49
сыграл международный фактор. 29 июля 1924 г. со-
стоялось решающее заседание Политбюро ЦК
РКП(б). Оно постановило:
«а) Считать необходимым, прежде всего по по-
литическим соображениям (выделено нами – О. Г.),
выделение молдавского населения в специальную
автономную республику в составе УССР и пред-
ложить ЦК КПУ дать соответствующие директивы
украинским советским органам.
б) Предложить ЦК КПУ сделать сообщение в По-
литбюро ЦК РКП через месяц о ходе работ по орга-
низации Молдавской Автономной Республики.
в) Поручить тов. Фрунзе наблюдение за быстрей-
шим проведением этого вопроса» 4.
Примечания
1
Национальный вопрос на Балканах через призму
мировой революции: В документах центральных рос-
сийских архивов начала – середины 20-х годов. Ч. 1. Май
1922 г. – май 1924 г. М., 2000. Ч. 2. Июнь 1924 г. – декабрь
1926 г. М., 2003; Cojocaru G. E. Cominternul şi originile
“moldovenismului”: Studiu şi documente. Chişinău, 2009; и др.
2
См. подробнее: Бессарабский вопрос и образование
Приднестровской Молдавской Республики. Сб. офици-
альных документов. Тирасполь, 1993; Коммунистическое
подполье Бессарабии (1918–1940). Сб. документов и ма-
териалов в 4-х томах. Т. I. Кишинев, 1987 и др.
3
Х. Г. Раковский предложил включить дополнитель-
но тезис «Значение национального вопроса в развитии
мировой революции» // Национальный вопрос на пере-
крестке мнений: 20-е годы. Документы и материалы. М.,
1992. С. 215.
4
Российский государственный архив социально-по-
литической истории. Ф. 17, оп. 3, д. 453, л. 2, 3.
Литература
Галущенко О. С. Коминтерн и этнополитические
процессы к востоку от Днестра в первой половине 20-х
годов XX века // Revista de Etnologie şi Culturologie. Vol. X.
Chișinău, 2011.
Двенадцатый съезд РКП(б). 17–25 апреля 1923
года. Стенографический отчет. М., 1968.
Десятый съезд РКП(б). Стенографический отчет.
М., 1963.
Докладная записка о необходимости создания
Молдавской Советской Социалистической Республики //
Cugetul (în limba rusă), 1992, № 5-6.
EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ:
OBIECTIVE ŞI DIMENSIUNI
Societatea contemporană se caracterizează printr-o
frecvenţă mărită a contactelor interculturale. Întâlnirea cu
membrii altei culturi poate provoca deschidere, dar şi
încapsulare culturală. În acest context, educaţia inter-
culturală ne învaţă cum să trăim unii cu alţii, promo-
vând egalitatea, respectul şi deschiderea spre comuni-
carea cu „celălalt”, contribuind nemijlocit la stabilitatea
societăţii.
Printre cei mai activi susţinători ai principii-
lor interculturalităţii se numără şi Consiliul Europei,
care este promotor al conceptului de „societate inter-
culturală”. Este vorba despre o societate ce recunoaşte
diferenţele culturale, susţine dezvoltarea identităţilor
Культура Молдавии за годы Советской власти. Сб. до-
кументов и материалов в 4-х томах. Т. 1. Ч. 2. Кишинев, 1976.
Национальный вопрос на Балканах через призму
мировой революции: В документах центральных рос-
сийских архивов начала – середины 1920-х годов. Ч. 2.
Июнь 1924 – декабрь 1926. М., 2003.
Национальный вопрос на перекрестке мнений:
20-е годы. Документы и материалы. М., 1992.
Несостоявшийся юбилей. Почему СССР не от-
праздновал своего 70-летия? Сб. документов. М., 1992.
Плимак Е. Политическое завещание В. И. Ленина:
истоки, сущность, выполнение. 2-е изд. М., 1989.
Cojocaru G. E. Cominternul şi originile “moldovenis-
mului”: Studiu şi documente. Chişinău, 2009.
Rezumat
În articol se analizează influenţa teoriei şi practicii
Internaționalei Comuniste asupra procesului de formare a
RASS Moldoveneşti, asupra dezvoltării situației etnopolitice
în aceasta republică şi asupra situaţiei minorităților etnice.
Studiul a fost scris în baza surselor de arhivă şi a unui mare
număr de surse.
Cuvinte-cheie: RASS Moldovenească, Transnistria,
Internaționala Comunistă, istorie, etnologie, politologie.
Резюме
В публикации анализируются вопросы влияния
теории и практики Коммунистического Интернациона-
ла на процесс создания Молдавской АССР, на развитие
этнополитической ситуации в автономной республике,
на положение национальных меньшинств. Статья на-
писана на основе широкого круга источников, включая
архивные.
Ключевые слова: Молдавская АССР, Приднестро-
вье, Коммунистический Интернационал, история, этно-
логия, политология.
Summary
The author analyzes the issues of the influence of the-
ory and practice of Communist International on the process
of the Moldavian ASSR formation, on the development of
the ethnopolitical situation in the autonomous republic, on
the situation concerning national minorities. The article is
written on the basis of numerous sources, including archival
ones.
Key words: Moldavian ASSR, Transnistria, Commu-
nist International, history, ethnology, political science.
Raisa CERLAT
specifice, încurajând în acelaşi timp dialogul intercul-
tural, contactele, schimburile şi interferenţele culturale.
Aceste principii sunt valide în general, în orice societa-
te, în orice zonă din lume şi ele trebuie să se regăsească
pe deplin la nivelul sistemelor educative. Şcoala joacă,
fără îndoială, un rol esenţial în promovarea intercultu-
ralităţii, principiile acesteia trebuind să fie permanent
prezente atât în curriculum, cât şi în ethosul instituţiei
şcolare (Rus, Bota, 2002, 9).
Există deja multe lucrări consacrate educaţiei intercul-
turale1, cercetarea este însă, departe de a fi încheiată. În acest
context, articolul de faţă îşi propune elucidarea semnificaţiei,
a dimensiunilor şi obiectivelor educaţiei interculturale2.
50
O primă întrebare care poate apărea aici este: „Ce
semnifică, de fapt, cultura şi educaţia interculturală?”
Termenul de cultură desemnează un ansamblu
moştenit social şi transmis, de conduite şi simboluri
purtătoare de semnificaţii, un sistem de reprezentări şi
un sistem de limbaj, care se exprimă sub forme simbo-
lice, un mijloc prin care oamenii comunică, îşi perpetu-
ează şi dezvoltă cunoştinţele şi atitudinile faţă de viaţă.
Cultura poate fi comparată cu un aisberg, doar o
mică parte a căruia se găseşte la suprafaţa apei, partea
cea mai mare fiind ascunsă sub apă. La fel şi cei mai
mulţi dintre noi, într-o mare măsură nu suntem conşti-
enţi de trăsăturile fundamentale ale culturii comunită-
ţii din care facem parte. Aşa cum nu simţim greutatea
aerului, nu simţim nici presiunea atmosferei spirituale
în care trăim. Atunci când întâlnim reprezentanţi ai
altor culturi şi încercăm să stabilim diverse raporturi,
constatăm că ei se comportă după alte reguli decât
cele care în mediul nostru treceau ca fiind de la sine
înţelese. Şi nu numai comportamentul este altfel, ci şi
gândirea, modalitatea de percepţie, reperele axiologice.
Individul este influenţat de atmosfera culturală în care
trăieşte şi pe care o resimte ca normală. Fireşte că el are
libertatea lui de a gândi, de a acţiona, însă toate acestea
sunt modelate cultural (Râmbu, 2008, 46). Obstacolul
principal în comunicarea interculturală îl constituie
tendinţa fiecăruia de a interpreta culturile străine prin
prisma propriilor valori culturale. Cu greu înţelegem
semnificaţia cuvintelor, a faptelor şi acţiunilor care nu
ne sunt specifice. Etnocentrismul nostru este cel ce di-
minuează comunicarea3, el însă este greu de identifi-
cat, fiind de cele mai multe ori un proces inconştient.
Aceasta înseamnă că comunicarea interculturală efici-
entă nu vine de la sine, ea trebuie conştient educată.
În acest context, autorul rus G. Dmitriev menţionează:
„Educaţia interculturală rezultă dintr-un principiu me-
todologic fundamental, conform căruia toţi şi fiecare
au o cultură ca un mod de viaţă, ca o combinaţie de
mentalităţi, tradiţii, accent, dialect, stil vestimentar,
preferinţe alimentare, norme de conduită, folclor, sim-
boluri, valori morale şi estetice, religie, etc., doar că la
diferiţi oameni cultura este diferită. Nu este bună sau
rea, superioară sau inferioară, completă sau incomple-
tă, dezvoltată sau nedezvoltată, civilizată sau primitivă,
dar este diferită, având avantaje şi dezavantaje, plusuri
şi minusuri, puncte forte şi puncte slabe” (Дмитриев,
1999, 54).
Competenţa interculturală, impusă tot mai mult
de realitatea contemporană ca modalitate de adapta-
re la mediul de viaţă în condiţiile actuale, presupune
trecerea de la viziunea monocentristă la o viziune de
tip inter. Prin competenţă interculturală4 subînţelegem
acea capacitate relaţională de a intra în raport cu per-
soane aparţinând altor culturi, demonstrând permisi-
vitate, respect şi înţelegerea semnificaţiilor culturale
diverse (Cucoş, 2000, 25).
Conceptul de educaţie interculturală se corelează
cu unul mai vechi, de sorginte anglosaxonă, si anume
cel de educaţie multietnică, utilizat în SUA, Canada,
Australia etc. după 1960. Acesta vizează pregătirea oa-
menilor pentru înţelegerea şi acceptarea membrilor di-
feritor grupuri etnice.
Multă vreme conceptele de educaţie intercultu-
rală şi educaţie multiculturală au fost considerate ca
fiind sinonime. Practica educativă a reliefat însă faptul
că cele două sintagme anterior menţionate au ca refe-
renţial zone de realitate distincte. Multiculturalismul
are în vedere simpla recunoaştere a existenţei varietăţii
culturale a societăţii contemporane şi se referă la tota-
litatea demersurilor întreprinse în sensul conservării şi
valorizării individuale şi adeseori individualiste a aces-
tei varietăţi, respectiv a diferenţelor ce caracterizează
diversele arealuri culturale. Din această perspectivă
educaţia multiculturală ar avea rolul de a permite fie-
cărei culturi în parte să-şi promoveze, prin intermediul
unor acţiuni instructiv-formative adecvate, valorile şi
specificul cultural propriu. Altfel spus, educaţia multi-
culturală implică o restructurare a fenomenului educa-
ţional în sensul multiplicării activităţilor pe care acesta
le subsumează în funcţie de tipologia variatelor iden-
tităţi culturale specifice unei anumite societăţi (Stan,
2010, 47).
Spre deosebire de educaţia multiculturală, educa-
ţia interculturală propune o perspectivă proprie asupra
raporturilor dintre diversele culturi, perspectivă axată
cu precădere pe promovarea valorilor şi specificului
oricărei etnii, rase sau religii în contextul mai larg al
valorilor universale şi pe evidenţierea posibilităţilor
concrete de transgresare a graniţelor care definesc spe-
cificul diferitelor arealuri culturale.
În ceea ce priveşte educaţia interculturală în
şcoală, ea presupune integrarea într-o formă flexibilă a
resurselor cognitive şi psiho-sociale ale profesorului în
vederea activării şi modelării unei flexibilităţi şi creati-
vităţi interrelaţionale la elevi. A realiza educaţia inter-
culturală, înseamnă a păşi alături de elev în drumul său
de la o gândire egocentrică spre o gândire universală,
de la o gândire monoculturală spre o gândire intercul-
turală (Duhlicher, Dandara, 2008, 28).
Scopul educaţiei interculturale este pregătirea ti-
nerilor pentru a trăi într-o societate multiculturală, ce
tinde tot mai mult să devină interculturală. Această
viziune corespunde cu punctul de vedere adoptat de
Comisia Internaţională a UNESCO pentru Educaţia
Secolului XXI, care consideră că unul dintre obiectivele
majore ale educaţiei trebuie să fie acela de „a învăţa să
trăim împreună, a învăţa să trăim cu ceilalţi”.
Obiectivele specifice ale educaţiei interculturale se
referă la trei nivele interrelaţionale şi de egală importan-
ţă:
1. Dobândirea de cunoştinţe privind cultura în
general şi impactul acesteia asupra comportamente-
lor individuale şi de grup.
2. Dezvoltarea de deprinderi legate de viaţa într-
o societate interculturală (conştientizarea propriilor
determinări culturale, a stereotipurilor şi prejudecă-
ţilor, capacitatea de a relativiza punctele de vedere,
formarea de abilităţi comunicaţionale şi relaţionale);
3. Formarea de atitudini cum ar fi respectul pen-
tru diversitatea culturală, pentru identitatea cultu-
rală proprie şi a celorlalţi, refuzul discriminării şi
intoleranţei.
Un al patrulea nivel ar putea de asemenea fi adă-
ugat: stimularea participării şi acţiunii în sensul pro-
movării principiilor unei societăţi interculturale şi a
combaterii discriminării şi intoleranţei (Rus, 2002, 9).
Numeroşii autori care au cercetat educaţia inter-
culturală, au conceptualizat în mod diferit sistemul de

procese pe care îl angrenează educaţia în aplicarea sa în
practică. Astfel, în relaţie cu obiectivele sus menţiona-
te, reies cel puţin două dimensiuni, care se articulează
indisolubil una cu cealaltă: o dimensiune a „cunoaşte-
rii” (pe cât posibil obiectivă şi construită din multiple
unghiuri) şi o dimensiune a „experienţei” (subiectivă și
relaţională).
Citând materialele Consiliului Europei (Batelaan,
2003, 7), educaţia interculturală are următoarele dimen-
siuni: diversitatea şi echitatea. Pe aceste două axe se ba-
zează în practică, atât conţinuturile, cât şi procesele pe-
dagogice proprii educaţiei interculturale. Dimensiunea
diversităţii presupune redarea realităţii sociale ca fiind
compusă din elemente diverse (grupuri, indivizi, inte-
rese, etc.). Sensibilizarea elevului la această realitate plu-
rală este o condiţie indispensabilă a abordării eficiente
a conceptelor proprii educaţiei interculturale. Din per-
spectiva educaţiei interculturale, realitatea trebuie re-
dată din unghiuri diferite, permiţând astfel coexistenţa
unor versiuni care reflectă diversitatea reală a punctelor
de vedere din societatea pluralistă. Tot pe axa diversităţii
se află şi preocuparea pedagogică de a oferi elevului po-
sibilitatea comunicării şi cooperării cu ceilalţi în cadrul
unor grupuri eterogene. Acestea au menirea de a reflecta
diversitatea punctelor de vedere, de a familiariza elevul
cu existenţa unor perspective diferite de cea proprie.
Cea de-a doua dimensiune a educaţiei intercul-
turale se referă la echitate. În strânsă legătură cu prima
dimensiune a diversităţii, miza majoră a axei echităţii
este înţelegerea faptului că alte puncte de vedere pot fi
la fel de valabile şi poate la fel de „corecte” ca şi propria
perspectivă, odată ce sunt evaluate cu ajutorul criterii-
lor „celuilalt”. Astfel, practica pedagogică trebuie să se
axeze pe valorizarea punctelor de vedere „diferite”, pe
faptul că acestea au tot atâta legitimitate ca şi propria
percepţie. Această dimensiune a educaţiei intercultura-
le presupune de asemenea abordarea conceptelor legate
de drepturile omului (căci toţi indivizii se nasc egali), şi
conştientizarea de către elev a practicilor de intoleran-
ţă, discriminare şi rasism, care contravin principiilor
drepturilor omului.
Pentru aplicarea acestor principii de către elevi,
este esenţial, în primă instanţă, ca acestea să fie respec-
tate inclusiv de către cadrele didactice în mediul clasei
şi al şcolii, dar şi în viaţa de zi cu zi (Ivasiuc, 2010, 15).
Repertoriul strategiilor şi a mijloacelor aflate la
dispoziţia profesorului dispus să practice o pedagogie
interculturală este deosebit de variat, incluzând ele-
mente ca (Stan, 2010, 52):
• îmbogăţirea lecţiilor cu date şi informaţii despre
cultura şi istoria diverselor comunităţi, care con-
stituie prezentul unei anumite societăţi, insistân-
du-se pe dimensiunile de convergenţă ale acesto-
ra;
• utilizarea comparaţiilor în descrierea şi analiza-
rea diverselor culturi, etnii sau religii, facilitând
cunoaşterea şi aprecierea de către elevi a similitu-
dinilor şi diferenţelor constatate;
• prezentarea identităţii etnice, rasiale sau religioa-
se a unor personalităţi remarcabile din cultura
naţională şi universală;
• facilitarea producerii unor relaţii interpersonale
pozitive între elevi şi alte persoane de etnii, rase
sau religii diferite;
51
• încurajarea elevilor în a pune întrebări despre
problematica raporturilor dintre diverse culturi
şi dezvoltarea abilităţii de a înţelege şi interpreta
corect eventualele divergenţe dintre acestea;
• ajutarea elevilor în a înţelege procesul genezei
stereotipiilor şi cultivarea mândriei personale
pentru apartenenţa la o anumită cultură, con-
comitent cu dezvoltarea respectului pentru alte
culturi;
• extinderea cunoştinţelor elevilor cu privire la is-
toria, cultura şi valorile comunităţilor minoritare
prin prezentarea unor filme artistice sau docu-
mentare, a unor opere de artă sau a unor creaţii
literare, care prezintă valenţe instructiv-formati-
ve de tip intercultural.
Baza sistemului educaţional intercultural este ast-
fel reprezentată de asigurarea unor interacţiuni cultu-
rale autentice, eliberate de constrângerile unei axiologii
concurenţiale. Ne referim în acest sens la promovarea
prin educaţie a unui continuum valoric, a unor punţi
de legătură între diversele culturi, etnii, religii sau rase
aflate în contact. Este necesar ca elevii să conştientizeze
faptul că dacă două culturi sunt diferite, aceasta nu în-
seamnă că sunt şi divergente, că promovarea sistemului
de valori pe care se întemeiază o anumită cultură nu
invalidează demersul axiologic propus de alte culturi
(Stan, 2010, 54).
Încurajând atitudinea interculturală, se deschide
calea spre dialog şi comunicare între grupurile cultu-
rale, cu consecinţe benefice asupra înţelegerii dintre
ele. Cultivând valori precum respectul pentru celălalt,
toleranţă faţă de diversitate, complementaritatea dintre
valori, şcoala este în măsură să fructifice bogăţia poten-
ţială a multiculturalităţii fără a anula identitatea nici a
unei culturi (Plugaru, Pavalache, 2007, 16).
Se impune subliniată aici caracteristica dinami-
că şi continuă a procesului de formare a conduitelor şi
atitudinilor interculturale, proces care nu se încheie în
şcoală, ci trebuie să continue şi să se rafineze de-a lun-
gul întregii vieţi.
Voi expune în continuare concluziile unui sim-
pozion, care a avut loc la Timişoara, în România, pe
tema: „Dimensiunea interculturală, factor esenţial al
reformei învăţământului secundar”:
− educaţia interculturală este o educaţie a tuturor,
minoritari şi majoritari;
− educaţia interculturală nu trebuie să se limite-
ze exclusiv la conţinuturi specifice, transmise în
cadrul unei discipline particulare. Este funda-
mental să se consolideze abordarea sa interdisci-
plinară, care trebuie să se definească mai mult în
funcţie de iniţierea unui comportament decât a
unei cunoaşteri;
− educaţia interculturală nu poate fi concepută
doar în cadrul mediului şcolar, ci în asociere cu
extra-şcolarul (familia, grupuri sociale, instituţii,
comunităţi, media...);
− educaţia interculturală implică focalizarea asupra
elevului, agent şi nu numai obiect al învăţării; parti-
ciparea sa activă la elaborarea şi gestionarea reguli-
lor de viaţă democratică a clasei, şcolii, casei, etc.;
− educaţia interculturală este indisociabilă de edu-
caţia din mass-media (cu condiţia analizei critice
a surselor de informaţie);
52
− educatorul depăşeşte simpla funcţie de comu-
nicare a modelelor şi a programelor, lăsând mai
mult loc spiritului de iniţiativă şi de creativitate.
La fel, educaţia interculturală eficientă presupu-
ne formarea continuă a educatorilor şi crearea de
documente şi material didactic, care vor permite
instituirea unui demers activ în domeniu (Rus,
2002, 25).
În concluzie, putem menţiona că diversitatea ne
face viaţa mai interesantă. Ea atrage şi sperie în acelaşi
timp, dar numai de noi depinde dacă vrem să depăşim
prejudecăţile şi stereotipurile pentru a cunoaşte o nouă
viziune asupra vieţii cu valori diferite. A învăţa să-i res-
pectăm pe cei altfel decât noi, a valorifica posibilitatea
de comunicare cu ei, ne îmbogăţeşte viaţa, deschizân-
du-ne noi orizonturi.
Note
1
Spre exemplu, în R. Moldova, educaţia interculturală a fost
cercetată de: Caunenco I., 2009; Dandara O., 2008; Botnari V.,
2003; Goraş-Postică V., 2003; Rusnac S., 2007; Ivanova N., 2010,
etc.
2
Abordarea interculturală nu este o nouă ştiinţă, nici o nouă
disciplină, ci o nouă metodologie ce caută să integreze în spaţiul
educaţional datele psihologiei, etnologiei, antropologiei, cultu-
rologiei, sociologiei şi istoriei.
3
Vezi informaţii despre etnocentrism şi comunicare intercul-
turală: Cerlat R. Comunicarea interculturală: repere teoretice //
Revista de Etnologie şi Culturologie. Vol. IX–X. Chișinău, 2011.
P. 151-153.
4
Conceptul de intercultural are o conotaţie interacţionistă,
dinamică; el trimite la schimb, reciprocitate, invită la decentrare,
la găsirea unor forme de dialog.
Literatura
Batelaan P. Le nouveau défi interculturel lancé à l’éducation:
la diversité religieuse et le dialogue en Europe. Consiliul Europei.
Strasbourg, 2003.
Cucoş C. Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale.
Iaşi, 2000.
Duhlicher O., Dandara O. Competenţa de educaţie inter-
culturală, dimensiune a comportamentului profesional al profe-
CONFERINŢA ŞTIINŢIFICĂ NAŢIONALĂ
„ETNOLOGUL NICOLAE DEMCENCO”
(1931–2009)
RAPORT STENOGRAFIC
La 17 noiembrie 2011, la Academia de Ştiinţe a
Moldovei, a avut loc comemorarea savantului Nicolae
Demcenco.
Etnologul Nicolae Demcenco s-a născut la 7 noi-
embrie 1931 în s. Frunză, raionul Slobozia din RASSM.
După absolvirea Facultăţii de Istorie şi Filologie a
Universităţii de Stat din Chişinău (1955), se angajează
la Institutul de Istorie, Limbă şi Literatură al Filialei
Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a URSS, activând
în instituţiile academice până la sfârşitul vieţii (18 iunie
2009). A deţinut funcţii de conducere ca şef al Sectoru-
lui de Studiere a Monumentelor de Istorie şi Cultură
(1976–2002), şef, apoi director al Secţiei de Etnografie
şi Studiul Artelor (1986–1991), director al Institutu-
lui de Etnografie şi Folclor (1991–1999). În 1964, la
sorului // Didactica Pro, nr. 2 (48). Chişinău, 2008.
Ivasiuc A., Koreck M., Kővári R. Educaţia interculturală:
de la teorie la practică – implementarea educaţiei interculturale în
şcoli multietnice din România // Raport de cercetare al Agenţiei
de Dezvoltare comunitară „Împreună”. Bucureşti, 2010.
Plugaru L. Pavalache M. Educaţie interculturală. Sibiu, 2007.
Rus C., Bota O. Educaţie interculturală în comunităţi mul-
tietnice. Timişoara, 2002.
Stan C. Teoria educaţiei. Cluj-Napoca, 2010.
Дмитриев Г. Многокультурное образование. М., 1999.
Rezumat
Articolul dat contribuie la elucidarea semnificaţiei edu-
caţiei interculturale, evidenţiind importanţa ei în societatea
contemporană. Educaţia interculturală contribuie la stabilitatea
societăţii, promovând egalitatea, respectul şi deschiderea spre
comunicarea interculturală. Sunt analizate obiectivele şi dimen-
siunile educaţiei interculturale, menţionându-se importanţa
caracterului constant al formării competenţelor interculturale.
Cuvinte-cheie: cultură, educaţie interculturală, educaţie
multiculturală, competenţe interculturale, diversitate culturală.
Резюме
В статье освещается проблема межкультурного обра-
зования, его значимость для современного общества. Меж-
культурное образование способствует стабильности обще-
ства, уважению и открытости к межкультурному общению.
Анализируются цели и направления межкультурного обра-
зования, отмечается важность постоянного формирования
межкультурной компетентности.
Ключевые слова: культура, межкультурное образо-
вание, межкультурная компетентность, культурное разно-
образие.
Summary
The article elucidates the significance of intercultural
education, highlighting its importance in contemporary society.
Intercultural education contributes to the stability of the society
and promoting equality, respect and openness to intercultural
communication. It analyzes the directions and objectives of in-
tercultural education, mentioning the importance of constant
formation of the intercultural competence.
Key words: culture, intercultural education, multicultur-
al education, intercultural competence, cultural diversity.
Tamara NESTEROV
Institutul de Etnografie „N. N. Mikluho-Maklai” al
Academiei de Ştiinţe a URSS (Moscova), susţine teza
de candidat în ştiinţe istorice „Uneltele agricole ale mol-
dovenilor din secolul al XVIII-lea până la începutul se-
colului al XX-lea”, iar în 1992, la Institutul de Studiu al
Artelor, Folclor şi Etnologie „M. T. Rîlski” al Academiei
de Ştiinţe a Ucrainei (Kiev), pe cea de doctor habilitat
cu titlul: „Agricultura la moldovenii din Basarabia şi din
partea stângă a Nistrului în secolul al XIX-lea şi începu-
tul secolului al XX-lea (aspecte istorico-etnografice)”. A
publicat peste 180 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 20 de
monografii, cărţi şi broşuri, cele mai importante fiind:
„Земледельческие орудия молдаван XVIII – начала
XX вв.” (Chişinău, 1967), „Виноградарство и виноде-
лие в XIX – начале XX вв.” (Chişinău, 1981), „Oхрана