Sunteți pe pagina 1din 53

Este un fapt demonstrat că

triunghiul succesului este format


din profesor – părinte - elev și
numai împreună, prin
colaborare, vom obține succes!

SCRISORI DIN
“ȘCOALA
ALTFEL”

Eugenia-Liliana
Ștefănescu

IOAN© Editura eParadigme, Craiova 2019


Eugenia-Liliana Ștefănescu

SCRISORI
DIN “ȘCOALA ALTFEL”

CRAIOVA 2019

1
Autor: Eugenia-Liliana Ștefănescu

SCRISORI DIN “ȘCOALA ALTFEL”

EDIȚIE ELECTRONICĂ
Reproducerea oricărei părţi din prezentul volum prin fotocopiere, scanare, multiplicare neautorizată
indiferent de mediul de transmitere este interzisă.

ISBN 978-606-9064-11-5

© Editura eParadigme, Eugenia-Liliana Ștefănescu, august 2019

Site: paradigme.euroeducation.ro

Contact: http://groups.google.ro

2
CUPRINS

Argument ……………………………………………………… 4
Mulțumiri ..................................................................................... 6
Scrisori pentru părinți…………………………………………... 7
Scrisori pentru profesori………………………………………... 26
Încheiere………………………………………………………… 50

3
ARGUMENT

Pentru stabilirea activităților din săptămâna ”Școala Altfel” din anul 2019,
în urma discuțiilor dintre elevi, părinți și profesorul diriginte, s-a stabilit ca două
zile ale acestei săptămâni să fie dedicate transmiterii gândurilor elevilor de 16 ani,
către părinții și profesorii acestora.
Elevii au avut ca cerință să transmită deschis, sincer, în scris, prin
intermediul a două scrisori anonime, mesaje către părinții și profesorii lor. Iar
aceste mesaje să cuprindă ceea ce ei nu au putut să le spună acestora în față,
niciodată. A fost o colaborare fructuoasă și o cooperare strânsă.
Ce a ieșit? Unele au fost scrisori, altele bilețele; iar în altele, elevii și-au
așternut gândurile, așa cum au simțit ei, ca o informare pentru dirigintele care
lansase cerința. Unii cu o gândire profundă, alții cu talent literar. Unii cu bucurie,
alții cu tristețe. Unii cu iubire, alții cu supărare. Per ansamblu, predomină
aspectele pozitive. Ici-acolo câte o nemulțumire. Familii frumoase, în general,
copii frumoși…
La acest studiu, a participat un număr de 25/32 elevi, care a scris scrisori
pentru părinți, și 23/32 elevi, care au scris scrisori pentru profesori, ori și-au
așternut, pur și simplu, gândurile pe hârtie. Un elev a preferat să scrie despre el.
Profesorul diriginte a ales această metodă de lucru sub anonimat, pentru ca
elevii să se poată exprima sincer și liber, fără a se simți constrânși de vreun factor
exterior. Scopul acestor scrisori este de a depista și de a ameliora problemele care
există între adulți și tineri, fie aceștia părinți, ori profesori.
Munca elevilor este răsplătită odată cu publicarea acestui volum, care
reprezintă o frumoasă amintire pentru viitor și o utilitate pentru toate categoriile
implicate.
Totodată, scrisorile elevilor vor fi însoțite de răspunsul dirigintelui, ca
încurajare a exprimării gândurilor și sentimentelor lor, indiferent dacă în scrisorile
lor, este vorba de cuvinte care bucură, ori cuvinte care dor. Desigur, elevii vor
4
primi recomandări și îndrumări pentru rezolvarea problemelor desprinse din
textele scrise de ei, așa după cum le percepe dirigintele.
Frumusețea acestui volum constă în faptul că părinții, citind aceste rânduri,
își vor identifica fiul sau fiica din conținutul scrisorii, precum și posibilele
probleme legate de familie, care se pot remedia pe parcurs.
Pe de altă parte, profesorii se vor identifica în rândurile scrise de elevi și
vor constata că aceștia sunt foarte critici când este vorba de cadrele didactice, pe
care le consideră exemple de educație și care trebuie să constituie modele
educaționale pozitive în procesul devenirii lor, ca viitori adulți.
Departe de mine gândul de a recurge la cenzură, însă acolo unde nu s-au
respectat cerințele de anonimat și s-au dat nume, ori s-au făcut trimiteri, voi
reformula sub anonimat, fără a schimba sensul.
Cu siguranță, profesorul respectiv se va recunoaște în rândurile care i-au
fost dedicate și se va bucura, ori își va revizui atitudinea și vocabularul în fața
clasei de elevi.
Milităm pentru o Românie civilizată, manifestată prin modele civilizate,
prin rigoare, disciplină și libertate de opinie, în limita bunului simț!
Dorim ca volumul de față să contribuie, pe de o parte, ca un îndreptar
comportamental, atât pentru beneficiarii direcți (elevii), cât și pentru cei indirecți
(părinți, profesori, alți cititori) și să aibă ca finalitate reconstrucția sistemului de
valori, care stă la baza unei societăți normale (educația morală, ca prioritate
națională).
Pe de altă parte, analiza gândurilor transmise de elevi, poate îmbunătăți
relația cu părinții, ori cu profesorii, dacă perseverăm cu răbdare - și de o parte, și
de alta - și contribuim, prin atitudinea și acțiunile noastre corecte, pe bază de
discernământ, la creșterea calității actului educațional național.
Este un fapt demonstrat că triunghiul succesului este format din profesor –
părinte - elev și numai împreună, prin colaborare, vom obține succes!

5
MULȚUMIRI!

Vă dedic această carte vouă, dragilor mei elevi, mulțumindu-vă tuturor


celor care v-ați implicat în această activitate!
Pentru că v-ați deschis sufletul, pentru că ați avut încredere în dirigintele
vostru (pe care nu o voi trăda!), pentru că v-ați exprimat, în cea mai mare parte,
gândurile sincere și ați spus cu curaj, ce ați avut pe suflet!
Mă bucur dacă v-a plăcut această activitate și trăiesc cu speranța că recitind
peste ani rândurile voastre, scrise în adolescență, ne vom bucura împreună de ele,
vom zâmbi și vom lăcrima la emoția cuvintelor așternute de voi în aceste pagini,
a gândurilor tinereții crude, a ideilor pur copilărești, care ascund în spatele lor
imense și complexe trăiri, care vă aparțin, dragi tineri frumoși!
Cu drag, iubire și speranță,
Doamna dirigintă

6
SCRISORI CĂTRE PĂRINȚI

1. Scrisoare pentru mama,

”Astăzi este despre tine, mamă, azi, sub anonimat o să îți scriu tot ce n-am
putut să-ți spun în față, în toți acești ani. Ești tot ce și-ar putea dori un copil, o
mamă-exemplu pentru multe altele, iar eu îți mulțumesc prin a face prostii în
continuare și pentru asta îmi cer scuze!
Ai avut dreptate cu toate acele greșeli, când spuneai că: ”O să crești și o să
vezi, o să crești și o să-mi dai dreptate!” Așa este, mamă, tu știi cel mai bine! Eu
greșeam și tu mă consolai, când, de fapt, eu meritam două palme. Îți mulțumesc
pentru bărbatul care sunt azi, știi și tu foarte bine că nu aș fi reușit fără sprijinul
tău de învingătoare!”

Răspunsul dirigintelui:

Părinții întotdeauna au dreptate și întotdeauna doresc doar binele copiilor lor,


chiar dacă, de multe ori se supără pe ei și le vorbesc pe un ton ridicat!
Ascultă-ți mama, că ea știe ce mai bine pentru puiul ei! Mai ai încă multe de
învățat de la părinții tăi! Important este să le urmezi sfaturile!

2. Părinților mei,

”Părinții mei sunt niște oameni mai în vârstă, înțelegători și amabili. Tot
timpul au încercat să mă învețe lucruri bune. Vreau să le mulțumesc pentru
răbdarea pe care au avut-o cu mine, deoarece am fost un copil dificil, care a trăit
și încă trăiește în lumea lui.

7
Tot timpul au trecut cu vederea orice greșeală pe care am făcut-o și au fost cam
multe… Eu, unul, nu aveam atâta răbdare și pentru asta le mulțumesc și îi
apreciez. Sunt ca niște super eroi, pentru că încearcă să îmi fie cât mai bine.
Mama mea este o persoană scundă și sensibilă, își face tot timpul griji pentru
mine și face orice îi stă în putere să nu îmi lipsească nimic, chiar dacă de cele mai
multe ori eu sunt vinovat. Chiar merită un trofeu pentru asta, păcat că nu își dă
seama cât de mult o apreciez.
Tatăl meu seamănă cu Woomie de pluș numai că este mai bătrân. Mie mi se
pare o persoană indiferentă și neinteresată de multe lucruri, dar sunt 100% sigur
că își face mai multe griji, decât oricine altcineva.
Vreau să știe că îl apreciez pentru câte a îndurat, doar pentru binele familiei.
Sper să fie tot la fel în continuare și să nu se schimbe niciodată! Și cel mai
important, vreau să știe că îi iubesc enorm și le mulțumesc pentru tot!”

Răspunsul dirigintelui:

Bucură-te în continuare de părinții tăi, eroii, și răsplătește-i, ori de câte ori poți,
cu un gest, cu o floare sau un zâmbet. Dacă reușești să discerni binele de rău și să
nu mai faci prostii, va fi și mai bine!
Părinții mereu sunt capabili de sacrificii pentru familia lor. Ei, oricum te
sprijină și te iubesc, dar vino și tu în ajutorul lor cu fapte bune, pe sufletul lor!
Baftă!

3. Părinții mei,

”Eu cred că nu aș avea ce să schimb la părinții mei. Le respect toate deciziile,


chiar dacă unele nu îmi plac. Știu sigur că îmi vor binele. Dar, totuși, mi-aș dori
să îmi respecte toate deciziile”.

8
Răspunsul dirigintelui:

Toate deciziile nu ți le pot respecta părinții tăi, dacă nu se pliază pe gândirea


lor. Și când vei deveni adult, tot copilul lor vei fi și vor continua să îți spună ce
faci bine și ce faci rău, dacă sesizează nereguli.
Așa cum tu vrei să ți se respecte deciziile, tot așa și ei vor să le respecți tu pe
ale lor! În fond, ei sunt adulții, ei sunt părinții tăi, nu invers! Ei te-au crescut, ei te
îndrumă. Ei știu mai bine, crede-mă!

4. Părinții mei,

”Îi apreciez foarte mult pe părinții mei, deoarece mereu au crezut în părerile
mele și niciodată nu m-au obligat să fac ceva ce îmi displace, sau să mă îndrept
spre o profesie despre care eu simt că nu este pentru mine.
Ca orice părinți, de multe ori au tendința de a îmi reproșa foarte multe greșeli
de ale mele și de a mă cicăli pe alocuri, dar înțeleg foarte bine de ce procedează
astfel. Că nu vine dintr-un motiv de a mă îndepărta, ci pentru că țin foarte mult la
mine.
Mă știu capabil de anumite realizări, iar câteodată, eu nu mă mai ridic la
așteptările pe care le au. În ultima perioadă și eu greșesc în ceea ce privește
anturajul, nopțile pierdute exagerat și interesul pentru școală, ceea ce îi obligă să
îmi atragă atenția, pentru că mă iubesc.
Nu vreau să mă transform într-un delincvent, am planuri mari cu viața mea,
dar câteodată, tentațiile sunt prea mari și mă fac să nu mă mai concentrez asupra
carierei mele.
Poate e doar o perioadă și cu timpul o să mă redresez, în momentul acesta
încerc să o fac și sunt mândru că am niște părinți înțelegători lângă mine”.

9
Răspunsul dirigintelui:

Stăpânește-ți slăbiciunile, dacă vrei să îți fie bine! Stabilește-ți un țel și


urmează-ți visul! Nu te abate de la el pentru anturaj, căci anturajul se duce și tu
vei constata că ai pierdut timp prețios.
Programează-ți activitățile și nu încălca programul stabilit. Știu că de multe ori
este greu, dar dorința ta de a-ți fi bine în viață și voința de a respecta ce îți propui,
fără să te abați, îți vor asigura succesul!

5. Dragi părinți,

”Acum știu că distanța a legat mai puternic legăturile noastre, că timpul care a
trecut ne-a învățat să apreciem ce avem și să suferim atunci când ne simțim lipsa”.

Răspunsul dirigintelui:

Ce profund! Scurt și la obiect! E greu să ai părinții departe la această vârstă,


când ți se conturează personalitatea. Dar toate vin cu un scop și cu un rost în viața
noastră. Sunt provocări ale vieții. Parcurge-le cu înțelepciune!
Tu trebuie să le înțelegi așa cum vin și să găsești alte pârghii, prin care să îți
alini dorul. Spunem noi că timpul trece dar, de fapt, noi trecem prin timp…
Găsește-ți ocupații interesante în timpul liber: citit, învățat, înot, sport, o
discuție profundă cu cineva care te înțelege.
Bănuiesc că puteți ține legătura la telefon sau pe o rețea de socializare.

10
6. Părinții mei,

”Părinții mei sunt mereu lângă mine, mă susțin din orice punct de vedere, mă
implică foarte mult în activitățile din viața mea de zi cu zi și îi iubesc foarte mult”.

Răspunsul dirigintelui:

Te așteaptă zile frumoase când îți vei întemeia familia ta, dacă părinții te
pregătesc pentru activitățile casnice și ai modele bune în această direcție.
Rămâne să îți alegi cariera, dar și să lupți pentru o carieră care te atrage și îți
oferă posibilități financiare care îți ridică nivelul de trai.
În zilele noastre este destul de dificil să facem noi toate treburile, deoarece
suntem prea aglomerați la serviciu! Iar fără serviciu nu avem bani…

7. Părinții mei,

”Părinții mei sunt niște persoane foarte înțelegătoare, calme, cu un suflet bun
și mă ajută mereu, în orice situație. Îmi sunt alături tot timpul și niciodată nu mă
refuză când am nevoie de un anumit lucru.
Ei sunt lumina ochilor mei, îngerii mei păzitori, fără ei nu m-aș descurca deloc
și îi iubesc foarte mult. Mă susțin din orice punct de vedere, mă încurajează mereu
să îmi urmez visurile și să muncesc cât mai mult, ca să le pot îndeplini”.

Răspunsul dirigintelui:

Felicitări! Ai o familie frumoasă! Reușitele din viața ta, o vor face și mai
frumoasă! Succes!

11
8. Dragă mamă,

”Îți mulțumesc pentru că ai știut mereu să fii aproape de sufletul meu, atunci
când aveam nevoie de tine. Nu pot exprima în cuvinte ceea ce simt pentru tine
dar, în schimb, pot să îți mulțumesc pentru că ai știut mereu cum să mă ajuți să
trec peste hopul primit de la viață.
Ești îngerul meu păzitor și cea mai importantă persoană din viața mea. Mereu
mi-ai fost alături, indiferent de situație și m-ai învățat cum să disting binele de
rău. Știu că nu am fost copilul ideal și că te-am supărat mai mereu. Îți mulțumesc
pentru că faci parte din viața mea, mă mândresc cu tine, indiferent de loc și
indiferent de situație”.
Mulțumesc, mamă!
Te iubesc!
Răspunsul dirigintelui:

Dragoste, înțelegere, sprijin! Asta înseamnă iubirea unui părinte pentru copilul
lui! Cel mai important răspuns îl dă copilul, întorcându-i părintelui, dragostea ce
i-o poartă. Ce semn de prețuire mai frumos am mai putea găsi?

9. Draga mamă,

”Prin această scrisoare vreau să îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru
mine. De fiecare dată m-ai iertat, în ciuda gravității situațiilor și ai fost lângă mine.
Cu toate că nu îți arăt prea des, să știi că te iubesc.
Îți mulțumesc că m-ai crescut singură și ai făcut mereu să îmi fie bine. Îmi pare
rău că ne certam, dar până la urmă așa e în orice familie. Știi foarte bine că eu
mereu de Crăciun am vrut să fie totul perfect, să fim amândouă fericite, dar am
dat greș mereu.

12
Mereu mi-am dorit și eu, ca de Crăciun să fim fericite și să fie o atmosferă
plină de iubire, un Crăciun perfect așa cum alții au parte, înconjurați de familie.
Îmi pare rău că am fost mereu un copil groaznic și te-am dezamăgit mereu. Îmi
pare rău că dorul meu de tata te-a afectat pe tine foarte mult.
Încă îmi e dor de el, dar am înțeles anumite lucruri și m-am schimbat în privința
asta, și știu că am realizat târziu. Îmi doresc să îți faci timp pentru mine, să facem
chestii distractive împreună, să petrecem timp amândouă.
Îmi doresc să nu îți mai verși nervii pe mine. Îmi doresc să știu și eu mai multe
despre tine, despre viața ta de dinainte să mă ai pe mine. Restul lucrurilor pe care
aveam să ți le spun, ți le-am spus prin scrisoarea anterioară pe care ți-am dat-o”.

Răspunsul dirigintelui:

Nu există copii groaznici! Există copii cu personalități puternice, care nu


împărtășesc aceleași opinii cu părinții lor. De aceea, în aceste cazuri, este normal
să mai apară certuri, năzbâtii și alte situații delicate. În realitate se întâmplă doar
atât: luptă unul să își susțină ideile, în fața celuilalt!
Din acest punct încep opozițiile și acțiunile de răzvrătire. Ascultă-ți mama! Ea
știe cel mai bine să îți călăuzească pașii!

10. Despre părinții mei…

”Părinții îmi știu părerea mea, nu cred că are rost să le fac o scrisoare pentru
a repeta ceva ce știu deja”.

Răspunsul dirigintelui: Ok!

13
11. Dragii mei părinți,

”Vă scriu această scrisoare, cu ocazia tuturor zilelor în care ar fi trebuit să


vorbim și nu am făcut-o. Vreau să vă mulțumesc acum pentru toate câte ați făcut
pentru mine, pentru toate lucrurile ce le-am primit și le-am cerut ca și cum mi s-
ar fi cuvenit.
Vă mulțumesc pentru că ați știut să fiți lângă mine, atunci când eram departe
de sufletul vostru, pentru că m-ați iubit în clipe în care nu meritam și pentru că nu
mi-ați reproșat niciodată nimic.
Vă mulțumesc pentru mâna pe frunte în noaptea în care am visat urât, pentru
ceaiul din seara în care am avut febră, pentru primul ghiozdan și pentru prima
excursie la munte”.

Răspunsul dirigintelui:

Ce frumos! Ai putea să îți ții un jurnal zilnic, sau măcar să scrii, din când în
când, minunile din viața ta! Recunoștință, iubire, siguranță. Ai nevoie de iubire,
dar o și primești. Fii o persoană mai deschisă față de părinții tăi și mai
comunicativă cu ei! Asta își doresc de la tine!

12. M-am gândit mereu “Cum ar fi viața mea dacă...”

”Mi-am privit părinții cum au încercat mereu să îmi ofere tot ce aveam nevoie,
dar parcă nu a fost de ajuns. Fiind o adolescentă, ca oricare altul, mi-am dorit din
ce în ce mai mult.
Mama niciodată nu mi-a înțeles problemele, nu a înțeles de ce sunt un copil
rebel, de ce am încercat mereu sa fiu deasupra tuturor.
Tata niciodată nu m-a întrebat ce îmi doresc cu adevărat. Niciodată nu m-a
susținut când am venit la liceul acesta, spunând că nu e de mine.

14
Asta până acum ceva timp. Acum nu mai am ce să le reproșez, fiindcă amândoi
s-au schimbat. Eu am mai crescut și i-am înțeles, iar între timp și ei au învățat să
mă înțeleagă. În momentul de față, părinții mei sunt un exemplu pentru alți
părinți”.

Răspunsul dirigintelui:

Reține! Schimbări se pot produce oriunde și oricând în viața noastră, după cum
ai constatat chiar tu. Nu dispera când e greu și nu te amăgi când e ușor. Nu se știe
cât va dura, dar bucură-te atunci când e bine și pune deoparte un strop de bine, să
fie acolo, la nevoie!

13. Despre părinții mei,

”Nu aș schimba nimic! Mie îmi plac părinții mei. Love you”!

Răspunsul dirigintelui: Great!

14. Despre mama,

”O mamă este, cu siguranță, cea mai minunată și deosebită persoană din


viețile noastre, însă tu ești cea mai cea, pentru că ești a mea; mama mea, e mama
mea!
Te iubesc enorm, pentru că știi să-mi fii de toate, pentru că nu-mi ești doar
mamă, îmi ești al doilea ”eu”. Ești și prietena mea cea mai bună. Nu mi-e teamă
să-mi deschid sufletul în fața ta, nu mi-e teamă să-mi recunosc greșelile,
înfrângerile, nu mi-e teamă să mă dezvălui în fața ta, pentru că știu că îmi dai
credit în orice situație, chiar și atunci când nu ești foarte mândră de mine.

15
Știu că mă încurajezi, știu că ai încredere în mine că pot, că pot orice.
Această încredere m-a făcut un om puternic, pentru că uneori era greu de dus. Îmi
era teamă sa nu te dezamăgesc…
Te iubesc pentru că, având-o deja pe sora mea, cunoscând durerile nașterii,
ai dorit să mă ai și pe mine. A fost un act de mare curaj!
Mi-ar plăcea să nu mă mai cerți atât de des”.

Răspunsul dirigintelui:

Ești o persoană fericită, norocoasă, poate fără să îți dai seama, pentru că ai
cunoscut iubirea de familie, libertatea de opinie, libertatea în gândire etc. Ai
crescut frumos, liber, armonios și e bine să te ancorezi în realitate. Nu oricine
beneficiază de aceste privilegii! Important este să înveți să te descurci singură pe
toate palierele, fără să fii dependentă de mama.

15. Despre mama,

”Nu am nimic de comentat despre mami, mă înțelege foarte bine, îmi este
mereu aproape, nu îmi lipsește nimic și o iubesc foarte mult. Uneori nu are așa
mult timp de mine, dar o înțeleg, pentru că are multe pe cap. O iubesc și este cea
mai bună mamă din lume”!

Răspunsul dirigintelui: O familie-model, cum puțini au parte! Apreciază ce ai!

16. Părinții mei,

”Am nişte părinţi unici, pe care îi iubesc de nu mai pot! Mi-au dăruit atâta
dragoste, bunătate, frumuseţe, libertate şi înţelepciune! Ei sunt izvorul meu de
fericire, datorită lor iubesc şi sunt iubită. Mă gândesc mereu la cât de multe îmi

16
oferă. Oare eu le-am dat ceva? Oare sunt mândri de mine? Oare sunt eu ceea ce-
şi doresc?
Aş vrea să îi am mereu în viaţă, pentru că ei sunt baza existenţei mele şi sursa
mea de energie. Îmi doresc să îi văd sănătoşi, fericiţi, iubiţi, alături mereu. Caut
cele mai frumoase şi mai alese cuvinte, dar nu le găsesc, sunt atât de puţine...
Tata. Mama nu putea face o altă alegere nicidecum. Mulţumită ei, am cel mai
bun tată din lumea întreagă! Din multe puncte de vedere suntem diferiți, poate de
asta şi avem multe divergenţe, că avem amândoi tărie, perseverenţă, integritate,
putere, credinţă, prejudecată, mândrie, isteţime... şi totuşi viziuni total opuse.
Am învăţat să lupt cu el, dar mai cu seamă să-l înţeleg, să-l sprijin. El este
rădăcina din care mă trag. El este gladiatorul şi mândria mea!
Despre mama, nu pot spune prea multe, nu vreau să răscolesc acele amintiri
frumoase și dureroase. A avut un suflet foarte bun, mi-aș dori să mai fie lângă
mine, măcar 5 minute. Să mă ia în brațe și să îi pot spune cât de dor îmi este de ea
și cât de mult o iubesc”!

Răspunsul dirigintelui:

Ești un copil frumos și puternic, cu un suflet care are multe de oferit în viață.
Canalizează-te pe cariera pe care îți dorești să o făurești! Bucură-te de ceea ce ai!
Mult succes!

17
17. Dragi părinți,

”Eu mă înțeleg foarte bine cu voi, mă bucur că am ocazia să am niște părinți


ca voi, mulțumesc pentru sprijinul acordat și pentru tot.
Ce pot să spun, nu știu câți copii au niște părinți ca voi, sunteți cei mai buni
părinți și mă ajutați cu tot, cu ce vreau să îmi cumpăr, să învăț, cu tot!
Mulțumesc”!
Cu drag,
Copilul preferat

Răspunsul dirigintelui:

Cât de aproape de fericire ne aflăm de multe ori, iar noi nu o vedem! O


scăpăm printre degete, ca pe firele de nisip. Dar tu ești un copil norocos, cu o
familie minunată!

18. Dragă mamă,

”Vreau să încep prin a-ţi spune cât de mult te iubesc. Tu ai fost prima persoană
care m-a iubit din momentul în care am păşit în această lume, chiar înainte de asta.
Tu eşti cea mai importantă femeie din viaţa mea şi mereu vei fi. Știu că viața
e grea pentru tine și eu nu mă străduiesc întotdeauna suficient de mult pentru a o
face mai ușoară.
Ai sacrificat atât de multe în viața ta doar ca să mă creşti, și acest lucru
înseamnă pentru mine, mult mai mult decât voi fi vreodată în stare să exprim în
cuvinte în aceste rânduri.
Ești cea mai puternică persoană pe care o știu, plină de iubire și de motivație,
iar eu sunt incredibil de binecuvântată să te am ca mamă”.

18
Răspunsul dirigintelui:

Înțelegerea și armonia dintr-o casă sunt lucruri rare în ziua de azi. Bucură-te
că te numeri printre cei care au parte de așa ceva! E bine că și tu, la rândul tău,
întorci favorul și îți ajuți mama cum poți și cu ce poți! Felicitări!

19. Mama mea,

”Mama este cea mai dragă persoană de pe pământ. Este ființa care mi-a dat
viață, care m-a învățat să fac primii pași, să rostesc primele cuvinte. A avut grijă
de mine și are în continuare, m-a iubit și mă va iubi toată viața. Este alături de
mine tot timpul, îmi dă sfaturi bune și mă ajută în orice situație.
Merită tot respectul și toată dragostea din lume. Am cea mai bună mamă! Nu-
mi pot imagina viața fără ea. O iubesc mult pe mama”!

Răspunsul dirigintelui:

Deja mă declar uimită de cât de mulți colegi din clasa voastră aveți familii atât
de minunate! Doamne-ajută!

20. Dragii mei părinți,

”M-am decis să vă scriu această scrisoare, ca să vă transmit iubirea mea în


scris și dorul pe care vi-l port. S-au împlinit câteva luni de când nu mai adorm cu
îmbrățișarea ta caldă și de când nu mă mai trezesc cu micul dejun la pat, mamă!
Astăzi, nu mai primesc acea privire, care mă rușinează când fac vreo greșeală
și îmi dă puterea să o îndrept. Nu m-am gândit că dorul poate să schimbe starea
mea de spirit și să mă simt într-o pustietate continuă fără voi. Se zice că dorul este

19
cea mai grea povară, iar eu chiar am simțit-o. Fără voi sunt un singur om într-o
junglă de animale.
Îmi lipsiți mai mult decât aș fi crezut. Într-o lume atât de rea mă descurc fizic,
pentru că spiritual aveam nevoie de sfaturile voastre de zi cu zi. Distanța ne fură
timpul și nu ne permite prea multe.
De aceea, depășind această situație, îmi dau seama doar de un singur lucru:
iubirea părintească e în stare de orice, peste limitele omenești.
Cu toate că știu că vă e greu și vouă, îmi doresc să faceți ceea ce vă doriți și să
realizați ceea ce aveți în plan. Eu îmi port de grijă, știind că mintea vă e non stop
la mine.
Vă rog să veniți acasă mulțumiți de beneficiile pe care vi le-a adus această
plecare, pentru că eu o să am cel mai mare câștig să vă știu înapoi acasă”.

Răspunsul dirigintelui:

Cu dragoste și dor, cuvintele nu mor! Se-aștern ușor pe masă, în vise și în casă.


Și-mi amintesc de noi: părinți dragi, eu și voi!

21. Scrisoare pentru părinți,

”Nu aș schimba nimic la ei, sunt perfecți! Părinții mei sunt perfecți, deoarece
când întâmpin probleme, mă ajută cu drag și mă fac să înțeleg ce se întâmplă în
jurul meu uneori, când nu fac ceea ce trebuie”.

Răspunsul dirigintelui:

Cu o asemenea familie, nu te vei împotmoli niciodată în viață!

20
22. Scrisoarea către părinți,

”Vă zic sincer, nu îmi place acest subiect și nici să vorbesc despre asta, deși
trebuie. Ce să zic, am părinții despărțiți, e ok! Nu îmi place situația mea, nici
familia mea, am trecut prin multe și nu vreau să vorbesc despre asta. Îmi pare rău
că nu pot vorbi despre părinții mei”.
O zi frumoasă!

Răspunsul dirigintelui:

Poate simți că e viața ta personală și ții la intimitatea ta. Îți reamintesc că


aceste scrisori sunt anonime. Sau poate ești o fire închisă. Ar mai fi varianta să te
fi afectat foarte mult aceste situații cu care te-ai confruntat și atunci este normal
să ai o așa reacție, mai ales dacă acele amintiri dureroase sunt proaspete în mintea
ta.
Este bine să deschizi subiectul când vei simți tu nevoia. Dar atenție cui te
destăinui. Mai bine cuiva de specialitate, care păstrează confidențialitatea și te
poate și ajuta, decât unor presupuși prieteni, care nu ști când nu îți vor mai fi
prieteni.
În acel moment, nu se știe ce turnură pot lua lucrurile.
Când ai o viață delicată, fii cu ochii în patru!

23. Pentru părinții mei

Dragă mamă,

”Îți mulțumesc pentru că m-ai crescut și pentru că ai avut atâta răbdare cu


mine. Te iubesc foarte mult chiar dacă nu îți spun asta mai deloc. Te apreciez
pentru că ești o femeie foarte puternică și nu te judec pentru alegerile tale în viață.

21
Îmi pare rău pentru prostiile pe care le-am făcut până acum. Tu ai fost cea
care mi-a fost alături, indiferent de situație și pentru asta îți mulțumesc. Îți promit
că voi încerca să mă schimb și că nu voi mai fi așa rece față de tine”.

Draga tată,

”Vreau să-ți spun că te urăsc, pentru că ai fost un laș și nu ți-ai asumat faptul
că ai un copil, ai preferat mai bine să pleci. Acum degeaba mă cauți, pentru că
este mult prea târziu... Nu vreau să te mai văd, așa că nu mă mai căuta”!

Răspunsul dirigintelui:

Ai început să te maturizezi, să vezi lumea cu alți ochi. Este doar o altă treaptă
a existenței tale. Mândrește-te că ai o mamă puternică, pe care poți să contezi,
chiar dacă nu ai simțit alături, și puterea tatălui.
Știu că simți că îți lipsește ceva, însă pentru întregirea ființei tale, gândește-te
că există foarte mulți copii în această lume, care nu au avut nici mamă, nici tată.
Care poate nu au un acoperiș deasupra capului și care poate nu au ce mânca mâine.
Sunt la limita supraviețuirii.
Și știi ceva? Dintre astfel de ființe oropsite de soartă, s-a mai ridicat, de-a
lungul timpului, câte un geniu, câte un om de succes.
”În viața, nu trebuie să ai neapărat cărți bune, ci să le joci bine pe cele pe care
le ai!”

22
24. Dragă mamă,

”Îți mulțumesc pentru curajul, înțelepciunea și răbdarea cu care m-ai făcut om


mare. Îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat: să am încredere în mine și să
prețuiesc oamenii care contează. M-ai şi certat, desigur!
Dar cuvintele tale de dojană au fost ploaia de care aveam nevoie pentru a creşte
frumos şi pentru ca nimic să nu-mi păteze frumuseţea sufletului. Ai încercat mereu
să sădeşti în inima mea, doar ceea ce ar dura o veşnicie şi să mă fereşti, pe cât ţi-
a stat în putinţă, de orice mi-ar putea răpi lumina.
Dacă aş putea, mămicuțo, ţi-aş dărui un ghiocel în fiecare dimineaţă, pentru că
ţie îţi datorez fiecare primăvară din viaţa mea”.

Răspunsul dirigintelui:

Ai un talent literar deosebit și o mare sensibilitate lăuntrică! Ai și din partea


mea un buchet de ghiocei pentru această frumoasă creație! Ești o floare gingașă,
precum ghiocelul din scrisoarea ta!
Mă bucură nespus faptul că și tu, ca și alți colegi de-ai tăi, aveți parte de familii
frumoase, în care primiți o educație aleasă pentru viața voastră viitoare.
M-aș bucura și mai mult, dacă și noi, la școală, am reuși să vă facem să înfloriți
de fiecare dată când vă întâlnim!

25. Dragi părinți,

”Aș vrea să încep această scrisoare dedicată vouă, cu gândurile mele din anul
2009.
Fiind o persoană care trăiește în trecut și zilnic cu gustul dezamăgirii, îmi
lipsesc zilele acelea și mai ales persoanele. Lipsesc eu, lipsește totul. Chiar dacă

23
m-aș întoarce, tot nu ar fi bine pentru că toți ziceam atunci: "vreau să fiu și eu
mare, ca mama și tata...."
Tată, unde ești când caut alinarea îmbrățișării tale?
Mamă, unde ești când am nevoie de un sfat?
Bunico, unde ești? Iar mi-am încurcat părul, ajută-mă să-l desfac!
Bunicule! Mai cântă doinele de haiducie și armată!
Doamnă educatoare, mai întreabă-mă ce vreau să devin când o să cresc...
Tot același răspuns ți-aș da!
Unchiule, haide sa ne batem pe calculator, am mai învățat să-l mai folosesc!
Mătușă, pot să vin la tine? Și tu să-mi faci o grămadă de prăjituri, de parcă
ar fi sărbătoare, exact ca atunci.
"Dragă moșule, de Crăciun vreau să fie toți fericiți”!"

Răspunsul dirigintelui:

Da, e adevărat că timpul trece foarte repede și amintirile, se pare, deja dau
năvală! Mă impresionează și la tine, talentul literar!
În schimb, disting dorul de vremurile acelea, dar o undă de tristețe le
întunecă. Dacă tu crezi că nu te mai regăsești, fa-ți un duș rece, la propriu, și să
vezi cum îți revii!
Sau citește cărți motivaționale, nu lăsa viața să te doboare, căci tu ești
singurul stăpân al vieții tale!
Și ia aminte: ”Nu există educație mai bună decât necazul!”, Benjamin
Disraeli.

24
26. Ce simt eu

”Această scrisoare nu este pentru un profesor sau pentru un părinte. Este pentru
mine. Vreau să îmi spun mie ceva, pentru că nimeni nu contează mai mult decât
tine. Eu sunt cea mai importantă!
De la un timp, simt că nu mă înțelege nimeni, mă simt singură... aici la școală,
toata lumea zice ceva, dar ajunge să facă altceva... în față îți este prieten și pe la
spate te vorbește cum nu se poate mai rău.
Vreau să îmi promit mie, că o să mă îndepărtez de acești mâncători de suflet,
că o să încerc să pun mai mult accent pe învățătură, pe disciplinele de specialitate,
pe adevăratele motive pentru care am venit aici”…

Răspunsul dirigintelui:

Îți înțeleg dezamăgirea și tristețea! Toți trecem prin astfel de momente uneori!
Trădările sunt greu de suportat, iar asta trebuie să devină o lecție utilă pentru viața
ta și să nu îți mai încredințezi sufletul și secretele oricui.
În ziua de azi nu prea mai ai garanția unui prieten adevărat. Chiar dacă îl
găsești, vei câștiga o mai mare putere interioară, dacă încerci să îți rezolvi singură
dilemele, sau să discuți cu un adult de încredere din familia ta, nicidecum din afara
ei.
Cât despre promisiuni neonorate, ce să îți spun? Uneori nu depinde numai de
noi luare deciziilor, iar alteori, oamenii nu se țin de cuvânt. Acestea sunt aspecte
care țin de caracterul fiecăruia… Te vei confrunta des cu astfel de situații în viață!
Este foarte bun țelul pe care ți l-ai ales! Foarte bine! Axează-te pe învățătură,
că vei avea mult mai mult de câștigat!

25
SCRISORI PENTRU PROFESORI

1. Domnilor profesori,

”Nu aș vrea să scriu mult, prost și fără rost! Aș vrea doar să vă spun că și noi,
elevii, avem la fel de multă nevoie de respect, precum dumneavoastră, domnilor
profesori!
Ok! Sunteți cu mult peste vârsta noastră și aveți și studii! Aveți la mână
catalogul și celebrul pix cu gel albastru. Învățați totuși să le folosiți doar atunci
când nu știm materia, nu când nu ați avut un somn bun!
Hai să învățăm să ne respectăm reciproc”!

Răspunsul dirigintelui:

”Dacă vrei să știi cine este un om, dă-i o funcție de conducere!, Jules Renard.
Îți înțeleg perfect mâhnirea! Există un mare adevăr în spatele acestor cuvinte,
iar tu, viitorule actor de succes, trebuie să înveți să îți stăpânești cel mai bine
emoțiile, trăirile, sentimentele. Să ai un autocontrol deplin! Și atunci când trebuie
să le interiorizezi, dar și pe scenă, atunci când trebuie să le exteriorizezi.
De aceea, trebuie să înveți să nu te lași afectat de răutățile, greșelile, ori
conduita agresivă a altora din jurul tău, încearcă nici tu să nu faci astfel de greșeli,
dar mereu să iei atitudine împotriva nedreptăților!

26
2. Despre profesori

”Încep prin a spune că avem și profesori buni, dar și profesori răi, adică
exigenți. De fapt, fiecare dintre ei are o latură bună și una rea, calități și defecte,
fiecare dintre ei are un înger, cel care reprezintă latura bună și un demon, care,
evident, reprezintă latura rea.
Eu, unul, nu cred că există vreun profesor care să dorească răul elevului, doar
că, felul în care profesorii încearcă să ne pregătească pentru viitor, uneori este
greșit, iar pe noi ne determină să ne revoltăm. Asta demonstrează că vina este
undeva la mijloc, undeva între profesori și elevi.
Dacă am fi și noi înțeleși uneori, eu zic că relația elevi-profesori ar fi puțin
diferită față de cea din prezent, iar dacă elevii ar ști să plece capul când este
necesar și evident că greșesc, ar fi cu totul altă situație.
În concluzie, dragi profesori, să știți că vă respectăm pentru efortul depus și
pentru că încercați să faceți din niște nimeni, cineva!”

Răspunsul dirigintelui:

”Capul plecat, sabia nu îl taie”, însă trăim vremuri în care libertatea de opinie
este un drept fundamental din constituția țării. Trebuie să știi doar cum să pui
problema, astfel încât să poți obține rezultatul mult așteptat.
Cred că divergențele se nasc atunci când elevii nu învață sau deranjează
orele de curs, deoarece nici un profesor nu se poate declara mulțumit în acest caz.
Dar am convingerea că ați savurat momente victorioase și i-ați mulțumit și pe
profesori, ori de câte ori ați învățat! Mulțumim pentru aprecieri!
Desigur este foarte important modul în care profesorii vă pregătesc pentru
viață, dar nu dai concret amănunte, ca să îți pot oferi un răspuns. Încă ceva, un
profesor bun nu este nici indulgent, nici exigent! Trebuie să reușească să combine
cele două variante! Cum ai traduce tu: ”să fim înțeleși?”

27
3. Despre profesori

”Când am venit aici, în prima săptămână de școală, am rămas foarte surprins


de profesori! Marea majoritate sunt oameni deschiși la minte, care încearcă să ne
înțeleagă și se pun în locul nostru. Dar sunt și excepții, care merită să iasă din
învățământ și să își schimbe cariera, nu vreau să dau nume, că se știu. Dar, în
principiu, îmi plac profesorii din liceul nostru, cel mai mult îmi place că știu să ia
de pe o parte și să dea pe cealaltă”.

Răspunsul dirigintelui:

Ai o gândire matură și ești un bun observator. Ai spirit analitic și vezi


dincolo de aparențe. Felicitări!
Vreau să îți spun, totuși, că oamenii sunt diferiți, fiecare este unic în felul
său și nu toți se pot înțelege între ei. Empatizezi doar cu aceia cu care ești pe
aceeași lungime de undă!
De asemenea, fiecare generație de elevi, din toate timpurile, a avut profesori
pe care îi simpatiza și profesori antipatici sau pe care nu îi plăcea, din diverse
motive.
Trebuie să mai știi că toți profesorii, ca să ajungă să predea în fața clasei de
elevi, trec printr-o facultate și, ulterior, prin examene. Cel puțin pe vremea mea,
aceste examene erau riguroase, dar cred că și acum, deoarece nu mulți
promovează!
Iar viața nu este mereu așa cum ne-o dorim și nici nu are numai bucurii.
Poate că necazurile îi transformă pe unii oameni, cum nu și-ar dori nici ei, nici cei
din jur. De aceea, este bine să avem toleranță față de anumite situații din viață,
dar nu foarte mare indulgență! Iar luarea atitudinii este importantă!
Mai concret, dacă profesorul nu are metode de predare, nu este în regulă!
Dacă se comportă neadecvat, nu are autocontrol! Autoeducația este de bază aici!

28
4. Dragii mei profesori,

”Aș vrea să vă aduc la cunoștință dorința mea de a derula orele într-un mod
mult mai eficient și benefic elevilor. De cele mai multe ori, profesorii aleg să
predea și să nu mai țină cont dacă înțelegem, sau doar învățăm pentru confirmarea
ascultării și dăm uitării următoarele zile.
Aș vrea să fiți înțelegători, să ne faceți să înțelegem ce ne predați și apoi să ne
ajutați să ne formăm, după anumite criterii de educare, în timpul orelor de studiu.
Vreau să vă aduc la cunoștință și faptul că mă nemulțumește neînțelegerea
dumneavoastră, dar mă mulțumește dorința de a dori să ne învățați lucruri noi.
În final, pot să spun că mă simt în largul meu în această instituție de
învățământ, datorită mulțumirilor pe care le acordă profesorii”.

Răspunsul dirigintelui:

Puteți propune ideile voastre eficiente la ora de dirigenție, știind că dirigintele


este receptiv și le va transmite colegilor săi. În ceea ce privește stilul de predare,
acesta aparține fiecărui profesor și ar trebui să se asigure printr-un feed-back că
informațiile transmise au fost înțelese.
Totuși, e posibil ca problema să fie alta: lacunele cu care ați venit din
gimnaziu, vă împiedică acum să înțelegeți lecțiile. E ca un film în mai multe părți,
iar voi vizionați doar o parte, fără să cunoașteți acțiunea și personajele, din primele
părți.
Rețineți! Totdeauna, fără excepție, când se învață pe ultima sută de metri, intră
în acțiune memoria de scurtă durată! Acesta este învățatul mecanic și de aceea se
pierde repede informația. Trebuie să înțelegeți ce învățați.
Dacă vreți cu adevărat să vă formați pentru viață, secretul stă în ”puterea
autodisciplinei!” (citiți cartea cu acest titlu!)
De voi și doar de voi depinde să vă croiți un drum frumos în viață!

29
5. Despre profesori

”Despre profesori nu prea am ce să spun. Vreau doar, dacă se poate, să fie mai
îngăduitori. În rest, le respect toate deciziile și îi respect, deoarece au o vârstă și
au trecut mai mult prin viață, decât mine”.

Răspunsul dirigintelui:

Ar fi util să aducem în discuție la dirigenție acest subiect, să analizăm ce


anume este considerat lipsă de îngăduință și ce anume ar însemna, în anumite
opinii, îngăduința.
Noi, la școală, cerem elevilor să învețe și să se comporte civilizat. Atât! Le
explicăm și cum să facă asta.
Așa cum de multe ori v-am explicat, există niște reguli în societate, pe care
trebuie să le respectăm, mai ales la școală, pentru că școala este cea care vă
formează și vă pregătește pentru viață, într-o mare proporție. Vă modelează
caracterul, vă îndrumă în carieră și sincer, fiecare job va avea nevoie de disciplină,
indiferent de domeniul de activitate.
Nu știu dacă te referi la îngăduința privind actele de indisciplină, ori la
îngăduința în privința învățăturii, dar în ambele cazuri, înțeleg că îți este greu să
respecți regulile! Poate greșesc eu și este vorba de cu totul altceva… Dacă nu
greșesc, tu trebuie să lucrezi să ajungi să respecți cele două cerințe, pentru binele
viitorului tău!
Dacă am depistat problemele adevărate, am o nedumerire: ce ți se pare ție atât
de greu de făcut, încât ceri îngăduință?! Crede-mă, când eram eu elevă, existau
mult mai multă rigoare și disciplină, iar profesorii erau mult mai exigenți!

30
6. Despre profesori

”În primul rând, consider că profesorii din această școală sunt foarte buni, în
sensul de comunicare cu elevii, cu excepția câtorva dintre ei, care au niște
probleme grave de comportament, în ceea ce privește meseria lor, care, probabil,
în opinia mea, nu a fost aleasă cu sufletul, ci au intrat în funcțiile pe care le dețin,
doar din motive financiare sau de statut.
Un exemplu foarte bun ar fi profesorul fixist, fără a observa absolut nici o
părere, decât a sa, care, de multe ori, este sau poate fi foarte greșită. În plus, este
și o persoană cu probleme mari de concentrare, deoarece, atunci când încerci să îi
explici ceva civilizat, pentru a-ți apăra opinia, nu poate duce discuția la capăt, sau,
mai rău, vorbește despre cu totul altceva și nu se redresează pe parcursul discuției,
care și așa, nu ține mai mult de 30 de secunde, deoarece aceasta nu o poate
întreține. Fără supărare, este părerea mea, sper să nu deranjeze pe nimeni”.

Răspunsul dirigintelui:

Nu spun că este bine ce se întâmplă, dar profesorul menționat a intrat în sistem


în urma unor examene, pe care le-a promovat. Astfel, a primit dreptul de a preda
la clasă.
Nu pot preciza dacă acele probleme au existat de la începutul carierei sale
(atunci s-ar ridica un semn mare de întrebare), ori au apărut pe parcurs, datorită
greutăților pe care le-o fi întâmpinat pe parcursul anilor.
Nu e bine nici să se continue astfel, însă, te rog, pune-te puțin în locul orbului
și al surdului: vor mai putea ei vreodată să vadă sau să audă?
Dacă ție în viață ți s-ar întâmpla ceva neprevăzut, care ți-ar afecta calitatea
muncii și nu ți-ai mai putea duce la îndeplinire îndatoririle de serviciu, ce crezi că
ai face? Sau ce ți s-ar putea întâmpla în continuare?

31
Desigur, ai putea fi concediat, ori te-ai putea reorienta în carieră. Dar asta
presupune un loc de muncă pe care nu se știe dacă îl găsești și dacă e pe profilul
pregătirii tale. Iar fără serviciu, ești un om pierdut în societatea actuală! Tu ceri
îngăduință, dar tu ai îngăduință față de alții cu probleme?

7. Profesoarei mele

”Prin această scrisoare vreau să vă mulțumesc că m-ați ajutat să înfrunt orice


situație, m-ați învățat ce nu știam, vă mulțumesc că ați avut răbdare cu mine! Nu
aș fi ajuns aici fără sprijinul dumneavoastră! Vă mulțumesc că nu ați lăsat nici o
întrebare fără răspuns! Pentru răspunsurile oneste și sfaturile oferite, atunci când
aveam nevoie de ele, pe care mi le-ați dat în postura de îndrumător, pe lângă cea
de profesor”.

Răspunsul dirigintelui:

Mă bucur să constat atâta apreciere din partea unui elev, înseamnă că


profesorul la care faci referire, și-a dus la îndeplinire atribuțiile care îi revin ca
dascăl. Atât ca profesor, cât și ca om.
Dar cel mai important este efectul pe care această comunicare și îndrumare, l-
a avut asupra ta! După cum se deduce, ai primit încurajări care te-au mulțumit în
sinea ta, ai căpătat încredere în tine și ai simțit că ai sprijin din partea nu a oricui,
ci a unui profesor!
Probabil că ai avut probleme mai adânci și mai profunde față de cât lași să se
vadă, de aceea apreciezi atât de mult sprijinul oferit de profesorul menționat.
Felicitări profesorului, felicitări și ție, că ai găsit această supapă, care te-a
ajutat să ajungi până aici! Mult succes mai departe!

32
8. Despre profesori

”Doamna T. este o profesoară foarte bună, îmi place de dânsa deoarece este
foarte înțelegătoare și se poartă foarte frumos cu noi, ne înțelege și ne ajută când
avem nevoie de ceva”.

Răspunsul dirigintelui:

Din toate timpurile se știe că empatizăm cu anumiți oameni, cu care ne simțim


pe aceeași lungime de undă. Nu cred că e vorba de înțelegere, ci mai degrabă de
o metodă prin care reușește să vă atragă profesoara și, în același timp, dă dovadă
de un autocontrol perfect, care o ajută să treacă cu o mai mare ușurință peste o
eventuală situație tensionată, care nu ar folosi nimănui.
Totuși, personal, cred că voi confundați înțelegerea cu indulgența, numai că,
de multe ori, această indulgență este dăunătoare și acționează ca o stavilă în calea
formării voastre pentru viață.
Tocmai aici este secretul! Aveți în jur modele diferite de comportament și vă
puteți forma propria opinie, în legătură cu fiecare.
Cel mai probabil ai găsit acolo un canal de comunicare, de care spiritul tău
avea nevoie!
Un exercițiu: crezi că ai putea fi exact ca profesorul cel mai îndrăgit de tine?
Am convingerea că nu, oricât te-ai strădui! Știi de ce? Pentru că toți suntem diferiți
între noi și fiecare este unic în felul său!

9. Despre profesori

”Doamna Y este o profesoară excepțională, foarte prietenoasă și înțelegătoare.


Știe să explice foarte bine materia pe care o predă, astfel încât, toți cei din clasă
înțeleg foarte ușor ceea ce predă.

33
Datorită dumneaei, disciplina pe care o predă, este materia mea preferată. Se
implică foarte mult la orele de curs, ca noi toți să reușim să învățăm cât mai mult
la această materie”.

Răspunsul dirigintelui:

Desigur că nu toți colegii tăi sunt de aceeași părere, apropo de răspunsul meu
la scrisoarea anterioară!
Totuși, este persoana cu care tu empatizezi foarte mult și îți și place acea
disciplină!
Este un model atitudinal pentru tine, care îți mai umple câte un gol din suflet,
în ceea ce privește blândețea sa și dăruirea de care dă dovadă. Și te întregește ca
ființă. Poate că îți lipseau blândețea și dăruirea, aveai nevoie de ele și le-ai regăsit
la doamna profesor!

10. Dragă doamnă profesoară,

”Vă sunt recunoscătoare pentru toate intențiile pe care le-ați avut față de mine,
bune sau doar de a-mi da nota trei! Dar nu ne faceți să învățăm materia pe care o
predați, prin vorbele urâte pe care ni le adresați! (proști, inculți, nesimțiți sau
ridică-te, că am eu chef să îți dau trei!)
Și multe altele, pe care nu mai are rost să le mai spun. Sunt, pot spune,
dezamăgită de comportamentul pe care îl aveți față de noi! Nu spun că suntem
copiii perfecți, dar exagerați foarte mult și de aceea toți fac mișto și își bat joc”!

34
Răspunsul dirigintelui:

Desigur, este o situație foarte delicată această descriere și, totodată, o


provocare atât pentru mine, că trebuie să dau un răspuns, cât și pentru profesorul
care te-a supărat atât de rău și trebuie să își revizuiască atitudinea.
Ar fi binevenite și niște scuze din partea celui care a greșit, indiferent dacă
greșeala aparține profesorului, ori elevului. Care este adevărul, poate elucida doar
cine a fost de față!
În primul rând, remarc o lipsă de autocontrol din partea profesorului, speculată
de restul colectivului de elevi. Ceea ce nu este în regulă. Nici de o parte, nici de
alta.
E drept că voi sunteți elevii și mai faceți năzbâtii, dar înseamnă că ați fost
foarte rău afectați de această conduită, dacă ați ajuns să luați în derâdere un cadru
didactic. Totuși, maniera practicată de voi nu este o soluție de rezolvare a acestei
situații, deoarece nu este civilizat, dar nici atitudinea profesorului în cauză, care
este clar că are ceva probleme, pe care trebuie să și le rezolve.
În orice caz, notele nu se acordă după cheful profesorului, ci după cunoștințele
elevului, printr-o evaluare obiectivă, corectă!
Iar jignirile nu au ce căuta într-o sală de clasă, dintr-o unitate de învățământ,
în care noi ne străduim să ne comportăm civilizat și să ne corectăm scăpările, să
ne îmbunătățim comportamentul

11. Stimați profesori,

”Eu personal, nu am nimic de obiectat la adresa dumneavoastră. Nu am nimic


cu nimeni, pentru ca știu că toata lumea are motive pentru a fi sever, nimeni nu e
perfect. Cu toții avem momente bune și mai puțin bune, dar mereu trebuie să ne
amintim că suntem cu toții oameni.

35
Și noi, de altfel, ca și dumneavoastră, poate avem probleme personale care ne
influențează din multe puncte de vedere.
Singura profesoara, de fapt mai bine zis persoana pe care nu am văzut-o
vreodată să nu fie influențată, tristă sau distrasă, este doamna A. Aș putea spune
chiar, că pentru mine personal felul dânsei de a fi, mereu fericită, energică și plină
de viață este un ideal în viața, un model”.

Răspunsul dirigintelui:

Așa cum am mai discutat și la orele de dirigenție, nimeni nu este perfect!


Dăruirea, pasiunea și echilibrul de sine, de multe ori sunt specifice cadrelor
didactice aflate la începutul carierei de dascăl. Factori precum rutina, oboseala
acumulată pe parcurs, problemele de sănătate venite odată cu vârsta, îngreunează
activitățile, oricât de mult am vrea noi să fim fresh mereu.
Dacă profesorul în cauză a reușit să ajungă la inima ta și a devenit profesorul
cel mai simpatizat, cel mai iubit, cel mai prețuit dintre toți, îl felicit pentru această
performanță!
Nu îți imagina că ceilalți profesori nu și-ar dori din partea voastră aceleași
aprecieri! Ei, pur și simplu, sunt altfel, sunt diferiți și, cu siguranță, au avut și ei
de-a lungul carierei, elevi care i-au simpatizat și i-au prețuit, poate, la fel de mult!
Suntem diferiți între noi și suntem oameni, nu Dumnezei! Dar cea mai mare
bucurie pentru mine este această aspirație către ideal, către puritate, către absolut,
spre care tindeți voi, tinerele vlăstare, speranța zilei de mâine a neamului
românesc!
Mă simt fericită că tinerii din ziua de azi se simt atrași de perfecțiune, de
armonie, de sublim! Înseamnă că mai avem speranțe să remediem sau să reclădim,
ceea ce epocile predecesoare au reușit să distrugă: educația morală! Doamne-
ajută!

36
12. Scrisoare pentru profesori

”Am o problemă cu profesorii la școală. Am avut perioada mea de copil


rebel și toți m-au luat în ochi de rău, iar acum când încerc să mă schimb, nu mă
ajută nimeni. Sunt câțiva care au observat schimbarea mea și mă susțin, însă sunt
câțiva care îmi fac zile negre.
Nu îmi place când se țipă la mine din orice, nu îmi place când sunt judecată
și sunt exclusă de către profesori. Uneori chiar și când vreau să spun ceva, nu mă
ia in calcul, aș prefera să se schimbe chestia asta și dacă deranjez cu ceva să mi se
spună, nu să țipe, nu să profite de faptul că au un catalog și un pix în față. Prin
simplul fapt ca fac așa 80% din profesori, mă descurajează și sunt sigură că nu
sunt singura care simte asta”.

Răspunsul dirigintelui,

Nu te alarma! Așa se întâmplă în astfel de situații de rebeliune, însă nu îți


pierde speranța! Când începi să demonstrezi contrariul, vei vedea că lucrurile se
vor îndrepta și se vor schimba în bine.
De asemenea, odată schimbat macazul, vei începe să culegi roade frumoase.
Partea bună este că te-ai maturizat și că ai conștientizat că rebeliunea nu e tocmai
bună.
Cred că nu ai nici un dubiu, că știi că la mine găsești mereu înțelegere și
sprijin. Să știi că toți profesorii se bucură și își laudă elevii, atunci când aceștia se
comportă frumos și învață. Asta este, de fapt, bucuria profesorilor!
În privința țipatului, am o întrebare: știi pe cineva căruia îi place să se țipe
la el? Eu, una, nu știu!

37
Nu ești singura care are sentimentul că uneori vorbește în van. Toți mai
pățim asta din când în când. Încearcă să îți schimbi atitudinea când vorbești, să fii
mai sigură pe tine, să ai mai mult curaj, ca să te impui mai mult.
Era un citat care spunea: ”Întreaga lume se dă la o parte din calea celui
care ştie încotro se îndreaptă”. Din păcate, nu cunosc autorul.
Deci, mergi cu curaj înainte, că lucrurile se vor schimba în bine! Trebuie
doar să înveți să ai un pic de răbdare, că nu se schimbă așa de repede cum ai vrea
tu.
La urma urmei, nici soarele nu iese pe cer noaptea, oricât de mult am vrea
noi să îl vedem atunci, nu?

13. Dragi profesori,

”Pentru a înţelege această scrisoare în toată profunzimea ei, este necesar un


autoreglaj din partea fiecărui profesor. Doresc din suflet, ca începând din acest
moment, să ieşiţi din mintea dumneavoastră, să nu mai gândiţi, să lăsaţi procesele
gândirii şi judecăţile să doarmă, să uitaţi pentru câteva minute tot trecutul
dumneavoastră.
Deveniţi, pentru câteva momente, o nouă persoană. Activaţi empatia,
compasiunea şi măriţi nivelul de implicare sufletească. Profesorii nu m-au învăţat
decât trei lucruri: să memorez, să reproduc ce am memorat şi să mă supun
autorităţii. Mai pe scurt, am devenit un model de sclav.
Am învăţat de la voi că e bine să “învăț” cât mai mult, ca să ajung departe.
Departe însemnând să am un job si o familie. Aceasta este programarea, acesta
este tiparul, acestea sunt standardele. Dacă mă supun standardelor, am garantat o
viaţă de la decentă în sus.
Totul este bine şi frumos, iau note mari, memorez, reproduc pe hârtie,
memorez, reproduc oral, memorez si iar reproduc ca după un an să uit totul. Nu
am voie să gândesc, să inovez, pentru că mi se bagă cartoful, necurăţat,în
38
gură! Din aceasta scrisoare se exclud unele cadre didactice pentru că nu am nimic
să le reproșez”....

Răspunsul dirigintelui,

Sincer, această scrisoare nu este scrisă de un elev! Oricine o citește poate


constata că am dreptate!
Marea nedumerire este: de ce un părinte a ținut să se implice anonim în
activitățile elevilor? Am găsit două răspunsuri:
1. A scris în locul fiului sau fiicei sale. A dovedit astfel, lipsă de respect
față de școală și față de activitățile școlii; lipsă de responsabilitate față
de propriul copil și lipsă de responsabilizare a copilului, care ar fi fost
mult mai câștigat dacă își punea singur mintea la contribuție. De ce nu
vă lăsați copilul să se dezvolte?! Asta chiar nu o înțeleg!
2. Are niște mari frustrări acumulate și simte nevoia să se descarce.
Pentru această situație, voi încerca să vă dau niște răspunsuri imparțiale, așa
cum procedez și cu elevii mei.
Faptul că faceți aluzii că profesorii sunt dereglați, este o mare jignire. Mă
îndoiesc că aveți vreo pregătire în domeniul psihologiei sau drept de licență…
Nu știu cum aș putea să ies din mintea mea, dar știu că numai o anumită
categorie de oameni își iese din minți. Ar mai fi o categorie care își provoacă
această stare, dar sincer, eu, una, nu am experimentat niciodată o astfel de stare.
Așadar, la această primă încercare, mă dau bătută! M-ați învins!
Dacă vorbiți, cumva, la modul figurat, se schimbă lucrurile. Încerc să intru în
joc!
După cum afirmați, ”profesorii m-au învățat trei lucruri: să memorez, să
reproduc, să mă supun autorităţii. Mai pe scurt, am devenit un model de sclav”.
Așa cum vă memorați drumul spre casă, treburile casnice, treburile de la
serviciu și multe altele, tot așa trebuie memorate și informațiile de la școală,

39
pentru îmbogățirea culturii generale. Unii au memoria cifrelor, alții memoria
cuvintelor. Unii au memorie vizuală, alții muzicală etc. Oamenii sunt diferiți, ca
atare, se comportă diferit.
Ce vreți dumneavoastră probabil să spuneți, este că nu ați fost învățat/ învățată
să înțelegeți logica informațiilor și să găsiți o modalitate prin care să faceți
legăturile între aceste informații.
Referitor la reproducerea de informații: dacă revoluția din 22 decembrie 1989
a fost atunci și numai atunci, eu ce ar trebui să spun? Că a fost la 1 mai? Nu trebuie
să reproducem cu exactitate informațiile? Mai ales când este vorba de cifre?
Să ne supunem autorității nu înseamnă că suntem sclavi. Sentimentul meu
este că suferiți de propria înlănțuire. Cine este liber în interiorul său, nu are cum
să se simtă sclav. Poate dependent de sistem și de regulile sale.
Dacă ați avea în subordine o echipă, v-ar plăcea să nu se supună autorității
dumneavoastră? Dacă v-ar spune că îi folosiți ca sclavi, ce ați face?
Dincolo de cuvinte, cred că vreți să spuneți că nu ați fost învățată cum să
învățați! Mihai Eminescu, spunea: ”Dacă din educație nu derivă autoeducația,
școala nu-și mai are rostul!”
Toți am pățit la fel cu informațiile, deoarece memoria este selectivă și nu
încarcă creierul, mai mult decât poate duce. Știți pe cineva care a reținut toate
informațiile din anii de școală, de la toate materiile? Eu, una, nu am auzit de așa
ceva!
În legătură cu tiparul și programarea: în viața de zi cu zi, toți urmăm un tipar
și muncim după o programare, în caz contrar, munca de la job-ul nostru ar fi
haotică și neproductivă. Dacă organismul uman nu ar urma un tipar, s-ar
dezintegra!
Dacă nu urmăm pașii stabiliți de societate, societatea nu ne oferă, mai departe,
beneficii. Același lucru se întâmplă și într-o familie. Dacă nu vă oferiți unul,
altuia, ce aveți nevoie, cu adevărat (nu ce considerați dumneavoastră, ci ce
trebuie!), atunci se va produce undeva o ruptură, vor apărea neînțelegeri, dispute

40
etc. E ca atunci când apare o fisură la o conductă de gaze, care, neremediată la
timp, explodează.
Fiecare ajunge atât de departe cât poate și cât dorește! Dacă mi-aș programa
să mă duc pe lună, nu mi-aș permite să plătesc, deci, pică! Dacă am programare
la medic, trebuie să mă duc, altfel o pierd. Și interesul e al meu!
Totul în jur e programare. Soarele are program să răsară și să apună, tronând
peste zi. Luna este regina nopții. Le putem inversa?
În legătură cu restricțiile pe care le invocați referitor la gândire: v-a interzis,
vreodată cineva să gândiți, să creați, să inovați? Eu, una, vă încurajez să o faceți:
gândiți, inovați și creați pentru folosul omenirii! Sau poate vreți doar pentru
dumneavoastră? După aceea, să nu ne reproșați că ne-am folosit de inovațiile
dumneavoastră!

14. Domnilor profesori,

”Nu vă mai comportați cu noi de parcă am fi cele mai depravate persoane, aș


vrea să va gândiți că peste ani o să ne aducem aminte de comportamentul
dumneavoastră și o să vă înjurăm.
Nu cred că ați vrea asta! Cât de frumos ar fi să nu mai țipați? Cât de frumos ar
fi ca peste ani să venim aici, că ne e dor de dumneavoastră! Sinceră admirație
pentru doamna S! Este singurul profesor care se consuma cu noi toți, singurul
profesor care ne iubește. Pentru că, întâi de toate, este om și mulți dintre profesorii
noștri au uitat să fie oameni.
Avem șase materii pe zi, dumneavoastră doriți să învățăm non-stop? Nu o să
facem asta! Dacă ne impuneți ceva ce nu ne place, nu o să facem!
Dumneavoastră credeți că dacă intrați în sala de clasă, noi salutând respectuos
și dumneavoastră ne dați replica "nici o bună ziua" o să fiți respectați?
Țipați că e gălăgie și că o sunați pe doamna diriginta, am zis un adevăr cu acea
replică ("dumneavoastră nu știți să vă controlați ora!"), adevărul doare, dar nu

41
cred că aș fi meritat un 2. Mulțumesc pentru stricarea mediei și pentru stricarea
viitorului meu!
Aș vrea să știți că eu în acea oră nu am vorbit. Mult respect doamnei K, m-ați
făcut să iubesc și mai mult această disciplină!
Multă admirație doamnei L, dumneavoastră orice s-ar întâmpla și oricât de răi
am fi, nu ne-ați pârât, vă iubesc!
Doamnă M, vă iubesc din tot sufletul! Sunteți persoana cu cel mai curat suflet
pe care îl cunosc! Vă iubesc pentru că dumneavoastră știți să ne fiți prieten, mamă,
profesor și model în viață.
Doamnă N vă urăsc, pentru că nici măcar profesor nu știți să fiți, vă faceți ora
cu un singur elev!
Restul profesorilor nemenționați au tot respectul meu și nici un cuvânt rău de
adresat”.

Răspunsul dirigintelui:

Dacă profesorii țipă, înseamnă că îi supărați voi cu ceva. Nimeni nu țipă fără
rost. Acasă la voi nu țipă nimeni? Dacă ați devenit atât de sensibili la țipete,
înseamnă că acestea s-au înmulțit, ca și comportamentele nelalocul lor.
Țipatul este un fenomen care apare atunci când cineva este supărat, deranjat
de ceva. Rezolvarea ecuației: nu deranjați orele, profesorii nu mai țipă. Simplu!
Autocontrolul este o componentă a conduitei civilizate și, ori de câte ori sunteți
plictisiți, iritați de ale voastre sau supărați din alte motive, învățați să vă stăpâniți
pornirile. Cum ar fi, ca într-un spectacol de teatru, actorii să înceapă să facă ce îi
taie capul pe scenă? Sau publicul să vorbească, să se plimbe prin sala de teatru?
Sper că te-ai descărcat atunci când ai avut ocazia să arăți pe cine iubești și
pe cine urăști, dar să știi că ura este un sentiment negativ, care trebuie eliminat
din sufletele noastre. Că ne mai supărăm noi, e una, dar când ajungem să urâm,
este grav! Nu pentru persoana pe care o urăști, ci pentru sufletul tău!

42
Am convingerea că ați înțeles, în sfârșit, importanța rigorii și a disciplinei, și
faptul că fără ele nu se poate trăi civilizat!
Apreciez foarte mult curajul tău de a-ți descărca sufletul!
Nu vă iubește doar un singur profesor, greșești! Toți vă iubim, dar fiecare în
felul lui. Poți spune că dacă părinții tăi nu se comportă așa acasă, înseamnă că nu
te iubesc?
Ceea ce percepi tu este calitatea acelui profesor de a da dovadă de metode
foarte bune, pe disciplina pe care o predă.
Despre acel profesor cu care nu ați reușit să comunicați, am mai dat răspunsuri
la scrisorile altor colegi.

15. Dragă doamnă profesor,

”Am învățat multe lucruri de la dumneavoastră anul acesta și chiar vă felicit,


pentru că ne-ați dat sfaturi de-a lungul anului, și că ne-ați spus pe ce drum să o
luăm! Sunteți o profesoară foarte bună”!

Răspunsul dirigintelui:

Este un feed-back pozitiv pentru unitatea de învățământ, când profesorii sunt


apreciați, pentru că își duc la îndeplinire sarcinile care le revin, iar elevii se declară
mulțumiți!

16. Stimată doamnă profesoară,

”Prin această scrisoare vreau să vă mulțumesc că m-ați sprijinit și că m-ați


călăuzit spre ce-i bun. De fiecare dată, ați avut răbdare cu mine. Tot ce știu,
dumneavoastră m-ați învățat!

43
Ați știut să puneți o lingură de iubire, un strop de bunăvoință, câteva picături
de răbdare”...

Răspunsul dirigintelui:

Același răspuns ca la scrisoarea precedentă îl primește și această scrisoare. O


mențiune în plus: ai talent literar. Poate mai scrii și publicăm! Mult succes!

17. Această scrisoare este pentru profesori

”La unii profesori nu îmi place modul de predare și modul de a fi. Nu înțeleg
nimic de la doamna E și mi se pare că nu poate să îți controleze nervii. Am
observat asta când a dat o colegă afară de la oră...
Nici de la doamna F nu înțeleg nimic și nu am înțeles niciodată! Este ciudata
și insuportabilă! Am nota 3 fără să fac nimic la oră, se ia de colegii mei și de mine
fără motiv.
Nu suportă nici cel mai mic zgomot, folosește expresii precum "nesimțit, prost,
handicapat etc. Nu mi se pare normal ca un cadru didactic să folosească astfel de
expresii. Îmi plac foarte mult orele domnului profesor F.
Mi se par foarte plictisitoare orele doamnei G. Sunt atât de plictisitoare, încât
mă ia somnul. Orele doamnei profesor H sunt geniale, la fel și doamna profesoară.
Orele doamnei I, sunt singurele ore la care nu se plictisește nimeni și doamna
este singura profesoară la care nu are nimeni, nimic de obiectat. O iubim foarte
mult și o simțim mai apropiată decât o simplă profesoară. În rest, nu mai am nimic
de comentat”.

44
Răspunsul dirigintelui:

Dacă materia pe care nu o înțelegi este nouă, s-ar putea să nu înțelegi


complexitatea ei. Nu te speria! Nu toată lumea înțelege toate materiile! Colegii tăi
înțeleg? Probabil că nici pentru orele care ți se par plictisitoare nu ai deschidere.
Știi pe cineva care spune că a înțeles la școală toate materiile și nu i s-a părut
nimic plictisitor?
Știu că te irită unele lucruri, dar acolo sunt probleme care se rezolvă cu
ajutorul vostru.

18. Despre profesori

”Nu am ce scrie pentru profesori. Mie îmi plac așa cum sunt și îi respect cu
tot cu defecte”.

Răspunsul dirigintelui:
Mulțumim! Ești foarte înțelept!

19. Despre profesor

”A fi profesor nu înseamnă doar să predai lecții și să asculți la ore. O anume


persoană, poate fi considerată un exemplu de urmat în viață. Profesoara este
deschisă cu noi la ore, în așa fel încât noi, elevii, o iubim și poate crea o atmosferă
plăcută în clasă.
Profesoara este ca al doilea părinte. Ne învață lucruri bune și ne face să
învățăm cu drag materia predată. Explică foarte bine la ore ca să înțelegem lecția
si să răspundem ușor. Putem vorbi orice cu ea, deoarece ne îndrumă să facem
lucrurile bine”.

45
Răspunsul dirigintelui:

Poate e un fel de a fi al persoanei la care faci referire. E bine că mai există și


astfel de oameni printre noi, care știu să se facă iubiți de către elevi. Știu să predea,
știu să ajute, să te facă să te deschizi în fața lor, să-ți fie simultan prieten, părinte,
profesor… Nu e deloc ușor!

20. Gânduri pentru profesori

”Doamna D ar trebui să fie mai indulgentă, să nu se mai supere urât pe noi din
orice! Nu avem voie nici să tușim la oră, deoarece ne zice să ieșim afară.
Dorim mai multă înțelegere din partea dumneaei”!

Răspunsul dirigintelui:

Tușitul în grup deranjează, totuși. Când unul dă tonul și îi molipsește și pe


ceilalți, este greu de suportat. Și dumneaei aștepta de la voi mai multă înțelegere.
Știu că au fost și cazuri în care chiar se tușea din cauza bolii, dar tușitul repetat în
cor, a determinat-o pe doamna să își piardă încrederea în voi!
Vreți să vă spun un secret? Oricum ar fi, se cunoaște când este intenționat și
când este spontan, iar profesorul face diferența!

21. Dragi profesori,

”Imaginați-vă că mâine voi fi actriță, cântăreață, medic sau artistă. Vreau să


fiu cea mai bună! Pentru aceasta, încurajați-mă să îmi exprim "of-ul',' să le arăt
persoanelor sentimente puternice. De fericire, de durere sau tristețe. Spuneți-mi
că sunt specială, că mă descurc.

46
De multe ori sunt de neînțeles, sunt îngândurată. Sunt persoana aia inteligentă
și cu gura mare, dar totuși cu sufletul plin de iubire, chiar dacă unele persoane nu
merita. Dar te-am ales pe tine, Doamna B și pe tine, Doamna C! O artă care
vorbește cu cealaltă.
Când greșesc, îmi explicați, când am nevoie, mă înțelegeți. Dar când o să
câștig ceva mare și frumos, un premiu pentru cel mai bun "om", o să vă mulțumesc
și mai mult!
Dar… o să mulțumesc tuturor pentru ca am avut ce învăța cum sunt oamenii
și că fiecare are ceva special, în felul lui”.

Cu drag,
Eleva specială ! ♡

Răspunsul dirigintelui,

Deja ți-ai creat un scenariu, deja joci teatru. Ai premiul dorit din partea mea,
chiar acum, în acest moment!

22. Scrisoare către profesori

”Din punctul meu de vedere, cele mai ok profesoare, sunt trei doamne, care
reușesc să nu își piardă cumpătul atunci când le supărăm la ore și se străduiesc să
ne explice unde greșim, ori nu ne ia în calcul și își continuă lecția.
Restul sunt și ei, deși au și anumite defecte. Cât despre o anume doamnă
profesoară, nu am cuvinte să spun, are momente în care e ok, apoi nu ne mai
înțelegem cu dumneaei. Nu înțeleg de ce e atât de strictă, încât nu ne lasă să
strănutăm sau să tușim.
E ok, nu am nimic de zis, deși nu mai este mult și se termină anul. Baftă
generațiilor care o să vină! Nu înțeleg acei profesori care obligă copiii să învețe

47
la ora lor, dacă copiilor nu le place, ar trebui să se gândească că poate le plac alte
materii, nu neapărat a lor. Nu zic că nu trebuie să nu învețe, deși nu prea exagerat.
O zi frumoasă!

Răspunsul dirigintelui:

Ca să promovați un an școlar, trebuie să încheiați situația la toate disciplinele,


cu minim media 5. De aceea, indiferent că vă place sau nu, trebuie să știți măcar
de nota 5.
Chiar dacă la această vârstă nu înțelegeți și nu conștientizați, doar învățând vă
formați un bagaj de cunoștințe, care se numește cultură generală.
Sunteți norocoși că aveți atâția profesori pe care îi simpatizați, nu toată lumea
se poate lăuda cu așa ceva! Nimeni nu e perfect! Toți avem defecte!

23. Scrisoare pentru profesori

”Vreau să încep prin a spune că eu nu judec nici un profesor. Fiecare are


modul lui de a preda și de a se comporta. Apreciez faptul că, totuși își fac meseria,
chiar dacă întâmpină probleme cu copiii.
Chiar dacă uneori exagerează, încerc să mă pun în locul lor și îmi dau seama
că ei nu au nici o vină și că noi, copiii, avem cea mai mare vină. Sunt în clasa a
X-a și mi-am dat seama în tot acest timp, că meseria de profesor este extrem de
grea.
Le mulțumesc tuturor profesorilor cu care am studiat până acum, pentru că ei
au fost cei care m-au învățat să scriu, să citesc și multe altele, care îmi vor fi
folositoare în viață.
Îi mulțumesc doamnei diriginte care încearcă să ne ajute să ieșim din
problemele pe care ni le facem singuri cu profesorii și apreciez faptul că încă mai
are puterea de a fi diriginta noastră”.

48
Răspunsul dirigintelui:

Dacă ar înțelege toți colegii tăi cum stau, de fapt, lucrurile, așa după cum le
percepi tu, nu cred că ar mai fi probleme de disciplină la ore. Mulțumiri pentru
aprecierile pozitive!

49
ÎNCHEIERE

Ies la iveală multiplele probleme nerezolvate, cu care se confruntă sistemul


educațional românesc și care sunt similare în mai toate școlile țării.
Mă declar foarte surprinsă de rezultatele obținute în urma acestei activități, pe
care doresc să o împărtășesc cu toți colegii mei de breaslă.
Scrisorile din ”Școala Altfel” au scos la lumină elemente pe care le credeam
demult pierdute! Dar familia tradițională există și e bine ancorată în mediul social!
Pe de altă parte, reiese interesul relativ scăzut pentru învățătură, tot din scrisorile
elevilor.
Din cele 23 de scrisori adresate părinților, surpriza constă în numărul mare
de aprecieri pentru familiile în care trăiesc, descrise, de cele mai multe ori la
superlativ.
Dacă elevii au fost corecți, au scris ce au simțit și nu au scris pentru ceva ce
știau că va fi publicat, care trebuia ”să dea bine”, atunci rezultatele sunt uluitoare!
Avem familii tradiționale statornice și bine ancorate în tradiție, în România!
Pentru elevii care au ales să se adreseze unui singur părinte, părintele preferat
a fost mama, iar din majoritatea scrisorilor care se adresează mamelor, se deduce
că mamele îi înțeleg, îi sprijină, îi iubesc și le cumpără ce își doresc copiilor.
Dacă familiile și copiii sunt atât de fericiți, după cum reiese din scrisorile
adresate părinților, de ce nu își mai dau interesul, ca altă dată, să învețe?
Găsim răspunsul tot la ei: pentru că nu le plac anumite materii. Deoarece nu
înțeleg anumite materii sau nu înțeleg materia, prin metodele de predare aplicate
de cadrul didactic. De fapt, dovedesc lipsă de maturitate și de experiență de viață.
Doar având șansa să parcurgă anumite materii, vor putea știi dacă îi atrag sau nu
acele discipline, dacă să își aleagă o carieră într-un domeniu sau în altul.
Din scrisorile adresate profesorilor, dincolo de cuvinte, deducerile din
perspectiva pedagogului, sugerează că, elevii în cauză, care au ajuns la liceu cu

50
lacune din gimnaziu la anumite discipline, neavând baza, au pierdut șirul și nu
mai pot înțelege materia. De aceea, trebuie făcute toate la timpul lor!
Ce contează cel mai mult pentru elevi? Modul în care se comportă profesorul!
Modelul vizat, iubit, stimat, apreciat este acela în care profesorul dă dovadă de un
autocontrol desăvârșit, aplică metode motivante pentru captarea și implicarea
elevilor în activități, este indulgent, îi înțelege și îi iubește. Îi deranjează profesorii
care îi jignesc, care afișează o atitudine lipsită de autocontrol, fixiști și intoleranți.
”Iubiți-vă între voi” sau ”iubește-ți aproapele”!, era mereu îndemnul lui Iisus.
Deși nu am studiat religia, care era interzisă pe vremea comunismului, îi dau
dreptate lui Iisus…
Oamenii, nu numai elevii, ci și copiii și adulții, sunt foarte sensibili la
sentimentele lor, deopotrivă atunci când sunt apreciate, ori atacate. Doar reacțiile
diferă! Când sunt iubiți, oamenii răspund cu iubire. Când sunt atacați în
sentimente, oamenii reacționează negativ la ceea ce îi afectează, îi irită, le
provoacă suferință și, de multe ori se închid în ei. Uneori, contraatacă.
Se pare că oamenii își doresc cel mai mult, fericirea. Sunt fericiți atunci când
se simt iubiți, înțeleși, când li se îndeplinesc dorințele frumoase! Iar starea de
fericire este alimentată de latura interioară plină de iubire și virtuți a omului. Noi
de ce nu am reuși să devenim un neam fericit?
Totuși, apreciază pozitiv că profesorii se străduiesc să îi învețe și înțeleg că
fiecare are stilul său și problemele sale.
Mai mult decât pentru învățătură, elevii manifestă interes față de viață, vrând,
parcă, să știe dinainte ce îi așteaptă în lumea de dincolo de ușile și oportunitățile
pe care le va deschide în fața lor, viața!
Cum îi pregătim noi, dascălii, pentru viață?

51
ISBN 978-606-9064-11-5
© Editura eParadigme, CRAIOVA 2019
52

S-ar putea să vă placă și