Capitolul I

INVESTIŢIILE STRĂINE: CONCEPT ŞI FORME DE

MANIFESTARE

1.1. Conceptul de investiţie străină

O componentă dinamică a procesului de integrare regională şi

globalizare a economiei mondiale o constituie investiţiile străine care, în
perioada ultimilor trei patru decenii, au exercitat un puternic impact asupra
creşterii economice, dinamicii comerţului exterior, şi orientării structurilor de
producţie din toate ţările lumii.
În prezent, nu există o definiţie a termenului de investiţie consacrată şi
acceptată pe plan internaţional.
Cu ocazia desfăşurării lucrărilor de pregătire a Convenţiei Băncii
Mondiale pentru reglementarea diferendelor dintre state referitoare la investiţii
a fost propusă definiţia următoare: „investiţia înseamnă orice contribuţie în
bani sau în alte bunuri care au valoare economică, pentru o perioadă
nedeterminată sau, dacă perioada este determinată, pentru nu mai puţin de 5
ani1”. Ulterior această definiţie nu a fost adoptată în cadrul Convenţiei amintite,
semnată la 19 martie 1965, la Washington. Prin urmare ea nu a intrat în
practică.
Conceptul de investiţii, în sens general, capătă diferite accepţiuni în
funcţie de obiectul, natura, durata şi modalităţile de finanţare şi de stabilire a
eficienţei acestora. În viziunea cunoscutului economist englez, John Maynard
Keynes, investiţia constituie actul economic fundamental care determină o
creştere a venitului global de aşa natură încât să decurgă din el o creştere a
economisirii dorite corespunzătoare injecţiei iniţiale realizate2.
Abordată într-o altă accepţiune, investiţia reprezintă sacrificiul unei părţi
din consumul prezent pentru un (posibil şi incert) consum viitor, care se doreşte
a fi mai mare3.
Investiţiile reprezintă factorul fundamental în sporirea atât a producţiei,
cât şi a consumului, influenţând simultan cererea şi oferta. În procesul
economic, investiţiile joacă un dublu rol:

1
World Bank Convention Materials - 1996, vol 2, p. 623.
2
John Maynard Keynes - Teorie generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzilor şi a banilor, Ed.
Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 130.
3
Munteanu C., Vâslan C. - Investiţii internaţionale, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1995, p. 1.

5
 agenţii economici prin activitatea investiţională urmăresc ca prin creşterea
capacităţilor productive să sporească oferta de bunuri şi servicii, şi pe
această bază să realizeze venituri suplimentare;
 prin implementarea unui proiect de investiţii se creează o cerere
suplimentară în sectoarele conexe din amonte şi din aval, mărindu-se
veniturile agenţilor economici implicaţi şi crescând gradul de ocupare a
forţei de muncă.
În sens strict economic, investiţiile reprezintă procesul producerii şi
acumulării de capital4. Investiţia constă în cumpărarea de proprietăţi, acţiuni,
obligaţiuni sau depunerea de bani la instituţii financiare în scopul asigurării
unui venit (dobândă, dividend, etc.) şi unei creşteri de capital şi profit.
Literatura economică de specialitate are în patrimoniul său o mulţime de
definiţii care, în esenţă, reflectă în linii mari cam acelaşi lucru. Astfel,
investiţia, tratată la nivel de concept, se caracterizează prin
următoarele elemente: resursele destinate realizării proiectului respectiv;
profitul ca scop al investiţiei; timpul ce are în vedere intervalul dintre
momentul investirii şi momentul obţinerii rezultatelor şi riscul, ca expresie a
naturii deciziei economice.
Conceptul de investiţii străine include pe lângă cele trei elemente
enumerate anterior şi pe cel de extraneitate, fapt care se observă din definiţiile
date acestui termen de diferiţi autori.
Mircea Costin precizează în Dicţionarul de drept internaţional al
afacerilor că “investiţia externă este denumirea generică dată operaţiunilor de
plasare a mijloacelor financiare în activităţi economice pe termen lung în
străinătate. Investiţiile externe pot fi directe şi de portofoliu”1.
Într-o variantă sintetică, prin investiţii externe (străine) înţelegem acele
investiţii rezultate din tranzacţiile internaţionale, cărora le este propriu un
element de extraneitate şi care constau în plasamente de capital, sub formă de
active reale (clădiri, echipamente industriale, mijloace de transport etc.) sau
financiare (acţiuni, obligaţiuni, plasamente bancare), în scopul asigurării unui
venit şi unei creşteri.
Formele concrete prin care o firmă poate realiza o investiţie
internaţională sunt:
 construirea pornind de la zero a unei societăţi comerciale sau
înfiinţarea unei filiale în străinătate (greenfield investment);
 cumpărarea de acţiuni şi/sau obligaţiuni de pe o piaţă străină sau
emise de o firmă din altă ţară;
 participarea cu capital investiţional la înfiinţarea unei societăţi mixte
în străinătate;
 reinvestirea profiturilor obţinute dintr-un obiectiv realizat în
străinătate în vederea extinderii şi dezvoltării acestuia;
 preluarea unei firme străine sau fuzionarea cu o astfel de firmă;

4
Creţoiu Ghe., Cornescu V., Bucur I. - Economie Politică, Ed. Şansa, Bucureşti, 1993, p. 229.
1
Mircea N. Costin, Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol II, Ed. Lumina
Lex, Cluj Napoca 1996, p. 183

6
  acordarea de credite financiare unor agenţi economici dintr-o altă
ţară, sau unor agenţi economici străini ce operează pe propria piaţă;
 încheierea de contracte internaţionale de leasing şi franchesing,
numai în măsura în care acestea vizează şi acţiuni internaţionale.

1.2. Investiţiile străine directe: concept şi factori determinanţi

Investiţia străină directă constă în plasarea de fonduri într-un obiectiv

economic care funcţionează în străinătate, în vederea obţinerii unui anumit grad
de control asupra acestuia1.
Prin urmare, investiţiile directe sunt acele tipuri de investiţii în care
investitorii emitenţi ai fluxurilor investiţionale dispun de posibilitatea de
control şi decizie asupra activităţii agenţilor economici receptori ai investiţiilor.
Precizăm că în această categorie de investiţii, agentul economic emitent se
angajează în afaceri economice pe termen lung şi cu un capital relativ mare,
asumându-şi riscuri şi implicit costuri suplimentare, legate de distanţă, de
decalajele informaţionale, de diferenţele culturale şi alte aspecte generate de un
mediu de afaceri străin. Aceste costuri suplimentare trebuie să fie compensate
de câştiguri mai mari decât cele care ar fi fost obţinute pe piaţa locală.
Caracteristica esenţială a investiţiilor străine directe o constituie
controlul exercitat de investitor asupra firmei în care a investit. Pentru
realizarea acestui deziderat, procesul realizării unei investiţii străine directe
presupune transferul peste graniţă a unui pachet industrial care cuprinde
capitalul propriu-zis, tehnologii, sisteme de organizare industrială, cunoştinţe
aplicate de marketing şi management etc. Controlul nu reprezintă o
suprastructură administrativă, ci presupune participarea directă la organizarea şi
conducerea firmei în care s-a investit.
Fluxurile financiare, indiferent dacă îmbracă forma de capital, profituri
reinvestite sau împrumuturi acordate de firma-mamă sunt însoţite, aşa cum am
menţionat mai sus, de inputuri calitative (tehnologice, informaţionale,
manageriale etc.) care sunt, în multe cazuri, mai importante decât primele.
În ceea ce priveşte cota de participare a firmei-mamă la capitalul noii
entităţi constituite prin investiţia directă în străinătate, care să-i permită acesteia
exercitarea controlului, specialiştii în domeniu indică praguri-limită diferite,
cuprinse între 10-25%. Analiştii O.C.D.E. (Organizaţia de Cooperare şi
Dezvoltare Economică) optează pentru cota minimă de 10%. Cu toate acestea,
în politica diferitelor ţări, capitalul străin trebuie să ocupe ponderi mult mai
mari, de regulă peste 50%, pentru a da posibilitatea investitorului străin de a
exercita controlul asupra agentului economic receptor al investiţiei.
În cazul înfiinţării de firme mixte cu partenerii locali, investitorii străini
pot participa fie în proporţie minoritară, fie în proporţie majoritară, în acest din
urmă caz deţinând controlul asupra firmei. Participarea directă la conducerea şi
1
Gheorghe Maria, Alexandru Puiu, Dicţionar de relaţii economice internaţionale,
Ed. Enciclopedică , Bucureşti, 1993, p 316

7
organizarea producţiei şi controlul asupra activităţii întreprinderii reprezintă
diferenţa esenţială dintre investiţiile străine directe şi investiţiile de portofoliu.
Se poate afirma că pe plan internaţional nu există o definiţie a ISD
universal acceptată. De reţinut este abordarea Conferinţei Naţiunilor Unite
pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) care consideră că ISD sunt acele
investiţii realizate pentru a câştiga un profit pe termen lung într-o întreprindere
operând într-un mediu economic altul decât al investitorului, scopul
investitorului fiind participarea la managementul întreprinderii respective1.
Având în vedere scopul urmărit prin realizarea ISD, acestea pot fi
împărţite în trei mari grupe :
 ISD care au ca obiectiv exploatarea resurselor naturale din ţările gazdă.
Cronologic, acest tip de ISD este primul întâlnit în istoria evoluţiei
fluxurilor de ISD, originile sale situându-se în secolul al XVII-lea. Astfel de
ISD au fost preponderente până în anii ’60, când importanţa lor a început să
scadă, eveniment cauzat de procesul de eliberare a multor ţări de sub
dominaţia colonială. Acest proces a implicat naţionalizări masive, cu
consecinţe negative asupra climatului investiţional.
 ISD atrase de costurile locale semnificativ diminuate în raport cu cele
înregistrate în ţările de origine ale fluxurilor de investiţii. Este vorba de
costuri reduse legate de forţa de muncă, energie, mediu, transport etc.
Costul redus al forţei de muncă a determinat o serie întreagă de fluxuri de
ISD, începând cu cele efectuate de SUA în America Centrală şi terminând
cu cele realizate de ţările Europei Occidentale în ţările Europei Centrale şi
de Est. Ca formă superioară a acestui gen de ISD de eficienţă, întâlnim ISD
de valorificare a activelor strategice. Acestea sunt practicate mai ales de
ţările dezvoltate care urmăresc înlesnirea accesului la noi capacităţi de
cercetare-dezvoltare precum creşterea competitivităţii prin absorbţia
concurenţei.
 ISD care urmăresc valorificarea pieţelor externe. Demersurile statistice au
evidenţiat că factorul prioritar în atragerea ISD îl reprezintă în prezent
dimensiunea pieţei locale şi perspectivele acesteia de creştere. Substituirea
exporturilor cu ISD în sectorul manufacturier şi în sectorul serviciilor a fost
determinată de o serie de avantaje, cum ar fi: eliminarea barierelor tarifare
şi netarifare, eliminarea cheltuielilor de transport pe rutele internaţionale,
mai buna cunoaştere a cerinţelor consumatorilor locali etc. În cazul
serviciilor trebuie să avem în vedere şi faptul că, de regulă, locul în care
este consumat serviciul coincide cu locul unde acesta este produs. În
prezent, ponderea stocurilor de ISD, originare din ţările dezvoltate, ce
vizează sectorul terţiar este de peste 53% din totalul fluxurilor de ISD
generate de această categorie de ţări. În cazul ţărilor în dezvoltare şi în
tranziţie ponderea respectivă variază în jurul cifrei de 47%.
Pe lângă cele trei motivaţii enumerate mai sus, în luarea deciziei de a
realiza o investiţie directă în străinătate se ţine cont de o serie de factori, cei
mai importanţi fiind: necesitatea extinderii companiei; stabilitatea mediului
politic, dimensiunea birocraţiei şi corupţiei din ţara gazdă etc.
1
UNCTAD, World Investment Report, 1992

8
 1.3. Investiţiile de portofoliu: concept, pieţe mature, pieţe
emergente

Investiţiile de portofoliu reprezintă o varietate de investiţie externă

concretizată în plasamente de fonduri în străinătate, în scopul achiziţionării de
valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit). De regulă, investiţia
externă de portofoliu presupune cumpărarea de hârtii de valoare emise de firme
sau de state străine. Firma care finanţează prin cumpărarea de acţiuni sau
obligaţiuni poate participa la conducerea activităţii economice a firmei
emitente, dar într-o mică măsură şi nu deţine dreptul de control asupra acesteia.
Investiţiile de portofoliu mai sunt numite şi fonduri comune de investiţii.
Sunt efectuate atât de persoane fizice, cât şi de companii, brokeri, fonduri de
pensii etc.
Se poate concluziona că investiţiile de portofoliu constituie întotdeauna
un plasament pur financiar, care nu presupune stabilirea unui raport sub
aspectul managementului, controlului etc., între agentul emitent şi cel receptor.
Sunt preferate, de multe categorii de investitori, acele pieţe instabile întrucât
pot genera câştiguri mari, fiind părăsite cu uşurinţă la nevoie.
În toate ţările lumii receptoare de asemenea investiţii trebuie să existe
anumite clarificări cuprinse în reglementări specifice investiţiilor de portofoliu.
Evoluţia ascendentă a investiţiilor de portofoliu este rezultatul a
numeroşi factori, cum ar fi: dezechilibrul balanţelor de plăţi, excedentele
comerciale ale unor ţări care îşi plasează fondurile pe această piaţă, politica
excesiv de restrictivă a unor state în domeniul creditului intern, instabilitatea
economică, neîncrederea în politica unor guverne etc. Nu trebuie uitat
caracterul speculativ al câştigului care se poate realiza în acest domeniu.
Fluxurile investiţiilor de portofoliu se derulează în funcţie de zonele din
care provin solicitatorii, cât şi de ţările din care sunt lansate împrumuturile. Aşa
cum rezultă din datele statistice internaţionale, cele mai numeroase
împrumuturi sunt lansate pe piaţa ţărilor dezvoltate, în special Elveţia, SUA,
Luxemburg, Germania, iar în ultimii ani, Japonia. În privinţa celor care
mobilizează fonduri, aceştia provin practic din toate zonele lumii, locul fruntaş
fiind deţinut de ţările dezvoltate urmate de cele în dezvoltare, şi de ţările
Europei Centrale şi de Est.
Orientarea investiţiilor de portofoliu către o zonă sau alta se află sub
impactul mutaţiilor majore survenite în cadrul economiei mondiale, ceea ce
demonstrează că acest flux al investiţiilor rămâne un domeniu dinamic şi plin
de fascinaţie, atât în plan teoretic, cât şi în plan practic.
Fluxurile financiare internaţionale au crescut exploziv, în ultimii 20 de
ani, datorită faptului că oportunităţile investiţionale nu mai sunt limitate la
pieţele naţionale de capital.
Decizia de a efectua investiţii de portofoliu pe o piaţă străină depinde de
o serie de caracteristici ale ţării gazdă. Sunt vizate aspecte de ordin economic,
politic, legislativ.

9
 Din punct de vedere economic interesează anumiţi indicatori (PIB-
ul/locuitor, rata de creştere economică, deficitul/excedentul bugetar, inflaţia,
fluctuaţiile cursurilor de schimb etc.) care reflectă starea generală a economiei
ţării gazdă, potenţialul diferitelor entităţi de a desfăşura o activitate eficientă în
această economie şi astfel de a genera rentabilităţi atractive, pentru titlurile
emise de acestea.
Aspectul politic vizează stabilitatea guvernelor din ţările gazdă care să
asigure o constanţă politicilor promovate de acestea, în domeniul pieţei
investiţiilor de portofoliu.
Orice investitor străin va studia în prealabil, cu deosebită atenţie,
reglementările existente în ţara gazdă cu privire la: repatrierea capitalurilor şi
dividendelor, funcţionarea pieţelor acţiunilor şi obligaţiunilor, nivelul
impozitării operaţiunilor pe piaţa de capital, calitatea standardelor contabile şi
gradul lor de transparenţă, nivelul de protecţie a drepturilor investitorilor etc.
În anii ’70 opţiunile actorilor pe piaţa investiţiilor de portofoliu se
îndreptau, aproape în totalitate, către aşa-zisele pieţe mature, respectiv către
pieţele ţărilor dezvoltate. New York Stock Echange era, în anul 1974, de
departe cea mai importantă bursă la nivel mondial, deţinând mai bine de 60%
din gradul de capitalizare al pieţei internaţionale de capital.
Ulterior, începând cu anii ’80, datorită ritmului susţinut de creştere
economică, devin interesante sub aspectul pieţelor de capital o serie de ţări
precum: Singapore, Thailanda, Taiwan, Malaezia etc. Statele Americii Latine,
după ce au reuşit reeşalonarea datoriei publice, pe fondul credibilităţii câştigate
la nivel internaţional, au avut posibilitatea să ofere oportunităţi serioase pe
propriile pieţe de capital. Căderea comunismului, în anii ’90, a adus în atenţia
investitorilor de portofoliu ţările din Europa Centrală şi de Est. în frunte cu
membrii grupului de la Visegrad: Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria.
Transformările economice înregistrate în China, dublate de stabilitate
macroeconomică, de un climat de afaceri intern sănătos şi, nu în ultimul rând,
de dimensiunea majoră a pieţei interne, au făcut din această ţară o destinaţie
preferată pentru investitorii străini.
În acest context, a sporit importanţa investiţiilor pe pieţele de capital „în
formare”, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de „pieţe
emergente”. La modul general, pieţele emergente sunt identificate cu pieţele
ţărilor în dezvoltare. Unii autori includ în pieţele emergente numai acele ţări în
dezvoltare care îndeplinesc anumite criterii legate de: PIB-ul/locuitor, de
stadiul de dezvoltare economică şi de ritmul mediu anual de creştere
economică. Având în vedere aceste criterii, în categoria pieţelor emergente sunt
incluse 45 de ţări în dezvoltare şi anume acelea care au realizat un proces de
creştere economică fără să fi ajuns însă la un nivel ridicat de dezvoltare
economică, fiind totodată vulnerabile la o serie de factori perturbatori de natură
internă sau externă. Poziţia de lider autoritar pe pieţele emergente este deţinută
de China, urmată la mare distanţă de Brazilia.
Începând cu a doua jumătate a anilor ’80, timp de aproape un deceniu,
pieţele emergente au cunoscut ritmuri înalte de creştere. Dacă în 1987 din 100
de dolari investiţi pe piaţa mondială de capital, numai 0,5 dolari erau orientaţi

10
către pieţele emergente, în prezent peste 20 dolari din 100 erau destinaţi acestor
pieţe.
Din momentul în care au început să devină importante, pieţele
emergente au cunoscut o evoluţie sinuoasă, caracterizată de valori extrem de
ridicate, atât ale câştigurilor, cât şi ale pierderilor pe care le-au generat. Câteva
exemple sunt edificatoare în acest sens. În 1990 piaţa de acţiuni din Venezuela
a asigurat un câştig exprimat în dolari de 450%. La începutul aceluiaşi an,
indicele bursei din Taiwan s-a cifrat la 5000 puncte, crescând pe parcursul
primului trimestru la 12600 puncte. Această creştere spectaculoasă a indicelui
bursei din Taiwan a fost urmată de o prăbuşire, cel puţin la fel de spectaculoasă,
în cel de-al treilea trimestru al respectivului an, când s-a cifrat la numai 2500
puncte. Piaţa acţiunilor din Turcia a generat pierderi de 61% în 1988, asigurând
un câştig de 502% în 1989.
Momentul care a bulversat pieţele emergente a fost marcat de criza
asiatică din 1997. Până atunci investitorii se orientaseră către acele pieţe
emergente care înregistraseră cele mai semnificative creşteri anuale ale PIB-
ului. Trebuie menţionat că, atât înainte, cât şi după criza asiatică, investitorii,
care s-au orientat în funcţie de performanţele firmelor emitente, au înregistrat
câştiguri superioare în comparaţie cu investitorii care au considerat drept
criteriu primordial succesele înregistrate de economia ţării gazdă.
Conform celor de mai sus, se poate afirma că pieţele emergente asigură
câştiguri substanţiale investitorilor străini, câştiguri care presupun însă şi
preluarea unor riscuri pe măsură. Cele mai frecvente riscuri întâlnite pe aceste
pieţe sunt:
 Riscul de volatilitate ce constă în intrarea masivă de capital pe o piaţă
emergentă când câştigurile asigurate sunt mari, şi ieşirea de capital la fel de
masivă, când câştigurile asigurate de această piaţă sunt extrem de reduse.
Avem în vedere că multe pieţe emergente sunt uşor de manipulat,
beneficiază de reglementări insuficiente şi sunt vulnerabile în cazul
declanşării unor scandaluri. Se poate afirma că dinamica investiţiilor de
portofoliu reprezintă un barometru pentru economia unei ţări, sugerând
starea de stabilitate sau de criză a acesteia.
 Riscul de lichiditate rezidă din slaba capitalizare bursieră a unor pieţe
emergente. Numărul de companii tranzacţionate pe astfel de pieţe este
extrem de redus în raport cu pieţele mature. Din această perspectivă, pieţele
emergente pot fi caracterizate printr-o slabă lichiditate, fapt ce a determinat
închiderea pentru o anumită perioadă a pieţelor de capital din unele ţări în
dezvoltare.
 Riscul valutar survine în situaţia în care suma câştigată de investitorul
străin în moneda ţării gazdă, ca rezultat al creşterii semnificative a cursului
acţiunilor, va fi convertită la un curs nefavorabil în moneda naţională a
investitorului străin. Operaţiunea este determinată de repatrierea sumei
investite şi a câştigului. Avem în vedere o scădere masivă a cursului
monezii ţării gazdă în raport cu moneda ţării investitorului străin, între
momentul intrării acestuia pe piaţa emergentă şi momentul în care părăseşte
respectiva piaţă. Se poate ajunge în situaţia în care suma iniţială exprimată

11
 în monedă naţională sau într-o valută convertibilă de largă utilizare, sumă
cu care investitorul străin a debutat pe o piaţă emergentă să fie mai mică
decât suma (exprimată în aceeaşi valută) obţinută în urma retragerii.
Investitorul străin înregistrează astfel o pierdere, generată de riscul valutar.
Din acest motiv, în luarea deciziei de a intra pe o piaţă emergentă,
investitorul străin trebuie să ţină cont, printre altele, de rata inflaţiei
înregistrată în ţara vizată.
 Riscul politic ţine de lupta pentru putere şi are în vedere loviturile de stat,
competiţia pentru succesiune în ţările dictatoriale, asasinatele politice etc.
Toate aceste aspecte legate de zona politicului conduc, de regulă, la
schimbări în zona legislativului, afectând climatul investiţional din
respectiva ţară.
Iniţial piaţa acţiunilor din România a fost formată din Bursa de Valori
Bucureşti, înfiinţată conform Deciziei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
nr. 20/1996 şi Bursa Electronică RASDAQ care a debutat, în anul 1996, în
urma colaborării româno-americane şi a vizat tranzacţionarea acţiunilor
distribuite prin Programul de Privatizare în Masă.
Startul celor două instituţii amintite mai sus a fost lăudabil. Anul 1997 s-
a concretizat într-un record al valorilor tranzacţionate şi al valorilor cotaţiilor
înregistrate de acţiunile diferitelor firme. În ultima parte a anului 1997 a avut
loc o reducere substanţială a activităţii bursiere în contextul instabilităţii
economice şi politice, tendinţă care s-a manifestat până în anul 2000. Din acest
moment, pe fondul stabilităţii legislative, reducerii dobânzilor bancare şi
implementării măsurilor de stimulare a exporturilor s-a produs o intensificare a
activităţii pe piaţa acţiunilor.
Perioada 2003-2007 a fost urmată de o ascensiune mai mult decât
vizibilă a activităţii bursiere în România. Înfiinţarea Fondului Proprietatea,
acţiuni în valoare de 3,9 miliarde euro, pentru despăgubirea proprietarilor
deposedaţi de averi în perioada construcţiei socialiste, privatizarea PETROM,
şi BCR, intrarea României în UE, listarea la bursă a unor societăţi unde statul
deţine monopolul cum este Transelectrica, absorbirea Bursei Electronice
RASDAQ de către Bursa de Valori Bucureşti dar şi delistarea unor societăţi
care au jucat un rol major în capitalizarea pieţei cum ar fi Dacia Piteşti, Terapia
Cluj Napoca etc. reprezintă câteva repere care au influenţat evoluţia pieţei de
capital în România.
Pe piaţa de capital din România, sectorul energetic, cel financiar-bancar,
chimia şi petrochimia sunt domeniile cele mai dinamice. Din analiza valorii
cumpărărilor şi a vânzărilor rezultă că investitorii străini preferă într-o proporţie
mult mai mare investiţiile de portofoliu, comparativ cu cei români. Pentru o
anumită perioadă de timp, de regulă un an de zile, cumpărările efectuate de
investitorii români sunt mai mari decât vânzările, fapt ce indică o stare de
normalitate în cazul investiţiilor de portofoliu. Pe de altă parte, în cazul
investitorilor străini, valoarea cumpărărilor este aproximativ egală cu cea a
vânzărilor, denotând rolul de speculatori pe care aceştia îl joacă.
Cu o valoare medie zilnică a tranzacţiilor de acţiuni listate la bursă de
aproximativ 10 milioane euro şi în condiţiile lipsei unei oferte complete de

12
instrumente tranzacţionate, piaţa de capital din România nu prezintă un interes
deosebit pentru marii investitori străini. Este evident că în zona Europei
Centrale şi de Est România a fost devansată, din perspectiva evoluţiei activităţii
bursiere, de multe dintre ţările zonei. Astfel, ordinea sub aspectul valorilor
tranzacţionate a fost: Polonia (7922,3 milioane euro), Ungaria (1884,4 milioane
euro), Republica Cehă (1577,5 milioane euro), România (127,1 milioane euro)
şi Bulgaria (11,8 milioane euro). Pentru aceeaşi dată calendaristică, ierarhia în
funcţie de nivelul de capitalizare a fost: Polonia (155,6 miliarde euro),
Republica Cehă (49,8 miliarde euro), România (20,7 miliarde euro), Ungaria
(20,3 miliarde euro) şi Bulgaria (5,9 miliarde euro). Această poziţionare
mediocră a României s-a datorat unor factori cum ar fi: întârzierile înregistrate
de ţara noastră în restructurarea economică, instabilitatea cadului legislativ,
aderarea mai rapidă a unor ţări din zonă la UE etc.
Criza financiară globală, care a afectat semnificativ şi România în
ultimii 2-3 ani, a perturbat şi mai mult activitatea oricum deficitară a Bursei de
Valori Bucureşti.
Îmbunătăţirea activităţii Bursei de Valori Bucureşti presupune atragerea
de mai mulţi emitenţi prin recurgerea la o campanie de informare a managerilor
de firme comerciale. S-a constatat că sunt mulţi manageri care nu cunosc
procedurile bursei şi mai ales beneficiile pe care le presupune finanţarea prin
bursă. Comparativ cu creditul bancar, finanţarea prin bursă oferă agenţilor
economici două avantaje. În primul rând, managerii stabilesc condiţiile de
vânzare a acţiunilor sau obligaţiunilor şi nu banca. În al doilea rând, costurile
unei astfel de finanţări sunt mult mai mici decât cuantumul dobânzilor ce
trebuie plătite pentru creditul bancar.

Capitolul II

CADRUL LEGAL ŞI INSTITUŢIONAL - FACTOR IMPORTANT

ÎN ATRAGEREA I.S.D.

2.1. Liberalizarea politicilor naţionale cu privire la ISD

Mişcările de eliberare naţională şi manifestările antiimperialiste au

determinat în anii '60 adoptarea de către majoritatea ţărilor lumii a unor măsuri
cu vădit caracter protecţionist. A fost întărit astfel controlul naţional asupra
societăţilor multinaţionale, ceea ce a diminuat rolul ISD în dezvoltarea
economică a ţărilor gazdă. Limitarea transferului tehnologic dintre ţări a
reprezentat un dezavantaj major faţă de beneficiile obţinute, determinând în
anii '80 o atitudine de deschidere faţă de investitorii străini. Eliminarea

13
obstacolelor din calea investiţiilor străine a fost iniţiată de ţările dezvoltate,
urmate de ţările în dezvoltare şi, în momentul în care a devenit posibil de ţările
foste socialiste. Aproape toate ţările lumii au promovat un cadru legal favorabil
ISD, care în linii mari cuprinde reglementări ce se referă la: simplificarea
procedurilor de înregistrare şi derulare a ISD; acordarea de garanţii împotriva
naţionalizării, aceasta fiind admisă numai în situaţii ce ţin de interesul public,
implicând totodată plata unor compensaţii corespunzătoare; asigurarea
repatrierii în bune condiţii a profiturilor şi capitalurilor; acordarea de facilităţi
investitorilor, reducerea impozitelor etc.
În domeniul reglementărilor privitoare la ISD din cele 1930 de acte
normative adoptate de ţările lumii în perioada 1992-2008, un număr de 1704,
adică 88,2% din total au fost favorabile atragerii ISD. La toate acestea se
adaugă încheierea până la finele anului 2008 a 2676 de tratate bilaterale de
investiţii, 2805 de acorduri privind evitarea dublei impuneri şi 232 acorduri
internaţionale care vizează în subsidiar şi activitatea investiţională. Obiectivele
înţelegerilor internaţionale cu privire la investiţii au avut o tendinţă de
diversificare în ultimul timp cuprinzând utilităţile, sănătatea, învăţământul,
mediul etc.

Modificările legislative cu privire la ISD în perioada 1992-2008

Tabel nr.1
92- 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 total
99 1992-
2008
Ţările care - 70 71 72 82 103 98 91 58 55
au modificat -
regimul ISD
Total 227 150 207 246 242 270 203 177 98 110 1930
modificări
legislative
Modificări 215 147 193 234 218 234 162 142 74 85 1704
legislative
mai
favorabile
ISD
Modificări 12 3 14 12 24 36 41 35 24 226 226
legislative
mai puţin
favorabile
ISD

14
 Sursa: World Investment Report 2009

Paralel cu opţiunea majorităţii statelor lumii de a liberaliza fluxurile de

ISD, au fost întreprinse o serie de demersuri care îngrădesc accesul
investitorilor străini în sectoarele strategice (resursele naturale şi infrastructura)
din unele ţări. Măsurile de descurajare sunt variate de la naţionalizarea
industriei petrolului şi gazelor naturale din Bolivia până la anumite ezitări ale
ţărilor europene, la demersul grupării indiene Mittal Steel de a cumpăra Arcele.
Toate ţările lumii, dar mai ales cele în dezvoltare au nevoie de intrări de
ISD. Acestea din urmă trebuie să găsească echilibrul între necesitatea
dezvoltării eficiente a propriei economii, prin atragerea de ISD şi unele acţiuni
prin care anumite societăţi multinaţionale, în goana lor după maximizarea
profitului, pot aduce atingere intereselor naţionale specifice ţărilor gazdă.
Unele ţări inclusiv din categoria celor în dezvoltare prin legile
promovate stimulează firmele autohtone să investească în străinătate,
urmărindu-se astfel sporirea veniturilor ce se vor îndrepta către propriile
economii. Pentru realizarea acestui obiectiv guvernele au întreprins o serie de
măsuri privind promovarea investiţiilor, acordarea de stimulente financiare şi
fiscale, acordarea de garanţii etc. Puţine mai sunt ţările care restricţionează
ieşirile de ISD. Cele mai multe ţări nici nu descurajează, dar nici nu stimulează
investiţiile în străinătate. Sunt unele ţări în frunte cu cele din Asia de Est, Sud şi
Sud-Est care aplică politici clare de promovare a ieşirilor de ISD.

2.2. Organizaţii profilate în atragerea de ISD

Atragerea ISD este un fenomen care a interesat permanent factorii de

decizie la nivel regional, naţional şi local. Acest fapt a fost concretizat în
practică prin înfiinţarea de instituţii specializate, la cele trei nivele, sub forma
agenţiilor de promovare a investiţiilor străine.
Acestea sunt instituţii specializate a căror activitate se află la intersecţia
dintre politicile economice promovate de state şi interesele investitorilor străini.
Fiind înfiinţată şi susţinută de către guvern, agenţia naţională de promovare a
investiţiilor străine trebuie să aducă la îndeplinire obiectivele fixate prin
programul guvernamental. Ca interfaţă a ţării gazdă, în relaţia cu investitorii
străini, agenţia naţională de promovare trebuie să beneficieze de delegare de
competenţe din partea guvernului, care să-i confere supleţea necesară în
demersurile legate de furnizarea de informaţii, organizarea de campanii
publicitare, invitarea investitorilor străini interesaţi pentru efectuarea unor
vizite de documentare etc.
Multe dintre ţările lumii au înfiinţat agenţii la nivelul diferitelor structuri
teritoriale, cazul clasic fiind cel al Marii Britanii unde, alături de Agenţia de

15
Promovare a Investiţiilor Străine – Invest in Britain Bureau, există şi agenţii de
dezvoltare regională în Scoţia, Irlanda de Nord, Ţara Galilor, Anglia.
Întâlnite sub diferite nume, agenţiiile de promovare a investiţiilor străine
desfăşoară o activitate eficientă atunci când autorităţile centrale şi locale le
asigură următoarele condiţii: buget corespunzător, personal bine calificat,
acordare de autoritate. În cazul în care nu sunt asigurate aceste aspecte, decizia
de înfiinţare a unei agenţii de promovare a investiţiilor străine ar trebui să
rămână la stadiul de proiect.
Funcţiile pe care ar trebui să le îndeplinească agenţiile de promovare a
investiţiilor străine au fost stabilite în baza unui studiu efectuat de Comisia
Economică a ONU pentru Europa şi de Serviciul de Asistenţă pentru Investiţii
Străine al Băncii Mondiale (FIAS).
Conform studiului menţionat, funcţiile de bază ale unei agenţii de
promovare a investiţiilor străine se concretizează în:
 asigurarea unor servicii investitorilor străini legate de informare,
asistenţă de specialitate, interfaţă cu alte organizaţii;
 crearea unei bune imagini unităţii administrativ-teritoriale pe care o
deserveşte prin editarea şi distribuirea de materiale promoţionale,
organizarea de campanii de presă, simpozioane etc;
 informarea directă a investitorilor străini cu privire la existenţa unor
oportunităţi în domeniul în care sunt interesaţi;
 furnizarea curentă de informaţii factorilor de decizie la nivel central
sau local cu privire la problemele ridicate de investitorii străini
precum şi propunerea de măsuri care să permită rezolvarea
respectivelor probleme.
Implementarea anumitor politici economice impune agenţiilor de
promovare a investiţiilor străine îndeplinirea unor funcţii complementare, cum
ar fi: promovarea exporturilor, promovarea investiţiilor interne, participarea la
negocierea acordurilor internaţionale legate de investiţii.
Agenţiile de promovare a investiţiilor străine urmăresc, pe lângă
atragerea unui volum cât mai mare de ISD, şi potenţialul acestor fluxuri de a
induce un transfer de tehnologie superioară, de cunoştinţe de management,
marketing etc. către ţara gazdă, care să contribuie astfel la dezvoltarea
economică-socială a acesteia.
În prezent, în ţările dezvoltate, aproximativ 60% din intrările de ISD
sunt profituri reinvestite care sunt obţinute în obiectivele investiţionale realizate
anterior în străinătate. În ţările în dezvoltare şi în tranziţie au fost acumulate
stocuri importante de ISD care generează profit. Din aceste motive agenţiile de
specialitate, pe lângă activitatea clasică de atragere de noi investitori, au ca
obiectiv de mare însemnătate păstrarea investitorilor existenţi.
Având în vedere specificul activităţiilor desfăşurate şi modalitatea
efectivă de lucru cu investitorul străin, putem polariza agenţiile de promovare a
investiţiilor străine în două grupe:
 Agenţii de genul „primul contact” care oferă investitorului străin
informaţiile referitoare la aspecte juridice, instituţionale etc.,

16
 ajutându-l totodată în relaţiile cu celelalte organisme. Sunt agenţii a
căror activitate se concretizează în informare şi consultanţă;
 Agenţii de tipul „totul sub acelaşi acoperiş” asigură toate demersurile
presupuse de înfiinţarea unei societăţi cu participare de capital străin.
Sunt eliminate astfel aspectele birocratice şi este redus timpul
necesar înfiinţării unei astfel de societăţi.
Practica a demonstrat că succesele remarcabile obţinute în atragerea
investiţiilor străine au fost înregistrate în ţările care au alocat acestui obiectiv
resurse substanţiale. Consumul acestor resurse substanţiale este benefic pentru
ţările care l-au întreprins, având în vedere efectele economice pozitive induse
în economie prin funcţionarea agenţiilor de promovare a ISD. În Irlanda există
o agenţie de dezvoltare cu 600 de angajaţi şi cu un buget anual de 600 de
milioane de lire irlandeze, populaţia acestei ţări cifrându-se la 3,5 milioane de
locuitori. Guvernul irlandez apreciază că pentru fiecare liră cheltuită în
activitatea de promovare recuperează 4 lire din plata impozitelor, chiriilor,
achiziţiilor diverse de pe piaţa internă etc. În acelaşi sens, se apreciază că
fiecare dolar cheltuit din bugetul agenţiei cehe de profil este convertit într-un
spor valoric de investiţii de peste 400 dolari.
Ţările Central şi Est-Europene au sesizat necesitatea desfăşurării unei
activităţi coerente în atragerea investiţiilor străine. Prin eforturi proprii, dar
beneficiind şi de finanţări externe, aceste ţări au optat pentru înfiinţarea de
agenţii naţionale de promovare a investiţiilor străine. Pentru a beneficia de mai
multă flexibilitate în desfăşurarea activităţii, agenţiile de promovare au fost
organizate în general ca societăţi pe acţiuni, acţionarii fiind Ministerul
Privatizării, Ministerul Comerţului, Ministerul Finanţelor, instituţiile
responsabile cu privatizarea etc. În Cehia întâlnim Agenţia Cehă de Promovare
a Investiţiilor Străine (CZECHINVEST), în Ungaria funcţionează Agenţia
Maghiară de Promovare a Comerţului şi Investiţiilor Străine Directe, în Polonia
îşi desfăşoară activitatea Agenţia Poloneză de Promovare a Investiţiilor Străine
(PAIZ), în Slovacia a fost înfiinţată Agenţia pentru Investiţii Străine şi
Dezvoltare (SNAFID), iar în Albania instituţia de profil este Agenţia Albaneză
de Dezvoltare.
Agenţiile de promovare a investiţiilor străine din Ungaria, Cehia,
Polonia au fost cele mai eficiente din zona Europei Centrale şi de Est.
Activitatea celor trei agenţii s-a caracterizat prin: puternică susţinere financiară
de către guvern, acordarea unei semnificative autonomii în funcţionare,
stabilirea de legături directe cu societăţile comerciale precum şi cu alte
organizaţii (camere de comerţ, firme de consultanţă etc.), inexistenţa atribuţiilor
referitoare la înregistrarea sau avizarea investiţiilor străine, asigurându-se sub
acest aspect un tratament egal investitorilor străini şi autohtoni.
Pentru a sprijini eforturile ţărilor în dezvoltare şi în tranziţie în demersul
lor de a atrage cât mai multe ISD, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite
pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), a fost înfiinţată în anul 1995
Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor Străine (World
Association of Investment Promotion Agency – WAIPA). Ulterior, Agenţia
Multilaterală de Garantare a Investiţiilor a înfiinţat reţeaua IPANET (un spaţiu

17
virual on-line) care, prin INTERNET, asigură o mai bună comunicare între
agenţiile de promovare a investiţiilor străine ce aparţin de diferite state, uşurând
totodată accesul investitorilor interesaţi la informaţiile şi serviciile oferite de
entităţile menţionate.

Capitolul III

EVOLUŢIA FLUXURILOR DE I.S.D. LA NIVEL GLOBAL

3.1. Istoricul evoluţiei ISD până la sfârşitul celui de-al doilea

război mondial

Fluxurile de ISD au apărut în economia mondială din perioada

medievală. Primele atestări documentare de firme care şi-au construit o reţea
europeană de producţie şi comercializare au avut loc în Italia în domeniul
pânzeturilor.
În secolele XVI şi XVII apar primele întreprinderi cu dimensiuni
intercontinentale cele mai cunoscute fiind companiile Indiilor de Est înfiinţate

18
de Marea Britanie şi Olanda. În general, aceste companii acţionau în teritoriul
imperial controlat de metropolă, fiind precursoarele firmelor multinaţionale, în
sensul înţeles de noi în prezent.
Volumul mărfurilor produse şi tranzacţionate în urma efectuării de ISD
a fost destul de redus, mărfurile respective fiind destinate cu precădere claselor
privilegiate.
Până la începutul secolului al XIX-lea firmele multinaţionale au crescut
din punct de vedere numeric, dar sistemul lor organizatoric a suferit datorită
mecanismului greoi de transport şi comunicare.
Nu existau restricţii legislative privind investiţiile străine, care eventual
erau orientate prin acordurile bilaterale încheiate între părţile interesate.
În intervalul 1900-1914, dar mai ales, în ultima parte a acestuia, ISD s-
au concentrat preponderent în următoarele domenii: extracţia materiilor prime,
servicii bancare şi comerciale, agricultură, construcţia şi exploatarea căilor
ferate etc. Investiţiile străine de portofoliu au fost dominante în raport cu ISD
până în preajma primului război mondial, când situaţia s-a inversat. Ţările cu
cele mai mari fluxuri de ISD emise pe plan internaţional în 1914 au fost Marea
Britanie, SUA, Franţa, Suedia etc., iar printre cele mai importante ţări
receptoare putem enumera SUA, Canada, Rusia etc.
Pe parcursul primului război mondial se înregistează un declin al ISD,
creşterea fiind reluată imediat după întreruperea ostilităţilor.
Perioada interbelică este marcată, printre altele, de progresele
tehnologice în domeniul transportului şi comunicării, fapt ce a determinat o mai
mare posibilitate de a coordona şi controla activitatea filialelor din străinătate
de la sediul central al societăţii mamă. A avut loc în acest context a creştere a
volumului ISD în industria prelucrătoare.
Plutonul marilor investitori în străinătate era condus de Marea Britanie
şi SUA urmate la mare distanţă de Franţa, Suedia, Elveţia, Japonia. Majoritatea
ISD au fost orientate către ţările mai puţin dezvoltate. Din motive politice,
Germania, care iniţiase primul război mondial, şi Rusia, care naţionalizase
mijloacele de producţie deţinute de firmele străine, au fost ocolite de fluxurile
de ISD.

3.2. Evoluţia fluxurilor de ISD în perioada postbelică

După terminarea celui de-al doilea război mondial, SUA au devenit

lider, fiind cel mai mare furnizor de ISD pe plan mondial. Până în anii '60 cea
mai mare parte a ISD efectuate de SUA au fost dirijate pentru reconstrucţia
Europei. Diminuarea costurilor ocazionate de transport şi impunerea unor taxe
vamale semnificative la import de către majoritatea statelor au determinat
companiile americane să prefere producţia în străinătate în detrimentul
exporturilor. Firmele europene şi japoneze au câştigat în competivitate fiind
comparabile cu cele americane, fapt ce le-a permis să se dezvolte în întreaga
lume. În timp ce firmele multinaţionale americane şi europene au optat pentru
realizarea de unităţi productive în străinătate, bine dotate tehnologic, cele

19
 japoneze au preferat să transfere în ţările ce deţineau o forţă de muncă ieftină,
mai ales acele activităţi mari consumatoare de muncă vie.
În perioada 1970-1984, ritmul mediu anual de creştere al fluxurilor de
ISD a fost de 4,2% fiind inferior ritmului mediu anual al PIB mondial care s-a
cifrat la 5,2%, dar superior ritmului mediu anual de creştere a exportului care a
fost de 3,1%.
Cu totul alta a fost situaţia între 1985 şi 2000, când ritmul mediu anual
de creştere a ISD (17%) a fost net superior celui înregistrat de PIB mondial
(2,5%), precum şi celui înregistrat de exporturi (5,6%). Dezvoltarea celor trei
pieţe regionale majore UE, NAFTA (North American Free Trade Agreement) şi
APEC (Asia – Pacific Economic Cooperation) a determinat firmele
multinaţionale să plaseze, la începutul anilor '90, filiale productive în fiecare
dintre cei trei poli. Factorul determinant al acestei strategii l-a reprezentat
perspectiva limitării accesului ISD de către cele trei blocuri.
Marea afluenţă a fluxurilor de ISD pe plan mondial în ultimul deceniu al
secolului trecut s-a datorat, într-o proporţie semnificativă, promovării unor
reglementări stimulative în domeniu de către majoritatea ţărilor lumii.
Anul 2000 a reprezentat un vârf al fluxului intrărilor de ISD, valoarea
acestora fiind de 1409 mld. dolari. În următorii ani fluxul intrărilor de ISD s-a
diminuat continuu, înregistrând valori anuale de 832 mld. dolari, 617 mld.
dolari şi respectiv 557 mld.dolari. Reluarea creşterii acestui indicator s-a
produs în anul 2004 când a înregistrat 710 mld. dolari, tendinţa ascendentă
menţinându-se până în anul 2007, valoare la care s-a ajuns fiind de 1978
mld.dolari, cifră care reprezintă un nou record istoric.
În anul 2008, pe fondul crizei financiare globale, s-a constatat o
diminuare a acestor fluxuri care au totalizat 1.790,7 miliarde dolari. Tendinţa
descendentă s-a menţinut şi în anul 2009 când s-a înregistrat o valoare de
1.197,8 mld. dolari. Trendul a fost schimbat în anul 2010 când fluxul intrărilor
de ISD la nivel mondial a fost de 1.309,0 mld.dolari, dar mai ales, în anul 2011,
când s-a ajuns la 1.524,4 mld.dolari.
Se poate afirma, în contextul celor prezentate că, din perspectiva
evoluţiei fluxului ISD, lumea a cunoscut un nivel maxim de globalizare în anul
2007.

Evoluţia fluxurilor şi stocurilor mondiale de ISD

- mld. $ -

Tabel nr. 4
Ind. Anii
`80 `90 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 20
Flux 54,9 207,4 1402,6 826,1 626,8 572,7 742,3 982,5 1461,8 1970,9 1744,1 1185,0 124
intrări

Flux 51,5 241,4 1232,1 752,6 537,1 573,7 930,1 882,1 1405,3 2174,8 1910,5 1170,5 132
ieşiri

Stoc 698,9 281,2 7445,6 7466,2 7514,3 9400,9 11093,4 11539,4 13833,3 17849,1 15294,6 17950,4 191
intrări

20
Stoc 548,9 2094,1 7962,1 7676,3 7756,8 9890,7 11670,3 12415,9 15617,9 19080,0 15987,9 19197,1 2040
ieşiri
Sursa: World Investment Report 2003, 2008, 2009, 2010, 2011

Pentru o interpretare cât mai corectă a evoluţiei fluxurilor de ISD pe

categorii de ţări, am cumulat datele existente în statisticile UNCTAD pentru
ultimii zece ani.
Ţările dezvoltate în intervalul 2001-2010, au atras 60,7% din totalul
intrărilor de ISD, aflându-se în acelaşi timp la originea a 87,6% din totalul ISD
emise la scară planetară. După cel de-al doilea război mondial, SUA s-a
manifestat aproape în permanenţă ca leader, atât ca emitent, cât şi ca absorbant
de ISD.
Practica a demonstrat că investitorii de mare potenţial îşi orientează
resursele către economiile caracterizate printr-un înalt nivel de competivitate.
Din acest motiv grupul ţărilor dezvoltate reprezintă principala destinaţie a
fluxurilor de investiţii străine directe, fiind în acelaşi timp şi principala sursă de
astfel de fluxuri.
Fenomenul concentrării fluxurilor de ISD se manifestă şi în interiorul
ţărilor dezvoltate, unde triada – UE, SUA, Japonia – deţine ponderea
covârşitoare. Între anii 2000 şi 2010, aproximativ 88% din totalul intrărilor de
ISD în ţările dezvoltate au fost atrase de triadă, iar aproximativ tot 88% din
totalul ISD ieşite din ţările dezvoltate au provenit din triadă.
Din UE, fruntaşe în domeniu s-au dovedit a fi Marea Britanie,
Germania, Franţa, Olanda etc.
SUA, după terminarea celui de-al doilea război mondial, s-au manifestat
ca fiind cel mai mare investitor din lume, contribuind decisiv la refacerea
Europei de Vest. Ulterior, SUA au devenit cel mai mare receptor de ISD, fapt
datorat competivităţii deosebite ce a caracterizat economia americană.
Derularea celei mai importante părţi din cercetarea ştiinţifică mondială,
dimensiunile pieţei interne apreciabile, şi rata profitului înregistrată de firmele
americane, fac din SUA o ţară de interes deosebit pentru investitorii străini.
Faţă de perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial,
volumul ISD atrase de economia americană a devenit în mod constant mai
mare decât volumul ISD emise de aceasta.
ISD atrase de SUA au reprezentat, aproximativ 16% din totalul mondial,
procentul ieşirilor ISD în SUA fiind de 17,0% din totalul mondial. Situaţia cea
mai puţin favorabilă în domeniul ISD a fost înregistrată de SUA în anul 2002,
când au decăzut din poziţia de principal absorbant de ISD, fiind întrecute de
China, Franţa şi Germania.
Reducerea intrărilor de ISD în SUA, a fost determinată în principal, de
inversarea fluxurilor interne de capital în cadrul firmelor multinaţionale ale
căror filiale operează în SUA, trecându-se de la situaţia de intrări nete de
capital la cea de ieşiri nete. Nu trebuie uitate nici atacurile teroriste din 11
septembrie 2001. Situaţia în sectorul ISD din SUA a cunoscut o ameliorare
continuă începând cu anul 2003, progresele înregistrate fiind sub nivelul atins

21
de multe ţări dezvoltate mai ales în ceea ce priveşte emiterea de fluxuri
investiţionale în străinătate. Legea cu privire la crearea de noi locuri de muncă
în SUA, promulgată în anul 2004 a determinat reducerea impozitelor pe care
firmele multinaţionale americane le plătesc pentru profiturile repatriate
generate de filialele deţinute în străinătate. A avut loc din acest motiv o
diminuare a profiturilor reinvestite în străinătate cu consecinţe negative asupra
ieşirilor de ISD din SUA.
Japonia ocupând locul doi între ţările lumii, din punct de vedere al
potenţialului economic, ar trebui să reprezinte atât o sursă, cât şi o destinaţie de
primă mărime pentru ISD. În realitate lucrurile nu stau deloc aşa. Legislaţia
japoneză a descurajat o perioadă lungă de timp pătrunderea ISD în această ţară.
Cu toate că în ultimii 25 de ani climatul investiţional s-a îmbunătăţit,
investitorii străini au ocolit în general Japonia. Volatilitatea înaltă a cursului
valutar, forţa de muncă scumpă, costurile ridicate de operare pe piaţa locală,
derapajele intervenite în procesul creşterii economice au determinat ca în
intervalul 2001-2010 intrările de ISD în Japonia să reprezinte numai 0,9% din
totalul mondial. Aceste rezultate modeste au fost obţinute în ciuda multiplelor
măsuri adoptate în anul 2003 de guvernul japonez în scopul atragerii
investitorilor străini.
În privinţa fluxurilor de ISD emise de Japonia, situaţia este radical
schimbată. Performanţele tehnologice deosebite atinse în construcţia
automobilelor, în fabricarea produselor electronice şi nu numai, au stat la baza
expansiunii firmelor japoneze în lume. Japonia a devenit astfel o semnificativă
sursă de ISD. Între anii 2001 şi 2010, valoarea ISD emise de Japonia a
reprezentat 4,4% din totalul mondial al ieşirilor de ISD. Înfiinţarea multor
filiale în străinătate de către firmele multinaţionale japoneze s-a datorat mai
ales încercării de a evita măsurile protecţioniste impuse de anumite ţări.
Ţările în dezvoltare au devenit, în ultimul timp, din ce în ce mai
atractive pentru capitalul străin. Dovada este reprezentată de numărul tot mai
mare de filiale înfiinţate de societăţile multinaţionale în această categorie de
ţări. Prin atragerea de ISD, ţările în dezvoltare au posibilitatea de a beneficia de
o serie de tehnologii deţinute de societăţile multinaţionale, dezvoltându-şi astfel
sectorul prelucrător şi pe cel al serviciilor, fără a genera datorie externă. Din
totalul mondial al intrărilor de ISD, ţările în dezvoltare au constituit, în
intervalul 2001 - 2010, destinaţia preferată pentru 34,7% dintre acestea.
Totodată, se manifestă o polarizare a ISD într-un număr redus de ţări în
dezvoltare. Astfel, în anul 2010, China, Hong Kong, Singapore, Arabia Saudită
şi India din Asia, la care se adaugă două ţări latino-americane Brazilia şi
Insulele Virgine Britanice, au atras peste 60,1% din totalul ISD intrate în ţările
în dezvoltare.
Fluxurile de ISD emise de ţările în dezvoltare reprezintă 15,8% din
totalul mondial şi au cu precădere o destinaţie regională. Pentru o mai bună
coordonare a activităţii internaţionale între ţările din emisfera sudică, a fost
încheiat Acordul Internaţional pentru Investiţii. Spre exemplu, conform
studiului efectuat în anul 2006 de UNCTAD, 90% din totalul reprezentanţilor

22
 firmelor africane intervievaţi au optat pentru efectuarea de investiţii în
străinătate, dar pe propriul continent.
Ţările în tranziţie le includ pe cele din Europa de Sud-Est şi pe cele din
fostele state sovietice din Asia Centrală, respectiv acele state care au înaintat
mai greu în direcţia implementării economiei de piaţă.

Situaţia intrărilor anuale de ISD pe categorii de ţări în intervalul 2001-

2010
– mld. USD –

Tabel nr.5
Categoria Anii
de ţari 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 Total 2001-
2010
Total 826,1 626,8 572,7 742,3 982,5 1461,8 1970,9 1744,1 1185,0 1243,6 11355,8
mondial

Ţări 601,0 440,7 369,1 418,8 619,1 977,8 1306,8 965,1 602,8 601,9 6903,1
dezvoltate

Ţări în 215,6 174,8 183,5 293,1 332,3 429,4 573,0 658,0 510,5 573,5 3943,7
dezvoltare

Ţări în 9,5 11,2 20,0 30,4 31,1 54,5 91,0 120,9 71,6 68,1 508,3
tranziţie

Sursa: World Investment Report 2003, 2008, 2009, 2010, 2011

Situaţia ieşirilor anuale de ISD pe categorii de ţări

în intervalul 2001-2010
– mld. USD –

Tabel nr.6
Categoria Anii
de ţări 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 Total
2001-2010
Total 752,6 537,1 573,7 930,1 882,1 1405,3 2174,8 1910,5 1170,5 1323,3 11660,0
mondial
Ţări 667,3 482,7 516,9 794,6 754,6 1154,9 1829,0 1541,2 850,9 935,1 9518,2
dezvoltate

Ţări în 82,5 49,7 46,0 121,3 122,1 222,6 294,1 308,8 270,7 327,5 1849,3
dezvoltare

Ţări în 2,7 4,6 10,8 14,1 14,3 23,7 51,5 60,3 48,8 60,5 291,3
tranziţie

Sursa: World Investment Report 2003, 2008, 2009, 2010, 2011

Această categorie de ţări este singura dintre cele evidenţiate statistic de către
UNCTAD, care în intervalul de zece ani supus studiului, a înregistrat o creştere
continuă a intrărilor de ISD, de la 2,7 miliarde dolari în 2001 la 60,3 miliarde dolari în
2008. Privatizarea, costul redus al forţei de muncă şi adoptarea unor reglementări
stimulative pentru investitorii străini explică această evoluţie. Afectate serios de criza

23
globală, ţările din această categorie nu au mai fost la fel de atractive pentru investitorii
străini, intrările de ISD diminuându-se în anul 2009 când au ajuns la 48,8 miliarde
dolari. Revirimentul s-a produs în anul 2010, acest flux atingând 60,5 miliarde dolari,
cifră ce reprezintă un nou maxim istoric. Se manifestă mari diferenţe de la o ţară la
alta în privinţa valorii ISD atrase. Principalii absorbanţi de ISD sunt ţările deţinătoare
de importante resurse naturale şi de mari pieţe de desfacere (Federaţia Rusă, Ucraina
şi Kazahstan).
Calitatea de emitent de ISD s-a conturat mult mai greu în ţările din această
categorie. De altfel, ponderea covârşitoare de 89,8% din totalul ISD ieşite în intervalul
2001 - 2010 din ţările în tranziţie este deţinută de Federaţia Rusă. Faptul este
explicabil, pe de o parte, prin forţa economică a Federaţiei Ruse, rezultată din
resursele naturale uriaşe pe care le deţine şi, pe de altă parte, prin încercarea de a
continua exercitarea influenţei prin intermediul ISD în statele ce compuneau înainte
de 1990, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS).
Ponderea intrărilor de ISD în ţările în tranziţie în totalul mondial al ISD atrase
a fost, în intervalul 2001 - 2010, de 4,4%, iar ponderea ieşirilor pentru aceeaşi
perioadă s-a cifrat la 2,4%.

Capitolul IV

CONTRIBUŢIA MAJORĂ A FIRMELOR

MULTINAŢIONALE ÎN EXPANSIUNEA I.S.D.

4.1. Motivaţiile şi posibilităţile firmelor multinaţionale de a

efectua ISD

Teoria investiţiilor străine directe este parte integrantă a teoriei firmelor

multinaţionale, pentru că ele nu reprezintă un simplu transfer de capital, ci sunt
o prelungire a întreprinderii din ţara de origine în ţara-gazdă. Aproape toate
fluxurile de investiţii străine directe sunt generate de firmele multinaţionale. În
virtutea transferului internaţional de resurse şi a participării directe a
investitorului străin la organizarea şi conducerea activităţii noii entităţi create,

24
în economia mondială (pe lângă fluxurile comerciale şi financiare tradiţionale)
a apărut producţia internaţională de bunuri şi servicii.
Activităţile derulate de firmele multinaţionale vizează sub aspect
geografic, următoarele trei domenii: spaţiul naţional, unde işi are sediul
societatea-mamă, spaţiul străin, unde sunt localizate filialele, şi spaţiul
internaţional, unde se realizează schimburile economice iniţiate de entităţile ce
compun firma multinaţională.
Criteriul primordial care determină o firmă să opteze între exportul de
produse fabricate în ţara de origine şi realizarea fabricaţiei în alte ţări, căpătând
astfel valenţe de firmă multinaţională, ţine de asigurarea eficienţei economice.
Trebuie analizate costurile pe care firma le suportă în cele două cazuri. În
primul caz este necesar să avem în vedere cheltuielile legate de transportul
extern al produselor, de asigurare a acestora în trafic internaţional, de nivelul
taxelor vamale etc., iar în cel de-al doilea caz trebuie să avem în vedere
cheltuielile generate de sedii, comunicaţii, calificarea personalului, adaptarea la
legislaţiile locale etc. Atunci când costul producerii unei mărfi în străinătate
este mai mic decât costul generat de fabricarea aceleiaşi mărfi în ţara de origine
şi de exportul ei, firma va opta pentru constituirea de filiale productive în
anumite ţări gazdă, căpătând astfel un caracter multinaţional.
O altă cauză, ce determină firmele multinaţionale să investească în
străinătate, este reprezentată de nevoia de a accede la resursele naturale şi de
forţă de muncă din ţara gazdă. Din punct de vedere istoric, primele investiţii în
străinătate au avut ca scop exploatarea resurselor naturale. Firmele
multinaţionale preferă în prezent resursele naturale din străinătate, pentru că în
ţara de origine acestea fie nu există, fie sunt prohibite, fie sunt scumpe. Sunt
vizate cu precădere produsele agricole, petrolul, mineralele şi resursele care pot
fi valorificate numai în mediul lor natural, cum ar fi cele din domeniul
turismului. Forţa de muncă relativ calificată şi ieftină din ţările gazdă este
căutată de firmele multinaţionale, ce doresc să investească în domenii mari
consumatoare de muncă vie (textile, confecţii, pielărie etc.).
Firmele multinaţionale recurg de multe ori la ISD din necesitatea
cuceririi de noi pieţe. Dimensiunile reduse ale pieţei interne (Norvegia,
Elveţia) nu permit dezvoltarea unor firme autohtone puternice fără a aborda
pieţele străine. Firmele care deţin mărci de renume internaţional, atunci când nu
găsesc colaboratori competitivi în străinătate, preferă să recurgă la ISD. pentru
a nu-şi deteriora prestigiul internaţional. Unele investiţii în străinătate efectuate
de firmele multinaţionale sunt determinate de necesitatea evitării unor restricţii
tarifare sau netarifare impuse de ţările gazdă şi de posibilitatea obţinerii unor
stimulente acordate de guvernele ţărilor respective.
Dintre alte motivaţii cu caracter general, pe care se fundamentează
decizia firmelor multinaţionale de a investi în străinătate, putem avea în vedere
următoarele:
 Firmele multinaţionale evită, de regulă, cesionarea unor licenţe de
fabricaţie în favoarea unor producători străini considerând că
astfel înstrăinează rezultatele propriei activităţi de cercetare –
dezvoltare. Ele preferă însă transferul de tehnologii către propriile

25
 filiale din străinătate, menţinând astfel controlul asupra
tehnologiilor respective. Se pare că, în prezent, acesta este cel
mai facil mod de a asigura participarea statelor în dezvoltare (în
care sunt deschise filiale ale firmelor multinaţionale) la
beneficiile ce rezultă din cercetarea ştiinţifică şi tehnică
mondială. Având în vedere că aproximativ 80% din activitatea de
cercetare-dezvoltare a întregii lumi se realizează de către firmele
multinaţionale, asistăm în zilele noastre la o tendinţă de
polarizare a activităţilor desfăşurate de aceste firme. Astfel, firma
multinaţională va desfăşura cu preponderenţă activitatea de
cercetare-dezvoltare în ţara de origine, deplasând activitatea
productivă către propriile filiale din străinătate;
 Întărirea poziţiilor dintr-o anumită arie geografică sau la scară
planetară prin achiziţia anumitor firme străine;
 Impunerea, de către guvernele ţărilor de origine, a unor
reglementări financiare şi fiscale împovărătoare pentru societăţile
comerciale a condus la transferarea multor afaceri în zone mult
mai amiabile;
 Restricţiile de ordin ecologic au determinat multe firme să
transfere activităţile poluante în acele ţări unde legislaţia este
permisivă;
 Cumpărarea de către firmele multinaţionale a unor societăţi
comerciale străine şi revânzarea acestora după ce eventual au fost
efectuate unele corecţii manageriale.
Posibilităţile concrete, pe care le are o firmă multinaţională de a realiza
ISD, se rezumă la:
 Înfiinţarea de filiale proprii în alte ţări. Societatea-mamă deţine
cel puţin 50% din capitalul filialei, integrând activitatea acesteia
din urmă în lanţul productiv general. Scopul implantării de filiale
în străinătate îl reprezintă diminuarea costurilor, ce se reflectă
evident în sporirea eficienţei economice. Nu trebuie uitat însă
efortul investiţional major ce trebuie întreprins şi faptul că noua
filială va opera într-un mediu cultural diferit de cel al firmei-
mamă, implicând o anumită perioadă de timp pentru acomodare.
 Achiziţionarea unor firme existente sau a unui număr mare de
acţiuni care să permită controlul asupra respectivelor firme.
Această procedură este agreată mai ales de firmele multinaţionale
ce doresc să se extindă rapid. Preluarea şi fuziunea reprezintă cele
două modalităţi pe care le poate îmbrăca procesul de achiziţie al
unei firme. Preluarea constă în dobândirea de către firma
multinaţională a unui pachet de acţiuni de la o societate
comercială, care să-i permită impunerea deciziilor pe care le
doreşte. Preluările pot fi prieteneşti, când între cele două firme se
încheie un acord în acest sens, sau ostile, când unii acţionari
şi/sau conducerea firmei care urmează să fie preluată nu doreşte
acest lucru. Preluările ostile au loc şi atunci când conducerea nu

26
 este în cunoştinţă de cauză cu activităţile derulate în acest scop.
Este vorba în cele mai multe cazuri de preluări succesive de
pachete mici de activităţile ale firmei vizate. Fuziunea constă în
reunirea a două sau mai multe societăţi comerciale într-o firmă
care deţine patrimoniile tuturor. Fuziunea prin contopire
presupune unirea patrimoniilor a două sau mai multor societăţi
comerciale care, în urma acestui demers, îşi încetează activitatea.
Astfel ia naştere o nouă societate diferită de cele iniţiale.
Fuziunea prin absorţie constă în preluarea de către societatea
absorbantă a patrimoniului societăţii absorbite.
 Participarea la înfiinţarea de societăţi mixte cu parteneri locali.
Societatea mixtă a reprezentat în plan internaţional o formă de
cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică încă din anii '60.
Partenerii unei societăţi mixte participă nemijlocit la
administrarea acesteia, stabilind între ei relaţii de colaborare
pentru o perioadă consistentă de timp. Societatea mixtă este o
persoană juridică înregistrată într-o anumită ţară, supunându-se
legislaţiei naţionale respective.

4.2. Intensificarea activităţii firmelor multinaţionale

După 1970, sectoare întregi ale industriei participă la integrarea

activităţii lor pe pieţele de producţie şi de desfacere internaţionale. Creşterea
producţiei internaţionale şi a numărului de firme multinaţionale a fost
determinată de impactul tehnicilor informaţionale şi de transport (care au
diminuat costurile şi riscurile procesului de conducere de la distanţă), de
crearea de noi tehnologii de producţie şi de marea varietate a instrumentelor
financiare folosite. De asemenea, dezvoltarea firmelor multinaţionale a fost
favorizată de liberalizarea comerţului internaţional şi a fluxurilor de investiţii.
Firmele multinaţionale nu acţionează numai în ţările dezvoltate, ci în
toate ţările lumii, ele reprezentând o puternică forţă de coeziune a economiei
mondiale, un liant care leagă între ele economiile naţionale în cadrul procesului
de globalizare. Cu ajutorul unor strategii complexe de întreprindere şi cu o
reţea de filiale proprii de dimensiuni planetare, firmele multinaţionale sunt
implicate în producţia multinaţională de bunuri şi servicii pe baza unei
sofisticate diviziuni a muncii între societatea-mamă şi filialele ei din străinătate.
Aproximativ o treime din activele productive private ale lumii sunt conduse de
firmele multinaţionale cu diferite grade de integrare pe verticală. Pe măsură ce
creşte integrarea pe verticală, între producător şi vânzător, rolul întreprinderilor
multinaţionale devine preponderent în cadrul relaţiilor economice
internaţionale.
Firmele multinaţionale au cunoscut în ultimele trei - patru decenii o
creştere numerică semnificativă. Dacă în 1969 erau înregistrate 7.000 firme
multinaţionale, numărul acestora a ajuns în 1990 la 24.000, şi în 2005 la
82.000. Cele 82.000 firme multinaţionale deţineau în anul 2008 un număr de

27
810.000 filiale în străinătate. Numărul salariaţilor angajaţi de filialele străine s-
a cifrat la aproximativ 78.000.000.
Revista Fortune, este una dintre cele mai prestigioase publicaţii
economice din lume care conferă atenţie deosebită analizei firmelor
multinaţionale. Cele mai performante firme din lume sunt evaluate pe baza
următoarelor criterii: competenţa managerilor, calitatea produselor şi
serviciilor, calitatea personalului angajat, amploarea procesului inovaţional,
soliditatea financiară, responsabilitatea socială, atitudinea faţă de dezvoltarea
globală.
Dintre toate firmele multinaţionale, cele americane sunt de departe cele
mai competitive. Este de remarcat vocaţia firmelor americane către sectoarele
caracterizate printr-o înaltă tehnologie, cum ar fi fabricarea microprocesoarelor,
computerelor, industria aerospaţială şi de apărare etc.
Firmele multinaţionale din UE şi Japonia s-au dovedit a fi performante
în domeniile aşa-zise tradiţionale şi anume: industrie alimentară, industrie
chimică, industrie metalurgică, transporturi aeriene, fabricarea de sisteme de
comunicaţii.
Unele firme multinaţionale au dobândit, de-a lungul anilor, o forţă
economică apreciabilă, care în multe cazuri o depăşeşte pe cea a unor state
naţiune. Conform datelor statistice, corespunzătoare anului 2008, clasamentul
realizat, pe baza veniturilor pentru multinaţionale şi a PIB-ului pentru ţări,
cuprinde în primele 100 de entităţi ierarhizate, 45 firme multinaţionale şi 55
ţări, România în acest clasament a ocupat poziţia cu numărul 49. Cifra de
afaceri realizată de primele 200 firme multinaţionale era mai mare decât PIB-ul
integrat al tuturor ţărilor lumii, diminuat cu cel înregistrat în primele 10 ţări
dezvoltate.
Majoritatea firmelor-mamă, aproximativ 75%, sunt originare din ţările
dezvoltate, în timp ce filialele sunt localizate, în proporţie de peste 85%, în
ţările în dezvoltare, în ţările din Europa de Sud-Est şi în Comunitatea Statelor
Independente. Trebuie remarcat că firmele multinaţionale cu sediul în ţările
dezvoltate sunt mult mai puternice decât cele originare din ţările în dezvoltare.
În topul mondial al firmelor multinaţionale stabilit în funcţie de valoarea de
piaţă a acestora, primele locuri sunt ocupate autoritar de către societăţile
americane.
Avantajele competitive ale întreprinderilor din ţările dezvoltate au fost
consolidate de secole prin acumulări de capital, creştere economică şi
îmbunătăţiri tehnologice. Peste 90% din firmele multinaţionale, existente în
ţările dezvoltate, îşi au originea în ţările triadei. Dintre ţările în dezvoltare deţin
firme multinaţionale ţările mari şi cele nou industrializate. În topul celor mai
bine plasate 100 firme multinaţionale funcţie de veniturile obţinute în anul
2008 nu mai puţin de 43 sunt din UE, 29 din SUA, 10 din Japonia, una din
Elveţia, una din Norvegia, şi 16 din ţările în dezvoltare. Primele cinci firme
multinaţionale, sub aspectul veniturilor încasate în anul 2008, sunt în ordine:
Royal Ductch Shell (458 miliarde dolari), Exxon Mobil (442 miliarde dolari),
Wal-Mart Stores (405 miliarde dolari), BP (367 miliarde dolari) şi Chevron
(263 miliarde dolari). Având în vedere profitul realizat, în acelaşi an, pe primele

28
cinci locuri sunt plasate: Exxon Mobil (45 miliarde dolari), Gazprom (29
miliarde dolari), Royal Ductch Shell (26 miliarde dolari), Chevron (23 miliarde
dolari) şi BP (21 miliarde dolari). Firme ca L.G. (Coreea), China National
Petroleum (China), PDVSA (Venezuela), Petrobras (Brazilia) devin jucători
destul de puternici în economia mondială. Trebuie remarcată China care în
acest top deţine 4 societăţi multinaţionale.
Creşterea activităţii externe a firmelor cu sediul central în ţările în
dezvoltare este consecinţa acţiunii următorilor factori:
 necesitatea rezolvării unor probleme legate de piaţă cum ar fi:
evitarea barierelor tarifare şi netarifare impuse de ţările importatoare;
încercarea de a ieşi din starea de dependenţă accentuată faţă de piaţa
internă etc.;
 creşterea costurilor de producţie în general şi a celor salariale în
special, fenomen manifestat cu predilecţie în Asia de Est şi Sud-Est;
 pe fondul amplificării nivelului de globalizare a economiei mondiale,
firmele intră în competiţie inclusiv în spaţiul lor naţional cu agenţi
economici străini, fapt ce le obligă să-şi extindă activitatea pe plan
internaţional;
 politica multor guverne încurajează investiţiile în străinătate
efectuate de firme autohtone cu consecinţe benefice asupra
performanţelor acestora şi asupra veniturilor ce vor intra în propria
economie.
Decizia de a investi în străinătate, a firmelor domiciliate în ţările în
dezvoltare, trebuie foarte bine fundamentată luând în considerare atât
neajunsurile, cât şi avantajele. Pe de o parte, prin investiţiile efectuate în
străinătate, are loc o ieşire de capital fiind diminuate investiţiile interne cu
consecinţe nefavorabile asupra locurilor de muncă, iar pe de altă parte pe lângă
câştigurile legate de competitivitate ţara de origine beneficiază de intrări de
capital concretizate sub forma profiturilor repatriate, plăţilor efectuate de ţara
gazdă pentru utilaje, semifabricate importate din ţara unde este domiciliată
firma multinaţională, plata redevenţelor etc.
Din reţeaua filialelor amplasate în străinătate de către firmele
multinaţionale, aşa cum am menţionat, 85% sunt localizate în ţările în
dezvoltare, în ţările din Europa de Sud – Est şi în CSI. Pe de altă parte, numai
31,2% din fluxurile de ISD se îndreaptă către această categorie de ţări. Rezultă
că valoarea mărimii capitalului corespunzător filialelor deschise în străinătate
este în medie mai mare pentru cele existente în ţările dezvoltate comparativ cu
cele plasate în restul lumii.
Pe sectoare, cele mai multe filiale au fost constituite în servicii (60% din
filialele firmelor multinaţionale din Germania, Japonia şi SUA).
Prin natura lor, în prezent, firmele multinaţionale organizează producţia
şi distribuţia de bunuri şi servicii la nivel mondial pe baza relaţiei de proprietate
asupra activelor de producţie (a mijloacelor de producţie) sau prin alte mijloace
de control. Întreprinderile multinaţionale adoptă unele strategii pentru atingerea
atât a obiectivelor pe termen scurt, cât şi a celor pe termen lung, cum ar fi
profitul calculat la efectuarea investiţiei, creşterea cotei de piaţă sau creşterea

29
valorii acţiunilor proprii, toate în contextul mediului economic şi politic al ţării
în care operează.
Pe ansamblul economiei mondiale din ultimele decenii, comerţul
internaţional de mărfuri şi servicii a crescut mai repede decât produsul intern
brut, legăturile între pieţele financiare internaţionale s-au amplificat, iar
investiţiile străine au sporit rapid, ceea ce a atras şi îmbunătăţirea prestigiului
firmelor multinaţionale ca actori principali în tranzacţiile economice
internaţionale.
Firmele multinaţionale tind să se concentreze în ţările care au cele mai
bune perspective de creştere economică, care deţin resurse naturale abundente,
pieţe interne mari, forţă de muncă instruită şi relativ ieftină, un cadru legislativ
favorabil. Printr-un proces de stimulare reciprocă, întreprinderile multinaţionale
sunt atrase de aceste perspective şi influenţează, la rândul lor, capacitatea de
dezvoltare a acestor ţări. Interdependenţa şi integrarea presupun interacţiuni
permanente între guvern şi întreprinderi.
Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD)
pentru a reliefa nivelul implicării firmelor multinaţionale în străinătate
determină indicele de transnaţionalitate (TNI). În calculul acestuia se au în
vedere elementele următoare: ponderea activelor deţinute în străinătate de firma
multinaţională în total active ce aparţin acesteia, ponderea cifrei de afaceri
realizată de filiale din străinătate în totalul cifrei de afaceri, ponderea
angajaţilor în străinătate în numărul total de salariaţi.

Clasamentul primelor 10 firme multinaţionale nefinanciare întocmit pe

baza indicelui
de transnaţionalitate în anul 2008
Tabel nr. 9
TNI Active Vânzări Angajaţi
Corporaţia În Total În străinătate Total În Total
% străinătate străinătate
1 93,2 Xstrata 52227 55314 25215 27962 37883 39940
PLC
M. Britanie
2 91,4 Arcelor 127127 133088 124936 124936 248704 315867
Mittall
Luxemburg
3 90,3 AkzoNobel 23102 26014 19474 21454 55000 60000
Olanda
4 88,9 WPP 31567 35661 9508 10899 88467 97438
Group Plc
M. Britanie
5 88,6 Vodafone 204920 222593 51975 59792 68747 79097
Group Plc
M. Britanie
6 88,3 Linde AG 29847 33158 15766 17624 44277 51908
Germania
7 87,5 Anglo 44413 49738 21766 26311 95000 105000
American
M. Britanie
8 87,0 Inbev 106247 113170 17933 22411 104356 119874
Olanda
9 86,8 Astra 37514 46784 30607 31601 55100 66100

30
 Zeneca Plc
M. Britanie
10 86,2 Liberty 33903 33986 10561 10561 13128 22300
Global Pic
SUA
Sursa: UNCTAD World Investment Raport 2009

În primele 100 de firme multinaţionale ordonate în funcţie de indicele de

transnaţionalitate 55 sunt din UE, 19 din SUA, 10 din Japonia, 4 din Elveţia, 2
din Norvegia, 2 din Australia, una din Canada şi 7 din ţările în dezvoltare.
Datele sunt valabile pentru anul 2008.
Comparativ cu topul celor mai bine plasate 100 de firme multinaţionale,
întocmit pe baza cifrei de afaceri, în acest caz creşte diferenţa numerică între
cele originare din UE şi cele originare din SUA. Este de remarcat şi faptul că
firmele americane ocupă preponderent prima jumătate a clasamentului realizat
pe baza cifrei de afaceri şi preponderent a doua jumătate a clasamentului
întocmit funcţie de indicele de transnaţionalitate. Putem afirma în consecinţă că
multinaţionalele UE sunt mai globalizate decât cele americane.
Un alt indicator ce exprimă gradul de implicare al firmelor
multinaţionale în străinătate este indicele de internaţionalizare (II). Acest indice
reliefează ponderea pe care o deţin filialele localizate în străinătate în numărul
total de filiale al unei firme multinaţionale.
Anul 2008 s-a materializat pentru multe companii multinaţionale în
reducerea profiturilor, restructurării şi chiar falimente. Conform sondajului
UNCTAD privind perspectivele investiţiilor, la nivel mondial, 85% dintre
directorii celor mai mari companii transnaţionale apreciază că datorită crizei
economice mondiale a avut loc o diminuare a proiectelor investiţionale. S-a
estimat că în anul 2008 a avut loc o reducere a profiturilor înregistrate de
primele 100 de corporaţii transnaţionale cu aproximativ 25%.
Cota de participare a investiţiilor străine directe în producţia internă la
nivel mondial este încă redusă (circa o treime), dar valoarea ei se află într-o
continuă expansiune datorită creşterii mai rapide a investiţiilor externe în raport
cu cele interne. Comerţul dintre firmele multinaţionale reprezintă aproximativ
20-25% din comerţul mondial, fiind un element important în economia multor
ţări.
În concluzie, reţeaua firmelor multinaţionale şi a filialelor acestora din
întreaga lume formează un sistem integrat, cu valori economice, sociale şi etice
comune, jucând un rol determinant în evoluţia economiei mondiale în
ansamblul ei şi a fiecărei ţări în parte.

4.3. Impactul investiţiilor directe efectuate de societăţile

multinaţionale asupra ţărilor de destinaţie

La sfârşitul deceniului trecut, ISD au devenit sursa principală de capital

străin privat în majoritatea ţărilor lumii. Trebuie avut în vedere că ele nu
creează datorie externă pentru ţara respectivă, iar ieşirile de capital pe care le
implică (repatrierea profiturilor), depind de rezultatele economice ale

31
întreprinderii şi răspund atât interesului investitorului, cât şi interesului statului
care încurajează creşterea economică.
Participarea stocului de ISD la realizarea produsului intern brut, este un
indicator care arată importanţa acestor investiţii în procesul de creştere şi
dezvoltare economică. Cifra de afaceri a filialelor străine reprezenta în 1982
circa 24% din PIB-ul mondial, crescând la aproximativ 50% în prezent.
Acest indicator nu exprimă însă cu claritate calitatea contribuţiei
filialelor străine la dezvoltarea economică a ţării gazdă. Mult mai elocventă în
acest sens este ponderea valorii adăugate a filialelor străine în PIB-ul mondial
şi ponderea exporturilor filialelor străine în exportul mondial.

Ponderea valorii adăugate şi a exporturilor filialelor străine în

economia mondială (%)
Tabe
l nr. 10
Anii
Specificare 1982 1990 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Ponderea VA a filialelor
străine în PIB-ul mondial
5,9%
6,7% 9,9% 9% 8,8% 9,5% 10,5% 10,1%
Ponderea
exportrilor filialelor
străine în exportul
mondial 28,7 32% 50,7 33,3% 33,3 34,4% 33,3% 33,3%
% % %
Sursa: Prelucrat după WIR 2003, 2004, 2005, 2006

Ponderea valorii adăugate realizată de filialele firmelor multinaţionale a

înregistrat în intervalul 1982-2000 o evoluţie constant crescătoare stabilizându-
se în anii următori la aproximativ 10%, ceea ce nu este de neglijat. În schimb,
activitatea firmelor multinaţionale pe pieţele internaţionale, apreciată prin
prisma dinamicii exporturilor filialelor străine în totalul exporturilor mondiale,
a avut o tendinţă de scădere în ultimii cinci ani. După un maxim de 50,7%,
înregistrat în anul 2000, acest ultim indicator s-a situat an de an între 33,3% şi
34,4% reliefând o diminuare substanţială.
Activităţile firmelor multinaţionale sunt mult mai complexe şi impactul
lor în economiile naţionale ale ţărilor gazdă este mult mai mare decât dezvăluie
datele statistice. Efectul indirect al acestora se reflectă în comenzile transmise
întreprinderilor naţionale, în crearea de noi locuri de muncă, în încurajarea
industriilor orizontale, în realizarea de exporturi indirecte ş.a. Putem astfel
afirma că ISD au devenit tot mai importante pentru producţia, comerţul,
transferul de tehnologii şi fluxurile de capital din economia mondială, firmele
multinaţionale jucând un rol tot mai însemnat în economiile ţărilor gazdă. ISD
se manifestă astăzi ca o puternică forţă în procesul de creştere a eficienţei
alocării resurselor la nivel mondial şi ca un canal de transmisie a impulsurilor
economice referitoare la producţie, tehnologie şi calitatea muncii.

32
 Investiţiile străine directe pot fi considerate ca un factor propulsor, al
asigurării competitivităţi, în măsura în care firmele multinaţionale ridică nivelul
complexităţii producţiei în filialele lor din străinătate, de la operaţiuni de
asamblare simplă la operaţiuni mult mai ample, folosind tehnologii noi pe care
le integrează în reţeaua lor externă de producţie.
În condiţiile în care ţările în dezvoltare, cele din Europa de Sud-Est şi
cele membre ale CSI primesc 33,5% (cifră valabilă pentru perioada 2000-2008)
din fluxurile internaţionale de ISD, efectele benefice ale acţiunilor societăţilor
multinaţionale sunt mai evidente decât în ţările dezvoltate. În foarte multe
cazuri, din punctul de vedere al ţării gazdă, filiala deţinută de societatea
multinaţională îşi aduce aportul într-o mai mare măsură la creşterea gradului de
pregătire profesională a forţei de muncă, la activitatea de cercetare-dezvoltare
sau la creşterea productivităţii în domeniul respectiv, decât o face firma
autohtonă.
Firmele multinaţionale au o contribuţie importantă la formarea de capital
în ţările gazdă, prin investiţii, ele creează noi locuri de muncă, generând salarii
mai mari decât la întreprinderile locale. În plus, furnizorii locali au posibilitatea
obţinerii unor venituri sporite.
În cadrul relaţiilor de afaceri cu întreprinderile locale, societăţile
multinaţionale le transferă o serie de cunoştinţe, acordându-le în unele cazuri
asistenţă tehnică şi financiară. Totodată, sunt influenţate strategiile adoptate de
firmele locale, spiritul întreprinzător al acestora şi orientarea lor spre export,
având un impact favorabil asupra eficienţei activităţilor economice din ţara
gazdă.
ISD contribuie la integrarea ţărilor mai puţin dezvoltate în economia
mondială, stimulează comerţul internaţional în special prin efectuarea unor
importuri de maşini, utilaje şi echipamente. Odată cu comerţul exterior,
întreprinderile multinaţionale stimulează oferta de servicii necesară comerţului
internaţional (servicii bancare, de asigurări, transporturi, telecomunicaţii) care
contribuie la creşterea economică a ţărilor gazdă.
Multe discuţii a stârnit de-a lungul timpului relaţia stabilită între firma
multinaţională şi statul gazdă. Acesta depinde în mare măsură de grupa de ţări
(dezvoltate sau în dezvoltare) în care este inclusă ţara gazdă. Când pieţele
gazdă dispun de un potenţial economic ridicat, firmele multinaţionale urmăresc
aplicarea principiului avantajului reciproc având în vedere atât perspectiva
obţinerii unui profit bun, cât şi concurenţa puternică dintre investitori. În
situaţia în care gazdele sunt ţări în dezvoltare, firmele multinaţionale devin
mult mai influente în relaţia cu guvernele statelor respective. Acest fenomen
are loc pe fondul inexistenţei unui cadru legislativ corespunzător în ţara gazdă,
dublat de multitudinea de acte de corupţie. În ţările mai puţin dezvoltate,
firmele multinaţionale încearcă să compenseze neajunsurile rezultate din
inflaţia ridicată, instabilitatea monetară, instabilitatea politică etc., cu o serie de
avantaje oferite de forţa de muncă ieftină, de resursele naturale abundente, de
condiţiile facile de acces pe piaţa locală.
În unele cazuri interesele firmei multinaţionale sunt complementare cu
cele ale ţării gazdă care, deschizându-şi piaţa pentru investitorii străini,

33
promovează o legislaţie favorabilă acestora, discriminând investitori autohtoni.
Totodată respectiva ţară poate intra în conflict cu ţara de origine sau cu uzanţele
internaţionale privitoare la protecţia mediului şi la tratamentul acordat forţei de
muncă.
În literatura de specialitate se apreciază că există trei etape în derularea
relaţiilor dintre o firmă multinaţională şi ţara gazdă şi anume: luna de miere,
confruntarea şi reconcilierea. Astăzi, ne situăm în cea de-a treia etapă, cu
menţiunea că există forme diferite de manifestare de la un caz la celălalt.

Capitolul V

I.S.D. ÎN ŢĂRILE FOSTE SOCIALISTE

5.1. Ţările foste socialiste – o destinaţie relativ recentă pentru

ISD

Ţările foste socialiste, practic, nu au existat în statisticile internaţionale

privitoare la mişcările de ISD, înainte de anul 1990. Semnalul care a determinat
orientarea investitorilor străini către Europa Centrală şi de Est, a fost dat de
adoptarea de către ţările din zonă a legilor specifice economiei de piaţă. Un
deosebit interes l-au suscitat reglementările ce vizau atragerea investiţiilor
străine.
În general s-a aşteptat, fapt ce s-a şi întâmplat, ca ISD să curgă din ţările
dezvoltate către acele economii în dezvoltare care erau mai stabile din punct de
vedere politic şi care permiteau accesul pe pieţe regionale de dimensiuni mari.
Între alţi factori determinanţi în atragerea ISD putem include dotarea cu capital
uman şi legăturile comerciale tradiţionale. În ţările aflate în tranziţie a existat
un risc considerabil, datorat unui sistem economic şi social necunoscut şi
imprevizibil. Investitorii străini au întâmpinat greutăţi în a previziona. Se ştie
că, mai ales în perioada tranziţională, ISD sunt dependente de estimările
referitoare la creşterea economică, la nivelul pe termen lung al ratelor de
schimb şi la impactul competiţiei asupra întreprinderilor recent privatizate.

34
 În multe state aflate în tranziţie, investiţiile străine au vizat înfiinţarea
unor întreprinderi mixte sau preluarea unei părţi dintr-o companie autohtonă,
astfel programele de privatizare din ţările respective au reprezentat un factor
important în stimularea intrărilor de ISD, chiar şi într-o perioadă de recesiune.
Asemenea programe au demonstrat ataşamentul autorităţilor faţă de
proprietatea privată. Deşi toate ţările din Europa Centrală şi de Est au introdus
programe de privatizare, totuşi au apărut diferenţe mari în ceea ce priveşte felul
şi valoarea fluxurilor de capital străin, diferenţe determinate de amploarea şi
modul de aplicare al acestor programe.
Conform unui studiu realizat de UNCTAD, peste 80% din fluxurile de
investiţii străine către aceste ţări s-au datorat participării unor firme străine la
programele de privatizare. Creşterea fluxurilor de ISD către aceste ţări a fost
puternic influenţată şi de reluarea creşterii economice, respectiv, de progresele
consemnate în restructurarea economică.
Epuizarea ofertelor de privatizare nu conduce neapărat la reducerea
substanţială a intrărilor de ISD în ţările foste socialiste. Spre exemplu, Ungaria,
Cehia şi Polonia care, în mare, au finalizat propriile programe de privatizare,
continuă să reprezinte o destinaţie preferată a fluxurilor de ISD datorită
succesului înregistrat în trecerea la economia de piaţă şi datorită noilor factori
motivaţionali implementaţi.
Reglementările legislative privind ISD directe au apărut încă din 1988 în
Ungaria, din 1991 în Polonia şi Cehia şi ulterior şi în celelalte ţări foste
socialiste. Investitorilor străini le-au fost oferite stimulente guvernamentale
variate, inclusiv înfiinţarea unor zone economice speciale ce asigură reduceri
sau chiar scutiri de la plata unor taxe. În unele dintre fostele ţări socialiste, mai
există încă restricţii cu privire la ISD realizate în sectorul primar şi la
repatrierea profiturilor. Ţările central şi est-europene precum şi cele central
asiatice, care au atras mai puţine investiţii străine, pot fi caracterizate prin
generarea unui cadru legislativ şi instituţional greoi, inerţial. De exemplu,
statele din fosta Uniune Sovietică au elaborat reglementări cu privire la
privatizare şi la investiţii doar după 1993, programele lor de privatizare în masă
rămânând, o bună perioadă, în stadiul de proiect, iar convertibilitatea
monedelor lor naţionale a fost şi, în multe cazuri, este destul de limitată.
Trebuie spus că norme legislative care să stimuleze intrările de ISD au
adoptat majoritatea ţărilor lumii. Cadrul legal permisiv şi acordarea de facilităţi
nu mai reprezintă avantaje competitive pentru ţările foste socialiste.
O serie de studii au demonstrat că investiţiile în ţările aflate în tranziţie
au putut fi asociate cu indicatorii de deschidere economică. Astfel, investitorii
preferă ţările cu regimuri comerciale relativ liberale, aflate în regiuni în care s-
au încheiat acorduri de liber schimb. De asemenea, apropierea geografică de
ţările furnizoare de investiţii poate fi considerată un factor care influenţează
decizia de a investi. Dacă acceptăm ideea că relaţiile comerciale influenţează
deciziile investiţionale, putem preconiza o sporire a ISD către ţările Europei
Centrale şi de Est.
Costurile legate de forţa de muncă în ţara receptoare reprezintă un alt
factor important în luarea deciziei de amplasare a investiţiei, în special pentru

35
firme care încearcă să producă pentru export bunuri care încorporează multă
muncă vie. Salariile în ţările aflate în tranziţie au fost şi sunt încă reduse.
Investitorii sunt însă interesaţi nu numai de nivelul de salarizare, ci şi de
productivitatea muncii în ţara respectivă.
Reforma din ţările central şi est-europene aflate în tranziţie s-a realizat,
în general, cu rezultate bune, deschizând o piaţă de dimensiuni mari pentru
produsele întreprinderilor din vest. Rezultatele unor studii au demonstrat că
accesul pe pieţele naţionale sau regionale reprezintă unul din cei mai importanţi
factori care influenţeză investitorii potenţiali. Unele firme au realizat ISD în
Europa Centrală şi de Est, doar din motive strategice, pentru a învinge
concurenţii şi pentru a obţine o poziţie sigură pe piaţă. Alte firme au investit
într-o economie tranziţională pentru a proteja partea lor de piaţă realizată în
regimul anterior şi pentru a avea acces la stimulentele speciale acordate
investitorilor străini.
Cele mai multe investiţii de capital străin, în economiile central şi est-
europene aflate în tranziţie, provin din ţările membre ale Uniunii Europene. În
prezent, UE considerată a fi investitor tradiţional, a furnizat peste 60% din
totalul valorii capitalului străin atras de ţările central şi est-europene.
Poziţia Uniunii Europene faţă de activitatea de realizare de ISD în ţările
în tranziţie, multe din ele ţări asociate, se referă la faptul că investiţiile străine
sunt privite ca principala cale de integrare efectivă între economiile est-
europene şi cele vest-europene. În acest sens, Uniunea Europeană a sprijinit
prin programele PHARE şi TACIS constituirea şi funcţionarea agenţiilor de
promovare a investiţiilor străine din toate aceste ţări.
UE a recomandat ţărilor central şi est europene să ţină cont de
următoarele aspecte: eliminarea oricărei discriminări între investiţiile străine şi
cele interne; ratificarea acordurilor internaţionale de garantare a investiţiilor şi
de evitare a dublei impuneri; existenţa unei legislaţii a impozitului pe profit cât
mai simplă, previzibilă şi clară şi posibilitatea utilizării arbitrajului
internaţional în caz de dispute.
Având în vedere importanţa deosebită pe care UE o acordă investiţiilor
străine, precizăm că vor continua şi în viitor programele de asistenţă în
domeniul atragerii investiţiilor străine, pentru acele ţări care vor solicita explicit
acest lucru şi ale căror guverne se vor implica efectiv în întărirea rolului
agenţiilor de promovare a investiţiilor străine.
În ţările foste socialiste din Europa de Est şi CSI, cel mai mare investitor
străin s-a dovedit a fi Federaţia Rusă. La această situaţie au contribuit decisiv
relaţiile economice şi în multe cazuri relaţiile culturale statuate în timpul
socialismului între republicile ce au compus Uniunea Republicilor Socialiste
Sovietice.

5.2. Dinamica evoluţiei ISD în fostele ţări socialiste

Problemele ridicate de implementarea ISD, în statele Europei Centrale şi

de Est, sunt oarecum diferite de cele întâlnite în alte zone geografice. Abia după

36
 1990 a început să se înregistreze o anumită orientare a investitorilor străini şi
spre statele din estul şi centrul continentului, însă la un nivel relativ scăzut,
volumul total al intrărilor de ISD fiind inferior celui de care a beneficiat, de
exemplu Singapore, Malaesia şi Argentina.
Intrările anuale de ISD, în ţările Europei Centrale şi de Est, au cunoscut
un trend crescător din 1990 până în prezent. Singurul recul a fost înregistrat în
anul 2001 când fluxul intrărilor de ISD în această regiune a fost cu 5% mai mic
comparativ cu anul anterior. Regresul a fost minor dacă avem în vedere
prăbuşirea cu 41% a intrărilor mondiale de ISD în anul 2000. Dintre toate
zonele geografice, cea mai puţin afectată de reducerea drastică a fluxurilor
mondiale de ISD a fost Europa Centrală şi de Est, 12 din cele 20 de ţări ce
compun în prezent regiunea, înregistrând performanţe mai bune în anul 2001,
comparativ cu anul anterior. Un ultim record de 161490 milioane dolari SUA,
intrări ISD în ţările central şi est-europene a fost stabilit în anul 2008. Sporul
intrărilor de ISD a fost în anul 2008 faţă de anul anterior de 5,8% pe ansamblu
ţărilor central şi est europene. Pentru aceeaşi perioadă, cele 8 ţări socialiste care
au aderat primele la UE, în anul 2004, au cunoscut o reducere a intrărilor de
ISD de 12,5%, în timp ce ţările care au compus UE 15, au înregistrat o
diminuare dinamică (43,4%). În anul 2009 s-a înregistrat o reducere a intrărilor
de ISD în ţările Europei Centrale şi de Est, urmată de creşteri succesive în anii
2010 şi 2011, aşa cum rezultă şi din tabelul de mai jos.

Intrările anuale de ISD din ţările central şi est europene

- milioane dolari -
Tabel nr.11
Ţara 1991- 1998 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
1996
Albania 301 45 143 207 135 178 338 161 324 659 974 996 1051
Belarus 156 203 119 96 247 172 164 305 354 1805 2181 1884 1403
Bosnia- 0 67 146 119 265 381 704 595 718 1819 1002 251 230
Herţegovina
Bulgaria 442 537 1002 813 905 2097 3452 3923 7667 12389 9855 3385 1601
Republica
Cehă 5511 3718 4986 5641 8483 2101 4974 11658 5459 10444 6451 2927 6141
Croaţia 872 641 1110 1582 1100 2049 1079 1788 3457 4997 6180 3355 394
Estonia 812 581 387 542 284 919 971 2879 1674 2716 1729 1839 1540
Letonia 853 357 413 132 254 304 637 713 1664 2322 1261 94 379
Lituania 297 926 379 446 732 197 773 1032 1840 2015 1965 66 753
Macedonia 45 150 215 447 106 118 323 97 424 693 589 201 211
Republica
Moldova 134 79 128 103 84 74 151 197 251 541 711 145 197
Polonia 12784 6395 9343 5714 4131 4589 13091 10363 19591 23561 14839 12932 8858 1
România 1234 2031 1057 1158 1141 2196 6436 6483 11367 9921 13909 4844 2940
Federaţia
Rusă 7707 2761 2714 2748 3461 7958 15444 12886 29701 55073 75002 36500 43288 5
Serbia 330 113 50 165 547 1409 1029 2087 4350 - 2955 1959 1329
Muntenegru - - 960 1527 760
Slovacia 3391 428 1925 1584 4123 2160 3031 2107 4693 3581 4687 6 526
Slovenia 666 215 136 370 1659 302 831 577 644 1514 1947 653 359
Ucraina 1347 743 595 792 693 1424 1715 7808 5604 9861 10913 4816 6495
Ungaria 14936 3335 2764 3936 2994 2137 4506 7709 6818 3951 6325 2048 2274
Total 515818 23622 27612 26595 31344 30765 59649 73469 107752 147874 164435 80428 80729 1
Sursa: WIR 2008, 2009

37
 Evoluţia favorabilă a fluxurilor de ISD, în intervalul 2001 – 2008, poate
fi atribuită, într-o oarecare măsură efectului pozitiv indus de aderarea sau de
perspectiva aderării unor ţări la Uniunea Europeană. Anumite guverne au făcut
concesii semnificative firmelor multinaţionale, garantându-le privilegii în
privinţa pieţelor de desfacere sau prelungindu-le perioada în care acestea
beneficiau de facilităţi fiscale. Perspectiva atragerii de capital străin, în ţările
foste socialiste din Europa Centrală şi de Est, este optimistă mai ales dacă avem
în vedere oportunităţile create prin continuarea privatizării de mari întreprinderi
din unele ţări din zonă.
În 1990, firmele străine erau extrem de slab reprezentate numeric în
Europa Centrală şi de Est. De îndată ce tranziţia a demarat, fluxul de ISD a
devenit principalul vector în procesul de restructurare economică. Consecinţa
directă a constat în creşterea comerţului exterior al ţărilor central şi est-
europene, care în relaţia cu Uniunea Europeană, s-a multiplicat de 10 ori în
ultimul deceniu al secolului trecut.
Repartizarea geografică a intrărilor de ISD este accentuat neuniformă,
concentrându-se în ţările Europei Centrale (Polonia, Cehia, Ungaria), dar şi în
Federaţia Rusă.
Evoluţiile prezentate pot fi explicate printre altele şi prin aşezarea
geografică a Cehiei, Poloniei şi Ungariei în imediata vecinătate a ţărilor
occidentale dezvoltate, cu care au întreţinut relaţii economice fie şi la o scară
redusă înainte de căderea comunismului. Aceste relaţii s-au amplificat
considerabil odată cu începerea perioadei de tranziţie către economia de piaţă.
Cele trei ţări împreună cu Slovacia, au constituit la începutul anilor '90 Grupul
de la Vişegrad care a promovat o politică de atragere a ISD mai coerentă şi mai
activă decât statele vecine, privatizând mai rapid economia şi creând astfel un
mediu propice dezvoltării afacerilor. Poziţia bună ocupată de Federaţia Rusă în
atragerea ISD este o consecinţă a suprafeţei uriaşe pe care o deţine, a rezervelor
însemnate de materii prime şi energie precum şi a dimensiunilor pieţei interne.
Studiul comparativ al concentrării ISD pe domenii în Ungaria, Cehia şi
Polonia demonstrează faptul că gradul de atractivitate cel mai mare l-au avut
telecomunicaţiile, sistemul energetic şi sistemul bancar. Referitor la sectorul
exploatării resurselor naturale, ISD sunt slab reprezentate, de apreciat fiind
procentul de peste 20% din totalul intrărilor de ISD, pe care Federaţia Rusă l-a
orientat către minerit. ISD în sectorul productiv au vizat acele sfere care puteau
fi orientate spre export. Avem în vedere, în acest sens, producerea de motoare
pentru autovehicule şi de echipamente pentru transport în Cehia, Ungaria şi
Polonia, fabricarea de produse chimice în Croaţia, obţinerea de minerale
neferoase în Bulgaria etc.
În ciuda unor succese punctuale, privită în ansamblu, dinamica
fluxurilor de ISD către ţările din Europa Centrală şi de Est s-a situat, până în
urmă cu patru sau cinci ani, cu mult sub nivelul speranţelor nutrite imediat
după căderea comunismului. Dacă în 1998 ponderea ISD atrase de ţările aflate
în tranziţie din Europa Centrală şi de Est reprezenta 3,2% din totalul mondial al
intrărilor de ISD, în anul 2000 aceasta a scăzut la 1,8% datorită ritmului mediu
anual de creştere mai mare înregistrat de fluxul intrărilor de ISD la nivel global

38
comparativ cu cel realizat de ţările din zonă. Crizele financiare din Asia de
Sud-Est şi Argentina au determinat reorientarea fluxurilor investiţionale către
Europa Centrală şi de Est, indicatorul menţionat mai sus crescând în anul 2002
la 4,6%, pentru ca apoi pe fondul amplificării intrărilor de ISD în ţările noi
membre ale UE dar şi în Federaţia Rusă şi Ucraina să ajungă în anul 2008 la
9,5%.
Cele 8 ţări foste socialiste din Asia Centrală au înregistrat valori ale
fluxurilor de ISD atrase ce pot fi calificate ca fiind modeste. În perioada 1991-
2008, intrările de ISD în Republica Cehă au depăşit ca valoare fluxurile de ISD
ce au avut ca destinaţie Asia Centrală. Gravitatea situaţiei se accentuează dacă
avem în vedere că populaţia Republicii Cehe este de 10 ori mai mică decât
numărul locuitorilor ce intră în componenţa celor 8 republici amintite. În
condiţiile lipsei voinţei politice care să conducă la promovarea unui cadru
legislativ specific unei economii deschise, puţine sunt firmele multinaţionale –
excepţie fac cele ruseşti – care să aibă curajul să investească în Asia Centrală.
În anii 2009, 2010, 2011 situaţia s-a îmbunătăţit în ţările Asiei Centrale
comparativ cu Republica Cehă.
Între anii 2000 şi 2004, intrările de ISD în ţările foste socialiste din Asia
Centrală au crescut fără întrerupere, multiplicându-se de 5 ori. Această tendinţă
s-a datorat sporului de investiţii efectuate în exploatarea resurselor minerale din
aceste ţări. Anul 2005 marchează o reducere la jumătate a fluxurilor de ISD
intrate comparativ cu anul anterior. Declinul înregistrat a fost determinat de
diminuarea substanţială a ISD atrase în 2005, de cele mai bogate ţări în resurse
naturale ale zonei: Azerbaijeanul şi Kazachstanul. În ansamblu, ţările foste
socialiste din Asia Centrală au înregistrat niveluri record ale intrărilor de ISD în
anii 2006 şi 2007 atingând cifrele de 8583 milioane dolari şi respectiv 9437
milioane dolari.
În anii 2006 şi 2007 intrările de ISD s-au dublat comparativ cu anii
anteriori, înregistrându-se noi recorduri pe ansamblul celor opt ţări asiatice,
valorile atinse fiind de 9,8 miliarde dolari respectiv 20,4 miliarde dolari. Pe
fondul tendinţei generale, acest indicator s-a diminuat uşor, în anul 2008,
ajungând la 19,5 miliarde dolari, Kazakhstan fiind principalul absorbant
(74,2%) al zonei. În anul 2011 ponderea deţinută de Kazashthan s-a redus la
60,9%.

Intrări anuale de ISD în fostele ţări socialiste

membre ale CSI din Asia
- milioane dolari -
Tabel nr.12
Ţara 1991- 1998 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
1996
Armenia 55 221 104 70 111 121 248 239 453 699 935 778 570
Azerbaijean 768 948 30 220 1393 3227 3535 1679 601 4749 14 473 563
Georgia 68 265 131 110 160 335 492 453 1070 1750 1564 658 814
Kazakhstan 4132 1151 1283 2835 2590 2092 4157 1971 6278 11119 14322 13243 10768
Kyrghyzstan 191 109 -2 5 5 46 175 43 182 208 277 186 438
Tajikistan 58 30 24 9 36 14 272 54 339 360 376 16 15
Turkmenistan 523 62 131 170 276 223 354 418 731 856 1277 4553 3631

39
 Uzbekistan 196 140 75 83 65 70 187 88 195 705 711 842 1628
Total 5991 2926 1776 3502 4636 6131 9420 4945 9849 20446 19476 20749 18427

Sursa: WIR 2008, 2009

Reducerea brutală a fluxurilor internaţionale de investiţii directe la scară

planetară, în perioada 2001-2003, cauzată de diminuarea fuziunilor şi
achiziţiilor internaţionale nu a afectat decât în mică măsură intrările de ISD în
ţările Europei Centrale şi de Est. Resursele naturale existente, costurile salariale
mai reduse, reinstaurarea stabilităţii în Balcani, creşterea PIB-ului în ţările din
zonă au reprezentat unii dintre factorii ce au contrabalansat evoluţia negativă a
fluxurilor mondiale de ISD, influenţând decizia multor investitori străini, în
sensul orientărilor către ţările Europei Centrale şi de Est.
În conformitate cu cele prezentate, se poate aprecia că, exceptând
Ungaria, Cehia şi Polonia, în celelalte ţări central şi est europene, dar mai ales
în ţările Asiei Centrale, guvernele nu au întreprins cele mai potrivite măsuri
pentru atragerea capitalului străin. Printre cauzele frecvente care au condus la
această situaţie putem evidenţia:
 legislaţia în domeniu a fost în multe cazuri ambiguă sau adoptată cu
întârziere;
 sistemul birocratic ce a caracterizat activitatea instituţiilor ce trebuiau
să faciliteze accesul investitorilor străini pe pieţele naţionale;
 slaba promovare în exterior a oportunităţilor naţionale, agenţiile de
promovare constituite pentru atragerea investitorilor străini
funcţionând defectuos;
 restricţiile pe care potenţiali investitori le-au întâlnit în obţinerea de
credite pe termen mediu şi lung;
 uzura morală şi fizică a activelor tehnice;
 infrastructura necorespunzătoare;
 forţa de muncă supradimensionată numeric în multe întreprinderi,
fapt ce ridica o serie de probleme legate de restructurare;
 un raport nefiresc între dinamica salariului şi dinamica productivităţii
muncii în unele domenii de activitate.
De-a lungul timpului, unele dintre ţările Europei Centrale şi de Est, au devenit
ele însele exportatoare de capital. Federaţia Rusă, în intervalul 2000-2008, s-a
manifestat ca lider autoritar generând 70,9% din fluxurile de ISD emise de Europa
Centrală şi de Est în intervalul 2000-2008. Ponderea deţinută de Federaţia Rusă în
totalul fluxurilor de ISD emise în anii următori a crescut ajungând în anul 2011 la
82,1%.
Această bună poziţionare a Federaţiei Ruse este determinată şi de numărul şi
puterea companiilor multinaţionale cu sediul în această ţară. În topul primelor 10
companii multinaţionale din Europa Centrală şi de Est ordonate în funcţie de valoarea
activelor deţinute, opt provin din Federaţia Rusă.

Ieşiri anuale de ISD din ţările central şi est europene

- milioane dolari -

40
 Tabel nr.13
Ţara 1991- 1998 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2
1996
Albania - - - - - - 14 4 11 24 81 36
Belarus 7 2 0 0 -206 2 1 2 3 15 31 102
Bosnia-
Herţegovina - - - - - - 2 1 4 28 17 6
Bulgaria -49 0 3 10 28 27 -217 306 175 282 765 95
Republica
Cehă 400 127 43 165 206 206 1014 -19 1467 1620 4323 949 1
Croaţia 62 99 5 185 547 122 346 237 263 296 1421 1234
Estonia 53 6 63 200 132 156 268 627 1112 1747 1112 1549
Letonia -130 54 12 18 4 50 110 128 173 369 243 62
Lituania 1 4 4 7 18 37 263 343 290 597 336 217
Macedonia - 0 -1 1 0 0 1 3 - 1 14 11
Republica
Moldova 20 -1 0 0 0 0 3 - 1 17 16 7
Polonia 148 316 17 -89 230 300 778 3388 8875 5405 4414 4699 5
România 16 -9 -13 -16 17 41 70 -30 423 279 274 88
Federaţia
Rusă 4398 1270 3177 2533 3533 9727 13782 12767 23151 45916 55594 43665 5
Serbia - - - - - 2 3 63 85 - 283 52
Muntenegru 33 - 108 46
Slovacia 47 147 29 60 11 247 -21 157 511 600 530 904
Slovenia -17 -5 65 144 151 476 550 644 852 1802 1440 260
Ucraina 13 -4 1 23 -5 13 4 275 133 673 1010 162
Ungaria 155 278 620 368 278 1644 1119 2205 3874 3621 2234 1984 1
Total 5124 2284 4025 3609 4944 13050 18090 21101 41436 63292 74246 56128 6

Sursa: WIR 2008, 2009

Calitatea de emitent de fluxuri de ISD este aproape inexistentă în cazul

fostelor ţări socialiste din Asia Centrală, excepţie făcând doar Azerbajeanul şi
Kazakhstan-ul care s-a aflat la originea a peste 90% a fluxurilor de ISD ieşite
din această regiune între 2000 şi 2011.

Ieşiri de ISD din fostele ţări socialiste din Asia

- milioane dolari -
Tabel nr.14
Ţara 1991- 1998 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
1996
Armenia - - -1 0 1 0 2 7 3 2 10 53 8 78
Azerbaijan 4 - 1 12 326 933 1205 1221 705 286 556 326 232 533
Georgia - - - - 4 4 10 -89 16 76 147 19 135 146
Kazakhstan - 8 4 -26 426 -121 - -146 385 3153 1204 3159 7837 4530
1279
Kyrghyzstan - 23 5 6 0 0 44 - - 1 0 0 0 0
Tajikistan - - - - - - - - - - -- - - -
Turkmenistan - - - - - - - - - - - - - -
Uzbekistan - - - - - - - - - - - - - -
Total 4 31 11 -8 757 816 -18 993 1109 3518 1917 3557 8212 5287
Sursa: WIR 2008, 2009, 2011

41
 În privinţa modului de concretizare a ISD, studiul efectuat de UNCTAD
în acest sens, confirmă tendinţa manifestată în practică. În ţările în dezvoltare
ISD se vor materializa preponderent sub forma filialelor înfiinţate de firmele
multinaţionale străine iar în ţările dezvoltate vor îmbrăca mai ales forma
achiziţiilor şi fuziunilor. De remarcat că aproape 70% din firmele
multinaţionale chestionate s-au declarat în favoarea efectuării de investiţii în
Europa Centrală şi de Est.
Reprezentanţii ţărilor membre ale UE au apreciat just în cadrul
Reuniunii Ministeriale de la Essen, din 1994, că procesul de atragere de ISD,
de către ţările în tranziţie, reprezintă atât o necesitate cât şi o posibilitate de
înfăptuire a integrării europene. Intensificarea relaţiilor economice dintre
firmele din ţările în tranziţie şi cele din ţările membre ale U.E., realizată pe
baza fluxului de ISD a stat şi continuă să stea la baza integrării economice
efective dintre cele două grupuri de ţări.
Trecerea de la sistemul planificat de producţie la economia de piaţă, pe
parcursul a 10-15 ani, a reprezentat o adevărată provocare pentru ţările Europei
Centrale şi de Est. Lipsa experienţei, mentalitatea învechită, nevoia acută de
capital au făcut ca rolul jucat de ISD în economia acestor ţări să fie mult mai
important, comparativ cu alţi competitori care nu au cunoscut rigorile lagărului
socialist. Pentru o apreciere mai nuanţată a semnificaţiei intrărilor de ISD şi
pentru punerea în evidenţă a contribuţiei acumulărilor precedente de ISD
asupra dezvoltării economice din ţara primitoare, putem utiliza ca indicatori
stocul intrărilor de ISD pe locuitor şi ponderea pe care stocul intrărilor de ISD
o deţine în PIB.

Indicatori cu privire la situaţia ISD din Europa Centrală şi de Est

în anul 2008
Tabel nr.15
Stoc Stoc Stoc Stoc Pondere Pondere
Pop. PIB PIB/loc intrări ieşiri intrări ieşiri stoc stoc
Ţara (mii loc.) (mil $) ($) ISD ISD ISD pe ISD intrări ieşiri
(mil $) (mil $) loc. pe loc. ISD în ISD în
($) ($) PIB PIB
(%) (%)
Albania 3143 12295 3911 2627 147 835 46 21,3 1,1
Belarus 9681 60302 6228 6679 50 689 5 11,0 0,1
Bosnia- 4890 2061 7 42,1 0,1
Herţegovina 3773 18452 7779 29
Bulgaria 7623 49900 6545 46011 1248 6035 163 92,2 2,5
Republica 20375 10764 932 52,8 4,5
Cehă 10625 216485 114369 9913
Croaţia 4434 69332 15636 31061 3635 7005 819 44,8 5,2

42
Estonia 1341 23086 17215 15962 6686 11903 4985 69,1 28,9
Letonia 2266 33783 14908 11447 1066 5051 470 33,8 3,1
Lituania 3358 47341 14097 12847 1990 3825 592 27,1 4,2
Macedonia 2038 9521 4671 4438 54 2177 26 46,6 0,5
Republica
Moldova 3633 6048 1664 2537 75 698 20 41,9 1,2
Polonia 38123 526966 13822 161406 21814 4233 572 30,6 4,1
România 21513 200071 9300 71864 912 3340 42 35,9 0,4
Federaţia
Rusă 141800 1607816 11338 213734 202837 1507 1430 13,2 12,6
Serbia 7350 50061 6811 16387 - 2229 0 32,7 0
Muntenegru 622 4521 7268 3234 310 5199 498 71,5 6,8
Slovacia 5406 94957 17565 45933 1901 8496 351 48,3 2,0
Slovenia 2039 54613 26784 15782 8650 7740 4242 28,8 15,8
Ucraina 46258 180355 3898 46997 7005 1015 151 26,0 3,8
Ungaria 10038 155668 15507 63671 14179 6342 1412 40,9 9,1
Total 325064 3421573 10525 894765 282501 2752 869 26,1 8,2
Sursa: prelucrat de autor după WIR 2009 şi informaţii ale Băncii Mondiale

În cele două zeci de ţări ale Europei Centrale şi de Est cuantumul

stocului ISD atrase pe locuitor se ridica, la finele anului 2008, la 2752 dolari.
Cifra este cu mult sub media unor ţări ca Franţa (15977 dolari/locuitor) sau
SUA (7494 dolari/locuitor), dar este sensibil mai mare decât nivelul atins de
Japonia (1592 dolari/locuitor). Discrepanţe notabile se manifestă şi între ţările
care compun grupul, plaja pe care evoluează acest indicator situându-se între
689 dolari ISD atrase, cât revin unui cetăţean din Belarus, şi 11903 dolari ISD
atrase, cât revin unui estonian. Dacă recordul atins de Estonia îl putem
considera ca fiind mai puţin relevant având în vedere numărul redus de
locuitori din această ţară, valoarea atinsă de Republica Cehă de 10764
dolari/locuitor putem afirma că este elocventă. Federaţia Rusă ocupă autoritar
primul loc între cele douăzeci de ţări ale zonei în privinţa volumului stocului
intrărilor de ISD, în schimb în ierarhia stabilită pe baza stocului intrărilor de
ISD/locuitor se situează pe un modest loc 17.
Cel de al doilea indicator (ponderea stocului intrărilor de ISD în PIB)
exprimă, pe de o parte, aşa cum am menţionat, contribuţia capitalului străin la
dezvoltarea economică a ţării gazdă, iar pe de altă parte, gradul de integrare
internaţională a respectivei economii. Ţările dezvoltate vest-europene sunt fără
echivoc cele mai integrate în domeniul ISD. Amploarea orientării spre exterior
a investitorilor autohtoni, dublată de deschiderea propriilor economii în faţa
capitalului străin, sunt explicabile dacă avem în vedere următorii factori:
cultivarea cu perseverenţă a valorilor economiei de piaţă; dezvoltarea
economică echilibrată şi diversificată sub aspect structural; tradiţiile
manifestate în tranzacţiile internaţionale etc. Ponderea stocului intrărilor de
ISD în PIB a fost în anul 2008 de 34,7% în Franţa de 16,0% în SUA şi numai
de 4,1% în Japonia. Cu o pondere de 26,1%, ţările central şi est europene,
ocupă o poziţie onorantă, având în vedere scurta lor istorie în domeniul
atragerii de ISD.

Indicatori cu privire la situaţia ISD din fostele ţări socialiste membre ale
CSI din Asia

43
 în anul 2008
Tabel nr.16
Ţara Pop. PIB PIB/ Stoc Stoc Stoc Stoc Pondere Pondere
mii Mil. $ loc intrări ieşiri intrări ieşiri stoc stoc
loc. $ ISD ISD pe loc. pe intrări ieşiri
mil. $ mil. $ $ loc. $ ISD în ISD în
PIB PIB
Armenia 3077 11917 3872 3521 24 1144 7 29,5 0,2
Azerbaidjan 8679 46259 5329 6612 5232 761 602 14,2 11,3
Georgia 4364 12793 2931 4991 130 921 29 28,5 1,0
Kazakhstan 15675 132229 8435 58284 5842 3718 372 44,0 4,4
Kyrghyzstan 5278 4420 837 1015 18 192 3 22,9 0,4
Tadjikistan 6836 5195 759 - - - - - -
Turkmenistan 5028 18269 3633 - - - - - -
Uzbekistan 27314 27918 1022 - - - - - -
Total 76251 259000 3396 139351 11246 1827 147 53,8 4,3
Sursa: prelucrat de autor după WIR 2009 şi informaţii ale Băncii Mondiale

Stocul intrărilor de ISD ce revine pe locuitor, la finele anului 2008, în

cele opt ţări din Asia Centrală, a fost de 1827 dolari, ceea ce a reprezentat cu
mult sub valoarea atribuită Europei Centrale şi de Est. Sub aspectul cifrelor
relative, situaţia pare a fi mult mai bună în privinţa ponderii pe care stocul
intrărilor de ISD o deţine în PIB. În anul 2008 această pondere a fost de 53,8%,
fiind printre cele mai mari valori regionale înregistrate în lume. Faptul se
datorează, în mare măsură, slabei dezvoltări economice reliefată prin nivelul
extrem de redus de 3396 dolari PIB pe locuitor. În Europa Centrală şi de Est,
spre exemplu PIB/locuitor este de 10525 dolari.
Fluxul intrărilor de ISD în România a înregistrat valori anuale modeste,
excepţie făcând ultimii trei ani ai intervalului scurs din 1990 până în prezent.
Printre factorii care au determinat această situaţie putem enumera:
 infrastructura slab dezvoltată;
 o anumită rigiditate a forţei de muncă dublată de un sistem de formare
profesională neperformant;
 disfuncţionalităţile climatului legislativ;
 lipsa stabilităţii economice;
 manifestarea frecventă şi la toate nivelurile a actelor de corupţie;
 birocraţia ce a caracterizat activitatea administraţiei publice;
 pierderea startului în înfăptuirea reformei economice cel puţin în faţa
ţărilor din zonă care au aderat înaintea României la UE.
Pentru a realiza o mai bună comparaţie între situaţia din România şi cea
din celelalte ţări foste socialiste am utilizat indicatorul: intrări anuale de ISD pe
locuitor.
În România, intrările anuale de ISD pe locuitor au înregistrat, din 1990
până în 2003 valori sensibil de apropiate de cele raportate de fostele ţări
sovietice din Asia în ansamblu lor şi inferioare celor 20 de ţări foste socialiste
din Europa Centrală şi de Est. În perioada 2000-2008 România a absorbit cu
134% mai multe ISD pe locuitor comparabil cu cele 8 ţări asiatice şi cu 19%
mai multe ISD pe locuitor dacă ne raportăm la cele 20 de ţări din Europa
Centrală şi de Est. În anii 2009, 2010 şi 2011 evoluţia a fost defavorabilă
României.

44
 Figura 1. Evoluţia ISD pe locuitor atrase de Europa Centrală şi de Est,
Asia Centrală şi România

Extinderea analizei privind evoluţia ISD pe locuitor în România a

presupus efectuarea de comparaţii cu media înregistrată la acest indicator pe
ansamblul celor 8 ţări foste socialiste din Europa Centrală şi de Est care au
aderat la UE în mai 2004 şi media obţinută pe ansamblul celorlalte 12 ţări ale
regiunii rămase la acea dată în afara UE. În intervalul 2000-2008 ISD pe
locuitor atrase de România au fost cu 54% mai mici decât cele înregistrate în
medie în cele 8 ţări europene foste socialiste care au intrat în UE în 2004 şi cu
57% mai mari decât media realizată în cele 12 ţări europene foste socialite, care
la acea dată au rămas în afara UE. Similar cu analiza anterioară, România a
înregistrat, în ultimii trei ani evidenţiaţi statistic, o evoluţie nefavorabilă, aşa
cum rezultă şi din figura de mai jos.

45
 Figura 2. Evoluţia ISD pe locuitor atrase de grupul ţărilor Europei
Centrale şi de Est ce au aderat la UE în 2004, de grupul ţărilor din
Europa Centrală şi de Est care au rămas în afara UE în 2004 şi de
România

Evoluţiile favorabile ale fluxurilor intrărilor de ISD în România în anii

2004 şi 2005 când acestea s-au cifrat la aproape 6,5 miliarde dolari au fost
urmate de creşteri substanţiale ăn anii 2006,2007 şi 2008 când acest indicator a
atins valori de 11,3 miliarde dolari, 9,9 miliarde dolari şi respectiv 13,3
miliarde dolari. Cauzele care au determinat această creştere a ISD atrase de
România începând cu 2004 pot fi sintetizate în:
 încheierea proceselor de privatizare din ţările Europei Centrale şi de
Est (Cehia, Ungaria, Polonia) care au fost premiantele procesului de
tranziţie către economia de piaţă;
 apariţia în privatizările efectuate de România a unor oportunităţi
deosebite (Petrom, BCR, distribuţia energiei electrice şi gazelor
naturale etc.);
 intrarea României la 1 ianuarie 2004 în NATO;
 propunerea de aderare a României la UE la Summitul de la Salonic
din 2003, confirmată la Bruxelles la jumătatea anului 2004;
 preluarea acquis-ului comunitar ce a limitat instabilitatea legislativă,
reducând totodată birocraţia şi corupţia.
Pentru România, data de 1 ianuarie 2007 marchează începutul unei noi
faze istorice de dezvoltare. Ajutată de ţările membre ale UE, România are toate
şansele să elimine sau să atenueze neajunsurile cu care se confruntă, devenind
tot mai competitivă sub aspectul atragerii de ISD.
Evoluţia fluxurilor de ISD pe plan mondial începând cu anii '90 este
explicabilă prin deschiderea economică manifestată în majoritatea ţărilor lumii.
Astfel, în domeniul reglementărilor privitoare la ISD din cele 1930 de
acte normative adoptate de ţările lumii în perioada 1992-2008, un număr de
1704, adică 88,2% din total au fost favorabile atragerii ISD.
Nivelurile înalte atinse de fluxurile mondiale de ISD în anii 2000, 2006,
2007, 2008 ne îndreptăţeşte să afirmăm că globalizarea a atins un maxim de
intensitate în acei ani, în rest având loc o reducere a acesteia. Pe de altă parte,
fluxurile de ISD sunt concentrate într-un număr relativ de ţări – în cele
dezvoltate – ceea ce conduce la ideea că sub aspectul repartizării teritoriale a
ISD, globalizarea vizează doar un segment al pieţei mondiale.

46
 Capitolul VI

PIAŢA INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE DIN ROMÂNIA

6.1. Noţiunea de investiţie străină şi de investitor străin în

România

În art. 1 din Legea nr. 35/1991, prin investiţie străină se înţelege: a)

constituirea de societăţi comerciale, filiale sau sucursale cu capital integral
străin sau în asociere cu persoane fizice sau persoane juridice române, potrivit
prevederilor Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale; b) participarea la
majorarea capitalului social al societăţii existente sau dobândirea de părţi
sociale ori acţiuni la asemenea societăţi, precum şi obligaţiuni sau alte efecte de
comerţ; c) concesionarea, închirierea sau locaţia gestiunii în condiţiile legii, a
unor activităţi economice, servicii publice, unităţi de producţie ale unor regii
autonome sau societăţi comerciale; d) dobândirea dreptului de proprietate
asupra unor bunuri mobile sau imobile, cu excepţia dreptului de proprietate
asupra terenurilor; e) dobândirea de drepturi de proprietate industrială şi
intelectuală; f) dobândirea de drepturi de creanţe sau alte drepturi referitoare la
prestări cu valoare economică asociate unei investiţii; g) cumpărarea de spaţii
de producţie sau alte clădiri, cu excepţia locuinţelor, altele decât cele auxiliare
investiţiei, precum şi construirea lor; h) contractarea executării de lucrări de
exploatare şi îmbunătăţire a producţiei în domeniul resurselor naturale.
Având în vedere cele prezentate mai sus, considerăm că investiţia
străină în România se poate defini ca fiind investiţia realizată în modalităţile şi
în condiţiile recunoscute de lege, de către persoanele fizice sau persoanele
juridice, care au calitatea de investitori străini, singure sau asociate cu persoane
fizice sau persoane juridice române, investiţie care beneficiază de regimul
instituit prin normele juridice în materie.
O problemă care s-ar ridica în legătură cu noţiunea de investiţie străină,
este dacă aceasta se limitează doar la modalităţile enumerate în art. 1 din Legea

47
nr. 35/1991, sau dacă această enumerare are caracter enunţiativ, putându-se
extinde noţiunea şi la alte modalităţi.
Deoarece din dispoziţiile legii menţionate nu reiese că ar exista şi alte
modalităţi de realizare a investiţiilor străine şi nici că acestea se întregesc sau
completează cu dispoziţiile altor acte normative, putem considera că sfera
noţiunii de investiţie străină în România se circumscrie în limitele precizate de
Legea nr. 35/1991.
În art.5 din Legea nr. 35/1991 se menţionează că: prin investitori
străini, se înţelege persoanele fizice sau persoanele juridice cu domiciliul, ori
după caz, cu sediul în străinătate care efectuează investiţii în România, în
oricare din modalităţile prevăzute de prezenta lege.
Potrivit definiţiei date de Legea nr. 35/1991, noţiunii de investitori
străini, elementele de extraneitate care determină calitatea de străin sunt
domiciliul pentru persoana fizică şi sediul pentru persoana juridică. În dreptul
internaţional privat criteriul de definire al noţiunii de străin este cetăţenia
pentru persoana fizică şi naţionalitatea pentru persoana juridică. Se observă că
noţiunea de investitor străin, reglementată de legea 35/1991 nu are aceeaşi
semnificaţie cu cea din dreptul internaţional privat.
Având în vedere prevederile legale menţionate şi opiniile exprimate în
literatura juridică de specialitate considerăm că pot fi investitori străini în
România: a) persoanele fizice care au cetăţenie străină şi domiciliul în
străinătate; b) persoanele juridice care au naţionalitate străină şi sediul în
străinătate; c) apatrizii care au domiciliul în străinătate.
În privinţa noţiunii de investitor străin se impun a se face următoarele
precizări:
 persoana fizică, investitor străin, trebuie să aibă în mod necesar
domiciliul în străinătate indiferent dacă are sau nu şi reşedinţa şi
indiferent unde s-ar afla;
 dacă persoana juridică are mai multe sedii în acelaşi stat, ori pe
teritoriile unor state diferite, atunci trebuie luat în considerare sediul
principal.
Pentru prima situaţie se poate observa că legea condiţionează statutul de
investitori străini numai de existenţa domiciliului în străinătate şi nu de
reşedinţă.
Dovada şi calificarea unei locuinţe ca fiind domiciliul trebuie să se facă potrivit
legii naţionale a persoanei fizice în cauză adică lex patrise sau lex domicilii 1.
Pentru ce a de-a doua situaţie trebuie să se ia în consideraţie sediul
principal al persoanei juridice, aşa cum rezultă din legea naţională, adică lex
personalis2.
Cu privire la sediul persoanei juridice ca element de identificare a
naţionalităţii persoanei juridice în situaţia în care o persoană juridică are mai
multe sedii în acelaşi stat sau pe teritoriile unor state diferite, determinant în
stabilirea naţionalităţii este sediul statutar. adică locul unde persoana juridică îşi
are centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii .
1
Filipescu I. - Drept internaţional privat, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1998, p. 245-259.
2
Filipescu I. - Drept internaţional privat, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1998, p. 211-220.

48
 6.2. Cadrul juridic al investiţiilor străine în România

Pentru mai bine de 40 de ani, România a fost supusă unei dictaturi ce a

impus o economie puternic centralizată, orientată mai ales în ultimii ani ai
acestei perioade, spre o dezvoltarea autarhică.
Problematica investiţiilor străine în România a fost reglementată de
Decretul Consiliului de Stat nr. 424/1972, conform căruia fluxul de investiţii
străine în Republica Socialistă România era acceptat numai prin participarea
capitalului străin la constituirea societăţilor mixte. Ponderea părţii române în
capitalul social trebuia să fie de minim 51%. Nu se ofereau garanţii prin lege,
contra unei eventuale naţionalizări. În acest context, volumul capitalului din
ţările occidentale era extrem de redus, partea preponderentă a investiţiilor
străine provenind din fostul lagăr socialist.
După evenimentele din decembrie 1989, una dintre priorităţile României
a reprezentat-o deschiderea porţilor către economia de piaţă, şi implicit către
ţările care deţin tehnologii avansate, know-how şi management modern.
Urmărindu-se atragerea investiţiilor străine în România a fost necesară
instituirea unui cadru juridic adecvat.
În martie 1990 este adoptat primul act normativ, respectiv Decretul-
Lege nr. 96/1990 care a asigurat liberalizarea fluxurilor de capital străin către
România. Acest decret reglementa posibilitatea materializării ISD sub forma
societăţilor cu participare de capital străin (societăţi mixte) sau sub forma
societăţilor cu capital integral străin. În primul caz, trebuia obţinută aprobarea
ministerului de profil în funcţie de natura domeniului vizat precum şi avizul
Ministerului Comerţului Exterior şi al Ministerului Finanţelor. În cel de-al
doilea caz, era necesară obţinerea unei aprobări guvernamentale. De menţionat
că, aportul în natură al investitorului străin beneficia de scutire de la plata
taxelor vamale.
Prin Legea 35/1991, privind regimul investiţiilor străine, s-a instituit
regimul juridic general în această materie, asigurându-se investitorilor străini în
România garanţiile, facilităţile şi condiţiile optime de valorificare nelimitată şi
integrală a capitalului investit.
În art. 4 din Legea 35/1991 se precizează că, investiţiile străine pot fi
efectuate în toate sectoarele din domeniul industriei, explorării şi exploatării
resurselor naturale, agriculturii, infrastructurii şi telecomunicaţiilor,
construcţiilor civile şi industriale, cercetării ştiinţifice şi dezvoltării
tehnologice, comerţului, transporturilor, turismului, serviciilor bancare şi de
asigurare şi altor servicii cu respectarea următoarelor condiţii: a) să nu fie
încălcate normele de protecţie a mediului înconjurător; b) să nu se aducă
atingere intereselor de securitate şi apărare naţională ale României; c) să nu fie
aduse prejudicii ordinii publice, sănătăţii şi moralei.
Investitorii străini beneficiau conform prevederilor acestei legi de
anumite facilităţi ce vizau:

49
 a) scutirea de la plata taxelor vamale a aportului în natură al investitorului
străin (utilaje, maşini, instalaţii, mijloace de transport etc. aduse din
străinătate);
b) scutirea de la plata taxelor vamale a materiilor prime, materialelor
importate pentru producţia proprie, pe o perioadă de doi ani de activitate
a investiţiei, perioadă calculată din momentul punerii în funcţiune a
obiectivului;
c) scutirea de la plata impozitului pe profit în funcţie de natura activităţii ce
urma a fi desfăşurată astfel:
- pentru o investiţie efectuată în industrie, agricultură, construcţii
durata scutirii era de 5 ani de la începerea activităţii;
- pentru investiţiile realizate în explorarea şi exploatarea resurselor
naturale, comerţ şi telecomunicaţii, investitorii străini beneficiau
de această facilitate pe o perioadă de 3 ani de la data începerii
activităţii;
- pentru investiţiile din comerţ, turism, servicii bancare şi de
asigurare şi pentru orice alte prestări de servicii durata scutirii era
fixată la 2 ani din momentul începerii activităţii.
d) reducerea cu 25-50% a impozitului pe profit, după expirarea perioadelor
mai sus menţionate în anumite condiţii: exportarea unei părţi din
producţia realizată prin investiţia respectivă, crearea de noi locuri de
muncă, utilizarea de echipamente, utilaje produse în România etc.
Trebuie reţinut că legea prevedea ca, în cazul în care investitorul străin
renunţă, din proprie iniţiativă, la activitatea generată de investiţie, într-o
perioadă mai mică decât dublul perioadei pentru care a beneficiat de
stimulente, va trebui să plătească impozitele legale pentru întrega durată de
funcţionare.
Facilităţile acordate investitorilor de Legea nr. 35/1991 au avut un
caracter discriminatoriu avantajându-i net pe cei străini. Scutirile de la plata
impozitului pe profit de care au beneficiat investitorii români au fost mult mai
scurte respectiv de 2 ani pentru activităţile productive şi de 6 luni pentru cele
din comerţ şi servicii în general.
Posibilitatea investitorilor străini de a cumpăra acţiuni şi active de la
societăţile comerciale de stat a fost înserată în Legea nr.58/1991 privind
privatizarea societăţilor comerciale. Şi în acest caz, investitorul străin trebuia să
obţină în prealabil acel certificat de investitor eliberat de Agenţia Română de
Dezvoltare (ARD).
Actele normative, care într-o primă perioadă au modificat şi completat
regimul investiţiilor străine în România statuat prin Legea nr. 35/1991, au fost:
 Legea nr.57/1993 care condiţiona acordarea de scutiri de la plata
impozitului pe profit conform Legii nr. 35/1991 de un aport minim al
investitorului străin de minimum 20% din capitalul social al
societăţii comerciale, dar nu mai puţin de 10.000 dolari SUA;
 Legea nr. 71/1994 privind acordarea unor facilităţi suplimentare faţă
de Legea nr. 35/1991, viza atragerea în industrie a investitorilor
străini cu potenţial economic.

50
 Condiţiile care permiteau accesul la facilităţi constau în: necesitatea ca
investiţia străină în noua societate comercială să fie de minim 50 milioane
dolari SUA, obţinerea unui grad valoric de integrare a fabricaţiei în România de
cel puţin 60% şi exportarea a mai bine de 50% din valoarea producţiei anuale.
Facilităţile acordate s-au concretizat în:
 Scutirea de la plata taxelor vamale, pe o perioadă de 7 ani de la data
înmatriculării societăţii comerciale, a maşinilor, utilajelor,
instalaţiilor, echipamentelor din import, subscrise ca aport în natură
sau plătite din surse proprii, atrase sau împrumutate ;
 Scutirea de la plata taxelor vamale, pe o perioadă de 7 ani de la data
înmatriculării societăţii comerciale, a materiilor prime, materialelor
consumabile, pieselor de schimb şi componentelor importate pentru
producţia proprie a societăţii, plătite din surse proprii, atrase sau
împrumutate;
 Scutirea de la plata impozitului pe profit pentru o perioadă de 5 ani
de la data obţinerii de profit, dar nu mai mult de 7 ani de la data
începerii activităţii.
În Legea nr. 71/1994, se prevede totodată că dacă într-un interval de 14
ani, de la data înmatriculării, participarea investitorului străin la capitalul social
se reduce sub 50 milioane dolari SUA, sau dacă în aceeaşi perioadă societatea
comercială se dizolvă voluntar, atunci aceasta va fi obligată la plata tuturor
impozitelor ce i s-ar fi aplicat pe întreaga durată de funcţionare.
Realizarea celei mai mari investiţii din România (Fabrica de automobile
DAEWOO din Craiova), în ultimul deceniu al secolului trecut, a fost
determinată şi poate chiar condiţionată de apariţia acestei legi.
Legea nr. 68/1997 a permis societăţilor comerciale româneşti cu
participare străină, inclusiv celor cu capital integral străin, să dobândească
dreptul de proprietate şi orice alte drepturi reale asupra terenurilor necesare
pentru realizarea obiectivului de activitate. Acest drept a reprezentat o premieră
în legislaţia ultimilor 50 de ani din România.
Se poate afirma că perioada 1991-jumătatea anului 1997 a fost una de
stabilitate legislativă, regimul investiţiilor străine în România fiind stabilit,
modificat şi completat de legile pe care le-au prezentat.
Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 31/1997 privind regimul investiţiilor
străine în România au fost abrogate prevederile Legii nr. 35/1991 şi Legii nr.
71/1994. Prin această ordonanţă au fost redefiniţi o serie de termeni întâlniţi în
Legea nr. 35/1991 şi au fost acordate facilităţi fiscale, condiţionate de realizarea
unor standarde de performanţă. În cazul în care participarea investitorului străin
la capitalul social al unei firme româneşti era de minimum 20%, dar nu mai
puţin de 350.000 dolari, ordonanţa prevedea: scutirea de la plata taxelor a
aportului de maşini, utilaje, instalaţii, echipamente, reprezentând aportul în
natură la capitalul social; diminuarea cu 50% a taxelor vamale pentru importul
de materii prime, materiale necesare realizării producţiei pe o perioadă de doi
ani; diminuarea impozitului pe profit la 15% tot pentru o perioadă de doi ani de
la începerea activităţii.

51
 Facilităţile prezentate erau îmbunătăţite în funcţie de îndeplinirea unor
condiţii cum ar fi: valoarea capitalului social subscris şi vărsat de investitorul
străin să depăşească 5.000.000 dolari, exportarea de produse proprii a căror
valoare să depăşească 40% din producţia realizată, reinvestirea a cel puţin 50%
din profitul net realizat anual etc.
De facilităţi asemănătoare beneficiau şi investiţiile străine, de cel puţin
un milion de dolari SUA, angrenate în procesul de privatizare.
Trebuie menţionat că în această ordonanţă sunt abordate distinct, pentru
prima dată în legislaţia românească, investiţiile de portofoliu realizate de
investitorii străini.
Publicarea cu mare întârziere a Normelor de aplicare a Ordonanţei de
Urgenţă nr. 31/1997 a determinat inoperabilitatea prevederilor acesteia, fiind
abrogată prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 92/1997 privind stimularea
investiţiilor străine.

52
 Această ordonanţă prevedea acordarea de facilităţi în cazul realizării de
ISD şi anume: scutirea de la plata taxelor vamale şi a taxei pe valoarea
adăugată a importului de bunuri ce reprezintă aportul în natură la capitalul
social, scutirea de la plata taxelor vamale a importului unor echipamente
tehnologice, deducerea din profitul impozabil a cheltuielilor aferente
amortizării, deducerea în totalitate din profitul impozabil a cheltuielilor cu
reclama şi publicitatea, recuperarea pierderii anuale din profiturile impozabile
înregistrate în următorii 5 ani consecutivi.
În premieră în legislaţia românească, adoptată după 1990, se instituie
egalitatea între investitorii străini şi cei români, eliminându-se discriminările la
care cei din urmă fuseseră supuşi începând cu anul 1990. Tot cu caracter de
noutate a fost scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată pentru achiziţia de
echipamente de pe piaţa internă.
În urma dezbaterii în Parlament a Ordonanţei de Urgenţă nr. 92/1997, a
fost adoptată Legea nr. 241/1998 care a suplimentat facilităţile prevăzute în
ordonanţă. Este vorba de scutirea de la plata impozitului pentru profitul
reinvestit şi de diminuarea impozitului pe profit în cazul investiţiilor de cel
puţin 500.000 de dolari SUA. Cuantumul diminuării impozitului pe profit era
determinat în funcţie de valoarea investiţiei.
Inedită în Legea nr. 241/1998 a fost şi prevederea conform căreia
facilităţile acordate investitorilor prin acest act normativ nu se modifică pentru
o perioadă de 5 ani. Paradoxal, la numai câteva luni după ce au fost legiferate,
ele au fost suspendate pentru anul 1999, prin Legea bugetului de stat pe anul
1999.
Suspendarea facilităţilor acordate investitorilor străini în anul 1999 a
determinat necesitatea adoptării unui tratament mai bun, cel puţin pentru
investitorii importanţi. A fost astfel adoptată Ordonanţa de Urgenţă nr.
67/1999 privind unele măsuri pentru dezvoltarea activităţilor economice, care
stabilea stimulente investiţiilor cu impact major, respectiv investiţii de cel puţin
50 sau 60 de milioane dolari SUA eşalonate pe perioade de cel mult 2 sau 3 ani
în funcţie de domeniul de activitate.
Spre finalul anului 1999, au avut loc mai multe modificări ale
Ordonanţei de Urgenţă nr. 92/1997 şi anume:
 Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 127/1999 se anula scutirea de la
plata taxelor vamale a autoturismelor importate pentru constituirea
aportului în natură la capitalul social. S-a apreciat că facilitatea
acordată până în acel moment a condus la un import nejustificat de
mare de autoturisme, cele mai multe fiind utilizate în interes
personal.
 Eliminarea scutirii de la plata taxelor vamale pentru bunurile din
import aduse ca aport la capitalul social sau utilizate în procesul de
producţie a fost instituită prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 215/1999.
 Prin emiterea Ordonaţei de Urgenţă nr. 217/1999 au fost suprimate
şi celelalte facilităţi acordate investitorilor, inclusiv cele
suplimentare.

53
 Presiunea exercitată de investitorii străini a determinat guvernul să
reacorde societăţilor comerciale cu participare de capital străin facilităţile
fiscale şi vamale prevăzute anterior în următoarele acte normative: Legea nr.
35/1991, Legea nr. 71/1994 şi Ordonanţa de Urgenţă nr 31/1997. Au rămas
neactivate facilităţile referitoare la impozitul pe profit. Concretizarea acestor
aspecte s-a realizat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 6/2000 privind
modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 217/1999 şi prin Ordonanţa de
Urgenţă nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată.
Legea nr. 322/2001, privind promovarea ISD, cu impact semnificativ în
economie, vizează investiţiile de peste un milion de dolari SUA, efectuate în
infrastructura economică a ţării, precum şi acele investiţii de peste un milion de
dolari care induc un efect benefic de antrenare în economia României sau
creează locuri noi de muncă. Investiţia trebuia efectuată sub forma de capital
lichid, şi putea fi realizată în orice domeniu de activitate, exceptând sectoarele
financiar, bancar, de asigurări-reasigurări.
Investitorii, pentru a beneficia de prevederile acestei legi, trebuiau să
îndeplinească următoarele condiţii:
 investiţia să fie realizată după data intrării în vigoare a legii,
respectiv după 1 ianuarie 2004;
 aportul financiar la investiţie să fie în moneda naţională sau în valută
convertibilă;
 investiţia să fie realizată în maxim 30 de zile de la data înregistrării
statistice;
 să nu fie încălcate reglementările privind protecţia mediului
înconjurător;
 să nu fie afectate interesele de securitate şi apărare naţională;
 să nu dăuneze ordinii, sănătăţii sau moralei publice.
Facilităţile de care beneficiau investitorii au fost următoarele:
 scutirea de la plata taxelor vamale şi de la plata TVA numai pentru
maşini, utilaje, echipamente nefolosite şi care intră în România într-o
perioadă mai mică de un an de la data producerii lor;
 exceptarea de la plata TVA a importului de materii prime şi materiale
deficitare în România, dar care sunt necesare pentru funcţionarea
obiectului investiţiei;
 recuperarea pierderilor fiscale din profitul impozabil în următorii 5
ani de activitate;
 acordarea unui credit fiscal ce reprezintă 20% din valoarea
investiţiei;
 posibilitatea utilizării amortizării accelerate, astfel că investitorului îi
era permis să includă în cheltuielile de exploatare în primul an de
funcţionare o cotă de amortizare de 50% din valoarea iniţială a
mijlocului fix.
Pe de altă parte, Legea nr. 332/2001 prevedea că în cazul în care
investitorul va înstrăina mijlocul fix, într-o perioadă mai mică de doi ani de la
data importării, el va trebui să plătească atât facilităţile acordate cât şi

54
penalitătile de întârziere corespunzătoare. Aceleaşi sancţiuni sunt prevăzute a fi
aplicate când obiectivul de investiţii funcţionează mai puţin de 10 ani.
Actele normative menţionate până acum au vizat direct procesul
investiţional. Alături de acestea, o serie întreagă de facilităţi sunt oferite
investitorilor de legi referitoare la: zonele libere, parcurile industriale, zonele
defavorizate, întreprinderile mici şi mijlocii.

6.3. Politici privind atragerea investiţiilor străine directe în

România

6.3.1. Aspecte generale

Atragerea investiţiilor străine directe este determinată de existenţa

prealabilă a unui minim de condiţii de ordin economic, legislativ şi politic.
În primul rând, cadrul legislativ şi instituţional în domeniul economic
trebuie să existe şi să funcţioneze. Mai mult, este necesar să fie transparent,
stabil şi predictibil. Sunt vizate reglementări privind organizarea şi funcţionarea
societăţilor comerciale, concurenţa, asigurările, sistemul bancar, sistemul
contabil etc.
În al doilea rând, interesul investitorilor străini este determinat de gradul
de deschidere a economiilor din ţările gazdă.
În al treilea rând, se acordă importanţă atitudinii pe care o manifestă
populaţia şi partidele politice faţă de investiţia străină. Ostilitatea, xenofobia şi
discriminarea conduc la diminuarea interesului investitorilor străini faţă de
pieţele respective. Atitudinea ostilă a sindicatelor faţă de investitorii străini,
manifestată la începutul anilor '90 şi necontracarată prin atitudini ferme ale
guvernului, a cauzat României prejudicii pe termen scurt şi mediu, eforturile
întreprinse pentru refacerea imaginii fiind semnificative.
Putem defini politica de atragere a ISD ca pe un ansamblu de principii,
strategii şi mijloace prin care sporeşte stocul de ISD şi implicit contribuţia
acestora la atingerea obiectivului final (creşterea economică).
Din perspectiva anunţată, politica privind ISD vizează următoarele
aspecte1:
 Programul strategic de atragere a ISD. Avem în vedere: Ce se vrea a se
obţine de la ISD?, Care este rolul pe care acestea îl vor juca în viaţa
economică?;
 Cadrul instituţional şi legislativ. Trebuie răspuns la întrebările: Care sunt
entităţile desemnate să aplice politica guvernului privind ISD?, Care
sunt condiţiile ce determină activitatea investitorilor străini în economia
ţării gazdă?;
 Pârghiile economice de influenţare a ISD. Trebuie răspuns la întrebarea:
Care sunt facilităţile sau restricţiile ce influenţează intrările sau ieşirile
de ISD?
1
Florin Bonciu, Marian George Dinu, Politici şi instrumente de atragere a investiţiilor străine directe,
Ed. Albatros, Bucureşti, 2001, pag.103

55
 Este necesară existenţa tuturor elementelor menţionate. În caz contrar,
nu mai poate fi vorba de o politică în domeniul ISD, aceasta reducându-se la
anumite măsuri cu caracter întâmplător ce vizează reglementarea unor aspecte
particulare.
Se pot identifica următoarele forme pe care le îmbracă politicile privind
ISD:
 Politica minimală care oferă doar permisiunea unui investitor străin de a
derula afaceri în ţara gazdă;
 Politica de promovare a ISD presupune implementarea sub egida
guvernului a unui program de marketing. Promovarea ţării, ca locaţie
pentru investitorii străini, se face de regulă de către o agenţie naţională
specializată în domeniu. Metoda se practică frecvent la scară mondială,
fapt evidenţiat de constituirea în anul 1995 a Asociaţiei Mondiale a
Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor (WAIPA). Aceasta are în prezent
peste 100 de membri.
 Politica de atragere a investiţiilor străine directe ce presupune pe lângă
acţiunea de promovare, acordarea unor stimulente, uneori semnificative
menite a-l determina pe investitor să-şi localizeze investiţia în respectiva
ţară gazdă;
 Politicile mixte care reprezintă o combinare în diferite proporţii a
variantelor anterioare.
Din studiile efectuate în domeniu rezultă anumiţi factori generali pe care
investitorii străini îi au în vedere atunci când doresc să-şi plaseze capitalul într-
o anumită ţară gazdă, cei mai importanţi fiind: nivelul resurselor naturale;
raportul dintre costul şi gradul de calificare al forţei de muncă; gradul de
impozitare a profitului; existenţa unor furnizori locali competitivi; existenţa
unei infrastructuri adecvate; activitatea instituţiilor cu atribuţii în domeniul
afacerilor; gradul de deschidere economică rezultat din sistemul legislativ;
atitudinea populaţiei faţă de capitalul străin; numărul de locuitori şi nivelul de
trai al acestora; rigorile impuse pentru protecţia mediului.

6.3.2. Factori încurajatori şi descurajatori în procesul de

atragere a ISD în România

Intrările de ISD sunt importante pentru România deoarece suplinesc

necesităţile generate de lipsa de capital, cresc gradul de utilizare a forţei de
muncă şi al celorlalţi factori de producţie, îmbunătăţesc structura producţiei
prin tehnologiile implementate cu efecte favorabile asupra comerţului exterior
al ţării noastre. Balanţa comercială puternic deficitară, ce face iminentă
depăşirea pragului de 10% a deficitului de cont curent în PIB, impune ca
necesitate pentru România desfăşurarea de eforturi pentru atragerea ISD.
În spaţiul economic european, România deţine un cumul de avantaje
competitive în raport cu alte ţări foste socialiste, care nu au fost însă exploatate
în mod corespunzător. Aceste avantaje se concretizează în:

56
  Poziţionarea strategică sub aspect geografic în Europa, România fiind
situată la întretăierea drumurilor comerciale ceea ce asigură accesul pe o
rază de 1000 km la aproximativ 240 milioane consumatori. Punerea în
funcţiune a canalului Rin-Dunăre asigură alături de canalul Dunăre-
Marea Neagră, legătura, începând cu anul 1992, dintre Marea Nordului
şi Marea Neagră .
 Mărimea pieţei interne care a determinat atragerea unui flux important
de ISD având în vedere că o parte importantă a celor efectuate până în
prezent, a avut drept ţintă desfacerea produselor pe piaţa internă.
România, cu cei aproximativ 22 milioane locuitori, este a doua piaţă ca
mărime în zonă, după Polonia.
 Facilitatea accesului investitorilor străini pe pieţele de export ale
României. Sunt vizate relaţiile economice tradiţionale ale României atât
pe pieţele occidentale cât şi pe pieţele ţărilor foste socialiste;
 Forţa de muncă este calificată şi dă dovadă de abilităţi care îi conferă
competitivitate pe plan internaţional. Preţul scăzut al forţei de muncă a
reprezentat şi încă mai reprezintă un motiv în plus pentru atragerea
investitorilor străini;
 Existenţa resurselor naturale mai ieftine decât cele de pe pieţele
occidentale şi posibilitatea valorificării lor cu relativă uşurinţă creează
oportunităţi, mai ales pentru acei investitori străini care preferă formele
asociative cu firmele locale.
Agricultura, datorită condiţiilor naturale de care dispune România şi
având în vedere potenţialul productiv al solului (neerodat de un sistem
intensiv de exploatare) care se află la nivelul celui înregistrat în anii ’70
în ţările occidentale, reprezintă o ramură economică de interes pentru
investitorii străini. În acelaşi timp, nu este lipsit de interes faptul că
preţul pământului agricol este destul de mic.
Ar fi fost normal, ca aceste condiţii economice de bază, să permită şi să
susţină un flux sensibil mărit de investiţii străine în România, superior celui
înregistrat efectiv până în urmă cu doi sau trei ani. Faptul că nu s-a întâmplat
aşa, se explică, prin existenţa unor factori de descurajare cum sunt:
 Lipsa stabilităţii economice ce a caracterizat România, o bună perioadă
de timp, a erodat capitalurile şi profiturile investitorilor străini. Inflaţia
galopantă, cursurile valutare instabile au generat probleme, în primul
rând, acelor investitori care au urmărit o derulare în timp a afacerilor lor
în România şi nu o repatriere rapidă a profiturilor ;
 Ezitările şi erorile manifestate în demararea şi derularea reformei
economice au condus la depunctări ale ratingului României de către
agenţiile internaţionale de specialitate, amplificând reticenţa
investitorilor străini faţă de ţara noastră ;
 Proporţia nesatisfăcătoare a capitalului privat în România, datorată,
între altele, întârzierii înregistrate în procesul de privatizare. Se ştie că
investitorii străini sunt atraşi de economiile în care capitalul privat este
preponderent deoarece ei sunt obişnuiţi cu climatul întâlnit pe acest tip
de pieţe ;

57
 Percepţia externă a climatului intern de afaceri. După 1990, tot mai
multe ţări au adoptat măsuri fiscale, vamale, financiare menite să atragă
ISD. În acest context, pentru investitorii străini, importante sunt
condiţiile economice de bază, respectiv: dimensiunea pieţei interne,
accesibilitatea resurselor naturale, existenţa şi calitatea infrastructurii,
nivelul costurilor de producţie etc. Avantajele competitive de care
dispune România, în spaţiul central şi sud european, au fost estompate o
bună perioadă de timp de percepţia negativă a climatului de afaceri
intern, de către investitorii străini. România nu a beneficiat, în întreaga
perioadă scursă după 1990, de serviciile unei instituţii specializate în
promovarea imaginii sale, instituţie care să deţină un personal bine
calificat şi un buget corespunzător. În timp ce toate ţările în tranziţie au
amplificat rolul agenţiilor naţionale de promovare a investiţiilor străine,
România a redistribuit activitatea de atragere şi promovare a investiţiilor
străine între mai multe entităţi guvernamentale. S-au făcut eforturi
pentru o bună prezentare a condiţiilor economice pe care România le
oferă investitorilor străini, fapt concretizat în creşterea intrărilor anuale
de ISD, de la 263 milioane dolari în 1996 la 6444 milioane dolari în
2005;
 Disfuncţionalităţi ale climatului legislativ. Gradul redus de atractivitate
al României pentru investitorii străini s-a datorat şi întârzierilor
înregistrate în reglementarea unor aspecte cum ar fi: regimul juridic al
clădirilor şi terenurilor, falimentul, concurenţa, proprietatea industrială şi
intelectuală etc. La categoria aspecte negative mai putem încadra: lipsa
de transparenţă a unor legi specifice, instabilitatea legislativă generată de
schimbările prea dese ale cadrului legislativ, birocraţia impusă de
procedurile greoaie ce au funcţionat mai ales în domeniul constituirii
societăţilor comerciale;
 Reducerea semnificativă a potenţialului de absorţie al pieţei româneşti,
cauzat de diminuarea anuală a veniturilor reale obţinute de populaţie. Pe
parcursul mai multor ani veniturile reale ale populaţiei au înregistrat un
ritm mediu de depreciere, cuprins între 10% şi 20%, cu consecinţe
negative asupra cererii de mărfuri şi servicii din ţara noastră;
 Lipsa unei strategii de dezvoltare a unor sectoare şi ramuri economice
care au potenţial în România. Promovarea unei politici guvernamentale
clare în acest domeniu simplifică modul de derulare a ISD în România,
conferind totodată siguranţa de care au nevoie investitorii străini. Cu
multă întârziere, spre exemplu, a fost reglementată politica industrială a
României, prin emiterea Hotărârii Guvernului nr. 657/2002. Scopul
urmărit prin acest act normativ a fost de a asigura dezvoltarea unei
industrii competitive care să conducă la reducerea decalajului existent în
acest domeniu între România şi ţările membre ale UE. Hotărârea
guvernamentală acorda atenţie atragerii investiţiilor străine în acest
domeniu propunând în consecinţă o serie de măsuri care vizau:
accelerarea privatizării; facilitarea ieşirii investitorului străin de pe piaţa
românească prin îmbunătăţirea legislaţiei referitoare la faliment;

58
 elaborarea codului fiscal şi traducerea acestuia în limba engleză;
elaborarea codului investitorului etc;
 Existenţa unor standarde contabile în România, diferite de cele din ţările
occidentale, a avut ca rezultat obţinerea unor rezultate financiare
considerate anormale de către investitorii străini. Astfel, firma Lafarge
Romcim a obţinut în anul 2000, conform reglementărilor contabile
româneşti, un profit brut de 232 miliarde de lei vechi în condiţiile în care
profitul brut pentru acelaşi an s-ar fi cifrat la aproximativ 200 milioane
lei vechi, dacă efectuarea calcului se făcea după sistemul contabil
francez;
 Apariţia târzie a pieţei de capital în România, dublată de o evoluţie mai
puţin fericită a acesteia. Numărul mic de societăţi tranzacţionate, prin
Bursa de Valori Bucureşti, a determinat de multe ori o lipsă de lichiditate
ce a condus la închiderea temporară a acestei instituţii;
 Condiţiile de operare pe piaţa locală. Sunt vizate două dimensiuni:
socio-culturală şi economică. Sub aspect socio-cultural trebuie
menţionat că trecerea târzie a României de la economia centralizată la
economia de piaţă a condus la cristalizarea culturii de afaceri într-o fază
incipientă. Cel puţin la fel de anevoios a fost şi procesul de schimbare a
mentalităţii, în primul rând de către manageri, care posedând slabe
cunoştinţe de cultură a afacerilor au avut dificultăţi în relaţiile cu
partenerii străini. Din punct de vedere economic, greutăţile legate de
condiţiile de operare pe piaţă au fost legate de: insuficienta dezvoltare a
infrastructurii, lipsa de performanţă a sistemului bancar şi de asigurări,
suportarea unor tarife diferenţiate (mai mari) de către investitorii străini
la cazare, transport aerian etc., atitudinea cel puţin refractară de care au
dat dovadă conducerile societăţilor cu capital de stat faţă de o eventuală
participare a capitalului străin. Condiţiile de operare ale investitorilor
străini pe piaţa din România sunt afectate de numeroasele scandaluri şi
acte de corupţie, care generează concurenţă neloială. Experienţa
internaţională a demonstrat că realizarea unui proiect de investiţii
presupune un termen mult mai lung într-o ţară cu un grad ridicat al
corupţiei. Unele studii au arătat că, pentru investitorii străini, corupţia
apare ca un impozit suplimentar, netransparent şi imprevizibil. Pentru a
minimiza dezvoltarea corupţiei este recomandabil ca numărul de
autorizări şi reglementări în domeniul investiţiilor străine să fie cât mai
redus, iar eventualele stimulente să fie acordate în mod automat.

6.3.3. Politica de promovare şi stimulare a ISD în România

Experienţa internaţională a demonstrat că activitatea de promovare în

domeniul ISD trebuie să fie desfăşurată de o instituţie specializată care să
deţină atât din valenţele unei entităţi guvernamentale, cât şi din valenţele unei
entităţi private. Caracterul guvernamental înlesneşte relaţiile cu celelalte

59
organizaţii ale statului, iar caracterul privat permite angajarea unui personal de
valoare şi derularea unor proiecte promoţionale de anvergură.
Activitatea privind identificarea proiectelor de investiţii reprezintă o
componentă semnificativă în domeniul promovării de către o agenţie de profil.
Este necesar să se ţină cont de politica economică a guvernului, astfel încât
investitorii străini să fie orientaţi către anumite sectoare. Materialele publicitare
editate în acest sens sunt de o importanţă deosebită deoarece se constituie într-
un prim contact al investitorului străin cu ţara gazdă. Pentru a asigura
promovarea unei bune imagini a ţării gazdă în străinătate, respectivele mesaje
trebuie să se caracterizeze prin realism, coerenţă, prezentare la modul
profesionist.
Este necesară menţinerea unei imagini generale pozitive despre ţară, fapt
ce presupune întreţinerea unor relaţii de colaborare cu reprezentanţii agenţiilor
de presă internaţionale, către care trebuie transferate periodic informaţii
apreciative din diverse domenii: economic, cultural, sportiv etc.
În cazul unor obiective economice importante, pentru care se urmăreşte
atragerea de capital străin, firmele pot să-şi promoveze singure imaginea,
materialul promoţional trebuind să cuprindă informaţii legate de localizarea pe
hartă a obiectivului economic; infrastructura existentă; legăturile feroviare şi
aeriene cu alte localităţi; reţeaua de drumuri, de distribuţie a energiei electrice,
de apă, de canalizare; populaţia din zonă (număr, vârstă, pregătire
profesională); băncile, firmele, materialele din zonă; spaţiile şi terenurile
disponibile etc.
Constituirea unei pagini pe internet, de către agenţiile de promovare, cât
şi de alte organisme guvernamentale interesate, asigură o facilă promovare a
imaginii ţării gazdă în rândul investitorilor străini. Există o concurenţă acerbă
între agenţiile naţionale de profil, întocmindu-se clasamente anuale pentru cele
mai reuşite prezentări pe internet.
Unele stângăcii manifestate în România, mai ales la începutul anilor '90,
au pus într-o lumină nefavorabilă condiţiile economico - investiţionale oferite
de ţara noastră. Pentru a înlătura prejudecăţile şi reticenţele investitorilor
străini, dar şi pentru a face faţă concurenţei în domeniu, a fost necesară
abordarea şi punerea în practică a unei politici de promovare a investiţiilor
străine la nivel guvernamental. În acest scop, a fost înfiinţată în 1991 Agenţia
Română de Dezvoltare. Neatingerea obiectivelor preconizate a condus la
trasformarea în 1997 a Agenţiei Române de Dezvoltare, în Departamentul
pentru Promovarea Investiţiilor Străine din fostul Minister al Privatizării.
Ulterior, în anul 2002, prin constituirea Agenţiei Române pentru Investiţiile
Străine s-a optat din nou pentru o instituţie specializată în promovarea
investiţiilor.
Pentru investitorii străini, stimulentele nu reprezintă un criteriu
primordial în fundamentarea hotărârii de a investi. Totuşi, practica a demonstrat
că acele ţări care au fost consecvente în acordarea de stimulente au înregistrat
succese în atragerea de investiţii străine.
Pentru a trezi interesul investitorilor străini, ţările gazdă pot apela la
stimulente monetare directe (financiare) sau indirecte (fiscale).

60
 Stimulentele financiare îmbracă forma acordării de credite, creării unor
condiţii preferenţiale privitoare la achiziţia unor active, suportării unor
cheltuieli legate de racordul la utilităţi, pregătirea personalului etc.
În cadrul stimulentelor fiscale, în conformitate cu măsurile concrete
promovate de diferite state, includem: scutiri totale sau parţiale de la plata
impozitului pe profit, diminuarea sau anularea impozitelor pe profiturile
reinvestite, diminuarea sau scutirea plăţii taxelor vamale, TVA, utilizarea
amortizării accelerate etc. Aşa zisa vacanţă fiscală este unul dintre cele mai
uzitate stimulente fiscale promovate de ţările în dezvoltare. A acorda o vacanţă
fiscală unui investitor străin înseamnă de fapt a-l scutii, total sau parţial, de la
plata impozitului pe profit şi eventual, de la plata altor impozite, pe o perioadă
de timp determinată care, de regulă, se întinde pe mai mulţi ani.
Facilităţile fiscale sunt larg utilizate de ţările în dezvoltare care sunt
încorsetate de unele restricţii bugetare. Astfel, aceste ţări optează pentru
diminuarea sau anularea taxelor vamale la import, a impozitului pe profit, în
detrimentul stimulentelor directe care presupun existenţa unor resurese
financiare.
Pe plan internaţional, se practică şi o serie de alte stimulente pentru
atragerea de ISD concretizate în: acordarea de terenuri pe care să fie realizată
investiţia la preţuri avantajoase, acordarea de spaţii productive, construirea
unor căi de acces, acordarea de garanţii guvernamentale, subvenţionarea
salariilor pentru angajaţii investitorului străin, participarea guvernului prin
intermediul propriei agenţii de promovare, alături de investitorul străin la
capitalul firmei, suportarea de către agenţia de promovare a cheltuielilor
ocazionate de studii de marketing, protecţia mediului, efectuate în interesul
investitorului străin.
În multe cazuri, s-a constatat că este mai eficient ca sumele necesare
pentru promovarea unui proiect de investiţii să fie acordate sub forma unor
stimulente directe investitorilor străini.
Aceleaşi stimulente pot avea o însemnătate diferită de la un investitor
străin la altul funcţie de: cultură, natura activităţii, putere economică etc.
Decizia de a investi într-o ţară central şi est-europeană se fundamentează
pe coerenţa politicilor macroeconomice, pe stadiul atins în privatizare, pe
dimensiunea pieţei interne, pe calitatea şi costul forţei de muncă, pe stabilitatea
politică şi apoi pe sistemul de stimulente legiferat. Se are în vedere că
stimulentele chiar dacă sunt semnificative, nu pot îmbunătăţi climatul
investiţional din ţara gazdă.
Procesul de stimulare a investiţiilor străine în România prin măsuri de
natură financiară, fiscală etc, este circumscris de acte normative care
reglementează regimul juridic al investiţiilor străine.
Într-o fază iniţială, Legea nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor
străine, consemna următoarele facilităţi:
 maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport şi
orice alte dotări din import necesare investiţiei, constituite ca aport al
investitorului străin, sunt scutite de la plata taxelor vamale şi a taxei pe
valoarea adăugată;

61
  materiile prime, materialele şi subansamblele importate, necesare
producţiei, pe o perioadă de 2 ani de activitate a investiţiei, calculată de
la data punerii în funcţiune a obiectivului, sunt scutite de plata taxelor
vamale şi a taxei pe valoarea adăugată;
 scutire de impozitul pe profit pentru o perioadă de la 2 la 5 ani, în
funcţie de natura activităţii.
Legea nr. 57/1993, Legea nr. 31/1994, OUG nr. 31/1997, OUG nr.
92/1997 sunt acte normative care au reglementat activitatea investiţională în
România. Scopul ultimelor reglementări era de a clarifica şi unifica facilităţile
acordate investitorilor. Această acţiune a fost întreprinsă sub presiunea
investitorilor naţionali care nu beneficiaseră, până la momentul respectiv, de
aceleaşi facilităţi de care se bucuraseră cei străini.
În urma acestor demersuri, legislaţia actuală se bazează pe principii
generale, potrivit cărora investitorul beneficiază de:
 posibilitatea de a investi în orice domeniu de activitate şi sub orice
formă prevăzută de lege;
 tratament egal nediscriminatoriu pentru români sau străini, investitori
rezidenţi sau nerezidenţi;
 garanţii împotriva naţionalizării, exproprierii sau altor măsuri cu caracter
similar, exceptând unele situaţii cum ar fi: construirea de utilităţi
publice, cazuri în care despăgubirile acordate investitorilor trebuie să
acopere echitabil daunele pricinuite;
 dreptul de a beneficia de scutirile vamale şi fiscale prevăzute de lege;
 posibilitatea investitorilor - persoane juridice - de a dobândi drepturi
reale asupra bunurilor mobile sau imobile utilizate în derularea activităţii
lor, exceptând terenurile care pot fi dobândite numai de persoane fizice
sau juridice române.
Investitorii nerezidenţi beneficiază şi de alte înlesniri specifice:
 Dreptul nerestricţionat de a transfera, în afara ţării, după plata
impozitelor şi taxelor aferente, veniturile obţinute dintr-o investiţie
realizată în România. Transferul se va realiza în valuta în care a fost
efectuată investiţia iniţială. Aceste venituri îmbracă următoarele forme:
dividende, profit obţinut de o filială, sumele realizate din vânzarea de
acţiuni sau părţi sociale, din falimentul unei societăţi comerciale, din
exproprieri etc.
 Dreptul de a alege instanţele judecătoreşti sau arbitrare competente
pentru rezolvarea unor litigii generate de eventualele încălcări ale legii
române. Investitorii nerezidenţi pot opta pentru: Legea nr. 29/1990
privind conteciosul administrativ; Legea nr. 105/1992 privind
reglementarea raporturilor de drept internaţional privat; Convenţia
pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi
persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18.03.1965 şi
ratificată de România, dacă investitorul străin este cetăţean al unei ţări
parte la Convenţie; Regulamentul de arbitraj al Comisiei Naţiunilor
Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional (UNCITRAL).

62
 La toate acestea se adaugă o serie de facilităţi pentru investitori,
cuprinse în acte normative referitoare la regimul: întreprinderilor mici şi
mijlocii, zonelor defavorizate, zonelor libere, petrolier, minelor, special
maritim, parcurilor industriale, parcurilor tehnologice. Nu în ultimul rând,
trebuie avute în vedere stimulente fiscale oferite de administraţiile locale şi
ajutorul acordat de stat pentru proiecte mari de investiţii în industrie începând
cu 1 ianuarie 2004 şi până la aderarea României la Uniunea Europeană.

6.4. Evoluţia investiţiilor străine directe în România

6.4.1. Precizări metodologice

Pentru a exclude posibilitatea unor interpretări greşite, Oficiul Naţional

al Registrului Comerţului, în Sinteza statistică din 2006, prezintă semnificaţia
celor mai uzitaţi termeni în procesul de materializare a investiţiilor străine.
Prin societate comercială cu participare străină la capitalul social se
înţelege societatea comercială constituită, parţial sau integral, prin participarea
unor persoane fizice sau juridice cu domiciliul stabil sau cu sediul social în
afara României.
Investitor străin: persoană fizică sau juridică cu domiciliul stabil sau cu
sediul social în afara României, care are calitatea de asociat/acţionar într-o
societate comercială cu sediul în România.
Capitalul social exprimă valoarea totală a aporturilor, în numerar şi în
natură, subscrise de asociaţi la constituirea societăţii, precum şi la majoritatea
capitalului social în cursul vieţii societăţii comerciale.
Subscrierea la capitalul social din partea unui investitor străin, potrivit
legislaţiei în vigoare, poate fi efectuată în moneda naţională a României şi/sau
în valută liber convertibilă.
Majorarea de capital consemnată prin menţiuni include:
 sumele aportate de investitorii străini din resurse proprii noi, în
numerar şi/sau în natură, în lei şi/sau valută;
 sumele aportate din dividende obţinute în România;
 dobândirea de părţi sociale/acţiuni de către o persoană
nerezidentă de la o persoană rezidentă.
Reducerea / (creşterea) prin cesiune de capital include sumele
reprezentând participări la capitalul social ale asociaţilor/acţionarilor
nerezidenţi cedate către (primite de la) asociaţi/acţionari rezidenţi.
Înmatricularea reprezintă înscrierea comerciantului în registrul
comerţului, prin care se conferă acestuia calitatea de persoană juridică.
Menţiunea constă în înregistrarea unor stări de fapt apărute în timpul
activităţii societăţii, ca de exemplu: schimbarea sediului, modificarea
capitalului social, fuziunea, lichidarea, dizolvarea etc.
Radierea este operaţia de ştergere a unei firme cu investitor străin din
registrul comerţului, marcând momentul pierderii personalităţii juridice, ca

63
urmare a dizolvării şi lichidării acesteia. Datele privind radierile cuprind şi
societăţile comerciale care au intrat sub incidenţa Legii nr. 314/2001.
Operaţiunile efectuate în registrul comerţului reprezintă totalitatea
înregistrărilor care cuprind înmatriculări, menţiuni şi radieri privind societăţile
comerciale cu participare străină la capitalul social, indiferent de natura
activităţii şi tipul de societate comercială.
Investiţia străină de capital în România (IS), conform definiţiei date
de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, este egală cu subscrierea de
capital la înmatriculare (I) plus subscrieri prin menţiuni de majorare de capital
(M) plus/minus capitalul social cesionat de către asociaţi/acţionari rezidenţi (C)
minus capitalul social subscris la firmele radiate din registrul comerţului (R),
respectiv:
Is = I + M ± C - R

Regiunile de dezvoltare economică structurate pe teritoriul

României sunt:
 Nord-Est: Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, Vaslui
 Sud-Est: Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea,
Constanţa
 Sud-Muntenia: Argeş, Dîmboviţa, Prahova, Teleorman,
Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa
 Sud-Vest Oltenia: Gorj, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Olt
 Vest: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara,
Timiş
 Nord-Vest: Bihor, Bistriţa, Cluj, Satu Mare,
Sălaj, Maramureş
 Centru: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş,
Sibiu
 Bucureşti-Ilfov: Bucureşti, Ilfov

6.4.2. Dinamica intrărilor de ISD în România

Ciclurile electorale şi abordările legislative specifice lor, reprezintă

elemente de care să se ţină cont în analiza evoluţiei ISD în intervalul 1990-
2006.
Perioada 1990-1996 a fost caracterizată în primii ani de un cadru
legislativ şi instituţional în formare, de greutăţile inerente începutului
restructurării radicale a economiei şi de prezenţa unor investitori ocazionali
care urmăreau câştiguri speculative rezultate din activităţi la scară redusă şi
desfăşurate pe o perioadă scurtă de timp. Pe ansamblul celor 6 ani, cadrul
legislativ poate fi considerat că a fost stabil şi chiar stimulativ în domeniul
atragerii investiţiilor străine, dar oferta de privatizare a fost extrem de săracă şi
nu a vizat: băncile, societăţile de asigurare şi utilităţile publice. În această
situaţie, România a înregistrat un număr mare de investitori străini (aproximativ
50.000), situându-se, din acest punct de vedere, pe primul loc între ţările

64
Europei Centrale şi de Est. Stocul intrărilor ISD, la finele anului 1996, s-a
ridicat la 1.234 milioane dolari, fapt ce denotă o putere financiară în general
redusă a investitorilor străini, marea majoritate fiind persoane fizice. De
remarcat că doar în 265 de cazuri investiţiile străine depăşiseră un milion de
dolari SUA. Aceasta înseamnă că mai puţin de 1% din numărul total al
societăţilor comerciale cu participare străină deţineau aproximativ 70% din
capitalul investit. Polarizarea, în societăţi foarte mici sau foarte mari, se explică
prin condiţiile oferite de o economie, în care funcţionarea mecanismelor şi
instituţiilor specifice pieţei era la început. Pe de o parte, legislaţia iniţială
prevedea acordarea aceloraşi stimulente indiferent de mărimea capitalului
străin subscris, încurajând investitorii străini cu potenţial derizoriu, iar pe de
altă parte, marii investitori pot acţiona pe o piaţă imperfectă, deoarece ei îşi
permit promovarea de strategii pe termen lung care uneori generează pierderi în
primii ani de activitate. Totodată, aceste firme mari pot avea acces la instituţiile
guvernamentale, beneficiind de consultanţă tehnică şi juridică în soluţionarea
problemelor complexe ce apar.
De evidenţiat încercarea de dinamizare a activităţii de atragere a
investiţiilor străine în ţara noastră, prin înfiinţarea în anul 1991 a Agenţiei
Române de Dezvoltare. Un semnal pozitiv recepţionat de investitorii străini a
fost publicarea, în anul 1992, a Declaraţiei Guvernului României cu privire la
încurajarea, sprijinirea şi garantarea investiţiilor străine.
Din punct de vedere al repartiţiei în profil teritorial, ISD la finele anului
1996 erau structurate astfel: Bucureşti 55%, Dolj 7,81%, Timiş 5,8%,
Constanţa 3,8%, Bihor 2,9%, Braşov 2,5%, Ilfov 2,5%, Cluj 2,2%, Iaşi 1,5%,
Argeş 1,4%, Prahova 1,4%, Maramureş 1,1%, Sibiu 1,1%.
Principalele sectoare de activitate către care s-au îndreptat ISD în
România au fost: industria 39,7%, comerţul 24,1%, serviciile profesionale
8,7% şi agricultura 2,1%.
Demn de menţionat este studiul din anul 1996 prin care s-a urmărit
testarea intenţiilor de a investi în România a 508 companii britanice importante.
Chestionarele au fost trimise preşedinţilor şi/sau şefilor executivi din aceste
firme, primindu-se după două luni doar 21 de răspunsuri ce puteau fi
valorificate. Numărul mic de răspunsuri primite a demonstrat existenţa unui
interes general redus al investitorilor britanici pentru România.
Din cele 21 de răspunsuri a rezultat că o firmă a efectuat o investiţie (0,5
milioane de dolari SUA) în România, 3 firme au în vedere efectuarea unor
investiţii în România, 3 firme recunosc că au luat în calcul cel puţin o
oportunitate de a investi în România, 3 firme au răspuns că politica lor nu
vizează investiţiile în străinătate, iar restul au considerat că la acel moment
investiţiile în România nu sunt oportune.
Reticenţa investitorilor britanici faţă de România s-a datorat în principal
următoarele aspecte: posibilitatea desfăşurării unor acţiuni de expropriere şi
naţionalizare, fluctuaţia cursului de schimb, incertitudinea manifestată în plan
legislativ şi administrativ, riscul aferent derulării afacerii, slaba predictibilitate
a proiectelor economice, greutăţile generate de o infrastructură neadecvată.

65
 Ciclul 1997-2000, a constat într-o remarcabilă amplificare a
oportunităţilor în privatizare adresate investitorilor străini, dublată de o
instabilitate accentuată a cadrului legislativ din România, situaţia evoluând la
1800 comparativ cu cea întâlnită în perioada anterioară. Problemele economice
negative provenite din perioada anterioară referitoare la producţia pe stoc,
devalizarea băncilor care putea în orice moment să conducă la colapsul
sistemului bancar naţional, stabilirea unor date scadente apropiate în timp la
care să se efectueze plăţi ce reprezentau vârfuri în restituirea datoriei noastre
externe au avut ca efect, pentru primii trei ani ai perioadei menţionate, o
reducere a PIB cu 14%. Climatul astfel creat a determinat o puternică
circumscripţie din partea potenţialilor investitori străini.
În privinţa procesului de privatizare trebuie remarcată apariţia târzie a
României pe piaţă (practic după 1996), când interesul pentru zonă, fie fusese
deja satisfăcut (pentru unele firme multinaţionale), fie scăzuse considerabil.
Evenimentele din fosta Iugoslavie sau crizele financiare din Federaţia Rusă au
jucat şi ele un anume rol în temperarea sau amânarea interesului unor
investitori străini pentru zona balcanică.
Încheierea unor contracte de privatizare sub presiunea timpului (şi mai
ales a constrângerilor financiare) au făcut ca acestea să nu fie foarte
avantajoase sau să nu prevadă un mecanism suficient de strict de controlare a
respectării obligaţiilor de către cumpărători.
Chiar dacă investiţiile străine directe au cunoscut creşteri în perioada
1997 - 2000, totuşi este semnificativ faptul că acestea se datorează majorărilor
de capital la investiţiile deja existente şi într-o mult mai mică măsură
investiţiilor străine noi.
Stocul de ISD la finele anului 2000 se cifra la 6.558 milioane dolari, de
peste şase ori mai mare decât cel înregistrat în 1996, dar sub necesităţile şi
posibilităţile României. Nivelul stocului intrărilor de investiţii străine directe pe
locuitor a fost în România, la finele anului 2000, de aproximativ 300 dolari
SUA, fiind de şapte ori mai mic decât cel înregistrat în Ungaria (2.100 dolari
SUA/locuitor).
Structura capitalului în valută subscris de investitorii străini la societăţile
comerciale, pe judeţe, a fost la finele perioadei următoarea: Bucureşti 53,1%,
Timiş 5,8%, Prahova 5,4%, Ilfov 4,6%, Cluj 2,9% şi Bihor 2,4%.
În ceea ce priveşte structura capitalului în valută subscris în societăţile
comerciale cu participare străină, pe domenii de activitate, s-a prezentat astfel:
industrie 45,2%, comerţ 18,2%, servicii profesionale 17,3%, agricultură 3,5%.
În intervalul 2000 - 2004 climatul investiţional în România a câştigat în
coerenţă şi stabilitate.
Creşterea gradului de atractivitate în rândul investitorilor străini potenţi
s-a datorat şi promulgării Legii nr. 322/29.06.2004 privind promovarea
investiţiilor străine directe cu impact semnificativ în economie. Legea prevedea
acordarea de facilităţi însemnate pentru investiţiile care depăşesc 1 milion
dolari. În perioada octombrie 2001 - decembrie 2004 au fost înregistrate 187
proiecte în această categorie, care au generat investiţii directe în valoare de 807
milioane dolari.

66
 Evoluţia fluxului de ISD în România a mai fost favorizată de
dezvoltarea parcurilor industriale în teritoriu şi de elaborarea unor politici la
nivelul autorităţilor locale pentru atragerea şi încurajarea investiţiilor străine.
Pentru a asigura asistenţa necesară investitorilor străini, dar şi pentru o
mai bună orientare a activităţii promoţionale, a fost înfiinţată, în anul 2002,
Agenţia Română pentru Investiţii Străine.
Domeniile de activitate importante către care s-a îndreptat capitalul
social subscris de investitorii străini la societăţile comerciale, până la finele
anului 2003 au fost: industria 54,4%, comerţul 16,6%, serviciile profesionale
18,8% şi agricultura 1%.
Aşa cum se poate deduce din figura nr.3 ritmul mediu anual al intrărilor
de ISD în România, a fost pentru perioada 2001-2004 de 2.900 milioane dolari,
situându-se la un nivel net superior celui înregistrat în intervalul 1991 - 2000
care s-a cifrat la 656 milioane dolari. Astfel a fost îndeplini, din punct de
vedere statistic, unul din obiectivele guvernului Năstase, care consta în
atingerea cifrei de 10 miliarde dolari SUA la stocul intrărilor de ISD în
România în anul 2004. Nivelul propus a fost atins încă din 2003, când intrările
anuale cumulate de ISD au ajuns la 12.430 milioane dolari. O creştere
spectaculoasă de aproximativ 6.426 milioane dolari a înregistrat-o acest
indicator în anul 2004.
Intervalul 2005-prezent a debutat prin instituirea de către noua putere a
cotei unice de impozitare de 16%, reducând rata de impozitare a impozitului pe
profit generând astfel claritate şi uniformitate în domeniu.
Drept urmare, a crescut interesul investitorilor străini faţă de piaţa
românescă.
Evoluţiile favorabile ale fluxurilor intrărilor de ISD în România în anii
2004 şi 2005, când acestea s-au cifrat la aproape 6,5 miliarde dolari anual, au
fost urmate de creşteri substanţiale în anii 2006, 2007 şi 2008, când acest
indicator a atins valori de 11,3 miliarde dolari, 9,9 miliarde dolari şi respectiv
13,9 miliarde dolari. Cauzele care au determinat această creştere a ISD atrase
de România, începând cu 2004, pot fi sintetizate în:
 încheierea proceselor de privatizare din Cehia, Ungaria, Polonia etc.
care au fost premiantele procesului de tranziţie către economia de
piaţă;
 apariţia în privatizările efectuate de România a unor oportunităţi
deosebite (Petrom, BCR, distribuţia energiei electrice şi gazelor
naturale etc.);
 intrarea României la 1 ianuarie 2004 în NATO;
 propunerea de aderare a României la UE, la Summitul de la Salonic
din 2003, confirmată la Bruxelles la jumătatea anului 2004;
 preluarea acquis-ului comunitar, ce a limitat instabilitatea legislativă,
reducând totodată birocraţia şi corupţia.

67
Sursa: www.stats.unctad.org
Figura nr. 1. Evoluţia investiţiilor străine directe atrase de România în perioada
1991-2010 (mil.USD)

Datele statistice indică o reducere puternică a investiţiilor străine directe atrase

de România în anii 2009 şi 2010, acestea cifrându-se la 4,8 miliarde dolari, respectiv
la 3,5 miliarde dolari. Recesiunea economică mondială şi tulburările politice şi sociale
interne au fost principalii factori ce au determinat această evoluţie a ISD intrate în
România, în cei doi ani amintiţi. Tendinţa de scădere s-a menţinut şi în anul 2011 când
fluxul intrărilor de ISD în România s-a situat la numai 2,6 miliarde dolari.
Conform datelor statistice oferite de UNCTAD, recordul istoric al ISD
absorbite (evaluate în dolari) de România a fost în anul 2008. Dacă privim acest
indicator prin prisma cifrelor oferite în euro de către BNR, recordul a fost stabilit în
anul 2006. Această discrepanţă este explicabilă prin evoluţia raportului de schimb
dintre euro şi dolarul american.
Soldul investiţilor străine directe atrase de România, la finele anului 2011, se
regăseşte în următoarele domenii: industrie prelucrătoare (31,5%), intermedieri
financiare şi asigurări (18,2%), comerţ (11,4%), construcţii şi tranzacţii imobiliare
(10,7%), energie electrică gaze şi apă (7,9%), tehnologia informaţiei şi
telecomunicaţii (5,4%), industria extractivă (5,0%), activităţi profesionale ştiinţifice,
tehnice şi administrative (4,8%), agricultură, sivicultură şi pescuit (2,4%),
transporturi (1,4%), hoteluri şi restaurante (0,8%) şi alte activităţi (0,5%). Investiţiile
străine directe deţin o poziţie extrem de importantă în industrie, unde se realizează
produse cu consum ridicat de resurse naturale şi de forţă de muncă ieftină.
Filialele firmelor multinaţionale din industria cimentului, ce îşi desfăşoară
activitatea în România, spre exemplu, în anul de criză 2010, au realizat, în cazul
Carpatcement şi Lafarge, rate ale profitului de 30%, respectiv 33% cu mult mai mari
decât ratele profitului înregistrate pe ansamblul grupului, care s-au cifrat la 4,3%,
respectiv 6,9%. Nu a fost neglijat nici sectorul de intermedieri financiare şi asigurări,
care asigură o mare profitabilitate datorită operaţiunilor cu caracter speculativ
întreprinse.

68
 Principalele ţări investitoare în România, la finele anului 2011, au fost: Olanda
(21,7% din stocul de ISD atrase de România), Austria (117,5%), Germania (11,4%),
Franţa (9,31%), Italia (6,1%), Grecia (5,3%) etc.
ISD efectuate de România în străinătate au fost modeste, stocul acestora în
anul 2011 fiind de 1,4 miliarde dolari, faţă de 70,3 miliarde dolari cât a reprezentat
stocul ISD atrase de ţara noastră. Istoricul investiţiilor străine directe efectuate de
agenţii economici români în străinătate este de dată relativ recentă. Astfel, în anul
1998, Policolor a achiziţionat firma Orgachim din Bulgaria, iar Petrom a deschis mai
multe benzinării peste graniţă. Ulterior, şi alte firme precum Rompetrol,
MediaGalaxy, Flamingo, Softwin, Mobexpert etc., au demarat investiţii în străinătate.
Ţările către care investitorii români şi-au îndreptat cu precădere atenţia sunt:
Moldova, Ungaria, Bulgaria, Bosnia-Herţegovina, Serbia, Georgia, Kazakhsthan,
Azerbaijan, Ucraina, Italia, Spania, Rusia etc.
Racordarea unei ţări la economia mondială poate fi apreciată şi pe baza unor
indicatori ce fac referire la investiţiile străine directe. Fluxurile de investiţii străine
directe atrase şi emise, stocurile de investiţii străine directe intrate şi ieşite, dar mai
ales nivelul acestor stocuri/locuitor oferă informaţii concludente cu privire la climatul
investiţional, la mediul de afaceri din arealul geografic respectiv. Ponderea stocului
intrărilor de investiţii străine în PIB este un indicator ce semnifică pe de o parte,
nivelul deschiderii economice a unei ţări, iar pe de altă parte, gradul de dependenţă al
economiei naţionale faţă de investitorii străini.

Evoluţia comparativă a principalilor indicatori

cu privire la investiţiile străine directe

Tabel nr.7
Indicatori Nivel global România China Franţa
1989 2008 2010 1989 2008 2010 1989 2008 2010 1989 2008 2010
Intrări ISD 197,3 1744,1 1243,6 - 13,9 3,5 3,3 108,3 105,7 13,0 64,1 33,9
Ieşiri ISD 234,0 1910,5 1323,3 - 0,2 0,1 0,7 52,1 68,0 20,7 155,0 84,1
Stoc intrări 1838,0 15294,6 19140,6 - 67,9 70,0 17,2 378,0 578,8 69,3 920,8 1008,3
ISD
Stoc ieşiri ISD 1934,0 15987,9 20408,2 - 1,4 1,4 3,6 147,9 297,6 76,8 1267,8 1523,0
Stoc intrări 355 2277 2785 - 3146 3258 16 290 439 1197 14380 15569
ISD/loc.
Stoc ieşiri 403 2381 2980 - 68 69 3 113 226 1327 19799 23516
ISD/loc.
Pondere stoc 9,2% 25,0% 29,7% - 33,2% 43,9% 3,7% 8,5% 9,8% 6,8% 32,1% 39,0%
intrări ISD în
PIB
Pondere stoc 10,1% 26,1% 31,8% - 0,7% 0,9% 0,7% 3,3% 5,0% 7,6% 44,3% 58,9%
ieşiri ISD în
PIB
Sursa: calcule proprii conform datelor oferite de World Investment Report 2011 şi de statisticile
UNCTAD

69
 6.5. Instituţii româneşti implicate în atragerea de ISD în
perioada de tranziţie

Politica investiţională promovată de România a urmărit atragerea

capitalului străin în procesul de privatizare şi nu numai, dorindu-se o
participare semnificativă a acestuia la restructurarea economică. Obiectivul
fundamental l-a reprezentat atingerea cât mai rapidă de către România a
statutului de economie funcţională de piaţă.
Instituţiile cu implicare majoră în derularea investiţiilor străine, în
perioada post-decembristă, au fost Agenţia Română de Dezvoltare (ARD),
Fondul Proprietăţii de Stat (FPS), Autoritatea pentru Privatizarea şi
Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS), Agenţia Română pentru
Investiţii Străine (ARIS) şi Agenţia pentru Valorificarea Activelor Statului
(AVAS).
Agenţia Română de Dezvoltare a fost înfiinţată în martie 1991 prin
Hotărârea Guvernului nr.182/1991, fiind organismul guvernamental cu atribuţii
specifice în atragerea capitalului străin.
ARD este prima instituţie de acest gen din ţara noastră, fiind în acelaşi
timp şi prima instituţie specifică economiei de piaţă armonizată perfect cu
legislaţia UE. Procesul de organizare a ARD a fost semnificativ influenţat de
ajutorul primit din partea Know How Fund al Marii Britanii şi de programul
PHARE al UE.
Structura organizatorică a ARD s-a caracterizat prin modernism,
incluzând printre altele şi Colegiul Consultativ compus din reprezentanţi ai
ministerelor, ai sectorului privat dar şi din specialişti de marcă din acest
domeniu. ARD a fost în premieră instituţia guvernamentală din România care a
promovat oportunităţile privind atragerea investitorilor străini în ţara noastră cu
ajutorul Internetului începând cu anul 1995. La întâlnirea anuală a agenţiilor
naţionale de promovare a investiţiilor străine, care a avut loc la Chicago în
1997, a fost deosebit de apreciată pagina de internet a ARD care s-a situat la
nivelul celor realizate de firme cu tradiţie ca Xerox sau British Airwaiys.
Datorită prestigiului câştigat, ARD a fost membru fondator al Asociaţiei
Mondiale a Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor Străine, instituţie iniţiată de
UNCTAD cu sprijinul Organizaţiei Pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
(OECD), Băncii Mondiale şi Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Pentru ca un potenţial investitor străin să fi putut beneficia de
stimulentele prevăzute de legislaţia în vigoare la acea dată, trebuia să obţină
mai întâi un certificat de investitor. În acest sens investitorul străin depunea o
cerere la ARD, care analizând potenţialul financiar al acestuia în corelaţie cu
natura şi dimensiunile investiţiei ce urma a fi efectuată, adopta o anumită
decizie. Răspunsul trebuia remis investitorului în termen de 30 de zile de la
data depunerii cererii.
Paralel cu acest demers, investitorul străin trebuia să parcurgă, la fel ca
orice cetăţean român, toate etapele necesare înfiinţării unei societăţi
comerciale, ceea ce presupunea intrarea în contact cu cel puţin şase entităţi
instituţionale.

70
 Toate aceste aspecte au condus la instituirea unui sistem birocratic, cu
efecte negative semnificative asupra atitudinii investitorilor străini.
În principiu, activitatea ARD s-a concretizat în următoarele:
desfăşurarea de acţiuni promoţionale, stabilirea şi întreţinerea de relaţii cu
instituţiile internaţionale, punerea la dispoziţie a unor informaţii legate de legile
şi instituţiile care au preocupări în domeniul investiţiilor străine, acordarea de
asistenţă investitorilor străini pentru îndeplinirea formalităţilor de constituire a
societăţilor comerciale cu participare străină, formularea de iniţiative legislative
în domeniul investiţiilor străine, elaborarea strategiilor de privatizare etc.
Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor
comerciale ARD, a fost transformată în Departamentul pentru promovarea
investiţiilor străine din structura Ministerului Privatizării. Prin comasarea
atribuţiilor acestui departament cu atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru
Intreprinderi Mici şi Mijlocii a fost înfiinţată în anul 2000 Agenţia Naţională
pentru Dezvoltare Regională, care trebuia să îndeplinească şi anumite sarcini
legate de promovarea investiţiilor străine sau de privatizare.
În acest context, puterea instaurată în România la finele anului 2000 a
distribuit activitatea legată de ISD timp de aproape doi ani următoarelor
instituţii:
 Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii pentru investiţii
mai mici de 1 million de dolari;
 Ministerului Dezvoltării şi Prognozei pentru investiţii cuprinse între
1 million şi 10 milioane de dolari;
 Departamentului pentru relaţia cu investitorii străini din subordinea
directă a premierului pentru investiţii de peste 10 milioane de dolari;
 Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului
pentru atragerea investitorilor străini în procesul de privatizare a
societăţilor deţinute în propriul portofoliu;
 Ministerului Afacerilor Externe care prin propria reţea de misiuni
diplomatice trebuia să desfăşoare o intensă activitate de informare a
investitorilor străini.
Fondul Proprietăţii de Stat s-a constituit în conformitate cu Legea nr.
58/1991, privind privatizarea societăţilor comerciale. În virtutea actului
legislativ menţionat FPS deţinea 70% din capitalul social al societăţilor
comerciale de stat, restul de 30% aparţinând Fondurilor Proprietăţii Private.
Prin înfiinţarea FPS ca instituţie publică s-a urmărit trecerea acţiunilor
deţinute de stat la societăţile comerciale, către proprietatea privată. Orizontul
de timp (7 ani), stabilit pentru finalizarea acestui proces, s-a dovedit a fi
insuficient, necesitând prelungirea sa prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 88/1997.
S-a optat pentru această formă organizatorică, deoarece experienţa
internaţională a demonstrat că strategia în cadrul căreia fiecare minister era
responsabil de privatizarea întreprinderilor din domeniul său de competenţă, nu
a dat rezultatul dorit.
FPS a stabilit principiile de analiză şi evaluare a potenţialului
economico-financiar al societăţilor comerciale de stat, a elaborat materiale de
prezentare a societăţilor ce urmau a fi privatizate, a promovat acţiuni de

71
atragere a investitorilor străini, a derulat negocieri cu potenţialii investitori
străini, a stabilit metodele de privatizare şi criteriile de evaluare a ofertelor
acceptate.
Apreciată ca fiind relativ modestă, activitatea FPS a cunoscut o serie de
deficienţe, multe generate de atitudinea investitorilor străini după procesul
propriu-zis de privatizare, prin încălcări ale angajamentelor asumate. În aceste
condiţii FPS a fost desfiinţat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 296/2000.
Autoritatea pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor
Statului a fost înfiinţată prin aceeaşi ordonanţă care a pus capăt activităţii FPS.
Instituţie cu personalitate juridică, în subordinea guvernului, APAPS
urma să îndeplinească următoarele sarcini:
 administrarea şi privatizarea societăţilor comerciale aflate în portofoliul
statului;
 modernizarea, retehnologizarea şi eventual restructurarea unităţilor
comerciale aflate în patrimoniul său;
 controlul permanent al modului în care investitorii îşi îndeplinesc
obligaţiile asumate în procesul de privatizare.
Trebuie remarcat că portofoliul deţinut de APAPS a fost diminuat
substanţial imediat după înfiinţarea acesteia, legislaţia adoptată atunci
transferând multe societăţi comerciale de stat, către ministere de resort şi
autorităţile publice locale, urmând ca, acestea din urmă, să gestioneze procesul
de administrare şi privatizare. Pe baza unor motivaţii ce pot fi catalogate ca
puerile, s-a acţionat împotriva concluziilor desprinse din practica
internaţională, aşa cum am menţionat înainte.
Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) a fost constituită pe
baza Legii nr. 390/2002. În articolul 1, alineatul 1 al acestei legi se stipulează
că ARIS „se înfiinţează ca organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, prin reorganizarea
Departamentului pentru Relaţia cu Investitorii Străini, din cadrul aparatului de
lucru al Guvernului, şi a Direcţiei Generale pentru Promovarea Investiţiilor, din
cadrul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei”.
Atribuţiile principale cu care ARIS a fost însărcinată prin lege să le
îndeplinească sunt următoarele:
 coordonarea strategiilor de promovare a investiţiilor străine directe în
România şi elaborarea programelor de acţiune pentru atragerea
capitalului străin în economie;
 monitorizarea respectării prevederilor legale privind regimul investiţiilor
străine în România şi iniţierea de proiecte de acte normative pentru
îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu;
 acordarea la cererea investitorilor străini de asistenţă de specialitate, în
contactarea firmelor şi organismelor româneşti, furnizând informaţiile
necesare pentru înfiinţarea de societăţi comerciale în România, precum
şi informaţiile referitoare la mediul de afaceri românesc;
 identificarea şi atragerea de surse de finanţare internaţională, sprijinită
fiind de Ministerul Afacerilor Externe;

72
  informarea Guvernul cu privire la originea, structura, domeniul de
activitate şi tendinţa evoluţiei ISD;
 colaborarea strânsă cu firmele româneşti asigurând o legătură fluentă
între acestea şi agenţii economici străini.
Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi a Investiţiilor
Străine a preluat în urmă cu doi ani şi atribuţiile ARIS.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a fost
înfiinţată pe baza Legii nr. 360/2004 prin comasarea Autorităţii pentru
Valorificarea Activelor Bancare cu Autoritatea pentru Privatizare şi
Administrarea Participaţiilor Statului.
AVAS este o instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, cu
persoanalitate juridică, fiind în subordinea Guvernului. Aceasta a preluat
drepturile, obligaţiile şi atribuţiile Autorităţii pentru Privatizare şi
Administrarea Participaţiilor Statului, stabilite prin acte normative în vigoare în
domeniul privatizării postprivatizării, şi administrării participaţiilor statului în
calitate de acţionar/asociat la societăţile comerciale aflate în portofoliul său.
Conform O.U. nr. 101/06.12.2006 privind reorganizarea AVAS prin
comasarea prin absorţie cu Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în
Industrie AVAS a preluat şi drepturile, obligaţiile, atribuţiile acestei ultime
instituţii care s-a desfinţat.

73
 Capitolul VII

RISCUL ÎN DECIZIA DE IMPLANTARE A I.S.D.

7.1. Categorii de riscuri care trebuie luate în considerare de un

potenţial investitor

Indiferent de dimensiune, firmele se confruntă tot mai mult cu

incertitudinea evoluţiei proceselor economice.
Dacă, în cazul incertitudinii, nu pot fi stabilite cauzele care produc
evenimentul şi deci nu pot fi luate măsuri de prevenire, în cazul riscului putem
determina probabilitatea cu care un eveniment nedorit poate să se producă.
Potrivit lui P. Conso riscul „reprezintă incapacitatea unei firme de a se
adapta în timp şi la cel mai mic cost la schimbările de mediu 1”. Putem astfel
afirma că riscul asociat unei investiţii este cu atât mai mare cu cât climatul
investiţional este mai instabil şi cu cât managementul firmei identifică mai
târziu sau niciodată factorii perturbatori.
Majoritatea deciziilor economice se iau în condiţii de risc şi
incertitudine, opţiunea către un proiect de investiţii sau altul conducând firma
către o rentabilitate mai mică sau mai mare.
În cazul unui investitor străin, comparabil ca potenţial cu cel autohton
analiza problematicii riscului este mai complexă datorită faptului că percepţia
primului diferă faţă de percepţia celuilalt în funcţie de: dimensiunile şi natura
entităţii care constituie subiectul percepţiei (indivizi, grupuri de indivizi, firme,
naţiuni); contextul politic; contextul economico-social; contextul istoric şi
cultural; zona geografică2.
Riscurile asociate deciziei unei firme de a realiza o ISD se concretizează
în: riscul de proiect, riscul asociat direct firmei şi riscul de ţară. Primele două
sunt controlate la nivel de management de firmă, iar cel de-al treilea la nivel de
guvern al ţării receptoare.
Riscul de proiect este identificat de unii autori cu riscul determinat de
soluţiile defectuoase de proiectare care conduc la o neconcordanţă între
obiectivele stabilite şi capacităţile rezultate în urma executării proiectului.
Acest fapt impune automat atragerea răspunderii proiectantului. Dintr-o
perspectivă lărgită riscul de proiect este o consecinţă a specificului activităţii
desfăşurate de firmă. El derivă din slaba cunoaştere a efectelor pe care o
decizie adoptată în prezent le va produce în perspectivă, în condiţiile unor
permanente mutaţii înregistrate de factorii exteriori firmei.
Riscul asociat direct firmei rezultă din elemente ce caracterizează
firma (mărimea capitalului social, calitatea managementului etc), şi din

1
P. Conso, „La gestion financiare de l’entrepise, Ed. Dunond, Paris 1985”
2
Anghel I., Investiţiile străine directe în România, Ed. Expert, Bucureşti, 2002, p
136

74
supradimensionarea posibilităţilor firmei de a realiza un anumit obiectiv de
investiţii în străinătate.
Problematica riscului de ţară în plan teoretic şi practic a fost impusă cu
intensitate în ani ’80 pe fondul incapacităţii unor ţări latino-americane de a
returna datoria externă. În acea perioadă riscul de ţară a fost identificat cu
incapacitatea de plată a respectivelor ţări. Ulterior s-a constatat că sfera de
cuprindere a riscului de ţară s-a extins paralel cu creşterea volumului
comerţului internaţional şi cu amplificarea exponenţială a fluxurilor de ISD.
Aceste evoluţii sunt consecinţe ale intensificării prezenţei firmelor
multinaţionale pe pieţele externe.
Conform lui Pancros Nagy, riscul de ţară poate fi definit ca fiind
expunerea la o pierdere potenţială - a unui activ real, a unei afaceri - ca urmare
a producerii unor evenimente economice, politice sau sociale care se află, de la
un anumit nivel în sus, cel puţin parţial, sub control guvernamental din ţara
gazdă şi nu sub controlul proprietarului bunului sau al managerului firmei1.
La modul general, riscul de ţară constă în expunerea la pierderi
financiare cu ocazia desfăşurării unei afaceri internaţionale, pierderi prilejuite
de activităţile macroeconomice şi evenimentele politice din ţara gazdă.
Aşadar riscul de ţară este generat de interacţiunea mai multor categorii
de factori şi anume:
 Factori economici, care includ: încetinirea bruscă a creşterii
economice, descreşterea economică, dezechilibrul balanţei de plăţi
externe, creşterea inflaţiei, evoluţia nefavorabilă a cursului valutar
etc.;
 Factori politici care cuprind: starea de război, ocupaţia militară
străină, războiul civil, terorismul, cucerirea puterii de partide
naţionaliste, corupţia, adoptarea unor legi care îngreunează sau
opresc repatrierea capitalurilor şi profiturilor aparţinând investitorilor
străini, embargoul la care este supusă ţara receptoare a investiţiei,
naţionalizarea investiţiei din cauze diferite de cele de utilitate publică
şi fără despăgubiri;
 Factori sociali care au în vedere: grevele şi revoltele etnice,
religioase sindicale, discrepanţa dintre veniturile obţinute de diferite
categorii sociale etc.;
În fundamentarea deciziei de a investi în străinătate trebuie luaţi în
considerare şi o serie de factori determinaţi de conjunctura economică şi
politică mondială. Avem în vedere şocurile petroliere din 1973, 1989, 2006;
crizele economice din 1975, 1981, 1990; criza datoriei externe din anii ’80;
crizele de pe pieţele financiare din Asia de Sud-Est de la finele secolului trecut,
actele teroriste înregistrate în SUA din 11 septembrie 2001 , criza financiară
globală din anul 2008 etc.
ISD, prin natura sa, necesită o activitate derulată pe o perioadă
îndelungată, având în vedere durata de realizare a obiectivului investiţional şi
durata de funcţionare a acestuia. Investitorul străin trebuie să ţină legătura

1
Pancros Nagy, „Country Risk, Euromoney Publications”, London, 1984

75
permanent cu ţara receptoare astfel încât în cazul deprecierii mediului de
afaceri să poată lua în timp util acele măsuri care să conducă la diminuarea pe
cât posibil a pierderilor. Determinarea riscului de ţară trebuie făcută de
investitorul străin ori de câte ori se produce un eveniment în ţara gazdă care ar
avea drept consecinţă plasarea acestei ţări într-o clasă inferioară de risc.
Administrarea riscului de ţară de către managerii străini vizează două
etape. În prima etapă (preinvestiţională) se acţionează pentru: cunoaşterea
climatului investiţional din ţara receptoare, adoptarea obiectivelor din proiectul
de investiţii la condiţiile concrete din ţara gazdă, asigurarea prin intermediul
societăţilor de asigurări, lărgirea portofoliului de investiţii etc. Etapa
postinvestiţională urmăreşte obţinerea unui profit cât mai mare într-o perioadă
cât mai redusă în vederea repatrierii urgente a profitului şi eventual a
capitalului investit, abordarea mai multor tipuri de activităţi pentru dispersarea
riscului, întreţinerea unor relaţii cordiale cu factori locali şi eventual
guvernamentali etc1.
În situaţia în care un investitor străin intenţionează să achiziţioneze din
străinătate o firmă aflată în funcţiune trebuie să fie conştient că pe lângă
riscurile pe care le-am abordat trebuie să mai ţină cont şi de riscul ce rezultă din
particularităţile firmei dobândite.
Studiul realizat în 2002 de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi
Clubul German al Oamenilor de Afaceri2 pe baza completării de chestionare de
către 124 de firme cu capital german a evidenţiat că în cei aproape 12 ani de
tranziţie mediul economic din România a fost unul puţin prietenos.
Nemulţumirile au fost legate de: instabilitatea legislativă promovarea unor legi
care tratează contradictoriu acelaşi aspect, aplicarea retroactivă a unor legi,
corupţia, opacitatea procesului de privatizare.
În ultimii 2-3 ani climatul investiţional a suferit o serie de îmbunătăţiri,
fapt recunoscut şi de investitorii străini, nelipsită de importanţă mai ales din
punct de vedere legislativ fiind apropierea de data aderării României la UE. De
nerealizări importante mai este încă marcat domeniul justiţiei.

7.2. Evaluarea riscului de ţară

Hotărârea investitorilor, în primul rând a firmelor multinaţionale de a

investi în străinătate, trebuie să se bazeze întotdeauna pe evaluarea şi analiza
riscului de ţară. Băncile reprezintă alte entităţi ce acordă un interes deosebit
nivelului şi evoluţiei riscului de ţară atunci când finanţează afaceri în afara
graniţelor naţionale.
În luarea deciziei de a investi în străinătate un rol, cel puţin orientativ, îl
joacă clasa de risc în care este încadrată ţara gazdă. La cererea clienţilor,
instituţii de prestigiu precum: Institutional Investitor, Standard & Poors,
Moody’s, Coface Intercredit evaluează riscul de ţară pe baza indicatorilor
economici, politici şi sociali. Studiile de ţară efectuate de o agenţie de rating
1
Mirela Matei, „Investiţiile străine” Ed. Expert, Bucureşti, 2004, pag. 329
2
Revista CAPITAL NR.5/2002

76
sunt utilizate la întocmirea clasamentelor de risc, poziţionarea fiecărui stat
efectuându-se în funcţie de potenţialul de risc la care sunt supuse afacerile
internaţionale.
Există două forme de stabilire a ierarhiilor. În prima variantă toate ţările
ce sunt supuse analizei, sunt repartizate într-un clasament crescător sau
descrescător funcţie de nivelul ratingului atribuit. Cea de a doua variantă
presupune gruparea ţărilor în clase de risc. O clasă de risc cuprinde ţări ale
căror riscuri sunt asemănătoare, iar eventualele daune au dimensiuni
comparabile. Cu cât o agenţie de rating doreşte să caracterizeze cu mai multă
acurateţe elementele avute în vedere la fundamentarea unei clase de risc, cu atât
numărul claselor de risc utilizate este mai mare.
Investitorul străin trebuie să aibă în vedere şi existenţa unui decalaj între
momentul desfăşurării unui factor perturbator în ţara studiată şi momentul
efectuării studiului.
Practica a demonstrat că în clasamentele de rating întocmite de diferite
agenţii, o ţară este inclusă de regulă în clase de risc similare. Acest fapt este
posibil pe de o parte, datorită utilizării aceloraşi surse de informare, iar pe de
altă parte, agenţiile de rating încearcă pe cât posibil să evite diferenţele majore
în aprecierea aceleiaşi ţări pentru a nu-şi deteriora prestigiul.
Institutional Investitor, întocmeşte semestrial clasamente pentru cele 136
de ţări analizate.
Ierarhizarea acestora se face pe baza mediei notelor acordate de câteva
zeci de instituţii financiar-bancare de prestigiu şi de specialişti recunoscuţi.
Fiecărei ţări îi va corespunde o medie ce poate varia între 0 şi 100 de puncte.
Funcţie de media obţinută ţările vor fi repartizate în cinci clase şi anume:
1. Clasa A (81-100 puncte) corespunde unui nivel minim al
potenţialului de risc de ţară;
2. Clasa B (66-80 puncte) corespunde unui nivel acceptabil de risc de
ţară, existând posibilitatea apariţiei unor pierderi minore;
3. Clasa C (45-65 puncte) indică un nivel critic al potenţialului de risc
de ţară. Sunt posibile pierderi semnificative, fiind de preferat
obţinerea unor garanţii guvernamentale;
4. Clasa D (35-44 puncte) cuprinde ţări caracterizate printr-un înalt
nivel al riscului de ţară, pierderile putând fi totale. Prudenţa este
cuvântul de ordine pentru investitorul străin care în mod normal ar
trebui să evite implantările în ţările din această categorie;
5. Clasa E (0.34 puncte) indică un nivel maxim de risc de ţară
recomandându-se evitarea derulării oricărei afaceri cu astfel de ţări.
Agenţiile Standard & Poor's şi Moody's ierarhizează ţările din punct de
vedere al ratingului pentru împrumuturile acordate altor ţări şi pentru
obligaţiunile emise de diferite state. Sunt luaţi în considerare indicatori ce
exprimă posibilitatea achitării obligaţiunilor financiare externe ale ţărilor puse
în discuţie.
Standard & Poor's clasifică ţările funcţie de ratingul atribuit pentru
afaceri investiţionale folosind notaţia AAA, AA..............D. Ţările notate cu
AAA sunt cele mai puţin expuse riscului, gradul posibilităţii de materializare a

77
riscului crescând gradual către D, această din urmă clasă sugerând chiar
posibilitatea iminentă de a se intra în incapacitate de plată.
În septembrie 2006 Agenţia Standard & Poor's a acordat României
calificativul „BBB-”, ceea ce înseamnă o îmbunătăţire de la situaţia „stabilă” la
„pozitivă”. România a fost astfel încadrată în rândul ţărilor care prezintă un risc
scăzut pentru investiţii. Această apreciere s-a datorat în principal rezultatelor
bune înregistrate în domeniul economic şi instituţional generate de apropiata
aderare a ţării noastre la UE.
Creşterea economică susţinută înregistrată de România în primele luni
ale anului 2008 a fost principala cauză care a determinat plasarea ţării noastre
de către Standard & Poor's în clase de risc mai convenabile astfel pentru
creditul în valută pe termen lung România a fost încadrată la „BBB”, iar pentru
creditul în monedă străină pe termen scurt la „A-”.
Accentuarea crizei financiare pe plan internaţional şi cheltuielile
guvernamentale mai puţin raţionale efectuate într-un an electoral au condus la
deteriorarea ratingului acordat României „BB+”, respectiv la „B”, în luna
octombrie 2008.
Reducerea considerabilă a cererii externe şi diminuarea posibilităţilor de
finanţare au determinat Standard & Poor's să reconfirme în anul 2009
calificativele acordate anterior.
După depăşirea riscurilor legate de campania electorală şi având în
vedere reformele implementate de guvern Agenţia Standard & Poor's a
îmbunătăţit de la negativ la stabil ratingul României, astfel că în anul 2011
acesta a fost încadrat în categoria „BB+”. Ratingul BB+ a fost menţinut de
Agenţia Standard & Poor's şi în anul 2012.
Moody's utilizează pentru obligaţiunile şi pentru datoria externă a unui
stat o notaţie oarecum asemănătoare şi anume: Aaa, Aa.........C. Nivelul riscului
creşte de la Aaa, Aa către C. În cazul titlurilor pe termen scurt emise de o ţară
notaţia este: P1, P2, P3.
Prin calificativul „Ba1” acordat ţării noastre în anul 2008, Moody's
rămâne singura agenţie de evaluare care a plasat România în rândul statelor ce
prezintă un risc scăzut pentru investitori. Clasa de rating următoare, către care a
aspirat şi România este considerată destul de acceptabilă de către investitori.
Atribuirea clasei de rating „Ba1” României a fost consecinţa următorilor
factori: reducerea impozitelor, discrepanţele din politicile macroeconomice,
disensiunile din sânul coaliţiei aflate la guvernare.
Riscul politic este puţin probabil să se materializeze în România aprecia Moody's la
începutul anului 2009. Pe de altă parte se consideră că România a fost surprinsă
de criza mondială într-o ipostază financiară dificilă, fapt ce a determinat-o să
ceară asistenţă financiară din partea FMI şi UE.
Ratingul acordat României în martie 2009 de către Moody's a fost „Baa3”.
Trebuie avut în vedere şi faptul că aprecierea de către Moody's a avut loc cu puţin
timp înainte de a fi făcut public anunţul privind acordurile cu FMI şi UE.
Acelaşi calificativ „Baa3” este acordat României şi în prezent, acesta fiind
ultimul din categoria recomandată investitorilor, cu perspectivă stabilă .

78
 Coface Intercredit ordonează cele 153 de ţări studiate în următoarele
grupe de risc: A1, A2, A3, A4, B, C, D.
Clasa A1 este şi cea mai apreciată şi corespunde unui mediu economic şi
politic sigur cu posibilităţi reduse de apariţie a unor incidente de plată. Riscul
de ţară se deteriorează pe măsură ce înaintăm către ultima clasă D ce presupune
o mare probabilitate de deteriorare a mediului economic şi politic cu consecinţe
nefaste asupra capacităţii de plată.
Pentru determinarea riscului de ţară, analiştii acestei agenţii utilizează
următorii indicatori: vulnerabilitatea dezvoltării, instabilitatea politică şi
instituţională, fragilitatea sistemului bancar, criza lichidităţii monedei străine,
gradul de îndatorare externă, vulnerabilitatea faţă de capitalul străin şi
comportamentul de plată al companiilor.
Situarea României de către Coface în clasa B în perioada 2003-2004 a
însemnat un mediu politic instabil capabil să afecteze în continuare un istoric al
plăţilor deja sărac. Pe fondul creşterii economice de 8,4% în 2004 şi a avizului
favorabil privind integrarea în UE, România primeşte în iunie 2005,
calificativul „B+” ceea ce reprezintă un progres. La finele anului 2005 ratingul
„B +” acordat ţării noastre s-a îmbunătăţit transformându-se în A 4, fapt ce
denotă un istoric al plăţilor mediocru, existând posibilitatea apariţiei situaţiilor
de neplată datorită înrăutăţirii mediului economic şi politic. Nu trebuie uitate
inundaţiile din 2005 care au condus la încetinirea ritmului creşterii economice
din România, precum şi disensiunile importante din cadrul coaliţiei de
guvernare. Conform aprecierilor Coface factorul principal ce a determinat
creşterea economică în 2006 a fost sporirea consumului intern, fapt datorat
majorării salariilor şi amplificării spectaculoase a creditelor de consum.
Aderarea la UE, stabilitatea politică şi continuarea reformelor puteau
conduce, în accepţiunea Coface la o îmbunătăţire a ratingului României, putând
să-i fie acordat în anul 2007 calificativul A3. Situaţia nu a evoluat conform
acestor previziuni astfel că în octombrie 2007 Coface a atribuit României
calificativul A4-.

Evaluarea COFACE pentru România

Rating 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
România
Clasa de C B B B B+ A4 A 4- A4- A4- B B B
risc

Observăm, conform tabelului, că rating-ul României a avut în

permanenţă o evoluţie favorabilă, apropiindu-se în 2006 de tendinţele
înregistrate în ţările din Europa Centrală şi de Est. De la finele anului 2005,
pentru prima dată România este încadrată într-o clasă de risc mai bună decât
cea acordată Bulgariei.
În opinia Coface capacitatea de plată a companiilor româneşti s-a
deteriorat îngrijorător la finele anului 2008 şi începutul anului 2009. Incidentele
de neplată ale firmelor au sporit în prima jumătate a anului 2009 cu 500% faţă

79
de perioada corespunzătoarea a anului anterior. Totodată numărul firmelor
falimentare a înregistrat un trend ascendent. Tendinţa s-a menţinut şi în anii
următori.
În acest context ratingul acordat României de către Coface s-a depreciat
de la „A4-” la „B ”. de subliniat în continuare că toate ţările din Europa
Centrală şi de Est au fost retrogradate, în a doua jumătate a anului 2009, de
către Coface sub aspectul ratingului.
Conform analizei firmei de consultanţă AT Kearney, în anul în curs,
România prezenită un grad de atractivitate relativ semnificativ pentru
investitorii străini, ocupând locul 25 din 50 de ţări clasificate, prezentând, spre
exemplu, interes mai mare pentru investitorii străini, decât Ungaria, Cehia şi
Slovacia, ocupantele locurillor 31, 35 şi respectiv 40.
Accentuarea globalizării economiei mondiale în ultimul deceniu al
secolului trecut a determinat o uniformizare sub aspect legislativ şi al
facilităţilor acordate investitorilor străini de diverse state. Decizia de a investi
în străinătate este în prezent tot mai mult influenţată de politicile legate de
riscurile ce afectează investitorii străini, politici adoptate de ţările gazdă.

80