61962J0025

Cauza 25/62

Plaumann &Co. împotriva Comisiei ComunităŃii Economice Europene

Tipul şi obiectul: acŃiune în anularea Deciziei S III 03079 a Comisiei din 22 mai 1962, prin
care se refuză autorizarea Republicii Federale Germania (RFG) de a suspenda parŃial
drepturile vamale aplicabile „mandarinelor şi clementinelor proaspete” importate din Ńări terŃe
şi plata unei despăgubiri în valoare de 39 414,01 DM

SituaŃia de fapt
La 16 iunie 1961, RFG a cerut Comisiei autorizaŃia de a suspenda perceperea dreptului vamal
de 13 % prevăzut de Tariful Vamal Comun privind clementinele proaspete importate din Ńări
terŃe şi să aplice dreptul de 10 % prevăzut de tariful vamal german. Această cerere a făcut
obiectul unei modificări orale, referindu-se la crearea unei „poziŃii pentru clementine” care
prevede un drept aplicabil de 10 %.
În Decizia S III 03079 din 22 mai 1962 adresată guvernului RFG, Comisia a refuzat
autorizaŃia cerută. Împotriva acestei decizii, societatea Plaumann, importatoare de fructe, a
introdus o acŃiune în anulare.

PretenŃiile părŃilor
Reclamanta a solicitat CurŃii:
1. Să anuleze decizia respectivă şi
a. să declare că pârâta trebuie să abiliteze RFG să suspende perceperea dreptului
vamal aplicabil „clementinelor proaspete” pentru perioada 1 ianuarie 1962 – 31
decembrie 1962 sau să se pronunŃe asupra cererii RFG în scopul suspendării
parŃiale a tarifului vamal exterior pentru „clementinele proaspete”, Ńinând seama
de concepŃia juridică a CurŃii referitoare la interpretarea tratatului cu privire la
suspendarea drepturilor vamale;
b. în subsidiar, să declare că pârâta trebuie să îi acorde RFG un anumit contingent
tarifar la rata de 10 % pentru importurile de clementine provenite din Ńări terŃe,
aflate la poziŃia tarifată 08.02.
2. Să constate faptul că pârâta trebuie să despăgubească reclamanta pentru prejudiciul pe
care îl va suferi în viitor din cauza refuzului autorizării suspendării parŃiale a dreptului
vamal.
3. Să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a solicitat CurŃii:
1. Să respingă acŃiunea ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată;
2. Să oblige reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.

Argumentele părŃilor
1. Pârâta contestă admisibilitatea acŃiunii, susŃinând că articolul 173 alineatul (2) din tratat
trebuie interpretat în sensul că expresia „altă persoană” nu se referă la statele membre
 considerate în calitatea lor de putere publică şi că, în consecinŃă, persoanele de drept
privat nu au dreptul să introducă o acŃiune în anulare împotriva deciziilor Comisiei sau ale
Consiliului care se adresează statelor membre, cu excepŃia cazului în care aceste acŃiuni le
privesc în mod direct şi individual.
2. Pârâta contestă admisibilitatea acŃiunii, susŃinând că decizia atacată este, prin însăşi natura
ei, un regulament adoptat sub forma unei decizii individuale şi că, din acest motiv,
persoanele de drept privat nu pot introduce o acŃiune împotriva acesteia, la fel ca în cazul
actelor normative cu sferă de aplicare generală.
3. Cu privire la admisibilitate, pârâta susŃine tardivitatea şi inadmisibilitatea concluziilor
prezentei acŃiuni. În cadrul procedurii scrise şi orale, reclamanta a formulat o cerere de
constatare având ca obiect eventualul prejudiciu şi a evaluat valoarea acestuia.

Motivarea instanŃei comunitare

1. Formularea şi sensul gramatical al articolului 173 alineatul (2) din Tratatul CEE, care
admite acŃiunea persoanelor de drept privat împotriva deciziilor adresate altei persoane
care le privesc în mod direct şi individual, justifică interpretarea cea mai largă.
2. Un act trebuie să fie considerat o decizie în cazul în care priveşte o persoană
determinată şi produce efecte obligatorii doar în privinŃa acestei persoane.
Alte persoane decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că sunt în mod individual
interesaŃi, decât în cazul în care această decizie le aduce atingere din cauza anumitor
calităŃi care le sunt specifice datorită unor circumstanŃe care le caracterizează în raport
cu orice altă persoană şi le individualizează în mod asemănător cu destinatarul.
3. În cazul în care un reclamant introduce în cererea sa o solicitare pentru constatarea unui
prejudiciu eventual rezultând din actul atacat şi în cazul în care acesta precizează în
cursul procedurii scrise şi orale obiectul acestei solicitări şi evaluează valoarea
respectivului prejudiciu, concluziile unei acŃiuni în despăgubiri introduse în replică pot
fi considerate o dezvoltare a celor cuprinse în cerere şi, prin urmare, sunt admisibile, în
temeiul articolului 38 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură
Un act administrativ care nu a fost anulat nu poate să constituie în sine o eroare a
administraŃiei, de natură să aducă atingere celor pe care îi afectează; prin urmare, aceştia
nu pot pretinde daune-interese din cauza acestui act.

SoluŃia instanŃei comunitare

1) Respinge acŃiunea în anulare ca inadmisibilă.
2) Respinge acŃiunea în despăgubiri ca neîntemeiată.
3) Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.