Densitatea urinei (greutatea specifica)

Masoara capacitatea rinichiului de a concentra urina. Testul compara densitatea urinei fata de
densitatea apei distilate, care are greutatea specifica 1.0002.
Testul detecteaza concentratia de ioni din urina; in prezenta cationilor protonii sunt eliberati de
un agent complex si produc o schimbare a culorii pe strip.
Densitatea urinara este dependenta de cantitatea de fluide ingerata de pacient, dar poate fi
influentata si de alti factori cum ar fi: transpiratii abundente, efectul temperaturilor scazute,
agenti diuretici activi (cafea si alte substante), astfel ca se pot intalni variatii foarte mari ale
densitatii urinare (1.000-1.040) chiar si la persoanele sanatoase4.
In general, densitatea variaza invers proportional cu cantitatea de urina excretata; in anumite
conditii aceasta relatie nu este valabila: diabet (volum si densitate urinara crescute),
hipertensiune (volum normal, densitate scazuta), boala renala cronica incipienta (volum crescut,
densitate scazuta)2.
Conditiile patologice in care se modifica densitatea sunt asociate cu alterarea capacitatii
rinichiului de a dilua sau concentra urina:
• Densitate >1.022 (hiperstenurie): proteinurie, nefroze, diabet, pierderi excesive de apa
(transpiratii abundente, stari febrile, varsaturi, diaree), stres chirurgical (secretie crescuta de
ADH), insuficienta cardiaca congestiva, toxemie de sarcina1;2;7.
• Densitate <1.015 (hipostenurie): aport excesiv de apa, diabet insipid, glomerulonefrite
(densitatea poate fi scazuta, cu volum de urina scazut), pielonefrite cronice (alterarea tubulara
afecteaza capacitatea rinichiului de a concentra urina)1;2;7.
• Rinichiul sclerotic elimina o urina cu densitate aproape constanta (1.009-1.011) – izostenurie1;7.