Limba și literatura română - MODELUL 1

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citește următorul fragment:
Cel mai bun rol secundar al femeii este realizat în secolul 19. I se permite apariţia numai în câteva
secvenţe precise, dar în acestea străluceşte, îşi arată calităţile şi talentul. Cine ştie să vadă în viitor îşi dă
seama că, peste mai puţin de un secol, va avea parte de foarte dificile roluri principale, ceea ce nu înseamnă
că va fi mai fericită şi nici că le va juca mai bine. Deocamdată, asemenea lumii copiilor, şi lumea Lucsiţelor,
a Demetrelor, Zoelor, Ecaterinelor, Elefteriilor, Eufrosinelor, Eliselor, Elvirelor, Elenelor şi, mai ales,
Mariilor este bine delimitată între o mulţime de “nu e voie” şi câteva “e voie”. Tabuurile sunt ca tabla
înmulţirii, trebuie învăţate pe dinafară, rând pe rând, cu rezultatul lor cu tot: nu e voie şi n-are rost să
urmezi o facultate căci asta e treabă de bărbat care te îndepărtează de la menirea femeii, e voie şi e bine să
te măriţi cu un bărbat învăţat sau bogat, pentru că vei fi fericită. Nu e voie să stai cu părul desfăcut în faţa
altui bărbat decât soţul tău, pentru că e ruşine, nu e voie să leneveşti, pentru că nu se cade, nu e voie să te
amesteci pe faţă în treburile lui, pentru că nu e treaba ta şi îl întărâţi, dar nu strică să-i dai sfaturi dacă îl
linişteşti înainte cu un “nu mă amestec, dumneata hotărăşti”. Nu e voie să devii avocat, judecător, preot,
medic, dirijor, primar, inginer, pentru că ar fi de neînchipuit şi lumea ar fi şocată, e voie să fii pianistă,
cântăreaţă de opera, violonistă, croitoreasă, fată în casă, hangiţă, călugăriţă, pentru că se potriveşte cu
firea femeii, nu e voie să câştigi singură bani, pentru că n-are rost, dar e voie şi e nevoie să-i ceri
dumnealui, pentru casă şi pentru micile capricii personale.
Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19

A. Scrie pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:

1. Indică sensul secvenţei cine ştie să vadă în viitor din textul dat. 6 puncte
2. Menţionează două profesii premise femeilor în secolul al XIX-lea. 6 puncte
3. Precizează o asemănare între lumea femeilor şi lumea copiilor. 6 puncte
4. Notează un criteriu pentru o căsătorie fericită în epocă. 6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, intenţia autoarei, aşa cum rezultă din afirmaţia: Nu e voie să stai cu
părul desfăcut în faţa altui bărbat decât soţul tău, pentru că e ruşine, nu e voie să leneveşti, pentru
că nu se cade, nu e voie să te amesteci pe faţă în treburile lui, pentru că nu e treaba ta şi îl întărâţi,
dar nu strică să-i dai sfaturi dacă îl linişteşti înainte cu un “nu mă amestec, dumneata hotărăşti”.
6 puncte

B. Redactează un text de 150-300 de cuvinte, în care să argumentezi dacă femeia juca în trecut un rol
secundar, mai puţin important, raportându-te atât la informaţii din fragmentul dat, cât şi la experienţa
personală sau culturală. (20 de puncte)

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:

- formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a
două argumente adecvate opiniei şi formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
- utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de
exprimare, de ortografie şi de punctuaţie), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
Subiectul al II-lea

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificaţiile textului de mai jos, evidenţiind tema

literară abordată:
Era un cer umplut de soare
Când ți-am adus într-un buchet
Iubirea mea mistuitoare
Și-al inimei adânc secret.
Buchetu-a fost a mea junie,
Și dacă astăzi s-a uscat,
Tu poate nu l-ai sărutat,
Maria mea, Marie.

De veci ne-a despărțit destinul,

O știi și tu, o știu și eu,
Dar când iubirea e ca vinul,
Să te dezbeți e greu – e greu.
În orele de revenire,
Dacă mai ții minte-acel buchet,
Gândește-te și la poet,
Maria mea, Marie.
Alexandru Macedonski, Buchetul
Notă
Pentru conţinut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii
literare - 1 punct; logica înlănţuirii ideilor - 1 punct; ortografia - 1 punct; punctuaţia - 1 punct).

În vedera acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de

cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Subiectul al III-lea

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi relaţia dintre două
personaje aşa cum apare într-o nuvelă studiată la clasă.

În elaborarea eseului vei avea în vedere următoarele repere:

- evidenţierea situaţiei initiale şi finale ale celor două personaje, din perspectiva tipologiei în care se
încadrează, a statutului lor psihologic, moral, social etc.;
- relevarea trăsăturilor celor două personaje, semnificative pentru ilustrarea relaţiilor, prin
raportarea la două episoade/secvenţe narative ale textului narativ ales;
- analiza a două component de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului, semnificative
pentru construcţia personajelor (de exemplu: tema, acţiune, incipit, final, conflict, tehnici narative,
modalităţi de caracterizare, perspectivă narativă, registre lingvistice, limbaj etc.).

Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.

Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).

Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existenţa părţilor componente - introducere,
curpins, încheiere - 1 punct; logica înlănţuirii ideilor - 1 punct; abilităţi de analiză şi de argumentare
- 3 puncte; utilizarea limbii literare - 2 puncte; ortografia - 2 puncte; punctuaţia - 2 puncte; aşezarea
în pagină, lizibiliate - 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
 BAREM DE EVALUARE SI DE NOTARE
Model 1
SUBIECTUL I (50 de puncte)
A. (30 de puncte)
1. Indicarea sensului secvenței date (Secvenţa dată se referă la forţa anticipativă a celui care îşi
întrece prin viziuni momentul sau locul.)
2.Precizarea a două profesii permise femielor în secolul XIX (În secolul al XIX-lea femeile puteau
să fie croitorese sau hangiţe, altfel spus erau profesional limitate.)
3. Precizarea unei asemănări între cele două lumi (Lumea femeilor şi cea a copiilor au în comun
numeroasele restricţii/interdicţii impuse de factorul cu autoritate.)
4. Precizarea unui criteriu pentru o căsătorie fericită (Căsătoria fericită depindea în epocă de găsirea
unui partener bogat sau cult.)
5. Prezentarea semnificaţiei secvenţei (Secvenţa indicată surprinde intenţia autoarei de a-şi infroma
cititorii în mod obiectiv cu privire la condiţia femeii din secolul al XIX-lea. Astfel, enumeră
interdicţiile impuse femeii pentru a evidenţia numărul lor mare şi pentru a sugera dificultatea
respectării tuturor.)

B. (20 de puncte)
În secolul trecut, opinia generală despre femei era impusă de cei consideraţi atunci partea
importantă a societăţii, de cei care făceau lucrurile să meargă înainte - bărbaţii. În opinia mea,
aceţtia aveau puterea de opinie şi pentru că ei deţineau funcţiile importante şi reprezentau, în
mentalitatea acelui secol, partea practică şi raţională a lumii.
Un prim aspect, este det de faptul că femeia ocupa un loc secundar, era personajul din umbra
bărbatului. Ea nu avea voie - pentru că nu se cuvenea - să fie interesată de treburile lui, iar dacă îi
dădea vreun sfat, acesta trebuia îmbrăcat într-o formă liniştitoare, care să nu lezeze orgoliul
bărbatului. Cu toate acestea, ea era stăpâna universului mic, familial. Trebuia să se ocupe de nevoile
casei şi ale copiilor. Aceasta înseamnă că putea cere oricând - şi era chiar indicat să o facă - banii
soţului ei, pentru casă şi pentru capriciile personale.
În peisajul mai larg, în societate, era considerată fragilă, sentimentală şi, în consecinţă,
bărbatul trebuia să facă dovada că poate să o protejeze, în primul rând prin puterea ei financiară.
Mai era percepută şi ca fiind volubilă în conversaţii uşoare, cochetă şi interesată de modă, dar şi cu
înclinaţii artistice. De aceea, singurele ocupaţii pe care le putea avea - dacă nu voia să fie casnică
sau fată în casă - erau cele care îi puneau în valoare calităţile de mai sus: violonistă, pianistă,
croitoreasă, călugăriţă, ba chiar hangiţă.
În epocă, era cu adevărat scandalos ca o femeie să aibă ambiţia de a-şi câştiga singură banii
şi de a se întreţine. De asemenea, era rar şi nevăzut cu ochi buni ca o femeie să ştie mai mult decât
informaţia vehiculată prin revistele de modă sau cele culinare.

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)

Sub raport tematic, textul poetic citat abordează iubirea ca forţă a destinului, ca unică şansă
la fericire a fiinţei umane. Relevantă pentru viziunea artistică este ideea că erosul presupune dăruire
şi combustie sufletească: Iubirea mea mistuitoare/Ş-al inimei adânc secret. În strofa a doua se
afirmă că dragostea trăită în tinereţe, comparabilă ca intensitate şi manifestare cu beţia, nu se uită
nici în contextul dureros al despărţirii fizice. Se sugerează că iubirea autentică din trecut lasă urme
adânci, sub forma amintirilor şi a suferinţelor.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Poezia Plumb, de George Bacovia, este prima poezie publicată în volumul cu acelaşi nume,
apărut în 1916.
Titlul poeziei este simbolul „plumb”, cuvânt care are drept corespondent în natură metalul,
ale cărui trăsături specifice simbolizează stări sufleteşti, atitudini poetice: greutatea metalului -
sugerează apăsarea sufletească; sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane şi o singura vocală)
inspiră închiderea definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire.
Tema poeziei este simbolistă şi exprimă condiţia de damnat a poetului într-o societate
închistată, sufocantă, superficială, dezinteresată de valoarea artei adevărate, imagine construită prin
simboluri exterioare care insinuează stări interioare depresive. Ideea profilează starea de tristeţe,
oboseală psihică, solitudine ale poetului care se simte încătuşat, sugrumat spiritual în această lume
care-l apasă, în care sufletul este închis definitiv, fără a avea vreo soluţie de evadare.
Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă prin corespondenţa elementelor din
natură, ale căror caracteristici rezonează în stări interioare lirice, viziune artistică specific simbolistă
prin funcţia expresivă şi estetică a simbolurilor, fonemelor şi culorilor. Lirismul subiectiv se
defineşte prin mărcile lexico-gramaticale ale eului liric, reprezentate de verbe şi pronume la
persoana I singular: „stam singur”, „am început”, „să strig”, „meu”, ceea ce atestă încadrarea
poeziei în categoria artelor poetice.
Poezia este alcătuită din două catrene, fiind prezente două planuri ale existenţei: unul
exterior sugerat de cimitir, cavou, veşmintele funerare şi unul interior sugerat de sentimentul de
iubire care-i provoacă poetului tristeţea, spleenul (dezgust faţă de orice), angoasa, oboseala psihică,
disperarea, apăsarea sufletească, nevroza, spaima, degradarea psihică, dezolarea.
Incipitul este marcat de imperfectul verbului „dormeau”, care simbolizează absenţa trăirilor
interioare, încremenirea psihică, precum şi acţiunile nefinalizate ale eului liric, întrucât „sicriele de
plumb” sugerează imposibilitatea evadării dintr-un spaţiu asfixiant, care înăbuşă existenţa.
Strofa întâi exprimă simbolic spaţiul închis, sufocant, apăsător în care trăieşte eul liric, care
poate semnifica societatea înăbuşitoare sau mediul dezolant, propriul suflet, propria viaţă, destinul
sau odaia. Oricare dintre aceste spaţii interioare este sugerat de simboluri din câmpul semantic al
elementelor funerare - „sicriele de plumb”, „cavou”, „funerar vestmânt”, „coroanele de plumb” -,
trimiţând, ca stare, către iminenţa morţii: „Dormeau adânc sicriele de plumb / Şi flori de plumb şi
funerar vestmânt / Stam singur în cavou... şi era vânt... / Şi scârţâiau coroanele de plumb”.
Strofa a doua a poeziei ilustrează mai ales spaţiul poetic interior, prin manifestarea
sentimentului de iubire: „Dormea întors amorul meu de plumb / Pe flori de plumb, şi-am început să-
l strig / Stam singur lângă mort ... şi era frig ... / Şi-i atârnau afipile de plumb”.
Primul vers al strofei dezlănţuie o stare emoţională intensă, verbul „dormea”, la imperfect,
sugerează un sentiment de dragoste încremenit, tern şi nefinalizat, iar epitetul „întors” semnifică
„întoarcerea spre apus”, cum ar spune Lucian Blaga, ceea ce echivalează cu moartea. O altă
interpretare simbolistă se referă la neputinţa răsfrângerii „amorului” asupra cuiva drag, el fiind
„întors” şi „de plumb”, profilând crispare psihică, deprimare.
Eul liric face eforturi să se salveze din ipostaza de prizonier al lumii „de plumb”, sugerând
disperarea, „strig”, provocată de vieţuirea într-o solitudine morbidă, „stam singur lângă mort”,
iubirea nefiind înălţătoare, ci dimpotrivă, rece, „era frig”, fără perspective de împlinire, simbolizând
degenerarea psihică. Ultimul vers al poeziei suprimă orice speranţă, aripile, ca simbol al zborului, al
înălţării, atârnă şi sunt „de plumb”, ceea ce presupune „zborul în jos”, totala dezolare şi prăbuşire
sufletească a eului liric.
Finalul exprimă sugestiv imposibilitatea evadării, deprimarea totală şi definitivă a eului liric,
care simte în profunzime disperarea neputinţei de a se revigora spiritual: „Şi-i atârnau aripile de
plumb”.
Expresivitatea poeziei este susţinută de verbele aflate la imperfect, care profilează acţiuni şi
stări provizorii, nefinalizate, care permanentizează nesiguranţa, deruta existenţială, senzaţia de
încremenire şi confuzie psihică, nevroză: „dormeau”, „stam”, „era”, „scârţâiau”, „atârnau”.Ca
elemente de compoziţie, relaţiile de simetrie sintactică de la începutul versurilor - „dormeau /
dormea”, „şi flori de plumb / pe flori de plumb”, sintagma „stam singur”- sunt susţinute şi de
prezenţa simbolului „plumb”, aşezat ca rimă.
Cromatica este numai sugerată în poezie, negrul, prin „funerar vestmânt”, iar policromatica
florilor şi a coroanelor, fiind „de plumb”, devine ternă, cenuşie, anulând orice formă a vitalităţii.
Olfactivul este numai sugerat prin simbolul „mort”, dezvăluind prăbuşirea inevitabilă şi definitivă a
simţirii poetice.
Muzicalitatea poeziei este realizată prin repetarea simetrică a simbolului „plumb”, plasat ca
rimă la primul şi ultimul vers, sugerând apăsarea sufletească, neputinţa eului liric de a evada din
acest spaţiu obositor, stresant, sufocant. Verbele auditive cu sonoritate stridentă, enervantă
sugerează disperare, „să strig” sau stare de nevroză, „scârţâiau”.
Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce domină aproape întreaga poezie,
alternând cu peonul şi amfibrahul, măsura versului fiind de 10 silabe, iar rima îmbrăţişată.
În concluzie, poezia lui Bacovia este, neîndoielnic, înscrisă în simbolismul european prin
atmosferă, procedee, cromatică, muzicalitate, definindu-l pe poet ca fiind „pictor în cuvinte şi
compozitor în vorbe” (Mihail Petroveanu).