Milostenia

Milostenia este printre cele mai inalte virtuti ale iubirii crestine. "A face mila" este, de fapt, cheia
invataturii lui Hristos, si multe dintre parabolele biblice vorbesc despre ea. "Mila" este acea inclinatie a
sufletului uman, de "a privi catre celalalt", de a iesi din egoismul ce ii este caracteristic. Este, cu
siguranta, o forma de iubire. De multe ori, cand spunem mila, ne gandim la cineva care are nevoie de
ajutor, cineva aflat intr-o suferinta fizica sau morala. In mare masura, asa este, insa substantivul
"milostenie" si verbul "a face mila" pot capata multe sensuri.

Exista, in primul rand, o mila trupeasca si una sufleteasca. Prima consta in a oferi ceva material, ceva
care ne prisoseste, cuiva care este in lipsa. De la a oferi unui cersetor pe strada, pana la a face un act
de caritate, in termeni moderni, oferind mult mai mult, fiecare ofera cat poate, cat "ii da mana" .
Sentimentul care insoteste actul respectiv este, sau ar trebui sa fie, mila, de fapt iubirea. "Ar trebui",
pentru ca de multe ori facem lucrul acesta aproape inconstient, din formalism, din spirit de imitatie,
pentru ca "asa am auzit la Biserica", in speranta unei rasplati divine, gandindu-ne la viata de apoi,
pentru a acumula fapte bune, menite sa le contrabalanseze pe cele rele, facute constient sau
inconstient. Din pacate, de multe ori indeplinim aceste acte din automatism, fara sa avem in suflet cu
adevarat mila, adica iubirea adevarata, iubirea care te face sa-l "vezi" cu adevarat pe celalalt, sa-l
integrezi in substanta sufletului tau, sa simti in tine nevoia lui.Aceasta implica o altfel de raportare si,
cu siguranta,ea este cea despre care vorbeste Iisus: cu alte cuvinte, daca gestul fizic de a oferi nu
este insotit si de o jertfa a sufletului, el nu are nici o valoare. Motivul principal este acela ca, desi traim
in plan material, intr-o realitate fizica, suntem inzestrati si cu suflet, si ca tot ceea ce facem aici, in
lumea aceasta cu legi imuabile, in care ajungem prin nastere si din care plecam prin moarte, are un
reflex si in planul spiritului. Din pacate traim ca niste orbi, crezand ca aceasta este singura realitate.
Nu mai avem ochi pentru cealalta, suntem prea legati de lucruri, de oameni, pentru a mai privi catre
acel "dincolo", unde vom ajunge totusi la sfarsitul acestei vieti pamantesti si unde vom merge numai
cu sufletul.

Sufletul ni-l cream, ni-l "daltuim" aici pe pamant - in el sunt si vor fi toate faptele noastre, tot ceea ce
"acumulam" aici,dar nu valorile materiale, ci altfel de realizari, imateriale ca insasi substanta sufletului,
cel cu care vom merge "dincolo". Este important, deci, sa constientizam ca mila este, de fapt, un
sentiment, si ca ea trebuie sa fie motorul actiunii concrete.

Tot o forma de milostenie in plan material sunt pomenile pentru cei morti. Scopul lor initial era acela de
a oferi celor nevoiasi ceva de mancare, deci pe de o parte,de a ajuta pe cineva aflat in nevoie, si pe
de alta, de a oferi ceva facand o jertfa de iubire pentru aproapele nostru, continutul sufletesc al
acesteia indreptandu-se catre cel decedat, usurandu-i poate suferintele, incarcatura pacatelor.