Sunteți pe pagina 1din 145

Aprobat

Prin Hotărîrea Guvernului nr._______

PLANUL DE ACȚIUNI AL GUVERNULUI


PENTRU ANII 2020 - 2023

Termen de Indicatori de Instituția


Obiective Acțiuni Referințe
realizare monitorizare responsabilă
I. EDIFICAREA STATULUI DE DREPT: REFORMA JUSTIȚIEI, Indicatori de progres:
COMBATEREA CORUPȚIEI ȘI RESPECTUL PENTRU  Independența sistemului judecătoresc și a procuraturii, precum și a organelor sale de
DREPTURILE ȘI LIBERTĂȚILE FUNDAMENTALE administrare (Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor)
consolidată;
 Mecanismele de responsabilizare și asigurare a integrității actorilor din sectorul justiției
fortificate;
 Sistemul de protecție a drepturilor omului îmbunătățit
1.1. Promovarea măsurilor de 1.1.1. Promovarea proiectului Februarie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției
consolidare a justiției, în de lege privind modificarea aprobat de Guvern și
conformitate cu recomandările Constituției în partea ce ține de remis Parlamentului
Comisiei de la Veneția și ale sistemul judecătoresc
ODIHR 1.1.2. Elaborarea proiectului de Septembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției
lege pentru abrogarea art.307 din aprobat de Guvern și
Codul penal remis Parlamentului
1.2. Eficientizarea activității 1.2.1. Analiza practicilor CSM Decembrie 2020 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
Consiliului Superior al de implementare a prevederilor propuneri de
Magistraturii şi a organelor din legale în partea care vizează modificare a cadrului
subordinea sa promovarea unui sistem bazat pe normativ inițiate, la
merit în procesul de selecție și necesitate
promovare a judecătorilor
1.2.2. Analiza funcționalității Decembrie 2020 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
mecanismului de responsabilizare propuneri de
disciplinară a judecătorilor modificare a cadrului
normativ inițiate, la
necesitate
1.3. Ajustarea cadrului legal în Martie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției
vederea eficientizării activității de aprobat de Guvern și
evaluare ordinară și extraordinară remis Parlamentului
a judecătorilor, inclusiv prin
prisma intereselor acestora,
pentru a curăța organele de
justiție de oameni corupți și
vulnerabili
1.4. Revizuirea rolului Curții 1.4.1. Elaborarea și aprobarea Septembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției
Supreme de Justiție și proiectului de lege privind aprobat de Guvern și
modernizarea sistemului de recurs excluderea competenței Curții remis Parlamentului
Supreme de Justiție de a emite
hotărîri/avize cu caracter
explicativ
1.4.2. Elaborarea și aprobarea Septembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției
proiectului de lege privind aprobat de Guvern și
asigurarea publicității ședințelor remis Parlamentului
de judecată prin examinarea
recursului în materie penală cu
participarea părților
1.4.3. Revizuirea unor temeiuri Septembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției
de recurs pentru a se asigura aprobat de Guvern și
examinarea în exclusivitate a remis Parlamentului
aspectelor de drept
1.4.4. Analiza oportunității Septembrie 2020 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
modificării legislației în vederea propuneri de
instituirii obligativității modificare a cadrului
judecătorului raportor de a normativ inițiate, la
întocmi un raport în scris, la etapa necesitate
deciderii admisibilității recursului,
care ar cuprinde circumstanțele de
fapt constatate de instanțele
inferioare, soluțiile date, precum
și pretinsele motive de ilegalitate
invocate
1.5. Revizuirea competențelor Noiembrie 2020 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
președinților instanțelor propuneri de
judecătorești modificare a cadrului
normativ inițiate, la
necesitate
1.6. Eficientizarea sistemului 1.6.1. Implementarea în toate Iulie 2020 Sistem Informațional Ministerul Justiției
informațional judecătoresc prin instanțele de judecată a noii Judiciar implementat
excluderea intervenției factorului versiuni a Sistemului în 100% instanțe de
uman din procesul administrativ Informațional Judiciar judecată
de gestionare a dosarelor 1.6.2. Implementarea integrală Decembrie 2023 Aplicația e-Dosar Ministerul Justiției

2
aplicației informatice e-Dosar judiciar
judiciar în toate instanțele de implementată în
judecată 100% instanțe de
judecată
1.6.3. Asigurarea utilizării Iulie 2023 Rata avocaților care Ministerul Justiției
obligatorii de către avocați a utilizează platforma
adreselor electronice de serviciu, justice.md în
create pe platforma justice.md, în comunicarea cu
scopul instituirii unui mecanism instanțele de judecată
electronic de comunicare între (%)
aceștia și instanțele de judecată
1.6.4. Asigurarea accesului la Decembrie 2023 Rata persoanelor care Ministerul Justiției
dosare al tuturor categoriilor de utilizează aplicația
participanți la procesul de informatică e-Dosar
judecată prin intermediul judiciar (%);
aplicației informatice e-Dosar Rata actelor depuse
judiciar prin intermediul
aplicației informatice
e-Dosar judiciar (%)
1.7. Eficientizarea răspunderii 1.7.1. Analiza activității Decembrie 2020 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
disciplinare a judecătorilor și Inspecției Judiciare și a sistemului propuneri de
procurorilor de răspundere disciplinară a modificare a cadrului
judecătorilor normativ inițiate, la
necesitate
1.7.2. Analiza rolului și locului Septembrie 2020 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
Inspecției Procurorilor cu propuneri de
identificarea soluțiilor de modificare a cadrului
eficientizare a activității și normativ inițiate, la
asigurare a independenței necesitate
1.8. Revizuirea cadrului legal cu 1.8.1. Analiza cadrului legal Iunie 2021 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
privire la modul și condițiile de privind condițiile de numire și propuneri de
numire și promovare în funcțiile promovare în funcțiile de modificare a cadrului
de judecător și procuror judecător și procuror, cu normativ inițiate, la
identificarea deficiențelor și a necesitate
soluțiilor de remediere
1.9. Crearea unei judecătorii 1.9.1. Efectuarea studiului Septembrie 2021 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
specializate anticorupţie de primă comparativ privind oportunitatea propuneri de
instanţă și crearea unor complete creării unei instanțe specializate modificare a cadrului

3
anticorupție în cadrul Curții de în examinarea infracțiunilor de normativ inițiate, la
Apel Chișinău şi Curții Supreme corupție necesitate
de Justiție
1.10. Uniformizarea practicii 1.10.1. Analiza jurisprudenței în Octombrie 2021 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
judiciare şi respectarea materia recursului în interesul propuneri de
principiului securităţii legii, instituție procesuală ce are modificare a cadrului
raporturilor juridice ca scop interpretarea şi aplicarea normativ inițiate, la
unitară a legii, cu identificarea necesitate
măsurilor de eficientizare
1.10.2. Examinarea oportunității Septembrie 2020 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
instituirii competenței Curții propuneri de
Supreme de Justiție de a publica modificare a cadrului
fișe tematice bazate pe normativ inițiate, la
jurisprudență care vizează necesitate
anumite chestiuni specifice, cu
actualizarea în mod sistematic
pentru a reflecta evoluţiile în
jurisprudenţa sa
1.11. Ajustarea cadrului legal Septembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției
în vederea eficientizării activității aprobat de Guvern și
de evaluare ordinară și remis Parlamentului
extraordinară a procurorilor,
inclusiv prin prisma intereselor
acestora, pentru a curăța organele
procuraturii de oameni corupți și
vulnerabili
1.12. Ajustarea sancţiunilor 1.12.1. Analiza proporționalității Octombrie 2020 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
penale pentru infracţiunile de sancțiunilor penale pentru propuneri de
corupţie infracţiunile de corupţie în raport modificare a cadrului
cu gravitatea faptei, după caz normativ inițiate, la
modificarea cadrului normativ necesitate
1.13. Revizuirea cadrului legal Septembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției
referitor la componența aprobat de Guvern și
Consiliului Superior al remis Parlamentului
Procurorilor
1.14. Revizuirea cadrului legal Septembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției
ce ține de competențele organelor aprobat de Guvern și
de administare ale sistemului remis Parlamentului

4
procuraturii în vederea fortificării
capacităţilor şi asigurării
independenţei
1.15. Uniformizarea modalităţii 1.15.1. Promovarea conceptului Octombrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Justiției;
de colectare şi analiză a datelor tehnic al Sistemului informațional aprobată Ministerul
statistice ce ţin de justiţia penală e-Reținere Afacerilor Interne
şi asigurarea interoperaţionalizării
bazelor de date
1.16. Îmbunătăţirea organizării 1.16.1. Revizuirea cuantumului Ianuarie 2020 Unitatea Ministerul Justiției;
şi administrării sistemului de remunerării avocaților care acordă convențională Ministerul
asistenţă juridică garantată de stat asistența juridică garantată de stat majorată la mărimea Finanțelor;
(majorarea unității convenționale) de 40 de lei prin Consiliul Național
Legea bugetului de pentru Asistența
stat Juridică Garantată
de Stat
1.17. Introducerea standardelor 1.17.1. Elaborarea și aprobarea Septembrie 2020 Standarde de calitate Ministerul Justiției;
de calitate pentru serviciile standardelor de calitate, care ar aprobate Consiliul Național
prestate de reprezentanţii putea servi drept repere în pentru Asistența
profesiilor conexe sistemului activitatea avocaților și în Juridică Garantată
justiţiei procesul de monitorizare externă de Stat
a calităţii serviciilor de asistenţă
juridică garantată de stat acordate
de către avocaţi
1.17.2. Elaborarea standardelor Septembrie 2020 Standarde de calitate Ministerul Justiției;
unice de calitate a serviciilor aprobate Consiliul de Mediere
prestate de mediatorii
1.18. Stabilirea clară şi 1.18.1. Elaborarea și aprobarea: Mai 2020 Hotărîre de Guvern Cancelaria de Stat
transparentă a tarifelor pentru - Metodologiei de calculare a aprobată Agenția Servicii
serviciile prestate de tarifelor pentru serviciile Agenţiei Publice
reprezentanţii profesiilor conexe Servicii Publice, prestate cu drept
sistemului justiţiei exclusiv;
- Nomenclatorului serviciilor
publice și tarifelor acestora
1.18.2. Elaborarea proiectului Octombrie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției
Legii cu privire la plățile pentru aprobat de Guvern și
asistența notarială remis Parlamentului
1.18.3. Elaborarea proiectului Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Justiției
hotărîrii Guvernului cu privire la aprobată

5
plata pentru îndeplinirea actelor
notariale și spezele procedurilor
notariale
1.18.4. Analiza cadrului legal în Octombrie 2020 Studiu efectuat, Ministerul Justiției;
scopul îmbunătățirii propuneri de Ministerul Sănătății,
mecanismului de asigurare socială modificare a cadrului Muncii și Protecției
și medicală a reprezentanților normativ inițiate, la Socoale;
profesiilor conexe justiției necesitate Ministerul
Finanțelor
1.18.5. Analiza cadrului legal în Octombrie 2020 Studiu efectuat, Ministerul Justiției;
scopul stabilirii unui regim fiscal propuneri de Ministerul
echitabil reprezentanților modificare a cadrului Finanțelor
profesiilor conexe justiției normativ inițiate, la
necesitate
1.18.6. Analiza proporționalității Martie 2021 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
mărimii taxelor și onorariilor propuneri de
administratorilor de modificare a cadrului
insolvabilitate și executorilor normativ inițiate, la
judecătorești, mediatorilor și necesitate
interpreților și traducătorilor
1.19. Stabilirea unor criterii 1.19.1. Modificarea Legii nr. Iunie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției
clare şi transparente de accedere 113/2010 privind executorii aprobat de Guvern și
în profesie, bazate pe merit și judecătorești remis Parlamentului
fortificarea mecanismelor de 1.19.2. Revizuirea cadrului Aprilie 2020 Proiect de lege Cancelaria de Stat Acordul de Asociere,
răspundere civilă şi disciplinară normativ ce reglementează funcția aprobat de Guvern și Art.22 ,lit. c) și d)
publică și statutul funcționarului remis Parlamentului
public în scopul asigurării
gestionării eficiente a resurselor
umane din autoritățile publice
1.19.3. Modificarea Legii Septembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției
nr.1260/2002 cu privire la aprobat de Guvern și
avocatură remis Parlamentului
1.19.4. Analiza practicilor de Iunie 2022 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
acreditare a furnizorilor de propuneri de
formare inițială și continuă a modificare a cadrului
mediatorilor și a practicilor de normativ inițiate, la
instruire inițială a necesitate
administratorilor autorizați

6
1.19.5. Revizuirea spectrului Aprilie 2021 Proiect de lege Ministerul Justiției
abaterilor disciplinare și a aprobat de Guvern și
mecanismului de tragere la remis Parlamentului
răspundere disciplinară a
mediatorilor, administratorilor de
insolvabilitate, experților
judiciari, traducătorilor și și
interpreților
1.20. Stabilirea unor prevederi Iulie 2022 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
clare privind plafonarea propuneri de
numărului de acțiuni procesuale modificare a cadrului
la care poate participa un avocat normativ inițiate, la
pe parcursului unei săptămîni, dar necesitate
și stabilirea unor reguli
previzibile de rambursare a
onorariilor încasate de către
avocat din contul persoanei care a
pierdut procesul în contul
persoanei care a avut cîștig de
cauză
1.21. Evaluarea și, după caz, Noiembrie 2020 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
revizuirea cadrului legal în propuneri de
vederea excluderii lacunelor ce modificare a cadrului
favorizează influențele externe normativ inițiate, la
asupra activității procurorilor și necesitate
judecătorilor
1.22. Fortificarea sistemului 1.22.1. Elaborarea proiectului Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Justiției
avertizorilor de integritate (din hotărîrii Guvernului privind aprobată
interiorul şi exteriorul sectorului) procedurile de examinare și
raportare internă a dezvăluirilor
practicilor ilegale
1.23. Sporirea gradului de Decembrie Număr de comunicate
informare a publicului privind 2020-2023 de presă plasate pe
hotărîrile judecătoreşti de pagina Ministerului
condamnare a actorilor din Justiției și transmise
sectorul justiţiei pentru acte de mijloacelor de
corupţie informare în masă
1.24. Modificarea legislației în 1.24.1. Modificarea legislației în Iunie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției;
vederea eficientizării activității vederea perfecționării și aprobat de Guvern și Agenția Națională
7
Agenției Naționale de Integritate, fortificării mecanismului de remis Parlamentului de Integritate
Procuraturii Anticorupție și control al averilor și intereselor,
Centrului Național Anticorupție precum și eficientizării activității
în lupta cu corupția în domeniul Agenției Naționale de Integritate
justiției 1.24.2. Modificarea legislației în Noiembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiție;
vederea eficientizării activității aprobat de Guvern și Centrul Național
Procuraturii Anticorupție și remis Parlamentului Anticorupție,
Centrului Național Anticorupție Procuratura
Generală
1.24.3. Analiza mecanismului de Septembrie 2021 Studiu efectuat, Ministerul Justiției;
evaluare a integrității propuneri de Centrul Național
instituționale modificare a cadrului Anticorupție
normativ inițiate, la
necesitate
1.25. Fortificarea 1.25.1. Elaborarea proiectului de Iulie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției;
mecanismelor de combatere a lege privind procedura de aprobat de Guvern și Centrul Național
spălării banilor și finanțării constatare a încălcărilor în remis Parlamentului Anticorupție
terorismului domeniul spălării banilor și
finanțării terorismului și modul de
aplicare a sancțiunilor
1.26. Garantarea drepturilor 1.26.1. Promovarea regimului Septembrie 2021 Proiect de lege Ministerul Justiției
persoanelor private de libertate, progresiv de executare a aprobat de Guvern și
eradicarea torturii şi a relelor pedepselor remis Parlamentului
tratamente, inclusiv prin 1.26.2. Identificarea companiei Decembrie 2020 Companie Ministerul Justiției
construcția unui nou penitenciar care urmează să construiască noul identificată,
penitenciar în municipiul Contract semnat
Chișinău cu semnarea contractului
și demararea lucrărilor de
construcție
1.27. Continuarea procesului Decembrie Număr de spaţii de Ministerul Justiției
de modernizare a sistemului 2020-2023 detenţie
penitenciar prin amenajarea/ amenajate/reutilate
reutilarea spaţiilor de detenţie,
conform normelor şi standardelor
europene
1.28. Dezvoltarea industriei 1.28.1. Sporirea numărului Decembrie Număr de agenți Ministerul Justiției
penitenciare agenților economici care 2020-2023 economici noi în
desfășoară activitatea în cadrul cadrul sistemului

8
sistemului penitenciar penitenciar;
Număr de locuri de
muncă noi pentru
persoanele private de
libertate
1.29. Reorganizarea Iunie 2022 Cadrul normativ Ministerul Justiției;
serviciilor/unităților medicale din aprobat Ministerul Sănătății,
cadrul instituțiilor de detenție în Muncii și Protecției
scopul asigurarării independenței Sociale
decizionale a lucrătorilor medicali
în acordarea asistenței medicale
persoanelor private de libertate
1.30. Identificarea soluțiilor 1.30.1. Evaluarea practicilor Iunie 2020 Raport de evaluare Ministerul Justiției
pentru neadmiterea utilizării privind aplicarea arestului și elaborat
excesive a măsurii preventive – formularea recomandărilor în
arestul preventiv, inclusiv prin scopul eliminării fenomenului
implementarea unor măsuri aplicării arestului fără respectarea
disciplinare și pecuniare pentru strictă a garanțiilor prevăzute de
cei care abuzează de acest articolul 5 din Convenția
instrument europeană privind apărarea
drepturilor omului și a libertăților
fundamentale
1.31. Modificarea cadrului Septembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiței
normativ în scopul asigurării aprobat de Guvern și
cooperării eficiente cu Curtea remis Parlamentului
Penală Internațională
1.32. Eficientizarea activităților Octombrie 2021 Proiect de lege Ministerul Justiței
de investigații și urmărire penală aprobat de Guvern și
desfășurate de structurile remis Parlamentului
specializate prin revizuirea
cadrului de reglementare
1.33. Revizuirea cadrului legal 1.33.1. Excluderea obligativității Martie 2020 Proiect de lege Cancelaria de Stat
cu privire la taxele și onorariile de autentificare notarială a unor aprobat de Guvern și
notarilor, administratorilor de tranzacții imobiliare remis Parlamentului
insolvabilitate, executorilor
judecătorești etc.
1.34. Consolidarea Iunie 2022 Proiect de lege Ministerul Justiției
capacităților Centrului Național aprobat de Guvern și

9
de Expertiză Judiciară prin remis Parlamentului
modificarea cadrului normativ
privind mecanismul de formare
inițială a experților judiciari și
unificarea procedurii de efectuare
a expertizei judiciare
1.35. Introducerea unor Noiembrie 2021 Proiect de lege Ministerul Justiției;
sancțiuni dure pentru încălcarea aprobat de Guvern și Ministerul Educației,
dreptului la educație al copiilor remis Parlamentului Culturii și
Cercetării;
Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecției
Sociale
1.36. Asigurarea respectării Iulie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției
efective a principiului aprobat de Guvern și
nediscriminarii prin promovarea remis Parlamentului
proiectului de lege pentru
revizuirea cadrului normative
privind asigurarea egalității și a
mecanismului instituțional
1.37. Revizuirea cadrului legal 1.37.1. Lansarea activității și Martie 2020; Număr de ședințe Cancelaria de Stat;
în vederea fortificării libertăților asigurarea funcționalității Decembrie organizate autoritățile
fundamentale ale omului, inclusiv Consiliului Național pentru 2021-2023 administrației
a libertății de exprimare, și Drepturile Omului publice centrale
neadmiterea limitării nejustificate 1.37.2. Analiza cadrului legal în Noiembrie 2021 Studiu efectuat, Ministerul Justiției
a accesului la informație materia libertății de exprimare și propuneri de
accesului la informație, cu modificare a cadrului
modificarea cadrului normativ normativ inițiate, la
necesitate
1.38. Revizuirea cadrului legal 1.38.1. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Justiției;
pentru îmbunătățirea legislației proiectului de lege cu privire la aprobat de Guvern și alte autorități
mass-media publicitate remis Parlamentului publice
1.39. Consolidarea rolului de 1.39.1. Antrenarea societății Decembrie Număr de ateliere de Ministerul Justiției;
watch-dog al organizațiilor civile în toate procesele de 2020-2023 lucru / ședințe cu autoritățile
societății civile și neadmiterea elaborare și promovare a participarea societății administrației
implicării lor în activități politice politicilor publice și stabilirea civile organizate publice centrale
unei platforme constante de
comunicare
10
1.39.2. Instituirea mecanismelor Martie 2020 Mecanisme instituite Cancelaria de Stat;
sectoriale de implicare a societății și funcționale autoritățile
civile în procesul de elaborare și administrației
monitorizare a implementării publice centrale
politicilor publice și asigurării
transparenței în procesul
decizional
1.39.3. Aprobarea August 2020 Regulament aprobat Cancelaria de Stat
Regulamentului-cadru cu privire
la mecanismul finanțării directe a
proiectelor OSC din bugetul
public
1.40. Evaluarea eficienței 1.40.1. Uniformizarea abordării Februarie 2020; Hotărîri de Guvern Cancelaria de Stat
structurii actuale a administrației privind organizarea și Februarie 2021 aprobate
publice centrale și reorganizarea funcționarea autorităților
ministerelor și instituțiilor pentru administrative și instituțiilor
sporirea calității politicilor publice, inclusiv la autogestiune
promovate și a serviciilor prestate 1.40.2. Elaborarea și aprobarea Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Cancelaria de Stat;
pentru cetățeni și business Metodologiei-cadru de stabilire a aprobată Ministerul
tarifelor pentru serviciile publice Finanțelor;
administrative prestate contra Ministerul
plată Economiei și
Infrastructurii
1.41. Dezvoltarea unui corp al 1.41.1. Revizuirea cadrului Mai 2020 Proiect de lege Cancelaria de Stat Acordul de Asociere,
funcționarilor publici normativ ce reglementează funcția aprobat de Guvern și Art. 22 lit. c) și d)
profesionist, bazat pe principiul publică și statutul funcționarului remis Parlamentului
responsabilității manageriale și public, în scopul asigurării
formarea continuă, precum și gestionării eficiente a resurselor
perfecţionarea sistemului de umane din autoritățile publice
motivare financiară şi 1.41.2. Elaborarea și Ianuarie 4 hotărîri de Guvern Cancelaria de Stat Acordul de Asociere,
nefinanciară a acestora implementarea programelor 2020-2023; aprobate; Art. 22 lit. c) și d)
anuale de instruire a resurselor Iunie Număr de personae
umane din autoritățile publice, 2020-2023 instruite
inclusiv a programelor de
instruire managerială
1.42. Sporirea calității ți 1.42.1. Modificarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
accesibilității serviciilor publice Regulamentului privind eliberarea aprobată Afacerilor Interne;
prestate pentru cetățeni și actelor de identitate şi evidenţa Agenţia Servicii

11
business locuitorilor Republicii Moldova Publice
(Hotărîrea Guvernului nr.
125/2013)
1.42.2. Modificarea Legii Martie 2020 Proiect de lege Agenţia Relaţii
cadastrului bunurilor imobile aprobat de Guvern și Funciare şi
nr.1543/1998 pentru ajustarea la remis Parlamentului Cadastru;
noile prevederi ale Codului civil Agenţia Servicii
Publice
1.42.3. Modificarea Hotărîrii Martie 2020 Hotărîre de Guvern Agenţia Relaţii
Guvernului nr.1030/1998 despre aprobată Funciare şi
unele măsuri privind crearea Cadastru;
cadastrului bunurilor imobile Agenţia Servicii
Publice
1.42.4. Implementarea sistemului Septembrie 2020 Sistem informaţional Agenţia Servicii
informaţional automatizat implementat la nivel Publice;
modernizat al „Registrului de stat local şi naţional autorităţile publice
al unităţilor administrativ- locale de nivelul I
teritoriale şi al adreselor”
1.42.5. Dezvoltarea rețelei Decembrie Număr de domenii Agenţia Servicii
naționale a centrelor 2020-2023 acoperite; Publice
multifuncționale de prestare a Număr de servicii
serviciilor publice (RSM) prestate;
RCM deplin
funcțională
1.42.6. Lansarea Portalului Decembrie 2023 Portal lansat și Agenţia Servicii
serviciilor electronice al Agenţiei funcțional Publice;
Servicii Publice Agenţia Guvernare
Electronică
1.42.7. Asigurarea delimitării şi Decembrie 2023 350 mii bunuri Agenţia Servicii
înregistrării bunurilor imobile imobile delimitate şi Publice;
proprietate publică a statului şi a înregistrate Agenţia Proprietăţii
unităţilor administrativ teritoriale Publice;
autorităţile publice
locale de nivelul I şi
II
II. ORDINEA PUBLICĂ ȘI SECURITATEA CETĂȚENILOR Indicatori de progres:
 Nivelul de încredere al populației în Poliție în creștere cu 2 p.p. la finele anului 2020,
comparativ cu 2019, cu menținerea tendinței de creștere către 2023;

12
 Rata criminalității raportată la 1000 de locuitori în descreștere cu 1-2% la finele anului
2020, comparativ cu 2019, cu mențnerea tendinței de reducere către anul 2023;
 Rata cazurilor de deces raportate la numărul accidentelor rutiere în scădere cu 1,5 p.p
anual;
 25 obiective de infrastructură modernizate;
 Timpul mediu de intervenție al Poliției la apelurile cetățenilor diminuat cu 5 minute la
finele anului 2020, cu menținerea tendinței de diminuare către finele anului 2023
2.1. Îmbunătățirea sistemului de 2.1.1. Perfecționarea cadrului Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
pregătire inițială și continuă a normativ cu privire la organizarea aprobată Afacerilor Interne
polițiștilor, cu accent pe învățământului și cercetării în
pregătirea practică; unificarea cadrul Academiei „Ștefan cel
sistemului de pregătire la nivelul Mare”
Ministerului Afacerilor Interne 2.1.2. Ajustarea cadrului normativ Octombrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
sub umbrela Academiei „Ștefan cu privire la funcționarul public aprobată Afacerilor Interne
cel Mare și Sfînt” cu statut special din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne
(Legea 288/2016, art. 70, alin. (4)
2.1.3. Consolidarea capacităților Decembrie 2020 Studiu efectuat, Ministerul
Centrului de Excelență în propuneri de Afacerilor Interne
Securitatea Frontierei modificare a cadrului
normativ inițiate, la
necesitate
2.1.4 Construcția sediului Iunie 2022; Faza I a construcției Ministerul
Centrului integrat de pregătire finalizată; Afacerilor Interne
pentru aplicarea legii Decembrie 2023 Faza II a construcției
demarată
2.1.5 Elaborarea și aprobarea Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
cadrului normativ cu privire la aprobată Afacerilor Interne
Centrul integrat de instruire
pentru aplicarea legii al MAI
2.1.6. Modificarea Mai 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Nomenclatorului domeniiilor de aprobată Afacerilor Interne
formare profesională și al
specialităților în învățământul
superior
2.2. Extinderea implementării 2.2.1. Darea în exploatare a Februarie 2020 Cel puțin 3 sectoare Ministerul
conceptului de activitate sectoarelor de poliție modernizate de poliție date în Afacerilor Interne
polițienească comunitară la nivel pentru îmbunătățirea relației exploatare

13
național, reorientînd activitatea poliție-comunitate
represivă a subdiviziunilor 2.2.2. Instruirea angajaților de Decembrie 2020 Cel puțin 200 angajați Ministerul
polițienești spre una proactivă poliție în domeniul activității de poliție instruiți Afacerilor Interne
polițienești comunitare
2.3. Reorganizarea conceptului 2.3.1. Revizuirea Statutului de Aprilie 2020 Cadru normativ Ministerul
de patrulare la nivel național patrulare și santinelă a Poliției, elaborat și aprobat Afacerilor Interne
Regulamentului cu privire la
organizarea și desfășurarea
activității de supraveghere a
traficului rutier și Instrucțiunilor
de utilizare a mijloacelor tehnice
cu elaborarea cadrului normativ
aferent activității de patrulare și
reacționare
2.3.2. Revizuirea dislocării unice Decembrie 2020 Cadru normativ Ministerul
și intensificarea prezenței Poliției elaborat și aprobat Afacerilor Interne
și a Carabinierilor în dispozitivele
de ordine și securitate publică
2.3.3. Extinderea Sistemului Decembrie 2023 Număr de posturi Ministerul
automatizat de supraveghere a statice de Afacerilor Interne
circulației rutiere „Controlul supraveghere nou
traficului” create
2.3.4. Aprobarea Planului de Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
acțiuni privind siguranța rutieră aprobată Economiei şi
pentru anii 2020-2021 Infrastructurii;
Ministerul
Afacerilor Interne
2.4. Planificarea resurselor 2.4.1. Revizuirea mecanismului Decembrie 2020 Cadru normativ Ministerul
umane și logistice în baza de organizare a activității elaborat și aprobat Afacerilor Interne
analizelor tactice subdiviziunilor teritoriale ale
Poliției în baza produselor
analitice privind situația
criminogenă
2.5. Dezvoltarea curriculei unice 2.5.1. Elaborarea curriculum- Februarie 2020; 11 curricule elaborate Ministerul
de pregătire inițială a angajaților urilor pentru pregătirea continua Noiembrie 2020 Afacerilor Interne
Poliției și a curriculum-ului unice pentru
formarea subofițerilor

14
2.5.2. Desfășurarea cursurilor de Decembrie 2020 450 de angajați ai Ministerul
pregătire continuă pentru angajații Poliției instruiți Afacerilor Interne
IGP în baza curriculelor elaborate

2.6. Eficientizarea procesului de Octombrie 2020 Cadru normativ Ministerul


planificare strategică și elaborat și aprobat Afacerilor Interne
operațională la nivel ministerial,
departamental și teritorial
2.7. Perfecționarea sistemului de Octombrie 2020 Cadru normativ Ministerul
monitorizare, care actualmente elaborat și aprobat Afacerilor Interne
este ineficient și nu este dublat de
evaluarea corelativă a
planurilor/programelor/
acțiunilor
2.8. Conceptualizarea la nivelul Martie 2020 Studiu efectuat, Ministerul
Ministerului Afacerilor Interne a propuneri de Afacerilor Interne
domeniului managementului modificare a cadrului
operațional și delimitarea clară a normativ inițiate, la
competențelor necesitate
2.9. Dezvoltarea modelului Martie 2020 Cadru normativ Ministerul
instituțional de asigurare a elaborat și aprobat Afacerilor Interne
compatibilităților și
corespondențelor între structurile
dispuse la diferite niveluri
ierarhice
2.10. Reorganizarea unor 2.10.1. Crearea Inspectoratului Ianuarie 2020 INSP creat Ministerul
subdiviziuni strategice și Național de Securitate Publică Afacerilor Interne
operaționale ale Poliției și (INSP)
operaționalizarea acestora
2.11. Revizuirea 2.11.1. Elaborarea proiectului Mai 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
managementului resurselor hotărîrii Guvernului cu privire la aprobată Afacerilor Interne
umane și crearea condițiilor organizarea și funcționarea
atractive și competitive pentru Serviciului protecție internă și
noii angajați anticorupție
2.11.3. Crearea Centrului de Decembrie 2023 Parteneri identificați; Ministerul
recrutare și evaluare al Studiu de fezabilitate Afacerilor Interne
Ministerului Afacerilor Interne realizat;
Regulament aprobat;
15
Proceduri standard de
operare elaborate
2.11.4. Elaborarea proiectului Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
hotărîrii Guvernului cu privire la aprobată Afacerilor Interne
organizarea și funcționarea
Clubului Sportiv Central
„Dinamo”
2.11.5. Dezvoltarea Centrului Decembrie 2020 Studiu de fezabilitate Ministerul
chinologic al Ministerului realizat; Afacerilor Interne
Afacerilor Interne Proceduri standard de
operare elaborate
2.11.6. Construcția/ reconstrucția Decembrie 2020 3 Sectoare ale Poliției Ministerul
Sectoarelor Poliției de Frontieră de Frontieră date în Afacerilor Interne
exploatare
2.11.7 Elaborarea proiectului Iulie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
hotărîrii Guvernului cu privire la aprobată Afacerilor Interne
organizarea și funcționarea
Serviciului Tehnologii
Informationale
2.12. Delimitarea clară a Iunie 2020 Cadru normativ Ministerul
competențelor de asigurare a elaborat și aprobat Afacerilor Interne
ordinii și securității publice între
Poliție și Carabinieri, precum și
celelalte structuri ale Ministerului
Afacerilor Interne cu atribuții în
domeniu
2.13. Crearea mecanismelor 2.13.1. Instituirea grupurilor de Iunie 2020 Număr de grupuri de Ministerul
instituționalizate de consultare lucru comune, la nivel regional și lucru Afacerilor Interne
formală și asigurare a participării local, întru asigurarea conlucrării instituite/funcționale
autorităților publice locale și a autorităților cu competențe în
comunității la gestionarea domeniul prevenirii și combaterii
domeniului ordinii și securității criminalității cu autoritățile
publice publice locale
2.14 Consolidarea capacităților 2.14.1 Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
instituționale ale Trupelor de Strategiei de consolidare şi aprobată Afacerilor Interne
Carabinieri modernizare a Trupelor de
Carabinieri pentru perioada 2021-
2024

16
2.14.2 Dezvoltarea capacităților Decembrie 2022 Acord de asistență Ministerul
carabinierilor pe dimensiunea de semnat Afacerilor Interne
ordine publică prin valorificarea
asistenței tehnice oferite de
Uniunea Europeană, în parteneriat
cu Arma de Carabinieri din Italia
2.15 Eficientizarea dirijării 2.15.1. Implementarea proiectului Iunie 2022 Număr de activități Ministerul
operaționale în cadrul „Zona de cooperare desfășurate; Afacerilor Interne;
Inspectoratului General pentru transfrontalieră România - Număr de platforme Miisterul Sănătății,
Situații de Urgență în scopul de a Moldova o zonă mai sigură prin de aterizare-decolare Muncii și Protecției
asigura integrarea deplină a îmbunătățirea infrastructurii de pentru intervenții Sociale
structurilor regionale operare a Serviciului Mobil de aero-medicale
Urgență, Reanimare și construite;
Descarcerare (SMURD), creșterea Număr de vehicule
nivelului de pregătire și procurate
menținerea capacității
personalului de intervenție în
situații de urgență”
2.15.2 Extinderea rețelei Decembrie 2020 Număr de posturi Ministerul
remizelor de pompieri și salvatori teritoriale de salvatori Afacerilor Interne
pe teritoriul țării și reducerea și pompieri create
timpului de răspuns la apelurile
cetățenilor
2.16 Perfecționarea cadrului 2.16.1. Atribuirea inspectoratului Iunie 2022 Proiect de lege Ministerul
normativ în domeniul protecției general pentru Situații de Urgență aprobat de Guvern și Afacerilor Interne
civile și apărării împotriva (IGSU) a competențelor de remis Parlamentului
incendiilor supraveghere de stat în domeniul
protecției civile și apărării
împotriva incendiilor
2.16.2 Elaborareași aprobarea Octombrie 2023 Hotărîre de Guvern Ministerul
proiectului Strategiei Naționale aprobată Afacerilor Interne;
privind prevenirea riscurilor în Ministerul Sănătății,
sectorul locativ Muncii și Protecției
Sociale;
Autoritățile publice
locale
2.17 Consolidarea şi 2.17.1 Elaborarea proiectului de Iunie 2020 Proiect de lege Ministerul
eficientizarea mecanismului de lege cu privire la rezervele de stat aprobat de Guvern și Afacerilor Interne;
administrare a rezervelor de stat şi de mobilizare remis Parlamentului Ministerul Apărării;
17
şi de mobilizare Ministerul
Economiei şi
Infrastructurii;
Ministerul
Finanţelor
2.17.2 Elaborarea și aprobarea Septembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului cu privire la aprobată Afacerilor Interne;
controlul rezervelor materiale de Ministerul Apărării
stat şi de mobilizare
2.17.3 Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului privind aprobată Afacerilor Interne;
constituirea Comisiei pentru Ministerul
stabilirea şi aplicarea preţurilor la Finanţelor;
bunurile destinate stocării şi Ministerul
eliberării în/din rezervele de stat Economiei şi
şi de mobilizare Infrastructurii;
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale şi
Mediului;
Ministerul Sănătăţii,
Muncii şi Protecţiei
Sociale;
Ministerul Apărării
2.17.4 Elaborarea și aprobarea Iunie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului privind aprobată Afacerilor Interne;
constituirea şi activitatea Comisiei Ministerul
pentru stabilirea conformităţii Finanţelor;
bunurilor din rezervele de stat şi Ministerul
de mobilizare Economiei şi
Infrastructurii;
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale şi
Mediului;
Ministerul Sănătăţii,
Muncii şi Protecţiei
18
Sociale;
Ministerul Apărării
2.17.5 Elaborarea și aprobarea Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
Instrucţinilor privind standardele aprobată Afacerilor Interne;
şi condiţiile tehnice impuse Ministerul
păstrării îndelungate, precum şi Finanţelor;
cerinţele suplimentare faţă de Ministerul
bunurile destinate rezervelor de Economiei şi
stat şi de mobilizare Infrastructurii;
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale şi
Mediului;
Ministerul Sănătăţii,
Muncii şi Protecţiei
Sociale;
Ministerul Apărării
2.17.6 Elaborarea și aprobarea Decembrie 2022 2 hotărîri de Guvern Ministerul
Regulamentului cu privire la aprobate Afacerilor Interne;
gestionarea rezervelor de stat și Ministerul
Regulamentului cu privire la Finanţelor;
gestionarea rezervelor de Ministerul
mobilizare Economiei şi
Infrastructurii;
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale şi
Mediului;
Ministerul Sănătăţii,
Muncii şi Protecţiei
Sociale;
Ministerul Apărării

19
2.17.7 Elaborarea Iunie 2023 2 hotărîri de Guvern Ministerul
Nomenclatorului bunurilor din aprobate Afacerilor Interne;
rezervele de stat și a Ministerul
Nomenclatorului bunurilor Finanţelor;
rezervelor de mobilizare Ministerul
Economiei şi
Infrastructurii;
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale şi
Mediului;
Ministerul Sănătăţii,
Muncii şi Protecţiei
Sociale;
Ministerul Apărării
2.18 Implementarea 2.18.1 Elaborarea și aprobarea Decembrie 2023 Hotărîre de Guvern Ministerul
standardelor internaționale proiectului Strategiei naționale de aprobată Afacerilor Interne
privind reducerea riscului reducere a riscurilor dezastrelor
dezastrelor
2.19 Dezvoltarea sistemului de 2.19.1 Elaborarea și validarea Decembrie 2023 Raport elaborat și Ministerul Acordul de Asociere,
Proceduri Standard de Operare, Profilului migrațional extins al publicat Afacerilor Interne Art. 14, I2
necesar desfășurării activităților Republicii Moldova
specifice
2.20 Dezvoltarea politicilor în 2.20.1. Elaborarea proiectului Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
domeniul migraţiei, azilului şi Planului de acțiuni pentru anul aprobată Afacerilor Interne
integrării străinilor 2020 privind integrarea străinilor
2.20.2. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Strategiei naţionale în domeniul aprobată Afacerilor Interne
migraţiei și azilului
2.20.3. Modificarea cadrului Iulie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
normativ cu privire la procedurile aprobată Afacerilor Interne
de returnare, expulzare și
readmisie a străinilor de pe
teritoriul Republicii Moldova și a
Regulamentului Centrului de
Plasament Temporar al Străinilor

20
2.20.4. Elaborarea proiectului de August 2020 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
lege pentru modificarea unor acte aprobat de Guvern și Afacerilor Interne Art. 14, L1
normative aferente proceselor de remis Parlamentului
integrare a străinilor
2.20.5. Reorganizarea Biroului Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
migrație și azil (BMA) din aprobată Afacerilor Interne
subordinea Ministerului
Afacerilor Interne
2.20.6. Implementarea Decembrie 2023 Număr de persoane Ministerul
Acordurilor privind readmisia readmise Afacerilor Interne
persoanelor aflate în situație de
ședere ilegală
2.20.7. Revizuirea Septembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
Nomenclatorului domeniilor de aprobată Afacerilor Interne;
formare profesională al Ministerul Educației,
specialităţilor şi calificărilor Culturii și Cercetării
pentru învăţămîntul profesional
tehnic postsecundar şi
postsecundar nonterţiar şi a
domeniilor de formare
profesională şi al specialităţilor în
învățămîntul superior, pentru
formarea unei specialităţi comune
ale IGPF şi BMA
2.21 Implementarea eficientă a 2.21.1. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
managementului integrat al Planului de acţiuni pentru anii aprobată Afacerilor Interne;
frontierei de stat 2021-2023 privind implementarea Autorităţile din
Strategiei naţionale de sistemul
management integrat al frontierei managementului
de stat pentru perioada 2018-2023 integrat al frontierei
de stat
2.21.2. Modernizarea Sistemului Decembrie 2021 Sistem informațional Ministerul
informațional integrat al Poliției modernizat; Afacerilor Interne
de Frontieră și asigurarea Componente
compatibilității și hardware și software
interoperabilității cu alte Sisteme noi implementate
informaționale integrate

21
2.21.3. Extinderea sistemului de Decembrie 2021 Lucrări de extindere Ministerul
telecomunicații al Poliției de finalizate la nivel de Afacerilor Interne
Frontieră în regiunea de Sud-Est a cel puțin 80%
țării
2.21.4. Continuarea cooperării cu Decembrie 2020 Număr de Ministerul
Misiunea Uniunii Europene de activități/ședințe Afacerilor Interne;
Asistență la Frontieră în Moldova comune realizate Cancelaria de Stat
și Ucraina (EUBAM), în (Biroul politici de
contextul implementării eficiente reintegrare)
a conceptului de gestiune
integrată a frontierelor conform
bunelor practice internaționale
2.22 Revederea cadrului 2.22.1. Consolidarea capacităților Decembrie 2020 Cadru normativ Ministerul
organizatoric și funcțional al de coordonare operațională elaborat și aprobat Afacerilor Interne
managementului operațional la centralizată a resurselor Poliției
nivelul Inspectoratului General al 2.22.2. Elaborarea și aprobarea Noiembrie 2021 Proiect de lege Ministerul
Poliției, care este învechit sau modificărilor la Codul penal în aprobat de Guvern și Afacerilor Interne;
revizuit pe segmente vederea introducerii prevederilor remis Parlamentului Ministerul Jusției;
privind infracțiunile ce țin de Centrul Național
furtul de identitate și uzurparea pentru Protecția
identității subiectului Datelor cu Caracter
Personal
2.22.3. Perfecționarea cadrului Iulie 2020 Proiect de lege Ministerul
normativ de evidență a aprobat de Guvern și Afacerilor Interne
infracțiunilor, a informației remis Parlamentului
criminalistice și criminologice
(Legea nr. 216/2003)
2.22.4. Implementarea Decembrie 2020 Concept implementat, Ministerul
conceptului de regionalizare a 3 centre regionale Afacerilor Interne
Poliției instituite
2.22.5. Dezvoltarea instituției Decembrie 2022 Cadru normativ Ministerul
voluntariatului în Poliție elaborat și aprobat Afacerilor Interne
2.22.6. Elaborarea documentului Septembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
strategic cu privire la activitățile aprobată Afacerilor Interne;
de asigurare a siguranței copiilor, Ministerul Educației,
elevilor, studenților în instituțiile Culturii și Cercetării
de educație și adiacentul acestora

22
2.22.7. Automatizarea evidenței Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
contravențiilor, a cauzelor aprobată Afacerilor Interne
contravenționale și a persoanelor
care au săvîrșit contravenții (SIA
„Contravenții”)
2.23 Îmbunătățirea 2.22.8. Modificarea August 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
managementului verificării/ Regulamentului privind modul de aprobată Afacerilor Interne
documentării cetățenilor de către ridicare, transportare, depozitare
Poliție și excluderea şi restituire a mijloacelor de
comportamentului corupțional transport în procesul de
constatare a contravenţiilor
2.22.9. Ajustarea sancţiunilor de Noiembrie 2020 Proiect de lege Ministerul
ordin penal şi contravenţional aprobat de Guvern și Afacerilor Interne;
pentru acţiunile de ultragiere, remis Parlamentului Ministerul Justiției
opunere de rezistență sau
aplicarea violenței îndreptate
împotriva persoanei cu funcție de
răspundere, funcţionarului public
cu statut special, precum și faţă
de persoana cu funcție de
demnitate publică
III. POLITICA EXTERNĂ Indicatori de progres:
 Noua Agendă de Asociere RM-UE negociată;
 Cel puțin 4 misiuni diplomatice și/sau oficii consulare deschise/extinse pentru protejarea
drepturilor și intereselor cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotarele țării;
 5 birouri comercial-economice instituite în cadrul misiunilor diplomatice ale Republicii
Moldova din Regatul Țărilor de Jos, Republica Franceză, Regatul Unit al Marii Britanii și
Irlandei de Nord, Japonia, SUA
3.1. Promovarea unei politici 3.1.1. Valorificarea dialogului Decembrie Număr de reuniuni cu Ministerul
externe coerente, consecvente și politic de nivel înalt dintre 2020-2023 partenerii externi Afacerilor Externe și
echilibrate în scopul consolidării Republica Moldova și Uniunea desfășurate Integrării Europene
relațiilor cu partenerii Europeană
internaționali, cu accent pe 3.1.2. Stabilirea obiectivelor Iunie 2020 Declarația Summit- Ministerul
aprofundarea paralelă a relațiilor pentru dezvoltarea Parteneriatului ului PaE din iunie Afacerilor Externe și
atît cu Vestul, cît și cu statele din Estic (PaE) după 2020 2020 aprobată și Integrării Europene
Est publicată
3.1.3. Asigurarea implementării Decembrie 2023 Număr de proiecte Ministerul
obiectivelor pentru dezvoltarea implementate Afacerilor Externe și

23
PaE și valorificarea tuturor Integrării Europene,
oportunităților de cooperare alte autorități
regională publice
3.1.3. Obținerea sprijinului Decembrie Număr de reuniuni cu Ministerul
statelor membre UE în 2020-2023 partenerii externi Afacerilor Externe și
promovarea reformelor pe plan desfășurate; Integrării
național Număr de proiecte și Europene/MDOC
programe negociate
3.1.4. Valorificarea Decembrie Număr de reuniuni cu Ministerul
oportunităților de extindere a 2020-2023 partenerii externi Afacerilor Externe și
dialogului și cooperării cu statele desfășurate Integrării Europene;
din Asia Ministerul
Economiei și
Infrastructurii
3.1.5. Semnarea unui Acord de Decembrie 2021 Acord semnat Ministerul
comerț liber dintre Rpublica Economiei și
Moldova și statele membre EFTA Infrastructurii;
(AELS) - Islanda, Liechtenstein, Ministerul
Norvegia și Elveția Afacerilor Externe și
Integrării Europene;
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale și
Mediului
3.2. Intensificarea eforturilor pe 3.2.1. Organizarea discuțiilor Decembrie Număr de reuniuni cu Ministerul
plan extern în vederea bilaterale cu statele lumii în 2020-2023 partenerii externi Afacerilor Externe și
identificării modalităților optime scopul identificării modalităților desfășurate Integrării
pentru țara noastră în optime pentru țara noastră în Europene/MDOC
eventualitatea obținerii eventualitatea obținerii
recunoașterii internaționale a recunoașterii internaționale a
statutului de neutralitate a statutului de neutralitate
Republicii Moldova
3.3. Concentrarea eforturilor în 3.3.1. Pregătirea şi participarea Decembrie Număr de reuniuni cu Ministerul
vederea asigurării unui climat la reuniunile în cadrul formatelor 2020-2023 partenerii externi Afacerilor Externe și
internațional favorabil pentru de negocieri existente desfășurate Integrării Europene;
identificarea soluției politice Cancelaria de Stat
finale a conflictului transnistrean, (Biroul pentru
în conformitate cu principiul Politici de
24
respectării integrității teritoriale a Reintegrare)
Republicii Moldova în limitele 3.3.2. Participarea delegației Decembrie Republica Moldova Ministerul
frontierelor internațional Republicii Moldova la reuniunile 2020-2023 reprezentată la Afacerilor Externe și
recunoscute anuale ale Consiliului Ministerial Reuniunea Consiliului Integrării Europene;
OSCE 2020 Ministerial al OSCE; Cancelaria de Stat
Declarația (Biroul Politici de
Ministerială privind Reintegrare)
procesul de
reglementare a
conflictului
transnistrean adoptată
3.4. Continuarea eforturilor 3.4.1. Monitorizarea evoluțiilor Decembrie Propuneri elaborate; Ministerul
privind asigurarea retragerii și luarea de atitudine privind 2020-2023 Număr de reuniuni cu Afacerilor Externe și
ordonate, complete și definitive a prezența forțelor militare şi a partenerii externi Integrării Europene;
trupelor și munițiilor străine de pe aplicațiilor militare desfășurate în desfășurate Ministerul Apărării
teritoriul Republicii Moldova regiunea transnistreană
3.4.2. Efectuarea consultărilor Decembrie Număr de reuniuni cu Ministerul
de rigoare cu Federația Rusă 2020-2023 partenerii externi Afacerilor Externe și
desfășurate Integrării Europene;
Ministerul Apărării
3.4.3. Menținerea dialogului cu Decembrie Număr de consultări Ministerul
OSCE privind efectuarea unei 2020-2023 desfășurate; Afacerilor Externe și
expertize pertinente și obținerea Expertiză efectuată; Integrării Europene;
contribuției financiare necesare Asistență financiară Ministerul Apărării
din Fondul OSCE creat special în obținută
acest scop
3.5. Implementarea plenară a 3.5.1. Elaborarea și publicarea Ianuarie 2020 Raport elaborat, Ministerul
prevederilor Acordului de raportului privind realizarea prezentat la CGIE și Afacerilor Externe și
Asociere și ale Acordului de liber Planului Național de acțiuni publicat pe site-ul Integrării Europene
schimb (DCFTA) cu Uniunea privind implementarea Acordului www.mfa.gov.md
Europeană și aprofundarea de Asociere pentru anii 2017-
relațiilor bilaterale cu statele sale 2019
membre 3.5.2. Negocierea noii Agende Decembrie 2020 Agenda elaborată și Ministerul
de Asociere negociată Afacerilor Externe și
Integrării Europene
3.5.3. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
noului document național pentru aprobată Afacerilor Externe și
implementarea Acordului de Integrării Europene

25
Asociere RM-UE în conformitate
cu noua Agendă de Asociere
3.5.4. Monitorizarea Decembrie Reuniunile prevăzute Ministerul Acordul de Asociere, Titlul
implementării prevederilor 2020-2023 de Acordul de Afacerilor Externe și VII
Acordului de Asociere, inclusiv Asociere desfășurate; Integrării Europene
prin intermediul reuniunilor Cel puțin 5 reuniuni
bilaterale RM-UE prevăzute de ale CGIE desfășurate
Acord anual
3.5.5. Monitorizarea procesului Decembrie Număr de acte UE Cancelaria de Stat Acordul de Asociere,
de armonizare a legislației 2020-2023 transpuse; Art. 448-450
naționale cu legislația UE prin Număr de măsuri
prisma obligațiilor de transpunere, naționale de
care rezultă din Acordul de transpunere
Asociere și alte acorduri bilaterale
cu UE
3.5.6. Organizarea reuniunilor Decembrie 4 reuniuni desfășurate Ministerul
Consiliului de Asociere RM-UE 2020-2023 Afacerilor Externe și
Integrării Europene
3.5.7. Organizarea reuniunii Octombrie 2020 Reuniune desfășurată Ministerul Acordul de Asociere,
Comitetului de Asociere în Economiei şi Art. 438
Configurația Comerț Infrastructurii
3.5.8. Realizarea acțiunilor în Iulie 2020 Tranzit asigurat Ministerul Acordul de Asociere,
vederea obținerii permisiunii Economiei şi Art. 176
pentru tranzitul de produse Infrastructurii;
compuse prin statele UE Agenția Națională
pentru Siguranța
Alimentelor;
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale și
Mediului
3.6. Implementarea 3.6.1. Elaborarea proiectului Martie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de Asociere,
angajamentelor de transpunere a Legii cu privire la investigarea de Guvern și remis Economiei şi Art. 80 și 81, Anexa X,
legislației UE, asumate în baza accidentelor și incidentelor în Parlamentului Infrastructurii Termen de implementare:
acordurilor bilaterale cu UE transporturi Transpune:
1. Directiva (UE)
2016/798, care a abrogat

26
Directiva 2004/49/CE
(2018);
2. Directiva 2009/18/CE
(2018);
3. Regulamentul (UE)
996/2010, care a abrogat
Directiva 94/56/CE (2018)
3.6.2. Elaborarea Septembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Regulamentului privind alocarea aprobată Economiei şi Anexa X, Termen de
capacității de infrastructură Infrastructurii implementare:
Transpune: Directiva
(UE) 2012/34, care a
abrogat Directiva
91/440/CE şi Directiva
2001/14/CE (2018)
3.6.3. Aprobarea Codului Martie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de Asociere,
transportului feroviar al de Guvern și remis Economiei şi Anexa X,
Republicii Moldova Parlamentului Infrastructurii Termen de implementare:
Transpune:
1. Directiva 2012/34/UE,
care a abrogat Directiva
91/440/CE şi Directiva
2001/14/CE (2018);
2. Directiva (UE)
2016/798, care a abrogat
Directiva 2004/49/CE
(2018);
3. Directiva 2007/59/CE
(2018)
3.6.4. Elaborarea Martie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Regulamentului privind drepturile aprobată Economiei şi Anexa X,
și obligațiile călătorilor din Infrastructurii Termen de implementare:
transportul feroviar Transpune:
Regulamentul (CE)
nr.1371/2007 (2018)
3.6.5. Elaborarea Martie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Regulamentului privind serviciile aprobată Economiei şi Anexa X,
publice de transport feroviar de Infrastructurii Termen de implementare:
călători Transpune:
27
Regulamentul (CE)
nr.1370/2007 (2020)
3.6.6. Elaborarea Iunie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Regulamentului privind aprobată Economiei şi Anexa X,
organizarea și funcționarea Infrastructurii Termen de implementare:
Autorității feroviare Transpune:
Directiva (UE) 2016/798
(2018)
3.6.7. Elaborarea Martie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Regulamentului privind aprobată Economiei şi Anexa X,
înregistrarea vehiculelor feroviare Infrastructurii Termen de implementare:
și a entităților responsabile de Transpune:
întreținere Directiva (UE) 2016/798
(2018)
3.6.8. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
proiectului contractului aprobată Economiei şi Anexa X,
multianual pentru întreținerea Infrastructurii Termen de implementare:
infrastructurii feroviare Transpune:
Directiva (UE) 2012/34,
care a abrogat Directiva
91/440/CE şi Directiva
2001/14/CE (2018)
3.6.9. Aprobarea Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul privind Spațiul
Regulamentului privind aprobată Economiei şi Aerian Comun
menținerea navigabilității Infrastructurii Transpune:
aeronavelor și a produselor, Regulamentul (UE) nr.
reperelor și dispozitivelor 1321/2014, care a abrogat
aeronautice și autorizarea Regulamentul (CE) nr.
întreprinderilor și a personalului 2042/2003
cu atribuții în domeniu
3.6.10. Elaborarea Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul privind Spațiul
Regulamentului de stabilire a aprobată Economiei şi Aerian Comun, Anexa III
cerințelor tehnice și a procedurilor Infrastructurii Transpune:
administrative referitoare la Regulamentul (UE)
personalul navigant din aviația nr.1178/2011
civilă
3.6.11. Modificarea Hotărârii Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Guvernului nr. 1608/2003 cu aprobată Economiei şi Anexa XXVIII-D,

28
privire la recunoașterea Infrastructurii Termen de implementare:
societăților internaționale de Transpune:
clasificare a navelor 1. Directiva 2009/15/CE
(2019);
2. Regulamentul
391/2009/CE (2019)
3.6.12. Modificarea Hotărârii Februarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Guvernului nr.997/2006 cu privire aprobată Economiei şi Anexa XXVIII-D,
la implementarea Codului Infrastructurii Termen de implementare:
internațional de management Transpune:
pentru exploatarea în siguranță a Regulamentul
navelor și pentru prevenirea 336/2006/CE (2016)
poluării
3.6.13. Elaborarea proiectului de Decembrie 2021 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul privind Spațiul
lege pentru modificarea Codului de Guvern și remis Economiei şi Aerian Comun, Anexa III
Aerian Parlamentului Infrastructurii Transpune: Regulamentul
(UE) nr.1139/2018
3.6.14. Elaborarea Iunie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul privind Spațiul
Regulamentului de stabilire a aprobată Economiei şi Aerian Comun, Anexa III
cerințelor și procedurilor pentru Infrastructurii Transpune: Regulamentul
furnizorii de management al (UE) nr.373/2017
traficului aerian
3.6.15. Elaborarea proiectului de Iulie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de Asociere,
lege privind modificarea Codului de Guvern şi remis Economiei şi Anexa X,
transporturilor rutiere nr.150/2014 Parlamentului Infrastructurii Termen de implementare:
Transpune:
Directiva
2006/22/CE(2017);
Directiva
2002/15/CE(2017);
3.6.16. Elaborarea Septembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Regulamentului - cadru privind aprobată Economiei şi Anexa XXVIII-D,
respectarea obligațiilor statului de Infrastructurii Termen de implementare:
pavilion Transpune:
Directiva nr. 2009/21/CE
(2019)
3.6.17. Elaborarea Martie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Regulamentului - cadru privind aprobată Economiei şi Anexa XXVIII-D,

29
respectarea obligațiilor statului Infrastructurii Termen de implementare:
port Transpune:
Directiva 2009/16/CE
(2019)
3.6.18. Stabilirea formalităţilor Septembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
de raportare pentru navele care aprobată Economiei şi Anexa XXVIII-D,
sosesc în şi/sau pleacă din port Infrastructurii Termen de implementare:
Transpune:
Directiva 2010/65/UE
(2016)
3.6.19. Elaborarea proiectului Martie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
hotărîrii de Guvern privind aprobată Economiei şi Anexa XXVIII-D,
consolidarea securităţii navelor şi Infrastructurii Termen de implementare:
a instalaţiilor portuare Transpune:
Directiva 2005/65/CE
(2016)
3.6.20. Elaborarea proiectului Martie 2023 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
hotărîrii de Guvern privind aprobată Economiei şi Anexa XXVIII-D,
răspunderea în caz de accident a Infrastructurii Termen de implementare:
transportatorilor de persoane pe Transpune:
mare Regulamentul (CE)
nr.392/2009 (2017)
3.6.21. Elaborarea Martie 2023 2 hotărîri de Guvern Ministerul Acordul privind Spațiul
Regulamentelor de stabilire a aprobate Economiei şi Aerian Comun, Anexa III
normelor detaliate pentru operarea Infrastructurii Transpune:
planoarelor şi baloanelor Regulamentul (UE)
nr.1976/2018
Regulamentul (UE)
nr.395/2018
3.6.22. Elaborarea Septembrie 2023 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul privind Spațiul
Regulamentului de stabilire a aprobată Economiei şi Aerian Comun, Anexa III
cerințelor și procedurilor de Infrastructurii Transpune:
operare a aeronavelor fără pilot la Regulamentul (UE)
bord nr.945/2019;
Regulamentul (UE)
nr.947/2019
3.6.23. Modificarea Legii Iunie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de Asociere,
comunicațiilor electronice nr. de Guvern și remis Economiei şi Art. 236

30
241/2007 Parlamentului Infrastructurii Transpune:
Regulamentul (UE) nr.
2015/2120;
Regulamentul (UE)
nr.531/2012
3.6.24. Modificarea Legii nr. Septembrie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de Asociere,
28/2016 privind accesul pe de Guvern și remis Economiei şi Art. 234
proprietăți și utilizarea partajată a Parlamentului Infrastructurii Transpune:
infrastructurii asociate rețelelor Directiva2014/61/UE
publice de comunicații electronice
3.6.25. Elaborarea Codului Decembrie 2023 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
comunicațiilor electronice aprobat de Guvern și Economiei şi Anexa XXVIII B,
remis Parlamentului Infrastructurii Termen de implementare:
Transpune:
Directiva (UE) 2018/1972
din 11 decembrie 2018,
care abrogă Directivele
2002/19/CE, 2002/20/CE,
2002/21/CE, 2002/22/CE
(2016-2018)
3.6.26. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
cadrului normativ secundar pentru aprobată Economiei şi Anexa XXVIII-C,
implementarea prevederilor Legii Infrastructurii Termen de implementare:
comunicațiilor poștale nr. 36/2016 Transpune:
1. Directiva 2002/39/CE
(2019);
2. Directiva 2008/6/CE
(2021);
3. Regulamentul (UE) nr.
2018/644
3.6.27. Modificarea Legii Decembrie 2022 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
comunicațiilor poștale nr. 36/2016 aprobat de Guvern și Economiei şi Anexa XXVIII C,
remis Parlamentului Infrastructurii Termen de implementare:
Transpune:
Regulamentul (UE)
2018/644 din 18 aprilie
2018
3.6.28. Modificarea Hotărârii Iunie 2023 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Guvernului nr. 1457/2016 pentru aprobată Economiei şi Art. 230
31
aprobarea Regulilor privind Infrastructurii Transpune:
prestarea serviciilor poştale Regulamentul (UE)
2018/644
3.6.29. Transpunerea Pachetului Decembrie 2022 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
normativ al UE privind energia aprobat de Guvern și Economiei și Tratatul Comunității
curată („Clean Energy for All remis Parlamentului Infrastructurii Energetice,
Europeans”) aferente sectorului Deciziile Consiliului
energetic (Legea nr.107/2016; Ministerial al Comunității
Legea nr.128/2014; Legea Energetice
nr.139/2018; Legea nr.10/2016,
Legea nr.92/2014, etc.)
3.6.30. Elaborarea proiectului de Decembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
lege privind crearea şi menţinerea aprobat de Guvern și Economiei și Tratatul Comunității
nivelului minim al stocurilor remis Parlamentului Infrastructurii Energetice,
petroliere Transpune:
Directiva nr. 2009/119/CE
3.6.31. Alinierea cadrului juridic Decembrie 2021 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
primar național cu privire la aprobat de Guvern și Economiei și Tratatul Comunității
gazele naturale la acquis-ul remis Parlamentului Infrastructurii Energetice,
comunitar Transpune:
Directiva (UE) 2019/692,
care modifică Directiva
2009/73/CE
3.6.32. Modificarea Hotărîrii Octombrie 2020 Hotărâre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Guvernului nr. 909/2014 cu aprobată Economiei şi ANEXA XVI,
privire la aprobarea unităților de Infrastructurii Termen de implementare:
măsură legale Transpune:
Directiva (UE) 2019/1258,
care modifică Directiva
80/181/CEE (2015)
3.6.33. Elaborarea proiectului de August 2021 Hotărâre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
hotărîre de Guvern privind aprobată Economiei şi ANEXA XVI,
aparatele consumatoare de Infrastructurii Termen de implementare:
combustibili gazoși Regulamentul (UE)
2016/426, care abrogă
Directiva 2000/9/CE
(2015)
3.6.34. Elaborarea proiectului de Februarie 2022 Hotărâre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,

32
hotărîre de Guvern privind aprobată Economiei şi ANEXA XVI,
instalațiile pe cablu Infrastructurii Termen de implementare:
Transpune:
Regulamentul (UE)
2016/424, care abrogă
Directiva 2000/9/CE
(2015)
3.6.35. Modificarea Legii Decembrie 2021 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere, art.
nr.105/2003 privind protecția aprobat de Guvern și Economiei şi 38 și 39,
consumatorilor remis Parlamentului Infrastructurii Transpune:
Directiva 2013/11/UE
3.6.36. Modificarea Legii nr. August 2022 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
7/2016 privind supravegherea aprobat de Guvern și Economiei şi Art. 173
pieții în ceea ce privește remis Parlamentului Infrastructurii Transpune:
comercializarea produselor Regulamentul (UE)
nealimentare 2019/1020
3.6.37. Elaborarea și aprobarea Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,-
Normei sanitar-veterinare privind aprobată Agriculturii, Anexa XXIV-B,
stabilirea condițiilor de sănătate Dezvoltării Termen de implementare:
animală și publică la importul și Regionale şi Transpune:
plasarea pe piață a unor produse Mediului Directiva 92/118/CEE
de origine animală (2018)
3.6.38. Elaborarea și aprobarea Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Cerințelor sanitar-veterinare față aprobată Agriculturii, Anexa XXIV-B,
de aditivii pentru hrana Dezvoltării Termen de implementare:
animalelor Regionale şi Transpune:
Mediului 1. Regulamentul (CE)
nr.1831/2003 (2019)
2. Regulamentul (CE)
nr.429/2008 (2019)
3. Regulamentul (CE)
nr.141/2007 (2019)
4. Recomandarea
2011/25/UE (2019)
5. Regulamentul (UE)
nr.892/2010 (2019)
3.6.39. Elaborarea și aprobarea Februarie 2020 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
proiectului de lege privind aprobat de Guvern și Agriculturii, Anexa XXIV-B, Termen de
modificarea unor acte legislative remis Parlamentului Dezvoltării implementare:
33
Regionale şi Transpune:
Mediului Regulamentul (UE) nr.
579/2014 (2018)
3.6.40. Elaborarea și aprobarea Februarie 2020 Hotărâre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Cerințelor privind utilizarea aprobată Agriculturii, Anexa XXIV-B, Termen de
durabila a produselor de uz Dezvoltării implementare:
fitosanitar Regionale şi Transpune:
Mediului Directiva 2009/128 CE
(2019)
3.6.41. Elaborarea și aprobarea Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
măsurilor de supraveghere şi aprobată Agriculturii, Anexa XXIV-B, Termen de
metodelor de diagnostic a bolilor Dezvoltării implementare:
animalele acvatice Regionale şi Transpune:
Mediului Decizia 2015/1554 (2019)
3.6.42. Elaborarea și aprobarea Mai 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere, art.
Cerințelor sanitar-veterinare aprobată Agriculturii, 181 și Anexa XXIV-B,
pentru furaje Dezvoltării Termen de implementare:
Regionale şi Transpune:
Mediului 1.Regulamentul (CE)
nr.183/2005 (2017)
2.Regulamentul (CE)
nr.767/2009 (2017)
3.Regulamentul (UE)
nr.68/2013 (2019)
4.Directiva 82/475/CEE
(2019)
5.Directiva 2002/32/CE
6.Directiva 2008/38/CE
(2019)
3.6.43. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2021 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere, art.
proiectului de lege cu privire la aprobat de Guvern și Agriculturii, 181 și Anexa XXIV-B,
identificarea și înregistrarea remis Parlamentului Dezvoltării Termen de implementare:
animalelor Regionale şi Transpune:
Mediului Regulamentul (CE)
nr.494/98 (2019)
3.6.44. Elaborarea și aprobarea Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere.
mecanismului de evidență aprobată Agriculturii, Anexa XXIV-B, Termen de
controalelor selecțiilor Dezvoltării implementare:
conservative, comercializarea Regionale şi Transpune:
34
soiurilor și a varietăților primitive Mediului 1.Directiva 2008/62/CE
și agricole adaptate la condițiile (2019)
locale și a soiurilor de legume 2.Directiva 2009/145/CE
care sunt amenințate de erodare (2019)
genetică 3.Decizia 2005/834/CE
(2019)
3.6.45. Aprobarea proiectului de Septembrie 2021 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
lege privind introducerea pe piață aprobat de Guvern și Agriculturii, Anexa XXIV-B, Termen de
a produselor fitosanitare remis Parlamentului Dezvoltării implementare:
Regionale şi Transpune:
Mediului Regulamentul (UE) nr.
1107/2009 (2020)
3.6.46. Elaborarea și aprobarea: Septembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
- cerinţelor în materie de date aprobată Agriculturii, Anexa XXIV-B, Termen de
aplicabile substanţelor active; Dezvoltării implementare:
- produselor de protecţie a Regionale şi Transpune:
plantelor; Mediului 1.Regulamentul (UE) nr.
- principiilor uniforme de 546/2011 (2019)
evaluare şi autorizare a produselor 2.Regulamentul (UE) nr.
de protecţie a plantelor, 547/2011 (2019)
- cerinţelor de etichetare pentru 3.Regulamentul (UE) nr.
produsele date 283/2013, care abrogă
Regulamentul (UE) nr.
544/2011 (2019)
4.Regulamentul (UE) nr.
284/2013, care abrogă
Regulamentul (UE) nr.
545/2011 (2019)
3.6.47. Elaborarea și aprobarea Octombrie 2023 Hotărâre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
normelor privind punerea la aprobată Agriculturii, Anexa XXIV-B, Termen de
dispoziție pe piață a produselor Dezvoltării implementare:
fertilizante UE
Regionale şi Transpune:Regulamentul
Mediului (UE) 2019/1009

3.6.48. Elaborarea și aprobarea Septembrie 2023 Hotărâre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
măsurilor de protecție împotriva aprobată Agriculturii, Anexa XXIV-B,
organismelor dăunătoare plantelor Dezvoltării Termen de implementare:
Transpune:
35
Regionale şi Regulamentul (UE)
Mediului 2016/203, care abrogă
Directivele 69/464/CEE,
74/647/CEE, 93/85/CEE,
98/57/CE, 2000/29/CE,
2006/91/CE și 2007/33/CE
(2016-2020)
3.6.49. Aprobarea proiectului de Ianuarie 2020 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
lege privind achizițiile în aprobat de Guvern și Finanțelor Anexa XXIX-B, termen de
sectoarele energeticii, al apei, al remis Parlamentului implementare:
transporturilor și al serviciilor Transpunere:
poștale Directiva 2014/25/UE
(2018-2022)
3.6.50. Elaborarea proiectului de Martie 2020 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
lege pentru modificarea unor acte aprobat de Guvern şi Finanţelor; Anexa XXVIII-A, Termen
legislative în scopul armonizării remis Parlamentului Comisia Națională a de
cadrului normativ cu Pieței Financiare implementare:Transpune:
reglementările UE privind Regulamentul UE nr.
agențiile de rating 1060/2009 (2019)
3.6.51. Elaborarea proiectului de Iulie 2020 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
lege cu privire la fondurile de aprobat de Guvern şi Finanţelor; Anexa XXVIII-A, Termen
pensii facultative remis Parlamentului Comisia Națională a de implementare:
Pieței Financiare Transpune:
Directiva (UE) 2016/2341,
(2019)
3.6.52. Elaborarea proiectului de Aprilie 2020 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
lege cu privire la activitatea de aprobat de Guvern şi Finanţelor; Anexa XXVIII-A,
asigurare și reasigurare remis Parlamentului Comisia Națională a Termen de implementare:
Pieței Financiare Transpune: Directiva
2009/138/CE (2021)
3.6.53. Elaborarea proiectului de Iunie 2020 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
lege pentru modificarea unor acte aprobat de Guvern şi Finanţelor Anexa VI,
legislative în vederea armonizării remis Parlamentului Termen de implementare:
legislației naționale în materie Transpune:
TVA şi accize la legislația UE 1.Directiva2006/112/CE
(2019-2024)
2.Directiva 2011/64/UE
(2025)
36
3.6.54. Aprobarea proiectului de Noiembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
lege privind garantarea aprobat de Guvern şi Finanţelor (Fondul Anexa XXVIII-A,
depozitelor remis Parlamentului de garantare a Termen de implementare:
depozitelor în Transpune: Directiva
sistemul bancar) 2014/49/UE, care abrogă
Directiva 94/19/CE (2019-
2024)
3.6.55. Aprobarea proiectului de Decembrie 2020 Proiect de lege Ministerul
lege pentru modificarea Legii aprobat de Guvern şi Finanţelor;
nr.114/2012 cu privire la remis Parlamentului Banca Națională a
serviciile de plată şi moneda Moldovei
electronică
3.6.56. Aprobarea proiectului de Martie 2021 Proiect de lege Ministerul
lege cu privire la asigurarea aprobat de Guvern şi Finanţelor;
obligatorie de răspundere civilă remis Parlamentului Comisia Națională a
auto pentru prejudicii produse de Pieței Financiare
vehicule
3.6.57. Elaborarea și aprobarea Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății, Acordul de Asociere,
Regulamentului sanitar privind aprobată Muncii și Protecției Anexa XVI,
plasarea pe piaţă şi utilizarea Sociale Termen de implementare:
produselor biocide Transpune:
Regulamentul (UE)
nr. 528/2012 (2018)
3.6.58. Instituirea unei proceduri Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății, Acordul de Asociere,
comune de autorizare pentru aprobată Muncii și Protecției Anexa-XXIV-B,
aditivii alimentari, enzimele Sociale Termen de implementare:
alimentare și aromele alimentare Transpune:
1.Regulamentul (CE) nr.
1331/2008 (2017)
2.Regulamentul (UE)
nr. 234/2011 (2017)
3.6.59. Elaborarea și aprobarea Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății, Acordul de Asociere,
Regulamentului utilizării aprobată Muncii și Protecției Anexa XXIV-B,
solvenților de extracție la Sociale Termen de implementare:
fabricarea produselor alimentare Transpune: Directiva
și a ingredientelor alimentare 2009/32/CE (2019)
3.6.60. Elaborarea și aprobarea Septembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății, Acordul de Asociere,
Regulamentului sanitar pentru aprobată Muncii și Protecției Anexa XI,

37
monitorizarea calităţii apei Sociale Termen de implementare:
potabile Transpune: Directiva
98/83/CE (2017-2020)
3.6.61. Elaborarea și promovarea Noiembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Sănătății, Acordul de Asociere,
proiectului de lege a aprobat de Guvern și Muncii și Protecției Anexa XVI,
medicamentului remis Parlamentului Sociale; Termen de implementare:
Agenția Transpune:
Medicamentului și 1.Directiva 2001/83/CE
Dispozitivelor (2015)
Medicale 2.Directiva 89/105/CEE
(2014)
3.6.62. Elaborarea proiectului de Octombrie 2022 Proiect de lege Ministerul Sănătății, Acordul de Asociere, art.
lege cu privire la dispozitivele aprobat de Guvern și Muncii și Protecției 173,art. 410, Anexa XVI
medicale remis Parlamentului Sociale; Termen de implementare:
Agenția Transpune:
Medicamentului și 1.Regulament (UE)
Dispozitivelor nr.2017/745, care a
Medicale abrogat Directiva
93/42/CEE (2015);
2.Regulament (UE) nr.
2017/746, care a abrogat
Directiva 98/79/CE (2015)
3.7. Demararea exercițiului de 3.7.1. Efectuarea unui screening Iunie 2020 Raport elaborat și Ministerul
examinare a capacităților reale ale privind nivelul de îndeplinire a prezentat Guvernului Afacerilor Externe și
Republicii Moldova pentru criteriilor de eligibilitate de la Integrării Europene
inițierea programului național de Copenhaga/Madrid (politic,
implementare a Criteriilor economic, juridic și de
Uniunii Europene de la implementare a legislației
Copenhaga europene), avînd la bază raportul
de progress de implementare a
Acordului de Asociere
3.8. Restabilirea relațiilor 3.8.1. Organizarea vizitei în Decembrie 2020 Vizită desfășurată Ministerul
pragmatice, mutual avantajoase Republica Moldova a Ministrului Afacerilor Externe și
cu Federația Rusă, pledînd pentru Afacerilor Externe al Federaţiei Integrării Europene
acordarea acestora a unui caracter Ruse
strategic, în conformitate cu 3.8.2. Organizarea vizitei de Decembrie 2020 Vizită desfășurată Ministerul
prevederile Tratatului de prietenie răspuns în Republica Moldova a Afacerilor Externe și
și cooperare în vigoare. Guvernul Șefului Guvernului Federaţiei Integrării Europene;
se va ghida în acest proces de Ruse Cancelaria de Stat;
38
respectarea strică și protejarea alte autorități
intereselor naționale ale publice
Republicii Moldova 3.8.3. Organizarea ședințelor Mai 2020; Număr de ședințe Ministerul
ordinare a Comisiei Decembrie desfășurate Economiei şi
interguvernamentale moldo-ruse 2021-2023 Infrastructurii;
pentru cooperare economică Ministerul
Afacerilor Externe și
Integrării Europene;
alte autorități
publice
3.8.4. Finalizarea procedurilor Noiembrie 2020 Proiect de lege Ministerul
de intrare în vigoare a aprobat de Guvern și Economiei şi
Protocolului pentru modificarea remis Parlamentului Infrastructurii
Acordului între Guvernul
Republicii Moldova şi Guvernul
Federaţiei Ruse privind
cooperarea de producere din 30
octombrie 1998
3.8.5. Desfăşurarea negocierilor Iunie 2020 Număr de autorizații Ministerul
cu reprezentanții Federației Ruse de transport suplinit; Economiei şi
privind: Număr de Infrastructurii;
- Suplinirea numărului de întreprinderi Ministerul
autorizații de transport; exportatoare pe piața Agriculturii,
- Extinderea listei exportatorilor rusă Dezvoltării
de produse de origine vegetală în Regionale şi
stare proaspătă și conservată Mediului
precum și a băuturilor alcoolice
3.9. Menținerea relațiilor 3.9.1. Asigurarea activității Decembrie Număr de ședințe Ministerul Justiției;
strategice cu Statele Unite ale grupurilor comune de lucru 2020-2023 desfășurate Ministerul
Americii privind consolidarea statului de Economiei și
drept și privind cooperarea Infrastructurii;
comercial-economică Ministerul
Afacerilor Externe și
Integrării Europene;
autoritățile
administrației
publice centrale
3.9.2. Mobilizarea eforturilor Decembrie 2021 Indicele de combatere Ministerul
interinstituționale în vederea a corupției Afacerilor Externe și
39
calificării Republicii Moldova ameliorat/îmbunătățit Integrării Europene;
pentru un nou „Program autoritățile
Compact” administrației
publice centrale
3.9.3. Valorificarea asistenței Decembrie 2023 Misiune de evaluare a Ministerul
oferite de SUA în evaluarea Corporației MITRE Afacerilor Externe și
mediului de securitate cibernetică realizată; Integrării Europene;
din Republica Moldova și Raport final elaborat; Ministerul
consolidarea capacităților Training-uri privind Economiei și
instituționale securitatea cibernetică Infrastructurii;
desfășurate autoritățile
administrației
publice centrale
3.10. Consolidarea relațiilor 3.10.1. Semnarea celui de-al VI-a Decembrie 2020 Protocol adițional Ministerul
speciale ale Republicii Moldova Protocol adițional la Acordul între semnat Agriculturii,
cu statele vecine, România și Guvernul Republicii Moldova și Dezvoltării
Ucraina. Guvernul va întreprinde Guvernul României privind Regionale și
acțiunile necesare pentru implementarea Programului de Mediului;
finalizarea cît de curînd posibil a asistență tehnică și financiară în Ministerul
conexiunii Republicii Moldova la baza unui ajutor financiar Afacerilor Externe și
rețelele energetice europene, nerambursabil în valoare de 100 Integrării Europene
diversificîndu-și, astfel, sursele milioane de euro acordat de
energetice România Republicii Moldova,
semnat la București la 27 aprilie
2010
3.10.2. Organizarea ședințelor Decembrie Număr de ședințe Ministerul
ordinare ale Comisiei moldo- 2020-2023 desfășurate Agriculturii,
ucrainene în domeniul protecției Dezvoltării
și dezvoltării durabile a bazinului Regionale şi
râului Nistru Mediului
3.10.3. Organizarea comisiilor Decembrie Număr de reuniuni Ministerul
interguvernamentale de cooperare 2020-2023 organizate; Economiei şi
economică cu România și Ucraina Număr de protocoale Infratsructurii
semnate
3.10.4. Organizarea vizitei în Decembrie 2020 Vizită desfășurată Ministerul
Republica Moldova a Prim- Afacerilor Externe și
ministrului Ucrainei Integrării Europene,
Cancelaria de Stat;
alte autorități
40
publice
3.10.5. Organizarea vizitei în Decembrie 2021 Vizită desfășurată Ministerul
Republica Moldova a Ministrului Afacerilor Externe și
Afacerilor Externe al Ucrainei Integrării Europene
3.10.6. Consolidarea dialogului Decembrie 2020 Vizite desfășurate Ministerul
politic cu România prin Afacerilor Externe și
organizarea uniu schimb de vizite Integrării Europene;
la nivel de prim-ministru Cancelaria de Stat
3.10.7. Organizarea ședințelor Iunie 2020; Număr de ședințe Ministerul
comune ale Guvernelor Republicii Decembrie desfășurate Afacerilor Externe și
Moldova și României 2021-2023 Integrării Europene;
Cancelaria de Stat
3.10.8. Actualizarea studiului de Septembrie 2020 Studiu de fezabilitate Ministerul
fezabilitate pentru proiectul actualizat Economiei şi
investițional privind construcția Infrastructurii
LEA 400 kV Bălți (RM) –
Suceava (RO) și Stația Back-to-
Back aferentă
3.10.9. Implementarea Martie 2012 Studii adiționale Ministerul
Catalogului de măsuri aferent efectuate Economiei şi
procesului de interconectare Infrastructurii
sincronă a Republicii Moldova și
Ucrainei la rețeaua ENTSO-E,
elaborat de Grupul Regional al
Europei Centrale.
3.11. Impulsionarea relațiilor 3.11.1. Continuarea negocierilor Decembrie 2020 Runde de negocieri Ministerul
bilaterale cu statele-membre ale pe marginea Acordului cu Regatul desfășurate, Afacerilor Externe și
Uniunii Europene. În contextul Unit al Marii Britanii si Irlandei Proiect de Acord Integrării Europene;
ieșirii Marii Britanii din de Nord privind parteneriatul negociat Ministerul
componența Uniunii Europene, strategic Economiei și
devine importantă finalizarea Infrastructurii;
negocierii acordurilor bilaterale în Ministerul
vederea menținerii și aprofundării Agriculturii,
relațiilor comercial-economice cu Dezvoltării
Marea Britanie Regionale și
Mediului;
Ministerul
Finanțelor

41
3.12. Reluarea dialogului 3.12.1. Participarea delegației Iulie 2020, Dispoziții aprobate; Ministerul
permanent cu structurile Republicii Moldova la ședințele Decembrie 2020 Număr de vizite Economiei și
Comunității Statelor Consiliului Economic al CSI realizate Infrastructurii
Independente și, în corespundere 3.12.2. Participarea delegațiilor Noiembrie Hotărîri de Guvern Ministerul
cu interesele naționale ale naționale la reuniunile organelor 2020-2023 aprobate; Afacerilor Externe și
Republicii Moldova, antrenarea statutare ale CSI pe linia Număr de vizite Integrării Europene;
în activitatea acestora (cu guvernamentală: reuniunile realizate Cancelaria de Stat;
excepția cooperării în domeniul Șefilor de Guvern și ale alte autorități
militar), în vederea asigurării Miniștrilor de Externe publice
accesului liber al mărfurilor și
serviciilor moldovenești pe piața
CSI, spre beneficiul
producătorilor naționali
3.13. Valorificarea statutului de 3.13.1. Participarea Republicii Octombrie 2020; Număr de participări Ministerul
stat-observator la Uniunea Moldova în calitate de observator Decembrie la ședințe; Economiei și
Economică Euroasiatică în la reuniunile Uniunii Economice 2021-2023 Număr de note Infrastructurii
vederea identificării noilor Euroasiatice, reieșind din informative prezentate
oportunități pentru exporturile interesele economice ale țării
Republicii Moldova în acest
spațiu economic
3.14. Aprofundarea relațiilor 3.14.1. Vizita Ministrului Iunie 2020 Vizită desfășurată; Ministerul
strategice cu Republica Turcă în Afacerilor Externe al Republicii Consulat inaugurat Afacerilor Externe și
conformitate cu prevederile Turcia în Republica Moldova, cu Integrării Europene
Declarației privind caracterul ocazia inaugurării Consulatului
strategic al relațiilor bilaterale, General al Turciei la Comrat
prin organizarea primei ședințe a 3.11.1. Organizarea unui schimb Decembrie Vizite desfășurate; Ministerul
Comitetului mixt la nivel de șefi de vizite la nivel înalt și 2020-2023 Număr de ședințe ale Afacerilor Externe
de state desfășurarea ședințelor Consiliului șE Integrării
Consiliului de Cooperare desfășurare Europene;
Strategică la Nivel Înalt dintre Cancelaria de Stat
Republica Moldova și Turcia, co-
prezidat de către Guvernul
Republicii Moldova și
președintele Turciei
3.15. Promovarea unei 3.15.1. Extinderea prezenței August 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
diplomații economice proactive și birourilor comercial-economice aprobată, Economiei și
realizarea acțiunilor și (BCE) în cadrul Ambasadelor 5 birouri comercial- Infrastructurii;
mecanismelor adiționale pentru Republicii Moldova din Regatul economice instituite Ministerul
atragerea investițiilor străine și Țărilor de Jos (regional pentru Afacerilor Externe și
42
promovarea exportului de mărfuri statele BeNeLux), Republica Integrării Europene;
și servicii, în special prin Franceză, Regatul Unit al Marii Ministerul
valorificarea potențialului Zonei Britanii și Irlandei de Nord, Finanțelor;
de Liber Schimb Aprofundat și Japonia, SUA, suplinirea biroului Cancelaria de Stat
Cuprinzător cu UE (DCFTA) comercial-economic din
Republica Populară Chineză cu o
unitate, localizat în Shanghai
3.15.2. Organizarea forumurilor Decembrie Număr de evenimente Ministerul
(B2B și B2G) şi a misiunilor 2020-2023 desfășurate Economiei și
oamenilor de afaceri din/în Infrastructurii;
Republica Moldova Ministerul
Afacerilor Externe și
Integrării
Europene/MDOC;
Agenția de Investiții;
alte autorități
publice
3.15.3. Aprobarea sistemului Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Agenția de Investiții;
CRM (Customer Relationship aprobată, Ministerul
Management) pentru BCE-uri și 100% MDOC Afacerilor Externe și
instituțiile de profil conectate la CRM Integrării
Europene/MDOC;
Ministerul
Economiei și
Infrastructurii
3.15.4. Participarea Republicii Octombrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Moldova la expoziția mondială aprobată Economiei și
„Expo Dubai 2020” Infrastructurii;
Ministerul
Afacerilor Externe și
Integrării Europene;
Agenția de Investiții;
alte autorități
publice

43
3.15.5. Organizarea edițiilor August 4 evenimente Ministerul
anuale a cursurilor de instruire în 2020-2023 desfășurate; Afacerilor Externe și
domeniul diplomației economice Număr de funcționari Integrării Europene;
instruiți Ministerul
Economiei și
Infrastructurii;
Agenția de Investiții
3.16. Avansarea în procesul de 3.16.1. Organizarea vizitei în Iunie 2020 Avansarea în procesul Ministerul
finalizare a monitorizării Republica Moldova a co- de realizarea a Afacerilor Externe și
Republicii Moldova de către raportorilor APCE pentru angajamentelor față Integrării Europene
Adunarea Parlamentară a elaborarea următorului raport de de CoE;
Consiliului Europei (APCE) și monitorizare și prezentarea în Raport de
trecerea la alt nivel structurat de plenara APCE monitorizare prezentat
colaborare cu APCE în plenara APCE
3.16.2. Modificarea cadrului Decembrie 2020 Acte normative Cancelaria de Stat;
normativ în domeniul elaborate și aprobate; Ministerul
administrației publice locale prin Recomandări ale Finanțelor;
prisma respectării principiului Consiliului Europei Ministerul Justiției;
autonomiei locale și implementate Ministerul
descentralizării în conformitate cu Afacerilor Externe și
prevederile Cartei Europene a Integrării Europene
Autonomiei Locale și
Recomandările Congresului
Autorităților Locale și Regionale
al Consiliului Europei
3.16.3. Evaluarea implementării Octombrie 2020 Studiu efectuat, Cancelaria de Stat
Strategiei Naționale de propuneri de
Descentralizare pentru anii 2012- modificare a cadrului
2018 de politici prezentate
3.16.4. Elaborarea proiectului Octombrie 2022 Hotărîre de Guvern Cancelaria de Stat
documentului strategic în aprobată
domeniul consolidării autonomiei
locale
3.17. Consolidarea mecanismelor 3.17.1. Extinderea ariei Decembrie Număr de misiuni Ministerul
de protejare a drepturilor și geografice de reprezentare 2020-2023 diplomatice şi Afacerilor Externe și
intereselor cetățenilor și ale diplomatică şi consulară consulare deschise Integrării Europene
agenților economici din permanentă prin deschiderea a noi
Republica Moldova peste hotare misiuni diplomatice şi oficii
consulare în străinătate
44
3.17.2. Îmbunătățirea bazei Decembrie Număr de misiuni Ministerul
tehnico-materiale a misiunilor 2020-2023 diplomatice şi Afacerilor Externe și
diplomatice şi oficiilor consulare consulare dotate Integrării
prin dotarea acestora cu tehnică Europene/MDOC
modernă în vederea documentării
cetățenilor cu acte de identitate
3.18. Consolidarea relațiilor și 3.18.1. Aprobarea Strategiei de Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
participarea consecventă în neproliferare a armelor de aprobată Afacerilor Externe și
activitatea organizațiilor distrugere în masă şi de reducere Integrării Europene
internaționale, regionale și a riscurilor provenite de la
subregionale relevante (ONU, amenințările chimice, biologice,
OSCE, Consiliul Europei, radiologice şi nucleare (CBRN)
OCEMN, SEECP, ICE, GUAM pentru anii 2020-2028, precum şi
etc.) pentru promovarea a Planului de Acțiuni pentru
intereselor și priorităților implementarea acesteia pentru
naționale, îmbunătățirea imaginii anii 2020-2026
și sporirea credibilității Republicii 3.18.2. Elaborarea și aprobarea Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Moldova în cadrul acestora și pe noului Plan Individual de Acțiuni aprobată Afacerilor Externe și
arena internațională, precum și al Parteneriatului Republica Integrării Europene,
asigurarea sprijinului necesar în Moldova – NATO pentru alte autorități
realizarea obiectivelor strategice perioada 2020-2022 publice
de modernizare a țării 3.18.3. Implementarea Planului Decembrie 2022 Implementarea Ministerul
Individual de Acțiuni al Planului la nivel de Afacerilor Externe și
Parteneriatului Republica 100% Integrării Europene,
Moldova – NATO pentru 2020- alte autorități
2022 publice
3.18.3. Asigurarea schimbului de Septembrie 2020 Sistem informațional Ministerul
date prealabile cu statele membre funcțional Finanțelor;
GUAM Serviciul Vamal
3.18.4. Participarea delegației Septembrie 4 vizite desfășurate Ministerul
Republicii Moldova la Sesiunile 2020-2023 Afacerilor Externe și
Adunării Generale a ONU Integrării Europene;
Cancelaria de Stat
3.18.5. Deținerea președinției și Decembrie 2022 Comitet Mixt Ministerul
realizarea angajamentelor desfăşurat Economiei și
Republicii Moldova în cadrul Infrastructurii
CEFTA
3.18.6. Negocierea, în cadrul Decembrie 2021 Negocieri desfăşurate Ministerul

45
OMC, a noilor angajamente în Economiei și
domeniul reglementării domestice Infrastructurii;
a serviciilor în lista națională a Banca Națională a
Republicii Moldova de Moldovei;
angajamente specifice Comisia Națională a
Pieței Financiare
3.19. Consolidarea capacităților 3.19.1. Elaborarea unui studiu Decembrie 2022 Studiu efectuat, Ministerul
Ministerului Afacerilor Externe și comparativ al sistemelor propuneri de Afacerilor Externe și
Integrării Europene în vederea Serviciului diplomatic al modificare a cadrului Integrării Europene
sporirii calității și eficienței Republicii Moldova cu cel al normativ inițiate, la
serviciului diplomatic al Satatelor UE și prezentarea necesitate
Republicii Moldova propunerilor de modificare a
legislației în domeniu
3.20. Alinierea Sistemului 3.20.1. Modificarea cadrului Septembrie 2020 Proiect de lege Biroul Național de
Statistic Național la sistemul normativ în domeniul statisitic și aprobat de Guvern și Statistică
statistic european domeniile conexe în vederea remis Parlamentului;
eficientizării activității statisticii Hotărîre de Guvern
oficiale (Legea nr.93/2017, aprobată
Hotărîrii Guvernului nr.935/2018)
3.20.2. Elaborarea proiectului Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Biroul Național de Acordul de Asociere
Strategiei de dezvoltare a aprobată Statistică; Art.42. lit. (b)
sistemului statistic național 2021- alte autorități
2030 în conformitate cu puiblice
recomandările UE și PARIS21
3.19. Sporirea utilizării 3.19.1. Evaluarea registrelor Noiembrie 2020 Raport de evaluare Biroul Național de Acordul de Asociere,
registrelor administrative pentru administrative în vederea elaborat Statistică; Art.41, art.43. lit. (c)
elaborarea statisticilor oficiale în îmbunătățirii calității statisticii Agenția Servicii
conformitate cu recomandările oficiale Publice;
ONU și UE și pentru reducerea autoritățile
presiunii informaționale asupra administrației
respondenților (populație și agenți publice centrale
economici)
Indicatori de progres:
IV. DEZVOLTAREA ECONOMICĂ DURABILĂ  Asigurarea creșterii economice - 3,8%;
 Menținerea indicelui prețurilor de consum în limita de 5,7%;
 Creșterea veniturilor salariale cu 9%;
 Sporirea investițiilor cu 5%;
 Majorarea exportului de produse cu 9,4%;

46
 300 afaceri noi și cca 900 locuri de muncă prin programele de stat pentru susținerea
IMM-urilor;
 3 programe noi în sectorul IMM aprobate;
 Darea în exploatare a construcției conductei de transport a gazelor naturale ale
României și Republicii Moldova pe direcția Iași-Ungheni-Chișinău către mijlocul anului
2020 - 110 km și 4 stații de reglare măsurare;
 Lucrările de construcţie a LEA 400kV Vulcăneşti-Chişinău și a staţiei BtB aferente
realizate la nivel de 80%;
 5 proiecte de infrastructură a drumurilor realizate;
 90 km a drumului R1 Chișinău-Ungheni reabilitat;
 55 km a drumului R16 Bălți-Fălești-Sculeni reabilitat
4.1. Restabilirea dialogului între 4.1.1. Relansarea activității Decembrie 2020 2 ședințe semestriale Ministerul
autoritățile publice și exponenții grupului de lucru specializat - desfășurate; Economiei şi
mediului de afaceri, în special în Consiliul consultativ pentru Plan de activitate Infrastructurii
procesul de elaborare și întreprinderile mici și mijlocii elaborat și aprobat
promovare a politicilor cu impact 4.1.2. Consolidarea relațiilor de Iunie Număr de ședințe, Ministerul
fiscal și regulatoriu colaborare interinstituțională și 2020-2023 mese rotunde și Finanțelor
asigurarea cooperării eficiente cu dezbateri publice
reprezentanții mediului de afaceri desfășurate
în procesul de revizuire și ajustare
a cadrului normativ ce vizează
politica fiscală și vamală
4.1.3. Modificarea Legii August 2020 Proiect de lege Ministerul
nr.77/2016 cu privire la parcurile aprobat de Guvern și Economiei şi
pentru TI, în vederea extinderii remis Parlamentului Infrastructurii
garanțiilor privind regimul fiscal
al parcului IT virtual pentru
perioada următoare
4.1.4. Efectuarea analizei privind Iulie 2020 Analiză efectuată; Ministerul
oportunitatea extinderii Propuneri înaintate la Economiei şi
stimulentelor fiscale existente, politica fiscală și Infrastructurii
acordate companiilor IT, care vamală
activează în regim general
4.2. Elaborarea Strategiei 4.2.1. Definitivarea și promovarea Martie 2020 Proiect de lege Cancelaria de Stat;
naționale de dezvoltare „Moldova proiectului Strategiei Naționale de aprobat de Guvern și autoritățile
2025” și a instrumentelor de Dezvoltare „Moldova 2030” remis Parlamentului administrației
implementare a acesteia; publice centrale
schimbarea structurală a 4.2.2. Elaborarea primului Raport Iunie 2020 Raport prezentat Cancelaria de Stat;
47
economiei naționale prin de evaluare voluntară națională Departamentului autoritățile
modificarea modelului de creștere pentru implementarea Agendei de pentru Afaceri administrației
economică, și anume înlocuirea Dezvoltare Durabilă 2030 economice și Sociale publice centrale
modelului bazat pe consumul al ONU
alimentat de remitențe cu un 4.2.3. Elaborarea cadrului Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Biroul Național de
model dinamic, bazat pe normativ pentru producerea aprobată Statistică;
specializare inteligentă și indicatorilor statistici de Cancelaria de Stat
transformări ample ale mediului monitorizare a implementării
științific și economic Obiectivelor de Dezvoltare
Durabilă până în 2030
4.3. Dezvoltarea Republicii 4.3.1. Promovarea și aprobarea Aprilie 2020 Proiect de lege Ministerul
Moldova ca destinație turistică proiectului de lege pentru aprobat de Guvern și Economiei și
competitivă și durabilă, modificarea unor acte normative remis Parlamentului Infrastructurii
generatoare de beneficii 4.3.2. Elaborarea și aprobarea Mai 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
economice, de mediu și sociale Strategiei de dezvoltare a aprobată Economiei și
comunităților locale și turismului în anii 2020 – 2030 Infrastructurii
generațiilor viitoare „Turism 2030”
4.3.3. Elaborarea cerințelor Aprilie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
privind crearea rutelor turistice aprobată Economiei și
Infrastructurii;
Agenția de Investiții
4.3.4. Ratificarea Convenției- Noiembrie 2021 Proiect de lege Ministerul
cadru privind etica în Turism aprobat de Guvern și Economiei și
remis Parlamentului Infrastructurii
4.3.5. Modificarea cerințelor Martie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul
privind clasificarea unităților de aprobată Economiei și
cazare turistică Infrastructurii;
Agenția Servicii
Publice
4.3.6. Ajustarea cerințelor de Mai 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul
prestare a serviciilor de aprobată Economiei și
alimentație în cadrul caselor Infrastructurii;
rurale și a pensiunilor Ministerul
turistice/agroturistice la condițiile Agriculturii,
pieței Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
4.3.7. Elaborarea și aprobarea Iunie 2022 Proiect de lege Ministerul

48
proiectului noii legi a turismului aprobat de Guvern și Economiei și
remis Parlamentului Infrastructurii
4.3.8. Elaborarea cadrului Noiembrie 2022 Proiect de lege Ministerul
normativ privind evaluarea aprobat de Guvern și Economiei și
potențialului turistic și reflectarea remis Parlamentului Infrastructurii;
acestuia în Planul Național de Ministerul
Amenajare a Teritoriului Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
4.3.9. Elaborarea cadrului Mai 2023 Proiect de lege Ministerul
normativ privind crearea Zonelor aprobat de Guvern și Economiei și
turistice naționale remis Parlamentului Infrastructurii;
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
4.3.10. Elaborarea cadrului Iunie 2023 Proiect de lege Ministerul
normativ privind managementul aprobat de Guvern și Economiei și
destinațiilor turistice remis Parlamentului Infrastructurii;
Agenția de Investiții
4.3.11. Elaborarea mecanismului Noiembrie 2023 Proiect de lege Ministerul
de garanție în caz de aprobat de Guvern și Economiei și
insolvabilitate a turoperatorilor remis Parlamentului Infrastructurii
4.3.12. Crearea SIA „Registrul Decembrie 2023 SIA funcțional Ministerul
turismului” Economiei și
Infrastructurii;
Agenția de Investiții
4.4. Definirea domeniilor Decembrie 2020 Cadru normativ Ministerul Educaţiei,
prioritare de specializare elaborat și aprobat Culturii şi
inteligentă; selectarea domeniilor Cercetării;
de nișă și inovație, a pachetelor Agenţia Naţională
de intervenție pentru sporirea pentru Cercetare şi
capacității resurselor și a Dezvoltare;
potențialului local și stabilirea Ministerul
celui mai bun mod de execuție Economiei şi
Infrastructurii;

49
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale şi
Mediului;
Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecției
Sociale
4.5. Îmbunătățirea mediului de 4.5.1. Modificarea cadrului Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
afaceri pentru a majora numărul normativ aferent funcționării aprobată Economiei şi
de întreprinderi fiabile motivate Parcului pentru tehnologia Infrastructurii
să investească în Moldova și să informației „Moldova IT Park”
implementeze inovații, capabile (Hotărîrea Guvernului nr.
să creeze locuri de muncă 1144/2017)
atractive, să asigure 4.5.2. Aprobarea Metodologiei de Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
productivitate înaltă și producție stabilire a obiectivelor şi aprobată Economiei și
competitivă orientată spre export indicatorilor de performanță a Infrastructurii;
organelor de control Cancelaria de Stat
4.5.3. Aprobarea proiectului de Martie 2020 Proiect de lege Ministerul
lege privind modificarea unor acte aprobat de Guvern și Economiei şi
legislative (Legea nr. 93/1998, remis Parlamentului Infrastructurii
Legea nr.845/1992, Codul fiscal
nr.1163/1997 ș.a.)
4.5.4. Modificarea Legii-cadru nr. Martie 2020 Proiect de lege Ministerul
160/2011 privind reglementarea aprobat de Guvern și Economiei şi
prin autorizare a activităţii de remis Parlamentului Infrastructurii
întreprinzător
4.5.5. Modificarea Legii nr. Aprilie 2020 Proiect de lege Ministerul
231/2010 cu privire la comerțul aprobat de Guvern și Economiei şi
interior, în special, aspectele ce remis Parlamentului Infrastructurii
țin de notificările în comerț,
includerea reglementărilor privind
vânzările cu preț redus
4.5.6. Revizuirea cadrului Martie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
normativ secundar în vederea aprobată Economiei şi
implementării modificărilor la Infrastructurii
Legea nr. 231/2010 cu privire la
comerțul interior

50
4.5.7. Elaborarea procedurii de Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
eliberare și evidență a aprobată Economiei şi
certificatului de producător Infrastructurii;
autohton Ministerul
Finanțelor
4.5.8. Elaborarea conceptului și Decembrie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul
procedurii de reînregistrare a aprobată Economiei şi
gospodăriilor țărănești în baza Infrastructurii;
IDNP al conducătorului (în Ministerul
structura de 13 cifre) Finanțelor;
Agenția Servicii
Publice
4.5.9. Elaborarea proiectului de Martie 2021 Proiect de lege Ministerul
lege privind diminuarea risipei aprobat de Guvern și Economiei şi
alimentare remis Parlamentului Infrastructurii;
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale și
Mediului
4.5.10. Elaborarea cadrului Martie 2021 Proiect de lege Ministerul
normativ cu privire la aprobat de Guvern și Economiei şi
întreprinderile de familie remis Parlamentului Infrastructurii;
Ministerul
Finanțelor
4.5.11. Elaborarea şi Decembrie 2023 Hotărîre de Guvern Ministerul
implementarea Programului de aprobată; Economiei şi
sprijin și încurajare a Program lansat; Infrastructurii
antreprenoriatului social Grad de implementare ODIMM
a Programului, %
4.5.12. Elaborarea şi Decembrie 2023 Hotărâre de Guvern Ministerul
implementarea Programului de aprobată; Economiei şi
facilitare a grupării ÎMM-urilor în Grad de implementare Infrastructurii
clustere a Programului, % ODIMM
4.5.13. Elaborarea documentului Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
strategic de dezvoltare a aprobată Economiei şi
sectorului Întreprinderilor Mici și Infrastructurii;
Mijlocii pentru anii 2021-2025 ODIMM

51
4.5.14. Crearea instituției de Decembrie 2020 Proiect de lege Ministerul
Ombudsman (avocat) în domeniul aprobat de Guvern și Economiei și
activității de afaceri remis Parlamentului Infrastructurii;
Ministerul
Finanțelor;
Ministerul Justiției
4.5.15. Implementarea Decembrie 2023 Hotărîre de Guvern Cancelaria de Stat,
standardelor anti-mită ISO 37001 aprobată Ministerul Justiției,
în cadrul organelor cu funcții de Ministerul
control de stat și emitente de acte Afacerilor Interne,
permisive Ministerul
Economiei și
infrastructurii
4.5.16. Conceptualizarea Noiembrie 2022 Brand și campanie Ministerul
brandului și dezvoltarea lansat Economiei şi
campaniei „Procură produse TI Infrastructurii
moldovenești”
4.5.17. Implementarea Foii de Decembrie Număr de activități de Ministerul
parcurs pentru promovarea 2020-2023 marketing pe pieţele - Economiei şi
produselor TI pe piețele-țintă în ţintă organizate anual; Infrastructurii
comun cu partenerii de dezvoltare Număr de state
targhetate;
Număr de misiuni de
afaceri TI
4.5.18. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Programului de management al aprobată Economiei şi
spectrului de frecvențe radio Infrastructurii
pentru anii 2021-2025
4.5.19. Elaborarea Codului Martie 2021 Proiect de lege Ministerul
tehnologiei informației în sectorul aprobat de Guvern și Economiei și
public („Cod digital”) remis Parlamentului Infrastructurii;
Agenția de
Guvernare
Electronică
4.5.20. Modificarea cadrului Decembrie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul
normativ secundar necesar aprobată Economiei şi
aplicării prevederilor Codului Infrastructurii
tehnologiei informației
52
4.5.21. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
Programului privind aprobată Economiei şi
implementarea radiodifuziunii Infrastructurii
terestre digitale sonore și a
serviciilor multimedia asociate
4.5.22. Elaborarea proiectelor de Septembrie 2021 3 proiecte de lege Ministerul
legi privind ratificarea Actelor aprobate de Guvern și Economiei şi
UPU, aprobate la al 27-lea remise Parlamentului Infrastructurii
Congres UPU din Abidjan la
28.08.2020
4.5.23. Elaborarea și aprobarea Aprilie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul
cadrului normativ secundar în aprobată Economiei şi
conformitate cu Actele UPU, Infrastructurii
aprobate la al 27-lea Congres
UPU din Abidjan la 28.08.2020
4.5.24. Crearea multiplexelor de Decembrie 2023 2 multiplexe create, Ministerul
radiodifuziune digitală terestră în acoperind minimum Economiei şi
standardul T-DAB+ 65% din populaţia Infrastructurii;
Republicii Moldova Agenția Proprietății
Publice
4.5.25. Crearea condițiilor Decembrie 2021 Proiect de lege Ministerul
prielnice pentru dezvoltarea aprobat de Guvern și Economiei și
industriei serviciilor energetice în remis Parlamentului Infrastructurii;
sectorul public (inclusiv Ministerul
segmentul utilităților) și Finanțelor;
rezidențial Agenția pentru
Eficiență Energetică
4.5.26. Crearea cadrului juridic Decembrie 2020 2 hotărîri de Guvern Ministerul
pentru dezvoltarea industriei aprobate; Economiei și
serviciilor de auditare energetică, Registre a Infrastructurii
evaluare a performanței specialiștilor calificați
energetice a clădirilor, inspectării și înregistrați create și
sistemelor de încălzire și actualizate
climatizare, instalatorilor de
sisteme mici de valorificare a
energiei regenerabile, etc.
4.5.27. Îmbunătățirea condițiilor Decembrie 2020 Proiect de lege Ministerul
și a procedurilor de conectare/ aprobat de Guvern și Economiei și

53
racordare la rețeaua publică de remis Parlamentului Infrastructurii
alimentare cu energie electrică
4.5.28. Crearea și Decembrie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul
instituționalizarea operatorului aprobată Economiei și
pieței energiei electrice Infrastructurii
4.5.29. Lansarea subsistemului Ianuarie 2020 Subsistem lansat Ministerul
„e-Commerce-VAT” în Finanțelor
exploatare industrială
4.5.30. Elaborarea mecanismului Decembrie 2020 Proiect de lege Ministerul
de scutire/restituire a taxei pentru aprobat de Guvern și Agriculturii,
poluarea mediului pentru remis Parlamentului Dezvoltării
companiile care implementează Regionale și
Responsabilitatea extinsă a Mediului;
Producătorului (REP) Ministerul
Finanțelor
4.6. Stimularea exportului de 4.6.1. Elaborarea şi Iunie 2020; Hotărîre de Guvern Ministerul
produse cu valoare adăugată implementarea Programului de Decembrie aprobată; Economiei şi
înaltă; implementarea modelului susținere a afacerilor cu potențial 2020- 2023 Grad de implementare Infrastructurii;
de dezvoltare economică de creștere înalt și a Programului, % ODIMM
calitativă și valorificarea internaționalizarea acestora
potențialului de export al 4.6.2. Analiza potențialului de Mai 2021 Studiu efectuat, Ministerul
producătorilor autohtoni producere/ export a produselor în propuneri de Economiei şi
scopul identificării domeniilor modificare a cadrului Infrastructurii
pentru negocierea asupra normativ inițiate, la
Acordului privind Evaluarea necesitate
Conformităţii şi Acceptarea
Produselor Industriale
4.6.3. Dezvoltarea Centrului Decembrie Rata de preluare a Ministerul
Business Suport în Standardizare 2020-2023 standardelor europene Economiei şi
la nivel de 100%; Infrastructurii
Numărul de seminare
organizate anual;
Numărul de persoane
instruite
4.6.4. Aprobarea Strategiei Iulie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
naționale de industrializare a țării aprobată Economiei şi
pînă în anul 2030 Infrastructurii

54
4.6.5. Extinderea numărului de Decembrie Număr de companii Ministerul
companii care beneficiază de 2020 - 2023 deținătoare a Finanțelor
procedurii simplificate de statutului de
certificare a originii „Exportator „Exportator aprobat”
aprobat”
4.6.6. Implementarea Sistemului Iulie 2020 Sistem funcțional Ministerul
Operațional REX (Registered Finanțelor
Exporter System) în scopul
conformării cerințelor de export
(confirmarea originii de
proveniență a mărfurilor) în
Regatul Norvegiei și Confederația
Elvețiană
4.6.7. Dezvoltarea mecanismului Decembrie 2022 Acord între Uniunea Ministerul
de recunoaștere mutuală a Europeană şi Finanțelor
statutului de Agent Economic Republica Moldova
Autorizat (AEO), cu țările UE semnat
4.7. Dezvoltarea capacității 4.7.1. Modificarea Legii nr. Martie 2020 Proiect de lege Ministerul
infrastructurii de certificare a 420/2006 privind activitatea de aprobat de Guvern și Economiei şi
calității produselor, menite să reglementare tehnică în remis Parlamentului Infrastructurii
faciliteze exporturile și să conformitate cu prevederile
încurajeze implementarea acordului TBT OMC
tehnologiilor avansate la 4.7.2. Modificarea Legii Octombrie 2020 Proiect de lege Ministerul
întreprinderile autohtone, inclusiv nr.116/2012 privind securitatea aprobat de Guvern și Economiei şi
în agricultură, astfel încît să fie industrială a obiectelor industriale remis Parlamentului Infrastructurii
asigurată securitatea consumului periculoase
4.7.3. Modificarea Hotărîrii Aprilie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Guvernului nr. 1042/2016 cu aprobată Economiei şi
privire la aprobarea Listei oficiale Infrastructurii
a mijloacelor de măsurare și a
măsurărilor supuse controlului
metrologic legal în conformitate
cu cele mai bune practici a
organizațiilor europene de
metrologie
4.8. Încurajarea inițierii de 4.8.1. Crearea Rețelei Naționale Octombrie 2022 Parteneriate create; Ministerul
afaceri noi – start-up (în special de Centre de excelență și inovații Număr de centre Economiei şi
pentru tineri și femei) prin în domeniul TIC – „Tekwill” interconectate Infrastructurii
55
oferirea de finanțări, 4.8.2. Elaborarea Programului de Noiembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
coparticipări, granturi și susținere a start-up-urilor aprobată Economiei şi
dezvoltarea capacității de tehnologice „IT Start-up Infrastructurii
îndrumare Moldova”
4.8.3. Dezvoltarea rețelei Noiembrie 2023 Număr de localități/ Ministerul
naționale de ateliere de inovații sedii identificate; Economiei şi
bazate pe TIC și prototipare Număr de beneficiari Infrastructurii
4.8.4. Facilitarea și sprijinirea Decembrie 2023 Număr de companii Ministerul
companiilor TI locale pentru beneficiare Economiei şi
selecția și participarea în Infrastructurii
programele globale de incubare și
maturizare
4.8.5. Implementarea Programului Decembrie 2020 Număr de locuri de Ministerul
de stimulare a înființării și muncă create; Economiei şi
dezvoltării afacerilor de către Număr de companii Infrastructurii;
tineri, în special în zonele rurale create și dezvoltate de ODIMM
„START pentru TINERI: o către tineri;
afacere durabilă la tine acasă” Volumul investițiilor
atrase în economie
4.8.6. Implementarea Programului Decembrie 2022 Număr de afaceri Ministerul
„Femei în afaceri” finanțate; Economiei şi
Număr de locuri de Infrastructurii;
muncă create și ODIMM
menținute;
Volumul investițiilor
atrase în economie
4.8.7. Dezvoltarea rețelei Decembrie 2023 Număr de companii Ministerul
incubatoarelor de afaceri incubate (rezidenți Economiei şi
noi); Infrastructurii;
Număr de locuri de ODIMM
muncă create și
menținute;
Număr de incubatoare
de afaceri funcționale
4.8.8. Implementarea Programului Decembrie 2022 Număr de proiecte Ministerul
de atragere a remitențelor în investiționale Economiei şi
economie ”PARE 1+1” finanțate; Infrastructurii;
Număr de locuri de ODIMM

56
muncă create și
menținute;
Suma granturilor
acordate;
Volumul investițiilor
atrase în economie
4.8.9. Implementarea Programului Decembie 2022 Număr de consultanți Ministerul
de ecologizare a Întreprinderilor naționali formați; Economiei şi
Mici și Mijlocii Număr de planuri de Infrastructurii;
ecologizare finanțate; ODIMM
Volumul investițiilor
atrase în economie
4.8.10. Implementarea Decembrie 2022 Grad de implementare Ministerul
Programului inovațional a Programului, % Economiei şi
„Tehnologii Curate pentru Număr de start-up-uri Infrastructurii;
întreprinderile mici și mijlocii și susținute financiar Agenția pentru
start-upuri” Eficiență Energetică

4.9. Evaluarea eficacității 4.9.1. Dezvoltarea unei baze de Octombrie 2020 Bază de date Ministerul
facilităților existente și date a tuturor facilităților fiscale și dezvoltată Finanțelor;
introducerea noilor tipuri de vamale cu estimarea costurilor Serviciul Fiscal de
subvenții pentru stimularea bugetare aferente acestora Stat;
dezvoltării sustenabile a Serviciul Vamal
economiei și creșterea veniturilor 4.9.2. Analiza facilităților fiscale Decembrie 2020 Studiu efectuat, Ministerul
la buget (facilitățile trebuie să şi vamale în vederea examinării propuneri de Finanțelor
motiveze achitarea impozitelor și oportunității menținerii acestora modificare a cadrului
majorarea valorii adăugate) sau redirecționării spre alte normative initiate, la
sectoare necesitate
4.9.3. Implementarea Decembrie 2020 Proiect de lege Ministerul
mecanismelor de sprijin a aprobat de Guvern și Economiei şi
investițiilor în proiectele de remis Parlamentului Infrastructurii
valorificare a energiei
regenerabile
4.9.4. Evaluarea, stabilirea și Decembrie 2022 Proiect de lege Ministerul
implementarea mecanismelor de aprobat de Guvern și Economiei şi
sprijin a investițiilor în remis Parlamentului Infrastructurii
cogenerarea de înaltă eficiență
4.10. Atragerea investițiilor 4.10.1. Crearea Centrului de Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul

57
străine și locale în dezvoltarea Cercetare și Dezvoltare „R&D- aprobată Economiei şi
industriilor exportatoare de ZEL „Bălți” Infrastructurii;
bunuri și servicii; implementarea Agenția Propietății
de proiecte axate pe parteneriatul Publice
internațional în domeniul 4.10.2. Crearea condițiilor pentru Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
industriei, infrastructurii, construcția infrastructurii tehnice aprobată Economiei şi
inovațiilor etc. Investițiile externe și de producere în subzona Cahul, Infrastructurii;
trebuie să fie cît mai puțin legate ZEL „Bălți” Agenția Relații
de creșterea obligațiilor financiare Funciare și Cadastru
externe ale statului 4.10.3. Elaborarea Programului Decembrie 2023 Hotărîre de Guvern Ministerul
de susținere a construcției și aprobată Economiei şi
reconstrucției halelor de Infrastructurii
producere în cadrul platformelor
industriale
4.10.4. Semnarea Declaraţiei Noiembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
comune de intenţie dintre aprobată; Economiei şi
Ministerul Economiei şi Declaraţie semnată Infrastructurii
Infrastructurii al Republicii
Moldova şi Ministerul Federal al
Economiei şi Energiei al
Republicii Federale Germania
privind continuarea colaborării în
cadrul pregătirii şi perfecţionării
managerilor de la întreprinderile
din diferite sectoare ale economiei
Republicii Moldova
4.10.5. Elaborarea Strategiei de Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
atragere a investițiilor și aprobată Economiei şi
promovare a exporturilor pentru Infrastructurii;
anii 2021-2025 Ministerul
Afacerilor Externe şi
Integrării Europene;
Agenția de Investiții;
alte autorități
publice

58
4.10.6. Protejarea intereselor Martie 2020 Mecanism de Ministerul
naționale prin examinarea verificare a Economiei și
investițiilor străine directe care investiţiilor străine Infrastructurii;
pot afecta securitatea și ordinea directe elaborat Agenția Proprietății
publică a țării (FDI screening) Publice;
Serviciul de
Informații și
Securitate;
Ministerul
Afacerilor Interne;
Ministerul Justiției
4.11. Participarea activă (cu 4.11.1. Participarea la misiunile Decembrie Număr de potențiali Ministerul
prezentări) la forumurile și economice de promovare externă 2020-2023 investitori identificați; Economiei şi
evenimente investiționale din a mediului de afaceri și Volumul investițiilor Infrastructurii;
afara țării oportunităților investiționale în atrase Agenția de Investiții
industria IT
4.12. Îmbunățărirea procesului 4.12.1. Elaborarea unui Mai 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
de administrare şi deetatizare a document de politici publice aprobată Economiei și
proprietății publice privind gestionarea proprietății Infrastructucturii;
publice Agenția Proprietății
Publice
4.12.2. Analiza întreprinderilor Octombrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
de stat în vederea fortificării aprobată Economiei și
administrării / reorganizării, Infrastructucturii;
privatizării sau lichidării acestora Agenția Proprietății
Publice
4.12.3. Reorganizarea Decembrie 2022 Număr de Agenția Proprietății
întreprinderilor de stat în alte întreprinderi Publice
forme juridice de organizare reorganizate
4.12.4. Coroborarea cadrului Decembrie 2020 Hotărîri de Guvern Ministerul
normativ la prevederile Legii nr. aprobate Economiei și
29/2018 privind delimitarea Infrastructurii;
proprietății publice Agenția Proprietății
Publice
4.12.5. Aplicarea instrumentelor Decembrie Număr de bunuri Agenția Proprietății
transparente și competitive în 2020- 2023 privatizate; Publice;
procesul de deetatizare a Număr de proiecte autoritățile
proprietății publice de stat pentru PPP și concesiuni administrației

59
atragerea investițiilor private inițiate publice centrale

4.13. Facilitarea creării noilor 4.13.1. Aprobarea Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
locuri de muncă și majorării Regulamentului privind aprobată Economiei şi
salariilor mecanismul de utilizare a Infrastructurii
mijloacelor financiare alocate din
bugetul de stat pentru susținerea
agenților economici în vederea
instruirii ucenicilor prin
învățămîntul dual
4.13.2. Revizuirea și modificarea Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
cadrului normativ actual în aprobată Economiei şi
vederea ajustării listei de produse Infrastructurii
foste în folosință ce cad sub
interdicția de import și
comercializare
4.13.3. Elaborarea cadrului Decembrie 2020 Proiect de lege Ministerul
normativ privind finanțările aprobat de Guvern și Economiei şi
participative („crowdfunding”) remis Parlamentului Infrastructurii
4.14. Ajustarea curriculumului Decembrie 2020 Nr. curriculumuri Ministerul Educaţiei,
instituțiilor de învățămînt la modificate/elaborate Culturii şi
necesitățile mediului de afaceri Cercetării;
Ministerul
Economiei şi
Infrastructurii;
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
4.15. Sporirea accesului la 4.15.1. Sporirea accesului micilor Decembrie Volumul creditelor Ministerul
resurse creditare antreprenori la credite bancare 2020-2022 garantate anual; Economiei şi
prin gestionarea Fondului de FGC capitalizat Infrastructurii,
Garantare a Creditelor (FGC) ODIMM
pentru IMM-uri și capitalizarea
acestuia
60
4.16. Evaluarea oportunității de Decembrie 2020 Studiu efectuat, Ministerul
creare a unei instituții financiare propuneri de Economiei şi
de dezvoltare – Banca/Fondul de modificare a cadrului Infrastructurii;
Dezvoltare/Investiții a Moldovei normative initiate, la Ministerul
necesitate Finanţelor;
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
4.17. Revigorarea activității 4.17.1. Admiterea spre Decembrie 2021 Mecanism de Ministerul
Bursei de Valori tranzacționare pe piața tranzacționare Finanţelor;
reglementată a valorilor mobiliare implementat Comisia Națională a
de stat cu termen lung de Pieței Financiare;
circulație Depozitarul Central
Unic al Valorilor
Mobiliare
4.17.2. Crearea platformei de Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
tranzacționare în mod direct a aprobată Finanțelor,
valorilor mobiliare de stat către Banca Națională a
persoanele fizice Moldovei
4.18. Asigurarea securității 4.18.1. Realizarea proiectului din Decembrie 2021 Puncte de trecere a Ministerul
economice a statului și fluidizarea cadrul Programului operațional frontierei de stat Finanțelor
traficului pe perimetrul de comun România-Republica „Sculeni–Sculeni”,
frontieră Moldova 2014-2020, dedicat „Leuşeni–Albiţa” şi
reconstrucției punctelor de trecere „Giurgiuleşti–
la frontiera moldo-română Giurgiuleşti”
modernizate și
funcționale
4.18.2. Modernizarea posturilor August 2020 Zone de control vamal Ministerul
vamale pe perimetrul frontierei modernizate și Finanțelor
moldo-române, prin înființarea a funcționale
trei zone de control vamal (ZCV),
în proximitatea posturilor vamale
de frontieră Giurgiulești, Sculeni
și Costești
4.18.3. Negocierea cu partea Decembrie 2021 Mecanism Ministerul
română a posibilității trecerii implementat Finanțelor
frontierei de stat prin mecanismul
61
unei opriri
4.18.4. Implementarea Decembrie 2021 Sistem de Ministerul
proiectului comun MD-UA de monitorizare video Finanțelor
monitorizarea video ,,VICOS” funcțional
gestionat de Organizația
Internațională a Migrației (OIM)
4.18.5. Extinderea implementării Decembrie Acord și protocoale Ministerul
controlului comun la frontieră 2020 - 2023 semnate; Finanțelor;
moldo-ucraineană, inclusiv pe Număr de posturi Ministerul
segmentul transnistrean vamale cu control Afacerilor Interne
comun la frontieră;
Timp de traversare a
frontierei redus în
cadrul controalelor de
marfă
4.19. Implementarea unor 4.19.1. Implementarea Octombrie 2020 90 km a drumului R1 Ministerul
proiecte investiționale majore de proiectelor în derulare privind Chișinău – Ungheni; Economiei şi
modernizare a infrastructurii reabilitarea, modernizarea și 55 km a drumului R16 Infrastructurii
drumurilor construcția drumurilor finanțate Bălți – Fălești –
din surse externe Sculeni
4.19.2. Aprobarea cadrului Octombrie 2020 Proiect de lege Ministerul
normativ necesar creșterii aprobat de Guvern și Economiei şi
nivelului de administrare, remis Parlamentului Infrastructurii
întreţinere şi dezvoltare a
drumurilor publice naţionale
(Legea nr. 121/2007, Legea f
nr.720/1996, Legea nr.509/1995
și Codul fiscal nr.1163/1997)
4.19.3. Semnarea Acordului Aprilie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
dintre Guvernul Republicii aprobată Economiei şi
Moldova şi Guvernul României Infrastructurii
privind construirea podului rutier
de frontieră între cele două state,
peste râul Prut, între localităţile
Ungheni (Republica Moldova) şi
Ungheni (România)
4.19.4. Iniţierea negocierilor Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
asupra Acordului dintre Guvernul aprobată Economiei şi

62
Republicii Moldova şi Cabinetul Infrastructurii
de Miniştri al Ucrainei privind
construirea podului rutier de
frontieră între cele două state,
peste rîul Nistru, între localităţile
Cosăuţi (Republica Moldova) –
Iampol (Ucraina)
4.19.5. Elaborarea documentului Ianuarie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
de dezvoltare strategică pentru aprobată Economiei şi
domeniile transport şi Infrastructurii
infrastructura drumurilor pentru
anii 2021-2030
4.19.6. Aprobarea Sistemului Mai 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
informațional automatizat de stat aprobată, Economiei şi
„Vinieta” Sistem funcțional Infrastructurii
4.19.7. Implementarea Sistemului Octombrie 2021 Sistem funcțional Ministerul
de cîntărire în mișcare a Economiei şi
camioanelor în circulație pe Infrastructurii
drumurile naționale
4.19.8. Extinderea sistemului de Noiembrie 2022 30 stații meteo rutiere Ministerul
prognozare și control a condițiilor funcționale Economiei şi
de circulație prin multiplicarea Infrastructurii
stațiilor meteo rutiere
4.19.9. Sporirea siguranței Septembrie 5 proiecte de Ministerul
rutiere a participanților la trafic 2020-2023 infrastructură realizate Economiei şi
prin îmbunătățirea rețelei de Infrastructurii
drumuri naționale: intersecții
denivelate, separarea fluxurilor,
măsuri de eliminare a punctelor
negre, etc.
4.20. Restructurarea ÎS „Calea 4.20.1. Reorganizarea Î.S. „Calea Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Ferată din Moldova” (CFM) Ferată Moldova” în societate pe aprobată Economiei şi Art. 81, lit. (d)
acțiuni cu trei sucursale/filiale Infrastructurii,
interne (marfă, pasageri, Agenția Proprietății
infrastructură) Publice
4.20.2. Aprobarea proiectului de Februarie 2020 Proiect de lege Ministerul Acordul de Asociere,
Lege cu privire la aderarea aprobat de Guvern și Economiei şi Art. 81, lit. (e)
Republicii Moldova la Convenția remis Parlamentului Infrastructurii

63
privind transporturile
internaționale feroviare (COTIF)
din 9 mai 1980, semnată la Berna,
care va genera majora veniturilor
Î.S. „Calea Ferată Moldova” prin
atragerea traficului de tranzit
suplimentar
4.20.3. Majorarea veniturilor Î.S. Aprilie 2020 Circulația trenurilor Ministerul -
“Calea Ferată Moldova” pentru internaționale de Economiei şi
transport internațional de pasageri pasageri Infrastructurii;
în rezultatul redirecționării redirecționată; Biroul Politici de
cirdulației trenurilor international Volumul veniturilor Reintegrare;
de pasageri nr.47/48 Chișinău- încasate, inclusiv rata Agenția Proprietății
Moscova-Chișinău și nr. 61/62 de creștere (%) Publice
Chișinău – Sankt - Petersburg –
Chișinău redirecționată prin
stațiile Bender, Tiraspol,
Novosavițcaia, Cuciurgan

4.20.4. Atragerea volumelor de Mai 2020 Lucrări de reabilitare Ministerul


transportare a marfurilor pe a tronsonului de cale Economiei şi
Coridorul internațional feroviar de ferată Bender- Infrastructurii;
tranzit OSJD nr. 10 (linia Est – Basarabeasca- Etulia- Ministerul
Vest E 560 a rețelei feroviare Giurgiulești inițiate Finanţelor;
internaționale: Galați (România) – Agenția Proprietății
Giurgiulești – Reni (Ucraina) – Publice
Etulia – Greceni – Basarabeasca – Mai 2020 Lucrări de construcție Ministerul
Cimișlia – Bender – Cuciurgan a tronsonului de cale Economiei şi
(Ucraina)) ferată Cahul- Infrastructurii;
Giurgiulești inițiate Ministerul
Finanţelor;
Agenția Proprietății
Publice
4.21. Deschiderea pe durata 4.21.1. Elaborarea studiului de Decembrie 2020 Studiu de Ministerul
mandatului a cel puțin încă unui prefezabilitate privind relansarea prefezabilitate Economiei şi
aeroport internațional unor aeroporturi regionale din elaborat Infrastructurii;
Republica Moldova Autoritatea
Aeronautică Civilă
64
4.22. Sporirea securității 4.22.1. Monitorizarea procesului Iulie 2020 110 km gazoduct Ministerul Acordul de Asociere,
energetice a țării prin finalizarea de realizare a lucrărilor de construit; Economiei şi Art. 77, lit. (d)
construcției gazoductului Iași- construcție a gazoductului Gazoduct dat în Infrastructurii;
Chișinău Ungheni – Chișinău exploatare Agenţia Proprietăţii
Publice
4.22.2. Exproprierea terenurilor Decembrie 2020 Cca 3098 terenuri Ministerul
și asigurarea dreptului de expropriate; Economiei şi
folosință asupra terenurilor Cca 2550 proprietari Infrastructurii
utilizate în lucrările de construcție despăgubiți
a conductei Ungheni – Chişinău
4.23. Implementarea proiectului 4.23.1. Ratificarea și Septembrie 2020 2 legii adoptate; Ministerul Acordul de Asociere,
de interconectare energetică cu implementarea Acordurilor de Debursări efectuate Economiei şi Art. 77, lit. (d)
Uniunea Europeană finanțare dintre Republica (prima tranșă-13,1 Infrastructurii
Moldova și AID privind Proiectul mil. Euro)
de dezvoltare al sistemului
electroenergetic
4.23.2. Ratificarea și August 2020 Lege adoptată; Ministerul Acordul de Asociere,
implementarea Acordului de Licitație lansată Economiei şi Art. 77, lit. (d)
Grant dintre Republica Moldova, (Stația BtB) Infrastructurii
Î.S.,,Moldelectrica” și BERD
privind implementarea Proiectului
„Interconectarea rețelelor de
energie electrică dintre Republica
Moldova și România, Faza I”
4.23.3. Construcția LEA 400kV Decembrie 2023 Gradul de progres Ministerul Acordul de Asociere,
Vulcăneşti-Chişinău și a staţiei atins pe LEA şi Staţia Economiei şi Art. 77, lit. (d)
BtB aferente BtB (cca 80%); Infrastructurii
Volumul investițiilor
valorificate (LEA) –
(cca 80%)
4.24. Dezvoltarea sectorului 4.24.1. Promovarea Codului Septembrie 2020 Lege adoptată Ministerul
construcții și urbanism urbanismului și construcțiilor, în Economiei şi
lectura a doua Infrastructurii
4.24.2. Elaborarea Strategiei Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
privind dezvoltarea durabilă a aprobată Economiei şi
localităților până în anul 2030 Infrastructurii
4.24.3. Elaborarea Conceptului Noiembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
tehnic al sistemului informațional aprobată Economiei şi
65
digital privind planificarea urbană Infrastructurii
și amenajarea teritoriului
4.24.4. Stabilirea modului de Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
emitere a datelor și condițiilor aprobată Economiei şi
pentru elaborarea documentației Infrastructurii
de urbanism
4.24.5. Stabilirea modului de Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
elaborare și emitere a avizelor aprobată Economiei şi
tehnice de conectare la Infrastructurii
infrastructura tehnico-edilitară a
construcțiilor
4.24.6. Stabilirea modului de Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
expertizare și avizare a aprobată Economiei şi
documentației de urbanism Infrastructurii
4.24.7. Uniformizarea cadrului Septembrie 2021 Proiect de lege Ministerul
normativ în domeniul aprobat de Guvern și Economiei şi
construcțiilor (Legea nr.721/1996, remis Parlamentului Infrastructurii
Legea nr.835/1996, Legea
nr.163/2010)
4.24.8. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
proiectului Strategiei de aprobată Economiei şi
dezvoltare a domeniului Infrastructurii
construcțiilor pînă în anul 2030
4.24.9. Elaborarea și aprobarea Noiembrie 2023 Proiect de lege Ministerul
proiectului Planului de amenajare aprobat de Guvern și Economiei şi
a teritoriului național remis Parlamentului Infrastructurii
4.24.10. Modificarea Februarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului cu privire la aprobată Economiei şi
administrarea mijloacelor pentru Infrastructurii
finanțarea sistemului de
documente normative în
construcții
4.24.11. Aprobarea Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Reglementării tehnice de stabilire aprobată Economiei şi
a cerințelor minime pentru Infrastructurii
anumite produse de construcție
4.24.12. Sporirea cerințelor față Februarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
de calificarea specialiștilor în aprobată Economiei şi
66
domeniu prin modificarea Infrastructurii
Regulamentului cu privire la
atestarea tehnico-profesională a
specialiștilor cu activități în
construcții
4.24.13. Modificarea Aprilie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului privind expertiza aprobată Economiei şi
tehnică în construcții Infrastructurii
4.24.14. Promovarea Legii Martie 2020 Lege adoptată Ministerul
nr.276/2018 cu privire la Economiei şi
condominiu, în lectura a doua Infrastructurii
4.24.15. Modificarea și Decembrie 2020 Proiect de lege Ministerul
abrogarea actelor normative, în aprobat de Guvern și Economiei şi
urma promulgării Legii remis Parlamentului Infrastructurii
nr.276/2018 cu privire la
condominiu
4.24.16. Aprobarea Iulie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului cu privire la aprobată Economiei şi
prestarea serviciilor comunale și Infrastructurii
necomunale, folosire, exploatare
și administrare
4.24.17. Aprobarea Iulie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului cu privire la aprobată Economiei şi
modul de calculare a cotelor-părți Infrastructurii
în condominiu
4.24.18. Aprobarea Septembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului cu privire la aprobată Economiei şi
modul de constituire și Infrastructurii
funcționare a Fondului de
reparație și dezvoltare și modul de
calcul al cotelor de contribuție la
acesta
Indicatori de progres:
V. FINANȚELE PUBLICE  Calendar bugetar respectat, conform Legii finanțelor publice și responsabilităților
bugetar-fiscale;
 Cel puțin 2 servicii electronice guvernamentale de platformă noi instituite.
 Plățile de asigurări sociale către populație accesibile prin intermediul Serviciul
Guvernamental de Plăți Electronice (MPay).

67
 Platforma de instruire la distanță accesibilă pentru utilizatorii serviciilor publice.

5.1. Respectarea cu strictețe a 5.1.1. Modificarea cadrului Decembrie Hotărîri de Guvern Ministerul Finanțelor
calendarului bugetar prin normativ secundar în vederea 2020-2022 aprobate
promovarea în termenele aducerii în concordanță cu
prevăzute de legislație a modificările legislative realizate
documentelor de politici fiscale și prin legea ce vizează politica
vamale, a legilor bugetare anuale fiscală și vamală
5.1.2. Întocmirea și aprobarea Mai Proiect de hotărîre a Ministerul Finanțelor
Raportului privind executarea 2020- 2023 Parlamentului
bugetului de stat aprobat de Guvern şi
remis Parlamentului
5.1.3. Elaborarea și aprobarea Iunie Hotărîri de Guvern Ministerul Finanţelor
Cadrului bugetar pe termen mediu 2020 - 2022 aprobate
5.1.4. Elaborarea și aprobarea Iulie Proiecte de lege Ministerul Finanţelor
proiectului de lege pentru 2020 - 2023 aprobate de Guvern
modificarea unor acte legislative, şi remise
reieșind din obiectivele politicii Parlamentului
fiscale și vamale
5.1.5. Elaborarea și aprobarea Iulie 2022 Proiect de lege Ministerul Finanţelor
Codului fiscal (în redacție nouă) aprobat de Guvern şi
remis Parlamentului
5.1.6. Stimularea spiritului Iulie 2021 Proiect de lege Ministerul Finanţelor
antreprenorial al cetățenilor care aprobat de Guvern şi
doresc să inițieze afaceri prin remis Parlamentului
dezvoltarea unui sistem fiscal
simplificat care nu implică
evidență contabilă și raportare
fiscală
5.1.7. Diminuarea poverii fiscal Iulie 2022 Proiect de lege Ministerul Finanţelor
asupra mediului de afaceri prin aprobat de Guvern şi
reformarea impozitelor salariale remis Parlamentului
în vederea unificării acestora

68
5.1.8. Întocmirea Raportului Septembrie Hotărîri de Guvern Ministerul Finanțelor
semianual privind executarea 2020- 2022 aprobate și remise
Bugetului public național și Parlamentului
componentele acestuia
5.1.9. Elaborarea și publicarea Septembrie Rapoarte întocmite și Ministerul Finanțelor
Raportului anual privind 2020-2022 publicate pe pagina
executarea bugetului pentru web:
cetățeni www.mf.gov.md
5.1.10. Elaborarea și Octombrie Proiecte de legi Ministerul Finanţelor
aprobarea proiectului Legii 2020- 2022 aprobate de Guvern
bugetului de stat şi remise
Parlamentului
5.1.11. Elaborarea și Decembrie Raport întocmit și Ministerul Finanțelor
publicarea Legii bugetului de stat 2020- 2022 publicat pe pagina
versiunea pentru cetățeni web:
www.mf.gov.md
5.1.12. Dezvoltarea sistemului Decembrie 2022 Sistem funcțional Ministerul Finanțelor
informațional de planificare a
bugetului
5.1.13. Modificarea legii Octombrie 2020 Proiect de lege Ministerul Sănătății,
bugetului asigurărilor sociale de aprobat de Guvern și Muncii și Protecției
stat pentru anul 2020 remis Parlamentului Sociale;
Casa Națională de
Asigurări Sociale
5.1.14. Modificarea Legii Octombrie 2020 Proiect de lege Ministerul Sănătății,
fondurilor asigurării obligatorii de aprobat de Guvern și Muncii și Protecției
asistență medicală pentru anul remis Parlamentului Sociale;
2020 Compania Națională
de Asigurări în
Medicină
5.1.15. Elaborarea şi Noiembrie Proiecte de legi Ministerul Sănătății,
aprobarea Legii bugetului 2020-2022 aprobate de Guvern Muncii și Protecției
asigurărilor sociale de stat și remise Sociale;
Parlamentului Casa Națională de
Asigurări Sociale
5.1.16. Elaborarea şi Noiembrie Proiecte de legi Ministerul Sănătății,
aprobarea Legii fondurilor 2020-2022 aprobate de Guvern Muncii și Protecției
asigurării obligatorii de asistență și remise Sociale;

69
medicală Parlamentului Compania Națională
de Asigurări în
Medicină
5.1.17. Deschiderea datelor Lunar Date bugetare Ministerul Finanțelor
despre executarea bugetelor deschise pe
autorităților administrației publice www.date.gov.md
locale
5.2. Respectarea 5.2.1. Aprobarea proiectului de Februarie 2020 Proiect de lege Ministerul Finanțelor;
angajamentelor asumate de Lege pentru modificarea unor acte aprobat de Guvern şi Comisia Națională a
Republica Moldova prin tratatele legislative în vederea reducerii remis Parlamentului Pieței Financiare
și convențiile internaționale, riscurilor de supra-îndatorare a
dezvoltarea relațiilor de populației
parteneriat cu donatorii externi și 5.2.2. Inițierea negocierilor Martie 2020 Proiect de Ministerul Finanțelor
organizațiile internaționale de privind încheierea unui nou Memorandum
finanțare Memorandum cu privire la negociat
politicile economice și financiare
cu FMI
5.2.3. Aprobarea proiectului de Martie 2020 Proiect de lege Ministerul Finanţelor;
Lege pentru modificarea unor acte aprobat de Guvern şi Banca Națională a
legislative în scopul acordării remis Parlamentului Moldovei
competențelor juridice Băncii
Naționale a Moldovei în procesul
de exercitare a funcțiilor de
supraveghere
5.2.4. Monitorizarea realizării Iunie 2020 Raport generalizat și Ministerul Finanțelor;
angajamentelor stabilite în calitate transmis UE; Ministerul Afacerilor
de condiționalități în matricele de Solicitare de Interne
politici aferente Programului de debursare elaborată
suport bugetar oferit de UE pentru și transmisă UE
reforma poliției
5.2.5. Realizarea acțiunilor August 2020 Raport elaborat și Ministerul Finanțelor;
aferente Programului de asistență prezentat CE Ministerul Economiei
macrofinanciară al UE și Infrastructurii
5.2.6. Negocierea Planului anual Decembrie Planuri negociate; Ministerul Finanțelor
de acţiuni dintre Guvernul 2020- 2022 Decizia Comisiei
Republicii Moldova şi UE Europene aprobată

70
5.2.7. Negocierea noului Cadru Decembrie 2020 Cadrul Unic de Ministerul Finanțelor
Unic de Suport al UE pentru Suport negociat
Republica Moldova
5.2.8. Negocierea cu Banca Decembrie Matrice de politici Ministerul Finanțelor;
Mondială a noii operațiuni pentru 2020-2021 elaborată și agreată autoritățile
politicile de dezvoltare (DPO) cu Banca Mondială; administrației publice
Acord de finanțare centrale
semnat;
Resurse debursate
5.2.9. Modificarea și completarea Decembrie 2020 Proiect de lege Ministerul
legislației în scopul reflectării aprobat de Guvern şi Agriculturii,
proiectelor de investiții capitale remis Parlamentului Dezvoltării Regionale
finanțate din contul bugetului de și Mediului;
stat prin intermediul fondurilor de Ministerul Economiei
dezvoltare în legile bugetare și Infrastructurii;
anuale Ministerul Finanțelor
5.2.10. Asigurarea realizării Decembrie Număr de Ministerul Finanțelor;
angajamentelor în cadrul 2020-2023 recomandări alte autorități publice
programelor de cooperare realizate;
transfrontalieră și transnațională Contracte de
asistență tehnică
semnate

5.3. Consolidarea dialogului cu 5.3.1. Asigurarea activităţii Decembrie 3 ședințe desfășurate Ministerul Finanțelor
mediul de afaceri, pentru a Comitetului Consultativ al 2020-2023
întreprinde toate acțiunile posibile Ministerului Finanțelor în
întru sporirea competitivității domeniul impozitelor și taxelor
economiei naționale la nivel 5.3.2. Asigurarea funcționalității Martie 3 ședințe desfășurate Ministerul Finanțelor;
regional Consiliului de Conformare în 2020-2023 Serviciul Fiscal de
vederea consolidării dialogului cu Stat
mediul de afaceri privind
implementarea noilor metode și
proceduri de administrare fiscală
5.3.3. Asigurarea activităţii Decembrie 3 ședințe desfășurate Ministerul Finanțelor;
Comitetului Consultativ al 2020-2023 Serviciul Vamal
Serviciului Vamal şi participarea
activă în activitatea Consiliului
71
Naţional de Facilitare a
Comerțului
5.4. Menținerea unui dialog 5.4.1. Consolidarea platformei de Decembrie Proiecte de acte Ministerul Finanțelor;
constructiv cu autoritățile comunicare cu reprezentanții 2020-2023 normative consultate Cancelaria de Stat
administrației publice locale, autorităților publice locale cu cu autoritățile
respectînd principiile autonomiei privire la politicile din domeniul publice locale
financiare și decizionale locale, în bugetar- fiscal
limitele cadrului legal
5.5. Sporirea veniturilor proprii 5.5.1. Elaborarea şi aprobarea Mai 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Finanţelor;
ale autorităţilor publice locale Regulamentului cu privire la aprobată Agenţia Relaţii
prin lărgirea bazei impozabile reevaluarea bunurilor imobile în Funciare şi Cadastru;
scopul impozitării Agenţia Servicii
Publice
5.6. Promovarea în Parlament a 5.6.1. Definitivarea și aprobarea Martie 2020 Proiect de lege Ministerul Finanţelor Acordul de Asociere,
proiectului noului Cod vamal, proiectului Codului vamal (în aprobat de Guvern şi Anexa XXVI,
care este o condiție asumată de redacție nouă) remis Parlamentului Termen de implementare:
Republica Moldova la semnarea Transpune:
Acordului de Asociere cu Regulamentul (UE) nr.
Uniunea Europeană 952/2013 (2017)
5.6.2. Elaborarea cadrului Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Finanţelor
normativ secundar în vederea aprobată
aplicării Codului Vamal (în
redacție nouă)

5.7. Extinderea și îmbunătățirea 5.7.1. Modificarea Februarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Economiei
serviciilor electronice prestate Regulamentului cu privire la aprobată şi Infrastructurii
cetățenilor și antreprenorilor organizarea și funcționarea
Agenţiei Naţionale pentru
Reglementare în Comunicaţii
Electronice şi Tehnologia
Informaţiei
5.7.2. Asigurarea funcționării Februarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Economiei
Instituției publice „Serviciul aprobată şi Infrastructurii
Național de Management al
Frecvențelor Radio”

72
5.7.3. Implementarea sistemului Martie 2020 Sistem dezvoltat și Ministerul Finanţelor
informațional automatizat lansat în exploatare
,,Stingerea obligației fiscale de industrială
către perceptorii fiscali din cadrul
SCITL” (etapa II)

5.7.4. Automatizarea procesului Martie 2020 Modul implementat Ministerul Finanţelor


de eliberare a certificatelor de
către Serviciul Fiscal de Stat prin
implementarea modulului de
înregistrare online a activității
independente
5.7.5. Modernizarea Sistemului Mai 2020 Sistem informațional Ministerul Finanţelor
informațional integrat vamal modernizat și
„ASYCUDA World” funcțional

5.7.6. Aprobarea Martie 2020 Hotărîre de Guvern Cancelaria de Stat; Acordul de Asociere,
Nomenclatorului integrat al aprobată Agenția de Guvernare Art.22 lit.(b)
serviciilor publice administrative Electronică
și al evenimentelor de viață
5.7.7. Elaborarea Registrului Martie 2020 Hotărîre de Guvern Cancelaria de Stat; Acordul de Asociere,
împuternicirilor de reprezentare în aprobată Agenția de Guvernare art.22 lit.(b)
baza semnăturii electronice Electronică
(MPower)
5.7.8. Elaborarea proiectului Martie 2020 Hotărîre de Guvern Cancelaria de Stat; Acordul de Asociere,
hotărîrii de Guvern privind aprobată Agenția de Guvernare Art.22 lit.(b)
serviciul electronic Electronică
guvernamental de notificare prin
e-mail, SMS, mesagerie instantă
referitor la prestarea serviciilor
publice (MNotify)
5.7.9. Finalizarea procesului de Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Economiei
tranziție la televiziunea digitală aprobată şi Infrastructurii
terestră

73
5.7.10. Elaborarea proiectelor de Martie 2020 3 proiecte de legi Ministerul Economiei
legi privind ratificarea actelor aprobate de Guvern şi Infrastructurii
UPU, aprobate la Congresul și remise
extraordinar din Addis-Abeba la Parlamentului
07.09.2018
5.7.11. Elaborarea proiectului Aprilie 2020 Hotărîre de Guvern Cancelaria de Stat; Acordul de Asociere,
hotărîrii de Guvern privind aprobată Agenția de Guvernare Art.22 lit.(b)
platforma guvernamentală de Electronică
instruire la distanță (e-learning)
5.7.12. Aprobarea Metodologiei Mai 2020 Hotărîre de Guvern Cancelaria de Stat; Acordul de Asociere,
privind reingineria serviciilor aprobată Agenția de Guvernare Art.22 lit.(b)
publice administrative în scopul Electronică
creșterii accesibilității pentru
cetățeni
5.7.13. Modificarea Hotărîrii Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Cancelaria de Stat; Acordul de Asociere,
Guvernului nr.280/2013 cu aprobată Agenția de Guvernare Art.22 lit.(b)
privire la unele acțiuni de Electronică;
implementare a Serviciului Ministerul Finanțelor;
Guvernamental de Plăți Casa Națională de
Electronice (MPay) Asigurări Sociale
5.7.14. Elaborarea proiectului de Iulie 2020 Proiect de lege Cancelaria de Stat; Acordul de Asociere,
lege cu privire la serviciile aprobat de Guvern și Agenția de Guvernare Art.22 lit.(b)
publice remis Parlamentului Electronică;
Agenția Servicii
Publice
5.7.15. Lansarea sistemului Iunie 2020 Sistem informațional Ministerul Finanțelor
informațional automatizat lansat
,,Cabinetul electronic al
contribuabilului”
5.7.16. Dezvoltarea SIA Iunie 2020 Sistem informational Ministerul Finanțelor
„Contul curent al dezvoltat
contribuabilului” prin conectarea
modulului „Contul unic” la
sistemul de plăți electronice
5.7.17. Facilitarea comerțului Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Finanțelor
legal, micșorarea timpului de aprobată
vămuire a mărfurilor și a
resurselor financiare prin

74
modificarea procedurilor de
vămuire electronică a mărfurilor
5.7.9. Implementarea Sistemului Octombrie 2020 Sistem informational Ministerul Finanțelor
Informațional Automatizat lansat
„Registrul mandatelor de
executare”
5.7.18. Consolidarea Iulie 2020 Reorganizare Ministerul Finanțelor
administrării fiscale prin efectuată;
centralizarea funcțiilor de Funcția de gestionare
gestionare a arieratelor a arieratelor
centralizată
5.7.19. Dezvoltarea sistemului Iulie 2020 Sistem informațional Ministerul Finanțelor
informațional ,,Monitorizarea dezvoltat
electronică a vânzărilor”, în
vederea creșterii eficienței
administrării fiscale
5.7.20. Implementarea Sistemului August 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Finanțelor
computerizat de tranzit dezvoltat aprobată;
(NCTS) Sistem informațional
adaptat și pilotat
5.7.21. Consolidarea Decembrie 2021 Funcția de control Ministerul Finanţelor
administrării fiscale prin operativ centralizată
centralizarea funcției de control
operativ
5.7.22. Implementarea în cadrul Decembrie 2022 Studiu de fezabilitate Ministerul Finanţelor
punctelor de trecere a frontierei de elaborat;
stat rutiere, a sistemului electronic Sistem informațional
de management al rândurilor la funcțional
traversarea frontierei de stat (Go-
Swift)
5.7.23. Dezvoltarea sistemului Decembrie 2022 Sistem informational Ministerul Finanțelor
informațional integrat de dezvoltat și
administrare fiscală funcțional
5.7.24. Consolidarea Decembrie 2022 Reorganizare Ministerul Finanţelor
administrării fiscale prin efectuată;
centralizarea funcției de control Funcția de control
post operațional post operațional
centralizată

75
5.7.25. Implementarea și Decembrie 2023 Sistem automatizat Ministerul Finanţelor
dezvoltarea unui sistem lansat
automatizat de evaluare a
riscurilor de neconformare fiscală
5.7.26. Dezvoltarea sistemului de Decembrie 2023 Sistem dezvoltat și Ministerul Finanţelor
management al cazurilor prin funcțional
implementarea modulelor
”Control fiscal – persoane
juridice” etapa II, ,,Executare
silită”, ,,Control fiscal – persoane
fizice metode indirecte”, ,,Control
fiscal – persoane fizice, metode
directe”, ,,Restituirea accizelor”,
,,Restituirea TVA”
5.7.27. Dezvoltarea sistemului Septembrie 2020 Sistem informational Ministerul Finanțelor
informațional ,,Registrul dezvoltat
amenzilor contravenționale”

5.7.28. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Concept elaborat și Ministerul Finanțelor


conceptului expedierilor poștale aprobat
în cadrul E-Commerce
5.7.29. Extinderea declarării Decembrie 2020 Ponderea declarării Ministerul Finanțelor
electronice pentru toate regimurile electronice pentru
vamale toate regimurile
vamale (%);
Timp și costuri de
vămuire reduse
5.7.30. Implementarea sistemului Decembrie 2020 Sistem de evaluare Ministerul Finanțelor
de evaluare a satisfacției implementat
contribuabililor față de serviciile
prestate de Serviciul Fiscal de Stat
5.7.31. Dezvoltarea sistemului Decembrie 2020 Sistem informațional Ministerul Finanțelor
informațional ”Creare și circulație funcțional
a documentelor electronice între
Serviciul Fiscal de Stat și
instituțiile financiare” care ar

76
permite conectarea executorilor
judecătorești în vederea facilitării
executării hotărîrilor acestorade
către bănci
5.7.32. Dotarea cu convertoare a Iulie 2020 Număr de familii Ministerul Economiei
familiilor beneficiare de ajutor beneficiare de şi Infrastructurii
social convertoare gratuite
5.8. Îmbunătățirea procesului 5.8.1. Elaborarea și aprobarea Ianuarie 2020 Cadru normativ Ministerul Finanțelor
de evidență a contribuabililor prin Conceptului privind modernizarea elaborat și aprobat
dezvoltarea Registrului Registrului fiscal de stat
contribuabililor și a Registrului 5.8.2. Elaborarea și Decembrie 2020 Sistem informational Ministerul Finanțelor
salariaților implementarea Sistemului implementat
Informațional Automatizat
,,Registrul electronic al
angajaților”
5.8.3. Implementarea modulului Decembrie 2020 Modul al sistemului Ministerul Finanțelor
,,Gestionarea subiecților informațional
impunerii din cadrul Sistemului implementat
Informațional Automatizat
,,Gestionarea Registrului
contribuabililor”
5.9. Asigurarea schimbului de 5.9.1. Elaborarea şi aprobarea Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Finanțelor;
informații cu administrațiile Planului de acțiuni privind aprobată Serviciul Fiscal de
fiscale străine în baza implementarea recomandărilor Stat
standardelor internaționale ale experților Forumului Global al
Forumului Global al OCDE OCDE privind transparența și
privind transparența și schimbul schimbul de informații în scopuri
de informații în scopuri fiscale fiscal
5.9.2. Implementarea schimbului Decembrie 2022 Mecanism Ministerul Finanțelor
automat de informații privind implementat
conturile financiare cu alte state,
conform Standardului Comun de
Raportare
5.9.3. Revizuirea prevederilor Decembrie Hotărîri de Guvern Ministerul Finanțelor
tratatelor bilaterale pentru evitarea 2020 - 2022 aprobate
dublei impuneri cu statele
partenere ale Republicii Moldova

77
5.10. Identificarea și reducerea 5.10.1. Revizuirea şi ajustarea Ianuarie 2020 Cadru normativ Ministerul Finanțelor;
decalajului fiscal și vamal pentru metodologiei de estimare a elaborat și aprobat Serviciul Fiscal de
segmentele economiei naționale decalajului fiscal Stat
cu riscuri sporite de evaziune 5.10.2. Asigurarea protecției la Decembrie 2020 Număr de rețineri a Ministerul Finanțelor;
frontieră a drepturilor de obiectelor de Serviciul Vamal
proprietate intelectuală proprietate
intelectuală
succesibile de a fi
contrafăcute;
Număr de obiecte de
proprietate
intelectuală introduse
în Registrul
obiectelor de
proprietate
intelectuală
5.11. Consolidarea și extinderea 5.11.1. Extinderea surselor de Decembrie 2020 Schimb de date Ministerul Finanțelor;
aplicării metodelor și surselor informație deținute de Serviciul funcțional Serviciul Fiscal de
indirecte de estimare a veniturilor Fiscal de Stat în contextul Stat
persoanelor fizice aplicării metodelor indirecte de
estimare a veniturilor persoanelor
fizice
5.12. Implementarea Sistemului 5.12.1. Lansarea Sistemului Iulie 2020 Sistem informațional Ministerul Finanțelor;
Informațional Automatizat „e- Informațional Automatizat ,,e- lansat Serviciul Fiscal de
Factura” în achizițiile publice Factura” în cadrul achizițiilor Stat;
publice I.P. Centrul de
Tehnologii
Informaționale în
Finanțe
5.13. Perfecționarea sistemului 5.13.1. Dezvoltarea unui sistem Decembrie 2022 Sistem informațional Ministerul Finanțelor
unitar de salarizare în vederea informațional pentru integrarea la dezvoltat
asigurării unui nivel adecvat de nivelul bugetului public national a
remunerare în sectorul bugetar datelor privind unitățile și
cheltuielile de personal
5.13.2. Reevaluarea sistemică a Decembrie 2022 Proiect de lege Ministerul Finanțelor
tuturor funcțiilor din sectorul aprobat de Guvern şi
bugetar, în baza rezultatelor remis Parlamentului
implementării Legii nr. 270/2018

78
5.13.3. Unificarea graduală a Decembrie 2023 Număr de valori de Ministerul Finanțelor
valorilor de referință utilizate la referință diminuat
calcularea salariilor în sectorul
bugetar
5.14. Asigurarea unui sistem 5.14.1. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîri de Guvern Ministerul Finanțelor
modern de achiziții publice cadrului normativ secundar pentru aprobate
conform standardelor UE punerea în aplicare a Legii
nr.131/2015 privind achizițiile
publice
5.14.2. Transparentizarea Decembrie 2020 Sistem e-Achiziții Ministerul Finanțelor
procesului de achiziții publice modernizat
prin dezvoltarea sistemului de
achiziții publice electronice
5.15. Stabilirea unui sistem de 5.15.1. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Finanțelor
control intern managerial și audit criteriilor de dimensionare a aprobată
intern în sectorul public conform subdiviziunilor de audit intern din
practicii internaționale, pentru a sectorul public
asigura utilizarea eficientă și 5.15.2. Desfășurarea misiunilor Decembrie Număr de misiuni de Ministerul Finanțelor
transparentă a fondurilor publice de evaluare externă a activității de 2020 - 2023 evaluare realizate,
audit intern în sectorul public Număr de rapoarte
de evaluare elaborate
5.15.3. Desfășurarea misiunilor Decembrie Cel puțin 1 misiune Ministerul Finanțelor
de audit intern orizontale, 2021 - 2023 de audit intern
interministeriale, pe subiecte de desfășurată anual
interes național
5.16. Extinderea și promovarea 5.16.1. Elaborarea cadrului Februarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Finanțelor
programelor de stat privind normativ pentru compensarea din aprobată
acordarea compensațiilor din bugetul de stat a persoanelor care
bugetul de stat pentru procurarea au angajat un credit imobiliar în
primei locuințe afara Programului de stat ”Prima
casă”
5.16.2. Implementarea Aprilie 2020 Program de Ministerul Finanțelor
programului de compensare a compensare lansat
creditelor imobiliare, accesate în
afara Programului de stat „Prima
casă”
Indicatori de progres:
VI. PROTECȚIA SOCIALĂ ȘI OCROTIREA SĂNĂTĂȚII  Majorarea cu 50% a indemnizațiilor unice pentru medici și farmaciști în vederea motivării și

79
menținerii personalului medical și farmaceutic în system;
 Majorarea cu 20% a mărimii medii a pensiei în anul 2023;
 Majorarea cu cel puțin 10% a prestațiilor sociale pentru unele categorii de populație;
 Creșterea accesului familiilor defavorizate la Programul de ajutor social cu: cca 2300
familii la ajutorul social și cca 33000 familii la ajutorul pentru perioada rece anului;
 Majorarea cu 20 %, în anul 2022, a alocației pentru persoanele cu dizabilități severe din
copilărie și nevăzătoare și persoanelor care îngrijesc, însoțesc și supraveghează copilul cu
dizabilități severe în vîrstă de pînă la 18 ani
 Egalarea, în 2021, a mărimei compensației pentru serviciile de transport pentru persoanele
cu dizabilități la nivelul mărimii de care beneficiază locuitorii din mun. Chișinău;% de
creștere a numărului de beneficiari de medicamente compensate;
 Semnarea a cel puțin 2 acorduri de securitate socială
6.1. Consolidarea și 6.1.1. Majorarea alocației sociale Octombrie 2021 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
diversificarea prestațiilor sociale (de la 300 lei la 500 lei) pentru de Guvern și remis Muncii și Protecției
pentru sporirea măsurilor de persoanele participante la Parlamentului Sociale
protecție socială a persoanelor în acţiunile de luptă pentru apărarea
etate și a celor cu dizabilități integrităţii teritoriale şi
independenţei Republicii
Moldova și la acţiunile de luptă
din Afghanistan, precum şi la
acţiunile de luptă de pe teritoriile
altor state)
6.1.2. Majorarea compensației Ianuarie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
pentru serviciile de transport, aprobată Muncii și Protecției
beneficiarilor din raioanele Sociale
republicii și mun. Bălți, la
nivelul/mărimea compensației de
care beneficiază locuitorii din
mun. Chișinău
6.1.3. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Regulamentului privind aprobată Muncii și Protecției
modalitatea de stabilire şi plată a Sociale
pensiilor militarilor, persoanelor
din corpul de comandă şi din
trupele organelor afacerilor
interne şi sistemului administraţiei
penitenciare, ofiţerilor de
protecţie şi colaboratorilor
80
organelor securităţii statului,
Centrului Naţional Anticorupţie şi
familiilor acestora
6.1.4. Indexarea anuală a Martie Hotărîri de Guvern Ministerul Sănătății,
prestațiilor de asigurări sociale și 2020-2023 aprobate Muncii și Protecției
a unor prestații sociale Sociale
6.1.5. Modificarea Martie Hotărîri de Guvern Ministerul Sănătății,
Regulamentului privind 2020 - 2023 aprobate Muncii și Protecției
modalitatea de calculare a Sociale
pensiilor și modalitatea de
confirmare a stagiului de cotizare
pentru stabilirea pensiilor
6.1.6. Acordarea dreptului la Octombrie 2021 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
alocații lunare de stat conform de Guvern și remis Muncii și Protecției
Legii nr. 121/2003: Parlamentului Sociale
- participanților la lichidarea
consecințelor avariei de la CAE
Cernobîl nefiind încadrați în grade
de disabilitate;
- persoanelor care au venit în anul
1986 din zona de înstrăinare şi au
primit cetăţenia Republicii
Moldova;
- persoanelor care au participat la
experienţele nucleare, avariile cu
radiaţie ionizantă şi la lichidarea
consecinţelor lor la obiectivele
atomice civile sau militare în
timpul îndeplinirii serviciului
militar sau special
6.2. Asigurarea dreptului la 6.2.1 Elaborarea proiectelor de Decembrie Proiecte de acorduri Ministerul Sănătății, Acordul de Asociere,
pensie și altor drepturi de acorduri bilaterale în domeniul 2020-2023 elaborate; Muncii și Protecției Art. 32 (g)
asigurări sociale ale cetățenilor securităţii sociale (Republica Număr de runde de Sociale;
care activează peste hotarele Belarus, Republica Italiană, negocieri/consultări Ministerul
Republicii Moldova prin Republica Elenă, Republica purtate Afacerilor Externe
intensificarea dialogului cu Letonia, Regatul Spaniei, și Integrării
statele de destinație a lucrătorilor Federația Rusă) Europene
migranți 6.2.2 Modificarea Acordului în Decembrie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății, Acordul de Asociere,
domeniul asigurărilor sociale între de Guvern și remis Muncii și Protecției Art. 32 (g)
81
Republica Moldova și Republica Parlamentului Sociale
Estonia și Aranjamentului pentru
aplicare, semnate la 19 octombrie
2011
6.3. Promovarea politicilor 6.3.1. Majorarea anuală a Decembrie Hotărîri de Guvern Ministerul Sănătății,
proactive de susținere a familiilor cuantumului indemnizaţiei unice 2020 - 2022 aprobate Muncii și Protecției
cu copii și a copiilor rămași fără la naşterea copilului Sociale
ocrotire părintească 6.3.2. Majorarea anuală a Decembrie Hotărîri de Guvern Ministerul Sănătății,
cuantumului indemnizaţiei unice 2020 - 2022 aprobate Muncii și Protecției
la plasament, indmenizației lunare Sociale
și indemnizației unice la
împlinirea vârstei de 18 ani
acordate copiilor plasaţi în
serviciile: tutelă/curatelă, asistenţă
parentală profesionistă şi casa de
copii de tip familial
6.3.3. Modificarea cadrului Martie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății, Acordul de Asociere,
normativ în contextul de Guvern și remis Muncii și Protecției Art. 138 (d)
eficientizării procedurii de Parlamentului Sociale
adopție, reglementarea aspectelor
privind returnarea copiilor la
locul habitual de trai, inclusiv
reglementarea custodiei pentru
protecția copiilor a căror părinți
sînt plecați peste hotare
6.3.4. Reglementarea modului de Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății, Acordul de Asociere,
organizare și funcționare a aprobată Muncii și Protecției Art. 138 (d)
Serviciului regional de asistență Sociale
integrată a copiilor
victime/martori ai infracțiunilor și
a Standardelor minime de calitate
6.3.5. Reglementarea modului de Februarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății, Acordul de Asociere,
stabilire și plată a indemnizațiilor aprobată Muncii și Protecției Art. 138 (d)
pentru unele categorii de copii și Sociale
tineri
6.3.6. Reglementarea modului de Noiembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
organizare și funcționare a aprobată Muncii și Protecției
Serviciului social „Locuință Sociale

82
socială asistată” și a Standardelor
minime de calitate
6.3.7. Reglementarea modului de Noiembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
organizare și funcționare a aprobată Muncii și Protecției
Serviciului social de integrare Sociale
socioprofesională
6.3.8. Majorarea cuantumului Ianuarie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
indemnizaţiei pentru îngrijirea aprobată Muncii și Protecției
copilului pînă la vîrsta de 2 ani Sociale
6.3.9. Majorarea anuală a Februarie Hotărîri de Guvern Ministerul Sănătății,
cuantumului indemnizaţiei zilnice 2021 - 2023 aprobate Muncii și Protecției
pentru copii Sociale
6.3.10. Asigurarea organizării și Martie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
funcționării Serviciului de aprobată Muncii și Protecției
asistenţă telefonică gratuită pentru Sociale
copii (116-111)
6.3.11. Asigurarea organizării și Iunie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
funcționării Serviciului social aprobată Muncii și Protecției
tutelă/curatelă Sociale

6.3.12. Elaborarea și promovarea Septembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,


cadrului normativ privind punerea aprobată Muncii și Protecției
în aplicare a Legii nr. 299/2018 Sociale
privind măsurile și serviciile
destinate copiilor cu
comportament deviant
6.3.13. Elaborarea și promovarea Iunie 2022 Proiect de lege Ministerul Sănătății,
proiectului de lege privind aprobat de Guvern Muncii și Protecției
implementarea Convenţiei de la și remis Parlamentului Sociale
Haga din 25 octombrie 1980
asupra aspectelor civile ale răpirii
internaţionale de copii
6.3.14. Modificarea cadrului Octombrie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
normativ în contextul aprobată Muncii și Protecției
implementării Convenției privind Sociale
competenţa, legea aplicabilă,
recunoaşterea, executarea şi
cooperarea cu privire la

83
răspunderea părintească şi
măsurile privind protecţia copiilor
6.3.15. Modificarea cadrului Iunie 2023 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
normativ în contextul aprobată Muncii și Protecției
eficientizării procedurii achitării Sociale
pensiei de întreținere în străinătate
pentru copii şi alţi membri ai
familiei
6.4 Asigurarea stabilităţii, 6.4.1 Elaborarea și promovarea Martie 2021 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
durabilităţii şi transparenţei proiectului de lege pentru de Guvern și remis Muncii și Protecției
sistemului public de asigurări modificarea Legii 489/1999 Parlamentului Sociale
sociale privind sistemul public de
asigurărir sociale
6.4 2 Revizuirea cadrului Decembrie 2022 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
normativ ce reglementează de Guvern și remis Muncii și Protecției
asigurareacu pensii a militarilor şi Parlamentului Sociale
a persoanelor din corpul de
comandă şi din trupele organelor
afacerilor interne
6.5 Consolidarea prestațiilor de 6.5.1 Elaborarea și promovarea Septembrie 2022 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
asigurări sociale proiectului de lege pentru de Guvern și remis Muncii și Protecției
modificarea Legii 289/2004 Parlamentului Sociale
privind indemnizaţiile pentru
incapacitat temporară de muncă şi
alte prestaţii de asigurări sociale.
6.5.2 Elaborarea și promovarea Martie 2021 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
proiectului de lege pentru de Guvern și remis Muncii și Protecției
modificarea Legii 156/1999 Parlamentului Sociale
privind sistemul public de pensii.
6.5.3 Modificarea cadrului Septembrie 2021 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
normativ aferent asigurării pentru de Guvern și remis Muncii și Protecției
accidente de muncă şi boli Parlamentului Sociale
profesionale
6.6. Îmbunătățirea măsurilor de 6.6.1. Elaborarea și aprobarea Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
incluziune socială a persoanelor Metodologiei de calculare a aprobată Muncii și Protecției
cu dizabilități prețurilor la mijloacele ajutătoare Sociale
tehnice confecționate de către I.P.
„Centrul Republican

84
Experimental Protezare,
Ortopedie și Reabilitare”
6.6.2 Simplificarea procesului de Octombrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
determinare a gradului de aprobată Muncii și Protecției
dizabilitate Sociale
6.7 Asigurarea accesului 6.7.1 Perfecţionarea modului de Februarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
persoanelor aflate în situație de organizare și funcționare a aprobată Muncii și Protecției
dificultate la servicii sociale de serviciilor sociale „Locuință Sociale
calitate protejată”, „Plasament familial
pentru adulţi” și „Casă
comunitară” conform necesităților
presatorilor și beneficiarilor de
servicii, inclusiv în contextul
realizării procesului de
dezinstituționalizare și de
prevenire a instituționalizării
6.7.2 Elaborarea și aprobarea August 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Metodologiei de calcul al costului aprobată Muncii și Protecției
serviciilor de îngrijire socială la Sociale
domiciliu
6.7.3 Modificarea Iulie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Regulamentului-cadru al aprobată Muncii și Protecției
Serviciului de îngrijire socială la Sociale
domiciliu
6.7.4 Reglementarea modului de Iulie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
organizare și funcționare a aprobată Muncii și Protecției
centrelor sociale multifuncționale Sociale
6.7.5 Ajustarea cadrului legal August 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
privind organizarea și aprobată Muncii și Protecției
funcționarea serviciilor de Sociale
plasament pentru persoane
vîrstnice
6.7.6 Modiifcarea Hotărîrii Septembrie 2023 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Guvernului nr. 144/2018 pentru aprobată Muncii și Protecției
aprobarea Regulamentului-cadru Sociale
privind organizarea şi
funcţionarea Serviciului adăpost
de noapte pentru persoanele fără

85
adăpost și a Standardelor minime
de calitate
6.7.7 Modiifcarea cadrului legal Septembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
privind organizarea și aprobată Muncii și Protecției
funcționarea serviciului social Sociale
pentru consumatorii de substanțe
psihoactive și pacienții terapiei de
substituție și a Standardelor
minime de calitate
6.7.8 Reglementarea modului de Octombrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
organizare și funcționare a aprobată Muncii și Protecției
Serviciului cantină socială. Sociale
6.7.9 Modificarea Legii asistenţei Septembrie 2021 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
sociale de Guvern și remis Muncii și Protecției
Parlamentului Sociale
6.7.10 Modiifcarea Legii nr. Octombrie 2022 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
123/2010 cu privire la serviciile de Guvern și remis Muncii și Protecției
sociale Parlamentului Sociale
6.7.11 Elaborarea și promovarea Decembrie 2022 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
Legii privind asistența socială a de Guvern și remis Muncii și Protecției
vîrstnicilor Parlamentului Sociale
6.8 Consolidarea programului 6.8.1 Majorararea anuală a Decembrie Hotărîri de Guvern Ministerul Sănătății,
de ajutor social în scopul țintirii pragului indicatorilor de 2020 - 2022 aprobate Muncii și Protecției
celor mai defavorizate familii bunăstare Sociale
6.8.2 Indexarea anuală a venitului Martie Hotărîri de Guvern Ministerul Sănătății,
lunar minim garantat 2020 -2023 aprobate Muncii și Protecției
Sociale
6.9 Ajustarea cadrului 6.9.1 Asigurarea compatibilității Ianuarie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
normativ la standardele legislației naționale cu prevederile de Guvern și remis Muncii și Protecției
internaționale în domeniul Convenției Consiliului Europei și Parlamentului Sociale
prevenirii și combaterii violenței privind prevenirea şi combaterea
în familie și asigurării egalității violenţei împotriva femeilor şi a
de gen violenţei domestice
6.9.2 Modificarea Februarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Regulamentului privind procedura aprobată Muncii și Protecției
de repatriere a copiilor și Sociale
adulților-victime ale traficului de
ființe umane, a persoanelor aflate

86
în situație de dificultate, precum și
a copiilor neînsoțiți
6.9.3 Elaborarea și promovarea Septembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Conceptului Mecanismului aprobată Muncii și Protecției
național de referire pentru Sociale
protecția și asistența victimelor
infracțiunilor
6.9.4 Modificarea Strategiei Noiembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
pentru asigurarea egalității între aprobată Muncii și Protecției
femei și bărbați în Republica Sociale
Moldova pe anii 2017-2021 și a
Planului de acțiuni privind
implementarea acesteia
6.9.5 Elaborarea și promovarea Martie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Planului de acțiuni pe anii 2021- aprobată Muncii și Protecției
2023 privind implementarea Sociale
Strategiei naționale de prevenire
și combatere a violeneței față de
femei și violenței în familie
6.9.6 Modificarea Mai 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Regulamentului Consiliului aprobată Muncii și Protecției
coordonator interministerial în Sociale
domeniul prevenirii şi combaterii
violenţei în familie
6.9.7 Elaborarea Regulamentului Mai 2023 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
pentru organizarea și funcționarea aprobată Muncii și Protecției
centrelor de zi pentru acordarea Sociale
asistenței victimelor violenței în
familie.
6.10 Promovarea politicilor 6.10.1 Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
naționale privind securitatea și Planului de acțiuni urgente în aprobată Muncii și Protecției
dezvoltarea demografică domeniul demografiei Sociale
6.11 Eficientizarea producerii 6.11.1 Elaborarea concepției Octombrie 2020 Hotărîre de Guvern Biroul Național de Acordul de Asociere,
statisticilor vitale prin utilizarea sistemului informațional aprobată Statistică; Art.41 și art.43 (a)
de sisteme tip “multi-registre” automatizat al Registrului statistic alte autorități Transpunere:
al populației și migrației publice Regulamentul (CE)
nr.763/2008
6.12 Asigurarea accesului 6.12.1 Promovareaa proiectului Februarie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,

87
pacienților la servicii de calitate de lege privind asigurarea de Guvern și remis Muncii și Protecției
de care au nevoie, atunci cînd au temeiului legal pentru Parlamentulu Sociale;
nevoie și acolo unde au nevoie reglementarea compensării Compania
dispozitivelor medicale în Națională de
condițiile asigurării obligatorii de Asigurări în
asistență medicală Medicină;
Agenția
Medicamentului și
Dispozitivelor
Medicale
6.12.2 Modificarea Legii Decembrie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătăţii,
nr.1402/1997 privind sănătatea de Guvern și remis Muncii şi Protecţiei
mintală la Convenţia ONU pentru Parlamentulu Sociale;
protecţia drepturilor persoanelor Ministerul
cu dizabilităţi (2010) şi Declaraţia Educaţiei, Culturii
europeană cu privire la sănătatea şi Cercetării;
copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi Ministerul Justiţiei;
intelectuale şi a familiilor lor Ministerul
Afacerilor Interne
6.12.3 Elaborarea și aprobarea Octombrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
proiectului Strategiei Naționale de aprobată Muncii și Protecției
Sănătate pentru anii 2020-2030 Sociale;
Compania
Națională de
Asigurări în
Medicină;
Agenția Națională
Sănătate Publică
6.12.4 Revizuirea Programului Ianuarie Hotărîri de Guvern Ministerul Sănătăţii,
unic al asigurării obligatorii de 2020 - 2022 aprobate Muncii şi Protecţiei
asistență medicală Sociale;
Compania
Naţională de
Asigurări în
Medicină
6.12.5 Crearea Centrului Septembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătăţii,
Național de Sănătate Mintală aprobată Muncii şi Protecţiei
Sociale;
Compania
88
Naţională de
Asigurări în
Medicină
6.12.6 Crearea Centrului Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Național de Sănătate, prietenos aprobată; Muncii și Protecției
tinerilor Centru functional Sociale
6.12.7 Elaborarea și aprobarea Mai 2023 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
proiectului noii legi cu privire la de Guvern și remis Muncii și Protecției
dispozitivele medicale Parlamentului Sociale;
Agenția
Medicamentului și
Dispozitivelor
Medicale
6.12.8 Revizuirea mecanismului Septembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
privind verificarea periodică a aprobată Muncii și Protecției
dispozitivelor medicale puse în Sociale;
funcțiune și aflate în utilizare Agenția
Medicamentului și
Dispozitivelor
Medicale
6.12.9 Elaborarea și promovarea Mai 2023 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
noii legi cu privire la activitatea de Guvern și remis Muncii și Protecției
farmaceutică Parlamentului Sociale;
Agenția
Medicamentului și
Dispozitivelor
Medicale
6.12.10 Revizuirea Catalogului Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătăţii,
tarifelor unice pentru serviciile aprobată Muncii şi Protecţiei
medico-sanitare prestate contra Sociale
plată de către instituţiile medico-
sanitare publice, precum şi pentru
serviciile acoperite din fondurile
asigurării obligatorii de asistenţă
medicală, prestate de instituţiile
medico-sanitare publice şi cele
private
6.12.11 Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,

89
Programului național de aprobată Muncii și Protecției
dezvoltare a asistenței medicale Sociale;
de urgență pentru anii 2021-2025 Centrul Național de
Asistență Medicală
Urgentă
Prespitalicească
6.12.12 Revizuirea Instrucțiunii Septembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
privind modul de eliberare a aprobată Muncii și Protecției
certificatului de concediu medical Sociale
(Hotărîrea Guvernului nr.
469/2005)
6.12.13 Revizuirea cadrului Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătăţii,
normativ privind asistența aprobată Muncii şi Protecţiei
medicală primară Sociale;
Compania
Naţională de
Asigurări în
Medicină
6.12.14 Elaborarea și aprobarea Septembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătăţii,
Programului Național privind aprobată Muncii şi Protecţiei
sănătatea mintală pentru anii Sociale
2022-2026
6.13 Consolidarea cadrului 6.13.1 Elaborarea proiectului de Iunie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
normativ și instituțional în lege pentru modificarea și de Guvern și remis Muncii și Protecției
domeniul sănătății publice completarea unor acte legislative Parlamentulu Sociale
6.13.2 Modificarea Hotărîrii Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Guvernului nr.1090/2017 privind aprobată Muncii și Protecției
organizarea și funcționalitatea Sociale
Agenției Naționale pentru
Sănătate Publică
6.14 Intensificarea măsurilor de 6.14.1 Elaborarea și aprobarea Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
prevenire a bolilor comunicabile programelor naționale în aprobată Muncii și Protecției
și non-comunicabile domeniul bolilor comunicabile Sociale;
(HIV, TB, hepatite) și Compania
noncomunicabile Naţională de
Asigurări în
Medicină
6.14.2 Elaborarea și aprobarea Ianuarie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,

90
Programului național de imunizări aprobată Muncii și Protecției
Sociale
6.14.3 Elaborarea și aprobarea Septembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Programului national pentru boli aprobată Muncii și Protecției
rare Sociale
6.14.4 Realizarea campaniilor de Decembrie 3 campanii nationale Ministerul Sănătății,
informare şi comunicare în 2021 - 2023 realizate Muncii și Protecției
domeniul controlului bolilor Sociale;
netransmisibile şi a factorilor Compania
prioritari de risc Naţională de
Asigurări în
Medicină
6.14.5 Elaborarea și aprobarea Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Programului național în domeniul aprobată Muncii și Protecției
transplantului 2022-2026 Sociale;
Compania
Naţională de
Asigurări în
Medicină
6.14.6 Elaborarea și aprobarea Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Programului național de prevenire aprobată Muncii și Protecției
și control al diabetului zaharat Sociale;
pentru anii 2022-2026 Compania
Naţională de
Asigurări în
Medicină
6.14.7 Elaborarea și aprobarea Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Programului național privind aprobată Muncii și Protecției
securitatea transfuzională și Sociale;
autoasigurarea țării cu produse Compania
sanguine pentru anii 2022-2026 Naţională de
Asigurări în
Medicină
6.15 Îmbunătățirea 6.15.1 Revizuirea anuală a Noiembrie Hotărîri de Guvern Ministerul Sănătății,
mecanismelor de finanțare a indicatorilor de performanță în 2020 - 2023 aprobate Muncii și Protecției
prestatorilor de servicii medicale cadrul asistenței medicale primare Sociale;
în baza rezultatelor și și mecanismelor de finanțare ale Compania
performanțelor realizate, ceea ce acestora Națională de

91
va asigura alocarea eficientă a Asigurări în
fondurilor publice Medicină
6.15.2 Elaborarea și Noiembrie Hotărîri de Guvern Ministerul Sănătății,
implementarea anuală a 2020 - 2023 aprobate Muncii și Protecției
stimulentelor bazate pe Sociale;
performanță pentru îmbunătățirea Compania
eficienței și calității în asistența Națională de
medicală spitalicească Asigurări în
Medicină
6.15.3 Dezvoltarea sistemului Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
informational integrat E-sănătate aprobată; Muncii și Protecției
Sistem informational Sociale
funcțional Compania
Națională de
Asigurări în
Medicină
6.16 Organizarea și contractarea 6.16.1 Elaborarea și aprobarea Decembrie Hotărîri de Guvern Compania
serviciilor medicale în funcție de criteriilor de contractare anuală a 2020 - 2023 aprobate Națională de
necesitățile populației, prin prestatorilor de servicii medicale Asigurări în
procurarea strategică a serviciilor în cadrul sistemului asigurării Medicină
medicale obligatorii de asistență medicală Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecției
Sociale
6.16.2 Perfectarea mecanismului Decembrie 2020 Mecanism de Compania
de monitorizare a listelor de monitorizare perfectat; Națională de
așteptare electronice pe programe liste de așteptare Asigurări în
speciale electronice Medicină
monitorizate Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecției
Sociale
6.16.3 Elaborarea și aprobarea Septembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Concepției privind calitatea aprobată Muncii și Protecției
serviciilor medicale Sociale;
Agenția Națională
pentru Sănătate
publică
6.17 Transparentizarea 6.17.1 Îmbunătățirea Noiembrie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
modalității de formare a prețurilor mecanismului de formare a de Guvern și remis Muncii și Protecției

92
la medicamente prețurilor la medicamente, Parlamentului Sociale,
inclusiv controlul asupra formării Agenția
prețurilor Medicamentului și
Dispozitivelor
Medicale
6.18 Asigurarea accesului la 6.18.1 Revizuirea listei Mai 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
medicamente compensate prin medicamentelor compensate aprobată Muncii și Protecției
revizuirea listei acestora Sociale,
Compania
Națională de
Asigurări în
Medicină
6.19 Implementarea 6.19.1 Elaborarea cadrului Noiembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
mecanismelor de asigurare normativ privind mecanismul de aprobată Muncii și Protecției
ritmică a instituțiilor medicale cu includere a medicamentelor Sociale;
medicamente și dispozitive compensate, esențiale, de Agenția
medicale pentru funcționarea selectare a medicamentelor Medicamentului și
eficientă a acestora și eliminarea procurate centralizat pentru Dispozitivelor
rîndurilor de așteptare la servicii necesitățile spitalelor și a Medicale;
medicale medicamentelor pentru Compania
Programele națiobale de sănătate Națională de
prin fuziunea acestora intr-un Asigurări în
singur proces Medicină
6.19.2 Elaborarea cadrului Septembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
normativ privind asigurarea aprobată Finanțelor;
procedurilor de achiziții pentru Ministerul Sănătății,
necesități stringente ale sistemului Muncii și Protecției
de sănătate și achizițiile pentru Sociale
mai mulți ani
6.20 Îmbunătățirea condițiilor 6.20.1 Elaborarea conceptului de August 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
de muncă și motivare transformare a educației medicale aprobată Muncii și Protecției
corespunzătoare a angajaților din și implementarea metodelor de Sociale
sistemul de sănătate învățămînt bazate pe competențe

6.20.2 Modificarea cadrului Iulie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății


normativ cu privire la organizarea aprobată Muncii și Protecției
studiilor de rezidențiat Sociale
6.20.3 Modificarea Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătăţii,

93
Regulamentului privind aprobată Muncii şi Protecţiei
salarizarea angajaților din Sociale
instituțiile medico-sanitare
publice încadrate în sistemul
asigurării obligatorii de asistență
medicală
6.21 Promovarea instrumentelor 6.21.1 Modificarea Codului Februarie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
de eliminare a plăților neformale deontologic al lucrătorului aprobată Muncii și Protecției
în sistemul de sănătate medical şi al farmacistului Sociale
6.22 Restabilirea programelor 6.22.1 Implementarea Decembrie Număr de persoane Ministerul Sănătăţii,
cu caracter social anulate de Programului „Un doctor pentru 2020-2023 examinate; Muncii şi Protecţiei
guvernul precedent, inclusiv a tine” Număr de persoane Sociale;
programului „Un doctor pentru investigate în cadrul Compania
tine” screening-ului mamar Naţională de
și pulmonar Asigurări în
Medicină
6.23 Intensificarea acțiunilor 6.23.1 Elaborarea și aprobarea Mai 2021 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
privind îmbunătățirea relației modificărilor la Legea nr. de Guvern și remis Muncii și Protecției
lucrator medical-pacient 263/2005 cu privire la drepturile Parlamentului Sociale
şi responsabilităţile pacientului
6.24 Modernizarea legislației 6.24.1 Elaborarea și aprobarea Mai Proiecte de legi Ministerul Sănătății,
muncii în scopul eficientizării proiectelor de legi pentru 2020 - 2023 aprobate de Guvern și Muncii și Protecției
raporturilor de muncă și asigurării modificarea Codului Muncii remise Parlamentului Sociale
garanțiilor pentru angajați și
angajatori
6.25 Asigurarea garanțiilor 6.25.1 Aprobarea anuală a Decembrie Hotărîri de Guvern Ministerul Sănătății,
minime a veniturilor salariale ale cuantumului salariului mediu 2021 - 2022 aprobate Muncii și Protecției
angajaților din sectorul real lunar pe economie, prognozat Sociale
pentru anul urmator
6.25.2 Elaborarea anuală a Aprilie Hotărîri de Guvern Ministerul Sănătății,
proiectului hotărîrii Guvernului cu 2020 - 2023 aprobate Muncii și Protecției
privire la modificare punctului 1 Sociale
din Hotărîrea Guvernului nr.
165/2010
6.26 Ajustarea legislației cu 6.26.1 Elaborarea și aprobarea August 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății, Acordul de Asociere,
privire la securitatea și sănătatea Cerințelor minime de securitate și aprobată Muncii și Protecției Anexa.III,
în muncă la Directivele Uniunii sănătate pentru utilizarea de către Sociale Termen de implementare:
Europene și Convențiile OIM lucrători a echipamentelor Transpune:

94
individuale de protecție la locul Directiva 89/656/CEE
de muncă (2021)
6.26.2 Ratificarea Convenţiei Iunie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
Internaţionale a Muncii nr.161 de Guvern și remis Muncii și Protecției
privind serviciile de sănătate Parlamentului Sociale
ocupaţională, adoptată la Geneva
la 26 iunie 1985
6.26.3 Ratificarea Protocolului la Decembrie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul
Convenția-Cadru a OMS privind de Guvern și remis Afacerilor Interne;
excluderea comerțului ilicit cu Parlamentului Ministerul Sănătății,
produse de tutun privind comerțul Muncii și Protecției
ilicit cu produse de tutun. Sociale
6.27 Consolidarea rolului 6.27.1 Modificarea cadrului Martie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Sănătății,
Inspectoratului de Stat al Muncii normativ pentru revenirea la un de Guvern și remis Muncii și Protecției
în domeniul securității și sănătății sistem integrat de inspecție a Parlamentului Sociale
la locul de muncă muncii
6.27.2 Ajustarea cadrului August 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
normative secundar în contextul aprobată Muncii și Protecției
revenirii la un sistem integrat de Sociale
inspecție a muncii
6.28 Restabilirea și asigurarea 6.28.1 Crearea Consiliului de Martie 2020 Consiliu funcțional Ministerul Sănătății,
dialogului social Dezvoltare Socială pe lîngă Prim- Muncii și Protecției
ministrul Republicii Moldova în Sociale;
vederea prioritizării implementării Cancelaria de Stat
politicilor pe dimensiunea socială,
asigurării abordării complexe a
politicilor statului în domeniul
social
6.28.2 Relansarea și asigurarea Decembrie Ședințe ale Comisiei Cancelaria de Stat;
activității Comisiei naționale 2020 - 2023 naționale organizate Ministerul
pentru consultări și negocieri lunar Economiei și
colective și asigurarea Infrastructurii;
consultărilor între partenerii Ministerul Sănătății,
sociali Muncii și Protecției
Sociale
6.29 Întreprinderea acțiunilor în 6.29.1 Elaborarea și aprobarea Iunie 2020 Proiecte de lege Ministerul Sănătății, Acordul de Asociere,
vederea încheierii acordurilor modificărilor la Legea aprobat de Guvern și Muncii și Protecției Art. 32 (e)
privind migrația forței de muncă nr.105/2018 cu privire la ocuparea remis Parlamentului Sociale

95
în scopul reglementării migrației forței de muncă și asigurarea de
și respectării drepturilor șomaj
lucrătorilor migranți 6.29.2 Negocierea și încheierea Decembrie 2023 Acorduri negociate și Ministerul Sănătății,
acordurilor bilaterale în domeniul /sau semnate Muncii și Protecției
migrației de muncă Număr de runde de Sociale
negocieri/consultări
purtate
6.29.3 Elaborarea proiectului Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Sănătății,
Strategiei de ocupare a forței de aprobată Muncii și Protecției
muncă pe anii 2022-2026 Sociale
6.30 Adoptarea Codului 6.30.1. Promovarea proiectului Decembrie 2021 Proiect de lege aprobat Ministerul Săntătții,
Sănătății al Republicii Moldova Codului Sănătăţii ca act normativ de Guvern și remis Muncii și Protecției
de bază sistematizat al sistemului Parlamentului Sociale
național de sănătate
6.31 Realizarea 6.31.1 Elaborarea și aprobarea Iunie 2020 Proiect de lege Biroul Național de Acordul de Asociere,
Recensămîntului Populației și cadrului normativ pentru aprobat de Guvern și Statistică Art.41, art.43 lit.(a)
Locuințelor din Republica organizarea Recensămîntului remis Parlamentului Transpunere:
Moldova Populației și Locuințelor din Regulamentul (CE)
Republica Moldova nr.763/2008
6.31.2 Organizarea și Iunie 2021 Recensământul Biroul Național de
desfășurarea Recensămîntului Populației și Statistică;
Populației și Locuințelor de probă Locuințelor de probă autoritățile publice
desfășurat locale
6.31.3 Desfășurarea Iunie 2023 Recensământul Biroul Național de
Recensământului Populației și Populației și Statistică;
Locuințelor Locuințelor desfășurat Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecției
Sociale;
Ministerul Apărării;
Ministerul Justiției;
Miniterul Afacerilor
Externe și Integrării
Europene;
autoritățile publice
locale
6.31.4 Evaluarea calității Septembrie 2023 Anchetă de control Biroul Național de
Recensământului Populației și post-recenzare Statistică
Locuințelor prin realizarea realizată

96
Anchetei de control post-
recenzare
6.32 Eficientizarea producerii 6.32.1 Elaborarea concepției și a Septembrie 2020 Concepție elaborate; Biroul Național de Acordul de Asociere,
statisticilor vitale prin utilizarea cadrului normativ cu privire la Statistică; Art.41, art.43 lit. (a)
de sisteme tip “multi-registre” sistemul informațional Martie 2021 Hotărîre de Guvern Agenția de Transpunere:
automatizat al Registrului statistic aprobată Guvernare Regulamentul (CE)
al populației Electronică; nr.763/2008
alte autorități
publice
6.32.2 Dezvoltarea Sistemului Decembrie 2021 Sistem Informațional Biroul Național de
Informațional Automatizat al Automatizat dezvoltat Statistică;
Registrului statistic al populației Agenția de
Guvernare
Electronică
6.33 Recalcularea numărului 6.33.1 Estimarea migrației Noiembrie 2020 Număr al populației Biroul Național de Acordul de Asociere,
populației și a migrației în aspect interne și internaționale pentru cu reședința obișnuită Statistică; Art.41, Art.43 lit. (a)
teritorial prin aplicarea definiției aprecierea corespunzătoare a estimat în aspect Agenția Servicii Transpunere:
internaționale (ONU și UE) de distribuției teritoriale a populației teritorial Publice; Regulamentul (CE)
reședință obișnuită țării Ministerul nr.763/2008
Afacerilor Interne
Indicatori de progres:
VII. EDUCAȚIE, CERCETARE, CULTURĂ, TINERET ȘI SPORT  19 curricula disciplinare în învățămîntul gimnazial și 16 curricula disciplinare în
învățămîntul liceal implementate;
 Învățămîntul primar asigurat la toate disciplinele cu manuale școlare (100%);
 10 acte normative în domeniul învățămîntului general aprobate și puse în aplicare;
 Majorarea cu 20% a numărului de parteneriate social-economice în scopul dezvoltării
programelor din învățămîntul profesional dual;
 Pondere a absolvenților de studii superioare în rîndul populației cu vîrste cuprinse între
30 și 34 de ani majorată pînă la 20% către anul 2023;
 8 acte normative în domeniile cercetării și inovării aprobate și puse în aplicare;
 15 acte normative în domeniul artelor, industriilor creative și a patrimoniului cultural
aprobate;
 15 acțiuni culturale de importanță națională privind promovarea patrimoniului cultural
național și integrarea lui în sistemul valorilor europene şi mondiale desfășurate;
 Centre de tineret create în cel puțin 70% din APL de nivelul II;
 Rețeaua consiliilor locale ale tinerilor dezvoltată și extinsă în cel puțin 80% din APL de
nivelul II
7.1. Reducerea ratei de părăsire 7.1.1. Analiza profilului elevilor Decembrie 2020 Analiză efectuată; Ministerul Educației,
97
timpurie a sistemului educațional care abandonează școala și a celor Raport elaborat și Culturii și Cercetării
prin realizarea unei analize în neîncadrați după absolvirea prezentat Guvernului
vederea ajustării cadrului studiilor gimnaziale
normativ 7.1.2. Revizuirea Instrucțiunii August 2021 Cadru normativ Ministerul Educației,
privind prevenirea și combaterea aprobat Culturii și Cercetării
abandonului școlar și
absenteismului în învățămîntul
general
7.2. Întărirea capacităţii de 7.2.1. Aprobarea metodologiilor August 2020 3 metodologii Ministerul Educației,
monitorizare și evaluare a de evaluare a: aprobate Culturii și
sistemului de educație - cadrelor didactice din Cercetării;
învățămîntul general și Agenția Națională
profesional-tehnic; de Asigurare a
- cadrelor de conducere din Calității în Educație
învățământul general; și Cercetare
- instituțiilor de învățământ
general
7.2.2. Aprobarea conceptului Aprilie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
tehnic al Sistemul Informațional aprobată Culturii și Cercetării
de Management în Educație
7.3. Asigurarea comparabilității 7.3.1. Evaluarea corespunderii Septembrie 2020 Cadru normativ Biroul Național de Acordul de Asociere,
statisticilor naționale cu privire la programelor educaționale elaborat și aprobat Statistică; Art.41, Art.43 (a)
educație prin alinierea naționale cu Clasificarea Ministerul Transpunere:
programelor educaționale Internațională Standard a Educației, Culturii și ISCED 2011, Acquis-ul
naționale la standardele Educației (ISCED 2011) Cercetării UE în domeniul statisticii
internaționale educației
7.4. Regîndirea modalităților de 7.4.1. Modificarea August 2020 Regulament aprobat și Ministerul Educației,
avansare în carieră pentru cadrele Regulamentului de atestare a publicat Culturii și Cercetării
didactice, astfel încît aceasta să se cadrelor didactice din
realizeze în baza unor criterii și învățământul general, profesional
procese relevante tehnic și din cadrul serviciilor de
asistență psihopedagogică
7.5. Debirocratizarea activităţii 7.5.1. Elaborarea și aprobarea Aprilie 2020 Nomenclator aprobat Ministerul Educației,
cadrelor didactice şi realizarea Nomenclatorului de acte și Culturii și Cercetării
unui proces educaţional centrat rapoarte în educația timpurie
pe nevoile elevului

98
7.6. Continuarea reformei 7.6.1. Elaborarea și aprobarea Ianuarie 2020 2 metodologii Ministerul Educației,
curriculare și înnoirea Metodologiei de organizare a aprobate Culturii și Cercetării
manualelor, cu asigurarea procesului de evaluare a
concomitentă a formei printate și manualelor școlare şi a
digitale Metodologiei de selectare a
experților pentru evaluarea
manualelor școlare
7.6.2. Implementarea curricule Mai 2021 19 curricule Ministerul Educației,
disciplinare în învățămîntul disciplinare în Culturii și Cercetării
gimnazial și liceal învățămîntul
gimnazial și 16
curricule disciplinare
în învățămîntul liceal
implementate
7.6.3. Implementarea cursului Septembrie 70 de formatori locali Ministerul Educației,
Educație digitală în clasele a III-a 2020, 2021 formați; Culturii și Cercetării
și a IV-a Suport didactic în
format digital elaborat

7.6.4. Elaborarea manualelor Septembrie 2023 Circa 80 de titluri de Ministerul Educației,


școlare pentru ciclurile primar, manuale elaborate Culturii și Cercetării
gimnazial și liceal, în
corespundere cu prevederile
curriculare
7.7. Transparentizarea 7.7.1. Ajustarea procedurii de August 2020 Cadru normativ Ministerul Educației,
procedurilor de achiziții publice contestare a deciziei de atribuire elaborat și aprobat Culturii și Cercetării
ale manualelor şcolare la prevederile Legii nr. 131/15
privind achizițiile publice
7.8. Elaborarea politicilor 7.8.1. Elaborarea Cadrului de Septembrie 2020 Cadru de referință Ministerul Educației,
educaţionale extraşcolare şi referință al învățământului elaborat Culturii și Cercetării
extracurriculare care să asigure: extrașcolar
educaţia civică, educaţia cultural- 7.8.2. Elaborarea curriculumului Septembrie 2021 Curriculum modular Ministerul Educației,
artistică şi ştiinţifică, educaţia modular pentru învățământul elaborat Culturii și Cercetării
ecologică, educaţia prin sport, extrașcolar
educaţia rutieră, educaţia pentru 7.8.3. Elaborarea și aprobarea August Suport didactic Ministerul Educației,
dezvoltarea durabilă suportului didactic pentru 2020, 2021, 2022 aprobat; Culturii și Cercetării
implementarea curriculumului la 100 de formatori
99
disciplina Dezvoltare personală locali instruiți
(clasele: V – IX; X –XII; I-IV )
7.8.4. Elaborarea și aprobarea August Suport didactic Ministerul Educației,
suportului didactic pentru 2020, 2021 aprobat; Culturii și Cercetării
formarea cadrelor didactice 140 de formatori
privind implementarea disciplinei locali istruiți
Educație pentru societate (clasele:
VII; VIII; IX; XII)
7.9. Prevenirea și combaterea 7.9.1. Desfășurarea Campaniei de Decembrie 2020 Școli participante la Ministerul Educației,
violenței în școli prevenire a violenței în și în afara evenimente (100%); Culturii și Cercetării
școlii Număr de cazuri de
violență în școli în
scădere
7.10. Aplicarea efectivă a 7.10.1. Elaborarea și aprobarea Iunie 2020 Cadru normativ Ministerul Educației,
metodologiei de combatere a Ghidului privind orientarea elaborat și aprobat Culturii și Cercetării
segregării școlare părinților în educația copiilor cu
cerințe educaționale speciale
7.11. Asigurarea 7.11.1. Asigurarea a 15 % din Mai 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
învăţămîntului pentru minorităţile locurile bugetare din Comanda de aprobată Culturii și Cercetării
naţionale și pentru grupurile Stat pentru grupurile
dezavantajate dezavantajate și minoritățile
naționale
7.11.2. Elaborarea și aprobarea Mai 2020 Program de instruire Ministerul Educației,
Programului de instruire la aprobat Culturii și Cercetării
distanță pentru formarea cadrelor
didactice privind îmbunătățirea
competenței lingvistice
7.12. Crearea cadrului 7.12.1. Ajustarea meniului-model Martie 2020 Meniu-model național Ministerul Sănătății,
normativ favorabil alimentării național recomandat ajustat pentru Muncii și Protecției
sănătoase a copiilor copiilor/elevilor din instituțiile de 4 mese/zi (grădiniță) Sociale;
învățămînt general conform și 1 masă/zi (școală) Ministerul Educației,
normelor fiziologice de consum, Culturii și
cu includerea alimentelor Cercetării;
sănătoase Agenția Națională
pentru Sănătate
Publică
7.13. Dezvoltarea și 7.13.1. Majorarea numărului de Noiembrie 2020 11 tabere de pregătire Ministerul Educației,
implementarea programelor de programe și tabere de pregătire a a loturilor olimpice Culturii și

100
stimulare a performanței adresate loturilor olimpice naționale pentru organizate Cercetării;
elevilor cu potențial deosebit participare la olimpiadele Agenția Națională
internaționale/ regionale pentru Curriculum și
Evaluare
7.14. Extinderea parteneriatelor 7.14.1. Aprobarea proiectului Iunie 2020 Proiect de lege Ministerul Educației,
cu diferite entități social- legii uceniciei în vederea aprobat de Guvern şi Culturii și Cercetării
economice în scopul dezvoltării implementării învățămîntului dual remis Parlamentului
programelor din învățămîntul 7.14.2. Asigurarea a 10% din Mai Hotărîri de Guvern Ministerul Educației,
profesional dual locurile bugetare din Comanda de 2020-2023 aprobate Culturii și Cercetării
Stat pentru programele din
învățămîntul profesional tehnic
dual
7.14.3. Completarea Mai Hotărîri de Guvern Ministerul Educației,
Nomenclatorului domeniilor de 2020 - 2023 aprobate Culturii și Cercetării
formare profesională și al
calificărilor în învățământul
profesional tehnic cu noi calificări
solicitate pe piața muncii
7.14.4. Evaluarea externă în Decembrie 2021 100% de programe de Ministerul Educației,
vederea acreditării programelor studii profesional Culturii și
de studii profesional tehnice tehnice evaluate Cercetării;
Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecțíei
Sociale;
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale și
Mediului;
Ministerul
Afacerilor Interne
7.15. Creșterea transparenței și 7.15.1. Autocertificarea Cadrului Octombrie 2023 Raport de Ministerul Educației,
credibilității sistemului național Național al Calificărilor pentru autocertificare a Culturii și Cercetării
de educație și de formare recunoașterea automată a Cadrului Național al
profesională calificărilor obținute în sistemul Calificărilor aprobat
național de educație și formare
profesională
7.15.2. Elaborarea și aprobarea Aprilie 2021 Cadru normativ Ministerul Educației,

101
cadrului metodologic pentru elaborat și aprobat Culturii și Cercetării
asigurarea funcționalității
Registrului Național al
Calificărilor
7.15.3. Digitalizarea arhivei Mai 2023 Arhiva calificărilor Ministerul Educației,
calificărilor, pentru excluderea digitalizată Culturii și Cercetării
calificărilor false în acte și
facilitarea procesului de
recunoaștere a calificărilor
7.16. Creșterea autonomiei 7.16.1. Elaborarea și aprobarea Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
universitare, concomitent cu Programului național de aprobată Culturii și
întărirea responsabilității și dezvoltare a învățământului Cercetării;
transparenței în instituțiile de superior autoritățile
învățămînt superior administrative
centrale
7.16.2. Monitorizarea activității Octombrie 2020 26 de instituții Ministerul Educației,
instituțiilor de învățământ monitorizate Culturii și Cercetării
superior, inclusiv a Consiliilor de
dezvoltare strategică, privind
transparența proceselor
decizionale
7.16.3. Elaborarea și Ianuarie 2021 Metodologie Ministerul Educației,
implementarea Metodologiei de implementată Culturii și
ierarhizare a instituțiilor de Cercetării;
învățământ superior Agenția Națională
de Asigurare a
Calității în Educație
și Cercetare
7.16.4. Aprobarea și Decembrie 2023 Program aprobat; Ministerul Educației,
implementarea Programului de 100% manageri Culturii și Cercetării
instruire destinat dezvoltării instruiți
managementului învățământului
superior
7.17. Inițierea unui proiect de Septembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Educației,
lege privind consorțiile aprobar de Guvern și Culturii și Cercetării
universitare remis Parlamentului
7.18. Creșterea calității și 7.18.1. Completarea/modificarea Octombrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
relevanței programelor de studii Nomenclatorului domeniilor de aprobată Culturii și Cercetării

102
universitare formare profesională și al
specialităților în învățământul
superior cu noi specialități
solicitate pe piața muncii
7.18.2. Reconceptualizarea August 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
Regulamentului de organizare a aprobată Culturii și Cercetării
studiilor superioare de master
7.18.3. Revizuirea Metodologiei Februarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
de evaluare externă a calității în aprobată Culturii și Cercetării
vederea autorizării de funcționare
provizorie și acreditării
programelor de studii și a
instituțiilor de învățămînt
profesional tehnic, superior și de
formare continuă conform bunelor
practici internaționale
7.18.4. Evaluarea externă în Decembrie 2021 100% de programe de Ministerul Educației,
vederea acreditării programelor master evaluate Culturii și Cercetării
de studii superioare de master
7.18.5. Evaluarea externă a Decembrie 2023 Agenție înregistrată în Ministerul Educației,
Agenției Naționale de Asigurare a EQAR Culturii și
Calității în Educație și Cercetare Cercetării;
pentru înregistrarea în EQAR Agenția Națională
(Registrul European al Agențiilor de Asigurare a
de Asigurare a Calității în Calității în Educație
Învățământul Superior) și Cercetare
7.19. Asigurarea condițiilor 7.19.1. Monitorizarea Noiembrie 2022 15 concursuri Ministerul Educației,
pentru desfășurarea de alegeri concursurilor de alegere a monitorizate Culturii și Cercetării
corecte și imparțiale la nivelul rectorilor, decanilor, șefilor de
conducerii universităților catedre în instituțiile de
învățământ superior
7.20. Crearea mecanismelor 7.20.1. Elaborarea și aprobarea August 2021 Cadru normativ Ministerul Educației,
funcționale pentru monitorizarea procedurilor de urmărire a elaborat și aprobat Culturii și Cercetării
parcursului profesional al traseului profesional al
absolvenților absolvenților din învățământul
superior
7.21. Elaborarea planului de Februarie 2020 Plan de acțiuni Ministerul Educației,
acțiuni pentru dezvoltarea aprobat Culturii și Cercetării

103
studiilor doctorale
7.22. Demararea procesului de 7.22.1. Elaborarea și aprobarea Septembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
evaluare a școlilor doctorale Metodologiei de evaluare externă aprobată Culturii și Cercetării
a calității în vederea autorizării de Agenția Națională
funcționare provizorie şi de Asigurare a
acreditării programelor și a Calității în Educație
școlilor doctorale și Cercetare
7.23. Întărirea prestigiului 7.23.1. Asigurarea participării Decembrie 2020 2 proiecte cîștigate; Ministerul Educației,
internațional al universităților din Republicii Moldova la Programul 500 de mobilități Culturii și Cercetării
Republica Moldova în vederea UE Erasmus + realizate
atragerii studenților străini,
precum și consolidarea relaţiilor
tradiţionale existente între
Moldova şi diferite organisme
internaţionale în domeniul
educaţiei şi cercetării

7.24. Crearea unui cadru 7.24.1. Crearea unui Subprogram Aprilie 2020 Subprogram instituit Cancelaria de Stat
instituțional coerent și a unui plan de granturi destinat tinerilor din și capitalizat (Biroul relații cu
de măsuri în vederea valorificării diasporă diaspora)
potențialului absolvenților din 7.24.2. Certificarea Centrelor Septembrie 2020 Număr de centre Cancelaria de Stat
învățămîntul superior și al educaționale din diasporă certificate (Biroul relații cu
cercetătorilor din diaspora diaspora);
moldovenească Ministerul Educaţiei,
Culturii şi
Cercetării;
ANTEM
7.24.3. Elaborarea Planului de Septembrie 2020 Plan de acțiuni Cancelaria de Stat
acțiuni în vederea valorificării aprobat (Biroul relații cu
potențialului absolvenților din diaspora);
învățământul superior și al Ministerul Educației,
cercetătorilor din diasporă Culturii și Cercetării
7.25. Inițierea unei evaluări a 7.25.1. Aprobarea Metodologiei Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
institutelor naționale de cercetare de evaluare a organizațiilor de aprobată Culturii și Cercetării
și dezvoltare drept public din domeniile
cercetării și inovării
7.26. Dezvoltarea 7.26.1. Elaborarea și aprobarea Septembrie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
infrastructurii naționale de proiectului documentului strategic aprobată Culturii și

104
cercetare cu privire la dezvoltarea Cercetării;
infrastructurii de cercetare în Agenția Națională
domeniile cercetării și inovării de Asigurare a
Calității în Educație
și Cercetare
7.26.2. Crearea Registrului Noiembrie 2021 2 registre create Ministerul Educației,
Național Electronic al Culturii și
Infrastructurii de cercetare și Cercetării;
inovare și a Registrului Electronic Agenția de
al Cercetătorilor din Republica Guvernare
Moldova Electronica;
Agenția Națională
de Asigurare a
Calității în Educație
și Cercetare;
Agenția Națională
pentru Cercetare și
Dezvoltare
7.27. Demararea procesului de Septembrie 2020 Plan de acțiuni Ministerul Educației,
cartografiere a infrastructurii de aprobat Culturii și
cercetare Cercetării;
Agenția Națională
pentru Cercetare și
Dezvoltare
7.28. Demararea procesului de 7.28.1. Elaborarea și aprobarea Septembrie 2020 Plan de acțiuni Ministerul Educației,
cartografiere a infrastructurii de Planului de acțiuni privind aprobat Culturii și
cercetare procesul de cartografiere a Cercetării;
infrastructurii de cercetare Agenția Națională
pentru Cercetare și
Dezvoltare
7.29. Inițierea programelor de 7.29.1. Iniţierea programelor de Decembrie 2020 Cel puţin 3 programe Ministerul Educației,
cercetare specifice noilor cercetare specifice direcțiilor iniţiate Culturii și Cercetării,
tehnologii strategice: Nanotehnologii; Agenţia Naţională
Tehnologia informației și pentru Cercetare şi
dezvoltare digitală; Materiale, Dezvoltare
tehnologii și produse inovative
Aprobarea Programului național Aprilie 2023 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
în domeniul cercetării și inovării aprobată Culturii și Cercetării
pentru anii 2024-2027
105
Asocierea la Programul-cadru al Iulie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
Uniunii Europene pentru cercetare aprobată Culturii și Cercetării
și inovare „Orizont Europa”
7.30. Elaborarea unor politici 7.30.1. Elaborarea Strategiei de Ianuarie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
eficiente de stimulare a dezvoltare a culturii pentru anii aprobată Culturii și Cercetării
consumului cultural 2021-2030
7.30.2. Aprobarea Mai 2020 Hotărîri de Guvern Ministerul Educației,
Regulamentului privind serviciile aprobate Culturii și Cercetării
prestate de bibliotecile publice şi
Regulamentului privind ținerea
Registrului de stat al bibliotecilor
7.30.3. Aprobarea Februarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
Regulamentului cu privire la aprobată Culturii și Cercetării
modul de susținere financiară a
teatrelor, circurilor și
organizațiilor concertistice
7.30.4. Modificarea Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
Regulamentului privind evidența aprobată Culturii și Cercetării
și conservarea patrimoniului
cultural mobil
7.30.5. Aprobarea Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
Regulamentului cadru de aprobată Culturii și Cercetării
organizare și funcționare a
muzeelor
7.30.6. Aprobarea Aprilie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
Regulamentului de acreditare a aprobată Culturii și Cercetării
muzeelor
7.30.7. Modificarea Legii Octombrie 2020 Proiect de lege Ministerul Educației,
nr.280/2011 privind protejarea aprobat de Guvern şi Culturii și Cercetării
patrimoniului cultural național remis Parlamentului
mobil
7.30.8. Elaborarea și aprobarea Octombrie 2020 Proiect de lege Ministerul Educației,
proiectului de lege cu privire la aprobat de Guvern şi Culturii și Cercetării
protejarea monumentelor istorice remis Parlamentului
7.30.9. Elaborarea August 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
Regulamentului de organizare și aprobată Culturii și Cercetării
funcționare a Agenției Naționale a
Monumentelor și Siturilor

106
7.30.10.Elaborarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
Regulamentului privind circulația aprobată Culturii și Cercetării
bunurilor culturale mobile
7.30.11.Elaborarea Ianuarie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
Regulamentului Serviciului de aprobată Culturii și Cercetării
circulație și evidență al bunurilor
culturale mobile
7.30.12.Elaborarea și aprobarea Ianuarie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
cadrului normativ în vederea aprobată Culturii și Cercetării
implementării Legii nr. 154/2018 Agenția de Investiții
privind atragerea investițiilor
străine în domeniul producției de
film și alte opere audiovizuale
7.30.13.Elaborarea și aprobarea Februarie 2020 Plan aprobat Ministerul Educației,
Planului de conservare/restaurare Culturii și Cercetării
a monumentelor istorice

7.31. Îmbunătățirea și 7.31.1. Elaborarea Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
modernizarea sistemului de Regulamentului - cadru privind aprobată Culturii și Cercetării
achiziții de creații culturale, care organizarea concursului de
să înlesnească intrarea în selectare a autorului
patrimoniul național a creațiilor monumentului de for public sau
contemporane de valoare operei comemorative de război
7.31.2. Elaborarea Martie 2021 Instrucțiuni aprobate Ministerul Educației,
Instrucțiunilor metodologice și publicate Culturii și Cercetării
privind edificarea monumentelor
de for public
7.32. Lansarea unui program 7.32.1. Elaborarea Programului Decembrie 2020 Program aprobat Ministerul Educației,
de analiză a investițiilor strict de investiții pentru dezvoltarea Culturii și Cercetării
necesare în infrastructura infrastructurii culturale
culturală: muzee, teatre,
biblioteci, săli de spectacole,
galerii, sedii ale uniunilor de
creație
7.33. Elaborarea unui program 7.33.1. Modificarea Legii August 2020 Proiect de lege Ministerul Educației,
de susținere a industriei cinematografiei nr. 116/2014 aprobat de Guvern și Culturii și Cercetării
cinematografice din Republica remis Parlamentului
Moldova și revigorarea rețelei 7.33.2. Elaborarea Octombrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,

107
cinematografice din țară Regulamentului cu privire la aprobată Culturii și Cercetării
finanțarea cinematografiei
7.34. Elaborarea unui cadru Septembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
normativ transparent de aprobată Culturii și Cercetării
încurajare a creațiilor din
domeniul culturii scrise naționale
7.35. Sprijinirea colectivităților 7.35.1. Organizarea acțiunilor Decembrie 2023 15 evenimente Ministerul Educației,
locale privind creșterea capacității locale, naționale și internaționale naționale organizate Culturii și Cercetării
instituționale, bugetare și tehnice în scopul valorificării elementelor
de încurajare, gestiune, protecție incluse în Lista reprezentativă
și promovare a culturii locale și a UNESCO a patrimoniului cultural
patrimoniului cultural local și imaterial al umanității
național 7.35.2. Organizarea concursului Decembrie 2023 30 de proiecte Ministerul Educației,
de proiecte culturale desfășurate culturale finanțate Culturii și Cercetării
de organizațiile necomerciale
7.35.3. Formarea continuă a Decembrie 20 acțiuni realizate Ministerul Educației,
specialiștilor în domeniul artelor 2020-2023 Culturii și Cercetării
profesioniste și a patrimoniului
cultural
7.36. Încurajarea investițiilor Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
private în patrimoniul cultural aprobată Culturii și
imobil Cercetării;
Ministerul
Economiei și
Infrastructurii
7.37. Crearea unui program al Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
egalității de șanse pentru tinerii aprobată Culturii și
proveniți din medii dezavantajate Cercetării;
pentru integrarea socială și Ministerul
financiară a acestora Economiei și
Infrastructurii;
Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecției
Sociale
7.38. Dezvoltarea politicilor de 7.38.1. Reglementarea activității Aprilie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
tineret prin stimularea participării Centrelor de Tineret aprobată Culturii și Cercetării
tinerilor, asigurarea calității 7.38.2. Constituirea Agenției Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
serviciilor de tineret, precum și Naționale pentru Dezvoltarea aprobată Culturii și Cercetări

108
consolidarea capacităților umane Programelor și Activității de
și instituționale în domeniu Tineret
7.38.3. Elaborarea și aprobarea Iunie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
proiectului Strategiei naționale aprobată Culturii și Cercetări
pentru tineret
7.38.4. Dezvoltarea și Decembrie 2023 Consilii de tineret Ministerul Educației,
extinderea Programului de funcționale în 80% Culturii și Cercetării
constituire a Consiliilor APL de nivelul II
Locale/Regionale ale Tinerilor
7.38.5. Dezvoltarea și Decembrie 2023 Centre de tineret Ministerul Educației,
extinderea Programului de funcționale în cel Culturii și Cercetării
Dezvoltare a Centrelor de Tineret puțin 70% APL de
nivelul II
7.38.6. Susținerea inițiativelor Decembrie 4 ediții ale Ministerul Educației,
locale de tineret prin intermediul 202- 2023 Programului Culturii și Cercetării
Programului Capitala Tineretului desfășurate
7.38.7. Susținerea organizațiilor Decembrie Cel puțin 20 de Ministerul Educației,
de tineret prin intermediul 2020 - 2023 organizații finanțate Culturii și Cercetării
Programului anual de granturi anual
7.39. Dezvoltarea și 7.39.1. Modificarea Legii Decembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Educației,
perfecționarea cadrului de politici nr.330/1999 cu privire la cultura aprobat de Guvern și Culturii și Cercetării
în domeniul sportului fizică și sport remis Parlamentului
7.39.2. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2021 Proiect de strategie Ministerul Educației,
proiectului Strategiei Naționale de aprobat Culturii și Cercetării
Dezvoltare a Sportului
7.39.3. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2022 Clasificație Sportivă Ministerul Educației,
Clasificației Sportive Unice a Unică aprobată Culturii și Cercetării
Republicii Moldova pentru anii
2023-2028
7.39.4. Modificarea Hotărîrii Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
Guvernului nr.1552/2002 cu aprobată Culturii și Cercetării
privire la aprobarea normelor
financiare pentru activitatea
sportivă
7.39.5. Instituirea unui Decembrie 2023 Registrul al Ministerul Educației,
mecanism de evidență și control structurilor sportive Culturii și Cercetării
al structurilor sportive existente creat
pe teritoriul Republicii Moldova

109
7.39.6. Modificarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
Regulamentului privind modul de aprobată Culturii și Cercetării
stabilire și de plată a burselor
lunare sportivilor de performanță
(Hotărîrea Guvernului
nr.639/2014)
7.40. Promovarea educației 7.40.1. Susținerea inițiativelor și Decembrie 2020 2 proiecte susținute Ministerul Educației,
sportive și de voluntariat în școli proiectelor de voluntariat în rîndul Culturii și Cercetării
tinerilor
7.40.2. Elaborarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
Regulamentului cu privire la aprobată Culturii și Cercetării
organizarea și funcționarea
cluburilor sportive școlare
7.41. Finalizarea lucrărilor la Iunie 2020 Complex sportiv dat Agenţia Proprietăţii
complexul Arena Chișinău, Aqua în exploatare Publice;
Center & Club de Tenis din Ministerul
municipiul Chișinău Economiei şi
Infrastructurii
7.42. Promovarea sportului de 7.42.1. Organizarea Decembrie, 2020 2 competiții Ministerul Educației,
masă și dezvoltarea de competițiilor internaționale de organizate Culturii și Cercetării
infrastructură sportivă accesibilă anvergură pe teritoriul Republicii
pentru toți cetățenii țării Moldova
7.42.2. Delegarea loturilor Iulie 2020 Ordine de finanțare a Ministerul Educației,
naționale la competiții federațiilor sportive Culturii și Cercetării
internaționale și cantonamente, emise
pentru obținerea cotelor de
calificare către Jocurile Olimpice
de la Tokyo
7.36.3. Renovarea și Decembrie 2023 15 edificii sportive Ministerul Educației,
modernizarea bazei tehnico- renovate/modernizate Culturii și Cercetării
materiale a instituțiilor sportive
7.36.4. Dotarea cu echipament și Decembrie 2023 1500 de sportivi dotați Ministerul Educației,
inventar sportiv a sportivilor de cu echipament sportiv Culturii și Cercetării
performanță
7.43. Dezvoltarea de competiții 7.43.1. Organizarea Decembrie 2020 Campionate naționale Ministerul Educației,
sportive școlare și universitare și Universiadelor Republicane universitare Culturii și Cercetării
a unui spirit competitiv desfășurate la 20 de
constructiv, în special pentru probe sportive

110
elevi și studenți 7.43.2. Desfășurarea Mai 2020 Acțiune sportivă Ministerul Educației,
Spartachiadei Republicane a desfășurată Culturii și Cercetării
Sportului Școlar
7.44. Dezvoltarea şi susținerea, 7.44.1. Desfășurarea Decembrie 2020 50 de Campionate Ministerul Educației,
cu implicarea administrației Campionatelor Republicane la Naționale desfășurate Culturii și Cercetării
publice locale, a practicării toate categoriile de vârstă
continue a activităților fizice şi 7.44.2. Desfășurarea Săptămânii Septembrie 2020 30 de acțiuni sportive Ministerul Educației,
sportive Europene a Sportului de masă desfășurate în Culturii și Cercetării
țară
7.44.3. Desfășurarea Zilei Mai 2020 30 de acțiuni sportive Ministerul Educației,
Sportivului și a Mișcării Olimpice de masă desfășurate în Culturii și Cercetării
țară
7.45. Aprofundarea gradului de 7.45.1. Crearea unei platforme August 2020 Platformă funcțională Cancelaria de Stat
comunicare cu reprezentanții de comunicare și informare a (Biroul relații cu
diasporei și identificarea diasporei. diaspora)
modalităților adiționale de 7.45.2. Crearea Consiliului August 2020 Hotărîre de Guvern Cancelaria de Stat
asistență a concetățenilor noștri Guvern - Diasporă aprobată,
aflați în afara RM Consiliu funcțional
7.45.3. Cartografierea Noiembrie 2020 Studiu realizat Cancelaria de Stat
Asociațiilor din diasporă (Biroul relații cu
diaspora)
7.45.4. Extinderea și certificarea Septembrie Număr de centre Cancelaria de Stat
Centrelor Educaționale din 2020-2023 instituite/certificate (Biroul relații cu
diasporă diaspora);
Ministerul Educației,
Culturii și Cercetării,
ANTEM
7.45.5. Desfășurarea Noiembrie 2023 8 deplasări în diasporă Cancelaria de Stat
Programului „Guvernul mai organizate (Biroul relații cu
aproape de tine” diaspora)
7.45.6. Organizarea la Chișinău August 2023 2 conferințe Cancelaria de Stat
a conferințelor pentru corpul organizate (Biroul relații cu
diplomatic a Republicii Moldova: diaspora)
„Diaspora întâlnește corpul
diplomatic”
7.45.7. Elaborarea și aprobarea Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Cancelaria de Stat
Planului de acțiuni 2020-2021 al aprobată (Biroul relații cu
Strategiei „Diaspora 2025” diaspora)

111
7.45.8. Elaborare și aprobarea Decembrie 2023 Proiect de lege Cancelaria de Stat
proiectului legii diasporei aprobat de Guvern și (Biroul relații cu
remis Parlamentului diaspora)
7.45.9. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2022 Hotărîre de Guvern Cancelaria de Stat
conceptului „Reprezentant al aprobată (Biroul relații cu
BRD în străinătate” diaspora)
7.45.10. Implementarea Decembrie Număr de proiecte Cancelaria de Stat
Programelor Diaspora Acasă 2020-2023 finanțate; (Biroul relații cu
Reușește «DAR 1+3» și Diaspora 4 sub-programe DEH diaspora)
Engagement Hub (DEH) noi conceptualizate și
lansate
7.45.11. Organizarea „Diaspora August Cel puțin 3 forumuri Cancelaria de Stat
Business Forum”, forumurilor 2020, 2022, 2023 organizate (Biroul relații cu
investiționale și promovarea diaspora)
produselor autohtone peste hotare
7.45.12. Crearea și asigurarea Decembrie 2023 3 centre create Cancelaria de Stat
funcționalității Centrelor (Biroul relații cu
Culturale peste hotare Casa diaspora)
Moldovei
7.46. Consolidarea relațiilor 7.46.1. Elaborarea și aprobarea Octombrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
interetnice în Republica Moldova Planului de acțiuni pentru anii aprobată Culturii și
prin crearea condițiilor necesare 2021-2024 privind implementarea Cercetării;
pentru realizarea drepturilor Strategiei de consolidare a Agenția Relații
social-culturale ale minorităților relațiilor interetnice în Republica Interetnice
naționale/etnice Moldova pentru 2017-2027
7.46.2. Elaborarea și aprobarea Noiembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
Planului de acțiuni pentru anii aprobată Culturii și
2021-2024 pentru susținerea Cercetării;
populației de etnie romă Agenția Relații
Interetnice
7.46.3. Elaborarea și aprobarea Martie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Educației,
Programului de stat de studiere a aprobată Culturii și Cercetării
limbii române pentru funcționarii
publici reprezentanți ai
minorităților naționale/etnice
Indicatori de progres:
VIII. SECTORUL AGRAR ȘI INDUSTRIA ALIMENTARĂ  10 Programe sectoriale de dezvoltare aprobate;
 20 puncte rachetare noi cu instalații moderne create către finele anului 2021, 20 puncte

112
rachetare modernizate către finele anului 2023;
 120.0 mii ha a suprafețelor agricole noi protejate către finele anului 2020;
 Majorarea cu 8 mii ha a suprafeţelor cultivate cu soia către finele anului 2020;
 Sporirea 10% a numărului de ferme zootehnice renovate anual;
 Majorarea cu 15% a numărului de capee de animale de prăsilă anual;
 50 beneficiari de subvenții pentru procurarea animalelor de prăsilă şi 75 beneficiari
pentru crearea/renovarea fermelor zootehnice anual;
 Extinderea cu 700 ha a plantațiilor pomicole noi de arbuști fructiferi și căpșun către
finele anului 2023;
 30 Grupuri de Acțiune Locală constituite către finele anului 2021
8.1. Elaborarea și aprobarea 8.1.1 Elaborarea și aprobarea Martie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul
noului Cod funciar noului Cod funciar de Guvern și remis Agriculturii,
Parlamentului Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
8.1.2 Delimitarea competențelor Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Cancelaria de Stat;
de elaborare și de implementare aprobată Ministerul
a politicilor în domeniul relațiilor Agriculturii,
funciare și îmbunătățiri funciare Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
8.2. Eficientizarea sistemului de 8.2.1. Elaborarea proiectului de Februarie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul
asigurări în agricultură și lege privind asigurarea de Guvern şi remis Agriculturii,
majorarea suportului statului subvenționată în agricultură (în Parlamentului Dezvoltării
redacție nou) Regionale şi
Mediului
8.3. Stabilirea unui nou sistem de 8.3.1. Elaborarea și aprobarea Iunie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul
acordare a despăgubirilor în proiectului de lege cu privire la de Guvern şi remis Agriculturii,
agricultură crearea fondurilor mutuale Parlamentului Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
8.4. Eliminarea barierelor 8.4.1. Elaborarea și aprobarea Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
netarifare la exportul produselor Listei fructelor și legumelor aprobată Agriculturii,
agroalimentare supuse controlului de Dezvoltării
conformitate cu cerințele de Regionale şi
calitate Mediului
8.4.2. Modificarea Anexei nr. 1 Februarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
la Hotărîrea Guvernului nr. aprobată Agriculturii,
113
115/2013 privind controlul Dezvoltării
nitraților în produsele de origine Regionale şi
vegetală Mediului
8.4.3. Elaborarea și aprobarea Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului privind aprobată Agriculturii,
procedurile de eliberare a unor Dezvoltării
certificate de către Agenția Regionale şi
Națională pentru Siguranța Mediului
Alimentelor
8.4.4. Modificarea Hotărîrii Septembrie 2020 Hotărâre de Guvern Ministerul Acordul de asociere,
Guvernului nr.1406 /2008 aprobată Agriculturii, Anexa VII,
„Pentru aprobarea Normei Dezvoltării Termen de implementare:
sanitar-veterinare privind Regionale şi Transpune:
clasificarea şi sistemul de Mediului 1.Regulamentul (CE) nr.
etichetare a cărnii de bovine, 1760/2000 (2019)
precum şi a produselor din carne 2.Regulamentul (CE) nr.
de bovine. 1825/2000 (2019)
3.Regulamentul (CE) nr.
1308/2013, care abrogă
Regulamentul (CE) nr.
1234/2007 (2018)
4.Regulamentul (CE) nr.
566/2008 (2019)
8.4.5. Elaborarea și aprobarea Octombrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Cerințelor de calitate pentru aprobată Agriculturii,
produsele din carne Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
8.4.6. Elaborarea și aprobarea Noiembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Cerințelor de calitate pentru aprobată Agriculturii,
produsele apicole Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
8.4.7. Elaborarea și aprobarea Noiembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Cerințelor de calitate pentru pește aprobată Agriculturii,
și produsele din pește Dezvoltării
Regionale şi
Mediului

114
8.5. Simplificarea procedurilor 8.5.1. Elaborarea conceptului Iulie 2020 Concept tehnic Agenția Națională
de certificare fitosanitară pentru tehnic al Registrului de eliberare elaborat pentru Siguranța
exportul produselor horticole a certificatului fitosanitar Alimentelor;
Ministerul
Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale şi
Mediului;
STISC
8.6. Fortificarea/îmbunătățirea 8.6.1. Crearea infrastructurii de Decembrie 2020 Depozit de păstrare a Ministerul
sistemului de testare și păstrare a mostrelor de semințe și mostrelor de semințe Agriculturii,
înregistrare a soiurilor noi de a echipamentelor de testare creat; Dezvoltării
plante necesare Echipamente de Regionale şi
testare achiziționate Mediului;
CSTSC
8.7. Elaborarea cadrului 8.7.1. Modificarea Legii nr. Ianuarie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de Asociere,
legislativ cu privire la agricultura 115/2005 cu privire la producția de Guvern şi remis Agriculturii, Anexa VII,
ecologică agroalimentară ecologică Parlamentului Dezvoltării Termen de implementare:
Regionale şi Transpune:
Mediului Regulamentul (UE)
2018/848, care abrogă
Regulamentul (CE) nr.
834/2007 (2018)
8.7.2. Modificarea Hotărîrii Octombrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Guvernului nr. 149/2006 pentru aprobată Agriculturii,
implementarea Legii cu privire la Dezvoltării
producția agroalimentară Regionale şi
ecologică Mediului
8.7.3. Elaborarea și aprobarea Noiembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului privind aprobată Agriculturii,
procedurile de omologare a Dezvoltării
caietelor de sarcini și verificarea Regionale şi
conformității cu caietul de sarcini Mediului
a produselor agroalimentare cu
denumiri de origine protejate,
indicaţii geografice protejată şi
specialităţi tradiţionale garantate
protejat
8.8. Implementarea tehnologiilor 8.8.1. Extinderea și modernizarea August 2020, 2021; 10 puncte rachetare Ministerul
115
moderne de protecție antigrindină treptată a sistemului de protecție noi create anual; Agriculturii,
antigrindină cu instalarea August 2021; 120.0 mii ha suprafețe Dezvoltării
punctelor rachetare noi cu control agricole noi protejate; Regionale şi
de la distanță Mai 2022, 2023 Cîte 10 puncte Mediului,
rachetare modernizate SSIAAPH
anual
8.9. Consolidarea cadrului 8.9.1. Elaborarea și adoptarea Iulie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de asociere,
legislative și fortificarea structurii noii Legi a zootehniei de Guvern şi remis Agriculturii, Art. 181 și Anexa XVII-B,
administrative a sectorului Parlamentului Dezvoltării Termen de implementare:
zootehnic Regionale şi Transpune:
Mediului 1.Regulamentul (UE) nr.
2016/1012, care abrogă
Directiva (CE) 2009/157,
Directiva (CEE) nr.
88/661, Directiva (CEE)
nr. 89/361, Directiva
(CEE) nr. 90/427,
Directiva 94/28/CE,
Directiva 87/328,
Directiva 90/119,
Directiva 90/118/CEE
(2016, 2017);
2.Decizia 96/510
3.Decizia 84/419/CEE
(2017)
4.Decizia 84/247/CEE
(2019)
5.Decizia 96/78/CE
(2017)
6.Regulamentul (UE) nr.
504/2008 (2017)
7.Decizia 89/506/CEE
(2019)
8.Decizia 2005/379 (2019)
9.Decizia 89/503/CEE
(2017)
10.Decizia 90/258/CEE
(2016)

116
11.Decizia 92/353/CEE
(2019)
12.Decizia 90/254/CEE
(2019)
13.Decizia 90/255/CEE
(2019)
14.Decizia 90/257/CEE
15.Decizia 89/501/CEE
(2019)
16.Decizia 89/502/ CEE
(2017)
17.Decizia 89/504/CEE
(2016)
8.9.2. Crearea autorității Noiembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
responsabile de monitorizarea și aprobată, Agriculturii,
controlul activităților și Autoritate funcțională Dezvoltării
proceselor în sectorul zootehnic Regionale şi
Mediului
8.9.3. Modificarea Legii nr. Martie 2021 Proiect de lege aprobat Ministerul
231/2006 privind identificarea şi de Guvern şi remis Agriculturii
înregistrarea animalelor în Parlamentului Dezvoltării
vederea revizuirii conceptului de Regionale și
identificare și înregistrare a Mediului
animalelor Agenţia Naţională
pentru Siguranţa
Alimentelor
8.9.4. Elaborarea și aprobarea Septembrie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului cadru de aprobată Agriculturii
întreținere a animalelor în Dezvoltării
localități Regionale și
Mediului
Agenţia Naţională
pentru Siguranţa
Alimentelor CALM
8.10. Revitalizarea sectorului 8.10.1. Elaborarea și Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
zootehnic prin subvenționarea din aprobarea Programului Național aprobată Agriculturii,
partea statului a noilor tehnologii de Dezvoltare a Apiculturii în Dezvoltării
și a procurărilor de animale de Republica Moldova pentru anii Regionale şi
prăsilă, cu accent pe producerea 2020-2026 Mediului
117
laptelui și a cărnii 8.10.2. Elaborarea și Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
aprobarea Programului Național aprobată Agriculturii,
de Dezvoltare a sectorului lapte Dezvoltării
pentru anii 2020-2026 Regionale şi
Mediului
8.10.3. Elaborarea și Martie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
aprobarea Programului de aprobată Agriculturii,
dezvoltare a sectorului de Dezvoltării
producere a cărnii pentru anii Regionale şi
2020-2026 Mediului
8.10.4. Elaborarea și Martie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
aprobarea Programului Național aprobată Agriculturii,
de Dezvoltare a sectorului Dezvoltării
Piscicol pentru anii 2020-2026 Regionale şi
Mediului
8.10.5. Elaborarea și Mai 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
aprobarea Programului Național aprobată Agriculturii,
de Dezvoltare a Sectorului de Dezvoltării
Creștere a Ovinelor și Caprinelor Regionale şi
pentru anii 2020-2026 Mediului
8.10.6. Negocierea și lansarea Iulie 2021 Cel puțin 2 proiecte de Ministerul
proiectelor de finanțare pentru finanțare lansate Agriculturii,
dezvoltarea sectorului zootehnic Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
8.11. Revizuirea cadrului 8.11.1. Elaborarea și August 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
normativ și de planificare aprobarea Strategiei de aprobată Agriculturii,
strategică aferent sectorului dezvoltare a sectorului vitivinicol Dezvoltării
vitivinicol și al băuturilor „Vinul Moldovei 2030” Regionale şi
alcoolice Mediului;
Oficiul Național al
Viei și Vinului
8.11.2. Modificarea Legii viei Octombrie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul
și vinului nr. 57/2006 de Guvern şi remis Agriculturii,
Parlamentului Dezvoltării
Regionale şi
Mediului;
Oficiul Național al

118
Viei și Vinului
8.11.3. Modificarea Legii Martie 2021 Proiect de lege aprobat Ministerul
nr.1100/2000 cu privire la de Guvern şi remis Agriculturii,
fabricarea și circulația alcoolului Parlamentului Dezvoltării
etilic și al producției alcoolice și Regionale şi
a Codului contravențional Mediului
8.12. Stimularea integrării 8.12.1. Mărirea suprafețelor Iunie 2020 Suprafață cultivată cu Ministerul
producției vegetale cu producția cultivate cu soia soia extinsă cu circa 8 Agriculturii,
animală pentru valorificarea mii de hectare Dezvoltării
superioară a potențialului agricol Regionale şi
care să asigure consumul intern şi Mediului
reducerea importurilor pe fiecare 8.12.2. Revitalizarea Decembrie 2020 Număr de parteneriate Ministerul
produs în parte segmentului de producere a publice-private pentru Agriculturii,
semințelor și a materialului producerea semințelor Dezvoltării
săditor create Regionale şi
Mediului
8.12.3. Implementarea a doua Septembrie 2020 Proiecte implementate Ministerul
proiecte de PPP la colegiul Agriculturii,
Bratuseni și Selectia Balti Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
8.13. Orientarea investițiilor 8.13.1. Elaborarea și Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
pentru fortificarea lanțului valoric aprobarea Programului de aprobată Agriculturii,
şi a infrastructurii de prelucrare a dezvoltare a horticulturii Dezvoltării
producției agricole şi Regionale şi
modernizarea industriei de Mediului
prelucrare prin crearea unui 8.13.2. Elaborarea și Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
sistem de întreprinderi mici şi aprobarea Programului național aprobată Agriculturii,
mijlocii de procesare, păstrare şi de dezvoltare a culturilor Dezvoltării
ambalare a produselor aromatice și medicinale Regionale şi
agroalimentare Mediului
8.13.3. Elaborarea și Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
aprobarea Programului de aprobată Agriculturii,
dezvoltare și implementare a Dezvoltării
agriculturii conservative Regionale şi
Mediului

119
8.13.4. Elaborarea și Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
aprobarea Normelor privind aprobată Agriculturii,
procedura de elaborare a Dezvoltării
proiectului/planului de Regionale şi
organizare a teritoriului în Mediului
vederea înființării plantațiilor de
culturi pomicole, nucifere, de
arbuști fructiferi și căpșun
8.14. Sporirea competitiviții și 8.14.1. Crearea și renovarea Decembrie 50 unități create și Ministerul
rezilienței sectorului horticol prin infrastructurii pentru producerea 2020-2023 renovate Agriculturii,
cresterea valorii producției și legumelor în teren protejat (sere, Dezvoltării
aprofundarea integrării lanțului solarii, tuneluri) Regionale şi
valoric Mediului,
Agenția de
Intervenție și Plăți
pentru Agricultură
8.14.2. Reînoirea patrimoniului Decembrie 2500 ha de plantații Ministerul
pomicol 2020-2023 înființate; Agriculturii,
2500 ha de plantații cu Dezvoltării
termen de exploatare Regionale şi
depășit defrișate; Mediului;
AIPA
8.14.3. Crearea și dezvoltarea Decembrie 200 unități create și Ministerul
infrastructurii post-recoltare 2020-2023 modernizate Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale şi
Mediului;
AIPA
8.15. Asigurarea unei evidențe 8.15.1 Elaborarea și aprobarea Iunie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
unitare cu privire la categoriiile cadrului normativ ce aprobată Agriculturii,
de folosință a terenurilor și a reglementează funcționalitatea Dezvoltării
mijloacelor de producție Sistemului Informatic Centralizat Regionale şi
agricolă, care ar contribui la Mediului
dezvoltarea agriculturii și buna 8.15.2 Crearea Sistemului Decembrie 2022 Sistem informational Ministerul
utilizare a resurselor Informațional Centralizat creat și lansat Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale şi
Mediului

120
8.15.3 Consolidarea capacităților Septembrie 2023 32 de seminare Ministerul
funcționarilor din cadrul APL de organizate și Agriculturii,
nivelul I privind utilizarea desfășurate Dezvoltării
Sistemului Informațional Regionale şi
Centralizat Mediului
8.16. Întreprinderea măsurilor 8.16.1 Elaborarea conceptului Martie 2020 Hotărîre de Guvern Serviciul
necesare pentru acreditarea şi tehnic al sistemului informațional aprobată Tehnologia
certificarea laboratoarelor de managementul măsurilor sanitar- Informației și
referință din sistemul fitosanitar veterinare (MMSV) si sistemului Securitate
şi sanitaro-veterinar la diverse informațional managementul Cibernetică;
sisteme de management al laboratoarelor (LIMS) Ministerul
calității, în scopul de a fortifica Agriculturii
încrederea partenerilor străini în Dezvoltării
calitatea produselor moldoveneşti Regionale și
Mediului;
Agenţia Naţională
pentru Siguranţa
Alimentelor
8.17. Consolidarea sistemului 8.17.1. Organizarea sesiunilor Decembrie 2020 Număr de producători Ministerul
de consultanță şi extensiune de instruire a grupurilor de agricoli instruiți Agriculturii,
agricolă prin susținerea financiară producători agricoli de către Dezvoltării
de la bugetul de stat prestatorii de servicii selectați Regionale şi
Mediului
8.18. Fortificarea sistemului de 8.18.1. Reorganizarea Iunie 2020 Hotărăre de Guvern Ministerul
cercetare şi învăţămînt agrar şi instituţiilor de învăţămînt aprobată Agriculturii,
adaptarea acestuia la nevoile profesional tehnic, superior, Dezvoltării
agriculturii organizațiilor din domeniul Regionale şi
cercetare-inovare și a serviciilor Mediului
de extensiune rurală din sectorul
agroalimentar
8.19. Creșterea competitivității 8.19.1. Modificarea Legii nr. Ianuarie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul
producției agricole prin susținerea 312/2013 privind grupurile de de Guvern şi remis Agriculturii,
asocierii producătorilor și producători agricoli și asociațiile Parlamentului Dezvoltării
stimularea investițiilor în acestora Regionale şi
agricultura cu valoare adăugată Mediului
înaltă 8.19.2. Elaborarea și aprobarea Mai 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului privind aprobată Agriculturii,
procedura de recunoaștere a Dezvoltării
grupurilor de producători Regionale şi
121
Mediului
8.20. Elaborarea și promovarea 8.20.1. Elaborarea și aprobarea Ianuarie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul
noului Regulament de acordare a Regulamentului cu privire la aprobată Agriculturii,
subvențiilor în agricultură și modul de repartizare a Dezvoltării
mediul rural din FNDAMR mijloacelor Fondului Național de Regionale şi
Dezvoltare a Agriculturii și Mediului
Mediului Rural
8.21. Crearea și funcționarea 8.21.1. Elaborarea și promovarea Iunie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul
grupurilor de acțiune locală cadrului normative cu privire la de Guvern şi remis Agriculturii,
bazate pe principiile Programului Grupul de Acțiune Locală Parlamentului Dezvoltării
LEADER Regionale şi
Mediului
8.21.2. Elaborarea și aprobarea Septembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului privind aprobată Agriculturii,
implementarea Programului Dezvoltării
LEADER Regionale şi
Mediului
8.21.3. Crearea Grupurilor de Decembrie 2021 30 Grupuri de Acțiune Ministerul
Acțiune Locală Locală constituite Agriculturii,
Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
8.22. Protejarea pieței interne a 8.22.1. Modificarea Legii nr. Decembrie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul
produselor autohtone prin 231/2010 cu privire la comerțul de Guvern şi remis Economiei şi
impunerea măsurilor de interior, prin introducerea unei Parlamentului Infrastructurii;
salvgardare a pieței interne cote de raft, destinată producției Ministerul
autohtone, în cadrul rețelelor de Agriculturii,
magazine de țară Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
8.23. Elaborarea și Iulie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
implementarea Programului de aprobată Agriculturii,
fructe în școli, pentru a educa Dezvoltării
consumul sănătos de fructe în Regionale şi
rîndul copiilor Mediului,
Ministerul
Educaţiei, Culturii
şi Cercetării

122
8.24. Consolidarea cadrului 8.24.1 Elaborarea și aprobarea Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
normativ în domeniul sanitar- Cerințelor privind dotarea și aprobată Agriculturii,
veterinar exploatarea unităților autorizate Dezvoltării
pentru deținerea, distribuția și Regionale şi
eliberarea medicamentelor de uz Mediului
veterinar
8.24.2 Modificarea Legii Decembrie 2022 Proiect de lege aprobat Ministerul
nr.221/2007 privind activitatea de Guvern şi remis Agriculturii,
sanitar-veterinară Parlamentului Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
8.25. Consolidarea cadrului 8.25.1 Revizuirea cadrului Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
normativ în domeniul siguranței normativ pentru aducerea aprobată Agriculturii,
alimentelor acestuia în concordanță cu Dezvoltării
prevederile Legii nr. 306/2018 Regionale şi
privind siguranța alimentelor Mediului
8.26. Ajustarea cadrului 8.26.1. Elaborarea și aprobarea Noiembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
normativ în conformitate cu Regulamentului privind aprobată Agriculturii, Anexa nr. XI,
prevederile Legii nr. 209/2016 incinerarea și coincinerarea Dezvoltării Termen de implementare:
privind deșeurile și Legii nr. deșeurilor Regionale şi Transpune:
129/2019 privind subprodusele de Mediului Directiva 2010/75/UE
origine animală și produsele (2018)
derivate care nu sînt destinate 8.26.2. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
consumului uman normelor sanitare-veterinare aprobată Agriculturii, Anexa XXIV-B,
privind subprodusele de origine Dezvoltării Termen de implementare:
animală și a produselor derivate Regionale şi Transpune:
care nu sînt destinate consumului Mediului Regulamentul (UE)
uman nr.142/2011 (2017)
8.27. Asigurarea accesului la 8.27.1. Elaborarea și aprobarea Februarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
apă a producătorilor agricoli Metodologiei privind calculele de aprobată Agriculturii,
gospodărire a apelor în Dezvoltării
agricultură Regionale şi
Mediului
8.27.2. Identificarea și elaborarea Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
unui mecanism privind aprobată Agriculturii,
întreținerea bunurilor comune Dezvoltării
(construcțiile hidrotehnice la Regionale şi
exploatarea lacurilor de Mediului

123
acumulare/iazurilor)
8.28. Prevenirea și stoparea 8.28.1. Elaborarea și aprobarea Noiembrie, 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
eroziunii solului Programului de îmbunătățiri aprobată Agriculturii,
funciare în scopul asigurării Dezvoltării
managmentului durabil al Regionale şi
resurselor de sol. Mediului
Indicatori de progres:
IX. PROTECȚIA MEDIULUI ȘI RESURSELE NATURALE  1 300 ha de fîşii de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă împădurite către finele
anului 2023;
 230 ha de perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole create către finele anului
2023;
 Aproximativ 700 km lungimea digurilor de protecție antiviitură întreținute anual;
 60 mii persoane cu acces la rețelele de aprovizionare cu apă către finele anului 2020;
 9 900 controalele ecologice de stat efectuate anual;
 7 000 controale ecologice de stat asupra agenților economici efectuate anual;
 3 evenimente de promovare a acțiunilor de salubrizare și de implementare a
responsabilității extinse a producătorului (REP)organizate anual;
 18 500 acte permisive eliberate de Agenția de Mediu anual
9.1. Elaborarea noului cadru 9.1.1. Elaborarea și aprobarea Octombrie 2023 Hotărîre de Guvern Ministerul
strategic în domeniul protecției proiectului Strategiei de Mediu aprobată Agriculturii,
mediului și resurselor naturale pentru anii 2024-2030 Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
9.1.2. Elaborarea și aprobarea Februarie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
proiectului Programului de aprobată Agriculturii,
promovare a economiei „verzi” Dezvoltării
pentru anii 2021-2023 Regionale şi
Mediului
9.2. Dezvoltarea și consolidarea 9.2.1. Elaborarea și aprobarea Mai 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de Asociere,
cadrului normativ în domeniul proiectului Legii privind de Guvern şi remis Agriculturii, Anexa XVI,
evaluării impactului de mediu, controlul asupra riscului de Parlamentului Dezvoltării Termen de implementare:
prevenirii și controlului integrat accidente majore care implică Regionale şi Transpune:
al poluării mediului substanțe periculoase Mediului Directiva 2012/18/UE
(2021)
9.2.2. Revizuirea cadrului Noiembrie 2021 Proiect de lege aprobat Ministerul
normativ pentru aducerea de Guvern şi remis Agriculturii,
acestuia în concordanță cu Parlamentului Dezvoltării
prevederile noi ale Legii privind Regionale şi
124
controlul asupra riscului de Mediului
accidente majore care implică
substanțe periculoase (SEVESO)
9.2.3. Elaborarea și aprobarea Noiembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
cadrului normativ secundar aprobată Agriculturii,
pentru implementarea Legii Dezvoltării
privind controlul asupra riscului Regionale şi
de accidente majore care implică Mediului
substanțe periculoase (SEVESO)
9.2.4. Modificarea Legii nr. Octombrie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul
1540/1998 privind plata pentru de Guvern şi remis Agriculturii,
poluarea mediului Parlamentului Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
9.2.5. Elaborarea și aprobarea Noiembrie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de Asociere,
proiectului Legii privind emisiile de Guvern şi remis Agriculturii, Anexa XI,
industriale (prevenirea și Parlamentului Dezvoltării Termen de implementare:
controlul integrat al poluării, Regionale şi Transpune:
autorizarea integrată de mediu) Mediului Directiva 2010/75/UE
(2017, 2018, 2020)
9.2.6. Modificarea cadrului Noiembrie 2022 Proiect de lege aprobat Ministerul
normativ pentru aducerea în de Guvern şi remis Agriculturii,
concordanță cu prevederile noii Parlamentului Dezvoltării
Legi privind emisiile industriale Regionale şi
Mediului
9.2.7. Elaborarea și aprobarea Noiembrie 2022 Hotărîri de Guvern Ministerul
cadrului normativ secundar aprobate Agriculturii,
pentru implementarea noii Legi Dezvoltării
privind emisiile industriale Regionale şi
Mediului
9.2.8. Elaborarea și aprobarea Noiembrie 2022 Hotărîri de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Regulamentului privind aprobate Agriculturii, Art. 375, lit. (f)
etichetarea ecologică a Dezvoltării Transpune:
produselor obținute din resurse Regionale şi Regulamentul nr.66/2010
naturale Mediului
9.2.9. Elaborarea și aprobarea Octombrie 2021 Proiect de lege aprobat Ministerul
proiectului Legii privind de Guvern şi remis Agriculturii,
modificare a unor acte Parlamentului Dezvoltării

125
legislative, (Legea nr. 86/2014, Regionale şi
Legea nr. 851/1996, Legea nr. Mediului
11/2017)
9.3. Gestionarea eficientă și 9.3.1. Elaborarea și aprobarea Septembrie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de Asociere,
cercetarea subsolului proiectului de lege pentru de Guvern şi remis Agriculturii, Anexa XI,
modificarea Codului subsolului Parlamentului Dezvoltării Termen de implementare:
nr. 3/2009 Regionale şi Transpune:
Mediului; Directiva 2006/21/CE
Agenția pentru (2016, 2018)
Geologie și Resurse
Minerale;
Inspectoratul pentru
Protecția Mediului
9.3.2. Elaborarea și aprobarea Iunie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului privind modul de aprobată Agriculturii,
efectuare a expertizei de stat a Dezvoltării
informației geologice cu privire Regionale şi
la subsol Mediului;
Agenția pentru
Geologie și Resurse
Minerale
9.3.3. Elaborarea și aprobarea Iunie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
anexei la Regulamentul privind aprobată Agriculturii,
expertiza de stat a rezervelor de Dezvoltării
substanțe minerale utile Regionale şi
Mediului;
Agenția pentru
Geologie și Resurse
Minerale
9.3.4. Modificarea Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului cu privire la aprobată Agriculturii,
modul de prezentare de către Dezvoltării
beneficiarii subsolului a Regionale şi
rapoartelor privind mişcarea Mediului,
rezervelor de substanţe minerale Agenția pentru
utile (Hotărîrea Guvernului Geologie și Resurse
nr.1131/2016) Minerale

126
9.3.5. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
proiectului hotărîrii Guvernului aprobată Agriculturii, Anexa XI,:
privind gestionarea deșeurilor din Dezvoltării Transpune:
industria extractivă Regionale şi Directiva 2006/21/CE
Mediului; (2020)
Agenția pentru
Geologie și Resurse
Minerale;
Inspectoratul pentru
Protecția Mediului
9.4. Consolidarea 9.4.1. Aprobarea Planurilor de Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
managementului integrat al gestionare a riscului de inundații aprobată Agriculturii, Anexa XI,:
resurselor de apă pe districtele bazinelor Dezvoltării Transpune:
hidrografice (Nistru/ Dunărea- Regionale şi Directiva 2007/60/CE
Prut și Marea Neagră) Mediului (2022)
9.4.2. Crearea mecanismelor de Mai 2020 3 hotărîri de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
implementare a Directivelor UE aprobate Agriculturii, Anexa XI,
în domeniul gestionării resurselor Dezvoltării Transpune:
de apă prin elaborarea și Regionale şi 1.Directiva 91/271/CEE
aprobarea metodologiilor de Mediului (2022)
delimitare a (i) aglomerărilor, (ii) 2.Directiva 91/676/CEE
zonelor sensibile, (iii) zonelor (2019)
vulnerabile la nitrați
9.4.3. Crearea Sistemului August 2020 Sistem informațional Ministerul
Informațional Cadastrul de Stat operațional Agriculturii,
al Apelor Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
9.4.4. Asigurarea calității apelor Februarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
de suprafață prin aprobată Agriculturii,
epurarea/preepurarea eficientă a Dezvoltării
apelor uzate (modificarea Regionale şi
Hotărîrii Guvernului nr. Mediului
950/2013)
9.4.5. Elaborarea și aprobarea Ianuarie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului de organizare și aprobată Agriculturii,
funcționare a Agenției „Apele Dezvoltării
Moldovei” Regionale şi
Mediului
127
9.5. Protecția, administrarea și 9.5.1. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
gestionarea fondului cinegetic și Regulamentelor privind: criteriile aprobată Agriculturii,
piscicol și modul de constituire a fondului Dezvoltării
cinegetic, mecanismul de Regionale şi
atribuire si contractul-tip de Mediului
gestiune a fondului cinegetic,
despăgubirea și modul de
reparare a prejudiciului cauzat de
fauna de interes cinegetic regulile
de vînat și caracteristicile
mijloacelor folosite în cadrul
vînătorii
9.6. Asigurarea protecției 9.6.1. Elaborarea și adoptarea Martie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de Asociere,
biosecurității proiectului de lege privind de Guvern şi remis Agriculturii, Anexele XVI și XXIV-B,
organismele modificate genetic Parlamentului Dezvoltării Transpune:
Regionale şi 1.Directiva 2001/18/CE
Mediului (2015)
2.Decizia 2002/811/CE
(2017)
9.6.2. Elaborarea proiectului de Septembrie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de Asociere,
lege privind utilizarea în de Guvern şi remis Agriculturii, Anexele XVI și XXIV-B,
condițiile de izolare a Parlamentului Dezvoltării Transpune:
microorganismelor modificate Regionale şi Directiva 2001/18/CE
genetic Mediului (2015)

9.7. Extinderea și gestionarea 9.7.1. Elaborarea și aprobarea Martie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul
durabilă a fondului forestier, Codului silvic (redacție nouă) de Guvern şi remis Agriculturii,
vegetației din afara fondului Parlamentului Dezvoltării
forestier și a ariilor protejate de Regionale şi
stat Mediului
9.7.2. Elaborarea și aprobarea Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului de organizare și aprobată Agriculturii,
funcționare a Agenției Dezvoltării
„Moldsilva” Regionale şi
Mediului

9.7.3. Elaborarea și adoptarea Mai 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de Asociere,
proiectului de lege cu privire la de Guvern şi remis Agriculturii, Anexa VII și XXIV-B,
producerea, comercializarea și Parlamentului Dezvoltării Termen de implementare:
128
utilizarea materialului forestier Regionale şi Transpune:
de reproducere Mediului 1.Directiva 1999/105/CE
(2018)
2.Regulamentul (CE) nr.
1597/2002 (2019)
3.Regulamentul (CE) nr.
2301/2002 (2019)
4.Decizia 2008/971/CE
(2018)
5.Decizia 2008/989/CE
(2018)
7. Recomandarea
Comisiei 2012/90/UE
(2018)
9.7.4. Fondarea Parcului Național Decembrie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul
„Nistru de Jos” de Guvern şi remis Agriculturii,
Parlamentului Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
9.8. Consolidarea cadrului 9.8.1. Elaborarea proiectului de Octombrie 2020 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de Asociere,
normativ în domeniul protecției lege privind calitatea aerului de Guvern și remis Agriculturii, Anexa XI, Termen de
aerului atmosferic și schimbări atmosferic Parlamentului Dezvoltării implementare:
climatice Regionale şi Transpune:
Mediului 1.Directiva 2008/50/CE
(2019, 2023)
2.Directiva 2004/107/CE
(2019, 2023)

9.8.2. Aprobarea reglementărilor Iunie 2020 Hotărîri de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
tehnice pentru reducerea aprobate Agriculturii, Anexa XI, Termen de
emisiilor de compuși organici Dezvoltării implementare:
volatile rezultați din depozitarea Regionale şi Transpune:
și distribuția benzinei de la Mediului 1.Directiva 94/63/CE
terminale la stațiile de alimentare (2019)
cu produse petroliere 2.Directiva 2004/42/CE
(2018, 2024)
9.8.3. Stabilirea mecanismului de Mai 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
implementare a măsurilor de aprobată; Agriculturii,

129
adaptare la schimbările climatice Comisie națională Dezvoltării
și atenuare a acestora privind schimbările Regionale şi
climatice instituită Mediului
9.8.4. Stabilirea plafoanelor Octombrie 2021 Hotărîri de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
naționale de emisii pentru aprobate Agriculturii, Anexa XI,
anumiți poluanți atmosferici Dezvoltării Termen de implementare:
Regionale şi Transpune:
Mediului Directiva 2016/2284, care
abrogă Directiva
2001/81/CE (2018, 2020)
9.8.5. Elaborarea proiectului Noiembrie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul
Strategiei de dezvoltare cu emisii aprobată Agriculturii,
reduse a Republicii Moldova Dezvoltării
pînă în anul 2050 Regionale şi
Mediului
9.8.6. Elaborarea proiectului de Septembrie 2023 Proiect de lege aprobat Ministerul Acordul de Asociere,
lege privind gazele fluorurate cu de Guvern și remis Agriculturii, Anexa XII,
efect de seră Parlamentului Dezvoltării Termen de implementare:
Regionale şi Transpune ;
Mediului Regulamentul nr.517
/2014, care abrogă
Regulamentul(CE) nr.
842/2006 (2018)
9.8.7. Elaborarea și aprobarea Octombrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
reglementărilor tehnice privind aprobată Agriculturii, Anexa XI,
limitarea emisiilor de compuși Dezvoltării Termen de implementare:
organici volatili cauzate de Regionale şi Transpune:
utilizarea de solvenți organici în Mediului Directiva 2004/42/CE
anumite vopsele și lacuri și în (2018, 2024)
produsele de refinisare a
autovehiculelor
9.8.8. Elaborarea cadrului Mai 2022 Hotărîri de Guvern Ministerul
normativ secundar pentru Septembrie 2022 aprobate Agriculturii,
implementarea Legii privind Octombrie 2022 Dezvoltării
calitatea aerului atmosferic Regionale şi
Mediului
9.9. Asigurarea managementului 9.9.1. Dezvoltarea mecanismelor Noiembrie 2020 Hotărîri de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
integrat și durabil al deșeurilor și de aplicare a principiului de aprobate Agriculturii, Anexa XI, XVI,

130
substanțelor chimice responsabilitate extinsă a Dezvoltării Termen de implementare:
producătorului (i) pentru Regionale şi Transpune:
deșeurile de ambalaje, baterii și Mediului 1.Directiva 94/62/CE
acumulatori, (ii) cerințele pentru (2015)
depozitarea deșeurilor, (iii) 2.Directiva 2006/66/CE
inclusiv pentru deșeurile de (2013-2014)
bifenili policloruraţi 3. Directiva 1999/31/CE
(2019, 2021)
9.9.2. Elaborarea și aprobarea Septembrie 2021 Hotărîri de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
reglementărilor de implementare aprobate Agriculturii, Art. 87 (d)
a Legii nr.209/2016 (i) privind Dezvoltării Transpune: Regulamentul
deșeurile pentru transferul Regionale şi 1013/2006UE
deșeurilor, (ii) gestionarea Mediului
deșeurilor de anvelope uzate (iii) Agenția de Mediu
și privind uleiurile uzate
9.9.3. Elaborarea și aprobarea Noiembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
proiectului Programului national aprobată Agriculturii, Anexa XI, Termen de
de gestionare a deșeurilor și a Dezvoltării implementare:
programelor regionale similare Regionale şi
Mediului; Transpune:
Agenția de Mediu; Directiva 2008/98/CE
Inspectoratul pentru (2018)
protecția Mediului
9.9.4. Elaborarea și aprobarea Septembrie 2020 Hotărîri de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
cadrului normativ pentru aprobate Agriculturii, Anexa XI și XVI, Termen
transpunerea Regulamentelor UE Dezvoltării de implementare:
în domeniul substanțelor chimice Regionale şi
pentru exportul și importul de Mediului; Transpune:
produse chimice periculoase, Agenția Națională 1.Regulamentul
inregistrarea substanțelor chimice de Reglementare a 649/2012/CE (2017)
șn domeniul substanțelor chimice Activităților 2.Regulamentul
pentru exportul și impor Nucleare și 1907/2006/CE (2018,
Radiologice; 2019)
Inspectoratul pentru
protecția Mediului
9.9.5. Elaborarea și aprobarea Noiembrie 2022 Hotărîri de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
Regulamentelor (i) privind aprobate Agriculturii, Anexa XI și Anexa XVI,
interdicţiile şi restricţiile la Dezvoltării Termen de implementare:
producerea, introducerea pe Regionale şi
131
piaţă, utilizarea şi exportul Mediului; Transpune:
substanţelor chimice, (ii) privind Agenția Națională 1. Regulamentul (CE)
înregistrarea, evaluarea, de Reglementare a nr. 1907/2006(2018,
autorizarea şi restricţionarea Activităților 2019)
substanţelor chimice, (iii) privind Nucleare și 2. Regulamentul
fişa tehnică de securitate, ( iv) Radiologice; nr. 440/2008/CE (2019)
privind stabilirea metodelor de Inspectoratul pentru
testare a substanţelor chimice protecția Mediului
9.9.6. Elaborarea și aprobarea Noiembrie 2023 Hotărîri de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
criteriilor de aplicare a aprobate Agriculturii, Anexa XVI,
principiilor bunei practici de Dezvoltării Termen de implementare:
laborator şi verificarea aplicării Regionale şi Transpune:
acestora la testele efectuate Mediului; 1. Directiva 2004/9/CE
asupra substanţelor chimice, Agenția Națională (2013-2014)
privind inspecţia şi verificarea de Reglementare a 2. Directiva 2004/10/CE
bunei practici de laborator (BPL) Activităților (2015)
Nucleare și
Radiologice
9.9.7. Elaborarea și aprobarea Septembrie Hotărîri de Guvern Ministerul Acordul de Asociere,
cerințelor în domeniul 2023 aprobate Agriculturii, Anexa XI și Anexa XVI,
substanțelor chimice în Dezvoltării Termen de implementare:
conformitate cu Regulamentele Regionale şi Transpune:
UE privind (i) clasificarea, Mediului; 1.Regulamentul
etichetarea și ambalarea Agenția Națională nr. 1272/2008/(CE)
substanţelor și a amestecurilor, de Reglementare a (2018), (2021)
(ii) privind poluanţii organici Activităților 2. Regulamentul (CE)
persistenţi, (iii) privind Nucleare și nr. 850/2004/CE(2013-
detergenţii Radiologice 2014)
3.Regulamentul (CE) nr.
648/2004 (2013-2014)
9.9.8. Crearea condițiilor Decembrie 2022 Proiect de lege aprobat Ministerul
necesare și cadrului normativ de Guvern şi remis Agriculturii,
adecvat pentru implementarea Parlamentului Dezvoltării
conceptului ”waste to energy” în Regionale şi
domenii precum deșeurile solide, Mediului;
apă și canalizare, etc. Ministerul
Economiei și
Infrastructurii

132
Indicatori de progres:
X. DEZVOLTARE REGIONALĂ ȘI PLANIFICARE SPAȚIALĂ Către finele anului 2020:
 15 proiecte investiționale finalizate;
 22 localități cu acces îmbunătățit la serviciu de apă și sanitație;
 95,8 mii persoane cu acces îmbunătățit la apă;
 15,7 mii persoane cu acces la serviciu gestionare a deșeurilor solide îmbunătățit;
 10 mii cetățeni cu acces îmbunătățit la drumuri naționale;
 194miipersoane cu acces la servicii îmbunătățite;
 44,5 km apeduct construit/reabilitat;
Către finele anului 2023:
 proiecte în domeniul eficienței energetice implementate;
 10 proiecte în domeniul aprovizionare cu apă și sanitație implementate
10.1 Îmbunătățirea 10.1.1. Îmbunătățirea cadrului Martie 2020 Cadru normativ Ministerul
guvernanței în domeniul normativ și de funcționare a elaborat și aprobat Agriculturii,
dezvoltării regionale Consiliilor regionale pentru Dezvoltării
dezvoltare Regionale şi
Mediului
10.1.2. Elaborare și aprobarea Iulie 2020 Cadru normativ Ministerul
noului concept (paradigmă) de elaborat și aprobat Agriculturii,
funcționare a politicii de Dezvoltării
dezvoltare regională bazat pe Regionale şi
dezvoltarea economică Mediului
10.1.3. Elaborarea și aprobarea Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
proiectului Strategiei Naționale aprobată Agriculturii,
de Dezvoltare Regională 2021- Dezvoltării
2025 și a Planului de acțiuni Regionale şi
pentru implementarea acesteia Mediului
10.1.4. Elaborarea și aprobarea Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
proiectului Programului de aprobată Agriculturii,
dezvoltare urbană Dezvoltării
Regionale şi
Mediului
10.1.5. Modificarea Legii Decembrie 2020 Proiect de lege Ministerul
nr.438/2006 privind dezvoltarea aprobat de Guvern şi Agriculturii,
regională remis Parlamentului Dezvoltării
Regionale şi
Mediului

133
10.1.6. Modificarea Hotărîrii Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Guvernului nr.127/2008 cu aprobată Agriculturii,
privire la măsurile de Dezvoltării
implementare a Legii privind Regionale şi
dezvoltarea regională în RM Mediului
10.2. Dezvoltarea 10.2.1. Implementarea Decembrie 2020 3 proiecte finalizate, Ministerul
infrastructurii de afaceri în proiectelor investiționale în 3 obiective conectate Agriculturii,
regiuni, asigurarea accesului la domeniul economic la utilități publice, Dezvoltării
servicii și utilități publice 2 construcții finalizate Regionale şi
calitative Mediului
10.2.2. Implementarea Decembrie 2020 1 proiect finalizat, ADR Nord, Centru,
proiectelor investiționale în 1 obiectiv inclus în Sud, UTA Găgăuzia
sporirea atractivității turistice circuitul turistic
10.2.3. Implementarea Decembrie 2020 7 proiecte finalizate; Ministerul
proiectelor investiționale în 44,5 km apeduct Agriculturii,
domeniul aprovizionare cu apă și construit/reabilitat; Dezvoltării
sanitație 1 stație de captare Regionale şi
construită; Mediului
1 stație de epurare
construită;
22 localități cu acces
îmbunătățit la serviciu
de AS;
95837 persoane cu
acces îmbunătățit la
apă
10.2.4. Implementarea Decembrie 2020 3 localități ADR Nord, Centru,
proiectelor investiționale în beneficiare; Sud, UTA Găgăuzia
domeniul drumuri regionale și 6 km de drum
locale construit capital;
10 mii cetățeni cu
acces îmbunătățit la
drumuri naționale
10.2.5. Implementarea Decembrie 2020 1 proiect finalizat; Ministerul
proiectelor investiționale în 3 localități Agriculturii,
domeniul de gestionare a beneficiare; Dezvoltării
deșeurilor solide 15700 populație cu Regionale şi
acces la serviciu Mediului
134
îmbunătățit;
2 autospeciale
10.2.6. Implementarea Decembrie 2020 3 proiecte finalizate, ADR Nord, Centru,
proiectelor investiționale în 3 clădiri publice Sud, UTA Găgăuzia
domeniul eficiența energetică a renovate;
clădirilor publice 194090 cetățeni cu
acces la servicii
îmbunătățite
10.2.7. Selectarea proiectelor Decembrie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul
pentru finanțare din Fondul aprobată Agriculturii,
Național pentru Dezvoltare Dezvoltării
regională Regionale şi
Mediului
10.2.8. Implementarea Decembrie 2023 8 proiecte în Ministerul
proiectelor finanțate de Uniunea domeniul eficienței Agriculturii,
Europeană energetice (EE) Dezvoltării
implementate; Regionale şi
10 proiecte în Mediului;
domeniul ADR Nord, Centru,
aprovizionare cu apă Sud, UTA Găgăuzia
și sanitație (AAS)
implementate
10.3. Îmbunătățirea 10.3.1. Elaborarea proiectului Iulie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
guvernanței în domeniul Regulamentului privind aprobată Agriculturii,
amenajării teritoriului conținutul-cadru al Planului de Dezvoltării
Amenajare a Teritoriului Regionale şi
Național (PATN) Mediului
10.3.2. Elaborarea proiectului Septembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentul privind conținutul- aprobată Agriculturii,
cadru, principiile metodologice Dezvoltării
de elaborare și actualizare, Regionale şi
avizare și aprobare a Planului Mediului
Regional de Amenajare a
Teritoriului (PRAT) și Planului
Local de Amenajare a
Teritoriului (PLAT)
10.3.3. Modificarea unor acte Octombrie 2021 Proiect de lege Ministerul
normative (Legea nr. 1350/2000; aprobat de Guvern şi Agriculturii,

135
Legea nr.835/1996; Legea nr. remis Parlamentului Dezvoltării
436/2006) Regionale şi
Mediului
10.3.4. Modificarea Martie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul
Regulamentului-cadru privind aprobată Agriculturii,
activitatea organelor locale de Dezvoltării
arhitectură şi urbanism (Hotărîrea Regionale şi
Guvernului nr. 499/2000) Mediului
10.4. Implementarea 10.4.1. Elaborarea și aprobarea Ianuarie 2020 Cadru normativ Ministerul
prevederilor Legii privind Instrucțiunii privind elaborarea elaborat și aprobat Agriculturii,
principiile urbanismului și secțiunii specializate „Apă și Dezvoltării
amenajării teritoriului nr. sanitație” a Planului de Regionale şi
835/1996 și inițierea elaborării Amenajare a Teritoriului Mediului
proiectului secțiunii specializate Național (PATN)
„Apă și sanitație” a Planului de 10.4.2. Inițierea elaborării Noiembrie 2020 Concurs organizat și Ministerul
amenajare a teritoriului național proiectului secțiunii specializate desfășurat pentru Agriculturii,
(PATN) „Apă și sanitație” a Planului de achiziția contractului Dezvoltării
amenajare a teritoriului național de elaborare a Regionale şi
(PATN) documentului Mediului
10.5. Dezvoltarea Sistemului 10.5.1. Crearea Sistemului Decembrie 2020 Bază de date Biroul Național de
Informational Geografic în Informational Geografic (GIS) la geospațială în Statistică;
statistica oficială a Republicii nivel de puncte de adresă statistică creată Agenția Relații
Moldova Funciare și
Cadastru;
Agenția Servicii
Publice
10.5.2. Crearea Registrului Septembrie 2021 Registru al unităților Biroul Național de
unităților statistice georeferențiat statistice Statistică;
georeferențiat creat Agenția Relații
Funciare și
Cadastru;
Agenția Servicii
Publice
10.5.3. Crearea geoportalului Decembrie 2022 Geoportal statistic Biroul Național de
statistic creat Statistică;
Agenția Relații
Funciare și
Cadastru;

136
Agenția Servicii
Publice
Indicatori de progres:
XI. SECURITATE ȘI APĂRARE  100% capabilități militare critice instruite, evaluate și declarate pregătite;
 Cel puțin 2 rotații a contingentelor militare în misiuni/operații internaționale asigurate
anual;
 20 acte normative și documente de politici elaborate, ajustate și aprobate;
 Pachetul social al militarilor îmbunătățit cu cel puțin 30% comparativ cu anul 2017;
 Cel puțin 7 obiective de infrastructură militară și socială renovate anual
11.1. Transformarea sectorului 11.1.1. Aprobarea Planului de Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Apărării;
de securitate și apărare în dezvoltare a capabilităților aprobată Ministerul
conformitate cu interesele militare ale Armatei Naționale pe Finanțelor;
naționale ale Republicii Moldova, termen lung (2020-2030) Ministerul
în baza principiului neutralității Economiei și
permanente și a noilor provocări Infrastructurii
la adresa securității naționale, 11.1.2. Ajustarea prevederilor Martie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Apărării
regionale și globale legale cu privire la modul de aprobată
îndeplinire a serviciului militar
11.1.3. Elaborarea programelor Decembrie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul Apărării;
și proiectelor de stat privind aprobată Ministerul
înzestrarea și dotarea pe termen Finanțelor;
lung a Armatei Naționale și Ministerul
demararea acestora Economiei și
Infrastructurii
11.1.4. Dezvoltarea treptată a Decembrie 2023 Număr de structuri și Ministerul Apărării
Armatei Naționale conform subunități pregătite Ministerul
noului model al structurii de anual
forță.
11.2. Actualizarea 11.2.1. Actualizarea Strategiei 6 luni de la Hotărîre de Guvern Ministerul Apărării;
documentelor de politici în Naționale de Apărare aprobarea Strategiei aprobată autoritățile
domeniul securității și apărării Securității Naționale administrației
naționale în contextul realizării publice centrale
unei politici de securitate 11.2.2. Actualizarea Strategiei 6 luni de la Hotărîre de Guvern Ministerul Apărării
echilibrate Militare aprobarea Strategiei aprobată
Naționale de
Apărare
11.2.3. Evaluarea și actualizarea Decembrie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul Apărării
Planului de dezvoltare a aprobată
137
capabilităților militare ale
Armatei Naționale pe termen
lung 2030
11.2.4. Elaborarea și aprobarea Martie 2021 Concepție aprobată Ministerul Apărării
proiectului Concepției privind
recrutarea resurselor umane în
cadrul Armatei Naționale,
inclusiv prin analiza procedurilor
de recrutare din perspectiva non-
discriminării și egalității de gen
11.3. Dezvoltarea 11.3.1. Elaborarea și aprobarea Iunie 2020 Hotărârea de Guvern Ministerul Apărării
mecanismelor de planificare și proiectului Concepţiei de aprobată
reacție rapidă (early warning) în supraveghere a spaţiului aerian al
domeniul securității și apărării Republicii Moldova şi a planului
naționale; întărirea sistemelor de de implementare a acesteia
management și monitorizare în 11.3.2. Crearea Registrului de Decembrie 2023 Registru creat și pus Ministerul Apărării
timp real a situațiilor de criză Stat al Resurselor de Apărare în aplicare
(mobilizare)
11.3.3. Elaborarea și aprobarea Octombrie 2021 Hotărîrea de Guvern Ministerul
Planului de mobilizare a aprobată Economiei și
economiei naționale Infrastructurii
Ministerul
Finanțelor
Ministerul Apărării
Ministerul
Afacerilor Interne
autoritățile
administrației
publice centrale
11.4. Reevaluarea 11.4.1. Modificarea Legii nr. Decembrie 2020 Proiect de lege Ministerul Apărării
competențelor organelor 618/1995 și Legii nr. 619/1995 aprobat de Guvern şi
securității statului prin definirea privind organele securității remis Parlamentului
clară a atribuțiilor, evitarea statului
dublărilor de competențe și
creșterea abilităților de anticipare
a riscurilor de securitate
11.5. Eficientizarea procesului Decembrie 2020 Cadru normative Ministerul Apărării;
decizional în cadrul guvernării elaborate și aprobat Ministerul

138
sistemului de securitate și apărare Afacerilor Interne;
națională; extinderea Ministerul
transparenței decizionale și Finanțelor
financiare a instituțiilor din
sectorul de securitate și apărare
11.6. Îmbunătățirea cadrului 11.6.1. Modificarea cadrului Iunie 2020 Proiect de lege Ministerul Apărării
legal privind protecția socială a normativ privind statutul aprobat de Guvern şi
militarilor, a colaboratorilor militarilor (Legea 162/2005, remis Parlamentului
organelor securității statului și Legea nr.1244/2002, Legea
familiilor acestora, a veteranilor nr.1245/2002, Legea nr.52/2007)
Forțelor Armate și a
participanților la conflictele
militare
11.7. Asigurarea măsurilor de 11.7.1. Dezvoltarea proiectelor Iunie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul Apărării
creștere a calității vieții, de de parteneriat public-privat în aprobată;
protecție socială și de vederea creării fondului locativ 2 parteneriate public-
îmbunătățire a condițiilor de pentru militarii Armatei private inițiate
serviciu în cadrul organelor Naţionale
sistemului de securitate și apărare 11.7.2. Elaborarea și aprobarea Iunie 2021 Hotărîre de Guvern Ministerul Apărării
națională cadrului normativ privind aprobată
asigurarea cu spațiu locativ a
militarilor Armatei Naționale
11.8. Dezvoltarea 11.8.1. Realizarea inițiativei de Decembrie Număr de programe și Ministerul Apărării
parteneriatelor bilaterale și consolidare a capacității de 2020 -2023 proiecte de asistență
multilaterale în domeniul apărării apărare (DCBI) și a programelor/ aprobate
și securității naționale cu proiectelor de asistență externă
partenerii strategici ai Republicii 11.8.2. Dezvoltarea capacității Decembrie Număr de programe și Ministerul Apărării
Moldova în baza principiului de apărare prin implementarea 2020-2023 proiecte de asistență
neutralității permanente proiectelor și programelor tehnică și instruire
bilaterale de asistență tehnică și realizate
instruire.
11.8.3. Pregătirea profesională a Decembrie Număr de subunități Ministerul Apărării
militarilor la exerciții 2020-2023 militare detașate la
multinaționale desfășurate în țară exerciții
și peste hotarele acesteia
11.8.4. Instruirea și pregătirea Decembrie Număr de personal Ministerul Apărării
personalului militar și civil în 2020-2023 instruit
domeniul securități și apărării la

139
cursuri, seminare, conferințe,
ateliere de specialitate organizate
peste hotarele țării
11.8.5. Lansarea și August 2020 Program lansat Ministerul Apărării
implementarea Programului de
Pregătire Profesională (PDP) a
personalului civil din cadrul
sectorului de securitate și apărare
11.9. Îmbunătățirea 11.9.1. Sensibilizarea opiniei Decembrie Materiale Ministerul Apărării;
capacităților de informații, publice privind riscurile și 2020-2023 promoționale plasate Ministerul
contrainformații și securitate în amenințările de securitate și pe paginile web a Afacerilor Interne;
cadrul noilor media și tehnologii promovarea culturii de securitate instituțiilor; Ministerul Justiției
de comunicare prin cooperarea cu mass-media și Informații diseminate
societatea civilă către mass-media
11.9.2. Consolidarea și Decembrie Sistemul de protecție Ministerul Apărării;
perfecționarea sistemului de 2020-2023 informațională a
protecție a informațiilor atribuite Ministerului Apărării
la secret de stat consolidat și
perfecționat
11.10. Dezvoltarea capacităților 11.10.1.Consolidarea Septembrie 2020 Analiză efectuată; Ministerul
de asigurare a securității mecanismului de aplicare a Cadrul normativ Economiei şi
informaționale, cibernetice și de Cerințelor minime obligatorii de modificat, după caz Infrastructurii,
comunicare strategică a securitate cibernetică de către Agenția de
Republicii Moldova autoritățile publice centrale, Guvernare
urmare a auditului efectuat în Electronică
cadrul acestora
11.10.2.Implementarea echipelor August 2020 Acte normative Serviciul Tehnologia
mobile de intervenție în cazul privind funcționarea Informației și
atacurilor cibernetice asupra echipelor mobile de Securitate
infrastructurii IT al instituțiilor intervenție în cazul Cibernetică;
publice atacurilor cibernetice Agenția de
asupra infrastructurii Guvernare
IT al instituțiilor Electronică
publice aprobate
11.10.3.Dezvoltarea Serviciului Noiembrie 2022 Sediul Serviciului 112 Ministerul
Național Unic pentru apeluri de dat în exploatare; Economiei şi
urgență 112 prin: Număr de parteneri Infrastructurii
- Darea în exploatare a sediului pentru extinderea SIA

140
Serviciului 112; 112 identificaţi;
- Extinderea SIA 112 până la Număr de dispecerate
echipele de intervenţie în teren; a serviciilor speciale
- Implementarea modelului de urgenţă colocate
EENA
11.10.4.Crearea Centrului Decembrie Hotărîri de Guvern Serviciul Tehnologia
național de reacție la incidente de 2020-2023 aprobate; Informației și
securitate cibernetică ca punct Centrul național de Securitate
unic de raportare a incidentelor reacție la incidente de Cibernetică;
de securitate cibernetică pentru securitate cibernetică Cancelaria de Stat;
autorităţile publice competente şi funcţional Ministerul
persoanele fizice şi juridice, Finanţelor;
precum şi elaborarea cadrului Ministerul
normativ relevant Economiei şi
Infrastructurii
11.10.5.Crearea Centrului de Septembrie 2020 Centru de Reacție la Ministerul Apărării,
Reacție și Răspuns la Incidente Incidente Cibernetice Serviciul Tehnologia
Cibernetice a Armatei Naționale funcțional Informației și
Securitate
Cibernetică
11.10.6.Elaborarea proiectului de Noiembrie 2021 Proiect de lege Ministerul
lege privind securitatea rețelelor aprobat de Guvern și Economiei şi
și sistemelor informaționale remis Parlamentului Infrastructurii,
Agenția de
Guvernare
Electronică
11.11. Eficientizarea utilizării 11.11.1.Implementarea Octombrie 2020 Echipament de Ministerul Apărării
capacităților comune regionale de Programului privind Schimbul de interconectare
control și apărare a spațiului Date despre Situaţia Aeriană achiziţionat,
aerian național dintre Republica Moldova, Sistemul configurat şi
România şi NATO testat
11.12. Asigurarea participării 11.12.1.Asigurarea paricipării Decembrie Număr de contingente Ministerul Apărării
Armatei Naționale la misiunile anuale și rotației contingentului 2020-2023 detașate
internaționale de pacificare, cu Armatei Naționale în misiunea de
respectarea principiului menținere a păcii din Kosovo
neutralității permanente (KFOR)
11.12.2.Pregătirea și detașarea Decembrie Număr de ofițeri Ministerul Apărării
anuală a ofițerilor de stat major și 2020-2023 detașați

141
observatorilor militari în misiuni
internaționale de menținere a
păcii sub egida ONU și OSCE
11.12.3.Pregătirea și detașarea Decembrie Număr de ofițeri Ministerul Apărării
anuală a ofițerilor de stat major și 2020-2023 detașați
de instruire în misiuni
internaționale de menținere a
păcii sub egida UE
11.12.4.Valorificarea Iunie 2022 Hotărîre de Guvern Ministerul Apărării
oportunităților de extindere a aprobată
participării Armatei Naționale cu
contingente militare în misiuni
internaționale de menținere a
păcii sub egida ONU
11.12.5.Valorificarea Decembrie 2020 Număr de misiuni Ministerul Apărării;
oportunităților de extindere a PSAC la care a Ministerul
participării reprezentanților RM participat Republica Afacerilor Interne;
în operațiunile și misiunile de Moldova Ministerul Justiției;
PSAC ale UE Procuratura
Generală;
Ministerul
Afacerilor Externe și
Integrării Europene
11.12.6.9.12.6. Pregătirea și Decembrie Număr de persoane Ministerul Apărării
detașarea anuală a personalului 2020-2023 pregătire și detașate
militar în Misiunea de menținere
a păcii în Zona de Securitate
11.13. Dezvoltarea 11.13.1.Optimizarea și Iunie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Apărării
capabilităților militare critice reorganizarea capabilităților aprobată
necesare asigurării apărării medico-militare ale Ministerului
naționale Apărării
11.13.2.Pregătirea și evaluarea Septembrie Număr de subunități Ministerul Apărării
subunităților declarate la nivel 2020, 2022, 2023 pregătite și evaluate
internațional conform
Conceptului Capabilităților
Operaționale (OCC)
11.13.3.Realizarea anuală a Decembrie Loturi de echipament Ministerul Apărării
achizițiilor de echipamente 2020-2023 procurate

142
militare (armament și muniții)
inclusiv cu suportul partenerilor
externi
11.13.4.Consolidarea Decembrie Număr de subunități Ministerul Apărării
capabilităților militare critice a 2020-2023 consolidate și
Armatei Naționale, inclusiv prin evaluate
recondiționarea, modernizarea și
dotarea anuală a subunităților cu
tehnică militară și armament
11.13.5.Modificarea actelor Decembrie 2020 Hotărîre de Guvern Ministerul Apărării,
normative privind administrarea aprobată Agenția Proprietății
terenurilor destinate apărării Publice
naționale
11.13.6.Pregătirea rezervei active Septembrie Hotărîri de Guvern Ministerul Apărării
a Forțelor Armate la exerciții și 2020-2023 aprobate;
antrenamente de mobilizare Cel puțin 4 exerciții
desfășurate
11.14. Asigurarea condițiilor de 11.14.1.Realizarea proiectelor Decembrie Număr de proiecte Ministerul Apărării
păstrare, a siguranței și a privind managementul stocurilor 2020-2023 demarate/
integrității armamentului și de armament ușor, armelor de realizate
patrimoniului militar calibru mic și muniții inclusiv cu
suportul partenerilor externi
Indicatori de progres:
XII. REINTEGRAREA ȚĂRII • 4 declarații ale Consiliului Ministerial al OSCE cu privire la negocierile în procesul de
reglementare transnistreană aprobate;
• 4 programe ale activităților de reintegrare a țării aprobate și implementate;
• Problemele a 8 școli cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană soluționate;
• Cel puțin 1000 de persoane ale căror drepturi au fost încălcate în regiunea transnistreană
asistate și susținute întru restabilirea drepturilor lezate
12.1 Intensificarea cooperării 12.1.1. Activizarea consultărilor Decembrie 2021 Poziții comune Cancelaria de Stat
cu partenerii internaționali în cu mediatorii și cu observatorii convenite (Biroul politici de
formatul „5+2” pentru formarea din negocieri în vederea agreării reintegrare);
consensului privind formula de unei abordări comune vizavi de Ministerul
reintegrare a țării modelul de reglementare Afacerilor Externe și
Integrării Europene

143
12.1.2. Sporirea eforturilor întru Noiembrie 2020 Dialog pe subiecte Cancelaria de Stat
inițierea discuțiilor în formatul politice inițiat, (Biroul politici de
,,5+2” pe agenda politică și Aspecte din cele 3 reintegrare)
mișcarea paralelă pe toate coșuri abordate
coșurile agreate în negocieri
12.1.3. Aprobarea la reuniunile Decembrie 2020 - Declarație Cancelaria de Stat
anuale ale Consiliului Miniștrilor 2023 ministerială aprobată (Biroul politici de
Afacerilor Externe ai statelor anual reintegrare);
participante la OSCE a Ministerul
Declarației cu privire la Afacerilor Externe și
negocierile în procesul de Integrării Europene
reglementare transnistreană
12.2 Aprofundarea cooperării 12.2.1. Fortificarea dialogului cu Iunie 2020 Cooperare Ministerul
cu Ucraina, inclusiv în Ucraina în vederea sincronizării consolidată; Afacerilor Externe și
managementul comun al pozițiilor pe tematica Vizite și întrevederi Integrării Europene;
frontierei transnistreană și identificării unor oficiale organizate; Cancelaria de Stat
soluții viabile la problemele Poziții comune și (Biroul politici de
conexe acesteia opțiuni de soluționare reintegrare);
a problemelor agreate Ministerul
Afacerilor Interne;
Ministerul
Finanțelor
12.3 Identificarea și 12.3.1. Aprobarea și Iunie 2020-2023 Programe anuale Cancelaria de Stat
implementarea unor noi proiecte implementarea Programului aprobate; (Biroul politici de
cu caracter social-economic anual al activităților de Alocații bugetare reintegrare);
menite să contribuie la reintegrare a țării prevăzute; Ministerul
armonizarea relațiilor dintre părți Nrumărul proiectelor Finanțelor
implementate anual
12.3.2. Continuarea cooperării Septembrie 2022 Parteneriate Cancelaria de Stat
cu UE și partenerii internaționali aprofundate; (Biroul politici de
întru realizarea noilor inițiative Proiecte de dezvoltare reintegrare);
de promovare a măsurilor de aprobate și realizate Ministerul
consolidare a încrederii și de Afacerilor Externe şi
proiecte umanitare, sociale și de Integrării Europene
infrastructură în Zona de
securitate și regiunea
transnistreană
12.4 Extinderea serviciilor 12.4.1. Asigurarea înregistrării și Iunie 2021 Cadru normativ Ministerul Acordul de Asociere,
144
publice pentru locuitorii din documentării la subdiviziunile elaborat și aprobat Afacerilor Interne; Art.8, aliniat (2).
stînga Nistrului și apărarea teritoriale ale autorităților Ministerul
drepturilor omului naționale competente a Economiei și
vehiculelor conduse de cetăţeni ai Infrastructurii;
Republicii Moldova, cu Agenţia Servicii
domiciliul în regiunea Publice;
transnistreană Cancelaria de Stat
(Biroul politici de
reintegrare)
12.4.2. Lărgirea spectrului de Decembrie 2022 Număr de locuitori Autoritățile
servicii publice naționale în documentați cu acte administrației
vederea documentării și de model național; publice centrale
soluționării problemelor cu care Servicii publice
se confruntă cetățenii Republicii calitativ prestate și
Moldova cu domiciliul în probleme actuale
regiunea transnistreană soluționate
12.4.3. Soluționarea August 2022 Măsuri de intervenție Autoritățile
dificultăților întâmpinate în realizate administrației
regiunea transnistreană de către publice centrale
agenții economici și instituțiile de
învățămînt, ce activează conform
cadrului legal în vigoare
12.4.4. Acordarea asistenței Februarie 2023 Categorii de drepturi Cancelaria de Stat
necesare persoanelor a căror și libertăți (Biroul politici de
drepturi sunt limitate sau fundamentale reintegrare);
încălcate în regiunea restabilite și protejate Ministerul Justiției;
transnistreană Ministerul
Afacerilor Interne;
Ministerul
Afacerilor Externe şi
Integrării Europene;
Oficiul Avocatului
Poporului

145

S-ar putea să vă placă și