Sunteți pe pagina 1din 41

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

i
ie
ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI

an
SERVICIUL JUDEŢEAN IAŞI AL ARHIVELOR NAŢIONALE

om
R
Nr.Fond: 89
Nr. Inventar: 2662
e
al
e
al

SFATUL POPULAR AL ORAŞULUI IAŞI


on

SECŢIA AGRICOLĂ ŞI
si ti
Ia Na

PREVEDERI SOCIALE
e
AN el

INVENTAR
SJ hiv

( anii 1949-1967 - 374 u.a.)


Ar

Iaşi

2013

1
PREFAŢĂ

Prin Legea nr.17/19491 adoptată de Marea Adunare Naţională la 13 ianuarie

i
1949, „ vechea administraţie locală, respectiv Sfatul Orăşenesc, a fost desfiinţată în

ie
cursul lunii aprilie 1949, când au fost instalate comitetele provizorii”2 .

an
Comitetul provizoriu al comunei urbane Iaşi, asimilată cu judeţul,
funcţionează până în decembrie 1950, când se constituie Sfatul Popular al Oraşului

om
Iaşi. Astfel, prin Decretul nr. 259 din 28 decembrie 1950 se stabileşte organizarea şi
funcţionarea Sfaturilor Populare3. Potrivit acestora, Sfaturile Populare erau organele

R
locale ale puterii de stat alese pentru 4 ani şi erau formate din deputaţi care, periodic,
aveau obligaţia să facă dări de seamă asupra activităţii lor4. Organele executive şi de
dispoziţie ale Sfaturilor Populare erau Comitetele Executive.
e
al
De asemenea, prin Legea nr. 6 din 28 martie 1957, Sfatul Popular al Oraşului
Iaşi era de subordonare regională şi avea în competenţa sa: alegerea şi revocarea
e
al

Comitetului Executiv, alegerea şi organizarea comisiilor, aprobarea planului


bugetului local, organizarea secţiilor acestora şi examinarea activităţii lor5.
on

Pe lângă Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare Orăşeneşti funcţionau


următoarele secţiuni: Administraţia Generală, Financiară, Comercială, Gospodării
si ti
Ia Na

Comunale şi Industrie Locală, Învăţământ Public, Sănătate Publică, Cultură şi Artă,


Prevederi Sociale, Planificare, Combustibil şi Lubrefianţi, Cultură Fizică şi Sport6 . De
asemenea, mai funcţionau şi următoarele organe: Sectorul de Cadre, Oficiul Juridic,
e

Secretariatul Tehnic şi Serviciul Administrativ7. După specificul economic al


AN el

fiecăruia, Sfaturile Populare Orăşeneşti pot organiza, cu aprobarea Sfaturilor


SJ hiv

Populare superioare şi ale Consiliului de Miniştri şi alte secţiuni şi organe pe ramuri


de activitate8.
Ar

____________________________
1 Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949, p.551 – 556

2.Vîntu, M.Lepădătescu, I.Merlescu, M.Anghene, Sfaturile Populare, organe locale ale puterii de stat R.P.R. , Edit.
Acad. R.P.R., Bucureşti, 1964, p.44
3 Monitorul Oficial nr. 122 din 28 decembrie 1950, p.1271 – 1273
4 Idem., p.1271
5 Monitorul Oficial nr. 11 din 28 martie 1957, p. 65
6 Monitorul Oficial nr.122 din 28 decembrie 1950, p.1272
7 Idem.
8 Idem

2
Comitetele Executive aveau ca scop ducerea la îndeplinire a legilor, decretelor
şi hotărârilor Consiliului de Miniştri, executau hotărârile şi dispoziţiile Sfaturilor
Populare, întocmeau proiecte de plan şi buget local, îndrumau şi coordonau
activităţile secţiilor proprii şi a instituţiilor aflate în subordine.
Activitatea Sfaturilor Populare a încetat ca urmare a Legii de organizare

i
ie
teritorială administrativă nr. 3 din 16 februarie 19689, privind organizarea şi

an
funcţionarea Consiliilor Populare, când li se atribuie acestora din urmă rolul de
organe locale ale puterii de stat, în locul Sfaturilor Populare.

om
Documentele cu caracter permanent create de Sfatul Popular al Oraşului Iaşi,
secţia Agricolă şi Prevederi Sociale au fost preluate în anul 1984, de la Consiliul
Popular al Municipiului Iaşi, conform procesului verbal de predare – preluare din 15

R
octombrie 1984, înregistrat la Filiala Arhivelor Statului Iaşi cu nr. 957 din 19

e
noiembrie 198410. Potrivit inventarelor de preluare, înregistrate în Registrul
al
Inventarelor cu nr. 2063 ( 3 exemplare) şi nr. 2133 ( copie, scris de mână, un
exemplar), fondul cuprinde 310 unităţi arhivistice, din anii 1949 – 1967. În procesul
e

verbal de predare – preluare sus menţionat, este precizată perioada 1949 – 1968, dar,
al

din verificările efectuate rezultă că, pentru anul 1968 nu deţinem arhivă.
on

Fondul arhivistic Sfatul Popular al Oraşului Iaşi, secţia Agricolă şi Prevederi


Sociale, cu inventarele menţionate, este în cantitate de 6,30 m.l., având anii extremi
si ti

1949 - 1967 . Sfera de activitate este diversă, predominantă fiind cea patrimonială de
Ia Na

la secţia Agricolă. Sistemul de constituire al fondului arhivistic este unul tematic, cu


unităţi arhivistice numerotate de la 1 la 310.
e

Deoarece inventarul de preluare nu corespundea cerinţelor arhivistice, s-au


AN el

considerat necesare operaţiunile de reordonare a unităţilor arhivistice şi de


reinventariere, cronologică, pentru fiecare an în parte, respectiv numerele de ordine
SJ hiv

ale unităţilor arhivistice au fost date succesiv pe fiecare an în parte, începând cu nr. 1.
Celor 310 unităţi arhivistice preluate în anul 1984 li s-au adăugat alte 63 unităţi
Ar

arhivistice înscrise în inventarele cu nr. 2010 şi nr. 2013 ale secţiei Secretariat –
Administrativ, în cantitate de 4 m.l., fiind registre agricole ale oraşului Iaşi, din anii
1951 – 1963, care au menţiuni ale actelor ce se regăsesc în documentele secţiei
Agricole.
____________________________
9 Monitorul Oficial nr. 17 -18 din 17 februarie 1968, p.6
10 Dosarul fondului Primăria Municipiului Iaşi, nr.89, „Proces-verbal din 15 .x.1984”, înregistrat cu nr. 957/19.x1.1984

3
Documentele secţiei Prevederi Sociale din cadrul fondului arhivistic Sfatul
Popular al Oraşului Iaşi, secţia Agricolă şi Prevederi Sociale sunt într-o proporţie
mai mica decât cele de la secţia Agricolă . Prin adresa nr.408108 din 4 mai 1957,
Secţiunea Sănătăţii şi Prevederilor Sociale a emis Normele cu privire la închiderea
operaţiunilor de către fostele secţiuni de prevederi sociale11 . Astfel, în urma

i
contopirii secţiilor de Sănătate cu cele de Prevederi Sociale şi înfiinţării Oficiilor de

ie
Prevederi Sociale regionale, orăşeneşti şi raionale ca unităţi operative, Oficiile de

an
Prevederi Sociale răspundeau de întreaga muncă operativă efectuată anterior de
către secţiunile de prevederi sociale, cu asigurarea continuităţii muncii în cele trei

om
sectoare de activitate (pensii, asistenţă socială şi contabilitate)12 . Din documentele
secţiei Prevederi Sociale, create în perioada 1949 -1967, s-au păstrat: titluri de pensie

R
I.O.V.R., având în vedere Legea nr.82/1 aprilie 1948 pentru încadrarea în prevederile
Legii nr. 794/1941 a unor categorii de cetăţeni şi în baza Regulamentului nr.6 din 1

e
iulie 1948, Instrucţiuni referitoare la pensii, Instrucţiuni, circulare referitoare la
al
acordarea şi clasarea ajutorului de stat, state de plată, proiecte de aprovizionare cu
materiale, acte justificative de cheltuieli, planuri de muncă, situaţii statistice privind
e
al

mişcarea pensionarilor, decizii ale comisiei medicale de expertiză a capacităţii de


muncă, dări de seamă, conturi de execuţie, extrase de cont, note contabile,
on

adeverinţe, declaraţii, corespondenţă în legătură cu rezolvarea dosarelor de pensie,


cereri referitoare la bătrâni pentru intrare în azil, registre de intrare – ieşire, etc.
si ti
Ia Na

În baza Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea secţiunilor


agricole de pe lângă Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare13 , secţia Agricolă
răspundea în faţa Comitetului Executiv al Sfatului Popular respectiv şi Ministerului
e

Agriculturii, de realizarea sarcinilor de plan şi de buna desfăşurare a activităţii


AN el

agricole de pe teritoriul respectiv.


SJ hiv

În îndeplinirea sarcinilor sale, secţia Agricolă de pe lângă Comitetul Executiv


exercita printre altele, următoarele atribuţiuni: întocmirea şi înaintarea Ministerului
Ar

Agriculturii a planului de producţie agricolă (vegetală şi animală); organizarea,


îndrumarea şi răspunderea activităţii Staţiunilor de Maşini şi Tractoare (S.M.T.);
asigurarea şi răspunderea asistenţei tehnice, organizatorice şi contabile a
______________________________
11 Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale, Sfatul Popular al Oraşului Iaşi, secţia Agricolă şi Prevederi Sociale,
dos.nr.9/1956-1957, p.1
12 Idem.
13 Ibidem, dos.nr.23/1957-1958, p.148

4
gospodăriilor agricole colective; îndrumarea şi sprijinirea ţărănimii muncitoare
pentru a se constitui în întovărăşiri şi gospodării agricole colective;urmărirea aplicării
tuturor măsurilor privitoare la înmulţirea şi îmbunătăţirea raselor de animale;
îndrumarea, coordonarea şi controlarea lucrărilor de comasare, executarea lucrărilor

i
de preluarea şi repartiţia bunurilor agricole ce intră în patrimoniul Statului şi ţinerea

ie
evidenţei circulaţiei bunurilor agricole; răspunderea de realizarea programului de

an
pregătire a cadrelor tehnice agricole;executarea planului de venituri şi cheltuieli şi
orice acţiuni şi sarcini ce i se transmit de către Ministerul Agriculturii14 , etc.

om
Secţia Agricolă îşi îndeplinea atribuţiunile prin următoarele organe: serviciul
Agricol, serviciul Zootehnic, serviciul Sanitar – Veterinar, serviciul S.M.T., serviciul

R
Gospodăriilor Agricole Colective, serviciul Cadastrului, serviciul Planificării, serviciul
Cadrelor şi Pregătirii Cadrelor, serviciul Administrativ.

e
Documentele secţiei Agricole care s-au păstrat oferă informaţii referitoare la:
al
acte justificative şi state de plată, dispoziţii de plată, instrucţiuni şi circulare primite
de la Comitetul Executiv, cheltuieli bugetare, tabele nominale de chiaburii din raza
e
al

administrativă a oraşului Iaşi, cereri ale chiaburilor, contestaţii de scoatere de la


chiaburi, acte de preluare a terenurilor conform H.C.M. nr.308/1953, acte de
on

împroprietărire conform H.C.M. nr.3522/1953, acte de preluare a gospodăriilor


anexe, rezerve de stat, registre agricole, acte de comasare şi schiţe ale G.A.S.Bucium,
si ti
Ia Na

planuri agricole, registre de evidenţa îndeplinirii obligaţiunilor de predare către stat a


produselor vegetale şi animale, tabele şi procese verbale ale locuitorilor din oraşul
Iaşi, conform Decretului nr. 115/1959, cât şi din raza administrativă a oraşului Iaşi,
e

procese verbale de închiderea campaniei de însămânţări de primăvară la culturi


AN el

agricole, planuri de măsuri pe sectoare, planuri de cultură şi producţie vegetală,


SJ hiv

planuri de producţie şi bugetul de venituri şi cheltuieli la G.A.C.-uri, indici de plan


privind întocmirea planului de producţie vegetală, planuri de perspectivă în
Ar

agricultură, dări de seamă statistice, balanţe de verificare şi cifre de plan, cifre de plan
ale G.A.S.-urilor subordonate oraşului Iaşi, sintezele indicatorilor de plan, evidenţă
funciară, etc.

__________________________

14 Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale, Sfatul popular al Oraşului Iaşi, secţia Agricolă şi Prevederi Sociale,
dos. nr. 23/1957-1958, p.150

5
Dată fiind folosirea frecventă în scopuri practice a acestor fonduri, dar şi a
inadvertenţelor în ordonarea şi inventarierea unităţilor arhivistice, a apărut
necesitatea unei îmbunătăţiri a inventarelor existente, în paralel cu o verificare a
existentului cu instrumentele de evidenţă. După verificarea existentului cu

i
ie
instrumentele de evidenţă, a stadiului de prelucrare şi a stării de conservare a
documentelor, a fondării registrelor agricole la secţia Agricolă, a comasării celor 4

an
inventare, respectiv 2010, 2013, 2063 şi 2133, într-un singur inventar, am constatat
că fondul are o cantitate de 11,00 m. l., având 374 unităţi arhivistice înscrise în

om
inventar, dintre care 3 unităţi arhivistice lipseau, respectiv dosarele: nr .9 (9) /1959
– 1963, 41 (172) /1959 şi nr. 37 (277) /1962.

R
Starea de conservare a documentelor constatată la verificarea unităţilor
arhivistice este în general bună, cu excepţia unui număr de 28 unităţi arhivistice care

e
necesită legare, iar 2 necesită restaurare.
al
Documentele păstrate de acest fond, studiate în corelaţie cu fondurile
e
arhivistice: Sfatul Popular al Raionului Iaşi, Sfatul Popular Regional Iaşi,
al

Inspectoratul Tehnic Cadastral al judeţului Iaşi oferă cercetătorului o imagine


on

completă asupra regimului juridic al proprietăţii agricole private în perioada 1949 –


1963, nu numai în oraşul şi judeţul Iaşi ci şi în cele limitrofe.
si ti

De asemenea, odată cu verificarea existentului cu instrumentele de evidenţă,


Ia Na

s-au întocmit fişe cu genuri de documente cu valoare practică, în vederea realizării


unei aplicaţii electronice cu baze de date ( pentru care se eliberează acte la Biroul
Relaţii cu Publicul).
e

Modificările apărute în cadrul fondului Sfatului Popular al Oraşului Iaşi,


AN el

secţia Agricolă şi Prevederi Sociale nu au afectat însă, sub nici un aspect – nici al
SJ hiv

conţinutului şi nici al formei – importanţa lor ştiinţifică şi practică, ci dimpotrivă, ele


îl fac mai uşor accesibil şi îi scot în evidenţă valoarea.
Ar

30.06.2013 Referent superior,

Felicia IOSIF

6
i
BIBLIOGRAFIE

ie
an
om
R
Legea asupra Consiliilor Populare, nr. 17/1949, publicată în Monitorul Oficial nr.12
din 15 ianuarie 1949.
e
al
Decret nr.259/1950, pentru organizarea şi funcţionarea Sfaturilor Populare,
publicat în Monitorul Oficial nr.122 din 28 decembrie 1950.
e
al

Legea nr.6/1957, de organizare şi funcţionare a Sfaturilor Populare, publicată în


Monitorul Oficial nr.11 din 28 martie 1957.
on

Legea nr. 3/1968, privind asigurarea conducerii locale de stat în unităţile


administrativ – teritoriale până la alegerea consiliilor populare, publicată în
si ti
Ia Na

Monitorul Oficial nr.17 – 18 din 17 februarie 1968.


e

Vîntu, M.Lepădătescu, I.Merlescu, M.Anghene, Sfaturile Populare, organe locale ale


AN el

puterii de stat R.P.R., Edit.Acad.R.P.R., Bucureşti, 1964.


SJ hiv

Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale, fond Sfatul Popular al Oraşului Iaşi,
secţia Agricolă şi Prevederi Sociale (1949 – 1967)
Ar

Idem, Fişa Situaţia Fondului, Primăria Municipiului Iaşi.

7
INVENTAR

Nr. Nr.vechi al Conţinutul pe scurt al Anii Nr. / Obs.


Crt. unităţii de dosarului extremi de

i
Păstrare file

ie
___________________________________________________________________________

an
Anul 1949

om
1. 1 State de plată, muncitori liberi de la
secţia Agricolă, lunile iunie-dec. 1949 117

R
2. 4 Titluri de pensie I.O.V.R., având în vedere
Legea nr.82/1 aprilie 1948 pentru încadrarea

e
în prevederile Legii nr. 794/1941 a unor
categorii de cetăţeni şi în baza regulamentului
al
nr.6 din 1 iulie 1948.(secţia Prevederi Sociale) 1949-1951
e

3. 9 Instrucţiuni referitoare la pensii.Decizii


al

referitoare la pensionarii I.O.V.R. şi corespondenţă


on

cu privire la invalizii şi titluri de pensie, având


în vedere Legea nr. 82/1 aprilie 1948 pentru
încadrarea în prevederile Legii nr.794/1941 a
si ti

unor categorii de cetăţeni şi în baza regulamentului


Ia Na

nr.6 din 1 iulie 1948.(secţia Prevederi Sociale). 1949-1951 263

4. 10 Titluri de pensie I.O.V.R., având în vedere


Legea nr. 82/1 aprilie 1948 pentru încadrarea
e

în prevederile Legii nr.994/1941.Cereri ale


văduvelor.(secţia Prevederi Sociale). 1949-1952
AN el
SJ hiv

Anul 1950
Ar

1. 11 Instrucţiuni, circulare referitoare la


acordarea şi clasarea ajutorului de stat.
(secţia Prevederi Sociale). 1950-1951 180

Anul 1951

1. 2 Dispoziţiuni circulare ministeriale


referitoare la organizarea alimentaţiei

8
animalelor.(secţia Agricolă). 1951 132

2. 2bis Cheltuieli bugetare pentru întreţinerea


secţiei veterinare, devize analitice ale
evaluării cheltuielilor. (secţia Agricolă). 1951 81

3. 3 Instrucţiuni şi circulare primite de la


Comitetul executiv, referitoare la

i
ie
procurarea lemnului pentru construirea
şi repararea grajdurilor comunale.

an
(secţia Agricolă). 1951 231

4. 5 Registru pentru Comisia Medicală de

om
expertiză a capacităţii de muncă.
(secţia Prevederi Sociale). 1951-52 114

R
5. 6 State de plată, proiecte de aprovizionare
cu materiale, decizii copii, proiecte
plan salariaţi şi salarii, ordine de plată-

e
virament.(secţia Prevederi Sociale). 1951 68
al
6. 7 Stat de salarii, luna octombrie.
(secţia Prevederi Sociale). 1951 21
e
al

7. 8 Acte justificative de cheltuieli


on

şi state de salarii, lunile oct.-dec.


1951-salariaţii Cantinei Sfatului Popular,
Cămine de copii şi bătrâni.
si ti

(secţia Prevederi Sociale). 1951 22


Ia Na

8. 13 Acte justificative şi state de plată,


dispoziţii de plată.(secţia Agricolă). 1951 555
e
AN el

9. 14 Acte justificative şi state de plată,


dispoziţii de plată şi încasări.
SJ hiv

(secţia Agricolă). 1951 416

10. 15 State de salarii, lunile iulie-august.


Ar

(secţia Agricolă). 1951 442

11. 16 State de salarii, copii ale ordinelor de


plată.(secţia Agricolă). 1951 281

12. 17 State de salarii, avize ordine de plată.


(secţia Agricolă). 1951 387

13. 18 Acte justificative de gestiune şi state


de plată, lunile mai-iunie.

9
(secţia Agricolă). 1951 379

14. 30 State de salarii.Corespondenţă privind


pensionarii I.O.V.R. Instrucţiuni cu
privire la vacanţe de iarnă.Cereri ale
văduvelor de razboi.(secţia Agricolă) 1951-52 141

15. 12 Acte de preluare a gospodăriei anexe sau

i
ie
rezerve de Stat-Sfatul Popular din comuna
Aroneanu, judeţul Iaşi, de către G.A.S

an
Bucium, procese verbale;fişele moşiei
Gr.Ciomac, Moşt.A.Lozner,din anul
1946, planuri,schiţe; inventarul

om
Gospodăriei Iosif Casetti.(Dosarul mai
cuprinde :planul parcelar al izlazului satului
Aroneanu(nedatat); situaţia parcelară a satelor

R
Dorobanţi, Chişarăi(nedatată); tabele cu
locuitorii comunei Aroneanu, judeţul Iaşi,
împroprietăriţi Pe moşia Rediu Aldei, în anii

e
1922, 1927,1928; tabele cu locuitorii din satul
al
Chişarăi, Comuna Golăeşti, împroprietăriţi pe
moşia Rediu Aldei).(secţia Agricolă). 1951-1956
e
al

16. 19 Chiaburii din raza administrativă a oraşului


Iaşi – tabele nominale.Cereri, adrese, referate,
on

adeverinţe, procese verbale.(secţia Agricolă). 1951-1952 223


si ti

17. 28 Registrul agricol, oraş Iaşi , zona Aron Vodă,


Ia Na

salariaţi(v.II)(secţia Agricolă). 1951-1956 200

18. 29 Registrul agricol, oraş Iaşi, zona Galata,


particulari(secţia Agricolă). 1951-1956 200
e
AN el

19. 30 Registrul agricol, oraş Iaşi, zona Copou-


SJ hiv

Munteni( secţia Agricolă). 1951-1956 50

20. 31/49 Registrul agricol, oraş Iaşi, zona Copou-


Ar

Munteni(secţia Agricolă). 1951-1956 200

21. 88/1954 Acte de cheltuieli, decizii, salarii, cereri de


angajare.(secţia Agricolă). 1951-54 479

22. 89/1954 Secret şi diferite situaţii cu Hotărâri şi


Instrucţiuni(secţia Agricolă). 1951-1954 165

10
Anul 1952

1. 20 Cereri ale chiaburilor din oraşul Iaşi; contestaţii


scoatere de la chiaburi.(secţia Agricolă). 1952-53 314

i
ie
2. 21 State de plata salariilor, lunile oct.-dec., secţia

an
agricolă, serviciul zootehnic,serviciul Horticol 1952

3. 23 State de plată,muncitori + zilieri,

om
secţia agricolă, serviciul zootehnic,
Spitalul Veterinar, serviciul Horticol. 1952

R
4. 24 Proiect plan pe anul 1952. Muncă şi
Salarii.(secţia Agricolă). 1952 4

5. 22
e
Planuri agricole.Planul disponibilului
al
de animale.(secţia Agricolă). 1952 184

6. 25 Lucrări în legătură cu bugetul


e
şi execuţia lui .(secţia Agricolă). 1952 13
al

7. 26 Acte de gestiune şi state de plată pe lunile


on

august-septembrie, secţia Agricolă- munci


agricole, serviciul zootehnic. 1952
si ti

8. 27 Ordine şi Circulare ale Ministerului


Ia Na

Agriculturii şi cele primite prin secţia


Veterinară a Sfatului Popular Regional Iaşi,
referitoare la combaterea bolilor infecţioase. 1952 101
(secţia Agricolă).
e
AN el

9. 28 Rapoarte lunare şi anuale.Plan de lucru şi


realizările secţiei veterinare, tablouri de
SJ hiv

animale tăiate la Abator şi produsele de


carne obţinute. (secţia Agricolă) 1952 140
Ar

10. 29 Plan de cheltuieli al Raionului Iaşi.


(secţia Prevederi Sociale). 1952 9

11. 31 Plan de muncă şi salarii pentru unităţi


bugetare.(secţia Prevederi Sociale). 1952 163

12. 32 Copii ale instrucţiunilor cu privire la trimiterea


pensionarilor la tratament balneo-climateric,
situaţii statistice privind mişcarea pensionarilor.

11
(secţia Prevederi Sociale). 1952 68

13. (60) Acte medicale ale Comisiei medicale.Decizii


medicale , expertize.(secţia Prevederi Sociale). 1952-1955

14. 62/1953 Lucrări de măsuri expeditive, terenuri din


Comunele:Aroneanu, Uricani, Vanatori,
Holboca, judeţul Iaşi(secţia Agricolă). 1952 172

i
ie
15. 214/1960 Lucrări de comasare G.A.S.Bucium.

an
(secţia Agricolă). 1952-1960 70

om
Anul 1953

R
1. 38 State de plată. Salarii muncitori zilieri.
Spitalul Unificat nr.1 –Ferma Erbiceni,
luna februarie.(secţia Agricolă). 1953

e
al
2. 40 State de plată, muncitori zilieri, lunile
iunie-iulie. Spitalul Unificat nr.1- Ferma
Erbiceni.(secţia Agricolă). 1953
e
al

3. 39 State de plată, Ferma Erbiceni, muncitori


zilieri, luna august(secţia Agricolă). 1953
on

4. 33 State de plată, muncitori zilieri, Ferma


Erbiceni, Spitalul Unificat nr. 1 Iaşi,
si ti

luna septembrie.(secţia Agricolă). 1953


Ia Na

5. 34 State de plată, muncitori zilieri, Ferma


Erbiceni, Spitalul Unificat nr.1 Iaşi,
luna octomebrie(secţia Agricolă). 1953
e
AN el

6. 35 State de plată, muncitori zilieri, Ferma


Erbiceni, Spitalul Unificat nr. 1 Iaşi,
SJ hiv

luna noiembrie.(secţia Agricolă). 1953

7. 36 State de plată, muncitori zilieri, Ferma


Ar

Erbiceni, Spitalul Unificat nr. 1 Iaşi, luna


decembrie(secţia Agricolă). 1953

8. 37 State de plată, muncitori zilieri, Ferma


Erbiceni, Spitalul Unificat nr. 1 Iaşi, luna
decembrie.(secţia Agricolă). 1953

9. 41 State de plată, muncitori zilieri, Spitalul


Unificat nr.1 Iaşi, luna iunie(secţia Agricolă) 1953

12
10. 42 State de plată, muncitori zilieri, Spitalul
Unificat nr.1 Iaşi, Gospod.anexă Ferma
Erbiceni, mai-iunie(secţia Agricolă). 1953

11. 43 State de plată, muncitori zilieri, Spitalul


Unificat nr. 1 Iaşi, Gospod.anexă Ferma
Erbiceni, martie(secţia Agricolă). 1953

i
ie
12. 44 State de plată, muncitori zilieri, Spitalul
Unificat nr.1, Iaşi, Gospod.anexă Ferma

an
Erbiceni, aprilie(secţia Agricolă). 1953

13. 45 State de plată, muncitori zilieri, Spitalul

om
Unificat nr.1 Iaşi, Gospod.anexă Ferma
Erbiceni, mai(secţia Agricolă). 1953

R
14. 46 Fişa de înregistrare Spitalul Unificat
Nr.1 Iaşi, Ferma Erbiceni.(secţia Agricolă). 1953 9

15. 47
e
Bilanţ contabil-Spitalul Unificat nr.1
al
Iasi –Ferma Erbiceni(secţioa Agricolă). 1953 31

16. 48 Ordine superioare privitoare la terenurile


e
agricole, precum şi diferită corespondenţă,
al

cereri pentru eliberarea de certificate locuitorilor


care posedă pământ.(secţia Agricolă). 1953 624
on

17. 49 Ordine superioare privitoare la terenurile


agricole, precum şi diferită corespondenţă,
si ti

cereri pentru eliberarea de certificate


Ia Na

locuitorilor care posedă pământ.(secţia


Agricolă). 1953 498

18. 50 Ordine superioare privitoare la terenurile


e

agricole, precum şi diferită corespondenţă,


AN el

cereri pentru eliberarea de certificate locuitorilor


care posedă pământ.(secţia Agricolă). 1953 704
SJ hiv

19. 51 Corespondenţă şi acte de cedare a terenurilor


conform H.C.M.308/1953, comuna Holboca,
Ar

judeţul Iaşi.(secţia Agricolă) . 1953 189

20. 52 Instrucţiuni şi Dări de seamă, referitoare la


terenuri cultivate.(secţia Agricolă). 1953 353

21. 53 Dări de seamă-terenuri, chestionare operative


planuri de cultură, centralizatoare –planuri de
producţie.(secţia Agricolă). 1953 258

22. 54 Situaţia referitoare la campania de însămânţări.

13
Instrucţiuni de completare a registrelor
agricole.(secţia Agricolă). 1953-54 183

23. 56 State de plată, acte de gestiune, secţia Agricolă. 1953 182

24. 57 Ordine superioare privitoare la terenurile


agricole, precum şi diferită corespondenţă,
cereri pentru eliberarea de certificate locuitorilor

i
ie
care posedă pământ.(secţia Agricolă). 1953 649

an
25. 58 Instrucţiuni cu aplicarea Deciziei nr.4/1953
şi cu recalcularea pensiilor, art.3.(secţia Prevederi
Sociale) 1953

om
26. 59 Decizii –Instrucţiuni referitoare la stabilirea
pensiilor , vechime în câmpul muncii.(secţia

R
Prevederi Sociale). 1953 66

27. 60 Planuri de acţiune şi planificare, buget,

e
personal, secţia veterinară.(secţia Agricolă). 1953 88
al
28. 61 Decizii –Instrucţiuni referitoare la febra
aftoasă şi combaterea acestei boli.(secţia
e
Agricolă). 1953-1954 315
al

29. 63 Ordine superioare privitoare la terenurile


on

agricole, precum şi corespondenţă diferită,


cereri pentru eliberarea de certificate locuitorilor
care posedă pământ.(secţia Agricolă). 1953 574
si ti
Ia Na

30. 64 Cereri pentru eliberarea de adeverinţe pentru


trecerea în proprietatea Statului a terenurilor,
conform H.C.M.308/1953, oraş Iaşi(secţia
Agricolă). 1953 142
e
AN el

31. 65 Corespondenţă şi cereri ale locuitorilor care


posedă vii, precum şi ordine superioare .
SJ hiv

(secţia Agricolă). 1953 512

32. 66 Diferite ordine cu date fixe şi corespondenţă


Ar

Privitoare la personalul secţiei agricole.


(secţia Agricolă) 1953 278

33. 67 Planuri de muncă(secţia Agricolă). 1953 6

34. 68 Acte de gestiune ale secţiei Agricole, lunile


Aprilie, mai şi iunie, state de plată. 1953 525

35. 69 H.C.M.308/1953-oraş Iaşi, H.C.M.3522/1953.


(secţia Agricolă). 1953 104

14
36. 70 Formularele din planul de producţie pe anul 1954
ale gospodăriilor anexe.(secţia Agricolă). 1953-54 100

37. 71 Planul agricol pe anul 1954 ale gospodăriilor


anexe.(secţia Agricolă). 1953-54 12

38. 198/1959-60 Lucrările de comasare a G.A.S.Bucium. 1953-60 5

i
ie
(secţia Agricolă).

an
39. 95/1954 Contestaţii ale chiaburilor din oraşul Iaşi.
(secţia Agricolă). 1953-54 225

om
40. 99/1954 Acte secrete şi hotărâri referitoare la pază.
mişcări de personal, adeverinţe, cereri de
constatare a unor deţinători de terenuri,

R
batoze(secţia Agricolă). 1953-54 157

41. 100/1954 Chiaburii trecuţi la categoria „fost chiaburi”.


(secţia Agricolă).
e 1953-54 53
al
42. 101/1954 Dări de seamă, situaţii, planuri de însămânţări,
şi corespondenţă referitoare la culturi, gospodării
e
anexe.(secţia Agricolă). 1953-54 186
al

43. 102/1954 Împroprietăriri conform H.C.M.3522/1953,comuna


on

Bârnova, judeţul Iaşi.(secţia Agricolă). 1953-54 55

44. 103/1954 Decizii privind culesul strugurilor, instrucţiuni


si ti

privind verificarea strugurilor, acordare credite


Ia Na

şi corespondenţă în legătură cu vinificaţia, situaţia


terenurilor provenite din H.C.M.308/1953,situaţia
terenurilor cedate la H.C.M.308/1953.(secţia Agricolă). 1953-54
182
e
AN el

45. 105/1954 Dare de seamă asupra îndeplinirii planului de


aprovizionare cu materii prime şi material
SJ hiv

combustibil; instrucţiuni ale Ministerului


Industriei Metalurgice şi Construcţiei de Maşini
cu Nr.726044/1953-referitoare la aprovizionarea
Ar

cu materiale şi utilaje.(secţia Prevederi Sociale). 1953-1954 96

46. 194/1959 Lucrări cu actele G.A.S.Bucium, schiţe ale


terenurilor, tabele cu locuitorii care deţin terenuri. 1953-1960 159
(secţia Agricolă)

47. 218/1960 Evidenţa terenurilor preluate conform D.115/1959;


terenuri propuse a fi atribuite locuitorilor din comuna
Holboca, jud.Iaşi, conform H.C.M.3522/1953, lucrări
de comasare a G.A.S.Cristeşti, Trupul Aron Vodă, tabel

15
de schimb, identificări-terenuri.(secţia Agricolă). 1953-1960 194

48. 219/1960 Proiectul de comasare pentru Staţiunea Experimentală


Agricolă Iaşi.Tablou de schimb-I.C.A.R.; tabele
de terenurile rezervă de stat de pe teritoriul comunelor
Rediu-Tătar şi Uricani, care intră în comasare pentru
I.C.A.R. (secţia Agricolă). 1953-1960 49

i
ie
an
Anul 1954

om
1. 72 Acte contabile şi state de plată pentru
muncitorii zilieri, luna februarie,

R
Spitalul unificat nr. 1 Iaşi.(secţia Agricolă). 1954

2. 73 Acte contabile şi state de plată


pentru muncitorii zilieri, luna
e
al
ianuarie, Spitalul unificat nr.1(secţia Agricolă). 1954

3. 74 Acte contabile, state de plată-salarii


e
muncitori, luna septembrie, Spitalul Unificat
al

nr. 1 Iaşi(secţia Agricolă). 1954


on

4. 75 Acte de venituri şi cheltuieli, luna


Octombrie, Spitalul Unificat nr. 1 Iaşi
(secţia Agricolă). 1954
si ti
Ia Na

5. 76 Acte contabile, state de plată, Spitalul Unificat


Nr. 1 Iaşi, luna noiembrie(secţia Agricolă). 1954

6. 77 Acte contabile şi state de salarii, lunile


e

octombrie-decembrie, Spitalul Unificat nr.1


AN el

Iaşi(secţia Agricolă) . 1954 180


SJ hiv

7. 78 Acte contabile şi state de plată pentru


muncitorii zilieri şi permanenţi, Spitalul
Unificat nr. 1 Iaşi, luna martie(secţia
Ar

Agricolă). 1954

8. 79 State de salarii(secţia Agricolă). 1954 203

9. 80 State de salarii, Spitalul Unificat nr. 1 Iaşi,


luna aprilie(secţia Agricolă) 1954

10. 81 State de salarii, luna mai, Spitalul Unificat


nr. 1 Iaşi(secţia Agricolă). 1954

16
11. 82 State de salarii, luna iunie, Spitalul Unificat
nr.1 Iaşi(secţia Agricolă). 1954

12. 83 State de salarii, lunile iunie- iulie, Spitalul Unificat


nr.1 Iaşi(secţia Agricolă). 1954

13. 84 State de salarii, lunile iulie-aug., Spitalul


Unificat nr. 1 Iaşi(secţia Agricolă). 1954

i
ie
14. 85 State de salarii, luna august, Spitalul Unificat nr.1,

an
Iaşi(secţia Agricolă). 1954

15. State de salarii, luna septembrie, Spitalul Unificat

om
nr.1 Iaşi(secţia Agricolă). 1954

16. 86 Instrucţiuni şi circulare ministeriale, referitoare

R
la prepararea furajelor pentru iarnă ale secţiei
veterinare(secţia Agricolă). 1954 145

17. 87
e
Dări de seamă a activităţii serviciului veterinar
al
şi rapoarte de sacrificarea vitelor la abatoare. 1954 215
(secţia Agricolă).
e
18. 91 Lucrările de înregistrare a fişelor personalului
al

administrativ şi a fondului nescriptic destinat


acţiunilor lotului zootehnic(secţia Agricolă). 1954
on

19. 90 Registrul de evidenţa îndeplinirii obligaţiunilor de


si ti

predare la cote obligatorii de produse vegetale


Ia Na

şi animale.(secţia Agricolă). 1954 96

20. 92 Planul de cultură din toamna anului 1954 la


legume şi proiecte de plan pe anul 1955 a
e

gospodăriilor anexe.(secţia Agricolă). 1954 70


AN el

21. 93 Planul de muncă, pe trim.III(secţia Agricolă). 1954 6


SJ hiv

22. 94 Registrul desfăşurător al planului de cultură.


(sunt menţionate suprafeţele de teren ale
Ar

locuitorilor din oraşul Iaşi)-secţia Agricolă. 1954 9

23. 96 Planuri de cheltuieli bugetare(secţia Agricolă). 1954 369

24. 97 Planurile privind exploatarea lotului


Zootehnic.(secţia Agricolă). 1954 278

25. 222/1954 Procese verbale de cedarea terenurilor


conform Decretului 115/1959, comuna
Bucium, adeverinţe eliberate locuitorilor

17
care posedă terenuri.(secţia Agricolă). 1954-60 99

26. 98 Planurile fondului de salarii.


(secţia Agricolă). 1954 42

27. 104 State de plată.(secţia Prevederi Sociale). 1954-55 118

i
ie
Anul 1955

an
1. 109 Registru de evidenţa îndeplinirii obligaţiunilor
de predare către Stat pentru produsele agricole

om
vegetale şi animale, pentru locuitorii din oraşul
Iaşi; sunt menţionate şi suprafeţele de teren ale
gosodăriilor;nr.obligaţiilor de predare: 1-198; 1955

R
(secţia Agricolă)

2. 110 Idem., nr. obligaţiilor de predare:1-60. 1955

e
al
3. 108 Idem., nr.obligaţiilor de predare:396-485 1955

4. 106 Idem., nr. obligaţiilor de predare:400-500 1955


e
al

5. 107 Idem., nr. obligaţiilor de predare:485-583 1955


on

6. 111 Ordine superioare, circulări şi decizii(secţia


Agricolă). 1955 256
si ti

7. 112 State de plată pentru personalul secţiei


Ia Na

Horticole, lunile ianuarie-decembrie. 1955 42

8. 113 Devize analitice conform planului de cultură,


Spitalul Unificat nr.1 Iaşi-Gospod. anexă Erbiceni.
e

(secţia Agricolă). 1955 60


AN el

9. 114 Idem. 1955 60


SJ hiv

10. 115 Acte contabile.State de plată, note contabile


şi acte justificative de cheltuieli, luna noiembrie
Ar

Spitalul Unificat nr. 1 Iaşi –Gospod.anexă Erbiceni.


(secţia Agricolă). 1955

11. 116 State de plată, perioada iulie-septembrie, Spitalul


Unificat nr. 1 Iaşi-Gospod.anexă Erbiceni:Corpul
Uricani, Corpul Galata(secţia Agricolă). 1955 323

12. 117 Idem., perioada octombrie – decembrie. 1955 236

13. 118 Idem., perioada ianuarie – aprilie. 1955 367

18
14. 119 Idem., perioada mai – iunie. 1955 282

15. 120 Decizii ale comisiei medicale de expertiză


a capacităţii de muncă, de la raioane
(secţia Prevederi Sociale). 1955 14

i
ie
16. 121 Instrucţiuni referitoare la situaţia statistică a

an
pensionarilor civili şi I.O.V.R., dare de seamă
asupra îndeplinirii planului de muncă şi salarii.
(secţia Prevederi Sociale). 1955 40

om
17. 122 State de plata salariilor şi acte cu caracter
financiar, instrucţiuni referitoare la problemele

R
de muncă şi salarii(secţia Prevederi Sociale). 1955 166

Anul 1956
e
al
1. 123 State de plată şi normări agricole, Spitalul
e
Unificat nr. Iaşi - Gospod.anexă Erbiceni,
al

Corpul Erbiceni, Corpul Galata, Corpul Uricani,


lunile ianuarie-martie. (secţia Agricolă). 1956 264
on

2. 124 Idem., lunile aprilie –iunie. 1956 333


si ti

3. 126 Idem., lunile iulie – octombrie. 1956 355


Ia Na

4. 125 Idem., Ferma Erbiceni. 1956 134

5. 141/1957 Chiaburi-scoaterea de la chiaburi-locuitori


e

din oraşul Iaşi.(secţia Agricolă). 1956-57 22


AN el

6. 127 Conturile de execuţie şi extrasele de cont;


SJ hiv

proiect de buget-contabilitate(secţia Prevederi


Sociale). 1956-57 57
Ar

7. 128 Instrucţiuni contabile privind recuperarea


sumelor plătite în plus la pensii, ajutoare şi
compensaţii; state de salarii(secţia Prevederi
Sociale). 1956 133

8. 129 Dare de seamă asupra îndeplinirii planului de


muncă şi salarii, pe trim.I, stat nominal de plată
a concediului de odihnă.(secţia Prevederi Sociale). 1956 90

9. 130 Instrucţiuni referitoare la îndeplinirea operaţiunilor

19
bugetare; aplicarea decretului nr.572/1956, privind
stabilirea pensiilor minime şi Decretul nr.571/1956. 1956 198
(secţia Prevederi Sociale).

10. 131 Instrucţiuni şi dispoziţii date de către


Secţiunea Prevederi Sociale, în legătură cu
resortul de contabilitate, state de plată ale

i
ie
funcţionarilor de la secţia Prevederi Sociale. 1956 30

an
11. 132 Cereri cu privire la repunerea la pensii şi
decizii de pensii pentru recalculare(secţia
Prevederi Sociale). 1956 250

om
12. 133 Corespondenţă în legătură cu rezolvarea
dosarelor de pensie(secţia Prevederi Sociale). 1956 321

R
13. 135 Circulări şi decrete sosite de la M.P.S. şi
M.S.P.S. privind stabilirea pensiilor, inclusiv

e
convenţiile între Germania şi Cehoslovacia
al
cu privire la stabilirea pensiilor. 1956-59 150
(secţia Prevederi Sociale).
e
14. 136 Instrucţiuni pentru aplicarea H.C.M.nr.272/
al

1957.Decizie referitoare la prelungirea


efectuării remedierilor. 1956-57 258
on

(secţia Prevederi Sociale).

15. 153 Tabelul nominal de pensionarii care au


si ti

fost încadraţi din nou în muncă.Decizii


Ia Na

referitoare la lucrările dosarului de pensie.


(secţia Prevederi Sociale). 1956-58 215

16. 1 Registrul agricol, oraş Iaşi, nr. de rol 1-200 1956-58 200 (de la
e

(secţia Agricolă). Secţia


AN el

Secret.-Ad-tiv)
SJ hiv

17. 2 Idem., nr. de rol 201-400. 1956-58 200

18. 3 Idem., nr. de rol 401-600. 1956-58 200


Ar

19. 4 Idem., nr. de rol 601-800. 1956-58 200

20. 5 Idem., nr. de rol 801-1000. 1956-58 200

21. 6 Idem., nr. de rol 1001-1200. 1956-58 200

22. 7 Idem., nr. de rol 1201-1400. 1956-58 200

23. 8 Idem., nr. de rol 1401-1600 1956-58 200

20
24. 9 Idem., nr. de rol 1601-1800. 1956-58 200

25. 10 Idem., nr. de rol 1801-2000. 1956-58 200

26. 11 Registrul agricol, oraş Iaşi, nr. de rol


2001-2200. 1956-58 200

i
ie
27. 12 Idem., nr. de rol 2201-2400. 1956-58 200

an
28. 13 Idem., nr. de rol 2401-2600. 1956-58 200

om
29. 14 Idem., nr. de rol 2601-2800. 1956-58 200

30. 15 Idem., nr. de rol 2801-3000. 1956-58 200

R
31. 16 Idem., nr. de rol 3001-3200. 1956-58 200

32. 17 Idem., nr. de rol 3201-3400.


e 1956-58 200
al
(înscrieri animale).

33. 18 Idem., nr. de rol 3401-3600. 1956-58 200


e
(înscrieri animale).
al

34. 19 Idem.,nr. de rol. 3601-3800. 1956-58 200


on

(înscrieri animale).

35. 20 Idem., nr. de rol 3800-4000. 1956-58 200


si ti

(înscrieri animale).
Ia Na

36. 21 Idem., nr. de rol 4001-4200. 1956-58 200


e

37. 22 Idem., nr. de rol 4201-4400. 1956-58 200


AN el

38. 23 Idem., nr. de rol 4401-4600. 1956-58 200


SJ hiv

39. 24 Idem., nr. de rol 4601-4800. 1956-58 200


Ar

40. 25 Idem., nr.de rol 4801-5000. 1956-58 200

41. 26 Idem., nr. de rol 5001-5200. 1956-58 200

42. 27. Idem., nr. de rol 5201-5360. 1956-58 200

43. Registru opis alfabetic al registrelor


Agricole, pe anii 1956-58. 1956-58 401

21
Anul 1957

1. 137 Tabel nominal de copii şcolari din


Plasamentul familiei, decizii. 1957
(secţia Prevederi Sociale)
2. 138 State de funcţiuni, state de plată,

i
ie
lunile ianuarie –decembrie. 1957 120
(secţia Prevederi Sociale).

an
3. 139 State de plată, dispoziţii, ordine
de plată, dispoziţii centralizatoare,

om
note contabile, adeverinţe, referate,
declaraţii(secţia Prevederi Sociale). 1957 695

R
4. 140 State de plată, lunile februarie-
decembrie, alocaţii de stat pentru copii.
(secţia Prevederi Sociale). 1957-58 92

e
al
5. 154 Decizii de stabilirea pensiilor respinse şi
corespondenţă cu privire la salariaţii
ce urmează a fi pensionaţi, starea materială.
e
(secţia Prevederi Sociale). 1957-61 277
al

6. 155 Decizii referitoare la pensie, cereri referitoare


on

la bătrânii pentru intrări în azil, corespondenţă


cu privire la pensionarii care cer aprobări de
ochelari, masă la cantină, aprobări pentru
si ti

proteze(secţia Prevederi Sociale). 1957-59 201


Ia Na

7. 140 Darea de seamă cu privire la activitatea


economico-financiară a Întreprinderii
Agro-Zootehnice a Sfatului Popular Oraş Iaşi.
e

(secţia Agricolă). 1957 58


AN el

8. 142 Decizii şi ordine.(secţia Agricolă). 1957 157


SJ hiv

9. 143 Decizii şi ordine superioare. 1957 78


(secţia Agricolă).
Ar

10. 144 State de salarii, aprilie-iulie de la


Întreprinderea Agro-Zootehnică a
Sfatului popular Oraş Iaşi.(secţia Agricolă). 1957 157

11. 145 State de plată, lunile augus-septembrie


ale Întreprinderii Agro-Zootehnice Iaşi,
pontaje, muncitori zilieri.(secţia Agricolă). 1957 346

12. 146 Idem., lunile octombrie-decembrie. 1957 225

22
13. 147 Instrucţiuni şi publicaţii veterinare,
referitoare la combaterea febrei aftoase
(secţia agricolă). 1957 230

14. 148 Buletine de situaţia epizoţilor pentru


combaterea bolilor infecţioase.) 1957 95
(secţia Agricolă)

i
ie
15. 149. Idem. 1957 133

an
16. 150 Planuri tehnice ale acţiunilor sanitare-
veterinare pentru combaterea bolilor. 1957 190

om
(secţia Agricolă).

17. 160 Registru de evidenţa îndeplinirii obligaţiunilor

R
de predare către Stat pentru produse vegetale
şi animale- sector Păcurari, nr. oblig. 401-499
(secţia Agricolă). 1957

e
al
18. 161 Idem., nr. oblig. 301-399. 1957

19. 163 Idem., sector Copou, nr. oblig. 101-200 1957


e
al

20. 162 Idem., nr. oblig. 201-300. 1957


on

21. 164 Idem., nr. oblig. 1-100. 1957

22. 220/1957 Ocrotirea monumentelor naturii


si ti

„Valea lui David”, comuna Uricani,


Ia Na

judeţul Iaşi. 1957-60 12


(secţia Agricolă).

23. 195 Ordine, decizii, H.C.M-uri 1957/58 237


e
AN el

Anul 1958
SJ hiv

1. 152 Acte contabile şi dări de seamă. 1958-62 187


Ar

(secţia Prevederi Sociale)

2. Registru de Intrare-Ieşire, feb.-martie


(secţia Prevederi Sociale). 1958

3. 156 Registru de evidenţă-corespondenţă,


pensii şi ajutoare, lunile august-sept. 1958
(secţia Prevederi Sociale)

4. 157 State de salarii, luna iulie. 1958

23
(secţia Agricolă)

5. 158 Idem., luna sept. 1958

6. 159 Idem., luna noiembrie. 1958

7. 215 Acte de trecerea în patrimoniul


Statului, conform Decretului nr.

i
ie
115/1959(secţia Agricolă). 1958-60 163

an
Anul 1959

om
1. 1 Registrul agricol, oraş Iaşi, nr. de rol 1-200; 1959-1963 200
(secţia Agricolă)

R
2. 2 Idem., nr. de rol 201-400 1959-1963 200

3. 3 Idem., nr. de rol 401-580.


e 1959-1963 200
al
4. 4 Idem., nr. de rol 581-780. 1959-1963 200
e
5. 5 Idem., nr. de rol 781-980. 1959-1963 200
al

6. 6 Idem., nr. de rol 981-1180. 1959-1963 200


on

7. 7 Idem., nr. de rol 1181-1380. 1959-1963 200


si ti

8. 8 Idem., nr. de rol 1381-1580. 1959-1963 200


Ia Na

9. 9 Idem., nr. de rol 1581 -1780. 1959-1963 200 Lipsă

10. 10 Idem., nr. de rol 1781 -1980. 1959-1963 200


e
AN el

11. 11 Idem., nr. de rol 1981-2180. 1959-1963 200


SJ hiv

12. 12 Idem., nr. de rol 2181-2379. 1959-1963 199

13. 13 Idem., nr.de rol 2381- 2580. 1959-1963 200


Ar

14. 14 Idem., nr. de rol 2581-2880. 1959-1963 200

15. 15 Idem., nr. de rol 2881-3080. 1959-1963 200

16. 16 Idem., nr. de rol 3081-3280. 1959-1963 200

17. 17 Idem., nr. de rol 3281-3480. 1959-1963 200

18. 18 Idem., nr. de rol 3481-3659. 1959-1963 199

24
19. 19 Idem., nr. de rol 3661-3860. 1959-1963 200

20. 20 Idem., nr. de rol 3861-4060. 1959-1963 200

21. 21 Idem., nr. de rol 4061-4260. 1959-1963 200

22. 22 Idem., nr. de rol 4261-4460. 1959-1963 200

i
ie
23. 23 Idem., nr. de rol 4461-4660. 1959-1963 200

an
24. 24 Idem., nr. de rol 4661-4860. 1959-1963 200

om
25. 25 Idem., nr. de rol 4861-5060. 1959-1963 200

26. 26 Idem., nr. de rol 5061-5260. 1959-1963 200

R
27. 27 Idem., nr. de rol 5261-5452. 1959-1963 200

28. 28 Idem., nr. de rol 5453-5649.


e 1959-1963 200
al
29. 29 Idem., nr. de rol 5654-5852. 1959-1963 200
e
30. 30 Idem., nr. de rol 5853-6051. 1959-1963 200
al

31. 31 Idem., nr. de rol 6052-6249 1959-1963 199


on

32. 32 Idem., nr. de rol 6250-6375. 1959-1963 100


si ti

33. Registru opis alfabetic pentru


Ia Na

Registrele agricole din anii 1959-1963. 1959-1963 399

34. 165 Registru de evidenţa îndeplinirii


e

obligaţiunilor de predare către stat,


AN el

nr.1-100(secţia Agricolă). 1959 50


SJ hiv

35. 166 Idem., nr.101-200. 1959 50

36. 167 Idem., nr.301-400. 1959 50


Ar

37. 168 Idem., nr.401-500. 1959 50

38. 169 Idem., nr.501-600. 1959 50

39. 170 Idem., nr.601-700. 1959 50

40. 171 Idem., nr.701-800. 1959 50

41. 172 Idem., nr.801-900. 1959 50 Lipsă

25
42. 173 Idem., nr. 901-1000. 1959 50

43. 174 Idem., nr.1001-1100. 1959 50

44. 175 Idem., nr. 1101-1200. 1959 50

45. 176 Idem., nr.1201-1300. 1959 50

i
ie
46. 177 Idem., nr. 1301-1400. 1959 50

an
47. 178 Registru de evidenţa îndeplinirii
obligaţiunilor de predare către stat,

om
nr.1401-1500(secţia Agricolă). 1959 50

48. 179 Idem., nr. 1501-1600. 1959 50

R
49. 180 Idem., nr. 1601-1700. 1959 50

50. 181 Idem., nr. 1701-1800.


e 1959 50
al
51. 182 Idem., nr. 1801-1900. 1959 50
e
52. 183 Idem., nr. 1901-2000. 1959 50
al

53. 184 Idem., nr. 2001-2100. 1959 50


on

54. 185 Idem., nr. 2101-2200. 1959 50


si ti

55. 186 Idem., nr.2201-2296. 1959 50


Ia Na

56. 187 Idem., nr. 2297-2400. 1959 50

57. 188 Lucrări privind aplicarea D.115/1959,


e

chiaburi şi salariaţi cu teren în comuna


AN el

Corneşti, jud.Iaşi.(secţia Agricolă) 1959 15


SJ hiv

58. 189 Lucrări efectuate conform D.115/1959,


comuna Vânători, jud.Iaşi. 1959 39
(secţia Agricolă).
Ar

59. 190 Cereri ale locuitorilor din oraşul Iaşi,


Cedarea terenurilor conform D.115/1959. 1959-60 520
(adrese, secţia Agricolă).

60. 191 Procese verbale cu D.115/1959, locuitori


din oraşul Iaşi. 1959 500
(secţia Agricolă).

61. 192 Lucrări cu aplicarea D.115/1959, în comuna

26
Bârnova şi oraşul Iaşi, procese verbale. 1959 47
(secţia Agricolă).

62. 193 Procese verbale cu aplicarea D.115/1959,


locuitori din oraşul Iaşi. 1959 353
(secţia Agricolă).

63. 196 Situaţia centralizatoare privind aplicarea

i
ie
D.115/1959, oraş Iaşi. 1959 9
(secţia Agricolă)

an
64. 197 Procese verbale încheiate conform D.115/
1959, comuna Tomeşti, jud.Iaşi. 1959 34
(secţia Agricolă).

om
65. 199 Procese verbale- chiaburi din oraşul Iaşi. 1959 73
(secţia Agricolă).

R
66. 200 Situaţii centralizatoare privind aplicarea
D.115/1959, oraş Iaşi. 1959 8
(secţia Agricolă)
e
al
67. 216 Procese verbale cu D.115/1959, oraş Iaşi. 1959/60 418
(secţia Agricolă)
e
al

68. 217 Idem, locuitori din oraşul Iaşi, comuna Uricani,


Judeţul Iaşi, comuna Rediu-Tătar, judeţul Iaşi. 1959/60 150
on

(secţia Agricolă)

69. 223 Lucrări cu privire la aplicarea Decretului nr.


si ti

45/1959, comun Rediu Tătar, jud.Iaşi. 1959/60 55


Ia Na

(secţia Agricolă)

70. 224 Centralizatoare, D.115/1959, oraş Iaşi 1959/60 10


(secţia Agricolă).
e
AN el

Anul 1960
SJ hiv

1 201 Diversă corespondenţă, verificarea şi recalcularea


pensiilor.
Ar

(secţia Prevederi Sociale). 1960 40

2. 202 Plata salariului pe lunile ianuarie-octombrie.


(secţia Prevederi Sociale). 1960 100

3. 203 Memoriu şi 74 dovezi anexă la contestaţia prof.


Botezatu C.Ioan, din Iaşi, str. P.Tcacenco nr.2,
Hotărârea Tribunalului Iaşi. 1960 74
(secţia Prevederi Sociale).

27
4. 204 Diferite cereri şi decizii de respingere a celor
care au solicitat pensie; corespondenţă privind
situaţia pensionarilor.
(secţia Prevederi Sociale). 1960 286

5. 205 Idem., stabilirea pensiilor. 1960 361

6. 206 Idem. 1960 270

i
ie
7. 207 Planuri de muncă(deputaţi). 1960 28

an
8. 208 Diferite cereri şi decizii de respingerea
a celor care au solicitat pensie. 1960/61 218

om
(secţia Prevederi Sociale).

9. 209 Idem. 1960 316

R
10. 210 Idem. 1960 350

11. 211
e
Decizii , cereri pentru ajutor şi acordări
al
de pensii(secţia Prevederi Sociale) 1960 468

12. 212 Diferite cereri şi decizii de respingere a


e
celor care au solicitat pensie.
al

(secţia Prevederi Sociale). 1960 336


on

13. 213 Idem. 1960 214


si ti

14. 221 Terenurile de comasare, cereri,comuna Bârnova,


Ia Na

judeţul Iaşi(secţia Agricolă). 1960 28

Anul 1961
e
AN el

1. 225 Planuri tehnice, campanii.(sec.Agricolă). 1961 229


SJ hiv

2. 226 Procesele verbale de închiderea campaniei


de însămânţări de primăvară la culturi
Ar

agricole ale comunelor(sec.Agricolă). 1961 433

3. 227 Lucrări de repartizare a personalului tehnic


şi diferite dispoziţiuni privind personalul
tehnic(sec.Agricolă). 1961 89

4. 228 Planuri de măsuri, pe sectoare; lucrări de


închiderea campaniei de primăvară, însămânţări. 1961 177
(sec.Agricolă).

28
5. 229 Plan de cultură, tabele, informări, rapoarte
informative, referitoare la campanie, însămânţări;
plan tehnic; plan de măsuri referitor la campania
agricolă şi vii; plan de şcolarizare-lucrători din
S.M.T.-uri.(sec.Agricolă). 1961 283

6. 230 Plan pe sectoare şi măsuri tehnico-organizatorice. 1961 240


(secţia Agricolă).

i
ie
7. 231 Centralizare plan de producţie G.A.C. 1961 53

an
8. 232 Planuri de măsuri şi producţie vegetală. 1961 188

om
9. 233 Diferite cereri şi decizii de respingere a
celor care au solicitat pensie. 1961 250
(secţia Prevederi Sociale).

R
10. 235 Idem. 1961 273

11. 238 Idem.


e 1961 192
al
12. 239 Idem. 1961 296
e
13. 240 Idem. 1961 357
al

14. 234 Tabel nominal cu pensionarii încadraţi


on

în cadrul Sfatului Popular Raional Iaşi,


pe secţie, după cum urmează şi listă de
inventar(secţia Prevederi Sociale). 1961 108
si ti
Ia Na

15 236 Decizii referitoare la dezvoltarea dosarelor


de pensii, cereri cu privire la actele medicale;
corespondenţă cu restituirea actelor de pensie.
(secţia Prevederi Sociale). 1961 252
e
AN el

16. 237 Diversă corespondenţă privind pensionarii


civili; decizii de pensii . 1961/62 200
SJ hiv

Anul 1962
Ar

1. 241 Plan de măsuri campanie de vară; plan tehnic;


plan culturi duble;plan transport gunoi de grajd;
instrucţiuni P.C.I.. 1962 85
(secţia Agricolă).

2. 242 G.A.C.”23 August” , satul Vişani, comuna Bârnova,


judeţul Iaşi; procese verbale ale adunării generale
privind darea de seamă a comisiunii de conducere;

29
schiţa G.A.C. „23 August”, cu suprafeţele şi
categoriile de terenuri. 1962 94
(secţia Agricolă).

3. 243 Planul de producţie şi bugetul de venituri şi


cheltuieli la G.A.C.”Unirea”, satul Ciurbeşti,
comuna Corneşti, judeţul Iaşi. 1962 83
(secţia Agricolă)

i
ie
4. 244 Lucrările pregătitoare întocmirii planului

an
de producţie la G.A.C. „23 August” Goruni,
comuna Tomeşti, judeţul Iaşi. 1962 43
(secţia Agricolă)

om
5. 245 Planul de producţie şi bugetul de venituri
şi cheltuieli la G.A.C. „Victoria Socialismului”,

R
satul Lunca Cetăţuei, comuna Ciurea, judeţul
Iaşi. 1962 57
(secţia Agricolă)

e
al
6. 246 Lucrările pregătitoare întocmirii planului de
producţie de la G.A.C.”Moldova Roşie”, satul
Vlădiceni, comuna Tomeşti, judeţul Iaşi. 1962 40
e
(secţia Agricolă)
al

7. 247 Planul de producţie la G.A.C.Dorobanţi,


on

comuna Aroneanu, judeţul Iaşi. 1962 44


(secţia Agricolă)
si ti

8. 248 Planul de producţie la G.A.C.”30 Decembrie”


Ia Na

Balciu, comuna Miroslava, judeţul Iaşi. 1962 28


(secţia Agricolă)

9. 249 Plan de producţie la G.A.C.”30 Decembrie”


e

Cristeşti, comuna Holboca, judeţul Iaşi. 1962 44


AN el

(secţia Agricolă)
SJ hiv

10. 250 Indici de plan privind întocmirea planului


de producţie vegetală; cifre de plan pe anii
1961-1965. 1962/63 130
Ar

(secţia Agricolă)

11. 251 Planul de producţie şi bugetul de venituri şi


cheltuieli la G.A.C.”Drumul lui Lenin”,
Rediu-Tătar, judeţul Iaşi. 1962 57
(secţia Agricolă)

12. 252 Planul de producţie şi bugetul de venituri şi


cheltuieli la G.A.C. 7 Noiembrie”, satul
Brătuleni, comuna Uricani, judeţul Iaşi. 1962 106

30
(secţia Agricolă)

13. 253 Discutarea indicilor de plan la G.A.C. 1962 60


(secţia Agricolă).

14. 254 Planul de producţie vegetală şi animală. 1962 366


(secţia Agricolă)

i
ie
15. 255 Planuri de producţie ale G.A.C.
(secţia Agricolă). 1962 102

an
16. 256 Centralizarea planurilor de producţie. 1962 245
(secţia Agricolă).

om
17. 257 Planul de perspectivă în agricultură.
(secţia Agricolă). 1962 235

R
18. 258 Indici de plan privind întocmirea planului
de producţie vegetal. 1962 206
(secţia Agricolă).
e
al
19. 259 Evaluarea producţiei de grâu şi porumb.
(secţia Agricolă). 1962 117
e
al

20. 260 Planul de perspectivă în agricultură.


(secţia Agricolă). 1962 100
on

21. 261 Planul tehnic din campania de vară. 1962 28


(secţia Agricolă).
si ti
Ia Na

22. 262 Cereri şi borderouri cu locuitorii ce vor să


intre în G.A.C. 1962 27
(secţia Agricolă)
e

23. 263 Lucrări de sesiune- Sfatul Popular Ciurea. 1962 168


AN el

(secţia Agricolă).
SJ hiv

24. 264 Cereri referitoare la predări de terenuri conform


D.115/1959, din diferite raioane. 1962 90
(secţia Agricolă).
Ar

25. 265 Probleme agricole, planuri pe sectoare.


(secţia Agricolă). 1962 404

26. 266 Indici de plan privind întocmirea planului


de producţie vegetală şi animală, fond
zoopastoral .(secţia Agricolă). 1962 56

27. 267 Contracte de muncă sezonieră pentru


combaterea dăunătorilor din agricultură

31
conform Decretului nr.697/1956. 1962 77
(secţia Agricolă)

28. 268 Dare de seamă statistică privind acţiunile


zootehnice; situaţia lucrărilor de construcţii
la G.A.C. din raza oraşului Iaşi.
(secţia Agricolă). 1962 140

i
ie
29. 269 Măsuri pentru întărirea economico-organizatorică,
Plan de măsuri privind dezvoltarea sectorului

an
Legumicol în raza oraşului Iaşi. 1962 292
(secţia Agricolă)

om
30. 270 Încheierea campaniei agricole de
primăvară.(secţia Agricolă). 1962 63

R
31. 271 Plan de măsuri şi lucrările sesiunii
a VI-a extraordinare a Sfatului Popular

e
Oraş Iaşi; înfiinţarea Consiliilor agricole. 1962 86
al
(secţia Agricolă).

32. 272 Note de plată, state de plată şi alocaţii. 1962 428


e
(Consiliul Agricol)
al

33. 273 Planuri de producţie.(Consiliul Agricol) 1962 309


on

34. 274 Ordinul nr. 5626/1962-creşterea suprafeţei


Arabile pe unităţi(Consiliul Agricol) 1962 125
si ti
Ia Na

35. 275 H.C.M.385-1962 – procese verbale. 1962 37

36. 276 Procese verbale de predare a terenurilor. 1962 118


(Consiliul Agricol)
e
AN el

37. 277 Decizii şi scoateri din circuit. 1962 87 -lipsă-


SJ hiv

Anul 1963
Ar

1. 278 H.C.M.nr.1167/1959;Decizia nr. 1871/1963


privind recoltarea şi vinificarea strugurilor;
Decizia nr.852/1963 a Sfatului Popular
Regional Iaşi (secţia Agricolă) 1963 80

2. 279 Plan de măsuri tehnico-organizatorice


privind desfăşurarea activităţilor în
cadrul campaniilor.(Consiliul Agricol). 1963 81

32
3. 280 Desfăşurarea campaniei agricole de
toamnă.(Consiliul Agricol). 1963 53

4. 281 Pregătirea campaniei însămânţărilor de


primăvară (Consiliul Agricol). 1963 90

5. 282 Schiţe de amplasare a culturilor de


toamnă(Consiliul Agricol). 1963-64 133

i
ie
an
Anul 1964

om
1. 283 Dori de seamă statistice şi planul de
cultură.(Consiliul Agricol). 1964 128

R
2. 284 Evidenţă funciară.(Cons.Agriclol). 1964
61

e
al
3. 285 Planuri de producţie.(Cons.Agricol). 1964 425

4. 286 Dare de seamă, balanţă de verificare


e
şi cifre de plan.(Cons.Agricol). 1964 112
al

5. 287 Indicatori de plan.(Cons.Agricol). 1964 131


on

6. 288 Indicatori de plan şi Plenara Consiliului


Agricol( Cons.Agricol). 1964 143
si ti
Ia Na

7. 289 Indicatori de plan, oraş Iaşi.(Cons.Agricol). 1964 70

8. 290 Plan anual-producţia de marfă în agricultură.


(Cons.Agricol) 1964 144
e
AN el

9. 291 Producţia marfă în agricultură.(Cons.Agricol). 1964 159


SJ hiv

10. 292 Planuri de măsuri privind desfăşurarea activităţii


în campaniile agricole. 1964 242
Ar

Anul 1965

1. 293 Centralizatorul indicatorilor de plan.


(Cons.Agricol). 1965 115

2. 294 Cifre de plan din G.A.S.-urile subordonate


Oraşului Iaşi.(Cons.Agricol). 1965 22

33
3. 295 Sintezele indicatorilor de plan.(Cons.Agricol). 1965 66

4. 296 Indicatori de plan.(Cons.Agricol). 1965 59

5. 297 Evidenţă fond funciar, oraş Iaşi.


(Cons.Agricol). 1965 55

6. 298 Planul tehnic al campaniei de primăvară

i
ie
(Cons.Agricol). 1965 56

an
7. 299 Planuri tehnice ale campaniilor agricole;
Planuri de muncă ale Cons.Agricol. 1965 246
(Cons.Agricol)

om
8. 300 Planuri de venituri şi cheltuieli.
(Cons.Agricol). 1965 8

R
9. 301 Evidenţă funciară.(Cons.Agricol). 1965 23

10. 302 Planuri de producţie.(Cons.Agricol).


e 1965 434
al
e
Anul 1966
al
on

1. 303 Indicatori plan perspectivă în G.A.C.


(C.A.P.) în efective animale. 1966 125
(Cons.Agricol).
si ti
Ia Na

2. 304 Nomenclatoare produse biologice;


Plan cifre de acţiuni.(Cons.Agricol). 1966 157

3. 305 Situaţii zootehnice; plan de perspectivă. 1966 129


e

(Cons.Agricol)
AN el

4. 306 Evidenţă funciară(Cons.Agricol). 1966 93


SJ hiv

Anul 1967
Ar

1. 307 Planuri de producţie.(Cons.Agricol). 1967 111

2. 308 Indicatori de plan.(Cons.Agricol). 1967 117

3. 309 Decizii, transferuri.(Cons.Agricol). 1967 197

4. 310 Documentaţie pentru plantările de


vii.(Cons.Agricol). 1967 74

34
5. Inventarul vechi 2063(3 vol). 9

6. Inventarul vechi 2133. 14

7. Inventarul vechi 2010(de la secţia Secretariat). 2

8. Inventarul vechi 2013(de la secţia Secretariat). 2

i
ie
an
om
R
e
al
e
al
on
si ti
Ia Na
e
AN el
SJ hiv
Ar

35
Ar
SJ hiv
AN el
e
Ia Na
si ti
on
al
e
al
e
R
om
an
ie

36
i
Ar
SJ hiv
AN el
e
Ia Na
si ti
on
al
e
al
e
R
om
an
ie

37
i
Ar
SJ hiv
AN el
e
Ia Na
si ti
on
al
e
al
e
R
om
an
ie

38
i
Ar
SJ hiv
AN el
e
Ia Na
si ti
on
al
e
al
e
R
om
an
ie

39
i
Ar
SJ hiv
AN el
e
Ia Na
si ti
on
al
e
al
e
R
om
an
ie

40
i
Ar
SJ hiv
AN el
e
Ia Na
si ti
on
al
e
al
e
R
om
an
ie

41
i

S-ar putea să vă placă și