Basarab Nicolescu,

Transdisciplinaritatea.
Manifest
Traducere de Horia Mihail
Vasilescu, Editura Polirom,
1999,
„Dedic acest manifest180 p.
tuturor bărbaţilor
şi femeilor care, orice-ar fi şi în pofida a
tot, mai cred încă într-un proiect de
viitor dincolo de orice dogmă şi
orice ideologie.”
„Acest secol a fost traversat de două adevărate
revoluţii: revoluţia cuantică şi revoluţia
informatică”. (p. 9)
„Conform descoperirii lui Max Planck, energia are o
structură discretă, discontinuă. „Cuanta” lui Planck,
ce a dat numele mecanicii cuantice, va revoluţiona
întreaga fizică şi ne va modifica în profunzime
viziunea asupra lumii.„ (p. 21)
„În viziunea clasică asupra lumii, articularea
disciplinelor era considerată ca având o formă
piramidală, baza piramidei fiind reprezentată de
fizică. Complexitatea anihilează literalmente
această piramidă, provocând un veritabil big bang
disciplinar.”(p. 42)
„Subiectul este pulverizat la rându-i, fiind
înlocuit de un număr din ce în ce mai mare de
piese detaşate, studiate de diferitele
discipline.” (p. 42)
„Printr-o interesantă coincidenţă, arta
abstractă apare în acelaşi timp cu mecanica
cuantică. Apoi însă, o dezvoltare din ce în ce
mai haotică pare să conducă la căutări din ce
în ce mai formale. Cu câteva notabile excepţii,
sensul se eclipsează în favoarea formei.
Chipul uman, atât de frumos în arta
Renaşterii, se descompune din ce în ce mai
mult până la dispariţia sa totală în absurd şi
urâţenie. O nouă artă – arta electronică – îşi
„Pentru gândirea clasică nu există decât
două soluţii de ieşire dintr-o situaţie de
declin: revoluţia socială ori întoarcerea
la o presupusă „vârstă de aur”. (p. 49)
„Dar, ca întotdeauna, există o a treia
soluţie. Această a treia soluţie face
obiectul prezentului manifest.” (p. 49)
„Nevoia stringentă de punţi între
diferitele discipline s-a concretizat prin
apariţia, către mijlocul secolului XX, a
pluridisciplinarităţii şi a
interdisciplinarităţii.
Pluridisciplinaritatea se referă la studierea
unui obiect dintr-una şi aceeaşi disciplină prin
intermediul mai multor discipline deodată. De
exemplu, un tablou de Giotto poate fi studiat
din perspectiva istoriei artei, intersectată cu
aceea a fizicii, chimiei, istoriei religiilor,
istoriei Europei şi geometriei. (...)
Cunoaşterea obiectului obţinută în cadrul
propriei discipline de studiu este adâncită de
un aport pluridisciplinar fecund. (...) demersul
pluridisciplinar se revarsă peste limitele
disciplinelor, dar finalitatea sa rămâne
înscrisă în cadrul cercetării disciplinare.
Interdisciplinaritatea are o altă ambiţie, diferită de aceea a
pluridisciplinarităţii. Ea se referă la transferul metodelor
dintr-o disciplină în alta. Se pot distinge trei grade de
interdisciplinaritate: a) un grad aplicativ. De pildă,
metodele fizicii nucleare transferate în medicină duc la
apariţia unor noi tratamente contra cancerului; b) un grad
epistemologic. De exemplu, transferul metodelor logicii
formale în domeniul dreptului generează analize
interesante în epistemologia dreptului; c) un grad
generator de noi discipline. De exemplu, transferul
metodelor matematicii în domeniul fizicii a generat fizica
matematică, al metodelor din fizica particulelor în
astrofizică a dat naştere cosmologiei cuantice, al
matematicii în studierea fenomenelor meteorologice sau
de bursă a generat teoria haosului, al informaticii în artă a
dus la arta informatică. (...) Prin cel de-al treilea grad al
său, interdisciplinaritatea contribuie la big bang-ul

disciplinar.
Transdisciplinaritatea se referă – aşa cum indică
prefixul „trans” – la ceea ce se află în acelaşi
timp şi între discipline, şi înăuntrul diverselor
discipline, şi dincolo de orice disciplină.
Finalitatea sa este înţelegerea lumii prezente,
unul din imperativele sale fiind unitatea lumii
cunoaşterii.” (p. 51-53)
În schimb, transdisciplinaritatea se preocupă de
dinamica provocată de acţiunea simultană a mai
multor niveluri de Realitate. (...)
Transdisciplinaritatea, fără a fi o nouă disciplină
ori o nouă superdisciplină, se nutreşte din
cercetarea disciplinară care, la rândul său, este
limpezită într-o manieră nouă şi fertilă de
cunoaşterea transdisciplinară. În acest sens,
cercetările disciplinare şi transdisciplinare nu sunt
Cei trei stâlpi ai transdisciplinarităţii –
nivelurile de Realitate, logica terţului inclus şi
complexitatea – determină metodologia
cercetării transdisciplinare. (p. 54)
Disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea,
interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea
sunt cele patru săgeţi ale unuia şi celuiaşi arc:
cel al cunoaşterii. (p. 55)
Din perspectiva transdisciplinară, Realitatea
nu este doar multidimensională – ea este şi
multireferenţială.
Diferitele niveluri de Realitate sunt accesibile
cunoaşterii umane graţie existenţei unor
diferite niveluri de percepţie, ce se găsesc
într-o corespondenţă biunivocă cu nivelurile de
Realitate. Aceste niveluri de percepţie permit o
viziune din ce în ce mai generală, unificatoare,
cuprinzătoare a Realităţii, fără să ajungă
vreodată să o epuizeze complet. (p. 65)
Oricum, în vidul cuantic totul este vibraţie, o
fluctuaţie între fiinţă şi nefiinţă. Vidul cuantic
este plin, plin de toate potenţialităţile, de la
particulă la univers. (p. 73)
Un obiectiv prioritar al transdisciplinarităţii este
elaborarea unei noi Filosofii a Naturii, mediator
privilegiat al dialogului dintre toate domeniile
cunoaşterii. (p. 77)
Zborul avioanelor şi al rachetelor
interplanetare anticipează o altă călătorie
verticală: prin diferite niveluri de realitate. (p.
80)
Evoluţia biologică s-a încheiat. Iese la lumină
un nou tip de evoluţie, legată de cultură,
ştiinţă, conştienţă, relaţia cu celălalt. (p. 87)
CST (Ciber-Spaţiu-Timp) O caracteristică
esenţială a CST este capacitatea maximală de
interacţiune real-imaginar, concret-abstract,
corp-ecuaţii matematice. CST poate deci, în
principiu, să pună în evidenţă un nou nivel de
percepţie. (92)
CST are o dimensiune cosmică – aceea a
planetei Terra. (92)
Sursa CST este lumea cuantică, guvernată de o
logică diferită de cea clasică (spre exemplu,
logica terţului inclus). (94)
Cufundarea corpului uman în CST resuscită un
nou nivel de percepţie (datorat esenţialmente
întâlnirii cu „zidul luminii”), ce descoperă o
lume ruptă radical de lumea macrofizică în care
ne petrecem viaţa. (...)
Navigaţia în CST este un nou tip de navigaţie, o
navigaţie în măruntaiele naturii, în interacţiune
cu noi înşine. Ea este sursa unui nou tip de
imaginar ce afectează percepţia şi care, la rândul
său, alimentează imaginarul. (94)
Odată cu descoperirea lumii cuantice şi a
cibernavigaţiei, homo sui transcedentalis îşi
poate începe aventura. (95)
Fiinţa umană descoperă în ea însăşi un nou
nivel de percepţie graţie interacţiunii sale
cu ordinatorul, iar ordinatorul îşi finisează
potenţialităţile prin interacţiunea cu fiinţa
umană. (96)
Se poate oare visa că într-o bună zi pământul va fi
acoperit de sate-comunităţi spirituale legate prin
CST? (...) Satul satelor ar putea astfel deveni un
sălaş al transreligiei, transculturii, transpoliticii. O
prioritate imediată ar fi recunoaşterea CST pe
planul dreptului internaţional ca un spaţiu
transnaţional, spaţiu ce nu aparţine nimănui. (98)
În 1991, marele poet argentinian Roberto Juarroz
introducea o nouă expresie în terminologia
transdisciplinarităţii: atitudine transdisciplinară.
Este oare privilegiul poetului de a putea surprinde,
într-o străfulgerare de câteva cuvinte, unul dintre
aspectele cele mai importante ale demersului
transdisciplinar? (99)
Trăirea transdisciplinară presupune şi pluralitate
complexă, şi unitate deschisă a culturilor, religiilor
Atitudinea transdisciplinară presupune deci şi
gândire, şi experienţă interioară, şi ştiinţă,
şi conştiinţă, şi efectivitate, şi afectivitate .
(104)
Noile legături sociale vor putea fi descoperite
prin căutarea punţilor, atât cele dintre diferitele
domenii ale cunoaşterii, cât şi cele dintre
diferitele fiinţe ce formează o colectivitate,
pentru că spaţiul interior şi spaţiul exterior sunt
două faţete ale uneia şi aceleiaşi lumi.
Transdisciplinaritatea poate fi înţeleasă ca
ştiinţa şi arta descoperirii punţilor. (106)
Un adevărat dialog nu poate fi decât
transdisciplinar, fondat pe punţile ce leagă, în
natura lor profundă, fiinţele şi lucrurile. (107)
La începuturile istoriei umane, ştiinţa şi cultura
erau inseparabile. (...) În timpul Renaşterii
legătura nu se rupsese încă. Prima Universitate,
după cum indică şi numele, avea atribuţia de a
studia universalul. (114)
În zilele noastre ruptura a devenit completă. (...)
În chiar sânul ştiinţei, se face o distincţie
riguroasă între ştiinţele exacte şi ştiinţele umane,
ca şi cum ştiinţele exacte ar fi inumane (sau
supraumane), iar ştiinţele umane – inexacte (sau
ne-exacte). (115)
O nouă etapă a fost atinsă prin apropierea
interdisciplinară a ştiinţei şi a artei. (...)
Accelerarea acestei apropieri, într-un ritm fără
precedent, se produce astăzi sub ochii noştri
Adevărata creaţie artistică survine în momentul
traversării simultane a mai multor niveluri de
percepţie, determinând o trans-percepţie.
Adevărata creaţie ştiinţifică survine în momentul
traversării simultane a mai multor niveluri de
reprezentare, determinând o trans-reprezentare.
(119)
Dacă multidisciplinaritatea şi interdisciplinaritatea
consolidează dialogul a două culturi,
transdisciplinaritatea permite considerarea
unificării lor deschise, a unei armonii fără fuziune.
(120)
Am asistat, în schimb, pe de o parte, la separarea
totală dintre ştiinţă şi cultură şi, pe de altă parte, la
o fragmentare culturală în interiorul uneia şi
aceleiaşi culturi. (122)
Această separare, atât geografică, cât şi spirituală,
este artificială, căci, aşa cum observa cu
îndreptăţire Henry Corbin, Orientul se află în
Occident şi Occidentul în Orient. În fiecare fiinţă
umană sunt reunite, în mod potenţial, Orientul
înţelepciunii şi Occidentul ştiinţei, Orientul
afectivităţii şi Occidentul efectivităţii. (123)
Transculturalul desemnează deschiderea tuturor
culturilor către ceea ce le traversează şi trece
dincolo de ele. (125)
Multiculturalul permite interpretarea unei culturi de
către alta, interculturalul – fecundarea unei culturi
de către alta, pe când transculturalul asigură
traducerea unei culturi în oricare alta, prin
descifrarea sensului ce leagă diferite culturi, în
acelaşi timp trecând dincolo de ele.
Rigoare, deschidere şi toleranţă sunt cele trei
trăsături fundamentale ale atitudinii
transdisciplinare.
Rigoarea este mai întâi de toate rigoarea limbajului
în argumentaţia bazată pe cunoaşterea vie,
deopotrivă interioară şi exterioară, a
transdisciplinarităţii. (141)
Această calitate de prezenţă permite o autentică
relaţie cu Celălalt, respectând ceea ce are
celălalt mai profund în sine. Dacă eu găsesc locul
potrivit în mine însumi, în momentul în care mă
adresez Celuilalt, Celălalt va putea găsi locul
potrivit în el însuşi şi astfel vom putea comunica.
Căci comunicarea este cu precădere corespondenţa
Refuzul interogării, certitudinea absolută sunt
semnele unei atitudini ce nu se înscrie în câmpul
transdisciplinarităţii. Cultura transdisciplinată
este cultura interogării perpetue ce însoţeşte
răspunsurile acceptate ca temporare. (143)
Toate disciplinele pot fi animate de atitudinea
transdisciplinară: nu există o disciplină favorizată în
detrimentul alteia din punctul de vedere al
transdisciplinarităţii. Există grade de
transdisciplinaritate, însă nu pot exista discipline cu
caracter transdisciplinar. (145)
De un interes cu totul particular este
penetrarea perspectivei transdisciplinare în
domeniul poeziei, artei, esteticii, religiei,
filosofiei şi ştiinţelor sociale. În fiecare din aceste
domenii acţionează un alt grad de
Transdisciplinaritatea nu este nici religioasă, nici
areligioasă: este transreligioasă. (150)
Prin transcultural, care se deschide către
transreligios, războiul culturilor, o ameninţare din ce
în ce mai prezentă în epoca actuală, n-ar mai avea
nicio raţiune de existenţă. (152)
Evoluţia transdisciplinară a
educaţiei
 Instaurarea unei culturi transdisciplinare, care ar
putea contribui la eliminarea tensiunilor ce
ameninţă viaţa pe planeta noastră, este
imposibilă în absenţa unui nou tip de educaţie,
care să ia în considerare toate dimensiunile
fiinţei umane.
 Diferitele tensiuni – economice, culturale,
spirituale – sunt în mod inevitabil perpetuate şi
adâncite de un sistem de educaţie fondat pe
valorile altui secol, aflate într-un decalaj din ce în
ce mai evident faţă de mutaţiile contemporane.
(...)
În pofida enormei diversităţi a sistemelor de educaţie de la o
ţară la alta, mondializarea sfidărilor epocii noastre
antrenează o mondializare a problemelor de educaţie.
Crizele ce traversează domeniul educaţiei, într-o ţară sau
alta, nu sunt decât simptomele uneia şi aceleiaşi fracturi
între valorile şi realităţile unei vieţi planetare în plină
mutaţie. (153)
Un raport recent şi exhaustiv a fost elaborat de „Comisia
internaţională a educaţiei pentru secolul al XXI-lea,
aparţinând de UNESCO; prezidată de Jacques Delors.
Raportul Delors pune accentul pe cei patru stâlpi ai unui nou
tip de aducaţie: a învăţa să cunoşti, a învăţa să faci, a
învăţa să trăieşti alături de ceilalţi şi a învăţa să
exişti.
În acest context, abordarea transdisciplinară poate avea o
contribuţie împortantă în instaurarea acestui nou tip de

educaţie.
 A învăţa să
cunoşti
Spiritul ştiinţific nu înseamnă însă o creştere
nechibzuită a numărului materiilor ştiinţifice şi
construirea unei lumi interioare bazate pe
abstractizare şi formalizare. (...)
Iar calitate înseamnă aici a-l face pe copil, adolescent
ori adult să pătrundă în inima demersului ştiinţific,
reprezentat de interogarea permanentă în
legătură cu rezistenţa faptelor, imaginilor,
reprezentărilor, formalizărilor. (155)
 A învăţa să faci
 Nu e vorba aici, bineînţeles, de a învăţa
mai multe meserii deodată, ci de a clădi
interior un nucleu flexibil, capabil să
ofere rapid accesul la o altă meserie.
(156)
 Edificarea unei adevărate persoane
presupune şi asigurarea condiţiilor de
realizare maximă a potenţialităţilor sale
creatoare. (...)
 Demersul transdisciplinar se bazează pe
echilibrul dintre omul exterior şi omul
interior. (157)
 A învăţa să trăieşti
împreună cu ceilalţi
 Atitudinea transculturală, transreligioasă,
transpolitică şi transnaţională poate fi
învăţată. Ea este înnăscută în măsura în
care în fiecare fiinţă există un nucleu
sacru, intangibil. (...)
 Pentru ca normele unei colectivităţi să fie
respectate, ele trebuie să fie validate de
experienţa interioară a fiecăruia.
 Aici există un aspect capital al evoluţiei
transdisciplinare a educaţiei: a te
recunoaşte pe tine însuţi în chipul
Celuilalt. (158)
 A învăţa să exişti
 A învăţa să fim este şi o învăţare permanentă a elevului
de către dascăl, dar şi a dascălului de către elev.
Construcţia unei persoane trece în mod inevitabil printr-o
dimensiune trans-personală. (159)
 Intelectul asimilează mult mai rapid şi mult mai bine
cunoştinţele, când acestea sunt înţelese şi cu corpul, şi cu
sentimentele. (...)
 Acesta este prototipul a ceea ce am numit mai înainte
revoluţia inteligenţei: emergenţa unui nou tip de
inteligenţă, fondată pe echilibrul dintre inteligenţa
analitică, sentimente şi corp. (162)
 Soluţia ar fi de a înfiinţa, în cadrul fiecărei instituţii de
învăţământ, un atelier de cercetare transdisciplinară. (163)
Pătrunderea gândirii complexe şi
transdisciplinare în structurile, programele şi
zonele de influenţă ale Universităţii îi vor
permite evoluţia către misiunea sa uitată
astăzi – studierea universalului.
Universitatea va putea astfel deveni un loc de
învăţare a atitudinii transculturale,
transreligioase, transpolitice şi transnaţionale, a
dialogului dintre arte şi ştiinţe, axa reunificării
culturii ştiinţifice cu cea artistică. Universitatea
renăscută va fi focarul unui nou tip de
umanism. (164)
 Carta
Transdisciplinarităţii
Art. 2 Orice tentativă de reducere a Realităţii la un
singur nivel, guvernat de o singură logică, este
incompatibilă cu transdisciplinaritatea. (172)
Art. 3 Transdisciplinaritatea nu caută să elaboreze o
superdisciplină înglobând toate disciplinele, ci să
deschidă toate disciplinele la ceea ce au în comun şi
la ceea ce se află dincolo de graniţele lor.
Art. 5 Viziunea transdisciplinară este deschisă în
măsura în care depăşeşte domeniul ştiinţelor exacte
prin dialogul şi reconcilierea lor, nu doar cu ştiinţele
umaniste, ci şi cu artele, literatura, poezia şi
experienţa interioară. (173)
Art. 8 Fiecare fiinţă umană are dreptul la o
naţionalitate, dar, locuind pe Pământ, este şi o
fiinţă transnaţională. Recunoaşterea de către
dreptul internaţional a acestei duble
apartenenţe – la o naţiune şi la Terra – este una
dintre finalităţile cercetării transdisciplinare.
Art. 9 Transdisciplinaritatea conduce la o
atitudine deschisă faţă de mituri şi religii şi faţă
de cei care le respectă în spirit transdisciplinar.
Art. 10 Nu există nicio cultură privilegiată în
raport cu celelalte. Demersul transdisciplinar
este în sine transcultural.
Art. 11 Educaţia transdisciplinară se bazează pe
reevaluarea rolului intuiţiei, imaginaţiei,
sensibilităţii şi corpului în transmiterea
cunoştinţelor.
Art. 12 Elaborarea unei economii transdisciplinare
se bazează pe postulatul conform căruia
economia trebuie să fie în serviciul fiinţei umane
şi nu invers.
Art. 13 Etica transdisciplinară respinge orice
atitudine ce refuză dialogul şi dezbaterea,
indiferent de originea acestei atitudini, fie ea de
ordin ideologic, scientist, religios, economic,
politic, filosofic.
Art. 14 Rigoarea, deschiderea şi toleranţa
sunt caracteristicile fundamentale ale atitudinii şi