S1-Speta 1 PDF

Omor. Omor săvârşit prin cruzimi.
Tentativă
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni

contra persoanei. Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale
şi sănătăţii. Omuciderea
Indice alfabetic: Drept penal
- omor
- omor săvârşit prin cruzimi
- tentativă
C. pen., art. 20, art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a)
Omorul se consideră săvârşit prin cruzimi atunci când

făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs
victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care depăşesc cu
mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere. Fapta de a arunca
un proiectil inflamabil prin geamul unui imobil, provocând
arsuri persoanei aflate în imobil, întruneşte elementele
constitutive ale tentativei la omor, cu reţinerea elementului
circumstanţial de agravare referitor la omorul săvârşit prin
cruzimi. Utilizarea unei substanţe inflamabile - de natură a
cauza suferinţe suplimentare victimei, întrucât, în caz de
incendiere, decesul nu survine instantaneu sau la scurt timp, ci
după o suferinţă prelungită, de intensitate deosebită,
1
determinată de arsurile corporale - se încadrează în noţiunea de
„cruzimi.”
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 84 din 13 ianuarie 2014
Prin decizia nr. 69/AP din 18 iunie 2013 pronunţată de Curtea de

Apel Braşov, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost
admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul
Braşov împotriva sentinţei penale nr. 96/S din 1 aprilie 2013,
pronunţată de Tribunalul Braşov.
A fost desfiinţată în parte sentinţa mai sus menţionată, numai cu
privire la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen.
relativ la infracţiunea de distrugere prevăzută în art. 217 alin. (1)
şi (4) C. pen., pentru inculpatul I.D.
Rejudecând în aceste limite, cu privire la infracţiunea de
distrugere prevăzută în art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., s-au
reţinut pentru inculpatul I.D. dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi
alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Instanţa de apel a respins cererile de schimbare a încadrării
juridice formulate de inculpaţii C.D. şi I.D.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii
R.M., C.D. şi I.D. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut
următoarele:
2
Prin sentinţa penală nr. 96/S din 1 aprilie 2013 pronunţată de
Tribunalul Braşov s-a dispus:
I. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice
din infracţiunea de instigare la tentativă la omor deosebit de grav
pentru inculpatul R.M. prevăzută în art. 25 C. pen. raportat la
art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) şi e)
C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea
prevăzută în art. 25 C. pen. raportat la art. 20 raportat la art. 174
alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. şi art. 176 alin. (1)
lit. a) şi c) C. pen.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art.
174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen. şi art. 176 alin.
(1) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.,
a fost condamnat inculpatul R.M. pentru săvârşirea infracţiunii
de instigare la tentativă la omor deosebit de grav, la pedeapsa
principală de 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a
II-a şi lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.
S-au interzis drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit.
b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 61 alin. (1) teza a ll-a C. pen., a fost revocat
beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei
închisorii de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.
303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Braşov, rămasă
definitivă prin decizia nr. 3508 din 4 iulie 2002 a Curţii Supreme
de Justiţie şi a fost contopit restul rămas neexecutat de 1625 de
zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să
execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare la care s-a
adăugat un spor de 6 luni, rezultând pedeapsa de 9 ani şi 6 luni.
3
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen.,
cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat
acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la
distrugere, la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
Au fost interzise drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 61 alin. (1) teza a ll-a C. pen., a fost revocat
beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei
închisorii de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.
303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Braşov, rămasă
definitivă prin decizia nr. 3508 din 4 iulie 2002 a Curţii Supreme
de Justiţie şi a fost contopit restul rămas neexecutat de 1625 de
zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul executând
pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare la care a fost
adăugat un spor de 6 luni, rezultând o pedeapsă de 5 ani
închisoare.
În baza art. 39 C. pen. raportat la art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) şi
art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate,
inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 9 ani şi 6
luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 luni
închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa principală de
10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b)
C. pen. pe durata a 5 ani.
II. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1)
lit. a) şi e) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea
4
art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.D.
pentru săvârşirea infracţiunii la tentativă de omor deosebit de
grav, la pedeapsa principală de 8 ani închisoare şi pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.
(1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.
În baza art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin.
(1) lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat
pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, la pedeapsa de 4 ani
şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen., au fost
contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul executând în
final pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi pedeapsa
III. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1)
lit. a) şi e) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea
art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen.,
s-a dispus condamnarea inculpatului I.D. pentru săvârşirea
infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, la pedeapsa
principală de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a
II-a şi lit. b) C. pen. pe durata a 2 ani.
5
În baza art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin.
(1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a fost
condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de
distrugere, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33, art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen., au fost
final pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi pedeapsa
Au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească părţii civile
C.E. suma de 20.000 lei, cu titlu de daune materiale.
S-a luat act că părţile vătămate M.V. şi C.C. nu s-au constituit
părţi civile.
Prima instanţă a făcut o amplă analiză a mijloacelor de probă
administrate în faza de urmărire penală.
În timpul cercetării judecătoreşti, instanţa a administrat
nemijlocit mijloace de probă, respectiv declaraţiile inculpatului
I.D., ale părţii vătămate M.V., ale martorilor C.C., M.M., I.G.,
B.V., J.I., I.M., C.Ş., T.O., O.I., T.M., I.S. şi T.I.
6
Au fost audiaţi în faţa instanţei doi martori cu identitate protejată
având ca teză probatorie presiunile făcute de inculpatul R.M.
asupra martorului M.M. şi asupra coinculpatului I.D. pentru a-şi
schimba declaraţiile şi a fost efectuată o cercetare la faţa locului.
În fapt, s-a reţinut că după ce unul dintre fraţii R., respectiv R.P.
a fost arestat pentru că lipsise de libertate şi violase pe minora
C.K., ceilalţi fraţi au încercat în mod repetat a determina familia
acesteia a primi o sumă de bani şi, în schimbul acestei sume,
minora să îşi schimbe declaraţia în instanţă pentru ca R.P. să
primească o pedeapsă mai uşoară. Au apelat la persoane
apropiate familiei care au transmis mesajul fraţilor R., însă
încercările lor au rămas fără rezultat.
Lovindu-se de refuzul părinţilor minorei, R.M. a luat legătura cu
inculpatul C.D., pe care îl cunoscuse în penitenciar şi i-a cerut să
incendieze casa familiei C.
C.D. îl contactează pe I.D. şi îi cere să îl însoţească în localitatea
S. (pentru a da foc la o casă).
R.M. îi solicită lui M.M., un taximetrist din localitatea S., să
efectueze o cursă din Braşov în S., spunându-i că îl va suna o
persoană. Ulterior, inculpaţii l.D. şi C.D. s-au deplasat din
Zărneşti către Braşov în zona Gării Centrale. Din gară, cei doi
inculpaţi au fost luaţi de către martorul M.M. (taximetrist) cu
autoturismul marca D.
Pe drum, cei doi inculpaţi au umplut o sticlă de plastic de doi
litri cu motorină şi au cumpărat două sticle cu vin, recipientele
fiind introduse într-o pungă din plastic identificată ulterior la
faţa locului. Cu ajutorul sticlelor de vin şi cu combustibilul
achiziţionat, cei doi inculpaţi au confecţionat două proiectile tip
7
„Molotov.” Martorul M.M. i-a dus pe cei doi inculpaţi până în
apropierea casei unde locuieşte familia C. Din locul unde
martorul M.M. a oprit autoturismul, acesta nu avea vedere
directă asupra imobilului în discuţie, astfel încât nu şi-a dat
seama care este planul inculpaţilor I.D. şi C.D.
Ajungând în dreptul casei familiei C., cei doi inculpaţi au aprins
recipientele şi le-au aruncat prin geamul de la parter unde locuia
M.V., geam care era deschis, aşa cum a afirmat iniţial I.D.,
declaraţie asupra căreia i s-a cerut să revină.
Datorită acestei fapte, camera respectivă a fost incendiată, M.V.
suferind arsuri gr. I-II la nivelul extremităţii cefalice şi căilor
aeriene superioare prin flacără şi arsuri gr. II-III mâini bilateral.
După comiterea faptei, cei doi inculpaţi au fugit spre
autoturismul condus de către M.M. şi i-au spus acestuia să
demareze. În autoturism, inculpatul C.D. I-a sunat pe R.M.,
imediat după faptă. Potrivit primei declaraţii dată de martorul
M.M., după ce s-a urcat în taximetru, inculpatul a sunat şi a
comunicat că „a rezolvat” unei persoane pe care nu a putut să o
identifice.
Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice
formulate de inculpaţii C.D. şi I.D. din tentativă la omor
deosebit de grav prevăzută în art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la
art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., art. 176
alin. (1) lit. a) C. pen. în vătămare corporală gravă prevăzută în
art. 182 C. pen., considerându-se că cei doi inculpaţi au acţionat
sub aspectul laturii subiective cu vinovăţie sub forma intenţiei
indirecte faţă de faptul că ambii inculpaţi au declarat că aveau
cunoştinţă despre faptul că imobilul respectiv era locuit, că nu s-
au asigurat în prealabil pentru a vedea în concret dacă vreo
8
persoană este în interiorul camerei sau nu (lucru facil de făcut,
având în vedere lumina televizorului care era aprinsă şi faptul că
nu existau perdele care ar fi obturat vederea), aspect care
conduce la ideea că cei doi inculpaţi au acceptat ideea că în
imobil sau chiar în acea cameră se poate afla o persoană. Tot
astfel, mijlocul folosit a fost apt a produce moartea, fiind vorba
de 2 proiectile tip Molotov, care au şi provocat de altfel
consecinţe grave, împrejurarea că nu a decedat nicio persoană
fiind rezultatul faptului că partea vătămată nu dormea, se afla
într-o poziţie care i-a permis să iasă în cel mai scurt timp pe uşa
camerei în curte, cel mai probabil cu spatele către geamurile de
la stradă prin care au fost aruncate proiectilele inflamabile.
În drept, prima instanţă a stabilit că fapta inculpatului C.D. care
în noaptea zilei de 1 aprilie 2012 a aruncat cu un proiectil
inflamabil prin geamul imobilului situat în localitatea S.
aparţinând familiei C. şi în care locuia şi M.V., imobilul fiind
deteriorat, iar M.V. suferind arsuri pe 15% din suprafaţa
corpului, cu precădere în zona feţei şi a căilor respiratorii,
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă
la omor deosebit de grav prevăzută în art. 20 alin. (1) C. pen.
raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen.,
art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi distrugere prevăzută în art. 217
alin. (1) şi (4) C. pen.
Fapta inculpatului I.D. care în noaptea zilei de 1 aprilie 2012 a
aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat
în localitatea S. aparţinând familiei C. şi în care locuia şi M.V.,
imobilul fiind deteriorat, iar M.V. suferind arsuri pe 15% din
suprafaţa corpului, cu precădere în zona feţei şi a căilor
respiratorii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor
de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută în art. 20 alin.
9
(1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a) şi
e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi distrugere prevăzută
în art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen.
Fapta inculpatului R.M. de a determina pe C.D. şi pe I.D. să
incendieze imobilul situat în localitatea S., fapt dus la
îndeplinire în noaptea de 1/2 aprilie 2012, în interiorul
imobilului aflându-se partea vătămată M.V., întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la tentativă
la omor deosebit de grav prevăzută în art. 25 C. pen. raportat la
art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin.
(1) lit. a) şi e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi
instigare la distrugere prevăzută în art. 25 C. pen. raportat la art.
217 alin. (1) şi (4) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă
Tribunalul Braşov şi inculpaţii.
Verificând hotărârea atacată sub toate aspectele, în aplicarea art.
378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat următoarele:
Cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina
inculpaţilor, tribunalul în mod temeinic a respins cererile de
schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii C.D. şi
I.D., analizând acceptarea de către aceştia a posibilităţii
producerii rezultatului socialmente periculos privind decesul
celor ce se aflu în acel imobil, aptitudinea instrumentelor
folosite de inculpaţi, respectiv 2 proiectile cu benzină tip
Molotov.
Inculpaţii, ce au cunoscut faptul că imobilul era locuit
permanent, au acceptat posibilitatea de a suprima viaţa
persoanelor ce se aflau în imobil, faţă de rezultatul pe care l-au
10
prevăzut, au avut o atitudine indiferentă de acceptare a acestuia,
nu au făcut nimic pentru preîntâmpinarea rezultatului, rămânând
în pasivitate.
Aspectul că victimei nu i-a fost pusă în primejdie viaţa (reţinut
în concluziile raportului medico-legal) nu poate conduce la
concluzia că fapta nu poate fi încadrată juridic în tentativă la
omor, întrucât aceste concluzii medico-legale nu au relevanţă cu
privire la încadrarea juridică a faptei care se stabileşte în raport
cu criteriile menţionate mai sus, iar nu raportat la concluziile din
actele medicale referitoare la punerea vieţii victimei în stare de
primejdie.
Fapta inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale
tentativei la infracţiune de omor deosebit de grav, chiar dacă
actul medical opinează că leziunile nu au pus în primejdie viaţa
victimei, întrucât cele două noţiuni de „punere în primejdie a
vieţii” şi de „tentativă la omor” sunt total diferite, prima
depinzând de aspectele medicale, cea de-a doua de contextul
juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei.
Cu privire la motivul de apel de nelegalitate suplimentat de
parchet în faţa instanţei de apel, referitor la inculpatul l.D.,
instanţa îl consideră întemeiat, deoarece prevederile art. 76 alin.
(2) C. pen. nu pot fi reţinute cu privire la infracţiune de
distrugere prevăzută în art. 217 C. pen., în acest caz, în situaţia
reţinerii de circumstanţe atenuante, fiind incidente dispoziţiile
art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii C.D., R.M.
şi I.D.
11
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc.
pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursurile
sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, respectiv 18
iunie 2013, se constată aplicabile dispoziţiile Codului de
procedură penală modificate prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., recursul trebuie să
fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat,
care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile
înaintea primului termen de judecată.
Conform art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., în cazul în care nu
sunt respectate condiţiile de mai sus, instanţa de recurs ia în
considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin.
(3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În speţă, recurenţii R.M. şi C.D. au formulat, cu mai mult de 5
zile înaintea primului termen de judecată, memorii în care au
evidenţiat criticile cu privire la soluţiile contestate, acestea fiind
ulterior dezvoltate în motivele de recurs formulate de apărătorii
aleşi. Drept urmare, deşi aceste din urmă motive nu au fost
depuse în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc.
pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le va examina din
perspectiva cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu,
potrivit cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (3) C.
proc. pen.
Situaţia este diferită în ceea ce-l priveşte pe recurentul l.D. Deşi
citaţia a fost comunicată încă din data de 18 iulie 2013, cu
menţiunea expresă a depunerii motivelor de recurs în condiţiile
legale şi sub sancţiunea prevăzută de lege, motivele de recurs au
12
fost formulate şi depuse la dosar abia în data de 9 ianuarie 2014,
mult după primul termen de judecată (din 11 noiembrie 2013).
În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate
examina criticile încadrate în cazurile de casare prevăzute în art.
3859 alin. (1) pct. 12 şi 172 C. proc. pen., cazuri care, potrivit art.
3859 alin. (3) C. proc. pen., nu pot fi avute în vedere din oficiu.
Cu toate acestea, având în vedere efectul extensiv al recursurilor
declarate de inculpaţii C.D. şi R.M., constatând că motivele de
recurs ale acestora sunt aproape identice cu cele formulate de
inculpatul l.D., implicit, prin analiza celorlalte două recursuri,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va examina cauza şi cu privire
la inculpatul l.D., constatările instanţei de recurs fiind aplicabile
şi acestui inculpat.
Inculpaţii R.M. şi C.D. au invocat cazurile de casare prevăzute
în art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 172 C. proc. pen., formulând critici
similare, motiv pentru care instanţa de recurs va proceda la
examinarea cumulată a acestora, cu nuanţările corespunzătoare
fiecărui inculpat.
Se constată că, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc.
pen., hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite
elementele constitutive ale unei infracţiuni, iar cazul de casare
prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. vizează
situaţia în care hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a
făcut o greşită aplicare a legii.
În esenţă, cei doi inculpaţi au criticat hotărârile pentru
nelegalitate: inculpatul C.D. a invocat lipsa de valabilitate a unor
mijloace de probă; ambii inculpaţi au invocat încălcarea
dreptului la un proces echitabil, precum şi greşita condamnare
datorită lipsei elementelor constitutive ale infracţiunii de
13
tentativă la omor deosebit de grav, cu consecinţa achitării în
temeiul art. 10 alin. (1) lit. a), respectiv art. 10 alin. (1) lit. d) C.
proc. pen., iar în subsidiar, au solicitat schimbarea încadrării
juridice din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav în
infracţiunea de vătămare corporală.
Formal, aceste critici se circumscriu cazurilor de casare
prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 172 C. proc. pen., care
nu dau însă posibilitatea instanţei de recurs să examineze cauza
în fapt, ci numai în drept.
În concret, aşa cum rezultă din motivarea recursurilor şi din
dezbateri, inculpaţii au invocat şi aspecte ce exced cazurilor de
casare mai sus menţionate, deoarece au contestat chiar situaţia
de fapt stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de
apel, respectiv modul în care aceste două instanţe au apreciat
probele, inculpaţii tinzând să obţină în recurs o reapreciere a
materialului probator cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt
diferite, care să evidenţieze elemente favorabile din perspectiva
încadrării juridice.
Având în vedere specificul recursului ca o a doua cale ordinară
de atac, circumscrisă prin dispoziţiile legale la examinarea
chestiunilor de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate
proceda la un asemenea examen, caracterul devolutiv al
recursului fiind limitat prin dispoziţiile art. 3856, art. 3859 şi art.
38510 C. proc. pen.
În consecinţă, instanţa de recurs nu poate analiza conţinutul
mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului
probator şi nu poate stabili o altă situaţie de fapt, acestea fiind
atributul exclusiv al instanţei de fond şi al instanţei de apel.
14
Drept urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate
examina criticile referitoare la greşita reţinere, pe baza probelor
administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci poate doar
verifica, prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţa de
fond şi menţinută de instanţa de apel, corectitudinea încadrării
juridice a faptelor.
Motivele de recurs ce vizează nelegalitatea probelor, încălcarea
dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, pot fi
analizate în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin.
(1) pct. 172 C. proc. pen., dar sunt nefondate, neavând
corespondent în actele şi lucrările dosarului.
Nici acuzaţia penală formulată de parchet şi nici condamnarea
dispusă de către instanţe nu se întemeiază pe probe care să nu fi
fost menţionate în actul de sesizare, care să nu fi fost
administrate sau analizate de către instanţe.
Audierea martorului cu identitate protejată „l.G.” s-a desfăşurat,
atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei, cu
respectarea dispoziţiilor art. 861 C. proc. pen., fără să se poată
constata nelegalitatea declaraţiilor date de acest martor.
În plus, tot cu respectarea art. 861 C. proc. pen., pentru lămurirea
contradicţiilor existente între declaraţiile date de martorul M.M.,
dar şi a contradicţiilor din declaraţiile inculpatului l.D., instanţa
de fond a procedat la audierea a încă doi martori cu identitate
protejată.
Referitor la declaraţiile date de martorul M.M., se constată că
acesta a fost audiat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa
instanţei, că declaraţiile sale au fost analizate în mod temeinic de
către instanţa de fond şi de către instanţa de apel şi că pentru
15
lămurirea contradicţiilor existente între declaraţiile acestui
martor, dar şi cu privire la schimbarea poziţiei inculpatului l.D.,
au fost administrate probe suplimentare.
Rezultă, astfel, că aspectele invocate de către inculpatul C.D. nu
vizează nelegalitatea probelor, ci modul de apreciere al acestora.
Din acest punct de vedere, instanţa de recurs constată că ambele
instanţe au procedat în concordanţă cu dispoziţiile art. 63 C.
proc. pen., evaluarea tuturor declaraţiilor şi a celorlalte probe
realizându-se prin raportare la întregul material probator.
Este nefondată şi critica referitoare la nerespectarea dreptului la
apărare şi a dreptului la un proces echitabil. Inculpaţii au
beneficiat de asistenţă juridică în tot cursul procesului penal,
instanţele de fond şi de apel au administrat probele invocate în
acuzare, precum şi probe noi, procedând la audierea martorilor
cu identitate protejată, aşa încât inculpaţilor li s-a dat
posibilitatea de a interoga martorii în mod direct. De asemenea,
se constată că ambele instanţe au respectat dispoziţiile
referitoare la aprecierea probelor şi au motivat corespunzător
hotărârile, care evidenţiază o temeinică şi completă analiză a
materialului probator şi a apărărilor formulate de inculpaţi, atât
cu privire la situaţia de fapt cât şi cu privire la încadrarea
juridică.
Referitor la criticile privind corecta încadrare juridică a faptelor,
având în vedere situaţia de fapt stabilită prin hotărârile recurate,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că soluţia de
condamnare este legală, faptele inculpaţilor întrunind elementele
constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestora.
Trebuie precizat că, în temeiul cazului de casare prevăzut în art.
3859 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., se examinează doar
16
corectitudinea încadrării juridice cu consecinţa pronunţării unei
soluţii de achitare, pe când soluţia de schimbare a încadrării
juridice într-o altă infracţiune corespunde cazului de casare
prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Fapta inculpatului C.D., care, împreună cu inculpatul l.D. şi la
instigarea inculpatului R.M., în noaptea de 1/2 aprilie 2012, a
aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat
în localitatea S., aparţinând familiei C. şi în care locuia şi
numitul M.V., faptă în urma căreia numitul M.V. a suferit arsuri
pe 15% din suprafaţa corpului, cu precădere în zona feţei şi a
căilor respiratorii, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută în
art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) şi e), art. 176
alin. (1) lit. a) C. pen. şi distrugere prevăzută în art. 217 alin. (1)
şi (4) C. pen.
Fapta inculpatului R.M., de a-i determina pe inculpaţii C.D. şi
l.D. să incendieze imobilul situat în localitatea S., aparţinând
familiei C., în interiorul căruia se afla partea vătămată M.V.,
faptă dusă la îndeplinire în noaptea de 1/2 aprilie 2012, având
drept consecinţă vătămarea numitului M.V., care a suferit arsuri
pe 15% din suprafaţa corpului, întruneşte elementele constitutive
ale infracţiunilor de instigare la tentativă la omor deosebit de
grav prevăzută în art. 25 raportat la art. 20 raportat la art. 174,
art. 175 alin. (1) lit. a) şi e), art. 176 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.
şi de instigare la distrugere prevăzută în art. 25 raportat la art.
217 alin. (1) şi (4) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 alin. (1)
lit. a) C. pen.
Aspectele stabilite de instanţa de fond şi de apel prin evaluarea
materialului probator pun în evidenţă existenţa tuturor
17
condiţiilor referitoare la latura obiectivă şi subiectivă a
infracţiunii de omor deosebit de grav.
Astfel, s-a stabilit că, la instigarea inculpatului R.M., inculpaţii
C.D. şi l.D. s-au deplasat din oraşul Zărneşti către Braşov în
zona Gării Centrale, de unde au fost preluaţi de un taxi condus
de martorul M.M. şi împreună au umplut o sticlă de plastic de 2
litri cu motorină, au cumpărat 2 sticle cu vin şi au confecţionat 2
proiectile tip „Molotov”, după care s-au deplasat în localitatea
S., în apropierea casei familiei C. Inculpaţii au aprins
recipientele şi le-au aruncat prin geamul de la parter unde locuia
numitul M.V., geamul fiind deschis. Camera a fost incendiată,
iar victima M.V. a suferit arsuri de gradul I-II la nivelul
extremităţii cefalice şi căilor aeriene superioare (prin flacără) şi
arsuri de gradul II-III, pe mâini bilateral. După comiterea faptei,
cei doi inculpaţi au fugit spre autoturismul cu care se
deplasaseră la locul faptei, condus de martorul M.M.
Ambele instanţe au stabilit că inculpaţii cunoşteau că respectiva
casă era locuită, că nu există probe în sensul că inculpaţii ar fi
ştiut că la acel moment era exclus ca în casă să fie vreo persoană
sau că inculpaţii ar fi efectuat vreo verificare în acest sens.
Pe baza unei temeinice analize a tuturor probelor, instanţele au
stabilit că fapta a fost comisă la instigarea inculpatului R.M., în
scop de răzbunare pentru refuzul familiei C. de a primi o sumă
de bani în schimbul modificării declaraţiilor părţii vătămate C.K.
într-un alt dosar penal, că inculpatul R.M. a ţinut legătura
telefonic cu inculpatul C.D. şi a fost cel care a stabilit ca
inculpaţii l.D. şi C.D. să fie duşi la locul faptei de taximetristul
M.M., că R.M. şi C.D. s-au cunoscut în penitenciar şi au ţinut
18
legătura telefonic atât înainte, cât şi după comiterea faptei
(imediat după incendiere, C.D. comunicându-i că „a rezolvat”).
Faţă de aceste elemente de fapt, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie constată că instanţa de fond şi cea de apel au reţinut în
mod corect că inculpaţii au comis infracţiunea de tentativă la
omor deosebit de grav cu intenţie indirectă, deoarece
modalitatea în care au acţionat evidenţiază că, deşi nu au
urmărit, au acceptat suprimarea vieţii unei persoane. Lipsa
verificării prealabile a imobilului, mai mult, existenţa unor
semne referitoare la prezenţa în respectiva casă a unei persoane
şi, nu în ultimul rând, modul în care au conceput şi au pus în
aplicare hotărârea infracţională (în timpul nopţii, prin utilizarea
unor sticle incendiare aruncate în locuinţă), demonstrează că
inculpaţii au acceptat cu uşurinţă producerea unei urmări mai
grave decât incendierea imobilului, respectiv suprimarea vieţii
unei persoane.
Contrar susţinerilor recurenţilor inculpaţi, se apreciază că
mijlocul utilizat, aşa-zisul cocktail „Molotov”, astfel cum a fost
pregătit şi folosit de inculpaţi, era apt să producă moartea unei
persoane, aspect pus în evidenţă chiar prin consecinţele cauzate.
În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că incendiul s-a
manifestat violent la demisol, cu propagare la parter şi au fost
arse sau deteriorate obiectele de mobilier, aparatura
electrocasnică şi ferestrele.
De asemenea, consecinţele produse asupra victimei M.V.
(atestate de raportul de expertiză medico-legală) au fost grave: la
data examinării, M.V. prezenta leziuni traumatice sub formă de
arsuri corporale gradul II-III, ce au cuprins 15% din suprafaţa
19
corporală, iar leziunile au necesitat 40-45 de zile de îngrijiri
medicale.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, din perspectiva stabilirii
încadrării juridice a faptei, este nerelevantă concluzia actelor
medico-legale în sensul că viaţa victimei nu a fost pusă în
primejdie, din moment ce aceste constatări se raportează la
consecinţele concrete, şi nu la cele ce se puteau produce în
absenţa intervenţiei Inspectoratului General pentru Situaţii de
Urgenţă şi acordării de îngrijiri medicale victimei.
Producerea unor efecte de gravitate deosebită a fost stopată, în
primul rând, datorită faptului că, deşi ora era înaintată, victima
nu dormea; în al doilea rând, datorită intervenţiei rapide şi
stingerii incendiului de către Inspectoratul General pentru
Situaţii de Urgenţă; nu în ultimul rând, datorită faptului că
victima a beneficiat de îngrijiri medicale.
Este incident şi elementul circumstanţial agravant prevăzut în
art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Omorul se consideră săvârşit prin cruzimi atunci când
făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs
victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care depăşesc cu
mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere.
În condiţiile concrete stabilite în cauza de faţă, inculpaţii au
acceptat producerea unor asemenea consecinţe, căci utilizarea
unei substanţe inflamabile era de natură a crea suferinţe
suplimentare victimei, deoarece, în caz de incendiere, decesul nu
survine instantaneu sau la scurt timp, ci după o suferinţă
prelungită, inutilă din perspectiva suprimării vieţii şi de
20
intensitate deosebită, determinată de arsurile corporale, ceea ce
se încadrează în noţiunea de „cruzimi.”
Drept urmare, în acord cu instanţa de fond şi instanţa de apel,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt întrunite
elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor
deosebit de grav şi nu se impune schimbarea încadrării juridice.
În ce-l priveşte pe inculpatul R.M., reţinerea infracţiunii de
instigare la tentativă la omor deosebit de grav este determinată şi
de incidenţa dispoziţiilor art.176 alin. (1) lit. c) C. pen. În mod
corect, instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică prin
reţinerea dispoziţiilor mai sus menţionate, deoarece, anterior,
inculpatul R.M. „a mai săvârşit un omor”, fiind condamnat
definitiv la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracţiunea
prevăzută în art. 26 raportat la art. 174, art. 176 alin. (1) lit. d) C.
pen., prin sentinţa penală nr. 303 din 11 octombrie 2000 a
Tribunalului Braşov, rămasă definitivă prin decizia nr. 3508 din
4 iulie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
În consecinţă, faţă de toate argumentele expuse, se constată că
nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin.
(1) pct. 12 teza I şi pct. 172 C. proc. pen.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate,
recursurile declarate de inculpaţii C.D., R.M. şi l.D. împotriva
deciziei nr. 69/AP din 18 iunie 2013 a Curţii de Apel Braşov,
Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală
21
Decizia nr. 84/2014
Ședința publică din 13 ianuarie 2014
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:.
Prin Decizia penală nr. 69/Ap din 18 iunie 2013 pronunțată de
Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,
a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul
Brașov împotriva Sentinței penale nr. 96/S din 01 aprilie 2013,
pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul penal nr.
8556/62/2012.
A fost desființată în parte sentința mai sus menționată, numai cu
privire la greșita reținere a dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen.
relativ la infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin.
(1) și (4) C. pen., pentru inculpatul I.D.Ș.
Rejudecând în aceste limite, cu privire la infracțiunea de
distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., s-au
reținut pentru inculpatul I.D.Ș. dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a)
și alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Instanța de apel a respins cererile de schimbare a încadrării
juridice formulate de inculpații C.D.Ș. și I.D.Ș.
Au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpații
R.M.M., C.D.Ș. și I.D.Ș. împotriva aceleiași sentințe penale.
S-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților R.M.M. și
C.D.Ș. și s-a dedus în continuare prevenția de la 01 aprilie 2013
la zi.
22
Au fost obligați cei trei apelanți inculpați la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut
următoarele:
Prin Sentința penală nr. 96/S din 01 aprilie 2013 pronunțată de
Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 8566/62/2012 s-a dispus:
I. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice
din infracțiunea de instigare la tentativă la omor deosebit de grav
pentru inculpatul R.M.M. prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la
art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) și e)
C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de
art. 25 C. pen. raportat la art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art.
175 alin. (1) lit. a) și e) C, pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) și c) C.
pen.
S-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice dată
faptelor prin actul de sesizare, cereri formulate de inculpații
I.D.Ș. și C.D.Ș.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art.
174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. și art. 176 alin.
(1) lit. a) și c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost
condamnat inculpatul R.M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de
instigare la tentativă de omor deosebit de grav, la pedeapsa
principală de 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a
II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.
S-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)
C. pen., pe durata executării pedepsei.
23
În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen. a fost revocat
beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei
închisorii de 16 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.
303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Brașov rămasă
definitivă prin Decizia nr. 3508 din 04 iulie 2002 a Curții
Supreme de Justiție și a fost contopit restul rămas neexecutat de
1625 de zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul
urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare la
care s-a adăugat un spor de 6 luni, rezultând pedeapsa cea mai
grea, de 9 ani și 6 luni.
În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen. cu
aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat
pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la distrugere, la
pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.
Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.
În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., a fost revocat
beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei
închisorii de 16 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.
303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Brașov rămasă
definitivă prin Decizia nr. 3508 din 04 iulie 2002 a Curții
Supreme de Justiție și a fost contopit restul rămas neexecutat de
1625 de zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul
executând pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare la
care a fost adăugat un spor de 6 luni, rezultând o pedeapsă de 5
ani închisoare.
În baza art. 39 C. pen., rap. la art. 33 lit. a) C. pen. art. 34 lit. b)
C. pen. și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus
aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 9
24
ani și 6 luni închisoare la care a fost adăugat un spor de 6 luni
închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa principală de
10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)
C. pen. pe durata a 5 ani.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 23 mai 2012 la
zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută măsura arestului
preventiv luată față de acest inculpat.
II. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1)
lit. a) și e) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea
art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.D.Ș. pentru
săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, la
pedeapsa principală de 8 ani închisoare și pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64
alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.
În baza art. 217 alin. (1) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b)
C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat pentru
săvârșirea infracțiunii de distrugere la pedeapsa de 4 ani și 6 luni
închisoare.
25
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. au fost
final pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și pedeapsa
zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestului
preventiv luată față de acest inculpat.
III. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1)
lit. a) și e) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea
art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen.,
s-a dispus condamnarea inculpatului I.D.Ș. pentru săvârșirea
infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, la pedeapsa
principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a
II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 2 ani.
În baza art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin.
(1) lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76. alin. (2) C. pen., a fost
condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de
distrugere, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
26
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. au fost
final pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și pedeapsa
zi.
S-a constatat că inculpatul se află sub puterea măsurii preventive
a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu respectiv
orașul Z., decât cu încuviințarea instanței de judecată, măsură
care dăinuie până la rămânerea definitivă a prezentei sau până la
noi dispoziții.
Au fost obligați inculpații în solidar să plătească părții civile
C.E. suma de 20.000 RON, cu titlu de daune materiale.
S-a luat act că părțile vătămate M.V. și C.C. jr. nu s-au constituit
părți civile.
S-a constatat că sunt mijloace materiale de probă și rămân
atașate dosarului cauzei bunurile ambalate în colete aflate la
Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Brașov, identificate
după cum urmează:
Coletul nr. 1 plic de plastic ce conține cioburi de sticlă arse
Coletul nr. 2 plic de plastic ce conține o cârpă ridicată din jurul
gâtului de sticlă
Coletul nr. 3 plic de plastic ce conține o bucată de mochetă
27
Coletul nr. 4 plic de plastic ce conține o cârpă ridicată din zona 1
Coletul nr. 5 plic de plastic ce conține o bucată de mochetă
Coletul nr. 6 plic de plastic ce conține gât de sticlă
Coletul nr. 7 plic de plastic ce conține un pet de 2,5 litri de "A."
Coletul nr. 8 plic de plastic ce conține 2 peturi de 0,5 litri "D."
ce conțin o substanță de culoare gălbuie
Coletul nr. 9 plic de hârtie ce conține o brichetă "K." de culoare
albă
Coletul nr. 10 sac ce conține o pungă de plastic de culoare alb,
roșu, albastru
Plic cu urmele ridicate de pe un pet și o pungă de plastic ridicate
cu ocazia cercetării la fața locului.
S-a dispus restituirea către inculpatul C.D.Ș. a telefonului mobil
marca S. model X, cu seria X1 cu acumulator marca S. și cartelă
SIM O. seria X2.
S-a dispus restituirea către inculpatul I.D.Ș. a telefonului mobil
marca N., cu seria X3 cu acumulator și cartelă O. seria X4,
cartelă C. cu seria X5, cartelă W. cu seria X6 număr Y.
S-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpați.
Au fost obligați inculpații la plata sumei de 700 de RON, cu titlu
de cheltuieli judiciare.
Prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Brașov din data de 10 august 2012, au fost
trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații:
28
1. I.D.Ș. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor
deosebit de grav, prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen, raportat la
art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin.
(1) lit. a) C. pen. și. distrugere prev. de art. 217 alin. (1), (4) C.
pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.;
2. C.D.Ș. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor
deosebit de grav, prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la
art 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin.
(1) lit. a) C. pen. și distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1), (4)
C. pen., fiecare cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., totul
cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. și
3. R.M.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la
tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 25 C. pen.
raportat la art. 20 alin. (1) C. pen., raportat la art. 174 C. pen.,
art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
și instigare la distrugere prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la
art. 217 alin. (1), (4) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 37 alin. (1)
lit. a) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În actul de sesizare s-a reținut că în noaptea de 01/02 aprilie
2012, în municipiul Săcele, pe b-dul. G.M. nr. 374 unde
locuiește familia C., a izbucnit un incendiu. Organele de poliție
s-au deplasat la fața locului unde au constatat că imobilul
respectiv este format din demisol, parter și pod, incendiul fiind
localizat la nivelul demisolului locuit de către M.V. M.V. a
suferit multiple arsuri, fiind transportat pentru acordarea de
prim-ajutor medical de specialitate la Spitalul Județean.
Din primele cercetări s-a stabilit că incendiul a fost provocat în
mod intenționat de către două persoane, acestea aruncând pe
geamul de la demisol sticle incendiare. Aceste constatări s-au
29
întemeiat pe găsirea la fața locului a unei brichete și a unei pungi
de plastic în care se afla o sticlă de doi litri din plastic având în
interior benzină (o treime din capacitate). De asemenea,
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a comunicat că folosirea
intenționată a sursei de aprindere a determinat producerea
incendiului.
În cauză au fost efectuate rapoarte de constatare tehnico-
științifică din care reiese că impresiunile papilare ridicate de pe
punga identificată la fața locului au fost create de către I.D.Ș.,
C.D.Ș. și M.M.
Procurorul a apreciat că față de materialul, probator administrat
în cauză rezultă că I.D.Ș. împreună cu C.D.Ș. au aruncat două
sticle incendiare în imobilul situat în municipiul Săcele, pe b-
dul. G.M. nr. 374, M.V. suferind arsuri ca urmare a acțiunii
descrise mai sus (arsuri gr. I-II la nivelul extremității cefalice și
căilor aeriene superioare prin flacără și arsuri gr. II-III mâini
bilateral).
Spre locul respectiv, cei doi au fost transportați de către M.M. și,
după comitere, cei doi au fost luați de către aceeași persoană
menționată cu taximetrul pe care-și desfășoară activitatea.
Procurorul apreciază de asemenea că, sub aspect subiectiv, din
declarațiile inculpaților I. și C. se desprinde ideea că se cunoștea
aspectul că locuința respectivă era locuită în mod curent. De
asemenea, se desprinde și aspectul referitor la lipsa unor
verificări prealabile a celor doi autori în direcția aflării sau nu a
vreunei persoane la momentul comiterii în camera incendiată și
se concluzionează că cei doi inculpați au acceptat posibilitatea
pierderii vieții unei persoane, astfel încât intenția indirectă se
poate reține în mod justificat.
30
În determinarea participației inculpatului R. s-a pornit de la un
eveniment întâmplat în cursul anului 2011, când fratele
inculpatului mai sus menționat, și anume R.P. a violat-o pe
minora C.K. (fiica soților C.). Acest viol a făcut obiectul
Dosarului penal nr. 232/1372/2011 se arată și se subliniază că la
dosar au fost depuse documentele apreciate relevante sub
aspectul analizat.
Ca urmare a comiterii faptei de viol, R.P. a fost condamnat în
primă instanță la 16 ani închisoare, prin Sentința penală nr. 80/S
din data de 25 noiembrie 2011 a Tribunalului pentru minori și
familie Brașov. Sentința respectivă a fost apelata de către R.P.,
astfel încât, la începutul anului 2012, se judeca apelul în cauză.
Între timp, familia R. a desfășurat o intensă activitate de
convingere a familiei C. în sensul ca minora C.K. să-și schimbe
declarațiile în favoarea lui R.P. - cu alte cuvinte și mai simplu
exprimat, minora ar fi urmat să declare că a întreținut raporturi
sexuale benevole cu R.P., astfel încât persoana amintită ar fi
beneficiat eventual de o schimbare a încadrării juridice din viol
în act sexual cu un minor, reducerea pedepsei fiind în acest caz
substanțială.
Procurorul arată că în această activitate a fost implicat și
R.M.M., iar întrucât demersurile nu au dat roadele scontate
R.M.M., a luat hotărârea contactării lui C.D.Ș. în vederea
incendierii casei familiei C. chiar cu o zi înainte de termenul
fixat în dosarul unde R.P. avea calitatea de apelant.
Între R.M.M. și C.D.Ș. a preexistat o relație de amiciție din
perioada când amândoi au fost închiși în Penitenciarul Codlea.
31
Datorită faptului că familia C. nu a dorit ca minora C.K. să-și
modifice declarațiile pentru ca R.P. (fratele lui R.M.M.) să
beneficieze de clemența instanței de judecată, R.M.M. a decis că
va proceda prin intermediari la incendierea casei unde familia
respectivă locuiește.
Astfel, pe data de 01 aprilie 2012 R.M.M. i-a solicitat lui M.M.
să-i transporte pe inculpații C.D.Ș. și I.D.Ș. pe ruta Gara Brașov
- Săcele, b-dul. G.M. nr. 374 unde acești doi inculpați au
incendiat casa familiei C.
Prima instanță a făcut o amplă analiză a mijloacelor de probă
administrate în faza de urmărire penală, respectiv: declarațiile
martorului cu identitate protejată "I.G.", raport de expertiză
medico-legală, proces-verbal de cercetare la fața locului,
declarațiile martorilor C.C., B.V., C.K., M.M., I.S., R.F., C.I.,
O.I., T.M., C.D.Ș. Sr., C.V., T.O., ale inculpaților și declarațiile
părților vătămate M.V.,. C.C. și C.E., cele 3 rapoarte de
constatare tehnico-științifică datate 26 aprilie 2012, adresa
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, înscrisuri,
procese-verbale de cercetare la fața locului plus planșele foto
aferente, adresă din partea ISU Brașov și procesele-verbale din
care reiese traficul telefonic și localizarea terminalelor
telefonice, acte ce au reieșit din cercetarea documentelor puse la
dispoziție de către Unitatea Teritorială de Analiza Informațiilor
Brașov.
În timpul cercetării judecătorești, instanța a administrat
nemijlocit mijloace de probă, respectiv declarațiile inculpatului
I.D.Ș., ale părții vătămate M.V., ale martorilor C.C., M.M.,
I.G., B.V., J.I., J.M., C.D.Ș., T.O., O.I., T.M.O., I.S. și T.I.D.
32
Au fost audiați în fața instanței doi martori cu identitate protejată
având ca teză probatorie presiunile făcute de inculpatul R.M.M.
asupra martorului M.M. și asupra coinculpatului I. pentru a-și
schimba declarațiile și a fost efectuată o cercetare la fața locului.
În urma analizării mijloacelor de probă arătate mai sus, prima
instanță a stabilit că situația de fapt reținută în rechizitoriu este
corectă.
În fapt, s-a reținut că după ce unul dintre frații R., respectiv P. a
fost arestat pentru că lipsise de libertate și violase pe minora
C.K., ceilalți frați au încercat în mod repetat a determina familia
acesteia a primi o sumă de bani și în schimbul acestei sume
minora să își schimbe declarația în instanță pentru ca R.P. să
primească o pedeapsă mai ușoară. Au apelat la persoane
apropiate familiei care au transmis mesajul fraților R. însă
încercările lor au rămas fără rezultat.
Lovindu-se de refuzul părinților minorei, R.M.M. a luat legătura
cu inculpatul C., pe care îl cunoscuse în penitenciar (deși a negat
acest lucru) și i-a cerut să incendieze casa familiei C. Nu s-a
putut stabili care a fost discuția purtată între aceștia, dar rezultă
evident că inculpatul știa că acel imobil este locuit chiar din
modul în care a înțeles să își facă apărarea, în sensul că, deși nu
amintește de familia C., declară că știa că M.V. locuiește la
parter.
C.D.Ș. îl contactează pe I.D.Ș. și îi cere să îl însoțească în Săcele
(pentru a da foc la o casă).
R.M.M. îi solicită lui M.M., un taximetrist din Săcele cunoscut
al fratelui său R.C., să efectueze o cursă din Brașov în Săcele,
spunându-i că îl va suna o persoană. C.D.Ș. îl apelează în data
33
de 01 aprilie 2012 la ora 20:50:24 pe R.M.M., înainte de faptă
fiind preluat de celula situată în oraș Z.
Ulterior, inculpații I. și C. s-au deplasat din Z. către Brașov în
zona Gării Centrale. Din Gară, cei doi inculpați au fost luați de
către martorul M.M. (taximetrist) cu autoturismul marca D.L. de
culoare albă cu numărul de înmatriculare X.
Pe drum, cei doi inculpați au umplut o sticlă de plastic de doi
litri cu motorină și au cumpărat două sticle cu vin, recipientele
fiind introduse într-o pungă din plastic identificată ulterior la
fața locului. Cu ajutorul sticlelor de vin și cu combustibilul
achiziționat, cei doi inculpați au confecționat două proiectile tip
"Molotov". Martorul M.M. i-a dus pe cei doi inculpați până în
apropierea casei unde locuiește familia C., pe b-dul. G.M. la
numărul 374. Din locul unde martorul M.M. a oprit
autoturismul, acesta nu avea vedere directă asupra imobilului în
discuție astfel încât nu și-a dat seama care este planul
inculpaților I. și C. Martorul M.M. a negat inițial implicarea sa,
dar s-a stabilit că s-a aflat în intervalul critic din 01 aprilie 2012
orele 23:01:51 - 23:24:12 pe raza municipiului Săcele, telefonul
său fiind preluat de către releul - strada P. nr. 18 SC E.S. în
timpul a două convorbiri, aceste aspecte coroborate cu declarația
sa ulterioară confirmă faptul că acesta i-a transportat pe I.D.Ș. și
C.D.Ș. și i-a așteptat în zona comiterii faptei, care este acoperită
de celula mai sus menționată.
Ajungând în dreptul casei familiei C., cei doi inculpați au aprins
recipientele și le-au aruncat prin geamul de la parter unde locuia
M.V., care era deschis, așa cum a afirmat inițial I.D.Ș.,
declarație asupra căreia i s-a cerut să revină.
34
Datorită acestei fapte, camera respectivă a fost incendiată, M.V.
suferind arsuri gr. I-II la nivelul extremității cefalice și căilor
aeriene superioare prin flacără și arsuri gr. II-III mâini bilateral.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 820E din 04
aprilie 2012, partea vătămată M.V. prezenta la data examinării
leziuni traumatice sub formă de arsuri corporale gr. II-III prin
flacără, ce au cuprins 15% din suprafața corporală, ce pot data
din 01 aprilie 2012. Partea vătămată a fost internat la Spitalul
Clinic Județean de Urgență Secția Chirurgie plastică și
reconstructivă, în data de 02 aprilie 2012 orele 00,58, cu
diagnosticul arsură gr. II-III extremitatea cefalică și ambele
membre superioare bilateral, arsură palpebrală ochi drept, edem
conjunctival, arsură gr. II-III la nivelul feței cu edemațierea
țesuturilor moi, la nivelul regiunii fronto-parietale, la nivelul
pavilioanelor ambelor urechi. Leziunile au necesitat 40 - 45 de
zile de îngrijiri medicale și nu au pus în pericol viața părții
vătămate.
După comiterea faptei, cei doi inculpați au fugit spre
autoturismul condus de către M.M. și i-au spus acestuia să
demareze. În autoturism, inculpatul C. l-a sunat pe R.M.M. la
ora 23:34:25, imediat după faptă, fiind preluat de celula situată
în municipiul Brașov, strada P. nr. 10 - zona situată la limita cu
municipiului Săcele, durata apelului fiind de 16 secunde.
Potrivit primei declarații dată de martorul M.M., după ce s-a
urcat în taximetru, inculpatul a sunat și a comunicat că "A
rezolvat" unei persoane pe care nu a putut să o identifice.
Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice
formulate de inculpații C.D.Ș. și I.D.Ș. din tentativă la omor
deosebit de grav prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art
35
174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1)
lit. a) C. pen. în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182
C. pen., considerându-se că cei doi inculpați au acționat sub
aspectul laturii subiective cu vinovăție sub forma intenției
indirecte față de faptul că ambii inculpați au declarat că aveau
cunoștință despre faptul că imobilul respectiv era locuit, că nu s-
au asigurat în prealabil pentru a vedea în concret dacă vreo
persoană este în interiorul camerei sau nu (lucru facil de făcut
având în vedere lumina televizorului care era aprinsă și faptul că
nu existau perdele care ar fi obturat vederea), aspect care
conduce la ideea că cei doi inculpați au acceptat ideea că în
imobil sau chiar în acea cameră se poate afla o persoană. Tot
astfel, mijlocul folosit a fost apt a produce moartea, fiind vorba
de 2 proiectile tip Molotov, care au și provocat de altfel
consecințe grave, împrejurarea că nu a decedat nicio persoană
fiind rezultatul faptului că partea vătămată nu dormea, se afla
într-o poziție care i-a permis să iasă în cel mai scurt timp pe ușa
camerei în curte, cel mai probabil cu spatele către geamurile de
la stradă prin care au fost aruncate proiectilele inflamabile.
În drept, prima instanță a stabilit că fapta inculpatului C.D.Ș.
care în noaptea zilei de 01 aprilie 2012 a aruncat cu un proiectil
inflamabil prin geamul imobilului situat în Săcele b-dul G.M. nr.
374 aparținând familiei C.C. și E. și în care locuia și M.V.,
imobilul fiind deteriorat, iar M.V. suferind arsuri pe 15% din
suprafața corpului cu precădere în zona feței și a căilor
respiratorii întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor
de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 alin.
(1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e)
C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și distrugere prevăzută de
36
art. 217 alin. (1), (4) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C.
pen.
Fapta inculpatului I.D.Ș. care în noaptea zilei de 01 aprilie 2012
a aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat
în Săcele b-dul. G.M. nr. 374 aparținând familiei C.C. și E. și în
care locuia și M.V., imobilul fiind deteriorat, iar M.V. suferind
arsuri pe 15% din suprafața corpului cu precădere în zona feței
și a căilor respiratorii întrunește elementele constitutive ale
infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzut de
art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin.
(1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și distrugere
prevăzut de art. 217 alin. (1), (4) C. pen., totul cu aplicarea art.
33 lit. b) C. pen.
Fapta inculpatului R.M.M. de a determina pe C.D.Ș. și pe I.D.Ș.
să incendieze imobilul situat în municipiul Săcele, B-dul. G.M.
nr. 374, fapt dus la îndeplinire în noaptea de 01/02 aprilie 2012,
în interiorul imobilului aflându-se partea vătămată M.V.,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare
la tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 25 C. pen.
raportat la art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art.
175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) și c) C.
pen. și instigare la distrugere prevăzută de art. 25 C. pen.
raportat la art. 217 alin. (1), (4) C. pen., totul cu aplicarea art. 33
lit. b) C. pen. Având în vedere antecedentele penale ale
inculpatului R.M.M., în cauză se va reține în raport cu fiecare
faptă descrisă incidența art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților,
prima instanță a ținut seama de modalitatea în care au fost
săvârșite faptele, de mijloacele folosite și urmarea produsă, așa
37
cum aceasta rezultă din probele administrate în cauză și mai sus
descrise, dar și de profilul socio-moral al inculpaților conturat în
referatele de evaluare întocmite de serviciul de probațiune și
antecedentele lor penale.
Astfel, inculpatul R.M.M. nu se află la primul contact cu legea
penală, datele existente la dosar relevând preocupări
infracționale ale acestuia încă din etapa de tânăr adult, pentru
care a ajuns să fie sancționat penal, dar și a preocupărilor
antisociale pentru care a fost în atenția poliției din localitatea de
domiciliu. Aceeași atitudine antisocială și problemele de
comportament deficitar sunt regăsite și în perioada executării
pedepsei anterioare, aspect care indică o receptivitate și
influență scăzută a intervenției de reeducare asupra componentei
sociale a conduitei inculpatului, cu menționarea influenței
pozitive a traseului școlar prin completarea nivelului de studii,
prin însușirea achizițiilor școlare ca scrisul și cititul.
Specificitatea familiei de proveniență a inculpatului, respectiv
organizarea de clanuri și exercitarea de influențe în rândul
comunității din care provine, promovarea acestui stil de viață și
în prezent, la care a aderat și inculpatul atât în perioada
anterioară anului 2000 când a fost prima dată încarcerat, cât și în
perioada ulterioară liberării sale condiționate la începutul anului
2012, indică menținerea unei componente antisociale cu caracter
constant în conduita generală a inculpatului. Deși relaționarea sa
intrafamilială, în propria sa familie se bazează pe afectivitate
regăsită mai ales în relaționarea cu copiii săi, nu a dus la evitarea
de către inculpat a situațiilor de risc infracțional.
Inculpatul a săvârșit prezenta faptă în stare de recidivă
postcondamnatorie respectiv după liberarea sa condiționată din
executarea unei pedepse aplicată prin Sentința penală nr. 303 din
38
11 octombrie 2000 a Tribunalului Brașov rămasă definitivă prin
Decizia nr. 3508 din 04 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție și
cu un rest rămas neexecutat de 1625 de zile, fiind aplicabile
dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen.
Inculpatul C.D.Ș. a crescut și s-a dezvoltat într-un mediu
favorabil caracterizat de armonie. Cu toate acestea, ignorând
eforturile părinților inculpatul s-a implicat în săvârșirea de fapte
penale - falsificare de monedă, înșelăciune, furt calificat,
infracțiuni la legea circulației pe drumurile publice - fapte pentru
care a executat o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni fiind
liberat la data de 27 mai 2011. Atitudinea manifestată relativ la
infracțiunile săvârșite este aceea de minimalizare, de neasumare
a responsabilității. Cu privire la prezenta faptă, deși la nivel
declarativ își exprima regretul pentru suferința adusă, nu
manifestă empatie față de partea vătămată, minimalizând
efectele negative ale faptei sale și plasând responsabilitatea în
sarcina altuia.
Inculpatul a săvârșit prezenta faptă în stare de recidivă
postexecutorie raportat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare
aplicată prin Sentința de contopire nr. 782 din 05 august 2010 a
Judecătoriei Moreni din executarea căreia a fost liberat
condiționat la data de 27 mai 2011 cu un rest de pedeapsă de
240 de zile, pedeapsa fiind considerată executată anterior
prezentei fapte.
Inculpatul I.D.Ș. nu a fost condamnat anterior la o pedeapsă
penală. Provine dintr-o familie monoparentală ca rezultat al
divorțului, părinților și poate fi caracterizat ca o persoană
imatură, influențabilă și cu o toleranță crescută la frustrare, cu
manifestări dezadaptive din punct de vedere comportamental.
39
Împrejurarea că a avut o atitudine sinceră de la începutul
procedurii, faptul că ulterior și-a schimbat poziția datorându-se
presiunilor exercitate asupra sa în mediul penitenciar, grefate pe
structura sa dependentă, dornic de contacte sociale, dar în
același timp incapabil să se autoprotejeze, a fost reținută ca și
circumstanță atenuantă în beneficiul acestuia.
Sub aspectul laturii civile, prima instanță a admis acțiunea civilă
exercitată de C.E. și a dispus obligarea inculpaților să plătească
suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale, considerând că
sunt justificate de probele administrate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă
Tribunalul Brașov și inculpații.
În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul a arătat în esență că
sunt nesatisfăcătoare pedepsele aplicate inculpaților, întrucât
circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale
inculpatului justifică o pedeapsă într-un cuantum mult mai
ridicat. Astfel gradul de pericol social concret al faptei comise
este deosebit de ridicat iar inculpații R.M.M. și C.D.Ș. au dat
dovadă de perseverență infracțională, săvârșind fapta în stare de
recidivă.
În fața instanței, Parchetul a suplimentat motivele de apel cu
unul vizând nelegalitatea sentinței, respectiv greșita reținere
pentru inculpatul I.D.Ș. a dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen.
pentru infracțiunea de distrugere.
Inculpatul I.D.Ș. a solicitat schimbarea încadrării juridice a
faptei de tentativă de omor deosebit de grav în vătămare
corporală din culpă, arătând în esență că nu a urmărit sau
acceptat producerea decesului vreunei persoane prin fapta
40
săvârșită, ci doar a urmărit producerea de distrugeri la acel
imobil. Nu a știut inculpatul că se afla partea vătămată M.V. în
cameră, astfel că nu se impune reținerea intenției de a vătăma
această persoană. Consideră inculpatul că nu a făcut altceva
decât să-l urmeze pe C.D.Ș. pentru a incendia o casă, despre
care nu cunoștea că ar fi locuită în acea noapte și că nu trebuie
să răspundă penal decât pentru infracțiunea de distrugere.
Trebuie să se aibă în vedere atitudinea inculpatului și starea sa
psihică ce l-a determinat să accepte propunerea de a participa la
această faptă, fără a conștientiza pe deplin ceea ce face. Solicită
în consecință admiterea apelului, schimbarea încadrării juridice
a faptei și aplicarea unei pedepse mai mici.
Inculpatul C.D.Ș. a formulat, în cadrul, apelului, cerere de
schimbare a încadrării juridice a faptei de tentativă de omor
deosebit de grav în vătămare corporală, prevăzută de art. 181
alin. (1) C. pen., arătând în esență că a intenționat să-l sperie pe
M.V. pentru a-l determina să-i restituie banii dați pe motorină
nelivrată.
Inculpatul a invocat mai multe motive de apel după cum
urmează:
- a solicitat restituirea cauzei la parchet întrucât modul în care au
fost întocmite actele de înregistrare a cauzei la parchete și
neelucidarea cauzei sub toate aspectele în ceea ce privește
producerea incendiului și participarea lui M.M. la săvârșirea
faptei impun refacerea urmăririi penale;
- nu se poate reține infracțiunea de tentativă de omor deosebit de
grav prin cruzimi, pe de o parte pentru că victimei nu i s-a pus
viața în primejdie, astfel cum rezultă din raportul de expertiză
medico-legală, iar pe de altă parte nu a existat o manifestare de
41
ferocitate în comiterea infracțiunii de natură să provoace
suferințe prelungite, inculpatul neurmărind provocarea de
suferințe fizice și moartea victimei;
- a fost contestat raportul de expertiză medico-legală psihiatrică
întocmit în faza de urmărire penală, iar în lipsa unui asemenea
raport întocmit legal nu a avut loc o individualizare corectă a
pedepsei ce a fost aplicată inculpatului acesta neîncadrându-se în
profilul socio-psihologic al unui criminal crud care se
caracterizează prin existența unor fapte asemănătoare în cazierul
acestuia.
Solicită inculpatul achitarea pentru infracțiunea de tentativă de
omor deosebit de grav și condamnarea cu aplicarea art. 3201 C.
proc. pen. pentru infracțiunea de distrugere.
Inculpatul R.M.M. a solicitat să se dispună achitarea sa pentru
infracțiunile de care este acuzat, arătând că nu are nicio
implicare în aceste fapte, că nu a luat legătura cu C.D.Ș. pentru
a-l instiga sau cu martorul M.M. pentru a-l prelua pe acest
inculpat de la gara Brașov. Nu a exercitat presiuni asupra
membrilor familiei C. pentru a-și modifica declarațiile din
proces, fiind confundat de martori cu frații săi. Arată că există o
serie de contradicții între declarațiile martorului M.M. date pe
parcursul procesului, contradicții care denotă că nu l-a contactat
pe acesta în acea zi, că a fost trimis în judecată și condamnat din
cauza antecedentelor sale penale. Mai arată că nu poate fi legat
pozițional sau în timp de faptă.
În fața instanței de apel a fost administrată proba testimonială,
fiind audiată ca martor mama inculpatului R.M.M., numita
R.C.Z. A fost încuviințată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au
fost depuse la dosar mai multe memorii.
42
Verificând hotărârea atacată sub toate aspectele, în aplicarea art.
378 C. proc. pen., Curtea de apel a constatat următoarele:
Prima instanță a stabilit pe baza materialului probator
administrat în cauză în cursul urmăririi penale o stare de fapt
corectă constând în esență în aceea că, după ce unul dintre frații
R., respectiv P. a fost arestat pentru că lipsise de libertate și
violase pe minora C.K., ceilalți frați au încercat în mod repetat a
determina familia acesteia a primi o sumă de bani și în schimbul
acestei sume minora să își schimbe declarația în instanța pentru
ca R.P. să primească o pedeapsă mai ușoară.
Au apelat la persoane apropiate familiei care au transmis
mesajul fraților R. însă încercările lor au rămas fără rezultat.
Presiunile pentru schimbarea declarațiilor au fost intensificate de
familia R. în apropierea termenului de judecată la Curtea de
Apel Brașov al respectivei cauze, respectiv 03 aprilie 2012.
Aceste presiuni rezultă fără dubiu din declarațiile martorilor
B.V., C.C., C.K. și ale părților vătămate C.C. jr. și C.E.,
declarații ce se coroborează.
Martorul C.C. și partea vătămată C.C. jr. au precizat că
aproximativ la jumătatea lunii martie 2012, inculpatul R.M.M. a
venit la locuința familiei C. propunând suma de 3000 euro
pentru ca victima violului, C.K., să-și schimbe declarația în
dosarul penal în care era cercetat fratele inculpatului.
Martorul B.V. a precizat că în data de 29 martie 2012, patru
persoane din familia R., printre care și inculpatul, i-au solicitat
să intermedieze o înțelegere cu familia C., pentru schimbarea
declarației, în schimbul sumei de 3000 euro, iar a doua zi,
martorul a purtat o discuție cu bunicul minorei, martorul C.C. și
43
cu mama acesteia, partea vătămată C.E., discuția fiind auzită și
de minora, care nu a mai suportat presiunea la care era supusă și
a încercat să se sinucidă în ziua următoare.
Pe data de 30 martie 2012, cei patru membri ai familiei R. s-au
întors la locuința martorului B.V. pentru a se interesa de
rezultatul discuției, ocazie cu care unul dintre aceștia a purtat o
discuție telefonică scurtă cu partea vătămată C.E.
Din declarațiile analizate mai sus rezultă existența unor încercări
ale familiei R. de a o determina pe minora C.K., victimă a
violului, să-și schimbe declarațiile în favoarea fratelui lor, pentru
a se ajunge, în opinia acestora, la o schimbare de încadrare
juridică în act sexual cu un minor.
De asemenea, din procesul-verbal aflat la dosar de urmărire
penală rezultă că numărul de telefon folosit de inculpatul R. a
apelat numărul de telefon al martorului B.V. în perioada 30 - 31
martie 2012 de 5 ori.
Instanța de apel consideră că sunt dovedite, prin aceste mijloace
de probă, eforturile membrilor acestei familii, eforturi în care a
fost implicat și inculpatul, de a obține o schimbare a declarațiilor
mai înainte de termenul fixat pentru judecarea apelului,
respectiv 03 aprilie 2012, astfel încât să se reducă substanțial
pedeapsa aplicată.
În acest context, lovindu-se de refuzul părinților minorei,
mobilul săvârșirii faptei de către inculpatul R.M.M. apare ca
fiind bine conturat, acesta dorind prin orice mijloace să o
determine pe C.K. să-și schimbe declarațiile.
Inculpații C. și R. se cunosc din perioada detenției în
penitenciarul Codlea, fiind dovedit cel puțin un moment în care
44
cei doi se aflau la curtea de plimbare împreună, astfel cum
rezultă din ordonanța parchetului aflată la dosar de urmărire
penală. Având în vedere procedurile penitenciare de scoatere la
curtea de plimbare, pe serii și grupe ce nu se schimbă prea des,
se poate trage concluzia că în mod frecvent cei doi se întâlneau
la curtea de plimbare, fiind scoși împreună în același timp. De
altfel, cei doi se puteau întâlni și în camerele de deținere sau pe
holul secției, din moment ce la regim semideschis de executare
ușile camerelor nu sunt închise iar deținuții cazați pe aceeași
secție se pot întâlni oriunde pe acea secție.
Prin urmare, apărarea inculpatului R., în sensul că nu-l cunoaște
suficient de bine pe inculpatul C. astfel încât să-l instige la
săvârșirea faptei, nu poate fi reținută.
Cu privire la numărul de telefon mobil folosit în acea perioadă
de inculpatul R., din declarația martorei T.O. rezultă fără dubiu
că numărul deținut de acesta era X, număr prin intermediul
căruia a ținut o bună perioadă de timp legătura cu inculpatul.
Din declarațiile martorilor T.M.O., O.I. C.I., C.D.Ș. Sr. și C.V.,
coroborate cu procesul-verbal aflat la d.u.p., rezultă că numărul
de telefon mobil folosit de inculpatul C. la data faptelor este Y.
Din analiza apelurilor telefonice efectuate între aceste două
numere de telefon, realizată prin procesul-verbal aflat la dosar
de urmărire penală, rezultă existența unui apel efectuat de pe
numărul de telefon aparținând inculpatului C. către numărul
aparținând inculpatului R., la data de 01 aprilie 2012, ora 20,50,
apelul fiind preluat de celula situată în Z.
În declarațiile inițiale date de martorul M.M. se menționează că
în data de 01 aprilie 2012 a primit un apel telefonic de la
45
inculpatul R. în care i s-a comunicat că o să primească un
telefon de la un prieten de-al lui care-i va solicita o cursă cu
taximetrul în acea seară. În jurul orei 22, martorul a fost sunat de
inculpatul C., pe care l-a transportat împreună cu inculpatul I. în
municipiul Săcele.
Ulterior, martorul M.M. și-a schimbat declarația în sensul că nu
ar fi vorbit cu inculpatul R.M.M. în acea zi, dar aceste schimbări
sunt cauzate de presiunile la care a fost supus pentru a-și
schimba declarația, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor
sub acoperire audiați de prima instanță.
Primul dintre martorii audiați în fața instanței, ale cărui
declarații se află la filele 173 din volumul II, a precizat că a fost
de față când martorul M.M. s-a întâlnit cu membrii familiei R.,
aceștia determinându-l să-și schimbe declarația. Martorul mai
precizează că au avut loc mai multe întâlniri, iar martorul era
speriat.
Martorul cu identitate protejată din penitenciar a declarat că a
luat cunoștință, ca urmare a socializării din penitenciar, că
inculpatul R., prin intermediul familiei, i-a cerut lui M.M. să
schimbe declarațiile cu privire la traseul avut în acea noapte și la
convorbirea telefonică.
Relevantă este declarația dată în calitate de martor, în care
specifică cât se poate de clar că a purtat o discuție telefonică cu
inculpatul R., iar nu cu altcineva din familia sa.
Cu privire la persoana care a inițiat apelul, martorul declară că a
fost sunat de inculpat, după care revine și arată că este posibil să
fi primit un beep și să fi sunat înapoi. Nu are relevanță cine a
inițiat acel apel, ci important este pentru cauză existența acelei
46
convorbiri telefonice între inculpat și martor, discuție în cadrul
căreia s-a stabilit de comun acord luarea celorlalți doi inculpați
din zona gării Brașov în acea seară.
Din analiza apelurilor telefonice efectuate de pe cele două
numere de telefon ce aparțin inculpatului R. și martorului,
rezultă existența unei convorbiri telefonice în data de 01 aprilie
2012, ora 14:46:04 între cei doi, aspect ce confirmă susținerea
martorului în sensul că a discutat telefonic cu inculpatul în acea
zi.
Cu ocazia confruntării dintre cei doi, martorul M.M. răspunde
clar afirmativ la prima întrebare a procurorului legată de
solicitarea venită din partea inculpatului de a efectua cursa de
taxi în seara de 01 aprilie 2012, iar pe parcursul confruntării,
precizează printre altele că a fost sunat de persoana despre care a
afirmat în timpul audierilor că este inculpatul R., care i-a spus
"M., vezi că o să te sune cineva să-l duci în Săcele." Instanța
consideră că ezitarea ulterioară a martorului în confruntarea
avută cu inculpatul nu poate duce la o altă concluzie, atâta
vreme cât martorul nu a precizat că ar fi fost sunat de o altă
persoană, iar dovada apelului telefonic dintre numerele de
telefon dovedite ca aparținând celor două persoane a fost făcută.
Nu are relevanță nici modalitatea în care cei doi au ajuns, să se
cunoască (în școala generală sau ulterior), acest aspect
neprezentând importanță. Martora audiată de instanța de apel,
mama inculpatului, precizează că îl cunoaște pe M.M. de mai
mulți ani și recurgea, la serviciile sale în mod constant, martorul
precizând că a mai fost solicitat de inculpat pentru drumuri la
București și cu alte ocazii.
47
După incendiere, în autoturismul martorului M.M., inculpatul C.
l-a sunat pe R.M.M. la ora 23:34:25, imediat după faptă, fiind
preluat de celula situată în municipiul Brașov, strada P. nr. 10 -
zona situată la limita cu municipiului Săcele, durata apelului
fiind de 16 secunde, aspect ce se coroborează cu declarația
inițială a martorului în care a precizat că inculpatul C. a efectuat
un apel în care a precizat că "a rezolvat".
Față de aceste aspecte dovedite prin mijloacele de probă
analizate mai sus, instanța de apel consideră că în mod corect
tribunalul a reținut participarea inculpatului R. la faptele
săvârșite, în modalitatea expusă mai sus.
Inculpatul C. a recunoscut că a mers în Săcele și a incendiat
respectiva casă, formulând însă o apărare care are ca unic scop
excluderea inculpatului R. din această activitate infracțională.
Este evident că, indiferent care a fost mobilul săvârșirii faptei,
răspunderea penală a inculpatului C. este aceeași, pentru
încadrarea juridică a faptei săvârșite neinteresând mobilul.
Apărarea inculpatului C. care nu poate avea niciun efect
exonerator de răspundere față de acesta, ci față de inculpatul R.,
denotă încă o dată relațiile dintre cei doi, cel de-al doilea având
evident un ascendent asupra primului. Inculpatul C. nu face
altceva decât să încerce prin toate eforturile să nu-l implice pe
inculpatul R. în această faptă.
Această apărare, referitoare la o cumpărare de motorină de la
partea vătămată M.V., ce nu a fost susținută inițial nici de
inculpatul I. (acesta în urma presiunilor efectuate asupra lui a
revenit și a susținut apărarea) a fost înlăturată de tribunal, în
mod temeinic, în urma analizării probelor, astfel că nu se va mai
reveni asupra acestei chestiuni.
48
Ce nu reușește să explice convingător inculpatul C. este tocmai
legătura cu taximetristul M.M., respectiv cum a ajuns să-l sune
pe acesta în acea seară, în condițiile în care martorul a precizat
că nu-l cunoaște.
Este greu de explicat cum inculpatul C. avea cartea de vizită a
acestui taximetrist, inculpatul locuind în Z. iar martorul în
Săcele, iar inculpatul deținea un autoturism cu care, astfel cum
susține, s-a mai deplasat în Săcele și-l putea folosi și de această
dată.
Referitor la incendierea propriu-zisă a locuinței părților
vătămate, tribunalul a reținut în mod corect situația de fapt,
necontestată de inculpații I. și C., astfel cum rezultă din probele
administrate.
Implicarea martorului M.M. în săvârșirea acestor fapte, astfel
cum susține apărătorul inculpatului C. și inculpatul R. nu a fost
analizată de Parchet ca și participație penală, dându-i-se acestuia
calitatea de martor. Nu există dovezi că martorul a fost
amenințat de organele de anchetă cu arestarea preventivă și
atribuirea calității de inculpat pentru a da respectivele declarații.
Tribunalul își întemeiază hotărârea de condamnare pe analiza
coroborată a tuturor mijloacelor de probă, iar nu numai pe
declarația acestui martor.
Cu privire la cunoașterea de către cei trei inculpați a faptului că
acea casă este locuită, tribunalul a făcut de asemenea o analiză
temeinică bazată pe mijloacele de probă analizate.
Cu privire la existența controversată a acelui televizor la partea
vătămată M.V., instanța reține că nu a fost enumerat printre
bunurile distruse de incendiu de către pompieri în raportul
49
întocmit, dar existența sa este dovedită prin declarațiile
martorilor și ale părților vătămate, precum și prin aspectul relatat
de partea vătămată C.C. în care a precizat că a auzit inițial o
bubuitură determinată cel mai probabil de explozia televizorului.
Dincolo de existența sau inexistența televizorului deschis în
camera lui M.V., se reține că inculpatul R., ce a fost la acea
locuință, știa că în acea casă locuiește familia C. în mod
permanent, acceptând fără a face nicio verificare ca membrii
familiei să fie acasă în acea noapte.
Faptul că în acea casă nu era lumină vizibilă la ora târzie de
23.30 (astfel cum susțin inculpații), nu-i poate exonera de
răspundere pe aceștia, în condițiile în care știau că este locuită
acea casă și nu există probe că la acel moment era exclus să fie
vreo persoană acasă.
Inculpații nu au urmărit să provoace decesul vreunei persoane,
dar au acceptat cu ușurință și fără a face nicio verificare
prealabilă cu privire la existența vreunei persoane în locuință.
Concluzionând, indiferent dacă ar fi fost lumină vizibilă sau nu
la acea oră, aruncarea a două proiectile de tip Molotov într-o
casă despre care inculpații știau că este locuită permanent
reprezintă o acceptare indiferentă din partea acestora a
producerii rezultatului socialmente periculos, incriminat de disp.
art. 176 C. pen.
Instanța de apel consideră, deci, că situația de fapt a fost corect
reținută de tribunal, pe baza probelor administrate și analizate
temeinic.
Cu privire la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina
inculpaților, tribunalul în mod temeinic a respins cererile de
50
schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații C. și I.,
analizând acceptarea de către aceștia a posibilității producerii
rezultatului socialmente periculos privind decesul celor ce se
aflau în acel imobil, aptitudinea instrumentelor folosite de
inculpați, respectiv 2 proiectile cu benzină tip Molotov.
Inculpații, ce au cunoscut faptul că imobilul era locuit
permanent, au acceptat posibilitatea de a suprima viața
persoanelor ce se aflau în imobil, față de rezultatul pe care l-au
prevăzut, au avut o atitudine indiferentă de acceptare a acestuia,
nu au făcut nimic pentru preîntâmpinarea rezultatului, rămânând
în pasivitate.
Aspectul că victimei nu i-a fost pusă în primejdie viața (reținut
în concluziile raportului medico-legal) nu poate conduce la
concluzia că fapta nu poate fi încadrată juridic în tentativă de
omor, întrucât aceste concluzii medico-legale nu au relevanță, cu
privire la încadrarea juridică a faptei care se stabilește în raport
cu criteriile menționate mai sus, iar nu raportat la concluziile din
actele medicale referitoare la punerea vieții victimei în stare de
primejdie.
Fapta inculpaților întrunește elementele constitutive ale
tentativei la infracțiune de omor deosebit de grav, chiar dacă
actul medical opinează că leziunile nu au pus în primejdie viața
victimei, întrucât cele două noțiuni de "punere în primejdie a
vieții" și de "tentativă la omor" sunt total diferite, prima
depinzând de aspectele medicale, cea de-a doua de contextul
juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei.
Instanța de apel a respins cererile de schimbare a încadrării
juridice a faptelor formulate de inculpații C. și I., considerând că
- în drept - fapta inculpaților C.D.Ș. și I.D.Ș., care în noaptea
51
zilei de 01 aprilie 2012 au aruncat cu un proiectil inflamabil prin
geamul imobilului situat în Săcele b-dul G.M. nr. 374 aparținând
familiei C.C. și E. și în care locuia și M.V., imobilul fiind
deteriorat, iar M.V. suferind arsuri pe 15% din suprafața
corpului cu precădere în zona feței și a căilor respiratorii
întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la
omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen.
raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen.,
art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și distrugere prevăzută de art. 217
alin. (1), (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
Fapta inculpatului R.M.M. de a determina pe C.D.Ș. și pe I.D.Ș.
să incendieze imobilul situat în municipiul Săcele, fadul. G.M.
nr. 374, fapt dus la îndeplinire în noaptea de 01/02 aprilie 2012,
în interiorul imobilului aflându-se partea vătămată M.V.,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare
la tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 25 C. pen.
raportat la art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art.
175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) și c) C.
pen. și instigare la distrugere prevăzută de art. 25 C. pen.
raportat la art. 217 alin. (1), (4) C. pen., totul cu aplicarea art. 33
lit. b) C. pen. Având în vedere antecedentele penale ale
inculpatului R.M.M., în cauză se va reține în raport cu fiecare
faptă descrisă incidența art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
Referitor la individualizarea pedepselor aplicate celor trei
inculpați, tribunalul a avut în vedere toate criteriile prevăzute de
art. 72 C. pen., împrejurările săvârșirii faptelor și circumstanțele
personale ale inculpaților, dar și concluziile rapoartelor
obligatorii de expertiză medico-legală, întocmite cu respectarea
legii și a dreptului la viață privată a inculpatului C., ce a refuzat
examinarea psihologică. Atâta vreme cât medicii specialiști au
52
tras respectivele concluzii, pe baza actelor de la dosar, privind
starea psihică a inculpatului, raportul de expertiză a fost în mod
corect luat în considerare de tribunal.
Cu privire la motivul de apel formulat de parchet privind
netemeinicia sentinței atacate, instanța de apel consideră că în
procedeul de individualizare judiciară a pedepselor aplicate
inculpaților prima instanță a avut în vedere toate criteriile
generale prevăzute de art. 72 C. pen. precum și scopul pedepsei,
astfel cum acesta este reglementat de art. 52 C. pen., situație în
raport de care nu se impune nici majorarea pedepsei aplicate
inculpaților - astfel cum s-a solicitat de către Parchet - și nici
reducerea acesteia, astfel cum s-a solicitat de către inculpați.
Toate împrejurările au fost avute în vedere de către prima
instanță care, în raport cu gradul de pericol concret al faptei și
persoana făptuitorilor, a stabilit pedepse principale corect dozate
sub aspectul cuantumului, în măsură să conducă la atingerea
scopului prevăzut de lege, astfel cum acesta este reglementat de
art. 52 C. pen.
Deși mobilul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor deosebit
de grav este unul ce denotă o periculozitate sporită a
inculpaților, ce au acționat cu nesocotirea flagrantă a valorilor
sociale supreme, respectiv viața persoanelor, în scopul
influențării deciziei ce urma să se pronunțe într-un alt dosar
penal, instanța de apel reține că inculpații nu au urmărit
producerea rezultatului periculos ci au acționat cu intenție
indirectă, acceptând producerea rezultatului, fiind indiferenți
față de eventualitatea producerii acestui rezultat.
Raportat la această formă de vinovăție, instanța de apel a
apreciat ca îndestulătoare pedepsele aplicate inculpaților, care au
53
urmărit cu intenție directă constrângerea părților vătămate să-și
schimbe declarațiile prin distrugerea imobilului în care locuiau,
acceptând posibilitatea producerii rezultatului mai grav,
respectiv decesul acestora.
În măsura în care se dovedea că inculpații au urmărit producerea
decesului părților vătămate, s-ar fi impus majorarea pedepselor
aplicate.
Pentru aceste motive, instanța de apel a apreciat că nu se impune
nici aplicarea unui spor de pedeapsă în urma procedeului
contopirii pentru inculpatul C., considerând pedeapsa aplicată
îndestulătoare pentru a asigura atingerea scopului prevăzut de
lege.
Cu privire la motivele invocate de apărătorul inculpatului C.D.Ș.
privind neregularitățile privind înregistrarea cauzei la parchetele
competente, instanța de apel nu a identificat nicio normă de
drept procesual care să fie încălcată la desfășurarea urmăririi
penale, astfel că va fi respins și acest motiv, considerând că nu
se impune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi
penale. Instanța de apel consideră că urmărirea penală este și
completă, cauza fiind lămurită sub toate aspectele în ceea ce-i
privește pe inculpați.
Pentru argumentele analizate mai sus, au fost respinse și
motivele de apel prin care inculpații au solicitat achitarea lor
pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de
grav, considerând că din probele administrate, prima instanță în
mod corect a reținut că faptele au fost săvârșite de inculpații care
răspund penal cu vinovăție.
54
Nu se poate face aplicarea art. 3201 C. proc. pen. cu privire la
infracțiunea de distrugere relativ la C.D.Ș., întrucât nu sunt
îndeplinite cerințele textului de lege, inculpatul nu a recunoscut
faptele reținute în rechizitoriu și nici nu s-a dispus achitarea
pentru infracțiunea nerecunoscută.
Cu privire la motivul de apel de nelegalitate suplimentat de
parchet în fața instanței de apel, referitor la inculpatul I., instanța
îl consideră întemeiat, deoarece prevederile art. 76 alin. (2) C.
pen. nu pot fi reținute cu privire la infracțiunea de distrugere
prevăzută de art. 217 C. pen., în acest caz, în situația reținerii de
circumstanțe atenuante fiind incidente dispozițiile art. 76 alin.
(1) lit. c) C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații C.D.Ș.,
R.M.M. și I.D.Ș.
Inculpatul R. a făcut referire în cuprinsul declarației de recurs la
incompatibilitatea unuia dintre judecătorii ce au soluționat cauza
în apel, cu privire la care a formulat o cerere de recuzare ce a
fost respinsă.
Ulterior, în data de 4 noiembrie 2013, apărătorul din oficiu a
depus motive scrise de recurs, solicitând în principal, achitarea
inculpatului, conform art. 10 lit. a) din C. proc. pen. și în
subsidiar, redozarea pedepsei, susținând că s-a făcut o greșită
aplicare a disp. art. 72 C. pen. A invocat cazul de casare prev. de
art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
În data de 8 noiembrie 2013, apărătorul ales al inculpatului a
transmis prin fax motive scrise de recurs, criticând hotărârea în
temeiul art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., pe motiv că s-a
dispus în mod greșit condamnarea inculpatului R., deși nu sunt
55
îndeplinite condițiile prevăzute de norma de incriminare pentru
infracțiunea de instigare la tentativă la omor calificat. Se susține
că nu s-a demonstrat că inculpatul i-a determinat pe numiții C. și
I. să săvârșească fapta penală și că instanțele au reținut în mod
greșit anumite aspecte ce au condus la condamnarea inculpatului
R. Astfel, se face referire la inexistența unei legături directe între
faptele comise de C. și I. și inculpatul R. ca instigator, că
niciunul din cei doi inculpați nu l-a indicat pe R. ca fiind
persoana care i-a determinat să comită fapta penală, că s-a dat o
importanță deosebită pretinsului apel telefonic din jurul orei
23,34, prin care C. l-ar fi sunat pe R., aspect cu privire la care
există mai multe contradicții și, în final, faptul că din probele
administrate nu reiese modul în care inculpatul R. i-ar fi
determinat pe C. și I. să comită infracțiunea. Drept urmare, se
solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) din C.
proc. pen.
În subsidiar, se invocă disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. și se
solicită trimiterea cauzei spre rejudecare pe motiv că
inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare și nu a beneficiat
de un proces echitabil.
Inculpatul C., prin memoriile depuse în data de 30 septembrie
2013 și 24 octombrie 2013, critică hotărârile pe motiv că a fost
condamnat pe nedrept, pentru infracțiunea de tentativă la omor
deosebit de grav, deoarece nu a avut intenția de a suprima viața
vreunei persoane, susține că a existat un martor cu identitate
protejată a cărei declarație nu a fost depusă la dosar și despre
care nu se face mențiune în rechizitoriu. Inculpatul solicită
casarea hotărârilor, schimbarea încadrării juridice în
infracțiunile de distrugere și vătămare corporală, prin luarea în
considerare a declarațiilor martorului I.G., din care rezultă că nu
56
era lumină în imobil, așa încât nu a avut niciun motiv să
presupună că în casă se află vreo persoană; referitor la cantitatea
de benzină utilizată, solicită să se aibă în vedere că era
insuficientă să producă moartea unei persoane și că la locul
faptei nu s-au găsit componente ale unui televizor, așa încât
trebuie înlăturate declarațiile martorilor care au declarat că
victima se uita la televizor și că acest obiect a explodat. De
asemenea, inculpatul a susținut că nu a beneficiat de un proces
echitabil.
În data de 30 decembrie 2013, apărătorul ales al inculpatului C.
a depus motive scrise de recurs și a invocat disp. art. 3859 pct.
12 C. proc. pen., susținând că hotărârile atacate sunt greșite
deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii
de tentativă de omor deosebit de grav, mai precis, nu sunt
îndeplinite condițiile referitoare la comiterea faptei prin cruzimi,
deoarece inculpatul C. nu a provocat victimei niciun fel de
suferințe inutile, cu atât mai puțin suferințe de mare intensitate și
prelungite în timp, iar inculpatul nu a urmărit nicio clipă
provocarea de suferințe fizice și moartea victimei. Se susține că
faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale
infracțiunilor de distrugere și vătămare corporală, ținând cont că
mijlocul utilizat, așa-zisul "cocktail Molotov" se folosește în
scopul de proiectil de distrugere, de demoralizare și de
înspăimântare, fiind dovedit științific că nu poate produce
moartea victimelor.
De asemenea, apărătorul ales al inculpatului C. invocă o serie de
aspecte cu privire la care susține că trebuie avute în vedere la
soluționarea cauzei: deși imobilul era locuit, în seara respectivă
nu se știa că familia C. se află la domiciliu, întrucât fiica era
internată în spital, împrejurare cunoscută de inculpat care știa,
57
de asemenea, că numitul M.V. locuia singur în camerele de la
etaj și nu de la subsol; cu ocazia cercetărilor nu s-au identificat
urme ale unui televizor ars sau topit așa încât versiunea susținută
în acuzare în sensul că inculpații au putut observa lumină în
imobil deoarece victima se uita la televizor, nu este susținută de
materialul probator.
În plus, apărătorul ales arată că infracțiunea de omor deosebit de
grav corespunde unui anumit profil socio-psihologic al
autorului, care nu este compatibil cu personalitatea inculpatului,
împrejurare ce putea fi demonstrată prin efectuarea unei
expertize psihologice complexe.
În concluzie, se solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 10
lit. d) din C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea încadrării
juridice din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav în
infracțiunea de vătămare corporală.
Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului C. a
precizat cazurile de casare în sensul că se invocă atât disp. art.
3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., cât și disp. art. 3859 pct. 172 C.
proc. pen.
Inculpatul I., prin apărătorul ales, a depus motivele scrise de
recurs la data de 9 ianuarie 2014 și a invocat cazurile de casare
prev. de art. 3859 pct. 12 și pct. 172 C. proc. pen., solicitând în
principal schimbarea încadrării juridice în infracțiunile prev. de
art. 184 alin. (2) C. pen., rap. la art. 182 C. pen. și art. 217 alin.
(4) C. pen., în secundar, în infracțiunile prev. de art. 182 C. pen.
și art. 217 alin. (4) C. pen., iar în terțiar, în infracțiunile prev. de
art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. a), e) și alin. (2) C. pen.
și art. 217 alin. (4) C. pen.
58
Susține că hotărârile sunt nelegale raportat la reținerea
infracțiunii de omor deosebit de grav în sarcina inculpatului,
având în vedere că prin probele administrate nu s-a demonstrat
că inculpatul a acționat cu intenția de ucide, cu atât mai puțin, că
ar fi intenționat să suprime viața victimei prin cruzimi.
În final, se solicită instanței de recurs ca, rejudecând cauza, să
dispună schimbarea încadrării juridice, individualizarea pedepsei
ținând cont de circumstanțele atenuante și suspendarea
executării sancțiunii.
Cu ocazia soluționării recursurilor, la solicitarea apărătorului
ales al recurentului R., Înalta Curte a încuviințat copierea CD-
urilor ce conțin înregistrări utilizate de Parchet în acuzare,
depuse la dosarul de urmărire penală, copiile fiind preluate de
către avocatul ales.
În aplicarea disp. art. 38514 alin. (11) din C. proc. pen.,
constatând că în cursul judecării cauzei la prima instanță și la
instanța de apel, inculpații R. și C. s-au prevalat de dreptul la
tăcere, instanța de recurs a adus la cunoștința acestora
posibilitatea de a fi audiați, recurenții menținându-și poziția de a
nu da declarații.
La termenul din 13 ianuarie 2014, apărătorul ales al recurentului
I.D.Ș., avocat C.V.M., a solicitat amânarea cauzei față de
imposibilitatea de prezentare dovedită cu acte medicale. Înalta
Curte a respins cererea având în vedere că, potrivit
documentelor medicale, avocatul a fost internat în spital în
perioada 7 - 10 ianuarie 2014 și, deși invocă imposibilitatea de
prezentare, deși cunoștea că nu se va putea prezenta în fața
instanței de recurs și nu și-a asigurat substituirea, a încheiat
59
contractul de asistență juridică în data de 12 ianuarie 2014, cu o
zi înaintea termenului stabilit pentru soluționarea recursurilor.
În plus, trebuie avut în vedere că recurentul inculpat I. a fost
citat încă din data de 18 iulie 2013, fiind înștiințat despre primul
termen de judecată în recurs stabilit la data de 11 noiembrie
2013, că inculpatul a mai beneficiat de o cerere de amânare
pentru lipsă de apărare și i s-a pus în vedere că nu va mai putea
solicita amânarea din același motiv și, nu în ultimul rând, că
recurentul inculpat I. nu s-a prezentat la niciunul din termenele
de judecată.
Se constată, astfel, că inculpatul a fost pe deplin informat cu
privire la judecarea recursului, cu mult înaintea primului termen,
beneficiind de timp suficient pentru a-și angaja un apărător. Cu
toate acestea, astfel cum rezultă din împuternicirea avocațială
înaintată prin fax, contractul de asistență juridică a fost încheiat
numai cu o zi înaintea celui de-al doilea termen de judecată, fără
să se fi invocat sau să se fi dovedit în fața instanței de recurs
existența unor motive temeinice pentru care nu și-a angajat un
apărător într-un termen suficient pentru ca acesta să aibă
posibilitatea să pregătească apărarea, cu atât mai mult cu cât, așa
cum reiese din dosarul primei instanțe și al instanței de apel,
același avocat l-a asistat pe inculpatul I. la judecata pe fond și a
participat la o parte a judecății în apel.
Față de cele reținute, instanța de recurs consideră ca respingerea
cererii de amânare a cauzei la solicitarea apărătorului ales nu
afectează dreptul la apărare al recurentului și că acesta a
beneficiat de o apărare efectivă, asigurată de apărătorul din
oficiu desemnat în cauză încă din data de 23 octombrie 2013,
apărător care s-a prezentat la toate termenele de judecată și a
60
susținut recursul astfel cum a fost motivat în scris de apărătorul
ales.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) și (2) din C. proc.
pen., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru
următoarele considerente:
Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, respectiv 18
iunie 2013, se constată aplicabile dispozițiile C. proc. pen.
modificate prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit.art. 38510 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., recursul
trebuie să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un
memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel
puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Conform art. 38510 alin. (21) din C. proc. pen., în cazul în care
nu sunt respectate condițiile de. mai sus, instanța de recurs ia în
considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin.
(3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.
În speță, recurenții R. și C. au formulat, cu mai mult de 5 zile
înaintea primului termen de judecată, memorii în care au
evidențiat criticile cu privire la soluțiile contestate, acestea fiind
ulterior dezvoltate în motivele de recurs formulate de apărătorii
aleși. Drept urmare, deși aceste din urmă motive nu au fost
depuse în termenul prev. de art. 38510 alin. (1) și (2) din C. proc.
pen., Înalta Curte le va examina din perspectiva cazurilor de
casare invocate, dar și din oficiu, potrivit cazurilor de casare
prev. de art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen.
Situația este diferită în ceea ce-l privește pe recurentul I. Deși
citația a fost comunicată încă din data de 18 iulie 2013, cu
mențiunea expresă a depunerii motivelor de recurs în condițiile
61
legale și sub sancțiunea prevăzută de lege, motivele de recurs au
fost formulate și depuse la dosar abia în data de 9 ianuarie 2014,
mult după primul termen de judecată (din 11 noiembrie 2013).
În aceste condiții, Înalta Curte nu poate examina criticile
încadrate în cazurile de casare prev. de art. 385 pct 12 și 172 C.
proc. pen., cazuri care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.,
nu pot fi avute în vedere din oficiu.
Analizând criticile formulate de inculpatul I. din perspectiva
cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, se
constată că nu se circumscriu disp. art. 3859 pct. 1 - care vizează
nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau
după calitatea persoanei; pct. 3 - care se referă la situația în care
instanța nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat
prevederile art. 292 alin. (2) sau a existat un caz de
incompatibilitate; pct. 4 - când ședința de judecată nu a fost
publică; pct. 5 - când judecata a avut loc fără participarea
procurorului sau a inculpatului când aceasta a fost obligatorie;
pct. 6 - când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă
prezența acestuia era obligatorie; pct. 13 - când inculpatul a fost
condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
pct. 14 - când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele
prevăzute de lege; pct. 15 - dacă nu s-a constatat grațierea.
Cu toate acestea, având în vedere efectul extensiv al recursurilor
declarate de inculpații C. și R., constatând că motivele de recurs
ale acestora sunt aproape identice cu cele formulate de
inculpatul I., implicit, prin analiza celorlalte două recursuri,
Înalta Curte va examina cauza și cu privire la inculpatul I.,
constatările instanței de recurs fiind aplicabile și acestui
inculpat.
62
Inculpații R. și C. au invocat cazurile de casare prev. de art.
3859 pct. 12 și 172 C. proc. pen., formulând critici similare,
motiv pentru care instanța de recurs va proceda la examinarea
cumulată a acestora, cu nuanțările corespunzătoare fiecărui
inculpat.
Se constată că, potrivit art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen.,
hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele
constitutive ale unei infracțiuni, iar cazul de casare prev. de art.
3859 pct. 172 C. proc. pen. vizează situația în care hotărârea este
contrară legii, sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a
legii.
În esență, cei doi inculpați au criticat hotărârile pentru
nelegalitate: inculpatul C. a invocat lipsa de valabilitate a unor
mijloace de probă; ambii inculpați au invocat încălcarea
dreptului la un proces echitabil precum și greșita condamnare
datorită lipsei elementelor constitutive ale infracțiunii de
tentativă la omor deosebit de grav, cu consecința achitării în
temeiul art. 10 lit. a), respectiv art. 10 lit. d) din C. proc. pen., iar
în subsidiar, au solicitat schimbarea încadrării juridice din
infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav în infracțiunea
de vătămare corporală.
Formal, aceste critici se circumscriu cazurilor de casare prev. de
3859 pct. 12 și 172 C. proc. pen., care nu dau însă posibilitatea
instanței de recurs să examineze cauza în fapt, ci numai în drept.
În concret, așa cum rezultă din motivarea recursurilor și din
dezbateri, inculpații au invocat și aspecte ce exced cazurilor de
casare mai sus menționate, deoarece au contestat chiar situația
de fapt stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de
apel, respectiv modul în care aceste două instanțe au apreciat
63
probele, inculpații tinzând să obțină în recurs o reapreciere a
materialului probator cu consecința stabilirii unei situații de fapt
diferite, care să evidențieze elemente favorabile din perspectiva
încadrării juridice.
Având în vedere specificul recursului ca o a doua cale ordinară
de atac, circumscrisă prin dispozițiile legale la examinarea
chestiunilor de drept, Înalta Curte nu poate proceda la un
asemenea examen, caracterul devolutiv al recursului fiind limitat
prin disp. art. 3856, art. 3859 și art. 38510 din C. proc. pen.
În consecință, instanța de recurs nu poate analiza conținutul
mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului
probator și nu poate stabili o altă situație de fapt, acestea fiind
atributul exclusiv al instanței de fond și al instanței de apel.
Drept urmare, Înalta Curte nu poate examina criticile referitoare
la greșita reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a
anumitor elemente faptice, ci poate doar verifica, prin raportare
la situația de fapt stabilită de instanța de fond și menținută de
instanța de apel, corectitudinea încadrării juridice a faptelor.
Motivele de recurs ce vizează nelegalitatea probelor, încălcarea
dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, pot fi
analizate în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct.
172 din C. proc. pen., dar sunt nefondate, neavând corespondent
în actele și lucrările dosarului.
Nici acuzația penală formulată de parchet și nici condamnarea
dispusă de către instanțe nu se întemeiază pe probe care să nu fi
fost menționate în actul de sesizare, care să nu fi fost
administrate sau analizate de către instanțe.
64
Audierea martorului cu identitate protejată "I.G." s-a desfășurat,
atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței, cu
respectarea disp. art. 861 C. proc. pen., fără să se poată constata
nelegalitatea declarațiilor date de acest martor.
În plus, tot cu respectarea art. 861 C. proc. pen., pentru lămurirea
contradicțiilor existente între declarațiile date de martorul M.M.,
dar și a contradicțiilor din declarațiile inculpatului I., instanța de
fond a procedat la audierea a încă doi martori cu identitate
protejată.
Cât privește traficul telefonic și localizarea terminalelor
telefonice, se constată că au fost avute în vedere datele puse la
dispoziție de Unitatea Teritorială de Analiza Informațiilor
Brașov, iar pentru a fundamenta acuzația formulată împotriva
inculpatului R., dar și legătura dintre acesta și inculpatul C., au
fost valorificate procesele verbale de redare a convorbirilor celor
doi inculpați, interceptate în mediul ambiental.
Referitor la declarațiile date de martorul M.M., se constată că
acesta a fost audiat atât în cursul urmăririi penale cât și în fața
instanței, că declarațiile sale au fost analizate în mod temeinic de
către instanța de fond și de către instanța de apel și că pentru
lămurirea contradicțiilor existente între declarațiile acestui
martor, dar și cu privire la schimbarea poziției inculpatului I., au
fost administrate probe suplimentare.
Rezultă, astfel, că aspectele invocate de către inculpatul C. nu
vizează nelegalitatea probelor, ci modul de apreciere al acestora.
Din acest punct de vedere, instanța de recurs constată că ambele
instanțe au procedat în concordanță cu disp. art. 63 C. pen.,
evaluarea tuturor declarațiilor și a celorlalte probe realizându-se
prin raportare la întregul material probator.
65
Este nefondată și critica referitoare la nerespectarea dreptului la
apărare și a dreptului la un proces echitabil.
Inculpații au beneficiat de asistență juridică în tot cursul
procesului penal, instanțele de fond și de apel au administrat
probele invocate în acuzare, precum și probe noi, procedând la
audierea martorilor cu identitate protejată, așa încât inculpaților
li s-a dat posibilitatea de a interoga martorii în mod direct. De
asemenea, se constată că ambele instanțe au respectat
dispozițiile referitoare la aprecierea probelor și au motivat
corespunzător hotărârile, care evidențiază o temeinică și
completă analiză a materialului probator și a apărărilor
formulate de inculpați, atât cu privire la situația de fapt cât și cu
privire la încadrarea juridică.
Referitor la criticile privind corecta încadrare juridică a faptelor,
având în vedere situația de fapt stabilită prin hotărârile recurate,
Înalta Curte constată că soluția de condamnare este legală,
faptele inculpaților întrunind elementele constitutive ale
infracțiunilor reținute în sarcina acestora.
Trebuie precizat că, în temeiul cazului de casare prev. de art.
3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., se examinează doar
corectitudinea încadrării juridice cu consecința pronunțării unei
soluții de achitare, pe când soluția de schimbare a încadrării
juridice într-o altă infracțiune corespunde cazului de casare prev.
de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Fapta inculpatului C.D.Ș., care, împreună cu inculpatul I.D.Ș. și
la instigarea inculpatului R.M.M., în noaptea de 1/2 aprilie 2012,
a aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat
în orașul Săcele, aparținând familiei C. și în care locuia și
numitul M.V., faptă în urma căreia numitul M.V. a suferit arsuri
66
pe 15% din suprafața corpului, cu precădere în zona feței și a
căilor respiratorii, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art.
20 rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și e), art. 176 alin. (1)
lit. a) C. pen. și distrugere prev. de art. 217 alin. (1) și (4) C.
pen.
Fapta inculpatului R.M.M., de a-i determina pe inculpații C.D.Ș.
și I.D.Ș. să incendieze imobilul situat în orașul Săcele,
aparținând familiei C., în interiorul căruia se afla partea
vătămată M.V., faptă dusă la îndeplinire în noaptea de 1/2
aprilie 2012, având drept consecință vătămarea numitului M.V.,
care a suferit arsuri pe 15% din suprafața corpului, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la tentativă
la omor deosebit de grav prev. de art. 25 rap. la art. 20 rap. la
art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și e), art. 176 alin. (1) lit. a) și c)
C. pen. și de instigare la distrugere prev. de art. 25 rap. la art.
217 alin. (1) și (4) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C.
pen.
Aspectele stabilite de instanța de fond și de apel prin evaluarea
materialului probator, pun în evidență existența tuturor
condițiilor referitoare la latura obiectivă și subiectivă a
infracțiunii de omor deosebit de grav.
Astfel, s-a stabilit că, la instigarea inculpatului R., inculpații C.
și I. s-au deplasat din orașul Z. către Brașov în zona Gării
Centrale de unde au fost preluați de un taxi condus de martorul
M.M. și împreună au umplut o sticlă de plastic de 2 litri cu
motorină, au cumpărat 2 sticle cu vin și au confecționat 2
proiectile tip "Molotov" după care s-au deplasat în orașul Săcele,
în apropierea casei familiei C. Inculpații au aprins recipientele și
67
le-au aruncat prin geamul de la parter unde locuia numitul M.V.,
geamul fiind deschis. Camera a fost incendiată, iar victima M.V.
a suferit arsuri de gradul I - II la nivelul extremității cefalice și
căilor aeriene superioare (prin flacără) și arsuri de gradul II - III,
pe mâini bilateral. După comiterea faptei, cei doi inculpați au
fugit spre autoturismul cu care se deplasaseră la locul faptei,
condus de martorul M.M.
Ambele instanțe au stabilit că inculpații cunoșteau că respectiva
casă era locuită, că nu există probe în sensul că inculpații ar fi
știut că la acel moment era exclus ca în casă să fie vreo persoană
sau că inculpații ar fi efectuat vreo verificare în acest sens.
Pe baza unei temeinice analize a tuturor probelor, instanțele au
stabilit că fapta a fost comisă la instigarea inculpatului R., în
scop de răzbunare pentru refuzul familiei C. de a primi o sumă
de bani în schimbul modificării declarațiilor părții vătămate C.K.
într-un alt dosar penal, că inculpatul R. a ținut legătura telefonic
cu inculpatul C. și a fost cel care a stabilit ca inculpații I. și C. să
fie duși la locul faptei de taximetristul M.M., că R. și C. s-au
cunoscut în penitenciar și au ținut legătura telefonic atât înainte,
cât și după comiterea faptei (imediat după incendiere, C.
comunicându-i că "a rezolvat").
Față de aceste elemente de fapt, Înalta Curte constată că instanța
de fond și cea de apel au reținut în mod corect că inculpații au
comis infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav cu
intenție indirectă, deoarece modalitatea în care au acționat
evidențiază că, deși nu au urmărit, au acceptat suprimarea vieții
unei persoane. Lipsa verificării prealabile a imobilului, mai
mult, existența unor semne referitoare la prezența în respectiva
casă a unei persoane și, nu în ultimul rând, modul în care au
68
conceput și au pus în aplicare hotărârea infracțională (în timpul
nopții, prin utilizarea unor sticle incendiare aruncate în locuință),
demonstrează că inculpații au acceptat cu ușurință producerea
unei urmări mai grave decât incendierea imobilului, respectiv
suprimarea vieții unei persoane.
Contrar susținerilor recurenților inculpați, se apreciază că
mijlocul utilizat, așa-zisul cocktail "Molotov", astfel cum a fost
pregătit și folosit de inculpați, era apt să producă moartea unei
persoane, aspect pus în evidență chiar prin consecințele cauzate.
În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că incendiul s-a
manifestat violent la demisol, cu propagare la parter și au fost
arse sau deteriorate obiectele de mobilier, aparatura
electrocasnică și ferestrele (aspecte evidențiate de procesul-
verbal de intervenție, adresa emisă de Inspectoratul General
pentru Situații de Urgență, procesul-verbal de cercetare la fața
locului, și planșele foto).
De asemenea, consecințele produse asupra victimei M.V.
(atestate de raportul de expertiză medico-legală) au fost grave: la
data examinării, M.V. prezenta leziuni traumatice sub formă de
arsuri corporale gradul II - III, ce au cuprins 15% din suprafața
corporală, iar leziunile au necesitat 40 - 45 de zile de îngrijiri
medicale.
Așa cum a reținut și instanța de apel, din perspectiva stabilirii
încadrării juridice a faptei, este nerelevantă concluzia actelor
medico-legale în sensul că viața victimei nu a fost pusă în
primejdie, din moment ce aceste constatări se raportează la
consecințele concrete, și nu la cele ce se puteau produce în
absența intervenției Inspectoratului General pentru Situații de
Urgență și acordării de îngrijiri medicale victimei.
69
Producerea unor efecte de gravitate deosebită a fost stopată în
primul rând, datorită faptului că deși ora era înaintată, victima
nu dormea; în al doilea rând, datorită intervenției rapide și
stingerii incendiului de către Inspectoratul General pentru
Situații de Urgență; nu în ultimul rând, datorită faptului că
victima a beneficiat de îngrijiri medicale (intervenția
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a avut loc în
data de 1 aprilie 2012 la ora 23.30, iar victima a fost internată la
Spitalul Clinic Județean în data de 2 aprilie 2012, ora 00.58).
Este incident și elementul circumstanțial agravant prev. de art.
176 lit. a) din C. proc. pen.
Omorul se consideră săvârșit prin cruzimi atunci când
făptuitorul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs
victimei suferințe mari, prelungite în timp, care depășesc cu
mult suferințele inerente acțiunii de ucidere.
În condițiile concrete stabilite în cauza de față, inculpații au
acceptat producerea unor asemenea consecințe, căci utilizarea
unei substanțe inflamabile era de natură a crea suferințe
suplimentare victimei deoarece, în caz de incendiere, decesul nu
survine instantaneu sau la scurt timp, ci după o suferință
prelungită, inutilă din perspectiva suprimării vieții și de
intensitate deosebită, determinată de arsurile corporale, ceea ce
se încadrează în noțiunea de "cruzimi".
Drept urmare, în acord cu instanța de fond și instanța de apel,
Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale
infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav și nu se impune
schimbarea încadrării juridice.
70
În ce-l privește pe inculpatul R.M.M., reținerea infracțiunii de
instigare la tentativă la omor deosebit de grav este determinată și
de incidența disp. art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în mod corect,
instanța de fond a schimbat încadrarea juridică prin reținerea
dispozițiilor mai sus menționate deoarece, anterior, inculpatul R.
"a mai săvârșit un omor", fiind condamnat definitiv la pedeapsa
de 15 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 26 rap. la
art. 174, 176 lit. d) C. pen., prin Sentința penală nr. 303 din 11
octombrie 2000 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă prin
Decizia nr. 3508 din 04 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție
(fișa de cazier judiciar).
În consecință, față de toate argumentele expuse, se constată că
nu sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12
teza I și pct. 172 C. proc. pen.
Deși nu a fost susținut de apărătorul ales al inculpatului R.,
constatând însă că se încadrează într-unul din cazurile de casare
ce trebuie avute în vedere, din oficiu, respectiv cel prev. de art.
3859 pct. 3 teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va examina și
motivul de recurs invocat de către inculpat referitor la
incompatibilitatea unuia dintre judecătorii ce au participat la
soluționarea apelului.
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, cu ocazia
soluționării apelului, inculpatul R. a formulat o cerere de
recuzare a domnului judecător M.L. și a depus la dosar copia
Rezoluției din 13 octombrie 2011 dată în Dosar nr. 701/P/2011
al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, prin care s-a
dispus neînceperea urmăririi penale față de domnul judecător cu
privire la infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. și art. 250 C. pen.
71
Cererea de recuzare a fost respinsă ca nefondată prin încheierea
din 14 iunie 2013.
În primul rând, Înalta Curte apreciază că formularea unei
plângeri penale împotriva unui magistrat nu este suficientă
pentru a contura o suspiciune rezonabilă cu privire la lipsa de
imparțialitate a acestuia.
În al doilea rând, inculpatul a susținut în motivele de recurs că a
formulat o plângere penală împotriva magistratului pentru că a
fost amenințat de judecător în anul 2011.
Așa cum reiese însă din conținutul rezoluției dată în Dosar nr.
701/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov,
inculpatul a formulat plângere penală cu privire la activitatea
magistratului ca judecător delegat la Penitenciarul Codlea,
invocând faptul că i-a respins o cerere privind dreptul la
plimbare și că magistratul nu poate fi imparțial deoarece a
funcționat vreme îndelungată în respectivul penitenciar.
În atare condiții, instanța de recurs apreciază că nu s-a dovedit
incidența vreunui caz de incompatibilitate a judecătorului
investit cu soluționarea căii de atac a apelului, așa încât critica
este nefondată, neexistând temei de admitere a recursului și de
trimitere a cauzei spre rejudecare.
Cât privește criticile referitoare la individualizarea pedepsei,
trebuie amintit că prin Legea nr. 2/2013 a fost modificat
conținutul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. - care anterior dădea
posibilitatea instanței de recurs să cenzureze modul de apreciere
a sancțiunii, fără ca în prezent un asemenea examen să mai fie
permis.
72
Analizând cauza din oficiu din perspectiva acestui caz de casare
- potrivit căruia hotărârile sunt supuse cenzurii instanței de
recurs în situația în care au fost aplicate pedepse în alte limite
decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că hotărârile
recurate sunt legale, pedepsele fiind aplicate în limitele
corespunzătoare sancțiunii prevăzute de norma de incriminare și,
după caz, corespunzătoare tratamentului sancționator prev. de
art. 61 C. pen., în ce-l privește pe inculpatul R., dar și prev. de
art. 33 - 34 C. pen., în ce-i privește pe inculpații R. și C.
Față de cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc.
pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate și
conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., va deduce prevenția
pentru inculpații R. și C.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții
inculpați C.D.Ș. și R.M.M. la plata sumei de câte 500 RON cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100
RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorilor desemnați
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Potrivit acelorași dispoziții, îl va obliga pe recurentul inculpat
I.D.Ș. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
73
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații
C.D.Ș., R.M.M. și I.D.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 69/AP
din 18 iunie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și
pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat C.D.Ș.
prevenția de la 22 mai 2012 la 13 ianuarie 2014 și pentru
recurentul inculpat R.M.M. prevenția de la 23 mai 2012 la 13
ianuarie 2014.
Obligă recurenții inculpați C.D.Ș. și R.M.M. la plata sumei de
câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parțial al
apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea
apărătorilor aleși, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul inculpat I.D.Ș. la plata sumei de 700 RON cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se
avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - GV
74

S1-Speta 1 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

S1-Speta 1 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Omor. Omor săvârşit prin cruzimi.

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni

Omorul se consideră săvârşit prin cruzimi atunci când

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 84 din 13 ianuarie 2014

Prin decizia nr. 69/AP din 18 iunie 2013 pronunţată de Curtea de

S-ar putea să vă placă și