Maior Gheorghe Pastia

Chivu Irina
clasa 10B
Colegiul Economic Mihail Kogalniceanu
Focșani
Vrancea
Profesor coordonator:Botezatu Mioara

Născut în 1847,după cum este scris pe monumentul funerar din Cimitirul Sudic ,sau în 1848
după cum rezultă din consultarea unei surse inedited (Arhivă Muzeului Vrancei) , Gheorghe este
fiul lui Tache Pastia , cunoscut de focșăneni sub numele de ”Cap bun”. Urmaș al acestei vechi și
bogate famili moldave, proprietară a moșiilor Mitroacă-Pastieni, Malcazoaea Pastiasca și
Mihaieasca Pastieasca , cuprinse între răul Milcov și dealurile comunei Urechesti ,Gheorghe
Pastia a absolvit în 1869 cursurile Școlii Militare , în 1877 fiind deja locotenent.
În calitate de comandat al Companiei I din Regimentul 5 Linie, participă la Războiul pentru
Independență (1877-1878) , remarcându-se în luptele desfășurate la sud de Dunăre. Pentru
bravură sa, a fost decorat pe front cu ”Virtutea Militară de Aur”,”Steaua României – grad de
cavaler,”Sfanta Ana” (rusească) și ”Crucea Trecerii Dunarei ”, după război,maiorul Gheorghe
Pastia a primit ”Steaua României ” în gradul de Comandor și ”Coroana României ” în dragul de
mare ofițer.
În 1888 renunță la cariera militară , consacrându-se administrării întinselor sale moșii (numai
suprafața cultivată cu vită –de –vie ocupând circa 800 de pogoane) . În calitate de membru al
Partidului Conservator se remarcă prin slujirea cu un devotament rar întâlnit a intereselor
focsanenilor și putnenilor.
După demisia din armată a fost 3 ani suprefect de Râmnicu-Sărat , în timpul echipei
guvernamentale conduse de Lascăr Catargiu,senator de Râmnicu-Sărat în 1898 și deputat în 1911.
După demolarea Teatrului Lupescu , orașul Focșani nu mai avea nici o sală cu adevărat
propice reprezentațiilor teatrale și din acest motiv , trupele care slujeau pe altarul Thaliei, ocoleau
orașul de pe Milcov, extrem de rare fiind, cazurile în care ele solicitau spații improprii pentru
desfășurarea activitatiilor lor.
Locul unei educației rafinate , pe care o presupune un spectacol de teatru - susținător al
Binelui și Frumosului - și care înfierează tarele acestei societăți ,supralicitand modelul ființei
morale – este luat de o serie de manifestări subculturale , care nu constituiau o adevărată emulație
intelectuală și care aruncau urbea de pe Milcov într-un con de umbră absolut nemeritat .
Acesta este contextul în care pe scenă istoriei locale apare maiorul Gheorghe Pastia, un
adevărat Meccena pentru orașul Focșani . Dorind să ofere concetățenilor săi un lăcaș al hranei
spirituale ,el face un gest de nemaintalnita mărinimie pentru acest colț de țara- pentru care
recunoștință veșnică este răsplată minima – despre care glauieste de la sine actul din 21 februarie
1908 , care reprezintă intenția sa de a dona Primăriei orașului Focșani suma de 300.000 de lei ,în
vederea construirii unui local pentru teatru .
În urmă acestui act Gheroghe Pastia a avut câteva ”pretentii morale”. Teatrul va purta
pentru tot-deauna inscripția ”Teatrul G.Pastia” în localul căruia va fi o lojă permanență rezervată
familiei Pastia , pe care nu vor avea dreptul a o frecventa decât membrii familii Pstia și
decendetntii ei până la o a cincea generație , iar în absența familiei Pastia o vor ocupă Șeful
Județului și al Comunei . ” și ”Dupa încetarea noastră din viață adică a mea și a soției mele
,edificiul cu întregul sau devine și rămâne proprietatea comunei Focșani , cu singra obligațiune
din parte-i de a deservi un mic ajutor membrilor familiei Pastia până la a treia generație care va
varia de la 60 la 90 de lei lunar ca o pensiune, dar numai acelor membrii din familei , ce vor fi
lipsiți de mijloace de existența șin-n neputință de a și le procura, fie din cuază de bătrânețe,
boală,și altele și după aprecierea consiliului comunal.”
Gheorghe Pastia a fost un devorator de artă și de frumos care și-a ajutat orașul natal
înfrumusețându-l substanțial și vrând ca prin acest fapt să-și poată ajuta cunostiintele actuale cât
și viitorii moștenitori .
Cheltuieli de construcție și amenajare se vor dovedi însă cu mult mai mari decât cele
prevăzute inițial , astfel că în timp, Gheorghe Pastia va dona noi sume de bani , valuarea toatala a
donației ridicându-se la 570.000 de lei .
Concluzia Consiliului Comunal ,din păcate , este formulată deosebit de dur”Că de altfel fiind
Dl Maior Gheorghe Pastia ,în schimbul beneficiilor ce i se acordă prin cele trei acte de
donațiune ,are datoria de a plăti toate lucrările angajate și executate cât și cele ce mai sunt
necesarii până la punerea teatrului în stare de funcționare ,căci de altel n-ar avea nici un sens că
Dsa să beneficieze de comună să tragă nici un folos din constructiunea teatrului.,, ..A se preveni
Dl Maior G.Pastia că dacă până la 10 Decembrie a .c. nu va vârî în casa comunală ,atât suma de
56.590.25 lei ,cât se datorște pentru lucrările executate cât și fondul de lei 67.000 în cotul
lucrărilor ce mai sunt a se execută. Ad-tia comunală va fi nevoită a recurge la Justiție pentru
anularea actului de donație și dispensarea comunei de toate obligațiunile prevăzute în acele acte.”
Dar această adresă trimisă de către primarul Barabianu maiorului Pastia la 10 decembrie este
însă mult mai concilianta ,fără urmă de autoritarism și de șantaj.
Cu toate acestea Teatrul a fost inaugurat în anul 1913 și a funcționat până în 1987 .Lucrări de
consolidare și restaure au fost realizate după 2000 ,teatrul fiind redeschis pentru public în ianuarie
2004.
Chiar dacă astăzi se află într-o satare remarcabilă ,Teatrul a avut de suferit de pe urma
indiferenței celor care-și duceau veacul în interiorul pereților și pretindeau a fi oamenii ai unei
importante ,,clase sociale.” Oricine, întâmplător asista la asemenea spectacole ,era indignat de
halul de mizerie în care ajunese numai după câteva luni, acest frumos templu al artei. .Fumul de
tutun te inabușia îndată ce pătrundeai înăuntru ,mucurile de țigări și scrumul de tutun cădeau in
capul specatorilor de la parter, iar pleaba mahalalelor ,în lipsă de nici un control din partea
nimănui, ajunsese să taie cu bricegele, plușurile de pe la balcoane , ba chiar și de prin loje. În
scurt ,în cei doi ,trei ani cât a dăinuit această stare de lurcruri .Teatrul , podoaba și mândria de
odinioară a focsanenilor se transofrmase într-o tavernă ordinară , care nu mai inspira decât milă și
desgust. –Tipografia ”Sentinela ” -868
În urmă acestei profanării a artei, Chirița , îi reda starea maiorului Gherghe Pastia , în
pledoaria să, axată pe ideea că , în acest caz , legea nu poate împiedica pe diriguitorii orașului
Focșani să rămână totuși oameni și să respecte așa cum se cuvine, gestul fără de seamăn –pe
aceste meleaguri-al mareleui filantrop : ” Într-o zi l-am văzut chiar cu lacrimi în ochi de durere
.Venea de la Primărie , unde se dusee să afle rezultatul unei petiții ce o dăduse cu câteva zile
înainte. în mâna primarului de pe acea vreme, și primarul nu l-a primit, iar petiția lui o trimise
celui în contra căruia el aducea grave învinuiri , Bănuiesc că mulți dintre Dvs. Nu știti că atunci
când a văzut că nu se ia nici o măsură în contra profanării ce pretidea că se aduce Teatrului, a
apelat la profesorii liceului din localitate cerându-le să intervină dânșii,ca apărători ai culturi și să
ceară să înceteze infamia.Mare ce i-a fost bucuria când a afltat că profesorii au găsit dreaptă
cererea și au intervenit printr-un memoriu semnat de toți la Primărie. ... ”
Existența Ateneului Popular din Focșani este indisolubil legată de personalitatea maiorul
Gheorghe Pastia, ctitorul Teatrului Comunal din orașul de pe Milcov, așa cum se va vedea din
cele ce urmează . Cu începere din 1926 , efortul finaciar al acestuia s-a canalizat și în direcția
construirii unui local pentru Ateneul Popular din localite, edificiu care-i va purta numele.Maiorul
Gheorghe Pastia răspundea din nou, total dezinteresat, nevoilor culturale ale orsaului Focșani ,
conferind identitatea unei instituții despre care ,din păcate sursele locale de informație nu oferă
date îndestulătoare.
Despre viață personală cel mai, important amănunt îl constitue așa zisă fiică nelegitimă a
acestuia. O poveste ascunsă timp de 100 de ani despre personalitatea maiorului Gheorghe Pastia,
cel care a dăruit Focșanului Teatrul Municipal și Ateneul , a ieșit la lumina , din penumbra
arhivelor. Florin Dirdală , custode la Arhivele Naționale, filiala Vrancea , a căutat cu interes și
rabradare în documentele vremii și a descoperit o legătură ținută secretă de maiorul Gh.Pastia cu
Măria , cea care i-a fost , cel mai probabil, fiică nelegitimă și căreia maiorul i-a donat ,prin
testament ,o parte insemnată din averea sa.
Gheorghe Pastia a murit în 1929 . Teatrul sau , rezistând timpului , a rămas una dintre acele
construcțiile remarcabile ale orașului ,cu o valoare indiscutabilă a patrimoniului cultural național.
Focșani, este orașul meu natal ,și chiar dacă nu m-am născut în timpul Maiorului Gheorghe
Pastia pot afirmă că , fără existența acestui eroul al artei , un adevărat luptător al iubitorului de
calitate și nu cantitate , atât noi cât și ”casa” noastră nu ar mai fii arătat la fel . Fie că vă place sau
nu să recunoașteți el a creat, marcat și salvat, o parte foarte importantă din dezvoltarea noastră
culturală.

Bibliografie:

Ionuț Iliescu ,Hora Dumitrescu ”Ctitoriile Maiorului Gheorghe Pastia” orașul Focșani ,Editura
Pallas ,anul 2004
Laura Breana, „Maiorul Gheorghe Pastia: "Copiii mei, Teatrul și Ateneul"”, Ziarul de Iași, 21
ianuarie 2004

Camelia Marin, „Teatrul Pastia, între agonie și extaz”, Ziarul de Iași, 10 ianuarie 2004