Caracterizarea personajului principal

Filimon Andrei
Autorul nuvelei „Moara cu noroc” este Ioan Slavici. Acesta se naște în anul 1848 și
moare în 1925. Este considerat unul dintre pionierii realismului românesc. Titu Maiorescu
definește creația lui prin formula „realismul popolar”. Slavici s-a remarcat inițial ca nuvelist,
apoi romancier, dramaturg, memorialist, autor de basme și povești. Această operă apare în
anul 1881.

Din punct de vedere al statutului social, protagonistul nuvelei, în incipit, are statutul
inițial de cizmar sărac, om blând și cumsecade, soț iubitor. El își dorește bunăstarea materială
a propriei familii, de aceea alege să devină cârciumar, luând în arendă cârciuma de la Moara
cu noroc. Scopul său este de a-și deschide un atelier de cizmărie și să aibă zece calfe la care să
le dea de lucru. Personajul este inițial un adevărat „pater familias”, adică tatăl familiei față de
care manifestă iubire și responsabilitate. Este caracterizat de narator, în mod direct, drept „un
om harnic și sârguitor, era mereu așezat și pus pe gânduri, se bucura când o vedea pe dânsa
veselă”. „Ghiță este un om drept și blând la fire, dar e un om cuminte și nu voiește nici să
audă, nici să vadă, nici să știe nimic, nu voiește să arate mânia oamenilor săi.”

Din perspectivă psihologică, personajul principal al operei, este un personaj rotund,

având trăsături morale bazate atât pe calități, cât și pe defecte. Este cel mai complex personaj
din nuvela lui Slavici. Asemenea titlului, și numele său poate fi considerat tot o antifrază.
Protagonistul poartă numele Sfântului Gheorghe, dar reprezintă un antierou, deoarece se lasă
învins de balaur, care e reprezentat de Lică și patima pentru bani. El se prezintă în trei
ipostaze. În prima ipostază este omul moral, exemplar. În a doua ipostază devine omul
dilematic, care pendulează între dorința de a rămâne om cinstit și ispita câștigului nemuncit.
În a treia ipostază însă, ajunge să fie omul imoral, fiind căzut din demnitatea ființei morale în
zonele obscure ale instinctelor (lăcomie, orgoliu, sete de răzbunare, gelozie). Eroul se
confruntă cu o puternică criză morală.

Principala trăsătură a personajului principal din nuvela „Moara cu noroc” este patima
pentru bani. Aceasta reiese în mod indirect, prin intermediul faptelor și a relației cu alte
personaje. O primă secvență reprezentativă pentru a justifica trăsătura este întâlnirea familiei
lui Ghiță cu Lică Sămădău. Inițial, trei porcari mănâncă și beau la cârciumă „cât trei inși la un
loc”, după care pleacă cu un „noroc bun”, adică fără a plăti. Peste puțin, veni și sămădăul,
care se interesează de venirea oamenilor săi. Ghiță nu dorește să-i spună despre ei, dar bătrâna
divulgă aceasta. Intrând în cârciumă, Lică îi zice lui Ghiță cine este și că își dorește să știe
„cine umblă pe drum, cine ce zice și cine ce face”, adică își dorește ca Ghiță să devină spionul
său. Prin această secvență se arată responsabilitatea de care dă dovadă, îngrijind o cârciumă și
păzind informațiile pe care le deține, referitor la cei trei porcari și la faptul că nu au plătit; dar
și responsabilitatea de care trebuie să dea dovadă, încredințându-i-se misiunea de spion de
către Lică. De asemenea, Ghiță este un om responsabil, de nădejde.
 O altă secvență reprezentativă pentru a justifica trăsătura dominantă este moartea lui
Ghiță. El împreună cu jandarmii ajung la Moara cu noroc, iar protagonistul le spune: „eu mă
întorc acasă, să-mi închei socoteala cu dânsa”. Modul în care își îngrijește calul (îi dă fân, îl
șterge de sudori și îl acoperă cu o cergă), arată nehotărârea sa și faptul că se confruntă cu
multiple gânduri. Intrând în cârciumă, după ce își făcuse de trei ori cruce, închise ușa și
„aruncă cheia într-un colț”, fapt ce demonstrează că este hotărât. După o discuție cu Ana,
auzind niște pași și pe cineva care încercă să deschidă ușa, o înjunghie pe Ana, după care este
împușcat în ceafă de către Răuț. Toate operele lui Slavici emană un caracter moralizator, de
aceea toate personajele care au abateri grave de la codurile morale sunt pedepsite cu moartea.
O altă trăsătură care reiese din această secvență narativă este violența dusă la extrem,
deoarece actul are ca final moartea victimei.

Conflictul este un element deosebit de important pentru o operă epică deoarece

declanșează acțiunea și contribuie la desfășurarea ei. Elemente ale conflictului apar
obligatoriu în intrigă. De asemenea, ajută la menținerea atenției cititorului. Conflictul este de
două feluri: interior și exterior. În operă se identifică încă din intrigă conflictul exterior între
protagonist și Lică. Un conflict exterior secundar se înfăptuiește între Ghiță și Ana. Într-o
operă psihologică, mai important este însă conflictul interior, determinat de tendințe
contradictorii întruchipate de același personaj. De exemplu, Ghiță oscilează între patima
pentru înavuțire și dragostea față de propria familie, între cinste și imoralitate. Conflictul
latent este o tensiune nemanifestată, de pildă, în operă apare între mentalitatea bătrânei și cea
a lui Ghiță.

Mijloacele de caracterizare, atât directe, cât și indirecte, au rolul de a pune în evidență

trăsăturile personajelor. Există două tipuri de caracterizare: directă și indirectă. Cea directă
este făcută de narator,de exemplu „un om harnic și sârguitor, era mereu așezat și pus pe
gânduri, se bucura când o vedea pe dânsa veselă”; alt personaj, spre exemplu Lică spune
despre protagonist „Tu eși om cinstit, Ghiță, și-am făcut din tine un om vinovat; sau personaj
însuși, Ghiță spune despre el „Ei! Ce să-mi fac? Își zise Ghiță în cele din urmă. Așa m-a lăsat
Dumnezeu! Ce să-mi fac, dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?!”; iar cea indirectă
rezultă din fapte, precum omorârea Anei de către Ghiță; gesturi, vorbe sau relația cu alte
personaje. La nivelul operelor psihologice se poate vorbi și despre mijloace de investigație
psihologică. Acestea sunt scenele dialogate, monologul interior, realizat în stil indirect liber,
introspecția, care se referă la privirea în interiorul minții personajului, elemente nonverbale și
elemente paraverbale.

În concluzie, personajul principal al operei „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, Ghiță,

are ca trăsături principale responsabilitatea și violența și este implicat în conflicte externe,
având un puternic conflict interior între patima de înavuțire și dragostea pentru familie.