Sunteți pe pagina 1din 10

1.

Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020:

OBSERVATII:
In prezent nu s-a lansat niciun apel de proiecte pe POCU, insa se vehiculeaza informatii
despre lansarea primelor apeluri in luna noiembrie 2014.

Priorităţi de finanţare:
 Asigurarea unei integrări durabile pe piața forței de muncă a tinerilor, în special a celor
care nu au un loc de muncă și care care nu urmează studii sau cursuri de formare (NEETs
– not in education, employment or training);
 Îmbunătăţirea participării pe piaţa muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de
muncă, vizând în special şomerii pe termen lung, persoanele inactive, lucrătorii în vârstă
(55‐64 ani), persoanele de etnie romă, persoanele cu dizabilităţi şi alte grupuri
vulnerabile, persoanele din mediul rural;
 Creșterea mobilităţii și adaptabilităţii muncii;
 Încurajarea antreprenoriatului şi a înfiinţării de întreprinderi
 Modernizarea Serviciului Public de Ocupare și creșterea capacității administrative a
acestuia de a furniza servicii personalizate în vederea angajării (de ex. consiliere,
mentorat, training, căutarea unui loc de muncă, medierea muncii etc.), precum și măsuri
preventive, inclusiv printr‐o abordare de tip partenerial.
 Diversificarea economiei din mediul rural, în special prin crearea de noi întreprinderi și
locuri de muncă în domenii non‐agricole.
 Diversificarea economiei pescuitului și acvaculturii, pentru a atrage ocuparea forței de
muncă și crearea de firme în domeniu conversia în activități non‐ agricole, diversificarea
economiei rurale și crearea de locuri de muncă;

AXE PRIORITARE:

AP 1 Iniţiativa locuri Integrarea durabilă pe piața forței de muncă a tinerilor, în special a celor care nu au un loc
de muncă pentru de muncă, care nu urmează studii sau cursuri de formare, inclusiv a tinerilor care se
tineri confruntă cu riscul excluziunii sociale și a tinerilor din comunitățile marginalizate, inclusiv
prin implementarea garanției pentru tineri

AP 2 Îmbunătăţirea Integrarea durabilă pe piața forței de muncă a tinerilor, în special a celor care nu au un loc
situaţiei tinerilor din de muncă, care nu urmează studii sau cursuri de formare, inclusiv a tinerilor care se
categoria NEETs (not confruntă cu riscul excluziunii sociale și a tinerilor din comunitățile marginalizate, inclusiv
in education, prin implementarea garanției pentru tineri
employment or
training)
AP 3 Locuri de muncă Acces la locuri de muncă pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și
pentru toţi pentru persoanele inactive, inclusiv pentru șomerii de lungă durată și pentru
persoanele cu șanse mici de angajare, inclusiv prin iniţiative locale de angajare și sprijin
pentru mobilitatea forţei de muncă

Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor


microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare

Adaptarea la schimbare a lucrătorilor, a întreprinderilor și a antreprenorilor

Modernizarea instituțiilor pieței forțelor de muncă, precum serviciile publice și private de


ocupare a forței de muncă și îmbunătățind satisfacerea nevoilor pieței forțelor de muncă,
prin măsuri de stimulare a mobilității transnaționale a lucrătorilor și prin programe de
mobilitate și printr‐o mai bună cooperare între instituții și părțile interesate relevante

Creșterea accesului egal la învăţarea pe tot parcursul vieţii pentru toate grupele de
vârstă în cadre formale, nonformale și informale, actualizarea cunoștinţelor, a
competenţelor și a aptitudinilor forţei de muncă și promovarea unor parcursuri de
învăţare flexibile, inclusiv prin orientarea profesională și validarea competenţelor
dobândite

AP 4 Incluziunea Integrarea socio‐economică a comunităţilor marginalizate, cum ar fi romii


socială și combaterea
sărăciei Promovarea antreprenoriatului social și a integrării profesionale în întreprinderile sociale
și promovarea economiei sociale și solidare pentru a facilita accesul la locuri de muncă

Creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență


medicală și servicii sociale de interes general

AP 5 Dezvoltare locală Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii


plasată sub
responsabilitatea
comunităţii

Axa Prioritara 6 Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la
“Educaţie și învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare
competenţe” formale, nonformale și informale pentru reintegrarea în educație și formare

Imbunătățirea calității și a eficienței învățământului terțiar și a celui echivalent și a


accesului la acestea, în vederea creșterii participării și a nivelului de educație, în special
pentru grupurile defavorizate
Creșterea accesului egal la învățarea pe tot parcursul vieții pentru toate grupele de vârstă
în cadre formale, nonformale și informale, actualizarea cunoștințelor, a competențelor și
a aptitudinilor forței de muncă și promovarea unor parcursuri de învățare flexibile,
inclusiv prin orientarea profesională și validarea competențelor dobândite

Sporirea relevanței pe piața forțelor de muncă a educației și a sistemelor de formare,


facilitarea tranziției de la educație la piața forțelor de muncă și consolidarea formării și a
sistemelor de formare profesională, precum și a calității lor, inclusiv prin mecanisme de
anticipare a competențelor, adaptarea programelor de învățământ și instituirea și
dezvoltarea unor sisteme de învățare la locul de muncă, inclusiv a unor sisteme de
învățare duală și programe de ucenicie.
AP 7 Asistenţă Tehnică

2. Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane


(ultimele proiecte depuse pe POSDRU se incheie de principiu la
jumatatea anului 2015):
Strategia POS DRU cuprinde 6 axe prioritare şi o axă prioritară dedicată asistenţei tehnice, astfel:

Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării


societăţii bazate pe cunoaştere”

Axa prioritară 1 urmăreşte modernizarea sistemelor de educaţie şi formare profesională prin dezvoltarea
de standarde şi instrumente specifice la nivel de sistem şi de furnizori de educaţie şi formare, crearea
condiţiilor de dezvoltare a unor rute flexibile de învăţare pe tot parcursul vieţii, dezvoltarea ofertelor de
educaţie şi formare în concordanţă cu cerinţele pieţei muncii, asigurarea calităţii la toate nivelurile de
educaţie, prin îmbunătăţirea competenţelor cadrelor didactice, formatorilor şi cercetătorilor. În scopul
dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere vor fi susţinute activităţile inovatoare, programele doctorale şi
post‐doctorale care să vină în sprijinul competitivităţii şi creşterii economice.

Axa Prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”

Axa prioritară 2 finanţează activităţi care urmăresc facilitarea tranziţiei de la şcoală la viaţa activă prin
dezvoltarea de programe integrate de orientare şi consiliere în carieră şi prin sprijinirea parteneriatelor
între şcoli, universităţi şi întreprinderi, prevenirea şi corectarea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii
prin programe integrate pentru prevenirea abandonului şcolar, încurajarea participării şcolare şi
reintegrarea celor care au părăsit şcoala timpuriu, creşterea accesului şi participării la formare
profesională continuă prin diversificarea programelor de formare profesională continuă şi sprijinirea
participării angajaţilor la astfel de programe.

Axa Prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor”


Axa prioritară 3 urmăreşte promovarea culturii antreprenoriale ca un factor important al creşteri
competitivităţii economice, prin acţiuni de formare pentru asigurarea pregătirii de bază în management a
celor care vor să înceapă o afacere, prin îmbunătăţirea competenţelor manageriale la nivelul
întreprinderilor mici şi mijlocii, prin calificare şi asistenţă pentru angajaţii acelor sectoare afectate de
restructurări economice. Totodată, vor fi finanţate acţiuni care vizează îmbunătăţirea adaptabilităţii
întreprinderilor, în special a IMM‐urilor, dar şi a angajaţilor, faţă de schimbările intervenite ca urmare a
introducerii pe scară largă a tehnologiilor moderne şi a soluţiilor organizaţionale noi. Va fi susţinută
dezvoltarea parteneriatului şi vor fi încurajate iniţiativele pentru partenerii sociali şi societatea civilă.

Axa Prioritară 4 „Modernizarea Serviciului Public de Ocupare”

Modernizarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă va fi abordată la nivel naţional,
pentru a îmbunătăţi calitatea serviciului public de ocupare, a diversifica serviciile de ocupare furnizate,
făcându‐le mai vizibile şi mai accesibile pentru beneficiari – şomeri, persoane aflate în căutarea unui loc
de muncă, angajatori.

Acţiunile în acest domeniu finanţate prin POS DRU vor viza: asigurarea unei mai mari transparenţe a
oportunităţilor de ocupare şi formare profesională la nivel naţional şi local, în vederea facilitării
mobilităţii geografice şi ocupaţionale; anticiparea mai bună a nevoilor pieţei muncii, inclusiv a
deficienţelor şi blocajelor pe piaţa muncii; managementul corespunzător al migraţiei forţei de muncă.

Axa Prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”

Axa prioritară 5 propune măsuri pentru motivarea persoanelor inactive în vederea reintegrării lor pe
piaţa muncii, furnizarea de asistenţă şi consiliere, promovarea mobilităţii geografice şi ocupaţionale şi
eliminarea perioadelor de inactivitate economică. Proiectele ce vor fi lansate vor promova măsurile
active pe piaţa muncii pentru tinerii şomeri şi şomerii de lungă durată, precum: formare profesională,
servicii de mediere a locurilor de muncă, orientare şi consiliere profesională, inclusiv dobândirea de
abilităţi antreprenoriale. În acest sens, vor fi promovate scheme inovatoare de stimulare a ocupării
tinerilor şi şomerilor de lungă durată şi vor fi încurajate măsurile de acompaniere pentru intrarea şi
menţinerea cât mai mult timp pe piaţa muncii. În ceea ce priveşte populaţia din mediul rural ocupată
în agricultura de subzistenţă, POS DRU va urmări atragerea acestei categorii spre domenii de activitate
non-agricole (turism, servicii, construcţii, alte ramuri ale industriei), pentru care se vor asigura
programe integrate vizând conştientizarea cu privire la oportunităţile de ocupare existente în alte
domenii, formarea profesională, consilierea şi orientarea în carieră, plasarea în muncă, etc.

Axa Prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”

Prin axa prioritară 6, POS DRU va finanţa operaţiuni având ca finalitate creşterea incluziunii sociale,
prevenirea excluziunii de pe piaţa muncii şi sprijinirea integrării în muncă a grupurilor vulnerabile aflate
într‐o situaţie dezavantajată în ceea ce priveşte accesul la educaţie şi la un loc de muncă. Prin POS DRU
vor fi finanţate proiecte având ca scop promovarea economiei sociale, ca factor de integrare în societate
a persoanelor care întâmpină dificultăţi la angajare (populaţia de etnie romă, persoane cu dizabilităţi,
tinerii peste 18 ani care părăsesc sistemul de stat de protecţie a copilului, persoane care au suferit o
condamnare etc.). Totodată, vor fi susţinute dezvoltarea serviciilor sociale integrate şi formarea
personalului din sistemul de asistenţă socială. Vor fi promovate măsuri vizând asigurarea egalităţii de
şanse între femei şi bărbaţi şi vor fi încurajate iniţiativele transnaţionale în toate domeniile.
Axa Prioritară 7 „Asistenţă tehnică”

Axa prioritară 7 finanţează acţiuni de sprijinire a Autoritaţii de Management pentru Programul


Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi a Organismelor Intermediare în implementarea,
monitorizarea şi evaluarea Programului, precum şi pentru informarea beneficiarilor cu privire la
domeniile în care poate fi accesat FSE.

OBSERVATII:

A. Pentru POSDRU exista in prezent urmatoarele apeluri de depunere de proiecte:

1.Cererea de Propuneri de Proiecte nr. 179 „Competenţe pentru competitivitate în domeniul medical –
cardiologie pediatrică”, finanţată din DMI 3.2 „Formare și sprijin pentru întreprinderi și angajaţi pentru
promovarea adaptabilităţii”.

Sistemul informatic ActionWeb va fi deschis în a 16‐a zi de la data publicării în Monitorul Oficial a


prezentului ghid, ora 10.00, până în a 30‐a zi de la data publicării în Monitorul Oficial, ora 16.00.

AMPOSDRU va informa pe site‐ul www.fonduri‐ue.ro data publicarii în Monitorul Oficial și data închiderii
sistemului informatic.

2.Cererea de propuneri de proiecte nr. 176, „România Start-up” finanţată din DMI 3.1..

Sistemul informatic ActionWeb va fi deschis din data de 10.11.2014, ora 10.00, până în data de
24.11.2014, ora 16.00.

3.Cereri de propuneri de proiecte (CPP):

• CPP nr. 174 „Dezvoltarea carierei didactice” finanțată din DMI 1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din
educație si formare”

• CPP nr. 175 „Firme de exerciţiu pentru elevi” finantata din DMI 2.1 „Tranziția de la școală la viață
activă”

• CPP nr. 176 „ România Start-up” finanțată din DMI 3.1 „Promovarea culturii antreprenoriale” , având
asociată schema de ajutor de minimis „Sprijin pentru antreprenori”

Sistemul informatic ActionWeb va fi deschis în a 16‐a zi de la data publicarii în Monitorul Oficial a


Ghidurilor Solicitantului Condiții Specifice aferente celor 3 CPP. AM POSDRU va informa data publicării în
Monitorul Oficial a Ghidurilor Solicitantului

B. Spre consultare publica s‐au publicat urmatoarele Ghiduri ale Solicitantului:

- Schiţa Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice pentru cererea de propuneri de proiecte „Prevenirea
și corectarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii” finanţată din DMI 2.2 (PDF)

- Schiţa Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice pentru cererea de propuneri de proiecte „Formare
profesională continuă pentru angajaţi” finanţată din DMI 2.3 (PDF)
- Schiţa Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice pentru cererea de propuneri de proiecte „Măsuri
active de ocupare pentru zone foste industrializate” finanţată din DMI 5.1 (PDF)

- Schiţa Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice pentru cererea de propuneri de proiecte „Măsuri
active de ocupare pentru zone foste industrializate în mediul rural” finanţată din DMI 5.2 (PDF)

Cererile de propuneri de proiecte menționate mai sus fac parte dintr‐un pachet de intervenții adresate în
special zonelor foste industrializate.

- Schiţa Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice - Axa Prioritara 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul
vieţii cu piaţa muncii” – DMI 2.1 „Tranziţia de la școală la viaţa activă” (PDF)

- Schiţa Ghidului Solicitantului Condiţii Specifice - Axa Prioritara 3 „Creșterea adaptabilităţii lucrătorilor
și a întreprinderilor” - DMI 3.1 „Promovarea culturii antreprenoriale” (PDF)

- Schema de ajutor de minimis „Sprijin pentru antreprenori” (PDF)


Cum se obţine finanţarea?
Pasul 1: Beneficiarii eligibili completeaza cererea de finantare si anexele solicitate de Autoritatea de
Management. Exista un model unic de cerere de finantare pentru toate cele trei instrumente structurale, cu
anexe diferentiate pe fiecare fond in parte.

Pasul 2: Cererea de finantare este transmisa Organismului Intermediar / Autoritatii de Management.

Pasul 3: Se verifica conformitatea administrativa a cererii de finantare, in conformitate cu procedurile interne ale
fiecarei AM.

Pasul 4: După verificarea conformității administrative urmează verificarea eligibilității proiectului. Criteriile de
eligibilitate a proiectelor sunt prezentate în Programul Cadru de Implementare și trebuie aprobate de către
Comitetul de Monitorizare.

Pasul 5: Evaluarea tehnică și financiară a proiectului.

Pasul 6: Selectarea proiectului conform criteriilor aprobate de Comitetul de Monitorizare.

Pasul 7: Aprobarea proiectului și semnarea contractului de finanțare.

Ce trebuie să conţină dosarul de finanţare


Componentele unui dosar de finanțare sunt definite de fiecare Autoritate de Management în Ghidurile
Solicitantului, pentru o anumită axa prioritară sau domeniu major de intervenție.
În acest sens, în cadrul ghidului este inclus formatul de cerere de finanțare pentru tipul respectiv de proiect, în
care sunt precizate informațiile și documentele care trebuie furnizate de catre solicitanții finanțărilor.

În principal, dosarul de finanțare trebuie să cuprindă:


1. Formularul cererii de finanțare completat

2. Documente anexe cererii de finanțare, conform cu Ghidul Solicitantului pentru axa prioritară sau

domeniul respectiv

Componentele principale ale cererii de finanţare, conform formatului‐cadru, sunt următoarele:

• Informații privind solicitantul

• Date despre proiect

• Concordanța cu politicile UE și legislația națională

• Bugetul proiectului / Surse de Finanțare


• Lista de anexe

Exemple de documente anexe:

• Statut sau documente de asociere;

• Bilanțurile oficiale pe ultimii ani;

• Adeverința că solicitantul nu are datorii la bugetul de stat;

• Cazierul fiscal al reprezentantului legal al solicitantului si al reprezentantului tehnic;

• Aviz de mediu, analiza impactului de mediu;

• Autorizația de construcție;

• Documente de confirmare a contribuției solicitantului;

• Plan de afaceri, studiu de fezabilitate, analiza cost – beneficiu;

• Proiectul tehnic;

• CV‐urile persoanelor implicate în managementul implementării proiectului etc.

3. Evaluarea unei cereri de finanţare

Principiile de bază privind depunerea, selecția și evaluarea proiectelor reprezintă cadrul general pentru
instituțiile care gestionează și implementează programele operaționale cofinanțate din instrumente structurale
(AM/OI).

Acest proces este detaliat în ghidurile solicitanților, pe parcursul implementării operațiunilor. Activitățile legate
de depunerea, selecția și evaluarea proiectelor au la bază proceduri clare și precise care urmăresc ca procesul în
ansamblul său să fie simplu, să evite duplicarea sarcinilor, să fie flexibil și să aibă o durată rezonabilă.

În apelurile de proiecte pentru fiecare operațiune și în cadrul ghidurilor solicitanților vor fi detaliate tipurile de
depuneri de proiecte și specificul acestora.

În general, se parcurg următoarele etape:

I. Cererea de propuneri de proiecte

OI (sau AM pentru operațiunile pe care le implementează direct) publică ghidul solicitantului înainte de lansarea
cererii de propuneri. Operațiunea este implementată prin cereri deschise de propuneri, publicate de OI/AM cu o
anumită periodicitate specifică fiecărei operațiuni. La cererea de propuneri se va anexa lista completă a
documentelor necesare și formularelor pentru depunerea proiectelor. Solicitările vor fi depuse conform
formatului obligatoriu al cererii de finanțare și vor conține toate documentele așa cum s‐a stabilit în cererea de
propuneri și în ghid. Vor fi posibile completări și clarificări, în anumite etape ale procesului, anunțate pentru
fiecare apel, care nu pot modifica substanțial solicitarea inițială ci pot doar să furnizeze informații suplimentare
și să corecteze erori/omisiuni minore.

II. Verificarea conformităţii administrative

Constă în verificarea:
• Corectitudinii (și) completării cererii de finanțare;

• Prezentării tuturor documentelor solicitate în cererea de propuneri de proiecte;

• Formatului corespunzător al documentelor solicitate;

• Respectării termenului de depunere, conform cererii de propuneri;

Cererile care nu sunt conforme se resping și solicitantul este informat despre aceasta și despre motivele
respingerii. Cererile care sunt conforme sunt acceptate mai departe pentru verificarea eligibilității, iar solicitantul
este informat despre aceasta.

III. Verificarea eligibilităţii

• OI/AM verifică eligibilitatea pe baza criteriilor specifice de eligibilitate pentru fiecare operațiune. Se
verifică eligibilitatea solicitantului, eligibilitatea activităților, eligibilitatea proiectului și eligibilitatea
cheltuielilor, după cum au fost menționate în Ghidul solicitantului;

• OI/AM poate solicita clarificări suplimentare;

Cererile care nu sunt conforme se resping și solicitantul este informat despre aceasta și despre motivele
respingerii. Cererile care sunt conforme sunt acceptate mai departe pentru evaluarea tehnică, financiară și
economică, cu informarea solicitantului.

IV. Evaluarea tehnică, financiară şi economică

Un comitet de evaluare/selecție alcătuit din experți interni și/sau externi și condus de OI/AM, va efectua
evaluarea economică și tehnică privind sustenabilitatea și viabilitatea proiectului precum și evaluarea financiară
a proiectului.

Criteriile de evaluare pot fi de tipul:

• Relevanța proiectului;

• Calitatea și coerența proiectului;

• Maturitatea proiectului;

• Sustenabilitatea proiectului;

• Capacitatea instituțională a solicitantului sau, după caz, capacitatea solicitantului de implementare a


proiectului.

Aceste criterii variază ca formulare de la un program operațional la altul și de la un domeniu major de intervenție
la altul. În functie de tipologia și complexitatea proiectelor, criteriile de selecție sunt detaliate și explicitate la
lansarea apelului de proiecte.

Evaluarea/selecția proiectelor se face pe baza unei grile de evaluare și se acordă punctaje pentru
criteriile/subcriteriile specificate în grilă și comunicate în Ghiduri. Condițiile de acceptare a proiectelor pentru
finanțare sunt, de asemenea, comunicate în Ghiduri și sunt în concordanță cu tipul de cerere de propuneri de
proiecte și cu tipurile de beneficiari pentru fiecare operațiune.

V. Selecţia
Punctajul obținut la evaluarea tehnică și financiară este hotărâtor pentru selecția proiectelor.

• În cazul cererilor de propuneri de proiecte cu termen limită de depunere, selecția se face în ordinea
descrescătoare a punctajelor în limita bugetului disponibil;

• În cazul cererilor de propuneri de proiecte cu depunere continuă vor fi selectate proiecte care întrunesc
un punctaj minim impus, până la epuizarea pachetului financiar alocat.

Pentru proiectele de infrastructură, evaluarea include și analiza proiectului tehnic. În această etapă se urmărește
concordanța proiectului tehnic propus cu cererea de finantare și studiul de fezabilitate. Proiectul poate fi admis
fără modificări, cu modificări sau poate fi respins în cazul în care soluția tehnică este cu totul diferită față de
soluția prezentată în cadrul studiului de fezabilitate și în cadrul cererii de finanțare.

Principalele greșeli ale solicitanților de finanțare constatate cu ocazia parcurgerii etapelor de evaluare, pot fi
clasificate astfel:

a. Greșeli legate de eligibilitate (alegerea unei idei de proiect care nu respectă cerințele din ghidul

solicitantului, solicitant sau partener neeligibil, includerea de activități neeligibile, grup țintă neeligibil);

b. Greșeli legate de completarea bugetului (includerea unor cheltuieli neeligibile ca eligibile, greșeli

de aritmetică în calculul bugetului, incompatibilitate între buget și metodologie, neîncadrarea bugetului

în limitele permise de ghid, lipsa unei analize realiste cu privire la modul de obținere a resurselor,

supraestimarea costurilor eligibile);

c. Greșeli legate de completarea cererii de finanțare, atât din punct de vedere al formei

(neconformitate administrativă), cât și al conținutului (ignorarea unor aspecte specifice precum achizițiile

publice, egalitatea de șanse, informare și publicitate, generarea de venituri etc.).

4.Criterii generale de selecţie


Criteriile generale după care sunt evaluate și selectate proiectele se referă la:

Relevanţa proiectului – definirea clară a obiectivelor proiectului și măsura în care acestea contribuie la atingerea
obiectivelor axei prioritare sau domeniului de intervenție și la atingerea obiectivelor Programului Operațional.

Maturitatea proiectului – cât de pregătit din punct de vedere tehnic este proiectul pentru a începe implementarea
efectivă (are toate studiile, calendarul de activități este previzionat realist, are planificare financiara, există resursele
sau sunt aduse asigurări cu privire la obținerea lor – inclusiv resurse pentru cofinanțare și resurse de personal).

S-ar putea să vă placă și