Sunteți pe pagina 1din 188

ROMÂNIA SI CONVENTIA ONU CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI

AL TREILEA si AL PATRULEA RAPORT PERIODIC


2007

CUPRINS

I. MASURI GENERALE DE IMPLEMENTARE ..................................................................... 3


II DEFINITIA COPILULUI .....................................................................................................22
III PRINCIPII GENERALE .....................................................................................................30
III.1 PRINCIPIUL NEDISCRIMINARII .............................................................................................32
III.2 PRINCIPIUL INTERESULUI SUPERIOR AL COPILULUI ..............................................................36
III.3 DREPTUL LA VIATA, LA SUPRAVIETUIRE SI LA DEZVOLTARE .................................................37
III. 4 RESPECTAREA OPINIILOR COPILULUI .................................................................................39
IV DREPTURI SI LIBERTATI CIVILE ..................................................................................40
IV. 1 NUME SI NATIONALITATE ..................................................................................................40
IV. 2 PASTRAREA IDENTITATII ...................................................................................................42
IV. 3 LIBERTATEA DE EXPRESIE .................................................................................................44
IV. 4 LIBERTATEA DE GÂNDIRE, CONSTIINTA SI RELIGIE .............................................................47
IV. 5 LIBERTATEA DE ASOCIERE SI DE REUNIUNE PASNICA ..........................................................48
IV. 6. PROTEJAREA INTIMITATII .................................................................................................48
IV. 7. ACCESUL LA INFORMATII CORESPUNZATOARE ..................................................................50
IV. 8 DREPTUL DE A NU FI SUPUS TORTURII SAU ALTOR TRATAMENTE CRUDE, INUMANE SAU
DEGRADANTE ............................................................................................................................50

V. MEDIUL FAMILIAL SI INGRIJIREA ALTERNATIVA ..................................................59


V.1 INDRUMAREA PARINTEASCA ...............................................................................................59
V. 2 RESPONSABILITATI PARINTESTI ..........................................................................................59
V. 3 SEPARAREA DE PARINTI .....................................................................................................63
V. 4 REINTREGIREA FAMILIEI .....................................................................................................72
V. 5 RECUPERAREA PENSIEI DE INTRETINERE PENTRU COPIL .......................................................74
V. 6 COPIII LIPSITI DE MEDIUL FAMILIAL .....................................................................................75
V.7 ADOPTIA .............................................................................................................................82
V. 8 DEPLASAREA ILICITA SI NEINAPOIEREA COPIILOR...............................................................86
V. 9 ABUZUL SI NEGLIJAREA , INCLUSIV RECUPERAREA FIZICA SI PSIHOLOGICA SI REINTEGRAREA
SOCIALA ....................................................................................................................................88
V. 10 REVIZUIREA PERIODICA A PLASAMENTULUI ......................................................................93
VI SANATATEA SI BUNASTAREA COPILULUI..................................................................95
VI. 1 DREPTUL LA SUPRAVIETUIRE SI DEZVOLTARE ....................................................................95
VI. 2 COPII CU DIZABILITATI ......................................................................................................95
VI. 3 SANATATEA SI SERVICIILE DE SANATATE .........................................................................101
VI. 4 SECURITATEA SOCIALA SI SERVICIILE DE INGRIJIRE A COPILULUI ......................................117
VI. 5 NIVELUL DE TRAI ...........................................................................................................122
VII EDUCATIE, RECREEERE, SI ACTIVITATI CULTURALE .......................................123
VII.1 EDUCATIA, INCLUSIV FORMAREA SI ORIENTAREA PROFESIONALA .....................................123
VII. 2 SCOPURILE EDUCATIEI ...................................................................................................135
VII. 3 ODIHNA, TIMPUL LIBER, RECREREA SI ACTIVITATILE CULTURALE SI ARTISTICE ................136
VIII MASURI SPECIALE DE PROTECTIE A COPILULUI...............................................141
VIII. 1 COPIII IN SITUATII DE URGENTA .....................................................................................141
VIII. 1.1 COPIII REFUGIATI ..................................................................................................141
VIII. 1.2 COPIII AFECTATI DE CONFLICTE ARMATE , INCLUSIV RECUPERAREA FIZICA SI
PSIHOLOGICA SI REINTEGRAREA SOCIALA ..............................................................................149
VIII. 2 COPIII IN CONFLICT CU LEGEA .......................................................................................150
VIII. 2.1 ADMINISTRAREA JUSTITIEI JUVENILE ......................................................................153
VIII. 2.2 COPIII PRIVATI DE LIBERTATE, INCLUSIV ORICE FORMA DE DETENTIE, INCARCERARE
SAU AFLATI IN CUSTODIE ......................................................................................................154
VIII. 2.3 CONDAMNAREA TINERILOR, IN PARTICULAR INTERZICEREA PEDEPSEI CAPITALE SI A
INCHISORII PE VIATA .............................................................................................................156
VIII. 2.4 RECUPERAREA FIZICA SI PSIHOLOGICA SI REINTEGRAREA SOCIALA ..........................156
VIII. 3 COPIII IN SITUATII DE EXPLOATARE, INCLUSIV RECUPERAREA FIZICA SI PSIHOLOGICA SI
REINTEGRAREA SOCIALA .........................................................................................................158
VIII. 3.1 EXPLOATAREA ECONOMICA, INCLUSIV MUNCA COPILULUI ......................................158
VIII. 3.2 CONSUMUL DE DROGURI ........................................................................................159
VIII.3.3. EXPLOATAREA SEXUALA SI ABUZUL SEXUAL ..........................................................169
VIII.3.4. ALTE FORME DE EXPLOATARE ................................................................................172
VIII.3.5 VÂNZAREA, TRAFICUL SI RAPIREA ..........................................................................175
VIII.4 COPIII APARTINÂND MINORITATILOR SAU GRUPURILOR INDIGENE ...................................183
VIII. 5 COPIII CARE TRAIESC SAU MUNCESC IN STRADA .............................................................185

2
I. MASURI GENERALE DE IMPLEMENTARE

Domeniul protectiei drepturilor copilului a constituit inca de la inceput o provocare si un proces de


continua schimbare menite sa adapteze si sa alinieze reglementarile legale initiale si ulterioare
standardelor internationale.

Acesta a cunoscut una dintre cele mai spectaculoase evolutii in ceea ce priveste trecerea de la un
sistem centralizat si inchis catre un altul descentralizat, deschis si menit sa suplineasca de o maniera
adecvata mediul familial.

Asigurarea si respectarea drepturilor copiilor si plasarea acestora intr-o zona de interes special a
constituit o prioritate nationala pentru Guvernul României. Eforturile sustinute intreprinse atât la
nivel central cât si la nivel local de structurile responsabile au facut din inceputul anului 2001
momentul de schimbare radicala a politicii de protectie a copilului aflat in dificultate si a adoptiei.

Având ca principale elemente de reper pentru interventie Programul de Guvernare si Strategia


Guvernamentala in domeniul protectiei copilului in dificultate (2001-2004), Guvernul României a
demonstrat, prin masurile legislative, administrative si financiare intreprinse pe parcursul acestei
perioade, angajamentul de reforma intr-o maniera profunda.

Activitatea de elaborare a unui nou pachet legislativ a fost initiata in luna mai 2002 si a presupus
consultari cu toti partenerii sistemului de protectie a copilului si cu specialistii din cadrul sistemului.
Atentia deosebita a Comisiei Europene fata de indeplinirea angajamentele asumate de România in
domeniul protectiei copilului s-a concretizat in nominalizarea unui grup de experti (ianuarie 2003)
care sa ofere asistenta tehnica grupului de experti români in definitivarea pachetului legislativ. In
luna iunie 2004, Parlamentul a adoptat Pachetul legislativ in domeniul protectiei drepturilor
copilului, având la baza principiile Conventiei Europene privind drepturile omului si respectiv ale
Conventiei ONU privind drepturile copilului, pachet legislativ ce a intrat in vigoare la 1 ianuarie
2005 care cuprinde : Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, Legea
nr.273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, Legea nr.274/2004 privind infiintarea, organizarea
si functionarea Oficiului Român pentru Adoptii si Legea nr.275/2004 pentru modificarea
Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.12/2001 privind infiintarea Autoritatii Nationale pentru
Protectia Drepturilor Copilului.

Prin elaborarea acestui nou set de legi s-a dorit instaurarea unei stari de normalitate si
responsabilizare a familiei naturale si reintoarcerea acesteia catre copil.

Rolul institutiilor statului a fost astfel redefinit, atributiile lor acoperind in primul rând datoria de a
sprijini parintii, sau dupa caz, alt reprezentant legal al copilului in realizarea obligatiilor sale. De
exemplu: autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a informa parintii si copiii in
legatura cu drepturile pe care le au si asupra modalitatilor de acordare a drepturilor de asistenta
sociala si de asigurari sociale.

Anterior aparitiei pachetului legislativ mai sus mentionat, fenomenul separarii copilului de familia
sa naturala era un fapt intâlnit cu destula usurinta, data fiind lipsa existentei unor masuri active de
prevenire a unei posibile separari. Situatiile de risc ce caracterizeaza multe familii nu justifica
separarea copilului de parinti. In lipsa unor servicii adaptate nevoilor familiilor expuse riscului de
abandon si separare, aceste fenomene erau intâlnite cu destul de mare frecventa in rândul populatiei
României, devenind o modalitate de transferare a responsabilitatii in cazul in care familia naturala
avea cele mai mici suspiciuni ca nu isi va putea asuma raspunderea cresterii si educarii unui copil.

3
Pachetul legislativ in domeniul protectiei copilului reprezinta mai mult decât o ameliorare a unui
cadru legislativ dintr-un sector de activitate si reprezinta baza unui sistem modern, european, de
protectie a drepturilor tuturor copiilor, pe deplin armonizat cu tratatele internationale la care
România este parte, in mod deosebit cu Conventia europeana privind drepturile omului si respectiv
Conventia ONU privind drepturile copilului.

Pentru a putea intelege noua legislatie româna, este necesar sa se mentioneze faptul ca aceasta a fost
conceputa astfel incât sa asigure un echilibru intre cerintele conventiilor internationale pe care toate
tarile Europene trebuie sa faca eforturi de a le respecta, si problemele specifice cu care s-a
confruntat România in ultimii ani.

Incepând de la 1 ianuarie 2005, autoritatea centrala in domeniu, Autoritatea Nationala pentru


Protectia Copilului si Adoptie s-a reorganizat ca Autoritate Nationala pentru Protectia Drepturilor
Copilului – ANPDC extinzându-si aria de activitate, de la protectia copiilor aflati in dificultate, la
protectia si promovarea drepturilor tuturor copiilor.

Totodata are loc o separare a ramurii de protectie speciala a copilului de cea a adoptiei, in rândul
institutiilor românesti ale administratiei centrale aparând Oficiul Român pentru Adoptii ca autoritate
centrala care gestioneaza aceasta problematica.

Aparitia acestui pachet legislativ a marcat o revizuire in profunzime a prevederilor legale existente
in aceasta arie de activitate pâna in acel moment si a constituit trecerea de la reglementarea
protectiei copiilor lipsiti de ingrijirea parinteasca, la reglementari clare si coerente privind protectia
drepturilor tuturor copiilor.

Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului reprezinta elementul
central al pachetului legislativ. Fundamentul acesteia il reprezinta faptul ca parintii sunt primii
responsabili pentru cresterea, ingrijirea si dezvoltarea copilului, acestia fiind indreptatiti a primi
sprijinul de care au nevoie din partea comunitatii si a autoritatilor locale, in indeplinirea
responsabilitatilor care le revin.

Aceasta lege reglementeaza cadrul legal privind respectarea, promovarea si garantarea drepturilor
copilului stabilite prin Constitutie, in concordanta cu prevederile Conventiei Organizatiei Natiunilor
Unite cu privire la drepturile copilului, ratificata prin Legea nr. 18/1990, republicata, si ale
celorlalte acte internationale in materie la care România este parte.

Ea este conceputa special pentru a-i permite României sa isi respecte obligatiile internationale, in
special cele stipulate in cele doua conventii internationale mentionate mai sus, nefiind asadar,
surprinzator faptul ca multe dintre prevederile acestei legi reflecta fidel prevederile incluse in
Conventia ONU cu privire la drepturile copilului precum si cele incluse in Conventia Europeana
asupra Drepturilor Omului.

Prin intermediul acestei legi se pun practic bazele unui sistem care, inainte de toate, vizeaza toti
copiii României, nu numai pe aceia care se afla in dificultate si pentru care se impune imediat o
masura de protectie din partea statului (prin autoritatile publice competente), ci si pe aceia care sunt
in propria familie, urmarind in principal tranzitia sistemului de protectie de la o perspectiva bazata
pe nevoi, la o perspectiva bazata pe drepturi.

In conformitate cu mentionatele reglementari, toate autoritatile publice, organizatiile non-


guvernamentale, precum si persoanele fizice si persoanele juridice responsabile de protectia
copilului au obligatia de a respecta si garanta drepturile acestuia.

4
Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului cuprinde in aria sa de
reglementare toti copiii, indiferent unde se afla acestia, in familie sau in sistemul de protectie, in
scoala sau deja pe piata muncii, in tara sau in strainatate, indiferent de situatia lor si fara nici o
discriminare, garantând acestora exercitarea drepturilor lor, prevazute de Conventia ONU cu
privire la drepturile copilului. Totodata este accentuat rolul primordial al parintilor si familiei in
cresterea si educarea copilului si in subsidiar interventia autoritatilor statului in situatia in care
familia nu poate raspunde in mod corespunzator nevoilor copiilor.

Principiile fundamentale care au stat la baza initierii si ulterior, a finalizarii noului cadru legislativ
au fost:
a) respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b) egalitatea sanselor si nediscriminare;
c) responsabilizarea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor
parintesti;
d) primordialitatea responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si garantarea drepturilor
copilului;
e) descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectoriala si parteneriatul
dintre institutiile publice si organismele private autorizate;
f) asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil;
g) respectarea demnitatii copilului;
h) ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinând cont de vârsta si de gradul
sau de maturitate;
i) asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului, tinând cont de
originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica, in cazul luarii unei masuri de protectie;
j) celeritate in luarea oricarei decizii cu privire la copil;
k) asigurarea protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilului;
l) interpretarea fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului in corelatie cu ansamblul
reglementarilor din aceasta materie.

Consfintirea lor prin lege a insemnat stabilirea unui nou reper in ceea ce priveste grupul de
beneficiari careia aceasta lege i se adresa, facându-se trecerea de la protectia copiilor aflati in
dificultate la toti copiii, dupa cum rezulta din cele ce urmeaza:
a) copiii cetateni români aflati pe teritoriul României;
b) copiii cetateni români aflati in strainatate;
c) copiii fara cetatenie aflati pe teritoriul României;
d) copiii care solicita sau beneficiaza de o forma de protectie in conditiile reglementarilor legale
privind statutul si regimul refugiatilor in România;
e) copiii cetateni straini aflati pe teritoriul României, in situatii de urgenta constatate, in conditiile
prezentei legi, de catre autoritatile publice române competente.

In vederea intelegerii, abordarii si punerii in practica in mod unitar a principiilor si dispozitiilor


Legii nr. 272/2004, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului a editat un Manual
de implementare al acestui act normativ.

Manualul este un instrument care poate fi utilizat de toti specialistii implicati in domeniul
drepturilor copilului, conform ariilor lor de competenta, si totodata informatiile cuprinse in aceasta
lucrare pot fi utile parintilor si copiilor, conducând la o mai buna intelegere a drepturilor acestora si
a modalitatilor lor de promovare si protejare.

Tot pe linia preocuparilor constante ale autoritatilor statului român in ceea ce priveste
reglementarea acestui domeniu, Guvernul României a adoptat in anul 2005 Hotarârea de Guvern nr.
1058/2005 privind aprobarea Planului national de actiune pentru implementarea legislatiei in

5
domeniul protectiei drepturilor copilului, in cuprinsul careia se regasesc obiective generale,
obiective operationale, actiuni, responsabili si termene de realizare a acestora.

Obiectivele generale ale acestui Plan de actiune au fost:

1. Trecerea de la o abordare de tip "protectia copilului aflat in dificultate" la implementarea si


monitorizarea drepturilor copilului
2. Asigurarea exercitarii efective a drepturilor copilului
3. Stabilirea modului de exercitare a competentelor si a mecanismelor de colaborare inter-
institutionala
4. Organizarea si implementarea noilor competente judiciare in materia protectiei copilului
5.Identificarea nevoilor in materie de resurse, valorificarea celor existente si favorizarea
implementarii pachetului legislativ.

Adoptarea unui asemenea plan de actiune a fost gândita ca un instrument de lucru util si necesar
coordonarii si sprijinirii procesului de punere in aplicare a prevederilor legale cuprinse in noul
pachet legislativ.

Procesul de elaborare a unui document de o asemenea amploare si importanta a reprezentat


cooptarea si implicarea unui spectru institutional cu o larga acoperire, fiind reunite contributiile mai
multor institutii cu responsabilitati in acest domeniu de la diverse nivele de reglementare.

Aceasta abordare a fost ulterior perpetuata si valorificata in cadrul procesului de monitorizare,


fiecare dintre aceste institutii desemnându-si persoane responsabile cu raportarea progreselor
inregistrate, a dificultatilor intâmpinate, precum si a altor aspecte relevante.

Obiectivul I: Trecerea de la o abordare de tip "protectia copilului aflat in dificultate" la


implementarea si monitorizarea drepturilor copilului:

Rezultate obtinute:
• in procesul de elaborare sau de modificare/completare a unor acte normative s-a tinut cont
de prevederile Legii nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului;
• capacitatea Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului a fost intarita in
ceea ce priveste mandatul sau de promovare a drepturilor copilului si de monitorizare a
modului in care sunt acestea respectate;
• s-au desfasurat campanii de educatie privind drepturile copilului adresate atât copiilor si
parintilor, cât si profesionistilor;
• a fost elaborata strategia nationala de promovare si protectie a drepturilor copilului.

Obiectivul II: Asigurarea exercitarii efective a drepturilor copilului

Rezultate obtinute:
• A fost realizat ghidul metodologic privind modul de realizare a obligatiilor ce revin
autoritatilor si persoanelor implicate in constatarea si inregistrarea nasterii copilului;
• Au fost identificate sursele de finantare necesare tiparirii si distribuirii carnetului gravidei
pentru toate femeile gravide (programe de sanatate 2006) si a fost lansata initiativa „Spitalul
prieten al copilului”;
• Au fost angajati asistenti sociali in peste jumatate din maternitati (la data de 1 ianuarie
2006, erau angajati un numar de 68 asistenti sociali, iar 38 dintre acestia au participat in anul
2005 la sesiunile de formare din cadrul campaniei; 3 dintre acestia au devenit formatori in
cadrul campaniei actuale);

6
• A fost introdusa in toate scolile si liceele din România disciplina optionala "Educatie
pentru Sanatate";
• S-a creat reteaua de asistenta medicala comunitara; potrivit datelor furnizate de Ministerul
Sanatatii Publice, numarul de asistenti medicali comunitari a ajuns in 2006 la 905, iar
numarul de mediatori sanitari la 282. Se intentioneaza ca in 2007 numarul asistentilor
medicali comunitari sa ajunga la 2500, iar cel al mediatorilor sanitari la 350s
• Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si-a stabilit, ca prioritati pentru perioada
2006 – 2008 asigurarea egalitatii de sanse si cresterea participarii la educatie (optimizarea
transportului elevilor prin achizitionarea de microbuze scolare, asigurarea conditiilor
echitabile de igiena si educatie pentru sanatate in mediul rural), reforma educatiei timpurii (a
fost elaborata Strategia privind educatia timpurie, ca parte a Strategiei convergente privind
dezvoltarea timpurie a copilului);
• A fost initiat procesul de adaptare a spatiilor (scoli, unitati medicale, alte institutii publice,
mijloace de transport in comun) pentru realizarea accesului copiilor cu handicap;
• A fost reevaluata situatia copiilor care se aflau la data de 1 ianuarie 2005 in sistemul de
protectia copilului;
• A fost semnata Conventia asupra relatiilor personale privind copiii, Strassbourg 2003;
• Au fost transferate serviciile de zi infiintate de consiliile judetene, catre consiliile locale;
• A fost elaborat un ghid care detaliaza modalitatile concrete de exercitare a dreptului
copilului adoptat de a-si cunoaste originile.

Obiectivul III: Stabilirea modului de exercitare a competentelor si a mecanismelor de


colaborare inter-institutionala

Rezultate obtinute:
• A fost adoptata Legea nr.47/2006 privind sistemul national de asistenta sociala;
• A fost intarita capacitatea Oficiului Român pentru Adoptii si s-au stabilit mecanisme de
coordonare intre ORA si ANPDC;
• Au fost incheiate protocoale de colaborare intre DGASPC-uri si institutiile cu
responsabilitati in domeniu de la nivel judetean (politie, tribunal, parchet, AJOFM,
penitenciare/centre de reeducare);
• Directia de probatiune din cadrul Ministerului Justitiei a elaborat un model privind
raportul de evaluare pentru minorul care a savârsit o fapta penala si nu raspunde penal
(raportul este prevazut la art.130 alin (2) din Legea nr. 272/2004);
• A fost elaborata o metodologie de colaborare intre DGASPC si SPAS-uri (metodologia a
fost aprobata prin Ordin al Secretarului de Stat al ANPDC);
• Au fost create structuri comunitare consultative;
• Au fost organizate cursuri de formare pentru personalul din SPAS-uri;
• In perioada aprilie-mai 2007 au fost organizate conferinte regionale pentru promovarea
bunelor practici in domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului;
• ANPDC si-a exercitat atributiile privind inspectia serviciilor de protectia copilului.

Obiectivul IV - Organizarea si implementarea noilor competente judiciare in materia


protectiei copilului.

Rezultate obtinute:
• Continua discutiile si consultarile pe marginea infiintarii completelor/sectiilor specializate
pentru minori si familie;
• Au fost formati judecatori si procurori in domeniul protectiei drepturilor copilului (prin
fonduri provenite de la Uniunea Europeana au fost formati 201 judecatori si 65 procurori, iar

7
prin programul Phare 2003 au fost formati un numar de aproximativ 450 judecatori,
procurori si consilieri de probatiune);
• A fost elaborat „Ghidul metodologic pentru efectuarea vizitei anuale de catre magistrati in
serviciile publice sau private care au copii in plasament ca urmare a unei hotarâri
judecatoresti” (aprobat de plenul CSM in decembrie 2005);
• Magistratii au realizat vizite in serviciile de protectia copilului, iar CSM-ul a elaborat un
raport pe anul 2006 (raportul a fost aprobat de plenul CSM in luna ianuarie 2007);
• Consiliul Superior al Magistraturii a creat „Comitetul de monitorizare a indeplinirii
obligatiilor ce revin Consiliului si instantelor judecatoresti in realizarea Planului national de
actiune privind protectia drepturilor copilului, inclusiv cele referitoare la efectuarea
vizitelor” si organizeaza trimestrial intâlniri ale acestuia;
• Se organizeaza periodic intâlniri intre DGASPC-uri si tribunale.

Obiectiv V - Identificarea nevoilor in materie de resurse, valorificarea celor existente si


favorizarea implementarii pachetului legislativ.

Rezultate obtinute:
• personalul de conducere si alesii locali au fost informati, constientizati si sensibilizati cu
privire la problematica protectiei drepturilor copilului;
• a fost constituit in cadrul ANPDC un compartiment responsabil cu formarea personalului;
• a fost elaborat ghidul metodologic privind contractarea serviciilor;
• a fost realizat primul studiu comprehensiv privind sistemul de asistenta maternala.

Procesul de descentralizare inceput in anii ’90 este continuat si de catre noua legislatie prin
transferarea unor atributii si servicii de la nivel judetean la nivel local (la nivel de comune, orase,
municipii). Dincolo de interpretarea acestui demers drept un prilej menit sa intareasca si sa
responsabilizeze mai bine comunitatile locale, el reprezinta si o solutie destinata infiintarii si
diversificarii serviciilor pentru copil si familie cât mai aproape de domiciliul acestora.

In ceea ce-i priveste pe copiii aflati in situatie de risc de a fi separati de parintii lor, prevederile
legislative adoptate in 2004 pun accent pe prevenirea separarii copilului de familie. Astfel,
serviciilor publice de asistenta sociala de la nivelul municipiilor, oraselor si comunelor le-a fost
instituita obligativitatea de a monitoriza si de a analiza situatia copiilor din raza lor administrativ-
teritoriala, de a identifica si evalua situatiile de risc, precum si de a pregati documentatia pentru
acordarea de servicii si/sau prestatii necesare prevenirii separarii.

Orice separare a copilului de parintii sai, precum si orice limitare a exercitarii drepturilor parintesti
trebuie precedate de furnizarea sistematica de servicii si prestatii prevazute de lege, cu accent pe
informarea adecvata a parintilor, pe consiliere sau mediere, furnizate in baza unui plan de servicii.

Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea catre Directia Generala de Asistenta Sociala
si Protectia Copilului de la nivel judetean, a cererii de instituire a unei masuri de protectie speciala
pentru copil, numai atunci când, dupa acordarea serviciilor prevazute in plan, se ajunge la concluzia
ca nu mai este posibila mentinerea copilului alaturi de parintii sai.

Rolul vechii Comisii de Protectia Copilului, autoritatea cu atributiile si competentele cele mai
importante in materia protectiei drepturilor copilului, pe plan local, este acum diversificat si
completat cu interventia instantelor de judecata, in ceea ce priveste luarea unei decizii cu privire la
copil. Astfel responsabilitatea luarii deciziei separarii copilului de parintii sai nu mai este apanajul
exclusiv al acestei structuri, hotarârile de acest tip facând acum obiectul unui demers in justitie a
carui finalitate este luarea unei astfel de decizii de catre instanta competenta, ca singura autoritate ce
poate decide separarea de parinti a unui copil.

8
Autoritatile au obligatia de a adopta masuri active pentru mentinerea contactului intre copil si
parinti pe toata durata plasamentului. Prioritatea institutiilor si a profesionistilor responsabili de
aplicarea si monitorizarea acestor masuri o reprezinta reintegrarea copilului in familie.

Luând in considerare cu prioritate interesul superior al copilului si pentru a evita efectele negative
ale institutionalizarii la o vârsta frageda, precum si efectele unei spitalizari prelungite, România a
ales sa interzica plasarea copiilor sub vârsta de 2 ani in servicii de tip rezidential. Acest plasament
este permis doar in cazul in care copilul sufera de un handicap sever si este dependent de servicii
specializate de protectie de tip rezidential.

Problema specifica a copiilor care parasesc sistemul de protectie a copilului, care pot fi supusi
riscului de excluziune sociala este si ea abordata de noua lege. In vederea sprijinirii integrarii
tinerilor in societate si a dobândirii unui loc de munca, acestia pot beneficia de protectie speciala si
dupa implinirea vârstei de 18 ani, chiar si atunci când nu isi continua studiile, pe o perioada de doi
ani.

Noua legislatie acorda Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului competenta
generala de monitorizare, coordonare si control in domeniul protectiei si promovarii drepturilor
copilului precizând totodata ca actele normative de referinta pentru activitatea Autoritatii sunt
Legea nr. 272/2004 si Conventia ONU cu privire la drepturile copilului.

Atributiile Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, prevazute de Legea nr.
272/2004 se completeaza cu cele din OUG nr. 12/2001 aprobata prin Legea nr. 252/2001 si
modificata prin Legea nr. 275/2004. Prin HGR nr. 1432/ 2004 au fost aprobate atributiile,
organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului este organizata numai la nivel central si
are atributii exclusiv in domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului.

Prin continutul sau, art. 100 defineste noul obiect de activitate al Autoritatii Nationale pentru
Protectia Drepturilor Copilului

Daca activitatea Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie era centrata aproape
exclusiv pe protectia si monitorizarea copilului aflat in dificultate, noua institutie are ca sarcina
principala monitorizarea respectarii principiilor si drepturilor copilului in general.

Monitorizarea prevazuta la art. 100 nu se refera atât la cazuri individuale de copii, cât si la activitati,
programe, proiecte, strategii, masuri, politici ale autoritatilor publice si organismelor private
autorizate care au ca obiect de activitate implementarea drepturilor copilului. De aceea, scopul
acestei monitorizari este de a determina autoritatile publice (executive, legislative si judecatoresti)
sa adopte toate masurile (administrative, legislative si de alta natura) necesare pentru a asigura
respectarea efectiva a drepturilor copilului (conditie a bunastarii), pe baza informatiilor, datelor,
studiilor si a propunerilor puse la dispozitia acestora de Autoritate.

Incepând cu iulie 2006, la nivelul Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului a fost
infiintata Directia de Monitorizare a Drepturilor Copilului al carei rol este acela de a realiza o
analiza a stadiului respectarii drepturilor tuturor copiilor din România, in raport cu prevederile
legale in vigoare. Pornind de la premisa elaborarii pachetului legislativ intrat in vigoare la inceputul
anului 2005 in baza prevederilor Conventiei ONU cu privire la Drepturile Copilului, decizia
infiintarii unei structuri specializate care sa urmareasca acest aspect a avut la baza elaborarea unor

9
instrumente de analiza si colectare de date care sa aiba in vedere indicatori moderni si adaptati
noilor cerinte.

In vederea atingerii obiectivului propus s-a urmarit implicarea unui numar cât mai mare de structuri
abilitate a actiona in domeniul protectiei drepturilor copilului, ajungându-se astfel la implicarea
serviciilor publice specializate, infiintate in baza legii 47/2006, la nivelul fiecarei unitati
administrativ teritoriale a tarii, astfel incât datele transmise spre autoritatea centrala sa oglindeasca
realitatea exacta existenta la nivelul fiecarei comunitati.

Dincolo de a reprezenta o simpla informare statistica asupra numarului de copii aflati in sistem,
noile instrumente de monitorizare elaborate reflecta o gama larga de aspecte ce cuprind detalii
referitoare la o serie de drepturi ale copilului cum ar fi dreptul la identitate, la sanatate, la timp liber
si recreere, etc, odata cu creionarea unui tablou complex al numarului si calitatii personalului care
lucreaza in acest domeniu, precum si cel al serviciilor disponibile beneficiarilor.

La nivelul ANPDC s-a continuat actualizarea si imbunatatirea bazei de date prin intermediul
sistemului informatic de colectare a datelor (Child Monitoring and Tracking Informatic System).
Baza de date CMTIS cuprinde doua module: modulul copil - care contine date referitoare la
cazurile deschise de copii aflate in evidenta Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia
Copilului, in mod special copiii aflati in sistemul de protectie speciala si modulul personal - care
contine date despre personalul angajat in sistemul de protectie a copilului. In prezent este in lucru
un al treilea modul – modulul costuri, al carui scop este sa redea o imagine clara a costurilor per
copil in functie de anumiti indicatori (pe o perioada, pe tip de serviciu).

Datele continute in fiecare modul permit:


- identificarea copilului, aflarea situatiei sale juridice, precum si istoricul copilului in
sistem.
- aflarea numarului, pregatirii si situatiei juridice a personalului angajat in sistem.
La nivelul administratorului ANPDC, sistemul CMTIS dispune de o functie de inregistrare a
intrarilor in sistem (log-in), functie care permite, de asemenea, vizualizarea datelor accesate de catre
utilizatori. Intrarea in sistem este permisa doar pe baza unui username si a unei parole de minimum
5 caractere, evidenta userilor si acordarea accesului fiind controlata exclusiv de ANPDC.

La sfârsitul lunii septembrie 2007 informatiile referitoare la copiii aflati in sistemul de protectie a
copiilor erau introduse in CMTIS in proportie de 91,55 %.

Colectarea si prelucrarea datelor continute in sistemul informatic de colectare a datelor CMTIS se


face in scopul realizarii imaginii de ansamblu a sistemului de protectie a copilului in România si a
evolutiilor inregistrate de acesta, precum si pentru fundamentarea strategiilor si politicilor publice
initiate de ANPDC.

In aceasta perspectiva activitatea Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului este
centrata pe monitorizarea si promovarea drepturilor copilului.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului dispune de o serie de instrumente care
ii confera autonomie in realizarea activitatii de coordonare:

- Elaborarea proiectelor de acte normative, inclusiv strategii si planuri de actiune, in vederea


armonizarii legislatiei interne cu principiile si normele tratatelor internationale in domeniul
drepturilor copilului, la care România este parte, precum si in vederea aplicarii efective a
acestora (HG nr. 1432/2004 privind atributiile, organizarea si functionarea Autoritatii
Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului (art. 3, pct. 5);

10
- Avizarea tuturor actelor normative care fac referire la oricare din drepturile copilului
prevazute in prezenta lege (art. 147);
- Reglementarea expresa prin Legea nr. 272/2004 a unor parteneriate in vederea realizarii de
reglementari si activitati comune pentru protectia si promovarea drepturilor copilului.

Unul din instrumentele prin care Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului isi
realizeaza propria strategie dar si coordonarea activitatii in domeniul protectiei si promovarii
drepturilor copilului sunt programele de interes national.

Programele de interes national (PIN-uri) sunt menite sa contribuie la punerea in practica a


prevederilor noii legislatii din domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului, precum si la
sustinerea autoritatilor administratiei locale in crearea/dezvoltarea serviciilor necesare pentru copii
si familii. Pentru derularea acestora ANPDC a alocat un buget de 14.026, 2 mii RON in anul 2005,
de 14.676 mii RON in anul 2006 si de 16.810 mii RON in anul 2007. Fundamentarea, elaborarea si
gestionarea PIN-urilor s-a realizat de catre ANPDC.

Inchiderea institutiilor cu o capacitate mai mare de 100 de locuri, care nu au fost restructurate pe
module de tip familial prin infiintarea de centre de plasament de tip familial - casute si apartamente
pentru copii, promovarea standardelor minime obligatorii din domeniul protectiei copilului si
monitorizarea respectarii drepturilor copilului, dezvoltarea retelei serviciilor sociale comunitare
pentru copil si familie si sustinerea familiilor aflate in criza in vederea prevenirii separarii copilului
de familia sa sunt câteva din programele de interes national implementate in ultimii trei ani.

Indeplinirea obiectivelor propuse de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor


Copilului nu era posibila fara implementarea programelor cu finantare de la Uniunea Europeana.
Astfel, in perioada raportata au fost implementate urmatoarele programe:

Phare 2001 – RO 0104.01 – schema de granturi (buget 10,57 milioane EURO);


Phare 2002 – 2002/000-586.01.01 – schema de granturi, componenta de asistenta tehnica
pentru monitorizarea proiectelor finantate prin schema de granturi si campania publica de
educatie cu privire la drepturile copilului « Drepturile copiilor sunt lege ! » (buget 14,8
milioane EURO, din care 3,7 milioane EURO contributie din partea Guvernului);
Proiectul de twinning light pentru elaborarea planului de actiune pentru implementarea
pachetului legislativ in domeniul protectiei drepturilor copilului (buget 150.000 EURO);
Proiectul de twinning light pentru evaluarea stadiului actual al retelei de asistenta
maternala in România (buget 200.000 EURO);
Phare 2003 – 2003/005-551.01.01 – campania de educatie privind drepturile copilului
(buget 3 milioane EURO).

Schemele de granturi au pus accentul pe inchiderea institutiilor rezidentiale de tip vechi si pe


crearea unor alternative de tip familial (asistenti maternali, case, apartamente). In paralele au fost
dezvoltate servicii menite sa contribuie la reintegrarea copiilor in familia naturala sau extinsa,
precum si la prevenirea separarii si a institutionalizarii copilului.

Prin proiectele finantate in cadrul schemelor de granturi PHARE 2001 si PHARE 2002 au fost
inchise 62 institutii de tip vechi si au fost date in folosinta 94 de case si 161 apartamente. Totodata,
au fost recrutati, formati si angajati 1424 de asistenti maternali. La acestea se mai adauga: 5 centre
maternale, 18 centre de zi, 11 centre de recuperare si 3 centre de primire in regim de urgenta.
Contractele au fost semnate in perioada iulie-noiembrie 2003 si au fost finalizate in perioada
ianuarie-septembrie 2005. Pentru inchiderea celor 36 de institutii s-au selectat, pregatit si atestat
1.100 asistenti maternali si s-au infiintat 151 de servicii. Peste 10000 de copii au beneficiat de
activitatile desfasurate pe parcursul implementarii proiectelor.

11
Pe lânga activitatea de control pe care o desfasoara (reglementata prin art. 7 al OUG nr. 12/2001)
Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului a efectuat o serie de inspectii privind
modul in care autoritatile publice precum si organismele private acreditate respecta standardele
obligatorii de calitate pentru serviciile destinate protectiei copilului (art. 116 din Legea nr. 272/
2004).

Prin exercitarea atributiilor de control Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului
realizeaza apararea si promovarea drepturilor si libertatilor copilului prin instrumente specifice unei
autoritati guvernamentale (inclusiv prin aplicare de sanctiuni). Prin activitatea de control cu privire
la modul in care autoritatile publice sau organismele private respecta standardele minime obligatorii
(art. 116), Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC) realizeaza si
apararea drepturilor copilului deoarece standardele sunt concepute tocmai pentru ca toate drepturile
copilului sa fie respectate.

Avocatul Poporului, denumirea constitutionala sub care este organizat si functioneaza, in România,
ombudsmanul, este institutia creata cu scopul de a apara drepturile si libertatile omului in
raporturile acestuia cu autoritatile administratiei publice. Unul din domeniile de specializare al
activitatii Avocatului Poporului este drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor,
persoanelor cu handicap. Copiii au acces direct la Avocatul Poporului, iar unul dintre cei patru
adjuncti ai sai este responsabil, intre altele, si de problematica drepturilor copilului.

Functia si rolul Avocatului Poporului sunt stabilite prin Constitutia României (art. 58, 59 si art. 60)
iar organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului sunt reglementate prin Legea nr.
35/1997 modificata si completata prin Legea 233/2004.

In anul 2004, au fost inregistrate 15 petitii referitoare la problemele copiilor si tinerilor, in contextul
urmatoarelor categorii de drepturi: dreptul la un nivel de trai decent (art. 47 din Constitutia
României); dreptul la ocrotirea sanatatii (art. 34 din Constitutia României); dreptul la viata si la
integritate fizica si psihica (art. 22 din Constitutia României); dreptul la protectie speciala a
persoanelor cu handicap (art. 50 din Constitutia României); dreptul la invatatura (art. 32 din
Constitutia României).

Petitionarii au semnalat unele dificultati in obtinerea sprijinului financiar alocat in baza Hotarârii
Guvernului nr. 1488/2004 privind aprobarea criteriilor si a cuantumului sprijinului financiar ce se
acorda elevilor in cadrul Programului „Bani de liceu”.

Referitor la aspectele sesizate, institutia Avocatul Poporului a intreprins demersuri la Directiile


Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, inspectoratele scolare judetene, Ministerul
Educatiei, Cercetarii si Tineretului.

In anul 2005, au fost inregistrate 39 petitii referitoare la problemele copiilor si tinerilor, in contextul
urmatoarelor categorii de drepturi: dreptul la un nivel de trai decent; dreptul la viata si la integritate
fizica si psihica; dreptul privind protectia copiilor si a tinerilor; dreptul la ocrotirea sanatatii; dreptul
privind protectia persoanelor cu handicap; dreptul la invatatura si au fost efectuate 3 anchete.

Astfel, s-au adresat institutiei Avocatul Poporului asistenti maternali profesionisti, care au reclamat
masurile Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului prin care copiii erau luati
nejustificat din grija asistentilor maternali profesionisti si incredintati familiilor naturale care traiesc
in conditii precare din punct de vedere material si care nu pot asigura conditii corespunzatoare
pentru cresterea, educarea si sanatatea copiilor.

12
Petitionarii au semnalat abuzurile savârsite in centrele de plasament asupra copiilor
institutionalizati, lipsa banilor pentru plata asistentilor personali ai copiilor cu dizabilitati, cazuri in
care copiii nu beneficiau de prestatiile legale de care familia cu copii poate sa beneficieze.

In anul 2006, au fost inregistrate 53 petitii referitoare la problemele copiilor si tinerilor si au fost
efectuate un numar de 10 anchete. Prin intermediul anchetelor efectuate s-au solicitat autoritatilor
administratiei publice informatiile sau documentele necesare solutionarii petitiilor, s-au audiat si s-
au luat declaratii de la conducatorii autoritatii administratiei publice sau functionarii care au incalcat
drepturi sau libertati ale persoanelor fizice. A fost realizata 1 ancheta privind verificarea modului in
care autoritatile administratiei publice respecta dreptul la protectie a copiilor si a tinerilor si dreptul
la viata si la integritate fizica si psihica intr-un serviciu de tip rezidential. In urma acestei anchete a
fost formulata o recomandare conducerii DGASPC in subordinea careia functiona serviciul de tip
rezidential, referitoare la incalcarea dreptului constitutional privind protectia copiilor si a tinerilor si
a dreptului la viata si la integritate fizica si psihica.

Dar imbunatatirea conditiei copilului nu se realizeaza numai prin apararea si promovarea drepturilor
copilului in raporturile acestuia cu autoritatile publice. De aceea este important sa se inteleaga si
rolul pe care il are Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului care intervine pentru
apararea drepturilor si libertatilor copilului nu numai in raport cu autoritatile publice ci si in raport
cu persoana fizica sau juridica de drept privat care au in ingrijire copii.

Pentru prima data in legislatia interna se prevede in mod expres pentru autoritatile locale obligatia
de a asigura prevenirea separarii copilului de parinti, inclusiv prin dezvoltarea serviciilor de zi (art.
111 alin. (1) din Legea 272/2004).

In ceea ce priveste asigurarea protectiei speciale a copilului aceasta revine consiliului judetean,
obligat sa organizeze servicii de tip familial si de tip rezidential (art. 112 –Legea 272/2004).

Atributiile prevazute de Legea nr. 272/2004 se coreleaza cu cele prevazute de Legea nr. 215/2001 a
administratiei publice locale, republicata, precum si cu prevederile OG nr. 68/2003 cu privire la
serviciile sociale modificata prin OG nr. 86/2004.

De asemenea, fara sa incalce drepturile parintilor/reprezentantilor legali, primarul prin serviciul


public de asistenta sociala are obligatia de a monitoriza situatia copiilor care domiciliaza in unitatea
administrativ teritoriala pentru a identifica situatiile de risc si de criza in vederea solutionarii
acestora pe plan local.

Pentru primar si presedintele consiliului judetean sunt prevazute in mod expres o serie de obligatii
care trebuie coroborate cu atributiile pe care acestia le au in concordanta cu prevederile Legii
administratiei publice locale.

Astfel, primarul asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a


prevederilor Constitutiei, precum si punerea in aplicare a legilor (..), (art. 68 alin. (1) lit. a) din
Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, republicata). De asemenea primarul conduce
serviciile publice locale, asigura functionarea serviciilor de stare civila si de autoritate tutelara;
supravegheaza realizarea masurilor de asistenta sociala si ajutor social (art. 68 lit. s), Legea nr.
215/2001, republicata).

Având in vedere atributiile pe care le are primarul in calitate de autoritate publica locala, enuntate
mai sus, la care se adauga cele prevazute expres de Legea nr. 272/ 2004 se poate concluziona ca
acesta este „autoritatea locala cheie“ de care depinde aplicarea la nivel local a Legii 272/2004
privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

13
Rolul consiliului local si al serviciului public de asistenta sociala in solutionarea pe plan local a
problemelor sociale depind de informarea corespunzatoare, implicarea si de initiativa primarului.

Atributiile de autoritate tutelara ale primarului vizând protectia copilului au fost deplasate catre
instanta judecatoreasca (atributiile de decizie), dar acesta isi pastreaza celelalte atributii potrivit
prevederilor din Codul Familiei.

Presedintele consiliului judetean/primarul sectorului asigura respectarea prevederilor Constitutiei,


punerea in aplicare a legilor, a decretelor Presedintelui României, a hotarârilor si ordonantelor
Guvernului, a hotarârilor consiliului judetean precum si a altor acte normative (art. 116 lit. a) Legea
nr. 215/2001, republicata);

Raspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului revine in primul rând parintilor (art.
5 alin. (2) din Legea 272/2004), dar in subsidiar responsabilitatea este a colectivitatii locale din care
face parte copilul si familia sa (art. 5 alin. (3)- Legea 272/2004).

Prin aceeasi legislatie se stabileste obligatia pentru autoritatile administratiei publice locale de a
implica colectivitatea locala, stabilind totodata domeniile in care aceasta se implica:
-identificarea nevoilor comunitatii;
-solutionarea la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii.

Colectivitatea locala intervine prin reprezentantii sai alesi (primar si consiliul local) dar consultarea
cetatenilor se poate realiza prin referendum sau prin orice alta forma de participare directa a
cetatenilor la treburile publice, in conditiile legii (art. 3 alin. (3) din Legea administratiei publice
locale, nr. 215/2001, republicata).

Modalitatea concreta de implicare a colectivitatii locale in identificarea nevoilor comunitatii si


solutionarea pe plan local a problemelor sociale care privesc copiii este de a infiinta structuri
comunitare consultative.

Structurile comunitare consultative reprezinta o forma organizata si permanenta de participare a


comunitatii locale la solutionarea pe plan local a problemelor sociale care privesc copiii.

Au fost experimentate diferite forme de structuri comunitare dar modelul recomandat este cel al
consiliilor comunitare consultative.

Structura comunitara consultativa este formata din persoane reprezentative si influente din
comunitate. Ceea ce conteaza nu este atât pregatirea profesionala cât mai ales prestigiul social si
moral, calitatea lor de lideri. Pot fi membri in structura comunitara consultativa: oameni de afaceri
locali, preoti, cadre didactice, medici, consilieri locali, politisti (art.103 alin. (2) al Legii 272/2004).
Dar in functie de specificul comunitatii pot fi membri: reprezentanti ai unor comunitati etnice,
mediatori sanitari, reprezentanti ai unor organizatii neguvernamentale locale etc.

Aceasta este infiintata prin hotarâre a consiliului local sau prin dispozitia primarului (art.103 alin.
(3) al Legii 272/2004). In actul de infiintare sunt nominalizate persoanele membre precum si scopul
pentru care acesta este creat: sprijinirea activitatii de asistenta sociala si protectia copilului.

Directiile generale de asistenta sociala si protectie a copilului au obligatia de a acorda asistenta


tehnica necesara pentru crearea si formarea structurilor comunitare consultative ca forma de sprijin
in activitatea de asistenta sociala si protectia copilului (art. 2 lit. c), pct. 3 din Regulamentul-cadru

14
de organizare si functionare a directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului ( HG nr.
1434/2004).

Conform informatiilor centralizate la nivelul ANPDC de la nivelul primariilor din intreaga tara, la
30.06.2007 existau 1551 de structuri comunitare consultative.

Ordonanta de Guvern nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificarile si completarile


ulterioare, prevede ca in realizarea obiectivelor proprii autoritatile administratiei publice locale au
obligatia de a implica comunitatea in identificarea, prevenirea si solutionarea la nivel local a
problemelor sociale.

Spre deosebire de directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului organizata ca


institutie publica (ce asigura serviciile de protectie speciala precum si alte servicii specializate de
interes judetean), comisia pentru protectia copilului (CPC) este organul de specialitate al consiliului
judetean.

Atributiile principale ale comisiei pentru protectia copilului sunt prevazute in HG. nr. 1437/2004
privind organizarea si metodologia de functionare a comisiei pentru protectia copilului:
- reevalueaza periodic hotarârile privind masurile de protectie, precum si incadrarea in grad de
handicap si orientarea scolara a copiilor pe baza sesizarii directiei generale de asistenta sociala si
protectie a copilului;
- revoca sau inlocuieste masura stabilita, in conditiile legii, daca imprejurarile care au determinat
stabilirea acesteia s-au modificat;
- solutioneaza plângerile adresate de copii, in masura in care solutionarea acestora nu este stabilita
de lege in competenta altor institutii;
- promoveaza drepturile copilului in toate activitatile pe care le intreprinde;
- informeaza parintii cu privire la consecintele plasamentului asupra raporturilor pe care le au cu
copiii, inclusiv cu privire la drepturile si obligatiile pe care le au fata de copil pe durata
plasamentului;
- stabileste, in conditiile legii, cuantumul contributiei lunare a parintilor la intretinerea copilului
pentru care s-a decis plasamentul.

Comparativ cu vechea legislatie, atributiile comisiei pentru protectia copilului s-au redus. Unele
competente sunt transferate fie catre instanta de judecata fie catre directia generala de asistenta
sociala si protectie a copilului.

Membrii comisiei pentru protectia copilului reprezinta institutii cu responsabilitati in domeniul


protectiei drepturilor copilului de la nivel judetean:

- Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului;


- Autoritatea de Sanatate Publica, structura deconcentrata a Ministerului Sanatatii Publice;
- Inspectoratul Scolar Judetean, structura deconcentrata a Ministerului Educatiei, Cercetarii si
Tineretului;
- Inspectoratul Judetean de Politie, structura deconcentrata a Ministerului Internelor si
Reformei Adimistrative;
- Directia de Munca si Protectie Sociala, structura descentralizata a Ministerului Muncii,
Familiei si Egalitatii de Sanse.

Membrii comisiei au obligatia ca in deciziile pe care le iau sa urmareasca exclusiv interesul superior
al copilului.

15
Comisia este competenta sa decida masuri de protectie speciala numai daca exista acordul parintilor
precum si consimtamântul copilului care a implinit vârsta de 14 ani, exprimate in fata membrilor
comisiei.

De asemenea autoritatile locale precum si comunitatile locale au un rol activ in luarea masurilor de
protectie speciala a copilului.

Nu numai planul individualizat de protectie este obligatoriu, ci si planul de servicii precum si


punctul de vedere al structurilor comunitare consultative (HG nr. 1437 art. 9 alin. (7)).

Prin infiintarea directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului, ca institutie publica de
interes judetean, activitatea de asistenta sociala de la nivelul judetului se realizeaza intr-un cadru
unitar, coordonat, beneficiarii fiind abordati in contextul familiei si al comunitatii.

Directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului are rolul de a asigura la nivel judetean
aplicarea politicilor si strategiilor de asistenta sociala in domeniul protectiei copilului, familiei,
persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap precum si a oricaror persoane
aflate in dificultate.

Totodata directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului este principalul furnizor de
servicii sociale specializate spre deosebire de serviciul public de asistenta sociala care este
principalul furnizor de servicii sociale cu caracter primar/preventiv.

Cu toate ca nu are competenta generala in domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului


comparabila cu aceea a Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, directia
generala de asistenta sociala si protectie a copilului actioneaza in principal in doua mari directii:

1. la nivel judetean:
- asigura serviciile de protectie speciala pentru copilul lipsit de ocrotirea parintilor sau care, in
propriul interes nu pot fi lasati in grija acestora si care presupun plasamentul copilului (plasament
in servicii de tip familial si plasament in servicii de tip rezidential);
- dezvolta servicii specializate de interes judetean pentru protectia copilului abuzat sau neglijat si a
copilului care savârseste fapte penale dar nu raspunde penal;
- are unele competente pentru protectia copiilor refugiati si protectia copiilor in caz de conflict
armat; are competente precise pentru realizarea dreptului copilului la stabilirea si pastrarea
identitatii;
- verifica sesizarile in legatura cu cazurile de suspiciune de abuz impotriva copiilor.
2. la nivel local:
- coordoneaza metodologic activitatea de prevenire a separarii copiilor de parinti;
- asigura asistenta tehnica necesara pentru infiintarea si pregatirea structurilor comunitare
consultative.

Atunci când are informatii despre existenta unor situatii sau cazuri concrete de nerespectare/
incalcare a drepturilor copilului directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului, in
spiritul promovarii drepturilor copilului trebuie sa sesizeze autoritatile/structurile/serviciile
competente sa le solutioneze.

Prin hotarâre a consiliului judetean/consiliului local al sectorului municipiului Bucuresti se aproba


structura organizatorica, numarul de personal si finantarea directiei generale de asistenta sociala si
protectie a copilului având ca reper HG nr. 1434/2004 privind Regulamentul-cadru de organizare si
functionare a directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului.

16
In lumina noilor reglementari ale legii 47/2006 privind sistemul national de asistenta sociala apar
servicii noi cu atributii clar precizate al caror rol este sustinerea copilului si a familiei de o maniera
eficienta si in deplina cunostinta de cauza a particularitatilor fiecarui caz, astfel incât deciziile luate
sa isi atinga scopul propus. Este astfel reglementata aparitia Serviciului Public de Asistenta Sociala
la nivelul fiecarei unitati administrativ teritoriale din tara.

Serviciul public de asistenta sociala se infiinteaza prin hotarâre a consiliului local, iar atributiile in
domeniul protectiei copilului prevazute de art. 106 din Legea nr. 272/ 2004 se completeaza cu cele
in domeniul protectiei persoanelor adulte (art. 3 alin. 2 lit. b) din HG nr. 90/ 2003 pentru aprobarea
Regulamentului-cadru de organizare si functionare a serviciului public de asistenta sociala, cu
modificarile si completarile ulterioare.

Ca urmare a schimbarilor aduse de Legea nr. 272/2004, in principal prin infiintarea la nivel judetean
a directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului si introducerea de noi obligatii pentru
autoritatile administratiei publice locale a fost nevoie si de reconsiderarea atributiilor serviciilor
publice de asistenta sociala de la nivelul comunelor, oraselor si municipiilor in domeniul protectiei
copilului.

Potrivit prevederilor art. 12 din OG nr. 68/ 2003 privind serviciile sociale, modificata prin OG nr.
86/2004, serviciul public de asistenta sociala este principalul furnizor de servicii sociale primare cu
scopul prioritar de sustinere a functionalitatii sociale a persoanei in mediul propriu de viata, familial
si comunitar. In perspectiva atributiilor pe care le are in domeniul protectiei copilului relevanta este
activitatea de prevenire a separarii copilului de familia sa.

Se face o distinctie foarte clara intre serviciile care presupun prevenirea separarii copiilor de parinti
(serviciile de zi) si serviciile de protectie speciala care presupun separarea copilului de parinti
(servicii de tip familial si rezidential).

Calitatea profesionala si instruirea de care beneficiaza specialistii care activeaza in domeniul


protectiei drepturilor copilului a reprezentat o prioritate a autoritatilor române. Raportat la numarul
de unitati administrativ teritoriale ale României, trimestrial sunt transmise catre ANPDC informatii
referitoare la numarul structurilor comunitare consultative, a serviciilor publice de asistenta sociala
dar si numarul angajatilor ce activeaza in cadrul acestor structuri, gradul lor de pregatire
profesionala de baza si continua.

Conform datelor centralizate la nivelul Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului,
incepând cu anul 2007, prin intermediul Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectie a
Copilului de la nivelul primariilor, din totalul celor 3170 de unitati administrativ teritoriale doar in
546 de municipii, orase si comune erau infiintate servicii publice de asistenta sociala, in care erau
angajate 6625 de persoane, din care 21% au studii superioare de specialitate, 7 % au studii
postliceale si 72 % nu au studii de specialitate. Din totalul personalului angajat in SPAS, 628 de
persoane au participat in primul semestru al anului 2007 la cursuri de formare pe tema drepturilor
copilului.

Din numarul total al persoanelor cu atributii de asistenta sociala care lucreaza in unitati
administrativ teritoriale care nu au servicii publice de asistenta sociala infiintate (3642), din care
16 % au studii superioare de specialitate, 7 % au studii postliceale si 77 % nu au studii de
specialitate. Dintre acestea 1164 au participat in primul semestru al anului 2007 la cursuri de
formare pe tema drepturilor copilului.

17
In aceeasi perspectiva directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului are obligatia de a
promova alternativele de tip familial la protectia rezidentiala. (art. 2, lit. c) pct. 13 din HG nr.
1434/2004).

Prin Hotarârea nr. 1438/2004 a fost aprobat regulamentelor cadru de organizare si functionare a
serviciilor de prevenire a separarii copilului de familia sa precum si a celor de protectie speciala a
copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea parintilor sai.

Hotarârea mentionata mai sus cuprinde urmatoarele 3 anexe:


- Regulament cadru de organizare a serviciilor de tip rezidential;
- Regulament cadru de organizare si functionare a serviciilor de zi;
- Regulament cadru de organizare si functionare a serviciilor de tip familial.

Cele 3 tipuri de servicii pot functiona numai pe baza licentei eliberate de catre Autoritatea Nationala
pentru Protectia Drepturilor Copilului.

Articolul 108 din legea 272/2004 defineste rolul serviciilor de zi, iar art. 1 alin. (2) din Anexa nr. 2
a HG nr. 1438/2004 stabileste ca din categoria serviciilor de zi fac parte:
a) centrele de zi;
b) centrele de consiliere si sprijin pentru parinti;
c) centrele de asistenta si sprijin pentru readaptarea copilului cu probleme psihosociale;
d) serviciile de monitorizare, asistenta si sprijin a femeii gravide predispuse sa-si abandoneze
copilul.

Serviciile pot fi publice sau private. Cu toate ca serviciile de zi sunt de interes local totusi si
consiliul judetean poate infiinta astfel de servicii pentru copiii care beneficiaza de o masura de
protectie speciala.

Consiliile locale, prin hotarâre, infiinteaza servicii de zi organizate ca unitati cu personalitate


juridica in timp ce serviciile de zi infiintate de consiliul judetean sau consiliul local de sector se
organizeaza ca unitati fara personalitate juridica fiind incluse in structura directiei generale de
asistenta sociala si protectie a copilului (art. 2, alin. (3) si alin. (4) din Anexa nr. 2 la HG nr.
1438/2004).

Beneficiarii serviciilor de zi sunt:


a) copiii si parintii carora li se acorda prestatii si servicii destinate prevenirii separarii lor;
b) copiii care au beneficiat de o masura de protectie speciala si au fost reintegrati in familie;
c) copiii care beneficiaza de o masura de protectie speciala;
d) parintii ai caror copii beneficiaza de o masura de protectie speciala;
e) copiii neinsotiti de parinti sau de alt reprezentant legal, care solicita o forma de protectie in
conditiile reglementarilor legale privind statutul si regimul refugiatilor.

Regulamentul cadru de organizare si functionare a serviciilor de zi se refera de asemenea la


structura organizatorica, categoriile de personal, conducerea serviciilor, atributiile personalului,
conditiile pentru ocuparea posturilor de conducere.

Accesul beneficiarilor la serviciile de zi se realizeaza pe baza planului de servicii sau dupa caz a
planului individualizat de protectie, prin dispozitia primarului/conducatorului persoanei juridice in
structura careia functioneaza serviciul.

18
Serviciile de zi pot functiona numai daca au obtinut licenta de functionare. Aceasta se acorda pe
baza indeplinirii standardelor minime obligatorii elaborate pentru astfel de servicii si aprobate prin
ordin al Secretarului de Stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului.

Prin Ordinul nr. 24/ 2004 au fost aprobate Standardele minime obligatorii pentru centrele de zi iar
prin Ordinul nr. 25/ 2004 au fost aprobate Standardele minime obligatorii privind centrele de zi
pentru copiii cu dizabilitati.

Standardele minime obligatorii privind centrul de consiliere si sprijin pentru parinti si copii au fost
aprobate prin Ordinul nr. 88/ 2004.

Prin Ordinul nr. 14/2007 al Secretarului de Stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor
Copilului au fost aprobate Standardelor minime obligatorii privind Serviciul pentru dezvoltarea
deprinderilor de viata independenta si a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde,
iar prin Ordinul nr. 132/ 2005 au fost aprobate standardele minime obligatorii privind serviciile
destinate protectiei copiilor strazii.

Obligatiile introduse pentru autoritatile administratiei publice locale si accentul pus pe dezvoltarea
serviciilor de interes local cu scopul de a preveni separarea copiilor de parinti si de comunitate
demonstreaza ca noua politica in domeniul protectiei copilului este orientata catre prevenirea
oricarei forme de plasament a copilului. Dupa ce ani de zile resurse materiale si umane au fost
concentrate pe dezvoltarea cu prioritate a plasamentului familial in momentul de fata atentia si
resursele se concentreaza pentru prevenirea separarii copilului de parintii sai si dezvoltarea
serviciilor comunitare care sa favorizeze cresterea si ingrijirea copilului de catre parinti.

Directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului si organismele private acreditate


organizeaza serviciile de tip familial drept compartimente distincte sau ca activitate prestata de un
compartiment cu mai multe atributii.

Beneficiarii serviciilor de tip familial sunt:


a) copiii fata de care a fost stabilita, in conditiile legii, incredintarea in vederea adoptiei;
b) copiii separati, temporar sau definitiv de parintii lor ca urmare a stabilirii in conditiile legii a
masurii plasamentului;
c) copiii pentru care a fost dispus in conditiile legii plasamentul in regim de urgenta;
d) tinerii care au implinit vârsta de 18 ani si care beneficiaza in conditiile legii de protectie speciala.

Importanta organizarii si dezvoltarii unor astfel de servicii este impusa si de prevederile art. 60 alin.
(1) din Legea nr. 272/ 2004, potrivit caruia plasamentul copilului care nu a implinit vârsta de 2 ani
poate fi dispus numai la familia extinsa sau substitutiva.

Prin Ordinul nr. 35/ 2003 au fost aprobate standardele minime obligatorii pentru asigurarea
protectiei copilului la asistentul maternal profesionist si a ghidului metodologic de implementare a
acestor standarde.

Prin cea de a treia anexa a H.G. 1438/2004 este definit rolul serviciului de tip rezidential ca serviciu
de protectie speciala si se enumera serviciile care fac parte din aceasta categorie: centrele de
plasament, centrele de primire a copilului in regim de urgenta si centrele maternale. Serviciile
publice de tip rezidential, spre deosebire de cele private se organizeaza exclusiv in structura
directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului.

19
Modelul familial este consacrat ca mod de organizare/reorganizare a serviciilor de tip rezidential,
pentru a raspunde mai bine nevoilor copiilor plasati in institutii, inclusiv nevoilor speciale ale
copiilor.

In principal, actele normative de referinta pentru serviciile de tip rezidential, sunt urmatoarele:
1. HG nr. 1438/2004, anexa nr.1 care se refera la Regulamentul cadru de organizare si functionare a
serviciilor de tip rezidential care se completeaza cu HG nr. 539/2005 modificata prin 1007/2005;
2. Ordinul nr. 21/2004, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 222 din 15.03.2004 pentru
aprobarea Standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protectia copilului de tip
rezidential;
3. Ordinul nr. 27/2004, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 515 din 8.06.2004 pentru
aprobarea Standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protectia copilului de tip
rezidential pentru copiii cu dizabilitati;
4. Ordinul nr. 89/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrul de primire
in regim de urgenta pentru copilul abuzat, neglijat si exploatat;
5. Ordinul nr. 101/2006 privind aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru centrul maternal
si a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde.

Daca serviciile de zi si serviciile de tip familial pot fi infiintate de catre organisme private
acreditate, serviciile de tip rezidential pot fi infiintate numai cu aprobarea consiliului judetean
respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti (art. 2 alin. (3), anexa nr. 1 HG
nr. 1438/2004).

Beneficiarii serviciilor de tip rezidential sunt:


a) copiii separati, temporar sau definitiv de parintii lor ca urmare a stabilirii in conditiile legii a
masurii plasamentului in acest tip de serviciu;
b) copiii pentru care a fost dispus in conditiile legii plasamentul in regim de urgenta;
c) tinerii care au implinit vârsta de 18 ani si care beneficiaza in conditiile legii de protectie speciala;
d) cuplurile parinte/reprezentant legal - copil, in situatia constatarii riscului de abandon al copilului
din motive neimputabile parintelui/reprezentantului legal sau in situatia includerii acestuia intr-un
program de restabilire a legaturilor familiale;
e) copiii neinsotiti de parinti sau de alt reprezentant legal, care solicita o forma de protectie in
conditiile reglementarilor legale privind statutul si regimul refugiatilor.
Accesul beneficiarilor la serviciile de tip rezidential se face in baza:
a) masurilor de plasament dispuse in conditiile legii de comisia pentru protectia copiilor sau
instanta de judecata;
b) dispozitiilor de plasament in regim de urgenta emise de catre directorul directiei generale de
asistenta sociala si protectie a copilului sau de catre instanta judecatoreasca;
c) dispozitia de admitere a cuplului mama-copil in cadrul centrului maternal, emisa de organele de
conducere ale persoanei juridice in structura careia functioneaza acest tip de serviciu precum si
contractul de rezidenta al mamei.

Noutatea acestei reglementari consta in stabilirea a doua obligatii distincte pentru consiliile locale:
- prevenirea separarii copilului de parinti;
- organizarea de servicii de zi.

Luând in considerare ca prin definitie (art. 108 alin. (1) din legea 272/2004) serviciile de zi asigura
mentinerea, refacerea si dezvoltarea capacitatilor copilului si ale parintilor sai, pentru depasirea
situatiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa, prin infiintarea unor astfel de
servicii (centre de zi, centre de consiliere si de sprijin pentru parinti, centre de asistenta si sprijin
pentru readaptarea copilului cu probleme psihosociale, serviciile de monitorizare, asistenta si sprijin

20
al femeii gravide predispuse sa isi abandoneze copilul) consiliile locale pot sa-si indeplineasca mai
bine obligatia de a preveni separarea copiilor de parinti.

Insa putine consilii locale comunale au infiintat/vor infiinta servicii de zi. Aceasta nu inseamna ca
in absenta lor, consiliile locale nu mai au obligatia de a asigura prevenirea separarii copilului de
parintii sai.

Evolutia dezvoltarii serviciilor de zi la nivel local nu poate fi prezentata, intrucât abia incepând cu
anul 2007 a fost creata la nivelul Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului o baza
de date care cuprinde inclusiv serviciile de prevenire a separarii copilului de familia sa, dezvoltate
la nivel local de comune, orase si municipii. Astfel, la 30.06.2007 existau 280 de servicii de
ingrijire de zi care functionau in subordinea consiliilor locale, care aveau ca beneficiari peste 11 000
copii.

In situatia in care la nivel local nu sunt suficiente resurse pentru organizarea unor servicii de zi,
acestea pot fi organizate si prin asociere. Consiliile locale au aceasta posibilitate si prin Legea nr.
215/2001 a administratiei publice locale, republicata, dar putine au pus-o in practica. Potrivit art. 15
din Legea nr. 215/2001, republicata, „Consiliile locale si consiliile judetene pot hotari asupra
participarii cu capital sau cu bunuri, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le
reprezinta, la constituirea de societati comerciale sau la infiintarea unor servicii de interes public
local ori dupa caz in conditiile legii“.

De cele mai multe ori consiliile locale manifesta rezerve in ceea ce priveste infiintarea de servicii de
zi (de regula centre de zi) invocând mai ales constrângeri de natura financiara. Pentru numeroase
consilii locale, in special din mediul rural, bugetul limitat este o realitate. Cu toate acestea, nevoia
serviciilor de zi se resimte tocmai in comunitatile sarace, unde nu exista locuri de munca si nici
perspectiva imbunatatirii situatiei. Acesta este motivul pentru care alin. (2) al art. 111 din Legea nr.
272/ 2004 a prevazut expres sprijinul care trebuie acordat de consiliul judetean prin:
- asigurarea finantarii infiintarii acestor servicii,
- asigurarea finantarii cu pâna la 50% a cheltuielilor de functionare a acestora.

Pe de alta parte insa nu numai restrictiile de ordin financiar au impiedicat autoritatile locale sa
infiinteze servicii de interes local ci si lipsa de interes sau de informare.

De asemenea autoritatile locale inca prefera sa transfere catre judet spre solutionare cazurile sociale
in loc sa se implice activ si sa incerce identificarea unor solutii locale.

Copiii aflati in plasament (in serviciile de tip familial sau de tip rezidential) pot avea anumite nevoi
specifice care presupun accesul la o serie de alte servicii specializate (servicii de kinetoterapie,
logoterapie, consiliere, psihoterapie etc.) oferite in cadrul centrelor de zi/centrelor de recuperare.

De regula, consiliile judetene precum si directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului
doresc sa dezvolte serviciile de interes judetean care sa raspunda adecvat nevoilor identificate la
nivelul judetului. Ca si in situatia consiliilor locale, nici consiliile judetene nu au valorificat
suficient posibilitatea infiintarii unor servicii specializate pe baza asocierii.

Asocierea ar fi de luat in considerare mai ales pentru infiintarea serviciilor de tip rezidential
destinate copilului care a savârsit o fapta penala si care nu raspunde penal.

Este vorba de centrele de orientare, supraveghere si sprijinire a reintegrarii sociale a copilului. In


sectorul public asocierea este posibila intre autoritatile administratiei publice locale si centrale care

21
prin lege au dreptul de a infiinta servicii publice, precum si intre acestea si organismele private
acreditate.

Desi sunt subiecte de drept privat, in domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului
organismele private acreditate sunt obligate sa respecte prevederile Legii nr. 272/2004, precum si
legislatia secundara aprobata pentru executarea acesteia.

Daca consiliile locale pot organiza numai servicii de prevenire a separarii copilului de familia sa iar
consiliile judetene, de regula, numai servicii de protectie speciala a copilului, organismele private
acreditate pot sa organizeze si sa dezvolte servicii in ambele domenii.

Ca si autoritatile administratiei publice locale si organismele private au nevoie de licenta pentru a


infiinta, organiza si dezvolta servicii in domeniul protectiei drepturilor copilului.

Deci, pe lânga acreditare - proces care se desfasoara sub coordonarea Ministerului Muncii, Familiei
si Egalitatii de Sanse (MMFES), organismele private care doresc sa ofere astfel de servicii trebuie
sa obtina licenta de functionare care se acorda de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor
Copilului.

Daca acreditarea este obligatorie pentru toti furnizorii de servicii sociale indiferent de categoria de
beneficiari (copii sau adulti) licenta este necesara numai pentru acele organisme private care doresc
sa dezvolte serviciile pentru copii, prevazute in legea pentru protectia si promovarea drepturilor
copilului:
a) servicii de ingrijire de zi;
b) servicii de tip familial;
c) servicii de tip rezidential.

Existenta acestui decalaj de dezvoltare si de calitate dar si specificul anumitor servicii pentru
protectia copilului determina necesitatea licentierii serviciilor.

Daca acreditarea priveste furnizorii de servicii (publici sau privati) licentierea priveste anumite
servicii in mod expres prevazute de lege (indiferent daca acestea sunt infiintate de autoritati publice
sau de organisme private acreditate):
- servicii de prevenire a separarii copilului de familia sa;
- servicii de protectie speciala a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor
sai.

Respectarea Standardelor minime obligatorii pentru serviciile de prevenire a separarii copilului de


familia sa si a celor destinate protectiei speciale a copilului lipsit temporar sau definitiv de parinti
este una dintre conditiile care trebuie respectata pentru obtinerea licentei de functionare.

II DEFINITIA COPILULUI

22
In sensul Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului, prin copil se intelege “orice fiinta sub
vârsta de 18 ani, cu exceptia cazurilor când, in baza legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit
sub aceasta vârsta.”.

Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului reglementeaza acest concept
in sensul ca prin copil se intelege: persoana care nu a implinit vârsta de 18 ani si nu a dobândit
capacitatea deplina de exercitiu, in conditiile legii, ceea ce demonstreaza ca definitia copilului din
legislatia româneasca este in acord cu prevederile Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului

In ceea ce priveste notiunea de copil raportata la prevederile legislative in materie civila capacitatea
de exercitiu si folosinta a acestuia este reglementata astfel:

a) Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este aptitudinea, generala si abstracta, a omului,


de a avea drepturi si obligatii (art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954).
b) Potrivit art. 7 din Decretul nr. 31/1954, „capacitatea de folosinta incepe de la nasterea
persoanei si inceteaza odata cu moartea acesteia. Drepturile copilului sunt recunoscute din
momentul conceptiei, insa numai daca el se naste viu”. Continutul acestei capacitati este dat
de aptitudinea de a avea toate drepturile si obligatiile civile, cu exceptia celor oprite de lege.
c) Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este aptitudinea omului de a-si exercita drepturile
civile si de a-si indeplini obligatiile civile, prin incheierea de acte juridice civile (art. 5 alin.
(3) din decretul nr. 31/1954). Potrivit art. 11, „nu au capacitate de exercitiu: minorul care nu
a implinit vârsta de 14 ani; persoana pusa sub interdictie. Pentru cei care nu au capacitatea
de exercitiu, actele juridice se fac de reprezentantii lor legali”. Articolul 9 prevede ca
„Minorul care a implinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exercitiu restrânsa. Actele
juridice ale minorului cu capacitate restrânsa se incheie de catre acesta cu incuviintarea
prealabila a parintilor sau a tutorelui”. In fine, potrivit art. 8 din acelasi Decret nr. 31/1954,
„capacitatea deplina de exercitiu incepe de la data când persoana devine majora. Persoana
devine majora la implinirea vârstei de 18 ani. Minorul care se casatoreste dobândeste prin
aceasta, capacitatea deplina de exercitiu”.

Dreptul la vot este un drept universal recunoscut de catre Constitutia României tuturor cetatenilor
României fara nici un fel de deosebire. Momentul de la care acest drept poate fi exercitat de catre
cei in drept este implinirea vârstei de 18 ani pâna in ziua alegerilor inclusiv (art. 36, Constitutia
României).
Restrictii ale acestui drept exista numai in masura in care instanta hotaraste acest lucru, in
circumstante clar si expres enumerate de legea penala sau civila.

Dreptul la educatie este garantat tuturor cetatenilor români, pentru toate nivelele si formele de
invatamânt, indiferent de conditia sociala si materiala, de sex, rasa, nationalitate, apartenenta
politica sau religioasa.

Statul promoveaza principiile invatamântului democratic si garanteaza dreptul la educatie


diferentiata, pe baza pluralismului educational, in beneficiul individului si al intregii societati. (art.
6 din Legea invatamântului nr. 84/1995 cu modificarile si completarile ulterioare).

In România, invatamântul obligatoriu este de 10 clase. Frecventarea obligatorie a invatamântului de


10 clase, forma de zi, inceteaza la vârsta de 18 ani."

Conform prevederilor art. 18. - (1) din legea mai sus mentionata, „ Invatamântul prescolar se
organizeaza pentru copii in vârsta de 3-6/7 ani, in gradinite cu program normal, prelungit si
saptamânal.".

23
Invatamântul primar este organizat si functioneaza, de regula, cu program de dimineata, in cadrul
unitatilor de invatamânt cu clasele I-IV, I-VIII, I-X sau I-XII/XIII.
Inscrierea in clasa I este posibila o data cu implinirea vârstei de 6 ani, decalarea acesteia fiind
posibila numai la cererea scrisa a parintilor sau tutorilor legali ai copilului, daca dezvoltarea
acestora le permite inceperea mai devreme a scolii.

Tot la cererea scrisa a parintilor sau tutorilor, inscrierea in clasa I a copiilor care implinesc vârsta de
6 ani pâna la data inceperii anului scolar va fi amânata cu un an.

Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului poate aproba organizarea de cursuri de pregatire in


vederea promovarii claselor I-IV pentru persoanele care, din diferite motive, nu au absolvit
invatamântul primar pâna la vârsta de 14 ani.

Dreptul la munca este reglementat de catre legislatia româna in materie in sensul in care
Constitutia României prevede la art. 45 alin. (4), faptul ca minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi
angajati ca salariati.

In ceea ce priveste dobândirea capacitatii de munca, Codul Muncii stabileste vârsta minima pentru
acest lucru la 16 ani (art. 13, alin. (1)).

Potrivit aceluiasi act normativ persoana fizica poate incheia un contract de munca in calitate de
salariat si la implinirea vârstei de 15 ani, cu acordul parintilor sau al reprezentantilor legali, pentru
activitati potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile si cunostintele sale, daca astfel nu ii sunt
periclitate sanatatea, dezvoltarea si pregatirea profesionala. (art. 13, alin. (2))

Incadrarea copiilor sau tinerilor in ceea ce reprezinta o munca periculoasa este posibila doar dupa
implinirea vârstei de 18 ani, acest tip de loc de munca fiind stabilit numai prin hotarâre a
Guvernului.

Codului Familiei cuprinde prevederi clare referitoare la acordarea consimtamântului valabil


pentru activitatile sexuale. Astfel, la art. 4 este prevazut faptul ca barbatul se poate casatori numai
daca a implinit vârsta de optsprezece ani, iar femeia numai daca a implinit saisprezece ani. Cu toate
acestea, pentru motive temeinice, se poate incuviinta casatoria femeii care a implinit cincisprezece
ani. Incuviintarea se poate da de catre Consiliul local/Consiliul municipiului Bucuresti, in cuprinsul
caruia isi are domiciliul femeia si numai in temeiul unui aviz dat de un medic oficial. In prezent se
afla in lucru proiectul noului Cod civil, in care se doreste egalizarea vârstei de casatorie pentru
femei si barbati, in sensul ca vârsta minima sa fie de 18 ani. De asemenea, in ceea ce priveste
dispensa acordata de lege in vederea incheierii casatoriei, se propune ca aceasta sa fie acordata la
vârsta de 16 ani, indiferent daca este vorba despre femeie sau barbat.

Referitor la accesul la anumite categorii de media violente/pornografice, Legea 504/2002 a


audiovizualului cu modificarile ulterioare prevede faptul ca este interzisa difuzarea de programe
care pot afecta grav dezvoltarea fizica, mentala sau morala a minorilor, in special programele care
contin pornografie sau violenta nejustificata.

Difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizica, mentala sau morala a minorilor se poate
face numai daca, prin alegerea intervalului orar de difuzare sau datorita mijloacelor tehnice necesare
receptiei, minorii nu au acces audio sau video la programele respective si se poate face numai dupa
prezentarea unei atentionari acustice sau grafice, pe toata durata programului asigurându-se
prezenta unui simbol vizual de avertizare.(art. 39, alin. (1), (2), (3) din Legea 504/2002)

24
In ceea ce priveste inrolarea voluntara in fortele armate, Legea 446/2006 privind pregatirea
pentru aparare prevede la art. 56 ca pregatirea premilitara a tinerilor este organizata pe baza de
voluntariat, cu tineri apti din punct de vedere medical, care au implinit vârsta de 15 ani si pâna la
incorporare.

Pregatirea premilitara a tinerilor este organizata si realizata de Ministerul Apararii Nationale si


Ministerul Internelor si Reformei Administrative. In acest scop, acestea colaboreaza cu Ministerul
Educatiei, Cercetarii si Tineretului, cu alte autoritati ale administratiei publice, precum si cu
organizatii neguvernamentale.

Aceasta se realizeaza in centre organizate pe lânga unitatile militare.

In anul 2006 si 2007, Ministerul Apararii Nationale si Autoritatea Nationala pentru Tineret au
organizat, in parteneriat, doua actiuni de pregatire premilitara cu tineri din licee.

Codul penal al României prevede vis-a-vis de raspunderea penala a minorilor faptul ca cel care nu
a implinit inca vârsta de 14 ani nu raspunde penal (art. 113 alin. (1)).

Minorul care are vârsta intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savârsit fapta
cu discernamânt (art. 113, alin. (2)).
Minorul care a implinit vârsta de 16 ani raspunde penal potrivit legii (art. 113, alin. (3)).

Fata de aceste aspecte prevederile Codului Penal al României sunt foarte clare la art. 123, in a
statua faptul ca:
- Pedepsele care se pot aplica minorului sunt urmatoarele:
a) inchisoarea stricta de la 5 la 15 ani, când legea prevede pentru infractiunea savârsita pedeapsa
detentiunii pe viata;
b) inchisoarea stricta de la 3 la 12 ani, când legea prevede pentru infractiunea savârsita pedeapsa
detentiunii severe;
c) inchisoarea stricta intre limitele reduse la jumatate ale pedepsei prevazute de lege pentru
infractiunea savârsita, când legea prevede pentru aceasta pedeapsa inchisorii stricte, fara ca minimul
inchisorii stricte aplicabile minorului sa depaseasca 3 ani;
d) inchisoarea intre limitele reduse la jumatate ale pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea
savârsita, când legea prevede pentru aceasta pedeapsa inchisorii;
e) amenda sub forma zilelor-amenda, intre 5 si 180 de zile, fiecare zi fiind socotita intre 50.000 lei
si 500.000 lei;
f) munca in folosul comunitatii, intre 50 si 250 de ore.
(2) Pedepsele aplicate minorului se executa in regimul prevazut in legea pentru executarea
pedepselor.
(3) Pedepsele complementare nu se aplica minorului.
(4) Condamnarile pronuntate pentru faptele savârsite in timpul minoritatii nu atrag incapacitati
sau decaderi.

Recrutarea obligatorie in fortele armate

Legea 446/2006 privind pregatirea populatiei pentru aparare prevede la art. 3 faptul ca serviciul
militar se indeplineste de catre cetatenii români, barbati si femei, care au implinit vârsta de 18 ani,
in formele prevazute de lege.

In sensul legii mentionate cetatenii incorporabili sunt considerati cetatenii români, barbati, cu
vârste cuprinse intre 20 si 35 de ani, care indeplinesc criteriile pentru a executa serviciul militar, in
anumite situatii prevazute expres de lege.

25
Femeile pot indeplini, la cerere, oricare dintre formele serviciului militar. Femeile in stare de
graviditate intrerup de drept indeplinirea serviciului militar.

Adoptarea legii 272/2004 a fost coroborata cu desfasurarea unor ample campanii de constientizare
al caror scop propus a fost acela de a-i informa pe toti aceia care lucreaza cu si pentru copii precum
si a celor implicati in educatia parintilor cu privire la drepturile copilului.

Astfel, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului a desfasurat o campanie de


educatie privind drepturile copilului finantata de Uniunea Europeana prin intermediul programelor
PHARE 2002 si 2003, in vederea promovarii spiritului legii.

Prima parte a campaniei (Phare 2002), derulata din octombrie 2004 pâna in martie 2006 sub
sloganul „Drepturile copiilor sunt lege!”, a fost structurata pe trei componente: campania de
informare pentru publicul larg, componenta de formare pentru grupuri profesionale si activitati
legate de mass-media nationala si internationala.

Campania de informare a fost lansata in luna octombrie 2005 si s-a adresat publicului larg prin
intermediul mass media (televiziune, radio, presa), urmarind o constientizare cât mai larga cu
privire la drepturile copiilor, in vederea unei mai bune respectari a acestora de catre cei din jur.

Mesajul sub care s-a desfasurat aceasta campanie a fost “Nu fi complice la incalcarea acestor
drepturi” si a reprezentat o incercare de a schimba mentalitati, atitudini si comportamente ale unor
categorii sociale extrem de diverse si cu o importanta bine definita in cadrul spectrului social al
societatii românesti. Pornind de la premisa ca toate persoanele intra in contact cu copiii, fie ca
parinti, rude, vecini sau prieteni, fie ca urmare a activitatii profesionale pe care o desfasoara, ori ca
simpli cetateni, aceasta campanie a incercat sa ii mobilizeze pe toti cei mentionati in sensul
schimbarii abordarii de catre acestia a problematicii drepturilor copilului, ca membru al societatii.

Realizarea grafica a campaniei, a constat in ilustrarea unor drepturi ale copiilor considerate a fi
relevante in raport cu situatia actuala din România. Astfel, mesajele campaniei au fost construite
pentru a contracara unele prejudecati adânc inradacinate privind indeosebi dreptul la educatie, atât
in mediul urban cât si in cel rural.

Alaturi de dreptul la educatie, dreptul la identitate, dreptul la opinie si dreptul la protectie impotriva
abuzurilor de orice tip au fost promovate prin spoturi radio si TV , precum si prin anunturi in presa.

Campania de educatie a continuat sa sustina functionarea Liniei Verzi pentru Protectia Copilului -
0800-8-200-200 - creata in 2001 prin Campania pentru prevenirea abandonului si institutionalizarii
copiilor in România "Casa de copii nu e acasa”. Linia Verde pentru protectia copilului este un
serviciu gratuit de informare si consiliere telefonica, in probleme legate de protectia copilului si
familiei. Apelurile primite de la potentialii beneficiari sunt preluate de personalul calificat al Liniei
Verzi, compus din psihologi, asistenti sociali si juristi.

Linia Verde pentru Protectia Copilului isi desfasoara activitatea, incepând cu luna februarie 2006,
ca o organizatie neguvernamentala. Pe parcursul anilor, linia verde si-a diversificat serviciile si si-a
extins activitatea, de la oferirea de informatii, consiliere si indrumare privind protectia copilului
aflat in dificultate, la chestiuni care privesc protectia drepturilor copilului, astfel ca experienta
acumulata a facut-o capabila sa-si poata continua functionarea pe cont propriu, fara sustinerea
programelor Phare in cadrul carora a functionat timp de 4 ani.

In perioada 2001-30.30.2007 la Linia Verde pentru Protectia Copilului au fost inregistrate 16 649
cazuri valide, dintre acestea cele mai multe au avut ca obiect solicitarea de informatii referitoare la
26
sprijinul material si financiar acordat parintilor aflati in dificultate (5752), la adoptie si asistenta
maternala (5358). In 1530 de cazuri au fost sesizate suspiciuni de abuz asupra copiilor.

Componenta de formare a profesionistilor implicati in protectia drepturilor copiilor a avut ca


obiectiv principal prezentarea noilor reglementari introduse prin legea 272/2004, precum si
dobândirea de catre profesionisti a abilitatilor necesare pentru o cât mai buna aplicare a acestor
prevederi.

Au fost organizate 100 de ateliere cu durata de doua zile, in perioada august-octombrie 2005, care
au reunit 1800 de profesionisti de pe intreg teritoriul tarii, apartinând tuturor grupurilor profesionale
mentionate. Pentru toti participantii au fost organizate, in perioada noiembrie 2005 - ianuarie 2006,
sesiuni de o zi, in cadrul carora participantii au prezentat modul in care au aplicat in activitatea lor
profesionala cunostintele dobândite in atelierele initiale si au analizat instrumente pentru o mai buna
cooperare intre profesii la nivel judetean.

Având in vedere atributiile sporite pe care noua lege le confera comunitatilor locale o serie de
ateliere specifice au fost organizate pentru asistentii sociali de la nivelul autoritatilor judetene si
locale, având ca subiect mecanismele de cooperare intre acestia. Peste 2600 de participanti au
dezbatut, in cele 86 de ateliere, problemele cu care se confrunta si au identificat solutii si prioritati
la nivel judetean. O metodologie comuna de lucru pentru asistentii sociali de la nivel judetean si
local a fost elaborata, luând in considerare atât noile atributii prevazute de Legea nr.272/2004, cât si
propunerile si nevoile exprimate in cadrul acestor ateliere.

Noile roluri si responsabilitati care revin profesionistilor, din perspectiva legii 272/2004, le-au fost
aduse la cunostinta acestora si prin intermediul posterelor si altor materiale informative, care au fost
elaborate si distribuite tuturor institutiilor implicate.

Activitatile de constientizare a populatiei si eforturile de schimbare a perceptiilor si a atitudinilor


fata de drepturile copiilor si stimularea procesului decizional si a bunelor practici care sunt in
interesul copiilor din România au continuat printr-un nou proiect „Si tu poti fi un parinte mai bun!”
care a demarat in decembrie 2005 si s-a incheiat in octombrie 2007.

Ambele componente ale acestei campanii – atât cea de formare cât si cea de comunicare,
promoveaza noua abordare, centrata pe copil si familie, introdusa de Legea nr.272/2004 privind
protectia si promovarea drepturilor copilului, activitatile acestora fiind elaborate in vederea
transmiterii aceluiasi mesaj comun: parintii sunt principalii responsabili pentru cresterea si ingrijirea
copiilor lor, iar toti ceilalti – profesionisti, comunitati, autoritati locale si Stat – au datoria de a
sprijini parintii in indeplinirea acestei responsabilitati.

Seminariile pentru factorii de decizie au fost organizate de cele 41 de directii generale de


asistenta sociala si protectia copilului din judete si de DGASPC Sector 1 incepând cu 11 ianuarie
2007. Ele au reunit factorii de decizie din judete, respectiv din municipiul Bucuresti: presedinti de
Consilii Judetene, prefecti, consilieri judeteni, primari, presedinti de tribunale, sefi ai serviciilor
deconcentrate ale ministerelor din domeniul sanatatii, educatiei, internelor, precum si reprezentanti
ai Bisericii.

Seminariile isi propun sa contribuie la informarea, sensibilizarea si cresterea gradului de implicare a


factorilor de decizie in domeniul protectiei si promovarii drepturilor copiilor din unitatea lor
administrativ teritoriala, precum si la intarirea colaborarii interinsitutionale in acest domeniu.

Componenta de formare s-a adresat profesionistilor care interactioneaza cu copiii in activitatea lor
zilnica - lucratorii sociali, cadrele didactice, personalul medical, judecatorii si procurorii, politistii si
preotii. Ea a fost implementata in parteneriat cu institutiile centrale care coordoneaza activitatea
27
acestor profesionisti, inclusiv Patriarhia Româna, precum si cu cele 47 Directii Generale de
Asistenta Sociala si Protectia Copilului.

Activitatile propuse pentru realizarea componentei de formare s-au referit la elaborarea a sase
manuale privind rolul care revine categoriilor profesionale mentionate in protectia si promovarea
drepturilor copiilor.

Aparitia acestor manuale pentru cele 6 categorii profesionale a reprezentat conceperea unor ghiduri
practice privind modul in care profesionistii pot actiona pentru a promova drepturile copiilor in
activitatea lor profesionala, in interactiunea cu copiii si parintii acestora, precum si in relatie cu
ceilalti profesionisti. Manualele au fost distribuite atât participantilor la cursuri, cât si altor
profesionisti.

Elaborarea a doua manuale destinate formatorilor locali care au sustinut sesiunile de formare in
fiecare judet si sector al municipiului Bucuresti, au fost dublate de formarea acestora la nivel central
(30 persoane), o alta serie de 8 sesiuni regionale de formare fiind destinate formatorilor locali (47 x
4 formatori =188 persoane)

Cei 188 formatori locali, impreuna cu formatorii centrali, au sustinut, incepând cu februarie 2007,
182 de sesiuni de formare la nivel local. In cadrul acestora, au fost formati peste 5000 de
reprezentanti ai grupurilor profesionale: 800 politisti, 400 magistrati, 1000 asistenti sociali, 900
cadre didactice, 300 preoti, 1300 cadre medicale. De asemenea au fost distribuite 20 000 de
brosuri pentru 4 categorii de profesionisti (câte 5000 pentru fiecare categorie: cadre medicale,
cadre didactice, politisti, asistenti sociali) si 33 000 postere, care au avut ca teme “Ce inseamna sa
fii un bun parinte”, “Cum sa faci fata comportamentelor nedorite – educatie, mai curând decât
disciplina” si „Prevenirea fenomenului copiilor strazii”.
Peste 70 de scrisori insotite de manuale au fost trimise Universitatilor de profil pentru a include un
modul in care profesionistii pot actiona pentru a promova drepturile copiilor in programa de
formare initiala.

Tot in cadrul Campaniei de Educatie mai sus mentionate si-a desfasurat activitatea Consiliul
Copiilor –SPUNE!.

Consiliul Copiilor SPUNE! este un forum de discutii pentru copiii care traiesc in România, al carui
scop general este de a intari vocea acestora si de a ajuta la mobilizarea copiilor, parintilor si a
comunitatii, pentru protectia si promovarea drepturilor copiilor in viata lor de zi cu zi.

Initiativa Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului s-a derulat in parteneriat cu
Ministerul Educatiei Cercetarii si Tineretului si cu Consiliul Elevilor din România, in cadrul
Campaniei de Educatie mai sus mentionata. Este un forum de discutie pentru copiii din România,
care doreste sa le dea acestora posibilitatea de a-si spune punctul de vedere cu privire la toate
chestiunile care ii privesc si de a fi ascultati – in familie, la scoala, de catre autoritati sau de mass
media.

Principalul obiectiv al Consiliului Copiilor, l-a constituit elaborarea Raportului copiilor privind
respectarea drepturilor copiilor in România, care este prezentat in anexa XXX a prezentului
raport.

O alta componenta a proiectului a fost destinata activitatilor in domeniul adoptiei, Oficiul Român
pentru Adoptii fiind, pe lânga Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, cel de-al
doilea beneficiar al acestuia. Cele mai importante dintre aceste activitati au fost:

28
• Elaborarea si distribuirea a trei pliante pe subiectul Adoptii nationale; temele abordate au
fost: importanta fiecarei etape din procesul de adoptie, cât de important este sa-i spui
copilului tau ca este adoptat si procedura adoptiei nationale;
• Organizarea unui seminar pentru profesionistii care lucreaza in domeniul adoptiilor
nationale.

29
III PRINCIPII GENERALE

Potrivit prevederilor Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului (art. 3 alin. (3)) statul trebuie
sa asigure aplicarea standardelor, acest lucru fiind asigurat printr-o inspectie si monitorizare
adecvate.

Autoritatea statului competenta sa monitorizeze modul in care autoritatile publice si organismele


private acreditate respecta standardele pentru serviciile destinate protectiei copilului este Autoritatea
Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului.

Respectarea standardelor se refera la toate serviciile prevazute la art. 107 al legii 272/2004 privind
protectia si promovarea drepturilor copilului si nu numai la cele prevazute la art. 110. Art. 105
prevede foarte clar ca serviciile de prevenire a separarii copilului de familia sa, precum si serviciile
de protectie speciala a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai, prevazute
de legea mentionata (art. 107) pot fi infiintate numai daca au obtinut licenta de functionare. Aceasta
se acorda pe baza indeplinirii Standardelor minime obligatorii elaborate pentru serviciile de
prevenire a separarii copilului de familia sa, precum si pentru serviciile de protectie speciala a
copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai.

Prin Hotarârea de Guvern nr. 1440/2004 au fost aprobate conditiile si procedura de licentiere si
inspectie a serviciilor de prevenire a separarii copilului de familia sa, precum si a celor de protectie
speciala a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea parintilor sai.

Licenta de functionare se elibereaza de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor


Copilului pe baza cererii adresata de autoritatile administratiei publice locale/judetene sau
organismele private care au infiintat/infiinteaza serviciile respective.

Procedura licentierii are doua etape:


1. acordarea licentei provizorii pentru o perioada de 12 luni;
2. acordarea licentei de functionare pentru o perioada de 36 de luni.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului intocmeste un raport de evaluare fiind
obligata sa solutioneze cererea privind acordarea licentei provizorii in termen de 30 de zile de la
data inregistrarii cererii.

Cu 90 de zile inaintea expirarii licentei provizorii autoritatile publice/organismele private


formuleaza o noua cerere pentru obtinerea licentei de functionare.

In ceea ce priveste serviciile destinate protectiei copilului existente la data intrarii in vigoare a Legii
nr. 272/2004, actul normativ privind licentierea si inspectia contine si o serie de dispozitii tranzitorii
aplicabile in cazul acestora. Astfel, potrivit art. 27 din HG nr. 1440/2004, cu modificarile si
completarile ulterioare, serviciile pentru care este necesara obtinerea licentei se considera a fi
licentiate provizoriu, pentru o perioada de 36 luni. Autoritatile publice si organismele private au
obligatia de a depune documentatia necesara obtinerii licentei de functionare in termen de 60 de zile
de la data la care au primit raportul de inspectie.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului are urmatoarele obligatii:


- sa solutioneze cererea privind acordarea licentei de functionare in termen de 30 de zile de la
data inregistrarii cererii;
- sa intocmeasca un raport de evaluare;
- sa intocmeasca registrul national al serviciilor care au obtinut licenta provizorie si licenta de
functionare.

30
In perioada 2005-iulie 2007 au fost eliberate de catre compartimentul de specialitate al Autoritatii
Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului 645 de licente, din care 199 licente provizorii si
446 licente de functionare.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului a efectuat inspectii periodice cu privire
la modul in care autoritatile publice sau organismele private respecta Standardele minime
obligatorii elaborate pentru serviciile de prevenire a separarii copilului de familia sa si, respectiv,
pentru cele destinate protectiei speciale a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea
parintilor sai.

Trebuie subliniat faptul ca activitatea de inspectie a fost o atributie a Autoritatii Nationale pentru
Protectia Drepturilor Copilului reglementata prin art. 116 din Legea nr. 272/ 2004, fiind legata de
respectarea standardelor si de obligativitatea licentierii anumitor servicii.

Activitatile de inspectie si de control au reprezentat sarcini distincte realizate de compartimente


distincte. Dupa ce autoritatile publice/ organismele private notificau Autoritatii Nationale pentru
Protectia Drepturilor Copilului data inceperii functionarii serviciului care a obtinut licenta
provizorie, aceasta avea obligatia de a efectua inspectia serviciului respectiv.

Inspectiile au fost planificate anual (plan anual de inspectie). Vizitele s-au efectuat in echipe de 2
inspectori imputerniciti de Secretarul de Stat. Serviciile care au obtinut licenta de functionare au
fost inspectate de doua ori (o vizita anuntata si o vizita inopinata).

Incepând cu anul 2006, in baza prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/2006, in subordinea
Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse s-a infiintat Inspectia Sociala ca organ de
specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, care are drept scop controlul
implementarii legislatiei in domeniu, precum si inspectarea activitatii institutiilor publice si private,
responsabile cu furnizarea prestatiilor si serviciilor sociale.

Astfel, a fost aprobata Ordonanta de urgentã a Guvernului nr.130/2006 privind Inspectia Socialã,
modificata si completata prin Legea nr.211/2007, prin care se reglementeaza principiile si valorile
care stau la baza misiunilor de inspectie sociala, functiile Inspectiei sociale, specifice si
institutionale, precum si principalele atributii care decurg din acestea.

Inspectia Sociala a preluat atributiile si responsabilitatile in domeniul inspectiei ale Autoritatii


Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu
Handicap, Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, precum si ale structurilor sale
deconcentrate.

Inspectia Sociala are in subordine 8 inspectorate sociale regionale, cu personalitate juridica.

Inspectia Sociala are ca scop inspectarea activitatilor din domeniul asistentei sociale, realizata de
autoritatile administratiei publice centrale si locale si persoanele fizice si juridice, privind
prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situatii care pot
genera marginalizarea sau excluziunea sociala a persoanei, familiei, grupurilor ori comunitatilor.
Inspectia Sociala indeplineste urmatoarele functii cu caracter general:
a) de autoritate de stat, prin care se asigura exercitarea controlului aplicarii unitare si respectarii
reglementarilor in domeniul sau de activitate, precum si al functionarii inspectoratelor regionale;
b) de comunicare, care are drept scop relationarea permanenta cu autoritatile administratiei
publice centrale si locale si cu persoanele fizice si juridice supuse activitatii de inspectie, informarea
acestora si a cetatenilor asupra modului cum se respecta drepturile sociale stabilite prin lege;

31
c) de formare, prin care se realizeaza dezvoltarea competentelor multidisciplinare ale personalului
propriu;
d) de reprezentare, prin care se asigura, in numele statului român si al Guvernului României,
reprezentarea pe plan intern si extern in domeniul sau de activitate;
e) de administrare, prin care se asigura gestionarea bunurilor din domeniul public, respectiv privat
al statului ori, dupa caz, al unitatilor administrativ-teritoriale pe care le are in administrare sau in
folosinta si de gestionare a fondurilor alocate.
In indeplinirea scopului sau, Inspectia Sociala are si urmatoarele functii specifice:
a) de control, prin care se realizeaza verificarea respectarii drepturilor sociale ale cetatenilor si a
prevederilor legale in domeniu, a modului de asigurare, administrare si gestionare a prestatiilor si
serviciilor sociale si a fondurilor destinate asistentei sociale, precum si a performantei furnizorilor si
a calitatii serviciilor sociale;
b) de evaluare, prin care se analizeaza impactul politicilor si procedurilor publice implementate in
domeniul prestatiilor si serviciilor sociale, in vederea stabilirii de diagnostice si elaborarii de
propuneri si recomandari de imbunatatire a cadrului legal si institutional, precum si de eficientizare
a alocarilor bugetare necesare dezvoltarii sistemului national de asistenta sociala;
c) de consiliere, prin care se acorda autoritatilor administratiei publice centrale si locale si
persoanelor fizice si juridice publice sau private cu atributii in domeniul asistentei sociale indrumari
si recomandari in vederea derularii in bune conditii a activitatii si a perfectionarii acestora si
prevenirii faptelor de incalcare a prevederilor legale.

Activitatile de inspectie cuprind misiunile de control, evaluare si consiliere realizate in domeniul


asistentei sociale. Sunt supuse activitatii de inspectie autoritatile administratiei publice centrale si
locale, persoanele fizice si juridice publice si private cu atributii si responsabilitati in domeniul
asistentei sociale, precum si furnizorii de servicii sociale, publici si privati.

In prezent este in curs de aprobare Regulamentul de organizare si functionare al Inspectiei Sociale.

Pâna la infiintarea Inspectiei Sociale, compartimentul de specialitate al Autoritatii Nationale pentru


Protectia Drepturilor Copilului a efectuat 556 inspectii dupa cum urmeaza : 246 in anul 2005, 306
in anul 2006 si 4 in anul 2007.

III.1 Principiul nediscriminarii

Asa cum a fost precizat in cel de al doilea raport periodic principiul nediscriminarii este reflectat
atât in Constitutie cât si la nivelul altor legi, cum ar fi cele care reglementeaza raporturile de familie
si mostenirea, raporturile de drept international privat, cele din domeniul invatamântului, al
statutului refugiatilor.

Drepturile prevazute de Legea 272/2004 sunt garantate tuturor copiilor fara nici o discriminare,
indiferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica, de nationalitate, apartenenta etnica
sau origine sociala, de situatia materiala, de gradul si tipul unei deficiente, de statutul la nastere sau
de statutul dobândit, de dificultatile de formare si dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale
parintilor ori ale altor reprezentanti legali sau de orice alta distinctie.

In România prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare este legiferata prin Legea
324/2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.

In baza prevederilor art. 16 din Ordonanta de Guvern mai sus mentionata functioneaza Consiliul
National pentru Combaterea Discriminarii, care este autoritatea de stat in acest domeniu, o institutie
autonoma, cu personalitate juridica, aflata sub control parlamentar si totodata garant al respectarii si

32
aplicarii principiului nediscriminarii, in conformitate cu legislatia interna in vigoare si cu
documentele internationale la care România este parte. Consiliul National pentru Combaterea
Discriminarii este autoritatea nationala care investigheaza si sanctioneaza contraventional faptele
sau actele de discriminare.

In exercitarea atributiilor sale, Consiliul isi desfasoara activitatea in mod independent, fara a fi
ingradit sau influentat de catre alte institutii ori autoritati publice.

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii este organizat si functioneaza ca organ de


specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, isi desfasoara activitatea in
mod independent si are rolul de a implementa principiul egalitatii intre cetateni, prevazut in
Constitutia României, in legislatia interna in vigoare si in documentele internationale la care
România este parte.

Misiunea acestei structuri este promovarea si apararea drepturilor stabilite prin legislatia anti-
discriminare. Consiliul are rolul de a informa si forma societatea romaneasca in vederea eliminarii
oricaror forme de discriminare, de a investiga si sanctiona actele de discriminare, contribuind astfel
la crearea unui climat general de incredere, respect si solidaritate, definitoriu pentru o societate
moderna, democratica si europeana.

In acest sens, Consiliul a organizat si a participat la o serie de campanii si actiuni de informare cu


scopul de a sensibiliza opinia publica cu privire la principiile non-discriminarii.

Astfel CNCD a facut parte din comitetul de sprijin al proiectului finantat de Uniunea
Europeana prin fonduri Phare „Acces la educatie pentru grupuri dezavantajate”, care a
constituit a doua etapa a unui program lansat in cursul anului 2002, implementat de catre Ministerul
Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Perioada de implementare a acestui proiect a fost decembrie
2004- septembrie 2006 si a urmarit promovarea principiului egalitatii de sanse in invatamânt,
indiferent de particularitatile individuale, culturale, de contextul socio-economic sau de limba
materna. Proiectul a vizat dezvoltarea capacitatii sistemului de invatamânt ca raspuns la nevoile
copiilor provenind din medii dezavantajate, cu focalizare pe romi.

Constatându-se cu aceasta ocazie faptul ca in cadrul comunitatilor de romi accesul la informatii


privind potentiala implicare a acestora in cadrul unor programme destinate lor este destul de
anevoios, autoritatile au decis implicarea mai activa in aceste activitati a mediatorilor scolari, care
ar putea distribui anumite materiale in comunitatile de romi

Pe parcursul anului 2003 activitatea Consiliului a vizat in principal informarea si constientizarea


populatiei, a societatii civile si a institutiilor publice despre existenta unei legislatii in domeniul
nediscriminarii si a unui organism de specialitate in acest domeniu, incheierea de protocoale in
scopul intaririi luptei impotriva acestui fenomen. Intre temele abordate prin prisma drepturilor
copilului sunt si cele privind excluziunea sociala. Cu privire la activitatile desfasurate pe
problematica copilului, membrii CNCD au participat la câteva actiuni care au avut ca teme:
problematica copilului, tânarului si adultului cu handicap, sa nu excludem nici un copil,
dezvoltarea retelelor si a strategiilor locale pentru stimularea participarii la educatie a copiilor romi,
prevenirea discriminarii copiilor romi.

In anul 2004 Consiliul a fost implicat in organizarea primei editii a festivalului „DiversFest –
Bucuresti 2004”, in cadrul caruia au fost organizate urmatoarele evenimente: târgul organizatiilor
implicate, dezbateri, concursuri, expozitii de arta, lansari de carte, momente artistice.

33
CNCD a participat la o serie de dezbateri prin care si-a facut cunoscuta misiunea.Temele acestor
dezbateri au fost: politicile afirmative sunt necesare (concurs debate intre licee), discriminarea de
gen in politica, multiculturalitatea ca exercitiu anti-discriminare, discriminarea in mass-media,
diversitate si valori democratice, tineret si toleranta, politici publice in favoarea minoritatilor etnice,
dizabilitate si discriminare, educatia copiilor romi si identitatea etnica, dinspre scoala spre
comunitate, politici si practici anti-discriminare pentru vârstnici, violenta domestica in România,
despre noi, minoritatile sexuale din România.

In anul 2005, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, alaturi de Departamentul pentru
Relatii Interetnice si Autoritatea Nationala pentru Tineret, cu sprijinul Organizatiei Nationale
„Cercetasii României” si Alianta pentru Unitatea Romilor au organizat in Bucuresti festivalul
„diversFEST2005”.

Acest festival se afla la a doua editie si s-a dorit sa fie o traditie in anii viitori. In cadrul acestui
festival au fost proiectate filme cu tematica antidiscriminare, au avut loc dezbateri privind
continuarea procesului de instituire a unor politici afirmative, s-a derulat a doua etapa a campaniei
de stergere a lozincilor discriminatorii, a fost deschis un târg de prezentare a organizatiilor
neguvernamentale care activeaza in aceast domeniu.

Zonele vizate au fost zone centrale ale capitalei României, unde au fost prezentate piesele de teatru
„Ce tipe misto!”de Laura Shaine Cunningham si o sceneta privind recomandari in realizarea
spoturilor publicitare „Noaptea Discriminatorilor din publicitate”, spectacol realizat in cadrul
proiectului UNDP România - „O abordare integrata a politicilor echilibrate a femeilor si barbatilor”.

Festivalul s-a incheiat la Teatrul „Ion Creanga” cu o zi dedicata copiilor, eveniment la care a fost
prezent Ambasadorul Regatului Tarilor de Jos din România, E.S. domnul Pieter Jan Wolthers, care
a lansat o carte pentru formarea copiilor in spiritul tolerantei. Pe toata durata diversFEST2005, in
incinta Gradinii Cismigiu, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, cu sprijinul
Jandarmeriei Române, a amplasat un cort de prezentare si de informare a publicului interesat. Au
fost impartite brosuri si pliante informative privind drepturile omului, promovarea tolerantei,
respectarii principiului egalitatii.

In anul 2003 colegiul a analizat 473 de petitii, din care a solutionat prin hotarâri 355 dintre acestea.
S-au aplicat 35 de avertismente si amenzi contraventionale, care au vizat fapte de discriminare pe
diferite criterii, majoritatea fiind cele de apartenenta la etnia romilor

Pe parcursul anului 2004 s-au primit un numar de 353 de petitii si sesizari de la persoane fizice si
juridice, institutii guvernamentale si neguvernamentale.
Dintre petitiile care au fost in competenta de solutionare a Consiliului, cele mai multe au sesizat
discriminari pe criterii de etnie, apartenenta la o categorie sociala (pensionari), convingeri,
nationalitate sau infectare HIV. Din cele 353 de petitii primite, Colegiul director al Consiliului a
solutionat prin hotarâri un numar de 217 petitii. Din totalul de 217 dosare finalizate, in 27 de situatii
s-a constatat comiterea unor fapte de discriminare si s-au aplicat sanctiuni: 24 de avertismente si 3
amenzi contraventionale

Numarul cazurilor solutionate in anul 2005 a fost de 360, dintre care 280 de petitii au fost primite
in anul 2005. Criteriile de discriminare cele mai intâlnite in aceste petitii au fost: categorie sociala
(90), etnie (85), nationalitate (39), dizabilitate (21), convingeri (19), vârsta (17), religie (11),
HIV/SIDA (10), gen (9), orientare sexuala (9), categorie defavorizata (6). De asemenea, in cazul
celor 48 de autosesizari solutionate, cele mai multe au vizat criterii precum etnie (26), gen (15),
nationalitate (8), vârsta (5), categorie sociala (4).

34
In 2005 au fost aplicate 60 de sanctiuni contraventionale cu avertisment sau amenda
contraventionala in cuantum de pâna la 4.000 lei noi (40 milioane lei vechi). Un numar de 22 de
cazuri in care s-a constatat existenta unor fapte de discriminare au fost solutionate prin mediere.

In ceea ce priveste implementarea principiului egalitatii de sanse intre femei si barbati si a


politicilor conexe in acest domeniu, in România, institutia cu responsabilitati in aceasta materie este
Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati.

Aceasta functioneaza din aprilie 2005, dupa ce, in al doilea semestru al anului 2004, a fost adoptata
O.G. nr.84/2004 pentru modificarea si completarea Legii 202/2002 privind egalitatea de sanse intre
femei si barbati, prin care s-a transpus integral si Directiva 2002/73/ EC, de amendare a Directivei
76/207/EEC, privind aplicarea principiului egalitatii de tratament intre femei si barbati referitor la
accesul la angajare, pregatirea profesionala si promovarea, precum si la conditiile de munca.

Agentia s-a infiintat ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate


juridica, in subordinea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, in scopul de a promova
principiul egalitatii de sanse intre femei si barbati si lupta impotriva tuturor formelor de
discriminare a femeilor (art.24, Legea 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati,
republicata).

Tot pe linia masurilor luate de catre institutiile statului in vederea combaterii discriminarii si
oportunitatea oferirii unor sanse egale tuturor se inscrie si aprobarea de catre Guvernul României a
Hotarârii nr. 522/2006 pentru modificarea si completarea Hotarârii Guvernului nr. 430/2001 privind
aprobarea Strategiei Guvernului României de imbunatatire a situatiei romilor.

Scopul initierii unei strategii destinate special acestei categorii de beneficiari a fost acela de a
imbunatati semnificativ situatia romilor din România, prin promovarea unor masuri de incluziune
sociala, concomitent cu crearea de retele si consolidarea de parteneriate durabile in scopul elaborarii
de masuri/proiecte/programe pe domeniile sectoriale de imbunatatire a situatiei acestora.

S-a urmarit astfel, tinând cont de realitatile cu care se confrunta aceasta categorie de beneficiari, de
identificarea unor masuri sociale menite sa asigure imbunatatirea accesului romilor la o locuinta
decenta si la servicii publice de tip apa, electricitate, canalizare si sisteme de incalzire, prin alocarea
resurselor financiare locale destinate constructiilor de locuinte pentru grupurile dezavantajate,
inclusiv pentru persoanele apartinând acestei minoritati.

In ceea ce priveste capitolul Justitie si ordine publica, strategia si-a propus asigurarea respectarii
drepturilor persoanelor apartinând minoritatilor nationale, in special minoritatii romilor, prin
introducerea unor masuri afirmative privind minoritatea roma in procesul de recrutare a
personalului din structurile Ministerului Internelor si Reformei Administrative si ale Ministerului
Apararii Nationale.

O alta latura abordata prin intermediul acestei strategii a fost aceea a cresterii eficientei masurilor
active destinate includerii romilor pe piata fortei de munca. S-a urmarit astfel reglementarea si
promovarea unor masuri active pentru beneficiarii de venit minim garantat, prin facilitarea
accesului la cursuri de reconversie profesionala.

Capitolul destinat protectiei copilului, educatiei, culturii si cultelor a urmarit includerea resurselor
umane rome, absolventi ai invatamântului de specialitate, inclusiv a femeilor, in institutiile de
protectie, ocrotire si educare a copilului.

35
Cresterea accesului la un invatamânt de calitate, prescolar si scolar precum si continuarea
oportunitatilor de acces in invatamântul preuniversitar si universitar pentru tinerii apartinând
minoritatii rome au constituit de asemenea prioritati ale acestei strategii.

Astfel de masuri au fost coroborate cu revizuirea curriculei scolare in vederea promovarii in mediul
scolar a unui climat favorabil incluziunii sociale a categoriilor defavorizate, inclusiv a romilor. In
acest scop, au fost infiintate comisii ministeriale pentru romi in cadrul ministerelor implicate in
implementarea Strategiei Guvernului de imbunatatire a situatiei romilor.

Rolul acestor structuri a fost acela de a analiza stadiul activitatilor prevazute in Planul general de
masuri din propriul sector de activitate. De asemenea, la nivelul fiecarui judet au fost infiintate
Birouri judetene pentru romi in cadrul institutiilor prefectului subordonate Ministerului
Administratiei si Internelor.

In scopul realizarii unitare a planului general de masuri pentru aplicarea Strategiei Guvernului de
imbunatatire a situatiei romilor, din punct de vedere tehnic activitatea birourilor judetene pentru
romi este coordonata de Agentia Nationala pentru Romi.

Principalele responsabilitati ale birourilor judetene pentru romi sunt organizarea, planificarea si
coordonarea activitatilor pentru indeplinirea obiectivelor si sarcinilor din Planul general de masuri,
la nivel judetean. In componenta birourilor judetene pentru romi vor fi desemnati prin ordin 3-4
experti, dintre care unul in mod obligatoriu membru al minoritatii romilor.

Principiul nediscriminarii este promovat si printr-o serie de alte acte normative apartinând altor
domenii care prin impactul larg pe care il au asupra publicului larg pot avea o contributie
importanta in promovarea acestuia. Astfel prin art. 40 al Legii audiovizualului nr. 504/2002 este
interzisa difuzarea de programe care contin orice forma de incitare la ura pe considerente de rasa,
religie, nationalitate, sex sau orientare sexuala. De asemenea, in Codul de reglementare a
continutului audiovizual aprobat prin decizia nr. 187/2006 a Presedintelui Consiliului National al
Audiovizualului la art. 12 sunt prevederi exprese la nediscriminare “Este interzisa orice referire
peiorativa sau discriminatorie la originea etnica, nationalitatea, rasa sau religia copilului, precum si
la un eventual handicap al acestuia”.

III.2 Principiul interesului superior al copilului

Recunoscut ca atare si de vechea legislatie, principiul interesului superior al copilului cunoaste o


noua abordare, fiind reglementat cu mai multa acuitate, legea subliniind de o maniera clara, fara
echivoc faptul ca: “orice alte reglementari adoptate in domeniul respectarii si promovarii drepturilor
copilului, precum si orice act juridic emis sau, dupa caz, incheiat in acest domeniu se subordoneaza
cu prioritate principiului interesului superior al copilului.” (art. 2. alin. (1 ) din Legea 272/2004
privind protectia si promovare drepturilor copilului).

Principiul interesului superior al copilului apare impus inclusiv in ceea ce priveste drepturile si
obligatiile ce revin parintilor copilului, reprezentantilor legali ai sai, precum si oricaror persoane
carora acesta le-a fost plasat in mod legal. Acestui aspect i se confera prioritate absoluta in ceea ce
priveste orice demersuri si decizii care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de
organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti.

Mai mult decât atât, legea mai sus mentionata, subordoneaza acestui principiu orice alte
reglementari, ori acte juridice, care ar putea fi elaborate si care ar putea avea incidenta in domeniul
protectiei drepturilor copilului.

36
Determinarea interesului copilului trebuie sa cuprinda atât evaluarea situatiei sale pe termen scurt,
cât si pe termen lung. In intelegerea acestei sintagme-cheie, pentru a evita transformarea ei intr-un
stereotip care sa conduca in final la invocarea lui in mod excesiv, dar la lipsa sau insuficienta
impactului in plan aplicativ, trebuie pornit de la premisa ca fiecare copil este o entitate pe cât de
complexa, pe atât de diferita de celelalte. Aceasta inseamna ca fiecare copil trebuie inteles ca un
univers in sine, al carui interes nu poate fi stabilit decât printr-o continua si responsabila raportare la
ansamblul relatiilor sociale de care depinde evolutia si dezvoltarea copilului.

Interesul superior al copilului trebuie sa fie luat in considerare, in mod individual mai ales in
situatiile legate de:
1) separarea copilului de parinti: copilul nu va fi separat de parinti impotriva vointei lor, cu
,,exceptia situatiei in care autoritatile decid sub rezerva revizuirii judiciare si cu respectarea legilor
si procedurilor aplicabile, ca aceasta separare este necesara in interesul superior al copilului;
2) responsabilitatile parintesti: ambii parinti au principala responsabilitate pentru cresterea copiilor,
iar ,,interesul superior al copilului va constitui principala lor preocupare“;
3) lipsirea de mediul familial: copiii lipsiti temporar sau permanent de mediul lor familial sau cei
care, pentru protejarea interesului lor superior, nu pot fi lasati in acest mediu, sunt indreptatiti sa
beneficieze de protectie si asistenta speciale;
4) restrictionarea libertatii: copiii care sunt privati de libertate trebuie sa fie separati de adulti, ,,cu
exceptia cazurilor in care se considera ca nu este in interesul copilului sa se procedeze astfel“;
5) audierile in instanta in cazurile de natura penala care implica un minor: parintii sau reprezentantii
legali ai copilului trebuie sa fie prezenti.

Importanta acestui principiu este consfintita de legiuitor inclusiv in ceea ce-i priveste pe copiii aflati
pe teritoriul României din diverse motive, consfintind analizarea situatiei particulare a acestora tot
in functie de aceleasi unitati de masura ca si in cazul propriilor cetateni. Astfel Legea 122/2006
privind azilul in România contine o serie de prevederi care stabilesc regimul juridic al strainilor
care solicita o forma de protectie in România, regimul juridic al strainilor beneficiari ai unei forme
de protectie in România, procedura de acordare, incetare si anulare a unei forme de protectie in
România, precum si procedura pentru stabilirea statului membru responsabil cu analizarea cererii de
azil. Art. 8 al acestei legi stipuleaza foarte clar faptul ca in aplicarea prevederilor legii in cauza,
toate deciziile cu privire la minori se iau cu respectarea interesului superior al copilului.

Alte prevederi referitoare la acest drept se regasesc in legislatia privind reglementarea profesiei de
mediator. Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator prevazând ca in
utilizarea procedurilor de mediere in cazul neintelegerilor dintre soti privind continuarea casatoriei,
exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea
copiilor, precum si orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de
care ei pot dispune potrivit legii, mediatorul va veghea ca rezultatul medierii sa nu contravina
interesului superior al copilului, va incuraja parintii sa se concentreze in primul rând asupra
nevoilor copilului, iar asumarea responsabilitatii parintesti, separatia in fapt sau divortul sa nu
impieteze asupra cresterii si dezvoltarii acestuia. (art. 65).

Daca, in cursul medierii, mediatorul ia cunostinta de existenta unor fapte ce pun in pericol cresterea
sau dezvoltarea normala a copilului ori prejudiciaza grav interesul superior al acestuia, este obligat
sa sesizeze autoritatea competenta (art. 65, alin.(2)).

III.3 Dreptul la viata, la supravietuire si la dezvoltare

In ceea ce priveste reducerea numarului de sarcini la copii, prin prisma dreptului la viata,
supravietuire si dezvoltare trebuie precizat faptul ca o serie de institutii ale statului, cum ar fi
Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului au decis introducerea in scoli a orelor de educatie

37
sexuala, scopul unui astfel de demers fiind acela de a constientiza copiii cu privire la problemele ce
pot aparea si prevenirea aparitiei unui numar mare de sarcini nedorite in rândul copiilor.

Referitor la aplicarea pedepsei cu moartea, legislatia româna interzice cu desavârsire acest tip de
pedeapsa, prin urmare nu se poate pune problema aplicarii acesteia, mai ales in cazul copiilor.

In ceea ce priveste existenta institutiei pruncuciderii in reglementarea cadrului juridic al acestui


drept fundamental al copilului, precizam ca aceasta reprezinta o infractiune incriminata sever de
catre Codul penal românesc. Codul penal, sectiunea Partea speciala. Infractiuni contra persoanei.
Infractiuni contra vietii, integritatii corporale si sanatatii. Omuciderea. Pruncuciderea definind
aceasta fapta drept „Uciderea copilului nou-nascut, savârsita imediat dupa nastere, de catre mama
care s-a aflat intr-o stare de tulburare psihica pricinuita de nastere, constatata pe baza unei expertize
medico-legale, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de pruncucidere prevazuta in art.
177 C. pen. Daca actiunea de ucidere a mamei aflata intr-o astfel de stare nu si-a produs efectul,
copilul nou-nascut fiind salvat, solutia de achitare a acesteia este legala, intrucât tentativa la
infractiunea de pruncucidere nu este incriminata.”

Situatia pruncuciderilor in perioada 2002-2006


2002 2003 2004 2005 2006
Pruncucidere
38 25 25 32 20

Tot pe linia reducerii numarului de decese in rândul copiilor datorate unor evenimente neprevazute
cum ar fi spre exemplu accidentele rutiere, Politia Româna a desfasurat o serie de programe
destinate prevenirii producerii acestor evenimente neprevazute. Programul Parteneriat de Prevenire
si Combatere a Accidentelor Rutiere "STOP ACCIDENTELOR RUTIERE! VIATA ARE
PRIORITATE".

Educatia rutiera la copiii de gradinita a fost un program destinat constientizarii pericolului la care se
expun copiii atunci când incalca regulile de circulatie, educarea incepând astfel sa se faca de la
vârste fragede. In acest mod, copiii de gradinita, dar si cei din scolile generale au devenit
participanti la o campanie ampla de informare si educare. Directia Politiei Rutiere a lansat o
campanie nationala pentru securitatea rutiera, actiune care are drept scop prevenirea accidentelor
rutiere si reducerea numarului victimelor acestora.

Campania, a inclus si "Saptamâna Internationala a Securitatii Rutiere", dedicata, in primul rând,


copiilor si soferilor. Potrivit Rezolutiei in domeniul Securitatii Rutiere a Adunarii Generale a
Natiunilor Unite privind criza globala asupra securitatii rutiere, in perioada 5 - 11 aprilie, pentru al
patrulea an, a avut loc "Saptamâna Securitatii Rutiere", cu motto-ul "Respect in Trafic inseamna
Securitate Rutiera".

Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului asigura realizarea obiectivului major al educatiei


rutiere in rândul prescolarilor si elevilor, acela de formare a unui comportament rutier responsabil
necesar protejarii dreptului la viata. Activitatile proiectate se deruleaza atât in zona educatiei
formale (in cadrul orelor de Consiliere si orientare - modulul Calitatea stilului de viata), cât si in
zona educatiei non-formale, prin concursuri, dezbateri, activitati practice, proiecte educationale
bazate pe metode interactive, moderne, ce stimuleaza initiativa si implicarea elevilor.

La nivel national, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului organizeaza anual Concursul


national „Educatie rutiera, educatie pentru viata”, cu faze locale, judetene si nationala, ceea ce
asigura o baza larga de selectie, respectiv implicarea unui numar mare de elevi de gimnaziu. In
cadrul concursului, s-a introdus si o sectiune de proiecte de educatie rutiera, adresat elevilor I – XII,
care ofera posibilitatea implementarii initiativelor elevilor, cu sprijinul unor institutii implicate.

38
III. 4 Respectarea opiniilor copilului

Revizuirea comprehensiva a legislatiei, politicilor si practicilor, pentru a asigura compatibilitatea


acestora cu articolul 12 al Conventiei, pentru toti copiii si in toate domeniile jurisdictiei a constituit
o prioritate pentru autoritatile române care au facut eforturi pentru a obtine o reglementare clara si
fara echivoc in acest sens.

Respectarea dreptului la opinie este garantat prin Constitutie oricarei persoane, intelegând prin
aceasta inclusiv copiii. In ideea reglementarii si statuarii prin lege a acestui principiu, Legea
272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului precizeaza la art. 6, lit. h ca
ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinând cont de vârsta si de gradul sau
de maturitate reprezinta unul dintre drepturile sale fundamentale.

In spiritul respectarii dreptului la opinie al fiecarui copil, legislatia specifica acestui domeniu
precizeaza ca ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinând cont de vârsta si
de gradul sau de maturitate este obligatorie.

Potrivit legii civile, persoana fizica se prezuma a avea discernamânt necesar incheierii de acte
juridice incepând cu vârsta de 18 ani, vârsta de la care legea ii si recunoaste capacitatea de exercitiu
deplina.

Minorul sub 14 ani este prezumat de lege a nu avea discernamântul necesar pentru a incheia acte
juridice civile, iar copilul intre 14 si 18 ani se considera a avea discernamântul in formare, de unde
si recunoasterea legala a unei capacitati restrânse de a incheia acte juridice. Referindu-se la copilul
capabil de discernamânt Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului da un
alt sens decât cel mentionat anterior.

Astfel, art. 24. al Legii 272/2004 arata ca orice „copil capabil de discernamânt are dreptul de a-si
exprima liber opinia asupra oricarei probleme care il priveste”.

In orice procedura judiciara sau administrativa care il priveste, copilul are dreptul de a fi ascultat.
Este obligatorie ascultarea copilului care a implinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi
ascultat si copilul care nu a implinit vârsta de 10 ani, daca autoritatea competenta apreciaza ca
audierea lui este necesara pentru solutionarea cauzei.

Dreptul de a fi ascultat confera copilului posibilitatea de a cere si de a primi orice informatie


pertinenta, de a fi consultat, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe care le
poate avea opinia sa, daca este respectata, precum si asupra consecintelor oricarei decizii care il
priveste.

Ascultarea opiniei copilului este respectata in tot ceea ce inseamna procedura administrativa,
dincolo de audierea sa in instanta, copilul având consfintit si dreptul de a-si exprima opinia in cazul
unei decizii cu privire la luarea unei masuri de protectie de catre aceasta.

HG 1437/2004 privind organizarea si metodologia de functionare a comisiei pentru protectia


copilului precizeaza ca persoanele chemate in fata Comisiei pentru solutionarea cazului sunt audiate
de Comisie separat, in urmatoarea ordine: copilul care a implinit vârsta de 10 ani,
parintii/reprezentantul legal, persoana, familia sau reprezentantul organismului privat acreditat care
doreste sa ii fie dat in plasament copilul, celelalte persoane chemate in fata Comisiei pentru a da
relatii necesare solutionarii cazului; dupa audierea separata a acestor persoane, Comisia poate
proceda la o noua audiere comuna a doua sau mai multe dintre acestea. Copilului care a implinit
vârsta de 10 ani i se comunica de catre presedintele Comisiei masura propusa pentru protectia sa,

39
consecintele pe care stabilirea acestei masuri le va avea si i se asigura dreptul de a-si exprima in
mod liber opinia cu privire la masura de protectie propusa.

IV. DREPTURI SI LIBERTATI CIVILE

IV. 1 Nume si nationalitate

Orice copil are dreptul la stabilirea si pastrarea identitatii sale. Inregistrarea acestuia se face imediat
dupa nastere, acesta având dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetatenie si, daca este posibil,
de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit, crescut si educat de acestia. (Legea 272/2004).

In acest sens, art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului României nr. 41/2003 privind dobândirea si
schimbarea pe cale administrativa a numelor persoanelor fizice, aprobata prin Legea nr. 323/2003,
cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste: „Numele de familie se dobândeste prin efectul
filiatiei si se schimba de drept prin modificarile intervenite in statutul civil al persoanei fizice, in
conditiile prevazute de lege”.

Numele si prenumele copilului sunt alese de catre parinti in conditiile stipulate de legislatia in
domeniu. Copilul are dreptul de a-si pastra cetatenia, numele si relatiile de familie, in conditiile
prevazute de lege, fara nici o ingerinta, orice constatare a incalcarii acestui drept obligând
autoritatile statului sa ia de urgenta toate masurile necesare in vederea restabilirii identitatii
copilului (art. 8).

Retin atentia si prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare
civila, cu modificarile si completarile ulterioare, conform carora: „daca parintii nu au nume de
familie comun, sau exista neconcordanta intre prenumele copilului trecut in certificatul constatator
al nasterii si declaratia verbala a declarantului, intocmirea actului de nastere se face pe baza
declaratiei scrise si semnate de ambii parinti, din care sa rezulte numele de familie si prenumele
copilului. In caz de neintelegere intre parinti, va decide serviciul public comunitar local de evidenta
a persoanelor de la locul inregistrarii nasterii, prin dispozitie scrisa”.

Conform art. 64 alin. (1) din Codul familiei., „copilul din afara casatoriei dobândeste numele de
familie al aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai intâi stabilita”, iar alineatul (3) al
aceluiasi articol dispune ca „in cazul in care copilul a fost recunoscut in acelasi timp de ambii
parinti, se aplica dispozitiile art. 62 alin. (2)”.

Parintii copilului nefiind casatoriti, au nume de familie diferite. In aceste conditii sunt incidente
urmatoarele prevederi:

1) In cazul in care copilul a fost recunoscut in acelasi timp de ambii parinti firesti, numele de
familie al copilului va fi stabilit de catre acestia, ca si in cazul parintilor casatoriti care au
nume de familie diferite:

- prin invoiala parintilor, numele fiind declarat odata cu nasterea copilului, la serviciul de
stare civila;
- in lipsa unei asemenea invoieli, autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va hotari,
ascultând pe parinti, daca copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite.

2) Atunci când tatal nu l-a recunoscut pe copilul sau, acesta va dobândi numele de familie al
mamei, in conformitate cu regula stabilita de art. 64 alin. (1), potrivit caruia, copilul din
afara casatoriei, nerecunoscut de ambii parinti, dobândeste numele de familie al parintelui
fata de care filiatia a fost mai intâi stabilita.

40
3) Daca tatal recunoaste ulterior copilul nascut in afara casatoriei sau este constatata
paternitatea pe cale judecatoreasca. In aceasta situatie, potrivit art. 64 alin. (2) din Codul
familiei, instanta judecatoreasca poate dispune cu privire la incuviintarea purtarii numelui
tatalui de catre copil.

In ceea ce-l priveste pe copilul nascut din parinti necunoscuti, dreptul acestuia la stabilirea si
pastrarea identitatii este asigurat de catre autoritatile locale de la domiciliul acestuia, in conformitate
cu prevederile legale in materie.

Copilului adoptat ii este, de asemenea, garantat acest drept, schimbarea numelui acestuia ca urmare
a adoptiei fiind prevazut de lege in sensul ca „adoptatul dobândeste prin adoptie numele
adoptatorului”.

Conform prevederilor art. 53 alin. (3) din Legea nr. 273/2004:” Pentru motive temeinice, instanta,
incuviintând adoptia, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare si cu consimtamântul
copilului care a implinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat”.
Acesta este un element de noutate adus de actuala reglementare in materie de adoptie.

Prin prisma acestui drept, Legea 272/2004 consfinteste dreptul copilului de a mentine relatii
personale cu parintii, rudele sau orice alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legaturi de
atasament. (Art. 14. alin. (1))

In acelasi sens, parintii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot impiedica relatiile personale
ale acestuia cu bunicii, fratii si surorile ori cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de
viata de familie, decât in cazurile in care instanta decide in acest sens, apreciind ca exista motive
temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului.
In ceea ce priveste dobândirea cetateniei parintilor de catre copii, legea româna prevede ca aceasta
se dobândeste prin:
a) nastere;
b) adoptie;
c) acordare la cerere.- Legea 21/1991 a cetateniei române

In ceea ce priveste dobândirea cetateniei de catre copiii nascuti pe teritoriul altor state, legea
prevede ca toti cei nascuti pe teritoriul României, din parinti cetateni români, sunt cetateni români.

Sunt, de asemenea, cetateni români cei care:


a) s-au nascut pe teritoriul statului român, chiar daca numai unul dintre parinti este cetatean
român;
b) s-au nascut in strainatate si ambii parinti sau numai unul dintre ei are cetatenia româna.

Copilul gasit pe teritoriul statului român este considerat cetatean român, pâna la proba contrarie,
daca nici unul dintre parinti nu este cunoscut.

Cetatenia româna se dobândeste de catre copilul cetatean strain sau fara cetatenie prin adoptie, daca
adoptatorii sunt cetateni români, iar adoptatul nu a implinit vârsta de 18 ani.

Daca adoptia se face de catre o singura persoana, iar aceasta este cetatean român, minorul
dobândeste cetatenia adoptatorului.

41
IV. 2 Pastrarea identitatii

Conform prevederilor art.8 alin. (1) si (2) din Legea nr. 272/2004 privind promovarea si protectia
drepturilor copilului: „Copilul are dreptul la stabilirea si pastrarea identitatii sale”. „Copilul este
inregistrat imediat dupa nastere si are de la aceasta data dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o
cetatenie si, daca este posibil, de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit, crescut si educat de
acestia”.

In virtutea dreptului la stabilirea identitatii inregistrarea unei nasteri se efectueaza, potrivit


prevederilor legale la primaria municipiului, sectorului municipiului Bucuresti, orasului sau
comunei in circumscriptia careia a avut loc evenimentul( Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de
stare civila, cu modificarile si completarile ulterioare).

Termenul de declarare si inregistrare a nasterii:

- 15 zile de la data nasterii, pentru copilul nascut viu si aflat in viata;


- 3 zile de la data nasterii, pentru copilul nascut mort;
- 24 de ore de la data decesului , pentru copilul nascut viu care a decedat inauntrul termenului
de 15 zile;
- 30 de zile de la data gasirii, in cazul copilului gasit;
- 30 de zile de la data intocmirii procesului –verbal de parasire, in cazul copilului parasit de
mama in maternitate.

Odata cu inregistrarea nasterii, ofiterul de stare civila va atribui copilului codul numeric personal,
pe baza listelor de C.N.P. precalculate repartizate fiecarei primarii, din listele corespunzatoare
anului de nastere.

Codul numeric personal se atribuie fiecarei persoane fizice, incepând de la nastere, se inscrie in
actele si certificatele de stare civila si se preia in celelalte acte cu caracter oficial, emise pe numele
persoanei respective.

In registrele de stare civila române se inregistreaza atât copilul nascut viu, cât si copilul nascut mort,
precum si nasterea oricarui copil nascut pe teritoriul tarii.

Conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 119/1996, cetatenii straini care au domiciliul sau se afla
temporar in România pot cere inregistrarea actelor si faptelor de stare civila in aceleasi conditii ca
si cetatenii români, iar persoanele fara cetatenie sunt obligate sa solicite inregistrarea actelor si
faptelor de stare civila la serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor.

Autoritatile române au elaborat in decursul anului 2006 o serie de standarde privind procedurile si
termenele ce trebuie respectate in cazul in care unui copil abandonat in maternitate sau intr-o unitate
sanitara trebuie sa i se asigure respectarea acestui drept fundamental.

Astfel, unitatile sanitare care au in structura sectii de nou-nascuti si/sau de pediatrie au obligatia de
a angaja un asistent social sau, dupa caz, de a desemna o persoana cu atributii de asistent social
(art. 9 alin. (1) din Legea 272/2004).

Inregistrarea nasterii se face pe baza declaratiei verbale date in fata ofiterului de stare civila si a
documentelor prevazute de lege de catre oricare dintre parinti, iar daca, din diferite motive, nu o pot
face, obligatia declararii revine medicului, persoanelor care au fost de fata la nastere sau a
personalului din unitatea in care a avut loc nasterea, rudelor ori vecinilor care au luat cunostinta
despre nasterea unui copil.

42
In vederea stabilirii identitatii copilului parasit sau gasit ori a parintilor acestuia, organele de politie
competente au obligatia de a desemna una sau mai multe persoane responsabile cu realizarea
demersurilor ce le revin, potrivit legii, pentru inregistrarea nasterii copilului (art. 9 alin. (2) din
Legea 272/2004).

Conform art. 10 din acelasi act normativ, certificatul medical constatator al nasterii, atât pentru
copilul nascut viu, cât si pentru copilul nascut mort, se intocmeste in termen de 24 de ore de la
nastere.

Când nasterea a avut loc in afara unitatilor sanitare, medicul de familie având cabinetul inregistrat
in raza teritoriala unde a avut loc nasterea este obligat ca, la cererea oricarei persoane, in termen de
24 de ore, sa constate nasterea copilului, dupa care sa intocmeasca si sa elibereze certificatul
medical constatator al nasterii copilului, chiar daca mama nu este inscrisa pe lista cabinetului sau.

Orice persoana care a gasit un copil ale carui date de identificare nu se cunosc este obligata sa
anunte cea mai apropiata unitate de politie in termen de 24 de ore.

Conform prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea
drepturilor copilului, „Cel care ia un copil pentru a-l ingriji sau proteja temporar, pâna la stabilirea
unei masuri de protectie in conditiile legii, are obligatia de a-l intretine si, in termen de 48 de ore, de
a anunta autoritatea administratiei publice locale in a carei raza teritoriala isi are domiciliul”.

Aceasta noua reglementare abroga prevederile art.88 din Codul familiei, unde se prevedea: „Cel
care a luat un copil pentru a-l creste, fara a intocmi formele cerute pentru infiere, are obligatia sa-l
intretina, cât timp copilul este minor, insa numai daca parintii firesti au murit, sunt disparuti ori sunt
in nevoie”.

Obligatia de a face demersurile necesare in vederea inregistrarii nasterii copilului revine serviciului
public de asistenta sociala in a carui raza administrativ teritoriala a fost gasit acesta, sens in care va
trebui sa obtina dispozitia de stabilire a numelui si prenumelui copilului de catre primarul localitatii,
conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 119/1996 cu modificarile si completarile ulterioare.

In situatia in care copilul este parasit de mama in maternitate, intocmirea actului de nastere se face
in termen de 30 de zile de la intocmirea procesului verbal de constatare a parasirii copilului, semnat
de reprezentantul directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului, de reprezentantul
politiei si al maternitatii (art.23 din Legea nr. 119/1996, cu modificarile si completarile ulterioare).

Atât in cazul copilului gasit, cât si in cazul copilului parasit de mama in maternitate, expertiza
medico-legala necesara pentru inregistrarea nasterii copilului este gratuita (art.12 alin. (2) din Legea
nr. 272/2004 ).

Daca declaratia privind nasterea copilului a fost facuta dupa expirarea termenelor prevazute de lege,
insa inauntrul unui an de la nasterea copilului, inregistrarea nasterii se face cu aprobarea primarului.

Atunci când declaratia a fost facuta dupa trecerea unui an de la data nasterii copilului, actul de
nastere se intocmeste numai in baza unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile, privind
incuviintarea inregistrarii tardive, care trebuie sa contina toate datele necesare inregistrarii.

In ceea ce priveste inregistrarea nasterii ce a avut loc in tren, pe o nava sau aeronava, legea româna
prevede ca in conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 sunt ofiteri de stare

43
civila „(…)” comandantii de nave si aeronave. Prin urmare acestia vor trebui sa duca la indeplinire
formalitatile ce trebuie indeplinite in ceea ce priveste inregistrarea unei nasteri.

Fata de copiii români nascuti in afara granitelor, legea româna are o serie de precizari menite a
reglementa si acest gen de situatii. Astfel, „In conformitate cu prevederile art. 43 alin. (3) din Legea
nr. 119/1996 cu modificarile si completarile ulterioare , certificatele de stare civila ale cetatenilor
români intocmite in strainatate au putere doveditoare in tara numai daca sunt transcrise in registrele
de stare civila române. La momentul transcrierii, se va atribui si cod numeric personal pentru copil.”

Pentru copiii nascuti in strainatate ale caror certificate de nastere sunt transcrise in tara, codul
numeric personal se atribuie de catre ofiterul de stare civila din cadrul unitatii administrativ
teritoriale unde se transcrie actul de nastere, daca nasterea a fost inregistrata la organele locale
competente ale statului respectiv, indiferent daca este vorba de un cetatean român cu domiciliul in
tara sau despre un cetatean român cu domiciliul in strainatate, in acest ultim caz competenta
transcrierii revenind primariei pe raza careia persoana a avut ultimul domiciliu in tara.

Pentru copiii nascuti in strainatate pâna la data de 31.12.2003, daca nasterea a fost
inregistrata/inscrisa la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare de cariera ale României din
strainatate, C.N.P.-ul se va acorda de catre Directia de Stare Civila din cadrul Consiliului Local al
Sectorului 1 al municipiului Bucuresti, pe baza listelor de C.N.P. precalculate repartizate acesteia,
din listele corespunzatoare anului de nastere (aceasta categorie de acte de stare civila se pastreaza la
Directia de Stare Civila din cadrul Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti).

Copiilor nascuti in strainatate incepând cu data de 01.01.2004 si ale caror acte de nastere se
inregistreaza/inscriu in registrele de stare civila ale misiunii diplomatice sau oficiului consular de
cariera al României acreditat in strainatate, C.N.P –ul se atribuie de catre ofiterul de stare civila de
la misiunea diplomatica sau oficiul consular de cariera al României, pe baza listelor de C.N.P.
precalculate repartizate acesteia, din listele corespunzatoare anului de nastere.

Prin Legea nr. 94/2004, din necesitatea simplificarii procedurilor in domeniul actelor de stare civila
pentru toti cetatenii români aflati in strainatate, au fost introduse prevederile art. 42 alin. (2), in
Legea nr. 119/1996, astfel incât:

„Cetatenii români aflati in strainatate pot solicita inscrierea in registrele de stare civila române de la
misiunile diplomatice sau oficiile consulare de cariera ale României, a certificatelor de stare civila
eliberate de autoritatile straine, care ii privesc, in cazul in care inregistrarea actului sau faptului de
stare civila a fost facuta in prealabil la autoritatea din statul in care acestia se afla; inscrierea se face
cu aprobarea sefilor misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare (…) ”.

Inscrierea la misiunile diplomatice este echivalentul transcrierii din tara.

Obligatia de a inregistra copiii este popularizata prin publicarea actelor normative de referinta in
Monitorul Oficial al României, prin afisarea in maternitati si sectiile de pediatrie a actelor
normative care prevad termenele si documentele necesare inregistrarii nasterii nou – nascutului.

In registrele de stare civila române se inregistreaza nasterea oricarui copil nascut pe teritoriul tarii.
Conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 119/1996, cetatenii straini care au domiciliul sau se afla
temporar in România pot cere inregistrarea actelor si faptelor de stare civila in aceleasi conditii ca
si cetatenii români, iar persoanele fara cetatenie sunt obligate sa solicite inregistrarea actelor si
faptelor de stare civila la serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor.
IV. 3 Libertatea de expresie

44
Majoritatea statelor impartasesc principiul conform caruia parerile copiilor trebuie ascultate si luate
in considerare, conform vârstei si capacitatii lor de a intelege. Un aspect extrem de important atunci
când vorbim despre drepturile copilului, este protectia - de altfel cea mai mare parte a Conventiei
ONU cu privire la drepturile copilului vorbeste despre protectie - dar la fel de importanta pentru
bunastarea copilului este autonomia. Ideea de drepturi ale copilului a inceput sa fie din ce in ce mai
des asociata cu câstigarea independentei pe masura ce copilul creste.

Opinia copilului este luata in considerare in mod progresiv, in functie de capacitatea acestuia.
Astfel, sunt situatii in care opinia acestuia este hotarâtoare, iar in altele opinia copilului este
ascultata si luata in considerare, insa nu reprezinta elementul decisiv in luarea deciziei de catre
parinti sau, dupa caz, de catre autoritatile competente.

Cele doua elemente se regasesc, intr-o pondere diferita, si la nivelul reglementarilor interne sau
internationale, care oscileaza intre tendinta de a recunoaste copiilor independenta totala, in anumite
situatii, la o anumita vârsta si aceea de a impune pastrarea unui echilibru in a aprecia importanta
vointei exprimate a minorului. In primul caz, legea decide sa acorde copilului dreptul de a decide,
iar dorintele copilului sunt acelea care primeaza si hotarasc deznodamântul cazului respectiv. Pe de
alta parte, legea nu merge atât de departe, dar sustine intr-un anumit grad dreptul copilului de a-si
exprima punctul de vedere, care este luat in considerare de catre adulti atunci când acestia iau
decizii, fie ei judecatori, parinti sau alte persoane.

Putem gasi in legile române exemple ale ambelor situatii. In ceea ce priveste dreptul absolut de a
hotari, se stipuleaza ca adoptia unui copil care a implinit vârsta de 10 ani nu se poate face decât cu
acordul acestuia (a se vedea articolul 11 alin. (1) litera b) si art. 17(2) din Legea nr. 273 privind
regimul juridic al adoptiei). Acestea sunt prevederi extrem de clare, care le confera copiilor cu
vârste de la 10 ani in sus dreptul de veto.

Cea de-a doua situatie este exemplificata de art. 6 lit. h a Legii privind protectia si promovarea
drepturilor copilului, care stabileste ca principiu general de aplicare a legii „ascultarea opiniei
copilului si luarea in considerare a acesteia, tinând cont de vârsta si de gradul sau de maturitate“.
Este o viziune echilibrata, care, fara a nega rolul copilului in aprecierea oricarei masuri care il
priveste, indeamna totusi la prudenta in stabilirea ponderii acestui rol, pentru a nu se ajunge ca, in
fapt, copilul sa decida, in mod exclusiv si indiferent de nivelul de discernamânt, cu privire la
masurile ce se iau asupra lui.

Dreptul la libertatea de exprimare este strâns legat de dreptul copilului de a-si exprima opiniile si de
a-i fi luate in considerare. Promovarea si garantarea acestui drept trebuie sa fie asigurata printr-o
atitudine de incurajare a copilului in acest sens in diverse medii: in mediul familial, la scoala, in alte
institutii si in societate. Practic, drepturile civile ale copiilor incep in cadrul familiei, care are un rol
esential in crearea constiintei si protejarea drepturilor omului, in crearea respectului pentru valorile
umane, identitatea si mostenirea culturala si a respectului pentru alte civilizatii.

Este nevoie sa se aiba in vedere modalitati adecvate care sa asigure un echilibru intre
responsabilitatea parintilor si realizarea drepturilor copilului, inclusiv dreptul la libertatea de
exprimare.

In ceea ce priveste restrictiile privind exercitarea acestui drept trebuie precizat ca este obligatoriu ca
,,restrictiile“ sa fie prevazute in lege si sa fie necesare pentru: respectarea drepturilor si reputatiei
altor persoane, pentru protejarea sigurantei nationale, a ordinii publice, a sanatatii publice sau a
bunelor moravuri.

45
Sunt cazuri in care parintii, asigurând indrumarea corespunzatoare a copilului pot si chiar trebuie sa
limiteze dreptul acestuia la libertatea de exprimare, respectiv cazurile prevazute in articolul 30 din
Constitutie, care se refera la interdictia de a prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a
persoanei si dreptul la propria imagine, dupa cum sunt interzise defaimarea tarii, indemnul la razboi
de agresiune, la ura nationala, rasiala, religioasa, la separatism teritorial sau la violenta publica,
precum si manifestari obscene, contrare bunelor moravuri.

Potrivit legii civile, persoana fizica se prezuma a avea discernamântul necesar incheierii de acte
juridice incepând cu vârsta de 18 ani, vârsta de la care legea ii si recunoaste capacitatea de exercitiu
deplina.

Minorul sub 14 ani este prezumat de lege a nu avea discernamântul necesar pentru a incheia acte
juridice civile, iar copilul intre 14 si 18 ani se considera a avea discernamântul in formare, de unde
si recunoasterea legala a unei capacitati restrânse de a incheia acte juridice.

Referindu-se la „copilul capabil de discernamânt“, Legea nr. 272/2004 da un alt sens decât cel de
discernamânt necesar pentru a incheia acte juridice.

Art. 24 alin.(1) al Legii 272/2004 are in vedere o alta perspectiva, si anume dreptul copilului de a
nu fi ignorat, ori de câte ori adultii iau hotarâri in ceea ce il priveste. Acest drept de a fi ascultati, de
a fi auziti - de parinti, de tutore, de profesori si educatori, de asistentul social, de autoritatile
judiciare - este explicitat de altfel in alin. 3 al aceluiasi articol, ca fiind posibilitatea copilului de a
cere si de a primi orice informatie pertinenta, de a fi consultat, de a-si exprima opinia si de a fi
informat asupra consecintelor pe care le poate avea opinia sa, daca este respectata, precum si asupra
consecintelor oricarei decizii care il priveste.

Obligatia de comunicare cu copilul ajuta la cunoasterea acestuia, la intelegerea nevoilor lui, a


mediului in care s-a format si a perspectivei copilului asupra acestora, a nivelului de intelegere a
realitatii si a consecintelor propriilor fapte, pentru a sti, ulterior, care sunt cele mai adecvate
modalitati de interventie, ca forme de raspuns la nevoile copilului.

Desigur, dreptul copilului de a fi ascultat presupune in mod necesar obligatia de a i se da


posibilitatea sa se exprime, dar nu obliga la luarea unei decizii care ar satisface doar dorintele
copilului, daca factorii de raspundere ar aprecia ca interesul copilului, pe termen imediat sau lung,
impun o alta masura. De altfel, alin. (4) al art. 24 lamureste faptul ca daca un copil poate fi ascultat,
in procedurile administrative sau judiciare, la orice vârsta, opiniile lui „vor fi luate in considerare si
li se va acorda importanta cuvenita, in raport cu vârsta si gradul de maturitate a copilului“.

In procedurile judiciare si administrative, dreptul copilului de a fi ascultat se circumscrie obiectului


procedurii: ascultarea copilului este obligatorie in proceduri care il privesc. Este un text de
protectie a copilului fata de posibilitatea manifestarii unei tendinte exagerate a autoritatilor de a
chema copilul spre a fi ascultat si in alte cauze decât cele care urmaresc luarea unor masuri care
privesc acel copil. Prin urmare, acest articol nu trebuie sa fie interpretat de catre specialistii care
intervin de obicei in proceduri care implica in mod inevitabil ascultarea copilului (membrii comisiei
de protectie a copilului, judecatori, procurori, etc.) in sensul ca un copil poate sau trebuie sa fie
ascultat in cauze in care acesta ar avea ceva de spus, in pofida faptului ca acestea nu se refera la
copil.

O alta conditie a ascultarii copilului, fara indeplinirea careia opinia sa nu poate fi relevanta, este ca
acesta sa fie bine informat, sa primeasca explicatii si sa fie pregatit astfel incât opinia sa sa fie
exprimata in mod liber.

46
Esential este totodata ca persoanele care intervin in procedura de ascultare a copilului sa beneficieze
de formare in acest sens, in caz contrar, procedura ascultarii putând afecta imaginea de sine a
copilului, starea sa psihica si emotionala.

In procedurile administrative si judiciare, daca ascultarea copilului care a implinit 10 ani - in cauze
care ii privesc - este prezumata de legiuitor ca fiind necesara, nu aceeasi este viziunea legiuitorului
cu privire la copilul care nu a implinit 10 ani.

Daca prima parte a alineatului 2 da dreptul copilului de orice vârsta care a cerut a fi ascultat de a se
da curs solicitarii sale, in cazul in care o asemenea manifestare de vointa nu a fost exprimata
copilul care nu a implinit 10 ani nu poate fi chemat, de regula, pentru a fi ascultat, decât dupa o
analiza exigenta a necesitatii declaratiei sale, facuta de autoritatea care dispune asupra acestei
masuri. Situatia poate deveni cu adevarat periculoasa, daca se insista in ascultarea copilului mai mic
de 10 ani, acesta neavând, in principiu, gradul de maturitate necesar. Se recomanda recurgerea cu
prudenta la masura ascultarii copilului cu vârsta sub 10 ani, si, daca realizarea ei de catre/cu
avizul/in prezenta unui psiholog nu este posibila in toate situatiile, formarea categoriilor de
profesionisti care intervin in proceduri dintre cele mentionate este de dorit si ca un mijloc de
obtinere a unor bune rezultate ale procedurii de ascultare.

Ascultarea copilului trebuie sa fie vazuta in mod necesar ca un drept al acestuia si nu ca o


posibilitate pentru adulti de a exploata in favoarea lor o eventuala opinie a copilului.

Potrivit prevederilor Legii 272/2004, orice copil, indiferent de vârsta pe care o are, poate solicita sa
fie ascultat, in orice procedura judiciara sau administrativa care il priveste. In situatia in care cererea
copilului este respinsa, autoritatile in cauza au obligatia de a-si motiva aceasta decizie (art. 13, alin.
2 din Hotarârea de Guvern nr. 1437/2004 cu privire la organizarea si metodologia de functionare a
comisiei pentru protectia copilului).

Prevederile mai sus mentionate se completeaza cu cele ale Codului Familiei, referitoare la
instituirea curatelei. Astfel, art. 152 lit. c) din Codul Familiei prevede ca se va putea institui curatela
daca, din cauza bolii sau din alte motive, parintele sau tutorele este impiedicat sa indeplineasca un
anumit act in numele persoanei ce reprezinta sau ale carei acte le incuviinteaza.

IV. 4 Libertatea de gândire, constiinta si religie

Dreptul la libertate de gândire, de constiinta si de religie poate fi vazut ca un drept preexistent


dreptului copilului la libera exprimare a opiniei sale.

Articolul referitor la dreptul la libertate de gândire, de constiinta si de religie din legea 272/2004 ar
putea pune probleme de aplicare in urmatoarele doua situatii:
- studierea de catre copii a religiei ca disciplina in invatamântul preuniversitar;
- educatia religioasa care se practica in cadrul serviciilor de protectie speciala infiintate de diferite
culte/asociatii religioase.

Pentru a alege sau pentru a refuza religia ca disciplina scolara, elevul trebuie sa aiba acordul
parintilor/reprezentantului legal (art. 9 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 – Legea invatamântului, cu
modificarile si completarile ulterioare).

Odata cu implinirea vârstei de 14 ani este prioritara obtinerea acordului scris al copilului in paralel
cu acordul parintelui/reprezentantului legal, iar la implinirea vârstei de 16 ani copilul isi poate alege
singur religia. Prin urmare, copiii de 14 ani si cu atât mai mult cei care au implinit 16 ani pot sa
opteze cu privire la studierea sau nu a acestei discipline.

47
Pentru ca elevii sa-si exprime optiunile in cunostinta de cauza, este necesar ca parintii si cadrele
didactice sa colaboreze si sa asigure informarea corespunzatoare a copiilor inca de la inceputul
scolarizarii acestora.

In primul rând parintii in a caror responsabilitate revine cresterea, ingrijirea si asigurarea dezvoltarii
copilului, pot indruma copilul in alegerea unei religii sau in privinta apartenentei la un anumit cult
religios tinând insa seama de opinia acestuia exprimata liber, precum si de gradul sau de maturitate.

In cazul in care a fost luata o masura de protectie speciala a copilului, persoana in ingrijirea careia
se afla copilul nu are dreptul sa influenteze convingerile sale religioase.

Libertatea de gândire, constiinta si libertatea alegerii religiei este un drept garantat oricarui cetatean
al României prin legea fundamentala a tarii.

Manifestarea acestei libertati trebuie insa facuta cu respectarea opiniilor si optiunilor celorlalti, fara
a aduce atingere drepturilor si libertatilor acestora.

Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului vine sa intareasca acest drept,
precizând la articolul 25 ca orice copil:

In ceea ce priveste libertatea alegerii religiei si introducerea ei ca obiect de studiu in curricula


gimnaziala Legea 84/1995 a invatamântului precizeaza ca Planurile-cadru ale invatamântului
primar, gimnazial, liceal si profesional includ Religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului
comun. Elevul, cu acordul parintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si
confesiunea (art. 9).

La solicitarea scrisa a parintilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate sa nu frecventeze orele de
religie. In acest caz situatia scolara se incheie fara aceasta disciplina. In mod similar se procedeaza
si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor
la aceasta disciplina.

IV. 5 Libertatea de asociere si de reuniune pasnica

In acceptiunea Legii nr. 272/2004 structurile formale sunt structuri pentru a caror infiintare si
functionare se cer indeplinirea unor formalitati si conditii, prevazute de lege.

Aceste structuri functioneaza conform conditiilor prevazute in propriul statut si conform legislatiei
in vigoare (asociatii, fundatii, sindicate, etc.).

Structurile informale sunt acele structuri constituite ad-hoc, care nu sunt supuse unor formalitati de
inregistrare.

Indiferent de tipul de asociere, fie ca se constituie structuri formale sau informale, scopul acestora
nu trebuie sa contravina legislatiei in vigoare.

6. Protejarea intimitatii

Autoritatea Nationala pentru Supravegherea Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, recent


infiintata, este o alta institutie care vegheaza la protectia vietii private, familiale in raport cu
operatorii publici si privati de date cu caracter personal.

48
Totodata, prin HG nr. 1018/2002 a fost aprobat Regulamentul cu privire la obligatiile ce revin
serviciilor publice specializate pentru protectia drepturilor copilului in vederea garantarii respectarii
dreptului la imagine si intimitate a copilului aflat in plasament sau incredintare.

Potrivit dispozitiilor regulamentului mentionat, datele ori informatiile de orice natura referitoare la
copilul aflat in plasament nu vor fi furnizate nici unei persoane fizice sau juridice decât dupa
obtinerea acordului scris al directorului directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului
cu privire la obtinerea si diseminarea acestor date ori informatii.

Mai mult decât atât, solicitantul este obligat sa informeze directorul directiei generale de asistenta
sociala si protectie a copilului cu privire la scopul pentru care solicita datele ori informatiile,
modalitatile de obtinere a acestora, precum si modalitatea mediatizarii acestora.

Accesul solicitantului in incinta serviciului ce urmeaza a fi vizitat se realizeaza numai cu acordul


expres al directorului directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului si in prezenta
unui reprezentant desemnat al directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului.

In plus, solicitantul este obligat sa declare pe propria raspundere ca datele ori informatiile vor fi
utilizate fara a aduce atingere imaginii si dreptului la intimitate al copilului aflat in plasament sau
incredintare.

Luarea si prelucrarea de imagini de orice fel referitoare la copiii aflati in plasament sau incredintare
se pot realiza numai cu acordul prealabil al reprezentantului legal al copilului.

Fiecare directie generala de asistenta sociala si protectie a copilului are obligatia de a stabili masuri
pentru garantarea respectarii dreptului la imagine si care sa includa in totalitate prevederile
Regulamentului si sa le supuna spre aprobare Consiliului local, respectiv al sectorului municipiului
Bucuresti.

Prin Decizia nr. 249/2004 a Consiliului National al Audiovizualului au fost instituite o serie de
interdictii in ceea ce priveste difuzarea unor imagini, fotografii, interviuri, declaratii sau orice fel de
informatii care ar putea duce la identificarea copiilor in scopul asigurarii dreptului copilului la
protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si familiale.

De exemplu, copiii in vârsta de pâna la 14 ani nu pot fi folositi in emisiunile audiovizuale care
reconstituie infractiuni, abuzuri sau evenimente dramatice petrecute in familiile lor

Este de asemenea interzisa difuzarea de informatii care ar putea duce la identificarea copiilor in
vârsta de pâna la 14 ani care au asistat la evenimente dramatice petrecute in familiile lor.

In cazul copiilor cu vârste intre 14 si 16 ani, acuzati de comiterea unei infractiuni sau victime ale
infractiunilor ori abuzati fizic, psihic sau sexual pot participa la emisiuni de dezbateri sau reportaje
audiovizuale, cu indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
-existenta prealabila a consimtamântului lor;
-existenta prealabila a consimtamântului parintilor sau al reprezentantilor legali in forma scrisa;
-asistarea pe parcursul transmisiei de catre un parinte sau de catre reprezentantul legal, respectiv de
avocat in cazul cercetarii penale sau arestarii;
-eliminarea oricaror elemente care ar putea duce la identificarea lor in cazurile in care acestia sunt
victimele unor infractiuni sau ale abuzurilor fizice, psihice ori sexuale.

49
In cazul copiilor cu vârste intre 16 si 18 ani, acuzati de comiterea unei infractiuni, sunt necesare
acordul in scris al acestora si asistarea de catre avocat, in situatia in care sunt cercetati penal sau
arestati.

Nu mai putin grava este difuzarea de interviuri sau de declaratii luate copiilor in vârsta de pâna la
14 ani, realizate pe baza provocarii unor stari emotionale menite sa sporeasca, cu orice pret,
spectaculozitatea productiilor.

In cazul copiilor, in ceea ce priveste asigurarea si respectarea intimitatii, in spiritul armonizarii


legislatiei interne cu prevederile Conventiei si a altor documente internationale, in Legea 272/2004
a fost introdusa o prevedere speciala care sa consfinteasca clar acest lucru.

Astfel, conform art. 22 alin. (1) „Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii
sale intime, private si familiale.

In virtutea respectarii acestui drept au fost de asemenea incluse prevederi conform carora copiii nu
pot fi folositi sau expusi de catre parinti, reprezentanti legali sau alte persoane responsabile de
cresterea si ingrijirea lor, in scopul de a obtine avantaje personale sau de a influenta deciziile
autoritatilor publice.

Totodata, legea prevede obligatia parintilor de a asigura toate resursele necesare dezvoltarii
armonioase a copilului, pe toate planurile, mintal, fizic sau psihic trebuind sa coopereze cu acesta in
ceea ce priveste respectarea vietii intime a acestuia si a demnitatii sale (art. 32, lit. a, b din Legea
272/2004).

IV. 7 Accesul la informatii corespunzatoare

Liberul acces la informatiile considerate necesare asigurarii bunastarii sociale si morale precum si
sanatatii copilului, prin orice mijloace, la alegerea sa este inviolabil. Asa prevede Legea 272/2004
prin art. 23, tocmai in ideea asigurarii respectarii acestui drept al copilului.

Pe lânga statuarea acestui drept intr-o formulare generalista, legea aduce precizari suplimentare cu
privire la obligatiile ce incumba autoritatilor statului dar si ocrotitorilor legali ai copilului in ceea ce
priveste facilitarea informarii acestuia in conformitate cu necesitatile sale obiective.

Libertatea copilului de a cauta, de a primi si de a difuza informatii de orice natura, care vizeaza
promovarea bunastarii sale sociale, spirituale si morale, sanatatea sa fizica si mentala, sub orice
forma si prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabila.

Parintii sau, dupa caz, alti reprezentanti legali ai copilului, persoanele care au in plasament copii,
precum si persoanele care, prin natura functiei, promoveaza si asigura respectarea drepturilor
copiilor au obligatia de a le asigura informatii, explicatii si sfaturi, in functie de vârsta si de gradul
de intelegere al acestora, precum si de a le permite sa-si exprime punctul de vedere, ideile si
opiniile.

IV. 8 Dreptul de a nu fi supus torturii sau altor tratamente crude, inumane sau degradante

România interzice prin lege supunerea copilului la tortura sau orice alt tip de rele tratamente, fiecare
dintre aspectele ce pot compune aceste fapte fiind aspru sanctionate si incriminate de catre legislatia
penala nationala.

50
Copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus pedepselor
fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante. (art. 28 - Legea 272/2004)

In cazul existentei unei imprejurari in urma careia un copil a fost expus uneia dintre situatiile
expuse anterior parintii copilului sau, dupa caz, alt reprezentant legal al acestuia, autoritatile publice
si organismele private au obligatia sa ia toate masurile corespunzatoare pentru a facilita readaptarea
fizica si psihologica si reintegrarea sociala a oricarui copil care a fost victima oricarei forme de
neglijenta, exploatare sau abuz, de tortura sau pedeapsa ori tratamente crude, inumane, etc. (Art. 86
alin. (1) – Legea 272/2004 ).

Legislatia româna defineste tortura ca fiind fapta prin care se provoaca, cu intentie, unei persoane, o
durere intensa sau suferinte puternice, fizice ori psihice, cu scopul de a obtine de la acea persoana
sau de la o persoana terta informatii sau marturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau
o terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra
ei ori asupra unei terte persoane sau pentru orice alt motiv bazat pe o forma de discriminare oricare
ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinte sunt provocate de catre un agent al
autoritatii publice sau de orice alta persoana care actioneaza cu titlu oficial sau la instigarea ori cu
consimtamântul expres sau tacit al unor asemenea persoane (Codul Penal al României art. 343. alin.
(1)).

Modificarile si completarile aduse Codului de procedura penala au prevazut ca minorilor retinuti


sau arestati preventiv li se asigura, pe lânga drepturile prevazute de lege pentru detinutii preventiv
ce au depasit 18 ani, drepturi proprii si un regim special de detentie preventiva, in raport cu
particularitatea vârstei lor, astfel incât masurile privative de libertate, luate fata de minori in scopul
bunei desfasurari a procesului penal ori al impiedicarii sustragerii lor de la urmarirea penala,
judecata ori de la executarea pedepsei sa nu prejudicieze dezvoltarea fizica, psihica sau morala a
minorului.

Regimul de executare a masurilor preventive, precum si regulile privind respectarea drepturilor


persoanelor detinute sunt prevazute in Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a
masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, regulamentul de aplicare a legii
si regulamentul de organizare si functionare a centrelor de retinere si arestare preventiva care
cuprind instructiuni cu privire la tratamentul persoanelor private de liberate, inclusiv minori, accesul
la aparator, acordarea asistentei medicale, legatura cu familia etc

In cadrul programelor de pregatire ce se desfasoara lunar personalul aresturilor, inclusiv cel care
asigura asistenta medicala este instruit si testat cu privire la atributiile ce le revin pe linia prevenirii
actelor de tortura si rele tratamente.
Comportamentul personalului care deserveste aresturile pe timpul desfasurarii activitatilor specifice
este urmarit prin intermediul sistemelor de supraveghere video.

Toate aresturile aflate in functiune la nivel national sunt oficial recunoscute, iar detentia preventiva
nu se realizeaza in alte locuri.

La nivelul tuturor locurilor de retinere si arest preventiv au fost luate masuri pentru amenajarea unor
camere speciale destinate incarcerarii minorilor, acestea fiind separate de camerele in care se
incarcereaza persoanele majore.

Minorii si tinerii aflati in executarea unor masuri privative de libertate sunt inclusi in programe
speciale de consiliere si asistenta psihologica, asigurându-li-se totodata posibilitatea continuarii
instruirii scolare in functie de nivelul de pregatire al fiecaruia. In cadrul schemelor de organizare de
la nivelul tuturor unitatilor de politie au fost prevazute si incadrate functii de psiholog.

51
Potrivit legii nr 275/2006, executarea pedepselor si masurilor dispuse de organele judiciare in cursul
procesului penal se face sub controlul judecatorului delegat, fapt ce constituie o garantie in plus cu
privire la respectarea drepturilor persoanelor detinute, prevenirea si cercetarea actelor de tortura,
rele tratamente sau abuzuri.

In legatura cu dreptul copiilor privati de libertate de a putea informa despre situatia lor un apropiat
sau un tert la alegerea sa si dreptul de acces la un avocat sau medic, facem mentiunea ca acestea
sunt garantate prin Legea 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de
organele judiciare in cursul procesului penal si prevazute in Regulamentul de organizare si
functionare a centrelor de retinere si arestare preventiva si se aplica intocmai.

Astfel, in toate cazurile când sunt retinuti minori, organele juridice au obligatia ca imediat sa
incunostinteze parintii, tutorele, persoana in ingrijirea sau supravegherea careia se afla minorul sau
alte persoane desemnate de acesta, iar in caz de arestare termenul de incunostintare este de cel mult
24 de ore, obligatia de incunostintare fiind extinsa si cu privire la Serviciul de Reintegrare Sociala a
Infractorilor si de Supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate de pe lânga
instanta careia i-ar reveni competenta sa judece in prima instanta cauza, consemnându-se despre
acestea intr-un proces verbal.

In Regulamentul de organizare si functionare a centrelor de retinere si arestare preventiva este


prevazut sa se realizeze o informare specifica in raport cu vârsta, facându-se precizari referitoare la
situatia lor particulara, astfel incât acestea sa fie usor de inteles.

Prin noua lege de executare a pedepselor si masurilor dispuse de organele judiciare in cursul
procesului penal, intrata in vigoare la data de 01.10.2006, competenta de a efectua controlul
legalitatii revine judecatorului delegat de instanta pe raza careia functioneaza centrul de retinere si
arestare preventiva.

Pentru a preveni aparitia unor comportamente abuzive din partea autoritatilor publice, la nivelul
Politiei Române s-au luat masuri in vederea asigurarii cunoasterii de catre politisti a reglementarilor
interne si internationale privind tratamentul minorilor, dupa cum urmeaza:
- prelucrarea, in cadrul sedintelor lunare de pregatire profesionala, a actelor normative ce
contin reglementari cu privire la drepturile minorilor;
- prelucrarea, cu agentii de ordine, inainte de intrarea in serviciu, a modului de actiune in
cazurile in care sunt implicati minori;
- organizarea unor intâlniri de lucru pentru politistii implicati in prevenirea delincventei
juvenile (lucratori din cadrul politiei de proximitate, investigatii criminale), in vederea
insusirii cadrului legislativ specific;
- organizarea unor cursuri de pregatire profesionala a ofiterilor din cadrul serviciilor de
investigatii criminale care au ca linie de munca problematica minorilor;
- organizarea unor seminarii cu ofiterii de politie specializati pe linie de munca
„delincventa juvenila, violenta domestica si minori victime”;
- la nivel zonal au fost initiate intâlniri de lucru cu politisti, specialisti (sociologi,
psihologi, asistenti sociali), reprezentanti ai administratiei publice locale cu atributii in
domeniul protectiei copilului in vederea crearii retelei interdisciplinare care sa actioneze
pentru protejarea copilului-victima a oricarui fel de abuz;
- nominalizarea a câte unui ofiter din cadrul serviciilor de investigatii criminale si ordine
publica, precum si din compartimentul prevenire, pentru formarea unei echipe ce va avea
competente in solutionarea cazurilor in care sunt implicati minori;
- orientarea activitatii politistilor de la formatiunile operative pentru identificarea/
monitorizarea minorilor care au comportamente delictuale ori a celor aflati in situatii de

52
risc, intensificarea actiunilor si controalelor, in perimetrul din jurul unitatilor de
invatamânt;
- mentinerea in atentia conducerii Inspectoratului General al Politiei Române, pâna la
solutionarea acestora, a tuturor cazurilor raportate având victime minori;
- colaborarea cu reprezentantii Directiilor pentru Protectia Drepturilor Copilului, precum
si incheierea de protocoale intre unitatile teritoriale ale Politiei Române cu serviciile
judetene pentru protectia victimelor si reintegrarea sociala a infractorilor;
- colaborarea cu Institutul National al Magistraturii in desfasurarea unor seminarii care au
ca scop formarea magistratilor care vor face parte din instantele specializate in domeniul
justitiei pentru minori si familie. Participarea politistilor de investigatii criminale la
aceste activitati are ca scop realizarea echipelor multidisciplinare si interinstitutionale,
care vor avea competente in rezolvarea cauzelor penale cu infractori minori, precum si
luarea masurilor de ocrotire necesare in cazul unor copii aflati in dificultate;
- activitati de pregatire antiinfractionala si antivictimala a minorilor in cadrul unor intâlniri
periodice desfasurate in unitati de invatamânt si centre de plasament pentru minori;
- prezentarea, prin intermediul mass-media, a cazurilor deosebite in care au fost implicati
minori, punându-se accent pe consecintele sociale ce decurg din comiterea unor
infractiuni;
- participarea la emisiuni radio-tv referitoare la integrarea sociala a copiilor strazii, cu
sprijinul Societatii Nationale de Cruce Rosie din România;
- realizarea si distribuirea de materiale educativ-preventive necesare sustinerii activitatii
de prevenire.

Pentru a asigura prevenirea actelor cauzatoare de suferinte sau tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante, Ministerul Internelor si Reformei Administrative a creat un mecanism prin care cazurile
de reclamatii cu privire la asemenea fapte in care sunt implicati inclusiv copii, formulate de
organizatii neguvernamentale interne si internationale, precum si de institutii cu preocupari in
domeniul apararii drepturilor omului, ce vizeaza incalcari ale drepturilor omului de catre politistii
români si care ii sunt adresate in mod direct fac de fiecare data obiectul unor anchete penale sau
administrative, iar in situatia in care au fost constatate si probate acte de abuz, de orice fel, comise
de catre personalul Ministrului Internelor si Reformei Administrative, au fost luate masuri de natura
penala, administrativa sau disciplinara, dupa caz, conform normelor legale in vigoare.

Sesizarile adresate Politiei Române sunt verificate temeinic, prin organisme proprii de control, care
propun masuri de sanctionare, potrivit legii, in toate cazurile in care se constata incalcari ale
drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetateanului sau ale normelor metodologice. Daca sunt
indicii ca fapta comisa de catre politist este de natura penala, cazurile semnalate ca abuzuri sunt
inaintate institutiilor abilitate prin lege sa le solutioneze (parchet sau instanta de judecata)

De asemenea, invinuitilor sau inculpatilor minori, retinuti ori arestati preventiv li se asigura in toate
cazurile, asistenta juridica obligatorie, organele judiciare fiind obligate sa ia masuri pentru
desemnarea unui aparator din oficiu daca minorul nu si-a ales unul si pentru ca acesta sa poata lua
contact direct cu minorul arestat si sa comunice cu el.

Atunci când se dispune arestarea preventiva sau retinerea unui invinuit sau inculpat minor se
incunostinteaza despre acesta imediat, in cazul retinerii, si in termen de 24 ore, in cazul arestarii,
parintii, tutorele, persoana in ingrijirea sau supravegherea careia se afla minorul, alte persoane pe
care acesta le desemneaza, iar in caz de arestare si serviciul de reintegrare sociala a infractorilor si
de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate de pe lânga instanta careia i-ar
reveni sa judece in prima instanta cauza, consemnându-se aceasta intr-un proces verbal.

53
In timpul retinerii sau arestarii preventive, minorii se tin separat de majori, in locuri special
destinate acestora. Respectarea drepturilor si a regimului special prevazute de lege pentru minorii
retinuti sau arestati preventiv este asigurata prin controlul unui judecator anume desemnat de
presedintele instantei, prin vizitarea locurilor de detinere preventiva de catre procuror, precum si
prin controlul altor organisme abilitate de lege sa viziteze preventiv detinutii.

In mod exceptional, minorul intre 14 si 16 ani, care raspunde penal, poate fi retinut la dispozitia
procurorului sau a organului de cercetare penala, cu instiintarea si sub controlul procurorului, pentru
o durata ce nu poate depasi 10 ore, daca exista date certe ca minorul a comis o infractiune pedepsita
de lege cu detentiunea pe viata sau inchisoare de 10 ori mai mare.

De asemenea, se impune precizarea ca minorul intre 14 si 16 ani nu poate fi arestat preventiv decât
daca pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta de care este invinuit este detentiunea pe viata sau
inchisoarea de 10 ani ori mai mare si o alta, masura preventiva nu este suficienta.

Inculpatul minor cu vârsta mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv in cursul urmaririi penale
pe o durata de cel mult 20 de zile. Durata arestarii preventive poate fi prelungita in cursul urmarii
penale de fiecare data cu 20 de zile. Arestarea preventiva a inculpatului minor in cursul urmarii
penale nu poate sa depaseasca, in total, un termen rezonabil si nu mai mult de 90 de zile. In mod
exceptional, când pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori
mai mare, arestarea preventiva a inculpatului minor in cursul urmaririi penale poate fi prelungita
pâna la 180 de zile.

Interzicerile expres prevazute de lege in ceea ce priveste supunerea unui copil la rele tratamente
sunt fara echivoc, neexistând nici o exceptie in acest sens, nici chiar atunci când poate contextul
politic sau social ar putea induce impresia ca astfel de evenimente ar putea avea loc. Astfel, nici o
imprejurare exceptionala, fie ca este vorba de o stare de razboi sau de amenintari cu razboiul, de
instabilitate politica interna sau de oricare alta stare de exceptie, nu poate fi invocata pentru a
justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat nici ordinul legii sau comanda autoritatii
legitime.

In acelasi spirit, pedeapsa capitala este interzisa de catre legislatia româna, asa cum a mai fost
mentionat anterior, iar minoritatea faptuitorului este o conditie a inlaturarii raspunderii penale
pentru minorul care a savârsit o fapta penala.

Articolul 30 al Codului Penal prevede ca – „Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea
penala savârsita de un minor care la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a
raspunde penal”.

In ceea ce priveste executarea pedepselor privative de libertate, minorii condamnati executa aceste
pedepse separat de condamnatii majori sau in locuri de detinere speciale, cu asigurarea posibilitatii
de a continua invatamântul general obligatoriu si de a dobândi o pregatire profesionala potrivit cu
aptitudinile lor.

In cursul anului 1999 au fost emise Instructiunile ministrului de interne nr. 901/10.05.1999 privind
organizarea si functionarea locurilor de retinere si arest preventiv din Ministerul de Interne, care
reglementeaza organizarea locurilor de retinere si arest preventiv, drepturile si obligatiile retinutilor
si arestatilor. Art. 3 din aceste instructiuni prevede faptul ca minorii sunt tinuti separat de majori.
Aresturile preventive vor fi prevazute obligatoriu cu cabinet medical de consultatii tratamente.
Camerele pentru retinere si arest preventiv vor fi situate in sediul unitatilor de politie si vor fi dotate
cu instalatii sanitare, iluminat si aerisire, asigurându-se pentru fiecare arestat un spatiu de
cazare de minimum 6m3 aer.

54
In conformitate cu dispozitiile art. 20 din Instructiunile ministrului de interne nr. 901/10.05.1999
privind organizarea si functionarea locurilor de retinere si arest preventiv din Ministerul de Interne,
supunerea retinutilor si arestatilor la tortura sau vreo forma de tratament inuman ori degradant este
strict interzisa.

Conform art. 6 din documentul mentionat anterior, primirea in aresturi a retinutilor, arestatilor sau
condamnatilor se face, dupa caz, pe baza ordonantei de retinere emisa de organul de urmarire
penala, mandatului de arestare preventiva emis de procuror sau de instanta de judecata, mandatului
de executare a pedepsei inchisorii, mandatului de executare a sanctiunii inchisorii contraventionale
ori a procesului verbal de retinere, care sunt aduse la cunostinta persoanelor in cauza.

Daca in timpul perchezitiei la care sunt supuse aceste persoane, in mod obligatoriu, la introducerea
in arest, se constata ca persoana arestata prezinta pe corp urme de violenta, va fi examinata de
indata de catre medicul arestului si se comunica ierarhic sefului unitatii de politie sau adjunctilor
acestuia.

De asemenea, in termen de 24 de ore de la primirea arestatilor preventiv, medicul este obligat sa-i
examineze, sa le solicite o declaratie scrisa cu antecedentele medicale si sa intocmeasca fisa
medicala. Totodata, periodic, trebuie sa efectueze vizite medicale, iar rezultatele sa le mentioneze in
registru si fisa.

Strategia de prevenire a actelor de tortura si rele tratamente dezvoltata la nivelul Ministerului de


Interne a avut drept componenta esentiala un invatamânt potrivit privind problematica drepturilor
omului si o formare profesionala adaptata.

Aceste activitati s-au desfasurat atât in perioada de formare in cadrul institutiilor de invatamânt, ca
pregatire de baza, cât si ulterior, prin alte forme de pregatire in domeniu – cursuri interjudetene, cu
caracter permanent organizate de Comitetul pentru Drepturile Omului si Dreptul Umanitar din
Ministerul de Interne cu politisti din toate unitatile centrale si teritoriale ale Inspectoratului General
al Politiei.

Ca urmare a modificarii si completarii Codului de procedura penala in cursul anului 2003 prin
Legea nr. 281/2003, s-a instituit principiul respectarii demnitatii umane, in sensul ca orice persoana
urmarita penal, inclusiv copil, trebuie tratata cu respectarea demnitatii umane, iar supunerea
acesteia la tortura sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsita prin lege.

De asemenea, s-a reglementat dreptul invinuitului/inculpatului la aparare si dreptul de a lua la


cunostinta despre fapta si invinuirea ce i se aduce inainte de a fi audiat, precum si obligatia
organelor judiciare de a asigura realizarea acestora. Organele judiciare au obligatia sa
incunostinteze pe inculpat, inainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un
aparator. In conditiile si in cazurile prevazute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia masuri
pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului, daca acesta nu are aparator ales.

O alta modificare a Codului de procedura penala a vizat faptul ca in declaratiile invinuitului sau
inculpatului se vor consemna, totodata, ora inceperii si ora incheierii ascultarii invinuitului sau
inculpatului. Declaratia scrisa se citeste acestuia, iar la cerere, i se da sa o citeasca. Când este de
acord cu continutul ei, o semneaza pe fiecare pagina si la sfârsit.

Pentru a exista garantia asigurarii dreptului la aparare, prin Legea 281/2003 a fost introdusa
obligatia organului de cercetare penala de a-l incunostinta pe invinuit ca are dreptul sa-si angajeze

55
un aparator si ca are dreptul sa nu faca nici o declaratie, atragându-i-se atentia ca ceea ce declara
poate fi folosit si impotriva lui in cursul procesului penal.

De asemenea, inainte de a fi incarcerat, invinuitului i se precizeaza toate drepturile si obligatiile pe


care le are in perioada cât este privat de libertate, luând la cunostinta despre acestea sub semnatura,
in prezenta aparatorului. Mai mult decât atât, in camerele de retinere si arest preventiv s-a luat
masura afisarii drepturilor si obligatiilor persoanelor retinute si arestate preventiv.

In ceea ce priveste masura preventiva a retinerii, modificarile aduse Codului de procedura penala au
vizat reglementarea obligatiei pentru organul de cercetare penala de a-l incunostinta, de indata, pe
procuror cu privire la luarea acestei masuri.

Masura retinerii poate dura cel mult 24 de ore. Din durata masurii retinerii se deduce timpul cât
persoana a fost privata de libertate ca urmare a masurii administrative a conducerii la sediul politiei,
prevazuta de Legea 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Române.

Prin modificarile aduse Codului de procedura penala in cursul anului 2003 s-a reglementat dreptul
persoanei retinute de a cere sa fie incunostintat despre masura luata un membru de familie sau o alta
persoana pe care o desemneaza acesta. Atât cererea celui retinut cât si incunostintarea se
consemneaza intr-un proces verbal. In mod exceptional, daca organul de cercetare penala apreciaza
ca acest lucru ar afecta urmarirea penala, il informeaza pe procuror, care va decide cu privire la
instiintarea solicitata de retinut.

Astfel, adoptarea Legii 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Române si a Legii nr.
360/2002 privind Statutul Politistului in baza carora s-au produs demilitarizarea Politiei Române in
consens cu obligatiile asumate de statul român reprezinta un deziderat important in contextul
democratic al României aducând o finalitate eforturilor depuse in directia alinierii institutiei la
criteriile si standardele prevazute in Conventia impotriva torturii si altor pedepse ori tratamente cu
cruzime sau degradante, prin aceasta contribuind inclusiv la efortul societatii românesti de
indeplinire a standardelor Organizatiei Natiunilor Unite.

In cuprinsul Legii 218/2002 a fost precizata in mod expres obligatia politistului ca, in exercitarea
drepturilor conferite de lege, sa respecte intocmai drepturile si libertatile fundamentale ale omului,
prevazute de lege, precum si de Conventia europeana a drepturilor omului, care cuprinde inclusiv
dreptul persoanei de a nu fi supusa torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
De asemenea, a fost precizata obligatia politistului de a lua masurile necesare pentru ocrotirea vietii,
sanatatii si integritatii corporale a persoanelor a caror paza o asigura si, in special, sa ia masuri ca
ingrijirile medicale sa le fie acordate de fiecare data când se impun.

In cuprinsul acestui act normativ a fost prevazuta in mod expres interdictia de folosire de catre
politist a mijloacelor de imobilizare si a armelor de foc impotriva copiilor, cu exceptia cazurilor in
care acestia infaptuiesc un atac armat sau in grup, care pune in pericol viata sau integritatea
corporala a uneia ori mai multor persoane.

Pentru prevenirea actelor de tortura, in Constitutia României si Codul de procedura penala au fost
introduse prevederi exprese cu privire la arestarea preventiva, astfel ca aceasta masura se dispune de
judecator si numai in cursul procesului penal pentru o durata de cel mult 30 de zile si poate fi
prelungita cu câte cel mult 30 zile fara ca durata totala sa depaseasca un termen rezonabil de 180
zile.

Pentru prevenirea actelor de tortura si a relelor tratamente in acest context, la nivelul Politiei
Române au fost luate urmatoarele masuri:

56
- intocmirea si punerea in aplicare a unui plan de control in baza caruia conducerile unitatilor
de politie si ofiteri anume desemnati efectueaza in permanenta controale in aresturi si
cerceteaza cazurile sesizate,
- reabilitarea si modernizarea centrelor de retinere si arestare preventiva in vederea asigurarii
dotarilor necesare respectarii drepturilor persoanelor incarcerate,
- oricarei persoane incarcerate i se asigura in mod obligatoriu toate drepturile prevazute de
actele normative in vigoare,
- asistenta juridica exercitata de avocati este obligatorie inca de la prima audiere si este
asigurata atât din oficiu cât si aparatori alesi,
- persoanele private de libertate au asigurat dreptul de a comunica si de a mentine legatura cu
familia sau cu persoanele desemnate de acestea, precum si dreptul de a lua legatura telefonic
sau direct, ori de câte ori doresc, cu aparatorul ales,
- in camerele de detentie sunt afisate drepturile si obligatiile persoanelor incarcerate,
- orice sesizare privind aspecte de rele tratamente sau incalcarea drepturilor legale este
verificata operativ, dispunându-se masuri in consecinta,
- persoanele incarcerate in aresturi sunt tinute separat, conform urmatoarelor criterii:
a) retinutii de arestatii preventiv sau condamnati,
b) femeile separat de barbati
c) minorii separati de majori
d) recidivistii si infractorii periculosi sau violenti separat de infractorii primari sau de cei non
violenti.

In considerarea faptului ca legislatia româneasca interzice actele de tortura sau orice alte forme de
rele tratamente, la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor au fost demarate activitati pentru
constientizarea si corecta percepere de catre politisti a acestei reguli prin diferite forme pe durata
formarii/perfectionarii pregatirii si prin intermediul diverselor acte normative cu caracter intern.

Data fiind multitudinea si complexitatea problematicii drepturilor omului in activitatea personalului


ministerului au fost particularizate preocuparile asupra aspectelor procesului instructiv educativ si
de pregatire continua a cadrelor, in elaborarea unor programe de pregatire pe termen lung si de
aliniere a standardelor activitatii lucratorilor Ministerului Administratiei si Internelor român la cele
ale lucratorilor ministerelor similare din tarile Uniunii Europene.

La nivel instructiv si educational, in domeniul prevenirii torturii, in sistemul de pregatire si


invatamânt profesional au fost elaborate programe si cursuri postuniversitare frecventate de
politistii care activeaza pe linia politiei judiciare si de cercetare penala.

Astfel, formarea si perfectionarea pregatirii politistilor a urmarit schimbarea mentalitatii acestora,


comandament cerut de insasi Legea 218/2002 care defineste Politia Româna ca fiind „institutia
specializata a statului care executa atributii privind apararea drepturilor si libertatilor fundamentale
ale persoanei, a proprietatii private si publice, prevenirea si descoperirea infractiunilor, respectarea
ordinii si linistii publice, in conditiile legii”.

De asemenea, la nivelul Politiei Române s-au luat masuri pentru difuzarea unor materiale politistilor
privind drepturile fundamentale ale omului, inclusiv ale celor cercetati de organele de politie, aflati
in arest preventiv. Permanent se urmareste ca pe timpul cât persoanele sunt cercetate sa li se
respecte drepturile garantate prin Constitutie, reglementate prin legi, precum si norme interne ale
Ministerului Administratiei si Internelor.

57
De asemenea, in cadrul diferitelor programe de pregatire profesionala organizate la nivelul
Ministerului Administratiei si Internelor au fost introduse teme specifice privind drepturile de care
trebuie sa beneficieze persoanele cercetate in stare de libertate, cât si cele retinute sau arestate.

In acelasi context, Ministerul Administratiei si Internelor a demarat impreuna cu organizatii


neguvernamentale un program care urmareste implementarea unui proiect pentru introducerea unui
sistem de pregatire a personalului propriu in domeniul rezolvarii alternative a conflictelor.

Totodata, in cadrul programelor de pregatire ce se desfasoara lunar, personalul locurilor de retinere


si arest preventiv, inclusiv cel care asigura asistenta medicala, este instruit si testat cu privire la
atributiile ce le revin pe linia prevenirii actelor de tortura si rele tratamente.

Au fost organizate seminarii si sesiuni de instruire in domeniul regimului strainilor aflati in centrele
de cazare a strainilor luati in custodie publica la care au participat personalul acestor centre si
reprezentanti ai ONG-urilor cu competenta in materie.

Totodata, instruirea personalului se realizeaza prin sedinte de pregatire profesionala periodice, cât si
prin prelucrarea dispozitiilor in vigoare la intrarea in serviciu a personalului.

Personalul Oficiului Român pentru Imigrari cu atributii in ceea ce priveste grupurile vulnerabile a
participat la seminarii organizate pe aceasta problematica, pentru pregatirea in ceea ce priveste
identificarea victimelor torturii, intervievarea acestora, solutionarea cererilor de azil.

In ceea ce priveste tratamentul aplicat copiilor in scoli, Legea 272/2004 privind protectia si
promovarea drepturilor copilului prevede ca orice masura disciplinara aplicata copilului va trebui sa
respecte demnitatea acestuia, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se
afla in legatura cu dezvoltarea fizica, psihica sau care afecteaza starea emotionala a copilului.

Aceleasi prevederi sunt valabile in cazul oricaror institutii pentru copii fiind complet interzise
aplicarea pedepselor fizice sub orice forma, precum si privarea copilului de drepturile sale de
natura sa puna in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala,
integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului, atât in familie cât si in orice institutie
care asigura protectia, ingrijirea si educarea copiilor.

58
V. MEDIUL FAMILIAL SI INGRIJIREA ALTERNATIVA

V.1 Indrumarea parinteasca

Responsabilitatea cresterii si ingrijirii copilului revine ambilor parinti, afara daca acest lucru nu
contravine interesului superior al acestuia.

Exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti trebuie sa aiba in vedere interesul


superior al copilului si sa asigure bunastarea materiala si spirituala a copilului, in special prin
ingrijirea acestuia, prin mentinerea relatiilor personale cu el, prin asigurarea cresterii, educarii si
intretinerii sale, precum si prin reprezentarea sa legala si administrarea patrimoniului sau.

In cazul existentei unor neintelegeri intre parinti cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea
obligatiilor parintesti, instanta judecatoreasca, dupa ascultarea ambilor parinti, hotaraste potrivit
interesului superior al copilului.

Articolul 30 alin.(1) din Legea 272/2004 consacra dreptul copilului de fi crescut, ingrijit si educat
de parintii sai, in strânsa legatura cu principiul primordialitatii rolului si responsabilitatii parintilor
in cresterea si educarea acestuia (art. 5 alin. (2)).

In mod generic, atât cu privire la persoana, cât si cu privire la patrimoniul copilului, este subliniata
obligatia parintilor de a sprijini copilul in exercitarea de catre acesta, a drepturilor prevazute in
prezenta lege - la sanatate si bunastare, la invatatura, accesul la informatie, la cultura, etc.

Alin. (3) al articolului 30 accentueaza conceptia de baza a legii privind orientarea tuturor
actiunilor autoritatilor si serviciilor in vederea sprijinirii parintilor, pentru asumarea de catre
acestia a rolului primar si esential in viata copilului.

In realizarea obligatiilor ce revin parintilor, acestia au dreptul sa primeasca informatii si asistenta de


specialitate necesare pentru ingrijirea, cresterea si educarea copilului.

Astfel, serviciul public de asistenta sociala, in exercitarea functiei sale privind luarea tuturor
masurilor necesare pentru depistarea precoce a situatiilor de risc, va trebui sa ofere parintilor, la
solicitarea acestora, consultanta de specialitate, inclusiv juridica, cu privire la posibilitatile legale de
sprijin a acestora pentru ingrijirea, cresterea si educarea copiilor.

V. 2 Responsabilitati parintesti

Art. 31 al Legii 272/2004 enunta principiul responsabilitatii egal impartite intre parinti, principiu
existent, de altfel, si in Codul Familiei, ale carui dispozitii, in materie de ocrotire a minorului,
ramân in mare parte, aplicabile. Exista astfel reglementata egalitatea parintilor in ceea ce priveste
drepturile si indatoririle fata de copilul minor, ca aspect al egalitatii drepturilor dintre barbat si
femeie, principiu statuat la nivel constitutional.

Parintii trebuie sa-si exercite impreuna drepturile si sa-si indeplineasca obligatiile parintesti numai
in interesul copilului. Este evident ca pe primul plan se situeaza obligatiile parintesti, intrucât
drepturile sunt recunoscute tocmai in vederea indeplinirii obligatiilor de catre parinti. Pe de alta
parte, parintii pot avea pareri diferite in ceea ce priveste interesul superior al unui anumit copil,
specialistii pot de asemenea sa nu fie de acord unul cu celalalt in legatura cu ceea ce este cel mai
bine pentru copil. Orice incalcare a drepturilor copilului (inclusiv lipsa de respect fata de
capacitatile in evolutie a copilului) este contrara intereselor superioare ale acestuia.

59
Atunci când dezvoltarea fizica, psihologica sau intelectuala a copiilor este subminata prin actiuni
sau inactiuni ale parintilor, care ar putea fi evitate, se poate spune ca acestia nu isi indeplinesc
responsabilitatile. Codul Familiei aduce in acest sens o serie de alte precizari in aceasta materie:

Astfel:
- ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa
cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei, ori adoptati (art. 97 din Codul Familiei).
Aceasta inseamna ca ceea ce intereseaza in stabilirea modului de exercitare a drepturilor si
indatoririlor este calitatea de parinti - ca persoane fata de care este stabilita filiatia copilului
– indiferent de existenta intre acestia a calitatii de soti. Totodata, masurile privitoare atât la
persoana, cât si la bunurile copiilor se iau de catre parinti, de comun acord.

Cu privire la bunurile copilului se enumera dreptul si indatorirea de a-i administra bunurile; dreptul
si indatorirea de a reprezenta pe minor in actele juridice ori de a-i incuviinta aceste acte.
Daca regula este aceea ca parintilor le revine responsabilitatea parinteasca in mod egal, exista si
numeroase cazuri derogatorii, in sensul ca numai unul dintre acestia exercita (deci in mod
exclusiv) drepturile si indatoririle parintesti, fie, desi le exercita ambii parinti, responsabilitatea nu
le mai revine in mod egal.

Pentru prima categorie de situatii, art. 98 alin. (2) din Codul Familiei prevede„Daca unul dintre
parinti este mort, decazut din drepturile parintesti, pus sub interdictie sau, din orice imprejurare,
se afla in neputinta de a-si manifesta vointa, celalalt parinte exercita singur drepturile parintesti“.

De mentionat ca in categoria imprejurarilor care ar pune pe unul dintre parinti in imposibilitate de a


si manifesta vointa sunt incadrate situatiile in care:
-unul dintre parinti este disparut;
-contrarietatea de interese intre minor si unul dintre parinti, ceea ce poate conduce, pe cale de
consecinta la periclitarea garantiei exercitarii drepturilor parintesti de catre acel parinte „in interesul
copilului“, impunându-se ca drepturile parintesti sa fie exercitate de catre celalalt parinte;
-impiedicarea unui parinte de a indeplini un anumit act in interesul copilului, de exemplu din cauza
bolii; impiedicarea exercitarii drepturilor si indatoririlor parintesti din cauza parasirii si abandonarii
familiei sau a executarii unei pedepse privative de libertate.

Intre situatiile in care responsabilitatea parinteasca continua sa revina ambilor parinti, dar nu in mod
egal, cel mai frecvent intâlnita este cea a divortului parintilor, caz in care, potrivit art. 42 din Codul
Familiei, instanta judecatoreasca este obligata sa se pronunte si asupra incredintarii copiilor
minori.

Art. 43 alin. (2) din Codul Familiei prevede ca parintele divortat caruia i s-a incredintat copilul
exercita cu privire la acesta drepturile parintesti, iar alin. (3) prevede expres care sunt drepturile
si indatoririle parintelui divortat caruia nu i s-a incredintat copilul. Modul de exercitare a dreptului
de a veghea la cresterea copilului de catre parintele caruia nu i-a fost incredintat copilul difera de
cel anterior divortului. In doctrina se arata ca parintele caruia nu i-a fost incredintat copilul nu are
exercitiul pazei si supravegherii acestuia, al aceluia de a lua masuri disciplinare si al dreptului de a
stabili locuinta copilului si nici nu poate cere inapoierea acestuia in conditiile art. 103, de la cel
care il detine fara drept. In legatura cu acestea, se arata ca nu trebuie sa existe o intelegere intre
parinti, prealabila masurii care se ia, masurile vizând aceste drepturi luându-se de catre un singur
parinte. Acordul intervine, in aceste cazuri, dupa luarea masurii, iar daca celalalt parinte - caruia nu
i s-a incredintat copilul - nu este de acord cu masura luata, el poate cere modificarea masurilor luate
cu privire la drepturile si indatoririle dintre parintii divortati si copii in conditiile art. 44 din Codul
Familiei.

60
Asemanator situatiei rezultate in urma divortului parintilor este solutionata legal situatia copilului
din afara casatoriei a carei filiatie este stabilita fata de ambii parinti.

Conform prevederilor art 65 al Codului Familiei, daca filiatia copilului din afara casatoriei este
stabilita fata de ambii parinti, incredintarea lui, precum si contributia parintilor la cheltuielile de
crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala, se vor hotari potrivit dispozitiilor art. 42-44
inclusiv, care se aplica prin asemanare.

Prin art. 1 Codul Familiei consfinteste faptul ca in România statul ocroteste casatoria si familia; el
sprijina, prin masuri economice si sociale, dezvoltarea si consolidarea familiei.

Statul apara interesele mamei si copilului si manifesta deosebita grija pentru cresterea si educarea
tinerei generatii. Familia are la baza casatoria liber consimtita intre soti. In relatiile dintre soti,
precum si in exercitiul drepturilor fata de copii, barbatul si femeia au drepturi egale. Drepturile
parintesti se exercita numai in interesul copiilor.

Asa cum a fost prezentat la capitolul II, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului
a desfasurat de la intrarea in vigoare a Legii 272, de la inceputul lui 2005 o serie de campanii de
constientizare al caror rol a fost acela de a-i informa pe parinti cu privire la responsabilitatile ce le
revin, care sunt obligatiile si responsabilitatile ce le incumba in ceea ce priveste asigurarea unui
mediu familial apt dezvoltarii, cresterii si educarii unui copil.

Garantarea respectarii drepturilor copilului in ceea ce priveste mentinerea contactului cu parintii,


precum si asumarea de catre acestia a responsabilitatilor ce le revin este universal valabila,
indiferent ca vorbim despre un copil nascut intr-o familie legal constituita sau despre un copil
rezultat in afara casatoriei. Astfel, in acest din urma caz legea permite tatilor sa isi asume si sa isi
exercite in egala masura obligatiile de crestere si intretinere a copilului la fel ca orice alt parinte.

In conditiile existentei unor imprejurari menite sa conduca la separarea copilului de parintii sai sau
macar de unul dintre acestia legea da asigurari cu privire la garantarea dreptului acestuia de a putea
mentine contacte cu acestia, in conditiile in care respectarea interesului sau superior este asigurata.
Introducerea acestei prevederi exprese in lege a venit ca o garantie suplimentara vis-a-vis de
garantarea dreptului copilului la mentinerea legaturii cu parintii sai, in aproape orice conditii,
pornind de la premisa ca cel mai bun mediu de dezvoltare al acestuia este in mijlocul familiei sale.
Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului contine o serie de articole care se refera
la problema relatiilor personale ale copilului cu parintii sai, precum si cu „alte persoane fata de care
copilul a dezvoltat legaturi de atasament“.

Astfel, articolul 14 al legii 272/2004 recunoaste dreptul copilului de a mentine relatii personale si
contacte directe nu numai cu parintii, dar si cu rudele si, chiar mai important, cu alte persoane fata
de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament.

Asadar copilul poate avea „viata de familie“ alaturi de persoane cu care are relatii legale si
biologice, dar si sociale.

In mod evident, acesta este unul dintre articolele definitorii asupra conceptiei legiuitorului in
abordarea problematicii copilului si a plasarii si integrarii sale in mediul in care se formeaza. El
reflecta filosofia legii potrivit careia copilul este un univers in sine, integrat unui mediu familial si
social care ii influenteaza si modeleaza personalitatea.

61
Acest text reprezinta unul dintre putinele cazuri in care se confera conotatie juridica relatiilor de
natura afectiva, recunoasterea si afirmarea acestora ca element al protectiei juridice constituind un
pas important in definirea principiului ocrotirii interesului superior al copilului.

Se observa, asadar, ca nu a fost definita categoria persoanelor cu care copilul poate avea legaturi
personale printr-o enumerare limitativa, ci prin precizarea rolului acelor persoane in viata copilului,
optându-se deci, pentru o abordare flexibila, adaptabila fiecarei situatii in parte.

Mai mult decât a afirma dreptul la pastrarea legaturilor personale, potrivit art. 14 alin. (3) din
aceeasi lege, parintii nu le pot interzice copiilor sa mentina legatura cu bunicii, fratii sau alte
persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, cu exceptia cazurilor „in care
instanta decide in acest sens, apreciind ca exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea
fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului“.

Aceasta ultima prevedere este extrem de interesanta si merge mult mai departe decât ceea ce li se
impune in mod legal parintilor in multe alte tari.

Competenta limitarii legaturilor copilului cu alte persoane decât parintii sai apartine in exclusivitate
instantelor judecatoresti, care pot decide acest lucru numai in situatia in care s-au administrat probe
din care rezulta ca prin mentinerea relatiilor respective s-ar periclita dezvoltarea fizica, psihica,
intelectuala sau morala a copilului.

Articolul 15 al aceluiasi act normativ enumera - in mod exemplificativ - o serie de forme de contact
care reprezinta cele mai frecvente modalitati de pastrare a legaturilor, incluzând corespondenta,
furnizarea de informatii despre copil si alte forme de contact indirect. Importanta procesului de
relationare si a atasamentului a fost subliniata permanent ca modalitate de prevenire a abandonului.

Procesul de relationare si de atasament are loc de obicei in mod natural, generat de mecanisme
interioare, afectiv-cognitive, iar separarea, la o vârsta frageda a copilului, de o persoana care a jucat
un rol important in viata lui, ca si neglijarea sau abuzul, poate duce la tulburari de atasament.

Restrictii asupra dreptului copilului de a fi in contact cu oricare dintre parinti pot fi impuse doar de
instanta, atunci când exista „motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala,
spirituala, morala sau sociala a copilului“. Din nou este o prevedere clara conform careia este
nevoie de un motiv foarte serios pentru a putea restrictiona contactul, precizându-se anume situatiile
in care contactul poate fi apreciat ca ar contraveni interesului superior al copilului: daca ar conduce
la primejduirea dezvoltarii fizice, psihice, intelectuale sau morale a copilului.

Prin urmare, instanta judecatoreasca se va pronunta obligatoriu odata cu dispunerea masurii de


protectie a copilului si cu privire la mentinerea relatiilor personale si contactelor directe ale
copilului cu ambii parinti, desigur cu respectarea interesului superior al copilului. In situatia in care
instanta va aprecia insa ca exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala,
spirituala, morala sau sociala a copilului, prin intermediul aceleiasi hotarâri judecatoresti se va
pronunta obligatoriu in sensul limitarii exercitarii acestui drept.

Simpla limitare a exercitarii dreptului la relatii personale cu copilul nu este suficienta daca instanta
nu se va pronunta si asupra modalitatilor concrete de realizare a acestui drept tocmai in scopul
prevenirii unor situatii grave in care s-ar putea afla copilul la un anumit moment.

Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, in parteneriat cu reprezentanta UNICEF România, a


realizat un program national destinat parintilor, intitulat „Educatia parintilor”, organizat sub forma
atelierelor de lucru cu parintii pe teme ca: respectarea drepturilor copiilor, negocierea conflictelor,

62
comportamente evazive, non-discriminarea, decizia, timpul liber al copiilor etc, care se deruleaza in
prezent in 640 unitati de invatamânt, la 843 clase. Materialele suport sunt disponibile tuturor
cadrelor didactice si in format electronic, pe site-ul www.edu-media.ro.

In acelasi scop, cabinetele de consiliere psiho-pedagogica din cadrul unitatilor de invatamânt ofera
elevilor si parintilor servicii de consiliere, realizate de catre consilieri psihopedagogi.

V. 3 Separarea de parinti

Cazurile si conditiile in care poate fi decisa separarea copilului de parinti sunt expres si limitativ
prevazute de Legea 272, prin art. (33). Acestea sunt urmatoarele: divortul când are loc separarea
copilului de unul dintre parinti, sau chiar de ambii parinti daca minorul este incredintat in urma
divortului acestora unei alte persoane, plasamentul in regim de urgenta când copilul a fost abuzat,
neglijat in propria sa familie, si cel mai frecvent intâlnit plasamentul. In fiecare dintre aceste
situatii, competenta in ceea ce priveste luarea deciziei cu privire la separarea copilului de familie
apartine instantei judecatoresti sau comisiei pentru protectia copilului.

Situatiile in care poate interveni separarea copilului de parintii sai, prin decizia unei autoritati
administrative, este plasamentul dispus prin hotarâre a comisiei pentru protectia copilului, dar
numai cu conditia preexistentei unui acord al parintilor cu privire la masura de protectie respectiva,
sau plasamentul in regim de urgenta, dispus prin dispozitie a directorului directiei generale de
asistenta sociala si protectie a copilului, atunci când copilul este abuzat/ neglijat in propria familie,
masura pentru confirmarea careia legiuitorul a prevazut obligativitatea sesizarii instantei de judecata
in termen de 48 de ore de la luarea masurii plasamentului in regim de urgenta.

Competenta prevenirii situatiilor de risc si comportamentelor abuzive ale parintilor, este stabilita
expres in sarcina serviciilor de asistenta sociala de la nivel local.

Articolul 50 al Legii 272/2004 are in vedere punerea in practica a dispozitiilor art. 20 din Conventia
ONU cu privire la drepturile copilului si recunoaste dreptul la protectie si asistenta speciala a
copilului lipsit temporar sau definitiv de mediul sau familial, instituind totodata obligatia pentru
statele parti de a asigura acestuia o protectie alternativa.

In cadrul protectiei alternative ce poate fi asigurata copiilor lipsiti temporar sau definitiv de
ocrotirea parintilor lor, Legea nr. 272/2004 include tutela, masurile de protectie speciala si adoptia.

Astfel, beneficiarii masurilor de protectie speciala pot fi copiii care, fie temporar, fie definitiv, nu
pot sau nu mai pot fi ocrotiti de catre proprii lor parinti. Aceasta situatie poate fi determinata de
diverse circumstante (parinti necunoscuti, decedati, punerea lor sub interdictie, declararea
judecatoreasca a mortii sau disparitiei acestora etc.) sau de decizia institutiilor abilitate de lege sa
dispuna scoaterea copilului din familie atunci când dezvoltarea si evolutia lui este periclitata in
cadrul acesteia. Protectia speciala a copilului include un complex de masuri, prestatii si servicii,
adaptate caracteristicilor individuale ale fiecarui copil, in masura sa raspunda cât mai adecvat
nevoilor copilului care necesita o astfel de protectie.

Masurile de protectie speciala si serviciile ce pot fi organizate pentru asigurarea acestora sunt
reglementate distinct in cuprinsul Legii nr. 272/2004. Prestatiile ce pot fi acordate copilului care
beneficiaza de protectie speciala se regasesc atât in legea 272/2004 ce reglementeaza finantarea
sistemului de protectie cât si intr-o serie de alte acte normative:

- HG nr. 729/2005 - stabileste nivelul alocatiei zilnice de hrana pentru consumurile colective din
institutiile publice de asistenta sociala;

63
- OUG 25/2003, modificata si aprobata prin Legea nr. 325/2003 - reglementeaza acordarea unor
drepturi banesti pentru copilul aflat in plasament la asistentul maternal, drepturi care se acorda
pentru acoperirea cheltuielilor lunare de hrana, echipament, cazarmament, jucarii, materiale
igienico-sanitare, rechizite scolare, materiale cultural-sportive, transport, dupa caz, precum si pentru
acoperirea cheltuielilor de locuit;
- Legea nr. 326/2003 astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 111/2004 - stabileste drepturile de
care beneficiaza copiii si tinerii ocrotiti de serviciile publice specializate pentru protectia copilului,
mamele protejate in centre maternale, precum si copiii dati in plasament la asistenti maternali
profesionisti. Prin Hotarârea de Guvern nr. 1128/2007 au fost indexate limilele cheltuielilor
prevazute in Legea mentionata.
- HG nr. 1177/2003 - stabileste cuantumul indemnizatiei lunare de hrana cuvenite persoanelor
infectate cu HIV sau bolnave de SIDA inclusiv copiilor care se afla in aceasta situatie;
- Ordinul nr. 73/2004 al Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei MMSSF - stabileste
metodologia de acordare a indemnizatiei lunare de hrana cuvenite adultilor si copiilor infectati cu
HIV sau bolnavi de SIDA si de control al utilizarii de catre cei in drept a acesteia;
- Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati
stabileste o serie de drepturi de care beneficiaza copiii cu handicap.

Prin articolul 51 al Legii 272/2004 se stabileste momentul pâna la care un copil poate beneficia de
protectie speciala - acesta fiind de regula vârsta implinirii majoratului - instituind totodata si doua
exceptii de la aceasta regula.

O prima exceptie este reglementata in favoarea tinerilor care au dobândit capacitatea deplina de
exercitiu, au stabilita deja o masura de protectie speciala si fac dovada ca la momentul dobândirii
capacitatii depline de exercitiu isi continua studiile intr-o forma de invatamânt de zi. Prelungirea
masurii de protectie speciala se realizeaza la cererea tinerilor in cauza si poate fi acordata pâna la
implinirea de catre acestia a vârstei de 26 de ani.

Cea de-a doua exceptie vizeaza de asemenea tinerii care au dobândit capacitatea deplina de
exercitiu, nu intra sub incidenta prevederilor mentionate anterior, dar indeplinesc cumulativ
urmatoarele conditii:

- au stabilita o masura de protectie la momentul dobândirii capacitatii depline de exercitiu;


- nu au posibilitatea revenirii in familia proprie;
- se confrunta cu riscul excluziunii sociale, neavând o locuinta si posibilitatea de a se intretine.

In situatia in care sunt indeplinite conditiile prevazute de lege tânarul va beneficia, la cererea sa, de
prelungirea masurii de protectie speciala, pe o perioada de maximum 2 ani. Daca tânarul a refuzat
nejustificat, in mod succesiv, oferte vizând un loc de munca sau un spatiu in care sa locuiasca, sau
desi a avut un loc de munca/locuinta, le-a pierdut din motive care ii sunt imputabile, cererea privind
prelungirea protectiei speciale urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata. La 30.06.2007 616 tineri
beneficiau de prevederile articolului mentionat.

In acest context, o importanta deosebita trebuie acordata activitatilor si demersurilor pe care


institutiile cu atributii in domeniu trebuie sa le realizeze pentru sprijinirea tânarului in vederea
integrarii lui sociale. In acest sens, se impune, printre altele, colaborarea specialistilor directiei
generale de asistenta sociala si protectie a copilului cu cei ai Agentiilor Judetene pentru Ocuparea
Fortei de Munca, in vederea realizarii acompaniamentului social personalizat, care va facilita
accesul acestor tineri la un loc de munca, conform dispozitiilor Legii nr. 116/2002 privind
prevenirea si combaterea marginalizarii sociale si a normei metodologice de aplicare a acestei legi.

64
In urma organizarii a 42 de burse ale locurilor de munca destinate tinerilor din sistemul de protectie
speciala, in anul 2006 au fost angajati 288 de tineri.

O situatie aparte in ceea ce priveste formularea cererii o reprezinta situatia tinerilor lipsiti de
discernamânt datorita retardului mintal/bolilor psihice. Acordarea prelungirii protectiei speciale
pentru acestia se face (daca sunt indeplinite conditiile legale) la solicitarea reprezentantului lor
legal. In situatia in care nu exista un reprezentant legal, directia generala de asistenta sociala si
protectie a copilului trebuie sa aiba in vedere acest aspect si sa solicite in timp util instantei
judecatoresti punerea sub interdictie si numirea unui tutore pentru persoana respectiva.

Articolul 52 al legii 272/2004 introduce doua conditii cu caracter general care trebuie avute in
vedere in mod obligatoriu atunci când se impune stabilirea unei masuri de protectie speciala si
anume: existenta planului individualizat de protectie (PIP) si existenta consimtamântului copilului
care a implinit vârsta de 14 ani.

In ceea ce priveste planul individualizat de protectie, modalitatea de intocmire precum si modelul-


cadru al acestuia sunt reglementate prin Ordinul nr. 286/2006 al Secretarului de Stat al Autoritatii
Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului.

Solicitarea consimtamântului copilului la masura de protectie speciala ce urmeaza a fi luata cu


privire la persoana lui este un element de noutate in legislatia româneasca.

Introducerea acestei obligativitati este o consecinta fireasca a transpunerii adecvate in practica a


dreptului copilului la opinie, fiind instituita in beneficiul acestuia, creând premisele asigurarii unei
ingrijiri cât mai adecvate la nevoile copilului care urmeaza sa fie protejat.

Articolul 53 alin. (3) al Legii 272/2004 reglementeaza situatia in care copilul nu isi da
consimtamântul la masura de protectie propusa, caz in care comisia pentru protectia copilului nu
mai are competenta de a se pronunta asupra cazului respectiv si, pe cale de consecinta trebuie sa-si
decline competenta de solutionare in favoarea instantei judecatoresti.

Instanta judecatoreasca, in stabilirea masurii speciale de protectie, poate trece peste refuzul
copilului de a-si exprima consimtamântul cu privire la masura propusa, situatiile care impun aceasta
urmând sa fie motivate in cuprinsul sentintei judecatoresti.

Apare astfel, intr-o asemenea situatie, ca fiind foarte importanta activitatea de consiliere si
informare a copilului in vederea solicitarii si exprimarii consimtamântului in cazul in care acest
consimtamânt urmeaza a fi exprimat in fata instantei judecatoresti.

Tot in cuprinsul Legii 272/2004 este precizat in mod expres cine are obligatia intocmirii planului
individualizat de protectie, precum si momentul la care se elaboreaza acesta. Astfel institutia
responsabila este directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului din unitatea
administrativ-teritoriala unde locuieste copilul sau, dupa caz, directia generala de asistenta sociala si
protectie a copilului al carei director general a dispus stabilirea plasamentului in regim de urgenta.

Potrivit Normei metodologice privind intocmirea planului individualizat de protectie aprobata prin
Ordinul nr. 286/2006 al secretarului de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor
Copilului, intocmirea proiectului planului individualizat de protectie poate fi realizata si de catre un
manager de caz care este incadrat de catre un organism privat acreditat.

Este stabilita o ierarhizare a demersurilor si a obiectivelor planului individualizat de protectie,


reintegrarea copilului in familie fiind prima optiune ce trebuie luata in considerare de catre

65
specialisti. In situatia in care acest lucru nu este posibil sau este contrar interesului superior al
copilului, vor fi analizate celelalte optiuni.

In consecinta, plasarea copilului intr-un serviciu de tip rezidential se va constitui in obiectiv al


planului individualizat de protectie numai daca celelalte optiuni au fost analizate si s-au dovedit a fi
neviabile.

In acelasi timp, este prevazuta obligatia consultarii parintilor si a membrilor familiei largite care au
putut fi identificati la stabilirea obiectivelor planului individualizat de protectie.

Articolele 55 si 56 ale legii 272/2004 reglementeaza atât masurile de protectie care pot fi stabilite
pentru copilul ce necesita protectie speciala, cât si categoriile de copii care vor beneficia de aceste
masuri. Responsabilitatea in acest domeniu este impartita, astfel:

- pentru copilul ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor
parintesti sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie,
declarati judecatoreste morti sau disparuti, când nu a putut fi instituita tutela, se stabileste masura
plasamentului de catre instanta judecatoreasca;
- pentru copilul care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din
motive neimputabile acestora, se stabileste masura plasamentului de catre instanta judecatoreasca
(atunci când nu exista acordul parintelui/parintilor) sau, dupa caz, de catre comisia pentru protectia
copilului (in situatiile in care parintele consimte la luarea acestei masuri);
- pentru copilul abuzat sau neglijat, se stabileste masura plasamentului in regim de urgenta. Acesta
poate fi dispus de catre directorul directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului, in
situatia in care nu se intâmpina opozitie din partea persoanelor care au in ingrijire copilul, sau de
catre instanta, prin Ordonanta presedintiala, in situatia in care exista opozitie;
- pentru copilul gasit sau copilul parasit de catre mama in unitati sanitare, se stabileste masura
plasamentului in regim de urgenta de catre directorul directiei generale de asistenta sociala si
protectie a copilului;
- pentru copilul care a savârsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal, se
stabileste dupa caz, masura libertatii supravegheate sau plasamentul de catre comisia de protectie a
copilului sau instanta de judecata.

De asemenea este reglementata posibilitatea de contestare a masurilor de protectie speciala,


stabilind in acelasi timp si persoanele care au calitate procesuala activa, respectiv parintii si copilul
care a implinit vârsta de 14 ani.

Masurile de protectie speciala dispuse de catre comisia pentru protectia copilului pot fi atacate la
tribunalul de la domiciliul copilului (art. 10, alin. 3 din HGR nr. 1437/ 2004).

In situatia in care masurile de protectie speciala sunt dispuse de catre instanta judecatoreasca
posibilitatea prin care se poate contesta masura este reprezentata de formularea recursului in termen
de 10 zile de la comunicarea hotarârii judecatoresti.

Referitor la asistenta juridica gratuita de care pot beneficia contestatarii, acordarea acesteia este
reglementata de art. 74-77 din Codul de Procedura Civila, cu modificarile si completarile ulterioare
precum si de Legea nr. 51/1995, cu modificarile si completarile ulterioare.

Potrivit art. 74-75 din Codul de Procedura Civila cel care nu este in stare sa faca fata cheltuielilor
unei judecati fara a primejdui propria sa intretinere sau a familiei sale, poate cere instantei sa-i
incuviinteze asistenta judiciara. Asistenta judiciara cuprinde acordarea de scutiri, reduceri, esalonari

66
sau amânari pentru plata taxelor judiciare de timbru, a timbrului judiciar si a cautiunilor precum si
apararea si asistenta gratuita printr-un avocat delegat de baroul avocatilor.

Potrivit art. 68-69 din Legea nr. 51/1995, acordarea asistentei gratuite se face numai cu aprobarea
decanului baroului, in cazuri de exceptie, daca persoana este lipsita de mijloace materiale si
drepturile acesteia ar fi prejudiciate prin intârziere; baroul poate acorda asistenta judiciara si din
oficiu, la cererea instantelor de judecata, a organelor de urmarire penala sau a organelor
administratiei publice locale in cazurile in care acestea apreciaza ca persoanele se gasesc in
imposibilitate vadita de a plati onorariul, situatie in care plata onorariilor se va suporta din fondurile
Ministerului Justitiei (MJ) sau, dupa caz, din fondurile organelor administratiei publice locale.
Tinând cont de faptul ca cei mai multi beneficiari ai masurilor de protectie speciala sunt copii care
provin din familii care se confrunta cu mari dificultati financiare si care nu isi pot permite plata
onorariului unui avocat, in bugetele consiliilor judetene/locale ar trebui prevazute si sume care sa
permita acordarea acestei forme de asistenta judiciara.

Masura plasamentului este definita la art. 58 al Legii 272/2004 ca o masura cu caracter temporar,
indicând in acelasi timp si unde poate fi dispusa aceasta masura, respectiv la o persoana/ familie,
asistent maternal, serviciu de tip rezidential care este licentiat in conditiile legii.

Prin Legea 272/2004 se instituie ca regula generala, posibilitatea plasarii copilului care nu a implinit
vârsta de 2 ani, numai la familia extinsa sau substitutiva. (Art.60).

In mod exceptional, plasamentul copilului mai mic de 2 ani poate fi dispus intr-un serviciu
rezidential specializat, numai atunci când acesta prezinta handicap grav si este dependent de ingrijiri
speciale.

Handicapul si dependenta copilului de anumite servicii se atesta de catre comisia pentru protectia
copilului (prin incadrarea acestuia intr-o categorie de persoane cu handicap) sau, dupa caz, de catre
medicul specialist (in situatia in care copilul nu are certificat de persoana cu handicap).

Sunt stabilite in acelasi timp si o serie de conditii generale care trebuie respectate la momentul
deciderii masurii plasamentului, indiferent de vârsta copilului. Astfel, organul abilitat sa dispuna
masura plasamentului trebuie sa verifice realizarea demersurilor vizând identificarea cu prioritate a
membrilor familiei extinse a copilului sau a unei alte persoane/familii la care acesta sa poate fi
plasat, posibilitatea mentinerii fratilor impreuna precum si existenta conditiilor care sa asigure
mentinerea relatiilor personale dintre copil si parintii sai.

In situatia in care dreptul de a vizita copilul si de a mentine relatii personale cu acesta nu a fost
restrictionat in conditiile legii, alegerea persoanei/familiei unde urmeaza a se plasa copilul se face si
cu luarea in considerare a capacitatii acesteia de a asigura realizarea efectiva a dreptului de vizita si
relatii personale (apropierea domiciliilor, relatiile existente intre parinti si persoana/familia unde
urmeaza a fi plasat copilul etc.).

Prin Art. 61 al Legii 272/2004 se precizeaza care sunt organele abilitate sa stabileasca masura
plasamentului indicând in acelasi timp si situatiile in care se poate proceda la luarea acestei masuri.

Astfel, ca regula generala, in toate situatiile in care nu se poate obtine acordul parintilor la acest tip
de masura, competenta de instituire a masurii apartine instantei judecatoresti iar in situatia in care
parintii sunt de acord cu masura, aceasta va fi stabilita de catre comisia pentru protectia copilului.

Totodata, in aprecierea organului competent sa stabileasca masura plasamentului trebuie luate in


considerare si prevederile art. 53 alin. (3) referitoare la existenta sau inexistenta consimtamântului

67
copilului care a implinit vârsta de 14 ani, in functie de aceste aspecte, competenta apartinând
instantei judecatoresti sau, dupa caz comisiei pentru protectia copilului.

In ceea ce priveste acordul parintilor, el poate fi exprimat fie in forma autentica prin act notarial, fie
prin inscris sub semnatura privata inregistrat la directia generala de asistenta sociala si protectie a
copilului sau se poate exprima si in fata membrilor comisiei, cu ocazia audierii parintilor, caz in
care se va face aceasta mentiune in procesul-verbal al sedintei. In ceea ce priveste inexistenta
acordului parintilor, situatie in care masura plasamentului este stabilita de catre instanta
judecatoreasca, trebuie avute in vedere atât cazurile in care parintii refuza in mod explicit sa isi dea
acest acord cât si cele in care acest acord nu poate fi exprimat din diverse motive.

Legea 272/2004 reglementeaza modul in care se exercita drepturile si obligatiile parintesti, pe toata
perioada in care s-a stabilit pentru copil masura plasamentului (Art. 62).

Desi potrivit prevederilor alin.(1), in toate situatiile in care aceasta masura a fost stabilita de catre
comisia pentru protectia copilului (CPC), drepturile si obligatiile parintilor se mentin, trebuie
precizat ca exercitiul drepturilor si obligatiilor parintesti cu privire la persoana copilului este totusi
modificat ca urmare a modului in care se executa aceasta forma de protectie – copilul aflându-se in
ingrijirea efectiva a altei persoane decât parintele/parintii sai.

Astfel, in practica, ne aflam in situatia in care exercitarea drepturilor si obligatiilor parintesti cu


privire la persoana copilului este impartita intre parinte/parinti (ex: legaturi permanente si
nemijlocite cu copilul pe toata durata plasamentului, vizitarea copilului, corespondenta cu acesta,
dreptul de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea sa profesionala) si persoana care
asigura ingrijirea copilului (supravegherea copilului, obligatia de a asigura ingrijirea si conditiile
necesare dezvoltarii sale, efectuarea actelor obisnuite necesare indeplinirii acestei obligatii sau
inlaturarii oricarei situatii urgente care ar pune in pericol copilul, securitatea, dezvoltarea sau
integritatea morala a acestuia).

Datorita specificului modului in care opereaza aceasta masura asupra drepturilor si obligatiilor
parintesti cu privire la persoana copilului, solutionarea posibilelor neintelegeri ce pot aparea in
practica cu privire la exercitarea acestora, in situatia in care nu este posibila rezolvarea lor pe cale
amiabila, este de competenta instantei judecatoresti.

Alta este situatia in care in discutie sunt aduse drepturile si obligatiilor parintesti care privesc
bunurile copilului (dreptul de administrare a bunurilor, de reprezentare sau de incuviintare a actelor
copilului), acestea revenind in exclusivitate parintelui/parintilor pe toata perioada in care copilul are
instituita masura plasamentului prin hotarârea comisiei pentru protectia copilului.

Fata de considerentele expuse mai sus, este de subliniat faptul ca instituirea masurii plasamentului
de catre comisia pentru protectia copilului nu afecteaza in nici un fel calitatea parintelui de
reprezentant legal al copilului sau.

In situatia copilului pentru care nu s-a putut institui tutela si s-a stabilit masura plasamentului de
catre instanta judecatoreasca, drepturile si obligatiile parintesti sunt exercitate de catre presedintele
consiliului judetean, respectiv de catre primarul sectorului municipiului Bucuresti .

Aceste drepturi si obligatii vizeaza atât persoana copilului cât si bunurile acestuia si nu pot fi
delegate unei terte persoane fizice sau juridice. O problema pe care o ridica in practica aceasta
prevedere este reprezentata de situatia in care plasamentul copilului se dispune la o persoana sau un
serviciu de tip rezidential care are domiciliul respectiv sediul pe alta raza administrativ teritoriala
decât cea in care functioneaza instanta care stabileste masura. Intr-o astfel de situatie, drepturile si

68
obligatiile parintesti trebuie exercitate de catre presedintele consiliului judetean/primarul sectorului
municipiului Bucuresti unde se afla efectiv copilul.

Legea 272/2004 instituie o exceptie de la prevederile care vizeaza exercitarea drepturilor parintesti
de catre presedintele consiliului judetean/primarul sectorului municipiului Bucuresti, acestia
neputând sa exprime in locul parintilor consimtamântul la adoptia copilului, drept care se mentine
pentru parintii decazuti din drepturile parintesti si pentru cei carora li s-a aplicat pedeapsa
interzicerii drepturilor parintesti.

In toate celelalte situatii in care masura plasamentului se stabileste de catre instanta judecatoreasca
posibilitatea exercitarii sau nu de catre parinti a drepturilor si obligatiilor parintesti este lasata la
aprecierea instantei. Aceasta este obligata sa se pronunte odata cu stabilirea plasamentului si asupra
acestor aspecte precum si asupra modalitatilor concrete in care vor fi exercitate, respectiv
indeplinite aceste drepturi si obligatii, atât cu privire la persoana copilului cât si la bunurile acestuia.

Odata cu instituirea masurii plasamentului, organul competent sa ia aceasta masura are posibilitatea
de a dispune si obligarea parintilor/parintelui de a contribui la intretinerea lunara a acestuia (Art.63-
Legea 272/2004). Potrivit dispozitiilor Codului Familiei, descendentul cât timp este minor are drept
la intretinere, oricare ar fi pricina nevoii in care el se afla iar, potrivit art. 110, decaderea din
drepturile parintesti nu scuteste pe parinte de indatorirea de a da intretinere copilului. In ceea ce
priveste stabilirea cuantumului acestei contributii aceasta se stabileste conform art. 94 (alin. 3) din
Codul Familiei, respectiv pâna la o patrime din câstigul din munca pentru un copil, o treime pentru
doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii.

Desi aceste prevederi referitoare la obligatia de intretinere a parintilor se regaseau si in vechea


legislatie, respectiv OUG nr. 26/ 1997, actuala forma de reglementare reprezinta un progres,
deoarece au fost eliminate dispozitiile care faceau referire la posibilitatea de a institui obligatia
pentru parinte de a presta o activitate neremunerata in folosul colectivitatii in situatia in care acesta
nu putea sa asigure plata contributiei. A fost eliminat in acest fel, caracterul de veritabila sanctiune
al acestei masuri, care avea drept consecinta nerespectarea finalitatii obligatiei de intretinere asa
cum este ea prevazuta in Codul Familiei.

Plasamentul in regim de urgenta este o masura dispusa pentru situatii care reclama interventie
rapida; totodata, este o masura cu caracter temporar si - pâna la confirmarea sa de catre instanta
judecatoreasca - provizoriu, iar imprejurarile care o justifica se datoreaza, in cele mai frecvente
cazuri, culpei parintilor (Art. 64-Legea 272/2004).

Articolul mai sus mentionat precizeaza categoriile de beneficiari ai masurii plasamentului in regim
de urgenta: copiii gasiti, abuzati sau neglijati sau cei parasiti in unitati sanitare.

In privinta beneficiarilor acestei masuri, o problema des reclamata de aplicarea practica a acestui
articol este reprezentata de situatia copilului gasit de organele de politie savârsind fapte penale si
care, din diverse motive, nu poate fi incredintat reprezentatului legal.

In astfel de situatii se poate dispune plasamentul in regim de urgenta, ca urmare a faptului ca


situatia reclama asigurarea unei protectii de urgenta a copilului gasit, pâna la clarificarea situatiei
acestuia si a reprezentantilor lui legali. Ulterior dispunerii acestei masuri, cu ocazia instrumentarii
cauzei de catre instanta judecatoreasca se analizeaza si aspectele ce tin de savârsirea faptei penale,
urmând a fi dispuse daca este cazul, masurile specifice care se adreseaza copilului care savârseste
fapte penale si nu raspunde penal prevazute de art. 80 din Legea nr. 272/2004.

69
Sunt reglementate totodata si conditiile care trebuie respectate la luarea masurii plasamentului in
regim de urgenta si care corespunde nevoilor de ingrijire ale copilului care urmeaza a fi plasat;

- plasamentul in regim de urgenta al copilului mai mic de doi ani se poate dispune numai la familia
extinsa sau substitutiva cu exceptia situatiei in care acesta prezinta handicapuri grave, cu
dependenta de ingrijiri in servicii de tip rezidential specializate; luarea in considerare cu prioritate a
posibilitatii de a dispune plasamentul in regim de urgenta la familia extinsa sau substitutiva;
- mentinerea fratilor impreuna.

In ceea ce priveste verificarea existentei conditiilor care sa asigure mentinerea relatiilor personale
dintre copil si parintii sai (art. 60 alin. 3 lit. c din Legea 272/2004), in aceasta situatie nu mai
opereaza aceasta obligativitate motivat de faptul ca pe toata durata plasamentului in regim de
urgenta, se suspenda de drept exercitiul drepturilor parintesti.

Cu toate acestea, din perspectiva respectarii drepturilor copilului si daca este in interesul acestuia,
directorul care a dispus plasamentul poate aproba mentinerea relatiilor personale cu parintii sai
inclusiv pe perioada plasamentului in regim de urgenta. Aceasta aprobare se acorda numai la
solicitarea expresa a copilului. Se instituie suspendarea de drept a drepturilor parintesti pe toata
durata plasamentului in regim de urgenta. Aceasta suspendare are un caracter provizoriu si opereaza
in temeiul legii (si nu ca urmare a deciziei unui organ administrativ sau a instantei judecatoresti)
fiind o consecinta a dispunerii plasamentului in regim de urgenta.

Aceasta suspendare este instituita in scopul asigurarii protejarii intereselor copilului pâna la
solutionarea pe fond de catre instanta judecatoreasca a aspectelor care au impus dispunerea
plasamentului in regim de urgenta. Se instituie astfel controlul judecatoresc asupra acestei masuri,
suspendarea operând de drept numai pâna când instanta se va pronunta asupra mentinerii sau
inlocuirii acestei masuri, ocazie cu care aceasta trebuie sa se pronunte asupra temeiniciei motivelor
care au stat la baza luarii plasamentului in regim de urgenta precum si asupra aspectelor vizând
exercitarea drepturilor parintesti.

Se reglementeaza cine anume exercita drepturile si obligatiile parintesti pe perioada suspendarii si


anume: persoana, familia, asistentul maternal sau seful serviciului rezidential care a primit copilul
in plasament in regim de urgenta (persoane care vor exercita numai drepturile si obligatiile
parintesti privitoare la persoana copilului) si respectiv presedintele consiliului judetean/primarul
sectorului municipiului Bucuresti (persoane care vor exercita drepturile si obligatiile parintesti
privitoare la bunurile copilului).

Stabilirea competentei in privinta dispunerii masurii plasamentului in regim de urgenta este


reglementata in mod expres. Astfel, competenta de a stabili aceasta masura indiferent de situatia in
care se afla copilul (gasit, abuzat sau neglijat, parasit in unitati sanitare) apartine directorului
directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului din unitatea administrativ teritoriala in
care se gaseste efectiv copilul care necesita luarea acestei forme de protectie (art. 65-Legea
272/2004).

Trebuie precizat ca in cazul copilului abuzat sau neglijat, competenta directorului de a dispune
aceasta masura este limitata numai la situatiile in care persoanele care au in ingrijire copilul nu
manifesta opozitie la luarea acesteia, in caz contrar competenta apartine instantei judecatoresti.

Instituirea obligativitatii pentru directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului, de a


sesiza instanta judecatoreasca in termen de 48 de ore de la data dispunerii plasamentului in regim de
urgenta, este menita sa asigure cadrul legal necesar cresterii rolului instantei de judecata in ceea ce

70
priveste controlul acesteia asupra masurilor dispuse de catre organele administrative implicate in
protectia copilului (Art 66 alin.1-Legea 272/2004).

Competenta de a se pronunta asupra temeiniciei motivelor care au determinat dispunerea


plasamentului in regim de urgenta, asupra oportunitatii mentinerii sau, dupa caz, a inlocuirii
acestuia precum si asupra exercitiului drepturilor parintesti, apartine in exclusivitate instantei
judecatoresti (Art 66 alin.2-Legea 272/2004).

Prin introducerea acestor reglementari se raspunde astfel si criticilor indelung formulate de


organismele interne si internationale la adresa dispozitiilor art. 15 din OUG nr. 26/1997 (abrogata),
care permiteau ca, prin decizia unui organ administrativ, nesupusa revizuirii judiciare, sa se poata
interveni atât asupra relatiilor de familie cât si asupra exercitiului drepturilor parintesti.

Pornind de la premisa ca pentru copil mediul familial este cea mai buna optiune, institutiile
specializate trebuie sa se asigure ca pot identifica si depista precoce situatiile de risc care pot
determina separarea copilului de parintii sai, precum si prevenirea comportamentelor abuzive ale
parintilor si a violentei in familie (art. 34, Legea 272/2004).

Orice interventie a acestor institutii care se soldeaza cu separarea copilului de parintii sai trebuie sa
fie precedata de o serie de masuri adecvate care sa-i ajute pe acestia sa inlature cauzele care au stat
la baza separarii si reluarea exercitiului drepturilor ai caror titulari sunt de drept.

Ca tendinta, se observa o scadere semnificativa a numarului de copii aflati in centre de plasament


publice, concomitenta cu cresterea numarului de copii protejati in servicii de tip familial (rude sau
alte familii/persoane sau la asistenti maternali profesionisti).
Rezultatele obtinute in domeniul protectiei speciale a copiilor in perioada decembrie 2002-iunie
2007 sunt urmatoarele:
- numarul copiilor institutionalizati in sistemul public a scazut de la 37 781 la 20 990 ;
- numarul copiilor ingrijiti in familii substitutive a crescut de la 43 092 la 46 604;
- numarul asistentilor maternali a crescut de la 9170 la 14 926.
Acest rezultat este consecinta aplicarii politicii de dezinstitutionalizare a copiilor, fie prin
reintegrarea lor in familial naturala sau extinsa, fie prin inlocuirea masurii de protectie de tip
rezidential cu una de tip familial, fiind recunoscut faptul ca dezvoltarea armonioasa din toate
punctele de vedere (fizic, psihic, intelectual) a unui copil, ca si posibilitatea integrarii lui in societate
sunt cel mai bine realizate in cadrul unei familii.
In ceea ce priveste copii solicitanti de azil, legea prevede ca dreptul acestora de a nu fi separati de
parinti este garantat prin obligativitatea plasarii acestora impreuna cu parintii lor sau orice alte rude
care ii au in ingrijire.

In raport de vârsta si gradul de maturitate al solicitantului de azil minor, opinia acestuia va fi


ascultata si luata in considerare la analizarea cererii sale.

Acestei categorii de copii ii sunt, de asemenea, aplicabile prevederile Legii 272/2004 in ceea ce
priveste luarea unor masuri de protectie speciala in concordanta cu necesitatile sale. In situatia in
care cererea de acordare a azilului depusa de un minor neinsotit a fost respinsa, autoritatile române
au obligatia de a-i asigura acestuia masurile de protectie adecvate pâna la returnarea acestuia catre
tara de resedinta a parintilor ori in tara in care au fost identificati alti membri ai familiei dispusi sa
ia copilul (Legea 122/2006).

71
Situatia copiilor care solicita obtinerea statului de refugiat este de asemenea reglementata clar de
Legea 272/2004. Astfel, acestia au dreptul la asistenta umanitara corespunzatoare realizarii
drepturilor lor. O astfel de cerere este analizata cu prioritate, drepturile copilului trebuind sa fie
sustinute de catre o institutie sau persoana abilitata cu competente in aceasta materie.

In situatia in care se constata ca persoana desemnata de catre directia generala de asistenta sociala si
protectia copilului nu isi indeplineste corespunzator obligatia de aparare a intereselor copilului sau
dovedeste rea-credinta in indeplinirea acesteia, Oficiul Român pentru Imigrari poate solicita
directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului inlocuirea acestei persoane.

V. 4 Reintregirea familiei

Articolul 17 al legii 272/2004 reglementeaza situatia copiilor români ai caror parinti se afla in state
diferite, precum si obligatiile autoritatilor de a facilita legatura dintre parinti si copii si de a sustine
dreptul copilului de a mentine contactul cu parintii in aceste conditii.

Necesitatea introducerii in actul normativ a articolului 17 a aparut odata cu liberalizarea granitelor


României, când tot mai multi cetateni români au inceput sa calatoreasca in afara tarii, stabilindu-si
domiciliul/ resedinta intr-un alt stat. In aceasta forma, exercitarea dreptului la libera circulatie a
generat o serie de probleme in situatiile in care numai unul dintre parinti s-a stabilit in strainatate,
celalalt ramânând, impreuna cu copilul, pe teritoriul României, sau invers.

In aceeasi masura, prevederea are in vedere situatia parintilor care, divortati fiind, nu permit
copilului incredintat unuia dintre ei pastrarea legaturilor copilului cu celalalt parinte.

Situatiile in care eforturile unuia sau ale celuilalt parinte de a-si exercita drepturile conferite prin
lege, nu gasesc un raspuns adecvat la celalalt, iar partile nu pot gasi singure solutia convenabila,
facând necesara interventia cumulata a autoritatilor din statele „implicate“, au fost reglementate prin
Legea nr. 216/2003 privind aderarea României la Conventia europeana asupra recunoasterii si
executarii hotarârilor in materie de incredintare a copiilor si de restabilire a incredintarii copiilor,
adoptata la Luxembourg si in aplicarea careia atributii importante revin Ministerului Justitiei (MJ)
din România.

Totodata Conventia asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, adoptata la Haga, la
25 octombrie 1980, conventie la care România a aderat prin Legea nr.100/1992 s-a dovedit in timp
a fi insuficienta pentru multitudinea si complexitatea problemelor aparute in practica, situatie ce a
determinat demersul legislativ de adoptare a Legii nr. 369/2004 pentru aplicarea Conventiei de la
Haga, care detaliaza in special procedurile aplicabile de autoritatile române competente – Ministerul
Justitiei (MJ), ca autoritate centrala cu atributii in aplicarea conventiei si instanta de judecata.

Prin urmare, potrivit dispozitiilor Legii nr. 369/2004, cererile privind exercitarea dreptului de
vizitare sau privind inapoierea minorului se adreseaza Ministerului Justitiei (MJ), care, in functie de
statul in care se afla copilul retinut, adreseaza autoritatii centrale a statului in care se afla copilul
solicitarea de inapoiere a minorului sau, dupa caz, facilitarea dreptului de vizita sau restabilirea
incredintarii copilului.

Persoana fizica interesata poate sesiza si in mod direct instanta judecatoreasca competenta. Cauzele
care au ca obiect solutionarea cererilor de inapoiere a unui copil aflat pe teritoriul altui stat se
solutioneaza de urgenta si cu participarea obligatorie a procurorului. Instanta poate lua orice masura
prevazuta de legislatia in vigoare pentru protejarea copilului, pe intreaga durata a procesului.

72
Un aspect important de retinut este faptul ca in temeiul articolului 18 alin (1) din Legea nr.
369/2004 instanta judecatoreasca poate sa dispuna, in functie de vârsta copilului, ca acesta sa
urmeze un tratament de consiliere psihologica pe o durata care nu poate depasi 3 luni, in cazul in
care se constata ca acesta refuza in mod constant contactul cu unul din parinti sau manifesta
sentimente de aversiune fata de acesta, atitudine care ar putea fi determinata de raporturile de natura
conflictuala dintre parinti.

Prin dispozitiile articolului 11 alin. (2) din legea mai sus mentionata instanta poate fixa in cuprinsul
hotarârii un termen pentru executarea obligatiei de inapoiere a copilului, sub sanctiunea unei amenzi
civile in favoarea statului român cuprinsa intre 5 milioane si 25 milioane lei. La solicitarea unei
autoritati judiciare sau administrative a unui stat parte la Conventie, instanta româna poate pronunta
o hotarâre prin care sa se confirme daca, potrivit legislatiei române, deplasarea ori retinerea
copilului având resedinta obisnuita in România, pe teritoriul acelui stat, s-a facut cu incalcarea
vreunui drept privind incredintarea.

In solutionarea cererii, instanta va putea sa ateste, dupa caz:


-titularul drepturilor cu privire la copil;
-continutul si limitele drepturilor cu privire la copil, potrivit legii române;
-daca, in raport cu elementele mentionate, in sensul legii române, deplasarea copilului de pe
teritoriul României sau retinerea lui in afara acestui teritoriu a respectat drepturile privind
incredintarea copilului, ori daca persoana careia i-a fost incredintat copilul avea dreptul sa
incuviinteze sau sa se opuna deplasarii copilului in afara teritoriului României ori retinerii lui in
afara acestui teritoriu;
-oricare alt aspect determinant pentru a stabili daca deplasarea sau retinerea copilului in afara
teritoriului este ilicita in sensul art. 3 din Conventie.

Cererile formulate in temeiul Conventiei sunt scutite de orice taxa.

In spiritul asigurarii mentinerii legaturii dintre copil si familia sa, legislatia româna prevede dreptul
oricarui cetatean strain aflat pe teritoriu României de a solicita reintregirea familiei pentru copii
minori necasatoriti, rezultati din casatorie ori din afara casatoriei, precum si cei adoptati de ambii
sau numai de catre unul dintre soti, precum si cei incredintati ambilor ori numai unuia dintre soti
printr-o decizie a unei autoritati competente din statul de origine, cu conditia ca acestia sa fie in
mod efectiv in grija oricaruia dintre soti.

O astfel de cerere este analizata si solutionata in termen de 3 zile potrivit acelorasi prevederi
legislative. In ideea asigurarii unui tratament demn si nediscriminatoriu persoanelor aflate in aceasta
situatie, legea româna mai precizeaza faptul ca:
1) Strainii minori care locuiesc in România au acces la invatamântul scolar obligatoriu in aceleasi
conditii ca si minorii cetateni români.
2) Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului stabileste, potrivit legii, limitele si conditiile
recunoasterii si echivalarii studiilor efectuate in tara de origine, pentru inscrierea elevilor straini in
sistemul national de invatamânt ( art. 122, OUG 194/2002).

Statul recunoaste dreptul la reintregirea familiei pentru copiii ai caror parinti sunt titulari ai
dreptului de sedere permanenta, acestia putând obtine stabilirea domiciliului in România o data cu
parintii sai. In cazul in care numai unul dintre parinti este titular al dreptului de sedere permanenta,
este necesar consimtamântul celuilalt parinte, in forma autentica.

In ceea ce priveste ascultarea opiniilor copilului in luarea unei decizii cu privire la soarta sa
respectiv la reintregirea familiei sale, legea româna prevede ca un copil considerat, conform

73
dreptului intern ca are suficient discernamânt, are dreptul, exceptând cazul in care ar fi in mod
evident contrar interesului sau superior:
- sa primeasca orice informatie relevanta;
- sa fie consultat;
- sa isi exprime opinia.
Opiniilor si dorintelor, precum si sentimentelor constatate trebuie sa li se acorde atentia cuvenita.
(Legea 87/2007 – art. 6, alin. (1) si (2)).

In situatia in care un minor intra pe teritoriul României neinsotit, autoritatile competente iau
masurile necesare in vederea stabilirii identitatii sale, dar si a modului in care a intrat pe teritoriul
României, precum si identificarea parintilor sai, in scopul reunificarii familiei.

Daca parintii minorului nu au resedinta pe teritoriul României, acesta se returneaza in tara de


resedinta a parintilor ori in tara in care au fost identificati alti membri de familie, cu acceptul
acestora. In cazul neidentificarii parintilor ori a altor membri de familie sau daca minorul nu este
acceptat in statul de origine, i se acorda dreptul de sedere temporara pe teritoriul României. (art.
121, OUG 194/2002).

In ceea ce priveste returnarea cetatenilor straini aflati pe teritoriul României, legea interzice luarea
acestei masuri fata de persoanele care se afla in una dintre aceste situatii:
a) strainul care este minor si parintii au dreptul de sedere in România;
b) strainul care este parinte al unui minor care are cetatenia româna, iar durata sederii ilegale nu
depaseste un an, daca:
(i) minorul se afla in intretinerea parintelui; sau
(ii) strainul este obligat la plata pensiei alimentare, obligatie pe care si-o indeplineste cu
regularitate;
c) strainul care este casatorit cu un cetatean român, daca perioada de sedere ilegala nu este mai mare
de 6 luni, iar casatoria nu este de convenienta (art. 89, OUG 194/2002).

V. 5 Recuperarea pensiei de intretinere pentru copil

Legea româna prevede obligativitatea ce cade in sarcina parintilor sau a reprezentantilor legali ai
copilului de a-i asigura acestuia cele mai bune conditii de crestere, educare, etc. Atunci când
resursele de care dispune familia se dovedesc a fi insuficiente, acesta are dreptul de a beneficia de
asistenta si asigurari sociale, in functie de gravitatea situatiei in care se afla (art. 45, al. 1, legea
272/2004).

In conditiile in care din motive ce nu le pot fi imputate, parintii nu pot asigura satisfacerea nevoilor
minime de locuinta, hrana, imbracaminte si educatie ale copilului, legea instituie obligativitatea
autoritatilor publice competente, de a asigura acestora sprijin corespunzator, sub forma de prestatii
financiare, prestatii in natura, precum si sub forma de servicii, in conditiile legii, fiind totodata
obligate sa le furnizeze acestora informatiile de care au nevoie in legatura cu drepturile pe care le
au, precum si asupra modalitatii de acordare a drepturilor de asistenta sociala si de asigurari sociale.

In vederea aducerii la indeplinire a acestei sarcini, parintii au, de asemenea, obligatia de a solicita
autoritatilor acordarea alocatiilor, indemnizatiilor, prestatiilor in bani sau in natura si a altor
facilitati prevazute de lege pentru copii sau pentru familiile cu copii. (art. 45, al. 3, legea 272/2004).

In conformitate cu masurile recomandate de Habitat II – Norma metodologica 2006 – prevede ca


prestatiile pot fi in bani sau in natura si cuprind alocatiile pentru copii (in cazul copiilor in
plasament familial), alocatiile familiale (complementara si monoparentala), venitul minim garantat,
alte ajutoare speciale (de exemplu, asigurarea transportului la scoala, centru de zi sau tratament),

74
alocatia de plasament, alocatia de hrana, cazarmament, banii pentru nevoi personale ("banii de
buzunar"), burse sociale, bani de liceu si altele.

Acestea sunt acordate de primarii, directiile de dialog si solidaritate sociala, alte institutii publice
centrale si locale, OPA etc., pe care responsabilul de caz prevenire trebuie sa le contacteze pentru a
constata eligibilitatea copilului si familiei si pentru a verifica modul de furnizare a acestora. In
situatia in care responsabilul de caz prevenire constata ca familia si/sau copilul in cauza au dreptul
la o anume prestatie, el trebuie sa sprijine familia in demersurile sale de obtinere a dreptului
respectiv (de exemplu, sa contacteze autoritatea sau organizatia care furnizeaza prestatia in cauza,
sa sprijine familia la intocmirea documentatiei necesare, sa insoteasca familia atunci când considera
ca acest lucru este necesar etc.).

România a aderat prin Legea nr. 26/1991 la Conventia ONU privind obtinerea pensiei de intretinere
in strainatate, semnata la New York, la 20 aprilie 1956.

V. 6 Copiii lipsiti de mediul familial

Aderarea României la Uniunea Europeana a insemnat printre altele si deschiderea granitelor si


reglementarea raporturilor de munca in ceea ce-i priveste pe cetatenii români care doreau sa isi
gaseasca un loc de munca intr-unul din statele membre.

Oferirea acestei oportunitati a condus, de o maniera sistematica, la aparitia unui adevarat fenomen
soldat cu migratia masiva a unor intregi comunitati catre anumite tari considerate ca oferind
oportunitati mai bune in ceea ce priveste asigurarea unor conditii de munca mai bune si mai
avantajoase fata de cele din tara.

Pe lânga impactul economic al unei asemenea migratii, ale carei efecte vor fi mai evidente pe
masura trecerii timpului, un rezultat imediat si vizibil l-a constituit numarul tot mai mare de copiii
lasati acasa.

Ingrijorarea autoritatilor române fata de amploarea si consecintele acestui fapt a fost justificata de
impactul emotional pe care absenta parintilor din viata copiilor il are asupra acestora. Nu de putine
ori, pe fondul acestei absente au avut loc adevarate drame ale caror victime au fost, bineinteles,
copiii.

La nivel local, responsabilitatea identificarii si sprijinirii acelor cazuri sociale care vizeaza copiii ai
caror parinti sunt plecati la munca in strainatate revine Serviciilor Publice de Asistenta Sociala, care
conform prevederilor art. 33 din Legea 47/2006 sunt cele care identifica nevoile sociale ale
comunitatii si le solutioneaza in conditiile legii.

In acest context, s-a decis adoptarea unor masuri menite sa ajute la o mai buna cuantificare a
numarului de familii afectate de plecarea la munca in strainatate si a copiilor ramasi in tara in grija
rudelor sau a altor persoane, ori in serviciile oferite de sistemul de protectie speciala, concomitent
cu identificarea solutiilor de dezvoltare si diversificare a serviciilor ce urmeaza a fi oferite copiilor
in functie de particularitatea fiecarui caz.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului a manifestat o preocupare continua si


constanta pentru administrarea acestui fenomen, luând o serie de masuri menite sa permita atât o
mai buna monitorizare a acestuia cât si implementarea unor masuri menite sa limiteze sau sa
atenueze efectele negative pe care lipsa unuia sau a ambilor parinti din viata unui copil le poate
genera.

75
A fost astfel elaborat si aprobat de catre Secretarul de Stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia
Drepturilor Copilului Ordinul 219/2006 privind activitatile de identificare, interventie si
monitorizare a copiilor care sunt lipsiti de ingrijirea parintilor pe perioada in care acestia se afla la
munca in strainatate.

Scopul adoptarii unui asemenea act normativ a fost acela al responsabilizarii institutiilor care au
atributii in domeniul protectiei drepturilor copilului si implicarii active a acestora in identificarea
copiilor ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate si in oferirea serviciilor de sprijin pentru
acestia, respectiv a Serviciilor Publice de Asistenta Sociala de la nivelul fiecarei unitati
administrativ/teritoriale si a Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului de la
nivelul fiecarui judet/sector.

Pe de alta parte s-a introdus masura obligativitatii notificarii Serviciilor Publice de Asistenta
Sociala/ primariei de domiciliu de catre cetatenii români care au copii in ingrijire si doresc obtinerea
unui contract de munca in strainatate, precum si nominalizarea persoanei in intretinerea si ingrijirea
careia vor ramâne copiii.

Scopul introducerii acestei masuri, cu un caracter de noutate, a fost acela de a permite de o maniera
clara si transparenta monitorizarea la nivelul autoritatilor locale si centrale a situatiei exacte a
numarului de copii ramasi in tara in ingrijirea unor rude sau persoane, dupa plecarea la munca in
strainatate a parintilor. Prin acelasi ordin s-a propus si modelul unui nou instrument de raportare si
inregistrare a cazurilor care sunt transmise, Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor
Copilului.

Centralizarea datelor raportate conform ordinului mai sus mentionat s-a dovedit a nu reflecta
situatia reala a numarului copiilor ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate, intrucât
Ordinul mai sus mentionat facea referire doar la parintii care au copii minori in ingrijire si doresc
obtinerea unui contract de munca in strainatate. La 30.09.2006 numarul copiilor raportati de catre
Serviciile Publice de Asistenta Sociala a fost foarte mic, 20 945 copii, comparativ cu numarul
persoanelor plecate la munca in strainatate.

In contextul continuarii adoptarii unor masuri menite sa identifice nevoile copiilor ai caror parinti
sunt plecati la munca in strainatate, ANPDC a decis sa extinda monitorizarea acestor copii
incluzând intrunul din instrumentele de monitorizare – Fisa trimestriala de monitorizare – un capitol
separat destinat acestei categorii. Datele centralizate sunt mai detaliate, Serviciile Publice de
Asistenta Sociala raportând astfel separat numarul copiilor care au ambii parinti la munca in
strainatate, un singur parinte sau parintele unic sustinator.

In urma centralizarii datelor la nivelul Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului s-
a constatat ca la sfârsitul lunii iunie 2007, au fost identificati peste 82 000 copii ai caror parinti erau
plecati la munca in strainatate, din care cu ambii parinti sau cu parinte unic sustinator peste 35 000,
acesta reprezentând numarul copiilor identificati, fara a putea afirma ca este numarul real.

Din numarul total al copiilor ramasi acasa peste 77 800 se aflau in ingrijirea rudelor, fara a avea o
masura de protectie speciala stabilita si numai aproximativ 2 400 se aflau in sistemul de protectie
speciala.

Tot pe linia masurilor luate de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului in
vederea sprijinirii copiilor ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate a fost aprobat pentru
anul 2007 (Hotarârea nr. 633/2007) un Program de Interes National destinat inclusiv acestei
categorii de beneficiari – „Dezvoltarea retelei serviciilor sociale comunitare pentru copil si familie
si sustinerea familiilor aflate in criza in vederea prevenirii separarii copilului de familia sa".

76
Scopul implementarii acestui program este acela de a diversifica si dezvolta serviciile de zi deja
infiintate , in mod special centrele de zi, precum si de a facilita accesul cât mai multor copii ai caror
parinti sunt plecati la munca in strainatate la aceste servicii.

Prevenirea si solutionarea cu operativitate a cazurilor privind disparitiile de copii reprezinta o


prioritate pentru Politia Româna, in acest sens fiind dispuse masuri pentru imbunatatirea
activitatii in acest domeniu, atât din punct de vedere legislativ, functional cât si logistic.

Astfel, la 11.11.2005 a fost emisa o noua metodologie de actiune pe linia disparitiilor de


minori, transmisa in teritoriu prin Dispozitia inspectorului general al Politiei Române nr. 614, in
care au fost incluse, dupa o analiza prealabila, recomandarile si sugestiile primite din partea
societatii civile, mass-media, a potentialilor parteneri si a tuturor celor care doresc sa sprijine
Politia Româna in acest demers. Aceasta metodologie a modificat timpul de reactie al politiei la
evenimentele sesizate, astfel incât urmarirea si consemnul la frontiera se dispun imediat si nu
dupa 48 ore, ca in vechea metodologie.

In cazul semnalarii disparitiei unui minor, la nivelul fiecarei unitati de politie, se constituie un
centru de coordonare a operatiunilor de cautare, in acelasi timp fiind mobilizate efectivele din
teren.

Totodata, la nivel de inspectorat judetean de politie, au fost numiti 1-2 lucratori care sa preia si sa
raspunda de cazurile sesizate in operatiunile derulate de Politie, alaturi de alte forte ale MIRA:
Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române,
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si unitatea de aviatie a MIRA,

A fost creata adresa de e-mail eQpudisparuti@politiar.Qm.ana.ro unde sunt asteptate sugestii,


propuneri de colaborare, initiative, iar pe pagina de Internet a. Politiei Române -
www.politiaromana.ro - a fost creat un site ce cuprinde cazurile de copii disparuti, fiind postate
fotografiile, semnalmentele, precum si data, locul si imprejurarile disparitiei. In cursul anului 2006,
au fost sesizate 1191 disparitii de minori, fiind gasiti 1139, din care 87 disparuti in anii anteriori.
Din cei disparuti in acest an, pâna in prezent nu au fost gasiti 139 copii.

Pentru prevenirea disparitiilor de copii precum si pentru solutionarea cazurilor de acest gen,
semnalate unitatilor de politie, structurile teritoriale de analiza si prevenire a criminalitatii
desfasoara urmatoarele tipuri de activitati:
- crearea si mentinerea, la nivelul fiecarui Compartiment de Analiza si Prevenire a
Criminalitatii din cadrul inspectoratelor judetene de politie, a unei baze de date cu ONG-urile care
au in domeniul de activitate problematica protectiei copiilor sau care pot participa cu voluntari in
sprijinul activitatilor de cautare ale politiei, acestea fiind contactate ori de câte ori se inregistreaza
un astfel de caz;
- acordarea de consiliere de specialitate membrilor familiei copilului disparut de catre ofiterul
psiholog din cadrul compartimentelor specializate;
- organizarea de intâlniri cu caracter educativ preventiv in unitatile de invatamânt la care
participa elevi, parinti, cadre didactice, pentru prezentarea procedurilor de urmat in cazuri de
minori disparuti;
- semnalarea in mass-media a unor astfel de cazuri cu accent pe masurile de prevenire
adecvate.

In vederea evitarii situatiilor care ar putea conduce la separarea copilului de parintii sai, dar si in
vederea stimularii promovarii unor relatii familiale intre copil si parintii sai, Ministerul Muncii,
Familiei si Egalitatii de Sanse a adoptat o serie de acte normative menite sa ajute tinerii parinti in

77
ceea ce priveste cresterea copilului inca din primele luni de viata. Astfel, OUG 148/2005 cu
modificarile si completarile ulterioare, prevede la art. 1. faptul ca „Incepând cu data de 1 ianuarie
2006, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni
venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de concediu pentru cresterea
copilului in vârsta de pâna la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pâna la 3 ani, precum si
de o indemnizatie lunara in cuantum de 800 lei (RON).”

Aceasta indemnizatie poate fi oferita deopotriva tatalui sau mamei copilului, fara discriminare,
precum si persoana care a adoptat copilul, careia i s-a incredintat copilul in vederea adoptiei sau
care are copilul in plasament ori in plasament in regim de urgenta, cu exceptia asistentului maternal
profesionist, precum si persoana care a fost numita tutore.

In situatia in care autoritatile au decis separarea copilului de parintii sai, luarea unei masuri de
plasament are in vedere cu prioritate plasarea acestuia la familia extinsa, tocmai pentru a nu-l priva
pe acesta de specificitatea oferita de cresterea in mijlocul unei familii.

Obligatia autoritatilor statului de a asigura ingrijirea si cresterea corespunzatoare a copiilor privati


de mediul lor familial este relevata de seria de masuri ce vizeaza prestatiile sociale ce se acorda
tuturor copiilor, indiferent de situatia acestora.

Potrivit prevederilor Legii nr.61/1993, republicata s-a instituit alocatia de stat, ca un drept universal
al copiilor garantat de Constitutie. In temeiul acestei legi, toti copiii aflati in grija familiilor lor sau
a familiilor substitutive primeau alocatie de stat. Au existat insa unele conditionalitati. Rata crescuta
la acea data a abandonului scolar si analfabetismul constatat la unele segmente ale populatiei au
impus ca pentru copiii de vârsta scolara acordarea alocatiei de stat sa fie conditionata de
frecventarea cel putin a invatamântului general obligatoriu. De asemenea, copiii aflati in institutiile
de ocrotire ale statului nu primeau aceasta alocatie, ei beneficiind in aceasta perioada de intretinere
si ingrijire complete in cadrul institutiilor.

Prin Decizia nr. 277 din 21 martie 2006, Curtea Constitutionala a admis ca neconstitutionale
prevederile art.1 alin.(2) si art.5 alin.(1) din Legea nr.61/1993 privind alocatia de stat pentru copii,
republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv prevederile legate de conditionarea
acordarii alocatiei de stat pentru copiii de vârsta scolara de frecventarea cursurilor unei forme de
invatamânt organizata in conditiile legii. Urmare acestei Decizii, Legea nr.61/2003 a fost modificata
si completata prin OUG nr. 44/2006 . Astfel, alocatia pentru copii se acorda dupa cum urmeaza:
pentru copiii in vârsta de pâna la 18 ani, inclusiv, fara a se conditiona de participarea
scolara;
pentru tinerii care au implinit vârsta de 18 ani cu conditia ca acestia sa urmeze cursurile
invatamântului liceal sau profesional, pâna la terminarea acestora;
platile sunt efectuate de catre Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse pentru copiii
prescolari si pentru cei care nu urmeaza nici o forma de invatamânt, de catre Ministerul
Educatiei, Cercetarii si Tineretului pentru copiii inscrisi la scoala si prin directiile generale de
asistenta sociala si protectia copilului pentru copiii cu handicap si de alte organe de
specialitate ale administratiei publice;

Incepând cu anul 2002 este in derulare programul de acordare a alocatiei pentru copiii nou-nascuti
potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Alocatia prevazuta se
acorda o singura data pentru fiecare copil nascut viu, in termen de maximum 12 luni de la nasterea
copilului. Alocatia se poate acorda reprezentantului legal al copilului atunci când mama nu este in
situatia de a beneficia de acest drept. In fiecare an cuantumul alocatiei se indexeaza prin hotarâre a

78
Guvernului, in functie de indicele de inflatie. In anul 2002 cuantumul alocatiei era 1.400.000 lei iar
in anul 2007 acesta este 204 lei RON.

Inceput in anul 1997 prin Legea nr.119/1997 privind alocatia suplimentara pentru familiile cu copii
programul de acordare a alocatiei suplimentare pentru familiile cu copii a continuat pâna la 31
decembrie 2003. Conform acestui program au beneficiat de alocatie suplimentara familiile care
aveau in intretinere doi sau mai multi copii in vârsta de pâna la 16 ani sau pâna la 18 ani daca
acestia urmau cursurile de zi ale unei institutii de invatamânt, organizata potrivit legii, sau acestia
au fost declarati handicapati sau erau incadrati in gradul I sau II de invaliditate. Alocatia
suplimentara pentru familiile cu copii s-a acordat lunar, in cuantum diferentiat, in raport de numarul
copiilor aflati in intretinerea familiei. Cuantumurile alocatiei suplimentare in perioada 1 octombrie
2000 - 31 decembrie 2003 au fost urmatoarele:
- 62.500 lei pentru familia care are doi copii in intretinere;
- 125.000 pentru familia care are trei copii in intretinere;
- 156.250 pentru familia care patru sau mai multi copii in intretinere.

Incepând cu 1 ianuarie 2004 acest program a fost continuat de Programul de acordare a alocatiei
familiale complementare si a alocatiei de sustinere pentru familia monoparentala, potrivit
prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.105/2003. Prin acest act normativ au fost
introduse noi alocatii, bazate pe testarea veniturilor, care sa vina in completarea alocatiei de stat
pentru copii, ca prestatie universala.

Prin introducerea acestor noi alocatii familiale s-a realizat atât majorarea veniturilor familiilor cu
copiii, cât si diversificarea modalitatilor de sprijin pentru acestea. Potrivit prevederilor actului
normativ mentionat, de alocatia familiala complementara beneficiaza toate familiile cu copii care au
venituri lunare de pâna la 176 lei RON pe membru de familie, iar de alocatia de sustinere pentru
familia monoparentala beneficiaza familiile constituite dintr-un singur parinte si copiii aflati in
intretinere, ale caror venituri sunt de pâna la 176 milioane lei pe membru din familie. Ambele
prestatii se acorda diferentiat pe transe de venit si in functie de numarul copiilor din familie.
Limitele de venituri si cuantumul acestor alocatii se corecteaza anual, in functie de evolutia
preturilor de consum si se aproba prin hotarâre a Guvernului. In prezent, cuantumul acestor alocatii
este:
- alocatia familiala complementara este:
36 lei RON pentru familia cu un copil;
42 lei RON pentru familia cu 2 copii;
47 lei RON pentru familia cu 3 copii;
52 lei RON pentru familia cu 4 sau mai multi copii.
- alocatia de sustinere pentru familia monoparentala este:
52 lei RON pentru familia cu un copil;
62 lei RON pentru familia cu 2 copii;
70 lei RON pentru familia cu 3 copii;
79 lei RON pentru familia cu 4 sau mai multi copii.

Programul de acordare a alocatiei lunare de intretinere pentru copiii incredintati sau dati in
plasament s-a derulat in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.26/1997 privind protectia
copilului aflat in dificultate aprobata prin Legea nr.108/1998, republicata cu modificarile si
completarile ulterioare, pâna in anul 2004. Scopul programului era acela de a sprijini din punct de
vedere material familiile sau organismele private autorizate carora li s-a incredintat sau dat in
plasament un copil. Alocatia se suporta din bugetul de stat si se acorda lunar in vederea intretinerii
fiecarui copil incredintat sau dat in plasament. Evolutia cuantumului alocatiei in perioada 2002-
2004 este urmatoarea:
- pâna in luna iunie 2003 - 500.000 lei

79
- iulie 2003 – iunie 2004 - 670.000 lei

Prin Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului acest program a fost
continuat de Programul de acordare a alocatiei lunare de plasament. Astfel, potrivit prevederilor art.
20 din Ordonanta de urgenta nr.26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate, precum si ale
art.119 alin.(1) din Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, pentru
fiecare copil dat in plasament sau asupra caruia s-a instituit tutela, se acorda o alocatie lunara de
plasament in vederea cresterii si educarii corespunzatoare a acestuia. Cuantumul alocatiei este de 86
lei, si se indexeaza prin hotarâre a Guvernului. Alocatia de plasament se suporta de la bugetul de
stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse.

Prin programul de sustinere a familiei in vederea cresterii copilului potrivit prevederilor OUG nr.
148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, cu modificarile si completarile
ulterioare, Guvernul si-a propus reducerea abandonului de copii si sporirea natalitatii, prin
adoptarea unor masuri specifice, diversificarea formelor de protectie sociala destinate familiilor cu
copii in vârsta de pâna la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copiilor cu handicap.

In acest sens, incepând cu 1 ianuarie 2006, s-a realizat o „externalizare” a indemnizatiei pentru
cresterea si ingrijirea copilului care se acorda din bugetul asigurarilor sociale de stat, prin Legea
nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. Prin Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr.148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului,
indemnizatia pentru cresterea copilului se asigura din bugetul de stat pentru persoanele care au in
intretinere si ingrijire copii in vârsta de pâna la 2 (3) ani. Conform acestui act normativ beneficiaza
de indemnizatia pentru cresterea copilului sau, dupa caz, de stimulentul lunar, persoanele care in
ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe
venit potrivit prevederilor din Codul fiscal.

Incepând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului, este
de 600 lei RON iar cuantumul stimulentului lunar pentru persoanele care opteaza pentru
reintoarcerea pe piata muncii este de 100 lei RON lunar pâna la implinirea de catre copil a vârstei
de 2 - 3 ani. Aceste indemnizatii sunt suportate din bugetul de stat. De aceste drepturi beneficiaza
unul dintre parintii naturali ai copilului sau, dupa caz, persoana care a adoptat, are in plasament sau
este numita tutore.

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 a fost modificata de Ordonanta de urgenta a


Guvernului nr.44/2006. Prin acest act normativ au fost incluse si alte categorii de persoane in
categoria beneficiarilor si s-au clarificat anumite prevederi legate de acordarea indemnizatiei lunare
pentru cresterea copilului si a stimulentului lunar pentru anumite categorii de persoane.

De asemenea, prin actul normativ mentionat a fost introdusa posibilitatea ca dupa primele trei
nasteri, parintii sa poata beneficia, fiecare, de un concediu pentru cresterea copilului, insa fara plata
indemnizatiei, in conformitate cu Directiva Consiliului Europei 96/34/CE.

Prin Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu
modificarile si completarile ulterioare, persoanele care au copii cu handicap, precum si persoanele
cu handicap care au copii in intretinere, au dreptul la indemnizatii pentru cresterea copilului,
aprobate prin OUG 14/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 448/2006 privind protectia
si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, dupa cum urmeaza:
- indemnizatie pentru cresterea copilului cu handicap in cuantum de 450 lei RON, pentru copilul
cu handicap cu vârsta cuprinsa intre 3 si 7 ani;

80
- indemnizatie lunara pentru cresterea copilului cu handicap, in cuantum de 450 lei RON, acordata
persoanei cu handicap care nu realizeaza alte venituri pâna la implinirea de catre copil a vârstei de 3
ani;
- indemnizatie lunara pentru cresterea copilului cu handicap, in cuantum de 300 lei RON, acordata
persoanei cu handicap care nu realizeaza venituri, pentru copilul cu vârsta cuprinsa intre 3 si 7 ani;
- indemnizatie lunara pentru cresterea copilului cu handicap, in cuantum de 300 lei RON, acordata
persoanei care nu indeplineste conditiile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
148/2005, pâna la implinirea de catre copil a vârstei de 3 ani, iar pentru copilul cu vârsta cuprinsa
intre 3 si 7 ani un ajutor lunar in cuantum de 150 lei RON;
- alocatie lunara de plasament, acordata in conditiile legii, in cuantum majorat cu 50% .

Prin Legea nr.193/2006, s-a instituit acordarea tichetelor de cresa, in valoare de 310 lei RON
pentru semestrul I, 2007, in vederea sprijinirii persoanelor care nu beneficiaza de indemnizatia
pentru cresterea copilului reglementata de OUG nr.148/2005, cu modificarile si completarile
ulterioare. Acordarea tichetelor de cresa reprezinta reprezinta un stimulent pentru reintoarcerea
mamelor pe piata muncii, reducerea excluziunii femeilor si acordarea de sanse egale acestora pe
piata muncii, dar si un sprijin pentru familii prin armonizarea vietii personale cu cea profesionala si
pentru prevenirea abandonului copiilor.

In scopul stimularii natalitatii din România, cât si a preintâmpinarii abandonului, Parlamentul a


adoptat Legea nr.482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-nascuti. De asemenea, Legea
urmareste si stimularea mamei de a petrece un timp cât mai indelungat cu copilul nou-nascut, fapt
ce va contribui la diminuarea sau chiar la disparitia deciziei de a abandona sau de a da spre adoptie
copilul nou-nascut.

Legea prevede acordarea unui trusou gratuit, pentru fiecare copil nou-nascut, care cuprinde haine,
lenjerie si produse pentru ingrijire, in cuantum de 150 lei RON. Trusoul pentru nou-nascuti se
acorda o singura data, de catre autoritatile administratiei publice locale, la iesirea copilului din
maternitate sau la eliberarea certificatului de nastere. Fondurile pentru acordarea trusoului pentru
nou-nascuti se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii
de Sanse.

Prin programul de combatere a marginalizarii sociale - Legea nr.116/2002 privind prevenirea si


combaterea marginalizarii sociale este garantat accesul tinerilor la drepturi elementare si
fundamentale precum si sunt instituite masuri de prevenire si combatere a marginalizarii sociale si
mobilizarea institutiilor cu atributii in domeniu la urmatoarele drepturi:

- accesul la un loc de munca pentru tinerii cu vârste intre 16 si 25 de ani aflati in dificultate si
confruntati cu riscul excluderii profesionale. Aceasta masura este asigurata pe baza unui
acompaniament social personalizat. Acompaniamentul social se realizeaza prin consiliere
profesionala si mediere asigurate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca
(ANOFM), urmate de plasarea in munca la angajatori avizati de agentie. In acest sens tinerii
vor incheia cu ANOFM contracte de solidaritate, iar cu angajatorii contracte individuale de
munca pe durata determinata, de 1-2 ani. Au prioritate la incheierea contractului de
solidaritate tinerii care provin din centre de plasament, tinerii familisti sau singuri cu copii in
intretinere, tineri care au executat pedepse privative de libertate, etc.
- accesul la o locuinta pentru persoanele in vârsta de pâna la 35 de ani aflate in imposibilitatea
cumpararii unei locuinte numai cu forte proprii. La stabilirea criteriilor pentru acordarea
acestei facilitati, consiliile judetene vor avea in vedere cu prioritate tinerii proveniti din
centrele de plasament, familistii in vârsta de pâna la 35 de ani cu sau fara copii in intretinere,
etc.

81
- accesul la educatie pentru persoanele de vârsta scolara, care fac parte din familii beneficiare
de venit minim garantat. Copiii care frecventeaza invatamântul obligatoriu prevazut de lege
beneficiaza de bursa de scolarizare al carei cuantum anual se acorda dupa cum urmeaza:
40% in luna august, destinata pentru pregatirea inceperii anului scolar, iar diferenta de 60%
lunar sau trimestrial cu conditia frecventarii cursurilor si obtinerii baremurilor de
promovare. Pentru cei care continua studiile in unitatile de invatamânt preuniversitar si in
institutiile de invatamânt superior se acorda burse pentru continuarea studiilor, conditionate
de frecventarea cursurilor si obtinerea baremurilor de promovare. De asemenea, copiii si
tinerii beneficiari de burse de scolarizare si burse pentru continuarea studiilor au acces
gratuit in tabere de odihna sau instruire. Participantii la programele de alfabetizare elaborate
de Ministerul Educatiei si Cercetarii beneficiaza de burse de alfabetizare stabilite si platite
de consiliile locale.
- accesul la asistenta de sanatate pentru toate persoanele care fac parte din familiile
beneficiare de venit minim garantat, acestea având calitatea de asigurat fara plata
contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate.

V.7 Adoptia

In România, la data de 8.10.2001, a fost instituit un moratoriu asupra adoptiilor internationale prin
OUG nr.121/2001, aprobata prin Legea nr.347/2002, care a suspendat procedurile care aveau ca
obiect adoptia copiilor români de catre persoane/familii cu cetatenie straina, sau de catre
persoane/familii cu cetatenie româna si cu domiciliul sau cu resedinta in strainatate.

La data de 7.12.2001 a intrat in vigoare OUG nr.161/2001 care a completat OUG 121/2001, dupa
cum urmeaza:

• a prevazut ca acele cereri de adoptie internationala care se aflau pe rolul instantelor


judecatoresti la data de 7.12.2001 (a caror judecare de catre instanta fusese suspendata prin
OUG.121/2001) se solutioneaza potrivit reglementarilor care erau in vigoare la data
introducerii lor, respectiv conform OUG nr.25/1997.

• a introdus o derogare la suspendarea prevazuta de OUG nr.121/2001 instituind o procedura


speciala prin care Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie avea atributul
legal ca in situatii exceptionale impuse de interesul superior al copilului sa:
- analizeze cereri de adoptie internationala;
- verifice indeplinirea conditiilor legale si existenta documentelor referitoare la copil si la
persoana/familia potential adoptatoare;
- inainteze Secretariatului General al Guvernului cererile de adoptie internationala.

La data de 6 februarie 2004 a intrat in vigoare OUG nr.1/2004 care introduce reglementari dupa
cum urmeaza :

• abroga prevederile introduse prin OUG 161/2001 in baza carora Guvernul putea aproba
cereri de adoptie internationala spre a fi transmise instantelor.

Prin urmare, dupa data de 6 februarie 2004, nu a mai fost analizata nici o cerere de adoptie
internationala de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie deoarece
nu a mai existat cadru legal.

• prevede ca acele cereri de adoptie internationala care au fost aprobate de catre Guvern pâna
la data de 6.02.2004 - cazurile exceptionale - se solutioneaza potrivit reglementarilor care
erau in vigoare la data introducerii lor.

82
In perioada moratoriului asupra adoptiilor internationale, la propunerea Autoritatii Nationale pentru
Protectia Copilului si Adoptie Guvernul a aprobat prin 12 Memorandum-uri 1115 cereri pentru a fi
transmise instantelor judecatoresti.

Pentru cele 1115 cereri aprobate (pe care Guvernul le-a considerat cazuri exceptionale) statul
român, prin autoritatile sale, si-a asumat raspunderea si Guvernul a aprobat transmiterea lor catre
instantele judecatoresti.

Numai 1003 cereri de adoptie au fost inaintate instantei de judecata. In 112 cazuri, potentialii
adoptatori au renuntat la cererile depuse.

La data de 1 ianuarie 2005 a intrat in vigoare Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adoptiei.
Conform art. 72. alin. (1) din acest act normativ „cererile pentru incuviintarea adoptiei aflate pe
rolul instantelor judecatoresti la data intrarii in vigoare a prezentei legi se solutioneaza, potrivit
dispozitiilor legale in vigoare, la data introducerii cererii”. Aceasta prevedere se refera atât la
adoptiile nationale, cât si la cele internationale.
Prin urmare, in anul 2005 au fost judecate de catre instante numai cererile de adoptie internationala
care au fost aprobate de catre Guvern pâna la data de 6.02.2004 si care, la data de 1 ianuarie 2005,
se aflau pe rolul instantelor judecatoresti.

Urmatoarele acte normative care reglementeaza adoptia in România au intrat in vigoare la


01.01.2005:

- Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adoptiei;


- Hotarârea de Guvern nr.1435/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr.273/2004 privind regimul juridic al adoptiei;
- Legea nr.274/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Român pentru
Adoptii;
- Hotarârea de Guvern nr. 1433/2004 privind aprobarea structurii organizatorice, a numarului
maxim de posturi si a Regulamentului de organizare si functionare ale Oficiului Român
pentru Adoptii;
- Hotarârea de Guvern nr.1442/2004 privind serviciile si activitatile ce pot fi desfasurate de
catre organismele private române in cadrul procedurii adoptiei interne;
- Ordinul 45/2004 al secretarului de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si
Adoptie pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind procedura adoptiei
interne;
- Hotarârea de Guvern nr.1441/2004 cu privire la autorizarea organizatiilor private straine de
a desfasura activitati in domeniul adoptiei internationale;
- Hotarârea de Guvern nr. 1436/2004 pentru defalcarea pe categorii de cheltuieli a taxei unice
si fixe aferente serviciilor efectuate de Oficiul Român pentru Adoptii in indeplinirea
procedurii de adoptie internationala pe teritoriul României.

Noua legislatie in domeniul adoptiei porneste de la rolul decisiv pe care il are familia in dezvoltarea
armonioasa a personalitatii copilului. Aceasta legislatie se inscrie in cadrul stabilit atât prin Legea
privind protectia si promovarea drepturilor copilului (Legea nr.272/2004), cât si prin prevederile
conventiilor internationale in domeniu ratificate de România.

Noutatile aduse de noua legislatie in domeniul adoptiei sunt:


• adoptia este tratata ca institutie de drept civil si nu ca masura de protectie (asa cum a fost ea
reglementata in legislatia anterioara), cu alte cuvinte ea nu se mai adreseaza in mod automat

83
tuturor copiilor care au nevoie de o masura de protectie, ci doar acelora pentru care o astfel
de operatiune juridica este potrivita nevoilor si situatiei particulare a copilului,
• se reglementeaza expres situatiile si procedura prin care un copil devine adoptabil, respectiv
atunci când planul individualizat de protectie al copilului prevede ca finalitate adoptia
interna, aceasta finalitate putând fi prevazuta numai daca demersurile pentru reintegrarea
copilului in familia biologica sau integrarea lui in familia extinsa au esuat,
• deschiderea procedurii adoptiei nationale se face numai de catre instanta judecatoreasca si
numai dupa realizarea de catre aceasta a unui control riguros asupra demersurilor efectuate
in vederea reintegrarii copilului in familia biologica sau integrarea lui in familia extinsa,
• se prevede pastrarea dreptului de a consimti la adoptia copilului a parintelui decazut din
drepturile parintesti sau a celui caruia i s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti,
• se stipuleaza expres situatiile in care intervine adoptia nationala care in mod explicit este
favorizata,
• sunt stabilite distinct situatiile in care adoptia internationala poate fi luata in considerare:
„adoptia internationala a copilului care are domiciliul in România poate fi incuviintata
numai in situatia in care adoptatorul sau unul dintre sotii din familia adoptatoare care
domiciliaza in strainatate este bunicul copilului pentru care a fost incuviintata deschiderea
procedurii adoptiei interne”,
• organismele private acreditate romane nu mai sunt implicate in procesul de adoptie
internationala, acestea putând desfasura activitati numai in cadrul serviciilor pre si post-
adoptie nationala;
• este abrogata Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecatoreasca a abandonului de
copii, care a fost criticata pentru ca nu stimula activitatile de reintegrare a copilului in
familie, copilul fiind declarat adoptabil, acordând in acest fel prioritate adoptiei si nu
revenirii copilului lânga parintii sai,
• in scopul constituirii la nivel national a evidentei in materia adoptiei, la nivelul Oficiului
Roman pentru Adoptii (ORA) se intocmeste Registrul National pentru Adoptii, care contine
datele referitoare la adoptatorul sau la familia adoptatoare, româna si straina, precum si cele
referitoare la copiii pentru care a fost pronuntata o hotarâre judecatoreasca irevocabila de
incuviintare a deschiderii procedurii adoptiei interne, de incredintare in vederea adoptiei, de
incuviintare a adoptiei sau de declarare a nulitatii acesteia.

In vederea implementarii noii legislatii in domeniul adoptiei Oficiul Român pentru Adoptii a
elaborat Planul de actiune pentru implementarea legislatiei primare si secundare in domeniul
adoptiei; acest plan de actiune a fost aprobat printr-un Memorandum in sedinta de Guvern din data
de 29 iunie 2005. Prin acelasi memorandum a fost aprobata si constituirea Grupului de lucru pentru
elaborarea auditului dosarelor de adoptie internationala depuse in perioada octombrie 2001-
decembrie 2004 de cetateni straini in vederea adoptiei unor copii din România.

Prin urmare, in luna iunie 2005, Oficiul Român pentru Adoptii a luat decizia analizarii tuturor
dosarelor depuse de cetateni straini in perioada moratoriului asupra adoptiilor internationale in
România (octombrie 2001-decembrie 2004) si care nu au fost aprobate conform legislatiei care era
in vigoare in acea perioada.

Aceasta decizie a fost luata intrucât familiile/persoanele care au solicitat spre adoptie copii din
România aveau inca dosarele depuse când ORA si-a inceput activitatea in martie 2005 (dosarele au
fost preluate de la fostul Comitet Român pentru Adoptii). In plus, o parte dintre aceste
persoane/familii solicitau in continuare aprobarea adoptiei pentru copiii pe care doreau sa ii adopte.

Luând in considerare ca OUG nr.1/2004 a suspendat in totalitate toate procedurile legate de adoptia
internationala (cu exceptia cazurilor aflate pe rolul instantelor judecatoresti), iar Legea nr. 273/2004

84
(care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2005) reglementeaza adoptia internationala la situatia in care
copilul adoptabil este cerut in adoptie internationala de catre bunici, in anul 2004 fosta Autoritate
Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie a transmis raspunsuri tuturor familiilor/persoanelor
straine, prin care au fost informate ca legislatia din România nu mai permite rezolvarea cererilor de
adoptie internationala si ca cererile lor nu au fost aprobate; cu toate acestea, documentele depuse in
vederea adoptiei nu le-au fost returnate in perioada respectiva.

Pâna la sfârsitul lunii martie 2006 au fost transmise raspunsuri tuturor persoanelor/familiilor straine
(1100 persoane/familii) care au depus cereri de adoptie internationala pentru un numar de 1092
copii; de asemenea, au fost returnate si dosarele (documentele) depuse de aceste persoane/familii in
vederea adoptiei.
Urmare a analizei efectuate, grupul de lucru a aprobat in data de 27 martie 2006 Raportul final de
audit care mentioneaza ca nici o cerere de adoptie internationala nu a fost solutionata. In sedinta de
Guvern din data de 12 aprilie 2006, Guvernul a luat act de Raportul final de audit.

Principala concluzie a raportului de audit este ca nici unul dintre cazurile neaprobate in perioada
moratoriului nu reprezenta un caz special.
Grupul de lucru a analizat fiecare cerere/dosar de adoptie internationala nesolutionat in perioada
moratoriului insa, in aceste cazuri, adoptia internationala nu a putut fi luata in considerare in
conformitate cu legislatia in vigoare.
De asemenea, nici unul dintre aceste cazuri nu a putut fi solutionat potrivit legii anterioare, intrucât
nu a intrunit criteriile pentru a fi considerat exceptional in perioada moratoriului si, prin urmare, nu
a urmat procedurile legale existente in acea perioada.

In plus, situatia psiho-socio-medicala si juridica a copiilor s-a schimbat intre timp, iar acestia sunt
fie reintegrati sau adoptati, fie beneficiaza de o masura de protectie corespunzatoare in România.

In 2005 si 2006 au fost aprobate urmatoarele acte normative in domeniul protectiei copilului prin
adoptie:

- Hotarârea de Guvern nr. 1075/2005 pentru modificarea si completarea Hotarârii Guvernului


nr.1433/2004 (privind aprobarea structurii organizatorice, a numarului maxim de posturi si a
Regulamentului de organizare si functionare ale ORA), care a intrat in vigoare incepând cu
01.01.2006
- Ordinul nr. 136/2006 care a aprobat Metodologia de evaluare, modelul si continutul unor
formulare si documente utilizate in procedura de evaluare in vederea obtinerii atestatului de
persoana/familie apta sa adopte. Aceasta metodologie a intrat in vigoare in 20 ianuarie 2007.

In 2006 a fost finalizata elaborarea Registrului National pentru Adoptii in format electronic, in
vederea intocmirii si organizarii la nivel national a evidentei in materia adoptiei. Sistemul
informatizat asigura securitatea si confidentialitatea datelor inregistrate, conform standardelor in
vigoare existente la nivelul Uniunii Europene si legislatiei române in vigoare.

Situatia copiilor adoptati in perioada 2002-iunie 2007 este urmatoarea:

Numar total copii adoptati definitiv 2002 2003 2004 2005 2006 2007
si irevocabil
adoptii nationale 1,346 1383 1422 1136 1421 316
adoptii internationale 407 279 251 2 0 0
Total 1,753 1,662 1,673 1,138 1,421 316

85
V. 8 Deplasarea ilicita si neinapoierea copiilor

România a aderat la Conventia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii
internationale de copii ratificata prin Legea nr. 100/1992, Ministerul Justitiei fiind desemnat prin
art. 2 al legii de aderare, ca autoritate centrala, care faciliteaza aplicarea acestei conventii atât in
situatia in care România este stat solicitat, ca si atunci când este stat solicitant.
Pentru rezolvarea situatiilor in care România este stat solicitat a fost elaborata si se aplica Legea nr.
369/2004.

Conventia privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea, executarea si cooperarea in materia


raspunderii parintesti si a masurilor de protectie a copiilor, Haga 1996 se afla in momentul de fata in
dezbatere publica, fiind elaborat deja proiectul legii de ratificare.

România a aderat, de asemenea, si la Conventia europeana asupra recunoasterii si executarii


deciziilor in materie de incredintare a copiilor si de restabilire a incredintarii copiilor, Luxembourg
1980, prin Legea nr. 216/2003 (art. 12 priveste situatii de deplasare ilicita, fara drept). Dar, odata cu
intrarea in UE, se aplica Regulamentul 2201/2003.

România nu a incheiat conventii bilaterale pe aspectele civile ale rapirii internationale de copii.

Fenomenul transferului ilegal al copiilor peste granita a constituit un punct de interes pentru
autoritatile române o data atingerea unei cote ridicate a acestui fenomen ca urmare a relaxarii
modalitatilor de circulatie in interiorul granitelor Uniunii Europene. Stoparea acestui fenomen, pe
lânga masurile de ordin practic sau procedural trebuie argumentat si sustinut si de un cadru
legislativ care sa prevada o serie de masuri apte a impiedica iesirea facila din tara a minorilor
români.

Legea 272/2004 prevede la art. 18 faptul ca oricarui copil neinsotit de parinte sau de reprezentantul
sau legal trebuie sa i se asigure reintoarcerea in tara in cel mai scurt timp. Având in vedere confuzia
care putea aparea din lipsa precizarii unor diferente intre situatia prevazuta la aliniatul 1 de la art. 18
care se referea la situatia copiilor care se afla neinsotiti de parinte/reprezentant legal pe un alt
teritoriu, iar art. 18 (2) face vorbire de deplasarea copiilor in tara si strainatate cu instiintarea si
acordul ambilor parinti, s-a simtit nevoia, introducerii unor nuantari prin art. 30 din Legea nr.
248/2005 privind regimul circulatiei cetatenilor români in strainatate.

In vederea intaririi controlului la vama au fost introduse o serie de restrictii in ceea ce priveste
eliberarea pasapoartelor individuale pentru copii, iar iesirea acestora din tara doar cu unul dintre
parinti a devenit posibila doar in conditiile prezentarii la punctul de trecere a frontierei a unei
declaratii autentificate notarial a celuilalt parinte, prin care acesta isi exprima acordul pentru
deplasarea respectiva, cu indicarea exacta a destinatiei si a duratei deplasarii.

In cazul existentei unor neintelegeri intre parinti pe aceasta tema, instanta de judecata este singura
abilitata sa solutioneze eventualele diferende.

In situatia in care parintele sau persoana responsabila cu supravegherea, cresterea si ingrijirea


copilului constata disparitia acestuia, acestora le revine obligatia de a instiinta in termen de 24 de
ore politia pentru a demara procedurile legale ce se impun in astfel de situatii.

In cazul copiilor cetateni români aflati pe teritoriul altul stat, misiunile diplomatice ale tarii noastre
au obligatia de a sesiza Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului cu privire la
aceasta situatie, pentru a fi luate masurile necesare returnarii acestora in tara de origine. In situatia
in care, odata reintors in tara, copilul este refuzat spre a fi preluat de familia acestuia sau de

86
reprezentantul sau legal, instanta de judecata va aprecia luarea unei masuri de protectie adecvate in
vederea plasarii sale intr-un serviciu de protectie speciala.

In eventualitatea aparitiei unor factori suplimentari care ar putea conduce la intârzierea procedurilor
privind returnarea unor copii in tara de resedinta a parintilor ori in tara in care au fost identificati alti
membri ai familiei dispusi sa preia copilul masura plasamentului dispusa pentru respectivul copil
este prelungita in mod corespunzator (art. 20, al. 2, Legea 272/2004).

In vederea realizarii acestor proceduri autoritatile române au incheiat tratate de colaborare cu statele
vizate, in baza propunerilor inaintate de catre ANPDC si MAE, precum si a altor institutii
interesate.

In ceea ce priveste acoperirea costurilor presupuse de returnarea unui copil in vederea reintegrarii
sale in familial naturala, costurile presupuse de procedura repatrierii, a identificarii familiei, si orice
alte proceduri care au legatura cu aceasta speta vor fi stabilite prin Hotarâre de Guvern.

Legea 272/2004 prevede ca Ministerul Administratiei si Internelor si Autoritatea Nationala pentru


Protectia Drepturilor Copilului, in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, vor efectua
demersurile necesare pentru adoptarea tuturor masurilor legislative, administrative si educative
destinate asigurarii protectiei efective impotriva oricaror forme de trafic intern sau international al
copiilor, in orice scop sau sub orice forma, inclusiv de catre propriii parinti.

In acest scop, autoritatile publice mentionate la alin. (1) au responsabilitatea elaborarii unei strategii
la nivel national pentru prevenirea si combaterea acestui fenomen, inclusiv a unui mecanism intern
de coordonare si monitorizare a activitatilor intreprinse (Art. 98. - (1), (2)).

Plecând de la ideea ca prevenirea nu poate fi eficienta daca nu se aloca acesteia, in mod sistematic
si coordonat, toate resursele sociale, mai ales in cazul traficului de fiinte umane sau violentei in
familie, Guvernul României a adoptat o serie de acte normative prin care au fost dispuse infiintarea,
organizarea si functionarea unor institutii special abilitate in acest sens.

A fost astfel aprobata HG 1.584/08.12.2005 pentru infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei


Nationale de Prevenire a Traficului de Persoane si Monitorizare a Asistentei Acordate Victimelor
Traficului de Persoane - publicata in M.O. nr.5/04.01.2006, prin reorganizarea Oficiului National
de Prevenire a Traficului de Persoane si Monitorizare a protectiei Victimelor din cadrul IGPR –
Institutul pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii .

Prevenirea criminalitatii este o activitate complexa la care pot si trebuie sa contribuie numeroase
organisme guvernamentale si organizatii neguvernamentale. Prin urmare, este nevoie de
promovarea unei abordari sistemice, de o implicare coordonata si cuprinzatoare in prevenirea
criminalitatii efective si patrunderea in unele zone in care competenta nu mai apartine doar politiei.

Institutul pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii a initiat o serie de proiecte care s-au
materializat in Programe de prevenire a infractiunilor indreptate impotriva copiilor, in colaborare cu
alte institutii guvernamentale, ONG-uri si organizatii internationale.

A fost derulat astfel Programul de Prevenire a traficului de fiinte umane, femei si copii al carui
scop a fost acela de a contribui la intarirea capacitatii institutionale a organismelor abilitate a
interveni in scopul diminuarii acestui fenomen. Obiectivele stabilite la initierea acestui proiect au
fost formarea de specialisti pentru prevenirea traficului de persoane (politisti, profesori, ziaristi,
preoti), dezvoltarea abilitatilor de identificare si de solutionare a situatiilor care pot conduce la
trafic, valorificarea experientelor diferite in prevenirea si combaterea traficului de finite umane,

87
initierea unei retele de colaborare regionala intre autoritati, ONG uri, biserici, agentii internationale,
media.

Rezultatele proiectului s-au concretizat prin realizarea unor mai bune contacte inter-institutionale
intre diferite entitati care in propria maniera, pot juca un rol important in ceea ce priveste
combaterea fenomenului sau ameliorarea efectelor acestuia asupra celor care i-au cazut victime.
Au fost deschise astfel pârghii noi pentru incheierea unor parteneriate eficiente si au fost discutate
diverse aspecte legate de realizarea comuna a unor campanii de prevenire a acestui flagel.

Programul de prevenire a traficului de fiinte umane a fost un program destinat diminuarii traficului
de femei si copii, ale carui obiective au fost formarea de specialisti in prevenirea formelor de
manifestare a traficului de persoane, dezvoltarea abilitatilor acestora de identificare a potentialelor
victime si a situatiilor ce pot conduce la traficul de persoane, precum si initierea unei retele de
colaborare regionala intre autoritati, ONG uri, biserici, agentii internationale, media.

Proiectul „Prevenirea traficului de copii” desfasurat in 2005 a insemnat organizarea si desfasurarea


unui numar de 78 de sesiuni de formare a unui numar de 2340 de elevi, in scopul reducerii riscului
de victimizare a acestora in cadrul fenomenului traficului de persoane.

Programul de prevenire a migratiei ilegale a minorilor a avut drept obiectiv general diminuarea
fenomenului migratiei ilegale a minorilor români si a infractiunilor comise de catre acestia pe
teritoriul altor state. Scopul unui astfel de program a fost promovarea unor linii directoare de
actiune in domeniul prevenirii si combaterii migratiei ilegale a minorilor in diferite state ale Uniunii
Europene.

Obiectivul specific al acestui program a fost reducerea numarului de minori care ajung pe cai
ilegale in alte state, identificarea si neutralizarea retelelor care contribuie la mentinerea unor cote
ridicate ale acestui fenomen, precum si asigurarea unor servicii de asistenta specifice, de catre
structurile guvernamentale abilitate dar si de catre ONG-urile relevante in domeniu in vederea
reintegrarii sociale a minorilor returnati.

Proiectul „Instanta pentru minori” desfasurat intr-o serie de judete ale tarii in parteneriat cu
UNICEF, Asociatia Alternative Sociale-Iasi, Curtea de Apel Iasi, Asociatia Magistratilor Iasi,
Parchetul de lânga Curtea de Apel Iasi, Judecatoriile Botosani si Vaslui; Parchetele de pe lânga
aceste judecatorii si Inspectoratele Judetene de Politie a avut drept rezultate perfectionarea celor
care lucreaza in cadrul acestor institutii in ceea ce priveste lucrul cu minorul victima sau cu cel
delicvent.

Pe lânga aceste aspecte, au fost inregistrate si o serie de activitati de ordin practic ce au constat in
dotarea camerelor de audieri pentru minori cu aparatura specifica la nivelul fiecarui Inspectorat de
politie judetean, amenajarea salilor de judecata destinate judecarii cauzelor cu minori, realizarea
unor materiale informative pe aceasta tema care au fost diseminate in rândul celor vizati sau
interesati de aceasta problema.

In anul 2005 prin intemediul unui proiect finantat de ANPDC, intitulat „Servicii de asistenta si
reintegrare pentru copii victime ale traficului sau neacompaniati” au fost organizate sesiuni de
instruire pentru un numar de 180 asistenti sociali care lucreaza in centrele de tranzit pentru copiii
repatriati neinsotiti sau victime ale traficului de persoane.

V. 9 Abuzul si neglijarea, inclusiv recuperarea fizica si psihologica si reintegrarea sociala

88
Articolul 89 al legii 272/2004 aduce ca element de noutate o definire a notiunilor de abuz si
neglijare, aceste notiuni nefiind reglementate pâna la aparitia acestei legi. La nivelul specialistilor
notiunile erau uzitate, operau o serie de definitii ale acestor termeni, care insa nu erau reglementate
intr-un act normativ si prin urmare nu puteau produce efecte de natura juridica.

Abuzul asupra copilului implica actiunea voluntara a abuzatorului, care pericliteaza existenta si
dezvoltarea copilului, indiferent de existenta unui posibil consimtamânt al copilului.

Textul legii reglementeaza neglijarea copilului ca fiind conditionata de urmatoarele elemente:


existenta unor relatii care implica responsabilitatea fata de copil (cu privire la cresterea, ingrijirea si
educarea lui), inactiunea persoanei responsabile in realizarea activitatilor care ii revin, fapt care are
ca si consecinta periclitarea dezvoltarii, integritatii si sanatatii copilului. In ceea ce priveste aspectul
volitiv, omisiunea persoanei responsabile de a-si realiza obligatiile poate fi voluntara sau
involuntara.

Savârsirea unui abuz asupra copilului de catre rude poate constitui una dintre infractiunile prevazute
de art. 180 alin. (2) si art. 181 alin. (2) din Codul Penal, referitoare la lovire si alte violente,
respectiv vatamarea corporala, savârsite asupra unui membru al familiei (aceste dispozitii stabilesc
ca lovirea sau orice act de violenta cauzatoare de suferinta fizica este calificata ca si infractiune;
vatamarea corporala reprezinta vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii care necesita ingrijiri
medicale. In aceste situatii constituie circumstanta agravanta faptele de aceasta natura savârsite
asupra unui membru al familiei).

De asemenea, in situatia in care copilul este abuzat de catre parinti ori o alta persoana careia acesta
i-a fost incredintat spre crestere si educare, aceasta fapta poate fi elementul constitutiv al infractiunii
de „rele tratamente aplicate minorului“ prevazuta de art. 306 din Codul Penal, in cazul in care
dezvoltarea fizica, morala si psihica a copilului sunt primejduite grav prin masuri sau tratamente de
orice fel.

Articolul 90 al Legii 272/2004 porneste de la recunoasterea si constientizarea existentei


fenomenelor de violenta impotriva copiilor, atât la nivel familial cât si la nivel institutional si
necesitatea luarii unor masuri de prevenire si combatere a violentei impotriva copiilor.

Textul interzice in mod explicit aplicarea oricaror pedepse fizice precum si privarea copilului de
drepturi care ii pot pune in pericol viata si dezvoltarea, oriunde si in orice context se afla copilul.
Articolul stabileste dreptul copilului de a-i fi respectata demnitatea si integritatea ca persoana, de a
fi protejat impotriva oricaror forme de abuz fizic sau alte acte care il pot pune in pericol atât in
familie (naturala sau substitutiva) cât si in orice institutie in care se afla copilul (cresa, gradinita,
scoala, centru de plasament etc.).

Articolul 91 al aceleiasi legi reglementeaza obligatia care revine oricarei persoane (cadru medical,
cadru didactic, ingrijitor, asistent familial etc.), aflata intr-o relatie cu copilul care sa ii permita
observarea acestuia pe o perioada suficienta de timp, de a sesiza autoritatilor responsabile posibile
fapte de abuz sau neglijare in vederea evaluarii si interventiei pentru inlaturarea pericolului in care
se poate afla copilul. In contextul prezentului articol nu este necesar ca persoana care formuleaza
sesizarea sa detina probe concrete, fiind suficienta existenta unor elemente care sa genereze
suspiciuni in legatura cu un potential abuz.

De asemenea, la baza sesizarilor pot sta si observatii cu privire la modul concret de relationare
dintre copil si presupusul abuzator, de natura a genera astfel de suspiciuni.

89
Prevederile acestui articol pot fi coroborate cu dispozitiile art. 85, alin. (3) al legii 272/2004, care
prevede obligatia angajatilor oricaror institutii de a sesiza cazurile de abuz sau neglijare a copiilor.

Totodata, trebuie mentionat ca nerespectarea obligatiei de a sesiza posibilele cazuri de abuz sau
neglijare de catre persoanele prevazute in acest articol atrage dupa sine sanctiuni, constituindu-se in
abatere disciplinara grava, conform prevederilor legale in vigoare; de asemenea, nesesizarea de
catre asistentul familial a actelor de violenta impotriva copiilor constituie contraventie, in temeiul
art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie.

Sesizarile cu privire la posibile situatii de abuz sau neglijare vor fi adresate serviciului public de
asistenta sociala de la nivelul primariilor sau directiei generale de asistenta sociala si protectie a
copilului de la nivel judetean, respectiv de la nivelul consiliilor locale ale sectoarelor municipiului
Bucuresti, in a caror raza administrativ-teritoriala a fost identificat cazul respectiv.

In scopul facilitarii transmiterii sesizarilor cu privire la aceste aspecte si pentru o interventie


operativa, prin legea 272/2004 este reglementata obligatia care revine directiilor generale de
asistenta sociala si protectie a copilului de a infiinta telefonul copilului si a mediatiza numarul
acestuia.

Telefonul copilului este un serviciu a carui misiune este aceea de a primi sesizarile de abuz,
neglijare sau exploatare a copilului, de a obtine o serie de informatii preliminare care sa permita
interventia, de a asigura o consiliere telefonica primara si de a interveni de urgenta prin intermediul
unor echipe mobile. Aceste aspecte sunt reglementate prin Ordinul 177/2003 al Secretarului de Stat
al Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie.

Textul articolului 92 al legii 272/2004 reglementeaza obligatia care revine directiei generale de
asistenta sociala si protectie a copilului de a verifica si solutiona toate sesizarile cu privire la
potentiale situatii de abuz sau neglijare.

In exercitarea acestei atributii, directia verifica si solutioneaza toate sesizarile primite pe aceasta
tema, indiferent daca identitatea persoanei care formuleaza sesizarea este cunoscuta sau nu.

Sesizarile pot fi primite:


- de la persoanele care in exercitarea profesiei sau ocupatiei au suspiciuni cu privire la o posibila
stare de pericol in care se afla copilul (conform prevederilor art. 85, lin. (3), art. 91, alin. (1));
- de la oricare alta persoana care observa sau are cunostinta despre comiterea unor acte de abuz sau
neglijare (art. 85, alin. (2));
- de la copilul in cauza (art. 85, alin. (2)). Verificarile trebuie sa aiba in vedere stabilirea veridicitatii
sesizarilor semnalate, stabilirea gradului de pericol al situatiei in care se afla copilul si totodata caile
de interventie concreta. In situatia in care abuzul sau neglijarea copilului se produc in institutii care
asigura cresterea/ingrijirea/ protectia/educarea copilului, directiei ii revine obligatia de a sesiza
organele de politie sau, dupa caz, angajatorul persoanei care a comis respectivele fapte.

In situatia in care, in urma verificarilor efectuate se confirma abuzul sau neglijarea copiilor, directia
generala de asistenta sociala si protectie a copilului are obligatia de a asigura prestarea unor servicii
specializate pentru copii in cauza.

Activitatile specifice si standardele de calitate ce trebuie respectate in furnizarea acestor servicii


specializate sunt aprobate prin Ordinul 177/2003 al Secretarului de Stat al Autoritatii Nationale
pentru Protectia Copilului si Adoptie.

90
In alegerea fiecarui tip de serviciu care este oferit copiilor se tine cont de situatia particulara a
fiecarui caz, de gravitatea actelor comise, astfel incât masurile luate sa fie proportionale cu
caracteristicile fiecarei situatii, fiind necesara existenta unor motive serioase care sa justifice
eventuala separare a copilului de parinti.

In acest sens, trebuie precizat ca art. 26 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea si
combaterea violentei in familie prevede ca in situatia in care exista probe sau indicii temeinice ca un
membru al familiei a cauzat suferinte fizice si psihice asupra unui alt membru, instanta de judecata
poate dispune, la cererea victimei sau din oficiu, masura interzicerii revenirii abuzatorului in
locuinta familiei.

De asemenea, trebuie mentionat ca pentru victimele abuzurilor fizice din cadrul familiei si inclusiv
pentru copii, exista si o serie de servicii infiintate in temeiul Legii nr. 217/2003 privind prevenirea
si combaterea violentei in familie, cu modificarile si completarile ulterioare, acestea fiind:
- adaposturi pentru victimele violentei in familie - acestea furnizând asistenta in cazuri de urgenta si
când se impune separarea imediata de agresor;
- centre de recuperare pentru victimele violentei in familie.

Pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 217/2003, este necesar ca situatiile de violenta sa fie
sesizate asistentilor familiali incadrati in compartimentele cu atributii in combaterea violentei in
familie din cadrul Directiilor de Munca si Protectie Sociala Judetene, respectiv a municipiului
Bucuresti; sesizarile pot fi adresate direct sau de catre medicii si politistii implicati in astfel de
cazuri.

In acest context este de subliniat ca interventia in situatii de abuz sau neglijare vizeaza nu numai
asigurarea unor servicii adecvate copilului victima ci si corelarea cu asigurarea unor servicii pentru
agresori. Acestia pot beneficia de consiliere in cadrul centrelor de consiliere pentru copilul abuzat,
neglijat si exploatat, precum si de masuri si servicii pentru agresori dezvoltate in conformitate cu
dispozitiile art. 25, alin. (2) din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei in
familie.

Textul articolului 93 al legii 272/2004 reglementeaza dreptul de acces al reprezentantilor directiei


generale de asistenta sociala si protectie a copilului la sediile persoanelor juridice precum si la
domiciliul persoanelor fizice, in vederea verificarii sesizarilor privind potentiale acte de abuz sau
neglijare a copilului.

In realizarea atributiilor care le revin conform dispozitiilor acestui articol, reprezentantii directiei
generale de asistenta sociala si protectie a copilului beneficiaza de sprijinul obligatoriu al organelor
de politie.

In cazul in care verificarile realizate de specialisti evidentiaza existenta unui pericol iminent in care
se afla copilul, directorul directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului va dispune
luarea masurii plasamentului in regim de urgenta.

In termen de 48 de ore de la luarea acestei masuri, directia generala de asistenta sociala si protectie
a copilului va sesiza instanta de judecata care este singura institutie competenta a se pronunta cu
privire la oportunitatea mentinerii plasamentului in regim de urgenta, cu privire la necesitatea
inlocuirii acestuia si referitor la exercitarea drepturilor parintesti.

In cazul in care se intâmpina opozitia persoanelor fizice sau juridice care asigura ingrijirea sau
protectia copilului fata de realizarea verificarii sesizarilor de abuz sau neglijare si exista motive
temeinice care sustin pericolul iminent in care se afla copilul datorita abuzului sau neglijarii,

91
reprezentantii directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului vor sesiza instanta de
judecata, solicitând stabilirea masurii plasamentului in regim de urgenta pe calea ordonantei
presedintiale; cu acest prilej se vor aduce la cunostinta instantei informatii referitoare la posibila
vatamare a copilului si gravitatea ei, existenta unor vatamari anterioare ale copilului, starea actuala
a copilului, declaratia acestuia .

In cazul in care plasamentul in regim de urgenta se dispune prin ordonanta presedintiala, in termen
de 48 de ore de la executarea acesteia, directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului
ii revine de asemenea obligatia de a sesiza instanta judecatoreasca, ce va decide cu privire la
mentinerea/inlocuirea acestei masuri cu masura plasamentului, se va pronunta daca apreciaza
necesar si cu privire la decaderea totala sau partiala parintilor sau a unuia dintre acestia din
exercitiul drepturilor parintesti, precum si cu privire la persoanele care vor exercita aceste drepturi.
La dispozitia instantei vor fi aduse probe care sa o sprijine in luarea unor decizii in interesul
copilului (ancheta sociala, evaluari psihologice, declaratii, certificate medico-legale etc.)

Declaratia copilului poate fi utilizata ca mijloc de proba de catre instanta in solutionarea solicitarilor
de stabilire a masurii de plasament in regim de urgenta sau de inlocuire a acestei masuri. Aceasta
declaratie poate fi prezentata in forma scrisa sau printr-o inregistrare audio- video, copilul fiind
asistat in aceste demersuri de un psiholog.

Totodata, textul de lege conditioneaza inregistrarea declaratiei copilului de exprimarea


consimtamântului lui in acest sens. Exprimarea acordului trebuie sa fie precedata de informarea
copilului cu privire la acest demers, cu privire la contextul in care va fi realizat precum si cu privire
la consecinte, astfel incât acesta sa inteleaga ceea ce i se intâmpla si sa fie evitata expunerea
copilului la o trauma emotionala suplimentara.

In situatia in care instanta apreciaza necesara si relevanta audierea copilului, aceasta poate fi
realizata doar in camera de consiliu.

Referitor la audierea copilului, art. 81 din Codul de Procedura Civila precizeaza ca minorul poate fi
ascultat ca martor. Pâna la vârsta de 14 ani ascultarea lui se face in prezenta unuia dintre parinti ori
a tutorelui sau a persoanei careia ii este incredintat minorul spre crestere si educare.

In primul semestru al anului 2007 Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului s-
au implicat in solutionarea a 4761 cazuri de abuz/neglijare asupra copiilor:

Cazuri de: Total Urban Rural Numar de Numar de Numar de Numar de


Cazuri copii ramasi copii copii pentru cazuri pentru
in familie pentru care care instanta care s-a initiat
(cu servicii directorul a dispus urmarirea
oferite) DGASPC a plasamentul penala a
dispus in regim de agresorului
plasamentu urgenta, cu
l in regim ordonanta
de urgenta presedintiala
(si servicii , iar
cf.PIP) DGASPC
ofera servicii
cf.PIP
a) Abuz fizic 751 380 371 551 91 18 30
b) Abuz
691 433 258 547 44 4 9
emotional
c) Abuz sexual 216 103 113 152 36 5 53
d) Neglijare 2758 1177 1581 1858 508 78 16
92
e) Exploatare
272 180 92 189 23 6 4
prin munca
f) Exploatare
19 11 8 10 5 2 4
sexuala
g) Exploatare
pentru
54 43 11 49 5 0 13
comitere
infractiuni
Total 4761 2327 2434 3356 712 113 129

Distributia cazurilor mai sus prezentate,in functie de locul unde s-a petrecut abuzul/neglijarea copilului este urmatoarea:
Cazuri de: Familie La AMP Servicii Unitati de Alte institutii Alte locatii
rezidentiale invatamânt
a) Abuz fizic 664 2 7 20 4 54
b) Abuz emotional 644 0 4 17 0 26
c) Abuz sexual 124 2 4 13 0 73
d) Neglijare 2717 6 5 1 6 41
e) Exploatare prin
165 0 0 0 0 89
munca
f) Exploatare
10 0 0 0 1 8
sexuala
g) Exploatare pentru
22 0 0 0 0 32
comitere infractiuni
Total 4346 10 20 51 11 323

V. 10 Revizuirea periodica a plasamentului

Este prevazuta in mod expres in Legea 272/2004 obligatia de a proceda in cazul fiecarui copil
pentru care s-a stabilit o masura speciala de protectie, la verificarea trimestriala a imprejurarilor
(motivelor) care au determinat stabilirea acesteia. Realizarea acestei obligatii este impusa de
caracterul provizoriu al masurilor de protectie speciala, precum si de necesitatea respectarii
dreptului copilului la evaluarea periodica a plasamentului, drept enuntat in cuprinsul art. 25 din
Conventia ONU cu privire la drepturile copilului.

Obligatia realizarii acestor demersuri revine directiei generale de asistenta sociala si protectie a
copilului la propunerea careia s-a instituit masura speciala de protectie.

Scopul reevaluarii imprejurarilor care au condus la stabilirea masurii de protectie este acela de a
adecva masura de protectie la situatia concreta si de a analiza posibilitatea reintegrarii copilului in
familie sau, dupa caz, protejarii sale intr-un mediu familial.

Verificarile se realizeaza trimestrial, iar in situatia in care se constata ca se impune modificarea


masurii dispuse initial sau incetarea acesteia, directia este obligata sa sesizeze organul care a dispus
masura.

Dreptul de sesizare in vederea schimbarii sau incetarii masurii speciale de protectie stabilite initial
il au de asemenea si parintii copilului sau alt reprezentant legal al copilului precum si copilul care a
implinit 14 ani, conform prevederilor cu caracter general ale art. 57 din legea 272/2004.

93
Prin art 69 al legii 272/2004 se instituie obligatia verificarii modului in care sunt puse efectiv in
aplicare masurile de protectie speciala a copilului (alin. 1).

Spre deosebire de verificarea imprejurarilor care au determinat stabilirea unei masuri de protectie,
aceste verificari vizeaza modul in care se asigura efectiv ingrijirea si dezvoltarea copilului de catre
persoana/familia, asistentul maternal sau serviciul rezidential unde acesta a fost plasat, precum si
modul in care se exercita obligatiile ce revin acestora in activitatea de protectie a copilului.

Obligatia realizarii acestor verificari, care de asemenea trebuie facute trimestrial, revine directiei
generale de asistenta sociala si protectie a copilului sau organismului privat, care are organizat
serviciul de tip rezidential sau dupa caz, serviciul de tip familial.

Indeplinirea obligatiilor vizând efectuarea verificarilor de mai-sus se atesta prin intocmirea unor
rapoarte trimestriale care trebuie vizate de persoana care coordoneaza aceasta activitate. Rapoartele
trebuie intocmite si in orice alta situatie care ar impune modificarea sau incetarea masurii de
protectie (alin. 2).

In situatia in care verificarile vizând modul de aplicare a masurilor de protectie speciala au ca


finalitate propuneri de modificare sau incetare a acestora, directia generala de asistenta sociala si
protectie a copilului este obligata sa sesizeze de indata instanta judecatoreasca sau, dupa caz,
comisia pentru protectia copilului care a instituit masura.

Prin art. 70 se stabilesc institutiile competente sa monitorizeze modul in care este ingrijit copilul ca
urmare a reintegrarii sale in familie. Aceasta obligatie revine serviciilor publice de asistenta sociala
ale consiliilor locale de la domiciliul/ resedinta parintilor, iar in cazul municipiului Bucuresti,
directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului unde domiciliaza sau au resedinta
parintii. Stabilirea obligatiei in sarcina serviciilor de asistenta sociala de la nivel local este in
concordanta cu atributiile ce revin acestor servicii in domeniul protectiei copilului prevazute in
cuprinsul art. 106 din Lege.

Verificarile privind modul in care evolueaza copilul ca urmare a reintegrarii sale in familie se
realizeaza lunar, ocazie cu care se intocmesc rapoarte cu privire la rezultatul acestor demersuri.
Perioada minima obligatorie stabilita de lege pentru realizarea monitorizarii este de trei luni ea
putând fi insa stabilita de catre organul care decide reintegrarea si pentru o perioada mai mare,
atunci când acesta apreciaza necesara o astfel de prelungire.

94
VI SANATATEA SI BUNASTAREA COPILULUI

VI. 1 Dreptul la supravietuire si dezvoltare

Legea 272/2004 prevede respectarea dreptului copilului la viata si dezvoltare prin asigurarea tuturor
serviciilor medicale si de recuperare necesare pentru asigurarea realizarii efective a acestui drept
(art. 43, alin. 1).

Accesul copilului la servicii medicale si de recuperare, precum si la medicatia adecvata starii sale in
caz de boala este garantat de catre stat, costurile aferente fiind suportate din bugetul Fondului
national unic de asigurari sociale de sanatate si de la bugetul de stat.

In aceeasi idee, legea prevede obligativitatea organelor de specialitate ale administratiei publice
centrale si locale de a lua toate masurile ce se impun in vederea:
- reducerii mortalitatii infantile;
- asigurarii si dezvoltarii serviciilor medicale primare si comunitare;
- prevenirii malnutritiei si a imbolnavirilor;
- asigurarii serviciilor medicale pentru gravide in perioada pre- si post- natala, indiferent daca
acestea au sau nu au calitatea de persoana asigurata in sistemul asigurarilor sociale de
sanatate;
- informarea parintilor si a copiilor cu privire la sanatatea si alimentatia copilului, inclusiv cu
privire la avantajele alaptarii, igienei si salubritatii mediului inconjurator;
- dezvoltarea de actiuni si programe pentru ocrotirea sanatatii si de prevenire a bolilor, de
asistenta a parintilor si de educatie, precum si de servicii in materie de planificare familiala;
- verificarii periodice a tratamentului copiilor care au fost plasati pentru a primi ingrijire,
protectie sau tratament;
- asigurarii confidentialitatii consultantei medicale acordate la solicitarea copilului;
- derularii sistematice in unitatile scolare de programe de educatie pentru viata, inclusiv
educatie sexuala pentru copii, in vederea prevenirii contactarii bolilor cu transmitere sexuala
si a graviditatii minorelor

In vederea introducerii unor masuri corespunzatoare pentru reducerea ratei mortalitatii infantile si a
mortalitatii materne au fost derulate o serie de programe si subprograme de sanatate finantate de la
bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sanatatii Publice si din bugete special constituite. Scopul
declarat al acestor programe a fost de imbunatatire a starii de sanatate a mamei si copilului.
Rezultatele derularii acestor programe nationale de sanatate sunt concretizate printr-o tendinta de
redresare al principalilor indicatori ai starii de sanatate (mortalitate infantila si mortalitate materna)
(vezi capitolul VI.3), in conditiile inregistrarii unui usor reviriment al natalitatii.

In ceea ce priveste situatia intreruperilor de sarcina in rândul tinerelor, legile adoptate au vizat
informarea adecvata a subiectilor asupra riscurilor si pericolelor presupuse de aceasta manevra, dar
si despre drepturile de care se bucura o femeie insarcinata in România. Au fost desfasurate campanii
de constientizare in rândul populatiei din mediul rural, pentru popularizarea acestui tip de
informatii, pe considerentul ca in acest mediu informatia circula mai greu sau intâmpina o mai mare
rezistenta.

VI. 2 Copiii cu dizabilitati

Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) a fost infiintata in baza OG nr.
14/2003 aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 239/2003, cu modificarile si
completarile ulterioare. Institutia coordoneaza la nivel central activitatile de protectie speciala si de
promovare a drepturilor persoanelor cu handicap, elaboreaza politicile, strategiile si standardele in

95
domeniul promovarii drepturilor persoanelor cu handicap si asigura urmarirea aplicarii
reglementarilor din domeniul propriu.

Inca din anul 2005, ANPH a initiat, in colaborare cu organisme guvernamentale implicate in
protectia persoanelor cu handicap si cu organizatii neguvernamentale active in domeniu, elaborarea
unui nou act normativ care sa garanteze respectarea drepturilor persoanelor cu handicap din punctul
de vedere al respectarii drepturilor si a libertatilor fundamentale ale omului. Astfel, in luna
decembrie 2006 a intrat in vigoare Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap, cu modificarile si completarile ulterioare.

Printre principiile care stau la baza Legii nr. 448/2006 se numara: prevenirea si combaterea
discriminarii, egalizarea sanselor, egalitatea de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si
ocuparea fortei de munca, responsabilizarea comunitatii, adaptarea societatii la persoanele cu
handicap, interesul persoanei cu handicap, protectia impotriva neglijarii si abuzului.

Legea nr. 448/2006 promoveaza cu prioritate masuri active de protectie si independenta personala
fata de dependenta de ajutoarele institutionale, asa cum a fost prevazut in legislatia anterioara (OUG
nr. 102/1999). Prevederile actului normativ sunt in concordanta cu prevederile Cartei Sociale
Europene revizuite, ratificata prin Legea nr. 74/1999, precum si cu celelalte acte interne si
internationale in materie la care România este parte.

Integrarea si incluziunea sociala a persoanelor cu handicap, cu drepturi si obligatii egale ca toti


ceilalti membri ai societatii, constituie dezideratul politicilor sociale in domeniu. Accesul la
educatie, orientare si formare profesionala, la viata sociala al persoanelor cu handicap este
reglementat astfel incât sa fie eliminata discriminarea.

Art. 60 din Legea nr. 448/2006 prevede masurile specifice pe care autoritatile publice au obligatia
sa le ia in vederea asigurarii accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic, informational si
comunicational:
a) sa promoveze si sa implementeze conceptul Acces pentru toti, pentru a impiedica crearea de
noi bariere si aparitia unor noi surse de discriminare;
b) sa sprijine cercetarea, dezvoltarea si productia de noi tehnologii de informare si comunicare si
tehnologii asistive;
c) sa recomande si sa sustina introducerea in pregatirea initiala a elevilor si studentilor a unor
cursuri referitoare la problematica handicapului si a nevoilor acestora, precum si la diversificarea
modalitatilor de realizare a accesibilitatii;
d) sa faciliteze accesul persoanelor cu handicap la noile tehnologii;
e) sa asigure accesul la informatiile publice pentru persoanele cu handicap;
f) sa asigure interpreti autorizati ai limbajului mimico-gestual si ai limbajului specific persoanelor
cu surdocecitate;
g) sa proiecteze si sa deruleze, in colaborare sau in parteneriat cu persoanele juridice, publice ori
private, programe de accesibilitate sau de constientizare asupra importantei acesteia.

Aceste drepturi sunt garantate tuturor persoanelor, deci si copiilor, iar prin corelare cu prevederile
Legii nr. 272/2004 putem deduce ca, indiferent de gradul de handicap sau alta conditie, fiecarui
copil din România ii este opozabila respectarea drepturilor si a facilitatilor prevazute de lege.

In ceea ce priveste existenta unor mecanisme institutionale independente de analizare a unor aspecte
care pot friza domeniul discriminarii a fost infiintat prin OUG 137/2000, cu modificarile ulterioare,
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, care este autoritatea de stat in domeniul
discriminarii, autonoma, cu personalitate juridica, aflata sub control parlamentar si totodata garant

96
al respectarii si aplicarii principiului nediscriminarii, in conformitate cu legislatia interna in vigoare
si cu documentele internationale la care România este parte.

Potrivit prevederilor Legii nr. 448/2006 toate persoanele cu handicap au dreptul la ocrotirea
sanatatii, prevenire, tratament si recuperare. Institutiile statului au obligatia de a oferi aceste servicii
tuturor titularilor acestui drept, fiind, de asemenea, prevazute si o serie de facilitati si pentru
persoanele care au in ingrijire, supraveghere sau intretinere un copil cu handicap.

Persoana care are in ingrijire, supraveghere si intretinere un copil cu handicap beneficiaza, dupa
caz, de urmatoarele drepturi:
a) concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului cu handicap sau, dupa caz, stimulent lunar,
pâna la implinirea de catre acesta a vârstei de 3 ani, in conditiile de acordare prevazute de
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii
copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.7/2007, cu modificarile si completarile
ulterioare;
b) concediu si o indemnizatie pentru cresterea copilului cu handicap in cuantum de 450 lei,
pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsa intre 3 si 7 ani;
c) program de lucru redus la 4 ore pentru parintele care are in ingrijire copilul cu handicap grav
sau accentuat, pâna la implinirea de catre acesta a vârstei de 18 ani, la solicitarea parintelui;
d) concedii medicale, acordate in conditiile legii, pentru ingrijirea copilului cu handicap care
necesita internare, tratament ambulatoriu sau la domiciliu pentru afectiuni intercurente, precum si
pentru recuperare/reabilitare, pâna la implinirea de catre copil a vârstei de 18 ani;
e) indemnizatie lunara pentru cresterea copilului cu handicap, in cuantum de 450 lei, acordata
persoanei cu handicap care nu realizeaza alte venituri in afara celor prevazute la art. 57 alin. (4) lit.
a), pâna la implinirea de catre copil a vârstei de 3 ani;
f) indemnizatie lunara pentru cresterea copilului cu handicap, in cuantum de 300 lei, acordata
persoanei cu handicap care nu realizeaza alte venituri in afara celor prevazute la art. 57 alin. (4) lit.
a), pentru copilul cu vârsta cuprinsa intre 3 si 7 ani;
g) indemnizatie lunara pentru cresterea copilului cu handicap, in cuantum de 300 lei, acordata
persoanei care nu indeplineste conditiile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
148/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si
completarile ulterioare, pâna la implinirea de catre copil a vârstei de 3 ani, iar pentru copilul cu
vârsta cuprinsa intre 3 si 7 ani un ajutor lunar in cuantum de 150 lei;
h) alocatie lunara de plasament, acordata in conditiile legii, in cuantum majorat cu 50%.

Persoana cu handicap care are in ingrijire, supraveghere si intretinere un copil si care nu realizeaza
alte venituri in afara celor prevazute la art. 57 alin. (4) lit. a) beneficiaza de indemnizatie pentru
cresterea copilului in cuantum de 450 lei pâna la implinirea de catre copil a vârstei de 2 ani si de un
ajutor lunar pentru cresterea copilului in cuantum de 150 lei pentru copilul cu vârsta cuprinsa intre 2
si 7 ani.

De drepturile mai sus mentionate beneficiaza, la cerere, unul dintre parinti, persoana careia i s-a
incredintat copilul in vederea adoptiei sau care are copilul in plasament ori in plasament in regim de
urgenta, cu exceptia asistentului maternal profesionist, precum si persoana care a fost numita tutore.
Nu pot beneficia de aceste drepturi persoanele care au in acelasi timp si calitatea de asistent
personal, pentru acelasi copil, ori in situatia in care celalalt parinte este asistent personal pentru acel
copil, cu exceptia alocatiei lunara de plasament.

Plata drepturilor prevazute se asigura, dupa caz, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului
Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, sau din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale
de sanatate, potrivit legii.

97
Cuantumul indemnizatiilor si ajutoarelor se actualizeaza cu indicele cresterii preturilor de consum
prin hotarâre a Guvernului.

Persoanele cu handicap, incluzând aici si copiii, au dreptul statuat prin lege de a avea acces liber la
toate formele de educatie, indiferent de vârsta, in conformitate cu gradul de handicap si nevoile lor
educationale. Acestora le sunt asigurate pe baze egale educatia permanenta si formarea profesionala
de-a lungul intregii vieti (Legea nr. 448/2006).

In asigurarea nevoilor educationale ale fiecaruia se tine cont cu prioritate de vointa acestuia dar si
de opinia familiei sau reprezentantului sau legal. Sistemul educational care cuprinde persoanele cu
handicap este parte integranta a sistemului national de educatie coordonat de catre Ministerul
Educatiei, Cercetarii si Tineretului, fiind asigurate unitati de invatamânt special, integrarea
individuala in unitati de invatamânt de masa, grupe sau clase speciale compacte, integrate in unitati
prescolare si scolare de masa, precum si alte alternative educationale.

Elevii cu handicap beneficiaza gratuit de masa si cazare in internatele scolare in timp de studentii cu
handicap grav si accentuat beneficiaza, la cerere, de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare si
masa la cantinele si caminele studentesti.

Conform art. 15 din Legea nr. 448/2006 „Finantarea invatamântului special si special integrat se
face din bugetele judetelor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, unde
functioneaza unitatea de invatamânt special, indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/tinerilor cu
cerinte educative speciale.”

In complementaritate cu aceste masuri, in cadrul procesului de invatamânt, indiferent de nivelul


acestuia, persoanele cu handicap au dreptul la:
a) servicii educationale de sprijin;
b) dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului si gradului de handicap si utilizarea acestuia;
c) adaptarea mobilierului din salile de curs;
d) manuale scolare si cursuri in format accesibil pentru elevii si studentii cu deficiente de vedere;
e) utilizarea echipamentelor si softurilor asistive in sustinerea examenelor de orice tip si nivel.

In vederea schimbarii mentalitatilor, a cresterii gradului de toleranta si pentru a asigura includerea


copiilor si tinerilor in comunitate, actul normativ prevede ca prescolarii, elevii si studentii cu
handicap, impreuna cu asistentii personali, dupa caz, au dreptul la locuri gratuite in tabere de
odihna, o data pe an, indiferent de forma de invatamânt.
Sumele aferente acestui drept se asigura de la bugetul de stat prin bugetul Autoritatii Nationale
pentru Tineret.

In ceea ce priveste accesul la oportunitatile culturale si artistice destinate persoanelor cu handicap,


accesul acestora la valorile culturii, la obiectivele de patrimoniu, turistice, sportive si de petrecere a
timpului liber este garantat de catre stat.

In vederea asigurarii accesului persoanelor cu handicap la cultura, sport si turism, autoritatile


administratiei publice au obligatia sa ia urmatoarele masuri specifice:
a) sa sprijine participarea persoanelor cu handicap si a familiilor acestora la manifestari culturale,
sportive si turistice;
b) sa organizeze, in colaborare sau parteneriat cu persoane juridice, publice ori private,
manifestari si activitati culturale, sportive, de petrecere a timpului liber;
c) sa asigure conditii pentru practicarea sportului de catre persoanele cu handicap;
d) sa sprijine activitatea organizatiilor sportive ale persoanelor cu handicap.

98
Copilul cu handicap, precum si persoana care il insoteste beneficiaza de gratuitate la bilete de
intrare la spectacole, muzee, manifestari artistice si sportive.
Sumele aferente acestui drept se suporta din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii si
Cultelor, al Agentiei Nationale pentru Sport, din bugetele locale sau, dupa caz, din bugetul
organizatorilor publici ori privati.

Toate aceste masuri sunt consfintite, asa cum s-a mentionat anterior, si prin prevederile Legii nr.
272/2004 privind promovarea si protectia drepturilor copilului, care precizeaza la art. 46 ca orice
copil cu handicap are dreptul la ingrijire speciala, adaptata nevoilor sale, la educatie, recuperare,
compensare, reabilitare si integrare, adaptate posibilitatilor proprii, in vederea dezvoltarii
personalitatii sale

O atentie particulara este acordata, prin legea 272/2004 copiilor cu handicap, pentru care se
mentioneaza expres dreptul acestora de a beneficia de ingrijire speciala, adaptata nevoilor lor (art.
46, Legea 272/2004). Textul reglementeaza dreptul copilului cu handicap la ingrijirea adaptata
nevoilor speciale ale acestuia. Copilul cu handicap este beneficiarul tuturor drepturilor stabilite in
legea 272/2004 insa, articolul include precizari suplimentare cu privire la acest copil in considerarea
situatiei si nevoilor sale speciale (alin. 1).

Dispozitiile alin. (2) stabilesc faptul ca in vederea realizarii potentialului sau si dezvoltarii
personalitatii, copilul cu handicap are dreptul la o serie de servicii educative si de recuperare care sa
ii permita atingerea nivelului maxim de autonomie permis de afectiunea sa precum si integrarea
sociala. Serviciile oferite copiilor cu handicap vor fi adaptate cerintelor speciale ale acestora, atât
din punct de vedere educativ cât si din punct de vedere al deficientelor pe care le au (fizice,
senzoriale, psihice, mentale).

Precizam ca drepturile copilului cu handicap se acorda in baza certificatului de incadrare intr-o


categorie de persoane cu handicap, care este eliberat de catre comisia pentru protectia copilului
(CPC) de la domiciliul acestuia (conform dispozitiilor art. 2, alin. (1), lit. a) din HG nr. 1437/2004
privind organizarea si metodologia de functionare a comisiei pentru protectia copilului).

In vederea asigurarii dreptului copilului cu handicap la educatia adecvata si la recuperare, odata cu


stabilirea gradului de handicap sunt evaluate si se stabilesc atât orientarea scolara/profesionala a
copilului (daca este cazul) cât si planul de reabilitare a acestuia.

Este necesara adecvarea masurilor si ingrijirii speciale la nevoile copilului si caracteristicile


individuale ale acestuia si ale familiei sale. Indeplinirea acestei cerinte presupune evaluarea
complexa a situatiei copilului, aceasta realizându-se in temeiul prevederilor Ordinului 12.709/2002
al Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie privind criteriile pe baza carora se
stabileste gradul de handicap pentru copii si se aplica masurile de protectie speciala a acestora,
coroborate cu dispozitiile Ordinului 18/2003 al Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si
Adoptie privind ghidul metodologic pentru evaluarea copilului cu dizabilitati. Ulterior acestei
evaluari se intocmeste de catre serviciul de evaluare complexa planul de reabilitare al copilului cu
handicap, care va stabili obiective specifice precum si persoanele responsabile in realizarea acestor
obiective.

In ceea ce priveste educatia copilului cu handicap, aceasta se realizeaza la domiciliu, in


invatamântul special sau in invatamântul de masa (in clase integrate sau in cadrul claselor normale,
cu profesori de sprijin). Serviciile de recuperare/compensare a afectiunilor copiilor cu handicap se
pot realiza in:
- unitatile medicale de recuperare din cadrul sistemului de sanatate, conform dispozitiilor art. 84 din
contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari

99
sociale de sanatate pentru anul 2007, aprobat de HGR nr. 1842/2006; persoanele cu handicap aflate
in coordonarea Autoritatii Nationale pentru Protectia Persoanelor cu Handicap (ANPPH) si in
subordinea consiliilor judetene sau locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti. In cadrul acestora,
copiii pot beneficia exclusiv de servicii de recuperare in regim de zi sau in regim rezidential in
situatiile in care se interneaza temporar impreuna cu parintele/reprezentantul legal.

In anul scolar 2006-2007 16290 copii cu dizabilitati au frecventat scoala normala si 27 445 au
frecventat scoala speciala.

Este interzisa mentinerea copiilor in aceste institutii in alte situatii decât cele precizate mai sus,
deoarece orice forma de protectie a copilului despartit temporar sau definitiv de parintii sai, se
acorda doar in cadrul serviciilor de tip familial sau rezidential, licentiate conform legii, in conditiile
stabilirii unei masuri de protectie speciala, conform prevederilor Legii nr. 272/2004.

Din pacate serviciile adresate copilului cu handicap sunt insuficiente si din acest motiv dezvoltarea
acestora ar trebui sa constituie o prioritate de actiune.

Pentru aceasta categorie de copii, legislatia prevede obligativitatea asigurarii dreptului la


recuperare, compensare, reabilitare si integrare adaptate posibilitatilor fiecaruia, astfel incât sa fie
asigurata dezvoltarea lor fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala. Ajutorul furnizat de stat nu
se adreseaza numai copilului incadrat intr-o categorie de handicap, ci si familiei sale, sau
persoanelor care il au in ingrijire, astfel incât accesul efectiv al acestora la educatie, formare
profesionala, servicii medicale, recuperare, pregatire, in vederea ocuparii unui loc de munca, la
activitati recreative, precum si la orice alte activitati apte sa le permita deplina integrare sociala si
dezvoltare a personalitatii lor sa fie asigurat fara nici un fel de discriminare.

Societatea in ansamblul ei nu este lasata la o parte, rolul sau in cadrul acestui proces fiind unul
destul de bine conturat, obligatia ei fiind aceea de a asigura resursele necesare dezvoltarii serviciilor
destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap si ale familiilor acestora in conditii care sa le
garanteze demnitatea, sa le favorizeze autonomia si sa le faciliteze participarea activa la viata
comunitatii.

Ingrijirea speciala consta in ajutor adecvat situatiei copilului si parintilor sai ori, dupa caz, situatiei
celor carora le este incredintat copilul si se acorda gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil,
pentru facilitarea accesului efectiv si fara discriminare al copiilor cu handicap la educatie, formare
profesionala, servicii medicale, recuperare, pregatire, in vederea ocuparii unui loc de munca, la
activitati recreative, precum si la orice alte activitati apte sa le permita deplina integrare sociala si
dezvoltare a personalitatii lor.

Organele de specialitate ale administratiei publice centrale si autoritatile administratiei publice


locale sunt obligate sa initieze programe si sa asigure resursele necesare dezvoltarii serviciilor
destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap si ale familiilor acestora in conditii care sa le
garanteze demnitatea, sa le favorizeze autonomia si sa le faciliteze participarea activa la viata
comunitatii.

La 30.06.2007 in evidentele serviciilor de evaluare complexa care functioneaza in cadrul Directiilor


Generale de asistenta Sociala si Protectia Copilului se aflau 77 940 copii, din care:
- copii cu dificultati de invatare si adaptare socioscolara, care au numai certificate de orientare
scolara si profesionala
- 11 713;
- copii incadrati in grad de handicap usor - 1 588 ;
- copii incadrati in grad de handicap mediu - 19 063 ;

100
- copii incadrati in grad de handicap accentuat -13 864 ;
- copii incadrati in grad de handicap grav - 31 712.
Dintre acestia 14 797 copii au beneficiat de servicii in primul semestru al anului 2007 (centre de
consiliere, centre de recuperare, centre de zi). Numarul serviciilor de ingrijire de zi, 795 la nivel
national, este insuficient pentru a putea satisface nevoile acestor copii.
Din totalul copiilor cu dizabilitati 61 697 se aflau in familia biologica.

VI. 3 Sanatatea si serviciile de sanatate

Dreptul copilului la asistenta medicala de calitate este consfintit de legea 272/2004 privind protectia
si promovarea drepturilor copilului, care la art. 43 prevede ca orice copil „are dreptul de a se bucura
de cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si de a beneficia de serviciile medicale si de
recuperare necesare pentru asigurarea realizarii efective a acestui drept.
Accesul copilului la servicii medicale si de recuperare, precum si la medicatia adecvata starii sale in
caz de boala este garantat de catre stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul national unic de
asigurari sociale de sanatate si de la bugetul de stat.”

Aceste prevederi sunt aplicabile tuturor copiilor, fara nici un fel de discriminare, accesul lor la
unitatile de tratare a bolilor sau de recuperare a sanatatii fiind asigurate prin grija institutiilor
abilitate.

In acest context, principala responsabilitate in ceea ce priveste asigurarea conditiilor privind


reducerea mortalitatii infantile, asigurarea si dezvoltarea serviciilor medicale, medico-sociale si
comunitare, revin organelor de specialitate ale administratiei publice centrale, autoritatilor
administratiei publice locale, precum si oricarei institutii publice sau private cu atributii in domeniul
sanatatii.

O responsabilitate similara in ceea ce priveste asigurarea exercitarii acestui drept de catre copii
revine parintilor acestora, care au obligatia de a solicita asistenta medicala pentru acestia pentru a
preveni situatiile care pun in pericol viata, cresterea si dezvoltarea copilului. Participarea acestora la
luarea deciziilor privind starea de sanatate a copilului si solicitarea acordarii tratamentelor ce se
impun in anumite situatii are o importanta deosebita, cu exceptia situatiilor de maxima urgenta in
care pentru a evita riscul producerii unor consecinte grave asupra sanatatii sau integritatii copilului,
medicul poate lua deciziile ce se impun fara a avea in prealabil consimtamântul parintilor.

Opinia copilului este de asemenea respectata in aceasta privinta, legea prevazând obligatia
confidentialitatii pentru situatiile in care consultatiile medicale sunt acordate la solicitarea copilului.

In ceea ce priveste dreptul copiilor cu handicap la ingrijire medicala adecvata acesta a fost detaliat
la capitolul VI. 2.

Legea mai prevede de asemenea obligativitatea informarii parintilor si copiilor cu privire la starea
de sanatate si alimentatia adecvata, inclusiv cu privire la avantajele alaptarii, igienei si salubritatii
mediului inconjurator. Diferite programe de planning familial au fost dezvoltate in vederea
constientizarii publicului larg cu privire la implicatiile unei sarcini nedorite sau a unei sarcini
neurmarite corespunzator de personal medical nespecializat. Acestea au fost dublate de obligatia
autoritatilor cu atributii in domeniu de a derula pe o baza sistematica, in unitatile scolare de
programe de educatie pentru viata, inclusiv educatie sexuala pentru copii, in vederea prevenirii
contactarii bolilor cu transmitere sexuala si a graviditatii minorelor.

Vizitele periodice ale personalului medical la domiciliul copiilor pâna la implinirea vârstei de un an
sunt obligatorii, in vederea urmaririi cresterii si dezvoltarii neuropsihomotorii a copilului, educatiei

101
mamelor in vederea asigurarii conditiilor optime pentru cresterea si dezvoltarea acestuia, precum si
pentru prevenirea aparitiei unor situatii (abandon, abuz, neglijare), care ar putea avea consecinte
negative in dezvoltarea armonioasa a copilului

Pentru a putea revigora un sistem cu multiple sincope, Ministerul Sanatatii Publice a lansat cel de-al
patrulea studiu asupra sanatatii reproducerii realizat in România dupa 1990 - Studiul Sanatatii
Reproducerii (SSR) 2004, initiativa sustinuta de Banca Mondiala si Fondul Natiunilor Unite pentru
Populatie, Fondul Natiunilor Unite pentru Copii (UNICEF). Agentia Statelor Unite pentru
Dezvoltare Internationala (USAID) Institutul de Cercetare si Formare John Snow, Inc. Agentia
Elvetiana de Dezvoltare si Cooperare, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) - Studiul a fost
reprezentativ la nivel national, printr-un esantion ce a cuprins 4.441 de femei, cu vârsta cuprinsa
intre 15 si 44 de ani si 2.361 de barbati, cu vârsta intre 15 si 49 de ani.

Ca o imbunatatire, spre deosebire de editiile precedente, studiul a inclus un capitol special destinat
aprecierii serviciilor de sanatate, inclusiv a barierelor in utilizarea serviciilor de sanatate furnizate
de reteaua de asistenta primara si spitale, cu care se confrunta populatia si in special mama si
copilul, in utilizarea acestora. Si aceasta, pentru ca, dupa 1995, când au fost disponibile rezultatele
primului studiu de acest tip, in România au avut loc numeroase transformari datorate, in primul
rând, interventiilor prioritare, in care campaniile de informare-comunicare si dezvoltare a serviciilor
publice si private de planificare familiala au jucat un rol determinant.

In plan european, rata fertilitatii, in ultimele decenii, a cunoscut o trecere spectaculoasa din sfera
socio-medicala spre o dilema socio-politica cu efect de lunga durata, a carei neglijare a dus la
adevarate fenomene, precum imbatrânirea populatiei si accentuarea migratiei umane.

Dupa un declin rapid si important la inceputul anilor 1990, fertilitatea in tara noastra s-a dovedit a
fi, conform studiului, remarcabil de stabila in a doua parte a decadei ca si in intervalul 2000-2004.
Din 1995, nivelul fertilitatii a fost constant, cu o rata totala a fertilitatii de aproximativ 1,3, pentru
ca, in perioada in care a fost realizat studiul, aceasta sa atinga cota de 1,27, similara cu cea oferita
de rapoartele oficiale ale agentiilor guvernamentale pentru ultimii ani.

Incepând cu anul 2004, rata specifica a fertilitatii pe vârste a crescut cu aproximativ 80% la grupa
de vârsta 30-34 de ani, la grupa de vârsta 25-29 de ani a ramas constanta, iar la 20-24 de ani a
scazut cu 25%.
Numarul consultatiilor prenatale a inregistrat o crestere. Nu trebuie ignorat faptul ca programele
nationale de imbunatatire a sanatatii mamei si copilului sunt elemente de baza pentru sistemele
sanitare ale statelor membre ale Uniunii Europene, prin aplicarea carora s-a reusit o ameliorare
semnificativa a vietii acestui segment.

In schimb, in tarile in curs de dezvoltare, precum România, in ciuda progreselor inregistrate in


domeniul medical, in ultimul deceniu se inregistreaza un numar constant de decese anuale cauzate
de complicatiile din timpul sarcinii sau al nasterii.

Planificarea familiala si avortul indus - In România, rata totala a avorturilor a fost raportata la
nivelul de 3,4 in 1993 si de 2,2 in 1999. Acest lucru reprezinta un declin de 35% al ratei avortului
accentuat in special de o perioada de crestere deosebita a utilizarii contraceptivelor moderne.
Aceasta panta descendenta a ratei totale a avorturilor a atins un punct maxim inferior de 0,84 pentru
o perioada de trei ani dinaintea studiului actual. Conform rapoartelor Organizatiei Mondiale a
Sanatatii, aproximativ 201 milioane de femei, in special in tarile sarace, au nevoie de metode
contraceptive moderne si eficiente.

102
In ceea ce priveste contraceptia, rata prevalentei acesteia la femeile de vârsta fertila (15-44 de ani) a
inregistrat in România o crestere importanta, de la 41%, in 1993, la 48%, in 1999, ajungând la o
cota de 58%, in 2004. Insa nu rata contraceptiei a constituit singura modificare, ci mai
spectaculoasa a fost alternarea metodelor traditionale cu cele moderne. Daca, in 1993, doar una din
patru utilizatoare ale contraceptiei folosea o metoda moderna, in anul 1999 metodele moderne au
atins pragul de 23%, apropiat de cel al metodelor traditionale - 25%. In anul 2004, proportia
femeilor care utilizau o metoda contraceptiva moderna a ajuns la 34%, fiind pentru prima data când
utilizarea metodelor moderne, este raportata la un numar mai mare de respondente, comparativ cu
utilizarea metodelor traditionale.

In 2004, pastilele anticonceptionale si prezervativul au fost metodele contraceptive moderne cel mai
des utilizate, in proportie de 26% din total. In anul 2004, principala sursa a contraceptivelor este
comertul cu amanuntul (farmacie, magazine). In sectorul medical, spitalele au ramas pe primul loc
ca sursa de contraceptive moderne, dar proportia femeilor care s-au aprovizionat de la aceste unitatii
a inregistrat o scadere, de la 27%, in 1993, la 20%, in 1999, respectiv 18% in anul 2004.
Concomitent s-a inregistrat cresterea procentului femeilor care se aprovizioneaza cu contraceptive
orale de la cabinetul medicului de familie, de la 2% in anul 1999, la 18% in anul 2004.

Dreptul la sanatate este garantat si de prevederile art. 33 din Constitutia României, precum si
de art. 24 din Conventia ONU cu privire la drepturile copilului. Conform Organizatiei Mondiale a
Sanatatii (OMS), sanatatea reprezinta o completa bunastare fizica, mintala si sociala si nu doar
absenta bolii sau infirmitatii. Astfel, cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge copilul
este determinata nu doar de caracteristicile fizice ale copilului, de absenta unei anumite patologii
medicale, ci are in vedere intreg mediul de viata al copilului si necesitatea asigurarii conditiilor
optime pentru cresterea si dezvoltarea acestuia precum si pentru prevenirea aparitiei unor situatii
care sa determine afectarea bunastarii fizice, mintale si sociale ale copilului.

In aceasta privinta, Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale,


ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974 prevede la art. 12 masurile ce trebuie luate de state
in vederea realizarii dreptului la sanatate. Prevederile prezentului articol sunt in deplina concordanta
cu dispozitiile acestui pact.

Alin. (2) al articolului garanteaza accesul copilului la serviciile medicale si de recuperare stabilind
si modalitatile concrete prin care se va realiza dreptul copilului la atingerea celei mai bune stari de
sanatate (servicii de prevenire si promovare a sanatatii, servicii medicale, de recuperare, medicatie)
si stabileste sursele de finantare a serviciilor acordate in acest scop.

Principalul sistem de ocrotire al sanatatii populatiei din România il constituie sistemul asigurarilor
sociale de sanatate, in cadrul caruia se asigura accesul echitabil si nediscriminatoriu al asiguratilor
la un pachet de servicii medicale de baza. Sistemul asigurarilor sociale de sanatate functioneaza in
România inca din anul 1997. In perioada 2002-2006, cadrul legal al organizarii si functionarii
sistemului de asigurari sociale de sanatate, l-a constituit OUG nr. 150/2002 privind organizarea si
functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate, cu modificarile si completarile ulterioare.
Acest act normativ a fost abrogat prin prevederile art. 317 alin. (3) din Legea nr. 95 din 14 aprilie
2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare. In prezent,
organizarea si functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate este reglementata prin
dispozitiile titlului VIII Asigurari sociale de sanatate din Legea nr. 95 / 2006.

Potrivit prevederilor art. 213 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, toti copiii pâna la vârsta de 18
ani, tinerii de la 18 ani pâna la vârsta de 26 de ani, daca sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu,
pâna la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenti si daca nu

103
realizeaza venituri din munca, beneficiaza de asigurare fara plata contributiei la Fondul national
unic de asigurari sociale de sanatate.

In calitate de asigurati ai sistemului de asigurari sociale de sanatate, copiii beneficiaza de un pachet


de servicii medicale de baza, stabilit pe baza contractului - cadru care se elaboreaza anual de catre
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, pe baza consultarilor Colegiului Medicilor din România,
Colegiului Medicilor Dentisti din România, Colegiului Farmacistilor din România, Ordinului
Asistentilor Medicali si Moaselor din România, Ordinului Biochimistilor, Biologilor si Chimistilor,
precum si a organizatiilor patronale si sindicale reprezentative din domeniul medical, cu avizul
Ministerului Sanatatii Publice si se aproba prin hotarâre a Guvernului României.
Actele normative care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de
asigurari sociale de sanatate pentru anul 2007 sunt:
- HGR nr. 1842 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Contractului-cadru privind conditiile
acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2007,
cu modificarile si completarile ulterioare;
- Ordinul ministrului sanatatii publice si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate
nr. 1781/CV 558 din 28 decembrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari
sociale de sanatate pentru anul 2007, cu modificarile si completarile ulterioare.
Pachetul de servicii medicale de baza se suporta integral din Fondul national unic de asigurari
sociale de sanatate si cuprinde:
- servicii medicale profilactice pentru prevenirea imbolnavirilor si depistarea precoce a bolilor
(urmarirea dezvoltarii fizice si psihomotorii a sugarului si copilului, controale medicale periodice
pentru depistarea bolilor care au consecinte majore in morbiditate si mortalitate, realizarea
imunizarilor conform Calendarului national de vaccinare, servicii medicale stomatologice
preventive, servicii de planificare familiala, etc.);
- servicii medicale curative pentru vindecarea bolii, prevenirea complicatiilor, recuperare sau cel
putin ameliorarea suferintei (asistenta medicala primara, ambulatorie de specialitate clinica,
paraclinica si stomatologica, servicii medicale spitalicesti, servicii medicale de urgenta, transport
sanitar, asistenta medicala de recuperare);
- tratament medical, chirurgical si unele proceduri de recuperare si fizioterapie;
- servicii si ingrijiri medicale la domiciliu ;
- medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale destinate recuperarii unor deficiente
organice sau functionale.

Detalierea serviciilor medicale acordate asiguratilor si modalitatile de acordare a acestora sunt


stabilite in contractul – cadru.

Pentru a beneficia de servicii medicale, toti copiii trebuie inscrisi pe listele medicilor de familie;
inscrierea se realizeaza de catre parinti, de catre reprezentantii legali sau, la cererea primariilor, a
asistentilor medicali comunitari, la cererea directiilor generale de asistenta sociala si protectie a
copilului ori din oficiu, odata cu prima consultatie a unui copil care nu a fost inscris pe listele unui
medic de familie.

In acest sens, art. 32 lit. c) din Contractul cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in
sistemul de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2007, aprobat prin HG nr. 1842/2006, stabileste
obligativitatea medicului de familie de a inscrie din oficiu copiii care nu au fost inscrisi pe lista unui
medic de familie odata cu prima consultatie a copilului bolnav in localitatea de domiciliu sau, dupa
caz, de resedinta a acestuia. Nou-nascutul va fi inscris pe lista medicului de familie care a ingrijit
gravida, daca parintii nu au alta optiune exprimata in scris, imediat dupa nasterea copilului;

104
De asemenea, medicul de familie nu trebuie sa refuze inscrierea pe lista de asigurati a copiilor, la
solicitarea parintilor, apartinatorilor legali sau la anuntarea de catre casa de asigurari de sanatate cu
care au incheiat contract de furnizare de servicii medicale ori de primarie, precum si la sesizarea
reprezentantilor din sistemul de asistenta medicala comunitara sau a directiilor generale de asistenta
sociala si protectie a copilului pentru copiii din centrele de plasament sau din familii substitutive,
conform prevederilor lit. e) a art. sus amintit.

De asemenea, pentru a beneficia de servicii medicale este necesar ca nasterea copilului sa fie
inregistrata, inscrierea acestora pe listele medicilor de familie fiind conditionata de existenta
codului numeric personal.

Serviciile medicale asigurate in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate nu sunt


exhaustive, acestea putând fi completate cu orice alte interventii in plan socio-medical, apreciate a fi
necesare.

In perioada 2002 – 2006, pâna la intrarea in vigoare a Legii nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind
reforma in domeniul sanatatii, cadrul legal al activitatii de sanatate publica, a fost asigurat prin Lega
nr. 100/1998 privind asistenta de sanatate publica. Ordonanta Guvernului nr. 53/2000 privind
obligativitatea raportarii bolilor si efectuarii vaccinarilor, aprobata prin Legea nr. 649/2001
stabileste obligativitatea efectuarii vaccinarilor de catre medicii de familie.

In prezent, Calendarul national de vaccinari in anul 2007, aprobat prin Ordinul ministrului sanatatii
publice si presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 570/116/2007 pentru aprobarea
Normelor tehnice privind implementarea, evaluarea si finantarea programelor nationale de sanatate,
responsabilitatile in monitorizarea si controlul acestora, detalierea pe subprograme si activitati,
indicatorii specifici, precum si unitatile sanitare prin care se deruleaza acestea in anul 2007 este
urmatorul:

Vârsta recomandata | Vaccin | Comentarii |


|__________________________|___________________|__________________|
| Primele 24 de ore | Hep B | In maternitate |
| 4 - 7 zile | BCG | |
|__________________________|___________________|__________________|
| 2 luni | DTP - Hep B, VPO | Simultan |
|__________________________|___________________|__________________|
| 4 luni | DTP, VPO | Simultan |
|__________________________|___________________|__________________|
| 6 luni | DTP - Hep B, VPO | Simultan |
|__________________________|___________________|__________________|
| 12 luni | DTP, VPO | Simultan |
|__________________________|___________________|__________________|
| 12 - 15 luni | RRO | |
|__________________________|___________________|__________________|
| 30 - 35 luni | DTP | |
|__________________________|___________________|__________________|
| 7 ani (in cls. I) | DT, RRO | Campanii scolare |
|__________________________|___________________|__________________|
| 9 ani (in cls. a III-a) | VPO | Campanii scolare |
|__________________________|___________________|__________________|
| 14 ani (in cls. a VIII-a)| DT, Rub* | Campanii scolare |
|__________________________|___________________|__________________|
| 18 ani (in cls. a XII-a) | Hep B | Campanii scolare |
|__________________________|___________________|__________________|
* Numai fetele.

DTP = vaccin diftero-tetano-pertussis


DT = vaccin diftero-tetanic pediatric (se utilizeaza pâna la vârsta
de 14 ani)

105
VPO = vaccin polio oral (pentru copii institutionalizati si copii care
au contraindicatii pentru VPO se va utiliza VPI = Vaccin polio
inactivat sau combinat DTP-VPI)
Hep B = vaccin hepatitic B
DTP-Hep B = vaccin diftero-tetano-pertussis-hepatita B
RRO = vaccin rujeolic-rubeolic-oreion
BCG = vaccin de tip Calmette Guerrin
Rub = vaccin rubeolic

Dinamica acoperirii vaccinale in perioada 2002 – 2006 este redata in tabelul de mai jos:

Acoperire vaccinala (%)


Vaccinul
2002 2003 2004 2005 2006
Vaccin BCG 99.8 99.6 98.4 98.3 99.3
Vaccin diftero-tetano-pertusis 97.2 97.0 97.1 96.9 96.5
Vaccin polio oral 98.8 97.2 97.2 97.0 96.5
Vaccin hepatitic B 98.7 98.5 98.8 98.6 98.4
Vaccin rujeolic 98.2 97.2 97.1 94.4 97.3

De remarcat este faptul ca, in anul 2007, România a participat pentru prima data la campania
,,Saptamâna Europeana de Vaccinare”, actiune organizata in perioada 16-22 aprilie, de Ministerul
Sanatatii Publice, in colaborare cu OMS, Biroul Regional pentru Europa, prilej cu care s-au efectuat
26 545 vaccinari suplimentare.
Fondurile necesare efectuarii anuale a imunizarilor obligatorii sunt asigurate de la bugetul de stat,
prin intermediul unui Program national de sanatate publica. HG nr. 292 / 2007 pentru aprobarea
programelor nationale de sanatate in anul 2007 stabileste cadrul legal privind desfasurarea acestui
program in anul 2007. In temeiul HG nr. 292 / 2007 s-a elaborat si aprobat Ordinul ministrului
sanatatii publice si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 570 / 116 / 2007
care prevede obiectivele si activitatile privind implementarea si finantarea programelor nationale de
sanatate.

Obiectivele Programului National de Sanatate Publica sunt urmatoarele:


- Realizarea imunizarilor conform Calendarului national de vaccinare
- Prevenirea si supravegherea HIV, tuberculoza pulmonara, infectii cu transmitere sexuala si a
altor boli transmisibile;
- Supravegherea si controlul infectiilor nosocomiale;
- Prevenirea imbolnavirilor prin monitorizarea factorilor determinanti din mediul de viata si
munca;
- Promovarea sanatatii si a unui stil de viata sanatos;
- Hematologia si securitatea transfuzionala;
- Controlul tutunului prin incurajarea renuntarii la fumat.

In ceea ce priveste controlul bolilor cu transmitere sexuala, România a inregistrat de asemenea


progrese concretizate prin scaderea prevalentei acestor boli, dupa cum urmeaza:

Numarul copiilor infectati HIV/SIDA 0 - 14 ani:

Numar cazuri / an 2002 2003 2004 2005 2006


HIV / SIDA 184 142 90 41 14

Numar cazuri de sifilis si gonoree la grupele de vârsta 15 - 19 ani:

Numar cazuri / an 2002 2003 2004 2005 2006

106
Sifilis 1 593 1 293 1 144 827 668
Gonoree 386 291 247 345 299

Mortalitatea infantila (decese sub 1 an la 1000 nascuti vii)

Principalul indicator care caracterizeaza starea de sanatate a copiilor este mortalitatea infantila. In
România, acest indicator a cunoscut in perioada 1990-2006 o evolutie oscilanta, dar cu o tendinta
constanta de scadere (de la 26,9%o in anul 1990 la 13,9 decese infantile la %o nascuti vii, valoare
inregistrata in anul 2006).
Dinamica acestui indicator in perioada 1990 – 2006 este redata in tabel:

Mortalitate infantila in România in perioada 2002-2006


Indici la 1000 2002 2003 2004 2005 2006
nascuti
17,3 16,7 16,8 15,0 13,9

Cu toate progresele inregistrate in ultimii ani, România continua sa se mentina printre tarile
cu cele mai ridicate valori din Europa la acest capitol.

Acest indicator se caracterizeaza prin:

- nivele mai mari inregistrate constant in mediul rural (27.2%o in anul 1994, 17.9%o in anul 2005,
respectiv 17.1%o in anul 2006) fata de mediul urban (20.1%o in anul 1994, 12.4 %o in anul 2005,
respectiv 11.2%o in anul 2006). Aceasta situatie ar putea fi explicata atât prin lipsa de preocupare a
familiei din mediul rural pentru nou nascut sau ignorarea manifestarilor de boala la copiii foarte
mici, in contextul unui nivel de educational scazut, cât si prin carente ale asistentei medicale
acordate la acest nivel;
- o pondere mare a deceselor la domiciliu (22.4%). In aceasta situatie este de remarcat faptul ca, in
37.8% din cazuri, familia nu s-a adresat medicului in cazul imbolnavirii copilului, in alte 36.7% din
cazuri evolutia bolii a fost supraacuta, fapt care a impiedicat ajungerea la un consult medical, in
9.9% cazuri au fost inregistrate decese ca urmare a accidentelor imediat mortale si numai 12.3% au
fost examinate de medicul de familia, respectiv 1.1% de un alt medic (indicatori din anul 2005);
- decesele in spitale si maternitati detin suprematia (de la 68.9% in 1990, la 74.3% in 2004,
respectiv 73.6% in 2006) cu mentiunea ca decesele in maternitate si spital sunt in crestere fata de
procentele atinse in anul 2005;
- analiza deceselor 0-1 an in anul 2006 demonstreaza ca dintre decesele produse in unitati sanitare
20.1% s-au produs in primele 24 de ore (fenomen datorat slabei adresabilitati a familiei, dar si
carentelor din asistenta medicala de specialitate) iar 39.8% in a 7-a zi si peste;
- in ceea ce priveste structura deceselor 0-1 an influentate de distrofie si prematuritate, in perioada
1991-2006 se remarca cresterea constanta a ponderii in decesul sugarilor a prematuritatii in dauna
scaderii ponderii distrofiei, fapt care traduce deficite in ceea ce priveste calitatea serviciilor
neonatale. Atât distrofia, cât si prematuritate sunt dovezi evidente ale unei stari socio – economice
precare.
- afectiunile aparatului respirator la vârsta de 0-1 an, reprezinta constant una dintre principalele
cauze de deces infantil; decesele infantile prin afectiuni respiratorii au inregistrat un trend
descendent de la 39.3% in 1990, la 33.6% in 1999, trec din anul 2000 pe locul 2, dupa cauzele
perinatale, revin pe primul loc cu 31.3% in 2002 si din nou pe locul 2 in anul 2005 cu 27.2% si
27.5% in anul 2006; in schimb, cauzele perinatale oscileaza de la 19.4% in 1990, la 33.2% in anul
2000 si 37.8% in anul 2005; in anul 2006 redevin principala cauza de deces infantil cu 37.8%;
anomaliile congenitale au de asemenea o evolutie fluctuanta intre 14.9% in anul 1990 si 23.7% in
anul 2005

107
- rata mortalitatii infantile creste proportional cu rangul nascutului viu (nivele cele mai ridicate
situându-se la cel de-al 4 – lea nascut) si cu vârsta mamei (nivelele cele mai ridicate se inregistreaza
la nascutii mamelor peste 40 de ani);
- exista o corelatie intre mortalitatea infantila si gradul de scolarizare al mamelor, cele mai multe
decese inregistrându-se in rândul nascutilor vii ale caror mame nu au studii sau au studii elementare
sau medii;
- in functie de ocupatia mamei, majoritatea deceselor s-au inregistrat in rândul casnicelor si fara
ocupatie, urmate la mare distanta de categoria mamelor salariate. Aceasta situatie demonstreaza ca
nu lipsa de timp, ci mai degraba lipsa de pregatire si de educatie influenteaza decesele infantile.
Având in vedere interactiunea complexa a problemelor medicale cu fenomenele socio –
economice si educationale, rezulta ca ameliorarea acestui indicator nu poate fi rezolvata strict pe
plan medical.

Mortalitatea materna (decese materne la 1000 nascuti vii)

Si in ceea ce priveste indicatorul de mortalitatea materna, s-a inregistrat o tendinta de redresare a


valorilor acestuia in perioada 1990-2006. Astfel, comparativ cu anul 1990, când s-a inregistrat o
rata a mortalitatii materne de 0.83%o de nascuti vii, in anul 2006 s-a inregistrat o scadere a valorii
acestui indicator la 0.15%o.
Dinamica acestui indicator este redata in tabelul de mai jos:

Mortalitatea materna in România in perioada 2002-2006


Indici la 1000 2002 2003 2004 2005 2006
nascuti
0,22 0,30 0,24 0,17 0,15

Cauza evolutiei pozitive a acestui fenomen o constituie, pe de o parte, cresterea preocuparilor


Ministerului Sanatatii Publice pentru activitatea de planning familial, care cunoaste o intensificare
deosebita in ultimii ani, iar pe de alta parte, intensificarea eforturilor de luare in evidenta a
gravidelor si supravegherea evolutiei sarcinii.

Caracteristicile acestui indicator sunt urmatoarele:


- cresterea ratei mortalitatii materne proportional cu vârsta mamei;
- cele mai multe decese materne s-au inregistrat in rândul casnicelor;
- rata mai mare a acestui indicator se inregistreaza in rândul mamelor fara studii sau cu studii
elementare sau medii;
- cele mai multe decese materne au survenit la femeile care nu au fost luate in evidenta ca gravide.
Pentru evitarea acestei situatii se impune o implicare mai mare a retelei sanitare in activitatea de
depistare si urmarire a gravidelor, precum si intensificarea eforturilor pentru cresterea educatiei
sanitare a femeilor care se prezinta la medic pentru urmarirea evolutiei cursului sarcinii;
- majoritatea deceselor materne se produc in unitati sanitare;
- rata mortalitatii materne prin risc obstetrical direct depaseste mortalitatea materna prin avort.
Femeile expuse riscului de deces matern provin constant din mediul rural. Aceasta se poate explica
prin discrepanta dintre conditiile oferite in domeniul sanitar intre mediul rural si urban, dar si prin
diferentele de educatie si perceptie a necesitatii de supraveghere si control a sarcinii inca din
primele saptamâni;
- indicatorul mortalitate materna prin avort a inregistrat o tendinta constanta de redresare. Astfel,
daca in 1990 rata mortalitatii materne prin avort era de 0,58%o, in anul 2006 ea se situeaza la
nivelul de 0,05%o. Aceasta valoare a mortalitatii materne prin avort este consecinta slabei instruiri a
populatiei feminine si a cuplurilor in general, asupra riscurilor pe care le implica un avort, a
ineficientei activitatii de planning familial in unele medii socio-profesionale si nu in ultimul rând

108
consecinta existentei unor deficiente in sectorul sanitar, in urmarirea corecta si interventia medicala
optima pentru femeile gravide.

Pentru ameliorarea valorii acestui indicator, Ministerul Sanatatii Publice isi propune, prin
intermediul activitatilor Programului national de planificare familiala, orientarea ofertei de servicii
de planificare familiala catre populatia vulnerabila, concomitent cu intensificarea eforturilor pentru
sensibilizarea grupelor populationale de risc asupra pericolului pe care-l reprezinta un avort si a
multiplelor posibilitati de a evita o sarcina nedorita. Un aspect negativ al acestui indicator, se refera
la inregistrarea unor decese materne consecutive avortului empiric, autoprovocat. O astfel de
situatie, inregistrata intr-o tara in care avortul nu este interzis de lege si unde exista metode moderne
de contraceptie, intens mediatizate si facilitati oferite de autoritati pentru utilizare lor, reprezinta
poate, cel mai puternic argument in sprijinul necesitatii interventiei masive in educatia populatiei
asupra pericolului pe care acest mod de a scapa de o sarcina nedorita il are asupra femeii care il
practica.

Dinamica indicatorului de mortalitate materna prin avort este redata in tabelul de mai jos:

Mortalitate materna prin avort in România in perioada 2002-2006


Indici la 1000 2002 2003 2004 2005 2006
nascuti
0,09 0,13 0,12 0,07 0,05

Programul national de sanatate a femeii si copilului

Incepând cu anul 2001 au fost intensificate eforturile depuse de România pentru


imbunatatirea starii de sanatate a femeii si copilului. Astfel, in acord cu prevederile Programului de
Guvernare, dat publicitatii in luna iunie 2001, care stabilea ca una din prioritatile nationale in
domeniul sanatatii sa fie sanatatea si bunastarea femeii si copilului, Ministerul Sanatatii Publice a
luat constant o serie de masuri care au vizat politica de sanatate, oferirea de servicii curative si
preventive copilului si femeii, instruirea personalului medico-sanitar si nu in ultimul rând stabilirea
unor parteneriate solide cu institutii sau organisme guvernamentale si neguvernamentale, nationale
si internationale.

In acest sens, incepând cu anul 2001, a fost implementat si continua sa se desfasoare, un program
national de sanatate a acestei categorii de beneficiari, cu finantare anuala de la bugetul de stat.
Pentru anul 2007, programul se desfasoara in conformitate cu prevederilor HGR nr. 272/2007
pentru aprobarea programelor nationale de sanatate in anul 2007 si Ordinului ministrului sanatatii
publice si presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 570/116/2007 pentru aprobarea
Normelor tehnice privind implementarea, evaluarea si finantarea programelor nationale de sanatate,
responsabilitatile in monitorizarea si controlul acestora, detalierea pe subprograme si activitati,
indicatorii specifici, precum si unitatile sanitare prin care se deruleaza acestea in anul 2007
urmarindu-se atingerea urmatoarelor obiective:

- cresterea accesului la serviciile de planificare familiala si sanatatea reproducerii, prin


extinderea furnizarii acestora la nivelul asistentei medicale primare, in scopul reducerii numarului
de sarcini nedorite si scaderii abandonului copilului. Acest obiectiv, se realizeaza in parteneriat cu
agentii si institutii guvernamentale si nonguvernamentale internationale (Fondul ONU pentru
Populatie, Agentia pentru Dezvoltare Internationala a Statelor Unite – USAID, Institutul de
Cercetare si Dezvoltare John Snow – JSI), precum si numeroase ONG-uri. Au fost intreprinse o
serie de actiuni care au vizat:
- asigurarea drepturilor reproductive ale populatiei, inclusiv optiunea informata a acestora;

109
- cresterea accesibilitatii la servicii de calitate de planificare familiala, inclusiv la contraceptive
moderne;
- cresterea adresabilitatii la servicii de planificare familiala;
- asigurarea distributiei gratuite de contraceptive pentru anumite categorii populationale (eleve,
studenti, someri, persoane beneficiare de ajutor social, femei cu domiciliul stabil in mediul
rural, femei care efectueaza avorturi la cerere, persoane fara venituri)
- derularea campaniilor de comunicare pentru schimbarea comportamentului, cu focalizarea lor
pe grupurile vulnerabile (adolescenti, categorii defavorizate din punct de vedere social)
- acordarea de sanse egale femeii si barbatului.
Ca urmare a acestor actiuni, in anul 2006 au fost inregistrate urmatoarele rezultate:
- asigurarea de servicii de planificare familiala prin intermediul a 3.600 cabinete de medicina de
familie si 200 cabinete de planificare familiala;
- cresterea numarului personalului medical implicat in furnizarea de servicii de planificare
familiala (4.500 medici si 2.500 asistente medicale)
- asigurarea distributiei gratuite de contraceptive pentru 200.000 utilizatori (sursa acestor
contraceptive este reprezentata de bugetul de stat si donatii ale partenerilor sus mentionati).

- cresterea ponderii femeilor gravide care sunt luate in evidenta in primul trimestru de
sarcina, prin adoptarea unor masuri legislative care vizeaza identificarea si urmarirea femeilor
gravide, indiferent de statutul social al acestora si asigurarea gratuitatii serviciilor furnizate femeii
gravide, indiferent de statutul de asigurat sau nu. Actiunile intreprinse de Ministerul Sanatatii
Publice pentru realizarea acestui obiectiv au vizat in principal imbunatatirea cadrului legislativ care
favorizeaza accesul gravidelor la servicii de asistenta medicala si medicamente, indiferent de
statutul de asigurat al acesteia (art. 213 lit. l) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul
sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare) . De asemenea, a fost emis Ordinul ministrului
sanatatii nr. 458 din 23 aprilie 2004 privind ameliorarea accesului gravidelor la investigatii
paraclinice si consulturi de specialitate care prevede ca ,,serviciile medicale recomandate femeii
gravide sunt efectuate in regim de urgenta’’.

- cresterea calitatii ingrijirilor pre si postnatale; dezvoltarea de servicii integrate medico-


sociale la nivel comunitar care sa asigure cresterea accesului la servicii de calitate a intregii
populatii, dar mai ales a grupelor defavorizate. Cresterea calitatii ingrijirilor pre si post natale
constituie o preocupare permanenta a Ministerului Sanatatii Publice, urmarindu-se in special,
obtinerea consensului pentru protocoalele de urmarire a gravidei, elaborarea de documente
standardizate de urmarire a gravidei, precum si instruirea personalului medical pentru utilizarea
acestora. Cadrul legislativ care reglementeaza aceste activitati este reprezentat de Ordinul
ministrului sanatatii nr. 12 din 9 ianuarie 2004 pentru adoptarea Protocolului privind Metodologia
efectuarii consultatiei prenatale si a consultatiei postnatale, Carnetului gravidei si Anexei pentru
supravegherea medicala a gravidei si lauzei.

Punerea in practica a dispozitiilor acestui act normativ s-a concretizat prin:


a) Dezvoltarea si implementarea unui suport informational unitar pentru inregistrarea serviciilor
medicale destinate gravidei, intitulat Carnetul gravidei. Acesta constituie un document medical la
purtator, un instrument de monitorizare a evolutiei sarcinii si lauziei, dar si un suport al informatiei
pentru gravide (include informatii cu privire la reguli de igiena, alimentatie, situatii care impun
consultarea medicului, ingrijirea lauzei si nou-nascutului, precum si alaptare).
b) Elaborarea si distributia protocoalelor de diagnostic si ingrijiri in asistenta medicala primara
(vol. I – metodologia efectuarii consultatiei prenatale si a consultatiei postnatale si vol. II – examen
ginecologic si obstetrical)
c) Desfasurarea unor activitati de instruire a personalului medical. In acest scop, a fost dezvoltat un
set de instrumente de lucru ,,Elemente cheie in asistenta prenatala”, care realizeaza o sinteza
protocoalelor prin intermediul unui material video ,,pasi in efectuarea examenului ginecologic si

110
obstetrical’’, insotit de un ghid al utilizatorului video, unui poster tehnic ,,Elemente cheie in
asistenta prenatala a gravidei fara risc / cu risc minim si al unor fise tehnice care cuprind
metodologii privind efectuarea:
- vizitei de luare in evidenta / urmarirea si identificarea factorilor de risc
- analizelor / investigatiilor obligatorii, optionale si recomandarilor
- tratamentelor / manevrelor profilactice in asistenta medicala prenatala
- semnele de alarma in sarcina
d) Derularea unor campaniilor de informare – educare - comunicare
- ,,Viata lui este viata ta!’’ Parteneri: Ministerul Sanatatii Publice, Fundatia CRED –
Centrul Româno-Elvetian pentru dezvoltare in sistemul de sanatate, Romanian – Swiss
Neonatology Project RoNeonat
- ,,Primii sai pasi ii faci tu’’ Parteneri: Ministerul Sanatatii Publice, Centrul National de
Promovare a Sanatatii, Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului
- ,,Sa ingrijesti e o datina” Parteneri: Ministerul Sanatatii Publice, UNFPA, USAID, UNICEF,
USAID, JSI R&T.

- promovarea si imbunatatirea starii de nutritie a copiilor, tinerilor si femeilor, prin aceasta


urmarindu-se reducerea incidentei cauzelor medicale pentru institutionalizarea copiilor si crearea
conditiilor necesare pentru cresterea si dezvoltarea copiilor intr-un mediu sanatos.

Eforturile depuse de Ministerul Sanatatii Publice pentru imbunatatirea starii de nutritie a copiilor se
bazeaza si au fost orientate de date recente oferite de studii si cercetari. Datele din Studiul national
integrat de nutritie (Ministerul Sanatatii Publice, Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului,
UNICEF) 2004 - 2005 au aratat:

- o imbunatatire a unor indicatori ai alimentatiei sugarului, fata de datele din perioada 1993-2003,
dar vârsta la intarcare, la introducerea biberonului si la diversificare este inca prea mica. In anul
2004, vârsta medie de intarcare a fost de aproximativ 6,66 luni. Intarcarea precoce, inaintea
vârstei de 3 luni, a crescut progresiv: de la 27% pentru cei nascuti in anul 1990, la 35% pentru cei
nascuti din 1998 (42,4% in 1999!). Potrivit datelor Studiului national integrat de nutritie din
perioada 2004 – 2005, peste 50% dintre sugari sunt intarcati inainte de implinirea vârstei de 4 luni.
Se remarca o crestere accentuata a proportiei copiilor intarcati in prima luna de viata in mediul
urban si in conditii cultural educative precare: mamele cu 0-4 clase de scoala isi intarca precoce
copiii, intr-o proportie mai mare decât cele cu un nivel ridicat de educatie.
Datele din Studiul Sanatatii Reproducerii, realizat in anul 2004, arata ca doar 16% dintre copiii cu
vârsta intre 0 si 5 luni au fost alaptati exclusiv.

In anul 2004 vârsta de diversificare a alimentatiei sugarului a fost de 4,04 luni, mult mai devreme
decât recomandarile OMS (peste 6 luni).

- greutatea la nastere este un element predictiv important al mortalitatii si morbiditatii infantile, iar
in România si al riscului de abandon in maternitati sau unitati sanitare.
Greutatea medie la nastere a copiilor din România este mai mica decât a celor din Europa de Vest
(3.400 gr.), fiind cuprinsa intre 3.150 si 3.200 gr. in perioada 1993-1998 si se mentine la 3.200 gr.
in anii 2004-2005.
Greutatea la nastere inregistreaza valori mai mici:
- la copii de sex feminin (3.150 gr. ) decât cei de sex masculin (3.220 gr.)
- in mediul rural ( 3.130 gr.) decât in cel urban (3.200 gr.)
- la copiii de rang 1 (3.140 gr.) fata de urmatorii (3.200 gr.)
- la copiii mamelor cu un nivel de educatie mai mic (3.015 gr. la mamele fara scoala, 3.075 la cele
cu scoala generala neterminata) fata de cei ai mamelor cu studii postliceale/universitare (3.330 -
3.340 gr.)

111
In ceea ce priveste indicatorul talie pentru vârsta, in România se constata o prevalenta a taliei mici
pentru vârsta deosebit de ridicata - aproximativ 20%, fata de prevalenta taliei mici pentru vârsta in
populatia de referinta - 2,3%. In anul 2004, situatia s-a ameliorat fata de anii anteriori. De subliniat,
este faptul ca acest indicator indica o deficienta nutritionala pe termen lung a copilului, fapt datorat,
in principal, conditiilor socio-economice precare sau un nivel crescut de morbiditate. Fenomenul
apare la vârsta de 12-24 de luni. In cazul copiilor de 6-7 ani, se constata persistenta unui deficit usor
al inaltimii, fiind aproape de nivelul de referinta. Prevalenta inaltimii mici pentru vârsta este mult
mai mare printre copiii mamelor cu nivel educational scazut si/sau de rang crescut.

- doar 41,4% din mamele cuprinse in studiul realizat au declarat ca au beneficiat de sistemul
rooming-in. Acesta inseamna ca mai bine de jumatate dintre copiii mamelor cuprinse in studiu nu
au stat cu mamele lor de la nastere pâna la iesirea din maternitate. Ponderea mamelor care au stat
impreuna cu copilul a fost putin mai mare in cazul celor care locuiesc in mediul rural fata de cele
din urban.

- aproape 40% din mame au declarat ca in maternitate copilul era alaptat de câte ori cerea, ceea ce
se coreleaza cu procentul celor care au beneficiat de sistemul rooming-in. Aceasta inseamna ca 60%
dintre copii, desi alaptati, erau supusi unor restrictii orare, ceea ce se constituie intr-un factor cu
impact negativ asupra alaptarii.

- personalul medical ofera unele informatii tinerei mame despre importanta alaptarii pentru
sanatatea copilului, dar un sfert dintre mame au spus ca nu au primit astfel de informatii de la
personalul medical. Prevalenta mamelor care au declarat ca au primit acest tip de informatii este
similara in rural si urban, dar difera in functie de nivelul de educatie a mamei si rangul copilului: cel
mai putin informate mame au un nivel educativ scazut si/sau copii multi, adica populatia cu grad
mai mare de risc.

- mai mult de un sfert dintre mame declara ca nu au fost instruite cu privire la stimularea si
mentinerea secretiei lactate, prevalenta celor neinstruite fiind mai mare in mediul rural; si in acest
caz, prevalenta mamelor neinformate este cu atât mai mare cu cât nivelul de educatie este mai
scazut. Nu se inregistreaza variatii importante in functie de alte variabile analizate.

In acest context, Ministerul Sanatatii Publice a intreprins o serie de actiuni pentru incurajarea
gravidelor si mamelor cu copii in vârsta de 0-1 an sa opteze pentru alimentatia naturala a copiilor
(alaptare exclusiva pâna la 6 luni si continuarea alaptarii pâna la doi ani, conform recomandarilor
OMS), concretizate prin:
- elaborarea, adoptarea si implementarea Strategiei Nationale de Promovare a Alaptarii si a
Planului National de Implementare pentru perioada 2003 - 2012, aprobate prin Ordin al ministrului
sanatatii nr. 809/2003, care cuprind masuri menite sa conduca la cresterea frecventei si duratei
alaptarii corecte a copiilor, premisa a unei bune stari de sanatate. De asemenea, Ministerul Sanatatii
Publice lucreaza la elaborarea unui act normativ de aplicare a Codului de marketing pentru
substitutele de lapte matern, care va reglementa aspectele legate de promovarea agresiva a
produselor care cad sub incidenta Codului si se constituie ca piedici pentru alaptare.
- introducerea „Initiativei Spital Prieten al Copilului” OMS/UNICEF ca un standard de calitate a
ingrijirilor pentru mama si copil la nivel de maternitate si incurajarea maternitatilor sa adere la
aceasta initiativa. Totodata, cu sprijinul reprezentantei UNICEF România, s-a urmarit si largirea
retelei de maternitati active in aceasta initiativa (22 la finele anului 2006), precum si integrarea
procesului de evaluare si certificare a maternitatilor ca „Spital Prieten al Copilului” in programul
national de sanatate a femeii si copilului.

112
- derularea de campanii de promovare a alaptarii menite sa contribuie la informarea populatiei cu
privire la beneficiile alimentatiei naturale si sa incurajeze mamele sa opteze pentru alaptare
exclusiva pâna la 6 luni si continuarea alaptarii pâna la doi ani, conform recomandarilor OMS

Datele Studiului national integrat de nutritie realizat in anii 2004 - 2005 au inregistrat o prevalenta
a anemiei de aproximativ 59,3% la un an si respectiv de 56,8% la copiii de 12–23 luni. In mod
constant, prevalenta anemiei a fost mai mare in mediul rural, in regiunea Moldova si la copiii care
provin din mame cu nivel educational scazut.

Media hemoglobinei in studiul realizat in perioada 2004-2005 de 10,49 g/dl la vârsta de 1 an, a fost
semnificativ mai mica fata de 10,6-10,9 g/dl in perioada 1991-1999 si grav deteriorata fata de cea
de 11-11,23 g/dl. Inregistrata in perioada 2000-2002.
De asemenea, scaderea vârstei de intarcare are un efect puternic asupra nivelului hemoglobinei
copilului. Astfel, la copiii intarcati la o vârsta mai mica de o luna, hemoglobina medie a fost de
10,78g/dl, iar prevalenta anemiei a fost de 50,3%, fata de copiii care au fost intarcati la peste 6 luni,
la care hemoglobina medie a fost de 11,01 g/dl, iar prevalenta anemiei a fost de 45% (2002)

Totodata, Studiul national integrat de nutritie realizat in anii 2004 - 2005 a relevat, corelativ cu
anemia la sugar, faptul ca si la gravide se inregistreaza o prevalenta foarte mare, cu o diferenta
semnificativa pe medii de rezidenta, situatia cea mai grava constatându-se in mediul rural. Studiul a
scos in evidenta faptul ca 42,5% dintre gravide au fost anemice. Ponderea femeilor cu anemie a fost
semnificativ mai mare in mediul rural decât in urban, in special in cazul anemiei sub 9g/dl. Se
constata ca peste jumatate dintre femei au facut tratament profilactic cu fier si polivitamine, dar nu
s-a inregistrat durata acestei administrari, iar acid folic au luat mai putin de 30% dintre gravide.

Degradare certa a statusului fierului, s-a constatat atât la vârsta de un an, cât si la doi ani. La copiii
in vârsta de pâna la 5 ani, anemia este mai frecventa: media si mediana hemoglobinei inregistrate in
anii 2004-2005 sunt mai scazute decât in studiile anterioare.
Prevalenta anemiei copiilor cu vârsta sub 5 ani a fost mai mare in mediul rural (doua treimi dintre
copiii de 1-2 ani de la sate au Hb sub 11 g/dl).
Cu cât nivelul de educatie a mamei este mai ridicat, cu atât media si mediana hemoglobinei sunt
mai crescute, iar prevalenta anemiei scade pentru toate cele trei niveluri de gravitate: copiii
mamelor cu mai putin de 5 clase sunt anemici in procent de 66%; dintre acestia, aproape o cincime
au anemie grava (Hb sub 9g/dl).

Totodata, copiii mamelor cu multi copii sunt mai frecvent anemici: la 1-2 ani prevalenta anemiei
copiilor de rang 4 sau mai mare a fost de peste 60%. Un sfert dintre copiii anemici de rang 4 au
anemie grava.
La copilul scolar, anemia feripriva inregistreaza, de asemenea, o prevalenta mare, respectiv de
23,4%, cu aceeasi diferenta semnificativa pe medii de rezidenta, in defavoarea ruralului. Analiza
evolutiei prevalentei anemiei copilului scolar releva o tendinta negativa, adica de crestere a acesteia
in anul 2004, fata de anul 2002.

Prevalenta mare a anemiei intr-o populatie denota un cert deficit de fier. Situatia este cu atât mai
ingrijoratoare cu cât se stie ca fiecarui caz de anemie manifesta, constatata prin determinarea
hemoglobinei, ii corespunde un alt caz de anemie latenta, care devine evidenta cu ocazia unei
agresiuni: o infectie sau o sângerare - traumatica, operatorie etc. care determina scaderea
hemoglobinei, deci anemia.

Din aceste motive, Programul national de sanatate a femeii si copilului derulat de Ministerul
Sanatatii Publice cuprinde, de mai bine de patru ani, interventii care vizeaza prevenirea anemiei
feriprive la gravida si sugar, prin asigurarea, in regim de gratuitate a preparatelor cu fier si acid folic

113
pentru copii si gravide. Cu toate acestea, rezultatele nu sunt cele scontate, practic inregistrându-se o
crestere a prevalentei anemiei la toate grupurile de populatie studiate.
Agravarea progresiva a deficitului de fier, in conditiile in care exista programe nationale de
suplimentare gratuita pentru sugar si gravida, ridica problema eficacitatii acestor interventii. De
asemenea, se pune in discutie problema monitorizarii efective a modului de aplicare a protocoalelor
privind profilaxia si tratamentul anemiei gravidelor si sugarilor. Deoarece prima cauza a anemiei
feriprive este aportul de fier scazut din punct de vedere cantitativ si calitativ, se impune dezvoltarea
cooperarii intersectoriale, pentru adoptarea de masuri sinergice vizând nutritia adecvata a copiilor si
gravidelor, precum si producerea de alimente imbogatite cu fier.
Aspectele intâlnite arata ca in România nu s-a produs inca un efect pozitiv al cresterii economice si
al reformei din sistemul de sanatate asupra morbiditatii prin deficit de fier.

In ceea ce priveste dinamica statusului iodului la copil, apreciat pe baza medianei ioduriei si a
prevalentei diferitelor grade de severitate, incepând din anul 2002 si pâna in prezent s-a constatat o
evolutie favorabila, consecinta a deciziei guvernului privind introducerea obligativitatii de iodare
universale a sarii. In 2004 ponderea copiilor fara deficit a fost dubla fata de valorile din studiile
precedente. Astfel, cea mai mare parte a populatiei României (aproape 97%) foloseste sare iodata,
ceea ce contribuie la ameliorarea deficitului de iod si poate explica ameliorarea statusului iodului la
copilul scolar. Totusi, studiul a scos in evidenta faptul ca nivelul actual de iodare a sarii de masa nu
acopera necesarul de iod in sarcina. Acest lucru impune, pe de o parte, cresterea nivelului de iodare
a sarii si, pe de alta parte, analiza oportunitatii administrarii la gravide a unor suplimente
medicamentoase cu iod.

Cu toate acestea, dozarea iodului din sarea familiilor care au fost cuprinse in studiu (componenta
referitoare la copiii de 6-7 ani) demonstreaza ca nivelul iodarii sarii folosite in gospodarii este sub
cel recomandat (s-a situat intre 14, 2 si 31 mg iodat de potasiu/kg sare ceea ce corespunde unui
interval de concentratii intre 8,35 si 18,23 mg iod/kg de sare). Astfel, 63% din familiile copiilor de
6-7 ani folosesc sare insuficient iodata; in mediul rural, proportia se situeaza la mai mult de trei
sferturi din gospodariile intrate in studiu.

Diferentele constatate intre urban si rural pot fi explicate prin alegerea tipului de sare folosit in
alimentatie (iodata/neiodata), conditiile improprii de transport si depozitare in magazinele rurale,
orientarea populatiei de la sate spre consumul crescut de sare neiodata (de regula, sare care nu este
destinata consumului uman sau cumparata direct de la saline inainte de iodare), fapt ce tine de
educatie, mentalitate si rezistenta la nou.
Alte actiuni menite sa contribuie la imbunatatirea starii de nutritie a copilului sunt reprezentate de:
- distributia gratuita a preparatelor de fier si vitamina D pentru copii in vederea profilaxiei anemiei
si respectiv a rahitismului,
- asigurarea de produse dietetice specifice, produse medicamentoase (aminoacizi, solutii lipidice,
vitamine, eritropoetina) necesare prevenirii malnutritiei la prematuri,
- acordarea laptelui praf in regim de gratuitate copiilor cu vârste cuprinse intre 0-12 luni care nu
beneficiaza de lapte matern (Legea nr. 321/2001 privind acordarea gratuita de lapte praf pentru
copii cu vârste cuprinse intre 0 - 12 luni si Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate
prin Ordin al ministrului sanatatii si ministrului administratiei si internelor nr. 267/1253/2006 care
stabilesc criteriile de acordare a laptelui praf.

Alte masuri adoptate in sistemul sanitar:

- infiintarea de servicii sociale in maternitati si a imbunatatirii legaturii cu serviciile de protectie


sociala de la nivel local pentru eficientizarea preventiei fenomenului de abandon al copiilor nou-
nascuti; acest lucru contribuie la intarirea legaturii intre serviciile oferite la nivel de maternitate si
serviciile integrate de la nivel comunitar, pentru o mai buna urmarire si protectie a femeilor gravide

114
si a copiilor din grupele vulnerabile si defavorizate. (Ordinul ministrului sanatatii si secretarului si
secretarului de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului nr. 756/276 din
12 iulie 2005, privind coordonarea activitatilor de prevenire a abandonului in unitatile sanitare care
au in structura sectii de nou-nascuti si/sau de pediatrie, Ordinul ministrului sanatatii nr. 660 /2005
privind eficientizarea activitatii de asistenta sociala desfasurata in cadrul unitatilor sanitare care au
in structura sectii de nou-nascuti si / sau pediatrie)

- emiterea de reglementari privind modalitatile de identificare a nou-nascutului la nastere aprobate


prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 418/2004 privind identificarea nou-nascutului la nastere.
Elaborarea acestui act normativ a fost necesara deoarece procedura de identificare la nastere a nou-
nascutului nu era stabilita si standardizata si nu erau prevazute responsabilitati specifice pentru
aceasta activitate. In cuprinsul acestui ordin se prevede ca responsabilitatea identificarii nou-
nascutului revine personalului medical care a asistat nasterea, iar personalului din sectiile /
compartimentele de neonatologie ii revine responsabilitatea verificarii, in momentul preluarii noului
nascut, a veridicitatii datelor inscrise pe bratara de identificare.
- reorganizarea sistemului de asistenta materna si neonatala in conformitate cu standardele
internationale si raportat la structura actuala si de perspectiva a populatiei României (in special a
celei de vârsta fertila) si a morbiditatii specifice. Prin aceasta activitate s-a avut in vedere
imbunatatirea asistentei medicale spitalicesti de specialitate obstetrica, ginecologie si neonatologie,
prin crearea retelei regionale de ingrijire specializata. Reteaua regionala reprezinta structura
teritoriala organizata pe trei nivele de competenta a unitatilor de specialitate care acorda cea mai
potrivita ingrijire femeii gravide si nou-nascutului. Reteaua cuprinde un Centru regional de nivel
III, care acorda ingrijiri cazurilor celor mai dificile, precum si mai multe unitati de nivel II si I. In
acest sens, prin Ordinul ministrului 1881/2006 s-a aprobat ierarhizarea unitatilor spitalicesti, a
sectiilor si compartimentelor de obstetrica-ginecologie si neonatologie pe nivele de competenta
profesionale.
Ingrijirile femeilor gravide si a nou-nascutilor vor respecta principiul de regionalizare si transfer al
cazurilor cu risc la un nivel superior de acordare a asistentei medicale de specialitate, in functie de
nivelul de competenta al fiecarui nivel, asigurându-se astfel accesul tuturor gravidelor si nou-
nascuti1or la asistenta medicala de specialitate cea mai potrivita cazului. Transferul gravidei sau
nou-nascutului cu risc se va face intotdeauna in functie de gravitatea cazului catre acea unitate de
nivel superior:
- care are competente pentru rezolvarea cazului, si
- care este cea mai apropiata sau cea mai accesibila in conditiile meteorologice date, indiferent
de apartenenta acestor unitati la o regiune sau alta.

- infiintarea a trei unitati de transport nou-nascuti, in conformitate cu prevederile Ordinului


ministrului sanatatii nr. 417/2004 privind infiintarea Unitatii de Transport Neonatal Specializat,
pentru asigurarea transportului in deplina securitate a copiilor nascuti intempestiv intr-o unitate
sanitara care nu detine competente in asigurarea asistentei medicale pentru nou-nascutii cu greutate
mica si foarte mica la nastere

- eficientizarea accesibilitatii la asistenta medicala a persoanelor aflate in dificultate, mai


ales a celor fara acte de identitate, prin implementarea, la nivel national, a programelor comunitare:
asistenta medicala comunitara, mediatorul sanitar rrom. Aceste programe, initiate de Ministerul
Sanatatii Publice au rolul de a facilita accesul persoanelor defavorizate la serviciile medicale, prin
colaborare directa cu serviciile de protectie sociala.

Alaturi de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Ministerul Sanatatii Publice a contribuit


la dezvoltarea si implementarea unui program de educatie pentru sanatate in scoli. Acest program,
pâna anul trecut in faza de pilot, cuprinde 12.000 din cele 24.000 de scoli din România. Curiculum-
ul este optional, dar intentia Ministerului Educatiei este de a generaliza programul si de a–l face

115
parte componenta a programei obligatorii. El se desfasoara pe durata tuturor celor 12 ani de
invatamânt preuniversitar, cu mesaje adecvate fiecarei vârste.

In concluzie, ca urmare a activitatilor programului national de sanatate a femeii si copilului,


Ministerul Sanatatii Publice, in colaborare cu agentii internationale/ONG-uri, a realizat o
imbunatatire constanta a starii de sanatate a femeii si copilului, situatie care se reflecta in scaderea
valorilor indicatorilor de mortalitate infantila si materna. Totusi, cu toata imbunatatirea acestor
indicatori, rezultatele obtinute ne situeaza in continuare pe locuri codase intre tarile europene.
Aceasta problema prioritara, nu poate fi rezolvata numai pe plan medical, fiind necesara atât o
implicare in ansamblul factorilor determinanti (medicali, sociali, economici, educationali), cât si o
sustinere financiara adecvata. In contextul unor resurse bugetare limitate, Ministerul Sanatatii
Publice si-a definit directiile prioritare de actiune pentru perioada imediat urmatoare:

- eficientizarea utilizarii resurselor existente in cadrul programului national de sanatate a femeii si


copilului;
- mentinerea parteneriatelor pentru optimizarea implementarii activitatilor acestui program;
- asigurarea accesibilitatii femeii din mediul rural la serviciile medicale de profil obstetrica -
ginecologie;
- sustinerea in continuare a maternitatilor care sa beneficieze de compartimente de neonatologie si
obstetrica incadrate si dotate corespunzator;
- generalizarea sistemului rooming-in in maternitati si largirea retelei de “Spitale Prieten al
Copilului”;
- intarirea si eficientizarea activitatilor de promovare a alaptarii si includerea promovarii alaptarii in
formarea initiala si continua a medicilor si asistentilor medicali;
- legiferarea la nivel national a Codului International de Marketing pentru Substitutele de Lapte
Matern, care va crea cadrul formal de limitare a influentei politicii agresive a companiilor
producatoare de formule pentru sugari si de alimente de diversificare (alimentatie complementara).
Acest lucru apare cu atât mai necesar cu cât România este una din cele 118 tari care in 1981 a
semnat Rezolutia 34.22 a celei de-a 34-a Adunari Mondiale a Sanatatii, prin care Codul
International de Marketing pentru Substitutele de Lapte Matern a fost adoptat ca document oficial.
Prin rezolutia respectiva, tarile semnatare se angajau ca in cel mai scurt timp sa adopte o legislatie
nationala care sa includa prevederile Codului. In România acest lucru nu s-a intâmplat inca.
- elaborarea cât mai rapida a legislatiei care sa prevada fortifierea cu fier a fainii, stiut fiind faptul
ca aceasta masura este cea mai eficienta interventie de sanatate publica pentru prevenirea anemiei la
nivel populational.
- abordarea nutritiei mamei si copilului trebuie sa fie parte integranta a unei politici coerente, care
sa promoveze sanatatea copilului si a fiecarui membru al familiei, ca drepturi fundamentale ale
omului .
- intarirea retelei de pediatrie la toate nivelurile;
- dezvoltarea si consolidarea retelei cabinetelor de planificare familiala si orientarea acestor servicii
medicale catre populatia vulnerabila;
- imbunatatirea calitatii serviciilor medicale acordate femeii, mamei si copilului la nivelul asistentei
medicale primare si secundare;
-realizarea si distribuirea unor ghiduri de practica, aduse la zi, pentru furnizorii de servicii de
sanatate de la nivel primar (ex. Ghid nutritie 2006)
- dezvoltarea de servicii integrate medico-sociale la nivel comunitar care sa asigure accesul la
servicii de calitate a populatiei defavorizate si a grupelor vulnerabile;
- cresterea implicarii si participarii furnizorilor de servicii de sanatate de la nivel primar la
dezvoltarea de abilitati parintesti pentru o mai buna ingrijire a sugarului si copilului mic;
- imbunatatirea calitatii serviciilor de sanatate comunitare, orientarea si dezvoltarea serviciilor mai
ales catre familiile si colectivitatile cu risc mare de imbolnavire si deces, chiar la domiciliu, cu
implicare directa a asistentilor medicali comunitari;

116
- accesibilitate la acordarea medicamentelor pentru copii si folosirea eficienta si in totalitate a
sumelor destinate acestui scop.
- dezvoltarea si implementarea unor campanii de informare asupra stilului de viata si alimentatiei
sanatoase pentru ameliorarea comportamentului populatiei.
- initierea unor programe specifice destinate femeilor din mediu rural
- imbunatatirea supravegherii nutritionale la nivelul intregii tari, monitorizarea statusului nutritional
si a starii de sanatate a femeii si copilului.

Tot in sensul protejarii sanatatii copilului si prevenirii consumului de produse inadecvate vârstei
sale sau care pot dauna sanatatii din cauza compozitiei alimentare, art.138 (3) din Decizia 194/2007
prevede faptul ca „In publicitatea pentru alimentele destinate copiilor este interzisa folosirea
celebritatilor, personalitatilor, medicilor sau a personajelor populare, cum ar fi cele din desenele
animate, basme, povestiri si altele asemenea; se excepteaza publicitatea la alimentele naturale.
In publicitatea pentru produse alimentare este interzisa asocierea acestora cu alte produse
nealimentare destinate copiilor, cum ar fi jucarii, abtibilduri si altele asemenea.”

In ceea ce priveste asigurarea dreptului la servicii medicale catre copilul solicitant de azil, legea
româna prevede ca personalul medical efectueaza un control medical general al solicitantului de
azil minor, datele rezultate fiind anexate la dosarul personal. In caz de boala, primesc ajutor medical
gratuit, iar in cazuri de urgenta, beneficiaza de asistenta medicala de urgenta.
Solicitantii statutului de refugiat, posibile persoane traumatizate sau torturate beneficiaza de
consiliere psihologica.

VI. 4 Securitatea sociala si serviciile de ingrijire a copilului

Prin Legea 272/2004 se stabileste dreptul copilului la protectie sociala, in considerarea faptului ca,
in majoritatea cazurilor, copiii depind de parinti in asigurarea resurselor necesare cresterii si
dezvoltarii. Protectia sociala a copilului se realizeaza prin sistemul de asigurari sociale sau prin
sistemul de asistenta sociala. Ca regula generala, copilul beneficiaza de masurile de protectie
sociala in situatiile in care parintii sau persoanele carora le revine obligatia de a-l intretine nu ii pot
asigura o serie de conditii minime.

In general, aceste drepturi se acorda in baza unei contributii anterioare realizate de persoana
asigurata sau de un membru al familiei acesteia la fondurile de asigurari.

Exista si situatii in care anumite drepturi sunt acordate copiilor in mod universal, fara ca acordarea
lor sa fie conditionata de contributii prealabile, ca de exemplu in cazul acordarii alocatiei de stat
pentru copii (in temeiul Legii nr. 61/1993 cu completarile si modificarile ulterioare) sau
indemnizatiei de nastere. Copilul poate beneficia de masurile de protectie sociala in mod direct, ca
titular al dreptului (alocatia de stat, bursa sociala, pensia de urmas), sau in mod indirect, prin
prestatiile, alocatiile si serviciile acordate intretinatorilor sai (ex.: concediu si indemnizatie pentru
cresterea copilului, concediu si indemnizatie pentru ingrijirea copilului bolnav).

Serviciile medicale se acorda in baza solicitarii copilului, parintelui sau reprezentantului legal al
copilului, adresata medicului de familie, medicului specialist sau unitatilor medicale;

Aceste drepturi se acorda la cerere, formulata in numele copilului sau in nume propriu de catre
parinte/reprezentantul legal si in baza certificatului de incadrare a copilului intr-un grad de
handicap.

Majoritatea acestor drepturi se acorda in situatia in care copilul nu se afla in institutii de tip
rezidential, care presupun ingrijirea si intretinerea lui completa de catre stat.

117
Bursele pentru elevi si studenti (burse de merit, burse de studii, burse sociale, burse de studii pentru
tinerii care urmeaza cursuri in strainatate, burse pentru studentii din mediul rural) reprezinta de
asemenea un drept care se acorda la cerere, formulata in nume propriu de catre elevul sau studentul
in cauza, adresata conducatorului unitatii de invatamânt frecventate.

Prin sistemul de asistenta sociala se asigura sprijin si protectie celor care nu au posibilitatea de a se
integra social prin mijloace si eforturi proprii. Drepturile si beneficiile se acorda in cadrul
sistemului de asistenta sociala in urma evaluarii mijloacelor copilului si familiei sale, astfel incât
resursele sa fie directionate iar sprijinul sa fie acordat celor care au o reala nevoie de acestea.

Interventia statului se concretizeaza prin prestatii in bani, in natura sau prin acordarea unor servicii,
dupa cum urmeaza:
- pentru facilitarea accesului la un loc de munca al copiilor care au dobândit capacitatea de munca
precum si al tinerilor, cu vârste cuprinse intre 16-25 de ani, acestia pot beneficia de acompaniament
social personalizat, realizat prin intermediul Agentiilor Judetene de Ocupare a Fortei de Munca
(AJOFM) si a Municipiului Bucuresti, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 116/2002 privind prevenirea
si combaterea marginalizarii sociale.

In acest scop, potentialii angajatori beneficiaza de masuri de stimulare.


Acompaniamentul social personalizat al beneficiarilor se realizeaza in baza inscrierii acestora in
evidentele agentiei teritoriale pentru ocuparea fortei de munca.
- pentru satisfacerea nevoilor de locuire - pot fi acordate locuinte sociale sau locuinte de necesitate
de catre consiliile locale de la domiciliul familiei in nevoie (a se vedea in acest sens dispozitiile art.
42, 43 si 55 din Legea nr. 114/1996 – Legea locuintei). Criteriile in baza carora se acorda aceste
locuinte sunt stabilite de consiliile locale. Cererile pentru obtinerea acestui drept se adreseaza
consiliilor locale de la domiciliul beneficiarului iar contractele de inchiriere a acestor locuinte se
incheie intre primar/persoana imputernicita de acesta si beneficiarul locuintei.

Totodata, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii
sociale, persoanele in vârsta de pâna la 35 de ani, aflate in imposibilitatea de a dobândi locuinta, pot
beneficia de facilitati pentru construirea, cumpararea sau inchirierea unei locuinte, in baza unor
facilitati acordate de consiliile judetene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucuresti,
functie de sumele cu aceasta destinatie existente in bugetul acestora.
Pentru a beneficia de aceste prevederi este necesara formularea unei solicitari in atentia primarului
localitatii de domiciliu a solicitantului, insotita de documente justificative.

De asemenea, pentru incalzirea locuintei se acorda ajutoare financiare in temeiul Ordonantei nr.
55/2004 privind unele masuri financiare in vederea acordarii ajutoarelor pentru incalzirea locuintei,
precum si in conformitate cu dispozitiile Ordonantei de urgenta nr. 91/2005 privind instituirea
Programului de acordare a unor ajutoare banesti populatiei cu venituri reduse care utilizeaza pentru
incalzirea locuintei gaze naturale.

Ajutorul se acorda pe baza de cerere, (insotita de o serie de documente), adresata Directiei


Teritoriale de Munca, Solidaritate Sociala si Familie (DTMSSF) in a carei raza teritoriala se afla
locuinta sau resedinta beneficiarului.
- pentru inlaturarea unor situatii de necesitate determinate de calamitati naturale, incendii, accidente
sau alte situatii deosebite, primarii precum si Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii,
Familiei si Egalitatii de Sanse (MMFES), pot acorda ajutoare de urgenta, functie de fondurile
existente (art. 28, alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si
completa rile ulterioare);

118
- pentru suplimentarea veniturilor familiilor, in situatia in care veniturile acestora se situeaza sub un
minim stabilit prin lege, se acorda alocatia familiala complementara, alocatia pentru familia
monoparentala (cf. dispozitiilor OUG nr. 105/2003, aprobata prin Legea nr. 41/ 2004), ajutorul
social lunar si ajutorul social pentru sotiile celor care satisfac serviciul militar obligatoriu si se afla
in conditii expres prevazute de lege (in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 416/2001 cu
modificarile si completarile ulterioare), cererile in acest sens fiind adresate primariilor de la
domiciliul solicitantilor.

Ajutoarele sociale se pot acorda in bani sau in natura;


- pentru asigurarea nevoilor de hrana, se pot acorda servicii prin cantinele de ajutor social, care
functioneaza in subordinea consiliilor locale, fiind finantate din bugetele acestora (conform
prevederilor Legii nr. 208/1997, privind cantinele de ajutor social). Cererile pentru a beneficia de
acest tip de servicii se adreseaza primarului localitatii in care domiciliaza beneficiarul;
- pentru sprijinirea copiilor si tinerilor in vederea participarii la procesul instructiv educativ, acestia
beneficiaza de burse sociale, in situatia in care familiile lor au venituri aflate sub un anumit prag;
solicitarile se formuleaza in nume propriu de catre copii si se depun la conduca torul unitatii de
invatamânt frecventate;
- alocatia de plasament, se acorda in conditiile prevazute de art. 119 din legea 272/2004;
- indemnizatia acordata copiilor, tinerilor protejati in institutii rezidentiale precum si mamelor care
au fost protejate in centre maternale, la parasirea acestor servicii, conform dispozitiilor art.3 din
Legea nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiaza copiii si tinerii ocrotiti de serviciile
publice specializate pentru protectia copilului, mamele protejate in centre maternale, precum si
copiii beneficiind de plasament la asistenti maternali, cu modificarile si completarile ulterioare;
- de asemenea, copiii si familiile pot beneficia de serviciile de zi organizate de consiliul local,
judetean sau dupa caz de organisme private;
- copiii care nu pot fi ingrijiti in cadrul propriilor familii, beneficiaza de masurile de protectie
speciala prevazute de legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

Trebuie subliniat faptul ca toate aceste drepturi se acorda la cerere, iar demersurile pentru obtinerea
lor se realizeaza de catre parinti sau reprezentantii legali in numele copilului.

Este deosebit de importanta cunoasterea acestui aspect de catre parinti/reprezentantii legali, motivat
de faptul ca nerealizarea demersurilor priveaza copiii de aceste drepturi, in considerarea faptului ca
ele nu se acorda retroactiv.

In realizarea dreptului copilului de a beneficia de asistenta si asigurari sociale, parintilor le revine


obligatia de a solicita autoritatilor acordarea sprijinului necesar. Neindeplinirea acestei obligatii de
catre parinti si punerea in pericol a copilului poate fi considerata neglijare, in conditiile art. 89, alin.
(2) din Legea nr. 272/2004.

Informatiile cu privire la drepturile de a obtine alocatii, indemnizatii si prestatii si alte facilitati, pot
fi solicitate autoritatilor cu responsabilitati in domeniul respectiv: medicului de familie, unitatii de
invatamânt, autoritatilor publice locale sau judetene si serviciilor de specialitate ale acestora,
Directiilor Generale de Munca, Solidaritate Sociala si Familie (DGMSSF), Agentiilor Judetene de
Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM).

Pentru realizarea de catre parinti a obligatiilor ce le revin, autoritatilor administratiei publice locale
le revine obligatia de a informa parintii si copiii cu privire la drepturile pe care acestia le au.
Autoritatile publice locale, in realizarea acestei obligatii vor oferi informatiile necesare atât cu
privire la drepturile de care pot beneficia parintii si copiii, cât si cu privire la demersurile pe care
acestia vor trebui sa le intreprinda si autoritatile carora este necesar sa se adreseze.

119
Evolutia prestatiilor acordate copiilor va fi prezentata in anexa la prezentul raport.

Strategia nationala de incluziune sociala a tinerilor care parasesc sistemul de protectie a


copilului in perioada 2005 – 2008 a fost adoptata prin Hotarârea Guvernului nr.669/2006. Scopul
acesteia este constituirea unui cadru legal si institutional in vederea sustinerii integrarii sociale si
profesionale a tinerilor care parasesc sistemul de protectie a copilului, precum si implementarea
politicilor si programelor de asistenta sociala destinate asigurarii dreptului acestora la o viata
independenta si demna.

Integrarea tinerilor in societate si in viata activa, precum si folosirea optima a potentialului lor
reprezinta elemente esentiale pentru reducerea riscului excluziunii sociale si pentru ajungerea la o
crestere durabila a oricarei societati. Rezolvarea problematicii specifice tinerilor care parasesc
sistemul de protectie a copilului necesita o interventie imediata, constituind o prioritate a
Programului de Guvernare pentru perioada 2005-2008.

Astfel, a fost nevoie de o abordare integrata la nivel national, printr-o Strategie Nationala care
include Planul de Masuri de Incluziune Sociala a tinerilor care inceteaza sa mai beneficieze de
ocrotire, in baza normelor legale de protectie acordata copiilor institutionalizati. Strategia nationala
de incluziune sociala a tinerilor care parasesc sistemul de protectie a copilului, a fost fundamentata
pe valorile si principiile de baza ale politicilor sociale si a vizat, pe termen mediu si lung, stimularea
responsabilitatii si solidaritatii mediului comunitar menit sa sustina incluziunea sociala a acestor
tineri.

Pornind de la premisa ca aproape toti copiii institutionalizati necesita o atentie speciala, ei fiind
privati de sprijinul mediului familial natural, obligatiile sistemului legal de ocrotire a copilului
inceteaza la implinirea vârstei de 18 ani, când tânarul trebuie sa-si asume responsabilitatile vietii
adulte, daca nu-si continua studiile. Anual, cca. 5.000 de tineri sunt estimati a parasi sistemul de
ocrotire si sa se integreze in viata sociala si profesionala.
In vederea indeplinirii unor actiuni prevazute in Planul de masuri al Strategiei, au fost realizate
observatii si propuneri la Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, astfel incât
tinerii din grupul tinta pot beneficia de servicii de sanatate fara contributie pâna la vârsta de 26 de
ani. Totodata, in perioada februarie – iulie 2006 a fost pregatit, negociat si aprobat, acordul de
imprumut cu BIRD pentru finantarea programului de incluziune sociala, in valoare de
47,200,000.EUR. Programul, prin componenta 3 „Asistenta sociala” va finanta infiintarea unui
numar de aproximativ 10 centre pentru tinerii care parasesc sistemul de protectie a copilului,
precum si reabilitarea unui numar de 26 de cladiri cu aceeasi destinatie.

La 30 iunie 2007, in institutiile publice se aflau in 20 990 de copii, intre care o pondere importanta
o reprezinta cei cu vârste cuprinse intre 14 si 17 ani, respectiv 6 864 copii si 5 921 copii de 18 ani si
peste. Procentul mai scazut al copiilor de vârsta mica este o dovada a faptului ca masurile
alternative la institutionalizare au inceput sa functioneze prin dezvoltarea serviciilor de ingrijire a
copiilor aflati in dificultate in familii substitutive (asistenti maternali, rude pâna la gradul IV
inclusiv).

In anul scolar 2006/2007 implinisera/au implinit vârsta de 18 ani si au finalizat studiile 2202 tineri.
Dintre acestia doar 722 intentionau sa isi continue studiile.

Acesti tineri reprezinta o categorie vulnerabila, expusa riscului excluderii sociale si marginalizarii,
deoarece nu au locuinta si nici posibilitati de inchiriere sau de cumparare, intâmpina greutati la
angajare, fiind expusi somajului, nu au mijloace proprii de subzistenta si cad adesea victime ale
criminalitatii.

120
Reglementari legislative cu privire la protectia sociala a categoriilor de populatie defavorizate, cu
referiri speciale la tineri, inclusiv la tinerii institutionalizati au fost promovate, astfel: Legea nr.
76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu
modificarile si completarile ulterioare, prevede masurile pentru realizarea strategiilor si politicilor
elaborate in vederea protectiei persoanelor supuse riscului de somaj, al asigurarii unui nivel ridicat
de ocupare si adaptare a fortei de munca la cerintele pietei muncii. Agentia Nationala pentru
Ocuparea Fortei de Munca dezvolta servicii gratuite finantate din bugetul asigurarilor pentru somaj,
in domeniul informarii si consilierii profesionale, al medierii muncii si al formarii profesionale.

Prin Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 116/2002 privind prevenirea si combaterea
marginalizarii sociale, aprobate prin HG nr. 1149/2002, se creeaza importante instrumente de sprijin
pentru tinerii care parasesc centrele de plasament, si care reprezinta un grup tinta prioritar, dar si
pentru alte grupuri defavorizate.

Sunt reglementate astfel:


a) masurile de garantare a accesului la un loc de munca;
b) masurile de garantare a accesului la o locuinta (persoane in vârsta de pâna la 35 de ani, aflate in
imposibilitatea achizitionarii unei locuinte prin forte proprii);
c) garantarea accesului la asistenta de sanatate pentru tinerii din familiile beneficiare de venit minim
garantat;
d) garantarea accesului la educatie, prin acordarea de burse pentru continuarea studiilor tinerilor
care frecventeaza forme de invatamânt preuniversitar si universitar, conditionate de frecventarea
cursurilor si obtinerea baremurilor de promovare, proveniti din centrele de plasament si din familiile
care indeplinesc conditiile de acordare a venitului minim garantat;
e) acces gratuit in tabere de odihna sau instruire pentru tinerii beneficiari de burse pentru
continuarea studiilor;
f) participantii la programele de alfabetizare, selectati conform metodologiei elaborate de Ministerul
Educatiei si Cercetarii - MEDC - pot beneficia de burse de alfabetizare stabilite si platite de
consiliile locale;
g) Crearea unui sistem coerent si coordonat de masuri si actiuni care sa asigure incluziunea sociala a
tinerilor definiti in grupul-tinta;
h) Reducerea riscului de marginalizare si excluziune sociala a tinerilor definiti in grupul-tinta;
i) Integrarea si participarea activa in comunitate a tinerilor definiti in grupul-tinta.

Program de implementare a Planului national antisaracie si promovare a incluziunii sociale


(PNAinc) pentru perioada 2006-2008

Rolul unui astfel de document a fost acela al evitarii polarizarii sociale excesive, prin introducerea
unor masuri menite sa asigure o serie de facilitati care sa conduca la evitarea excluziunii sociale si a
promovarii dezvoltarii sociale in comunitate in vederea ingrijirii copiilor si a persoanelor
dependente de familie.

Au fost prevazute astfel o serie de programe privind facilitatea familiilor monoparentale la serviciile
sociale din comunitate pentru ingrijirea copiilor si a persoanelor dependente de familie.

Concomitent au fost prevazute masuri menite sa asigure accesul universal la educatia primara si
gimnaziala prin reducerea cazurilor de neinscriere scolara si promovarea unor oportunitati menite sa
reduca abandonul scolar , cum ar fi acordarea de gratuitati sau facilitati elevilor care provin din
familii dezavantajate social.

121
Aceste facilitati au constat in acordarea unor stimulente financiare, (burse, etc.), suplimente
alimentare acordarea de ajutor financiar pentru achizitionarea de calculatoare, asigurarea unor locuri
in taberele scolare, transportul scolar, crearea de facilitati de transport.

Un alt obiectiv propus a fost acela al dezvoltarii retelei de servicii sociale comunitare pentru copii
scolari (centre de zi, internate, etc).
Promovarea coeziunii sociale prin egalizarea sanselor educationale isi propune implementarea
proiectului „sprijinirea scolarizarii copiilor romi” si cresterea oportunitatilor educationale a copiilor
din familiile nefavorizate din mediul rural, prin derularea programelor specifice cu finantare
externa.

VI. 5 Nivelul de trai

Articolul 47 din Constitutia României, al. (1), statueaza ca: „Statul este obligat sa ia masuri de
dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai
decent”.
La fel, in art.135, al.(2), f), este prevazut faptul ca „Statul trebuie sa asigure crearea conditiilor
necesare pentru cresterea calitatii vietii”.

In baza acestor principii autoritatile române cu competente in domeniu au initiat o serie de politici
menite sa asigure mentinerea unui nivel de trai decent pentru familiile cu copii. Nivelul de trai pe
care toate aceste politici il tintesc se reflecta in grija autoritatilor pentru asigurarea resurselor
necesare cresterii copiilor si asigurarea, in limita resurselor disponibile a tuturor conditiilor necesare
educatiei, ingrijirilor medicale si in general a dezvoltarii acestora.

Prin art. 44 al legii 272/2004 copilul are dreptul la un nivel de trai decent, prevazut de art. 47, alin. 1
din Constitutia României, republicata. Articolul arata ca dezvoltarea copilului nu poate fi disociata
de nivelul de trai care ii este oferit acestuia. Nivelul de trai reprezinta gradul de satisfacere al
nevoilor persoanei, atât (economice si non-economice), cât si prin calitatea variatelor componente
ale vietii (calitatea mediului, relatiile sociale). Astfel, nivelul de trai nu se reduce doar la
satisfacerea nevoilor de baza ale copilului ci se extinde si la acoperirea celorlalte necesitati de
dezvoltare, mentala, spirituala, morala ale acestuia - accesul la educatie, participare la viata si
manifestarile culturale si spirituale, educatia pentru sanatate, asigurarea unui mediu sanatos si
nepoluat etc.

Alin. (2) al articolului stabileste persoanele responsabile de asigurarea conditiilor pentru cresterea si
dezvoltarea copilului. Responsabilitatea primara revine parintilor, sau dupa caz, reprezentantilor
legali ai copilului, afirmându-se astfel primordialitatea responsabilitatii parintelui si subsidiaritatea
celei apartinând colectivitatii locale din care fac parte copilul si familia.

In temeiul acestor prevederi, parintii sau, dupa caz, reprezentantii legali ai copilului sunt obligati sa
asigure copilului, printre altele, locuinta, hrana, imbracaminte, rechizite, conditii igienico-sanitare
adecvate, indrumare, posibilitati de participare la procesul instructiv-educativ, posibilitati de
participare la viata culturala si spirituala, sa faca demersurile necesare pentru asigurarea unei bune
stari de sanatate a copilului.

Mai multe informatii cu privire la prestatiile acordate de catre stat pentru copii au fost prezentate pe
larg in capitolul IV. 4.

122
VII EDUCATIE, RECREERE, SI ACTIVITATI CULTURALE

VII.1 Educatia, inclusiv formarea si orientarea profesionala

Legea 272/2004 stabileste dreptul fundamental al copilului la educatie, procesul instructiv educativ
urmarind inclusiv dezvoltarea aptitudinilor copilului si a personalitatii sale. Dreptul la educatie este
prevazut atât de art. 28 al Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului, cât si in art. 32 din
Constitutia României.

Cadrul general in materie este dat de Legea nr. 84/1995 - Legea invatamântului, republicata. In
realizarea drepturilor si obligatiilor parintesti, parintilor sau, dupa caz, reprezentantilor legali ai
copilului le revine dreptul de a alege felul educatiei pe care o va primi copilul lor, având totodata
obligatia de a lua masurile necesare pentru inscrierea copilului la scoala si pentru asigurarea
conditiilor necesare participarii la procesul de invatamânt (rechizite, alimente, identificarea unor
mijloace de transport etc). Inscrierea copilului in invatamânt se face in baza solicitarii scrise a
parintelui sau reprezentantului legal al copilului (art. 20 si 180 din Legea nr. 84/1995). In situatia in
care parintii nu isi indeplinesc obligatia de a asigura frecventarea invatamântului obligatoriu de
catre copil, fapta constituie contraventie si se sanctioneaza conform legii (art. 180, alin. 2 din Legea
nr. 84/1995)

In exercitarea acestui drept parintii pot actiona in virtutea propriilor convingeri fiind totusi necesar
sa aiba in vedere si recomandarile formulate de specialisti, mai ales in situatia copiilor cu cerinte
educative speciale.

Este reglementata posibilitatea schimbarii felului educatiei sau al pregatirii profesionale de catre
instanta judecatoreasca, la cererea copilului care a implinit 14 ani in situatia in care apar
neintelegeri intre copil si parinti sau reprezentantii sai legali cu privire la aceste aspecte. Instanta
decide având in vedere cu prioritate interesul superior al copilului.

Articolul 48 al legii 272/2004 stabileste o serie de obligatii in sarcina autoritatilor publice centrale si
judetene cu atributii in domeniul educatiei, vizându-se in special urmatoarele directii de actiune:
realizarea demersurilor pentru participarea copiilor la invatamântul prescolar si invatamântul
obligatoriu.

Invatamântul prescolar se asigura in cadrul gradinitelor publice si private, autorizate. Beneficiarii


invatamântului prescolar sunt copiii cu vârste cuprinse intre 3-6/7 ani. Obligatia organizarii
invatamântului prescolar revine organelor administratiei publice locale si inspectoratelor scolare
carora le revine responsabilitatea de a asigura resursele necesare functionarii gradinitelor (art. 18 si
19 din Legea nr. 84/1995).

Invatamântul obligatoriu, este de 10 clase, frecventarea obligatorie a acestuia, in forma de zi,


incetând la implinirea vârstei de 18 ani. (art. 6 - Legea invatamântului).

In ceea ce priveste copiii cu cerinte educative speciale, acestia pot fi scolarizati in unitati de
invatamânt prescolar si scolar speciale, in clase speciale din cadrul unor unitati de invatamânt de
masa sau pot fi integrati in cadrul claselor din unitatile de invatamânt de masa. Invatamântul special
primar si secundar inferior este obligatoriu, si are o durata de 10-11 ani.

Copiii nedeplasabili pot beneficia de scolarizare la domiciliu iar pentru copiii bolnavi cronic
spitalizati, pot fi infiintate grupe in cadrul unitatilor medicale in care acestia sunt tratati (art. 15,
alin. 10 si art. 47, alin. 3 din Legea invatamântului).

123
In vederea asigurarii accesului la procesul instructiv-educativ in special in situatia copiilor cu vârste
mici, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MEdCT), inspectoratele scolare si autoritatile
publice au obligatia de a organiza unitati de invatamânt, prescolar, primar si gimnazial, in
localitatile de domiciliu ale copiilor.

In situatia in care acest lucru nu este posibil, copiilor li se asigura, dupa caz, servicii de transport,
masa si internat.

In consecinta, copiii proveniti din familii cu dificultati economice au urmatoarele drepturi


(suplimentare in raport cu drepturile elevilor in ansamblu):
- beneficiaza de manuale scolare gratuite; au gratuitate pentru transportul in comun local si pentru
transportul intern auto, feroviar si naval - in situatia copiilor din cadrul sistemului de protectie
speciala sau in cazul copiilor orfani (art. 176, alin. 2 - Legea invatamântului);
- le pot fi acordate rechizite, functie de fondurile existente;
- beneficiaza de burse de ajutor social si alte ajutoare ocazionale (a se vedea in acest sens HGR nr.
859/1995 privind acordarea de burse si alte facilitati financiare si materiale si HGR nr. 1488/2004
privind aprobarea criteriilor si cuantumului sprijinului financiar ce se acorda elevilor in cadrul
Programului national „Bani de liceu“);
- beneficiaza de serviciile centrelor de zi infiintate in vederea prevenirii abandonului scolar de catre
inspectoratele scolare, autoritatile publice locale sau organismele private.

Dispozitii similare sunt cuprinse si in Regulamentul de organizare si functionare a institutiilor de


invatamânt preuniversitar, aprobat prin Ordinul 4747/ 2001 - sectiunea a 3-a al ministrului educatiei
si cercetarii iar art. 157 din Legea invatamântului interzice aplicarea pedepselor corporale,
incalcarea acestor dispozitii conducând la sanctiuni administrative sau de alta natura, functie de
gravitatea faptelor.

Se stabileste dreptul la contestatie al copilului cu privire la modalitatea si rezultatele evaluarii sale


scolare, asistat de reprezentantul sau legal, in conditiile legilor si regulamentelor scolare. In
realizarea acestui drept, elevii au dreptul de a solicita si primi informatii cu privire la criteriile de
evaluare.

Prevederile legii 272/2004 obliga cadrele didactice care in exercitarea functiei observa sau
suspecteaza situatii de abuz, rele tratamente, neglijare a copiilor de catre parinti ori de catre
reprezentantii lor legali, sa sesizeze serviciul public de asistenta sociala sau directia generala de
asistenta sociala si protectia copilului.

Analizând fenomenul abandonului scolar, printre cele mai frecvente cauze care determina aparitia si
perpetuarea acestuia, s-au identificat:
conditiile socio-economice precare ale familiei, cu impact asupra
posibilitatii de sustinerea a scolarizarii copiilor;
rezerva unor parinti fata de educatia copiilor;
situatiile de risc ale unor categorii de copii (orfani, plecati de acasa,
abuzati, exploatati),
familiile aflate in situatii de risc ( sarace, parinti bolnavi / consumatori de
droguri /alcoolici / divortati etc.);
grupurile etnice al caror acces la educatie este limitat.
In vederea reducerii abandonului scolar si absenteismului, Ministerul Educatiei, Cercetarii si
Tineretului a initiat si dezvoltat programe educationale destinate sustinerii participarii scolare a
elevilor din intreg sistemul de invatamânt preuniversitar:
sustinerea educatiei grupurilor dezavantajate (Program PHARE Acces la educatie
pentru grupurile dezavantajate, Programul A doua sansa) ,

124
sustinere financiara si asigurarea transportului scolar (Programele: Bani de liceu,
EURO 200, Cornul si laptele) ;
relansarea invatamântului rural;
reabilitarea unitatilor de invatamânt si constructia unor noi spatii educationale
(gradinite, campusuri scolare).

Prin proiectele si programele initiate sau elaborate in parteneriat cu alte institutii guvernamentale si
non-guvernamentale, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si-a focalizat interesul asupra
sustinerii elevilor defavorizati sau aflati in situatie de risc, in vederea combaterii diferitelor
fenomene negative ce afecteaza dezvoltarea personalitatii acestora (analfabetismul, absenteismul,
abandonul scolar, delincventa, violenta, abuz, exploatare, consum de droguri, alcool, tutun).
Pe lânga programele prezente in Strategia de Guvernare au mai fost initiate :
1. Programul minimal pe baza caruia fiecare scoala sa fie echipata cu calculatoare cu acces la
INTERNET si cu baza necesara pentru acest tip de instructie
2. Relansarea educatiei in mediul rural si in zonele defavorizate.

2.1. Programul de reabilitare a scolilor se centreaza pe reabilitarea, cresterea capacitatii


institutionale ale MEdC de planificare, dezvoltare si intretinere a cladirilor din sectorul educational
public, la nivel central si judetean.
Prin parteneriatul dintre Guvernul României - MEdCT, Banca Europeana de Investitii, Banca de
Dezvoltare a Consiliului Europei s-au executat lucrari de reabilitare, reconstructie a scolilor,
instalatii termo-sanitare si aductiuni de apa la 1200 de unitati scolare.

2.2.Programul de reabilitare a scolilor urmareste reabilitarea, modernizarea si mobilarea a


1200 scoli din invatamântul preuniversitar, restabilirea sigurantei in exploatarea cladirilor
scolare in pericol iminent de colaps, precum si cresterea capacitatii institutionale ale MEdC
de planificare, dezvoltare si intretinere a cladirilor din sectorul educational public, la nivel
central si judetean. Perioada de derulare este 2003 – 2009.

2.3.Programul de relansare a invatamântului rural vizeaza asigurarea conditiilor minime


igienico – sanitare in scolile din zonele sarace lipsite de alte posibilitati materiale si mobilarea
a 1500 scoli din invatamântul preuniversitar. Programul se deruleaza intre anii 2003, 2009, in
prezent lucrându-se la reabilitarea a 250 de unitati scolare.

2.4.Programul de relansare a Invatamântului din Mediul Rural realizat in parteneriat intre


Guvernul României, prin MEdCT si Banca Mondiala vizeaza imbunatatirea accesului la
educatia de calitate pentru elevii din invatamânt din mediul rural, exprimata prin rezultatele
scolare mai bune si un procent ridicat de promovabilitate si absenteism. Perioada de derulare a
acestuia este 2003 – 2009.

3. Asigurarea unor programe de educatie compensatorie sau pentru cea de-a doua sansa pentru cei
care au fost exclusi momentan din sistemul formal al educatiei de baza (Programul „A doua sansa”)
4. Elaborarea de programe de prevenire a abandonului si a insuccesului scolar, totodata, la nivel
judetean/local, fiecare inspectorat scolar /unitate de invatamânt isi elaboreaza propriul proiect de
prevenire si combatere a abandonului scolar in conformitate cu realitatea educationala (ex. ISJ
Neamt, prin CJRAE, deruleaza un astfel de proiect al carui grup tinta il reprezinta, cu precadere,
elevii ai caror parinti sunt plecati in strainatate; proiecte parteneriate cu diverse organizatii non-
guvernamentale etc).

In ceea ce priveste organizarea, structura si administrarea sistemului educational din


România, politicile educationale se bazeaza pe o serie de principii generale, precum:

125
• Educatia se desfasoara pe toata durata vietii, fara restrictii sau discriminari
• Educatia reprezinta o prioritate nationala
• Invatamântul nu trebuie sa fie influentat de diversele ideologii politice
• Invatamântul românesc este democratic, deschis valorilor europene si universale
• Sistemul de invatamânt trebuie sa ofere sanse egale tuturor cetatenilor
• Institutiile de stat trebuie sa ofere invatamânt gratuit pentru nivelul preuniversitar, iar pentru
nivelul universitar, in limita locurilor subventionate
• Persoanele care provin din rândul minoritatilor etnice au dreptul sa studieze in limba materna
• Reteaua de invatamânt trebuie adaptata permanent la evolutiile demografice si la cerintele de
formare profesionala
• Ministerul Educatiei si Cercetarii este institutia publica centrala care defineste si implementeaza
politicile in domeniul educatiei

Conform structurii sistemului de invatamânt si de formare profesionala initiala, implementata


incepând cu anul scolar 2003/2004, invatamântul românesc cuprinde urmatoarele niveluri:

I. Invatamântul preprimar (nivelul ISCED 0) este parte a sistemului educational si urmareste


socializarea copiilor si dezvoltarea lor din punct de vedere fizic, emotional si cognitiv, prin activitati
specifice. Acest nivel de invatamânt cuprinde copii intre 3 si 6 ani si se desfasoara in institutii
specializate numite gradinite, cele mai multe fiind publice. Participarea copiilor in gradinite este
gratuita si optionala, ultimul an asigurând pregatirea pentru intrarea in invatamântul primar.

Rata de participare in invatamântul preprimar a fost in 2002/2003 de 69,2%, pe ansamblu, in timp


ce la nivelul ultimului an (al grupei pregatitoare pentru scoala) rata de participare a fost de peste
90%. Invatamântul preprimar este organizat pe grupe (grupa mica, grupa mijlocie si grupa mare -
pregatitoare), care corespund vârstelor (3-4, 4-5, 5-6 ani) si se poate desfasura in cadrul unui
program normal (5 ore/zi), program prelungit (10 ore/zi) sau program saptamânal (5
zile/saptamâna).

II. Scolarizarea obligatorie dureaza 10 ani si cuprinde trei etape, respectiv: invatamântul primar
(nivelul ISCED 1, cu o durata de 4 ani), prima faza a invatamântului secundar inferior – general
(nivelul ISCED 2, cu o durata de 4 ani), desfasurat in gimnaziu si a doua faza a invatamântului
secundar inferior (nivelul ISCED 2, cu o durata de 2 ani), care poate oferi o pregatire generala,
specializata sau profesionala, si care se poate desfasura in ciclul inferior al liceului (invatamânt
general sau specializat) sau in scoala de arte si meserii (invatamânt profesional).

Aceasta noua structura a invatamântului obligatoriu este rezultatul modificarii legii


invatamântului in iunie 2003. Durata invatamântului obligatoriu a fost extinsa cu doi ani, dupa
invatamântul secundar inferior general.

Absolventii de gimnaziu continua studiile pe doua filiere:


- fie in ciclul inferior al liceului, care ofera un invatamânt comprehensiv, incluzând si
elemente de pre-specializare necesare orientarii catre continuarea studiilor in invatamântul
secundar superior (ciclul superior al liceului);
- fie in scoala de arte si meserii, care ofera un invatamânt profesional, corespunzator
diverselor domenii ocupationale si care conduce catre piata muncii; in acest ultim caz
absolventii trebuie sa urmeze un an de completare a studiilor inainte de a accede in
invatamântul liceal – ciclul superior.

Clasele pot avea intre 10 si 28 de elevi, in anul scolar 2005/2006 revenind 17 elevi la un cadru
didactic in invatamântul primar si 15 elevi la un cadru didactic in invatamântul secundar (Ministerul
Educatiei si Cercetarii, Raport asupra starii sistemului national de invatamânt, 2006). La nivelul

126
secundar inferior elevii care au cu doi ani, sau mai mult, decât vârsta teoretica pentru clasa
respectiva pot continua studiile la seral sau in invatamântul cu frecventa redusa.

In invatamântul primar, materiile sunt predate de catre acelasi profesor, cu exceptia religiei, limbilor
straine, educatiei fizice si educatiei plastice, care pot fi predate de catre profesori specializati, in
timp ce in invatamântul secundar inferior toate materiile sunt predate de catre profesori specializati.

La sfârsitul gimnaziului, se sustin teste nationale, cu subiectele concepute de Ministerul Educatiei


si Cercetarii, iar rezultatele obtinute in aceste teste, impreuna cu rezultatele obtinute pe parcursul
gimnaziului, vor constitui baza in functie de care absolventii vor putea alege continuarea studiilor in
ciclul inferior al liceului sau in scoala de arte si meserii. Elevii pot continua studiile in scoala de arte
si meserii si fara sustinerea testelor nationale.

Absolventii ciclului inferior al liceului primesc un certificat de absolvire, un portofoliu personal


pentru educatie permanenta si, la cerere, a copie dupa foaia matricola. Metodologia de admitere in
ciclul superior al liceului se stabileste de Ministerul Educatiei si Cercetarii si se publica cu un an
inainte. Absolventii scolii de arte si meserii primesc aceleasi documente de absolvire ca si
absolventii ciclului inferior al liceului si, in plus, un certificat de calificare profesionala de nivel 1,
dupa sustinerea cu succes a unui examen de certificare a competentelor profesionale. Dupa
absolvirea scolii de arte si meserii, studiile pot continua cu anul de completare si apoi cu ciclul
superior al liceului.

Invatamântul secundar superior (nivelul ISCED 3) este format din ciclul superior al liceului (2-3
ani), precedat in cazul absolventilor scolii de arte si meserii de anul de completare. Anul de
completare ofera absolventilor scolii de arte si meserii posibilitatea de a atinge nivelul educational
necesar continuarii studiilor in ciclul superior al liceului si de a obtine o calificare profesionala
superioara. Ciclul superior al liceului ofera cursuri generale si de specializare, care conduc catre
continuarea studiilor in invatamântul postsecundar (postliceal - nivelul ISCED 4) sau in
invatamântul superior (nivelul ISCED 5).

Ministerul Educatiei si Cercetarii defineste metodologia privind admiterea atât in anul de


completare, cât si in ciclul superior al liceului, care se anunta la inceputul anului scolar in care se
desfasoara admiterea.

Absolventii anului de completare primesc un certificat de absolvire, un portofoliu pentru educatie


permanenta si, la cerere, o copie dupa foaia matricola. Dupa sustinerea cu succes a unui examen de
evaluare a competentelor profesionale, ei pot obtine un certificat de calificare profesionala de nivel
2 si pot continua studiile in ciclul superior al liceului, pe baza metodologiei publicate de Ministerul
Educatiei si Cercetarii cu un an inaintea inceperii unui nou an scolar.

La sfârsitul ciclului superior al liceului se sustine un examen final national (examenul de


bacalaureat), iar diploma obtinuta este necesara pentru continuarea studiilor in invatamântul
superior. Institutiile de invatamânt superior au libertatea de a decide asupra modului in care isi
organizeaza admiterea (pe baza unui examen de intrare, sau pe baza rezultatelor obtinute la
examenul de bacalaureat). Orice absolvent al ciclului superior al liceului, care detine sau nu o
diploma de bacalaureat, poate sustine examenul de intrare intr-o scoala postliceala, care pregateste
cursantii in vederea obtinerii unei calificari profesionale de nivel superior si care conduce catre
piata muncii. Admiterea in invatamântul postliceal, se realizeaza, in general, pe baza rezultatelor
obtinute in urma sustinerii unui examen de intrare.

127
Printre aspectele vizate de schimbarile legislative din aceasta perioada se numara o serie de
aspecte cum ar fi cele prevazute de Legea Nr. 268/2003 pentru modificarea si completarea Legii
invatamântului Nr. 84/1995 cum ar fi:

• extinderea duratei de scolarizare obligatorie la 10 ani;


• diminuarea vârstei de incepere a scolarizarii obligatorii la 6 ani;
• definirea rutelor posibile de continuare a scolarizarii obligatorii dupa primele opt clase, respectiv
ciclul inferior al liceului sau scoala de arte si meserii;
• modificarea structurii liceului si definirea a doua cicluri in cadrul acestuia: ciclul inferior (2 ani)
de nivel secundar inferior si ciclul superior (2-3 ani) de nivel secundar superior;
• schimbarea structurilor institutionale asociate formarii profesionale initiale prin inlocuirea scolilor
profesionale si scolilor de ucenici cu scolile de arte si meserii;
• crearea unei rute de profesionalizare progresiva in cadrul formarii profesionale initiale, propusa a
debuta la nivelul invatamântului secundar inferior, prin scoala de arte si meserii, care ofera nivelul 1
de calificare profesionala, cu continuarea studiilor in nivelul secundar superior, ca urmare a
introducerii unui an de completare a studiilor, acesta având un dublu rol: de oferire a unei calificari
profesionale superioare si de asigurare a bazei necesare continuarii studiilor in ciclul superior al
liceului;
• cresterea calitatii la toate nivelurile de invatamânt.

Noua lege pentru formarea profesionala a adultilor (375/2002) se concentreaza asupra acreditarii
furnizorilor de formare profesionala, in scopul ridicarii calitatii atât a ofertei publice, cât si a ofertei
furnizorilor privati. Ea atribuie Consiliului National pentru Formarea Profesionala a Adultilor rolul
principal in realizarea acestor acreditari.

La rândul sau, noul Cod al Muncii, aparut in martie 2003, stimuleaza dezvoltarea formarii
profesionale continue, prin obligarea angajatorilor de a asigura participarea periodica a angajatilor
la cursuri de formare continua, pe baza planurilor de formare, stabilite de comun acord de catre
angajatori si reprezentanti ai angajatilor sau sindicatelor.

In acest context, trebuie de asemenea mentionate doua legi cu caracter social: Legea Nr.
219/2001 privind egalitatea sanselor de a urma studiile in invatamântul superior, prin
acordarea burselor sociale de studiu si Legea Nr. 16/2003 pentru aprobarea Ordonantei de
Urgenta a Guvernului Nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate si de panificatie pentru
elevii din clasele I-IV.

Politici curriculare, continuturi si strategii de predare si invatare.

Principalele aspecte care au stat la baza dezvoltarii curriculare, impuse de noua structura a
sistemului de invatamânt au fost urmatoarele:
• Asigurarea coerentei conceptuale si metodologice a Curriculum-ului National
• Asigurarea coerentei dintre continutul curriculum-ului si schimbarile structurilor de invatamânt
• Asigurarea calitatii ofertei curriculare
• Centrarea pe elev si pe nevoile scolii
• Largirea ofertei curriculare cu componente destinate diverselor grupuri tinta
• Introducerea noilor competente de baza, in special a celor recomandate de Uniunea Europeana

Potrivit raportului privind Rezultatele consultarii publice asupra proiectului noului plan cadru
de invatamânt pentru clasa a IX-a si a X-a, realizat de Institutul de Stiinte ale Educatiei in iunie
2003, intregul proces de reforma curriculara s-a axat pe o serie de directii de actiune precum:

• Descentralizare

128
• Flexibilizare
• Eficientizare
• Compatibilizare cu standardele internationale
• Selectarea si gruparea domeniilor cunoasterii in arii curriculare
• Asigurarea functionalitatii si coerentei parcursului scolar
• Asigurarea egalitatii sanselor si a parcursului individual in invatare
• Asigurarea relevantei sociale a procesului de predare/invatare etc.

In elaborarea noilor planuri-cadru de invatamânt pentru ciclul inferior al liceului si pentru scoala de
arte si meserii, care in urma modificarii structurii sistemului educational au fost incluse in
invatamântul obligatoriu, s-a tinut seama de:
• aspectele majore care au stat la baza fundamentarii procesului de reforma a invatamântului
preuniversitar;
• schimbarile vizând finalitatile, curriculum-ul si structura invatamântului obligatoriu;
• asumarea de catre România a Planului detaliat de lucru asupra obiectivelor sistemelor
educationale si de formare profesionala din Europa, ratificat de Consiliul European de la
Barcelona, in 2002, si a Declaratiei ministrilor educatiei cu privire la consolidarea cooperarii
europene in formarea profesionala –convenita la Copenhaga in 2002;
• rezultatele dezbaterilor publice asupra proiectelor de modificari curriculare.

Planurile-cadru de invatamânt elaborate pentru ciclul inferior al liceului si pentru scoala de arte si
meserii au fost structurate pe trei componente: trunchi comun (TC), curriculum diferentiat (CD)
si curriculum la decizia scolii (CDS).

Trunchiul comun reprezinta o oferta educationala compusa din discipline comune carora li se
aloca acelasi numar de ore pentru toate filierele, profilurile si specializarile din cadrul unui tip de
invatamânt. Focalizat pe competente-cheie, trunchiul comun este parcurs in mod obligatoriu de toti
elevii, indiferent de profilul de formare. Prin gruparea disciplinelor din structura trunchiului comun
in aceleasi 7 arii curriculare utilizate pentru invatamântul primar si gimnazial, se asigura
continuitatea dintre planurile-cadru de invatamânt pentru clasele I-VIII si planurile-cadru de
invatamânt pentru liceu sau scoala de arte si meserii.

Curriculum-ul diferentiat reprezinta o oferta educationala, definita la nivel central, compusa


dintr-o serie de discipline carora le sunt asociate anumite alocari orare si care se diferentiaza pe
profiluri (in cazul filierelor teoretica si tehnologica) si pe specializari (in cazul filierei vocationale),
oferind o baza suficient de diversificata pentru a permite orientarea de tip academic sau profesional.
Aceasta oferta este parcursa in mod obligatoriu de catre elevii care sunt inscrisi la un anumit profil
sau specializare.

Curriculum la decizia scolii reprezinta o oferta curriculara proprie fiecarei unitati de invatamânt,
pentru care se specifica un anumit numar de ore. Acest tip de oferta educationala asigura
satisfacerea unor nevoi si interese specifice de invatare ale elevilor.

In cazul invatamântului profesional si tehnic, modificarile curriculare realizate pentru ciclul


inferior al liceului – filiera tehnologica si pentru scoala de arte si meserii au vizat in plus:
• pregatirea elevilor in vederea unei duble recunoasteri a rezultatelor invatarii, respectiv a
recunoasterii cu scop educational, necesara pentru continuarea studiilor, si a recunoasterii cu scop
profesional, necesara atât pentru continuarea formarii profesionale, cât si pentru ocuparea unui loc
de munca;
• asigurarea coerentei formarii profesionale, realizata in cadrul rutelor de formare existente, prin
armonizarea nivelurilor de calificare care se pot dobândi in invatamântul secundar inferior si in

129
invatamântul secundar superior si prin structurarea planurilor-cadru de invatamânt pe baza
standardelor de pregatire profesionala;
• adecvarea continutului cursurilor ce vizeaza pregatirea profesionala la cerintele pietei fortei de
munca, prin elaborarea unor module de pregatire corespunzatoare unitatilor de competenta din
cadrul standardelor de pregatire profesionala; standardele de pregatire profesionala au fost validate
de partenerii sociali, asigurându-se astfel sporirea sanselor absolventilor privind ocupare a unui loc
de munca;
• cresterea atractivitatii invatamântului profesional si tehnic prin focalizarea procesului de formare
profesionala pe rezultate ale invatarii si cresterea transparentei procesului de formare.

Filiera tehnologica a ciclului inferior al liceului urmareste atât asigurarea dobândirii


competentelor cheie prin intermediul ariilor curriculare de cultura generala (scop educational), cât si
asigurarea unei pre-profesionalizari pentru unul din profilurile tehnic, servicii si resurse naturale si
protectia mediului, prin intermediul ariei curriculare “Tehnologii” si prin discipline incluse in
curriculum-ul la decizia scolii (scop profesional).
Competentele-cheie dobândite se certifica prin certificatul de absolvire a invatamântului
obligatoriu, iar competentele legate de pre-profesionalizare se certifica prin portofoliul de educatie
permanenta.

Filiera tehnologica a ciclului superior al liceului urmareste atât dobândirea competentelor de


cunoastere si sociale, prin intermediul ariilor curriculare de cultura generala (scop educational), care
sa ofere posibilitatea continuarii studiilor in invatamântul postliceal sau tertiar, cât si dobândirea
competentelor tehnice si profesionale corespunzatoare nivelului 3 de calificare, prin intermediul
ariei curriculare “Tehnologii” si prin discipline incluse in curriculum-ul la decizia scolii (scop
profesional).

Competentele de cunoastere si sociale se recunosc prin diploma de bacalaureat, iar competentele


tehnice si profesionale se recunosc prin certificat de calificare profesionala de nivel 3.
Desi nivelul 3 de calificare profesionala este proiectat ca nivel autonom, echivalent ca forma de
pregatire, indiferent de calificarile dobândite anterior, pregatirea profesionala pentru acest nivel de
calificare, se realizeaza pentru doua categorii distincte de calificari: cele care nu sunt conditionate
(total sau partial) de experienta practica in domeniul de pregatire si cele care au aceasta
conditionare.

Experienta practica poate fi probata printr-un certificat de calificare de nivel 2 sau echivalent,
obtinut si prin recunoasterea experientei informale sau non-formale.
Diferentele de experienta practica (respectiv obtinerea creditelor de instruire practica) pot fi
recuperate in timpul celor doi ani ai ciclului superior al liceului, daca elevul opteaza pentru
aceasta forma si scoala este de acord.

Pentru absolventii Scolii de arte si meserii, dobândirea unor calificari de nivel 3 sunt conditionate
de parcurgerea anului de completare, finalizat cu obtinerea certificatului de calificare de nivel 2, in
timp ce pentru absolventii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologica, dobândirea acelorasi
calificari este reglementata de MEC prin metodologii specifice.

Pentru cele trei niveluri de calificare profesionala au fost definite urmatoarele credite asociate
diferitelor categorii de competente (potrivit conventiilor, 1 credit este echivalent cu 60 de ore
de pregatire):
• Nivelul 1 – 30 de credite, din care 15 pentru competente cheie si experienta de munca si 15 pentru
competente tehnice si profesionale;
• Nivelul 2 – 15 credite, din care 5 pentru competente cheie si experienta de munca si 10 pentru
competente tehnice si profesionale;

130
• Nivelul 3 – 30 de credite, din care 10 pentru competente cheie si experienta de munca si 20 pentru
competente tehnice si profesionale.

O tendinta generala, remarcata in cadrul procesului de revizuire a curriculum-ului, a fost cea legata
de eforturile de trecere de la un proces didactic focalizat pe profesor, la unul centrat pe elev,
respectiv pe competentele pe care acesta trebuie sa le dobândeasca pe parcursul scolarizarii. In acest
context, Planul-cadru si programele scolare reprezinta ofertele educationale ale diverselor discipline
destinate parcurgerii unor rute scolare distinct definite.

Noile strategii de predare si invatare propun:


- construirea unei varietati de contexte problematice, in masura sa genereze deschideri catre
alte domenii conexe cu disciplina studiata;
- promovarea diversitatii in abordarea rezolvarii problemelor;
- organizarea de activitati variate de invatare;
- crosscurricularitatea;
- construirea unor secvente de invatare care sa permita activitati de explorare/investigare la
nivelul conceptelor studiate.

Un accent din ce in ce mai mare se pune pe promovarea invatarii active, prin care li se acorda
elevilor un rol mai important in cadrul procesului educational, precum si pe invatarea prin
cooperare, prin care se inlocuiesc activitatile bazate pe competitie, cu cele bazate pe lucrul in
echipa, in scopul atingerii unor obiective comune de invatare.

Asigurarea accesului la educatie


Unul din principiile de baza ale politicilor educationale il reprezinta asigurarea accesului la
educatie, aceasta fiind indreptata catre “dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii
umane si formarea personalitatii autonome si creative“.

Facilitarea accesului la educatie se realizeaza prin:


• gratuitatea invatamântului public;
• gratuitatea manualelor pentru invatamântul obligatoriu;
• gratuitatea asistentei medicale si psihopedagogice pentru elevi si studenti;
• acoperirea din bugetul national a cheltuielilor legate de scolarizarea copiilor in anul de pregatire
pentru inceperea scolarizarii, desfasurat in cadrul invatamântului prescolar;
• subventionarea serviciilor de cazare si de cantina pentru elevi si studenti;
• acordarea gratuita de produse lactate si de panificatie elevilor din invatamântul primar si din
gradinitele cu program normal, de patru ore;
• subventionarea activitatilor extracurriculare organizate de scoli;
• acordarea de burse pentru elevii si studentii care obtin rezultate deosebite sau pentru cei care
provin din familii cu venituri scazute;
• acordarea de reduceri pentru utilizarea mijloacelor de transport public de catre elevi si studenti;
• punerea la dispozitie a unor mijloace de transport pentru elevii din invatamântul obligatoriu care
isi au domiciliul in localitati izolate;
• acordarea gratuita a rechizitelor pentru elevii din invatamântul obligatoriu, care provin din familii
cu venituri mici;
• oferirea posibilitatii ca, pe lânga cursurile de zi, elevii si studentii sa urmeze cursurile nivelului
secundar (in special cursurile invatamântului secundar superior), respectiv ale invatamântului
superior, la seral, frecventa redusa sau prin invatamânt la distanta;
• oferirea posibilitatii ca elevii din invatamântul preuniversitar sa se poata transfera de la o scoala la
alta, de la un domeniu de studiu la altul sau de la un profil (specializare) la altul, conform legislatiei
in vigoare;
• oferirea posibilitatii ca absolventii invatamântului superior sa obtina doua specializari;

131
• oferirea posibilitatii ca absolventii colegiilor universitare sa poata continua studiile in
invatamântului superior de lunga durata, dupa sustinerea unor examene de diferenta;
• organizarea de programe pentru oferirea celei de-a doua sanse persoanelor care doresc sa-si
continue pregatirea generala sau profesionala.

Preocuparea pentru asigurarea accesului la educatie pentru toti este subliniata si in cadrul Strategiei
de Dezvoltare a Invatamântului Preuniversitar in perioada 2001-2004, reactualizata in anul 2002,
care contine “o planificare prospectiva pâna in anul 2010”. Potrivit acestei strategii, crearea unei
economii competitive, consolidarea democratiei si participarea la societatea cunoasterii formuleaza
noi cerinte carora sistemul educational trebuie sa le faca fata.

Rata de participare a copiilor in invatamântul prescolar a crescut, conform datelor statistice


furnizate de Institutul National de Statistica, de la 66,1% in anul scolar 2000/2001 la 76,5% in anul
scolar 2006/2007, ponderea elevilor inscrisi in clasa I din grupa pregatitoare ajungând in anul
scolar 2006/2007 la peste 90%. De asemenea, pe baza datelor furnizate de aceeasi sursa, s-a putut
calcula gradul de participare a populatiei cu vârsta cuprinsa intre 7 si 29 de ani in diferite forme de
invatamânt formal, acesta crescând de la 50,0% in anul scolar 2000/2001, la 53,8% in anul scolar
2006/2007.

Deoarece s-a constatat faptul ca accesul este mai restrictionat in zonele rurale si datorita procentului
mare al populatiei care lucreaza in agricultura (40% din populatia angajata), se manifesta o
preocupare majora privind cresterea participarii populatiei din mediul rural la cursuri de formare
continua si implementarea unor masuri pentru facilitarea accesului acestei populatii la diversele
tipuri de formare continua. Astfel, populatia rurala va fi pregatita sa activeze si in alte sectoare
economice si se va putea adapta mai bine la nevoile in continua schimbare ale pietei muncii.

Echitatea in domeniul educatiei - Preocuparea privind asigurarea echitatii in educatie a avut ca


obiective:
• adaptarea proceselor de predare/invatare la nevoile individuale si ritmurile proprii de invatare ale
elevilor;
• garantarea egalitatii sanselor de acces in invatamântul preuniversitar;
• eliminarea oricaror forme de discriminare, de excluziune de tip rasial, social, xenofob, religios,
lingvistic, sau de alt gen;
• consolidarea sistemului de facilitati sociale pentru elevi si promovarea de politici si programe
adecvate grupurilor vulnerabile;
• dezvoltarea de programe indreptate catre combaterea si prevenirea abandonului scolar;
• dezvoltarea, in continuare, a unui sistem educational deschis, care sa permita mobilitatea elevilor
si a cadrelor didactice in interiorul acestuia;
• asigurarea dezvoltarii competentelor fundamentale pentru toti.

Masurile concrete privind asigurarea echitatii au vizat urmatoarele aspecte:


- ameliorarea calitatii invatamântului din mediul rural si din zonele defavorizate prin asigurarea
incadrarii personalului didactic si de conducere calificat,
- actiuni de formare si de evaluare periodica a acestui personal,
- dezvoltarea invatamântului la distanta,
- asigurarea de mijloace suplimentare de transport pentru localitatile izolate,
- dezvoltarea serviciilor de indrumare si consiliere a personalului didactic si de conducere,
- dezvoltarea infrastructurii si dotarea cu material didactic a institutiilor de invatamânt din mediul
rural.
- asigurarea conditiilor adecvate pentru educatia minoritatilor nationale prin elaborarea de manuale
scolare in limbile minoritatilor nationale pentru invatamântul obligatoriu, conform noii structuri de
invatamânt,

132
- stimularea elaborarii si/sau traducerii de manuale pentru nivelul secundar superior,
- dezvoltarea retelei de mediatori scolari prin care se incurajeaza participarea populatiei de romi la
invatamântul obligatoriu,
- formarea initiala si continua a personalului didactic pentru invatamântul in limbi ale minoritatilor
nationale,
- asigurarea accesului fiecarui copil provenit din rândul unei minoritati nationale la educatia de baza
si stimularea participarii acestuia la niveluri superioare de educatie.

- asigurarea accesului la educatie pentru romi prin atragerea copiilor inca de la vârste fragede in
invatamântul prescolar, pentru stimularea dezvoltarii sociale si educationale a acestora;
- masuri de crestere a gradului de finalizare a scolarizarii obligatorii si de prevenire a abandonului
scolar;
- oferirea unei a doua sanse persoanelor care nu au absolvit invatamântul obligatoriu;
- prevederea posturilor de inspectori pentru educatia populatiei rome in fiecare judet;
- introducerea mediatorilor scolari;
- alocarea de locuri speciale pentru romi la admiterea in licee, scoli de arte si meserii, universitati.

Sprijinirea tinerilor capabili de performante deosebite prin:


- dezvoltarea centrelor de excelenta;
- identificarea tinerilor capabili de performante deosebite, indiferent de mediul din care provin sau
in care invata;
- oferirea de programe specifice pentru sprijinirea, stimularea si punerea in valoare a acestor tineri;
- dezvoltarea de parteneriate cu institutii interesate in dezvoltarea acestor tineri.

Asigurarea invatamântului pentru copiii cu cerinte educationale speciale sau a persoanelor


vulnerabile prin:
- masuri de cuprindere a tuturor copiilor cu cerinte educationale speciale in sistemul de invatamânt
special sau de masa;
- punerea in practica a programelor de integrare a copiilor din invatamântul special in institutiile de
invatamânt de masa, sub diverse forme, tinând cont de cerintele specifice ale fiecarui copil;
- asigurarea profesorilor itineranti si de sprijin necesari;
- flexibilizarea ofertei curriculare;
- formarea personalului didactic din invatamântul de masa pentru a lucra cu copii cu cerinte
educationale speciale;
- pregatirea scolilor de masa pentru a primi si integra copiii cu asemenea cerinte;
- transformarea scolilor speciale in centre de resurse pentru invatamântul special si pentru cel de
masa.

Calitatea educatiei - In ultimii ani, cresterea calitatii educatiei si formarii profesionale a constituit
o prioritate a politicilor educationale. In cadrul invatamântului preuniversitar, demersurile
intreprinse in acest scop au vizat urmatoarele aspecte:

• ameliorarea metodelor si strategiilor de predare-invatare in vederea:


- dezvoltarii gândirii critice la elevi,
- motivarii acestora si dobândirii capacitatii de a reactiona pozitiv la schimbari,
- participarii active la construirea unei societati bazate pe cunoastere.
• ridicarea standardelor de pregatire la nivelul exigentelor prezente si de perspectiva;
• profesionalizarea personalului didactic prin cursuri de formare initiala si continua referitoare la:
- noile abordari conceptuale in teoria si implementarea curriculum-ului;
- evaluarea performantelor de invatare si identificarea progresului realizat, pe baza
standardelor definite la nivel national;

133
- centrarea procesului didactic pe elev si adaptarea curriculum-ului atât la diversele ritmuri si stiluri
de invatare, cât si la contextul educational specific.
• dezvoltarea si ridicarea calitatii programelor de formare initiala si continua a personalului
didactic ca urmare a:
- dezvoltarii unei pietei de programe de formare, bazata pe un sistem concurential loial;
- revizuirii raportului dintre componenta teoretica si cea practica in pregatirea personalului didactic;
- dezvoltarii cooperarii dintre invatamântul superior si cel preuniversitar, in vederea adecvarii
formarii personalului didactic la noile cerinte ale invatamântului preuniversitar;
- proiectarii si implementarii standardelor nationale pentru management educational;
- introducerii in formarea pentru cariera didactica a sistemului de credite profesionale
transferabile;
- promovarii flexibilitatii ofertei de formare si adaptarii acesteia pentru a remedia disfunctiile
sesizate in derularea procesului de invatamânt.

• profesionalizarea managerilor institutiilor educationale in vederea monitorizarii si ameliorarii


calitatii educatiei oferite prin unitatile de invatamânt pe care le coordoneaza si sprijinirea acestora
prin:
- initierea unui program de asistenta manageriala care sa faciliteze elaborarea, implementarea si
monitorizarea si evaluarea planurilor de dezvoltare institutionala;
- definirea la nivel national a standardelor de evaluare institutionala;
- punerea la dispozitie a unor servicii pentru consilierea de specialitate.

• extinderea si diversificarea ofertei de programe de formare initiala si continua a managerilor


prin:
- organizarea de programe de masterat, de studii aprofundate si de doctorat in domeniul
managementului educational;
- organizarea de cursuri pentru remedierea disfunctiilor sesizate in plan managerial cu ocazia
evaluarilor institutionale;
- implementarea unui sistem de credite profesionale transferabile legat de cariera manageriala.

• crearea unui nou sistem de asigurare a calitatii in invatamânt, concretizat prin propunerea unei
noi legi privind asigurarea calitatii in educatie;
• imbunatatirea metodelor de evaluare a performantelor scolare si de examinare a elevilor cu
scopul:
- masurarii si monitorizarii valorii adaugate prin procesul de predare-invatare la dezvoltarea
personala si profesionala a fiecarui elev;
- diversificarii si promovarii activitatilor de evaluare care incurajeaza creativitatea, participarea
activa, lucrul in echipa, motivarea pentru invatare etc.;
- facilitarii obtinerii informatiilor necesare pentru realizarea unei diagnoze a starii sistemului de
invatamânt.

• investirea in dezvoltarea infrastructurii educationale, in special pentru facilitarea utilizarii


tehnologiilor de informare si comunicare in procesul educational.
In vederea asigurarii calitatii invatamântului profesional si tehnic, Ministerul Educatiei si Cercetarii
a hotarât adoptarea Cadrului European al Asigurarii Calitatii. Incepând cu anul scolar 2004-2005, in
22 de unitati de invatamânt vor fi pilotate unele dintre prioritatile cuprinse in ghidul de auto-
evaluare a furnizorului de formare profesionala, parte a cadrului european.

In ceea ce priveste solicitantii de azil minori, acestia au dreptul de a avea acces la invatamântul
scolar obligatoriu, in aceleasi conditii ca si minorii cetateni români. (Legea nr.122/2006 privind
azilul in România, capitolul III, art.18. Ordonanta Guvernului nr.44/2004 privind integrarea sociala

134
a strainilor care au dobândit o forma de protectie in România, cu modificarile si completarile
ulterioare, capitolul II, sectiunea 3, art. 9, 10.)

Minorii care au obtinut o forma de protectie in România au acces la toate formele de invatamânt in
conditiile stabilite de lege pentru cetatenii români.

In vederea facilitarii accesului la sistemul de invatamânt românesc, minorii solicitanti de azil cât si
cei care au obtinut o forma de protectie, beneficiaza, in mod gratuit, pe durata unui an scolar, de un
curs pregatitor de initiere in limba româna. Cursul pregatitor este organizat de Ministerul Educatiei
si Cercetarii, in colaborare cu Oficiul Român pentru Imigrari. La finalul cursului de initiere in
limba româna, o comisie de evaluare, ale carei componenta si functionare se stabilesc prin ordin al
ministrului educatiei si cercetarii, apreciaza nivelul de cunoastere a limbii române si stabileste
inscrierea minorilor in anul de studiu corespunzator.

VII. 2 Scopurile educatiei

Luând in considerare necesitatea asigurarii calitatii educatiei, prin stabilirea cadrului legislativ care
sa permita dezvoltarea unei culturi institutionale a calitatii educatiei si protectia beneficiarului de
educatie, tinând cont de necesitatea schimbarii situatiei in care România se numara printre foarte
putinele tari europene care nu dispuneau de un mecanism reglementat de asigurare a calitatii
educatiei, in anul 2005 prin Ordonanta de Urgenta nr. 75 a fost reglementata asigurarea calitatii
educatiei.

In intelesul ordonantei mentionate:


a) educatia se refera la programele si activitatile de formare academica sau profesionala initiala si
continua.
b) organizatia furnizoare de educatie este o institutie de invatamânt, o organizatie
nonguvernamentala sau o societate comerciala, care, potrivit statutului, desfasoara activitati ori
programe legal autorizate de formare initiala sau continua;
c) programele de studii concretizeaza oferta educationala a unei organizatii furnizoare de
educatie;
d) beneficiarii directi ai educatiei sunt elevii si studentii, precum si persoanele adulte cuprinse
intr-o forma de educatie;
e) beneficiarii indirecti ai educatiei sunt angajatorii, angajatii, familiile beneficiarilor directi si,
intr-un sens larg, intreaga societate;
f) cadrul national al calificarilor cuprinde in mod progresiv si corelat gradele, diplomele sau
certificatele de studiu care atesta nivelurile distincte de calificare, exprimate in termenii rezultatelor
in invatare. Cadrul national al calificarilor este comparabil si compatibil cu cel european
corespunzator.

Calitatea educatiei reprezinta o prioritate permanenta pentru orice organizatie furnizoare de


educatie, precum si pentru angajatii acesteia.
(2) Calitatea este un criteriu fundamental de finantare din surse publice a educatiei. In cadrul
invatamântului superior, evaluarea comparativa interinstitutionala a programelor de studii
universitare are drept consecinta finantarea diferentiata, in functie de calitatea diferita a programului
oferit.
(3) Furnizorii de educatie trebuie sa functioneze astfel incât prin calitatea activitatii lor sa
satisfaca increderea publica, iar invatamântul sa se afirme ca bun public.
(4) Politicile de asigurare a calitatii educatiei din România sunt permanent corelate cu actiunile
promovate la nivel international."

Metodologia asigurarii calitatii in educatie cuprinde urmatoarele componente:

135
criterii;
• standarde si standarde de referinta;
• indicatori de performanta;
• calificari.

(2) Calitatea in educatie este asigurata prin urmatoarele procese:


• planificarea si realizarea efectiva a rezultatelor asteptate ale invatarii;
• monitorizarea rezultatelor;
• evaluarea interna a rezultatelor;
• evaluarea externa a rezultatelor;
• imbunatatirea continua a rezultatelor in educatie.

(3) Componentele si procesele de asigurare a calitatii si relatiile dintre ele se diferentiaza in functie
de:
• nivelul de invatamânt si, dupa caz, al calificarii;
• tipul organizatiei furnizoare de educatie;
• tipul programului de studii.

Pentru evaluarea externa a calitatii educatiei se infiinteaza, prin prezenta ordonanta de urgenta,
Agentia Româna de Asigurare a Calitatii in Invatamântul Superior, denumita in continuare
ARACIS, si Agentia Româna de Asigurare a Calitatii in Invatamântul Preuniversitar, denumita in
continuare ARACIP.
(2) Evaluarea externa poate fi efectuata si de alte agentii de evaluare a calitatii autohtone sau
internationale, pe baza de contract intre Ministerul Educatiei si Cercetarii si evaluatori externi sau
intre institutiile/unitatile de invatamânt universitare/preuniversitare si evaluatori externi."

VII. 3 Odihna, timpul liber, recreerea si activitatile culturale si artistice

Prin legea 272/2004 privind protectia si promovare drepturilor copilului este prevazut in mod
expres dreptul copilului la odihna si vacanta, necesitatile de odihna ale copilului fiind strâns
corelate cu vârsta si gradul sau de dezvoltare.
In lumina noilor prevederi legislative, autoritatilor locale le revine responsabilitatea de a trata cu
seriozitate problema asigurarii conditiilor optime necesare respectarii acestui drept.

In ceea ce priveste reglementarea timpului de odihna al copiilor, sunt de mentionat in acest sens si
dispozitiile Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, care fac
referire la timpul de odihna al minorilor incadrati in munca: acordarea unei pauze de masa,
acordarea repausului saptamânal de 2 zile consecutive si acordarea unui concediu de odihna
suplimentar (art. 130, alin. (2), art. 132 (1), art. 142). De asemenea acestia pot beneficia de concedii
fara plata precum si de concedii pentru formare profesionala, in conditiile art. 148-152.

Autoritatile publice au obligatia de a asigura locuri de joaca suficiente si adecvate pentru copii, in
special in zonele urbane unde spatiile in care copiii se pot juca in siguranta sunt insuficiente. Legea
nr. 215/2001, republicata, stabileste in atributiile consiliilor locale si primarilor sarcini privind
infiintarea si organizarea de locuri si parcuri de distractie, având totodata obligatia de a asigura buna
functionare a acestora, respectiv exercitarea atributiilor de control si luarea masurilor necesare
functionarii in conditii adecvate a acestor spatii. Conform datelor centralizate de la nivelul
primariilor prin intermediul Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, la
30.07.2007 la nivelul intregii tari existau 3757 de locuri de joaca publice si 163 de locuri de joaca
private.

136
Palatele si cluburile copiilor sunt institutii de invatamânt in care se desfasoara activitati instructiv-
educative specifice, in afara cursurilor scolare, prin care se aprofundeaza si completeaza cunostinte,
se dezvolta aptitudini potrivit vocatiei si optiunii copiilor, se organizeaza petrecerea timpului liber
prin programe educative.

Palatele si cluburile copiilor sunt organizate si functioneaza in baza legislatiei generale si speciale, a
actelor normative elaborate de Ministerul Educatiei si Cercetarii, precum si in baza Regulamentului
de organizare si functionare si a Regulamentului de ordine interioara al fiecarei unitati. Palatele si
cluburile copiilor sunt unitati de invatamânt cu personalitate juridica, cu dreptul de sigiliu, sigla si
firma proprie.

La activitatile organizate in cadrul palatelor si cluburilor copiilor pot participa, la libera alegere,
copiii prescolari si elevii din ciclul primar (clasele I – IV), gimnazial (clasele V – VIII), profesional
si liceal (clasele IX – XII), din centrele de plasament, fara deosebire de nationalitate, sex, religie,
corespunzator intereselor, aptitudinilor si preferintelor lor, in mod gratuit.

In vederea realizarii obiectivelor propuse, palatele si cluburile copiilor pot colabora, in conditii de
parteneriat, respectând legislatia in vigoare, cu alte unitati de invatamânt, institute de cercetare si
pregatire a personalului, centre de formare si Casa Corpului Didactic, structuri guvernamentale
descentralizate, asociatii si organizatii neguvernamentale care au atributii in domeniul educatiei,
culturii si a sanatatii publice si cu agenti economici.

In cadrul palatelor si cluburilor copiilor se desfasoara activitati cu continut tehnico-aplicativ,


stiintific, informational, cultural-artistic, sportiv-turistic si recreativ. Se urmareste atingerea
urmatoarelor obiective:

- pregatirea copilului, in colaborare cu scoala si familia, pentru formarea si afirmarea personalitatii


individuale si creative, in spiritul principiilor pacii, demnitatii, tolerantei, libertatii si solidaritatii;
- aprofundarea, completarea si valorificarea cunostintelor obtinute in procesul de predare-invatare,
potrivit vocatiei fiecarui copil, prin activitati complementare celor din scoala;
- stimularea spiritului creator, inovator al altruismului si intrajutorarii, specifice lucrului in echipa;
- formarea si dezvoltarea capacitatilor intelectuale, a disponibilitatilor afective si a abilitatilor
practice, in vederea afirmarii talentelor, aptitudinilor si initiativei individuale;
- intensificarea activitatilor de educatie patriotica, urmarind cunoasterea de catre copii a istoriei si
traditiilor poporului român, prin organizarea unor simpozioane, excursii si vizite de documentare la
muzeele si monumentele istorice;
- cresterea contributiei activitatii educative la formarea profilului moral-civic al copiilor, la
cunoasterea si dezvoltarea legilor tarii;
- extinderea si diversificarea continutului activitatilor de vacanta, prin organizarea unor cluburi de
vacanta, cu oferte educative corespunzatoare, bazate pe programe care sa atraga copiii;
- insusirea normelor ce stau la baza unui mod de viata sanatos, precum si educarea elevilor intr-un
spirit ecologic, contribuind in mod constient la protectia mediului ambiant;
- educarea civica a copilului in spiritul democratiei participative, in cadrul comunitatii in care s-a
nascut si traieste, precum si dezvoltarea competentelor;
- petrecerea placuta si utila a timpului liber.

Exista un numar de 41 de palate in resedintele de judet si un numar de 208 cluburi ale copiilor. In
aceste institutii functioneaza un numar de 840 cercuri tehnico-aplicative si stiintifice, 978 cercuri
cultural-artistice si 240 cercuri cu profil sportiv-turistic.

137
In palatele si cluburile copiilor sunt incadrate 2120 cadre didactice; in activitatile din palate si
cluburi sunt cuprinsi un numar de aproximativ 400.000 de elevi, care isi desfasoara activitatea in
raport de optiunile lor.

Activitatile din palatele si cluburile copiilor se desfasoara pe durata anului scolar si in vacantele
scolare. Activitatile se desfasoara pe grupe de initiere, avansati si performanta, timp de cel putin
doua ore saptamânal. Activitatea fiecarei grupe se desfasoara pe baza unui proiect de activitate, cu
urmatoarea structura: oferta educationala a activitatii; documente curriculare aprobat la nivelul
institutiei; modalitati de monitorizare a ofertei si a performantelor educationale; proiect de buget pe
termen mediu si lung in vederea realizarii unei activitati didactice performante.

In cadrul unitatilor de invatamânt, se realizeaza activitati extracurriculare coordonate, la nivelul


clasei de catre invatatori/profesori diriginti/cadre didactice, iar la nivelul scolii de catre
coordonatorul de programe si proiecte educative (care exista in fiecare unitate scolara). Elevii sunt
antrenati in activitati educative diverse organizate la nivel local, judetean, national (prin intermediul
programelor nationale coordonate de MECT) si international (unele fiind coordonate de MECT –
ex: Educatia Globala, Model European Parliament, Global Teenager, Europe at school, iar altele
fiind accesate de unitatile de invatamânt/ISJ – parteneriate cu unitati scolare din alte tari, programe
SOCRATES, COMENIUS, LEONARDO, PHARE).

Totodata MECT finanteaza etapele nationale ale concursurilor cuprinse in Calendarul Proiectelor
Educative ( caruia i s-a alocat , anual, un buget de 11, 5 miliarde) care are ca beneficiari 600.000
elevi.

Autoritatea Nationala pentru Tineret este organ de specialitate al administratiei publice centrale,
cu personalitate juridica, aflata in subordinea Guvernului, cu finantare de la bugetul Cancelariei
Primului-ministru, având rolul de a aplica politica guvernamentala in domeniul tineretului.
Temeiul legislativ al functionarii institutiei il constituie H.G. 384/2005 privind organizarea si
functionarea Autoritatii Nationale pentru Tineret.

Implementarea politicii Autoritatii Nationale pentru Tineret in teritoriu se face, potrivit H.G.
753/2005, prin Directiile Judetene pentru Tineret, respectiv a municipiului Bucuresti, institutii
publice cu personalitate juridica aflate in subordine si rezultate din reorganizarea Agentiilor
teritoriale ale taberelor si turismului scolar si a Compartimentelor de tineret

Prin directiile sale, Autoritatea Nationala pentru Tineret colaboreaza cu institutiile si unitatile din
sistemul de invatamânt pentru realizarea de programe si activitati cu caracter cultural-educativ
pentru copii si tineri, precum si pentru popularizarea ofertelor turistice pentru acestia

In 2005 si 2006, un numar de 3437 de copii sinistrati din judetele Tulcea, Caras, Timis, Buzau,
Vrancea, Bacau, Prahova, Arges, Gorj, Hunedoara, Mehedinti si-au petrecut vacanta in centrele de
agrement de la mare. Acesti copii au beneficiat gratuit de sejururi turistice si de transport din
localitatea de domiciliu pâna la locul desfasurarii taberelor.

In 2007 Autoritatea Nationala pentru Tineret si-a propus diversificarea ofertei taberelor tematice si
marirea numarului de animatori de timp liber, precum si finantarea proiectelor organizatiilor
neguvernamentale de tineret care se inscriu in obiectivele Autoritatii.

Ministerul Culturii si Cultelor a organizat o serie de actiuni adresate copiilor:


- Festivalul ,,Mamaia copiilor’’;
- Festivalul National de Teatru Tânar ,,Ideo Ideis’’;

138
- Spectacole de colectie ale Teatrului Tandarica -,,Bucurii pentru copii’’;
- ,,Festivalul international al teatrelor de marioneta’’, organizat de catre Teatrul de papusi
si marionete Guliver;
- ,,Festivalul international al teatrelor de papusi si marionete Puck’’ organizat de catre
Teatrul de papusi Puck din Cluj Napoca;
- Festivalul international de arta a animatiei ,,Euro marionete’’ organizat de Teatrul de
marionete din Arad;
- Festivalul international de teatru pentru copii,,100, 1000, 1000000 de povesti’’,
organizat de catre teatrul Ion Creanga.

Ministerul Culturii si Cultelor, impreuna cu filiala din România a organizatiei European Youth Card
Association (Asociatia Euro 26), a avut initiativa de a pune la dispozitia tinerilor sub 26 de ani un
card cu ajutorul caruia posesorii beneficiaza de o reducere de 50% a costurilor de acces in
institutiile subordonate Ministerului Culturii si Cultelor.

Institutiile subordonate Ministerului Culturii si Cultelor promoveaza de asemenea actiuni care au ca


public tinta copiii.

Astfel, Muzeul Satului organizeaza:


- Ziua internationala a copilului, in data de 1 iunie, cu participare interetnica si
multinationala;
- Programe de pedagogie muzicala;
- Tabara de creatie ,,Vara pe ulita’’, desfasurata pe ateliere de creatie, la care participa,
alaturi de copiii români, si rezidenti afgani, libanezi, copii din diaspora, romi de la scoli
speciale. Scopul taberei a fost acela de a descoperi valentele creative ale copiilor,
precum si de a-i implica pe acestia in diferite activitati recreative, jocuri, concursuri;
- Ziua Muzeului Satului, eveniment la care au participat copii turci, tatari, romi, precum
copii apartinând altor etnii;
- Activitati saptamânale in colaborare cu scoala americana si cea japoneza;
- Activitati pentru protejarea mediului si a valorilor culturalemateriale si imateriale.

Muzeul National de Arta al României, institutie subordonata Ministerului Culturii si Cultelor,


organizeaza, de asemenea, activitati si desfasoara proiecte destinate copiilor.

Astfel, programele pentru scoli si gradinite se adreseaza grupurilor de prescolari si grupurilor de


elevi din ciclul primar, gimnazial si liceal, insotite de un cadru didactic. Structurate in vizite active
si, optional, in ateliere de creatie, programele vin in completarea curriculei scolare si constituie o
alternativa la educatia scolara. Profesorul, invatatorul sau educatorul pot alege unul dintre ciclurile
tematice, in functie de materia pe care o predau. Desi recomandam temele pentru anumite materii,
alegerea apartine cadrului didactic si poate fi diferita de sugestia noastra. Temele sunt valabile
pentru toate ciclurile scolare, abordarea fiind diferentiata in functie de vârsta si pregatirea elevilor.
Temele propuse au in vedere urmatoarele materii: educatie plastica, literatura, istorie, religie,
stiintele naturii, geografie, matematica. Pe parcursul anului 2006, de aceste programe educative au
beneficiat aproximativ 5000 de prescolari si elevi.

Programele pentru familii se adreseaza familiilor cu copii intre 4-12 ani, propunând activitati
realizate intr-o maniera ludica si interactiva, care urmaresc stimularea creativitatii si educarea
simtului analitic ale copiilor.

Aceste programe se desfasoara in galeriile permanente si in expozitiile temporare care sunt


organizate periodic de catre Muzeul National de Arta al României.

139
Programele sunt structurate in vizita activa si atelier de creatie (materialele cu care se lucreaza fiind
oferite de catre muzeu). Participantilor li se pune la dispozitie si o fisa a programului, cu un text
instructiv si amuzant.

Programele se desfasoara sâmbata si duminica, in primele trei saptamâni ale fiecarei luni, in total
fiind organizate 12 programe/ luna.

Cursurile de pictura sunt organizate la Muzeul Theodor Pallady, muzeu satelit al Muzeului National
de Arta al României, de catre conservatorul muzeului se adreseaza copiilor cu vârsta cuprinsa intre 5
si 10 ani; au loc saptamânal, sâmbata, incepând cu ora 11.00.

Evenimentele speciale de Craciun, Ziua Internationala a Muzeelor (18 mai), Noaptea muzeelor,
nocturne sunt evenimente pe care Muzeul National de Arta al României le organizeaza in fiecare an.
Cu aceste prilejuri sunt propuse vernisaje, programe pentru copii, tineri sau familii, expozitii cu
lucrari realizate in atelierul de creatie, concerte, spectacole de dans, etc.

Tot la evenimente speciale incadram si programul special pentru familii cu tema „Povestea mea”, pe
care muzeul l-a desfasurat in data de 29 octombrie 2006. Acesta s-a adresat copiilor cu vârste
cuprinse intre 6 si 12 ani. Programul a facut parte din campania “Copiii nevazuti” initiata de
Freedom House România si UniCredit Group, in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru
Protectia Drepturilor Copilului, România Film si ProRom. Lucrarile realizate de copii in atelier au
participat la concursul de creatie organizat de Freedom House.

Campania “Copiii nevazuti” a avut ca scop, pe de o parte, sensibilizarea opiniei publice si stimularea
dezbaterilor asupra problemelor cu care se confrunta copiii, iar pe de alta parte, sa ii informeze pe
acestia din urma despre drepturile pe care le au.

Muzeul National de Arta al României a realizat de-a lungul vremii si programe educative in regim de
gratuitate pentru copiii protejati de centre de plasament, asociatii si fundatii, precum Asociatia
Chance for life, Fundatia Icoana, Asociatia Casitas, Fundatia Parada si Fundatia Casa Deschisa.

Pentru publicul adolescent, Muzeul National de Arta al României a organizat in martie 2007 un
spectacol cu totul inedit realizat de un grup de elevi din clasa a XI-a de la Colegiul National Bilingv
„George Cosbuc”. Titlul spectacolului a fost „Masca- persoana, personaj sau un alt fel de limbaj” si
s-a desfasurat in cadrul expozitiei Arta abstracta italiana 1910-1960, in spiritul manifestarilor
avangardei italiene de la inceputul secolului XX.

Muzeul a organizat inca din anul 2001, la cererea institutiilor autorizate, programe pentru copii cu
nevoi speciale. In 2007, Muzeul National de Arta al României a inceput o colaborare de lunga durata
cu Scoala pentru hipoacuzici si Scoala pentru deficienti de vedere având ca scop realizarea unor
programe educative adaptate acestei categorii de public.

140
VIII MASURI SPECIALE DE PROTECTIE A COPILULUI

VIII. 1 Copiii in situatii de urgenta

Conform legislatiei aplicabile solicitantilor de azil in România, minorii neinsotiti au acces pe


teritoriul României si nu pot fi subiect al procedurilor de la frontiera. Orice cerere depusa de acestia
va fi analizata in cadrul procedurilor ordinare aplicabile in aceasta materie (Legea nr.122/2006
privind azilul in România, art.75, alin.2, art.84).

VIII. 1.1 Copii refugiati

Principiul interesului superior al copilului este prevazut expres in legislatia din domeniul azilului
din anul 2006 (Legea nr. 122/2006 privind azilul in România, modificata si completata prin OUG
55/2007 privind infiintarea Oficiului Român pentru Imigrari ), astfel incât a fost precizata regula
conform careia, toate deciziile cu privire la minori se iau cu respectarea acestui principiu. De
asemenea, reunificarea familiala in cazul minorilor neinsotiti care beneficiaza de o forma de
protectie se face in functie de interesul superior al copilului.

Prin Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români in strainatate a fost
reglementat dreptul minorului de a iesi din România, daca este insotit de o persoana fizica majora
in anumite conditii, precum si anumite garantii pentru a-i asigura protectia impotriva oricaror
actiuni de transferare a acestora fara acordul parintilor.

Textul face referire la protectia copiilor care solicita statutul de refugiat precum si a celor care au
obtinut deja acest statut.

Refugiatul este orice persoana care se afla in afara tarii de origine din cauza persecutiei pe motive
de rasa, religie, nationalitate, sex, opinie politica sau apartenenta la un grup, si care nu poate sau nu
doreste sa se intoarca in tara sa din cauza acelorasi considerente.

Formele de protectie care se pot acorda in temeiul Legii nr. 122/2006 privind azilul in România,
modificata si completata prin OUG 55/2007 privind infiintarea Oficiului Român pentru Imigrari,
sunt urmatoarele:

-Statutul de refugiat;
-Protectie subsidiara;
-Protectie temporara.

Statutul de refugiat se poate acorda la cerere cetateanului strain care, in urma unei temeri bine
intemeiate privind o eventuala persecutie pe considerente de rasa, religie, nationalitate, apartenenta
la un anumit grup social sau opinie politica, se afla in afara tarii sale de origine neputând primi sau,
ca urmare a acestei temeri, nedorind protectia acestei tari, precum si persoanei fara cetatenie care,
fiind in afara tarii in care isi avea resedinta obisnuita datorita acelorasi motive mentionate mai sus,
nu poate sau, datorita respectivei temeri, nu doreste sa se reintoarca. Statutul de refugiat se acorda,
la cerere, si sotiei sau, dupa caz, si sotului, precum si copiilor minori. In cazul sotului sau, respectiv,
al sotiei, prevederile acestui articol se aplica numai daca persoana careia i s-a recunoscut statutul de
refugiat a incheiat casatoria inainte de intrarea pe teritoriul României.

Protectia umanitara conditionata se poate acorda cetateanului strain sau apatridului care nu
indeplineste conditiile pentru recunoasterea statutului de refugiat si cu privire la care exista motive
temeinice sa se creada ca, daca va fi returnat in tara de origine, respectiv in tara in care isi resedinta

141
obisnuita, va fi expus unui risc serios si care nu poate sau, datorita acestui risc, nu doreste protectia
acelei tari.

Prin risc serios se intelege:


-condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse; sau
-tortura, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau
-o amenintare serioasa, individuala, la adresa vietii sau integritatii, ca urmare a violentei
generalizate in situatii de conflict armat intern sau international, daca solicitantul face parte din
populatia civila.
Protectia subsidiara se acorda, la cerere, si membrilor de familie care se afla pe teritoriul României

Protectia umanitara temporara se poate acorda in perioade de conflicte armate, in care România nu
este angajata, persoanelor care provin din zonele de conflict.

Drepturile si obligatiile solicitantilor de azil pâna la solutionarea cererii sale prin hotarâre definitiva
si irevocabila precum si drepturile specifice pe care le confera dobândirea uneia din formele de
protectie descrise mai-sus sunt precizate in cuprinsul art. 17, 19, 20 si 21 din Legea nr. 122/2006
privind azilul in România, modificata si completata prin OUG 55/2007 privind infiintarea
Oficiului Român pentru Imigrari.

Pentru aplicarea corespunzatoare a acestui act normativ au fost elaborate si Norme metodologice
care au fost aprobate prin HG nr. 622/2001, modificata si completata prin HG nr. 922/2004.

Autoritatea centrala responsabila de aplicarea dispozitiilor OG nr. 102/2000, republicata precum si


de implementarea politicilor României in domeniul refugiatilor este Oficiul National pentru
Imigrari, institutie care are si structuri teritoriale.

In ceea ce priveste integrarea sociala a strainilor care au dobândit o forma de protectie in temeiul
prevederilor 122/2006 privind azilul in România, modificata si completata prin OUG 55/2007
privind infiintarea Oficiului Român pentru Imigrari, trebuie precizat ca acest aspect este
reglementat prin Ordonanta nr. 44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au obtinut o
forma de protectie in România, cu modificarile si completarile ulterioare precum si prin HG nr.
1483/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei ordonante, modificata si
completata prin H.G. 543/2007. Actele normative mentionate contin reglementari referitoare la
accesul copiilor la sistemul de invatamânt, sanatate, plata alocatiei de stat, includerea in programe
de integrare precum si la rolul ce revine institutiilor statului si al autoritatilor administratiei publice
locale in cadrul procesului de integrare sociala a copiilor refugiati.

Articolul 73 al Legii 272/2004 se refera punctual la situatia copiilor care solicita statutul de refugiat
si care nu sunt insotiti de parinti sau de un alt reprezentant legal, aceasta categorie de copii nefiind
acoperita corespunzator din punct de vedere al reglementarii, de dispozitiile Ordonantei Guvernului
nr. 102/2000, republicata. Desi ordonanta precizeaza pentru astfel de copii posibilitatea numirii unui
reprezentant legal in conditiile legii române, punerea in practica a acestor dispozitii este anevoioasa
fiind necesara astfel stabilirea concreta a unui organism care sa reprezinte si sa asiste copilul pe
durata procedurilor impuse de acordarea statutului de refugiat. Directia generala de asistenta sociala
si protectie a copilului are in acest sens, obligatia de a desemna o persoana (care poate face parte
dintre angajatii proprii sau poate fi angajatul unui organism privat) care va sustine in fata organelor
abilitate drepturile copilului si va participa alaturi de acesta la intreaga procedura de acordare a
statutului de refugiat. In fapt, persoana nominalizata va actiona ca un veritabil reprezentant legal al
copilului care solicita statutul de refugiat.

Persoana desemnata trebuie sa se asigure ca:

142
-toate deciziile luate sunt in interesul superior al copilului;
-cererile formulate de catre copil sunt solutionate cu celeritate;
-copilul are acces la informatii privind drepturile sale in limba lui.

In aceeasi lege se reglementeaza posibilitatea asigurarii unei ingrijiri de baza a copiilor neinsotiti de
parinti sau alt reprezentant legal si care solicita statutul de refugiat, prin cazarea acestora intr-un
serviciu de tip rezidential care poate apartine directiei generale de asistenta sociala si protectie a
copilului sau unui organism privat (alin.1).

Pentru copiii care au implinit vârsta de 16 ani, cazarea acestora se poate realiza si intr-unul din
centrele de primire si cazare aflate in subordinea Oficiului Român pentru Imigrari. Aceste centre se
stabilesc prin Ordin al Ministrului Internelor si Reformei Administrative (MIRA) si se adreseaza
deopotriva adultilor si copiilor.

Dupa obtinerea statutului de refugiat, situatia copilului este asimilata din punct de vedere juridic cu
cea a copilului separat temporar sau definitiv de parintii sai, urmând sa beneficieze de masurile de
protectie speciala instituite de lege pentru acesti copii.

Organul abilitat sa stabileasca masura de protectie speciala este instanta judecatoreasca.

In anul 2006, in contextul necesitatii transpunerii intregului Acquis asumat de România prin
semnarea Tratatului de Aderare, a fost initiat un proiect de act normativ pentru modificarea si
completarea legislatiei in domeniu prin transpunerea integrala a prevederilor:

- Directivei Consiliului 109/2003 privind statutul cetatenilor statelor terte care sunt rezidenti pe
termen lung
- Directivei Consiliului 86/2003 privind dreptul la reunificare familiala
- Directivei Consiliului 81/2004 referitoare la permisele de sedere emise cetatenilor statelor terte,
victime ale traficului de fiinte umane sau celor care au fost subiectul unei actiuni pentru facilitarea
imigratiei ilegale, care coopereaza cu autoritatile competente.
- Conventiei Europene a Drepturilor Omului, 1950
- Conventiei privind Drepturile Copilului (1992)
- Directivei Consiliului 114/2004 privind conditiile admisiei cetatenilor statelor terte in scop de
studii, schimb de elevi, pregatire neremunerata sau servicii de voluntariat.

Cea mai simpla diferentiere consta in aceea ca in timp ce solicitantul de azil, respectiv persoana
care a primit o forma de protectie au fost fortate sa isi paraseasca tarile de origine intrucât viata sau
libertatea le erau amenintate, in cazul migrantilor acestia aleg, din diverse motive, sa paraseasca
tarile lor de origine si sa se stabileasca temporar sau definitiv pe teritoriul unui alt stat, aceste
motive pot fi de natura economica, sociala, culturala, familiala, etc.

Pornind de la aceste premise, prin documente internationale la care si România este parte, s-a
stabilit obligatia statelor de a asigura in mod neingradit accesul la procedura de azil si respectarea
principiului nereturnarii (interzicerea masurilor de returnare, expulzare, extradare, etc. a unui
solicitant de azil sau a unei persoane care a primit o forma de protectie), precum si acordarea unei
asistente corespunzatoare pentru aceste categorii de persoane pe parcursul procedurii de azil si dupa
in cazul celor care primesc o forma de protectie.

Cadrul legislativ actual de la nivel national are urmatoarea configuratie:

143
a. Legea nr. 46 din 1991 pentru aderarea României la Conventia de la Geneva din 1951 si la
Protocolul de la New York din 1967 privind statutul refugiatilor;
b. O.G. nr. 44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au dobândit o forma de protectie in
România, modificata prin OG nr. 41/2006
c. H.G. nr.1483/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei
Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au dobândit o forma de protectie
in România
d. Legea nr. 122/2006 privind azilul in România;
e. H.G. nr. 1251/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.122/2006
privind azilul in România.

In noua Lege a azilului in România se asigura, prin definirea unor termeni frecvent folositi in
materia azilului si care tin de terminologia specifica acestui domeniu, concordanta cu denumirile
utilizate la nivel european, atât pentru evitarea confuziilor, cât si a interpretarilor diferite. Au fost
definiti expres termeni ca: forma de protectie, solicitant de azil, cerere pentru acordarea unei forme
de protectie /cerere de azil, strain, tara de origine, procedura de azil, statut de refugiat,, protectie
subsidiara care a inlocuit termenul de protectie umanitara conditionata, protectie temporara,
membrii de familie, minor neinsotit, persoane stramutate, flux masiv s.a.

Legea cuprinde, de asemenea, in mod expres, principiile si garantiile procedurale aplicabile in


domeniul azilului ca: asigurarea accesului la procedura de azil oricarui cetatean strain sau apatrid
care solicita protectia statului român, nediscriminarea pe considerente de rasa, nationalitate, etnie,
limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boala cronica,
apartenenta la o categorie defavorizata, situatie materiala, statut la nastere sau dobândit s.a;,
nereturnarea - care prevede faptul ca impotriva solicitantului de azil nu poate fi luata masura
expulzarii, extradarii sau a returnarii fortate de la frontiera ori de pe teritoriul României, respectarea
principiului unitatii familiei, confidentialitatea datelor si a informatiilor referitoare la cererea de
azil, respectarea interesului superior al copilului, garantii privind minorii neinsotiti, prezumtia de
buna-credinta.

Cele mai importante modificari si completari aduse de noul act normativ vizeaza urmatoarele
aspecte:

1. Reunificarea familiala – A fost prevazuta posibilitatea reunificarii familiei si in cazul


beneficiarilor protectiei subsidiare sau ai protectiei umanitare temporare si, respectiv, ai protectiei
temporare (vechea lege dadea aceasta posibilitate doar persoanelor care dobândeau statut de
refugiat). Prin introducerea dispozitiilor legale care permit membrilor de familie ai beneficiarului
protectiei subsidiare sa obtina aceeasi forma de protectie se respecta principiul unitatii familiei.

De asemenea, legea extinde posibilitatea acordarii statutului de refugiat si copiilor minori din
casatoriile incheiate dupa intrarea pe teritoriul României, din afara casatoriei sau adoptati de
beneficiarul principal al unei forme de protectie, respectându-se principiul nediscriminarii (art. 14
din Conventia Europeana privind Drepturile Omului).

Procedura in cazul solicitantilor de azil minori neinsotiti - au fost modificate prevederile


referitoare la momentul solicitarii numirii unui reprezentant legal si al efectuarii expertizei de
determinare a vârstei, fiind reglementate si efectele refuzului de a se supune expertizarii pentru
stabilirea vârstei. Au fost introduse prevederi referitoare la depistarea si reunificarea familiei
solicitantilor de azil minori neinsotiti.

Modificarile legislative introduse cu privire la solicitantii de azil minori neinsotiti au fost


determinate de dispozitiile noii Legi privind protectia si promovarea drepturilor copilului, intrata in

144
vigoare in ianuarie 2005. De asemenea, a fost asigurat cadrul legal necesar care sa permita
depunerea cererii de azil de catre reprezentantul legal al minorului neinsotit care nu a implinit 14
ani.

Legislatia aplicabila minorilor solicitanti de azil cuprinde Legea 122/2006 privind azilul in România
si Hotarârea Guvernului nr. 1.251/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr.122/2006, iar in cazul minorilor care au obtinut o forma de protectie in România este
Ordonanta Guvernului nr.44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au obtinut o forma de
protectie in România, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotarârea Guvernului nr.
1.483/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G.44/2004.

Conform Legii 122/2006 privind azilul in România, art.2, lit.j, prin minor neinsotit se intelege
„minorul, cetatean strain sau apatrid, care a ajuns in România neinsotit de parinti sau de un
reprezentant legal ori care nu se afla in ingrijirea altei persoane, potrivit legii, precum si minorul
care este lasat neinsotit dupa ce a intrat pe teritoriul României”.

In aplicarea prevederilor legii 122/2006, toate deciziile cu privire la minori se iau cu respectarea
interesului superior al copilului.

Minorii neinsotiti solicitanti de azil au acces la teritoriul României si nu pot fi subiect al procedurii
la frontiera (Legea nr.122/2006 privind azilul in România, art.75, alin.2, art.84).

Cererea lor este analizata in cadrul procedurii ordinare si nu poate face obiectul procedurii
accelerate ca evident nefondata.

Dupa obtinerea elementelor de identificare, solicitantii de azil (atât majori cât si minori) sunt
inregistrati. In cazul minorilor neinsotiti, acestia sunt inregistrati ca solicitanti de azil intr-un
registru special, urmând ca depunerea efectiva a cererii sa se efectueze de catre reprezentantul legal,
dupa numirea acestuia. Minorii neinsotiti care au implinit 14 ani pot depune cererea personal, in
acest caz numindu-i-se ulterior un reprezentant legal potrivit dispozitiilor legii române.

In cazul in care manifestarea de vointa a unui minor neinsotit de a solicita azil este realizata la alte
autoritati competente cu primirea cererii de azil, minorului neinsotit i se elibereaza o adeverinta
provizorie care tine loc de document temporar de identitate si i se asigura transportul pâna la sediul
Oficiului Român pentru Imigrari, unde sunt indeplinite formalitatile mentionate in paragraful de
mai sus.

Solicitantilor de azil li se intocmeste un dosar personal, sunt fotografiati si amprentati (amprentarea


nu se efectueaza in cazul minorilor sub 14 ani). De asemenea, solicitantii de azil sunt informati cu
privire la drepturile si obligatiile pe care le au, precum si cu privire la procedura de azil.

La momentul depunerii cererii de azil, solicitantilor de azil li se elibereaza un document temporar


de identitate (in cazul minorilor neinsotiti acest document se elibereaza dupa inregistrarea acestora
la ONR).

Cazarea solicitantilor de azil minori se face impreuna cu rudele care ii insotesc, indiferent de gradul
de rudenie.
Cazarea solicitantilor de azil minori neinsotiti, care nu au implinit vârsta de 16 ani se face in
centrele Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, in a carei raza teritoriala se
afla structura Oficiului Român pentru Imigrari, unde a fost inregistrata cererea de acordare a unei
forme de protectie.

145
In cazul minorilor neinsotiti, solicitanti de azil, care au implinit vârsta de 16 ani si care nu dispun de
mijloacele materiale necesare pentru intretinere, cazarea acestora se poate face si in centrele de
primire si cazare aflate in subordinea Oficiului Român pentru Imigrari, pâna la expirarea termenului
de 15 zile de la data la care a fost pronuntata o hotarâre definitiva si irevocabila de respingere a
cererii de acordare a unei forme de protectie.

Opinia solicitantului de azil minor neinsotit cu privire la locul in care va fi cazat este luata in
considerare si i se acorda importanta cuvenita, in raport cu vârsta si cu gradul de maturitate ale
acestuia. Minorii neinsotiti cu vârsta cuprinsa intre 16-18 ani pot opta pentru ramânerea in centrele
de primire si cazare administrate de Oficiul Român pentru Imigrari.

Minorii neinsotiti care au primit o forma de protectie pe teritoriul României conform legii, in baza
unei hotarâri definitive si irevocabile, sunt inclusi in sistemul de protectie a copilului, beneficiind de
toate drepturile pe care le au copiii români, tinându-se cont de interesul superior al copilului.
Principala institutie responsabila cu asistenta minorilor neinsotiti care au obtinut o forma de
protectie in România este Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului. Oficiul
Român pentru Imigrari informeaza Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului
despre existenta minorilor neinsotiti care au primit o forma de protectie in România, care
intreprinde masurile necesare includerii acestora in sistemul de protectie a copilului in termen de 15
zile de la data instiintarii.

Legea nr.122/2006 prevede anumite garantii privind minorii neinsotiti solicitanti de azil, astfel ca
cererea de azil a unui minor neinsotit se analizeaza cu prioritate, iar Oficiul Român pentru
Imigrari ia masuri pentru numirea, in cel mai scurt timp, a unui reprezentant, legal care sa il asiste pe
solicitantul de azil minor neinsotit pe parcursul procedurii de azil.

In vederea facilitarii accesului la sistemul de invatamânt românesc, solicitantii de azil minori


beneficiaza, in mod gratuit, pe durata unui an scolar, de un curs pregatitor in vederea inscrierii in
sistemul national de invatamânt. Acest curs pregatitor este organizat de Ministerul Educatiei,
Cercetarii si Tineretului, in colaborare cu Oficiul Român pentru Imigrari.

Strainul minor depune cererea de azil prin reprezentantul legal, iar in cazul minorului care a
implinit vârsta de 14 ani, cererea de azil poate fi depusa personal.

Reunificarea familiala in cazul minorilor neinsotiti care beneficiaza de o forma de protectie se face
in functie de interesul superior al copilului.

Minorilor neinsotiti solicitanti de azil le este numit un reprezentant legal din cadrul
DGASPC, care are obligatia de a le apara interesele pe perioada procedurii de azil.

Potrivit Legii nr.272/2004 privind protectia, si promovarea drepturilor copilului, in cazul


minorilor neinsotiti solicitanti de azil care au fost respinsi si au finalizat procedura de azil,
DGASPC solicita instantei de judecata instituirea unei masuri de protectie si sunt preluati de
aceasta institutie.

In ceea ce priveste numarul de persoane deplasate intern, solicitanti de azil, copii neinsotiti si
refugiati, se impune precizarea ca in aceasta perioada au existat in cazul minorilor neinsotiti,
solicitanti de azil:
- 53 cereri de azil (2002),
- 21 cereri de azil (2003),
- 7 cereri de azil (2004),
- 7 cereri de azil (2005),

146
- 14 cereri de azil (2006) si
- 10 cereri de azil pâna in aprilie 2007.

Numarul minorilor neinsotiti care au solicitat azil in România din anul 2002 pâna in prezent a fost
de 112, principalele tari de provenienta ale acestora fiind urmatoarele: Irak, Sudan, Somalia, Sri
Lanka, Afganistan, Iran si Federatia Rusa.

In ceea ce priveste numarul de copii care au primit o forma de protectie in România, la sfârsitul
lunii februarie 2007 au fost inregistrati 268 de copii dintre care 161 cu cetatenie româna proveniti
din familii mixte. In ceea ce priveste numarul si procentajul acestei categorii de copii care au urmat
cursuri scolare si au beneficiat de servicii de sanatate, se impune precizarea ca din totalul de 246 de
copii de vârsta scolara un numar de 146 reprezentând 59,3% sunt inscrisi in sistemul românesc de
invatamânt, 84 de copii, reprezentând 34,1% sunt inscrisi la scoli arabe iar 1.6 copii, reprezentând
6,6% nu urmeaza nici o forma de invatamânt.

Minorii care au obtinut o forma de protectie in România beneficiaza de asistenta medicala in


aceleasi conditii stabilite de lege pentru, minorii cetateni români.

In ceea ce priveste accesul la mijlocele si formele de educatie a copiilor aflati in situatii de urgenta
trebuie mentionat faptul ca Legea nr.122/2006 privind azilul in România, capitolul III, art.18 si
Ordonanta Guvernului nr.44/2004 privind integrarea sociala a strainilor care au dobândit o forma de
protectie in România, cu modificarile si completarile ulterioare, capitolul II, sectiunea 3, art. 9, 10,
prevad faptul ca solicitantii de azil minori au dreptul de a avea acces la invatamântul scolar
obligatoriu, in aceleasi conditii ca si minorii cetateni români.

Minorii care au obtinut o forma de protectie in România au acces la toate formele de invatamânt in
conditiile stabilite de lege pentru cetatenii români.

In ceea ce priveste asistenta medicala si psihologica, personalul medical efectueaza un control


medical general al solicitantului de azil minor, datele rezultate fiind anexate la dosarul personal. In
caz de boala, primesc ajutor medical gratuit, iar in cazuri de urgenta, beneficiaza de asistenta
medicala de urgenta.

Solicitantii statutului de refugiat, posibile persoane traumatizate sau torturate beneficiaza de


consiliere psihologica. (Legea nr.122/2006 privind azilul in România, cap.III, art. 17, alin. 1,
lit.m,n. Hotarârea Guvernului nr. 1.251/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare
a Legii nr.122/2006, cap.II, art. 5, alin.2.).

In cazul minorilor neinsotiti, solicitanti de azil, procedura de azil se suspenda pâna la numirea unui
reprezentant legal. (Legea nr.122/2006 privind azilul in România, cap.II, art.16, alin. 2,3, cap.V,
sectiunea 1, art.40; Hotarârea Guvernului nr. 1.251/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice
de aplicare a Legii nr.122/2006, cap.III, sectiunea 2, art.3.)

Functionarul care inregistreaza minorul neinsotit va solicita de indata numirea unui reprezentant
legal. Nu este necesara numirea unui reprezentant legal pentru solicitantul de azil minor neinsotit, in
situatia in care acesta urmeaza sa implineasca vârsta majoratului, in termen de 15 zile de la
depunerea cererii de azil.

Numirea reprezentantului legal se face de catre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia
Copilului, in a carui raza teritoriala se afla structura ORI unde urmeaza sa fie depusa cererea de azil.
Directia va desemna o persoana cu studii superioare juridice sau de asistenta sociala din cadrul

147
personalului propriu sau al unui organism privat autorizat, care sa sustina drepturile copilului si sa
participe, alaturi de acesta, la intreaga procedura de azil.

In situatia in care minorul neinsotit nu poate sa-si probeze vârsta, si exista dubii serioase cu privire
la minoritatea sa, Oficiul Român pentru Imigrari solicita Institutului Medico-Legal efectuarea unei
expertize medico-legale de stabilire a vârstei, cu consimtamântul prealabil, in scris, al minorului si
al reprezentantului legal. (Legea nr.122/2006 privind azilul in România, cap.V, sectiunea 1, art. 41.
Hotarârea Guvernului nr. 1.251/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii
nr.122/2006, cap.III, sectiunea 2, art.22.)

In acest sens, ORI informeaza, in scris, minorul neinsotit si reprezentantul sau legal, intr-o limba pe
care minorul o cunoaste, cu privire la posibilitatea efectuarii unei expertize medicale pentru
determinarea vârstei. Informarea cuprinde precizari cu privire la metodele de examinare medicala,
posibilele consecinte ale rezultatului acestei examinari si efectele eventualului refuz de a se supune
expertizei medicale.

Daca reprezentantul legal sau minorul refuza efectuarea expertizei medico-legale de evaluare a
vârstei si nu sunt aduse dovezi concludente cu privire la vârsta sa, se va considera ca minorul a
implinit 18 ani la data depunerii cererii de azil. Daca la baza refuzului efectuarii expertizei medico-
legale de stabilire a vârstei, stau motive intemeiate, constatate in urma evaluarii facute de un
psiholog din cadrul ONR, va fi acceptata vârsta declarata de catre minorul neinsotit fara efectuarea
expertizei medico-legale de stabilire a vârstei.

Scopul interviului solicitantilor de azil minori, in cadrul procedurii de azil, este sa adune
informatiile care sunt necesare pentru luarea deciziei, tinând cont de interesele copilului. (Legea
nr.122/2006 privind azilul in România, cap.V, sectiunea 1, art.47.)

Intervievarea solicitantilor de azil minori se efectueaza in prezenta reprezentantilor legali ai


acestora.

In cazul minorilor neinsotiti solicitanti de azil, Oficiul Român pentru Imigrari ia masuri cât mai
curând posibil pentru depistarea familiei acestora. (Legea nr.122/2006 privind azilul in România,
cap.V, sectiunea 1, art.72,73.)

Opinia solicitantului de azil minor neinsotit cu privire la depistarea familiei sale este luata in
considerare si i se acorda importanta cuvenita, in raport cu vârsta si cu gradul de maturitate a
acestuia.

In cazul minorilor neinsotiti care au obtinut o forma de protectie in România conform legislatiei
azilului, reunificarea familiala se face in functie de interesul superior al copilului.

Oficiul Român pentru Imigrari declanseaza procedura de reunificare a familiei din oficiu, cerând
acordul reprezentantului legal sau, dupa caz, si al minorului neinsotit.

Asistenta si protectia victimelor traficului de persoane poate fi acordata atât in regim rezidential
in cadrul unui centru de asistenta si protectie care ofera servicii de cazare, hrana, asistenta medicala,
juridica, psiho-sociala, in vederea recuperarii fizice, psihice si sociale a victimelor traficului de
persoane si a reintegrarii lor psiho-sociale, cât si in regim de zi, persoanele victime ale traficului
putând alege sa se reintoarca in familie sau comunitate beneficiind in egala masura de servicii de
asistenta specializata.

148
Persoana, victima a traficului, va fi informata atât in scris cât si verbal de tipurile de asistenta
disponibile in centru cât si de asistenta oferita de celelalte agentii implicate in lupta impotriva
traficului de persoane, intr-o limba pe care o intelege si o stapâneste.

Alte masuri luate in vederea unei mai bune integrari a persoanei victima a traficului sunt:

- Gasirea unui adapost (centru sau apartament) si protejarea victimei traficului de persoane in
cadrul unui sistem de asistenta specializata de posibilele repercursiuni din partea
traficantilor si riscul dezvaluirii identitatii acesteia, este imediata.
- Participarea la programul de asistenta se va face in conditii de confidentialitate si cu
respectarea dreptului persoanei la viata privata.
- In situatia in care victima traficului de persoane doreste sa se reintoarca in familie, i se
aduce la cunostinta ca poate beneficia de servicii de asistenta specializata in regim de zi,
urmând ca centrul/ adapostul/institutia care ofera asistenta sa stabileasca modalitatea de
acordare a asistentei in functie de particularitatile cazului.
- In discutiile pe care le vor avea cu persoana traficata institutia sau organizatia responsabila
de oferirea asistentei, va trebui sa respecte dorintele si punctul de vedere al acesteia si sa tina
cont de starea fizica si mentala in care se afla.
- Se va solicita consimtamântul victimei traficului de persoane de a participa la programul de
asistenta, consimtamânt care se va face in scris.
- In conditiile in care persoana traficata nu va putea sa isi exprime punctul de vedere cu
privire la nevoile de asistenta care le are, datorita starii de sanatate precare sau a
imposibilitatii temporare sau permanente a persoanei de a-si exprima vointa, asistenta se va
acorda tinând cont de respectarea dreptului persoanei la un standard de viata adecvat si la
protejarea securitatii acesteia.

Institutiile si organizatiile implicate in lupta impotriva traficului de persoane asigura victimelor


traficului de persoane accesul corespunzator la asistenta speciala medicala, psihologica,
educationala, juridica, socio-profesionala si protectie speciala. (Legea nr.122/2006 privind azilul in
România, cap.III, sectiunea a 2-a, art.20. Ordonanta Guvernului nr.44/2004 privind integrarea
sociala a strainilor care au dobândit o forma de protectie in România, cu modificarile si
completarile ulterioare, cap.V, sectiunea a 2-a, art.33, 34.)

Minorii care au obtinut o forma de protectie in România beneficiaza de asistenta medicala in


aceleasi conditii stabilite de lege pentru minorii cetateni români.

VIII. 1.2 Copii afectati de conflicte armate, inclusiv recuperarea fizica si psihologica si
reintegrarea sociala

Art. 38 din Conventia ONU instituie si o serie de obligatii ce revin statelor parti cu privire la
respectarea drepturilor copilului in cazul existentei unor conflicte armate.

Reglementarile prevazute in cuprinsul art. 76-79 din legea 272/2004 cu privire la protectia si
promovarea drepturilor copilului cuprind o serie de norme cu caracter de ordin general menite sa
asigure protectia copiilor in caz de conflict armat. Ele reprezinta in acelasi timp o punere in practica
a principiilor si obligatiilor impuse de art. 38 din Conventia ONU cu privire la drepturile copilului,
in special a aceleia care vizeaza luarea masurilor fezabile de a asigura protectia si ingrijirea copiilor
afectati de un conflict armat.

149
In caz de conflicte armate, institutiile statului iau masurile necesare pentru dezvoltarea de
mecanisme speciale menite sa asigure monitorizarea masurilor adoptate pentru protejarea
drepturilor copilului.

Nici un copil nu va fi folosit ca spion, calauza sau curier in timpul conflictelor armate (art 77 din
legea 272/2004).

In situatia existentei unui conflict armat, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor
Copilului, in colaborare cu Ministerul Internelor si Reformei Administrative, cu Ministerul Apararii
Nationale, precum si cu alte institutii cu atributii specifice, are obligatia de a initia si de a
implementa strategii si programe, inclusiv la nivel familial si comunitar, pentru a asigura
demobilizarea copiilor soldati si, respectiv, pentru a remedia efectele fizice si psihice ale
conflictelor asupra copilului si pentru a promova reintegrarea sociala a acestuia.
Este prevazuta in mod expres obligatia presedintelui Consiliului judetean ori, dupa caz a primarului
sectorului Municipiului Bucuresti de a inainta directiei generale de asistenta sociala si protectia
copilului, in termen de 24 de ore de la initierea unui conflict armat, o lista completa a tuturor
copiilor aflati pe teritoriul respectivei unitati administrativ-teritoriale, in vederea monitorizarii
situatiei acestora (art 79 din legea 272/2004).

Infrastructura având ca destinatie protectia si promovarea drepturilor copilului nu va fi folosita in


scopuri militare.

In cazul actiunilor de evaluare desfasurate in urma unor conflicte armate, copiilor li se va acorda
prioritate. Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului, in colaborare cu protectia
civila, va lua masurile necesare pentru a se asigura supravegherea copiilor care sunt evacuati de
catre persoane care isi pot asuma responsabilitatea ocrotirii si sigurantei lor. Ori de câte ori este
posibil, membrii aceleiasi familii vor fi cazati impreuna.

Referitor la indeplinirea obligatiilor ce revin statului român cu privire la asigurarea unei protectii
adecvate copiilor in situatia unor conflicte armate, se impune a se mentiona ca România a ratificat
atât Protocolul facultativ la Conventia ONU cu privire la implicarea copiilor in conflicte armate
(Legea nr. 567/2001) cât si Conventia privind cele mai grave forme ale muncii copiilor (Legea nr.
203/2000) aceasta din urma incluzând in categoria celor mai grave forme ale muncii copiilor si
situatiile de recrutare fortata sau obligatorie a acestora in scopul utilizarii lor in conflicte armate.

VIII. 2 Copiii in conflict cu legea

Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului reglementeaza asigurarea


protectiei copilului care a savârsit o fapta prevazuta de legea penala si nu raspunde penal prin
instituirea unor masuri speciale de protectie care se adreseaza acestor copii.

Potrivit art. 30 din Codul Penal: „Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala
savârsita de un minor care la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a
raspunde penal“.

Referitor la limitele raspunderii penale a minorului acestea sunt fixate de art. 133 din Codul Penal:
1) Minorul care nu a implinit vârsta de 14 ani nu raspunde penal.
2) Minorul care are vârsta intre 14 si 16 ani raspunde penal, numai daca se dovedeste ca a savârsit
fapta cu discernamânt.
3) Minorul care a implinit vârsta de 16 ani raspunde penal.

150
Normele legale invocate mai-sus sunt in concordanta cu prevederile art. 40 pct. 3 lit.a) din
Conventia ONU cu privire la drepturile copilului care precizeaza: „Statele-parti se vor stradui sa
promoveze adoptarea de legi, de proceduri, crearea de autoritati si institutii special concepute pentru
copiii banuiti, acuzati sau declarati ca ar fi comis incalcari ale legii penale, si in special sa
stabileasca o vârsta minima sub care copiii vor fi prezumati ca nu au discernamântul de a incalca
legea penala“.

Minoritatea faptuitorului este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, pe considerentul ca
faptuitorul nu are capacitatea de a-si da seama de semnificatia sociala a actelor sale de conduita si
de a-si controla comportamentul in raport cu aceste acte. Caracterul penal al faptei este inlaturat, in
astfel de situatii, ca urmare a inlaturarii vinovatiei minorului in savârsirea faptei, iar vinovatia
minorului este inlaturata, la rândul ei, din pricina insuficientei dezvoltari psihice, care face posibil
ca minorul sa nu inteleaga caracterul si efectul faptelor sale si sa nu le poata stapâni. Tocmai aceasta
explica si necesitatea aparent paradoxala de a proteja un copil autor al unei fapte prevazute de legea
penala. Date fiind personalitatea in formare, lipsa discernamântului, sugestibilitatea copilului, dar si
factorii familiali, educativi, socio-culturali, materiali care i-au determinat comportamentul deviant
si fapta de natura penala, necesitatea luarii unor masuri apare ca evidenta. Aceste masuri urmaresc
pe de o parte sa atraga atentia copilului asupra reactiei sociale fata de caracterul negativ al faptei
sale, iar pe de alta parte sa furnizeze o sursa de supraveghere si atentie suplimentara, de izolare a
factorilor negativ perturbatori.

Chiar daca fapta antisociala savârsita de un astfel de minor nu atrage raspunderea sa penala, ea
trebuie insa sa constituie temeiul luarii unor masuri care sunt menite sa asigure atât protectia
copilului fata de factori ce ar periclita dezvoltarea armonioasa a personalitatii sale cât si prevenirea
savârsirii pe viitor a unor astfel de fapte.

In consecinta, masurile ce se pot lua pentru copilul care a savârsit o fapta penala si care, fie nu a
implinit 14 ani, fie are vârsta cuprinsa intre 14 si 16 ani (pentru care probatoriul administrat in
cauza nu a dus la rasturnarea prezumtiei relative de lipsa de discernamânt - instituita de art. 99 alin.
2 Codul Penal) sunt supravegherea specializata si plasamentul.

Organele competente sa dispuna masurile de protectie sunt: comisia pentru protectia copilului -
atunci când exista acordul parintilor sau al altui reprezentant legal al copilului - si respectiv instanta
judecatoreasca in situatia in care acest acord lipseste.

In ceea ce priveste cauzele care sunt supuse solutionarii instantei judecatoresti trebuie precizat ca
prevederile art. 130 alin. (2) din legea 272/2004 impune intocmirea unui raport si de catre serviciul
de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor care functioneaza pe lânga instanta
judecatoreasca.

Art. 81 din legea 272/2004 cu privire la protectia si promovarea drepturilor copilului precizeaza
continutul masurii supravegherii specializate precum si conditiile in care se poate dispune masura
plasamentului pentru copilul care savârseste fapte prevazute de legea penala si care nu raspunde
penal. Astfel, supravegherea specializata constituie regula in ceea ce priveste luarea unor masuri de
protectie pentru acesti copii. Ea presupune intotdeauna mentinerea copilului in familia sa si,
totodata, conditionarea de a respecta una sau mai multe obligatii.

Stabilirea uneia sau a mai multor obligatii ce urmeaza a fi indeplinite de catre copil pe toata durata
masurii supravegherii specializate se face in functie de particularitatile fiecarui caz in parte, cu
luarea in considerare a criteriilor de individualizare descrise mai-sus precum si pe baza concluziilor
rapoartelor intocmite de catre directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului

151
(DGASPC) si respectiv serviciul de reintegrarea si supraveghere (in cazul in care masura se aplica
de instanta judecatoreasca, cerinta impusa de art. 130 alin. 2 Legea nr. 272/2004).

Situatiile in care se poate recurge la luarea masurii plasamentului sunt:


-nu se poate stabili masura supravegherii specializate (incluzând aici nu doar situatiile obiective
care o fac imposibila, dar si acele situatii in care se apreciaza inca de la inceput ca inoportuna sau
insuficienta masura mentinerii copilului in propria familie);
-a fost stabilita masura supravegherii specializate dar copilul nu si-a respectat obligatia/obligatiile
care i-au fost impuse.

Responsabilitatea supravegherii executarii obligatiilor ce au fost impuse copilului revine in primul


rând directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului in a carei raza administrativ-
teritoriala domiciliaza familia/persoana care are in ingrijire copilul (in virtutea atributiilor pe care le
are aceasta institutie de a monitoriza masurile de protectie).

In ceea ce priveste conditiile in care se poate dispune plasamentul copilului care savârseste fapte
penale si nu raspunde penal intr-un serviciu de tip rezidential specializat, motivat de faptul ca o
astfel de masura are un caracter mult mai drastic, ea presupunând scoaterea copilului din familie,
aceasta se poate dispune doar in situatia in care fapta penala prezinta un grad de pericol social
ridicat sau in situatia in care copilul care a savârsit o fapta penala si a avut stabilita o masura
savârseste in continuare fapte prevazute a fi penale.

Este reglementata de asemenea interdictia de a se da publicitatii orice fel de date privitoare la


savârsirea de fapte penale de catre copilul care nu raspunde penal, interdictie care priveste si datele
referitoare la persoana copilului. Necesitatea instituirii acestei interdictii deriva din obligatia
respectarii dreptului copilului la protejarea vietii sale intime, private si familiale.

Nerespectarea dispozitiilor acestui articol constituie contraventie si se sanctioneaza, potrivit art. 135
alin. (2) lit. d) din Legea nr. 272/2004.

Serviciile specializate precum si activitatile desfasurate in cadrul acestora in scopul indreptarii si


reintegrarii sociale a copiilor care savârsesc fapte prevazute de legea penala si nu raspund penal
sunt reglementate de HG nr. 1439/ 2004. Potrivit acestui act normativ, serviciile specializate
destinate acestei categorii de copii pot fi organizate ca centre rezidentiale sau centre de zi pentru
orientarea, supravegherea si sprijinirea reintegrarii sociale a copilului, precum si ca servicii de tip
familial.

Institutia supravegherii specializate este noua, aceasta nefiind reglementata in legislatia anterioara si
se dispune, - potrivit distinctiei care guverneaza generic luarea masurilor de protectie speciala - de
catre comisia pentru protectia copilului (CPC) in situatia in care exista acordul parintilor sau unui
alt reprezentant legal, sau de catre instanta judecatoreasca când nu exista acest acord.

Potrivit prevederilor legale in vigoare este interzisa difuzarea oricaror indicii care ar putea duce la
identificarea copilului in vârsta de pâna la 14 ani, in situatia in care acesta este victima a unei
infractiuni privitoare la viata sexuala, este acuzat de comiterea unor infractiuni sau a fost martor la
savârsirea acestora.

In situatia in care copilul in vârsta de pâna la 14 ani este victima a unor infractiuni, altele decât cele
prevazute la alin. (1), sau a fost supus unor abuzuri fizice ori psihice, difuzarea de imagini sau
declaratii este posibila numai cu acordul scris al parintilor, al persoanei in grija careia se afla copilul
ori, dupa caz, al reprezentantului legal al copilului.

152
In situatia in care copilul in vârsta de pâna la 14 ani a fost supus de catre parinti ori reprezentantii
legali la abuzuri fizice sau psihice, difuzarea de imagini ori declaratii este posibila numai cu acordul
scris al unuia dintre parinti, cel care nu este autorul abuzului, al persoanei in grija careia se afla
copilul sau, dupa caz, al unei autoritati responsabile cu protectia copilului.

Copilul in vârsta de pâna la 14 ani nu poate fi prezent in emisiuni audiovizuale care reconstituie
infractiuni, abuzuri sau evenimente dramatice.

Radiodifuzorii nu pot difuza interviuri, declaratii sau relatari luate in mod nemijlocit copilului in
vârsta de pâna la 14 ani in legatura cu evenimente dramatice, din comunitate sau din familie, la care
acesta a asistat.

Copilul cu vârsta intre 14 si 16 ani, acuzat de comiterea unei infractiuni sau victima a unei
infractiuni ori abuzat fizic, psihic sau sexual, poate fi prezentat in programele de stiri, in emisiuni de
dezbateri sau reportaje audiovizuale, cu indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
- existenta prealabila a consimtamântului acestuia;
- existenta prealabila a consimtamântului parintilor, al persoanei in grija careia se afla copilul
sau al reprezentantului legal, in forma scrisa;
- asistarea pe parcursul transmisiei sau al inregistrarii de catre un parinte ori de catre
reprezentantul legal, respectiv de catre avocat in cazul cercetarii penale sau arestarii.
In cazul copilului cu vârsta intre 16 si 18 ani, acuzat de comiterea unei infractiuni, sunt necesare
acordul explicit al acestuia si asistarea sa de catre avocat in situatia in care este cercetat penal,
retinut sau arestat.

In cazul copilului cu vârsta intre 16 si 18 ani, care este victima sau martor la comiterea unor
infractiuni ori care a fost abuzat fizic, psihic sau sexual, sunt necesare:
- acordul explicit al acestuia;
- eliminarea, la solicitarea copilului, a oricaror elemente care pot duce la identificarea lui.

VIII. 2.1 Administrarea justitiei juvenile

In perioada 2004-2005, la nivelul Municipiului Bucuresti, Inspectoratul General al Politiei in


colaborare cu o serie de unitati de invatamânt, a derulat proiectul pilot „Camarad”, al carui scop a
fost reducerea delincventei juvenile in rândul elevilor.

Printre rezultatele obtinute in urma derularii acestuia pot fi enumerate informarea elevilor asupra
legislatiei referitoare la raspunderea minorilor, a regulilor de comportament in societate si a
masurilor ce trebuie luate pentru a preintâmpina situatiile in care acestia pot cadea victime ale
infractorilor. In acest scop au fost organizate si o serie de intâlniri interactive intre elevi si profesori.
Concomitent a fost infiintat in cadrul Colegiului National „Mihai Eminescu” un centru pilot de
informare si documentare pe probleme de delicventa juvenila si victimizarea minorilor.

In linia preocuparilor institutiilor statului de a asigura pregatirea si informarea corespunzatoare a


tuturor actorilor sociali care activeaza in domeniul protectiei drepturilor copilului, in perioada
august 2005-ianuarie 2006 , Inspectoratul General al Politiei a fost partener in cadrul campaniei de
educatie a Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului in ceea ce priveste
organizarea atelierelor de formare pentru profesionisti.

Atelierele si-au propus sa ofere participantilor o mai buna cunoastere a legii 272/2004 privind
protectia si promovarea drepturilor copilului si a instrumentelor de aplicare a acesteia in practica
profesionala.

153
Atelierele de lucru s-au desfasurat in 6 judete (Cluj, Timisoara, Iasi, Craiova, Constanta, Bucuresti),
in perioada 29 august-28 octombrie 2005, iar in intervalul 1 noiembrie 2005-20 ianuarie 2006 au
avut loc sesiunile de follow-up. Ca urmare a acestui demers au fost instruiti 260 de politisti din
structurile operative in 99 de ateliere de lucru derulate pâna in luna ianuarie 2006.

Un alt proiect din acest domeniu a fost cel intitulat « Instanta pentru Minori », derulat in judetele
Iasi, Vaslui si Botosani.

Partenerii acestui proiect au fost UNICEF, Asociatia Alternative Sociale-Iasi, Curtea de Apel Iasi,
Asociatia Magistratilor Iasi, Parchetul de lânga Curtea de Apel Iasi, Judecatoriile Botosani si
Vaslui; Parchetele de pe lânga aceste judecatorii, Inspectoratele Judetene de Politie.

Scopul organizarii unui astfel de program a fost perfectionarea lucratorilor in domeniu prin
intermediul organizarii unor seminarii de instruire pe linia lucrului cu minorul victima, cât si cu cel
delicvent. Un alt deziderat al acestui program a fost acela de a realiza o mai buna dotare a locatiilor
special destinate audierii minorilor la nivelul fiecarui IPJ, amenajarea salilor de judecata destinate
cauzelor cu minori, precum si realizarea unor materiale informative cu privire la mecanismul de
investigare si judecare a cauzelor cu minori victime si infractori, precum si serviciile de asistenta
sociala si psihologica oferite gratuit de institutii si ONG-urile partenere.

VIII. 2.2 Copii privati de libertate, inclusiv orice forma de detentie, incarcerare sau aflati in
custodie

Minorii aflati in penitenciare si centre de reeducare, unitati subordonate Administratiei Nationale a


Penitenciarelor, sunt in executarea masurii arestarii preventive, a sanctiunii internarii intr-un centru
de reeducare, sau in executarea pedepselor privative de libertate. In fiecare caz in parte actele legate
de detinere, mandat de arestare preventiva, hotarâre de internare intr-un centru de reeducare in
prima instanta sau definitiva si mandate de executare a pedepsei inchisorii, sunt emise de instantele
de judecata.
Aplicarea sanctiunilor alternative la pedepsele privative de libertate rezulta din urmatoarea situatie
comparativa:

Data de Sanctionati Sanctionati in Condamnati Arestati Total


referinta definitiv cu centru prima instanta definitiv cu preventiv
de reeducare cu centru de inchisoarea
reeducare
31.12.2005 260 19 329 248 856
21.12.2006 257 13 318 167 755
05.06.2007 262 9 281 130 682

Activitatile de interventie psihosociala sunt circumscrise dezideratului respectarii drepturilor


persoanelor private de libertate de catre personalul locului de detinere. Ca si persoanele private de
libertate majore, minorii au urmatoarele drepturi, prevazute de Legea 275 privind executare
pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal:
- dreptul la informatie, astfel dreptul persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de
libertate de a avea acces la informatiile de interes public nu poate fi ingradit;
- dreptul la consultarea documentelor de interes personal, astfel persoana condamnata sau
oricare alta persoana, cu acordul persoanei condamnate, are acces la dosarul individual, la
dosarul medical si la rapoartele de incident si poate obtine , la cerere, fotocopii ale acestora;

154
- dreptul de petitionare, astfel dreptul de petitionare al persoanelor aflate in executarea
pedepselor privative de libertate este garantat, iar petitiile ti raspunsul la acestea au caracter
confidential si nu pot fi deschise sau retinute;
- dreptul la corespondenta, dreptul la corespondenta al persoanelor aflate in executarea
pedepselor privative de libertate este garantat, iar corespondenta are caracter confidential si
nu poate fi deschisa sau retinuta decât in limitele si in conditiile prevazute de lege;
- dreptul la convorbiri telefonice, persoanele aflate in executarea pedepselor privative de
libertate au dreptul sa efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice cu cartela
instalate in penitenciare. Convorbirile telefonice au caracter confidential si se efectueaza sub
supraveghere vizuala;
- dreptul la plimbare zilnica si dreptul de a primi vizite. Fiecarei persoane condamnate i se
asigura zilnic, atunci când conditiile climaterice permit, plimbare in aer liber de minimum o
ora. Daca conditiile climaterice nu permit plimbarea in aer liber, acestea se asigura intr-un
alt spatiu corespunzator. Persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate au
dreptul de a primi vizite, in spatii special amenajate, sub supravegherea vizuala a
personalului administratiei penitenciarului;
- dreptul de a primi bunuri, astfel persoanele aflate in executarea pedepselor privative de
libertate au dreptul de a primi bunuri si vor primi sume de bani;
- dreptul la asistenta medicala, astfel dreptul la asistenta medicala al persoanelor aflate in
executare pedepselor privative de libertate este garantat;
- dreptul la asistenta diplomatica, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate,
care au alta cetatenie decât cea româna, au dreptul de a se adresa reprezentantelor
diplomatice sau consulare in România ale statului ai caror cetateni sunt si de a fi vizitati de
functionarii acestor reprezentante diplomatice sau consulare, in conditii de confidentialitate;
- dreptul la incheierea unei casatorii, persoanele aflate in executarea pedepselor privative de
libertate au dreptul la incheierea unei casatorii in penitenciar, in conditiile legii.

Este de mentionat faptul ca minorii executa sanctiunea privativa de libertate separat de majori sau in
locuri de detinere speciale, iar fetele separat de baieti.

Administratia locului de detinere are obligatia ca imediat dupa primire sa comunice persoanei
desemnate de minor, locul unde acesta este detinut, in conformitate cu prevederile art. 29 alin 4 din
Legea 275/2006. Minorii au dreptul de a primi oricând, in conditii de confidentialitate, vizite ale
aparatorului.

Nu au fost inregistrate decese sau sinucideri in rândul minorilor aflati in custodia unitatilor
Administratiei Nationale a Penitenciarelor. Sesizarile privind relele tratamente aplicate persoanelor
private de libertate sunt atent monitorizate la nivelul institutiei mai sus mentionate, luându-se
masuri de verificare pentru fiecare caz in parte, prin directiile de specialitate ale acesteia.

Aplicarea regimului penitenciar nu are ca baza vârsta, decât ca forma de discriminare pozitiva a
persoanelor private de libertate minore, tinând seama de interesul superior al acestora. In acest sens,
respectarea dispozitiilor Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de
organele judiciare in cursul procesului penal in ceea ce priveste interzicerea supunerii persoanelor
private de libertate la tortura, tratamente inumane, degradante si alte rele tratamente si interzicerea
oricaror forme de discriminare de catre personalul din sistemul penitenciar constituie o conditie
suficienta pentru ca persoanele private de libertate minore sa beneficieze de aceleasi drepturi si
libertati ca si celelalte persoane private de libertate.

155
VIII. 2.3 Condamnarea tinerilor, in particular interzicerea pedepsei capitale si a inchisorii pe
viata

Toate garantiile cerute de art. 40, pct. 2 din Conventie sunt asigurate de prevederile Constitutiei si
ale Codului de procedura penala:
• Neretroactivitatea legii, cu exceptia legii penale mai favorabile,
• Prezumtia de nevinovatie,
• Dreptul de a fi asistat de un avocat
• Dreptul de a fi asistat de un traducator sau interpret
• Dreptul de a exercita caile de atac prevazute de lege,
• Inexistenta pedepsei capitale si inaplicabilitatea detentiunii pe viata a minorului,

VIII. 2.4 Recuperarea fizica si psihologica si reintegrarea sociala

Un accent deosebit in locurile de detinere se pune pe educatia si asistenta psihosociala a minorilor.


Astfel, minorii, pe perioada cât executa pedepse privative de libertate in penitenciare sunt cazati in
sectii separate pentru a li se asigura protectie si asistenta pe plan social, scolar, educativ,
profesional, psihologic, medical si fizic, care le sunt necesare potrivit vârstei, sexului si
personalitatii fiecaruia.

Masurile sau deciziile personalului asezamintelor de detentie referitoare la minori au in vedere


respectarea drepturilor copilului, prevalenta aspectului educativ, astfel incât sa fie mentinuta o stare
de sanatate psihofizica adecvata, sa fie stimulat respectul de sine in vederea dezvoltarii
responsabilitatii si incurajarii acelor deprinderi si atitudini care sa faciliteze integrarea ulterioara.
Administratia locului de detinere, in urma evaluarii si identificarii nevoilor individuale ale
minorului sau in functie de posibilitatile locale, este obligata sa organizeze activitati de educatie si
asistenta sociala in cadrul penitenciarelor, cu participarea consilierilor de probatiune, a voluntarilor,
a asociatiilor si fundatiilor, precum si a altor reprezentanti ai societatii civile.

Scopul activitatilor de asistenta psihosociala destinate minorilor este formarea si dezvoltarea


personalitatii acestora, precum si valorificarea aptitudinilor, in vederea adoptarii unor modalitati de
viata in acord cu normele sociale, dupa liberare.

Particularitatile psihosociale si nevoile specifice minorilor impun o interventie individualizata, care


sa cuprinda activitati programe planificate in functie de durata pe care acestia o petrec in
penitenciar.

Asistenta psihosociala a minorilor se concretizeaza pe urmatoarele arii de interventie:


a) asistenta sociala;
b) asistenta psihologica;
c) asistenta religioasa;
d) pregatire pentru libertate.
Activitatile si programele de interventie psihosociala se desfasoara individual sau in grup, in
interiorul sau exteriorul locului de detinere, in conditii cât mai apropiate de viata din comunitate.

Serviciul de educatie si interventie psihosociala intocmeste pentru fiecare minor privat de libertate
nou primit Planul de evaluare si interventie educativa si terapeutica, care este adus la cunostinta
acestuia sub semnatura si care se revizuieste ori de câte ori este necesar. Planul cuprinde date
biografice, informatii despre mediul de provenienta, istoricul infractional, date despre nivelul de
instruire scolara si profesionala, date psihologice de interes general sau profilul psihologic. In
functie de acestea se vor stabili ariile de interventie individualizata.

156
Activitatea educativa desfasurata cu minorii are in vedere pregatirea acestora pentru munca si viata,
dezvoltarea la acestia a spiritului de disciplina, a respectului fata de lege si normele de convietuire
sociala.

Educatia minorilor si tinerilor se concretizeaza in activitati si programe structurate pe urmatoarele


arii de interventie:
a) adaptare la conditiile privarii de libertate
b) instruire scolara si formare profesionala
c) activitati educative si recreative
d) activitati ocupationale de tip hobby
e) pregatire pentru libertate

In unitatile de detentie destinate minorilor sunt infiintate scoli generale, scoli de arte si meserii
potrivit normelor legale dupa care se desfasoara invatamântul de stat.

Minorii participa in mod obligatoriu la cursurile scolare organizate in penitenciarele de minori si


tineri, putând fi inscrisi pe tot parcursul asistentei, chiar si atunci când sunt in tranzit in
penitenciarele pentru adulti. Minorii nestiutori de carte sunt inclusi in mod obligatoriu intr-un
program de alfabetizare desfasurat de catre un cadru didactic sau un educator.

In cadrul activitatii de instruire scolara si formare profesionala , precum si la celelalte activitati


educative, baietii si fetele pot participa impreuna.

Minorii condamnati la pedepse privative de libertate, care au implinit vârsta de 15 ani, pot presta o
munca potrivita cu dezvoltarea fizica, aptitudinile si cunostintele lor, numai la cererea acestora si cu
acordul parintilor sau al reprezentantilor legali, daca nu le este periclitata starea de sanatate. Minorii
condamnati la pedepse privative de libertate, care au implinit vârsta de 16 ani pot presta o munca
numai la cererea acestora.

Minorii aflati in penitenciare petrec zilnic cel putin patru ore in afara camerei de detinere in care li
se stabileste un program corespunzator.

Sunt infiintate activitati ocupationale (teatru, traforaj, colaje, confectionare de obiecte decorative,
puzzle, desen, pictura), la care minorii participa cel putin o data pe saptamâna.

Se organizeaza cel putin un concurs cu caracter educativ la interval de o luna. Lunar, se organizeaza
in spatiul de detinere, intâlniri cu caracter educativ, artistic, recreativ, cu personalitati sau
reprezentanti ai unor institutii de cultura; muzee, biblioteci, teatre, cluburi sportive etc.

157
VIII. 3 Copiii in situatii de exploatare, inclusiv recuperarea fizica si psihologica si
reintegrarea sociala

VIII. 3.1 Exploatarea economica, inclusiv munca copilului

Alin. (1) al textului art. 87 din legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului
stabileste dreptul copilului de a fi protejat impotriva exploatarii economice si interzice implicarea
copiilor in activitati de munca ce pot prezenta risc pentru sanatate si dezvoltare sau pot afecta
procesul instructiv-educativ.

Referitor la vârsta la care copiii pot fi incadrati in munca sau folositi la diverse activitati, Conventia
Organizatiei Internationale a Muncii (OIM) nr. 138/1973, ratificata de România prin Decretul nr.
83/1975 stabileste ca vârsta minima de incadrare sau folosirea adolescentilor in munca nu ar trebui
sa fie mai mica de 16 ani. Totodata, aceasta conventie prevede ca legislatia nationala poate autoriza
incadrarea sau executarea de catre copiii cu vârste intre 13-15 ani, a unor munci usoare. Muncile
usoare sunt caracterizate de faptul ca nu prejudiciaza sanatatea si dezvoltarea copiilor si nu
afecteaza interesul pentru scoala, participarea la programele de orientare si formare profesionala,
posibilitatea de a beneficia de instruirea primita (conform art. 7, pct. 1 din Conventia Organizatiei
Internationale a Muncii (OIM) nr. 138/1973).

De asemenea, art. 6 al aceleiasi conventii precizeaza ca este permisa efectuarea muncii de catre
copii in situatiile in care aceasta se realizeaza in vederea formarii profesionale sau intr-un program
de orientare profesionala, in cadrul unor institutii de profil si cu acordul autoritatii nationale
competente.

Totodata, referiri la vârsta copiilor incadrati in munca si tipurile de activitati desfasurate exista si in
dispozitiile art. 13 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificarile si completarile ulterioare
care stabileste ca:

- copilul dobândeste capacitate de munca la implinirea vârstei de 16 ani;


- pot fi incadrate in munca persoanele care au implinit 15 ani, cu acordul reprezentantilor legali si in
conditiile in care nu sunt periclitate dezvoltarea, sanatatea si pregatirea profesionala; persoanele
care au implinit 16 ani pot incheia contracte de munca, fara a fi nevoie de acordul reprezentantilor
legali;
- este interzisa desfasurarea de activitati grele, in locuri de munca periculoase sau vatamatoare a
persoanelor care nu au implinit 18 ani.

Ca sanctiune, Codul Muncii, cu modificarile si completarile ulterioare stipuleaza la art. 280 ca


incadrarea in munca a minorilor cu nerespectarea conditiilor legale de vârsta sau folosirea acestora
pentru prestarea unor activitati cu incalcarea prevederilor legale referitoare la regimul de munca al
minorilor constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani.

Dispozitii referitoare la exploatarea copiilor se regasesc si in cuprinsul Legii nr. 678/2001 privind
prevenirea si combaterea traficului de persoane, cu modificarile si completarile ulterioare, care
defineste la art. 2, pct. 2, ca fiind exploatare, printre altele, inclusiv executarea unei munci sau
indeplinirea de servicii in mod fortat ori cu incalcarea normelor legale privind conditiile de munca,
salarizare si securitate; art. 13 al aceluiasi act normativ stabileste ca recrutarea, transportarea,
transferarea, gazduirea sau primirea unui minor in scopul exploatarii acestuia constituie infractiune
de trafic de minori si se pedepseste cu inchisoare de la 5-15 ani si interzicerea unor drepturi.

Unitatile de invatamânt au obligatia de a sesiza serviciul public de asistenta sociala sau directia
generala de asistenta sociala si protectie a copilului, in situatia in care constata ca exista copii care

158
nu participa la procesul de invatamânt si sunt implicati in activitati de munca, incalcând dispozitiile
legale precizate anterior.

Un alt act normativ care reglementeaza acest domeniu este Hotarârea nr. 1769/2004 privind
aprobarea Planului national de actiune pentru eliminarea exploatarii prin munca a copiilor. Acest act
normativ stabileste in sarcina consiliilor judetene/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului
Bucuresti obligatia de a incheia protocoale de colaborare intre institutiile relevante pe plan local in
domeniul prevenirii si combaterii exploatarii copiilor prin munca si infiintarea unor echipe
intersectoriale locale constituite din reprezentanti ai acestor institutii.

Prin legea 272/2004 este instituita in sarcina Inspectiei Muncii, in colaborare cu Autoritatea
Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului obligatia de a desfasura campanii de prevenire a
exploatarii prin munca a copiilor, in considerarea atributiilor specifice care revin celor doua
institutii de a controla prevederile legale cu privire la aplicarea legislatiei muncii si informarea celor
interesati despre mijloacele de respectare a legislatiei muncii, respectiv de a monitoriza, coordona si
controla activitatile de protectie si promovare a drepturilor copilului.

Obiectivele campaniilor de informare si constientizare vizeaza:


- informarea copiilor cu privire la drepturile lor, consecintele si riscurile exploatarii prin munca
precum si masurile si serviciile de care pot beneficia;
- informarea parintilor cu privire la drepturile si obligatiile lor, cu privire la institutiile abilitate sa le
ofere sprijin, informarea persoanelor care prin exercitarea profesiei vin in contact cu copii cu privire
la semnele si riscurile exploatarii si referitor la obligatiile ce le revin sau, dupa caz, institutiile
abilitate sa intervina;
- informarea angajatorilor si potentialilor angajatori cu privire la consecintele implicarii copiilor in
munca, dispozitiile legale care reglementeaza munca desfasurata de copii, conditiile in care copiii
pot fi implicati in munca, sanctiunile care pot fi aplicate.

Astfel de campanii se desfasoara in baza Programului International pentru Eliminarea Muncii


Copilului ce a debutat in anul 2000, aflându-se in prezent in etapa a 2-a, 2004-2007.

VIII. 3.2 Consumul de droguri

Documente ratificate de statul român in domeniul drogurilor si dispozitiile legale existente in


prezent sunt:
• Prin Decretul nr. 626/1973 al Consiliului de Stat, România a aderat la Conventia unica
asupra stupefiantelor din 1961, modificata prin Protocolul din 1972.
• Prin Legea nr. 118/1992, România a aderat la Conventia asupra substantelor psihotrope din
1971 si la Conventia contra traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope din 1988.
• In sensul Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu
modificarile si completarile ulterioare, drogurile sunt definite ca plantele si substantele
stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care contin asemenea plante si substante.
Conform art. 27, alin. 1, al prezentei legi, consumul ilicit de droguri aflate sub control
national, fara prescriptie medicala, este interzis pe teritoriul României. Conform art. 4,
„cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
cumpararea sau detinerea de droguri pentru consum propriu, fara drept, se pedepseste cu
inchisoare de la 2 la 5 ani”.
• Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu
modificarile si completarile ulterioare, conform art. 2, interzice si sanctioneaza: cultivarea,
producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea,
punerea in vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul,

159
procurarea, cumpararea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc,
fara drept.
• Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu
modificarile si completarile ulterioare, art. 14 alin. c si alin d, prevede sanctiuni
suplimentare, considerând ca circumstante agravante situatiile in care :
- drogurile au fost trimise si livrate, distribuite sau oferite unui minor, ori s-au efectuat alte
asemenea activitati interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori daca fapta
a fost comisa intr-o institutie sau unitate medicala, de invatamânt, militara, loc de detentie,
centre de asistenta sociala, de reeducare sau institutie medical-educativa, locuri in care
elevii, studentii si tinerii desfasoara activitati educative, sportive, sociale ori in apropierea
acestora;
- minorii sunt folositi la savârsirea faptelor sanctionate de prezenta lege (art. 2- 11).
• Conform art. 8 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de
droguri, cu modificarile si completarile ulterioare, „furnizarea, in vederea consumului, de
inhalanti chimici toxici unui minor se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu
amenda”.
• Conform prevederilor Legii nr. 348/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor
consumului produselor din tutun, cu modificarile si completarile ulterioare (art. 3, alin. 7) si
ale Legii nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire
sociala, a ordinii si linistii publice, republicata (art. 2, alin 24), vârsta minima pentru
comercializare produselor din tutun si alcool este de 18 ani.

Prin H.G. 1489/2002 s-a infiintat Agentia Nationala Antidrog, organism central aflat in subordinea
Ministerului Administratiei si Internelor ce stabileste pe baza Strategiei nationale antidrog,
conceptia de ansamblu si asigura coordonarea unitara a luptei impotriva traficului si consumului
ilicit de droguri, desfasurata de catre autoritatile competente, de alte institutii ale statului si de
organizatii neguvernamentale, centralizeaza si monitorizeaza rezultatele cooperarii dintre institutiile
abilitate române si institutiile si organizatiile straine cu atributii in acest domeniu. Prin modificarile
si completarile ulterioare al H.G. 1489/2002, in subordinea Agentiei functioneaza la nivel judetean
si de sector, Centrele de prevenire, evaluare si consiliere antidrog care ofera comunitatilor locale
servicii de prevenire a consumului de droguri, precum si servicii de evaluare, management de caz,
asistenta medicala, psihologica si sociala pentru consumatorii de droguri.

Prin H.G. nr. 154/2003 a fost aprobata prima Strategie Nationala Antidrog pentru perioada 2003-
2004.

Ulterior, prin H.G. nr. 73/2005 a fost aprobata Strategia nationala antidrog in perioada 2005-2012,
care stabileste obiective specifice privind: reducerea cererii, reducerea ofertei, cooperare
internationala, informare si evaluare, coordonare inter-institutionala si resursele financiare, in
scopul mentinerii la un nivel scazut a consumului de droguri in rândul populatiei generale, in prima
etapa (2-4 ani), si de reducere a cazurilor de noi consumatori, in a doua etapa, in paralel cu
reducerea criminalitatii organizate in legatura cu drogurile.

Responsabilitatea implementarii activitatilor specifice de reducere a cererii de droguri (prevenire,


asistenta medicala, psihologica si sociala a consumatorilor de droguri, reducerea riscurilor,
reinsertie sociala), revine potrivit competentelor: Agentiei Nationale Antidrog, Ministerului
Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Ministerului Sanatatii Publice, Agentiei Nationala pentru Sport,
Autoritatii Nationala pentru Tineret, Agentiei Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor,
Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, Autoritatii Nationala pentru Protectia
Drepturilor Copilului. Evaluarea implementarii Planului de actiune pentru realizarea Strategiei
Nationale Antidrog, se realizeaza semestrial si anual de Agentia Nationala Antidrog pe baza datelor
furnizate de institutiile guvernamentale cu responsabilitati in domeniu.

160
Totodata, revizuirea legislatiei in domeniul combaterii traficului si consumului de droguri, a avut in
vedere si particularizarea interventiilor de asistenta medicala, psihologica si sociala pentru copiii
consumatori de droguri. Astfel, prin Decizia nr. 16/2006 a Presedintelui Agentiei Nationale
Antidrog pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz in
domeniul asistentei consumatorului de droguri sunt prevazute masuri speciale pentru cazurile in
care Centrele de prevenire, evaluare si consiliere antidrog efectueaza evaluarea minorului in
vederea includerii intr-un program integrat de asistenta (Legea nr. 522/2004 pentru modificarea si
completarea Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri si H.G.
860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozitiilor Legii nr. 143/2000).

Aquisul in domeniul drogurilor a fost implementat in legislatia româneasca in urma unui proces de
comparare si completare a vechii legislatii cu noile prevederi europene in domeniu. Astfel, legea
privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri din anul 2000 a fost revizuita in anul
2004, abordând consumatorul de droguri neimplicat in traficul cu aceste substante ca pacient, care
poate sa aleaga varianta tratamentului ca alternativa la pedeapsa cu inchisoarea.

Prin Decizia nr. 1862064/23.01.2006 a Presedintelui ANA, au fost adoptate standardele minime
de calitate a programelor de prevenire in scoala si Decizia nr, 1862065/23.01,2006 a Presedintelui
ANA, prin care au fost adoptate standardele de elaborare a programelor scolare de petrecere a
timpului liber, de informare, educare, comunicare in scoala, ca rezultat al activitatii grupurilor de
lucru comune intre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si Agentia Nationala Antid rog.

Rolul principal al Agentiei Nationale Antidrog este de a colecta, procesa si interpreta date
referitoare la consumul de droguri si de a le standardiza in conformitate cu instrumentele statistice
ale Uniunii Europene (indicatori si tabele standard), pentru a oferi date de incredere si comparabile
asupra, situatiei in domeniul drogurilor la nivel national. Pe baza acestor date, Agentia identifica
tendintele si elaboreaza politicile de raspuns, monitorizând implementarea acestora de catre
institutiile cu responsabilitati in domeniu.

Capacitatea institutionala a Agentiei a fost sporita prin instituirea a 47 de Centre de Prevenire,


Evaluare si Consiliere Antidrog (in cele 41 de judete ale tarii si in fiecare dintre cele 6 sectoare ale
municipiului Bucuresti), numite Centre de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog, având ca
personal echipe interdisciplinare (medic, psiholog, specialist in educatie, asistent social si specialist
in prevenirea criminalitatii).

In calitate de coordonator national in domeniul reducerii cererii de droguri, Agentia a desfasurat,


prin directia sa specializata, aproximativ 213 programe si activitati de prevenire a consumului de
droguri la nivel national in anul 2005. O atentie deosebita a fost acordata prevenirii in scoli, prin
activitati extra-curiculare si interventiilor in mediile recreative pentru tineri, precum cluburile,
discotecile, concertele, atelierele de lucru, mesele rotunde, etc.

In perioada 2003- 2004 la nivelul Agentiei Nationale Antidrog, eforturile au fost concentrate pe
operationalizarea celor 47 de Centre de prevenire, evaluare si consiliere antidrog. Dar, totodata, au
fost initiate si derulate programe si proiecte nationale in scopul informarii si educarii copiilor cu
privire la riscurile consumului de tutun, alcool si droguri. Aceste proiecte au fost dezvoltate in anii
urmatori („Mesajul meu antidrog”, „Clase fara fumat”). Cu prilejul Zilei Mondiale fara Tutun, Zilei
Nationale fara Tutun si a Zilei Internationale de Lupta impotriva consumului si traficului ilicit de
droguri, anual au fost organizate campanii nationale de informare – educare - sensibilizare ce au
avut ca grup tinta copiii. Amintim campaniile: „Copiii fac ce vad” (2003), „Daruieste copilului tau
sanatate” (2004), „Deschide ochii” (2005), „Drogurile nu sunt un joc pentru copii” (2006).

161
Prin Hotarârea Guvernului nr. 323 din 14 aprilie 2005 a fost aprobat Planul de actiune pentru
implementarea Strategiei nationale antidrog in perioada 2005-2008 in care sunt prevazute obiective
si activitati specifice de prevenire a consumului de droguri in scoala, familie si comunitate. Alaturi
de Agentia Nationala Antidrog responsabilitatea implementarii activitatilor specifice de prevenire a
consumului de tutun, alcool si droguri, ce au ca beneficiari directi copii si parintii, revine si:
Ministerului Educatiei si Cercetarii, Ministerului Sanatatii Publice, Agentiei Nationala pentru Sport,
Autoritatii Nationala pentru Tineret, Agentiei Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor,
Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, Autoritatii Nationala pentru Protectia
Drepturilor Copilului.

In acest sens, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si Ministerul Sanatatii Publice sunt
responsabile de implementarea la nivel national a Programului “Educatie pentru sanatate in scoala
româneasca”.

Programul National de Educatie pentru Sanatate in Scoala Româneasca a fost initiat in anul 2001 in
colaborare cu Ministerul Sanatatii si a fost conceput pe trei componente: activitate la clasa,
concursuri scolare si activitati derulate de catre elevi in timpul liber. Programul urmareste formarea
unor abilitati si comportamente de „viata sanatoasa” in rândul copiilor si tinerilor (reguli de igiena,
sanatatea alimentatiei, sanatatea mediului, activitate si odihna, prevenirea consumului de substante
toxice, a violentei, promovarea valorilor umanitare etc.). Prin Ordinul ministrului educatiei si
cercetarii nr. 4108/05.06.2003, programul a devenit disciplina optionala pentru elevii claselor a II-a
– a XII- a. Programul vizeaza teme specifice de prevenire a consumului de tutun, alcool si droguri,
fiind structurat modular abordeaza diferentiat si gradual in functie de anul de studiu problematica
consumului de substante.

Programul National Educatie pentru Cetatenie Democratica elaborat si coordonat de Ministerul


Educatiei, Cercetarii si Tineretului si cu finantarea UNICEF România are ca scop formarea copiilor
pentru o societate democratica. Programul se adreseaza elevilor claselor a I- a – XII –a si abordeaza
dupa principiul informarii fragmentate in cadrul diferitelor teme si problematica consumului de
droguri.

Pentru eficientizarea interventiilor preventive in mediul scolar, ca rezultat al colaborarii dintre


Agentia Nationala Antidrog si Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului au fost introduse in
calendarul de proiecte educative sectiuni referitoare la prevenirea consumului de droguri in cadrul
concursurilor si festivalurilor scolare, cum ar fi:
proiectul „Impreuna”, concurs de proiecte antidrog realizate de liceeni (2 Mai);
concursul national de fotografie si cineclub (Tg. Mures);
concursul international de orientare turistica „Europa – un viitor impreuna” (Poiana
Pinului);
concursul de proiecte educative „Parteneriat in educatie – prezent si perspective” (Tulcea
- Sulina).

In 2006, Agentia Nationala Antidrog a initiat editia a III-a a Concursului national „Mesajul meu
antidrog”, structurat pe 5 sectiuni: pagina web, film de scurt metraj, fotografie digitala, eseu
literar si sport, oferind cadrul de promovarea a alternativelor unui stil de viata sanatos in rândul
elevilor si studentilor. Concursul a reunit 140.000 de participanti. Proiectul se deruleaza si in anul
scolar 2006-2007.

Un alt proiect adresat populatiei scolare este “Clase fara fumat”, desfasurat in perioada 7
noiembrie 2005 – 30 iulie 2006 in Bucuresti si 19 judete, având ca beneficiari directi un numar de
28.685 elevi ai claselor V –VIII, precum si 1.237 cadre didactice si cca. 50.000 parinti, ca
beneficiari indirecti. 80% dintre clasele inscrise au finalizat proiectul.

162
Totodata, proiectul „Vigilent – Independent – Puternic (VIP), fara alcool” desfasurat in
perioada 1 februarie - 31 iulie 2006 a avut ca scop prevenirea consumului de alcool prin dezvoltarea
de abilitati personale si sociale in rândul elevilor de liceu din Bucuresti si judetele tarii. De acest
proiect au beneficiat 10.952 elevi, 470 de cadre didactice si cca. 20.000 de parinti, 78% dintre
elevii inscrisi au finalizat proiectul.

„Liceul – pragul vietii”, este un nou proiect initiat de Agentia Nationala Antidrog in parteneriat cu
Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si Directia Generala de Politie a Municipiului
Bucuresti, al carui obiectiv il constituie promovarea parteneriatul activ prin infiintarea unor echipe
de prevenire a delincventei, infractionalitatii si consumului de droguri in rândul elevilor din 102
licee din Bucuresti. Echipele sunt formate din specialisti ai Agentiei Nationale Antidrog, politistii
de proximitate si consilierii educativi din liceele capitalei.

In scopul cresterii implicarii elevilor si cadrelor didactice in activitatile de prevenire a consumului


de droguri, Agentia Nationala Antidrog a initiat proiectul „Am dreptul sa fiu informat”. In cadrul
acestui proiect Presedintele Agentiei Nationale Antidrog a adresat o scrisoare deschisa cadrelor
didactice si au fost distribuite materiale de informare adresate elevilor.

In perioada octombrie 2005 – iulie 2006, Agentia Nationala Antidrog, in parteneriat cu Ministerul
Educatiei si Cercetarii, Biroul Regional ICAA pentru Europa de Est si Asia si Directia de asistenta
Sociala si Protectie a Copilului – Sector 1 Bucuresti, a implementat proiectul pilot „PROTEGO”,
ce are obiectiv formarea de abilitati educative pentru prevenirea consumului de droguri la parintii
elevilor claselor a VII-a. In anul scolar 2006 – 2007 proiectul este implementat la nivel national in
64 de scoli generale, având ca beneficiari directi 1000 de parinti. Acest proiect va fi implementat la
nivel local de 53 psihologi si asistenti social din cadrul Centrelor de prevenire, evaluare si
consiliere si 53 psihologi si psihopedagogi scolari.

Pentru informarea si sensibilizarea viitoarelor mame asupra riscurilor datorate consumului de tutun,
alcool si droguri asupra fatului, in iunie 2006 a fost initiat proiectul ,,Riscurile consumului de
droguri la mama si copil". In cadrul acestui proiect a avut loc o conferinta cu participare
internationala si prin cabinetele de planning familial au fost informate 600 viitoare mame.

In ceea ce priveste campaniile desfasurate in cadrul comunitatii in scopul prevenirii si combaterii


consumului de tutun, a fost desfasurata de catre Agentia Nationala Antidrog, prin Centrele de
prevenire, evaluare si consiliere antidrog, in vederea marcarii Zilei Nationale si Mondiale fara
Tutun, Campania „Tutunul - letal in orice forma sau continut”,

La aceasta campanie au participat peste 56.000 elevi, 9.750 studenti, 11.300 profesionisti, 3.170
parinti si membri ai comunitatilor locale. Campania s-a subsumat obiectivelor propuse de
Organizatia Mondiala a Sanatatii si a inclus si difuzarea unui spot audio la posturile de radio
nationale si locale, in trenuri si statiile de metrou.

Agentia Nationala Antidrog, impreuna cu Romfilatelia, a lansat emisiunea filatelica dedicata zilei
de 26 iunie, respectiv un intreg postal, continând un timbru, un plic "Prima zi" si o stampila in
cadrul campaniei „Drogurile nu sunt un joc pentru copii” (Drugs are not child's play) propusa de
Oficiul Natiunilor Unite pentru Droguri si Criminalitate (U.N.O.D.C.) pentru marcarea zilei de 26
Iunie - Ziua internationala impotriva consumului si traficului ilicit de droguri..

In acelasi context, la sediul Centrului Cultural al Ministerului Administratiei si Internelor, a avut loc
manifestarea culturala cu tema: "Drogurile nu sunt un joc pentru copii". Evenimentul s-a incheiat
cu spectacolul de teatru antidrog, sub egida UNITER (Uniunea Teatrala din România), intitulat

163
„100% Risc Droguri”. La nivel national au fost organizate activitati de informare-sensibilizare ce
au avut ca beneficiari 15.400 elevi si studenti, 1.192 profesori, 1.238 profesionisti, 1.095 parinti si
73.327 membri ai comunitatilor locale.

Totodata, Centrele de prevenire, evaluare si consiliere antidrog au implementat in zonele


prioritare identificate la nivelul fiecarui judet, 84 de proiecte de prevenire in scoala. Evaluarea
activitatii desfasurate de catre Centrele de prevenire, evaluare si consiliere antidrog a pus in
evidenta faptul ca, in proiectele locale au fost implicati in anul 2006 peste 500.000 elevi,
reprezentând aproximativ 20% din populatia scolara.

Pe baza hartilor locale privind zonele prioritare de prevenire familiala pentru reducerea cererii de
droguri, Centrele de prevenire, evaluare si consiliere antidrog au initiat si derulat, in anul 2006, un
numar de 15 proiecte, relevante fiind urmatoarele exemple:

• ,,Scoala parintilor” – proiect de prevenire familiala destinat reducerii factorilor de risc si


cresterii factorilor de protectie fata de consumul de droguri; proiectul a fost implementat in
perioada aprilie - iunie 2006 de Centrul de prevenire, evaluare si consiliere antidrog Cluj, in
parteneriat cu Asociatia Preventis si Asociatia Prietenul Copiilor. Proiectul s-a adresat unui
numar de 100 de parinti.
• ,,Parteneri antidrog” – proiect implementat de Centrul de prevenire, evaluare si consiliere
antidrog Constanta, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean, in perioada februarie -
aprilie 2006 si a avut ca obiect informarea, sensibilizarea parintilor elevilor claselor a IX-a
din trei licee constantene. De remarcat este faptul ca ulterior, 32 de parinti s-au implicat
voluntar in activitati de prevenire in cadrul comunitatii locale.
• ,,Pregatirea antidrog a parintilor” - proiect de prevenire implementat in perioada martie –
mai 2006 de catre Centrul de prevenire, evaluare si consiliere antidrog Timis, in parteneriat
cu Universitatea de Medicina si Farmacie Timisoara. Proiectul a vizat implicarea a 54 de
medici de familie si 80 de asistenti medicali din judetele Timis, Arad si Caras Severin in
activitatile de informare si constientizare a parintilor precum si a tinerelor mame. pentru a
cultiva abstinenta copiilor fata de consumul de alcool, tutun si droguri.
• ,, Maternitate fara riscuri” – proiect ce s-a derulat in perioada 15 mai – 30 august 2006,
organizat de Centrul de prevenire, evaluare si consiliere antidrog Teleorman, Asociatia
“Clubul Rotary” Alexandria, Societatea Nationala „Crucea Rosie” – Filiala Teleorman,
având ca parteneri Directia de Sanatate Publica Teleorman, Directia Generala de Asistenta
Sociala si Protectia Copilului Teleorman si Episcopia Alexandriei si Teleormanului.
Proiectul a avut ca scop dezvoltarea unui stil de viata sanatos si responsabil, fara consum de
alcool, tutun sau droguri in rândul femeilor. La acest proiect au participat 100 de femei
gravide din sectiile de obstetrica – ginecologie ale spitalelor din judet, 20 mame din doua
centre maternale, 6 mediatori sanitari si 120 femei din 5 comunitati rrome ale judetului.
• „Subiecte tabu: Drogurile...Chiar trebuie sa vorbim despre asta...?!” – proiect de
prevenire universal implementat de Centrul de prevenire, evaluare si consiliere antidrog
sector 1 Bucuresti in parteneriat cu Inspectoratul Scolar al Sectorului 1 Bucuresti, in
perioada octombrie 2005 – mai 2006. Beneficiari directi au fost 450 de parinti care au fost
informati cu privire la factorii de risc si de protectie implicati in consumul de alcool, tutun si
droguri.
• „Fii informat” - proiect realizat de catre Centrul de prevenire, evaluare si consiliere
antidrog Botosani in parteneriat cu D.G.A.S.P.C. Botosani si organizatia neguvernamentala
„Hand of Help”. Proiectul a vizat informarea asistentilor maternali cu privire la riscurile
consumului de droguri.
• „Educatia incepe in familie” – proiect realizat de catre Centrul de prevenire, evaluare si
consiliere antidrog Harghita derulat in parteneriat cu D.G.A.S.P.C., având ca public tinta

164
coordonatorii centrelor de tip familial, asistentii maternali si educatorii din centrele de
plasament.
• „Pentru un copil sanatos”- proiect realizat de catre Centrul de prevenire, evaluare si
consiliere antidrog Vaslui in parteneriat cu Asociatia „Myosotis” Bârlad. Proiectul a cuprins
4 sesiuni de informare a tinerelor mame.
• „Stop violenta in familie” – campanie de prevenire realizata de catre Centrul de prevenire,
evaluare si consiliere antidrog Giurgiu ce are obiectiv ocrotirea si sprijinirea familiei.
Remarcam totodata dificultatea implicarii familiei in proiectele de prevenire a consumului
de droguri.
Totodata in cursul anului 2006, specialistii Centrelor de prevenire, evaluare si consiliere antidrog au
participat la 344 intâlniri cu parintii, organizate la initiativa unitatilor de invatamânt.

Cu toate ca nu exista un sistem institutionalizat care sa permita consultarea copiilor in elaborarea


politicilor si a strategiilor antidrog, Agentia Nationala Antidrog incurajeaza participarea acestora la
implementarea proiectelor de prevenire a consumului de droguri. In scopul asigurarii implicarii
active a copiilor in elaborarea si implementarea proiectelor activitatilor in care sunt implicati
voluntarii a fost adoptata, prin decizia Presedintelui Agentiei Nationale Antidrog, o noua
Metodologie de lucru cu voluntarii. In 2006, la nivelul Agentiei si a Centrelor de prevenire,
evaluare si consiliere antidrog, au fost recrutati 217 voluntari. Mentionam câteva din proiectele
desfasurate de Centrele de prevenire, evaluare si consiliere antidrog cu implicarea voluntarilor, elevi
si studenti:
• Campania de vara „Litoral fara droguri” care s-a derulat pe litoralul românesc
(Mamaia, Navodari, Costinesti si Constanta)
• Cluburi antidrog coordonate de voluntari (Ialomita, Tulcea si Constanta)
• Campania „Caravana antidrog” realizata de Centrele de prevenire, evaluare si
consiliere antidrog Harghita si Covasna impreuna cu Directia judeteana de Tineret si
Asociatia pentru Comunitate.

Centrele de prevenire, evaluare si consiliere antidrog au organizat in cursul anului 2006, 2483 de
activitati de informare in scoli si 174 in centre de plasament.

In scopul informarii tinerilor din institutii inchise sau aflati in detentie, in 2006, Centrele de
prevenire, evaluare si consiliere antidrog au desfasurat 61 de intâlniri tematice in centrele de
reeducare. Totodata, in anul 2006, Centrele de prevenire, evaluare si consiliere antidrog au incheiat
29 de protocoale de colaborare cu Directiile judetene de asistenta sociala si protectia copilului.

Evaluarile proiectelor se realizeaza de institutia/organizatia initiatoare. Astfel toate proiectele


nationale initiate de Agentia Nationala Antidrog au fost evaluate, iar in cazul proiectelor locale
evaluarea este realizata de Centrul de prevenire, evaluare si consiliere antidrog care a initiat
proiectul.

In ceea ce priveste activitatile de formare, in cursul anului 2006, Centrele de prevenire, evaluare si
consiliere antidrog au organizat in colaborare cu institutii/ ONG-uri locale, 551 sesiuni de formare
având ca beneficiari 23473 profesionisti (cadre didactice, cadre medicale, asistenti sociali, politisti,
lucratori in cadrul organizatiilor neguvernamentale, voluntari).

Exista 3 centre de asistenta specifice pentru copiii consumatori de droguri in cadrul Spitalului Clinic
de Psihiatrie „Prof. dr. Al. Obregia”, Spitalului Clinic de Copii „Grigore Alexandrescu” si al
Clinicii de Psihiatrie a Copilului si Adolescentului Cluj-Napoca.

In anul 2006, dintr-un total de 1912 cazuri de admitere la tratament ca urmare a consumului de
droguri, 376 au fost inregistrate pentru persoane cu vârsta mai mica de 19 ani, astfel: 57 de cazuri

165
pentru persoane sub 14 ani si 319 cazuri pentru grupa de vârsta 15-19 ani. Din total acestor cazuri,
187 de persoane s-au prezentat pentru prima data la tratament, iar in ceea ce priveste distributia in
functie de sex - 240 au fost de sex masculin si 136 de sex feminin.

Pentru un procent de 55% dintre persoanele cu vârsta mai mica de 19 ani, nicotina a fost drogul
principal de consum (206 persoane), fiind inregistrat un numar de 45 de cazuri la persoane cu
vârsta mai mica de 14 ani si un numar de 161 de persoane din grupa de vârsta 15-19 ani. Din totalul
cazurilor de consum de nicotina la persoanele cu vârsta mai mica de 19 ani (206 cazuri): 78 au fost
cazuri noi (38%), 61% au fost inregistrate in rândul persoanelor de sex masculin (126 cazuri) si
39% in rândul persoanelor de sex feminin (80 cazuri).

Pentru un procent de 28% dintre persoanele cu vârsta mai mica de 19 ani, heroina a fost drogul
principal de consum (104 persoane), toate cazurile fiind inregistrate in grupa de vârsta 15-19 ani.
Din totalul cazurilor de consum de heroina la aceasta grupa de vârsta (104 cazuri): 63 au fost cazuri
noi (60%), 72% au fost inregistrate in rândul persoanelor de sex masculin (75 cazuri) si 28% in
rândul persoanelor de sex feminin (29 cazuri). Din totalul cazurilor noi de admitere la tratament ca
urmare a consumului de heroina, pentru toate grupele de vârsta (915 cazuri), 11% au fost
inregistrate la persoane cu vârsta mai mica de 19 ani.

Substantele volatile ca drog principal au fost inregistrate pentru aproximativ 4% din totalul
cazurilor raportate la persoanele cu vârsta sub 19 ani, alcoolul si canabisul pentru un procent de 2%
din cazuri fiecare, iar substantele stimulante de tip amfetamine si MDMA pentru 1% din cazuri.

In ceea ce priveste vârsta de debut in consum, pentru 14% din totalul persoanelor admise la
tratament in anul 2006 debutul in consum pentru drogul principal a avut loc inaintea vârstei de 14
ani si pentru 29% in intervalul 15-19 ani. Pentru heroina ca drog principal la un procent de 8%
dintre cazuri debutul in consum are loc inaintea vârstei de 14 ani, in timp ce la un procent de 42%
dintre cazuri debutul in consum are loc in intervalul de vârsta 15-19 ani.

Printre activitatile specifice derulate in scopul prevenirii consumului de alcool in scoli si licee, in
colaborare cu Asociatia „Berarii României” in anul 2006 a fost desfasurata campania „Alcoolul nu
te face mare”.

Printre realizarile acestei campanii se pot enumera instruirea a 50 de politisti de proximitate in


cadrul unei sesiuni de formare pe tema prevenirii consumului de alcool in rândul adolescentilor,
ocazie cu care acestia au fost informati cu privire la modul de desfasurare a campaniei.

Concomitent cu distribuirea unor materiale informative pe aceste teme a fost realizat un sondaj de
opinie privind consumul de alcool in rândul adolescentilor, ce a avut drept scop identificarea
dimensiunii consumului de alcool in rândul adolescentilor, fiind cuprinsi in esantion 600 de elevi
din 12 licee bucurestene.

Raportul de cercetare realizat pe baza rezultatelor sondajului de opinie privind consumul de alcool
in rândul adolescentilor a fost prezentat in cadrul unei conferinte de presa, fiind mediatizata pe
posturile TV centrale si prin aparitia unor articole pe aceasta tema in 10 publicatii centrale.

Date fiind rezultatele acestei campanii, autoritatile au decis extinderea campaniei la nivel national
si realizarea unui sondaj de opinie in rândul elevilor si a unor filmulete educative pentru sustinerea
activitatilor de informare prevazute in campanie.

Agentia Nationala Antidrog prin Centrele judetene de prevenire, evaluare si consiliere antidrog au
organizat impreuna cu inspectoratele scolare judetene si Directiile Judetene de Sanatate Publica, in

166
perioada iunie - septembrie 2005, diverse activitati care au marcat Ziua Internationala Antidrog:
conferinte de presa, campanii de informare a populatiei, campanii in locuri frecventate de tineri,
concursuri artistice pe teme antidrog finalizate cu expozitii organizate in locuri publice, realizare si
distribuire de materiale cu caracter antidrog, articole si emisiuni in mass-media locala.

Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a recomandat: includerea, in cadrul activitatilor de


timp liber organizate de unitatile scolare sau inspectoratele judetene la nivel local, judetean,
interjudetean si national, a unei componente de prevenire a consumului de droguri in rândul
populatiei scolare. Exemple de astfel de activitati sunt: intâlniri cu politistii de proximitate si alti
specialisti; ateliere de lucru pe tema realizarii unor proiecte de prevenire a consumului de droguri,
jocuri de rol, expozitii, distribuire de materiale specifice, desfasurarea unor concursuri sportive sub
genericul unei vieti sanatoase, fara consum de substante daunatoare.

Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Iasi in parteneriat cu Biblioteca Judeteana


„Gh. Asaefai" si Organizatia „Salvati Copiii" lasi au demarat, in anul 2006, proiectul „Fii informat!.
Fii câstigat!". Proiectul isi propune dezvoltarea retelei preventive, prin intermediul bibliotecilor,
atât in mediul urban, cât si in cel rural, incurajând si oferind consultanta pentru dezvoltarea de
servicii educative de tip preventiv centrelor de informare ale bibliotecii in mediul rural.

Incepând cu 16 mai 2005, a fost lansata Campania nationala de prevenire a consumului de droguri,
denumita „Deschide ochii', activitate destinata tinerilor cu vârsta cuprinsa intre 14 si 25 de ani.
Campania s-a desfasurat in perioada mai/septembrie 2005, in cadrul proiectului PHARE de infratire
Institutionala intre România si Spania „Lupta impotriva traficului si consumului de droguri".

Agentia Nationala Antidrog in colaborare cu Organizatia „Salvati Copiii", a desfasurat in perioada


25 iulie-2l august 2005 campania de prevenire a consumului de droguri JMfarea-singura noastra
dependenta", grupul tinta fiind reprezentat de adolescenti si tineri aflati in vacanta in 9 statiuni ale
litoralului Marii Negre. Scopul acestei campanii, initiata pentru prima data in România, a fost de a-i
informa si constientiza pe tineri asupra efectelor consumului de droguri prin organizarea unor
activitati cultural-artistice si sportive.
Politia Româna a initiat in colaborare cu institutii guvernamentale, organizatii
neguvernamentale si organizatii internationale o serie de proiecte care s-au materializat in diverse
Programe de prevenire a infractiunilor impotriva copiilor. Parteneriatul a stat la baza tuturor
eforturilor de prevenire a infractiunilor indreptate impotriva copiilor. Acestea au vizat cresterea
capacitatii institutionale de a interveni in diminuarea acestui fenomen si au avut ca obiective
formarea de specialisti pentru prevenirea formelor de manifestare a traficului de persoane
(politisti, profesori, ziaristi, preoti), dezvoltarea abilitatilor de identificare si de solutionare a
situatiilor care pot conduce la trafic, valorificarea experientelor diferite in prevenirea si combaterea
traficului de fiinte umane, initierea unei retele de colaborare regionala intre autoritati,
organizatii neguvernamentale, biserici, agentii internationale, media, diminuarea fenomenului
migratiei ilegale a minorilor români si a infractiunilor comise de acestia in alte state, precum, si
prevenirea si combaterea violentelor in zona unitatilor de invatamânt.

Rezultatele acestor proiecte au fost valorificate de structurile de ordine publica si investigatii


criminale prin orientarea actiunilor specifice de descurajare si combatere cu precadere spre aceste
zone, astfel:
- au fost initiate activitati de instruire a politistilor care vor fi implicati in program, pentru
desfasurarea de activitati educativ preventive in unitatile de invatamânt, incepând cu anul scolar
2006-2007;
- in majoritatea judetelor au fost instruiti elevi in cadrul unor cursuri speciale, acestia urmând ca
ulterior sa sustina teme educativ-preventive adresate colegilor lor;

167
- cu sprijinul formatiunilor de investigatii criminale si ordine publica au fost monitorizate zonele
scolilor, in special a liceelor si a altor locuri frecventate de tineri (discoteci, parcuri, baruri) unde s-
au organizat actiuni ce au ca scop prevenirea absenteismului, a frecventarii barurilor de catre elevi,
servirea acestora cu bauturi alcoolice;
-mass-media locala a fost prezenta la activitatile desfasurate in cadrul proiectelor,
manifestând sprijin in specia in informarea populatiei cu privire la concluziile analizelor, dar si
prin promovarea mesajelor antiinfractionale si antivictimizante.

Programul National Educatie pentru sanatate in scoala româneasca, initiat in anul 2002, se
implementeaza conform strategiei deja cunoscute, având ca scop extinderea disciplinei in toate
unitatile scolare din tara. In prezent unitati scolare din toate judetele aplica programa scolara de
Educatie pentru sanatate, sub forma de optional, acest obiect de studiu fiind predat de circa 12.000
de cadre didactice la nivel national. Programa de Educatie pentru sanatate contine teme referitoare
la uzul si abuzul de substante, cu continut adaptat vârstei elevilor, de la clasa a II-a la clasa a XII-a.
In urma centralizarii datelor referitoare la alegerea optionalelor pentru anul scolar 2006 – 2007,
numarul de scoli care aleg aceasta disciplina este in crestere, la fel ca si in cazul Programului
national de Educatie pentru cetatenie democratica. Pâna acum, in activitatile scolare si extrascolare
legate de acest program, au fost implicati peste 2.000.000 elevi si cadre didactice. Incepând cu
2007, se desfasoara concursul la nivel national „descopera o lume sanatoasa”, ca activitate
extrascolara a Programului. De asemenea, a fost realizat un spot radio referitor la adoptarea unui
mod de viata sanatos, care, conform analizelor, a fost receptionat, direct sau indirect, de 70% din
populatia scolara.
Materialele suport pentru aplicarea la clasa a Programului national de Educatie pentru cetatenie
democratica sunt utilizate in cadrul obiectului de studiu optional Educatie pentru cetatenie
democratica, cuprinzând atât teme referitoare la prevenirea consumului de droguri cât si activitati
variate legate de cresterea stimei de sine, autoevaluare, valoarea prieteniei, importanta unei
informari corecte si complete in luarea deciziilor etc., menite sa elimine cauzele care duc la
adoptarea unor comportamente daunatoare de viata.
In fiecare an, prin Calendarul Activitatilor Educative, in cadrul proiectelor cultural-artistice,
tehnico-stiintifice si sportive, este urmarita componenta de prevenire a comportamentelor
nesanatoase prin oferirea unor variante placute de petrecere a timpului liber. Sezonul estival este
perioada in care se desfasoara o mare parte din aceste activitati in cadrul carora organizatorii au
primit instructiuni de a desfasura, cu ajutorul specialistilor, si activitati de informare referitoare la
diverse probleme sociale, intre care si consumul de alcool, tutun si alte droguri.
Marea majoritate a programelor de prevenire a consumului de droguri realizate de inspectoratele
scolare judetene este materializarea unor parteneriate cu institutii guvernamentale si
neguvernamentale; unitatile scolare sau inspectoratele scolare judetene au asigurat, in general, baza
materiala si prezenta cadrelor didactice si a elevilor la activitati. Utilizându-se experienta unor
institutii si persoane specializate in lupta impotriva drogurilor, voluntariatul, educatia intre egali
etc., in scoli au loc, pe intreaga perioada a anului scolar, variate actiuni de prevenire, cum ar fi
dezbateri in cadrul orelor de dirigentie; mese rotunde la nivel de scoala cu specialisti din domeniul
sigurantei publice si al sanatatii; lectorate cu parintii pe tema fenomenului drogurilor la copii si
tineri; activitati metodice ale comisiei dirigintilor; realizarea de brosuri, pliante casete video,
articole in revistele scolare; concursuri de desene, afise, sportive etc.; concursuri de proiecte
implementate de elevi; activitati de timp liber menite sa promoveze un stil de viata sanatos.
Astfel de activitati au fost implementate de unitatile scolare, in parteneriat cu centrele judetene de
prevenire si consiliere antidrog, cu ocazia Zilei Internationale Antidrog, 26 iunie.
In urma ocuparii in toate judetele a posturilor de specialisti in educatie invatamânt din centrele
judetene de prevenire si consiliere antidrog, colaborarea dintre inspectoratele scolare judetene si

168
acestea este din ce in ce mai strânsa. In mare majoritate, programele de prevenire prin informare si
educare, prin metode traditionale sau moderne, sunt realizate in parteneriat de catre cele doua
institutii.

VIII.3.3. Exploatarea sexuala si abuzul sexual

Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului statueaza la articolul 85, alin.
(1) principiul conform caruia orice copil are dreptul de a fi protejat impotriva oricaror forme de
violenta, abuz, rele tratamente sau neglijenta.
In conformitate cu definitiile oferite de Codul Penal al României, notiunea de exploatare a unei
persoane include si acele actiuni si activitati care obliga la practicarea prostitutiei, la manifestari
pornografice in vederea producerii si difuzarii de materiale pornografice sau la alte forme de
exploatare sexuala (art. 207 C.Pen.).

In vederea impiedicarii exploatarii copiilor in activitati cu caracter pornografic a fost adoptata


Legea nr. 96/2003 privind prevenirea si combaterea pornografiei. Acest act normativ a instituit
masuri de prevenire si combatere a pornografiei, in scopul protejarii demnitatii persoanei, a
pudorii si a moralitatii publice si a urmarit limitarea raspândirii materialelor cu caracter
pornografic care aduc atingere demnitatii umane si moralei publice, interzicerea
accesului/participarii minorilor la activitati cu caracter pornografic, de natura a aduce prejudicii
dezvoltarii armonioase si sanatatii acestora, precum si stabilirea conditiilor de desfasurare a
activitatilor care cuprind programe cu caracter erotic.

Prin Hotarârea nr. 1504/2004 a fost aprobat Planul national de actiune pentru prevenirea si
combaterea abuzului sexual asupra copilului si a exploatarii sexuale a copiilor in scopuri comerciale
(2004-2007).

Aprobarea unui astfel de plan de actiune a avut in vedere intarirea angajamentelor politice, initierea
si dezvoltarea de strategii/planuri de actiune sectoriale pentru prevenirea si combaterea abuzului
sexual asupra copilului, a exploatarii sexuale a copiilor, a vânzarii si a traficului de copii;
publicarea acestor documente si diseminarea lor, pentru a fi larg cunoscute.

Stabilirea unei metodologii de lucru in domeniul prevenirii si combaterii abuzului sexual asupra
copiilor si a exploatarii lor sexuale in scopuri comerciale, prin implicarea factorilor guvernamentali
si neguvernamentali, va constitui baza pentru crearea cadrului institutional adecvat care sa faciliteze
lucrul in retea.

Alte eforturi depuse de autoritati s-au concentrat pe sustinerea si dezvoltarea de servicii specializate
accesibile copiilor/tinerilor abuzati si exploatati sexual si crearea de centre de urgenta specializate,
precum si de centre de reabilitare psiho-sociala a copiilor/tinerilor victime.

In ceea ce priveste vârsta minorului, legea penala incrimineaza, pe lânga formele grave ale
infractiunilor cu caracter sexual inclusiv fapta aceluia care prin promisiuni de casatorie, determina o
persoana de sex feminin care nu a implinit vârsta de 18 ani sa aiba cu el raport sexual, pedepsind-o
cu inchisoare stricta de la un an la 5 ani. Pentru a sublinia gravitatea unei astfel de fapte aceeasi lege
precizeaza ca impacarea partilor nu inlatura raspunderea penala.

Tot pe linia definitiilor date de legislatia româna activitatilor sexuale in care sunt implicati minorii,
art. 217 C. Pen. Arata ca „Actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi
sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima
vointa, se pedepseste cu inchisoare stricta de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi. O agravanta
a acestei fapte este atunci când victima era un minor care nu implinise vârsta de 15 ani.
169
Dincolo de reglementarea de ordin generalist a acestei problematici, Codul Penal al României
incrimineaza in ultimele sale variante actualizate infractiunea de act sexual cu un minor, aratând ca:

Art. 218. - (1) Actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, care nu
a implinit vârsta de 15 ani, se pedepseste cu inchisoare stricta de la 3 la 10 ani si interzicerea unor
drepturi.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit
sau de acelasi sex a carei vârsta este intre 15 si 18 ani, daca fapta este savârsita de tutore sau
curator, ori de supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de
calitatea sa, ori daca faptuitorul a abuzat de increderea victimei sau de autoritatea ori influenta sa
asupra acesteia.
(3) Daca actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, care nu a
implinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de catre
faptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este inchisoarea stricta de la 3 la 12 ani si
interzicerea unor drepturi.
(4) Daca faptele prevazute in alin. (1)-(3) au fost savârsite in scopul producerii de materiale
pornografice, pedeapsa este inchisoarea stricta de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi, iar daca
pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este detentiunea severa de la 15 la
20 de ani si interzicerea unor drepturi.

De asemenea, actele de perversiune sexuala savârsite in public se pedepsesc cu inchisoare stricta de


la un an la 5 ani.
„(2) Actele de perversiune sexuala cu o persoana care nu a implinit vârsta de 15 ani se pedepsesc
cu inchisoare stricta de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.
(3) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si actele de perversiune sexuala cu o persoana a carei
vârsta este intre 15 si 18 ani, daca fapta este savârsita de tutore sau curator ori de catre
supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa ori daca
faptuitorul a abuzat de increderea victimei sau de autoritatea ori influenta sa asupra acesteia.
(4) Daca actele de perversiune sexuala cu o persoana care nu a implinit vârsta de 18 ani au fost
determinate de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de catre faptuitor, direct sau indirect,
victimei, pedeapsa este inchisoarea stricta de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.
(5) Daca faptele prevazute in alin. (2), (3) si (4) au fost savârsite in scopul producerii de materiale
pornografice, pedeapsa este inchisoarea stricta de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi, iar daca
pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este detentiunea severa de la 15 la
20 de ani si interzicerea unor drepturi. „

O alta fapta incriminata de legislatie este coruptia sexuala, prin care se intelege totalitatea actelor
cu caracter obscen savârsite asupra unui minor sau in prezenta unui minor se pedepsesc cu
inchisoare stricta de la un an la 5 ani.
(2) Când actele prevazute la alin. (1) se savârsesc asupra unui membru de familie, pedeapsa este
inchisoarea stricta de la 2 la 7 ani.
(3) Daca faptele prevazute in alin. (1) si (2) au fost savârsite in scopul producerii de materiale
pornografice, maximul special al pedepsei inchisorii se majoreaza cu 2 ani.
(4) Ademenirea unei persoane in vederea savârsirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau
de acelasi sex se pedepseste cu inchisoare stricta de la un an la 5 ani. (art.221 C.pen).

In ceea ce priveste pornografia infantila, articolul 18 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si
combaterea traficului de persoane, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din
11 decembrie 2001, a fost modificata având urmatorul cuprins:

Art. 18. - (1) Fapta de a expune, a vinde sau de a raspândi, a inchiria, a distribui, a confectiona ori
de a produce in alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispozitie ori de a detine in vederea

170
raspândirii de obiecte, filme, fotografii, diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care
reprezinta pozitii ori acte sexuale cu caracter pornografic, ce prezinta sau implica minori care nu au
implinit vârsta de 18 ani, constituie infractiunea de pornografie infantila si se pedepseste cu
inchisoare de la 3 la 10 ani.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si importul ori predarea de obiecte dintre cele prevazute
la alin. (1) unui agent de transport sau de distribuire, in vederea comercializarii ori distribuirii lor.

In ceea ce priveste luarea unor masuri legislative corespunzatoare privind asigurarea garantiilor
privind predarea unei persoane care a savârsit o fapta penala pe teritoriul României care a vizat
exploatarea sexuala a copiilor sau pornografia infantila, legea 224/2006 pentru modificarea si
completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala
prevede ca faptuitorul va fi predat chiar daca nu este indeplinita conditia dublei incriminari.

Obligatia de a sesiza autoritatile abilitate sa intervina in situatia in care exista suspiciunea unui abuz
savârsit asupra unui minor, revine oricarei persoane fizice sau juridice, angajatilor institutiilor
publice sau private care, prin natura profesiei, intra in contact cu copilul si au suspiciuni asupra unui
posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente.

Responsabilitati similare revin si parintilor copilului, sau, dupa caz, alt reprezentant legal al
acestuia, autoritatile publice si organismele private având obligatia de a lua toate masurile
corespunzatoare pentru a facilita readaptarea fizica si psihologica si reintegrarea sociala a oricarui
copil care a fost victima oricarei forme de neglijenta, exploatare sau abuz, de tortura sau pedeapsa
ori tratamente crude, inumane sau degradante.

S-a pornit astfel de la necesitatea corelarii politicii nationale privind protectia copilului exploatat
sexual la politica internationala, având ca fundament Conventia ONU cu privire la Drepturile
Copilului precum si Declaratia si Planul Mondial de Actiune de la Stockholm (1996) si Declaratia
de la Yokohama (2001).

România a aderat si ratificat aproape toate conventiile elaborate pe plan international in aceasta
problematica, astfel incât sa poata fi aliniata in permanenta celor mai noi standarde in domeniu.

România si-a propus sa aiba un rol activ in cadrul retelelor regionale si internationale de lupta
impotriva abuzului sexual asupra copiilor si tinerilor, a vânzarii si traficului acestora in scopuri
comerciale. Acest lucru nu ar fi posibil fara promovarea unor mecanisme de cooperare regionala si
internationala pentru descoperirea si combaterea retelelor de trafic.

O serie de programe si campanii au fost intreprinse de catre autoritatile române in scopul de a


constientiza publicul larg cu privire la riscul pe care il implica traficul de persoane, respectiv cu
copii.

Prin proiectul „Codul de conduita pentru prevenirea exploatarii sexuale a copiilor in industria
turismului” au fost realizate 5000 de afise si un manual pentru instruirea personalului din lanturile
hoteliere Sofitel si Golden Tulipe.

Programul de prevenire si combatere a abuzurilor sexuale impotriva minorilor, derulat de IGPR la


nivel national, in anul 2006 a avut drept scop reducerea riscului de victimizare a minorilor, la
nivelul intregii tari fiind realizate analize si harti criminogene ale zonelor in care au fost comise
astfel de infractiuni.

Au fost initiate activitati educativ preventive in unitatile de invatamânt prin organizarea de intâlniri
cu elevii si dezbaterea unor teme referitoare la siguranta personala.

171
S-au incheiat protocoale de parteneriat cu institutii si ONG-uri locale in scopul realizarii unei
activitati eficiente si responsabilizarea tuturor institutiilor cu atributiuni in domeniu.

In baza protocoalelor de colaborare incheiate intre I.P.J-uri si institutii cu atributii in domeniu, s-a
stabilit un sistem de colaborare si asistare a victimelor acestor infractiuni, luându-se in considerare
specificul fiecarui caz.

Si acest capitol destinat abuzului copilului, sub diferite forme este raportat la nivelul institutiei
centrale cu responsabilitati in acest domeniu. Astfel, trimestrial sunt transmise ANPDC de catre
directiile judetene de asistenta sociala si protectia copilului informatii si date statistice referitoare la
cazurile de abuz semnalate, prin diferite mijloace specialistilor din cadrul acestei institutii sau
factorilor responsabili in plan local.

VIII.3.4. Alte forme de exploatare

Articolul 99 al legii 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului stabileste dreptul
copilului la protectie impotriva oricarei forme de exploatare, enuntând totodata si o serie de astfel
de forme.

Este stabilita in sarcina institutiilor si autoritatilor publice, in conformitate cu atributiile specifice,


crearea cadrului legal si punerea in practica a normelor existente in vederea prevenirii formelor de
exploatare a copiilor. In demersul lor este necesar ca autoritatile responsabile sa identifice
eventualele lacune existente in plan legislativ si sa actioneze in vederea crearii cadrului necesar
pentru punerea in practica a dispozitiilor legale.

Autoritatile sunt obligate sa adopte masuri pentru prevenirea si impiedicarea transferul ilicit si
nereturnarii copilului.

Este prevazuta de asemenea necesitatea adoptarii unor reglementari care sa previna adoptia
copilului din alte considerente decât interesul superior al acestuia. Cadrul general in materie este dat
de Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei care de asemenea stabileste la art. 2 ca
interesul superior al copilului se va respecta in mod obligatoriu in derularea procedurilor de adoptie,
nationala sau internationala. Normele metodologice de aplicare a dispozitiilor Legii nr. 273 sunt
aprobate prin HG nr. 1435/2004.

Lit. c) si d) ale art. mai sus mentionat stabilesc de asemenea ca exploatarea si violenta sexuala,
rapirea si traficul de copiii reprezinta forme de exploatare pentru a caror prevenire autoritatile si
institutiile publice este necesar sa intervina.

Cu privire la aceste aspecte este de precizat faptul ca prin Legea nr. 470/2001 România a ratificat
Protocolul facultativ la Conventia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii,
prostitutia copilului si pornografia infantila, semnat la New York la 6 septembrie 2000. Art. 3 al
Legii nr. 470/2001 obliga statele ratificatoare sa incrimineze in dreptul intern urmatoarele fapte:
- oferirea, livrarea sau acceptarea unui copil, in scopul exploatarii sexuale, transferului de organe
pentru profit si supunerii la munca fortata a copiilor; obtinerea consimtamântului in mod fraudulos
pentru adoptie si incalcarea instrumentelor juridice in materia adoptiei;
- oferirea, obtinerea, procurarea, furnizarea copiilor pentru prostitutie;
- activitati care implica pornografia infantila. De asemenea, aceeasi lege stabileste ca statele sunt
obligate sa ia masurile necesare atât pentru instrumentarea cu celeritate, cât si pentru sanctionarea
acestor fapte cât si pentru protectia victimelor acestor infractiuni.

172
Transpunerea in legislatia româna a dispozitiilor Protocolului se regaseste in Codul Penal -
infractiunile privitoare la viata sexuala, proxenetismul, lipsirea de libertate in mod ilegal, precum, in
prevederile Legii nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, cu
modificarile si completarile ulterioare, in Legea nr. 196/2003 privind prevenirea si combaterea
pornografiei precum si in Legea nr. 203/2000 de ratificare a Conventiei Organizatiei Internationale
a Muncii (OIM) nr. 189/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor. In ceea
ce priveste normele care vizeaza protectia copiilor victime ale unor infractiuni, inclusiv in calitatea
acestora de martori, amintim Legea nr. 211/2004 privind unele masuri pentru asigurarea protectiei
victimelor infractiunilor, precum si Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor. De asemenea,
mentionam ca România a ratificat prin Legea nr. 304/ 2005 Conventia Consiliului Europei privind
despagubirea victimelor infractiunilor violente.

De asemenea, prin Legea nr. 567/2001, România a ratificat Protocolul facultativ la Conventia ONU
cu privire la Drepturile Copilului, referitor la implicarea copiilor in conflicte armate.

In acest domeniu se aplica dispozitiile Deciziei 248/2004 a Consiliului National al Audio Vizualului
privind protectia demnitatii umane si dreptului la propria imagine.

Totodata, in situatia copiilor aflati in cadrul sistemului de protectie speciala, sunt aplicabile
dispozitiile Hotarârii nr. 1018/2002 prin care a fost aprobat Regulamentul cu privire la obligatiile ce
revin serviciilor publice specializate pentru protectia drepturilor copilului in vederea garantarii
respectarii dreptului la imagine si intimitate a copiilor.

In ceea ce priveste exploatarea copiilor in cadrul unor experimente, mentionam ca art. 7 al Pactului
international cu privire la drepturile civile si politice ratificat de România prin Decretul nr.
212/1974 interzice supunerea oricarei persoane unor experiente medicale sau stiintifice, fara acordul
persoanei in cauza; dupa cum este evident supunerea unor subiecti umani la anumite experimente si
cercetari medicale este conditionata dar nu este total interzisa, cercetarea precum si realizarea unor
tratamente experimentale fiind necesare progresului medical si uneori fiind ultima speranta pentru
anumite persoane.

In cazul unui copil aflat intr-o astfel de situatie, este necesar pe de o parte consimtamântul
reprezentantului sau legal si sunt necesare informarea, ascultarea si consimtamântul acestora.
Totodata, se impune in astfel de situatii si respectarea codului etic si deontologic de catre medici si
alte categorii de profesionisti implicati.

Prin Hotarârea nr. 686/2005 a fost aprobata Strategia nationala in domeniul prevenirii si combaterii
fenomenului violentei in familie.

Motivul pentru care la nivel national a fost simtita nevoia adoptarii unei strategii nationale in
domeniul prevenirii si combaterii violentei in familie a fost acela al considerarii familiei ca
principal model cultural in procesul complex de educare a copiilor, in conditiile in care
responsabilitatea statului român rezida in crearea unui cadru favorabil care sa permita gasirea unor
solutii de prevenire a violentei in familie, precum si de sprijinire a persoanelor supuse violentei in
familie.

Prevenirea violentei prin masuri active si prin implicarea tuturor actorilor sociali a constituit unul
dintre dezideratele actualei strategii, incercându-se astfel identificarea unor solutii care sa conduca
la responsabilizarea societatii.

Prin Hotarârea nr. 726/2004 a fost aprobat Planul de actiuni prioritare in domeniul protectiei
copilului impotriva abuzului, neglijarii si exploatarii pentru perioada 2004-2005.

173
Premisele de la care s-a pornit la elaborarea si aprobarea unui astfel de Plan de Actiune au fost
urmatoarele:
- Armonizarea cadrului legislativ referitor la protectia copilului impotriva abuzului, neglijarii
si exploatarii cu celelalte acte normative conexe acestuia.
- Introducerea unor masuri legislative referitoare la indepartarea temporara a agresorului din
mediul familial.
- Asigurarea gratuitatii pentru certificatele medico-legale ale copiilor aflati in situatii de abuz,
neglijare, exploatare precum si de violenta domestica.

Pe de alta parte s-a urmarit introducerea in legislatie a obligativitatii formarii initiale si continue in
domeniul protectiei copilului impotriva abuzului, neglijarii si exploatarii a profesionistilor care
interactioneaza cu copilul, concomitent cu aprofundarea pregatirii acestora pe aceste domenii.

In ceea ce priveste programele organizate de catre autoritatile statului in vederea prevenirii si


combaterii oricaror forme de exploatare, in cadrul programului AGIS, in parteneriat cu Academia de
Cadre de conducere din Munster, Germania a fost implementat proiectul „Sa conlucram pentru
protectia copilului - o mai buna instrumentare a cazurilor de abuz asupra copilului si oportunitati de
prevenire”.

In cadrul acestuia au fost 2 seminarii ce au avut ca teme „Protectia copilului in România” si


„Violenta in scoli-forme de manifestare si masuri de prevenire” la care au participat specialisti din
cadrul MAI, Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie Copilului, ANPDC, reprezentanti ai
Institutului de Stiinte ale Educatiei, reprezentanti ai cultelor, profesori, instructori scolari.

Un alt proiect derulat in colaborare cu Compartimentul de analiza si Prevenire din cadrul Directiei
Generale a Politiei Municipiului Bucuresti in colaborare cu Fundatia NOI, Adentity si al SIVECO SA
a fost proiectul "FII INTELIGENT, NU FI VIOLENT!" ( 30 IAN 2006 – IUNIE 2006) pentru elevii
din cls. I-XII.

Scopul acestui proiect a fost reducerea fenomenului violentei in scoli. Obiectivele propuse de acest
proiect au constat in organizarea pe data de 30 ianuarie 2006 a Zilei Internationale a Non violentei in
scoli – „Momentul de zgomot”, in cadrul careia au fost tiparite 2 800 de afise, 240 000 de fluturasi, si
23000 de pliante, a fost organizat un concurs de proiecte pentru non violenta si au fost organizate
olimpiadele inteligentei in scopul descoperirii, promovarii, incurajarii talentelor si performantelor
elevilor, in domenii de activitate extrascolara. Totodata a fost organizat si un mars al Non Violentei,
pe un traseu din centrul capitalei Bucuresti.

Proiectul de prevenire si combatere a violentelor in zona unitatilor de invatamânt ”Sa exmatriculam


violenta”, a fost implementat in colaborare cu Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si a fost
transmis structurilor teritoriale de profil pentru implementare in plan local, in perioada 2006- iunie
2007.

Conform agendei programului au fost realizate analize si harti criminogene ale zonelor in care sunt
amplasate unitatile de invatamânt in scopul cunoasterii situatiei locale cu privire la actele de violenta
din perimetrul acestora.

Rezultatele acestora au fost valorificate de structurile de ordine publica si investigatii criminale prin
orientarea actiunilor specifice de descurajare si combatere cu precadere spre aceste zone. In acelasi
timp, au fost initiate activitati de instruire a politistilor care au fost implicati in program, in vederea
desfasurarii de activitati educativ preventive in unitatile de invatamânt, in anul scolar 2006-2007.

174
In majoritatea judetelor tarii, in cadrul unor cursuri speciale, au fost instruiti o serie de elevi care
ulterior au sustinut in fata colegilor lor anumite teme educativ-preventive.

Desfasurarea acestui program a insemnat si implicarea activa a politistilor de proximitate care au


infiintat mape pentru fiecare scoala, ce contineau protocolul de colaborare, fisa de obiectiv (locatie,
asigurarea pazei, date de contact ale persoanelor responsabile de legatura cu politia), fisa de
eveniment si alte documente. Aceste evidente permit o analiza pertinenta la fiecare final de luna si
directionarea activitatilor spre unitatile de invatamânt cu grad crescut de risc.

Alaturi de formatiunile de investigatii criminale si ordine publica au fost monitorizate zona scolilor,
in special a liceelor si a altor locuri frecventate de tineri ( discoteci, parcuri, baruri) unde s-au
organizat actiuni ce au avut ca scop prevenirea absenteismului, a frecventarii barurilor de catre elevi,
servirea acestora cu bauturi alcoolice.

VIII.3.5 Vânzarea, traficul si rapirea

România s-a confruntat in ultima perioada tot mai mult cu migratia ilegala si cu fenomene de trafic
al copiilor. Devenita tara-sursa a copiilor aflati ilegal pe teritoriul unor state europene, România a
reactionat, in plan legislativ, fata de cele doua fenomene. In ceea ce priveste traficul de persoane,
cadrul legal l-a constituit Legea nr. 678/2001, lege care confera o definitie legala acestei notiuni.
Una din formele de trafic prevazute de lege si careia i-au cazut victime un numar mare de copii o
constituie recrutarea, transferarea, transportarea, cazarea sau primirea unei persoane prin
inselaciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apara sau de a-si
manifesta vointa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase, in scopul
exploatarii persoanei.

O serie de acte normative au fost elaborate si aprobate de-a lungul timpului in vederea gasirii celor
mai eficiente mijloace legale de a combate acest fenomen.

Prin Hotarârea nr. 1216/2001 a fost aprobat Planul national de actiune pentru combaterea traficului
de fiinte umane, care a avut ca scop realizarea constientizarii de catre societate a pericolului pe care
il reprezinta traficul de fiinte umane si stabilirea de coduri de conduita pentru lucratorii nationali din
domeniul traficului de persoane.

Concomitent s-a decis organizarea unor cursuri si campanii menite sa intareasca sentimentul
demnitatii umane si protectiei propriei persoane, educarea persoanelor care apartin grupurilor cu
grad ridicat de risc de a fi traficate, in scopul protectiei acestora.

Prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 1.806 din 2 iulie 2004, ale carui prevederi sunt completate prin
Decizia CSM nr. 269 din 6 iulie 2005, a fost infiintata Reteaua judecatorilor specializati in
solutionarea cauzelor de trafic de persoane; aceasta este formata din 56 de judecatori, câte un
judecator de la fiecare Curte de Apel si tribunal. Reteaua a fost notificata international Comisiei
Europene, Eurojust, Consiliului Europei, Organizatia Natiunilor Unite si altor organisme
internationale cu atributii in acest domeniu.

Prin Hotarârea Guvernului nr. 1584/2005 pentru infiintarea organizarea si functionarea Agentiei
Nationale impotriva Traficului de Persoane, modificata si completata prin Hotarârea Guvernului nr.
1083/2006, a fost aprobata infiintarea si organizarea Agentiei Nationale impotriva Traficului de
Persoane. Necesitatea infiintarii acestei structuri a fost impusa de amploarea pe care a luat-o traficul
de persoane, acest fapt constituind motiv de ingrijorare pentru majoritatea statelor lumii.

175
Legislatia nationala in domeniul traficului de persoane cuprinde o serie de acte normative elaborate
pe baze noi, menite sa confere o mai mare eficienta luptei impotriva acestui fenomen: Legea nr.
678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, cu modificarile si completarile
ulterioare, Regulamentul de aplicare a dispozitiilor acesteia, aprobat prin Hotarârea Guvernului nr.
299/2003 si Legea nr. 211/2004 privind unele masuri pentru asigurarea protectiei victimelor
infractiunilor (intrata in vigoare in ianuarie 2005).

Prin Legea privind prevenirea si combaterea traficului de persoane s-au incriminat formele pe care
le poate imbraca traficul de persoane, s-a creat cadrul juridic pentru utilizarea tehnicilor moderne de
investigatie, necesare descoperirii acestor fapte, s-au introdus norme pentru protectia si asistenta
victimelor traficului, a familiilor acestora, precum si a martorilor.

Legea nr. 211/2004 instituie patru categorii de masuri care se adreseaza in mod direct nevoilor
victimei infractiunilor:
a) informarea victimelor infractiunilor cu privire la drepturile lor;
b) consilierea psihologica;
c) asistenta juridica gratuita;

Principalele instrumente internationale in domeniul traficului de persoane la care România este


parte sunt:
- România a semnat la data de 14 decembrie 2000, la Palermo, Conventia Natiunilor Unite
impotriva criminalitatii transnationale organizate si cele doua protocoale ale sale adoptate la New
York la 15 noiembrie 2000, instrumente internationale care au fost ratificate prin Legea nr.
565/2002 pentru ratificarea Conventiei Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale
organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, in
special al femeilor si copiilor, aditional la Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii
transfrontaliere organizate, precum si a Protocolului impotriva traficului ilegal de migranti pe calea
terestra, a aerului si pe mare, aditional la Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii
transnationale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, publicata in Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 8 noiembrie 2002;
- România a semnat Conventia Consiliului Europei privind lupta impotriva traficului de fiinte
umane, instrument international ratificat prin Legea nr. 300/2006 pentru ratificarea Conventiei
Consiliului Europei privind lupta impotriva traficului de fiinte umane, adoptata la 3 mai 2005,
deschisa spre semnare si semnata de România la Varsovia la 16 mai 2005, publicata in Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 19 iulie 2006.

In perioada 2001-2005 au fost desfasurate campanii de prevenire a traficului de persoane, de


institutiile statului in parteneriat cu organizatii ale societatii civile, organizatii internationale si
mass-media.

Anchetele reprezentative la nivelul populatiei de peste 18 ani din România (conform cercetarii
sociologice IMAS, 2005) arata ca marea majoritate a populatiei (85%) a auzit despre traficul de
persoane. Persoanele cu nivel scazut de educatie, cele cu venituri mici si cele din mediul rural si
orasele mici, adica tocmai contextele sociale care furnizeaza grupurile de risc la trafic, au insa un
nivel sensibil mai scazut de cunoastere asupra fenomenului. Cele mai eficiente canale de
comunicare cu privire la traficul de persoane sunt televiziunea si presa scrisa.

In cadrul Programului National de Educatie pentru cetatenie democratica implementat de Ministerul


Educatiei, Cercetarii si Tineretului, sunt incluse teme care dezbat problematica drepturilor copiilor,
situatiile riscante prin care pot trece copiii, metode de prevenire si de reducere a riscurilor,
organisme si organizatii abilitate sa ofere sprijin, masuri concrete de solutionare a acestor
fenomene. Suporturile de curs destinate elevilor, precum si ghidurile metodologice destinate

176
cadrelor didactice se afla pe site-ul www.edu-media.ro. In prezent, programul Educatie pentru
cetatenie democratica se deruleaza in 1500 de unitati scolare, atât in mediul urban cât si in cel rural.
MECT a elaborat si programe destinate informarii parintilor asupra consecintelor acestor fenomene
cadrul proiectului „Educatia parintilor”, realizat in parteneriat cu UNICEF România .
Totodata, in fiecare judet exista Centre de Resurse si Asistenta Educationala, cu cabinete in scolile
si liceele din teritoriu, unde activeaza consilieri psihopedagogi. In cadrul Centrelor Judetene si
cabinetelor de asistenta din scoli activeaza 1309 consilieri care au sarcina de a asista elevii si
familiile acestora, in cele mai diverse situatii; de asemenea, consilierii sunt aceia care sprijina
profesorii diriginti in abordarea temelor legate de reducerea riscurilor si prevenirea
comportamentelor daunatoare. In fiecare an aceste centre elaboreaza strategii judetene care includ
diverse tipuri de activitati, intre care si cele de prevenire a traficului de fiinte umane sau a diverselor
forme de exploatare.
A fost de asemenea finalizat un proiect de prevenire a traficului de copii si a altor forme de
exploatare, implementat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Biroul International al
Muncii si „Asociatia Alternative Sociale”. In cadrul acestui proiect au fost infiintate 14 centre de
tineret (in Bucuresti si judetele Giurgiu, Iasi si Botosani), având drept scop informarea, educarea in
vederea reducerii vulnerabilitatii la trafic si alte forme de exploatare grava a copiilor.

Incercând sa impuna solutionarea situatiei copiilor aflati ilegal pe teritoriul altor state, fie ca urmare
a traficului, fie ca urmare a migratiei ilegale, art. 18 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 prevede dreptul
copiilor care nu sunt insotiti de parinti sau de un alt reprezentant legal, ori care nu se gasesc sub
supravegherea legala a unor persoane, de a li se asigura reintoarcerea alaturi de reprezentantii legali.
Dispozitiile articolului 18 nu se aplica insa in situatia in care copilul se afla in strainatate insotit de
unul dintre parintii sai si ca efect al incalcarii unei hotarâri judecatoresti privind incredintarea
copilului spre crestere si educare in urma unui divort. In astfel de situatii sunt incidente dispozitiile
conventiilor internationale, ratificate de România, la care s-a facut deja referire in explicitarea
articolelor anterioare.

Corelativ dreptului copilului de a i se asigura intoarcerea alaturi de reprezentantul legal, alin. 3 al


art. 18 prevede obligatia celui responsabil cu supravegherea, cresterea si ingrijirea copilului de a
anunta disparitia acestuia de la domiciliu in termen de 24 de ore de la constatarea disparitiei.

Pentru accentuarea rolului pe care parintii ar trebui sa-l exercite, in egala masura, in supravegherea
copiilor si pentru responsabilizarea acestora in fata unui fenomen negativ care are, inca, din pacate,
amploare - este vorba de numarul mare de cazuri in care copiii parasesc domiciliul, abandoneaza
scoala si, cu acordul expres sau tacit al parintilor, ori chiar la indemnul unuia dintre acestia, pornesc
in cautarea unor surse de venituri proprii, - a fost inclus textul alin. 2 al art. 18, potrivit caruia
deplasarea copiilor in tara si in strainatate se realizeaza cu instiintarea si cu acordul ambilor parinti.

In mod evident, este vorba despre situatia in care exercitarea drepturilor parintesti revine, in egala
masura, celor doi parinti.

Astfel, este de mentionat ca, insusi Codul Familiei prevede, in art. 97 si art. 99 ca ambii parinti au
aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori si ca in caz de neintelegere intre parinti cu
privire la exercitiul drepturilor parintesti, instanta poate sa decida in functie de interesul superior al
copilului.

In sensul acestei interpretari sunt si dispozitiile Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii
a cetatenilor români in strainatate, care, in art. 17 prevede ca minorilor cetateni români li se

177
elibereaza pasapoarte la cererea parintelui caruia i-a fost incredintat prin hotarâre judecatoreasca
ramasa definitiva si irevocabila.

Totodata Legea nr. 248/2005 precizeaza ca in conformitate cu dispozitiile articolului 30 litera c) se


permite iesirea din tara a minorului cetatean român inscris in pasaportul unui parinte si care
calatoreste in strainatate impreuna cu acesta sau, dupa caz, este titular al unui pasaport individual si
calatoreste impreuna cu acesta, fara a mai fi necesara declaratia celuilalt parinte, numai daca
parintele insotitor face dovada ca minorul i-a fost incredintat prin hotarâre judecatoreasca definitiva
si irevocabila.

In scopul asigurarii protectiei copiilor aflati neinsotiti pe teritoriul altor state si pentru eficientizarea
eforturilor de readucere in tara a copiilor cetateni români aflati ilegal in afara granitelor României,
legea instituie in mod expres obligatia in sarcina misiunilor diplomatice si consulare ale României
de a sesiza cazurile despre care iau cunostinta cu privire la minorii aflati neinsotiti in strainatate.

Pentru situatiile in care pe teritoriul tarii noastre se afla copii cetateni straini care, din diferite
motive sunt neinsotiti de parinti si pentru care misiunile diplomatice si consulare straine au sesizat
autoritatile române, este prevazut in mod expres ca se va dispune prin hotarâre judecatoreasca
plasamentul copilului intr-un serviciu de tipul celor prevazute de art. 107 din Legea nr. 272/2004.

Competenta exclusiva in privinta instituirii masurii de protectie revine Tribunalului Bucuresti, iar
Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului ii revine sarcina de a propune instantei
serviciul de protectie speciala unde se va dispune plasamentul.

Plasamentul copilului se va institui intotdeauna pentru o perioada determinata, respectiv pâna la


returnarea copilului in tara de resedinta a parintilor ori in tara in care au fost identificati alti membrii
ai familiei dispusi sa preia copilul. Prin urmare, masura de protectie va fi totodata dublata de
derularea acelor demersuri legale care sunt in competenta Oficiului Român pentru Imigrari si
potrivit carora aceasta trebuie sa instiinteze autoritatile straine competente despre existenta copiilor
cetateni straini aflati neinsotiti de parinti sau reprezentant legal pe teritoriul statului român. Exista
de asemenea si posibilitatea ca autoritatile române sa se sesizeze din oficiu si sa sesizeze autoritatile
straine competente in paralel cu instituirea masurilor de protectie a copilului.
In acest mod sunt atribuite competente exprese in sarcina Autoritatii Nationale pentru Protectia
Drepturilor Copilului in deplin acord cu Legea nr. 590/2003 privind tratatele, in sensul ca aceasta
poate initia procedurile de incheiere a unor tratate, acorduri de colaborare cu statele in care se afla
copiii români in diferite situatii de izolare.

Textul articolului 98 din Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului
reglementeaza dreptul copilului de a fi protejat impotriva oricaror forme de trafic intern sau
international al copiilor, de catre orice persoane, inclusiv de catre parinti.

Cadrul general in materie este dat de Legea nr. 678/2001 pentru prevenirea si combaterea traficului
de persoane care califica traficul de minori ca forma agravanta a infractiunii de trafic de persoane,
aceasta fiind definita prin recrutarea, transportarea, transferarea, gazduirea sau primirea unui minor,
in scopul exploatarii acestuia, fiind pedepsita cu inchisoarea (art. 13, alin.1); pedeapsa este majorata
in situatia in care fapta este savârsita prin amenintare, violenta sau prin alte forme de constrângere,
prin rapire, frauda ori inselaciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a
se apara sau de a-si exprima vointa, prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte
foloase pentru obtinerea consimtamântului persoanei care are autoritatea asupra minorului.

Precizam totodata ca actul normativ califica si tentativa de trafic de copii ca infractiune.

178
Copiii pot fi traficati intern, la nivel national, sau international, in majoritatea cazurilor scopul
traficarii fiind exploatarea sexuala sau prin munca.

Mentionam ca in conformitate cu actele normative interne si internationale in vigoare, copiii


victime ale traficului beneficiaza de protectie si asistenta speciala in raport cu vârsta lor, fiindu-le
ocrotite identitatea si viata privata.

In ceea ce priveste demersurile si modalitatea concreta de revenire in tara a copiilor români victime
ale traficului de minori, acestea sunt reglementate in HGR nr. 1443/2004 privind metodologia de
repatriere a copiilor români neinsotiti si asigurarea masurilor de protectie speciala in favoarea
acestora, coroborate cu dispozitiile cap. III din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 678/2001.
Actul normativ mentionat stabileste procedura de repatriere a copiilor in tara, de identificare a
parintilor sau a reprezentantilor lor legali, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de
intoarcerea in tara a acestora, precum si serviciile de protectie speciala competente sa asigure
protectia in regim de urgenta a copiilor neinsotiti care au fost repatriati.

Astfel, in situatia in care misiunile diplomatice, respectiv oficiile consulare ale României in
strainatate, intra in posesia unei informatii privind existenta in tara de resedinta a unor copii
neinsotiti, trebuie sa solicite autoritatilor straine competente datele de identificare a copiilor in
cauza, precum si alte informatii utile in vederea repatrierii lor. Aceleasi demersuri vor fi intreprinse
si in situatia in care semnalarea prezentei copilului pe teritoriul unui stat strain vine din partea
copilului, a familiei acestuia, a unei organizatii guvernamentale sau a unei autoritati locale cu
competente in asistenta si protectia minorilor, precum si in cazul in care autoritatile române le
instiinteaza despre aceasta.

In situatia in care se solicita identificarea membrilor familiei, ori a altui reprezentant legal al
copilului, precum si acordul privind repatrierea, directia generala de pasapoarte (DGP) procedeaza
la efectuarea acestor activitati (termenul este de 7 zile).

In situatia in care persoanele mai sus mentionate nu sunt gasite la domiciliu sau nu isi dau acordul
directia generala de pasapoarte (DGP) va instiinta Autoritatea Nationala pentru Protectia
Drepturilor Copilului.

In aceste conditii Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului informeaza directia
generala de asistenta sociala si protectie a copilului de la ultimul domiciliu cunoscut al parintilor
copilului care, in termen de 7 zile trebuie sa isi exprime acordul si sa asigure instituirea masurilor de
protectie a copilului in situatia repatrierii sale. Termenele prevazute de lege au drept scop evitarea
mentinerii copilului intr-o situatie de nesiguranta, cu atât mai mult cu cât acesta se afla pe teritoriul
unui stat strain, lipsit de mediul sau familial si cultural, fiind expus in acelasi timp unor riscuri
majore.

Prin urmare, directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului trebuie sa acorde
importanta deosebita termenelor pentru efectuarea anchetei sociale solicitate si totodata exprimarii
acordului in cauza, evident cu pregatirea concomitenta a familiei pentru primirea copilului repatriat.

Prin Ordinul nr. 107/2005 al Secretarului de Stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia
Drepturilor Copilului a fost elaborat si aprobat modelul de ancheta sociala privind situatia socio-
familiala a copilului român aflat neinsotit pe teritoriul altui stat, in vederea repatrierii acestuia si a
reintegrarii sale sociale si a structurii-cadru a planului referitor la pregatirea reintegrarii sociale a
copilului care se afla neinsotit pe teritoriul altui stat si care urmeaza a fi repatriat. Atât modelul de
ancheta sociala, cât si structura-cadru a planului reprezinta doua instrumente importante pentru
activitatea asistentilor sociali care au responsabilitati in instrumentarea cazurilor de acest gen.

179
Directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului de la domiciliul copilului repatriat va
intreprinde toate demersurile necesare reintegrarii acestuia in familie sau, dupa caz, va asigura
preluarea copilului in sistemul de protectie. Monitorizarea cazurilor privind evolutia situatiei
copiilor repatriati se realizeaza de catre directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului
pentru o perioada de cel putin 6 luni de la repatriere, si se vor intocmi rapoarte la fiecare 2 luni.

In situatia copiilor straini care insotesc victimele traficului sau sunt ei insisi victime ale traficului,
acestia intra sub incidenta prevederilor art. 41 din Legea nr. 678/2001 si dispozitiilor art. 121 din
OUG nr. 194/ 2002 privind regimul strainilor in România.

In realizarea acestor masuri, atributiile care revin Ministerului Administratiei si Internelor (MAI)
pentru prevenirea si combaterea traficului de persoane sunt stabilite in cadrul art. 23-27 din
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 678/2001, aprobat prin HG nr. 299/2003 si constau in
desfasurarea de activitati de prevenire a traficului dar si in interventia efectiva vizând descoperirea,
constatarea si cercetarea infractiunilor de trafic de minori si a infractiunilor care se afla in legatura
cu aceasta fapta.

Pentru sesizarea cazurilor de trafic si pentru asistenta victimelor traficului, Ministerului


Administratiei si Internelor (MAI) ii revine obligatia de a infiinta o linie telefonica permanenta, cu
apel gratuit, conform art. 28 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 678/2001.

Atributiile ce revin Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului constau in evaluarea
si analiza fenomenului in colaborare cu alte institutii abilitate, identificarea lacunelor legislative si
formularea de recomandari privind modificarea sau completarea legislatiei, desfasurarea unor
activitati de prevenire a traficului de copii (informare-educare, dezvoltarea unor servicii de asistenta
a copiilor si familiilor lor in zonele cu risc pentru traficul de copii), sustinerea dezvoltarii unor
servicii specializate destinate copiilor victime ale traficului intern si international, cooperarea cu
organismele abilitate din statele afectate de fenomenul traficului de copii.
Totodata, in realizarea atributiilor sale din acest domeniu, Autoritatea Nationala pentru Protectia
Drepturilor Copilului colaboreaza cu institutiile publice si cu organismele private de la nivel
judetean sau local.

In ceea ce priveste dezvoltarea unor servicii specializate destinate reabilitarii si reintegrarii sociale a
copiilor victime ale traficului intern si international, au fost infiintate si organizate centre de tranzit
pentru copiii repatriati sau victime ale traficului, prin implementarea unor programe de interes
national (astfel de servicii exista pâna in acest moment in Bucuresti - Centrul Gavroche, Iasi,
Botosani, Galati, Satu-Mare, Timis, Arad, Mehedinti, Giurgiu, Ilfov, aflându-se in subordinea
directiilor generale de asistenta sociala si protectie a copilului; in cadrul acestora copiii beneficiaza
de gazduire temporara, consiliere psihologica, familiala, juridica).

Atributiile care revin Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului sunt stabilite de art. 16-18 din
Regulamentul de aplicare a dispozitiilor Legii nr. 678/2001, aprobat prin HGR nr. 299/ 2003,
acestea vizând realizarea unor activitati de prevenire (includerea in programa scolara a unor teme
referitoare la traficul de persoane care sa precizeze contextul in care copiii pot fi atrasi in diverse
retele de trafic si exploatare, cauzele si consecintele traficului, institutiile care au atributii in
interventia si sprijinul victimelor, drepturile victimelor traficului de copii; desfasurarea unor
activitati de informare a cadrelor didactice si a familiilor cu privire la aceasta problematica,
dezvoltarea unor activitati extrascolare si oferirea de alternative educationale copiilor cu risc de
abandon scolar, sprijinirea unor campanii mass-media cu privire la traficul de copii etc.) precum si
activitati de reintegrare scolara a elevilor victime ale traficului de persoane.

180
Totodata, in vederea realizarii atributiilor ce le revin in domeniu si pentru abordarea unitara si
coordonarea problematicii, a fost constituit la nivel central Grupul interministerial de lucru pentru
coordonarea si evaluarea activitatii de prevenire si combatere a traficului de persoane precum si
Subgrupul pentru coordonarea si evaluarea activitatii de prevenire si combatere a traficului de copii,
din cadrul carora fac parte reprezentantii Ministerului Internelor si Reformei Administrative,
Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, Ministerului Educatiei, Cercetarii si
Tineretului si al altor ministere (Regulamentul de aplicare a Legii nr. 678/2001 aprobat prin HG nr.
299/ 2003, HG nr. 1295/2004 privind aprobarea Planului national de actiune pentru prevenirea si
combaterea traficului de copii si Ordinul nr. 429/2004 cu privire la aprobarea regulamentului de
organizare si functionare a subgrupului pentru coordonarea activitatii de prevenire si combatere a
traficului de copii).

In vederea realizarii misiunii sale, Subgrupul are urmatoarele atributii principale:


a) propune ……, modalitatile de colaborare dintre institutiile publice de la nivel central si local cu
atributii in domeniul prevenirii si combaterii traficului de copii si al protectiei drepturilor copilului,
precum si modalitatile de colaborare dintre acestea si organizatiile neguvernamentale si
internationale implicate in aceasta materie;
b) coordoneaza implementarea activitatilor prevazute in Planul national de actiune pentru
prevenirea si combaterea traficului de copii si urmareste desfasurarea acestor activitati si stadiul
realizarii obiectivelor;
c) urmareste aplicarea dispozitiilor legislatiei interne si a normelor internationale in materie,
precum si adaptarea interventiilor diferitelor institutii responsabile la evolutiile in domeniu,
survenite la nivel national, regional sau international;
d) propune Grupului interministerial, spre a fi aprobate si transmise organelor competente, masuri
legislative, institutionale sau operative, pe baza concluziilor desprinse din activitatea de
monitorizare a actiunilor desfasurate de ansamblul partenerilor in scopul implementarii Planului
national de actiune pentru prevenirea si combaterea traficului de copii.

Combaterea fenomenului traficului de copii si realizarea Strategiei nationale pentru prevenirea si


combaterea fenomenului traficului de copii sunt in sarcina Ministerului Internelor si Reformei
Administrative, Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, Ministerului Educatiei,
Cercetarii si Tineretului, dar si a altor ministere.

Aceasta obligatie s-a concretizat in fapt, prin realizarea Planului national de actiune pentru
prevenirea si combaterea traficului de copii, aprobat prin HG nr. 1295/2004, iar mecanismul intern
de coordonare si monitorizare a activitatilor realizate in punerea in practica a planului este realizata
de Subgrupul pentru coordonarea si evaluarea activitatii de prevenire si combatere a traficului de
copii, al carui regulament de organizare si functionare este aprobat prin Ordinul nr. 123/429 al
Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie, respectiv Ministerului Administratiei si
Internelor (MAI).

Având in vedere ca, asa cum s-a precizat anterior, traficul de copii are in numeroase cazuri scopul
exploatarii sexuale a acestora precizam ca prin HG nr. 1504/2004 a fost aprobat Planul de actiune
pentru prevenirea si combaterea abuzului sexual asupra copilului si exploatarii sexuale a copiilor in
scopuri comerciale (2004-2007).

Prin urmare, este nevoie de promovarea unei abordari sistemice, de o implicare coordonata si
cuprinzatoare in prevenirea criminalitatii efective si patrunderea in unele zone in care competenta
nu mai apartine doar politiei.

Institutul pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii din cadrul Inspectoratului General al Politiei
Române a initiat o serie de proiecte care s-au materializat in Programe de prevenire in colaborare cu

181
alte institutii guvernamentale, ONG-uri si organizatii internationale. Parteneriatul a stat la baza
tuturor eforturilor de prevenire a infractiunilor indreptate impotriva copiilor.

Astfel, programul de prevenire a traficului de fiinte umane, femei si copii, a avut drept scop
cresterea capacitatii institutionale de a interveni in diminuarea acestui fenomen prin formarea de
specialisti pentru prevenirea formelor de manifestare a traficului de persoane( politisti, profesori,
ziaristi, preoti) si dezvoltarea abilitatilor de identificare si de solutionare a situatiilor care pot
conduce la trafic. Indeplinirea acestor obiective a avut la baza si valorificarea experientelor diferite
in prevenirea si combaterea traficului de fiinte umane, concomitent cu initierea unei retele de
colaborare regionala intre autoritati, ONG uri, biserici, agentii internationale, media.

Activitatile organizate in cadrul acestui program au constat in:

• organizarea unui Seminar International intitulat “Traficul de persoane in regiunea Sud-Est


Europeana” – 19-23 martie, 2003 la Bucuresti
• Elaborarea unui ghid despre “Prevenirea Traficului de Femei si Copii”
• Organizarea a 4 seminarii cu tema: Modalitati de prevenire a traficului de femei si copii
(adresate unor grupuri tinta cu atributii in prevenirea si combaterea traficului: politisti,
preoti, autoritati locale, mass media si ONGuri)
- Traficul de fiinte umane-un pericol social, Consiliul local al Sectorului 1, 11
iunie 2003
- Mass-media impotriva traficului de fiinte umane, 25 iunie 2003
- Traficul de fiinte umane-un pericol social, Mangalia, 3 iulie 2003
- Mai multe informatii-un risc mai scazut, Jilava, 3-4 noiembrie 2003
Grupul tinta caruia s-au adresat aceste activitati a fost constituit din persoanele cu risc, pe de o
parte, si specialistii cu atributii in prevenirea si combaterea traficului de persoane, pe de alta parte.

Rezultatele obtinute in urma actiunilor intreprinse au vizat, in special, realizarea unui schimb
benefic de experienta, legat de bune practici in prevenirea si combaterea fenomenului, in asistarea
victimelor la nivel national si international, precum si stabilirea de contacte intre politisti, preoti,
reprezentanti ai mass media, elevi, parinti, discutându-se posibilitatile de actiune in parteneriat.

Discutarea aspectelor legate de realizarea campaniilor de prevenire, in special rolul presei in


prezentarea obiectiva a fenomenului, protejarea drepturilor victimelor si asistarea acestora a fost de
asemenea, dublata de elaborarea Ghidului pentru prevenirea traficului de femei si copii. Programul
s-a desfasurat in Bucuresti si toate judetele tarii fiind finantat de catre UNICEF România si
AIDRom.

Un alt program desfasurat de catre autoritatile române a fost cel de prevenire a traficului de fiinte
umane, al carui scop a fost, de asemenea, diminuarea fenomenului traficului de femei si copii.

Obiectivele vizate spre a fi realizate de acest program au fost orientate catre formarea de specialisti
pentru prevenirea formelor de manifestare a traficului de persoane (politisti, profesori, ziaristi,
preoti), dezvoltarea abilitatilor de identificare si de solutionare a situatiilor care pot conduce la trafic
dar si valorificarea experientelor diferite in prevenirea si combaterea traficului de fiinte umane.

In vederea asigurarii unei eficiente in ceea ce priveste popularizarea masurilor ce urmeaza a fi luate
in acest domeniu a fost initiata o retea de colaborare regionala intre autoritati, ONG uri, biserici,
agentii internationale, media.

Activitatile vizate de acest program au constat in organizarea unui Seminar International intitulat
“Cooperare regionala pentru prevenirea traficului de fiinte umane” – 25-28 martie, 2004 la

182
Bucuresti si Publicarea Ghidului de prevenire a traficului de femei si copii o data cu lansarea,
diseminarea ghidului si organizarea unor seminarii cu tema: „Modalitati de utilizare a ghidului
pentru prevenirea traficului de femei si copii si asistarea victimelor”.

A fost realizat, in acelasi timp, si un sondaj de opinie in rândul persoanelor cu atributiuni in


domeniul prevenirii traficului in vederea identificarii modalitatilor concrete de interventie la nivelul
comunitatilor locale din judetele selectate.

Grupul tinta al acestui program l-au constituit persoanele cu risc si specialistii cu atributii in
prevenirea si combaterea traficului de persoane. Programul este sustinut financiar de catre
AIDRom, Parteneri pentru Schimbare, UNICEF România si a fost desfasurat la nivelul intregii tari.

VIII.4 Copii apartinând minoritatilor sau grupurilor indigene

Agentia Nationala pentru Romi (ANR) a fost infiintata prin Ordonanta de Urgenta 78/2004,
aprobata prin Legea 7/2005.

O prima masura intreprinsa de ANR a fost aceea de modificare a obiectivelor si atributiilor


institutiei, prevazute initial de Hotarârea Guvernului nr.1703/2004, privind organizarea si
functionarea Agentiei Nationale pentru Romi.

Daca initial, Agentia Nationala pentru Romi, avea sarcini specifice ministerelor de resort, semnatare
a Strategiei Guvernului de imbunatatire a situatiei romilor, prin noua hotarâre, nr.1124/ septembrie
2005, Agentia Nationala pentru Romi aplica, coordoneaza, monitorizeaza si evalueaza domeniile de
interventie sociala, cuprinse in Strategia Guvernului României de imbunatatire a situatiei romilor,
aprobata de Guvern in aprilie 2001.

In conformitate cu prevederile legale, rolul Agentiei Nationale pentru Romi este acela de:
- elaborare a politicii si strategiei Guvernului in domeniul protectiei drepturilor minoritatii romilor.
- coordonare, monitorizare si evaluare a masurilor sectoriale de interventie sociala, cuprinse in
Strategia Guvernului României de imbunatatire a situatiei romilor, aprobata prin Hotarârea de
Guvern nr. 430/2001.
- initiere, participare si promovare, impreuna cu institutiile si organizatiile neguvernamentale
specializate, a unor actiuni si programe sectoriale, destinate imbunatatirii situatiei romilor, criteriu
politic de aderare a României la Uniunea Europeana.

In viziunea Agentiei Nationale pentru Romi, coordonarea politicilor publice pentru romi se poate
face prin consultarea institutiei cu parteneri strategici de la nivel central si local, dar mai ales cu
specialistii romi angajati in structurile centrale, locale si societatea civila.

Conform prevederilor Hotarârii Guvernului nr. 750/2005 privind infiintarea Consiliilor


interministeriale permanente a fost infiintat in data de 16 noiembrie 2005, in cadrul Consiliul
interministerial pentru educatie, cultura, cercetare, tineret, sport si minoritati, Grupul de lucru
pentru coordonarea politicilor publice pentru romi.

In luna ianuarie 2006, Consiliul Interministerial a adoptat regulamentul de organizare si functionare


a grupului de lucru, care, inlocuieste Comitetul Mixt de Implementare si Monitorizare a strategiei
Guvernului de imbunatatire a situatiei romilor. In ceea ce priveste colaborarea cu societatea civila si
alti actori sociali, ANR a introdus in ROF, participarea acestora, ca invitati, la lucrarile Grupului de
lucru.

183
In 2006, Strategia Guvernului de imbunatatire a situatiei romilor a fost modificata, iar noul plan
general de masuri a fost elaborat pentru perioada 2006-2008.

In data de 4 iulie 2006, a fost semnat Memorandumul pentru contractarea unui imprumut in valoare
de 58,5 milioane de dolari (47,2 mil. EURO) dintre BIRD (Banca Internationala pentru
Reconstructie si Dezvoltare) si Guvernul României.

Programul prevede imbunatatirea conditiilor de trai si incluziunea sociala pentru unele dintre cele
mai defavorizate categorii de populatie, printre care si minoritatea romilor si va fi implementat de
Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului,
Fondul Român de Dezvoltare Sociala si Agentia Nationala pentru Romi si are patru componente:

- Programul de interventie prioritara in valoare de 11 MEuro, va fi implementat de FRDS (Fondul


Român de Dezvoltare Sociala) in colaborare cu Agentia Nationala pentru Romi si va acorda
granturi pentru finantarea de proiecte din asezarile sarace de romi, pentru proiecte mici de
infrastructura, incluzând drumurile, alimentarea cu apa si sistemul de salubritate si pentru servicii
comunitare locale (educatie, sanatate si asistenta sociala).
- Componenta pentru educatie timpurie incluziva, in valoare de 6,1 MEuro va fi implementata de
Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, prin colaborarea cu Agentia Nationala pentru
Romi si va spori accesul la educatia prescolara a copiilor având vârste cuprinse intre 3 si 6 ani,
inclusiv a copiilor provenind din grupuri defavorizate, precum minoritatea roma.
- Componenta pentru asistenta sociala, in valoare de 28,6Meuro va fi implementata de Ministerul
Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse in colaborare cu Agentia Nationala pentru Romi si se va
axa pe reabilitarea facilitatilor de ingrijire pentru persoane cu dizabilitati, construirea de noi
institutii de asistenta, instruirea personalului si acordarea de servicii de consultanta ocupationala
pentru persoanele cu dizabilitati. In mod similar, aceasta va stabili o retea nationala de servicii
integrate pentru tinerii expusi riscurilor si va sustine serviciile pentru victimele violentei in familie.
- Prin componenta destinata consolidarii institutionale, in valoare de 800.000 EURO, ANR si-a
propus infiintarea unui organism de monitorizare a incluziunii sociale a romilor, concomitent
cu intarirea capacitatii de accesare a fondurilor post - aderare.

In noua viziune, ANR si-a propus sa joace un rol catalizator intre institutiile administratiei publice
centrale, locale si organizatiile ne-guvernamentale ale romilor, fiind responsabila de elaborarea,
coordonarea, monitorizarea si evaluarea politicilor publice pentru romii din România.
Drepturile copilului asa cum sunt ele evidentiate in legea 272/2004 sunt respectate si garantate
pentru toti copiii indiferent de apartenenta lor la un anumit grup etnic.

O vasta colectie de legi si acte normative reglementeaza in România, in diferite domenii de


activitate, drepturile minoritatilor nationale si cadrul de asigurare si pastrare a identitatii lingvistice
si culturale a membrilor acestora. Aceasta colectie include acte ce contin prevederi legate de
drepturile minoritatilor nationale atât din domenii precum educatie, administratie publica locala,
drepturi politice, antidiscriminare, cât si din arii ca statutul politistului, drepturile copiilor etc.

In ceea ce priveste legislatia adiacenta domeniului protectiei drepturilor copilului, aceasta vine sa
intareasca aceste prevederi. Astfel Legea invatamântului nr. 84/1995, cu modificarile ulterioare
prevede faptul ca „Invatamântul de toate gradele se desfasoara in limba româna. Acesta se
desfasoara (…) si in limbile minoritatilor nationale, precum si in limbi de circulatie internationala.

184
VIII. 5 Copiii care traiesc sau muncesc in strada

Perioada de tranzitie la o economie de piata a generat o serie de consecinte nefaste in plan social si
totodata o serie de factori de risc care au favorizat aparitia si cresterea numarului de copii ai strazii:
accentuarea si polarizarea saraciei, insotite de diminuarea nivelului de trai pentru multe familii,
cresterea somajului, abandonul familial, incapacitatea familiilor de a asigura copiilor o crestere si
dezvoltare armonioasa.

In acest context general, fenomenul „copiii strazii” are cauze complexe: economice, socio-
demografice, familiale, politice.

Aparitia, mai ales in marile orase, a copiilor denumiti generic “copiii strazii” este unul dintre
fenomenele care au luat o amploare deosebita in deceniul trecut si in raport cu care masurile
intreprinse si rezultatele obtinute s-au dovedit mai putin eficiente decât se astepta. Cele mai multe
servicii pentru aceasta categorie de beneficiari erau dezvoltate de organizatiile neguvernamentale,
dar lipsa de coordonare a acestora facea ca interventia lor sa se suprapuna, sau, mai mult decât atât,
prin acordarea de ajutoare in strada, sa favorizeze fenomenul.

Imaginea copiilor strazii a reprezentat un indicator al conditiilor in care traiesc multi dintre minori.
Studiile arata ca in prezent, institutiile nu mai reprezinta principalul loc de provenienta al copiilor
strazii, multi dintre ei fiind copii abandonati sau facând parte din familii destramate. O treime dintre
acesti copii sunt analfabeti, 40% abia stiu sa citeasca si sa scrie, iar 20% nu au fost niciodata la
scoala. Majoritatea copiilor strazii sufera de boli ale pielii, tuberculoza sau hepatita. Viata pe strazi
este corelata cu delincventa, prostitutia si consumul de droguri. Numarul estimat al copiilor care
traiesc pe strazi a scazut de la 3.200 in 2000 la 1.900 in 2003, iar 300-400 dintre acestia traiesc in
Bucuresti.

Prin Ordinul nr. 100/2006 al Secretarului de Stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia
Drepturilor Copilului a fost aprobat Planul-cadru de actiune in vederea reintegrarii sociale a copiilor
strazii.

Obiectivele operationale ale unui astfel de plan de actiune au fost reducerea numarului de copii
aflati in strada prin crearea/dezvoltarea/diversificarea unor servicii specializate, adresate acestei
categorii de copii, la nivelul primariilor sectoarelor Municipiului Bucuresti/consiliilor
judetene/DGASPC-urilor.

Concomitent cu atingerea acestor obiective au fost initiate demersuri privind specializarea


personalului implicat in activitatea de evaluare, protejare, recuperare si reintegrare a copiilor strazii
si infiintarea in cadrul DGASPC-urilor a unor echipe stradale/servicii sociale stradale.

La baza acestui demers a stat insa si intentia autoritatilor de a populariza de o maniera mai
accentuata masurile cuprinse in Legea 272/2004, privind protectia si promovarea drepturilor
copilului cu privire la sanctiunile aplicabile celor care indeamna sau inlesnesc practicarea
cersetoriei de catre un minor, prin informarea parintilor cu privire la obligatiile si sanctiunile
introduse de lege in acest domeniu.

Se precizeaza astfel ca „Indemnul ori inlesnirea sau tragerea de foloase de pe urma practicarii
cersetoriei de catre un minor se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani; Recrutarea ori
constrângerea unui minor la cersetorie se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani; Daca fapta
mentionata este savârsita de un parinte sau de reprezentantul legal al minorului, pedeapsa este
inchisoarea de la 2 la 5 ani, respectiv 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi, pentru constrângerea
unui minor la cersetorie. Fapta parintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de

185
acesta pentru a apela in mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, se
pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani si interzicerea unor drepturi".

Politica generala a Guvernului României de imbunatatire a situatiei copiilor strazii se bazeaza pe


principiile Conventiei ONU privind drepturile copilului. In acest context, cu finantare din partea
BDCE si a Bancii Mondiale, Guvernul României a inceput in anul 1997 Proiectul de reforma a
sistemului de protectie a copilului care intre cele 165 de servicii alternative finantate (dintre care
143 functionale la aceasta data) a creat si 10 adaposturi de zi si de noapte pentru copiii strazii
(Bucuresti – sectoarele 2, 3, 4 si 5 si localitatile Arad, Timisoara, Constanta, Iasi, Petrosani si
Brasov).

Din luna iunie 2001, caracterul masurilor intreprinse de autoritati a câstigat in fermitate si
coordonare. A fost elaborat un Program de interventie in favoarea copiilor strazii, care a demarat
prin masuri de urgenta având ca scop reducerea semnificativa a dimensiunilor fenomenului

Din analiza particularitatilor fenomenului, copiii strazii pot fi incadrati in unul dintre grupurile tinta
urmatoare, acceptate de specialisti ca fiind cele mai frecvent intâlnite:

a) familii cu copii in strada;


b) copiii strazii - cei care traiesc permanent in strada si nu intretin nici un fel de legaturi cu
familia;
c) copii in strada – cei care se afla circumstantial in strada si care pastreaza legaturi ocazionale cu
familia;
d) copii pe strada – cei care se afla permanent pe strada trimisi de familie pentru a câstiga bani
prin diverse munci, cersit sau mici furturi

Daca in anul 2000 se estima ca existau in intreaga tara circa 2500 de copii ai strazii, din care in
Bucuresti aproximativ 700 (numarul acestora variind in functie de sezon), urmare a masurilor
intreprinse, numarul copiilor strazii a scazut.
Atât dupa estimarile lucratorilor sociali stradali, cât si dupa evidentele Politiei , la finele lui 2005
erau aproximativ 400 de copii ai strazii in Bucuresti, iar la nivelul intregii tari aproximativ 1700.

La 30.06.2007 numarul total al copiilor strazii era de 1393, din care:


- copii care traiesc in strada cu familia - 150;
- copii care traiesc in strada fara familie - 436;
- copii care muncesc in strada si se reintorc seara in familie - 807

607 dintre acestia au beneficiat de servicii in primul semestru al anului 2007, 300 in adaposturi de zi
si de noapte, 120 in centre de primire in regim de urgenta si 187 in alte tipuri de servicii destinate
copiilor strazii.

Sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului au avut loc intruniri periodice intre
reprezentantii autoritatilor implicate in solutionarea problemelor copiilor strazii: Autoritatea
Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, serviciile publice specializate din sectoarele
capitalei, Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Politia capitalei, primariile de sector,
Ministerul Sanatatii Publice, Autoritatea Sanitara Bucuresti, Prefectura Bucuresti, Ministerul
Transporturilor si Politia Feroviara.

Totodata, pentru eficientizarea acestor interventii, ANPDC a intocmit si semnat impreuna cu


Inspectoratul General al Politiei un « Plan de Actiune in vederea reintegrarii sociale a copiilor
strazii », care a intrat in vigoare la data de 1 noiembrie 2001.

186
De asemenea, copiii strazii au devenit una dintre prioritatile ANPDC, fiind alocate sume pentru
dezvoltarea de servicii pentru acestia in cadrul Programelor de Interes National derulate anual in
scopul integrarii copiilor care traiesc in strada.

In anul 2002, ANPDC, a prevazut pentru acest capitol un buget de 50 miliarde lei, care urmau sa fie
cheltuiti prin licitatie de proiecte depuse de organizatiile neguvernamentale active. Slaba participare
la licitatie a acestora nu a permis decat alocarea unei sume de 7 miliarde de lei pentru
infiintarea/dezvoltarea a trei servicii, in Bucuresti, Iasi si in Constanta.

Si in anul 2003 au fost alocate fonduri pentru infiintarea de servicii adresate acestei categorii
defavorizate, in cadrul « Programului de interes national pentru integrarea sociala a copiilor
strazii ».

In cadrul acestui program a fost dat in folosinta un „centru de noapte si de consiliere” pentru copiii
strazii, in sectorul 4 al capitalei, de serviciile caruia au beneficiat in perioada decembrie 2003-
noiembrie 2004, un numar de 268 copii ai strazii, din care 22% au fost reintegrati in familia
naturala.

Luând in considerare nevoia de dezvoltare de servicii destinate copiilor strazii si necesitatea


interventiei in special in domeniul dependentei de droguri, pe baza studiului prezentat de expertii
Consiliului Europei pe protectia copilului, la inceputul anului 2003, Guvernul României a elaborat
Proiectul „Initiativa Copiii Strazii”. Cele mai importante directii de actiune vizate la elaborarea
Proiectului au fost:
• necesitatea de a veni in sprijinul nevoilor copiilor strazii care folosesc droguri, prin servicii
generale in cadrul politicilor integrate de protectie a copilului;
• nevoia de a crea mecanisme si proceduri de relationare si coordonare intersectoriala, la toate
nivelurile, cu scopul de a oferi servicii integrate;
• nevoia de dezvoltare a capacitatii administrative si institutionale, in special, la nivel local,
pentru a permite implementarea efectiva a strategiei pentru copiii strazii.

Constientizând necesitatea reglementarii problematicii specifice fenomenului „copiii strazii”,


România si-a dezvoltat substantial cadrul legislativ in ultimii ani, cu acte normative care acopera
multiple arii de interventie, stipulând masuri si actiuni concrete in vederea imbunatatirii situatiei
copiilor strazii, cum ar fi:
- Ordinul nr. 132/2005 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile
destinate protectiei copiilor strazii, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 743 din
16.08.2005;
- Ordinul nr.100/2006 pentru aprobarea Planului – cadru de actiune in vederea reintegrarii sociale
a copiilor strazii, pentru perioada 2006-2008, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr.297 din
03.04.2006;
- Legea nr.388/2006 pentru ratificarea Acordului – cadru de imprumut dintre România si Banca
de Dezvoltare a Consiliului Europei, destinat finantarii proiectului „Initiativa Copiii Strazii”,
publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 898 din 06.11.2006;
- Legea nr. 678/2001, modificata si completata ulterior, privind prevenirea si combaterea
traficului de persoane
- Hotarârea Guvernului nr. 1295/2004 privind aprobarea Planului national de actiune pentru
prevenirea si combaterea traficului de copii
- Strategia nationala antidrog 2005-2012

Complexitatea fenomenului „copii/tineri ai strazii”, necesita o abordare unitara, multidisciplinara,


interinstitutionala si intersectoriala. Nivelurile de responsabilitate sunt complementare si se pot
regrupa dupa urmatoarea schema:

187
- La nivel national, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului ANPDC
(MMFES), Ministerul Internelor si Reformei Administrative (MIRA), Ministerul Sanatatii Publice
(MSP), Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT), Agentia Nationala Antidrog (ANA),
Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane (ANITP).

- La nivel judetean, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului, cu


responsabilitati si gestionare a problematicii copiilor strazii. In cadrul fiecarei DGASPC exista
compartimente specializate pe copiii strazii. La nivelul DGAS a Municipiului Bucuresti, din
subordinea Primariei Capitalei, functioneaza Centrul de Coordonare si Informare privind Situatia
Copiilor Strazii.

De asemenea, Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane a dezvoltat, in cadrul judetelor in


care potrivit legii in vigoare privind organizarea judiciara se afla Curti de Apel, 15 Centre
Regionale Impotriva Traficului de Persoane (CRITP).

188