena, cerea 5 miliarde desdăunare de
război de la duşmanul culcat la pământ, şi decreta unitatea Germaniei.
Recapitulând în memorie datele acestea ne plimbăm ochii de la balconul din „curtea de
onoare", la statuia ecvestră a lui Ludovic al XIV-iea, lângă care s'au grupat americanii să se
fotografieze şi fotografierea aceasta ne aduce la realitate.
Americanii râd, gesticulează, câţiva încalecă ţeava de tun - a câtorva tunuri luate dela
germani în războiul mondial - şi aşteaptă astfel comanda fotografului lor: „ Vă rog faţa veselă,
gata!" Nu trebuie să le comande mult: „faţa veselă!", fiindcă veselia nu le poate dispărea, tocmai
în ziua de astăzi, din faţă, iar răspunsul la întrebarea: „care este pricina veseliei?" îl dau tunurile
grele, cari lâncezesc lângă soclul monumentului lui Ludovic al XIV-iea. Mergeam doară să luăm
parte, din nemijlocită apropiere, la predarea condiţiilor preliminariilor de pace ale Antantei
învingătoare celor învinşi, foştilor posesori ai acestor tunuri aducătoare de pierzanie.
E o vreme minunată!
Soarele se joacă pe prundişul alb, îngrijit, pe statuetele albe, de marmoră, de nimfe,
tritoni, zei şi zeiţe, regi şi regine, cari apar de prin boschetele verzi, spre bucuria ochilor dornici
de lumină. Cade pe verdele parcurilor tăiate de grădinarii dibaci, cu foarfeca, ca neşte păreţi
gigantici de verdeaţă sau ca nişte piramide şi cununi monumentale. Arta unui Le Vau şi Dufour
a ştiut să aducă armonie între castelul în care pot să locuiască 1O.OOO de oameni cu cei 580 de
metri lungime şi 375 de ferestre - şi între natura înconjurătoare, care este o completare genială
a clădirii măreţe.
Plimbându-mă prin parcurile acestea de la Versailles mă duce gândul la „Sanssouci-ul lui
Frederic cel Mare de lângă Berlin şi la priveliştea, care ţi se oferă ochilor, dela „glorieta" din
Schonbrunn din Viena. Dela artiştii francezi ai lui Ludovic al XIV-iea au învăţat artiştii Habsburgilor
şi ai regilor Prusiei cum să clădească palate şi cum să îşi aranjeze parcurile.
Şi mă mai duce gândul pe undeva, păşind prin parcurile acestea îngrijite, pe unde se
plimbă vizitatori, cari vreau să guste în tihnă frumuseţile naturii şi ale mâinii omeneşti la alt parc,
acesta al fostului moştenitor de tron al Austro-Ungariei, la parcul şi vila d'Este din Roma. Lipsesc
chiparoşii şi întunericul lor melancolic - aici e mai multă verdeaţă şi mai multă veselie, din parcul
d'Este însă a dispărut stăpânul, mort ca să înceapă cu moartea sa şirul nesfârşit de hecatombe
omeneşti, după cum au dispărut de aici Maria Antoaneta şi Ludovic al XVI-iea, ca să facă loc
revoluţiei franceze, care a cutreierat şi ea aceste parcuri, cu o furie întărâtată, ca să lase să se
plimbe Bismarck şi cu Wilhelm primul pe promenăzile acestea tăinuite, plănuind îmbucătăţirea
Franţei„.
Parcurile acestea îmi amintesc de pânzele lui Lancret, Pater şi Watteau. Nu m'aş mira
dacă ar apărea din desişul din nemijlocita mea apropiere o păreche îmbrăcată cu crinolină, cu
mânecile scrobite, cu gulerul în zeci de creţe înfoiat, de jur împrejurul gâtului, ca să reciteze o
poezie pastorală de Florian sau să joace un menuet graţios. Mă uit dacă nu se află pe undeva,
printre crengi, un leagăn, pe care să se dea delicata şi sentimentala stăpână, ca în pânzele lui
Watteau. Unele locuri mi se par potrivite de a servi ca să te îmbarci pentru acea fericită insulă a
Citherei, unde domneşte numai gluma şi privirea de amorez şi soarele cald de primăvară„.
Dar realitatea ne cheamă cu tărie. Pe o clipă ne-am dat visărilor spre tărâmul Citherei,
abea mai târziu aflăm că n'am apucat-o pe cărarea adevărată. Un gardist francez, cu care mi-am
obicinuit acum ochii, ochi ce zâmbeau la început când ii vedeam, fiindcă eram învăţaţi numai cu
posnele gardiştilor francezi din lilmurile firmei „Path9", în streinătate - un gardist francez ne
încunoştinţează că am apucat drumul greşit.
În schimbul unui bacşiş - „pourboir" - care nici în Franţa nu este de dispreţuit, ne
deschide gardistul porţi cu gratii artistic lucrate, trecem prin apropierea unei peşteri romantice,
pline de figuri alegorice - Apollon şi cu ai săi - şi ni se deschide calea spre Trianon.
Trebuie să dăm iarăşi pe străzile Versaillesului. Cetim firma unui otel şi tresărim.
- „Hotel des Reservoirs".
- „Aici sunt găzduiţi par'că plenipotenţiarii nemţii" spune unul din noi, aducându-şi aminte
de cele cetite în jurnalele de dimineaţă.
Ca să avem siguranţa întreb pe o bătrână, care apare înlr'o poartă:
- „Aici stau nemţii?"
- „Da, aici!", dă ea din cap, cu un aer de satisfacţie, ca şi când ar li zis: „i-am adus până
aici I".
Aruncând ochii încă o dată spre bătrână, în treacăt, în timp ce ea îmi explică că „nemţii" mai
locuiesc şi în otelele Vatei şi Suisse (elveţian) din nemijlocită apropiere, stau să jur că cetăţeana
aceasta din Versailles a văzut şi pe Mac Mahon şi pe Jules Favre şi pe Napoleon al III-iea şi pe
Wilhelm I, plimbându-se, în 1871 pe străzile acestea.
Când s-a decretat căderea Franţei era o zi întunecată de iarnă, fără soare, lugubră. Istoricul
Sorel scrie: „oamenii aceştia (germanii), păreau că s'au adunat mai curând ca să asiste la funeraliile
Franţei decât ca să celebreze începutul nouei Germanii". Acu -că strălucea soarele, că ne scăldam
într'o bogăţie de culori, că era o sărbătoare pretutindeni în natură, era aceasta un augur bun pentru
pacea care se va încheia? Aveam motiv să prevestim viilor strălucit Franţei şi ţărilor aliate, strălucit
ca ziua aceasta neuitată de primăvară? Cine poale fi proroc în ceasul de faţă!„.
Problema de acum era să ajungem cât mai curârid la Trianon, ca să vedem ceva. Ne
despărţim de fratele Esca, pe care cordonul militar nu-l lasă să treacă mai departe şi o apucăm,
controlaţi riguros de ochii vigilenţi ai oficerului de serviciu - pe lângă biletul de trecere a trebuit să
avem cu noi şi legitimaţie - în apropierea palatului Trianon.
De departe putem ceti literele mari, de o şchioapă: „Presse". Intrăm în îngrăditura reservată
pe seama presei şi ne uităm de jur împrejur. În nemijlocita noastră apropiere jurnaliştii om lângă om.
De toate neamurile, afară, fireşte de nemţi, unguri, bulgari şi turci. Cu carnetele în mână, în fârful
degetelor, cap la cap, privesc spre palatul Trianon, la intrarea căruia se perindă automobilele ce aduc
pe delegaţii diferitelor state. Un pichet de 60 de soldaţi francezi {batalionul 26 de vânători pedestri),
condus de un locotenent (Pieiri) orb de un ochi, dă onorurile militare. Caschetele sure ale soldaţilor
mărunţei par elitrele unor gândaci de mai. Pe locotenentul orb de un ochi, acoperit la ochi cu un
bandaj negru în locul ochiului pierdut pe câmpul de luptă, l-au ale anume. Comandă cu sabia scoasă,
descriind arcuri largi prin aer. „Presentez armes!" (Prezentaţi armele!) dă comanda locotenentul, pe
pieptul căruia se află crucea de război şi crucea legiunii de onoare.
Edificiul este spălăţel şi simpatic. Sunt două Trianoane - Trianonul cel mare şi cel mic. Ne
aflăm în faţa otelului Trianon, care (faţă de palatul dela care veneam) ne apărea liliputan. Ludovic
al XIV-iea, sătul de pompa din palatele sale strălucite, voia să aibă un locşor unde să se retragă, unde
să poală să se odihnească puţintel în tihnă şi cumpără spre scopul acesta (1663) teritoriul pe care
se află Trianoanele, din satul Trianon, ridicând pe seama doamnei de Mainlenon clădirile cele două.
Ce ochi ar face, de ar trăi, doamna de Mainlenon, dacă i s-ar spune că peste câteva zile şi
au dat întâlnire în locurile acestea cei 64 de delegaţi ai puterilor aliate şi asociate I Şi-ar căuta refugiul
în „Micul Trianon" locul de predilecţie al Mariei Antoaneta şi al Mariei Luisa, sau în boschetele de
lângă „Hameau", unde-şi petreceau în vremurile bune doamnele de curte, îmbrăcate în costume de
ţărance, omorându-şi astfel timpul, care li se scurgea prea încet„.
O, să poată povesti parcurile şi cuiburile acestea de regină şi de damă de curte câte au văzut
şi auzii în decursul vremii, s-ar putea construi alte istorii de ale lui Saint Simon şi Brantome, cu nouă
şi nouă „poveşti de jaretieră". În locul poveştilor acestora aveam de astă dată actul solemn, grav,
al conferenţei de pace.
Zornetul aparatului cinematografic receptor de lângă mine mă trezeşte din escursiile mele
istorice-culturale. Este un reprezentant al casei „Pathe Freres" lângă noi şi învârte manivela
aparatului său, îndată ce trece reprezentantul vreunui stal pe dinaintea lentilei. Mâine seară o să
Eugenia Crişan 393
•
„ruleze" filmul cinematografic în toate cinematografele casei Pathe din Paris - poimâine în
provincie, în săptămâna viitoare în toate ţările Europei. O să poată vedea pe pânza albă fiecare,
fără ca să se „deranjeze", cum s-au petrecut lucrurile în Grand Trianon. Asta n'a visat-o doamna
de Maintenon, nici Racine, care pe aici a predat dnei de Maintenon manuscrisul „Estherei" sale,
ca să-l citescă mai apoi în palatul cel mare din Versailles.
Manuscrisul ce avea să se predea acuma conţinea 412 pagini I
Ora două şi 5 minute. Soseşte primul automobil. Timp de 50 de minute sosesc într'una
oaspeţii chemaţi la actul predării condiţiilor de pace. Mulţimea urmăreşte cu interes sosirea
fiecărei delegaţiuni.
lată-I pe C/emenceau, pe preşedintele consiliului de miniştri
francezi, pe preşedintele
şedinţei de astăzi. Soseşte cu secretarul său, salutat de mulţime cu urale. Ovaţii se aduc şi
mareşalului Foch, care trece în revistă pichetul de soldaţi, înalt, vesel, cu mişcări elastice,
agrăind pe câţiva din soldaţi, părinteşte. Cinematografii lucrează din greu, luându-l cum salută,
satisfăcut de ziua de astăzi, cu găvanul pălmii drepte înainte. Poate să se bucure, după cum pot
să se bucure şi Lloyd George, care soseşte şi priveşte şiret pe sub sprâncenele-i albe, cu surâsu-
i fin sub mustaţa-i stufoasă, tăiată englezeşte; şi Orlando cu Sonnino, cari au sosit în ultimul
moment din Roma, unde poporul i-a întărit şi mai tare în poziţia lor de intransigenţă naţională faţă
de iugoslavi - pot să se bucure reprezentanţii Belgiei eliberate.
Aşteptăm să sosească reprezentanţii României întregite şi aşteptarea noastră nu este
lungă. Dintr-un automobil cenuşiu, militar, recunoaştem lângă şofer pe ministrul-preşedinte Ionel
Brătianu, apoi vedem capul ministrului Vaida, al ministrului Mişu şi acela al secretarului
Constantin Brătianu. Dl consilier Brediceanu îşi îndreaptă aparatul Kodak, să prindă pe film
scena. Vedem cum ies din automobil, cum sunt primiţi la intrare de căiră funcţionarii şedinţei
solemne, apoi dispar semi-cilindrele negre şi pălăria cafenie în marea de capete. Wilson vine
ceva mai târziu, singur, cu picioarele îmboldoroşite într-o pătură, pe care o dă repede la o parte,
îndreptându-se cu paşi matematici spre intrare. Salută tacticos în dreapta, în stânga, cu cilindrul
în mână, cu surâsu-i enigmatic în faţă. Parcă are faţa soldatului din povestea lui Andersen, a
soldatului care a stat neclintit, chiar şi când a ajuns în mijlocul focului mistuitor. Dantura par'că
şi-a împrumutat-o de la un sfarmă-nuci jucărie. Va putea să sfarme Wilson sfarmă-nuci nuca ce
şi-a adus-o ca probă a destoiniciei sale?
Wilson! Wilson I merge din gură'n gură şi capetele se ridică, mâinile-şi fac loc prin mulţime,
să poată vedea stăpânii lor pe Wilson.
Unul din cei din urmă este Paderewski cu nevastă-sa, care-l petrece până la scări, ca să
plece mai apoi mai departe. Capul leonin dispare şi el în marea de capete.
Apoi o aşteptare încordată. Au să sosească„. Rantzau şi ai săi. Mulţimea gazetarilor nu-
i întâmpină cu huiduieli. De câteva ori, când s'a rătăcit câte cineva înaintea fotografilor şi
cinematografilor, a isbucnit într-un „hooo!" vesel - acu, când erau să sosească „boşi" s'a
răspândit o tăcere glacială împrejurul noastru. lată-i - îi aduc. În automobile militare, sure, cu
asistenţă militară. Patru automobile I Când se dau jos, nu li se întinde nici o mână.Germanii sunt
palizi. Recunosc, după fotografii, pe Schucking şi pe contele Brockdorff-Rantzau.
Dacă vreau să-mi dau seama de impresiile avute când am văzut cum soseşte Brockdorlf
Rantzau cu ai săi - îmi vine în minte descrierea magistrală a execuţiei din istoria revoluţiei
franceze de Carlyle. Aceeaş convingere a culpabilităţii în jurul meu, aceleaşi feţe palide, cu
buzele strânse, cu privirile aţintite într-o parte.
Prin asociere de idei mă duce gândul pe străzile Francfurtului de pe Meina, în faţa unui
otel, înaintea otelului „La lebăda'', unde pe o placă comemorativă stă gravat cu litere de aur: „în
casa aceasta s'a încheiat, în 1O Mai 1871, pacea între Germania şi Franţa". Ce pace şubredă I
Peste câteva zile sunt 48 de ani de atunci. Ce credeau învingătorii de atunci că va ţinea pentru
veci şi pururi„. Revoluţia bântuie cu cerbicie în fosta Germania. Bolşevismul se răspândeşte cu
iuţeală vertiginoasă.
O, nu pacea din otelul „lebedei" n'a fost curată ca lebăda, de aceea am ajuns la Trianon,
astăzi.
Şi alt gând m'a prins cu putere în mrejele sale: marea, grozav de marea responsabilitate
a conducătorilor faţă de cei conduşi.
În timp ce dispăruseră de pe peronul palatului toţi cei ce aveau să ia parte la şedinţa

capitală a acestui „capitis diminutio" am plecat capul şi am încercat să-mi închipuiesc greutatea
clipei ce o trăiam.
În momentele acestea-mi-am zis - se gândesc milioane, miliarde de oameni, din toate
ţările şi de pe toate continentele pământului nostru: „Oare ce se va fi petrecând în Versailles, în
sala din „Grand Trianon"?
În clipele de faţă sute de mii, sute de mii de mame, ale căror fii au murit pe câmpurile de
luptă, milioane de copii rămaşi fără de tală, milioane de văduve, lipsite de sprijinul bărbatului,
milioane de taţi, gârboviţi şi cu ochii storşi de plânset şi de nesomn, se gândesc: au li-va
răsbunată pierderea mea? Şi gândul m'a purtat mai departe la ai mei. E atât de firesc că mi-a
colindat gândul pe dinaintea pragurilor caselor alor mei! Sunt român doară şi cine ar putea să
simtă jalea satelor româneşti, făcute una cu pământul, mai tare decât toi o inimă românească?!
Am văzul, cu ochii sufleteşti, în timp ce se ţinea conferinţa din Trianon, sate româneşti prădate,
jeluite, am auzii ţipetele femeilor şi copiilor alungaţi de pe la cămin urile lor, am văzul cum se ridica
fumul şi pălălaiele de foc, lacome, deasupra acoperişelor caselor noastre, am ascultat cu inima
mea îndurerată, vaietele celor buni ai noştri, cari şi-au dat viaţa, luptând pentru o cauză strină,
constrânşi de mitraliere şi pat de puşcă să se lupte, mi-au apărut înaintea ochilor sufleteşti martirii
cauzei noastre drepte şi sfinte, şi am strâns mâinile pumn, întrebându-mă: vom primi şi noi
răsplata pentru atâtea chinuri îndurate? Ni se va face şi nouă dreptate în sala de la Trianon?
Punându-mi întrebările acestea, gândindu-mă la ai mei de acasă, simţeam cum se naşte
tot mai tare şi mai tare, revolta în mine faţă de instigatorii acestui război monstruos. Ială unde ne-
a adus filosofia „supraomului" lui Nietzsche! lată unde am ajuns cu dreptul pumnului, a la general
Hoffman şi Benhardi! Ială unde a fost târât, de conducători cinici şi lipsiţi de responsabilitate, un
neam de 70 de milioane de oameni, un neam, care are şi caliăţi, dar pe care nu au ştiut
conducătorii săi să i le remarce şi să le cultive!
Biet Weimar care eşti sortii să asculţi, în teatrul tău, în care Goethe şi Schiller erau stăpâni
odinioară, condiţiile de pace dictate de aliaţii, cari - de nu s-ar fi apărat - ar fi fost înghesuiţi şi
ei ca ruşii la Bresl-Litovsk şi ca noi, românii, la Bucureşti!. ..
Bucureşti! Ce se va petrece la Bucureşti acum? Desigur se bucură capitala de înaintarea

trupelor române - căci noi ne batem încă, pentru noi nu s'a sfârşit războiul. ..
Privim pe cei din urmă, cari intră la şedinţă, după ce au strâns mâna, la intrare,
funcţionarului chemai să primească şi ne aruncăm ochii intr'altă parte.
La spatele nostru se află două corturi de pânză groasă, impermeabilă. Corturi de
campanie - singurele ustensilii, cari (afară de garda de onoare) amintesc în mediul acesta cuprins
de razele soarelui de primăvară mizeriile de pe câmpurile de luptă. Într-unul din corturi s'au
adunat jurnalişti din toate ţările să-şi scrie la mese pline de hârtie albă şi blanchete de telegramă
impresiile şi veştile, pe cari au să le transmită mai apoi în toate părţile rosetei vânturilor. Un
englez şi o englezoaică scriu lângă un japonez, care pare un Budha înviat. Ceva mai departe un
preot catolic, în reverenda-i neagră, cu bereta albă, lângă un italian cu tipul pronunţat de
meridional. Într-o parte a cortului s'a început un negoţ în toată forma: se vând jurnaliştilor
cartoline poştale şi ilustrate din Versailles cu ştampila de la congresul de pace: „ Versailles,
Congres de la Paix, 7-5, (19)19". Cumpără lumea ca nebună. Unii o fac din snobism, alţii din
gheşeftărie. Văd cum lipeşte unul din noi o serie întreagă de timbre poştale pe o coală mare de
hârtie şi cum se roagă de oficiant să ştampileze timbrele. Le va vinde mai apoi cu preţurile urcate.
Eu trec în revistă pe filateliştii noştri, îmi vine'n minte iubitul nostru Gavriil Todică şi prietenii
Mircea şi Aurel şi cumpăr pe seama colecţiei lor câteva imprimate de acestea, în cari funcţionarul
isbeşte cu tărie fierul, care ştampilează par'că ar lovi în duşmanul ţării sale, silindu-l să primească
tratatul impus.
În al doilea cort se află celule de lemn - nu celule de intemniţaţi, nici de tranşee! - celule
telefonice, ca să poată raporta jurnaliştii jurnalelor lor despre cele văzute. Aparatele telefonice
zuruie. Aud cum vorbeşte unul şi altul. Mă plimb de la celulă la celulă. Aici e „Morning Post'', aici
e „Temps", dincolo e „Times" şi „Corriere della Sera", şi aşa mai departe. Dacă, în urma unui
Eugenia Crişan 395
pas neprecugetat, aş tăia acu cu un cuţit toate firele telef.onice - îmi zic - atunci toate câte le-
au văzut şi auzit aici vreo 50-60 de gazetari ar rămânea dictate în scoicile de telefon, fără ca să
poată fi date mai departe astăzi. De aici pornesc acum în toate părţile lumii - constatarea aceasta
nu este o hiperbolă - în toate părţile lumii noastre veştile despre întâlnirea cea dintâi dintre
învingătorii şi învinşii războiului mondial.
Peste două trei ceasuri se va şti numai în Londra, în New York, în Roma, în Stockholm,
ci şi în Berlin - în urma ediţiilor de seară ale jurnalelor - cum s'a petrecut şedinţa memorabilă
pentru istoria omenirii. Din Londra va trece mai departe, în toate oraşele din Anglia. Din New York
la toate oraşele din America de nord. (Îmi aduc aminte de jurnalistul englez din America, pe care
l-am văzut zilele trecute şi care spunea că reprezintă 13.000 de jurnale!). Ce reţea gigantică, ce
putere grozavă, în mâinile a câtorva mântuitori ai penei!
Dacă cutăruia sau cutăruia din jurnalişti nu i-a plăcut vârful nasului unuia sau altuia din
cei ce au luat parte la şedinţă - dacă vrea unul să retacă în faţa miilor sale de cetitori presenţa
cutăruia, aruncându-l în braţele uitării - mii şi mii de cetitori vor lua, mâne dimineaţă, jurnalul în
mână şi se vor lăsa influinţaţi, inconştient, de felul de a vedea al jurnalistului nostru. Iar dacă,
dimpotrivă, jurnalistul va fi drept, va şti împărţi cu cumpăt şi simţ de responsabilitate întunericul
şi lumina, cât de aproape de isvorul adevărului se vor afla acei fericiţi cetilori ai săi, cari au ajuns
să aibă un fir al Ariadnei atât de minunat în labirintul întrebărilor ce ţi-l pui zilnic!
Stând lângă celulele cortului jurnaliştilor din Trianon-Versailles par'că nici odată nu mi-a
venit mai tare la cunoştinţă însemnătatea cea mare a vorbei rostite şi scrise de un jurnalist şi
par'că nici când n'am simţit cu mai multă tărie marea, grozava responsabilitate pe care o are un
mântuitor al penei atunci când dă mai departe o ştire pentru semenii săi.
Mâne - mi-am zis - despătură milioane de oameni jurnalele lor şi citesc ce au dictat aceste
fiinţe în pâlnia de telefon, mâne se răspândeşte în inimile a milioane de oameni bucurie şi jale,
mâne, pe urma veştilor de aici, se vor înveseli milioane de ochi şi vor scrâşni milioane de guri,
se vor ridica milioane de mâni, a învingere, şi se vor aduna milioane de mâni, pumn, neputincioase ...
O, mare e puterea cuvântului rostit şi a cuvântului scris!. ..
S'a sfârşit şedinţa. Vedem cum se apleacă soldaţii înălţaţi pe platforma uşilor şi cei de prin
balcoane, ca să vadă mai bine.
Sunt tocmai patru ore.
Mai întâi vin germanii, cărora li se face loc într'o tăcere de mormânt. Toţi sunt palizi, de
o paliditate bolnavă. Brockdorfl Rantzau şi a îmbrăcat mantaua, şi a aprins o ţigară şi muşcă
nervos cartonul cu dinţii. Automobilele vin cu pause scurte. Fotografii şi cinematografii lucrează
cu o iuţeală febrilă. Ţăcănitura unui aparat îmi aminteşte ţăcănitura unei mitraliere.
Câte miliarde aruncate'n vânt, câte milioane de vieţi de om pierdute, câtă jale, ce ocean
gigantic de lăcrămi omeneşti - ca să ajungem la scena aceasta din Trianon! Dacă Bismarck,
plecând de la adunarea din Versailles, în care a fost îngenunchiată Franţa, a avut impresia, după
spusa „Monitorului oficial", că a asistat la „cel mai mare eveniment al secolului" ce senzaţie să
aibă bărbaţii de stat de astăzi, când părăsind sala de la Trianon vor fi asistat la unul din cele mai
mari evenimente ale tuturor timpurilor!
În drum spre Paris, în automobilul care duce pe delegaţii români, pe dnul ministru
preşedinte Ioan Brătianu, pe miniştrii Vaida-Voevod şi Mişu, pe secretarul dlui ministru preşedinte,
dl Constantin Brătianu şi pe consilierul Dr. Caius Brediceanu. Mulţi din trecători recunoscând din
fotografii, pe ministrul-preşedinte român. Vedem cum se uită semnificativ unul la altul şi par'că
i aud cum spun: „ ... E Bratian6 ... "
În urma noastră automobilul preşedintelui Wilson. Steguleţul albastru, brodat cu argint al
automobilului flutură vesel în aerul cald de primăvară. Se bucură şi steguleţul de ziua de astăzi?
Wilson stă singur în automobil. Trei copii în costume scoţiene, băiatul cu genunchii goi şi cu
pălăriuţa neagră, fără borduri/boruri, n.n./, în mână, recunosc pe preşedintele Statelor Unite şi-
1 salută. De asemenea o ceată de elevi de şcoală, gălăgioşi, veseli, de par'că ar fi fost aduşi din
clasa descrisă de Amicis în „li cuore" (Inima).
„Ştrengarii I cum au să se bucure şi cum au să povestească deseară, acasă, că au văzut

pe Wilson şi că Wilson şi-a ridicat cilindrul, surâzând şi arătându-şi dinţii albi I. .. ", îmi zic eu în timp
ce automobilul îşi taie drumul prin pădurea de la Versailles, pe la Neuilly.
Terasa cu privelişti ca în poveste, cer albastru ultimele svâcniri ale inimei noastre agitate,
înainte de a-şi reveni la tactu-i obicinuit, de toate zilele.
Fiecare îşi recapitulează cele auzite şi văzute.
Domnul Brătianu, cu privirea-i de idealist resemnat, frământă, de sigur, în gând paşii ce va
trebui să-i întreprindă în viitorul apropiat. Ieri, la şedinţa secretă, după ce s'a comunicat reprezentanţilor
aliaţi condiţiile de pace- primul lucru ce l-a făcut a fost că a întrebat, în decursul şedinţei, pe Pichon
şi pe Clemenceau dacă desdaunările de răsboiu cerute în condiţiile de pace germane se referă şi la
ţara sa şi a primit un răspuns satisfăcător. Al doilea gând a fost: ce se va alege de stindardele căzute
în mâna duşmană şi a scris mareşalului Foch pe o coală de hârtie: „ Toate drapelele luate aliaţilor
vor fi date înapoi de Germania?"
Să ne vedem stindardele din nou fluturând în vânt, aducându-ne aminte de luptele sângeroase,
din care am ajuns - cu cinste - învingătorii!!
O moară de vânt, cu braţele-i pline de verdeală, întinse ca un memento, îmi aduce'n minte
moara de la Sanssouci, din Postdam. Să fi urmat succesorul lui Frederic cel Mare, expatriatul din
Amerongen, perceptele lui Frederic, când cu moara de la Sanssouci - n'am fi astăzi în automobil,
pe drumul de la Versailles.
Încep parcurile de la Bois de Boulogne, cu tăpşanele pline de verdeală, cu promenăzile
îngrijite, cu lacurile şi cascadele pitoreşti. Lumea se plimbă şi se odihneşte pe bănci. Copii vioi, în
hăinuţe albe, uşoare, cu picioruşele goale şi'n capul gol, bat cercul, se joacă'n minge sau obstacole,
râd, gesticulează, se tăvălesc în iarbă, sglobii.
Al iacă- pentru generaţia lor şi pentru cea care doarme încă în germenele de viaţă al copiilor
ăstora, pentru ei au chemat puterile aliate pe duşman să-i dicteze pacea. Toţi vreau ca copii aceştia
să se poată bucura de viaţă, ca viitorul lor să fie asigurat. ..
În timp ce ne apropiem tot mai mult de „arcul de triumf" de pe „Champs Elisees", după ce
am trecut pe la „Longchamp", unde se ţin alergările de cai, şi pe la „Bagatelle", se profilează tot
mai tare arcul cu dimensiunile-i gigantice. Cel mai mare arc de triumf de pe lume!
De jur- împrejur tunuri luate de la germani, cu gurile flămânde de carne omenească, amuţite,
pe trupul de metal cu litere mari: ,,luat de la duşman de compania ... ", ,,luat în lupta de la ... ", „de la
victoria din ... ".
Şi-mi vine în minte planul directorului teatrului Antoine, Gemier, plan adoptat de oraşul Paris
pentru sărbătorirea victoriei. Gemier este unul din cei mai de seamă regisori teatrali ai timpului de
faţă. A măsurat planului său va sărbători Franţa învingerea aici, la „Arcul de triumf", unde s'au
petrecut multe scene istorice.
în locul înmormântării lui Napoleon Bonaparte sau a lui Victor Hugo va arăta de astădată piaţa
din faţa „Arcului de Triumf" defilarea tuturor provinciilor din Franţa. Fiecare provincie îşi va trimite
reprezentanţii ei, în hainele de sărbătoare, în costum naţional, cu coruri şi muzici în frunte. Fiecare
provincie va arăta dansurile sale specifice şi va cânta cântecele-i regionale.
În mijlocul unei fraternizări generale, în mijlocul unei ploi de flori, îşi vor da mâna, sub „Arcul
de triumf" ~i se vor săruta reprezentanţii provinciilor, cari n'au cunoscut invaziunea şi provinciile cari
au suferit devastările grozave ale duşmanului - adeverind şi prin strânsul acesta de mână şi prin
sărutarea lor, că sunt una.
Un imn va răsuna din sute de mii de piepturi, imnul solidarităţii imnul de laudă adus păcii şi
muncii- în timp ce porumbi albi vor fi lăsaţi să ducă în toate colţurile Franţei vestea acestei sărbători,
înălţătoare.
Ol de s-ar preface imnul acesta în imnul simfoniei a IX-a a lui Beethoven!
Statuia „Păcii" de pe „Arcul de triumf" privea la noi, câte vreme trece automobilul
plenipotenlialilor români spre casă ...
Eugenia Crişan 397
li
O ŞEDINŢĂ A CONFERINŢEI DE PACE

IMPRESII
Horia Petra-Petrescu
Paris, 7 Mai 1919
Am pe masa de scris un bilet mic, albastru, în formă de elipsă, cu următoarele cuvinte

tipărite pe el:
„Conference de la Paix
Presse
Billet d'Entree pour une Personne
Vendredi, le 11 Avr. 1919"
(Conferin!a de pace. Pressa. Bilet de intrare pentru o persoană. Vineri, în 11 Aprilie 1919.)
Câ!i din cititorii acestor rânduri ar fi vrut să aibă putin!a să intre în palatul „afacerilor
streine" de pe Quai d'Orsay şi să fie de faţă la o conferenţă a congresului de pace! Fiindcă
Ardealul nostru este însă atât de îndepărtat de Quai d'Orsay şi fiindcă mi-a fost dat să văd şi
ascult una-alta în după-amiaza zilei de 11 Aprilie - invit pe cititorul binevoitor să primescă
călăuzirea mea, dându-mi osteneala să-l mulţumesc.
O după-amiază frumoasă de primăvară. Pomii au început să înmugurească. În curând are
să fie „Avenne des Champs Ellsees", strălucitul bulevard al Parisului, îmbrăcat în verdeaţă.
Deocamdată se văd numai mugurii (Nu sunt şi tratativele de pace acum neşte muguri ai unei păci
durabile, ai unei primăveri ai omenirii?).
Când urc în automobilul de dinaintea palatului de la numărul 77 privesc încă odată , ,Arcul
de Triumf'', care se profilează atât de bine în fund, „Arc de triumf'', pe sub care francezii se
pregătesc să-şi plimbe în curând trupele victorioase.
Bulevardul larg şi drept ca o lumânare, lung de aproape doi chilometri (1880), ne duce
până la „piaţa Concordiei", acea „Place de la Concorde" care a văzut atâtea în decursul vremii,
atât tancul german modern, cât şi capul ghilotinat al lui Ludovic al XVI-iea.
Automobilul are un steguleţ românesc, care flutură vesel în bătaia vântului, este automobilul
d-lui prim-ministru Brătianu şi duce la şedinţa conferenţei de pace pe reprezentanţii români la
conferenţă: pe dl prim ministru, întovărăşit de secretarul său, dl. Pleşa, de consilierul juridic dl
Antoniade, şi pe reprezentantul Ardealului, pe dl. ministru Vaida-Voevod. Citesc în ochii
parizienilor o dragoste deosebită faţă de reprezentanţii României. Automobilul trece pe lângă
parizienii cari salută - în mare parte - recunoscând pe conducătorii noştri. Steagul românesc
poate flutura cu cinste pe străzile Parisului: neamul nostru şi-a sacrificat din greu fiii pe altarul
comun - hecatombele de morţi de ai noştri au contribuit şi ele ca astăzi să se poată plimba pe
străzile Parisului francezii în dragă voie, dictând pacea. Altul ar fi fost tabloul de ar fi ajuns
Hiedenburg în Paris. N'am fi văzut nici automobilele gigantice, când treceau pe lângă noi, pline
cu soldaţi englezi, nici lumea adunată înaintea palatului „Ministrului afacerilor streine", unde se
ţin şedinţele conferenţie de pace.
Palatul acesta pompos nu e vechiu, nu se joacă cu sutele de ani, după cum au obiceiul
celelalte palate franceze în cari se vor desfiîşura, în curând, ceremoniile păcii. Abea în 1853 s'a
serbat inaugurarea palatului de pe „Ou ai d'Orsay". Cu toate acestea îşi are deosebita sa
importan!ă: în saloanele sale s-au reunit d ploma!ii pentru „Congresul de Paris" şi tot aici s'au
subscris, în 1856, tractatul de pace. Aici a luptat Cavour pentru Piemontul său! Acum sunt adunaţi
aproape toţi Cavourii neamurilor oprimate, cerând drepturi pentru Piemontul lor ...
lată-i„. sosesc neântrerupt înaintea scării din curtea păzită de gardişti francezi. Fiecare
automobil îşi are stegule!ul său, după care poţi recunoaşte pe stăpânul din lăuntru. Uşile se
deschid, bărbaţii de stat se salută, îşi strâng mână, aleargă la garderobă, depun, dispar, conduşi
de servitorii livraţi, în sala de şedin!e.
Pentru ziarişti s'a rezervat o parte a sălii de şedinţe, cu intrare deosebită. Arunc ochii încă
asupra faţadei frumoase - parterul în stil doric, etajul prim ionic şi mă iau pe urma altor jurnalişti.
Ajung, după ce sunt controlat cu toată rigoarea, ca şi ceilal!i camarazi ai penei, dacă am
biletul de liberă-trecere, în sala de şedinţe.
Stau locului ca să-mi adun gândurile. Ochilor le este dat să se scalde într-o bogăţie de
culori. Predomină aurul de pe pereţi, de pe la fereşti, de pe cele 8 policandre gigantice. Apoi roşul.
Covoarele grele şi moi, în care nu ţi se aude pasul. Fotoliul lui Wilson. Arabescuri aurite
pretutindeni. Draperiile de mătase, de pe la cele 9 ferestre mari, sunt într-o culoare discretă,
cenuşie.Patru oglinzi mari, veneţiene, se întind până la plafon. Deasupra uşilor câte doi
îngeri.ţinând în mână embleme sau câte un papirus nescris.
Ne aflăm în „sala de mâncare". Nu mai este „sala orologiului" în care se ţin şedinţele
plenare, ca în rândurile trecute. Se vede că „sala" orologiului n-a fost destul de încăpătoare.
Stăm, vreo 200 de jurnalişti şi jurnaliste înghesuiţi ca într-un butoi de sardele pe locul
rezervat nouă. Ferice de cel care este mai înalt! Ceilalţi joacă în vârful degetelor sau se aşează
pe scaune, resemnaţi, aşteptând clipa să ajungă mai'nainte, după ce s'au săturat colegii ceilalţi.
Am avut noroc cu doi colegi italieni, cu cari am făcut cunoştinţă la un banchet dat în onoarea
noastră, a românilor zilele trecute. M-au recunoscut în mulţime şi unul din ei, cel de la „Corriere
delia Sera" mi-a făcut loc în rândul întâi chiar, căci ştia că sunt pentru întâia dată la o şedinţă
pşenară. Aşa am putut să văd în dragă voie întreaga adunare diplomaţilor.
Fireşte, primele întrebări pe cari mi le-am pus au fost:unde e Wilson?, unde e Clemenceau?
Lloyd George? unde sunt reprezentanţii României?
Vorbea un orator englezeşte, am putut deci să-mi plimb ochii de la unul la altul, fără de
a urmări şi vorbirea.
Mai bine de jumătate din sală era ocupată de o masă gigantică în forma unui M. La spatele
fiecărui scaun de la masa aceasta steteau secretarii delegatului respectiv. În fruntea mesei, cu
spatele către fereşti, pe un scaun roşu, care se deosebeşte de al celorlalţi (ca şi acela al
preşedintelui conferenţei, al lui Clemenceau) sta preşedintele Wilson. Capul lui expresiv îl poţi
deosebi îndată din marea de capete. Are ceva profesoral şi exotic capul lui Wilson, ochii lui
exprimă bunătate şi cerbicie. Cu gulerul răsfrânt, cu o cravată neagră, într-o redingotă neagră,
la vestă cu marginile albe, cu batista ieşită niţel afară, la piept, cu gesturile-i măsurate, îţi face
impresia unui pastor puritan, care-şi cântăreşte fiecare vorbă şi fiecare surâs al gurii.
în decursul şedinţei a vorbit de două ori. Scurt, telegrafic. în englezeşte. Un murmur
trecea prin sală când se scula să vorbească, apoi ridicau !oii capetele: avea să vorbească
apostolul libertăţii popoarelor! Vorba îi este, după cât pot să judec, lătăreaţă şi răsgândită.
M-a cuprins o oarecare emoţie în clipa în care i-am auzit glasul. Mi-am zis:„nu e puţin!
Asculţi pe acela care a rostit în trecutul apropiat punctele de mânecare poate pentru viitor mai bun
al omenirii întregi. Gura aceasta a rostit „punctele wilsoniene", vobind lumii întregi. Până în cel
mai tainic colţ al lumii, unde poate fi vorba chiar numai de o licărire de cultură, a străbătut numele
acestui bărbat, pe care-l ascult acum şi o vorbă de a lui trage acum în cumpănă cât sute de mii,
milioane de vieţi omeneşti. Dacă ar întrerupe firul pertractărilor, iacă, acu, printr'un singur gest
al mâinii şi cu o singură vorbă, s'ar porni iarăş râurile de sânge s'ar umplea satele iarăş de vaietele
orfanilor şi văduvelor, câmpurilor de luptă ar geme iarăş cuprinse de durere - şi ele - de durerea
celor sortiţi să moară departe de ai lor."
De aceea a trecut Wilson peste cererea doctrinei lui Monroe de a nu se amesteca Statele
Unite în afacerile Europei. De aceea a contribuit ca să se adune reprezentanţii tuturor neamurilor
care vreau să pornescă de aici înainte la drum pe baza altor legături sociale; de aceea aveam în
faţa noastră pe mandatarii a 1200 milioane de oameni în sala aceasta de conferinţă.
Privind la preşedintele Statelor Unite americane mă gândesc la declaraţia sa dată în
preajma plecării sale la congres, la declaraţia că nu se va „reîntoarce în America înainte să nu
fi asigurat pacea lumii."
Grea vorbă şi mare vorbă! Care fi-va în stare să şi-o ducă în împlinire? Sau este o himeră
strălucită?
De la Wilson mi se plimbă ochii la Clemenceau, la „tigru", cum, îi zic francezii. E în
nemijlocita apropiere alui Wilson, pe scaunul presidal/prezidenţial, n.n./. Mustăţile tufoase, date
neregulat în jos, albe de tot, ca şi sprâncenele, ca şi părul capului, cât a scăpat de chelie, dau
bătrânului Clemenceau o înfăţişare venerabilă; din căutătura ochilor şi din ţinuta umerilor însă -
este o amăgire optică şi o hipnoză a epitetului dat ministrului preşedinte al republicei franceze?
- are, de fapt, Clemenceau ceva ce aduce a „tigru".
Când vorbeşte, şi n-a vorbit în decursul şedinţei decât de vreo câteve ori, vreo câteve
propoziţii, nu-ţi vine a crede că omul acesta să fi fost temutul iconoclast al parlamentelor
franceze, de care tremurau deţinătorii fotoliilor ministeriale. Îmi aduc aminte de o fotografie
reuşită, care-l arată pe septuagenar îmbrăţişând două fetiţe alsaciene în costum naţional, ca un
Eugenia Crişan 399
bunic iubitor şi fotografia aceasta, care se răspândeşte în Fran la ca premiu la o mare întreprindere
editorială:„Alsacia noastră, Lorena noastră". îmi desleagă problema: de ce s'a folosit Clemenceau
de apucăturile tigrului? Fotografia cu alsacienele îmi spune: ca să poată strânge în braţe, odată
şi odată, fiinţele iubite din Alsacia şi Lorena.
Preşedintele consiliului de miniştri francezi şi preşedintele conferenţei de pace ştie cât de
grea este misiunea ce-l aşteaptă. A declarat odată, când a primit împuternicirea din partea
camerei, că această chestiune este teribilă „că" este una din cele mai dificile, mai grele, din câte
au fost puse cândva unui parlament, unei lări, unei epoci".
Oare avea-va Clemenceau puterea de a duce la bun sfârşit acest congres mondial?
Lumea a început să se impacienteze. Ne aflăm într'a 4 a lună a tratativelor la masa verde,
între antantişti şi „Opinia publică', marele satrap aşteaptă decisiunile hotărâtoare.
Wilson a declarat în Guild'hall odată că de aici înainte „nu vor mai trebui să fie grupări de
naliuni în opoziţie cu alte grupări, ci o singură grupare, puternică, predominantă, o ligă a
naţiunilor, păzitoare a păcii mondiale".
Spre ţinuta aceasta tind acum „cei patru" cari s-au pus în fruntea tuturor statelor
antantiste: preşed. Wilson, Clemenceau, Lloyd George şi Orlando.
Pe al treilea şef al congresului, pe Lloyd George, îl găsesc uşor din mulţimea de capete.
Are o expresie a felei ce nu se uită. Bine legat, cu o faţă rumenă, cu părul alb, mătăsos şi un nas
respicat, Lloyd George are în ochi schinteia de agitator. Ochii săi spun mai mult decât atât,
exprimă viclenie şi sarcasm; fruntea-i lată, boltită, idei largi şi îndrăsneţe. Acesta e politianul ale
cărui vorbiri, adunate în volum, le citeam înainte de război„,Alte orizonturi" îţi deschideau
vorbirile lui Lloyd George, orizonturi largi, în lăuntrul cărora domneşte responsabilitatea socială,
în cari nu e desconsiderată clasa muncitorească, în cari se ridică zăgazuri puternice împotriva
bolşevismului presimţit de pe atunci.
Lloyd George n'a vorbit în decursul şedinţei, în schimb a vorbit unul din intimii săi, Barnes,
reprezentantul partidului muncitoresc englez care a prezentat conferinţei raportul şi concluziile
„comisiei de legislaţie internaţională a muncii."
Înteagă şedinţă aceasta a patra plenară a fost dedicată problemei: ce trebuie să
întreprindă din partea tuturor naţiunilor şi a tuturor ţărilor, ca condiţiile materiale ale muncitorilor
să se amelioreze şi ca atmosfera morală să fie mai prielnică? De sigur paşi cari să pregăteasză
o lume mai dreaptă, decât cea din trecutul apropiat. Punctele, normele acceptate de conferenţă,
le va găsi cetitorul într'alt loc al foii, aici mă mărginesc să-mi descriu impresile personale de la
şedinţa a patra.
Dintre oratorii, cari au urmat englezului Barnes, s'a remarcat membrul cabinetului belgian,
reprezentantul partidului socialist, Vandervelde. Apoi au urmat alţii: Brazilai, în numele Italiei,
Lordul Sinha, în numele Indiei, un maharadja din Bikanir, câte unul în numele Cubei, a Boliviei,
a Equadorului, a Panamei, din Uruguai.
Între cei de Ială. dar cari n'au luat cuvântul, am recunoscut îndată, după fotografii, pe
bătrânul Paşici, pe mareşalul Foch, pe Sonnino, pe Pichon, ministrul afacerilor streine franceze,
pe ministrul-preşedinte Kramar din Boemia, pe Balfour şi pe alţii, al căror nume ar spori lista de
aici, dar n'ar servi la nimic.
După fiecare vorbire se ridica ofiţerul Mantoux, profesor al universităţii din Londra,
interpretul oficial al congresului şi traduce sau din fran1uzeşte în engleşte sau din englezeşte în
franţuzeşte cele rostite.
Cetitorul român se va li întrebat, de sigur: dar unde sunt ai noştri, reprezentanţii României.
N'au trebuit să caute mult, fiincă s'au oprit în curând asupra capetelor cunoscute ale celor doi
miniştri, trimişi de noi să ne reprezinte la congres. Scaunele lor se află în interiorul literei M, la
mijloc, nu departe de scaunele preşedintelui Clemenceau, Lloyd George şi Wilson.
Dl. prim ministru Brătianu îşi razimă capul în palmă, gânditor, cu „privire calmă,
gânditoare, sub păru-i des, stufos, care începe să albească" (după cum l-a caracterizat
preşedintele Societăţii scriitorilor francezi, Lecomte, în „l'lllustration", din prilejul primei şedinţe
a „ligei naţiunilor"). Toţi îl cunosc aici pe domnul Bratiano (cu accentul pe o), după cum ii aplaudă
de câte ori li se dă ocazia să-l audă vorbind fie la „Sorbonnă", la o întrunire a popoarelor latine,
fie la altă festivitate.
Ştiind că sunt român se grăbesc jurnaliştii italieni să mă asigure că ştiu unde se află dl.
Brătianu, arătându-mi-I cu numele şi în planul, tipărit, al locurilor şi al stăpânilor lor.
La stânga lui Brătianu este un reprezentant al Siamului, la dreapta dl. ministru Vaida. Îşi
curăţă ochelarii, după ce şi i-a aburit şi i-a controlat la lumină, îşi poartă mâna prin părul care dă
şi el în el în sur şi ascultă. Lângă ministrul Vaida sunt reprezentanţii Poloniei, Dmowsky şi

preşedintele Paderewsky, pianistul cu coama-i de leu şi cu lavaliera-i poetică, la gât.
Privind la ministrul ardelean, în timp ce oratorul englez îşi urmează vorbirea în englezeşte,
mă poartă gândul la Ardealul nostru iubit. Revăd satele româneşti, văd, cu ochii sufletului pe
flăcăii din Vălenii de lângă Şomcuta mare, cari veneau la alegeri pentru „candidatul de deputat"
Vaida cu o pădure de stejar în mână - ca o pădure de a Dusinan, prevestitoare de cădere, pentru
Macbethul ungur - aud chiar versurile electorale:
„Toţi suntem cu line, haida,
Doctor Alexandru Vaida ... "
şi inima-mi bate mai tare. lată, versurile acestea s'au prefăcut în versurile întregului neam I
Ceea ce cântau numai ţăranii români din Văleni, cei plini de vlagă şi de dragoste de neam, o cântă
acum întreg neamul românesc, în versuri mai frumos rotunzite, dar tot atât de simţite, pe aria
„Horia unirii":
„ Toţi suntem cu tine, haida,
Doctor Alexandru Vaida ... "
Mă poartă gândul şi mai departe. Văd mii şi mii de case româneşti, în cari se întreabă ai
noştri în fiecare zi din zilele acestea de cumpănă pentru omenire: oare ce vor ajnge trimişii noştri
iubiţi la adunarea neamurilor?Aud pe tatăl familiei, despăturând gazeta, dimineaţa, la cafea în
sânul familiei şi cetind:„dl. Brătianu şi dl. Vaida au expus în faţa congresului revendicările
naţionale româneşti" ... aud chiar o rugăciune învăţată de mama - şi plec capul în sala cea mare
de şedinţe a congresului mondial de pace, eu, gazetar român, plec capul, cuprins de duioşia
gândurilor, ca să mi-l ridic iară, mândru că ne putem arăta la congres cu cei trimişi de toată
suflarea românească. Fii liniştit, îmi vine să spun tatălui de familie, care citeşte jurnalul în sânul
familiei iubite, fii liniştit, cei trimişi sunt conştieţi de responsabilitatea cea mare care zace pe
umerii lor şi lucrează din răsputeri să ducă la bun sfârşit acţiunea atât de bine începută. Fii liniştit
lăran român, talpa ţării noastre, tu, cel de care se apropie cu planuri spurcate duşmanul, care vrea
să te răpună, fii liniştit şi treaz, cu astfel de conducători nu vei da greş, ţinta la va fi numai: înainte!
În nemijlocita mea apropiere se află masa jurnaliştilor, cari stenografiază vorbirile pentru
jurnalele mari: „Times", „Corriere delia Sera", „Temps",etc. Unul din ei dă un semn cu mâna. A
isprăvit cu un raport, l-a împăturat, l-a lipit într-un plic şi chiamă pe alt jurnalist să-l predea la
poştă. Pot celi pe plic cuvântul scris cu litere de-o şchioapă: „Radio". Agenţia Radioi Mâna
întinsă peste capetele noastre prinde scrisoarea şi o duce la poştă.
Mâine dimineaţă vor ceti sute de mii de oameni şirurile scrise şi date mai departe în sala
aceasta de şedinţe. Sute de mii? Milioane de oameni! De toate vârstele, de toate breslele, de
toate categoriile.
De-aş avea putinţa, îmi zic, de-aş avea putinţa să mă fac stăpân peste o astfel de
mesagerie răspândită, să trimit, în locul rapoartelor de astăzi, o şlire scurtă, în toate direcţiile
rosetei vânturilor: „Pace! Pace generală, pentru toţi! De-aici înainte: muncă cinstită, emulaţie pe
cărările binelui! Să nu mai curgă nici un strop de sânge!" Să aduc linişte sufletească tuturora, ca
de Paştile apropiate să putem sărbătorii învierea unui spirit primenit, „învierea", adevărata
înviere, cea visată de cei buni ai omenirii întregi!
Dar gândul acesta ... bizar e alungat de gândul: bagă de samă! e posibil(?) să sustragi
veştile autentice trimise de allii şi să mă dau bătut pe câmpul de luptă al conferenţei de pace,
bătându-mi joc cu dialectica unui Mefisto de ideia pacifistă.
Să mai povestesc ceva în raportul acesta al meu, care - cu amestecul de note personale
şi generale, cu mozaicul acesta de observaţii, vrea să fie o fotografie fidelă a celor simlite de un
jurnalist ardelean la o şedinţă a congresului de pace - să mai referez şi despre o scenă „nostimă",
cum se zice prin Bucureşti.
Cum stam aşa ghemui!i, în locul rezervat jurnaliştilor, s'au vârât vreo câţiva din noi în şirul
dintâi, stând în picioare şi acoperind privirea celor de la spatele lor. (Eu îmi găsisem refugiul lângă
părele, lângă scaunul unui desenator, care lua cu dibăcie crochiuri după bărbaţii de stat mai de
seamă).
Unui jurnalist american nu i-a venit la socoteală această eclipsă de perspectivă - un lucru
foarte firesc când vii să vezi ceva la şedinţa plenară - şi a început să ţâsăie, fără de rezultat. A
Eugenia Crişan 401
luat-o şi mai energic. Cei vinovaţi s-au uitat la el şi au rămas mai departe în picioare. Atunci a prins
foc americanul. Era un om bine legat şi energic în gesturile mânii. Văzându-se neascultat a
început să lase o cascadă întreagă de provocări.„Jos! Jos! Jos! Pe scaun!", şuiera, fluiera,
aproape sta să strige celor ce-i stau' înainte.
Lumea a început să se uite la noi, cei de prin prejurul lui. Unii râdeau satisfăcuţi, alţii nu
ştiau ce s'a întâmplat. Se uitau şi miniştri de prin fotoliile lor. Americanul nu o slăbea din şuierate.
Gesticula cu mâna şi şuiera mereu:„Josl Jos!". Rând pe rând au părăst, ruşinaţi, „câmpul de
luptă" cei vinovaţi - cei ce aveau scaune s'au aşezat pe ele, lăsând privirea liberă, ceilalţi s'au
retras spre marea satisfaclie a americanului. O pariziancă jurnalistă, se lupta cu un hohot de râs
lângă mine. Alţii aplaudau cu ochii pe întrepidul luptător pentru drept şi dreptate. Era un mic erou
în cercul nostru. Ceea ce a săvâşit americanul în şirurile gazetarilor de la congres a săvârşit
poporul american în concertul mondial - mi-am zis eu, dând dimensiuni mai gigantice mişcărilor
gazetarului american.
Mi-a venit ideea: tu, cel ce voiai să trimiţi telegrama păcii de mai înainte nu vezi că ajungi
mai repede la ea cu ajutorul americanului acestuia, care e resolut? Un jiu-jiciu temporal, ca să
poată veni odihna după oboseala avutăl
De la mişcările unui luptător de „box" ale americanului n'a fost greu să trec „jiu-jiciul"
japonez, cu atât mai pulin cu cât aveam lângă mine pe vreo câliva reprezentanli ai Mikado-ului
cu ochii piezişi.
Ciudali oamenii aceştia! Cu ce impasibilitate aparentă urmăreau decursul şedinlei, ochii
lor însă prindeau pe furiş orice mişcare, orice vorbă rostită, ca să relateze ţărilor lor îndepărtate.
Japonezii şi chinezii sunt reprezentaţi printr'un număr respectabil. Unde te uili dai de ei cu feţele
lor pământii, cu surâsul lor neliniştitor de judecător de instruclie. De multe ori îţi vine întrebarea
pe buze: n'am săvârşit o „lesa" de „rassă" - („lesa maiestate" este un păcat, la care ne-au silit
maiestăţi vrednice de osândă ele!) -? N-au să tragă folosul din întreg războiul acesta gigantic
negrii şi cenuşii şi galbenii aceştia din sala de şedinţe? Drept răspuns văd albul ochilor cutărui
trimis din Bolivia sau a dlui LuTseng Tsang din China - cari par'că îşi bat joc de rasa mea albă
şi-mi zic şăgalnic:„da bine aţi mai brodit-o cu războiul vostru acu ne vine rândul nostru, să ne
facem trebşoarele!. ..
Mă uit la unul din japonezi cum desenează într-un caiet siluetele oratorilor ca să le trimită
jurnalului său, cu câtă linişte sufletească trage dungă lângă dungă, ca un cronicar fidel, care nu-
şi iese de loc din sărite. Văzându-l pe japonez îndemn pe prietenul Archip Roşca din Bucovina,
căruia îi sar în ajutor la luarea crochiurilor de desenator linând spatele, ca trepied:„Grăbeşte,
grăbeşte! Uite, cum lucră asiatul.
S-a sfârşit şedinţa. A închis-o preş. Clemenceau cu câteva cuvinte. Toţi se ridică şi o
pornesc afară. Cei ce nu cunosc încă toate personalitălile de aproape pândesc momentul să
ajungă în preajma cutăruia şi cutăruia, să-l vadă. Lloyd George pricepe, surâde şi trece.
Fotografii şi cinematografii lucrează din greu, după cum au lucrat şi în decursul şedinlei,
mânuind manivela aparatului cinematografului receptor.
La poarta principală, pe unde au să treacă automobilele s'a adunat lume. Detectivii şi
polilişti fac ordine. Automobilele se perindă. lată automobilul preşedintelui „Statelor Unite", cu
un steag, în care nu recunosc steagul american - duce pe Wilson cu secretarul său, salutat de
mulţime cu respect. lată pe reprezentanlii Angliei, ai Italiei, ai Japoniei - rând pe rând cei 62 de
delegaţi cu secretarii şi ceilalli sfetnici ai lor.
Stegulelul românesc flutură vioi pe automobilul României. Mă uit ci,im dispar culorile
steguleţului, dispare şi automobilul în depărtare şi o apuc pe marginea Senei spre Otel.
Cum mă îndepărtez tot mai mult de ministerul afacerilor streine de pe Quai d'Orsay îmi
vine tot mai clară înaintea ochilor sufleteşti situaţia statului reprezentat prin stegulel care a
dispărut acum pe străzile Parisului. Dacă în 1856 cerea cu hotărâre Cavour, italianul, drepturi
pentru poporul său, în acelaş palat, şi a fost, de multe ori, luat de-a călare de politicienii cu titlul
de ambasadori, el simplu conte de Cavour, dacă unul din ambasadori şi-a permis să trăiască
ostentativ pe reprezentantul piemontez: „Domnule I", voind să-l jignească faţă de ceilalţi participanţi,
cari erau:„Excelenţe!" - şi neamul românesc va avea aceeaş ţinută dârză, hotărâtă, ca şi Cavour
dacă nu i s'ar lua în considerare cererile-i îndreptăţite şi cu aceeaş uşurinţă, cu care a trecut
Cavour peste înţepătura diplomatului miop, va trece peste eventualele jigniri, cari s'ar putea
aduce.
La urma urmei tot va triumfa Piemontul. ..
Dar temeri de aceastea nu e îndreptăţit să nutrească piept românesc în zilele noastre. Conducerea
cauzei româneşti este încredinţată în mâini bune. Faptul acesta ne poate da siguranţa în viitorul
apropiat viitor mândru şi glorios, vrednic de suferinţele indurate de cei mai buni ai neamului
nostru ...
III
DIN ÎMPĂRĂŢIA MORŢII
de Horia Petra-Petrescu
Paris, Vinerea mare, 1919
Azi dimineaţă, când să mă scol, mi-am pus întrebarea: cum vei comemora punerea în
mormânt? Am trecut în revistă alte „ Vineri mari" - ca băiat, cu vârtelniţa în mâini, în „podişorul"
bisericii din Braşov; ca student, în Viena, la capela românească; mai apoi o „ Vinere mare",
neuitată, în Veneţia, în San Marco", în drum spre Roma şi mai pe urmă „Vinerea mare" din spitalul
din Praga, la căpătâiul soldaţilor români răniţi, cetindu-le din evanghelie. Cum vei trăi în Paris
clipele durerii? m'am întrebat eu şi cel mai bun răspuns l-am aflat în planul de a merge singur-
singurel la „Pere Lachaise", în cimitirul cel mare al Parisului. De ce singur? fiincă voiam să-mi
pot aduna 'gândurile.
S'ar fi căzut să trec în hotarul celor morţi într-o societate veselă, în mijlocul unui ciripit
guraliv? n'ar fi fost pasul meu ca o profanare a clipei?
„Singur mă simt singur", cum a spus-o un poet odată. De aceea mi-am luat ghidul
subsioară, am studiat mersul „Metropolitanului" şi am pornit-o la drum. O ,vreme imburnoşată,
cum se zice în Moldova - înnorată şi neprietenească parcă plângea şi natura moartea Omului.
Am călătorit mai bine de 40 de minute cu „Metropolitanul", tramwayul subteran până să
ajung la „ Pere Lachaise". Pentru cei ce se vor mira de numele acesta Piere Lachaise amintesc
că este numele paterului iezuit, a confesorului lui Ludovic al XIV-iea, Lachaise, care avea pe locul
unde se află astăzi cimitirul o casă de vară.„ Pere (tata, pater) Lachaise" a vândut locul cu casă
cu tot oraşului şi astfel a ajuns proprietatea de la „Pere Lachaise" cimitir, unul din cele trei cimitire
vestite ale Parisului.
Pe cine am găsit la „Pere Lachaise"? Pe Alfred de Musset şi pe Beaumarchais şi pe
Beranger, pe Scribe şi pe Benjamin Constant, pe Balzac şi pe Bernardin de Saint Pierre. Trecând
pe lângă mormintele din „ Pere Lachaise" înveţi istoria literaturii şi culturii franceze. Trebuie să
te opreşti de zeci, de sute de ori, ca să-li ridici pălăria în faţa trecutului glorios, în faţa
reprezentanţilor geniului francez, cari odihnesc aici, în pământul ţării iubite.
Am numit numai câteva nume acestea de scriitori, ai căror nume e cunoscut pretutindeni.
Zilele trecute am fost la „Natre Dame" şi în „Sorbonă", la sărbătorirea scriitorilor francezi morţi
pe câmpurile de luptă în războiul mondial. Plimbându-mă intre monumentele de la „ Pere La
chaise" îmi pun întrebarea: Oare n'ar fi fost mai folositor pentru omenire dacă cei 400 şi mai bine
de mânuitori ai penei ar fi avut putinţa să scrie mai departe spre gloria neamului lor, decât ca să
muşte'n ţarână, înainte de vreme? Nu s'ar fi născut în mijlocul lor un nou Moliere, la mormântul
căruia mă aflu acum, sau un nou istoric, ca Michelet, sau un nou romancier ca Balzac? Moartea
lor prea timpurie, pricinuită de un glonte sau de o ghiulea idioată, care-dacă ar fi zburat cu un
metru ceva mai departe de dânşii i-ar fi lăsat în viaţă-nu înseamnă o pierdere mai mare pentru
întreagă cultura omenirii, decât pierderea unui anumit petec de pământ?
Eugenia Crişan 403
Nu se va fi aflat între cei căzuţi pe câmpurile de luptă un alt filosof şi matematician ca Aug.
Comte, un alt economist de talia lui Saint-Simon, un alt compozitor, ca Bizet (autorul operei
„Carmen"), Auber (op. Fradiavolo), Boietdieu, Cherubini, îngropaţi aici? N'ar fi dus mai departe,
cu cinste bunul nume al sculpturei şi picturei franceze alţi Corot, Delacroix, Falguiere, Gericault
sau al artei dramatice alte domnişoare Mars şi Rachel, alţi actori Talma?
IV
SCRISOARE DIN PARIS
(de la corespondentul nostru special)
Ne aflăm într'a patra lună a tratativelor congresului de pace din Paris şi tratativele
urmează pentru unii prea tărăgănat. Se observă, nu numai în presa franceză, o oareşca1 e
nelinişte. Este prea firesc fenomenul acesta: în toate ţările se întrabă lumea dacă prelungirea
pertractărilor, într'un tempo ca cel de până acum, nu cuprinde în sine germenele unor nouă
conflicte între popoare şi ţări?
Fiecare neam e chemat să-şi controleze aspiraţiile naţionale, să se întrebe până unde ele
sunt îndreptăţite pentru asigurarea viitorului complexului - se cântăresc argumente pro şi contra.
Se construiesc ţări nouă. Grea, însemnată misiune pentru fiecare neam. Conducătorii neamurilor
nici când par'că n'au avut o chemare mai grea.
Ca să se vadă grijile de cari este cuprinsă Franţa, care găzduieşte congresul de pace, e
de ajuns să citeşti cotidianele mari franceze din zilele ultime. Toate discută cu mai multă sau mai
puţină vioiciune problema capitală pentru viitorul poporului francez: fi-va în stare „Societatea
naţiunilor", a cărei constituire se discută tocmai, să ofere garanţiile necesare de pace pentru
teritoriul Franţei? Cari pot fi aceste garanţii indispensabile pentru siguranţa statului?
Aşa publică d.e. jurnalul „Le Temps" (3 Apr.) un judicios articol de fond, în ~re spune
între altele: „Comenduirea intetaliată a propus ca forţe aliate militare să ocupe în permanenţă
Rinul. „Le Temps" a arătat că în cazul acesta ar fi nevoie de o ocupaţiune în patru, de trupe
americane şi britanice pe lângă cele franceze şi belgiene. Dar dacă Statele Unite cred că este
imposibil să-şi lase trupele în Europa şi dacă Marea Britanie nu dispune peste efectivele necesare
ca să întreţină garnisoane pe marginale Rinului, ~e ţinută va lua guvernul francez?
„Vor ocupa trupele noastre franceze întreaga partea stângă a Rinului şi toate capetele de
poduri, cu singura completare a forţelor belgiene? Ar fi o responsabilitate grea, apăsătoare de tot,
ce s'ar arunca pe umerii Franţei. Ţara noastră nu vrea să fie totdeauna soldatul pe care-l trimiţi
înaintea tuturora. A purtat Franţa greutatea principală a războiului. Consecinţele le va simţi în
decursul multor ani ce vor urma. Nu e logic ca să poarte şi greutatea principală a păcii - greutatea
urei pe care 70 sau 80.000.000 germani ai nutri-o împreună împortiva acelora cari vor ocupa un
teritoriu germanic".
„Le Temps" întreabă, după ce a constatat că „Germania se pricepe să provoace incidente
la comandă" şi în viitorul apropiat „De ce să nu adaoge guvernele din Londra şi din Washington
înscriind în tratatul de la pace că Regiunea Rinului trebuie „demilitarizată" cu toată rigoarea, că
orice atac german împotriva Franţei, împotriva Belgiei sau împotriva ţinutului de la Soar s'ar
considera drept o declarare de războiu dată de Germania Marii Britanii şi Statelor Unite? De ce
n'ar sancţiona parlamentul britanic şi senatul american, fiecare în măsura care-l priveşte această
declaraţiune?"
După cum vedem jurnalul francez care se bucură de o mare influenţă în viaţa politică
franceză, îşi exprimă temerile întemeiate pe experienţă că orice alianţă viitoare a unei „societăţi
a naţiunilor" ar fi ilusorică , dacă nu se vor găsi modalităţile ca Germania să nu mai fie în stare
să atace pământul francez.
„Societatea naţiunilor" va trebui să aibă „un drept de control un drept de investigaţie" şi
prin organele sale să aibă putinţa de a „ordona anchete şi să preîntâmpine comploturile în ţările
cari ar da prilej la prepusuri legitime".
Grijile pe cari le nutreşte poporul francez pentru viitor sunt foarte esplicabile. Şi poporul
nostru, dacă s'ar afla în situaţia geografică a Franţei, şi-ar pune întrebările de mai sus în clipele
acestea solemne, când e vorba să se decidă soarta neamurilor.
Dar nici poporului românesc nu i se poate lua în nume de rău, dacă - cu aceeaş dreptate
- se întreabă: Statele mari, antantiste, cari m'au chemat să iau parte la război îmi vor oferi garanţa
îndreptăţită că desideratele mele la o existenţă cinstită ca neam vor fi duse în îndeplinire? Ceea
ce pentru unul este alb, nu poate fi pentru celălalt negru: argumentarea franceză trebuie să fie
- mutalis mutandis - adaptabilă şi la o argumentare din punct de vedere românesc. Desigur:
partea leului a avut-o în războiul acesta mondial Franţa, cu ţinuturile-i devastate, cu pierderile-
i grozave de oameni - dar, întrebăm: fost-a scutit neamul românesc de aceste lovituri grele? Să
o spună ţinuturile, cari au gemut sub dominaţiune străină, să o mărturisească hacatombele
nenumărate de ostaşi români, hecatombe cari tot în folosul cauzei comune au fost aduse.
Dacă Franţa se întreabă: va putea poporul francez să ţină piept unei viitoare invaziuni
germane - are şi poporul românesc dreptul să se întrebe: ce siguranţă mi se oferă mie că
aspiraţiile de fiară de pradă ale ungurilor nu vor forma iarăşi prilej de nouă vărsări de sânge pentru
viitor?
Fiind dreptatea pe partea noastră, ştiindu-ne curaţi, putem pretinde cu tot atâta dreptate
ca şi „Le Temps" ca ori ce mişcări subversive, pornite împotriva integrităţii neamului nostru
românesc, să fie sufocate în faşă din partea unor comisii instituite de marea Societate a
naţiunilor". Noi n'avem de ce să ne temem dacă vom fi citaţi înaintea unui aeropag mondial.
E vorba acum: afla v-a congresul de pace formula potrivită, care să-şi ducă în îndeplinire
cererile juste ale Franţei? Cristalizându-se cererile Franţei în câţiva paragrafi, cari vor putea fi
duşi în îndeplinire - am câştiga şi noi pe urma aceasta.
Fiv-a Wilson acela care să se priceapă să aşeze oul lui Columbus cum trebuie? Alunei ar
fi fapta aceasta a preşedintelui american o răsplată înmiită pentru descoperirea exploratorului
Columb. A binecuvântat omenirea descoperirea Americii - în cazul acesta ar declara descoperirea
Americii de zf sfântă pentru întreagă omenirea ...
V
PA CEA DE LA SAINT GERMAIN
Paris 1919
Am pornit-o la drum de dimineaţă. O dimineaţă binecuvântată de vară, cu cerul plin de

albăstreală şi cu o bogăţie de culori, pe Sena şi prin cartierele înconjurătoare, de te'nfiorai,
bucurându-te că-ţi este dat să trăieşti.
Cartierul latin era în picioare, pe lângă toată ora dimineţii „Penseur" ul. statuia gigantică
a lui Rodin, se profila minunai în aerul de dimineaţă în faţa „Panteonului". Grădina Luxemburg
îşi descoperea tainele cu dărnicia-i de amantă. O păreche se bucura de viaţă, lângă „Fântâna
Medicea"? într-un mediu ca'n poveşti.
„Azi e o zi însemnată", mi-a spus însoţitorul.
O, da, o simţeam eu prea bine!
„Astăzi îngropăm Austria!"
Din mijlocul vieţii, din mijlocul pulsaţiei-plecam la o înmormântare. Pleci la înmormântarea
unei singure fiinţe şi eşti oarecum emoţionat - acum aveam să luăm parte la înmormântarea unei
ţări întregi , a unei mame maştere, care a pricinuit moartea a sute de mii de români de ai noştri.
Îmi descoseam sufletul şi citeam într'ânsul, în timp ce îmi îndreptam paşii spre gară:
„Taci, suflete, că-i bine! Clipa aceasta trebuie să sosească mai degrabă - înmormântarea
aceasta nu este de loc nedreptăţită! E o plăcere să te grăbeşti să iei parte la o astfel de
îngropare I"
Eram doară unul din moştenitorii veseli pe urmele mamei celei vitrege! ... Am luat trenul,
care pleacă de la gara St. Lazar şi ne-am urcat pe acoperişul unui vagon, în .. imperială", în etajul
prim, vound să vedem frumuseţile naturii mai bine. Nu-i vorbă, idealismul nostru am fost siliţi să
i plătim cu murdărirea câtorva jurnale, pe cari le-am aşternut pe băncile pline de fum de
locomotivă, ca să putem ocupa noi locul în „Imperială": dar ce nu face omul de dragul idealului?
Turnul Eiffel ne apărea de nenumărate ori, ca ochii vigilenţi ai unui detectiv, care păzeşte
astăzi pe preşedintele Wilson de atentate.
Eugenia Crişan 405
Tunelul de la Batignolles ne-a umplut de fum, din greu - tot aşa cel de lângă Saint Germain
- dar nu ne-am dat bătuţi, căci recompensa cea mai frumoasă am găsit-o în minunatele ţinuturi
cari se înşiruie par'că fără sfârşit pâna la ţinta călătoriei noastre.
După o oră de drum pe „imperială am ajuns. Tocmai faţă în faţă cu gara se afla castelul
unde avea să se adune diplomaţii să dea reprezentanţilor austrieci condiţiile de pace.
Înainte de a ajunge în St. Germain, aruncând ochii în jurnalele franceze de dimineaţă, am
găsit comunicatul oficial al statului major polon că în Galiţia orientală, după ce au ocupat ti"upele
polone oraşul Stanislau s'au unit cu armata romană.
Augur bun!
Stau în curtea castelului de la St. Germain, în timp ce reprezentanţii vienezi primesc
condiţiile de pace de la Antantă, şi mă gândesc la zilele trăite în fosta Austrie.
Mi se desprind câteva scene caracteristice, pe cari mi le-am ţintuit în memorie cu ţinte de
aur.
„Ringstrasse" - Viena - în fata universităţii. „Bummel"ul studenţesc de sâmbătă e să
înceapă. Societăţile studenţeşti sosesc rând pe rând, ca să se plimbe, grav, pe sub arcadele
universităţii. Feţe ciopârţite de sabie, la „mensură", şepci albastre şi roşii şi verzi, date pe ceafă
sau ridicate riguros în semn de salut. Un murmur şi o forfoteală ca intr'un stup.
Deodată s'aude un strigăt, o apostrofare, şi zeci de mâni se ridică: un slav, un ceh,
îndrăznise să se amestece în „Bummel"ul german şi să vocifereze cu glas înalt. E gata
incăerarea! Bastoanele groase, studenţeşti se încrucişează - portarii şi pedelii aleargă să
despartă pe cei încăieraţi - sboară cuvinte grele, de o parte şi de alta - doar „Castalia", zâna care
păzeşte fântâna din curtea universităţii, de a mai rămas nemişcată.
Nemţii cântă „Deutschland, Deutschland uber alles" - slavii răspund cu „Kde domuv
muj?" (care-i patria mea?) - iar rezultatul ii aflăm în geamuri sparte, în rampa sfărâmată, în
cordoanele de poliţişti, afară de universitate, (căci poliţia nu are ce căuta în interiorul universităţii)
in suspendarea cursurilor universitare pe zile, pe săptămâni, din cauza agitaţiilor studenţeşti.
Nemţii din Viena nu voiau să ştie de sfertul de milion de cehi din capitala Austriei, cehii
priveau Viena cu ochii poetului lor Machar ca pe o întreţinută nevrednică.
În zadar doream noi studenţii români, să urmăm cursurile la universitate - certurile între
cele două neamuri aduceau pe „tabla cea neagră" a universităţii afişul: nu se ţin cursuri până la
liniştirea spiritelor.
Liniştirea spiritelor? Dar gândul mă poartă la altă scenă, în „Stadtpark", în sala cea mare,
unde se ţineau balurile de gală ale „României june". Jubileul societăţii studenţimei italiene:
„Circula academico italiano". Cu Mussaffia, românistul, în frunte, cu Scipio Signele, care aducea
salutul Italiei independente, cu Dudan ca preşedinte, Dudan, corespondentul de la „Corriere
delia Sera", care a trecut graniţa la începutul războiului şi şi-a câştigat merite faţă de neamul său.
Bucuria italienilor când soseau„i fratelli rumeni" - plângerile lor în faţa noastră, că n'au
universitatea lor în Triest- agitaţia lor febrilă pentru revendicarea drepturilor naţionale, în broşuri,
foi volante, în conferinţe şi proteste solemne - toate-mi spun: nici italienii nu s'au simţit fericiţi
în Austria!
Nemţii cântau „Gott erhalte!", lăsându-se hipnotizaţi de accentele lui Haydn, crezând că
Domnul poate „protege" un stat atât de putred, în care dacă erai român, ceh sau italian erai
considerat cetăţean de mâna a doua!
Un tânăr student român, cu cartea de studiu subsuoară, încetinindu-şi paşii în apropierea
„Burg"ului, a palatului habsburg. Trece pe lângă garda din curte, pe lângă garda, care i-a fost de
atâtea ori biet-moşul sau strămoşul său, adus să străjuiască odoarele străine şi oamenii străini.
Ochii tânărului caută în toate părţile, doar de vor da de cel aşteptat. Şi iată-l, că soseşte. Straja
sare ca muşcată de tarantulă, goarna sună, steagul fâlfâie, arătându-şi pajura cu două capete -
şi stăpânul habsburg trece pe lângă tânărul român.
E frumos şi bine aici în preajma „Burgului" şi a capului încoronat, gândurile tânărului însă
colindau pe alte plaiuri - la ai săi acasă, la sărăcia lor, la nedreptăţile indurate de ei. Şi în timp
ce saluta pe Francisc Iosif, maşinal, tânărul român îşi înfigea unghia degetului arătător în podul
palmei, să-l doară şi şoptea printre dinţi, dureros: „De ce nu ne faci dreptate?"
Îi venea să alerge pe urma trăsurii, să prindă mâna domnitorului să i-o scuture şi să-i strige
in urechi: „Suntem şi noi aici! Fă-ne dreptate" ... Dar la ce ar fi folosit toate acestea? N'ar fi ajutat
cu fapta aceasta a lui nici cât e negru sub unghiei Se mulcomea tânărul şi surâdea trist când
trecea pe sub poarta pe care sta scris: „Justilia est regnorum fundamentum" (dreptatea este
fundamentul domniilor).
„lată, îmi zic aşezând amintirile acestea în ordine, ca într-un mozaic, pentru aceea luăm
noi astăzi parte la prohodul Austriei: cehul din Viena şi din Boemia, italianul din Triest, românul
din Bucovina şi din Ardeal şi-au cerut drepturile lor, n'au vrut să fie Cenuşăreasa neamurilor; iar
tu, mamă vitregă, tu, care zaci acum pe năsălie, n'ai priceput spiritul vremii celei nouă, ai trăit
îmbătată de fumurile gloriei vechi, medievale, fără să asculţi bătaia la uşă a vremurilor noastre".
„Dacă ai fi căutat prin hârtiile tale de zestre, ai fi găsit multe pete de frumuse1e, - dacă
li-ai fi cetit cu de-amănuntul hrisoavele venite din toate colţurile ţării - n'ai zăcea acum întinsă
aici fără suflare".
Gândindu-mă la nedreptăţile îndurate de noi, românii, văd pe Horia cutrieierând străzile
Vienei, la „Împăratul" ca mai apoi să ajungă împătrit la poarta Bălgradului, - văd pe lnocenţiu
Micu Clain, care a strigat plin de durere, la adresa Vienei: „Umblă cu noi mai rău ca cu jidovii -
asta-i tot ce se poate face cu un neam ca al nostru?" - văd pe Avram Iancu cutreierând „Burgul"
împărătesc, ca să se întoarcă mai apoi desilusionat acasă şi să moară cuprins de noaptea minţii,
fiindcă Viena a rămas mută la chemările noastre îndreptăţite „.
Strâng pumnii şi-mi zic: nu e creştineşte să fii vesel la înmormântare, - aici însă sânt
vesel.
Atmosfera nu este gravă de loc. Dimpotrivă. Contribue cerul albastru şi aerul cald de vară
ca diapazonul sufletesc să fie acordat mai mult după tonalitatea valsurilor lui Johann Strauss şi
Launer, decât a marşului funebru de Chopin? Planează în aer ceva din „gemurlichkeit"ul vienez.
Proiectez eu numai atmosfera aceasta? Şi allii par'că au aceeaşi impresie.
Pe balcon, deasupra porţii principale de la intrare, în curte, se razimă mareşalul Foch în
coate şi priveşte cu ochiii albaştri spre grupul de gazetari, cari se află în curte. Mareşalul Foch
răzimându'se în coate! Aversul medaliei! O temă de exhauriat a la Strindberg sau Bernard Shaw.
Am întreprins mai apoi o preumblare neuitată: ne-am plimbat pe faimoasa terasă de la Saint
Germain. Oricât de saturat să fie simlul văzului cuiva - priveliştea ce i-o oferă ţinutul Senei, de
aici, cred că i-ar aduce o potenţare a plăcerii estetice. Lungă de 2400 de metri, lată de 63, se
întinde această terasă construită de vestitul arhitect Le Natre în 1672 de-alungul unei pădurici,
lăsându-te să guşii în întreagă splendoarea sa câmpia presărată cu case de la ţară, cu sate
întregi: Marly, Pecq, Le Vesinet, în timp ce vezi Sena cum şerpuieşte, făcându-şi loc să ajungă
la Paris. Parisul însuşi nu se poate zări de aici. Îl acopere muntele Valerien se văd numai înălţimile
de la Montmartre şi turnul Eiffel. Ne-am simţii uşori ca neşte fulgi în după-prânza aceea de vară,
plimbându-ne pe terasa lui Le Natre şi scăldându-ne ochii în lrumuselile naturii.
Sufletul ne era plin de poezie. Stam să intonăm un himn naturii, în ritmul furtunos al unei
poezii de Walt Withman, ditirambic.
Vreo câteva părechi se plimbau prin parc şi prin păduricea din apropiere uitându-şi de
congresul de pace din Saint Germain şi de toate „. Fericiţii!
Eugenia Crişan 407
?t.t~„,v;:~ i1i.J~
.,.Ji.. ,.. .... ,~ ,(,_ , ••.:.
- i->" .... .a.„11ţ,
,
...._ '..< ,
• "1 ~~,„: ""k. ~~; j ~t(. •CAhr.;;""~ '-1.,. (".{(. r.,,~ 'E
tt~;y'. c."f4 fc- t;f ~
„ , . . , .:
,, ~~~~k~~1:·
- ~ -''.'"" l_::„
~
f "!t .
li'il-~.
-f}<'r"'or ,)' r.;,J;:.;.._ , ...., _ „...,, ~""-·
"':, ! •• 'I' 1'<tt. ' 4. ii - ~ . ly'y. •
~ 1...?.(1, k:'l.c.c..:t; t«. f'.>.Ct.<~ • ''~"" • 'Jt~Ct.>:r „f..c.

<
2-'.fS· a•·:'H~.
-r .../~
- : ~~
.o:· }~VI
. i>r; 4. q, .-.
..... 6"';,--:,_ „„ •
Y r ...,..·.,... .t
~~
ii ... "' ~(~ ~j.. 'J.)
«•
'I> .„„:- „„
.2:;;.,.· ~~ ~
<,.'{.,:
. . . .
,......i..:.r-,,., „~
~· f.1"",; ..,.
'O.i;;. î;.,
,1. u'.,. 'â..t . '-/""'·~ „114...:.' d< l'4 9;1::•.;
r
. l '"'"'r .": J: -..· hi -11: ;„~ ..c.?"""'f«-.-

~...4: <!~f1.~:1.... r.....: di_ ~... "•f ~t.cd.r:c.
..• -
.,., oh A~ . .,._,., ~ , ~(ă. ·ts. ,~ ~;.,.c- „.4. "'rr(c.. - r
<o~r~ 'k ,. ~ ~1"'; lflf.·•. r< ) ('..,]" 11: r{;·~~'

~ (~
!
·~
" rf,.i' '""· ?° .;' I ·::t (/ .._,,4I
•11 I;·
.
.., , , • ,../t;:
·~ .·.4""
I ~ . •~-7~
' ~. „
~ ~ .t 11•, _ .J:..·r•L4.,
• • - ..,>u,,,z • ..J
Jik <a'~"- .h<.•..,;l#t: ••; ~.; ·~ -

r
'.>;..,..
;t~ ]M
„ . .„.. . . "'"'..a.. ..•„.„ .,,1.:;4 ,~... •<t ,{~-.
1'
Eugenia Crişan 409
IY~;,~~~-\' ~
~~Ta~ .
. ~-id..~ 4-1„„-- ·..:.. ~.
4L
~l„ e.-(i'eJ,.\ c; .. (f~ t"'~-
. ,
i./'1,
./Vj C\..
- -
RECUNOAŞTEREA INTERNAŢIONALĂ A UNIRII
BASARABIEI CU ROMÂNIA (1920 - 1927).
Constantin I. Stan
Una din chestiunile principale care interesau România în cadrul Conferinţei

de Pace de la Paris era aceea a recunoaşterii desăvârşirii unităţii naţionale
româneşti, inclusiv, a Unirii Basarabiei cu România.
Comisia pentru revendicările româneşti a analizat problema Basarabiei.
Experţii britanici au făcut nişte recomandări într-un document din 1O februarie
1919, propunând conferinţei „ .. să se recunoască Unirea deja înfăptuită a
Basarabiei cu România, sub rezerva de mai jos, ca aplicare a principiului
naţionalităţilor şi nu consecinţă cu interesele popoarelor implicate". Autorii
documentului motivau propunerea prin faptul că această provincie „a făcut
parte integrantă, până în 1812, din Moldova". Legitimitatea unirii plaiurilor
basarabene cu patria mamă este justificată de faptul că românii reprezintă între
60 şi 65% din populaţie. Rezervele comisiei, în ceea ce priveşte Unirea
Basarabiei cu România erau următoarele: „ 1. Bazele separării Basarabiei de
Rusia şi reunirea cu România vo~ constitui principiul etnic nu o ocupare militară
sau o cucerire a ţării de România. 2. Că până acum, nimic nu se va face pentru
a prejudicia interesele economice sau alte interse vitale ale Rusiei cu România
în această privinţă. 3. Că minorităţilor naţionale din Basarabia, fie ucrainieni,
evrei, bulgari, sau alte naţionalităţi le vor fi asigurate autonomia deplină
culturală şi locală prin garanţii internaţionale" 1 •
Tot în aceste zile, Comisia pentru problemele română şi iugoslavă a luat
în discuţie pentru prima dată, problema Basarabiei în cadrul Conferinţei de
Pace. Cu acest prilej au vorbit: Sir Eyre Crowe (Anglia), Laroche (Franţa) şi
americanul Day. Reprezentantul Angliei a cerut înscrierea în Tratatul asupra
Basarabiei a principiului etnic şi naţional, excluzându-se altă formulă. Delegatul
francez a insistat în cuvântul său, asupra argumentelor de ordin istoric şi
etnografic, care stăteau la baza recunoaşterii Unirii Basarabiei cu România.
Diplomatul ţării gazdă constata că Basarabia fusese ocupată prin forţă de
Rusia. Reprezentantul S.U.A., Day s-a declarat de acord cu antevorbitorii săi.
El a propus includerea în tratat a unm clauze referitoare la drepturile minorităţilor
şi a pus întrebarea dacă, prin recunoaşterea unirii din 27 martie/ 9 aprilie 1918
nu s-ar crea dificultăţi cu Rusia. Dup:.i aceste discuţii, comitetul s-a declarat de
acord cu recunoaşterea provizorie a Unirii Basarabiei cu România 2 •
La 5 martie 1919, Comisia pentru probleme româneşti şi iugoslave a
discutat din nou chestiunea Unirii Basarabiei. Ea a lansat un proiect la 11 martie
1919, despre acest act. Articolul referitor la Basarabia se prezintă astfel:
1. Valeriu FI. Dobrinescu, Bătălia diplomatică pentru Basarabia 1918 - 1940, laşi, 1991, p. 190, anexa li.
2. Ibidem, p. 79 • 80.
412 Recunoaşterea Unirii Basarabiei cu România
„Luând în consideraţie aspiraţiile generale ale poporului Basarabiei, caracterul

moldovenesc al acestei regiuni, argumentele geografice şi etnice, ca şi cele
economice, Comisia susţine alăturarea Basarabiei la România. E de sperat ca
această atribuire să se facă sub forma care va apăra interesele generale ale
Basarabiei" 3 •
Numeroşi jurişti, diplomaţi, oameni politici au recunoscut legitimitatea
Unirii Basarabiei cu România. Renumitul specialist în drept internaţional,
americanul Brown Scott scria: „Precedentul pentru naşterea Republicii
Basarabiei era declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii.
Justificarea pentru transferul teritoriului său şi fidelitatea locuitorilor la România
este doctrina autodeterminării preşedintelui Wilson" 4 •
Cu toate acestea, Consiliul Miniştrilor de Externe nu a trecut la
recunoaşterea oficială, Secretarul de Stat al S.U.A., Robert Lansing a obiectat
că trebuie consultat şi guvernul „alb" al lui Kolceac, socotit ca un guvern legal
care trebuia să reprezinte Rusia la Conferinţa de Pace de la Paris. Secretarul
de Stat al S.U.A. a argumentat că forumul păcii nu poate decide asupra
teritoriului care aparţinea unui stat cu care puterile reprezentate n-au fost în
conflict 5 .
Profitând de indecizia aliaţilor în problema Basarabiei, Republica
Independentă Sovietică a Ucrainei a adresat la 15 februarie şi 16 martie 1919
un ultimatum României, urmat de alte note (12 aprilie, 5 mai 1919), documente
care conţineau ca idee fundamentală nerecunoaşterea actului Unirii Basarabiei
cu România. Concomitent au fost lansate manifeste cu caracter destabilizator.
Într-un asemenea document editat şi răspândit în ianuarie 1919, muncitorii şi
ţăranii erau chemaţi să realizeze „ ... în şiroaiele de sânge ale lumii noi, un nou
corp socialist".
Autorii documentului chemau pe locuitorii Basarabiei „să începem lupta
pentru stabilirea puterii sovietelor ca ele singure să stăpânească pământul ţării
şi fabricile". El îndemna pe românii basarabeni „să se organizeze în regimente
ale gardai roşii pentru apărarea puterii sovietice". Manifestul se încheia cu
urarea „Să trăiască Republica Socialistă Federativă Basarabeană" 6 •
Concomitent, ruşii albi acţionau pentru ruperea Basarabiei din trupul
României.La Odessa funcţiona Comitetul de salvare a Basarabiei de sub jugul
românesc, care desfăşura în acest sens o susţinută activitate. Delegaţii ruşilor
albi la Conferinţa de Pace de la Paris erau Alexandru Krupenski, fost mareşal
al nobilimii basarabene, Alexandru Carol Smidt, fost primar al Chişinăului în
1917 şi Vladimir Tziganco, fost preşedinte al „fracţiunii ţărăneşti" din Sfatul
Ţării. Lor li s-au alăturat ucraineanul Mihail Savenco şi. evreul Solomon. Tot
3. Valeriu FI. Dobrinescu, Ion Pătroiu, Marea Unire din 1918 în documente diplomatice americane, în
Patrimoniu, Chişinău nr. 4/ 1991, p. 157·158.
4. Nicolas Dianu, la principale revendication de la Roumanie devant la Conference de la Paix. Frontiere
Nord-Orienlale de la Roumanie. la Bassarabie el la Bukovine du Nord, Paris, 1946, p. 51.
5. Scherman David Spector, România al the Paris Peace Conference. A. Study of Diplomacy ol Ion I. C.
Brătianu, New-York, 1962, p. 131.
6. CI. Z. I. Husărescu, Mişcarea subversivă în Basarabia, Chişinău, 1925, p. 39-40.
Constantin I. Stan 413
împotriva recunoaşterii Unirii Basarabiei cu România au acţionat o serie de

emigranţi ruşi: Ciaikowski, Maklankoff, Sazonov ş.a. Ei au desfăşurat o susţinută
activitate antiromânească. Cei mai activi şi în consecinţă mai periculoşi au fost
Al. Krupenski şi C. Smidt, deoarece, ei au publicat numeroase articole în presă,
broşuri, au luat legătura cu oamenii de cultură aliaţi spre a-i determina să nu
recunoască actul Unirii Basarabiei cu România 7 •
Românii basarabeni din Paris au dat o ripostă hotărâtă lui Krupenski şi
Smidt, publicând răspunsuri ferme. Ei au informat autorităţile de la Chişinău.
Astfel, I. Pelivan îi scria la 15128 aprilie 1919 lui Daniel Ciugureanu, precizându-
i că cei doi „punându-se în legătură strânsă cu dl. Sazonov şi Sevastopolu
(fostul secretar al fostei delegaţii ruse de aici), precum şi cu alţi ruşi şi rusofili,
începând o propagandă înverşunată contra unirii Basarabiei cu România".
Pentru exemplificare, Pelivan îi expediază lui Ciugureanu un exemplar din „Le
Temps" (numărul din 28 aprilie 1919), unde, „dându-se drept mandatari ai
zemstwei guberniale şi numindu-se delegaţii Basarabiei", spun lucruri jignitoare
şi neadevărate la adresa României. Ei consideră teritoriul cuprins între Prut şi
Nistru drept „bolşevizat şi anarhizat" şi, în consecinţă, cer „întoarcerea
Basarabiei la Rusia reconstituită" 8 •
I. Pelivan a răspuns de nenumărate ori, articolelor de presă publicând, la
rândul său articole. Astfel, patriotul basarabean, a redactat în limba franceză la
30 august 1919 un articol intitulat Dans la question de la Bassarabie, pentru un
ziar italian. Documentul, consultat de noi în ciornă, condamnă ocupaţia rusă
asupra Basarabiei, subliniind că aceasta a avut drept consecinţă principală
înapoierea economică, politică şi culturală. Guvernul ţarist nu a permis în
Basarabia înfiinţarea de şcoli româneşti, deşi românii reprezentau majoritatea
populaţiei. „Basarabia a fost curăţată de elementele anarhice, bolşevice de
armata română care nu a acţionat după poziţii de forţă ca trupe de ocupaţie aşa ,
cum susţin unii" 9 . La rândul său, părintele Pavel Gore îşi amintea peste ani că,
în perioada 1918 -1919 a luat legătura cu ofiţerii englezi, francezi şi americani,
inclusiv, cu profesorul De Martonne. „Ei au văzut la mine cărţi, documente,
hărţi geografice, privitoare la drepturile indiscutabile ale României asupra
Basarabiei" 10 •
Chiar unii ruşi, dând dovadă de obiectivitate au recunoscut caracterul
românesc al pământului basarabean. În iulie 1919, Eugen Denize, secretarul
general al Directoratului Justiţiei s-a întâlnit cu ofiţerii ruşi din Petrograd care
locuiau pentru moment în Chişinău, care i-au declarat: „ Incontestabil, Basarabia
este a Dumneavoastră. În călătoria noastră până la marginea Nistrului, în sate
7. Arhivele Statului Bucureşti (în continuare se va cita Arh. St. Bucureşti), fond Ion Pelivan, dos. 206/1919,
I. 1-2; vezi Al. Kroupenski, A.C. Schmidt, Bassarabie et Roumanie, Paris, 1919, p. 3 şi urm; Al. Kroupenski,
Bassarabie, Paris, 1920, passim.
B. Arh. St. Bucureşti, fond I. Pelivan. dos. 128/1919, I. 16-17; vezi şi Ion Pelivan, Ion Inculeţ şi Conlerinta
de Pace de la Paris (1919-1920). Amintiri, observatii şi scrisori. Extras din revista Viaţa Basarabiei, nr. 11-12/
1940, p. 7.
9. Arh. SI. Bucureşti, fond I. Pelivan, dos. 197/1919, I. 4.
10. Idem, fond P. Gore, dos. 17/1927, J. 5-6.
nu au putut vorbi cu nimeni; nici un ţăran nu ştia ruseşte. Toţi erau români" 11 .
Aceste afirmaţii reprezintă o dovadă grăitoare a continuităţii şi statorniciei
populaţiei româneşti.
Conferinţa de Pace de la Paris a audiat separat pe Maklakoff şi Ion I.
C.Brătianu. Primul - ministru român a obiectat precizând că „Maklakoff nu
reprezintă pe nimeni, fiind o persoană particulară". Şeful P.N.L. a afirmat că
„Sfatul Ţării a exprimat în mod liber voinţa majorităţii populaţiei Basarabiei".
Conducătorul delegaţiei române a atras atenţia că, intrarea armatei române în
Basarabia s-a făcut la cererea expresă a autorităţilor basarabene pentru
restabilirea ordinii şi liniştii interne. „Basarabia este o ţară completamente
românească - a precizat 1.1.C. Brătianu. Numai aristocraţii ruşi şi bolşevici sunt
nemulţulmiţi de reforma agrară şi de dominaţia română". Întrebat de R. Lansing
în problema organizării în Basarabia a unui plebiscit, premierul român s-a
împotrivit cu tărie afirmând că „Basarabia este românească şi istoriceşte şi
etniceşte, pentru că ea şi-a exprimat voinţa de a fi unită cu România" 12 .
Acceptarea unui asemenea act ar fi pus sub semnul întrebării legitimitatea
hotărârii Sfatului Ţării din 27 martie I 9 aprilie 1918.
La 2 iulie 1919, 1.1.C. Brătianu a remis un nou memoriu Consiliului Suprem
Aliat în momentul retragerii sale de la Conferinţa de Pace. Referindu-se la
problema Basarabiei, documentul atrăgea atenţia că, prin atitudinea lor,, Puterile
Aliate îngreunau sarcina de pacificare a Basarabiei". Autorul memoriului
sublinia că „Această provincie românească din punct de vedere istoric, etnic
şi politic revenea de drept şi prin forţa lucrurilor, patriei mame din ziua în care
se prăbuşi Rusia ţaristă şi imperialistă". 1.1.C.Brătianu a prezentat pe scurt,
situaţia provinciei dintre Prut şi Nistru care era pradă anarhiei şi dezordinii. El
a făcut apel la România, „pentru a o scăpa de dezastru şi proclamă din voia sa
proprie unirea cu Regatul". În Basarabia au fost elaborate largi reforme politice
şi agrare, triumfând ordinea şi stabilitatea". Premierul român condamna
formularea ambiguă de „Părţi române" ale Basarabiei 13 .
Cu toate acestea, Aliaţii erau destul de rezervaţi şi amânau discutarea
problemei Basarabiei în cadrul Conferinţei. Unii diplomaţi americani au mers
până la un eventual compromis prin cedarea Cadrilaterului Bulgariei, în schimbul
recunoaşterii unirii Basarabiei cu România.
A.W.Leeper, E. Crowe şi Harold Nicolson s-au opus însă acestui
aranjament oneros, nefiind de acord cu şantajarea României 14 •
Comentând atitudinea şovăielnică a aliaţilor occidentali, Ion I. C. Brătianu
sublinia la 27 iulie 1919 într-o scrisoare trimisă lui Victor Antonescu la Paris că,
pe când românii se luptau pe Tisa pentru Antantă, „Basarabia ne este
discutată, ba de americani, ba de italieni, iar americanii cred că pot discuta şi
Cadrilaterul" 15 •
11. Idem, fond I. Pelivan, dos. 134/1919, f. 31. Scrisoarea lui Eugen Denize din 20 iulie 1919 către Maria
Pelivan.
12. I. Pelivan, op. cit„ p. 11
13. Desăvârşirea unitălii naJional-statale a poporului român. Recunoaşterea ei internaJională. 1918 la
români, voi. IV, Bucureşti, 1986, p. 6-7. doc. 644. (în continuare se va cita 1918 la români).
14. Arh. St. Bucureşti, Colecţia Microfilme Anglia, rola 446, C. 420.
15. Idem, fond 1.1.C.Brătianu, dos. 290/1919, I. 1-2.
Al. Vaida Voievod era dezamăgit total de atitudinea aliaţilor faţă de

problema Basarabiei. În memoriile sale, el arăta că primul-ministru al Angliei,
Lloyd George nu era de acord cu recunoaşterea Unirii Basarabiei cu România,
deoarece „nu ne-am supus verdictului Conferinţei, nu am retras nici măcar
trupele ( ... ). Clemenceau - notează mai departe Vaida, cu vădită intenţie
binevoito'are rezumă: vom discuta după ce veţi fi retras trupele din Ungaria" 16 .
Exasperat de poziţia potrivnică a aliaţilor, Al.Vaida era tentat să facă unele
concesii spre a rezolva această chestiune, amânată de atâta vreme. Într-un
lung raport trimis la sfârşitul lunii septembrie 1919 lui Iuliu Maniu, Vaida era
dispus să accepte: „Recunoaşterea dreptului nostru asupra Basarabiei, fie
măcar prin cedarea unei fâşii locuite de bulgari şi turci în favoarea Bulgariei.
Prin gestul acesta am câştiga mare simpatie şi influenţă la Consiliul Suprem" 11 •
În faţa acestei situaţii, dificile, în care se afla România la 9 septembrie
1919, delegaţia română a înaintat un nou Memorandum Conferinţei de Pace.
Documentul sublinia la început faptul că România a venit la înaltul forum de la
Paris „cu conştiinţa de a-şi fi îndeplinit din plin toate angajamentele sale faţă
de Puterile Antantei". „ Ea a fost abandonată şi trădată şi a fost nevoită să
semneze ca urmare a defecţiunii ruse , armistiţiul şi apoi, pacea de la Buftea
- Bucureşti. Semnatarii documentului s-au ridicat iar în contra formulării de
„părţile româneşti din Basarabia", care a permis „celor rău intenţionaţi să
încerce a face să se creadă că ar exista părţi neromâneşti, ce ar putea fi
contestate României în această provincie reunită cu Regatul, a actului de
violenţă comis în 1812 de autocraţia ţaristă" • 18
La sfârşitul anului 1919, delegaţia României la Conferinţa de Pace a

înaintat un nou memoriu. Documentul se referă şi la Basarabia precizând că,
ea „a făcut totdeauna parte integrantă din Moldova".
Autorii memoriului reliefau faptul că, Rusia era interesată în acapararea
Basarabiei datorită poziţiei sale strategice spre Constantinopol, de-a lungul
Peninsulei Balcanice. Acest drum este astăzi, definitiv oprit şi Basarabia nu
poate prezenta pentru ruşi, interesul care motivase vechea anexare, indiferent
ce statut i-ar acorda". Ei subliniau, de asemenea, că Moldova permanent a
protestat împotriva dezmembrării teritoriului său, iar Basarabia, la rândul ei, şi
a menţinut constant dorinţa de a redeveni românească.
Basarabia şi-a proclamat mai întâi, autonomia, apoi independenţa, iar la
9 aprilie 1918, Consiliul Naţional (Sfatul Ţării n.n), a votat cu 86 de voturi pentru
şi 3 contra, Unirea Basarabiei în graniţele sale istorice, adică, până la Nistru,
care este vechiul său hotar cu România" 19 •
Amânarea luării unei decizii din partea Aliaţilor în problema Basarabiei
crea q stare de provizorat şi în acelaşi timp, dădea posibilitatea ruşilor albi să
facă presiuni şi să încerce şantajarea guvernului român. Potrivit unui document
înaintat în 17 decembrie 1919, de Traian Vuia şi Voicu Niţescu aflaţi la Paris,
cabinetului român, lui Ion I. C. Brătianu i s-a promis de guvernul amiralului
16. Al. Vaida Voevod, Memorii, voi. li, Ediţie Alexandru Şerban, Cluj-Napoca, 1995, p. 54.
17. Liviu Maior, Alexandru Vaida Voevod intre Belvedere şi Versailles (însemnări, memorii. scrisori), Cluj-
Napoca, 1993, p. 260-274.
18. 1918 la romăni ... ,V, p. 154, doc. 709.
19. Ibidem, p. 458-459, doc. 833.
Kolceac ca în schimbul rămânerii voluntarilor români în Siberia, acesta să

recunoască dreptul României asupra Basarabiei. Kolceac nu s-a ţinut de cuvânt
şi Brătianu a acceptat să se ia legătura cu guvernul japonez pentru repatrierea
voluntarilor şi prizonierilor români din Siberia, în număr de 14-15.000 1120 •
În aceste condiţii, noul prim-ministru şi şef al delegaţiei României la
ConfElrinţa de Pace, Al. Vaida Voievod a făcut noi demersuri pe lângă aliaţi. În
şedinţa din 20 ianuarie 1920, Consiliul Suprem l-a ascultat pe Vaida în
problema Basarabiei, dar l-a avertizat că, guvernul român nu şi-a îndeplinit
angajamentul de evacuare completă a trupelor române din Ungaria. Consiliul a
condiţionat luarea unei decizii, definitive în chestiunea Basarabiei de evacuarea
trupelor române din Ungaria. Acest organism l-a asigurat însă pe şeful guvernului
român că, „Comisia pentru afacerile româneşti s-a pronunţat în unanimitate
pentru ca Basarabia să fie atribuită României" 21 •
Pentru urgentarea rezolvării problemei Basarabiei, Al. Vaida l-a delegat
pe N. D. Ciotori să negocieze cu reprezentanţii Rusiei Sovietice la 31 ianuarie
1920, pregătind astfel, convocarea unei conferinţe româno-sovietice. În
consecinţă, la Copenhaga, în zilele de 9-14 februarie 1920, s-au purtat tratative
între N.D.Ciotori şi reprezentantul Rusiei Sovietice.Delegatul român, în numele
guvernului a propus ca, la conferinţa bilaterală ce urma să aibă loc să figureze
ca obiectiv principal recunoaşterea oficială de către guvernul sovietic a intrării
Basarabiei în componenţa României, precum şi restituirea integrală a tezaurului
român depus la Moscova în vara anului 1917 22 •
Ca urmare a discuţiilor purtate, la 24 februarie 1920, Cicerin, comisarul
poporului pentru afaceri externe al Rusiei Sovietice, a adresat un mesaj
preşedintelui Consiliului de Miniştri al României, în care îl informa că guvernul
sovietic rusesc e de părere că toate diferendele dintre cele două ţări se pot
aplana pe cale de negociaţiuni paşnice şi toate chestiunile teritoriale se pot
rezolva în mod amical". Şeful diplomaţiei sovietice adresa cabinetului de la
Bucureşti o propunere formală de a începe tratativele de pace, rugând să se
indice locul şi data pentru întâlnirea reprezentanţilor celor două state 23 • Guvernul
român a fost de acord cu această propunere. Datorită războiului ruso-polon,
negocierile nu au continuat, ele fiind reluate câţiva ani mai târziu.
La 3 martie 1920, preşedintele Consiliului Suprem aliat a adresat lui Al.
Vaida Voevod o notă în care afirma că guvernul român a dat dovezi despre
dorinţa sa de a aranja în interesul României şi al Europei, în general, chestiunile
nerezolvate încă. Consiliul Suprem a luat în consideraţie faptul că, trupele
române s-au retras din Ungaria, nemaifiind nici un motiv pentru a întârzia şi pe
mai departe, luarea hotărârii definitive. Puterile Aliate erau conştiente că
problema Basarabiei nu mai putea să rămână pe mai departe nedecisă. Ele au
20. Arh. Sl. Bucureşti, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dos. 9/1929, 1.1-2. Referatul nr. 650 în
chestiunea repatrierii voluntarilor şi prizonierilor români din Siberia-Paris 17 decembrie 1919, semnată T. Vuia
şi V. Niţescu.
21. 1918 la români „., V, p. 593, doc.849.
22. Gh. I. Oancea, Discuţiile de la Copenhaga, un pas important făcut de guvernul român în normalizarea
relaţiilor cu Rusia Sovietică, în „Zi rida va, XII, 1980, p. 291-31 O.
23. 1918 la români „., voi. VI, p. 51, doc. 864.
luat în consideraţie, „aspiraţiile generale ale populaţiei basarabene şi caracterul

din punct de vedere geografic şi etnografic, al acestei regiuni, precum şi
argumentele istorice şi economice". Din motivele menţionate: „Puterile Aliate
se pronunţă în favorul reunirii, reprezentanţii basarabeni dorind a încheia un
tratat cu privire la această recunoaştere, îndată ce condiţiile amintite vor fi fost
îndeplinite". Ele îşi exprimă speranţa că, prin această reunire interesele generale
şi particulare ale Basarabiei vor fi salvgardate şi în special, relaţiile ei cu statele
vecine şi drepturile minorităţilor sale vor fi garantate" 24 •
Alexandru Vaida-Voevod s-a aflat în Anglia, unde a participat între 26
februarie şi 3 martie 1920 la Conferinţa Puterilor Aliate. Aici au purtat convorbiri
cu David Lloyd-George, primul-ministru al Angliei, precum şi cu şefii guvernelor
francez şi italian. Ca urmare a acestor întrevederi la 3 martie 1920, premierul
englez i-a expediat un mesaj conducătorului cabinetului de la Bucureşti, în care
reafirma hotărârea Angliei şi a celorlalte puteri de a recunoaşte unirea Basarabiei
cu România 25 •
Imediat după primirea mesajului, Trăsnea Greceanu, ministrul României
la Copenhaga a trimis la 4 martie 1920 o scrisoare premierului român sugerându-
i, ,să obţină oferta preliminară de pace înainte ca ruşii să afle conţinutul notei de
·recunoaştere". Ministrul român din capitala Danemarcei reliefa faptul că
„Basarabia ne aparţine din punct de vedere istoric, etnografic şi în virtutea
voinţei reprezentanţilor întregului popor prin autodeterminare. Tezaurul trebuie
să ne fie integral restituit. Problema prizonierilor va fi aranjată. Noi recunoaştem
orice guvern care va fi recunoscut de poporul rus.
Noi dorim reciproc să evităm amestecul în treburile interne" 26 •
Al. Vaida nu a putut să-şi desfăşoare planurile deoarece, la 13 martie 1920
a fost nevoit să-şi prezinte demisia, regele Ferdinand aducând la putere pe
generalul Alexandru Averescu.
În vara anului 1920, fostele puteri antantiste erau tot mai interesate în
discutarea problemei Basarabiei. O intensă activitate în această direcţie a
desfăşurat N. Titulescu care, încă din primăvara anului 1920 a purtat tratative la
Paris cu reprezentanţii Franţei. Apoi, a plecat la Londra pe propria cheltuială,
luând contact cu Allan Leeper de la Foreign Office şi cu Sir Eyre Croye. Titulescu
nu era de acord cu două prevederi ale proiectului de acord, ce urma să fie
semnate de Marile Puteri şi România, privind recunoaşterea Unirii Basarabiei cu
România: „a) Braţul Chilia, care aparţinea în deplină suveranitate Rusiei, trecea
în virtutea noului tratat sub controlul comisiei europene a Dunării; b) Marile
Puteri puteau face apel la Societatea Naţiunilor pentru întreaga chestiune
privind Basarabia". Discuţiile de la Londra au fost foarte dificile, deoarece, unii
24. Ibidem, p. 71, doc. 871; Virgil V.Tillea, Acliunea diplomatică a României: noiembrie 1919-martie 1920,
Sibiu, 1925, p. 217-218.
25. Arh. St. Bucureşti, fond Al. Vaida Voevod, dos. 180/1920, f.1-2. Vezi detalii privind vizita lui Al. Vaida
Voevod în Anglia la: Valeriu FI. Dobrinescu, Relalii româno-engleze (1914-1933), laşi, 1986, p. 62-63.
26. Arh. St. Bucureşti, fond Al., Vaida Voevod, dos. 179/1920, I. 6-7.
oameni politici englezi considerau că ruşii au drept de apel. În cele din urmă,
„N. Titulescu a găsit o formulă de compromis" 27 . ,
Sub presiunea puterilor occidentale, autorităţile sovietice sunt de acord
cu reluarea convorbirilor. La 4 octombrie 1920, Cicerin a adresat o telegramă
ministrului român de externe, Tache Ionescu, în care reafirma disponibilitatea
guvernului bolşevic de a începe cât mai repede negocierile bilaterale. În
răspunsul său, primul-ministru român, Al. Averescu a sublinat încă o dată,
ideea „reglementării situaţiei într-o conferinţă generală ale cărei decizii ar
prezenta mai multă garanţie de stabilitate pentru viitor" 28 •
Rusia nu dorea însă o conferinţă internaţională privind reglementarea
problemei Basarabiei. La 17 octombrie 1920, Cicerin a expediat o nouă
telegramă guvernului român, în care reafirma dorinţa începerii unor negocieri
directe între România şi Rusia Sovietică, fără participarea marilor puteri aliate.
Ca loc de negocieri era indicat oraşul Harkov, iar alături de Rusia se avea în
vedere participarea Ucrainei. Aceasta din urmă era folosită drept un paravan
pentru interesele ruseşti, întrucât puterea sovietică era preocupată pentru
rezolvarea intereselor ei, adică redobândirea Basarabiei 29 •
După lungi amânări, după un joc ambiguu şi periculos desfăşurat de mai
bine de un an şi jumătate, la 28 octombrie 1920, marile puteri: Franţa, Imperiul
Britanic, Italia şi Japonia au semnat Tratatul de recunoaştere a reunirii Basarabiei
cu România, conferindu-i titlul formal în materie de drept internaţional.
Documentul sublinia că având în vedere că „din punct de vedere g~ografic,
etnografic, istoric şi economic, unirea Basarabiei cu România este pe deplin
justificată, iar populaţiunea Basarabiei a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia
unită cu România". „Înaltele părţi contractante declară că „recunosc
suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei cuprins între frontiera
actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până la
punctul unde este tăiat din vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia şi acest
vechi hotar". „Articolul li al tratatului prevedea ca, în termen de 15 zile cu
începere de la punerea în vigoare a tratatului de faţă se înfiinţează o comisie
formată din trei membri, dintre care, unul va fi numit de principalele Puteri
Aliate, unul de România şi unul de Consiliul Societăţii Naţiunilor pe seama
Rusiei „spre a fixa pe teren, noua linie de frontieră a României". Potrivit
articolului 3 „România se angaja să asigure locuitorilor, fără deosebire de rasă,
de limbă, sau de religiune, aceleaşi garanţii, de libertate şi dreptate, din Regatul
României". „Articolul 7 stipula ca înaltele părţi contractante să recunoască că
„gura Dunării, numită gura Chiliei trebuie să treacă sub jurisdicţia Comisiei
Europene a Dunării. „România îşi asuma prin articolul 8 al tratatului,
responsabilitatea pentru partea proporţională ce revine Basarabiei, din datoria
publică a Rusiei, precum şi din celelalte angajamente financiare ale statului rus.
Deosebit de importante considerăm că sunt prevederile articolului 9 în care se
stabilea că „înaltele părţi contractante vor invita Rusia să adere la Tratatul de
27. Gh. Buzatu, Fundamentele strategiei păcii (Jurnalul lui N. Titulescu), in voi. Titulescu şi strategia păcii,
laşi, 1982, p. 69 şi urm.
28. 1918 la români ... , voi. VI, p. 445-447, doc. 908.
29. Ibidem, p. 448, doc. 909.
faţă, de îndată ce va exista un guvern rus recunoscut de ele". „Iniţial, tratatul

'inscria dreptul de a supune arbitrajului Consiliului Societăţii Naţiunilor eventualele
probleme pe care le-ar ridica guvernul rus, însă, datorită intervenţiei lui N.
Titulescu se preciza că,, fruntariile diferite de acest tratat, precum şi suveranitatea
României pe care le cuprinde, nu vor putea fi puse în discuţiune" 30 . Guvernele
semnatare ale acestui tratat, recunoscând rând pe rând, puterea sovietică au
omis să ceară recunoaşterea de către U.R.S.S. a actului din 28 octombrie 1920,
ceea ce a dus la o accentuare a stării de tensiune între România şi statul
sovietic.
Semnarea tratatului din 28 octombrie 1920, a fost un succes al diplomaţiei
româneşti, deoarece a marcat consacrarea internaţională a Unirii Basarabiei cu
România. Ea a obţinut recunoaşterea din partea marilor puteri a dreptului ei
istoric, asupra teritoriului românesc, cuprins între Prut şi Nistru.
Importanţa noului act diplomatic este dovedită şi de strădaniile Rusiei de
a împiedica înfăptuirea acestui tratat. În adevăr, acest document a provocat o
mare nemulţumire din partea sovietelor.
Rusia sovietică şi Ucraina au declarat printr-o notă specială că ele nu
recunosc nici o validitate a unui act privitor la Basarabia, încheiat fără participarea
lor 31 . Atitudinea ofensivă a Rusiei sovietice a fost favorizată şi de faptul că
acordul de la Paris din 28 octombrie 1920, deşi recunoştea suveranitatea
României asupra Basarabiei, marile puteri semnatare nu-şi asumau nici o
garanţie. Acest lucru era dezvăluit şi de un diplomat italian, martor al
evenimentului, care scria că puterile Antanţei „nu-şi iau nici o obligaţie de a
interveni în caz de conflict" 32 • Nu este vorba deci de o rezolvare sigură, definitivă
a problemei.
Actul din 28 octombrie 1920 a fost ratificat cu destulă întârziere de părţile
semnatare. La 3 aprilie 1922, Senatul României a ratificat în unanimitate
documentul prin aclamaţii, iar în acelaşi mod a procedat şi Adunarea Deputaţilor,
la 7 aprilie 1922 33 . Prima dintre Marile Puteri care a ratificat acordul din 28
octombrie 1920, a fost Anglia, iar Franţa a făcut acelaşi lucru la 11 mai 1924.
Această atitudine a celor două mari puteri europene a creat nemulţumiri în
rândul guvernanţilor de la Moscova. Cabinetul sovietic a apreciat această
decizie drept, ,o intervenţie arbitrară de natură a compromite consolidarea păcii,
în această parte a Europei" 34 • În răspunsul său, adresat sovietelor, preşedintele
Franţei, Raymond Poincare, sublinia că Puterile Aliate şi Asociate au considerat
30. Aurel Karetki, Adrian Pricop, Lacrima Basarabiei, Chişinău, 1993, p. 126-129, doc. 13; laroslav Muller,
Basarabia pământ românesc, Cernăuţi, 1925, p. 29; Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu şi documente,
Bucureşti 1929, p. 279·282; Constantin Aldea, O istorie zbuciumată. Basarabia până în anul 1920, Bucureşti,
1993, p. 240-243.
31. Alexandru V. Boldur, Istoria Basarabiei. Edilie de Victor Frunză, Bucureşti, 1992, p. 514. La 1 noiembrie
1920 guvernul sovietic a lansat o declaraţie prin care nu recunoştea tratatul din 28 octombrie 1920 (vezi
Alexandru Cretzianu, La Politique de la paix de la Roumanie ii l'egard de l'Union Sovietique, Paris, 1954, p. 5).
32. Tomaso Tittoni, Basarabia, România şi Italia, Bucureşti, 1927, p. 21.
33. A. Karelki, A. Pricop, op. cit„ p. 125, doc. 12.
34. Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (în continuare se va cita Arh. M.A.E.), fond 71/URSS,1921-1933,
vol.134, I. 10.
că, tradiţia istorică, situaţia etnografică şi economicăa Basarabiei, voinţa clară,

exprimată a locuitorilor îndreptăţesc unirea acestei provincii cu România;
guvernul francez obiecta în special, contra interpretării după care acest tratat
„ar constitui o violare a drepturilor populaţiei basarabene", argumentarea
sprijinindu-se tocmai pe declaraţia de unire din 27 martie I 9 aprilie 1918. în
încheiere, preşedintele Franţei reamintea lui Cicerin că articolul 9 al tratatului
prevedea că Rusia va fi invitată să adere la convenţie, astfel încât „situaţia să
fie reglementată, în ceea ce priveşte, aşa cum a fost în privinţa statelor
independente, de la frontiera ei occidentală, în conformitate cu principiul pe
care însăşi Rusia l-a susţinut şi anume, libertatea popoarelor de a dispune de
ele însele" 35 •
Cu toate acestea, propaganda sovietică antiromânească era destul de
puternică. De aceea, Nicolae Titulescu a trimis la 26 martie 1924, o telegramă
legaţiei României la Londra în care solicita conducerii ambasadei să intre în
legătură cu direcţia unor mari ziare ca: Observator, Times, Daily Telegraph şi
dacă e posibil,Dai/y Herald, pentru a obţine „publicitate cât mai intensă,
punctului de vedere românesc în chestia Basarabiei". Semnatarul mesajului
insista că în articolele ce urmau să fie publicate să se aibă în vedere, trei
principale argumente: „pentru care Basarabia trebuie să rămână de-a pururea
românească", - de natură etnografică, istorică şi privind autodeterminarea
populaţiei româneşti. N. Titulescu exprima poziţia guvernului de la Bucureşti
care „era animat de dorinţa sinceră de a relua raporturile normale cu Rusia". El
reamintea diplomaţilor români din Londra că Marea Britanie „a fost prima din
Marile Puteri care a ratificat pe cale legală unirea noastră cu Basarabia" 36 •
La 27 martie 1924 s-au deschis la Viena lucrările Conferinţei româno-
sovietice pentru reglementarea relaţiilor între cele două părţi. Şeful delegaţiei
sovietice, N. N. Krestinski, ministru U.R.S.S. la Berlin a declarat în cadrul
conferinţei că a primit mandat din partea guvernului de la Moscova „să discute
prieteneşte toate problemele în litigiu, inclusiv, problema teritorială fără nici un
fel de restricţii". Diplomatul sovietic atrăgea atenţia că autorităţile pe care le
reprezintă nu au recunoscut Unirea Basarabiei cu România, socotind-o ca fiind
„o încorporare a acestei regiuni cu forţa şi violenţă". Şeful delegaţiei sovietice
a atras atenţia că „Basarabia nu a aparţinut niciodată, României", ci Imperiului
Otoman, uitând că Ţările Române nu erau paşalâcuri turceşti. De aceea,
guvernul sovietic vede rezolvarea acestei probleme pe calea unui referendum 37 .
Delegaţia română condusă de Langa Răşcanu, ministrul României la
Sofia a protestat vehement în legătură cu punctul de vedere sovietic. Şeful ei a
arătat în discursul rostit în faţa conferinţei că „Basarabia a fost răpită în 1812
de către curtea ţărilor statului Moldovei printr-un act de violenţă asupra
poporului său, cu consimţământul padişahului turc". Vorbitorul a subliniat că în
tot cursul secolului de captivitate rusă, „Basarabia a constituit mereu o unitate
35. CI. Viorica Moisuc. Premisele izolării politice a României 1919-1940, Bucureşti, 1991, p. 239-240.
36. Arh. M.A.E., fond 71/U.R.S.S., voi. 76, 1924, I. 120-121.
37. Ibidem, I. 123 şi urm.
politică distinctă în cadrul Imperiului ţarist. „Populaţia din teritoriul cuprins între
Prut şi Nistru a fost supusă unui amplu şi aspru proces de rusificare. Diplomatul
român a evidenţiat, în continuare, faptul că după revoluţia rusă din februarie
1917, manifestările naţionale ale moldovenilor devin din ce în ce mai intense.
Se crează partide politice, se formează o armată naţională, Sfatul Ţării, organul
politic suprem şi reprezentativ a proclamat la 2 decembrie 1917 autonomia, iar
la 24 ianuarie 1918 ind~pendenţa, sub protecţia armatei române chemate să
apere pământul Basarabiei de hoardele bolşevice.
La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării a hotărât Unirea Basarabiei cu
Ţara fără nici un amestec din afară, exprimând voinţa majorităţii populaţiei
acestei provincii.
Langa Răşcanu a combătut ideea organizării unui referendum în teritoriul
cuprins între Prut şi Nistru. Guvernul român nu era de acord cu organizarea
plebiscitului „nu pentru că s-ar teme de el sau ar avea îndoieli asupra rezultatelor
lui", ci pentru că s-ar crea un precedent periculos, punându-se sub semnul
întrebării legitimitatea actului de la 27 martie/9 aprilie 1918 aprobat de Sfatul
Ţării cu o mare majoritate de voturi. Delegaţia sovietică nu a manif'estat
flexibilitate nefiind de acord. cu ideile şi principiile enunţate de autorităţile
române 38 •
Încheiată în 2 aprilie 1924, Conferinţa de la Viena a fost un eşec, ea fiind
folosită de autorităţile sovietice ca un mijloc de propagandă. La scurtă vreme
după închiderea fără succes a conferinţei din capitala Austriei, la 29 iulie 1924,
Biroul Politic al Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice a hotărât
crearea Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldoveneşti, cu capitala la
Tiraspol, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucraina. Scopul principal
urmărit de Stalin prin întemeierea în stânga Nistrului a R.S.S.A. Moldoveneşti a
fost acela de a forma un stat tampon şi de a pregăti reocuparea Basarabiei. Se
urmărea apoi, recrutarea cadrelor şi pregătirea lor pentru ziua reîncorporării
pământului basarabean la Uniunea Sovietică 39 •
În iunie 1926 a fost semnat Tratatul de prietenie între România şi Franţa.
Articolul 4 al documentului prevedea că dacă, „cu toate intervenţiunile sincer
pacifiste ale guvernelor român şi francez, România sau Franţa ar fi atacate,
fără provocare din partea lor, ambele guverne se vor concentra neîntârziat
asupra acţiunilor respective, ce ar urma să exercite în cadrul Pactului Societăţii
Naţiunilor, în scopul salvgardării intereselor legitime, naţionale, precum şi al
menţinerii ordinii stabilite prin tratatele ale căror semnatare sunt ambele părţi".
Demn de subliniat este faptul că acest tratat cuprindea o anexă conţinând
Protocolul Pactului de neagresiune permanentă a României faţă de U.R.S.S. în
care se arată că ţara noastră este de acord cu un angajament permanent de
neagresiune faţă de Rusia Sovietică bazat pe respectarea statu-quo-lui teritorial.
38. Ibidem; Mircea Muşat, Ion Ardeleanu. România după Marea Unire voi. 1111, 1918-1933, Bucureşti, 1986,
p. 1044-1051.
39.lon Constantin, România, Marile Puteri şi probleme Basarabiei, Bucureşti, 1995, p. 30; Charles Upson
Clark, Bassarabia, Russia, and. Remania on the Black Sea, New-York, 1927, p. 231; N.P.Smochină, Republica
Moldovenească a Sovietelor, Bucureşti, 1938, passim.
„România este gata de a extinde acest angajament la toţi vecinii săi. Ea

interpretează zisul angajament ca o obligaţie de a nu ataca Rusia cu trupele
sale regulate şi, bineînţeles, de asemenea, de a nu tolera formarea pe teritoriul
ei trupe neregulate de atac, contra Rusiei. Plenipotenţiarul Republicii Franceze
ia act, în numele guvernului său, de declaraţiunea de mai sus" 40 •
Guvernul sovietic a protestat vehement împotriva tratatului româno-
francez. Ambasadorul Uniunii Sovietice la Paris, Cristian Racovski îşi exprima
nemulţumirea faţă de tratatul încheiat, întrucât Franţa promitea României „ într-
o formă categorică, în limite nedeterminate, o colaborare, care garantându-i
menţinerea statu-quo-ului teritorial îi permite să prelungească ocuparea ilegală
şi violentă, prin forţa armelor a Basarabiei". El preciza că guvernul sovietic „nu
poate considera încheierea de către Franţa a tratatului de garanţie cu România,
decât un act inamical îndreptat atât contra intereselor U.R.S.S„ cât şi contra
intereselor populaţiei din Basarabia" 41 •
Mult mai dificilă a fost ratificarea actului din 28 octombrie 1920 de către
Italia. Mussolini sprijinit de o serie de cercuri politice engleze urmărea să
atribuie Ungariei un rol preponderent în Europa Centrală, fapt care a încurajat
politica revizionistă ungară. S-au creat astfel, serioase dificultăţi în realizarea
unei apropieri româno-ungare, dar şi între România şi ltalia 42 • Autorităţile
italiene condiţionau, de asemenea, ratificarea Unirii Basarabiei cu România de
începerea unor negocieri comerciale între cele două ţări. La 1O februarie 1925,
Alexandru Em. Lahovary, ministrul român în Italia, raporta din Londra lui l.G.
Duca asupra necesităţii începerii negocierilor comerciale cu Italia. „Domnul
Contarini - preciza diplomatul român-, nu odată mi-a dat a înţelege că acesta
va fi ocaziunea de a termina în mod favorabil atât chestiuni care interesează
deopotrivă ambele ţări şi probabil, într J altele şi ratificarea tratatului Basarabiei".
Atât el, cât şi Mussolini au reafirmat faptul că „nu au nici un angajament în
această chestiune faţă de soviete şi că ar prefera să se obţină de la Moscova
recunoaşterea, drepturilor noastre, deşi nu întrevăd încă această posibilitate.
„Chestiunea ratificării, rămâne deci, deschisă, fiind amânată". Diplomatul
român aprecia că această problemă va fi rezolvată atunci când guvernul român
va intra în negocieri cu cel italian „în chestiuni în care sunt interesaţi astfel ca
să poată atunci fără jenă să se descopere şi să aplice mai mult „niente per
niente'', lozinca preferată a Domnului Mussolini" 43 •
Tergiversarea- ratificării -tratatului de către partea italiană era determinată
şi de faptul că nu era încă rezolvată problema reglementării unor datorii
româneşti în Italia. După unele date, guvernul român avea datorii faţă de unii
particulari şi bănci italiene cifrate la 90 de milioane de lire italiene. De altfel, încă
40. Ioan Scurtu (coord), Istoria României intre anii 1918-1944, Culegere de documente, Bucureşti, 1982, p.
376-377. publicat parţial şi de Gheorghe Tanasă. Ştefan Arsene, Creslomalie pentru studiul istoriei moderne şi
contemporane a românilor in invălămânlul preuniversitar, laşi, 1996, p. 462; M.Muşal, I. Ardeleanu, op. cil., p.
1078-1079.
41. Arh. M.A.E.,lond 71/U.R.S.S., 1921-1933, voi. 134, I. 5.
42. Idem, fond 71/ltalia, relaţii cu România, voi. 62, I. 1928-1930
43. Arh. SI. Bucureşti, fond Kreţulescu, dos. 717/1898-1925, f. 107.
din 21 mai 1924, Al.Em. Lahovary scria din Roma exprimându-şi speranţă că
„tratativele vor lua de aici înainte un curs mai accelerat şi în curând, va
dispărea şi această ultimă chestiune care ne-a făcut atâta sânge rău" 44 •
În anii 1924-1925 avem de a face cu o oarecare încordare în relaţiile
româno-italiene. La aceasta a contribuit şi găzduirea în paginile unor publicaţii
din Italia a unor articole semnate de reprezentanţii guvernului sovietic. Astfel, C.
Rakowski a publicat în ziarul Epoca din 2 noiembrie 1924, un articol în care
condamna actul Unirii Basarabiei cu România. N. Titulescu a transmis la 12
noiembrie 1924 o scrisoare directorului acestei publicaţii care apărea la Roma,
în care protesta împotriva afirmaţiilor însărcinatului cu afaceri al sovietelor la
Londra. Autorul articolului sublinia că, ,Basarabia trebuie să aparţină României,
căci este pământ românesc dintotdeauna, ea nu a fost separată decât pentru
puţin timp de Patria Mamă printr-o anexare nedreaptă a autocraţiei ruse şi care
în 1918, prin autodeterminarea locuitorilor ei, ea s-a reunit cu România, printr-
un act de dispoziţie voluntară care trebuie să aibă o mare valoare politică şi
morală din moment ce a fost consacrat printr-un document internaţional datat
din 28 octombrie 1920, purtând patru semnături importante: cea a Italiei, a Marii
Britanii, a Franţei şi a Japoniei. „Marele diplomat român era cu atât mai surprins,
cu cât în 1912, „când d-l Rakowski era cetăţean român el profesa convingeri
identice cu ale mele!" 45 •
În epocă exista supoziţia unei înţelegeri secrete soviete-italiene. Acest
punct de vedere era susţinut şi de unele publicaţii româneşti. Mai mult, la 11
februarie 1925, Agenţia oficioasă-italiană „ Volta" a publicat o notiţă informativă
în care, bazându-se pe declaraţiile conţinute în ziarul sovietic lzvestia prin care
ratificarea din partea Italiei a tratatului Basarabiei pare improbabilă, se întreba
în mod formal, „dacă există ceva care leagă Italia de Rusia, pentru ca noi să nu
putem ratifica acel tratat?" 46 . La rândul său, ziarul li Mondo, organul Preşedinţiei
Consiliului de Miniştri, publică în numărul din 11 februarie 1925, un articol
intitulat Rusia şi Basarabia. Organul de presă al cabinetului italian se întreba pe
bună dreptate „de ce oare Guvernul nostru nu ratifică Convenţia din luna
octombrie 1920 care recunoaşte drepturile suverane ale României asupra
Basarabiei române, convenţie deja ratificată de Franţa şi de Anglia? sau
Guvernul nostru a crezut oare de cuviinţă să protejeze interesele italiene în
schimbul unor compensaţii de care nu ştim nimic, cedând sovietelor în problema
Basarabiei?" 47 • Considerăm şi noi, aşa cum s-a afirmat foarte recent că acest
punct de vedere este o simplă speculaţie întrucât, nu se cunosc tratative
speciale soviete-italiene, având ca obiectiv principal situaţia României, ci
schimburi de vedere mai largi în care poziţia faţă de România are un caracter
44. Biblioteca Academiei Române, Secţia Manuscrise (în continuare se va cita B.A.R, Sectia MSS). Arh.
Grigore T. Kirileanu, mapa XXII, varia 2, doc. 1890.
45. Arh. St. Bucureşti, rond. C. Diamandy, dos. 53/1924, 1--1-4; vezi şi Unirea Basarabiei cu România 1918-
1927. Documente. Edilie de Adina Berciu Drăghicescu, Lidia Brânceanu, Bucureşti, 1993, p. 35-38, doc. 6 (în
continuare se va cita Unirea Basarabiei cu România)
46. Arh. SI. Bucureşti, fond Kre\ulescu, doc. 717/1898-1925, I. 111-112;
47. Ibidem, I. 112-114; vezi şi Unirea Basarabiei cu România „„ p. 48, doc. 12.
implicit nu explicit. Prezenţa unor formulări, sau judecăţi despre această chestiune.
în publicaţiile româneşti se explică prin , ,dominanta rusă" a relaţiilor internaţionale
ale României în această perioadă 48 • Nu putem însă, tăgădui înrăutăţirea relaţiilor
româno-italiene. Prin ministrul Italiei la Bucureşti regele Italiei formulase invitaţia
către regele Ferdinand de a-i face o vizită, dar o notă a lui Mussolini determină
scoaterea Romei din itinerarul vizitei regale 49 •
În ziarul li Giornale D'ltalia este publicată Declara/ia energică a
ambasadorului sovietelor asupra problemei Basarabiei. Jurenev a înmânat
directorului acestui mare cotidian declaraţia. În ea se subliniază că „România
profitând de complicaţiile revoluţiei, a ocupat cu armele Basarabia, pe care o
reţine şi în prezent ca ocupată". Actul din 28 octombrie 1920 este socotit ca „o
formă specială de intervenţie a puterilor străine în afacerile interne a Republicii
Sovietice pentru că aceste puteri n-au făcut altceva, decât să violeze principiile
fundamentale ale dreptului internaţional, dispunând de soarta unui teritoriu
care nu le aparţine, nici în virtutea tratatelor nici în baza dreptului de război".
Documentul preciza că, ratificarea tratatului de către Anglia şi Franţa „nu a
rezolvat şi nu va rezolva niciodată problema Basarabiei", întrucât, „România
nu este decât ocupanta Basarabiei". Declaraţia avertiza că,, ratificarea, departe
de a facilita soluţionarea problemei în favoarea României, va face situaţia sa
încă mai dificilă vis-a-vis de Rusia. „Autorii documentului negau caracterul
plebiscitar al actului din 27 martiel9 aprilie 1918, subliniind că „Sfatul Ţării la
votul căruia România se referă atât de des , n-a fost niciodată un corp electiv
şi n-a exprimat deloc voinţa poporului". Totodată, se arată că acest organism
a acţionat „într-o atmosferă de teroare militară românească, sub presiunea
baionetelor". Se cerea, din nou, organizarea unui plebiscit în Basarabia 50 •
Concomitent, sovieticii contactau autorităţile japoneze pentru a nu ratifica
tratatul din 28 octombrie 1920. Potrivit informaţiilor furnizate de Al. Em. Lahovary
la 27 ianuarie 1925, „Japonia în schimbul avantajelor ce le-a obţinut în Siberia
să se fi angajat în adevăr, cum a şi fost anunţat să nu acorde ratificarea sa. În
acest fel, chestiunea Basarabiei ar continua să rămână nerezolvată în favoarea
Rusiei" 51 •
Graţie acestor demersuri, întreprinse de sovietici autorităţile italiene au
amânat chestiunea ratificării. Cantarini i-a confirmat la începutul lunii martie
1925, ministrului român la Roma, „imposibilitatea pentru Italia de a ratifica
tratatul Basarabiei în momentul de faţă" 52 • Tregiversarea de către Italia a
ratificării tratatului din 28 octombrie 1920 s-a datorat şi Ungariei, care urmărea
o apropiere de ea.
Venirea la putere în martie 1926, a generalului Alexandru Averescu a
grăbit apropierea între România şi Italia. Noul prim-ministru a încercat
48. B.A.R. Secţia MSS. Arh. Al. Averescu, mapa I. mss.33 (Întrevedere Averescu -Mussolini - din 5
septembrie 1924).
50. Arh. SI. Bucureşti, fond Krelulescu, dos. 717/1898-1925, I. 142-144.
51. Ibidem, f. 103-104; Unirea Basarabiei cu România „., p. 40. doc. 8.
52. Ibidem.
contractarea unui împrumut extern. Al. Averescu s-a orientat spre Italia şi
Germania. Negocierile cu Germania nu au dus la nici un rezultat. Atunci, şeful
executivului român a încercat contractarea unui împrumut pe piaţa italiană.
Liberalii socoteau că încheierea lui este o greşeală a guvernului deoarece,
acesta semnifică pătrunderea capitalului italian în economie, îndeosebi, în
industria petrolului, câştigarea pieţei româneşti pentru desfacerea produselor
italiene şi a celui mai bogat grânar al Europei Orientale 53 •
În iunie 1926, Mihail Manoilescu a fost trimis de Al. Averescu la Roma
unde a semnat nişte aranjamente: pentru un împrumut de 200 milioane de lire
italiene; pentru consolidarea datoriilor de război ale României în Italia. Împrumutul
a fost contractat în cont curent la societatea „Azzienda Generali Italiana di
Petroli", în monedă nestabilizată la paritate, cu o dobândă de 7%, amortizabil
în 1O ani şi rambursabil în lire italiene sau produse petroliere. Deşi se urmărea
şi încheierea unui împrumut în materiale de 100 de milioane de lire italiene
acesta nu a fost contractat, fapt care a făcut ca armamentul, vasele de război
şi vagoanele de călători, în sumă de un miliard şi jumătate de lei, comandate
în Italia, înainte de semnarea aranjamentului, să fie achitate cu suma de
170410000 lire din împrumutul de 200 milioane de lire italiene 54 •
Parafarea acestor aranjamente au facilitat semnarea la 16 septembrie
1926, a Pactului de amiciţie şi colaborare cordială între România şi Italia.
Documentul conţine un preambul şi şase articole. Cel mai important articol era
al treilea întrucât, prevedea ca „în cazul când siguranţa şi interesele uneia
dintre Părţile Contractante sunt ameninţate, pe urma unor incursiuni violente din
afară, cealaltă parte se obligă a-i da, odată cu binevoitorul sprijin, ajutorul său
politic şi diplomatic, în scopul de a face să înceteze cauza externă a acelei
ameninţări".
Articolul 4 stipula că ,,Înaltele Părţi Contractante se obligă să supună la
noi proceduri de conciliere sau de arbitraj, chestiunile ce le-ar despărţi eventual
şi care n-au putut fi rezolvate prin procedeele diplomatlce obişnuite" 55 • Chiar în
ziua semnării tratatului, Mussolini a adresat o telegramă generalului Averescu,
preşedintele Consiliului de Miniştri al României, în care l-a informat că s-au
discutat cu acest prilej şi problema Tratatului privind Basarabia, semnat la Paris
la 28 octombrie 1920. Dictatorul fascist a precizat că, „Tratatul sus-zis, a cărui
ratificare de către Guvernul italian nu va avea loc decât atunci când ea se va
putea face fără a aduce prejudicii intereselor de ordin general ale ltaliei" 56 •
Cu toate că se încheiase tratatul de prietenie româno-italian, guvernul de
la Roma tot amâna ratificarea actului din 28 octombrie 1920. La 4 martie 1927,
53. La Roumanie nouvelle, li nr. 15, 1926, p. 81-82; O pozilie similară aveau na\ional lărăniştii (vezi Mihai
Rusenescu, Ioan Saizu, Viata politică în România 1922-1928, Bucureşti, 1979, p. 207).
54. M. Rusenescu, I. Saizu, op. cit., p. 208; D. Şandru, Despre pătrunderea imperialismului italian în
economia statelor balcanice şi României între anii 1924 şi 1926, în Studii şi cercetări ştiin\ilice, istorie, laşi, XIII,
1962, lase. 2, p. 199-200; I. Ciupercă, Momente ale rela\iilor româno-italiene (1924-1937), în A.S.U. laşi, istorie
, XXXIII, 1987, p. 53-65;
55. N. Daşcovici, Interesele şi drepturile României în texte de drept interna\ional public, laşi 1936, p. 125-
127; I. Scurtu (coord), Istoria Basarabiei. de la începuturi până în 1994, Bucureşti, 1994, p. 258.
56. Arh. M.A.E„ lond. 71/ltalia, E. 2, 1923-1927, voi. 22, f. 227.
Al. Em. Lahovary aducea la cunoştinţă generalului Averescu că a solicitat o

audienţă la Mussolini, subliniind că au loc negocieri comerciale şi economice.
Grandi l-a informat pe diplomatul român că ratificarea Tratatului privind Basarabia
„este o chestiune de zile sau cel mult de săptămâni". Diplomatul italian atrăgea
însă, atenţia că „Consecinţele ratificării au devenit astăzi, mai grave ca până
acum, căci ar răsturna toată politica dusă de Italia faţă de soviete în ultimii trei
ani şi ar avea din punct de vedere comercial şi economic consecinţe grave
pentru Guvernul italian" 57 • Câteva zile mai târziu, în 7 martie 1927, Al. Em.
Lahovary telegrafia din Roma informând pe şeful guvernului român că, în 8
martie 1927, decretul de ratificare va fi publicat de presa italiană şi va fi depus
la Cameră pentru a fi omologat. Ministrul României în Italia, a precizat că, şeful
legaţiei sovietice Kamenef a fost chemat la Palazzo Chigi, iar „Mussolini i-a
remis o notă prin care a fost avizat că faţă de refuzul Sovietelor de a recunoaşte
Unirea Basarabiei cu România, Guvernul italian nu poate amâna mai mult
ratificarea Tratatului din 1920. Ambasadorul rus a luat notă fără a face nici o
protestare" 58 •
La 9 martie 1927, Regele Italiei, Victor Emanuel şi Mussolini au semnat
Decretul regal-lege privind aprobarea Tratatului referitor la reunirea Basarabiei
cu România. Documentul conţine două articole. Articolul 1 prevede: „Este
aprobat Tratatul relativ la Basarabia încheiat la Paris la 28 octombrie 1920 între
Italia, Imperiul Britanic, Franţa, Japonia, principalele Puteri Aliate şi România.
„Articolul 2 stipulează că prezentul decret va fi prezent Parlamentului pentru
validare prin lege, Ministrul propunător fiind autorizat să prezinte proiectul de
lege corespunzător" 59 .
Actul ratificării de Italia a Tratatului din 28 octombrie 1920 a fost un succes
al diplomaţiei româneşti. El a fost primit favorabil într-o serie de cercuri
occidentale. Ziarele austriece evidenţiază importanţa evenimentului, dar tind
să-l prezinte ca o lovitură italiană în jocul ei de rivalitate cu Franţa şi împotriva
Micii Înţelegeri. Ele sugerează României pactizarea directă cu Rusia. Destul de
bine a fost primit actul din 9 martie 1927, de guvernul german 60 .
Sovietele, în schimb, au socotit ratificarea tratatului Basarabiei de către
Italia, „ca o acţiune inamicală făcută sub impulsul Angliei"; notează Ministrul
român la Stockholm, Lecca într-o telegramă adresată la 11 martie 1927,
generalului Averescu. Diplomatul român sublinia, totodată, „că Ziarele
comentează favorabil gestul Italiei, arătând că, puterile europene consideră
Rusia ca inamicul comun" 61 .
În ţară, vestea ratificării de către Italia a actului din 28 octombrie 1920, a
fost primită cu vie satisfacţie. La 11 martie 1927, Petru P. Negulescu, preşedintele
Adunării Deputaţilor mulţumeşte preşedintelui Camerei Deputaţilor din Roma,
pentru „ unanimitatea şi căldura cu care Parlamentul Italiei a adoptat propunerea
de ratificare a Tratatului privitor la Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă" 62 .
57. Ibidem, f. 233.

58. Ibidem, f-285.
59. Ibidem, 1.411; Unirea Basarabiei cu România .. „ p. 11 O, doc. 39 p. 528:
60. Arh. M.A.E„ fond 71/ Italia, E. 2, 1923-1927, voi. 22, I. 263.
61. Ibidem, f. 275.
62. Ibidem, I. 268.
În Basarabia, evenimentul a fost primit cu o nespusă satisfacţie. Primăria

oraşului Reni a convocat în data de 17 martie 1927, Consiliul comunal care a
salutat actul întreprins de guvernul italian, la 9 martie 1927. Tot cu acest prilej,
Str. Poştei va purta numele „Regele Victor Emanuel", Str. Dunării va avea
denumirea de Str. Mussolini, iar Str. Pescăriei se va numi Str. gen. Badoglio 63 •
Pe tot cuprinsul Basarabiei, generalul Al. Averescu, născut la lsmail, în
1859, era omagiat, „Având în vedere serviciile imensurabile aduse ţării de către
acest bărbat mare de stat, în momente de grea încercare prin care trecea
poporul român. „Având în vedere că, Domnia sa, acordă un deosebit interes
poporului basarabean, dându-i sprijinul şi favorurile sale de la înălţimea postului
ce-l ocupă. Având în vedere că Domnia sa este de origine basarabeană,
consiliul comunal al oraşului Tighina conferă la 20 aprilie 1927, cetăţenia de
onoare generalului Al. Averescu 64 .
Consiliul Comunal al oraşului Soroca, întrunit în şedinţă extraordinară la
31 martie 1927 a acordat aceeaşi distincţie primului -ministru român. Acest
organism şi-a motivat hotărârea aprobată în unanimitate prin: „stăruinţele
depuse în chestiunea ratificării tratatului privitor la alipirea Basarabiei la Patria
Mamă( ... ), pentru muncă eroică depusă în această direcţiune de către Excelenţa
Sa, care are o imensă importanţă în istoria României lntregite drept semn de
recunoştinţă din partea Consiliului comunal şi întreaga populaţiune a oraşului
Soroca" 65 • La 22 martie 1927, Consiliul judeţean Cahul a hotărât:, ,ca d-l general
Averescu să fie declarat cetăţean de onoare al judeţului". Consiliul a stabilit ca
diploma de cetăţean de onoare să se înmâneze domnului general Averescu „de
către o delegaţiune compusă din Domnii Parlamentari ai judeţului, prefectul
judeţului, preşedintele Consiliului judeţean şi primarul oraşului" 66 •
Japonia nu a ratificat acest acord. Abţinerea ei a fost determinată de
Uniunea Sovietică. Cele două state s-au înţeles în 1925, în privinţa insulei
Sahalin. Japonia, printr-un acord secret, şi-a luat angajamentul de a nu ratifica
tratatul asupra Basarabiei 67 •
Abia, în 1933, S.U.A. au recunoscut actul din 28 octombrie 1920, deşi nu
l-au semnat. În felul acesta, marile puteri ale lumii, recunoşteau desăvârşirea
unităţii naţionale româneşti. Drumul cel mai lung şi mai dificil în recunoaşterea
sa internaţonală l-a avut de străbătut tratatul de la Paris privind Unirea Basarabiei
cu România. Ratificarea lui s-a făcut în etape, de statele semnatare. Japoina,
şantajată de Uniunea Sovietică nu-l a ratificat niciodată.
Recunoaşterea internaţională a Unirii Basarabiei cu România nu a fost un
dar al aliaţilor, ci rodul luptei românilor basarabeni, în decursul celor peste 100
de ani de dominaţie ţaristă.
Din nefericire, înfăptuirea României Mari nu a fost de lungă durată. În vara
anului 1940, ca urmare a ultimatului sovietic, Basarabia, Bucovina de Nord şi
Ţinutul Herţa au fost încorporate Uniunii Sovietice şi din păcate, nu s-au întors
încă la sânul patriei mame.
63. Adela Herban. Aspecte ale relaţiilor diplomatice româno-italiene în deceniul III al secolului XX, în
Sargelia, XXl-XXIV/1988-1991, p. 528.
64. Arh. St. Bucureşli, fond .A.I. Averescu, dos. 126/1927, I. 4.
65. Ibidem, dos. 125/1927, r. 1.
66. Ibidem, dos. 117/1927, I. 1-2.
67. P. Miliokoukov, La Politique E:xterieure des soviets, Paris, 1934, p. 235.
ANEXE
I.
Procesul verbal al şedinţei din 22 martie 1927 a consiliului judeţean Cahul ca dl. General
Averescu să fie declarat cetăţean de onoare al judeţului.
Consiliul judelean, ridicându-se în picioare şi prin strigăte de urare, aplauze şi aclamaţiuni
a luat act de aceste deciziuni şi au hotărât să se trimită telegramele propuse de Dl. consilier
Câmpeanu.
De asemenea, consiliul hotărăşte ca diploma de cetăţean de onoare să se înmâneze Dlui.
General Averescu de către o delegalie compusă din Domnii Parlamentari ai judelului, prefectul
judeţului, preşedintele consiliului judeţean şi primarul oraşului.
SURSA: Arh. St .. Bucureşti, fond Al. Averescu, dos. 117/1927, f. 1-2.
li.
Consiliul comunal comuna Căpreşti judeţul Soroca întrunit în şedinţă extraordinară la 26

martie 1927 hotărăşte:
Proclamarea Domnului General Averescu ca cetăţean de onoare a comunei Căpreşti. În
semn de înaltă recunoştinţă pentru serviciile de o mare importanţă aduse cauzei Româneşti în
genere şi în special provinciei Basarabiei cu ocazia ratificării de către Italia a actului de
recunoaştere a Unirei pe veci a Basarabiei cu patria mamă.
Dl. Primar este însărcinat cu aducerea la cunoştinţă autorităţilor în drept această solemnă
hotărâre. Rugăm pe Domnul General să binevoiască a primi acest semn de înaltă recunoştinţă.
SURSA: Arh. St. Bucureşti, fond Al. Averescu, dos. 125/1927, f. 14.
III.
Şedinla extraordinară a Consiliului Comunal al Oraşului Soroca din 31 ,martie 1927.

HOTĂRÂRE,
Prin stăruinţele
depuse în chestiunea ratificării tratatului privitor la alipirea Basarabiei la
Patria Mamă-România Mare, de către Italia, generalul Averescu a făcut un act patriotic în dreptul
istoric al Românismului.
Pentru munca eroică depusă în această direcţiune de către Excelenţa Sa, care are o
imensă importanţă în istoria României Întregite, drept semn de recunoştinţă din partea Consiliului
Comunal şi întreaga populaliune a oraşului Soroca, Domnul Primar propune Consiliului Comunal
a-l proclama pe Dl. general Alexandru Averescu ca cetălean de onoare al oraşului Soroca pentru
a fi cunoscut de generaţiile viitoare ce a dat cauzei Basarabiei.
Consiliul Comunal cu aplauze, în unanimitate de voturi primeşte propunerea făcută de Dl.
primar şi proclamă pe Dl. general Alexandru Averescu ca cetăţean de onoare al oraşului Soroca.
În onoarea Dlui General Averescu şi Mareşal Badoglio al Italiei, strada Calea Bălţului se
va numi Strada general Averescu, iar Strada Ţăranilor se va numi str. Mareşal Badoglio.
SURSA: Arh. St. Bucureşti, fond Al. Averescu, dos. 125/1927, f.1.
IV.
Proces Verbal - luat

În şedinţa Consiliului Comunal Călineşti jud. Bălti.
Astăzi anul, 1927 luna aprilie ziua 4.
Noi, membrii Consiliului Comunal Călineşti, judetul Bălti fiind convocate de Dl. primare şi
aducându-se la cunoştintă recunoaşterea de c,ătre Italia a Unirii Basarabiei cu România şi cum ştim
că acest important act se datoreşte patriotismului şi întelepciunii Dlui Prim-Ministru General
Averescu văzând.şi dispozitiunile art. 51 aliniat"V din legea pentru unificarea administrativă am
decis în semn de recunoştintă proclamarea Dlui Prim-Ministru, general Averescu ca cetăţean de
onoare a comunei noastre.
Drept pentru care am dresat proces verbal.
SURSA:Arh. St. Bucureşti, fond Al. Averescu, dos. 116/1927, f. 16.
V.
Delegaţia Permanentă
Către Onor
CONSILIUL COMUNAL ORAŞ TIGHINA
REFERAT
Delegaţiunea permanentă are onoarea a supune Onor Consiliului Comunal chestiunea
referitoare la conferirea cetăţeniei de onoare a oraşului Tighina Domnului General Averescu,
actualul preşedinte al Consiliului de Miniştri în Ţară.
Având în vedere serviciile imensurabile aduse tării de către acest bărbat mare de stat în
momente de grea încercare prin care trecea poporul român.
Având în vedere că Domnia Sa este de origine Basarabean fiind născut în oraşul lsmail.
Având în vedere art. 51 aliniatul V din Legea pentru unificarea administrativă avem
onoarea a vă ruga să binevoiti a aproba conferirea cetăţeniei de onoare a oraşului Tighina Domnului
General Alexandru Averescu, actual Preşedinte al Consiliului de Miniştri în Ţară.
Primar
ss, indescifrabil 20 aprilie 1927
Membrii Delegaţiunii Permanente ss/indescifrabil
Consiliul Comunal
Conferă cetăţenia de Onoare a Oraşului Tighina Domnului general Alexandru Averescu,
actual Preşedinte al Consiliul de Miniştri în Ţară.
Încunoştiintează Domnia Sa prin telegramă urându-i sănătate şi spor la muncă pentru
binele Basarabiei şi cetătenilor oraşului Tighina.
SURSA: Arh. St. Bucureşti, fond Al. Averescu, dos. 126/1927, f. 4-5.
THE INTERNA TIONAL RECOGNITION OF THE UNION OF BESSARABIA 'S

WITH ROMÂNIA (1920-1927)
Abstract
One of the main matters concerning Remania the Paris Peace Conference recognition of
the completion of its national unity, which included Bessarabia's union with România. This
important act was noi a gift of the allies for us, but it was the fruit of the Bessarabian fight, in the
course of more than 100 years of czarist domination.
Unfotrunately, the implementation of Greater Remania has been bui of a transient nature.
ln the summer of 1940, following the Soviet ultimatum, Bessarabia, Northern Bucovina and the
Hertza region, were incorporating, too, the Soviet union and have not "yet been restored to the
mother land.
RECUNOAŞTEREA MARII UNIRI DE
CĂTRE VATICAN
Adela Herban
Sfâşitul primului război mondial a creat condiţiile apariţiei României Mari,

când pa baza drepturilor popoarelor le autodeterminare, populaţia Basarabiei
(9 aprilie 1918), Bucovinei {28 noiembrie 1918) şi Transilvaniei (1 Decembrie
1918), şi-a exprimat plebiscitar hotărârea integrării acestor teritorii, României.
Acest proces al integrării a fost urmat de cel al confirmării şi recunoaşterii pe
plan internaţional al tânărului stat. După Tratatul din 4 iunie 1920 de la Trianon
prin care se recunoştea graniţa de vest a României a urmat cel din 28 octombrie
1920 de la Paris între reprezentanţii Angliei, Franţei, Italiei şi Japoniei, pe de
o aparte şi ai României pe de altă parte, prin care se recunoaştea suveranitatea
României asupra teritoriului dintre Prut, Nistru şi Marea Neagră 1 •
În competenţa statului naţional român unitar au intrat şi populaţii de alte
naţionalităţi, fără a modifica însă caracterul unitar al României, fapt pe deplin
confirmat şi de evoluţia sa democratică. Conform recensământului din 1930,
structura etnică a României care numără la acea dată 18.057.074 locuitori, era
următoarea: Români 73,0%, unguri 7, 1%, evrei 4, 10%, germani 4,0%, ucrainieni
3,2%, bulgari 2,0 %, găgăuzi 1,4%, turci, tătări 1, 1 %, polonezi ,03%, sârbi-
croaţi 0,3%, greci, 0, 1% 2 • Minoritarii reprezentau deci 27% din totalul locuitorilor
ţării, ei fiind aşezaţi în majoritatea lor, în teritoriile româneşti care s-au aflat
vreme îndelungată sub stăpânire străină. Din punct de vedere confesional 13-
14% o reprezentau locuitorii de rit romano-catoloc şi greco-catolic. Această
situaţie ca şi faptul că discezele latine nou integrate se întindeau pe teritoriul
altor ţării: cea de Oradea în Ungaria, cea de Satu-Mare în Cehoslovacia şi
Ungaria, cea de Cenad {Timişoara) în Ungaria şi Serbia - iar Bucovina
depindea de dieceza de Lwow din Polonia 3 , precum şi consecinţele ce decurgeau
din reformele structurale întreprinse de statul român - în speţă reformă agrară
din 1921 - şi care afectau proprietăţi ale Bisericii, au creat statului român o
situaţie cu totul aparte.
Pentru a înţelege mai bine poziţia bisericii catolice din România şi atenţia
pe care Vaticanul a acordat-o relaţiilor cu poporul român ne simţim obligaţi a
privi, retrospectiv, în timp. În 1853 pentru a corespunde necesităţilor canonice,
cu acordul Curţii Imperiale de la Viena, Pius al IX-iea a creat Provincia greco-
catolică română de Făgăraş şi Alba-Iulia, cu sediul mitropolitan le Blaj, prin bula
Ecclesian Christi Ex omini lingua {23 nov. 1853), un act papal de adevărat
pionerat ecumeric.În compoziţia sa, acest act normativ oficializa de drept o
1. Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la stalul român unitar, voi. I, Bucureşti, p. 690, 697.
2. Anuarul statistic al României, 1930, Cap. „Populaţia".
3. Revista teologică, an XXIII, ianuarie-februarie, 1933, nr. 1-2, art. Catolicism şi cultură modernă, dr.
Dumitru Stăniloaie, pag. 8.
432 Recunoaşterea Marii Uniri de către Vatican
centralizare teritorialăadministrativă ecleziastică în limite etnice şi venea cu o

nouă structură erarhică- respectiv o arhiepiscopie cu sediul la Blaj, având trei
sedii episcopale sufra!Jane: la Oradea, Gherla şi Lugoj - corespunzătoare
geografiei politice a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului (sau,
în termenii epocii, cuprinzând:Transilvania, Banatul, În partibus Hungariae şi
Maramureşul). În plus, noua formă de administraţie teritorială ecleziastică,
până atunci aflată sub juridicţia cardinalului Primat al Ungariei, cu sediul la
Esztergom, după multe frământări, trece sub directa jurisdicţiei a Sf. Scaun, prin
Congregaţia de Propagandă Fide 4 •
Subliniem faptul că limitele teritoriale, corespunzătoare intereselor
ecleziastice pentru crearea acestei Provincii în 1853, au fost apoi acceptate şi
în plan politic, recunoscută ca graniţă de vest a României, prin Tratatul de Pace
de la Trianon (4 iunie 1920) şi, consecutiv, la sfârşitul celui de-al doilea război
mondial reconfirmate prin Tratatul de pace de la Paris (10 februarie 1947),
recunoscute şi garantate prin Organizaţia Naţiunilor Unite 5 •
În anul 1912 s-a creat o nouă episcopie pentru greco-catolicii ungarofoni,
cu sediul la Hajdudorogh în Ungaria septentrională, dar cu jurisdicţie până în
Carpaţii Moldovei. Românii din Transilvania şi-au manifestat propria opoziţie,
fermă, atât faţă de guvernul budapestan, faţă de Curtea vieneză şi Nunţiatura
Apostolică.precum şi faţă de Pius al X-lea, arătând că noua episcopie era un
instrument politic mascat sub argumente religioase pertinente. Ea îngloba nu
numai persoane de origine maghiară din Ungaria, ci şi parohii româneşti aflate
deja în Provincia de Făgăraş şi Alba Iulia, cu populaţie care refuza aplicrea bulei
Christi fideles graeci. ln evoluţia sa, episcopia de Hajdudorogh (cu sediul la
Debreţin şi apoi la Nyeregyhâza) a creat multe dificultăţi Sf. Scaun, care a
sesizat imediat jocul politic de culise şi Papa a luat măsuri să revizuiască bula
(care, pentru acest motiv, nu a ajuns niciodată la episcopul Miklossy de
Hajdudorogh, ci a râmas la Nunţiatura Apostolească din Viena. Izbucnirea
războiului, în 1914, a făcut inoperantă organizarea întregului teritoriu episcopal
mai ales în Transilvania încât problema a condus la prima măsură formală a
Curiei romane, în 1919: Provincia de Făgăraş şi Alba Iulia (prin ierarhii locali)
a obţinut ca parohiile desmembrate să revină în jurisdicţie proprie iar Episcopia
de Hajdudorogh să încadreze numai parohiile din Ungaria. Astfel, la 1O mai,
1919 cele 46 de parohii din Episcopiile de Oradea şi Gherla, iar la 29 iunie cele
36 de parohii din Arhiepiscopia de Făgăraş şi Alba Iulia reintrau sub jurisdicţiile
anterioare 6 •
Această revenire a parohiilor, cum era şi firesc, a cunoscut nenumărate
convulsii, în special din partea capilor bisericii minorităţii maghiare. Astfel, în
decembrie 1920, episcopul de Alba Iulia se găsea la Vatican, depunând
plângere pe lângă Papă. Dar acesta s-a declarat ferm arătându-i că,, ... fruntările
României sunt acum definitiv trase şi a fost sfătuit să se abţină de la orice fel
de acţiuni politice„. 7 •
4. Ion Dumitriu-Snagov, Le Saint Siege el la Roumanie moderne. 1850-1866, Roma, 1982, p. 69-76.
5. x x x 1918 la români, Bucureşti, 1985, voi. I, Doc. 236, p. 764-765, privind Convenţia încheiată intre
România şi Antanta pentru frontierele occidentale: 4/17 august 1916, art. 4.
6. lon Dumitriu-Snagov, România în diplomaţia Vaticanului. 1939-1944, Bucureşti, 1991, p. 8.
7. Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Fond. 71/1920-1944, 10 Convenţie R 2, voi. I, telegrama 96/5
decembrie 1920 (de acum se va proceda la următoarele prescurtări: Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, -
Arh. M.A.E.; Fond-F).
Adela Herban
• 433
România s-a bucurat după anul 1866, de o atenţie constantă din partea
Sf. Scaun. Vaticanul a recunoscut prompt independenţa de stat a României
chiar din 1877, i-a arătat simpatie Regatului României imediat la proclamarea
acestuia în 1881, a susţinut dreptul statului naţional unitar la autodeterminare,
după iniţiativa acelei „Românii catolice" din 1884, cât şi după declaraţia de la
Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. În planul organizatoric, a creat la Bucureşti
Nunţiatura Apostolică în România (16 iunie 1920), numindu-l la 1 septembrie
a.a. nunţiu pe Francesco Marmaggi, a susţinut cooperarea pentru crearea Ligii
Naţiunilor şi pentru încheierea Concordatului (primul Concordat cu o ţară•
necatolică) 8 .
La mai puţin de un an de la semnarea Tratatului de la Paris prin care se
recunoaşte de către Marile Puteri alipirea Basarabiei la România, Sf. Scaun
consfinţea în cadrul Bisericii catolice din România noua stare de drept şi de fapt.
Fără a aştepta semnarea Concordatului, şi deci fără a condiţiona de succesul
tratativelor ce se duceau în acest scop cu Guvernul României, printr-un act
unilateral de voinţă, încorpora în Eparhia Moldovei parohiile romano-catolice
din nordul şi centrul Basarabiei 9 • Acest act, a cărui însemnătate istorică este
evidentă, dacă se întemeia într-o oarecare măsură şi pe necesităţile practice
de bună administrare a bisericii catolice, izvora însă, în primul rând, din tradiţia
politică a Vaticanului. Ostilitatea faţă de Rusia Sovietică (sporind cu mult
rezervele şi antipatia faţă de ruşi dintotdeauna) se întâlnea într-o conjunctură
favorabilă pentru noi, cu tendinţa de a sprijini statele tinere în care biserica
romano-catolică ar putea găsi, la rândul ei, o aşezare temeinică şi o atmosferă
prietenească 10 •
De acord cu Episcopul de laşi, monsegniorul Cisar, care consultat de la
Roma, a răspuns că „se bucură că un pământ strămoşesc revine la matca sa".
Congregaţia Consistorială a dat la 2august1921 „Decret pentru desmembrarea
şi uniune a Eparhiilor de Tiraspol şi laşi" decret publicat în „Acta Apostolicae
Sedis" din 2 august 1921 11 • lată conţinutul acestui Decret: „Deoarece unele
parohii situate în Basarabia, din diaceza de Tiraspol, acum au fost cuprinse
între graniţile regatului României Episcopia de Tiraspol a cerut ca acele parohii
să f~ desmembrate din teritoriul diecezei sale şi aduse decezei învecinate de
laşi. Luând în considerare de asemenea, şi întinderea foarte mare a diecezei
de Tiraspol, şi luând la cunoştinţă părerile Prea Sfinţiei sale Francisc Marmaggi,
arhiepiscop titular de Adrianopole şi Nunţiu Apostolic în România, precum şi a
Prea Sfinţitului Alexandru Cisar, episcop de laşi, Sanctitatea sa Papa Benedict
al XV-iea, a ţinut de cuvinţă să primească binevoitor această cerere, ca să se
facă mai uşor şi mai repede păstorirea sufletească. După aceea a hotărât prin
prezentul Decret în virtutea plenitudinei puteri apostolice şi subliniind întrucât
8. Ion Dumitriu·Snagov, Op. cit., p. 35-39.

9. Ibidem, p. 31.
1O. Ibidem, p. 34.
11. Arh. M.A.E„ F. 71. 1920-1944. Vatican. Relalii cu România. 1932-1939. voi. li, p. 38. Referat întocmit
de Sectiunea orientală referitoare la Recunoaşterea de către Sfântul Scaun a alipirei Basarabiei la România -
20.12.1932.
434 Recunoaşterea Marii Uniri de către Vatican
ar fi necesar consimţământul acelora pe care îi interesează sau socotesc a-i

interesa ca următoarele parohii: Chişinău, Tighina, Bălţi, Hotin, şi Krassna, cari
până acum au aparţinut diecezei de Tiraspol, să fie rupte de dânsa şi alipite pe
veci diecesei de laşi cu toate drepturile şi obligaţiile proprii ale acestei diecese.
Spre executarea tuturor acestor dispoziţiuni, Sanctitatea Sa a însărcinat
pe preasfinţitul Francisc Marmaggi, Nunţiu Apostolic susmenţionat, dându-i
toate împuternicirile sale şi prielnice pentru acest scop, chiar de a subdelega
pentru aceasta pe oricine constituit în demnitate bisericească cu răspunderea
de a trimite în răstimp de 6 luni la această sacră Congregaţie în exemplar
autentic al executării împlinite.
Nu împiedică nici o altă dispoziţie!
Dat la Roma, în palatul Sacrei Congregaţii Consistoriale, în ziua de 2
august 1921 ".
Sensul acestui decret nu poate face nici o îndoială. Luând ca punct de
plecare integrarea în graniţele Regatului României a teritoriului cuprinzând
parohiile din Basarabia şi hotărând ruperea acestor parohii din trupul diecesei
de Tiraspol, spre a le alipi şi uni pe veci la diecesa de la laşi, Sf. Scaun nu numai
că recunoştea în mod direct noul statut politic al Basarabiei, dar din proprie
voinţă, pune de acord cu acest nou statut, organizarea administrativă şi canonică
a parohiilor sale.
Este foarte interesant a se semnala situaţia specială a parohiilor catolice
din sudul Basarabiei, din cele trei judeţe care ne fuseseră retrocedate prin
Tratatul de la Paris din 1856. Aceste judeţe au intrat încă de atunci sub
jurisdicţia Episcopului de laşi. Ori, când, 22 de ani mai târziu Congresul de la
Berlin, redă Basarabia Rusiei ţariste, Sf. Scaun a lăsat mai departe episcopului
Moldovei jurisdicţia bisericească asupra celor trei judeţe. Şi, numai prin
delegare vremelnică a acestui episcop, ierarhul romano-catolic de la Tiraspol
se ocupa cu administrarea parohiilor din Cahul, lsmail şi Bolgrad 12 •
Ne găsim astfel, în faţa unei atitudini constante a Sf. Scaun care, faţă de
Biserica românească a recunoscut în mod neîntrerupt, de la Congresul de la
Paris şi până la 1921, pe deasupra şi împotriva tuturor vicisitudinilor politice,
dreptul moral şi istoric al României asupra acestui pământ românesc.
Decretul din 2august1921 nu poate avea alt înţeles decât al recunoaşterii
României în frontierele ei politice de la acel moment.
Adela Herban 435
LA VATICAN A RECONNU LA GRANDE UNION
Resume
A la suite de la guerre mondiale ils ont ele favorise Ies conditions pour la creation de la
Grande Roumanie. La Nouvel Etat a etil reconu et confirme dans le plan internaţional. A la suite du
Traile du 4 juin 1920 et apres le 28 octobre 1920 qui a eu lieu a Paris, ou ont participe Ies
representants de l'Angleterre (la Grande Britagnie), La France, L'ltalie el du Japon et d'autre part de
la Roumanie, ii etait reconnu la souverainite de la Roumanie en vers le territoire qui se trouve entre
le Prut, Nistru el la Maine Noire.
Dans la composition de l'Etat National Roumain unitaire ils sont entres des populations
des autres nationalites mais le caractere unitaire de la Roumanie n'e pas ele modifie. De point
de vue confessionel la plupart des habitants de la Roumanie etaient orthodoxes, seulement 13-14 %
representaint Ies croyants romains-catholiques et greco-catholiques. Celle situation et la fait aussi
que Ies nouvelles dioceses latines integrees se trouvaient sur la territoire des autres pays: celle de
Oradea en Hongrie, celle de Satu Mare en Csehoslovaquie, Hongrie, celle de Cenad (Timişoara)
en Hongrie el Serbia, la Boucovine etait soubordone a la diocese de Lwow de Polognie,
egalement Ies consequences qui ont suvit apres Ies reforme structurelles inities par l'Etat
Roumain, nottament, la reforme agraire de l'annee 1921, qui touchaient Ies proprietes de l'eglise.
tous ces faits ont crees au Etat Roumain une situation toute differente. L'Etat Roumain ne pouvait
pas resondre ce probleme sans le concours de Vatican. Par Ies decrets de 1 O mai 1919, le 29 juin
le mllme annee el la 2 aoOt 1921, par lequels ont ele reorganisee Ies evllches dans Ies frontieres
de la Grande Roumanie, le Vatican a reconu le nouvel Etat.
'
CONTRIBUŢIA PROFESORULUI IOAN RADU LA
RĂSPÂNDIREA CUNOŞTINŢELOR ŞTIINŢIFICE
ÎN LUMEA SATULUI
Olimpia Palamariu
Întemeietorii Astrei au înţeles importanţa şi necesitatea unei instituţii de

autoritate ştiinţifică şi largă cuprindere, care să acţioneze în interesul culturii
naţionale, organizatoare a unor manifestări culturale menite să ducă la ridicarea
nivelului de cunoştiinţe a ţăranilor şi meseriaşilor. Pentru realizarea acestui
scop a înfiinţat biblioteci, şcoli, publicaţii, a organizat expoziţii industriale şi
agricole, prelegeri şi conferinţe la sate 1 • Ele se înscriu ca o pagină luminoasă în
istoria culturală a Transilvaniei alături de reprezentaţiile teatrale, şezătorile
culturale sau acordarea unor stipendii pentru elevii şi studenţii români 2 •
Un rol important a jucat Astra în răspândirea cărţilor româneşti în satele
hunedorene. Editate în număr foarte mare cărţile şi broşurile din publicaţia
„Biblioteca poporală a Asociaţiunii" luau drumul bibliotecilor săteşti, dând
ţăranilor sfaturi în diverse domenii ca: economia câmpului, cultura pământului,
industria de casă, negoţ, cultura vermilor de mătasă, cultura pomilor fructiferi şi
a zarzavaturilor, etc 3 • Autorii acestor cărţi erau cărturarii apropiaţi de viaţa
satului, care cunoşteau nevoile ţăranilor şi care de cele mai multe ori nu se
limitau doar la a scrie şi tipări aceste lucruri ci uneori participau cu conferinţe şi
prelegeri poporale în satele şi cătunele Transilvaniei.
Pentru a face aceste prelegeri cât mai atractive şi interesante pentru
popor, începând cu anul 1904 ele au fost însoţite de proiecţii de diapozitive.
Dintr-un proces verbal al şedinţei din 24 iulie 1903, ţinută la Sibiu, aflăm că
s-a hotărât, „procurarea a trei skiopticoane, cu ajutorul cărora să se facă în
diferite centre ale despărţămintelor Astrei, prelegeri poporale, însoţite de vederi
proiectate din toate ramurile ştiinţelor"4 • Skiopticoanele au fost achiziţionate de
la firma germană Edmund Liesegang din DOsseldorf, la preţul de 236 mărci
bucata 5 .
Unul din aceste aparate a fost dat despărţământului Astrei de la Brad.
Pentru început au fost prezentate două prelegeri însoţite de diapozitive. Un rol
1. Pamfil Matei, ASTRA. Asociafiunea Transilvană pentru Literatură romAnă şi Cultura poporului român
(1861-1950), Cluj Napoca, 1986, p. 40-41.
2. Vasile Curticăpeanu, fntemeierea societăfii „ASTRA "şi rolul ei incultura poporului român (1861), in
Studii, nr. 6, an XIV, 1961, p. 1461.
3. Ibidem, p. 1458.
4. Analele Asociafiunii Transilvane pentru Literatură română şi Cultura poporului român, nr. IV, iulie, 1903,
p. 126.
5. Ibidem, nr. I, ianuarie-februarie 1905, p. 3.
438 Din activitatea lui Ioan Radu
deosebit în răspândirea cunoştiinţelor folositoare în lumea satelor prin această

metodă, l-a avut dr. Ioan Radu, profesor la gimnaziul din Brad. Odată cu
skiopticonul, în 30 decembrie 1904, dr. Ioan Radu a primit şi „două serii de
diapozitive cu prelegeri potrivite: una cu 30 de diapozitive despre viaţa Domnului
Isus Cristos şi alta cu 20 diapozitive ilustrând urmările beţiei" 6 • Prima prelegere
a fost susţinută în faţa a 80 de persoane adunate în sala festivă a hotelului
Central din Brad. Alte asemenea manifestări au avut loc la Dobra unde loanichie
Opreanu a vorbit despre cultura stupilor şi cultivarea pomilor fructiferi iar Emil
Tişca despre „Concubinat şi urmările lui dezastruoase" şi la Haţeg, unde
Nicolae Brânzeu a conferenţiat despre Şcolile BlajuluF. în Raportul general al
Astrei prezentat în adunarea generală de la Sibiu din 19-20 august 1905, la
punctul Prelegeri poporale se menţionează: „dorinţa noastră ar fi ca prelegerile
poporale să se continue pe viitor. Am dori anume ca - întrucât e cu putinţă -
comitetele cercu ale să angajeze bărbaţi bine pregătiţi, care să ţină în singuraticele
comune serii de conferinţe cât mai complexe din toate ramurile de ocupaţie ale
ţăranului nostru. Pe lângă acestea nu trebuie neglijate nici prelegerile de altă
natură, ca de exemplu prelegerile menite să popularizeze ştiinţele, literatura şi
istoria românească. în privinţa aceasta aparatele de proiecţie fac excelente
servicii. Un nou aparat s-a comandat (alături de cele 5 existente până acum) de
despărţământul Orăştiei. Şi îndată ce vom avea mai multe aparate de felul
acesta vom putea pregăti cu mai mare înlesnire şi diapozitive speciale din lite-
ratura şi istoria românească, din care un modest început s-a făcut la Brad" 8 .
Tot din acest raport aflăm de larga audienţă la public şi interesul stârnit,
de aceste prelegeri, nu numai în rândul locuitorilor oraşului Brad, dar şi în
comunele şi satele din jur. Astfel, în perioada ianuarie-iunie 1905, numai în
despărţământul Brad au fost susţinute 48 de prelegeri, însoţite de diapozitive,
în 23 de comune, la care au participat 6800 de persoane 9 . Interesul manifestat
de public îl determină pe dr. Ioan Radu să întocmească prelegeri pe teme
ilustrate cu diapozitive realizate de Ioan Stoica din Ormindea, un fost coleg de
gimnaziu care se ocupa printre altele şi cu arta fotografică, a cărei deprindere
o prinsese ca 1,1cenic într-un atelier fotografic din Sibiu. După numeroase
călătorii în România, Austria şi Germania, se stabileşte în satul natal, realizând
pe lângă altele şi mai multe serii de diapozitive. Pe lângă alte preocupări Ioan
Stoica a fost pasionat şi de aeronautică, creând două modele de aeroplan, ce
au fost expuse la prima expoziţie organizată de Astra în 1882. La cererea lui Ioan
Radu, Stoica a realizat 140 de diapozitive, care erau din punct de vedere
calitativ la nivelul celor produse de firmele străine. Amintim dintre acestea pe
cele ce tratau teme istorice şi literare (Istoria Românilor, Vederi din Sălişte şi
Poiana Sibiului, Vederi din Zarand, Tablouri artistice, Tipuri etnografice, Istoria
6. Ibidem, nr. IV, iulie-august 1905, p. 83.

7. Ibidem, p. 84-85.
8. Ibidem, p. 85-86.
9. Ibidem, p. 21 O.
naturală). Tot el s-a angajat să realizeze câteva serii ilustrative pentru Povestirile
de războiale lui Mihail Sadoveanu 10 •
În anul 1906 numai în satele despărţământului Brad au fost susţinute 29
de prelegeri în 28 de comune, la care au participat 3706 auditori 11 • Alături de
conferinţe de propagandă culturală (Despre Asociaţiune şi Andrei Şaguna) o
mare importanţă s-a acordat temelor de natură economică. Prelegeri ca: Din
cultura pământului, Cultura pomilor, Cultura vitelor au fost însoţite de 11 O
diapozitive. Pentru a fi temeinic însuşite de ţărani, Ioan Radu a tipărit şi
numeroase broşuri pe această temă. Despre iniţiativa lui se menţionează în
raportul secţiunii ştiinţifice (prezentat în 1911) „dr. Ioan Radu a ţinut şi aranjat
mai multe prelegeri cu deosebire privitoare la cultura pomilor ramul cel mai
însemnat al populaţiei din aceste ţinuturi şi a publicat broşuri folositoare cum e
broşura Omizile pomilor ce a fost răspândită în mii de exemplare" 12 • Pentru
aceste prelegeri care urmăreau scopuri practice Ioan Stoica a pregătit dia-
pozitivele necesare care puteau fi împrumutate şi altor despărţăminte.
În 1907 numărul prelegerilor susţinute în faţa a 281 O ascultători, din 21 de
sate, a fost de 42. Pe lângă prelegerile cunoscute din anii anteriori au mai fost
elaborate şi altele noi: Soiurile mai alese de vite şi îngrijirea lor, Cultura
cerealelor, etc. Tot în acest an şi despărţământul Dobra şi-a procurat un
skiopticon, pentru mânuirea căruia au fost instruiţi la Brad învăţătorii Toma Roşu
şi Toma Neamţu. Primele serii de diapozitive şi prelegeri li s-au împrumutat tot
de despărţământul Brad 13 • Despre efectul acestor prelegeri asupra sătenilor se
menţionează în raportul adunării generale din 21-22 septembrie 1907:
,,Însufleţirea pentru ţinerea prelegerilor e tot mai mare şi mai îmbucurător e că
cele mai multe prelegeri urmăresc scopuri practice. Conferenţiarii dau ţăranilor
poveţe, arătându-le cum să cultive diferite ramuri ale agriculturii; apoi îi îndeamnă
la înfiinţarea însoţirilor (asociaţiilor) " 14 • Tot în vederea înfiinţării asociaţiilor s-au
scris numeroase articole în presă (revista Ţara Noastră) unde s-au publicat
chiar şi modele de statute „privitoare la însoţirile pentru asigurarea vitelor",
Dobra numărându-se printre primele localităţi unde a luat fiinţă o astfel de
asociaţie 15 •
Pentru a satisface cererea, în continuă creştere, de prelegeri însoţite de
diapozitive, pe lângă cele 20 de seturi procurate în 191 O de la firma Liesegang
din Dusseldorf, despărţământul Brad, beneficiind de colaborarea cu Stoica,
avea în plus 1O seturi de diapozitive proprii:
1. Din istoria Românilor - 21 buc.
2. Fruntaşii românilor ardeleni - 8 buc.
3. Portul românesc - 11 buc.
10. Ibidem, nr. V, septembrie-octombrie 1905, p. 245-249.

11. Ibidem, nr. IV iulie-august 1906, p. 192-193.
12. Transilvania. Organul Asocie/iunii pentru Literatură română şi Cultura poporului român, an IV, iulie-
august, 1911, p. 640.
13. Analele... , Nr. III, iulie-septembrie, 1907, p. 172-175.
14. Ibidem, p. 69.
15. Ibidem, p. 68.
440 Din activitatea lui Ioan Radu
4. Vederi din Zarand - 4 buc.

5. Picturile lui Grigorescu - 3 buc.
6. Muzeul Asociaţiunii - 7 buc.
7. Cultura vitelor - 58 buc.
8. Îngrijirea pomilor - 65 buc.
9. Viaţa lui Isus - 30 buc.
1O. Războiul pentru neatârnare - 20 buc.
Despărţământul Dobra avea şi el 5 seturi comandate la laşi, iar cel de la
Haţeg (care primise skiopticonul în 1909) dispunea de 200 de diapozitive,
tratând în special teme de natură economică 16 •
Cu aceste consideraţii încheiem prezentarea temei nu înainte de a
concluziona ca „prelegerile poporale" (conferinţele ilustrate cu diapozitive),
tipărirea broşurilor de popularizare au constituit una din principalele activităţi
desfăşurate de Astra în lumea satelor, având un mare rol în ridicarea culturală
a sătenilor, prin răspândirea cunoştinţelor folositoare (în special cele de natură
economică) devenind o ,,şcoală pentru popor" 17 •
16. Transilvania ... , nr. 1 -2, ianuarie-aprilie 1910, p. 252.

17. Analele... , nr. IV, iulie-august 1905, p. 86.
THE CONTRIBUT/ON OF THE IOAN RADU TEACHER THE SC/ENTIFICAL

KNOWLEDGES SPREADING IN THE VILLAGES'WORLD
-Abstract-
The working tries to give emphasis to the role hava carried members of Association of
Transylvania for lhe Literatura and the Cultura of Romanian people (ASTRA) for the levei rise of
knowledge of the handicraftsmen and the peasants, lither about the establishment of libraries,
schools, publications, or about the achievement of industrial and agricultural exhibitions,
otherwise delivering lectures in lhe hamlels and villages !rom Transylvania.
A remarkable role în lhe supporl of these lectures hava had the Ioan Radu teacher !rom
Brad. For Io be more interesting be accompanied this ones wilh projections of slides, projections
achieved with the skioplicon bought !rom the German firm - lhe Liesegan Publishing House în
Dusseldorf and with lhe slides boughl !rom lhe same ovar firm. Later on, thanks to the importance
public Ioan Radu drew oul new lectures who was been illustrated with slides made by Ioan Stoica
!rom Ormindea (140 pieces) which !rom qualilative poinl of view were rised to the levelof the
others products by the loreigner lirms. Among these we mention soma of them: The more selected
Variely of Cattle and its Attendance: The Crop ol !he Cereals; Pictura Postcards !rom Zarand; The
Natural History; and the illustrative series for the war stories write by Mihail Sadoveanu.
The working come to an end with the conclusion that, „lhe people'lectures" (conlerence,
illustrated wilh slides) as well the printed booklets have made up one of the main activities
unfurled by ASTRA în the villages'world, having a great role for the cultural levei rise ol the
villagers through the spread of the usefu knowledges (especially the ones of economica! nature)
being a „school for people".
EVOLUŢII DEMOGRAFICE HUNEDORENE ÎN
PERIOADA 1930 - 1941
Vasile T. Ciubăncan
Maria I. Ganea
Pentru istoricii şi demografii români constituie un moment de satisfacţie

deplină să analizeze şi să evidenţieze cu ajutorul datelor statistice oficiale
româneşti, oglinda vieţii 'şi a evoluţiei judeţului Hunedoara, chiar limitată în timp,
a cărei vechime se contopeşte cu istoria de temelie a etnogenezei poporului
român.
Vorbind despre ea în contemporaneitate, gândurile ne conduc însă la
ceea ce a fost străvechi, la pietrele de temelie şi leagănul unde în modul cel mai
autentic şi original s-a realizat istoriceşte simbioza daco-romană, al cărei
rezultat final, ca proces istoric în timp şi spaţiu, este poporul român şi limba
română.
Populaţia judeţului Hunedoara născută şi dezvoltată pe această temelie de
granit a istoriei noastre naţionale, poartă în trăsăturile şi caracteristicile ei acel
prototip inedit a ceea ce s-a plămădit şi s-a creat istoriceşte pe aceste meleaguri.
În contextul istoric, studiul nostru se ocupă de evoluţia demografică a
populaţiei judeţului Hunedoara, marcată de rece~sământul general al populaţiei
României din 29 decembrie 1930 şi de cel de al doilea recensământ din 6 aprilie
1941, ambele proiectate şi realizate în momente de răscruce ale istoriei, din
prima jumătate a secolului al XX-iea.
Recensământul din 1930, s-a înscris ca un bilanţ pozitiv evidenţiind
progresele realizate în cei aproape 12 ani calendaristici parcurşi de la marele
act istoric de la 1 Decembrie 1918.
Analiza noastră a luat în calcul numai două criterii fundamentale din
recensământul populaţiei, dintr-o suită de criterii de înregistrare: pe cel al
naţionalităţii şi a limbii materne, apreciate ca fiind criterii de bază şi utilizate în
practica demografică internaţională şi în efectuarea recensămintelor populaţiei.
Populaţia stabilă după naţionalitate la 29.Xll. 1930 1 •
Tabel nr. 1
Anul Totalul Români Mag'"'iari Germani Evrei Alte

şiziua populaţiei naţionalităţi
o 2 3 4 5 6
1930 332.118 272.283 37.584 8.282 4,662 9.472

29.Xll
Procente 100 82,0 11,0 2,5 1,5 3,0
1. Recensământul general al popula/iei României din 21.Xl/I. 1930, voi. li. p. 8, 224-236.
444 Evoluţii demografice hunedorene
1. Populaţia stabilă după limba maternă la 29.Xll. 19302 •

Tabel nr. 2
Anul Totalul Români Maghiari Germani Evrei Alte
o 2 3 4 5 6
1930 332.118 272.705 40.375 7.422 2,268 4.348

29.Xll
Procente 100 823,6 12,2 2,0 0,7 1,5
Datele prezentate după cele două criterii reliefează următoarele aspecte

şi concluzii. După numărul total al locuitorilor, judeţul Hunedoara se situa pe
locul al 5-lea între judeţele din întreaga Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş,
unite cu ţara la 1 Decembrie şi pe locul al 12-lea între cele 71 de judeţe a:le
României existente în 1930. În ce priveşte mărimea teritoriului de 7.695 kmp, se
situa pe locul 1 între judeţele ţării având o densitate medie a-populaţiei de 43, 16
locuitori pe kmp. 3 •
Analiza populaţiei după criteriul naţionalităţii ne arată ponderea populaţiei
de naţionalitate română de 83,6%, prin care judeţul Hunedoara ocupa primul loc
în cadrul tuturor judeţelor Transilvaniei unite cu ţara la 1 Decembrie 1918. Ea
ocupa şi locul principal în toate domeniile şi sferele economico-sociale ale
judeţului.
Grupele de populaţie de altă origine etnică, dar cetăţeni români, erau
prezente şi ele în peisajul populaţiei judeţului, ca de altfel al Transilvaniei,
reprezentând acel specific istoric şi demografic, în limitele lor numeric existente
şi a ponderai deţinute. Împreună cu populaţia majoritară românească, ele
participau la realizarea progresului economic şi social în ansamblul lui, în
funcţie de forţele de care dispuneau.
Datele prezentate pe localităţi constituie dovezi veridice asupra tabloului,
atât despre caracteristicile generale, cât şi a specificului său.
Bilanţul demografic pozitiv realizat în anul 1930 a fost consolidat într-o
anumită măsură şi în deceniul următor. În perioada 1 ianuarie 1931 până la 31
decembrie 1939, au avut loc următoarele evoluţii şi schimbări demografice. Ele
sunt oglindite prin datele oficiale statistice demografice româneşti, privitoare la
mişcarea populaţiei României. Între acestea s-au înscris totalul celor născuţi vii,
total decedaţi şi excedentul natural, care era rezultatul comparării primilor doi
indicatori. Pe baza calculelor comparative, numărul născuţilor vii era superior
numărului decedaţilor, şi excedentul natural a fost pozitiv, care s-a adăugat la
numărul populaţiei de bază conscrisă la recensământul iniţial general din 1930.
Prin această metodologie se prognoza populaţia probabilă la sfârşitul fiecărui an
calendaristic. Nu se includea în aceste calcule şi factorul mi9rator, care, de
regulă, este operat cu ocazia recensământului populaţiei. ln lumina celor
arătate, putem consemna evoluţia populaţiei, pornind de la cea de bază a
recensământului din anul 1930 adăugându-i excedentul anului 1939.
2. Ibidem.
3. Anuarul statistic al României 193711938, p. 43.
Vasile T. Ciubăncan, Maria I. Ganea 445
Populaţia probabilă după naţionamate la sfârşitul anului 19394 •

Tabel nr. 3
Anul Totalul Români Maghiari Germani Evrei Alte
o 2 3 4 5 6
1939 340.109 279.192 38.659 8.102 4.690 9.466

31.Xll
Procente 100 82, 1 11,3 2,3 1,3 2,7
Datele atestă că a avut loc o creştere a populaţiei totale cu 7.912 locuitori,

cu 2, 1%. Ritmul de creştere a fost inferior în raport cu cel de 8,5% înregistrat pe
Transilvania, fără Banat, Crişana-Maramureş, şi cel de 11,8% pe ţară. Nu
insistăm nici asupra cauzelor existente aici.
Pe grupe etnice creşterea a fost de +6.909 la români, +1.075 la maghiari,
+25 la evrei şi (-) la alte naţionalităţi.
Al doilea recensământ pe care îl analizăm la nivelul judeţului este cel din
6 aprilie 1941.
Înainte de prezentarea datelor ţinem să precizăm că între rezultatele din
1930, cele de la 31.Xll.1939 şi ultimele din aprilie 1941, s-au interpus câteva
evenimente grave politice, cu urmări dezastruoase asupra populaţiei României,
cu influenţă şi asupra celei aparţinând judeţului Hunedoara. Între acestea se
situează pierderile teritoriale din 1940 şi consecinţele lor pe plan demografic.
Prin piefderea Basarabiei şi Bucovinei de Sus, apoi a nord-vestului Tran-
silvaniei, au avut loc deplasări de populaţie din interiorul judeţului înspre
teritoriile pierdute, o parte fiind şi originari din aceste locuri. Pentru judeţul
Hunedoara pon-derea a avut-o plecarea unei populaţii în majoritate de
naţionalitate maghiară în teritoriul ocupat de Ungaria horthystă după Dictatul de
la Viena şi poate şi un număr mic de români. În acelaşi timp în judeţ s-a stabilit
populaţie refugiată din teritoriile pierdute.
În acest context complex de evenimente analizăm în continuare datele din
1941.
Populaţia după naţionalitate a judeţului Hunedoara la recensământul
general al României din 6 aprilie 1941 5 .
Tabel nr. 4
Anul Totalul Români Maghiari Germani Evrei
şiziua populaţiei
o 2 3 4 5
1941 339.062 297.590 21.565 9.431 10.476

31.Xll6.IV.
Procente 100 87,8 6,4 2,8 3,0
(+-)faţă
de1939 (-)1.047 (+) 15.398 (-) 17.094 (+) 1.329 (+)2.339
4. Sabin Mănuilă, Studiu etnografic asupra popula/iei României, Bucureşti, 1940, p. 95-103.
5. Recensământul general al României din 6 aprilie 1941, Bucureşti, 1944, p. 135-144.
Datele oglindesc noutăţile contradictorii în viaţa populaţiei judeţului, care

se regăsesc în proporţii diferite şi în toate judeţele României, elemente specifice,
inclusiv de forţă şi teroare.
S-a înregistrat o creştere în cifre absolute faţă de anul 1930 de 6.494
locuitori, precum şi creşteri şi descreşteri pe grupe etnice. A avut un(+) 25.307
locuitori români,(-) 16.019 locuitori maghiari,(+) 1149 germani,(+) 1004 alte
naţionalităţi, între care în anul 1941 la alte naţionalităţi au fost incluşi şi evrei,
în raport cu anul 1930 când au fost evidenţiate în mod distinct.
Creşterea numerică a românilor peste limitele prezentate pe baza mişcării
naturale a populaţiei judeţului se explică tocmai prin acele refugieri de populaţie
în cadrul judeţului, din provinciile şi teritoriile afectate de cedările teritoriale din
1940. Alături de refugiaţii din Basarabia şi Bucovina, cunoaştem exact că
instituţiile şi salariaţii lor din judeţul Sălaj au fost refugiate în judeţul Hunedoara,
plus unităţi şcolare, cadre didactice şi poate alte instituţii din judeţul Someş şi
cadre medicale din Cluj. La acestea sau mai adăugat refugieri de persoane în
mod particular care s-au stabilit în judeţ. Numărul lor exact nu îl cunoaştem, dar
cu aproximaţie poate fi evaluat prin diferenţa de la cifra de 279.192 locuitori
români existenţi la 31 decembrie 1939, plus un excedent natural până la
efectuarea recensământului de circa 800 de persoane, respectiv circa 280.000
total. Diferenţa poate fi apreciată că reprezintă tocmai plusul de populaţie
românească provenită din refugieri, adică 17.590 persoane.
Scăderea numerică a grupei de populaţie de naţionalitate maghiară cu
17.094 locuitori respectiv 42,6% se explică tocmai prin refugieri masive a unei
părţi din această populaţie din judeţ, în teritoriile ocupate de Ungaria horthystă
în nord-vestul Transilvaniei.
Grupa de populaţie de naţionalitate evreiască care nu a fost consemnată
în mod distinct în datele publicate în 1941 poate fi evaluată în jurul situaţiei avute
la 31 decembrie 1939 cu un mic excedent natural, în total la circa 4.695 de
locuitori.
Datele despre populaţia din grupa altor naţionalităţi sunt rezultatul evoluţiei
lor contradictorii, o parte fiind înregistrate cu unele creşteri de populaţie, altele
cu minus.
Nu posedăm alte date publicate la recensământul din 1941 despre
populaţie, decât un singur criteriu în plus şi anume cel al populaţiei de sex
masculin, înregistrată cu 171.255 locuitori, adică 50,5% coeficient pozitiv.
Pentru alte criterii şi detalii se impun a fi efectuate cercetări de arhive la sursele
primare, aflate în posesia Comisiei Naţionale de Statistică, provenite de la fostul
institut central de statistică, care a efectuat acel recensământ.
Alături de datele de sinteză însoţite de câteva aprecieri şi consideraţii pe
care le-am redat în studiu, apreciem că au o valoare documentară şi de largă
utilitate publică anexele cu datele pe localităţi. Ele pot fi preluate de cadre
didactice şi alţi cercetători pentru scrierea unor monografii a localităţilor şi pot
constitui surse utile pentru organele administraţiei de stat locale la diferite
analize.
Alte date şi aspecte ce sunt oglindite în datele recensământului general
din anul 1930, despre populaţie pe multiple planuri, rămân în viitor şi în atenţia
autorităţilor şi poate al altor cercetători din judeţ cu preocupări similare.
JUDEŢUL HUNEDOARA ANEXA 1
POPULAŢIA STABILĂ DUPĂ NAŢIONAL/TA TE

LA RECENSĂMÂNTUL GENERAL AL POPULAŢIEI ROMÂNIEI DIN 29
DECEMBRIE 1930, PRECUM ŞI LA RECENSĂMÂNTUL GENERAL AL
ROMÂNIEI DIN 6 APRILIE 1941
o 2 3 4 5 6 7 8
3. Basarabasa 502 499 3

479 479
4. Birtin 541 540
570 569
5. Brotuna 276 276
304 304
6. Bulzeşti 2.435 2.379 56
2.389 2.389
7. Caraciu 270 263
287 287
8. Cărăstău 528 528
502 502
9. Căzăneşti 265 538 11 15
289 570 19
1o. Ciungani 934 933
878 871 7
11. Dobroţ 332 327 5
311 311
12. Grohot 303 303
299 299
13.Junc 1930 29.Xll 1.186 1.178
1941 6.IV 1.164 1.163
14. leauţ 226 226
231 231
15.Lunca 599 595 4
607 607
16. Obârşia 406 402 4
439 439
17. Prevăleni 890 889
886 886
18. Prihodişte 416 377 8 31
450 448 2
19. Ribicioara 595 595
5'71 571
20. Ribiţa 828 828
817 813 4
21. Rişca 480 478 2
536 536
22. Rişculiţa 1.131 1.126 3 2
1.094 1.093
23. Steia 477 470 7
482 482
24. Strâmba 285 385
374 374
25. Târnava de Criş 664 664
703 703
26. Tătărăşti de 232 321 2
Criş 329 329
27. Ţebea 1.199 1.165 25 3 6
1.241 1.211 15 15
o 2 3 4 5 6 7 8
28. Tiuieşti 289 289

284 284
29. Tomeşti 405 405
410 410
30. Tomnatec 800 800
725 725
31. Ulbăreşti 346 342 4
337 337
32. Valea Mare de 121 121
Criş 113 113
33. Vaţa de Jos 510 410 58 20 14 8
465 425 12 11 17
34. Vaţa de Sus 691 673 18
730 722 8
III Plasa Brad

1. Băiţa 767 571 53 141 2
713 523 30 148 12
2. Blăjeni 3.463 3.403 60
3.474 3.466 8
3. Buceş 830 830
849 849
4. Bucureşci 586 584 2
571 566 5
5. Căinelu de Sus 644 644
688 688
6. Crăci uneşti 440 426 7 7
520 504 10 5
7. Crişan 782 772 10
827 813 14
8. Crişcior 2.026 1.591 265 98 7 65
2.646 2.316 145 163 22
9. Curechiu 875 861 14
817 816
1 O. După Piatră 2.187 2.174 13
2.186 2.185 1
11 . Hărţăgani 1.619 1.617 12
1.699 1.687 12
12. Luncoiu de Jos 701 685 8 8
847 791 54
13. Luncoiu de Sus 699 699
772 767 5
14. Mesteacăn 739 702 9 28
811 792 4 2 13
15. Mihăileni 712 625 87
716 715 1
16. Ormindea 1.205 1.200 5
1.191 1.189
o 2 3 4 5 6 7 8
17. Peştera 376 376

368 368
18. Podele 521 515 6
513 512 1
19. Potingani 219 217 2
230 230
20. Rovina 649 626 22
618 595 23
21. Ruda-Brad 481 414 42 20 5
555 490 34 28 3
22. Sălişte 556 542 3 11
565 564
23. Şesuri 830 830
890 890
24. Sţănija 1.003 999 4
1.042 1.040
25. Stejărel 414 414
431 431
26. Ţărăţel 1.159 1.067 51 19 22
1.396 1.329 30 30 7
27. Trestia 530 530
591 591
28. Zdrapţi 965 930 35
1.112 1.112
III. Plasa Deva
1. Almaşu Sec 391 372 19
401 400
2. Archia 166 165
163 162
3. Băcia 716 358 300 7
692 449 230 11 51
4. Băiata 297 297 2
325 325
5. Banpotoc 773 745
754 747 26
6. Barbura 331 328 1 2 7
357 353 2
7. Bârcea Mare 277 258 19
238 213 21 3 3
8. Bârcea Mică 293 233 45
286 245 40 15
9. Bârsău 805 745 34
835 773 26 4 25
10. Bejan 480 478 2 32
495 494
11. Boholt 560 556
536 533 3
o 2 3 4 5 6 7 8
5. Coşeşti 244 243

232 232
6. Dobra 1.671 1.116 84 39 15 89
1.710 1.541 60 52 57
7. Dumbrăviţa 290 290
274 273
8. Făgeţel 170 170
163 163
9. Fintoag 660 652 8
653 650 1 2
10. Grind 127 119 4 4
112 112
11. Holdea 222 207 9 5
212 211
12. Lupugiu Inferior 324 321 1
325 323 2
13. Lăpugiu 974 974
Superior 861 861
14. Lăpuşnic 702 650 41 1 5 5
643 581 49 2 11
15. Lăsău 451 442 5 2
458 458
16. Merişoru de 131 131
Munte 122 122
17. Mihăieşti 366 366
476 471 2 3
18. Muncelu Mare 213 213 '
196 196
19. Ohaba 319 319
294 294
20. Panc 400 400
352 352
21. Panc-Sălişte 231 231
220 220 6
22. Răduleşti 343 337
296 296 3 3 5 41
23. Roşcani 843 791 2 9
828 816 34
24. Stânceşti 341 307
Ohaba 336 336
25. Stretea 104 104
99 99
26. Strigoanea 241 240
237 237 4 4 17
27. Teiu 460 434 3
423 420
V. Plasa Geoagiu
1. Ardeu 279 265
261 261 3 10
o 2 3 4 5 6 7 8
2. Băcăinţi 728 723 4

717 714 3
3. Băcâia 328 325 3
336 336
4. Balş a 1.434 1.385 3 46
1.415 1.414 1
5. Bobâlna 820 768 15 2 6 29
766 761 3
6. Boiu 564 540 24
569 569
7. Bozeş 587 572 2 12
535 535
8. Bulbuc 300 300
319 319
9. Cărpiniş 304 304
280 279
1O. Ceru-Băcăinţi 300 300
507 507
11. Cigmău 487 469 17
466 466
12. Curpeni 388 385 3
319 319
13. Foit 337 335
329 328
14. Gelmar 391 377 1 4 9
383 367 2 14
15. Geoagiu 2.497 2.108 109 14 88 178
2.445 2.107 58 16 265
16. Geoagiu Băi 260 252 8
260 251 3 3 3
17. Homorod 1.107 1.103 4
1.028 1.028
18. Mada 1.161 1.157 4
1.047 1.044 3
19. Mermezeu 709 709
682 682
20. Poiana Valea- 1.036 1.016 20
Iepii 547 547 (minus Valea Jepii în 1941)
21. Porcu rea 474 450 24
453 453
22. Rapolţel 397 397
380 379 1
23. Rapollu Mare 989 848 117 2
991 889 97 5
24. Renghet 807 804 3
842 833 9
25. Sărăcsău 425 421 4
410 410
o 2 3 4 5 6 7 8
26. Uroiu 533 514 8 9 1

491 484 5
27. Valea Jepii (minus localitatea Poiana în 1941)
443 443
28. Valea Mare 419 419
442 442
29. Voia 573 568 5
. 571 571
VI. Plasa Haţeg
1. Balomir 359 358

366 366
2. Bărăştii 454 440 12
Haţegului 466 462 4
3. Băţălar 315 307 8
307 296 9 2
4. Berthelot 369 331 5 32
406 356 11 38
5. Boita 467 467
497 497
6. Boşorod 1.357 1.356 1
1.308 1.294 6 8
7. Bretea Română 337 376 45 8 6 2
321 270 37 4 10
8. Bretea Straiului 191 148 42 1
196 157 29 4 6
9. Cârneşti 725 699 10 5 11
704 698 1 5
1O. Chitid 762 703 36 2 21
767 720 22 25
11. Ciopea 293 258 35
352 284 1 67
12. Corvagiu 379 349 5 25
386 336 49
13. Crăguiş 169 169
167 167
14. Curpenii 262 262
Silvaşului 250 250
15. l=ărcădin 319 311 6 2
382 370 7 5
16. Gântaga 468 448 11 3 6
482 460 4 18
17. Găuricea 224 223
231 231
18. Lingina 577 551 7 19
556 487 69
19. Luncani 1.178 1.176
1.164 1.163
o 2 3 4 5 6 7 8
20. Măceu 769 769

719 719
21. Ohaba Sibişel 503 499 4
453 414 39
22. Ohaba Straiului 160 159
151 151
23. Păclişa 327 292 14 8 8 5
322 310 3 7 2
24. Plopi 317 309 8
341 333 8
25. Râu de Mori 962 868 19 13 4 57
978 918 19 10 31
26.Reea 310 244 13 52
343 281 1 4 58
27. Ruşi 335 262 45 21 7
338 282 23 26 7
28. Săcel 426 418 5 3
444 433 4 7
29. Sânpetru 589 583 4
563 563
30. Sântămăria 595 352 114 15 9 105
Orie a 567 383 101 16 67
31. Silvaşu Inferior 810 799 11
794 751 15 2 26
32. Silvaşu Superior 511 501 10
574 553 3 18
33. Streisăcel 321 316 5
315 314 1
34. Streisângeorgiu 722 452 260 1 3 6
767 435 320 8 4
35. Subcetate 818 683 57 16 7 55
847 718 36 13 80
36. Toteşti 361 340 5 6 9
375 365 6 2 2
37. Tuştea 553 508 29 15
539 507 21 2 9
38. Unciuc 229 229
208 208
39. Valea Diljii 486 478 2 5
494 486 1 4 3
40. Valea 530 519 6 5
Sângeorgiului 493 491 1
41. Vâlcelele Bune 782 772 2 8
743 718 22
42. Vâlcelele Rele 568 565 3
548 548
o 2 3 4 5 6 7 8
VII Plasa Hunedoara

1. Almaşul Mic 196 193 3
194 193
2. Alun 438 437
414 414
3. Arnăieş 122 122
97 87 10
4. Ba tiz 697 529 17 151
696 519 30 146 1
5. Boş 746 739 4 3
732 718 4 2 8
6. Bunii a 376 373 2 3
341 338 3
7. Călanu Mic 179 178 1
197 194 2
8. Cerb ăl 469 467
417 417
9. Cerişor 461 454 6
420 420
10. Cerna 182 162 10 10
184 178 6
11 . Cernişoara 309 309
Florese 294 294
12. Cinciş 433 427 6
422 420
13 Ciulpăz nu apare recensământ cu date în 1930
101 101 1
14. Crişeni 1.499 612 294 514 4 69
1416 829 309 487 91
15. Cutin nu apare recensământ cu date în 1930
89 89
16. Dăbâca 413 413 410 2
414 414 413
17.Feregi 228 228 228
215 215 215
18. Găunoasa 357 357 357
146 146 146
19. Ghelari 1.726 1.726 1.564 107 4 13
1.581 1.581 1.495 42 16
20. Golaş 154 154 154
156 156 152 4
21. Govăjdia 362 362 280 45 2 2
349 349 290 19 5
22. Groşi 130 130 130
11 o 110 11 o
23. Hăşdat 510 510 118 317 6 67
486 .486 192 280 7
o 2 3 4 5 6 7 8
24. Hăşdău 468 451 4 4 9

528 520 7
25. Josani 338 338
317 317
26. Lese 438 429 9
383 376 5
27. Mânerău 413 408 3 2
402 401 1
28. Nădăştia 566 564 2
Inferioară 452 446 6
29. Nădăştia 546 544 2
Superioară 567 564 2
30. Nandru 290 287 3
276 273 3
31. Ocolişu Mare 710 705 5
626 621 5
32. Păroasa 212 212
223 223
33. Peştişu Mare 715 407 299 4 14
804 494 303 7
34. Peştişu Mic 264 239 15 10
258 241 10 5 2
35. Plop 205 191 14
210 210
36. Poeniţa Temii 165 165
163 162
37. Poieniţa Voinii 316 300 16
285 285
38. Poiana 353 347 3 2
Rechiţelii 345 344
39. Răcăştia 780 260 501 8 3 11
781 236 527 10 8
40. Ruda 426 423 2
403 403
41. Runcu Mare 403 403
350 348 2
42. Runcu Mic 99 99
77 77
43. Sâncrai 523 522
459 459
44. Sântămărie de 443 434 2 7
Piatră 414 414
45. Socet 195 195
191 171
46. Sohodol 230 228 2
225 225
47. Teliucu Inferior 626 558 45 17 5
663 617 21 16 9
o 2 3 4 5 6 7 8
48. Telicu Superior 249 246 3

255 250 2 3
49. Topliţa 439 388 4 46
419 377 3 33 6
50. Ulm 93 93
84 84
51. Vadu Dobri 250 244 5 1
250 240 3 5 2
52. Vălar 100 100
106 106
53. Valea 302 296 4 2
Nandrului 306 305
VIII Plasa Ilia
1. Almaş-Sălişte 526 526

506 506
2. Almăşel 326 326
298 298
3 Bace a 591 578 5 4 4
627 621 6
4. Băgara 605 596 3 2 3
583 583
5. Bărăştii Iliei 484 480 4
469 469
6. Boiu de Jos 158 157
177 176
7. Boiu de Sus 464 464
402 402
8. Boz 795 778 17
811 806 5
9. Brădăţel 427 427
372 372
1O. Brănişca 770 731 22 9 6 2
797 775 10 10 2
11. Brăşeu 472 472
469 469
12. Bretea 774 754 7 13
Mureşană 829 824 4
13. Burjuc 362 362
309 309
14. Căbăşeşti 216 216
221 221
15. Câmpuri de Sus 363 363
322 321 1
16. Câmpuri Surduc 605 602 1 2
604 599 3
o 2 3 4 5 6 7 8
17. Cărmăzăneşti 507 503 4

443 443
fa. Cerbia 321 321
315 315
19. Certeju de Jos 476 476
453 453
20. Coaja 345 345
334 334
21. Cuieş 159 159
168 168
22. Dănuleşti 290 290
275 275
23. Dumeşti 308 306 2
293 292
24. Furcşoara 538 534 4
506 506
25. Gialacuta 279 279
276 276
26. Glodghileşti 698 692 4
643 639 2 2
27. Godineşti 667 660
645 645
28. Gothatea 514 513
497 497
29. Gurasada 606 571 15 2 15 3
659 634 11 14
30. Ilia 1.261 827 255 56 106 17
1.031 788 109 39 95
31. Luncşoara 239 239
221 221
32. Micăneşti 366 366
329 329
33. Petreşli 206 206
189 189
34. Bogdăneşti 232 232
214 214
35. Runcşor 234 234
221 216 5
36. Săcămaş 462 461
397 396
37. Sârbi 945 907 2 3 6 27
961 947 12 2
38. Tămăşeşti 347 343 4
276 276
39. Târnava 515 515
541 541
40. Târnăviţa 532 525 7
435 434
o 2 3 4 5 6 7 8
41 . Tătărăşti 555 552 3

506 483 2 21
42. Tisa 785 784
693 693
43. Ulieş 311 305 6
290 290
44. Valea Lungă 348 343 4
355 355
45. Vica 227 224 3
237 233 4
46. Visca 1.061 1.049 5 7
1.033 1.033 5
47. Vorţa 551 551
533 527 2 4
48. Zam 896 813 29 24 15 15
838 782 15 22 19
IX Plasa Orăştie
1. Aurel Vlaicu 780 636 4 139

782 634 4 144
2. Balomirul de 859 853 5
Câmp 859 859
3. Beriu 664 644 3 17
684 683 1
4. Bucium 489 471 2 15
504 493 11
5. Căstău 1.001 910 4 87
997 813 2 181
6. Costeşti 714 690 24
750 748 2
7. Cugir 4.674 3.730 468 256 5 215
7.712 7.001 221 258 232
8. Dâncu Mare 795 783 1 4 7
737 737
9. Dâncu Mic 400 391 8
386 385
10. Grădiştea 160 155 5
Muncelului 155 153 2
11. Grid 548 544 4
525 525
12. Jeledinţi 605 204 398 2
580 210 367 3
13. Ludeşli 590 582 7
540 538 2
14. Măgura 271 268 3
253 251 2
15. Măgureni 128 128
95 95
o 2 3 4 5 6 7 8
16. Mărtineşti 388 379 8

408 405 3
17. Ocolişu Mic 694 689 5
668 668
18. Orăştioara de 538 501 10 5 22
Jos 542 520 7 3 12
19. Orăştioara de 815 774 4 37
Sus 796 760 36
20. Pişchinli 486 482 4
428 428
21. Pricaz 773 746 4 23
801 799
22. Râpaş 130 129
117 117
23. Romos 1.511 1.145 227 138
1.591 1.376 243 11
24. Romoşel 1.232 1.164 67
1.219 1.215 3
25. Sereca 271 262 9
266 252 4 10
26. Sibişelu vechi 1.148 1.051 10 12 75
1.121 1.084 9 18 10
27. Şiboi 1.128 1.025 39 17 3 44
1.218 1.140 29 12 37
28. Spini 403 326 2 75
376 324 52
29. Tămăsasa 359 351 7
359 359
30. Turdaş 658 489 104 65
694 517 111 66
31. Turmaş 123 119 4
137 137
32. Vaidei 1.436 1.432 4
1.372 1.370 1
33. Vinerea 2.194 2.151 3 39
2.445 2.399 4 42
X. Plasa Petroşani
1. Aninoasa 3.896 1.866 1.707 200 51 72

2.836 2.116 381 219 120
2. Băniţa 847 783 37 12 10 5
781 753 14 12 2
3. Bărbătenii de Sus 1.223 961 170 36 4 52
1.267 1.072 84 67 44
4. Câmpu lui Neag 468 447 1 2 5 13
550 525 4 6 15
5. Crivadia 237 234 3
263 254 6 2
o 2 3 4 5 6 7 8
6. lscroni 1.422 1.053 116 40 13 200

1.400 1.061 46 35 258
7. Jiu Coroeşti 1.238 944 168 67 18 41
921 719 83 72 47
8. Jiu Paroşeni 1.339 1.215 44 5 2 73
1.195 1.140 20 5 30
9. Livezeni 2.806 2.410 223 54 119
2.788 2.395 210 81 75
10. Merişor 650 598 22 8 2 20
550 523 10 5 12
11. Petrila 10.496 5.776 3.380 518 281 541
10.555 7.532 1.693 649 681
12. Uricani 1.380 1.335 45
1.408 1.365 6 7 30
13. Vulcani 11.100 4.901 4.802 624 505 268
5.959 3.897 1.020 511 531
XI. Plasa Pui
1. Băieşti 594 561 4 4 24

566 536 7 6 17
2. Baru Mare 507 448 27 15 17
553 481 26 30 16
3. Baru Mic 326 323 3
357 342 6 8
4. Coroeşti 377 361 16
347 335 12
5. Federi 637 636
588 588
6. Fizeşti 708 705 3
782 782
7. Galali 652 630 21
665 632 33
8. Hobila 246 221 25
235 235
9. Livadia de 774 735 15 5 2 17
Câmp 793 768 10 2 13
1O. Livadia de 397 393 4
Coastă 419 419
11 . Mălăeşti 234 234
262 258 4
12. Moţeşti 217 217
243 234 9
13. Nucşoara 764 763
750 729 21
14. Ohaba de Sub 388 383 5
Piatră 390 390
15. Ohaba Ponor 411 411
431 431
o 2 3 4 5 6 7 8
16. Paroş 512 511 1

539 534 2 3
17. Petros 923 889 15 19
1.252 1.198 29 9 16
18. Ponor 168 453 9 6
489 481 4 1 3
19. Pui 930 691 163 32 26 18
879 725 84 39 31
20. Râu-Alb 365 345 10 3 7
379 353 11 5 10
21. Râu-Bărbat 309 254 50 1 4
276 235 38 2
22. Ruşor 441 416 25
462 462
23. Sălaşu Inferior 443 433
476 475
24. Sălaşu Superior 1.020 983 13 2 4 18
1.149 1.126 9 2 12
25. Şerel 797 783 4 8
825 818 7
26. Uric 354 352 2
322 321
27. Vaideii de 254 254
Munte 249 249
28. Valea Lupului 406 381 25
392 388 3
XII. Plasa Sarmizegetusa
'1. Băuţaru Inferior 1.260 1.242 6 8 4

1.250 1.939 7 2 2
2. Băuţaru Superior 1.093 1.84 3 6
1.166 1.158 8
3. Breazova 247 232 4 9
231 220 3 1 7
4. Bucova 1.526 1.354 14 14 143
1.500 1.495 1 3
5. Ciula Mare 263 258 5
286 283 3
6. Ciula Mică 304 304
327 327
7. Clopotiva 1.248 1.144 22 6 75
1.226 1.159 25 9 33
8. Densuş 806 730 24 5 47
792 756 25 6 5
9. Hăţăgel 376 371 4
395 393 2
1O. Hobiţa Grădişte 214 214
221 221
o 2 3 4 5 6 7 8
11. Lunca Cernii de 977 976

Jos 1.278 1.277
12. Lunca Cernii de 2.068 2.050 18
Sus 1.882 1.879 3
13. Meria 769 769
1.107 1.107
14. Ostrov 862 793 18 21 24 6
759 757 2
15. Păucineşti 546 541 5
524 524
16. Peşteana 604 530 67 3 4
559 523 33 3
17. Peşteniţa 529 523 6
507 506
18. Poeni 215 210 5
289 289
19. Răchitova 2.085 2.082 2
1.965 1.965
20. Grădişte (1930) 972 938 19 2 13
Sarmizegetusa(1941) 979 943 22 4 10
21. Şteia 775 723 16 7 6 23
730 722 3 5
22. Vălioara 634 618 15
611 611
23. Zeicani 419 408 10
415 413
6. RecensământulgeneralalpopulafieiRomânieidin29decembrie 1930, voi. li, partea I, Bucureşti, p.224-236.

7. Recensământulgenerals/Românieidin6apriHe 1941, Dstesumareprovizorii, Bucureşti, 1944, p. 135-144.
X. Inclusiv suburbana Nalaţ-Vad pentru anul 1930.
8. Localităţile Brad şi Lupeni în 1930 au făcut parte din mediul rural.
9. Inclusiv satul Strai.
LES EVOLUTIONS DEMOGRAPH/QUES DANS LE DEPARTEMENT DE

HUNEDOARA PENDANT 1930 - 1941
Resume
En utilisant Ies dates des recemnsements des annees 1930 et 1941 Ies auteurs essayent de
surprendre l'evolution de la population du departement de Hunedoara tant de point de vue ethnique
comme de point de vue numerique.
La publication des resultates de ceux deux recensement ont donne la possibilite de suivre
l'evolution de la population dans Ies villages et dans Ies villes pour Ies nouvelles recherches au
niveau locale.
MANIFESTĂRI ANTIREVIZIONISTE ÎN VALEA
JIULUI ÎN DECENIUL PATRU AL SECOLULUI XX
Mircea Baron
Deceniul al patrulea al secolului al XX-iea reprezintă în istoria Europei şi

a lumii perioada în care, aşa cum spunea W.Churchill „învingătorii au început
să uite, iar învinşii au început să-şi aducă aminte", atiudini contradictorii, dar
care împreună vor duce până la urmă la declanşarea celui de-al doilea război
mondial.
Învinşii sunt de fapt Germania, care după instalarea la putere a NSDAP-
ului şi a lui Adolf Hitler la 30 ianuarie 1933, va exacerba tendinţa revanşardă şi
revizionistă; alături de aceasta se vor situa Italia, Bulgaria, Ungaria, U.R.S.S.,
state ce vor promova o politică vizând obţinerea de revizuiri teritoriale, prin
încălcarea în primul rând a tratatelor şi convenţiilor internaţionale încheiate
după primul război mondial.
România va fi printre statele cele mai vizate de o asememnea tendinţă,
Bulgaria, U.R.S.S., dar mai ales Ungaria ducând o propagandă asiduă în
direcţia revizionistă. România va încerca printr-o politică de stat să creeze un
climat european care să frâneze asemenea tendinţe, dar în acelaşi timp se va
încerca mobilizarea opiniei publice româneşti în efortul de a conştientlza şi prin
ea opinia publică internaţională de drepturile legitime ale naţiunii române.
O activitate deosebită din acest punct de vedere a desfăşurat Liga
Antirevizionistă Română, organizaţie născută din reacţia instinctului de
conservare şi demnitate a neamului românesc împotriva propagandei maghiare
a cărei acţiune pentru refacerea Ungariei în hotarele de dinainte de 1918
ajunsese să constituie o primejdie iminentă şi serioasă pentru liniştea şi
integritatea teritorială a statului român 1 •
Pornită ca o acţiune spontană mişcarea de protest capătă consistenţă şi
se instituţionalizează prin constituirea „Ligii Antirevizioniste Române" la 15
decembrie 1933, şi alegerea la 8 martie 1934 a Comitetului Central al Ligii,
având ca preşedinte de onoare pe Patriarhul Miron Cristea şi membri, mari
personalităţi ale vieţii politice, culturale, ştiinţifice româneşti 2 • Dorindu-se a fi o
organizaţie naţională, treptat se vor constitui secţii şi subsecţii în judeţele,
oraşele şi comunele ţării.
În Valea Jiului, eteroclită din punct de vedere etnic 3 şi unde asistăm în
perioada interbelică la un proces de românizare realizat prin activitatea susţinută
1. Mircea Muşat Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, voi. li, Bucureşti, 1988, p. 541.
2. Ibidem, p. 544.
3. Potrivii recensământului general al populaţiei realizat la 30 decembrie 1930, în Valea Jiului 66753 locuitori
din care 35400 români (53,03%), 21718 maghiari (32,55%), 3781 gennani (5,66%), 2243 evrei (3,36%), 1039
polonezi (8,57%), (CI. Recensământul general al populaţiei României, Bucureşti, 1938, voi. li, p. 224-237).
468 Antirevizionismul în Valea Jiului
a unei intelectualităţi conştientă de rolul său în această parte de ţară, există

permanent o atitudine de respingere a tendinţelor revizioniste ale iredentimului
maghiar. Aceasta s-a realizat prin presa românească din Valea Jiului, dar mai
ales prin activităţi cultural-artistice şi ştiinţifice care erau menite a întări
sentimentul naţional românesc şi mai ales de a susţine şi întări legitimitatea
drepturilor românilor şi justeţea hotărârilor Conferinţei de pace de la Paris de
după primul război mondial. Au fost constituite reuniuni culturale sau bisericeşti,
casine, dar rolul cel mai important îl va avea Despărţământul „Jiu" al „Astrei"
creat în 1912, reînfiinţat în 1919 şi care va dezvolta activităţi specifice unui
asememnea scop. Să amintim dintre multele activităţi desfăşurate, organizarea
la 1 Decembrie a fiecărui an în toate localităţile Văii Jiului a unor manifestări de
omagiere a Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 4 şi
Conferinţele, ,Astrei", gândite ca un ciclu de patru asemenea manifestări întinse
pe durata a o lună de zile primăvara şi toamna şi abordând teme ca:„ Ideea de
neam", Unirea Basarabiei", „ Unirea Transilvaniei cu România", etc 5 • Au fost
desfăşurate şi alte activităţi omagiind momente importante din trecutul de luptă
al poporului român, personalităţi ale istoriei naţionale şi în acest cadru merită
menţionate acţiunile anuale de „Ziua Eroilor", ca şi dezvelirea „Monumentului
Eroilor", la Vulcan, în 21 noiembrie 1926 6 •
În presa românească din Valea Jiului îşi va găsi reflectare sub formă de
ştiri, comentarii, producţii artistice, aniversarea evenimentelor majore din istoria
poporului român şi în principal realizarea Marii Uniri 7 • În acelaşi timp întâlnim
luări de poziţie faţă de exacerbarea iredentismului maghiar şi manifestările
acestuia atât în ţară şi străinătate cât~ 1 în Valea Jiului. Articole ca,, Iredentismului
maghiar" 8 , ,,Îndrăzneala nesocotită" 9 , „Să fim în gardă 1110 , „Scrisoare deschisă
contelui A. Apponyi" 1 1, ,,În jurul iredentismului maghiar de la Vulcan" 12 scot în
evidenţă atitudini şi acţiuni iredentiste practicate de presa maghiară din România,
de persoane, unii cu funcţii de conducere în Valea Jiului, cum este cazul cu
directorul minelor de la Vulcan, fapte care incubă în opinia publică românească
un sentiment de nelinişte, în acelaşi timp cu formarea convingerii că trebuiesc
realizate acţiuni concrete pentru a contracara o asemenea tendinţă.
în acest mod se ajunge ca Valea Jiului să răspundă cu promtitudine la
iniţiativa unor patrioţi români, în frunte cu Stelian Popescu, directorul ziarului
„Universul", ce devine şi preşedinte executiv al Ligii Antirevizioniste Române,
de a se organiza secţii ale Ligii şi activităţi specifice.
4. Vezi de exemplu „Gazeta Jiului", li, nr. 47,9 decembrie 1923, p. 2.

5. Avânlul, VI, nr. 6, 1 aprilie 1933, p. 1.
6. Gazeta Jiului, V, nr. 45, 7 noiembrie 1926, p. 2.
7. Vezi de exemplu Gazeta Jiului, Ibidem, li, nr. 46,2 decembrie 1923, p. 1-2.
8. Ibidem, li, nr. 27, 22 iulie 1923, p. 1.
9. Ibidem, 111, nr. 4, 27 ianuarie 1924, p. 1.
1O. Avânlul, I, nr. 8, 17 iunie 1928, p. 1.
11. Ibidem, I, nr.11, 8iulie1928, p.1.
12. Ibidem, li, nr. 24, 16 iunie 1929, p. 1.
Mircea Baron 469
După ce la 11 ianuarie 1934 s-a constituit Comitetul Ligii Antirevizioniste

Române, Regionala Hunedoara, având ca preşedinte pe avocatul Eugen Tătar,
decanul baroului Deva 13 , urmează şi în Valea Jiului constituirea secţiilor şi
subsecţiilor Ligii în cadrul unor ample întruniri antirevizioniste.
Ziarul „Avântul" din Petroşani salutând o asemenea întreprindere, arată
că după o lungă aşteptare, s-a înfăptuit „Steagul antirevizionist în Valea Jiului,
ca o chemare la realitate pentru minoritarii uneltitori împotriva Ţării, şi o
numărătoare supremă pentru acei în care sângele strămoşilor clocoteşte viu şi
nestăvilit" 14 .Liga Antirevizionistă Română, Secţia Valea Jiului (Petroşani) s-a
construit în 3 iunie 1934 în cadrul unei adunări ce a avut loc în faţa Casinoului
Muncitoresc, în prezenţa unui public numeros din Petroşani şi a delegaţiilor de
la Petrila şi Lonea care au venit cu muzici şi placarde antirevizioniste:„Trăiască
România Mare!", , ,Trăiască Franţa şi ceilalţi aliniaţi ai noştri!", , , Vrem respectare
Tratatului de la Trianon!", „Trăiască Liga Antirevizionistă Română!".
Au luat cuvântul: ing. Tiberiu Timoc, director tehnic al Societăţii „ Petroşani"
care a spus că „peste hotare unele state pun în discuţie dreptul nostru asupra
teritoriului cuprins pe veci între actualele hotare constituite prin tratatele de
pace, iar la aceste alegaţii „Răspunsul este scurt şi a fost rostit cu demnitatea
cuvenită de Nicolae Titulescu: nu, nu niciodată!"; dr. Enea Giurchescu, directorul
Liceului de băieţi Petroşani, ce exprimă credinţa că „la temelia statului nosrtu
stă deci dreptatea şi cum orice lucru întemeiat pe dreptate este etern şi
configuraţia statului nostru, în actualele sale frontiere, trebuie să fie veşnică"
cerând în acelaţi timp de la Liceul de băieţi Petroşani care afirmă un adevăr
valabil şi astăzi în anumite cordonate şi anume că „nu poporul maghiar propagă
revizionismul, ci clasa conţilor şi baronilor care şi-au pierdut moşiile şi care
totdeauna au trăit din munca altora"; prof. Gh. Ghiţă, preşedintele Societăţii „Sf.
Gheoreghe" prof. C. Seban; protopopul Ioan Duma care crede că „Înflăcărarea
de care sumtem cuprinşi cu toţii „se va întinde' până ce întreaga Românie Mare
şi veşnică va fi o vâlvătaie de care se vor topi duşmanii noştri".
Se alege apoi, Comitetul secţiei locale a Ligii, având ca preşedinte pe ing.
Tiberiu Timoc; Virgil Şerb, casier; propopopul Ioan Duma, vicepreşedinte; prof.
I. Niciu, secretar; Toma Făurescu, dr. I. Moga, dr. Enea Giurghescu, membri.
În continuare are loc o manifestare de preţuire pentru Stelian Popescu,
iniţiatorul Ligii şi care prin ziarul său „Universul", „a pornit acţiunea de afirmare
a conştiinţei naţionale şi drepturilor ce avem asupra pământului ce stăpânim
azi".
După conceperea şi citirea unei telegrame adresată preşedintelui Ligii,
mulţimea şi comitetul intonează „Deşteaptă-te române!" şi porneşte apoi cu
cele două orchestre pe străzile oraşului până la biserica ortodoxă unde, după ce
ing. C-tin. Moteţ spune câteve cuvinte, demnstraţia ia sfârşit 15 .
13. Liviu Lazăr, Contributia juriştilor la succesul mişcării antirevizioniste din judetul Hunedoara, )(XI-XXIV,
1988-1991, p. 870.
14. Avăntul, VII, nr. 20-21, 2-9 iunie 1934, p.1.
15. Ibidem, p. 1-2.
Se vor constitui apoi secţii ale Ligii: în 1O iunie 1934 la Lenea, având ca
preşedinte pe Nic. Gavrilescu, directorul administrativ al Direcţiei Minelor
Societăţii „Lonea" 16 ; la 27 iunie 1934 la Lupeni, într-o amplă adunare din faţa
Primăriei, şi având ca preşedinte pe preotul ortodox Victor Şandru 11 •
De menţionat faptul că ing. T. Timoc preşedintele secţiei Petroşani, al
Ligii, a lansat un apel către toţi şefii de autorităţi şi întreprinderi din Petroşani
rugând-i să înscrie în secţia Ligii personalul din subordine şi să prevadă o
cotizaţie lunară de 1 leu, pentru crearea unui fond de susţinere a activităţilor
Ligii1B.
Un alt moment important din activitatea Ligii în Valea Jiului îl reprezintă şi
marea demonstraţie antirevizionistă de la Petroşani din 1 septembrie 1935 19 .
Adunarea a avut loc pe arena sportivă, unde s-au adunat câteve mii de oameni
din Petroşani, Lenea, Petrila, o mare parte a acestora membrii al Ligii
Antirevizioniste Române.
Este prezentă delegaţia ceferistă a membrilor Ligii din Bucureşti venită cu
drapelul şi pe cheltuiala membrilor, şi membrii ai Comitetului Central al Ligii.
Adunarea a început cu un serviciu divin ce a constat din sfinţirea drapelelor
secţiunilor Petroşani şi Lenea şi subsecţiilor Petrila şi Aninoasa şi slujba
religioasă oficiată de preoţii din Petrila şi Aninoasa şi slujba religioasă oficiată
de preoţi din Petroşani, Lenea, Livezeni.
Au luat cuvântul: părintele protopop Ioan Duma care aminteşte despre
acţiunea Ligii în direcţia trezirii conştiinţelor şi „pentru a convinge străinătatea
asupra drepturilor noastre sfinte în actualele hotare"; ing. Tiberiu Timoc, care a
atenţionat asupra ideii că „noi vrem pacea, dar dacă se atinge de graniţele
noastre, acela aprinde războiu"; ing. Iosif Iancu, şeful Despărţământului „Jiu "al
Astrei; Petre Olănescu, preşedintele secţiei Bucureşti Est al Ligii.
Cu ocazia predării drapelelor iau cuvântul: ing. Adrian Braha, primarul
comunei Aninoasa şi conducătorul Ligii din localiatate; ing. St. Popovici,
preşedintele subsecţiei Petrila; Nicolae Gavrilescu, preşedintele subsecţiei
Lenea.
Importantă la această adunare este prezenţa şi manifestarea efectivă a
populaţiei de altă naţionalitate decât cea românească, trei dintre aceştia luând
cuvântul. Merită menţionat, muncitorul Dionisie Muszka de la mina Petrila care
exprimând sincer sentimentele faţă de realităţi, va spune că „drept recunoştinţă
pentru tratamentul frăţesc pe care noi muncitorii de altă limbă şi confesiune
l-am avut în toate împrejurările, declarăm că ne indentificăm cu toţii cu
scopurile patriotice urmărite de Liga Antirevizionistă Română în rândurile căreia
am cerut să fim primiţi ca să acţionăm din propria noastră voinţă şi nesiliţi
de nimeni!"
16. Ibidem, VII, nr.22-23, 17-25 iunie 1934, p. 1.

17. Ibidem, VII, nr. 24-25, 4-12 iulie 1934, p. 2.
18. Ibidem, VII, nr. 26-27, 21-29 iulie 1934, p.5; se poate vorbi de o activitate sus1inută în această directie
ca şi de o atitudine favorabilă, dovadă faptul că în decembrie 1936 secţia Petroşani, împreună cu subsec!iile
Petrila şi Aninoasa avea 2735 membri înscrişi (ci. ibidem, IX, nr 44-45, 13 decembrie 1936, p. 2)
19. Vezi Ion Poporogu, Marea adunare antirevizionistă, Petroşani, septembrie 1935, Apulum, XX, 1982, p.
317-319
Mircea Baron 471
După această solemnitate, mulţimea în coloană, în frunte cu fanfarele din

Petroşani, Lonea, Petrila s-au îndreptat spre Casina Română unde a fost predat
drapelul secţiei Petroşani şi unde se rostesc şi alte cuvântări, întreaga adunare
încheindu-se în faţa catedralei ortodoxe cu o horă20 •
În acealşi spirit se vor desfăşura demonstraţiile antirevizioniste de la
Aninoasa din 1 noiembrie 1935 şi de la Petrila din 8 noiembrie 1935, prilej cu
care în prezenţa şi a preşedintelui secţiei Petroşani a Ligii se constituie
subsecţiile Ligii şi se aleg comitetele de conducere ale acestora 21 •
O astfel de manifestare se va produce şi la Lupeni în 21 iunie 1936 când
cei care iau cuvântul „îndeamnă minoritarii să fie loiali. .. şi să stea deoparte de
agitaţiile comuniste". Este elogiat din nou Stelian Popescu şi presa românească
antirevizionistă în frunte cu ziarul „Universul", fiind devazutată în acelaşi timp
atitudinea unei părţi a presei în frunte cu „Dimineaţa", „Adevărul", care combat
activitatea desfăşurată de Liga Antirevizionistă 22 • Această manifestare care se
încheie cu arderea simbolică a ziarelor comuniste poate fi considerată un
răspuns la atitudinea manifestată la Lupeni de secţia PDSR-ului care a declarat
Liga Antirevizionistă ca o organizaţie fascistă 23 •
Vedem că practic în toate localităţile Văii Jiului se constituie secţii şi
subsecţii ale Ligii şi ele vor mai organiza ample manifestări cu prilejul zilei de 1
Decembrie.
Manifestările prilejuite de aniversarea zilei de 1 Decembrie 1936 au
căpătat o puternică tentă antirevizionistă în contextul în care opinia publică
românească era profund şocată şi îngrijorată de conţinutul net revizionist al
discursului rostit la Milano la 1 noiembrie 1936 de către conducătorul fascist
italian Benito Mussolini. Se vor organiza acţiuni aniversare la Petroşani, Lonea,
Aninoasa, Vulcan, Lupeni. Ele au început cu Te-Deumuri oficiate în toate
bisericile ortodoxe române şi greco-catolice din localităţi, la care au participat
autorităţile locale, civile şi militare, elevi din şcoli şi străjeri, diversele reuniuni.
La Petroşani, la Casinoul Muncitoresc se va desfăşura adunarea generală
anuală a secţiei Petroşani a Ligii şi are loc adunarea festivă prilejuită de
aniversarea zilei de 1 Decembrie; la Lonea, la Casinoul Societăţii „Lonea" s-a
organizat un program pentru membrii „Astrei", secţiei Ligii şi se rostesc cuvântări
care înfierează discursul lui Mussolini; la Aninoasa se sfinţeşte pavilionul
strejăresc al Şcolii şi are loc marea adunare antirevizionistă la care participă
practic întreaga populaţie a comunei; la Vulcan, adunarea are loc la Casinoul
Funcţionarilor iar la Lupeni la Palatul Cultural. La toate aceste adunări a fost
prezentată semnificaţia zilei de 1 Decembrie în devenirea istorică a poporului
român, iar imediat după aceasta sau după-amiază au avut loc serbări şi
festivaluri artistice susţinute de formaţii artistice ale elevilor, de orchestrele
Societăţilor , , Petroşani", , , Lonea", corurile , ,Astrei" 24 •
20. Avântul, VIII, nr 32, B septembrie 1935, p.2.

21. Ibidem, VIII, nr. 39-40, 1 noiembrie 1935, p. 2-3.
22. Ibidem, nr. 24-25, 8-15 iulie 1936, p. 3.
24. Ibidem, X, nr. 43-45, 13 decembrie 1936, p. 2.
Ultimele activităţi cunoscute nouă, ale Ligii Antirevizionoste Române în

Valea jiului se vor desfăşura cu prilejul zilei de 1 Decembrie 1937. S-a răspuns.
din nou Apelului Comitetului Regional pentru Transilvania al Ligii, 1 Decembrie25 •
la festivalul cultural artistic de la Petroşani, organizat la Casinoul Muncitoresc
de către secţia locală a Ligii şi Despărţământului „Jiu" al Astrei, s-a conferenţiat
„despre trecutul istoric şi drepturilor noastre sfinte", iar la Lonea s-a realizat un
frumos program artistic şi s-a omagiat importanţa zilei de 1 decembrie în istoria
poporului român 26 •
Am prezentat, pe măsura informaţiei de care dispunem, preocupări
importante, desfăşurate pe parcursul a, în principal, patru ani, ale unor grupuri
diverse de cetăţeni, de naţionalităţi şi condiţie socială diferită, conştienţi că este
necesar un efort susţinut pentru a putea bara tendinţele celor care încearcă să
nege adevărul istoric.
În perspectiva istorică vedem că aceste eforturi nu au reuşit să oprească
vara şi toamna tragică a anului 1940 ca şi desfăşurarea ulterioară a evenimentelor,
dar trebuie reamintite pentru că cei care uită trecutul riscă să-l retrăiască.
25. Ibidem, X, nr. 43-44, 27 noiembrie 1937, p. 1.

26. Ibidem, X, nr. 45-46, 9 decembrie 1937, p. 1.
Mircea Baron 473
ANTl-REVISION PROTEST$ IN THE JIU VALLEY DUR/NG THE FOURTH

DECADES OF THE 2orH CENTURY
Abstract
The fourth decades of the 20'" century is the history of Europe and the world the period
in wich, to quote W. Churchill: „the victors began to forget and the defeated to remember",
opposite attitudes which, corroborated would eventually lead to the outbreak of World War Two.
The tendency of border changing in Europe and beyond will become order of the day. Remania
was tobe among the states mast affected by his tendency. Consequently, Remania would try to
create an European atmosphere which would block the such trends and the same time to mobilize
the Remania public. Particulary active in this respect was the Remania Anti-Revision League. ln
the Jiu Valley, an ethnically heterogeneous region there is a constant attitude of rejecting the
revision tendencies of the Hungarian iredente.
ION IGNATION - PROMOTOR AL VIEŢII
MUZICALE HUNEDORENE
Valeria Oprişu
Răsărit din vatra frumoaselor noastre meleaguri hunedorene, născut la 1

septembrie 1888 în localitatea Ormindea din judeţul Hunedoara, s-a dovedit
încă din tinereţe un talentat şi pasionat iubitor al muzicii, de care şi-a legat
destinul şi pe care a slujit-o cu credinţă şi devotament în întreaga sa viaţă.
Talentul muzical a fost moştenit de la tatăl său învăţătorul Gheorghe lgnaton,
vestit în tot ţinutul pentru darul de a cânta frumos.
De mic copil a iubit natura şi cântecele. Hoinărea zile întregi prin lanurile
de grâu, pe câmpii şi prin păduri, culegând flori şi fredonând doine. Partea cea
mai mare din zi şi-o petrecea ascultând pe ţăranii de la muncile câmpului cum
cântă şi se străduia să le reţină cîntecele pentru a le interpreta şi el. Mai târziu
începu să le treacă atât melodia cât şi cuvintele într-un caieţel ce-l purta
întotdeauna la dânsul. În felul acesta a ajuns să realizeze o mare colecţie din
cele mai vechi şi frumoase doine româneşti necunoscute.
După terminarea şcolii primare şi a gimnaziului din Brad, şi în urma
obţinerii unei burse din fondul „Avram Iancu", al Astrei, ce nu se dădea decât
tinerilor talentaţi şi cu puternice sentimente patriotice, a trecut la Liceul românesc
„Andrei Şaguna" din Braşov. Studiul muzicii, îndeosebi studiul viorii, început
încă din şcoala primară la gimnaziu cu profesorul de muzică M.Stoica din Brad,
l-a urmat la liceul din Braşov cu renumitul profesor Gheorghe Dima, ajuns după
unirea Ardealului cu România, Director al Conservatorului de muzică din Cluj.
Ca elev al liceului din Braşov, tânărul lgnaton a făcut parte din corul
Reuniunii de muzică. Astfel a cântat la concertul pe care această reuniune le-
a prezentat sub conducerea maestrului Gheorghe Dima la Ateneul Român din
Bucureşti. Ca elev de liceu, s-a dovedit un însufleţit şi priceput conducător de
coruri şi orchestre, formate din colegii săi. Cu aceste coruri şi orchestre a dat
numeroase concerte şi reprezentanţii în oraşul Braşov impunându-l atenţiei
publicului ca pe un talentat muzician.
La vârsta de 18 ani a alcătuit şi instruit primul cor mixt, în satul său natal
cu care a repurtat succese deosebite, fiind remarcat şi elogiat de către inspectorul
general al învăţământului regional din vremea aceea, care l-a îndemnat să-şi
perfecţioneze talentul şi pregătirea muzicală.
După absolvirea liceului, Ion lgnaton s-a înscris la Academia de teologie
din Sibiu, pe care a absolvit-o în anul 1912. În seminarul de aici studiul muzicii
l-a continuat cu profesorii: O. Cunţan şi Timotei Popovici. În acelaş timp a făcut
parte din corul Reuniunii de muzică sub conducerea maestrului L.Tempea.
Din anul 1911 până în 1913 a fost dirijorul corului mixt al Reuniunii
meseriaşilor români din Sibiu, activând alături de vrednicul ei preşedinte de
atunci - Victor Tordăşianu şi dând mai multe concerte în acest oraş.
476 Din activitatea lui Ioan lgnaton
Un merit deosebit pe tărâm folcloric este acela de a fi contribuit împreună

cu fostul său profesor Timotei Popovici, la culegerea unui mănunchi de melodii
populare din Răşinari, editate în monografia acestei aşezări din imediata
apropiere a Sibiului 1 •
Anii de şcoală au fost pentru tânărul Ion lgnaton anii de adâncire în ştiinţa
muzicii. Desele concerte date sub conducerea lui, i-au stabilit reputaţia de un
harnic şi priceput organizator de coruri şi de un neîntrecut dirijor. După absolvirea
Academiei de teologie şi după căsătoria cu domnişoara Teodora Antonescu din
Sălişte, anii războiului l-au mobilizat cu gradul de căpitan la Spitalul militar din
Bistriţa (1919), de unde a trecut la Spitalul militar din Cluj. Mai târziu a fost trimis
pe fronturile din Polonia, Rusia şi Italia.
Făcându-se apel la învăţătorii români din Ardeal, de a intra în învăţământul
secundar, cu o râvnă neobosită, cu entuziasmul ce i-a caracterizat tinereţea şi
întreaga sa viaţă, a audiat cursurile de teorie - solfegii, armonie şi contrapunct,
ajungând să stăpânească în mod strălucit tainele pline de farmec ale artei
muzicale în general şi ale muzicii populare în special, organizate de Universitatea
din Cluj, obţinând la examenul de specialitate din muzică trecut în vara anului
1920, media zece, adică menţiunea foarte bine.
În 1919 fiind numit profesor de muzică la Liceul teoretic de băieţi din oraşul
Deva, profesorul l.lgnaton a desfăşurat din acest an o muncă uriaşă atât pe
tărâm şcolar cât şi pe cel cultural şi naţional.
În toamna anului 1921 a organizat un cor mixt din funcţionarii şi meseriaşii
din oraşul Deva. Cu acest cor a cântat şi dat o reprezentaţie teatrală pentru
poporul de la sate la adunarea generală ţinută de „Astra" în localitatea Bârsău.
Din necesitatea tot mai stringentă de a se înfiinţa societăţi cu scopul de
a promova interesele culturale şi materiale ale meseriaşilor şi ale altor pături de
lucrători - profesorul Ion lgnaton sprijinit şi de alte personalităţi locale, a
constituit o Reuniune a lor de propagandă culturală. Astfel în primăvara anului
1929 a înfiinţat cu sprijinul mai multor intelectuali dominanţi de aceeaşi dorinţă
de înălţare a poporului - ca şi profesorul lgnaton, „Societatea de cântări din
Deva", cu al cărei cor şi orchestră a desfăşurat o prodigioasă activitate pe tărâm
cultural-artistic, organizând o mulţime de reprezentaţii şi manifestări artistice.
Preocupat de ridicarea profesională şi de afirmarea artistică a Reuniunii
- Ion lgnaton, a hotărât să răspundă la toate solicitările atât pe plan local, cât
şi în satele din judeţ, să concureze la diferite jubileuri şi serbări oficiale.
La 7 februarie 1932 s-a ajuns la cea mai grea piatră de încercare din tot
decursul existenţei Societăţii, prin punerea în scenă a operetei „La Şezătoare"
de T.Brediceanu. Răsunetul ce l-a obţinut această realizare cu contribuţia atât
de prerţioasă a sopranei Lencuţa Kiss elevă la Conservator, tenorul Dr. Iosif
Indrieş membru al Operetei Române din Cluj, corul mixt, orchestra simfonică
împreună cu personalul tehnic, ajutător şi figurant, antrenând un ansamblu de
aproape 100 de persoane.
1. Victor Păcală, Monografia satului Răşinari, Sibiu, 1915.
Valeria Oprişu 477
La montarea acestei opere însuşi marele compozitor Tiberiu Brediceanu

a dat concursul punând la dispoziţia „Societăţii" partitura originală.
Reprezentarea operei s-a bucurat de mare succes atât din partea publicului
cât şi al presei din judeţ şi capitală. În acest sens „Gazeta Hunedoarei" din 30
martie 1932 - relevă următoarele:
Reuniunea română de cântări „din Deva a dat sâmbătă seara sub
conducerea profesorului Ion lgnaton o reprezentaţie artistică de prim rang pe
scena teatrului, cu opereta naţională a domnului Tiberiu Brediceanu „La
Şezătoare" având sala plină" .
.. . Dl. profesor lgnaton cu o muncă de dirijor specialist ce iese cu mult din
comun, a adăugat prin reprezentarea acestei operete încă una din titlurile sale
de glorie artistică, iar Reuniunea şi-a serbat cu această ocazie apogeul la care
a ajuns după o funcţionare de trei ani".
Compozitorul T.Brediceanu adresând călduroase mulţumiri profesorului
lgnaton pentru munca neobosită de a reprezenta opereta în întreg judeţul
Hunedoara spunea următoarele:
,,Înainte de toate te rog să primeşti mulţumirile mele cele mai sincere şi
cordiale pentru marea osteneală ce ai depus-o la atât de numeroasele
reprezentaţii ale „Şezătoarei". Cred că nici într-o altă parte a ţării n-a fost
popularizată mai mult ca şi în istoricul ţinut al Hunedoarei, - un merit exclusiv
al D-tale pentru care îţi sânt profund recunoscător" 2 •
Ilustrative sunt şi aprecierile revistei de cultură muzicală „Armonia"
având ca director pe M.Posluşnicu, din care cităm: „în oraşul Deva, judeţul
Hunedoara - la străduinţa fără preget a Domnului profesor Ion lgnaton de la
Liceul „Decebal" s-a înfiinţat o Societate de cultură muzicală şi orchestrală.
Domnul lgnaton, sufletul acestei mişcări a reuşit cu deplin succes, a reprezenta
în ziua de 26 martie a.c. lucrarea lui T.Brediceanu „La Şezătoare". Laudă se
cuvine acestei societăţi artistice româneşti, îndeosebi maestrului ei, care pune
atâta interes pentru promovarea muzicii în pătura românească dornică de
cultură sufletească naţională" 3 •
După succesul atât de frumos obţinut cu reprezentarea piesei la Deva -
s-a lărgit sfera de activitate şi asupra altor centre apropiate spre a face cunoscut
într-un cerc cât mai larg nepreţuitul farmec ce emană din muzica populară.
Astfel „Societatea de cântări din Deva" sub conducerea muzicală a talentatului
maestru lgnaton, a întreprins în cursul lunii mai a anului 1932- un turneu artistic
prin oraşele Haţeg, Brad, Simeria, Petroşani, cu un bogat program compus din
muzică populară, realizând prin aceasta o mişcare cultural-artistică de
propagandă. Programul a conţinut coruri cu soli şi doine de I. Vidu, T.Brediceanu
- cele mai reprezentative figuri ale muzicii transilvănene având ca punct
culminant fermecătoarea lucrare muzicală a marelui nostru compozitor Tiberiu
Brediceanu „La Şezătoare" 4 •
2. I. Brediceanu, Scrisoare. Braşov, 12 mai 1944.

3. „Armonia", 30 martie 1932.
4. „Gazeta Hunedoarei". 15 iunie 1932.
478 Din activitatea lui loan lgnaton
Succesele obţinute cu reprezentarea operetei „La Şezătoare" au fost

remarcate de presă care şi-a exprimat speranţa că această frumoasă propagandă
cultural-artistică se va continua şi extinde.
Pentru covârşitoarea sa muncă culturală desfăşurată atât în oraşul Deva,
cât şi în judeţul Hunedoara contribuind astfel la dezvoltarea mişcării culturale de
masă din judeţ, profesorul I. lgnaton a fost sărbătorit de un grup de prieteni şi
admiratori într-o şedinţă i s-a înmânat o frumoasă coroană de lauri de argint
(1932).
În martie 1933 prezintă o serie de concerte în cardul căreia a dirijat:
„Imnul nopţii" de Ludwig v. Beethoven „Brumărelul" - baladă populară pentru
cor mixt, soli şi orchestră de I.Mureşanu, „Hora" - piesă de concert pentru cor
mixt şi orchestră de Gheorghe Dima, „La şezătoare" - operetă într-un act de
T.Brediceanu, „Tanhăuser" - uvertură, „Marşul cavalerilor", „Vasul fantomă"
- uvertură, „Lohengrin" şi „Marşul nupţial" de A.Wagner.
Aceste concerte au culminat cu sărbătorirea memoriei marelui compozitor
Richard Wagner, cu ocazia semicentenarului de la moarte şi 120 de ani de la
naşterea lui. Programul conţine exclusiv părţi din operele principale ale lui
Wagner:,, Vasul fantomă" - uvertură (orchestra), „Lohengrin" - legenda preludiu
solo tenor şi acompaniament de pian, „Tanhăuser" - aria către luceafăr - solo
bariton, „Lohengrin" _:imnul nopţii, „Tanhăuser" - uvertura 5 •
Comentariile presei au fost elogioase apreciind că programul festivalului
Wagner din anul 1933 s-a prezentat la un „nivel cu totul european" 6 •
Ion lgnaton militează în continuare pentru legătura vie cu poporul, pentru
ridicarea spirituală a maselor manifestându-se ca un viu propagator al muzicii
în general şi a muzicii populare în special. În frumoasele cuvântări ţinute cu
diferite ocazii - Ion lgnaton arăta care este obârşia datinilor noastre strămoşeşti
şi rolul lor ca elemente de conservare a neamului în decursul veacurilor. A mai
scos în evidenţă comorile îngropate în sufletul poporului nostru concretizate în
poezii populare, doine, ghicitori, etc. insistând asupra păstrării coregrafiei
noastre naţionale, atât de frumos reprezentată în hore, sârbe, chindii, căluşar,
haţegana, ardeleana, etc.
„Educaţia prin arte", „Disertaţie despre folclor", „Emisiunea corectă a
sunetelor vocale", „Cântecul popular şi rolul învăţătorului pentru valorificarea
folclorului muzical" - sunt câteva dintre cele mai reprezentative conferinţe.
Serbări naţionale şi reprezentaţii teatrale a organizat în această perioadă
antrenând corul liceului de băieţi „Decebal" din Deva, în comunele: Biscaria,
Sântuhalm, Lupeni, Uioara, Şoimu ş, Tâmpa, Băiţa, Călan din judeţul Hunedoara.
În ziua de 24 ianuarie 1934 cu prilejul aniversării unirii s-a desfăşurat un
festival în sala teatrului din Deva cu corul şi orchestra liceului „Decebal". În
program găsim prezente două dintre compoziţiile proprii cu acompaniament de
orchestră: „Murăş, Murăş apă lină" şi „Doina lui Lucaci".
5. „Gazeta Hunedoarei", iunie 1933.

6. „ Înainte". 1O ianuarie 1934.
Valeria Oprişu 479
Corul impunător prin dimensiuni, aranjament şi disciplină, împreună cu

orchestra pusă la punct cu nuanţări de o subtilitate de interpretare artistică, în
ordine ascendentă culminând cu Beethoven şi apoi descendent cu o explozie
finală de entuziasm patriotic în , , Deşteaptă-te Române" sunt notele caracteristice
generale ale acestui festival.
La 17 iunie 1934 corul meseriaşilor a participat la festivalul organizat de
Liga antirevizionistă din Deva- pentru comemorarea procesului memorandiştilor.
E inclusă în program compoziţia sa „ Doina lui Lucaci" scrisă pentru cor mixt cu
acompaniament de orchestră.
La serbarea de sfârşit de an şcolar, din 24 iunie 1934 corul Liceului de
băieţi din Deva pe lângă alte piese a interpretat compoziţia proprie „Doina"
obţinând un strălucit succes.
Corul meseriaşilor din Deva, sub conducerea harnicului dirijor lgnaton,
desfăşoară în această perioadă o frumoasă activitate culturală, care culminează
cu reprezentarea pe scena teatrului - având un deosebit succes în seara zilei
de 28 iunie 1934, opereta în două acte şi un tablou „Baba Hârca", de M.Millo şi
A.Flechtenbaher.
în vara anului 1934 organizează cu aceeaşi operetă un turneu în mai multe
localităţi din judeţ după cum urmează·: Simeria, Călan, Brad, Hunedoara, Cugir,
obţinând în toate localităţile succese remarcabile.
în toamna anului 1934 organizează serbări artistice şi concursuri de
cântece populare în comunele Bucova şi Sarmisegetusa, împărţind cu acest
prilej premii şi îndrumând pe săteni să înfiinţeze coruri şi să cultive muzica
populară.
în aceeaşi toamnă a anului 1934, solistul Alexandru Grozuţă originar din
Dobra, judeţul Hunedoara, fost elev al profesoruluoi lgnaton, a imprimat la radio
Bucureşti compoziţia acestuia „Când aud cucul cântând".
La 28 februarie 1935 - împlinindu-se 150 de ani de la moartea lui Horea,
Cloşca şi Crişan, Ion lgnaton a luat parte la festivitatea sărbătoririi evenimentului
având în program cântece naţionale şi compoziţiile proprii cu prilejul sărbătoririi
acestui eveniment.
În perioada lunilor iulie-august 1935 a organizat o serie de şezători
culturale în satele Crăciuneşti, Bampotoc, Hondol, Ormindea, conferinţe, recitări,
coruri, concursuri de cântece populare locale, acordându-se premii şi îndrumând
populaţia să-şi înfiinţeze coruri, să valorifice şi să nu se îndepărteze de
cântecele noastre bătrâneşti.
De asemenea frumoasa serbare de la 1 decembrie 1935 organizată de
Astra şi Liga Antirevizionistă din Deva, pentru sărbătorirea unirii Transilvaniei
cu Ţara Românească a avut preţiosul concurs al profesorului lgnaton care a
executat cu corul meseriaşilor din Deva şi orchestra liceului „Decebal" un
repertoriu alcătuit din cântece patriotice.
Cu prilejul aniversării zilei de 24 ianuarie elevul Ion Munteanu clasa VIi-
a a executat la vioară cu mult simţ artistic doina „Ce-o avea lumea cu mine" -
compoziţia profesorului Ion lgnaton.
La 13 aprilie 1936 - corul meseriaşilor execută compoziţia proprie , , Foaie

verde lemn uscat".
Cu acelaşi cor în mai 1936 participă la serbarea organizată de către cercul
cultural din Păuliş, prezentând câteva cântece patriotice - în continuare oferind
sătenilor aspecte privind frumuseţea cântecului popular şi a obiceiurilor folclorice.
În cursul lunii iunie 1936 a realizat cu acelaşi cor un turneu prin câteva
localităţi din judeţul Hunedoara: Topliţa, Măgura, Sântuhalm, propagând ideia
înfiinţării de coruri pentru valorificarea cântecului patriotic şi al folclorului
hunedorean.
O frumoasă şezătoare culturală a organizat cu corul meseriaşilor români
la 15 august 1936 în localitatea Nevoiaş, iar la întoarcere în Şoimu ş la serbarea
dată de „Cercul cultural" din localitate, interpretează cântece patriotice şi
populare.
Deplasându-se la Zbeg din judeţul Hunedoara în 16 august 1936 culege
mai multe cântece populare de o rară frumuseţe, de la cimpoierul Buican Ion din
comuna Roşcani.
În septembrie 1936 - se deplasează cu corul „Reuniunii meseriaşilor
români" la Ţebea unde în amintirea lui Avram Iancu interpretează mai multe
cântece patriotice, zguduind adânc mulţimea moţilor veniţi la mormântul craiului
lor.
Un preţios concurs oferă la şezătoarea scriitorilor români organizată la
Teatrul din Deva la 13 decembrie 1936, corul meseriaşilor oferind ascultătorilor
printre cântecele patriotice şi compoziţia proprie „Doina lui Lucaci", cu prilejul
dezvelirii la Satu Mare a statuii marelui erou al neamului nostru.
Merită a fi relevată serbarea organizată de Liceul de fete din Deva în ziua
de 24 ianuarie 1937 în sala teatrului, la care orchestra Liceului de băieţi
„Decebal" a executat mai multe piese româneşti, iar compoziţia „Cât îi satul
meu de mare" a fost realizată cu un deosebit farmec.
În revista „Ştiu" a Liceului „Decebal" apărută în aprilie 1937 - au fost
publicate două dintre compoziţiile sale „Învârtită" şi „Cine n-are noroc n-are".
Sub conducerea profesorului l.lgnaton, Reuniunea meseriaşilor români
din Deva a organizat la 6 iunie 1937 o frumoasă serbare pe platoul din dreapta
intrării în Cetate.
Atât cu corul Liceului de băieţi „Decebal" cât şi cu cel al meseriaşilor
români a organizat o şezătoare culturală în comuna Şoimuş, iar la 1 decembrie
1937 s-a prezentat cu acelaşi cor la serbarea organizată de „Astra" în sala
teatrului, după ce Reuniunea meseriaşilor din Deva dăduse în seara zilei de 6
noiembrie 1937 o reuşită serbare în sala festivă a camerei de muncă.
În revista „Ştiu" la data de 1 ianuarie 1938 şi-a publicat o nouă compoziţie
muzicală „Gorunul lui Horea".
În seara zilei de 3 martie 1938 sunt executate cele două compoziţii
„ Dragostile-s ale lumii" şi „ Mândră floare-i norocul" în interpretarea lui A. Aslău
şi N.Borca acompaniat la pian de către Lucia Haneş.
La 9 aprilie 1938 asistăm la seara literar artistică care a cuprins în
program şi compoziţia proprie „Horia, Cloşca şi Crişan".
Valeria Oprişu 481
În mai 1938 corul şi orchestra Liceului „Decebal" sub conducerea

profesorului l.lgnaton participă la festivalul organizat de teatrul orăşenesc
executând cântece închinate lui Avram Iancu, iar la 2 iunie corul meseriaşilor îşi
aduce o contribuţie deosebită cu prilejul aceluiaşi eveniment.
Demnă de relevat este serbarea de sfârşit de an şcolar din 24 iunie 1938
- organizată într-un cadru deosebit înregistrând succese remarcabile.
O preţioasă contribuţie oferă la reuşita serbării din 1 decembrie 1938
organizată la Teatrul din Deva pentru aniversarea unirii Ardealului cu Patria
Mamă, fiind apreciat pentru însufleţirea şi măiestria execuţiei corului şi a
orchestrei.
În 26 decembrie 1938 găsim prezent corul meseriaşilor români, la serata
culturală realizând cu deosebită măiestrie un frumos şi bogat program artistic.
La 17 februarie 1939 Ion lgnaton, în cad.rul conferinţei ţinute la Simeria,
propagă ideia despre frumuseţea cântecelor româneşti, îndemnând pe săteni să
înfiinţeze corul la sate, acesta fiind un mijloc puternic de propăşire a neamului
nostru.
Cu corul şi orchestra şcolii a mai cântat la şezătorile pe care le-a organizat
cu şcoala în 26 februarie şi 19 martie 1939.
La 5 martie 1939 a ţinut conferinţe în localităţile Gurasada, Câmpuri-
Surduc, despre muzică, obiceiurile şi portul românesc, fiind ascultat cu mult
interes de către sătenii prezenţi în săli.
La 9 august 1941 a dat un concurs preţios la serbarea organizată la teatrul
orăşenesc executând piesele: „Din şezătoare" de Ion Vidu, „Doina lui Lucaci"
de Ion lgnaton, „Pui de Lei" de Ion Brătianu, toate cu acompaniament de
orchestră.
La 16 noiembrie 1941 este prezent la conferinţa „Muzica populară
românească şi caracteristicile ei". Exemplele practice pentru argumentare le-a
oferit din bogata sa colecţie de doine şi cântece populare culese din judeţul
Hunedoara pe care le-a explicat şi prezentat în execuţie personală. Succesul
acestei conferinţe a fost deosebit de mare.
Cu elevii Liceului „Decebal" a fost desfăşurat în cursul lunei aprilie 1942,
o puternică propagandă culturală în Mintia şi Ilia din judeţul Hunedoara.
Deosebit de mişcătoare a fost serbarea de sfârşit de an şcolar, pe care
profesorul I. lgnaton a organizat-o în 31 mai 1942, la teatrul orăşenesc. Frumoa-
sele cântece patriotice şi cele câteve compoziţii proprii executate sub conducerea
sa cu orchestra şi corul liceului au impresionat adânc sufletul ascultătorilor. În
momentul de faţă când deasupra scenei a apărut harta României cu Ardealul
cedat, înfăşurat în doliu şi luminat în principalele lui oraşe, cu becuri electrice,
pe fondul muzical constituit din marşuri, publicul a fost cuprins de o zguduire atât
de puternică încât serbarea s-a transformat într-o adevărată manifestare
naţională. Întreg publicul ridicat în picioare a început să cânte împreună cu corul
elevilor sub conducerea profesorului I. lgnaton imnul „Deşteaptă-te române".
Rar s-a mai văzut în oraşul Deva o serbare atât de înălţătoare pentru
tineretul şcolar ca acesta 7 • O manifestare tot atât de înălţătoare au organizat
7. Şf. Lupu, Un sfert de veac în slujba neamului românesc, Deva, 1943.
elevii liceului în 28 iunie 1942 în Călan, iar mai târziu în parcul oraşului Deva.
În 29 octombrie 1942 a fost inaugurat teatrul orăşenesc din Deva, al cărui
local reparat în întregime a primit la propunerea profesorului I. lgnaton, numele
marelui compozitor ardelean şi fost director al Conservatorului din Cluj,
Gheoreghe Grozuţă a interpretat câteva dintre cântecele fostului său profesor
lgnaton, fiind îndelung aplaudaţi atât cântăreţul cât şi compozitorul.
Făclia luminii în viaţa muzicală de până aici în Oraşul Deva a găsit puţini
purtători înăscuţi cu adevărat, aşa cum era cazul aproape în toate oraşele mici,
binenţeles cu excepţia Banatului. Singura activitate muzicală - singura dar
desăvârşită în Deva a fost cea dezvoltată continuu şi stăruitor de neobişnuitul
profesor şi armonizator al melodiilor noastre româneşti I. lgnaton.
Convinşi de necesitatea înfiinţării unui conservator muzical în capitalele
judeţului, în care tineretului săi se ofere posibilitatea de a-şi valorifica talentele,
profesorul I. lgnaton este acela care încă din 1926 a elaborat ideea înfiinţării
unui astfel de conservator.
S-a discutat mult, dar din lipsă de fonduri, sală etc. doar în anul 1943 a fost
posibilă înfiinţarea Conservatorului de muzică şi artă dramatică „Gheorghe
Dima" 8 •
Inaugurarea solmnă a acestui conservator s-a făcur la 15 noiembrie 1943
în sala festivă a „Camerei de muncă".
D. Ştefănescu Vlădescu preşedintele Federaţiei Naţionale a presei din
provincie, în numele presei şi a acelor 14 organizaţii de presă profesională, a
salutat cu multă însufleţirea aceste case de cultură muzicală spunând: „Să ne
înfrăţească cântecul şi doina românească, aspiraţiile" 9 • Înfiinţarea conservatorului
de muzică şi artă dramatică din Deva a fost o dorinţă arzătoare a locuitorilor, iar
scopul acestei şcoli a fost să recruteze şi să difuzeze în întreg judeţul şcoli ai
cântecului românesc. Cursurile fiind gratuite constituiau o garanţie în realizarea
dezideratului de propagandă şi instruire muzicală.
Direcţiunea conservatorului i-a fost încredinţată profesorului atât de
cunoscut în Ardeal, Ion lgnaton, iar repartizarea specialiştilor pe clase s-a făcut
după cum urmează: teorie - solfegii - ansamblul coral - prof.I. lgnaton, pian -
I. Savu, vioară grup I - prof. V. Popa, vioară grup li - prof. Grecu, canto -
instrumente - A. Doroga, arta dramatică - I. Brătianu Oardă.
În ziua de 7 decembrie se face deschiderea cusurilor acestui an şcolar.
Materialul recepţionat de la Teatrul „Gheorghe Dima" s-a predat împreună cu
celelate tipărituri la biblioteca conservatorului de muzică şi artă dramatică.
Acest material cuprinde lucrări muzicale ale maestrului I. lgnaton şi ale altor
compozitori. Amintim dintre lucrările aparţinând lui I. lgnaton următoarele:
- Colecţia de cântece populare pentru cor mixt.
- Un sfert de veac în slujba neamului.
- „Cine n-are noroc n-are" pentru voce şi pian.
- „Doina lancului" pentru voce şi pian.
8. Conservator echivalent cu şcoala medie de muzică.

9. Otilia Florescu, „Astra Hunedoarei", Deva, 20 noiembrie 1943.
Valeria Oprişu 483
-„Cât-i satul meu de mare" pentru voce şi pian.

-„Prinsei patru boi la car" pentru voce şi pian.
-„ Toate plugurile ară" pentru voce şi pian.
-„Dorul mândrii" pentru voce şi pian.
-„ Învârtită" pentru pian,
Lucrări elogios apreciate de câtre ziarele din localitate, capitală şi în
special de compozitori de prestigiu ca: T. Brediceanu, Sabin Drăgoi şi alţii.
Pentru activitatea rodnică a maestrului I. lgnaton i se conferă pe lângă
recompensa morală şi una materială în scopul valorificări în continuare a noilor
sale caiete de compoziţii muzicale.
Teatrul „Gheorghe Dim a" înfiinţat în toamna anului 1942, după o activitate
rodnică cultural-artistică se va contopi cu Conservatorul de muzică şi artă
dramatică „Gh. Dima" din oraşul Deva.
Noua acţiune culturală şi artistică urmează să fie dusă mai departe de
noua instituţie creată în acest scop, Conservatorul de muzică şi artă dramatică
contopindu-se cu teatrul „Gheorghe Dima" - unde vor activa toate elementele
talentate pentru propăşirea culturii naţionale.
Teatrul „Gheorghe Dima" din Deva care a fost bază de plecare pentru
regenerarea mişcării culturale şi artistice din judeţul Hunedoara, va rămâne
înscris în analele teatrului românesc din Ardeal.
Pentru organizarea primului program ce urma să fie compus din piese de
teatru cât şi bucăţi muzicale, prof. Ionel Băjescu Oardă a pregătit piesa
..încurcătura de la Urziceni".
Se încheie cursurile Conservatorului la data de 31 mai 1944.
Având în vedere adresa nr. 10.003 din 27 mai 1944 - în conformitate cu
Ordinul Ministrului Culturii Naţionale nr. 4557 din 9 mai 1944- Conservatorul de
muzică şi artă dramatică va pune, la dispoziţia Teatrului Naţional din Bucureşti,
localul conservatorului. Localul Conservatorului fiind pus la dispoziţia Teatrului
Naţional din Bucureşti, reprezentat prin Corneliu Moldovan şi George Vraca,
Conservatorul care începuse a da rezultate frumoase şi-a sistat activitatea şi a
încheiat cursurile.
I. lgnaton cu acelaşi entuziasm îşi continuă activitatea deplasându-se cu
corul meseriaşilor în localitatea Almaşul unde a organizat o frumoasă şezătoare
colaborând cu cei localnici. Cu această ocazie a ţinut o conferinţă despre
„Păstrarea doinelor, dansului popular şi a tot ce este românesc".
La 6 martie 1948 cu corul organizaţiei locale „Frontul plugarilor" - I.
lgnaton organizează serbarea aniversară a trei ani de la instaurarea guvernului
prezidat de Dr. Petru Groza în sala teatrului „Progresul" - având în program
cântece populare patriotice şi compoziţii proprii.
La 13 iunie 1948 alege şi pregăteşte piesele româneşti ce urmează a fi
prezentate în interpretarea artiştilor Lăzărescu Vasile şi Fărcaşiu Felician, I.
lgnaton oferind astfel concursul pentru festivalul artistic susţinut de „Asociaţia
Româno-Maghiară" Deva în sala teatrului.
În perioada 19 iulie - 17 octombrie 1948 I. lgnaton îmbolnăvindu-se de
miocardită îşi întrerupe pentru moment activitatea cultural-artistică.
Bogata activitate de valorificare a folclorului hunedorean a maestrului Ion

lgnaton a fost permanent legată de activitatea dirijorală susţinută în fruntea
corurilor şcolare, a corului meseriaşilor, iar după anul 1948 îl găsim animat de
acelaşi zel în organizarea de noi ansambluri înfiinţând astfel corul miliţiei.
Printre cele mai importante acţiuni culturale din această perioadă
menţionăm serbarea de la 22 august 1949 în cinstea zilei de 23 August 1944,
la 29 decembrie 1949 - în cinstea zilei de 30 decembrie - ziua proclamării
Republicii - toate înregistrând mari şi frumoase succese.
Cu ajutorul corurilor alcătuite şi conduse cu multă măiestrie, I. lgnaton a.
pregătit aceste nestemate ale muzicii noastre populare pe care le-a prezentat
de atât~a ori în faţa. publicului devean şi din numeroase alte localităţi ale
judeţului Hunedoara, constituind un mijloc de aleasă încântare şi delectare
pentru cei ce l-au ascultat.
Pentru munca asidu desfăşurată, autorităţile româneşti din patrie i-au
apreciat bogata activitate conferindu-i la 29 ianuarie 1945 semnul onorific
„Răsplata muncii" 10 pentru 25 de ani de activitate rodnică şi neobosită.
Ultimii ani ai vieţii i-a împărţit între obligaţiile şcolare şi dorinţa de a
valorifica tezaurul muzicii noastre populare hunedorene prelucrând şi amornizând
o bună parte dintre melodiile care au constituit însemnate culegeri.
Celui care n-a cunoscut odihna timp de 84 de ani, compozitorul, dirijorul
şi profesorul Ion lgnaton i s-a curmat mersul vieţii în ziua de 21 decembrie 1973.
Şcolile, autorităţile, instituţile din oraş i-au adus un ultim omagiu - zeci de
oameni au trecut prin faţa catafalcului. În cimitirul ortodox un ultim salut i l-a adus
ziaristul Aurel Câmpeanu din Bucureşti, directorii liceelor din oraşul Deva, foşti
elevi şi colegi şi mulţi alţii.
Astfel s-a dus cel care a aprins scânteia vieţii muzicale din ţinuturile
hunedorena.
Numele profesorului Ion lgnaton nu va muri odată cu fiinţa sa fizică. El nu
va muri în totalitatea sa, cum spune poetul Horaţiu: „Non omnis moriar". El va
trăi profilat în viitor prin memoria zecilor de generaţii de elevi pe care i-a învăţat
să iubească, să guste şi să cultive frumosul, va trăi prin compoziţiile sale, va trăi
prin tot ceea ce a făcut să crească această artă nobilă şi generoasă.
Imaginea lui Ion lgnaton rămâne de-a pururi încrustată în memoria celor
care i-au ascultat cu încântare compoziţiile (cca. 600 la număr, 11 şi în acelaşi
timp în memoria celor 35 de generaţii de elevi ce l-au avut ce profesor de muzică.
Va trăi în memoria tuturor celor care l-au cunoscut păşind maiestos în
incinta liceului, în localuri sau pe străzile oraşului Deva cu ţinuta sa falnică şi
distinsă, cu spiritualitatea jovială şi optimistă gata să-i întâmpine cu un zâmbet,
cu o vorbă de duh, cu o frântură de melodie sau cu un îndemn tonificat către tot
ceea ce este frumos şi înălţător.
Aşa după cum am mai subliniat şi cum vom mai arăta pe parcursul acestei
lucrări ca un leit motiv al activităţii sale. I. lgnaton a fost un pasionat culegător
1O. Brevei nr. 20. 117 dat la Buc. la 24 martie 1944.

11. „Curentul" , 20 iulie 1944, Bucureşti.
Valeria Oprişu 485
de folclor într-o perioadăîn care începuseră să se afirme şcolile naţionale de

compoziţie română în peisajul muzicii europene şi mondiale.
Interesul pentru studierea folclorului la noi a apărut mult mai târziu ca la
alte popoare cu vechi tradiţii culturale ca: francezii, italienii, cehii, unde folclorul
a fost perfect asimilat cu creaţia artiştilor vremii.
Dacă în muzica germană la începutul secolului XX, la fel ca muzica
franceză sau cea italiană cu greu se putea vorbi de ceva necunoscut, în materie
de folclor în ţările din estul, sud-estul Europei există un teren virgin în acest
domeniu plin de inedit şi farmec. Acest inedit era dealtfel explicabil prin faptul
că în aceste ţări cu excepţia Rusiei care era în avans nu existau nişte şcoli
naţionale afrmate pe plan internaţional. În perioada în care Ion lgnaton culegea
folclor, Bela Bartok era un pasionat cercetător al folcloristicii, iar George Enescu
abia scrisese „Rapsodiile Române" şi pregătea terenul celor mai mari creaţii ale
sale.
I. lgnaton reprezintă unul dintre pionierii folcloristicii româneşti. Din
păcate activitatea lui s-a redus la culegerile de muzică populară rom~nească pe
care le-a publicat fără a cerceta ştiinţific şi a categorisi diverse melodii pe care
de-a lungul întregii sale vieţi a reuşit să le culeagă.
Spre deosebire de Bela Bartok de exemplu care a fost un folclorist în
adevăratul sens al cuvântului scriind studii importante de analiză folclorică şi
folclor comparat, Ion lgnaton s-a mulţumit să dezvăluie melodiile populare după
cum şi spune: Aşa cum au fost auzite12 în nuditatea şi frumuseţea lor. Fără a
comenta cărui gen aparţin dacă există nişte genuri, I. lgnaton a alcătuit culegeri
pe care în schimb a ştiut să le selecteze dezvăluind lumii aşa cum şi Alecsandri
şi Eminescu odinioară farmecul muzicii şi versului românesc. El a ştiut contact
în muzica pe care a scris-o.
Folcloristul I. lgnaton se confundă cu compozitorul Ion lgnaton, cu acela
care în compoziţiile sale a căutat să păstreze melodiile culese în forma lor pură,
nealterată de nişte prelucrări neavizate.
Folclorul cules de I. lgnaton este legat de ţinuturile transilvănene pe care
a avut prilejul să le viziteze: ţinutul Hunedoarei, cel al Clujului, Braşovului,
Sibiului, Munţii Apuseni, Maramureş şi Bihorul.
Găsim în melodiile culese de Ion lgnaton folclorul obiceiurilor, a obiceiurilor
de peste an legate de evenimentele importante din viaţa omului: repertoriul
nupţial: „Cântecul Miresei", „Plânge Mândra", „La masă", repertoriul păstoresc:
„Cântecul păcurarului", „Hora oilor",; colinde: „A cerbilor", „Colinda junelui
bunu", „Colinda boierului bătrân"; cântec de leagăn: doine: „Doina lui Mantu",
„Din poiana Vadului", „Mândră floare-i norocul"; balade: „Nu mă da maică
departe"; dansuri: „ Ţarina", „ Învârtita I", ,,Învârtita ll" 13 etc.
Ion lgnaton a avut o predilecţie pentru doinele ardeleneşti pe care a ştiut
admirabil să le prelucreze ca: „Mureş, Mureş apă lină", „Dragostele-s ale lumii",
12. Cuvânt înainte, I. lgnaton, Colecţia de cântece populare culese şi amortizate pi. cor mixt, Deva, 1943.
13. I. lgnaton, Coleclia de cântece populare în manuscris: Casa creaţiei Deva.
„Pe marginea pădurii" 14 etc, fără a neglija totuşi şi alte melodii cu totul şi cu totul
altă factură cum ar fi „Chiva", „Teiule cu frunză lată", „S-aud cucul cântând"
sau „Cântecul muncitorului" din S.U.A.
Nu există melodie populară culeasă căruia că nu-i precizeze locul de
origine, împrejurările în care se cântă precum şi numele, originea interpretului,
data şi anul.
lată un exemplu grăitor: „Mândră floare-i norocul". Această melodie,
compozitorul afirmând că a fost culeasă de la Rafina Bota din comuna Vărmaga,
despre care spune că avea o minunată voce de altistă adâncă şi cânta doinele
cu mult sentiment. După ce am descoperit-o am insistat să vină să studieze la
Liceul de fete din Deva. A acceptat dar s-a speriat de limba franceză, matematică
etc. şi a părăsit şcoala 15 • Mai departe compozitorul face anumite precizări la
structura melodiei menţionând că partea I allegreto - se aseamănă cu melodia
cântecului „Du-te bade şi te culcă", numărul 8 din cele 14 coruri mixte predate
tenorului Alexandru Grozuţă spre a la prezenta comisiei de folclor şi directorului
Sabin V. Drăgoi din Bucureşti. ·
Partea 11-a- Lento - Doina- este o variaţie a părţii întâi cu multe şi bogate
figuri, apogiaturi aşa cum se cântă în sat.
.t
m... . ,-6, . • . ,,„. -

re - i - - .
~ ţt_bţ_iiâ !fii= : :
=:
1'1 t' .. - .,w,,.~ • - -.
••• :!Ef@
17,,, - li 1> -
14. Culegerea de Iolelor: Mureş, Mureş apă lină, Deva, 1969.

cu I - -
15. Coleclia de cântece şi dansuri populare în manuscris, caiet III, p. 19 I Arhiva Casei de Creaţie Deva.
Valeria Oprişu 487
1
tl
c~ - -
Marea majoritate a melodiilor populare culese de Ion lgnaton sunt însoţite
de acest gen de consideraţiuni. Fără a intra prea mult în dateliile melodiei în
schimb compozitorul simte nevoia ca de fiecare dată să facă anumite precizări
pentru a-şi aduce aminte întotdeauna de împrejurările în care a cules-o şi de la
cine a cules-o.
Mulţi oameni din popor cu care a venit în contact şi cărora le-a apreciat
talentul nativ au fost direct sprijiniţi şi ajutaţi de I. lgnaton pentru ca talentul lor
să fie cunoscut şi de alţii, iar cazul Rafirei Bota pomenit mai sus este un exemplu
grăitor al marelui umanism de care a ştiut să dea dovadă de fiecare dată. Se
remarcă astfel dragostea sa faţă de oamenii din popor însoţită de un profund
respect precum şi de înaltul său patriotism.
Alături de folclorul sătesc I. lgnaton s-a ocupat şi de folclorul orăşenesc
precum şi de creaţia acelora care au emigrat în străinătate şi s-au întors în ţară.
Interesant este în acest sens „Cântecul muncitoresc din S.U.A. " 16 culeasă de la
Amoş Florea din Rişca jud. Hunedoara, emigrat în America. Este un cântec
cvasidoinit şi care exprimă opinii a acelor atraşi de mirajul îmbogăţirii şi care-şi
exprimau în el regretul părăsirii patriei:
„America e o minciună,
Mulţi nebuni în ea s-adună
Cine-o scornit jelele (mă)
Mister 17 cu vapoarele (mă)
Cine-o scornit jalea grea (mă)
Mister cu America (mă)".
Multe cântece cu caracter social l-au interesat îndeapropape pe I. lgnaton
care era un artist veşnic preocupat de viaţa şi soarta poporului său.
Aceste cântece care, răspândite parţial devenind familiare şi atât de
îndrăgite constituie o covârşitoare ilustrare a bogăţiei şi frumuseţii folclorului
muzical hunedorean şi o dovadă perementorie a intuiţiei strălucite cu care
folcloristul I. lgnaton a pătruns farmecul muzicii populare, făcându-se cunoscut
tuturor iubitorilor de frumos.
Ion lgnaton s-a afirmat ca unul dintre cei mai competenţi cunoscători ai
cântecului hunedorean, pe care l-a promovat cu perseverenţă în munca didactică
şi în activitatea de dirijor al corului de amatori.
Creaţia artistică a maestrului I. lgnaton a reuşit să-l impună pe autor încă
de la primele încercări.
lgnaton nu s-a mulţumit să noteze doar cântecele populare din Ormindea
(Brad), Sântuhalm (Deva), Roşcani (Ilia), pentru cor sau solişti, publicându-le în
16. Colecţia de cântece populare din Hunedoara, manuscris, Arhiva Casei de Crealie Deva.
17. Mister fiind o firmă americană care se ocupă cu transportul muncilorilor din Europa în America.
anii maturităţii sub titlul generic „Colecţie de cântece populare - culese,

aranjate şi amortizate pentru cor mixt de Ion lgnaton" 18 •
Caietul I din această colecţie de cântece populare cuprinde pe lângă
„Doina lui Lucaci", „Lung e drumul Clujului", „Plânge mândro", „Gorunul lui
Horea" şi alte cântece populare culese de pe întinsul Hunedoarei.Trecând la
analiza creaţiei sale, putem constata că aproape tot ceea ce a scris compozitorul
a dedicat ansamblului coral.
În continuare vom sublinia câteva aspecte privind melodiile cuprinse în
colecţia amintită, minunat inspirate din cântecele populare pe care le-a cules cu
cea mai desăvârşită migală.
În general prelucrările lui lgnaton sunt îndreptate spra cântece populare
care au o strânsă legătură cu evenimentele importante din viaţa satului românesc,
ardelenesc: nunta, secerişul, plecarea la cătănie, ilustrate în „Cântecul miresei",
Cântecul cununii", „La masă", „Plânge mândro", „Mori mândro", „Pe dinjos de
Orăştie". Autorul nu neglijează însă şi alte cântece populare îmbrăţişând genuri
ca : doina, jocul, colindul, care şi ele sunt legate de prilej, şezători, dansul de
duminecă, de petrecere.
Vom încerca o succintă analiză a câtorva din aceste prelucrări.
În „Cântecul miresei" - după spusele autorului această melodie se cântă
la nunţi când mireasa pleacă de acasă, de la casa părintească spre a-şi continua
ospăţul la casa socrului mare. De la bun început se remarcă alegerea tonalităţii
de la „La major" - în care vocile se desfăşoară în cel mai convenabil registru,
fără a forţa atât prin note grave cât şi acute limitele normale ale vocii omeneşti.
Melodia este simplă pe o scară hexagonală de la nota „la" până la „fa
diez" - ea având un mers legănat tripartit.
Scara muzicală
; 9 !! :...:s...t>-~
: ;Z V
:1
Cântecul are două secţiuni principale A, 8„„„
Î At An1onfe ·
sif t.Jj;lr r Ir r lrr Ir O'lfJ- ,J I
0
r "
•
I
L-~~~~~~~~~~~~~--
t1 o o;
'II I I
18. Vezi anexa.
Valeria Oprişu 489
alcătuite
la rândul lor din două fraze cu două motive dintre care ultimul se
repetă şi în cadrul 8-uli.
Schema ar fi deci următoarea:
A(a)A, Bba,.
Compozitorul nu neglizează semnele dinamice, melodia pornind dintr-un
piano în motivul întâi, spre mf. în motivul al doilea (a,) culminaţia fiind în motivul
doi şi terminând cu piano astfel melodia descriind un arc perfect simetric.
Exemplu:
r· l F I q
r ri .r •I
Amornizarea celor patru voci ţine seama de factura melodiei precum şi de
legile clasice ale armonizării vocilor.
Din punct de vedre armonic, autorul apelează la resursele tonalităţii „La
major" - folosind în special treptele I - IV - V - I cu mici inflexiuni spre treapta
a VI-a.
Pe orizontală - deci contrapunctic autorul caută să dea mişcare vocilor
care nu e simetrică, fiecare timp fiind marcat de una sau două voci când celelalte
stau pe loc - fapt care nu distruge preponderenţa liniei melodica a sopranului c~
domină clar prin registru.
O melodie simplu armonizată dar foarte expresiv în care vocile se mişcă
fără salturi mari, uşor asimilată. Caracteristici generale a prelucrării lui Ion
lgnaton este linia simplă armonizarea clară pentru ca asimilarea lor să se poată
face fără greutate şi să fie reţinute uşor.
Se observă că autorul a dorit special acest lucru pentru a da o mai mare
ampolare repertoriului formaţiei pe care o conducea.
De remarcat este şi frumuseţea versurilor populare de care cu siguranţă
autorul a ţinut cont.
Exemplu:
În patru cornuri da masă
Să cântăm cântări frumoase
La mire şi la mireasă •
La toţi oaspeţii din casă.
Mireasa care se vede,
Semănat-a flori şi pepe, 1 ~
Semănat-a busuioc
Şi n-a răsărit de loc
19. Pene=flori.
3.
Semănat-a trandafiri,
N-a răsărit nici-un fir
Semănat-a siminic 20
N-a răsărit nici-un pic 21
4.
la-ţi mireasă ziua bună
De la tată, de la mamă
De la fraţi de la surori
De la grădina cu flori.
5.
De la fir de busuioc
De la feciorii din joc
De la fir de lămâiţă
De la dragile fetiţe
6.
Rămâi maică sănătoasă
Ca ovioală 22 frumoasă
Rămâi taică sănătos
Ca un trandafir frumos
7.
Rămâneţi fraţi şi surori
Că eu plec acum în zori
Peste dealuri peste munţi
La părinţi necunoscuţi.
etc.
Melodia „ Cântecul miresei" poate fi adaptată şi la „Cântecul cununii" -
legată de sărbătorirea secerişului când cununa de grâu este adusă acasă şi pe
tot parcursul drumului semenii ies cu apă şi udă şi pe cea ce o aduce.
Ex: Cântecul cununii 23
1. Bucură-te gazdă bună,
Hai, n-am şi dainam cununa,
Că-ţi aducem o cunună
Hai, n-am şi dainam cunună.
2. Cununa de grâu curat,
De trei feciori semănat,
Hai, n-am şi dainam cununa.
3. De trei fete secerat
Şi cei ce ne-au ajutat
20. Pic=deloc.
21. Siminic=floare (Helichrsum arenarium).
22. Violă= floare (Mathiola incana=micşunea).
23. Cules din comuna Ormindea jud. Hunedoara.
Valeria Oprişu
491
4. Foaie verde de alună,

Trebuie apă la cunună,
5. Cununa trebe 24 udată,
Hai, n-am şi dainam cununa
Şi fetiţa 25 sărutată
, ,La masă" 26 - este tot un cântec de nuntă cu caracter legănat tipic dealtfel
melodiilor ardeleneşti, mai lente - construcţia fiind însă foarte bogată în melisme.
Cântecul ne apare în modul minor armonic cu inflexiuni însă ale treptelor
III şi IV care apar uneori alterate suitor, treapta III mai mult ca legătură, iar
treapta VI apare expansiv ca o culminaţie melodică şi limită superioară a
melodiei.
Armonizarea acestui cântec i-a creat autorului mai multe dificultăţi şi
datorită caracterului modal care se degajă ca şi construcţie se bazează pe
schema bipartită şi anume două fraze mari alcătuite fiecare din două motive bine
individualizate şi care nu se repetă.
Schema este următoarea: A (a a 1) B (b bJ
în cadrul A-ului schema muzicală care merge pe „Do, re, mibemol, fa, sol,
la becar" este diferită de cea a B-ului care e alcătuit din sunetele:
„do, re, mi bemol, fa, la bemol, şi becar".
Scara muzicală din cadrul A-ului.
Scara muzicală din cadrul 8-ului.
24. Trebe=trebuie.
25. FetiJă=de regulă, cununa este dusă numai de o fetiJă.
26. Cules din comuna Sânluhalm, jud. Hunedoara.
E clar că autorul a trebuit să ţină seama în această armonizare a melodiei

de caracteristicile liniei melodica.
l.lgnaton foloseşte în cadrul A-ului modul minor melodic - aducând pe si
becar în armonizare, iar în B modul minor-armonic impus pe linia melodică.
Melodia este perfect simetrică mergând pe 8 măsuri plus 8 măsuri
respectiv A (4+4) B (4+4) măsuri.
Deoarece melodia este foarte ornamentată, armonizarea este simplă ea
dând posibilitatea vocii conducătoare să se desfăşoare liber - şi să se audă clar
toate inflexiunile pe care melodia le poartă cu sine.
Scrisă pe măsura de 2/4, altul, tenorul şi basul se mişcă aproape tot timpul
în pătrimi, sugerând cadrul armonic pentru melodie.
Din punct de vedere contrapunctic autorul nu mişcă prea mult vocile.
Armonizarea ţine cont de caracteristicile modului minor armonic şi melodic,
cadenţa finală fiind picardiană.
„Pe dinjos de Orăştie" - este un cântec legat de serviciul militar pe care
tinerii deja căsătoriţi trebuiau să-l facă exprimând tristeţea despărţirii de familie
pe perioada celor trei ani de prestare a serviciului militar.
Melodia foarte simplă alcătuită pe schema bipartită A, B - dar în care
frazele nu se mai împart în motive, ele fiind de sine stătătoare - aranjat în
tonalitatea „Do major" - cu modulaţie spre „La minor". La sfârşit vocile merg
paralel aproape pe aceleaşi valori - modulaţiile fiind destul de simple, cerute de
caracterul liniei melodica.
în prima frază care se termină pe dominantă modulaţia este subliniată de
dominanta dominantei adusă în totalitatea Do major.
Exemplu:
JL) .: ·I
p :J
Fraza a doua care începe cu treapta IV-a, modulează spre la minor- prin
alterarea suitoare a treptei V care apare astfel ca sensibila lui „La".
Fiind cântec de jele (după cum spun versurile) nu se termină în Do major,
ci în la Minor - procedeu destul de des întâlnit în folclorul românesc.
Conducerea vocilor ca şi în alte armonizări dealtfel, este făcută treptat
fără prea mari salturi ţinând connt de legile contrapunctului sever din perioada
de aur a muzicii corale.
Aceste percepte i-au fost sugerate lui I. lgnaton de profesorul său Gh. Dima
a cărui linie o urmează.
Valeria Oprişu 493
, , Doina lui Lucaci" - interesantă în construcţie şi în armonizare, reprezintă

idealul de libertate prin eroul Lucaci al cărui portret se desprinde din conţinutul
doinei. Având un puternic caracter patriotic „Doina lui Lucaci" reflectă ideea urii
împotriva asupritorilor.
Structura melodiei este simplă - alcătuită pe o scară de 6 sunete bazată
pe minorul natural.
Scara muzicală.
Pe tot parcursul doinei autorul păstrează caracterul modal intervenind

numai de două ori cu treapta VII ridicată-care de fapt nu apare decât în cadrul
armonizării.
Metrica este variată - intervenind măsurile de 3/4 şi 4/4. Pe parcursul
melodiei, se întâlesc coroanele tipice stilului doinit.
Armonizarea pare mai inspirată decât în alte aranjamente prin faptul că şi
din punct de vedere melodic i se oferă această posibilitate.
La un moment dat, autorul, simte nevoia prezenţei a cinci voci, divizând
basul - procedeu folosit în puţine armonizări.
Exemplu:
I ....... ~
ff ~~
. ....,
- .
.. - . I,
....
o
. .
~
-- - ._,, - - - "
-
J ~
. . .
- I r
-,__. I
-
.
__. :1
~
1
. > .-J 'l f :--r r, i1 r
...... --
~
.
-
. &
~
"
I L..J
. I I
Această doină are în construcţia ei momente Tn care pauzele întrerup

frazele dându-le forţe expresive, accen1uându-le. subliniindu-le sensul.
Realizând echilibrul între voci crează momente de pauză la o voce în
aranjamentul său, timp în care autorul mişcă în schimb celelalte voci în aşa mod
Din activitatea lui Ioan lgnaton
494
încât pauza ce intervine în linia melodică îşi păstrează forţa expresivă,

armonizarea având astfel o frumoasă cursivitate şi frumuseţe.
„Gorunul lui Horia" - cântec strâns legat de numele istoric a marelui
luptător Horia, este dominat de acelaşi cald patriotism şi dorinţă de libertate a
românilor din Ardeal.
Melodia are suflul unui cântec revoluţionar readaptată de 1. lgnaton la
indicaţiile profesorului său Gh.Dima, care a schimbat puţin originalul; prelucrarea
lui lgnaton apare astfel şi în cadrul liniei melodica - spre deosebire de alte
aranjamente unde autorul păstrează originalul cântecului popular.
Schema este bipartită cu repriză respectiv:
A (a a 1), B (b a 1 )
Exemplu:
'r J !ji fa, .

Intervenţia autorului este de fapt în cadrul B-ului din prima fază a 8-ului
pentru a da mai multă cursivitate cântecului.
Tonalitatea aleasă este cea de Fa major - iar armonizarea ţine cont şi aici
de condiţiile modului minor-armonic pe care-l cere linia melodică.
Vocile merg paralel până aproape de sfârşit când autorul în ultimul motiv
pe care l-a mai adus în cadrul A-ului îl îmbogăţeşte la bas dându-i un caracter
contrapunctic mai evident.
în partea a doua a acestei lucrări respectând dorinţa fostului său profesor
Gh.Dima, modifică melodia originală, care de fapt este:
<....
ft' ?p
-------
i! E! E prra rJ it I
*' b · ""' tP
dându-i măsura de 3/4 deoarece aşa cum este i s-a părut forţată, iar
accentele contrare.
Printre prelucrările corale un loc aparte îl ocupă cele cu soliştii în care
măiestria compozitorului este pusă şi mai mult în valoare prin felul în care face
echilibrul dintre soli şi grup. Aceste prelucrări nu sunt puţine la număr şi ele
întregesc astfel armonios creaţia lui I. lgnaton.
Corurile scrise de compozitor fără excepţie, dovedesc profundul respect
al muzicianului pentru popor, obiceiurile sale şi forţa muzicii cu care acesta a
creat-o.
Valeria Oprişu 495
În melodia „Chiva" - scrisă pentru sopran, bariton şi cor mixt, adnotaţiile

compozitorului sunt elocvente în acest sens. După precizarea că a fost culeasă
de la Gh.Adam din corn. Ormindea, Ion lgnaton arată că textul păstrează acelaşi
subiect ca în poezia „Chiva" lui Radu de la P.Dulfu, „„dar eu am scris-o aşa cum
am auzit-o din popor" 27 •
Melodia din textul ei satirizează acest personaj Chiva „lenevoasă şi
beţivă" ajunsă de râsul satului şi apostrofată de soţul ei. Intre Soprană şi Bariton
se angajează un dialog pe aceeaşi melodie dar care apare în mişcări diferenţiate
glasul bărbatului (Baritonul) desfăşurându-se în Alegretto iar cel al Chivei
(Soprana) în mişcarea de Allegro, fiind acompaniate de cor care nu reprezintă
altceva decât oamenii din sat care asistă la acest dialog.
În această melodie apare mult mai pronunţat decât în altele simţul de
dramaturg de care a dat dovadă compozitorul în aranjarea acestei melodii
populare deosebit de simplă dar plină de farmec.
Cu atât mai evident ne apare în acest mod de tratare puterea de satiră a
poporului nostru şi a lui lgnaton însuşi, care se ridică împotrivă trândăviei şi
viciilor care pot să-l distrugă pe om.
Melodia are o structură deosebit de simplă decurgând fără salturi prea
mari în cuprinsul unei scări de şase sunete, Scara muzicală.
o
JF l' ? 2 ' ?
I
fapt ce atestă şi provenienţa ei de mai veche în folclor.
Forma ei este bipartită A, B - în care B-ul apare de două ori ca o întărire
a primei afirmaţii.
All•7re/fe m/ ;!
:„~";•"urm@J:ur t:1 tt 1 ~1 Ho 1rt UJ
,.(!„.... .-._i;:.•~-1.:1 1„1.,. "'"'~..,,,..
1;4,,,_. t.::-Z.7 „;_ ,,_ D-t--t""r•t• •-• sr /.,. -s.:
i-·G"' - „~„„. ·~ -.r-1/ „t. .... 1a;"'"'•·'I ~U ~„ - ~-1J..,.,._ c.-. -1... --.~-ru-rt /,·.... -J.: ;rr°r'a..,.,.. 1"~ -re
3pU
eh„ ... ~_,
tr 1tJ tr 111-,._,
rr•.tr,,,.,,~ 1 tr tr 1cn.-.,,,,,,TJ I „~t r
,.„, s.c ..,;,- oeof- „„„ ? J,a{ , . , ... _ s ...- s--
1 u ct1
""; ,,, „ C'Q _ s .....- ?
r. or J... dt Jl„.f-....- ·e~?.;;,.-1„-n/,.·„.J.: P''ff,_.,~-,.., c-. a.,· ,.._,, ol~ ,,~,,.o1,,,... ,-~-,,..~ ~
~~@!~Jrt_tdH
„. ~""'~·"'."-1„_ ! ,.,.
U!rtr
,,-.,.„ „„. ,_ ~ h.~ ~· ~•
c;. „ •. .- .
tr
"'4„·,'-· 1
lt
f.
2 q le~ I
\L, ?:_-
nn. ..J„ :/oa1rrr1a
JU· - 1„. t•
-Jt /..._ ~· -r•"
"'*o .1._„.,. .j;
1„,_c.;. /"" ,.,....; b'-.· ;•-n•o.o-lo.-
~\ iJ JJit3 .121 JR iJ JtJ li If1 iJ IIZ' JJ ·li

~~ rf''OIJJl ... H.~°tff"_,,..·"•~; 11r·~J-.111Ci„ S;._,1.f~-~<1 ... ~~-~; ,„.„,..._.,..,..,._ ~~a·si 110.uei,
vt-tli<1·"1~~;~~'7'':':~~:foJ.m• i.--:r;-....1;.,.:../. ".'--~!':""""'~"'. ~- ,.,,;;. :x-1.-.
27. I. lgnalon, Manuscris, caiel VI, Arhiva Casei de Crealie Deva.
Această simetrie care se creează dă mult mai mult farmec melodiei şi face
totodată să fie reţinută mai u~or.
Aranjamentul compozitorului este făcut prin alternanţa aceleiaşi melodii
de la Bariton la Sopran - de patru ori astfel încât prin mişcările de tempo diferite
Allegretto şi Allegro dialogul pare mai vioi.
Corul urmăreşte fără cuvinte în nuanţe mici desfăşurarea acţiunii de la
vocile solo, armonizarea fiind făcută simplu porivit caracterului melodiei. Prima
frază A-ul este acompaniat prin murmur (M cu gura închisă) iar fraza a doua B
- care se repetă prin La, La, La, ..... , astfel apare prin acest simplu procedeu
diferenţierea evidentă a structurii formale a melodiei. Din acest exemplu ca şi
din multe altele ne putem da seama de virtuţiile de compozitor ale lui Ion lgnaton.
Muzica corală de fapt ocupă majoritatea creaţiilor lui I. lgnaton.
Pornind de la corurile cu solişti vocali unde compozitorul atinge punctul
maxim al măiestriei sale nu putem să neglijăm creaţia sa pentru voce şi pian pe
care am putea-o denumi chiar creaţie de lied românesc, un lied care însă face
parte dintre primele încercări de acest fel la noi în ţară cu un puternic caracter
popular. Ne permitem să denumim astfel acest gen de cântece ţinând cont de
puternicul iz popular pe care liedul îl are şi în creaţia clasicilor vienezi şi la
compozitorul care a excelat în acest gen. F.Schubert.
Dacă în schimb la Mozart, Beethoven, Schubert aportul compozitorului
este evident muzica în sine fiind creată de aceştia, la Ion lgnaton creaţia de lied
păstrează în general melodiile populare în forma lor iniţială compozitorul
intervenind arareori în linia melodică mărginindu-se la prelucrarea pianului. Prin
aceasta Ion lgnaton ni se înfăţişează în primul rând ca un folclorist dornic de a
face cunoscut tezaurul muzicii noastre populare şi apoi ca şi compozitor.
Folcloristul Ion lgnaton domină permanent pe compozitorul care sălăşuia
în el - lucru ce nu deranjează în perioada istorică respectivă dominată de un
puternic avânt naţional. Era acea perioadă pe care de veacuri au visat-o românii
din Transilvania.
Colecţia de cântece populare culese şi aranjate pentru voce şi
acompaniament de pian - aşa cum afirmă şi compozitorul a fost bine răspândită
în judeţul Hunedoara tipărită în fascicole la îndemâna oricui. Cu modestie pe
fiecare copertă Ion lgnaton preciza că este profesor de muzică la Liceul
„Decebal" şi n-am putea spune că nu era chiar mândru de această instituţie de
cultură care are astăzi mai bine de 100 de ani.
lată unul dintre numeroasele cântece pentru voce şi pian ale lui lgnaton:
„Cine n-are noroc n-are" - auzit în comuna natală Ormindea - judeţul
Hunedoara, este de fapt o lamentaţie în stilul doinei în care apare atât de
frecvent întâlnită în popor- problema norocului - noroc pe care unii îl au, iar alţii
nu îl au deloc. Concepţie destul de veche şi care nu-şi mai găseşte rezonanţă
în folclorul nou în care poporul îşi dă seama că „norocul" poate fi determinat de
om şi omul poate să şi-l creeze singur.
În epoca istorică respectivă în schimb era firesc să se pună problema
norocului aşa cum apare în acest cântec, iar melodia respectivă are o deosebită
frumuseţe arhaică. Aranjamentul la pian al lui Ion lgnaton apare cu multă
Valeria Oprişu 497
măiestrie mai ales că este vorba de o melodie doinită, cântată oarecum liber,
într-un tempo rubato şi plină de melsme. Compozitorul astfel pe parcursul
cântecului nu intervine cu pianul decât atunci când este nevoie lăsând vocea să
se desfăşoare liber într-o linie melodică bogată.
În trei măsuri de introducere la pian cântăreţul preia aceiaşi frază mai
departe având în faţă o frumoasă desfăşurare canonică în care pianul continuă
fraza I peste fraza li a melodiei propriuzise. Încheierea este făcută tot de către
pian într-o frumoasă simetrie.
Prelucrarea acestei doine este una dintre cele mai reuşite de care
compozitorul a dat dovadă 28 •
Pe lângă activitatea de folclorist care de fapt ocupă locul central în sânul
preocupărilor sale, Ion lgnaton a căutat să valorifice tezaurul pe care l-a cules
în diverse genuri muzicale printre care găsim şi pe cel al rapsodiei - al
purpuriurilor pentru orchestră. Din păcate aranjamentele pentru orchestră ale
compozitorului ocupă un loc mai restrâns şi acest fapt este explicabil deoarece
compozitorului îi venea mai greu să le valorifice; O orchestră simfonică fiind mai
greu de realizat decât un cor. Cu toate acestea, compozitorul a fost tentat să
prelucreze melodiile populare în coloritul viu pe care numai orchestra simfonică
îl poate conferi.
Aparatul orchestral folosit de Ion lgnaton este clasic - la grupul corzilor
adăugând flauţi, oboi, clarineţi, fagoţi, corni, trompetă, trombon şi timpan.
În realizarea orchestrală se pot observa posibilităţile de care Ion lgnaton
a dat dovadă printr-o bună cunoaştere a instrumentaţiei şi a principiilor de
orchestraţie.
Una dintre aceste prelucrări denumită de compozitor „ Potpuriu 29 " din
cântece populare româneşti. culese şi aranjate pentru orchestră - are trei
secţiuni definite în care apar evident trei melodii populare de factură deosebită:
horă, doină şi în încheiere joc de doi plin de vioiciune.
Acestea sunt păstrate de compozitor în forma lor primară - conferindu-le·
tonalităţi diferite şi dispunându-le într-o mişcare potrivită- lentă şi vie pentru a
da variabilitate.
Nu lipsesc pe parcursul partiturii indicaţiile de tempo şi de dinamică care
astfel întregesc procesul interpretării.
Putem avea convingerea că în nişte condiţii adecvate l.lgnaton ar fi scris
mult mai mult pentru orchestră valorificând astfel cunoştinţele sale, precum şi
frumoasele culegeri de folclor autentic hunedorean.
Alături de aparatul orchestral I. lgnaton a aranjat melodiile şi pentru pian
- instrument de care putea uza mult mai uşor şi care pe undeva reprezintă
orchestră în miniatură. Astfel a aranjat mai multe dansuri populare pentru pian
solo dintre care o parte s-au pierdut.
În aceste prelucrări se simte foarte mult influenţa profesorului său Gheorghe
Dima cu care I. lgnaton a ţinut o strânsă legătură în tot timpul vieţii acestuia.
28. Vezi anexa. pag.36.

29. Colecţia de cântece aranjate pentru orchestră, pian sau solovoce cu acompaniament de pian, Arhiva
Casei de Crea1ie Deva.
498
r~ ..,
I J, J
-
a J !I
I
.IJ ,
1··~f
4 ft[J 1& r C I u. J m
"'
Armonizările ţin seama de factura melodică a melodiilor populare respective

şi cu toate că autorul respectă regulile clasice în armonie pe alocuri ştie să le
depăşească, atunci când melodia impune acest lucru.
Valeria Oprişu
499
Ceea ce este mai important în armonizările lui Ion lgnaton este tenta
modală atât de caracteristică folclorului nostru pe care compozitorul o respectă
din plin folosind adesea cadenţe pe treptele 11 şi VI în atmosfera de major- minor
respectiv moduri minore şi majore caracteristice prin excelenţă folclorului
nostru.
lată unul din dansurile prelucrate de Ion lgnaton şi denumit ,,Învârtită"
auzită în comuna Sălişte, judeţul Sibiu. Acest dans se desfăşoară într-un tempo
moderat, alegretto în măsura de 2 4 • Structura sa e bipatită A B - fiecare secţiune
având două fraze cu singura diferenţă că în A prima frază se repetă modificat
iar în B/ avem de-a face cu două fraze distincte (b b )
1
Exemplu: ,,Învârtită"
~
I I
„.Alht,..Jo; A.a.
-
. .-......... .
1::1 •
-
-
1,;.--'
~
,_....,. -...J T..:-----
--
- -.
04.
J .
~
~ • „ ~
~
'
• I
- # • 4.
-
,.......
~
"J V '-"'"' t--•
'
l1t. - - ~ ·- I. ·····--
I•
~
- -~ -„ - '--
. ":,...../ „
y·
„
~
I
-
- ,....,
... - -. ... -~
.,
'
--.._.,...-
1~· - I r '--
~
\.. - -„ ..
1
I
• • r--. Jl --
i . /' I r )
500
Scara muzicală este morală aparţinând mixolidianului pe nota re - cu

toate că la armură apar doi diezi fa diez şi do diez.
Scara muzicală:
Compozitorul se pare că a intervenit chiar în structura melodiei modificând-

o în anumite părţi astfel încât ,,Învârtita" apare prelucrată atât din punct de
vedere armonic cât şi melodic.
În prelucrarea mâinii stângi compozitorul precizează ritmul caracteristic
învârtitei într-o linie simplă lăsând mâna dreaptă să cânte nestingherită pentru
ca melodia să fie cea care atrage atenţia.
Din punct de vedere armonic se respectă ca şi în prelucrările corale
dealtfel - legile clasice ale armonizării pe patru voci.
Reţine mai mult atenţia porţiunea B-ului în care compozitorul a sesizat
foarte bine modulaţiile fireşti pe care le cere linia melodică.
Astfel între Re printr-un acord de septimă, autorul ajunge la treapta a Il-
a (mi) pentru ca apoi să urmeze tre3pta a VI-a cu acordul caracteristic înlănţuit
cu încă un acord de septimă de dominantă urmat de treapta l-a, încheierea b-
ului mic făcându-se pe un acord de treapta a VII-a alterat coborâtor din septimă
linia melodică fiind şi ea cu Fa diezu' alterat coborâtor.
Exemplu:
I "'- ....-.:::::1 .
. ' """' .....__.. ~

„ ~ 1·~
. - ... j.., ... ls •
l_ I
'
f
•
li I//
Din acest exemplu autorul a ştiut şi a simţit bine caracterul muz1c11
româneşti, deşi prelucrarea sa nu pretinde o tehnică deosebită şi nu intră în
genuri mai ample ca sonata, avriaţiuni, lied, etc. ea păstrează virtuţiile miniaturii
pentru pian destinate tinerilor care încep să studieze acest instrument şi cărora
li se oferă astfel prilejul să-l cunoască nu numai pe Bach, Haendel, Mozart,
Beethoven, ci şi muzica multiseculară a poporului său.Acest gen de prelucrări
pe lângă scopul didactic şi artistic au menirea să dezvolte simţul patriotic în
tânărul muzician.
I. lgnaton reprezintă unul dintre intelectualii de frunte români ai acelor
vremi fără de care n-ar fi puput exista o cultură românească, acei intelectuali
Valeria Oprişu 501
care n-au precupeţit nici un efort pentru a dezvălui lumii virtuţiile acestui neam
aproape necunoscut popoarelor civilizate din vestul Europei. Activitatea sa se
încadrează în acea epocă de aur culturală dintre cele două războaie mondiale
şi care a continuat în România, postbelică. Astăzi, când avem o şcoală
componistică românească, o critică muzicală românească, muzicologie
românească,folclor românesc la rang de ştiinţă, nu putem să nu privim cu
recunoştinţă pe aceia care au luptat pentru realizarea acestor nobile năzuinţe.
Şi indiscutabil I. lgnaton este unul dintre aceştia, acel om care a ştiut să ţină în
mână activitatea muzicală a Devei şi a ţinutului hunedorean.
ION IGNA TON - PROMOTER OF THE MUSICAL

LIFE IN HUNEDOARA
Abstract
Among those who feught for a Romanian composer school, for a Romanian musical
criticism, musical science and folklore science the Hunedoara born on lgnaton has his own well-
establish and acknowledged place.
He is studied at the Orthodox gymnasium in Brad and in the „Andrei Şaguna" secondary
school in Braşov, where he eas taught by the well-known professor Gheorghe Dima. ln 1912 he
majored in theology in Sibiu, and (in 1920) the harmony music theory and counterpoint in the
University of Cluj.
He was mainly a folklore researcher. He collected and adapted folk music, he played and
conducted folklore crealions.
ln 1919, he feunded the „Societatea de cântări", andin 1943 he contributed to the feunded
ol the „Gheorghe Dima", Music and Drama Conservator in Deva.
Valeria Oprişu 503
PARTEA I
BĂJESCU OARDĂ:
Demonstraţii din Humorul Românesc.
PAUZĂ
PARTEA II
\J
LA ŞEZATOARE
icoană de la tară într-un act cu un preludiu.
Textul de C. SANDU-ALDEA ŞI L. BORCEA.
Muzica de Dr. TIBERIU BREDICEANU.
Direcpa muzicală: D-1. prof. I. Ignaton
Direqia de scenă: D-l COSMIN
Maestru de cor: D-1. VASILE ALBU
DISTRIBUŢIA
Ileana .............................................. „ .. Dş. Gabriela Simulescu
Sorin .. „ „ „ „ „ „ „ „ „ „ . „ „ „ . „ „ „ „ „ .. „ „ „ .. „ „ . D-l Ieronim Maxim
Radu „ . „ „ . „ . „ ........ „ .................................... D-l Aurel Doroga
Moş Marin „ „ „ . „ .. „ „ „ . „ ..... „ .. „ „ „ .. „ „ ..... „ „ ..... D-l I. Mihu
Mama Dumitra „ „ ... „ „ .. „ „ „ . „ „ .. „ .... „ .............. „ .. „ * *
*
Lelea Chiva „ .. „ .. „ „ „ „ .... „ „ .. „ „ •. „ „ .... „ ... Dş. Maria Şachetti
Mărioara : „ „ „ .. „ „ . „ „ „ . „ .. „ „ „ „ „ „ . „ „ „ ..... Dş. Mariş Magdalena
Stan ... „ „ „ . „ „ . „ . „ . „ ... „ . „ .. „ „ „ „ „ „ „ . „ . „ ........ „ .... „ „ .. „ .. **
*
Cor de fete şi flăcăi, tărani. Lăutari.
Valeria Opriş u 505
d e<J-e/ ~e g-t· aMJW-nixate ~u ()()/)(. n'ttd de/
efoanef~~
/~~ de nu«<,t.că
la liceul de Wu(;U"
// P!Jecebd'1 din P!Jeva
. ~!jii..f1![i!i:!!!iiWiilf!i~1 litt~~f.i 1f,li i1 iI~}li
f.f:s •.t:· ~ „~r1„ti tl•·fi: ~i'I· 1'f"îft 1b hrll'
r
1.·1 ~~i!t!rit~ lttf'!t.11, ~i:~r! ~f;:~!~i!ii.I 1

~I.~ ltl.lf1Ja-fl!§Gr- libi~. ~Ît'ifi !.3iff'.B·1;.!!'ls;i s
~
~l- •li t· r ·r "l~Jf-e e.H.u-l "tij · J tr„ J' ~ 1,t!~i ~
ffl r•. ,. ~t,r rlllrf. ~ lllrI'„ t lif'[11·~' ei~ „,., ~~.li ~i~ "'f -
~!~i.1JP.f!fl1iir~n~:rr~iHl~·Jl!!~lt•~! i ~ .
ili1t1 1 l rr t!r•:~!~~· rtftt.!!li: ·~k··Mi1~ l7:~
.l!rf 13Jitt.tJ•. [ll~flw.lfJ~.§" J11,·11J~- !tRJl .!'tJ !f ~Jl ( O
,(tîi_
a-
J!~·:t. :; , ·· !Jlrw.*' "•~ ~. . Jti·i' aJi ;iti·i~ .t·ft g z
lf l'll'~JI f' 'I . fli j· ~·· p. &-I· •t~ t .c--.- .t • · li' >
1
;.i:dtdl„~1 I1.:h·la.f-1r~1 ;1.1.dJl,~t tîlw bt:hj· ,;~t· r ~

l f i. z
1„•I•t·1JJ·
'
„~fs-il§1-r
•
•11.liLltr••· [ ·
. ,<
·
I
lL
!f[l.
r. 1"t.a.: .~. 1,Ia;~g·îi'.
J •. G o
1· . .
.1r 'f
· • W· "'
IM'!i!"
•• 1::
;--· ftt
iilf
~~rr
ri .. f" l:S
~ ţ:!1iU-l1 .!~~!~
f: i<p:l' GI
.h. e.1 ~ ...
.
~f· 'lf•f ~h lt ·
rit'
ilf' " !~ ~-.; [,i;;'°
!tt.~tl
Ul -I
-m
OJ r I ... ~k<il:'R a ~r Lf„l!if[I' 1-1.:·1 '
1
iiii1li~~lir.~;~ .
-m
!= G>
d.f.1f.k&~U~~ ~'··a ,fl"'•!• r.~·,f

~ :o
ID )>
CD 'T1
9C
::ir
:-"' :o
(,) o
fw. ·UI l 1
„t 1tJ[I
--I s::
~~t J· :=:~:r... ! ~.f.~
li-i:jţ:lf1l 1fih.1f~ ltr
;.. 'l>•
OZ
ârJ l
ill!!J:ff!i' ~ill.! l1 1
t-(! ·'·
t~~111
1
i!: !_11Jif:~f fi M~~~ff .
=i t •lf!tJ:tlf~pl
flj iii•:1g·!·1:~îlă-~~~r:.:'
•ff. . ·t· ·tiIf1{
ft-'tlll,l~r , 11u,
irl·;it ·
uoreu61 ueo1 !ni ea1et!A!J:>e U!O
www.mcdr.ro / www.cimec.ro 909
RELAŢIILE ROMÂNO-UNGARE DE LA NOTELE
ULTIMATIVE SOVIETICE LA DICTATUL DE LA
VIENA (IUNIE-AUGUST 1940)
Valeriu Florin Dobrinescu
Întreaga evoluţie politică a României de după notele ultimative sovietice

din 26 şi 27 iunie 1940 a fost legtă de cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei
care a aruncat ţara, înainte ca ea să fie antrenată în război, printre victime şi nu
în rândul vinovaţilor. Următoarele cedări teritoriale nu pot fi înţelese fără o
cunoaştere a raporturilor României cu Marile Puteri, îndeosebi Germania şi
Uniunea Sovietică. Dacă în anii 1934-1938, Oficiul Rosenberg a considerat că,
intervenind în politica internă a Bucureştilor, România se va apropia de Reich-
planul părea fantezist - în perioada următoare s-a acceptat ideea lui Hitler că
relaţiile între cele două ţări trebuiau să devină, de la sine, tot mai strânse şi în
domeniul politic, ca.urmare a legătuirlor economice şi a creşterii puterii germane
în Europa. Această „recomandare" s-a împletit, în prima fază a conflagraţiei, cu
necesităţile economiei de război şi strategice pentru Germania de a păstra, în
orice condiţii, liniştea în Europa de sud-est 1 • Pe de altă parte, guvernul de la
Bucureşti a continuat să-şi afirme politica sa externă tradiţională, conform
căreia sprijinul pe Anglia şi Franţa, din punct de vedere politic mergea mână în
mână cu legăturile economice ale Reich-ului şi securitatea militară faţă de
Uniunea Sovietică. Evenimentele care s-au precipitat din iunie până în septembrie
1940 nu fac decât să confirme această aserţiune. Evacuarea prin forţă a
Basarabiei şi Nordului Bucovinei a făcut ca România să se apropie de Reich,
două fiind motivele acestei opţiuni. Primul s-a datorat faptului că Anglia şi Franţa
au încetat de a mai fi factori ai politicii militare în Europa de sud-est. Al doilea,
din punct de vedere românesc, a avut în vedere evitarea unor „noi surprize" din
partea Moscovei.
Situaţia reală era cu mult mai complexă. În perioada noiembrie 1938- mai
1940, Reich-ul a încurajat politica revizionistă a Ulngariei şi Bulgariei, în scopul
utilizării acestora ca instrument de prnsiune asupra României. Evenimentele
care s-au produs la finele lui iunie 1940 au scăpat, oarecum, de sub controlul
Germaniei, dar nu fără a crea situaţii totalmente noi, atât pe planul politicii
româneşti, cât şi a celei internaţionale, ipostaze nescontate şi, într-o oarecare
măsură, nedorite atunci la Berlin 2 • După 26 iunie 1940, în faţa tensiunii şi a
pericolului unui conflict de care Uniunea Sovietică nu ar fi rămas străină, Reich-
ul a hotărât să promoveze o nouă criză invitând România „să reglemnteze"
amiabil cu vecinii ei problemele teritoriale pendinte 3 • Uniunea Sovietică nu se
1. A. Hillgruber. Hitler, Ktinig Carol und Marshall Antonescu, Die deu!sch rumănischen Beziehungen 1938-
1944, Wiesbaden, 1965,p. 353.
2. Ph. Marguerat, Le III e Reich et le petrole rournain 1938-1940, Geneve, 1977, p. 195-196.
508 Relaţiile româno-maghiare în 1940
opunea revedicărilor Ungariei asupra Transilvaniei, faţă de care şeful

Narkomindel-ului se arătase favorabil 4 . Astfel, la 25 şi 26 iunie, V. M. Molotov se
exprimase, în acest sens, în discuţiile purtate cu ambasadorii Germaniei şi
Italiei acreditaţi în capitala Uniunii Sovietice, Schulenburg, respectiv Rosso. La
4 iulie, în faţa lui Krist6ffy, ministrul Ungariei de la Moscova, Molotov considera
revendicările Budapestei ca „fondate" şi promitea că Uniunea Sovietică le va
sprijini la conferinţa de pace. În urma notelor ultimative sovietice cererile
revizioniste maghiare s-au intensificat. Buletinele informative ale Serviciului
Secret de Informaţii consemnau că noua orientare a României „va întârzia
numai îndeplinirea pretenţiilor revizioniste, dar nu le va putea înlătura". Mai
mult, se considera că Ungaria a făcut o mare greşeală, pierzând momentul
prielnic de a interveni, fie pe cale diplomatică, fie armată, pentru reluarea
Transilvaniei - acţiunea ar fi trebuit să aibă loc concomitent cu ultimatum-ul
sovietic şi ar fi fost favorizată, în acel context, de „dezordinea şi deprimarea
autorităţilor şi a populaţiei" 5 .
Ungaria.cunoscând situaţia grea în care se afla România, a căutat să
profite de izolarea sa internaţională. Astfel, la 27 iunie a avut loc la Budapesta
o şedinţă a guvernului la care s-a hotărât să se acţioneze, cu toate mijloacele,
pentru ca România, , ,să fie constrânsă să satisfacă pretenţiile teritorale ungare".
Budapesta a decretat mobilizarea generală şi a ordonat masarea unor mari
unităţi militare la graniţa cu România. În zilele următoare, s-au intensificat
contractele unor personalităţi ungare cu oficialităţi germane, în vederea obţinerii
unui sprijin militar pentru atacarea României. La 2 iulie, a avut loc în Camara
ungară o mare manifestare la care deputaţii i-au aclamat, în picioare pe Hitler
şi Mussolini strigând: „Ardealul înapoi". Cu acel prilej. deputatul Horvath a
opinat că destrămarea statului român era o chestiune de zile 6 • Ministrul Angliei
de la Budapesta, O'Malley, a transmis Londrei că Ungaria „a afirmat că nu poate
tolera ca România să facă concesii numai Uniunii Sovietice" şi a cerut Bucureştilor,
prin Iugoslavia, „să nagocieze concesii teritoriale" 7 • Guvernul iugoslav a
recomandat „cumpătare" din partea Ungariei şi „conciliere" din partea României.
Chiar dacă Rusia insistase ca Ungaria „să nu tulbure liniştea în zonă", O'Malley
credea că Budapesta va încerca „să obţină, în schimb, promisiunea unui ajutor
diplomatic pentru ca revendicările teritoritoriale să fie rezolvate acum, sau la
finele războiului" 8 . Lui O'Malley i se „recomanda" să ţină cont de faptul că
politica Londrei „este să profităm de orice situaţie în Balcani" şi că „problema
Transilvaniei, în cazul în care rămâne susţinută de guvernul Ungariei, ar putea
să ne ofere motive de a implica (n.ns.-în război) şi Rusia şi Germania" 9 •
lnstrucţunile transmise lui O'Malley confirmă cele scrise de Mihail Manoilescu
în Memoriile sale care, vorbind de Anglia, aprecia că „interesul ei evident era
3. A.D.A.P., Series D, vo. 10, p. 96·97.

4. Laszlo Suto, La Politique interalliee el la Hongrie pendant la Seconde Guerre Mondiale, Bruxelles, 1983, p. 47.
5. Arh. M.Ap. N., fond 5 417, dosar f.n., 1940, Pozilia 297, p. 19.
6. M. Manoilescu. Dictatul de la Viena. Memorii (iulie-august 1940), Bucureşti, 1991, p. 39.
7. Great Britain, P. R.O., F.O., 371, 24 848, f. 102.
8. Ibidem.
9. Ibidem, f. 301.
Valeriu Florin Dobrinescu 509
ca noi să intrăm în conflict cu Ungaria şi să provocăm, astfel, totodată, ajungem

U.R.S.S. pe Carpaţi". Foreign Officeul spunea ca, prin aceasta, „să precipite
conflictul germano-sovietic" 1°.
România era aşadar, în vara anului 1940 izolată de foştii aliaţi. Situaţia sa
internaţională s-a agravat datorită ostilităţii Axei şi Uniunii Sovietice, ceea ce a
dus la o exacerbare a pretenţilor teritoriale ale Ungariei şi Bulgariei. Într-un
asemenea context, după ce a renunţat la garanţiile anglo-franceze, România şi
a făcut publică apropierea de Axă. Răspunsul lui Hitler recomanda, ca o condiţie
a apropierii, satisfacerea unor revendicări teritoriale, în favoarea Ungariei şi
Bulgariei, în vederea pacificării reale a Balcanilor" 11 . Poziţia României nu l-a
satisfăcut pe Hitler care, la 1O iulie, s-a întâlnit cu Ciano, Teleky şi Csaky la
MOnchen. Teleky a pretins întreaga Transilvania, condiţionând posibilitatea
unor tratative numai în caz că România acceptă să facă mari concesii. Hitler a
cerut interlocutorilor maghiari să nu se cramponeze de ideea „totul sau nimic",
ci să realizeze pretenţiile teritoriale asupra României în etape, la care Teleky şi
Csaky au ţinut să remarce: „noi credem că tratativele directe cu România se vor
încheia cu succes pentru Ungaria, numai cu participarea Germaniei şi a
ltaliei" 12 • Astfel, se solicita „arbitrajul" puterilor Axei. La MOnchen s-au dat
„asigurări" ungurilor că vor obţine satisfacţii teritoriale chiar în cursul războiului,
de unde până atunci germanii amânaseră chestiunea până la încheierea păcii.
În acest spirit, era redactată şi scrisoarea regentului Horthy adresată lui Hitler 13 •
Aflat la apogeul succeselor sale politice, şi militare, Hitler s-a adresat, la
15 iulie, pe un ton ultimativ regelui Carol al II-iea cerându-i ca România să se
încadreze definitiv în tabăra Axei şi să consimtă la cedări teritoriale faţă de
vecinii săi. „Orice încercare de a înlătura prin manevre tactice, de vreun fel sau
altul, pericolele care ameninţă, ţara dumneavoastră- se spunea în scrisoare -
trebuie să sufere şi va suferi un eşec. Sfârşitul, mai devreme sau mai târziu şi,
poate, în scurt timp, ar putea fi chiar distrugerea României". Punct crucial din
istoria raporturilor româno-germane din anii celui de al doilea război mondial,
scrisoarea din 15 iulie, imperativă şi implacabilă, sublinia, prin brutalitatea şi
tragismul situaţiei României, izolarea sa internaţională. Hitler acuza, în baza
documentelor diplomatice găsite în Franţa, că „atitudinea, cel puţin a politicii
oficiale româneşti în trecut şi până în ultimul timp, a fost puţin amicală faţă de
Reich ba, dimpotrivă chiar, numai ostilă". Prima reacţie a regelui a fost să nu se
răspundă la scrisoare, fără a rupe însă angajamentele de a trata cu ungurii şi
bulgarii. Manoilescu a considerat că era mai bine să se răspundă şi a conceput
o scrisoare pe care avea să o înmâneze personal fOhrer-ului. În răspuns, Carol
al II-iea oferea o lecţie de istorie şi morală lui Hitler, afirmând că „nimic nu poate
fi clădit durabil pe acte care nu şi-ar avea deplina adeziune populară" şi anume
„a tuturor generaţiilor care vor veni şi care, în nesfârşirea secoleleor, au dreptul
1O. M. Manoilescu, op. cil., p. 1·1 O.

11. A. Simion, Dictatul de la Viena, Cluj-Napoca, 1972, p. 130.
12. A. Hillgruber, Les entretiens secrels de Hitler, Paris, Fayard, 1969, p. 165·170.
13. The Conlidential Papers of Amiral Horthy, Budapest, Cervina Press, 1965, p. 129-133.
să-şi spună cuvântul şi să judece".De aceea, „nimic nu trebuie întreprins ce

n-ar rezista la critica istoriei căci, în caz contrar, am risca să facem cu toţii o
operă trecătoare şi zadarnică". Suveranul arăta că schimbul de populaţie ar fi
cea mai bună soluţie a eventualelor negocieri şi că ceea ce doreşte România
este o intervenţie în discuţii, care să modereze pe vecinii noştri şi, în nici un caz,
arbitraj care să dea mână puterilor Axei însăşi decizia în litigiu dintre noi şi
vecini 14 • Referitor la conţinutul scrisorii lui Hitler, Carol al II-iea nota, în Însemnările
sale zilnice, , ,Problema e pusă brutal, aşa cume felul lui, nu e plăcută pentru noi
şi din punct de vedere intern poate să aibă urmări foarte grele" 15 •
De la Budapesta, O'Malley transmitea, la 24 iulie, că oficialităţile ungare
sunt conştiente de pericolul unei apropieri a Bucureştilor faţă de Reich, în
contextul forţării lor „să accepte cererile Germaniei", dar că vor trebui „să se
mulţumească cu mult mai puţin decât vor primi de la România 1116 • Diplomatul
britanic lega planurile Reich-ului, referitor la România, de politica sud-est
europeană a Uniunii Sovietice şi de „neputinţa" Angliei de a „redresa balanţa
puterii în această parte a Europei" 11 . Din aceste motive, în preajma tratativelor
cu Ungaria, România a făcut încercări de normalizare a raporturilor cu Uniunea
Sovietică, la Bucureşti apreciindu-se că „raţiunea de stat cerea o politică
cuminte şi înţeleaptă faţă de U.R.S.S.". Aşa trebuie văzută acreditarea lui Gr.
Gafencu, fost şef al diplomatţiei Bucureştilor, în calitate de ministru la Moscova 18 •
Prin aceasta se urmărea menţinerea de bune raporturi cu Uniunea Sovietică,
continuându-se una din constantele politicii externe anterioare şi o întărire a
poziţiei României la viitoarele negocieri, deoarece Budapesta conta pe U .R.S.S.,
mare putere, ca pe un factor de presiune 19 •
Guvernul Gigurtu, în pofida opoziţiei opiniei publice, a început tratative cu
Ungaria. Ministrul de la Roma, Raoul Vasile Bossy, a mai urmărit să obţină unele
informaţii privind aspectul concret al chestiunilor pe care Ungaria urma să le
ridice la tratativele precedente 20 •
La sugestia lui Hitler, guvernul de la Bucureşti a acceptat negocierile
directe cu Budapesta care au început, la 16 august 1940, la Turnu-Severin.
Delegaţia română avea în frunte pe Valer Pop, ministru plenipotenţiar, iar cea
maghiară pe Andras H6ry. În timpul convorbirilor, delegaţia română a susţinut
principiul schimbului de populaţie, iar reprezentanţii guvernului horthyst au
pretins un teritoriu de 39.000 km 21 • Cu o zi înainte de plecarea la Turnu-Severin,
Valer Pop amintea regelui Carol al II-iea, printr-o scrisoare, de consfătuirea
fruntaşilor transilvăneni care, la 2 august, demonstraseră documentar drepturile
României cu privire la eventualele concesii teritoriale. Totodată, într-o audienţă
la suveran, Valer Pop avertizase asupra factorului timp 22 • La 8 august, Iuliu
14. M.Manoilescu, op. cit., p. 76-83.

15. Carol al II-iea, Însemnări zilnice, voi. 8, p. 702.
16. Great Britain, P.R.O., F. O., 371, 24 968, I. 187.
17. Ibidem.
18. Arh. M.A.E., fond 71, U.R.S.S. dosar 91, 1940. I. 368.
19. Idem, Transilvania, dosar 40, 1939-1940.
20. Idem, Conferinţa de Pace, 1946, dosar 101, f. 216-217.
21. Ibidem, I. 255-257.
22. B.A.R., Arh. Palat. LXXXII, Varia 16, f.11.
Maniu făcea o declaraţie conform căreia atitudinea României trebuia să fie

aceea a păstrării, cu orice preţ, a integrităţii teritoriale a ţării. „Tratatul de la
Trianon, continua şeful Partidului Naţional-ţărănesc, nu a creat, ci a înregistrat
numai, pentru lumea internaţională, Unirea Ardealului cu Regatul Român" 23 •
Cererile formulate de delegaţia ungară au fost respinse de cea română,
care a subliniat că acestea nu puteau constitui ,,o bază acceptabilă de discuţii" 24 •
În cea de a doua zi a tratativelor, H6ry a solicitat Bucureştilor să facă o
contrapropunere cu caracter teritorial. Delegaţia română, refuzând să accepte
o propunere în acest sens, tratativele au intrat în impas. Întrucât nici una din
delegaţii nu a renunţat la punctele de vedere exprimate, Andrâs H6ry şi Valer
Pop au hotărât, de comun acord, să se prezinte guvernelor lor pentru noi
instrucţiuni.
La Bucureşti a avut loc, în ziua de 23 august un Consiliu de Coroană care
a stabilit instrucţiunile în baza cărora trebuia să-şi desfăşoare activitatea
delegaţia română: 1) să se obţină adeziunea prealabilă a guvernului ungar la
principiul schimbului de populaţie; 2) să se fixeze, ulterior, numărul locuitorilor
maghiari care urmau să fie transferaţi în Ungaria; 3) să se stabilească consecinţele
teritoriale ale schimbului de populaţie 25 • Guvernul de la Bucureşti menţinea, în
esenţă, aceleaşi instrucţiuni pe care le dăduse delegaţiei române la începerea
tratativelor de la Turnu-Severin. În schimb, H6ry a prlmit mandat de la Teleky să
dea dovadă de „ fermitate" şi să nu pornească discuţii decât în baza principiului
cedării teritoriale.
Lucrările conferinţei au fost reluate la 24 august, când H6ry a prezentat un
nou memoriu şi a somat guvernul român să răspundă dacă dorea să desemneze
teritoriile pe care era dispus să le cedeze Ungariei. Valer Pop a arătat că,
deoarece ultimul memoriu al Budapestei se bazase tot pe principiul cedării de
teritorii, fără a se lua în consideraţie realităţile etnice, se vede obligat să declare,
în numele guvernului român, „că nu poate primi ca bază de discuţie o astfel de
propunere". Comunicatul conferinţei de la Turnu-Severin lăsa, însă, o poartă
deschisă, subliniind că „tratativele vor fi reluate în cel mai scurt timp". În cursul
tratativelor, delegaţia română nu a recunoscut Ungariei nici un drept asupra
Transilvaniei şi nu s-a pronunţat pentru împărţirea teritoriului. M.Manoilescu
recunoştea: „câtă vreme am tratat relativ liber, nu am cedat nimic şi nu am
consimţit la nici o ştirbire a ţării. Evident că noţiunea de liber nu trebuie înţeleasă
nici în·mod absolut, fiindcă dacă am fi avut întreaga libertate, nu ne-am fi dus
niciodată la Severin să stăm de vorbă cu ungurii („.) Dar în conjunctura politică
în care ne găseam atunci, şi pe care cred că am descris-o îndeajuns, ne-am mai
bucurat la Severin încă de o relativă libertate de mişcare, pe care am utilizat-o
din plin. Această libertate a fost pierdută complet în ziua de 29 august la Viena 26 •
Faţă de situaţia convorbirilor de la Turnu-Severin, guvernul german a hotărât să
şi continue presiunile ultimative asupra României. Concomitent, Uniunea
23. Arh. M.Ap.N., fond 950, dosar f.n .. 1940-1941, Poziţia 824, I. 32-35.
24. A. Simion, op. cit., p. 164.
25. Ibidem, p. 167.
26. M. Manoilescu, op. cit., pasim.
Sovietică, care sprijinea revendicările ungare, a deplasat numeroase trupe pe

linia de demarcaţie de pe Prut 27 •
După publicarea comunicatului româno-ungar, Gigurtu şi Manoilescu, în
consens cu regele Carol al II-iea, au cerut lui Valer Pop să reia convorbirile în
ziua de 28 august, guvernul român menţinându-se pe linia schimbului de
populaţie. Ca urmare a opoziţiei opiniei publice, a memoriilor a peste 200 de
personalităţi politice şi demonstraţiilor împotriva pretenţiilor teritoriale maghiare,
guvernul Gigurtu a sistat discuţiile şi a cerut reprezentanţilor săi acreditaţi la
Berlin şi Roma - Alexandru Romalo şi R.V. Bossy - să ceară cabinetelor
respective ca nici o hotărâre referitoare la Transilvania să nu fie luată fără avizul
oficialilor români. Instrucţiunile subliniau: „dacă este vorba de un adevărat
arbitraj, el trebuie să fie acceptat de noi, iar în eventualitatea că va fi acceptat
de noi principiul arbitrajului, să se desfăşoare o procedură în care noi să ne
putem spune larg cuvântul şi să ne facem propunerile noastre" 28 .
După întreruperea tratativelor de la Turnu-Severin, guvernul ungar a luat
măsuri pentru pregătirea unui atac militar împotriva României. Paralel, el a
continuat să informeze Berlinul şi Moscova despre „justeţea" revendicărilor
sale teritoriale. S-au înmulţit incidentele la graniţa comună, provocate de partea
ungară 29 • La 27 august, ministrul Ungariei de la Berlin a înmânat lui E. Woermann
o notă în care sublinia că guvernul de la Budapesta avea în vedere „soluţionarea
militară" a pretenţiilor sale asupra Transilvaniei.
Deoarece diferendul româno-ungar putea periclita planurile Germaniei în
sud-estul Europei, Hitler, deşi convins de netemeinicia cererilor horthyste, a
hotărât „să reglementeze" chestiunea. Astefl, el recompensa Budapesta pentru
ataşamentul ei la politica Axei şi pedepsea România pentru fidelitatea acesteia
faţă de politica anterioară de securitate colectivă şi a pactelor regionale. La baza
„judecăţii" tohrer-ului au stat considerente de ordin strategic, militar, politic şi
economic. În seara zilei de 27 august, guvernele român şi ungar au primit
invitaţia, din partea Germaniei şi Italiei, să delege pentru „arbitraj" la Viena pe
miniştrii de externe, investiţi cu „depline puteri pentru tratative" în ziua de 29
august. Atunci Ribbentrop şi Ciano au comunicat delegaţiilor de la Bucureşti că
discuţiile erau inutile şi întrucât nu se va ajunge la un acord, decizia va fi luată
de ei, în calitate de „arbitrii".
Cei doi miniştri de externe au comunicat că, dacă nu se va accepta
cedarea unei părţi a Transilvaniei, România va deveni obiectul unei acţiuni
militare, va fi invadată şi ştearsă de pe harta Europei 30 • Manoilescu a contestat
faptul că România „ar fi cerut vreodată arbitrajul" 31 •
27. Arh. M. Ap.N .• fond 5417, dosar 3, 1940, poziţia 904, f.405. 572.
28. Arh. M.A.E., fond 71, Transilvania. dosar 42. 1940, f. 107-108.
29. Arh. M.Ap.N., fond 5417. dosar 20, 1940, Pozitia 903, f. 461.
30. M. Manoilescu, op. cit., Passim.
31. Ibidem.
THE ROMANIAN-HUNGARIAN RELATIONS FROM THE SOVIET

ULTIMATUM NOTES TO THE VIENNA DIKTA T
(JUNE-AUGUST 1940)
Summary
This study presents, on the basis of many unpublished archive documents and the !atest
historicat literature, the Romanian-Hungarian relations in the years between the Soviet ultimatum
notes and the Vienna diktat. Special emphasis is laid on the negative role the Berlin and Rome
diplomats played with regard to the territorial demands of Hungary.
RECEPTAREA POLITICII EXTERNE ROMÂNEŞTI
ÎN CERCURILE VATICANULUI (1933-1940)
Adela Herban
Între anii 1933 şi 1940 România păstrează neschimbate principiile politicii

externe, promovate consecvent după făurirea statului naţional unitar român din
1918. Pe această linie, a acţionat pentru menţinerea relaţiilor dintre state pe
principiile independenţei şi suveranităţii naţionale, egalităţii în drepturi,
invizibilităţii păcii şi colaborării internaţionale şi al renunţării la război ca
instrument al politicii externe.
Punând în evidenţă valoarea principiilor politicii externe româneşti, Nicolae
Titulescu spunea „Politica externă a României este dominată de perfecta
concordanţă ce exista între interesele româneşti şi interesele europene. Toate
actele din trecut ale politicii externe româneşti, toate actele acestei politici în
viitor se explică sau se vor explica prin această consideraţiune fundamentală:
România e avidă de pace, ca mai toate naţiunile ce au fost încercate de războiul
mondial; dar nu există pace fără o ordine internaţională şi nu poate fi ordine fără
o absolută încredere în statornicia ei" 1 •
O idee fundamentală exprimată de diplomaţia românească a fost acea a
invizibilităţii păcii, orice conflict local putând avea consecinţe mondiale. Fidelă
unor astfel de principii, România şi-a extins legăturile sale diplomatice cu state
din toate continentele: Asia, America Latină, Africa.
Cu gândul la aceste realităţii, prezentând o retrospectivă asupra evoluţiei
politicii externe româneşti, Nicolae Titulescu declara în şedinţa Parlamentului
din 4 aprilie 1934: „Izvorând din poruncile unităţii noastre naţionale, politica
noastră externă are ca scop principal păstrarea ei, iar ca metodă constantă de
lucru, coordonarea progresivă a acţiunii noastre cu aceea a statelor cu interes
comun până la integrarea ei în grupuri internaţionale, din ce în ce mai mari. De
la naţional prin regional la universal, iată lozinca României peste graniţe" 2 •
După anul 1933 insecuritatea internaţională crescândă datorită politicii
revanşarde a Germaniei naziste şi a celorlalte state revizioniste, ca şi
conciliatorismul Angliei şi Franţei a determinat o regrupare a forţelor
antirevizioniste interesate în menţinerea status-quo-ului politic şi teritorial
consfinţit prin tratatul de pace din 1919-1920.
Sistemul de securitate regională în centrul şi sud-estul Europei se bazează
pe două acte de însemnătate excepţională: Pactul de organizare a Micii Înţelegeri
- februarie 1933 -, având caracter de organism internaţional unificat, deschis
aderării şi altor state, şi Pactul Balcanic - februarie 1934 - în temeiul căruia se
constituia Înţelegerea Balcanică. Majoritatea statelor din centrul şi sud-estul
1. Nicolae Titulescu, Discursuri, Bucureşti, 1967, p. 295.

2. Ibidem.
516 Politica externă românească şi Vaticanul
Europei realizau astfel în această zonă ceea ce nu se putuse realiza la scară

europeană, şi anume un cadru juridico-politic organizat, de colaborare pe
multiple planuri, pentru menţinerea păcii, securităţii status-quo-ului teritorial,
independenţei şi suveranităţii internaţionale 3 . Nicolae Titulescu vedea întreg
continentul european acoperit de pacte regionale, „legându-se unele de altele
şi constituind sârma ghimpată a păcii" 4 • În acest context un rol aparte l-a avut
România în cadrul Micii Înţelegeri, în relaţiile amicale, nu numai cu cei doi
parteneri, dar şi cu statele vecine, care puteau fi eventual atrase în acest sistem
- Polonia, Grecia, Turcia, Albania 5 .
În cercurile Vaticanului politica externă a României a fost receptată aşa
cum reiese fie din notele diplomatice purtate între reprezentanţii României pe
lângă Sfântul Scaun, fie din ziarul Vaticanului „Osservatore Romano". Oficiosul
papal din 27 noiembrie 1938 considera că în urma transformărilor din Europa
Centrală, politica ţărilor balcanice şi dunărene capătă o deosebită importanţă în
raport cu problemele generale ale echilibrului european. Punctul principal de
stabilit-considera ziarul-, este de a şti dacă Înţelegerea Balcanică va moşteni
Mica Înţelegere sau dacă Înţelegerea Balcanică va sfârşi prin a constitui o
prelungire spre Orient a noii politici dunărene. O contribuţie la clarificarea
acestei „capitale probleme", europene, a fost dată - după ziar - de presa
oficială engleză şi română, cu prilejul călătoriei la Londra a Regelui Carol al 11-
lea. Făcând o analiză asupra României, ziarul scria: „Printre ţările balcanice,
România se află într-o poziţiune deosebit de expusă, iar examinarea posibilelor
orientări ale politicei româneşti interesează pe toţi în Balcani, dată fiind situaţiunea
particulară, atât economică şi strategică, a acestei ţări". Referindu-se la influenţa
exercitată de Bucureşti asupra negocierilor referitoare la Ucraina Subcarpatică,
ziarul sublinia posibilităţile largi de influenţă ale politicii româneşti.
Referindu-se la alianţa strânsă dintre Polonia şi România, „Osservatore Romano"
- nu trecea cu vederea refuzul României la proiectul polonez de împărţire a
Ruteniei. Acest refuz a avut o influenţă hotărâtoare asupra determinării soartei
Ruteniei, care, deşi în proporţii reduse, a rămas astfel autonomă, în componenţa
Cehoslovaciei 6 . În încheiere, ziarul arăta că „Oricât de capitală şi de hotărâtoare
ar fi situaţiunea română, nu se poate spune nimic despre orientarea definitivă
a Înţelegerii Balcanice, atât timp cât politica iugoslavă nu va ieşi din actuala fază
de nehotărâre şi de expectativă faţă de rapida evoluţie a situaţiunei dunărene.
Călătoria principelui Paul la Londra este pusă în legătură cu această dorinţă a
Jugoslaviei de a găsi o orientare definitivă şi solidară cu celelalte ţări balcanice
şi mai cu seamă cu România, a cărei situaţiune strategică şi economică, este
după cum s-a văzut, de prim ordin ... " 7 •
3. Cristian Popişteanu, România şi Antanta Balcanică; Momente şi semnificajii de istorie diplomatică,

Bucureşti, 1971, p. 81.
4. Nicolae Titutescu, Documente diplomatice, Bucureşti, 1967, p. 187.
5. Eliza Cmpus, Mica Înjelegere, Bucureşti, 1968, p. 91.
• 6. Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Fond 71/19321939, voi. XX, pagina 254-260 (de acum înainte se
va prescurta Arhiva Ministerului Afacerilor Externe -Arh. M.A.E.; Fond-F.).
7. Ibidem, p. 262.
Adela Herban 517
În februarie 1939 Legaţia României pe lângă Sfântul Scaun a fost ridicată

la rangul de Ambasadă. În nota 58/4 februarie a.a. Ambasadorul României îi
telegrafia lui Grigore Gafencu înştiinţându-l despre primirea fastuoasă ce i-a
rezervat-o Papa, cu care ocazie a subliniat „ ... marele pericol pe care-l
reprezintă ... anumite state totalitare pentru pace şi civilizaţie ... ", remarcând cu
tristeţe „ ... că metodele întrebuinţate astăzi nu pot duce, dacă vor continua ca
până acum, decât la un dezastru" 8 • Audienţa la Papa a fost urmată de cea la
Cardinalul Pacelli. Ambasadorul Commen îi împărtăşa ministrului Gafencu
solicitudinea cu care a fost „ ... primit în toate cercurile Vaticane, ... interesul
neobişnuit manifestat peste totŢării noastre şi ... dorinţa de cooperare care .. .i-
a fost reafirmată călduros atât de Papa cât şi de Secretarul său de Stat ... "
trăgând concluzia că „Sfântul Scaun este fericit de a putea considera România
ca un punct fix, ca un avantpost al ordinei şi civilizaţiei la Răsărit" 9 •
Nu putem să trecem cu vederea faptul că atitudinea Vaticanului a fo:::t
sensibil influenţată de mutaţiile geo-politice din Europa anilor 1939-1940.
În numărul din 3 februarie 1940, ,Osservatore Romano" acorda spaţii largi
orientării politice româneşti într-un articol, chiar aşa şi intitulat, „Orientarea
politicei României". Menţionând că Consiliul Permanent al Micii Înţelegeri urma
să se întâlnească la Belgrad pentru examinarea politicii de neutralitate a
Balcanilor, ziarul atrăgea atenţia asupra României subliniind situaţia deli~ată a
acesteia care „ ... din motive geografice, economice şi miltare, se găseşte într-
a poziţiune de avangardă, adică în condiţiuni de a fi cu mult mai sensibilă
repercursiunilor conflictului". Atrăgând atenţia asupra mai noilor (dispărând
Polonia, s-a extins Rusia) sau mai vechilor vecini, ca şi asupra pretenţiilor
teritoriale ale Ungariei şi Bulgariei, punctând faptul că furnizează petrol Germaniei,
„Osservatore Romano" concluziona că „ România este în acelaşi timp prietena
Aliaţilor a căror garanţie a acceptat-o ... ". Spaţii largi acordă ziarul expunerii
asupra „Politicii externe a României" susţinute de ministrul de externe Gafencu
în faţa Comisiilor reunite ale Afacerilor Străine la Cameră şi Senat. „Osservatore
Romano" desprinde din discursul Ministrului de Externe român trei laturi ale
politicii externe româneşti: 1) Neutralitatea României atât timp cât nu-i sunt
periclitate intersele, independenţa şi integritatea; 2) Raporturile economice cu
Germania sunt considerate de guvernul de la Bucureşti ca nişte bune instrumente
de schimburi şi ca adevărate instrumente de pace. „Osservatore Romano"
remarcă că „România nu vede nici o incompatibilitate în continuarea livrărilor
furniturilor în favoarea germaniei şi continuarea prieteniei cu Anglia şi Franţa
... "; 3) Raporturile româno-sovietice. Citându-l pe ministrul Gafencu care vorbea
„de o conformitate ce există între politica de pace afirmată de Republica
Sovietelor şi politica de independenţă urmată de statul român"., „Osservatore
Romano", arăta că „în orientarea politicii sale internaţionale ... România nu
înţelege să se sprijine pe vreuna dintre marile Puteri vecine pentru a acţiona
contra unei alte Puteri. Conformându-se acestei linii de conduită, România este
8. Ibidem. p. 279-280.
9. Ibidem, p. 281.
hotărâtă a contribui la evitarea oricărui conflict între vecini". Pe această linie se

înscrie şi propunerea românească prezentată părţii ungare în ajunul izbucnirii
celui de-al doilea conflict mondial, sub forma unui pact de neagresiune, neonorat
însă, de partea ungară. Oficiosul Vaticanul.ui comentează pe marginea celor
spuse de ministrul Gafencu în problema maghiară că „România insistă ...
asupra unor chestiuni de principiu fundamental, care contrastează în plin tezele
maghiare. Tratatul de la Trianon nu este considerat de români un tratat „nedrept".
După români acest tratat a înlocuit un Stat compus din minorităţi în cuprinsul
frontierelor lor naţionale. Aceste minorităţi însă departe de a fi un motiv de
neînţelegere, ar trebui să constituie un motiv de cooperare între politica statelor
vecine. Astfel plasată chestiunea minorităţilor se ajunge la concluzia că România
caută soluţiunea controverselor încă existente nu în cesiuni teritoriale ci într-o
reglementare a regimului minorităţilor ... şi care să poată constitui baza unei
politici de pace cu ţările vecine ... ". În ce priveşte raporturile României cu
celelalte ţări balcanice, „Osservatore Romano" remarcă că „Turcia, - care a
strâns tot mai mult relaţiunile sale cu Bulgaria - poate contribui la o destindere
româno-bulgară şi poate ... aduce tributul său la ţinerea în frâu a Rusiei şi
împiedicarea ca acesta să caute aventuri în Marea Neagr!ă 10 •
Nota 556/17 august 1940 expediată de Ambasadorul României pe lângă
Vatican lui Mihai Manoilescu conţine date din convorbirea avută de ministrul
Dinu Cesianu cu Cardinalul de Stat, Maglione. Ministrul român, după o anticameră
de 20 de minute, era primit de Cardinal după ce acesta avusese întrevedere cu
ministrul Ungariei. Cardinalul a criticat politica Romei în detrimentul României
şi Greciei arătând pericolul izbucnirii unui nou focar cu consecinţe imprevizibile.
„În orice caz - şi o credem şi noi - crice agravare în sud - estul european în
starea de azi a războiului germano-englez, nu pote aduce decât apă la moara
Moscovei imperialiste şi comunismului şi pricepem deci surplusul de îngrijorare
al României" .. Referindu-se la diferendu-I româno-maghiar, Cardinalul a arătat
că" ... Sfântul Scaun ... face presiuni în favoarea păcii, deci a României, aşa cum
... a mai făcut-o şi cu un timp înaintea venirei la Roma a Preşedintelui de Consiliu
al României, D-l Giugurtu ... Dar adevărata cheie este la Berlin, şi ce o gândit
exact Hitler, nu o ştim. Sper că guvernul italian va socoti că are un cuvânt de
spus la Berlin şi clipa este gravă ca niciodată" • 11
În 18 august 1940 Cardinalul Maglione îl primeşte din nou în audienţă pe

ministrul Dinu Cesianu. Sunt reînoite bunele sentimente ale Vaticanului faţă de
România şi se subliniază necesitatea unei Românii puternice pentru creştinism
şi civilizaţie ca şi îngrijorarea că ungurii pun pacea în pericol 12 •
Din telegrama numărul 571 /23august1940 Ambasadorul Comnen raporta
Ministerul Afacerilor Străine îngrijorat, că „ungurii au invadat Vaticanul cu hărţi
etnografice. Pentru a da impresia unui mozaic de popoare toate acele hărţi
10. M.A.E., F. 71/1932·1939, voi. XXI, p. 21, 23. 24, 25, 26, 27.
11. Ibidem, p. 110-111.
12. Ibidem, p. 113.
Adela Herban 519
utilizează cunoscuta tehnică a Contelui Teleky care presară întreg Ardealul de

munţi figurând ca goluri albe ... " 13 .
În întrevederea din 23 august 1940 cu cercurile vaticane Comnen a arătat
" ... cu centimetrul şi harta în mână sacrificiile ce România a făcut faţă de ruşi şi
faţă de bulgari urmând sfaturile de la Berlin şi Roma pentru a salva pacea ... ".
El arăta că dacă ungurii persistă în cererile lor, populaţia românească s-ar putea
revolta. „Vaticanul arăta Comnen-cunoştea pretenţiile Budapestei şi s-a oferit
să dea sfatul de moderaţiune la Budapesta" 14 .
Rămasă singură în faţa marşului războinic al statelor fasciste şi revizioniste,
România a fost constrânsă să accepte, în vara anului 1940, amputarea teritoriului
naţional. Politica de cedare şi compromis dusă de Franţa şi Anglia în perioada
1933-1940 în faţa statelor fasciste şi revizioniste sfârşea prin prăbuşirea
întregului sistem de pacte şi alianţe încheiate după primul război mondial şi
declanşarea celei de a doua conflagraţii mondiale.
13. Ibidem, p. 116.

14. Ibidem, p. 117.
L 'ETA T VATICAN - RECEPTEUR DE LA POL/T/QUE EXTERNE

ROUMAINE DE LA PER/ODE 1933-1940
Resume
Dans la periode des annees 1933-1940 la Roumaine a actionne pour mentenir Ies
relations etablis entre Ies ETATS, fondes sur Ies principaux de l'independence et la souveranite
nationale, de l'egalite dans Ies droits, de l'indivisibilites de la paix et de la collaboration
internationale et de renoncer a la guerre comme instrument de la politique exterieur.
A Vatican, la politique exterieur de la Roumanie, dans celte periode dans laquelle la
securite internationale n'etait pas assure, a ete confirme el ce fait on connait d'apre Ies notes
diplomatiques des representants de la Roumanie qui se trouvaient a Vatican, on d'apres le jurnal
de Vatican "Osservatore Romano".
La Roumanie a recu de la parte de Vatican une grande attention grace a se situation geo-
strategique. On considere, aussi, le fait que l'attitude de Vatican a ele influence a cause des
modificalions geo-politique de !'Europe pendant Ies anneses 1939-1940.
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR, GIMNAZIAL, LICEAL ŞI
PROFESIONAL ÎN JUDEŢUL HUNEDOARA
1918-1940 (I)
Dumitru Bama
Anul 1918 a marcat o dată memorabilă în istoria poporului nostru când,

după o luptă multiseculară plină de abnegaţie şi sacrificii a fost înfăptuit statul
naţional unitar român. Realizarea acestui deziderat istoric a fost rolul luptei
tuturor claselor sociale, a fost opera întregului popor, a întregii naţiuni. El a
însemnat încheierea unei etape şi începerea alteia noi, cu multiple valenţe în
istoria poporului nostru. Act profund progresist, Marea Unire din 1918 a ridicat
pe o treaptă superioară comunitatea statornică de-a lungul veacurilor între toate
provinciile româneşti, a realizat cadrul naţional şi economico-social pentru
dezvoltarea mai rapidă a economiei, a însemnat înmănuncherea energiilor şi
capacităţilor creatoare ale întregului popor, unirea la scară naţională a tuturor
forţelor de producţie, a vieţii politice şi democratice a ţării, a independenţei,
suveranităţii şi integrităţii teritoriale a acesteia.
România întreagă în hotarele sale fireşti avea o suprafaţă de 295049 km 2
(faţă de 137000 km 2 înainte de 1918). În 1930 populaţia României era de
18052896 locuitori (faţă de aproximativ 7250000 locuitori înainte de 1918), fiind
a opta ţară după numărul populaţiei din Europa. România era un stat naţional
unitar, întrucât majoritatea covărşitoare a locuitorilor ei erau români, alături de
care trăiau alte naţionalităţi. Conform recensământului din 1930 din populaţia
totală 71,9% erau români; 9,9% maghiari; 4, 1% germani; 4% evrei; 3,2% ruteni
şi ucrainieni, 2,3% ruşi; 2% bulgari; 1,5% ţigani; 0,9% turci; 0,6% găgăuzi; 0,3%
sârbi, croaţi, sloveni; 0,3% polonezi; 0, 1% tătari; O, 1%greci;0,3% alte neamuri 1 •
Progresele deosebite înregistrate în toate sferele vieţii sociale
demonstrează cu pregnanţă semnificaţia istorică a realizării statului naţional
unitar român, caracterul profund progresist al actelor de unire adoptate de
români la 1 Decembrie 1918.
Făurirea statului naţional unitar român a marcat intrarea României într-un
nou stadiu al evoluţiei sale economice, caracterizat prin creşterea rapidă a
forţelor de producţie şi accelerarea dezvoltării capitaliste. Unirea a dus la
întărirea potenţialului economic al României, a creat condiţiile fructificării la
scară naţională a bogăţiilor solului şi subsolului, a accentuat rolul industriei în
ansamblul economiei naţionale. Legăt1,1rile economice tradiţionale au căpătat
acum cadrul geografic - statal adecvat - ceea ce a asigurat pieţei naţionale o
deplină unitate. Acest fapt a determinat o restructurare calitativă şi cantitativă,
o întregire, a sistemului industriei şi agriculturii, a sistemului de transport şi
1. I. Scurtu, Viaţa politică din România 1918-1944, Bucureşti, 1982, p. 12.
522 învăţământul în judeţul Hunedoara
comunicaţii, a mărit masa mijloacelor de producţie din fiecare ramură, a

completat structura internă a unora, ca şi a organismului economiei naţionale 2 •
Roadele binefăcătoare ale Marii Uniri din 1918 s-au reflectat şi pe plan
cultural. Eliberarea marilor energii spirituale încătuşate de-a lungul multor
secole de stăpâniri străine, strângerea laolaltă pentru prima dată în istorie a
tuturor forţelor spiritualităţii româneşti, vastele acumulări cantitative de la
sfârşitul secolului al XIX-iea şi începutul secolului al XX-iea, s-au materializat în
saltul calitativ, dar şi cantitativ produs în perioada interbelică.
Secolul XIX formează în istoria românilor o epocă de renaştere. Ideea
latinităţii poporului român, deşi veche şi promovată de multe secole, este pusă
în lumină cu atâta stăruinţă, în pragul veacului al XIX-iea de scriitori, oameni de
cultură şi istorici instruiţi la Roma, sau alte centre occidentale, a dat un impuls
de dezvoltare întregii vieţi naţionale, sădind în spiritul păturii culte a naţiunii o
conştiinţă de demnitate şi de vrednicie care se va dovedi deosebit de fecundă.
Ideea latinităţii s-a întâlnit în efectele ei cu rezultate binefăcătoare ale influenţei
occidentale, mai ales franceze, care a început să se manifeste aproximativ în
aceeaşi epocă, în cele două ţări româneşti de la Dunăre. Spiritul francez
propaga ideea de libertate, care de asemenea postula o descătuşare a puterilor
latente ale naţiunii, oferind în acelaşi timp, ca exemplu şi stimulent tiparul unei
culturi ce se înălţa la parametrii dintre cei mai ridicaţi.
Aceste idei aveau să dea naştere naţionalismului românesc, iar acesta va
învinge prin eforturi eroice şi iscusite, toate obstacolele puse în cale de condiţiile
geografice - nu prea norocoase uneori - şi va realiza prin cuceriri succesive, la
sfârşitul deceniului al doilea al veacului nostru, condiţiile optime de dezvoltare
ale vieţii naţionale, prin creerea României Mari 3 •
Românii din Transilvania supuşi unei stăpâniri străine au avut şi ei în sec.
XIX un program politic şi unul cultural, cum însă însuşi faptul primordial al
dominaţiei străine crea obstacole insurmontabile în calea unei vieţi politice de
amploare, programul cultural a trecut în această provincie mai cu seamă în a
doua jumătate a secolului, pe planul prim. Viaţa politică, s-a mărginit aici, în
general vorbind, la o serie de reacţii glorioase împotriva tendinţelor de
deznaţionalizare. Este politica de rezistenţă naţională, care a mobilizat adeseori
în serviciul ei, ca de exemplu la procesul Memorandumului, toate puterile ei.
Politica de afirmare naţională avea să o facă statul român liber, din sudul
Carpaţilor 4 •
Dar nici viaţa culturală a românilor din Transilvania n-a fost liberă în
manifestările ei. Dat fiindcă ea şi-a creat de la început legături strânse cu viaţa
culturală a românilor de dincolo de Carpaţi, exercitându-se în mod neîntrerupt
o influenţă reciprocă între între ele, era fatal ca paşii ei să fie supravegheaţi,
adeseori contracaraţi. Viaţa culturală a unui popor, în toată complexitatea ei, se
dezvoltă cu sprijinul puterii politice. Cum în Transilvania politica de stat era
2. Ibidem, p. 13.
3. Olimpiu Boitoş, Progresul cultural al Transilvaniei după Unire, Sibiu, 1942, p. 7.
4. Ibidem, p. 8.
Dumitru Bama 523
potrivnică aspiraţiilor naţionale ale poporului român, viaţa lui culturală nu numai
că nu s-a bucurat de sprijinul necesar al statului, dar a trebuit să suporte
neîncetat loviturile lui distrugătoare. În lipsa unui sprijin al statului, ea şi-a creat
organe proprii de funcţionare.
Viaţa culturală a românilor din Transilvania a fost până în momentul Unirii
de la 1918, un produs aproape exclusiv al iniţiativei particulare, o lungă serie de
societăţi de tot felul, a creat posibilităţi de dezvoltare pentru forţa creatoare pe
plan spiritual, dând naştere şi instituţiilor de cadru strict necesare pentru
desfăşurarea acestei energii.
Era deci normal, dar şi fatal ca aceste posibilităţi mărginite să limiteze şi
terenul de manifestare al vieţii culturale. Au fost ramuri ale culturii care abia au
putut înmuguri, fără să ajungă la deplina dezvoltare. Aşa a fost domeniul
ştiinţelor pozitive.
După Unirea din 1918 însă, toate zăgazurile s-au rupt şi viaţa culturală a
luat o dezvoltare liberă în deplinătatea forţelor sale, dând rezultate strălucite în
toate direcţiile 5 •
Meritul creerii cadrului administrativ care avea să favorizeze desfăşurarea
şi dezvoltarea vieţii culturale în toată amploarea ei, revine Consiliului Dirigent,
întâiul guvern românesc al Transilvaniei, reprezentat prin cei doi şefi ai Resortului
de Culte şi Instrucţiune Publică: Vasile Goldiş, Valeriu Branişte. Activităţile
creatoare pe plan cultural au continuat apoi să fie sprijinite, după unificarea
administrativă, de statul român întregit.
Principala componentă a vieţii culturale a unei naţiuni o constituie şcoala.
Menirea ei esenţială este împărtăşirea în diferite etape a elementelor sociale cu
mijloace culturale necesare pentru a se folosi de cuceririle civilizaţiei. Aceasta
înseamnă în acelaşi timp pregătirea de elemente destoinice şi productive în
interesul colectivităţii etnice care alcătuieşte statul. Conceptul funcţiei sociale a
învăţământului s-a impus tot mai mult coordonatorilor şi promotorilor vieţii
şcolare din România ca un ideal mai corespunzător realităţilor din ţară, astfel că
s-a ajuns să se formuleze drept obiectiv al învăţământului, nu omul instruit, cum
era înainte ci, aşa cum spunea D. Gusti „bunul cetăţean în sensul adânc, de
trăire pentru naţiune, pe care veacul nostru îl dă acestei naţiuni" 6 .
În oricare sector al învăţământului vom cerceta realizarile din cele două
decenii de viaţă românească din Transilvania, ca şi din întreaga ţară, vom
constata eforturi enorme şi rezultate extrem de bune şi îmbucurătoare. Se pare
totuşi că învăţământul primar sau elementar s-a bucurat de mai multă solicitudine.
Lipsurile celor trei grade de învăţământ erau deopotrivă de mari la 1918, dar
învăţământul primar era, mai mult decât celelalte categorii un drept şi un bun al
întregii naţiuni şi însuşi momentul de evoluţie istorică a pretins că în urma
marilor suferinţe şi sacrificii cu care s-a soldat perioada războiului mondial,
necesităţile celor mai vaste straturi populare să fie soluţionate cu precădere.
5. Ibidem.
6. Ibidem, p. 28.
524 Învăţământul în judeţul Hunedoara
I. ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR ÎN SLUJBA JUDEŢULUI HUNEDOARA
Un criteriu cu totul obiectiv care recomanda în primul rând luarea de

măsuri urgente pentru dezvoltarea învăţământului primar a fost procentul mare
de analfabeţi, ce nu mai putea fi tolerat şi care împiedica progresul în general
al învăţământului de toate gradele şi, în final, însăşi progresul ţării.
Datele statistice dovedesc că stăpânirea maghiară, a lăsat în regiunile cu
majoritatea populaţiei, alta decât cea nemaghiară, cel mai mare procent de
analfabeţi. Şi deoarece în Transilvania majoritatea o avea populaţia maghiară,
adică români, această provincie în întregime se încadra printre cele cu procentul
cel mai mare de analfabeţi din toată Austro-Ungaria. Astfel - chiar după datele
recensământului oficial al statului maghiar din 191 O- regiunile Ungariei propriu-
zise aveau abia 19,20% analfabeţi, Banatul avea 39,80%, Maramureşul şi părţile
din nordul Transilvaniei 43, 10% iar Transilvania propriu-zisă 49,50% 7 • Situaţia
este şi mai evidentă dacă examinăm datele pe comitate. Vom constata că în
acele comitate din Transilvania care avea un număr mai mare de locuitori
maghiari aveau mai puţini analfabeţi decât comitatele curat româneşti. în
comitatul Trei Scaune de exemplu, din regiunea secuizată, analfabeţii reprezentau
33, 10%, iar în Odorhei 30,90%. Îndată ce ne îndepărtăm de această regiune,
cifra creşte vertiginos. În Mureş-Turda unde populaţia era mult mai mult formată
din români, dar totuşi nu majoritară, analfabeţii reprezentau 48,90%, în Alba
59%, iar Turda-Arieş 62,90%; Cluj 64,40% iar Solnoc-Dobârca 71,70% şi
Maramureş 73,20% 8 .
Având în vedere că populaţia săsească privilegiată a avut posibilitatea să
combată din timp analfabetismul, rămâne în aceste regiuni procentul cel mai
mare de analfabeţi pe seama populaţiei româneşti.
Cauzele principale ale acestui fenomen sunt lipsa de şcoli şi de personal
didactic naţional. Astfel în anul 1913/14 funcţionau în Transilvania şi celelalte
regiuni amintite 3911 şcoli cu limba de predare maghiară pentru o populaţie
maghiară de 2998129 locuitori şi 2660 de şcoli cu altă limbă de predare pentru
o populaţie nemaghiară de 3386881 locuitori. Cifrele totale ale Ungariei de
dinainte de 1918 indica pentru maghiari, care formau 54,5% din populaţia totală
a ţării 80% din şcolile existente iar pentru românii care reprezentau 16, 1% din
populaţia ţării numai 12% din totalul şcolilor primare existente. Exista pentru
fiecare 730 maghiari o şcoală primară şi pentru fiecare 332 maghiari un
învăţător, dar numai pentru 1358 locuitori români o şcoală şi pentru 1032 români
un învăţător. De acea în 1913/14, dintr-un număr total de 382437 copii români
de vârstă şcolară, 151127 n-au frecventat nici un fel de şcoală 9 •
Ca să repare această nedreptate şi pentru a dezvolta învăţământul
românesc după 1918, autorităţile româneşti au căutat să sporească de la
început numărul şcolilor primare şi al învăţătorilor.
7. Ibidem, p. 29.
B. Ibidem, p. 29-30.
9. Ibidem, p. 30.
Dumitru Bama 525
În 1918 în Transilvania erau 4832 şcoli primare cu 8962 învăţători. Dintre

acestea 1669 erau de stat, 2058 erau confesionale româneşti, pe care statul le-
a luat în grija sa, iar restul de 1105 erau confesionale minoritare. Cele 3727 de
şcoli primare care erau acum ale statului, aveau 5258 de clase.
Prin legislaţia adoptată şi măsurile urgente luate, până în 1926 s-au
constituit 751 localuri de şcoală cu 1055 săli de clasă, iar din 1927 până în 1933
alte 879 şcoli cu 2158 săli. În anul şcolar 1935-1936 existau în total 4456 şcoli
primare de stat şi 1185 şcoli confesionale minoritare, cu 12332 săli de clasă.
Faţă de anul 1914 existau deci o creştere de 51,3% la localuri de şcoală şi de
134,5% la săli de clasă. Numărul învăţătorilor a crescut de asemenea de la 8962
cât era în 1918 la 14,445 deci cu 61,3%. Aceste cifre indică şi o ameliorare
pronunţată a condiţiilor igienice şi didactice, căci sălile de învăţământ şi
învăţătorii au sporit proporţional mai mult 10 •
Era firesc ca această operă de refacere a învăţământului românesc,
făcută în vederea combaterii analfabetismului să fie aplicată în primul rând în
regiunile neglijate cu voie de stăpânirea maghiară. Era o măsură de elementară
dreptate, de care a beneficiat însă toată populaţia, atât cea majoritară română,
cât şi cea minoritară deopotrivă.
Statisticile ne arată că analfabetismul a scăzut în regiunile cu majoritate
maghiară, cum sunt cele secuieşti. Statul român vroia să ridice numărul
ştiutorilor de carte în general. De aceea nu s-a pregetat să se acorde înlesniri
întregului corp di·dactic primar, pentru a câştiga mai întâi numărul necesar de
învăţători, iar mai târziu pentru a putea face şi o selecţie în acest corp, de
apostolat cultural. În acelaşi timp după cum vom vedea, s-au luat măsuri pe cale
legislativă pentru dezvoltarea învăţământului şi sporirea frecvenţei şcolare.
Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Din recensământul din 1930 se vede că
procentul ştiutorilor de carte s-a urcat în Transilvania de la 51, 1 % cât era în 191 O
la 67%, deci un plus de 15,9%11 •
O dezvoltare tot atât de mare au luat şi şcolile de copii mici (grădiniţele).
Aceste aşezăminte de educaţie preşcolară erau relativ recente în Transilvania
şi aproape în totalitate erau pentru minoritari (maghiari, germani). O măsură
urgentă a autorităţilor româneşti a fost de a generaliza această formă de
educaţie şi aceasta s-a făcut prin propagarea şi înfiinţarea de şcoli de copii mici
la ţară, unde înainte de Unire, aproape că nu existau. Aparţinând secţiei de
învăţământ primar, evoluţia lor a urmat în general linia de dezvoltare a şcolilor
primare. După datele statistice oficiale în anul şcolar 1932-1933 erau în
Transilvania 141 de şcoli de copii mici, urbane, funcţionând în 107 localuri
proprii şi 34 localuri închiriate şi 525 şcoli de copii mici, rurale, dintre care 282
cu localuri proprii şi 228 cu localuri închiriate. Pentru servirea lor existau 188
posturi de educatoare pentru cele urbane, dintre care 169 ocupate şi 19 libere,
iar pentru şcolile de copii mici, rurale 581 de posturi, dintre care 506 ocupate şi
74 libere 12 • ·
Pentru îndeplinirea unui program atât de vast de educaţie a poporului,
statul român avea nevoie nu numai de localuri proprii ci şi de forţe didactice
1 o. Ibidem, p. 30-31.
11. Ibidem, p. 31-32.
12. Ibidem, p. 32.
numeroase şi capabile. Dacă în primii ani după Unire a fost nevoie să se recurgă
la expediente, angajând ca învăţători elemente care nu aveau pregătirea şi
studiile ca educatori cerute de lege, în acelaşi timp s-au luat toate măsurile
pentru pregătirea în viitorul cel mai apropiat a cadrelor didactice calificate şi bine
pregătite. Una din aceste măsuri a constat în sporirea şcolilor normale de
învăţători. În 1918 nu existau în Transilvania decât 8 şcoli normale, din care
majoritatea erau susţinute de cele două biserici româneşti, ortodoxă şi greco-
catolică. Prin grija statului român în răstimp de 1Oani în 1928, s-a triplat numărul
şcolilor normale din Transilvania, o treime din acestea fiind destinate pregătirii
elementului feminin al corpului didactic primar. În felul acesta în 1928 erau 23
şcoli normale româneşti pe lângă cele confesionale minoritare. Până în anul
1932/33 numărul lor a scăzut cu 3, în urma unui proces de raţionalizare,
determinat de o relativă stabilizare a învăţământului primar 13 •
Nimic nu poate ilustra mai bine efortul făcut pentru dezvoltarea
învăţământului primar decât cotele bugetare din această perioadă de început.
Dacă vom cerceta datele bugetului pe ţara întreagă, vom putea vedea eforturile
imense ale statului român pentru dezvoltarea acestui învăţământ primar. Astfel
dacă în anul şcolar 1921 /22 erau 599 şcoli de copii mici cu 24470 înscrişi, 12002
şcoli primare cu 1435845 elevi înscrişi, 616 educatoare şi 25337 învăţători de
şcoli primare şi un buget de 27 4629088 lei în anul şcolar 1928/29 erau 1665 şcoli
de copii mici cu 98837 elevi înscrişi, 14780 şcoli primare şi 1785055 elevi
înscrişi cu 1844 educatoare şi 37773 învăţători de şcoală primară şi un buget de
2239404316 lei, iar în anul şcolar 1932/33 erau 1606 şcoli de copii mici cu
111672 elevi înscrişi, 14765 şcoli primare cu 2141297 elevi înscrişi, 1701
educatoare, 37547 învăţători de şcoală primară şi un buget de 2538551750 lei 14 .
Toate aceste date ne demonstrează efortul uriaş făcut de statul şi poporul român
pentru ca întreaga populaţie să beneficieze de avantajele ştiinţei de carte, ca
apoi să contribuie la progresul întregii ţări, în toate domeniile.
Dar pentru a putea elimina situaţia moştenită şi pentru a ajunge la
rezultatele arătate mai sus, în primul rând are nevoie de creerea cadrului
legislativ necesar dezvoltării învăţământului românesc. De aceea prima grijă a
autorităţilor româneşti, după Unirea din 1918 a fost să introducă primele măsuri
legislative pentru reorganizarea învăţământului românesc, până la crearea şi
adaptarea unei legislaţii naţionale moderne şi unitare.
Reorganizarea învăţământului primar românesc în Transilvania se face
prin Decretul nr. 13869 din 1919 emis de Consiliul Dirigent - Resortul Cultelor
şi Instrucţiunii Publice - condus de eminentul om de cultură V. Branişte. De la
început se sublinia în acest act legislativ că după unirea Transilvaniei, Banatului
şi părţilor ungureşti cu România „s-a creat o nouă stare de drept, care provoacă
consecinţe importante şi pe terenul instrucţiunii publice. Una din acestea este
necesitatea reorganizării învăţământului primar pe baze care să asigure, pe
13. Ibidem, p. 33.

14. Ibidem, p. 34.
Dumitru Bama 527
lângă diverşilor factori sociali şi interesele superioare ale statului românesc

precum şi necesitatea unificării diferitelor tipuri de şcoală primară într-un tip
superior" 15 •
În Decret se sublinia de asemenea că reorganizarea învăţământului va fi
stabilită printr-un nou plan de învăţământ, ce se va pune în practică odată cu
începutul anului şcolar 1919/20. În legătură cu unificarea tipurilor de şcoli,
acelaşi decret preciza, chiar de la început ca Resortul cultelor şi instrucţiunii
publice are în vedere „un nou tip de şcoală, superioară celor de până acum, un
tip care, respectând pe de o parte tot ceea ce a fost bun în şcoala confesională,
în cea comunală, şi cea de stat, în măsură să sintetizeze toate condiţiile care
asigură dezvoltarea culturii populare prin ocrotirea intereselor juste ale comunei,
ale bisericii, ale statului" 16 •
În continuare se arată că: „recunoscând meritele şi experienţa de veacuri
a bisericii pe terenul învăţământului în conformitate cu principiile Adunării
Naţionale de la Alba Iulia şi cu acordul stabilit în ancheta din Sibiu ţinută în zilele
de 8, 9 şi 12 august a.c. cu reprezentanţii celor două mit11opolii româneşti - cu
toate ca tipul cel nou preconizat de Resortul Cultelor este superior şcoalei
confesionale, prin faptul că tot ce e bun şi compatibil cu trebuinţele moderne ale
bisericii se cuprinde şi în noul tip care însă mai adăuga şi toate avantajele celor
mai înaintate tipuri de şcoli de astăzi - Resortul Cultelor respectează şi pentru
viitor dreptul bisericii la şcoală confesională. Statul îşi rezervă faţă de şcoala
confesională următoarele drepturi:
a) îndrumarea învăţământului
b) aprobarea planului de învăţământ
c) aprobarea literaturii didactice
d) controlul învăţământului
e) disciplinarea corpului didactic în ce priveşte învăţământul. Subvenţia
de stat pentru acoperirea salariilor învăţătoreşti se acordă şi în viitor" 17 •
Se menţionează că şi în viitor vor fi sprijinite de către stat iniţiativele
bisericeşti de redeschidere şi înfiinţare de noi şcoli confesionale în funcţie de
necesităţi.
Se decretează ca acolo unde interesele de stat şi de învăţământ o cer,
statul inaugurează noul tip de şcoală primară care este superior atât şcolii
confesionale cât şi celei comunale şi celei de stat şi care va înlocui imediat
vechea şcoală de stat şi cea comunală. Organizarea noului tip de şcoală primară
se face astfel:
1. Educaţia şi instrucţia primară atât la sate cât şi la oraşe este o obligaţie
a comunei politice, a bisericii şi a statului.
2. Această obligaţie este comuna şi ea se repartizează asupra celor trei
factori indicaţi.
3. Comuna ca obşte este datoare să ridice localul şcolar, să-l inzestreze
cu mobilierul şi rechizitele necesare şi să-l ţină în stare bună. De asemenea are
obligaţia să asigure salariul învăţătorilor în măsura puterii sale de contribuţie.
15. Decret privitor la organizarea invăţământului primar, Sibiu, 1919, p. 3.

16. Ibidem, p. 3-4.
17. Ibidem, p. 4-5.
528 , învăţământul in judeţul Hunedoara
4. Biserica ca organizaţie deosebită, este datoare să contribuie atât prin

forţa sa morală cât şi prin mijloacele ei materiale la susţinerea învăţământului,
care se extinde şi asupra credincioşilor ei, ca membrii ai comunei politice.
5. Statul este dator să vină în ajutorul comunei politice pentru îndeplinirea
obligaţiilor sale, acordând sprijin material, acolo unde se constată necesitatea
lui şi purtând de grijă ca şcoala să-şi poată îndeplini datoria ei de instituţie
culturală, atât sub raportul pedagogic cât şi social şi politic.
6. Şcoala astfel înfiinţată poartă numele „şcoala primară naţională".
7. Localul şcolar cu tot ce-i aparţine constituie avere publică naţională, al
cărui administrator legal este sfatul şcolar din orice timp. El nu poate înstrăina
sau da altă destinaţie acestei averi, decât cu aprobarea sfatului şcolar judeţean
sau a guvernului.
8. Fiecare şcoală este condusă de un sfat şcolar local, - ai cărui membri
au mandat 3 ani, şi vor fi delegaţi de către consiliul comunal, comitetul parohial
şi de către stat, dintre locuitorii stabili ai comunei. Pot fi delegaţi şi femei.
Numărul membrilor sfatului şcolar este stabilit între 1O şi 25 în funcţie de
numărul locuitorilor comunei politice. Membrii sfatului şcolar trebuie să fie oneşti
şi cu interes vădit pentru şcoala şi educaţie. În acest sfat şcolar trebuie să intre
şi preotul, primarul şi secretarul comunal, iar învăţătorul va fi secretarul sfatului
şcolar.
9. Atribuţiile sfatului şcolar:
a) Iniţiativa clădirii, reparaţii, mobilări şi înzestrări cu material didactic şi
păstrarea în bună stare a localului şcolar;
b) Stabilirea contribuţiei individuale a obştei comunale pentru acoperirea
salariului învăţătorilor;
c) Strângerea de fonduri şi orice avere pentru trebuinţele şcolare şi
administrarea lor;
d) Suma salariului învăţătoresc se transpune la preceptorat de unde
învăţătorul o ridică lunar odată cu întregirea de la stat;
e) Sfatul şcolar examinează actele petiţionarilor la postul de învăţător,
transpuse de revizorul şcolar şi propune spre numire 3 candidaţi;
f) Fără a interveni direct în problemele de educaţie, instrucţie sau învăţare,
sfatul şcolar poate comunica în scris revizorului şcolar dorinţele şi excepţiile
sale, care ia măsuri în consecinţă.
1O. Biserica prin autoritatea sa supremă stabileşte planul învăţământului
religios, editează manualele didactice religioase, numeşte catihezii şi îndrumă
pedagogic educaţia religioasă.
11. Statul este dator să direcţioneze învăţământul primar, să-l controleze
prin organe de specialitate, să creeze literatură didactică, să formeze corpul
didactic şi să acorde sprijinul material necesar la întreţinerea şcolilor şi
învăţătorilor.
12. Învăţătorul obţine catedra prin numire din partea autorităţilor şcolare
superioare, cu acordul sfatului şcolar, prin alegere din 3 candidaţi propuşi. La
numire se ţine cont de confesiunea locuitorilor din comună.
Dumitru Bama 529
13. Învăţătorul este obligat să servească prin munca sa educaţia religioasă,

să instruiască elevii în cântările religioase şi liturgice, să formeze cor bisericesc,
să conducă elevii la biserică duminica şi la sărbători şi să dea răspunsurile
liturgice corale. Nu e însă obligat să îndeplinească servicii cantorale.
Întrucât atitudinea şcolară şi extraşcolară a învăţătorului ar cădea sub
excepţii din punct de vedere religios-moral, disciplinarea lui intră în competenţa
şi dreptul bisericii respective, a cărui sentinţă este obligatorie pentru sfat.
14. Controlul învăţământului se face exclusiv prin organele de specialitate
anume îndreptăţite ale statului şi ale bisericii (pentru învăţământul religios).
15. Dreptul de disciplinare asupra învăţătorului ii are în forul I revizorul
şcolar şi în forul li sfatul şcolar judeţean, în forul 111 şeful Resortului de Culte şi
Instrucţiune Publică. Pentru abateri de ordin religios forul disciplinar este
autoritatea bisericească superioară.
16. Învăţătorul nu poate fi transferat decât la cererea proprie, din motive
disciplinare sau din interese de stat. Transferarea se face de către Resortul de
Culte şi Instrucţiune Publică, după avizul sfatului judeţean şcolar.
17. Sfatul şcolar judeţean se compune din membrii delegaţi pe câte 3 ani,
sub preşedenţia revizorului şcolar. În componenţa sa intră câte un delegat al
bisericii, 2 delegaţi ai statului, 7 delegaţi din secţia judeţeană a Asociaţiei
Învăţătorilor, 4 delegaţi comisia administrativă şi anume 1 jurist consult, 1
medic, 1 agronom şi 1 inginer.
18. Sfatul şcolar judeţean se ocupă de starea învăţământului din judeţ şi
face în această privinţă propuneri Resortului de Culte şi Instrucţiune publică. În
competenţa sa intră şi disciplinarea învăţătorilor, transferarea şi numirea
acestora, aprobă proiectele de ordin material privitoare la şcoală şi învăţători,
pensionarea învăţătorilor.
19. Toate şcolile primare, comunale şi de stat din comunele româneşti se
transformă încă în cursul anului 1919/20 în şcoli primare naţionale.
Comunele bisericeşti care înţeleg superioritatea acestei şcoli faţă de cea
confesională vor întâmpina sprijinul Resortului cultelor şi pentru transferarea
şcolilor lor în noul tip de şcoală.
20. Cu executarea dispoziţiilor cuprinse în acest decret Resortul de culte
şi instrucţie publică, însărcinează pe revizorii şcolari judeţeni.
21. Şcolile existente de alt caracter decât cel confesional şi naţional se
consideră şcoli particulare pentru care va fi dat un decret special.
Decretul conţine şi o anexă referitoare la grădiniţele de copii atât comunale
cât şi de stat, ce vor fi supuse aceloraşi dispoziţii ca şi învăţământul primar 18 .
Decretul este datat la 4 septembrie 1919 la Sibiu şi semnat de Valeriu
Branişte, şeful Resortului de Culte şi Instrucţie publică din cadrul Consiliului
Dirigent.
Acest decret a constituit primul şi un pas important în punerea
învăţământului primar românesc pe baze noi moderne şi naţionale.
18. Ibidem, p. 5-15.
După cum se ştie în anii imediat următori Marii Uniri din 1918 în România,
după perioadă de frământări politice, sociale, economice se ajunge la o
o
perioadă de stabilizare pe toate planurile şi se poate trece temeinic la procesul
de modernizare a legislaţiei în toate domeniile. În 1923 parlamentul României
votează Constituţia, una dintre cele mai moderne şi democratice la aceea
perioadă, şi care va consfinţi România ca stat naţional, unitar, suveran şi
independent în graniţele ei istorice, aşa numita România Mare. Acum se poate
trece la elaborarea şi votarea legilor de unificare care vor duce la adoptarea
unor legi mai moderne care să unifice din punct de vedere legislativ toate
provinciile româneşti într-un tot unic, cu valabilitate generală. Una dintre aceste
legi va fi „Legea pentru învăţământul primar al statului (şcoli de copii mici, şcoli
primare, şcoli şi cursuri pentru adulţi, şcoli, clase speciale pentru copii debili şi
anormali, educaţionale} şi învăţământul normal primar din 26iulie1924" 19 • Fără
a intra în detalii trebuie să subliniem principalele prevederi ale acestei legi care
aduce importante modificări şi modernizări în învăţământul primar şi normal
primar modern. În lege, de la început se specifică că învăţământul primar
formează primul grad al învăţământului şi cuprinde şcolile de copii mici
(grădiniţiele de copii), şcoala primară, şcolile şi cursurile de adulţi şi şcolile şi
clasele speciale pentru copii debili şi anormali educabili. Acest învăţământ se
predă în şcolile statului (publice) şi şcolile particulare autorizate de stat 20 • Se
specifică faptul că îndrumarea şi supravegherea generală a învăţământului
primar sunt în sarcina statului care le exercită prin Ministerul Instrucţiunii, nici
o şcoală nu poate funcţiona fără autorizaţia acestuia „care va întocmi
regulamentul şi programele de învăţământ" 21 •
Învăţământul primar este unitar pe tot cuprinsul ţării. O prevedere foarte
importantă este cea care arată că învăţământul primar este obligatoriu şi gratuit,
iar părinţii, tutorii şi toţi cei care au sub autoritatea lor copii orfani, cetăţeni
români, sunt datori să dea copiilor lor instrucţiunea elementară, absolut
indispensabilă oricărui cetăţean, cuprinzând programul complet al şcolii primare,
astfel cume prevăzut în această lege 22 • Se menţionează expres că învăţământul
primar în şcolile publice ale statului limba de predare este limba română iar unde
este populaţie de o altă limbă se vor înfiinţa şcoli cu limba de predare a ropulaţiei
respective, însă studiul limbii române va fi obligatoriu. În toate şcolllt: de orice
fel nu pot fi introduse alte manuale decât cele aprobate de Ministerul lnstrucţiunii 23 •
Se vor absolvenţi ai învăţământului primar numai elevii care au trecut cu succes
programul complet al celor 7 ani ai şcolii primare. Învăţământul primar fiind
obligatoriu şi gratuit în şcolile publice ale statului toţi cetăţenii normali sunt datori
să-şi trimită copii la şcoală astfel:
a) de la 5-7 ani în şcolile de copii mici;
b} de la 7-16 ani împliniţi la şcolile primare;
c) de la 16-18 ani la şcolile sau cursurile de adulţi.
19. C. Hamangiu, Codul general al României. legi noi de unificare 1922-1926, voi XI-XII, p. 525-566.
20. Ibidem, p. 525-526.
21. Ibidem, p. 526.
22. Ibidem.
23. Ibidem.
Dumitru Bama 531
Scutiri pentru această obligativitate se dau numai în cazuri excepţionale

specifice şi pentru cei debili. În fiecare an se va întocmi pe sate şi circumscripţii
şcolare recensământul copiilor între 5 şi 16 ani obligaţi să urmeze şcoala.
Frecventarea regulată a cursurilor şcolii este obligatorie şi se prevăd amenzi
consistente pentru părinţii care nu respectă legea 24 •
Primul aşezământ de educaţie în care copii sunt instruiţi spre a fi
supravegheaţi şi a li se da îngrijiri pe care le reclama dezvoltarea lor fizică,
morală şi intelectuală - după cum se arată în lege - este şcoala de copii mici.
Ea are ca scop să completeze educaţia de familie, a favoriza dezvoltarea
normală a trupului şi a simţurilor copiilor şi a-i pregăti în vederea urmăririi cu mai
mult folos a învăţământului primar 25 • Aceste şcoli sunt mixte şi primesc copii de
la 4 la 7 ani. Se fizează durata anului şcolar şi programarea de instruire care
precede ore de pregătire morală, practică, fizică, ordine, curăţenie bunăvoinţă,
etc. Se prevăd şi înfiinţarea de cămine de copii de la 2 la 7 ani în cartierele
muncitoreşti sau la sate.
Şcolile primare formează al doilea aşezământ de educaţie şi instrucţie în
care se dau copiilor cultura elementară indispensabilă oricărui cetăţean şi
cunoştinţe cu caracter practic, utilitar, urmând după necesităţile vieţii locale,
felul de ocupaţie al locuitorilor şi înclinaţiile elevului 26 •
Şcoala primară cuprinde 7 clase de câte un an fiecare. Primele patru clase
formează temelia calorlalte grade de învăţământ şi în ele se dau elementele de
cultură generală. În primele patru clase primare programa analitică va cuprinde:
a) Instituirea religioasă şi morală; '
b) Limba română: citirea, scrierea, exerciţii gramaticale;
c) Artimetica practică şi noţiuni elementare de geometrie;
d) Noţiuni de istoria românilor, de geografie, de drept civic;
e) Noţiuni de ştiinţe naturale, fizicH şi aplicaţii practice;
f) Noţiuni de igienă;
g) Desen, cânt, educaţie fizică;
i) Lucru manual şi lucrări practice agricole (la sate) cu băieţii şi lucru de
mână şi gospodăria cu fetele.
În celelalte trei clase se continuă, se întăreşte şi se completează cultura
generală, dându-se în acelaşi timp o deosebită dezvoltare învăţământului
practic utilitar 27 • Programa analitică a acestor trei clase va varia după natura
localităţilor, după felul de operaţii al locuitorilor şi după înclinaţiile şcolarilor./
Legea învăţământului obliga fiecare comună urbană sau rurală să înfiinţeze
atâtea şcoli câte sunt necesare, socotindu-se câte 60 şcolari de sală de clasă
şi învăţător pentru clasa I-IV şi 40 şcolari de sală de clasă şi învăţător pentru
clasa V-VII primară. În orice sat mai îndepărtat de 3 km de şcoală sau
comunicaţie grea se va înfiinţa o şcoală primară, dacă în sat sunt cel puţin 30
de copii de vârstă şcolară între 7-16 ani 26 • Se fixează şi numărul posturilor de
învăţători în funcţie de numărul şcolarilor dintr-o şcoală.
24. Ibidem. p. 527-528.

25. Ibidem, p. 532.
26. Ibidem, p. 533.
27. Ibidem.
28. Ibidem, p. 534-535.
Aceiaşi lege din 1924 prevedea şi înfiinţarea şcolilor şi cursurilor de adulţi

care aveau ca scop să dea tinerilor şi adulţilor neştiutori de carte ca şi celor ce
nu au terminat şcoala primară, cunoştinţele elementare cele mai necesare în
viaţă. Aceste cursuri vor dura la sate minimum 4 luni (iarna mai ales) iar la oraşe
minimum 6 luni, cu 12 ore pe săptămână. Aceste cursuri sunt obligatorii şi
gratuite, mai ales pentru tinerii între 12 şi 18 ani 29 • Acest învăţământ pentru
adulţi va avea mai mult un caracter practic şi utilitar.
Şcolile şi clasele speciale pentru copii debili şi anormali educabili vor fi
înfiinţate în funcţie de bolile de care suferă aceştia sau infirmităţile pe care le au
sau pentru copii cu apucături rele, vicioşi, nesociabili care vor avea şcoli de
îndreptare cu internat, pentru a-i împiedica să devină elemente periculoase
societăţii :E.
Apoi în lege sunt dispoziţii privitoare la personalul didactic pentru aceste
şcoli, condiţiile de numiri, compunerea acestui personal (titulari şi suplinitori),
gradele didactice (provizorii, definitorii, înaintaţi de gr. li, înaintaţi de gr. I),
drepturile şi datoriile corpului didactic, salarii, concedii, distincţii şi recompense,
pedepse, mijloace de perfecţionare a membrilor corpului didactic 31 •
Secţiunea V-a, Legii învăţământului primar şi normal primar din 1924
prevede procurarea mijloacelor materiale de învăţământ. Aici se specifică că
întreţinerea învăţământului primar este în sarcina comunelor, iar statul contribuie
cu plata personalului didactic. Toate celelalte cheltuieli sunt în sarcina comunelor,
care le efectuează prin comitetele şcolare.
Statul va contribui în măsură echitabilă şi la întreţinerea şcolilor primare
minoritare. Datoriile comunelor, privitoare la învăţământ constă în:
a) - a contribui, a repara şi <• întreţine localul de şcoală şi locuinţa
directorului şcolii;
b} - a dota şi întreţine mobilierul şcolar;
c) - a înzestra şcolile cu material didactic;
d) - a îngriji de curăţenia, încălzitul şi iluminatul localului de şcoală şi
încălzitul locuinţei directorului;
e)- a da sumele necesare pentru cheltuielile mărunte de cancelarie şi a
procura registrele şi imprimatele obligatorii;
f) - a plăti oameni de serviciu necesari şcolii;
g) - să ajute şcolarii săraci, cu haine, cărţi, infiinţând cămine şi cantine
şcolare.
Până la clădirea localurilor proprii, comunele sunt datoare să închirieze
pentru şcoli şi locuinţa directorului localuri corespunzătoare, comunele sunt
obligate să-şi construiască, să-şi completeze sau să-şi transforme localurile
şcolare, în termen de 5 ani de la promulgarea legii, potrivit nevoilor învăţământului
şi conform planurilor tip, regulamentelor şi instrucţiunilor date de minister 32 •
29. Ibidem, p. 537-538.

30. Ibidem, p. 540-541.
31. Ibidem, p. 542-549.
32. Ibidem, p. 556-557.
Dumitru Bama 533
Clădirea localului
de şcoală trebuie prevăzută şi cu curte de joc şi grădină
şcolară. Ministerul Instrucţiunii Publice şi Casa Şcoalelor vor întocmi proiecte
tip şi devize şi le va depune la dispoziţia comunelor, Casa Şcoalelor, în limita
mijloacelor, acorda împrumuturi sau subvenţii comunelor pentru a putea construi
localuri de şcoli. Aceeaşi lege prevede că pe lângă şcolile primare să funcţioneze
biblioteci şcolare populare şi pedagogice, cu sume alocate pentru procurarea de
cărţi şi reviste, cămine şcolare şi cantine, unde este necesar, se prevede
înfiinţarea caselor de economie şcolară, serviciul medical al şcolilor etc.
Totodată legiuitorul fixează şi normele de funcţionare ale învăţământului
normal primar. Şcolile normale sunt aşezăminte de stat a căror menire este de
a forma corpul didactic al şcolilor de copii mici şi şcolilor primare şi vor avea
aceeaşi organizare în toată ţara 33 •
Pentru pregătirea personalului didactic al şcolilor primare vor fi şcoli
normale de învăţători şi învăţătoare şi şcoli normale speciale pentru grădiniţele
de copii. Durata cursurilor este de 7 ani, primii 3 ani au menirea de a da elevilor
o cultură generală corespunzătoare aceleea de gimnaziu, cu acelaşi program,
iar în ultimii patru ani se va da şi o deosebită atenţie pregătirii profesionale,
pentru că învăţătorul ieşit din şcoala normală să poată preda cu succes, pe
lângă învăţământul teoretic şi îndeletiniciri practice utilitare prevăzute în ultimii
3 ani din programa şcolii primare şi să desfăşoare în comuna sa toate formele
de activitate; culturală, patriotică, socială, economică, pe care le reclama
progresul vieţii unei comune 34 • Programa materiilor de învăţământ a şcolilor
normale cuprinde religia şi morala, limba şi literatura română, cunoaşterea
folclorului românesc şi cercetarea lui, limba franceză şi facultativ altă limbă
străină modernă, istoria românilor şi elemente de istorie universală, geografia
României şi noţiuni de geografie universală şi matematică; matematica cu
ramurile ei, noţiuni de contabilitate şi comerţ, ştiinţele fizico-chimice şi naturale,
noţiuni de agronomie şi anexele ei cu aplicaţii practice, gospodăria şi medicina
populară, noţiuni de drept constituţional şi administrativ şi economie politică,
caligrafia şi desenul artistic, muzică, educaţie fizică lucru manual şi economia
casnică. Fiecare şcoală normală va dispune de un teren suficient pentru
experienţele şi lucrările practice în agricultură, pomicultură, horticultură şi
silvicultură, precum şi ateliere pentru aplicaţii practice 35 • în şcolile normale vor
studia numai fii şi fice de cetăţeni români. Sunt fixate condiţiile ce trebuie să le
îndeplinească elevii şcolilor normale. În lege se specifică că toate şcolile
primare şi normale vor fi conduse şi administrate de un director care în şcolile
mari poate fi ajutat de un subdirector 36 •
Această lege a învăţământului va sta la baza refacerii şi dezvoltării
învăţământului primar românesc cu unele modificări în toată perioada interbelică,
cu toate limitele ei inerente şi cu toate că aplicarea ei în practică nu s-a făcut
33. Ibidem, p. 561.

34. Ibidem, p.
35. Ibidem, p. 561-562.
36. Ibidem, p. 564.
întotdeauna ad-literam această lege va contribui din plin la punere2

învăţământului primar pe baze noi moderne, contribuind atât la ameliorarea
consistentă a ştiinţei de carte şi eliminarea analfabetismului în România, cât şi
la dezvoltarea celorlalte etape ale învăţământului, adică cel gimnazial-liceal şi
apoi a învăţământului superior.
Parlamentul României va vota şi Legea pentru învăţământul particular din
22 decembrie 1925, care va legifera condiţiile de înfiinţare şi funcţionare ale
învăţământului particular care cuprinde şcolile confesionale ale comunităţilor şi
ale particularilor. Menţionăm că toate aceste şcoli sunt controlate de stat prin
Ministerul Instrucţiunii Publice şi programa şcolară este aprobată de acelaşi
minister, ca şi manualele didactice 37 •
În anii 1925 şi 1926 vor apare Regulamentele pentru punerea în aplicare
a Legii Învăţământului primar şi normal primar şi respectiv Legii Învăţământului
particular. Legislaţia privind învăţământului primar şi normal primar suferea
unele modificări prin Legea din 5 iunie 1934 care fixează o programă analitică
mai practică şi elimină o serie de neajunsuri ale Legii din 1924, iar în anul 1939
la 27 mai este aprobată ultima Lege pentru organizarea şi funcţionarea
învăţământului primar şi funcţionarea învăţământului primar şi normal, care
legiferează ultimele cuceriri ale învăţământului modern, care va deveni mai
puţin teoretic şi mai mult practic cu aplicaţii în funcţie de necesităţile economiei
româneşti, în plină dezvoltare şi modernizare.
În judeţul Hunedoara studiind documentele avute la dispoziţie situaţia
învăţământului primar era tot aşa de grea ca şi în întreg a Transilvania, moştenire
a stăpânirii maghiare. Cu toate că învăţământul hunedorean avea o tradiţie nu
tocmai de neglijat, având o vechime de sute de ani, putem afirma că statisticile
de la începutul secolului XX arată că învăţământul în general se găsea într-o
situaţie destul de grea, mai ales în ceea ce priveşte învăţământul românesc.
Astfel, într-o statistică oficială din 1914 arată că situaţia învăţământului
hunedorean primar din 1911-1912 este următoarea: 38 •
- 24 grădiniţe
- 4 azile permanenţe
- 15 azile de vară
- 273 $coli elementare zilnice
-181 şcoli complementare generale
- 16 şcoli primare agricole fără instituitori speciali
- 8 şcoli primare civile
Această situaţie grea a învăţământului hunedorean se datora în mare
parte legislaţiei maghiare în vigoare şi se accentuează mai ales după aplicarea
legii Apponyi votată în 1907 şi care cuprinde clauze pe care românii transilvăneni
nu le puteau respecta.
37. Ibidem, voi. XIII-XIV, p. 582-596.

38. I. Enescu, şi Iuliu Enescu, Ardealul, Banatul, Crişana şi Maramureşul din punct de vedere agricol,
cultural şi economic, Bucureşti, 1920, p. 101.
Dumitru Bama 535
Astfel nu toate comunele, mai ales cele mici, au putut plătri lefurile fixate
învăţătorilor şi astfel multe şcoli confesionale au fost închise. Apoi şi prin
presiuni multe şcoli confesionale au fost transformate în şcoli comunale. Din
totalul şcolilor primare existente predarea se făcea în majoritate în limba
maghiară (288), în timp ce numai în 115 şcoli se preda în limba română, şi în
limba germană. Din totalul şcolilor 120 erau confesionale. În toate şcolile
existente pe teritoriul hunedorean funcţionau 448 institutori3'1.
Consfinţirea Unirii Transilvaniei cu România prin actul de la 1 Decembrie
1918 a constituit o piatră de hotar şi în istoria învăţământului românesc din
Transilvania şi deci şi din judeţul Hunedoara. A devenit posibilă realizarea
aspiraţiilor seculare ale românilor spre o cultură şi un învăţământ în limba
maternă. Ca urmare prima datorie a organelor de învăţământ era legată de
românizarea şcolilor de stat, în fruntea cărora au fost numiţi directori, învăţători
români.
Un rol deosebit au avut în reorganizarea învăţământului în judeţul
Hunedoara, revizorul Valeriu Pana şi subrevizorul Aurel Pintea, care imediat
după actul Unirii au preluat şcolile de stat, comunele şi confesionale, cu toate
bunurile aparţinătoare 40 •
În judeţul Hunedoara existau în anul 1919 un număr de 135 şcoli primare
de stat şi 134 şcoli confesionale româneşti din care 105 ortodoxe şi 29 greco-
catolice. Romano-catolici care aveau, înainte de 1918 cam 5-6 şcoli, acum şi le-
au înmulţit la 14. Celelalte confesiuni (reformato-evanghelică şi unitară) aveau
în 1919 un număr de 22 şcoli, dar în scurt timp numărul acestora începe să
scadă din lipsă de elevi 41 •
Luând ca exemplu situaţia învăţământului primar din plasa Baia de Criş,
ne putem face o imagine a învăţământului hunedorean în general în primii ani de
după Unirea Transilvaniei cu România. În această plasă la o populaţie de 21 .090
români şi 659 maghiari, num!ărul elevilor obligaţi să urmeze cursurile şcolare a
fost de 3578 români, 32 maghiari şi 25 germani. Aici funcţionau şcoli în 19
comune iar din totalul de 19 învăţători, 16 erau români iar 3 maghiari care nu
cunoşteau deloc limba română. Aceştia predau la şcoala din Baia de Criş unde
frecventau 74 elevi români, 30 maghiari şi 25 germani. Raportând numărul
învăţătorilor la cel al elevilor, constatăm că pentru români revenea 1 învăţător
la 400 elevi, iar pentru minorităţi 1 învăţător la 250 elevi, deci aproape de două
ori mai mult 42 •
Odată cu preluarea şcolilor de către autorităţile româneşti, au fost cuprinse
în noua reţea de învăţământ şi cele 28 de grădiniţe de copii mici. De menţionat
este faptul că în 1919 există doar o singură grădiniţă pentru români 43 •
Învăţătorii de la şcolile de stat primeau salariile în întregime de la stat,
conform deciziei Consiliului Dirigent, iar cei din învăţământul confesional minoritar
erau salariaţi, fie ai bisericii respective, fie ai statului.
39. Ibidem, p.102-103.

40. Din istoria invăfământului hunedorean, Deva 1973, p. 207.
41. Art. St. deva, fond„Revizoratul şcolara/jud. Hunedoara': dos. 4/1919, f. 1 ·6.
42. Ibidem, f. 23.
43. Ibidem, I. 6.
Lipsa mare de învăţători români cu pregătire profesională corespunzătoare

a silit Resortul Instrucţiunii din Consiliul Dirigent să introducă suplinitori în
învăţământ. Aceştia erau recrutaţi dintre elementele cu mai multă pregătire
profesională, după absolvirea unor cursuri de vară, ţinute la început la Săliştea
Sibiului, iar mai apoi la Deva. Între timp a mai fost preluată şi şcoala normală de
învăţători din Deva. Întreţinerea şcolilor primare era lăsată în grija comunei
politice, sumele se dădeau de la preceptorate, din impozitul cultural de 5Î.
Bugetele şcolare se aprobau de revizorul şcolar şi de către Sfatul şcolar
judeţean.
Spre exemplificare să luăm bugetul şcolii primare de stat din Bîrcea Mică
pe anul şcolar 1919-1920. În bugetul acestei şcoli se prevedea la venituri suma
de 2538 lei, iar la cheltuieli suma de 2488,50 lei. Venitul în suma arătată
provenea din următoarele: 200 lei din arenda grădinii şcolare în 1919, 500 lei
împrumut de la primărie, 1500 lei avans de la Revizoratul şcolar, 73 lei din taxa
de înscriere a 73 elevi, 25 lei de la petrecerea aranjată la şcoală, 245 lei din
amenzi şcolare. Suma prevăzută la cheltuieli s-a consumat pentru reparaţii
curente la şcoală (văruit, reparaţii curente la uşi, ferestre, cuptor, acoperiş),
pentru materiale de întreţinere (mături, săpun, perii de frecat}, salariul servitorului
şcolii, impozit pentru pădurea şcolii şi 50 lei pentru premii acordate elevilor
fruntaşi la examenul de sfârşit de an 44 • Putem afirma că bugetul acestei şcoli
satisfăcea în minima măsură necesităţile învăţământului local, dar trebuie să
ţinem cont că împrejurările din acei ani erau foarte grele, mai ales economice,
când ţara şi oamenii sufereau, în urma îndelungatului război mondial în care
România îşi adusese o contribuţie uriaşă atât economică, financiară, socială şi
suferise grele pagube materiale, în urma ocupaţiei străine, germane şi austro-
ungare.
Tocmai pentru o bună gestionare a puţinelor resurse pe care se bazau
şcolile de stat, acestea erau obligate să întocmească bugetele după norme şi
criterii bine stabilite, care se aprobau de Revizoratul Şcolar Judeţean şi de
Sfatul şcolar judeţean. La rândul lor directorii de şcoli care erau socotiţi
gestionari ai bugetelor, răspundeau de întreţinerea banilor, ei dădeau seama şi
se descărcau de gestiunea bănească pentru întreţinerea şcolii la preceptoratele
de circumscripţii. Întreţinerea şcolilor confesionale cădea în sarcina parohiilor
care, astfel trebuiau să achite şi o parte din salariile învăţătorilor lor. În mod
treptat însă aceste parohii se achită tot mai greu de aceste sarcini, ceea ce a dus
la ivirea unor noi nemulţumiri în cadrul corpului didactic confesional. Aceste
nemulţumiri vor dura timp de 3 ani şi au facilitat etatizarea tuturor învăţătorilor
de la şcolile confesionale româneşti în cursul anilor 1922-1923. Pe seama
confesiunilor rămân de acum înainte numai localurile de şcoală pentru care
statul plătea chirie. Această măsură însă face ca divergenţele şi conflictele
dintre şcoala primară de stat etatizată şi biserică să nu se încheie. Din această
cauza vor fi dese conflicte care angajează pe de o parte comuna politică iar pe
cealaltă parte comuna bisericească. Din aceste conflicte va suferi însă şcoala,
44. Ibidem, dos 5/1919,f. 1-2.
Dumitru Bama 537
care, vom vedea că în unele locuri trebuia să achite o chirie foarte ridicată
(1/3 din buget), ceea ce era în detrimentul fondurilor pentru întreţinerea şcolii.
Problema cea mai gravă cu care se confruntă învăţământul hunedorean,
în primii ani după 1918 dar şi în anii următori, a fost lipsa localurilor de şcoală
sau starea deplorabilă a acestora. În multe localităţi şcolile funcţionau în localuri
vechi, mici cu o singură sală de clasă, necorespunzătoare din punct de vedere
ingienic-sanitar, neîncăpătoare faţă de numărul elevilor care erau înscrişi, cu
mobilier vechi şi insuficient, iarmaterialul didactic era aproape inexistent. Lipsa
localurilor de şcoală impunea în multe localităţi ale judeţului să se treacă la
construcţii de noi edificii şcolare, la mărirea celor existente sau la cumpărarea
unor case care să poată fi transformate în şcoli corespunzătoare. Populaţia
judeţului a răspuns cu căldură acestui imperativ cultural naţional, dar cu tot
entuziasmul, greutăţile erau de multe ori de neclintit şi şe cere tot mai insistent
ajutorul şi intervenţia statului român, care, ştim bine, se zbătea în greutăţi mari
în toate domeniile.
Numeroase comitete şcolare înfiinţate în comune, cu scopul de a iniţia şi
sprijini acţiunile întreprinse consemnează greutăţile întâmpinate de săteni cu
ocazia încercărilor de a-şi construi şcoli. La 13 iunie 1920 comitetul şcolar din
Ardeu (plasa Geoagiu) s-a întrunit de faţă fiind „totalitatea poporului" din
comună, pentru a hotărî edificarea şcolii de stat , ,Suntem popor puţin şi sărac
dar cu dorul nesecat de şcoală, jertfind şi peste puterea noastră" se arată în
procesul verbal încheiat cu această ocazie 45 • Sătenii cer sprijinul statului, dar
acest sprijin nu poate fi acordat atunci. La 6 februarie 1922, comitetul şcolar se
întruneşte din nou şi în procesul verbal încheiat se subliniază faptul că „fiind
poporul acestei comune prea sărac pentru a şi putea edifica şcoala
corespunzătoare din propriile sale mijloace, ne învoim în modul necondiţionat
ca statul nostru să edifice pentru comuna noastră Ardeu şcoala cu caracter de
stat" 46 • Oamenii din comună se angajau să sprijine acţiunea de ridicare a
edificiului şcolar prin transportarea de piatră, var şi nisip, prin asigurarea mâinii
de lucru precum şi prin cedarea unui teren intravilan pe care să se ridice şcoala.
Revizorul şcolar menţiona în 3 februarie 1922 pe marginea procesului verbal:
„Comuna e lipsită total de un local corespunzător, nu se poate închiria vreun
local potrivit de şcoală, ba s-au ţinut prelegeri şi prin bucătării şi alte locuri
nepotrivite" 47 •
La 1Ooctombrie1923 în urma inspecţiei efectuate de subrevizorul Parfenie
Nicoara la şcoala din Zeicani, acesta constata că „şi aici ca şi pretutindeni
obştea face pretenţia ca şcolile de stat să fie susţinute cu tot confortul lor de
către stat" 48 • Cu toate aceste greutăţi uriaşe situaţia învăţământului hunedorean,
prin sprijinul entuziast al locuitorilor, prin ajutoarele acordate de stat, prin donaţii
şi subvenţii ale unorfirme mari industriale din judeţ, începe să se îmbunătăţească.
Dintr-un raport al revizorului judeţean, întocmit pentru conferinţa generală a
45. Ibidem, dos 211922,f. 2.

46. Ibidem, f. 3.
47. Ibidem.
48. Ibidem, dos 2/1923,f. 4.
învăţătorilor ţinută la Haţeg la 1 O septembrie 1922 se constată că numărul

şcolilor din judeţul Hunedoara era în anul 1922 de 376 cu 545 învăţători, dintre
care 325 titulari şi 220 suplinitori. Numărul elevilor care erau obligaţi să urmeze
învăţământul primar, era de 25.386 din care în mod regulat au urmat cursul
20.195 elevi rămânând deci fără a frecventa şcoala 20% din elevi 49 .
După etatizarea şcolilor confesionale, numărul şcolilor primare de stat se
ridica de la 135 la 316 în anul 1923 iar învăţământul câştiga foarte mult prin
emanciparea învăţătorului de sub tutela preoţilor care deţineau funcţie de
directori şcolari.
în activitatea de educatori ai tinerei generaţii, învăţătorii întâmpinau
greutăţi nu numai din cauza lipsei sau proastelor localuri şcolare ci, şi din cauza
dotării şcolilor existente cu mobilier, material didactic, rechizite şcolare, cărţi
pentru elevi şi biblioteca şcolară. Spre exemplificare să vedem cum se prezenta
inventarul şcolii primare de stat din Chimindia, o comună relativ mare şi cu o
stare materială mai ridicată decât a multor alte localităţi hunedorene:
- 15 bănci de clasă din care 3 stricate total
- un dulap rechizite
- una masă învăţător
- un podium şi două scaune
- una tabla pe picior
- una maşină socotit (comput)
- un metru, o icoană cu măsurile matrice
- o cană de apă, un agăţător de veţminte
- steagul naţional, tabloul regelui şi al reginei
- harta României, 2 hărţi ale Europei, harta judeţului
- imnul regal, tabloul lui Carol I şi al reginei Elisabeta
- tablourile: Sobieski şi plăieşii, Ştefan cel Mare la Cetatea Neamţului,
bătălia de la Şelimbăr, Traian aduce jertfă pentru terminarea podului, Asaltul
Griviţei, Trecerea Dunării în august 1877, Ştefan Vodă la Dăniil Sihastrul, Maica
Domnului, Isus între cărturari, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Sfântul Pavel în
Aeropag, Lăsaţi pruncii să vină la mine, Năvălirea barbarilor 50 . Menţionăm că în
această şcoală învăţau un număr de 94 elevi. După cum am subliniat mai sus
principala dificultate ce stătea în calea dezvoltării învăţământului hunedorean o
constituie lipsa unor edificii locale corespunzătoare.starea proastă a localurilor
existente, lipsa de fonduri pentru construirea de noi edificii. După cum se ştie
noua lege a învăţământului din 1924 obliga fiecare comună politică ca în termen
de 5 ani să-şi construiască local propriu de şcoală. Dar această obligaţie se
dovedea a fi foarte greu de îndeplinit, din cauza stării materiale precare a
locuitorilor, a comunelor, care din procentul de 14% din bugetul primăriilor
prevăzut pentru şcoli, nici nu era vărsat la timp spre şcoli şi nici nu era suficient
pentru a acoperi măcar cheltuielile obişnuite pentru o şcoală.
49. Arhiva Muzeului judeţean Deva, act. nr. 7927/1939, Datemonograficeasuprainvă/ământuluiprimardin

jud. Hunedoara intre anii 1918-1939, j.i.
50. Arh. St. Deva, fond„Revizoratulşcolaraljud. Hunedoara"dos. 2/1922, f. 1-2.
Dumitru Bama 539
Din acest motiv edificarea de noi clădiri pentru şcoli sau repararea celor
existente mergea foarte greu şi documentele vremii ne arată că locuitorii
comunelor, comitetele şcolare, mai ales rurale, dar şi urbane se adresau
necontenit prin plângeri, petiţii autorităţilor judecătorului, prefecturii, revizorului
şcolar şi comitetului şcolar judeţean pentru a primi ajutoare băneşti substanţiale.
Astfel în procesul verbal al şedinţei comitetului şcolar rural din 5 octombrie 1925
din Plopi (plasa Haţeg) se arăta că locuitorii din această comună solicită un
ajutor cât se poate-spun ei-Comitetului atât şcolar judeţean, pentru a-şi ridica un
edificiu şcolar nou. Se arată că locuitorii doresc să ridice acest edificiu, dar nu
au puteri materiale, fiind puţini locuitori (84 fumuri) şi pământ puţin, se arată că
vor construi întâi sala de clasă şi cancelaria şi apoi şi locuinţa directorului
(deoarece actualul învăţător are locuinţă proprie) în următorii 5 ani, pentru a nu
sărăci de tot pe locuitori. În încheiere se arată că „cu toate lipsurile pe care le
îndurăm, nu este nici unul din noi care să nu dorească un edificiu şcolar
corespunzător în care odraslele noastre să-şi poată lumina minţile şi să devină
ţărani şi cetăţeni conştienţi de chemarea lor". Actul este semnat de 38 locuitori
în frunte cu primarul Ioan Mladin 51 •
La 30 martie 1924 Comitetul şcolar rural, comuna Boiu se adresa revizorului
şcolar cerând ca statul să contribuie la terminarea edificiului şcolar de aici
deoarece populaţia nu mai are bani pentru a plăti terminarea lucrărilor 52 •
Comitetul şcolar rural din Măgureni (plasa Orăştie) se adresează la 20
octombrie 1924 către Comitetul şcolar judeţean, solicitând acordarea unui
ajutor de 50.000.lei pentru terminarea edificiului şcolar din localitate, deoarece
zidăria este terminată, este şi lemnul necesar, dar mai este nevoie de această
sumă pentru continuarea lucrărilor şi de alte materiale iar cele 23 familii din care
unele sărace nu mai pot termina ridicarea şcolii singuri 53 •
Locuitorii din Săuleşti la 11 octombrie 1924 se adresează prin pretorul
plăsii Deva către prefectul judeţului solicitând acordarea unui ajutor de 30.000
lei pentru edificarea şcolii din comună, deoarece locuitorii de aici au cheltuit deja
300.00 lei şi nu mai au bani pentru terminarea lucrărilor 54 •
Nici şcolile de copii mici (grădiniţele de copii) nu aveau o situaţie mai bună.
Astfel primăria din Deva se adresa Comitetului şcolar judeţean solicitând un
ajutor de 9000 lei pentru întreţinerea grădiniţei de copii din oraş suma prevăzută
în buget este insuficientă 55 •
O situaţie relativ mai bună o :iveau şcolile primare din unele localităţi unde
funcţionau societăţi industriale puternice, precum în Valea Jiului. Astfel în
procesul verbal al comitetului şcolar din Lupeni din 4 martie 1924 se arăta că
deşi cele două şcoli (nr. 1 şi 2) au avut greutăţi cu bugetul, prin subvenţia
acordată de societatea carboniferă Lupeni a putut repara cele două şcoli, gardul
51. Ibidem. dos 1/1924,f. 6.

52. Ibidem, t. 14.
53. Ibidem, I. 18.
54. Ibidem, I. 22.
55. Ibidem, I. 30.
la curţile şcolilor,iar locuinţa pentru învăţători a fost asigurată de societatea

minieră. Subvenţia s-a ridicat la suma de 80.000 lei 56 •
Cheltuielile pentru edificarea sau repararea unor edificii şcolare sunt
multe şi mari. Astfel subrevizorul şcolar Ioan Zepe raporta la 1 octombrie 1924
revizorului şcolar judeţean că este nevoie de un ajutor de 15.000 lei pentru
fiecare din şcolile din Râu Bărbat şi Pui pentru a li se repara acoperişul, altfel
fiind ameninţate cu ruinarea, deoarece când plouă nu se pot ţine cursuri.
Locuitorii nu pot plăti reparaţiile şi nici comunele politice. Singurul lucru ce se
poate asigura local este lemnul necesar în Râu Bărbat 57 •
În schimb acelaşi subrevizor Ioan Zepe raporta la 25 aprilie 1924 revizorului
şcolar judeţean că la Petrila a fost ales un nou preşedinte al comitetului şcolar
local în persoana lui Ştefan Szecseg directorul minei din localitate, mare prieten
al şcolii, şi care prin intervenţia sa la Societatea Petroşani a obţinut noi fonduri
pentru a se construi încă 4 clase la şcoala din localitate, ce vor fi gata în toamna
lui 1924. Deşi acest inginer este maghiar-se spune în raport - el are mare
dragoste pentru şcoală, indiferent de confesiune şie interesat în susţinerea ei 58 •
Tot în toamna anului 1924 la 18 septembrie, pretorul plasii Petroşani I.
Tocaciu raporta prefectului judeţului Hunedoara şi Comitetului şcolar, câ nici o
şcoală din plasa Petroşani nu a primit ajutor de la stat, susţinătorul şcolilor de
aici fiind Societatea Petroşani, iar reparaţiile le-a făcut aceasta, fără nici o
plată 59 .
O situaţie mai grea reiese din raportul pretorului plaşii Haţeg din 14
septembrie 1924 către Prefectura judeţului Hunedoara prin care se arată că nu
sunt şcoli în localităţile Curpeni, Poeni, Boiţa, Cruguiş, Me"ria, Peşteniţa şi
Breazova, iar în alte localităţii ale plaşii precum Bouţarul Inferior, Silvaşul
Superior, Păucineşti, Rîul de Mori, Berthelot sunt şcoli, dar într-o stare de ruină
destul de avansată 60 •
O modalitate de a rezolva problema edificiilor şcolare o constituie şi
cumpărarea unor localuri de la persoane particulare (case) care puteau fi
transformate în edificii pentru şcoală. Astfel la 18 decembrie 1924 comiteteul
şcolar rural din Cerbăl solicita comitetului şcolar judeţean suma de 160.000 lei
pentru cumpărarea unui local pentru şcoală, proprietatea clădirii fiind a Uzinelor
de Fier Hunedoara, mina Arănieş, iar acest loc va putea servi ca şcoală pentru
trei localităţi apropiate sub 3 km cât cerea legea: Arănieş, Cerbăl şi Ulm 61 .
Toate aceste cereri de ajutoare către stat sunt multe şi presupuneau sume
foarte mari, care nu întotdeauna puteau fi acordate, Comitetul şcolar judeţean
şi Revizoratul şcolar judeţean, analizând priorităţile şi necesităţile reale ale
învăţământului în judeţ, acordând ajutoare substanţiale acolo unde starea
localurilor era mai gravă, sau acestea lipseau cu totul: Situaţia ajutoarelor
56. Ibidem, t. 51-52.

57. Ibidem, f. 72.
58. Ibidem, f. 84.
59. Ibidem, dos. 211924, f. 24.
60. Ibidem, f. 60.
61. Ibidem, f. 729.
Dumitru Barna 541
acordate reiese foarte bine din procesul verbal din 20 octombrie 1925 încheiat
cu ocazia verificării gestionare şi bilanţului anului şcolar 1924/1925 al Comitetului
şcolar al judeţului Hunedoara 62 • ·Cu această ocazie s-a verificat provenienţa
fondurilor adunate pentru construcţii de şcoli în judeţul Hunedoara şi modul cum
au fost întrebuinţate. S-au constatat următoarele:
a) În judeţul Hunedoara opera de construire de noi şcoli aparţine Comitetului
şcolar judeţean şi comitetelor şcolare rurale şi comunale. Comitetul şcolar
judeţean a fost înfiinţat la 5 octombrie 1924 şi aprobat de Casa şcoalelor cu
ordinul nr. 4359/1925.
b) Bugetul pe exercitările financiare 1924 şi 1925 au fost aprobate de
Casa Şcoalelor reducându-se suma de 43.000 lei pentru întreţinerea revizoratului
ce revine prefecturii. Veniturile provin din ajutoare primite de la minister,
subvenţii din bugetul judeţului şi bugetul comunelor din posturile vacante şi
suplinite, taxe pentru eliberarea de certificate de cetăţeni, permise de joc, vize
de paşapoarte, apoi emisiunea de bonuri de valoare de 600.000 lei din care s-
au distribuit bonuri în valoare de 357.000 lei, s-au vândut până la verificare în
valoare de 122349 lei şi mai sunt la prefectura bonuriln valoare de 242.600 lei.
c) Sumele încasate şi cheltuite de comitetul şcolar judeţean de la înfiinţare
se prezintă astfel:
I. Exerciţiul 1924
1. Venituri
- ajutoare de la minister 500.000lei
- subvenţii din bugetul judeţean 168.000 lei
- subvenţii din bugetul comunelor 4.632 lei
-din bonuri 29.638,70 lei
Total 702.320,70 lei
2. Cheltuieli
- ajutoare comitetelor rurale 485.000lei
- registre pentru comitetele rurale 16.065 lei
-salarii 8.000 lei
- plata acţiunilor Banca României 3.000 lei
- gratificaţii pentru copiat planuri 1.037,50 lei
- costul unor hărţi pentru şcoli 21.000 lei
- cheltuieli de trasport 8451ei
- sold asupra exerciţiului 1925 167.373,20 lei
li. Exerciţil:JI 1925

1 . Venituri până la 20 oct. 1925
- sold în exerciţiul precedent 167.373,20 lei
- ajutoare de la minister 370.000 lei
- reţineri de la posturile vacante şi suplinite 252.8301ei
-din bonuri 61.639 lei
62. Ibidem, dos. 3/1924, f. 496·497.
- din vânzarea imprimatelor 9.200 lei

2. Cheltuieli
- ajutoare pt. comitetele şcolare rurale 503.298,79 lei
- salarii 18.500 lei
- imprimate 5.900 lei
- plata acţiunilor Banca Românească 8.000 lei
- copierea planurilor 1 .OOO lei
- întreţinerea revizoratului 43.000 lei
- sold la 20 oct. 1925 275.433,91 lei
Din analiza acestor cifre se vede că s-au acordat sume relativ consistente
ca ajutoare pentru comitetele şcolare locale în vederea construirii, reparării sau
dotării unor edificii şcolare, dar totuşi nici pe departe nu satisfăceau cererile
adresate Comitetului şcolar judeţean sau prefecturii judeţene.
Într-o statistică a Revizoratului şcolar judeţean Hunedoara din 1924 se
arăta: comunele din plasa Baia de Griş care au primit ajutoare de la Comitetul
şcolar judeţean şi prefectură: de exemplu comitetul şcolar rural din Baia de Griş
a primit 17.150 lei, Căstău 9420 lei, Prihodişte 5780 lei, Tătărăşti 21.750 lei,
Ribiţa 13.300 lei, Junc 6020 lei, Ribicioara 11.700 lei, Uibăreşti 6350 lei,
Tomnatec 3000 lei, Rişculiţa 69.975 lei, Grohot 2490 lei, Băiţa 17.850 lei 63 • Se
specifică că reşedinţa de judeţ Deva şi comunele urbane Haţeg, Hunedoara,
Orăştie, Petroşani au primit împreună prin subvenţii şi donaţii şi ci.jutoare de la
Comitetul şcolar judeţean şi primăriile urbane suma de 2.500.000 lei.
De fapt 420 de comune, cătune, sate au primit ajutoare într-un fel sau altul
pentru construirea, cumpărarea sau repararea unor localuri de şcoală 64 •
Cererile comitetelor şcolare rurale pentru ajutoare băneşti abundă şi în·
următorii ani. În raportul comitetului şcolar rural din Paroşeni din martie 1926
adresat Comitetului şcolar judeţean Deva, se arată starea deplorabilă a şcolii de
aici. Localitatea Paroşeni avea peste 2000 locuitori şi 200 şcolari. După război
nu s-a mai făcut carte cum trebuie din lipsă de învăţători şi apoi din lipsă de sală
de clasă. Raportul învăţătorului de aici arăta: „generaţia nouă, deci cei ce sunt
meniţi în viitor să deie o direcţiune nouă, mai ales pe tărâm naţional aici în valea
aceasta, este analfabetă. Putem aprecia că peste 90% din locuitori sunt
analfabeţi" 65 • Eforturi pentru a ridica o şcoală s-au făcut dar locuitorii sunt săraci
şi nu mai pot contribui. S-a cerut ajutor dar în afară de vorbe frumoase nu s-a
primit nimic. Comuna politică are 40.000 lei pentru edificarea şcolii, Casa
Şcoalelor a mai dat 20.000 lei şi cu cei 60.000 lei ajutor dat de primarul Petru
Drăghici s-a trecut la edificarea localului. S-a cumpărat un teren de 50.000 lei
pentru şcoală iar 1O.OOO lei s-a dat pentru zidit. Şcoala era atunci sub acoperiş
63. Ibidem, dos. 12/1924, I. 1-3.

64. Ibidem.
64. Ibidem, dos. 5/1926, I. 125.
66. Ibidem.
Dumitru Bama 543
dar nu putea fi acoperită. Pentru terminarea ei trebuie încă 100.000 lei bani ce
sunt ceruţi ca ajutor de la Comitetul şcolar judeţean 66 • Cu toate aceste greutăţi
materiale, financiare, întârzieri în acordarea ajutoarelor şi fondurilor de la
primării s-au obţinut succese notabile în edificarea, repararea sau cumpărarea
unor localuri pentru şcolile hunedorene.
Astfel într-un raport al Comitetului şcolar judeţean către Prefectura judeţului
Hunedoara din 1926 se prezintă situaţia edificiilor şcolare din judeţ şi sumele
cheltuite în perioadele 1922-1926 67 • Această situaţei era prezentată după cum
urmează:
1. Totalul şcolilor construite complet era de 22 din care 18 cu o sală, 2 cu
2 săli şi 2 cu 5 săli;
2. Şcoli construite însă numai acoperite: 1 cu o sală şi 1 cu două săli;
3. Şcoli neacoperite în curs de lucru: 4 şcoli din care una cu două săli de
clasă;
4. Adus materiale însă nu s-a început construcţia: 4 şcoli în care una cu
mai multe săli;
5. Şcoli cumpărate: 4 cu o sală;
6. Şcoli reparate: 3 şcoli cu o sală;
7. Locuinţe de învăţători: 7 cu două camere;
8. S-au construit 22 de cancelarii pentru şcoli.
Pentru toate aceste edificii şcolare s-au dat următoarele sume de bani:
1 . de către stat: 835.000 lei
2. de judeţ- 1923: 1.000.147 lei
1924: 89.000 lei
1925: 168.000 lei
1926: 29.688 lei
Total: 386.835 lei
3. de comune: 22.019 lei
4. comitetul şcolar judeţean 252.830 lei
în total s-au cheltuit 1 .496.666,50 lei pentru edificări de localuri în această
perioadă. Se menţioneză că mai sunt necesare 120 localuri pentru şcoli 611 •
Putem menţiona şi o altă piedică care se punea în faţa efortului de
edificare a localurilor şcolare în unele zone ale judeţului Hunedoara şi anume
·lipsa unor terenuri pentru construcţii, deoarece datorită specificului judeţului,
prin reforma agrară din 1921 nu toate şcolile au putut fi înzestrate cu terenuri,
aşa cum prevedea de altfel legea învăţământului şi chiar legea reformei agrare.
Un astfel de caz este la Vulcan (plasa Petroşani), potrivit raportului comitetului
şcolar local către Comitetul şcolar judeţean din 13 februarie 1926 69 •
Se solicita ajutor de către comitetele şcolare rurale şi pentru edificarea
sau repararea unor şcoli de copii mici, ca de exemplu 18. Baia de Griş unde se
solicita suma de 15.000 lei, sau la Pui unde suma este de 1O.OOO lei pentru
reparaţii 10 •
67. Ibidem, dos. 611926, f. 1-2.

68. lb1dem ..
69. Ibidem, dos. 711926, I. 2.
70. Ibidem, t. 1 şif. 96.
Subvenţiile sau donaţiile unor societăţi industriale uşurează mai mult

situaţia materială a unor şcoli şi le crează disponibilităţi băneşti pentru diverse
reparaţii curente. Astfel, din procesul verbal al comitetului şcolar din Lupeni din
6 decembrie 1926 rezulta ca prin cooperarea în acest comitet a subdirectorului
general al societăţii Lupeni inginer Francisc Frei, a lui Euden V6ras-director
administrativ al societăţii şi medicului societăţii Iosif Katzander-directorul şcolii,
inimosul învăţător şi director al şcolii primare de stat nr. 1 din Lupeni, Gavril
Paschia, primul învăţător român din Lupeni, a obţinut asigurarea curăţeniei
sălilor de clasă gratuit de către Societatea Lupeni, iar suma economisită se va
folosi la repararea locuinţei învăţătorului. După cum s-a mai văzut multe din
cererile locuitorilor şi comitetelor şcolare pentru ajutoare în vederea construirii,
reparării şi întreţinerii localurilor de şcoală se îndreptau şi direct Prefecturii
judeţului Hunedoara, care cu toate greutăţile pe care le avea cu alte sectoare ale
economiei judeţului în anul 1927 va dona suma de 480.000 lei pentru a ajuta
aceste comune 71 •
Astfel din borderoul de cheltuieli de ajutor dat de Prefectura judeţului
Hunedoara din 1927 rezulta că de aceste ajutoare au profitat comunele:
Buruiene cu suma de 25.000 lei, Măgura 45.000 lei; Blăjeni 1O.OOO lei, Dupăpiatră
5000 lei, Mintia 5000 lei, Căinelu de Jos 8000 lei, Fornădia 1O.OOO lei, Căinelu
de Sus 20.000 lei, Sălişte 8000 lei, Uroi 1O.OOO lei, Hărţăgani 20.000 lei, Şăuleşti
25.000 lei, Bănita 1.000 lei 72 •
Multe din şcolile existente erau vechi, nereparate de foarte mult timp,
suferiseră distrugeri în timpul războiului, erau de tip vechi din lemn, mici şi
întunecoase, devenind şi neîncăpătoare datorită sporului natural al populaţiei şi
ca urmare creşterea numărului copiilor şcolari. Un astfel de caz, dar nu singurul,
este cel al şcolii din Râul Alb. Astfel, în cererea din 31 octombrie 1927 adresată
de comitetul şcolar local către comitetul şcolar judeţean se solicita un ajutor de
50.000 lei pentru terminarea reparaţiei vechiului edificiu şcolar grăniceresc. În
cerere se spunea: „În sfârşit, marele nostru local se şcoală fost grăniceresc
care se ruinase complet, nu de multă vreme s-a pus în reparaţie după socotelile
bine făcute de specialişti şi nu în modul cel mai lesnicios-necesită suma de
200.000 lei, fapt despre care noi am luat act. Un comitet alcătuit din fruntaşi şi
oameni cinstiţi ai comunei ne-am unit strâns în vorbe şi în fapte şi ne ocupăm
serios de acest lucru, fără să zădărnicim un pic de timp. Buna credinţă ne-a făcut
se ne luăm o directivă luminoasă şi conştiincioasă şi cu gândul că servim o operă
de cristalizare a faptelor bune româneşti, să ducem cu o hotărâre eroică până
la sfârşit acţiunea începută" 73 •
Din statisticile anuale întocmite de Revizoratul şcolar al judeţului Hunedoara
şi care s-au păstrat, rezultă că în aceeaşi perioadă în judeţ a crescut şi numărul
şcolilor de copii mici (grădiniţiele de copii). Din Tabloul nr. 1 pentru centralizarea
datelor statistice privitoare la şcolile de copii mici din judeţul Hunedoara în anul
71. Ibidem, dos. 1 011926, f. 24-25.

72. Ibidem, dos. 711927, f. 64.
73. Ibidem, dos. 1011927, I. 2.
Dumitru Bama 545
1927-1928 rezulta următoarele: 74 sunt 38 de grădiniţe în judeţiul Hunedoara, din

care 2 în Lupeni, 2 în Hunedoara, 2 în Petroşani, 2 în Cugir, 2 în Deva dar sunt
şi în mediul rural ca în Brănişca, Aurel Vlaicu, Hăşdat, Ilia, Peştişul Mare,
Romos, Răcăştie, Sălaşul de Sus, Aninoasa şi altele. În aceste grădiniţe de copii
sunt înscrişi 1018 băieţi şi 1061 fete, deci în total 2079 preşcolari.
Deşi nu într-un ritm suficient de alert, dar după posibilităţile financiare şi
materiale ale judeţului numărul localurilor de şcoala nou construite sau reparate
creşte continuu. La 1Ooctombrie1928, Revizoratul şcolar al judeţului Hunedoara
întocmeşte o statistică cu noile construcţii şcolare în perioada de la 15 iunie
1925-10 octombrie 1928 75 • S-au construit 9 şcoli şi s-au reparat 29 de şcoli.
Pentru reparaţii s-au cheltuit din subvenţii 179.000 lei, iar pentru cele 9 şcoli noi
131.000 lei.
în anul 1928, 57. de comitete şcolare rurale au cerut ajutoare pentru
construirea, repararea sau cumpărarea unor edificii şcolare cu sume variind
între 30.000 lei şi 160.000 lei 76 .Multe comitete şcolare rurale primesc ajutoare
direct de la Casa Şcoalelor şi a Culturii Poporului, aşa cum reiese din adresa
acesteia din 31 octombrie 1928 către Comitetul şcolar judeţean prin care se
acordă următoarele sume:
1. Ocolişu Mare - 1O.OOO lei pentru construcţii
2. Sălaşu de Jos - 1O.OOO lei pentru cupărare
3. Leşnic - 1O.OOO lei pentru terminarea construcţiei
4. Uroi - 7500 lei pentru construirea unei noi săli
5. Luncani - 12.000 lei pentru terminarea construcţiei
6. Geoagiu - 8000 lei pentru terminarea localuluin
Interesantă este şi statistica numărului de şcoli existente în plasele ce
alcătuiesc judeţul Hunedoara. Astfel dintr-o statistică din anul 1928 rezulta
următoarele: 78
1 . Plasa Baia de Griş 37 şcoli
2. Plasa Brad 29 şcoli
3. Plasa Geoagiu 32 şcoli
4. Plasa Hunedoara 55 şcoli
5. Plasa Ilia 76 şcoli
6. Plasa Petroşani 14 şcoli
7. Plasa Pui 30 şcoli
8. Plasa Şoimuş 27 şcoli
9. Plasa Simeria 10 şcoli
1O. Plasa Orăştie 48 şcoli
11 . Plasa Dobra 28 şcoli
12. Plasa Haţeg 12 şcoli
13. Plasa Sarmizegetusa 94şcoli
74. Ibidem, dos. 12/1927, f. 17-18.

75. Ibidem, dos. 411928, f. 4.
76. Ibidem, dos. 5/1928, f. 20.
77. Ibidem, dos. 10/1928, f. 1.
78. Ibidem, dos. 13/1928, f. 1-5.
Se poate afirma că în unele zone mai bogate ale judeţului, cu pământ de

calitate mai bună ca Ilia, Sarmizegetusa, Orăştie sau în jurul unor zone
industriale ca Hunedoara, Petroşani, numărul şcolilor este mai mare şi populaţia
este mai numeroasă şi posibilităţile ei financiare mai consistente. Nu numai
numărul şcolilor primare de stat româneşti creşte ci şi numărul şcolilor
confesionale ale minorităţilor ce trăiesc în acest judeţ.
Astfel în tabloul nr. 4 centralizatorul datelor statistice privitoare la situaţia
generală a învăţământului primar particular, confesional şi minoritar din judeţul
Hunedoara pe anul şcolar 1928-1929 se prezintă următoarea situaţie: 79
1 . Şcoli confesionale romano-catolice maghiare în număr de 11 în Deva,
Baia de Griş, Hunedoara, Haţeg, Cristur, Ilia, Orăştie, Petroşani - băieţi,
Petroşani - fete Săcărâmb, Streisângeorgiu, Lupeni.
2. Şcoli confesionale evanghelice reformate maghiare în Deva, Hărău,
Haţeg, Hăşdat, Hunedoara-2, Jeledinţi, Lupeni, Orăştie, Peştişu Mare, Răcăştie,
Turdaş, Sântămăria Orlea; deci 13 şcoli.
3. Şcoli confesionale evanghelice lutherane în Batiz, Aurel Vlaicu, Orăştie,
Petroşani şi Romos în număr de 5, susţinute de comunităţile germane de aici.
4. Mai existau şi şcoli zise societare care aparţineau unor societăţi
industriale precum cele din Aninoasa şi Vulcan ale Sopcietăjii Petroşani; şi Gura
Barza şi Ruda Musariu aparţineau Societăţii „Mica Brad". ln toate aceste şcoli
confesionale sunt înscrişi 3904 elevi minoritari. După anul 1929 România, ca de
altfel întreaga economie mondială intra într-o perioadă de câţiva ani (1929-
1933) de gravă criză economică care pe lângă că afectează economia ţării
noastre afectează şi viaţa social-culturală, financiară, chiar politică. Producţia
materială scade, are loc un proces inflaţionist, şomajul creşte, ceea ce afectează
nivelul de trai al populaţiei. Aceste greutăţi vor afecta în bună măsură şi
învăţământul în general, în ţara noastră, deci şi dezvoltarea sectorului şcolar în
judeţul Hunedoara. Bugetele acordate şcolilor, fondurile pentru edificarea,
repararea sau dotarea unor şcoli vor scădea sensibil; efectele crizei suferindu-
le şi personalul didactic prin scăderea salariului sau neplătirea lui la timp. Cu
toate aceste greutăţi prin care trece ţara, toate guvernele care vor fi la putere în
această perioadă precum şi autorităţile judeţene vor prevedea fonduri, atât cât
era posibil pentru edificarea sau repararea unor localuri şcolare. Acest lucru se
poate vedea dintr-o statristică întocmită de comitetul şcolar judeţean din 19
septembrie 1934 care prezintă sumele acordate comitetelor şcolare locale ca
ajutoare. Aceste ajutoare au fost fost eşalonate pe serii de construcţii în funcţie
de urgenţe şi necesităţi:ED
1. Situaţia cu seria I de construcţie: 1.420.000 lei
2. li 1 .820.000 lei
3. III 3.180.000 lei
4. IV 830.000 lei
5. Tabloul cu ajutoare reparaţii 1.030.836 lei
Total 8.200.836 lei
79. Ibidem, dos. 18/1928, f. 1-2.

80. Ibidem, dos. 11/1933, f. 1-2.
Dumitru Barna 547
Dintr-un raport din 19 august 1934 întocmit de Revizoratul şcolar al

judeţului Hunedoara rezulta situaţia localurilor şcolare din judeţ la această
perioadă: 81
a) local propriu au 177 şcoli
b) localuri confesionale închiriate de la biserici 11 O şcoli
c) localuri şcolare închiriate de la particulari şi necorespunzătoare sunt 75
şcoli
d) localuri în construcţie neterminate şi începute din 1928 sunt 20 şcoli
e) localuri trecute în proiectul campaniei de construcţii şcolare în vara
anului curent din fondurile Comitetului judeţean de construcţii - 32 şcoli
f) şcoli rămase fără localuri - 43 şcoli
g) cer ajutor pentru construirea celei de a doua săli de clasă, 14 şcoli.
Se menţionează că 50 de comune au depus cereri pentrru a ridica şcoli
După anul 1933, când economia românească intra într-o perioadă de

deosebită prosperitate atingând apogeul în anul 1938 şi învăţământul-şi cel din
judeţul Hunedoara - trece la o dezvoltare deosebită, puterea economică a
populaţiei şi comunelor politice creşte, fondurile financiare pentru învăţământ
acordate de guvern şi autorităţile şcolare se măresc substanţial, preocuparea
pentru dezvoltarea culturii şi învăţământului este deosebită la toţi oamenii
politici din fruntea ţării sau la cei locali. Bugetele şcolare vor creşte vizibil în
fiecare an, iar campania de construcţii şi reparaţii de edificii şcolare este tot mai
susţinută. Aceasta va duce la o situaţie mai bună a învăţământului hunedorean,
aşa cum se vede şi din situaţiile anuale întocmite de Revizorul şcolar judeţean.
În primul rând sporul natural al populaţiei va duce la creşterea numărului copiilor
de vârstă şcolară. Astfel recensământul copiilor din anul 1935-1936 ne arată
următoarea situaţie: 83
a) la şcolile rurale sunt 60.082 copii între 5-16 ani
b) la şcolile urbane 7755 copii
În total deci 67 .837 copii de vârstă şcolară. Din tabelul statistic cu situaţia
învăţământului în judeţul Hunedoara, în anul şcolar 1935/1936 rezulta că sunt
356 şcoli rurale, 12 şcoli urbane deci în total 368 şcoli primare de stat, cu 34.492
elevi înscrişi şi 667 învăţători şi 3 posturi de maiştrii 84 •
Din totalul acestor şcoli 49 au material didactic complet, 45 incomplet, iar
ca situaţie generală 100 de şcoli au material didactic suficient şi 268 au material
didactic insuficient. În bibliotecile şcolare sunt în total 71.403 cărţi, cu 26.691
cititQ_ri în anul şcolar 1935/36 85 .Situaţia localurilor de şcoală se prezintă astfel:
21 Oşcoli aveau local propriu, 53 localuri închiriate şi 9 edificii donate. Din aceste
localuri, 146 au fost construite de comune, 43 şcoli din judeţ şi 7 de către Casa
Şcoalelor, 9 localuri prin subscripţie, 9 de comitetele şcolare locale, 68 localuri
81. Ibidem, I. 13.

82. Ibidem.
83. Ibidem, dos. 1811935, f. 1-10.
84. Ibidem, I. 11-16.
85. Ibidem, I. 17.
din fonduri bisericeşti, 39 şcoli construite de persoane particulare, iar 23 de

localuri se află în construcţie 86 •
Starea acestor edificii şcolare se prezintă astfel: 144 sunt în stare bună,
133 şcoli în stare mijlocie, 70 şcoli sunt în stare rea, în total, la toate aceste şcoli
sunt 595 săli de clasă 87 .Statistica anului şcolar 1935/36 ne prezintă şi situaţia
şcolilor de copii mici (grădiniţelor de copii). Sunt 30 de grădiniţe de stat cu limba
de predare română cu 33 posturi de educatoare-conducătoare şi 1636 copii
înscrişi în mediul rural. În mediul urban mai erau 9 grădiniţe de copii de stat cu
11 educatoare şi 61 O elevi înscrişi. Există o grădiniţă de copii la Orăştie cu limba
de predare germană 88 • Tot acum este prezentată şi situaţia învăţământului
confesional minoritar şi sunt 31 de şcoli minoritare maghiare, germane şi una
polonă în Lupeni 89 •
Analizând statisticile din perioada interbelică, se constată că în judeţul
Hunedoara pe lângă faptul că numărul şcolilor se măreşte, mai ales prin
construirea de noi edificii anual, se măreşte şi numărul şcolilor cu mai multe săli
de clasă şi ca urmare mai multe posturi de învăţători. Dacă, imediat după 1918
şi în anii următori majoritatea şcolilor chiar şi urbane, aveau o sală de clasă sau
un post sau cel mult 2-3 posturi de învăţători, treptat această situaţie se
îmbunătăşeşte şi numărul sălilor de clasă la o şcoală creşte, ca şi numărul
posturilor didactice. Acest fenoment poate fi constatat într-un tabel statistic al
Revizoratului şcolar judeţean pentru anul 1936 00 • Astfel situaţia la şcolile urbane
se prezintă după cum urmează: Brad - şcoala de băieţi cu 6 posturi, Brad -
şcoala de fete cu 5 posturi, Deva - centru de băieţi cu 5 posturi, Deva - centru
de fete cu 5 posturi, Deva- colonie cu 6 posturi, Hunedoara - centru mixt cu 3
posturi, Haţeg - mixtă cu şase posturi, Orăştie cu câte 5 posturi pentru cele 2
şcoli de băieţi şi fete. Petroşani nr. 1 cu 12 posturi, Petroşani nr. 2 cu 12 posturi.
La şcolile urbane în 1936 existau 83 de posturi de învăţători din care ocupate
erau 79. La şcolile rurale în număr de 394 şcoli erau în total 689 posturi, din care
ocupate erau 673 şi 16 vacante în anul 1936. Sunt şi şcoli primare de stat
comunale cu mai multe clase şi posturi didactice, precum Vinerea cu 7 posturi,
Lupeni cu 11 posturi, Cugir cu 11 posturi, Geoagiu cu 6 posturi, Ghelari cu 4
posturi, Aninoasa cu 14 posturi, Certej cu 2 posturi, Fintoag cu 2 posturi, lscroni
cu 2 posturi, Bozeş cu 2 posturi, Vulcan cu 13 posturi.
Se măreşte numărul sălilor de caisă şi a posturilor de educatoare şi la
grădiniţele de copii, exemplu fiind Deva colonie cu 2 posturi, Hunedoara centru
cu 3 posturi, Petroşni cu cele 2 grădiniţe de copii cu câte două posturi
didactice 91 • În total pentru grădiniţele de copii rurale şi urbane existau în 1936
un număr de 51 posturi didactice din care 49 erau ocupate.
86. Ibidem, t. 18.

87. Ibidem.
88. Ibidem, t. 27-30.
89. Ibidem f. 30.
90. Ibidem, dos. 111936, f. 72-73.
91. Ibidem.
Dumitru Bama 549
Se poate deci constata progresul înregistrat de învăţământul hunedorean

în această perioadă, cu toate greutăţile întâmpinate, datorită situaţiei economice
prin care trecea întreaga ţară.
În cele prezentate până acum am putut observa de la ce cote a plecat
învăţământul primar de stat românesc după anul 1918, eforturile masive făcute
pentru progresul acestuia de către guverne, autorităţi locale şi populaţia judeţului,
precum şi rezultatele bune obţinute de-a lungul perioadei interbelice. În anul
1939 în pragul celui de-al doilea război mondial, învăţământul hunedorean
ajunsese la o extindere şi dezvoltare considerabilă chiar dacă nu toate problemele
sale fuseseră rezolvate corespunzător, datorită condiţiilor obiective ale acestei
perioade.
Situaţia învăţământului primar de stat din judeţul Hunedoara în anul 1939
se poate constata din raportul din 11 iunie 1939 înaintat de Inspectoratul şcolar
al judeţului Hunedoara (din 1936 Inspectorat) Către Ministerul Educaţiei şi
Învăţământului 92 •
Din acest raport rezulta următoarea situaţie:
1 . Numărul copiilor după recensământul anului şcolar 1938/39 obligaţi pe
cicluri este:
între 5-7 ani - 9027 copii
între 7-16 ani -44458 copii
între 1 6-18 ani - 5881 copii
Total =59366 copii
2. Înscrişi în catalog şi frecvenţă:
a) la şcolile de copii mici - 2178 înscrişi;
b) la cursul primar -25685 înscrişi, din care au frecventat regulat
22165 elevi - 86% frecvenţă;
c) la cursul supraprimar - 9878 înscrişi, au frecventat regulat 7695
elevi - 84% frecvenţă;
d) la şcolile de copii mici minoritare au fost înscrişi 13 elevi, au frecventat
13-100% frecvenţă;
e) la şcolile primare confesionale au fost înscrişi 1679 elevi, cu o
frecvenţă de 86%.
f) frecvenţa cea mai slabă este în lunile martie-aprilie din cauza muncilor
agricole.
3. În judeţul Hunedoara funcţionau 8 grădiniţe urbane, 29 rurale şi una
minoritară, 15 şcoli primare urbane de stat, 397 şcoli rurale de stat şi 29 şcoli
primare confesionale din care 1 O romano-catolice, 11 reformate, 6 evanghelice
şi una polonă (Lupeni) şi una cehoslovacă.
4. Numărul învăţătorilor: 816 învăţători din care 1 cu grad superior, 121 cu
gradul 1,69 cu gradul 2,414 definitiv, 169 cu titlu provizioriu, 37 suplinitori.
5. Numărul maştrilor şi maistrelor: 4 maiştrii titulari, 2 maistre titulare, 8
suplinitori, în total 14 maiştrii.
92. Ibidem, dos. 2211939, f. 59-62.
6. Numărul învăţătorilor la şcolile primare confesionale este de 24 la

şcolile romano-catolice, 19 la cele reformate, 9 la cele evanghelice, 3 la cea
polonă şi 2 la cea cehă.
7. În judeţul Hunedoara sunt următoarele localuri de şcoală:
a) 308 cu o sală de clasă
b) 97 cu 2 săli de clasă
c) 19 cu 3 săli de clasă
d) 6 cu 4 săli de clasă
e) 7 cu 5 săli de clasă
f) 5 cu 6 săli de clasă
g) 6 cu 8 sau mai multe săli de clasă
Din aceste săli de clasă 416 sunt proprii ale şcolilor, 325 închiriate de la
particulari sau de la confesiunile religioase. În multe comune sunt neînţelegeri
între şcoală şi biserică pe tema localurilor confesionale, deoarece preoţii cer
chirii foarte mari, iar comitetele şcolare nu mai doresc să plătească, pentru că
aceste edificii sunt construite de fapt de locuitori pentru comună.
8. Instituţii anexe pe lângă şcolile primare de stat:
a) 181 grădini şcolare
b) 115 şcoli au teren de experienţă
c) 8 ateliere de ţesătorie
d) 19 ateliere de lămnărie şi 2 de gospodărie
e) mai sunt 64 cantine şcolare, 128 puncte farmaceutice, 71 cooperative
şcolare, 27 case de economii şcolare, 171 puncte muzeistice şcolare, 27 echipe
sportive, 38 posturi de igienă şcolară, 346 biblioteci, 45 cămine culturale, 83
coruri şcolare, 18 coruri pe lângă căr,1inele culturale şi 36 religioase.
9. Au avut loc concursuri pe plase pentru a provoca interesul şi deci
progresul învăţământului primar precum şi expoziţii ale atelierelor şcolare cu
rezultate frumoase. .
1 O. În judeţul Hunedoara au funcţionat în afară de revizori şi subrevizorul
de birou, 12 subrevizori de control, care au inspectat 390 şcoli şi 92 învăţători
pentru inspecţii speciale.
11. Constatări generale:
a) Progresul învăţământului pe teren teoretic este superior faţă de cel
practic, deoarece unii învăţători se despart cu greu de şcoala tradiţională mult
mai comodă şi cerută cu insistenţă de părinţi, deoarece aceştia cred că
adevărata şcoală e aceea de unde se scrie, se citeşte, socoteşte, nu unde se
desenează, se face educaţie fizică, practică agricolă, excursii-socotite de popor
ca plimbări ale dascălilor.
b) Programa analitică s-a aplicat integral aproape în toate şcolile cu mai
multe posturi şi în unele cazuri chiar şi la şcolile cu un post, unde învăţătorii sunt
mai conştiincioşi.
c) Starea sanitară a elevilor destul de bună.
d) Au fost relaţii normale cu autorităţile locale, conflictele s-au ivit mai ales
între învăţători şi preoţi.
Dumitru Bama 551
e) Străjeria şi premilităria introdusăde curând în şcoli pentru educaţia

integrală a copiilor şi tinerilor de la oraşe şi sate s-au dovedit benefice şi
folositoare.
12. Se fac următoarele propuneri pentru progresul învăţământului primar:
a) Pentru ca învăţământul practic să dea roadele dorita de legiuitor sunt
necesare cursuri speciale pentru toţi învăţătorii care vor preda practica agricolă,
gospodăria, lucrul manual. Un astfel de curs a fost în vara anului 1939 în Deva.
b) Să se clădească localuri proprii acolo unde nu sunt.
c) Primăriile să dea bani necesari şi la timp comitetelor şcolare pentru
construcţii, reparaţii şi material didactic pentru ca învăţământul să se poată
desfăşura normal.
d) Amenzile să se încaseze la timp şi să nu se facă excepţii fără o
motivaţie bine întemeiată.
De altfel, tot în acest an şcolar Comitetul şcolar judeţean făcea un
program de lucru pentru construcţii şcolare în judeţul Hunedoara pe timp de 5
ani, care prevedea construirea a câte 5 şcoli anual, mai ales în mediul rural,
până în anul 1944 93 • Dar din păcate, acest program nu va mai putea fi respectat
deoarece vor veni evenimente grave pentru ţara noastră, care va fi implicată în
cel de-al doilea război mondial, şi alte necesităţi vor fi prioritare pentru România,
grav ameninţată în suveranitatea şi integritatea ei teritorială.
Într-o primă concluzie se poate afirma că în toată perioada interbelică s-
a pus un accent deosebit pentru înzestrarea învăţământului primar hunedorean
cu localuri de şcoală, prima condiţie pentru desfăşurarea normală, a unui
învăţământ modern care să satisfacă necesităţile participării întregii populaţii
şcolare la procesul de educaţie. Dar numai acest efort nu ar fi fost suficient
pentru dezvoltarea normală a învăţământului primar hunedorean, ca de altfel din
întreaga ţară.
O altă direcţie în care s-a acţionat cu insistenţă de autorităţile judeţene şi
local~ a fost înzestrarea şcolilor cu loturi de pământ pentru teren de joacă,
grădină de experienţă agricolă, terenuri agricole pentru experienţă şi loturi
pentru învăţători. Acesta se făcea conform Legii agrare din 1921 şi Legii
învăţământului primar şi normal primar din 1924. Deşi judeţul Hunedoara avea
un specific deosebit fiind mai mult acoperit de dealuri şi munţi şi mai puţin teren
arabil, totuşi pe măsura posibilităţilor majoritatea şcolilor rurale au fost dotate cu
terenuri agricole, grădini de experienţă, terenuri de joacă, iar în unele zone cu
pământ arabil insuficient cu fâneţe şi păduri. Aceste loturi de împroprietărire
avea o suprafaţă mai mare sau mai mică, în funcţie de posibilităţile locale.
Pentru a ne face o imagine asupra suprafeţelor pe care le posedau şcolile rurale
în urma reformei agrare vom prezenta o statistică a Revizoratului şcolar
judeţean cu proprietăţile agricole ale şcolilor rurale primare din 1930 94 •
93. Ibidem, dos. 2011939, I. 1-2.

94. Ibidem, dos. 1511930, I. 3-6.
1. Mada - 1 iugăr şi 100 stânjeni pătraţi pădure.

2. Ardeu - 1258 stânjeni pătraţi grădină.
3. Balşa - 497 stânjeni pătraţi grădină cu pomi.
4. Bircea Mică - 5 iugăre arător, 686 stânjeni pătraţi păşune, 3 iugăre şi
643 stânjeni pătraţi grădină.
5. Cristur - 1 iugăr şi 842 stânjeni pătraţi arător, 465 stânjeni de grădină,
324 stânjeni pătraţi curte cu ocol.
6. Veţel - 5 iugăre arător-arendat învăţător.
7. Leşnic - 4 iugăre şi 998 stânjeni pătraţi arabil-arendat învăţător.
8. Mintia - 5 iugăre arabil, arendat învăţător.
9. Herepeia - 2 iugăre şi 800 stânjeni pătraţi-arendat învăţător.
10. Boia Bârzii - 1 iugăr şi 800 stânjeni pătraţi.
11. Vărmaga - 3/4 iugăr arabil şi 6 şi 1/2 iugăr fânaţ.
12. Băcia - 1 iugăr grădină, 1, 757 iugăr curte şi 1 iugăr arabil.
13. Tâmpa - 4 iugăre păşune şi grădină.
14. Vălişoara - 800 stânjeni pătraţi grădină.
15. Săliştioara - 800 stânjeni pătraţi grădină.
16. Simeria-Veche - 3 iugăre arabil şi grădină.
Menţionăm că am dat numai selectiv acest tabel şi constatăm ca 1n
regiunile mai bune ca pe Valea Mureşului terenul este mai mare (3-4 iugăre) iar
în cele de munte lotul este mult mai mic (cam 800 stânjeni pătraţi). Aceste loturi
erau fie arendate de învăţători care potrivit legii aveau prioritate la licitaţia de
arendă fie erau arendate unor particulari din localitate, iar banii de arendă intrau
în bugetul comitetelor şcolare locale pentru cheltuielile de întreţinere ale şcolii
proprietare.
Un efort deosebit mai ales financiar se impunea şi pentru dotarea şcolilor
cu mobilier şi material didactic şi rechizite şcolare necesare pentru buna
desfăşurare a procesului de învăţământ. Toate acestea se făceau prin bugetele
şcolare anuale propuse de comitetele şcolare locale şi aprobate de revizorul
şcolar judeţean. Dacă vom cerceta evoluţia acestor bugete, vom observa că
dacă în primii ani după 1919 erau foarte mici şi abia acopereau necesităţile
minime ale şcolilor sau uneori nici pe acesta, pe măsură ce situaţia generală
economico-financiară a ţării şi a judeţului se îmbunătăţea şi bugetele vor fi tot
mai mari, acoperind nevoile unui învăţământ primar în plină dezvoltare şi
modernizare.
Spre exemplificare vom reda mai jos bugetul şcolii primare de stat din
comuna Măgura. Dacă în anul şcolar 1921-1922 bugetul era de 340 lei (venituri
şi cheltuieli) în anul şcolar 1928/1929 era de 2800 lei, apoi să scadă la 378 lei
în 193111932, dar în anul şcolar 193711938 să ajungă la 3121 lei 95 .
Menţionăm că această comună era de mărime mijlocie şi cu locuitori cu
stare materială destul de precară, mai ales în primi ani după 1918. Dacă comuna
politică era mai mare şi starea locuitorilor din punct de vedere material era mai
înfloritoare şi bugetul şcolii era mai mare. Astfel bugetul şcolii primare de stat din
Vaţa de Jos în anul şcolar 1923/1924 era de 10209 lei, deşi la venituri nu avea
95. Ibidem, dos. 1/1921, f. 1-9.
Dumitru Barna 553
prevăzut decât 2854 lei restul fiind acoperit prin contribuţia locuitorilor şi un
ajutor de la Comitetul şcolar judeţean 96 •
Existau însă şcoli mari cu mai multe săli de clasă şi mai multe posturi
didactice care aveau un buget substanţial. Un astfel de buget aveau şcolile
primare de stat Lupeni nr. 1 şi nr. 2 în anul 1924/1925. Şcolile aveau împreună
22 săli de clasă, cu 22 de învăţători şi cu un buget de 108.094 lei 97 •
Şi grădiniţele de copii aveau bugete destul de consistente, în anul 1925.
Astfel grădiniţa de copii mici Brad cu o sală de clasă şi o educatoare, avea în
acest an un buget de 38.628 lei 98 .
Menţionăm că aceste bugete mari le aveau şcolile sau grădiniţele de copii
mici în localităţile unde se găseau societăţi industriale mari şi puternice, dispuse
să ajute învăţământul primar local cum era Societatea „Petroşani" pentru Valea
Jiului sau Societatea „Mica" Brad în ţinutul Zarandului.
Astfel şi bugetul şcolii primare de stat din Petrila se ridică în anul 1925 la
31.900 lei, beneficiind de o donaţie de la mina din localitate de 7000 lei 99 •
Această şcoală avea 2 săli de clasă şi 2 învăţători. Bugetele şcolare vor suferi
o scădere considerabilă în perioada crizei economice, dar care totuşi acopereau
minimul necesar pentru funcţionarea şcolilor, dar după anul 1934 aceste bugete
vor creşte din nou. Din sumele acordate şcolii (iluminat, încălzit, curăţenie, plata
servitorului, mici reparaţii curente, imprimate şi rechizite şcolare, materiale de
întreţinere) dar uneori o mare parte din acest buget se plătea ca şi chirie
proprietarilor localului şcolar (biserica sau particulari) acolo unde comuna nu
poseda edificiu şcolar propriu. Pe lângă chirie şcolile trebuiau prin comitetele
şcolare locale, să asigure şi reparaţiile capitale ale acestor localuri închiriate,
care de cele mai multe ori erau vechi, în parte ruinate, neîncăpătoare şi
neigienice. De aici numeroase conflicte, mai ales cu preoţii parohiilor comunale,
deşi în multe cazuri aceştia, fiind iubitori de carte şi susţinători ai învăţământului,
şi cu aprobarea forurilor bisericeşti superioare nu mai pretindeau această chirie,
mai ales acolo unde comunele şi locuitorii lor erau săraci.
O atenţie deosebită a fost acordată în toată perioada interbelică şi
îmbogăţirii inventarului şcolilor din punct de vedere al mobilierului şcolar, al
materialului didactic şi al bibliotecilor şcolare şi învăţătoreşti.
Am văzut în prima parte a prezentării noastre cum se prezintă inventarul
unei şcoli rurale primare în anul 1922 (şcoala din Chimindia). Să vedem acum
ce cuprinde inventarul unei biblioteci a elevilor şi învăţătorilor din anul 1922.
Pentru aceasta vom prezenta inventarul bibliotecii de la şcoala primară de stat
din Streisîngeorgiu (plasa Haţeg) la 5 nov. 1922 100 .
În bibliotecă existau 199 de cărţi, din care 50 în limba română, celelalte
149 erau în limba maghiară, moştenire de la vechea administraţie maghiară.
Dintre cărţile în limba română menţionăm „Poezii" de Vasile Alecsandri, „Poveşti
96. Ibidem, dos. 2/1923, f. 3-4.

97. Ibidem, dos. 3/1924, f. 205-206.
98. Ibidem, I. 268-269.
99. Ibidem, I. 266-267.
100. Ibidem, dos. 211992, I. 15-28.
şi povestiri" de A. Bolcu, „Poezii" de M. Eminescu, „Povestiri" de I. Agârbiceanu,

„Ştefan cel Mare" de Th. Stoenescu, „Poveşti ardeleneşti" de I. P. Reteganul,
„Lira libertăţii" de N. Jugărean, deci în primul rând se găseau marii poeţi şi
scriitori ai neamului. În acelaşi timp în bibliotecă se găseau şi cărţi cu caracter
didactic-pedagogic precum „Povăţuiri didactice şi metodica" de Ghe. Borgovanu,
„Poveţe metodica" de I. Ghiaţă, „Şcoala nouă" de C. V. Buturean, „Călăuza
învăţătorului" de J. Gilbert, „Învăţătorul nostru primar" de I. G. Bratu. În acelaşi
timp în biblioteca şcolii se găseau şi aşa numitele culegeri de texte numite
„ Pagini alese din scriitori români" cu bucăţi literare din creaţia scriitorilor şi
poeţilor naţionali cu V. Alecsandri, I. Creangă, P. lspirescu, M. Eminescu, G.
Coşbuc, I. Ghica, Anton Pan, Costache Negri, Al. Odobescu, N. Bălcescu, O.
Goga.
Celelalte cărţi erau în limba maghiară, erau mai multe culegeri de legi,
cărţi didactice şi mai puţine literare. Această bibliotecă va fi îmbogăţită mereu,
prin achiziţionarea unor noi volume, pe măsura posibilităţilor. În 1923 se mai
cumpără 7 cărţi (literatură în special pentru copii), în anul 1924 se achiziţionează
18 cărţi (unele şi cu jocuri şcolare dar şi literatură), în anul 1925 se achiziţionează
8 cărţi (exemplu: Lucru manual probleme şi numeri), în 1926 o singură carte, 4
cărţi în 1927 în special didactice. În 1928 biblioteca se îmbogăţeşte prin donaţii
şi cumpărări cu 128 volume literare sau metodica şi didactice.
Se poate afirma că pe măsură ce bugetele şcolare devin tot mai mari
sumele alocate pentru achiziţionarea de cărţi pentru bibliotecile şcolare sunt tot
mai consistente, De exemplu cercetând bugetele şcolare pe anul şcolar 1924/
1925 vom considera că sumele acordate pentru completarea bibliotecilor
constituie un procent însemnat din suma totală a cheltuielilor: şcolile primare de
stat din Cugir care aveau 1O săli de clasă şi 11 învăţători aloca suma de 800 lei
pentru bibliotecă; şcoala din Dobra cu 4 săli de clasă şi 3 învăţători aloca suma
de 300 lei; şcoala din Băcia cu 2 săli de clasă şi 2 învăţători aloca suma de 2000
lei; şcolile nr. 1 şi nr. 2 din Petrila cu 22 posturi şi 22 săli de clasă aloca suma
de 3800 lei; iar şcoala din Ghelari cu 5 săli de clasă şi 4 învăţători aloca suma
de 200 lei 101 • Aceste sume erau alocate şi în funcţie de alte necesităţi urgente
ale şcolii în anul respectiv.
De altfel un buget şcolar în anul 1927 al unei şcoli primare de stat rurale
cum este cea din Boiu, prezenta următoarele cheltuieli: dintr-o sumă de 3266 lei
cheltuită, 195 lei a costat drapelul şcolii, 605 lei rechizite de birou, 546 lei
servitoarea, 200 lei pavarea curţii, 1214 lei material didactic, 80 lei iluminat, 225
lei mici reparaţii şi 200 lei cărţi pentru bibliotecă şi premii pentru elevii funtaşi 102 •
, De altfel având alocate bugete tot mai mari, şcolile îşi îmbogăţesc nu
numai bibliotecile ci şi materialul didactic, mobilierul şcolar, alte dotări necesare.
Acestă afirmaţie poate fi dovedită dacă prezentăm inventarul şcolii de stat din
Densuş, la 11 noiembrie 1928. Acest inventar conţine următoarele: steagul
naţional, portretele suveranilor, firma şcolii, un sigiliu cu tuş, 7 hărţi geografice
101. Ibidem, dos. 511924, f. 529, 554, 591, 598-599.

102. Ibidem, dos. 111927, I. 1-2.
Dumitru Bama 555
diferite, globul pământesc, 9 bucăţi corpuri geometrice, inel pentru dilatarea

corpurilor, pendul electric, bastoane şi sticlă, maşină de calculare rusească, un
dulap bibliotecă, un scaun, 7 bănci mari şi 5 mici, două sobe (gătit şi încălzit)
vase pentru apă, o tablă mare şi una mică, o lampă de iluminat şi 173 cărţi în
bibliotecă 103 .
Pe măsură ce învăţământul primar se dezvolta progresiv şi necontenit şi
cheltuielile se măresc şi se diversifică. Astfel, în bugetul şcolii primare de stat
din comuna Său Ieşti în anul 1931-1932 în suma de 18.550 lei, 650 lei sunt pentru
încălzit, 1280 lei pentru reparaţii mobilier şi aparat radio, 200 lei pentru atelierul
de lucru manual, 500 lei pentru bibliotecă şi cărţi pentru elevii săraci fruntaşi la
învăţătură 104 • Tot mai des, în bugetele multor şcoli, apar sume consistente
alocate pentru ajutorarea copiilor săraci sau orfani, mai ales pentru cei fruntaşi
la învăţătură, cu scopul de a-i ajuta să-şi continuie studiile. Ajutoarele constau
în cărţi de şcoală, haine, încălţăminte. Astfel tot în anul 1931 şcoala primară de
stat din Cristur prevedea în bugetul său suma de 500 lei pentru şcolarii săraci,
iar cea din Sibişel suma de 250 lei 105 • În anul 1932 şcoal„a primară de stat din
Bouţarul de Jos acorda şcolarilor săraci un ajutor în valoare de 2400 lei, iar
şcoala primară de stat nr. 1 din Lupeni suma de 6000 lei pentru ajutoare 106 •
În această iniţiativă patriotică şi binefăcătoare în sprijinul cuprinderii
tuturor copiilor în sistemul educaţional indiferent de starea lor materială, şcolile
au fost sprijinite şi de societăţi industriale puternice interesate şi ele, de altfel,
în educarea viitorilor săi salariaţi calificaţi. Astfel prin adresa din 4 septembrie
1924 societatea „Mica" Brad comunica Revizoratului şcolar judeţean că a
acordat unor şcoli ajutoare în bani, după cum urmează:
1. şcoala primară de stat Mesteacăn 1O.OOO lei
2. şcoala primară de stat Dupăpiatră 3.000 lei
3. şcoala primară de stat Potingani 2.000 lei
Sumele se acordau pentru a scoate aceste şcoli din greutăţile în care se
zbăteau 107 •
După anul 1935 când întreaga ţară se găsea într-o perioadă de intensă
dezvoltare şi creştere economică şi dotarea materială a şcolilor primare de stat
se îmbunătăţeşte substanţial printr-un material didactic mai bogat, mobilier
şcolar mai corespunzător, biblioteci mai dotate cu cărţi literare şi didactice-
pedagogice. Aşa este şi cazul şcolii primare de stat din comuna Vorta, o comună
de munte, nu prea bogată şi cu locuitori puţin numeroşi. În 1936 inventarul
acestei şcoli cuprindea o sobă teracotă, 15 bănci bune, o tablă lemn, 2 mese,
3 scaune, 1 dulap-bibliotecă, o maşină de calculat rusească, 2 sobe teracotă
portative, o sobă de tuci, 1O tablouri pentru ştiinţe naturale, 9 tablouri istorice,
4 tablouri religioase, 4 hărţi diferite, corpuri geometrice şi pentru măsurat,
precum şi 150 de cărţi în bibliotecă 108 • Menţionăm că aceasta avea o sală de
clasă, locuinţa pentru director şi un învăţător.
103. Ibidem, dos. 1711928, f. 1-2.

104. Ibidem, dos. 511931, f.12.
105. Ibidem, I. 32 şi 67.
106. Ibidem, dos. 211932, f. 31 şi 54.
107. Ibidem, dos. 911934, f. 6.
108. Ibidem, dos. 511938, f. 1-6.
Este de subliniat faptul că nu numai şcolile acordau ajutoare pentru

şcolarii săraci, dar şi Revizoratul şcolar judeţean, la ordinul expres al Ministerului
Educaţiei Naţionale din 1938 distribuia cărţi gratuite. Astfel dintr-o situaţie
făcută de revizorat pentru anii 1938 şi 1939 reiese că s-au distribuit:
a) Abecedare - în mediul rural 1603 bucăţi
- în mediul urban 90 bucăţi
Total 1693 bucăţi
b) Citire cls. li-a= 1445 bucăţi
c) Citire cls. 111-a = 106 bucăţi
d) Citire cls. IV-a= 981 bucăţi
Toate aceste cărţi distribuite gratuit au costat 92.000 lei 109 • Constatatrea
care se impune este că, dacă imediat după 1918 învăţământul hunedoreanera
într-o stare materială foarte grea prin lipsa localurilor de şcoală sau starea
proastă a celor existente, lipsa de materiale didactice şi mobilier şcolar, bugete
mici care nu reuşeau să acopere necesităţile reale ale procesului de instruire şi
educaţie, pe măsură ce aniii trec şi situaţia economico-financiară a ţării şi a
populaţiei în general se îmbunătăţeşte şi situaţia materială a şcolilor, precum şi
numărul şi calitatea lor creşte necontenit, ajungând la sfârşitul perioadei
interbelice la un nivel îmbucurător, plin de satisfacţii şi care demonstrează
modernizarea şi progresul învăţământului şcolar primar în judeţ şi în toată ţara.
Paralel cu preocuparea pentru asigurarea condiţiilor materiale progresului
învăţământului primar hunedorean, eforturi deosebite au fost făcute şi pentru
asigurarea cu personal didactic calificat şi în număr corespunzător a tuturor
şcolilor şi localităţilor hunedorene. După cum s-a mai subliniat, după 1918
situaţia era foarte gravă în această privinţă, erau învăţători români în număr
redus, cu o pregătire nu întotdeauna corespunzătoare, iar cei maghiari nu ştiau
româneşte sau chiar refuzau să se pună în slujba statului român. Ca urmare au
trebuit să fie numiţi ca învăţători persoane cu o pregătire incompletă, o altă
pregătire decât cea de instructor, cum au fost: preoţi, absolvenţi de gimnazii sau
licee, uneori chiar numai cu câteva alase de liceu. Evident că acest fenomen
greva şi asupra calităţii procesului de instrucţie şi educaţie.
Dintr-un raport şcolar al revizorului şcolar rezulta că în anul 1922 erau 525
învăţători pentru 376 şcoli, dintre care 325 de titulari şi 220 suplinitori 110 •
Numărul elevilor din învăţământul primar era de 25.386. Pentru a elimina acest
fenomen negativ care greva asupra calităţii învăţământului primar, în întreaga
ţară şi în judeţul Hunedoara s-a trecut la un proces rapid de pregătire a
personalului didactic corespunzător calitativ şi numeric. Imediat după Unire a
fost preluată de către statul român şcoala normală de învăţători din Deva, şcoală
ce va asigura necesarul de cadre calificate în toată perioada interbelică, nu
numai pentru judeţ, dar şi pentru cele limitrofe, sau chiar mai îndepărtate.
Numărul cadrelor didactice va creşte progresiv cu numă!rul şcolilor
primare care se vor înfiinţa sau îşi va mări numărul sălilor de clasă şi ca urmare
109. Vezi nota 49.

110. Arh. St. deva, op. cit., dos. 4/1934, f. 10.
Dumitru Bama 557
şi numărul posturilor didactice. Într-un raport al revizorului şcolar din Deva către
Prefectura judeţului Hunedoara din 1O februarie 1934 se arată că sunt 654
învăţători la un număr de 385 şcoli urbane şi rurale care funcţionau atunci 111 •
După cum am mai subliniat perioada anilor 1934-1939 a fost foarte
benefică pentru învăţământul hunedorean din toate punctele de vedere, ca
urmare va creşte destul de mult şi numărul învăţătorilor încadraţi pe posturile
disponibile. Din raportul Inspectoratului şcolar al judeţului Hunedoara către
Ministrul Educaţiei Naţionale din 11 iulie 1939 amintit mai înainte, rezulta că în
judeţul Hunedoara erau 816 învăţători pentru 441 şcoli primare de stat urbane
şi rurale şi în şcolile confesionale minoritare 112 • Din acelaşi raport mai puteam
vedea şi gradul de calificare al învăţătorilor: 1 cu grad superior, 121 cu gradul
I, 69 cu gr. li, 414 definitivi, 169 cu titlu provizoriu - care toţi erau cu pregătire
didactică şi profesională corespunzătoare - precum şi 37 de suplinitori. Deci
numărul personalului didactic necalificat a scăzut foarte mult faţă de primii .ani
de după 1918 113 • Se poate concluziona deci că a crescut atât numărul cât şi
calificarea personalului didactic din jideţul Hunedoara în mod cu totul spectaculos,
potrivit şi cu eforturile materiale şi financiare făcute în acest scop.
O grijă deosebită s-a acordat şi sprijinului material acordat personalului
didactic, mai ales din mediul rural, pentru ca învăţătorii să poată să se stabilească
în comunele unde au fost numiţi. În primul rând se numeau, dacă exista
posibilitatea, învăţători originari din localitatea respectivă. Dar acest lucru era
mai rar întâlnit. De aceea şi legislaţia şcolară prevedea ca şcoala primară de stat
să fie prevăzută cu locuinţă pentru învăţător, sau acolo unde erau mai multe
posturi pentru directorul şcolii. Proiectele de şcoli tip date de Case Şcoalelor şi
minister prevedea ca noul edificiu şcolar care se construia să aibă prevăzută
neaparat şi locuinţa pentru învăţător, formată din cameră, o bucătărie, o cămară
şi un coridor de acces. Această locuinţă făcea parte integrantă din corpul
edificiului şcolar. Apoi la numirea învăţătorului într-un post se ţine cont şi de
confesiunea religioasă a acestuia care să corespundă cu confesiunea locuitorilor
din localitatea respectivă, pentru a elimina orice evenuală confruntare
confesională, mai ales că la început învăţătorul era supus autorităţii preotului
local, iar mai târziu, să nu aibă conflicte din motive de învăţământ religios,
practicat în şcoli. O altă problemă care a fost avută în vedere de factorii
decizionali al învăţământului primar românesc în toată perioada interbelică a
fost asigurarea unui salariu corespunzător învăţătorilor şi acordarea gradelor
didactice celor care îndeplineau condiţiile cerute. Deşi ca întotdeauna şi peste
tot, cultura era subvenţionată de stat şi fondurile acordate ei erau în urma altor
sectoare considerate prioritare, totuşi pe măsura posibilităţilor s-a încercat şi în
mare măsură s-a reuşit să se asigure învăţătorilor un salariu corespunzător, cu
unele excepţii, cum au fost primii ani după Unire sau în perioada crizei economice.
Pentru a demonstra cele susţinute mai sus vom prezenta câteva statistici
111. Ibidem, dos. 2211939, f. 59.

112. Ibidem, t. 60.
113. Ibidem, dos. 311921, f. 8-9.
referitoare la această problemă din perioada interbelică, din judeţul Hunedoara.

Astfel dintr-un ordin al Secretariatului Cluj al Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor
din 7 decembrie 1921 se fixau salariile lunare ale învăţătorilor, în funcţie de
vechimea în muncă şi mediul rural sau urban.
Pentru şcolile urbane salariul prevăzut era de 400 lei la 1-5 ani vechime,
500 lei pentru 6-10 ani, 600 lei pentru 11-12 ani, 975 lei pentru 13-15 ani, 1137
lei pentru 16-20 ani şi 1300 lei peste 21 ani vechime.
În mediul rural situaţia se prezenta astfel: 250 lei pentru 3 ani vechime,
300 lei pentru 4-5 ani, 375 lei pentru 6 ani vechime, 437 lei pentru 7-9 ani, 500
lei pentru 1O ani, 600 lei pentru 11-15 ani, 700 lei pentru 16-20 ani şi 800 lei
pentru cei peste 21 ani vechime 114 •
Menţionăm că învăţătorii rurali, deşi aveau salariul mai mic, aveau alte
avantaje: locuinţa, încălzit, iluminat, plătiţe de comuna politică, conform legii.
Tot în ordinul amintit se dispunea că pentru fiecare gradaţie se acorda suma de
150 lei în plus la salariu, iar în vechime de peste 5 ani un spor de 250 lei pentru
cei merituoşi 115 • Treptat şi salariul învăţătorilor va creşte ajungând în anu I 1929
la 2400 lei minim şi 3843 lei maxim la învăţătorii din judeţul Hunedoara. Suma
totală a salariilor pentru judeţul Hunedoara a atins suma de 2.624.463 lei,
lunar 116 •
În perioada de criză economică vor fi unele greutăţi în plătirea salariilor
învăţătorilor în fiecare lună, sunt întârzieri de 2-3 luni, dar după 1934 aceste
fenomene vor dispărea, iar salariul personalului didactic va creşte ajungând în
anii 1937-1938 la un nivel minim de 2800 lei iar cel maxim între 5000-5500 lei,
un salariu mediu în România acelor timpuri 111 •
O mare atenţie se acorda şi perfecţionării personalului didactic hunedorean.
La şcoala normală de băieţi din Deva se organizau examenele de definitivat şi
pentru gradele li şi I pentru învăţătorii din judeţ. Conform legislaţiei învăţământului
în vigoare pentru a se prezenta la un astfel de examen, învăţătorii trebuiau să
desfăşoare o activitate corectă la şcoala unde funcţionau, să nu aibă pedepse
disciplinare, iar la inspecţiile obişnuite sau speciale trebuiau să ia calificative
bune şi foarte bune. Apoi se organizau la şcoala normală cursuri scurte
pregătitoare pentru cei ce urmau să se prezinte la examen. Evident că pentru
fiecare gradaţie, învăţătorul trebuia să aibă şi un număr de ani vechime. O astfel
de imagine ne prezintă şi un tabel din 1934, întocmit de revizorul şcolar judeţean
cu situaţia candidaţilor prezenţi la examenul de definitivat din acel an: la
examenul din 4 iulie 1934 s-au prezentat 54 de candidaţi din care 48 au fost
admişi şi 6 respinşi 118 • O altă formă de perfecţionare şi de discutare a problemelor
învăţământului hunedorean erau conferinţele generale organizate la sfârşitul
anului şcolar, potrivit dispoziţiilor ministerului. lată câteva din temele dezbătute
la o astfel de conferinţă ţinută la Deva în zilele de 5-6 mai 1920 „Noua epocă a
114. Ibidem.
115. Ibidem, dos. 1211929, f. 36.
116. Ibidem, dos. 411937, f. 44.
117. Ibidem, dos. 1111934, f. 1-2.
118. Ibidem, dos. 211920, I. 4.
Dumitru Bama 559
învăţământului primar în Dacia superioară", „Reforma şcoalei primare şi

mijloacele prin care ea poate deveni şi mai iubită de poporul nostru", „Şcoala
de repetiţie şi de adulţi", şi altele 119 • Locul acestor conferinţe l-au luat cu timpul
cercurile culturale. Ace.sta cercuri cultuarele ale învăţătorilor, al căror număr se
ridică în 1925 la 35, ţineau şedinţe lunare în care dascălii din 10-15 comune mai
apropiate discutau probleme legate de munca lor profesională.
Dint-un raport al revizoratului şcolar judeţean din 1938 rezulta că în acel
an în judeţul Hunedoara au fost 43 cercuri culturale în şedinţe intime sau publice
în care s-au discutat problema de pregătire pedagogică didactică, legislaţia
învăţământului şi generală (noua constituţie din 1938) probleme ale frecvenţei
şcolare şi metode de îmbunătăţire a ei 120 •
De menţionat este faptul că în anul 1922 se încadrează corpul didactic din
Transilvania, alături de cel din întreaga ţară, creindu-se mai multe grade între
învăţătorii care aici erau doar titulari sau suplinitori..Cei din oraş au fost încadraţi
în gradele I, li iar cei de la sate, definitivi, provizorii, gradul li şi gradul I dacă
avea peste 12 ani de serviciu 121 •
După această unificare a învăţământului primar învăţătorii se vor putea
angaja cu tot elanul şi cu toată priceperea în procesul de educaţie şi instrucţie
a tinerelor generaţii de şcolari români. Preocupările acestor dascăli erau multe
şi uneori destul de dureroase şi grave. Din procesul verbal al şedinţei cercului
cultural al învăţătorilor din plasele Deva, Orăştie, Geoagiu, Hunedoara, Dobra,
Ilia şi Simeria din 1Ooctombrie1935 rezultă că aici s-au discutat multe probleme
cu caracter didactic-pedagogic pentru bunul mers al şcolii naţionale din judeţ.
Alte teme dezbătute s-au referit la dezvoltarea sentimentelor naţionale la
şcolari, frecvenţa şcolară, cinstrucţii şcolare şi starea localurilor, îmbogăţirea
materialului didactic şi dezvoltarea învăţământului practic 122 • Reiese din acelaşi
proces verbal că ateliere şcolare funcţionau în Cugir, Geoagiu, Orăştie, Simeria,
Lupeni, Petrila dar şi în unele comune mai mici, dar cu învăţători pricepuţi şi
conştiincioşi. De altfel menţionăm că la 4 mai 1935 a apărut ordinul Ministerului
Instrucţiunii Publice către prefectul judeţului Hunedoara referitor la aplicarea la
cei trei ani superiori ai învăţământului din şcolile primare a învăţământului
practic, atât pentru fete cât şi pentru băieţi, după nevoile practice ale fiecărei
comune sau zone, pentru cel puţin 5 şcoli de fete câte o maistră de lucru manual,
iar pentru 5 şcoli de băieţi un maestru de agricultură sau de meserii. Atelierele
şcolare trebuiau să devină adevărate centre de activitate practică chiar şi pentru
săteni, precum şi pentru învăţători şi învăţătoare din şcolile apropiate. Prefectul
trebuia să supravegheze executarea ordinului şi să asigure condiţiile materiale 123 •
În anul 1936 se va organiza la Deva o expoziţie a tuturor şcolilor, cu
obiecte specifice create de elevi pentru fiecare zonă a judeţului 124 •
119. Ibidem, dos. 911938, f. 6.

120. M. Valea, C. Stoica, Contribu/ii la cunoaşterea dezvoltării invă/ământului in /inutul Hunedoara de-a
lungul vremurilor, în „Sargetia", nr. V, 1968, p. 483.
121. Arh. St. Deva, op. cit., dos 2311935, f. 1-7.
122. Ibidem, dos. 2211935, f. 48.
123. Ibidem, I. 49.
124. Ibidem, dos. 211936, f. 5-6.
Tocmai pentru a introduce şi a dezvolta învăţământul practic se vor

organiza perfecţionări pe ţară, la care vor participa şi învăţători hunedoreni, care
apoi în cadrul cercurilor culturale vor împărtăşi cele învăţate şi celorlalţi dascăli.
Învăţătorul era nu numai cel care instruia şi educa tinerele generaţii din
comună sau din oraş. Şcoala şi dascălul constituiau şi principalul focar de
cultură şi organizatorii vieţii culturale din localitatea respectivă. Învăţătorii erau
cei care înfiinţau cercuri culturale, cămine culturale a căror activitate o coordonau,
ei înfiinţează coruri comunale, cercuri de studii pentru adulţi, organizau cu
autorităţile locale şi preoţii serbări pentru sărbători şcolare, religioase şi naţionale.
De altfel dascălul şi preotul constituiau în general intelectualitatea satului şi
exemple pentru ceilalţi locuitori. Activitatea complexă desfăşurată de un învăţător
într-o comună, nu numai pe plan şcolar, dar şi cultural în general, reiese
pregnant din documentele vremii. Un astfel de document îl constituie procesul
verbal de inspecţie la şcoala primară de stat din Renghet (plasa Geoagiu), unde
funcţiona învăţătorul Ioan C. Florea. Din raportul subrevizorului şcolar aflat în
inspecţie se desprinde atât activitatea şcolară cât şi extraşcolară a dascălului 125 •
Astfel acesta a înfiinţat atelier şcolar, dotându-l după posibilităţi şi
confecţionând personal şi cu elevii ceea ce era necesar. La 24 februarie 1935
din iniţiativa lui s-a înfiinţat un Cămin cultural cu numele Voevodul Mihai"
li
pedinte de Fundaţia culturală Principele Carol" unde se ţin şezători culturale

li
în fiecare dumunică. Ca membrii ai căminului s-au înscris 85 persoane mature

şi 90 de copii. Căminul poseda un oficiu de librărie prin care se răspândeau în
popor cărţile trimise de fundaţia regală. S-a procurat un aparat cinematografic.
Până la data inspecţiei se ţinuseră 24 şezători culturale şi 3 serbări. Căminul
avea şi o bibliotecă proprie cu 320 volume, citite de săteni precum şi o mulţime
de reviste. Se aprecia că sufletul acestei vieţi culturale locale era învăţătorul
Ioan C. Florea, cu o activitate rodnică şi bine orientată. El acţiona şi pentru
înfiinţarea unei cooperative şcolare şi a unei cooperative de consum comunale.
La şcoală a format o bibliotecă de 300 volume, un punct farmaceutic şi un colţ
muzeistic local. În anii premergători a condus şi cursurile de adulţi, iar acum
conducea activitatea strejărească.
Astfel de aprecieri şi constatări ale activităţilor desfăşurate de învăţători
hunedoreni sunt numeroase.
Cu toate priorităţile acestor sectoare în general sau ale învăţământului în
special, nu a fost neglijată nici recompensarea materială sau prin acordarea
unor menţiuni, decoraţii, diplome de merit învăţătorilor merituoşi din ţară şi din
judeţul Hunedoara. Meritele învăţătorilor hunedoreni erau numeroase şi nu
întotdeauna apreciate, recunoscute şi răsplătite de autorităţile proprii sau ale
judeţului. Într-un raport al revizorului şcolar judeţean din 1O noiembrie 1929
către inspectorul şef al învăţământului din Regiunea IV şcolară Sibiu, referitor
la propuneri de decorare şi recompensare a unor învăţători merituoşi din judeţ
se spunea:, ,Cu onoare vă înaintez alăturatele tablouri nominale ale învăţătorilor
merituoşi care merita atenţiunea superiorilor lor, cu rugămintea să binevoiţi a
125. Ibidem, dos. 14/1929, I. 1-2.
Dumitru Barna 561
interveni locului în drept pentru obţinerea avizului favorabil de a fi decoraţi, drept

răsplată muncii lor depuse pe terenul şcolar şi extraşcolar. Să-mi fie permis a
vă raporta că în judeţul nostru, de la înfăptuirea României Mari abia au fost
câţiva învăţători mai protejaţi, care au fost recompensaţi pentru faptele lor, iar
grosul corpului didactic între care se afla vechi pioni ai învăţământului primar,
încă atunci confesional şi care sub stăpânirea uzurpatorilor noştri au colaborat
cu câte o cărămidă la clădirea frumoasei Românii Mari de azi au fost uitaţi din
motive necunoscute, deşi fiecare învăţător de pe atunci s-ar putea considera cu
drept cuvânt un soldat erou. Nu e vorba de a-şi câştiga merite prin aceasta, dar
se cuvine a ne gândi cu mulţumire la aceia, care subjugaţi în contul robiei
maghiare au forţat toate cătuşele şi lanţurile care ameninţau dezvoltarea culturii
naţionale române şi care încercau să rămână naţia română de dincoace de
Carpaţi în veşnica întunecime, de a nu a avea posibilitatea să-şi dezvolte
dragostea şi sistemul de iubire în inima lor de români pentru România care urma
să se nască, şi în fine care prin munca lor, pe lângă orice riscuri şi în ciuda
străinilor, au făcut totul să nu se uite de semenii lor, datoria lor de mîine" 126 •
Au fost propuşi pentru distincţie şi recompensă 41 de învăţători şi
învăţătoare pentru merite deosebite şi vechime în muncă între 6 şi 29 ani 127 •
La 24 august 1930 revizorul şcolar întocmeşte un tabel cu 37 de învăţători
şi învăţătoare propuşi pentru adrese de mulţumire din partea Ministerului
Instrucţiunii Publice, ei desfăşurând o activitate şcolară şi extraşcolară lăudabilă
„producând progrese frumoase la toate inspecţiile" 128 • De remarcat că
recompensările materiale erau mai rare iar cele onorifice mai dese, în funcţie de
situaţia generală economico-financiară.
O preocupare permanentă a învăţătorilor, a comitetelor şcolare locale, ale
revizoratului şcolar judeţean a fost îmbunătăţirea frecvenţei şcolare, a atragerii
şi obligării tuturor copiilor de vârstă şcolară pentru a urma cursurile învăţământului
primar. Dacă în primii ani după 1918, când situaţia generală suferea de multe
lipsuri materiale şi frecvenţa şcolară era slabă (60%-62% în general), treptat, pe
măsură ce situaţia economico-financiară se îmbunătăţeşte în general şi cea a
învăţământului în special, frecvenţa şcolară se îmbunătăţeşte ajungând la 70%
în 1933, 83% în 1936. Dintre cei 36.145 elevi înscrişi în 1933, frecventau regulat
şcoala 25.483, pentru ca numărul lor să crească la 30.614 elevi faţă de 36. 765
înscrişi în acest an 129 •
Fără a mai intra în alte amănunte, putem menţiona şi alte greutăţi
întâmpinate de învăţământul primar de stat hunedorean, cum ar fi lipsa
combustibilului pentru încălzit, a iluminatului corespunzător, lipsuri în
aprovizionarea cu imprimate şcolare, rechizite, puţinătatea cărţilor şcolare şi
altele. Dar, prin aportul substanţial al guvernelor României din perioada
interbelică, al autorităţilor judeţene hunedorene, reprezentate prin oameni
126. lbidemf.3-4.
127. Ibidem, dos. 7/1930, f. 1-2.
128. Ibidem, dos. 16/1937, f. 1.
129. Ibidem, dos. 9/1938, f. 1-10.
politici, dar şi de cultură, cum au fost Aurel Vlad, A. Dublesiu, Ioan Mioc şi alţii,
al unor revizori şcolari judeţeni valoroşi ca Valeriu Pană, I. Morariu, A. Procopie
şi în special prin munca plină de însufleţire şi patriotism a corpului didactic
hunedorean, sprijinit de întreaga intelectualitate locală, la sfârşitul perioadei
interbelice învăţământul primar din judeţ a atins cote destul de înalte, a obţinut
succese deosebite în toate sectoarele sale, contribuind hotărât la dezvoltarea
culturală şi profesională a societăţii hunedorene. Pentru a ilustra cele afirmate
mai sus vom prezenta raportul general anual al Revizoratului şcolar al judeţului
Hunedoara asupra stării învăţământului primar din judeţ, din 5 august 1938 130 •
Studiind acest raport se pot trage următoarele concluzii:
1. Judeţul Hunedoara avea o suprafaţă de 7695 km 2 , 5 comune urbane
(Deva, Hunedoara, Haţeg, Petroşani, Orăştie) şi 414 comune rurale. La
recensământul din 1930, populaţia judeţului era de 331.677 locuitori care după
naţionalităţi s-au repartizat astfel: 300.961 români, 23.800 unguri, 4098 germani,
536 evrei, 58 ruşi, 12 sârbi, 2059 bulgari, 107 poloni şi 50 alte naţionalităţi. Până
în 1938 populaţia a crescut substanţial. mai ales în centrele miniere şi industriale.
2. Numărul copiilor după recensământul din 1938, obligaţi pe cicluri era:
a) 5- 7 ani =8000
b) 7-16 ani= 38851
c) 16-18 ani =5881
Total =52732 copii
3. în judeţul Hunedoara funcţionau 39 grădiniţe de copii mici ale statului,
8 cu 2 posturi didactice şi 31 cu un post. Limba de predare era română.
4. Populaţia minoritară avea o grădină de copii mici în Orăştie cu limba de
predare germană, cu 24 copii.
5. La şcolile de copii mici ale statului au fost înscrişi în total 2253 copii.
6. în judeţul Hunedoara au fost 378 comune care nu aveau grădiniţe.
7. Din numărul copiilor înscrişi la şcolile de copii mici ale statului, au
frecventat regulat 2126 copii, deci o frecvenţă normală de 94%.
8. în judeţul Hunedoara au funcţionat 403 şcoli primare de stat, din care
la Orăştie, Deva şi Brad sunt şcoli de băieţi şi de fete. În rest sunt şcoli mixte.
Din toate aceste şcoli sunt 253 cu un post didactic, 104 cu 2 posturi didactice,
26 cu 3 posturti, 2 cu 4 posturi, 10 cu 5 posturi, 4 cu 6 posturi, 2 cu 7 posturi, 1
cu 1O posturi, 1 cu 11 posturi,· 4 cu 12 posturi, 1 cu 14 posturi şi 1 cu 19 posturi.
în şcolile de stat limba de predare este română, în 2 şcoli româna şi maghiara
şi în 2 secţii româna şi germana.
9. Şcolile primare confesionale minoritare sunt toate mixte, care după
confesiuni sunt:
a) şcolile romano-catolice, erau în număr de 1O din care 5 cu 1 post
didactic, 1 cu 2 posturi, 1 cu 3 posturi, 1 cu 4 posturi şi 2 cu 5 posturi, deci cu
24 învăţători.
b) şcoli reformate, erau în total 11, din care: 8 cu un post, 1 cu 2 posturi,
1 cu 3 posturi, 1 cu 4 posturi, deci erau 17 învăţători.
130. O. Vlad, N. Tîrlea, Monografia Liceului pedagogic Deva, Deva, 1870, p. 14-15.
Dumitru Barna 563
c) şcoli evanghelice, erau în total 6 din care: 5 cu un post şi 1 cu 4 posturi,

deci erau 9 învăţători.
d) şcoala polonă din Lupeni cu 1 post didactic.
Totalul şcolilor minoritare era deci de 28. Limba de predare în şcolile
romano-catolice şi reformate era cea maghiară, iar în cele evanghelice limba
germană, la cea polonă era româna şi polona. Studiile obiectelor zise naţionale
(istoria, geografia) se făceau şi în şcolile minoritare în limba română.
1O. În fiecare localitate din judeţul Hunedoara se aflau una sau mai multe
şcoli primare de stat la care erau înscrişi în total 35. 799 elevi. Din aceştia au
frecventat şcoala regulat 29.675 elevi, deci o frecvenţă de 84%.
11. În şcolile minoritare confesionale şi particulare din judeţul Hunedoara
erau înscrişi în anul şcolar 1937/1938 în total 1419 elevi, repartizaţi după cum
urmează: 792 romano-catolici, 389 reformaţi, 136 evanghelici şi 102 elevi la
şcoala polonă. Din elevii înscrişi, au avut o frecvenţă regulată a cursurilor
şcolare 88% - o frecvenţă bună.
12. La şcolile primare de stat din judeţul Hunedoara funcţiona următorul
număr de învăţători, care repartizaţi pe grade şi sex, se prezenta astfel:
a) Grad I, 100 bărbaţi şi 31 femei, total = 131
b) Grad li, 53 bărbaţi şi 27 femei, total= 80
c) Definitivi, 179 bărbaţi şi 109 femei, total = 288
d) Titulari provizorii, 171 bărbaţi şi 61 femei, total = 232
e) Siplinitori, 18 bărbaţi şi 16 femei, total = 34
Total erau 518 bărbaţi şi 239 femei= 765 învăţători

13. La şcolile de copii mici ale statului funcţionau:
a) Grad I, 3 femei
b) Grad li, -
c) Titulari, definitivi = 29 femei
d) Titulari provizorii = 12 femei
e) Suplinitori = 3 femei
Total = 47 conducătoare de şcoli pentru copii mici.

14. Existau la şcolile primare pentru practică 24 maiştri şi maiestre, din
care 4 titluri, 9 suplinitori şi 11 detaşaţi.
15. La şcolile primare confesionale minoritare erau un număr de 53
învăţători, din care 28 bărbaţi şi 25 femei. ·
16. În şcolile primare de stat au fost promovaţi la sfârşitul anului şcolar
26.109 elevi, iar raportul dintre cei înscrişi şi cei promovaţi era de 83%.
17. În şcolile primare confesionale minoritare numărul promovaţilor a fost
1514 elevi, iar raportul dintre cei înscrişi şi cei promovaţi era de 94%.
18. Raportul dintre elevii înscrişi şi posturile didactice aflate în funcţie în
şcolile primare de stat era de 53 elevi pentru învăţători, iar restul dintre elevii
care frecventau regulat şi numărul învăţătorilor era 43 elevi pe post. La şcolile
de copii mici ale statului pe baza înscrierii reveneau 45 elevi pe post şi 43 elevi
în baza frecvenţei regulate.
19. Numărul sălilor de clasă era de 675, iar al învăţătorilor de 775, ar mai
fi fost necesar cam 100 de săli de aceea se ţineau şi cursuri alternative.
20. La şcolile confesionale minoritare reveneau 26 elevi pe post pe baza
înscrierii şi 25 elevi pe post, pe baza frecvenţei.
21. în judeţul Hunedoara erau 291 şcoli cu curs complementar regulat şi
117 cu curs complementar neregulat, iar restul nu aveau curs complementar.
22. Cursuri complementare cu atelier au avut următoarele comune.
Lupeni, Vulcan, Petroşani, Petrila, Deva, Orăştie, Răcăştie, Peşteana,
Hunedoara, Cugir, Vinerea, Aninoasa, Cârneşti, Boşorod, Ghelari, deci centre
miniere sau industriale şi din jurul acestora. Cursuri complementare cu caracter
agricol nu au fost. Nu erau şcoli pentru debili minatali şi anormali.
23. În judeţul Hunedoara au avut material didactic complet 351 şcoli, în
parte de la Casa Şcoalelor şi în parte procurat din comerţ.
24. Nu erau muzee şcolare ci numai puncte muzeistice.
25. În judeţ erau 280 biblioteci din care:
a) până la 1OOO volume = 200 şcoli
b) peste 1OOO volume la 1500 = 50 şcoli
c) peste 1500 volume = 30 şcoli
În anul precedent (1937) se citea, după fişe, 31.826 cărţi cele mai multe
cu povestiri, legende, basme şi istorioare populare.
26. în judeţul Hunedoara erau 146 şcoli cu grădini şcolare, teren de
experienţă, aveau 112 şcoli, iar aceste terenuri se lucrează drept câmp de
cultură şi se arendează anual.
27. Cercurile culturale ale învăţătorilor au fost repartizate în 43 de cercuri
mici care au ţinut şedinţe intime sau ;Jublice în tot cursul anului.
28. Situaţia localurilor şcolare din judeţ se prezenta astfel:
a) 169 şcoli au local propriu şi erau preluate de la fostul stat maghiar după
1918.
b) 106 şcoli erau construite de către comune cu ajutor de la stat, Casa
Şcoalelor, Prefectura judeţului şi Comitetul şcolar judeţean.
c) 55 şcoli formau proprietatea bisericilor ortodoxe şi greco-catolice
romane.
d) 128 şcoli aveau localul închiriat.
29. Toate şcolile primare de stat din judeţ se întreţin din bugetul propriu
şi aproape toate sunt abonate la ajutoare de la Comitetul şcolar judeţean,
nefiindu-le suficientă cota de 14% prevăzută în bugetul comunei. Pentru a ilustra
greutăţile în care se zbăteau totuşi şcolile vom da statistica acestor bugete.
a) 48 bugete între 1000-2500 lei
b) 39 bugete între 2500-3000 lei
c) 88 bugete între 3000-5000 lei
d) 94 bugete între 5000-10000 lei
e) 40 bugete între 15000-20000 lei
f) 21 bugete între 20000-30000 lei
g) 7 bugete între 30000-60000 lei
h) 4 bugete între 60000-160000 lei
Dumitru Barna 565
i) 26 şcoli nu aveau bugetul calculat

Comitetul şcolar judeţean la rândul său nu putea acorda ajutoare decât
sume care variau între 30000 şi 50000 lei anual.
30. Din numărul şcolilor aflate în judeţ, 104 erau în stare foarte bună, 203
în stare bună şi mijlocie şi 101 în stare slabă.
31. În judeţul Hunedoara erau 368 comitete şcolare rurale şi comitetele
urbane. În general comitetele îşi mărgineau activitatea numai la executarea
dispoziţiilor privind administrarea cotelor bugetare ce le primeau de la comune
şi uneori erau chiar o piedică pentru buna întreţinere a şcolilor (s-au dizolvat din
acest motiv 2 comitete şcolare rurale).
32. Î!l anul şcolar 1937/1938 au primit recompense 14 învăţători iar 4 au
primit avertismente publice. Anchetele şcolare disciplinare s-au făcut în 114
cazuri din care 60 întemeiate şi 54 neîntemeiate.
33. Străjeria a făcut lucruri frumoase în judeţ: lucrări publice grădini,
şanţuri, s-a adunat fier vechi.
34. Premilităria era introdusă şi la sate, era condusă de învăţători şi se
practica duminica sau în zilele de sărbători. Prin activitatea învăţătorilor cu
premilitarii s-au reparat şosele, drumuri, alte construcţii.
35. În acel an şcolar au fost câteva cazuri numai de întreruperea cursurilor
din ziua lipsei combustibilului de încălzit.
36. Un număr de 150 şcoli din judeţ au suferit mult din cauza relei
întreţineri, mai ales a curăţeniei. O mare calamitate pentru unele şcoli era faptul
că funcţionau în localuri închiriate de la bisericile ortodoxe şi greco-catolice
române. Astfel că din bugetele lor mici, o mare parte mergea la chirii pentru
biserici şi de aici conflictele interminabile între preoţi şi învăţători şi săteni care
nu puteau să înţeleagă de ce trebuie să plătească chirie pentru un local pe care
tot ei l-au construit pentru scopuri şcolare. Bisericile luau chirie, dar nu mai
reparau localurile, unele destul de ruinate şi fără condiţii igienice, iar reparaţiile
stăteau tot în sarcina sătenilor şi comitetelor şcolare locale.
37.' Învăţământul teoretic a dat rezultate bune în primele 4 clase şi mai
slabe în cursul complementar din cauza slabei frecvenţe.
38. Învăţământul practic a dar rezultate mulţumitoare. S-au organizat
expoziţii frumoase, dar nu sunt ateliere suficiente, cele existente sunt slab
dotate, iar mulţi învăţători nu sunt pregătiţi pentru acest tip de învăţământ.
39. În acel an şcolar se construiau 12 localuri noi de şcoală şi trebuiau
ajutoare mari pentru reparaţii capitale la alte edificii şcolare.
40. Cele 150 grădini şcolare aveau unele pepiniere, altele erau cultivate
cu zarzavaturi, dar multe nu sunt lucrate raţional.
41. Cursuri de adulţi au fost organizate sporadic în 15 comune, dar fără
rezultate notabile.
24. Cămine culturale au fost înfiinţate de Către învăţători în circa 60 de
comune dintre care unele funcţionau foarte bine, altele mai puţin. La Gurasada
lucra atunci o echipă regală şi căminul funcţiona exemplar. Acolo unde nu sunt
cămine, învăţătorii lucrau prin ASTRA.
43. Au fost înfiinţate coruri şcolare aproape în toate şcolile, pe o voce, pe

două voci şi trei voci. Se cântă la biserică şi cu ocazia serbărilor naţionale şi
şcolare. Erau şi coruri de adulţi conduse tot de învăţători. Cele mai bune şi
renumite coruri erau la Hunedoara, Simeria, Lupeni, Aninoasa, Orăştie, Deva şi
Brad.
Concluzionând, se poate afirma că învăţământul primar hunedorean care
a plecat după 1918 de la o situaţie grea, cu toate greutăţile materiale, financiare,
lipsa de personal didactic calificat şi altele, a parcurs un drum ascendent
continuu, dezvoltându-se şi modernizându-se prin eforturi susţinute din partea
locuitorilor cât şi ale oficialităţilor şcolare şi administrative, dar mai ales prin
dăruirea şi muncă fără preget a dascălilor hunedoreni şi a întregii intelectualităţi.
Uneori mai alert, alteori într-un ritm mai lent în funcţie de situaţia economico-
financiară prin care trecea ţara şi judeţul, se produceau acumulări cantitative şi
calitative pe seama acestui învăţământ primar, iar de pe urma acestor acumulări
noi vor profita tinerele generaţii din perioada interbelică, dar şi o mare parte din
adulţi. Principala realizare obţinută în această perioadă a fost reducerea
analfabetismului de la 49,5% cât era în 1918, la mai puţin de 15% în anul 1938.
Dumitru Bama 567
L 'ENSEIGNEMENT PRIMA/RE, DE L YCEE ET PROFESS/ONNAL DANS LE

DEPARTEMENT DE HUNEDOARA DANS L '/NTERVALLE 1918-1940
Resume
Celte etude est consacree ă la presentation de l'histoire du developpement de

l'enseignement primaire, de lycee el professionnel dans le departament de Hunedoara pandant
la periode de l'entre deux guerre (1918-1940). L'intention de l'auteur a ete de presenter le
developpement el la modernisation de l'ensegnement en prenant comme point de depart la
situation dificile dans laquelle se trouvait dans Ies premieres annees suivent le 1 Decembre 1918
et en finissant par le progres realise apres 1924 par la promotion d'une legislation satisfaisante
qui a mene au stade atteint ă la veille de la deuxieme guerre mondiale.
L'ensegnement dans le departament de Hunedoara a traverse Ies mâmes etapes que
dans tous Ies autres departements du pays. Dans Ies premieres annees (1918-1923) on a travaille
pour la reconstruction des ecoles et la reprise des cours en conservant Ies formes de l'ensegnement
confessionnel soutenes par l'eglise et aussi pour l'apparilion des premieres disposilions emises
par le Conseil Dirijeant de la Transylvanie qui sefforce de laici ser le proces educatif. Depuis 1923
aura lieu le proces de transferi dans le pouvoir de l'Etat des ecoles confessionnelles; l'etat
roumain va prendre en totalile la function de l'education des futures generations.
Enlre 1924 et 1925 vont apparaitre Ies louis fondamentales qui reuniront l'ensegnement
sur tout le terriloire de la Roumanie Grande el qui etabliront Ies directiones fondamentales
concernant le dedeveloppement el la modernitation du proces instructif - educatif. Ces lois vont
se derouler avec quelques modifications durant toute l'epoque de l'entre deux guerres et vont
attirer par leur epplication le progres et la modernisation de l'ensegnement dans le departament:
construclion el modernisation des etablissements scolaires, la dotalion des ecoles avec des
fournites scolaires, des manuels scolaires, des meubles, du materiei didactique, l'application des
programmes scolaires modernes conformement aux exigeanns de la sociale roumaine ă celte
epoque lă, l'encadrement des ecoles avec des personnes qualifices et douees pour le travail
pedagogique, le perfectionnement de ce personnel didaclique.
La presenlatione de beaucoup de statistiques includes dans celte etude veni demontrer
le progres de l'ensegnement primaire, secondaire el professionnel dans le departement de
Hunedoara qui a prepara des generations de jeunes pour la vie, pour la culture, pour la recherche
et pour d'autres domaines specifiques ăla sociale roumaine dans l'epoque etudiee et visant aussi
Ies periodes suivantes.
PREGĂTIREA ŞI EFECTUAREA OPERAŢIUNII
MILITARE PENTRU INCLUDEREA BASARABIEI ŞI
NORDULUI BUCOVINEI ÎN U.R.S.S.
(IUNIE-IULIE 1940)
Serghei Hacman
Anul 1940 a avut un rol decisiv pentru destinul ulterior al populaţiei

Basarabiei şi nordului Bucovinei. Atunci mulţi locuitori ai acestor teritorii au
devenit ostatici ai hotărârilor geopolitice şi geostrategice, care au fost adoptate
în condiţiile „încălzirii" relaţiilor sovieto-germane. Ca instrument de bază pentru
includerea Basarabiei şi nordului Bucovinei în Uniunea Sovietică au fost folosite
trupele regulate ale Armatei Roşii.
Acţiunile armatei sovietice în vara anului 1940 au constituit o operaţiune
militară bine chibzuită şi pregătită, bazată pe întregul potenţial politic, economic
şi militaro-strategic al Uniunii Sovietice, fiind parte componentă a doctrinei
militare sovietice, elaborată în anii 30, care reieşea din principiul „exportului
revoluţiei". Ideea „revoluţiei mondiale" era îmbinată cu ideile „reunirii" fostelor
teritorii ale Rusiei ţariste, inclusiv Polonia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania,
Basarabia.
În scopul pregătirii şi efectuării operaţiunilor militare, prin joncţiunea
regiunii militare speciale Kiev şi regiunii militare Odesa ale armatei sovietice, a
fost creat Frontul de Sud, care avea în componenţa sa armatele 5, 9, şi 12.
Efectivul era constituit din 23 divizii de trăgători: 2 divizii motorizate şi trăgători
şi 6 divizii de cavalerie, 11 brigăzi de tancuri şi 3 brigăzi de trupe aeropurtate,
precum şi 30 regimente şi 4 divizioane de artilerie 1 • Direcţiilor principale ale
ofensivei le-a fost asigurată o superioritate, mai mult decât triplă, de forţe şi
mijloace 2 •
În ceea ce priveşte efectivul armatei române la data de 15 iunie 1940,
adică în ajunul operaţiunii militare sovietice, în partea de est a României erau
desfăşurate 25 divizii de infanterie, două brigăzi puşcaşi de munte, o brigadă
motomecanizată şi o divizie de cavalerie motorizată. Majoritatea acestor
formaţiuni erau dislocate în vechiul Regat3.
Pentru acţiunea trupelor sovietice erau pregătite două variante. Prima
variantă prevedea un plan de acţiuni pentru cazul, când guvernul României nu
va accepta evacuarea Basarabiei şi Bucovinei. În această situaţie urma să se
execute o lovitură concentrată prin intermediul armatei a 12-a de-a lungul
1. I. Scurtu, D. Almaş, A. Goşu, I. Pavelescu, Gh.I. Ioniţă, Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1994, Bucureşti,
1994, p. 282-283; A. Moraru, O„ operaţie militară" necunoscută. În: „Moldova socialistă", 1O iun/1990.
2. Arhiva organizaţiilor social-politice al Republicii Moldova (mai departe - AOSPRM), fond 50, inv. 2, d. 153,
f. 74; I. Scurtu, op. cit, p. 283; 28 iunia. Documentî svidetelislvuiut.in: Cugetul, nr. 3/1991, p. 18.
3. A. Moraru, op. cit. În: „Moldova socialistă", 12 iun./1990.
570 Ocuparea sovietică a Basarabiei şi Bucovinei
Prutului în direcţia oraşului laşi, iar armata a 9-a trebuia să declanşeze ofensiva
la sud de Chişinău, spre Huşi. Planul militar prevedea încercuirea trupelor
române în regiunea Bălţi-laşi. Varianta a doua prevedea acţiuni în cazul, când
trupele române urmau să se retragă de bună voie la vest de Prut. Misiunea
trupelor sovietice, conform acestui plan, consta în ieşirea foarte rapidă la Prut,
pentru a lua sub control retragerea trupelor române. Drept bază a acţiunilor a
fost adoptată prima variantă 4 •
Prin directivele comisarului poporului pentru apărare nr. OV/583 şi OV/
584 unităţilor regiunii militare speciale Kiev şi ale regiunii militare Odesa li s-a
dat dispoziţia să se pună în stare de luptă. Directivele cu privire la concentrarea
trupelor sovietice pe linia de frontieră soviete-română au fost date în perioada
15 aprilie - 10 iunie 1940 5 .
La 16 mai 1940 a fost semnat ordinul de luptă nr. 120 al Comisariatului
apărării al Uniunii R.S.S., iar la 21 iunie -directiva nr. 0140 a Direcţiei generale
pentru propagandă politică a Armatei Roşii, care dictau să fie ocupate toate
centrele vitale importante ale Basarabiei 6 • Începând cu 1O iunie, adică cu 16 zile
înainte de înmânarea notei Guvernului Sovietic către Davidescu, ambasador al
României la Moscova, referitor la Basarabia şi partea de nord a Bucovinei7, 24
de divizii ale Armatei Roşii au şi început realizarea sarcinilor stabilite 8 •
În nouă zile, începând cu dimineaţa de 19 iunie, principalele formaţiuni şi
unităţi militare ale Frontului de Sud au sosit la punctele stabilite lângă frontiera
cu România 9 , deşi unele unităţi (diviziile de puşcaşi 192, 60, 124, 131, 62, 141,
146, brigăzile de tancuri 1O şi 38 ale Armatei 12, precum şi brigada de tancuri
49, regimentele de artilerie 331 şi 137 ale rezervei comandamentului general şi
divizionul 34 al Armatei 5) 10 erau încă pe drum.
În scopul pregătirii şi efectuării operaţiunilor militare, cu o lună mai înainte
toţi lucrătorii organizaţiilor de partid şi ai sovietelor erau consideraţi mobilizaţi 11 •
Din R.A.S.S. Moldovenească au fost încorporate în Armata Roşie 64 persoane
care au fost instruite pentru activitatea ulterioară: 34- în calitate de colaboratori
de redacţie, 30 - propagandişti şi agitatori 12 • Din grupul colaboratorilor de
redacţie au fost completate redacţiile ziarelor în limba română (2 - de armată şi
4-de divizie), a fost completată redacţia unui ziar ruso-ucrainean. În activitatea
tuturor redacţiilor au fost încadraţi scriitori şi ziarişti din R.S.S. Ucraineană.
Special pentru aceste redacţii a fost formată o bibliotecă cu caracterîndrumător 13 •
4. Paclul Molotov-Ribbenlrop şi consecinţele lui penlru Basarabia. Culegere de documenle./Selec\ie I.

Şişcanu, V. Văralec, Chişinău, 1991, p. 26; 28 iunea. Documenli svidetelislvuiut. În: Cugetul, nr. 3, p. 18.
5. I. Scurtu, op. cit„ p. 282-283.
6. A. Moraru, op. cil, În: „Moldova socialistă", 1O iun./1990.
7. Spoconvicina ucrainsica zemlea. lsloricini zviazchi Pivnicinoi Bucovînîz Rosieiu i Naddnipreansicoiu
Ucrainoiu. Documentî imateriali. Ujgorod, 1990, p. 380-381.
8. AOSPRM, fond 50, inv. 2, dos.56, f.1; Evenimente istorice: 28 iunie (Interviu cu A. Moraru şi V. Văratec),
În: Nislru, nr. 6/1990, p. 70.
9. AOSPRM, fond 50, inv. 2, dos. 56, f. 1; Evenimente islorice,p. 74.
1O. AOSPRM, fond 50, inv. 2, dos 56, f. 1; A. Moraru, op. cit. În: „Moldova socialistă", 1O iun./1990.
11. A. Roman, Ustanovlenie v Bessarabii rejima polilicescogo lolalitarizma. În: „Sfalul ţării", 6 iul/1991.
12. AOSPRM, land 50, inv. 2, dos. 56, I. 4; Evenimente istorice: 28 iunie. p. 74.
13. AOSPRM, fond 50, inv. 2, dos 56, f. 4.
Serghei Hacman 571
În a doua decadă a lunii iunie, conform planificării, au început instrucţiunile

cu grupurile de colaboratori de redacţie, de lectori, cu grupul de rezervă al
lucrătorilor politici, în care o atenţie deosebită i se acorda însuşirii „limbilor
moldovenească şi română", studierii ţărilor vecine, îndeosebi, a principalelor
centre ale României 14 •
La 21 iunie 1940 Direcţia politică aArmatei Roşii a trimis pentru a fi folosiţi
ca rezervă în dispoziţia Direcţiei politice a Regiunii speciale Kiev 470 lucrători
politici, în dispoziţia Direcţiei politice a Regiunii Militare Odesa - 537 lucrători
politici 15 •
În scopul asigurării ideologice a marşului au avut loc şedinţe cu secretarii
organizaţiilor de partid şi „comsomoliste", au fost alcătuite planurile activităţii
politice şi de partid în timpul marşului, au fost nominalizaţi şi instruiţi declamatori,
agitatori, propagandişti, care le explicau ostaşilor „sarcinile marşului" (la
început soldaţilor li se vorbea despre oarecare „manevre militare") 16 •
Conform unui ordin special al Frontului de Sud au fost confecţionate 1OOO
de steaguri ale U.R.S.S. şi R.S.S. Ucrainene, un număr mare de lozinci 11 • Au fost
răspândite în unităţile militare un număr mare de hărţi etnografice. Din timp a
fost studiată baza poligrafică şi capacitatea ei în centrele administrative de
lângă fronitera cu România 18 • Şi, totuşi, comandamentul sovietic avea unele
dificultăţi în asigurarea cu caractere tipografice româneşti pentru trei redacţii ale
ziarelor de divizie 19 • O întreagă expediţie de câmp, dotată cu oameni, maşini,
avioane asigura fără întrerupere Frontul de Sud cu ziare şi literatură specială.
Pentru deservirea culturală a populaţiei au fost organizate 6 brigăzi
concertistice, două dintre ele având repertoriul în limba română, un ansamblu
de dansuri moldoveneşti şi altul de muzică populară moldovenească, Teatrul
dramatic, împărţit în două trupe, fiecare având mijloacele proprii de transport.
Au fost pregătite o bibliotecă mobilă, plăci de patefon, filme şi cântece populare,
ultimele urmând să fie traduse în limbi străine 20 • A fost format un tren-tipografie 21 ,
a fost completată cu toate cele necesare redacţia ziarului „ Basarabia"22 în limba
română, care la 17 iunie se afla de acum în marş 23 •
Concomitent au început survolările spaţiului aerian al României de către
aviaţia sovietică. Numai Bucovina a fost survolată de 23 avioane sovietice, cele
mai multe dintre ele avântându-se până la Cernăuţi 24 •
Concomitent cu pregătirile pentru acţiuni militare, Uniunea Sovietică
mobiliza partidele comuniste pentru susţinerea politicii Kremlinului, dezorientând
conducerea Kominternului de parcursul relaţiilor soviete-germane.
14. Ibidem, I. 4.
15. Ibidem, dos. 153, I. 107.
16. Ibidem, dos. 56, I. 1.
17. Evenimente istorice, p. 74-75.
18. AOSPRM, fond 50, inv. 2, dos. 56, I. 4.
19. Ibidem, I. 5.
20. Ibidem, I. 3.
21. A. Moraru, op. cit. În: „Moldova socialistă", 12 iun/1990 ..
22. Ibidem; Evenimente istorice, p. 74.
23. A. Moraru. op. cit. În: „Moldova socialistă", 12 iun./1990.
24. FI. Şapcă, Detrunchierea Bucovinei. În: „Ţara fagilor". Almanah cultural-literal al societăJii culturale
„Arboroasa", Cernăuţi· Târgu-Mureş, 1992, p. 6.
În declaraţiile partidelor comuniste ale Marii Britanii, Franţei, S.U.A.,

Italiei, Danemarcii, Belgiei, Olandei, Elveţiei din august-septembrie 1939 pactul
soviete-german de neagresiune era considerat ca apreciere de către Hitler a
forţei Uniunii Sovietice şi ca factor, care va slăbi „încordarea internaţională, va
bara calea războiului şi va apăra pacea, libertatea şi independenţa popoarelor" 25 •
În instrucţiunile secrete ale Kominternului pentru Europa orientală nr.
4007 din august 1939 „una dintre cauzele ce au determinat nereuşita pactului
franco-anglo-sovietic şi care au precipitat încheierea pactului rus-german" era
considerată „atitudinea nefavorabilă a Poloniei, a României şi a statelor baltice
faţă de Rusia" 26 •
La 30 decembrie 1939 a fost publicat manifestul comun al partidelor
comuniste ale Marii Britanii, Franţei şi Germaniei în care se declara necesitatea
luptei contra guvernelor ţărilor lor 27 •
În acelaşi spirit, la 8 mai 1940, Comitetul Executiv al Internaţionalei
Comuniste a adoptat Directivele pentru Partidul Comunist din România, în care
se aprecia: „Regimul reacţionar al unei dictaturi fasciste din România, care
până la înfrângerea aliaţilor în Norvegia a desfăşurat o politică de orientare spre
Anglia şi Franţa, sprijinite de S.U.A., dar o desfăşura cu precauţie, sub lozincile
„neutralităţii" şi „apărării graniţelor", în prezent vede „izolarea şi neputinţa sa".
Documentul preciza: „în faţa Partidului Comunist, a clasei muncitoare şi a
popoarelor din România stă sarcina de a nu admite atragerea României în
război. Să nu admită transformarea României în cap de pod al imperialiştilor
englezi şi francezi împotriva U. R. S .S." Se cerea ca P. C. R. să sprijine rezolvarea
pe cale paşnică a chestiunii Basarabiei şi a problemelor litigioase cu ţările
balcanice vecine 28 •
În scopul formării propagandei prosovietice în Basarabia şi organizării
unei întâlniri pompoase „armatei eliberatoare", la 28 mai (cu o lună înainte de
efectuarea operaţiunii militare în Basarabia şi nordul Bucovinei) cu ajutorul
PCR, care se află sub influenţa partidului comunist-bolşevic al Uniunii Sovietice,
au fost chemaţi la Komintern membrul secretariatului CC PCR M. Scvorţov
(Leibovici) şi membrul organizaţi13i regionale a partidului comunist din Basarabia,
secretarul organizaţiei judeţene din Soroca M. Morghenştain, care au raportat
despre capacitate de luptă a organizaţiei de partid din Basarabia, despre situaţia
politică şi opinia publică. La sfârşitul lunii mai conducerea sovietică a trimis în
Basarabia câteva grupe de câte 30 persoane, care aveau misiunea de a
„pregăti populaţia pentru întâmpinarea Armatei Roşii şi pentru a culege
informaţii 29 •
Către 26 iunie 1940 în preajma hotarului de Est al României fuseseră deja
concentrate 32 divizii infanterie, 2 divizii infanterie motorizată, 6 divizii cavalerie,
25. F.I. Firsov, Arhivi Kominterna i vneşneaia politica SSSR. În: Novaia i noveişaia istoria, nr. 6/1992, p. 15.
26. Gh. Buzatu, România cu şi fără An Ionescu: Documente, relatări şi comentarii, Anexe, laşi, 1991, p. 25.
27. F.1., Firsov, op. cit., p. 28.
28. I., Scurtu, op. cit., p. 283.
29. M., Cernenco, Okkupaţia Bessarabii i slalinscaia propaganda, În „Stalul ţării', 6 iul. /1991
Serghei Hacman 573
11 brigăzi tancuri, 3 brigăzi desant aerian, 16 regimente artilerie din rezerva

comandantului şef, 14 regimente artilerie de corp şi 4 divizioane artilerie 30 •
Cum numai s-a aflat că guvernul României a acceptat condiţiile de
evacuare, specificate în notele sovietice, comandantul Armatei Roşii a recurs la
executarea celei de-a doua variante de forţare a Nistrului 31 •
La 28 iunie 1940 trupele Frontului de Sud au trecut Nistru! şi au pătruns
pe teritoriul Basarabiei şi nordului Bucovinei.
Timpul scurt în care trebuia încheiată evacuarea armatei, materialelor,
muniţiilor a creat serioase probleme autorităţilor române. Marele Stat Major
român a ordonat că „astăzi 28 iunie, începe evacuarea Basarabiei aplicând
întocmai planul „Tudor". Spre a înlătura dezordinea, a grăbi deplasarea
trupelor, funcţionarilor şi familiilor acestora, ca şi materialelor strategice, pentru
a preîntâmpina supraaglomerarea gărilOf, vagoanelor, mijloacelor de transport:
„ofiţerii şi funcţionarii vor lua numai strictul necesar, bagajele. Nu este admis
mobilier ... Evacuarea Chişinăului şi a Basarabeascăi până la ora 18"32 .
În aceeaşi zi, Secţia Operaţii din Marele Stat Major a elaborat ordinul de
luptă nr. 5688/e, semnat de generalul F. Ţenescu în care se reamarca: „ 1.
Guvernul a hotărât evacuarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi ducerea
rezistenţei pe Prut. 2. Evacuarea trebuie să fie terminată în 4 zile, până la 2 iulie
inclusiv, ora 12 româneasc·ă. 3. Oraşele Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă vor
trebui evacuate şi predate astăzi 28 iunie, ora 20. Restul teritoriului va fi evacuat
succesiv, în 4 etape ... " 33 .
Ordinul specifica itinerariile pentru accesul trupelor sovietice în Cernăuţi,
Chişinău şi Cetatea Albă: „Calea ferată se va rezerva pentru evacuarea
materialelor mai puţin importante, bolnavi, familiile ofiţerilor şi funcţionarilor,
mobilierul şi materialele mai puţin importante se vor evacua după materialele
militare şi de fortificaţii. Pe lângă trenurile de evacuare vor circula câte 3-4
trenuri de persoane zilnic. Nu se execută distrugeri la căile ferate, instalaţii,
depozite, aerodromuri industriale, uzine electrice, telegraf, telefon, material
rulant. Pe fiecare direcţie de retragere se va lăsa câte o comisie militară cu
interpret spre a rezolva eventualele incidente cu autorităţile sovietice. La toate
trecerile peste Prut, armata română va instala câte un serviciu de ordine şi
poliţie. Grănicerii şi jandarmii trec în subordonarea armatei 34 •
În timpul retragerii trupelor române şi înaintării trupelor sovietice au avut
loc ciocniri, încălcări grave ale condiţiilor transmiterii teritoriilor, care au pricinuit
victime de ambele părţi. Conform Comunicatului Secţiei Operaţii din Marele Stat
Major, difuzat la radio şi publicat în cotidianele apărute în ziua de 30 iunie 1940,
operaţiunile de evacuare au continuat conform programului, până la linia
30. I., Şişcanu, Basarabia in contextul relaţiilor sovietico-române, 1940. Autoreleratul tezei de doctor
habililat in şliinle istorice, Chişinău, 1996, p. 25.
31. AOSPRM, lond 50, inv. 2, dos. 153, I. 77.
32.C., Grad, C.I.. Stan, D.E .. Goron. Evacuarea teritorilor româneşti cedate in vara anului 1940. În: Acta
Musei Porolissensis, Zalău, 1995, p. 328.
33. Bătălia pentru Bucovina, Editat de S. Neagoe, Timişoara, 1992, p. 156.
34. V.FI., Dobrinescu. Bătălia diplomatică pentru Basarabia. 1918-1940, laşi, 1991, anexe XLVII; C., Grad,
op.cit., p. 329.
generală înălţimile nord râul Siretul Mic - Cuciurul Mare, Briceni - Bălţi Vest,
Chişinău-Basarabeasca - Tatar-Bunar. Documentul informa, totodată, că „pe
unele direcţiuni, elementele rapide ale forţelor U.R.S.S., depăşind ritmul de
evacuare convenit, au întrecut trupele noastre în retragere, dând naştere la
incidente locale":is. La 29 iunie 1940 generalul Ţenescu, şeful Marelui Stat Major
român, remarca: „ În ciuda tuturor măsurilor de prevedere luate de autorităţile
române, timpul scurt şi ritmul infernal în care ne-a fost impusă evacuarea,
precum şi atitudinea adeseori incorectă în care înţelegeau sovieticii să preia
ţinuturile revendicate - au dus la multe şi regretabile incidente" 36 •
Generalul Ion George, participant nemijlocit la evenimentele din vara
anului 1940, vorbind despre termenul scurt de evacuare a Basarabiei şi nordului
Bucovinei menţiona următoarele: „Este de neconceput ce însemna aceasta
pentru trupele împrăştiate în Basarabia şi Bucovina de Nord, pentru mii de
funcţionari şi familiile lor, pentru sutele de mii de români, care nu voiau să
rămână sub dominaţia bolşevică şi ce însemna aceasta pentru bogăţiile poporului
şi statului, ce nu mai puteau fi salvate, ţinând seama de cei care rămâneau în
regiunile ce urmau să fie cedate. Problema evacuării a fost îngreunată şi de
faptul că nu se făcuseră nici un fel de pregătiri pentru această eventualitate. Se
acordase crezare lozincii despre „ cordonul de fier şi de foc" şi crezuse ţara în
siguranţă. Toate acestea se dovedeau acum a fi o minciună criminală ... " 37 •
Pe parcursul intrării în Basarabia şi în nordul Bucovinei unele formaţiuni
de tancuri sovietice erau nevoite să se oprească în faţa câmpurilor minate,
barierelor şi şanţurilor antitanc. Nefiind dotate cu unităţi de geniu, ele făceau
popasuri de câteva ore. Calea ferată Bender-Chişinău-Ungheni era minată, o
parte din şine erau demontate, câteva poduri avariate. Corpul 35 puşcaşi era
nevoit să refacă podurile şi drumurile avariate în timpul evacuării trupelor
româneşti (Decalău, Corjova, Budeşti) 38 •
Din cauza organizării proaste a forţării Nistrului din Regimentul 556 al
Diviziei 169 Infanterie s-au înecat trei ostaşi sovietici. Din efectivul material al
Corpului 37 Infanterie s-au scufundat două tancuri-amfibie. Echipajele au fost
salvate 39 •
În Brigada 36 Tancuri a ars un avion „U-2" (pilotul a decedat), a fost
avariată o autocisternă (şoferul a fost rănit), s-a răsturnat un tanc (2 membrii ai
echipajului au murit) 40 • În zona de acţiune a Armatei 9, în timpul forţării Nistrului,
s-a răsturnat o luntre cu 30 de soldaţi, din care 16 s-au înecat, s-au pierdut sub
apă 8 mitraliere, o parte din puşti şi muniţii • 41
La 29 iunie, dincolo de Chişinău, unităţile Diviziei 15 motomecanizate s-

au ciocnit cu trupele româneşti, în urma cărui fapt au căzut în luptă un soldat
roşu, 124 ostaşi şi ofiţeri români 42 • În telegrama nr. 10/BN din 30 iunie 1940,
35. C.,Grad, op.cit., p. 329.

36. Bătălia pentru Bucovina, p. 157.
37. C„ Grad, op.cit„ p.326.
38. A„ Moraru, op.cil„ În: „Moldova Socialistă", 12 iun./1990.
39. AOSPRM,fond 50, inv. 2, dos. 55. f. 31 ;A„ Moraru, op.cit„ în:„Moldova Socialistă", 10 iun./1990.
40. AOSPRM, fond 50, inv. 2, dos. 55, f.30.
41. Ibidem.
42. Ibidem, dos 55, f. 28; Evenimente istorice, p. 74.
Serghei Hacman 575
trimisă din Proskurov la Moscova locţiitorului şefului Direcţiei Politice a Armatei

Roşii se spunea: „Lângă Corneşti, în zona de acţiune a Armatei 9, unităţile
Diviziei 5 Infanterie au fost atacate de trupele româneşti. Ca rezultat, au căzut
în luptă doi soldaţi ai Armatei Roşii şi 60 de soldaţi români" 43 • Trupele Diviziei
58 Infanterie s-au ciocnit cu o patrulă de cavalerie românească, care a opus
rezistenţă. Ca rezultat au fost ucişi doi ostaşi români şi rănit un ostaş român 44 •
La 30 iunie 1940, la 3 km distanţă spre sud de Chişinău a fost dezarmat
de către unităţile roşii Regimentul 30 Artilerie şi un divizion din Regimentul 25
Artilerie. Generalul de divizie A. Aldea, preşedintele delegaţiei guvernului
român în componenţa Comisiei mixte sovieto-române 45 a protestat, arătând că:
„Trupele sovietice de pe râul Prut stânjenesc trecerea trupelor române. În
regiunea staţiei de cale ferată Frecăţei au fost lansaţi 200 de paraşutişti, care
au ocupat trecerile peste râul Prut 46 • De asemenea într-o telegramă expediată
în data de 3 iulie de generalul F. Ţenescu, generalului Aldea se preciza că, în
data de 2 iulie, „Detaşamentele motomecanizate sovietice au atacat, printr-o
acţiune organizată, unităţile române care se găseau în zona Giurgiuleşti - Reni,
înconjurând şi dezarmând o companie de infanterie, care a suferit pierderi.
Unităţile, îndeplinind cu stricteţe dispoziţiile nu au ripostat". Şeful Marelui Stat
Major al armatei a cerut vehement generalului Aldea: „Protestaţi şi insistaţi ca
ordinele care se dau să ajungă până la detaşamentele de pe Prut" 47 •
La punctul Herţa au avut loc numeroase incidente cauzate de depăşirea
liniei de demarcare de către trupele sovietice. În Raportul informativ al Biroului
de Statistică Militară laşi din 29iunie1940, se spunea: Azi tancurile sovietice au
intrat în Harţa. Tancurile au deschis foc, omorând pe căpitanul Boroş şi doi
soldaţi şi rănindu-l pe sublocotenentul Dragomir. În urma parlamentarilor s-au
retras la ieşire- nord-vest Herţa 48 • Un martor ocular relata: , ,După ce la 29 iunie
au „cucerit" astfel Herţa (trupele sovietice - n.n.) au încercat să-şi continue
drumul, dar la 11 km distanţă de Herţa, la punctul denumit „Stejarul", îi aştepta
colonelul Botă, comandantul Regimentului de artilerie din Bacău cu şoseaua
minată şi cu obstacole antitanc. Românii nu mai aşteaptă şi Trag o salvă de
avertisment cu unul din tunuri. Ruşii ridică un steag alb, deschid trapa de la tanc,
iar un ofiţer întreabă nevinovat „de ce trageţi". Înţelegând că nu vor mai putea
înainta, se opresc, îşi cer scuze „c-au greşit" ajungând până aici, dar aceasta
nu i-a oprit, ca îndată ce-au coborât să bată chiar acolo ţăruşii de frontieră" 49 •
Un locotenent şi un caporal român au fost împuşcaţi de evreii din Herţa, iar
comandantul unităţii de cavalerie a dat ordine de tragere, înregistrându-se morţi
şi răniţi de ambele părţi, inclusiv printre evrei 50 •
44. AOSPRM, fond 50, inv. 2, dos. 55, I. 28. .

45. I., Şişcanu, Uniunea Sovietică - România. 1940. (Trataţie in cadrul comisiilor mixte), Chişinău, 1995, p.8.
46. C., Grad, op.cit., p. 330.
47. Ibidem.
48. Bătălia pentru Bucovina, p. 157.
49. I., Gherman, Istoria tragica a Bucovinei, Basarabiei şi ţinutului Herţei, Bucureşti, 1993, p. 83-84.
50. C., Grad, op. cit., p. 328.
Incidente similare au avut loc şi în alte sectoare. La Vadul Siret şi Vicşani,

blindatele sovietice au depăşit linia de demarcaţie convenită, ocupând aceste
localităţi. Un divizion român de cavalerie a ripostat însă. În timpul ciocnirii au fost
capturate 20 de tancuri sovietice şi au fost făcuţi prizonieri mai multe sute de
ostaşi. Ulterior, militarii capturaţi au fost eliberaţi, iar carele de luptă au fost
predate trupelor sovietice, care s-au retras a doua zi, punând capăt incidentului 51 .
Au fost încălcări ale liniei de demarcare de către trupele sovietice în regiunea
Maramureş, pe Valea Izvorului Ursului în direcţia Baia Borşa. Întrucât această
zonă se afla în afara teritoriului supus, generalul F. Ţenescu cerea la 3 iulie 1940
generalului A. Aidea: „ Vă rog să interveniţi pe lângă Comandamentul Roşu
pentru retragerea acestei coloane din această zonă. În caz contrar, vom fi siliţi
să împiedicăm înaintarea prin orice mijloc, ceea ce ar putea da naştere unui
incident serios" 52 • La 2 iunie, în regiunile Giurgiuleşti-Reni, detaşamentele
motomecanizate sovietice au atacat printr-o acţiune organizată unităţile române,
înconjurând şi dezarmând o companie de infanterie, care a suferit pierderi.
Unităţile române, îndeplinind cu stricteţe dispoziţiunile, nu au ripostat 53 •
Retragerea trupelor române a influenţat negativ starea lor politico-morală
şi capacitatea de luptă 54 • Ba mai mult, în armată îşi făceau serviciul mulţi
basarabeni, ·care nu doreau să plece în Regat. După cum scria A. Cretzianu,
rememorând acele zile: „Unităţile şi blindatele Armatei Roşii traversau Basarabia
şi Bucovina de Nord chiar din prima zi şi procedau în mod activ la provocarea
de dezordini printre trupele noastre. ln multe locuri, soldaţii noştri au fost
dezarmaţi. Ofiţerii şi-au scos insignele şi au suferit şi alte umilinţe din partea
armatelor bolşevice. Peste tot, agitatorii Armatei Roşii s-au adresat soldaţilor
noştri, îndemnându-i să dezerteze şi să întoarcă armele împotriva ofiţerilor lor.
În mai multe ocazii, trupele sovietice au deschis focul împotriva coloanelor
noastre în marş. Trupele noastre au fost reţinute numai cu mari dificultăţi să nu
răspundă" 55 • În aceste împrejurări nu numai unii soldaţi, ci şi echipe întregi
lepădau armele şi plecau acasă. Divizia 12 Infanterie, care pleca din zona
Căuşenilor Noi, şi consta în mare parte din basarabeni, de fapt a încetat să mai
existe ca formaţiune militară. Regimentul 4 de la Cetatea Albă a depus în mod
colectiv armele. Mulţi soldaţi au părăsit Divizia 26 Infanterie, lepădând şi ei
armele. Din componenţa diviziei 8 Infanterie numai Regimentul 29 s-a retras în
mod organizat şi şi-a păstrat capacitatea de luptă. Celelalte regimente, inclusiv
regimentul 12 Infanterie, s-au destrămat 56 • Din Regimentul 54 al Diviziei 34
Infanterie în România au ajuns doar câteva echipe de ostaşi 57 • Regimentul 6
Roşiori Bălţi a fost disfiinţat. Din Divizia 7 Infanterie au plecat acasă 300 de
ostaşi. Din Diviziile 4 şi 7 Infanterie au trecut de partea sovietică vreo 400 de
persoane 58 . Din Divizia 15 Infanterie, care s-a retras dinspre Bender, au plecat
51. I. Şişcanu op. cit., anexa 8, p. 129; C., Grad, Op.cit., p. 328.
52. C., Grad. op.cit„ p.328.
53. 1.,Şişcanu, op.cit., anexa 8, p. 129.
54. AOSPRM, fond 50, inv. 2, dos. 56,1. 40.
55. C., Grad, op.cit„ p. 330.
56. AOSPRM, fond 50, inv. 2, dos 153, f. 11.
57. Ibidem, f.12„ Moraru, op.cit., în „Moldova Socialistă", 12 iun./1990.
58. AOSPRM, fond 50, inv.2, dos. 153, f.12.
Serghei Hacman 577
3000 de ostaşi 59 • S-au destrămat mai cu seamă Regimentele 1O, 20 şi 7

lnfanterie 00 • În Divizia 2 Cavalerie cele mai afectate au fost Regimentele 6 şi 7
Cavalerie. O situaţie similară exista în Diviziile 34 şi 27 lnfanterie 61 • Ostaşii
Regimentului 7 Infanterie au lăsat să se piardă baza materială a unităţii
militare 62 •
Nu putea fi numită ideală nici starea politico-morală. Deşi în raportul
semnat de comisarul de divizie E.Pojidaev, şeful secţiei de propagandă politică
a Regiunii Militare Speciale Kiev, expediat comisarului de rangul 1 L. Mehliş,
şeful secţiei de propagandă politică a Armatei Roşii, se sublinia că „starea
politico-morală a trupelor e sănătoasă, manifestându-se prin creşterea activităţii
politice a ostaşilor şi corpului de comandă şi dorinţei de a îndeplini cât mai bine
sarcinile partidului şi ale guvernului" 63 , în realitate, însă, aveau şi probleme.
Ceva mai târziu, în „Raportul despre acţiunile Frontului de Sud la eliberarea
Basarabiei şi Bucovinei de Bord iunie-iulie 1940" expediat de către
comandamentul Regiunii Militare Speciale Kiev Mareşalului Uniunii Sovietice S.
Timoşenko, comisarul poporului al apărării, erau marcate următoarele: „Pe
lângă starea politico-morală sănătoasă, au avut loc cazuri de atitudini politice
negative, care se manifestau în formă de: a) afirmaţii duşmănoase în privinţa
relaţiilor U.R.S.S. cu România, afirmaţii negative în privinţa măsurilor îndreptate
spre întărirea disciplinei militare sovietice" 64 • În document se atrăgea atenţia că
în Diviziile 80, 139 şi 97 Infanterie, disciplina era sub orice nivel. De la 1O iunie
pănă la 1 iulie 1940 au avut loc 234 cazuri de beţie cu tărăboi. În perioada
pregătirii de înaintare şi în timpul marşului au avut loc 51 cazuri de , ,ameninţare
teroristă" adresate corpului de comandă din partea unor ostaşi şi comandanţi
inferioris.s.
La 16 iunie 1940 a fost semnat ordinul Consiliului Militar al Regiunii
Militare Speciale Kiev, care cerea să fie luate cele mai stricte măsuri faţă de
purtătorii „afirmaţiilor teroriste" şi dezertori. Numai în perioada de la 1 până la
1O iulie au fost judecaţi pentru afirmaţii teroriste 28 persoane, inclusiv 8 au fost
condamnaţi la moarte prin împuşcare, 1 a fost condamnat la închisoare, în
privinţa celorlalţi-continuau anchetele penale; pentru sustragere de la serviciul
militar-148 persoane, inclusiv 5 au fost condamnaţi la moarte prin împuşcare,
38 au fost condamnaţi la închisoare de la 5 până la 1O ani, 21 - de la 3 până la
5 ani, 34 - de la 1 până la 3 ani, 4 au fost condamnaţi condiţionat, în privinţa
celorlalţi - continuau anchetele penale 66 •
Aveau loc cazuri când Armata Roşie refuza să predea autorităţilor române
bunurile materiale, care au nimerit în mâinile ei datorită încălcării ritmului stabilit
59. Ibidem, I. 11; C., Grad, C.I., Stan, D.E., Goron, op. cit., p. 331.
60. AOSPRM fond 50 inv. 2. d. 153. 1.11.
61. C., Grad, op.cit., p. 331.
62. AOSPRM, fond 50, inv 2, dos. 153, f. 11.
63. Ibidem, dos 57, I. 2.
64. Ibidem, dos 153, I. 41.
65. Ibidem.
66. Ibidem, I. 42.
de ocupare a noilor teritorii. Trupele sovietice au refuzat predarea materialelor

de război, care se găseau la Seletin şi Brodina. În telagrama Marelui Stat Major
al armatei române nr. 6411 din 2 iulie 1940, expediată delegaţiei române la
Odesa erau amintite următoarele încălcări din partea trupelor sovietice: „ 1. Un
tren cu muniţii, care se găsea în regiunea Cărbuni-Zloţi, a fost îndreptat spre
Belgrad şi descărcat. 2. Trei trenuri cu materiale, aparţinând departamentelor
de retragere, au fost dirijate de trupele sovietice spre Romăneşti. În această
regiune se găsesc 4-5 trenuri oprite. 3. În noaptea de 1/2 iulie au fost întoarse
două trenuri cu materiale şi refugiaţi, după ce s-a trimis garnituri goale de la
Galaţi. 4. În regiunea Ungheni, un tren de 40 vagoane încărcate cu materiale nu
este lăsat să plece de către detaşamentele roşii. În Bucovina de Nord, la Seletin
şi Borodina a mai rămas material circa 3-4 trenuri" 67 • La Nouăsuliţa unităţile de
cavalerie sovietice au acaparat mărfuri, care urmau a fi exportate în Marea
Britanie, şi anume: 882 tone zahăr, 50 tone benzină, 100000 borcane de carne
·conservată, 3 vagoane de găini îngheţate, 3 vagoane de vin în sticle 68 •
De tot Armata Roşie a capturat în această operaţiune 52704 puşti, 4480
pistoale, 1071 puşti-mitralieră, 346 mitraliere, 40 aruncătoare de mine, 258
tunuri, aproximativ 15 milioane cartuşe pentru puşcă, 54309 grenade, 16907
mine, 73320 proiectile şi alt armament 69 • Au fost capturate şi 141 locomotive,
1866 vagoane închise, 325 semiv.agoane, 31 vagoane de clasă, 45 platforme,
19 cisterne 70 , 38 autoturisme, 15 autocamioane, 1 automobil „ Ford", 1 autobuz,
3 tractoare 71 şi alte materiale.
Toate cazurile expuse mai sus pun la îndoială adevărul afirmaţiilor din
istoriografia sovietică despre rezolvarea problemei Basarabiei şi nordului
Bucovinei „pe cale paşnică" 72 , comunicărilor publicate în presa sovietică,
inclusiv în ziarul „Pravda", despre aceea că înaintarea trupelor sovietice se
desfăşura în mod planificat şi fără nici un fel de incidente 73 •
Din păcate nu dispunem de toate datele privind pierderile atât din partea
sovietică, cât şi din partea română pe parcursul acestei operaţiuni. Problema
urmează să fie rezolvată.
Atât de trupele sovietice, cât şi de trupele române au fost întreprinse
anumite acţiuni militare şi administrative faţă de populaţia civilă. Ele aveau
diferite motive. De pildă, unii reprezentanţi ai „cinovnicimii mari" (medici,
învăţători, administratori) nu au reuşit să se evacueze şi au fost arestaţi direct
chiar în gări. La Tighina, în gară, au fost arestaţi toţi acei care erau gata să se
repatrieze. La 29 iunie 1940 Gh. Davidescu telegrafia, că în mod nelegitim au
fost arestaţi generalul Mitrea şi funcţionarii căii ferate din Cernăuţi7 4 •
67. I., Şişcanu, op .cil., anexa 8. p. 131.

68. AOSPRM, fond 50, inv. 2, dos. 55, I. 2.
69. Ibidem, dos. 153, I. 15-16; Istoria velicoiOtecestvennoivoini SovetskogoSoiuza 1941-1945, Moscova,
1960, voi., 1, p. 282; M. Semireaga, Taini stalinscoi diplomatii. 1939-1941, Moscova, 1992, p. 265.
70. AOSPRM, fond 50, inv.2, dos. 153, f. 22.
71. Ibidem, f. 18.
72. Cratcaia istoria Rumânii. Sdrevneişih vremeon do naşih dnei, Moscova, 1987, p. 364; V.M„ Curilo, U
borotihi za vâzvolennia. Revoliu/tJno vâzvolinâi ruh na Bucovâni u 1922-1940 rocah, L vov, 1977, p.164; Istoria
vneşneipolitikiSSSR 1917-1985 gg. Coord. A.A., Hromâco, B.N„ Ponomarev, 2vols, Moscova, 1986, voi 1, p.
399; M.1„ lvanesko, Calomniatori la comandă, Ujgorod, 1987, p. 63; Narâsi zistorii Pivnicinoi Bucovini, Kiev,
1980, p. 3.
73. „Pravada", 1 iul/1940.
74. N„ Ciachir, Din istoria Bucovinei (1775-1944). Bucureşti, 1993. p. 102.
Serghei Hacman 579
Mulţi basarabeni, care se aflau în Regat, aflând despre alipirea Basarabiei

la Uniunea Sovietică, lepădau cu miile averea, intenţionând să se întoarcă
acasă. În telegrama nr. 623 din 2 iulie 1940, expediată Cabinetului de Război se
spunea: „ ... Multe sate s-au declarat comuniste şi au împiedicat refugiaţii să
plece ... Mulţi evrei şi basarabeni părăsesc România pentru a intra în Basarabia" 75 •
Despre lucruri similare îşi informa guvernul Ambasada S.U.A. din Bucureşti 76 •
Despre migraţiunea basarabenilor acasă informa din Bucureşti în perioada
respectivă şi ,,lnternasional nahrihten biuro" 77 •
Întoarcerea basarabilor acasă era destul de periculoasă, deoarece ei erau
reţinuţi de către trupele româneşti. Numai în noaptea de 1 spre 2 iulie, lângă
Ungheni au fost ucişi 20 de oameni, care treceau cu bărcile peste Prut în
Basarabia 78 • Unităţile armatei 9 au ocupat la 3 iulie toate trecerile peste Prut şi
AU interzis evacuarea averii ofiţerilor, soldaţilor şi cetăţenilor civili, care mai
doreau să se întoarcă în România. Cei ce reuşeau să treacă Prutul se pomeneau
supraveghiaţi rigid de Armata Roşie: ei erau nevoiţi să treacă aşa-zisul „control
de filtrare". Între 29 iunie şi 3 iulie 1940 la Ungheni se adunaseră peste 1 O mii
de persoane. Cam acelaşi număr de refugiaţi se adunaseră şi la lzmail, Reni şi
nite oraşe basarabene. În total pe parcursul a 7 zile din România au emigrat mai
mult de 125 de mii de oameni 79 • Mulţi dintre ei mai târziu au avut de suferit în
condiţiile regimului stabilit de organele securităţii statului (Represiunile politice
in aceste teritorii au cuprins de la 67 mii până la 89,5 mii de oameni 00 • Numai în
1ierioada 10-13 iunie 1941 din nordul Bucovinei au fost internaţi în taberele de
concentrare în Republica Autonomă Komi 924 de oameni, iar 5 mii de membrii
11i familiilor lor au fost deportaţi în Siberia şi Republica Kazakhstan 81 • E mult
posibil, că printre cei, care au suferit de represiunile staliniste era o parte din
1>ersoanele repatriate din România. La 1 aprilie 1941 lângă satul bucovinean
fântâna Albă au fost masacrate câteva sute de persoane care vroiau să se
1upatrize în România 82 • Mulţi au fost concediaţi din serviciu. La căile ferate ale
I Jasarabiei în iulie-decembrie 1940 au fost concediaţi 200 de lucrători din
motivul că în trecut au fost membri ai partidelor burgheze. În judeţul Cahul au
Iost concediaţi 417 oameni ca aparţinând la clasa burgheză sau având în trecut
logături cu administraţia românească din Basarabia. Şi aşa era şi în celelalte
111deţe incluse în U.R.S.S. 83 •
Pe de altă parte, ofiţerii superiori români, obţinând informaţia respectivă,
nu reuşit să se evacueze cu statele lor majore, cu familia şi averea, iar ofiţerii
111feriori nu reuşeau să o scoată la capăt cu ostaşii. În timpul retragerii au fost
75. V.FI., Dobrinescu. op. cit. p. 270-271.

76. Diplomatic Papers. 1940. Voi. 2. General and Europe. Washington, 1957, p. 764, 767.
77. „lzvestia", 5 iul./1940.
78. A., Moraru, op.cit„ În „Moldova Socialistă", 12 iun./1990.
79. Ibidem.
80. „Vecernii Kişinev", 8 iul./1989; M.I., Semireaga, op.cit., p. 270.
81. „Radeaniska Bucovina", 13 iun./1990; „Ceas",21 iun./ 1991; P.P„ Brîţikii, Ucrainaudrugiisvitoviivinii
111H<J·1945), Cernivţi, 1995, p. 28-29.
112. V„ Klîm, „Molodîi bucovîneli", nr. 13/1991; I., Beldeanu, Bucovina carene doare. laşi, 1996. p.25-29.
113. A., Moraru, op.cit. În „Moldova Socialistă", 12 iun./1990.
cazuri, când ei îi sileau pe ţăranii locali să le care cu căruţele averea în Regat

Asemenea cazuri au avut loc la Puhăceni, Novo-Nicolaevca, Bulboaca, Lipcani,
Voinova, Nisporeni, lzmail etc. 84 •
În satul Tereşeni ostaşii români au luat de la populaţie toţi caii şi au
împuşcat 3 ţărani 85 • În satul Caraşti au fost ucişi 3 ţărani şi luate vitele cornute
mari şi caii. O situaţie similară a fost înregistrată în satul Nisporeni 86 • La Izma ii
au fost ucise 6 persoane civile, care au încercat să-şi apere averea 87 •
Ţăranii satului Caraculi au declarat, că trupele armatei române îi împuşcă
pe soldaţii basarabeni, care încearcă să dezerteze din armată şi că din acest
sat au fost duse trei femei şi vitele cornute 88 •
La 28 iunie 1940, la Cernăuţi, în timpul manifestaţiei pentru eliberarea
deţinuţilor politici, de către jandarmii români a fost ucisă o persoană 89 • La 29
iunie lângă satul Budeneţ de către ofiţerii români a fost arestată o persoană „în
timp ce mergea în întâmpinarea Armatei Roşii", ulterior, după sentinţa tribunalului
militar, a fost împuşcată9(>.
Din momentul intrării Armatei Roşii în Basarabia şi în nordul Bucovinei, în
conformitate cu hotărârile Direcţiei generale pentru propagandă politică a
Armatei Roşii, a început să funcţioneze un enorm corp ideologic. În faţa
organelor politice şi comisarilor formaţiunilor şi unităţilor Armatei Roşii a fost
pusă sarcina de a demonstra cât de cordial întâmpină populaţia Basarabiei şi
nordului Bucovinei Armata Roşie, de a crea o atmosferă de triumf general, de
a dovedi „imperialismului mondial", „colonizatorilor români" că populaţia acestor
teritorii „demonstrează o bunăvoinţă nemaivăzută" faţă de soldaţi şi comandanţi,
îi ajută cu ce poate 91 •
În aceste zile au fost răspândite populaţiei şi ostaşilor un număr mare de
ziare şi literatură specială, inclusiv 700000 exemplare ale ziarului „Krasnaia
Zvezda", un material propagandist al A.T.U.S. în limba rusă, ucraineană şi
romană (180000 exemplare), raportul lui Stalin cu un tiraj de 270000 exemplare 92 .
Numai în zona de acţiune a armatei 9 în perioada de la 27 până la 30 iunie 1940
au fost răspândite 60000 foi volante, 25000 portrete ale lui Stalin, Molotov,
Voroşilov şi alţii. Pe străzi şi case au fost afişate aproape 5000 lozinci şi
pancarte 93 •
A fost efectuată o presiune ideologică nemaintâlnită asupra populaţiei
Basarabiei şi nordului Bucovinei. După scenariul liderilor sistemului administrativ
şi de comandă sovietic procesul instaurării noii orânduiri urma_să fie început cu
mitinguri şi manifestaţii, prelegeri urmate de discuţii, care ar fi trezit la basarabeni
84. Ibidem.
85. AOSPRM, fond 50, inv. 2, dos. 55, 1.2.
86. Ibidem, f. 2, 3.
87. Ibidem f. 2, 5.
88. ldibem, f.3.
89. Borotiba trudeaşcâh Bucovini za so/ialine ta na/ionaline vizvolennea i vozz'ednannea Ucrainisicoiu
RSR. 1917-1941. Documentiimateriali, Cernivţi, 1958, p. 407.
90. Ibidem, p. 408.
91. A., Moraru, op.cit., În: „Moldova socialistă", 12 iun.11990.
92. M.,Cernenco, op. cit. 6 iun.11991.
93. Evenimente istorice, p. 75.
Serghei Hacman 581
şi bucovineni „o dragoste faţă de eliberatori şi simţământ de încredere faţă de

Soviete", principalul scop al cărora era: „ să fie demonstrată dragostea şi
fidelitatea faţă de conducătorul popoarelor; tovarăşul Stalin din partea populaţiei
eliberate". În acest proces rolul decisiv îl jucau propagandiştii şi militarii.
Mitingurile, despre care povesteau detaliat şi cu abuz de emoţii ziarele de
atunci, au fost organizate din timp de organele politice ale Armatei Roşii pentru
a marca măreţia evenimentului şi susţine „politica hotărârii paşnice a chestiunii
Basarabiei şi nordului Bucovinei" 94 •
Numai în oraşul Bender şi satele apropiate au fost ţinute 35 de prelegeri
şi 4 raporturi. În satul Puhaceni au fost ţinute de către lucrătorii secţiei politice
a Diviziei 176 Infanterie 1O prelegeri. Conducătorul politic major Nazarov a ţinut
personal în satul Şerşeni 5 prelegeri 95 •
De către secţia politică a Diviziei 51 Infanterie au fost ţinute 2 mitinguri, la
care au fost prezenţi circa 3 mii persoane. De către secţia politică a Diviziei 32
cavalerie au fost ţinute 8 mitinguri, la care au fost prezenţi circa 3 mii persoane.
La mitingul, organizat de secţia politică a Corpului 4 Infanterie în satul Vezvino
au participat 400 persoane. În oraşul Bender de către Direcţia politică a Armatei
9 au fost organizate 2 mitinguri, la care au participat 6 mii persoane 96 • La 28 iunie
1940 trupele Diviziei 15 Infanterie au ocupat oraşul Tighina. Şi tot atunci secţia
oi politică a organizat în oraş două mitinguri, la care au participat circa 3000
locuitori. La Rezina secţia politică a Corpului 7 Infanterie a organizat un miting
la care au participat circa 400 locuitori, la mitingul de la Şerpeni, organizat de
organele politice ale Diviziei 140 infanterie, au participat circa 300 locuitori. E
demn de atenţie faptul că la toate aceste mitinguri îndată apăreau lozinci, pe
care ţăranii săraci şi lucrătorii câmpului, probabil nici nu le înţelegeau: „Trăiască
Guvernul Sovietic!", „Trăiască tovarăşii Stalin, Molotov şi Voroşilov!", „Trăiască
marele Stalin!" 97 , , , Mulţumire Armatei Roşii pentru eliberarea din robia română!",
„Salut Mareşalului Uniunii Sovietice Timoşenko, comisar al poporului pentru
apărare!" 98 , „Trăiască K.E. Voroşilov!", „Trăiască Armata Roşie!" 99 •
La mitingul din 29 iunie 1940, organizat de garnizoana militară din
Chişinău, au participat N. Hruşciov, prim-secretar al C.C. al P .C. (b.) al Ucrainei,
Mareşalului Uniunii Sovietice S. Timoşenko, comisarul poporului pentru apărare,
comisarul de rangul 1 L. Mehliş, şeful Secţiei de propagandă politică al Armatei
Roşii. Cuvântările lui Hruşciov şi Timoşenko „în repetate rânduri au fost
·intrerupte de aplauze furtunoase" 100 •
În dorinţa de a fi obiectiv, ar trebui să menţionăm că diferite pături sociale
şi grupuri etnice au avut o atitudine diversă, uneori chiar diametral opusă, faţă
de intrarea trupelor sovietice în Basarabia şi nordul Bucovinei. Cea mai săracă
94. A., Moraru, op.cit., în: „Moldova socialistă", 12 iun./1990.

95. AOSPRM, fond 50, inv. 2, dos. 55. 55. f. 17·18.
96. Ibidem AOSPRM, f. 18.
97. A., Moraru, op.cit., În:„Moldova socialistă", 12iun./1990.
98. Muzeul Cahulului. C.F.A. 1910-1.
99. Muzeul Cahulului, C.I. 1694, D. 1040.
100. AOSPRM, fond 50, inv. 2, dos. 55, f.19.
parte a populaţiei, în marea ei parte, în speranţa de a-şi îmbunătăţii starea

materială au întâmpinat Armata Roşie cu bucurie sau, cel puţin, neutru. Cam
aceeaşi atitudine a fost manifestată de către reprezentanţii etniilor ucraineană
şi rusă. Etnia română şi partea înstărită a populaţiei, indiferent de etnie, a
reacţionat într-un mod specific la eveniment. Într-o oarecare măsură, ei erau
informaţi de fărădelegile, care aveau loc în Uniunea Sovietică. Noua putere nu
le inspira acestor oameni multă încredere, deoarece exista pericolul de a fi
desproprietăriţi, pericol pe care apoi nu l-au putut evita. Majoritatea mitingurilor
şi întâlnirilor cu ostaşii roşii, organizate în localităţile rurale, s-au desfăşurat în
satele ruseşti şi ucrainene 101 •
Aşadar operaţia militară a armatei Roşii din iunie-iulie 1940 în Basarabia
şi în partea de nord a Bucovinei a fost efectuată după toate regulile artei militare.
Scopul ei consta în transpunerea în fapt a punctului 3 al protocolului adiţional
secret (în privinţa Basarabiei) şi nu numai atât (partea de nord a Bucovinei şi
ţinutul Herţa). Pentru aceasta au fost folosite toate mijloacele disponibile: forţa
militară şi tehnica de război, presiunea militară locală, serviciul de informaţii
militar, precum şi cel de contraspionaj şi informaţii, serviciul de agitaţie şi
propagandă. Au fost victime de ambele părţi, inclusiv din rândul populaţiei civile.
101. Evenimente istorice, p. 7
Serghei Hacman 583
PREPARAT/OH ANO EXECUT/OH OF THE M/L/TARY OPERA TION FOR

INTEGRA TING BESSARABIA ANO NORTHERN PART OF BUKOVYNA INTO
THE USSR.
Summary
lntegration of Bassarabia and the northern part of Bukovyna into the USSR was carried
oul under the conditions of coalescence between the Soviet Un ion and germany. For achieving
this purpose, the regular troops of the Red Army were employed, which can be assessed as a well
planned and prepared military operation.
The Kiev and Odessa mlitary districts were merged to form the Southern Front. As of 26
June 1940, the Soviet command concentrated 32 infantry, 2 motorized infantry, 6 cavalry
divisions, 11 tank and 3 air brigades, 16 artillery regiments of the Commander - in Chief Reserve,
14 regiments of the Corps artillery and 4 artillery battalions.
While making the military preparations, the Soviet government mobilized foreign communist
parties to support its policy.
Remania had to accept the conditions ol the evacuation listed în two Soviet ultimatum
notes în the end ol June 1940.
On 28 June 1940, Soviet troops crossed the Dnister and by 3 July 1940 the operation for
integrating Bessarabia and Northern part ol Bukovyna into the USSR was accomplished.
During the entry ol the Red Army into the territory ol Bessarabia and northern part ol
Bukovyna, there were a number ol armed clashes between the Soviet and Romanian troops. Both
sides suffered losses. Both sides used certain military and administrative measures towards the
civil population. Du ring the „march" of the Red Army, there functioned a tremendous propaganda
machinery with employing all forms of ideological work. This, combined with the military
operation, facilitated a rapid and eflective realization ol the Soviet government's plan concerning
Bessarabia and northern part ol Bukovyna.
DOCUMENTE PRIVIND PARTICIPAREA ARMATEI
ROMÂNE DIN SUD-VESTUL TRANSILVANIEI ÎN
CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, ÎN
PERIOADA 11-20 SEPTEMBRIE 1944
Valeriu Giuran
Studierea sistematică a documentelor militare, în special a categoriei

JURNALE DE OPERAŢII (J.O.) prezintă prin conţinut un interes deosebit
întrucât ne conferă posibilitatea fixării în timp şi spaţiu, cu exactitate precum şi
detalii din care se pot uneori desprinde aspecte semnificative, a diverselor
activităţii ordonate şi executate, evidenţiind concomitent evoluţia situaţiilor de
luptă, implicit particularităţi de ordin militar.
Redarea cronologică a confruntărilor din diferitele sectoare ale unei zone
importante prin intermediul documentelor militare provenind de la diverse
nivele, de comandă şi de execuţie, permite o recompunere cât mai fidelă a
imaginii câmpului de luptă.
Prin gruparea pe zile a consemnărilor făcute în diferitele J.O., care conţin
referiri la activităţile executate în teritoriul dat de militarii aparţinând unor
diverse arme, cooperând pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate, se conferă
posibilitatea unor investigaţii temeinice, fapt notabil.
Ţinând cont de amploarea acţiunilor militare din partea de sud-vest a
Transilvaniei în decursul lunei septembrie 1944, respectiv importanţa operativ-
strategică a confruntărilor care au avut loc în acest spaţiu în care Armata
Română a avut un rol substanţial 1 , s-a continuat preocuparea de a se introduce
în circuitul ştiinţific a unor documente militare (extrase din J.0) 2 menite a reliefa
dinamica luptelor din zonă, urmărind eforturilor depuse de Armata Română.
Dat fiind bogatul material documentar, pentru a se limita extinderea
lucrării, s-au redat extrase reprezentative, dintr-un interval de timp redus, fără
pretenţia de a se epuiza subiectul.
Referitor la participarea Marilor Unităţi ale Armatei Române precum şi a
unor unităţi, la activităţi operative în sud-vestul Transilvaniei în intervalul 11-20
septembrie 1944, au fost reunite 115 documente militare. Aceste extrase provin
din JURNALELE DE OPERAŢII întocmite de ARMATELE 1 şi 4 ROMÂNE,
COMANDAMENTUL APĂRĂRII PASIVE, CORPURILE VI şi VII TERITORIALE,
CORPUL 1 AERIAN ROMÂN, CORPUL DE CAVALERIE ROMÂN, DIVIZIILE 2
1. Arhiva Ministerului Apărării Naţionale. Marele Stal Major (în continuare: A.M.Ap.N., M.St.M.,), fond 1, dos.
nr. 226; fond 4, dos. nr. 222; fond 353, dos.nr.22; fond 352, dos. nr. 19; fond 543, dos. nr. 53; fond 523, dos. nr.
56; fond 150, dos. nr. 14; fond 157, dos. nr. 5.
2. Valeriu A.Giuran, Mia-Maria Giuran, Documenle privind participarea Armatei Române din sud-vestull
Transilvaniei în războiul antifascist, în perioada 23-31august1944, în: „Sargetia" (ACTA MUSEI DEVENSIS),
XXI-XXIV, 1988·1991, P. 557-584.
586 Acţiunile armatei române în septembrie 1944
şi 18 MUNTE, BATALIOANELE 8, 9, 10, 15, 16 VÂNĂTORI DE MUNTE şi

DIVIZIONUL 4 DE MUNTE.
În acest set de documente au fost incluse şi câteva extrase care au indicat
situaţia frontului şi în alte zone apropiate, pentru a se forma o imagine asupra
evoluţiei situaţiei operativă în ansamblu la anumite date. Astfel REGIMENTUL
4 GRĂNICERI a indicat situaţia generată de atacul inamic din ziua de 13 IX „în
sectorul cuprins între Tăsad, inclusiv 35 km nord-vest Beiuş, Nădlag (Nădlac)
I pe Mureş/" („. precum şi situaţia operativă din 15 IX 1944) 3 .
În unele din documente sunt semnalate dificultăţi generate de lipsa
legăturilor telefonice. ARMAT A 4 ROMÂNĂ consemna la 14 septembrie 1944
„din cauza lipsei de legături nu se cunoaşte linia atinsă în seara zilei" 4 • CORPUL
VII TERITORIAL, Biroul 2 menţionat la 15 IX 1944: („.) „legăturile telefonice ale
C. 7 A., au fost distruse de sovietici, care au tăiat firele şi au legat telefoanele
proprii la ele" 5 • Pentru intervalul 12-21 septembrie 1944, REGIMENTUL 9
GRĂNICERI a consemnat că: („.)" din lipsa totală a legăturilor telefonice nu s-
a mai putut obţine nici o informaţie de la Batalionul 2 Grăniceri Turnu-Severin" 6 •
Se detaşează ca interes prezentarea situaţiei operative făcută la începutul
zilei de ARMATA 1-a ROMÂNĂ între GILĂU şi Valea Mureşului, De asemeni
prezintă interes efectuarea unor activităţi pe zile şi ore, menţionate de ARMAT A
IV-a ROMÂNĂ, de DIVIZIILE 2 şi 18 MUNTE etc.
Trebuie semnalat faptul că pentru a ajunge în zona de operaţii spre a
acţiona în sectoarele atribuite în prima parte a lunei septembrie 1944, partea
operativă a DIVIZIEI 18 MUNTE a fost deplasată, la ordin, de la distanţă. La 29
august 1944, această Mare Unitate s-a aflat în zona Ploieşti7. Potrivit ordinelor
primite, D. 18 MUNTE a început mişcarea spre zonele Târgovişte, Făgăraş,
Porumbacul de Jos şi Sebeş Alba (5 sept. 1944) 8 • La data de 5 sept. 1944, D.
18-a MUNTE a luat în subordine „unităţile de recruţi care se află în subordinele
PERMANENŢEI DIVIZIEI 18-a MUNTE" 9 • La această dată (5 sept. 1944) s-a
dispus D. 18 MUNTE o misiune operativă, prin Ordinul de operaţii nr. 25 din 5
septembrie 1944, ora 20,30 10 . Astfel s-a prevăzut: („.) "III. Dispozitiv şi misiuni:
a) DIVIZIA 18-a MUNTE, Regimentul 92 lnf., Reg. 35 Artilerie, întărite cu
Batalionul I I R. 91 nf. şi un batalion din Regimentul 83 Infanterie, ocupă,
organizează şi apără poziţia jalonată de pe linia Poiana Aiudului, Mirăslău,
înălţimile imediat sud Mureş, până la Ocna Mureşului, ţinând în special aceste
puncte şi acoperindu-le către Copani. Efortul pe direcţia Mirăslău-Aiud" („.) 11 •
În ziua de 11 sept. 1944 („.)" În zona Poiana Aiudului inamicul a bombardat cu
artileria şi brandurile poziţia ocupată de 1/83 I., şi 1/921 1112 •
3. A, M, Ap.N., M.St.M., fond 1168, dos. nr. 5, I. 9.

4. Ibidem, fond 4, dos. nr. 222, I. 171-178.
5. Ibidem, fond 353, dos. nr. 22, f. 38.
8. Ibidem, f. 23-34.
9. Ibidem, f. 34.
10. Ibidem.
11. Ibidem, f. 35.
12.lbidem, f. 58-59.
Valeriu Giuran 587
Reţine atenţia şi deplasarea COMANDAMENTULUI CORPULUI DE

CAVALERIE ROMÂN (comandant: General de Corp de Armată Gheorghe
Cialâk) pe itinerarul: Bucureşti-Braşov-Sibiu-Deva-Lugoj. Eşalonul auto a început
deplasarea în ziua de 15 septembrie 1944, ora 713, iar la 16 IX a avut loc „o
oprire de 2 ore la Deva la Armata 1-a, unde Domnul general Comandant al
Corpului de Cavalerie, împreună cu Statul său Major a fost orientat asupra
operaţiunilor în curs de desfăşurare în sectorul Armatei precum şi a misiunii ce-
i revine Corpului d Cavalerie" 14 • Redarea unor aspecte din activitatea CORPULUI
DE CAVALERIE ROMÂN în zilele de 17-20 sept. 1944, s-a făcut pentru
conturarea imaginii activităţii operative din zona atribuită, potrivit misiunii
stabilite 15 •
Se detaşează ca interes acţiunile de luptă în care a fost angajat CORPUL
1 AERIAN ROMÂN,comandatdeGeneralComandantAv. IONESCU EMANOIL 16 •
În intervalul 11-20 IX 1944, reţine atenţia aportul aviaţiei de observare (Escadrila
11 observaţie având misiuni de recunoaştere tactică în zona ARMATEI 1-a
ROMÂNĂ şi Escadrila 12 observaţie în zona ARMATEI 4-a ROMÂNĂ 17 • De
asemeni au fost consemnate 3 misiuni de recunoaştere îndepărtată, executate
de Escadrila 2 recunoaştere la 15 IX .944 18 •
Din JURNALUL DE OPERAŢII al COMANDAMENTULUI APĂRĂRII
PASIVE, din 15 IX 1944 este redat un extras care se referă la bombardarea gării
şi a localităţii Simeria de către aviaţia inamică /lansarea a 20 de bombe din care
2 nu au explodat/. Sunt menţionate şi victimele produse de acest bombardament 19 •
În acelaşi J.O., s-a consemnat la 16 septembrie 1944, atacul executat de
2 avioane inamice, care au lansat „circa 16 bombe explozive şi au mitraliat de
la mică înălţime gara Subcetate. Victime: morţi 24, răniţi 50" ( ... ) 20 •
La 17 IX 1944, orele 18,30, s-a menţionat că un avion „a lansat 3 bombe
asupra gării Vaţa de Jos. Victime: morţi 7, răniţi 4" ( ... ) 21 •
În ziua de 14 IX 1944, a fost consemnat atacul aviaţiei inamice, la Lugoj,
asupra maşinilor COMANDAMENTULUI CORPULUI 7 TERITORIAL, când a
fost lovit în plin „autocamionul Biroului 3 operaţii" 22 • La 16 sept. 1944 a fost
menţionat atacul de aviaţia de vânătoare inamică, asupra coloanei auto a
COMANDAMENTULUI CORPULUI DE CAVALERIE fiind produse „avarii la
câteva maşini. Nici o victimă" 23 •
Având în vedere spaţiul extins (BANAT şi CRIŞANA) atribuit operativ
ARMATEI 1-a ROMÂNE (comandant: General de Corp de Armată NICOLAE
MAGICI), pentru conducerea operaţilor s-a acceptat o atenţie sporită cunoaşterii
13. Ibidem, fond 354, dos. nr. 25, f. 30 contrapagină.

14. Ibidem, I. 37.
15. Ibidem, I. 39-50.
16. Ibidem, fond 359, dos. nr. 18, f. 49-80.
17. Ibidem.
18. Ibidem, I. 62.
19. Fond 366, dos. nr. 2, f. 141-142.
20. Ibidem, I. 143.
21. Ibidem, I. 143-144.
23. Ibidem, fond 354, dos, nr. 25. f. 37.
cât mai exacte a situaţiei din compartimentele: Gilău-Valea Mureşului şi între

Mureş-Dunăre, fapt reflectat în consemnările făcute în J.0. 24 •
De remarcat că la data de 16 IX 1944 „Domnul General Comandant al
ARMATEI 1-a însoţit de şeful Secţiei 3-a a fost la P.C. I HAŢEG I al GRUPULUI
ARMATE GENERAL MANAGAROV, unde a primit verbal ordin pentru remedierea
dispozitivului" 25 •
Reţine atenţia consemnarea făcută de COMANDAMENTUL ARMATEI 1-
a ROMÂNE la data de 18 septembrie 1944, potrivit căreia: ( ... ) „pentru
considerente ce depăşeau interesul strict operativ şi (în scopul unei) bune
conlucrări cu Comandamentele Sovietice, Domnul General SCHMIDT,
comand(antul) C(orpului) VII T(eritorial) a fost înlocuit de la comanda operativă
a C. 7 T" 26 •
În ziua de 19 IX 1944, P .C. al ARMATEI 1-a ROMâNE s-a mutat la LUGOJ,
iar în zona Timişoara a fost constituit „GRUPUL TIMIŞOARA", operativ „sub
ordinele Domnului General Lăcătuşu" 27 •
În intervalul 11-20 septembrie 1944, în zona investigată, din consemnările
făcute în J.O. de COMANDAMENTELE ARMATELOR 1-a şi 4-a ROMÂNE şi
APĂRĂRII PASIVE, de CORPURILE VI şi VII TERITORIALE, CORPUL 1
AERIAN ROMÂN, D. 2 MUNTE şi D. 18 MUNTE şi unităţile din subordine, se
constată atenţia deosebită acordată ansamblului de activităţi militare, exigenţa,
folosireajuridicioasă a forţelor şi mijloacelor la dispoziţie în raport de dificultatea
misiunilor şi de condiţii, pentru a se asigura eficienţa necesară în confruntările
terestre, supravegherea atentă a acţiunilor aeriene inamice şi o intensă activitate
a aviaţiei noastre.
Sunt semnalate greutăţile în funcţionarea serviciilor, prin consemnarea
făcută în J.O. al COMANDAMENTULUI ARMATEI 1-a ROMÂNE din 17 IX 1944:
( ... ) „Lipsa mijloacelor auto pentru asigurarea transporturilor de la depozite şi
trenuri la trupele luptătoare a creat dificultăţi din cele mai grele, satisfacerea
acestora cu cele necesare realizându-se totdeauna insuficient şi cu întârziere.
La această situaţie s-a adăugat şi neajunsul prilejuit de ocuparea reţelei C.F.,
de către Armata Sov., pentru nevoHe ei proprii. Trenurile noastre au putut circula
numai cu măsura I destul de redusă I acordată de Ruşi" 28 •
Evident greutăţile întâmpinate în funcţionarea serviciilor s-au repercutat
asupra unităţilor angajate în lupte în sectoarele atribuite, impunând un plus de
efort din partea militarilor pentru a le depăşi.
Pentru cunoşterea cu detalii a acţiunilor de luptă din câmpul tactic s-au
redat şi extrase din J.O. ale unor batalioane de Vânători de Munte, a Divizionului
4 Tunuri de Munte, Grupului 4 V.M. din subordinea DIVIZIEI 2 MUNTE, corelate
cu consemnările făcute de această M.U. în perioada menţionată.
24. Ibidem, fond 1, dos. nr. 226.

25. Ibidem, f. 123-131.
26 Ibidem. r. 155.
27. Ibidem, 1. 161-162.
28. Ibidem, f. 139.
29. Ibidem, fond 359. dos. nr. 18, f. 44-46.
Valeriu Giuran 589
Gruparea acestor documente (extrase) prezintă un interes sporit mai ales

pentru istoriografia locală, întrucât detaliază aspecte specifice efortului militar,
sectoarele atribuite la diferite date, misiuni încredinţate şi îndeplinite, dificultăţi
întâmpinate, cooperarea între subunităţi, sprijinul de foc al artileriei cu
menţionarea consumului de muniţie, anumite riposte ale inamicului, pierderi
înregistrate etc.
Prin consemnările făcute devin cunoscuţi unii din militarii care au căzut la
datorie pe câmpul de onoare: Pilotul Adj. VASILE I. mort la 11 IX 1944 29 ; din
' Batalionul 9 Vânători de Munte, la 15IX1944, morţi: Lt. DUMITRESCU MIRCEA,
Sit. RADU V., Sit. ACAMENIŢOAIE 30 ; din Batalionul 16 M.Munte, la 15 IX 1944,
morţi: Sit. Benea Mircea, Serg. Major ILIE NICOLAE 31 • Pierderile la trupă/morţi,
răniţi şi dispăruţi I au fost indicate doar numeric în această categorie de
documente /J.O. I.
Studierea atentă a documentelor, permite evaluarea adecvată a multiplelor
activităţi militare specifice, atât la nivelul COMANDAMENTELOR cât mai ales la
cel al unităţilor şi subunităţilor, amplul efort depus cu promptitudine, competenţă,
eficienţă, vigoare în confruntări, ingeniozitate în adaptarea unor soluţii în raport
de condiţii şi disponibilităţi prin folosirea judicioasă a particularităţilor terenului
şi asigurarea cooperării necesare între formaţii de diferite arme. Toate acestea
sunt relevante pentru alesele virtuţi ostăşeşti de care au dat dovadă militarii
români de toate gradele care au acţionat pentru îndeplinirea misiunilorîncredinţate
în partea de sud-vest Transilvaniei între 11-20 IX 1944.
Această lucrare reprezintă o componentă dintr-un ansamblu de
DOCUMENTE PRIVIND CONTRIBUŢIA ARMATEI ROMÂNE DIN SUD-VESTUL
TRANSILVANIEI ÎN CEL DE AL DOILEA RĂZBOUI MONDIAL a cărei realizare
se impune.

31. Ibidem, rond 157, dos. nr. 5, 184-187.
ANEXE
I,
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL COMANDAMENTULUI
ARMATEI ROMÂNE, DIN 11SEPTEMBRIE1944
11 SEPTEMBRIE 1944
( ... ) IV. GRUPUL BIHOR I Colonel Manu I cu P(unctul de) C(omandă) Abrud, are:
- Batal(ionul) 22 Vt. Munte, în zona Călăţele-Beliş;
- Batal(ionul) 5 Vt. Munte, în zona Lunca, fiind dirijat la Câmpeni;
- Batalioanele Fixe I regionale/, Someş I P.C.: Beliş; Bihor I P.C.: Câmpeni I şi Arieş I
P.C.: Abrud/.
V. Forte sosite ( ... ).
Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, Marele Stat Major, (în continuare: A.M.Ap.N.,
M.St.M.,). fond 1, dos. nr. 226, f. 75-76.
li
ARMATEI 4-A ROMÂNE, DIN 11 SEPTEMBRIE 1944
11 SEPTEMBRIE 1944
( ... ) La ora 23,00, se dă ordinul nr. 306.604 către Corpul 6 Teritorial I Os. 31, Lv. 1, VI. 2,
pg. 353/:
1) Corpul 6 Teritorial va urma înaintarea Corpului Blindat Aliat la nord de Arieş, căutând
a exploata tot timpul progresiunea acestuia.
2) în cursul înaintării, Corpul de Armată va opera cu forţele cât mai strânse.
D(in) O(rdin)
p. Şeful de Stat Major
Colonel /ss./ N. Dragomir
( ... ).
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 4, dos. nr. 222, f. 132
III
EXTRASE DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL CORPULUI 1
AERIAN ROMÂN, DIN 11 SEPTEMBRIE 1944
11 SEPTEMBRIE 1944
( ... ) 4. Aviaţia de asalt
Grupul 8 Asalt: 1 misiune
Cu 12 avioane a atacat cu bomba şi armamentul de bord coloane germane intre Ungheni
şi Tg. Mureş. Nu s-a putut observa efectul din cazua timpului nefavorabil.
5. Aviaţia de vânătoare
Grupul 6 Vânătoare: 3 misiuni.
Cu 12 avioane a executat acoperirea aeriană a zonelor de concentrare: Şeica Mică-Copşa
Mică-Mediaş-Dumbrăveni-Cetatea de Baltă şi Şeica Mică-Blaj-Aiud-Alba Iulia-Turda.
6. Grupul 9 Vânătoare: 5 misiuni
Cu 13 avioane în 2 misiuni a executat protecţia aviaţiei de bombardament şi asalt.
Cu 10 avioane în 3 misiuni a executat recunoaştere din vedere în zonele Luduş-Tg. Mureş
şi Ocna Mureşului-Turda-Cluj ( ... )
8. Pierderi
Două avioane P.W.S, din secţia de legătură pe lângă Armata 1-a in deplasare de la
Vărădia la Şura Mică, au fost atacate de 4 Me 109 G. Germane.
Un avion incendiat în aer, pilotul Adj. Vasile I. mort. Adj. Stefanov Cosma a aterizat, av.
indisponibil, pilotul sănătos. ( ... )
Valeriu Giuran 591
B. ARTILERIA ANTIAERIANĂ
11SEPT.1944
Activitatea antiaeriană
La orele 09, 20, P .S. Balomir, un avion JU 88 din direcţia nord-vest a mitraliat aerodromul
fără rezultat. A tras secţia 3/139 Rhm., 7 lovituri.
Orele 12,30, P.S. Balomir, 4 avioane Me 109 din direcţia est către vest, altitudine 1OOO m.,
au mitraliat aerodromul fără rezultat. Au tras secţia l-a şi 11/164 OERLIKON 157 cartuşe 7,92 mm
şi Secţia 3/133 Rhm-14 lov.
Orele 17,20 P.S. Drambari. 4 avioane Me 109 G. din direcţia sud către nord au mitraliat
aerodromul. Au tras: Secţiile 1 şi 2/139 Rhm. 80 lov. şi 82 cartuşe P.M.-Z.B. 7,92 mm. Nu se
cunosc rezultatele. Orele 12,30. C.S. Reşiţa - 4 avioane germane neidentificate. Au tras: Bateria
72 Skoda - 19 lov. şi secţia 3/135 Bosfor (corect: Bofors) -17 lovituri ( „. ).
A.M.Ap.N., M.Sf. M., fond 359, dos. nr. 18, f. 44-46
IV
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL CORPULUI
7 TERITORIAL, BIROUL 2, DIN 11 SEPTEMBRIE .1944
I. MISIUNEA.
Corpul 7 .Armată are misiunea de a închide comunicaţiile Lugoj-Deva, Timişoara-Lugoj şi
Timişoara-Lipova, pentru a interzice pătrunderea inamicului spre Deva.
li. S-au luat următoarele măsuri: ( „.).
III. Desfăşurarea operaţiunilor
La orele 13, inamicul atacând cu forţe motorizate şi tancuri I 2 batalioane I a fost oprit pe
liziera sud Fratelia şi Chişoda ( „.).
A.M.Ap.N., M.Sf.M., fond 353, dos. nr. 22, f. 30.
V
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢIUNI AL COMANDAMENTULUI
APĂRĂRII PASIVE, DIN 11SEPTEMBRIE1944
(„.) Judeţul Sibiu

La orele 21,00, un avion german a lansat în secţia C.F.R. 3 bombe, avariind uşor linia C.F.
Nu au fost victime.
Judeţul Alia
La orele 17,25, avioane germane au mitraliat aeroportul Vinţul de Jos.
~: 1 locotenent mort
1subofiţer mort.
Stricăciuni oroduse·
Un avion românesc incendiat.
( ... ). A.M.Ap.N., M.Sf.M., fond 366, dos. nr. 2, f. 139
VI
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL CORPULUI VI TERITORIAL,
DIN 11 SEPTEMBRIE 1944
11 septembrie 1944
Situaţia în general neschimbată. în cursul nopţii unităţile fac pregătiri necesare în vederea
atacului din dimineaţa de 11 IX 1944.
La ora 6, se trimite Armatei IV-a, raportul oprativ nr. 35 /în copie /: (.„).
Tot la ora 6, Divizia 20 Infanterie imformează că Divizia 7 Infanterie) a raportat că în zorii
zilei de 11 IX reia mişcarea conform ordinului C(orpului) 6 T(eritorial) nr. 3.
La ora 7, se declanşează atacul Corpului 5 Blindat Sovietic, astfel:

- Brigada 45 Blindată atacă pe direcţia lnoc-Mehaceni-Bădeni;
- Brigada 2 Bilindată urmată de Brigada 22 Blindată atacă pe direcţia Vinţul de Sus, Turda.
- Brigada 9 Blindată urmată de Brigada 233 atacă pe direcţia Veresmort-Călăraşi.
Corpul 5 Blindat este urmat de C(orpul) 6T(eritorial) astfel:
- Divizia 18 cu dreapta /Grupul Colonel Vlădescu I urmează Brigada 45 Blindate iar cu
centrul şi stânga progresează acolo unde poate.
- Divizia 7 înaintează pe înălţimile dintre şoseaua Vinţul de Sus Turda şi Războieni
Cetate-Călăraşi.
Se întâmpină rezistenţe foarte puternice în special pe înălţimile supt 497 şi înălţimile sud
Dumbrava ( ... ).
VII
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL DIVIZIEI 18 MUNTE,
DIN 11SEPTEMBRIE1944
11 SEPT. 1944
( ... ) 2. În zona Poiana Aiudului, inamicul a bombardat poziţia ocupată de (Batalionul) I/
(Regimentul) 92 l(lnfanterie) ( ... ).
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 352, dos. nr. 56, f. 58-59
VIII
Ziua de 11 septembrie 1944

P.C.: Sălciua de Jos.
I. Situaţia în dimineaţa zilei: Schiţa nr. 10.
li. Operaţiuni:
1. În dimineaţa zilei, recunoaşterile împinse către Runc şi D. Mesteacănului au determinat
retragerea inamicului aflat pe D. Vârfuiata. În această situaţie, Divizia împinge la ora 12,00,
batalioanele spre nord-est, pentru a ajunge în zona Burul-Surduc-Ocolişul-Gara Ocolişel (.„).
IX
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL BATALIONULUI 9 VÂNĂTORI DE
MUNTE, DIN COMPUNEREA ORGANICĂ A DIVIZIEI 2 MUNTE,
11 SEPTEMBRIE 1944
Timp frumos. În dimineaţa zilei soseşte în Poşaga de Jos Maiorul Popescu Creste cu
Trenurile Batalionului.
La orele 9, C-dantul (Comandantul) Batalionului, Loco!. Colonel Vasile Paraschivescu
este chemat la Grupul 5 V(ânători) Munte unde primeşte ordin să se execute o recunoaştere pe
înălţimile nord şi sud Poşaga de Jos, pentru instalarea poziţiei în cazul unui atac din partea
inamicului ( ... ).
Valeriu Giuran 593
X
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL BATALIONULUI 10
VÂNĂTORI DE MUNTE, DIN COMPUNEREA ORGANICĂ A
DIVIZIEI 2 MUNTE, DIN 11SEPTEMBRIE1944
11 SEPTEMBRIE 1944
Batalionul staţionează până la ora 14 în comuna Sălciua. Aci este şi P(unctul de)
C(omandă) al Diviziei 2-a Munte.
La ora 12, au sosit în Sălciua, Trenurile batalionului ( ... ).
XI
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL BATALIONULUI 16
VÂNĂTORI DE MUNTE, DIN COMPUNEREA ORGANICĂ A
DIVIZIEI 2 MUNTE, DIN 11 SEPTEMBRIE 1944
11 SEPTEMBRIE 1944
Se trimite 2 grupe la încrucişarea de drumuri n(ord) cota 988, D. Măgura pentru
interceptarea drumului dinspre Ocoliş şo O. Vulturesei.
Comandantul Bat. 16 V. Munte Ofiţer cu operaţiile
Maior Emil Scridon Cpt. Ion Aştileanu
XII
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL DIVIZIONULUI 4 TUNURI DE
MUNTE, DIN COMPUNEREA ORGANICĂ A DIVIZIEI 2 MUNTE, DIN 11
SEPTEMBRIE 1944
11 SEPTEMBRIE 1944
Secţia de tunuri ocupă poziţie şi este gata de tragere la ora 8.00 dimineaţa. În cursul
dimineţii se execută trageri de către Bateria 120 Aruncătoare şi de secţia 75 mm Skoda, la cererea
infanteriei, asupra obiectivelor identificate. La orele 14, un tun Skoda se defectează şi este scos
din serviciu. Inamicul execută trageri cu artileria în Bateria de Tragere a secţiei de 75 mm, fără
e produce însă pagube.
Consum de muniţii: 80 lovituri de Aruncătoare, 118 lovituri la tunuri.
Se primesc 2 aruncătoare (de mine tip Brand de calibrul) 120 mm de la Bat(alionul) 9
V(ânători) M(unte). S-au cucerit înălţimi importante în cursul zilei.
XIII
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL GRUPULUI 4 VÂNĂTORI DE
SEPTEMBRIE 1944
11 SEPTEMBRIE 1944
I. Situaţia: În continuare.
li. Operaţiuni.
1. Unităţile Grupului continuându-şi înaintarea pentru a ajunge în zona Burului, Surduc,
Ocolişul, în lupte cu inamicul a avut următoarele pierderi: 9 morţi trupă, răniţi: un ofiţer, doi
subofiţeri şi 52 trupă şi doi trupă răniţi ( ... ).
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 740, dos. nr.2, f 16
XIV
ARMA TEI 4-A ROMÂNE, DIN 12 SEPTEMBRIE 1944
12 septembrie 1944
( ... )La ora 7,00, se dă ordinul nr. 306.610 de operaţii nr. 2, către Corpul 6 Armată, C(orpul)
6 Teritorial, Corpul de munte Corpul Motomecanizat, Divizia 1 Cavalerie:
(„.) li. În cadrul Grupului de Armate Trolimenko, Armata are ca misiune:
- cu grosul, concentrat în zona Reghin,Crăeşti, Tg. Mureş, să taie comunităţiile forţelor
ianmice care s-ar retrage spre poarta Someşului, din !aţa Armatei Roşii care atacă dinspre
Carpaţii Moldoveni;
- cu restul forţelor, să participe la atacurile forţel;or blindate Roşii spre Cluj.
III. Misiunea Marilor Unităţi
(„.) d. Corpul 6 Teritorial va continua conlucrarea cu Corpul BlindatRoşu în direcţia Cluj,
grupându-şi cât mai strâns forţele duPă depăşirea actualelor poziţi.
Luând sub ordine Divizia 2 munte, o va dirija în întregime pe direcţia Vidola, Huedin,
asigurând flancul stâng al Armatei.
IV. Limita între Corpul Vânători Munte şi Corpul Motomecanizat: („.).
A.M.Ap.n„ St. M„ fond 4, dos. nr. 222, f. 139-142.
1. La ora 3 se primeşte de la Corpul 6 Teritorial ordinul de operaţii nr. 40, prin care se
prevede că Divizia 18-a Munte va continua atacul cu dreapta pe direcţia generală iniţială,
urmărind şi exploatând acţiunea carelor de luptă fixând de front rezistenţele întâlnite.
Stânga diviziei în măsură ce inamicul îşi retrage forţele, va ocupa terenul şi !lenea
acţiunea de înaintare a dreptei.
Divizia va acţiona cu forţele cât mai strâns flancate pe aripile ameninţate, gata a face faţă
contraatacurilor.
Divizia 18-a Munte se va îngriji să Iacă legătura telefonică cu ajutorul companiei de
transmisiuni de care dispune, între Ocna Mureş, Micoslaca, Mirăslău,
Postul de comandă la Mirăslău /gară/, ulterior Dumbravă (.„).
xv
APĂRĂRII PASIVE, DIN 12 SEPTEMBRIE 1944
12 SEPTEMBRIE 1944
La orele 18, 15, cinci avioane inamice au mitraliat gara Ilia.

Stricăciuni produse: Localul gării avariat. Trei locomotive avariate. Aceleaşi avioane au
mitraliat lără erect în gara Gura Sadului, un tren sanitar.
A.M.Ap.n., M St. M., fond 366, dos. nr. 2, f. 139.
XVI
12 SEPTEMBRIE 1944
1. La ora 3 se primeşte de la Corpul 6 Teritorial ordinul de operaţii nr. 40, prin care se
prevede că Divizia 18-a Munte va continua atacul cu dreapta pe direcţia generală iniţială,
urmărind şi exploatând acţiunea carelor de luptă fixând de front rezistenţele întâlnite.
Stânga diviziei în măsură ce inamicul îşi retrage forţele, va ocupa terenul şi flanca
acţiunea de înaintare .a dreptei.
Valeriu Giuran 595
Divizia va acţiona cu forţele cât mai strâns flancate pe aripile ameninţate, gata a face !aţă
contraatacurilor.
Divizia 18-a Munte se va îngriji să facă legătura telefonică cu ajutorul companiei de
transimisiuni de care dispune, între Ocna Mureş, Micoslaca, Mirăslău.
Postul de comandă la Mirăslău I gară /, ulterior Dumbravă ( ... )
A.M.Ap.N., St.M., fond 523, dos. nr. 56, f. 59.
XVII
VI TERITORIL, DIN 12 SEPTEMBRIE 1944
12 septembrie 1944
Se primeşte de la Armata IV-a raportul operativ nr. 306601, care prevede în extras
următoarele:
RAPORT OPERA TIV din ziua de 11 IX 1944, ora 20
( ... ) Forţele blindate aliate au ajuns în după amiaza zilei pe aliniamentul înălţimile
Dumbrava şi Caup I 479 /Stop. Rezistenla inamică a fost foarte puternică, bazată atât pe foc de
armament greu şi artilerie cât şi contraatacuri de care stop. În cursul după amiezii, inamicul a
contraatacat dinspre D. Sitacerelor /527 /fiind respins. stop. ( ... ). ,
La ora 4,20, se dă ordin Diviziei 2 Munte să pună la dispoziţia M.U. Progresul, Batalionul
5 Vânători Munte ( ... ).
A. M. Ap. N., M. Sf.M., fond 352, dos. nr. 19, f. 175
XVIII
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL REGIMENTULUI
9 GRĂNICERI, DIN 12-21 SEPTEMBRIE 1944
În ziua de 12-21 septembrie 1944

Din lipsa totală a legăturilor telefonice nu s-a mai putut obţine nici o informaţie de la
Batalionul 2 Grăniceri Turnu-Severin.
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 1173, dos. nr. 2, I. 6
XIX
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL CORPULUI 1
12 septembrie 1944
( ... ) 4. Aviaţia de Vânătoare: 4 misiuni.
Cu 8 avioane în 4 misiuni a executat recunoaştere din vedere în zonele: Luduş-Tg. Mureş
- şi Ocna Mureşului-Turda-Cluj. ·
Celelalte unităţi de vânătoare nu au executat misiuni din cauza impracticabilităţii terenului
( ... ).
XX
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL DIVIZIEI
2 MUNTE, DIN SEPTEMBRIE 1944
P.C.: Sălciua de Jos.
li. Operaliuni:
1. La ora 0,30, Gruparea Bihor I Colonel Manu /, face cunoscut că din ordinul Înaltului
Comandament Rus, Btl. 5 Vt. Munte, va fi scos imediat din poziţie şi trimis la Beiuş.
Prin Ordinul special nr. 16/NR. 10.201, Dosar 33/, se ordonă Grup(ului) 5 Vt. Munte să
înlocuiască Btl. 5 cu Btl. 9 şi 16 VI.Munte, cu limita de despăr!ire linia: cota 801/ la Btl. 16 V.M./
-500 m., sud-est cota 956, Vârfuiata - 500 m. nord-vest gara Ocoloş.
Operaţiunea gata în seara de 12 septembrie a.c.
Btl. 16 V.M. la dispoziţia Grup. 5 VI. Munte în Lunca.
Btl. 5 VI. Munte se grupează la gara Lunca, pentru îmbarcare.
2. La ora 10,45, Şeful de Stat Major al Corp 6 teritorial, comunică următorul ordin: ( ... ).
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 543, dos. nr. 53, f. 80.
XXI
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL ABATORULUI
8 VÂNĂTORI MUNTE, DIN SUBORDONAREA DIVIZIEI
2 MUNTE, DIN 12 SEPTEMBRIE 1944
12 septembrie 1944
Timp ploios. Batalionul se deplasează cu companiile din rezervă la Urmeniş, unde se
organizează în apărare, în jurul cotei 540.
Activitate vie de artilerie şi branduri.
Pierderi: rănili, O.Z.N.=5.
Serg. Sârzea Vasile, ctg. 1944, comp. comandă
Sold. Ancăş Petru ctg .... , comp. comandă.
XXII
EXTRAS DIN JURNALUL Df'I OPERAŢII AL BATALIONULUI
9 VÂNĂTORI DE MUNTi:, DIN SUBORDINEA DIVIZIEI
12 septembrie 1944
Timp frumos. Potrivit ordinului de operaţii al Grupului 5 VI. Munte, în diminea1a zilei de 12
septembrie 1944, Batalionul 9 VI. Munte pune la dispoziţia Batalionului 5 Moţi, 2 Plutoane, Plot.
Plt.
(Sit.) Pachita şi Plot(onul) Sit. Popa Ioan, Restul Batalionul este aşezat ca în schiţa nr.
9 ( ... ).
XXIII
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL BATALIONULUI
10 VÂNĂTORI DE MUNTE, DIN SUBORDINEA DIVIZIEI
12 septembrie 1944
Batalionul se găseşte în rezervă de Grup la Lunca gata să ocupe o poziţie spre Jidovia,
călare pe Valea Arieşului I schiţă /.
Inamicul este însă mereu în retragere. T(renul de) L(uptă) + (Trenul) Reg(imentar) ale
Batalionului, la 1 km., s.v. marginea de s.v. a satului Lunca pe şosea.
Batalionul 5 Abrud, primeşte o nouă misiune în sectorul Diviziei 3-a Munte. Este înlocuit
de Batal(ionul) 9 V. Munte, din Divizia 2-a Munte.
Valeriu Giuran 597
XXIV
12 septembrie 1944
Se trimite un pluton pentru interceptarea drumului ce vine de la Remetea, la cota 794. La
ora 11,30, revine la Batalion.
La ora 11,45, Batalionul înaintează pe Valea Cosegii, s(ud)-e(st) cota 898- Ocoliş şi este
primit cu focuri de la inamic. Se manevrează pe la stânga sprijinind înaintarea Bat(alionului) 5V.
Munte care avea obiectiv v. Vârfuiata 966.
Batalionul pune stăpânire pe cota 677.
Două plutoane intră în lara, unde după o luptă scurtă dar aprigă se capturează 5 prizonieri,
21 cai şi 7 căruţe de la un tren regimentar maghiar I schiţa no. 2 /.
Pierderi proprii: 4 trupă rănili evacua!i. 1 trupă rănit neevacuat. 1 trupă bolnav.
Comandantul Bat. 16 V.Munte
Maior Emil Scridon
Ofiţer cu operaţiile
Cpt. Ion Aştileanu
xxv
MUNTE DIN COMPUNEREA ORGANICĂ A DIVIZIEI 2 MUNTE,
12 septembrie 1944
În urma primirii celor 2 aruncătoare de la Bat. 9 Vt.M., Divizionul se organizează astfel:
una sec!ie Tunuri 75 mm Skoda sub comanda LI. Cotuţiu, Bateria 1-a Aruncătoare sub comanda
LI. Bera, Bateria 2-a Aruncătoare sub comanda Sit. Mehedinţi.
în cursul dimineţii, Bateria 2-a Aruncătoare şi Tunul 75 Skoda se deplasează şi ocupă
poziţie către gara Ocolişul. Se execută trageri asupra satului Vidolm şi asupră inamicului care
contraatacă la cota 956. Contraatacul inamic este oprit iar elementele inamice sunt împrăştiate
prin tragerile executate. Se execută trageri asupra satului Vidolm şi asupra inamicului care
contraatacă la cota 956. Contraatacul inamic este oprit iar elementele inamice sunt împrăştiate
prin tragerile executate. Se execută trageri şi pe şoseaua dintre Vidolm şi Ocolişul gara. În cursul
zilei, Bateria 1-a Aruncătoare I LI. Bera I schimbări de poziţie 1,5 km gara Ocoliş.
Consum de munilii: 62 lovituri la Aruncătoare şi 48 de Tunul Skoda. Divizionul a fost în
sprijinul Bat(alioanelor) 16 şi 9 V(ânători) M(unte).
XXVI
13 septembrie 1944
I. Situaţia la începutul zilei
INAMICUL
1. intre Gilău şi Valea Mureşului
A atacat pe întreaga frontieră, acţionând în special pe direcţiile:
- Damiş, cu un batalion;
- Beiuş şi Valea Crişului Negru cu 3-4 batal(ioane) în prima linie din care unul motorizat;
- Arad, cu 2 batalioane motorizate +2-3 batal(ioane) inf(anterie), toate în prima linie

întăritecu circa 20-30 luptă I din Div. 1 Blind. Ungară /;
- Kiszombor, Sânnicolau Mare, cu aproximativ un batalion.
Linia atinsă este următoarea: Damiş, Ceica pe şoseaua Oradea-Beiuş, Holod, Tinca,
Zerind, Batâr, Sofronia I Nord Arad /, nord-vest Pecica, Rovine, nord-vest Sânnicolau! Mare.
2. Între Mureş şi Dunăre: ( ... )
A.M.Ap.N., M.St.M., fond, dos. nr. 226, f. 93.
XXVII
13 septembrie 1944
( ... ) La ora 02,30, se dă ordinul nr. 306.695 către Corpul 6 Armată, Armată, Corpul 6
Teritorial şi Corpul 2 Arm(ată) I Ds. 31, Lv. 1, V1. 3, Pg. 48/:
1) Potrivit lnstruc1iunilor Marelui Stat major nr. 66.000 din 6 septembrie 1944,
Comandamentul Corpului 2 Armată preia comanda Corpului 6 Armată I Diviziile 11, 21 şi 6
Infanterie /, care are P(unctul de) C(omandă) la Târnăveni.
2) La rândul său, Comandamentul Corpului 6 armată 6 Teritorial I Diviziile 18 Munte, 20
Infanterie, 7 Infanterie şi 2 Munte I cu P.C. la Vinţul de Sus.
3) generalul Stevrescu cu Statul său major se va înapoia la Sibiu şi va relua comanda
Corpului 6 Teritorial.
4) Comandamentele vor raporta Armatei realizarea acestor schimbări, care eu caracter de
urgenţă.
Comandantul Armatei 4-a
general de C(orp de) A(rmată) /ss. I Gh. Avramescu
p. Şeful de Stat major
Colonel I ss. I N.Dragomir
( ... ) Până la ora 04,00, după raportul operativ nr. 306.657/944, operaţiunile s-au
desfăşurat astfel:
(... ) b. Divizia 18-a Munte atinsese cu Batalionul li/ Reg(imentul) 92 lnf(anterie) pantele
de sud Dumbrava.
c. (... ).
Până la ora 07,00, după Reportul operativ nr. 306.6631944, operaţiunile s-au
( ... )
( ... ) Divizia 2 Munte se găsea în seara zilei de 12 (septembrie 1944) cu Batal(ionul) 16
V.Munte pe Vârfuiate, având patrulele la G.Ocolişet, lara şi VAiea Vadului, cu Batal(lonul) 9
V.Murite la 1 km. sud-est ocolişel iar cu batal(ionl) 10 V.Munte şi Divizionul 4 Tunuri Munte la
Lunca cu patrule întinse pe vârful Cireşului.
li. PostUfi de comandă: ( ... ).
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 4, dos, nr. 222, f. 156-164
XXVIII
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII At CORPULUI
6 TERITORIAL, DIN 13 SEPTEMBRIE 1944
13 septembrie 1944
La ora 4,30-, Busuioc I Divizta 2 Munte I cu nr. 10219 raportează că: în seara zilei de 12
septembrie 1944, orele 20,30, inamtcul s-a retras din satul Vkttlla spre nord şi_ că menţine
contactul cu Inamicul ( ... ).
Valeriu Giuran 599
XXIX
1 AERIAN ROMÂN, DIN 13 SEPTEMBRIE 1944
13 septembrie 1944
( ... ) Aviaţia de observaţie: 5 misiuni.
Escadrila 11 observaţie: 4 misiuni, recunoaştere tactică în zona Armatei 1-a.
Escadrila 12 observaţie: una misiune recunoaştere meteo în zona Armatei 4-a ( ... ).
XXX
13 septembrie 1944
1. Inamicul s-a desprins în timpul nopţii şi s-a retras la nord de Arieş.
2. în dimineaţa zilei s-a reluat mişcarea pe direcţia Bădeni, Mihai-Viteazul, care s-a
continuat şi în noaptea de 13/14 IX a.c. ajungându-se în dimineaţa zilei de 14 IX pe Arieş ast_rel:
a. Gruparea nr. 1 Colonel Vlădescu în zona Mihai-Viteazul - Cheia.
b. Gruparea nr. 2, LI. Colonel Ştefan Tănase, înălţimile vest Moldoveneşti.
c. Gruparea nr. 3, LI. Colonel Stănescu în zona Buru.
3. P.C. al Diviziei s-a deplasat de la gara Mirăslău la lnoc unde a rămas până în dimineaţa
de 14 septembrie 1944.
XXXI

P(unct de) Comandă): Sălciua de Jos I înaintat: Lunca /.
li. Operaţiuni:
1. La ora 9,00, Corpul 6 Teritorial prin ordinul special nr. 42/ nr. 31.418-dosar 31/141 /,
face cunoscut că fală de presiunea puternică pe direcţia Vinţul de Sus-Turda, se pare că inamicul
s-a hotărât să-şi retragă forţele din Munţii Apuseni.
Pentru aceasta, înaintând spre nord, pentru a închide defileul împădurit cu un batalion în
zona Surduc-Făgetul lerii, iar cu grosul să vină în zona Ocolişel-Runc-Ocolişul-Vidolm, totodată
va închide şi valea Arieşului în zona gării Ocolişel, ţinând solid şi satul Vidolm.
Acest ordin a fost comunicat Grup(ului) 5 Vt. Munte la ora 10,25 /nr. 10.240, dosar 31/
142-/, pentru executare. Ordinul a fost dat de la P(unctul de) C(omandă) înaintat Lunca.
2·. La ora 10,00, Gruparea Colonel Manu, ordonă Comp(aniei) Fixe Baia de Arieş, să
închidă valea Arieşului în zona Lunca, drept al doilea eşalon de forţe pe această vale.
3. La ora 12,00, Corpul 6 Teritorial cu nr. 31 /435/ dosar 31 /-135 /, ordonă următoarele:
( ... ).
XXXII
9 VÂNĂTORI DE MUNTE DIN SUBORDINEA DIVIZIEI
13 septembrie 1944
Timp frumos P.C. al batalionului în dimineaţa zilei se deplasează pe la Lunca în gara
Ocoliş, împreună cu rezerva batalionlui.
În cursul zilei, Batalionul 5 Moţi este scos din dispozitiv, continuând înaintarea Batalionului
9 V. Munte („.).
A.M.Ap.N„ M.St.M„ fond 149, dos. nr. 1, f. 165.
XXXIII
13 septembrie 1944
Pentru această zi, misiunea Batalionului în cadrul Grupului 5 V(ânători (M-te(Munte) este
următoarea:
- A ocupa o pozilie pe botul de deal s(ud)-v(est) Valea Coşegii şi pe botul de deal staul
Lunca;
- A contraataca pe direcţia Jidovina-Ocoliş;
- A acţiona eventual cu fracliuni pe direcţie Lunca 573- cota 794-/ harta Cluj 1/100.000.
Va da un pluton la cota 1150, care va împinge un post de supraveghere pe Dealul Cireşul,
pentru a intercepta poteca Colteşti-Lunca şi a patrula pe direcţia Valea Cireşului-Odrasca I Ord.
de operaţie al Grupului 5 V. Munte Nr. 6- pagina 93-/ dosar operalii nr. 30 /.
Inamicul retrăgându-se, Batalionul a fost dirijat către Ocolişel-Cacova Jerii.
Până în seara zilei s-a ocupat cota 694 cu patrule spre lara şi Cacova lerii, din Compania
sit. Holdiş Teodor.
Nici o pierdere. Timpul frumos.
XXXIV
16 VÂNĂTORI DE MUNTE, DIN SUBORDINEA DIVIZIEI 2 MUNTE,
13 septembrie 1944
în zori se trimite Compania 1-a pe cota 956, restul Bat(alionului) pe 759. La ora 17,30, se
atacă inamicul de pe D. vârfuiata şi se dă peste cap.
La ora 20, Bat(alionul) ajunga pe cota 676 I („.).
Din ordinul grupului, batalionul cantonează în comuna Ocolişel iar Compania 2-a face
siguranlă ocupând pozilie la cota 521.
Pierderi la inamic: 3 morţi.
Comandantul Bat. 16 V.Munte maior Emil Scridon
Ofiler cu operaliile Cpt. Ion Aştileanu
.A.M.Ap.N„ M.St.M„ fond 157, dos. nr. 5, t. 184.
Valeriu Giuran 601
XXXV
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL DIVIZIONULUI
4 TUNURI DE MUNTE, DIN SUBORDINEA DIVIZIEI
13 septembrie 1944
Bateria 1-a Aruncătoare în sprijinul Bat(alionului) 16 şi 10 V.M. pentru ocuparea cotelor
966/ Vârfuiata I şi cota 801 nord-est Vidolom. După înfrângerea rezistenţelor de la cota 966, Tunul
e pus la dispoziţia Bat(alionului) 1O V. M. pe direcţia Ocoliş-Ocolişel-Surduc. Tunul se deplasează
samarizat. Inamicul se retrage. Bateria 2-a nu execută nici un fel de trageri.
Consum de munilii: Aruncătoare 45 lovituri, Tunul 60 lovituri.
A.MAp.N., M.St.N., fond 597, dos. nr. 3, f. 5.
XXXVI
14 septembrie 1944
INAMICUL
1. Între Gilău şi Valea Mureşului
Între şoseaua Oradea-Beiuş, până la linia Tulea, Crişul Negru, acţionează o divizie uşoară
maghiară.
Între linia Tulea, satul Crişul Negru şi linia Curtici, Şiria, acţionează o brigadă motorizată.
În înaintarea lor aceste forţe au ajuns până în faţa liniei Talpoş, Chişineu Griş, Pâncota,
Şiria, unde au fost oprite.
2. Între Valea Mureşului şi Dunăre („.)
XXXVII
14 septembrie 1944
(„.) Până la ora 15,00, după raportul operativ nr. 306. 716/944, operaţiunile s-au desfăşurat
astfel:
I. În cursul dimineţii, Corpul de Munte şi Corpul 6 Armată au continuat înaintarea („.).
(„.) Până la ora 20,00, după Raportul operativ nr. 306.726/944, opera1iunile s-au
desfăşurat astfel/ Os. 32, Lv. 1, VI. 2, Pg. 28 /:
I. În cursul zilei de 14 septembrie, Armata 4-a a continuat înaintarea in legătură cu trupele
aliate astfel:
(„.) d. La Corpul 6 Teritorial
în dimineaţa zilei reluându-se atacul către nord, unităţile blindate aliate au trecut Arieşul
la ora 09,00, la Poiana şi Mihai Viteazul iar la centru înaintau pe înălţimile nord Turda.
La Turda erau lupte de stradă.
Corpul 6 Teritorial a continuat înaintarea în legătura cu unitălile aliate şi a oprit un
contratac puternic din direcţia Băişoara şi Vârful Cartuşului.
Din cauza lipsei de legături nu se cunoaşte linia atinsă în seara zilei.
li. Activitatea avia!iei proprii („.).
A.M.Ap.N., M.St.M„ fond 4, dos. nr. 222, f. 171-178.
XXXVIII
EXTRAS DIN JURANLUL DE OPERAŢII AL CORPULUI
7 TERITORIAL, BIROUL 2, DIN 14 SEPTEMBRIE 1944
14 septembrie 1944
( ... ) IV Diverse
P.C. al C. 7 T., s-a mutat la Lugoj. La sosirea în camionul Biroului 3 operaţii lovit în plin.
V. Starea atmosferică: Timp frumos. cald.
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 353, dos.nr. 22, f. 35.
XXXIX
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL CORPULUI 1 AERIAN
ROMÂN, DIN 14 SEPTEMBRIE 1944
14 septembrie 1944
( ... ) 6. Aviaţia de Asalt: 2 misiuni.
Cu 12 avioane a atacat o coloană de maşini şi căruţe la intrarea nord Feleac ce venea spre
front. A atacat de asemeni una coloană de maşini şi căruţe sud Vâlcele. Efecte bune.
( ... ) Pierderi
- Avionul Hs 129 din Gr. 8 Asalt, pilot Sit. av. Năsturaş I., lovit de a.a. proprie la Turda,
voind să aterizeze la est Turda a făcut explozie.
- Avionul Hs. 129, No. 319 din Gr. 8 Asalt, pilot Lt. Ştefănescu Ioan, doborât în flăcări de
vânătoarea inamică.
- Avionul Hs. 129, No. 107 din gr. 8 Asalt, pilot Lt. C-dor Popescu Gh., aterizat forţat la
sud Aiud, lovit de vânătoarea inamică. Avionul distrus, pilotul sănătos.
11. Avioane ieşite =54
Esc(adrila) 11 Obs. =3
Esc(adrila) 12 Ons. =3
Gr. 6/3 Bomb. =10
Gr. 8 Asalt =20
Gr. 9 V-toare (Vânătoare) =18.
12. Bombe lansate =10,5 tone
Gr. 6/3 Bomb. =4,5 tone
Gr. 8 Asalt =6 tone.
( ... ) Bateria 14 Vickers din Div. 3 A.A se deplasează la Bădeni de la Vinţul de sus, cu
misiunea de a face apărarea a.a. a întregului dispozitiv de artilerie al Corpului 6 Armată din
regiunea Bădeni ( ... ).
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 359, dos. nr. 18, f. 59-61.
xxxx
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL CORPULUI VI
TERITORRIAL, DIN 14 SEPTEMBRIE 1944
14 septembrie 1944
La ora 1, Corpul 6 teritorial cu nr. 31.438/1944 dă ordinul operaţii nr. 45, în vederea
operaţiunilor de a 2-a zi I în copie /:
Vinţul de Sus
14 septembrie 1944, ora 1
ORDIN DE OPERAŢII NR. 45
1. Inamicul retras la nord Arieş. Se pare că intenţionează a opune o nouă rezistenţă pe
înălţimile împădurite de la nord de Turda.
2. Cosminul la 14 septembrie, a.c. va continua atacul spre Cluj, în unire cu Klever.
3. În acest scop ( ... )
Valeriu Giuran 603
În extras ordinul de operaţii nr. 45 a fost transmis şi Corpului 5 Blindat Sovietic I indicativ
Klever /.
La ora 2, Corpul 6 Teritorial cu nr. 31.439, dă ordinul special nr. 44, Diviziei 7 Infanterie
I Agricola I - în orice: („.).
Armata IV-a cu nr. 306.695 din 13 IX 1944 al Armatei IV-a I în extras: („.).
XXXXI

P(unct de) C(omandă): Sălciua de Jos.
li. Operaţiuni: I Schiţa nr. 13 /.
1. în dimineaţa zilei, circa un batalion inamic înaintează din regiunea cotei 759 I
Vrf.Cartuşului I spre cotele 697/ Akasztofa Domb şi 521 I nord-vest Ocolişel /.
Grupul 5 VI. Munte următoarele măsuri:
- Btl. (Batalionul) 1O V(ânători) M(unte), face faţă inamicului cu un pluton pe cota 697 şi
apropie la Kasztofa Domb, una companie pe care o avea pe V.Vârfuiata.
- Btl. 16.Munte, cu una companie instalată pe pintenii nord-est şi nord-vest cota 521,
închide Valea Vadului iar grosul pe pantele sud Ocolişel, sprijinind cu foc acţiunea dela cota 697,
în timp ce compania Alexe I Piesa Runcurilor 1108 /bate cu foc inamicul angajat pe Valea Vadului.
- Bll. 9 VI.Munte, trimite patrule spre Buru şi Rimitea (Remetea).
S-a ordonat telefonic Grup(ulul) 5 Vt. Munte să reţină deocamdată ca rezervă Compania
2 I (Batalionul) 5 VI. Munte care fusese înlocuită.
2. Către orele 10,00, se primeşte ordinul de operaţii nr. 45 al Corpului 6 Teritorial („.).
XXXXll
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL BATALIONULLUI
8 VANATORI OE MtJNTE, DIN SUBORDINEA DIVIZIEI
14 sept. 1944
Timp frumos. Batalionul rămâne în Bădeni unde se reorganizează, se execută curăţirea
armamentului şt pansajul cailor. Pierderi: nimic.
A.M.Ap.N., M.SlM., fond 148, dos. nr. 5, f. 12.
XXXX/11
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL BATALIONUL
9 VANATORI DE MUNTE, DIN SUBORDINEA DIVIZIEI
~MUNTE, DIN 14 SEPTEMBRIE 1944
14 septembrie 1944
Timp frumos.Batalionul continuă înaintarea spre gara Ocolişel fără ca inamicul să opună
rezistenţă.
Compania Local. Alexa Gh., face siguranţa spre cota 521, Pleşa Runcului, fiind semnalate
forţeinamice în Cacova lerei, cu Intenţia de a se deplasa spre Ocolişel.
La orele 14, Compania cpt. Vlădescu se dirijează pe direcţia unde în legătură cu compania
Locot. Grad la stânga, interzice prin foc retragerea inamicului dinspre Surduc înspre, Surduc-lara.
Compania Locot. Dumitrescu se dirijează pe intinerarul: Gara Ocolişel, apoi cota 653,
urmează drumul Făgetul lerei, ocupând poziţie la liziera de nord a satului Făgetul lerei, în legătură
la dreapta cu compania Locot. Grad Dumitru. Rezerva batalionului compusă din comp. Locot.
Munteanu, urmează a ocupa succesiv cotele: 678, BOS, unde trebuie să rămână până la noi
ordine, făcând siguranţa la dreapta spre Măgura ierei.
La orie 18, batalionul a ocupat pantele de nord ale dealului Cu hi şi dealul Ilieş la cca. 3000
m. Surduc sud Surduc.
în urma recunoaşterilor făcute s-a constatat că Făgetul lerei nu este ocupat de inamic. O
patrulă inamică a încercat să intre în sat, însă s-a ciocnit de patrulele noastre şi a fost respinsă.
Satul Surduc deocamdată nu este ocupat de inamic.
Satul lara ocupat de inamic la bifurcarea de drumuri de la cota 448 I est lara I unde a fost
observată instalarea a 3 tunuri A.C./ Schiţa nr. 11 /.
A.M.Ap.N„ M.St.M„ fond 149, dos. nr. 1, f. 166-169
X XXXIV
14 SEPTEMBRIE 1944
Se menţine misiunea din ziua precedentă de la sfârşitul zilei. Patrulele pun pe fugă două
posturi inamice şi capturează 2 tunuri A.T. I Comp. Sit. Holdiş/. Pierderi: Trupă, un rănit. Capturi:
nimic.
A.MAp.N„ St.M„ fond 150, do. nr. 14, f.11
xxxxv
EXTRAS DIN JURNAUL DE OPERAŢII AL BATALIONULUI
14 SEPTEMBRIE 1944
La ora 7, batalionul ocupă cota 759/ mai puţin Compania 2-a, care rămâne pe loc/.
Din cauza presiunii, inamicul de pe D. Cartuşului se retrage în Cacova lerii. Se trage
asupra lui cu aruncătoarele.
La ora 15, se trimite o patrulă de 4 oameni care ajunge până la liziera de sud Cacova lerii
şi cade în flancul şi spatele inamicului, unde prin surprindere, deschide un foc viu cu pistoalele
mitralieră. Inamicul fiind surprins, fuge în sat şi lasă pe teren 1 mort şi mai muţi răniţi.
Peste noapte batalionul, cantonează în Ocolişel.
Comandant Bat. 16 V. Munte Ofiţer cu operaţiile
Maior Emil Scridon Cpt. Ion Aşteleanu
A.M.Ap.N„St.M„ fond 157, dos. nr. 5, f. 184.
X XXXVI
4 TUNURI DE MUNTE DIN SUBORDINEA DIVIZIEI
14 septembrie 1944
În cursul dimineţii dispozitivul şi misiunea Divizonului rămân neschimbate. Cont. ord.
verbal primit de la Grupul 5 V.M„ căpitanul Ursu, comandantul divizionului împreună cu Bateria
2-a Aruncătoare se deplasează la gara Ocolişel în sprijinul Bat. 1O V .M. De aici bateria se
deplasează mai departe în satul Ocolişel unde ocupă imediat poziţie sprijinind acţiunea
Bat(alioanelor) 1O şi 16 V(ânători) M(unle). Începând de la ora 17, Divizionul execută trageri
Valeriu Giuran 605
asupra satului Cacova lereii, pe liziera de sud. În cursul tragerilor, din cauza unei bombe defecte,
care face explozie în ţeavă, un aruncător este scos din serviciu prin distrugere. Tunul de 75 mm
execută trageri pe aceleaşi obiective. Bateria 2-a se deplasează pe direcţia Ocolişel-Vidolom
gara Ocolişel unde rămâne în cursul nopţii de 14-15 sept.
În cursul nopţii de 14/15 sept. Bateria 2-a şi tunul de 75 mm au executat trageri de hărţuire
asupra inamicului din salul Cacova lerii.
Consum de muniţie: 40 lovituri pentru aruncătoare şi 48 pentru tun.
Pierderi: 1 ostaş mori şi altul rănit/ datorită incidentului de tragere menţionat mai sus/.
A.M. Ap.N., M.St.M., fond 591, dos. nr. 3, f. 6
X XXXVII
EXTRAS DIN JURNALUL OE OPERAŢII AL DIVIZIEI
14 sept. 1944
1.În dimineaţa zilei P .C. s-a mutat de la lnoc la Bădeni.
2. la ora 8, se primeşte de la Corpul de Armată ordinul de operaţii nr. 45 care prevede:
În ziua de 14 septembrie se va continua atacul •pre Cluj.
Divizia 18-a Munte mai puţin 2 secţii R.M., va ataca în legătură cu atacul unităţilor ruse
pe direcţia generală: Mihai Vitazul-Deleni, pentru a pune stăpânire pe înălţimile sud Deleni. De
aci va continua atacul urmând direcţia de atac a carelor de luptă şi pune stăpânire pe înălţimile
sud Someşul Mic, apoi înălţimile nord Someş Mic. Se va flaca tot timpul spre vest.
3. La ora 12,30, se dă de către Divizia 18-a Munte ordinul de operaţii nr. 43.218, care
prevede:( ... ).
XXXXVIII
EXTRAS DIN JURNALUL OE OPERAŢII AL COMANDAMENTULUI
15 sept. 1944
I. Situaţia la inceputul zilei
Inamicul
1 . Între Gilău şi Valea Mureşului
a. Pe Valea pârâului Roşia, inamicul a ocupat Roşia cu 2 Batalioane.
b. Pe Valea Crişului Negru inamicul a ocupat Drăgoteni, Pârâul, Suplacul de Tinca şi Şoimi( ... ).
c. Pe V-le (Valea) Crişului (Alb) inamicul a atins Craiova, Mocirla est Pancota şi Şiria ( ... ).
2. Pe Valea Mureşului( ... )
A.M.Ap.N.,M.St.M., fond 1, dos. nr. 226, f. 114.
XXXXIX
EXTRAS DIN JURNALUL OE OPERAŢII AL COMANDAMENTULUI
15 septembrie 1944
( ... ) La ora 10,00 se dă ordinul nr. 306.650 de operaţii nr. 7 către Corpul 7 (corect 6)
Terit(orial), Corpul Motomecanizat, Corpul 6 Armată, Corpul Vânătorilor de Munte, Divizia 1-a
Cavalerie pecum şi Secţiunilor din Armata 4-a: /Os. 31, Lv. 1, VI. 3, pg 134/
1. Conform ordinului Comandantului Grupului de Armate Trofimenco, Armata schimbă de
direcţie spre nord-vest.
(... ) 4. Corpul 6 Teritorial trece în rezerva Armatei, înapoia stângei dispozitivului de
înaintare.
Grupează iniţial forţe în zona: Gura Arieşului, Vinţul de Sus, Decea, Cimbrud, Ciunguzel,
Spalnaca, Noslac, gata de mişcare spre est la ordinul Armatei;
Deplasează imediat la Dispoziţia Corpului 6 Armată, Divizionul din Reg(lmentul) 6
A(rtilerie) G(rea) şi Secţia 150 mm din Reg(imentul) 7 A(rtilerie) G(rea) la Târnăveni.
( ... ) III. în cursul nopţii, Armata 4-a a primii ordin să treacă Mureşul şi să înainteze pe
direcţia generală Dej.
Corpul de Munte a !ost subordonat temporar Corpului 33 Rus.
IV. Timp frumos, noaptea frig, şoselele în gene(ral) practicabile.
General de C(orp de) A(rmată) I ss./Gh. Avarescu
( ... ).
A.M. Ap.N., M.St.M., fond 4, dos. nr. 222, f. 179-188
L
15 septembrie 1944
(... ) JUDEŢUL HUNEDOARA
La orele 14,00, avioane inamice au bombardat gara şi comuna Simeria.
Au !ost lansate 20 bombe, din care 2 n-au explodat.
Victime:
Morţi: 2 bărbaţi, 1 femei(e) şi 1 copil.
Răniţi: 5 bărbaţi şi o femeie.
Stricăciuni produse-.( ... ).
A.M. Ap.N., M.St.M., fond 366, dos. nr. 2, f. 141-1142
LI
15 sept. 1944
(... ) 1. Aviaţia de informare: 3 misiuni recunoaştere îndepărtată, făcute de Esc. 2
recunoaştere.
2. Escadrila 11 observaţie: 2 misiuni recunoaştere tactică în zona Armatei 1-a.
3. Escadrila 12 observaţie: 3 misiuni recunoaştere tactică în zona Armatei IV-a ( ... ).
LI/
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL CORPULUI VI TERITORIAL,
15 septembrie 1944
în cursul nopţii nici o acţiune de semnalat. M(arile) U(nităţii) în strâns contact cu inamicul,
la sud de Arieş, în zona Poiana. Mihai Viteazul.
La ora 3, se primeşte de la Armata IV-a raportul operativ nr.306.725 I î.n extras/:
RAPORT OPERATIV din ziua de 14 IX 944, ora 20
„În cursul zilei de 14 sept., Suflina a continuat înaintarea în legătură cu aliate, astfel:
( ... ) d. La Cosmin:
în dimineaţa zilei reluându-se atacul către nord, unităţile blindate aliate au trecut Arieşul
la ora 9 la Poiana şi Mihai Viteazul iar la centru înaintau pe înălţimile nord Turda. stop. la Turda
erau lupte de stradă. stop.
Valeriu Giuran 607
Cosmlnul a continuat înaintarea în legătură cu unităţile aliateşi a opit un contraatac

puternic din direcţia Băişoara şi Vrf. Cartuşului. stop. ( ... ).
La ora 9,30, se primeşte ordinul Armatei IV-a nr. 306.740, din 15 IX 1994 /în copie/:( ... ).
A.M. Ap.N., M.St.M., fond352, dos. nr. 19, f.193-194
LI/I
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERŢll AL CORPULUI
VII TERITORIAL, DIN 15 SEPTEMBRIE 1944
15 septembrie 1944
( ... ) IV. DIVERSE
Legăturile telefonice ale C(orpului) 7 A(rmată) au fost distruse de sovietici care au tăiat
firele.şi au legat telefoanele proprii pe ele I Raport operativ nr. 47, Dosar nr. 32, voi. I, fila 298
I.
V. STAREA ATMOSFERICĂ: Soare, căldură.
A.M. Ap.N., M.St.M., fond 2, dos. nr. 12, f.38.
LIV
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL CORPULUI DE
CA VALERIE ROMÂN, DIN 15 SEPTEMBRIE 1944
Jurnal de opera/ii
15 IX 1944
( ... ) Deplasarea Comandam, Corp. Cav. pe zona de operaţiuni:
1. În ziua de 13 IX 1944, s-a primit ordin verbal de la M.St.M., transmis Şefului de Stat
Major al Corpului de Cavalerie: - „Comandam. Corp. Cav. se va deplasa cât mai neîntârziat pe
zonă la dispoziţia Armatei l-a.
- Mijloace de transport: autovehicolele de care dispune Comandamentul Corpului de
Cavalerie".
2. Pe baza acestui ordin, Comandamentul Corpului de Cavalerie s-a pus în marş-eşalon
auto în ziua de 15 septembrie 1944, ora 7, pe direcţiunea: Bucureşti-Braşov-Sibiu-Deva-Lugoj.
În seara zilei, Comandamentul s-a oprit la Sibiu, urmând ca mişcarea s-a reia în dimineaţa
zilei de 16 septembrie 1944.
3. încadrarea cu personal şi mijloace auto cu care a plecat pe zonă Comandamentul
Corpului de Cavalerie sunt arătate în anexele 1 şi 2 ( ... )
A.M. Ap.N., M.St.M., fond 354, dos. nr. 25, f.30-contra-pagină.
LV
ZIUA DE 15 SEPTEMBRIE 1944

P .C.: Sălciua de Jos, înaintat Ocolişel
I. Situa/ia ln dimineaţa zilei: Schiţa nr. 14
li. Operaţiuni: /Schiţa nr. 14 I .
1. Pentru executarea operaţiunilor ordonate în ajun, unităţile se grupau în dimineaţa zilei
astfel:
- Btl. 9 VI. Munte, cu grosul în zona Făgetul lerii-cota 805-având o companie /Lt. Alexa
I către
Vfr. Cartuşului 759 şi recunoaşteri spre şoseua Surduc lera.
- Btl. 1O Vt. Munte în regiunea cotelor 694-697/Akasztofa Domb/, având un pluton pe botul
de deal vest Făgetul lerii
- Btl. 16 Vt. Munte către liziera nord est Ocolişel I pe botul de deal I şi cu siguranţă pe
Valea Vadului.
Gruparea se făcea pe un timp rece şi ceaţă deasă („.).
A.M. Ap.N., M.St.M., fond 543, dos. nr. 53, 1.94
LVI
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL BA TALIONULUI
9 VÂNĂTORI DE MUNTE, DIN SUBORDINEA DIVIZIEI 2 MUNTE,
15 septembrie 1944
Timp frumos, dimineaţa ceală, vizibilitate 20 m.
Conform ordinului de operaţii al Grupului 5V(ânălori) Munte, Batalionul 9 V. Munte trebuie
să ajungă cu grosul pe Dealul Calea Văii. Dispozitivul Batalionului la primirea ordinului, ca în
schila nr. 12.
La orele 6, 15, Compania Locot(enent) Dumitrescu în avangardă, a depăşii Comp(ania)
căpitan Vlădescu şi Locot. Grad Dumitru din linia l-a, Urmată de Compania Locot. Munteanu, care
avea misiunea de a Iace siguranţa dreptei batalionului pe liziera de est a satului Surduc („.).
Când compania Locot. Dumitrescu a ajuns pe creasta n(ord)-vest satul Surduc, a fost
atacată de cca., una companie I schiţă I şi dinspre lara cu cca. 2 plutoane.
În timp când vine Compania Locot. Dumitrescu se găsea angajată, cca un batalion ce
venea dinspre Buru spre Surduc, a intrat cu 2 comp(anii) în Suduc spre flancul drept al
comp(aniei) 3-a, Locot. Grad, pe care l-a atacat.
Compania Locot. Dumitrescu fiind atacată de fonduri puternice din 3 părţi, s-a repliat către
Compania l-a cpt. Vlădescu. Compania Locot. Munteanu a făcut faţă spre est. Compania Loco!.
grad, la lei a făcut faţă la est, primind atacul acestui batalion.
Atacul dat de Unguri în această zi între două locuri: lara ocupată de Unguri, pentru
continuarea retragerei lor spre lara, s-a soldat cu pierderi grele pentru inamic, atât în oameni cât
şi materiale.
Batalionul 9 V(ânători) Munte a suferit următoarele pierderi:
Ofiţeri: Morţi: Locot. Dumitrescu Mirecea, Sit. Radu V., şi Sit. Acamenitoaie.
Rănili: Sit. rez. Băitan Ioan, Sit. rez. Amza Ioan.
Trupă: Răniţi: 30; morii: 5; dispăruli: 67 (morţi sau prizonieri neidentificaţi/. A se vedea
schiţa nr. 13/.
Compania 2-a Locot. Alexa Gh., fiind în subordinele Batalionului 16 V. Munte, la est cota
759, Vrf. Cartuşului, de asemenea a a vui următoarele pierderi:
Ofiţeri: Răniţi: Locot. rez. Alexa Gheorghe.
Trupă: morţi; 1; răniţi: 8; dispăruli: 12 I morţi sau prizonieri neidentificaţi/.
Către orele 1O, se primeşte ordin de la Grupul 5 V. Munte a se trimită în marş forţat una
companie la Ocolişel, fiind atacat grupul de pe înălţimile vest Ocolişel.
Compania Locot. Dumitrescu a fost retrasă de pe poziţie şi s-a format o singură companie
din Compania Loco!. Dumitrescu şi Comp(ania) Loco!. Muntean T., care a fost trimisă la grupul
5 V. Munte, sub comanda Loco!. Munteanu Teodor.
În acest timp a rămas pe poziţie, Comp(aniile) 1 şi 3 până la orele 14, când Grupul 5 V.
Munte a ordonat ca Batalionul să se deplaseze urgent la Ocolişel, rămânând pe poziţie numai
Compania 1-a cpt. Vlădescu.
La orele 16, batalionul se găsea la Ocolişel iar Comp(ania) 1-a cpt. Vlădescu la Surduc.
Pentru noaptea de 15/16 septembrie 1944, batalionul rămâne în Ocolişel.
Se iau măsuri de siguranlă cu una companie I Loco!. Grad I + un pluton mitraliere, pe
înăllimile vest Ocolişel, unde era pericol de atac din partea Ungurilor.
Valeriu Giuran 609
LVII
15 septembrie 1944
Batalionul stăpâneşte regiunea Cacova lerii şi împinge recunoaşterii tari spre satul iara.
O coloană inamică, care se retrăgea dinspre Surduc spre Băişoara este surprinsă de
aceste recunoaşteri.
Aruncătoarele LI. Riza îi opreşte, prin focul lor iar patrulele Sit. Holdiş, rupe coloana în
două.
Este o luptă de învălmăşală. Restul din coloana inamică, în dezordine, scapă şi fug pe
şosea spre Băişoara I Cluj /, pe teren rămânâd mulli morţi şi răniţi.
Şoseaua Buru-Băişoara este interceptată de Batal(ionul) 10 V.Munte.
Se capturează 2 tunuri A(nli) T(anc); una motocicletă; una bucătărie de campanie pe
roate; 7 căruţe cu atelajele lor cu armament şi muniţie; 4 căi de şea; 6 biciclete.
Prizonieri: un ofiţer de Stat Major, Ungur I LI. Colonel/, un subofiţer şi 18 soldaţi Unguri.
pierderi la inamic: 1O morţi, 6 răniţi, 8 cai morţi.
Pierderi: 2 soldaţi răniţi.
Azi ia comanda Diviziei 2-a Munte, D-l General lordăchescu C-tin. Domnul General
apreciază frumos Batalionul 1O V.Munte în urma acestei acţiuni.
Tot azi soseşte de la Haţeg Sit. rez. Cristu Victor, cu 25 soldaţi mitralierişti, cu 8 mitraliere
uşoare germane. Batalionul nu avea decât 3 mitraliere Z.B.
Ziua de 15 septembrie 1944, dă încredere tuturor soldaţilor din batalionul, mai ales
recruţilor ctg. 1945. Timpul frumos.
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 150, dos. nr. 14, I. 11-12.
LVIII
15 septembrie 1944
La ora 6, batalionul se pune în mişcare spre Cacova ierii şi se atacă inamicul care fuge
în comuna Maşca şi de acolo spre vest în pădure.
Două grupe I una din compania 1-a şi uria din compania 2-a ajung la marginea de est
Băişoara.
Grupa din Compania 2-a, prin luptă, capturează 16 prizonieri şi pe şoseaua lara-Băişoara
prinde cu foc flancul stâng al trenurilor din lara. Se capturează mai mulţi cai şi căruţe.
În după amiaza zilei, inamicul primeşte întăriri şi se regrupează, ca apoi să contraatcae.
Începe înfiltrarea în comuna Cacova lerii pe la liziera de vest.
Ca inamicul să cadă în cursă, Companiile 1 şi 2 abandonează poziţiile şi ocolind pe la
dreapta, revin pe poziţiile de unde au plecat la atac, căzând în flancul drept al inamicului.
Peste noapte rămâne în această poziţie I schiţa No. 41.
Pierderi: Morţi 1 ofiţer I S. LI. Benea Mircea I
(vezi 543/7, f. 149)
1 subof. I Serg. Major Ilie Nicolae /;
1 trupă. .
Răniţi: 1 ofiţer I Sit. Ene Ion I
16 trupă.
Dispăruţi: 3 trupă.
Comandantul Bat. 16 V.Munte
Maior Emil Scridon
Cpt. Ion Aştileanu
LIX
15 septembrie 1944
Bateria 1-a de Aruncătoare se deplasează la Ocolişel şi ocupă poziţie în sprijinul
Bat(alioanelor 9 şi 1O V(ânători) M(unte).
Bateria 2-a şi tunul de 75 Skoda rămân în vechile poziţii şi sun(!) în sprijinul bat(alioanelor)
9 şi 10 V.M.
Se execută trageri cu bateria 1-a pe satul lara şi pe şoseaua Buru-lara. Bateria 2-a se
excută trageri asupra inamicului care încearcă să atace Dealul Cartuşului şi Dealul Pleşa
Runcilor. Tragerile executate asupra dealului Cartuşului, bine plasate, au pus pe fugă inamicul
care atacă în sectorul Bat(alionului) 16 V .Munte.
Consum de muniţii: pentru Aruncătoare: 100 lovituri. Pentru tunul de 75 mm: 58 lovituri.
Pierderi: nimic.
LX
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL REGIMENTULUI
4 GRĂNICERI, DIN 15 SEPTEMBRIE 1944
15 septembrie 1944, ora 7

Inamicul atacând puternic în ziua de 13 IX 1944, în sectorul cuprins intre Tăsad, inclusiv
35 km nord-vest Beiuş, Nădlag pe Mureş I a reuşit să respingă din dispozitivul de pază, prin lupte
grele, toate unităţile de pază aflate în sectorul de mai sus („.).
În dimineaţa zilei de 15 IX 1944, ora 3, Batalionul Gai se găsea în dispozitiv de luptă intre
localităţile Traunau şi Gutenbrun, sud. r. Mureş, pus în această situaţie, după ocuparea de către
inamic a oraşului Arad.
Companiile 1 Frontieră Dibreşti şi comp(ania) 7-a Frontieră Sânnicolaul-Mare, nesuferind
până în prezent atacuti puternice, se găsesc tot în vechiul dispozitiv d pază.
LXI
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII ALE COMANDAMENTULUI
ARMATEI ROMÂNE, DIN 16 SEPTEMBRIE 1944
16 septembrie 1944
I. Situaţia în dimineaţa zilei
Inamicul
1. Între Gilău şi Valea Mureşului
a. O infiltraţie de circa o companie a ocupat Stâna de Vale.
b. 1-2 batalioane au ocupat printr-o acţine locală, Remetea I pe valea pârâului Roşia/.
c. Pe Valea Grişului Alb o grupare de circa 2 batalioane au ajuns pe linia est Beliu şi sud-
est Tăgădău.
2. La sud de Mureş: („ .)
(„.) 1. Comand(amentul) Corp(ului de) Cavalerie se va deplasa şi instala imediat cu P.C.
la Lugoj pe lângă C. 7 T. pentru a se orienta şi lua în primire viitorul său sector de la 7 C. Teritorial.
Valeriu Giuran 611
( ... ) III. Desfăşurarea operaţiilor

(„.) 5. Aviaţia
a. Aviaţia de informare I Esc. 11 Obs. I a excecutat 4 cercetări în zona Beiuş, Şoimi, Ineu,
Păuliş, Sâmboteni, Timişoara, Jebel, Oraviţa, Reşiţa.
b. Aviaţia de luptă
Avioane Ju 87 româneşti au atacat coloane în marş pe şoseaua Sâmboteni-Ghioroc, cu
bombe şi armele de bord, au fost incendiate şi distruse 8 maşini şi tanchete.
Grupul 6 Bombardament cu 18 avioane în două ieşiri a atacat grupele de tancuri şi blindate
în zonele: Ghioroc, Sâmboteni şi Cighir, Sâmboteni cu rezultate satisfăcătoare.
Grupul de asalt a executat două misiuni cu cele 1O avioane, atacând coloane de infanterie
şi maghiare în zona Sebiş.
6. În ziua de 16 septembrie 1944, Domnul General Comandant al Armatei l-a însoţit de
şeful Secţiei 3-a a fost la P .C. I Haţeg I al Grupului Armate General Managarov, unde a primit
verbal ordin pentru remedierea dispozitivului ( ... ).
A.M.Ap.N., M.St.M., fond. 1, dos. nr. 226, f. 123-131.
LXII
16 septembrie 1944
( ... ) Până la ora 16.00, după Raportul operativ nr. 306.825 I -944, operaţiunile s-au
I. Situaţia:
(„.) 4) Corpul 6 Teritorial, nu a terminat în noaptea de 15/16, regruparea Diviziei 18 Munte
Instrucţie, această M.U. fiind în strâns contact cu inamicul, fapt care a împiedicat schimbarea cu
uşurinţă între unităţile Diviziei 18 Munte Instrucţie şi cele aliate. Regruparea se va continua în
noaptea de 16/17 (septembrie 1944) neputându-se face ziua din cauza aviaţiei foarte active.
Divizionul li/ Reg(imentul) 6 Art(ilerie) Grea şi Secţia din Reg. 7 Art. Grea au fost dirijate
ezi la amiază spre Căpâlna Mică, la dispoziţia Corpului 6 Armată.
General de C(orp de) A(rmată) I ss. I Gh. Avramescu ( ... ).
A.M.Ap.N„ M.St.M., fond 4, dos. nr. 222, f. 196.
LXIII
16 septembrie 1944
( ... ) JUDEŢUL HUNEDOARA
În cursul zilei 2 avioane germane au lansat circa 16 bombe explozive şi au mitraliat de la
mică înălţime gara Subcetate.
Victime: morţi 24, răniţi 50.
Stricăciuni produse: 4 case avariate; 11 vagoane avariate; 4 vagoane distruse; 7 linii
avariate; linia telefonică întreruptă.
( ... ).
LXIV
16 septembrie 1944
( ... ) Aviaţia de informaţie şi observaţie
Escadrila 2 Recunoaştere: 1 misiune foto.
Escadrila de observalie: 4 misiuni recunoaştere tactică în zona Armatei 1-a.
Escadrila 12 Observaţie: 7 misiuni recunoaştere tactică în zona Armatei IV-a ( ... ).
LXV
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL CORPULUI DE
CA VALERIE ROMÂN, DIN 16 SEPTEMBRIE 1944
JURNAL DE OPERAŢII, din 16 IX 1944

1. S-a continuat marşul, cu o oprire de 2 ore la Deva, la Armata l-a, unde Domnul General
Comandant al Corpului de Cavalerie împreună cu statul său major a fost orientat asupra
operaţiilor în curs de desfăşurare în sectorul Armatei precum şi a misiunii ce-i revine Corp(ului
de) Cav(alerie).
În gara Făget, eşalonul auto a fost atacat de aviaţia de vânătoare germană, producând
avarii la câteva maşini, nici o victimă. I
2. La căderea serii, Comandamentul Corpului de Cavalerie a soait la Lugoj, unde s-a luat
legătura cu Corpul 7 Teritorial, în vederea schimbărilor ce vor avea loc, pe baza lnstrucţiunei
Operative Nr. 1 din 4 IX 1944, a Armatei 1-a.
3. Documente: ( ... ).
A.M.Ap.N„ M.St.M., fond 354, dos. nr. 25, f. 37.
LXVI
TERITORIAL, DIN 16 SEPTEMBRIE 1944
16 septembrie 1944
Corpul 6 Teritorial în curs de regrupare în zona ordonată cu ordinul de operaţii Nr. 7 din
15 IX 1944 al Armatei IV-a.
Situaţia Corpului 6 Teritorial în dimineaţa de 16 sept. 1944, conform schiţei nr. 7 („.).
La ora 9, 15, Corpul 6 Teritorial ordonă Diviziei 18 Munte I Vlaicu I să dirijeze batalionul
I I (Regimentul) 83 Infanterie la Noslac şi (Batalionul) I /(Regimentul) 91 Infanterie la Uioara de
Sus.
La ore 10, 1O, se primeşte de la Armata IV-a, raportul operativ nr. 306.803 I în extras /:
RAPORT OPERATIV, din ziua de 16 IX 1944, ora 8.
„1. Situdţia generală în cursul nopţii de 15/16 IX 1944, au continuat remanierea dispozitivului
în vederea trecerii Mureşului. Stop.
Operaţiunea urma să înceapă la ora 5, după o pregătire de artilerie. Stoc („ .).
La ora 12
Cu nr. 31.519, Corpul Teritorial ordonă deplasarea Div(izionului) li I (Regimentul) 6
A(rtilerie) G(rea) şi secţiei Reg(imentului) 7 A(rlilerie) G(rea), chiar la primirea ordinului, pe
direcţia Vinţul de Sus, lnoc, Ocna Mureşului, Spalnaca, Târnăveni, Mica ( ... ).
A.M.Ap.N„ M.St.M„ fond 352, dos, nr. 19, f. 198-200
Valeriu Giuran 613
LXVII

P.C. Divizie: Ocoliesul (Ocolişel)
I. Situaţia în dimineaţa zilei: schiţa nr. 15
li. Operaţiuni
1. Faţă de dispoziţiunile date de Corpul 35 Armată Rus şi cele discutate în ajun la P .C.
Divizia 93 Gardă Rusă, s-a dat următorul ordin de operaţii („.).
LXVIII
16 septem(brie) 1944
1. În noaptea de 15/16 sept. a.c„ Divizia 18-a Munte şi-a desprins unităţile din contactul
cu inamicul şi s-a regrupat în zona lnoc-Mirăslău-Vinţu de Jos, iar unităţile de întărire le-Cl\trimis
la M.U. respective. Dislocarea conform tabelului de mai jos şi schiţei anexă: („.).
LXIX
16 septembrie 1944
Timp frumos. Compania cpt. Vlădescu, înt<lrită cu un pluton mitraliere +2 aruncătoare de
60 mm + un tun A(nti) C(ar) se găseşte la Surduc, cu misiunea de fiangardă de legătură între
Regimentul 281 Rus şi Grupul 5 V(ânători) Munte, înaintând în funcţie de Batalionul I din
reg(imentul) 281 Rus, pe direcţia generală Valea lerii, ţinând strâns legătura cu Batalionul 1O V.M.
la stânga („.).
LXX
16 septembrie 1944
Se face legătura cu Armata Rusă, care acţionează pe comunicaţia principală Buru-Cluj.
Vânătorii de Munte, lac siguranţa acestei armate la aripa stângă şi acţionează pe înălţimile s(ud)
de această comunicaţie.
Sit. rez. Rotaru Igor, ofiţer cu informaţiile, trece interpret la Grupul 5 V(ânători) Munte,
între ofiţerul de legătură Rus, de pe lângă acest Comandament şi Armata Rusă.
Vânătorii de Munte, încep a lupta cot la cot cu armata aliată Rusă. Ceea ce impresionează
este numărul mare al gurilor de foc.
Aviaţia inamică este foarte activă. Bombardează poziţiile de artilerie şi mitraliază coloanele
ruseşti de pe şosea.
614 ·Acţiunile armatei române în septembrie 1944
Direcţia de atac a Grupului, respectiv a Batalionului 10 V.Munte se schimbă. Batalionul

atacă pe direcţia: Muntele Fili-Muntele Băişoara.
Inamicul se retrage. Până seara, batalionul ajunge pe muntele Băişoara, unde se opreşte
în defensivă ( ... ).
LXXI
16 septembrie 1944
La ora 8.30, batalionul se deplasează pe itinerarul: masca-660.
Se ocupă cota 660 cu Compania 2-a iar restul Batalionului in repaus.
Comandantul bat. 16 V.Munte
maior Emil Scridon
Ofiler cu operaţiile
Cpt. Ion Aştileanu
LXXII
16 septembrie 1944
Divizionul are aceleaşi poziţii din ziua precedentă şi primeşte misiunea de a sprijini atacul
Bat(alioanelor) 9, 10, 16, V.Munte până la limita bătăi(i) armamentului.
Tunul de 75 mm Skoda în sprijinul Bat,alionului) 16 V.M., Bateria 2-a Aruncătoare nu mai
execută pregătirea de artilerie prescrisă prin Ord. 207.944 al Grupului 5 V.M., deoarece inamicul
s-(a) retras in cursul nopţii de 15-16 septembrie 1944. La ora 8 dimineaţa Vânătorii reiau
înaintarea ţinând legătura cu Divizia 93 lnf(anterie) rusă care se deplasează pe comunicaţia lara-
Băişoara. Divizia intră din această zi sub odinele Armatei 53 Rusă având misiunea de a face
siguranţa flancului stâng al acestei Armate. La ora 13.00, batalioanele depăşind bătaia maximă
a Aruncătoarelor se strâng legăturile telefonice şi Divizionul se regrupează în satul Ocolişel.
Tunul Skoda se deplasează cu Bat(alionul) 16 V.M. În cursul după amiezei se execută instrucţie
de specialitate.
LXXIII
ARMATEI 1·A ROMÂNE, DIN 17 SEPTEMBRIE 1944
17 septembrie 1944
( ... ) Greutăţi in funcţionarea serviciilor
Lipsa mijloacelor auto pentru asigurarea transporturilor de la depozite şi trenuri la trupele
luptătoare a creat dificultăli din cele mai grele, satisfacerea acestora cu cele necesare realizându·
se totdeauna insufcient şi cu întârziere.
La această situaţie s-a adăugat şi neajunsul prilejuit de ocuparea reţelei C.F. de către
Armata Sov. pentru nevoile ei proprii. Trenurile noastre au putut circula numai cu măsura I destul
de redusă I acordată de ruşi. ·
V. Funcţionarea transmisiunilor: ( ... )
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 1, dos nr. 226, f. 139.
Valeriu Giuran 615
LXXIV
17 septembrie 1944
( ... ) La ora 19.00, se dă ordinul nr. 306.879 către Corpul 6 Armată, C(orpul) Vt.Munte şi
Corp(ul) Motomecanizat:
(„.) Toată Armata trebuie să aibă un singur gând: respingerea inamicului şi înaintare.
3) Dat fiind sectoarele foarte înguste, comandanţii de Corpuri de Armată vor conduce
personal pe teren acliunile întreprinse.
Operaţiunile se conduc din observatoare iar nu de Ka posturile de comandă dinapoi.
General de C(orp de) A(rmată) I ss. I Gh.Avramescu („.).
LXXV
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL CORPULUI VI
TERITORAL, DIN 17 SEPTEMBRIE 1944
17 septembrie 1944
La ora 1.30, pe baza ordinului cifrat nr. 49 al Armatei iv-a, Corpul 6 Teritorial ordonă M.U.,
cu nr. 31.532 să rămână pe locul unde se află până la noi ordine.
La ora 2, se primeşte raportul operativ Nr. 306.846 al Armatei iv-s, care prevede I în extras
I; („ .).
LXXVI
17 septembrie 1944
(„„)JUDEŢUL HUNEDOARA
La orele 18,30 un avion german a lansat 3 bombe asupra gării Vaia de jJos.
Victime: morţi 7, răniţi 4.
Stricăciuni produse: 2 case distruse, 2 vagoane distruse. Calea ferată avariată. („.).
LXXVII
17 septembrie 1944
(„.)
Escadrila 2 recunoaştere, în ziua de 17 sept. a.c. a executat 2 misiuni fotografice.
Escadrila 11 Observa/ie: nu a executat nici o misiune. Schimbare de dispozitiv.
Escadrila 12 Observaţie. 4 misiuni recunoaştere tactică în zona Armatei IV-a („.).
(.„) Activitatea Regimentului 6 A.A.
C.S. BALOMIR. La orele 10,15 un avion inamic Ju 88 într.deasupra P.S. Balomir, pe
direcţia 1-Z. Bateria 141 Rmh, Secţia 1-a a tras un număr de 13 lovituri. Loviturile au încadrat
avionul. Avionul a zburat la altitudine(a de) 2300 m, având ca misiune recunoaşterea. Nu au fost
aruncate bombe, nu sunt pierderi în personal şi materie („.).
LXXVIII
CORPULUI CAVALERIE ROMÂN, DIN 17 SEPTEMBRIE 1944
Jurnalul de operaţii, din 17 IX 1944

1 . Documente
1.În cursul nopţii de 16/17 IX 1944, Corpul de Cavalerie a primit o nouă misiune de la
Armata 1-a, prin care i se prevedea să atace nmpreună cu Dim(iziile) 1-a, inf. şi1 Cav. Instrucţie
I în direcţunea: Pâncota-Curtici, pentru a se găsi pe cât posibil în ziua de 19 sept. 1944 în zona
Macea-Curtici.
Se dă(dau) mai jos părţi din ordinul telegrafic Nr. 42.335/1944 al Armatei l-a transmis
C(orpului) 7 T(eritorial) cu privire la noua misiune a Corpului de Cavalerie:„În urma unei noi
hotărâri a Comandamentului aliat, până la 19 IX seara trebuie realizat necondiţionat, în vederea
ofensivei, următoarele modificări în organizarea Comandamentului şi gruparea M.U. în dispozitivul
Armatei" ( ... ).
LXXIX

P.C. Divizie: Ocolişel.
I. Situaţia În dimineaţa zilei.Schiţa nr. 15
li. Operafiuni
1. Pentru operaţiunile din această zi, de dau următoarele ordine:
ORDIN DE OPERAŢII Nr. 21
( ... ) 2. Divizia 2-a Munte, în legătură la est cu Divizia 93 Rusă, acţionează pe direcţia
Muntele Filii, D. Plămânii, Muntele Rece, pentru a asigura stânga Corpului 35 Rus şi a cucerii
succesiv:
- ob(iectivul) I: Muntele Filii, cota 1220, Muntele Băişorii;
- ob(iectivul) li: cota 1198, D. Plămânii, cota 1375, cota 1477, Muntele Agrişului;
- ob(iectivul) III: cota 1160-D. Dudata, cota 1350, Muntele Rece.
3. Dispozitiv şi misiuni:( ... ).
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 543, dos. nr. 53, I. 103.
LXXX
9 VÂNĂTORI DE MUNTE,DIN SUBORDINEA DIVIZIEI
2 MUNTE DIN 17 SEPTEMBRIE 1944
17 septembrie 1944
Timp frumos. Batalionul se găseşte în aceiaşi situaţie ca în ziua de 16 septembrie, plus
un puton I Plutonul de Pionieri Seg. Maj. Vlad Alexandru I pe dealul Nyeregesh /,pentru siguranţa
batalionului. Restul batalionului mai puţin comp(ania) l-a Sit. Gheorghiu, execută program de
instrucţie pe companii, pe Valea Vladului/cota 733/.
în cursul zilei soseşte de la P(artea) s(edentară) Serg. Maj. Baras Ioan cu 12 grade
inferioare precum şi 1O mitraliere germane.
Trenul Reg(imentar) Batalion se dirijează la Gara Ocolişel, unde rămâne sub comanda
Maiorului Popescu Oreste.
Valeriu Giuran 617
LXXXI
17 septembrie 1944
Pentru această zi, batalionul rămâne în defensivă, pe obiectivul atins conform ord(inului)
Grupului 5 V. Munte, cu un pluton /Stl. Verbanschi I se recunoaşte Muntele Puşcat. Nici un inamic.
Informaţii de la locuitori, arată că grupuri răzleţe de soldaţi Unguri în retragere pe Valea
lerii, întrebau de drumul cel mai scurt spre frontieră.
Aviaţia inamică foarte activă. Nici o pierdere. Timp frumos.
A.M.Ap.N„ M.St.M„ fond 150, dos. nr. 14, f. 13
LXXXII
17 septembrie 1944
La ora 5 se trimite plutonul Badea la D. Puşcat, cota 1679 pentru recunoaştere şi
supraveghere.
Au sosit de la Haţeg, 25 ostaşi cu Lt. rez. Popescu Sever şi 8 mitral(iere).
La.ora 20, se primeşte de la Grup, ordinul de operaţii No.1 O.
Pierderi: 2 trupă răniţi.
Comandant Bat. 16 V. Munte Ofiţer cu operaţiile
Maior Emil Scridon Cpt. Ion Aşlileanu
A.M.Ap.N„ M.St.M„ fond 157, dos. nr. 5, f. 187
LXXXIII
17 septembrie 1944
Divizionul rămâne mai departe în comuna Ocolişel. În cursul dimineţii căpitanul Ursu
Florea, comandantul Divizionului inspectează ţinuta oamenilor, armamentul şi vorbeşte ostaşilor
despre importanţa luptei dusă de noi pentru reîntregirea Ţării.
La ora 12,00, se primeşte ord(inul) de operaţii Nr. 24 al Diviziei 2-a Munte, cont. ord. de
operaţii No. 21, unităţile au misiunile de a acţiona în direcţia Muntele Fieii, Dealul Plămânii,
Muntele Rece, asigurând stânga Corpului 35 Rus. Cont. acestui ord(in) artileria rămâne în
Ocolişel, deplasarea urmând a se face în baza unui ordin special. Se trimite Lt. Bera în
recunoaştere pe Valea lerii pentru a vedea posibilitatea transportării aruncătoarelor în această
zonă, în sprijinul Bat(alionelor) 9, 10 şi 16 V.M.
A.M.Ap.N„ M.St.M„ fond 597, dos. nr. 3, f.6
LXXXIV
17 sept.1944
(„.) 2. La ora 15, se primeşte de la C. 6 Armată ordinul 31.551 prin care se prevede:
a. Comandantul diviziei 18-a Munte să se prezinte imediat la Comandamentul Corpului 6
Teritorial.
b. Unităţile se vor alarma pentru a fi în măsura de a se deplasa spre est în direcţia Lunca
Mureşului, cu începere de la ora 18, fără alt ordin.
618 Acliunile armatei române în septembrie 1944
3. La ora 16,30, se dă ordinul special nr. 23 prin care se ordonă deplasarea formaţiunilor
de servicii în zona Vinţul de Sus, lnoc.
4. în după amiaza zilei, Domnul General Comndant s-a deplasat la Ocna Mureşului la C.
6 Teritorial, unde s-a primit ordinul de opera!ii nr. 50, care prevede:
- inamicul între Viişoara şi Ludu ţine în special Viişoara, înălţimile nord Hădăreni şi nord
Luduş;
- inamicul acţionează şi cu care de luptă.
- Corpul 6 Teritorial a primit misiunea de a înlocui Divizia 206 Rusă, între Câmpia Turzii
şi Luduş, ambel inclusiv;
- Divizia 18-a Munte mai pu!in un regiment va ocupa poziţia între Luncani şi Chelari,
ambele inclusiv. Va interzice pătrunderea inamicului în special între Luncani şi Hădăreni.
- Zona de ac!iune pentru Divizia 18-a Munte, limitată, la vest: Luncani, Răsboeni, ambele
la Divizia 18 Munte; la set Chelari, Ciucui, Ocna Mureş, toate la Divizia 18 Munte. Intrarea în
dispozitiv gata în dimineaţa de 18 septembrie 1944. P .C. Divizia 18-a Munte, la Gura Arieşului
( ... ).
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 523, dos. nr. 56 f.69
LXXXV
ARMATEI 1·A ROMÂNE, DIN 17 SEPTEMBRIE 1944
17 septembrie 1944
( ... )DIVERSE
Pentru considerente ce depăşeau interesul strict operativ şi (în scopul unei) bune
conlucrări cu Comandamentele Sovietice, Domnul General Schmidt, comandant, C. 7 T., a fost
înlocuit de la comanda operativă a C. 7 T. cu nr. 42.354 din 28(18?) sept. 1944, Armata l-a raportat
M.Sf.M., înlocuirea sa de la comandă.
„Am înlocuit pe Generalul Schmidt Croi de la comanda operativă a Corpului 7 Teritorial,
provizoriu prin general Lăcătuşu, care deţine în acelaşi timp şi comanda Diviziei 19 Infanterie. Am
lăsat pe generalul Schmidt la comanda Corpului 7 Teritorial de unde propun să fie înlocuit definitiv
şi de la aceea comandă. Revenim asupra conţinutului restului din raportul telegrafic nr. 42.337/
1944".
General de Corp de Armată /ss./Nic. Macici
( ... ).
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 1, dos. nr.226 f.155
LXXXVI
18 septembrie 1944
( ... )La ora 13, 1O, se dă ordinul nr. 306.907 către Corpul 2 Armată, Corpul 6 Armată, Corpul
6 Teritorial, Corpul Motomecanizat, Corpul Vânătorilor de Munte I Ds. 31, Lv.(livretul) 1,
Vl.(volumul) 3, pg.(agina) 301 /:1) Conform ordinului de operaţii nr.8, Corpul 6 Teritorial intrând
iarăşi în sector, artileria grea se repartizează astfel ( ... ).
li. Activitatea pe sectoare
( ... ) 4. Sectorul Corpului 6 Teritorial
Se continuă instalarea în apărarea în sectorul Orosia, Câmpia Turzii, conform ordinului
Corpului 104 Rus.
General de C(orp de) A(rmată) /ss./Gh. Avramescu
( ... ).
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 4, dos. nr.222 f.215-229
Valeriu Giuran 619
LXXXVII
IV TERITORIAL, DIN 18 SEPTEMBRIE 1944
18 septembrie 1944
în cursul nopţii de 17/18 IX, M(arile) U(nităţi) (ale) C(orpului) 7(6) T(eritorial) intră în
dispozitivul de apărare pe Mureş şi Arieş ( ... ).
LXXXVIII
1 AERIAN ROMAN, DIN 18 SEPTEMBRIE 1944
18 sept. 1944
(„.) 3. Aviaţia de bombardament
Grupul 6 Bombardament: 3 misiuni.
Cu 1O avioane a atacat aglomerări de blindate le cota 344 /nord-vest Turda/ cu bombe; 2
atacuri cu tunuri de bord asupra poziţiilor de artilerie de pe versantul de nord a Văii Sănduleşti
/vest Turda /. Patru tancuri atinse şi un tun greu distrus. Reacţie a.a. uşoară, slabă.
Cu avioane a atacat aglomerări de blindate la cota 344 şi centrul oraşului Turda. Două
tancuri în şosea /cota 344 /distruse. În oraş nu s-a putut vedea efectul din cauza fumului. Reacţie
a.a. greu şi mijlociu f. mult.
Cu avioane, a atacat aglomerări de infanterie şi artilerie, imediat vest Tuda ( ... ).
LXXXIX
EXTRAS DIN JURNALUL DE OPERAŢII AL COMANDANTULUI
CORPULUI DE CA VALERIE ROMAN DIN 18 SEPTEMBRIE 1944
Jurnalul de opera/ii, din 18 IX 1944

I. Situa/ia operativă
1. la Div(izia) l-a lnf(anterie) lnstr(ucfie)
a. Inamicul hotărât să lupte, cedează foarte greu presiunei trupelor aliate, în cooperare
cu ale noastre.
b. Încă din cursul nopţii de 17/18 crt., Comandantul Div(iziei) 203 Rusă a luat contactul
cu Div(izia) l-a lnf(anterie) lnstr(ucţie) hotărât să atace în dimineaţa zilei de 18 sept. 1944,
inamicul pătruns în defieu şi să-l arunce spre vest.
în zorii zilei s-a început atacul din direcţiile: sud-est Bârsa şi Buteni pre Sebiş cu scopul
de a pune stăpânire într-o primă fază pe liia Bârsa-Sebiş, ulterior pe linia: Regele Carol-Carand.
Atacul s-a executat cu un regiment rus sprijnit de artileria sa şi de unităţile Div. 1-a lnf., care au
făcut siguranţa atacului prin menţinerea poziţiei de la Bârsa, Prunişor şi Donceni/vezi schiţa
anexă nr. 1/. Până la căderea serii localitatea Sebiş a fost recucerită iar atacul se îndreaptă către
Prunişor cucerit de inamic care a atacat dinspre Corneşti, cu toată rezistenţa opusă de
batal(ionul) de Elevi anul I.
în seara zilei, linia atinsă de trupele nastre era: Bârsa-Cota 188 - sud Prunişor.
2. La Divizia 3 Vt. Munte
a. Inamicul păruns în zona Beiuş îşi regrupează forţele în vederea unor noi atacuri: acţiuni
de recunoaştere ( ... ).
XC
EXTRAS DIN DOSARUL OPERATIV AL CORPULUI 7 TERITORIAL, I ORDINUL
SPECIAL NR. 3 DIN 18 SEPTEMBRIE 1944 DAT DE DIVIZIA 9 CA VALERIE,
STATUL MAJOR, BIROUL 3 NR. 80.525 I
DIVIZIA 9 CAVALERIE 18 Septembrie 1944, orele 19

STATUL MAJOR. B-3-
Nr. 80.525
ORDIN SPECIAL Nr.3
1) În noaptea de 18 sept. 1944, ora 24, D(ivizia) 9C(avalerie) cu toate unităţile de întărire,
va fi scoasă din poziţie.
Comandamentul Sovietic a încunoştinţat trupele sovietice de acest lucru.
2) Mişcarea de replică va începe precis la ora 24 şi în cea mai perfectă linişte, pentru a
nu se acoperi replierea.
3) După repliere de pe poziţie, R. 5 17 lnf ., şi R. 1 Art. intră în subordinele D(iviziei) 1
lnf(anterie/în Corpul de Cavalerie/, urmând a se deplasa în zona Drăuţi, Mădărat, Agriş.
4) În acest scop se dispune următoarele ( ... ).
8) P.C. Div. 9 Cav. Cheverşul Mare
Comandantul Diviziei 9 Cavalerie Şeful de Stat Major
L.S. General D. Popescu Lt. Colonel I. Davidescu
Comunicat: R. 5 Vt., R. 17 I., R. 1 A.,
Btl. 5 A., Det. Col Botez.
/XC

P.C. Divizie: Ocolişel.
I. Situalia in dimineala zilei:Schiţa nr. 15
li. Operaţiuni:
1. în această zi, divizia nu a acţionat, divizia vecină /Div(izie) 93 Gardă Rusă/ fiind în
regrupare de mijloace.
2. S-a primit ordinul nr, 0020/1944, al Corpului 35 Armată/înregistrat la nr. 10.258/dosar
/- în exras:( ... ).
VI/IC
18-20 septembrie 1944

Timp frumos. Batalionul se găseşte în aceleaşi situaţie ca în ziua de 17 septembrie.
Companiile fac instrucţie iar Comp(ania) Armament greu execută trageri cu noile mitraliere
germane.
Conform ordinului de operaţii al Grupului 5 V. Munte din 20 septembrie 1944, Batalionul
1 din Regimentul 281 Rus, urmând a ataca la 20, Batalionul 9. V. Munte, începând de la această
oră este gata în orice moment pentru deplasare( ... ).
Valeriu Giuran 621
V/IC
2 MUNTE, DIN 18-23 SEPTEMBRIE 1944
18 septembrie 1944-23 septembrie 1944

Batalionul se află în dispozitiv defensiv pe Dealul Plămânii, cu P.C. la cota 1077.
Grupul 4. V. Munte şi Amata Aliată progresează foarte puţin în acest timp, din cauza
dârzelor rezistenţe inamice.
Patrule, în contact cu slabe rezistenţe inamice. Aviaţia inamică şi amică.
Pierderi: 4 morţi şi un rănit trupă activă; Timp: variabil.
V/C
18 septembrie1944
Batalionul se deplasează în satul Cacova Ieri, unde cantonează întreg Grupul 4 V. Munte
fiind în rezervă. Pierderi suferite: nimic.
vc
18 septembrie1944
În urma ordinului de operaţie al Grupului, Batalionul dă următorul ordin de Operaţie:
ORDIN DE OPERAŢIE P(unct de) C(omandă) cota 660, ora 6
I. Grupul 5 V.M. în legătură la est cu R(egimentul) 281 Rus acţionează pe direcţia Muntele
Filu-D. Plămânii-1198-Muntele Rece pentru a asigura stânga Divizia 93 Rusă.
li. Dispozitiv şi misiuni:( ... )
A.M.Ap.N., M.51.M., fond 157 dos. nr.5 f.187
IVC
4 TUNURI DE MUNTE DIN COMPUNEREA ORGANICĂ
A DIVIZIEI 2 MUNTE, DIN 18 SEPTEMBRIE 1944
18 septembrie1944
Dimineaţa se execută program de instrucţie de la orele 6,30-10,30. După am iaz s-a
continuat instrucţia îNtre orele 15-19
I/IC
ARMATEI 1·A ROMÂNE DIN 18 SEPTEMBRIE 1944
19 septembrie 1944
I. Situaţia la începutul zilei ( ... )
li. Ordine date pentru ziua în curs
( ... ) 4. C. 7 Terii Id-nul General Schimidt I a rămas numai cu atribuţiuni teritoriale.
5. În zona Timişoara s-a construit „Grupul Timişoara" operativ, sub ordinele Domnului
General Lăcătuşu.
6. P.C. al Armatei 1-a: Lugoj, cu începere de la 19 sept. 1944 ( ... ).
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 1, dos. nr.226 f.161-162
/IC
ARMATEI 4-A ROMÂNE DIN 19 SEPTEMBRIE 1944
19 septembrie 1944
( ... ) IV. Activitatea aviaţiei proprii
a. Aviaţia de bombardament cu 7 avioane a atacat Aphahida Triaj.
b. Aviaţia de vânătoare cu 51 avioane ieşite a executat acoperirea aeriană, însoţire şi
recunoaştere din vedere.
c. Aviaţia de observaţie a executat 3 recunoaşteri din vedere şi o recunoaştere foto.
V. Buletin meteo. Timp frumos. Nopţi răcoroase. Şoselele practicabile.
General de C.A. I ss. I Gh.Avramescu
( ... )
A.M.Ap.N., fond 4, dos. nr. 222, f. 241
IC
1944
( ... ) Escadrila 12 observaţie: 3 misiuni recunoaştere din vedere şi una misiune fotografică
în zona Armatei IV-a ( ... ).
c
IV TERITORIAL, DIN 19 SEPTEMBRIE 1944
19 septembrie 1944
În cursul nopţii de 18/19 IX 1944, se primeşte (primesc) de la M.U. în subordine, ordinele
de operaţii date în vederea atacului din ziua de 19 septembrie 1944:
- de la Divizia 20 lnf(anterie) I Ardealul I ordinul de operaţii nr. 22;
- de la Divizia 18 lnf(anterie) I Vlaicu /, ordinul de operaţii nr. 26;
- de la Divizia 7 lnf(anterie)/ Agricola /, ordinul de operaţii nr. 150.
La ora 7, se primeşte de la Divizia 20 Infanterie, raportul operativ din 19 IX 1944, ora 7
( ... ).
Valeriu Giuran 623
CI
CORPULUI DE CAVALERIE ROMÂN, DIN 19 SEPTEMBRIE 1944
Jurnalul de operaţii, din 19 IX 1944

I. Situaţia operativă
1. La Div(izia) 1-a lnf(anterie) lnstr(ucţie)
a. Inamicul este forţat să cedeze atacurilor noastre.
b. Trupele Div(iziei) 203 rusă împreună cu ale Div(iziei) 1-a lnf. au reluat înaintarea astfel:
- La sud de Crişul Alb
- Reg(imentul) 85 lnf(anterie) I un batalion + comanda I împreună cu un batal(ion) din
Reg(imentul) 61 O rus, acoperite la nord de batalionul elevi anul li Silindia, au înaintat pe
direcţiunea: Tăuţi-Şiria, Galsa, Pâncota care fusese părăsite de inamic.
- Reg(imentul) 61 O rus I restul de 2 batalioane I aflat la Cuied, a rămas pe loc pe timpul
acestei operaţiuni.
- La nord de Crişul Alb
Un al doilea regiment din Div(izia) 203 rusă însoţit pe flancuri de restul unităţilor noastre
a pornit la atac către ora 13.30, după o puternică pregătire de artilerie şi Katiuşa, cu câte un
batalion către: Regele Carol-Beliu şi Caranul pentru a tăia retragerea inaQ'licului din regiunea vest
Sebiş. La căderea serii au ajuns pe linia: Regele Carol-carand I vezi schiţa anexă 1 I
2. La Div(izia) 3-a Vt(Vânători) Munte
a. Activitatea inamicului a fost limitată la acţiuni de recunoaştere împinse către Sudrigiu,
unde se află în contact cu elementele de siguranţă ale diviziei („.).
DOCUMENTE
1. Armata 1-a cu ordinul nr. 42377/1944 face cunoscut că: a luat măsuri ca Reg(imentul)
5 VI să fie dirijat cât mai repede prin Lipova-Berzava spre Tăuţi, eventual prin Gurahonţ, la
dispoziţia Div(iziei) 1-a lnf(„.). Ca urmare a ordinului de mai sus al Armatei 1:a, Comand. Corp.
Cav. a răspuns cu raportul nr. 30.014/1944 următoarele: „Până astăzi Corpul de Cavalerie nu
dispune pentru acţiunea ofensivă în curs decât de cele 4 batalioane ale Div(iziei) 1-a lnf(anterie),
cu efective reduse şi 4 tunuri „(„.)" Restul unităţilor Div. 1 lnf. ca şi detaşamentul de recruţi ale
Div. 1 Cav. n-au sosit încă şi nu vor putea fi în zonă nici la 20 IX 1944, pe timpul continuării acţiunei
ofensive „ („.)" Rog a aprecia această situaţie în care Comand, Corp. Cav. este pus a se
suprapune peste Comand, Div. 1 lnf„ pe care de altfel o comandă Div. 203 lnf. rusă. De altfel
comandamentul Rus nu-şi poate explica rostul Corp. Cav. care nu dispune de nici un mijloc efectiv
în această zonă pentru a concura la operaţiunile în curs" (.„).
Comandamentul Corpului de Cavalerie
General de C(orp de) A(rmata) Gh. Cialâk
(„.).
A.M.Ap.N., M.St.M„ fond 354, dos. nr. 25, f. 47
Cil
19 septembrie 1944
1. În cursul zilei inamicul a contraatacat la cota 433, reuşind să o cucerească, însă fiind
contraatacat de Batalionul I/ (Regimentul) 92 V.M., inamicul a fost respins cucerindu-se din nou.
Grupul 90 V,M. a trimis numai patrule de cercetare spre D. Sinaş. În consecinţă atacul
proiectat pentru ziua de 19 septembrie, nu s-a mai executat.
CI/I
Ziua de 19 septembrie 1944. P.C.: Cacova lerii.

I. Situaţia în diminea1a zilei: neschimbată
li. Operaţiuni: În această zi nu s-a acţionat; unitălile au făcut instrucţie, în măsura
posibilităţilor.
III. Diverse:
1. Starea amosferică: timp frumos.
2. Starea sanitară: bună.
Şeful Bir(oului) 3 operaţii
Căpitan St. Dăncuş
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 543, dos. nr.53, f.111
CIV
19 sptembrie 1944
Activitatea aviaţiei inamice destul de intensă, mai ales spre Turda. Patrule au cercetat
V.Porcului-cota 1330, este ocupată de inamic. Bat(alionul este) în acelaşi dispozitiv. Ob(iectivul)
1. Comandantul Bat. 16 V .Munte Maior l.Scridon
Ofiţer cu operaţiile Cpt. Ion Aştileanu
CV
SEPTEMBRIE 1944
19 septembrie 1944
Dimineaţa s-a executat program de instrucţie, intre orele 6.30-10.30, după această oră,
eoni. ord. 282/R al Diviziei 2-a Munte din 18 sept., s-a procedat la reorganizarea Divizionului( ... ).
La ora 15.00, eoni. ord. verbal primit de la divizie, divizionul se deplasează în com(una)
Cacova lerii, unde cantonează la ora 18. În timpul deplasării au zburat pe deasupra coloanei,
avioane inamice, fără însă a bombarda sau mitralia coloana.
Obiectivul pare a fi fost Burul.
CV/
20 septembrie 1944
( ... ) La corpul 6 Armată
a. La orele 06.30 inamicul a atacat cu 6 care de luptă la cota 401/ 2 km est Luncani I iar
la ora 07 .00 au apărut care foc de artilerie asupra lor ( ... ).
În prezent toate Marile Unităli sunt în curs de regrupare pentre realizarea noului dispozitiv,
care întâmpină mari greutăli din cauza lipsei de comunicaţii şi a înlocuirilor şi deplasărilor laterale
ce trebuie realizate într-un timp foarte scurt ( ... ).
Valeriu Giuran 625
CV/I
CORPULUI DE CAVALERIE ROMÂN, DIN 20 SEPTEMBRIE 1944
Jurnal de operaţii, din 20 septembrie 1944

I. Situaţia operativă
1. La Div(izia) 1-a lnf(anterie) lnstr(ucţie)
a. Inamicul a rupi lupta şi se retrage spre vest şi nord-vest acoperii de ariergarda ( ... ).
CV/li
20 septembrie 1944
1. Trupele amice
a. Corpul de Cavalerie
Divizia 3-a Munte: Nici o modificare faţă de situaţia anterioară.
Divizia 1-a Infanterie: Pe linia Ineu, Beliu, Tăgădău şi Şiria, Pâncota, în măsură a relua
atacul cu Div. 203 rusă.
Divizia 1 Cav. lnsrtucţie: în curs de sosire şi grupare în ona Agrus, Târnova, Drăuţi şi
Aroneag. P.C. Aroneag.
b)Grupul Timişoara: Grupat în zona Chişoda, Giroc, Pd. Giroc, Uliuc, Ueseni (Urseni) în
vederea operaţiunilor ofensive în legătură cu aliaţii.
c. Brigada 19 lnf.: Nici o modificare faţă de situaţia anterioară( ... ).
A.M.Ap.N., M.St.M., fond 1 dos. nr.226, 1.163
CIX
IV TERITORIAL DIN 19-20 SEPTEMBRIE 1944
19 septembrie 1944
( ... )Începând de la ora 18, Corpul 6 Armată a înlocuit Comandamentul Corpului 6 Teritorial
şi ia asupra sa responsabilitatea sectorului defensiv.
(20 septembrie 1944)
( ... ) în ziua de 20 septembrie 1944, Comandantul Corpului 6 Teritorial se înapoiază la
Sibiu, unde ia comanda teritoriului.
( ... )
A.M.Ap.N., M.Sl.N., fond 352, dos. nr. 18, f. 214.
ex
Ziua de 20 septembrie 1944. P.C.: Cacova lerii.

I. Situaţia în dimineaţa zilei: neschimbată.
li. Operaţiuni: în această zi, trupele au rămas pe linia atinsă, în operaţiunile precedente.
S-au făcut numai recunoaşteri spre ob(iectivul) li şi mici mişcări de elemente I ordinul nr. 10.262-
dosar 31/172 I( ... ).
CXI
20 septembrie 1944
1. La ora 14 se primeşte de la C. 6 Teritorial ordinul de operaţii nr. 60, prin care se face
cunoscut că Divizia 18-a Munte intră în subordinele Corpului 6 Armată.
2. Misiunea diviziei rămâne aceea dată prin ordinul de operaţii nr. 52-/18 sept. 1944.
3. Limta dintre Divizia 18-a Munte şi a 20-a Infanterie va fi Cheţani / la Divizia 18-a /, D.
Camaraşului la Divizia 20 inf., Zsiros /la Divizia 20 I. . Tritenii de Jos /la Divizia 20 /.
4. În continuare, ordinul Corpului de Armată dă detalii la cucerirea obiectelor succesive.
Pe baza acestui ordin, se dă de către Divizia 18-a Munte, ordinul de oiperaţii, nr. 27/20
sept. 1944, ora 17, privitor la atacul ce urmează a se produce. Atacul trebuia să se desfăşoare
cu 3 batalioane în linia l-a şi unul în rezervă. Data atacului se va comunica ulterior.
5. În seara de 20 septembrie 1944, se primeşte de la C. 6 A., ordinul nr. 34.662 în care
se prevede că atacul se va executa în ziua de 21 septembrie în zorii zilei, după o puternică
pregătire de aviaţie şi artilerie de 45 minute.
în dimineaţa zilei, la ora 11, Colonelul Popa, comandantul Grupului 90 V.Munte, împreună
cu Adjutantul său Subit. Ludu Mircea, sunt răpuşi de un proiectil de brand!.
CXI/
20 septembrie 1944
Timp frumos. Companiile au executat program de instrucţie şi trageri. LI. Mărăşescu şi Sit.
Dumitru au plecat la recunoaşterea pe itinerariul: Cacova lerii-Valea Vadului-Şesul Cal. I 1562-
D.Masa 1728- Vârful Muntelui Mare 1827-Prislop 1729-0teleşti-Muntele Rece
Pierderi: Sold. Oprea Aurel ctg. 1946, Comp.1-a, accidentat.
CX/11
20 septembrie 1944
Timp frumos. Aviaţia inamică activează prin avioane de recunoaştere. Batalionul în
aceeaşi situaţie în cantonament.
Pierderi suferite: nimic.
CXIV
2 MUNTE, DIN 20 SEPTENBRIE 1944
20 septembrie (1944)
Activitatea inamicului foarte redusă. La ora 14 au zburat avioane de recunoaştere
inamice.
Patrulele proprii au fost împinse înainte, pentru a cerceta şi recunoaşte terenul înaintea
batalionului.
Valeriu Giuran 627
La ora 19, un pluton ocupă Muntele Agriş 1477.

Se primeşte ordin de la Grup să fim gata a ocupa oc(iectivul)
2. Comandantul Bat. 16 V.Munte
Maior Emil Scridon
Vpt. Ion Aştileanu
cxv
2 MUNTE, DIN SEPTEMBRIE 1944
20 septembrie 1944
Con(form) ord(inului) nr. 10262 al Divizie 2-a Munte, din 20 sept. Divizionul trimite Bateria
1-a de Aruncătoare pe Valea lerii, în sprijinul Bat(alioanelor) 1O şi 16 V.M., cu celalaltă Baterie
program de instrucţie.
DOCUMENT$ SUR LA PARTICIPA TION DE L 'ARMEE ROUMAINE DANS LE

SUD-OUEST DE LA TRANSIL VANIE, PENDANT LA DEUXIEME GUERRE
MONDIALE, DU 11AU20 SEPTEMBRIE 1944
Resume
On presente 115 differents extraits des documents militaires, provenants de diverses

Journaux d'operation elabores par de Grandes Unites et par de diverses uniles de l'armee
roumaine, impliquees dans Ies diverses operations militaires, dans le territoire du sud- ouest de
la Transilvania, entre le 11 el le 20 septembre 1944.
ACŢIUNEA ŞI CAUZELE DEPORTĂRII ETNICILOR
GERMANI DIN ROMÂNIA
Dorin Dărăban
Acţiunea de ridicare şi deportare a etnicilor germani din România s-a făcut

începând cu luna ianuarie 1945. În fiecare zi a acestei luni se poate reconstitui,
pe baza surselor arhivistice, astfel de acţiuni. Comisiile de deportare au dat
dovadă de zel fără precedent în ridicarea şi concentrarea şvabilor sătmăreni, zel
explicabil prin faptul că erau inspirate şi conduse de sovietici animaţi de o
ideologie comunistă, indiferenţi faţă de sărbătorile creştine. Ridicarea şi
concentrarea şvabilor este o parte integrantă a procesului de mobilizare a
etnicilor germani din România. Între 1-31 ianuarie 1945 se poate evidenţia sau
reconstitui calendarul şi ritmul deportărilor. La 18 ianuarie 1945 este dat
publicităţii comunicatul Preşedenţiei Consiliului de Miniştri, în care se arată
următoarele: se aduce la cunoştiinţa populaţiei de origine etnică germană, că
vor fi ridicaţi din ordinul Înalt Comandamentului sovietic, pentru a fi duşi în
locurile unde se simte nevoie de braţe de muncă. Se vor ridica următoarele
categorii de cetăţeni: bărbaţi de la 17-45 de ani şi femeile între 18-30 de ani, în
afară de cele care au copii sub un an. După ce ajung la locul de destinaţie,
familiile vor fi incunoştiinţate şi autorizate să scrie şi să le trimită pachete.
Ridicarea are un caracter provizoriu întrucât este dată de nevoile de muncă
pentru necesităţile războiului 1 •
La 9 februarie 1"945 este dat publicităţii un nou comunicat în care se arată
următoarele: se răspândesc tot felul de versiuni de către indivizi interesaţi, care
au găsit cu acest prilej un mijloc de afaceri necinstite. Nu s-a schimbat nimic din
precedentul comuncat. Nu este vorba de o nouă ridicare, lumea să stea liniştită.
Toţi cei care răspândesc ştiri alarmante sau pretind că au posibilitatea să facă
intervenţii în scop de exceptare a unora din cei care sunt în categoria celor care
urmează să fie ridicaţi nu sunt decât indivizi necinstiţi care caută să extorcheze
pe cei naivi. Să nu li-se dea crezare şi să se ceară arestarea lor 2 •
Ca efect al notei nr. 75 a Comisiei Aliate adresată Primului Ministru privind
internarea supuşilor germani şi maghiari, Ministrul Afacerilor Interne dă ordinul
32137 către Inspectoratele Regionale de Poliţie, la 31 decembrie 1945 în care
se arată că de la primirea ordinului de ridicare, operaţia se va executa în 3 faze:
adunarea pe chesturi conform tabelelor întocmite şi vârstelor fixate în ordinul
alăturat, transportul lor şi al efectelor cu mijloace proprii sau plătite de ei până
la cel mai apropiat lagăr, unde sunt adunaţi de către inspectorii de jandarmi,
predarea celor de pe teritoriul urban de către organele de poliţie către cele ale
jandarmeriei, încheierea de procese verbale şi cu certificarea ambelor organe
pe tabele nominale. La 2 noiembrie 1944, Comisia Română a transmis un
1. „Dreptatea", 18 ianuarie, 1945, Comunicatul Preşedenţiei Consiliului de Miniştri.

2. „România liberă", 9 februarie 1945, Comunicatul Consiliului de Miniştri.
630 Deportarea etnicilor germani
răspuns la nota 75 din 31 octombrie 1944 a Comisiei Aliate, în care se arată că:
s-au făcut excepţii de la internarea supuşilor germani în ceea ce priveşte bătrâni
peste 60 de ani, paşaportarii germani de origine cehă şi polonă, cetăţenii
necesari întreprinderilor unde funcţionau. Se mai arată că nici un funcţionar al
statului nu a sabotat îndeplinirea obligaţiilor luate prin art. 2 al Convenţiei.
Datele cerute asupra tuturor supuşilor români de origine etnică germană şi
maghiară necesită o lucrare într-un termen foarte lung şi nu se poate prezenta
la termenul cerut3.
La 6ianuarie1945 Comisia Aliată trimite ordinul nr. 031 către Consiliul de
Miniştri privind mobilizarea pentru lucru a locuitorilor germani. În ordin se
specifică că în perioada 10-20 ianuarie 1945 să fie mobilizaţi la muncă toţi cei
apţi indiferent de cetăţenia lor. Femeile care au copii sub 1 an să fie exceptate.
Cei mobilizaţi să aibă asupra lor îmbrăcăminte de iarnă, bocanci, cămăşi,
lengerie de pat, cuţit şi furculiţă, obiecte sanitare, hrană pentru 15 zile, greutatea
lor nedepăşind 20 de kg. Cei mobilizaţi vor avea dreptul să scrie sau să
primească scrisori sau colete poştale. Cei care nu se vor supune, ca şi familiile
lor sau cei care-i vor ajuta să se sustragă deportărilor vor fi aspru sancţionaţi4.
Începând cu 3 ianuarie 1945 au sosit în fiecare reşedinţă de judeţ un ofiţer
sovietic, pentru coordonarea operaţiei de adunare a celor internaţi. Poliţia şi
autorităţile de stat trebuiau să dea tot concursul solicitat. Cei concentraţi au fost
duşi la nişte locuri de adunare iar hrana a fost asigurată 2-6 zile de autorităţile
române. Locurile de adunare erau situate neapărat lângă o staţie de cale ferată.
La 8 ianuarie Direcţia Poliţiei de Siguranţă dă ordinul telegrafic 32974 către
Inspectoratele regionale în care se arată următoarele categorii de exceptaţi:
femei căsătorite cu români, copii rezultaţi din tată român şi mamă minoritară,
incapabili de muncă infirmi şi bolnavi complet netransportabili, soţiile de origine
etnică română. Se ridică minoritari înscrişi în partidele de stânga, specialişti din
întreprinderi de stat, copii rezultaţi din căsătoria între un tată minoritar şi mamă
român. De asemenea convoaiele celor internaţi se organizează de către poliţia
din zonele respective şi transportul este făcut de organele de jandarmeie. La 1O
ianuarie 1945 un ordin telefonic, nr. 33224, tot către Inspectoratele regionale se
arată că mobilizarea se face după planurile întocmite ulterior şi la termenele
stabilite de pelegatul Comisiei Aliate. Mobilizarea se face sub conducere
românească, şi sub controlul sovietic. În cazul intreprinderilor se va decide de
un delegat al fiecărei fabrici care dintre muncitori vor fi exceptaţi în raport cu
necesităţile de lucru. Vor fi exceptate călugăriţele, cu excepţia surorilor de
caritate, germanii apatrizi veniţi în ţară înainte de 1916 şi care au legătură cu
familii româneşti sau cei care au produs venituri mari pentru ţară 5 • La 12 aprilie
1945 Ministrul Afacerilor Interne dă ordinul circular nr. 278 în care se cere
verificarea germanilor exceptaţi de la deportare. Datorită acestui ordin aflăm că
au mai fost exceptaţi de la ridicare şi preoţii, călugării, ofiţerii, subofiţerii, maiştri,
3. Baier, Hannelore, Deportarea etnicilor germani din România, Sibiu, 1994, p. 35.
4. Ibidem, p. 41.
5. Ibidem, p. 43.
Dorin Dărăban 631
trupa-activi sau în rezervă-aflaţi sub arme. Toţi cei care au fost descoperiţi că
au scăpat prin fraudă sau abuz au fost predaţi Cercurilor teritoriale, pentru a fi
încadraţi în batalioanele de muncă din interiorul ţării. Vinovaţii pentru exceptările
neregulamentare au fost arestaţi şi deferiţi justiţiei. Acţiunea de deportare,
foarte bine organizată, a nesocotit orice drepturi ale omului, fiind pedepsiţi nu
doar cei vinovaţi pentru dezastrul provocat de Germania ci şi cei nevinovaţi care
erau cei mai mulţi. Prin ordinul nr. 51723, din 8 ianuarie 1945 al Inspectoratului
General al Jandarmeriei către Inspectoratele teritoriale se arată că ordinul de
deportare este dat de Comisia Aliată şi nu de Ministerul de Interne şi trebuie
îndeplinit la termenele prevăzute. La 22 ianuarie ministrul sănătăţii, dr. I.
Constantinescu a sugerat 9 categorii de exceptaţi de la deportare: cei căsătoriţi
cu membri ai altor naţionalităţi, cei care luptaseră în armata română, cei
căsătoriţi cu cetăţeni ai Aliaţilor, cei care nu au fost cetăţeni germani înainte de
23 August 1944, femeile însărcinate sau cu copii sub 7 ani, bărbaţi trecuţi din
eroare ca etnici germani. Această încercare de a limita numărul celor deportaţi
nu a avut rezultatul scontat 6 • În nota Serviciului de Informaţii (SSI) în 5 februarie
1945, se arată că sovieticii au nesocotit criterile de ridicare stabilite de autorităţile
române şi Comisia Aliată. La Sibiu începând cu 1O ianuarie la ridicarea etnicilor
germani a participat şi-un batalion NKWD, care în unele cazuri au împuşcat pe
unii membrii ai familiilor care aveau rude în SS german. În raporturile S.S.I. din
24 ianuarie şi 3 ianuarie se arată că deportarea etnicilor germani este o pierdere
importantă pentru potenţialul economic al ţării. Se mai spune că familii întregi au
fost sfâşiate după hazardul vârstei: părinţi de copii, soţi de soţii, mame de copii
rămaşi în grija rudelor 7 •
Pedepsirea fără discernământ în ceea ce priveşte faptele fiecăruia are
pentru sistemul totalitar sovietic aceleaşi conotaţii ca şi procedeele fasciste.
Reprezentanţii englezi au protestat formal doar pentru nerespectarea condiţiilor
de triere şi nu pentru acţiunea de deportare. În nota SSI din 16 ianuarie se arată
atmosfera de îngrijorare ce domnea în rândul minoritarilor germani ca şi
speranţa că vor fi salvaţi printr-o mediere diplomatică anglo-americană. În nota
SSi din 9 ian ca şi-n cele din 15, 18, 26 ianuarie se arată că populaţia germană
a fost infiltrată de simpatizanţi comunişti pentru a cunoaşte starea de spirit. În
lipsa celor care trebuiau ridicaţi au fost luaţi proprietarul imobilului sau capul
familiei ceea ce a dus la foarte multe sinucideri, cercurile politice necomuniste
dezaprobând cu hotărâre această măsură arbitrară 8 • Acţiunea de deportare a
început la Bucureşti în 1Oianuarie1945, Braşov-11 februarie, Sibiu-12 ianuarie,
Timişoara-13 ianuarie, Brăila-3 februarie, Satu-Mare- 3 ianuarie 1945. Asupra
numărului celor deportaţi planează încă multe incertitudini datorită faptului că
lipseşte numărul exact al celor morţi în lagăre, cei neidentificaţi în arhive, cei
emigraţi în Germania sau morţi acasă şi care nu au avut sau nu au mai rămas
urmaşi şi în final cei care intră în coeficientul inerent de pierdere al informaţiei,
6. Ibidem, p. 9.
7. „Adevărul de Cluj", 2 februarie, art. „Despre soarta germanilor din România".
8. „Magazin isloric", ianuarie 1995, art. „Minoritatea germană din România".
6:32 Deportarea etnicilor germani
atât de frecventă în istorie. De asemenea în unele cazuri, nu s-au putut

reconstitui date legate de perioada de detenţie datorită lipsei documentelor sau
mărturiilor participanţilor. Astfel la 15 august 1949, Institutul Naţional de Statistică
stabileşte numărul celor deportaţi la 7014 Direcţia Siguranţei Publice la 19
februarie 1945 stabileşte numărul lor la 64419, Hanelore Baier în cartea sa
estimează la 70000 numărul celor deportaţi. Alţi cercetători situează numărul lor
la 85000 de persoane. Comisia Română a prevăzut, potrivit criteriilor Comisiei
Aliate, un număr de 41300 de persoane care se încadrează în aceste limite. La
12 noiembrie 1949 un raport al Direcţiei Siguranţei Naţionale a stabilit că 46540
de persoane au fost deportate din care 1200 au decedat în lagăre, 40000 s-au
reîntors acasă, 5000 au rămas definitiv în Germania. Complexitatea acţiunii de
deportare a făcut ca numărul celor deportaţi să nu poată fi stabilit niciodată cu precizie.
În convoaiele destinate deportării au fost luaţi şi români fără nici o legătură
cu etnia germană. În telegrama nr. 3673 din 15 ianuarie 1945 a Inspectoratului
de Poliţie Sibiu către Marele Stat Major se arată că în trenul care a trecut prin
Rupea către URSS se aflau şi români care nu au putut fi eliberaţi cu toate
intervenţiile făcute. La 15 februarie. Inspectoratul de Poliţie Oradea arată într-
un raport că s-au ridicat 130 de români din localităţile Sanislău, Piscolţ, Ciumeşti
Uud. Sălaj). Au fost ridicaţi şi germani înscrişi în P.C.R. Coloman Muller Şeful
Organizaţiei Antifasciste Germane într-o telegramă către L. Pătrăşcanu arată că
în Timişoara au fost ridicaţi 16 militanţi germani. Au fost ridicaţi foarte mulţi
lucrători feroviari care au fost înlocuiţi cu personal în vârstă, fără calificarea
necesară, din această cauză având de suferit siguranţa transportului pe calea
ferată. Primul Ministrul Rădescu a întocmit aproape 15 tabele cu 6400 de
persoane, exceptate potrivit criteriilor stabilite, cărora li s-au eliberat adeverinţe
de justificare a situaţiei lor.
În nota informativă nr. 988967 a Marelui Stat Major către Consiliul de
Miniştri privind modul în care s-a făcut ridicarea şi trierea etnicilor germani din
Bucureşti, la 12 ianuarie, se arată următoarele: cetăţenii au fost ridicaţi de
organele jandarmeriei după tabelele întocmite în prealabil. Erorile petrecute nu
au fost din vina organelor NKWD care nu au ridicat pe nimeni din proprie
iniţiativă ci din cea a organelor de ordine româneşti. Trierea s-a făcut superficial
şi într-o mare dezordine. Din cauza aglomeraţiei, întunericului, dezordinii s-au
întâmplat cazuri când persoane venite la gară, cu pachete şi bagaje pentru cei
arestaţi, care se aflau închişi în vagoane, au fost arestate de santinelele NKWD
socotind că fac parte din convoiul arestaţilor. Au fost ridicate multe persoane
care nu intră în prevederile dispoziţiilor în vigoare cum ar fi militari cu grade
· inferioare, specialişti din intreprinderi, datorită procedeelor greşite şi lipsite de
conştiinciozitate al organelor respective 9 . La Sibiu au fost ridicate românce
căsătorite cu germani, persoane care nu se încadrau în limitele de vârstă, cei
care nu puteau face dovada că nu sunt germani se arată în nota 466 a Centrului
de Informaţii de la Sibiu. La Timişoara acţiunea de ridicare a început în noaptea
9. Baier, Hannelore - op. cit., p. 59.
Dorin Dărăban 633
de 13/14 ianuarie se arată în nota Agenturii SSI din Banat. Acţiunea a fost
condusă de autorităţile militare şi civile române secondate de militari sovietici.
Toate aceste operaţiuni s-au bazat pe un recensământ general, întocmit în
prealabil de autorităţile române din fiecare regiune şi pus la dispoziţia
Comandamentului sovietic. Au fost ridicaţi toţi aceia care au activat în Grupul
Etnic German, indiferent de originea lor etnică 10 • Arestările etnicilor germani au
provocat în rândul acestei populaţii o stare de spirit disperată. Anterior arestărilor
s-au răspândit în rândul acestei populaţii, numeroase şi variate zvonuri şi
versiuni care vehiculau idei despre deportarea în URSS a tuturor germanilor,
primele anticipări în acest sens fiind determinat de fapt1,1I, că autorităţile române
au întopmit tabele cu toţi etnicii germani de ambe sexe, încă înaintea apariţiei
ştirii despre măsurile proiectate împotriva lor. De la înregistrarea primelor
versiuni etnicii germani au manifestat o accentuată îngrijorare, fără să fi
abandonat în general speranţele că până la urmă vor reuşi să scape de la
deportare. O parte a fruntaşilor germani Otto Roth, Victor Glondys, au făcut
intervenţii în favoarea lor. Paralel cu păstrarea unor speranţe, germanii s-au
preocupat şi de găsirea unor soluţii de sustragere, preconizând diferite planuri:
fuga, mobilizarea la unităţi militare române, opunere de rezistenţă, sinucidere.
Pe măsura apropierii datei fatidice şi a neivirii nici unui indiciu concret că
ameninţarea a trecut, speranţele lor au scăzut rapid cedând locul unor depresii
şi tensiuni care şi-au atins apogeul în zilele deportării. La Bucureşti, întrucât,
operaţia efectuată şi condusă de autorităţile române a dat rezultatul scontat,
Comandamentul sovietic a dat dispoziţie de continuare a operaţiunilor de
ridicare a etnicilor germani în mod direct de către poliţia militară sovietică, cu
sprijinul autorităţilor civile şi militare române. La Timişoara cei care au reuşit să
se sustragă deportării au fost deferiţi Curţii Marţiale pentru a fi aspru sancţionaţi.
Au fost arestaţi şi evrei care sub regimul trecut s-au declarat germani ca să
scape de persecuţii. Din Bucureşti au fost ridicaţi 15000 de persoane iar la
Braşov s-au înregistrat cele mai multe cazuri de sinucidere, circa 41. În rândul
populaţiei române s-a manifestat în general compătimire pentru soarta etnicilor
germani, deportarea fiind înfăţişată ca o pierdere mare pentru potenţialul uman
şi economic al ţării. Se răspândeşte în sânul populaţiei o versiune îngrijorătoare
care arată că URSS ar fi cerut 800000 braţe de muncă, inclusiv români. La·Sibiu
însoţite de un batalion NKWD. Cei câţiva observatori englezi care au participat
la această acţiune nu au găsit prilejul să protesteze sub nici o formă. Locuinţele
rămase goale au fost închise. Românii au fost consideraţi ca autori morali ai
măsurilor aplicate minoritarilor germani, ca unii care au pregătit terenul. Au fost
încriminaţi mai cu seamă Teohari Georgescu subsecretar al Ministrului de
Interne şi gen. Virgil Stănescu de la Siguranţa Statului ca şi gen. Aurel Aldea
de la Marele Stat Major. Documentele Ministrului de Interne arată că s-a
încercat o înţelegere între Comisia Română şi cea Aliată în ceea ce priveşte
faptul ca munca germanilor în URSS să fie trecută în contul reparaţilor de război.
La 8 ianuarie gen. Vinogradov dădea ordin de mobilizare în numele Comisiei
Aliate iar la 13 ianuarie în numele Guvernului român 11 •
10. Ibidem, p. 69.

11. „Allgemeine Deutsche Zeilung'', 13 ianuarie 1995.
La 13 ianuarie 1945 reacţia guvernului român care invoca motive juridice,

umanitare şi economice pentru oprirea deportărilor nu a putut fi publicată
datorită cenzurii. La 12 ianuarie gen. Schyler protestase în faţa faptului că
ordinul de deportare fusese dat în numele comisiei Aliate încălcându-se
chestiunile juridice. Nu s-a insistat prea tare cu protestele pentru a nu destabiliza
relaţiile interaliate 12 • Au fost arestate multe persoane care ar fi urmat să fie
supuse procesului de triere dar care nu a mai avut loc fiind îmbarcaţi şi trimişi
cu vagoanele de marfă în URSS. În locul celor dispăruţi au fost ridicaţi membri
ai familiilor din care făceau parte. Din Sibiu au fost ridicate 4000 de persoane.
Spiritul de nemulţumire şi îngrijorare era în continuă creştere, aşteptându-se cu
teamă, ca sub diferite pretexte să înceapă şi deportările de români. Se remarcă
şi-o slăbire a încrederii în posibilităţile de reacţie ale guvernului român faţă de
exigenţele sovieticilor şi ale Comisiei Aliate precum şi-n posibilităţile de protecţie
ale românilor de către propriul guvern. În nota nr. 31049 către Prefectura Poliţiei
Bucureşti de la Ministerul de Interne se cere întocmirea unor evidenţe a celor
exceptaţi de la ridicări şi eliberarea unor adeverinţe de excepţie ca să poată
exercita în linişte profesiunile care au condus la această exceptare. Au fost
exceptaţi un număr de 10528 de germani 13 • Comisia Aliată a adresat nota A/192,
la 19 februarie 1945 către N.Rădescu privind mobilizarea etnicilor germani care
s-au sustras ridicărilor şi organizarea de batalioane de lucru pe teritoriul ţării.
Batalioanele de lucru urmau să fie folosite la lucrările de stat iar despre numărul
celor mobilizaţi, efectivul batalioanelor de lucru care se vor forma, punctele de
dislocare şi la ce lucrări vor fi folosiţi se va raporta de 3 ori pe lună Comisiei
Aliate 14 • Organizarea se face de către Comandamentul General al Teritoriului
prin cercurile teritoriale. Prin ordinul telefonic 39179 Direcţia generală de Poliţie
dă dispoziţii Inspectoratelor regionale să mobilizeze pe toţi aceia care s-au
sustras de la măsurile de ridicare din trecut şi aceia care au fost mobilizaţi în
cadrul armatei. Se păstrează limitele de vârstă fixate prin ordinele anterioare.
Se exceptează muncitorii din fabrici, româncele măritate cu germani, germanele
măritate cu români, călugării şi călugăriţele, posesorii de adeverinţe eliberate de
organele de poliţie. Cei ridicaţi au fost predaţi imediat cu tabele nominale
Cercurilor Teritoriale respective. Au fost organizate mai multe lagăre la Târgu-
Jiu unde au fost internaţi 5246 germani, Oradea 761, Mehedinţi 443, Slobozia
1189, Văcăreşti 544, Sighet 242, alţi 1743 internaţi în lagăre mai mici: Bedinţi(TM),
Ciurel şi Crângaşi(Bucureşti) etc. În octombrie 1945 prin Ungheni s-au reîntors
primii 285 de deportaţi, în majoritate bolnavi. La 3 noiembrie 1945 în urma
înţelegerii dintre Teohari Georgescu şi gen. Vinogradov s-au repatriat 8000 de
deportaţi pe la Sighet, în mare parte grav bolnavi. Prin nota din 11 noiembrie
1945 Direcţia Siguranţei Publice cerea stabilirea numărului celor repatriaţi şi ,
domiciliul lor. Contextul politico-militar în care s-au petrecut deportările s-a
datorat înfrângerilor suferite de armata germană şi de reparaţiile reclamate de
URSS. Acestea erau stipulate de la nivelul armistiţiilor şi tratatelor încheiate de
12. Ibidem, 15 februarie 1995.

13. Baier, Hannelore, op. cit., p. 99.
14. Ibidem, p. 98.
Dorin Dărăban 635
conducerile statelor respective. La nivelul celor mici şi-a lumii asupra căreia s-
au răsfrânt nemijlocit aceste înţelegeri politico-militare, ele au fost percepute
eufemistic, astfel încât cauzele deportărilor au apărut distorsionate prin explicările
date de autorităţile care au făcut această acţiune. Derularea evenimentelor
politice şi miltare de la începutul anului 1945, care în principal au fost legate de
înfrângerile consecutive ale Germaniei, au avut un ecou în lumea sătească, care
a conştientizat iminenţa pericolului care plana asupra celor de lângă ei. S-a
ascuns în permanenţă adevărata cauză a deportărilor, dar mai ales dimensiunea
acestor acţiuni, lăsându-se să se înţeleagă că aceste deportări sunt simple
concentrări de populaţie pentru un timp relativ scurt. Ideologia comunistă, ca de
altfel orice ideologie totalitară, a ascuns şi a pervertit realitatea în sensul
preîntâmpinării oricăror rezistenţe, prin explicaţii circumstanţiale şi confortabile
din punctul de vedere al acelora care se aflau la comanda destinelor celor
mulţi 15 .
Ascunderea adevăratelor cauze ale deportărilor precum şi ale dimensiunilor
pe care le-a luat acest fenomen, reflex al ideologiilor totalitare, comuniste în
cazul de faţă, s-a suprapus unui nivel explicativ, confuz, venit dinspre o lume
care în habitudinile şi tradiţionalismul ei, nu a fost în stare să motiveze un astfel
de seism social. Sesizarea pericolelor vine dinspre o zonă instinctuală, mai mult
decât una a conştientizării. Trecând peste dramele războiului, asumate de
lumea celor mici în mod egal atât de lumea celor învingători cât şi de cea a celor
învinşi, comunitatea şvăbească a fost obligată să-şi asume dincolo de propria
închipuire, sentimentul culpabilităţii generale al etniei din care făceau parte, o
sinecdocă a culpei, totum pro patirae, adică a responsabilităţii întregului pentru
vina unei părţi din populaţie. Această lume a fost dislocată de la rosturile ei
seculare şi supusă să trăiască o nouă dramă. Întrucât scopul deportărilor era
munca de reconstrucţie în URSS, autorităţile comuniste ca executante a
dislocărilor de populaţie au urmărit cu precădere realizarea numărului necesar
de concentraţi, stabilit de sovietici, discernământul şi selecţia germanilor au
trecut de multe ori pe plan secund. Acest aspect îl găsim şi-n cazul deportărilor
din judeţul Satu Mare. Aici deportarea a început încă înainte de a se da ordinul
de ridicare, fiind ridicaţi şi români sau maghiari. Numărul celor concentraţi
trebuia îndeplinit fără nici o derogare şi de multe ori completat cu cei de altă
etnie.
Operaţiile de concentrare şi de deportare s-au făcut de către comisii
alcătuite în preajma acţiunii propiu-zise. Mărturiile celor deportaţi evidenţiază
existenţa acestor comisii şi uneori furnizează date mai exacte asupra componenţei
lor precum şi a atitudinii celor din comisie faţă de cei supuşi deportărilor.
Componenţa lor a variat de la o localitate la alta, adică erau formate din ruşi
împreună cu români sau şvabi sau maghiari. Cu toate inexactităţile provenite din
informaţiile culese se pot totuşi reliefa câteva elemente care să contureze
funcţiile şi componenţa lor. În majoritatea cazurilor studiate comisiile aveau o
componenţă mixtă: civili români şi un reprezentant sovietic. La Terebeşti comi-
15. Radosav. Doru, Donbas o istorie deportată, 1994, p. 23.

16. Mărturia lui Herman Terezia, (1925), Terebeşti.
sia era formată doar din românii din sat 16 • Şi la Poiana Codrului în componenţa
comisiei de triere s-au aflat numai români 11 • În Ardud ca şi în Moftinul Mare
comisia era formată din civili români şi reprezentanţi sovietici 18 • Dincolo de
înregistrarea componenţei comisiilor de deportare, cei intervievaţi fac referiri
asupra atitudinii oamenilor din aceste comisii, atitudini diferenţiate de la caz la
caz. În Terebeşti se observă atitudinea tolerantă a soldaţilor ruşi care i-au lăsat,
pe deportaţi, să-şi completeze cele aduse iniţial de acasă cu lucruri aduse mai
târziu de rudele lor „am trimis vorbă să ne aducă părinţii, haine mai multe şi am
reuşit destul de uşor să le primim" 19 • La Mădăraş unii dintre cei care urmau să
fie deportaţi au fost chiar îndemnaţi să fugă „mi-a zis soldatul pe ruseşte să fug
că nu o să-mi facă nimic, dar nu am înţeles de ce să fug doar ne duceau la curăţit
şcoala" 20 • În Ardud cei care executau operaţiunile de ridicare erau ruşii „ne-au
strâns numai ruşii nu era nici un român cu ei" 21 • De cele mai multe ori soldaţii ruşi
s-au comportat destul de bine cu cei ridicaţi la muncă. Percepţia celor deportaţi
vis-a-vis de comisiile de deportare este în funcţie de modul în care membrii ei
se raportează la cei supuşi deportării.
Valabile rămân doar comportamentele interumane deşi nu sunt excluse
anumite accente xenofobe şi de-o parte şi de alta. Atitudinea deportaţilor faţă de
membrii acestei comisii este una morală şi nu una inspirată de considerente
etnice. Este o lume care comunică şi se comunică prin considerente etice şi nu
etnice. Atât din listele deportaţilor cât şi din anumite raporturi întocmite, existente
în arhive, se pot identifica o mulţime de români deportaţi alături de şvabi:
Miculaş, Codrea, Simonca, etc 22 • Astfel numai în Sanislău, în 8 ianuarie au fost
ridicate 418 persoane, în majoritate români, care au fost îmbarcaţi în trenuri şi
duşi în Don bas. Asemenea cazuri s-au întâmplat şi-n Tăşnad, Ciumeşti. Acest
lucru se arată într-o notă a Direcţiei Generale a Poliţiei, nr. 01145, din 5 martie
1945 către Comisia Română. În documentele păstrate în arhive descoperim că
au fost deportaţi 94 de români şi 76 de maghiari din Sanislău 23 • Alături de cei 76
de maghiari reformaţi din Sanislău au fost deportaţi şi 191 de maghiari romano-
catolici. La 17 august 1945 Inspectoratul de Jandarmi Oradea trimite Prefecturii
din Satu-Mare un tabel cu 53 de români din Seini, Turulung etc. deportaţi alături
de şvabi. La 6 aprilie 1945 Consiliul de Miniştri cere Ministerului de Interne, prin
nota nr. 4680, să dispună cercetarea pe teren a faptelor relatate şi să se facă
intervenţiile necesare. La 30aprilie1945 acest minister trimite nota nr. 479 către
Prefectura Satu Mare, cerând alcătuirea unor tabele cu românii deportaţi.
Comisia Română pentru aplicarea armistiţiului prin nota nr. 024946 din 17
august către Prefectura Satu Mare cere să se dea dispoziţii organelor
administrative comunale să alcătuiască tabele cu persoanele deportate, la care
se vor anexa copii după certificatele de naştere şi naţionalitate. Acest lucru este
17. Idem. Suciu Maria. (1924). Poiana Codrului.

18. Idem. Gulacsik Irina, (1922), Moltinul Mare.
18. Idem, Bicsi Elisabeta, (1928), Ardud.
19. Idem, Herman Terezia (1916), Terebeşti.
20. Idem, Gyorgy Kaizer, (1919), Madaras.
21. Idem, Bicsi Elisabeta, (1928), Ardud.
22. Radosav Doru, op. cit., p. 27.
23. Arhivele Stalului. filiala Satu Mare, Fond Prefectura. nr. 14. Dos. 181945.
24. Ibidem, lila 119-120.
Dorin Dărăban 637
cerut pentru a se putea interveni pe lângă comisia Aliată pentru repatrierea lor 24 •
Procesul de deznaţionalizare al şvabilor, de maghiarizare al lor, s-a
constituit într-un argument la protestul lor în încercarea de a se salva de la
deportare. Din cei 418 deportaţi din Sanislău, s-au prevalat de acete argument
287 dintre ei, conform unei liste întocmite de autorităţile locale 25 • La 25 mai 1945,
prefectul judeţului Satu Mare dr. Ştefan Anderco trimite un protest Ministerului
de Interne arătând că din eroare au fost deportate 94 de persoane din Sanislău
şi 35 din Ciumeşti 26 • Erorile deportărilor nu fac altceva decât să confirme pe de
o parte că evenimentele tragice ale istoriei escaladează orice distincţii etnice,
confesionale, iar pe de altă parte, comunitatea umană asupra căreia s-a
·repercutat o istorie potrivnică devine solidară în evoluţia ei. Participanţii la
deportări, prin mărturiile lor relevă o serie de cauze ale acestei acţiuni, cauze de
o mare varietate, fiecare percepând motivele deportării în funcţie de explicaţiile
sau zvonurile lansate de autorităţi sau de cei de lângă ei. Nu trebuie excluse însă
şi contaminările la nivelul mentalităţii colective, care preia enunţuri şi mesaje
care îmbracă uneori forme fanteziste. O primă categorie a acestor cauze ale
deportărilor sunt acelea care ascund dimensiunile reale ale acestei dislocări de
populaţie. A doua categorie de mărturii relevă ascunderea destinaţiei
transporturilor celor ridicaţi „ne-au zis că ne duc într-un loc neştiut pentru 2
săptămâni" 27 sau „trebuia să mergem la Carei ca să îngrijim soldaţi ruşi" 28 sau
„era necesar să curăţim şcoala pentru încartuirea sc11daţilor" 29 sau „ne-au zis
că ne duc la lucru pentru 6 săptămâni" 30 • După cum se poate observa trecând
pe la casele oamenilor cei însărcinaţi cu ridicarea le-au spus diferite motive
pentru a justifica ceea ce făceau. Desigur că marea majoritate erau neadevăruri
şi erau formulate pentru liniştea oamenilor şi împiedicarea lor să fugă sau să se
ascundă. Au existat şi mărturii care evidenţiază cauze fanteziste rezultate din
explicaţiile venite dinspre mentalul colectiv aflat în derută, aspect specific unui
nivel de percepţie informal „ne-au chemat să ne prezentăm la vot". Foarte rar
s-au putut detecta în informaţiile participanţilor formularea explicită a cauzelor
deportării „nu ne-au spus nimic unde vor să ne ducă" 32 sau „ne-au zis că ne vor
duce în Muntenia la reconstruirea fabricilor distruse" 33 sau „ne-au minţit că ne
vor duce pe timp de 6 luni, un fel de detaşare cu serviciul" 34 • Ascunderea
adevăratelor cauze ale deportării precum şi a dimensiunilor pe care le-a luat
acest fenomen a făcut ca această lume să nu fie în stare să motiveze un
asemenea seism social, o zdruncinare socială şi emoţională de asemenea
amploare. între 1-31 ianuarie 1945 se poate reconstitui calendarul şi ritmul
deportărilor. Majoritatea celor deportaţi au fost ridicaţi între 3-6 ianuarie din
următoarele localităţi ale judeţului Satu Mare: Sanislău, Carei, Tăşnad, Ardud,
Mădăras, Socond, Rateşti, Camin, Sandra, Hurezu Mare, Moftinul Mare şi cel
25. Ibidem: fila 113-117.

26. Ibidem, fila 122-123.
27. Mărturia lui Herman Terezia, Terebeşti, (1925).
28. Idem, Herman Maria, Terebeşti, (1916).
29. Idem, GyOrgy Keizer, Madaras, (1919).
30. Idem, Matuz Matilda Terebeşli, (1923).
31. Radosav, Doru, op. cit. p. 24.32. Mărturia lui Suciu Maria, Poiana Codrului, (1924).
33. Idem, GyOrgy Kaizer, Madaras, (1919).
34. Idem. Steinbruner Iosif, Moltinul Mare, (1927).
Mic, Căpleni, Ciuneşti, Tirea, Urziceni, Santău, Beltiug, Foieni, Terebeşti,

Turu lung, Craidorolt şi Satu Mare. Unii au fost deportaţi chiar din 1 ianuarie 1945
ex. Andrek Ştefan din Moftinul Mare, Glazer Iosif din Ardud, etc. Al doilea val de
deportări a fost făcut între 13-15 ianuarie 1945 şi au fost ridicaţi cetăţeni din
următoarele localităţi: Hurezu Mare, Sanislău, Santău, Terebeşti, Petreşti,
Căpleni, Foieni, Moftinul Mare, Craidorolt, Camin, Poiana Codrului. La Căpleni
s-au făcut deportări în zilele 4-9 ianuarie, Moftinul Mare 6, 8, 31 ianuarie 1945,
Carei 4, 5, 31 ianuarie, Sanislău 8, 9 1O, 13 ianuarie, Ardud 22, 29, 30 ianuarie,
Mădarăş 5, 13, iar Turu lung 4, 5 ianuarie, Urziceni 5, 9 ianuarie, Satu Mare 5,
22 ianuarie etc. Au fost depistate câteva cazuri de deportare încă din luna
decembrie 1944 ex. Schiesz Iacob din Rateşti, (2 decembrie), până în mai 1945
ex. Czunbel lanos din Sanislău, (3 mai). Au fost de asemenea deportaţi copii, în
ciuda prevederilor foarte clare, ex. Trunk Rozalia din Tiream (15 ani), Tempfli
Veronica din Rateşti (13 ani) sau soţ şi soţie sau frate şi soră ex. Herman Matilda
şi Ioan din Terebeşti, Merk Maria şi Ernest din Moftinul Mare. Ridicarea
populaţiei şvăbeşti s-a făcut la nivelul localităţii respective. În general,
concentrarea celor care urmau să fie deportaţi s-a petrecut sub semnul derutei,
al necunoaşterii situaţiei reale deşi toţi simţeau un pericol iminent. Dislocarea
şvabilor sătmăreni şi deportarea lor s-a făcut cu multă greutate, fiind o întrerupere
bruscă a unei vieţi integrate organic în lumea satului, cu o mentalitate exclusiv
rurală, fără seisme care să marcheze comunitatea. S-a făcut o fracturare a unor
existenţe constituite pe continuitate şi implacabilitatea unui ciclu vital caracteristic
unităţii săteşti 35 • Impactul cu o lume necunoscută a generat derută în rândul
oamenilor mai ales în rândul celor tineri, nedislocaţi până atunci din universul
satului la aşa o mare distanţă de locurile natale şi într-o manieră aşa de bruscă.
Acest impact asociat cu o lume necunoscută, a făcut ca deportarea să fie
considerată de lumea ţărănească ca o fatalitate încorporată destinului lor. Cu
toate că în general, deportarea s-a făcut intempestiv, găsind pe majoritatea
nepregătiţi, au existat totuşi semnale că acest lucru se va petrece. Au circulat
informaţii privind ridicarea şvabilor, mai ales în lumea românească, care i-a
avertizat pe consătenii lor, asupra iminenţei deportării „a venit la noi un vecin
român, care ne-a spus că mâine ne vor ridica ruşii" 36 sau în alte locuri totul era
învăluit în tăcere şi îngrijorare „nu ne-a spus nimeni nimic, nici unde ne duce nici
de ce" 37 • S-a ascuns în permanenţă adevărata cauză a deportărilor, mai ales
proporţiile pe care le-a luat aceasta, păreau simple concentrări de populaţie
pentru un timp relativ scurt. S-au folosit explicaţii circumstanţele sau confortabile
pentru preîntâmpinarea oricăror forme de rezistenţă „după înregistrarea celor
prezenţi au spus că ne vor lăsa imediat acasă" 38 •
35. Radosav Doru, op. cil., p. 22.

36. Mărturia lui Matuz Matilda, Terebeşli, (1923).
37. Idem, Suciu Maria, Poiana Codrului, (1924).
38. Idem, Herman Maria, Terebeşti, (1916).
Dorin Dărăban 639
THE DEPORTAT/DN PROCESS OF SOME ETHNIC GERMANS

ÎN ROMÂNIA ANO /TS CAUSES
Abstract
The deportation of the ethnic Germans în Romania begun în January 1945. One trace back
such actions în almost each day of this month, based on archive documents. The deportation
commisions have been overzealous în detaining and concentrating of the ethnical group known
as „Sathmarer Schwaben". This zeal îs easily explained by the fact that those actions had been
inspired and led by the Soviets enflamed by the Communist ideology. The detaining and
concentrating of the „Sathmarer Schwaben" îs part of the dispersion process of ethnical Germans
in Romania.
BISERICA STRĂMOŞEASCĂ ÎN VIAŢA
COMUNITĂŢILOR ROMÂNEŞTI DIN SUD-ESTUL
TRANSILVANIEI.
Ioan Lăcătuşu
Înfiinţarea Episcopiei ortodoxe a Covasnei şi Harghitei reprezintă cu

certitudine un eveniment de excepţie pentru toţi românii ortodocşi din cele două
judeţe şi din întreaga ţară.
Instalarea în scaunul episcopal a celui dintâi episcop ortodox a noii
Eparhii a Covasnei şi Harghitei, în persoana Prea Sfinţiei Sale Ioan Selejan - la
25 septembrie 1994 - în prezenţa unui mare sobor de patriarhi, mitropoliţi,
arhiepiscopi, episcopi, preoţi şi diaconi, a numeroase personalităţi marcante ale
vieţii ştiinţifice, culturale şi politice româneşti şi a unui impresionant număr de
credincioşi, a fost o sărbătoare creştinească pe care românii de pe aceste
meleaguri au aşteptat-o de prea multă vreme.
Aşa cum s-a subliniat cu această ocazie prin glasul unor eminenţi cărturari
ai Neamului Românesc 1 , înfiinţarea noii episcopii reprezintă „un act de restaurare
a fiinţei noastre naţionale, prin Biserică, în acest colţ de ţară", „o lucrare
creştinească şi duhovnicească şi în egală măsură o lucrare naţonală", a cărei
semnificaţie „trece din planul strict confesional în cel al tradiţiei, al spiritului
naţional."
Noul „centru eparhial românesc s-ar fi impus mai demult", deoarece în
această zonă din inima României „naţionalitatea şi confesiunea noastră au fost
atât de ameninţate" în decursul ultimelor secole, prezenţa românească fiind
mereu diminuată.
Românii din această parte de ţară, rămaşi de multe ori izloaţi şi uitaţi de
fraţii lor, au suportat consecinţele unor „situaţii nefireşti, de la măsurile silnice
de convertire la alte confesiuni, la distrugerea bisericilor, toate având ca rezultat
pierderea limbii româneşti şf a conştiinţei de neam"a unei mari părţi dintre ei.
În aceste condiţii, noua Episcopie este chemată să pună stavilă greutăţilor,
să stopeze procesul de deznaţionalizare şi să asigure păstrarea tradiţiei, a limbii
şi culturii româneşti în localităţile Arcului Carpatic.
Înfiinţată cu scopul clar exprimat „de a păstra, pe pământ românesc,
identitatea românească şi credinţa moşilor şi strămoşilor noştri", şi nu „întru
scăderea sau împotriva altora", noua episcopie ortodoxă se doreşte a fi „un
factor de pace şi bună înţelegere între toţi creştinii şi locuitorii"zonei". Episcopia
va fi un foarte bun examen „pe care îl vor da toţi cei ce locuiesc areal
caracterizat prin pluralism etnic şi confesional, în ceea ce priveşte „respectarea
identităţii şi existenţei celuilalt, prin renunţarea la exclusivism etnic".
1. Noua Episcopie ortodoxă a Covasnei şi HarghHei, apărut la rubrica „Din viaţa bisericească" în Revista
Teologică,
Serie nouă, Anul (V)(82) nr. 4, oct.-dec. 1994, p. 103-130.
1342 Biserica românească în sud-estul Transilvaniei
Noua Episcopie a Covasnei şi Harghitei devine astfel „o punte într-un timp

în care, ·din nefericire, nu puţini sunt aceia care stârnesc valurile unor furtuni
imaginare, dar uneori reuşesc să le şi provoace cu adevărat ... , într-o zonă în
care, prea adesea mâinilor întinse prieteneşte li s-a întorsa spatele şi prea
adesea sinceritatea unor asemenea demersuri a fost doar conjuncturală, pusă
sub semnul unui politicianism ieftin şi mai ales lipsit de bună credinţă" 2 •
Înfăptuindu-şi misiunea în condiţii deosebite, noua eparhie românească
din Curbura interioară a Carpaţilor este continuatoarea unor îndelungate şi
pilduitoare tradiţii creştine şi româneşti. Înţelegerea problematicii şi priorităţilor
ce stau în faţa noii episcopii, în specificitatea şi complexitatea lor, nu este
posibilă fără o scurtă incurisune în ceea ce reprezentat şi reprezintă biserica
strămoşească în viaţa comunităţilor româneşti din sud-estul Transilvaniei.
O modalitate eficientă de abordare a problematicii enunţate o constituie
analiza evoluţiei reţelei lăcaşurilor de cult de pe cuprinsul episcopiei, având în
vedere că în existenţa unei comunităţi umane, construirea bisericii reprezintă
„mărturia vitalităţii obştii ctitoreşti", constituind „corolarul vieţii materiale şi
spirituale a comunităţii ce a înălţat-o după legea sa".
Dar mai întâi să prezentăm succint câteva informaţii referitoare la
comunităţile româneşti din zonă.
Conform recensământului din ianuarie 1992, populaţia de naţionalitate
română, în judeţul Covasna este de 54586 persoane (23,4% din totalul populaţiei
judeţului), iar în judeţul Harghita de 48812 (14,0% din total).
Potrivit datelor aceluiaşi recensământ3, gruparea localităţilor după numărul
românilor ce locuiesc în ele este următoarea:
l
I - 1-49 50-500
I
501- 1000- 5001- Peste
1000 5000 10000 10000
Jud. Covasna I
I
12 I 67 10 13 8 1 1
I I
Jud. Harghita 94 121 lI 10 13 9 3 -
i
TOTAL 106 188 I 20 26 17 4 1
I I i I I
În aprecierea numărului şi mărimii actuale a comunităţilor româneşti din
sud-estul Transilvaniei trebuie avute în vedere împrejurările politice, sociale şi
economice care au schimbat cursul istoriei zonei în discuţie şi au condus la
2. Augustin Buzura, Inima curată zideşte în „Cuvântu/nou", Sf. Gheorghe, an.VI. nr.1310din28februarie
1995, p. 1-4.
3. Au rost prelucrate inlormaliile puse dispozilie de Direcţiile de statistică a jude!elor Covasna şi Harghita.
Ioan Lăcătuşu 643
dezmoştenirea românilor din drepturile lor strămoşeşti şi deznaţionalizarea lor

în cadrul unui îndelungat proces desfăşurat pe parcursul mai multor veacuri,
atât pe cale paşnică, prin asimilare lentă, cât şi forţată în urma numeroaselor
„valuri răuvoitoare şi distrugătoare".
Grăitoare sunt în acest sens mutaţile intervenite în ultimele două secole
în configuraţia unor comunităţi româneşti (anexa nr. 1 ), cât şi corelaţia dintre
mărimea acestora şi prezenţa bisericilor ortodoxe. Pe această bază se poate
explica fiinţarea lăcaşului de cult în aşezări cu un număr mic de credincioşi
români.
În peste 30 de asemenea localităţi, „ctitoriile puternicilor obşti de odinioară
continuă să dăinuie" constituind argumentele cele mai sigure ale existenţei şi
vitalităţii fostelor comunităţii româneşti • 4
Din multe alte aşezări cuprinse în fostele scaune secuieşti, numeroase

biserici româneşti s-au năruit şi au dispărut în timp. În unele dintre acestea,
despre existenţa fostelor parohii vorbesc vechile cimitire, case parohiale şi
cantorale, clopote în funcţiune la bisericile celorlalte confesiuni (Turia, Lemnia,
llieni, Comandău, Olteni, Micloşoara, Crăciunel, Tomeşti, Mereşti, Ocland,
Mărtiniş, Aldea). De la altele se păstrează bunuri culturale, în general cărţi şi
icoane (Boroşneul Mare, Măgheruş, Lemnia, Şoimuşul Mare, Vlăhiţa, ş.a.).
O parte din bisericile româneşti au trecut la alte confesiuni odată cu
credincioşii lor. Vechea biserică de piatră a românilor ortodocşi din Tg. Secuiesc
cu arhitectura specifică sec. al XV-iea a fost integrată în complexul actualei
biserici catolice 5 • În Carnatul de Jos, după biruinţa reformaţilor, ostaşi nobili cu
o parte din români au trecut la reformă cu biserica lor cu tot 6 • Faptul că biserica
romano-catolică din Ghelniţa, întemeiată în secolul al XV-iea, a fost construită
în stil „greco-catolic" (?)este recunoscut şi de arhitectul Koos Kăroly 7 • Din fosta
biserică ortodoxă din piatră din Micloşoara, preluată de romano-catolici, se mai
păstrează altarul de piatră, semicircular, având cornişa de formă poligonală 8 • La
Ghiduţ (comuna Lăzarea) populaţia românescă secuizată, trecută cu forţa la
romano-catolici în 1940, îşi foloseşte şi astăzi propria biserică înălţată la
începutul secolului 9 • Conform tradiţiei, au fost ortodoxe şi actuala biserică
romano-catolică din Plăieşii de Jos, cea reformată din Chichiş, cea unitariană
din Chilieni. Suntem convinşi că cercetările ar pune în evidenţă şi alte situaţii
asemănătoare dacă luăm în consideraţie actualele biserici reformate ce au
altarul, spre răsărit. Există mărturii documentare depsre 72 de biserici româneşti
existente în fostele scaune secuieşti de pe cuprinsul actualelor judeţe Covasna
4. Ion I. Russu, Românii şi secuii, Bucureşti, 1990, p. 151.

5. Ioan Bercu, Via/a bisericească a românilor din depresiunea Bre/eului (zona Târgului Secuiesc), Teza de
licenlă. Institutul teologic, Sibiu, 1976, p. 97.
6. Ibidem p. 18.
7. Vasile Stoiescu, Covasna, ilustrată geografică şi economică, geologică, balneară, medicală, turistică şi
arheologică, Bucureşti, 1936, p. 82.
8. Ion Rusu - op.cit., p. 50.
9. Mircea Slârlea, Aspecte ale spiritualităţii şi artei creştine româneşti în judeţul Harghita, Miercurea Ciuc,
1991, p. 8.
şi Harghita, dispărute în secolele XVIII, XIX şi XX după deznaţionalizarea

comunităţilor româneşti pe care le-au deservit (Anexa 2.). Despre dispariţia
altor numeroase biserici româneşti din zonă nu există însă nici o ştire.
Revenind la bisericile existente astăzi în Episcopia ortodoxă a Covasnei
şi Harghitei, după anul zidirii lor ele se grupează astfel: 65 (56%) sunt construite
înainte de 1918; 31 (27%) în perioada interbelică şi 20 ( 17%) după 1944. Din cele
construite înainte de 1918, două. (Mânăstirea Doamnei-Moglăneşti şi biserica
din Bodogaia) sunt din sec. al XVII-iea, 18 biserici din sec. al XVIII-iea, 38 din
sec. al XIX-iea, iar şapte sunt înălţate în perioada 1900-1914.
Alături de bisericile zidite în sec. al XVIII-iea din satele în care comunităţile
româneşti şi-au menţinut identitatea naţională (Breţcu, Covasna, Dobârlău,
Zăbala, Valea Mare, Bilbor, Gălăuţaşi), au rezistat vitregiilor timpului şi bisericile
din Poian, Bixad, Căpeni, Balin, Chichiş, Porumbeii Mari, Lăzăreşti, Uilac, dar
nu şi obştile care le-au ctitorit.
În aceeaşi situaţie se află şi bisericile construite în sec. al XIX-iea din
satele Ghelniţa, Lisnău, Vârghiş, Valea Zălanului, Aita Mare, Carnat, Micfalău,
Ojdula, Ciucsângeorgiu, Frumoasa, lmper, Joseni, Crăciunel, Săcel, Eliseni,
Sândominic în care fostele comunităţi româneşti ce le-au zidit sunt astăzi drastic
împuţinate.
Din punct de vedere artistic, întreg spaţiul sud-estic al Transilvaniei pune
în evidenţă un fenomen aparte: influenţe ce converg dinspre Moldova dinspre
centrul şi sudul Transilvaniei. Aceste elemente se îmbină creând aspecte
particulare, dar de mare frumuseţe artistică 10 .
După înfăptuirea Marii Uniri, în noile condiţii în care a activat biserica
strămoşească, în fostele judeţe Trei-scaune., Ciuc şi Odorhei, s-au construit un
număr de peste 50 de biserici ortodoxe şi greco-catolice. Dintre acestea doar 31
au rezistat valului răuvoitor din perioada ocupaţie~ horthyste. Au căzut pradă
furiei dezlănţuite, bisericile din Vârghiş, Tălişoara, Racoşul de Sus Căpeni,
Biborţeni, Comolău, Filia, Doboşeni, Herculian (ruinele ultimelor două au rămas
în starea în care se găseau în toamna anului 1940) şi cele din Mereşti, Crăciunel,
Ocland, Ditrău, Aldea, Siculeni, Mărtiniş, Mihăileni, Poiana Veche, Borsec şi
Vlăhiţa.
De precizat că în toate .aceste localităţi au ·existat vechi comunităţi
româr\eştr, uliel·e maghiarizate; fi.ind lipsită de temei afirmaţia (reactualizară în:
ultimii arii} conform- căreia îri satele amffitite nu aP..fr fost credincioşi romârtt.
Qparte din cete 20"de.lăca$uri de c·ult ce.au fost înălţate în perioada 1944~
1989, erau începute ir;iaint9 de cel de„at doilea război mondiaJ (Sf. Gheo~e.
Se.lin, :Tuşnad-Băi,· Brăctet). Cele din ·Aiad şi Ariuşd numără p{intre ctitori Şi
binefăcători pe mitklpoJituJNtcaJae Colai.i, ti:u al tocu tui. Cu.toate coridiţiile g.rele,
în' această perioatlă au 'reuşit să-şi zioească lăcaş de rugăciune credincioşii
ortodocşi din· satele situate io Depresiunea Întorsurii Buzăului (Sărămaş,
Ciumernic, Floroaia, Lădăuţi, Zăbrărătău) cât şi cei din Dobârlău Vale, Podu-Olt,
Bălan, Capu Corbului şi Ciceu. În Zagon şi în alte localităţi printre care Lunca
1O. Ibidem p. 9.
Ozunului, Mânăstirea Mărcuş, lucrările de construcţie a noilor biseric ortodoxe

au fost oprite, nefiind posibilă continuarea şi finalizarea lor până în 1989.
Mai mult ca în orice parte a ţării, în Sud-Estul Transilvaniei „biserica
ortodoxă a identificat idealul ei creştin cu cel naţiorial". În conştiinţa publică, în
relaţiile interpersonale din satele cu populaţie mixtă, biserica ortodoxă era
receptată ca „biserica românească", în vorbirea curentă statuându-se termeni
precum „religia românească" (valahă)", cimitirul românesc", preotul român",
ş.a.
Obştile de ţărani români şi-au apărat „cu mare putere" locaşurile lor de
cult, situate de obicei „pe vârfuri de dealuri, la margini de sat, pitite sub umbra
brazilor ... sărace în podoabe". Răsfiraţi printre comunităţi formate din credincioşi
de alte confesiuni, românii, nu de puţine ori, „umiliţi şi dispreţuiţi, şi-au îndeplinit
datoria de oameni şi creştini, nerâvnind la avutul altuia, păstrându-şi cu tenacitate
pe al lor, având singura mângâiere în biserica care le-a păstrat neatins suflletul" 11 .
Zidirea noilor lăcaşuri de cult depăşea, de cele mai multe ori modestele lor
posibilităţi materiale, dar de fiecare dată s-au găsit soluţii. Prima şi cea mai
folosită a fost mobilizarea tuturor resurselor existente pe plan local. ,Dorind noi,
credincioşii „ecleziei" române ortodoxe, să ne facem şi noi biserică, unde să ne
rugăm lui Dumnezeu - citează din documentele vremii protopopul Aurel Nistor
- şi neavând puterea de a zidi deodată, hotărât-am să dăm an de an câte una
sau mai multe feldere, înfiinţând fondul de bucate (sublinierea noastră) pentru
zidirea bisericii" 12 .
S-a reuşit astfel ca din resursele create din „modestele, dar permanentele'
contribuţii", să se ridice în fiecare sat lăcaşuri de închinare, şcoli confesionale,
case parohiale şi cantorale.
Acolo unde au fost bine administrate,, ,fondurile de bucate" au avut şi rolul
de ajutorare a familiilor cu venituri modeste, a celor tinere, şi a tuturor celor care
apelau la împrumuturi (inclusiv unii cetăţeni maghiari şi secui), rambursarea
făcându-se „în natură sau în bani" cu „dobânzi moderate" 13 .
Înălţarea noilor biserici s-a făcut apoi cu sprijinul comunităţilor din
împrejurimi. Astfel, bisericile din bazinul Buzăului ardelean s-au construit „cu
contribuţia credincioşilor din toată zona Buzaelor". Biserica din Ozun „cu
ajutorul credincioşilor din Ozun, Sântionlunca şi Comolău", cea din Cernat cu
participarea credincioşilor din „ambele Cernate şi împrejurimi". La terminarea
bisericii noi din Belin au contribuit cu „donaţii băneşti benevole, credincioşii din
parohiile învecinate, precum şi cei din parohia unitariană şi reformată din
localitate". Pentru strângerea fondurilor necesare reconstruirii bisericii şi şcolii
confesionale din Sf. Gheorghe, mitropolitul Andrei Şaguna a emis în 1870 o
circulară în toate parohiile din Ardeal.
În mod frecvent se apela şi la ajutorul fraţilor de peste munţi. La construirea
bisericii din Băcel în 1883, au contribuit credincioşii din satele din jur, Dobârlău
şi Chichiş, s-a făcut „ colecte prin Ardeal, dar mai ales prin Muntenia". La fel s-a
11. Arhiva Muzeului Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Braşovului· Fond Aurel Nistor, nr. 54, p.5.
12. Ibidem p. 6.
1 3. E mi I Micu. Din /reculul bisericesc. cultural şi economic a al românilor din Secuime. Braşov, 1946. p. 42
procedat şi în cazul bisericilor din Breţcu, Araci, Dobolii de Jos, Mărcuş, Bixad,
Tulgheş, Bilbor, Borsec, Porumbenii Mari, ş.a.
Solidaritatea cu credincioşii români din „ţinuturile secuizate" îmbracă
forme diverse. Una din aceste forme a constituit-o şi donarea prin strămutare a
bisericilor de lemn de la o comunitate la alta. Dintre bisericile strămutate, aşa
numitele „biserici călătoare" menţionăm pe „cea veche din lemn" din Zagon,
donată credincioşilor din Păpăuţi în 1814, biserica Sf. Treime din Chichiş
construită în sec. XVIII, adusă din Târlungeni, biserica Adormirea Maicii Domnului
din Belin, adusă din Purcăreni. Modesta bisericuţă din deal, după ce a servit ca
lăcaş de închinare o sută de ani în Mărcuş, a fost donată în 1864 credincioşilor
din Bicfalău care au refăcut-o şi au folosit-o încă o jumătate de veac până ce şi
au construit alta nouă. Biserica de lemn Sf, Nicolae din Uilac, a fost adusă în
1905 de la Soiu, comuna Albeşti, judeţul Mureş, unde fusese construită în
secolul al XVII-iea. Biserica veche din lemn ridicată în Topliţa în 1791, în care
a fost botezat patriarhul Miron Cristea, a fost cedată în 1903 parohiei din
Gălăuţaş, iar cea din Stânceni „de-o frumuseţe răpitoare" a fost adusă la
mânăstirea Sf. Prooroc Ilie din Topliţa.
Să consemnăm şi cazul bisericii de lemn din Cristur ridicată în secolul al
XVIII-iea şi care a fost strămutată în 1862 la Bodogaia „ne mai suferind-o secuii
din oraş".
Legăturile spirituale ale românilor din localităţile Arcului Carpatic cu fraţii
întru credinţă şi neam de pretutindeni sunt puse în evidenţă cu pregnanţă de
numeroasele tipărituri cu caracter religios - provenind din vestitele centre
tipografice ale vremii - existente în fiec'lre parohie, dar şi de prezenţa în rândul
ctitorilor şi binefăcătorilor lăcaşurilor d·J cult din zonă a unor credincioşi din toate
provinciile istorice româneşti.
Din lungul şir al numelor consemnate în pisanii şi hrisoave se desprind
cele ale negustorilor şi oierilor braşoveni, boierilor moldoveni şi munteni veniţi
la tratament şi odihnă în staţiuni bal neo-climaterice de aici, precum şi a unor fii
născuţi în localităţile din sud-estul Transilvaniei, plecaţi dincolo de Carpaţi, dar
care nu şi au uitat consătenii de acasă.
Astfel, în anul 1658, doamna Safta, soţia domnitorului Gheorghe Ştefan al
Moldovei, lasă bani cu testament pentru ridicarea bisericii de lemn de la
Moglăneşti - Topliţa. Biserica nouă din Vâlcele s-a ridicat pe terenul cumpărat
de prinţul sârb Milos Obrenovici, ce se vindecase în urma tratammentului făcut
în staţiune şi are printre ctitori pe numeroşi boieri moldoveni şi munteni. Biserica
veche din aceeaşi localitate a fost ridicată în 1804 de negustorul braşovean
Anastasie Vulcu. Negustorii braşoveni, Dima Zamfir şi Panait Dimitrie, sprijină
la 1787, construirea bisericii din Porumbenii Mari (clopotele dăruite datează de
la 1600). Legăturile sătenilor români din Porumbenii Mari cu braşovenii erau
vechi, în localitate se construiau şi reparau carele de transport marfă. Alt
negustor braşovean - Gheorghe Antoniu-ce făcea comerţ cu fruntaşul român
Dogaru (Kadar) din Bixad este ctitorul bisericii vechi construite prin efortul
obştei din localitate, formată în majoritate din negustori români, este consolidată
şi renovată în 1873 cu sprijinul negustorilor braşoveni Petre Emanoil, Toader

Dumitru şi ginerele său lenache. La fel au procedat şi Ioan cu Dobra Noica la
biserica din Belin (1782), Ioan Braşoveanu împreună cu şapte oieri localnici la
biserica din Covasna (1794-1800), ş.a.
Biserica de lemn din Zagon, înălţată în 1814, are drept ctitor pe ciobanul
Zaharia Pârvu din Săcele, cea din Dobârlău, zidită în 1795, pe Bucur Petru,
cioban tot din Săcele. Un alt oier din Săcele, Moisă Ciută, a ridicat între anii
1836-1840, biserica dinh Întorsătura Buzăului „în cinstea ciobanilor săi şi a
băştinaşilor".
Comerciantul Dumitru Perşu şi soţia Zoia din Brăila, originari din Săcele,
se numără printre ctitorii bisericii vechi din Dobolii de Jos. Proprietarul de
pământ Elie Taraş şi soţia Chira din Călăraşi, construiesc în 1864, biserica din
Mărcuş, satul natal al ctitorului. Printre ctitorii vechii biserici din Araci se numără
şi cunoscutul comerciant bucureştean Ioan Colţ (Colţescu) şi profesorul
braşovean Dimitrie Cioflec, fii ai satului. Un clopot al bisericii din Breţcu este
cumpărat în 1793, de „un fiu al comunei, Damian Popescu din Brăila", iar
clopotul bisericii din lmper este cumpărat de Dumitru Andrei.
Biserica veche din Micfalcău, ridicată în 1826, are printre ctitori pe
perceptorul de dare din Miercurea Ciuc, Gheorghe Haghieşul, iar la edificarea
celei din Ciucsângiorgiu în 1840, „a contribuit mult văduva căpitanului Balint"
din localitate. Biserica din Tulgheş a fost construită în 1800-1813 de către
meşteri din Răpciuni Ceahlău, judeţul Neamţ, iar cea din Bilbor (1879) de către
meşteri din Vatra Dornei. Lăcaşul ortodox din Sâncrăieni, zidit în 1936, are ctitor
pe Marioara Gherman din Brăila care a făcut această jertfă „din dragoste
neţărmurită faţă de biserica lui Dumnezeu".
În perioada interbelică, multe lăcaşuri de cult româneşti sunt construite cu
sprijinul statului şi al organizaţiilor neguvernamentale din toată ţara. De regulă
ele sunt amplasate în zona centrală a localităţilor, ceea ce pune în evidenţă
poziţia nouă dobândită de biserica strămoşească şi credincioşii ei, în raport cu
celelalte confesiuni.
Solidaritatea credincioşilor din întreaga Ţară cu românii din Arcul Carpatic,
în ridicarea şi dotarea cu cele necesare a locaşurilor de cult s-a manifestat
plenar atât în perioada dintre cele două războaie cât şi după 1944.
Biserica nouă din Odorhei a fost construită în 1938 „cu fonduri băneşti
adunate din donaţia întregii ţări". La înălţarea impunătoarei catedrale din
Gheorghieni au contribuit mai multe personalităţi marcante ale vremii, inclusiv
Nicolae Iorga. Catedrala ortodoxă din Sf. Gheorghe, proiectată de Ionescu
Berechet, arhitectul Patriarhiei, a început în 1939 cu fonduri colectate din
iniţiativa rezidentului regal profesorul Gheorghe Alexianu, din întreg ţinutul
Bucegi şi s-a terminat după 50 de ani prin contribuţia credincioşilor din Mitropolia
Ardealului, la îndemnul şi binecuvântarea mitropoliţilor Nicolae Mladin şi Antonie
Plămădeală. Iconostasul, străniile şi mobilierul sculptat au fost dăruite, în 1937,
de către Şcoala de meserii din Bucureşti, bisericii din Bicfalău. Iconostasul
pictat de Gheorghe Dobrescu de la fostă capelă a Spitalului Militar din Sibiu a
fost donat de Arhiepiscopia Sibiului în 1956, bisericii din Ciumernic şi exemplele

ar putea continua.
După materialul din care sunt construite, 91 de biserici (78%) din totalul
celor existente în prezent pe cuprinsul Episcopiei ortodoxe a Covasnei şi
Harghitei) sunt din zid şi doar 25 (22%) din lemn. (În zece localităţi pe lângă
biserica veche de lemn există şi biserica nouă de zid). Cum, în genere,
credincioşilor ortodocşi le era interzisă construirea bisericilor din zid, în toată
Transilvania, inclusiv în „Secuime", au predominat lăcaşurile- de închinăciune
edificatoare din lemn. Faptul că bisericile de lemn „au fost cele dintâi lăc.aşuri
de rugă ale strămoşilor noştri", adevărate „documente ale plămădirii, ale
existenţei şi continuităţii poporului nostru, ale dorinţei sale de afirmare şi
dăruire" 14 , este confirmat şi prin aceea că peste 50 din bisericile actuale de zid
au fost ridicate „pe locul celor vechi din lemn", „preluând mesajul lor în timp".
În condiţiile istorice cunoscute, ridicarea bisericilor româneşti în locul
celor străvechi ruinate, întâmpina greutăţi din partea autorităţilor politice şi a
stăpânilor de moşii (Joseni, lmper, Casinul Nou, s.a.) 15 .
De mult ori, zidirea bisericilor româneşti se întindea pe parcursul mai
multor ani, resursele materiale limitate nefăcând posibilă pictarea lor.Şi astăzi,
doar 47% din totalul bisericior existenţe pe cuprinsul eparhiei ortodoxe a
Covasnei şi Harghitei sunt în întregime pictate. Dintre acestea, 16 au picatura
executată în perioada interbelică, iar 37 după anul 1944.
Vechea pictură murală a rezistat trecerii timpului doar în bisericile din
Breţcu, Chichiş, parţial Bixad, cea de la biserica din Zagon a supravieţuit până
în anii din urmă, dar cu multă uşurinţă a fost înlăturată odată cu lucrările de
renovare. Picturile exterioare ale vechii biserici din lemn din Micfălău au fost
acoperite cu var în timpul revoluţiei de la 1848.
Dintre numeroşii pictori zugravi care au pictat în zonă în secolele al XVIII-
iea şi al XIX-iea, menţionăm pe Andrei din Sunfalu (Corneşti, Mureş), popa
Sandu Zugravu din lernuţeni, Ioan Zugravul, Pavel Dumbrăveanu, Gligorie din
Tg. Pietrii (Piatra Neamţ), Mişu Pop, Gheorghe Marinescu, Gheorghe Stoenescu,
ş.a.
Pentru bisericile pictate în secolul al XX-iea se remarcă prezenţa unor

artişti de prestigiu precum Dimitrie Belizarie, Costin Petrescu, Constantin
Nicolaescu, Ioan Vasu şi alţii, precum şi a unor zugravi locali:Vasile Munteanu,
preoţii Nicolae Plămădeală şi Ioan Cucu.
De semnalat prezenţa în rândul celor care au contribuit la proiectarea
bisericilor româneşti din judeţele Covasna şi Harghita şi a unor specialişti saşi,
secui şi maghiarii:(arhitecţii Hugo Schanaur din Reghin, Francisc Stelz din
Braşov, Boga Coloman şi Papp Dezideriu din Sf. Gheorghe), antreprenorii
Cristian Hesnetz din Prejmer, Koloman Janos şi Szilagyi Istvan din Sf. Gheorghe),
sculptorii Lorenz şi Kuprcsy şi mai mulţi meşteri locali.
Alături de marea bogăţie şi varietate a cărţilor de cult păstrate în bisericile
covăsnene şi harghitene, provenind din toate centrele tipografice româneşti,
14. Ioana Crislache - Panait. Biserici de lemn. monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei, mărturii de
continuitate şi de crea/ie românească. Alba Iulia. 1967, p. 6.
15. Ibidem p.6.
numeroasele icoane pe lemn şi pe sticlă din sec. XVIII şi XIX care atât din punct
de vedere dogmatic cât şi stilistic urmează evoluţia artei ortodoxe româneşti,
amprenta tradiţional românească a bisericilor din acest spaţiu este marcată şi
prin ornamentele sculptate ale stâlpilor pridvorului, ale ancadramentelor de uşă
şi de catapetesme pe care se întâlneşte gama orientală specifică întregului
spaţiu românesc.
În depăşirea greutăţilor cauzate de variate metode şi mijloace folosite de
autorităţi pentru ca românii să „se lepede de vechea credinţă strămoşească,
ceea ce însemna implicit şi pierderea fiinţei naţionale", preoţii au avut un sprijin
nepreţuit în epitropi şi consilierii parohiali care secole de-a rândul au fost
„adevăraţi stâlpi de tărie în credinţă ai bisericii şi ai neamului". Volume întregi
s-ar putea scrie despre zidul de foc al dragostei de lege şi de neam al bătrânilor
noştri dintre care se desprind figurile senine şi blânde ale unor epitropi, cântăreţi
şi consilieri parohiali" 16 .
Împletindu-şi propria lor viaţă cu viaţa poporului în mijlocul căruia îşi
îndeplineau misiunea lor mântuitoare, preoţii români, deşi constituiau
„parafulgerul în care loveau fărădelegile", au contribuit în multe cazuri, în mod
hotărâtor, la însăşi existenţa comunităţilor româneşti ca obşti distincte. De
remarcat numeroasele familii de preoţi care au slujit cu credinţă în aceiaşi
parohie, mari perioade de timp: Bucşa, Neagovici (Negoiescu), Popovici, Cioflec,
Nistor, Dogaru, Rafiroriu, Dimian, Ciuncan (Cichi), Boieriu, Solnai, Dobrean,
Vişoli, Ciubotariu, Urzică, ş.a.
O categorie importantă de lideri locali, adevăraţi „luptători pentru
supravieţuirea românilor din secuime" a construit-o protopopii din zonă. Deşi
activitatea lor este mai puţin sau deloc cunoscută, protopopi precum Petru Pop,
Ioan Patrie Spiridon şi Constantin Dimian, Dumitru Coltofeanu, Aurel Nistor,
Ioan Rafiroiu, Ioan Vişoli, Ioan Urzică, Petru Dorean, Elie Câmpeanu, Sebastian
Rusu şi mulţi alţii au fost pentru o mare perioadă de timp nu numai cârmuitorii
sufleteşti ai românilor din Sud-Estul Transilvaniei, ci şi îndrumătorii lor în
probleme naţional-politice, social-economice şi culturale". Majoritatea dintre ei
au avut de suferit, deoarece metoda „de a marginaliza, de a înlătura chiar,
elementele ferme de curaj, active, care potenţau opoziţia românească era bine
gândită, intens aplicată şi adesea dădea roade".
De remarcat activitatea protopopilor în calitatea ce o aveau de inspectori
şcolari şi a preoţilor ca directori ai şcolilor confesionale (în secolul al XIX-iea
numărul acestora în cele două judeţe Covasna şi Harghita a fost de peste 60),
căt şi în conducerea cercurilor culturale locale ale ASTREI.
Munca desăşurată cu răbdare, perseverenţă, demoitate şi credinţă în
dreptatea cauzei lor, le-a fost răsplătită şi prin numărul mare al personalităţilor
româneşti născute pe aceste binecuvântate meleaguri din inima României.
Dumnezeu a hărăzit ca în localităţile româneşti de pe cuprinsul Episcopiei
ortodoxe a Covasnei şi Harghitei să vadă lumina zilei personalităţi marcante ale
culturii şi spiritualităţii româneşti printre care se află la loc de frunte ierarhi
luminaţi ai Bisericii noastre strămoşeşti:Patriarhul Miron Cristea (1868-1939);
16. Aurel Nistor - , , Problema româneascâ din ţinuturile secuizate şi biserica ortodoxă, Sibiu, 1939, p. 1O
Mitroplitul Nicolae Colan (1893-1976); Episcopii Iustinian Teculescu (1861-

1932), Veniamin Nistor (1886-1963), Emilian Antal(1894-1971) şi Alexandru
Nicolescu (1882-1941), Mitropolit al Blajului.
Buchetul necesar iluştrilor fii ai meleagurilor covăsnene şi harghitene este
în mod fericit completat cu numele altor cunoscuţi cărturari dintre care amintim
pe Octavian Tăslăuanu, Romulus Cioflec, Dimitrie Cioflec, Ghiţă Papp, Nicolae
Bogdan, Ioan Bozoceanu, Pompiliu Nistor, Theodor Ghindea, Aurel Gociman-
Oituz şi mulţi alţi intelectuali care s-au afirmat pe tărmul ştiinţei, artei, culturii şi
spiritualităţii româneşti.
Aflată la început de drum, în faţa noii episcopii ortodoxe a Covasnei şi
Harghitei multe probleme îşi aşteaptă o necesară şi îndreptăţită soluţionare.
Aşa cum au prodedat şi înaintaşii, o bună parte din aceastea îşi vor găsi
rezolvarea cu participarea credincioşilor din parohiile eparhiei noastre. Pentru
alteia este necesară însă contribuţia şi sprijinul întregii Ţări. Pentru că aşa cum
spunea protopopul Aurel Nistor din Sf. Gheorghe „problema bisericii româneşti
din Secuime, nu este una de interes local, ci trebuie să fie o problemă de stat,
una şi aceeaşi pentru orice cârmuire din fruntea ţării".
Cauza noastră fiind dreaptă, iar acţiunea pornită, plăcută înaintea lui
Dumnezeu, nu ne rămâne decât să avem răbdare şi nădejdi în vremuri mai bune,
vremuri care cu certitudine vor veni, pentru că neamul românesc a crezut şi a
reuşit.
SITUAŢIE STATISTICĂ
privind numărul de locuitori de naţionalitate română din unele localităţi din Judeţul
Covasna şi Harghita, drastic diminuat în timp ca efect al maghiarizării
Locuitori români
Nr
NIVELUL MAXIM DEMOGRAFIC conform recensă-
crt. LOCALITATEA JUDEŢUL
Nr.-locuitori români Anul mântului 1992
o. 1. 2. 3. 4. 5.
1. Micfalău Covasna 1418 1903 23

2. Biclalău 1151 1910 18
"
3. Bixad 684 1910 11
"
4. Ghelinţa 600 1750 58
"
5. Oz un 588 1905 266
"
6. Dobolii de Jos 528 1890 192
"
7. Lisnău 495 1868 8
"
8. Gematul de 457 1868 43
9.
Jos şi Sus
Chichiş
.. 425 1868 125
"
1O. Lemnia 300 1750 14
"
11. Vîrghiş 295 1750 35
"
12. Băţanii Mari 263 1910 69
"
13. Aita Seacă 260 1910 47
"
14. Turia 250 1835 18
"
15. Valea 240 1868 6
Zălanului
Ioan Lăcătuşu
651
o o o o o o
16. Arcuş 225 1760 26
"
17. Aita Medie 222 1868 83
"
18. Sînzieni 200 1750 4
19. llieni
"
,
"
185 1760 17
20. Aita Mare 170 1760 76
"
21. Căpeni 170 1760 22
"
22. Poian 160 1760 1
"
23. Comolău 147 1890 17
"
24. Măgheruş
"
135 1868 o
25. Chilieni 125 1760 25
Zălan
"
26. 105 1760 2
"
27. Casinul Nou Harghita 1111 1871 8
28. Frumoasa 644 1910 12
"
29. Valea 602 1910 16
"
Strâmbă
30. Plăieşii de Jos 588 1868 101
"
şi Sus
31. Ditrău 556 1910 14
"
32. Teleac
"
546 1910 o
33. Joseni 472 1910 42
"
34. Săcel 444 1903 106
"
35. Mere şti 414 1868 1
"
36. Satu Nou 400 1750 1
"
37. Vidacut 400 1750 198
"
38. Ciuc- 380 1930 13
"
Sângeorgiu
39. lacobeni 376 1910 66
"
40. Mihăileni 355 1910 6
"
41. Porumbenii 322 1868 11
"
Mari
42. Sîndominic „ 318 1910 20
43. Mujna 300 1750 2
"
44. Bodogaia 300 1750 8
"
45. lmper 251 1910 104
"
46. Dăneşti 226 1920 12
"
47. Benţid 202 1835 2
"
48. Eliseni 190 1805 6
"
49. Mugeni 174 1930 15
"
50. Ocland 143 1930 8
"
51. Cozmeni 137 1920 5
"
52. Ciumani 123 1920 18
"
53. Mărtiniş „ 133 1835 7
54. Ciceu 100 1871 40
"
THE ROMAN/AN ORTHODOX CHURCH IN LIFE OF ROMAN/AN

COMMUNITIES IN SOUTH-EASTERN TRANSYL VANIA
Summary
The establishment of the Orthodox Eparchy of Covasna and Harghita constitutes an

exceptional event for the all Orthodox Romanian noi only from the two counties bui also for those
în the whole country. The new Romanian Eparchy în the internat of the Carpathians arch îs the
upholder of longstanding and worthy Christian and Romanian tradition. ln this connection our
paper analyses the evolution of the network of places of worship within the Eparchy given the faci
!hat in the existence of a human community, the building of the church bears witness to the vitality
of the founder community being: „ the corolar of the material and spiritual lile of those who eracted
ii according to their laws".
SPIRITUL ŞI RELIGIA FORMEI
CONSTANTIN BRÂNCUŞI
Iulia Mesea
„Arta nu reprezintă
ideile, ea le dă naştere. Ceea ce înseamnă că o
adevărată operă de artă
se naşte pe de-a-ntregul în afara raţiunii ( ... )căci ea
este raţiunea însăşi şi nu poate fi explicată apriori" 1 , afirma Constantin Brâncuşi
numind în felul acesta funcţia demiurgică a activităţii creatoare, funcţia ei
transcedentală, eliberând totodată interpretarea operei sale, generatoare de
idei. Creaţia lui Brâncuşi este rezultatul întâlnirii artei cu filosofia, cu mitul şi
religiile străvechi. Prin opera sa această simbioză dobândeşte un nivel superior.
în termenii lui Florence Hetzler sculptura lui Brâncuşi este poezia. Pentru că
poezia presupune intuiţie şi imaginaţie, timp şi ne-timp, spaţiu şi ne-spaţiu( ... ).
Ea are de asemenea un geniu de desăvârşire ce se găseşte deasupra noţiunii
de înţelegere" • 2
Florence Hetzler alătura sculpturii lui Brâncuşi atributul „fosforescentă",

acea calitate a lor intrinsecă- ce le face să strălucească, ce le face irezistibile.
„Fosforescenţa" este lumina din interioru~ creaţiei, este geniul din spatele
sculpturii. Lumina pe care o degajă, lumina pe care o conţin, jocul luminii pe
suprafeţele perfect netede transformă lucrările în corpuri de foc, înfocare de
viaţă, le accentuează m~carea, s;ensui Şi fascinaţia. În gândirea mitică lumina
este un element-spiritual, pentru toate şcolile lamaiste de exemplu, spiritul este
lumină. Această-identitate constituie baza soteriologiei tibetane 3 • La Brâncuşi
lumina se contope~t~ cu forma pe care o încarcă spiritual împreună devenind
mijloace directe de comunicare.
Formele simboltc criptice ce trimit la stratul culturilor arhaice, titlurile
alese cu atâta grijă de sculptor şi chiar cuvintele lui: „Trăim la sfârşitul unei mari
epoci şi e necesar· să ne întoarcem la începutul tuturor lucrurilor şi să regăsim
ce- ~:.e pierdut 0 4;ofer~ decodate, var:lanf& multiple de interpretare, şi toate
conduc, fără. pu_tinfct de tăgadă, spre o lume a esenţelor.„Brârrcuşi mai mult
decât oricar~ altul ~intre contemporanii săi. operează o schimb;;ue a sensului
imagKiil din·st.erarep,F'e~ntării în aceea a comunicări~ prifl simbor' 5 .
în po~da numeroaselor influienţe ce pot fi depistate în. creaţia sa, prin
procesutde ;,iritelliortzate" 6 , cum îl numeşte.Mircea EUade, Constantin Brâncuşi
etaborea~ 1rmlimbai de ornare originalitate pr1~ care cunoaşte şt reconstruie~te
1. Canstanlin Brflnf(uş~ cirat de Hultan, Pontus. B[âncuşi, London, 1988, p. 94.

2. Hatzler, Florence, Art and Philosophy, Brâncuşi and Mytl\otogis, The Courage to Love, New York, 1991,
p. 89-97.
3. Eliade, Mircea, lsloria credinţelor şi ideilor religioase, voi. 3, Bucureşli, 1988, p. 290.
4. Brâncuşi citat de Varia, Radu, Brâncuşi, New York, 1987, p. 1O.
5. Carl, Andra, Brâncuşi, an lnspiralion, în Helzler, F., op. cit., p. 181.
6. Eliade, M., The My1h ol Eternal Return, Cosmos and Hislory, London, 1989, p. 22.
654 Sculptorul Constantin Brâncuşi
lumea. Universul sculptorului român are la bază forma sacră, spiritual vorbind,
prin asimilarea şi sublimarea credinţelor şi miturilor lumii, iar strict formal, ca
limbaj autonom, prin stilizare, simplificare şi purificare. Rezultatul este forma-
simbol cu valoare de universalitate. Prin formele pe care le-a creat Brâncuşi a
dat naştere unei noi sculpturi, „singura, spune Carl Andra, în stare să atingă
structurile adânci ce unesc întreaga omenire în spaţiul şi timp" 7 •
Prin felul în care traversează şi asimilează în etape succesive credinţe,
mituri, filosofii, religii Brâncuşi este un Ulise modern ce dă ocol întregii lumi
pentru a-şi regăsi lumea sa. Drumul către sine este prin lucruri, căci „Nimeni
fără aripi n-are puterea să atingă ceea ce-i aproape" 8 • Vorbind despre sursele
numeroase ale creaţiei sale-folclorul şi legendele româneşti, filosofia platoniciană,
teosofia lui Swedenborg şi a Helenei Blawatski, credinţe africane, filosofia
indiană-exegeţii operei brâncuşiene demonstrează că, întâlnindu-se în această
sculptură, gândirea orientală şi cea occidentală nu sunt incompatibile, nu se
confruntă şi aceasta deoarece ele sunt unite în esenţialitatea lor. Pentru
această demonstraţie să citim doar câteva dintre sensurile încifrate în
„Cuminţenia pământului" ce ne poartă prin folcloric, mitologie, magic, arhaic,
filosofie etc. 9 . George Oprescu o numeşte „imagine a omului generic".Petre
Comarnescu şi Dan Grigorescu o consideră legată de tradiţia caloienilor din
ritualurile magice de invocare a ploii. „Zeităţile Egiptului arhaic şi ale Asiriei,
unele reflexe ale iconografiei indiene şi ale celei oceanice, chipuri miceniene şi
tracice, egeene, precolumbiene şi ale artei negre toate au fost evocate pentru
a înceca să lămurească taina operei brâncuşiene"spune Dan Grigorescu.„( ... )
nu s-a ajuns încă la elucidarea. misterului acestei lucrări" ,hotăreşte Barbu
Brezianu. Stranietate şi rădăcini primitive constată Constantin Noica. lnfluienţe
greceşti, egiptene şi orientale decriptează Eric Shanes, iar trimiterile la idoli
arhaici sunt cele mai frecvente. Şi în cele din urmă, dar înainte de orice
interpretare, iată cuvintele artistului care, „nu micşorează, ci sporeşte şi mai
tare taina ... ". „Cuminţenia pământului a fost încercarea mea de a da fundul
oceanului cu degetul arătător încercare de a atinge vechimea, arhaicul-, căci mi-
a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul. ... Femeia nu trebuie niciodată
dezvăluită ... lsis trebuia să fie acoperită sub cel puţin unul din cele şapte văluri
ale frumuşeţii sale, sub cel al misterului-care îi oferă şi preţuirea şi nemurirea.
Cuminţenia pământului a fost pentru mine ceea ce este cu mult mai adânc,
femeia" 10 •
Optând pentru soluţii plastice pure, căutând cu obstinaţie esenţe, Brâncuşi
ajunge deci la rădăcinile fenomenului artistic, căci, cum singur se defineşte,
sculptorul este „un gânditor" în căutarea esenţelor ascunse în material" 11 •
Şi conceptele pe care le-a manevrat artistul român sunt simple, dar
esenţele: timp, spaţiu, mişcare viaţă, dragoste, moarte. Astfel arta sa presupune
nu numai o coborâre spre originile comune şi spre sensurile simbolice primordiale,
7. Carl, Andre, op. cit., p. 1798. Vlăduţescu, Gheorghe, O istorie a ideilor filosolice, Bucureşti, 1990, p. 25.
9. Velescu, Cristian, Robert, Brâncuşi iniţiatul, Bucureşti, 1993, p. 25.
1O. Constantin Brâncuşi citat de Varia, R., op. cit., p. 123.
11. Velescu, C., op. cit., p. 48.
Iulia Mesea 655
ci totodată, şi o ridicare spre ceea ce se află implicat în acestea ca ontologie şi

filosofie a formei estetice" 12 • În scopul reprezentării lor Brâncuşi foloseşte
„semne", transformându-le în coloane, păsări, peşti porţi. Datorită „semnelor",
lumea creată de Brâncuşi conferă „ transparenţa" lumii „ reale", o face „ familiară
şi inteligibilă". Ea vorbeşte omului despre sine, despre originea şi istoria sa. Faţă
în faţă cu aceste creaţii omul de azi capătă atitudinea omului arhaic pentru care
„lumea este în acelaşi timp <deschisă> şi misterioasă" 13 .
Epurându-le de elementele figurative prin simplificări şi clarificări succesive
spiritul se armonizează cu forma ce ajunge expresia unei idei pure. Prin
puritatea şi simplitatea pe care o atinge structura plastică dobândeşte valoare
de universalitate. „Această simplificare, explică Brâncuşi nu este scopul artei.
Ajungi la ea împotriva voinţei tale, dorind să făureşti lucruri reale care să nu fie
carcasa pe care o vedem ci ceea ce aceasta ne ascunde" 14 .
Măsura şi propoziţia formei sunt din antichitate valori fundamentale, fiind
echivalente cu criteriul adevărului. Lingvistic vorbind, „măsura" înseamnă
, ,luare în stăpânire". Măsura este modalitatea prin care Brâncuşi ia în stăpânire
forma, dându-i valoarea de adevăr ultim, de esenţă. Este felul prin care
sculptorul recrează Universul, căci „frumosul şi binele şi în genere.orice esenţă
fiinţează prin sine" 15 • „Unele Păsări, cea albă şi cea neagră, sunt cele în care
m-am apropiat cel mai mult de această măsură, în măsura în care am fost în
stare să mă lepăd de mine însumi" 16 ,lămureşte Brâncuşi.
Prin forma căutat pură, esenţializată în care Brâncuşi a întrupat lumea
lucrărilor sale sunt nu numai „semne", ci iradiind semnificantul, devin „obiecte
de venerat" 17 • Ele trimit la o anume „sacraliate subiacentă" şi rămân să fiinţeze
în lumea formelor, dar depăşesc condiţia „carcasei" - a formei - ajungând la
aceea de idee-ideea de zbor, de infinit, de dragoste, etc.
Formele lui Brâncuşi ies din lumea profană îndeplinind ritualuri magice-
repetare, ritm, lustruire. Repetarea, cu semnificaţia de devenire ciclică este lait
motivul întregii maniere în care Brâncuşi îşi abordează munca. El repetă mereu
motive, teme de zeci de ori, câteodată, ca într-o dorinţă de-a atinge a-
temporalitatea. Mircea Eliade explică faptul că prin repetarea cosmogoniei se
poate obţine crearea timpului cosmic. Eterna repetare a cosmogoniei permite şi
„întoarcerea morţilor la viaţă şi menţine şi speranţa credinciosului în reînvierea
trupului" 18 • Dar această nouă naştere, explică Eliade, nu este una fizică, ci una
spirituală:„Avem de-a face, propriu-zis cu o renaştere psihică, de ordin spiritual,
cu alte cuvinte, cu accesul la un nou mod de existenţă („ .) pe scurt, deschiderea
spre <spirit>" 19 • Astfel Brâncuşi repeta mereu teme şi motive, căci sacrul nu este
12. Sergiu Al. George citat de Velescu, C., R., op. cit. p. 16.
13. Eliade, M„ Aspecte ale mitului, Bucureşti, 1978, p. 134.
14. Brâncuşi citat de Hultan, P., op. cit„ p.121.
15. Vlădu1escu, Gh„ op„ cil„ p. 60.
16. Brâncuşi citat de Varia, R„ op., cit„ p. 38.
17. Varia, R„ op. cit„ p. 83.
18. Eliade, M„ Aspecte „„ p. 29.
19. Ibidem, p. 83.
nicicând desăvârşit, dar timde mereu spre desăvârşre. Repetarea este motivul
structurii mai multor lucrări, dar are un rol deosebit de profund, cu valoar·e
magică în Trilogia de la Târgu Jiu. Mişcarea ritmică a volumelor, ritmul imprimat
întregii structuri este o incantaţie un ritual magic. Rezultatul este identificarea
privitorului cu mişcarea lor sacadată ca în respiraţia ritmică a exerciţilor yoga ce
au ca scop ultim transcederea condiţiei umane, evadarea din timpul real. Eliade
citeşte acest <comportament> astfel:„spre a te vindeca de acţiunea Timpului
trebuie să te <întorci înapoi> şi să dai de <începutul Lumii> 20 • Repetarea,
alternarea unui anume motiv ansamblu decorativ, imprimă compoziţiei un ritm
ce aminteşte de procedeele şi ritmurile magice ale muzicii şi dansurilor primitive.
Lucrările de la Târgul Jiu limitează un spaţiu sacru, un adevărat sanctuar
conţinând elementele esenţiale necesare unui sistem al lumii cum este el
descris de Mircea Eliade. Prin sacralizarea unui spaţiu se obţine o ruptură în
spaţiul omogen simbolizată printr-o trecere dintr-o regiune cosmică în alta
(„Poarta Sărutului"), printr-un loc de meditaţie sau altar de jertfă („Masa
Tăcerii") şi prin posibilitatea comunicării cu cerul, axis mundi („Coloana fără
sfârşit") 21 .
Afirmând rolul hotărâtor pe care sculptorul român l-a avut în evoluţia
sculpturii moderne, Henry Moore spunea că„(„ .) misiunea sa specială a fost de
a fi înlăturat excrescenţele şi de a ne fi făcut din nou conştienţi de ceea ce
înseamnă forma sa. În acest scop el a trebuit să se concentreze la forme foarte
simple şi directe" 22 • Într-adevăr conceptele simple, dar esenţiale pe care Brâncuşi
le mânuieşte cu atâta uşurinţă sunt exprimate prin forme similare ce pot fi
regăsite în geometria euclidiană şi pe care artistul le-a modificat uşor, original.
E!e sunt cercul, pătratul, triunghiul, spirala şi corespondentele lor în spaţiu
ovoidul, cubul, cilindrul, trunchiul de piramidă. Folosirea numerelor primare şi a
numerelor sacre este una din metodele sale de înălţare spirituală. Prin aceste
forme întreaga creaţie brâncuşiană ar putea fi citită cu ajutorul diagramei (vezi
figura) realizată de Roger Cook în lucrarea sa „Copacul vieţii. Imagine a
Cosmosului" 23 • Această diagramă este o tentativă de a sintetiza, într-o structură
grafică principalele elemente simbolice de reprezentare a universului din
cosmogoniile străvechi. Axa cosmică (stâlpul, copacul sau muntele) este
reprezentată prin trăsături luate din arhitectura arhaică. Central se afla un şarpe
încolăcit în jurul axei principale (stâlpul cosmic, copacul vieţii). Vârful muntelui
cosmic este reprezentat circular, iar baza ca un pătrat. Formele geometrice
primare şi formele tridimensionale care le corespund-sfera şi cubul-simbolizează
Cerul şi Pământul. Ea este deci o imagine a profanului, a sacrului şi a posibilităţii
de comunicare dintre ele.
Brâncuşi şi-a asumat firesc aceste simboluri, imagini grafice ale esenţelor
cosmice. Citită prin intermediul acestor simboluri lumea lui Brâncuşi capătă
valenţe pe care Eliade le „vede" în „lume"-ca termen generic. Aceasta „nu mai
20. Ibidem, p. 77.

21. Idem, Sacrul şi profanul, Bucureşti, 1992, p. 37.
22. Henry Moore cilat de Colpitt, Frances, Minimal Art, The Criticai Perspective, Seattle, 1993, p. 37.
23. Cook, Roger, The Tree of Lile. lmage for the Cosmos, London, 1992, p. 49.
Iulia Mesea 657
este o masă de obiecte arbitrar îngrămădite laolaltă, ci un Cosmos viu, articulat

şi semnificativ. „Astfel lumea se dovedeşte a fi un limbaj. Îi vorbeşte omului prin
(... )structurile şi ritmurile sale" 24 . Şi în creaţia sa pătratul poate fi citit ca forma
perfectă ce semnifică ordine, finalitate, perfecţiune. („Sărutul", „ Poarta
Sărutului"). Cercul este o emanaţie a pătratului şi semnifică creştere, mişcare.
Cercul este simbol al lumii nostre, în perpetuă devenire, pătratul este lumea
perfectă a Paradisului, iar şarpele, spirala este simbol al urcării, al creşterii, al
mişcării. El conţine seva vitală ce vine din Cosmos şi trece prin Copacul vieţii.
Adrian Petringenaru reconfirmă întâlnirea lui Brâncuşi cu simbolul arhaic
prin intermediul formei preluate prin ermetic ajuns la apogeu în Evul
mediu.ldeografismul ermetic are la bază patru semne generatoare: cercul,
partulaterul, triunghiul şi crucea. Trei dintre ele se întâlnesc şi în creaţia lui
Constantin Brâncuşi 25 .
După ce a săvârşit ritualul magic de a elibera din materie un idol, Brâncuşi
a trecut la recreerea Universului şi-n acelaşi timp a unuia paralel, începând chiar
din centrul, acesta fiind început absolut, sămânţa primordială, locul energiilor
latente ale sacrului. Forma aleasă a fost în mod firesc, ovoidul. Şi artistul i-a dat
viaţă numindu-1:„Astfel a fost începutul lumii" 26 • Oul este viaţă el este trecut,
prezent şi viitor. El este cel mai profund şi vechi mister ce înglobează principiile
masculin şi feminin. Este imaginea lumii şi-a perfecţiunii, este sursa cosmică din
care venim şi-n care ne dizolvăm toţi.(„ Muza adormită", „ Noul născut", „ Primul
ţipăt", „Sculptură pentru orbi", .,Începutul lumii"). Este imaginea metaforică a
mitului originii aşa cum se întâlneşte ea le cele mai multe din popoarele
străvechi: celţi, greci, egipteni, fenicieni, hinduşi, chinezi, indonezieni etc 27 •
„Ideea fundamentală este că pentru a avea acces la un mod superior de
existenţă trebuie repetată gestaţia şi naşterea, dar această repetiţie se face
ritual, simbolic: cu alte cuvinte avem de-a face cu acţiuni orientate înspre
valorile spiritului, iar nu cu comportări care sunt de domeniul activităţii
psihofiziologice" 28 •
Pretinzând că prin această formă a atins un anumit nivel al transrealităţii
cosmogonice, Brâncuşi s-a simţit destul de puternic să schimbe lumea prin
creaţia sa:„Prin această formă aş putea să schimb Cosmosul, să-l fac să se
mişte altfel" 29 . Prin această gestică drumul înapoi înspre începutul lumii
corespondente atât situaţiei primordiale „a oului sau a embrionului cât şi stării
paradisiace şi incoştiente a lumii necreate" 30 • Afirmând autonomia formei Brâncuşi
a optat pentru fragmentarea corpului uman, în dorinţa de-a ne oferi simboluri şi
idei, imagini sublimate ale bărbatului, femeii, dragostei, vieţii. „Tors de băiat" şi
„Tors de fată" au devenit prin stilizare, forme geometrice, simboluri. Rotundul
este frumuseţe, feminitate, fertilitate, fecunditate. Dimensiunile exagerate ale
24. Eliade, M„ Aspecte „., p. 133.

25. Petringenaru, Adrian, Imagine şi simbol la Brâncuşi, Bucureşti, 1983, p. 81.
26.Constantin Brâncuşi citat de Hulten, P., op„ ciL, p. 127.
27. Petringenaru, A„ op., cit., p. 56.
28. Eliade, M„ Aspecte „ .• p. 77.
29. C. Brâncuşi citat de Hultan, P., op., cit., p. 170.
30. Eliade, M., Aspecte „ .• p. 79.
bazei ne trimit la steatopigia statuetelor neolitice ce protejează omenirea şi-i

asigură perpetuarea 31 • Replica la această lucrare este „ Tors de băiat", care,
prin verticalitatea structurii, exprimă cu forţă: putere, masculinitate. „ Prinţesa
X", una dintre cele mai sofisticate lucrări ale artistului român este o sublimare
a dragostei. La nivelul simbolismului cosmologic această lucrare îmbină principiile
masculin şi feminin, permanenta confruntare creativă între cele două simboluri
antagoniste Yin şi Yang, în aceleaşi fel în care o face artistul culturilor primitive
care, în afara sugestilor de trup de femeie cu trunchi îngust şi şolduri largi au şi
conotaţii falice neîndoielnice. Acest mod de a reprezenta într-un tot unitar
femeia şi bărbatul este simbolul uniunii perfecte în trup şi spirit, şi mai departe,
principiul vieţii.(„Adam şi Eva", „Prinţesa X"). Perfecta lor egalitate, ca în
„ Poarta sărutului" are semnificaţia de echilibru, de armonie. Este o ideee simbol
ce apare în cele mai vechi reprezentări ale bărbatului şi femeii3 2 •
Pătratul şi respectiv cubul, cu semnificaţiile amintite, reprezintă structura
formală a „Sărutului" şi a „Porţii sărutului".
Poarta, ca semn al intrării, al posibilei treceri într-o altă lume, ca deschidere
iniţiatică, ca ieşire în lume, ca loc al naşterii, al morţii şi al renaşterilor se trage
din cea mai arhaică tradiţie. Radu Varia îi găseşte similititudini chair în arhitectura
religioasă egipteană în privinţa proporţiilor dintre dimensiunile porţii, numerele
magice, motivele incizate.
Motivele decorative: semicercul, cercul, şarpele concentrează în ele
principiile masculin şi feminin şi îngemănarea lor: principiul vieţii, devenire.
Cerc, pătrat, spirală sunt laolaltă, din nou, Yin şi Yang, Cer şi Pământ, sacru şi
profan, devenire şi perfecţiune.
„Masa tăcerii" are ca structură formală cercul, „simbol al oricărui centru
cosmic generator şi coezionant" 33 • Numărul scaunelor, douăsprezece şi
ordonarea lor în jurul mesei ne duc cu gândul la o imagine a Universului. Cu
aluzii cosmice, solare el apare în traqiţia hindusă, chineză, ebraică, greacă,
etc. 34 • Privit în plan, semicercul scaunelor, ca formă în mişcare este simbolul
mobilităţii al schimbării, al Lunii.
Trunchiul de piramidă, motiv al „Himerei" şi al primei „Coloane" în lemn
îşi atinge deplina semnificaţie în „Coloana fără sfârşit", compusă în întregime
prin repetarea lui matematică. Alegerea trunchiului şi nu a piramidei este refuzul
finitului; repetarea fragmentelor identice este o aluzie la ciclul naturii, ciclul
cosmic, ea accelerează simbolismul ascensiunii; ea este stâlp al cerului,
coloană cerească ce tace posibilă comunicarea între cer şi pământ. Proiectată
în plan „Coloana fără sfârşit" este o spirală stilizată, simbol al eternităţii,
macrocosm şimmicrocosm, într-o continuă dinamică. Ca simbol al vieţii interioare,
al microcosmosului uman, spirala ne poate duce înapoi la zeiţa Sackti-energia
sau activitatea creatoare- ce se află latentă în trupul fiecăruia, sub forma unui
31. Getty, Adele, Goddess, Mother ol Living Nalure, New York, 1990, p. 43.
32. Ibidem, p. 30.
33. Petingenaru, A., op., cit., p. 81.
34. Ibidem, p. 84.
Iulia Mesea 659
1;1arpe. În continua ei creştere şi descreştere ea e perpetua metamorfoză, eterna

devenire. Multiplele simboluri ale arborelui sacru le găsim enumerate şi discutate
în lucrările lui Mircea Eliade: arborele vieţii, arborele centrul lumii, arborele
i;usţinător al cerului, Axis mundi3 5 .Simbolismul complex al acestui axis mundi
şi al arborelui sacru este identificat de Adrian Petringenaru în numeroase
r:redinţe, obiceiuri şi forme decorative ale folcloru.lui românesc cu corelări în
mitologia indiană, scandinavă, irlandeză, ebraică etc., de-a lungul epocilor
Istorice şi preistorice, înapoi până la paleolitic 36 • La fel ca în ascederea „Coloanei
fără sfârşit" ca şi în ciclul eternei reîntoarceri, cu fiecare lucrare pe care a creat-
o Brâncuşi a înaintat înspre perfecţiune întorcându-se, în acelaşi timp înspre
originea lumii. Încercând mereu să atingă absolutul Brâncuşi a fost nevoit să
apeleze la forme limitate, accesibile omului pe care le-a încărcat cu semnificaţii.
în termenii lui Mircea Eliade ele sunt adevărate, ,hierofanii", fiind mai mult decât
semnul ce le poartă, fiind acel ganz andere3 7 • Prin opera sa reuşim aşadar o
experienţă ce o depăşeşte pe cea profană. Prezenţa acestei creaţii ne întrupează
şi intermediază „trăirea mitului". <A trăi> miturile implică, deci, o experienţă cu
adevărat <religioasă> de vreme ce ea se deosebeşte de experienţa obişnuită â
vieţii cotidiene" 38 • Lumea astfel creată este sacră prin înglobarea trăsăturii
esenţiale a sacralităţii: puterea de-a ne scoate din lumea aparenţelor. „Sacrul
se manifestă întotdeauna ca o realitate total diferită de <realitatea naturală>" 39 •
„Pentru a supravieţui, spune Ioan Petru Culianu, comentând opera lui
Mircea Eliade, trebuie să practici hermeneutica. „Modalitatea propusă în acest
scop este criptografia". Mesajul operei brâncuşiene este acelaşi. „Trebuie
mereu să descifrezi mistere, căci decriptarea nu este făcută pentru a risipi
îndoiala, dimpotrivă, o creează, este însuşi mecanismul care produce misterul"40 •
În felul acesta creaţia lui Constantin Brâncuşi a provocat şi provoacă mereu ca
o Fata Morgan a adevărului ultim „./" Dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii
taină/" .„ Ceea ce este sigur adevărat şi esenţial este căutarea.
Ca şi Jung, Eliade admite ideea supravieţuirilor arhaice în inconştientul
individului de astăzi. Acest nivel arhaic este menit să recunoască în creaţia
brâncuşiană nivelul mitic organizat după scheme simbolice ce se regăseşte în
structura psihică profundă a omului. Prin sugestile pe care le provoacă în mintea
noastră opera lui Constantin Brâncuşi dobândeşte rolul de iniţiator şi intermediar
al sacrului. „<Religiozitatea> acestei experienţe se datorează faptului că
reactualizăm evenimente fabuloase, exaltante, semnificative, asistăm la operele
creatoare ale fiinţelor supranaturale; încetăm de-a mai exista în lumea de toate
zilele şi pătrundem într-o lume transfigurată, aurorală( ... ). Nu este vorba de o
comemorare a evenimentelor mitice, ci de reiterarea lor" 41 • Pe un alt plan şi cu
alte mijloace Constantin Brâncuşi reface, ca şi Mircea Eliade, experienţa umană
a sacrului, o experienţă ce face întâlnirea cu opera sa mereu stranie şi
fascinantă.
35. Eliade, M., Sacrul .„, p. 56.

36. Pelringenaru, A., op., cit., pp. 94-120.
37. Eliade, M., Sacrul „ .. p. 12.
38. Idem, The Mylh „.,p. 73.
40. Idem, Psihologia meditaţiei indiene, Bucureşti, 192, p. 72.
41. Idem, Sacrul „., p. 19.
Diagrama lui Roger Cook
Iulia Mesea 661
THE SPIRIT ANO THE RELIGION OF THE REFORMA TION

- CONSTANTIN BRANCUSI
Abstract
The intention of this paper is the approach of Constantin Brancusi's work !rom the point
of view of the relation myth-religion-creation. Searching essences, going back to the primitive
world of the mankind, Brancusi makes us acceed the world of the ancient myths most of the time
without the help of religion as intermediary. That is why meeting in his work as possible sources
the Romanian folklore, the Romanian myth, Plato's philosophy, Swedenborg and Helena
Blawatsky's theosophy, African beliefs, Indian philosophy etc. do noi opposee ach other, they are
noi incompatible and that is because they are unified in their esentiality.
The essential concepts Brancusi used are expressed through similar primary forms the
circle, the square, the triungle, the spiral and their spatial correspondences. They become images
of the prophane, the sacred and the possibility of their communication. Combing out most of the
figurative elements through sccesive simplifications and clarifications the spirit harmonises with
the form which becomes the expression of a pure idea. Through this simplicity and purity ii
reaches, the plastic structura embodies universal values.
Through sacred forms as signs, the world Brancusi created gives transparency to the real
world, makes ii easier to understand, opens the gates to the way which leads us back to the origin
of the mankind. Here is where Brancusi's and Mircea Eliade's creations meet. The new land they
offer us is both a "way" and a "mystery".
ISTORIOGRAFIE ŞI INFORMATICĂ
ISTORIOGRAFIA ŞCOLILOR DIN SUD-VESTUL

TRANSILVANIEI
Ioachim Lazăr
A fost necesară trecerea unei bune perioade de timp, după înfiinţarea

primelor instituţii şcolare româneşti, până la întocmirea unor studii monografice
referitoare la activitatea lor. Demersul istoriografic românesc, privind activitatea
instituţiilor şcolare din sud-vestul Transilvaniei, include lucrări, care, în general,
nu depăşesc un secol vechime. Nici studiile privind viaţa şi activitatea unor
pedagogi care au activat aici, cu mici excepţii, nu au o vechime mai mare.
Literatura didactică despre şcolile din această zonă debutează cu două
studii despre doi pedagogi români care au funcţionat ca profesori la Preparandia
din Deva. Primul aparţine lui Ioan Pop Reteganul 1 şi descrie viaţa şi activitatea
lui Vasile Petri, dascăl la Preparandia de stat din Deva între anii 1870-1872. Cel
de-al doilea este opera lui P. Stoica 2 şi este dedicat lui Ion Lăzăriciu, care-l
întregeşte cu o autobiografie 3 . Menţionăm că Ion Lăzăriciu a funcţionat la
preparandia din Deva între anii 1874-1906.
Între primele lucrări de sinteză a istoriei Transilvaniei, care face unele
referiri la şcolile din zona studiată de către noi, menţionăm, „Părţi alese din
istoria Transilvaniei 4 , aparţinând reputatului intelectual George Bariţiu. Acelaşi
George Bariţiu face ample referiri la şcolile regimentului I de graniţă, dintre care
câteva funcţionau în sud-vestul Transilvaniei cum sunt cele de la Haţeg, Baru
Mare, Livadia şi Zeicani 5 • Date importante despre şcolile din Haţeg ne-a lăsat
şi cunoscutul pedagog român Paul Olteanu 6 . El aminteşte despre existenţa în
orăşelul Haţeg a două şcoli, una nemţească şi alta românească. După desfiinţarea
regimentelor de graniţă, în 1851, funcţionau aici două şcoli confesionale,
ortodoxă şi greco-catolică, care se vor transforma în şcoală de reuniune
grănicerească 7 • Tot aici Paul Olteanu aminteşte despre existenţa, în Haţeg, a
unei şcoli de fete.
În anul 1895, profesorul Pavel Oprişa 8 , publică un material referitor la
activitatea gimnaziului din Brad, la împlinirea a 25 de ani de la înfiinţare. Una
1. I. Pop Releganul, Vasile Petri, în Convorbiri pedagogice, an. I, nr. 2/1886, p. 33-40.
2. P. Stoica, Ion Lăzăriciu, în Convorbiri pedagogice, an. li, nr. 2/1887, p. 25-28.
3. Ibidem, p. 28-31.
4. G. Bariţiu, Părţi alese din istoria Transilvaniei, voi. III, Sibiu, 1890, p. 649.
5. Ibidem, Material pentru istoria regimentului I de granilă transilvănean, în Observatorul, nr. 20/1885.
6. Paul Olteanu, Schila monografică a opidului Haleg, în Transilvania, nr. 8, 15 august 1892.
7. Ibidem.
8. Pavel Oprişa. Istoricul gimnaziului în programa a XIX-a pentru anul şcolar 1894-1895.
664 Istoriografia şcolilor din sud-vestul Transilvaniei
dintre cele mai documentate monografii, apărute în anul 1896, aparţine

profesorului Nehez lanos 9 şi este dedicată Şcolii de stat din Hunedoara, cu
prilejul împlinirii a 20 de ani de la înfiinţare. Deşi este vorba despre o şcoală cu
limba de predare maghiară, facem referire la ea având în vedere numărul mare
de elevi români care o frecventau. Încă din anul şcolar 1876-1877, din numărul
total de 78 băieţi, 27 erau români, iar din 83 de fete, 35 erau românce 10 •
Studiul privind viaţa şi activitatea comitelui suprem al Zarandului, Ioan
Pi poş 11 , ne redă aspecte importante ale demersurilor întreprinse pentru înfiinţarea
Gimnaziului din Brad.
În anul 1912 vedea lumina tiparului una dintre cele mai valoroase monografii
dedicate unei şcoli confesionale din sud-vestul Transilvaniei, aparţinând
învăţătorului N. Bembea 12 , ce a funcţionat la şcoala confesională ortodoxă din
Brănişca. Ea constituie o adevărată frescă a învăţământului sătesc românesc
din secolul al XIX-iea.
Starea învăţământului din judeţul Hunedoara, la începutul secolului al XX-
iea, cu dese trimiteri şi în secolul anterior, este prezentată în lucrarea lui A.
Micu 13 .
Situaţia şcolii româneşti greco-catolice din Ţara Haţegului este descrisă
pe larg în monografia semnată de Iacob Radu 14 • Lucrarea prezintă istoria
vicariatului şi face ample referiri la şcolile confesionale greco-catolice 15 •
Contribuţia istoriografică referitoare la şcolile din Transilvania s-a îmbogăţit
prin lucrarea lui Onisifor Ghibu 16 • În partea a li-a a lucrării despre învăţământul
public, istoricul prezintă sistemul de şcoli existent şi face dese trimiteri la legile
şcolare din 1868, 1878, 1879, 1891 şi 1907, care au stat la baza organizării şi
funcţionării lor 17 • Un an mai târziu acelaşi Onisifor Ghibu 18 , publica o altă lucrare
privind istoria literaturii didactice româneşti, fapt ce a constituit un eveniment
cultural şi ştiinţific de o deosebită semnificaţie.
Înfăptuirea României Mari a stârnit, pe lângă, entuziasmul naţiunii române
în faţa împlinirii dezideratului de veacuri al înaintaşilor, şi interesele pentru
valoroasele instituţii şcolare, care au fiinţat în secolul al XIX-iea. În acest context
se înscriu strădaniile pentru elaborarea unor monografii ale principalelor instituţii
de învăţământ româneşti din sud-vestul Transilvaniei.
Printre primele lucrări, apărute în anii după Unire, se numără monografia
gimnaziului din Brad, întocmită de profesorul Ioan Radu 19 • În îndelungata sa
carieră didactică de 42 de ani, ca profesor şi director al gimnaziului, instituţia de
9. Nehez lanos, A. Vajda Hunyadi M. Kir. All Eleni lskola tortenet, 1876-1895, Deva, 1896.
10. Ibidem, p. 64.
11. Ioan Pipoş, Viaţa şi laptele lui Ioan Pipoş, fostul comite suprem al Zarandului, principalul factor la
înliinlarea gimnaziului din Brad, Orăştie, 1907.
12. N. Bembea, Monografia şcolii elementare confesionale gr. or. române din Brănişca-Bicău, Sibiu, 1912.
13. A. Micu, Starea invălământului în comitalul Hunedoara, Arad, 1913.
14. Iacob Radu, Istoria vicariatului greco-catolic al Haţegului, Lugoj, 1913.
15. Ibidem, p.141-162.
16. Onisilor Ghibu, Viala şi organizalia bisericească şi şcolară în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti, 1915.
17. Ibidem, p.102-206.
18. Idem, Din istoria literaturii didactice româneşti, în Analele Academiei Române, Memoriile secUunii
literare, seria li, tom. XXXVIII.
19. Ioan Radu, Monografia gimnaziului român gr. or. din Brad, Orăştie, 1920.
Ioachim Lazăr 665
învăţământ pe care a condus-o a înregistrat noi împliniri, transformându-se în

gimnaziu mare de 8 clase. Monografia publicată de Ioan Radu se înscrie printre
cele mai valoroase lucrări de acest gen.
Şcoala ortodoxă din Orăştie beneficiază de o micro-monografie întocmită
de către învăţătorul-director Constantin Baicu 20 • Cunoscutul om politic, Ioan
Mihu, semnează prefaţa lucrării, sesizând faptul că la această şcoală s-au
perindat tineri teologi şi învăţători dintre cei mai de seamă, unii dintre ei
ajungând la înalte poziţii în ierarhia biserico-şcolară din Ardeal 21 •
În anul 1925 apărea monografia Colegiului Kun din Orăştie, întocmită de
Gorog Ferencz 22 • Instituţia de învăţământ din Orăştie era una dintre cele mai
vechi din Transilvania, dar care a fost mereu frecventată de elevi români. Printre
absolvenţii anului 1868, reţinem numele lui Francisc Hossu Longin, Nicolae
Haţiegan şi Nicolae Viorel 23 •
Comuna şi şcoala primară Simeria sunt prezentate în lucrarea publicată
de Sabin Jula 24 , în anul 1935. Înfiinţată în anul 187111872 şcoala din Simeria era
destinată copiilor funcţionarilor şi muncitorilor de la calea ferată. Insuficienţa
şcolilor româneşti îi determină pe mulţi români din comunele învecinate, Biscaria
şi Şeuleşti, precum şi din orăşelul Simeria, să-şi dea copii aici la învăţătură. Din
păcate şcoala din Simeria a constituit una din instituţiile pe care Ministerul
Cultelor şi Instrucţiunii Publice ungar s-a bazat în politica sa de maghiarizare a
românilor.
Şcolile mănăstireşti de la Prislop, Plosca, Vaca şi Vaidei sunt prezentate
în lucrarea istoricului Ştefan Meteş 25 • În anul 1937, apare volumul lui Gh.
Tulbure 26 , privind şcoala sătească din vremea lui Andrei Şaguna. La rândul său,
Enea Hodoş 27 , a întocmit o lucrare deosebit de valoroasă privind şcolile
confesionale româneşti. Autorul face numeroase referiri la şcolile capitale şi
elementare din sud-vestul Transilvaniei, precum şi la gimnaziul din Brad.
Istoriografia învăţământului românesc din Transilvania din perioada interbelică,
înregistrează un moment de vârf prin apariţia lucrării lui Nicolae Albu 28 •
Ştiinţa istorică românească, în anii de după instaurarea comunismului,
s-a ocupat mai puţin cu diferitele probleme legate de istoria şcolii. Acesta este
unul din motivele pentru care istoriografia, vreme de aproape decenii, a acordat
prea puţină atenţie conţinutului învăţământului în raport cu societatea
românească, în general, şi cu cea transilvăneană în special. Abia la mijlocul
deceniului al VII-iea se înregistrează un reviriment în cercetarea învăţământului
românesc. Anul 1966 marchează apariţia a trei studii pe această temă. Primul
20. Constantin Baicu, Memorialul şcoalei capitale gr. or. române din Orăştie, judelui Hunedoara, Orăştie.
1921.
21. Ibidem, p. 6-7.
22. GOrOg Ferencz, A szaszvarosi Ref. Kun Kollegium Emlekkonyve, Cluj, Kolozsvar, 1925.
23. Ibidem, p. 184.
24. Sabin Jula, Monografia comunei şi a şcolii primare Simeria-Hunedoara, Târgu Jiu, 1935.
25. Ştefan Mateş, Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria, Sibiu, 1936.
26.' Gh. Tulbure, Şcoala sătească din Ardeal în epoca lui Şaguna, Cluj, 1937.
27. E. Hodoş, Cercetări, probleme şcolare confesionale, Sibiu, 1944.
28. N. Albu, Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj, 1944.
dintre ele poartă semnătura cunoscuţilor istorici clujeni Ileana Bozac şi Pompiliu
Teodor 29 • Al doilea aparţine Luciei Protopopescu 30 • Cele două studii fac referiri
şi la şcolile româneşti din sud-vestul Transilvaniei din secolul al XVIII-iea şi
prima jumătate a secolului al XIX-iea. Un al treilea studiu semnat de Constantin
Rusu 31 , prezintă concepţia consilierului şcolilor ortodoxe din Transilvania, Pavel
Vasici, care se încadrează în gândirea generaţiei române de la 1848. Pavel
Vasici considera şcoala instituţie de creştere şi învăţământ. „Pe aceste două
cuvinte; creştere şi învăţământ - spunea Vasici - cade toată ponderea lucrului
şi bazată destinaţia şcolii populare" 32 . În acelaşi an, cunoscutul cercetător al
istoriei învăţământului din Transilvania şi Banat, Vasile Popeangă 33 , publica o
lucrare referitoare la presa pedagogică.
Poziţia lui George Bariţiu faţă de proiectul de lege şcolară din 1879, este
analizată, pe baza corespondenţei marelui om politic, de către Liviu Ursuţiu 34 •
Eforturile elitei intelectuale române din Transilvania pentru înfiinţarea unei
facultăţi juridice se regăsesc în studiul semnat de Simion Retegan 35 •
Anul 1967 inaugurează şi o serie de articole ce se ocupă de învăţământul
profesional sau agricol din Transilvania. Începuturile învăţământului profesional
sunt analizate în articolul lui M. Mirel şi M. Ardos 36 •
În anul 1968, Şerban Polverejan 37 , publica un studiu statistic al şcolilor din
Transilvania, bazat pe documente inedite. Aici se găsesc numeroase date
referitoare la şcolile confesionale ortodoxe şi greco-catolice din sud-vestul
Transilvaniei. Tot în această perioadă sunt publicate câteva articole despre
şcolile şi învăţământul din sud-vestul Transilvaniei purtând semnătura autorilor
Cornel Stoica, Mircea Valea 38 , Vasile Şchiopu şi Rodica lrimescu-Sofroni 39 • Un
grup mai numeros de autori publică o broşură referitoare la cultura şi învăţământul
hunedorean 40 •
Două dintre cele mai prestigioase instituţii şcolare din judeţul Hunedoara,
liceele din Brad şi Orăştie, aniversează, în anul 1969, 100 şi respectiv 50 de ani
de la întemeierea lor. Cele două jubilee sunt marcate şi prin apariţia a două
monografii semnate de Nestor Lupei şi Romulus Neag 41 , şi respectiv Petru
Baciu 42 •
29. Ileana Bozac, Pompiliu Teodor, invălământul românesc din Transilvania, în secolul al XVIII-iea şi
începutul secolului al XIX-iea, în „Din istoria pedagogiei româneşti, voi. I, Bucureşti, 1966.
30. Lucia Protopopescu, Contribulie la istoria învăţământului din Transilvania, 1774-1805, Bucureşti, 1966.
31. Constantin Rusu, Pavel Vasici - gânditor înaintat, în AllC, IX/1966, p. 351-360.
32. Ibidem, p. 357.
33. Vasile Popeangă, Presa pedagogică din Transilvania, Bucureşti, 1966.
34. Liviu Ursuliu, Cinci scrisori ale lui G. Bariliu în legătură cu proiectul de lege şcolară din 1879, în Acta MN,
111/1966, p. 521-549.
35. S. Retegan, Lupta burgheziei române din Transilvania pentru înfiinţarea unei facultăţi juridice româneşti
(1848-1883), în AllC, X/1967, p. 307-317.
36. M. Mirel, A. Ardos. Date privind începuturile învăţământului profesional. în Acta MN, IV/1967, p. 215-235.
37. Şerban Polverejan, Contribuţii statistice privind şcolile româneşti din Transilvania în a doua jumătate a
secolului al XIX-iea, în Cumidava, 11/1968, p. 161-206.
38. Cornel Stoica, Mircea Valea. Contribuţii la cunoaşterea dezvoltării învăţământului în ţinutul Hunedoarei
de-a lungul vremurilor, în Sargetia, V/1968, p. 471-493.
39. Vasile Şchiopu, Rodica lrimescu-Solroni, Contribulii la cunoaşterea şcolilor Regimentului I românesc de
graniţă de la Orlat, în Sargetia, V /1968, p. 493-505.
40. Ion Lungu, Vasile Radu, Mircea Valea, Liviu Mărghitan, Tradiţii progresiste ale culturii şi învăţământului
hunedorean, Deva, 1968.
41. Nestor Lupei, Romulus Neag, Monografia Liceului „Avram Iancu" Brad, 1869-1969, Sibiu, 1969.
42. Petru Baciu, Liceul „Aurel Vlaicu" Orăştie. Deva, 1969.
Ioachim Lazăr 667
Prestigioşi cercetători clujeni investighează preocupările românilor pentru

organizarea şi dezvoltarea învăţământului profesional şi agricol din Transilvania
din a doua jumătate a secolului al XIX-iea. Eforturile elitei intelectuale române
din Transilvania pentru organizarea învăţământului profesional după 1848 sunt
pe larg prezentate de către M. Mirel şi A. Ardos 43 • Aspecte privind istoria
învăţământului agricol, din perioada 1849-1900 sunt reliefate în studiul semnat
de I. Kovacs, A. Ardos şi M. Mirel 44 •
Un aprofundat studiu privind cunoaşterea legislaţiei şcolare din Transilvania
în anii neoabsolutismului habsburgic a fost publicat de către cunoscutul cercetător
clujean, Teodor Pavel 45 • În acelaşi an, 1970, apar alte două studii, referitoare la
învăţământul din diferite zone ale judeţului Hunedoara, semnate de către Mihai
Cerghedean 46 şi Ovidiu Vlad 47 •
Împlinirea unui secol de la înfiinţarea Preparandiei de Stat din Deva a
prilejuit întocmirea unei monografii purtând semnătura lui Ovidiu Vlad şi Nicolae
Ţârlea 48 • Un an mai târziu, în 1971, cu ocazia unui jublieu asemănător, este
întocmită şi publicată monografia liceului „Decebal" din Deva, de către Victor
Jacotă, Dumitru Susan şi Eugen Ghişoiu 49 •
În aceiaşi perioadă·, apar un număr considerabil de volume şi studii privind
învăţământul din România. Sub egida Ministerului Învăţământului este publicat
volumul-compendiu „Istoria învăţământului din România" 50 • Date privind
învăţământul din sud-vestul Transilvaniei sunt cuprinse în capitolul referitor la
„Dezvoltarea învăţământului, în secolul al XIX-iea şi începutul secolului al XX-
iea în Ţara Românească, Moldova şi Transilvania (1818-1918) 51 • Despre ctitorii
de şcoală românească din secolul al XIX-iea ne informează lucrarea publicată
de Titu Georgescu şi Emil Bâldescu 52 • Tot acum apare lucrarea istoricului
Nicolae Albu 53 , care abordează istoria şcolilor din Transilvania, din perioada
1800-1867, fiind o continuare a volumului apărut în anul 1944. Autorul rezervă
şcolilor din judeţul Hunedoara 54 , un subcapitol aparte.
Cunoscuta cercetătoare a şcolilor din Transilvania, Ioana Botezan 55 ,
publică un studiu referitor la şcolile din Ţara Haţegului, însoţit de un număr
important de documente inedite. Documentele publicate scot în evidenţă eforturile
43. M. Mirel, A. Ardos, Preocupări ale românilor din Transilvania pentru organizarea învăţământului
profesional după 1848, în Acta MN, Vl/1969, p. 361-373.
44.1. Kovacs, A. Ardos, M. Mirel, Din istoria învătământului agricol în Transilvania (1849-1900), în Acta MN,
Vll/1970, p. 287-308.
45. Teodor Pavel, Date privind legislatia şcolară din anii absolutismului în Transilvania (1849-1860), în
Lucrări ştiinţifice, seria B, 1970, p. 235-245.
46. Mihai Cerchedean, Şcoala de minerit din Săcărâmb, în Sargetia, Vll/1970, p. 225-227.
47. Ovidiu Vlad, Aspecte din istoria învăţământului în municipiul Deva, în Sargetia, Vll/1970, p. 219-223.
48. Ovidiu Vlad, Nicolae Târlea, Monografia liceului pedagogic Deva, Deva, 1970.
49. Victor Jacotă, Dumitru Susan, Eugen Ghişoiu, Monografia Liceului „Decebal", Deva, 1971.
50. Istoria invălămânlului din România, compendiu, Bucureşti, 1971.
51. Ibidem, p. 120-121.
52. Titu Georgescu, Emil Bâldescu, Ctitori de şcoală românească în secolul al XIX-iea, Bucureşti, 1971.
53. Nicolae Albu, Istoria şcolilor româneşti din Transilvania intre 1800-1867, Bucureşti, 1971.
54. Ibidem, p. 129-135.
55. Ioana Botezan, Documente privind istoria învăţământului din Ţara Haţegului între 1850-1860, în
Sargetia, Vlll/1971, p. 119-128.
vicarului greco-catolic, Ştefan Moldovan, pentru înfiinţarea de şcoli săteşti, în

diferite localităţi ale vicariatului, inclusiv în orăşelul Haţeg, precum şi sprijinul pe
care îl primeşte din partea profesorului blăjean, Timotei Cipariu. Încercările de
reformare ale învăţământului românesc de până la 1848 sunt redate în studiul
lui Ladislau Gyemant 56 • Mihai Gherman 57 , publică în anul 1972, monografia
închinată împlinirii unui secol de la înfiinţarea şcolii din Simeria. La Deva, apărea
un an mai târziu, o lucrare de sinteză a învăţământului hunedorean 58 •
Cunoscutul cercetător ştiinţific şi profesor universitar, Teodor Pavel 59 ,
publică un consistent şi documentat articol privind învăţământul românesc din
Transilvania în preocupările Astrei. Sunt pe larg prezentate eforturile acestei
instituţii culturale pentru susţinerea învăţământului românesc în cea mai grea
perioadă pe care a traversat-o, perioada dualismului austro-ungar. Contribuţia
profesorului blăjean Ioan Micu Moldovan privind asigurarea manualelor pentru
şcolile româneşti este reflectată în articolul semnat de Ioana Botezan 60 • Cărţile
didactice româneşti din secolul al XIX-iea, aflate în biblioteca Muzeului din Alba
Iulia, sunt prezentate de către Iacob Mârza şi Lucia Haţeganu 61 • Tot acum apare
şi articolul semnat de Rodica Sofroni 62 , privind împrumutul de stat din 1854 şi
decizia comunităţilor din Zarand şi Dobra de a-l destina pentru înfiinţarea de
şcoli. Aspecte importante ale învăţământului românesc din Transilvania din
perioada 1848-1881, sunt cuprinse în cartea regretatului istoric Vasile Netea 63 •
Rolul şcolii româneşti din Transilvania în lupta pentru Unirea cu România
este amplu prezentată în lucrarea lui Vasile Popeangă 64 • C. Tatai-Baltă 65 , ne
redă în studiul său activitatea desfăşurată de Timotei Cipariu ca director al
gimnaziului din Blaj şi sprijinul pe care-l acordă şcolilor româneşti înzestrându-
le cu manuale şcolare, dintre care unele tipărite de el însuşi. Cunoaşterii
învăţământului din Transilvania din secolul al XIX-iea îi este dedicat studiul lui
Iacob Mârza 66 • Rolul jucat de manualele şcolare româneşti în realizarea unităţii
56. Ladislau Gyemant. Proiectele dietale de reformă a învăţământului românesc din Transilvania, 1790-
1848, în AllA, XIV/1971, p. 105-117.
57. Mihai Gherman, Istoria celor 100 de ani ai şcolii din Simeria, 1872-1972, Deva, 1972.
58. Din istoria învătământului hunedorean, Deva, 1973.
59. Teodor Pavel, Activitatea Astrei pentru dezvoltarea învăţământului românesc din Transilvania (1861-
1918). în Sargetia, X/1973, p. 263-310.
60. Ioana Botezan, Documente inedite privind contribuţia lui Ioan Micu Moldovan (1833-1915), la elaborarea,
editarea şi răspândirea manualelor şcolare pentru învăţământul românesc din Transilvania în perioada, 1860-
1914, în Sargetia, X/1973, p. 251-261.
61. Iacob Mârza, Lucia Haţegan, Cărţi didactice româneşti din sec. al XIX-iea în Biblioteca Muzeului de
istorie Alba Iulia, în Apulum, Xl/1973, p. 393-421.
62. Rodica Solroni, Cu privire la împrumutul de stat din 1854 ca formă de exploatare a maselor, în AllA Cluj,
XVl/1973, p. 417-428.
63. Vasile Netea, Lupta românilor din Transilvania pentru libertatea naţională (1848-1881 ), Bucureşti, 1974,
p. 109-141şi305-328.
64. Vasile Popeangă, Şcoala românească din Transilvania în perioada 1867-1918 şi lupta sa pentru unire,
Bucureşti, 1974. .
65. C. Tatai-Baltă, Din activitatea lui Timotei Cipariu ca director al gimnaziului din Blaj, in Apulum, XIV/1976,
p. 366. Iacob Mârza, Noi contribuţii documentare la cunoaşterea învăţământului din Transilvania in secolul XIX,
în RI, 1976, 29, nr. 8. 21-342.
66. Iacob Mârza, Noi contribuţii documentare la cunoaşterea invătământului din Transilvania in secolul XIX,
în RI, 1976, 29, nr. 8.
Ioachim Lazăr 669
naţionale este tratat, pe larg de către istoricul Vasile Netea 67 • Viaţa şi activitatea
profesorului de la Preparandia din Deva, Ioan Lăzăriciu a fost studiată de către
Pave1Eugen 68 •
În acelaşi timp se intensifică cercetarea învăţământului din sud-vestul
Transilvaniei prin apariţia de noi studii publicate în revistele de specialitate. Unul
dintre ele se referă la zona cea mai săracă în şcoli elementare, care era Ţara
Haţegului şi este semnat de către Gheorghe Naghi 69 • Se remarcă eforturile
vicarului Ştefan Moldovan, materializate prin înfiinţarea a numeroase şcoli
săteşti şi a unei preparandii.
Aportul profesorului Timotei Cipariu în dezvoltarea învăţământului confesional
românesc greco-catolic este remarcat în studiul întocmit de I. Botezan şi I. Gabor70 •
Activitatea preparandiilor româneşti din Transilvania a fost analizată de acelaşi
neobosit cercetător al şcolii româneşti, Vasile Popeangă 71 • Rolul consilierului şcolar
Pavel Vasici în dezvoltarea învăţământului confesional ortodox a fost remarcat de
către Doru Bogdan 72 • Cărţile didactice româneşti foloslte în şcolile din secolul al XIX-
iea au fost descrise de Lucia Haţeganu 73 • Preocuparea administraţiei româneşti a
comitatului Zarand pentru dezvoltarea învăţământului este menţionată în studiul
Laviniei Cerghedean 74 • Un studiu despre şcolile de reuniune grănicerească, cu
referire specială la cea din Cugir, aparţine lui Nicolae Florea75 • Lupta românilor
pentru apărarea şcolii naţionale împotriva tendinţelor de maghiarizare promovată de
către guvernele de la Budapesta este reflectarea în articolul lui Traian Valentin
Poncea76 • Pe aceleaşi coordonate se înscrie şi articolul lui Paul Grigoriu 77 , apărut în
anul 1983.
Istoriografia naţională din acest domeniu înregistrează un moment de vârf
prin apariţia, în anul 1983, a volumului I din „Istoria învăţământului din România" 78 ,
rod al strădaniilor unui larg colectiv de autori sub coordonarea academicianului
Ştefan Pascu.
67. Vasile Netea, Manualele şcolare româneşti, elemente ale unităţii naţionale, im RI, 1977, 30, nr. 1.
68. Eugen Pavel, Contribuţia lui Ioan Lăzăriciu la dezvoltarea învăţământului hunedorean, în Sargetia, XIII/
1977, p. 519-527.
69. Gheorghe Naghi, Memoriile lui Ştefan Moldovan din 1852 şi 1854 cu privire la şcolile româneşti din
Haleg, în Sargetia, XIV/1979, p. 421-430.
70. I. Botezan, I. Gabor, Documente referitoare la şcolile blăjene din perioada 1854-1874, în AllA Cluj-
Napoca, XXll/1979, p. 413-428.
71. Vasile Popeangă, Preparandiile româneşti din Transilvania, în Ziridava, 12/1980, p. 529-588.
72. Doru Bogdan. Pavel Vasici în slujba învăţământului românesc (1870-1881) în Ziridava, Xll/1980, p. 511-
526.
73. Lucia Haţeganu. Cărţi româneşti din secolul al XIX-iea în Biblioteca Muzeului Unirii Alba Iulia, în Apulum,
XVlll/1980, p. 339-353.
74. Lavinia Cerghedean, Din preocupările administraţiei zărăndene pentru dezvoltarea învăţământului
românesc 1848-1876, în Sargetia, XV/1981, p. 393-397.
75. Nicolae Florea, Contribuţii la istoria învăţământului. Şcolile de reuniune grănicerească, în Sargetia, XVl-
XVlll/1982-1983, p. 559-563.
76. Traian Valentin Poncea, Lupta românilor împotriva legislaţiei învăţământului în timpul dualismului
austro-ungar, în Marisia, 11-12, 1981-1982, p. 279-287.
77. Paul Grigoriu, Manualele de istorie din secolul al XIX-iea, veridice mărturii ale luptei pentru libertate şi
unitate naţională, în Rev. Muz. şi Mon. nr. 6/1983.
78.lstoria învăţământului din România, voi. I, Bucureşti, 1983.
Dezvoltarea învăţământului românesc din şcolile blăjene este urmărită de

către Ioana Botezan 79 • Autoarea ajunge la concluzia că principalele furnizoare
de elevi la gimnaziul din Blaj erau localităţile din comitatele Alba, Târnava, Cluj,
Turda, Turda-Arieş şi Hunedoara 80 •
Lupta românilor pentru păstrarea învăţământului în limba maternă faţă de
presiunea exercitată de guvernele maghiare împotriva şcolii româneşti este
cuprinsă într-un capitol aparte al lucrării lui Mircea Păcurariu 81 • în ultimii ani apar
tot mai multe studii şi articole referitoare la învăţământul şi şcolile din sud-vestul
Transilvaniei. Cărţile didactice româneşti aflate în patrimoniul muzeal hunedorean
au fost prezentate de către Maria Basarab 82 • Viorel Vânătoru 83 , reia cercetările
asupra şcolii montanistice de la Săcărâmb, publicându-i statutul elaborat în anul
1863. Câteva date statistice cu o deosebită semnificaţie pentru şcolile din sud-
vestul Transilvaniei sunt cuprinse în studiul lui Eugen Gluck 84 •
Gheorghe Naghi 85 aduce noi date privind starea învăţământului din Ţara
Haţegului, menţionate într-un manuscris aparţinând lui Ştefan Moldovan.
Partea a doua a manuscrisului a fost publicată de către Adrian Andrei Rusu 86 •
Documentul publicat sub semnătura celor doi autori prezintă starea
învăţământului din vicariatul Haţegului şi eforturile depuse de către Ştefan
Moldovan pentru crearea unei reţele de şcoli confesionale greco-catolice.
Aspecte noi privind învăţământul din comitatul Hunedoarei aduce şi materialul
publicat de către Liviu şi Ioana Botezan 87 •
Politica şi educaţia, preocupări ale românilor transilvăneni în anii guvernării
liberale este analizată pe larg în studiul semnat de Simion Retegan 88 . Situaţia
politică şi confesional-şcolară a românilor transilvăneni din prima decadă a
dualismului este dezbătută de către cercetătorul D. Suciu 89 . Politica guvernelor
maghiare privind deznaţionalizarea românilor în epoca dualismului este analizată
profund de către Gelu Neamţu şi Nicolae Cordoş 90 •
79. Ioana Botezan, Aspecte inedite ale dezvoltării învălămânlului românesc din şcolile blăjene între anii
1850-1880, în AllA, Cluj-Napoca, XXVl/1983-1984, p. 445-451.
80. Ibidem, p. 448.
81. Mircea Păcurariu, Politica statului ungar faţă de biserica românescă din Transilvania în perioada
dualismului 1867-1918, Sibiu, 1986.
82. Maria Basarab, Consideraţii privind căf1ile didactice româneşti (1785-1892), din patrimoniul hunedorean,
în Sargetia, XVI-XVII, 1982-1983. p. 607.
83. Viorel Vânătoru, Statutul Şcolii de morltanistică de la Săcărâmb (1863) în Sargetia, XVlll-XIX/1984-
1985, p. 289-293.
84. Eugen Gluk, O lilă din trecutul învălământului din judeţul Hunedoara în R.P. nr. 10/1986, an XXXV, p.
63-64.
85. Gheorghe Naghi, Un manuscris inedit a lui Ştefan Moldovan privitor la Ţara Haţegului în mijlocul
secolului al XIX-iea (I), în Sargetia, XX/1986-1987, p. 306-326.
86. Adrian Andrei Rusu, Un manuscris inedit a lui Ştefan Moldovan privitor la Ţara Haţegului în mijlocul
secolului al XIX-iea (li), în Sargetia, XXl-XXIV/1988-1991, p. 253-282.
87. Liviu Botezan, Ioana Botezan, Corespondenţa unor intelectuali din comitalul Hunedoarei cu Timotei
Cipariu între 1850-1870, în Sargetia, XXl-XXIV/1988-1991, p. 283-302.
88. Simion Retegan, Politică şi educaţie la românii din Transilvania în epoca liberalismului austriac (1860-
1876), în AllC, XXX/1990-1991, p. 73-88.
89. D. Suciu, Date privind situa1ia politică şi confesional - şcolară a românilor din Transilvania în prima
decadă a dualismului, în AllC, XXX/1990-1991, p. 89-122.
90. Gelu Neamţu, Nicolae Cordoş, Politica guvernelor maghiare de deznaţionalizare a românilor din
Transilvania în perioada 1867-1918, în Apulum, XXVll-XXX/1990-1993, p. 457-492.
Ioachim Lazăr 671
Continuându-şi strădaniile pentru a reda eforturile poporului român pentru

instruirea şi educarea tineretului său numeros, colectivul de autori a editat
volumul al II-iea din „ Istoria învăţământului din România" 91 • Două studii semnate
de cunoscuţii cercetători clujeni, Simion Retegan 92 şi Stelian Mândruţ 93 ,
abordează aspecte ale învăţământului liceal şi universitar din Cluj din a doua
jumătate a secolului al XIX-iea şi primele decenii ale secolului al XX-iea. Rolul
bisericii ortodoxe din vremea lui Şaguna, la formarea elitelor româneşti din
Transilvania a fost remarcată de către Ioan Vasile Leb 94 • Se remarcă prezenţa
mai multor personalităţi care au activat în sud-vestul Transilvaniei, printre care
amintim numele lui Ioan Raţiu, Vasile Pipoş şi Romul Crainic.
La împlinirea a 125 de ani de la înfiinţarea liceului din Brad, a fost reeditată
monografia 95 , acestei instituţii de învăţământ. Anul 1994, marca şi împlinirea a
75 de ani de la înfiinţarea liceului „Aurel Vlaicu" din Orăştie, instituţie de
învăţământ creată după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Cu acest prilej,
Petru Baciu 96 , autor a numeroase articole despre istoricul şi activitatea liceului,
a realizat un compendiu monografic.
Populaţia şcolară din gimnaziile Transilvaniei în perioada 1848-1867 este
analizată de către Vasile Galoş 97 •
În anul 1995, istoriografia învăţământului din România s-a îmbogăţit prin
cele două volume realizate de cunoscutul cercetător ştiinţific, Simion Retegan 98 •
Un an mai târziu, în 1995, a apărut un volum întocmit de către Romulus Neag 99 ,
cuprinzând momente, aspecte şi figuri reprezentative din existenţa de 125 de
ani ai liceului din Brad.
Problematica vastă a şcolilor din această zonă ne-a îndemnat să
cercetăm 100 , în ultimii ani, fonduri arhivistice, presa şi bibliografia aferentă.
Rezultatul acestor preocupări s-a finalizat prin elaborarea unor studii publicate
în reviste de specialitate.
91. Istoria învălământului din România, voi. li, Bucureşti, 1993.

92. Simion Retegan. Şcolarizare şi dezvoltare. Elevi români ai liceului piarist din Cluj între 1850-191 O, în
AllC, XXXll/1993, p. 121-139.
93. Stelian Mândruţ, Învăţământul universitar juridic şi agronomic din Transilvania în epoca dualismului
austro-ungar. în AllC, XXXll/1993, p. 169-186.
94. Ioan Vasile Leb, Contribuţia bisericii ortodoxe la formarea elitelor româneşti din Transilvania, în AllC,
XXXll/1993, p. 81-82.
95. Nestor Lupei, Romulus Neag, Stelian Circo, Monografia Liceului „Avram Iancu", Brad, Ediţie revăzută
şi completată, Brad, 1994.
96. Petru Baciu, Liceul „Aurel Vlaicu" Orăştie, Compendiu monografic, 1919-1994, Deva. 1994.
97. Vasile Galoş. Popula!ia şcolară din gimnaziile Transilvaniei în perioada 1848-1876, în Comunicări ale
cercurilor ştiinţifice studen!eşti de istorie. Cluj-Napoca, 1994, nr. 2. p. 120-128.
98. Simion Retegan, Satul românesc din Transilvania, ctitor de şcoală (1850-1867). Cluj, 1994; Idem, Sate
şi şcoli româneşti din Transilvania în mijlocul secolului al XIX-iea (1867-1875), Cluj-Napoca, 1994.
99. Romulus Neag, Personalităli brădene în lumina istoriei, Brad, 1995.
100. Ioachim Lazăr, Din activitatea Preparandiei din Haleg (1854-1857), în AllA. Cluj, XXIX/1989, p. 503-
512; Idem, Contribuţii la istoria învălământului elementar românesc din judelui Hunedoara (1780-1848). în
Sargetia, XXl-XXIV/1988-1991, p. 207-232; Idem, Aspecte privind învălământul în satul Ostrov, din Ţara
Halegului în a doua jumătate a secolului al XIX-iea, în Sargetia, XXl-XXIV/1988-1991, p. 347-392; Idem,
Augustin Degan (1850-1930). un om de cultură şi şcoală românească, în Sargetia, XXl-XXIV/1988-1991, p. 839-
843; Idem, Aspecte privind eforturile zărăndenilor pentru înliinlarea unui gimnaziu nalional, în Restituiri, 111993,
Deva, p. 58-69; Idem, Învăţământul pedagogic hunedorean între anii 1848-1883, în Sargetia, XXV/1992-1994,
p. 623-660; Idem, Politica şcolară a Cu flii din Viena şi a guvernelor maghiare în perioada 1848-1883, în Sargetia,
XXVl/1995-1996, (2). p. 87.
PRELUCRAREA INFORMAŢIILOR DIN CĂRŢILE ŞI
PERIODICELE AFLATE iN BIBLIOTECA MUZEULUI
DEVEAN PENTRU INTRODUCERE ÎN BAZA DE DATE ŞI
REGĂSIREA ACESTORA
Rodica Andruş,
Georgeta Deju,
Dorina Molodeţiu
Necesitatea oferirii unei informaţii rapide şi complete ne-a determinat să

iniţiem prelucrarea informaţiilor din toate publicaţiile aflate în biblioteca noastră
şi introducerea acestora în baza de date. La baza prelucrării stau normele
ISBDM. Am făcut distincţia între cărţi şi periodice, întrucât cele din urmă
conţinând un număr mai mare sau mai mic de articole şi studii necesită o
prelucrare aparte, respectiv întocmirea unei fişe pentru fiecare articol.
În cele ce urmează vom expune principiile care au stat la baza muncii
noastre. Deşi cărţile sunt prelucrate în proporţie de circa 15% iar periodicele în
proporţie de numai 5% şi introducerea informaţiei în baza de date este efectuată
în totalitate pentru periodice dar numai în proporţie de 80% pentru carte
(deoarece muzeul deţine un singur calculator depăşit ca tehnologie şi volumul
de lucrări în totalitatea lor, dat fiind numărul mare de compartimente al muzeului,
timpul afectat pentru lucrările de bibliotecă este limitat) am considerat că nu este
inutil a prezenta rezultatele obţinute.
Pentru cărţi, în afara informaţiilor privind titlul, autorul, editura, datele de
publicare, colecţia, notele şi numărul standard (acolo unde există) am menţionat
şi cota tapo, respectiv locul lor în depozit. Toate informaţiile despre cărţi sunt
cuprinse într-o bază de date pe care am numit-o 81. Pentru periodice notăm
autorul, titlul lucrării (dacă este într-o limbă străină se traduce, dar se menţionează
limba în care este scris), titlul publicaţiei în care a apărut, volumul, anul apariţiei,
paginaţia şi cota tapo. În aceeaşi categorie cu periodicele am introdus colecţiile
de studii (ex. Omagiu lui Constantin Daicoviciu) care se pretează la o prelucrare
după sistemul periodicelor. Informaţiile despre periodice sunt cuprinse într-o
altă bază de date pe care am numit-o 83. Indiferent dacă se prelucrează cartea
sau periodicul se notează, după caz, bibliografia problemei (nu notele), ilustraţiile,
hărţile, glosarul şi indicii.
Informaţia rezultată din prelucrarea fiecărei publicaţii (carte, studiu sau
articol) a fost clasificată în funcţie de domeniul la care se referă iar în cadrul
acestuia în diviziuni şi subdiviziuni. Această clasificare a fost dictată de însuşi
materialul studiat, iar clasificarea este deschisă diversificării, pe măsură ce vom
înainta în munca de prelucrare. Am deschis capitole separate pentru probleme
care au legătură între ele şi aceasta în dorinţa de a asigura o cât mai mare
rapiditate în procesul de regăsire a informaţiei (numismatică, medalistică,
Prelucrarea informaţiilor
sigilografie, heraldică, vexilogie) fiecare din aceste capitole având la rândul lor
mai multe diviziuni şi subdiviziuni. Din aceleaşi considerente de operativitate am
folosit prescurtările utilizând, de exemplu, iv1 pentru istoria veche, ia1 pentru
istoria artei, im1 pentru istoria medie, imd1 pentru istoria modernă etc. Cifra 1
care apare lipită de grupul de litere elimină posibilitatea ca la solicitarea
informaţiei din calculator acesta să extragă toate cuvintele care conţin respectiva
combinaţie de litere.
Sunt de asemeni prescurtate numele editurilor, al periodicelor (pentru
care au fost folosite prescurtările utilizate în Bibliografia Istorică a României)
titlurile colecţiilor de studii, numele provinciilor istorice româneşti (Bnt pentru
Banat, Dbg pentru Dobrogea etc.) precum şi unele cuvinte care sunt utilizate
foarte des (ht pentru hartă, bbg pentru bibliografie etc.). Am preferat combinaţii
de litere consonantice tot pentru a elimina posibilitatea regăsirii lor în cuvintele
cheie cuprinse în Catalog, fapt care ar influenţa regăsirea corectă a informaţiei.
Pentru că rezultatele muncii noastre se adresează în primul rând celor
interesaţi de istoria judeţului Hunedoara, am considerat necesară întocmirea
unor liste care să cuprindă localităţile din judeţul nostru unde s-au făcut
descoperiri din diverse perioade istorice. 'La cererea specialiştilor au fost
întocmite şi liste cu numele tuturor zeilor care apar în lucrările prelucrate precum
şi liste cu numele pictorilor, gravorilor, sculptorilor şi arhitecţilor români şi
străini. La capitolul rezervat culturii, la subdiviziunea presă, sunt menţionate
titlurile tuturor periodicelor întâlnite, indiferent de provincia în care au apărut. La
capitolul numismatică sunt menţionate toate descoperirile, la nivelul întregii ţări,·
localităţile fiind înscrise alfabetic, pe judeţe.
Pentru lucrările de istorie universală s-a păstrat acelaşi sistem de împărţire
pe capitole, periodizarea fiind stabilită pentru fiecare ţară în funcţie de istoria sa
(pentru Franţa istoria modernă este considerată de la revoluţia din 1789, pentru
Anglia de la revoluţia condusă de Cromwell etc.). Ne-am ghidat după Istoria
lumii în date, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1969.
Regăsirea informaţiei din baza de date pentru carte (B 1) şi cea pentru
periodice (83) se face pe baza cuvintelor cheie cuprinse într-un Catalog. Aceste
cuvinte au fost stabilite şi completate pe parcursul prelucrării materialului, ele
nu sunt un tot închis, fiind susceptibile completării, pe măsura înaintării în
muncă.
Catalogul cuprinde lista tuturor prescurtărilor şi enumerarea capitolelor
cu paginile la care ele pot fi regăsite şi unde fiecare capitol în parte este
prezentat cu diviziunile şi subdiviziunile sale. Capitolele stabilite până în prezent
sunt: istoria veche (iv1 ), istoria medie (im1 ), istoria modernă (imd1 ), istoria
contemporană (icont1 ), numismatică, sigilografie, heraldică, vexilogie, etnografie-
folclor, istoria culturii (ic1 ), muzeologie, muzeografie, aviaţie, bibliografie,
patrimoniu (patr1 ), arhitectură (arh 1), istoria artei (ia 1), conservare-restaurare,
istoria credinţelor (icrd 1), ghid-catalog, toponimie-onomastică, sociologie (soc1),
istoria dreptului (id1 ), români peste hotare, lucrare generală, personalităţi (prs),
ştiinţele naturii (ştnat1 ), roman istoric, gliptică, enciclopedie, dicţionar. Aceste
, capitole sunt menţionate în ordinea în care au rezultat din prelucrare.
Rodica Andruş, Georgeta Deju, Dorina Molodeţiu- 675
Informaţia introdusă pentru fiecare capitol, poate fi cerută în diverse

condiţii. Luăm ca exemplu capitolul istoria culturii (ic1 ), unde, până în momentul
de faţă sunt introduse 170 de fişe în B 1 (carte) şi 181 de fişe în 83 (periodice şi
culegeri de studii), toate acestea cuprinzând numai articole referitoare la istoria
culturii. Dacă vom extrage din baza de date cuvântul cheie istoria culturii (ic1 ),
vom obţine, prin listare, 170 de titluri de carte şi 181 de titluri de studii şi articole.
Dacă ne interesează însă numai bibliotecile (în totalitatea lor) vom extrage
informaţiile după cuvântul cheie "ic1 bibliotecă" şi vom obţine 6 titluri de carte
din 81 şi 1O titluri de articole din 83. Se poate însă să ne intereseze numai
biblioteci publice sau numai biblioteci particulare. Să analizăm această alternativă.
Cuvintele cheie folosite vor fi "ic1 bibliotecă publică" sau "ici bibliotecă particulară".
Din baza de date pentru carte vom constata că din totalitatea de 6 titluri
introduse vom obţine un singur titlu de carte care se referă la o bibliotecă publică
(cea a ASTREI) şi 5 titluri care se referă la biblioteci particulare (două referitoare
la biblioteca Mavrocordat, una despre biblioteca din Mintia şi două despre
biblioteca Teleki din Tg. Mureş, din acestea una fiind în limba maghiară.
Menţionăm că cele două titluri referitoare la biblioteca Mavrocordat indică de
fapt aceiaşi lucrare semnată de N. Iorga, care se regăseşte însă la două numere
de inventar şi la două cote deosebite, fapt pentru care au fost fişate şi introduse
de două ori în baza de date). (Anexa I).
Din baza de date 83, folosind aceleaşi cuvinte cheie ca în primul caz, vom
obţine un total de 1Otitluri dintre care, procedând ca mai sus, vom avea o singură
bibliotecă particulară (a stolnicului Cantacuzino) şi 9 biblioteci publice (7
articole despre biblioteca ASTRA, unul despre Biblioteca Muzeului Ardelean şi
unul despre biblioteca Asociaţiei învăţătorilor din Regimentul grăniceresc
Caransebeş (Anexa li).
Din acelaşi capitol „cultură" (ic1) vom lua o altă diviziune cu toate
subdiviziunile sale fără însă a mai da numărul lucrărilor introduse în bazele de
date. Pentru diviziunea „învăţământ" (unde se indică şi provincia) avem
următoarele subdiviziuni:
(învăţământ) - profesional (meserii)
- tehnic (superior)
- universitar (în general, mai puţin tehnic şi artistic)
- artistic
- academii domneşti
- organizare
- lucrare generală (despre învăţământ)
- metodică
- material didactic
- reuniune (a cadrelor didactice
- românesc (în teritoriile pierdute)
- sesiune (de comunicări)
- istoric
- fundaţii
676 Prelucrarea informaţiilor
- cadre (cu subdiviziunile:)

- învăţători
- şcoală (cu subdiviziunile:)
- înfiinţare
- elevi
- militare
- ajutor (primit de şcoli transilvănene din România)
- Deva ( ... din)
- Hunedoara ( ... din)
- Orăştie ( ... din)
Menţiunile care apar între paranteze au rol lămuritor ele nefăcând parte
din cuvântul cheie propriu-zis. Atât diviziunea cât şi subdiviziunile sunt deschise
completărilor.
Mai dăm un exemplu din prelucrarea materialelor de istorie universală. La
istorie medie universală (im1 universală) pentru Ungaria avem până în prezent
următoarele diviziuni şi subdiviziuni:
- lucrare generală
- descoperiri (antichităţi)
- ceramică
- oraş
- huni
- Panonia
- regi
- pescuit
- organizare - socială
- administrativă
- politică (internă, inclusiv situaţie politică şi instituţii)
- finanţe
- biografii
- armată
- legislaţie
- paşalâc (până la 1699)
- izvoare (şi documente)
- populaţie
- graniţe
- teritorii (ocupate de Ungaria)
- răscoale
- runice (scriere cu caractere ... )
- absolutism
- hidrologie
- arhitectură
Ultimul exemplu pe care îl dăm este capitolul Etnografie - folclor aşa cum
se prezintă acesta în Catalogul de cuvinte cheie.
- românească (nu se specifică)
- universală (plus ţara, vezi lista)
Rodica Andruş, Georgeta Deju, Dorina Molodeţiu 677
- provincia
- lucrare generală
- sărbători
- obiceiuri
- credinţe (inclusiv mituri)
- legendă (inclusiv basm)
- descântece
- povestiri
- superstiţii
- doine
- strigături
- ghicitori
- poezie (în afară de doine)
- în străinătate (români. .. şi folclorul lor)
- tehnică (populară)
- metal (pentru prelucrarea metalului)
- argea
- tors (pentru ... )
- călcătoare
- cuptor
- piuă
-
teasc
lucrare generală
-
- morărit (inclusiv mori de diferite tipuri)
- vărărit
- păstorit
- culegători
- decor (ornamente)
-om
- cal (şi călăreţ)
- astre
- fantastic
- lucrare generală
- folclor - despre alţii
- mineresc
- muzical
- maghiar (în România)
- german (în România)
- latin
- lucrare generală (inclusiv folclorişti)
- hunedorean
- ceramică (în general)
- ceramică neagră
- cioplitură (în piatră)
- crestătură (în lemn)
- pirogravură
- scoarţe (cele româneşti)
- covoare - secuieşti
- broderie (inclusiv pe piele)
- textile (ţesături în general)
- medicină (empirică)
- lăzi de zestre
- transport
- ocupaţii (mai multe la un loc)
- mobilier
- adăpost (nu locuinţă sau casă)
- locuinţă (interior, în ansamblu)
- casă (planuri, părţi componente, decor etc.)
- culă
- aşezări - de deal
- de şes
- unelte
- împletituri - vegetale
- grai (popular)
- prelucrări (din folclorul românesc, influenţe asupra altora)
- muzeu (etnografic, cu tot ce cuprinde el)
- lucrare generală (inclusiv ghid)
- achiziţie
- evidenţă
- metode
- cercetare
- organizare
- casă muzeu
- alimentaţie
- port (pentru naţionalităţile conlocuitoare, plus zona)
- Trascău
- Calata
- opinci
- costum (românesc, ansamblu sau părţi, fără opinci)
- buciumani
- Câmpia Munteniei
- Argeş
- Bran
- Bihor
- Bnt (Banat)
- Crişuri
- Făgăraş
- Haţeg (Ţara ... )
- Jiu
- Maramureş
- Muscel
- Neamţ
- Otn (Oltenia)
-Oaş
- Perşani
-Sibiu
- Ţara Bârsei
- Valea Bistrei
- Valea Sibiului
Etnografie universală
(se specifică numai zona sau ţara după caz)
-Asia
- Africa
-.America
- Australia
- Belgia
- Bulgaria
- Cehia
- Norvegia
- Oceania
- Rusia
- Slovacia
- Suedia
- Ungaria
Rodul muncii unui colectiv format din trei persoane, prelucrarea şi
regăsirea informaţiei vine în întâmpinarea cerinţelor specialiştilor răspunzând
necesităţii de informare operativă. Colectivul nostru este deschis oricăror
sugestii menite să contribuie la optimizarea regăsirii informaţiei în bazele de
date.
ANEXA I
A. Lista cărţilor cerute din baza de date carte (B1) în condiţiile: ic1 &. bibliotecă.
1. N. Iorga, Ştire nouă despre biblioteca Mavrocordaţilor şi despre viaţa muntenească

în timpul lui Constantin Mavrocordat c.857/2
2. a. N. Iorga, Ultimele scrisori din ţară către N. Bălcescu;
b. N. Iorga, Ştiri nouă despre biblioteca Mavrocordat (coligate) c.857/3
3. F. Deak, Extrase din biblioteca familiei prof. Teleki (în limba maghiară) c.1744
4. G. Kuun, Biblioteca de la Mintia c.704
5. - Biblioteca ASTRA c.1267
6. - Biblioteca de la Tg. Mureş (lb. maghiară) c.1852
Au fost scoase din calculator numai autorul, titlul şi cota pentru a uşura explicaţiile
pe care dorim să le dăm.
B. Lista cărţilor cerute în condiţiile: lc1 &. blbllotecă &. publică.
1. - Biblioteca ASTRA c.1267
C. Lista cărţilor cerute în condiţiile: ic1 & bibliotecă & particulară.
1. N. Iorga, Ştire nouă despre biblioteca Mavrocordatilor şi despre viata

muntenească în timpul lui Constantin Vodă Mavrocordat c.857/2
2. N. Iorga, Ultimele scrisori din ţară către N. Bălcescu c.857/3
N. Iorga, Ştiri nouă despre biblioteca Mavrocordaţilor
3. F. Deak, Extrase din biblioteca familiei prof. Teleki (limba maghiară) c.1744
4. G. Kuun, Biblioteca de la Mintia c.704
5. - Biblioteca de la Tg. Mureş (lb. maghiară) c.1852
Notă:
c. reprezintă cota topo
La subpunctul B se găseşte un titlu iar la subpunctul C se găsesc 5 titluri, ele constituind
împreună, totalul de 6 titluri din subpunctul A.
ANEXA li
A. Lista cărtilor cerute din baza de date periodice (B3) în condiţiile ic1 & bibliotecă
1. E. Glodariu, Biblioteci poporale ale ASTREI, (I) ActaMN VI 1969, p. 337-360
c.P.541
2. E. Glodariu, Biblioteci poporale ale Astrei (li) ActaMN VII 1970 p. 309-328
c.P.541
3. E. Glodariu, Din activitatea editorială a Astrei: „Biblioteca poporală a Asociatiunii"
ActaMN VIII 1971 p. 311-319 c.P. 541
4. E. Dunăreanu, Bibliotecari ai Astrei - publicişti. CRT 1969 p. 29-36 c. 1271
5. L. Bănces.cu, Revista „Transilvania" cronică a dezvoltării bibliotecii Astra din Sibiu.
CRT 1969 p. 37-44 c.1271
6. C.Dima - Drăgan, O revistă bibliografică italiană din sec. XVII în biblioteca stolnicului
Cantacuzino CRT 1969 p. 189-192 c.1271
7. V. Nitu, Timotei Cipariu şi începuturile bibliotecii Astra. CRT 1969 p. 193-199 c. 1271
8. M. Dadârlat, Colecţiile de periodice ale bibliotecii Astra din Sibiu. CRT 1969 p. 211-214
c. 1271
9. M. Mirel, A.M. Ardos, Date privitoare la organizarea bibliotecii de specialitate a colecţiei
de numismatică şi antichităti a „Muzeului ardelean" ActaMN XVI - 1979 p. 809 - 825
c.P. 541
1O. L. Groza, Statutul pentru înfiintarea Bibliotecii Asociatiei învăţătorilor din Regimentul
grăniceresc Caransebeş. ActaMN 311111995 p. 301-312 c.P.541
B. Lista cărţilor cerute în condiţiile lc1 & bibliotecă & publică
1. E. Glodariu, Biblioteci poporale ale Astrei (I). ActaMN VI 1969 p. 337-360
c.P. 541
2. E. Glodariu, Biblioteci poporale ale Astrei (li) ActaMN VII 1970, p. 309-328
c.P. 541
3. E. Glodariu, „Din activitatea editorială a Astrei: Biblioteca poporală a Asociaţiunii"
ActaMN VIII 1971 p. 311-319 c.p. 541
4. L. Băncescu, Revista „Transilvania" cronică a dezvoltării bibliotecii Astra din Sibiu.
CRT 1969 p. 37-44 c. 1271
5. E. Dunăreanu, Bibliotecari ai Astrei - publicişti CRT 1969 p. 29-36 c. 1271
6. V, Niţu, Timotei Cipariu şi începuturile bibliotecii Astra CRT 1969 p. 193-199 c. 1271
7. M. Dadârlat, Colectiile de periodice ale Bibliotecii Astra din Sibiu, CRT 1969 p. 211-214
c. 1271
8. M. Mirel, A. M. Ardos, Date privitoare la organizarea bibliotecii de specialitate a
colecţiei de numismatică şi antichităti a Muzeului ardelean ActaMN XVI 1979 p. 809-825
c.P 541
9. L. Groza, Statutul pentru înfiinţarea Bibliotecii Asocia!iei invă!ătorilor din Regimentul

grăniceresc Caransebeş, ActaMN XX 31111 p. 301-312 c.P. 541
C. Lista cărţilor cerule în condiţiile ic1 & bibliotecă & particulară

1. C. Dima - Drăgan, O revistă bibliografică italiană din sec. XVII în biblioteca stolnicului
Cantacuzino. CRT 1969 p. 189-192 c. 1271
Notă: P reprezintă indicaţiapentru periodic. Acolo unde cota nu este insolită de P,

articolul se găseşte într-un volum de studii (CRT) care se regăseşte în lista de prescurtări.
L 'INTERPRETA TION ET LA UTIL/SA TION DES INFORMA TIONS EXTRAITS

DES VOLUMES TROUVES DANS LA BIBL/OTHEQUE DU MUSEE DE DEVA
Resume
Dans le Musee de Deva, un collectif compose par trois personnes a commence

l'interpretation des informations extraits des volumes trouves dans la bibliotheque.
La raison poursuivie c'est d'offrir rapidement des informations sur une certaine theme. Ce
travail presente Ies principes qui constituent le fondement de l'interpretation des informations et la
utilisation de l'informatique pour une meilleure documentation.
BIBLIOGRAFII
BIBLIOGRAFIA REVISTEI SARGETIA,

(SERIES HISTORIAE)
VOL I-XXVI
INDICE DE AUTORI
I.EDITORIALE
1. Bălan,Radu, Salutul Biroului Comitetului

judeţean de partid XVI-XVII 11
2. Banyai, Ladisau, Cuvânt de închidere XI-XII 499
3. Floca, Octavian, Cuvânt înainte VIII 5
4. Iacob, Rafila, Cuvânt înainte XX 9
5. Lungu, Petre, Independenţa, năzuinţă
de veacuri a poporului român XIII 9
6. Mitrofan Maria, 2050 de trepte ale unei
glorioase istorii xv 7
li. MUZEOGRAFIE
7.Andruş Rodica, Din „Cartea de Aur": la

115 ani de la înfiinţarea Muzeului devean XXVl/1 17
8. Armăşescu, Gheorghe, O formă eficientă
în activitatea educativă de masă: Caravana
muzeistică V 660
9. Basa, Beniamin, Muzeul memorial „Aurel
Vlaicu" III 199
1O. Firczak, Gheorghe, Societatea de istorie
şi arheologie a Comitatului Hunedoara. Primii ani
de activitate XXI-XXIV 823
11. Floca, Octavian, Activitatea de
cercetare istorică a Muzeului judeţean Hunedoara
- Deva ( 1932-1972) IX 11
12. Floca, Octavian, Îndrumarea oamenilor
muncii în timpul vizitării muzeelor 111 187
13. Herban Adela, Activitatea cultural-
educativă a muzeelor hunedorene în anii
socialismului XVI-XVII 69
684 Bibliografie
14. Ioniţă, Elisabeta, Mărturii muzeistice

privind adeziunea maselor populare la înfăptuirea
marelui act al unirii naţionale în 1918. XIV 721
15.loniţă, Elisabeta, Rolul muzeului în
aprofundarea cunoştinţelor vizitatorilor despre
istoria unitară a poporului român, în lumina
documentelor Plenarei lărgite a CC al PCR din 1-
2 iunie 1982 XVI-XVII 29
16. Ioniţă, Gheorghe, Meleagurile hune-
dorene puternic încărcate de istoria
contemporaneităţii româneşti. Pledoarie pentru o
reflectare muzeografică firească a acestui adevăr XVI-XVII 63
17. Irimescu - Andruş, Rodica, O sută de
ani de activitate expoziţională la Deva XVI-XVII 35
18. Lazăr, Ioachim, Centenarul Muzeului
Judeţean Hunedoara - Deva XVI-XVII 23
19. Nelega, Constantin, Perspective teo-
retice şi metodologice ale investigaţiei sociologice
privind relaţia muzeu - public (I) XIII 615
20. Nelega, Constantin, Perspective teo-
retice şi metodologice ale investigaţiei sociologice
privind relaţia muzeu - public (li) XIV 731
21. Nemeş, Emil, 70 de ani de la înfiinţarea
muzeului de arheologie din Sarmizegetusa xxv 219
22. Picioruşi, Veronica, Contribuţii la
cunoaşterea activităţii Muzeului din Deva în
perioada interbelică XIV 527
23. Rusu-Pescaru, Adriana, Pro memoria XXVl/1 11
24. Valea, Mircea, Punctul muzeistic de la
Haţeg VII 235
25. Vârtopeanu, Maria, Muzeul memorial
Vlaicu la centenarul naşterii aviatorului XVI-XVII 73
26. Wardegger, Nicolae, Premisele
înfiinţării şi activităţii muzeului devean în cadrul
Societăţii de istorie şi arheologie a Comitatului
Hunedoara XXI-XXIV 393
III. ISTORIE VECHE ŞI ARHEOLOGIE
27. Abrudan, Paul, Stoica Mircea,

Documente inedite privind călătoria lui Theodor
Mommsen în Transilvania pentru studierea
inscripţilor romane din Dacia XVI-XVII 241
28. Albu, Ion Pătru, Noi descoperiri
arheologice pe dealul cetăţii Deva (li) VIII 57
Rodica Andruş, Georgeta Deju 685
29. Albu, Ion, Pătru, Noi monumente

sculpturale în colecţia muzeului din Deva VIII 73
30. Aldea, Al., O statuetă cu cap mobil de la
Petreşti V 11
31. Alicu, Dorin, Materialul ceramic de la
Ulpia Traiana Sarmizegetusa (I) XI-XII 43
32. Alicu, Dorin, Alicu Sanda, Un cadran
solar fragmentar descoperit la Ulpia Traiana
Sarmizegetusa XIII 263
33. Andriţoiu, Ioan, Consideraţii asupra unor
materiale arheologice aparţinând bronzului
timpuriu descoperite în împrejurimile Devei XVI-XVII 125
34. Andriţoiu, Ioan, Construirea şi
dezvotarea colecţiei de arheologie a Muzeului
judeţean Hunedoara Deva XIII 549
35. Andriţoiu, Ioan, Contribuţii la repertoriul
arheologic al judeţului Hunedoara xv 15
36. Andriţoiu, Ioan, Dr. doc. Octavian Floca
la a 75-a aniversare XIV 9
37. Andriţoiu, Ioan, Istoricul şi stadiul actual
al cercetărilor privind epoca bronzului în sud-
estul Transilvaniei XXI-XXIV 25
38. Andriţoiu, Ioan, Mărturii ale dezvoltării
societăţii româneşti pe teritoriul Devei, în vremurile
străvechi XI-XII 393
39. Andriţoiu, Ioan, O nouă aşezare din
epoca bronzului la Deva VI 37
40. Andriţoiu, Ioan, O nouă descoperire
arheologică la Buituri (Hunedoara) IX 29
41. Andriţoiu, Ioan, O monedă bizantină
descoperită la Uroi XI-XII 137
42. Andriţoiu, Ioan, O statuetă a zeiţei Diana VII 93
43. Andriţoiu, Ioan, Sondaj arheologic la
dealul cetăţii Deva X 11
44. Andriţoiu, Ioan, Topoare de cupru cu
braţele „în cruce" în colecţia muzeului din Deva VIII 37
45. Ardeu-Giurgiu, Adriana, Stadiul
cercetării Hallstat-ului timpuriu în spaţiul
intercarpatic XXVl/1 189
46. Ardevan, Radu, Aediles şi Qeaestores
la Ulpia Traiana Sarmizegetusa XX 127
47. Ardevan, Radu, Patronii Coloniei Ulpia
Traiana Sarmizegetusa XIV 185
686 Bibliografie
48. Ardevan, Radu, Sextus Attius Secundus XIII 535

49. Ardevan, Radu, Veterani şi decurioni
municipali în Dacia Romană XX 117
50. Bader, Tiberiu, Descoperirile de „terra
sigillata" în teritoriile situate la nord-vest de Dacia
romană XI-XII 269
51.Barbuti, Nicola, Pliniu şi Traian xxv 97
52. Barnea, Al., Albu, l.P., Piese de
sculptură arhitecturală romană din colecţia
Muzeului judeţean Hunedoara-Deva X 155
53. Barnea, I., Continuitatea elementului
daco-roman după părăsirea aureliană, pe baza
descoperirilor paleocreştine din Transilvania, în
lumina ultimelor cercetări XVI-XVII 259
54. Bassa, Beniamin, Depozitul de obiecte
de bronz de la Rapolt V 31
55. Bassa, Beniamin, O aşezare de la
sfârşitul epocii bronzului V 15
56. Bassa, Beniamin, Semne grafice pe un
fragment de vas hallstattian XII 217
57. Băieştean, Gică, Blocuri de piatră
pentru aprovizionarea cu apă în Colonia Dacica
Sarmizegetusa XXVl/1 353
58. Bălan, Traian, Tezaurul de monede
dacice de la Bozeş (r. Orăştie) IV 51
59. Bălos, Angelica, Aspecte ale vieţii
cotidiene la geto-daci XXVI 60
60. Băluţă, Cloşca, I., Antefixele romane
din Dacia Superior (clasificare şi consideraţii
generale) xv 35
61. Băluţă, Cloşca, I, Lămpile antice de
bronz din Dacia Superior. Clasificare tipologică şi
cronologie XIV 165
62. Băluţă, Cloşca, I., Lămpile romane din
Muzeul judeţean Hunedoara-Deva XIII 209
63. Băluţă, Cloşca, I., Pătrunderea şi
difuzarea sigilatelor de Rheinzabern şi
Westerndorf în Dacia Superioară XVI-XVII 209
64. Bărbulescu, Mihai, Capiteluri romane
din Dacia intracarpatică XIII 229
65. Bărbulescu, Mihai, Nemeş, Emil, Un
relief cu numele lui Hercules din Palatul
Augustalilor XI-XII 317
66. Benea, Doina, Interferenţe spirituale în

sud-vestul Daciei în secolele III-IV p. Chr. XXVl/1 369
67. Benea, Doina, Opaiţe romano -
bizantine din colecţia Muzeului Banatului XIV 219
68. Benea, Doina, Un medic al Legiunii a
VI l-a Claudia la Drobeta în timpul războaielor
marcomanice. XI-XII 303
69. Biagi, Paolo, Cultural, enviromental and
economic changes in northern ltaly between the
seventh and the sixth millenium BP XXVl/1 105
70. Blăjan, Mihai, Cerghi, Tiberiu, Cercetări
arheologice la Aiton, Cluj-Napoca şi Răchiţele
(jud. Cluj) XIII 131
71. Blăjan, Mihai, Stoicovici, Eugen,
Georoceanu, Paul, Contribuţii la cunoaşterea vieţii
economice a populaţiei hallstattiene din zona
Mediaş (jud. Sibiu) xiv· 35
72. Blăjan, Mihai, Stoicovici, Eugen, Tatai,
Cornel, Man, Ion, studiul arheologic şi
metalografic al unor obiecte de aramă şi bronz,
descoperite în sudul Transilvaniei XVI-XVII 95
73. Bodor, Andrei, Ul pia Traiana Sarmizege-
tusa - la umanişti şi cronicari istorici medievali XI-XII 255
74. Bogdan-Cătăniciu, Ioana, Iconografia
zeului Pan pe teritoriul României XI-XII 323
75. Bouley, Elisabeth, Luptele de gladiatori
şi cele împotriva fiarelor sălbatice din Moesia
Inferioară şi Dacia, începând cu domnia lui Traian
(lb. fr.) xxv 77
76. Branga, Nicolae, Consideraţii
topografice şi arhitectonice privitoare la Ulpia
Traiana Sarmizegetusa XIII 183
77. Branga, Nicolae, Laus Vitae - Pe
marginea unor inscripţii din Tibiscum XIV 655
78. Branga, Nicolae, Tegulae privatae din
Ulpia Traiana Sarmizegetusa XI-XII 81
79. Cantacuzino, Gh. I., Cercetări
arheologice la biserica din Sânpetru (Corn.
Sântămăria Orlea jud. Hunedoara) XIII 285
80. Cătinaş, Ana, Consideraţii asupra
cultului lui Liber şi Libera la Sarmizegetusa XI-XII 343
81. Cociş, Sorin, Ateliere de bronzier în
Dacia preromană, sec. li î.e.n. - sec. î. e.n. XVI-XVII 139
688 Bibliografie
82. Cociş, Sorin, Rusu, Adriana, Fibule XVIII-XIX 131

romane din colecţiile Muzeului judeţean Deva (I)
83. Cociş, Sorin, Rusu, Adriana, Fibule
romane din colecţiile Muzeului judeţean Deva (li) XX 139
84. Comşa, Eugen, Les figurines
anthropomorphes des cultures de Turdaş et Vinca
(ressemplances et differences) XXVl/1 91
85. Comşa, Eugen, Vânătoarea în timpul
epocii neolitice de pe întinsul Transilvaniei,
Banatului şi Crişanei XVI-XVII 77
86. Constantinescu, Eugen, Marius,
Manifestări spirituale şi motivaţii ale raporturilor
dintre adepţii diferitelor culte religioase decelate
în necropola Sântana de Mureş de la Gherăşeni XXVl/1 179
87. Costea, Florea, Fortificaţia dacică de la
Crizbav „Dealul Eroilor" („Heldemburg') Jud.
Braşov xxv 49
88. Costea, Florea, Prezenţe romane în
sud-estu I Transilvaniei XI-XII 277
89. Crişan, l.H., Aşa numitul mormânt de la
Silvaş şi problemele celui mai vechi grup celtic
din Translivania X 45
90. Crişan, Ion, Horaţiu, Locul complexului
din Munţii Orăştiei în civilizaţia geto-dacică XIII 149
91. Crişan, Ion, Horaţiu, Premisele
întemeierii statului dac centralizat condus de
Burebista XIV 59
92. Daicoviciu, C., Floca, O., Mausoleul de
la Sarmizegetusa. Raport preliminar. I 23
93. Daicoviciu, C., Templul maurilor din Micia li 117
94. Daicoviciu, Constantin, Unele consi-
deraţii cu privire la etnogeneza poporului român 111 5
95. Daicoviciu, Hadrian, Ferenczi, Istvan,
Rusu, Adriana, Dovezi epigrafice referitoare la
participarea Legiunilor li Adiutrex şi VI Ferrata la
cucerirea complexului cetăţilor dacice din Munţii
Sebeşului XXI-XXIV 45
96. Daicoviciu, Hadrian, Alicu, Dorin,
Nemeş, Emil, Pisa, Ion, Pop, Constantin, Rusu,
Adriana, Principalele rezultate ale săpăturilor din
1973-1974 la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi
semnificaţia lor XI-XII 225
97. Daicoviciu, Hadrian, Alicu, Dorin, Pisa,
Ion, Pop, Constantin, Principalele rezultate ale
săpăturilor din 1975-1977 la Ulpia Traiana

Sarmizegetusa şi semnificaţia lor XIV 139
98. Daicoviciu, Hadrian, Sistemul defensiv
al cetăţii dacice de la Costeşti XIV 103
99. Decei, Aurel, Adevăratul chip al regelui
Decebal XIV 69
100. Draşoveanu, Florin, Aşezarea neolitică
de la Hunedoara „Dealul Sânpetru" XX 11
101. Draşoveanu, Florin, Mariş, Tiberiu,
Cercetări arheologice de suprafaţă în aşezarea
neolitică de la Turdaş (jud. Hunedoara) XVI-XVII 89
102. Draşoveanu, Florin, Rotea, Mihai,
Cercetări de su praf aţă pe teritoriu I aşezării
neolitice de la Chitid (Hunedoara) XVIII-XIX 85
103. Dumitraşcu, Sever, Constantin
Daicoviciu - arheologul, patriotul, umanistul XVIII-XIX 117
104. Dumitraşcu, Sever, Descoperiri
arheologice din anul 1979 de la Biharea din
secolele VI-X xv 71
105. Dumitraşcu, Sever, Din activitatea lui
Constantin Daicoviciu pe şantierele arheologice
hunedorene XVI-XVII 55
106. Dumitraşcu, Sever, Regele Pieporus
şi acţiunea costobocă din sec. li e.n. Un istoric al
problemei XX 106
107. Dumitraşcu, Sever, Stadiul cercetărilor
privind istoria şi arheologia dacilor liberi din
Crişana XI-XII 263
108. Dumitraşcu, Sever, Un atelier de olărie
(La Tene) descoperit la Biharia XIV 45
109. El Susi, Georgeta, A Survey on Animal
Husbandry of Turdaş Community from Orăştie
„Dealul Pemilor" (X 2 ) - Hunedoara County XXVl/1
11 O. Enescu, Radu, Hispanitate şi
românitate xxv 227
111. Eskenasy, Victor, Rusu, Adrian, A.,
Cercetări arheologice de la cetatea cnezială de la
Mălăeşti, jud. Hunedoara. Câteva rezultate şi
perspective ale campaniei din 1978 XIV 667
112. Ferenczi, Ştefan, Contribuţii la
cunoaşterea limesului roman de la nordul
Someşului Mare. Studiu preliminar (partea I) X 79
113. Ferenczi, Ştefan, Depresiunea Gemei
bănăţene a fost şi ea folosită în legătură cu
690 Bibliografie
înaintarea unor trupe romane spre complexul

cetăţilor dacice din Munţii Sebeşului? (consideraţii
geomorfologice) XVIII-XIX 101
114. Ferenczi, Ştefan, Importanţa unor
metale neferoase şi a unor materiale în procesul
de formare a puterii dacice în Munţii Orăştiei XIV 93
115. Ferenczi, Ştefan, Limes-ul Daciei
Porolissensis intre Valea Zagrei şi Valea
Mureşului XI-XII 282
116. Ferenczi, Ştefan, Observaţii
geomorfologice privind apărarea naturală a
complexului cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei XIII 155
117. Ferenczi, Ştefan, Observaţii tipologice
şi comparative cu privire la castrele de marş
romane situate în zona cetăţilor dacice din Munţii
Şurianului XVI-XVII 179
118. Ferenczi, Gheza, Ferenczi, Istvan, O
nouă mărturie epigrafică în legătură cu activitatea
împăratului Lucius Verus în provinciile de lângă
Dunărea de Jos şi în Dacia (Un nou altar roman
de la Sânpaul) VII 59
119. Ferenczi, Istvan, Unele aspecte
geografice ale luptei de indepen'denţă a dacilor
împotriva romanilor (101-102;105-106) XIII 13
120. Ferenczi, Alex, Relieful de la Grădiştea
Muncelului păstrat la Muzeul din Deva 111
121. Floca, Octavian, Vasiliev, Vasile,
Amfiteatrul militar de la Micia V 121
122. Floca, Octavian, Descoperiri
arheologice în ţinutul Hunedoarei 57
123. Floca, Octavian, Dovezi ale continuei
locuiri a zonei cetăţii Deva, în epoca dacică şi
romană XI-XII 407
124. Floca, Octavian, Gladiator traco-dac
în arena amfiteatrului de la Ulpia Traiana X 131
125. Floca, Octavian, Harta arheologică a
municipiului Deva VI 7
126. Floca, Octavian, O nouă villa
suburbana în hotarul Sarmizegetusei I 26
127. Floca, Octavian, Pagus Miciensis V 49
128. Floca, Octavian, Scurtă privire asupra
statului dac de la Burebista la Decebal, reflectat
în cercetarea arheologică hunedoreană xv 11
129. Floca, Octavian, Singidava XIII 171

130. Floca, Octavian, Sistemele de li 1
înmormântare din Dacia Superioară romană
131. Floca, Octavian, Statuile primitive
antropomorfe de la Baia de Griş IV 41
132. Floca, Octavian, Un monument
sculptural al împăratului Traianus Decius la Ulpia
Traian a VII 79
133. Floca, Octavian, Un tezaur monetar şi
o nouă aşezare străveche pe teritoriul regiunii
Hunedoara 111 11
134. Floca, Octavian, Mărghitan, Liviu, Noi
consideraţii privitoare la castrul roman de la Micia VII 43
135. Florea, Gelu, Consideraţii privind unele
aspecte ale locuirii dacice în Munţii Orăştiei XX 81
136. Florescu, Radu, Strecurători ceramice
preistorice XXVl/1 63
137. Florescu, Radu, Urbanizarea Daciei
romane XVIII-XIX 149
138. Gheorghiţă, Mariata, Opaiţele romane
de la Micia XI-XII 51
139. Glodariu, Ion, Comerţul roman şi
cucerirea Daciei XI-XII 237
140. Glodariu, Ion, Din nou· despre
„Decebalus per Scorillo" XX 93
141. Glodariu, Ion, Vase de argint în
tezaurele dacice XI-XII 19
142. Gostar, Nicolae, C.l.L, III, 1474 XIV 659
143. Gostar, Nicolae, Inscripţii în
monumente din Germisara 111 57
144. Gostar, Nicolae, Numerus
Palmirenorum Orient XIV 663
145. Horedt, Kurt, Die stădtischen
Siedlungen Siebenburgens in spătromischer Zeit XIV 203
146. Horvath, Laszlo, Andras, Die Stellung
der Sopot-Kultur im Ungarischen Neolithikum und
ihre Chronologischen Beziehungen mit der
Groben-Ungarischen Tiefebene XXVl/1 143
147. lsac, D., Wollmann, V., Albu, 1.P.,
Monumente funerare reprezentând lei,
descoperite în judeţul Hunedoara X 137
148. Kalmar, Zoia, Tatu, Hristache,
Contribuţii la cunoaşterea unui grup cultural din
692 Bibliografie
epoca bronzului din Banat, răspândit şi în sud-

vestul Transilvaniei (I) XX 35
149. Kalmar, Zoia, Tatu, Hristache,
Materiale neoeneolitice descoperite în Ţara XVIII-XIX 91
Haţegului
150. Lascu, Nicolae, Cu privire la „Dacia XI-XII 233
Felix"
151. Lazarovici, Gheorghe, Kalmar Zoia, XX 18
Tipul de locuinţă în aşezarea neolitică de la Parţa
152. Lazăr, Dan M., Un nou cuptor dacic XIV 637
pentru ars ceramica descoperit la Deva
153. Lazăr, Dan, M., Un relief reprezen- X 409
tându-l pe Hercule descoperit la Sălaşul de Sus
154. Lazăr, Dan, M., Plastica culturii Vinca-
Turdaş din colecţiile Muzeului judeţean
XI-XII 11
Hunedoara-Deva
155. Lazin, Gheorghe, Un depozit de unelte
VII 21
dacice descoperit la Luncani (Munţii Orăştiei)
156. Lazin, Gheorghe, Un tezaur de monede
din colecţia Muzeului din Deva VIII 61
157. Lipovan, Ion, T., Ceramică provincială
romană ştampilată de la Ampelum
xxv 121
158. Lipovan, Ion, T., Ceramica romană
decorată cu figuri aplicate în relief de la Ampelum XXI-XXIV 83
159. Lipovan, Ion, T., Opaiţe romane din
Ampelum XVI-XVII 227
160. Lipovan, Ion, T., Opaiţe romane într-o
oficină din Ampelum XVIII-XIX 141
161. Lipovan, Ion, T., Reliefuri şi statuete
votive din ceramică glazurată descoperite la
Ampelum xxv 153
162. Lipovan, Ion, T., Un praepositus
aurarium la Ampelum XX 133
163. Lipovan, Ion, T., Venus de la Ampelum XXI-XXIV 657
164. Luca, Sabin, Adrian, Barbu, Mircea,
Aşezarea neolitică de la losaş-Anele (jud. Arad) xxv 13
165. Luca, Sabin, Adrian, Parean, Ioan,
Descoperiri arheologice în hotarul comunei Orlat
(jud. Sibiu) XXVl/1 227
166. Luca, Sabin, Adrian, Stratigrafie şi
cronologie. Cel mai timpuriu raport stratigrafic
dintre culturile Starcevo-Criş şi Vinca. Corelaţia
dintre nivelurile V şi IV de la Liubcova-Orniţa XXI-XXIV
167. Luca, Sabin, Adrian Die Vinca-
Siedlung aus Rumess. Die a Phase der Vinca-
kultur in Siebenburgen XXVl/1 45
168. Macrea, Mihail, Urme romane în

regiunea cetăţilor dacice din Munţii Hunedoarei li 127
169. Marinescu, Lucia, Consideraţii asupra
artei dacice XX 98
170. Marinescu, Lucia, Cu privire la
urbanizarea Miciei XVIII-XIX 125
171. Matei, Alexandru, O aşezare rurală
romană la Chinteni (jud. Cluj) XI-XII 299
172. Maxim, Zoia, Cercetările etno-
arheologice din Munţi Cerna-Vâr XXI-XXIV 15
173. Mayer, Marc, Traian şi Spania. Câteva
noutăţi semnificative xxv 105
174. Marghitan, Liviu, Dumitraşcu Sever,
Aşezări şi descoperiri dacice din vestul şi nord-
vestul României în sec. III î.e.n.-11 e.n. VIII 45
175. Mărghitan, Liviu, Cunoşteau dacii
resursele metalifere de pe cuprinsul actualului
judeţ Hunedoara? XI-XII 353
176. Mărghitan, Liviu, Despre o veche
descoperire arheologică din sudul judeţului
Hunedoara V 23
177. Mărghitan, Liviu, Obiecte recent intrate
în colecţiile Muzeului judeţean Hunedoara-Deva V 655
178. Mărghitan, Liviu, O importantă
contribuţie privitoare la problema continuităţii
dacilor în provincia nord-dunăreană întemeiată
de Traian (aprecieri pe baza rezultatelor
săpăturilor arheologice de la aşezarea dacică de
pe vârful Piatra Coziei şi de la centrul civil
cvasiurban roman Micia) XIV 133
179. Mărghitan, Liviu, O nouă aşezare
neolitică pe Valea Mureşului V 7
180. Mărghitan, Liviu.Rolul economic al
aşezărilor romane Mici a, în cadrul provinciei Dacia XXVl/1 319
181. Mărghitan, Liviu. Strategia lui Traian
în războaiele dacice xxv 43
182. Mărghitan, Liviu, Un grup de vase
dacice provenite de la Costeşti IX 35
183. Mărghitan, Liviu, Urme romane pe
cuprinsul judeţului Hunedoara XI-XII 37
184. Mărghitan, Liviu, Valea Mureşului -
parte integrantă a sistemului de fortificaţie a Daciei XIII 203
185. Mărghitan, Liviu, Vestigii dacice de pe
cuprinsul mijlociu al Mureşului VII 11
694 Bibliografie
186. Mitrofan, Ion, Villae rusticae pe

teritoriul Sarmizegetusei XI-XII 291
187. Moga, Marius, Cercetări şi comentări
privitoare la localizarea Sarmizegetusei li 151
188. Moga, Vasile, Amfiteatre şi lupte de
gladiatori în Dacia romană XX 111
189. Moga, Vasile, Bolul cu toartă mobilă
de la Răduleşti (comuna Dobra) XIV 645
190. Moraru, Viorel, Pârvu, Vasile, Noutăţi
la Măgura Călanului XXI-XXIV 643
191. Moraru, Viorel, Tatu, Hristache, O
nouă fortificaţie dacică în zona Ponorâci, judeţul
Hunedoara XVIII-XIX 109
192. Moraru, Viorel, Opinii referitoare la
funcţionalitatea complexului defensiv dacic de la
Ponorâci judeţul Hunedoara XVIII-XIX 113
193. Nemeş, Emil, Locuitorii Ţării Haţegului
până la cucerirea romană XXI-XXIV 33
194. Nemeş, Emil, Orientali la Ulpia Traiana xxv 161
195. Nemeş, Emil, O statuetă de bronz a lui
Hercules descoperită la Sarmizegetusa XIV 651
196. Nemeş, Emil, O teracotă cu Venera
descoperită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa XX 488
197. Nemeş ,Emil, Podoabe din aur în
colecţia Muzeului de Arheologie din
Sarmizegetusa XVI-XVII 237
198. Nemeş, Emil, Descoperiri de epocă
romană în Ţara Haţegului XXVl/1 341
199. Nestor, Ion, Sabia de bronz de la Boiu I 155
200.Nicolaus, Joachim, Asklepionul din
Ulpia Traiana Sarmizegetusa xv 43
201. Nicolaus, Joachim, Proporţii în
arhitectura sacră din Dacia romană XVI-XVII 251
202. Paki, Adela, Cociş, Sorin, Teracote de
la Ulpia Traiana Sarmizegetusa XX 480
203. Palamariu, Olimpia, Tezaurul de denari
imperiali romani descoperiţi la Valea Arsului -
Brad XXI-XXIV 667
204. Pavel, Popa, Victoria, Câteva
consideraţii asupra tezaurului de la Sălaşul de
Sus (jud. Hunedoara) XVI-XVII 145
205. Pavel, Viorica, Monede romane din vechile
colecţii ale Muzeului Judeţean Hunedoara-Deva XIV 115
206. Pădureanu, Dominuţ, I., Noi contribuţii

la hidronimia Daciei antice: identificarea
geografică şi descifrarea etimologică a
hidronimului „Auras" (Herodot, Istorii, IV, 49) XXVl/1 233
207. Pescaru, Eugen, Rusu-Pescaru
Adriana, Etape de construcţie a Complexului
termal de la Germisara XXVl/1 325
208. Pescaru, Eugen, Încă o plăcuţă votivă
din aur descoperită la Germisara (Geoagiu-Băi) XXI-XXIV 663
209. Pescaru, Eugen, Rusu, Adriana,
Orientali în pagusul roman de la Mlcia xxv 171
21 O. Petolescu, Constantin, C., Cohors li
Hispanorum la Micia IX 43
211. Petolescu, C., Notă asupra unui
fragment de diplomă militară romană XVI-XVII 233
212. Pisa, Ioan, Epigrafica (I) XI-XII 57
213. Pleşa, Ioan, Rotar Octavian,
Documente privind monumentele arheologice
romane la Ulpia Traiana Sarmizegetusa XIII 561
214. Pop, Constantin, Câteva reprezentări
figurate romane din judeţul Hunedoara IX 67
215. Pop, Constantin, Cultul Dianei la Ulpia
Traiana Sarmizegetusa XX 148
216. Pop, Constantin, Din nou despre
cavalerii danubieni VII 87
"
217. Pop, Constantin, Mărghitan, Liviu,
Două piese sculptate de bronz recent descoperite
la Deva şi Geoagiu VIII 67
218. Pop, Constantin, Religie şi urbanism
în Dacia romană xxv 181
219. Pop, Constantin, Statui imperiale de
bronz la Ulpia Traiana Sarmizegetusa XIII 593
220. Pop, Horea, Sisteme defensive dacice
în depresiunea Şimleului (jud. Sălaj) xxv 25
221. Popa, Radu, Observaţii privind zidurile
cu mortar la cetăţile hunedorene XIII 277
222. Popa, Victor, Un relief votiv cu Pan
descoperit la Cigmău (Germisara) XXI-XXIV 673
223. Popescu, Ovidiu, Credinţa geto-dacilor
în nemurire-element de continuitate XVI-XVII 171
224. Poporogu, Ion, Exploatarea aluvionară
a aurului în bazinul Petroşani IX 225
225. Pretase Dumitru, Castrele romane cu
dublu zid de incintă descoperite în Dacia XIII 191
696 Bibliografie
226. Protase, Dumitru, Frontierele

provinciei Dacia în timpul împăratului Traian xxv 113
227. Rişcuţa, Nicolae, Cătălin, Repertoriul
arheologic al depresiunii Brad XXVl/1 265
228. Rotea, Mihai, Cercetări arheologice la
Bretea Mureşană, (jud. Hunedoara) xv 19
229. Rotea, Mihai, Locuirea Coţofeni dela
Deva „Str. Lenin" XX 475
230. Rotea, Mihai, Sondaj arheologic la
Bal şa XIV 629
231. Rusu, Adriana, Bronzuri figurate
romane în Muzeul Judeţean din Deva XIV 173
232. Rusu, Adriana.Bronzuri figurate
romane în Muzeul arheologic din Sarmizegetusa XI-XII 101
233. Rusu, Adriana, Consideraţii privind
cultul lui Silvanus în Dacia romană X 395
234. Rusu, Adriana, Ilirii în Dacia xxv 137
235. Rusu-Pescaru, Adriana, Liviu
Marghitan la a 60-a aniversare XXVl/1 39
236. Rusu, Adriana, Marcus Statius Priscus
la Germisara XXI-XXIV 653
237. Rusu-Pescaru, Adriana, Mărturii
epigrafice despre locurile de cult din Dacia romană XXVl/1
238. Rusu, Adriana, Un nou monument
epigrafie descoperit la Micia xv 67
239. Rusu, Adriana, Un mormânt roman
descoperit la Urai, (jud Hunedoara) XIII 539
240. Rusu, Adriana, Vestigii dacice şi
romane în zona Hunedoarei XI-XII 351
241. Russu, I.I„ Comorile regelui Decebal IV 97
242. Russu Ion I., Daco-geţii în Dacia romană III 39
243. Russu I.I„ Inscripţiile romane din
judeţul Hunedoara V 87
244. Rusu, Mircea, Depozitul de bronzuri
de la Balşa IV 17
245. Sanie, Silviu, Cultul lui Sol lnvictus în
Dacia XI-XII 331
246. Simon, Katalin, H. Betrachtungen i.iber
die Chronologie der Wende des Fri.ih-und
Mittelneolitihikums im Karpatenbecken XXVl/1 127
247. Starnini, Elisabeta, Aspects of Kărăs
cultu re lithic industry: the assemblage from endrăd
119 (Hungary); a preliminary report XXVl/1 79
248. Stoenescu, Dan iii, Mărturii despre cultura

antică în literatura apologetică patristică de limba
latină - Tertulian şi Minucius Felix XXVl/1
249. Szekely, Zoltan, ln memoriam dr.doc.
Octavian Floca XXVl/1 27
250. Szekely, Zoltan, Plastica şi arta decorativă
a neoliticului din sud-estul Transilvaniei XXVl/1 69
251. Tatu, Hristache, Popa, Octavian, Kalmar,
Zoia, Contribuţii la repertoriul arheologic al Ţării
Haţegului (jud. Hunedoara) XXI-XXIV 93
· 252. Tatu, Hristache, Moraru Viorel, Dispozitivul
defensiv dacic de la Ponoriciu (jud. Hunedoara) XVI-XVII 151
253. Tatu, Hristache, Fortificaţii la Porţile de
Fier ale Transilvaniei XVI-XVII 165
254. Trohani, George, Aşezări geto-dacice
apărate natural şi fortificate din Muntenia xxv 65
255. Ţeposu, Marinescu, Lucia, L'atelier de Micia XIV 155
256. Ţeposu Marinescu Lucia, Statuile feminine
drapate din Muzeul Judeţean Hunedoara-Deva IX 55
257.Ţeposu, Lucia, Tipuri de statuete de bronz
romane din Dacia XXI-XXIV 63
258. Ţeposu, Marinescu Lucia, Ulpia Traiana-
metropola cultural-artistică a Daciei romane XI-XII 241
259. Udrescu, Mircea St., Fauna descoperită
în aşezarea de la Strei X 173
260. Ursuţ, Dorin, câteva aspecte metodice
legate de ridicările topografice arheologice rapide xv 83
261. Ursuţ, Dorin, Mitulescu, Adam,
Paul,Petrică, Drumul roman Sarmizegetusa-Ostrov.
Aspecte geo-topomerice XVI-XVII 201
262. Valea, Mircea, Mărghitan, Liviu, Aşezarea
dacică de la Câmpuri Surduc IV 65
263. Valea, Mircea, Mărghitan, Liviu Aşezarea
dacică de la Cozia-Deva VI 47
264. Valea, Mircea, Nistor, Anghel, Succinte
consideraţii privind diferenţierea socială în societatea
geto-dacică în perioada Burebista-Decebal XI-XII 35
265. Valea, Mircea, Nistor, Anghel, Succinte
consideraţii privind diferenţierea socială în societatea
geto-dacică în perioada Burebista-Decebal XXVl/1 253
266. Vasiliev, Valentin, Badea, Anton, Man,
Ion, Două noi morminte scitice descoperite la Teiuş X 27
267. Vasiliev, Valentin, Probleme ale
cronologiei Hallstatului pe teritoriul României (li) XX 64
698 Bibliografie
268. Vârtopeanu, Maria, Două morminte

romane descoperite la Micia XI-XII 111
269. Vlassa, Nicolae, Douăsprezece
figurine cu cap mobil de la Turdaş IV 9
270. Vulcu, Bujor, Unele aspecte istorice
ale utilizării teritoriului depresiunii Haţeg-Mureş
pentru aşezările omeneşti şi apărare X 437
271. Vulpe, Radu, Capturarea surorii lui
Decebal IV 75
272. Wincler, ludita, Descoperiri monetare
în Ulpia Traiana Sarmizegetusa XI-XII 117
273. Wincler, ludita, Despre două tezaure
de monede antice descoperite la Deva IX 51
274. Wincler, ludita, Lazăr, Dan, M., Emblema
Legiunii a XIII-a Gemina pe un fragment de umbo XIII 267
275. Wincler, ludita, Tezaurul de monede
greceşti şi romane descoperit la Tisa (jud.
Hunedoara) în 1872 VII 27
276. Wincler, I., Vasiliev, V., Chiţu, I., Bordea,
A., ,,Villa Rustica" de la Aiud. Câteva observaţii privind
,,Villae-le rustice" din Dacia Superior V 59
277. Wollmann, Volker, Cercetări privind
carierele de piatră din Dacia romană X 105
278. Wollmann, Volker, Monumente
epigrafice „emigrate" din Ulpia Traiana XI-XII 307
epigrafice şi sculpturale din regiunea minieră
Alburnus Maior-Ampelum XIV 191
sculpturale din Germisara V 109
IV ISTORIA EVULUI MEDIU
281. Andriţoiu, Ioan, Albu, Ioan, Pătru, Deva

şiîmprejurimile în sec. IV-XIV VI 57
282. Andriţoiu, Maria, Cerghedeanu, Mihai,
Frământări sociale în jurul Devei sub influienţa
răscoalei lui Tudor Vladimirescu VI 93
283. Anghel, Gheorghe, Castelul de la
Hunedoara (noi puncte de vedere asupra fazelor
de construcţie, XI-XII 363
284. Anghel, Gheorghe, Date noi în legătură
cu apeductele medievale de la Alba Iulia V 155
285. Anghel, Gh., Albu, l.P., Tezaurul

medieval de la Sălciva (sec. XV-XVI) X 193
286. Anghel, Gheorghe, Un tezaur de
monede de argint din sec. XVI descoperit la
Lăpuşnic (raion Ilia) IV 109
287. Bassa, Beniamin, Contribuţii la
cunoaşterea situaţiei şi a frământărilor ţărăneşti
din Comitatul Hunedoara în preajma răscoalei
ţăranilor din anul 1784 sub conducerea lui Horea,
Cloşca şi Crişan. IV 125
288. Bassa, Beniamin, Transportul sării pe
Mureş în secolele XVIII-XIX. VII 141
289. Batariuc, Paraschiva, Victoria,
Pescaru, Eugen.Cahle descoperite la Germisara
(Geoagiu-Băi. Jud. Hunedoara) XXVI
290. Bălan, Traian, Atacul asupra Devei în
timpul răscoalei populare din 1784-1785 V 181
291. Belu, Sabin, Contribuţii la istoria satelor
din Munţii Apuseni în evul mediu (sec. XVI-XIX) X 203
292. Bichicean, Gheorghe, Religia
românilor din Transilvania în cuprinsul
constituţiilor aprobate (Dieta din anul 1653) xxv 275
293. Bichicean, Gheorghe, Reprezentarea
stărilor privilegiate în congregaţiile generale din
voievodatul Transilvaniei XXVl/1 431
294. Biţu, Voichiţa, Două diplome ale trădării xxv 407
295. Blăjan,Mihai, Togan, George, Locuinţa
medievală la Mediaş (jud. Sibiu) XXI-XXIV 689
296. Boldea, Ligia, Câteva consideraţii
privitoare la familia nobiliară de Măcicaş (sec.
XIV-XVI) XX 171
297. Botezan, Liviu, Enea, Constantin,
Antrenarea gospodăriilor iobăgeşti din Comitatul
Hunedoara în economia de mărfuri la începutul
secolului al XIX-iea VII 151
298. Botezan, Liviu, Enea, Constantin,
Contribuţii la studiul organizării sesiilor iobăgeşti
din comitatul Hunedoara la începutul secolului al
XIX-iea V 195
299. Botezan, Liviu, Schilling, Roland,
Conscripţii urbariale hunedorene din 1785 (I) VII 121
700 Bibliografie

Conscripţii urbariale hunedorene din anul 1785
( 11) VIII 89
Conscripţii urbariale hunedorene din anul 1785
( 111) X 213
302. Burnaz, Silvia, Analiza materialului
faunistic provenit din aşezarea feudală timpurie
de la „Grădişte"-Haţeg (Jud. Hunedoara) XXI-XXIV 681
303. Câmpeanu, Remus, Între certitudini şi
confuzii. pin nou despre răscoala lui Horea xxv 399
304. Cerghedean, Mihai, Câteva date cu
privire la conscripţia militară din vara anului 1784
în comitatele Hunedoara şi Zarand. XXI-XXIV 745
305. Cerghedean, M., Contribuţii privind
frămâtările sociale din comitatul Hunedoara după
răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan (1784-1790) IX 99
306. Cerghedean, Mihai, Conscripţia
urbarială de la 1785 din Ţara Haţegului VIII 107
307. Cerghedean, Mihai, Din acţiunile
minerilor din Ghelar pentru recunoaşterea
statutului de metalurgist XI-XII 379
308. Cerghedean, M., Frământări sociale
în rândul minerilor hunedoreni în a doua jumătate
a secolului al XVIII-iea XI-XII 163
309. Chindler, Nicolae, Lazăr, Ioachim,
Aspecte din începuturile metalurgiei moderne a
fierului pe valea Cernei XIII 341
31 O. Ciobanu, Doina, Sarea - aliment şi
sursă de venituri pentru locuitorii din nord-estul
Munteniei XXVl/1 419
311. Crişan, Eugenia, Centenarul răscoalei
lui Horea, Cloşca şi Crişan în presa românească
sibiană xxv 415
312. Crişan, Sorin, Ioan, Alb. Vasile, Dan,
Câteva aspecte ale ortodoxismul . 1 greco-
catolicismului, în Transilvania, în prima jumătate
a secolului XVIII xxv 283
313. Decei, Aurel, Extrase din istoricii turci
contemporani privind judeţul Hunedoara în anii
1659-1660/1661 şi 1666 VII 97
314. Dordea, Ioan, Aspecte ale transportului
sării pe Mureş în veacul al XVIII-iea xv 165
315. Dordea, Ioan, Aspecte din mineritul şi

metalurgia transilvăneană de la sfârşitul veacului
al XVIII-iea XXI-XXIV 179
316. Drăgan, Ioan, Gheorghe Mora de Ciula
banul Severinului şi al Belgradului (?-1507) XX 199
317. Dudaş, Florian, Un catalog de
documente din secolul al XVIII-iea identificat în
părţile Zarandului XI-XII 153
318. Ed roiu, Nicolae, Caracterul
antihabsburgic al răscoalei lui Horea (1784-1785) XIII 29
319. Edroiu, Nicolae, Două izvoare narative
despre atacul ţăranilor din 1784 asupra Devei VI 81
320. Edroiu, Nicolae, Lupta de la Brad (28
nov. 1784) XIII 335
321. Enea, Constantin, Botezan, Liviu,
Unele aspecte ale obligaţiilor iobăgeşti pe
domeniul Devei şi pe alte moşii din comitstul
Hunedoara la începutul veacului al XIX-iea VI 105
322. Eskenazy, Victor, Rusu, Adrian, A.,
Cahlele cu cavaler în turnir din cetatea de la
Mălăieşti (jud. Hunedoara) xv 111
323. Feneşan, Costin, Familia românească
Bizere şi moşiile lui de pe Valea Pogănişului
(1433-1447) XVI-XVII 267
324. Feneşan, Costin, Ohaba şi Ponor -
două moşii româneşti din Ţara Haţegului şi
stăpânii lor în secolele XV-XVI XVIII-XIX 181
325. Feneşan, Costin, Lazăr, Ioachim, Trei
statute de breaslă de la Hunedoara din prima
jumătate a secolului al XVII-iea XIV 243
326. Feneşan, Costin, Un târg „uitat" -
Dobra (sec. XV-XVII) xv 103
327. Feneşan, Cristina, Relaţiile
Transilvaniei cu Imperiul Otoman în anii 1613-
1629 XVI-XVII 281
328. Frăţilă, Ioan, Ionaş, Vasile, Date privind
populaţia iobăgească a domeniului Hunedoara,
la 1725 XI-XII 377
329. Frăţilă, Ioan, Jivan, Iosif, Deva în
preajma răscoalei de sub conducerea lui Horea,
Cloşca şi Crişan VI 73
330. Frăţilă, Ioan, Jivan, Iosif, Sigiliul
oraşului Deva de la 1618 XI-XII 411
702 Bibliografie
331. Gluck, Eugen, Contribuţii noi cu privire

fa răsunetul răscoalei populare din 1784 în presa
din Anglia, Cehia şi Germania XVIII-XIX 68
332. Gluck, Eugen, Din răsunetul răscoalei
populare din 1784 în presa suedeză şi daneză xxv 391
333. Gluck, Eugen, Din răsunetul răscoalei
conduse de Horea, Cloşca şi Crişan în presa
suedeză şi daneză xxv 391
334.Haţegan, Ioan, Cnezi români în lupta
antiotomană. Cnezi bănăţeni şi hunedoreni în
luptele fui Iancu de Hunedoara. Atestări
documentare XIV 225
335. Herban, Adela, Religie şi diplomaţie în
ţările române (sec. XVI). xxv 265
336. Horedt, Kurth, Ţinutul hunedorean în
secolul IV-XII 111 100
337. Ionaş, Vasile, Fuga ţăranilor de pe
moşii oglindită în documentele păstrate la Filiala
Arhivelor Statului-Judeţul Hunedoara XVIII-XIX 221
338. Ionaş, Vasile, Conscripţiile urbariafe
ale satelor Ormindea, Meria şi Lunca Cernii din
anul 1820 IX 112
339. Ionaş, Vasile, Convenţia referitoare la
corăbierii de pe Mureş încheiată la 1O ianuarie
1721 XI-XII 149
340. Ionaş, Vasile, Preoţi şi protopopi
hunedoreni în secolele XVI-XVIII XXVl/1
341. lrimescu-Sofroni, Rodica, Tezaurul
feudal din secolul XVII-XVIII, de la Geoagiu V 165
342. Jivan, Iosif, Consideraţii asupra
cauzelor răzvrătirii ţăranilor din Dobra (comitatuf
Hunedoara) la 1721 IX 89
343. Jivan, Iosif, Mişcările ţărăneşti de pe
domeniul Râu de Mori (Ţara Haţegului) în secolele
XV-XVI VIII 77
344. Lascu, Horea, Documente sibiene
despre răscoala fui Horea xxv 383
345. Lazăr, Ioachim, Aspecte din activitatea
breslei cismarilor din Hunedoara între secolele
XVII-XIX xv 195
346. Lazăr, Ioachim, Aspecte privind
cărbunăritul în ţinutul Hunedoarei (secolele XVI-
XIX) XVIII-XIX 229

cultivarea viţei de vie în judeţul Hunedoara (sec.
XVI-XIX) XX 206
348. Lazăr, Ioachim, Castelul şi domeniul
Hunedoarei în epoca lui Matei Cervinul (1458-
1490) XXI-XXIV 133
349. Lazăr, Ioachim, Castelul şi domeniul
Hunedoarei în prima jumătate a secolului al XVI-
iea XI-XII 357
350. Lazăr, Ioachim, Câteva date privind
exploatarea aurului pe domeniul Hunedoarei în
prima jumătate a secolului al XIV-iea XIII 307
351. Lazăr, Ioachim, Evoluţia tehnicii
mineritului şi a prelucrării metalelor preţioase în
Ţara Zarandului (sec. al XVIII-iea) XVI-XVII 317
352. Lazăr, Ioachim, Iancu de Hunedoara
şi lupta poporului român pentru neatârnare XVIII 19
353. Lazăr, Ioachim, Lăzi ale breslelor
româneşti din Hunedoara XIV 281
354. Lazăr, Ioachim, Zarandul- principalul
focar al răscoalei ţăranilor români conduşi de
Horea, Cloşca şi Crişan XVIII-XIX 7
355. Lazăr, Mircea, D., Aspecte ale
exploatării fierului la Ghelar (jud. Hunedoara) în
a doua jumătate a secolului al XVIII-iea şi până la
sfârşitul secolului al XIX-iea XVI-XVII 325
356. Lazăr, Mircea, D., Aspecte ale
prelucrării fierului la Ghelar (jud. Hunedoara) în
evul mediu în lumina recentelor cercetări
arheologice XVIII-XIX 195
357. Lazăr, Mircea, Dan, David, Mihai,
Pescaru, Eugen, Biserica românească de la
Crişcior (jud. Hunedoara) XXI-XXIV 121
358. Lazăr, Mircea, Dan, Tezaurul feudal
de la Ribiţa (sec. XV-XVI) XIII 293
359. Magyari, Andrei, Efectul răscoalei din
1784 în scaunele secuieşti XVIII-XIX 43
360. Marinescu, At., Frământări sociale la
începutul secolului al XIX-iea în împrejurimile
Sebeşului VIII 115
361. Minea, Ilie, Ţara Haţegului XXI-XIV 721
362. Munteanu, Ioan, Curec, Margareta,
Cu privire la starea de spirit a ţărănimii bănăţene
în timpul răscoalei populare din 1784 XVIII-XIX 33
704 Bibliografie
363. Naghi, Gheorghe, Românii din Oltenia

în Ţara Haţeguluiîn anii 1794-1795 XVI-XVII 311
364. Neamţu, Alexandru, Haiducia pe
domeniul Hunedoarei la începutul secolului al
XIX-iea XIII 57
365. Neamţu, Gelu, Destinul cărţilor despre
Horea apărute cu ocazia centenarului răscoalei
(1784-1884) XX 298
366. Oprişu, Victor, I., Un act de bunăvo
inţă a domnitorului C. Brâncoveanu faţă de
bulgari, subliniată în mod deosebit într-o carte
latinească XXI-XXIV 729
367. Palamariu, Olimpia, Ciculaţia mone-
tară în evul mediu pe teritoriul hunedorean XXI-XXIV 151
368. Palamariu, Olimpia, Documente ale
breslei tăbăcarilor din Orăştie existente în
arhivele hunedorene XIII 397
369. Palamariu, Olimpia, Dr. Octavian
Floca - colecţionar şi pasionat cercetător
numismat xxv 223
370. Palamariu, Olimpia, Informaţii docu-
mentare referitoare la unele descoperiri de
monedă antică în judeţul Hunedoara (prima
jumătate a secolului al XIX-iea - prima jumătate
a secolului XX) xxv 193
371. Palamariu, Olimpia, Monedele de tip
Sadagura existente în colecţia Muzeului judeţean
Deva XX 248
372. Palamariu, Olimpia, Tezaurul de la
Nălaţ-Vad XIV 289
373. Palamariu, Olimpia, Tezaurul de la
Vărmaga XIV 675
374. Palamariu, Olimpia, Tezaurul de
monede feudale din sec. XV-XVI descoperit la
Făgeţel, comuna Dobra jud. Hunedoara XXI-XXIV 715
monede feudale de la Ohaba Straiului (sec. XVI) XVI-XVII 295
monede feudale din sec. XVII-XVIII existent în
colecţia veche a Muzeului din Deva XVIII-XIX 247
377. Palamariu, Olimpia, Tezaurul feudal
de la Călanul Mic (sec. XVI-XVII) XVI-XVII 299
378. Palamariu, Olimpia, Tezaurul monetar

din secolul XVI de la Dumbrăviţa xv 119
379. Palamariu, Olimpia, repertoriul
tezaurelor feudale din colecţia Muzeului judeţean
Deva XVIII-XIX 253
380. Pădurean, Dominuţ, I., Noi
consideraţii pe marginea unor referiri la români
în „Ottokars Osterreichische Reimchronik"
(1285-1309) xxv 247
381. Petrov, Gheorghe, Despre pribegiile
lui Matei Aga din Brâncoveni în Ţara Haţegului
(1630-1631) XX 223
382. Petrov, Gheorghe, Un obol unguresc
din vremea regelui Coloman descoperit la
Geoagiu-Băi judeţul Hunedoara XXI-XXIV 679
383. Petrov, Gheorghe, Paul Keresztessy
de Nagymegyer- nobil de seamă al principatului
Transilvaniei în veacul al XVII-iea XXI-XXIV 157
384. Pinter, Zeno, Spada medievală din
mormântul de călăreţ de la Deva. Consideraţii
tipologice. xxv 235
385. Pop, Horea, Observaţii de topografie
arheologică la Simleul Silvaniei. Cetatea feudală
timpurie XXI-XXIV 707
386. Pop. Ion, Aurel, Datul oilor în Ţara
Haţegului în veacul al XV-iea şi la începutul
veacului al XVI-iea XVI-XVII 287
387. Pop, Ion, Aurel, Din documentele
Arhivei Naţionale Slovace de la Bratislava despre
Ţara Haţegului la începutul secolului al XVI-iea XVIII-XIX 215
388. Popa, Radu, O spadă medievală din
Valea Straiului şi câteva consideraţii istorice
legate de ea IX 75
389. Popa, Radu, Plumburi de postav
medievale XIV 275
390. Popescu, Ovidiu, Politica voievozilor
români de la sud de Carpaţi de apărare împotriva
penetraţiei feudalităţii maghiare şi a
catolicismului XX 151
391. Popovici, Ioana, Câteva observaţii
antropologice asupra scheletelor recuperate la
Strai X 181
392. Prodan, David, Urbariul domeniului
Devei la 1673 xv 125
706 Bibliografie
393. Rişcuţa, Cătălin, Nicolae, Relaţiile

dintre ortodocşi şi greco-catolici în judeţul Alba în
lumina însemnărilor de pe cărţile vechi româneşti
(secolele XVIII-XIX) XXVl/1 611
394. Roşca-Rosen, Maria, Consideraţii pe
marginea conscripţiei Czirakene din comuna
Răscruci (jud. Cluj) X 231
395. Rusu, Adrian, A., Cetatea Haţegului.
Monografie istorică şi arheologică XVI-XVII 333
396. Rusu, Adrian, A., Documente inedite
privitoare la comitatul Hunedoara în secolu al
XV-iea xv 87
397. Rusu, Adrian, A., Dovezi pentru
continuitatea adunărilor româneşti din Ţara
Haţegului după mijlocul secolului al XV-iea XVIII-XIX 169
398. Rusu, Adrian, A., Miscellanea
Hatzegiana (informaţii şi reintrerpretări privitoare
la istoria Ţării Haţegului în evul mediu)(I) XX 189
399. Rusu, Florentina, L., Fenomene
istorico-demografice în Ţara Haţegului din evul
mediu până la 1900 XX 241
400. Schilling, Roland, Din lupta muncitorilor
de pe domeniul Hunedoarei împotriva expolatării,
în prima jumătate a secolului al XIX-iea V 215
401. Stanca, Horia, Portretul lui Horea în
literatură XVIII-XIX 55
402. Şora, Gheorghe, Vasile Goldiş despre
portretul moral al lui Horea XVIII-XIX 49
403. Ştefănescu, Barbu, Agricultura din
vestul Munţilor Apuseni în preajma răscoalei lui
Horea XVIII-XIX 17
404. Takacs, Matilda, Medalii transilvănene
emise în timpul Mariei Teresa în patrimoniul
Muzeului de Istorie din Aiud XXVl/1 567
405. Tămaş, Alexandru, Ecomonia fierului
din Transilvania intre anii 1750-1780 XIII 317
406. Tănăsescu, Constantin, Câteva aspecte
particulare privind răscoala lui Horea de la 1784 XVIII-XIX 25
407. Tănăsescu, C., Date privitoare la
oraşul şi cetatea Deva în secolele XVI-XVII XVIII-XIX 203
408. Tănăsescu, C., Date privitoare la
oraşul şi cetatea Deva în secolul al XVIII-iea XIV 261
409. Tănăsescu, Constantin, Din trecutul

municipiului Deva. De la prima atestare
documentară până în secolul al XVI-iea XX 160
410. Ursuţiu, Liviu, Istoria unei cărţi -
„Revoluţiunea lui Horea" XVIII-XIX 79
411. Ursuţiu, Maria, Contribuţii privind
breslele din Hunedoara şi Haţeg în sec. al XVII-
iea XX 233
412. Ursuţiu, Maria, Justiţia dominială la
Hunedoara în a doua jumătate al secolului al
XVII-iea xv 153
413. Ursuţiu, Maria, Structura familiei
iobăgeşti pe domeniul Hunedoarei la sfârşitul
secolului al XVII-iea XIV 233
414. Valea, Mircea, Schilling Roland,
Conscripţia urbarială a oraşului Deva din anul
1785 VI 87
416. Vânătoru, Elenuţa, Marioara, O
descriere a comitatului Hunedoara la 1773 XVIII-XIX 241
417. Vârtopeanu, Maria, Un protocol al
breslei argăsitorilor de cordovani din Orăştie,
păstrat în colecţia Muzeului judeţean Hunedoara
- Deva IX 259
418. Wargegger, Nicolae, Monumente ale
luptei comune a poporului român şi a
naţionalităţilor conlocuitoare împotriva dominaţiei
imperiului habsburgic XIII 33
419. Zaharia, Gheorghe, Dimensiunea
europeană a mişcării revoluţionare conduse de
Horea XVIII-XIX 63
Cap. V ISTORIE MODERNĂ
420.Abrudan, Paul, Stoica, Mircea,

Contribuţii hunedorene la desăvârşirea unităţii
de stat a României xv 261
421. Abrudan, Paul, Solidaritatea
hunedorenilor cu România în războiul pentru
cucerirea independenţei XIII 105
422. Achim, Valer, Elena Pop Hossu-
Longin, reprezentantă de frunte a feminismului
românesc în judeţul Hunedoara XIII 421
423. Adam, Ion, I., Cu privire la formarea
pieţii economice unitare româneşti XVI-XVII 361
708 Bibliografie
424. Albu, Ion, Pătru, Wardegger, Nicolae,

Găinaru, Vasile, Deva la începutul secolului al
XX-iea VII 167
425. Andruş, Rodica, Piese orientale de
armament în colecţia Muzeului devean (sec. XVI 1-
XIX} XXI-XXIV 733
426. Andruş, Rodica, Spade şi săbii din
colecţiile Muzeului devean xxv 337
427. Andruş, Rodica, Un hunedorean în
Legiunea Română din Italia - Ştefan Oţel din
Brad XX 366
428. Antonescu, Georgeta, Scrisorile unui
tânăr transilvănean: I.Al. Lapedatu către Francisc
Hossu Longin XIV 689
429. Baron, Mircea, Dilema pasivism-
activism în mişcarea naţională din Transilvania la
începutul secolului al XX-iea, reflectată în presa
românească XXVl/2 243
430. Berindei, Dan, Dogaru, Maria,
Preocupări pentru alcătuirea unei istorii naţionale
la mijlocul secolului al XIX-iea XVI-XVII 369
431. Biţu, Voichiţa, Izbânzi ale ortodoxiei:
Andrei Baron de Şaguna XXVl/2 45
432. Botezan, Liviu, Cordoş, Nicolae,
Câteva aspecte ale rolului jucat de oraşul Deva în
viaţa politică a românilor transilvăneni din ultimii
ani ai veacului al XIX-iea XIII 405
433. Botezan, Liviu, Dimitrie Moldovan -
fiu al Devei. Rolul lui în viaţa politică a Transilvaniei
din perioada 1848-1867 xxv 567
434. Bugnariu, Elena, Evoluţia tehnicii
prelucrării fierului în zona Hunedoarei (Topliţa
1780-Hunedoara 1902} XXI-XXIV 233
435. Bunea, Aurelia, „ 1848-1849" O
aniversare cu semnificaţie naţional-politică VIII 129
436. Burlacu, Ioana, Iuliu Maniu şi tratativele
de la Arad (13-14 noiembrie 1918} în lumina unor
documente memorialistice XXVl/2 319
437. Buta Vasile, Nume de familii şi date
demografice din Hălmagiu xv 437
437a. Căpuşan, Andrei, România, Marea
Britanie şi marile puteri la Congresul de la Berlin
(1 iunie-1 iulie 1878} XXVl/2 145
438. Cerghedean, Mihai, Marinescu, Ştefan,

Contribuţii privind desfăşurarea revoluţiei de la
1848-1849 în comitatele Hunedoara şi Zarand XIV 393
439. Ciachir, Nicolae, Radu, Vasile,
Cenghiţă, P., Traian Vuia, neobosit luptător pentru
unitatea naţională V 295
440. Clemente, Constandin, Două scrisori
inedite ale lui George Bariţiu V 135
442. Crişan, Vasile, Tratativele româno-
maghiare din anii 1913-1914 văzute de Aurel C.
Popovici într-un document sibian XXVl/2 299
443. Decei, Aurel, Procesele verbale ale
şedinţelor Consiliului Naţional Român din Deva
şi alte documente privind comitatul Hunedoara în
anii 1918-1919 V 311
444. Enea, Constantin, Aspecte ale
economiei austro-ungare în anii primului război
mondial VIII 147
445. Enea, Constantin, Câteva date privind
lupta revoluţionară a muncitorilor din regiunea
Hunedoara (1914-1918) IV 147
446. Feneşan, Costin, Informaţii noi privind
revoluţia din Transilvania în vara anului 1848 XIV 361,
447. Frăţilă, Ion, Adeziunea românilor
hunedoreni la Memorandumul din 1892 XXI-XXIV 461
448. Frăţilă, Ion, Ionaş, Vasile, Aportul
populaţiei din judeţul Hunedoara la unirea
Transilvaniei cu România XIV 465
449. Frăţilă, Ion, Biserica şi slujitorii eiîn
apărarea vieţii socio-politice a românilor
hunedoreni xxv 375
450. Frăţilă, Ion, Din lupta românilor
hunedoreni pentru emancipare naţională până la
1848 XIX 321
451. Giura, Lucian, Racoviţan Mihai,
Fruntaşul revoluţionar de la 1848 Ştefan
Moldovan XIV 409
452. Giura, Lucian, Preocupări privind
agricultura la saşii transilvăneni XXI-XXIV 467
453. Goţia, Anca, Idealul neatârnării în
poezia scrisorilor versificate ale soldaţilor români
în primul război mondial xxv 727
454. Hancu, Ana, Documente mureşene
privind revoluţia de la 1848-1849 XXVl/2 9
710 Bibliografie
455. llincioiu, Ion, O pagină de cinstire.

Tineretul studios al României sprijinitor al cauzei
şi luptei ţărănimi în anul 1907 X 307
456. Ionaş, Vasile, Administraţia
românească a Comitatului Zarand între anii 1861-
1876 (I) XX 327
457. Ionaş, Vasile, Admiistraţia românească
a Comitatului Zarand intre anii 1861-1876 (li) XXI-XXIV 413
458. Ioniţă, Elisabeta, Contribuţia femeilor
din Transilvania la lupta pentru cucerirea
independenţei de stat a României XIII 121
459. lrimescu-Andruş, Rodica, Lista
târgurilor din Transilvania, Banat şi România
(1852-1918) XVI-XVII 389
460. Lascu, Nicolae, Popasul domnitorului
Alexandru Ioan Cuza la Deva, în drum spre exil XVI-XVII 411
461. Lazăr, Dan, Mircea, Din activitatea
ştiinţifică a Societăţii de istorie şi arheologie din
Deva în anii 1880-1902 XVI-XVII 45
462. Lazăr, Ioachim, Aron Densuşianu
(1837-1900) promotor al luptei pentru unitate
naţională a poporului român XX 342
463. Lazăr, Ioachim, Din corespondenţa lui
Nicolae Densuşianu privind difuzarea
chestionarului istoric şi strângerea dati=,lor pentru
, , Dacia preistorică" xxv 201
464. Lazăr, Ioachim, Bora, Ovidiu,
Fragmente din istoria parohiei Ostrov în a doua
jumătate a secolului al XIX-iea XXI-XXIV 787
465. Lazăr, Ioachim, O aniversare cu adânci
semnificaţii: centenarul naşterii Mitropolitului
Andrei Şaguna (1809-1909) XXVl/2 267
466. Lazăr, Ioachim, O conscripţie din anii
1850 şi 1857 din Ilia xxv 529
467.Lazăr, Ioachim, Procesele de la
Tribunalul din Alba Iulia intentate românilor în
anul 1896 XXVl/2 201
468. Lazăr, Liviu, Aspecte din lupta pentru
impunerea limbii române în justiţie, oglindite în
documentele unui magistrat român din
Transilvania XXVl/2 81
469. Lungu, Ion, Aspecte ale începuturilor
revoluţiei industriale în mineritul din Valea Jiului V 243
470. Maior, Liviu, Aspecte ale desfăşurării

revoluţieidin anii 1848-1849 în comitatul
Hunedoara V 227
471. Matei, Alexandru, Războiul de
independenţă, moment de manifestare a unităţii
şi solidarităţii româneşti XIII
472. Mândruţ, Stelian, Contribuţii epistolare 70
la biografia operei istoricului Nicolae Densuşianu
(1879-1897) XVIII-XIX
473. Morar, Marcel, Contribuţie la 295
cunoaşterea celor care nu trebuie uitaţi: Simion
Balint (1810-1880) XXVl/2 65
474. Munteanu, Ion, Contribuţia
protopopului Lugojului, George Popovici la
mişcarea naţională din Banat XXI-XXIV
475. Munteanu, Ion, Contribuţia ţărănimii 473
la cucerirea independenţei V
476. Naghi, Gheorghe, Revendicările 251
românilor din Orăştie în perioada absolutistă xv
477. Naghi, Gheorghe, Un manuscris inedit 237
a lui Ştefan Moldovan privitor la Ţara Haţegului la
mijlocul secolului al XIX-iea (I) XX
478. Neamţu, Gelu, Din lupta intelectualităţii 306
hunedorene împotriva dualismului austro-ungar V
479.Neamţu, Gelu, Documente privind 265
mişcarea daco-română la Deva în 1885 şi 1905 XX
480. Neamţu, Gelu, Procesul pentru cununa 354
de pe mormântul lui Avram Iancu (1900-1902) IX
481. Neamţu, Gelu, „Proclamţia lridentei 149
române" din 1885 la Deva VI
482. Neamţu, Gelu, Tendinţe de unitate 127
religioasă la românii din Transilvania în timpul
revoluţiei de la 1848 xxv
483. Negruţ, Clement, Poporogu, Ion, 505
începuturile cocsificării cărbunelui în Valea Jiului VII
484. Netea, Vasile, Unitatea naţională a 163
poporului român în programele şi manifestările
revoluţionare de la 1848 XIV
485. Peligrad, Dumitru, Un hunedorean 343
afirmat în Mărginimea Sibiului - Nicolae Henţiu
( 1842-1923) xv
487. Pop, Emil, Un reprezentant de frunte 231
al luptei pentru independenţă şi libertate naţională
a poporului român: Adam Henţiu-Henţiescu XIII 601
712 Bibliografie
488. Poporogu, Ion, Blaj, Traian, Din

activitatea Sfatului Naţional Român din Petroşani,
în preajma unirii Transilvaniei cu România VII 175
489. Poporogu, Ion, Din istoricul exploatării
miniere şi începuturile luptei revoluţionare ale
minerilor din Lupeni V 285
490. Poporogu, Ion, Pătrunderea capitalului
străin în industria minieră a Văii Jiului in a doua
jumătate a secolului al XIX-iea xv 249
491. Rabinovici, Herbert, Participarea dr.
Petru Groza la Marea Unire de la Alba Iulia din 1
Decembrie 1918 XVI-XVII 443
492. Rădulescu, Toma, Mărturii de botez
din colecţii craiovene XXVl/2 31
493. Retegan, Simion, Cinci petiţii inedite
din 1852 ale lui Avram Iancu IX 247
494. Retegan Simion, Date statistice din
arhiva guberinului Transilvaniei privitoare la
comitatul Hunedoara în anii guvernării liberale XIII 377
495. Rus, Traian, Consideraţii privind
caracterul plebiscitar, democrat al alegerii şi
activităţii Consiliilor Naţionale Române XVI-XVII 425
496. Rusu, Adrian, Andrei, Un manuscris
inedit a lui Ştefan Moldovan privitor la Ţara
Haţegului la mijlocul secolului al XIX-iea XXI-XXIV 253
497. Schiling, Roland, Despre unele
aspecte ale producţiei fierului in Hunedoara în
prima jumătate a secolului al XIX-iea IV 137
498. Sofroni, Rodica, Mişcări sociale şi
naţionale in comitatul Hunedoara (1860-1861} X 239
499. Stan, Constantin, I., Generalul Henri
Mathias Berthelot - sprijinitor al cauzei naţionale
româneşti xxv 769
500. Suciu, Georgina, Rotaru, Octavian,
Câteva documente inedite cu referire la
evenimentele petrecute în anul 1848 la Zlatna V 235
501. Şerban, Ioan, I., Din lupta voluntarilor
transilvăneni pentru unire. Senatul Central al
Ofiţerilor şi soldaţilor români din Viena şi Legiunea
română de la Praga xv 269
502. Şora, Gheorghe, Din corespondenţa
lui Vasile Goldiş cu dr. Ioan Mihu din Orăştie XIV 703
503. Şora, Gheorghe, Ideea de unitate,

suveranitate şi independenţă naţională a
românilor transilvăneni oglindită în patru
documente din toamna anului 1918 XVI-XVII 417
504. Şora, Gheorghe, Vasile Goldiş către
Aurel Vlaicu XVIII-XIX 305
505. Şora, Gheorghe, Vasile Goldiş în
corespondenţă XIII 433
506. Şora, Gheorghe, Vasile Goldiş luptător
pentru drepturile şi dreptatea poporului român
din Transilvania XIV 475
507. Şora, Gheorghe, Panţuru, Cosmin,
Vasile Goldiş despre caracterul dârz al moţilor
din Munţii Apuseni XXVl/2 139
508. Şuiaga, Victor, I., O figură marcantă a
mişcării feministe hunedorene: Ana Petco XIII 597
509. Tănăsescu, Constantin, Aspecte
militare ale revoluţiei de la 1848-1849 la Deva XVI-XVII 377
51 O. Tătar, Octavian, George Bariţiu - un
pedagog de seamă al generaţiei de la 1848.
Aprecieri ale hunedorenilor cu privire la activitatea
sa XXVl/2 25
511. Valea, M„ Enea, C„ Ioniţă, Gh. I.,
Contribuţii la cunoaşterea situaţiei materiale şi a
frământărilor ţărănimii hunedorene în timpul
primului război mondial IV 161
512. Vânătoru, Viorel, Dreptul de folosire a
pădurilor în comitatul Hunedoara în a doua
jumătate a secolului XIX XX 336
513. Vânătoru, Viorel, Statutul Şcolii de
montanistică de la Săcărâmb (1863) XVIII-XIX 289
514. Vânătoru, Viorel, Vânătoru, Elenuţa,
Marioara, Un document privind revoluţia de la
1848-1849 în Comitatul Zarand XXI-XXIV 243
515. Vânătoru, Viorel, Vânătoru, elenuţa,
Marioara, Un document privind victimele căzute
în subcercul Hălmagiu (comitatul Zarand) în timpul
revoluţiei de la 1848-1849 xxv 513
516. Wardegger, Nicolae, Organizarea
judecăţii şi desfăşurarea procesului în satele-din
Munţii Apuseni, în timpul revoluţiei de la 1848 IX 143
714 Bibliografie
ISTORIE CONTEMPORANĂ
517. Andriţoiu, Maria, Cerghedean, Mihai,

Din acţiunile minerilor din zona Bradului şi Valea
Jiului pentru ieşirea revoluţionară din criză (1929-
1933) VII 181
518. Avram, Ilie, Aportul Frontului plugarilor
la lupta maselor muncitoare hunedorene pentru
transformări democratice (23 August 1944-6
Martie 1945) V 463
519. Avram, Ilie, Contribuţia Frontului
Plugarilor la înfăptuirea reformei agrare din 1945 VIII 235
520. Avram, Ilie, Contribuţia Frontului
Plugarilor la victoria în alegerile generale din
noiembrie 1946 IX 202
521. Avram, Ilie, Din activitatea Frontului
Plugarilor în perioada anilor 1945-1947 VII 205
522. Babici, Ioan, Situaţia internaţională
interbelică. Lupta forţelor democratice şi
progresiste împotriva pericolului fascist.
Solidaritatea militantă antifascistă a comuniştilor
români XI-XII 439
523. Baboş, Alexandru, Armata ardeleană,
parte componentă a armatei române în apărarea
Marii Uniri XXVl/2 377
524. Bama, Dumitru, Învăţământul primar,
gimnazial, liceal şi profesional în judeţul
Hunedoara 1918-1940 (I) XXVl/2 521
525. Baron, Mircea, Ardealul (1917-1918)
ziar al luptei pentru unitatea naţională a românilor XXI-XXIV 513
526. Baron, Mircea, Manifestări
antirevizioniste în Valea Jiului în deceniul patru al
secolului XX XXVl/2 467
527. Bassa, Beniamin, Contribuţii la
cunoaşterea mişcării muncitoreşti din regiunea
Hunedoara în perioada stabilizării relative a
capitalismului 111 173
528. Bathory, Ludovic, Lupta muncitorilor
din Valea Jiului pentru reînnoirea contractului
colectiv în anul 1922 XIII 447
529. Beie, Mircea, Umanismul revoluţionar
de la „Manifestul Partidului Comunist „la
documentele programatice ale Partidului
Comunist Român XIII 609
530. Badea, Gh. I., Din istoricul înfiinţării şi

activităţii Madosz-ului. XI-XII 457
531. Căzănişteanu, Constantin,
Depresiunea Haţegului - reduit militar naţional în
concepţia strategică a comandamentului român
în cursul insurecţiei naţionale (23-31 august 1944) XVI-XVII 515
532. Ceauşescu, Ilie, Unele aspecte
particulare ale crizei economice din 1929-1933 în
România XI-XII 435
533. Chiorean, Ioan, Acordul de la Ţebea
din 1935 moment important al închegării alianţei
muncitoreşti ţărăneşti pentru pământ, libertate şi
dreptate socială XI-XII 471
534. Cicală, Ioan, Acordul antifascist de la
Ţebea în conştiinţa poporului XI-XII 489
535. Ciubăncan, Vasile, T., Contribuţii
hunedorene la dezideratul apărării integrităţii
naţionale a României în perioada interbelică xv 323
536. Ciubăncan, Vasile T., Ganea, Maria,
I., Evoluţii demografice hunedorene în perioada
1930-1941 XXVl/2 443
537. Clemente, Constandin, Din lirica
Frontului Plugarilor IV 193
538. Creţu, Maria, Aspecte ale participării
muncitorilor de la minele de aur aparţinătoare
societăţii „Mica" Brad la greva generală din
octombrie 1920 VIII 155
539. Creţu, Maria, Valea, Mircea,
Congresele Frontului Plugarilor, tribuna de
afirmare a voinţei de luptă a ţărănimii din România IX 183
540. Creţu, Maria, Valea, Mircea, Pagini
din istoria luptelor revoluţionare ale muncitorimii
hunedorene VIII 13
541. Crişan, Eugenia, Un corespondent de
presă român la Conferinţa de pace de la Paris -
Horia Petra Petrescu XXVl/2 387
542. Dărăban, Dorin, Acţiunea şi cauzele
deportării etnicilor germani din România XXVl/2 629
543. Demşea, Dan, Aradul şi avionul Vlaicu III xxv 691
544. Dobrinescu, Valeriu, Florin, Relaţiile
, româno-maghiare de la notele ultimative sovietice
la Dictatul de la Viena (iunie-august 1940) XXVl/2 507
716 Bibliografie
545. Dragoşa, Toader, Amintiri despre

Acordul de front antifascist de la Ţebea din 6
decembrie 1935 XI-XII 463
546. Firoiu, Dumitru, V, Clasa muncitoare
din România şi dreptul la organizare X 319
547. Floca, Dumitru, Noi date privind
mişcarea muncitorească din zona minieră Brad
la începutul secolului al XX-iea XIII 441
548. Frăţilă, Ioan, Acordul antifascist la
Ţebea oglindit în documentele vremii XI-XII 473
549. Frăţilă, Ioan, Atitudinea maselor
populare din fostul judeţ Hunedoara în perioada
crizei economice din anii 1929-1933 IV 179
550. Frăţilă, Ioan, Contribuţii documentare
la lupta muncitorimii hunedorene împotriva
fascismului şi războiului V 437
551. Frăţilă, Ioan, File din cronica luptei
comuniştilor pe pământul Hunedoarei XI-XII 209
552. Frăţilă, Ioan, Noi mărturii documentare
privitoare la lupta muncitorimii, condusă de P.C.R.
împotriva regimului burghezo-moşieresc IX 169
553. Georgescu, Titu, Presa vremii despre
lupta democratică şi antifascistă XI-XII 481
554. Gherman, Mircea, Băltescu, Mircea,
Dante Gherman militant antifascist şi publicist
democrat XI-XII 199
555. Giuran, Valeriu, Giuran, Mia, Maria,
Documente privind participarea armatei române
din sud-vestul Transilvaniei în războiul antifascist,
în perioada 23-31 august 1944 . XXI-XXIV 557
556. Giuran, Valeriu, Documente privind
participarea armatei române din sud-vestul
Transilvaniei la cel de-al doilea război mondial, în
perioada 1-1 O septembrie 1944 xxv 873
557. Giuran, Valeriu, Documente privind
participarea armatei române din sud-vestul
Transilvaniei în cel de-al doilea război mondial, în
perioada 11-20 septembrie 1944 XXVl/2 585
558. Giuran, Valeriu, Momente din
activităţile Regimentului V Vânători în perioada
1914-1918 XXVl/2 345
559. Hacman, Serghei, Pregătirea şi

efectuarea operaţiunii miltare pentru includerea
Basarabiei şi nordului Bucovinei în U.R.S.S.
(iunie-iulie 1940) XXVl/2 569
560. Hacman, Serghei, Problema
Basarabiei şi a Bucovinei în relaţiile sovietico-
germane (iunie 1940-iulie 1941 ). Aspecte geo-
politice şi geo-strategice xxv 863
561. Herban, Adela, Acţiuni militare pe
teritoriul hunedorean în timpul revoluţiei de
eliberare socială şi naţională antifascistă şi
antiimperialistă din August 1944 xv 345
562. Herban, Adela, Aspecte ale relaţiilor
diplomatice româno-italiene în deceniul III al
secolului XX XXI-XXIV 523
563. Herban, Adela, Aspecte din lupta
minerilor de la Societatea „Mica" din Brad în anii
1924-1925 XVI-XVII 463
564. Herban, Adela, Contribuţii la
cunoaşterea activităţii Sindicatelor Unitare din
Deva XVIII-XIX 323
565. Herban, Adela, Balâzs, Marcela,
„Digitalis" prima cooperativă română pentru
cultivarea plantelor medicinale şi preparatelor de
droguri XXI-XXIV 533
566. Herban, Adela, Din preocupările
agronomului hunedorean Ioan Sever Ordeanu
(1864-1936) pentru înnoirea teoriei şi practicii
agriculturii româneşti XXI-XXIV 845
567. Herban, Adela, Momente din trecutul
judeţului Hunedoara în câteva lucrări din prima
jumătate a secolului XX XXI-XXIV 539
5fii8. Herban, Adela, Receptarea politicii
externe româneşti în cercurile Vaticanului (1933-
1940) XXVl/2 515
569. Herban, Adela, Recunoaşterea Marii
Uniri de către Vatican XXVl/2 431
570. Herban, Adela, Situaţia social -
economică şi politică a maselor muncitoare
hunedorene între anii 1944-1947 XX 430
571. Herban, Adela, Participanţi hunedoreni
la Marea Unire XVIII-XIX 309
718 Bibliografie
572. Herban, Adela, Statutul sindicatului

viticol din România - model pentru organizarea
viticultorilor hunedoreni XXI-XXIV 857
573. Horovitz, Emeric, Aspecte privind
contribuţia populaţiei judeţului Hunedoara la
susţinerea suportului României în războiul
antihitlerist XIV 541
574. Horovitz, Emeric, Unele aspecte ale
bătăliei pentru creşterea producţiei industriale în
judeţul Hunedoara în vederea susţinerii efortului
României în războiul antihitlerist (23 august 1944-
9 mai 1945) IX 193
575. Hristodol, Gheorghe, Locul şi rolul
acordului de la Ţebea în cadrul Frontului popular
antifascist XI-XII 467
576. Ioniţă, Elisabeta, Istoria Devei oglindită
în Muzeul de istorie a Partidului Comunist, a
mişcării revoluţionare şi democratice din România VI 155
577. Ioniţă, Gheorghe, I., Activitatea
Frontului Plugarilor pentru apărarea drepturilor şi
libertăţilor democratice ale ţărănimii XI-XII 447
578. Ioniţă, Gheorghe, I., Dr. Petru Groza,
prieten al ţărani-lor şi susţinător al cauzei lor
drepte X 417
579. Ioniţă, Gheorghe, I., Ideea unităţii
naţionale, independenţei şi suveranităţii patriei
reflectată în programul Partidului Comunist
Român XIII 125
580. Ioniţă, Gheorghe, I., Încheierea
Acordului de la Ţebea (1935) moment important
în lupta PCR pentre crearea Frontului popular
antifascist IV 203
581. Ioniţă, Gheorghe, I., Istorie trepidantă
pe coordonatele contemporaneităţii hunedorene XI-XII 213
582. Ioniţă, Gheorghe, I., Lupta necurmată
a poporului român pentru unitate statală şi
naţională în lumina aprecierilor cuprinse în opera
tovarăşului Nicolae Ceauşecu XIV 561
583. Ioniţă, Gheorghe, I., Oraşul Deva -
gazdă a desfăşurării unor importante activităţi
democratice antifasciste de masă (1933-23 aug.
1944) VI 175
584. Ioniţă,
Gheorghe, I., Organizaţii de
masă-legale, semilegale şi ilegale - create sau
influenţate de P.C.R. în anii 1921-1944 IX 179
585. Ioniţă, Gheorghe, I., Panait Istrate în
apărarea muncitorimii greu încercate în anul 1929 XIII 459
586. Ioniţă, Gheorghe, I., Valea, Mircea,
Partidul comunist în fruntea luptei duse de forţele
patriotice din România în anii 1933-1944 pentru
apărarea drepturilor şi libertăţilor democratice,
împotriva primejdiei fasciste pentru apărarea
integrităţii teritoriale, a independenţei şi
suveranităţii ţării V 421
587. Ioniţă, Gheorghe, I., Puternica
solidarizare a maselor populare cu luptele
muncitorilor ceferişti de la Griviţa din 15-16
decembrie 1933 VIII 181
588. lvaneş, Constantin, Opţiuni privind
dezvoltarea economică a României în primul
deceniu interbelic, reflectate în revista „Analele
statistice şi economice" XX 403
589. Lazăr, Aurel, Răsunetul eroicelor lupte
ale minerilor de la Lupeni din august 1929 în
presa arădeană XVI-XVII 479
590. Lazăr, Ioachim, Dr. Petru Groza şi
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 XVIII-XIX 321
591. Lazăr, Ioachim, Din viaţa şi activitatea
profesorului preot Victor Ioan Oprişu XXI-XXIV 879
592. Lazăr, Liviu, Acţiuni de masă
antirevizioniste, antirăzboinice în judeţul
Hunedoara XVIII-XIX 343
593. Lazăr, Liviu, Antirevizionismul presei
hunedorene în deceniul IV al secolului nostru XX 417
594. Lazăr, Liviu, Consideraţii istoriografice
referitoare la problema antirevizionismului XVI-XVII 507
595. Lazăr, Liviu, Contribuţia juriştilor la
succesul mişcării antirevizioniste din judeţul
Hunedoara XXI-XXIV 867
596. Lazăr, Liviu, Rolul bisericii ·în
susţinerea mişcării antirevizioniste din
Transilvania în perioada interbelică xxv 823
720 Bibliografie
597. Lungu, Ioan, Radu, Vasile, Frământări

ţărăneşti în satele din jurul Devei după primul
război imperialist VI 163
598. Matichescu, Olimpiu, Activitatea
ideologică a Partidului Comunist Român pentru
educarea maselor în spirit antifascist, pentru
atragerea intelectualităţii române la lupta
antifascistă şi apărarea independenţei patriei XI-XII 443
599. Matichescu, Olimpiu, Aspecte din lupta
împotriva terorii fasciste, pentru apărarea vieţii
militanţilor revoluţionari din lagăre şi închisori
(1940-1944) X 357
600. Mihăilescu, Alexandru, Memoriile unui
participant la Acordul de la Ţebea XI-XII 465
601. Moga, Ioachim, Activitatea
revoluţionară desfăşurată de Partidul Comunist
Român împotriva regimului burghezo moşieresc,
a fascismului, pentru interesele celor ce muncesc.
Locul organizaţiei P.C.R. Hunedoara în activitatea
revoluţionară a partidului XI-XII 427
602. Munteanu, Ioan, Noi date privind
situaţia şi lupta ţărănimii bănăţene intre anii 1934-
1938 xv 305
603. Nistor, Anghel, Aspecte ale reformei
agrare în judeţul Hunedoara intre anii 1921-1928 xv 299
604. Nistor, Anghel, Aspecte din viaţa
social-politică hunedoreană in anul 1940 XX 425
605. Nistor, Anghel, Aspecte privind
aplicarea reformei agrare în judeţul Hunedoara,
in anii crizei economice (1929-1933) XVI-XVII 485
606. Nistor, Anghel, Aspecte privind
aplicarea reformei agrare în judeţul Hunedoara
intre anii 1934-1939 XVIII-XIX 329
607. Nistor, Anghel, Lupta maselor populare
din judeţul Hunedoara pentru ieşirea revoluţionară
din criza economică (1929-1933) XIV 511
608.Nistor, Anghel, Poziţia forţelor
democratice hunedorene în alegerile
parlamentare din 1937 XVI-XVII 501
609. Orga, Valentin, Gabriel, Ioan Moţa -
Tabloul interzis al unui destin de naţionalist
ardelean (I) xxv 669
61 O. Peligrad, Dumitru, Din viaţa şi

activitatea lui Ilie Haşegan, (1902-1974) XXI-XXIV 875
611. Peligrad, Dumitru, Rusu, Teodor, Noul
contract colectiv din Valea Jiului (decembrie 1929)
şi semnificaţia lui XVI-XVII 473
612. Peligrad, Dumitru, Un patriot uitat:
Ioan N. Roman (1866-1931) XXI-XXIV 851
613. Picioruşi, Veronica.Transformări
social-economice şi politice hunedorene oglindite
în paginile ziarului„Zori noi" (I) XIII 471
614. Pîrvulescu, Gheorghe, Don, Ioan,
Reflectarea în paginile ziarului „Zori noi" a luptei
maselor populare din judeţul Hunedoara pentru
înfăptuirea sarnicilor revoluţiei populare (1944-
1947) XI-XII 187
615. Poporogu, Ion, Contribuţia minerilor
Văii Jiului la susţinerea chemării Partidului
Comunist Român „Totul pentru front, totul pentru
victorie" XI-XII 195
616. Poporogu, Ion, Contribuţii la
cunoaşterea grevei minerilor de la Lupeni din
august 1929 V 393
617. Poporogu, Ion, P.C.R. -organizatorul
luptei revoluţionare a minerilor Văii Jiului împotriva
dictaturii militaro-fasciste XIII 465
618. Poporogu, I., Badea, I., Un relief de
fontă reprezentând pe Karl Marx în colecţia
Muzeului Mineritului din Petroşani X 413
619. Poporogu, Ion, 1 Mai 1928 în Valea
Jiului XIV 727
620. Radu, Vasile, Contribuţii la
cunoaşterea situaţiei social-politice a maselor
muncitoare din fostul ţinut Mureş în timpul dictaturii
regale V 449
621. Radu, Vasile, Din istoricul întreprinderii
miniere „Mica" Brad (1920-1927) X 349
622. Rădulescu, Ilie, Ideile unităţii de
acţiune a forţelor revoluţionare reflectate în
programul P.C.R. XI-XII 493
623. Rădulescu, Toma, Petrache Lupu -
fenomen real XXVl/2 31
624. Râmneanţu, Vasile, Reacţia presei
româneşti faţă de regimul hitlerist din Germania
şi de mişcarea prohitleristă din România (1933-
1938) xxv 831
722 Bibliografie
625. Stan, Constantin I., Mutaţii privind

situaţia politică a statelor din Europa centrală şi
de sud-est în anul 1918. XXI-XXIV 499
62~.Stan, Constantin I., Recunoaşterea
internaţională a unirii Basarabiei cu România
(1920-1927) XXVl/2 411
627. Şandru, D., Ştiri cu privire la aplicarea
exproprierii pe două mari proprietăţi din judeţul
Hunedoara VIII 163
628. Ştef, Zevedei, Dezvoltarea economiei
oraşului Deva în anii construcţiei socialiste V 197
629. Ştirban, Marcel, Golner, Carol, Câteva
aspacte din conţinutul agrar al doctrinelor politice
burgheze din România în perioada dintre cele
două războaie mondiale VIII 173
630. Ştirban, Marcel, Din activitatea
comisiunilor locale şi a comisiunilor judeţene
pentru reforma agrară în anii 1919-1929 în câteva
judeţe din Transilvania X 327
631. Ştirban, Marcel, Semnificaţia istorică
a Marii Uniri XXI-XXIV 483
632. Ştirban, Marcel, Viaţa şi îndeletnicirile
ţăranilor din unele sate muntene hunedorene
reflectate în două documente din 1919 XI-XII 173
633. Todericiu, N., Munteanu, P., Din
eforturile pentru organizarea muncitorilor băieşi.
„Unirea muncitorilor din Industria Minieră din
România" V 401
634. Toderici, Nicolae, Ştefănescu, Ion,
Situaţia minerilor din Valea Jiului. (Unele aspecte
din perioada 1929-1933) V 379
635. Turzai, Maria, Ecoul Acordului de la
Ţebea în presa democratică şi muncitorească de
limbă maghiară XI-XII 485
636. Udrea, Traian, Abolirea monarhiei şi
proclamarea republicii - necesitate istorico -
politică fundamentală XX 447
637. Udrea, Traian, Lupta revoluţionară a
P.C.R. pentru realizarea programului Frontului
popular antifascist. XI-XII 451
638. Vajda, Ludovic, Programul comun al

Frontului Plugarilor şi al Uniunii muncitorilor şi
ţăranilor maghiari din România stabilit la Băcia . XI-XII 459
639. Valea, Mircea, Ioniţă, Gheorghe, I.,
Deva - leagăn al mişcării democratice ţărăneşti
hunedorene XI-XII 415
640. Valea, Mircea, Creţu, Maria,
Fragmente din corespondenţa dr. Petru Groza
(1933-1937) X 427
641. Valea, Mircea, Înfiinţarea organizaţiei
„Frontul Plugarilor" şi primii ani de activitate
(1933-1935) VIII 217
642. Valea, Mircea, Organizaţia Frontul
Plugarilor în etapa revoluţiei popular-democratice
din România (I) XIV 549
643. Valea, Mircea, Organizaţia Frontul
plugarilor în etapa revoluţiei popular-democratice
din România (li) XVI-XVII 491
644. Valea, Mircea, Organizaţia Frontu Iplu-
garilor în primii ani ai constituţiei socialiste în România XIII 479
645. Vlad, Ionel, Participarea maselor mun-
citoare din Zarand la înfăptuirea Acordului de '
Front popular antifascist - Ţebea, 6 decembrie 1935 XI-XII 477
6'!l6. Voiculescu, Marin, Petru Groza -
previzionar cugetător politic XVIII-XIX 351
647. Wardegger, Nicolae, Frăţilă, Ioan,
Aspecte economice şi edilitar - gospodăreşti ale
oraşului Deva între anii 1919-1944 VI 139
648. Wardegger, Nicolae, Industria
hunedoreană pe drumul trasat de Conferinţa
Naţională a P .C. R. din octombrie 1945 XI-XII 179
649. Zaharia, Gheorghe, Acordul popular
antifascist de la Ţebea din Decembrie 1935
semnificaţia sa istorică XI-XII 431
650. Zaharia, Gheorghe, Rolul hotărâtor al
maselor în instaurarea regimului revoluţionar
democrat din 6 martie 1945 XVIII-XIX 359
VII. ISTORIA ARTEI ŞI CULTURll
651. Andruş, Rodica, Calendarele

româneşti hunedorene XVIII-XIX 435
652. Andruş, Rodica, Câteva date privitoare
la activitatea despărţămintelor hunedorene ale Astrei XVIII-XIX 397
724 Bibliografie
653. Andruş, Rodica, Din activitatea biblio-

tecilor înfiinţate de Astra în judeţul Hunedoara XX 389
654. Andruş, Rodica, Lucrările adunărilor
generale ale Astrei ţinute în judeţul Hunedoara XXI-XXIV 437
655. Andruş, Rodica, Periodice hunedorene
din colecţiile Muzeului Judeţean Deva (1876-
1949) XVIII-XIX 403
656. Ardeleanu, Ion, Bibliografia oraşului
Deva (periodice apărute în perioada interbelică) XI-XII 419
657. Bama, Dumitru, Biserică şi societate-
contribuţie la actul de cultură xxv 733
658. Basarab, Maria, Cărţi manuscrise din
patrimoniul cultural hunedorean xxv 361
659. Basarab, Maria, Cărţi vechi româneşti,
de prevestire, aflate în patrimoniul bibliofil
hunedorean xxv 331
660. Basarab, Maria, Consemnări culturale
în presa hunedoreană interbelică XVI-XVII 607
661. Basarab, Maria, Consideraţii privind
cărţile didactice româneşti (1785-1892), din
patrimoniul hunedorean XVI-XVII 565
662. Basarab, Maria, Însemnări despre căi
de pătrundere a cărţii vechi româneşti în
localităţile hunedorene XXI-XXIV 739
663. Basarab, Maria, Însemnări despre
învăţământul hunedorean XXVl/1 557
664. Basarab, Maria, Însemnări manuscrise
cu conţinut istoric din cărţile vechi româneşti
existente în judeţul Hunedoara XVIII-XIX 391
665. Basarab, Maria, Însemnări manuscrise
de pe vechi tipărituri româneşti existente în
patrimoniul hunedorean, despre legătorie şi
legători de carte XX 285
666. Basarab, Maria, Valoarea documen-
tară a unui vechi registru bisericesc XXI-XXIV 775
667. Beie, Mircea, Cantemir şi Leibniz XIII 329
668. Beie, Mircea, Ideea de progres în
istorie la Lucian Blaga XI-XII 219
669. Botezan, Ioana, Documente inedite
privind contribuţia lui Ioan Micu Moldovan la
elaborarea, editarea şi răspândirea manualelor
şcolare pentru învăţământul românesc din
Transilvania în perioada 1860-1914 X 251
670. Botezan, Ioana, Documente privind
istoria învăţământului din Ţara Haţegului intre
anii 1850-1860 VIII 119
671. Botezan, Ioana, Cuibuş, Ileana,

Documente privind strădaniile lui Timotei Cipariu
de a edita „Arhivu pentru filologie şi istorie" XIV 431
672. Botezan, Liviu, Botezan, Ioana,
Corespondenţa unor intelectuali din comitatul
Hunedoara cu Timotei Cipariu între 1850-1875 XXI-XXIV 283
673. Braicu, Doina, Circulaţia pe meleaguri
hunedorene a unor cărţi româr'leşti din secolele
XVI-XVII, păstrate în patrimoniul cultural-naţional
sibian XVI-XVII 531
674. Braicu, Doina, Consideraţii privind
prezenţa în sud estul Transilvaniei a unor tipărituri
româneşti din secolul al XVI-iea XVI-XVII 539
675. Câmpeanu, Remus, Tineri români la
şcolile din Transilvania în secolul al XVIII-iea xxv 309
676. Cerghedean, Lavinia, Din preocupările
administraţiei zărăndene pentru dezvoltarea
învăţământului românesc (1848-1876) xv 393
677. Cerghedean, Mihai, Şcoala de minerit
din Săcărâmb VII 255
678. Clemente, Constandin, Consideraţii
asupra revistei „Convorbiri ştiinţifice". VII 231
679. Clemente, Constandin, Consideraţii
privind reflectarea vieţii cultural-artistice în ziarul
„Zori noi" (1944-1949). IX 217
680. Clemente,Constandin, Mihai Eminescu
la Alba Iulia şi în tipărituririle din Orăştie. V 505
681. Clemente, Constandin, Variante
ardeleneşti ale „paparudelor" XVI-XVII 723
682. Colta, Elena, Rodica, Câteva aspecte
ale circulaţiei ivirienelor în judeţul Hunedoara XX 292
683. Cordoş, Nicolae, „Ţara noastră" -
revista Astrei destinată publicului sătean IX 262
684. Crăciun, Cornel, Sculptura cu tematică
religioasă la Salonul Oficial 1924 - 1947 xxv 783
685. Crăciun, Cornel, Viaţa culturală şi
reclama în Brad. Consideraţii pentru perioada
deceniului IV al secolului XX xxv 841
686. Crişan, Vasile, Crişan, Eugenia, Presa
pedagogică sibiană. Amicul şcoalei (1860-1865).
Studiu istoric şi indice bibliografic analitic XXVl/2 105
687. Crişan, Vasile, Reviste pedagogice
sibiene. „Foişoara Telegrafului Român" (1876-
1877). xxv 461
726 Bibliografie
688. Deleanu, Natalia, Desacralizarea lunii

în pictura franceză a secolului al XVIII-iea XXVl/1 551
689. Dreghiciu, Doina, Legători de cărţi
consemnaţi în însemnările olografe de pe tipărituri
româneşti vechi din judeţul Alba (sec. XVIII şi
prima jumătate a sec. XIX) XXI-XXIV 197
690. Dreghiciu, Doina, Scrieri ale lui
Gheorghe Şincai în patrimoniul bibliofil al jud.
Alba xxv 345
691. Firczak, Gheorghe, Aspecte ale ilumi-
nismului maghiar în Transilvania XXI-XXIV 753
692. Firczak, Gheorghe, Din viaţa şi activi-
tatea lui Gyarmathi Samuel - iluminist transilvănean XXVl/1 593
693. Firczak, Gheorghe, Raţionalism şi
preiluminism xxv 291
694. Florea, Nicolae, Contribuţii la istoria
învăţământului. Şcolile de reuniune grănicerească XVI-XVII 559
695. Furdui, Titus, Două exemplare din
„Tâlcul evangheliilor" a lui Coresi recent
descoperite în comuna Măceu (jud. Hunedoara) XVI-XVII 519
696. Glodariu, Eugenia, Despre „Socie-
tatea de lectură a tinerimii române de la Gimnaziul
din Orăştie" XXI-XXIV 781
697. Goţia, Dorin, Din activitatea Astrei în
perioada 1914-1918. xxv 711
698. Goţia, Ioana, Muzica în activitatea
Astrei. Documente XXVl/2
699. Herban, Adela, Acordul de la Roma xxv 803
700. Homorodean, Mircea, Elemente de
istorie a limbii şi culturii poporului român reflectate
în graiurile şi toponimia judeţului Hunedoara XIII 529
701. Iancu, Gheorghe, Contribuţii la istori-
cul învăţământului primar din judeţul Hunedoara
(1919-1ţ}24) XVI-XVII 643
702. Iancu, Gheorghe, Din istoricul
învăţământului universitar clujean (1919-1920) X 337
703. Ionescu, Adrian, Silvan, Portretistica
în pictura ţărănească pe sticlă XXVl/1 623
704. Ionescu, Doina, Contribuţii privind
colecţia de icoane pe sticlă aflate la Muzeul din
Deva xxv 431
705. Ionescu, Doina, Consideraţii privind
icoanele pe lemn semnate de Stan Zugravul,
aflate în patrimoniul cultural hunedorean XXVl/1 581
706. Irimescu,
Rodica, Calendarele
româneşti transilvănene ca mijloc de răspândire
a culturii în rândul maselor XV 381
707. lsac, Victor, Dreptul istoric ca drept al
păcii XVI-XVII 457
708. lttu, Gudrun, Liane, Spiritualitate şi
avangardă artistică la începutul secolului XX XXVl/2 235
709. Ivănuş, Dan, Reuniunea culturală
naţională a meseriaşilor români din Sibiu XXVl/2 217
71 o. Jumară, Dan, Tradiţie bizantină în
instituţiile româneşti de cult. Manuscrise inedite XXVl/1 531
711. Lanevschi, Gheorghe, Mănăstirea
franciscană din Radna monument baroc păstrător
de valori culturale XXVl/1 637
712. Lascu, Viorica, Divina comedie; o
fericită sinteză de religie culturală XXV/1 525
713. Lascu, Viorica, relaţiile dintre Gavril
Todica şi Alexandru Borza XVI-XVII 625
învăţământul elementar în satul din Ţara Haţegului
în a doua jumătate a secolului XIX XXI-XXIV 347
715. Lazăr, Ioachim, Oprişu, Victor, I.,
Augustin Degan (1850-1930) un om de cultură şi
şcoala românească XXI-XXIV 839
716. Lazăr, Ioachim, Contribuţii la istoria
învăţământului elementar românesc din jud.
Hunedoara (1780-1848) XXI-XXIV 207
717. Lazăr, Ioachim, Despărţământul Deva
al Astrei şi înfiinţarea „Reuniunii pentru ajutorarea
meseriaşilor" XXI-XXIV 807
718. Lazăr, Ioachim, Învăţământului peda-
gogic hunedorean între anii1849-1883 XXV 623
718 a. Lazăr, Ioachim, Politica şcolară a
Curţii din Viena şi a guvernelor maghiare în
perioada 1848-1883 XXVl/2 87
719. Lăcătuşu, Ioan, Biserica strămoşeas-
că în viaţa comunităţilor româneşti din sud - estul
Transilvaniei XXVl/2 641
720. Mândruţ, Stelian, Silviu Dragomir
despre Alexandru Lapedatu XX 459
721. Mârza, Iacob, Lectori ai manualului de
istorie al lui Martin Bolla; semnificaţii culturale şi
politice XVIII-XIX 373
722. Mârza, Iacob, Manualele de istorie
folosite la şcolile din Transilvania între mijlocul
secolului al XVIII-iea şi mijlocul secolului al XIX-iea. XVI-XVII 577
728 Bibliografie
723. Mârza, Iacob, Patru documente despre

Regium Gymnasium Zalathnense XIII 355
724. Mârza, Iacob, Predarea limbii germane
la gimnaziul din Blaj în prima jumătate a secolului
al XIX-iea XV 363
725. Mârza, Iacob, Proiecte de reformare
a învăţământului la Blaj, în anii premergători
revoluţiei de la 1848 XIV 329
726. Mârza, Iacob, Protocollum Regii
Gymnasii Zalathnensis (Unele probleme privind
importanţa protocoalelor şcolare) IX 231
727. Mârza, Iacob, Un raport relativ la
situaţia câtorva şcoli româneşti din Munţii Apuseni XI-XI I 139
728. Mesea, Iulia. Spiritul şi religia formei
- Constantin Brâncuşi XXVl/2 653
729. Miklosik, Elena, Câteva portrete sem-
nate de Dimitrie Turcu, aflate în Muzeul Banatului XXV 423
730. Mircea, Ioan, Prezenţa cărţii româneşti
pe meleaguri transilvane, relevată în documente
din anii 1867-1868 XXI-XXIV 303
731. Mureşan, Valentin, Protestantismul şi
contrareforma - ecouri şi influenţe în pictura
germană şi austriacă din secolele XVII-XVIII XXVl/1 545
732. Naghi, Gheorghe, Memoriile lui Ştefan
Moldovan din 1852 şi 1854 cu privire la şcolile
româneşti din Haţeg XIV 421
733. Năgler, Doina, Ideea unităţii europene
în cartea secolelor al XV-iea şi al XVI-iea. XXV 259
734. Opriş, Ioan, Cartea veche românească
tezaur material şi de date istorice XX 261
735. Opriş, Ioan, Despre activitatea de
ocrotire a patrimoniului cultural în judeţul
Hunedoara (1918-1948) XV 353
736. Opriş, Ioan, Din istoricul ocrotirii
patrimoniului cultural hunedorean XVIII-XIX 445
737. Oprişu, Valeria, Ion lgnaton-protector
al vieţii muzicale hunedorene XXVl/2 475
738. Oprişa, Victor, Cărticica de versuri a
lui Ioan Boţa din Petros (judeţul Hunedoara) VII 229
739. Oprişiu, Victor, Un sprijinitor din Fiume
al Astrei XX 491
740. Palamariu, Olimpia, Contribuţia profe-
sorului Ioan Radu la răspândirea cunoştinţelor
ştiinţifice în lumea satului XXVl/2 437
741. Palamariu, Olimpia, Primele repre-

zentaţii ale „teatrului cu fotografii mişcătoare",
la Deva XXVl/2 293
742. Pascu, Constantin, Un cărturar origi-
nar din Petroşani între cititorii revistei „Luceafărul"
- Sebastian Stanca XVI-XVII 659
743. Pavel, Dora, Folclor poetic în „Revista
Orăştiei" (1895-1899) XIV 453
744. Pavel, Eugen, Cărţi cu însemnări
manuscrise (I) XIII 579
745. Pavel, Eugen, Cărţi cu însemnări
manuscrise (li) XIV 309
746. Pavel, Eugen, Contribuţia lui Ioan
Lăzăriciu la dezvoltarea învăţământului
hunedorean XIII 519
747. Pavel, Eugen, Contribuţii la bibliografia
periodicelor româneşti XIV 717
748. Pavel, Teodor, Activitatea Astrei
pentru dezvoltarea învăţământului românesc din
Transilvania (1861-1918) X 263
749. Pârvulescu, Dorina, Zugravi de
formaţie Brâncovenească în Banatul primei
jumătăţi a secolului al XVIII-iea xxv 299
750. Popa, Mircea, Două poete străine
cântăreţe ale idealului de independenţă a
poporului român XIII 59
751. Popa, Mircea, Noi contribuţii la
„Bibliografia românească veche" XIV 679
752. Popa, Mircea, O contribuţie la
„Bibliografia românească veche": Circulara
episcopului Bob din 1797 XIII 577
753. Popescu, Elena, Câteva consideraţii
privind colecţia de icoane pe lemn a Muzeului
Brukenthal XXVl/1 499
754. Radu, V„ Chiachir, N„ Mărturii despre
Mihail Kogălniceanu, Spiru Haret, Aurel Vlaicu şi
Octavian Goga V 511
755. Reghiş, Doina, Portrete-document
aflate în colecţia de artă a Muzeului judeţean
Hunedoara-Deva XXI-XXIV 817
_ 756. Ripă, Buiciliu, Dan, Decrete şi cărţi
didactice imprimate pentru învăţământul din
Transilvania şi Banat (1771-1822) XVI-XVII 549
757. Rondoleanu, Lucia, Consideraţii
privind icoanele pe lemn din Ţara Haţegului XVI-XVII 727
730 Bibliografie
•
758. Sălceriu, Maria, Figuri reprezentative
ale culturii hunedorene la sfârşitul secolului al
XIX-iea şi începutul secolului al XX-iea XIII 591
759. Stoica, Cornel, Valea, Mircea,
Contribuţii la cunoaşterea dezvoltării învăţămân-
tului în ţinutul Hunedoarei 9e-a lungul vremurilor V 471
760. Stoican, Petre, Ideea de independenţă
în literatura română XIII 67
761. Susan, Dumitru, Înfiinţarea „Societăţii
pentru crearea unui fond de teatru în Ardeal" în
cadrul adunării de la Deva din 4-5 octombrie 1870 X 383
762. Şchiopu, Vasile, lrimescu-Sofroni,
Rodica, Contribuţii la cunoaşterea şcolilor
regimentului I românesc de graniţă de la Orlat V 495
763.Şerbănescu, Olga, Cărţi de prevestire
- Trepetnicul XXVl/1 539
764. Turc, Corina, Destin livresc în secolul
al XVII-iea în sudul Transilvaniei XXI-XXIV 163
765. Vârtopeanu Maria, Din activitatea
Reuniunii de cântări" din Orăştie XVI-XVII 617
766. Vârtopeanu, Maria, Din activitatea
„Societăţii pentru fond de teatru român" în jud.
Hunedoara XV ·399
767. Vlad, Ovidiu, Aspecte din istoria
învăţământului în municipiul Deva VII 291
768. Zaharia Dumitru, Informaţii despre
ţinuturile hunedorene în manuscrisele Marsilli de
la Biblioteca Universităţii din Bologna XX 252
VIII. ETNOGRAFIE
769. Andruş Rodica, Din activitatea despăr

ţămintelor hunedorene ale Astrei pentru păstrarea
şi prepararea tradiţiilor populare XXI-XXIV 801
770. Apolzan, Lucia, Aspecte ale arhitecturii
tradiţionale în gospodăria din aşezările carpatice XVIII-XIX 453
771. Apolzan, Lucia, Aspecte ale culturii
spirituale în obiceiuri şi simboluri specifice gospo-
dăriei pastoral-agricole din Platforma Luncanilor
jud. Hunedoara XVI-XVII 685
772. Apolzan, Lucia, Aspecte etnografice
de pe Platforma Luncanilor - complex cu caracter
unitar XV 435
773. Apolzan, Lucia, Elemente comune şi
diferenţe specifice zonale în structura aşezărilor
de tip risipit. Platforma Luncanilor, jud. Hunedoara XIV 573
774. Apolzan, Lucia, Omenie şi permanenţă

pe plaiuri de munte XVIII-XIX 461
775. Apolzan Lucia, Platforma Luncanilor.
Aspecte ale vechimii şi continuităţii aşezărilor XIII 487
776. Basarab, Maria, Consemnări
etnografice hunedorene în reviste transilvănene
din a doua jumătate a sec. XIX XV 493
777. Sutură, Valeriu, Construcţii şi instalaţii
ţărăneşti din jud. Hunedoara şi împrejurimi în
secţia în aer liber a Muzeului etnografic al
Transilvaniei din Cluj V 519
778. Sutură, Valeriu, Contribuţii la studiul
instalaţiilor tehnice ţărăneşti din regiunea
Hunedoara IV 211
779. Clemente, Constandin, Obiceiuri
calendaristice din Hunedoara XIV 609
780. Clemente, Constandin, Vestigii ale
unui cunoscut basm românesc într-o colindă din
Şerel (Haţeg) XIII 605
781. Dunăre, Nicolae, Construcţii carpatice
de veche continuitate etno-culturală românească
în ţinutul Hunedoarei XIV 593
782. Dunăre, Nicolae, Continuitate etno-
culturală românească în pădurenii Hunedoarei XI-XII 383
783. Dunăre, Nicolae, Elemente ale fondului
naţional în civilizaţia tradiţională hunedoreană XIII 509
784. Dunăre, Nicolae, Portul popular din
Ţara Zarandului IV 227
785. Dunăre, Nicolae, Sate din Zarand,
specializate în meşteşuguri ţărăneşti 111 117
786. Dunăre, Nicolae, Dunăre, Maura,
Ţesături şi alesături populare din Ţara Zarandului V 549
787. Goţi a, Anca, Din corespondenţa
folcloristului Ion Pop Reteganul cu Astra XX 397
788. Hotea, Meda, Dana, Manifestări ale
mentalităţii colective ţărăneşti la mijlocul sec.
XVII în Transilvania XXI-XXIV 173
789. lrimie, Cornel, Chipuri tradiţionale de
instalaţii tehnice populare în zoneie sudice ale
Hunedoarei V 531
790. Secoşan, Elena, Pădurenii din
Hunedoara XVI-XVII 665
791. Secoşan, Elena, Sisteme străvechi
de prelucrare artistică a metalului păstrate până
astăzi de pădurenii din Hunedoara XV 419
732 Bibliografie
792. Todea, Ion, Valeriu, Ţinătoarele de

praf de puşcă din coarne de cerb V 577
793. Ţărcuş, Gheorghe, Un spătar din
. Rişculiţa, comitatul Zarand în Ţara Românească
(1876) xv 499
794. Valea, Mircea, Nistor, Anghel,
Elemente ale culturii spirituale dacice în obiceiuri
româneşti XV xv 407
795. Valea, Mircea, Nistor, Anghel, Unele
consideraţii cu privire la obiceiuri străvechi
româneşti X 373
IX. TOPONIMIE
796. Cristureanu, Alexandru, Sistemul

prenumelor din valea Jiului în sec. XIX şi XX XXVl/2 325
797. Homorodean, Mircea, Elemente de
istorie a limbii şi culturii poporului român reflectate
în graiurile şi toponimia judeţului Hunedoara XIII 529
798. Homorodean ,Mircea, Toponimele
Piuele (Piua) XX 465
799. Valea, Mircea, Nistor, Anghel, Nume
de localităţi hunedorene referitoare la defrişarea
pădurii XX 469
800. Valea, Mircea, Nistor, Anghel, Reflecţii
asupra denumirii teritoriului intracarpatic XVIII-XIX 365
801. Valea, Mircea, Homorodean, Mircea
Nistor, Anghel, Toponimie hunedoreană (I) XXI-XXIV 585
802. Valea, Mircea, Homorodean, Mircea
Nistor, Anghel, Toponimie hunedoreană (li) xxv 447
X. CONSERVARE- RESTAURARE- INFORMATICĂ
803. Andruş, Rodica, Deju, Georgeta,

Molodeţiu, Dorina, Prelucrarea informaţiilor din
cărţile şi periodicele aflate în biblioteca Muzeului
devean, pentru introducere în baza de date şi
regăsireaacestora XXVl/2 673
804. Beceanu, Mihaela, Gheară, Daniela,
Aspecte privind meşteşugul olăritului în centrele
de olari Bar-Livadia de pe teritoriul jud.
Hunedoara. Metode de restaurare XXVl/1 659
805. Enăchescu, Doru, Conservarea unei
monoxile din sec. al XIII-iea XXVl/1 645
806. Pavel, Emilia, Moga-Lazăr, Gabriela,
Muzeul etnografic al Moldovei, laşi, sursă de
informare în documentare pentru creaţiile

actuale. Colaborare între etnografi şi creatori
B07. Popescu, Lidia, Metode.de restau- XXVl/1 667
rare a unui document de breaslă din sec. XVII
XXVl/1 651
XI. PREZENTARE DE FONDURI
ARHIVISTICE
BOB Cerchedean, Mihai, Primăria Petroşani VIII 267

B09. Frăţilă, Ioan, Prefectura judeţului
Hunedoara VIII 245
B1 O. Ionaş, Vasile, Casa de păstrare
Petroşani „ VIII 275
B11. Marinescu, Ştefan, Camera
Agricolă a jud. Hunedoara VIII 269
B12. Wardegger, Nicolae, Parchetul
Tribunalului Hunedoara VIII 261
XII VARIA
B13. Albu, Pătru, Deva - 700 VII 237

B14. Andriţoiu, I., (istoria veche), Pala-
mariu, Olimpia, Lazăr, Ioachim, (istorie medie),
Andruş, Rodica (istorie medie), Herban, Adela,
(istorie contemporană), Basarab, Maria (istoria
culturii), David, Mihai, (etnografie), Satul
Mihăileni (comuna Buceş), Monografie XX 607
B15. Andruş, Rodica, Bibliografia
revistei Sargetia voi. I-XIX (seria istorie) şi
indicele de autori XX 576
B16. Andruş, Rodica, Deju, Georgeta,
Bibliografia revistei Sargetia voi. I-XXVI. Indice
de autori XXVl/2 6B3
B17. Andruş-lrimescu, Rodica, Cronica
activităţii ştiinţifice a secţiei de istorie a
Muzeului judeţean Hunedoara-Deva pe anii
1979-19BO. xv 509
B1 B. Basarab, Maria, Cronica activităţii
ştiinţifice a Muzeului judeţean Hunedoara-
Deva pe anii 19B1-19B3 XVI-XVII 733
B19. Firczak, Gheorghe, Andruş,
Rodica, Bibliografia Anuarului Societăţii de
istorie şi arheologiei a comitatului Hunedoara xxv 911
734 Bibliografie
820. Lazăr, Ioachim, Cronica activităţii

ştiinţifice a Muzeului judeţean Hunedoara-Deva
pe anii 1990-1992 . XXI-XXIV 911
821. Lazăr,loachim, Cronica activităţii
ştiinţifice a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane
Deva pe anii 1993-1994 XXV 965
822. Lazăr, Ioachim, Cronica activităţii
ştiinţifice a Muzeului Civilizaţiei dacice şi Romane
Deva pe anii 1995-1996 XXVl/2 775
823. Mărghitan, Liviu, Publicaţii recent
intrate în biblioteca Muzeului judeţean
Hunedoara-Deva X 823
XIII. RECENZII
824. Ioan, N, Ciolan, Constantin, Voicu,

Mihai, Racoviţan, Transilvania, istorie şi dăinuire
românească. Documente oficiale ungare confirnă,
Bucureşti 1994, 320 p. (Andruş Rodica) XXV 948
825. Maria, Dogaru, Din heraldica Româ-
niei. Album. Bucureşti 1994, 191 p. (Andruş
Rodica) XXV 941
826. Simion, Retegan, Satul românesc din
Transilvania ctitor de şcoală (1850-1876) Cluj,
1994, 271. p (Andruş Rodica) XXV 942
827. Gelu, Neamţu, Revoluţia românilor
din Transilvania 1848-1849, Cluj Napoca, 1996,
196 p. (Andruş Rodica) XXVl/2 765
828. Adriana, Mitu, Din vechile cărţi de
inţelepciune la români.Cugetarile lui Oxenstiern,
sec. XVIII Ed. Albatros, Bucureşti, 1996, 223 p.
(Basarab Maria) XXVl/2 761
829. Cornel, Tatai, - Baltă, Gravori în lemn
de la Blaj (1750-1830) Blaj. 1995, 213 p. (Basarab
Maria) XXV 952
830. Vasile, Popp, Disertaţie despre tipo-
grafiile româneşti în Transilvania şi învecinatele
ţări de la începutul lor până la vremurile noastre,
Sibiu, 1838. Studiu introductiv, ediţie, note,
rezumat şi indice de Eva Mârza şi Iacob Mârza,
Ed. Dacia, Cluj Napoca 1995, 225 p. + 16 ils.
(Basarab Maria) XXVl/2 761
831. Ephemeris Napocensis, I, 1991, 209
p.; li, 1992, 268 p. (Bota Emilian) XXI-XXIV 902
832. Alexandru, Vianu, Camil, Mureşan,

Robert, Păiuşan, Simona, Nistor, Preşedinţii
Franţei, Ed. Universalia - dialog, Craiova 1991,
230 p. (Firczak Gheorghe) XXI-XXIV 908
833. Victor, Neumann, Geneza spiritului
modern în Europa centrală şi de sud-est. Ed.
Ştiinţifică Bucureşti, 1991, 279. p. (Firczak
Gheorghe) XXI-XXIV 900
834. I. Lungu, V. Radu, M. Valea, Gh. I.
Ioniţă, C. Enea, Pagini din trecutul de luptă al
muncitorimii hunedorene, Deva, 1966, 303 p.
(Frăţilă Ioan) V 651
835. Ioan, Glodariu, Vasile, Moga, Cetatea
dacică de la Căpâlna, Ed. Ştiinţifică şi Enciclo-
pedică, Bucureşti, 1989, 240 p. (Gheorghiu
Gabriela) XXI-XXIV 895
836. Gheorghe, Ghimeş, Gândirea social-
politică antimonarhică şi republicană din
România, Bucureşti, 1979, 435 p. (Herban Adela) XV 524
837. Ion, Dumitru-Snagov, România în
diplomaţia Vaticanului, 1939-1944, Ed.
Garamond, Bucureşti, 1991, 237 p. (Herban
Adela) XXI-XXIV 905
838. Jipa, Rotaru, Octavian, Burcin,
Vladimir, Zodian, Mareşalul Ion Antonescu. Am
făcut războiul sfânt împotriva bolşevismului,
Oradea, 1994, 203 p. + 1O ils. (Herban Adela) XXV 958
839. Gheorghe, Buzatu, Corneliu, Cuicanu,
Cristian, Sandache, Radiografia dreptei
româneşti, Ed. F.F. Press, Bucureşti, 1996, 423
p. (Herban Adela) XXVl/2 768
840. Cornel, Tatai - Baltă, Secvenţe din
arta plastică blăjeană, Ed. Casa de Cultură, Blaj,
1993, 88 p. (Ionescu Doina) XXV 960
841. Simion, Retegan, Dieta românească a
Transilvaniei 1863-1864, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
1979, 268 p. (Irimescu Rodica) XV 518
842. M. Popa, V. Taşcu. Istoria presei
literare româneşti din Transilvania Ed. Dacia,
Cluj-Napoca, 1980, 282 p. (Irimescu Rodica) XV 530
843. I. Lungu, V. Radu Gh. I. Ioniţă, C.
Enea, Din trecutul de luptă al muncitorimii
hunedorene, Deva 1966, 303 p. (Istrate Tiberiu) V 653
844. I. Frăţilă, M. Cerchedean, V. Ionaş, D.
Bama. V. Vânătoru, Pentru libertate şi unitate
736 Bibliografie
naţională. Documente hunedorene, 1848-1920,

Bucureşti, 1990, 440 p. (Lazăr Ioachim) XXI-XXIV 904
845. Anuarul Institutului de Istorie Cluj,
XXXI, 1992, Acad. Română, Filiala Cluj-Napoca,
285 p. (Lazăr Ioachim) XXI-XXIV 903
846. I. A. Pop, Instituţii medievale
româneşti. Adunările cneziale şi nobiliale
(boiereşti) în sec. XIV-XVI. Ed. Dacia Cluj-
Napoca, 1991, 256 p. (Lazăr Ioachim) XXI-XXIV 897
847. Simion, Retegan, Sate şi şcoli
româneşti din transilvania în mijlocul sec. al XIX-
iea (1867-1875) Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994,
256 p. (Lazăr Ioachim) XXV 945
848. D. Preda, Z. Alexandrescu, C. Prodan,
În apărarea României mari. Campania armatei
române din 1918-1919, Ed. Enciclopedică,
Bucureşti, 1995, 336 p. (Lazăr Ioachim) XXV 848
849. Valeriu, Dobrinescu, România între
Trianon şi Dictatul de la Viena, Bucureşti 1996
(Lazăr ioachim) XXVl/2 769
850. Radu, Ştefan, Ciobanu, Pe urmele lui
Vlad Ţepeş, Bucureşti, 1979, 302 p. (Lazăr M.
Dan) XV 514
851. Ziridava, 19-20, Arad 1996, (Mărghitan
Liviu) XXVl/2 '767
852. Zeljko Demo, Ostrogotic Coinage from
collection in Croatia, SIOvenia, and Bosnia-
Herzegovina, Lubliana, 1994, 31 Op. (Palamariu
Olimpia) XXV 994
853. Ars Transsilvaniae, I, 1991, 160 p. li
1992, 232 p. (Petrov Gheorghe) XXI-XXIV 901
854. Carol al II-iea. Între datorie şi pasiune.
Însemnări zilnice. Voi. I, 1904-1939, Ed. Silex,
Bucureşti, 1995, 531 p. voi. li, 1939-1940, Ed.
Casa de Editură şi Presă Şansa, Bucureşti, 1996,
450 p. (Rişcuţa Cristina) XXVl/2 764
XIV. NECROLOG
855. Frăţilă, Ioan, 1934-1996 (Ionaş Vasile) XXVl/2 797

856. Floca, Octavian, (Lazăr Ioachim) XVI-XVII 741
857. Gostar, Nicolae, (Ioan Andriţoiu) xv 537
858. Găinaru, Vasile, (Andruş Rodica) XVI-XVII 745
859. Popa, Radu, (Lazăr Ioachim) XXI-XXIV 937
860. Poporogu, Ion, (Andruş Rodica) XVI-XVII 743
861. Prodan, David (Lazăr Ioachim) XXI-XXIV 931

862. Şuiaga I. Victor, 1899-1996 (Lazăr
Ioachim) XXVl/2 793
INDICE DE AUTORI
Abrudan, Paul 27, 420, 421

Achim, Valer 422
Adam, Ion 423
Adam, Nicolae 855
Alb, Vasile, Dan 312
Albu, Ion, Pătru 28, 29, 52, 147, 281, 285, 424, 813
Aldea, Al. 30
Alicu, Dorin 31, 32, 96, 97
Alicu, Sanda 32
Andriţoiu, Ioan 33, 34, 35, 36, 36a, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 281, 814,
858
Andriţoiu,
Maria 282, 517
Andruş,
Irimescu, Rodica 7, 17, 425, 426, 427, 459, 651, 652, 653, 654,
655, 706, 769,803, 814, 815, 816, 817, 819, 824, 825, 826, 827,858, 860
Anghel, Gheorghe 283, 284, 285, 286
Antonescu, Georgeta 428
Apolzan, Lucia 770, 771, 772, 773, 774, 775
Ardeleanu, Ion 656
Ardeu-Giurgiu, Adriana 45
Ardevan, Radu 46, 47, 48, 49
Armăşescu, Gheorghe 8
Avram, Ilie 518, 519, 520, 521
Sabiei, Ioan 522
Babos, Alexandru 523
Badea, Anton 266
Badea, I. 618
Bader, Tiberiu 50
Balasz, Marcela 565
Banyai, Ladislau 2
Barbu, Mircea 164
Barbuti, Nicola 51
Bama, Dumitru 524, 657
Barnea, Al., 52
Barnea, I., 53
Baron, Mircea 429, 525, 526
Bassa, Beniamin 9, 54, 55, 56, 287, 288, 527
Basarab, Maria 658, 659, 660, 661, 662, 663, 664, 665, 666, 776, 814,
818, 828, 829,830
Batariuc, Paraschiva, Victoria 289
Bathory, Ludovic 528
738 Bibliografie
Băieştean, Gică 57
Bălan, Radu 1
Bălan, Traian 58, 290
Bălos, Angelica 59
Băltescu, Mircea 554
Băluţă, Cloşca 60, 61, 62, 63
Bărbulescu, Mihai 64, 65
Beceanu, Mihaela 804
Beie, Mircea 529, 667, 668
Belu, Sabin 291
Benea, Doina 66, 67, 68
Berindei, Dan 430
Biagi, Paulo 69
Bichiceanu, Gheorghe 292, 293
Biţu, Voichiţa 294, 431
Blaj, Traian 488
Blăjan, Mihai 70, 71, 72, 295
Badea, Gh., I. 530
Bodor, Andrei 73
Bogdan-Cătăniciu, Ioana 74
Boldea, Ligia 296
Bora, Ovidiu 464
Bordea, A. 276
Bota, Emilian 831
Botezan, Ioana 669, 670, 671, 672
Botezan, Liviu 297, 298, 299, 300, 301, 321, 432, 433, 672
Bouley, Elisabeth 75
Braicu, Doina 673, 674
Branga, Nicolae, 76, 77, 78
Bugnariu, Elena 434
Bunea, Aurelia 435
Burlacu, Ioana 436
Burnaz, Silvia 302
Suta, Vasile 437
Sutură, Valeriu 777, 778
Cantacuzino Gh. I. 79
Căpuşan, Andrei437a
Cătinaş, Ana 80
Căzănişteanu, Constantin 531
Câmpeanu, Remus 303, 675
Ceauşescu, Ilie 532
Cenghiţă, P. 439
Cerghedean, Lavinia 676
Cerghedean, Mihai282, 304,305,306,307,308,438, 517,677,808
Cerghi, Tiberiu 70
Chindler, Nicolae 309

Chiorescu, Ioan 533
Chiţu, I. 276
Ciachir, Nicolae 439, 754
Cicală, Ioan 534
Ciobanu, Doina 31 O
Ciubăncan, Vasile 535, 536
Clemente, Constandin 440, 537, 678, 679, 680, 681, 779, 780
Cociş, Sorin 81, 82, 83, 202
Colta, Elena, Rodica 682
Comşa, Eugen 84, 85
Constantinescu, Eugen, Marius 86
Cordoş, Nicolae 432, 683
Costea, Florea 87, 88
Crăciun, Cornel 684, 685
Creţu, Maria 538, 539, 540, 640
Cristureanu, Alexandru 796
Crişan, Eugenia 311, 541, 686
Crişan, Ion, Horaţiu 89, 90, 91
Crişan, Sorin, Ioan 312
Crişan, Vasile 442, 686, 687
Cuibus, Ileana 671
Curec, Margareta 362
Daicoviciu, Constantin 92, 93, 94
Daicoviciu, Hadrian 95, 96, 97, 98
Daraban, Dorin 542
David, Mihai 357, 814
Decei, Aurel 99, 313, 443
Deju, Georgeta 803, 816
Deleanu, Nataşa 688
Demşea, Dan 543
Dobrinescu, Valeriu, Florin 544
Dogaru, Maria 430
Don, Ion 614
Dordea, Ioan 314, 315
Dragoşa, Toader545
Draşoveanu, Florin, 100, 101, 102
Drăgan, Ioan 316
Dreghiciu, Doina 689, 690
Dudaş, Florian 317
Dumitraşcu, Sever 103, 104, 105, 106, 107, 108, 174
Dunăre, Maura 786
Dunăre, Nicolae 781, 782, 783, 784, 785, 786
Edroiu, Nicolae 318, 319, 320
El Susi, Georgeta 109
740 Bibliografie
Enăchescu, Doru 805

Enea, Constantin 297, 298, 321, 444, 445, 511
Enescu, Radu 11 O
Eskenasy, Victor 111, 322
Feneşan, Costin 323, 324, 325, 326, 446
Feneşan, Cristina, 327
Ferenczi, Alexandru 120
Ferenzci, Gheza 118
Ferenczi, Istvan 95, 118, 119
Ferenczi, Ştefan 112, 113, 114, 115, 116, 117
Firczak, Gheorghe 1O, 691, 692, 693, 819, 832, 833
Firoiu, Dumitru 546
Floca, Dumitru 547
Floca, Octavian 3, 11, 12, 92, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128,
129, 130, 131, 132, 133, 134
Florea, Gelu 135
Florea, Nicolae 694
Florescu, Radu 136, 137
Frăţilă, Ioan 328, 329, 330, 447, 448, 449, 450, 548, 549, 550, 551, 552,
647, 809,834
Furdui, Titus 695
Ganea, I. Maria 536
Găinaru, Vasile 424
Georoceanu, Paul 71
Georgescu, Titu 553
Gheară, Daniela 804
Gheorghiu, Gabriela 835
Gheorghiţă, Marieta 138
Gherman, Mircea 554
Giura, Lucian 451, 452
Giuran, Mia, Maria 555
Giuran, Valeriu 555, 556, 557, 558
Glodariu, Eugenia 696
Glodariu, Ion 139, 140, 141
GIOck, Eugen 331, 332, 333
Gollner, Carol 629
Gostar, Nicolae 142, 143, 144
Goţia, Anca 453, 787
Goţia, Dorin 697
Goţia, Ioana 698
Hacman, Serghei 559, 560
Haţegan, Ioan 334
Hâncu, Ana 454
Herban, Adela 13, 335, 561, 562, 563, 564, 565, 566, 567, 568, 569, 570,
571, 572, 699, 814, 836, 837, 838, 839
Homorodean, Mircea 700, 797, 798, 801

Horedt, Kurt 145, 336
Horovitz, Emeric 573, 574
Horvath, Laszlo, Andrăs 146
Hotea, Meda, Dana 788
Hristodol, Gheorghe 575
Iacob, Rafila 4
Iancu, Gheorghe 701, 702
llincioiu, Ion 455
Ionaş, Vasile 328, 337, 338, 339, 448, 456, 457, 810, 855
Ionescu, Adrian, Silvan 703
Ionescu, Doina 704, 705, 840
Ioniţă, Elisabeta 14, 15, 458
Ioniţă, Gheorghe 16, 511, 577, 578, 579, 580, 581. 582, 583, 584, 585,
586, 587, 639
Irimescu, Rodica 706, 841, 842
lrimie, Cornel 789
lsac, D., 147
lsac, Victor 707
Istrate, Tiberiu 843
lttu Gudrun, Liane 708
lvaneş, Constantin 588
Ivănuş, Dan 709
Jivan, Iosif 329, 330, 342, 343
Jumara, Dan 71 O
Kalmar, Zoe 148, 149, 151, 251
Lanevschi, Gheoreghe 711
Lascu, Horea 344
Lascu, Nicolae 150, 460
Lascu, Viorica 712, 713
Lazarovici, Gheorghe 151
Lazăr, Aurel 589
Lazăr, Ioachim 18, 309, 325, 345, 346, 347, 348, 349, 350, 351, 352, 353,
354, 462, 463, 464, 465, 466, 467, 590, 591, 714, 715, 716, 717, 718, 718a,
814, 820, 821, 822, 844, 845, 846, 847,848, 849, 856, 859, 861, 862
Lazăr, Liviu 468, 592, 593, 594, 595, 596
Lazăr, Mircea, Dan 152, 153, 154, 274, 355, 356, 357, 358, 461, 850
Lazin, Gheorghe 155, 156
Lăcătuş, Ioan 719
Lipovan, Ion, T. 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163
Luca, Sabin, Adrian 164, 165, 166, 167
Lungu, Ion 469, 597
Lungu, Petre 5
Macrea, Mihail 168
Magyari, Andrei 359
742 Bibliografie
Maior, Liviu 470

Man, Ion 72, 266
Marinescu, At. 360
Marinescu-Teposu, Lucia 169, 170, 255, 256, 257, 258
Marinescu, Ştefan 438, 811
Mariş, Tiberiu 101
Matei, Alexandru 171, 471
Matichescu, Olimpia 598, 599
Maxim, Zoia 172
Mayer, Marc 173
Mărghitan, Liviu 134, 17 4, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183,
184, 185, 217, 262, 263, 823, 851
Mândruţ, Stelian 472, 720
Mârza, Iacob 721, 722, 723, 724, 725, 726, 727
Mesea, Iulia 728
Mihăilescu, Alexandru 600
Mikloşin, Elena 729
Minea, Ilie 361
Mircea, Ioan 730
Mitrofan, Ioan 186
Mitrofan, Maria 6
Mitulescu, Adam 261
Moga, Ioachim 601
Moga, Marius 187
Moga, Vasile 188, 189
Molodeţiu, Dorina 803
Moga, Lazăr, Gabriela 806
Morar, Marcel 473
Moraru, Viorel 190, 191, 192, 252
Munteanu, Ioan 362, 474, 475, 602
Munteanu, P. 633
Mureşan, Valentin 731
Naghi, Gheorghe 363, 476, 477, 732
Năgler, Doina 733
Neamţu, Alexandru 364
Neamţu, Gelu 365, 478, 479, 480, 481, 482
Negruţ, Clement 483
Nelega, Constantin 19, 20
Nemeş, Emil 21, 65, 96, 193, 194, 195, 196, 197, 198
Nestor, Ion 199
Netea, Vasile 484
Nicolaus, Joachim 200, 201
Nistor, Anghel 264, 265, 603, 604, 605, 606, 607, 608, 794, 795, 799, 800,
801,802
Opriş,
Ioan 734, 735, 736
Oprişu,
Valeria 737
Oprişu, Victor, Ioan 366, 715, 738, 739
Orga, Valentin, Gabriel 609
Paki, Adela 202
Palamariu, Olimpia 203, 367, 368, 369, 370, 371, 372, 373, 374, 375, 376,
377,378,379, 740, 741, 814, 852
· Panţuru, Cosmin 507
Parean, Ioan 165
Pascu, Constantin 742
Paul, Petrică 261
Pavel, Dora 743
Pavel, Emilia 806
Pavel, Eugen 744, 745, 746, 747
Pavel, Teodor 748
Pavel-Popa, Viorica 204, 205
Pădureanu, I. Dominuţ, 206, 380
Pârvu, Vasile 190
Pârvulescu, Dorina 749
Peligrad, Dumitru 485, 610, 611, 612
Pescaru, Eugen 207, 208, 209, 289, 357
Petolescu, Constantin 21 O, 211
Petrov, Gheorghe 381, 382, 383, 853
Picioruşi, Veronica 22, 613
Pinter, Zeno 384
Piso, Ion 96, 97, 212
Pirvulescu, Gheorghe 614
Pleşa, Ioan 213
Pop, Constantin 96, 97, 214, 215, 216, 217, 218, 219
Pop, Emil 487
Pop, Horea 220, 385
Pop, Ion, Aurel 386, 387
Popa, Mircea 750, 751, 752
Popa, Octavian 251
Popa, Radu 221, 388, 389
Popa, Victor 222
Popescu, Elena 753
Popescu, Lidia 807
Popescu, Ovidiu 223, 390
Poporogu, Ion 224, 483, 488, 489, 490, 615, 616, 617, 618, 619
Popovici, Ioana 391
Prodan, David 392
Protase, Dumitru 225, 226
Rabinovici, Herbert 491
744 Bibliografie
Racoviţan, Mihai 451

Radu, Vasile 439, 597, 620, 621, 754
Rădulescu, Ilie 622
Rădulescu, Toma 492, 623
Râmneanţu, Vasile 624
Reghiş, Doina 755
Retegan, Simion 493, 494
Rişcuţa, Cristina 854
Rişcuţa, Nicolae, Cătălin 227, 393
Ripă, Buicliu, Dan 756
Rondoleanu, Lucia 757
Roşca-Rosen, Maria 394
Rotar, Octavian 213, 500
Rotea, Mihai 102, 228, 229, 230
Rus, Traian 495
Rusu, Adrian, A. 111, 322, 395, 396, 397, 398, 496,
Rusu-Pescaru, Adriana 23, 82, 83, 95, 96, 207, 209, 231, 232, 233, 234,
235, 236, 237, 238, 239, 240
Rusu, Florentina, Liliana 399
Russu, Ion, I. 241, 242, 243
Rusu, Mircea 244
Rusu, Teodor 611
Sanie, Silviu 245
Sălceriu, Maria 758
Schilling, Roland 299, 300, 301, 400, 414, 497
Secoşan, Elena 790, 791
Simon, Katalin H. 246
Sofroni-lrimescu-Rodica 341, 498, 762
Stan, Constantin, I. 499, 625, 626
Stanca, Horia 401
Starnini, Elisabeta 247
Stoenescu, Daniil 248
Stoica, Mircea 27, 420
Stoica, Cornel 759
Stoican, Petre 760
Stoicovici, Eugen 71, 72
Suciu, Georgina 500
Susan, Dumitru 761
Szekeli, Zoltan 249, 250
Şandru, D. 627
Şchiopu, Vasile 762
Şerban, ioan 501
Şerbănescu, Olga 763
Şora, Gheorghe 402, 502, 503, 504, 505, 506, 507
Ştef, Zevedei 628
Ştefănescu,
Barbu 403
Ştefănescu,
Ion 634
Ştirban, Marcel 629, 630, 631, 632
Şuiaga, Victor, I. 508
Takacs, Matilda 404
Tatai, Cornel 72
Tatu, Hristache 148, 149, 191, 251, 252, 253
Tămaş, Alexandru 405
Tănăsescu, Constantin 406, 407, 408, 409, 509
Tătar, Octavian 51 O
Todea, Ion, Valeriu 792
Todericiu, Nicolae 633, 634
Togan, George 295
Trohani, George 254
Turc, Corina 764
Turzai, Maria 635
Ţărcuş, Gheorghe 793
Ţeposu, Lucia 255, 256, 257, 258
Udrea, Traian 636, 637
Udrescu, Mircea 259
Ursuţ, Dorin 260, 261
Ursuţiu, Liviu 41 O
Ursuţiu, Maria 411, 412, 413
Vajda, Ludovic 638
Valea, Mircea 24, 262, 263, 264, 265, 414, 511, 539, 540, 586, 639, 640,
641,642,643, 644, 759, 794, 795, 799, 800, 801, 802
Vasiliev, Valentin 121, 266, 267, 276
Vânătoru, Elenuţa, Marioara 416, 514, 515
Vînătoru, Viorel 512, 513, 514, 515
Vârtopeanu, Maria 25, 268, 417, 765, 766
Vlad, Ionel 645
Vlad, Ovidiu 767
Vlassa, Nicolae 269
Voiculescu, Marin 646
Vulcu, Bujor 270
Vulpe, Radu 271
Wardegger, Nicolae 26, 418, 424, 516, 647, 648, 812
Wincler, ludita 272, 273, 274, 275, 276
Wollmann, Volker 147, 277, 278, 279, 280
Zaharia, Dumitru 768
Zaharia, Gheorghe 419, 649, 650
Rodica Andruş
Georgeta Deju
BIBLIOGRAFIEA REVISTEI SARGETIA
(SERIES SCIENTIA NATURALE) VOL. I-XVII
I. GEOGRAFIE
1. BADEA L. , BUZA M. (1993): Structura orografică şi caracterele

oicumenice ale Munţilor Şureanului. -14-15:5-18.
2. BADEA L., BUZA M., JAMPA A. (1994): Landscape features in the
Săcărâmb Mountains.-16: 7-16.
3. BORZA Al. (1983): Probleme actuale privind protecţia şi valorificarea
resurselor turistice din judeţul Hunedoara.-13: 161-167.
4. JAMPA A. (1993): Utilizarea terenurilor în scopuri economice şi implicaţi le
asupra proceselor actuale din Dealurile Hunedoarei.-14-15: 19-22.
5. LEPSI I. (1937): Gheaţa, suspensiunile şi spuma Mureşului.-1 :45.
6. LEPSI I. (1937): Despre temperatura Mureşului. -1: 93.
7. NASTEA S., DUMITRU M., POPESCU I. I., POPESCU I. V., JAMPA A.
(1993) Cercetări pentru valorificarea agricolă a haldelor de cenuşă:-14-15: 349-
353.
8. POSEA Gr. MÂNDRUŢ 0.(1972): Deva- o zonă turistică naţională.-9:
195-200.
9. STOICA C. (1968): Izvoare minerale în Depresiunea Băiţa.-5:612-624.
10. STOICA C. (1969): Monumente ale naturii din obiective turistice
balneare pe teritoriul oraşului Deva.-6: 311-16.
11. STOICA C. (1970): Consideraţii fizico-geografice asu pa zonei Geoagiu-
Băi.- 7: 307-314.
12. TRUFAŞ CONSTANTA, TRUFAŞ V. (1972): Temperatura râurilor din
bazinul hidrografic al Streiului.-9: 175-186.
13. TRUFAŞ V. (1969): Hidrologia zonei oraşului Deva.-6:285-299.
14. TRUFAŞ V. (1971): Suprafaţa stratului de apă freatică.-8:79-94.
15. TRUFAŞ V., RICU T. VLAD D. (1972): Scurgerea de aluviuni în
suspensie pe râurile din Bazinul Strei.-9: 197-194.
16. TRUFAŞ V., STANCIU L. (1983): Apele subterane din Culoarul
Mureşului, între S"bot şi Uroi.-13: 5-28.
17. TRUFAŞ V., TRUFAŞ CONSTANTA (1975-1976): Chimismul apelor
Mureşului la Brănişca.-11-12: 301-3012.
18. TRUFAŞ V., VINTILESCU M. (1993): Consideraţii asupra unor
izvoare carstice din Munţii Banatului.-14-15:51-71.
19. TRUŢI S. (1972): Contribuţii la studiul geografic al turismulul din
judeţul Hunedoara.-9: 201-206.
748 Bibliografie
20. VULGU B. (1968): Conţinutul apelativului „deal" şi tipurile de deal în

terminologia populară din împrejurimile Orăştiei.-5: 625-648.
21. VULGU B. (1969): Aspecte geografice în împrejurimile Devei, a doi
termeni geografici populari: margine şi măsură.-6:273-289.
22. VULGU B. (1971 ): Regiuni fitogeografice în împrejurimile Devei.-8:61-
66.
23. VULGU B. (1971 ): Regionarea reliefului teritoriului agricol din zona
depresionară Strei-Cerna şi Culoarul Orăştiei.-8:67-78.
24. VULGU B. (1972): Indici morfometrici în vestul Culoarului Orăştiei.-9:
161-174.
li. GEOLOGIE - PA'LEONTOLOG/E
25. BALASZ MARCELA (1986-1987): Moluşte din punctele fosiliere

hunedorene aflate în colecţia Muzeului judeţean Hunedoara-Deva.-20: 534-
540.
26. CIUNTU V. (1994): Des valeurs du patrimoine mineralogique national
dans Ies collections du Musee d'Histoire Naturelle Sibiu - Les tellurures auriferes
argentiferes et l'or des Monts Metaliferi de la Transsylvanie.-16:19-23.
27. CIUNTU V., CIOBANU MARIA (1994): Mineralogische Rari(ănen in
den Sammlungen Naturhistorischen Museum in Hermannstadt.-16: 24-28.
28. CODREA V. VREMIR M. (1997): Kallokibotion bajazidii Nopcsa din
depozitele de la Râpa Roşie (jud. Alba).-1.):231-236.
29. DALLA VECHIA F. M. ( 1997): Terrestrial tetrapod evidence on the
Norian (Late Triasic) and Cretaceous carbonate platforms of Northern Adriatic
region (ltaly, Slovenia and Croaţia).-17: 177-200.
30. FABIAN C. (1983): Clasificarea hidrochimică şi tipurile genetice ale
apelor minerale şi termale din împrejurimile municipiului Deva.-1: 29-36.
31. FABIAN C. (1983-1987):Abordarea fenomenelor geologice din
perspectiva teoriei sistemelor, cu aplicaţii la teritoriul hunedorean.20:493-500.
32. FOTESCU R. (1975-1976): O importantă rezervaţie paleontologică pe
teritoriul municipiului Hunedoara. Cuibul fosilier Buituri.-11-12:113-126.
33. GRIGORESCU D. (1983): Cadrul stratigrafic şi paleoecologic al
depozitelor continentale cu dinosauri din Bazinul Haţeg.-13: 37-48.
33. GRIGORESCU D. (1986-1987):Cel mai vechi mamifer fosil din
România.20: 543-545.
34. GROZA I. (1983): Rezultatele preliminare ale cercetărilor întreprinse
de către Muzeul judeţean Hunedoara-Deva în stratele cu dinozaurieni de la
Sâmpetru-Haţeg.-13: 49-66.
Silvia Burnaz, Cristina Rasa 749
36. JIANU CORALIA MARIA (1993): Un fragment de dentar de

Hadrosaurian (Reptilia, Ornithischia) în Cretacicul superior din Bazinul Haţeg
(Sâmpetru, jud. Hunedoara).-14-15: 385-396.
37. JIANU CORALIA MARIA (1994): A right dentary of Rhabodon priscus
Matheron 1869 (Reptilia, Ornithischia) from the Maastrichtian of Haţeg Basin
(Romania).-16: 29-35.
38.JIANU CORALIA MARIA, MESZAROS N. (1997): New collection of
Haţeg and Râpa Roşie Material (Dinosauria and Chelonia) in the Cluj University.-
17: 217-231 . •
39. JIANU CORALIA MARIA, WEISHAMPEL D. B. (1997): New theropod
dinosaur material from the Haţeg Basin (Late Cretaceous, Western Remania).
Preliminary study.-17: 11-28.
40. JIANU CORALIA MARIA, WEISHAMPEL D. B. (1997): A new theropod
dinosaur from the Haţeg Basin, Western Remania, in the Hungarian geologica!
Survey collection.-17:237-244.
41. KESSLER E. (1986-1987): Materiale fosile de păsări de pe teritoriul
judeţului Hunedoara.-20: 541-542.
42. MAR INCAS VALERIA (1970): Orizontarea depozitelor senoniene din
regiunea Sebeş-Pianuri pe baze de micro şi macrofaună.- 7:289-296.
43. MARINCAS VALERIA (1972): Flişul senonian în Metaliferii de Sud.
Vârsta stratelor de Bozeş.-9:149-160.
44. MARINCAŞ VALERIA, GHEORGHITA CORNELIA, NUTU AGNISA
(1970): Forme gigantice de amoniţi în Cretacicul superior din regiunea Deva.-
7: 267-274.
45. MARINCAŞ VALERIA, MANECAN D. (1971 ): Contribuţii la stratigrafia
Cretacicului Superior din Regiunea Geoagiu. - 8: 21-38.
46. MARINCAŞ VALERIA, NUŢU AGNIŞA, GHEORGHIŢA CORNELIA
(1969): Moluştele tortoniene de la Popeşti-Hunedoara în colecţia Muzeului
judeţean. - 6:213-221.
47. MARINCAŞ VALERIA, NUŢU AGNIŞA, GHEORGHIŢA CORNELIA (1970):
Moluşte tortoniene de la Buituri în colecţia Muzeului Deva. - 7:275-280.
48. MARINCAŞ VALERIA, POPESCU D. (1969): Contribuţii la studiul
miocenului din jurul oraşului Deva: - 6:205-212.
49. MARINCAŞ VALERIA, TINTU D. (1970): Date noi la fauna de inocerami
cretacici din regiunea Pianuri(Sebeş). - 7:281-288.
50. PETRESCU I. (1971): Consideraţii preliminare asupra a două noi
aflorimente de plante fosile din N.-V. Transilvaniei. - 8:17-20.
51. PETRESCU I., BLIDARU I. (1972): Date anatomice asupra unor lemne
de dicotiledonate din Nord-Vestul României. - 9:83-104.
52. PETRESCU I., LAZĂR I. (1970): Date anatomice asupra unor trunchiuri
din oligocenul de la Fildul de Jos(N.V. României). - 7:259-266.
53. PETRESCU I., NUŢU AGNIŞA (1968): Câteva consideraţii asupra
florei tortoniene de la Tâmpa. - 5:585-587.
54. PETRESCU I., NUŢU AGNIŞA (1969): Prezenţa unui lemn fosil de
Alnoxylon în colecţia muzeului din Deva. - 6:223-229.
750 Bibliografie
55. PETRESCU I., NUŢU AGNIŞA (1970): Studiul anatomic al unor

trunchiuri fosile de la Baiul de Jos (Munţii Metaliferi). - 7:247-252.
56. PETRESCU I., NUŢU AGNIŞA (1970): Alte tipuri de lemne din
Miocenul superior de la Prăvăleni-Brad. - 7:253-258.
57. PETRESCU I., NUŢU AGNIŞA (1971 ): Asupra unor noi aflorimente de
lemne fosile din Miocenul superior al Munţilor Metaliferi. - 8:9-16.
58. PETRESCU I., NUŢU AGNIŞA (1972): Asupra unui lemn de
lcacinoxylon Shilkina în Miocenul superior de la Prăvăleni-Brai- - 9:77-82.
59. POP E. I., POPOROGU ELENA, BRABOVEANU D., DOROBANŢU I.,
(1975-1976): Geologia Câmpului minier Vulcan. - 11-12:313-320.
60. POPESCU D. (1970): Noi contribuţii la precizarea vârstelor stratelor
de Deva: - 7:241-246.
61. POPOROGU ELENA (1970): Contribuţii la cunoaşterea faunei de
vertebrate fosile din peşterile situate în partea de nord-est a Bazinului Petroşani.
- 7:297-302.
62. POPOROGU ELENA (1972): Prezenţa unui chelonian fosil -Trionyx
sp. în sedimentele orizontului 2 din Bazinul Petroşani. - 9:211-212.
63. POPOROGU ELENA (1975-1976): Asupra unui nou punct fosilifer cu
mamifere la Cărpiniş-Bampotoc, judeţul Hunedoara. - 11-12:321-324.
64. RĂDULESCU C., SAMSON P. M. (1997): The Late Cretaceous
Multituberculata of the Haţeg Basin, Remania. - 17:245-254.
65. SUPERBIOLA X. P., GAL TON P. M. (1997): Armoured Dinosaurs from
Late Cretaceous of Transylvania. - 17:201-216.
66. WEISHAMPEL D. B., JIANU CORALIA MARIA (1997): European
islands in the Late Cretaceous: The importance of phylogeny in Biogeographic
analysis with exemples from North American Hadrosaurids and European
Titanosaurids. - 17:259-278.
III. SPEOLOGIE
67. BA ICOANĂ M. (1994): Des contributions a la connaissance du pseudo-

carst de la reserve naturelle „Râpa Roşie" (Le departament Alba, Roumanie).
- 16:17-18.
68. BAICOANĂ M., BURNAZ SILVIA (1986-1987): Contribuţii la
cunoaşterea zonei carstice Ponorici-Ciclovina(Munţii Şureanu). - 20: 501-506.
69. HALASI G. (1993): Peşterile zonei carstice Godineşti-Cărmăzăneşti·
(judeţul Hunedoara). - 14-15:23-50.
70. IONESCU M., POPOROGU ELENA (1971 ): Contribuţii la cunoaşterea
peşterilor din bazinul Văii Polatiştei. - 8:39-56.
71. TRUFAŞ CONSTANŢA (1971 ): Observaţii asupra fenomenelor carstice
din localitatea Peştera-Pui. - 8:57-60.
IV. BOTANICA
72. BALAZS MARCELA (1986-1987): Conspectul sistematic al plantelor

vasculare din zona Mihăileni. - 20:721-727.
73. BALAZS MARCELA (1993): Flora şi vegetaţia văilor Godeanu, Tâmpu
şi Anineş (Munţii Şureanu). - 14-15:73-86.
74. BALAZS MARCELA (1993): Conspectul sistematic al plantelor
vasculare din zona Cheile Taia (judeţul Hunedoara). - 14-15:87-98.
75. BALAZS MARCELA (1993): Contribuţii la cunoaşterea florei rezervaţiei
naturale Cheile Măzii (jud. Hunedoara). -14-15:99-104.
76. BALAZS MARCELA (1993): Cercetări fitotaxonomice în zona Godineşti
Zam, judeţul Hunedoara. - 14-15:105-124.
77. BALAZS MARCELA (1994): La caracterisation phytogeograhique et
ecologique des especes de la zone Pojoga, le departament Hunedoara. -16:40-
62.
78. BALAZS MARCELA (1994): Des investigations phytotaxonomiques
dans Ies zones de la Grotte Ciclovina. - 16:63-79.
79. BALAZS MARCELA (1997): La caracterisation de la flore des gorges
calcariferes des Monts Metalliferes. Des aspects phytocoenologiques. - 17:49-
107.
80. BOŞCAIU N. (1975-1976): Semnificaţia documentară a florei şi
vegetaţiei hunedorene şi perspectivele explorării sale. -11-12:127-138.
81. BOŞCAIU N., CERNELEA E., COLDEA GH., LUPŞA V., PETERFI L.
ST., PLĂMADĂ E., RESMERIŢA I., TĂUBER F., VICOL E., (1972): Studiul
fitocenologie al pajiştilor din sectorul hunedorean al Văii Mureşului. - 9:53-76.
82. BOŞCAIU N„ PETERFI L. ST., (1974): Aspecte de vegetaţie din
Cheile Crivadiei (judeţul Hunedoara). - 1 :223-230.
83. BOŞCAIU N., PETERFI L.ST., (1974): Vegetaţia stâncăriilor de la
Vârful Poienii de lângă Ohaba de sub Piatră (Valea Straiului). - 10:239-242.
84. BOŞCAIU N„ PETERFI L., CERNELEA E.(1975-1976): Pajişti higrofile
şi mezohigrofile din depresiunea Haţegului. - 11-12:201-219.
85. BOŞCAIU N., PETERFI L. ST., PLĂMADĂ E., PREDA M. (1974):
Complexul de mlaştini alpine şi subalpine din Valea Judele (Parcul Naţional
Retezat). - 10:69-78.
86. GÂNDEA MARIA (1972): Influenţa unor substanţe din apele reziduale
asupra intensităţii fotosintezei la plantele submerse. - 9:105-116.
87. GÂNDEA MARIA (1975-1976): Conspectul sistematic al plantelor
vasculare de pe Dealul Cetăţii Deva. - 11-12:139-156.
88. CERNELEA E. (1974): Soluţionarea problemei pastorale din Parcul
Naţional Retezat. - 10:177-180.
89. CERNELEA E. (1975-1976): Tipuri de pajişti xerofite şi mezofite din
depresiunea Haţegului. -11-12:157-200.
752 Bibliografie
90. CERNELEA E. (1983): Plante toxice în pajiştile din judeţul Hunedoara.

-13:111-120.
91. CIUNTU MARIA (1983): Flora dealurilor Zănoaga şi Colţu-Deva. -
13:75-110.
92. COLDEA GH. (1974): Aspecte din vegetaţia masivelor calcaroase
situate în bazinul superior al Văii Geoagiului. -10:231-237.
93. COSOVEANU ROZALIA (1975-1976):1storicul cercetărilor botanice
din judeţul Hunedoara. - 11-12:87-94.
94. DRĂGULESCU C. (1994): The study of bioforms and geoelements
from the Romanian Flora. - 16:36-39.
95. LUPŞA VIORICA (1975-1976): Plante ocrotite din Parcul Naţional
Retezat şi alte masive din Carpaţii româneşti. - 11-12:95-101.
96. MANUGHEVICI ANA RODICA (1997): Considerations on some
phytoecological diagnosis problems in the piedmont of Orăştie Couloir. -17:37-
48.
97. NUŢU AGNIŞA, BOŞCAIU N., GÂNDEA MARIA, COSOVEANU
ROZALIA (1974): Aspecte de vegetaţie de pe Dealul Cetăţii Deva. -10:197-208.
98. PETERFI L. ST. (1974): Flora algală din complexul mlăştinos Valea
Judele-Zănoaga (Parcul Naţional Retezat). - 10:85-94.
99. PLĂMADĂ E. (1974): Studii asupra vegetaţiei briologice higro-hidrofile
fontinale din Parcul Naţional Retezat. - 1O:95-111.
100. PLĂMADĂ E. (1975-1976): Studii asupra vegetaţiei briofitelor saxicole
şi tericole în ecosisteme forestiere din Parcul Naţional Retezat. - 11-12:235-
248.
101.POPOVA-CUCU ANA (1974): Funcţiile protectoare ale vegetaţiei din
etajul subalpin al Carpaţilor româneşti. - 10:217-222.
102. RADU S. (1986-1987): Rezultatele cercetărilor privind extinderea în
cultura forestieră a arborelui de plută din Amur (Phelodendron amurense Rupr.).
- 20:546-550.
103. RĂCZ-KOTILLA ELISABETA, TIBORI G. A., RĂCZ GABRIEL (1975-
1976): Acţiunea hipotensivă a extractelor obţinute din fructele de Daucus carota
L. - 11-12:325-336.
104. RESMERITA I. (1974): CI. Juncetea trifidi, Hadac in Klinka et Hadac
44, din Parcul Naţional Retezat. - 10:112-128.
105. RESMERITA I., CERNELEA E., VICOL E. C., TĂUBER F. (1972):
Vegetaţia din jurul Devei. - 9:23-52.
106. SCHREIBER ST. (1970): Notă asupra quercineelor Pădurii Bej an. -
7:303-307.
107. SCHREIBER ST., NUTU AGNIŞA (1968): Rarităţi în flora dealurilor
Devei. - 5:589-602.
108.SCHREIBER ST., NUŢU AGNIŞA (1969): Angiospermele
dicotiledonate din flora dealurilor Devei. - 6:231-258.
109. STĂNESCU V., SOFLETEA N., STANCIU A. (1997): Oak tree

hybrids in the Bejan Forest Deva. Reactualisation and genetic prospections. -
17:29-36.
11 O. SZĂSZ ELISABETA, TU DORICĂ A. (1972): Cercetări micofloristice
în împrejurimile oraşului Deva. - 9:9-22.
111. TĂUBER F. (1974): Un monument al naturii: Nigritella rubra în
Carpaţii româneşti. - 10:243-250.
112. ŢOPA E. (1983): Fitorecorduri hunedorene din trecut, prezent şi
viitor. -13:121-124.
V. ZOOLOGIE
113. ALBU PAULA (1974): Dinamica chironomidelor capturate într-o

capcană cu lumină la Gura Zlata (Retezat). -10:129-136.
114. BĂNĂRESCU P„ ERHAN DINCĂ ELEONORA (1975-1976):
Contribuţii la cunoaşterea zonării biologice a unor pâraie din Parcul Naţional
Retezat. - 11-12:221-234. ·
115. BURNAZ SILVIA (1986-1987): Contribuţii la cunoaşterea faunei de
lepidoptere a Platformei Luncanilor (Munţii Şureanu). - 20:557-562.
116. BURNAZ SILVIA (1986-1987): Fauna de insecte a zonei Mihăileni,
judeţul Hunedoara. - 20:728.-736.
117. BURNAZ SILVIA (1993): Date preliminarre privind fauna de
macrolepidoptere din etajul pădurilor de foioase ale Munţilor Şureanu (Sectorul
Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Ciclovina)-14-15:131-140.
118. BURNAZ SILVIA (1993): Date privind fauna de macrolepidoptere din
zonele calcaroase situate în bazinul superior al Văii Geogiului (judeţul
Hunedoara). -15-15:141-155.
119. BUR NAZ SILVIA (1993): Catalogul colecţiei de lepidoptere a Muzeului
judeţean Hunedoara-Deva. - 14-15:157-302.
120. BURNAZ SILVIA (1994): Des dates concernant la faune des
lepidoteres de la depression de Haţeg (Ies secteur Tuştea-Sarmizegetusa-Pui
Subcetate). - 16:80-97.
121. BURNAZ SILVIA (1994): Les familles Cicindelidae, Carabidae et
Trechidae dans la collection de coleopteres „Josef Mallasz" du Musee de Deva
(Le departament de Hunedoara, Roumanie). - 16:98-128.
122. BURNAZ SILVIA (1994): Des considerations concernant la protection
des gorges de Ribicioara et des Gorges de Uibăreşti (le departament de
Hunedoara). - 16: 129-138.
123. BURNAZ SILVIA (1997): Des considerations ecologiques et
zoogeographiques concernant la faune des macrolepidopteres du Bassin
Grădiştea Muncelului-Costeşti (Le Massif Şureanu). - 17:113-128.
124. BURNAZ SILVIA (1997): Des macrolepidopteres du Massif Şureanu
(Le secteur de la depression montagneuse Oaşa et le Mont Şureanu). Des dates
ecologiques et zoogeographiques. - 17:129-144.
754 Bibliografie
125. BUR NAZ SILVIA (1997): Donnees concernant Ies macrolepidopteres

de la localite Săcărâmb (Le departament de Hunedoara). - 17:145-168.
126. COGĂLNICEANU D. (1993): Studiu morfologic şi morfometric al unor
populaţii de Triturus alpestris alpestris (Amphibia, Caudata) din Munţii Retezat
(Carpaţii Meridionali). - 14-15:331-340.
127. CONSTANTINEANU R., CONSTANTINEANU IRINEL (1997): New
ichneumonid species (Hymenoptera: lchneumonidae) for the Romanian fauna
from the Retezat National Park. - 17:109-112.
128. DAMIAN-GEORGESCU ADRIANA (1975-1976): Observaţi asupra
cercetatopogonidelor capturate într-o capcană cu lumină în Parcul Naţional
Retezat. - 11-12:285-296.
129. DOMNARIU S., BURNAZ SILVIA (1997): Des contributions a la
connaissance de l'ichtiofaune du Couloir du Mureş (le departament de
Hunedoara). -17:169-173.
130. FILIPAŞCU AL. (1974): Consideraţii bioistorice şi ecologice privind
prezenţa caprei negre (Rupicapra rupicapra) în Carpaţi. - 10:181-186.
131. FILI PAŞCU AL. (1975-1976): Principalele domenii ornitofaunistice şi
ornitocenozele care deţin avifauna clocitoare a României 11-12:225-284.
132. FOTESCU R. ( 1972): Contribuţii la cunoaşterea faunei de lepidotere din
Bazinul Cernei şi împrejurimile oraşului Hunedoara. - 9:117-130.
133. FOTESCU R., MACEA L. (1983): Din fauna de lepidotere a Republicii
Guinea aflate în colecţia Muzeului judeţean Deva. - 13:145-148.
134. GHEORGHIŢA CORNELIA, FOTESCU R. (1969): Colecţia de
lepidoptere a Muzeului judeţean Hunedoara-Deva. - 6:259-261.
135. GHEORGHIŢA CORNELIA, LUPAŞ C., NUŢU AGNIŞA (1969):
Reprezentanţi ai avifaunei din Valea Mureşului şi a Straiului în colecţia Muzeului
judeţean Hunedoara-Deva. - 6:263-271.
136. GHEŢE SILVIA (1983): Specii de coleoptere cavernicole (Familia
Trechidae şi Catopidae, Ord. Colepotera) aflate în colecţia entomologică a
Muzeului judeţean din Deva. - 13:149-156.
137. GHIRA I. V. (1986-1987): Contribuţii la cunoaşterea herpetofaunei
din Retezatul calcaros. - 20: 563-566.,
138. GHIRA I.V. (1986-1987): Herpetofauna zonei Mihăileni (judeţul
Hunedoara). - 20:737-739.
139. GHIRA I. (1994): A new lacertid species in Transylvanian
herpetofauna: Lacerta practicola pontica Lantz&Cyren 1919. - 16:151-153.
140. GHIRA I. (1994): New records of two romanian viper species (Vipera
ammodytes ammodytes L. and Vipera berus berus L.) in Hunedoara, Alba and
Arad Counties. - 16:154-158.
141. IACOB TR. (1972): Capra neagră carpatină (Rupicapra rupicapra
carpatica Cout.) din Parcul Naţional Reteat, noi observaţii asupra modului de
trai şi măsuri de conservare a speciei. - 9: 131-136.
142. KONIG FR. (1983): Contribuţii la cunoaşterea faunei de lepidoptere
ajudeţuui Hunedoara. -13:132-144.
Silvia Burnaz, Cristina- Rasa 755
143. LEHRER A. Z. (1993): Tabanidae (Diptera) din judeţul Hunedoara şi

unele aspecte arealogeografice ale acestora în România. - 14-15:303-330.
144. NUŢU AGNIŞA (1975-1976): Rarităţi ornitofaunistice pe apele
Mureşului. - 11-12:249-254.
145. NUŢU AGNIŞA (1983): Phalacrocorax aristotelis desmaresti Payr.,
în apele interioare ale României. - 13: 157-160.
146. NUŢU AGNIŞA, GHEORGHIŢĂ CORNELIA (1972): O raţă
sudamericană în colecţia ornitologică a Muzeului judeţean Deva.-9: 207-208.
147. POPESCU-GORJ A. (1983): Retrospectivă privind cercetările asupra
faunei de Jepidoptere din judeţul Hunedoara.-13: 125-131.
148. POPOROGU ELENA (1968): Contribuţii la cunoaşterea faunei de
protozoare din minele de cărbune din Bazinul Petroşani.-5: 603-608.
149. POPOROGU ELENA (1972): Gasteropode din peşterile Masivului
calcaros Roşia.-9: 137-148.
150. RUICĂNESCU A. (1993): Contribuţii la studiul faunei de Dytiscoidea
şi Gyrinoidea (Insecta-Coleoptera) din sud-vestul Transilvaniei.-14-15: 125-
129.
151. STUGREN B. (1986-1987): Zoogeografia comparată a herpetofaunei
din Carpaţi şi Pirinei.-20: 567-570.
152. SZEKELY L. (1994): Des nouveautes concernant la faune des
lepidopteres du sud-ouest de la Dodroudja.-16: 139-144.
153. VENCZEL M., GHIRA I. (1994): A preliminary study on the osteology
of nose-hornen vi per (Vipera ammodytes ammodytes L., 1758) from Boiu de Sus
(Romania).-16: 145-150. ,
154. WEBER P. (1986-1987): Notă preliminară privind cântecul speciei
Emberiza citrinella din Transilvania.-20: 571-575.
155. WEBER P. (1993): Observaţii privind instalarea avifaunei acvatice
pe un nou lac de baraj L. lghiş/ Mediaş.-14-15: 341-347.
156. WEBER P. (1994): Bestanderfassung Wiesstorch (Ciconia ciconia
L.), Rumanien, 1993.-16: 159-163.
157. WEBER P. (1994): Emberiza citrinella. Gesandialekte in Rumănien.-
16: 164-175.
IV. ECOLOGIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI
158. BORZA Al.(1983): Probleme actuale privind protecţia şi valorificarea

surselor turistice din judeţul Hunedoara.-13: 161-168.
159. CERNELEA E. (1986-1987): Implicaţii ecologice ale activităţii
pastorale în Parcul Naţional Retezat.-20: 551-556.
160. FABIAN ANA (1975-1976): Semnificaţia ecologică şi estetică a
peisajului.-11-12: 67-74.
161. FILI PAŞCU Al.(1975-1976): Ocrotirea naturii, act de cultură.-11-12:
33-38.
756 Bibliografie
162. FLOCA O., STOICAN P., VALEA M., CREŢU MARIA, MAIORESCU
E., CONSTANTINESCU I. (1974): Parcul Natural Grădiştea de Munte Cioclovina.-
10: 187-196.
163. FUHN I. E. (1974): Cercetări sinecologice cantitative asupra
epigaionului Feţei Retezatului.-1 O: 137-154.
164. GODEANU S. (1974): Contibuţii la cunoaşterea sinecologică a
zoocenozelor tinovului Gemenele din Parcul Naţional Retezat.-1 O: 155-176.
165. IACOB Tr. (1971 ): 35 de ani de la declararea Parcului Naţional
Retezat-.Monument al naturii.-8:85-100.
166. LAZĂR D., BOŞCAIU N., NUŢU AGNISA, MAIORESCU E.(1974):
Situaţia rezervaţiilor şi monumentelor naturale din judeţul Hunedoara.-1-1O:31-
40.
167. NUŢU AGNIŞA (1974): Aspecte ale impactului om-natură în judeţul
Hunedoara.-10: 251-256.
168. OARCEA Z. (1974) Principii de extindere şi organizare a Parcului
Naţional Retezat.-1 O: 79-84.
169. PETERFI St„ FILIPAŞCU Al„ BOŞCAIU N„ (1974): Resursele
naturale şi ocrotirea naturii în România.-10: 21-26.
170. POP E„ BOŞCAIU N. (1974): Importanţa Parcului Naţional Retezat
pentru documentaţia fitoistorică.-1 O: 41-46.
171. PREDA V. (1974): Contribuţia antropologiei la rezolvarea problemelor
ecologice ale mediului natural.-10: 27-30.
172. PREDA V. (1975-1976): Interrelaţia dintre natură, cultură şi civilizaţie.-
11-12: 13-18.
173. PUŞCARIU V. (1974): Parcul Naţional Retezat, în actualitate şi
perspectivă.-1 O: 47-62.
174. RACZ G. (1974): Valorificarea plantelor medicinale din judeţul
Hunedoara în corelaţie cu principiile de ocrotire ale naturii.-1 O: 209-216.
175. SORAN V. (1974): Raţiunea etică a ocrotirii naturii în lumea
contemporană.-1 O: 265-270.
176. SORAN V. (1975-1976): Conceptul de natură în gândirea biologilor
noştri.-11-12: 51-60. .
177. SORAN V. (19751976): Natură, peisagii şi oameni din ţinuturile
hunedorene în opera inedită a lui Emil Pop. -11-12: 103-112.
178 .. TONIUC N., FILIPAŞCU AL. BOŞCAIU N. (1974): Observaţii
comparative asupra eficienţei regimului de conservare din Parcul Naţional
Retezat. -1 O: 63-68.
179. TONIUC N. BOŞCAIU N. (1975-1976): Parcurile naţionale în contextul
culturii contemporane. 11-12: 61-66.
180. VACZY C. (1974): Contribuţii preliminare privind apariţia ideii de
ocrotire a naturii în antichitatea romană. 1O: 257-264.
181. VULGU B. (1975-1976):Starea mediului în depresiunea Strei-Cerna.
Implicaţii asupra conservării şi refacerii echilibrelor mediului înconjurător. 11-
12: 75-86.
VII. MUZEOGRAFIE
182. BĂCESCU M. (1983): Muzeele şi protecţia mediului ambiant. 13:

169-174.
183. IACOB MARIA (1974): Probleme actuale ale cercetării ştiinţifice în
muzeele de ştiinţe naturale. 1O: 285-293.
VIII VARIA
184. BOŞCAIU EMILIA (1974): Influenţa peisajului natural pentru profilaxia

logonevrozelor -1 O; 271-276.
185. BOŞCAIU N. (1975-1976): În memoriam: Academicianul Emil Pop.
11-12 329-330.
186. BURNAZ SILVIA (1993): Bibliografia judeţului Hunedoara. Ştiinţele
naturii. 14-15: 335-383.
187. CONSTANTIN C. (1975-1976): Relaţia om-natură în poezia noastră
populară. 11-12: 47-50.
188. DUMITRESCU C. (1974): Pro Natura. 10: 277-280.
189. FABIAN ANA (1994) La presence du departament de Hunedora dans
le travaux du Premier Congres des Naturalistes de Roumanie. (1928 a Cluj). La
signification de l'evenement. -16: 176-181.
190. GRAUR T. (1975-1976): Natura în concepţia poporului român. 11-12:
23-26.
191. JIANU CORALIA MARIA (1994): Note about Franz baron Nopcsa's
birth place, -16: 182.
192. MESZAROS N. (1997): The life and carrier of Franz baron Nopcsa.
17: 255-258.
193. NUŢU AGNIŞA (1975-1976): La centenarul briologului Martin Peterfi.
11-12: 331-333.
194. NUŢU AGNIŞA (1983): Secţia de ştiinţele naturii la centenar: 13:
175-182.
195. PAINA I. (1975-1976): Iosif Mallăsz. 11-12: 335.
196. RESMERIŢĂ L. (1974): Profesorul Alexandru Borza, precursor al
ocrotirii naturii din judeţul Hunedoara. 10: 281-284.
197. SUSAN D. (1975-1976): Ipostaze ale naturii în lirica cultă. 11-12: 39-
45.
198. SZASZ ELISABETA (1975-1976): Conferenţiar doctor Valeria
Marincaş. 11-12: 333-334.
IX. RECENZII
199. FOTESCU R. (1972): Enciclopedia italiană delle Scienze edita Dall.

lnstituto Geografico. 209-21 O.
200. FOTESCU R. (1972): Hyggins L.G., Rylley N.D., A Field guide to the
butterflies of Britain and Europe. 9: 21 O.
201. PETRESCU I. (1972): Boureau E.: Traite de paleobotanique. t. V,
fasc. 1, Edit. Masson et C. ie., Paris, 1970-9: 209.
758 Bibliografie
INDICE DE AUTORI
ALBU PAULA: 113.

BADEA L.: 1,2.
BAICOANĂ M. 67, 68.
BĂNĂRESCU P. 114.
BALAZS MARCELA: 25, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79.
BĂCESCU M.: 182
BORZA AL.: 3, 158.
BOŞCAIU EMILIA: 184
BOŞCAIU N.: 80, 81, 82, 83, 84, 85, 166, 169, 170, 185, 178.
BURNAZ SILVIA: 68, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 122, 123, 124, 125,
129, 186.
BUZA M.: 1, 12
CÂNDEA MARIA: 86, 87, 97.
CERNELEA E.: 81, 84, 88, 89, 90, 159.
CIUNTU MARIA: 91.
CIUNTU V.: 26, 27.
CODREA V.: 28.
COGĂLNICEANU D.: 126.
COLDEA GH.: 81, 92.
CONSTANTIN C. : 187.
CONSTANTINEANU R.: 127.
CONSTANTINEANU IRINEL: 127.
COŞVEANU ROZALIA: 93, 97.
DALLA VECHIA F. M.: 29.
DAMIAN-GEORGESCU ADRIANA: 128.
DOMNARIU S.: 129.
DRĂGULESCU C.: 94.
DUMITRESCU C.: 188.
ERHAN-DINCĂ ELEONORA; 114.
FABIAN AiNA: 160, 189.
FABIAN C.: 30, 31.
FILIPAŞCU AL.: 130, 131, 161, 169.
FLOCA O.: 162.
FOTESCU R.: 32, 132, 133, 199, 200.
FUHN I. E.: 163.
GHEORGHIŢĂ CORNELIA: 134, 135, 146
GHEŢE SILVIA: 136.
GHIRA I. V.: 137, 138, 139, 140, 153.
GODEANU S.: 164.
GRAUR T.: 190.
GRIGORESCU D. 33, 34.
GROZA I.: 35
HALASI G.: 69.

IACOB MARIA: 183.
IACOB TR.; 141, 165.
IONESCU M.: 70.
JAMPA A.: 2,4.
JIANU CORALIA MARIA: 36, 37, 38, 39, 40, 66, 191.
KESSLER E.: 41.
KONIG FR.: 142.
LAZĂR D.: 166.
LEHRER A.Z.: 143
LEPSI I.: 5,6.
LUPŞA VIORICA: 81, 95.
MANUGHEVICI ANA RODICA: 96.
MARINCAŞ VALERIA: 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49.
MESZAROS N.: 192
NASTEA S.: 7
NUŢU AGNIŞA: 97, 107, 108, 144, 145, 146, 167, 193, 194.
PAINA I.: 195.
OARCEA Z.: 168.
PETERFI L. ST.:81, 82, 83,84,85, 98, 169.
PETRESCU I.: 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 201.
PLĂMADĂ E.: 85, 99, 100.
POP E. I.: 59, 170.
POPESCU D.: 60.
POPESCU-GORJ A.: 147.
POPOROGU ELENA: 61, 62, 63, 70, 148, 149.
POPOVA-CUCU ANA: 101.
POSEA GR.: 8.
PREDAM.: 85.
PREDA V.: 171, 172.
PUŞCARIU V.: 173
RADU S.: 102.
'RACZ G.: 174.
RĂCZ KOTILLA ELISABETA: 103.
RĂDULESCU C.: 64.
RESMERIŢĂ I.: 104, 105, 196.
RUICĂNESCU A.: 150.
SAMSON P.: 64.
SCHREIBER ST.: 106, 107, 108.
SORAN V.: 175, 176, 177.
STĂNESCU V.: 109.
STOICA C.: 1O, 11.
STUGREN B.: 151.
SUPERBIOLA X. P.: 65.
760 Bibliografie
SUSAN D.: 197.

SZĂSZ ELISABETA: 11 O, 198.
SZEKEL Y L.: 152.
TAUBER F.: 111
TONIUC N.: 178, 179.
TRUFAŞ CONSTANŢA: 12, 71
TRUFAŞ V.: 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18.
TRUŢI S.: 19.
TU DORICA A.: 11 O.
ŢOPA E.: 112
VĂCZY C.: 180.
VENCZEL M.: 153.
VULGU B.: 20, 21, 22, 23, 24, 181
WEBER P.: 154, 155, 156, 157.
WEISHAMPEL D.B.: 66.
Silvia Burnaz
Cristina Rasa
RECENZII
VASILIE POPP, Disertaţie despre tipografiile româneşti în Transilvania şi

învecinatele ţări de la începutul lor până la vremile noastre, Sibiu, 1838,
studiu introductiv, ediţie, note, rezumat şi indice de Eva Mârza şi
Iacob Mârza, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, 225
pagini şi 16 ilustraţii
În bibliografia românească, cu referire îndeosebi, la istoria cărţii şi a tiparului românesc,

s-a înscris reeditarea „Disertaţiei despre tipografiile româneşti" a lui Vasilie Popp (tipărită mai
întâi la Sibiu în anul 1838) cu studiu introductiv, ediţie, note, rezumat şi indice, de Eva Mârza şi
Iacob Mârza, carte apărută la Editura Dacia din Cluj-Napoca, în anul 1995.
Prin reapariţia tipografică a „Disertaţiei", cu noi, multiple şi documentate informaţii
referitoare la viaţa şi activitatea lui Vasilie Popp, aşezate în paginile care devansează reeditarea
propriu-zisă, Eva şi Iacob Mârza au reuşit restituirea unui nume şi a unei scrieri, dând astfel, o
carte de referinţă în istoria culturii noastre, aşa încât specialiştii în domeniu, dar şi cei interesaţi
de partea culturii noastre vechi, găsesc în documentata carte tipărită în urmă cu doi ani,
Informaţiile căutate privind epoca culturală în care a activat medicul, folcloristul şi bibliograful
Vasilie Popp.
Încadrat „la graniţa dintre iluminism şi romantism" Vasilie Popp, prin preocupările sale
ştiinţifice şi culturale, prin formaţia sa spirituală atinge „enciclopedismul Luminilor româneşti"
interferat cu ideile „romantismului, restauraţiei şi liberalismului".
Temeinic şi logic structurată, cartea potriveşte comentariile, studiul critic, pe gustul şi
cerinţele oricărui cercetător avizat.
Primele file cuprind „Studiu introductiv" şi „Istoriografia", capitole care relevă locul şi
rolul lui Vasilie Popp în istoria culturii noastre, nume de oameni de cultură care au abordat din
punct de vedere istoriografic activitatea „polihistoricului", trecând în revistă aproximativ, cele 20
de personalităţi culturale, care prin scrierile lor şi-au adus contribuţia la cunoaşterea lui Vasile
Popp în plenitudinea activităţii sale, menţionându-i printre aceştia pe Timotei Cipariu, George
Bariţiu, Ioan Muşlea, Nicolae Iorga, Pompiliu Teodor.
Cartea are ca punct de plecare reeditarea „analizată" a „Disertaţiei despre tipografiile
româneşti" a lui Vasilie Popp, dar capitolele premergătoare acestui catalog de carte veche, capăt
de pornire a monumentalei „Bibliografii româneşti vechi" a lui Ioan Bianu şi Nerva Hodoş
(Bucureşti, 1903-1911 ), ne fac cunoscut, prin competentele studii şi conţinutul elevat al redării
lor, aspecte noi şi diverse ale vieţii şi activităţii învăţatului, Vasilie Popp.
După incursiunea în istoriografia naţională asupra autorului „Disertaţiei", capitolul „Cadrul
politic şi cultural" aduce pe prim plan direcţiile politice şi culturale în care a fost concepută şi
elaborată opera lui Vasilie Popp.
Capitolul cel mai extins est.e dedicat „ Vieţii şi activităţii" lui Vasilie Popp, parte a cărţii în
care ne sunt puse la îndemână, pe baza documentelor de arhivă, date despre studiile gimnaziale
şi universitare parcurse de Vasilie Popp, despre activitatea sa reformatoare în domeniul
medicinii, aspecte ale activităţii sale culturale şi politice, despre preocupările sale lingvistice,
filosofice şi mai aflăm noutăţi despre valoroasa bibliotecă personală a acestui cărturar din secolul
al XIX-iea.
Urmează capitolul „Opera", în care se evidenţiază scrierile diverse sub aspect tematic
aparţinătoare lui Vasilie Popp şi sunt redate detaliat împrejurările apariţiei scrierilor lui, se
opinează critic apoi, asupra importanţei lor în epocă şi influenţa răsfrântă asupra scrierilor de mai
târziu, suntem în cunoştinţaţi de nume de oameni din cultura vremii care l-au influenţat pe cel care
nu s-a ocupat numai de cartea veche românească, ci s-a remarcat şi ca un bun colaborator al
periodicelor timpului şi un conştiincios semnatar de epistole, aşa încât se adeveresc aprecierile
lui Timotei Cipariu referitoare la Vasilie Popp ca fiind „Românul cel mai învăţat întru-mpărăţia
noastră".
762
Documentatul studiu, pe cele 24 de lile, al „Disertaţiei despre tipografiile româneşti"

următorul capitol al cărţii, răsplăteşte atât strădania autorilor cât şi curiozitatea celor care caută
date inedite despre scrierile de altădată. Studierea şi comentarea critică paralelă a dosarului cu
„Însemnări în legătură cu tipăriturile româneşti"', a fişelor de lucru, a textului manuscris şi tipărit
al lui Vasilie Popp, a dus la constatarea că metoda de cercetare a lui Vasilie Popp a fost ştiinţifică,
sistematică şi modernă pentru acel timp.
„Dedficaţia" şi „Prefaţa", „Disertaţiei" rămân o pledoarie pentru unitatea noastră naţională
izbândită prin cultură.
Făcând o cercetare detaliată asupra „Disertaţiei'', Eva şi Iacob Mârza s-au oprit la
menţionarea surselor documentare ale autorului, la informaţiile despre oficinele tipografice, la
mesajul bibliografic al „Disertaţiei'', la structurarea „opusculului" şi ne-au semnalat atenlia
acordată de Vasilie Popp secolului al XVII-iea, depăşind aspectul tipografic, dar nu cu aceeaşi
rigurozitate au fost prezentate şi secolele al XVIII-iea şi prima jumătate al secolului al XIX-iea.
„Raportată la anume context naţional, politic şi cultural în care a evoluat societatea
românească din Transilvania în „ Vormârz'', „Disertalia" lui Vasilie Popp este o contribuţie
bibliografică de netăgăduit, notează Eva şi Iacob Mârza, opinie pe care reuşesc să o împărtăşească
cu eficienţă şi celor care parcurg cartea de la început până la fila cea din urmă.
în „Nota asupra ediţiei" autorii, soţii Eva şi Iacob Mârza, îşi mărturisesc efortul depus
pentru realizarea acestei tipărituri, neomiţând să aducă mulţumiri celor care i-au „sfătuit".
Volumul recenzat acum, reeditează in partea a doua a cuprinsului său „Disertaţie despre
tipografiile româneşti din Transilvania şi învecinatele ţări de la începutul lor până la vremile
noastre" scrisă de Vasilie Popp şi tipărită la Sibiu în anul 1838 (cu redarea paginii de titlu în
original), Notele lui Vasilie Popp, Prefaţie, Notele editorilor, Dedicaţie, Prefaţie şi se încheie cu
rezummatul cărţii în limba germană, indice selectiv de persoane, Cuprins şi 16 ilustraţii.
Prin înalta linută ştiinţifică şi prin stilul cu veridice valenţe literare, cartea aceasta, cu
prima sa parte, care poate li socotită un studiu monografic, completează reeditarea „Disertaţiei
despre tipografiile româneşti'', situându-l pe Vasilie Popp în galeria intelectualilor de elită ai
vremii sale, iar Eva şi Iacob Mârza şi de acestă dată îşi îndreptăţesc locul de prestigiu printre
cercetătorii contemporani în domeniul cărţii vechi.
Maria Basarab
ADRIANA MITU, Din vechile cărţi de înţelepciune la români, cugetările lui

oxenstiern secolul XVIII, Editura atos, Bucureşti, 1996, 223 p.
O carte de referinţă în Bibliografia cărţilor noastre vechi şi-a căpătat locul de frunte graţie
cercetătoarei Adriana Mitu, căreia i-a fost tipărită la Editura ATOS, Bucureşti, 1996, laborioasa
lucrare „Din vechile cărţi de inţelepciune la români. Cugetările lui Oxenstiern, secolul XVIII".
Semnul preţuirii, cum se cuvine, al acestei cărli ne este dat încă de aprecierile reputatului
academician Virgil Gândea, care a semnat „Prefaţa" cărţii.
763
Pentru a-l încunoştinţa pe cercetător, sau pe cel interesat de cultură, care doreşte
informaţii despre viaţa şi activitatea lui lohan Thuresson, conte de Oxenstiern (1666-1733) şi
îndeosebi despre „Cugetările" sale, se cere ca modesta noastră recenzie să prezinte mai întâi
succint, structurarea lucrării. Şi, aceasta urmează logica firească a cronologiei vieţii, dar mai
important, a evenimentelor istorice, literare şi culturale în general, în care se încadrează scrierea
contelui suedez.
Prin urmare, întâiul capitol „Introducerea" motivează interesul autoarei manifestat fală de
această scriere destul de puţin cunoscută la noi şi neelucidata până acum de istoricii noştri
literari. problemă a paternităţii traducerii româneşti a „Cugetărilor", precum şi, fixează direcţiile
de cercetare pe care le-a propus autoarea acestei cărţi. Urmează capitolul dedicat „Literaturii
sapienliale europene în secolul al XVIII-iea cu subcapitole titrate, care lămuresc de la început
ideea urmărită şi tratată (1 Conceptul de literatură sapienţială; 2. Scurt istoric al dezvoltării
literaturii sapienţiale europene; 3. Premise istorice şi culturale ale dezvoltării literaturii sapienţiale
în secolul al XVIII-iea. Principalii ei reprezentanţi; 4. Literatura sapientială la români).
Cel de-al treilea capitol consacrai autorului acestor „Cugetări", lohan Thuresson conte de
Oxenstiern (1666-1733) este conceput tot pe bază de subcapitole, detaliat şi documentat
prezentate (3.1. Viaţa; 3.2. Opera; 3.2.1. Geneza; 3.2.2. Răspândirea operei şi notorietatea
autorului; 3.2.3. Intenţia autorului; 3.2.4. Descrierea operei; 3.2.5. „Cugetările" lui Oxensliern,
perlă a barocului literar european; 3.2.6. Concluzii).
Capitolul IV se. referă la „Cugetările" lui Oxenstiern în spaţiul românesc, împărţit şi el pe
subteme, care facilitează pătrunderea în profunzimea analizei critice făcute de această cercetătoare
în domeniul cărţii vechi. (4.1. Momentul şi locul pătrunderii în spaţiul românesc; 4.1.1. Împrejurările
istorico-culturale; 4.1.2. Primele traduceri din limba franceză făcute în Moldova la sfârşitul
secolului al XVIII-iea; 4.1.3. Traducători şi copişti din Moldova la sfârşitul secolului al XVIII-iea;
4.2. Prima traducere în limba română a „Cugetărilor" lui Oxenstiern; 4.2.1. Autorul traducerii; 4.3.
Răspândirea „Cugetărilor" prin c6pii manuscrise. Filiaţia acestora; 4.3.1. Descrierea manuscriselor;
4.3.2. Concluzii; 4.4. Calitatea traducerii. Limba şi stilul versiunii româneşti; 4.5. Receptarea
ideilor din „Cugetările" lui Oxenstiern; 4.5.1. Eminescu şi Oxensliern; 4.6. Răspândirea şlirilor
despre viaţa şi opera lui Oxensliern în istoriografia literară românească).
Capitolul V este cel al „Concluziilor".
Partea finală a cărţii cuprinde „Note", „Bibliografie selectivă", apoi pe 44 de pagini sunt
prezentate Anexe referitoare la ediţii franceze; mai cuprinde „Indice de nume" şi se încheie cu
„Cuprins".
Prezentarea titlurilor capitolelor şi subcapilolelor ne scuteşte de comentarea conţinutului
cărţii, iar pe cititorul avizai, sau nu tocmai, îl pune de la început în legătură cu cuprinsul paginilor.
Cartea, o amplă lucrare de istorie a cărţii vechi, este un model de cercetare interdisciplinară,
iar vastele şi documentatele cunoştinţe ale autoarei nu copleşesc, ele deschid apetitul pentru
lectura şi studierea cărţii. Cercetătoarea reuşeşte pe deplin să pună în valoare, să scoată la
lumină toate ascunzişurile legate de perioada în care au fost scrise, tipărite şi apoi traduse la noi
„Cugetările" pline de înţelepciune ale contelui Oxensliern, care a adăugai acestora şi „Reflecţii
şi maxime" şi o „Culegere de scrisori intime".
Autoarea acestei cărţi se impune şi ca un fin observator, talentat portretist şi este
convingătoare în ceea ce concluzionează odată ajunsă la capătul unor capitole.
Prin buna cunoaştere a limbii franceze, limba originală a scrierii lui Oxenstiern, cercetătoarea
Adriana Mitu, cu vădit talent literar, redă în cunoştinţă de cauză şi cu claritate, ideile filozofice,
moralizatoare ale operei şi ale traducerii ei româneşti adoptând metoda comparatistă.
Printr-o minuţioasă cercetare ştiinţifică, cartea prin autoarea ei încearcă, acum, să
clarifice, să dea repere, pentru stabilirea locului şi a numelui traducătorului „Cugetărilor" în limba
română, corelând ideea aceasta cu împrejurările istorice şi culturale ale vremii.
Remarcabilă cartea, merituoasă autoarea şi răsplăli\i cititorii care pot fi istorici literari,
comparatişti, filologi, bibliologi, sau simpli iubitori de cultură.
Eleganţa copertei, vioiciunea culorilor adaugă cărţii un plus de valoare şi atractivitate şi
sub aspect grafic.
Maria Basarab
11:54
CAROL AL II-LEA, între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice. Voi. I 1904-

1939, ed. silex, Bucureşti, 1995, 531 p., voi. li 1939-1940, casa de
editură şi presă „Şansa", Bucureşti, 1996, 450 p.
În seria de restituiri a memoriilor unor importante personalităţi politice din România, se

înscrie şi apariţia primelor două volume din „Însemnările zilnice" ale regelui Carol al II-iea.
Primul volum tipărit la Editura Silex în 1995, conpne însemnările din perioada cuprinsă
între septembrie 1904 - septembrie 1939. Cel de-al doilea volum a apărut în anul 1996 la Casa
de editură şi presă „Şansa" şi cuprinde notiţele zilnice din perioada 18 septembrie 1939 - 31
decembrie 1940.
Această ediţie este îngrijită de Marcel-Dumitru Ciucă şi Nards Dorin Ion. Textul lucrării
are la bază microfilmele aflate la Arhivele Naţionale din Bucureşti, copia microfilm reproducând
însemnările originale păstrate la Academia Portugheză de Istorie.
Titlul ediţiei aparţine celor doi editori care îşi susţin opţiunea prin ideea că „acest om, fie
ca principe moştenitor al tronului, fie ca rege, toată viaţa a pendulat între cele două extreme:
datoria şi pasiunea" (p. VI).
Primul volum este structurat astfel: Cuvânt introductiv, Notă asupra ediţiei, Însemnările
zilnice, Note. În cuvântul introductiv, unde cei doi editori au încercat să îşi argumenteze efortul,
se menţionează că regele Carol al II-iea a început să noteze pe caiete sau agende, încă din
tinereţe, evenimentele la care lua parte, fiind influenţat mai ales de bunicul şi mama sa. În acest
sens se constată însă un neajuns al acestor consemnări, şi anume acela că multe din ele sunt
fragmentare. De pildă, anul 1904 cuprinde notiţe doar pentru zilele de 30 septembrie, 1 octombrie,
3 octombrie, 4 octombrie, 5 octombrie, 6 octombrie şi 14 noiembrie, următorul an menţionat fiind
1914, apoi 1916, 1918, 1921, 1930. Abia din 1937 putem constata o coerenţă a însemnărilor.
„Jurnalul", despre .care Carol vorbea în 1921, (însuşi Carol şi-a intitulat consemnările
când „Jurnal", când „Însemnări zilnice") este inegal ca valoare. Însemnările de până la 8 iunie
1930, perioadă în care Carol a fost doar prinţ moştenitor au - aşa cum mărturiseşte chiar Carol
- mai mult o valoare sentimentală (p. 149), pe când cele începând cu 11 martie 1937 şi până în
6 septembrie 1940 au o certă valoare politică, care ajută la lămurirea anumitor evenimente ce au
avut loc.
Din lecturarea „Însemnărilor zilnice", care sunt structurate pe volume de la 1 până la 9
(la volumul 4 lipsesc primele 48 de pagini, iar volumul 7 lipseşte în întregime), constatăm că
evenimente istorice foarte importante, fie nu au fost consemnate, fie nu li s-a acordat atenţia
cuvenită. De pildă, data de 8 iunie 1930 (ziua Restauraţiei) lipseşte din „Jurnalul" lui Carol; de
asemenea perioada de început a anului 1938, când s-a produs lovitura de stat, iar procesul lui C.
Z. Codreanu este, după părerea noastră, superficial consemnat. În schimb sunt frecvente
„pasiunile" lui Carol: femeile, vânătoarea, filatelia, maşinile.
Capitolul de Note conţine informaţii privind persoanele la care se referă Carol în text şi
explicaţii asupra unor evenimente. Pentru această parte a volumului, editorii au utilizat o serie de
lucrări bibliografice şi enciclopedii.
Structura celui de-al doilea volum este alcătuită din: Cuvânt introductiv, Note, Addenda
el Corrigenda la volumul 1, Indici. Nume de persoane.
Notiţele din acest volum sunt cuprinse în volumele 1O, 11, 11 A şi 11 B. Perioada acordată
este cea care a marcat destabilizarea regimului carlist, începând chiar cu asasinarea primului
ministru Armand Călinescu la 21 septembrie 1939, continuând cu pierderea Basarabiei şi a
Nordului Bucovinei, a Transilvaniei de Nord prin Dictatul de la Viena, evenimente a căror
consecinţă politică imediată a constituit-o abdicarea lui Carol al II-iea.
Acest volum este, poate, cel mai important sub aspectul informaţiei politice atât interne
cât şi externe, regele Carol al II-iea dovedindu-se de data aceasta fidel caietelor sale de
însemnări şi realizând importanţa consemnării faptelor şi evenimentelor, ce reprezentau în
esenţă istoria României în acea perioadă.
Dacă pentru perioada 1939-1940, sursele de informaţie asupra persoanei şi domniei lui
Carol al II-iea sunt destul de numeroase, pentru perioada septembrie 1940-1953 datele privind
viaţa şi activitatea sa sunt lacunare. De aceea, credem, importanţa acestui volum se dublează.
765
În perioada în care fostul rege a fost obligat să locuiască în Spania, reflecţiile sale asupra situaţiei
politice din România sunt semnificative, Carol mărturisind, chiar dacă prea târziu, că a făcut „o
mare greşeală de a nu fi rezistat la cererile URSS; de aici mi se trag nenorocirile, de aici au venit
toate decăderile" (p. 348).
La acest volum cei doi editori au adăugat o Addenda et Corrigenda pentru completarea şi
corectarea unor greşeli care s-au strecurat în textul primului volum al „însemnărilor". Faţă de
primul volum, bibliografia celui de-al doilea este îmbogăţită cu noi lucrări.
Se cuvine să ne oprim şi asupra stilului în care regele şi-a realizat jurnalul. Deşi din
parcurgerea textului se observă multe greşeli, dezacorduri şi desigur multă subiectivitate,
însemnările sunt scrise într-un stil narativ plăcut care oferă o lectură interesantă şi captivantă.
Cele două volume vin" să îmbogăţească aria acestui gen de documente care trebuie să
reprezinte una dintre principalele surse de cercetare ale istoricilor. Desigur, lucrarea se adresează
şi publicului larg care doreşte să cunoască mentalitatea şi faptele unei epoci.
înainte de a încheia menţionăm faptul că pe lângă ediţia de care ne-am ocupat în rândurile
de mai sus, a fost tipărită şi o altă ediţie. Aceasta a apărut la editura Scripta: „Regele Carol al
II-iea al României. însemnări zilnice. 1937-1951" (caietele 1-6), sub îngrijirea Vioricăi Moisuc şi
a lui Nicolae Rauş, Cuvântul înainte fiind semnat de către Ioan Scurtu.
Cristina Rişcuţa
GELU NEAMŢU, Revoluţia română din Transilvania,

1848-1849. Ed. Carpatica Cluj-Napoca, 1996, 200 p.
O nouă lucrare vine să îmbogăţească bibliografia românească a revoluţiei transilvane de

la mijlocul secolului trecut, ea purtând girul semnăturii dr. Gelu Neamţu cercetător ştiinţific
principal la Institutul de Istorie din Cluj. cunoscut specialiştilor atât prin lucrările sale referitoare
la mişcarea pentru afirmare naţională a românilor ardeleni cât şi prin contribuţia la întocmirea
corpusului de documente privind revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania.
Volumul pe care ii prezentăm a apărut prin grija Asociaţiei culturale „Dacia - România"
din Cluj, care se declară - în cele câteva rânduri semnate de preşedintele său prof. univ. dr.
Iustinian Petrescu - deschisă „acţiunilor culturale care valorifică moştenirea spirituală a poporului
nostru", încurajând pe scriitorii contemporani „creatori de autentică şi perenă valoare". Şi este
neîndoielnic că lucrarea de faţă, pe care însuşi autorul său o consideră „o schiţă", care oferă doar
aspectele esenţiale ale evenimentului istoric abordat este, în ciuda prezentării concise, de un real
ajutor pentru cei interesaţi de istoria Transilvaniei în general, de evenimentele anilor 1848-1849
în particular.
Structurat în 22 de capitole, având un capitol de concluzii şi un rezumat tradus în limba
engleză volumul are marele merit de a prezenta „într-o interpretare personală imaginea dură dar
obiectivă, necenzurată şi neautocenzurată a revoluţiei" (Concluzii, p. 157) cum menţionează
766
autorul şi cum rezultă din lectura întregului volum. Desigur că nu vom analiza capitol după capitol,
pentru că materialul prezentat este extrem de dens, dar subliniem că evenimentele transilvănene
sunt prezentate în cadrul celor europene, iar pentru o totală obiectivitate autorul are în permanenţă
în atenţie relaţiile între români şi maghiari, subliniind neînţelegerea de către aceştia din urmă a
faptului că aşa cum ei, maghiarii, doreau respectarea drepturilor lor de către Casa de Austria,
exact la fel doreau şi românii transilvăneni respectarea drepturilor lor naţionale de către nobilimea
maghiară, orice încercare de afirmare românească fiind condamnată apriori (cap. III, Dezlănţuirea
terorii împotriva românilor). Această neînţelegere intre cele două neamuri, românii majoritari dar
lipsiţi de drepturi politice şi maghiarii minoritari dar monopolizând aceste drepturi, va duce la
intensificarea terorii împotriva românilor (cap. IX) şi la măsurile arbitrare luate împotriva
teritoriilor româneşti. Punctul culminant ii constituie indubitabil războiul civil (S:ap. XVIII) rod
tocmai al lipsei de înţelegere manifestată de partea maghiară. Dintre Adunările Naţionale de la
Blaj (cap. IV, VI şi XVII) cea de a treia marchează intrarea revoluljei române în faza confruntării
directe cu maghiarii, determinată de creşterea violenţei celor din urmă manifestată nu numai în
incidentele de la Abrud, Mihalţ, Marghita, Bara, Năbab şi Luna - care sunt cele mai cunoscute şi
mai des pomenite. Autorul aminteşte printre altele că ziarul „EllenOr" pretindea deschis că în caz
de necesitate (din punct de vedere al maghiarilor n.n.) să fie omorâţi „o mie dintre bărbaţii
inteligenţei române, ca poporul să nu mai poată avea conducători" (p. 80). La a treia adunare de
la Blaj s-a redactat un Protocol, care este prezentat în părţile sale esenţiale, un Memoriu către
împărat şi o Petiţie către Parlamentul Austriei. În urma acestei de a treia adunări şi ca o
consecinţă a poziţiei maghiare conservatoare, în Transilvania se va declanşa un război civil care,
pentru români era, în fapt, un război de eliberare naţională. Nu vom intra în amănuntele
prezentării acestui război (pag. 86-101) dar ne simţim obligaţi moral a prezenta pe larg capitolul
XIX „Atrocităţi maghiare împotriva românilor" şi spunem aceasa deoarece, aşa cum subliniază
autorul, aceste atrocită\i nu au constituit niciodată tema unei cercetări în istoriografia românească.
Motivul acestei treceri sub tăcere, deşi documentele existente sunt abundente, sunt în principal
două. Până în 1918, dată până la care Transilvania s-a aflat incorporată Ungariei, autorităţile
maghiare nu au permis abordarea problemei, iar după 1918 „erau mult prea multe probleme de
rezolvat în istoriografia noastră pentru a se mai găsi timp şi pentru aşa ceva". După 1944
abordarea acestui aspect al revoluţiei ar fi adus istoricului multiple neplăceri, iar după 1968 a
dominat părerea că „aducerea la lumină a unor astfel de fapte ar indispune naţionalităţile
conlocuitoare" tăcerea prelungindu-se din aceste motive până după 1989 (p. 102). în acest
capitol autorul subliniază că ambele părţi (români şi maghiari) au fost departe de a acţiona „cu
mănuşi albe" dar că românii au fost supuşi unui adevărat genocid, manifestându-se tendinţa de
curăţire etnică a românilor (p. 103-104). Această afirmaţie se susţine şi se justifică prin faptul că
românii erau omorâţi în afara câmpului de luptă „în casă, în curte, pe drum, în piaţa publică şi
chiar în biserică". Utilizând numeroase documente de arhivă, multe dintre ele aflătoare la
Consistoriul Ortodox din Sibiu, autorul prezintă fapte, nume, locuri, date, la care au avut loc
asemenea atrocităţi. Dăm numai un singur exemplu, cel privind-o pe Cătu\a Feier: „de 4 ani, în
29 martie 1849 pă care \ipând-o în foc au murit" (p. 107). Este dat ca exemplu în privinţa violenţei
românilor cazul de la Aiud (bine cunoscut) şi cel de la Zlatna unde atitudinea românilor a fost
determinată tot de maghiarii care au împuşcat în ceafă pe românii ce depuseseră armele şi care
„au apucat să întoarcă spatele ungurilor" (p. 107).
Autorul rezervă un capitol aparte (XXI) pierderilor umane şi materiale suferite de români
în timpul revoluţiei - un alt aspect care nu a fost niciodată cercetat sistematic, autorităţile timpului
neavând nici un interes să facă publică această problemă.
Nu putem încheia această succintă prezentare fără a aminti şi două aspecte mai puţin
favorabile lucrării. Sistemul inserării notelor la sfârşitul volumului, deşi este des utilizat şi de alţi
autori, face lectura ceva mai dilicilă pentru cei care doresc să cunoască şi aparatul critic. Al
doilea, calitatea slabă a hârtiei, care dovedeşte lipsa interesului faţă de actul de reală cultură,
paralel cu apariţia unei adevărate maculaturi de aşa zisă literatură, pe un suport de cea mai bună
calitate.
Dincolo însă de acestea, volumul semnat de reputatul istoric clujan se constituie într-o
contribuţie majoră pentru cunoaşterea mijlocului de secol XIX ea adresându-se în primul rând
specialiştilor dar pe care noi o recomandăm cu toată convingerea tuturor celor interesaţi de istoria
Transilvaniei.
Rodica Andruş
767
„ZIRIDAVA" XIX - XX Arad, 1996
Publicaţia Muzeului judeţean Arad, „Ziridava" al cărui număr de debut a apărut în anul
1967, a ajuns la finele de an '96 la cel de-al XX-iea număr. De-a lungul anilor, „Ziridava" a reuşit
să-şi formeze mănunchiuri de cititori statornici în muzee din ţară şi de peste hotare.
Numărul jubiliar XIX-XX se înscrie în aceiaşi notă de veritabil corpus al noutăţilor
arheologice, istorice şi muzeografice arădene în special, cât şi a zonelor sud-vestice şi vestice
ale României, arie teritorială în care Aradul s-a constituit şi a evoluat vreme de mai bine de şapte
secole.
Cuprinsul publicaţiei este structurat tematic în şase rubrici: Arheologie, Istorie, Manuscrise
şi Documente, Heraldică şi, în final, Varia. Sunt întrunite în aceste capitole 45 de materiale
elaborate de către 38 de autori (zece dintre aceştia semnează intre două şi cinci contribuţii).
Revista totalizează 500 de pagini, dintre care 11 O reprezintă partea de ilustraţii (35 planşe, 75
figuri).
Prima dintre rubrici, acea rezervată arheologiei, însumează 98 de pagini în care sunt
cuprinse zece articole. Debutul ii face materialul referitor la aşezarea de la Dud, judeţul Arad,
staţiune datată în perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului (Dan Băciui). Reputatul
arheolog clujean Mircea Rusu, în colaborare cu E. Dorner şi I. Ordentilch, prezintă marea
fortificaţie hallstattiană de la Sântana, iar, în arii.colul următor, Mircea Barbu (Muzeul Arad)
despre fortificaţiile dacice din Valea Mureşului Inferior. O importanţă aparte pentru cunoaşterea
epocii romane, în partea nordică a Banatului, o are materialul semnat de Peter Hugel, Muzeul
Arad, în care prezintă un grupaj de cărămizi romane ştampile (LEG XIII GEM şi COHll FL CO
(MMAGENORUM) apărute pe dealul cetă!ii din Cladova arădeană. Din această aşezare mai
provine şi interesantul inel sigilar (feudalismul timpuriu) prezentat de către arheologul Pascu
Hurezan (Muzeul Arad). Cu acest material se încheie prima dintre rubrici.
Partea cea mai extinsă o reprezintă capitolul de istorie. Însumează 206 pagini şi cuprinde
19 articole. La început e situat studiul de sinteză „Organizarea cnezială în Banat în secolul al
XIV-iea (Adrian Bejan şi V. Nicoleta Ciupe, arheologi timişoreni). Statornicul corespondent al
„Ziridavei", profesorul arădean Eugen Gluck, semnează trei, dintre care unul aduce inedit
mărturii despre răscoala din 1784, culese din presa cehă şi poloneză a acelui timp.
Un subiect cu o tematică de istorie universală ii avem ii articolul elaborat de Vasile Bula,
privitor la emigraţia românească în SUA, în al doilea deceniu al secolului nostru.
Mai restrânsă ca număr de pagini (70 p), însumând şapte studii, rubrica Manuscrise,
Documente, Fonduri Muzeale aduce şi ea un plus informaţional privind Scrierile vechi româneşti
din judeţul Arad (Elena Rodica Colta, Muzeul Arad), documentele Unirii de la 1 Decembrie 1918
(Mircea Timbus, Filiala Arhivelor Statului Arad), precum şi Corespondenţă a lui Caius Bredicean
şi Roman Ciorogariu. Aceste ultime două articole elaborate de Natalia Dascăl şi Augustin
Mureşan (Muzeul Arad).
Penultima dintre rubrici, Heraldică. Vexiologie, însumează trei materiale (30 p), dintre
care remarcăm contribuţia de substanţă a reputatiei specialiste în heraldică şi sigiologie Maria
Dogaru şi a colaboratorilor D. Sloi, A. Mureşan, I. Popovici, la care se adaugă un studiu privind
inscripţiile de pe steagurile româneşti purtate la Alba Iulia (A. Mureşan).
Rubrica finală, Varia (65 p), se distinge prin memorial de război „Când se mută hotarele,
vama se plăteşte cu sânge" (pror. Vasile Popeagă). in continuare e prezentat cel de al VII-iea
Congres de Tracologie care a avut loc în luna mai 1996, la Constanţa (L. Mărghitean, Ministerul
culturii). in finalul publicaţiei sunt inserate prezentările lucrărilor„Civilizaţia primei epoci a fierului
în sud-vestul României" de Marian Gumă şi „Procesul ramiliei Telegdi, 1568-1572" de Clazovich
Laszlo şi Geczi Lajos, acesta din urmă în limba maghiară la Szeged.
Precizăm că articolele sunt însoţite de rezumate în limbi de circulaţie internaţională,
aidoma şi sumarul. ·
Privită în ansamblu, recenta apariţie a „Ziridavei" se prezintă ca o fructuoasă şi meritorie
realizare a unei prodigioase activităţi de cercetare a cărei pondere o au investigaţiile ştiinţifice
ale Muzeului judeţean Arad. .._
Liviu Mărghitan
768
GHEORGHE BUZATU, CORNELIU CIUCANU, CRISTIAN SANDACHE,

Radiografia dreptei româneşti, Bucureşti, 1996, 423 p.
În anul 1996, în Editura FF PRES, apărea lucrarea „Radiografia dreptei româneşti (1927-
1941 )". Volumul, semnat de prestigioşii istorici: Gheorghe Buzatu, Corneliu Ciucanu şi Cristian
Sandache, face parte din Colecţia „ Românii în istoria universală". Lucrarea, pe parcursul a 423
de pagini, structurată în cinci părţi, abordează dreapta românească, în primul rând Mişcarea
Legionară, de pe o poziţie ştiinţifică, nepartinică, în scopul informării cititorului privind apariţia,
manifestările şi consecinţele activităţii acestei Mişcări. Autorii fac o investigaţie asupra stadiului
actual al istoriografiei de specialitate, a poziţiei liderilor legionari, a elementelor de structură ale
ideologiei legionare, toate în contextul intern şi internaţional în care ele s-au produs.
Pentru a acoperi vidul de informaţii creat în perioada comunistă în acest domeniu, autorii
s-au gândit la o structurare a volumului în mai multe compartimente: literatura fundamentală
română şi străină existentă pe marginea problemei; cronologia Mişcării Legionare; un Who's Who
al personalităţilor legionare şi al simpatizanţilor; un grupaj de studii, iar, în anexă, diverse
documente, portrete şi pagini cu caracter memorialistic.
În redactarea acestui volum s-a apelat la surse arhivistice, memorialistice, presă şi
literatură de specialitate. Preţioase s-au dovedit manuscrisul prezentat de Valeriu C. Neştian -
intitulat „Breviar al Mişcării legionare" ca şi materialele puse la dispoziţie, pentru anexă, de către
Corneliu Coposu, A. Mkarow şi Şerban Milcoveanu.
În cap. IV intitulat „Studii", Gheorghe Buzatu arată că „Istoria Mişcării Legionare
constituie, probabil, nu numai unul dintre capitolele cele mai interesante ale evoluţiei României
în veacul XX, ci şi unul dintre domeniile ştiinţifice ce presupun pe viitor investigaţii de amploare
în biblioteci şi arhive, obiectivitate şi curaj în abordare, persepctivă şi maximum de înţelegere
în tratarea temei şi a variatelor sale aspecte, integrarea lor corectă în capitole mai mult sau mai
puţin cunoscute ale epocii contemporane pe plan naţional şi general (165).
Timp de mai multe decenii, fenomenul fascismului european a fost abordat şi explicat în
tipare de origine cominterniste. În tot acest interval evitându-se stabilirea unei conexiuni reale
între fascism şi comunism, în sensul că cel dintâi a apărut pe plan general ca o replică la cel din
urmă. Sfârşitul celui de-al doilea război mondial, prin înfrângerea statelor fasciste a însemnat şi
impunerea sistemului comunist în centrul şi sud-estul Europei, cu complicitatea elementelor
comuniste „locale", victoria şi superioritatea comunismului asupra fascismului s-au considerat
„logice'', context în care sensul însuşi al cuvântului a fost complet denaturat. „În România, -
arată Gheorghe Buzatu - situaţia nu a putut să nu fie identică, legionarii sau gardiştii fiind în chip
automat asimilaţi cu fasciştii. Făcuţi vinovaţi de toate relele abătute asupra omenirii în cursul celui
de-al doilea război mondial, în ciuda evidenţei că marele măcel rezultase în urma complotului
nazisto - comunist din 23 Augi;st 1939, fascişti, recte legionarii sau gardiştii, au devenit victime
sigure ale unei politici oficiale de nimicire sistematică, aceasta sub pretextul redresării ţării, al
izbăvirii ei de toate consecinţele nefaste, criminale (aici lista adjectivelor era fără sfârşit) ale
politicii „vechiului regim", etc. Garda de Fier a fost proclamată o simplă agentură a Berlinului, iar
politicienii şi istoricii (M. Roller şi succesorii săi) s-au grăbit să dovedească această relaţie (194).
De la ceea ce şi-au propus autorii în acest volum şi ceea ce au realizat ne permitem să
apreciem ca pe un bun început în analizarea acestui fenomen atât de controversat din istoria
noastră.
Adela Herban
769
VALERIU FLORIN DOBRINESCU, România şi Ungaria de la Trianon la

Paris, 1920-1947.Bătălia diplomatică pentru Transilvania, Editura
Viitorul românesc, 1996, 304 p.
Literatura istorică românească s-a îmbogălit prin apariţia volumului semnat de cunoscutul
istoric Valeriu Florin Dobrinescu. Lucrarea prezintă acliunile României şi Ungariei, vreme de
aproape trei decenii, desfăşurate pentru păstrarea şi respectiv anularea prevederilor păcii
încheiate după primul război mondial.
in timp ce România era preocupată pentru organizarea şi păstrarea păcii europene şi
menţinerea statuquo-ului teritorial Ungaria, folosind un arsenal propagandistic caracteristic
forţelor totalitare, urmărea distrugerea sistemului tratatelor de pace din 1919-1920. Volumul este
alcătuit din 5 capitole, la care se adaugă capitolul introductiv şi de încheiere.
in capitolul I autorul urmăreşte eforturile depuse de oamenii politici români pentru
recunoaşterea internalională a Unirii Transilvaniei cu România. Prin armistiţiul de la Belgrad, se
fixa o linie de demarcaţie, care practic împărţea, în două naţiunea română din Transilvania şi
împiedica realizarea hotărârii plebiscitare de unire cu România hotărâtă la Alba Iulia la 1
decembrie 1918. În memoriul adresat de Iuliu Maniu, guvernului francez la 28 noiembrie 1918, se
arată că linia „împarte naţiunea română din Transilvania şi Ungaria în două părţi", ceea ce va
agrava „acţiunea de renaştere naţională şi în organizarea ei atât de necesară în aceste zile de
prefaceri istorice" (p. 16). Cu toate dificultăţile întâmpinate diplomaţia română a reuşit să
determine pe autorii tratatului de pace cu Ungaria să recunoască „valoarea indubitabilă a
hotărârilor plebiscitare de la 1 Decembrie 1918 (p. 34).
În capitolul li, sunt urmărite relaţiile româno-ungare de la încheierea Tratatului de Pace
de la Trianon până la Acordul de la MOnchen. Deşi Ungaria semnase tratatul, ea nu a renunţat
la politica revizionistă. Un birou de spionaj condus de căpitanul Deak, avea în vedere crearea de
formaţiuni clandestine, toate urmărind revenirea Ungariei la vechile hotare". România, la rândul
său, încearcă să creeze un sistem de alianţe, concretizate prin constituirea Micii Antante şi a
Înţelegerii Balcanice. Politica guvernelor României în problema minoritară s-a concretizat prin
Constituţia din 1923, care adoptat principiul egalităţii în drepturi ca bază de tratament a grupurilor
etnice. in domeniul învăţământului, statul român întreţinea, în anul şcolar 1929-1930, 260 de şcoli
primare maghiare şi 233 de secţiuni de şcoli primare cu limba de predare maghiară, cheltuind
103.282 lei anual (p. 128), şi aceasta în vreme de înainte de 1918, statul maghiar nu întreţinea
nici o şcoală cu limba de predare română.
Înlocuirea lui Nicolae Titulescu de la conducerea diplomaţiei Bucureştilor a reprezentat o
dovadă de realism politic într-un moment de cotitură a politicii mondiale (p. 115). Subliniind acest
realism, Grigore Gafencu declara în senatul României, în februarie 1937, că „pacea se sprijină
astăzi, pe un echilibru de forţe. Faţă de acest echilibru de forţe suntem nevoiţi să facem mai puţină
politică europeană. Politica noastră externă trebuia să se îndrepte, în primui rând, asupra
intereselor noastre mai apropiate" (p. 115).
Capitolul III „România şi Ungaria între MQnchen şi dictatul de la Viena", urmăreşte
eforturile României pentru a-şi apăra independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială.
După Acordul de la Munchen, recrudescenţa manifestărilor revizioniste ale guvernelor de la
Budapesta şi Sofia a făcut aproape imposibilă continuarea de către Bucureşti a liniei politice
anterioare faţă de Ungaria şi Bulgaria" (p. 136). Începând cu 14 martie 1939, Ungaria a
concentrat, la frontiera cu România, circa 13 brigăzi mixte, două brigăzi rapide şi 2 brigăzi moto.
În aceiaşi zi la orele 20 s-a constituit grupul operativ Maramureş" pentru a face faţă evenimentelor
ce s-ar fi produs la frontiera de nord a Transilvaniei, comandant fiind numit generalul Iosif Iacobini
(p. 141 ).
Capitolul IV „Transilvania în anii celui de-al doilea război mondial", tratează situaţia
tragică prin care a trecut această provincie. într-un studiu întocmit de secţia a III-a Operaţii a
Marelui Stat Major consemna imposibilitatea apărării frontierelor. Din punct de vedere politic „ne
considerăm înşelaţi şi de către germani şi de către ruşi şi de către bulgari, atât în tratativele
existente cât şi în promisiunile vagi care ne-au fost făcute" (p. 174-175). Referitor la apărarea
Transilvaniei cu totalitatea forţelor, aceasta ar li urmată de o „simplă acoperire pe restul
770
frontierelor şi deci pierderea eventuală a Moldovei, Dobrogei, Munteniei şi Banatului" (p. 175).
Comentând Arbitrajul de la Viena, prin care României îi era răpit nordul Transilvaniei,
scriitorul american, Milton G. Lehler, scria": Această separaţiune este un non sens istoric,
geografic, economic, etnic, etc., o absurditate, o ameninţare pentru pacea Europei" (p. 179).
Mareşalul Ion Antonescu a avut ca ţel, încă de la începutul guvernării, refacerea integrităţii
teritoriale a statului" (p. 187). În întâlnirea cu Hitler, Antonescu a arătat că după dictatul de la
Viena politica sa s-a bazat pe două jaloane „garanţia cu privire la frontiere şi protecţia minorităţii
de 1.352.000 de români rămaşi în Ungaria. Totuşi ungurii au încălcat imediat obligaţia pe care şi
au asumat-o faţă de Germania şi Europa. 4500 de refugiaţi au părăsit partea ungară a
Transilvaniei. Ei au fost maltrataţi şi jefuiţi de avuturile lor. femei şi copii au fost asasinaţi de
unguri şi mulţi dintre ei s-au refugiat în România, cu ochii scoşi, limbile tăiate şi unghiile smulse"
(p. 188). .
În realitate dimensiunea tragediei Ardealului de nord era mult mai mare. „Numai în
perioada 1 septembrie - 30 octombrie 1940, 919 români au fost asasinaţi, 1126 torturaţi, 4126 de
reprezentanţi ai vieţii politice şi sociale au fost maltrataţi, iar 15893 arestări s-au produs prin
autorităţile de ocupaţie. 70000 de persoane au fost internate în lagăre de muncă, iar mii de români
au fost expulzaţi" (p. 188).
La 11 februarie 1942, mareşalul adresa un memorandum lui Hitler în care scria: „ Poporul
român s-a născut în Carpalii Daciei a trăii în unitatea geopolitică a Daciei, pe care nici Imperiul
roman unificator nu a înlăturat-o, şi nici invaziile nu l-au putut îndepărta. Singur, lovit de veacuri,
invazii şi imperialisme, el a înfruntat aici toate primejdiile şi aici va muri. Transilvania nu este un
pământ, un teritoriu, este leagănul românilor, este sufletul nostru ( ... ) nici o forţă din lume nu ne
va scoate din Podişul Transilvaniei. Ceea ce n-au putut face slavii, turcii şi ruşii, nimeni nu va
izbuti" (p. 190-191).
Chiar Hitler la întâlnirea, din 23 martie 194, cu mareşalul Antonescu, se dezicea de dictat,
declarând că: „dată fiind situaţia creată de Ungaria, nu mai are nici o obligaţie faţă de acest popor
şi, în consecinţă, nu mai poate rămâne singurul susţinător al Arbitrajului de la Viena" (p. 194).
Problema anulării dictatului fascist de la Viena, este analizată de către autor, în capitolul V al
lucrării. Se urmăresc pas cu pas eforturile făcute de România după lovitura de stat de la 23 august
1944 de a obţine anularea dictatului şi revenirea la patria mamă. După 25 octombrie 1944, încep
dificultăţile guvernului de la Bucureşti de a-şi instaura deplina suveranitate asupra acestui
străvechi pământ românesc. Generalul C. Sănătescu nota în jurnalul său „Transilvania este
cucerită aproape în întregime, însă ruşii nu ne lasă să intrăm nici în Cluj, nici mai la vest. Câţiva
români care au pătruns în Cluj, au fost arestaţi, nici trupele române n-au voie să treacă prin acest
oraş" (p. 203).
După eliberarea Transilvaniei, comisia aliată de control (sovietică) a cerut guvernului
Sănătescu să-şi retragă toate autorităţile abia instalate. Ea hotăra la 14 noiembrie 1944, că până
la instituirea în România a unui guvern considerat democratic „problema ordinii din nordul
Transilvaniei să treacă sub administraţia Armatei Roşii" (p. 204), Evocând faptele de război Voigt,
scriitor anglo-saxon observa că „Uniunea Sovietică a violat convenţia de armistiţiu, păstrând nu
numai Transilvania, dar şi Moldova, sub administraţie directă" (p. 204).
Chiar după eliberarea Ardealului de Nord, abuzurile, suferinţele şi umilinţele populatiei
româneşti continuau, „sub masca comunismului activitatea iredentistă maghiară se manifesta
din plin, căutând să sfideze şi să umilească tot ce era românesc" (p. 206). Printr-un raport al
marelui Stat Major, guvernul Rădescu, era informat, la 1 martie 1945, despre aceste abuzuri
constând din „ interzicerea tricolorului românesc; arestarea liceenilor care purtau cocarda
naţională la butonieră; oprirea tuturor manifestărilor naţionale; obligaţia românilor de a folosi, în
raporturile cu autorităţile numai a limbii maghiare; arestarea abuzivă, umilirea şi maltratarea
românilor, îndeosebi a intelectualilor acuzaţi de „fascism"; sechestrarea, escortarea şi umilirea
ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor români, veniţi să-şi vadă familiile în nordul Transilvaniei, etc."
Raportul prezenta obiectivele ungurilor care urmăreau: „atingerea libertăţii individuale şi
discreditarea elementului românesc faţă de aliaţi şi intensa propagandă revizionistă cu implicaţii
pentru viitoarea Conferinţa de Pace" (p. 207).
Deşi Convenţia de armistiţiu din 12-13 septembrie 1944 stipula restabilirea suveranitălii
de stat a României asupra nordului Transilvaniei, prescripţia a fost grosolan încălcată de către
URSS. Americanii constatau, că în ce priveşte judeţul Maramureş, din toamna anului 1944, până
771
la instaurarea guvernului Groza, s-a aflat sub ocupaţia militară sovietică, perioadă în care
„autorităţile locale au incurajat campania pentru anexarea Maramureşului la Republica Sovietică
Socialistă Ucraniană" (p. 209).
După impunerea, la 6 martie 1945, a guvernului dr. Petru Groza, şi purtarea unor discu Iii
în Consiliul de Miniştrii şi Comisia aliată de control, urmate de un schimb de mesaje între Moscova
şi Bucureşti, la 9 martie „guvernul sovietic acceptă reinstaurarea administraţiei româneşti în
Transilvania" (p. 21 O). Până la Conferinţa de Pace, diplomaţia maghiară a încercat să păstreze
o suprafală ce varia de la 11-22000 km. pătraţi din Transilvania. În acest scop o delegalie
maghiară, efectua o vizită la Moscova, în aprilie 1946, prezentând cele două cereri. Stalin le-a
spun glumind: „Dacă Uniunea Sovietică acceptă planul, regele României va abdica" (p. 21 O).
Răspunsul sovieticilor a fost ca revendicările Ungariei în problema Transilvaniei, trebuie discutate
direct cu premierul român dr. Petru Groza, pentru a ajunge la un aranjament" Drept urmare la 27
aprilie 1946, Pal Sebestyen, secretar general al Ministerului de externe ungar, a efectuat o vizită
la Bucureşti, unde a fost primit de viceprimministrul şi şeful diplomaţiei României, Gh. Tătărăscu,
şi de premierul dr. Petru Groza".
Dr. Petru Groza, după ce a ascultat propunerile ungare, a declarat că este partizanul
reconcilierii între naţiunile ungară şi română, dar consideră cererile inacceptabile; „distrugerea
unităţii Transilvaniei reprezintă o imposibilitate şi o greşeală fatală". El a invitat pe unguri şi
români să se apropie unii de alţii şi a refuzat orice discuţie referitoare la autonomia teritorială în
Transilvania; (p. 216).
Tratatul de pace, prin articolul 2, stipula că „hotarele Sentinţei de la Viena, din 30 august
1940, sunt declarate nule şi neavenite. Frontiera dintre România şi Ungaria este restabilită prin
articolul de faţă astfel cum exista la 1 ianuarie 1938" (p. 230).
Volumul istoricului Valeriu Florin Dobrinescu, bazat pe numeroase documente externe,
vine să clarifice acele părţi întunecate sau incertitudini care îmi planau încă asupra realităţilor
Transilvaniei, datorate politicii iredentiste şi apoi agresive şi teroriste promovată de Ungaria.
Ioachim Lazăr
IOAN N. CIOLAN, Transilvania prigonită de Unguri, Casa de editură „Petru

Maior", Târgu-Mureş. Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna", Sfântu
Gheorghe; Târgu Mureş, 1996, 168 p + 39 p ilustrate.
într-o perioadă în care relaţiile româno-maghiare încearcă să se îndrepte spre o normalitate

dorită, sperăm, de ambele păr!i. lucrarea Transilvania - ultima prigoană maghiară, vede
lumina tiparului, având titlul schimbat în Transilvania prigonită de unguri, ediţia respectând în
conţinut varianta princeps, apărută în „ Edizioni Europa" din Roma, în anul 1980.
Cartea este structurată pe 1O capitole care conţin numeroase dovezi privind calvarul
suferit de naţiunea şi biserica română în perioada anilor 1940-1944, plus 39 de pagini ilustrate
ce redau figurile preoţilor martiri şi imaginile bisericilor devastate şi dărâmate de maghiari.
Lucrarea începe cu o rememorare a vieliii celui care a fost Ioan N. Ciolan, realizată de
profesorul Mihai Racoviţan de la Universitatea„Lucian Blaga" din Sibiu, acţiune binevenită şi
apreciată de cititorii care, interesaţi fiind, pot afla principalele date biografice ale autorului.
772
După un prim capitol care-l introduce pe cititor în atmosfera anilor premergători Dictatului
de la Viena, ani în care oficialităţi şi organizaţii maghiare au depus toate eforturile în vedere a
revizuirii graniţei cu România, au promovat o politică al cărei singur scop era „desfiinţarea
naţiunii române din Transilvania" (p. 27), urmează capitolul li Calvarul episcopiilor, protopopilor
şi preoţilor români.
Sute de familii româneşti din Transilvania de nord au fost silite să plece, în frunte cu
conducătorii lor spirituali, episcopi, protopopi şi preoţi.
Acţiunile maghiare nu s-au limitat doar la atât. lată ce scria episcopul Vasile Stan din
eparhia ortodoxă română de Maramureş, într-o scrisoare adresată Patriarhului Nicodim: „Cu
adâncă durere sufletească vă aduc ia cunoştinţă că Episcopia noastră a Maramureşului este
complet distrusă de teroarea administraţiei militare maghiare" (p. 35).
Consecvenţi unor manifestări în relaţia cu naţiunea română, cu reprezentanţii săi,
caracterizate prin insulte, ostilităţi şi violenţe (este îndeajuns să amintim doar două momente:
1848-1849 şi 1892), maghiarii din Huedin l-au schingiuit şi ucis bestial pe protopopul ortodox
Aurel Munteanu, în septembrie 1940. " ... O bandă de douăzeci şi unu de asasini l-au înconjurat
şi au început să-l insulte, să-l scuipe şi să strige: <<popă hoţ, valah împuţit>>. Apoi a fost lovit
peste obraji, peste cap şi braţe cu ciomegele, până l-au doborât la pământ, plin de sânge. Apoi,
unul dintre asasini, Buday lănos Gyepu, i-a vârât un drug de fier prin gură şi l·a scos prin ceafă"
(p. 40).
Sfârşitul capitolului prezintă o listă a preoţilor alungali peste graniţă, fără pretenţia de a
fi completă, dar suficient de lungă pentru a demonstra amploarea fenomenului.
Următoarele capitole, până la capitolul VIII, conţin dovezi ale preocupărilor de care era
animat guvernul maghiar, care vizau dărâmarea bisericilor româneşti din Arcul Carpatic şi din
nordul Transilvaniei „obstacolul cel mai puternic în calea desfiinţării naţiunii române" (p. 53).
Casele parohiale erau folosite ca depozite, ca local pentru jandarmii maghiari, iar
bisericile erau pângărite, jefuite, devastate şi demolate. Credincioşii ortodocşi.rămaşi fără
biserici şi fără preoţi erau obligaţi să treacă la confesiunile maghiare. „Ziarul Uj Magyarorszăg,
din 12 octombrie 1941 cerea ca toate bisericile în stil bizantin din secuime să fie distruse, pentru
ca satele secuieşti să-şi capete aspectul lor vechi şi să se restabilească <<armonia maghiară>>
a Transilvaniei" (p. 53).
După alungarea preoţilor şi dărâmarea bisericilor au urmat alte măsuri ale guvernului
maghiar, dar având acelaşi scop „a şterge orice urmă a existenţei românilor în întreg teritoriul
cotropit de Ungaria„." (p. 86). Este vorba de ordinul dat administraţiei maghiare din Transilvania
de nord de a înlocui de pe toate crucile de lemn şi de piatră inscripţiile româneşti cu inscripţiile
în limba maghiară.
, Semnificativă pentru consternarea cu care populaţia românească şi preoţii au primit
această măsură este scrisoarea preotului Teodor Germen, care se încheia astfel: „Poporul se
simţeşte vătămat şi nu voieşte să delaturăm inscripţiile. Mi-e groază de urmări, aş merge în lume
dacă aş putea" (p. 88).
Măsurile administraţiei maghiare nu s-au oprit aici. Acolo unde bisericile româneşti
ortodoxe nu au fost dărâmate, ele au fost închise şi sigilate, oficierea serviciului religios în aceste
biserici fiind interzisă. Se încerca din nou maghiarizarea bisericilor ortodoxe, preoli ortodocşi
ruteni aflaţi sub jurisdiclia episcopiei ortodoxe maghiare din Muncaci, „oficiind slujbe religioase
în limba maghiară în biserici ortodoxe, de unde fuseseră izgoniţi preoţii români"(90).
Bisericile au fost deposedate de loturile parohiale, care au fost redate foştilor proprietari
maghiari expropiaţi, fiind lipsite astfel de baza materială necesară întreţinerii lor şi a preoţilor.
În cadrul capitolului VI există un subcapitol cere tratează o temă care este parcă mai mult
ca niciodată ancorată în contemporaneitate: Pacea maghiară: o barieră în calea Europei unite
de mâine.
Realizarea unor relalii fireşti, bazate pe un climat de convieţuire paşnică intre naţiunile
română şi maghiară nu se poate duce la bun sfârşit în momentul în care doar una dintre părţi
doreşte acest lucru, partea cealaltă fiind tributară vechii mentalităţi de care a fost animată în
trecut şi ale cărei răbufniri apar şi în prezent.
Capitolul VIII, Un atentat premeditat la fiinţa naţiunii române din Transilvania prezintă
în prima parte programul propus de Anton Huszar, ce avea scopul de a desfiinţa biserica şi şcolile
româneşti, „ambele constituind obstacole de netrecut ale maghiarizării românilor" (p. 120),
773
împotriva acestor două instituţii guvernele 111aghiare luând toate măsurile în vederea desfiinţării.
Autorul continuă, prezentând câteva cazuri în care învăţători şi profesori români întorşi la
vechile lor posturi deţinute înainte de septembrie 1940 au fost nevoiţi să plece din nou, posturile
fiind ocupate de cadre didactice maghiare, „dar faptul concret că nu mai existau şcoli sau secţii
cu limba de predare română în comunele acestor judeţe" (p. 122). Exista de asemenea situaţia,
surprinsă de autor până în deceniul şapte al acestui secol, când în sate din judeţele Harghita,
Mureş, nu existau şcoli primare româneşti, toate eforturile locuitorilor români de a le înfiinţa şi
de a fi trimişi învăţători fiind lipsite de succes.
Mutatis mutandis, este un fapt care ne aduce frapant aminte de situaţia românilor ardeleni
înainte de 1918, concluzia autorului" ... în această regiune (Arcul Carpatic n.n.) se continuă opera
de maghiarizare a românilor, care sunt împiedicaţi să mai aibă şcoli şi biserici româneşti şi
aceasta în anul 1979, ca o dovadă că metodele de deznaţionalizare practicate de guvernele din
Budapesta nu au fost înlăturate" (p. 126), subliniind această idee.
Problema reprezentării românilor în conducerea administrativă a zonelor în discuţie este
prezentată de autor, cu exemple, până în preajma anilor 70. Situaţia dificilă pentru etnicii români
de atunci este la fel şi pentru cei de acum. Strădaniile depuse în vederea amenajării muzeului de
istorie din Topliţa, judeţul Harghita, se lovesc de o administraţie majoritară maghiară probaDil
incapabilă, dacă nu răuvoitoare, să înţeleagă necesitatea şi importanţa unei asemenea institutii.
Exemplele prezentate de autor nu se opresc aici. Ele continuă şi demonstrează efectele
unei mentalităţi şi a unui comportament specifice „poporului cuceritor maghiar".
Cu toate declaraţiile de bună credinţă de care susţin că sunt animaţi, atât guvernul de la
Budapesta, cât şi reprezentanţi ai maghiarilor din România, faptele sunt cele care demonstrează
adevăratele intenţii. Iar faptele nu au fost, cartea lui Ioan N. Ciolan o demonstrează şi nu sunt
favorabile bunei înţelegeri intre români şi maghiari.
O asemenea carte vede lumina tiparului într-un moment în care datorită contextului
internaţional cunoaşterea istoriei Transilvaniei este parcă mai importantă ca oricând. Se pare că
proverbul latin Historia magistra vitae se face tot mai înţeles. Rămâne de văzut dacă învăţând din
greşeli, reuşim să nu le repetăm.
Marcel Morar
CRONICĂ
CRONICA ACTIVITĂŢII ŞTIINŢIFICE A MUZEULUI CIVILIZAŢIEI

DACICE ŞI ROMANE DEVA PE ANII 1995-1996
I. CERCETĂRI ŞTIINŢIFICE
a) Săpături arheologice şi paleontologice
ADRIANA RUSU PESCARU, EUGEN PESCARU, Şantierul arheologic

Aque-Călan Băi (1995)
ADRIANA RUSU PESCARU, EUGEN PESCARU, ADRIANA ARDEU,
CĂTĂLIN RIŞCUŢA, ANGELA BĂLOS, Şantierul arheologic Magna Curia (1996)
DANIELA DRĂGHIA, MIHAI CĂSTĂIAN, Şantierul arheologic Turdaş
(1996)
DANIELA DRĂGHIA, MIHAI CĂSTĂIAN, DANIEL ŢUŢUIANU, Şantierul
arheologic Tăulaş (1996)
DANIEL ŢUŢUIANU, Şantierul arheologic Biserica Sf. Nicolae Hunedoara
(1996)
CORALIA JIANU, Şantierul paleontologic Sânpetru (1995 şi 1996)
b) Cercetare de arhivă, Biblioteci şi de teren
MARCELA BALAZS, Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca

(1995 şi 1996); Institutul Central de Biologie Bucureşti (1996); Munţii Metaliferi
(1995 şi 1996)
MARIA BASARAB, Depozitul de carte de la Orăştie (1995 şi 1996);
Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca (1995 şi 1996); Biblioteca
Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (1995 şi 1996)
GICA BĂIEŞTEAN, Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane
Deva (1996); Biblioteca Muzeului Arheologic Sarmizegetusa (1996)
ANGELA BĂLOS, Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva
(1996)
SILVIA BURNAZ, Institutul de Cercetări Biologice Cluj-Napoca (1995 şi
1996); Munţii Şureanu (1995 şi 1996)
MIHAI CĂSTĂIAN, Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane
Deva (1996); Biblioteca Muzeului de Artă Populară Orăştie (1996)
MIHAI DAVID, Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi R"omane Deva
(1995 şi 1996)
DANIELA DRĂGHIA, Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane
Deva (1996)
776 Cronica activitălii ştiintifice
SEBASTIAN DOMNARU, Institutul Central de Biologie Bucureşti (1995);

Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca (1995 şi 1996); Culoarul
Mureşului; Valea Grişului Alb (1995 şi 1996)
GHEORGHE FIRCZAK, Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane
Deva (1995 şi 1996); Biblioteca Teleki Târgu Mureş (1995); Biblioteca Academiei
Române, Filiala Cluj-Napoca (1995 şi 1996)
ADELA HERBAN, Arhiva Ministerului de Externe (1995); Biblioteca
Academiei Române Bucureşti (1995); Bibl.ioteca Academiei Române, Filiala
Cluj-Napoca (1996); Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva
(1995 şi 1996}
'DOINA IONESCU, Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane
Deva (1995 şi 1996); Biblioteca judeţeană Ovid Densuşianu Deva (1995 şi
1996)
CORALIA JIANU, Institutul de Geologie Bucureşti (1995)
IOACHIM LAZĂR, Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca
( 1995); Biblioteca Academiei Române Bucureşti (1995 şi 1996); Biblioteca Astra
Sibiu (1995 şi 1996); Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva
(1995 şi 1996)
GABRIELA CRISTINA LĂCĂTUŞ, Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice
şi ~omane Deva (1996)
NICOLAE MARCEL MORAR, Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi
Romane Deva ( 1996); Biblioteca Astra Sibiu (1996); Arhivele Naţionale,. Filiala
Hunedoara (1996)
EMIL NEMEŞ, Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva
(1995 şi 1996)
OLIMPIA PALAMARIU, Arhivele naţionale, Filiala Deva (1995 şi 1996);
Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (1995 şi 1996)
EUGEN PESCARU, Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca
(1995 şi 1996); Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (1995 şi
1996)
ADRIANA RUSU PESCARU, Institutul de Arheologie şi Istoria Artei (1995
şi 1996); Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (1995 şi 1996)
CRISTINA RASA, Biblioteca Facultăţii de Biologie Bucureşti (1995 şi
1996); Grădina Botanică Bucureşti (1995 şi 1996)
CĂTĂLIN RIŞCUŢA, Biblioteca Muzeului Unirii Alba Iulia (1996); Muzeul
Civilizaţiei dacice şi Romane Deva (1996)
CRISTINA RIŞCUŢA, Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane
Deva (1996)
MARIA VÂRTOPEANAU, Biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane
Deva (1995 şi 1996)
Ioachim Lazăr 777
c) Susţinerea de examene şi rferate la doctorat
MARCELA BALAZS, Fitocenologia şi vegetaţia României (examen);

Caracterizarea florei cheilor calcaroase din Munţii Metaliferi (referat).
CORALIA JIANU, Principii şi metode de paleoecologie aplicate
organismelor terestre (examen).
d) Publicaţii apărute sub egida muzeului
Seria publicaţiei „Sargetia" a continuat cu volumul XXV, apărut în anul

1995, ce cuprinde rezultatele cercetărilor muzeografilor hunedoreni din anii
1992-1994, precum şi valoroase colaborări externe. Sunt prezenţi în paginile
revistei un număr de 1O muzeografi din totalul de 13 câţi activau la acea dată în
cadrul muzeului devean. Au publicat studii sau comunicări muzeografii Adriana
Rusu, Emil Nemeş, Eugen Pescaru, Olimpia Palamariu, Ioachim Lazăr, Adela
Herban, Gheorghe Firczak, Maria Basarab, Doina Ionescu şi Rodica Andruş. În
acelaşi an (1995) a apărut şi „Sargetia" - series scientia naturae" volumul XVI.
Sunt prezenţi cu studii în revistă muzeografii Coralia Maria Jianu, Marcela
Balăzs şi Slivia Burnaz.
Seria revistei Historia Magistra Vitae a continuat în anul 1996 cu apariţia
volumului 3, intitulat „Epoca luminilor. Cultură şi civilizaţie românească" sub
îngrijirea muzeografilor Maria Basarab şi Gheorghe Firczak. Sunt prezenţi cu
studii în revistă muzeografii Maria Basarab, Gheorghe Firczak, Doina Ionescu
şi Mihai David.
Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Congresul Naţionalităţilor şi a 75 de
ani de la Tratatul de pace de la Trianon a apărut, sub îngrijirea muzeografului
Ioachim Lazăr, volumul „Restituiri" 111/1995 intitulat Români, sârbi, slovaci".
Sunt prezenţi în cadrul volumului şi muzeografii Ioachim Lazăr şi Adela Herban.
La împlinirea a 150 de ani de la naşterea istoricului Nicolae Densuşianu,
a apărut, sub îngrijirea muzeografului Ioachim Lazăr, volumul „Restituiri" IV,
intitulat Densuşienii. Pe lângă numeroase colaborări din ţară, este prezent în
revistă cu studii dedicate unor membri ai familiei Densuşianu şi muzeograful
Ioachim Lazăr.
Sub egida Muzeului din Deva, în colecţia Acta Musei Devensis, a apărut
în anul 1996, monografia „Sarmizegetusa Regia - capitala Daciei preromana.
În colectivul de autori se află Adriana Rusu Pescaru, iar prezentarea grafică a
lucrării a fost realizată de Eugen Pescaru.
li. STUDII ŞI ARTICOLE APĂRUTE ÎN ANII 1995-1996
MARCELA BALĂZS, La caracterisation phytogeographique et ecologique

des especes vasculaires de la zone Pojoga, le departament de Hunedoara, în
Sargetia, XVl/1994, p. 40-62; Des investigations phytotaxonomiques dans la
zone de la Grote Cioclovina; în Sargetia, XVl/1994, p. 63-79; Problema agriculturii
778 Cronica activităţii ştiinţifice
în conferinţele economice ale Astrei ţinute în judeţul Hunedoara, în volumul al

XV-iea Simpozion naţional de Istorie şi Retrologie Agrară a României, Arad,
1995, p. 446-448; Plantele în viaţa poporului român (li), în revista Mioriţa, nr. 2/
1995, p. 86-87; Rezervaţii botanice din judeţul Hunedoara, în revista Ecos 95,
Piteşti,p. 25-26; Plante rare din Munţii Poiana Ruscă, în Corviniana, An. I, nr. 1I
1995, p. 247-251; Plante medicinale utilizate în satele Ribicioara şi Uibăreşti, în
volumul celui de-al XVI-iea Simpozion Naţional de Istorie şi Retrologie Agrară
a României, Giurgiu, 1996; La caracterisation de la flore des gorges calcariferes
des Monts Metalliferes. Des aspects phytocoenologiques, în Sargetia, XVII/
1996, p. 47-105.
MARIA BASARAB, Cărţi vechi româneşti, de prevestire, aflate în patrimoniul
bibliofil hunedorean, în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 331-337; Cărţi manuscrise
din patrimoniul cultural hunedorean, în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 361-375;
Însemne ale unei culturi vechi hunedorene, în Corviniana, An I, nr. 1/1995, p. 99-
103; Cărţi vechi religioase româneşti şi clerici iluminişti, în Historia Magistra
Vitae, nr. 3/1996, p. 85-93; Cornel Tatai Baltă, Gravori în lemn de la Blaj. 1995
(recenzie în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 952-954)
SILVIA BURNAZ, Des dates concernant la faune de Lepidopteres de la
depression de Haţeg (le secteur Tuştea-Sarmizegetusa-Pui-Subcetate), în
Sargetia, XVl/1994, p. 80-97; Les familles cicindelidae, Carabidae et Trechidae
dans la collection de coleopteres „Joseph Mallasz" du Musee de Deva (le
departament de Hunedoara, Roumania), în Sargetia, XVl/1994, p. 98-128; Des
considerations concernant la protection des Gorges de Ribicioara et des
Gorges de Uibăreşti (le departament de Hunedoara), în Sargetia, XVl/1994, p.
129-138; Insecte-legende, credinţe, obiceiuri, (11), în Mioriţa, nr. 2/1995, p. 88;
Consideraţii ecologice şi zoogeografice privind fauna de macrolepidoptere a
Cheilor Crivadiei (Masivul Şureanu), în Buletin de Informare SLR, Cluj-Napoca,
voi. 6, nr. 1-2; Des considerations ecologiques et zoogeographiques concernant
la faune de macrolepidopteres du Bassin Grădiştea Muncelului-Costeşti (le
Massif Şureanu), în Sargetia XVll/1996, p. 111-126; Des macrolepidopteres su
Massif Şureanu (le secteur de la depression mantagneuse Oaşa et le Mont
Şureanu). Des dates ecologiques et zoogeographiques, în Sargetia XVll/1996,
p. 127-142; Donnees concernant Ies macrolepidopteres de la localite Săcărâmb
(Le departament de Hunedora), în Sargetia XVll/1996, p. 143-165; Des
contributions a la connaissance de L'ichtiofaune du Couloir de Mureş (le
departament de Hunedoara), în Sargetia XVll/1996, p. 167-170 (în colaborare
cu Sebastian Domnariu).
MIHAI DAVID, Iluminismul şi discursul politic românesc din Transilvania
în prima jumătate a secolului al,XIX-lea, în Historia Magistra Vitae, nr. 3/1996,
p. 59-60
SEBASTIAN DOMNARIU, Des contributions a la connaissance de
l'ichtiofaune du Couloir du Mureş (le departament de Hunedoara), în Sargetia,
XVI 1/1996, p. 167-170 (în colaborare cu Silvia Burnaz)
Ioachim Lazăr 779
GHEORGHE FIRCZAK, Raţionalism şi preiluminism în Transilvania

secolului al XVIII-iea, în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 291-298; Bibliografia
Anuarului Societăţii de istorie şi arheologie a comitatului Hunedoara, în Sargetia,
XXV/1992-1994, p. 911-940 (în colaborare cu Rodica Andruş); Consideraţii în
istoriografie despre Ioan Budai Deleanu şi opera sa, în Historia Magistra Vitae,
nr. 3/1996, p. 16-24.
ADELA HERBAN, Religie şi diplomaţie în ţările române (sec. XVI), în
Sargetia, XXV/1992-1994, p. 265-273; Acordul de la Roma, în Sargetia, XXV/
1992-1994, p. 803-822; Poziţia dr. Aurel Vlad, ministrul cultelor şi artelor, în
problema ratificării convenţiei internaţionale dintre Statul român şi Vatican
(1929), în Restituiri, 111/1995, p. 281-288; O personalitate marcantă a Astrei,
protopopul tractului Deva, Ioan Dobre (1875-1928), în Corviniana, nr.1 /1995, p.
175-179; Rolul băncii Ardeleana şi a filialelor sale pentru dezvoltarea agriculturii
hunedorene, în Al XV Simpozion naţional de Istorie şi Retrologie Agrară a
României, Arad, 28 august-I septembrie 1995, p. 448-449; Jipa Rotaru, Octavian
Burcin, Vladimir Zodian, Mareşalul Ion Antonescu. Am făcut războiul sfânt
împotriva bolşevismului, Oradea, 1994 (recenzie în Sargetia, XXV/1992-1994,
p. 958-960).
DOINA IONESCU, Consideraţii privind colecţia de icoane pe sticlă, aflate
în Muzeul din Deva, în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 431-445; Circulaţia icoanelor
pe sticlă pe meleaguri hunedorene, în Corviniana, I, nr. 1, 1995, p. 181-187;
Cornel Tatai Baltă, Secvenţă din arta plastică blăjeană, Blaj, 1993, (recenzie),
în Sargetia , XXV/1992-1994, p. 960-963.
CORALIA-MARIA JIANU, A Right Dentary of Rhabdodon priscus Matheron
1869 (Reptilia: Ornithiscia) from the Maastrichian of Haţeg Basin (Romania), în
Sargetia, XVl/1994, p. 29-35; New Theropod Dinosaur material from the Haţeg
Basin (Late Cretaceous, Western Romania). Preliminary study, în Sargetia,
XVI 1/1996, p. 11-26 (în colaborare cu David B. Weishampel); New Collection of
Haţeg and Râpa Roşie Material (Dinosauria and Chelonia) in the Cluj University
în Sargetia, XVll/1996, p. 215-228 (în colaborare cu Nicolae Meszâros şi Vlad
Codrea); A new theropod dinosaur from the Haţeg Basin, Western Romania, in
the Hungarian Geologica! Survey Collection, în Sargetia XVI 1/1996, p. 235-242,
(în colaborare cu David B.Weishampel); European islands in the Late Cretaceous:
The importance of phylogeny in biogeographic analyses, în Sargetia XVll/1996,
p. 257-272 (în colaborare cu David B. Weishampel)
IOACHIM LAZĂR, Din corespondenţa lui Nicolae Densuşianu privind
difuzarea Chestionarului istoric şi strângerea datelor pentru Dacia preistorică,
în Sargeţia, XXV/1992-1994, p. 201-217;0 conscripţie din anii 1850 şi 1857 din
Ilia, în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 529-566; Învăţământul pedagogic
hunedorean între anii 1848-1883, în Sargetia, XXV /1992-1994, p. 623-660; Ştiri
inedite depsre familia Densuşienilor, în Historia Magistra Vitae, nr. 2/1994, p. 7-
11; Francisc Hossu Longin (1847-1935), luptător pentru drepturile naţionale ale
românilor transilvăneni, în Restituiri, 111/1995, p. 109-124; Aniversarea naşterii
lui Andrei Şaguna la Haţeg (1809-1909), în Restituiri, 111/1995, p. 237-243;

Toponimia hunedoreană, mărturie a practicării unor vechi meşteşuguri, în
Corviniana, I, nr. 1/1995, p. 103-113 (colaborare cu Elena Bugnariu); Un primar
român al Hunedoarei, avocatul George Dănilă (1844-1912), în Corviniana, I, nr.
1/1995, p. 149-157; Beniamin Densuşianu (1829-1915, un vrednic şi devotat
slujitor al bisericii româneşti greco-catolice (I), în Cultura Creştină Seria nouă,
Blaj, an. 1, nr. 1/1995, p. 23-28; Beniamin Densuşianu (1829-1915) un vrednic
şi devotat slujitor al bisericii româneşti greco-catolice li, în Cultura creştină,
Seria nouă, Blaj, nr. 1/1996, p. 96-101; În loc de prefaţă, în Restituiri, IV/1996,
p. 5-9; Predecesorii, de la Ioan Pop de Haţeg la Vizante Pop de Măceu, tatăl
Densuşienilor, în Restituiri, IV/1996, p. 11-16; Sofia, mama Densuşienilor
(1809-1882), în Restituiri, IV/1996, p. 17-22; Din viaţa şi activitatea lui Beniamin
Densuşianu ( 1829-1915), în Restituiri, IV /1996, p 23-43; Din corespondenţa lui
Aron Densuşianu cu Ioan Micu Moldovan privind înfiinţarea ziarului Orientul
latin, în Augustia, 1 (1996), Sf. Gheorghe-Cluj-Napoca, 1996, p. 191-195;
Castelul Corvineştilor Hunedoara, 1995 (album), Hunedoara, 1995; Moţii -
repere istorice hunedorene, în Reuniunea Naţională a moţilor, Deva, 1995; Din
viaţa şi activitatea economistului Vasile C. Osvadă, în Simpozionul naţional de
istorie şi retrologie agrară a României, XV, Arad, 1995, p. 480-481; Dumitru
Preda, Vasile Alexandrescu, Costică Prodan, În apărarea României Mari.
Campania armatei române din 1918-1919 (recenzie), în Sargetia, XXV/1992-
1994, p. 954-958; Simion Retegan, Sate şi şcoli româneşti din Transilvania în
mijlocul secolului al XIX-iea (1867-1875), (recenzie), în Sargetia, XXV/1992-
1994, p. 945-948.
EMIL NEMEŞ, 70 de ani de la înfiinţarea Muzeului de arheologie
Sarmizegetusa, în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 219-222; Orientali la Ulpia
Traiana, în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 161-169.
OLIMPIA PALAMARIU, Informaţii documentare referitoare la unele
descoperiri de monedă antică în judeţul Hunedoara (prima jumătate a sec. XIX-
prima jumătate a sec. XX), în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 193-200; Dr.
Octavian FI oca- colecţionar şi pasionat cercetător numismat, în Sargeţia, XXV I
1992-1994, p. 223-226; Descoperiri monetare pe vatra municipiului Hunedoara,
în Corviniana, An, I, nr. 1/1995, p. 93-98; Hunedoara, străvechi comitat, în
Cultura, an, I., nr. 25-26 din 21 nov. 1996; Zeliko Demo, Ostrogothic coinage
from collections in Croatia, Slove.nia and Bosnia-Herţegovina (recenzie), în
Sargetia, XXV /1992-1994, p. 944-945.
EUGEN PESCARU, Des orientaux dans la pagus romain de Micia, în
Sargetia, XXV/1992-1994, p. 171-180 (în colaborare cu Adriana Rusu Pescaru);
Mărturii arheologice din zona Hunedoarei, în Corviniana, an. I, nr. 1/1995, p. 11-
15 (în colaborare cu Adriana Rusu Pescaru); Decebalus la Germisara, în
Cultura Naţională, nr. 8/11 iulie 1996 (colaborare cu Adriana Rusu Pescaru);
Rezultatul cercetătorilor arheologice de la Germisara, în Revista Minelor, nr. 7/
Ioachim Lazăr 781
1996, voi. 65, serie nouă, p. 37-39 colaborare cu Adriana Rusu Pescaru); Călan
Băi „Aquae", jud. Hunedoara, în Cronica cercetărilor arheologice - campania
1995, Brăila, 1996, p. 23-24 şi 150 (colaborare cu Adriana Rusu Pescaru).
CĂTĂLIN RIŞCUŢA, Obiecte de os şi corn în cultura Wietenberg, în
Buletinul Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti (BCSS), 1/1995, Alba Iulia, p. 53-60;
Consideraţii privind însemnările pe cărţi vechi româneşti din Zarand şi Hunedoara,
în BCSS, 1/1995, Alba Iulia, p. 159-164; Plastica antropomorfă a culturii
Coţofeni, în BCSS, 2/1996, Alba Iulia, p. 69-74; Câteva aspecte privind rolul
cărţii şi al icoanelor în cadrul vieţii religioase la români (sec. XVII-XVIII), în
BCSS, 2/1996, Alba Iulia, p. 217-224.
CRISTINA RIŞCUŢA. Aspecte privind înfiinţarea şi activitatea desfăşurată
de Garda Naţională a Frontului Renaşterii Naţionale în ţinutul Mureş, în BCSS,
nr. 2/1996, Alba Iulia, p. 263-167; Manifestările aniversare - expresie a cultului
personalităţii regelui Carol al II-iea, în BCSS, nr.2/1996, Alba Iulia, p. 269-279.
ADRIANA RUSU PESCARU, Les lllyriens en Dacie în Politique edilitaire
dans Ies provinces de L'Empire romain, în Actes dulie colique roumano-suisse,
Berna, 12-19 septembrie 1995, Berna-Elveţia, p. 145-156; Les lllyries en Dacie,
în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 137-154; Des Orientaux dans le pagus romain
de Micia, în Sargetia, XXV/1992-1994, p. 171-180 (colaborare cu Eugen Pescaru);
Rezultatele cercetărilor arheologice de la Germisara (Geoagiu Băi) în Revista
Minelor, nr. 7/1996, p. 37-39 (colaborare cu Eugen Pescaru); Mărturii arheologice
în zona Hunedoarei, în Corviniana, an. I, nr. 1/1995, p. 11-16 (colaborarea cu
Eugen Pescaru); Călan Băi „Aquae", în Cronica cercetărilor arheologice -
campania 1995, Brăila, 1996, p. 23-24 şi 150 (colaborare cu Eugen Pescaru);
Decebalus la Germisara, în Cultura Naţională, nr. 8/11 iulie 1996 (colaborarea
cu Eugen Pescaru); Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei preromana, Deva,
1996 (în colaborare cu Ioan Glodariu ş Eugen larolavschi).
III. PARTICIPĂRI LA MANIFESTĂRILE ŞTIINŢIFICE

1995
1. Simpozionul Unirea Principatelor Române, organizat de Muzeul

Civilizaţiei
Dacice şi Romane Deva (Maria Vârtopeanu), Deva, 24 ianuarie 1995.
GHEORGHE FIRCZAK, Contextul internaţional al Unirii Principatelor.
MARIA BASARAB, Unitatea culturală românească, preluQiul unităţii politice
a românilor.
MARIA VÂRTOPEANU, Unirea principatelor şi reformele lui Alexandru
Ioan Cuza.
IOACHIM LAZĂR, Alexandru Ioan Cuza şi Transilvania.
ADELA HERBAN, Alexandru Ioan Cuza văzut de Constanţa Dunca Scheau.
OLIMPIA PALAMARIU, Unirea de la 1859 oglindită în medalistică.

DOINA IONESCU, Actul Unirii în viziunea artiştilor plastici români.
Simpozionul „Academician Silviu Dragomir, fiu al meleagurilor
hunedorene", organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (Maria
Vârtopeanu), Ilia, 16 martie 1995.
MARIA VÂRTOPEANU, Silviu Dragomir, viaţa şi activitatea.
Simpozionul ştiinţific „Contribuţia lui Francisc Hossu-Longin în activitatea
de emancipare socială, culturală şi naţională a românilor transilvăneni", organizat
de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (Adela Herban), Deva, 30 martie
1995.
ADELA HERBAN, Inculpaţi şi apărători hunedoreni în procesul
Memorandului.
IOACHIM LAZĂR, Francisc Hossu-Longin şi Societatea de istorie şi
arheologie a Comitatului Hunedoara.
Simpozionul „ Reprezentanţi de seamă ai iluminismului românesc",
organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (Maria Basarab), Deva,
7 aprilie 1995.
GHEORGHE FIRCZAK, Consideraţii despre Ioan Budai Deleanu şi opera
sa în istoriografia română.
MIHAI DAVID, Iluminismul şi discursul politic românesc în Transilvania în
prima jumătate a secolului al XIX-iea.
MARIA BASARAB, Cărţi vechi româneşti şi clerici iluminişti.
DOINA IONESCU, Arta românească în secolul al XVIII-iea şi începutul
secolului al XIX-iea, între permanenţă şi inovaţie.
Simpozionul comemorativ „Locul şi rolul Densuşienilor în istoria şi cultura
naţională (95 şi respectiv 80 de ani de la moartea lui Aron şi Beniamin
Densuşianu), organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (Ioachim
Lazăr) şi Primăria comunei Densuş, Densuş, 26 aprilie 1995
IOACHIM LAZĂR, Beniamin Densuşianu - deschizător de drum al
Densuşienilor.
ADELA HERBAN, Beniamin Densuşianu vrednic şi devotat slujitor al
bisericii româneşti greco-catolice.
Simpozionul ştiinţific „Eroism şi jertfă. Armata română în cele două
războaie mondiale, organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (Adela
Herban), Deva, 5 mai 1995.
IOACHIM LAZĂR, Regruparea unităţilor armatei l-a de sub conducerea
generalului Dragalina pentru oprirea ofensivei germano-austro-ungare de la Jiu
din octombrie 1916.
ADELA HERBAN, Acţiuni militare pe teritoriul judeţului Hunedoara în
august 1944.
Simpozionul „Cultură şi civilizaţie în secolul luminilor", organizat de
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (Gheorghe Firczak), Deva, 19-20
mai 1995.
Ioachim Lazăr 783
GHEORGHE FIRCZAK, Convergenţe europene în Secolul Luminilor.

EMIL NEMEŞ, Contribuţii culturale la cunoaşterea Sarmizegetusei.
MARIA BASARAB, Cărţi româneşti religioase şi clerici iluminişti.
DOINA IONESCU, Interferenţe iluministe în arta românească.
Simpozionul ştiinţific „ Bran ul în cultura populară românească, Bran, 1-3
iunie 1995.
IOACHIM LAZĂR, Elemente de cultură populară românească în
Chestionarul lui Nicolae Densuşianu 1893-1895.
Simpozionul , , Revistei Orăştiei -100 de ani, organizat de Muzeul Civilizaţiei
Dacice şi Romane Deva (Maria Basarab), Orăştie, 7 iunie 1995.
MARIA BASARAB, Revista Orăştiei, ştiri şi nume de referinţă.
DOINA IONESCU, Revista Orăştiei - surse documentare artistice.
Simpozionul ştiinţific, ,Contribuţia creştinismului la păstrarea şi dezvoltarea
valorilor neamului", organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva
(Ioachim Lazăr), Deva, 9-1 O iunie 1995. ·
IOACHIM LAZĂR, Biserica strămoşească şi Marea Unire. Misiunea prof.
dr. Nicolae Bălan (viitorul episcop al Ardealului) din noiembrie 1918 la laşi.
ADELA HERBAN, Nicolaus Olahus între Reformă şi Contrareformă
GHEORGHE FIRCZAK, Reformă şi Contrareformă în Transilvania.
MIHAI DAVID, Morala credinţei. Sensul creştin al vieţii rurale române.
MARIA BASARAB, DOINA IONESCU, DOINA ANTONESCU, Date actuale
privind monumentele de cult hunedorene.
Centenar Traian Dada, 1822-1895, Timişoara şi Caransebeş, 17-18 iulie
1995.
IOACHIM LAZĂR, Activitatea politică a lui Traian Dada.
ADELA HERBAN, Traian Dada şi biserica românească.
Sesiunea ştiinţifică „Lupta naţionalităţilor din Imperiul Austro-Ungar pentru
emancipare şi unitate naţională", organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi
Romane Deva (Ioachim Lazăr), Deva 16-19 august 1995.
IOACHIM LAZĂR, Francisc Hossu Longin - luptător pentru drepturile
naţionale ale românilor din Transilvania.
ADELA HERBAN, Pledoaria dr. Aurel Vlad pe marginea ratificării Convenţiei
internaţionale dintre statul român şi Vatican.
IOACHIM LAZĂR, Aniversarea centenarului naşterii lui Andrei Şaguna
(1809-1909), la Haţeg.
Simpozionul ştiinţific „ Dictatul de la Viena-55 de ani de la sfârtecarea
trupului sfânt al României Mari, organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi
Romane Deva (Ioachim Lazăr), Deva, 28 august 1995.
IOACHIM LAZĂR, Două decenii de eforturi româneşti pentru păstrarea
statu-quo-ului stabilit în urma Tratatelor de Pace din 1919-1920.
Simpozionul ştiinţific „Avram Iancu în conştiinţa naţională" organizat de
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (Ioachim Lazăr), Brad, 9 septembrie 1995.
IOACHIM LAZĂR, Pledoarie pentru un monument închinat martirilor

români căzuţi în revoluţia de la 1848, la Târnava de Criş (jud. Hunedoara).
MARIA BASARAB, O carte veche românească cu însemnările lui Simion
Groza.
Simpozion, Zilele Marcus Ulpius Traianus, Sibiu, 16-17 septembrie 1995.
IOACHIM LAZĂR, Istoria Romei antice într-un manuscris de la mijlocul
secolului al XIX-iea.
ADELA HERBAN, Personalitatea împăratului Traian în istoriografia
românească dintre cele două războaie mondiale.
Sesiunea naţională" Românii din sud-estul Transilvaniei - istorie, cultură,
civilizaţie", Sfântul Gheorghe-Miercurea Ciuc, 22-24 septembrie 1995.
IOACHIM LAZĂR, Din corespondenţa lui Aron Densuşianu cu Ioan Micu
Moldovan privind înfiinţarea ziarului „Orientul latin" de la Braşov (1874).
Sesiunea de comunicări , ,Zilele liceului Traian, Deva, 30 septembrie
1995.
ADRIANA RUSU, Împăratul Traian.
IOACHIM LAZĂR, Istoria Romei într-un manuscris de la mijlocul secolului
al XIX-iea.
MARIA BASARAB, Primele cărţi româneşti cu alfabet latin.
Sesiunea ştiinţifică "Ecosinteze şi Etnosinteze carpatine, Piteşti 12-13
octombrie 1995.
MARCELA BALAZS, Rezervaţii naturale din judeţul Hunedoara.
CORALIA JIANU, Centenarul descoperirilor dinozaurilor de către Franz
Baron Nopcea, în bazinul Haţeg.
IOACHIM LAZĂR, Centenarul lui Andrei Şaguna o aniversare cu adânci
semnificaţii naţionale.
Simpozionul ştiinţific „Dr., Aurel Vlad- promotor al activismului politic în
lupta naţională a românilor din Transilvania (Ioachim Lazăr). Orăştie, 19 octombrie
1995.
IOACHIM LAZĂR, Dr, Aurel Vlad şi Marea Unire.
ADELA HERBAN, Poziţia dr. Aurel Vlad în probleme relaţiilor dintre statul
român şi Vatican.
Simpozionul „Confluenţe culturale româneşti", Sibiu, 21-22 octombrie
1995.
IOACHIM LAZĂR, Înfiinţarea despărţămintelor hunedorene ale Astrei.
Simpozionul Parcul Naţional Retezat la a 60-a aniversare", 24-25 august
1995. Sălaşu de Sus.
MARCELA BALAZS, SILVIA BURNAZ, Conservarea biodiversităţii florei
şi faunei Parcului Naţional Retezat.
Simpozionul „Armonii naturale, Arad, 1995.
CORALIA JIANU, Studiu tafonomic preliminar asupra fosilelor.
Ioachim Lazăr 785
Sesiunea de comunicări „Despărţământului sălăjean ar Astrei şi Reuniunea

învăţătorilorromâni sălăjeni, Zalău, 24-25 octombrie 1995.
IOACHIM LAZĂR, Adunarea de la Deva pentru constituirea Societăţii
pentru fond de teatru român.
Simpozionul ştiinţific „Hunedoara vatră de istorie, cultură şi civilizaţie
românească, organizat de Muzeul Castelul Corvineştilor (Elena Bugnariu) şi
Ioachim Lazăr, Hunedoara, 27-28 octombrie 1995.
IOACHIM LAZĂR, Un primar român al Hunedoarei - avocatul George
Dănilă.
OLIMPIA PALAMARIU, Descoperiri monetare pe vatra municipiului
Hunedoara.
EMIL NEMEŞ, Contribuţii ale umaniştilor autohtoni şi străini la istoria
Sarmizegetusei.
MARIA BASARAB, Cărţi vechi româneşti aflate în zona Hunedoarei,
mărturii documentare.
DOINA ANTONESCU, Obiecte de cositor în colecţiile muzeelor
hunedorene.
GHEORGHE FIRCZAK, Relatări despre ţinuturile hunedorene ale
călătorilor străini.
MARCELA BALĂZS, Specii de plante vasculare rare din Munţii Poiana
Ruscă.
Simpozionul Omagiu lui Crişan, organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi
Romane Deva (Ioachim Lazăr), Crişan, 22 octombrie 1995.
IOACHIM LAZĂR, Zărăndenii în răscoala lui Horea.
Simpozionul ştiinţific „ Răscoala românilor condusă de Horea, Cloşca şi
Crişan - moment de emancipare naţională, organizat de Muzeul Civilizaţiei
Dacice şi Romane Deva (Ioachim Lazăr), Curechiu, 29 octombrie 1995.
IOACHIM LAZĂR, Jertfa de sânge a locuitorilor din satul Curechiu în
revoluţia lui Avram Iancu.
Simpozionul „Mihai Viteazul-întregitor de ţară", Alba Iulia, 1 noiembrie
1995.
IOACHIM LAZĂR, Mihai Viteazul - voievodul unificator.
Sesiunea ştiinţifică „80 de ani de la înfiinţarea Muzeului Olteniei, Craiova,
9-1 O noiembrie 1995.
IOACHIM LAZĂR, O aniversare cu adânci semnificaţii naţionale, Centenarul
naşterii lui Andrei Şaguna (1809-1909)
Colocviul ştiinţific „ Din istoria breslelor transilvănene", Târgu Mureş, 15
noiembrie 1995.
IOACHIM LAZĂR, Breslele româneşti hunedorene.
Simpozionul ştiinţific, Asociaţii, reuniuni şi societăţi culturale în sprijinul
emancipării naţionale a poporului român (1848-1918) organizat de Muzeul
Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (Ioachim Lazăr), Deva, 17-18 noiembrie
1995.
IOACHIM LAZĂR, Adunarea de constituire a Societăţii pentru fond de

teatru român, ţinută la Deva în 4-5 octombrie 1870.
ADELA HERBAN, Implicarea băncii Ardeleana în crearea de fonduri
culturale şi sociale.
OLIMPIA PALAMRIU, Primele reprezentaţii teatrale la Deva.
Simpozionul ştiinţific „Cultură şi civilizaţie tehnică", Sibiu, 24 noiembrie
1995.
IOACHIM LAZĂR, Mijloace de transport în minele aurifere şi de fier din
judeţul Hunedoara.
Sesiunea ştiinţifică dedicată Zilei naţionale a României, Alba Iulia, 24-26
noiembrie 1995.
IOACHIM LAZĂR, Adunarea de constituire a „Societăţii pentru fond de
teatru român (Deva, 4-5 octombrie 1870).
GHEORGHE FIRCZAK, Date istorice despre fabrica de hârtie din Petreşti.
ADRIANA RUSU, EUGEN PESCARU, Mărturii epigrafice despre locurile
de cult de la Apulum.
MARIA BASARAB, Alte însemnări de altă dată; interferenţe spirituale.
EMIL NEMEŞ, Piese romane de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa în
colecţiile particulare din ţară şi străinătate.
ADELA HERBAN, Receptarea politicii externe româneşti în cercurile
Vaticanului (1932-1939).
Sesiunea ştiinţifică „ 1 Decembrie ziua naţională a României, Arad, 28-29
noiembrie 1995.
IOACHIM LAZĂR, Societatea pentru fond de teatru român în promovarea
creaţiei muzicale naţionale.
Sesiunea ştiinţifică 1 Decembrie-triumf al idealului naţional, Deva, 29
noiembrie 1995.
MARIA BASARAB, O carte veche românească-Biblia de la Blaj referitoare
la ideea de unitate naţională.
GHEORGHE FIRCZAK,, Ideea de unitate naţională în spiritualitatea
românească.
OLIMPIA PALAMARIU, Lupta pentru desăvârşirea unităţii statale oglindită
în simbol.
ADELA HERBAN, „Noi vrem să ne unim cu ţara".
RODICA ANDRUŞ, Hunedorenii şi Marea Unire.
DOINA IONESCU, Slavă eroilor neamului.
1996
Simpozion „Brăila - cel mai mare port la Dunăre şi capăt de drum
maritim", Brăila, 19 ianuarie 1996.
IOACHIM LAZĂR, O piesă cu valoare de patrimoniu - matricea sigilară a
docurilor din Brăila şi Galaţi (1891 ).
MARIA VÂRTOPEANU, Din activitatea societăţii studenţilor români ,,Petru
Maior" din Budapesta.
Ioachim Lazăr 787
EMIL NEMEŞ, Călători străini despre Ulpia Traiana Sarmizegetusa,

secolele al XVII-iea şi al XVIII-iea.
GHEORGHE FIRCZAK, Dr. Petru Grnza între decenţa istorică şi patima
politică.
Simpozionul „Academicianul Silviu Dragomir, fiu al meleagurilor
hunedorene, Ilia, 13 martie 1996.
ADELA HERBAN, Silviu Dragomir, contribuţii la istoriografia românescă.
MARIA VÂRTOPEANU, Silviu Dragomir şi Unirea.
Simpozionul „Sărbătoare şi sărbătoresc în satul transilvan, Zalău, Popasul
romanilor, 28-29, martie 1996.
IOACHIM LAZĂR, Sărbătorirea unor tradiţii istorice în două sate din Munţii
Apuseni; Crişan şi Curechiu.
Simpozionul Reprezentanţi de seamă ai iluminismului românesc, organizat
de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (Maria Basarab), Deva, 5 aprilie
1996.
MARIA BASARAB, Lexicografia epocii iluministe. Dicţionare aflate în
patrimoniul de carte al judeţului Hunedoara.
ADELA HERBAN, Legăturile reprezentanţilor Şcolii Ardelene cu Vaticanul.
GHEORGHE FIRCZAK, Consideraţii privind opera lui Petru Maior în
istorigrafia română.
IOACHIM LAZĂR, Arom Pumnul, demn continuator al Şcolii ArdelE}ne.
Simpozionul „ln memoriam Constantini Daicoviciu", Caransebeş, 20-21
aprilie 1996.
IOACHIM LAZĂR, Banatul şi STR.
Simpozionul „Cultura Turdaş, definire şi interferenţe", organizat de Muzeul
Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (Adriana Rusu Pescaru, Daniela Drăghia),
Deva, 22-28 aprilie 1996.
GHEORGHE FIRCZAK, ADRIANA RUSU PESCARU, Sofia Torma -
Searching of the Hunedoara Prehistoric Age.
Sesiune de comunicări ştiinţifice „ Istorie şi civilizaţie în nord vestul
României, Zalău, 9-1 O mai 1996.
IOACHIM LAZĂR, Sărbătorirea mileniului maghiar şi reacţia naţiunii
române.
Simpozionul ştiinţific „Pedagogi de seamă ai învăţământului românesc
(1800-1948) organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Române Deva (Ioachim
Lazăr), Brad-Deva, 30-31 mai 1996.
IOACHIM LAZĂR, Învăţământul din Zarand până la înfiinţarea gimnazului
din Brad.
ADELA HERBAN, Promovarea culturii naţionale de către profesorul devean
Ioan lgnaton.
OLIMPIA PALAMARIU, Contribuţia profesorului Ioan Radu la răspândirea
cunoştinţelor ştiinţifice în lumea satelor.
MARIA BASARAB, Consideraţii privind şcoala românească de la Vaidei

(Orăştie), în secolul al XVIII-iea.
MIHAI DAVID, Despre ideea de dascăl.
Simpozionul naţional „Trasee turistice şi isto.rice, Cluj-Napoca, Geoagiu
Băi, Sibiu, Câinie, 2-4 aprilie 1996.
ADRIANA RUSU PESCARU, Vestigiile arheologice de la Germisara.
Sesiunea de comunicări ştiinţifice „Spaţiile alterităţii", Lugoj, 31 mai-1
iunie 1996.
IOACHIM LAZĂR, Receptarea de către bănăţeni a sărbătorilor Mileniului
- 1896.
A XXX-a Sesiune Naţională de rapoarte, Brăila, 2-5 mai 1996.
ADRIANA RUSU PESCARU, EUGEN PESCARU, Aquae (Călan Băi,
jud.Hunedoara)
Simpozionul ştiinţific „Personalităţi orăştiene în slujba ştiinţei, organizat
de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi romane Deva (Ioachim Lazăr), Orăştie, 27 iunie
1996.
MARCELA BALĂZS, Andrei Farago, corespondenţă.
MARIA VÂRTOPEANU, Aurel Vlaicu, Simbol al cutezanţei româneşti.
ADELA HERBAN, Din preocupările agronomu.lui Ioan Sever Ordeanu
pentru înnoirea teoriei şi practicii agriculturii româneşti.
GHEORGHE FIRCZAK, Arheologie şi istorie. Contribuţia Sofiei Torma în
cercetarea trecutului.
IOACHIM LAZĂR, Dr. Ioan Mihu şi acţiunile românilor hunedoreni împotriva
politicii de maghiarizare.
Simpozionul ştiinţific Religie şi cultură. Influenţă şi interferenţe culturale,
organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (Maria Basarab), Deva,
27-29 iunie 1996.
MARIA BASARAB, Însemnări de pe cărţi vechi referitoare la mănăstiri
hunedorene din secolul al XVIII-iea.
IOACHIM LAZĂR, Un slujitor al bisericii româneşti unite; Beniamin
Densuşianu (1829-1915).
DOINA IONESCU, Consideraţii privind icoanele pe lemn semnate de Stan
Zugravul, aflate în patrimoniul cultural hunedorean.
DOINA ANTONESCU, Date privind obiectele de cult din cositor aflate în
biserici hunedorene.
ADELA HERBAN, Repere, în timp, ale relaţiilor româno-vaticane
GHEORGHE FIRCZAK, Religie şi axiologie privind valorile şi nonvalorilor
culturale.
OLIMPIA PALAMARIU, Monede şi medalii religioase din colecţia muzeului.
Simpozion „Astra în Banat", Lugoj, 15 august 1996.
IOACHIM LAZĂR, Astra şi înfiinţarea bibliotecilor poporale.
Simpozion Zilele Marcus Ulpius Traianus, Sibiu, 21-22 septembrie 1996.
Ioachim Lazăr 789
IOACHIM LAZĂR, Descrierea monumentelor romane de la Ulpia Traiana

şi Densuş în notele de călătorie ale lui Aron Densuşianu (1864).
ADELA HERBAN, Latinitatea românilor - argument în activitatea
reprezentanţilor Şcolii Ardelene pentru promovarea învăţământului şi a culturii
naţionale.
Simpozionul ştiinţific „Locul şi rolul Densuşienilor în istoria, cultura şi
spiritualitatea românească, organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane
(Ioachim Lazăr), Haţeg şi Densuş, 26-27 septembrie 1996.
IOACHIM LAZĂR, Densuşienii şi Haţegul. .
ADELA HERBAN, Nicolae Densuşianu, autorul primei monografii ştiinţifice
despre Răscoala lui Horea.
IOACHIM LAZĂR, Sofia, mama Densuşienilor.
Sesiune anuală a Liceului Traian, Deva, 30 septembrie 1996.
ADRAIANA RUSU PESCARU, Complexul cetăţilor dacice din Munţii
Orăştiei.
Simpozionul ştiinţific Hunedoara, vatră de istorie, cultură şi civilizaţie
românească, organizat de Muzeul Castelul Corvineştilor (Elena Bugnariu şi
Ioachim Lazăr), Hunedoara, 12 octombrie 1996.
IOACHIM LAZĂR, Monumentele latinităţii noastre în descrierile de călătorie
ale lui Aron Densuşianu (1864).
ADRIANA RUSU PESCARU, Complexul termal roman Germisara.
OLIMPIA PALAMARIU, Călători străini despre vestigiile istorice ale
comitatului Hunedoara.
EMIL NEMEŞ, Monumente romane aflate în muzee şi colecţii din ţară şi
străinătate.
MARIA BASARAB, Aspecte cultural-religioase ale Hunedoarei secolului
al XVI 11-lea.
DOINA IONESCU, IOACHIM LAZĂR, Monumente hunedorene în stampe
de epocă.
MARCEL MORAR, Din activitatea dr. Iosif Hodoş în perioada 1861-1880.
MARIA VÂRTOPEANU, Din corespondenţa istoricului Silviu Dragomir
(1888-1962).
Colocviul naţional de pedagogie muzeală, organizat de Muzeul Civilizaţiei
Dacice şi Romane Deva (Adriana Rusu Pescaru), Deva, 17-19 octombrie 1996.
ADRIANA RUSU PESCARU, Din cartea de aur a Muzeului Deva.
EUGEN PESCARU, Oraşul de sub oraş.
GABRIELA LĂCĂTUŞ, Consideraţii privind relaţia muzeu-public.
MARCEL MORAR, Argumente în favoarea organizării unei expoziţii
didactice privind personalitatea lui Iosif Hodoş.
GHEORGHE FIRCZAK, Departamentul de relaţii cu publicul.
GHERGHINA BODA, Trăsăturile psiho-pedagogice ale ghidului de muzeu.
Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice „Românii din sud-estul

Transilvaniei - istorie, cultură, civilizaţie, Sfântu-Gheorghe-Barcani, 18-20
octombrie 1996.
IOACHIM LAZĂR, Misiunea dr. Nicolae Bălan, viitorul mitropolit al
Ardealului, la laşi, în toamna anului 1918.
Evocarea istorică „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan în istoria luptelor
pentru libertate a poporului român, organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi
Romane Deva (Ioachim Lazăr), Crişan, 20 octombrie 1996. ·
ADELA HERBAN, Nicolae Densuşianu, autorul primei monografii ştiinţifice
despre Răscoala lui Horea.
IOACHIM LAZĂR, Frica de o nouă Răscoală a lui Horea în Zarand
Simpozionul ştiinţific, 212 ani de la izbucnirea Răscoalei conduse de Horea,
Cloşca şi Crişan, organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva
(Ioachim Lazăr), Curechiu, 27 octombrie 1996.
IOACHIM LAZĂR, Zarandul, focarul principal al Răscoalei lui Horea.
Simpozionul ştiinţific „Deva - paşi peste timp", organizat de Muzeul
Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (Adriana Rusu Pescaru), Deva, 26 octombrie
1996.
MARIA BASARAB, Monumente istorice reprezentative ale Devei.
OLIMPIA PALAMARIU, Oraşul la sfârşit de veac XIX şi început de XX.
ADELA HERBAN, Din viaţa culturală a Devei în perioada interbelică.
SILVIA BURNAZ, Particularităţi geo-morfologice, floristice şi faunistice
ale teritoriului devean.
Memorie culturală - Mihai Viteazul - Voievodul unificator, Alba Iulia, 31
octombrie - 1 noiembrie 1996.
IOACHIM LAZĂR, Chipul lui Mihai Viteazul în discursul lui Nicolae Bălan
de la laşi din toamna anului 1918
Simpozionul ştiinţific Războaiele daco-romane din timpul lui Traian,
organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (Adriana Rusu Pescaru),
Deva, Geoagiu Băi, 7-9 noiembrie 1996.
ADRIANA RUSU PESCARU, Fortificaţiile dacice de la Tapae.
ANGELA BĂLOS, Organizarea internă a aşezărilor fortificate.
GICĂ BĂEŞTEAN, Elemente pentru aducţiunea apei la Sarmizegetusa.
Sesiunea de comunicări „Cartea şi Biblioteca în pragul mileniului al 111-
lea", Sibiu, 25•26 noiembrie 1996.
MARIA BASARAB, Primele inventare de carte în însemnări pe cărţi vechi
hunedorene.
MARCEL MORAR, Activitatea dr. Iosif Hodoş în cadrul Astrei în perioada
1861-1880.
ADELA HERBAN, Concordatul, tratat într-o tipăritură sibiană (1942).
IOACHIM LAZĂR, Despărţămintele hunedorene ale Astrei şi înfiinţarea de
biblioteci poporale ( 1873-1918).
Simpozionul ştiinţific „ 1 Decembrie 1918 - triumf al idealului Naţional,
organizat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (Deva, 26 noiembrie
1996).
Ioachim Lazăr 791
GHERGHINA BODA, Premisele istorice ale unităţii de stat a românilor.

GABRIELA LĂCĂTUŞ, Mişcarea social culturală românească - premisa
de afirmare şi pregătire pentru Unirea din 1918.
OLIMPIA PALAMARIU, Deva în preajma Unirii de la 1 Decembrie 1918.
RODICA ANDRUŞ, Hunedorenii şi Marea Unire.
DOINA ANTONESCU, Consacrarea internaţională a formării statutului
unitar român.
Sesiunea de comunicări ştiinţifice dedicată Zilei naţionale a României,
Alba Iulia, 28-30 noiembrie 1996.
IOACHIM LAZĂR, Două procese intentate românilor la Alba Iulia în anul
1896.
CĂTĂLIN RIŞCUŢA, Relaţiile dintre ortodocşi şi greco-catolici în jud. Alba
în lumina însemnărilor de pe cărţile vechi româneşti (sec. XVIII-XIX).
NICOLAE MARCEL MORAR, Dr. Iosif Hodoş, student la universităţile din
Viena şi Padova (1850-1854).
Sesiunea de comunicări ştiinţifice a Academiei trupelor de uscat „Nicolae
Bălcescu", Sibiu, 10-11 decembrie 1996.
IOACHIM LAZĂR, Două procese intentate românilor solidari cu inculpaţii
din Procesul Memorandului.
IV. EXPOZIŢII TEMPORARE

1995
MARCELA BALĂZS, Animale exotice - moluşte marine, în colecţia

muzeului devean.
MARIA BASARAB, Carte veche şi străină din patrimoniul Castelului
Corvineştilor.
SILVIA BURNAZ, Fluturi din zonele colinar montane, subalpin-alpine ale
Carpaţilor
României.
SEBASTIAN DOMNARU, Peşti autohtoni şi exotici.
DOINA IONESCU, Portretul feminin în arta plastică contemporană
românească; Arta 1900; Lumină în sărbători (colaboarare cu Eugen Pescaru).
CORALIA JIANU, 100 de ani de la descoperirea dinozaurilor în Bazinul
Haţegului.
IOACHIM LAZĂR, Presă şi tipuri româneşti în sprijinul luptei pentru
emancipare naţională; Din istoria oraşului Brad.
EMIL NEMEŞ, Noi descoperiri arheologice la Ulpia Traiana.
EUGEN PESCARU, Din istoria aeronauticii româneşti (în colaborare cu
Adriana Rusu Pescaru); Lumină în sărbători (colaborare cu Doina Ionescu);
Metalurgia neferoaselor în Transilvania preistorică; Capodopere de artă romană
în Dacia (în colaborare cu Adriana Rusu Pescaru).
ADRIANA RUSU PESCARU, Din Istoria aeronauticii româneşti (în
colaborare cu Eugen Pescaru); Capodopere de artă romană în Dacia (în
colaborare cu Eugen Pescaru).
79'2 Cronica activităţii ştiinţifice
1996.
MARCELA BALAZS, Universul planetelor.
MARIA BASARAB, Patrimoniul cultural muzeal în actualitate; Nume şi
imagini sub semnul nemuririi.
SILVIA BURNAZ, Pro-carst - Pro-natură; Păsări din fauna României;(în
colaborare cu MARCELA BALAZS, SEBASTIAN DOMNARU, MUGUREL
MANEA); Mamifere din fauna României.
SEBASTIAN DOMNARU, Din lumea animalelor acvatice.
ADELA HERBAN, Patrimoniul muzeal în actualitate.
DOINA IONESCU, Repere peisagistice transilvănene; Patrimoniul cultural
muzeal în actualitate (colaborare cu Adela Herban, Ioachim Lazăr, Maria
Basarab, Marcela Balazs); Nume şi imagini sub semnul nemuririi; Vârstele
oraşului; Arta decorativă orientală.
CORALIA JIANU, Franz baron Nopcea.
EMIL NEMEŞ, Descoperiri arheologice la Ulpia Traiana.
OLIMPIA PALAMARIU, Patrimoniul muzeal în actualitate.
EUGEN PESCARU, Vârstele oraşului; Flori peste timp; Cultura Turdaş
definire şi interferenţe; Pictură şi grafică slovacă.
ADRIANA RUSU PESCARU, Flori peste timp; Vârstele oraşului; Pictură şi
grafică slovacă; Cultura Turdaş, interferenţe şi definire.
CRISTINA RASA, Ciuperci din zona colinară a judeţului Hunedoara.
IOACHIM LAZĂR, Meşteşuguri şi bresle meşteşugăreşti hunedorene;
Patrimoniul cultural muzeal în actualitate; Densuşienii în cultura naţională.
CĂTĂLIN RIŞCUŢA, Vârstele oraşului.
Ioachim Lazăr
IN MEMORIAM
VICTOR I. ŞUIAGA
(1899-1996)
În 2 aprilie 1996 trecea în eternitate dr. Victor I. Şuiaga, cunoscută

personalitate politică şi culturală a judeţului Hunedoara. S-a născut la 25
octombrie 1899, în satul Teiu, comuna Lăpugiu, fiu al preotului Ioan Şuiaga
(1864-1934) şi al Minervei, născută Olariu (1880-1967). A urmat şcoala primară
la Dobra, gimnaziul la Beiuş şi Brad, iar liceul la Blaj, unde şi-a luat bacalaureatul,
în anul 1919, cu „promoţia Unirii". Încă din timpul liceului este mobilizat şi
încadrat în Regimentul 64 Orăştie, fiind trimis pe frontul din Italia, unde este rănit
la 22 septembrie 1918. Revoluţia română din toamna anului 1918 îl găseşte în
satul natal, unde ia parte la formarea Gărzii Na-ţionale Române din satul Teiu,
care participă la apărarea liniei ferate şi şoselei împotriva atacurilor maghiare
dinspre Banat. În urma unui astfel de atac întreprins la 6 noiembrie 1918, de
către trupele maghiare, 1O locuitori din satul Lăpugiu sunt împuşcaţi.
În acelaşi timp sprijină organizarea Co-nsiliului Naţional Român din Teiu şi
participă la adunarea electorală a cercului Dobra, din 11 /14 noiembrie 1918,
alături de bărbaţii de încredere ai cercului. Adunarea alegea pe Miron Oprean
din Gothatea, Toma Roşiu din Dobra, Dr. Ştefan Rozvany şi Dr. Simeon
Dragomir din Ilia, Simion Moşuţ din Săcămaş, ca delegaţi la Marea Adunare
Naţională Română, ce urma a fi convocată de Consiliul Naţional Român Central.
794
Dr. Victor I. Şuiaga, semna, alături de tatăl său şi alţi 58 de consăteni,

Hotărârea obştii locuitorilor din Teiu, luată la 15/28 noiembrie, prin care îşi
declarau voinţa nestrămutată de a fi alăturaţi „împreună cu teritoriile româneşti
din Ardeal, Banat, Ungaria şi Maramureş, la regatul României, sub stăpânirea
Majestăţii Sale, regelui Ferdinand 1" 1 •
Participă, împreună cu alţi locuitori din sat la Marea Adunare Naţională de
la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a ratificat plebiscitar hotărârea de
Unire a Transilvaniei cu România. Îşi reia studiile, în clasa a VIII-a a liceului din
Blaj, unde îşi ia bacalaureatul. În vara anului 1919, este mobilizat în cadrul
Regimentului 92 infanterie Orăştie, participând la luptele pentru apărarea
României Mari desfăşurate pe Tisa şi pe teritoriul Ungariei. Pentru faptele sale
de arme a fost decorat cu „Medalia Ferdinand", ca luptător în cadrul Gărzilor
Naţionale Române din Ardeal (1918-1919).
După demobilizare se înscrie la Universitatea din Cluj, unde urmează
ştiinţele juridice şi administrative. În anul 1922-1923, frecventează şi cursurile
facultăţii de litere şi filozofie, la care renunţă din cauza condiţiilor materiale
precare. Obţine doctoratul în ştiinţe juridice şi administrative, apoi îşi satisface
stagiul de avocat. În anul 1928 se stabileşte la Deva, unde profesează avocatura
până în anul 1948, când barourile de avocaţi au fost desfiinţate. În cadrul
Colegiului de avocaţi, instituţie nou înfiinţată, dr. Victor I. Şuiaga, nu este admis,
săvârşindu-se astfel un prim abuz de către regimul comunist împotriva sa. Este
nevoit să lucreze la serviciul finanţe din cadrul Cooperaţiei meşteşugăreşti şi
Oficiul farmaceutic din Deva până la pensionarea sa în anul 1961.
Dr. Victor I. Şuiaga a desfăşurat şi o bogată activitate politică în perioada
interbelică. Ca tânăr student a activat în cadrul Societăţii studenţilor de la
Facultatea de Drept, fiind ales în comitetul de conducere, apoi în cercul
studenţesc „Petru Maior", unde este ales membru în comitet şi bibliotecar.
Activează, deasemenea, în cadrul Societăţii studenţilor hunedoreni din Cluj,
înfiinţată la 24 februarie 1921, fiind unul dintre membrii fondatori şi vicepreşedinte.
Împreună cu o numeroasă delegaţie a studenţilor din Cluj, ia parte la încoronarea
regelui Ferdinand şi a reginei Maria, la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922.
În perioada clujeană cunoaşte o serie de personalităţi politice şi culturale.
Vizitează pe marele poet Octavian Goga, la Ciucea, iar pe Mihail Sadoveanu, îl
însoţeşte într-un turneu electoral prin judeţul Bihor, în anul 1927.
După stabilirea la Deva îşi continuă activitatea politică. Participant direct
la marile acţiuni româneşti care au dus la înfăptuirea României Mari, dr. Victor
I. Şuiaga, s-a dovedit un apărător dintre cei mai hotărâţi ai hotarelor patriei
întregite. În perioada când o serie de state europene susţineau prin toate
mijloacele revizuirea graniţelor trasate după primul război mondial, dr. Victor I.
Şuiaga ia parte la marile acţiuni antirevizioniste.
La adunarea antirevizionistă de la Deva, din 1 decembrie 1932, în faţa a
peste 2000 de oameni, avocatul Victor I. Şuiaga, declara: „Noi vrem pace!
1. Documentele Unirii, 1918 la români, voi. VII, Bucureşti, 1989, p. 493-494.

2. Victor l.Şuiaga, Consiliul Naţional Român din Deva. 1918-1919, Deva, 1994, p. 6.
795
Pentru cazul însă, când Ungaria vrea război, generaţia mai tânără a judeţului
Hunedoara, trimite din mândra cetate a lui Decebal un avertisment Budapestei" 2 •
În anii 1936-1937 îndeplineşte funcţia de viceprimar al Devei, iar la 29 decembrie
1937 este numit prefect al judeţului, funcţie pe care o deţine până la instalarea
dictaturii regale a lui Carol al II-iea. Bogata activitate politică desfăşurată de
Victor I. Şuiaga, a constituit un cap de acuzare împotriva sa a viitorului regim
comunist. În anul 1951 a fost evacuat din propria casă, şi este obligat să
locuiască, pe str. 1 Decembrie 1918 într-o încăpere, ce a fost grajd şi atelier de
tâmplărie. lată cum relatează dr. Victor I. Şuiaga, acest moment tragic din viaţa
sa şi a familiei sale. După ce am fost chemat la Comitetul de partid comunist
Deva mi s-a spus: „partidul ţi-a luat pământul, să nu scoţi nici o vorbă, să nu faci
nici o reclamaţie, că altfel te declarăm chiabur şi te deportăm în Bărăgan, cu
toată familia, unde-ţi vor putrezi oasele" 3 • După numeroase intervenţii timp de
7 ani şi-a redobândit o parte a fostei case. Toate aceste măsuri josnice şi
murdare luate împotriva sa şi a familiei sale l-au ruinat moral şi material.
Paralel cu activitatea politică dr. Victor I. Şuiaga a desfăşurat şi o bogată
activitate culturală şi publicistică. O intensă activitate a desfăşurat-o în cadrul
Uniunii foştilor luptători din Gărzile Naţionale Române din Ardeal, secţia
Hunedoara, îndeplinind funcţia de vicepreşedinte în perioada 1935-1944. Este
membru al Ligii antirevizioniste române, filiala judeţului Hunedoara, în cadrul
căreia este ales secretar general între anii 1930-1940. A îndeplinit şi funcţia de
director al Casinei române din Deva, vreme de aproape 7 ani (1936-1942). Una
dintre cele mai bogate activităţi a desfăşurat-o în cadrul Despărţământului
judeţean Deva al Astrei, fiind preşedinte vreme de cinci ani (1943-1947).
Aceiaşi bogată şi fructuoasă activitate o desfăşoară şi în cadrul bisericii
ortodoxe române, ca preşedinte al Frăţiei ortodoxe române din Deva şi membru
în adunarea Arhiepiscopiei Sibiului în perioada 1932-1948. Corporaţia industrială,
Asociaţia Meseriaşilor români şi Asociaţia de înmormântare a meseriaşilor,
toate din Deva, beneficiază şi ele din plin de activitatea şi sprijinul său.
Dr. Victor I. Şuiaga a fost redactor al ziarului „Voinţa" din Deva (1930-
1931) şi director al ziarului „Astra hunedoreană" (1943-1946). Pe lângă activitatea
de ziarist el desfăşoară şi o bogată activitate publicistică. În colaborare cu dr.
Octavian Floca, directorul muzeului din Deva, publică o valoroasă monografie
„Ghidul judeţului Hunedoara"4 • Marele istoric Nicolae Iorga, aprecia în mod
deosebit lucrarea scriind: „Cartea admirabil prezentată, e un tezaur de
informaţii" 5 • Câţiva ani mai târziu, dr. Victor I. Şuiaga, publica şi un mic studiu
despre cetatea Devei 6 • Cu aceasta activitatea publicistică a dr. Victor I. Şuiaga
va fi întreruptă pentru multă vreme. Dar, familiarizat din plin cu activitatea
ştiinţifică, el nu va putea renunţa uşor la aceste deprinderi. După ce iese la
pensie, el va fi un cititor permanent în arhive şi biblioteci din ţară şi judeţ,
întocmind numeroase lucrări păstrate în manuscris.
3. Idem, Mică autobiografie, manuscris, Deva, 1985, cu un adaus din-t993.

4. Octavian Floca, Victor l.Şuiaga, Ghidul judeţului Hunedoara, Deva, 1938.
5. Victor l.Şuiaga, Hunedorenii la Marea Unire, 1 decembrie 1918, Deva, 1993, p. 7.
6. Idem, Cetatea Deva, Deva, 1941.
796
În biblioteca Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi secţia de

istorie modernă se păstrează 15 lucrări în manuscris 7 , din care mulţi colegi se
înfruptă cu nesaţ în redactarea unor articole proprii, unii, din păcate, nici măcar
nu citează sursa din care s-au inspirat. Etica profesională şi respectul faţă de
activitatea acestei personalităţi hunedorene, ne îndeamnă la mai multă
consideraţie pe viitor.
După 1989, dr. Victor I. Şuiaga, reia cu insistenţă demersurile pentru ca
unele dintre lucrările sale să fie tipărite. Cu sprijinul Inspectoratului pentru
Cultură al judeţului Hunedoara şi Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva,
două dintre aceste lucrări au apărut în anii 1993 8 şi 1994 9 . Dorinţa sa deseori
exprimată era de a-şi vedea tipărită încă o lucrare păstrată în manuscris „Jurişti
hunedoreni precursori şi luptători pentru libertatea şi unirea Transilvaniei (1848-
1918). Paralel cu demersurile făcute pentru publicarea unor lucrări în manuscris,
dr. Victor I. Şuiaga participă activ la o serie de manifestări cultural ştiinţifice din
judeţul Hunedoara.
Amintim cuvântul său plin de patos şi emoţie rostit la simpozionul organizat
la Deva, cu prilejul reînfiinţării Despărţământului Deva al Astrei, din 8 aprilie
1994. Referindu-se la istoria noastră naţională, dr. Victor I. Şuiaga îşi încheia
cuvântul spunând: „Aşezat după vorba vechilor cronicari la răscrucea tuturor
vânturilor şi în calea tuturor răutăţilor, neamul nostru românesc trebuie să-şi
găsească păstrarea şi rezistenţa fiinţei sale, ca insulă latină în mijlocul unei mări
slave, în primul rând prin resurse proprii între care conştiinţa naţională, adică
sufletul şi gândirea românească adevărată să fie armele principale" 10 .
Desemnarea avocatului dr. Victor I. Şuiaga, ca şi cetăţean de onoare al
municipiului Deva şi „Preşedinte de onoare al Despărţământului Deva al Astrei,
răsplăteau activitatea sa de excepţie. Un an mai târziu, Adunarea generală a
Astrei a hotărât alegerea sa între membrii de onoare. În câteva ocazii, avocatul
Victor I. Şuiaga, şi-a exprimat dorinţa de a scrie o lucrare intitulată „Omul călare
pe trei secole", dacă va ajunge să depăşească venerabila vârstă de 100 de ani.
Destinul s-a opus acestei dorinţe, moartea răpindu-l dintre noi, la 2 aprilie 1996,
la venerabila vârstă de 97 de ani.
Prin dispariţia sa, un gol imens s-a creat în viaţa culturală a municipiului
Deva şi a judeţului Hunedoara.
Eternă fie-i memoria!
Ioachim Lazăr
7. În cadrul Muzeului Civilizatiei Dacice şi Romane Deva, în cadrul bibliotecii şi a secJiei de istorie modernă
se află următoarele lucrări în manuscris: Albumul Astra din Deva, 1973-1948, Deva, 1980, 42 p + 14 Iolo: Albumul
satului Teiu, comuna Lăpugiu, judetul Hunedoara, Deva, 1983, 19 p.; Amintiri despre războiul României pentru
întregirea neamului, 1916-1919, Deva, 1986; Consiliul NaJional Român Deva, 1918-1919, 111 p + 37 foto;
Cronica preotului Nistor Socaci din Biscaria, 1830-1856, Deva, 1974, 12 p.; Deva, voi. I-IV, Deva, 1985; Femei
hunedorene, Deva, 1982 16 p.; Hunedorenii la Marea Unire - 1 decembrie 1918, Deva, 1978 128 p; Istoria
bisericii orlodoxe române din Deva, Deva, 1972; Iosif Jivan (1897-1978), Deva, 1979; O mare familie de preoli
din prolopopialul Devei, secolul XVIII-XIX, Deva, 1972,; Nele despre un fiu al judeţului - medic general dr.
Nicolae lgna (1896-1960), Deva, 1986; Monografia salului Teiu, comuna Lâpugiu, judeţul Hunedoara, Deva,
1974, 210 p.; Versuri clandestine din timpul dictaturii comuniste, Deva, 1992; Corul de la Dobra, judeJul
Hunedoara, Deva, 1977, 127 p + 17 iluslraJii.
8. Victor l.Şuiaga, Hunedorenii la Marea Unire, 1 decembrie 1918, Deva, 1993.
9. Idem, Consiliul Naţional Român din Deva, Deva, 1994.
1O. Idem, Cuvântarea restilă în 8 aprilie 1994, manuscris.
IOAN FRĂŢILĂ
1932-1996
Ne-a părăsit prematur, la 14 septembrie 1996, profesorul Ioan Frăţilă, cel

care a condus cu pricepere şi dăruire Direcţia Judeţeană Hunedoara a Arhivelor
Naţionale timp de mai bine de trei decenii.
S-a născut la 1 august 1932 la Tiur, judeţul Alba. A urmat şcoala
elementară în satul natal, apoi Liceul pedagogic din Blajul apropiat şi Facultatea
de filologie a Universităţii din Cluj-Napoca. După terminarea studiilor superioare
a funcţionat ca profesor de limba şi literatura română, iar între 1959-1961 ca
director al Şcolii generale din Tiur.
Din anul 1961 Ioan Frăţilă începe o carieră rodnică în cadru Arhivelor
Statului. În calitate de şef al Filialei Arhivelor Statului Deva (1961-1964), al
Serviciului Regional Hunedoara (1964-1969), al Filialei Arhivelor Statului judeţul
Hunedoara (1969-1995) a parcurs drumul greu al organizării şi dezvoltării
acestei instituţii. Activitatea din anii '60 a fost consacrată mai ales constituirii
bazei materiale necesare păstrării documentelor. În aceeaşi perioadă a depus
mari eforturi pentru preluarea la Arhivele Statului a numeroase fonduri
documentare, multe aflate în pericol de distrugere. Au urmat ani de muncă
încordată pentru ordonarea, inventarierea şi selecţionarea unei mari cantităţi de
documente care astăzi stau la dispoziţia cercetătorilor.
798
După 1970 profesorul Ioan Frăţilă a desfăşurat o bogată activitate de

valorificare a informaţiilor din documente. Mărturie a strădaniilor sale stau
lcrările publicate în calitate de autor sau coautor: .,Îndrumător în Arhivele
Statului judeţul Hunedoara" (1972), micromonografia „ Filiala Arhivelor Statului
judeţul Hunedoara" (1983), „Din istoria învăţământului hunedorean" (1975),
„Pentru libertate şi unitate naţională, 1848-1920" (1991 ). Alături de acestea, a
publicat peste 30 de studii şi articole în reviste de specialitate şi mai bine de 150
de articole în presa centrală şi locală.
De-a lungul întregii vieţi ca profesor, arhivist şi director Ioan Frăţilă a
dovedit înţelegere şi tact faţă de cei din jur, bucurându-se de respectul şi
preţuirea semenilor săi. Colectivul în care a lucrat, ca şi toţi cei care l-au
cunoscut, vor păstra în amintire imaginea luminoasă a omului şi arhivistului Ioan
Frăţilă.
Vasile Ionaş

26 Sargetia Acta Musei Devensis XXVI 2 1995 1996

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

26 Sargetia Acta Musei Devensis XXVI 2 1995 1996

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

www.mcdr.ro / www.cimec.

f'mul•lur OCTAVIAN FLOCA

V11h11111111.1u:t1, :114 pagini

Adriana Rusu Pescaru - director

„ACTA MUSEI DEVENSIS" „ACTA MUSEI DEVENSIS"

Orice corespondenţă referitoare la Toutes corespondance concernant la

ANA HANGU - Documente mureşene privind revoluţia de

OCTAVIAN TĂTAR - George Bariţiu

TOMA RĂDULESCU - Mărturii de botez din colecţiile craiovene.„„ 31

VOICHIŢA BITU - Izbânzi ale ortodoxiei: Andrei baron de

MARCEL MORAR - Contribuţie la cunoaşterea celor care nu

LIVIU LAZĂR - Aspecte din lupta pentru impunerea limbii

IOACHIM LAZĂR - Politica şcolară a Curţii din Viena şi a guvernelor

VASILE CRIŞAN - Presa pedagogică sibiană. Amicul Şcoalei.

VIOREL VÂNĂTORU -Situaţia social-economică a comitatului

GHEORGHE ŞORA - Vasile Goldiş despre caracterul dârz al moţilor

ANDREI CAPUŞAN - România, Marea Britanie şi Marile Puteri la

GHEORGHE FIRCZAK - Societatea de istorie şi arheologie a comitatului

DAN DEMŞEA - Corespondenţa lui Nicolae Densuşianu cu

IOACHIM LAZĂR - Procesele de la tribunalul din Alba Iulia

DANIVĂNUŞ - Reuniunea culturală naţională a meseriaşilor

NICOLAE JOSAN - Noi informaţii cu privire la societăţile culturale

GUDRUN LIANE ITTU - Spiritualitate şi avangardă artistică la

MIRCEA BARON - Dilema pasivism-activism în mişcarea

IOACHIM LAZĂR - O aniversare cu adânci semnificaţii:

OLIMPIA PALAMARIU - Primele reprezentaţii ale „Teatrului cu

VASILE CRIŞAN - Tratativele româno-maghiare din anii 1913-

IOANA BURLACU -Iuliu Maniu şi tratativele de la Arad (13-14

- Sistemul prenumelor din• Valea Jiului în

CORNELIA GANGOLEA - Ritualuri de înmormântare şi reîntoarcerea

VAI 111111 lllll"AN - Momente din activităţile Regimentului 5

Al I XANDRU BABOŞ -Armată ardeleană, parte componentă a armatei

EUGENIA CRIŞAN - Un corepondent de presă român la

CONSTANTIN I. STAN - Recunoaşterea internaţională a Unirii

ADELA HERBAN - Recunoaşterea Marii Uniri de către Vatican „ 431

OLIMPIA PALAMARIU - Contribuţia profesorului Ioan Radu la

VASILE T. CIUBĂNCAN - Evoluţii demografice hunedorene în

MIRCEA BARON - Manifestări antirevizioniste în Valea Jiului

VALERIA OPRIŞU - Ion lgnaton - promotor al vieţii muzicale

VALERIU FLORIN - Relaţiile româno-ungare de la notele

ADELA HERBAN - Receptarea politicii externe româneşti în

DUMITRU BARNA - învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profe-

SERGHEIHACMAN - Pregătirea şi efectuarea operaţiunii militare

VALERIU GIURAN - Documente privind participarea armatei

DORIN DĂRĂBAN - Acţiunea şi cauzele deportării etnicilor

IOAN LĂCĂTUŞU - Biserica strămoşească în viaţa comunităţilor

IULIA MESEA - Spiritul şi religia formei - Constantin

RODICA ANDRUŞ - Prelucrarea informaţiilor din cărţile şi periodicele aflate în

SILVIA BURNAZ - Bibliografia reviste_! „Sargetla" (series scientla naturae), voi.

GELU NEAMŢU, - Revoluţia românească din Transilvania, 1848-1849, Editura Carpatica,

ZIRIDAVA, - Voi. XIX-XX, Arad, 1996, - (Liviu Marghltan)............................................... 767

GHEORGHE BUZATU, CORNELIU CIUCANU, CRISTIAN SANDACHE - Radiografia

VALERIU FLORIN DOBRINESCU- România şi Ungaria de la Trianon la Paris, 1920-1947.

Eveniment de importanţă crucial~ în istoria popoarelor europene, revoluţia

Se dau mai multe bătălii - „Garda naţională de la Măierău, Disnăieu,

judeţul Mureş şi Târnava sunt mistuite de flăcări. Paguba românilor din·Ardeal

reparare sau rezidire, în toate bisericile, deasupra uşii turnului bisericii şi pe

monarhia austriacă. Din păcate, impresiunea mai puternică, în partea cealaltă,

28. laala Moldovan, op. cit„ Nr. 256, 22·4/XI.

naţionale şi religioase, pentru întronarea concordiei şi convieţuirii paşnice,

Ouoratt; .in t.11ri~tnsu l•~rate !

- 1111 n••••I n. •ttma IH"f':l•ll' 1r.1r1111ru, rl ti~n .tif41„I, •r

'a r-. 11l Iii "'"' 11h"1l •lll• .NI n1 .„..,.„ -