Workshop “Conectarea cu copilul interior” – Trainer Raluca Mohan

Conspect oferit de trainer:

Stările Eu-lui:

Stările eu-ului este o sintagmă ce aparține Analizei Tranzacționale, o școală de psihologie

care susține că suntem mereu într-una din cele 3 stări:

- Starea de Copil
- Starea de Părinte
- Starea de Adult

Starea de copil sintetizează tot ceea ce am învățat, mai degrabă simțit, în copilărie. Suntem în
starea de copil atunci când ne exrpimăm deschis emoțiile sau când dimpotrivă, ne adaptăm
imediat cerințelor mediului extern ca „un copil cuminte.”

Uneori suntem într-o stare de COPIL LIBER. Spunem ceea ce vrem atunci când vrem și cui
vrem. Ne mișcăm liber, avem un limbaj simplu și direct, cu multe interjecții. Vorbim energic, cu
multă pasiune și modulații ale glasului.

În această stare ne place să ne jucăm. Ne putem accesa ușor creativitatea și intuiția. Avem
umor, râdem mult și zgomotos. Avem multă energie, suntem curioși și dornici să experimentăm.

În exces putem deveni gălăcioși. Se poate să nu fim foarte diplomați și atenți la context. Este
posibil să tragem concluzii pripite, bazate doar pe sentimente, în timp ce cifrele s-ar putea să ne
arate o altă realitate.

Alteori suntem într-o stare de COPIL ADAPTAT. Studiem atent mediul și ne integrăm.
Intuim așteptările celorlalți și ne conformăm. Căutăm armonia și echilibrul, respectăm uzanțele.
Vorbim încet, cu o voce slabă și respectuoasă. Suntem politicoși.

În această stare ne integrăm. Putem accepta și primi ceea ce mediul ne oferă. Putem învăța
preluând din exterior cunoștințe și abilități.
 În exces, putem deveni „lipsiți de personalitate”. Este posibil să nu mai știm ce ne dorim
cu adevărat datorită preocupării excesive de a satisface așteptările celorlalți. Putem ajunge să
luăm decizii greșite doar pentru că “așa ni s-a spus”, fără să le trecem prin filtru propriu.

Ca adulți, simțim deseori presiunea de “a nu mai fi copii” (un mesaj ușor peiorativ).
Dimpotrivă, pentru o funcționare psihică echlibrată, avem nevoie de toate cele trei stări (Părinte,
Adult, Copil). Starea de copil este optima în context în care avem nevoie fie de creativitate,
intuitive sau de adaptare sau integrare.

Conflictul tău intern dintre generații

STAREA DE PĂRINTE înseamnă responsabilitate pentru ceilalți. În această stare ne

asumăm sarcini, avem griji, fixăm reguli și știm ce și cum “trebuie” să fim. Învățăm această stare
de la figurile noastre parentale (mama, tată, bunici, etc ) și o avem în noi chiar dacă unii nu avem
copii biologici.

Uneori simțim o nevoie imperioasă de a avea grijă de ceilalți. Îi protejăm, îi cocoloșim, îi

ajutăm, preluăm responsabilități care deseori nu sunt ale noastre. Avem gesturi largi, învăluitoare
și deschise, invitându-ne anturajul în mrejele grijii noastre. Le vorbim cald, accentuând
modulațiile glasului și dăm o mare importanță emoțiilor.

În starea de PĂRINTE GRIJULIU le oferim celorlalți grija și căldura necesară pentru a

crește. Ne definim prin sentimentul de utilitate față de ceilalți și suntem capabili de
dedicație și devotament. În plus, știm să formăm rețele sociale prin care ne atingem obiectivele
noastre și ale protejaților noștri.

În exces, părintele grijuliu poate deveni exagerat de protector. Cu cele mai bune intenții, își
poate sufoca anturajul și poate împiedica dezvoltarea sau autonomă. La nivel inconștient,
părintele grjuliu are așteptarea ca și ceilalți să îi răspundă serviciilor sale. Atunci când acest lucru
nu se întâmplă (destul de des, de altfel), se poate simți frustrat și deveni victimă.

Alteori dorim să stabilim norme și reguli pentru ceilalți. Știm ce “trebuie” și ce “nu
trebuie”, ce “este bine” ș ice ”nu este bine”. Avem gesture hotărâte, care comunică direcție și
siguranță. Vorbim energic, chiar autoritar, comunicând celorlalți “adevăruri absolute.”
 În starea de PĂRINTE NORMATIV le oferim celorlalți siguranță. Știm să stabilim
contextual și cadrul necesar desfășurării unei activități. Suntem clari și coerenți, vorbim despre
principii și valori morale.

În exces, starea de părinte normativ, poate deveni despotică. Putem fi rigizi, puțini sensibili
la argumentele celorlalți și deloc dispuși la negociere. În mediul social, această starea poate
inhiba creativitatea și poate devein germenul unui viitor persecutor.

Starea de părinte ne asigură o continuitate transgenerațională – fiecare dintre noi suntem

atât grija pe care ne-au purtat-o părinții noștri cât și normele educaționale pe care ni le-au
insuflat. Și în funcție de ce am învățat de la ei, suntem mai atenți la cum facem (Părintele
Grijuliu) sau la ce facem (Părintele Normativ).

ADULTUL

În această stare a eu-lui, suntem logici și raționali, putem înțelege atât lumea noastră internă
cât și pe cea externă. Avem abilitatea de a rezolva problem, de a planifica, de a anticipa, a alege
între diverse priorități și a lua decizii. Avem o minte “practică”, cu accent pe găsirea soluțiilor și
aplicarea lor.

Dacă petrecem prea mult timp în starea de Adult, fără contact cu Copilul sau Părintele putem
devein reci, distanți, fără morală sau spontaneitate.

!!!!! O persoană își folosește în mod optim cele trei stări ale eu-lui atunci când starea de
adult își exercită controlul.
 “Simbioză și autonomie” – Franz Ruppert (extrase adaptate)

În psihologie se spune că există Traume și trauma (Traume cu T mare și trauma cu t mic).

Traumele sunt acele evenimente după care viața noastră nu a mai fost la fel – abandonul,moartea
timpurie a părinților, violența extremă, abuzul, alcoolismul în familie, violul, incestul.

Nu toți avem Traume, dar toți avem traume – evenimente dureroase (absența emoțională a
unui părinte, gelozia față de un frate, o soră, eșecul de integrare la grădiniță/școală, prietenia
trădată etc) care ne influențează Copilul Interior.

Conform lui Franz Rupper, după o experiență traumatizantă, există un “clivaj” (o separare) al
psihicului în trei părți:

- Partea sănătoasă sau Adultul care se dezvoltă și funcționează sănătos

- O parte a psihicului – “partea traumatizată”, numit și “Copilul Rănit”, rămâne prizionera
energiei, fricii și durerii cauzate de situația traumatică
- O altă parte a psihicului, “Supraviețuitorul”, încearcă să mențină experiența negative cât
mai departe de conștiință, pentru a gestiona viața de zi cu zi

Partea sănătoasă are următoarele caracteristici:

- Capacitatea de a percepe deschis realitatea, așa cum este ea

- Capacitatea de a-și exprima sentimentele, în funcție de fiecare situație
- Abilitatea de a-și aminti evenimentele trecute
- Abilitatea de a avea încredere în alții
- Abilitatea de a construi relații afective
- Capacitatea de a ne bucura de sexualitate, de a primi și oferi placere
- Abilitatea de a reflecta asupra propriilor acțiuni
- Abilitatea de a-și asuma responsabilitatea în mod adecvat
- Speranța de a rezolva pozitiv problemele

Partea traumatizată, numită și Copilul Rănit are următoarele caracteristici:

- Depozitarea amintirei traumei

- Rămâne la vârsta la care s-a întâmplat evenimentul traumatic
 - Este de obicei ascunsă conștiinței
- Caută o cale de a ieși din trauma
- Poate fi declanșată de o situație, persoană, voce, zgomot, miros, poate crea stări de
panică, furie copleșitoare sau rușine copleșitoare
- Reprezintă un permanent factor de perturbare în psihic

Partea supraviețuitoare, numită și Supraviețuitorul are următoarele caracteristici:

- Asigură supraviețuirea în situația traumatizantă

- Este fixată în permanent asupra prezentului
- Refulează și neagă trauma
- Evită amintirile despre trauma
- Ignoră experiența traumatizantă și se distrag de la ea
- Controlează părțile traumatizate
- Controlează alți oameni
- Caută compensații în dependențe (abuz de alcool, consum excesiv de media, acte sexuale
compulsive, mâncat în exces, dependent de muncă)
- Crează iluzii
- Este submisivă și pasiv agresivă
- Proiectează propriile sentimente traumatice asupra altora

Notițe personale, realizate în urma participării la workshop:

- Ai în tine starea de copil liber bine ancorată, dacă știi să te joci cu bucurie
- Nevoia de protecție de la partener e o cerere de copil (este de fapt o cerere din starea de
copil – mă duc ca o fetiță, ca un băiețel carea vrea dragostea necondiționată – ceea ce îl
încarcă mult pe celălalt)
- Mulți dintre noi am trait scenariul perfecțiunii, cu așteptări de perfecțiune – pasul 1 ar fi
recunoașterea, apoi dizolvarea acestui scenariul spre rezolvare
- Raționalizarea poate fi un mecanism de protecție
- “Ești extraordinar, DAR…..”, dar-ul se poate înlocui cu ȘI
 Copilul liber:
- Suntem relaxați, degajați, gesticulăm, provocăm, șocăm – nu ne interesează și ne place
asta
- Nu e despre minte
- Este predominată inteligența somatică
- Voce jucăușă, rebel
- În adolescență se transformă în rebeliune
- În continuare părintele este un punct de reper dar nu mai suntem de accord cu el – mă
diferențiez de părinte ca să mă pot forma eu
- Stare de agitație, dans, bucurie, nu este despre diplomație
- În exces mă poate însingura de aceea este nevoie să o aleg conștient
- E o stare care sperie părinții
- Pentru a o accesa este nevoie să lăsăm copilul să se joace nestructurat + jocuri care
implică senzorialitate, trebuie conectat copilul cu tot ceea ce înseamnă simț
- În relația de cuplu e nevoie de senzorialitate, mângâieri fără sex, spălat pe cap, atingeri
calde
- Blocajul de copil liber e un blocaj al vitalității

Copilul adaptat:

- O permanentă dorință de adaptare, de a mă integra, de super receptivitate

- Precaut, atent la detalii, dorește integrarea, dorește adapatare pliindu-se pe mediu
- În exces este dependent de tot ce întâmplă în exterior, foarte multă nesiguranță, nevoie
multă de aprobări, vorbește ce au nevoie ceilalți să audă
- În relația de cuplu este partenerul submisiv: sacrificiu, dizolvă propria identitate, trăiește
pentru celălalt
- Copilul adaptat nu cere feedback, stă și așteaptă
- În relație e bine să alternăm stările, pentru a evita monotonia
 Adultul

- Sunt aici și acum. Sunt în prezent. Pot să mă uit la ce a fost, integrez ce a fost pentru
a merge mai departe.
- Mă ajută să aleg, să iau decizii, să planific
- Prea mult adult mă îndepărtează de emoții
- Adultul cere feedback, își asumă, este orientat spre obiective
- Adultul față de familia din propria copilărie: iau ce e bun din ce a fost și refuz să mai
primesc alte greutăți ca atunci
- Când încep să o iau personal este o rană care nu s-a închis și proiectez aceeași
atitudine
- Ca adult e ok să pândesc când iese copilul
- O ceartă între adult – adult este de fapt o discuție, emoție mica, căutare de soluții
- ACCEPTAREA STĂRILOR CARE VIN: Bine ai venit FURIE! Bine ai venit
TEAMĂ!
- Adultul iubește condiționat
- Înnecarea în alcool este o suferință foarte mare nerezolvată
- Ce s-a întâmplat până în 7 ani este o preluare inconștientă și este cu efecte mai profunde
- Umorul este și un mecanism de apărare
- Partea de supraviețuitor ne-a ajutat să supraviețuim în condiții precare
- Dependențele sunt măști de supraviețuire
- Cu cât trauma este mai mare cu atât supraviețuitorul este mai puternic.
- În starea de copil mă aștept ca celălalt să îmi vină în întâmpinare cu ce am eu
nevoie. Ca adult îmi răspund singur nevoilor mele. Îmi dau anumite permisiuni: îmi
dau voie să greșesc, îmi dau voie să mă joc, să mă bucur....etc
- Îmbrățișez și onorez toate stările din mine, de la cele de copil libr, la cele de
supraviețuitor. Mă împac cu mine!