Analiza argumentării

Andrei Pleșu- La ce bun manualele

Grellman Brigitte

Grupa 4

Comunicare

1
Lucrarea de față are ca scop analiza forței dialecticii și retoricii a argumentării, cu privire la
articolul scris de Andrei Pleșu pentru adevărul.ro, ce are ca temă centrală introducerea
manualului unic și renunțarea la manualele alternative în școli.

Această dezbatere pe care Andrei Pleșu o realizează, vine ca răspuns la problema apărută la
începutul anului școlar 2017-2018, aceea de a introduce sau nu manualul școlar unic, propunere
venită din partea ministrului învățământului, Liviu Marian Pop. Faptul că profesorii urmăresc
aceeași programă școlară, dar materialele de curs diferă și elevii nu învață după un singur model,
reprezintă unele din cauzele care au condus la schimbarea pe care ministrul învățământului a
propus-o. „Cred că noțiunea sănătoasă este manualul de bază, deci pentru fiecare programă
școlară se asigură un manual de bază, iar celelalte pot să devină manuale opționale”(dcnews.ro).

Proiectul de lege ce a privit manualul școlar unic nu a fost primit cu entuziasm de către profesori,
aceștia fiind în totală opoziție față de noua propunere. Întrebată ce părere are despre această
schimbare, Miorela Mihala, profesor de limba și literatura română afirmă că: „[…]mi-ar părea
firesc și normal să admitem că întotdeauna mai multe variante, sigur într-un număr rezonabil,
reprezintă o variantă mult mai bună decât una singură”(digi24.ro). Tot de acceași părere este și
directorul executiv al Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică: „Este o încercare de a
uniformiza ceea ce nu se poate uniformiza”(digi24.ro).

În articolul publicat, Andrei Pleșu dezbate această problemă, urmărind trei puncte: diferența între
informație și competență, comportamentul și influența unui profesor față de elevi și educația în
raport cu îndoctrinarea.

Proiectul va cuprinde analiza tipului de diferență de opinie care se regăsește în articol, etapele
discuției crticice prezente în dezbatere, cât și accentuarea pe anumite etape existente în text.
Lucrarea va continua cu reconstruirea argumentării în acord cu modelul pragma-dialectic, analiza
întrebărilor critice, realizarea manevrării strategice, încălcări ale regulii discuției observate și
evaluarea forței argumentului.

2
Analiză

Textul începe prin identificarea diferenței de opinie, a punctelor de vedere ce reies din tipul de
propoziție enunțat, cât și actele ilocuționare existente. Andrei Pleșu avansează puncte de vedere
ce duc la crearea unei diferențe de opinie explicită, exprimă nemulțumirile și situațiile retorice
prin acte ilocuționare directive și asertive: „cum să fie, câte să fie, sa fie sau să nu fie?”; „am
putea avea drept criteriu nu clasa, ci nevoile și structura fiecărui elev în parte”(adevărul.ro).

Discuția pe tema dezbătută continuă și aduce în plus puncte de vedere subordonate, ceea ce duce
la o dispută complexă. Manualul școlar nu trebuie gândit în așa fel încât elevul să perceapă acea
carte ca o sursă de infomație ce conține foarte multe pagini încărcate de cuvinte, fraze foarte
complexe și un vocabular pe care nu îl înțeleg, ci un mediu de informare care continuă lectura
personală, care începe prin existența unor imagini, a unor comparații sau trimiterea la cunoaștere
prin joc: „Se mai adaugă că un manual bun trebuie să fie fascinant, plin de mister, de jocuri, de
poze”(adevărul.ro).

Pleșu completează discuția critică și, totodată, disputa complexă, prin apel la un alt argument
subordonat, evidențiat printr-un răspuns al unui elev: „Cel mai bun manual este
profesorul”(adevărul.ro). Relația școală-elev este, de cele mai multe ori, decisă de legătura dintre
profesor și elev. Dacă profesorul își cunoaște materia în așa fel încât să explice toate informațiile
la nivelul la care un copil poate să perceapă, atunci manualul devine un simplu obiect de studiu,
și nu o sursă de informație. Reiese astfel că locutorul, în discuțiile argumentative pe care le
oferă, face trimitere și folosește în mare parte funcția normativă.

În această primă parte a argumentării regăsim scheme bazate pe analogie și cauzalitate.

Exemplul care susține prezența schemei analogice este dat de implicarea unui profesor, în raport
cu existența unui manual, iar schema bazată pe cauzalitate se referă la explicațiile pe care elevii
le-ar avea, în cazul în care ar fi întrebați de ce nu folosesc manualele. Majoritatea, așa cum
precizează și Pleșu, consideră că nu este „atractiv”. Punctele de vedere prezente în prima parte a

3
articolului sunt redate prin argumente progresive: „manualele curente […]sunt prost gândite,
pentru că pun acccentul pe informație”; „elevii reacționează, așa cum era de așteptat,
diferențiat:[….] și-ar dori ca manualul de istorie să-l aibă pe Ștefan cel Mare pe copertă”.

Așa cum am menționat și la început, Andrei Pleșu a subliniat în articolul său trei mari puncte de
vedere, asupra cărora s-a oprit pentru a dezvolta și a explica. În această parte voi expune etapele
argumentării, pe ce etapă insistă cel mai mult autorul, ce argumente aduce pentru a-și susține
opinia, ce scheme argumentative apar și identificarea întrebărilor critice, cât și modelul pragma-
dialectic existent în text.

Primul punct de vedere face referire la raportul „informație-competență”. Aici vorbește despre
necesitatea de a avea un echilibru între a fi un om informat și a contribui la evoluția pe care o
dorești. Cuvântul-cheie caracteristic pentru cele două afirmări este educația. Tot ea conduce și
spre „formarea personalității”(adevărul.ro). În acest caz, textul începe cu etapa deschiderii, etapă
în care opinia este susținută prin avansarea unor puncte de vedere susținute de protagonist, în
cazul de față Andrei Pleșu. Acesta își expune părerile, dar punctele lui de vedre sunt susținute și
cu argumente venite din partea lui Wilhelm von Humboldt. Ceea ce dorește să aducă în prim-
plan este, în momentul de față, o diferență între „Ausbildung” și „Bildung”, concepte
interpretate de Humboldt. În această etapă, prin prezența actelor declarative și comisive, autorul
solicită, recomandă ca această distincție să fie înțeleasă pentru a putea accepta și realiza ipoteza
de la care a plecat. „Ca să fii om adevărat, trebuie să fii mai mult decât un profesionist şi mai
mult decât un „descurcăreţ“ cu „competenţe“ lucrative: trebuie să fii rezultatul unui efort de
„Bildung“, de modelare integrală”(adevărul.ro). Protagonistul acceptă părerea și subliniază astfel
încadrarea în primul postulat al modelului pragma-dialectic: externalizarea argumentării.
Atitudinea pe care o are duce la un punct de vedere pozitiv și persuadează cu privire la acest
subiect.

Cu privire la tipurile de argumentare: argumentare progresivă sau agrumentare retrogresivă,

Andrei Pleșu optează pentru argumentarea retrogresivă. Punctele de vedere sunt enunțate înainte
de a argumenta: „Esențial este însă că educația include , obligatoriu, și un al treilea termen”; `Nu
poți fi cu adevărat „competent” în viața post-liceală dacă nu ești bine informat”; „Ca să fii om
adevărat, trebuie să fii mai mult decât un profesionist”.
4
Schema argumentativă care se regăsește în această parte este schema argumentativă bazată pe
cauzalitate.

 Enunț: Nu poți fi cu adevărat competent în viața post-liceală dacă nu ești bine informat
 Întrebare critică: Poate duce întotdeauna nivelul slab de informare la incompetență?

 Enunț: Ca să fii om adevărat, trebuie să fii mai mult decât un profesionist.

 Întrebare critică: Duce întotdeauna profesionalismul la realizarea ta ca persoană?

 Enunț: Informația e bagaj sterp dacă nu e mânuită cu îndemânare pragmatică.

 Întrebare critică: Duce întotdeauna o îndemânare pragmatică la un bagaj informațional
mare?

Cel de-al doilea punct de vedere avansat de către Andrei Pleșu se referă la comportamentul pe
care un profesor trebuie să îl afișeze în fața unui elev, ce cunoștințe trebuie să inducă elevilor și
cum să fie perceput nivelul școlar: ce atribuții, atitudini și comportamente sunt necesare pentru
un elev. Așa cum am precizat și mai sus, voi începe prin exemplificarea etapei în care se situează
ipoteza.

Discuția critică are 4 etape: etapa confruntării, etapa deschiderii, etapa argumentării și etapa
închiderii. Fiecare etapă vizează un punct de plecare pentru diferențele de opinie care conduc
spre existența unei discuții critice. Etapa confruntării în care se remarcă diferențele de opinie,
etapa deschiderii unde fiecare persoană care este angajată în discuție își va susține punctul de
vedere, etapa în care se poate observa cine este protagonistul și cine este antagonistul discuției,
etapa argumentării, etapă în care sunt solicitate cât mai multe argumente pentru a susține punctul
de vedere de la care s-a plecat și etapa închiderii în care se stabilește dacă protagonistul sau
antagonistul au dus la bun sfârșit explicarea punctului de vedere de la care s-a plecat în discuția
critică (Eemeren& Snoeck, 2017).

5
În acest caz, autorul se află în etapa argumentării, deoarece opiniile lui sunt susținute de cât mai
multe argumente. Atât partea pe care o prezint aici, cât și ultima parte a articolului se află în
etapa de argumentare. Andrei Pleșu subliniază în ultimele două mari paragrafe ideea de educație
în raport cu ce se întâmplă în acest moment în școli și educația în comparație cu manipularea și
îndoctrinarea.

Andrei Pleșu utilizează în argumentarea pe care o face în primul paragraf legat de această temă
de dezbatere, acte ilocuționare de tip asertiv și directiv. Acesta comunică situația actuală a
școlilor, cu privire la mediul în care se desfășoară o oră de curs, sentimentele pe care elevii le au
la nivelul acesta educațional, dar și un accent pus pe evaluarea venită dn partea elevului despre
profesori. Punctele de vedere observate aici sunt atât pozitive, cât și negative: „Profesorul de
liceu trebuie să fie un model” ; „la școală, elevul nu trebuie să se plictisească, să se simtă
constrâns”(adevărul.ro).

Directivul: „dacă te duci la școală să te joci, mă întreb unde te duci când chiar vrei să te
joci”(adevărul.ro), face o paralelă la acei elevi care consideră că școala este un loc în care poți
lega prietenii noi, poți discuta și te poți distra. Prezentarea acestei situații care se regăsește în
multe dintre școlile din România, duce la identificarea unei perspective pragma-dialectice, și
anume socializarea argumentării. Autorul consideră ca această argumentare să conducă la un
viitor dialog, astfel încât și părinții și copii să găsească un răspuns la această întrebare.

Cu privire la schemele argumentative, în această parte putem observa prezența schemelor

argumentative bazate pe analogie.

 Enunț: Profesorul trebuie să se străduiască să nu practice pedagogia ca pe o exploatare de

sclavi.
 Întrebare critică: Are exploatarea de sclavi trăsături negative pentru ca profesorul să nu se
străduiască să practice pedagogia sub forma aceasta?

 Enunț: A induce copilului ideea că eforul și disciplina sunt abuzuri draconice e mai
curând a-l pregăti pentru pensie decât pentru viață.

6
  Întrebare critică: Sunt diferențe semnificative între effort și pregătirea pentru pensie?

 Enunț: Fericirea se poate preda după un rețetar în doi-trei pași, cum se învață mersul pe
bicicletă sau înnotul.
 Întrebare critică: Are trăsături învățatul mersului pe bicicletă pentru a preda fericirea?

În ultimul paragraf al articolului, Andrei Pleșu subliniază și redă o analiză a educației așa cum
era în trecut, o educație a prezentului, precum și „manipularea ideologică a elevilor”.
Comparația trecut-prezent este realizată pe exemple ce vin din mediul politicii, dar și din mediul
literaturii. Etapa în care discușia se află este tot etapa argumentării, deoarece protagonistul își
susține punctele de vedere prin argumente multiple. De asemenea, în această ultimă parte,
atitudinea pe care autorul o are este exprimată prin puncte de vedere negative: „Viața nu e
policromă, nu e un amalgam de bune și rele”.

În ceea ce privește modelul pragma-dialectic, această ultimă parte a discuției critice se

încadrează în postulatul patru, dialectificarea argumentării. Pleșu încearcă prin exemplele aduse,
prin argumentele pe care le enunță în finalul articolului să convingă, să demonstreze perspectiva
normativă. Actele ilocuționare evidențiate în text sunt asertive, comisive și directive.

Prin actul asertiv „Acum a apărut un trend care interzice țanțoș și nătâng, tot ce nu e conform cu
sloganurile unei „corectitudini” gata-făcute”(adevărul.ro), protagonistul dorește să clarifice
faptul că în prezent oamenii sunt învățați să obțină și să fie manipulați, din dorința de a ușura
lucrurile.

Educația școlară trecut-prezent este subliniată prin acte asertive și directive: „Excludem din
programă Baltagul, fiiindcă vorbește despre agresivitatea masculină” ; „De ce să învețe copiii ce
e aia o „tolbă”, când, în viața zilnică, ei au de-a face cu „pinterest”, „kendama” și „vlog”, dar și
acte comisive: „Gata!Copiii noștri vor citi doar povești cu zâne, vor vedea telenovele doar cu
happy-end”.(adevărul.ro).

7
Cu privire la schemele argumentative, în ultima parte regăsim schemele argumentative bazate pe
cauzalitate.

 Enunț: Excludem din programă Baltagul, fiindcă vorbește despre agresivitatea masculină
 Întrebare critică: Duce agresivitatea masculină la excluderea romanului Baltagul?

 Enunț: Tot ce nu era în acord cu politica partidului și cu perspectiva unui „viitor

luminos” era blamabil și interzis.
 Întrebare critică: Puteau fi lucrurile interzise și blamabile cauzate de un dezacord cu
politica partidului?

 Enunț: Excludem proza sufocată de „regionalisme” a lui Creangă

 Întrebare critică: Duc prezența regionalismelor la excluderea cărților lui Creangă?

Forța argumentului ce se observă în acest caz este dată de argumentările pe care Andrei Pleșu le
face, cu privire la schimbările actuale în mediul învățământului, la faptul că literatura este
percepută ca un mecanism ce generează exemple negative, situații din care elevii nu pot acumula
cunoștințe ce duc la dezvoltarea personală.

În continuarea proiectului voi discuta despre punctele ce implică manevrarea strategică,

încălcarea regulilor discuției critice, cât și despre sofismele încălcate.

Manevrarea strategică implică finalizarea dicuției critice, a diferenței de opinie, prin intermediul
argumentelor ce au fost aduse. Conform lui Eemeren și Snoeck, manevrarea strategică este
împărțită în 3 categorii: selecția subiectului de actualitate, adaptarea la nevoile audienței și
exploatarea potențială a serviciilor. Ethosul, logosul și pathosul reprezintă caracteristiciile
retoricii, indiciile care duc la prezența unei situații retorice.

8
„Sofismul este un raționament greșit, ce are la bază o premisă eronată . Interesant este faptul că,
în discursul politic sau publicitar, multe dintre argumentele folosite se dovedesc a fi
sofisme”(Preda, 2011).

În textul analizat, regulile discuției critice ce au fost încălcate sunt: regula punctului de vedere,
regula relevanței și regula premiselor neexprimate.

În ceea ce privește regula punctului de vedere, care face referire și exprimă faptul că opiniile pe
care le susții trebuie să reflecte strict tema pusă în discuție(Eemeren&Snoeck, 2017), consider că
a fost încălcată de Andrei Pleșu. Acesta pleacă de la tema centrală: introducerea manualului unic
în școli, dar ajunge să aducă argumente ce privesc fericirea, bucuria unui copil, cât și despre
modul în care copiii aleg să se joace: „Fericirea se poate preda după un „rețetar” în doi-trei pași”
; „Dar dacă te duci la școală să te joci, mă întreb unde te duci când chiar vrei să te
joci?!”(adevărul.ro). Sofismele încălcate ce se pot remarca în acest context sunt: argumentul ad
misericordiam, pentru primul exemplu dat, iar pentru cel de-al doilea enunț, sofismul remarcat
este argumentul ad hominem abuziv.

Regula relevanței ce implică respectarea punctelor de vedere de la care s-a plecat în discuția
critică, a fost încălcată în această dezbatere. La fel ca în exemplul anterior, analistul nu
avansează puncte de vedere ce se referă doar la laitmotivul ce a condus spre diferențele de
opinie, ci înceacă să aducă în prim-plan și alte teme pe care le încadrează aici. El aduce în
discuție o situație politică pe care a trăit-o, modul în care lucrurile erau rezolvate din acea
perspectivă a vremii: „Ca pe vremea mea: tot ce nu era în acord cu politica partidului și cu
perspectiva unui „viitor luminos” era blamabil și interzis”(adevărul.ro). Sofismul ce este încălcat
aici este ignoratio elenchi.

Regula premiselor neexprimate ce are în vedere că o dată ce ai acceptat un punct de vedere, nu îl

mai poți nega, se regăsește printre încălcările făcute.. Aici este adusă în discuție activitatea pe
care copiii o au zi de zi, și anume: „ei au de-a face cu „pinterest” ; „kendama” ; „vlog”. Toate
aceste preocupări ale elevilor sunt deja acceptate, nu prezintă o informație nouă. Sofismul
exagerării unei premise implicite este încălcat în această parte a contextului.

9
Concluzii

Proiectul a avut ca scop analizarea articolului scris de Andrei Pleșu, pe site-ul www.adevărul.ro,
având ca temă de dezbatere introducerea manualului unic.

În primul rând, am pornit această cercetare de la contextul general, care a condus la existența
acestei dezbateri, prin argumentele aduse de Andrei Pleșu. Introducerea manualului unic
reprezină o inițiativă venită din partea ministrului învățământului, Liviu Marian Pop, care a
propus înlocuirea materialelor alternative prin existența unui singur manual didactic.

În al doilea rând, pe parcursul analizei am identificat tipuri ale punctelor de vedere, ce etape ale
discuției critice s-au regăsit în text, am specificat schemele argumentative și am reconstruit prin
întrebări critice. Explicarea manevrării strategice, stabilirea regulilor pragma-dialectice și a
sofismelor ce au fost încălcate, au alcătuit etapele pe care le-am parcurs în această analiză.

Având în vedere cele menționate anterior, articolul lui Andrei Pleșu a pornit de la întrebări ce au
privit tema principală, dar argumentele aduse au vizat si subteme, printre care: relația profesor-
elev, cum este perceput un profesor și ce calități trebuie să îndeplinească, comparația
activităților școlare din trecut și cum sunt acestea desfășurate în prezent, cât și o evaluare a
literaturii de azi.

10
Bibliografie

1. Preda, S. (2011). Introducere în creativitatea publicitară. Iași:

2. Van Eemeren, F. H. & Henkemans Snoeck, A. F. (2017). Argumentation Analysis and
evaluation (second edition). New York: Routledge
3. http://adevarul.ro/news/societate/labunmanualele1_59e854ed5ab6550cb845a064/index.htm
l
4. https://www.dcnews.ro/liviu-pop-promite-manualul-unic_563658.html

5. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/ce-ar-insemna-manualul-unic-pentru-
elevii-din-romania-ce-spun-expertii-821689

11
Anexe

Reconstruirea argumentării

I.

1= Manualele curente și învățământul școlar în genere sunt prost gândite.

1.1a= Pentru că pun accentul pe memoria învățăcelului.

(1.1a’)= Elevul învață materia ca pe o poezie.

1.1a.1= Dacă înveți totul mecanic, nu ai cum să înțelegi esențialul.

1.1b= Pentru că nu pun accentul pe dezvoltarea unor abilități existențiale și utile.

(1.1b’)= Elevul nu învață ceva ce duce la dezvoltarea personală.

II.

12
1= Elevul nu trebuie să se plictisească, să se simtă constrâns.

1.1= Firească este joaca, libertatea și suspensia regulilor.

(1.1’)= Elevul nu trebuie să perceapă școala ca un spațiu unde nu se poate exprima.

13