Sunteți pe pagina 1din 2

COLEGIUL TEHNIC „MIRCEA CEL BĂTRÂN”

Str. Feroviarilor 37, Sector 1, Bucuresti

Lecția 4 – Percepții

Obiectivele lecției:
- Să cunoaștem ce sunt și cum se definesc percepțiile.
- Să cunoaștem care sunt caracteristicile percepțiilor și ale procesului perceptiv.
- Să identificăm care sunt legile percepției.
- Să cunoaștem ce sunt iluziile perceptive și cum apar.

Definiție: Percepțiile sunt procese psihice care ne furnizează totalitatea informațiilor


despre însușirile concrete ale obiectelor și fenomenelor, în condițiile în care suntem în
contact direct cu aceste obiecte și fenomene, altfel nu avem percepții (vizuale, auditive,
de gust, miros etc.).

Caracteristicile imaginii perceptive:


- imaginea perceptivă prezintă o configurație sau o structură completă, adica
este întotdeauna un întreg. De exemplu: dacă, privind pe fereastră, vedem doar
coroana unui arbore, știm că acel arbore are și rădăcină și tulpină, chiar dacă din poziția
în care suntem nu le vedem.
- imaginea perceptivă este bogată în conținut. Conține și elemente importante
dar și detalii care nu au așa mare importanță.

Procesul perceptiv.
Procesul prin care apar percepțiile este unul plurimodal (adică implică mai multe
modalități senzoriale/sințuri: vizuale, cutanate, auditive etc.) și este influențat de
acțiunile pe care le desfășurăm asupra obiectelor cu scopul de a percepe mai bine și
mai complet.

Legile percepției.
- Legea selectivității.
În percepție noi alegem ce anume din mediul înconjurător este obiectul
percepției (acel aspect asupra căruia ne concentrăm și îl percepem mai clar) și ce este
câmpul percepției (acele elemente din mediu pe care le percepem mai șters).
La un moment dat, obiectul percepției poate să se transforme în câmp perceptiv și
invers. Așa apar imaginile duble.

Profesor Consilier Școlar: Dîrmon Paul


Manual folosit ca sursă: PSIHOLOGIE clasa a X-a, M. ZLATE (COORD.); T. CRETU, N. MITROFAN, M. ANITEI,
BUCURESTI: EDITURA ARAMIS, 2005
COLEGIUL TEHNIC „MIRCEA CEL BĂTRÂN”
Str. Feroviarilor 37, Sector 1, Bucuresti

- Legea semnificației.
Arată că ceea ce ne interesează, ceea ce reprezintă un scop pentru noi, o dorință,
este perceput mult mai ușor și mult mai bine, și invers, ce nu ne interesează este
perceput mai slab.
- Legea contrastului.
Percepem mult mai repede, mai bine și mai ușor obiectele care sunt în contrast
(de mărime, de culoare, de mișcare etc.).

Iluziile perceptive.
În cea mai mare parte a timpului, percepțiile reflectă adecvat realitatea și ajută la
adaptarea la mediu. Sunt însă și situații când ele deformează realitatea, aceste situații
fiind numite iluzii perceptive. Ele apar când se face o confuzie între obiectul percepției
și câmpul percepției, ele suprapunându-se.

Aplicație: Pentru toate modalitațile senzoriale de la lecția 3 – Senzațiile, găsiți câte


doua profesii care să necesite acele modalități senzoriale.

(Aplicația 6 puncte, lecția completă scrisă pe caiet 4 pucte)

(Dacă nu înțelegi anumite aspecte din cadrul acestei lecții sau din această fișă, ai toată libertatea să întrebi
profesorul)

Profesor Consilier Școlar: Dîrmon Paul


Manual folosit ca sursă: PSIHOLOGIE clasa a X-a, M. ZLATE (COORD.); T. CRETU, N. MITROFAN, M. ANITEI,
BUCURESTI: EDITURA ARAMIS, 2005

S-ar putea să vă placă și