UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: FINANȚE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

COMPORTAMENTUL INVESTITORILOR PE PIAȚA DE CAPITAL DIN

ROMÂNIA

Conducător științific:
Conf.univ.dr. Laura Vasilescu
Masterandă:
Alina Croitoru

Craiova
2020
 CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………….3

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE PRIVIND PIAȚA DE CAPITAL..........................4

1.1. Definirea noțiunii de piață de capital………………………………………………….........4

1.2. Tipuri de investitori pe piața de capital din România…..…………………………………..4
1.3. Tipuri de instrumente de pe piața de capital din România…………………………………6

CAPITOLUL II.STUDU DE CAZ PRIVIND COMPORTAMENTUL INVESTITORILOR

PE PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA…………………………………………………..7

2.1. Noțiuni introductive privind finanțele comportamentale……………………...…………...7

2.2. Profilul investitorului pe piața de capital din România……...……….…….………………8
2.3.Comportamentul de turmă al investitorilor pe piața de capital.........................……………17

CONCLUZII…………………………………………………………………………………….19
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………..…20

2
INTRODUCERE

Funcționarea economiei de piață este de neconceput, în absența pieţelor. Pe acestea se

manifestă cererea și oferta, se formează preţul „de piață” al bunurilor și serviciilor și se realizează
(direct sau prin intermediari) satisfacerea nevoilor purtătorilor cererii (satisfacţia obţinută prin
consumul sau utilizarea bunului/serviciului plătit) și ofertei (acoperirea costurilor și un anumit
profit).
Finanţele clasice afirmă că pieţele de capital sunt eficiente, investitorii sunt raţionali şi că
nu este posibilă obţinerea unei performanţe mai bune decât piaţa pe termen lung. Ipoteza pieţei
eficiente este bazată pe presupunerea că toate informaţiile relevante sunt disponibile investitorilor
şi astfel preţurile acţiunilor întotdeauna reflectă influenţa acestor informaţii.
Piaţa eficientă este definită ca fiind o piaţă unde există un număr mare de investitori
raţionali, fiecare încercând să prevadă evoluţia preţurilor valorilor mobiliare prin metode
eficiente. Prin anii 70, ideea unei pieţe eficiente a fost acceptată şi susţinută de cercuri academice.
Totuşi, studiile empirice au arătat că această viziune este nerealistă, din cauza că lipsa unei
strategii investiţionale nu implică evaluarea incorectă a preţului. În viaţa reală, oamenii nu pot
acţiona întotdeauna raţional, fiind mereu afectaţi de starea lor emoţională şi de convingerile pe
care le au. În plus, pieţele financiare sunt afectate de asimetria de informaţii care se referă la
inegalitatea participanţilor de pe piaţă în accesul şi interpretarea datelor. Jucătorii de pe piaţă
trebuie să interpreteze informaţiile respective ceea ce reprezintă un proces dificil. Prin urmare, ei
sunt induşi în eroare şi de cele mai multe ori ei tind să fie iraţionali atunci când trebuie să
realizeze o investiţie.
Astfel că, în acest proces intervin finanţele comportamentale care prezintă modul de
aplicare a teoriilor economice şi psihologice pentru a îmbunătăţi procesul de luare a deciziei
investiţionale.
Importanţa finanţelor comportamentale a crescut tot mai mult în ultimii ani. Astfel, foarte
multe studii, începând din anii 2000 şi până la declanşarea crizei financiare la nivel mondial, au
ajuns la concluzia că valoarea ridicată a preţurilor acţiunilor listate a fost cauzată de o încredere
foarte mare a investitorilor, şi nu de o estimare consistentă a valorii reale a acestora. Autorii
acestor studii au atras atenţia asupra pericolului pe care entuziasmul investitorilor îl poate avea
asupra economiei mondiale. Înainte de anul 2008, deşi preţurile acţiunilor erau cele mai mari din
istorie, iar investitorii cunoşteau această informație, ei continuau să cumpere acţiuni. Unul dintre
motivele pentru care acest trend se putea observa este fenomenul „free-rider”. Acesta presupune
că investitorii se bazează pe informaţiile existente în momentul efectuării investiţiei (studii, presă
etc., care susţineau faptul că preţurile acţiunilor sunt corecte), fără să investească timp pentru o
analiză proprie a situaţiei pieţei. Investitorii considerau că evoluţia pieţei este dictată de
investitorii instituţionali care fac analize pre-investiţii. Astfel, ei aleg să investească în acţiuni ca
urmare a faptului că alţi investitori „informaţi” au investit înaintea lor, ceea ce le conferă
siguranţă şi încredere în corectitudinea preţului acţiunilor.
Pentru a fi capabil de lua deciziile corecte, investitorul trebuie să adopte strategii de
tranzacţionare menite să îi aducă câştiguri cât mai mari fără să-şi asume prea multe riscuri.
Fiecare investitor are obiectivele lui investiţionale, o anumită atitudine faţă de risc, un nivel al
averii şi astfel, el îşi construieşte portofoliul de investiţii ţinând cont de aceste aspecte.
Obiectivul prezentei lucrări este acela de a arăta cum se comportă investitorii pe piața de
capital din România, care sunt elementele care le afectează acţiunile şi care sunt principalele erori
de comportament pe care investitorii le manifestă în deciziile lor de investire pe piaţa de capital.

3
 CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE PRIVIND PIAȚA DE CAPITAL

1.1. Definirea noțiunii de piață de capital

În literatura de specialitate s-au delimitat două concepte referitoare la piața de capital și

anume: conceptul anglo-saxon și conceptual european de sorginte franceză. În cadrul conceptului
anglo-saxon, piața de capital era formată din piața de capital, piața monetară și piața asigurărilor;
în cadrul conceptului european-continental, piața de capital deține o structură complexă, aceasta
cuprinzând piața monetară, piața financiară și piața ipotecară.
În România, practica se axează în mod deosebit pe conceptul anglo-saxon, potrivit căruia
piața de capital constituie o componentă a pieței financiare. Piața de capital reprezintă un
mecanism de legătură între investitori și emitenți, decizia investitorilor de a investi având la bază
două obiective: rentabilitatea- un grad înalt de valorificare a capitalurilor, respectiv lichiditatea-
recuperarea cât mai rapidă a capitalului investit.
Piața de capital este termenul general folosit pentru a desemna piața în cadrul căreia sunt
vândute și cumpărate instrumente financiare, incluzând toate entitățile și operațiunile care susțin
aceste procese, putând fi asociată cu o gamă variată de produse și servicii din sfera finanțelor și a
investițiilor. Investițiile presupun așteptarea din partea investitorului a unei multiplicări a sumelor
(prin dobânzi, dividende, diferențe de prețuri etc.), spre deosebire de economisirea lor, care
reprezintă doar păstrarea banilor. Piața de capital reprezintă, de fapt, modalitatea în care
economia și companiile își obțin, direct de la investitori, finanțarea dorită pentru dezvoltare,
returnând în schimb banii așteptați de aceștia. Piața de capital, ca loc în care se întâlnește cererea
și oferta de capital, cuprinde piața primară și piața secundară.
Piața primară reprezintă acel segment al pieţei de capital în care sunt puse la dispoziția
investitorilor noile emisiuni de instrumente financiare. Societățile comerciale, guvernul sau
instituțiile din sectorul public, în calitate de emitent de instrumente financiare, pot obține
finanțare prin vânzarea de noi instrumente financiare.
Piața secundară reprezintă piața în care se tranzacţionează instrumentele financiare deja
emise.
Produsele oferite/tranzacționate în cadrul pieței de capital se numesc instrumente
financiare. Poți cumpăra aceste produse în scopul obținerii de profituri viitoare. Trebuie să se
aibă în vedere că aceste profituri viitoare sunt incerte și depind, însă, de o serie de factori
denumiți factori de risc. Instrumentele financiare sunt reprezentate de diverse forme de dețineri
ce pot fi tranzacționate cu ușurinţă pe piața de capital, de exemplu: valori mobiliare (acțiuni,
obligațiuni etc), titluri de stat, instrumente financiare derivate (contracte futures și opțiuni),
unități de fond și produse structurate.

1.2. Tipuri de investitori pe piața de capital din România

Investitorul este acea persoană care deține fonduri bănești pe care intenționează să le
utilizeze în tranzacții cu instrumente financiare. O persoană poate deveni investitor în cazul în
care a împlinit 18 ani și deține o sumă de bani pe care intenționează să o plaseze pe piața de
capital, prin cumpărarea de instrumente financiare. În general, persoana respectivă va fi inclusă în
categoria investitorilor individuali sau de retail (“retail investor”), categorie ce include
majoritatea investitorilor persoane fizice. O categorie aparte de investitori este cea formată din

4
persoanele ce dețin acțiuni provenind din Programul de Privatizare în Masă (PPM), deținerile
acestora calificându-i ca investitori, chiar dacă nu cumpără și vând alte instrumente financiare.
Pe piaţa de capital există două tipuri principale de investitori, şi anume:
 investitorii activi care demarează numeroase tranzacţii, speculând orice
modificare a cotaţiilor acţiunilor, fiind denumiţi şi speculatori;
 investitori pasivi care cumpără acţiuni pentru a fi valorificate după o perioadă
mai lungă de timp, şi care urmăresc să câştige din creşterea cotaţiilor acţiunilor
companiilor în care au investit, precum şi din dividendele distribuite de respectivele
societăţi.
Deşi investitorii activi au şanse să câştige mai mult decât investitorii pasivi, se poate
întâmpla, uneori, ca, din cauza unor speculaţii nereuşite şi a comisioanelor mai numeroase care
trebuie plătite, ei să aibă un câştig chiar mai mic decât investitorii pasivi, în ciuda faptului că
efortul depus de aceştia pentru administrarea portofoliilor poate fi mai mare.
În general, investitorii pasivi sunt cei care investesc sume relativ mai mari de bani, şi care
nu prea au timp să se ocupe de administrarea portofoliilor, şi, în plus, nu doresc să îşi asume un
risc prea mare. În funcţie de riscul asumat, investitorii se pot împărţi în patru categorii:
conservatori, moderaţi, agresivi şi "împotriva trendului pieţei".1
Investitorii "conservatori" urmăresc cu prioritate protejarea capitalului investit,
mulţumindu-se, în schimb, cu randamente sensibile. Acest tip de investitori alocă cea mai mare
parte din portofoliu către depozite bancare sau obligaţiuni, fiind destul de reticenţi faţă de
investiţiile în acţiuni. Cu toate acestea, în cazul în care se decid, totuşi, să investească în acţiuni,
asumându-şi riscuri mai mari, preferă companiile solide şi cu o capitalizare foarte mare, pentru că
tind să îşi modifice valoarea mai încet decât restul acţiunilor. Această strategie este justificată în
cazul investitorilor cu responsabilităţi financiare variate şi ridicate, precum persoanele care au
făcut deja investiţii semnificative în propriile afaceri.
Investitorii "moderaţi" au ca obiectiv creşterea valorii portofoliului, însă nu cu orice preţ.
Un astfel de investitor nu uită niciodată să se protejeze faţă de eventuale pierderi, alocând banii în
mai multe tipuri de instrumente financiare, combinând investiţiile sigure cu cele riscate. O
posibilă structură de portofoliu ar fi să investeasca 60% în acțiuni, 30% în obligațiuni și 10% în
depozite la bancă. Printr-o astfel de schema, eventualele pierderi din actiuni vor fi mereu atenuate
de dobanzile sigure pe care le genereaza depozitele si obligatiunile. La capitolul acțiuni, deși
preferă blue-chip-urile (companiile renumite), ei pot investi din când în când și în acțiuni mai
riscante. Un astfel de stil poate fi adecvat pentru orice investitor cu apetit scăzut de risc.
Investitorii "agresivi" caută permanent acţiunile cu un potenţial de creştere ridicat, fiind
dispuşi să-şi asume riscul de a pierde o mare parte din capitalul investit. Acest tip de investitori
alocă în general cea mai mare parte a banilor în acţiuni. Cu toate că baza portofoliu este
constituită din acţiuni emise de companii solide, ei pot atinge expuneri importante şi pe acţiuni
riscante.
Ultima categorie de investitori se referă la cei care sunt "împotriva trendului pieţei".
Această categorie de investitori preferă să cumpere acţiuni cărora nimeni nu le acordă atenţie, în
speranţa că ele vor reuşi în timp să acorde randamente satisfăcătoare. În ciuda faptului că, pentru
a obţine câştiguri, investitorului îi trebuie foarte multă răbdare şi experienţă, deoarece de cele mai
multe ori cursul acţiunii respective trece prin numeroase suişuri şi coborâşuri, randamentele pot fi
mult peste aşteptări.
1
Epure, Valentin., Formarea și dezvoltarea pieței de capital din România, Editura ASE, București,
pp 126.

5
1.3. Tipuri de instrumente de pe piața de capital din România

Principalele tipurile de instrumente în care un investitor decide să investească pe piața de

capital din România sunt următoarele:
Acțiunile sunt titluri de capital emise de societățile comerciale. O acțiune reprezintă o
parte din capitalul unei societăți, divizat în părţi egale. Persoanele care dețin acțiuni sunt numite
acționari, iar veniturile obţinute din acțiuni poartă denumirea de dividende și reprezintă cota parte
din profiturile care nu sunt reinvestite de societate, la care deţinătorul de acţiuni este îndreptăţit.
În cazul în care deținem acțiuni într-o societate, suntem îndreptățiți și la o cotă parte din valoarea
societății respective, în situația în care, aceasta face obiectul procedurii de lichidare. Acțiunile pot
conferi sau nu drept de vot, ceea ce înseamnă că acționarul poate, sau nu, să dețină dreptul de a
vota în cadrul adunării generale a acţionarilor (AGA) sau cu privire la administrarea societății.
Majoritatea acțiunilor tranzacționate în piața de capital au și drept de vot și sunt denumite acțiuni
comune. Acțiunile care nu poartă cu ele și dreptul de vot se numesc acțiuni preferențiale.
Obligațiunile sunt titluri de creanță prin care emitentul autorizat se împrumută de la
deținătorii de obligațiuni și este obligat să plătească periodic o dobândă (denumită cupon) și să
ramburseze valoarea obligațiunii (numită principal) la o dată viitoare denumită scadență.
Obligațiunea reprezintă, de fapt, un împrumut sub formă de titlu de valoare pentru suma aferentă
valorii nominale a obligațiunii. Emitentul de obligațiuni este echivalentul debitorului, deținătorul
de obligațiuni este echivalentul creditorului, iar cuponul reprezintă dobânda. În momentul în care
cumperi obligațiuni, în fapt, împrumuți bani unui emitent care poate fi o autoritate publică sau o
societate comercială. În contul acestui împrumut, emitentul va plăti o anumită rată a dobânzii pe
întreaga durată de viaţă a obligaţiunii (până la scadență), iar la scadență se va returna și valoarea
nominală a obligațiunii.
Instrumente financiare derivate sunt contracte financiare a căror valoare este determinată
de fluctuațiile activului suport care poate fi o acțiune, un indice bursier, rata dobânzii, rata de
schimb. Aceste instrumente pot fi utilizate pentru a administra riscurile, pentru a reduce costurile
sau pentru a maximiza profitul. Instrumentele financiare derivate utilizate cel mai frecvent sunt
contractele futures și opțiunile.
Contractele futures și opțiunile sunt contracte standardizate care se referă la cumpărarea
sau vânzarea unui anumit activ suport la o dată viitoare stabilită și la un preț prestabilit. Data
viitoare este denumită data livrării sau data decontării finale, iar prețul prestabilit se numește
prețul futures. Prețul activului suport la data livrării se numește preț de decontare. Un contract
futures conferă deținătorului obligația de a cumpăra sau vinde, în timp ce, în cazul opțiunii,
deținătorul are dreptul, dar nu și obligația de a cumpăra sau vinde. Astfel spus, deținătorul unei
opțiuni poate exercita contractul, în timp ce părțile implicate într-un ”contract futures” sunt
obligate să exercite contractul la data decontării.
Certificatele de depozit, având la bază acțiuni suport, sunt valori mobiliare care conferă
deținătorului drepturi și obligații aferente acțiunilor suport în baza cărora au fost emise, precum și
dreptul de a obține, prin conversie, acțiunile suport.
Titlurile de stat sunt instrumente financiare care atestă datoria publică, constituind
împrumuturile statului pe diferite termene (scurt, mediu sau lung), în moneda națională sau în
valută, fiind purtătoare sau nu de dobândă. Prin intermediul acestor instrumente financiare statul
contractează un împrumut pentru finanțarea diferitelor proiecte proprii, a deficitului bugetului de
stat, a datoriei publice, pentru susținerea balanței de plăți sau pentru consolidarea rezervei
valutare.

6
CAPITOLUL II. STUDU DE CAZ PRIVIND COMPORTAMENTUL INVESTITORILOR
PE PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA

2.1. Noțiuni introductive privind finanțele comportamentale

În ultimele decenii, piețele financiare din întreaga lume au înregistrat volatilități fără
precedent, motiv pentru care mulți cercetători ai domeniului financiar și-au pus problema
studierii piețelor financiare nu doar din perspectiva cantitativă ci și din perspectiva
comportamentelor manifestate de către participanții la piață (în speță investitori). În unele cazuri,
cunoștințele teoretice - economice și financiare convenționale nu au reușit să explice pe deplin
comportamentul piețelor, de ce unele active erau cotate la nivele de preț fără o bază reală în
valorile lor intrinseci (fundamentale, așa zis „juste”), valori date de diferite metode de evaluare
convenționale a activelor. Astfel că, un nou subdomeniu al finanțelor a început să câștige teren,
motivând mulți cercetători să studieze evoluția piețelor financiare din perspectiva
comportamentului uman, din perspectiva înclinațiilor investitorilor de a reacționa într-un anumit
fel la stimulii oferiți de piață (atât la nivel individual cât și agregat).
Finanţele comportamentale2 reprezintă tot o știință, un subdomeniu al finanțelor, dar mai
apropiată de sociologie și psihologie și se constituie într-o ramură relativ recentă a ştiinţei
finanţelor care cuprinde demersurile de a explica, prin intermediul unor instrumente ale
psihologiei, anumite aspecte ale activităţilor financiare (Sewell, 2007; Barberis & Thaler, 2002;
De Bondt et al., 2008; Ackert & Deaves, 2009; Shefrin, 2010; Statman, 2010), în special în cazul
unor situaţii complexe, în care raţionalitatea indivizilor este pusă sub semnul întrebării şi pentru
care metodele clasice de analiză nu găsesc răspunsuri convingătoare. Așadar, finanțele
comportamentale nu sunt menite să contrazică finanțele convenționale, ci mai degrabă trebuie
privite ca un instrument în plus în analiza, studiul și înțelegerea diferitelor fenomene bursiere ce
nu pot fi explicate în totalitate cu ajutorul finanțelor tradiționale. Sunt constituite în principal din
două mari părți: limitări ale arbitrajului și influențe comportamentale.
Studiul comportamentului investitorului pe piața de capital este relevant întrucât, în
general, deciziile pe care le iau investitorii sunt o combinație între informațiile din piață, care sunt
prezentate în formă obiectivă, și cunoștiițele, experiența practică și evaluările acestora care țin de
partea subiectivă.
Din punct de vedere psihologic, investitorii sunt în primul rând oameni. Distorsiunile
atitudinale ale acestora sunt evidențiate, în linii mari, de trei tipuri de comportament:
1. constrângerea datã de conflictul de agent (conflictul de interese între managerul de
portofoliu și clientul investitor);
2. reacțiile emoționale (preferințe speciale, înclinații și distorsiuni atitudinale: încrederea
exageratã, teoria irelevanței prospectului final, riscul irațional, aversiunea la risc pe pierderi,
avariția și teama, regretul și teama de regret, afectul ).
3. erorile cognitive datorate așteptărilor incorecte sau greșit administrate (iluzia optică,
ancorarea mentalã, autoatribuirea, efectul de dispoziție, compartimentarea mentală).

2
Țițan, Alexandra., Impactul comportamentului investitorilor asupra deciziei de investire pe piața de
capital din România, Editura ASE, București, pp.120.

7
2.2. Profilul investitorului pe piața de capital din România

Există multe caracteristici pe care un investitor ar trebui să le deţină pentru a avea succes
pe piaţa de capital. Printre aceste caracteristici, se numără abilitatea de a înţelege mecanismele
interne ale unei companii, capacitatea de a determina direcţia unui trend dar şi eficienţa stăpânirii
emoţiilor şi menţinerea disciplinei în activităţile de tranzacţie. Multe teorii economice se bazează
pe convingerea că toţi indivizii acţionează într-un mod raţional şi că utilizează toate informaţiile
existente pe piaţă în procesul investiţional. Majoritatea studiilor arată însă că investitorii
individuali, în medie, obţin câştiguri mici pe termen lung. Deşi factori precum vârsta, educaţia şi
averea influenţează decizia investiţională, aspectul psihologic este şi el important deoarece un
investitor se confruntă adeseori cu momente în care trebuie să ia decizii rapide.
Pentru a construi profilul investitorilor și a determina caracteristicile acestora, am făcut
apel la o anchetă la care au răspuns 100 de investitori activi pe piaţa de capital din România
persoane fizice române, de profesii şi categorii diferite de vârstă. Deşi eşantionul este limitat,
studiile pot crea o imagine asupra comportamentului investiţional al persoanelor fizice pe piaţa de
capital din România. Astfel că, pe baza unui chestionar format din 15 întrebări am putut
descoperi anumite informaţii legate de opţiunile investiţionale ale jucătorilor la bursă, atitudinea
lor faţă de risc, modalităţile de protejare împotriva acestuia, sursele de informare şi frecvenţa la
care investitorii apelează la acestea, previziunile lor în legătură cu randamentele portofoliilor
deţinute, dar şi o serie de informaţii demografice cu privire la statutul profesional şi funcţia
ocupată, nivelul şi natura studiilor, vârsta, precum şi vechimea acestora pe piaţa de capital din
România.
În urma răspunsurilor oferite de investitori am concluzionat că: investitorii persoane fizice
au suficientă experienţă privind plasamentele de capital; majoritatea investitorilor, în adoptarea
deciziei de investire, urmăresc câştigurile din variaţii favorabile ale preţului acţiunilor, pe o
perioadă mai mică de un an (peste 50% dintre cei chestionaţi urmăresc creşterea preţului
acţiunilor pe o perioadă scurtă, şi aproximativ 30% încasarea de dividende); investitorii folosesc
ca și surse de informare principale site-ul Bursei de Valori București, dar și site-urile companiilor
listate, articolele din ziarele de specialitate şi evoluţia cotaţiilor zilnice ale acţiunilor, precum şi
recomandările analiştilor financiari; totuşi, unii investitori foloseau ca sursă de informare numai
evoluţiile zilnice ale cotaţiilor bursiere ale acţiunilor. Cel mai important indicator pe baza căruia
se luau deciziile de cumpărare îl reprezenta lichiditatea titlurilor, urmat de volatilitatea titlurilor.
De asemenea, s-au observat în urma răspunsurilor date câteva trăsături ale investitorilor și
anume:
 În ceea ce priveşte vârsta, cei mai mulţi investitori aveau între 30-55 de ani, se poate
remarca faptul că numai 6% dintre respondenţi au peste 55 de ani
 Din punct de vedere al studiilor, majoritatea erau absolvenţi de studii superioare;
 peste 50% dintre respondenţi dețineau acțiuni pe piața de capital sau începuseră să
investească cu mult înaintea efectuării studiului;
 Atunci când au luat deciziile tranzacționare, cei mai mulți dintre respondenţi (70%) s-au
bazat în principal pe analiza proprie a cotaţiilor acţiunilor şi a rezultatelor financiare ale
emitenţilor, 20% dintre aceștia se bazau pe sfatul brokerului atunci cand luau o anumită
decizie de tranzacţionare, iar restul investitorilor apelau la reviste și ziare de afaceri sau la
cluburi de investiții;
 Din punct de vedere al nivelului de educaţie, majoritatea investitorilor au studii superioare
(90% din respondenţi) şi chiar postuniversitare (40% din total, procentul de 90%
incluzându-i şi pe aceştia). Se poate remarca, de asemenea, preponderenţa investitorilor
cu studii economice (74%), dar şi prezenţa unui număr de 16% cu studii tehnice;

8
  În ceea ce priveşte domeniul de activitate în care acţionează investitorii, regăsim o
pondere extrem de importantă a domeniului financiar-bancar (82%), procente mai mici,
dar totuşi semnificative la nivelul eşantionului, regăsim pentru domenii precum cele
informatic şi energetic (ambele cu câte 7,43% dintre răspunsuri).
 Un aspect interesant este dat de experienţa investitorilor. Astfel, 60% dintre respondenţi
investesc de mai mult de 10 ani, iar restul investitorilor au spus că investesc nu de foarte
mult timp (2, maxim 4 ani).
 Majoritatea respondenţilor (58%%) investesc în acţiuni, titlul financiar cel mai comun la
nivelul Bursei de Valori din Bucureşti (în fapt, numai unul dintre respondenţi nu deţinea
în portofoliu acest titlu). Se poate remarca, totodată, interesul pentru diversificarea
portofoliului, fiind avute în vedere investiţiile în depozite bancare, instrumente financiare
derivate (aproximativ 17%) şi obligaţiuni (22%).
În ceea ce priveşte crearea profilului investiţional, din totalul celor 100 de investitori
chestionaţi, 70% folosesc ca principală sursă de informare internetul, mai precis accesarea site-
urilor companiilor, confirmându-se poziţia sa dominantă ca sursă de informaţii în lumea
contemporană. 15% dintre aceştia ţin cont de opinia brokerului, care acţionează deci şi în calitate
de consultant financiar, iar ceilalți respondenţi utilizează ca surse de informare ziarele şi
programele TV de specialitate.
În ceea ce priveşte frecvenţa informării, majoritatea respondenţilor, mai exact 60% dintre
aceştia, urmăresc evoluţiile bursiere zilnic, în timp ce 30% se informează săptămânal, iar restul
nu se informează, din diverse motive, atât cât ar trebui. Nu a existat niciun respondent care să
afirme că se informează la intervale egale sau mai mari de o lună.
În ceea ce priveşte modul de fundamentare a deciziei de investire (criterii de selecţie), în
selecţia acţiunilor deţinute în portofoliu investitorii participanţi la anchetă consideră că
principalul criteriu care trebuie avut în vedere este profitabilitatea, 70% dintre aceştia acordând
acesteia punctajul maxim. Cel de-al doilea criteriu ca importanţă, în opinia respondenţilor, este
lichiditatea, 51% dintre cei chestionaţi acordând lichidităţii un scor de 4/5. Apoi, în ordinea
notării indicatorilor, a fost considerat riscul. Cei mai mulți investitori vor să obțină câștiguri pe
termen lung și ar risca potențiale pierderi pe termen scurt, dacă ar avea certitudinea că vor obține
profituri mari în viitor.
În urma investițiilor efectuate 84% dintre respondenţi manifestau optimism, considerând
că şansele de a nu îşi recupera investiţia iniţială erau reduse. Mult mai puţini (aproximativ 12%
dintre respondenţi) erau cei care considerau că şansele de a nu recupera plasamentul iniţial erau
medii şi mai puţini (4%) erau cei care considerau că sunt şanse ridicate sau foarte ridicate de a nu
îşi recupera investiţia iniţială.
Principalele cauze care ar putea duce la nerecuperarea investiţiilor iniţiale, în opinia
respondenţilor, erau legate, în primul rând, de evoluţia nefavorabilă a companiei şi de evoluţia
sectorului de activitate în ansamblu.
Chestionar privind profilul unui investitor în România

1. În ce categorie de vârstă vă încadrați?

o Între 18-34 de ani

o Între 35-44 de ani
o Între 45-55 de ani
o Peste 55 de ani.

9
 Figura nr. 2.1. Distribuția respondenților în funcție de vârstă

18-34 ani 35-44 ani 45-55 ani peste 55 ani

6%
20%

39%

35%

Sursa: Prelucrare proprie pe baza răspunsurilor chestionarului

2. Care dintre afirmații vi se potrivește cel mai bine?

o Am absolvit cel puțin o facultate, dar nu una cu profil economic

o Nu am absolvit liceul
o Am absolvit o facultate cu profil economic
o Am absolvit liceul, dar nu și facultatea
o Am studii postuniversitare în domeniul economic

Figura nr. 2.2. Structura respondenților în funcție de nivelul de studii

Facultate, dar nu profil

7% economic
30% Fără liceu

Facultate, cu profil economic

Liceu dar fără facultate

3 60%
% Studii postuniversitare
economice

Sursa: Prelucrare proprie pe baza răspunsurilor chestionarului

3. Ce sumă de bani intenționați să investiți? (Această informație este necesară deoarece

capacitatea de asumare a riscurilor este direct proporțională cu suma investită).
Suma medie investită a fost curinsă în intervalul 20.000-200.000 lei.

4. Care este orizontul de timp după care doriți să lichidați portofoliul investițional
(luați în considerare preferințele și vârsta dvs)?
o Sub 1an
10
 o Între 1-3 ani
o Între 3-5 ani
o Între 5-10 ani
o Peste 10 ani

Figura nr. 2.3. Lichidarea portofoliului investițional

4% 9%
Sub 1 an
11% Între 1-3 ani
Între 3-5 ani
55% Între 5-10 ani
21% Peste 10 ani

Sursa: Prelucrare proprie pe baza răspunsurilor chestionarului

5. Care sunt principalele surse de informare în decizia de investiții?

o Site-urile companiilor listate
o Ziare și reviste de afaceri
o Programe TV și radio
o Brokeri
o Cluburile de investiții.

Figura nr. 2.4. Principalele surse informaționale în decizia de investiții

6%
Site-uri companii listate
20% Ziare și reviste de afaceri

Programe TV și radio
1%
3% 70% Brokeri

Cluburile de investiții

Sursa: Prelucrare proprie pe baza răspunsurilor chestionarului

6. Sursa principală de venituri este:

o Salariul (lucrez la o companie de mici dimensiuni)
o Portofoliul de investiții (altele decât depozitele)
o Salariul (lucrez la o companie de mare anvergură)

11
 o Dividende/ drepturi de autor/ chirii/ alte venituri cu caracter volatil.

Figura nr. 2.5. Repartiția respondenților în funcție de venit

Salariul, companie mică

9% 27%

Portofoliul de investiții

41% Salariul, companie mare

23%
Dividende/drepturi autor...

Sursa: Prelucrare proprie pe baza răspunsurilor chestionarului

7. Care este disponibilitatea dumneavoastră de a risca pierderi pe termen scurt pentru

perspective unor profituri mai mari pe termen lung?
o Scăzută
o Nu sunt sigur
o Moderată
o Înaltă.

Figura nr. 2.6. Afinitatea pierderii pe termen scurt

21%
Scăzută
40%
4%
Nu sunt sigur

Moderată
35% Înaltă

Sursa: Prelucrare proprie pe baza răspunsurilor chestionarului

8. În prezent, cât din timpul unei zile lucrătoare alocați pentru urmărirea și
gestionarea portofoliului?
o Zilnic, cel puțin 4 ore (și mai mult în anumite cazuri)
o Săptămânal, maximum 5 ore
o Maximum 30 de minute pe zi
o Nu am timp deloc, poate 10-15 minute.

12
 Figura nr. 2.7. Repartizarea timpului pentru gestionarea
portofoliului investițional

28% Zilnic

Săptămânal
55%

14% Maximum 30 de
3% minute/zi

Nu am timp deloc

Sursa: Prelucrare proprie pe baza răspunsurilor chestionarului

9. Alegeți răspunsul cel mai adecvat pentru următoarea afirmație: Principala mea
preocupare o constituie securitatea; păstrarea banilor în condiții de siguranță este
mai important decât să câștig profituri mari.
o Complet de acord
o Sunt de acord
o Nu sunt de acord
o Dezacord.
Figura nr. 2.8. Securitatea banilor

17% Complet de acord

40%
Sunt de acord
13%
Nu sunt de acord

Dezacord
30%

Sursa: Prelucrare proprie pe baza răspunsurilor chestionarului

10. Alegeți răspunsul cel mai adecvat pentru următoarea declarație:Sunt dispus să
experimentez fluctuații de piață în perspectiva unui potențial de profituri mai mari.
o Dezacord
o Nu sunt de acord
o Sunt de acord
13
 o Nu sunt de acord, nici în dezacord.

Figura nr. 2.9. Experimentare fluctuații de piață

în vederea unor câștiguri mari

5% 10%
10%
Dezacord
Nu sunt de acord
Sunt de acord
Nu sunt de acord, nici în
dezacord
75%

Sursa: Prelucrare proprie pe baza răspunsurilor chestionarului

11. Când vine vorba de investiții cât de experimentat credeți că sunteți:

o Lipsit de experiență- a investi este o experiență nouă pentru mine
o Oarecum experimentat, dețin cunoștiințe
o Am experiență destul de vastă
o Oarecum lipsit de experiență- a investi este destul de nou pentru mine.

Figura nr. 2.10. Experiența investițională a respondenților

10% 5% Lipsit de experiență

25%
Oarecum experimentat

Experimentat
60%
Oarecum lipsit de experiență

Sursa: Prelucrare proprie pe baza răspunsurilor chestionarului

12. Cât de sigur este venitul viitor (cum ar fi salariul, pensia sau alte investiții)?
o Nu este sigur
o Oarecum securizat
o Destul de sigur
o Foarte sigur.

14
 Figura nr. 2.11. Certitudinea venitului viitor al respondenților

8%
Nu este sigur
12%
Oarecum securizat

55% Destul de sigur

25%
Foarte sigur

Sursa: Prelucrare proprie pe baza răspunsurilor chestionarului

13. Ce procent din nevoile bănești pentru traiul de zi cu zi provine din portofoliul de
investiții?
o Între 15%-25%
o Peste 50%
o Sub 5%
o Între 25%-50%
o Între 5%-15%

Figura nr. 2.12. Procentajul provenit din investiții pentru nevoile bănești

4%
25% Sub 5%

Între 15%-25%
45%
Peste 50%

17% Între 5%-15%

9%
Între 25%-30%

Sursa: Prelucrare proprie pe baza răspunsurilor chestionarului

14. În ce tip de instrumente financiare ați investi/ investit?

o Acțiuni
o Obligațiuni
15
 o Instrumente financiare derivate
o Fonduri mutual.

Figura nr. 2.13. Principalele tipuri de instrumente financiare

3%
Acțiuni
17%
Obligațiuni

58% Instrumente financiare

22% derivate

Fonduri mutuale

Sursa: Prelucrare proprie pe baza răspunsurilor chestionarului

15. Cum ați descrie situația dumneavoastră actuală?

o Complet acoperit de datorii (cum ar fi un credit ipotecar, carduri de credit/ și
sau de împrumut în marjă)
o Un credit ipotecar rezonabil, dar nicio altă datorie.
o Fără credit ipotecar, dar alte câteva obligații (cum ar fi datorii în contul
cardului de credit, taxe de educație)
o Complet fără datorii.

Figura nr. 2.14. Prezentarea situației financiare a respondenților

5% 10%
Complet îndatorat
35%
Credit ipotecar

Fără credit ipotecar

50%
Complet fără datorii

Sursa: Prelucrare proprie pe baza răspunsurilor chestionarului

Pe lângă informațiile deduse din chestionar, se mai poate observa și ce profil de risc al
investitorului poate avea fiecare persoană care a răspuns întrebărilor, și anume:

Defensiv: Vizează protejarea capitalului – Nivel de risc foarte scăzut Scor total: 15-20
Obiectivul principal investițional este de a păstra capitalul sau valoarea capitalului investit.
Dorința este de a câștiga un flux de venituri previzibil. Investitorul consideră mai sigur să
16
investească în produse cu scadențe fixe și rentabilitate prestabilită. Creșterea capitalului sau averii
este de importanță secundară. Este dispus să își assume riscuri limitate, de obicei, într-un orizont
de timp scurt investițional. Spre exemplu, poate păstra 80% din bani în depozite bancare, 10% în
fonduri de investiții cu plasamente în piața monetară, 5% în fonduri de investiții cu plasamente în
obligațiuni, iar diferența de 5% în acțiuni.
Conservativ: Vizează creșterea graduală a capitalului – Nivel de risc scăzut Scor total:
21-27 . Principalul scop investițional este de a obține un venit relativ stabil și moderat.
Investitorul este dispus să își asume un nivel moderat de risc și vizează generarea unei creșteri
graduale a averii pe termen lung. Un portofoliu defensiv constă în principal în titluri cu venit fix
și cu o mică parte de acțiuni. Poate urma exemplul de mai sus, dar poate plasa mai puțin în
depozite bancare și mai mult în fonduri de investiții și păstra ponderea în acțiuni.
Echilibrat: Vizează echilibrul între risc și rentabilitate Scor total: 28-34
Scopul principal este creșterea capitalului pe termen lung. Investitorul caută randamente relativ
stabile, dar nu îl deranjează asumarea unor riscuri moderate. Un portofoliu echilibrat include în
proporții egale obligațiuni și acțiuni. Poate urmări structura de mai sus, scădea ponderea
plasamentelor în depozite bancare și investi mai mult în fonduri de investiții și acțiuni.
Dinamic: Vizează potențial de creștere pe termen lung Scor total: 35-41
Investitorul urmărește creșterea averii pe termen lung. Este dispus să își asume mai multe riscuri
deoarece dorește profituri mai mari. Este conștient că acțiunile pot fluctua pe termen scurt, dar o
consideră o scădere temporară a investiției ca o oportunitate de cumpărare. Portofoliul dinamic
include investiții cu o varietate de clase de active, cu un procent ridicat de acțiuni. Depozitele
bancare ar trebui să reprezinte mai puțin în portofoliul lui, în timp ce plasamentele în fonduri de
investiții și acțiuni ar putea să crească și să investești în instrumente financiare cu risc mai ridicat.
Agresiv: Vizează creștere pe termen lung Scor total: 42-47
Generarea de câștiguri de capital este prioritară. Expunerea pe acțiuni ar putea fi majoritară. Nu îi
este teamă de speculații sau de investiții în sectoare economice riscante. Consideră că o scădere
temporară a pieței reprezintă o oportunitate de cumpărare.

2.3.Comportamentul de turmă al investitorilor

Evenimentele cu impact emoțional major, deși apar relativ rar, au preponderență în

registrul emoțional al unei persoane. Spre exemplificare, se observă că investitorii sunt în mod
uzual indiferenți la oportunitățile de cumpărare de acțiuni într-o piață în urcare (engl. ,,bull’’),
până când trendul este evident pentru toată lumea. Doar de la acest platou încep achizițiile
semnificative pentru că nimeni nu vrea să fie în afara ,,turmei’’( engl. ,,herd bull’’), deși, evident,
va trebui să urmeze operioadă de corecție (engl. ,,bear’’), indivizii fiind cunoscuți ca fiind
influențați de alții în luarea deciziilor. În cazul piețelor financiare investitorii urmează frecvent
direcția pieței sau sfaturile unui profesonist financiar.
În accepţiunea pieţelor de capital comportamentul de turmă (gregar, mimetic, de grup)
poate fi definit prin tendinţa unui investitor de a imita acţiunile altor participanţi la piaţă,
ignorând astfel propriile informaţii şi convingeri. Spiritul de turmă al investitorilor poate fi
împărțit în:
 comportament intenționat;
 comportament aparent.
Ultimul tip este rezultatul intenției participanților de a imita acțiunile altora, pe când
primul poate avea ca și consecințe o piață cu randament scăzut. De asemenea, unii autori
17
 sugerează faptul că există două viziuni diferite ale comportamentului de turmă pe piețele
financiare: viziune rațională și viziune irațională.
Bikhchandani şi Sharma (2001) identifică trei cauze potenţiale ale comportamentului de
turmă raţional:
 informaţia imperfectă;
 preocuparea pentru reputaţie;
 structurile compensatorii.
Prima cauză este şi cea mai frecventă, iar comportamentul de turmă generat de aceasta se
mai numeşte şi cascadă informaţională.
Pentru a exprima mai bine această primă cauză, considerăm următorul exemplu: 10
investitori se confruntă cu o dilemă: să investească sau nu pe piaţa românească de capital. După
ce fiecare dintre ei evaluează investiţia, independent de ceilalţi, patru o consideră oportună, în
timp ce ceilalţi şase consideră că nu este profitabilă. În momentul în care investitorii din prima
categorie vor intra pe piaţa românească, unii dintre indivizii din a doua categorie s-ar putea
răzgândi deoarece sunt de părere că investitorii din prima categorie deţin o informaţie privilegiată
în ceea ce priveşte rentabilitatea acestei investiţii, informaţie care este reflectată prin acţiunile lor.
Un alt exemplu ilustrativ care reflectă principala cauză a comportamentului de turmă este:
considerăm 100 de investitori ce sunt în procesul de luare a unei decizii de a investi într-o piață în
dezvoltare sau nu. Dintre aceștia, 80 de indivizi cred că investiția nu este profitabilă, pe când 20
sunt de paărere că da. Avem în vedere că fiecare investitor și-a făcut o estimare proprie a
profitabilității investiției, dar nu și una a celorlalți investitori. În situația în care, investitorii au
discutat între ei despre informațiile pe care le dețin, vor lua decizia de a nu investi pe piața în
dezvoltare. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a împărtășit cu ceilalți estimarea investiției pe
care și-au făcut-o singuri. Admițând că 20 dintre investitori cred în profitabilitatea investiției,vor
lua, prin urmare, decizia de a investi, determinându-i astfel pe ceilalți 80 de investitori care nu
credeau în ea să se răzgândească. Prin urmare, cei 100 de investitori vor alege să ia parte la
investiție, ceea ce înseamnă că investitorii sunt influențați reciproc și aceasta va conduce la o
decizie greșită de investiție. Cu timpul, când neprofitabilitatea investiției va fi relevată, acești
investitori se vor vedea nevoiți să părăsească piața.

18
Concluzii
Studiul efectuat a furnizat câteva indicii cu privire la comportamentul investitorilor de
pe piaţa de capital din România. Cu toate că numărul de respondenţi a fost relativ redus, s-au
putut evidenția câteva trăsături ale acestora. Așa cum o dovedesc studiile empirice din literatură
și cum a obserat și noi, investitorii au tendinţa de a fi prea optimişti în legătură cu evoluţia
burselor, cu starea economiei sau cu potenţialul plasamentelor pe care le efectuează. Aceștia sunt
caracterizaţi printr-un optimism excesiv și au convingerea că lor nu li se poate întampla nimic
rău, ci numai altora. O astfel de atitudine poate fi dăunătoare pentru portofoliile de investiţii
deoarece oamenii nu reuşesc să înţeleagă efectele negative pe care le pot avea acţiunile lor.
Analiza cantitativă a datelor a arătat că:
 absolvenții de studii universitare și postuniversitare, pot fi cel mai ușor atrași ca
investitori pe bursă;
 există o asociere între nivelul de venit și asumarea riscurilor pentru a obține profituri
mari;
 principala motivaţie a investiţiei în acțiuni o reprezintă speranța creșterii cursului acestora
atât pe termen lung cât și pe termen scurt și că investitorii sunt dispuși să își asume riscuri
pentru a obține profituri mari viitoare;
 investitorii cu venituri minime de maxim 10.000 lei anual sunt cei care își asumă succesul
investițiilor în proporţie mai mare decât restul investitorilor.
 randamentul (profitabiliatea) portofoliului este influențat, în principal, de strategiile alese
pentru fundamentarea deciziilor. Astfel, câstigătorii din acest punct de vedere sunt cei
care utilizează informații din piață sau utilizează analiza fundamentală, iar investitorii cu
experienţă (aşa cum era și normal) câstigă mai mult din tranzacţiile bursiere, decât cei
neexperimentaţi.
În condiții economice dificile, investitorii au tendința de a omite informații esențiale, care
ar putea duce la scăderea încrederii în abilitățile lor financiare.
Decizia investițională se bazează pe interpretarea subiectivă a datelor empirice a unei
probleme economice, subiectivism care vine din corelația între propriile emoții și aspirația
investitorului către o anumită poziție socială. Adeseori investitorii iau decizii iraționale din cauza
influenței factorilor interni. Printre aceștia se enumeră și aversiunea la risc, un individ fiind
precaut în momentul când riscă să piardă tot. Astfel, din cauza naivității investitorilor iraționali,
cei raționali sunt avantajați, cel puțin pe termen scurt reușind să obțină rezultate mai bune prin
previziunile pe care le fac cu privire la evoluția pieței financiare. Acești investitori reacționează
impulsiv, ceea ce de cele mai multe ori duce la eșec. Înainte de a lua o decizie, investitorii trebuie
să aleagă stilul investițional care li se potrivește. În lipsa acestuia, deciziile pe care le vor lua vor
fi haotice, neputând avea o gestiune eficientă a portofoliului. În consecință, în luarea unei decizii
investiţionale, înţelegerea teoriei privind strategiile invesiţionale îl va ajuta pe investitor să
selecteze eficient valorile mobiliare pe care doreşte să le deţină pe termen lung în portofoliu. Pe
scurt, investițiile ar putea fi corect administrate printr-o combinație eficientă de criterii
decizionale economice strict raționale, dar și pe elemente de percepție, emoție și înțelegere
empatică a comportamentului financiar al celorlalți investitori.
19
Bibliografie

1. Epure, Valentin., Formarea și dezvoltarea pieței de capital din România, Editura ASE,
București, 2017
2. Pochea, M. M., Comportamentul de turmă al investitorilor pe piața de capital, Editura
ASE, București, 2015
3. Țițan, Alexandra., Impactul comportamentului investitorilor asupra deciziei de investire
pe piața de capital din România, Editura ASE, București, 2018
4. Vasilescu, L., Managementul financiar al corporaţiilor, Editura Universitaria, Craiova,
2016
5. ***http://www.bvb.ro/
6. ***https://asfromania.ro/
7. ***https://www.investopedia.com/

20