CAPITOLUL I

INVESTIȚII STRĂINE DIRECTE

1.1 Conceptul de investiții străine directe

Investiţiile internaţionale de capital se materializează sub două forme, şi anume investiţiile

străine directe şi investiţiile de portofoliu. Ceea ce deosebeşte cele două forme de manifestare ale
fluxurilor internaţionale de capital este modalitatea de exercitare a controlului asupra investiţiei de
către investitor.
Există mai multe definiţii ale investiţiilor străine directe însa cea mai importantă, din punct
de vedere practic, este definiţia aparţinând Fondului Monetar Internaţional, definiţie cuprinsă în
ediţia a cincea a Manualului de Balanţă de Plăţi.
“Investiţia străină directă este o categorie a investiţiilor internaţionale care reflectă scopul
unei entităţi rezidente într-o ţară (investitorul direct) de a obţine un interes de durată într-o
companie rezidentă într-o altă ţară (investiţia directă)”
Această definiţie este utilizată de toate ţările membre FMI în momentul predării rapoartelor
privind situaţia balanţei de plăţi. Şi Banca Naţională a Republicii Moldova utilizează această
definiţie în completarea datelor corespunzătoare acestui indicator în cadrul balanţei de plăţi.
Conform manualului de plăţi a FMI, pentru a identifica o investiţie străină directă este
utilizat ca criteriu principal, influenţa investitorului în administrarea investiţiei directe.
Fluxurile de investiţii străine directe se compun din :
• Acţiuni: acţiunile deţinute în sucursale, părţile sociale din capitalul filialelor şi asociatelor,
precum şi alte contribuţii la capital, cum ar fi participarea cu utilaje din partea unui investitor
direct;
• Împrumuturi intra-firma (Alte investiţii directe de capital): Acestea se refera la fondurile
împrumutate între investitorul direct şi sucursale, filiale şi asociate.
• Profituri reinvestite: Profiturile reinvestite constau în venituri pe care le primeşte
investitorul direct şi care nu au fost distribuite ca dividend de către filiale sau asociate, sau venituri
pe care sucursala nu le-a remis investitorului direct.

Investiţiile străine directe se măsoara din punct de vedere cantitativ prin intermediul a doi
indicatori: fluxurile de investiţii străine directe şi stocurile de investiţii străine directe.
Prin fluxurile de investiţii directe (FDI flows) se înteleg sumele aferente investiţiilor
realizate de investitori străini într-o perioada de timp. Fluxurile de investiţii pot fi de intrare – FDI

4
inflows: ce investiţii s-au facut într-o ţară sau grup de ţări de firme sau investitori nerezidenţi, sau
de ieşire – FDI outflows: ce investiţii au fost făcute de firme sau investitori rezidenţi într-o ţară
sau grup de ţări.
Stocul de investiţii străine directe (FDI stock) reprezintă valoarea participanţilor la capital
şi a rezervelor aparţinând firmei investitoare, la care se adaugă valoarea datoriilor nete ale filialelor
către firma investitoare. Se poate spune ca stocul de investiţii străine directe reprezintă suma
investiţiilor străine directe efectuate de la un moment de referinţa până la data indicată.

1.2 Teorii economice privind ISD

Principalele teorii economice pot fi grupate în: teorii ale dezvoltării macroeconomice,
teorii ale întreprinderii si teoria eclectică.

Tabel 1.1 Principalele teorii economice

Categorie Teorie Reprezentanţi
Teoria valorificării Hymer(1960)
imperfecţiunilor Kindleberger(1969)
pieţei
Teorii ale dezvoltării Teoria ciclului de viaţă al Vernon(1966,1979)
macroeconomice produsului
Teoria concurenţei de oligopol Caves(1971),Graham(1978)
Kindleberger,
Knickerbocker(1973)
Teoria avantajului de monopol Hymer (1976)
Teorii ale Teoria internalizarii producţiei Buckley si Casson (1976)
întreprinderii Rugman (1980)
Wiliamson (1985)
- Teoria eclectică John Dunning (1977)

În anii ’50, în Statele Unite ale Americii, au început să se constituie diferite societăţi
transnaţionale (STN) în sensul lor contemporan, societăţi, care dispuneau de reţele de producţie
dezvoltate şi care cuprindeau întreaga lume. Ele recurgeau la instrumentul investirii pentru
cucerirea pieţelor în creştere ale Americii Latine şi ale Europei de Vest. Foarte active, în acest

5
sens, erau corporaţiile americane (Хеrох, IВМ, General Electric, Dupont, Ford, General Motors şi
Соса-Со1а). De aceea, cercetătorii din Statele Unite şi din Europa Occidentală, dispunând de date
empirice, necesare pentru studierea motivării şi conduitei STN în domeniul investiţiilor străine
directe, au început să emită diferite teorii, ce explicau esenţa noţiunii de investiţii străine directe şi
impactul acestora asupra ţării-recipient şi asupra ţării-donatoare. Deoarece ISD sunt strâns legate
de activitatea societăţilor transnaţionale, aceste investiţii sunt studiate în cadrul teoriei societăţilor
transnaţionale. Teoreticienii occidentali ai ISD s-au concentrat treptat în trei grupuri principale,
unul cu originea în SUA (R.Vernon, M.Porter, Lindert, Coase), al doilea în Canada (Hymer,
Gordon, Caevet, Saforian) şi al treilea în Anglia (Dunning, Cassun, Cantwell). Deşi anumite
aspecte teoretice ce se referă direct sau indirect la ISD au fost elaborate încă de A.Smith şi
D.Ricardo, K.Marx şi V.I.Lenin, cele mai multe teorii din acest domeniu au fost formulate abia în
ultimele două-trei decenii. Scopul principal al tuturor teoriilor investiţiilor străine este
determinarea motivărilor firmelor transnaţionale.
Teoria valorificării imperfecţiunilor pieţei
Imperfecţiunile pieţei sunt determinate de mai mulţi factori şi anume:
a) diferenţele dintre pieţe, cauzate de intervenţia statului în economie (nivelul diferit al impozitelor
şi taxelor vamale, reglementări antimonopol etc.);
b) imperfecţiunile legate de eşecurile pieţei (posibilităţile efectuării economiilor de scară, bunurile
publice etc.);
c) rata profitului distincta pe diferite pieţe în virtutea costurilor diferite ale factorilor de producţie.
Hymer a observat că teoriile iniţiale care privesc investiţiile străine directe şi susţin că
fluxurile de ISD se datorează diferenţelor de profit ca şi în cazul investiţiilor de portofoliu, nu
explică unele fenomene apărute în practica economică, ca de exemplu faptul că intrările şi ieşirile
de fluxuri de ISD se realizează în aceeaşi ţară în acelaşi timp; companiile multinaţionale care
investesc în străinătate au în continuoare o activitate susţinută sub ţara de origine; societăţile
transnaţionale investesc, şi in acelaşi timp, se împrumută din străinatate.
Constatând această contradicţie, Hymer subliniază diferenţa existentă între investiţiile
străine directe şi cele de portofoliu, precum şi necesitatea includerii în orice teorie despre ISD a
conceptului de control asupra activelor în care s-a realizat investiţia. El consideră că fluxurile de
ISD se datorează imperfecţiunilor pieţei, a căror valorificare prin investiţii străine directe este
preferată de societăţile transnaţionale altor forme, ca de exemplu exportul sau vânzarea licenţelor.
Analizele lui Hymer se bazează pe două feluri de imperfecţiuni ale pieţei, care au fost
studiate , ulterior, si de alţi teoreticieni, cum ar fi Calvet, Dunning si Rugman, şi anume:

6
  Imperfecţiuni structurale, caz în care investitorii urmăresc să controleze o întreprindere
străină prin fuziune sau achiziţionare, pentru a aplica înţelegeri de cartel între ei;
 Costul tranzacţiei si al imperfecţiunii informaţionale datorate distribuţiei inegale a
“avantajelor” între întreprinderile existente sau cele potenţiale.

Teoria ciclului de viaţă al produsului

Această teorie a fost susţinută si dezvoltată de Vernon(1966) şi demonstrează că localizarea
activităţii productive a unei întreprinderi multinaţionale evoluează pe parcursul ciclului de viaţă al
produsului, fiind determinată astfel deplasarea companiilor transnaţionale de la export catre
investiţii străine directe.
Teoria ciclului de viaţă al produsului porneşte de la ideea de inovare tehnologică, ca
rezultat al unor stimulente şi presiuni furnizate şi respective, exercitate de către piaţă. Conform
ipotezei, firmele dau dovadă de o adevărata miopie, nereuşind să vadă dincolo de oportunităţile şi
ameninţările prezente pe piaţa din imediata lor apropiere, respectiv piaţa locală. Desigur că
inovaţiile firmelor tind să reflecte caracteristicile pieţei locale, între altele, dotarea cu factori de
producţie, nivelul şi structura cererii. Mai mult decât atât, piaţa locală constituie nu numai sursa,
motivaţia inovării, ci chiar spaţiul economic preferat de firme pentru dezvoltarea produselor lor,
în virtutea comunicării facile între specialişti si clienţii potenţiali.
În opinia lui Vernon, ipoteza ciclului de viaţă al produsului rămane încă valabilă pentru
întreprinderile mai mici, care nu pot alege cea mai buna ţară pentru investiţii.

Teoria concurenţei de oligopol

Teoria avantajului de oligopol a fost dezvoltată de Caves(1971), Graham(1978) si
Kindleberger, şi susţine că marile întreprinderi investesc una în ţara celeilalte ca acţiune de
autoapărare în faţa concurenţei oligopoliste. De asemenea teoria explică de ce întreprinderi
europene investesc in S.U.A exact în aceleaşi sectoare industriale în care companii americane
investesc în Europa.
O teorie asemănătoare a fost lansată de F. Knickrbocker (1973), şi susţine că în ramurile
oligopolice, după liderii pieţei, care investesc în străinătate, urmează concurenţii lor naţionali. În
45% din cazuri, această strategie „de urmare a liderului” s-a observat în decurs de trei ani din
momentul investirii iniţiale.
În sectoarele cu o concurenţă ridicată: sectorul energetic, metalurgia; astfel de strategii
investiţionale sunt mai rare, deoarece liderii vor alege în locul luptei concurenţiale, simpla divizare

7
a pieţei, evitând astfel efecte de tipul diminuării generale a preţurilor ce ar duce la pierderi pentru
toţi oligopoliştii.
Conform acestei teorii investitorii străini îşi organizează activitatea în funcţie de existenţa
unor avantaje, cum ar fi: posibilitatea efectuării economiilor de scară; mărimea costurilor;
posibilitatea de diferenţiere a produselor sau serviciilor.

Teoria avantajului de monopol

Hymer a dezvoltat teoria avantajului de monopol pornind de la Teoria imperfecţiunilor
pieţei. Noua teorie presupune că întreprinderile investitoare au unele avantaje de monopol care le
permit sa amplaseze unităţi în străinătate, acestea fiind mult mai profitabile decât întreprinderile
din ţară.
Se disting două categorii în cadrul avantajelor de monopol ale unei întreprinderi
multinaţionale: cunoştinţe superioare şi economia de scară. Este o diferenţă între investiţii străine
pe orizontală şi investiţii străine pe verticală. În cazul investiţiilor străine pe orizontală
întreprinderea investitoare amplasează în ţara gazda o filială care realizează acelaşi produs ca şi în
ţara de origine însă, pe de altă parte, întreprinderea realizează şi o investiţie pe verticală atunci
când stabileşte noi capacităţi de producţie pentru fabricarea produselor intermediare.
Alţi cercetători cum ar fi David T. Teece, consideră că integrarea pe verticală prin investiţii
străine nu poate fi utilizată ca un instrument de obţinere a unei rente de monopol şi în consecinţă,
teoria lu Hymer nu poate explica acest tip de ISD. Acelaşi cercetător este de părere că nici ISD pe
orizontală nu pot fi explicate în întregime prin această teorie.

Teoria internalizarii producţiei

Teoria internalizării producţiei a fost dezvoltată în a doua jumătate a anilor ’70 de către doi
economişti de la Universitatea din Reding (Marea Britanie) – P. Buckley şi M.Casson (1976) şi
cuprinde o analiză empirică a firmelor multinaţionale.
Conform teoriei, intrarea în ţară a investiţiilor străine directe se află într-o dependenţă
directă de nivelul dezvoltării ei economice. Adepţii acestei teorii susţin că companiile tind spre
dislocarea investiţiilor lor directe pe pieţele cu un nivel mai scăzut al PIB-ului pe cap de locuitor,
decât în ţara de origine a capitalului. Atitudinea unei ţări faţă de ISD este determinată de starea
economiei ei, o ţară care necesita un volum mare de muncă şi cu tehnologii învechite devine
aproape întotdeauna neto-importator al investiţiilor străine directe.

8
 Conform teoriei lui P.Buckley şi M.Casson, firmele mari pot să-şi extindă activitatea,
excluzând concurenţii prin know-how-urile lor. Cei doi criticau teoriile anterioare pentru accentul
mare pus pe funcţia de producţie şi ignorarea altor avantaje unice ( organizarea internaţională a
activităţii, resursele de marketing şi de asigurare, dezvoltarea resurselor umane şi managementul
financiar bine reglementat). Operatorii internaţionali obţin avantaj concurenţial nu în urma
utilizării unui singur factor specific într-un anumit domeniu, ci în consecinţa internaţionalizării
know-how-ului lor, în loc de a-l transmite altor organizaţii externe.
În toate sectoarele industriale, care suportă cheltuieli mari pentru cercetare, iar organizarea
producţiei necesită un volum mare de capital (industria chimică, construcţia de automobile) şi un
număr mare de mărfuri intermediare sub formă de componente şi semifabricate (electronica de uz
casnic, farmaceutica), are loc internaţionalizarea producţiei.
Internalizarea activităţii economice a societăţilor transnaţionale este o necesitate de
utilizare a avantajelor de proprietate şi a posibilităţilor acordate de imperfecţiunea pieţei. Prin
internaţionalizarea producţiei, firmele urmăresc maximizarea profitului prin micşorarea
cheltuielilor pentru producţie şi încheierea tranzacţiilor.

Teoria eclectică a investiţiilor străine directe

Teoria eclectică a investiţiilor străine directe aparţine profesorului englez J.Dunning.
Această teorie este mai complexă şi mai integrală, cuprinzând şi combinând diferite teori.
Teoria eclectică se bazează pe idea că prin comparaţie cu competitorii locali, companiile
străine nu au informaţii la fel de bune despre mediul de afaceri local.
În opinia lui J. Dunning, fluxurile de investiţii nu sunt determinate de o singura cauza ci de
o combinaţie de motivaţii, şi anume:
 Avantajele specifice ţării gazdă;
 Avantajele specifice întreprinderii investitoare;
 Capacitatea proprietarului întreprinderii investitoare de a internaliza aceste avantaje.
De asemenea profesorul englez ajunge la concluzia ca există mai multe direcţii de
provenienţă a factorilor determinanţi ai avantajelor de proprietate:
 Obstacole în calea noilor concurenţi, ca de exemplu accesul pe piaţa de materii prime;
 Investiţii anterioare în anumite active ale căror costuri se reflectă in calculele noilor
întreprinderi, dar nu si ale sucursalelor întreprinderilor multinationale;
 Caracterul multinaţional al întreprinderii, care plaseaza mai bine pe piaţă internaţională.

9
 Ideea esenţială a acestei teorii constă în explicarea distribuţiei producţiei internaţionale pe
ţări. Este nevoie atât de dotările specifice unei întreprinderi cât şi de condiţiile specifice unei ţări
pentru dezvoltarea investiţiilor străine directe.
1.3 Politicile de atragere a ISD
În sens general, prin politica economică vom întelege: O direcţie de acţiune definită, selectată
din mai multe alternative, care urmăreşte în condiţiile date, să ghideze şi să determine decizii
prezente şi viitoare; un plan, la nivel înalt, continuând obiective generale si proceduri acceptabile,
aparţinând unui organism guvernamental.
Referitor la politicile de atragere a investiţiilor străine directe, simpla realizare a unui plan,
oricât de complex, este o condiţie necesară dar nu şi suficientă pentru atragerea investiţiilor străine.
În sens general, prin politica economică vom întelege: O direcţie de acţiune definită, selectată din
mai multe alternative, care urmăreşte în condiţiile date, să ghideze şi să determine decizii prezente
şi viitoare; un plan, la nivel înalt, continuând obiective generale si proceduri acceptabile,
aparţinând unui organism guvernamental.
Referitor la politicile de atragere a investiţiilor străine directe, simpla realizare a unui plan,
oricât de complex, este o condiţie necesară dar nu şi suficientă pentru atragerea investiţiilor străine.
Implementarea unor politici nu este posibilă fară existenţa unor premise economice, premise
juridice si instituţionale. Toate aceste premise formează capacitatea de a atrage investiţii străine
directe.

Capacitatea de a atrage investiţii străine directe

În privinţa capacităţii de atragere a investiţiilor străine directe, un aspect important este
reprezentat de asigurarea cel puţin a unui cadru minimal privind societăţile comerciale, concurenţa,
falimentul, asigurările, sistemul bancar, impozitarea, sistemul contabil şi altele.
Un alt aspect se referă la deschiderea economiei în faţa investitorii străini, ţările care au
atras mai mulţi investitori străini au fost cele care au deschis complet economia, permiţând
respectarea reglementărilor tehnice, de protecţie a mediului dar şi accesul investitorilor străini în
toate domeniile de activitate.
Importantă în atragerea capitalului străin este şi atitudinea populaţiei şi a partidelor politice
faţă de investiţiile străine. Este evident faptul că în cazul unei atitudini ostile faţă de investitorii
străini, atât la nivelul populaţiei cât si la nivelul unor partide politice, investitorii străini vor fi
descurajaţi şi vor evita să acţioneze pe piaţa respectivă.

10
 Capacitatea de a atrage investiţii străine directe poate fi privită si din punctul de vedere al
competitivităţii unei economii. Gabor Hunya prezintă o analiză în care competitivitatea
economiilor naţionale poate fi considerată prin prisma capacităţii de a vinde, de a atrage activităţi
şi investiţii, precum de a prezenta structuri economice flexibile, adaptabile evoluţiilor mediului
economic intern şi internaţional.
Clasificarea politicilor de atragere a investiţiilor străine directe
Pentru atingerea unor obiective naţionale de politică economic, utilizarea investiţiilor
străine directe se poate face sub o mare diversitate de forme. Politica economică a unui stat poate
stabili priorităţi pe ramuri - domeniile în care se doreşte efectuarea de investiţii; pe regiuni – locul
în care se doreşte efectuarea investiţiilor; pe probleme - problemele care trebuie rezolvate cu
ajutorul investiţiei străine.
Cu cât un guvern va stabilii mai precis astfel de obiective pentru fiecare perioadă, cu atât
va putea mai bine să folosească diverse pârghii economice pentru a dirija investiţiile către
obiectivele dorite.

Politicile privind investiţiile străine directe pot fi clasificate astfel :

- Politici minimale ce prevăd doar posibilitatea unui investitor străin de a desfaşura activităţi
economice într-o altă ţară;
- Politici de promovare a investiţiilor străine directe care pun accentul pe marketingul unei
ţări ca destinaţie a proiectelor de investiţie;
- Politici de atragere a investiţiilor străine directe care, în plus faţă de activitatea de
promovare, prevăd si o componentă de negociere activă, cu acordare de stimulente deseori
substanţiale, în vederea determinării unui investitor sa îşi localizeze investiţia într-o ţără dată;
- Politici de menţinere a investitorilor străini deja prezenţi în economie. Dată fiind
mobilitatea capitalurilor internaţionale, menţinerea unui investitor străin nu este un fapt automat,
care vine de la sine. Menţinerea unui investitor o perioadă cât mai lungă de timp într-o economie
necesită măsuri active si personal specializate;
- Politici mixte care includ în diferite proporţii variantele de mai sus.

11
 1.4 Efectele investiţiilor străine directe

Implicaţiile economice ale investiţiilor străine directe asupra economiilor emergente pot fi
urmărite la nivel micro şi macroeconomic. Pe lângă efectele economice, ISD au atras după sine si
o serie de implicaţii politice mai ales în contextul integrării ţărilor central şi est-europene în
Uniunea Europeană.
Investiţiile străine directe generează la nivel macroeconomic atât efecte pozitive, cât si
negative, dintre cele pozitive menţionăm:
- Susţinerea creşterii economice, care se realizează diferenţiat în funcţie de tipul
investiţiei străine directe. În cazul unei investiţii de tip greenfield, creşterea economică
se datorează creării unei noi capacităţi de producţie, locurilor de muncă suplimentare,
apariţiei unui nou consumator şi plătitor de taxe. Însă în cazul participării la privatizare
investiţii de tip brownfield, efectele pozitive apar în situaţia eficientizării activităţii
agentului economic şi creşterii competitivităţii acestuia, permiţând astfel supravieţuirea
pe termen lung a întreprinderii privatizate.
- Stimularea investiţiilor interne, crescând astfel interesul producătorilor autohtoni în
sporirea eficienţei activităţii economice.
- Sprijinirea restructurării şi privatizării, aspect deosebit de important mai ales în cazul
firmelor care necisită un volum mare de capital şi capacitatea de a reorganiza şi
eficientiza activitatea economică.
- Susţinerea creşterii investiţiilor de capital. În cazul în care pieţele locale nu dispun de
resurse financiare pentru finanţarea unor proiecte importante, investiţiile străine pot
acoperi acest deficit. Astfel, prin finanţarea deficitului de cont curent pot avea efecte
pozitive asupra balanţei de plăţi externe.
- Generarea efectelor pozitive asupra balanţei comerciale în cazul în care investitorul
direct produce în primul rând pentru export.
- Susţinerea creşterii veniturilor la bugetul statului prin apariţia de noi contribuabili în
economia ţării gazdă.
La nivel microeconomic efectele investiţiilor străine directe sunt mult mai concrete şi mai
vizibile: accesul la tehnologii moderne, la management şi know- how.

12
 Analiza situaţiei din economiile de tranziţie din Europa Centrală şi de Est a arătat că
modernizarea şi restructurarea au fost mult mai intense şi s-au realizat mult mai rapid în
întreprinderile cu participare străină de capital.
Nu lipsesc nici efectele negative care se manifestă, de obicei, pe termen scurt, apariţia lor
fiind strâns legată de implementarea investiţiei şi/sau eficientizarea acesteia, ca de exemplu:
- Creşterea importurilor, care se răsfrânge negativ asupra soldului balanţei comerciale,
se datorează importului de maşini şi utilaje finanţat de investitorul străin, fără de care
implementarea investiţiei nu ar fi posibilă.
- Creşterea şomajului datorită restructurării întreprinderilor privatizate cu scopul
eficientizării rapide a activităţii. În acest caz, se poate înregistra o reducere a numărului
lucrătorilor în întreprinderile privatizate.
- Impact negativ asupra bugetului datorat, pe de o parte, facilităţilor fiscale acordate
investitorilor străini care duc la reducerea imediată a veniturilor bugetare, iar pe de altă
parte, creşterea numărului şomerilor ca urmare a privatizării şi restructurării
întreprinderilor de stat, care generează cheltuieli suplimentare la buget, întrucât forţa
de muncă disponibilizată de sectoarele restructurate nu este imediat absorbită de
activităţile aflate în dezvoltare.
Cât despre factorul politic, s-a constatat în practica internaţională că intervine în domeniul
investiţiilor străine directe cel puţin în următoarele momente:
- În luarea deciziei de atragere a investiţiilor străine directe, ca măsură deliberată şi conştientă
de facilitare a creşterii şi dezvoltării economice;
- În implicarea şi validarea la nivel guvernamental a proiectelor de investiţii majore;
- În cazul investiţiilor străine referitoare la privatizări importante;
Aşadar, impactul ISD asupra economiei ţării gazdă este diferit de la o ţară la alta, în funcţie
de condiţiile concrete existente la nivel economic, social şi politic şi de gradul de pătrundere a
capitalului străin.

13
 CAPITOLUL II
IMPACTUL INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE
ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială sau informaţională, nu
poate pretinde la dezvoltare, dacă nu este susţinută financiar. Investiţiile, în modul cel mai
direct, sînt tratate drept reper şi promotor al dezvoltării economice contemporane.
Pornind de la situaţia economică a Republicii Moldova care este un imperativ al
timpului şi care necesită o intervenţie urgentă în vederea reglementării calităţii vieţii
populaţiei. Studiind economia sesizam o legitate: atît timp cît potenţialii investori nu utilizează
resursele băneşti, aceste resurse nu se multiplică, ci din contra se diminuează pe cheltuieli
curente necesitate de întreţinere. Investiţiile sunt unica cale spre dezvoltare.
A investi în industria uşoară, în industria alimentaţiei, în agricultură, în acordare de
servicii, a crea depozite bancare cu un procent al profitului anual care aduce venit este o cale
de a pune în mişcare nu doar resursele băneşti, dar şi resursele umane care astfel devin
încadrate în muncă şi în producere de bunuri. O dată provocată avalanşa de investiţii la nivel
intern, aceasta crează o avalanşă de investiţii internaţionale deoarece sporeşte credibilitatea în
succesul investiţiilor în Republica Moldova. De fapt, şi fără de a avea studii economice se
cunoaşte faptul cum capitalul străin conduce la dezvoltarea economiei naţionale.
În prezent investorii străini riscă în adevăratul sens al cuvîntului făcînd o încercare de
antreprenoriat în Republica Moldova. Deşi ei beneficiază de resurse umane – forţă de muncă
ieftină, posibilitatea rezistenţei la alte riscuri politice, financiare şi de altă natură, pe care le
întîlneşte actualmente o întreprindere, este foarte mică în această „perioadă de tranziţie” care
s-a cam întins, iar termenul cu care este definită perioada dată devine destul de enervant, îi
sperie pe majoritatea investorilor de talie înaltă, astfel reducînd posibilitatea Republicii
Moldova de a beneficia de resurse considerabile.
Pentru Republica Moldova, cât şi pentru celelalte ţări în tranziţie, investiţiile străine
directe au devenit primordiale privind creşterea şi dezvoltarea lor economică.
Investitiile contribuie direct la completarea necesarului de resurse interne şi la dezvoltarea
factorilor competitivi de producţie. Însă, pentru a beneficia de aceste investiţii, este necesar
de a crea un climat investiţional favorabil, care implică stabilitate economică, stabilitatea
legislaţiei, politică fiscală adecvată, ajustarea capitalului uman, infrastructura de afaceri
dezvoltată.

14
 Desfăşurarea unei politici raţionale de stimulare a activităţii investiţionale depinde
nemijlocit de activitatea statului.
Unii investitori straini, existenti deja pe piata RM, si-au prezentat in rapoarte succinte
activitatea lor aici, prezentand potentialul pietei in care au investit si unele planuri de viitor.
In acelas context, acestia si-au motivat decizia investitionala datorata amplasarii geografice a
Moldovei intre piata UE si CSI, ceea ce prezinta un avantaj enorm, cresterea PIB-ului, forta
de munca ieftina, facilitatile fiscale pentru investitori, prezenta pe piata bancara a Moldovei a
unor jucatori internationali, accesul la materia prima.
In perioada de tranzitie la ecnomia de piata pe care o traverseaza Republica Moldova,
investitiile joaca un rol destul de important in ceea ce priveste redresarea economiei,
deblocarea producerii de marfuri, revitalizarea exporturilor, crearea locurilor noi de munca
s.a.
O economie slab dezvoltata necesita, in perioada de tranzitie, alocari financiare externe.
Statul, care incearca sa depaseasca criza economica si mediul economico-social destul de
dificil, depune eforturi de implementare a reformei de structura, sa diversifice infrastructura
de piata a Republicii Moldova.
In Republica Moldova exista o atitudine contradictorie referitor la investitiile straine. Pe
de o parte, investitiile straine sunt privite ca un pericol pentru siguranta economica a tarii,
pericol care rezulta din deschiderea economiei moldave cu o competitivitate joasa, concurenta
neloiala din partea producatorilor straini etc., care se pot solda cu acapararea pietei interne de
catre producatorii din strainatate.
Pe de alta parte, este o tendinta spre "dereglementarea" economiei, asigurarea intrarii libere
pe piata Republicii Moldova, crearea unui sistem de facilitati pentru activitatea capitalului
straini. Ambele opinii au dreptul la existenta si argumente obiective, unul dintre care este
dependenta directa dintre cresterea economica si investitii.

15
 ÎNCHEIERE
Sub aspect conceptual, investiţia străină directă presupune internationalizarea unor
active tangibile şi intangibile în următoarele condiţii: agenţii economici implicaţi să fie situaţi în
spaţii naţionale diferite; interesul investitorului să se manifeste pe termen lung; investitorul să
exercite controlul asupra activelor în care s-a realizat investiţia. Prin investiţiile străine directe
realizate, firmele urmăresc obţinerea celui mai mare câştig posibil din valorificarea „avantajelor”
proprii. Drept urmare, acestea internationalizează pieţele externe, generând fluxuri interne (în
cadrul structurilor lor organizatorice) de bunuri, servicii, cunoştinţe etc.. Aşadar, firmele realizează
investiţii străine directe atunci când dispun de “avantaje” ce pot fi valorificate cu rentabilitate mai
mare în afara graniţelor naţionale, ceea ce implică, în opinia noastră, faptul că s-a atins un anumit
nivel de dezvoltare economică al ţărilor sursă.
Prin importanţa lor pentru orice sistem economic(firmă, ramură, economie naţională)
investiţiile depăşesc cadrul unor acţiuni comune. Ele se situează la limita interferenţelor dintre
domenii diferite: economic, financiar, comercial, tehnic, social, politic. Antrenate prin implicarea
unor importante resurse, investiţiile presupun succesiuni de acţiuni pentru transformarea acestora
în bunuri concrete, de natură materială sau ne materială, în scopul realizării de avantaje viitoare,
în principal sub forma de profit. .Pentru firmă investiţiile reprezintă principala cale de creştere a
bogăţiei şi, implicit, valorile de piaţă a întreprinderii.
Din cele menţionate în lucrare putem face o concluzie că Republica Moldova nu-şi va
realiza niciodată planurile în ce priveşte creşterea economică fără investiţii străine directe.

16