UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE ŞTIINŢE UMANISTE

DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE
SPECIALIZAREA GEOGRAFIA TURISMULUI

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific,

Conf. univ. dr. Ovidiu-Marcel Murărescu

Absolvent,

Bălţoi Andreea Gabriela

Târgovişte

2017

1
Potenţialul balneoclimateric al
Subcarpaţilor Olteniei

2
 Cuprins
INTODUCERE ............................................................................................................................................. 4
Capitolul I. .................................................................................................................................................... 5
Poziţia geogragică a Subcarpaţilor Olteniei .................................................................................................. 5
Poziţia geografică...................................................................................................................................... 5
Capitolul II .................................................................................................................................................... 7
Concepte şi definiţii privind turismul balnear şi staţiunile balneare ............................................................. 7
Capitolul III................................................................................................................................................. 12
Potenţialul balneoclimateric al Subcarpaţilor Olteniei ............................................................................... 12
2.1. Generalităţi....................................................................................................................................... 12
2.2.Geneza apelor minerale..................................................................................................................... 15
2.3.Resurse de ape minerale .................................................................................................................... 18
3.4. Potenţialul climato-turistic ............................................................................................................... 21
Capitolul IV ................................................................................................................................................ 29
Valorificarea resurselor balneoclimaterice ................................................................................................. 29
4.1. Scurt istoric al balneoclimatologiei în Oltenia ................................................................................. 29
4.2. Studii de caz ..................................................................................................................................... 31
Capitolul V ................................................................................................................................................. 51
Tratamente practicate în staţiunile balneare................................................................................................ 51
5.1. Hidroterapia ..................................................................................................................................... 51
5.2. Masajul medical ............................................................................................................................... 52
5.3. Cultura fizică medicală sau gimnastica medicală ............................................................................ 53
5.4. Electroterapia ................................................................................................................................... 54
5.5. Fototerapia ....................................................................................................................................... 55
5.6. Sonoterapia ...................................................................................................................................... 56
5.7. Magnetoterapia ................................................................................................................................ 57
5.8. Cura de teren, jocurile, excursiile şi sportul..................................................................................... 57
Capitolul VI ............................................................................................................................................ 59
Analiza SWOT a staţiunilor balneare din Subcarpaţii Olteniei din punct de vedere turistic .................. 59
Concluzii ..................................................................................................................................................... 61
Bibliografie ................................................................................................................................................. 62

3
 INTODUCERE

România se înscrie printre ţările europene cu un fond balnear remarcabil: 30% din apele
termale şi minerale de pe continent se găsesc în ţara noastră. Această valoare este accentuată de
complexitatea factorilor naturali, respectiv regăsirea în aceeaşi staţiune a factorilor principali de
mediu, alături de o gamă largă de substanţe minerale de cură, precum şi de existenţa în România
a tuturor tipurilor de substanţe minerale balneare care pot fi utilizate în întreaga gamă a
profilurilor de tratament balneare.
Turismul balneoclimateric este foarte important pentru populaţie , mai ales în vindecarea
unor afecţiuni, dar şi pentru relaxare. Subcarpaţii Olteniei fac parte din categoria arealelor ce
cuprind numeroase staţiuni şi baze de tratament foarte importante, atât pe plan local, naţional, cât
şi pe plan internaţional.
Prin intermediul lucrarii“ Potenţialul balneoclimateric al Subcarpaţilor Olteniei” am dorit
să evidenţiez, mai în detaliu, unele aspecte de luat în seamă în ceea ce priveşte geneza apelor
minerale şi potenţialul climatic pentru a aduce la cunoştinţă tuturor care citesc aceată lucrare
frumuseţea şi importanţa turismului balneoclimateric din Subcarpaţii Olteniei.
Pentru realizarea acestei teme a fost necesară cercetarea de laborator, o bibliografie
selectivă, hărţi ale Subcarpaţilor Olteniei şi nu în ultimul rând cercetarea pe teren care a
contribuit foarte mult la elaborarea acestei lucrări.
Structura lucrării a urmărit, principalele elemente care definesc ceea ce a început să de
fie denumit, potenţial balneoclimateric.
Turismul desfăşurat pe teritoriul ţării noastre suferă şi el de pe urma crizei globale, însă
prezintă încă un potenţial neexploatat, întrucât nu numai capacitatea financiară a autorităţilor, cât
şi lipsa unei infrastructuri adecvate, au condus la o “reclamă” nedorită la adresa lui.
În încheiere doresc să aduc mulţumiri sincere tuturor profesorilor ai Universităţii Valahia,
departamentul de Geografie pentru cunoştinţele pe care le-am dobândit în cei trei ani de studiu,
dar şi celor care într-un fel sau altul m-au ajutat la realizarea acestei lucrări.
Această lucrare a fost realizată sub îndrumarea domnului Conf. dr. Ovidiu-Marcel
Murărescu, căruia îi mulţumesc pentru sprijinul acordat.

4
 Capitolul I.

Poziţia geogragică a Subcarpaţilor Olteniei

Poziţia geografică

Subcarpaţii Olteniei fac parte din unitatea geografică a Subcarpaţilor Getici. Subcarpaţii
Getici se întind între Valea Motrului la vest, Valea Dâmboviţei in est, Podişul Getic la sud şi cu
Carpaţii Meridionali în partea de nord. Împreună cu Podişul Getic aceştia formează o treaptă de
legătură între Carpaţii Meridionali si Câmpia Romana.

Fig. 1. Poziţia geografică a Subcarpaţilor Olteniei (sursa: www.docslide.net)

5
 În literatura de specialitate, Subcarpaţii Getici au fost studiaţi de o suită de cercetători din
domeniul Geografiei.
Limitele Subcarpaţiilor Olteniei sunt: “în nord limita faţă de Carpaţii Meridionali (Munţii
Vâlcan, Munţii Parâng şi Munţii Căpăţânii) este dată de aliniamentul depresiunilor submontane
în care se află o serie de localităţi: Padeş, Tismana, Runcu, Bumbeşti Jiu, Crasna, Novaci, Baia
de Fier, Polovragi, Horezu, Costeşti, limita sudică este destul de greu de delimitat, existand
aproape peste tot o situaţie de continuitate între Subcarpaţii Getici si Podişul Getic; urmărită de
la vest la est incepe de la Apa Neagră (pe Motru) şi se continuă pe dreapta Tismanei pana la sud
de Rovinari (Jiu), Bălteni, după care limita urca pană la Roşia de Amaradia (izvoarele
Amaradiei), coboară la Sineşti (Olteţ) şi merge pană la sud de Babeni, iar în partea vestică limita
este dată de Valea Motrului care-i desparte de Podişul Mehedinţi, limita estică este reprezentată
de râul Bistriţa Vâlcii”. (Grigor P. Pop, 2000).
În ceea ce priveşte subdivizarea acestora, putem menţiona contribuţiile lui:
- Grigor Pop, care subdivide Subcarpaţii Getici în două compartimente: Subcarpaţii dintre
Motruaşi Bistriţa Valcii (Subcarpaţii Olteniei) – fig. 1, respectiv Subcarpaţii dintre Dâmboviţa şi
Bistriţa Vâlcii (partea estică).
- Grigore Posea împarte aceeaşi unitate geografică în 3 subunităţi: Subcarpaţii Gorjului
între Valea Motruluiaîn vest şi Valea Olteţului înaest; Subcarpaţii Vâlcii, aflaţi între Valea
Olteţuluiaîn vest şi Valea Topologului în est; MusceleleaArgeşului, între Valea Topologului - în
vest - şiaValea Dâmboviţei, în est.
Din punct de vedere administrativ,aSubcarpaţii Olteniei se înscriu pe teritoriul aadouă
judeţe: Vâlcea şi Gorj.

6
 Capitolul II

Concepte şi definiţii privind turismul balnear şi staţiunile balneare

În ceea ce priveşte turismul balnear din România, în lucrările de specialitate acesta are
diferite abordări.
Conform lui Vasile Glăvan (1995) „ turismul balnear reprezintă un ansamblu de mijloace
şi dotări turistice menite să pună în valoare factorii naturali balneari (apele minerale, nămolurile,
gazele terapeutice, litoralul cu complexul său de factori terapeutici şi altele)”.
Turismul pentru tratament şi cură balneo-medicală este definit conform dicţionarului de
terminologie turistică ca fiind: „ forma specifică a turismului de (sejur) odihnă practicată de
persoanele care se deplasează în staţiunile balneoclimaterice pentru îngrijirea sănătăţii sau
prevenirea unor boli” (Aurelia Stăncioiu, 1999).
Spre deosebire de unele ţări ale Uniunii Europene (Spania, Franţa, Italia) unde turismul
de litoral este considerat turism balnear, fără ca acesta să presupună desfăşurarea unor tratamente
cu aplicarea complexului de factori terapeutici ai litoralului, aceştia folosind termenul de
talasoterapie pentru acest tip de cură, în România efectuarea unor cure pentru îngrijirea sănătăţii
sau prevenirea unor boli reprezintă turism balnear.
Talasoterapia presupune utilizarea simultană, într-o zonă marină privilegiată, sub
supraveghere medicală, a binefacerilor elementelor din mediul marin (apa mării, nămolurile,
algele, climatul marin) în scop preventiv sau curativ.
În ţările amintite mai sus conceptul de termalism reprezintă turismul balnear.
Termalismul sau crenoterapia reprezintă utilizarea apei minerale termale direct de la sursă (creno
= sursă fr.) în scopuri terapeutice. Conform Dicţionarului explicativ al limbii române cuvântul
termal reprezintă acea staţiune „care are izvoare calde de ape minerale”( DEX, Editura
Academiei R.S.R., 1975, pag. 950.), Termalismul este definit de specialiştii români ca fiind „
ansamblul activităţilor legate de valorificarea şi utilizarea apelor minerale calde în scop curativ
pentru turişti aflaţi într-o staţiune termală” (G. Stănciulescu, N. Lupu, & G. Ţigu, 2000).
Diferenţa este dată de faptul că pentru italieni, francezi, spanioli termalismul se referă la

7
utilizarea în scopuri terapeutice a tuturor categoriilor de ape termale, inclusiv a celor care nu sunt
calde, pentru că există şi din acestea.
Pe lângă aceste concepte, pentru definirea tratamentelor efectuate cu ajutorul factorilor naturali
de cură se mai folosesc: climatoterapia şi balneoclimatoterapia. Climatoterapia reprezintă
folosirea acţiunii diverselor tipuri de climat în scop profilactic şi curativ. Aceasta are efecte
asupra creşterii rezistenţei organismului la infecţii şi stres, în tratarea astmului bronşic alergic, a
tuberculozei, a hipertensiunii arteriale oscilante, a nevrozelor, afecţiunilor endocrine. (E.
Berlescu, 1982).
Cel mai complex concept este reprezentat de balneoclimatoterapie care necesită folosirea
complexului de factori naturali: clima, factorii balneari (ape minerale, saline, gaze terapeutice,
lacuri sărate, plaje, nămoluri) ai unei staţiuni sau localităţi balneoclimaterice în scop profilactic,
de recuperare medicală sau în scop curativ. ( E. Berlescu, 1982).
Fără cercetările întreprinse în cadrul balneologiei dezvoltarea turismului balnear nu ar fi
posibilă. Balneologia este ştiinţa care se ocupă cu descoperirea, studiul complex şi aplicarea în
practica medicală a factorilor naturali: ape minerale, nămoluri, gaze terapeutice, etc (Elena
Berlescu, 1996). Dacă balneologia se referă la întregul complex de tehnici medicale utilizate
pentru valorificarea factorilor naturali de cură şi metode, asigurându-le un rol preventiv şi curativ
asupra organismului, turismul balnear prezintă dotările şi mijloacele necesare pentru aplicarea
factorilor de cură, fără de care nu s-ar putea desfăşura tratamentele.
Turismul de sănătate, care include turismul medical, turismul de prevenire şi turismul
curatic a fost caracterizat în diferite moduri în literature de specialitate.
Turismul pentru sănătate a fost definit conform International Union for Official Tourism
Organisation ( I.U.O.T.O. ) astfel: „ Asigurarea stării de sănătate utilizând resursele naturale ale
ţării, în special apele minerale şi climatul.”( *** The International Union for Official Tourism
Organisation ( IUOTO ), IUOTO Publications, Geneva, Switzerland, 1983, pag. 7.)
Definiţia este destul de restrânsă, deoarece se raportează doar la turismul de cură
balneară, iar la acesta se axează doar pe doi, din multipli, factori naturali ce permit desfăşurarea
de cură balneo-medicală, cum ar fi apa mărilor şi oceanelor, apa lacurilor terapeutice, gazele
mofetice, nămolurile minerale şi turbele etc.

8
 „Timpul liber petrecut departe de casă, în care unul din obiective este ameliorarea stării
de sănătate” (Clift S. and Page J., Health and international tourist, Routledge, London and New
York, 1996, pag. 199.) reprezintă o altă definiţie pentru turismul pentru sănătate.
Turismul de bunăstare a apărut între turismul tradiţional şi balneologia tradiţională, curele
de sănătate profilactice sau turismul de sănătate, care au la bază un raport psiho-fizic valid,
calitatea vieţii şi îmbinată cu protecţia sănătăţii.
La graniţa dintre îngrijirea sănătăţii şi timpul liber se află turismul de sănătate, fiind
considerat un produs menit îngrijirii sănătăţii care întrece noţiunea de boală şi analizează
îndeplinirea acestei „stări de bine” a populaţiei, a cărei dezvoltare este stabilită de o serie de
factori socio-demografici ca: feminizarea populaţiei active, urbanizarea, dezvoltarea sectorului
social şi nu în ultimul rând, de factorii socio- economici. Autorii „Ghidului centrelor termale din
Spania” evaluează că în ultimii douăzeci de ani a avut loc o reîntoarcere fără precedent a
termalismului, petrecerea vacanţei într-o staţiune balneară modificându-se într-o alternativă la
turismul tradiţional, denumită în prezent turism de sănătate.
Datorită importanţei pe care o are această formă de turism pentru statele din Uniunea
Europeană, Planul de acţiune al UE a inclus termalismul ca formă specifică a turismului şi
considerăm necesară uniformizarea conceptelor privind turismul balnear.
Având în vedere numărul mare al definiţiilor, a evoluţia acestei forme de turism şi a
punctelor de vedere prezentate, putem defini turismul de bunăstare sau turismul de sănptate ca
fiind deplasarea în scopul tratării anumitor boli, ori pentru recuperare în cazul unor persoane cu
deficienţe funcţionale, prin intermediul curelor terapeutice, în staţiuni balneare clasice şi/sau în
scopul prevenirii îmbolnăvirii, a recăpătării vitalităţii, pentru relaxare, recreere şi realizarea unei
stări de bine, prin intermediul curelor de sănătate, în centrele de bunăstare, din staţiunile balneare
moderne. Sursele terapeutice naturale, cum ar fi lacurile terapeutice, izvoarele calde şi minerale,
apa mărilor şi oceanelor, turbele, nămolurile minerale, gazele mofetice, ce constituie baza
tratamentelor tradiţionale, întregite cu oferta centrelor de bunăstare, întemeiată pe îndeplinirea
noilor criterii ale cererii (înlăturarea stresului, repunerea în formă, algoterapie, aromoterapie,
drenaj limfatic, cure de înfrumuseţare, cure de slăbit, presoterapia, reflexoterapia etc) şi un
personal profesionist ce garantează servicii de cea mai bună calitate, în structuri moderne de
cazare, alimentaţie, tratament şi agrement alcătuiesc imaginea a ceea ce trebuie să fie turismul de
bunăstare în mileniul trei.

9
 Turismul de sănătate, indiferent de terminologia folosită pentru a defini acest concept,
turism bazat pe termalism, climatoterapie, cură helio-marină etc., se foloseşte prin intermediul
staţiunilor balneare. Totodată, mulţimea factorilor de cură aplicaţi în cadrul turismului balnear a
necesitat prezenţa mai multor tipuri de staţiuni, respectiv staţiune balneară, staţiune termală,
staţiune climaterică.
O staţiune balneară este o localitate sau o parte a unei localităţi care dispune de factori
naturali de cură (ape minerale, nămoluri etc.) şi ambientali recunoscuţi ştiinţific, beneficiind
totodată de structurile, mijloacele şi dotările necesare realizării produselor turistice de tip
balnear.
Staţiunea climaterică este staţiunea aflată într-o zonă cu condiţii climaterice ce ajută la întărirea
organismului şi tratarea unor boli. Staţiunea termală este o saţiune situată într-o regiune în care
se găsesc izvoare minerale termale cu calităţi terapeutice apreciate pentru însănătoşirea unor boli.
Pe lângă punctul de vedere privind geneza sintagmei staţiune balneară, descrisă la
mărimea istorică a turismului balnear, denumirea în engleză, spa, se consideră că este abrevierea
din latină pentru: S = salud (sănătate); P= per (prin); A = agua (apă).
O staţiune balneară conţine o multitudine de resurse naturale, materiale, dotări şi
amenajări financiare, instalaţii tehnice, în scopul obţinerii funcţionalităţii sale dominante, aceea
de a garanta un tratament balnear complex cu caracter recuperator, curativ sau profilactic.
Stâlpul de susţinere a oricărei staţiuni balneare stă în următoarele componente:
- natura zăcământului de resurse naturale;
- infrastructura tehnică de exploatare a acestor resurse;
- populaţia existentă la nivelul ţării, sau turiştii străini care suferă de afecţiuni tratabile în
staţiuni;
- indicaţiile medicale privind cantitatea şi calitatea factorului terapeutic utilizat în tratamentul
diferitelor afecţiuni;
- normele administrative şi legislative de extragere şi exploatare balneară a factorului natural
de cură în vederea utilizării pe termen lung a zăcămintelor.
Staţiunile balneare manifestă cel mai bine interacţiunea medicină – turism, în domeniul
utilizării factorilor naturali terapeutici.
După o lungă perioadă de tranziţie marcată de rămânere pe loc, nehotărâre şi situaţii de
criză, şi în turismul balnear românesc se observă o tendinţă de renovare a infrastructurilor

10
hoteliere şi de tratament balnear, de găsire a unor remedii de ameliorare a serviciilor oferite în
cadrul curelor, pentru evaluarea acestora la standardele europene şi mondiale, întreprinzătorii
fiind din ce în ce mai determinaţi de faptul că turismul balnear şi turismul de sănătate are o
viziune mai bună decât turismul clasic.

11
 Capitolul III

Potenţialul balneoclimateric al Subcarpaţilor Olteniei

2.1. Generalităţi

Depresiunea Getică deţine o multitudine de zăcăminte minerale, bogate şi diversificate,

staţiunile Băile Olăneşti, Băile Govora şi Călimăneşti-Căciulata-Cozia fiind reprezentative
pentru această zonă geografică.
Apele minerale conţin o amplă varietate de elemente chimice extrase din rocile prin care
acestea s-au înfiltrat. Din cele mai vechi timpuri apele minerale din Subcarpaţii Olteniei au fost
considerate ca factori curativi valoroşi, în prezent fiind întrebuinţate pe scară largă atât în staţiuni
cât şi pentru consumul curent.
Conform definiţiei internaţionale, o apă pentru a fi considerată minerală trebuie să
conţină cel puţin 1 g de săruri minerale dizolvate la un litru de apă, elemente chimice sau gaze cu
acţiune farmaco-dinaimică sau să aibă la izvor temperatura de cel puţin +200 C şi să posede o
acţiune curativă ştiinţific recunoscută.
Conform definiţiei elaborate de Federaţia Internaţională de Termalism şi Climatism
(F.I.T.E.C.) o apă minerală trebuie să aibă o anumită origine, să nu fie supusă unor transformări
artificiale şi să se diferenţieze de apa potabilă prin felul şi cantitatea componentelor minerale sau
gazoase, prin radioactivitate, temperatură, şi să deţină calităţi terapeutice demonstrate de o
academie de ştiinţe medicale.
Plecând de la proprietăţile fizico-chimice, apele minerale se clasifică astfel:
a) după caracteristicile termice: ape hipotermale când temperatura este între + 200C şi
+350C; ape izotermale care au temperatura apropiată de cea a corpului omenesc +360C,
+370C, ape mezotermale cu temperatura între +380C şi 420 C sau până la 450C; şi ape
hipertermale cu temperatura peste +450 C. (P.Gâştescu, P. Breţcan, 2009)

12
 b) după caracteristici osmolare: ape hipotone, izotone şi hipertone, clasificarea având ca
reper presiunea osmotică a sângelui;
c) după caracteristici chimice: ape oligominerale, carbogazoase, alcaline, alcalinoteroase,
feruginoase, arsenicale, cloruratosodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate şi radonice.
Caracteristica chimică a unei ape minerale este dată de procentul în miliechivalneţi,
permiţându-se astfel o apreciere calitativă a posibilităţilor de combinare chimică a ionilor de apă
minerală.
La Băile Olăneşti există ape de zăcământ sărate, petrolifer, bromurate iodurate.
Sarmaţianul generează ape sulfuroase, clorurate, sodice, magneziene, reci, precum şi ape de
profunzime clorurate, sulfuroase, bromurate, iodurate, termale. La Ocnele Mari, apele sărate, cu
o concentraţie ridicată, provin din spălarea masivelor de sare.
Apele naturale termale prezintă, faţă de apele reci, deosebiri în echilibrul agregatelor
moleculare. Termalitatea naturală a unei ape are o importanţă mare, ea fiind inclusă printre
criteriile de clasificare a apelor minerale.
România este o ţară foarte bogată în ape termale naturale. Se admite că apele de suprafaţă
se înfiltrează la adâncimi mari, dobândesc temperatura locală şi revin la suprafaţă ca ape termale
naturale de origine vadoasă, termalitatea lor fiind determinată de treapta geotermică locală. În
principiu, până la 20 m adâncime, depozitele de ape minerale subterane împrumută temeperatura
atmosferică locală, cu variaţiile termice respective. Între 20-30 m apa are temperatura medie
anuală a regiunii, fără a mai suporta variaţiile sezoniere. La o adâncime de peste 30 m, pânza de
apă încălzeşte cu câte un grad la fiecare aproximativ 30 m profunzime.
“În apele minerale s-au evidenţiat aproape toate elementele chimice cunoscute. Dintre
aceste se comportă ca anioni (sarcini electrice negative) clorul, bromul, fluorul, arsenul, precum
şi ionii bicarbonic, sulfat şi fosfat.” (C. Munteanu, 2013).
Clorul (Cl), extrem de răspândit în apele minerale, cu originea în rocile sedimentare
bogate în sare, este solubil sub formă de cloruri ale metalelor alcaline sau alcalino-teroase. Apele
minerale cu o predominanţă a clorurii de sodiu sunt denumite ape clorurate sodice, iar cele mai
mari concentraţii de clorură de sodiu poartă numele de ape sărate.
Bromul (Br) din apele fosile asociate zăcămintelor de petrol are, de asemenea, origine
biogenă. În apele minerale se găseşte sub formă de bromuri, în concentraţii de cel putin 15 mg/l.
Sunt întâlnite deseori concentraţii de brom sub 15 mg/l în zonele cu masive de sare şi în apele de

13
zăcământ, însă există şi ape foarte bogate în brom ca, de exemplu, la Băile Govora (sonda 6) cu
75 mg/l.
Iodul (I) prezent in apele folsile are origine biogenă. Apele minerale iodurate trebuie sa
aibă cel puţin 1 mg/l iod. Majoritatea izvoarelor de cură internă conţin sub 10 mg/l iod, dar în
apele de zăcământ (Băile Govora) pentru balneaţie întâlnim concentraţii de peste 40 mg/l.
Sodiul (Na), prezent în toate apele minerale, dar predominând în cele sărate, îşi are
originea în salinitatea reziduală a rocilor sedimentare.
Apele minerale clorurate-sodice au o concentraţie medie de 350-450 mg sodiu/litru şi
600-700 mg clor/litru, originea lor fiind legată de rocile sedimentare bogate în sare.
Apele minerale clorurate-sodice ce nu întrec concentraţia de 15 grame/litru. Acestea sunt
reprezentative în cura internă sub formă de pulverizaţii şi aerosoli. Datorită concentraţiei lor
aceste ape sunt considerate hipotone (sub 280 milimoli), izotone (320 milimoli),sau hipertone
(peste 350 milimoli).
Acţiunea lor farmaco-dinamică se exercită asupra mucoasei gastrice, stimulând secreţia
gastrică şi mobilitatea intestinală. Consumul acestor ape minerale acţionează enzimele digestive
având un efect de scădere a glicemiei.
Apele minerale sulfuroase admit prezenţa sulfului titrabil în apă de cel puţin 1mg/litru.
Hidrogenul sulfurat din acest tip de apă minerală îşi are provenienţa în rocile sedimentare
gipsoase, care sub acţiunea substanţelor organice sau a bacteriilor sulfuroase reduce sulfatul. De
asemenea, microorganismele pot da naştere la hidrogen sulfurat din substanţe organice.
Sulful îmbracă mai multe forme în apa minerală sulfuroasă (grupe sulfhidrice, hidrogen
sulfurat liber, acizi polisulfhidrici).
Apele minerale iodurate au cel puţin 1 mg iod /litru apă. In natură nu exista ape iodurate
naturale, iodul găsindu-se în unele ape bicarbonatate, clorurate-sodice, mici cantităţi de iod se
găsesc, de asemenea, şi în unele ape de tip sulfuros.
Iodul derivă din rocile sedimentare şi are la origine flora sau fauna de odinioară.
În apele subterane sărate concentrate, iodul se află în concentraţie mare (40-70 mg/litru). Apa
minerală sărată-iodurată concentrată se utilizează numai în cura externă.
Conform definiţiei stabilite de Societatea Internaţională de Hidrologie Medicală
(I.S.M.H.) nămolurile terapeutice sunt reprezentate de substanţele ce se formează în condiţii
naturale sub influenţa proceselor geologice. În terapeutică acestea sunt folosite în stare fin

14
divizată în amestec cu apa.
Insuşirile fizice şi chimice sunt legate de proprietăţile lor terapeutice, una din principala
caracteristică de bază fiind capacitatea de a absorbi apa (hidropexia) şi de a o reţine.
Conform definiţiei dată de Societatea Internaţionala de Hidrologie Medicală, hidropexia
este dată de coloizii nămolurilor, constituiţi din componentele organice macromoleculare.
Nămolurile de turbă vegetală păstrează mai bine apa decât nămolurile minerale. Calitatea de a se
putea extinde şi contura cu uşurinţă pe toată suprafaţa pielii depinde de gradul de hidropexie.
Termopexia reprezintă calitatea peloidelor de a păstra cât mai multă căldura acumulată
prin încălzire, are o deosebită importanţă terapeutică, deoarece nu numai ca păstrează multă
vreme căldura constantă pe reginea împachetată cu nămol, dar permite şi încălzirea nămolului la
temperaturi mairidicate, dar foarte bine suportate de organism (în compoziţie cu apa).
Capacitatea de sorbţiune a unui nămol arată felul acestuia de a face schimb de ioni cu
pielea pe care se utilizează. Acizii humici, fracţiunea coloidală, şi celuloza ajută mai ales la acest
schimb ionic.

2.2.Geneza apelor minerale

Unitatea deluroasă cu cea mai mare complexitate structurală este constituită de

subcarpaţi. Această complexitate este dată de o serie de factori geologici complecşi.
Diferenţierile locale în structura geologică au fost stabilite de mişcările pe verticală ale
blocurilor din fundament, de înălţarea diferenţiată a blocurilor de sare, dar şi de împingerea
orogenului.
Structura geologică este relativ mai simplă în Subcarpaţii Getici particularizându-se în
trei sectoare distincte:
● Sectorul dintre râurile Argeş şi Topolog (Muscelele Argeşului) constituie o structură
monoclinală, cu strate groase de gresii aşezate pe microconglomerate paleogene şi miocene.
● Între cursurile Argeşului şi Dâmboviţei, dar şi de la cele ale Topologuluipână la al
Gilortului, se constată o structură cutată largă, parţial faliată.
● Între văile Topologului şi Gilortului se vede o îmbinare a celor două tipuri de structură
amintite mai sus.

15
 Adesea structura cutată e acoperită de formaţiuni mio-pliocene monoclinale. Între Gilort
şi Olteţ eroziunea (pleistocen şi holocen) a îndepărtat stratele monoclinale şi a scos la zi stratele
cutate pe care au rezultat butoniere pe anticlinale şi interfluvii pe sinclinale.
Din punct de vedre geotectonic, în Subcarpaţii Olteniei sunt recunoscute două starturi
majore: Platforma Moesică şi Depresiunea Getică.
Aranjamentul tectonic al Depresiunii Getice s-a consolidat în principal în timpul
mişcărilor moldavice din Sarmaţianul inferior-mediu. Aceste mişcări au mobilizat şi
fundamentul, fapt confirmat prin existenţa unor falii majore printre care si falia Pericarpatică.
În nord-estul Olteniei unde depozitele neogene sunt la suprafaţă, acestea sunt fixate într-o
structură cutată care formează anticlinalul Ocnele Mari şi sinclinalul Olăneşti. Mişcările attice au
finisat structurile diapire de la Olăneşti- Călimăneşti- Râmnicu Vâlcea- Ocnele Mari- Ţicleni.
În jumătatea vestică a Subcarpaţilor Getici, între Bistriţa Vâlcii şi Motru, se remarcă una
din cele mai întinse şi unitare arii depresionare subcarpatice, respectiv “Depresiunea subcarpatică
olteană” (I.Conea, 1931), bine delimitată între culmile marginale ale munţilor Căpăţânii, Vâlcan
şi Parâng şi dealurile subcarpatice mediane. Această regiune subcarpatică este formată din trei
aliniamente morfostructurale, aproape paralele, ce se succed de la nord spre sud (Fig. 2).
Gruiurile submontane înfăţişate prin culmi, în general perpendicular faţă de munte,
alcătuite pe structuri monoclinale Miocene şi Pliocene şi care îndură uneori pietrişuri fluvio-
torenţiale. Gruiurile piemontane submontane domină ulucul depresionar şi sunt despărţite de văi,
în general consecvente şi epigenetice.

Fig. 2. Profil schematic în Subcarpaţii Olteniei dintre Bistriţa Vâlcii şi Motru

16
 (Sursa: N. Popescu)

Subcarpaţii Olteniei sunt formaţi din roci sedimentare foarte diversificate ca alcătuire
mineralogică, proprietăţi fizice şi mecanice, grad de cimentare. Rocile se găsesc în strate cu
grosime deosebită şi în alternanţe multiple de unde detaşarea unor complexe petrografice pe care
acţiunea agenţilor externi a dus la compunerea unor forme de relief specifice. Cele mai multe
având caracter local.
Neogenul Subcarpaţilor Olteniei este variat în funcţie de structura geotectonică din care a
fost descris. Zona depresiunii are o structură mai completă faţă de Platforma Moesică (Platforma
Intra-Carpato-Balcanică), unde lipseşte miocenul mediu şi superior.
Depozitele sedimentare specifice Cuaternarului sunt formate din roci neconsolidate aflate
în sistemul de terase fluviatile ale râurilor, în luci, favorizând unele procese geologice
gravitaţionale de versant (alunecări de teren, ravenare, torenţialitate etc.).
Ulucul depresionar format dintr-o înşiruire de compartimente depresionare joase (şesuri
aluviale), în care depozitele fluviatile se află la vest de Jiu, sub tavlegul văilor, la adâncimi de
peste 50 m, fapt ce remarcă o subsidenţă continuă ce s-a menţinut activă încă din Pleistocenul
superior. Aceste compartimente sunt legate între ele prin înşeuri în care au fost remarcate
pietrişuri, interpretate a fi terase fluviatile şi urmele unor cursuri de apă longitudinale pe direcţia
ulucului depresionar (Emm. de Martonne, 1907; Al. Roşu, 1967; L. Badea,1967). Atât şesul
aluvial cât şi nivelul înşeuărilor cresc altimetric de la est către vest, la est de Jiu caracterul lor
tectonic fiind mult mai evidenţiat.

Fig. 3. Profil schematic prin Subcarpaţii Olteniei

17
 (Sursa: Posea, G., “Geografia Fizică a României”, Partea I)

Toate văile cu obârşiile în Carpaţii Meridionali străbat cele trei segmente ale reliefului
subcarpatic, având caracter consecvent şi epigenetic în gruiurile submontane şi caracter
transversal în ulucul depresionar şi în dealurile mediane. Captarea unor cursuri longitudinal, ce
urmareau iniţial direcţia ulucului depresionar subcarpatic, de către o serie de râuri sudice care au
străpuns prin eroziune regresivă aliniamentul dealurilor mediane, a fost susţinută pentru prima
dată de Emm. de Martonne (1907). Ideea a fost apoi reactualizată şi completată de Al. Roşu
(1967), pentru râurile situate la vest de Gilort, si de L. Badea (1967) pentru râurile dintre Gilort
şi Bistriţa Vâlcii.

2.3.Resurse de ape minerale

La contactul dintre unităţile montane carpatice şi subcarpatice, prin prezenţa structurilor

sedimentare şi calcaroase, există însemnate acumulări de ape subterane. De-a lungul liniilor
tectonice ce străjuiesc depresiunea Loviştei şi alte depresiuni subcarpatice mai mici se găsesc ape
freatice libere şi captive, descendente, cu caracter potabil.
Deosebit de importantă este prezenţa hidrozăcămintelor de vârstă eocenă, miocenă, de la
Calimăneşti-Căciulata, Baile Govora, Olăneşti, Costeşti, în principal cu caracter sulfuros.
Calităţile fizico-chimice se datorează faptului că acestea însoţesc nivelul zăcămintelor de
hidrocarburi, iar adâncimile de zăcământ întrunesc condiţiile pentru a fi termalizate. Alt
zăcământ se află în perimetrul Râmnicu-Vâlcea-Cozia, care se continuă până in judeţul Argeş
(Bughea), cu predominanţă sulfuroasă, ca urmare a unei structuri miocene de gipsuri. Acestea
sunt complete de existenţa apelor clorurosodice de la Ocnele Mari- Ocniţa, ca urmare a spălării
directe a masivelor de sare.
Prezenţa unor anomalii tectonice lămureşte existenţa apelor termale de la Olăneşti şi de la
Cozia Bivolari. Aceste surse de ape termale sunt exploatate prin puţuri, foraje şi sonde. Primele
foraje de captare au fost făcute în anii 1830-1897 şi au fost continuate mai intens între anii 1963-
1977.

18
 Apele de adâncime i-au naştere din apele vadoase. Acestea se află la adâncimi diferite, au
un conţinut chimic puternic influenţat de complexitatea alcătuirii geologice.
„În Subcarapţii Getici sunt caracteristice formaţiunile mio-pliocene, care au ca specific
alternanţa de strate de gresii, marne, argile, tufuri, pietrişuri, nisipuri.
În ele se află şi zăcămintele de petrol, gaze, cărbuni, sare etc. Toate acestea fac ca ele sa aibă un
conţinut variat de săruri de unde duritatea ridicată şi reducerea posibilităţii de folosire pentru
consum, mai ales pentru populaţie.” (M. Ielenicz, G. Pătru, & M. Clius, 2003). Acestea se află
sub presiune şi sosesc la suprafată folosindu-se de planurile de falie, de statificaţie, etc., unde dau
izvoare minerale cu debite şi conţinut chimic variabil. În unele locuri apa acestora este
întrebuinţată in tratamente medicale, situaţie care a favorizat dezvoltarea unor staţiuni
balneoclimaterice precum: Călimăneşti, Olăneşti, Govora, Săcelu.

Ape clorosodice simple care s-au format prin spălarea fie a masivelor de sare, fie a
depozitelor miocene sărăturoase. Sunt considerate ape clorurate-sodice apele care conţin peste
1g/l NaCl, dar ele au concentraţii mult mai mari (>15 g/l). Staţiunile ce folosesc apă sărată în
cura externă sunt în zona masivelor de sare, cu ape minerale sărate concentrate: Băile Govora,
Ocnele Mari.
Apele minerale clorurate-sodice hipotone (1-15g/l) provin din izvoarele minerale
prezente în zona cutelor diapire şi sunt folosite predominant în cură internă, inhalaţii,
pulverizaţii, gargarisme: Călimăneşti-Căciulata, Băile Olăneşti
Izvoarele minerale sărate se leagă de prezenţa sâmburilor de sare din zona cutelor diapire
care, datorită marii solubilităţi a Na Cl în apă generează un “şirag” de izvoare sărate (cunoscute
sub denumirea de murători sau saline).
Apele sulfuroase se asociază, în general, cu prezenţa congolomeratelor din Subcarpaţii
Getici şi conţin cel puţin 1 mg de sulf titrabil, în contact cu aerul ele işi pierd stabilitatea şi işi
modifică aspectul- devenind din transparente lăptoase.
Se gasesc acolo unde străbat depozite paleogene grezoase, marno-grezoase şi le întâlnim în
Călimăneşti, Govora, Olăneşti, Săcelu.
Apele iodurate sunt ape minerale cu un conţinut de iod de minimum 1 mg/l, fiind indicate
în afecţiuni endocrine, metabolice, gută, etc. Izvoarele cu ape minerale complexe cu conţinut de
iod sunt prezente in Băile Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata, Săcelu.
Apele termale se leagă genetic de apele de adâncime. Orizonturi cu ape termale ce au
temperaturi de peste 50°C au fost interceptate si de o serie de foraje săpate la Călimăneşti-

19
Căciulata.
Nămolul terapeutic existent la Ocnele Mari, de origine sapropelică, cu caracter fosil, se
extrage din 1954, fiind bogat în hidrosulfuri şi fier coloial, însă dispune de rezerve modeste.
Rezervele bogate ale hidrozăcămintelor şi calităţile lor hidroterapeutice au condus la apariţia şi
dezvoltarea unor valoaroase staţiuni balneare.
Nămolurile minerale se formează în mod natural, în jurul izvoarelor minerale, ca urmare
a proceselor fizico-chimice şi microbiologicecare se detaşează la contactul apei minerale cu un
pat argilos. Astfel de nămoluri minerale găsim in Govora (nămol silicios, iodurat).
Pe teritoriul Subcarpaţilor Olteniei sunt prezente următoarele tipuri de ape minerale,
clorurosodice, sulfuroase sau sulfatate, uneori cu caracter iodurat sau bromurat.

Fig. 4. Apele minerale din Depresiunea Getică (Prelucrat după www.docslide.net)

Rezervele cele mai mari le deţin apele clorurosodice sulfatate şi uşor bicarbonatate: 330-
800 mc/zi (Cl), sulfuroase: 30-120 mc/zi şi apele termale cu 1500 mc/zi. (Agentia Naţională de

20
Resurse Minerale-1995).

3.4. Potenţialul climato-turistic

Subcarpaţii Olteniei se desfăşoară în zona climatului temperat continental, iar prin

poziţia geografică într-un climat al dealurilor şi podişurilor de la exteriorul Carpaţilor. ( M.
Ielenicz, G. Pătru, & M. Clius, 2003)
Zona climatică de dealuri şi podişuri cu bioclimat sedativ şi relaxant cuprinde regiuni cu
altitudini între 200 şi 800 de metri. Climatul acestor zone este mai blând faţă de zona montană,
termic, hidric şi dinamic, cu ierni moderate şi veri răcoroase, cu cantităţi de precipitaţii moderate
şi cu o dinamică redusă a aerului, confortul termic înregistrând valori maxime în ţara, iar stresul
cutant şi pulmonar, valori minime. Cele mai multe luni sunt relaxante, aeroionizarea este
variabilă. Bioclimatul acestor zone este relaxant, sedativ-indiferent sau de cruţare, organismul
nefiind solicitat pentru adaptare. De aceea nu are contraindicaţii terapeutice, indiferent de sezon,
fiind recomandat persoanelor care nu suportă stresul factorilor climatici, vârstnici sau copii,
subiecţi cu stări de surmenaj sau în convalescenţă după diverse boli.
Datorită poziţiei geografice, a reliefului şi a vegetaţiei, Subcarpaţii Olteniei beneficiază
de un climat bland, semimediteraneean. Cercetări sistematice de climatologie, începute încă din
anul 1884, continuate de Dr. V. Crassu în perioada interbelică şi de doctorii L. Ciungan şi V.
Geiculescu din 1952 şi până în 1986 au furnizat date importante, publicate în lucrări de
specialitate şi prezentate succint în continuare.
Presiunea atomsferică este, în general, mică vara şi ridicată iarna, caracterizată prin
aceea ca ea creşte semnificativ la începutul toamnei şi scade pronunţat la venirea primăverii.
Media acesteia este cuprinsă între 729 mm Hg în aprilie şi 734 mm Hg în ianuarie, când
poate urca până la 756,4 mm Hg.
Amplitudinea maximă a presiunii atmosferice este de 46,9 mm Hg, iar cea minimă atinge
numai 20,2 mm Hg în luna august.
Mişcările maselor de aer sunt puternic influenţate de aşezarea geografică şi vecinătatea
lanţului muntos al Carpaţilor Meridionali, astfel încât lipsesc cele cu carcater specific zonal şi
cele intense.

21
 Evoluţia calmului atmosferic la staţia meteorologică
Târgu Jiu
90
y = -0.1717x + 60.224
80 R² = 0.0019
70
Medie
60
50
Calmul atmosferic
40
30
Linear (Calmul
20 atmosferic)
10
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Frecvenţa vânturilor pe direcţii la staţia

meteorologică Târgu Jiu
N
12
10
N-V N-E
8
6
4
2 Viteza medie a
V 0 E
vântului

S-V S-E

Desele perioade de calm sunt întrerupte sporadic de vânturi cu viteză redusă, a cărei
medie anuală este de sub 2m/s, variaţia fiind cuprinsă între 1,5 m/s în august şi 2,8 m/s în
aprilie. Foarte rar se înregistrează zile cu vânt tare, peste 10 m/s, iar furtunile violente apar la
intervale foarte mari de timp şi durează doar câteva minute.

22
 Evoluţia calmului atmosferic la staţia meteorologică
Râmnicu-Vâlcea
60 y = -0.5353x + 44.105
R² = 0.0385
50
Medie
40

30 Calmul atmosferic

20
Linear (Calmul
10 atmosferic)

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Frecvenţa vânturilor pe direcţii la staţia

meteorologică Râmnicu Vâlcea
N
25

N-V 20 N-E
15
10
5
Viteza medie a
V 0 E
vântului

S-V S-E

Umiditatea relativă a aerului este ceva mai ridicată, în medie anuală fiind de 69%, între
minima de 58% din august şi maxima de 79% din decembrie fiind o diferenţă de doar 20%,
constanta valorilor constituite, de asemeni, un factor important în asamblul mediului sanogen.
Nebulozitatea medie cuprinsă între maxima din decembrie de 6,2 şi minima din august de
2,4 urmăreşte îndeaproape extremele umidităţii relative, media anuală fiind de 4,5 valoare destul
de redusă la nivel global, iar în perioada caldă a anului se menţine la valori cuprinse între 2 şi 4.
Această nebulozitate redusă este deosebit de importantă pentru o localitate climatică.

23
 Perioada mare de strălucire a soarelui, concretizată în numarul de zile senine care
depăşesc numeric pe cele noroase sau acoperite (103 anual) constituie un factor important de
atracţie, precum şi o importantă sursă energetică neconvenţională ieftină şi ecologică, sursă
exploatabilă în condiţii optime pe durata celor 1200 ore de strălucire a soarelui. În acest sens
măsurătorile au prezentat valori ale coeficientului de insolaţie care variază de la 0,20 în sezonul
rece la 0,54 în sezonul cald.
Temperatura aerului prezintă variaţii mici atât sezoniere, cât şi diurne, cele mai mici fiind
înregistrate în sezonul rece, când se înregistrează temperaturi medii lunare +0,60 C în decembrie,
-20 C în ianuarie, +20 C în februarie.
La staţiile meteorologice Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea se observă că temperaturile medii
lunare multianuale prezintă o evoluţie lunară crescătoare constantă din luna ianuarie -1,70 C până
în luna iulie de 21,30 C după care scade până în luna decembrie ajungând la o valoare de 0,4 0 C.
Raportate la temperatura medie multianuală de 10,10 C în Târgu Jiu, respectiv 10,2 0 C în
Râmnicu Vâlcea, se observă ca acestea sunt mai mari în intervalul aprilie-septembrie, exact în
intervalul lunilor în care se pot practica şi alte activităţi turistice recreative decât cele specifice
staţiunilor balneare.

Evoluţia temperaturilor medii lunare multianuale la staţia

meteorologică Târgu Jiu (2000-2014)
25
y = 0.4622x + 7.1288
R² = 0.0416
20

15
Medie
10 Lunar
Linear (Lunar)
5

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
-5

24
 Evoluţia temperaturilor medii lunare multianuale la staţia
meteorologică Râmnicu Vâlcea (2000-2014)
25 y = 0.4668x + 7.2076
R² = 0.0452
20

15
Medie
10 Lunar
Linear (Lunar)
5

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
-5

Cele mai grele zile de iarnă se manifestă în prima jumătate a lunii ianuarie, iar anual se
înregistrează 28 zile de iarnă autentică. Temperatura minimă record în sezonul rece a fost
înregistrată în data de 11.02.1929, în statiunea Băile Govora, când a atins valoarea de -27,40 C.
Anotimpul cald durează mai mult de 6 luni, din aprilie până în octombrie; zilele cu
temperatură maximă peste 250 C încep din aprilie şi se termină în octombrie, astfel încât în
timpul verii se înregistrează 88 zile cu temperatură de 250 C.
Zile tropicale cu temperaturi de 300 C şi rareori peste, se întâlnesc în iunie, iulie şi august,
însumând 23 zile. Caracteristică este absenţa căldurii în timpul nopţii, iar toamnele sunt mai
calde decât primăverile.
Precipitaţiile atmosferice se încadrează în limite anuale normale, determinând un regim
pluviometric favorabil dezvoltării vegetaţiei.
Cantităţile de precipitaţii variază spaţio-temporal de la o lună la alta, de la un an la altul,
din grafice se observă ca cele mai multe cantităţi de precipitaţii se înregistrează în lunile de
primăvară şi vară datorită poziţiei geografice a celor două staţii meteorologice.
Averse masive, urmate de inundaţii locale s-au înregistrat la mari intervale de timp (15-
25 ani), aceste fenomene fiind strâns legate de cele globale. Starea electrică a atmosferei are un
potenţial de 42 V/m, gradientul electric având valori egale sau mai mari cu 100 V, numai când

25
vremea este instabilă şi cu manifestări electrice.

Precipitaţiile medii lunare la staţia meteorologică

Târgu Jiu
250
y = -2.2371x + 90.741
R² = 0.0222
200

150
Medie
Lunar
100
Linear (Lunar)

50

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Precipitaţii medii lunare la staţia meteorologică Râmnicu Vâlcea

200
180
y = -2.7521x + 89.347
160 R² = 0.0391
140
120
Medie
100
Lunar
80
Linear (Lunar)
60
40
20
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Pentru a evidenţia trăsăturile climatice ale arealului pe care l-am studiat, şi mai precis
relaţia dintre organismul uman şi elementele climatice am calculat un indice de cuantificare a

26
impactului elementelor meteorologice asupra organismului uman.
Studiul a fost realizat pe baza datelor de observaţie meteorologică înregistrate la 2 staţii
meteorologice, situate în Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea, pe intervalul de timp analizat anterior,
respectiv anii 2000-2014.
Există o serie de indici elementari care combină diferite elemente climatice.
Având în vedere dificultatea reprezentată de achiziţionarea parametrilor climatici orari,
multianuali am realizat doar calculul indicelui balneo-climatic la care am avut disponibilitate de
date de la Agenţia Naţională de Meteorologie.
Indicele climatic-balnear (ICB) al lui Burnet (1963, citat de Cheval et al., 2003),
încearcă să evalueze calitatea turistică a sezonului estival folosind relaţia:
ICB = N/T
N - numărul de zile ploioase din cele patru luni ale sezonului estival;
T - temperatura medie a aerului din perioada respectivă.
Conform metodei, în funcţie de valoarea indicelui, potenţialul turistic al regiunii se poate evalua
ca:
● valori sub 3 reprezintă un spaţiu turistic care are potenţial climatic ridicat;
● valori cuprinse între 3 şi 8 sunt reprezentate de un spaţiul turistic care are un potenţial climatic
satisfăcător;
● valorile mai mari de 8 reprezintă un spaţiu turistic cu un potenţial climatic redus.

Lunile Numarul de zile ploioase Temperatura medie a

din cele patru luni ale aerului
sezonului estival
Mai 13,8 14,6
Iunie 13,0 19,6
Iulie 9,9 21,3
August 8,7 20,0

ICB= N/T => ICB= 45,4/18,87 => ICB= 2,40

Conform indicelui climatic balnear, calitatea turistică a sezonului estival din Subcarpaţii

27
Olteniei are o valoare de 2,40, ceea ce înseamnă că staţiunile balneare se încadrează într-un
spaţiu cu un potenţial climatic ridicat.
Caracteristicile climato-geografice ale Subcarpaţilor Olteniei reglează regimul
aeroelectric, menţinând în tot timpul anului o ionizare foarte mare, cu efect sedativ-relaxant,
factor natural important care contribuie substanţial la creşterea efectului tratamentului balnear.

28
 Capitolul IV

Valorificarea resurselor balneoclimaterice

4.1. Scurt istoric al balneoclimatologiei în Oltenia

În Oltenia, în a doua jumătate a secolului XIX, a început dezvoltarea şi consacrarea unora din cele
dintre cele mai importante staţiuni balneare ale României: Călimăneşti, Căciulata-Cozia, Olăneşti şi
Govora.
Situate pe malurile Oltului, unde sunt cunoscute vestigii ale unor terme romane, izvoarele de la
Călimăneşti au fost redescoperite în 1827 şi analizate în 1828.
Staţiunile balneare Călimăneşti-Căciulata s-au dezvoltat, în această perioadă, iar în 1898 au fost
trecute în proprietatea statului, împreuna cu Govora şi Lacu Sărat.
Olăneşti era considerată cea mai important staţiune balneară, încă din secolul XVIII. Analiza
izvoarelor a fost făcută însă abia în 1830, iar captarea lor în 1837, de inginerul francez Bochet, autor al
captărilor de la Vichy şi Aix les Bains. În a doua jumătate a secolului XIX sunt publicate mai multe studii
despre apele din Olăneşti.
Govora a devenit staţiune balneară la sfârşitul secolului XIX, după descoperirea, captarea şi
studierea a o serie de izvoare cu ape sărate-iodurate, în perioada 1880-1886, după care se începe utilizarea
lor, sub formă de băi şi cataplasme cu nămol, într-un spital militar de campanile.
În secolul XIX s-au afirmat, în domeniul balneologiei, numeroase personalităţi medicale şi
ştiinţifice româneşti ale vremii: generalul dr. Carol Davila, prof.Gh.Polizu, prof.C.I.Istrati,
prof.dr.V.Babeş, prof.C.C.Hepites, prof.P.Poni, dr.C.Vârnav, dr.A.Fătu.
În condiţiile continuării avântului economic, început după obţinerea independenţei Principatelor,
în 1877, sunt remarcabile eforturile pentru dezvoltarea şi valorificarea staţiunilor balneare din noul regat;
construcţii de hoteluri şi stabilimente balneare şi primul laborator balnear (1911), la Sovata; numeroase
construcţii de hoteluri şi vile, la Călimăneşti şi captarea ivorului 1 Căciulata; reconstruirea în 1903, după
un cataclism local din 1885, a staţiunii Olăneşti (hoteluri, baze de tratament).
Au apărut noi reglementări în domeniul balnear, cea mai important fiind “Legea pentru
exploatarea staţiunilor balneare ale statului”, din 1909, prin care staţiunile Govora, Călimăneşti-Căciulata,
Lacul Sarat şi Techirghiol au fost organizate ca societăţi pe acţiuni, cu menţinerea gratuităţii pentru

29
crenoterapie şi băile pentru săraci.
După întregirea României, în 1918, s-a lărgit considerabil patrimonial balnear al ţării, însă
majoritatea staţiunilor balneare din vechiul regat, ca şi în noile teritorii, au suferit mari distrugeri în timpul
primului război mondial şi s-au refăcut greu: Govora a funcţionat, sporadic, cu jumătate din capacitatea
anterioară până în 1936 când a fost construit un nou
hotel; Călimăneşti a funcţionat ca staţiune sezonieră; Olăneşti a fost preluată în 1918 de bănci, care au
reamenajat izvoarele şi bazele de tratament, iar după 1925, când devine Societatea Olăneşti, a fost
modernizată baza de tratament; Ocnele Mari a fost refăcută în 1925, prin construcţia unui hotel şi a unui
stabiliment balnear privat.
În perioada 1948-1970 staţiunile balneare au fost organizate de Ministerul Sănătăţii, ca unităţi
medicale sanatoriale, finanţate de buget , cuprinzând întreaga activitate de cazare, alimentaţie şi asistenţă
medicală şi coordonate de servicii medicale balneare.
În a doua parte a deceniului opt, în condiţiile adâncirii crizei sistemului totalitar, staţiunile balneo-
climaterice au început să se degradeze. Începând cu anul 1989, România a trecut printr-o perioadă de
modificări profunde ale sistemului politico-economic şi social, prin trecerea la un sistem democratic de
tip occidental.
Începând din 1991 patrimoniul balnear al Ministerului Turismului , cuprinzând hoteluri şi vile cu
peste 45000 de paturi, a fost privatizat. Degradarea începută în anii ’80 a continuat, numărul turiştilor
români şi străini la care la cure balneo-climaterice a scăzut continuu.
Secolul XXI a debutat cu un efort de modernizare şi revigorare a hotelurilor de cură şi a bazelor
de tratament existente, precum şi cu construirea de noi hoteluri de cură (cu un confort sporit , echipate cu
aparatură performantă), în principalele staţiuni balneo-climaterice.
În anul 2000, a apărut Ordonanţa Guvernului României privind staţiunile balneare, climatice şi
balneo-climatice şi asistenţa medicală balneară şi de recuperare prin care este înfiinţat Institutul Naţional
de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie, prin reorganizarea vechiului Institut.
După aprobarea în Parlament devine Legea nr. 343/2002 pentru aprobarea Ordonanței
Guvernului nr.109/2000 privind stațiunile balneare, climatice și balneoclimatice și asistența
medicală balneară și de recuperare.

30
4.2. Studii de caz

Prezenţa pe teritoriul Subcarpaţilor Olteniei a resurselor hidrominerale şi a nămolurilor

terapeutice a favorizat dezvoltarea unor puternice structuri de tratament balnear, concentrate în
special, în staţiuni balneare de interes naţional sau judeţean.

Staţiunea balneoclimaterica Călimăneşti-Căciulata

Aşezare
Staţiunea balneoclimaterică este situată în judeţul Vâlcea la altitudinea de 260 de
metri.Staţiunea se află pe malul drept al râului Olt, la ieşirea acestuia din Carpaţii Meridionali, în
depresiunea subcarpatică Jiblea-Călimaneşti, la o distanţă de 18 km de Râmnicu Vâlcea.

31
 Staţiunea balneoclimaterică Călimăneşti-Căciulata (Arhivă personală)

Istoric
Printre importantele staţiuni balneare din ţara noastră se numără şi Călimăneşti-Căciulata
recunoscută de multă vreme atât în ţară cât şi în străinătate pentru efectul terapeutic al apelor
sale.
Aceasta staţiune are numeroase izvoare minerale, amplasate de-a lungul Văii Oltului şi
anume: Călimăneşti, Căciulata, Cozia pe malul drept şi Bivolari, Păpuşa pe malul stâng al
Oltului. Se pare că dacii care locuiau aceaste meleaguri cunoşteau şi foloseau în scop terapeutic
apele minerale din zona Bivolari care se scurgeau liber in râul Olt.
După cucerirea Daciei de către romani, în timpul împăratului Hadrian (117-138 e.n.),

32
aceştia au construit în zona Bivolari castrul Arutela şi lângă el termele, folosind apele sulfuroase
existente aici.
Numele antic al castrului ne este indicat şi de cunoscuta hartă romană Tabula
Peutingeriană, din secolul al III-lea e.n..
Termele de la Bivolari construite în apropierea castrului Arutela aveau principalele
încăperi ale celor pe care romanii le construiseră în oraşele mari. La Bivolari ei foloseau apa
râului Olt şi apa minerală sulfuroasă din această zonă atât în scopul păstrării igienei corporale,
cât şi în scop curativ.
Primele cercetări arheologice în zona Bivolari au fost efectuate în 1890-1892 de Gr.
Tocilescu care a săpat în întregime băile romane aşezate chiar pe malul Oltului. Ulterior, între
anii 1967-1970 sub conducerea prof. dr. D. Tudor şi a prof. dr. Cristian Vlădescu s-au întreprins
noi cercetări de către Muzeul Militar Central în colaborare cu Institutul de Arheologie. Din punct
de vedere chimic sunt analizate izvoarele de la Bivolari în 1882 de Gr. Ştefănescu, cu ocazia
întocmirii hărţii geologice. În 1887, inginerul Bochet a arătat că apele se pot capta şi au început
lucrările necesare, din creditul de un milion de lei votatde Corpurile legiuitoare în anul 1887.
Aceste lucrări însă au fost părăsite în anul 1895. În perioada martie 1961-decembrie 1962 s-au
făcut noi foraje în zona Bivolari, ieşind la suprafaţă ape sulfuroase clorurosodice, a căror
temperatură este de 32 şi 330 C.
Efectul terapeutic al apelor minerale din Călimăneşti este menţionat de C. Marsil în 1827
în “Curierul Românesc”.
Despre felul cum se foloseau apele sulfuroase din Călimăneşti în prima jumătate a
secolului al XIX-lea este semnificativă relatarea ţăranilor bătrâni din Călimăneşti, pe care dr.
Episcopeanu o consemnează în cartea sa “Apele metalice din România” (1837) şi în care arată că
prin 1830 au avut în casele pe Aga Iusuf şi Selim Bey, cărora le făceau băi sulfuroase cu pietre
arse în foc, după baie îi frecţionau pe corp cu un parfum gras, apoi le aprindeau narghileaua.
Acest procedeu de a încălzi apa mineral s-a practicat până în anul 1950.
În prima jumătate a secolul XIX-lea se făcea tratament balnear în Călimăneşti. Acest
lucru ne este confirmat de G. Barbu.
În 1910 staţiunea este congestionată pe termen de 50 de ani societăţii Govora-
Călimăneşti. În perioada când staţiunea funcţiona numai vara şi fiind administrată de această
societate, s-au forat puţine izvoare minerale, şi au fost făcute unele lucrări de amenajare a celor

33
existente.
Dezvoltarea însă cea mai mare o întâlnim dupa 1943 când staţiunea devine proprietate de
stat şi funcţionează în tot timpul anului. După această dată au fost recaptate şi amenajate izvoare
vechi şi au fost forate altele noi: 7 şi 14 din Călimăneşti, Păuşa 1 şi 2, Căciulata 2. În perioada
1963-1965 s-a forat izvorul Căciulata 3 la 1200 m adâncime. Aceasta având proprietăţi curative
însemnate, s-au construit în perioada 1968-1971 două complexe balneare care au la un loc
740paturi şi prevăzute cu bază modernă de tratament.

Factori naturali terapeutici

Ape minerale reci sau termale, provenite din izvoare naturale şi din sonde, având
concentraţii şi compoziţii chimice variate: clorosodice, bicarbonatate, alcaline, calcice,
magneziene, sulfuroase, bromoiodurate.
Climat continental de dealuri şi coline, lipsit de contraste termice, caracteristic
depresiunilor subcarpatice adăpostite. Temperatura medie anuală este de 9,80C, în iulie media
fiind cea mai mică de 200 C. Nebulozitatea medie anuală este de 5,5 zecimi. Precipitaţiile ating
750-800 mm anual. Umiditatea relativă a aerului atinge valori medii cuprinse între 60-80%.
Staţiunea este ferită de vânturi puternice.
Bioclimatul este unul sedativ de cruţare.

Indicaţii terapelutice
Afecţiuni ale tubului digestiv (gastrite cronice hipoacide, constipaţia cronică, colite
cronice); afectiuni-biliare (dischinezia biliară, colecistită cronică necalculoasă, tulburări pentru
ficat operat, colecistecomie, hepatită cronică, pancreatită cronică); afectiuni renale şi ale căilor
urinare (litiază renală neoperată sau operată, litiaza căilor urinare, pielonefrită cronică, infecţii
urinare, glomerulonefrită cronică stabilizată); afecţiuni metabolice şi de nutriţie (diabetul zaharat,
stări de hiperuricemii, hiperulimerii, obezitate); afecţiuni reumatismale inflamatorii (stări
alergice articulare, după reumatism articular acur sau după infecţii de focar); afecţiuni
reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrită scapulohumerală);
afecţiuni posttraumatice (redori articulare posttraumatice, stări dupa entorse, luxaţii şi fracturi);
afecţiuni reumatismale degenerative, afecţiuni neurologice periferice (pareze, stări după
poliomielită); afecţiuni respiratorii (persoane expuse la noxe respiratorii, microbiene sau virotice,

34
asmul alergic, bronşitele şi traheo-bronşitele cronice, bronşectazia); afecţiuni asociate
(ginecologice, otorinolatingologice, dermatologice, cardiovasculare, endocrine, nevroză astenică,
boli profesionale).

Instalaţii de tratament
Instalaţii pentru băi calde cu apă minerală în căzi şi bazine; bazin descoperit cu apă
termală sulfuroasă (Căciulata); buvete pentru cura internă cu apă minerală; instalaţii pentru
aerosoli şi inhalaţii; instalaţii complexe pentru electro, termo şi hidroterapie; săli de gimnastică
medicală, masaj medical, amenajări pentru aerohelioterapie la ştrandul termal.
Atracţii turistice
Mănăstire Cozia (2 km de Călimăneşti), constuită de Mircea cel Bătrân între anii 1387-
1388, considerată cel mai vechi şi important monument de arhtectură şi artă medievală din Ţara
Românească. În pronaos se află mormintele lui Mircea cel Bătrân şi al monahei Teofana, mama
lui Mihai Viteazu.
Mănăstirea Turnu, mănăstire de călugări,, ctitorită în 1676 de Varlaam, Episcopul
Râmnicului şi Mitropolitul Ţării Româneşti.
Schitul Ostrov- mănăstire de călugări, ctitorită de Neagoe Basarab şi soţia sa, Despina,
între anii 1520-1521, situată pe o insulă în mijlocul Oltului.
Castrul Roman Arutela, situat lângă barajul hidroenergetic de la Cozia-Turnu.

Staţiunea balneoclimaterică Govora

Aşezare
Staţiunea balneoclimaterică este situată în judeţul Vâlcea la altitudinea de 330-380
m.Staţiunea se află în nord-estul Olteniei, într-o depresiune subcarpatică, pe valea râului Hinţa,
înconjurată de dealuri acoperite de fag, stejar şi brad, la 12 km de gara Govora şi 21 km de
Râmnicu Vâlcea.

35
 Staţiunea balneoclimaterică Govora (Arhivă personală)

Istoric
Primul document care conţine referiri la aşezarea de pe actualul perimetru al staţiunii este
datat 4 februarie 1488. Descoperirea izvoarelor minerale şi începutul folosirii lor ştiinţifice duc la
situaţia ca o parte din terenurile atribuite localnicilor prin reforma agrară din 1864 să fie
răscumpărate de stat cu ajutorul unui credit de 1 milion de lei votat de Camera Legiuitoare în
vederea realizării captărilor şi transformarea aşezării într-o staţiune balnerară. În anul, 1879, în
urma identificării unor izvoare de apă minerală, se iau măsuri pentru paza acestora, folosindu-se
3 paznici. În intervalul anilor 1879-1881 aici sunt săpate puţuri în vederea explorării de ţiţei de
către Societatea austriacă „Klaus et comp”, cu sediul la Râmnicu-Vâlcea, societate ce se va
transforma apoi în “Societatea Govora-Călimăneşti”. Rezultatele fiind nesatisfăcătoare, forajele
rămân părăsite, iar în fundul puţutilor se acumulează apă minerală, de culoare neagră, care
mirosea a iod.
Doctorul A. Bernard- conducătorul laboratorului de chimie al Universităţii Bucureşti-
efectuează primele analize chimice ale apelor minerale în 1884. În anul 1886 sunt reanalizate de

36
către inginerul Anghel Saligny. Tot în anul 1886 consemnăm şi folosirea apei minerale captate în
puţuri la tratarea militarilor bolnavi. Rezultatele obţinute prin tratarea acestor pacienţi cu ape
minerale, determină guvernul sa ia măsuri de captare a lor şi de constuire a unui stabiliment
balnear. Guvernul de atunci ia măsuri de prospectare şi studiere a zonei. În acest sens, în anul
1886 este adus, din ordinul lui I. C. Brătianu, care îndeplinea funcţia de prim ministru în govern,
cu o ambulanţă militară, generalul doctor N. Popescu-Zorileanu, care studiază apele din punct de
vedere al acţiunii lor fiziologice şi terapeutice. Rezultatele cercetărilor sale determină captarea
izvoarelor.În anul 1888 se construieşte primul stabiliment de băi care era dotat cu 20 de cabine şi
2 bazine.
Între anii 1890-1894, staţiunea începe să capete aspectul cunoscut prin construirea de
hoteluri, stabiliament de băi, prin amenajarea parcului şi captarea definitivă a izvoarelor. Odată
cu conturarea staţiunii se dezvoltă şi sectorul particular prin construirea de hoteluri şi vile de
odihnă. În acest mod, în anul 1894, guvernul hotărăşte ca noul aşezământbalnear să poarte
numele de Staţiunea balneară Govora. La începutul secoluli XX, staţiunea dispunea de un
stabiliment de băi cu 50 de cabine şi 2 bazine mari pentru băi, duşuri, sală de inhalaţii, 3 hoteluri
ale statului şi numeroase vile particulare. Statisticile consemnează că în anul 1905 în staţiunea
Govora au fost trataţi18009 bolnavi.
Din anul 1910, staţiunea este administrată de către “Societatea Govora-Călimăneşti”.
Pâna în 1915 este dat în folosinţă hoteul Palas cu 240 de camere şi un Institut de fizioterapie.
Izbucnirea primului război mondial, intrarea ţării noastre în marea conflagraţie şi trecerea
frontului inamic pe aici au avut urmări nefaste pentru staţiune. Înainte de a fi în stăpânirea
invadatorului, dotările şi spaţiile de cazare au fost folosite pentru soldaţii români răniţi şi
refugiaţii din zona frontului, iar dupa aceea au rămas la bunul plac al ocupanţilor. Un raport din
anul 1919 araţă că trupele inamice au ridicat toate utilajele şi le-au transportat în Germania, iar
obiectele de bronz, aramă, alamă şi fontă au fost duse la topit. Refacerea staţiunii, după primul
război mondial, a durat mai bine de doi ani, perioadă in care ea a funcţionat sporadic,
întâmpinând mari dificultăţi.
Ca urmare a refacerii staţiunii şi dezvoltării localităţii, prin construirea de noi vile şi
clădiri particulare, în anul 1927 Govora este trecută în rândul comunelor urbane sau oraşe.

37
 Factori naturali terapeutici
Apele minerale au concentraţii şi compoziţii chimice variate, pentru cură internă şi
externă, incluse în trei categorii: ape minerale clorurate-sodice, iodurate, bromurate concentrate,
ape minerale clorurate sodice, sulfuroase concentrate, ape minerale sulfuroase, slab bicarbonatate
hipotone.
Govora are climat temperat-continental moderat de coline, fără schimbări bruşte de
temperatură, umiditate etc.
Asimetria depresiunii, cu versantele nordic si nord-vestic prelungi şi domoale, permite ca,
prin expunerea ei spre sud-est, staţiunea să aibă soarele “in faţă” Se simt influenţe mai calde din
sud, vânturile fiind de obicei slabe.
Temperatura medie anuală a aerului este de +90 C; în timp ce în ianuarie ea înregistrează -
2,80 C, iar în iulie, luna cea mai caldă, +20,80 C. Temperatura maximă înregistrată aici a fost de
+370 C (iulie 1954), iar minima absolută înregistrată a fost de -270 C (ianuarie 1941). Durata
strălucirii soarelui însumează 2000-2100 ore anual, numărul zilelor cu cer senin variind între 60-
80 zile cu cer senin, iar al celor cu cer acoperit între 80-100 zile/an.
Cantitatea anuală de precipitaţii este de 750 mm. Precipitaţiile au un maxim in luna mai
(114 mm) şi un minim (43 mm) în luna septembrie. Toamnele sunt lungi.
Nebulozitatea variază între 5,5-6 zecimi anual. Stratul de zăpadă se menţine circa 65-75 de zile
pe an.
Elementele locale ale topoclimatului denotă caracterul moderat al climei, care este de
cruţare, sedativ, întăritor şi uşor stimulent, fiind favorabil tratamentului balneoclimateric în tot
timpul anului.
Bioclimatul este sedativ de cruţare.

Indicaţii terapeutice
Datorită factorilor naturali de cură specifici, staţiunea Băile Govora este recomandată
pentru tratamentul urmatoarelor afecţiuni:
● boli respiratorii: insuficienţă respiratorie de gradele I şi II, traheobronşite cronice,
bronşectazii cronice netuberculoase, asmul bronşic, nevroze respiratorii, scleroemfizem
pulmonar, asmul bronşic alergic;
● boli otorinolaringologice (ORL): rinite, faringite, laringite şi sinuzite în stadiul cronic

38
de boală, netuberculoase.
● afecţiunile aparatului locomotor: reumatisme cronice degenerative abarticulare,
posttraumatice, neurologice periferice.
● boli reumatismale degenerative:spondiloză cervicală, dorsală şi lombară, artroze,
poliartroze.
● boli posttraumatice: redori articulare posttraumatice, stări dupa operaţii pe muşchi,
articulaţii şi oase, stări după entorse, luxaţii şi fracturi.
●boli neurologice periferice şi centrale: pareze uşoare şi sechele tardive dupa hemipareze
şi după paraparezele de 2 ani de la debut.
● boli asociate: ginecologice, renale, digestive, endocrine, cardiovasculare, boli
profesionale.

Instalaţii de tratament
Tratamentul balneofizioterapic este asigurat de Policlinica balneară prin cabinetele de
specialitate: balneologie, explorări funcţionale, O.R.L., radiologie, stomatologie, laborator de
analize, cultură fizică medicală etc.
Staţiunea Băile Govora deserveşte atât bolnavii sanatoizaţi în cele 1600 locuri
permanente, cât şi ambulatori veniţi din tot cuprinsul ţarii şi de peste hotare, asigurâand un
tratament balnear complex, în cadrul bazelor de tratament.
Pentru copii, staţiunea dispune de un Sanatoriu permanent de recuperare a afecţiunilor
reumatismale şi respiratorii, dotat cu o bază proprie de tratament.
În staţiune există trei baze de tratament: Pavilionul băilor, Pavilionul Palas şi Pavilionul
Balneara.
Pavilionul băilor dispune de: instalaţii pentru pneumoterapie, inhalaţii individuale,
pulverizaţii şi aerosoli, spălări nazale cu iod şi sulf, aerosoli cu ultrasunete, cameră pneumatică şi
aparate pentru respiraţie, gimnastică respiratorie. Se mai efectuează: băi parţiale la cadă şi bazin,
kinetoterapie cu apă iodurată şi sulfatată, împachetări locale cu nămol cald şi electrofangoterapie.
Paviliul Palas dispune de instalaţii unde se efectuează inhalaţii cu iod, aerosoli cu
ultrasunet, băi iodurate la cadă, băi galvanice patrucelulare cu apă iodurată minerală, galvanizări
decontractuare, solux.
Pavilionul Balneara are la etajul întâi numeroase cabinete de electrofizioterapie pentru

39
efectuarea următoarelor proceduri: ionizări, galvaniyări, lumină locală, ultrascurte, solux,
magnetodiaflux şi nemectron.
Staţiunea dispune şi de un aerosolariu, care are amenajate cu nisip, cabine şi duşuri cu
apă rece. Funcţionează în sezonul cald.
In staţiune se află şi buvete cu apă minerală pentru cura interă, precum şi trasee marcate
pentru cura de teren.

Atracţii turistice
Vizite la mănăstirile din Vâlcea, aşezăminte de cult şi focare de cultură, în locuri
încărcate de istorie. Mănăstirea Govora, aflată la numai şase kilometri de staţiune, este una dintre
cele mai vechi mănăstiri din Ţara Românească.
Excursie la Muzeul Viei şi Vinului din Drăgăşani şi degustări organizate la cramele din
regiune.
Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni prezintă 45 de gospodării mobilate cu 8500 de
piese tradiţionale, alături de han, şcoală şi biserică de lemn.
Galeria de Artă Populară Contemporană de la Horezu, conţine câteva mii de exponate
unicat, preponderent ceramică de Hurezi, olărie din alte zone ale ţării, dar şi o mare colecţie
permanentă de artă populară contemporană.

Staţiunea balneoclimaterică Olăneşti

Aşezare
Băile Olăneşti se află într-o depresiune intracolinară a Carpaţilor Meridionali, la o
altitudine de 450 de metri, pe de o parte şi alta a pârâului Olăneşti, afluent al Oltului, la o distanţă
de 18 km de municipiul Râmnicu Vâlcea.

40
 Staţiunea balneoclimaterică Olăneşti (Arhivă personală)

Istoric
Datorită situării sale retrase faţă de drumurile principale, a condiţiilor naturale, de
prezenţa pădurilor care o inconjoara, localitatea a fost unul dintre locurile de refugiu ale
populaţiei în vremea migraţiei popoarelor. În 1821 dupa izbucnirea revoluţiei lui Tudor
Vladimirescu s-au retras la Olăneşti un număr însemnat de boieri, care aflând de apele
miraculoase din sat au început să răspândească vestea efectului lor tămăduitor în diferite boli.
Apele minerale de la Olăneşti erau folosite din ce în ce mai intens. Aceasta a determinat
pe proprietar să efectueze o sistematizare a localităţii, solicitând domnitorului ţării, în 1852 să
acorde un împrumut de 4000 de galbeni pentru a dezvolta aşezământul sanitar.
Stabilirea indicaţiilor terapetutice ale fiecărui izvor mineral, impun efecuarea unor noi
analize a apelor minerale, care au fost executate în 1853 de către Petre Poenaru şi apoi de Alexe
Marin: amândoi găsesc aceste ape foarte bune şi incomparabil superioare multor staţiuni din
străinătate.
In anul 1860 în Staţiunea Olăneşti se găseau: un hotel, “băile cu 33 încăperi, un casino
cu billiard, o bucătărie, un han”.
În mai 1895 în urma unui fenomen meteorologic neobişnuit, averse puternice de ploaie

41
însoţite de viituri, s-au distrus în cateva ore toate construcţiile, ceea ce a făcut ca activitatea
balneară să fie întreruptă aproape un deceniu.
Reconstrucţia staţiunii s-a făcut prin reamenajarea a 30 de surse minerale, apoi refacerea
drumului dintre localitate si oraşul Râmnicu Vâlcea, s-au înalţat noile construcţii, astfel că în
1904 în apropiera izvoarelor se afla un hotel cu 40 de camera, un restaurant, cafenea şi un
pavilion cu 12 cabine pentru băi.
În anul 1950 localiatea Băile Olăneşti devine oraş. În această perioadă se execută mai
multe lucrări edilitare, cele mai importante fiind: extinderea reţelei de apă potabilă şi de încălzire
centrală, reînfiinţarea instalaţiei de hidroterapie, unde sunt aduse şi aparate moderne de
fizioterapie. Se fac repetate studii chimice şi clinice ale apei izvoarelor şi se forează sonde pentru
obţinerea apei minerale necesară balneaţiei.
Între anii 1951-1954 în Olăneşti se înalţă într-un cadru natural deosebit de pitoresc construcţia
“Sanatoriului 1 Mai”.
Staţiunea devine din ce în ce mai cunoscută astfel ca numărul celor veniţi la tratament
creşte treptat de la 6370 în 1953 la 11703 in 1960.
Condiţiile nou create au făcut ca numarul celor veniţi în staţiune să crească an de an de la
18500 in 1965 la 32677 in anul 1978. Cifrele de mai sus reflectă în mod grăitor unul dintre cele
mai dinamice ritmuri de creştere cunoscute de staţiunile de odihnă , şi implicit faptul că
tratamentul aplicat la Olăneşti este deosebit de eficient.

Factori naturali terapeutici

Ape minerale sulfuroase, clorurate, slab iodurate, bromurate, sodice, calcice, magneziene,
unele oligominerale (izvoarele nr .11, 12, 24), altele hipotone (izvoarele nr. 5, 7, 14) sau izotone
(izvoarele nr. 3, 19)- provenite din izvoare naturale. Acestea sunt recomandate în cura internă.
Apele minerale hipertone, sulfuroase, clorurate, sodice- provenite din foraje. Acestea
sunt recomandate în cura externă. Bioclimat sedativ indiferent (de cruţare), caracterizat prin
solicitarea foarte slabă a sistemului nervos central şi vegetativ , precum şi a glandelor cu secreţie
internă, favorizând o rapidă aclimatizare a celor ce vin la tratament.
Clima
Staţiunea Băile Olăneşti oferă un climat propice refacerii stării generale a organismului.
Temperatura aerului este caracterizată de variaţii propice, după anotimp, dictate de factori

42
astronomici, cât şi de variaţii neperiodice produse de circulaţia atmosferică. Temperatura medie
anuală a localităţii Băile Olăneşti înregistrează valori de 9,20 C. Luna cea mai rece a anului,
ianuarie, prezintă o temperatură medie de -2,60 C, iernile nefiind prea friguroase. Temperatura
medie a lunii iulie este de 19,70C, verile necunoscând încălziri excesive ci amplitudini termice
reduse.
Presiunea atmosferică medie anuală în localitatea Olăneşti este de 964,7 m bar şi se
caracterizează prin temperature relativ ridicate, precipitaţii scazute, timp frumos şi cald.
Vânturile locale din zona staţiunii au o direcţie N.N.V-S.S.E., iar viteza lor nu depăşeşte
3-3,5 m/sec. Datorită formei depresionale, în localitatea Olăneşti predomină un procent relativ
ridicat de calm (peste 60%), mai ales în timpul iernii când staratificarea aerului rece şi greu la sol
împiedică formarea curenţilor.
Umiditatea relatică a aerului are o medie anuală de 78-79%, înregistrând un minim în lunile de
primăvară-vară (mai şi iunie 69-70%) şi un maxim iarna (decembrie 84%).
Nebulozitatea variază în cursul anului sub forma unei curbe cu maximul în cursul iernii
(ianuarie-februarie: 6,5-7,1 zecimi) şi minimul la sfârşitul verii (august-septembrie: 4,4-4,7
zecimi). Media anuală a nebulozităţii este de 6,0 zecimi.
Numărul de zile senine înregistrează în Olăneşti o suma anuală de 51,4. În cursul anului
se constată un număr minim de zile senine la sfârşitul iernii (februarie 2-4 zile senine) pe când
cele mai mule zile senine apar la sfârşitul verii (august 7,1-7,4 zile senine).
Numarul de zile cu cer acoperit înregistrează o sumă anuală de 107,9 zile, caracteristic
luilor de iarnă (decembrie, ianuarie: 13,6 zile), iar numarul minim apare vara (iulie, august 3,6
zile).
Durata anuală de strălucire a soarelui este de 2025,6 ore, maximele lunare fiind în luna
iulie (268,2ore), minimele lunare se înregistrează în luna decembrie (69,5 ore). În general, în
staţiune, vara şi toamna soarele străluceşte intens pâna la 10 ore pe zi.
Numărul de zile cu precipitaţii din cursul anului indica un maxim în lunile mai-iunie (16
zile) şi un minim în septembrie (8,3 zile). În cursul anului se înregistrează 136,5 zile cu
precipitaţii.

Indicaţii terapeutice
Datorită factorilor naturali de cură specifici, staţiunea Băile Olăneşti este recomandată

43
pentru tratamentul urmatoarelor afecţiuni:
● afecţiuni renale şi ale căilor urinare (litiaza renală, litiaza căilor urinare, pielonefrita
cronică, glomerulonefrita cronică);
● afecţiuni ale tubului digestiv (gastrite cronice hipoacide, constipaţia cronică, colite
cronice);
●afecţiuni hepatobiliare (dischinezia biliară, colecistita cronică, tulburări după ficat
operat, hepatita cronică, pancreatita cronică);
● afecţiuni respiratorii (persoane expuse la noxe profesionale, persoane cu frecvenţe
pneumopatii microbiene sau virotice, asmul alergic, bronşitele şi traheobronişitele cronice,
bronşiectazia);
● afecţiuni metabolice şi de nutriţie (diabet zaharat, stări de hiperurcemii, de hiperlipezii,
obezitate);
● afecţiuni otorinolaringologice (laringitele cronice, alergia nazo-sinuzală);
● afecţiuni dermatologice (psoriazis, ichtioze incipiente, cheratodermii, eczeme şi
urticarii cronice, neurodermite, dermatite seboreice, acnee, piodermite);
● afecţiuni asociate (afecţiuni reumatismale degenerative şi abarticulare, nevroză
astenică, afecţiuni ginecologice, afecţiuni endocrine, boli profesionale).

Instalaţii de tratament
Instalaţii pentru băi calde cu apă minerală; buvete pentru cură internă cu apă minerală,
instalaţii pentru aerosoli şi inhalaţii, instalaţii pentru electro-, hidro- şi termoterapie; masaj,
instalaţii pentru irigaţii vaginale cu apă minerală, săli de gimnastică, medicală. La Olăneşti
funcţionează un sanatoriu de copii profilat pe tratamentul afecţiunilor hepato-biliare.

Atracţii turistice
Vizite la mănăstirile din Vâlcea, Muzeul Satului Vâlcean din Bujorneni conţine 80 de
construcții arhitecturale originale și peste 12.000 de piese muzeistice, Peştera Liliecilor, cu
acces din curtea Mănăstirii Bistriţa, Muzeul Trovanţilor în Costeşti.

Staţiunea balneoclimaterică Ocnele Mari

Aşezare

44
 Staţiunea balneoclimaterică Ocnele Mari este situată in judeţul Vâlcea la altitudinea de
310-320 m,fiind străjuită de dealuri cu o altitudine între 400 şi 600 m.
Sub aceste dealuri se află un masiv de sare de circa 600 m grosime, care constituie principala
resursă naturală a locului şi care fost exploatată din cele mai vechi timpuri, dând dealtfel şi
numele localităţii (“ocnă” înseamnă “mină de sare”).

Staţiunea balneoclimaterică Ocnele Mari ( Sursă: http://romanianturism.com/)

Istoric
Prima menţiune despre Ocnele Mari datează din anii 1402-1418, în documentul semnat
de Mirecea cel Bătrân. Pe vremea lui Mircea cel Bătrân, sarea de la Ocnele Mari a fost folosită şi
pentru plata construcţiei celei mai puternice cetăţi dunărene de pe atunci, de la Giurgiu, despre a
cărei ridicare Vlad Dracul spune cruciatului burgundy Wawrin că “fiecare piatră din această
construcţie a costat pe părintele meu cite un bolovan de sare”. (Călători străini despre ţările
române, vol.I, Editura ştiinţifică Bucureşti, 1968, pagina 109).
În nenumărate documente ce datează de la Mircea cel Bătrân, Radu Şerban, Radu Mihnea
şi alţii, sunt menţionate cantităţile de sare care se exploatau de la Ocnele Mari şi care erau donate
mănăstirilor Cozia, Govora, Tismana, Bistriţa, Hurezi.
La începutul secolului al XVIII-lea, se sapă la Ocnele Mari prima mare gură de ocnă pe
partea stângă a Pârâului Sărat, dar care se surpă după o scurta perioadă de exploatare. Asemenea
se întâmplă şi cu o altă gură de exploatare ce se deschidea la 1 km depărtare, intra în proprietatea
Eforiei Spitalelor civile din Bucureşti, la începutul secolului al XIX-lea, s-au săpat două guri de

45
extracţie alipite şi despărţite printr-un gard de nuiele din care s-a extras sarea timp de 15 ani. Tot
datorită apei freatice, şi acesta se surpă, pe locul vechii ocne apărând un lac denumit “Balta
Roşie”, azi lacul pentru băi reci din Ocnele Mari.
La Ocnele Mari se dezvoltă cel dintâi nucleu muncitoresc din judeţul Vâlcea. Lucrătorii
saline, al căror număr varia la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea între
250 şi 350, sunt primii care declanşează şi susţin mişcări revendicative în anii 1827, 1833, 1836,
1850, 1869.
Începând cu anul 1899, activitatea balneară de la Ocnele Mari ia un avânt deosebit,
deoarece, lacul “Balta Roşie” este arendat pentru 18 ani lui Ioan Claus, iar cel de la Ocniţa trece
în proprietatea colonelului Dianu. Revirimentul este semnificativ. În cele două localităţi se
construiesc pavilioane modern cu hotel, restaurant şi alte dotări.Astfel statisticile consemnează în
anul 1904 efectuarea a 14988 băi calde şi reci, iar in anul 1905 a 19096.
Până la primul război mondial, staţiunea funcţionează în aceasta formă organizatorica,
pentru ca mai apoi, prin cumpărare, lacul de la Ocnele Mari cu terenul înconjurător să devina
proprietatea lui Cosnstantin Stănescu, care reamenajează stabiliamentele balneare, construind
vechiul hotel de la Ocnele Mari. Toată reamenajarea este terminată în anul 1925, când se
difuzează şi un prospect-reclamă pentru “Băile de apă sărată Ocnele Mari-Ocniţa”.

Factori naturali terapeutici

Staţiune sezonieră (mai-septembrie) de interes local, subordonată medical Băilor Govora,
cu un climat de cruţare, Ocnele Mari foloseşte ca factori naturali de cură apele de ocnă de sare
părăsite, şi nămolul sapropelic fosil.
Apele minerale, clorurate, sodice, de mare concentraţie (180-250 g la litru) sunt folosite
în cura exclusiv externă în cadrul bazinelor băilor reci de la Ocnele Mari şi Ocniţa.
Băile reci au o mineralizare totală de 216 g la litru şi cu ape clorurate (125 g/l), sodico-
potasice (85 g/l), sulfatate (1,7 g/l), calcice (0,7 g/l), magneziene (0,049 g/l) cu urme infime de
brom.
Băile calde au o mineralizare totală de 173 g/l, fiind ape clorurate (103 g/l), sodice-
potasice (66 g/l), sulfatate (1,7 g/l), calcice (1,2 g/l), cu urme infime de magneziu şi brom.
Nămolul sapropelic fosil, ulilizat sub formă de împachetări şi băi la Ocnele Mari, se
recoltează din vechile lacuri sărate, mici, astăzi colmatate prin depunerea sărurilor combinate cu

46
microorganisme şi diferite materiale.

Indicaţii terapeutice
Apele minerale, clorurate, sodice, concentrate şi namolul sapropelic fosil sunt utilizate în
tratatrea următoarelor afecţiuni:
● bolile aparatului locomotor: artrite şi artroze;
● bolile oaselor şi muşchilor: calusul dureros sau cu consolidare întârziată, osteitele,
periosteitele, miozitele, tendosinovitele;
● bolile sistemului nervos periferic: radiculite, plexite, nevrite şi polinevrite;
● bolile aparatului genital feminin: cervicite, metrite, metroanexite cronice, sterilitate
primară sau secundară, hipoplazii uterine, sechele postinflamatorii;
● alte boli: periviscerite abdominale, aderenţe postoperatorii, precum şi dermatozele
cronice.
Instalaţii de tratament
Oraşul Ocnele Mari dispune de doua baze de tratament, amplasate în imediata vecinăzate
a ştrandurilor cu apă minerală sărată.
Baza de tratament din staţiunea balneară Ocnele Mari cuprinde pe lângă bazinul de băi
reci şi instalaţii de băi calde cu ape sărate, instalaţii pentru irigaţii vaginale, precum şi instalaţii
pentru împachetări cu nămol. Tot aici există amenajări pentru helioterapie, ungeri cu nămol rece
urmate de băi în lac.

Atracţii turistice
Cetatea Buridava este situată în zona localităţii Stolniceni din judeţul Vâlcea, este primul
castru construit dupa terminarea primului razboi daco-roman; Evantaiul Ocnele Mari, Fagul
secular Miului, Lacul Doamnei, Mănăstirea Slătioarele, Mănăstirea Titireciu, Muzeul Buridava,
Salina Ocnele Mari, Situl arheologic din Ocnele Mari.

Staţiunea balneoclimaterică Săcelu

Aşezare

47
 Staţiunea Săcelu este situată în zona subcarpaţilor Meridionali, între dealuri acoperite de
pomi fructiferi, păduri de fag şi stejar, la o altitudine de 340 m şi o distanţă de 30 km de Târgu
Jiu şi 25 km de Târgu Cărbuneşti.

Fig. X. Staţiunea balneoclimaterică Săcelu (Arhivă personală)

Istoric
Izvoarele minerale existente sunt folosite încă din timpul dacilor la tratarea anumitor boli.
Romanii - după cucerirea Daciei - au construit aici terme precum şi un castru ale cărui ruine pot
fi văzute și astăzi în partea de sud a staţiunii.
Localitatea Săcelu este menţionată cu numele de azi în documente din sec. 17-18. În anul
1840, băile erau proprietatea lui Dumitrache Săceleanu, care a făcut şi primele amenajări
balneologice moderne. Prima analiză a apelor minerale a fost făcută de către chimistul C.Stabil
în anul 1866 şi repetată mai târziu de Gr. Ştefănescu şi Petre Poni.
Analizele au evidenţiat faptul că apa a trei izvoare din cele 42 existente în staţiune
conţine mari cantităţi de iod, sulf, sare, magneziu și fier iar în cantităţi mai mici stronţiu, liţiu şi
bor. În Dicţionarul Geografic al Judeţului Gorj, tipărit la Tg. Jiu în anul 1892, este efectuată
prima descriere scrisă a staţiunii, a izvoarelor minerale precum şi a stabilimentelor existente pe
atunci.

48
 Particularităţile climatice, aerul curat precum şi proprietăţile apelor minerale existente i-
au determinat pe mulţi specialişti balneologi de renume să numească staţiunea Săcelu drept
’’Techirghiolul Gorjului’’. Un fenomen interesant îl prezintă apa celor patru bazine de la Săcelu,
a căror culoare diferă în funcţie de anotimp. Studii de specialitate efectuate de S. Godeanu în
cadrul Institutului de Inframicrobiologie Bucureşti încă din anul 1979 au evidenţiat faptul că
bacteriile, plantele şi animalele microscopice care trăiesc în bazine, dinamica lor anuală precum
şi relaţiile reciproce între ele şi mediul abiotic sunt principalele cauze care provoacă colorarea
diferită a apei. Dintre acestea, bacteriile sulfuroase şi fotosintetizante colorate de obicei în roşu şi
verde determină nuanţa predominantă a apei.

Factori naturali terapeutici

Staţiunea Săcelu beneficiază de ape minerale sulfuroase, clorurate, iodate, bromurate,
sodice, utilizate în cura internă şi externă, cu o mineralizare totală de 2,8-34,0 g/l, nămol extras
din lac, bioclimat de cruţare.

Indicaţii terapeutice
Principalele afecţiuni care pot fi tratate la Băile Săcelu sunt:
● afecţiuni ale aparatului locomotor (afecţiuni reumatismale, inflamatorii, degenerative,
abarticulare, osteoporoză).
● afecţiuni neurologice periferice (pareze uşoare, paralizii)
● afecţiuni ale sistemului nervos central
● afecţiuni ginecologice
● afecţiuni ale aparatului respirator
● afecţiuni digestive, hepato-biliare şi renale;

Instalaţii de tratament
Stațiunea dispune de o bază de tratament cu capacitatea 380 de locuri, având instalații
pentru băi în cadă cu apă minerală, împachetări cu nămol, împachetări cu parafină,
electroterapie, băi galvanice, duș subapvat, duș scoțian, aerosoli, masaj, săli de gimnastică

49
medicală. La acestea se adaugă instalațiile pentru ungeri cu nămol, băi în aer liber în cele patru
bazine cu apă minerală rece și strandul pentru aerohelioterapie.

Atrcţii turistice
Printre obiective turistice ce se pot vizita în zonă se numără biserica de lemn Săcelu,
așezările romane Hăiești și Săcelu, casa Moanga-Pleșoianu, arealele naturale protejate: Izvoarele
minerale Săcelu, Piatra Buha, Piatra Biserica Dracilor, Muzeul etnografic și istoric, amenajat
într-o casă din secolul XVIII.

50
 Capitolul V

Tratamente practicate în staţiunile balneare

Folosirea factorilor naturali de cură se face în asociere cu factori curativi artificiali ca:
hidroterapia, masajul medical, cultura fizică medicală, electroterapia, sonoterapia, terapia
respiratorie; nu sunt omise nici curenle de teren, jocurile, excursiile şi drumeţiile.

5.1. Hidroterapia

http://www.etratamentnaturist.com/

Constă în aplicarea unor proceduri externe ce au la bază apa. În staţiune sunt utilizate o
serie de proceduri, cu scopul de a întări sau de a diminua unele efecte obţinute prin factorii
naturali de cură.
Aceste proceduri constau în: comprese reci sau calde aplicate pe diferite regiuni ale
corpului (mai ales cele aplicate la cap, precordiale, abdominale); împachetările umede sau
uscate , generale sau pe diferite porţiuni; fricţiunile sunt proceduri de hidroterapie cu acţiune

51
tonifiantă generală şi de favorizare a circulaţiei periferice.

5.2. Masajul medical

http://www.desprespa.ro/

Masajul medical ocupă un loc important în cadrul mijloacelor terapeutice folosite în

staţiune. Combinarea şi succesiunea manevrelor fundamentale de masaj urmate de antrenarea
articulaţiilor servesc la obţinerea unor efecte bune în terapia afecţiunilor aparatului locomotor şi
ale sistemului nervos, dar şi asupra circulaţiei sanguine.

52
5.3. Cultura fizică medicală sau gimnastica medicală

http://www.etratamentnaturist.com/

Reprezintă o procedură terapeutică foarte importantă mai ales în tratamentul unor grupe
de boli, ca afecţiuni reumatismale inflamatorii, degenerative şi abarticulare, afecţiuni
posttraumatice, neurologice centrale şi periferice, cardiovasculare şi respiratorii.
Acest tip de terapie are scopul de a întări unele grupe musculare slăbite, de a mobiliza
articulaţiile ale căror mişcări sunt limitate, de a corecta unele deformări corporale, de a
îmbunătăţi deficitul motor. Ca factor terapeutic şi de recuperare medicală mişcarea se face sub
îndrumarea unui personal medical de specialitate.

53
5.4. Electroterapia

http://www.brotac.ro/

Electroterapia utilizează mai multe forme de curenţi:

a) Curentul galvanic. Efectul terapeutic al acestui curent se bazează pe efectele polare
produse la locul de contact ale electrozilor cu pielea dar şi pe efectele interpolare ale regiunii
aflate între cei doi electrozi, prin care curentul electric se scurge traversând corpul.
b) Curenţii cu impulsuri acţionează prin variaţia intensităţii, a formei, a ritmului
întreruperilor, a sensului şi curbei de creştere sau descreştere a curentului electric. Sunt frecvent
folosiţi deoarece au avantajul ca nervii senzitivi tegumentari se acomodează repede.
c) Curenţii dinamici sunt cujrenţi de joasă frecvenţă derivaţi din curentul sinusoidal de 50
Hz, sub formă de pulsaţii. Sunt foarte utilizaţi în staţiune, ca tratament asociat.
d) Curenţii de medie frecvenţă sunt curenţi alternativi sinusoidali, situaţi în gama 4.000-
10.000 Hz. Efectul lor terapeutic se bazează pe acţiunea analgetică- determină contracţia fibrelor
musculare.
e) Curenţii de înaltă frecvenţă sunt curenţi alternativi a căror frecvenţă se situează între
limita inferioară de 100.000 Hz/sec şi limita superioară de 100.000.000 Hz/sec. Efectul principal
pe care se bazează acţiunea lor terapeutică este încălzirea profundă a ţesuturilor.

54
5.5. Fototerapia

http://www.fototerapiaabc.com.br/

Fototerapia reprezintă terapia cu lumină furnizată de aparate alimentate electric: radiaţia

inflaroşie, radiaţia vizibilă şi radiaţia ultravioletă. Acţiunea terapeutică a procedurilor
fototerapice se bazează pe efectul termic al radiaţiilor infraroşii şi mai puţin a celor vizibile, sau
pe efectul fotochimic al radiaţiilor ultraviolete. Se utilizează ca tratament pregătitor pentru
aplicarea kinetoterapiei, masajului în cadrul complexului de recuperare a afecţiunilor aparatului
locomotor.
Razele ultraviolete sunt situate dincolo de violet. Fiind cuprinse între limita spectrului vizibil
0,39 microni şi 0,144 microni. Cele folosite în scop terapeutic se situează până la limita
inferioară de 0,20 microni.

55
5.6. Sonoterapia

http://iesonoterapia.com/

Sonoterapia este un procedeu fizioterapeutic ce foloseşte oscilaţiile de frecvenţă de 20

MHz (20.000 oscilaţii/secundă), produse prin efectul piezoelectric. Aparatele de ultrasunet
transformă energia electrică în ultrasunete, ce depăşesc posibilităţile analizorului auditiv.
Curenţii de înaltă frecvenţă se aplică direct pe tegumente, prin intermediul unei mase uleioase
sau sub apă, cu ajutorul unui emiţător. Aplicaţia pe piele permite creşterea permeabilităţii
acesteia, efect folosit la introducerea unor substanţe active terapeutic.

56
5.7. Magnetoterapia

http://clinicasantosol.es/

Magnetoterapia este folosită în staţiune ca tratament asociat, folosind aparatul

“Magnetodiaflux”, acesta generează câmpuri electromagnetice datorită curenţilor de joasă
frecvenţă de 50, 100 Hz sau ritmic sau aritmic. Magnetoterapia este folosită în tratarea
nevrozelor depressive, hipotensiuni.

5.8. Cura de teren, jocurile, excursiile şi sportul

http://www.etratamentnaturist.com/

57
 Cura de teren, jocurile, excursiile şi sportul sunt recomandate gradat şi individualizat, ca
proceduri de mişcare a bolnavilor.
Cura de teren este o metodă de mers dozat, pe trasee speciale cu pante gradate, folosită şi
în scop terapeutic, în cadrul antrenării de efort a aparatului cardio-vascular, reglarea ritmului
respirator, creşterea tonusului neuro-muscular, creşterea arderilor (metabolismul grăsimilor),
antrenarea musculaturii membrelor inferioare. În scop curativ şi de recuperare funcţională se
indică în tratarea unor afecţiuni ale aparatului respirator, cardio-vascular, obezitate.
Excursiile şi drumeţiile sunt indicate pentru pacienţii care nu au probleme deosebite
pentru deplasări de mai lungă durată efectuate pe jos sau cu autocarul.
Jocurile sunt recomandate atât celor sănătoşi cât şi pacienţilor care au nevoie de mişcare,
de distracţie, de petrecere plăcută a timpului liber în staţiune: tenis de masă şi de câmp, table,
şah, activităţi plăcute sunt şi spectacolele, dansul, cititul cărţilor, vizionările TV, vizitarea de
expoziţii, ascultarea muzicii.

58
 Capitolul VI

Analiza SWOT a staţiunilor balneare din Subcarpaţii Olteniei din punct de

vedere turistic

În această analiză SWOT a arealului pe care l-am studiat, doresc să scot în evidenţă
avantajele, dezavantajele, oportunităţiile şi riscurile staţiunilor balneare din Subcarpaţii Olteniei.

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

● Poziţionare geografică şi climaterică ● Infrastructura de transport insuficient
favorabiă; dezvoltată;
● Regiunea este bogată în resurse ● Creşterea numărului de bilete de tratament
minerale ( izvoare minerale, sare); concomitent cu scăderea generală a frecventării:
● Calităţile terapeutice ale apelor Creşterea ponderii turismului social;
minerale; ● Capacitate scăzută de atragere a investiţiilor
● Potenţial turistic şi cultural străine directe;
diversificat ( arii protejate, parcuri ● Personalul aferent produselor wellness & spa
naturale, peşteri, zone rurale nepoluate, necestită o formare mai bună;
atracţii culturale, mănăstiri în zone ● Lipsa personalului medical în bazele de
pitoreşti; tratament;
● Bioclimat şi cadru natural valoros, ● Slaba competitivitate a produselor turistice
nepoluat; balneare la export (puţini străini în staţiuni);
● Tradiţie balneară important; ● Sezonalitate extrem de dezechilibrată: sezon de
● Existenţa forţei de muncă cu o bună doar 2-3 luni în perioada estivală,
educaţie iniţială; margini de sezon care înregistrează deseori
● Infrastuctură existentă pentru spa, frecventări foarte scăzute;
turism balnear, sporturi în natura, timp ● Nivel redus al indicelui de utilizare a capacității
liber; de cazare și a duratei medii de ședere în regiune, în

59
 ● Atracţii turistice în împrejurimi; raport cu potențialul turistic existent;
● Existenţa biletelor de tratament prin ● Bazele de tratament aferente unor stațiuni
Casa de Pensii; balneare au un grad înalt de uzură și sunt neadaptate
la standardele concurenţei europene;

OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI

● Existența unui potențial turistic ● Degradarea clădirilor şi pierderea arhitecturii şi

favorabil dezvoltării unui turism durabil patrimoniului;
în regiune; ● Degradarea drumurilor judeţene;
● Dezvoltarea unor produse balneare şi ● Extinderea fenomenului de cazare “la negru”;
wellness care să vizeze clientela externă ● Concurența puternică din partea altor regiuni
şi în special asiguratorii străini în din țară și pe plan Internațional, inclusiv practicile
contextul aplicării Directivei de concurență neloială;
2011/24/UE; ● Dificultatea autorităţilor publice locale în a
● Existenţa unor fonduri structurale accesa fondurile structurale europene dedicate
europene în perioada 2014-2020 pentru sectorului balnear :
dezvoltarea infrastructurii balneare; capacitate administrativă slabă, resurse puţine
● Asigurarea unei coerenţe a legislaţiei pentru co-finanţare, puţine autorităţi au proprietatea
(ex : între cea a staţiunilor turistice şi cea asupra infrastructurilor balneare;
a staţiunilor balneare) care să încurajeze ● Continuarea procesului de migrare a
cooperarea între instituţiile centrale şi angajaților;
locale responsabile şi care să permită ● Calamități naturale.
investiţii strategie coordonate;

60
 Concluzii

Una din formeleade turism care, în ultimii 20 de ani, s-aAremodelat la nivel european,
datorită conceptuluiApotrivit căruia ”sănătatea este o stareAde bunăstare”, este turismul balnear.
Înzestrat cu un potentialAturistic deosebit de variat, diversificat siaconcentrat prin
existenţa unor forme de relief aîmbinate pe tot teritoriul, a unei clime favorabileapracticǎrii
turismului pe aproape tot parcursulaanului, cu factori naturali de curǎ balnearǎ, cu unapatrimoniu
cultural – istoric si arhitectural de referintǎamondialǎ, Subcarpaţii Olteniei se poat încadra în
rânduladestinatiilor turistice atractive din România şi chiar din Europa.
Considerat a fi unafenomen social şi economic specific civilizaţieiamoderne, turismul
este puternic ancorat înaviaţa societăţii şi ca atare, influenţat de evoluţia ei.
Principalele mǎsuri ce ar trebui aplicate pentru realizarea unei activitǎţi turistice
dezvoltate în zona Subcarpaţilor Olteniei sunt: crearea de programe şi fonduri pentru co-
finanţarea de proiecte de dezvoltare regionalǎ, corelarea programelor naţionale cu cele de interes
local şi regional, extinderea comunicaţiilor în zonele de interes turistic, a transporturilor eficiente
şi moderne, promovarea potenţialului turistic zonal prin participari la târguri de turism, prin
realizarea de campanii publicitare, întocmirea de broşuri cu informaţii despre potenţialul turistic
al zonei şi cu imagini sugestive în acest sens, mediatizarea staţiunilor balneoclimaterice din
zonă.
În urma consultăriiamaterialului bibliografic şi a studiului de teren putemaconcluziona că
Subcarpaţii Olteniei deţin un adevăratapotenţial turistic, cel mai important produs turisticafiind
reprezentat de numeroasele staţiuniabalneclimaterice (situându-se printre cele maiaimportante
din ţară, dar şi la nivel european), precumaşi de diversitatea peisagistică.
Turismul balnear este singura formă de turismadin ţara noastră care se bazează pe un
potenţialapermanent, de mare complexitate, practic inepuizabil.
Această valoare este accentuată de complexitatea factorilor naturali, resprectiv regăsirea
în aceaşi staţiunea factorilor principali de mediu, alături de o gamă largă de substanţe minerale
de cură, cu efecte polifactoriale.
Judeţul Vâlcea a revendicat titlul de capitală a turismului balnear încă de la sfârșitul
secolului al XIX-lea, prin cele patru stațiuni ale sale: Băile Olănești, Călimănești, Băile Govora
și Ocnele Mari.

61
 Bibliografie

***(1983), Geografia României. Geografie fizică, vol. I., Editura Academiei, Bucureşti;

Adrian Aurel Baltălungă (2008), Turismul în România, Editura Valahia University Press
Târgovişte;

Adrian Baltălungă (2001), Geografia turismului, Note de curs, Târgovişte;

Aurelia Stăncioiu (1999), Dicţionar de terminologie turistică, Editura Economică,

Bucureşti.

Badea L. (1967), Subcarpaţii dintre Cerna Olteţului şi Gilort. Studiu de geomorfologie,

Editura Academiei, Bucureşti.

Barnea, Elena (1982), Echilibrul termic al organismului uman (microclimatul şi

sănătatea), Editura Medicală, Bucureşti;

Berlescu, Elena (1990), Enciclopedia de balneoclimatologie a Romaniei (ed. a II-a),

Editura All;

C. Munteanu (2013), Apele minerale terapeutice, Editura Balneară, Bucureşti

DEX '75 Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de

Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Academiei Române;

Dumitrescu Daniela (2008), Metodologia cercetării în geografia Umană- note de curs,

Târgovişte;

E. Berlescu (1982), Dicţionar enciclopedic medical de balneoclimatologie, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

E. Berlescu (1996), Mica enciclopedie de balneoclimatologie a Romaniei, Editura All

Bucureşti

Elena Berlescu, (1982) Dicţionar enciclopedic medical de balneoclimatologie, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;

Elena, Voiculescu, M. (2003), Indici şi metode cantitative utilizate în

climatologie,Editura. Universitară din Oradea, Oradea;

G. Posea (2003), Geografia fizică a României, Editura Fundaţiei „România de Mâine”

62
 Gâştescu, P. Murărescu, Dinu, I. M. Breţcan, P. (2006), Hidrologie generală. Lucrări
practice, Editura Transversal;

Glăvan V., (1995), Geografia turismului în România, Editura Fundaţiei „România de

Mâine”, Bucureşti;

Grigor P. Pop (2000), Carpaţii şi subcarpaţii României, Editura Presa Universitară

Clujeană, Cluj-Napoca;

Istrate Al., Chiţescu Mădălina (2006), Mineralogie şi petrografie. Caiet de lucrări

practice, Editura Cetatea de Scaun;

Loghin V. Murătoreanu G., (2008), Geografie fizică generală, Editura Valahia University
Press, Târgovişte;

M. Ielenicz, Ileana-Georgeta Pătru, Mioara Ghincea (2003), Subcarpaţii României,

Editura Universitară, Bucureşti;

Martonne Emm. (1907), Lucrări geografice despre România, Editura Academiei,

Bucureşti

Melinda Cândea, Florina Bran (2001), Spaţiu geografic românesc, Editura Economică;

Melinda Cândea, G. Erdeli, Tamara Simion (2001), Potenţial turistic şi turism, Editura
Universităţii din Bucureşti;

Melinda Cândea, Tamara Simion (2006), Potenţialul turistic al României, Editura

Universitară, Bucureşti;

Muică Cristina, Sencovici Mihaela, Dumitraşcu C., (2004), Biogeografie – îndrumător

pentru lucrări de laborator şi practică de teren, Editura Transversal, Târgovişte;

Murgoci Gh. M. (1908), Terţianul din Oltenia, cu privire la sare, petrol şi ape minerale,
An. Inst. Geol. Rom., Vol. I, Bucureşti;

Nicolae Teleki, Laviniu Munteanu (2012), Spa turism in România balneo-turistică,

Editura Royal Company;

P. Gâştescu, O. Murărescu, P. Breţcan, I. Dinu, (2006) Hidrologie generală - lucrări

practice, Editura Transversal, Târgovişte;

P. Gâştescu, P. Breţcan (2009), Hidrologie continentală şi oceanografie, Editura

Transversal, Târgovişte;

Pascu, M., Stelea, V. (1968), Cercetarea apelor subterane, Editura Tehnică, Bucureşti;

63
 Pehoiu Gica (2008), Geografia turismului, Editura Valahia University Press, Târgovişte;

Pehoiu Gica, Muică Cristina, Sencovici Mihaela, 2006, Geografia mediului cu elemente
de ecologie, Editura Transversal, Târgovişte;

Podani M., Ispas Şt., Dragomir L., (1998), Climatologie și agrometeorologie, Editura
Domino, Târgovişte;

Preda, I., Maroşi, P. (1971), Hidrogeologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

Pricăjean, A. (1972), Apele minerale şi termale din România, Editura Tehnică, Bucureşti;

Roşu Al. (1967), Subcarpaţii Olteniei dintre Motru şi Gilort, Studiu geomorfologic,
Editura Academiei, Bucureşti;

Tamara Simion (2008), Cartografierea modelului turistic al judeţului Vâlcea, Editura

Transversal, Bucureşti;

Tanislav D. (2015), România- geografie fizică, Editura Valahia University Press,

Târgovişte;

Webgrafie

www.desprespa.ro

www.meteoromania.ro/

www.primaria-baile-govora.ro

www.primaria-calimanesti.ro

www.romanianturism.com

64