Luceafarul

Poem romantic, prin tema si motive “Luceafarul” dezvaluie tipul eroului de exceptie, al
titanului si al genului absolut. Viziunea romantica e data de structura, tema, de relatia geniu-
societate, de cosmogonii, de alternarea planului terestru cu cel cosmic, de motivul luceafarului,
de amestecul speciilor (elegie, meditatie, idila, pastel), de metamorfozele lui Hyperion.
Fiind o constructie monumentala, “Luceafarul” a dat nastere la multe interpretari: este
poemul despre care s-a scris aproape mai mult decat despre intreaga poezie romaneasca la un loc.
Cea mai veche interpretare a poemului ii apartine lui Eminescu insusi. Din acest punct de
vedere, “Luceafarul” poate fi considerat o alegorie pe tema romantica a locului geniului in lume,
ceea ce inseamna ca povestea, personajele, relatiile dintre ele sunt transpuse intr-o suita de
metafore, personificari si simboluri.
O alta interpretare ii apartine lui Tudor Vianu care socoteste “personajele” poemului
drepta “voci” ale poetului, mastile lui, in sensul ca eul poetic se proiecteaza in diverse ipostaze
lirice, corespunzatoare propriilor contradictii. Privind astfel lucrurile, se poate spune ca poetul s-
a proiectat nu numai sub chipul lui Hyperion – geniul ci si sub chipul lui Catalin, reprezentand
aspectul teluric al barbatului sau al Demiurgului, exprimand aspiratia spre impersonalitatea
universala, ci chiar sub chipul Catalinei, muritoarea care tanjeste spre absolut.
In esenta, poemul este un monolog liric, dialogul accentuand inaltimea ideilor, care-i
confera caracterul filozofic.
Compozitional, “Luceafarul” este structurat in patru parti (tablouri). In prima si in ultima
parte, cele doua planuri, terestru si cosmic, interfereaza, pe cand in partile a doua si a treia ele se
separa net, partea a doua fiind consacrata planului terestru, Catalinei ce accepta iubirea lui
Catalin, iar partea a treia planului cosmic, unde Demiurgul ii dezvaluie lui Hyperion motivele
pentru care nu poate da curs rugamintii de a-l transforma in muritor.
Lirismul provine din muzicalitatea formei, din trairile personajelor, dar si din prezenta
unor specii apartinand genului liric: pastelul terestru si cosmic, meditatia si elegia.In ceea ce
priveste genul dramatic, trebuie sa distingem intre aspectul tehnic al termenului si cel al
continutului; ca tehnica dramatica, poemul este alcatuit din mai multe scene in care modalitatea
esentiala de exprimare este dialogul – din punctul de vedere al continutului, vorbim de
framantarile dramatice ale personajelor intre ceea ce sunt ele-n realitate si ceea ce vor sa fie.De
genul epic apartine schema epica, caracterul narativ al poemului.
Luceafarul se dovedeste a fi o constructie complexa, bazata pe imbinarea elementelor
clasice si romantice, cu predominarea elementelor romantice. Clasica este perfectiunea formei,
constructia simetrica, rafinamentul si simplitatea exprimarii artistice. De clasicism tine si dilema
lui Hyperion, care trebuie sa aleaga intre iubirea pentru o fiinta pamanteana si datoria de a
ramane ceea ce este. Elemente romantice: tema geniului neanteles, a demonului indragostit, a
titanului razvratit impotriva conditiei sale, legatura stransa intre iubire si natura, cadrul nocturn,
setea de absolut, elementul cosmic, inspiratia folclorica, intensitatea sentimentelor.
Din punct de vedere prozodic poemul este impartit in 98 de strofe a cate 4 versuri,cu o
masura de 7-8 silabe si un ritm amfibrahic.
Morala Luceafarului Eminescian nu este alta decat cea desprinsa din inegalabilul basm
romanesc Tinerete fara batranete si viata fara de moarte:generalul tanjeste dupa intruchipare
individuala,iar in antiteza,umanul aspira catre idealitatea eterna; incompatibile, deoarece,
apreciaza filozoful C Noica in Sentimentul romanesc al fiintei ,”Exista in lumea fiintei un fel de
lume a generalului pur, in care oamenii nu au asezare”.