Electroencefalograma

Pe encefalograma de la o persoana adulta se disting patru tipuri de unde, notate cu

literele grecesti: alfa, beta, theta si delta.
Fiecare tip de unda are o anumita frecventa, amplitudine si un loc pe suprafata
paroasa a capului in care predomina.

Ritmul alfa, se inregistreaza la o persoana relaxata, neatenta, somnolenta, culcata,

cu ochii inchisi, izolata de stimuli emotivi, luminosi sau auditivi.
Are aspectul unor unde sinusoide a caror amplitudine creste si se reduce treptat. Se
mai numesc si fusuri alfa. Un fus dureaza 0,5-2 secynde; frecventa variaza intre 8-13
cicli/sec iar amplitudinea este de 30-50 uV.
Ele predomina in zona occipitala, lipsesc in cea frontala.
Hipoglicemia, hipotermia, scaderea concentratiei glicocorticoizilor si cresterea
concentratiei CO2 in sangele arterial, rareste frecventa undelor alfa. Modificarile
opuse le accelereaza.

Ritmul alfa dispare in momentul deschiderii ochilor, pe intuneric, cand se comanda

persoanei sa faca un calcul mintal. In aceste conditii el este inlocuit cu un ritm mai
rapid, format din unde beta, cu amplitudine de 5-10 uV si frecventa de 14-30 Hz.
Activitatea corticala prezenta in starile de alerta, se traduce prin aparitia ritmului
beta pe EEG.
Spre deosebire de undele alfa, care apar simultan pe ambele misfere, undele beta
sunt asincrone, nu apar in acelasi moment in cele doua zone omoloage de pe
suprafata craniana. Ele pot fi recoltate mai usor din apropierea proiectiei zonei
motorii corticale (frontala si parietala).

Ritmul theta la adult, este mascat de ritmul alfa, cu toate ca contine unde cu
frecventa de numai 4-7 Hz. Sunt unde sincrone, cu amplitudinea de 50-70uV. Acest
ritm predomina la copilul mic, de 4-5 ani. La adult poate fi semnalat in regiunea
temporala in manifestarile de nemultumire, dezamagire, frustrare, in fazele de
instalare a somnului.

Ritmul delta, format din unde sincrone cu cea mai scazuta frecventa, 1-3,5 Hz, are o
amplitudine de 100-300uV. Fiziologic se inregistreaza la adult in somn iar la copii in
primele saptamani atat in somn cat si in starea de veghe. Prezenta undelor delta la
adultul treaz are caracter patologic. Ritmul delta se mai intalneste in tulburarile
metabolice cerebrale, cum sunt hipoxia avansata sau in hipoglicemie. Undele delta
sunt caracteristice si pentru tumorile cerebrale, epilepsie, starile de deprimare ale
constientei provocate prin toxice sau alti factori.
Somnul
Somnul este un fenomen fiziologic, care se extinde pe o perioada de aproximativ 1/3
din viata omului.
Se defineste ca o pierdere naturala, periodica si reversibila, mai mult sau mai putin
completa a relatiilor senzitivo-motorii cu exteriorul.
In timpul somnului pragul de excitabilitate pentru toate tipurile de stimuli senzitivi
si senzoriali este ridicat, motricitatea voluntara inhibata, reflexele miotatice si de
flecxiune modificate. Se observa modificari in activitatea vegetativa, expimate prin
diminuarea tonusului simpatic si scaderea metabolismului, redicerea temperaturii
centrale, rarirea ritmului cardiac, a celui respirator, variatii ale diametrului pupilei.
Dupa aspectul EEG inregistrat in cursul noptii se delimiteaza doua tipuri de somn:
 - Somnul lent cu unde delta, care se instaleaza treptat, in mai multe etape;
La persoana culcata, cu ochii inchisi se inregistreaza unde alfa.

a. În primul stadiu se constata inlocuirea intermitenta a unui ritm alfa mai rar si
de amplitudine marita cu un ritm alfa de voltaj scazut si frecventa redusa.
La un moment dat inregistrarea devine aproape liniara, pe traseu constatandu-se
unde theta subvoltate de 5-6 cicli/sec. Este faza caractertistica somnului superficial,
faza de atipire.

b. În a doua faza persista undele theta, pe fondul carora apar bufeuri scurte si
neregulate de unde cu frecventa de 11-18 cicli/sec, numite fusuri de somn,
predominante in regiunea anterioara a calotei, care corespund fazei de somn
confirmat.

c. Faza a treia a somnului lent se recunoaste prin intercalarea printre fusurile de

somn de pe traseul EEG a undelor mari delta. Desteptarea se face rapid din primele
doua faze. In faza a treia trezirea are loc numai sub influenta unor stimuli cu mare
putere evocatoare, cum ar fi plansul copilului sau soptitul numelui propriu.

d. Etapa a patra de somn profund se traduce prin prezenta pe EEG exclusiv a

undelor delta. Scularea din somnul profund este dificila.

Dupa o perioada de cca 90 minute de somn lent, apare o activitate EEG cu

inregistrarea unor unde asincrone, de mica amplitudine, cu frecventa de 5-7 cicli/s,
uneori 8-9 cicli/s greu de diferentiat de ritmul alfa din starea de veghe; periodic se
instaleaza pe traseu pentru 3-15s unde theta deseori ascutite, cu frecventa de 4-6
cicli/s si amplitudinea de 25-75 uV, numite unde in dinti de fierastrau, caracteristice
somului paradoxal. Perioadele de somn paradoxal alterneaza cu cele de somn lent.
Pe durata unei nopti exista 4-6 perioade de somn paradoxal, care persista 15-20
minute, devenind mai lungi spre dimineata. Trezirea persoanei se face dupa o
perioada de somn paradoxal.
Somnul lent se caracterizeaza prin miscari oculare lente, mioza, scaderea tonusului
muscular, rarirea ritmului cardiac si respirator, sforait. Sforaitul este datorat
vibratiei valului palatin si pilierilor posteriori, a caror tonus scade cand limba cade
spre faringe (adormitul pe spate).
In somnul paradoxal pe langa abolirea reflexelor miotatice apar miscari oculare
foarte iuti; mioza este intrerupta din cand in cand de midriaza. Relaxarea
musculara totala in acest tip de sopmn este datorata activitatii crescute a sistemului
inhibitor descendent al formatiei reticulare bulbare. Datorita atoniei musculare sunt
favorizate procesele de refacere metabolica, ceea ce explica efectele odihnitoare ale
somului paradoxal. Desi PA este scazuta, iar ritmul cardiac bradicardic, din cand in
cand se ivesc pusee de tahicardie, cresterea PA, ceea ce denota instabilitate
vegetativa. In timpul somului paradoxal se intensifica circulatia cerebrala, creste
consumul cerebral de oxigen si totodata temperatura creierului. La barbati, in
aceiasi perioada de somn se constata o mare incidenta a erectiei.
Somnul paradoxal reprezinta somnul cu vise. In timpul somnului se aduce in
constiinta experienta anterioara. Din punct de vedere fiziologic visele reprezinta o
trezire corticala spre lumea interioara asupra experientei proprii. Visele pot fi
influentate de evenimentele anterioare adormirii.

Mecanismul de produce a somnului

S-au emis doua ipoteze :
1. somnul este un proces pasiv, datorat oboselii neuronilor care mentin starea vigila si
ca somnul ar constitui o perioada de adihna a creierului. Activarea neuronala a
creierului insa nu inceteaza, ci are complexitate egala cu cea din starea de veghe.
2. teoria inhibitiei active, sustine ca in creier exista centrii care induc in mod activ
starea de somn, prin inhibarea sistemului activator asdcendent din substanta
reticulara.
Legat de mecanismul dee producere a somului lent, a existat teoria relatiei dintre
neuronii serotoninergici din creier si somn. Scaderea selectiva a concentratiei de
serotonina din creier se realizeaza prin administrarea de p-clorofenilalanina,
substanta care impiedica conversiunea triptofanului in 5-hidroxitriptofan. P-
clorofenilalanina produce la animale stari de veghe prelungita, pledand pentru
interventia serotoninei in geneza somnului. La om, substanta nu provoaca insomnie
si nici modificari psihice.
Neuronii serotoninergici descarca impulsuri frecvente in starea de veghe, mai rare in
perioada de somnolenta, mult mai rare in somn si deloc in faza de somn paradoxal.
Administrarea la oameni a unor agonisti ai serotoninei suprima somnul iar
antagonistii serotoninei prelungesc somnul lent.
Exista dovezi experimentale care pledeaza pentru participarea adenozinei la
producerea somnului. Injectarea de adenozina in ventriculul cerebral lateral la
sobolan, prelungeste durata somnului, mai ales pe seama somnului lent, in
urmatoarele sase ore dupa administrare. Cafeina si alte metixantine provoaca
insomnie prin blocarea receptorilor adenozinici.

Portiunea din creier raspunzatoare pentru somnul paradoxal este portiunea rostrala
a nucleul reticular pontin caudal. Distrugand la animal portiune din creier ce
cuprinde partea caudala din locus ceruleus, perioadele de somn paradoxal sunt
suprimate, persista doar somnul lent, ceea ce coincide cu scaderea concentratiei de
noradrenalina din portiunea anterioara a creierului.
Neuronii din nucleul reticular pontin sunt cei care secreta noradrenalina, unul dintre
mediatorii care ar fi responsabili de somnul paradoxal.
Se sustine ca somnul paradoxal se produce printr-o stimulare periodica, intrinseca a
sistemului activator ascendent, suprapus peste mecanismele naturale de somn,
suficienta pentru a determina visele, dar insuficienta pentru trezirea persoanei..
Exista si factori umorali implicati in producerea somnului.
M. Monnier a izolat din sangele animalelor care dorm o substanta micromoleculara
de natura polipeptidica, compusa din 9 aminoacizi, ce produce somnul-factorul
hipnogen delta. Se cunosc unele substante ca acidul gama-hidroxibutiric care
declanseaza somn lent si rapid sau 5-hidroxitriptofanul care induce numai somn lent
la animale.

Necesitatile de somn variaza cu varsta si specia; adultii dorm 7-8 ore, batranii 5-7
ore, nou-nascutii 21-22 ore.

Rezistenta omului la insomnie a fost efectuata pe persoane voluntare si a fost extinsa

la 264 ore, fara urmari negative asupra sanatatii. Dupa cateva nopti nedormite,
stimulii din mediul extern constituie motive pentru persoana respectiva sa se culce.
Se inregistreaza usturimea ochilor, datorita reducerii secretiei lacrimale, lentoare,
tulburari de gandire, persoana vorbeste singura, are iluzii sau halucinatii vizuale si
auditive, iritabilitate exagerata.

Tulburari ale somului

Boala somnului cauzata de Tripanosoma se traduce EEG prin trecerea directa in
faza III si IV a somnului lent, cu persistenta somnului paradoxal.
Aproximativ 15% dintre adulti se plang de insomnie. Urmarindu-se in laboratoare
speciale persoanele cu insomnie s-a aratat ca ele dorm insa mai mult decat gandesc.
Cele mai multe somnifere diminua perioadele de somn paradoxal.
Vorbitul in somn se produce in perioada somnului lent si reprezinta o expresie a
activitatii mintale din timpul somnului total inofensiva.
Somnambulismul survine mai frecvent la copii sau tineri in faza IV a asomului lent,
sau de trezire din somnul lent. Plimbarile nocturne inconstiente ale somnambulilor
pot dura cateva minute, se fac cu ochii deschisi, cu privirea in gol, cu miscari rigide
si stangace, evitand obstacolele. Cand somnambulii sunt treziti nu-si reamintesc
evenimentele petrecute anterior. In timpul plimbarilor, pe EEG se inregistreaza
unde alfa, desii ochii sunt deschisi.
Enurezisul apare la 10% dintre copii in faza somnului lent. Cand copii sunt treziti
imediat dupa mictiune sunt dezorientati, confuzi, nu-si pot aminti vreun vis. Cauza
nu se cunoaste; se presupune ca o zona imatura din creier declanseaza mecanismul
mictiunii chiar in somn.

Sistemul limbic
Sistemul limbic indeplineste roluli multiple, in reactiile de teama, furie,
comportamentul sexual, alimentar, in reglarea ritmurilor biologice si in motivatie.
Reactiile de teama si furie lipsesc la asnimalele cu nuclei amigdalieni distrusi.
Stimularea nucleului amigdalian si hipotalamusului la om produce senzatia de
teama, neliniste sau furie.
Autori japonezi au provovat leziuni amigdaliene bilaterale la bolnavi psihici
agresivi, obtinand instalarea unei blandeti neobisnuite, fara hipersexualitate si fara
tulburari de memarie.
Comportamentul sexual la animale este dependent de hormonii sexuali. Dupa
castrare, activitatea sexuala dispare. La om, libidoul si activitatea sexuala se mentin
la femei dupa menopauza si la barbati dupa castrare, lucru atribuit de unii
cercetatori secretiei de extrogeni si androgeni in corticosuprarenala sau encefalizarii
functii lor sexuale si eliberarii lor de sub controlul hormonal.Indepartarea
neocartexului duce la o inhibare a comportamentului sexual.
Leziuni ale scoartei piriforme provoaca la animale o intensificare a activitatii
sexuale. Hipersexualitatea perversa denota o pierdere a instinctului sexual. Dupa
distrugerea hipotalamusului anterior la animale, se constata disparitia interesului
sexual.

Plantele si animalele prezinta variatii ciclice ale multor functii. La om, sunt
cunoscute fluctuatiile diurne ale temperaturii corporale, ale secretiei de STH,
ACTH, glucocorticoizi etc. Modificarile diurne ale unor procese biologice se produc
si in lipsa fenomenelor periodice externe (izolarea sau privarea de lumina).
Inseamna ca ritmurile biologice sunt de origine endogena si tradeaza capacitatea SN
de a masura timpul. Ritmul biologic somn/veghe dureaza 25,3 ore, cu episoade de
somn care apar in fiecare zi cu 1,3 ore mai tarziu. Reglarea ritmurilor biologice este
facuta in mare parte de catre sistemul limbic. Leziunile fornixului modifica ritmul
de secretie corticosuprarenalian. Prin distructii ale sistemului limbic se pot produce
tulburari ale sistemului somn-veghe sau ale ciclului termic.
Sistemul limbic asigura si motivatia actelor comprtamentale (impulsul spre actiune
sau totalitatea cauzelor interne care imprima o anumita conduita). Repetarea
actelor motorii, intelectuale depinde de caracterul lor placut sau neplacut. Cand
actiunea are caracter placut se repeta, cand are caracter neplacut se evita.

Hipotalamusul
Hipotalamusul constituie partea din creier cu cea mai mare importanta in
mentinerea constantei mediului intern. El intervine in comportamentul defensiv,
ritmul veghe-somn, controlul activitatii cardio-vasculare. Comportamentul sexual,
alimentar, metabolismul apei, metabolismul substantelor energetice, coordonarea
secretiilor endocrine, reglarea temperaturii corporale.
Ritmul veghe-somn. Stimularea hipotalamusului cu o frecventa de 8 c/s provoaca
adormirea animalului. Leziunile hipotalamusului posterior se insotesc intotdeauna
de somn. Prin hipotalamusul posterior trece o parte a SAA al formatiei reticulare,
care mareste vigilenta scoartei cereblale. Orice factor care inhiba sistemulr reticular
ascendent duce la somn.
Un rol important in sincronizarea ritmurilor biologice endogene cu ritmul terestru de
24 ore il indeplinesc nucleii suprachiasmatici, ce primesc aferente de la receptorii
vizuali pe calea fibrelor retino-hipotalamice, fiind informati de ciclul lumina-
intuneric. Distrugerea nucleilor suprachiasmatici determina dezorganizarea
ritmului veghe-somn, ritmului alimentar, secretia de ACTH, melatonina, si duce la
intreruperea ciclului estral.
Zona mediana a hipotalamusului are importanta atat in diferentiarea sexuala cat si
in reglarea comportamentului sexual. Prezenta hormonilor sexuali in hipotalamusul
medial in perioada dezvoltarii intrauterine are o importanta decisiva pentru
diferentierile anatomice sexuale. In lipsa hormonilor sexuali in timpul cresterii
embrionare si fetale, hipotalamusul imprima trasaturile feminine organismului,
indiferent de sexul genetic.
Comportamentul alimentar se afla in mare parte sub control hipotalamic. In
hipotalamus s-au identificat centrii satietatii situati ventro-median, centrii foamei,
ventro-lateral. Distrugerea centrului satietatii modifica comportamentul animalelor,
care devin vorace, salbatice, cu accese periodice de furie, ajungand la o stare de
obezitate. Distrugerea centrilor laterali ai foamei produce afagie si adipsie.
In hipotalamusul anterior sunt localizati centrii setei prin care se regleaza aportul
hidric si tot hipoatalamusul anterior secreta ADH ce controleaza eliminarea apei.
Hipotalamusul intervine in metabolismul glucidic si lipidic. Procesele patologice care
intereseaza atat hipotalamusul median cat si hipofiza determina sindromul adipozo-
genital Babinski-Frolich, caracterizat printr-un metabolism lipidic deranjat. La
copiii bolnavi apare obezitate si distrofie genitala. Excitarea hipotalamusului lateral
provoaca hiperglicemie.
Hipotalamusul detine un rol foarte important in termoreglare. Portiunea anterioara
a hipotalamusului are capacitatea de a detecta variatiile de temperatura a sangelui.
Excitarea termodetectorilor hipotalamici declanseaza reactii de termogeneza sau
termoliza.
Regiunile hipotalamice prin stimularea carora se initiaza anumite tipuri de
comportament se suprapun. De aceea nu s-a reusit sa se precizeze localizarea
populatiilor de neuroni responsabili de diferite modele de comportament.
Se presupune ca reteaua neuronala hipotalamica contine un mare numar de
programe. Activarea acestora se produce la comanda unor structuri nervoase
superioare (sistem limbic) sau sub influenta semnalelor senzitive si senzoriale
determinand aparitia variatelor tipuri de comportament si reactii neuroumorale.
Pe langa sindromul adipozo-genital, diabetul insipid, lezoiunile hipotalamice la om pot
da nastere narcolepsiei si cataplexiei.
Narcolepsia este o tulburare neurologica, aparuta in tinerete, care se manifesta prin
atacuri imprevizibile si irezistibile de somn paradoxal, survenite in timpul zilei, cu o
durata de la cateva secunde la 20 minute. Se presupune ca s-ar datora unei
excitabilitati neobisnuite a mecanismelor care controleaza somnul paradoxal. Ea se
instaleaza fie ca o consecinta a encefalitei, gripei sau a unei tumori din regiunea
hipotalamica si chiar fara cauza evidenta.
Cataplexia este frecvent asociata narcolepsiei si consta in pierderea generalizata,
completa a tonusului si fortei musculare pentru secunde sau minute. Bolnavul aflat
in picioare in criza de cataplexie se prabuseste. Emotiile de teama, neliniste,
surpriza, manie, sunt cele care declanseaza criza. Paralizia flasca produsa in timpul
crizei de cataplexie este complet reversibila, fara urmari neurologice secundare.

Termoreglarea
Temperatura corporala este constanta fizica a organismului viu, rezultata din
reactiile chimice celulare eliberatoare de energie, indispensabila proceselor vitale.
La baza tuturor formelor de activitate celulara stau reactiile enzimo-chimice de
degradare a principiilor alimentare si transformare a energiei lor potentiale in
energie calorica libera sau stocata in legaturile macroergice ale ATP, fosfocreatinei,
glicerofosfattului, acetil-coenzimei A. Aproximativ 60% din energia potentiala a
nutrimentelor este eliberata sub forma de energie calorica libera si distribuita
intregului organism pe cale sanguina; restul este depozitata mai ales la nivelul
legaturilor fosfat ale ATP si eliberate in momentul scindarii si utilizarii acestuia in
scot plastic, energetic sau functional.
Animalele homeoterme (mamifere si pasari) isi mentin constanta temperatura
corporala indiferent de temperatura mediului extern.
Cea mai ridicata temperatura cutanata se intalneste in teritoriul extremitatii
cefalice, scade in regiunea trunchiului si este minima la nivelul partilor distale ale
membrelor superioare si inferioare.
In zona de confort termic (28/34 C, temperatura exterioara pentru omul dezbracat)
organismul nu face eforturi de termoreglare iar temperatura cutanata are valoarea
medie de 33-34 C.
Temperatura se masoara cu termometre cu mercur introduse rectal, in cavitatea
bucala, axila, plica inghinala. Valoarea normala a temperaturii centrale masoara
rectal 37C+/-0,5 C.
In cavitatea bucala temperatura este cu 0,5 C mai redusa decat in rect.
Temperatura cutanata variaza la omul sanatos in decurs de 24 ore cu 0,7 –1 C.
Dimineata intre 4-6 temperatura are valoarea cea mai redusa, iar dupa-amiaza in
jurul orei 18 valoarea cea mai ridicata. Ziua predomina procesele de catabolism-
simpaticotonia iar noaptea procesele de anabolism, relaxarea musculaturii.
O modificare lunara apare la femei in timpul ovulatiei si in a doua jumatate a
ciclului menstrual, cand temperatura creste cu 0,3-0,5 C.
In efortul fizic intens temperatura corpului creste la 39-40 C.
Persoanele cu domiciliu in tari calde au o temperatura cu 0,3 C mai ridicata decat
locuitorii din zonele temperate.
Mentinerea constanta a temperaturii corporale tine de balanta dintre productia si
perderea de caldura.
Productia de caldura are loc pe seama reactiilor chimice ce se desfasoara in toate
celulele organismului in cursul carora se degradeaza glucide, lipide, proteine.
Marirea productiei de caldura se constata ori de cate ori creste metabolismul sub
influenta intensificarii activitatii musculare, adrenalinei, noradrenalinei, tiroxinei,
febra, ingestia alimentara.
Activitatea musculara furnizeaza 80% din productia de caldura in efortul fizic si
30% in conditii de repaus, prin contractia musculaturii scheletice.
Exista un tip de contractie cu rol in termoreglare numit frison termic; se
caracterizeaza prin contractii si relaxari musculare care iau aspectul unei
tremuraturi, incontrolabile. Incepe prin interesarea musculaturii masticatorii,
cuprinde apoi pe cea a cefei, scapulara, si se generalizeaza antrenand in contractie
unitati musculare izolate ce apartin atat extensorilor cat si flexarilor. Frisonul este
dirijat de impulsuri plecate din hipotalamusul posterior, transmise pe cai
extrapiramidale si determina cresterea tonusului muscular. Cand tonusul depaseste
un prag critic, apar relaxari intermitente puse pe seama inhibitiei declansate de
stimularea proprioreceptorilor. In timpul frisonului productia de caldura creste de
2-3 ori.

Pierderea de caldura impiedica supraancalzirea organismului. Acest lucru se

intampla prin iradiere, conductie, convectie (pierderea de caldura prin curenti de
aer), evaporare.
La omul dezbracat care sta in camera la temperatura de confort, evaporarea
reprezinta 22%,conductia 3%, convectia 12%, iradierea 60% iar caldura cedata
urinei si materiilor fecale 3%.
Pierderea de apa are loc si fara transpiratie, prin caile respiratorii superioare se
evapora zilnic 600 ml apa, aerul expirat fiind saturat cu vapori.
Indiferent de temperatura mediului ambiant exista o pierdere continua de apa de la
suprafata pielii si mucoaselor numita perspiratie, datorata difuziunii lente a apei din
straturile profunde ale epidermului prin stratul cornos. In 24 ore se elimina prin
perspiratie 500-600 ml apa.

Reglarea nervoasa a temperaturii cutanate

Centrii termoreglatori de gasesc in hipotalamus. Extirparea experimentala a
hipotalamusului anterior provoaca hipertermie, pana la 43 C. Animalele la care se
face ablatia hipotalamusului postero-lateral prezinta o scadere a temperaturii
corporale. Stimularea aceleiasi zone declanseaza frisonul termic.
Aferentele care activeaza centrii termoreglatori provin de la neuronii termosensibili
din hipotalamusul anterior, sau de la termoreceptorii cutanati. Neuronii
termosensibili ai hipotalamusului anterior sunt dispusi pe o arie restransa din
regiunea preoptica.
Incalzirea zonei termoreglatoare din hipotalamusul anterior cu 0,1-0,2 C peste
valoarea fiziologica, declanseaza reactii de adaptare la caldura, (vasodilatie periferica,
transpiratii, cresterea debitului circulator, evaporarea apei, cresterea miscarilor
respiratorii).

Racirea zonei produce reactii caracteristice expunerii la frig (vasoconstrictie

periferica, contractia muschilor arectori si aparitia pielii de gaina, cresterea tonusului
simpatic, stimularea productiei de tiroxina, cresterea tonusului muscular, frison
termic).

Tulburari de termoreglare
Staza calorica se instaleaza atunci cand mecanismele de inlaturare a caldurii nu
functioneaza. Ea insoteste efortul fizic intens in cursul caruia pierderile de caldura
nu decurg in acelasi ritm cu productia. La 10/20 minute dupa incetarea efortului
temperatura corporala revine la normal. (In mod fiziologic cand temperatura
mediului depaseste 33 C si atmosfera este saturata de vapori, eliminarea caldurii nu
poate sa se produca si temperatura corporala creste=staza calorica).
Cand acumularea de caldura devine excesiva, are loc o vasodilatatie exagerata, cu
stagnarea sangelui periferic, instalarea colapsului caloric. In socul caloric se
produce si un edem cerebral, cu tulburarea activitatii centrilor termoreglatori si ai
altor centrii nervosi.

Febra.
Se caracterizeaza prin adoptarea de catre centrii termoreglatori a unui nou punct
homeotermic. Sistemul de termoreglare al organismului se comporta ca un
termostat. In cursul febrei termostatul este fixat la o valoare superioaracelei de 37
C. In faza de instalare a febrei, omul se comporta fata de mediu ca in timpul
expunerii la frig. Reactia termogenetica se mentine pana cand corpul atinge
temperatura dictata de centrii hipotalamici (in aceasta perioada aparand frisonul,
accelerarea batailor cardiace), apoi se trece la perioada de stare a febrei in care sunt
prezente variatiile diurne ale temperaturii corporale. In faza de reducere a febrei se
intalnesc reactii antitermice, caldura inmagazinata pierzandu-se prin transpiratie,
vasodilatatie periferica.
Cauzele frecvente care provoaca febra sunt bolile infectioase (bacteriene, virale),
bolile parazitare, distructiile tisulare, cancer, starile alergice. Deshidratarile
deter,mina de asemenea febra. Ea este pusa pe seama compromiterii capacitatii de
functionare a glandelor sudoripare sau chiar actiunea directa a deshidratarii asupra
centrilor hipotalamici.
Substantele care injectate declanseaza febra se numesc pirogeni.
Pirogenii se gasesc in bacterii, tesuturile mamiferelor.
Endotoxinele bacteriene au proprietati pirogene si nu pot fi distruse prin fierbere.
Pirogenii bacterieni sunt lipopolizaharide.
Febra nu se instaleaza imediat dupa administrarea toxinei, ci dupa o perioada de
latenta de 70-75 minute. Cand pirogenul se incubeaza cu sange cresterea
temperaturii se face in 20 minute.
Substanta piretogena exogena este inglobata in monocite si macrofage unde se
secreta o substanta piretogena endogena, interleukina-1.
Cortisolul, PGE, inhiba secretia de IL-1.
Interleukina-1 patrunde in creier si produce febra actionand direct asupra ariei
preoptice a hipotalamusului. In plus IL-1 activeaza limfocitele T ce sintetizeaza IL-2
cu rol in proliferarea si diferentierea limfocitelor T si B.
IL-1 constituie agentul comul al numeroaselor tipuri de febra.

Substantele piretogene endogene ar actiona asupra termodetectorilor centrali

ducand la eliberarea de PGE1 ce produce febra.
Sunt suportate temperaturi de 41-42 C. Temperaturi peste aceste valori duc la
coagularea proteinelor si inducerea mortii.

Substantele antipiretice, de tipul salicilatilor, paracetamol, inhiba sinteza de PG si

reduc temperatura corpului la persoane febrrile. Deoarece antipireticele determina
la bolnavii cu febra mare vasodilatatie intensa, colaps, se recomanda aplicarea de
comprese umede, care favorizeaza pierderile de caldura.

Efectele patologice ale frigului

Frigul duce la instalarea hipotermiei; ea poate surveni accidental sau poate fi
provocata medical.
In apa cu temperatura de 15 C supravietuirea nu este posibila peste 5 ore iar in apa
de 0 C doar 15 minute. Efortul de inot mareste pierderea de caldura.
Consumul energetic exagerat care apare in urma expunerii la frig se inlatura cu
ajutorul unor substante inhibitoare ale SN, ce impiedica reactiile termogenetice.
Pentru evitarea frisonului muscular se administreaza curara care provoaca
paralizia placii motorii. Limita extrema a temperaturii corporale suportata de om
este 21-24 C.
Scaderea temperaturii corporale la 30 C produce pierderea constientei; la 25 C o
serie de tersuturi isi diminua activitatea, astfel ca intreruperea circulatiei creierului
se mentine 20 minute.
Metabolismul la 25 C se reduce la jumatate. Exista pericolul aparitiei fibrilatiei
ventriculare intre 28-26 C.