Studiu privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura

activelor, datoriilor si capitalurilor proprii la entitatile patrimoniale

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………………………
CAPITOLUL 1:ASPECTE TEORETICE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI
EFECTUAREA INVENTARIERII ELEMENTELOR DE NATURA
ACTIVELOR, DATORIILOR ŞI CAPITALURILOR PROPRII LA
ENTITĂŢILE PATRIMONIALE
1.1. Conceptul de inventariere şi rolul acesteia
1.2. Funcţii ale inventarierii
1.3. Clasificarea inventarierii
1.4. Momente când se efectuează inventarierea
1.5. Evaluarea activelor, datoriilor şi capitalurilor la inventariere
1.5.1. Evaluarea activelor
1.5.2. Evaluarea datoriilor
1.5.3. Evaluarea capitalurilor
1.6. Etapele inventarierii
1.6.1. Pregătirea inventarierii
1.6.2. Efectuarea inventarierii
1.6.3. Stabilirea rezultatelor inventarierii
1.6.3.1. Plusuri şi minusuri
1.6.3.2. Lipsuri şi perisabilităţi
1.6.3.3. Mijloace fixe propuse a fi casate
1.6.4. Înregistrarea în contabilitate a rezultatelor inventarierii
1.6.4.1. Recuperarea pagubelor
1.6.4.2. Compensarea plusurilor şi minusurilor
1.7. Documente elaborate în procesul de inventariere
CAPITOLUL 2: STUDIU DE CAZ PRIVIND ORGANIZAREA SI
EFECTUAREA INVENTARIERII ELEMENTELOR DE NATURA
ACTIVELOR, DATORIILOR ŞI CAPITALURILOR PROPRII LA …..
2.1.Prezentarea generală a
2.1.1.Istoric
 2.1.2.Obiectul de activitate
2.1.3.Acționariat sau asociați
2.1.4.Organigrama
2.1.5.Conducerea și activitatea curentă a entității
2.1.6.Organizarea contabilității financiare
2.1.7.Clienți și furnizori
2.2 Procedura de inventariere la…
2.2.1. Pregătirea inventarierii
2.2.2. Efectuarea inventarierii
2.2.3. Stabilirea rezultatelor inventarierii
2.2.4. Înregistrarea în contabilitate a rezultatelor inventarierii
Concluzii si propuneri
Bibliografie
Anexe
CAPITOLUL 1: Aspecte teoretice privind organizarea şi efectuarea
inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii la entităţile patrimoniale

1.1. Conceptul de inventariere şi rolul acesteia

În acest subcapitol am prezentat noţiunile generale referitoare la

inventariere. Tot în cadrul acestui subcapitol, folosindu-ne de Dicţionarul
explicativ al limbii române, am definit termenii de “inventariere”, “active”,
“datorie” şi “capital propriu”, iar apoi am prezentat aceşti termeni prin prisma
contabilităţii.
Contabilitatea reflectă continuu şi în totalitate existenta şi modificarea
elementelor patrimoniului ce apar datorită operaţiilor economice din cadrul
entităţilor patrimoniului.1 Existenţa şi mişcarea valorilor materiale şi băneşti sunt
consemnate în documente şi apoi înregistrate în evidenţa contabilă şi evidenţa
operativă, însă aceste date prezentate în contabilitate pot să fie diferite in raport
cu situaţia reală patrimonială.2
Necesitatea inventarierii patrimoniului unei entităţi prezintă o importanţă
deosebită deoarece constituie baza de plecare pentru deschiderea şi organizarea
evidenţei contabile şi operative la unităţile patrimoniale nou înfiinţate.
Însă, în activitatea curentă, în decursul unui exerciţiu pot apărea anumite
nepotriviri (atât din punct de vedere cantitativ, cât şi valoric) între situaţiile
înregistrate în contabilitate şi situaţia reală, de pe teren, determinate de cauze
precum:
 Pierderea din greutate şi valoare-în timp-ca urmare a modului de păstrare sau
a proprietăţilor fizico-chimice (uscare, evaporare, alterare etc.);

1
Prin entitate patrimonială se înţelege orice societate comercială, societate/companie natională,
regie autonomă, institut national de cercetare-dezvoltare, societate cooperatistă, instituţie
publică, asociaţie şi alte persoane juridice;(prevederile articolului 1 din Legea contabilităţii nr.
82/1991-actualizată in septembrie 2013);
2
Valentina CAPOTĂ, Alina DĂNCESCU, Mihaela DINESCU, Daniela HANGAN, Roxana
IONESCU, Florin LIXANDRU, Marinel MANOLACHE, Contabilitate.Monografii contabile.
Auxiliar curricular., Editura NICULESCU, Bucureşti, 2005, pag. 125
  Administrarea defectuoasă poate genera furturi, sustrageri, delapidări de
valori materiale şi băneşti;
 Neatenţia, neglijenţa care duc la erori în înregistrarea în contabilitate.
Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care atunci când se doreşte a se
cunoaşte situaţia exactă a elementelor patrimoniului, se utilizează inventarierea ca
procedeu al metodei contabile (se confruntă datele contabile cu realitatea).
Inventarierea, conform Dicţionarului explicative al limbii române, provine
din italiană (“inventariare”) şi reprezintă acţiunea de a inventaria ( =a face, a
întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria ) şi rezultatul ei.
Aşadar, inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată
existenţa tuturor elementelor respective, cantitativ-valoric sau numai valoric, după
caz, la data la care aceasta se efectuează.3
De asemenea, scopul principal al inventarierii este acela de a stabili situa ția
reală a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii
ale fiecărei entități, precum și a bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu,
aparținând altor persoane juridice sau fizice, în vederea situațiilor financiare
anuale care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare și a
performanței entității pentru respectivul exercițiu financiar.4
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, un activ se defineşte ca o
resursă controlată de către entitatea patrimonială, ca rezultat al unor evenimente
trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru
entitate. Altfel spus, un activ este, prin definiţie, o resursă controlată de o entitate,
rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se asteaptă generarea unor
beneficii economice viitoare pentru entitatea respectivă.5
O datorie reprezintă o sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva, aşa cum
este explicată in Dicţionarul Explicativ al Limbii Române.
De altfel, Standardul internaţional de contabilitate IAS 37- Provizioane, datorii şi
active contingente defineşte datoria ca fiind o obligaţie curentă a unei entităţi,

3
Ordin nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la
entităţile patrimoniale, publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009, art. 1,alin.
(1)
4
Ibidem, art. 1,alin. (2)
5
Standardul internaţional de contabilitate IAS 38-Activele intangibile
rezultată din evenimente anterioare, a cărei stingere se aşteaptă să determine o
ieşire de resurse care încorporează beneficii economice ale întreprinderii.
Capitalul, la rândul lui, este definit ca o avuție sub formă de bani, de mărfuri,
de bunuri materiale în genere, bani, sumă (mare) de bani (investiți într-o
afacere).6
Conform reglementărilor contabile aprobate prin OMFP 30557, capitalurile
proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor sau asociaţilor în activele unei
entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale.
Pe baza inventarierii se pot obţine o serie de concluzii pentru îmbunătăţirea
organizării contabilităţii curente, a evidenţei operative a stocurilor, a controlului
gestionar etc. Obiectul inventarierii îl constituie întregul patrimoniu, adică toate
elementele de activ şi pasiv de care dispune unitatea patrimonială, în momentul
efectuării inventarierii.
Astfel, inventarierea ajută la stabilirea corectă a indicatorilor de calcul şi
evidenţă (producţie neterminată, costul producţiei terminate, rezultatele financiare)
şi, mai ales, la finalizarea bilanţului, stabilindu-se astfel premisele efectuării unor
analize economico-financiare temeinice. Cunoscându-se exact situaţia elementelor
patrimoniale, prin inventariere se poate controla existenţa, utilizarea lor cât mai
eficientă dar şi menţinerea integrităţii lor.
1.2. Funcţii ale inventarierii
Inventarierea, ca procedeu al metodei contabilităţii, îndeplineşte
următoarele funcţii:8
 Funcţia de control a concordanţei dintre informaţiile furnizate de
contabilitate şi realitate
Prin compararea situaţiei faptice, stabilită prin inventariere, cu
situaţia scriptică din contabilitate se stabilesc plusurile şi minusurile
de inventar şi se iau măsuri în vederea punerii de acord a soldurilor
scriptice cu realitatea, în vederea delimitării răspunderilor şi a
întăririi ordinei în gestionarea patrimoniului. Cu ajutorul
inventarierii se identifică bunurile inutilizabile, comenzile sistate,
6
Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a;
7
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3055, privind aprobarea Reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene – actualizat octombrie 2013;
8
Valentina CAPOTĂ, Alina DĂNCESCU, Mihaela DINESCU, Daniela HANGAN, Roxana
IONESCU, Florin LIXANDRU, Marinel MANOLACHE, Contabilitate.Monografii contabile.
Auxiliar curricular., Editura NICULESCU, Bucureşti, 2005, pag.126
 creanţele vechi şi neîncasate, etc şi pe această bază se iau măsuri
pentru preîntampinarea sau limitarea pagubelor, pentru creşterea
vitezei de rotaţie şi sporirea eficienţei.
 Funcţia de stabilire a situaţiei nete şi a rezultatului exerciţiului
Pe baza inventarierii se poate determina situaţia netă a
patrimoniului şi a rezultatului net.

ACTIVE DATORII Situaţia netă a

(inventariate) (inventariate) patrimoniului

Situaţia Situaţia
netă (de la netă (de la Rezultatul
sfârşitul începutul net
exerciţiului) exerciţiului)

Inventarierea confirmă realiatatea activelor patrimoniale şi a

datoriilor, asigurându-se determinarea corectă a situaţiei nete, a
obligaţiilor fiscale şi a rezultatului net.
 Funcţia de calcul şi evidenţă a stocurilor consumurilor şi vânzărilor
Această funcţie este specifică entităţilor care folosesc, pentru
evidenţa stocurilor, metoda inventarului intermitent, când stocurile
cumpărate se includ direct în cheltuieli, urmând ca la sfârşitul
perioadei, p abaza inventarierii, să se stabilească soldurile finale,
care se vor înregistra în conturile de stocuri. La începutul perioadei
următoare, aceste solduri se vor încorpora din nou în cheltuieli.9
Stocurile ieşite prin consum sau prin vânzare, în cursul lunii, se
determină astfel :

9
Iacob Petru PÂNTEA, Gheorghe BADEA, Contabilitatea financiară românească conformă cu
Directivele Europene, editura INTELCREDO, Deva, 2006, pag. 480
 STOCURI STOCURI
INTRĂRI IEŞIRI
iniţiale finale

1.3. Clasificarea inventarierii

Inventarierea se clasifică după mai multe criterii, şi anume:

 După intervalul de timp la care se efectuează10:
o Inventariere anuală – se efectuează anual pentru reflectarea în bilanţ
a situaţiei reale a patrimoniului, este obligatorie pentru toate
unităţile; ea se efectuează înainte de întocmirea bilanţului,fiind o
inventariere generală şi completă.
o Inventarierea periodică – se efectuează pentru verificarea existenţei
mijloacelor economice şi a surselor în cursul anului, la anumite
intervale de timp (decadă, lună, trimestru).
o Inventarierea ocazională – efectuată la predarea-primirea getiunilor,
cu ocazia producerii unor calamităţi, comasări de unităţi; ea poate fi
generală sau parţială.
o Inventarierea inopinată – efectuată în cazul existenţei unor indici de
plusuri sau minusuri în gestiune. De regulă, se face fără anunţarea
prealabilă a gestionarului, dar în prezenţa lui, la datele stabilite de
cenzori11 în planul de control.
 După gradul de cuprindere a mijloacelor economice12:
o Inventarierea generală – cuprinde totalitatea mijloacelor şi surselor
agentului economic, inclusiv cele străine aflate temporar în

10
Valentina CAPOTĂ, Alina DĂNCESCU, Mihaela DINESCU, Daniela HANGAN, Roxana
IONESCU, Florin LIXANDRU, Marinel MANOLACHE, Contabilitate.Monografii contabile.
Auxiliar curricular., Editura NICULESCU, Bucureşti, 2005, pag.126
11
Persoană care verifică gestiunea unei întreprinderi comerciale, a unei societăți etc. (din
fr. censeur, lat. Censor)
12
Dr. Ec. Mariana MAN, Ec. Andrei MARCU, Inventarierea patrimoniului agenţilor economici
– teorie şi practică, Editura Universitas Petroşani, 2003, pag. 11
 patrimoniul său; Acest tip de inventariere oferă posibilitatea de a
compara situaţia scriptică cu cea faptică, constatată prin inventariere şi
se efectuează cel puţin o dată pe an,de regulă la sfârşitul anului.
o Inventarierea parţială – care constă în verificarea numai a unei părţi
din mijloacele economice şi sursele agentului economic (materiale,
mărfuri, produse finite etc).
 După procedeul folosit13:
o Inventariere totală – constă din numărarea, măsurarea, cântărirea
mijloacelor patrimoniale cuprinse în inventariere;
o Inventariere prin sondaj - constă din numărarea, măsurarea,
cântărirea anumitor feluri de mijloace economice.
Există, de asemenea, şi alte feluri de inventariere, fiind clasificate în funcţie
de scopul acestei proceduri sau după condiţiile în care se desfăşoară. Astfel, după
scop, conform opinei autorului Valentina Capotă, inventarierea poate fi:
o Inventariere de constatare a existenţei elementelor patrimoniale,
urmărindu-se existenţa mijloacelor economice şi a surselor agenţilor
economici;
o Inventariere pentru determinarea valorii de utilitate a elementelor
patrimoniale pentru stabilirea importanţei, a gradului de folosire a
mijloacelor economice.
Totodată, o altă clasificare a inventarierii, susţinută în “Contabilitatea românească
conformă cu Directivele Europene” , este aceea în funcţie de condiţiile în care se
desfăşoară:
o Inventarierea ordinară – are un caracter normal, la termene
planificate; entităţile au obligaţia de a efectua inventarierea
patrimoniului la începutul activităţii (pentru stabilirea şi evaluarea
aportului social al asociaţilor) şi cel puţin o dată pe an pe parcursul
funcţionării;
o Inventarierea extraordinară – este impusă de anumite situaţii
deosebite, cum ar fi:
- În cazul fuzionării sau încetării activităţii;
- În cauzul schimbării gestionarului sau a reorganizării
gestiunilor;
- Cu ocazia modificării preţurilor;

13
Valentina CAPOTĂ, Alina DĂNCESCU, Mihaela DINESCU, Daniela HANGAN, Roxana
IONESCU, Florin LIXANDRU, Marinel MANOLACHE, Contabilitate.Monografii contabile.
Auxiliar curricular., Editura NICULESCU, Bucureşti, 2005, pag.126
 - În urma unor cazuri de forţă majoră: incendii, inundaţii,
furturi;
- La cererea organelor de control;
- Când sunt indicii că există plusuri sau minusuri în
gestiune;

1.4. Momente când se efectuează inventarierea

Entităţile14 au obligaţia să efectueze inventarierea elementelor de natura

activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii deţinute, la începutul activităţii, cel puţin
o dată în cursul exerciţiului financiar pe parcursul funcţionării lor, în cazul fuziunii
sau încetării activităţii, precum şi în următoarele situaţii:15
a) La cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului, sau
a altor organe prevăzute de lege;
b) Ori de câte ori sunt indicia că există lipsuri sau plusuri în gestiune,
care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere;
c) Ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune;
d) Cu prilejul reorganizării gestiunilor;
e) Ca urmare a calamităţilor natural sau a unor cazuri de forţă majoră;
f) În alte cazuri prevăzute de lege;
Cu toate acestea, având aprobarea administratorului, a ordonatorului de credite sau
a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii, dacă sunt inventariate toate
elementele de natura activelor dintr-o gestiune, aceasta poate ţine loc inventarierii
anuale, acestea în condiţiile în care în registrul-inventar sunt cuprinse stocurile
actualizate cu intrările şi ieşirile de bunuri din perioada cuprinsă între data
respective inventarieri şi data încheierii exerciţiului financiar.16

14
În temeiul prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, actualizată in septembrie 2013;
15
Ordin nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la
entităţile patrimoniale, publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009, art. 2, alin.
(1);
16
Ordin nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la
entităţile patrimoniale, publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009, punctul 4,
alin. (4);
 Ministerul Finanţelor Publice17 poate aproba excepţii de la regula
inventarierii anuale pentru unele bunuri cu caracter special aflate în administraţia
instituţiilor publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite.18
Când o entitate patrimonială îşi începe activitatea, este necesar şi, totodată,
indicat să se efectueze inventarierea pentru a se stabili şi evalua aportul la capitalul
entităţii.
Inventarierea anuală a elementelor de natura activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii se face, de regulă, cu ocazia încheierii exerciţiului financiar
(chiar dacă exerciţiul financiar este stabilit diferit de anul calendaristic), avându-se
în vedere şi specificul activităţii fiecărei entităţi.19
De exemplu, la o entitate patrimonială cu activitate complexă, bunurile pot fi
inventariate chiar şi înainte de data încheierii exerciţiului financiar, însă cu condiţia
asigurării valorificării şi cuprinderii rezultatelor inventarierii în situaţiile financiare
anuale întocmite pentru exerciţiul financiar respectiv.

1.5. Evaluarea activelor, datoriilor şi capitalurilor la inventariere

Pentru a întocmi situațiile financiare anuale, entitățile trebuie să procedeze
la inventarierea și evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor și
capitalurilor proprii.
Evaluarea elementelor patrimoniale, a tranzacţiilor şi diverselor procese
economice constă în exprimarea lor monetară, cu ajutorul etalonului bănesc,
avându-se în vedere forma sub care se află sau stadiul în care se găsesc în
momentul respectiv. Evaluarea reprezintă un procedeu al metodei contabile care
constă în cuantificarea şi exprimarea valorică în etalon bănesc a existenţei mişcării
şi transformării patrimoniului economic pentru a-l reflecta în contabilitate. Sunt
evaluate astfel: bunurile materiale, creanţele, obligaţiile, cheltuielile şi veniturile,
rezultatele financiare, folosindu-se în acest scop preţurile şi tarifele. Fără evaluare
nu se poate realiza contabilitatea unităţilor patrimoniale.

17
În baza prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, actualizată in septembrie 2013;
18
Ordin nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la
entităţile patrimoniale, publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009, punctul 1,
alin. (3);
19
Ibidem, punctul 4, alin. (1);
 În situațiile financiare anuale, elementele de natura activelor, datoriilor și
capitalurilor proprii se reflectă și se evaluează la valoarea contabilă, pusă de
acord cu rezultatele inventarierii. Aceste reglementări se aplică inclusiv în cazul
bunurilor care au fost aduse drept aport la capital și al activelor în curs de
execuție. Valoarea contabilă a unui activ este valoarea la care acesta este
recunoscut după ce se deduc amortizarea acumulată, pentru activele amortizabile
și ajustările acumulate din depreciere sau pierdere de valoare.20
Evaluarea se va efectua cu respectarea principiului permanenţei metodelor,
potrivit căruia modelele şi regulile de evaluare trebuie menţinute, asigurând
comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile.21
La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se aplică principiul prudenţei,
potrivit căruia se ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor
sau pierderilor de valoare22:
 în cazul în care se constată că valoarea de inventar a bunurilor este mai mare
decât valoarea cu care acestea sunt evidenţiate în contabilitate, în listele de
inventariere se înscriu valorile din contabilitate;
 în cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din
contabilitate, în listele de inventariere se înscrie valoarea de inventar.
1.5.1. Evaluarea activelor
 Evaluarea imobilizărilor corporale şi necorporale
Evaluarea imobilizărilor corporale şi necorporale, cu ocazia inventarierii, se
face la valoarea de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea bunului, starea
acestuia şi preţul pieţei. Fac obiectul evaluării şi imobilizările în curs de execuţie.
Corectarea valorii imobilizărilor necorporale şi corporale şi aducerea lor la
nivelul valorii de inventar se efectuează, în funcţie de tipul de depreciere existentă,

20
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial nr. 766 bis din 10
octombrie 2009, punctul 54, alin. (2);
21
Ordin nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la
entităţile patrimoniale, publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009, punctul 36,
alin. (2);
22
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial nr. 766 bis din 10
octombrie 2009, punctul 55, alin. (3);
fie prin înregistrarea unei amortizări suplimentare, în cazul în care se constată o
depreciere ireversibilă, fie prin constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru
depreciere, în cazul în care se constată o depreciere reversibilă a acestora.

Evaluarea imobilizărilor corporale la data bilanţului se efectuează la cost,

mai puţin amortizarea şi ajustările cumulate din depreciere, sau la valoarea
reevaluată, aceasta fiind valoarea justă la data reevaluării, mai puţin orice
amortizare ulterioară cumulată şi orice pierderi din depreciere ulterioare
cumulate.

 Evaluarea stocurilor

Conform O.M.F.P. 3055/2009, activele de natura stocurilor se evaluează la

valoarea contabilă, mai puţin ajustările pentru depreciere constatate. Ajustări
pentru depreciere se constată inclusiv pentru stocurile fără mişcare. În cazul în
care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decât valoarea de inventar,
valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin
constituirea unei ajustări pentru depreciere.

 Evaluarea creanţelor

Evaluarea la inventar a creanţelor se face la valoarea lor probabilă de

încasare sau de plată. Diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar
stabilită la inventariere şi valoarea contabilă a creanţelor se înregistrează în
contabilitate pe seama ajustărilor pentru deprecierea creanţelor. Pentru creanţele
incerte se constituie ajustări pentru pierdere de valoare.

1.5.2. Evaluarea datoriilor

Evaluarea datoriilor se efectuează, de regulă, la valoarea lor nominală

corespunzător stării de lichiditate şi solvabilitate. Evaluarea de inventar operează
cu valoarea nominal în cazul în care nu s-au constatat modificări faţă de valoarea
respectivă a datoriilor. În situaţia inversă în care s-au constatat modificări,
evaluarea de inventor operează cu valoarea actual sau reală, care evaluează
datoriile la valoarea posibilă de plătit furnizorilor şi altor persoane.23

1.5.3. Evaluarea capitalurilor

În principiu, capitalurile se evaluează şi înregistrează în contabilitate la
valoarea nominală. Valoarea nominală,care poate fi majorată sau diminuată, este
valoarea stabilită prin actul constitutiv al entităţii patrimoniale şi cu care aceasta se
înmatriculează la Registrul Comerţului de la Camera de Comerţ şi Industrie.
1.6. Etapele inventarierii
1.6.1. Pregătirea inventarierii
Pregătirea inventarierii este o etapă premergătoare inventarierii propriu–zise,
etapă de care depinde eficienţa tuturor lucrărilor ulterioare. În cadrul acesteia se iau
două categorii de măsuri: măsuri organizatorice şi măsuri contabile.
Măsurile organizatorice ce trebuie luate în vederea bunei desfăşurări a
operaţiunilor de inventariere privesc atât persoanele care au obligaţia gestionării
patrimoniului (administratori şi conducerea unităţii) cât şi comisia numită pentru
inventariere. În categoria măsurilor organizatorice se cuprind:
o Numirea comisiei centrale de inventariere şi numirea responsabilului comisiei
prin dispoziţie scrisă a conducătorului unităţii patrimoniale sau a ordonatorului
de credite(după caz în funcţie de numărul de gestiuni ce urmează a fi
inventariate, se pot constitui şi mai multe subcomisii). În aceste comisii de
inventariere sunt numite persoane cu pregătire corespunzătoare economică şi
tehnică, pentru a asigura efectuarea corectă şi la timp a inventarierii.24
Comisia centrală de inventariere se constituie numai la unităţile mari, este
formată din conducătorii diferitelor compartimente şi are sarcini pe linia
instruirii, supravegherii şi controlului întregii activităţi de inventariere.
Subcomisiile de inventariere sunt formate din două sau trei persoane şi au
sarcina să efectueze inventarierea şi să stabilească diferenţele.

23
Valentina CAPOTĂ, Alina DĂNCESCU, Mihaela DINESCU, Daniela HANGAN, Roxana
IONESCU, Florin LIXANDRU, Marinel MANOLACHE, Contabilitate.Monografii contabile.
Auxiliar curricular., Editura NICULESCU, Bucureşti, 2005, pag.68-69
24
Ordin nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la
entităţile patrimoniale, publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009, punctul 6,
alin. (3);
o Asigurarea condiţiilor pentru participarea la inventariere a întregii comisii de
inventariere.
o Asigurarea personalului necesar pentru manipularea valorilor materiale care se
inventariază, respectiv pentru sortare, măsurare, cântărire, numărare.
o Stabilirea modului de efectuare a inventarierii, precizarea gestiunilor supuse
inventarierii, specificarea datei de începere şi terminare a operaţiunilor.
o Punerea la dispoziţia comisiei a aparatelor şi instrumentelor necesare măsurării,
cântăririi etc., dotarea cu mijloace de identificare precum şi cu formularele,
registrele şi rechizitele necesare.
o Dotarea membrilor comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul şi de
sigilare a spaţiilor inventariate.
o La solicitarea responsabilului comisiei, asigurarea participării la identificarea
bunurilor inventariate a unor persoane competente din unitate sau din afara
acesteia pentru atestarea datelor înscrise.
Deşi nu sunt măsuri organizatorice, există un grup de măsuri ce trebuie luate de
administratorii unităţii patrimoniale pe întreaga perioadă de activitate a unităţii
cum sunt:
 ţinerea la zi a evidenţei gestiunilor valorilor materiale: evidenţa
tehnico–operativă şi evidenţa contabilă analitică, şi efectuarea lunară a
confruntării datelor dintre aceste evidenţe;
 verificarea aparatelor şi instrumentelor de măsurare;
 organizarea depozitării valorilor materiale grupate pe sorto–tipo–
dimensiuni, codificarea acestora şi întocmirea etichetelor de raft;
 gestionarea separată a bunurilor degradate precum şi a bunurilor
primite în custodie spre reparare sau păstrare;
 dotarea gestiunilor (magazine, depozite) cu două rânduri de încuietori
diferite.
După primirea deciziei scrise, responsabilul comisiei de inventariere ridică, sub
semnătura directorului economic, a contabilului şef sau a altei persoane numite să
îndeplinească această funcţie, listele de inventariere vizate şi parafate de către cei
menţionaţi, după care comisia se prezintă la sediul gestiunii ce urmează a fi
inventariate, în vederea inventarierii fizice.
Lucrările de natură contabilă pentru pregătirea inventarierii cuprind:
  se asigură înregistrarea tuturor operaţiunilor în contabilitatea sintetică
şi analitică şi în evidenţa operativă condusă în cadrul gestiunilor (fişe
de magazie, rapoarte de gestiune etc.);
 se ridică de la gestiuni toate evidenţele operative şi se vizează după
ultima operaţiune (benzi de la casele de marcat, fişe de magazie,
rapoarte de gestiune etc.).
 se verifică exactitatea înregistrărilor prin confruntarea informaţiilor
din contabilitate cu cele din evidenţa operativă şi prin întocmirea
balanţelor de verificare sintetice şi analitice;
Comisia de inventariere ia următoarele măsuri de pregătire a inventarierii:
a) Înaintea începerii operaţiunilor de inventariere se ia o declaraţie scrisă
gestionarului răspunzător de gestiunea valorilor materiale, în care acesta va
menţiona felul, numărul şi data ultimului document de intrare şi de ieşire a
bunurilor în sau din gestiune. Declaraţia va fi semnată de gestionar şi de
comisia de inventariere, care atestă că a fost dată în prezenţa sa.
Din declaraţie trebuie să rezulte dacă:
 are în gestiune valori materiale şi în alte locuri de depozitare;
 în afara valorilor materiale ale unităţii patrimoniale gestionează şi
altele aparţinând terţilor, primite cu sau fără documente;
 are documente de primire – eliberare care nu au fost operate în
evidenţa gestiunii sau nu au fost predate contabilităţii;
 are cunoştinţă de plusuri sau minusuri cantitative sau valorice în
gestiune;
 are în gestiune valori materiale nerecepţionate sau care trebuie
expediate pentru care s-au întocmit documente corespunzătoare;
 deţine numerar sau alte hârtii de valoare rezultate din vânzarea
bunurilor aflate în gestiunea sa.
 a primit sau a eliberat valori materiale fără documente legale;
b) Să identifice toate încăperile şi locurile în care sunt păstrate valorile materiale
ce urmează a fi inventariate.
c) Să asigure închiderea şi sigilarea în prezenţa gestionarului, ori de câte ori se
întrerup operaţiunile de inventariere şi se părăseşte gestiunea. Atunci când
 bunurile sunt gestionate de o singură persoană şi sunt depozitate în locuri
diferite sau când există mai multe căi de acces, acestea se vor sigila la
începerea operaţiunilor de inventariere. Locul în care s-a început inventarierea
se sigilează numai în cazul în care operaţiunile nu se termină într-o singură zi.
La reluarea lucrărilor se verifică dacă sigiliul este intact, în caz contrar acest
fapt va fi consemnat într-un proces verbal de desigilare, semnat de către
comisia de inventariere şi de către gestionar, luându-se măsurile
corespunzătoare.25 Pe durata inventarierii, documentele întocmite de comisia de
inventariere se păstrează în cadrul gestiunii inventariate, încuiate şi sigilate, în
fişete, casete, dulapuri etc. Sigiliul se păstrează pe durata inventarierii de către
responsabilul comisiei de inventariere.
d) Să bareze şi să semneze, la ultima operaţiune documentele care atestă intrări
respectiv ieşiri de valori materiale (fişă de magazie, raport de gestiune) pentru a
se evita emiterea altor documente după începerea inventarierii.
e) Să vizeze documentele care privesc intrări sau ieşiri de valori materiale
existente în gestiune dar neînregistrate şi să dispună înregistrarea lor în evidenţa
scriptică a gestiunii.
f) Să verifice dacă aparatele şi instrumentele de măsură şi cântărire sunt în bună
stare şi dacă au fost verificate de organele autorizate.
g) Să verifice numerarul din casă şi să stabilească suma încasărilor din ziua
curentă, solicitând întocmirea monetarului (la unităţile cu amănuntul) şi
depunerea numerarului la casieria entităţii; să ridice benzile de control de la
aparatele de marcat electronice şi ştampila unităţii, acolo unde este cazul, şi să
le păstreze în siguranţă.
h) Să efectueze inventarierea, de regulă, în afara orelor de program.
i) Să afişeze pe uşa de acces a gestiunii că magazia este închisă pentru
inventariere specificându-se perioada. Pe toată durata inventarierii, programul
de lucru şi programul inventarierii vor fi afişate la loc vizibil.
Pentru desfăşurarea corespunzătoare a inventarierii este indicat, dacă este
posibil, să se sisteze operaţiunile de predare – primire a bunurilor supuse
inventarierii, luându-se din timp măsurile corespunzătoare pentru a nu se stagna
procesul normal de livrare sau primire a bunurilor.
Dacă operaţiunile de predare – primire a bunurilor nu pot fi suspendate, se
prevede crearea unei zone tampon în care să se depoziteze bunurile primite în
timpul inventarierii sau să permită expedierea la clienţi. Operaţiunile respective se

25
Ordin nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la
entităţile patrimoniale, publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009, punctul 8;
vor efectua numai în prezenţa comisiei de inventariere care va menţiona pe
documentele întocmite „primit în timpul inventarierii” sau „eliberat în timpul
inventarierii”, după caz, evitându-se omisiunile sau dubla inventariere.
Pentru asigurarea continuităţii aprovizionării cu valori materiale, în perioada
inventarierii depozitelor, conducerea unităţii poate lua măsura înfiinţării temporare
a unor depozite de tranzit sau dirijarea mărfurilor sosite către alte depozite, chiar
direct la unităţile de desfacere. La unităţile cu mai multe gestiuni (raioane, tonete,
secţii) inventarierea se efectuează parţial în sensul că, în timp ce se inventariază un
raion, celelalte îşi continuă activitatea.
În situaţia inventarelor inopinate este posibil ca în momentul sosirii comisiei
de inventariere la locul de desfăşurare a inventarului, gestionarul să lipsească din
unitate. În acest caz, comisia de inventariere va sigila intrările şi ieşirile încăperilor
unde sunt bunurile ce urmează a fi inventariate şi va comunica aceasta conducerii
unităţii. Aceasta are obligaţia să încunoştiinţeze în scris pe gestionar despre
inventarierea ce trebuie să se efectueze, indicând locul, ziua şi ora fixată pentru
începerea inventarierii.
În situaţia în care gestionarul sau reprezentantul acestuia nu se prezintă la locul,
data şi ora fixată, inventarierea se va efectua de către comisia de inventariere în
prezenţa altor
din registrul de casă cu cele din contabilitate. Numerarul se înscrie, pe măsură
persoane care să îl reprezinte pe gestionar, persoane numite prin decizie scrisă a
conducătorului unităţii.
1.6.2. Efectuarea inventarierii
În această etapă are loc constatarea şi consemnarea existenţei faptice a
bunurilor, disponibilităţilor, creanţelor şi datoriilor prin numărare, cântărire,
măsurare, cubare sau alte mijloace, în raport cu natura şi caracteristicile fiecărui
element inventariat. Executarea inventarierii depinde de natura bunurilor
inventariate (bunuri, numerar, disponibil în cont, creanţe, datorii etc.), de starea
acestora (normală sau deteriorată, cu termen de garanţie depăşit etc.) şi de
apartenenţa acestora (patrimoniale sau extrapatrimoniale).
Elementele patrimoniale de activ şi de pasiv a căror existenţă nu poate fi
constatată prin inventarieri fizice se verifică pe baza datelor din contabilitate. Acest
procedeu al constatărilor indirecte se utilizează în cazul bunurilor aparţinând
unităţii dar care se află în afara acesteia ( mijloace fixe date cu chirie, materiale
lăsate în păstrarea furnizorului, produsele expediate către clienţi şi refuzate de către
aceştia, bunurile trimise spre prelucrare la terţi etc.).
Bunurile şi numerarul se inventariază la locurile de păstrare sau depozitare
prin numărare, cântărire, măsurare.
Disponibilităţile în numerar, în lei şi în valută, se inventariază în ultima zi
lucrătoare a exerciţiului financiar, după înregistrarea tuturor operaţiunilor de
încasări şi plăţi privind exerciţiul respectiv, confruntându-se soldurile ce se
constată, în monetar.26
Formularele cu regim special se înscriu în lista de inventariere în ordinea
codurilor iar mărcile poştale şi timbrele fiscale (cu excepţia timbrelor cu valoare
filatelică) se înscriu la valoarea lor nominală.
Bunurile din patrimoniul întreprinderii se inventariază pe structuri
(imobilizări, stocuri, titluri de valoare etc.). Pentru cele degradate, fără mişcare, cu
termen de garanţie depăşit etc., se întocmesc liste de inventariere separate.
Bunurile aparţinând altor persoane fizice sau juridice (închiriate, custodie,
consignaţie etc.) se înscriu în liste separate, pe structuri (stocuri de materii prime,
stocuri de mărfuri etc.) şi pe proprietari. În cazul bunurilor aflate în custodie, un
exemplar din listele de inventariere se transmit proprietarilor, în termen de cel mult
15 zile de la terminarea inventarierii, urmând ca aceştia să comunice eventualele
nepotriviri în termen de 5 zile de la primirea listelor. Necomunicarea în acest
termen presupune recunoaşterea exactităţii datelor înscrise în listele de inventariere
primite. Atunci când există nepotriviri, unitatea deţinătoare este obligată să
clarifice situaţia diferenţelor respective şi să le comunice proprietarului.
Prioritate la inventariere au bunurile cu grad mare de perisabilitate, asigurându-se
condiţii pentru utilizarea sau desfacerea acestora imediat după inventariere.
Inventarierea clădirilor se face prin identificarea lor în baza datelor înscrise în
dosarul fiecărei clădiri şi a titlului de proprietate, prin inspectarea şi compararea
constatărilor cu datele prevăzute în documentele respective. În cazul terenurilor se
au în vedere schiţele de amplasare şi documentele care atestă proprietatea acestora.

26
Ordin nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la
entităţile patrimoniale, publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009, punctul 29,
alin. (3);
Construcţiile şi echipamentele speciale cum sunt reţelele de energie electrică,
termică, gaze, apă, canal, telecomunicaţii etc., se inventariază potrivit regulilor
stabilite de deţinătorii acestora.27
Mijloacele fixe care în perioada inventarierii se află în afara unităţii (vapoare,
avioane, vagoane etc.), plecate în cursă de lungă durată, maşini de forţă şi alte
maşini, utilaje sau instalaţii trimise pentru reparaţii în afara unităţii, se
inventariază înaintea ieşirii lor temporare din unitate
Pentru inventarierea brevetelor, licenţelor, know–how–urilor şi a altor imobilizări
necorporale este necesară constatarea existenţei şi apartenenţei acestora pe baza
titlurilor de proprietate.
Cu ocazia inventarierii imobilizărilor necorporale şi corporale aflate în curs de
execuţie se menţionează în listele de inventariere, pentru fiecare obiect, în baza
constatărilor la faţa locului, denumirea obiectului şi descrierea amănunţită a
stadiului în care se află.
Unităţile care execută imobilizări corporale cu forţe proprii vor trece în
listele de inventariere a lucrărilor neterminate, cheltuielile aferente articolelor de
deviz la care nu s-a executat întregul complex de lucrări prevăzute în indicatoarele
de norme de deviz. În liste de inventariere separate se trec :
 lucrări de investiţii care nu se mai execută fiind sistate sau abandonate,
pentru care se vor arăta cauzele sistării sau abandonării, aprobarea de
sistare sau abandonare şi măsurile ce se propun în legătură cu aceste
lucrări;
 materialele şi utilajele primite de la beneficiari pentru montaj şi
neîncorporate în lucrări.
 investiţiile puse în funcţiune total sau parţial, cărora nu li s-au întocmit
formele de înregistrare ca mijloace fixe;
Inventarierea produselor în curs de execuţie, inclusiv lucrări, servicii şi studii în
curs de execuţie sau neterminate, are în vedere următoarele:
 produsele care deşi au fost terminate nu au trecut toate probele de
recepţionare tehnică sau nu au fost completate cu toate piesele şi
accesoriile lor;

27
Ordin nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la
entităţile patrimoniale, publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009, punctul 12;
  produse care nu au trecut prin toate fazele prelucrării impuse de
procesul tehnologic.
În sectorul construcţii – montaj se cuprind în cadrul producţiei neterminate
lucrările şi părţile de elemente de construcţii la care nu a fost executat întregul
volum de lucrări prevăzute în indicatoarele de norme de deviz precum şi lucrările
executate terminate dar care nu au fost recepţionate de beneficiari.
Elementele de natura mijloacelor circulante (piese de schimb, materiale,
semifabricate) aflate la locurile de muncă şi nesupuse prelucrării nu se consideră
producţie în curs de execuţie. Ele se vor inventaria separat întregind costurile din
care provin.28
Inventarierea producţiei în curs de execuţie din cadrul secţiilor auxiliare se face
prin stabilirea gradului de executare a lucrărilor.
Inventarierea producţiei neterminate presupune:
 colectarea din secţii sau ateliere a tuturor produselor şi deşeurilor,
întocmindu-se documente de constatare;
 predarea la magazii şi la depozite a tuturor pieselor, ansamblurilor şi
agregatelor a căror prelucrare a fost terminată şi întocmirea
documentelor corespunzătoare;
 întocmirea documentelor de constatare şi prezentarea la control a
semifabricatelor a căror utilizare este îndoielnică.
Lucrările de reparaţii capitale neterminate se consemnează într-o listă de
inventariere separată în care se precizează denumirea obiectivului supus
reparaţiei, gradul de executare a reparaţiei, costul de deviz şi cel efectiv al
lucrărilor executate. De asemenea se înscriu în liste separate produsele aflate în
execuţie.
Bunurile aflate în ambalaje originale, intacte, se despachetează şi se
verifică prin sondaj, fapt consemnat de comisie în procesul verbal. Stivele formate
din lăzi, saci, cutii, containere etc., se desfac şi se verifică separat.

28
Ordin nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la
entităţile patrimoniale, publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009, punctul 25,
alin. (1);
În cazul lichidelor, a căror cantitate efectivă nu se poate stabili prin măsurare sau
transvazare a conţinutului vaselor, acestea se verifică prin scoaterea de probe
(dacă ambalajele nu sunt capsulate) ţinându-se seama de densitate, volum,
compoziţie şi de alte caracteristici, constatarea putându-se face fie organoleptic
(pe calea simţurilor), fie prin măsurare sau probe de laborator, după caz.29
Sculele, uneltele, echipamentul, cazarmamentul etc. aflate asupra angajaţilor se
inventariază şi se trec pe liste separate specificându-se persoanele care răspund
de păstrarea acestora. În cadrul evidenţierii acestora pe formaţii, locuri de muncă
etc., bunurile vor fi centralizate şi comparate cu datele din evidenţa tehnico –
operativă precum şi cu datele din evidenţa contabilă.
Unele materiale de volum mare sau greutate considerabilă (ciment în vrac, produse
de carieră, oţel beton, produse agricole etc.) a căror inventariere prin cântărire sau
măsurare ar necesita cheltuieli importante sau ar determina degradarea bunurilor
respective, se pot inventaria pe bază de calcule tehnice stabilite riguros de organele
în drept, cu menţionarea în procesul verbal a modalităţii de determinare utilizată.
Determinarea stocurilor faptice trebuie să evite omiterea sau inventarierea
de două sau mai multe ori a aceloraşi bunuri. În acest scop se recomandă
aplicarea procedeului dublei inventarieri.
Datele privind bunurile inventariate se înscriu în liste de inventariere, imediat după
determinarea cantităţilor respective, în ordinea în care au fost grupate de la început.
Se va ţine seama, în mod obligatoriu, de denumirile şi unităţile de măsură cu care
figurează în evidenţa tehnico – operativă şi nu în cea contabilă.
Listele de inventariere se întocmesc separat pe locurile de depozitare sau de
păstrare a bunurilor (de exemplu: fabrici, secţii, depozite, magazine etc.), precum
şi pe gestionari şi pe categorii de bunuri, astfel:
 bunuri aparţinând altor unităţi (aşa cum s-a arătat mai sus);
 bunuri necorespunzătoare (degradate, demodate, desperecheate,
dezasortate etc.);
 bunuri care nu aparţin gestiunii inventariate însă au fost găsite în
această gestiune;

29
Ordin nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi
efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la
entităţile patrimoniale, publicat în Monitorul Oficial nr. 704 din 20 octombrie 2009, punctul 15,
alin. (2);
  bunuri fără mişcare, de prisos, cu mişcare lentă.
Este necesar să se încheie procese verbale prin care să se constate cauzele care au
determinat situaţia acestor bunuri.
Listele de inventariere se scriu cu cerneală, pix sau creion chimic, citeţ şi
fără ştersături sau adăugiri. Orice modificare se certifică, sub semnătură, de
persoanele care urmează să semneze listele. Spaţiile libere din liste se barează.
Numerotarea bunurilor înscrise în liste se face în continuare, începând cu prima
listă. Listele se numerotează şi se datează cu ziua când a avut loc inventarierea.30
Atunci când pentru imobilizările corporale şi alte elemente patrimoniale s-au
stabilit provizioane pentru deprecieri, în listele de inventariere se va înscrie
valoarea contabilă netă a acestora, care se va compara cu valoarea actualizată
stabilită la inventariere.
Pe ultima filă a listelor de inventariere gestionarul trebuie să menţioneze
dacă toate cantităţile de bunuri au fost stabilite în prezenţa sa, dacă bunurile
respective se află în păstrarea şi răspunderea sa, dacă mai are în gestiune bunuri
care au rămas neinventariate şi eventualele obiecţii pe care le are de făcut. În
situaţiile în care există obiecţii comisia trebuie să le analizeze şi să le soluţioneze,
concluziile se vor menţiona la sfârşitul listelor de inventariere.
Listele de inventariere se semnează pe fiecare filă de membrii comisiei de
inventariere şi de gestionari. În cazul unei gestiuni colective cu mai multe
schimburi, listele se semnează de către toţi gestionarii. În situaţia primirii–
predării gestiunii, listele se semnează atât de gestionarul predător cât şi de
gestionarul primitor.
Listele rămân în încăperea unde a avut loc inventarierea.
Disponibilităţile la bănci, creanţele şi datoriile se inventariază verificând şi
confruntând soldurile scriptice din conturile corespunzătoare evidenţiate în
contabilitate, cu soldurile din extrasele de cont emise de bănci (disponibilităţile) şi
cu soldurile din extrasele de cont emise de intreprinderile la care există datorii
(furnizori, alţi creditori). În acest scop, extrasele de cont emise de bănci în ziua de
31 decembrie a exerciţiului financiar, vor purta în mod obligatoriu ştampila
oficială a băncii.

30
Dr. Ec. Mariana MAN, Ec. Andrei MARCU, Inventarierea patrimoniului agenţilor economici –
teorie şi practică, Editura Universitas Petroşani, 2003, pag. 13
1.6.3. Stabilirea rezultatelor inventarierii
Stabilirea rezultatelor inventarierii presupune parcurgerea următoarele etape:
confruntarea fapticului cu scripticul din evidenţele contabile; compensare lipsurilor
cu plusurile constatate; stabilirea lipsurilor imputabile şi neimputabile. Aceste
rezultate se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic şi înscrise în listele
de inventariere cu cele din evidenţa tehnico-operativă (fişele de magazie) şi
contabilitate.
Pentru stabilirea rezultatelor inventarierii sunt necesare următoarele
activităţi:
 Controlul exactităţii stocurilor din fişele de magazie şi a soldurilor
din contabilitate pentru bunurile inventariate. Erorile descoperite se
corectează operativ;
 Confruntarea cantităţilor consemnate în listele de inventariere cu
evidenţa tehnico-operativă pentru fiecare poziţie în parte;
 Preluarea poziţiilor cu diferenţe din lista de inventariere
centralizatoare;
 Obţinerea de către comisia de inventariere a explicaţiilor scrise de la
persoanele care au răspunderea gestionării pentru plusurile, lipsurile
şi deprecierile constatate, precum şi pentru pagubele determinate de
expirarea termenelor de prescripţie a creanţelor sau din alte cauze;
 Stabilirea pe baza explicaţiilor primite şi a documentelor cercetate a
caracterului lipsurilor, pierderilor, pagubelor şi deprecierilor
constatate precum şi a lipsurilor;
 Elaborarea de propuneri privind modul de regularizare dintre datele
din contabilitate şi cele faptice, rezultate în urma inventarierii;
 Înregistrarea ca atare în contabilitate a plusurilor şi minusurilor
rezultate în urma inventarierii, în vederea punerii de acord a
evidenţei contabile cu valorile inventariate;31
La inventarierea structurilor patrimoniale pot fi identificate două categorii de
diferenţe:
 diferenţe de evaluare a stocurilor faptice, denumite plusuri şi minusuri
de valoare;

31
Dr. Ec. Mariana MAN, Ec. Andrei MARCU, Inventarierea patrimoniului agenţilor economici –
teorie şi practică, Editura Universitas Petroşani, 2003, pag. 18-19
  diferenţe între stocurile faptice şi stocurile scriptice, denumite şi
diferenţe de inventar.

Diferenţele valorice ale stocurilor faptice rezultă prin compararea valorii de origine
(valorii de intrare) cu care s-au înregistrat structurile patrimoniale la intrarea lor în
patrimoniu potrivit principiului costurilor istorice (nominalismul monetar), cu
valoarea actuală (valoarea de inventar), care s-a constatat la inventarierea
structurilor patrimoniale corespunzătoare.
În contabilitatea curentă elementele inventariate îşi menţin valoarea de intrare în
patrimoniu. Cu ocazia închiderii exerciţiului se compară valoarea de intrare sau
contabilă (Vc) cu valoarea de utilitate (Vu) stabilită pe baza inventarului, putându-
se constata una din următoarele situaţii:
a) – pentru elementele de activ
Dacă Vc >Vu diferenţa constatată în minus se înregistrează în contabilitate pe
seama cheltuielilor cu provizioanele sau amortizările, după caz, funcţie de natura
deprecierii, valoarea activelor menţinându-se la valoarea de intrare.
Dacă Vu >Vc nu se fac înregistrări în contabilitate (în virtutea principiului
prudenţei), elementele îşi menţin valoarea de intrare sau contabilă.
– pentru elementele de pasiv
Dacă Vu >Vc diferenţa constatată în plus se înregistrează în contabilitate prin
constituirea unui provizion, valoarea pasivelor menţinându-se la valoarea de
intrare.
Dacă Vc >Vu nu se înregistrează în contabilitate (în virtutea principiului
prudenţei), elementele îşi menţin valoarea de intrare sau contabilă.
Dacă rezultă o depreciere a stocurilor considerată reversibilă, potrivit principiului
prudenţei, se constituie provizioane pentru depreciere prin creşterea cheltuielilor de
exploatare (reducerea profitului). În acest fel, pierderea probabilă din folosirea
acestor stocuri este suportată din profitul anului în curs, evitându-se transferarea ei
asupra rezultatelor exerciţiilor viitoare.
În cazul mijloacelor fixe, corectarea valorii lor contabile şi aducerea lor la nivelul
valorii de inventar înscrisă în listele de inventariere, se efectuează fie prin
înregistrarea unei amortizări excepţionale în cazul în care se constată o depreciere
ireversibilă (definitivă, caz tipic pentru mijloacele fixe inutilizabile propuse pentru
a fi casate), fie prin constituirea unor provizioane pentru deprecierea mijloacelor
fixe în cazul în care se constată o depreciere relativă (reversibilă) ca urmare a unor
cauze cum sunt:
 supraevaluarea mijloacelor fixe prin aplicarea unor coeficienţi
neadecvaţi cu ocazia reevaluării lor;
 lipsa de utilitate a acestora pentru unitate în momentul inventarierii;
 apariţia unei uzuri morale de care nu s-a ţinut seama cu ocazia
amortizării;
 alte cauze care determină o evaluare actuală mai scăzută a mijloacelor
fixe decât valoarea cu care acestea figurează în contabilitate.
Pe baza documentaţiei întocmite de comisia de inventariere, datele contabile se
pun de acord cu situaţia reală, operaţie ce presupune regularizarea plusurilor şi
minusurilor aşa încât să redea o imagine cât mai fidelă a patrimoniului.

b) Stabilirea şi regularizarea diferenţelor între stocurile faptice şi stocurile scriptice

Stabilirea diferenţelor de inventar se face comparând stocurile faptice cu cele
scriptice (soldurile conturilor analitice din contabilitate): dacă stocul faptic este
mai mare decât stocul scriptic, rezultă un plus de inventar, iar dacă stocul faptic
constatat la inventar este mai mic decât soldul scriptic din contabilitate, rezultă un
minus de inventar (o lipsă de inventar).
Diferenţele de inventar se regularizează în funcţie de natura structurilor la care s-au
constatat (imobilizări, stocuri, creanţe, datorii etc.), de sensul lor (plusuri sau
minusuri) şi de cauzele care le-au determinat.Comisia de inventariere supune
aceste diferenţe de inventar unei analize minuţioase, propunând conducerii
întreprinderii soluţii de regularizare (de „valorificare”) a rezultatelor inventarierii.
În cazul diferenţelor de inventar la stocuri, de exemplu, se pot adopta compensări
între minusuri şi plusuri la sortimente asemănătoare, care prezintă riscul unor
confuzii în manipularea lor, pot fi acordate perisabilităţi, sau pot fi înregistrate
plusuri sau minusuri (imputabile şi neimputabile).
Dacă pentru lipsuri în gestiune se face vinovat gestionarul, atunci minusul de
inventar se impută acestuia la valoarea de înlocuire. Prin valoare de înlocuire se
înţelege costul de achiziţie al bunului respectiv la data constatării pagubei, care va
cuprinde preţul de cumpărare practicat pe piaţă, la care se adaugă taxele
nerecuperabile, TVA, cheltuieli de transport – aprovizionare şi alte cheltuieli
accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în
gestiune a bunului respectiv.
Obligaţia înregistrării minusurilor sau plusurilor impune conducerii unităţii
obligaţia de a întreprinde măsuri pentru stabilirea adevăratelor cauze care au dus la
ivirea acestora. Plusurile sau minusurile pot fi datorate fie unor cauze obiective, fie
unor fapte ilicite, ambele împrejurări conducând la provocarea unor pagube în
gestiune.
În cazul bunurilor constatate lipsă ce urmează a fi imputate, care nu pot fi
cumpărate de pe piaţă, valoarea de imputare se stabileşte de către o comisie
formată din specialişti în domeniul respectiv.
Prin înregistrarea diferenţelor de inventar, situaţia din contabilitate este pusă în
acord cu situaţia reală constatată la inventariere, apropiindu-se de imaginea fidelă
asupra patrimoniului.

1.7. Documente elaborate în procesul de inventariere

Documentele utilizate sunt:
 Ordinul de zi de numire a comisiei de inventar;
 Declaraţie de inventar (cod 14–8–1):
- circulă la: membrii comisiei de inventar care semnează pentru confirmare că
declaraţia a fost scrisă în faţa comisiei;
- serveşte ca: declaraţie scrisă a gestionarului răspunzător de gestionarea
valorilor materiale şi băneşti, pe care o prezintă comisiei de inventar, potrivit
normelor legale; se întocmeşte într-un exemplar de către gestionar, după sigilarea
locurilor de păstrare a valorilor materiale şi băneşti de care răspunde gestionarul
respectiv, sau, acolo unde nu este posibil acest lucru, înaintea începerii operaţiei de
inventar;
 Factura fiscală (cod 14–4–10/A) şi Factura (cod 14–4–10/aA) (neînregistrate
încă):
- circulă la:
 furnizor: la compartimentul desfacere, în vederea înregistrării în
evidenţele operative; la compartimentul financiar–contabil pentru înregistrarea
în contabilitate;
cumpărător: la compartimentul aprovizionare, pentru confirmarea
operaţiunii, având ataşat exemplarul din avizul de însoţire a mărfii care a însoţit
produsul sau marfa, inclusiv nota de recepţie şi constatare de diferenţe, în cazul
în care marfa nu a fost însoţită de factură pe timpul transportului; la
compartimentul financiar – contabil pentru înregistrarea în contabilitate.
- servesc ca: document pe baza căruia se întocmeşte instrumentul de decontare a
produselor şi mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate;
document de însoţire a mărfii pe timpul transportului; document de încărcare în
gestiunea primitorului; document justificativ de înregistrare în contabilitatea
furnizorului şi a cumpărătorului;
 Fişa de magazie (cod 14–3–8) şi Fişa de magazie cu două unităţi de măsură
(cod 14–3–8/a):
- nu circulă fiind document de înregistrare.
- servesc ca: document de evidenţă la locul de depozitare a intrărilor, ieşirilor şi
stocurilor de valori materiale, cu una sau două unităţi de măsură, după caz;
document de contabilitate analitică în cadrul metodei operativ – contabile (pe
solduri); sursă de informaţii pentru controlul operativ curent şi contabil al
stocurilor de valori materiale; se întocmeşte într-un exemplar, separat pentru
fiecare fel de material;
 Note de recepţie şi constatare de diferenţe (cod 14–3–1A şi 14–3–1/aA)
(neînregistrate încă):
- circulă la: gestiune, pentru încărcarea în gestiune a bunurilor materiale
recepţionate; la compartimentul financiar – contabil pentru înregistrare în
contabilitatea analitică şi sintetică; la unitatea furnizoare şi unitatea de transport
pentru comunicarea lipsurilor stabilite.
- serveşte ca: document pentru recepţia bunurilor aprovizionate; document
justificativ pentru încărcare în gestiune; act de probă în litigiile cu cărăuşii şi
furnizorii pentru diferenţele constatate la recepţie;
 Bon de consum (cod 14–3–4A) şi Bon de consum colectiv (cod 14–3–4/aA)
(neînregistrate încă):
 - circulă la: magazia de materiale şi la compartimentul financiar– contabil
pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică şi analitică.
- servesc ca: document de eliberare din magazie pentru consum a unui singur
material sau a mai multor materiale; document justificativ de scădere din gestiune,
de înregistrare în evidenţa magaziei şi în contabilitate;
 Registrul stocurilor (cod 14–3–11 şi 14–3–11/a):
- nu circulă fiind document de înregistrare contabilă
- serveşte ca: document de evaluare a stocurilor de valori materiale şi de
verificare a concordanţei înregistrărilor efectuate în fişele de magazie şi în
contabilitate;
 Înştiinţarea în scris a gestionarului (despre desfăşurarea inventarierii dacă
lipseşte cu ocazia sigilării);
 Monetarul încasărilor din ziua curentă (la gestiunile cu vânzare cu
amănuntul);
 Decizie scrisă de numire a altei persoane care să asiste în lipsa gestionarului la
inventariere;
 Înştiinţare (cu confirmare şi comunicare de nepotriviri de la alte unităţi);
 Adrese cu confirmare (a creanţelor cu o vechime mai mare de 6 luni);
 Extras de cont:
- circulă la :conducătorul compartimentului financiar – contabil şi la
conducătorul unităţii emitente pentru semnare; la unitatea debitoare (exemplarele 1
şi 2), care restituie unităţii emitente exemplarul 2 semnat pe verso de către
conducătorul unităţii şi conducătorul compartimentului financiar – contabil;
eventualele obiecţii se consemnează într-o notă explicativă;
- serveşte: la comunicarea şi solicitarea de la debitor a sumelor pretinse rămase
neachitate, provenite din relaţii economico – financiare, se întocmeşte în trei
exemplare de către compartimentul financiar – contabil al unităţii beneficiare, pe
baza datelor din contabilitatea analitică;
 Procesul – verbal al rezultatelor inventarierii;
 Procese–verbale de consemnare a cauzelor nefolosirii sau deprecierii;
 Angajament de plată (cod 14–8–2/a):
- circulă la: persoana în faţa căreia s-a luat angajamentul (organ de control,
jurisconsult sau alte persoane desemnate în acest scop) pentru semnare.
- serveşte ca: angajament de plată a unei sume ce reprezintă o pagubă adusă
unităţii; titlu executoriu pentru recuperarea pagubelor; titlu executoriu pentru
executare silită în caz de nerespectare a angajamentului;
 Decizie de imputare (cod 14–8–2) a lipsurilor şi recuperare a pagubelor:
- circulă la: persoana desemnată pentru acordarea vizei de control financiar–
preventiv (ambele exemplare); compartimentul juridic pentru vizare asupra
legalităţii şi realităţii; la conducătorul unităţii pentru semnare (ambele exemplare);
la persoana sau persoanele răspunzătoare de paguba adusă unităţii pentru semnare
de luare la cunoştinţă şi de primire a deciziei de imputare (ambele exemplare).
- serveşte ca: document de imputare a valorii pagubei produse de persoanele
încadrate în muncă; titlu executoriu din momentul comunicării; document de
înregistrare în contabilitate; se întocmeşte în două sau mai multe exemplare, în
funcţie de numărul persoanelor răspunzătoare pentru paguba produsă, pe baza
actelor de constatare (procese – verbale, referate etc.);
 Lista de inventariere (cod 14–3–12/6):
- serveşte ca: document pentru consemnarea faptică a rezultatelor
inventarierii; se întocmeşte într-un exemplar de comisia de inventar pe măsura
determinării faptice a stocurilor;
 Lista de inventariere (cod 14–3–12):
- circulă la: conducătorul compartimentului financiar – contabil; la comisia
de inventariere; la gestionar; la conducătorul unităţii.
- serveşte ca: document de bază pentru stabilirea lipsurilor şi plusurilor de
valori materiale (imobilizări, stocuri materiale) şi a altor valori (elemente de
trezorerie etc.); document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziilor
(depozitelor) şi în contabilitate a plusurilor şi minusurilor constatate; document
pentru întocmirea Registrului Inventar; document pentru stabilirea provizioanelor
pentru deprecieri; document centralizator al operaţiunilor de inventar;
 Lista de inventariere (pentru gestiuni global – valorice cod 14–3–12/a):
 - serveşte ca: document pentru inventarierea rechizitelor de birou,
imprimatelor, materialelor destinate ambalării etc.; document pentru inventarierea
mărfurilor şi ambalajelor aflate în evidenţa cantitativ– valorică în unităţile cu
amănuntul; document pentru stabilirea minusurilor şi plusurilor valorice din
gestiunile inventariate; document justificativ de înregistrare în evidenţă de la
locurile de depozitare şi în contabilitate; document pentru întocmirea Registrului
Inventar; document pentru stabilirea provizioanelor pentru deprecieri; se
întocmeşte în trei exemplare.
 Registru inventar (cod 14–1–2) – document de grupare a rezultatelor
inventarului:
- nu circulă fiind document de înregistrare contabilă.
- serveşte ca: document contabil obligatoriu de înregistrare anuală şi de
grupare a rezultatelor inventarierii; probă în justiţie; se întocmeşte într-un singur
exemplar (după ce a fost numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat la organul fiscal
teritorial), la sfârşitul anului, fără ştersături şi fără spaţii libere, pe baza datelor
cuprinse în listele de inventariere şi procesele verbale de inventariere a elementelor
patrimoniale, prin gruparea acestora pe conturi sau grupe de conturi;