Proiect Neurologie

Paralizia Faciala Periferica

Student: Berescu Cosmin Ion

Anul III Kinetoterapie
Paraliazia Faciala Periferica ( Paralizia Lui Bell)

Paralizia Bell reprezintă paralizia sau slăbiciunea muşchilor de la nivelul

unei hemifeţe. Lezarea nervului facial care inervează musculatura de pe
o parte a feţei duce la apariţia unui aspect flasc, căzut al hemifeţei
respective. Leziunea nervoasă poate de asemenea afecta şi simţul
gustului şi secreţia lacrimală şi salivară. Această afecţiune debutează
brusc, adesea peste noapte şi se ameliorează de obicei de la sine în
câteva săptămâni.

Paralizia Bell nu constituie rezultatul unui accident vascular cerebral sau

al unui accident ischemic tranzitoriu. Cauza paraliziei Bell nu este
cunoscută. Specialiştii sunt de parere că în unele cazuri ea poate fi
cauzată de către virusul herpetic care produce herpesul labial recurent.
În majoritatea cazurilor de paralizie Bell, nervul facial care asigură
inervaţia muşchilor de pe o parte a feţei suferă leziuni datorate unui
proces inflamator.

Există multe afecţiuni care pot produce slăbiciunea sau paralizia

muşchilor feţei. În cazul în care nu se poate identifica un factor specific
care să stea la baza apariţiei slăbiciunii musculare, afecţiunea se
numeşte paralizia Bell.

Principalul simptom ce caracterizează paralizia Bell este slăbiciunea sau

paralizia muşchilor de la nivelul unei părţi a feţei. Partea feţei care este
afectată este plată şi lipsită de expresie sau are un aspect "căzut".
Printre alte simptome se numără:

- senzaţia de uscăciune a ochiului pe partea afectată datorită

imposibilităţii de a clipi

- creşterea secreţiei lacrimale la nivelul ochiului afectat

- durere retroauriculară (porţiunea situată în spatele urechii) de partea

afectată, care poate apărea la o zi sau două după debutul paraliziei

- creşterea sensibilităţii în ceea ce priveşte percepţia sunetelor

- salivaţie excesivă datorată imposibilităţii de a închide complet gura

- senzaţia de uscăciune a gurii şi dificultăţi de înghiţire datorită scăderii

secreţiei salivare
Evoluţia naturală a bolii este spre agravare în primele zile, urmată apoi
de vindecare treptată. În majoritatea cazurilor, simptomatologia dispare
în două luni.

Paralizia Bell este de obicei diagnosticată pe baza anamnezei,

examenului fizic şi examenului neurologic care investighează funcţia
nervului facial şi elimină eventuale cauze mai grave de paralizii faciale.
Detectarea şi tratamentul precoce al paraliziei faciale pot contribui la
prevenirea instalării leziunilor nervoase permanente.

Paralizia Bell se remite de obicei fără tratament, în special în cazul în

care pacientul mai poate totuşi să-şi mişte parţial muşchii de pe partea
afectată a feţei. Aproape toţi pacienţii care mai pot să-şi mişte muşchii
faciali într-un anumit grad se recuperează complet fără a fi necesară
instituirea medicaţiei sau a vreunui alt tratament.

Şansele de recuperare completă sunt mai mari în condiţiile în care

simptomatologia începe să se amelioreze de la sine în 3 săptămâni. Din
trei persoane care fac paralizie Bell, două se recuperează
complet. Restul rămân cu sechele cum ar fi slăbiciune musculară şi
diferite grade de paralizie de la parţială la completă, care pot să nu mai
dispară complet niciodată. Alti pacienţi dezvoltă mişcări faciale
involuntare, cum ar fi dischinezii (contracţii involuntare) ale buzelor,
lacrimarea ochilor sau spasme ale feţei sau pleoapelor.

Paralizia Bell se reduce spontan în 85% din cazuri în câteva săptămâni

10% din cazuri rămân cu uşoară asimetrie facială 5% netratate rămân cu
sechele importante, cu disfuncţii musculare, diskinezii. Revenire la
normal rapidă mai ales la copiii sub 10 ani Prognostic bun dacă nu există
tulburări ale gustului.

Prognostic nefavorabil când persistă peste 3 săptămâni dureri faciale

afectare a gustului modificări lacrimale repetarea episoadelor de pareză.

Program Kinetic
In urmatorul program exercitiile de mimetica se fac doar cand pacientul e
odihnit si relaxat iar fiecare exercitiu se repeta de 4-5 ori. E important sa
mentii miscarea muschilor macar 4-5 secunde.

Inainte de a începe tratamentul se efectuează aprecierea tonusului

muscular:
0 = tonus normal

1= hipotonie

2 = atonie

Nu se recomandă imediat după apariţia paraliziei, ci după câteva zile,

pentru că: la nervul facial degenerarea e foarte lentă muşchii faciali nu
au fusuri musculare se dă timp nervului facial să înceapă regenerarea se
evită apariţia spasmului facial.

In urmatorul program exercitiile se fac doar cand pacientul e odihnit si

relaxat iar fiecare exercitiu se repeta de 4-5 ori. E important sa mentii
miscarea muschilor macar 4-5 secunde.

1) Ridicare sprancenelor mirate ( incretirea fruntii)

2) Incruntarea ( tragem sprancenele una spre alta)
3) Inchidem si deschidem ochi
4) Incruntam nasul
5) Aratam dinti
6) Tuguim buzele ( tip fluierat)
7) Zambet ( se poate si cu aratarea dintilor si fara)
8) Tragem partea sanatoasa a fetei spre mijloc (detensionarea
muschi fetei sanatoase).
9) Umflarea narilor
10) Incretirea barbiei
11) se lasă relaxata buza inferioara in jos şi înainte, cu ochii
deschisi, musculatura gatului relaxata 15 sec.

Aceste exercitii trebuiesc practicate zilnic si intre 2 – 4 saptamani

se vad deja progresele.
Bibliografie

Pareza faciala periferica Wikipedia

http://www.clinicaneurologie.ro/articole-medicale/pareza-faciala-
periferica

http://www.mymed.ro/paralizia-facial.html