Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Arii de proiecţie
corticală
Reprezentări corticale
Calea piramidală
Teritorii arteriale
superficiale
Căi anastomotice importante
• Poligonul Willis
– 3 laturi anterioare - 2 ACA
unite prin comunicanta
anterioară
– 2 laturi laterale –
comunicantele posterioare
– 2 laturi posterioare - ACP
Etiologie
• Ateroscleroză
• Patologia cardiacă emboligenă
• Hipertensiunea arterială
• Malformaţii vasculare
• Factori de risc:
– HTA, fumat, diabet zaharat
– Creşterea hematocritului, dislipidemia, excesul ponderal,
alcoolismul
– Factori cu rol mai puţin cert: hiperuricemia, anumite obiceiuri
alimentare, inactivitatea fizică, tipul comportamental, vârsta
Ateroscleroza
• Boală a pereţilor arterelor
cu diametru mai mare de
1 mm
• Declanşată şi potenşată
de factorii de risc
• Cauza principală a AVC
ischemice
• Debutează după 40 ani
Etapele diagnosticului AVC
• Accidente tranzitorii:
– Deficite neurologice spontan şi total rezolutive în mai puţin de
24 de ore (AIT)
• Accidente în evoluţie
– Agravarea deficitului în cursul mai multor ore, cu durata
acestuia peste 24 ore
– Prin persistenţa sângerării într-o hemoragie, tromboză în cors
de constituire în accidentul ischemic
– Dezvoltarea unei hipertensiuni intracranieneprin edemul
cerebral
• Accidente constituite
– Deficitul atinge intensitatea maximă în mai puţin de o oră şi
durează mai mult de 24 de ore
Infarctul cerebral aterosclerotic
• Vârsta peste 55-60 ani, instalarea accidentului în trepte,
adesea precedat de AIT, sufluri pe traiectul arterelor
cervicale, semne de ateromatoză ale coronarelor sau ale
arterelor membrelor inferioare, absenţa cardiopatiilor
emboligene, prezenţa factorilor de risc – HTA,
dislipidemie, DZ.
Infarcte în teritoriul arterei cerebrale anterioare
• Infarctul teritoriului superficial
– Hemiplegie predominând la membrul inferior (sau monoplegie),
hemihipoestezie cu aceeaşi distribuţie, mutism iniţial urmat de
afazie motorie (dacă leziunea este stângă) cu tulburări ale funcţiilor
superioare, tulburări de comportament şi ale funcţiilor instinctuale,
reflexe de prehensiune (grasp reflex), apraxie unilaterală stângă
• Infarctul teritoriului profund: teritoriul arterei lui Heubner şi ramurilor
striate anterioare:
– hemipareză controlaterală brahiofacială asociată cu un deficit al
vălului şi al limbii, dizartrie, tulburări dismetabolice şi vegetative
– Infarctele izolate – mai rare; frecvent etiologie embolică
• Bilaterale în 10% din cazuri
– O singură ACA poate iriga şi teritoriul controlateral
– Tablou sever: mutism akinetic (suprimarea expresiei verbale, gestuale şi
emotive), incontinenţă urinară, reflex de prehensiune bilateral, uneori
paraplegie
Infarcte în teritoriul arterei cerebrale mijlocii
• Infarctul sylvian superficial total
– Hemiplegie cu predominanţă facio-brahială, hemihipoestezie,
uneori discretă, limitată la o extincţie senzitivă şi o astereognozie;
Hemianopsie homonimă laterală (şi agnozie spaţială unilaterală în
caz de interesare a emisferului minor), anosognozie sau
hemiasomatognozie în leziunea emisferului minor, afazie Broca
sau afazie totală, apraxie ideomotorie în leziunea emisferului major
Infarcte în teritoriul arterei cerebrale mijlocii
Desen Lancet
Volumul infarctului
Etiologia AVC (starea
patului vascular, alte
afecţiuni asociate) Starea de Momentul
sănătate începerii
anterioară tratamentului
Reabilitarea în faza acută
• În perioada imediat post infarct excitabilitatea cortexului motor este
scăzută şi reprezentările corticale sunt reduse (“alarmă corticală”)
• Sistemul nervos este puţin receptiv la “re-învăţare”.
• În primele zile după AVC trebuie rezolvate în primul rând problemele
– de suport vital (TA, glicemie, electroliţi, oxigen
– care apar din decubitul prelungit.
• În faza precoce pot fi utilizate proceduri pasive şi active, în funcţie de
starea pacientului.
• Pe măsură ce pacientul recapătă controlul asupra corpului său, vor fi
introduse proceduri mai complexe şi vor fi tentate acte mai dificile
Reabilitarea în faza acută
• Proceduri pasive de poziţionare, de menţinere a gradului
de mişcare (atenţie la articulaţia umărului), elongaţii
– Previn contracturile părţilor moi
• Prevenirea şi tratarea disfagiei, a tulburărilor sfincteriene
(de multe ori reluarea precoce a ambulaţiei ajută la
rezolvarea tulburărilor micţionale)
• Poziţionarea, asistarea pacientului la mişcările de
întoarcere, de aşezare la marginea patului
• Poziţionarea cât mai precoce în şezut, cu sprijin iniţial
– Reduce evenimentele tromboembolice, pneumonia
– Reduce hipotensiunea posturală
Faza postacută
• Pacientul recapătă un oarecare control asupra propriului
corp.
• Investigaţiile funcţionale pun în evidenţă activarea
legată de acte motorii a unor zone întinse şi largi ale
scoarţei, care se suprapun ariilor motorii asociate
situate ipsi- şi controlateral faţă de leziune.
• Se referă la perioada de la 3-4 săptămâni după infarct,
şi până la reapariţia mişcărilor voluntare şi tonusului
membrelor paralizate
• În funcţie de evoluţia iniţială, sunt necesare:
– Proceduri şi manevre pasive care să evite complicaţiile
decubitului
sau
– Trecerea la manevre active care să pregătească următoarele
etape de recuperare
Recuperarea în faza post-acută
• Obiective posibile:
– Evaluarea stării psihocognitive a pacientului
– Controlul tulburărilor sfincteriene, de deglutiţie de o manieră
satisfăcătoare
– Realizarea şi menţinerea poziţiei aşezat
– Menţinerea echilibrului în timpul efectuării gesturilor normale cu
membrele sănătoase şi bolnave (apucarea unor obiecte,
alimentaţia), realizarea unor acte motorii cotidiene (poziţionarea
pe pat, participă la îmbrăcat, transferul pe scaunul cu rotile)
– Menţinerea structurilor periferice în condiţii optime (poziţionarea
corectă a articulaţiilor, creşterea forţei musculare)
Recuperarea în faza post-acută
• Proceduri active
– Odată cu normalizarea tonusului muşchilor posturali, pacientul
poate menţine poziţia aşezat
– iniţial ridicarea în şezut, apoi transferul pe scaunul cu rotile sau
pe alt suport.
– Exerciţii pentru echilibru – cu cât mai târziu se iniţiază exerciţiile
pentru echilibru, cu atât mai mari sunt şansele ca pacientul să
devină temător şi reticent în a se mobiliza şi a “lupta” cu gravitaţia
– Fizioterapia precoce şi proactivă previne obişnuinţa cu deficitele
perceptual-cognitive, ca şi persistenţa “învăţată” a deficitului
motor.
Recuperarea în faza post-acută