ELECTROENCEFALOGRAMA

Definitie = Examen care are drept scop înregistrarea activităţii electrice spontane a creierului,
electroencefalograma (EEG) constă în înregistrarea grafică, cu ajutorul electrozilor plasaţi pe pielea capului,a
variatiilor curentilor electrici care se produc normal, în mod continuu, la nivelul scoarţei cerebrale.Ţesuturile
corpului sunt bune conducătoare de electricitate şi pot transmite până la piele semnalul acestei activităţi
electrice.Aceste semnale sunt însă foarte slabe şi de aceea este nevoie de un amplificator care este inclus în
aparatul de înregistrat
Pregatirea şi derularea practică
Inainte de a începe examenul,medicul va întreba pacientul despre antecedentele sale medicale şi despre
eventualele tratamente pe care le urmează.
Pozitie –sezand pe un scaun sau culcat pe un pat într-o cameră liniştită şi va încerca să se relaxeze la
maximum.
Părul va fi îndepărtat şi fixat cu agrafe pentru ca pe pielea capului sa se poată aşeza electrozii. Se aplică întâi o
pastă abrazivă (la contactul cu pielea capului senzaţia este de atingere cu o piatră ponce), apoi o pastă bună
conducătoare de electricitate. Electrozii sunt înveliţi într-o capsulă de bumbac îmbibată în soluţie salină şi sunt
dispuşi pe pielea capului,apoi menţinuţi pe loc cu ajutorul unei retele elastice ca de plasă, care acoperă tot capul.
Electrozii sunt în număr de 18-24 şi sunt legaţi prin fire de aparatul de înregistrare. Medicul începe înregistrarea
după ce îi cere pacientului să închidă ochii şi apoi să îi deschidă din timp în timp. Pentru a pune în evidenţă
anumite anomalii, pacientul este sfătuit să respire amplu şi rapid timp de 5 minute (proba de hiperpnee). Pentru
acelaşi motiv, se va face o înregistrare sub stimuli luminoşi intermitenţi(flash de lumină cu secvenţa de l2
secunde), la sfârşitul examenului.
Dacă pacientul are tulburări ale stării vigile sau se află în comă,este necesar să se efectueze stimulări speciale
(bătăi din palme, strigarea numelui persoanei respective sau ciupirea pielii) pentru a aprecia dacă creierul
reacţionează la stimuli. Traseul înregistrat este interpretat de către medic. La sfârşitul examenului, electrozii
sunt îndepărtaţi şi pasta conductoare se şterge cu o compresă; dacă mai rămân resturi de pastă, aceasta se va
usca şi va cădea sub formă de pudră.
Efecte secundare
Electroencefalograma nu se însoţeşte de efecte secundare. Dacă pacientii sunt suspectati că pot avea epilepsie
sau se află în tratament pentru epilepsie, ei pot avea crize în timpul examinării dacă se face proba de hiperpnee
sau stimularea luminoasă. Medicul care face înregistrarea va urmări permanent starea pacientului şi va opri
proba de stimulare la cel mai mic semn de alarmă.
De reţinut
Inainte de electroencefalogramă, se recomandă pacientului să nu îşi întrerupă tratamentul medical urmat decât
în situatii speciale. Pacientul trebuie însă să îi spună medicului dacă urmează un tratament medicamentos,
pentru că unele dintre ele pot influenţa ia loc într-o cameră liniştită şi activitatea electrică normală a creierului
şi pot modifica traseul EEG.
Rezultatele se cunosc în mai puţin de 24 de ore, timp în care se analizează înregistrarea. Raportul medical scris
va fi transmis medicului care a recomandat investigaţia.

ELECTROMIOGRAFIA
Examen care are drept scop studierea activităţii electrice a muşchilor şi nervilor. Electromiograma permite
detectarea unei anomalii a sistemului nervos periferic, localizarea acesteia, precizarea mecanismului de
producere şi urmărirea evoluţiei.Examenul ajută, de asemenea,la punerea în evidenţă a unei anomalii existente
la nivelul joncţiunii dintre muşchi şi nervi.
Tehnica
Electromiograma se compune din două părţi: examenul de detectare, care înregistrează activitatea electrică a
muşchiului în repaus şi după efort şi examenul de stimulo-detectare care măsoară viteza de conducere nervoasă
în fibrele nervoase motorii sau senzitive.
În mod excepţional se poate stimula într-un mod repetitiv şi foarte rapid unul dintre muşchi,fie al unui
membru superior, fie al feţei, pentru a cerceta un defect de transmitere a impulsuluí nervos între nerv şi muşchi
(bloc neuromuscular).
Pregatirea şi derularea practică
Electromiograma se efectuează în cabinetul unui neurolog sau înţr-un spital.
Inainte de examen, neurologul va consulta pacientul şi îl va întreba despre antecedentele medicale şi
simptomele care l-au determinat pe medicul său curant să'ñ prescrie efectuarea acestui examen. După aceasta îi
va cere să se întindă pe patul de consultaţie. Pentru examenul de detecţie, în general, medicul va înfige un ac în
muşchi după ce a dezinfectat pielea cu alcool. Acest ac va luca rolul de electrod şi de recepţionare a activităţii
musculare fără stimulare electrică.El poate utiliza în acelaşi scop şi un electrod de suprafaţă, dar calitatea
examenului este mai puţin fidelă prin această metodă. La început, medicul va înregistra activitatea musculară
după ce îi va cere pacientului să rămână absolut nemişcat şi relaxat El va începe să facă înregistrarea care va
apărea sub forma unui grafic pe ecranul monitorului, iar în acelaşi timp se va auzi şi un zgomot asemănător unor
crepitaţii fine în boxe. Pentru interpretarea rezultatelor, înregistrarea sunetelor concomitent cu imaginile este
foarte importantă. Medicul va examina în acelaşi mod,pe rând, toţi muşchii pe care ii suspectează că sunt
afectaţi. Cel mai adesea examenul se face la muşchii gambei, pe faţa externă şi la musculatura mâinilor. În
unele situaţii va face acest examen chiar dacă muşchii par indemni, pentru că demonstrarea integrităţii lor poate
fi importantă pentru un diagnostic diferenţial.
De multe ori va examina activitatea aceluiaşi muşchi, cu scopul obţinerii unei înregistrări de calitate.Pentru
examenul de stimuladetectare, medicul, după ce va netezi pielea cu o substanţă abrazivă (senzaţia pe pielea
pacientului este de piatră ponce), pentru a ameliora conducerea, va aplica un electrod de ceramică (sub formă de
brăţară) şi doi electrozi destinaţi să trimită un stimul electric şi unul să îl recepţioneze la distanţă pe acelaşi nerv.
Pentru a detecta viteza de conducere motorie, el va utiliza electrozi de suprafaţă (puşi direct pe piele). Medicul
va stimula nervul pe care doreşte să îl exploreze în diferite puncte ale traseului, în timp ce cu un electrod fix va
recepţiona semnalul electric emis pe traseul aceluiaşi nerv. Pentru a măsura viteza de conducere motorie,
medicul va utiliza electrozi de suprafaţă (plasaţi direct pe piele).El va stimula nervul pe care vrea să îl explreze
în diferite puncte ale traseului, în timp ce un electrod fix va recepţiona semnalul electric.Pentru a măsura viteza
de conducere senzitivă el va utiliza, de asemenea, un electrod de suprafaţă (plasat direct pe piele), iar impulsul
pe care îl trimite va fi recepţionat de un alt electrod de suprafaţă sau de două ace mici inserate sub piele pe
traseul nervului. La final, va măsura cu ajutorul unei panglici metrice distanţa dintre diferitele puncte de
stimulare, cu scopul de a stabili viteza de conducere nervoasă.Dacă medicul cercetează o anomalie a ioncţiunii
dintre muşchi şi nerv (bloc neuromuscular), el va stimula muşchiul în mod repetat, de două trei ori la rând, timp
de aproximativ 3 secunde.
Examenul durează în jur de 30 de minute, dar timpul poate fi redus la l5 minute sau crescut la
o oră, în funcţie de ceea ce doreşte medicul să afle.
Efecte secundare
ln timpul examinării, singura senzaţie dezagreabilă este resimţitã de pacient numai în momentul când îi este
înfipt acul în piele.ln timpul stimulării nervului pentru studiul vitezei de conducere nervoasă motorie, muşchii
inervaţi de respectivul nerv se contractă (până la deplasarea membrului investigat). Pacientul poate simţi o
senzaţie ca şi cum ar fi curentat, dar senzatia e de durată scurtă şi putin intensă. asemănătoare cu cea pe care o
simte cineva când se loveşte în cot de un obiect dur. În timpul stimulării unui nerv senzitiv, pacientii simt nişte
ciupituri repetate, care nu sunt dureroase şi nu se insotesc de mişcarea involuntară a membrului studiat. În
studierea defectului unui bloc neuromuscular (anomalie a jonctiunii între nerv şi muşchi),pacientul va suferi
nişte contractii repetate ale muşchiului, cu durata de aproximativ 3 secunde, moderat dureroase. Este un examen
în general uşor de suportat, dar dacă un pacient îl consideră prea dureros, examenul poate fi întrerupt la cerere.
De retinut
Înainte de efectuarea unei electromiograme, pacientul trebuie să evite expunerea la frig a membrelor care
trebuie examinate pentru a nu modifica rezultatele examenelor de stimulo-detectare.Medicul va fi informat
despre orice tratament pe care pacientul îl urmează, mai ales dacă este vorba despre aspirină sau altă medicatie
anticoagulantă. În acest ultim caz, examenul se va efectua în timpul cel mai scurt posibil.

IMAGISTICA PRIN REZONANTÅ MAGNETICA CEREBRALÅ

Examen care are drept scop studierea unor afectiuni vasculare cerebrale (malformatii, ischemie arterială -
accident brutal datorat unei ocluzii a unei artere intracraniene, urmat de absenţa vascularizării şi moartea
celulelor nervoase prin lipsă de oxigenare;hemoragia intracerebrală), tumori cerebrale benigne sau maligne,
infecţii, abcese sau malformatii congenitale. Informatiile culese în acest mod pot ajuta la precizarea unui
diagnostic, completând datele obţinute prin efectuarea unui examen tomodensitometric sau prin
scanare cerebralã.
Tehnica
I.R.M. constă în utilizarea rezonanţei magnetice, care pune în mişcare un câmp magnetic creat din unde
electromagnetice.Tehnica se bazează pe posibilitatea de a orienta ansamblul protonilor (nuclee de
hidrogen),continuţi de corpul uman într-un câmp magnetic intens şi de a-i face să intre în rezonanţă cu ajutorul
unei unde de radiofrecvenţă.I.R.M. utilizează magneti care induc un câmp magnetic intens (de 5000 - la l5 000
gauss), cel mai frecvent generate de o bobină supraconductoare (fir de cupru care se află în baie de heliu lichid
la minus 269°C).
Pacientul este plasat în interiorul acestui câmp. Cu ajutorul unei antene de o formă specială, plasată foarte
aproape de zona care urmează a fi studiată (antena ,,cap" pentru l.R.M. cerebral), protonii organismului sunt
basculati prin emiterea unei unde de radiofrecventã (cu lungimea de undă situată în spectrul de unde
radio).Aceeaşi antenă serveşte la receptionarea semnalelor emise de protoni în momentul revenirii lor la starea
de echilibru. Acest semnal este preluat de un ordinator şi astfel se poate reconstitui imaginea anatomică.
Avantajele:
- absenta iradierii, absenţa injectării produselor de contrast,
- posibilitatea de a obtine imagini în toate planurile,
- o mai bună vizualizare a structurilor intracerebrale. I.R.M. a devenit o tehnică indispensabilă pentru
bilanţul preoperator în neurochirurgie.
Pregătirea şi derularea practică
Electromagnetul în mijlocul căruia se generează câmpul magnetic intens este un fel de tub cu diametrul de
50-60 cm şi aproximativ 2 metri lungime.Pacientul se lungeşte pe o masă mobilă, care este apoi glisatã în
interiorul electromagnetului. O antenă plasată în dreptul capului trimite unde electromagnetice tare permit
obtinerea de imagini.In timpul efectuării l.R.M.-ului, pacientul nu trebuie să se teamă dacă aude un zgomot
repetat;acesta corespunde emisiunii suctesive de unde. Examenul în sine este destul de lung şi pe toată derularea
lui, pacientul trebuie să stea absolut imobil. El poate însă comunica pe toată durata efectuării examenu-
lui cu medicul aflat în camera de alături, printr-un microfon care este aşezat în dreptul gurii.
Medicul va face o serie de secţiuni în diferite planuri, pentru a studia ansamblul structurilor anatomice
intracerebrale. El va realiza o serie de sectiuni finale după injectarea unui produs, gadoliniu, care ameliorează
sensibilitatea la l.R.M., în special în cazul tumorilor cerebrale.Examenul durează aproximativ 30-45 de minute.
După ce s-a terminat examenul, asistenta va face ca masa de examinare să culiseze în afara aparatului. Pacientul
se poate ridica şi poate pleca.
Efecte secundare
I.R.M. nu se acompaniază de nici un fel de efecte secundare.Câmpul magnetic intens nu reprezintă nici un
pericol, nici chiar pentru femeia însărcinată. Cu toate acestea, în ultimul timp acest examen nu se indică
femeilor gravide. lnjectarea de gadoliniu nu ridică probleme care să fi fost sesizate în practica medicală
curentă.Sigurul inconvenient al l.R.M.-ului pentru pacient este perioada lungă în care pacientul trebuie să stea
nemişcat şi zgomotul continuu produs de aparat în timpul functionarii.Examenul este contraindicat la pacientii
având claustrofobie severă (din cauza izolării îndelungate în interiorul electromagnetului). Pacienţii cărora li s-a
implantat un pacemaker cardiac vor trebui să consulte cardiologul înainte de examen pentru a le fi reprogramat
aparatul în funcţie de intensitatea câmpului magnetic. Medicul va trebui să se informeze înainte de a permite
pacientului să se aşeze pe masa de examinare, dacă acesta posedă asupra lui eventuale broşe, fragmente
metalice, clipsuri vasculare sau alte obiecte metalice care pot împiedica buna functionare a aparatului. Dacă
aceste obiecte nu pot fi îndepărtate, examenul este contraindicat.
De reţinut
Gadoliniul nu conţine iod şi deci nu apar reacţii alergice, aşa cum se întâmplă uneori când sunt folosite
substanţe de contrast iodate.Înainte de a se aşeza pe masa de examinare, pacientul trebuie să se asigure că nu are
asupra lui nici un obiect metalic, care se poate magnetiza şi poate influenţa rezultatul examenului, deformând
imaginile produse de câmpul magnetic.Trebuie să se evite apropierea de electromagnet cu obiecte metalice sau
cartele magnetice (pentru telefon, pentru transport).deoarece acestea pot fi demagnetizate şi devin
inutilizabile.Rezultatele se cunosc foarte repede. Rezultatul scris şi imaginile însoţitoare vor fi trimise medicului
care a recomandat examenul.

MÅSURAREA DEBITULUI SANGUIN CEREBRAL

Examen care are drept scop studierea perfuziei sanguine cerebrale cu ajutorul produselor slab radioactive
(izotopi).Acest examen este utilizat în mod special pentru diagnosticul în afectiunile vasculare cerebrale şi
sindroamele demenţiale (slăbirea capacităţilor intelectuale, însoţită de tulburări de comportament).
Tehnica
Măsurarea debitului sanguin cerebral constă în măsurarea radioactivităţii în diferite zone cerebrale după
injectarea sau inhalarea unor molecule emiţătoare de fotoni. Aceşti fotoni sunt culeşi de o cameră care se roteşte
în jurul capului şi transmite informaţiile unui ordinator, care va construi pe baza lor imagini ce reflectă repartiţia
produsului izotopic în interiorul creierului, în secţiuni succesive, aşa cum o face un scaner.Moleculele cel mai
frecvent utilizate sunt HMPAO, injectate intravenos sau Xenon care poate fi inhalat sau injectat intravenos.
Cunoaşterea debitului sanguin cerebral are o deosebită importanţã, pentru că permite aprecierea calităţii
irigării sanguine a creierului şi astfel calitatea oxigenării sale.
Având în vedere că celulele nervoase sunt extrem de sensibile la lipsa de oxigen, se consideră ca dacă ele
sunt private mai mult de 3 minute de prezenţa lui,sunt definitiv distruse şi nu trebuie uitat că ele sunt singurele
celule din organism care nu au capacitatea de a se regenera.
Pregătirea şi derularea practică
Măsurarea debitului sanguin cerebral se practică într-un serviciu de medicină nucleară, singurul abilitat să
utilizeze aceste produse radioactive în scop medical.Înainte de examen, pacientul se alungeşte pe spate într-o
cameră izolată şi aflată în semiîntuneric.El va încerca să se relaxeze cât maifmult, având la dispoziţie pentru
aceasta aproximativ 30 de minute.
Dacă medicul a ales să facă examinarea cu HMPAO, el va dezinfecta pielea pacientului la plica cotului şi îi
va monta în venă un mic cateter prin care îi va injecta produsul.
Dacă a ales ca metodă de examinare xenonul, el va aplica o mască pe faţa pacientului, după ce îi va pensa
nasul cu o clemă, apoi îi va cere să respire normal pe gură, timp de 5 minute.
El va efectua înregistrarea fie cu ajutorul unei camere gamma care se roteşte în jurul capului pacientului, fie
cu ajutorul unui sistem numit tonomatic, asemănător unui scaner. Acesta are forma unui cilindru în jurul căruia
sunt plasaţi electrozii asemănător unei coroane, iar pacientului i se va plasa capul în interiorul dispozitivului în
vederea înregistrării.
Examenul se completează uneori cu probe de sensibilizare şi în mod particular de un test care se efectuează
după administrarea unui medicament dilatator al vaselor cerebrale. După măsurarea standardului debitului
sanguin,acest produs este injectat pe cale venoasă şi se face o nouă înregistrare.
Efecte secundare
Măsurarea debitului sanguin cerebral este o metodă nedureroasă şi nu se însoţeşte de nici un
efect secundar.Dacă medicul a făcut înregistrarea după injecţia cu medicamentul vasodilatator, pacientul nu
trebuie să se mire dacă va simţi nevoia să urineze mai mult ca de obicei, deoarece medicamentul are şi efect
diuretic.
De reţinut
Produsele utilizate sunt foarte slab radioactive şi nu prezintă un pericol. Examenul este contraindicat în cazul
femeilor gravide.Femeilor de vârsta fertilă li se va cere să facă un test imunologic de sarcină înainte de
examenul cu izotopi radioactivi, dacă nu folosesc o metodă contraceptivă eficientă.Rezultatele se cunosc în mai
puţin de 24 de ore, timp necesar
pentru interpretarea imaginilor.Raportul medical scris, acompaniat de o serie de imagini colo-
rate pe o scară care variază de la bleu la roşu, se va trimite medicului care a solicitat efectuarea examenului.

PUNCŢIÅ LOMBARÅ
Examen care are. drept scop prelevarea de lichid cefalorahidian (LCR)Lichidul cefalorahidian se găseşte între
foiţele meningeale care învelesc creierul şi măduva spinării.
Analiza bacteriologică (care se efectuează pentru depistarea unei posibile infecţii bacteriene)
citologică (pentru a studia numărul şi tipul celulelor) şi chimică (pentru dozarea proteinelor) sunt constituentele
indispensabile pentru diagnosticul a numeroase afecţiuni neurologice.
Acesta este motivul pentru care efectuarea acestui examen poate fi făcută la orice vârstă, incluzând aici şi nou-
născuţii. Puncţia lombară poate permite injectarea unui produs de contrast (sacroradiculografie), sau
administrarea unui medicament
Tehnica
Puncţia lombară .constă în introducerea unui ac fin între două vertebre osoase ale coloanei vertebrale în
regiunea lombară.
Pregătirea şi derularea practică
Puncţia lombară se realizează în spital, pacientul fiind internat pentru această procedură
Înainte de examinare, în mod obişnuit, medicul trebuie să se asigure că nu există contraindicaţii pentru
efectuarea ei, şi în acest scop va trimite pacientul pentru a i se face un examen de fund de ochi sau o scanare
cerebrală. Pacientul se va aşeza pe masa de consultatie culcat pe o parte şi cu genunchii reflectaţi (în cocoş de
puşcă) sau aşezat şi cu spatele curbat.Medicul va repera locul de punctie dintre două vertebre prin palparea
apofizelor spinoase şi va efectua puncţia având griiă ca înainte de a introduce acul să dezinfecteze foarte atent
tegumentul.El va introduce acul de punctie într-o direcţie oblică la un unghi de 20-30 de grade, pe linia
mediană.El va colecta lichidul cefalorahidian în eprubete sterile, pentru examenul bacteriologic, citologic şi
biochimic, pe măsură ce acesta se va scurge picătură cu picătură. După ce a terminat de colectat lichidul, va
retrage acul şi va aplica local un pansament steril. Examenul durează în general 15 minute, din care puncţia în
sine doar 2-3 minute. După examen, pacientul trebuie să rămân în poziţia culcat;dacă este posibil va sta culcat
pe burtă, câteva ore, şi apoi pe spate până a doua zi de dimineaţă.Această odihnă la pat este obligatorie pentru
ca pacientul să nu sufere după aceea de dureri de cap, care apar foarte frecvent după ce a fost extras LCR.
Efecte secundare
Puncţia lombară nu se însoţeste de obicei de efecte gecundaee firave. Numai înţepătura acului ce străbate
pielea este dureroasă. 'Foarte rar, dacă medicul va atinge o rădăcină nervoasă apare
o durere vie, fulgerătoare. Cefaleea (durerea de cap), durerile cervicale şi greaţa sau văr-
săturile apar destul de frecvent dupa puncţia lombară, intensitatea simptomelor variind de la
caz la caz.Aceste simptome mai mult sau mai puţin intense se calmează daca pacientul păstrează poziţia culcat
pe spate în pat. Aceste simptome dispar dupa câteva zile.
De reţinut
Efectele secundare sunt foarţe variabile, în funcţie de subiect Unii pacienti sunt capabili să îşi reia activităţile
după câteva ore iar alţii au dureri de cap câţeva zile.
*Principalele rezultate ale extragerii lichidului sunt cunoscute la cateva ore după ce a fost efectuată puncţia.

BIOPSIA MUSCULARÅ
Examen care are ca scop prelevarea unui fragment de muşchi pentru examinarea lui microscopică.Biopsia
musculară este indispensabilă pentru precizarea diagnosticului sau a naturii anumitor afecţiuni musculare, ca de
exemplu inflamaţiile, infecţiile şi alte boli ale muşchilor determinate de anomalii ale enzimelor fibrelor
musculare.Pe de altă parte, este utilă pentru a se stabili diagnosticul diferenţial cu boli ale sistemului nervos
periferic.
Tehnica
Biopsia musculară constă în prelevarea unui mic fragment de muşchi sub anestezie locală. Fragmentul prelevat
este analizat ulterior cu microscopul optic sau electronic, după ce a fost ,,preparat” prin tehnici mai mult sau
mai puţin complexe.Văzut la microscop, aspectul muşchiului este caracteristic: este format din celule alungite
care constituie fibrele musculare grupate paralel şi conţinând filamente lungi, contractile.
Pregătirea şi derularea practică
Biopsia musculară se practică într-o sală de mică chirurgie. Pacientul este aşezat în poziţia culcat pe spate sau
pe o parte, în funcţie de muşchiul de unde se doreşte prelevarea biopsiei. Prelevarea se face de obicei din
muşchiul deltoid aflat pe faţa externă a braţului, sau din cvadricepsul femural aflat pe faţa anterioară a coapsei.
Medicul dezinfectează pielea în regiunea în care se va efectua biopsia, apoi face o anestezie locală prin
injectarea subcutanată a unui produs anestezic cu acţiune rapidă.După anestezie, se va practica o incizie de- 3-5
cm lungime şi apoi va preleva câteva fragmente foarte mici de muşchi (de ordinul a câtorva milimetri). El va
închide incizia cu câteva puncte de sutură şi va aplica un pansament steril care va fi schimbat din 2 în 2 zile,
până la scoaterea firelor. Examenul durează 30-45 de minute.
Efecte secundare
Prelevarea este, câteodată, dureroasă, deoarece anestezia nu se practică în profunzime, produsul anesteziant
riscând să falsifice rezultatele biopsiei. Pacientul poate să aibă dureri locale moderate câteva zile după biopsie şi
de aceea i se vor prescrie produse analgezice clasice. Uneori, inflamarea zonei unde s-a efectuat biopsia întârzie
cicatrizarea inciziei câteva zile, până la o săptămână. Cicatricea care rămâne după efectuarea inciziei este, de
obicei, mică şi foarte greu vizibilă.O complicaţie gravă, cum este infecţia locală, care să necesite tratament cu
antibiotice apare excepţional de rar.
De reţinut
Se recomandă pacientului să nu efectueze eforturi fizice pe toată perioada până la cicatrizarea inciziei
(aproximativ l0 zile).Dacă biopsia s-a efectuat la nivelul feţei anterioare a coapsei, pacientul va fi sfătuit să evite
mersul şi ortostatismul prelungit în primele 48 de ore după examen. Pentru a preveni riscurile de apariţie a unei
hemoragii, se suspendă cu câteva zile înainte de examen tratamentul cu medicamente anticoagulante sau
aspirină. inainte de biopsia musculară se efectuează de regulă o determinare a grupei sanguine a Rh~u|ui,o
hemoleucogramă şi teste de coagulare.Medicul trebuie să se asigure înainte de efectuarea biopsiei că pacientul
nu este alergic la produsele de anestezie locale.Rezultatele se cunosc de regulă după o săptămână până la o lună,
în funcţie de complexitatea studiilor de laborator care se efectuează pe fragmentul prelevat.