Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
M3 Cunoasterea Senzoriala I Senzatia
M3 Cunoasterea Senzoriala I Senzatia
SENZAŢIA
Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.
Obiective educaţionale
În urma studierii acestui Modul, vei dobândi următoarele competenţe şi aptitudini:
- SĂ ÎNŢELEGI MODUL ÎN CARE SISTEMUL PSIHIC UMAN EXTRAGE ŞI
PRELUCREAZĂ INFORMAŢIILE DIN MEDIU;
- SĂ DEFINEŞTI ŞI SĂ DIFERENŢIEZI SENZAŢIILE DE ALTE FORME ALE
CUNOAŞTERII SENZORIALE;
- SĂ RECUNOŞTI DIFERITELE FORME DE MANIFESTARE ALE
SENZAŢIILOR;
- SĂ DESCRII O SENZAŢIE PRIN PRISMA CARACTERISTICILOR ACESTEIA;
- SĂ-ŢI ÎNŢELEGI FUNCŢIONAREA SENZAŢIILOR PE BAZA LEGILOR
SENZORIALITĂŢII;
- SĂ-ŢI EXPLICI FAPTE ŞI SITUAŢII DE VIAŢĂ ÎN MOD ŞTIINŢIFIC.
Cuvinte cheie:
proces cognitiv senzorial, senzaţie, stimul, sensibilitate, imagine primară, prag senzorial,
adaptare senzorială, contrast senzorial, sinestezie.
Cuprinsul Modulului:
Criteriul cel mai frecvent utilizat în clasificarea senzaţiilor în reprezintă natura stimulului,
în funcţie de care distingem:
senzaţii vizuale – declanşate de undele electromagnetice proiectate pe retină, reflectă date
despre proprietăţile cromiatice ale obiectelor
senzaţii auditive – declanşate de undele sonore receptate la nivelul urechii interne
senzaţii gustative – declanşate de substanţele solubile ce ajung la nivelul papilelor
gustative situate pe limbă
senzaţii olfactive – declanşate de substanţele volatile ce ajung odată cu aerul inspirat la
nivelul mucoasei nazale
senzaţii tactile – determinate de deformările locale ale tegumentului datorate presiunii
exercitate asupra obiectelor
senzaţii termice – oferă informaţii despre temperatura obiectelor şi a mediului ambiental
senzaţii kinestezice – referitoare la mişcarea propiului corp
senzaţiile interne – oferă informaţii despre starea organelor interne
senzaţii proprioceptive -
senzaţii de echilibru – furnizează date despre starea de (dez)echilibru static sau dinamic
al organismului
În funcţie de locaţia sursei de stimulare în raport cu organismul, formele enumerate mai sus pot
fi grupate în:
senzaţii experoceptive (ne oferă informaţii din exteriorul organismului): senzaţiile
vizuale, auditive, olfactive, gustative, în parte cele tactile şi termice
senzaţii interoceptive (oferă informaţii din şi despre interiorul organismului):
senzaţiile interne, proprioceptive, kinestezice, de echilibru, în parte cele termice
La rândul lor, după raportul fizic dintre stursa stimulării şi receptor, senzaţiile
exteroceptive pot fi:
senzaţii de teledetecţie: senzaţiile vizuale, cele auditive, olfactive
senzaţii de contact: senzaţiile tactile şi senzaţiile gustative.
3.3 CALITĂŢILE SENZAŢIILOR
1
Prin „senzaţie specifică” înţelegem o senzaţie ce reflectă prorpietăţile stimulului care a determinat-o. Senzaţia de
durere este una nespecifică întrucât ea nu conţine date despre caracteristicile stimulului (în acest caz despre
înălţimea sunetului, timbrul specific, ritmicitatea lui etc.).
Un concept relaţionat pragului diferenţial este cel de prag operaţional. Spre deosebire de
pragul diferenţial, a cărui atingere asigură o diferenţiere abia sesizabilă, pragul operaţional
reprezintă echilibrul optim dintre stimlarea iniţială şi cea adăugată, pentru a asigura o diferenţiere
rapidă, eficace şi în timp util. Acesta are aplicaţii foarte importante în semnalizarea rutieră, unde
diferenţierea rapidă între două surse de lumină de aceeaşi culoare dar de intensităţi diferite (cum
sunt luminile de poziţie şi cele de frână ale unui sutoturism) poate diferenţa dintre siguranţă şi
accident.
Legea adaptării senzoriale reglementează modificarea sensibilităţii unui
analizator în funcţie de intensitatea stimulilor receptaţi. Sunt incluse aici atât situaţia în care
sensibilitatea analizatorului scade sub acţiunea unui stimul prea puternic cât şi cea în care
sensibilitatea acestuia creşte în condiţiile recepţiei unor stimuli prea slabi. În ambele cazuri,
adaptarea senzorială este un mecanism adaptativ prin care sistemul cognitiv încearcă să recepteze
stimulii în mod adecvat.
Să considerăm câte un exemplu ilustrativ pentru fiecare din cele două situaţii menţionate.
Să presupunem că suntem la munte, e dimineaţă şi tocmai ne-am trezit din somn. Pentru a ne
odihni mai bine, întrucât am adormit târziu, am închis obloanele de la ferestre, iar în încăpere a
fost întuneric complet. Acum deschidem obloanele şi privim afară. În timpul nopţii s-a aşternut
un strat de zăpadă proaspătă, iar acum vremea e frumoasă şi soarele străluceşte pe cer. La început
nu vom reuşi să ne menţinem ochii deschişi datorită luminii prea puternice. După câteva zeci de
secunde, cu ochii înlăcrimaţi, sprâncenele încruntate şi pupilele micşorate foarte mult, vom reuşi
zărim câte ceva din ceaa ce se întâmplă afară. Peste alte câteva minute însă, chiar dacă lumina
rămâne la fel de deranjantă, vom putea să ne orientăm destul de bine chiar şi fără ochelari de
soare. Ce s-a întâmplat de fapt? Analizatorul nostru fiind setat pentru mediul obscur din interior,
în momentul în care trecem la lumină, stimularea senzorială vizuală este prea puternică; în cateva
minute însă, sensibilitatea analizatorului scade până la nivelul care ne permite să avem senzaţii
adecvate (adaptare senzorială). Acest proces presupune o serie de modificări la nivelul
receptorului (cum sunt micşorarea diametrului pupilei pentru a permite trecerea unei cantităţi de
luminp mai mici, trecerea de la vederea pe baza celulelor cu bastonaşe la nivelul celulelor cu
conuri din structura retinei) şi modificări la nivelul zonei de proiecţie corticala a analizatorului
vizual. Atunci când trecem brusc de la lumină la întuneric, fenomenul se desfăşoară invers, în
sensul creşterii sensibilităţii analizatorului vizual.
În baza adaptării senzoriale nu conştientizăm senzaţiile tactile produse de îmbrăcămintea
pe care o purtăm, de ceasul de la mână ori de verighetă, nu simţim mirosul dintr-o încăpere în
care am petrecut mult timp sau mirosul prorpiului parfum, chiar dacă alte persoane ne
semnalează aceste lucruri. Dintre toatele formele de adaptare, adaptarea vizuală şi cea olfactivă
se produc cel mai uşor şi mai repede. La polul opus, adaptarea auditivă şi cea la senzaţiile algice
(de durere) se produc cel mai greu sau deloc. Explicaţia este dată de gradul de flexibilitate /
rigiditate a analizatorilor implicaţi.
Legea contrastului senzorial se referă la scoaterea reciprocă în evidenţă a doi
stimuli cu caracteristici opuse. Putem distinge aici între contrastul senzorial simultan (în care cei
doi stimuli acţionează asupra analizatorului în acelaşi timp) şi contrastul senzorial succesiv, în
care cele două stimulări senzoriale intervin una după cealaltă. Cel mai puternic contrast cromatic
simultan este între galben şi negru. În baza aceleiaşi legi, o persoană cu înălţimea medie ne va
părea scundă atunci când este înconjurată de oameni foarte înalţi şi viceversa (contrast simultan),
iar un pahar cu apă la temperatura camerei ni se va părea rece dacă anterior tocmai am băut un
ceai fierbinte şi respectiv cald atunci când anterior am băut o limonadă rece cu cuburi de gheaţă.
Legea interacţiunii analizatorilor atestă faptul că o senzaţie produsă la nivelul
unui analizator poate influenţa producerea de senzaţii la nivelul altor analizatori. De pildă, într-
un studiu ce urmărea interacţiunea dintre analizatorii vizual şi auditiv, s-a constatat faptul că
zgomotul produs de decolarea unui avion scade sensibilitatea celulelor cu bastonaşe (specializate
pentr vederea nocturnă şi acromatică) în intervalul de timp următor. După o perioadă de
funcţionare defectuasă, acuitatea celulelor cu bastonaşe se remediază şi chiar depăşeşte
sensibilitatea obişnuită urmând ca abia apoi să revină la parametri normali. Fenomenul are la
bază legea inducţiei reciproce: producerea unui focar de excitaţie intensă pe cortex induce
inhibarea temporară a funcţionării ariilor corticale învecinate, urmând ca după încetarea acţiunii
stimulului cauzal şi implicit stingerea focarului de excitaţie anterior, fenomenul să se manifeste
invers.
O formă aparte de interacţiune a analizatorilor o reprezintă sinestezia, fenomen prin care
un stimul specific unui analizator produce senzaţii specifice altor analizatori. Sinesteziile cel mai
frecvent întâlnite apar în domeniul senzaţiilor termice prin stimulări la nivel gustativ (ardeiul
iute, piperul şi alcoolul induc o senzaţie locală de cald chiar daca tocmai le-am scos din
congelator, acidul citric determină o senzaţie răcoritoare chiar daca este la nivelul tempreaturii
ambientale), la nivel olfactiv (mirosul de mentă induce o senzaţie răcoritoare) şi la nivel vizual
(vezi conceptele ce „culori calde” şi „culori reci” din artele plastice).