Sunteți pe pagina 1din 83

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

ACADEMIA DE POLIŢIE “ALEXANDRU IOAN CUZA”


FACULTATEA DE POLIŢIE

MANAGEMENTUL PUBLIC
PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI
PE TIMPUL DESFĂŞURĂRII MANIFESTĂRILOR
SPORTIVE
(Rezumat)

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT
Prof. univ. dr.
ŢUŢU PIŞLEAG

DOCTORAND
Adrian-Carol LORINCZ

Bucureşti
2010
CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL I - SECURITATEA PUBLICĂ PE COORDONATELE
MANIFESTĂRILOR SPORTIVE
1.1. Fundamentele teoretico-metodologice ale ordinii publice
1.1.1. Conceptul de ordine socială
1.1.2. Ordinea socială şi ordinea de drept
1.1.3. Conceptul de ordine publică
1.1.4. Conceptul de ordine şi siguranţă publică
1.2. Conduita legală şi modalităţile de manifestare a nesupunerii civice
1.2.1. Conduita legală
1.2.2. Evoluţii ale modalităţilor de manifestare a nesupunerii civice
1.3. Globalizarea manifestărilor sportive
1.3.1. Societatea în mişcare
1.3.2. Manifestările sportive şi globalizarea
1.4. Responsabilitatea instituţiilor publice şi implicarea societăţii civile în
asigurarea siguranţei publice
CAPITOLUL II - ASPECTE PSIHOSOCIALE ALE MANIFESTĂRILOR
VIOLENTE
2.1. Consideraţii psihosociale privind violenţa
2.1.1. Noţiunea de agresivitate şi formele de manifestare a acesteia
2.1.2. Noţiunea de violenţă şi tipologii ale violenţei
2.1.3. Modele şi teorii explicative ale agresivităţii şi violenţei
2.2. Violenţa umană – o nelinişte a societăţii contemporane
2.2.1. Actualitatea fenomenului violenţei
2.2.2. Cauzele amplificării fenomenului violenţei
2.3. Manifestări ale violenţei în spaţiul public
2.3.1. Violenţa stradală
2.3.2. Violenţa în mediul şcolar
2.3.3. Violenţa în mass-media
2.4. Manifestări ale violenţei pe timpul desfăşurării evenimentelor sportive
2.4.1. Sportul – cadru şi prilej de manifestare a violenţei
2.4.2. Conceptul de violenţă în sport şi formele de manifestare a acesteia
2.4.3. Cauze şi factori favorizanţi ai violenţei pe timpul desfăşurării manifestărilor
sportive
CAPITOLUL III - MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢILOR SPORTIVE
3.1. Rolul sportului în societatea contemporană
3.2. Activitatea sportivă
3.2.1. Sportul recreaţional
3.2.2. Sportul şi cultura contemporană
3.3. Instituţii implicate în coordonarea activităţii sportive
3.3.1. Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
3.3.2. Direcţiile pentru sport judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti
3.3.3. Federaţiile sportive naţionale
3.3.4. Ligile profesioniste

2
3.4. Competiţia sportivă
3.4.1. Sistemul competiţional sportiv
3.4.2. Calendarul competiţional sportiv
3.4.3. Organizarea concursurilor şi a competiţiilor sportive
3.4.4. Spiritul sportiv
3.5. Managementul sportului
3.5.1. Structurile sportive şi funcţionarea acestora
3.5.2. Sponsorizarea în sport
CAPITOLUL IV - MANAGEMENTUL PUBLIC PENTRU ASIGURAREA
SECURITĂŢII PUBLICE ÎN CONTEXTUL MANIFESTĂRILOR SPORTIVE
4.1. Managementul instituţiilor publice
4.1.1. Conceptul de management public
4.1.2. Caracteristicile managementului public
4.1.3. Funcţiile managementului public
4.2. Managementul asigurării securităţii publice
4.2.1. Fizionomia factorilor de risc la adresa ordinii publice pe timpul desfăşurării
manifestărilor sportive
4.2.2. Participarea Jandarmeriei Române la menţinerea şi asigurarea ordinii publice
cu ocazia desfăşurării competiţiilor şi a jocurilor sportive
4.2.3. Intervenţia pentru restabilirea ordinii publice grav tulburată în interiorul
arenelor sportive
4.2.4. Cooperarea poliţienească pentru prevenirea şi controlul violenţei pe timpul
desfăşurării manifestărilor sportive
4.3. Managementul asigurării logistice a misiunilor de ordine publică
4.3.1. Managementul asigurării logistice a misiunilor de ordine publică pe teritoriul
naţional
4.3.2. Managementul asigurării logistice a operaţiilor întrunite multinaţionale
CAPITOLUL V - ASPECTE SOCIO-JURIDICE PRIVIND CONSTATAREA ŞI
CERCETAREA FAPTELOR ANTISOCIALE COMISE CU OCAZIA
EVENIMENTELOR SPORTIVE
5.1. Constatarea şi sancţionarea faptelor contravenţionale săvârşite pe timpul
desfăşurării competiţiilor şi a jocurilor sportive
5.1.1. Faptele care pot constitui contravenţii săvârşite cu prilejul manifestărilor
sportive
5.1.2. Modul de constatare şi sancţionare a contravenţiilor săvârşite cu prilejul
manifestărilor sportive
5.2. Metodologia constatării şi cercetării infracţiunilor săvârşite pe timpul
desfăşurării manifestărilor sportive
5.2.1. Acte de constatare sau acte premergătoare urmăririi penale?
5.2.2. Procedura de constatare şi cercetare aplicabilă unor infracţiuni flagrante
comise cu ocazia evenimentelor sportive
5.3. Percepţia forţelor de ordine asupra violenţei în sport (studiu de caz)
CAPITOLUL VI - CONCLUZII ŞI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
GLOSAR DE TERMENI
ANEXE

3
INTRODUCERE

Aşa cum afirma părintele jocurilor olimpice moderne, Pierre de


Coubertin1, „sportul poate să trezească cele mai nobile, dar şi cele mai josnice
sentimente; el poate să nască atât onestitate şi abnegaţie, cât şi minciună şi
aviditate, poate fi corect şi coruptibil, uman şi feroce”.
Sportul reprezintă, prin definiţie2, acea activitate fizică a cărei practică
presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli şi a unei
anumite discipline, având la bază elementul competitiv şi urmărind obţinerea de
performanţe. Şi în art.2 al Cartei Europene a Sportului elaborată de Consiliul
Europei, sportul este definit ca o serie de activităţi fizice, care, într-o competiţie
organizată sau nu, au ca obiect ameliorarea condiţiei fizice sau psihice,
dezvoltarea relaţiilor sociale sau obţinerea de rezultate în diferite competiţii.
Paradoxal, deşi sportul contemporan poate fi utilizat de societate ca
mijloc de educare a personalităţii, de perfecţionare a individului, realitatea ne
demonstrează că, în anumite condiţii, activitatea sportivă poate deveni, din
păcate, pretextul manifestării violenţei ca fenomen social.
Creşterea în mod spectaculos a recordurilor sportive, dar şi a interesului
publicului, ca efect al acţiunii mass-media, a dus la apariţia unei atmosfere de
entuziasm şi, de multe ori, chiar de fanatism în interiorul şi în afara stadioanelor,
sportul devenind astfel scena unor forme de violenţă3.
Dincolo de agresivitatea manifestată în interiorul terenului, care este
supusă unor reguli prestabilite şi cunoscute4, în afara terenului de joc violenţa
suporterilor a căpătat o amploare deosebită, cu consecinţe grave asupra ordinii şi
siguranţei publice.
Pe de altă parte, o societate liberă, cum este societatea românească,
trebuie să garanteze libertatea individuală, a fi liber însemnând – din perspectivă
individuală – a nu fi împiedicat să faci ceea ce vrei, a-ţi susţine echipa favorită
într-o competiţie sportivă, spre exemplu, sau a scanda fără teamă ceea ce doreşti.
Dar, mai înainte de a concepe libertatea ca pe o caracteristică individuală, pur
psihologică şi morală, trebuie să o privim în contextul social, ea reprezentând un
statut, o condiţie socială şi politică garantată printr-un ansamblu de drepturi şi
obligaţii; fără o viaţă publică, libertatea, sub orice formă s-ar înfăţişa, nu poate
avea niciun sens.
Societatea liberă trebuie să garanteze starea de siguranţă şi linişte
necesară fiecărui individ, cu alte cuvinte, securitatea (siguranţa) publică care se
asigură prin totalitatea măsurilor luate de forţele de ordine pentru realizarea,
menţinerea şi, în ultimă instanţă, restabilirea ordinii publice.
1
Pierre de Coubertin (1863-1937), preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (1896-1925) – Dicţionar
Enciclopedic vol.I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993, p.469.
2
Dicţionar Enciclopedic vol.VI, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2006, p.506
3
Sorin-Tudor Maxim, Dan Ioan Dascălu, Bogdan Popoveniuc, Eusebiu Ionescu (coordonatori), Violenţa în
sport, Editura Universităţii Suceava, 2006, p.140
4
Este adevărat că, prin esenţă, sportul reprezintă competiţie, luptă pentru victorie, succes sau performanţă.
4
Ordinea publică reprezintă, prin definiţie5, acea organizare şi desfăşurare
a vieţii politice, economice şi sociale într-un stat, potrivit unui ansamblu de
norme şi măsuri general-obligatorii, prin care se asigură funcţionarea normală a
statului, menţinerea liniştii cetăţenilor, apărarea proprietăţii şi a celorlalte
interese legitime ale fiecărui cetăţean.
Conceptul de „ordine publică” nu poate fi pus în discuţie separat de cel
de „disciplină”, înţeles ca totalitatea regulilor de comportare şi de ordine
obligatorii pentru membrii colectivităţii sau ca supunere liber consimţită a
membrilor unei colectivităţi faţă de dispoziţiile luate în scopul asigurării unei
comportări şi atitudini corespunzătoare. De aceea se poate spune că este un
paradox faptul că, tocmai manifestările sportive6, se particularizează în cadrul
adunărilor publice prin aceea că înmagazinează o stare de agresivitate latentă
care, în anumite condiţii, se poate exterioriza prin acte de violenţă.
Pe fondul creşterii gradului de violenţă manifestat de spectatori, sportivi
şi chiar de organizatori, competiţiile şi jocurile sportive au devenit una dintre
principalele probleme aflate în atenţia autorităţilor, impunându-se adoptarea sau
modificarea de acte normative pentru prevenirea manifestărilor de huliganism,
precum şi a adoptarea unor proceduri standard de intervenţie a forţelor de
ordine.
În acest context, în anul 1998, Parlamentul României a adoptat Legea
pentru ratificarea Convenţiei europene privind violenţa şi ieşirile necontrolate
ale spectatorilor, cu ocazia manifestărilor sportive, în special la meciurile de
fotbal7, adoptată la Strasbourg la 19 august 1985.
Ulterior, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr.791/20048, prin care au
fost stabilite măsuri pentru prevenirea şi sancţionarea actelor de violenţă şi
ieşirilor necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestărilor sportive.
Rezultatele aplicării acestui act normativ nu au fost la nivelul aşteptărilor,
înregistrându-se, în continuare, violenţe şi alte manifestări, care nu aveau nici o
legătură cu spiritul sportiv, la meciuri de fotbal, hochei şi chiar baschet.
Pe plan mondial şi mai ales în ţările europene unde manifestările de
violenţă din timpul competiţiilor sportive au avut drept consecinţă adevărate
tragedii, s-au căutat soluţii şi au fost adoptate măsuri care au determinat regresul
acestor manifestări. Astfel, Consiliul Uniunii Europene recomandă prin
Rezoluţia din 17 noiembrie 20039, adoptarea de către statele membre a unor
dispoziţii privind interzicerea accesului, în incintele stadioanelor unde se
desfăşoară meciuri de fotbal, indivizilor despre care se cunoaşte faptul că au
săvârşit acte de violenţă cu ocazia unor asemenea meciuri.
Pentru punerea în aplicare a prevederilor acestei Recomandări şi a altor
acte normative europene în vederea prevenirii şi contracarării manifestărilor de
violenţă pe terenurile de sport şi în afara acestora, s-a impus adoptarea unui act
5
Dicţionar juridic – selectiv, Editura Albatros, Bucureşti, 1985, p.396
6
Activitatea sportivă presupune practicarea unui complex de exerciţii fizice cu scopul de a dezvolta voinţa,
curajul, iniţiativa, dar mai ales disciplina.
7
Legea nr.53/1998, publicată în M.Of. nr.108 din 10 martie 1998
8
H.G. nr.791/2004, publicată în M.Of. nr.478 din 28 mai 2004
9
Rezoluţia din 17 noiembrie 2003, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. C281
5
normativ care să reglementeze prevenirea şi sancţionarea actelor de violenţă în
sport.
Astfel, primul pas în realizarea acestui deziderat l-a constituit
transformarea Hotărârii Guvernului nr.791/2004 pentru prevenirea şi
sancţionarea actelor de violenţă şi ieşirilor necontrolate ale spectatorilor cu
ocazia manifestărilor sportive, în ordonanţă a guvernului.
Prin urmare, în anul 2006, a fost elaborată Ordonanţa Guvernului pentru
prevenirea şi combaterea violenţei în sport10 care cuprindea norme referitoare la:
- instituirea sancţiunii contravenţionale complementare de interzicere a
accesului la unele competiţii şi jocuri sportive, pe o perioadă cuprinsă între 6
luni şi 3 ani, pentru persoanele care în mod repetat au săvârşit acte de violenţă în
timpul competiţiilor sportive, sancţiune care urma a se dispune de instanţa de
judecată, la propunerea agentului constatator;
- procedura prin care se dispune şi se aplică sancţiunea contravenţională
complementară propusă;
- asigurarea măsurilor de ordine publică în interiorul locurilor de
desfăşurare a competiţiilor sportive cu grad ridicat de risc numai cu structuri
specializate ale jandarmeriei.
În continuare, pentru adaptarea la legislaţia naţională a unor dispoziţii din
alte acte normative europene (din ţări precum Anglia, Belgia, Franţa, Italia etc.)
şi pentru punerea în aplicare a unor asemenea dispoziţii în vederea prevenirii şi
combaterii violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, s-a impus
elaborarea unui act normativ la nivel de lege care să înlocuiască Ordonanţa
Guvernului nr.11/2006 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în sport. Prin
adoptarea acestei legi speciale (Legea nr.4/200811) au fost aduse câteva elemente
de noutate faţă de reglementările anterioare, cum ar fi:
- prevederea faptului că interzicerea accesului la competiţiile sau la
jocurile sportive poate îmbrăca forma unei sancţiuni contravenţionale
complementare sau forma unei măsuri de siguranţă; în primul caz (ca sancţiune
contravenţională), competenţa aplicării poate reveni şi jandarmilor (ca organe de
constatare), iar în cel de-al II-lea caz (ca măsură de siguranţă), competenţa
dispunerii revine doar procurorului sau instanţei de judecată;
- prevederea expresă a atribuţiilor care revin jandarmeriei, pentru
asigurarea aplicării interdicţiei accesului sau participării la unele competiţii sau
jocuri sportive, atât a celor desfăşurate în ţară, cât şi a celor desfăşurate în
străinătate;
- spre deosebire de Ordonanţa Guvernului nr.11/2006, potrivit căreia
competenţa aplicării sancţiunii contravenţionale complementare a interzicerii
accesului la unele competiţii sau jocuri sportive revenea instanţei, Legea
nr.4/2008 permite aplicarea acestei sancţiuni de către agentul constatator
(poliţist sau jandarm).
După cum se observă, potrivit actualelor dispoziţii legale, Jandarmeriei
10
O.G. nr.11/2006, publicată în M.Of. nr.83 din 30 ianuarie 2006
11
Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive,
publicată în M.Of. nr.24 din 11 ianuarie 2008
6
Române îi revin atribuţii exprese pentru prevenirea şi combaterea violenţei pe
timpul desfăşurării manifestărilor sportive. Asigurarea şi restabilirea ordinii
publice pe timpul manifestărilor sportive şi a altor activităţi ce se desfăşoară în
spaţiul public şi care implică aglomerări de persoane reprezintă unele dintre
principalele atribuţii ale Jandarmeriei Române, dar nu şi singurele. Astfel, şi în
domeniul activităţii de prevenire, jandarmii desfăşoară activităţi specifice, la
nivel naţional în urma adoptării actului normativ care reglementează prevenirea
şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive,
reprezentanţii unităţilor de jandarmi implicându-se într-o serie de acţiuni de
prevenire a manifestărilor violente ale tinerilor din instituţiile de învăţământ
preuniversitar12.
Este evident însă faptul că, pentru educarea publicului, a tuturor celor
implicaţi în acest important domeniu de activitate socială pe care îl reprezintă
manifestările sportive, atât structurilor jandarmeriei care asigură ordinea şi
siguranţa publică, cât şi celorlalţi actori implicaţi - cluburi, federaţii sportive,
societăţi de securitate, organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale - le
revin importante responsabilităţi legale şi, nu în ultimul rând, morale.

12
În acest sens, un prim proiect denumit generic „Alege să fii Fair-play!” a fost desfăşurat în liceele din
municipiul Bucureşti, în lunile ianuarie-iulie 2008, având ca scop conştientizarea de către liceeni a pericolelor la
care se expun atunci când recurg la manifestări violente pe stadioane sau în alte locuri publice.
7
CAPITOLUL I - SECURITATEA PUBLICĂ PE COORDONATELE
MANIFESTĂRILOR SPORTIVE

1.1. Fundamentele teoretico-metodologice ale ordinii publice

În orice societate, din cele mai vechi timpuri şi până azi, oamenii au
verificat, prin propria lor experienţă, adevărul că nu este posibilă nici o activitate
umană şi nici supravieţuirea societăţii însăşi, fără respectarea unui minimum de
reguli în relaţiile sociale.
„Dezordinea, spunea Aristotel, este mama tuturor nenorocirilor”13.
Ordinea era asigurată în acea perioadă, ca şi astăzi, printr-un complex de reguli
tradiţionale, cutumiare ori morale sau reguli religioase, de convieţuire socială,
de politeţe ş.a., pe care majoritatea oamenilor le respectă din convingere.
Pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii, însă, complexitatea
relaţiilor sociale nu a mai putut fi ordonată pe baza regulilor tradiţionale, acestea
apărând ca insuficiente şi nu întotdeauna îndeajuns de ferme pentru a asigura
apărarea valorilor sociale fundamentale. De aceea, societatea şi-a creat mijloace
mai puternice de apărare; aşa apare statul, cu organele sale coercitive, care
foloseşte reglementarea juridică pentru asigurarea ordinii.

1.1.1. Conceptul de ordine socială


Cuvântul „ordine” provine din limba latină de la ordo inis şi evocă ideea
de dispoziţie sau succesiune regulată cu caracter spaţial, temporal, logic, moral
estetic14, iar în asociere cu alţi termeni a dobândit şi o semnificaţie juridică,
vorbindu-se despre noţiuni ca: ordine constituţională, ordine de drept, ordine
publică ş.a.
Ordinea creează coeziunea necesară între indivizi, dă naştere, susţine şi
asigură dezvoltarea societăţii; aceasta implică reguli de conduită, care indică
fiecărei persoane ce-i este îngăduit să facă şi ce nu îi este îngăduit, ce conduită
trebuie să aibă în cadrul vieţii sociale. Ordinea implică, de asemenea, şi măsuri
de reintegrare, menite să asigure restabilirea echilibrului, atunci când regulile de
conduită au fost încălcate.
Dacă ordinea se referă la convieţuirea membrilor societăţii omeneşti,
atunci devine ordine socială, care în organizaţia statală este numită ordinea
social-statală şi prin care se înţelege, în general, acea stare de rânduială
echilibrată între factorii statali şi sociali, inclusiv individuali, înfăptuită prin
instituirea şi respectarea unor anumite principii, norme şi reguli salutare pentru
prosperarea vieţii social-statale. Ordinea socială are menirea de a servi interesul

13
Aristotel, Etica Nicomahică, Editura Antet, Bucureşti, 2007, p.21
14
În una din accepţiuni, termenul „ordine” semnifică modul (firesc) de succesiune, înşiruire în timp sau în spaţiu
a unor lucruri, a unor fapte etc.; orânduială, rând – Dicţionar enciclopedic, vol.V, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 2004, p.92
8
salutar al omenirii, prin promovarea prosperităţii acesteia15.
Această stare de ordine internă generală a statului presupune echilibru şi
armonie între organizarea şi funcţionarea instituţiilor şi nevoile, aspiraţiile
cetăţenilor, deoarece numai o stare echilibrată a vieţii interioare a statului
asigură posibilitatea progresului şi a prosperităţii societăţii.

1.1.2. Ordinea socială şi ordinea de drept


Existenţa oricărei societăţi nu este posibilă fără o anumită coordonare a
relaţiilor şi legăturilor sociale care se manifestă în cadrul ei; reglementarea şi
ordinea constituie forme de coordonare socială a modului de producţie şi,
totodată, a emancipării acestuia de cazurile arbitrare şi de dezordine.
În general, toate genurile de activitate umană sunt supuse, într-un fel sau
altul, normării, în sensul că ele nu se pot desfăşura neorganizat, în afara unei
anumite ordini sociale. În lipsa ordinii, apare o „ieşire” din standardele de
manifestare, o abatere de la regularităţi, o evidenţă a faptului că informaţia
repetărilor necesare e încălcată, că s-a ivit accidentul care întrerupe cursul firesc
al lucrurilor16. Pentru evitarea acestor stări de lucruri, e nevoie de normare, adică
de stabilirea unor reguli care organizează acţiunea umană.
Normarea activităţilor membrilor societăţii se realizează prin elaborarea
unui ansamblu de reguli, prescripţii, constrângeri, drepturi şi îndatoriri de natură
morală, religioasă şi juridică17.
Problema ordinii în general, şi a ordinii juridice, în special, e o problemă
complexă, care mai continuă să genereze diverse opinii. Complexitatea
problemei derivă şi din faptul că, în condiţiile actuale, organizarea vieţii sociale
capătă un caracter calitativ nou, iar aceasta pune în prim-plan problema
instituirii ordinii de drept, problemă determinată de cauze de ordin strict practic.

1.1.3. Conceptul de ordine publică


Pornind de la consideraţiile generale privind noţiunea de ordine, în
general, precum şi cea de ordine socială, se poate aborda şi conceptul de „ordine
publică”, se pot evidenţia trăsăturile specifice şi elementele constitutive ale
acestuia.
De-a lungul istoriei, conceptul de ordine publică, nu a avut acelaşi
conţinut şi aceeaşi sferă de cuprindere, existând diferenţieri de la un sistem
legislativ naţional la altul şi, chiar, în acelaşi stat, de la o perioadă la alta, mai
ales când această perioadă este delimitată după schimbările de regimuri politice
sau reglementări constituţionale.
Ordinea publică este o stare de drept şi de fapt, care permite realizarea şi
menţinerea echilibrului bazat pe consensul necesar funcţionării optime a
ansamblului social, în condiţiile reglementărilor juridice în vigoare, consacrării
15
Tudor Drăganu, Introducere în teoria şi practica statului de drept, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992, p.16 şi
Eugen Bianu, Ordinea - factorul armoniei. Supremaţia principiului de ordine. Climatul ordinii obşteşti salutare.
Tipografia Cartea Românească, Bucureşti, 1945, p.4
16
Gheorghe C. Mihai, Radu I. Motică, Fundamentele dreptului. Teoria şi filosofia dreptului, Bucureşti, 1997,
p.237
17
Ion Vlăduţ, Introducere în sociologie juridică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.118
9
apărării şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor,
avutului public şi privat, a celorlalte valori supreme, în scopul promovării şi
afirmării progresului social într-o societate democratică.
Ordinea publică nu se referă doar la garantarea acelor drepturi şi libertăţi
care privesc „mişcarea în public a cetăţeanului”, adică cele care, prin natura lor,
presupun o activitate în colectiv şi de cele mai multe ori în locuri publice (cum
sunt folosirea unui bun public şi prestarea unui serviciu public); şi activităţi
precum sănătatea publică, igiena publică, evitarea violenţei publice, asigurarea
caracterului paşnic, fără arme, al manifestărilor publice, intră în sfera ordinii
publice.
Astfel, în Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române 18 se
prevede, printre alte atribuţii principale, că aceasta aplică măsuri de menţinere a
ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a
fenomenului infracţional şi de identificare şi contracarare a acţiunilor
elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea
persoanelor, a proprietăţii publice şi private, precum şi a altor interese legitime
ale comunităţii.
De asemenea, şi în Legea privind organizarea şi funcţionarea
Jandarmeriei Române se prevede că printre principalele atribuţii ale
jandarmeriei este aceea de executare a misiunilor de asigurare a ordinii publice
cu ocazia mitingurilor, marşurilor, demonstraţiilor, procesiunilor, acţiunilor de
pichetare, acţiunilor promoţionale, comerciale, manifestărilor cultural-artistice,
sportive, religioase, comemorative, precum şi a altor asemenea activităţi care se
desfăşoară în spaţiul public şi care implică aglomerări de persoane19.

1.1.4. Conceptul de ordine şi siguranţă publică


Conceptul de „ordine şi siguranţă publică” sau ordine şi securitate
publică, este utilizat în completarea noţiunii generice de ordine publică. Astfel,
unii autori20 consideră siguranţa publică ca fiind un bun al dreptului, iar ordinea
publică ca fiind un bun sui generis, care constituie o categorie intermediară între
drept şi morală, un bun a cărui violare poate avea totuşi repercusiuni pozitive şi
mai grave decât acelea ale unui principiu pur etic. În consecinţă „ordinea şi
siguranţa publică” constituie cel mai important complex de „bunuri publice”, pe
care statul cu autoritatea sa administrativă le protejează prin funcţiunea
poliţienească.
În accepţiune generală, securitatea este un sentiment individual sau
colectiv, care defineşte inexistenţa unor ameninţări şi pericole externe, atât
fizice, psihice sau psiho-sociale, care pot împieta asupra realizării sau
prezervării unor obiective considerate esenţiale, precum viaţa, libertatea,

18
Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în M.Of. nr.305 din 9 mai
2002, cu modificările şi completările ulterioare
19
art.19 alin.2 lit.b din Legea nr.550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, publicată în
M.Of. nr.1175 din 13 decembrie 2004
20
Eugen Bianu, Ordinea - factorul armoniei. Supremaţia principiului de ordine. Climatul ordinii obşteşti
salutare, Tipografia Cartea Românească, Bucureşti, 1945, p.7
10
autoidentitatea şi bunăstarea21. Conceptul de securitate trebuie abordat ca un
drept colectiv esenţial, strâns legat de alte drepturi colective cum sunt integrarea
socială, dreptul la muncă, la sănătate, la educaţie şi la cultură22. În acest context,
prin securitatea persoanei se înţelege starea de protecţie a intereselor vitale ale
cetăţenilor faţă de orice pericol al vieţii, sănătăţii, drepturilor şi libertăţilor,
cinstei şi demnităţii, inviolabilităţii personale şi a domiciliului.
Securitatea persoanei poate fi privită sub două aspecte: unul obiectiv
(protejarea de pericol) şi unul subiectiv (senzaţia de siguranţă); dacă cel de-al
doilea aspect (securitatea subiectivă) este o trăire personală, determinată de o
modalitate proprie de a percepe anumite realităţi, primul (protejarea de pericol)
revine în grija comunităţii şi, în sens mai larg, societăţii. Prin urmare,
„ameninţările de referinţă (pericolul şi îndoiala) sunt foarte vagi, iar sentimentul
subiectiv de securitate sau încredere nu are în mod necesar legătură cu starea
reală de securitate sau încredere”23. De aceea, pentru a înţelege starea de
siguranţă sau nesiguranţă pe care o percepe individul, trebuie avute în vedere
mai multe elemente: societatea din care provine, gradul ei de dezvoltare, statutul
social al individului respectiv, starea lui material, mentalităţile, sănătatea sa
mentală ş.a.
Pornind de la conceptul de securitate personală, siguranţa publică poate
fi definită ca o stare de protecţie a intereselor persoanei şi ale societăţii, faţă de
orice tip de acţiune ilicită, precum şi faţă de consecinţele stărilor excepţionale
sau ale conflictelor sociale, calamităţilor naturale, epidemiilor, epizootiilor,
catastrofelor, avariilor, incendiilor etc.

1.2. Conduita legală şi modalităţile de manifestare a nesupunerii civice

Este evident faptul că societatea umană nu poate funcţiona în lipsa unui


ansamblu de norme care să reglementeze conduita membrilor săi; aceste norme,
fundamentate şi elaborate de instituţiile statului, prescriu anumite modele de
comportare, imprimând conduitelor umane o anumită orientare. Astfel, norma
socială reprezintă un model general de comportament care reglementează
acţiunile oamenilor în societate şi, prin acestea, relaţiile dintre ei. Nu există gen
de activitate socială căreia să nu i se impună sau să nu i se recomande anumite
reguli de desfăşurare, de exercitare24.

1.2.1. Conduita legală


Dezvoltarea civilizaţiei umane implică necesitatea convieţuirii paşnice a
indivizilor, forma optimă a unei asemenea convieţuiri putând fi asigurată de
statul de drept.
21
Peter Gill, Policing Politics: Security Intelligence and the Liberal Democratic State, Editura Frank Cass, 1994,
p.7
22
pct.1 din Manifestul de la Saragosa, adoptat de Forumul European pentru Securitatea Urbană la data de 4
noiembrie 2006, www.zaragoza2006.fesu.org
23
Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, Editura Cartier, Chişinău, 2000, p.30
24
Genoveva Vrabie, Sofia Popescu, Teoria generală a dreptului, Editura Ştefan Procopiu, Iaşi, 1995, p.227
11
Conduita legală, reflectând aspectul obiectiv al normelor de drept,
contribuie la coordonarea „compromisurilor sociale”, la îmbinarea intereselor şi
necesităţilor personale cu cele sociale; esenţa sa constă în satisfacerea de către
concetăţeni a intereselor şi necesităţilor personale în contextul celor sociale, prin
afirmarea principiilor, ideilor şi normelor de drept. Cu alte cuvinte, conduita
legală nu presupune doar respectarea de către membrii societăţii a obligaţiilor
juridice prevăzute de normele de drept, această problematică fiind mult mai
complexă; ea include abordarea şi valorificarea concepţiei despre axiologia
juridică, despre libertatea, egalitatea cetăţenilor, echitate juridică, existenţa
drepturilor înnăscute şi inalienabile ale persoanei, supremaţia dreptului etc.
În sens larg, „conduita legală” este înţeleasă drept o noţiune generală,
care determină fenomenul conformităţii activităţii umane faţă de normele sociale
(normele etice, normele tehnice, normele religioase, normele juridice, normele
de convieţuire socială etc.); în sens restrâns, ea este considerată o manifestare
obiectivă a realităţii juridice, realizată prin activitatea subiectelor de drept, în
cadrul îndeplinirii obligaţiilor juridice.

1.2.2. Evoluţii ale modalităţilor de manifestare a nesupunerii civice


Pentru a evidenţia modalităţile de manifestare a nesupunerii civice
trebuie abordată problema identităţii umane, care a constituit de-a lungul
timpului, obiect de cercetare pentru o serie de specialişti, preocupaţi de evoluţia
personalităţii umane, de înţelegerea cauzală a manifestărilor ei, precum şi de
ameliorarea comportamentului uman menită să situeze omul pe o nouă treaptă
de evoluţie.
A trata identitatea umană înseamnă a aborda istoria devenirii omului, a
creării şi recreării lui prin gândire, efort şi voinţă, înseamnă a cerceta natura
umană şi complexitatea ei, adică atât o latură vizibilă, conştientă de sine, cât şi
alta ascunsă (ce transpare în gânduri, gesturi, comportamente).
Din punct de vedere ştiinţific nu se poate vorbi despre identitate, fără a
aborda personalitatea şi factorii ei implicaţi în procesele psiho-sociale care
intervin în structurarea identităţii personale.
Întrucât existenţa omului este legată indiscutabil de viaţa socială,
expresia cea mai concretă a personalităţii umane este modalitatea ei de
manifestare şi relaţionare cu semenii.25 Astfel, situaţia şi conduita oamenilor
decurg nu doar din interacţiunile la care participă, din poziţia lor în aceste
interacţiuni, ci şi din consecinţele pe care aceste interacţiuni le provoacă. În
acest sens, sunt relevante analizele cuprinzătoare26, care pornesc de la
investigaţii ce se referă şi la procesele „organizante” şi „dezorganizante” ce pot
rezulta din interacţiunile la care participă indivizii.
Fenomenul nesupunerii civice a fost tratat mai puţin din perspectiva
cauzelor, autorităţile îndreptându-şi atenţia mai mult spre suplimentarea forţelor
de ordine care să abordeze fenomenul ca pe o situaţie de criză.
25
Mihai Golu, Dinamica personalităţii, Editura Paideia, Bucureşti, 2005, p.22
26
Lucian Culda, Dimensiunea epistemologică a interogării existenţei sociale a oamenilor, Editura Licorna,
Bucureşti, 2000, p.54
12
Nesupunerea civică, în general, reprezintă o acţiune ilegală întreprinsă de
o persoană sau un grup de persoane în scopul obţinerii unor revendicări.
Indiferent de cauzele care stau la baza apariţiei fenomenului de
nesupunere civică, sociologii susţin că aceasta porneşte numai de la prejudecăţi
rasiale, religioase, sociale sau de altă natură.
Prejudecata poate fi o idee preconcepută 27, bazată pe o generalizare
inflexibilă, exprimată direct sau doar insinuată, îndreptată împotriva unui grup
sau doar împotriva unui individ, doar pe motivul că este membru al acelui grup.
Conceptul modern de prejudecată se află într-o strânsă legătură cu
noţiunea de conflict dintre grupurile sociale. Schimbările sociale sunt inevitabile
şi, de regulă, se produc cu împotrivirea acelora care sunt mai strâns legaţi de
vechea orânduire; cei care au aceste legături cu vechea ordine vor găsi imediat
motive pentru a crede că grupul din care fac parte este cel mai valoros, iar noii
pretendenţi la supremaţia socială nu fac altceva decât să ameninţe realizările
civilizaţiei28.
Când aceste conflicte se manifestă, violent sau nu, forţele de ordine,
abilitate să aplice şi să apere legea, trebuie să intervină pentru a institui starea de
siguranţă publică.

1.3. Globalizarea manifestărilor sportive

Fenomenul globalizării a luat naştere în spaţiul occidental şi s-a extins în


urma dorinţei ferme şi a deciziei conştient asumate de celelalte state de a se
conecta la acest sistem în vederea câştigării unor beneficii. Globalizarea
generează o serie de oportunităţi care pot fi valorificate cu drepturi depline şi
egale, chiar dacă uneori în moduri diferite, de oricare dintre locuitorii
„imperiului” ei, cu condiţia de a manifesta iniţiativă şi suficientă deschidere sau
înţelegere. Interese şi obiective clare, dar diferite, există la toate părţile implicate
(aici se poate include şi aderarea statelor est-europene la N.A.T.O., precum şi
integrarea acestora în U.E., care constituie componente instituţionalizate ale
fenomenului mai larg al globalizării).

1.3.1. Societatea în mişcare


Societatea contemporană, care parcurge rapide transformări în toate
domeniile, îndeosebi ca efect al globalizării (mondializării), inclusiv asupra
activităţii instituţiilor, mediului înconjurător şi comportamentului persoanelor, a
fost definită ca ,,societate în mişcare”29.
Societatea contemporană ,,în mişcare” este caracterizată prin
dezvoltarea înaltei tehnologii, aplicabilitatea descoperirilor ştiinţifice în toate
domeniile, îndeosebi în domeniul militar, intensificarea migraţiei
transfrontaliere a persoanelor, identificarea celor mai eficiente strategii şi politici
27
Ideile preconcepute sunt, de regulă, bine fixate în mintea indivizilor care nu doresc să le schimbe nici măcar în
faţa unor argumente ştiinţifice.
28
Ruth Benedict, Cultura şi comportamentul la români, Editura Criterion Publishing, 2002, p.112
29
Alvin Toffler, Heidi Toffler, Avuţia în mişcare, Editura Antet, 2006, p.344-352
13
de securitate şi apărare comune, care determină zilnic mutaţii permanente în
plan previzional, conceptual şi acţional, pentru combaterea terorismului, a
criminalităţii, conflictelor regionale, gestionarea crizelor etc.
O consecinţă a globalizării o reprezintă şi o anumită conformitate a
comportamentului (de consum) în toată lumea, care implică o dezumanizare a
cetăţenilor. Cucerită de piaţă, dopată de televiziune sau Internet, lumea
globalizată trăieşte, în acelaşi timp, un dezastru cultural şi educaţional global, pe
fondul unei crize generale a sensurilor vieţii.
Globalizarea are efecte şi asupra mediului de securitate, în sensul că
securitatea şi, implicit, ordinea şi siguranţa publică nu mai pot fi asigurate pe
deplin decât prin norme şi acţiuni la nivel mondial, continental, zonal şi local.

1.3.2. Manifestările sportive şi globalizarea


O formă primară de globalizare a manifestărilor sportive au reprezentat-o
Jocurile Olimpice antice. Denumite originar „Olympiakoi Agones”, aceste
manifestări sportive, care au început în anul 776 î.Hr.30 în Olimpia (Grecia) şi s-
au serbat până în anul 393 î.Hr. când au fost desfiinţate de împăratul roman
Teodosiu I, au constat dintr-o serie de competiţii atletice care aveau loc pe o
arenă între diferite oraşe ale Greciei Antice 31.
Ultima ediţie a jocurilor a avut loc în anul 392, fiind interzise doi ani mai
târziu printr-un edict al împăratului roman Teodosiu I, din prejudecată religioasă
(acesta era creştin, iar membrilor acestui cult le repugnau toate tradiţiile legate
de religiile păgâne)32.
La propunerea lui Pierre de Coubertin, Jocurile Olimpice din Grecia se
reiau în anul 1896, în urma Congresului Internaţional desfăşurat în iunie 1884, la
Sorbona; ulterior acestui congres a fost creat şi Comitetul Internaţional Olimpic
al cărui secretar general va deveni chiar Coubertin.
În anul 1911 s-a aprobat desfăşurarea de Jocuri Olimpice de iarnă
separate, urmând ca această hotărâre să fie pusă în practică începând cu anul
1916; însă, din cauza primului Război Mondial, abia în anul 1924 a fost posibilă
organizarea separată a jocurilor de iarnă, sub denumirea de „Săptămâna
internaţională a sporturilor de iarnă” (în oraşul francez Chamonix).
Începând cu Jocurile Olimpice de iarnă de la Lillehammer (1994), s-a
decis ca fiecare an par să fie olimpic (cu Jocuri Olimpice de vară şi de iarnă
alternativ, desfăşurate la fiecare 4 ani).
Cea de-a 21-a „Olimpiadă albă”, desfăşurată la Vancouver (Canada)33 a
doborât toate recordurile de participare, de organizare şi de încasări, numai
costurile pregătirilor ridicându-se la peste opt miliarde de dolari americani.
Olimpiada din Vancouver a avut „neşansa” de a fi organizată în timpul
celei mai mari recesiuni de la Marea Criza Economică din anii '30; de aceea, a
30
Deşi unele surse consideră anul 884 î.Hr. ca dată probabilă a primelor Jocuri Olimpice, pentru istorici,
începând cu anul 776 î.Hr., există o cronologie exactă a acestor jocuri - Flavia Rusu, Educaţia Fizică şi Sportul -
de la origini la Jocurile Olimpice Moderne, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004, p.21
31
Ancient Olympic Games, Microsoft® Encarta® Online Encyclopedia 2006
32
Enciclopedia Britannica, Jocurile Olimpice http://www.britannica.com
33
Desfăşurată în perioada 12-28 februarie 2010
14
fost vitală implicarea de sponsori dispuşi să finanţeze un eveniment de o
asemenea anvergură.
În decursul ultimilor ani, subiectul privind legătura dintre sport şi
economie a fost şi în atenţia Uniunii Europene34. Liderii politici ai sportului
european au subliniat în repetate rânduri, potenţialul sportului ca motor al
creşterii economice, precum şi rolul sportului în combaterea şomajului, aspecte
care vor continua să reprezinte şi în viitor obiectul unor abordări intense la nivel
european, având în vedere multitudinea de efecte economice generate de
sectorul sport.
Fenomen, în acelaşi timp, social şi cultural, cel mai popular sport în
Europa - fotbalul, a evoluat considerabil în ultimii 20 de ani, devenind o
adevărată „afacere” în care sunt implicate miliarde de euro. Se poate afirma că
fotbalul este atât sport şi spectacol, cât şi afacere, având legătură cu investiţii
financiare majore, dar nu totdeauna transparente. Pentru mulţi jucători, lideri de
cluburi, organizaţii europene de fotbal şi deputaţi europeni, „modelul fotbalului
european“ este periclitat de puterea banilor.
Alături de aspectele financiare, fotbalul ridică o altă importantă
problemă, şi anume „traficul de persoane”. Pentru tinerii jucători din Africa şi
America Latină, fotbalul european reprezintă drumul spre o viaţă nouă,
fascinantă: bani, succes, faimă..., departe de sărăcie. Din păcate, există şi
excepţii: mulţi tineri jucători sfârşesc prin a juca în echipe mici, alţii ajung pe
străzile statelor Uniunii Europene, pentru că nu vor să se întoarcă acasă;
speranţele lor pot duce la trafic uman, iar visele devin coşmaruri35.
O altă problemă importantă, vizată de lumea fotbalului, alături de
problema banilor vehiculaţi şi a traficului de persoane, o reprezintă cea a
„drepturilor de transmisie televizată”. Cel mai popular sport de pe planetă adună
milioane de telespectatori36, fapt care atrage o competiţie acerbă între televiziuni
pentru a obţine exclusivitatea transmisiei meciurilor de campionat, ceea ce
conduce la creşterea preţurilor.

1.4. Responsabilitatea instituţiilor publice şi implicarea societăţii civile în


asigurarea siguranţei publice

Reprezentând starea de legalitate, de echilibru şi de pace,


corespunzătoare unui nivel social acceptabil de respectare a normelor legale şi
de comportament civic, care permite exercitarea drepturilor constituţionale,
starea de normalitate în organizarea şi desfăşurarea vieţii sociale şi economice
locale şi la nivel naţional, siguranţa cetăţeanului trebuie realizată într-un cadru
legal bine definit pe plan european şi naţional, al managementului riscurilor,
34
perioada iulie 2006-iulie 2008, în timpul preşedinţiilor austriacă, finlandeză, germană, portugheză şi slovenă
ale U.E.
35
Declaraţia lui Jean-Claude Mbvoumin, de la O.N.G.-ul Culture Foot Solidaire (fost jucător profesionist din
Camerun) la audierea din Parlamentul European în care se face referire la „traficul de tineri jucători“, provenind
în principal din Africa.
36
În anul 2006, în Franţa, 9 din cele mai vizionate 10 emisiuni, pe toate canalele, erau meciurile de fotbal.
15
vulnerabilităţilor şi protecţiei infrastructurilor critice necesare funcţionării
societăţii actuale.
Pentru societatea modernă, o permanentă prioritate o reprezintă
asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine şi siguranţă publică, prin
instituţiile specializate şi abilitate în baza legislaţiei în vigoare.
Reducerea rolului statului în gestionarea comunităţilor, transferul
proprietăţii spre sectorul privat, diminuarea considerabilă a resurselor pe care
statul le poate aloca domeniului siguranţei cetăţenilor, determină o transferare a
responsabilităţii unei părţi a securităţii spre companii, comunităţi sau cetăţeni. În
acest context, un rol deosebit în creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului
revine societăţilor private din domeniul securităţii, care prin metode specifice şi
serviciile oferite trebuie să contribuie activ la promovarea în cadrul
comunităţilor locale a unui dialog permanent, orientat spre cultura de securitate
şi un parteneriat public-privat real care să permită abordarea şi soluţionarea
problemelor comunităţii, apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legale ale
cetăţenilor37.
De asemenea, un rol important în stabilirea celor mai adecvate măsuri de
protecţie şi securitate şi în promovarea unui parteneriat public-privat de
soluţionare a nevoilor şi problemelor comunităţii revine autorităţilor locale, care
trebuie să acorde prioritate experimentării practicilor celor mai inovatoare,
dezvoltării metodologiilor de evaluare şi de diagnostic, schimburilor de
experienţă şi cooperării dintre instituţiile angajate la nivel local în aplicarea
acestor măsuri38.
În concluzie, prin dezvoltarea abordărilor integrate şi multisectoriale, cu
sprijinul acordat de către autorităţile regionale, naţionale şi europene, politicile
de dezvoltare locale devin inovatoare dacă problema securităţii nu este lăsată
numai în seama justiţiei şi a forţelor poliţieneşti39.

37
Dată fiind natura şi magnitudinea diferită a vulnerabilităţilor şi a riscurilor, companiile care oferă servicii
private de securitate sunt chemate să administreze domeniul de „low intensity” („low profile”) al siguranţei
publice - Francisc Tobă, op.cit., http://www.securitatenationala.ro
38
Ibidem
39
Ibidem
16
CAPITOLUL II - ASPECTE PSIHOSOCIALE ALE MANIFESTĂRILOR
VIOLENTE

2.1. Consideraţii psihosociale privind violenţa

Societatea asigură individului cadrul dezvoltării personalităţii sale,


modele de gândire şi de comportament, relaţii interpersonale şi mijloace de trai,
într-un sistem foarte bine organizat prin care fiecare devine dependent de acest
cadru social. Viaţa individuală este, astfel, influenţată de societate; individul
poartă pecetea modelelor socio-culturale cărora le aparţine, prin aceste modele el
adaptându-se de fapt cerinţelor societăţii.
O serie de studii de socio-psiho-biologie realizate la nivel social global
estimează că secolul în care trăim este saturat în frustrări şi agresivitate, datorate
înmulţirii fără precedent a surselor cu potenţial generator şi favorizator de trăiri
negative. Exigenţele vieţii sociale actuale, accelerarea ritmului schimbărilor din
mediul natural şi social, solicită consumuri uriaşe de energie, raportat la
mecanismele de adaptare ale individului.
Prin urmare, asistăm, în prezent, la dezechilibre existenţial-funcţionale în
plan intern-subiectiv şi extern-comportamental, la dezordini bio-psihologice, la
sindroame de inadaptare, la comportamente alienate, antisociale şi agresive.

2.1.1. Noţiunea de agresivitate şi formele de manifestare a acesteia


Agresivitatea este o noţiune a cărei origine etimologică se află în limba
latină (agressio înseamnă a ataca). Prin urmare, agresivitatea este o stare a
sistemului psihofiziologic prin care persoana răspunde printr-un ansamblu de
conduite ostile în plan conştient şi inconştient, cu scopul distrugerii, degradării,
constrângerii, negării sau umilirii unei fiinţe sau lucru investite cu semnificaţie,
pe care agresorul le simte ca atare şi reprezintă pentru el o provocare40.
Agresivitatea este, în acelaşi timp, o dispoziţie indispensabilă pentru ca
personalitatea să se poată constitui, pentru ca o fiinţă vie să-şi poată ocupa locul
în mediul social sau geografic. Orice fiinţă pentru a putea exista, trebuie să
răspundă situaţiilor pe care societatea le impune, trebuie ca, într-o oarecare
măsură, să „agresioneze” lumea înconjurătoare; această agresivitate trebuie,
însă, să se manifeste într-o manieră care să-i permită individului să se dezvolte,
să se afirme, să se impună fără a avea un comportament distructiv.
Reprezentând tendinţa de a arăta ostilitate prin manifestarea de acte
agresive, tendinţa de a depăşi opoziţiile întâlnite, tendinţa de autoafirmare
prin promovarea neabătută a propriilor interese, hiperenergie în atitudini şi
reacţii, tendinţa permanentă de dominare în grupul social sau în comunitate,
agresivitatea poate îmbrăca mai multe forme. Pentru determinarea formelor de
manifestare a agresivităţii au fost utilizate mai multe criterii de grupare a

40
Constantin Păunescu, Agresivitatea şi condiţia umană, Editura Tehnică, Bucureşti, 1994, p.15
17
comportamentelor agresive, şi anume:
- conţinutul moral al comportamentului, în funcţie de care distingem
între: agresivitate antisocială (distructivă) orientată împotriva colectivităţii şi
agresivitate prosocială, care serveşte intereselor colectivităţii şi ale individului.
În această accepţiune, pedeapsa dată de educator este agresivitate prosocială,
dacă rămâne în cadrul aşteptărilor culturale legate de rolul dat acestuia şi dacă
nu are drept motiv răzbunarea, ci cerinţa socializării, a dezvoltării normale,
armonioase a personalităţii.
- agresivitatea - ca mijloc sau scop, criteriu conform căruia distingem
între: agresivitate instrumentală, manifestată când individul recurge la
agresivitate fiindcă doar pe această cale îşi vede realizabil un plan sau un scop şi
agresivitate emoţională, când individul recurge la agresivitate independent de
un avantaj - pentru a produce altuia o durere sau o neplăcere.
- caracterul ofensiv sau defensiv (criteriu care a fost folosit, în primul
rând, de etologi, pe baza observaţiilor şi experimentelor realizate în lumea
animală), după care putem face diferenţa între: agresivitatea ofensivă
(agresivitatea care apare în cadrul speciei, mai ales între masculi, precum şi
agresivitatea prădătoare manifestată între specii) şi agresivitatea defensivă (de
apărare), care se referă la agresivitatea masculului pentru a-şi apăra teritoriul sau
a femelei pentru a-şi apăra puiul, precum şi cea de autoapărare, ele fiind
precedate de o încercare de fugă, care, datorită apropierii organismului străin, se
transformă într-un atac disperat.

2.1.2. Noţiunea de violenţă şi tipologii ale violenţei


Pornind de la consideraţiile anterioare privind agresivitatea, putem
aborda conceptul de violenţă, ca formă de manifestare a agresivităţii.
Rădăcina latină a termenului „violenţă” este vis, care înseamnă „forţă” şi
care face trimitere la ideea de putere, de dominaţie, de utilizare a superiorităţii
fizice. Dicţionarele descriu cuvântul violenţă făcând trimitere la ceva care se
efectuează cu o forţă intensă, brutală şi adesea distructivă, la abuzul de forţă
pentru a constrânge pe cineva la ceva; aceste trimiteri sunt apropiate de sensul
dat de Max Weber noţiunii de putere – „a şti să faci să triumfe propria voinţă în
cadrul unei relaţii sociale, chiar împotriva rezistenţei din partea celuilalt”41.
Violenţa este definită şi ca „aplicarea forţei în relaţiile interumane sau
interstatale, recurgerea la presiune psihologică şi chiar la exterminare fizică,
pentru a se obţine supunerea faţă de o voinţă străină”42.
În concluzie, violenţa în sens generic, semnifică utilizarea forţei şi a
constrângerii de către un individ, grup sau clasă socială, în scopul impunerii
voinţei asupra altora43.
Din perspectiva participanţilor, s-a stabilit următoarea tipologie a
violenţei:

41
Max Weber, Economie et société, Éditeur Plon, Paris, 1971, p.65
42
Dicţionarul Politic, Editura Politica, 1975
43
Sorin Rădulescu, Sociologia violenţei familiale – victime şi agresori în familie, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001, p.670
18
- violenţa privată: violenţa criminală, violenţa noncriminală (suicidul şi
tentativa de suicid, accidentele rutiere şi de muncă);
- violenţa colectivă: violenţa cetăţenilor contra puterii (terorismul,
revoluţiile şi grevele), violenţa puterii contra cetăţenilor (terorismul de stat,
violenţa industrială), violenţa paroxistică (războiul).
O altă tipologie44 împarte violenţa în trei mari categorii, corespunzătoare
caracteristicilor celor care comit actul violent:
- violenţa autoprovocată, care se subîmparte în: comportament suicidar
(gândurile suicidare, tentativele de sinucidere, sinuciderile reuşite) şi acte
violente autoprovocate (automutilarea);
- violenţa interpersonală, împărţită în: violenţă familială (rele tratamente
aplicate copiilor, violenţa contra partenerului de viaţă, maltratarea persoanelor în
vârstă) şi violenţă comunitară (violenţa tinerilor, violenţa în mediul instituţional,
în şcoală de exemplu, în penitenciare sau azile);
- violenţa colectivă, care, la rândul ei, se subdivide în: violenţă
economică (atacuri ale unor grupuri care au drept motivaţie câştigul material,
perturbarea activităţii economice, refuzul accesului la servicii esenţiale), socială
(crime comise de grupuri organizate, actele teroriste, violenţa unor mulţimi) şi
politică (războaiele, conflicte violente conexe).

2.1.3. Modele şi teorii explicative ale agresivităţii şi violenţei


În decursul timpului au fost identificate trei tipuri de modele explicative
ale comportamentului agresiv, trei paradigme explicative importante ale
agresivităţii individuale şi interpersonale, în jurul cărora gravitează opinia
majorităţii specialiştilor.
Un prim model este cel biologic, bazat pe noţiunea de instinct, explicat la
nivelul psihologiei animale de lucrările lui Konrad Lorenz. Un al doilea model,
cel psihofiziologic, cu tendinţe psihanalitice, susţinut de John Dollard şi Leonard
Berkowitz, se bazează pe noţiunea de frustrare, considerând agresivitatea ca
reacţie la o frustrare. Al treilea model, cel socio-cultural, care se bazează pe
noţiunea de învăţare, considerând că agresivitatea este determinată de relaţiile
interpersonale, este susţinut de Albert Bandura.
Ultimele două paradigme sunt cele mai uzitate, în prezent, în lucrările de
psihosociologie.
A. Modelul biologic bazat pe noţiunea de instinct (agresivitatea este
înnăscută)
Reprezentanţii acestei teorii pleacă de la premisa că agresivitatea este
congenitală, iar în organism are loc o continuă încărcare cu energii agresive.
Cauzele biofiziologice invocate în general, mai mult sau mai puţin
acceptate de către majoritatea oamenilor de ştiinţă, sunt: agresivitatea înnăscută
(Konrad Lorenz) şi pulsiunea morţii (Sigmund Freud). Se consideră45 chiar că
personalitatea agresivă, având la bază dispoziţiile genetice ale caracterului, se
construieşte din primii ani ai copilăriei.
44
Rapport mondial sur la violence et la santé, Organisation mondiale de la santé, Genève, 2002, p.7
45
Réne Zazzo, Où en est la psychologie de l'enfant?, Éditeur Denoël, Paris, 1983, p.18
19
B. Modelul psihologic bazat pe noţiunea de frustrare (agresivitatea este
un răspuns la frustrare)
Susţinătorii paradigmei agresivitatea - răspuns la frustrare, pleacă de la
convingerea că agresivitatea este o pură reacţie la condiţiile externe. În acest
sens, cea mai populară şi mai cunoscută este teoria frustrare-agresivitate,
formulată de John Dollard şi alţi cercetători de la Yale University, care, chiar în
prima pagină a lucrării lor46, formulează două postulate: „agresivitatea este
întotdeauna o consecinţă a frustrării” şi „frustrarea întotdeauna conduce către o
anumită formă de agresivitate”47.
C. Modelul socio-cultural al comportamentului agresiv (agresivitatea
este un comportament social învăţat)
În analizarea etiologiei agresivităţii nu se poate face abstracţie de
influenţa factorilor culturali, de condiţiile pe care le oferă mediul familial sau
colectiv, mediu care, în anumite cazuri, poate constitui sursa comportamentului
agresiv.
Modelul social-cultural al comportamentului agresiv este legat, în
special, de numele lui Albert Bandura, care a formulat teoria învăţării sociale a
agresivităţii48; această „învăţare” se realizează în mod direct (prin
recompensarea ori sancţionarea unor comportamente) sau prin observare şi
imitare a unor conduite agresive.
Pornind de la aceste teorii, deja consacrate, studii mai recente49 încearcă
să se orienteze către introducerea unor concepte noi, ca factori explicativi ai
anumitor forme de violenţă, mai ales în sport: agresivitatea emoţională,
agresivitatea instrumentală şi agresivitatea simbolică.
Agresivitatea „simbolică” este legată de conceptul de „recunoaştere”50 şi
de corolarul său, stima de sine. Există relativ puţine studii empirice asupra
legăturii dintre „recunoaşterea socială şi individuală” şi comportamentul agresiv;
un studiu recent evidenţiază un aspect al acestei „agresiuni simbolice”, mai ales
în sporturile în care violenţa nu este fizică, ci verbală şi comportamentală51.
Agresivitatea poate să devină, în anumite cazuri, simbolică, presupunând
agresarea semnului sau obiectului care materializează identitatea celui detestat
(profanarea cimitirelor, atacarea locurilor de cult, distrugerea însemnelor unui
club sportiv ş.a.). Aceasta nu este, în sens strict, o agresivitate instrumentală,
46
John Dollard (coordonator), Frustration and aggression, Yale University Press, New Haven, 1939, p.81
47
John Dollard, doctor în Sociologie la Universitatea din Chicago (1931), susţine că agresivitatea survine în
funcţie de context şi este un răspuns al individului la condiţiile de mediu. Pentru Dollard şi colaboratorii săi,
intensitatea răspunsului agresiv este proporţională cu cea a frustrării. Dacă răspunsul direct nu este posibil,
reacţia poate îmbrăca trei forme: inhibiţia, redirecţionarea (deplasarea) către o altă ţintă, catharsisul.
48
Albert Bandura, deţinător al Premiului Bolocan în psihologie, şi doctor în psihologie la Universitatea din Iowa
(1952), în lucrarea sa „Aggression. A Social Learning Analysis” (Prentice Hall, New Jersey, 1973) susţine că,
urmărirea unor scene de violenţă duce la accentuarea agresivităţii, existând astfel o învăţare a violenţei, după
cum există şi o învăţare a devianţei. Agresivitatea, în opinia acestuia, face parte dintre diferitele comportamente
sociale pe care individul le achiziţionează şi care sunt menţinute şi actualizate atunci când condiţiile o impun.
49
Rachid Amirou, Consideraţii psihosociologice asupra noţiunilor de agresivitate şi frustrare comparativă, în
Gilles Ferréol şi Adrian Neculau (coordonatori), op. cit., p.35
50
Charles Taylor, Multiculturalism and the Politics of Recognition, Princeton University Press, Princeton, 1994,
p.33
51
Caroline Bonnet, Au volley-ball, la protection du corps, Le journal des professionnels de l'enfance, nr.12, Jule-
August, 2001, p.50-51
20
nici o agresivitate dictată de emoţii, ci o formă de agresivitate în care distrugerea
unui simbol echivalează, din punct de vedere psihic, cu nimicirea celuilalt.
Concluzionând, agresivitatea şi violenţa nu pot fi explicate printr-o teorie
unidimensională, printr-un model monocauzal. A căuta etiologia agresivităţii şi
a violenţei înseamnă a descifra un mozaic de cauze care se interrelaţionează.

2.2. Violenţa umană – o nelinişte a societăţii contemporane

Deşi se pare că violenţa a existat dintotdeauna, ea nu ar trebui acceptată


ca fiind un aspect inevitabil al condiţiei umane; de aceea, oamenii au creat, de-a
lungul timpului, diverse sisteme, religioase, filosofice sau juridice, cu scopul de
a o preveni şi limita. Cu toate acestea, în prezent, schimbarea structurii şi
valorilor familiei, degradarea climatului de securitate şi refugiu cu care este
familia asociată în mod tradiţional, modernizarea şi condiţia urbană au generat
noi forme de violenţă şi au provocat schimbări la nivelul valorilor şi aspiraţiilor
indivizilor52.
Deşi cauzele violenţei sunt diversificate, fenomenul violenţei având o
determinare multicauzală, aceste cauze sunt alimentate, în societatea
contemporană, de perpetuarea unor structuri economice, politice şi sociale
deficitare care sunt incapabile să atenueze dificultăţile economice, inflaţia,
sărăcia şi şomajul, inegalităţile şi inechităţile între indivizi şi grupuri sociale.

2.2.1. Actualitatea fenomenului violenţei


Societatea românească a suferit, în 1990, transformări politice, sociale şi
economice care au avut consecinţe vizibile, chiar dramatice, în unele dimensiuni
şi realităţi sociale.
Transformările la nivel macrosocial au influenţat şi determinat modificări
diferite atât la nivelul grupurilor sociale, cât şi la nivelul destinelor individuale.
Democratizarea societăţii, ca proces, s-a produs lent şi dificil, iar
participarea oamenilor la schimbarea socială s-a dovedit a fi o atitudine cu
carenţe în componenta sa comportamentală. Fenomene negative au dezvoltat
amplificări, diversităţi în expresia lor cotidiană şi au antrenat disfuncţionalităţi şi
diminuări ale autorităţii, atât în spaţiul public - instituţii, organizaţii, cât şi în cel
privat - familii, cupluri, relaţii interpersonale53.
Societatea civilă, funcţionând confuz, s-a construit cu dificultăţi,
structurile guvernamentale învăţând să colaboreze cu cele neguvernamentale; în
efortul de a mări stabilitatea socială şi de a micşora costurile sociale şi
psihologice ale tranziţiei, s-au creat diverse parteneriate instituţionale.
În pofida eforturilor colective, unele fenomene sociale negative, cum este
52
Octavian Rujoiu, Între modernitate şi tradiţionalism: ruşinea şi onoarea. O analiză interculturală, în Revista
Sociologie Românească nr.2/2009, Editura Polirom, Iaşi, p.22.
53
Din Raportul Naţional privind Sănătatea Reproducerii (IOMC) realizat în anul 1999, reiese că violenţa
moderată este, mai frecventă decât cea severă şi cea extremă. Astfel, pălmuirea, împingerea şi bruscarea au fost
declarate de către 48% dintre femei, iar lovirea cu pumnul sau cu obiecte, bătaia severă sau cea extremă sunt, în
general, raportate familiei.
21
criminalitatea, sunt îngrijorătoare, căpătând forme noi, de o largă diversitate,
neîntâlnite anterior anilor 90, unele generate de chiar realităţile sociale proprii
economiei de piaţă.

2.2.2. Cauzele amplificării fenomenului violenţei


Explozia informaţională, progresele rapide din toate domeniile, au avut
implicaţii şi în sfera socialului, fapt care a generat o amplificare şi diversificare a
faptelor antisociale, inclusiv a celor comise cu violenţă.
Deşi cauzele recrudescenţei violenţei sunt dificil de identificat şi explicat
datorită existenţei unor diferenţe sensibile în ceea ce priveşte amploarea şi
intensitatea lor de la un stat la altul, majoritatea specialiştilor şi cercetătorilor
consideră că sursele acestor fenomene rezidă în perpetuarea unor structuri
politice, economice şi normative deficitare, în menţinerea şi accentuarea
discrepanţelor sociale şi economice dintre indivizi, grupuri şi comunităţi şi
intensificarea conflictelor şi tensiunilor sociale şi etnice.
Dezvăluirea cauzelor amplificării fenomenului violenţei nu poate fi
realizată decât printr-o cercetare care să exploateze toate laturile acestui
fenomen.
În actuala etapă de dezvoltare a societăţii româneşti, se pot identifica o
serie de cauze generatoare de nemulţumiri, care pot conduce la comiterea de
fapte antisociale cu violenţă:
- insuficienţa mijloacelor financiare şi materiale de existenţă, lipsa
unei locuinţe şi a unui loc de muncă sigur şi stabil;
- consumul de alcool şi droguri;
- tensiuni şi dezorganizări familiale;
- teribilismul unor tineri, generat de emisiunile audio-video care fac
apologia violenţei;
- abandonul şcolar;
- atracţia pentru jocurile de noroc;
- slaba supraveghere a copiilor din partea părinţilor;
- lipsa controlului social;
- manifestarea liberă a bandelor de cartier, ş.a.
În concluzie, recrudescenţa violenţei în societatea contemporană,
amplificarea manifestărilor violente, nu se pot explica printr-o singură cauză;
există o multitudine de cauze (de natură economică, socială, educaţională ş.a.) şi
de factori care influenţează acest fenomen, aparţinând atât spaţiului privat
(violenţa domestică), cât şi celui public (violenţa stradală, în şcoală, în mass-
media).

2.3. Manifestări ale violenţei în spaţiul public

Aspiraţia către o societate securizată, către prevenirea şi combaterea


manifestărilor violente în spaţiul public, a devenit astăzi o problemă de interes
general. În unele state europene, lupta împotriva insecurităţii a fost ridicată la
22
rangul de a doua prioritate a guvernelor, aşa cum s-a întâmplat în Franţa, în anul
1997, când au avut loc dezbateri aprinse privind politica de prevenire şi
combatere a violenţei urbane, precum şi relaţia între violenţa urbană şi
problemele economice şi sociale ale societăţii54.
Societatea românească contemporană se confruntă cu o multitudine de
probleme sociale, ce nu au fost deloc anticipate, generate atât de transformările
majore în toate sferele vieţii sociale, cât şi de criza financiară globală, care au un
impact negativ asupra întregii societăţi.
La nivelul transformărilor produse în sfera atitudinilor şi
comportamentelor, schimbările sociale au generat o accentuată insecuritate
socială, suspiciune şi frustrare în special în rândul tineretului, un puternic
pesimism social, un sentiment de descurajare şi chiar de inadaptare.
Comportamental, aceste percepţii şi atitudini se materializează fie în conduite
din ce în ce mai blazate, fie în comportamente deviante. În multitudinea
formelor pe care le poate îmbrăca devianţa socială, un loc aparte îl ocupă
manifestarea violenţelor în spaţiul public.

2.3.1. Violenţa stradală


Spre deosebire de comunităţile rurale, societatea urbană accede la un
nivel superior de organizare şi ordine, protejându-se de o violenţă exogenă, dar
cu preţul agravării violenţei între membrii comunităţii55. Apariţia oraşelor a pus
capăt unei violenţe rezultate dintr-o lipsă de organizare, instituind însă un alt tip
de violenţă, produs al convieţuirii indivizilor şi familiilor într-un univers
concentraţionar ce are vocaţia de a organiza totul, inclusiv violenţa; găştile de
cartier, comunitatea de suporteri, clanurile familiale reprezintă expresii
edificatoare ale acestei tendinţe.
De altfel, tocmai procesul urbanizării, mai ales al urbanizării forţate, ca
rezultat al unei industrializări rapide, reprezintă principalul factor al exploziei
violenţei în confruntările sportive. Violenţa sportivă apare, astfel, ca o supapă
prin care tensiunile acumulate de stresul cotidian generat de o societate urbană
închisă se eliberează, fără a afecta decisiv coerenţa şi ordinea comunitară56.

2.3.2. Violenţa în mediul şcolar


Violenţa şcolară nu este un fenomen nou; deşi, în trecut, s-a manifestat în
spaţiul relativ autonom al şcolii, actualmente, datorită permeabilităţii crescute a
spaţiului şcolar, transparenţei instituţionale, se observă o interiorizare a
tensiunilor şi dificultăţilor cu care se confruntă societăţile contemporane. În

54
Pierre Rimbert, Ces entrepreneurs en sécurité, Manière De Voir N°56, Supplément bimestriel au Monde
Diplomatique, 2001, p.63
55
Oraşul apare ca un remediu împotriva dezordinii, haosului şi violenţei necontrolate, instituind chiar mijloace
de a le învinge (actele normative, forţele de ordine, organele judiciare ş.a.), numai că „pacea civilă, inerentă
proiectului urban, nu poate fi obţinută decât cu preţul unei noi violenţe, paradoxal fondatoare, ce trimite la o
violenţă intrasocială: este imaginea însăşi a violenţei care circulă în societatea endogamică, în spaţiul închis al
oraşului” - Jean-Jacques Wunenburger, L`imaginaire, Editeur PUF, 2003, p.77
56
Mulţi participanţi fideli la întrecerile sportive recunosc că o fac „pentru a se descărca”, după cum şi mulţi
dintre sportivi consideră terenul confruntărilor un spaţiu în care pot să-şi consume excesul de adrenalină şi
potenţialul de agresivitate într-un mod organizat şi social acceptat.
23
contextul cultural şi politic european se acceptă şi se promovează ideea că şcoala
trebuie să fie un spaţiu privilegiat, al securităţii, liber de conflicte şi de
manifestări ale violenţei sociale57.
În societatea românească, violenţa în şcoli a fost mult timp un aspect
neglijat, lipsind statistici şi cercetări la nivel naţional care să realizeze o
radiografie a fenomenului. Acest fenomen a fost tangenţial identificat, în
special, în legătură cu violenţa adulţilor faţă de copii, făcându-se asocierea între
familia disfuncţională şi comportamentul potenţial violent al copiilor provenind
din acest tip de familie. Astfel, „violenţa învăţată”, violenţa ca mod de
relaţionare, reprodus în relaţiile între copii în contexte diferite – inclusiv în
şcoală – s-a impus în discursul public despre violenţă atât în investigaţiile de
anvergură redusă ale unor organizaţii neguvernamentale, cât şi în mass-media58.
Fenomenul violenţei şcolare se întinde pe o scară largă, de la violenţa
fizică (extrem de mediatizată, de altfel), până la aşa-numitele „incivilităţi”
(atitudini care pot afecta grav ambianţa şcolară).
În urma unor anchete de teren, s-a constatat că violenţa în mediul şcolar
îmbracă o mare diversitate de forme59: violenţă verbală (injurii, ameninţări,
jigniri), violenţe fizice (loviri, încăierări) şi degradări ale bunurilor (scris pe
pereţi, spart geamuri, deteriorat mobilierul ş.a).
În concluzie, violenţa şcolară este un fenomen extrem de complex, cu o
determinare multiplă: societală, familială, personală, şcolară şi culturală; acest
fenomen se prezintă ca un ansamblu specific de forme de violenţă, care se
condiţionează reciproc, unele fiind „importate” din societate, iar altele generate
de însuşi sistemul şcolar.

2.3.3. Violenţa în mass-media


Mass-media se constituie, pretutindeni în lume, într-o putere care nu
numai că informează, dar şi modelează atitudini şi comportamente; ea poate
influenţa modul în care oamenii înţeleg viaţa, lumea şi propria lor existenţă.
Efectele mass-media se manifestă în numeroase domenii ale vieţii umane
- social, cultural, politic, economic, religios, mijloacele de comunicare în masă
putând exercita o puternică influenţă, în sens pozitiv sau negativ, asupra
evoluţiei obiceiurilor, tradiţiilor, civilizaţiei în general.
Din păcate, accesul la informaţie prin intermediul mass-media nu se
constituie întotdeauna într-un factor cu rol formativ; uneori, mass-media
contemporană nu reuşeşte să concretizeze în fapt potenţialul benefic pe care îl
are, ci, dimpotrivă, prin „agresiunea informaţională” cu ajutorul căreia impune
imagini în conştiinţa publică, devine un instrument al propagării violenţei.

57
Proiectul „Violenţa în şcoala”, Raportul final realizat de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, coordonatori:
Aurora Liiceanu, Liliana Preoteasa, Mihaela Jigau, Bucureşti, 2005, p.13
58
Cezar Bîrzea, The prevention of violence in everyday life: civil society’s contribution, Forum 18-19 November
2002, Council of Europe, Strasbourg (France), Integrated project Responses to violence in everyday life in a
democratic society, p.12.
59
Jacques Pain, Écoles, Violence Ou Pédagogie?, Editeur Matrice, Vigneux, 1992, p.117
24
2.4. Manifestări ale violenţei pe timpul desfăşurării evenimentelor sportive

Violenţa în sport, ca formă de manifestare a violenţei în spaţiul public, nu


este altceva decât o expresie a recrudescenţei fenomenului violenţei în societatea
contemporană, evenimentele sportive devenind, din ce în ce mai de des, în
ultimul timp, prilej de exacerbare a violenţei.

2.4.1. Sportul – cadru şi prilej de manifestare a violenţei


Având origini foarte îndepărtate în timp, sportul a devenit, în lumea
contemporană, un fenomen social complex care antrenează, la scară mondială,
mase tot mai mari de oameni.
„Revoluţia sportivă”, care a făcut, treptat, din sport o componentă tot mai
importantă a realităţii sociale, a început în Anglia în secolul XIX şi s-a extins
apoi în întreaga lume, configurând caracteristicile şi dimensiunile la care a ajuns
astăzi fenomenul sportiv. Ea a fost concomitentă cu o serie întreagă de alte
schimbări sociale semnificative care s-au produs în secolele XIX şi XX.
Revoluţia industrială, dezvoltarea transporturilor, urbanizarea, au modificat
radical modul de viaţă al oamenilor, indiferent de clasele sau categoriile sociale
cărora le aparţineau aceştia. Creşterea productivităţii muncii, creşterea ponderii
timpului liber în cadrul timpului social al celor angajaţi în activităţi productive,
creşterea treptată a veniturilor, dar şi democratizarea crescândă a societăţii (cu
toate sincopele, inegalităţile şi regresele cunoscute în unele ţări sau zone ale
lumii) au creat premisele ca sportul să devină un fenomen de masă.
Problema violenţei în sport s-a ridicat începând cu ultimele decenii ale
secolului trecut, mai ales în legătură cu anumite ramuri sportive (sporturi de
echipă care presupun contactul fizic, cum sunt fotbalul şi hocheiul), vizând în
primul rând violenţa din afara terenului, a spectatorilor, pe stadioane şi în afara
lor şi apoi violenţa sportivilor care încalcă regulamentele.
Cert este că numărul mare de spectatori ai echipelor de fotbal,
organizaţiile suporterilor, comportamentul uneori dincolo de limita delincvenţei
al acestor suporteri, numeroasele evenimente petrecute cu ocazia meciurilor de
fotbal şi soldate cu victime fac necesare, pe de o parte cercetarea fenomenului,
iar pe de altă parte intervenţia instituţiilor publice şi a organizatorilor prin
măsuri menite măcar să diminueze acest fenomen.

2.4.2. Conceptul de violenţă în sport şi formele de manifestare a


acesteia
În mod operaţional, conceptul de violenţă în sport a fost definit ca fiind
acele acţiuni, directe sau indirecte ale unor persoane sau grupuri, fie ei sportivi,
oficiali ai mişcării sportive sau spectatori, acţiuni directe sau indirecte produse
în incintele sportive sau în afara lor, înaintea, în timpul sau după desfăşurarea
unor evenimente sportive şi care aduc prejudicii integrităţii fizice, integrităţii

25
morale sau bunurilor altor persoane sau grupuri60.
Fenomenul care a atras în mod special atenţia asupra violenţei în sport,
cu deosebire în ultimele decenii, este însă violenţa suporterilor. Desfăşurată pe
stadioane sau în afara lor, ea are dimensiuni şi consecinţe din ce în ce mai
îngrijorătoare, lasă în urmă victime umane şi distrugeri de bunuri materiale. Şi,
sub acest aspect, sunt în prim plan anumite sporturi, în special fotbalul. Conform
unei statistici elaborate în anii '90, de la începutul secolului XX şi până în anul
1992 fuseseră înregistrate, pe stadioanele de fotbal, 965 de decese şi 5600 de
răniţi. Fotbalul a devenit cu adevărat un sport de masă, un sport care atrage mase
mari de oameni atât la practicarea lui, cât mai ales în calitate de spectatori; de
asemenea, este, probabil, sportul cel mai mediatizat.
În prezent, pe stadioanele de fotbal se manifestă, de regulă, două tipuri de
violenţă61:
- spontană, declanşată de stările emoţionale specifice meciurilor de
fotbal, având un grad diferit de periculozitate;
- premeditată, care nu întotdeauna este legată de evenimentul sportiv în
sine, ci poate fi generată de factori de natură politică, socială, rivalitate ori
conflicte în plan internaţional în cazul meciurilor disputate cu echipe străine.
La nivelul suporterilor echipelor româneşti predomină comportamentele
deviante mai curând la nivelul declaraţiilor decât prin acţiuni violente62,
semnificativă fiind atitudinea acelora care adresează cuvinte triviale rivalelor,
înainte de a-şi încuraja propria echipă63.
Acest aspect implică o cercetare amănunţită a fizionomiei64, a structurii
grupului de suporteri, astfel:
a) nucleul, format din suporterii fideli - coordonează acţiunile întregului
grup, are o anumită organizare, inclusiv lideri; este nivelul la care se iau
deciziile, membrii săi având o poziţie aparte, o anumită identitate şi
reprezentativitate. Nucleul este foarte compact din punct de vedere structural şi
este alcătuit, de regulă, din tineri;
b) grupul intermediar de suporteri, dispus în jurul nucleului - este format
din persoane care doresc să aibă un statut şi o poziţie ca a celor care compun
nucleul;
c) grupul periferic - în care suporterii sunt atraşi de climatul creat, fiind
tentaţi, ca şi ceilalţi, să comită acte de violenţă în anonimat; când se comit
asemenea acte, cei mai mulţi dintre ei se retrag.
O categorie aparte de suporteri, a cărei apariţie şi dezvoltare are loc şi în

60
Dan Ioan Dascălu, Violenţa în sport în Sorin-Tudor Maxim, Bogdan Popoveniuc, Dan Ioan Dascălu, Eusebiu
Ionescu, op.cit., p.69
61
Ţuţu Pişleag, Intervenţia - de la misiune la acţiune, Editura Mirton, Timişoara, 2003, p.92
62
În 2005, doar 51 % dintre suporterii dinamovişti fuseseră implicaţi în scandaluri cu suporterii altor echipe, faţă
de 78 %, în cazul celor stelişti (Studiul SNSPA, coordonat de sociologul Marius Pieleanu, realizat în anul 2005).
63
Dacă fanii echipei Steaua recunosc valoarea echipei, trecând rivalitatea cu celelalte echipe pe plan secund (64
% dintre lozincile strigate pe stadionul Ghencea sunt pro-Steaua, 22 % anti-Dinamo, iar 6 % anti-Rapid), cei ai
echipelor Rapid şi Dinamo scandeaază mesajele anti-Steaua/Rapid chiar şi în timpul meciurilor cu alte echipe, în
absenţa rivalelor de pe teren (Studiul SNSPA, coordonator Marius Pieleanu, 2005).
64
Costică Silion, Ţuţu Pişleag, Sorin Căpăţână, Adunările publice, potenţial de conflictualitate, Bucureşti, 2007,
p.109
26
ţara noastră, o reprezintă aşa-numiţii huligani. Ei pot proveni din toate cele trei
componente structurale ale grupului de suporteri, dar se diferenţiază net de
ceilalţi suporteri printr-un comportament deviant atât pe timpul desfăşurării
competiţiei sportive, cât şi înainte sau după încheierea competiţiei.
Caracteristic huliganilor este faptul că violenţa de tip simbolic este
înlocuită cu violenţa fizică, favorizată şi de consumul de alcool.
Majoritatea teoriilor asupra huliganismului în fotbal derivă din cercetările
britanice, începând cu sfârşitul anilor 1960, abordările fiind de natură
sociologică, psihologică şi antropologică. În ciuda declinului pe care l-a
înregistrat fenomenul violenţei în fotbalul englez în ultimii ani, totuşi cea mai
mare parte a cercetărilor a continuat să se axeze tot pe huliganismul britanic.
Cercetările din alte ţări europene (în special, Germania, Olanda, Italia) au
început să crească în intensitate din anii 1980, subiectul violenţei în sport fiind
luat în considerare în contextul mai larg al accentuării fenomenului delicvenţei
juvenile în aceste ţări.
Toate aceste cercetări conduc la concluzia că, deşi pot fi identificate
aspecte comune ale comportamentului huliganic, natura violenţelor manifestate
cu ocazia evenimentelor fotbalistice este influenţată de factorii specifici65 de
ordin istoric, social, economic, politic şi cultural, din diferitele ţări europene.

2.4.3. Cauze şi factori favorizanţi ai violenţei pe timpul desfăşurării


manifestărilor sportive
Violenţa suporterilor poate fi explicată printr-un ansamblu de cauze care
pot fi de natură psihologică (personalitatea suporterilor) sau de natură socială.
Majoritatea cercetătorilor consideră că sportul şi delincvenţa constituie
fenomene sociale universale şi pun în evidenţă caracterul echivalent al
activităţilor sportive în raport cu efectele contradictorii pe care acestea le
exercită asupra comportamentului social. Uneori, activitatea sportivă are
consecinţe pozitive, constituind un mijloc eficient de prevenire, precum şi de
reinserţie socială a delincvenţilor, alteori, aceasta determină reacţii negative şi se
găseşte la originea unor fapte penale.
Acţiunile, manifestările violente care se produc atât în incinta
stadioanelor, cât şi în afara acestora, sunt în general cauzate de rivalitatea
grupurilor de suporteri, „aranjamentele” sportive, infrastructura
necorespunzătoare, greşelile comise de organizatori. De asemenea, interesele
financiare, rivalitatea dintre cluburi şi dintre galerii, pasiunea pentru fotbal care
uneori este dusă la extrem, rolul mass-media, sunt numai câţiva factori care
favorizează manifestarea agresivităţii pe un stadion.
Şi mass-media poate amplifica evenimentele, huliganii acordând un
interes sporit mesajelor difuzate pe tema lor; unii dintre ei colecţionează

65
De pildă, în Anglia un factor semnificativ îl constituie diferenţele între clasele sociale, în Scoţia şi Irlanda de
Nord conflictele de ordin religios, iar în Italia antagonismul istoric regional – în Giovanni Carnibella, Anne Fox,
Kate Fox, Joe Mc Cann, James Marsh, Peter Marsh, „Football violence in Europe” (A report to the Amsterdam
Group), Social Issues Research Center, Oxford, 1996, p.6
27
fotografii, articole de presă şi chiar lucrări de specialitate elaborate cu privire la
violenţa pe stadioanele de fotbal, pentru ei constituind o adevărată victorie faptul
că jurnalele menţionează şi comentează incidentele în care au fost implicaţi.66
Un alt factor favorizant al violenţei suporterilor poate fi însăşi atitudinea
sportivilor. În cadrul competiţiilor sportive, uneori sportivii apelează la violenţă
pentru intimidarea adversarului sau arbitrului67, astfel de fapte fiind considerate
elemente ale unei „strategii” orchestrate de către jucători sau antrenori. Aceste
acţiuni pot constitui, însă, preludiul unor incidente ce se declanşează între
galeriile din tribune.
Alţi factori care pot influenţa violenţa în sport sunt de natură psihologică.
Astfel, într-o lucrare despre onoare68, se demonstrează că, dintotdeauna,
sentimentul acesta nobil este asociat cu violenţa: „Înainte de toate, onoarea se
manifestă în relaţia de violenţă. Într-adevăr, un bărbat de onoare nu se poate
mulţumi să-şi exercite autoritatea asupra casei, femeii, pământurilor, el trebuie
să le-o ia celorlalţi înainte, să-i provoace şi să accepte contraprovocări - pe scurt,
să-şi înfrunte fraţii de onoare în schimburi de violenţă.”
Şi în sport, onoarea se traduce prin violenţă atât în încleştările dintre
sportivi, cât şi în confruntările dintre suporteri. Primii sunt îndemnaţi să lupte
„până la ultima suflare” pentru a câştiga sau cel puţin „a pierde onorabil”,
ceilalţi se mobilizează pentru a-şi sprijini violent favoriţii şi a se înfrunta, de
asemenea, violent cu „adversarii” pentru a-şi apăra onoarea individuală sau
culorile echipei69.

66
Costică Silion, Ţuţu Pişleag, Sorin Căpăţână, op. cit, p.120
67
Arbitrul-asistent Dorin Mudura (care arbitra partida Poli Timişoara-Rapid din cadrul etapei a 5-a a Ligii 1,
sezonul 2007-2008), a fost agresat de Ionel Ganea (jucător legitimat la Poli Timişoara) în urma unei faze din
minutul 68, care a condus la eliminarea jucătorului.
68
Raymond Jamous, în Marie Gautheron (coordonator), Onoarea. Imagine de sine sau dar de sine: un ideal
echivoc, Editura Trei, Bucureşti, 2003, p.176-177
69
Sorin-Tudor Maxim, Violenţa – criză de umanitate?, în Sorin-Tudor Maxim, Dan Ioan Dascălu, Bogdan
Popoveniuc, Eusebiu Ionescu (coordonatori), op. cit., p.12
28
CAPITOLUL III - MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢILOR SPORTIVE

3.1. Rolul sportului în societatea contemporană

Într-o încercare de identificare a caracteristicilor activităţilor sportive, se


observă că termenul sport desemnează practici care pot fi descrise prin două
categorii opuse de atribute: pe de o parte practici fizice instituţionalizate,
competitive şi reglementate, pe de altă parte practici fizice caracteristice
petrecerii timpului liber (loisir) şi care presupun o mare doză de spontaneitate şi
de libertate. În primul caz, se evidenţiază natura organizată şi reglementată a
sportului, iar în al doilea importanţa acestuia pentru recreere, amuzament şi
dezvoltare.
În ceea ce priveşte rolul sportului în societatea contemporană, se constată
că există o strânsă relaţie între dezvoltarea sportului şi cea a societăţilor
industriale, pe de o parte, precum şi între dezvoltarea sportului (diferitele forme
organizatorice pe care acesta le poate îmbrăca) şi contextul politic şi cultural; de
pildă, există diferenţe în privinţa aprecierii sporturilor de elită între statele
dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate (la noi, golful şi yachtingul sunt sporturi
pentru elita socială).

3.2. Activitatea sportivă

3.2.1. Sportul recreaţional


Modalităţile de petrecere a timpului liber sunt influenţate de un complex
de factori economico-sociali. Din punctul de vedere al individului, dincolo de
variabilele de ordin cultural, accesul la diferite forme de loisir (petrecere a
timpului liber) este determinat de venituri, acesta presupunând o serie de
cheltuieli (transport, echipamente ş.a.) A face loisir sportiv presupune, deci, un
anumit stil de viaţă, dar şi anumite resurse; pe de altă parte, sporturile sunt şi ele
diferenţiate sub aspectul semnificaţiei lor culturale, dar şi al resurselor implicate.
Problema raporturilor dintre apartenenţa socială – denumită, adeseori,
apartenenţă de clasă - şi activitatea sportivă a făcut obiectul a numeroase
cercetări. O ipoteză a fost cea afinităţii dintre anumite categorii sociale şi
anumite sporturi ( spre exemplu, fotbalul este al claselor muncitoreşti şi mijlocii
inferioare, iar călăria şi tenisul este pentru cei din clasele superioare). Această
afinitate se explică printr-un complex de valori asociat sportului şi practicanţilor,
precum şi de resurse materiale necesare practicării sporturilor respective. Din
această perspectivă, o ipoteză mai interesantă este aceea că în fiecare sport există
factori limitativi de natură socială care favorizează ca acesta să fie mai mult sau
mai puţin plăcut anumitor grupuri sociale. Astfel, frecvenţa contactului fizic
dintr-un sport poate fi un diferenţiator puternic al participării practicanţilor

29
aparţinând unor categorii sociale diferite; cu alte cuvinte, anumite categorii
sociale preferă sporturile cu contacte fizice intense (box, catch, judo, fotbal,
volei, tenis, călărie etc)70.
În ciuda aparentei prosperităţi a societăţii post industriale şi a
democratizării în anumite sporturi, chiar şi în societăţile occidentale au rămas
multiple restricţii care limitează participarea la activităţile sportive, cum ar fi
costurile ridicate şi barierele sociale. Promovarea socială prin sport este posibilă
doar în cazul unei elite restrânse, în timp ce pentru majoritatea sportivilor de
nivel mediu, activitatea sportivă nu conduce la o îmbunătăţire semnificativă a
poziţiei în stratificarea socială.
Polarizarea în funcţie de clasa socială s-a produs atât între diferite
sporturi, cât şi în cadrul aceluiaşi sport. Astfel, în timp ce clasele muncitoare
erau atrase de amuzamentul grosier al unor sporturi precum boxul, luptele sau
cursele de câini, clasele superioare şi-au păstrat exclusivitatea prin costuri
excesive sau prin limitarea accesului în cluburi. Şi în cadrul aceluiaşi sport, de
pildă în rugby-ul britanic, amatorii din clasa mijlocie (gentleman) au constituit o
uniune, în timp ce profesioniştii din clasa muncitoare şi-au organizat propria
ligă, abia în anii ’90 cele două categorii începând să se amestece 71.
Diferenţele de clasă în ceea ce priveşte rata participării sportive, persistă
din mai multe cauze, printre care lipsa facilităţilor, a timpului liber sau a unui
loc de muncă; doar cei mai bogaţi îşi pot permite practicarea unor sporturi
precum aviaţia sau călăria, în timp ce înotul sau tenisul sunt prohibite pentru cei
mai săraci, dacă se doreşte o practicare frecventă.

3.2.2. Sportul şi cultura contemporană


Activitatea sportivă reprezintă un domeniu extrem de important pentru
societate, constituindu-se ca unul din mijloacele eficiente de analiză şi control
social, alături de cel economic şi politic, prin implicarea unui procent covârşitor
al populaţiei.
În societatea modernă, sportul, poate fi privit sub triplu aspect: activitate
fizică, competiţie, spectacol; sportul de astăzi este specializat şi orientat spre
record, iar activităţile sportive au devenit elemente producătoare de profit pentru
o multitudine de persoane fizice sau juridice.
Studiul sportului priveşte nu numai pe practicanţii acestuia, ci şi pe
beneficiarii spectacolului sportiv, milioanele de persoane care constituie
publicul evenimentelor sportive, fie „live” fie, mai ales prin intermediul mass-
media.
Analiza sociologică a sportului relevă caracterul său de construcţie
socială. Practicile sportive reflectă structura socială sub forma asocierii cu
identităţile locale sau naţionale, a reflectării competiţiei dintre diferite categorii,
ca şi a diviziunilor sexuale etc. Simbolistica sportivă reflectă valori specifice
societăţii actuale, în care acestui fenomen i se recunoaşte importanţa sa
70
Cercetările realizate în jurul acestei ipoteze nu au reuşit să aducă argumente empirice suficiente; una dintre
dificultăţile cele mai mari derivă din greutăţile metodologice ale definirii unor concepte precum „clasă socială”.
71
Mike Sleak, Social Issues in Sport, MacMillan Press, London, 1998, p.94
30
deosebită: acceptarea regulilor, supunerea la autoritate, competiţie, preocupare
pentru efortul individual etc.
Reprezentând o oglindă a societăţii contemporane, sportul reflectă
structurile şi procesele sociale, acestea regăsindu-se în maniera de organizare şi
în valorile domeniului sportiv.

3.3. Instituţii implicate în coordonarea activităţii sportive

Statul, reprezentat de organizaţii guvernamentale, intervine în


dezvoltarea sportului dintr-o serie de motive:
- de natură internă, socială - pentru a oferi populaţiei o bază din ce în
ce mai largă pentru divertisment şi educaţie, dar şi o cale de întărire a sănătăţii;
- de natura internaţională, prin îndeplinirea unor obiective de politică
externă, respectiv îmbunătăţirea relaţiilor internaţionale ale ţării respective.
În afara organizaţiilor guvernamentale, acţionează şi o serie de
organizaţii nonguvernamentale sportive internaţionale, Uniunea Europeană,
U.N.E.S.C.O. ş.a., care plasează sportul ca principal vehicul de atingere a
propriilor obiective.

3.3.1. Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului


Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are rolul de
coordonare a activităţii din domeniul educaţiei fizice şi sportului la nivel
naţional şi, prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret72,
îndeplineşte, printre alte atribuţii73, şi pe cea de adoptare a unor măsuri pentru
prevenirea şi combaterea violenţei la manifestările sportive.
Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, exercită supravegherea şi
controlul tuturor structurilor sportive, în mod direct sau prin delegare. Prin
delegare, acţiunea de supraveghere şi control se poate exercita de:
- direcţiile pentru sport judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti -
pentru asociaţiile şi cluburile sportive din zona teritorială;
- federaţiile sportive naţionale - pentru cluburile sportive, asociaţiile
judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, ligile profesioniste şi
cluburile sportive profesioniste din ramura de sport respectivă.

3.3.2. Direcţiile pentru sport judeţene, respectiv a municipiului


Bucureşti
Direcţiile pentru sport judeţene sunt servicii publice descentralizate ale
Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, cu personalitate juridică, al căror
principal rol este de a coordona activitatea din domeniul educaţiei fizice şi
sportului la nivel local.

72
Art.7 alin.4 din H.G. nr.81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului, publicată în M.Of. nr.86 din 9 februarie 2010
73
Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, publicată în M.Of. nr.200 din 9 mai 2000, cu modificările şi
completările ulterioare
31
Printre atribuţiile acestor direcţii se numără şi iniţierea măsurilor
necesare pentru prevenirea violenţei la manifestările sportive organizate în raza
lor teritorială.

3.3.3. Federaţiile sportive naţionale


Organizarea, conducerea, controlul şi supravegherea activităţilor şi
competiţiilor sportive oficiale corespunzătoare unei ramuri de sport se
realizează de către federaţiile sportive naţionale, care sunt structuri sportive de
interes naţional, constituite prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor
judeţene şi ale municipiului. Acestea sunt persoane juridice de drept privat, de
utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ.
Constituirea federaţiilor sportive naţionale şi funcţionarea acestora se
face în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile Legii
educaţiei fizice şi sportului şi cu statutele federaţiilor internaţionale
corespondente, după obţinerea avizului Autorităţii Naţionale pentru Sport şi
Tineret.
Şi federaţiile sportive naţionale au, printre principalele lor
atribuţii74,întreprinderea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea violenţei,
precum şi pentru promovarea spiritului de fair-play şi a toleranţei în activitatea
sportivă.

3.3.4. Ligile profesioniste


Ligile profesioniste sunt persoane juridice de drept privat, autonome,
neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ, cu următoarele atribuţii75:
- organizează competiţia oficială profesionistă în ramura de sport
respectivă şi la nivelul stabilit de federaţia sportivă naţională;
- controlează şi exercită puterea disciplinară asupra membrilor, în
limitele stabilite de lege şi de federaţia sportivă naţională corespunzătoare.
Organizarea, administrarea şi coordonarea activităţii fotbalistice pe
teritoriul României, la toate nivelurile, se realizează de către Federaţia Română
de Fotbal, persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, autonomă,
neguvernamentală, apolitică şi fără scop lucrativ. F.R.F. este singura autoritate a
fotbalului, asociaţie recunoscută de organismele internaţionale – F.I.F.A. şi
U.E.F.A. – şi autorizată conform legii76.

3.4. Competiţia sportivă

Competiţia sportivă reprezintă factorul stimulativ cel mai important al


activităţii sportive, al confruntării sportivilor, ce are ca principal obiectiv
„întrecerea”, „compararea performanţei realizate”.

74
Art.37 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000
75
art.42 alin.9 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000
76
Autorizaţia de funcţionare nr.1143 din 10.05.2002 şi Certificatul de identitate sportivă nr.0000670 din
10.05.2002, emise de Ministerul Tineretului şi Sportului
32
Termenii de „competiţie sportivă” şi „joc sportiv” sunt definiţi chiar în
Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia
competiţiilor şi a jocurilor sportive77: competiţie sportivă - întrecere sportivă
organizată pe ramuri de sport, între mai multe echipe sau concurenţi
independenţi, pe baza unui regulament şi a unui program, având drept scop
stabilirea unei ordini ierarhice a competitorilor în clasamentul final; joc sportiv -
întrecere sportivă desfăşurată în cadrul sau în afara unei competiţii sportive, care
poate avea caracter oficial sau amical, intern ori internaţional şi se dispută pe
baza unui regulament, având drept scop stabilirea unui învingător.
În concluzie, competiţia sportivă reprezintă un ansamblu de întreceri,
concursuri ce se pot desfăşura pe mai multe reuniuni, etape, iar în finalul
acestora se desemnează câştigătorul, campionul. De pildă, campionatul naţional
de fotbal se desfăşoară pe mai multe etape, fiecare reprezentând o întrecere, un
concurs, care nu este însă independent, iar în final prin acumularea rezultatelor
(punctelor obţinute) de la fiecare etapă, este stabilit clasamentul final, cu
desemnarea echipei campioane, a echipelor clasate pe primele locuri care vor
participa la competiţiile europene şi a echipelor ocupante ale ultimelor locuri ce
vor retrograda în eşalonul inferior.

3.4.1. Sistemul competiţional sportiv


Principalele componente ale sistemului competiţional sportiv sunt:
categoriile, felurile competiţiilor, modurile şi formele de desfăşurare, tipurile şi
genurile concursurilor.
Din punct de vedere terminologic, în cadrul sistemului competiţional se
întâlnesc următoarele activităţi specifice: concursul, competiţia, campionatul,
cupa şi turneul.
Concursul - este forma principală, de bază a întrecerii sportive dintre doi
sau mai mulţi participanţi;
Competiţia - reprezintă (de regulă) un ansamblu de concursuri oficiale,
desfăşurate pe mai multe etape, reuniuni, fiind conduse de foruri sportive interne
sau internaţionale (Cupa Campionilor Europeni, Cupa Europei pe ramuri de
sport ş.a.);
Campionatul - formă competiţională larg răspândită în activitatea
sportivă, ce are ca punct final acordarea titlului de „campion naţional”.
Cupa - este una dintre cele mai răspândite şi deschise forme
competiţionale sportive; de regulă, au drept de participare toţi sportivii ramurii
de sport respective, indiferent de eşalonul valoric la care ei participă în sistemul
competiţional, iar la jocurile sportive, se organizează pe etape eliminatorii.
Turneul - echivalează cu concursurile organizate de-a lungul unui întreg
campionat, pe baza criteriului „fiecare cu fiecare”, sau poate fi organizat şi cu
acordul mai multor echipe, care participă, în aceiaşi localitate, la jocurile dintre
ele, mai ales după sistemul „fiecare cu fiecare” ori după sistemul „învingătorii
şi învinşii între ei”.

77
Art.1 lit.a şi b din Legea nr.4/2008
33
3.4.2. Calendarul competiţional sportiv
În activitatea sportivă de performanţă, încadrarea în timp a sistemului
competiţional reprezintă calendarul sportiv.
Planificarea activităţii sportive presupune luarea în considerare a
orizontului de prognoză; aceasta diferă în funcţie de ramura sportivă şi se
corelează direct cu calendarul competiţional internaţional. Un ciclu sportiv anual
conţine etape pregătitoare, etape precompetiţionale, etape competiţionale şi
etape de refacere şi recuperare. Numărul acestora variază în funcţie de
ritmicitatea anuală a unor competiţii internaţionale.

3.4.3. Organizarea concursurilor şi a competiţiilor sportive


Pentru fiecare concurs, campionat, competiţie, desfăşurate la orice nivel,
organizatorii au în vedere mai multe aspecte: elaborarea regulamentului de
organizare şi derulare a acţiunii respective, precum şi aspecte tehnice, materiale
şi financiare78.
În funcţie de importanţa competiţiei, se stabileşte o „comisie” sau un
„colectiv” ori „comitet de organizare”, for condus de un preşedinte, care este
managerul acţiunii respective şi care îşi începe activitatea cu nominalizarea
colaboratorilor şi stabilirea principalelor atribuţii ce revin membrilor acestui
colectiv. Se alcătuiesc, apoi, comisii, subcomisii şi alte colective pentru
rezolvarea problemelor specifice.

3.4.4. Spiritul sportiv


Pornind de la premisa că orice competiţie sportivă trebuie să se
desfăşoare în mod corect, în cadrul unui set de reguli agreate, cu impunerea
responsabilităţilor colective şi individuale pentru respectarea acestora în vederea
derulării jocului potrivit destinaţiei sale, se vorbeşte despre conceptul de „spirit
sportiv”, cunoscut şi ca „spirit al jocului”, care are semnificaţia comportării
corecte79.
Asigurarea desfăşurării competiţiilor în spiritul jocului este sarcina
arbitrului, care trebuie să înţeleagă acest spirit dincolo de legi şi să depună toate
diligenţele pentru apărarea lui. De pildă, în fotbal, care este un sport combativ,
confruntarea poate conduce la dorinţa de a obţine „victoria cu orice preţ”, ceea
ce apare contrar cu spiritul jocului; de aceea, este responsabilitatea arbitrului să
controleze ca jucătorii să se comporte în spiritul jocului şi să promoveze acest
spirit.
Spiritul jocului ar trebui, aşadar, să permită ignorarea problemelor
cotidiene şi înlocuirea lor, chiar şi temporar, cu distracţie şi securitate pentru
toţi.

78
De pildă, în mod concret, într-un regulament se precizează: denumirea competiţiei, scopul, organizatorul
competiţiei, datele de disputare, locul de organizare, condiţiile de participare, categoriile de vârstă, de greutate,
nivelul valoric al sportivilor ş.a., modul (sistemul) de disputare al întrecerilor, precum şi modul de rezolvare a
litigiilor, a contestaţiilor.
79
Julian Carosi, Spiritul jocului, http://danimunte.xhost.ro/articole/spiritul_jocului.htm
34
3.5. Managementul sportului

Complexitatea domeniului sportiv este determinată de specificul


produsului oferit de acest domeniu şi de obiectivele de natură organizaţională
ale activităţii; în aprecierea acestui domeniu, este important a se evidenţia
următoarele aspecte:
- mărimea şi compoziţia participanţilor (sportivi, antrenori, spectatori
ş.a.) la evenimentele sportive, localizarea spaţiilor amenajate pentru sport;
- deciziile de intrare/ieşire (retragere) în/din cadrul unui sport, care sunt
influenţate de compensaţiile minime şi maxime care pot fi primite de sportivi,
condiţiile de transfer la alte cluburi sau asociaţii sportive, condiţiile de plată
pentru tehnicienii din ramura sportivă, precum şi compensaţiile care revin
investitorilor şi sponsorilor care susţin dezvoltarea sportului respectiv;
- structura şi cerinţele regulamentelor care impun un anumit
comportament pe terenul de sport şi în afara lui, atât în interesul individului, cât
şi al grupului, reguli/legi/politici guvernamentale în legătură cu dezvoltarea
domeniului.
Produsul oferit în domeniu presupune o cooperare între indivizi şi
organizaţii. Spre deosebire de alte industrii şi activităţi, gradul de incertitudine al
rezultatului sportiv obţinut determină o creştere a interesului şi audienţei pentru
sportul respectiv.

3.5.1. Structurile sportive şi funcţionarea acestora


Structurile sportive care gestionează activitatea sportivă sunt reprezentate
de asociaţiile de drept privat sau instituţiile de drept public, constituite sau
înfiinţate, după caz, în scopul organizării şi administrării unei activităţi sportive
şi care au drept obiectiv promovarea uneia sau mai multor discipline sportive,
practicarea acestora de către membrii lor şi participarea la activităţile şi
competiţiile sportive80. În acest sens, sunt considerate structuri sportive:
asociaţiile sportive, cluburile sportive (inclusiv cele organizate ca societăţi
comerciale, unităţile de învăţământ cu program sau profil sportiv, palatele şi
cluburile copiilor şi elevilor), asociaţiile judeţene şi ale municipiului Bucureşti
(pe ramuri de sport), ligile profesioniste, federaţiile sportive naţionale, precum şi
alte organizaţii sportive naţionale.
Structurile sportive îşi justifică existenţa prin obiectivele pe care şi le
propun, realizarea acestor obiective presupunând un anumit tip al structurii
organizaţionale. Cu alte cuvinte, structura organizaţiei trebuie privită ca o creaţie
special concepută pentru a putea oferi o funcţionare adecvată, în raport cu
obiectivele pe care organizaţia sportivă şi le-a propus81.
Pe de altă parte, organizaţia sportivă se află sub influenţa factorilor din
mediul extern; adecvarea la acest mediu pretinde o structură organizaţională
adaptabilă. În acest context, Alvin Toffler susţine că acele companii care au o
80
Art.25 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000
81
Mihael Adrian Duca, Analiza structurii formale şi a relaţiilor stabilite la nivelul unei organizaţii sportive
tutelate, http://www.sportscience.ro/html/articole_conf_2001_-_32.html
35
organizare rigidă sunt corporaţii inadaptabile şi, deci, vor dispărea82.
În cadrul structurilor sportive, un rol esenţial îl deţine sistemul
informaţional, întrucât informaţia sportivă reprezintă baza de inspiraţie şi
comparaţie pentru identificarea momentelor în care se produce performanţa şi
care oferă repere pentru definitivarea traseului de pregătire al sportivului. Înalta
performanţă sportivă presupune pentru un sportiv şi antrenorul său luarea în
considerare a tuturor informaţiilor de ordin fizic, tehnic şi tactic, cu privire la
potenţialul adversarilor.
Baza materială a structurilor sportive este reprezentată de construcţiile
sau amenajările speciale cu terenurile, anexele şi instalaţiile necesare, care
servesc practicării diferitelor ramuri sportive.
Sursele de finanţare pentru structurile sportive sunt:
- sponsorizările pentru echipe - procedură de susţinere financiară care
implică şi anumite riscuri, în cazul echipelor profesioniste de fotbal,
consecinţele negative ale acestor sponsorizări fiind: finanţarea doar a echipelor
cele mai vizibile, facilitarea publicităţii anumitor produse, impunerea pentru
echipe a unor obligaţii care adeseori sunt dificil de îndeplinit (spre exemplu,
participarea la conferinţe de presă);
- sponsorizările individuale - aduc venituri starurilor, ca un efect al
cultului eroilor sportivi, accentuând importanţa impresarilor sportivi; astfel,
nivelul sponsorizărilor depinde uneori mai puţin de performanţele individuale,
cât de alte caracteristici, precum charisma sau foto(tele)genia sportivilor;
- vânzarea către fani a echipamentelor sportive - echipele faimoase
acumulează fonduri vânzând replici ale echipamentelor purtate de vedetele lor;
în prezent, se folosesc strategii care duc la creşterea cifrei acestei afaceri, cum ar
fi schimbarea din ce în ce mai frecventă a echipamentului standard sau
introducerea echipamentelor personalizate (tricouri unice pentru jucători, care au
numerele rezervate);
- abonamente - este o cale de a dispune de un capital sigur, cu
„dezavantajul” de a fi responsabil în faţa asociaţiei, a clubului suporterilor;
această cale de finanţare este cu atât mai importantă cu cât clubul respectiv se
identifică mai bine cu o anumită colectivitate, în lumea occidentală
înregistrându-se o tendinţă a echipelor de a deveni simboluri ale comunităţilor în
care activează şi de a beneficia, astfel, de susţinerea autorităţilor locale;
- vânzarea de bilete la spectacolele sportive - sursă de finanţare care
depinde de rata participării spectatorilor.

3.5.2. Sponsorizarea în sport


Sponsorizarea este o tehnică de marketing, deci o tehnică de comunicare,
care permite legarea directă a unei mărci sau companii de un eveniment atractiv
pentru un anumit public. Sponsorizarea în sport constituie acordul prin care o
parte (sponsorul) furnizează bani şi/sau o prestaţie măsurabilă în bani, iar
cealaltă parte (sponsorizatul) furnizează posibilităţi de comunicare şi/sau alte

82
Alvin Toffler, Corporatia adaptabilă, Editura Antet, 1996, p.40
36
compensaţii în contrapartidă, solicitate de sponsor şi rezultând direct sau indirect
din practicarea sportului.
Sponsorizarea sportivă s-a dezvoltat la începutul anilor ’70 şi deţine, în
prezent, ponderea cea mai importantă în domeniu, datorită potenţialului ridicat
de implicare a publicului, în comparaţie cu tehnicile de publicitate tradiţionale,
deoarece individul nu are decât o singură posibilitate de a se sustrage de la
receptarea mesajului - aceea de a nu urmări sau participa la evenimentul sportiv
respectiv83.
Prin sponsorizarea sportului se înţelege84 orice acord/convenţie în
condiţiile căreia una din părţi (sponsorul) pune la dispoziţie mijloacele
materiale, financiare şi alte avantaje celeilalte părţi (sponsorizatului), în
schimbul asocierii sale cu un sport sau un sportiv şi îndeosebi al promisiunii de a
folosi această asociere cu sportul sau sportivul în scopuri de reclamă, mai ales de
publicitate TV.
În sport, interacţiunea dintre asociaţiile, federaţiile sportive şi sfera
economicului s-a intensificat mai ales după cel de-al doilea război mondial în
Statele Unite ale Americii, urmate în anii '60 de ţările Europei Occidentale. Din
anii '70-'80 pătrund fonduri din ce în ce mai mari în sport, iar asociaţiile sportive
se organizează precum corporaţiile, trecând prin aceleaşi fenomene, precum
falimentele ori listările la burse. Din investiţiile publice în sport profită şi
categoriile defavorizate, care altfel nu ar avea acces la terenuri şi echipament.
Dincolo de sursele neeconomice (talent, posibilităţi fizice, caracter, stiluri
de antrenament şi calitatea antrenorului etc), performanţele sportive au o
determinare economică clară85. Fondurile pot motiva performanţa, prin salarii,
premii sau prin venituri ulterioare din publicitate pentru sportivii profesionişti
sau prin diferite alte avantaje pentru amatori (mese gratuite, apartament şi maşină
gratuită ş.a.). Pe de altă parte, furnizarea de tehnici şi de produse (articole
sportive) performante de către firmele producătoare de echipament sportiv
atrage publicul prin performanţele pe care le realizează sportivii care utilizează
aceste echipamente; este important, deci, pentru aceste firme să investească în
dezvoltare, dar şi în motivarea sportivilor.
Sponsorul devine, astfel, unul dintre cel mai importante elemente pentru
succesul unei echipe sau sportiv, deoarece el oferă fondurile necesare pentru
desfăşurarea în bune condiţii a competiţiei sportive, primind în schimb dreptul
de a se folosi de prestigiul sportivilor.

83
Ion Plumb, Armenia Androniceanu, Oana Abăluţă, op.cit., http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca
84
definiţie discutată şi aprobată în cadrul Consiliului Europei, la cea de-a III-a Conferinţă a miniştrilor europeni
ai sportului de la Palma de Majorca
85
Adrian Hatos, Sport şi societate. Introducere în sociologia sportului, 2004, http://books.google.ro
37
CAPITOLUL IV - MANAGEMENTUL PUBLIC PENTRU
ASIGURAREA SECURITĂŢII PUBLICE ÎN CONTEXTUL
MANIFESTĂRILOR SPORTIVE

4.1. Managementul instituţiilor publice


4.1.1. Conceptul de management public
Sub aspect etimologic, termenul „management” derivă din cuvântul latin
„manus” şi are semnificaţia de „manevrare” sau „pilotare”. Cuvântul „manus” a
fost transformat în franceză în „manège”, de unde a fost împrumutat în engleză,
apărând derivatele „manager” şi „management”, cu semnificaţia de
„conducător”, respectiv „conducere”.
Managementul public poate fi definit ca ansamblul proceselor şi
relaţiilor de management, bine determinate, existente între componente ale
sistemului administrativ, prin care, în regim de putere publică, se aduc la
îndeplinire legile şi/sau se planifică, organizează, coordonează, gestionează şi
controlează activităţile implicate în realizarea serviciilor care satisfac interesul
public.

4.1.2. Caracteristicile managementului public


Activitatea instituţiilor publice este orientată în sensul implementării
deciziilor politice şi a programului de guvernare aprobat de Parlament. Prin
urmare, procesul decizional managerial nu este supus integral criteriilor de
performanţă profesională şi eficienţă managerială, ci criteriilor de performanţă
politică. Acest specific are o importanţă deosebită în procesul de management
public, deoarece poate conduce la rezultate negative, atunci când decizia politică
înlocuieşte decizia managerială86.
Din analiza conceptului de management public reiese că acesta reuneşte
un ansamblu de procese şi relaţii de conducere/execuţie, care apar între
componentele sistemului administrativ87, multidimensionalitatea acestui concept
atrăgând o serie de caracteristici ale domeniului său de aplicabilitate88.
Interesul public
În timp ce managerii din organizaţiile particulare urmăresc, în mod
constant, un câştig material, scopul managementului public în instituţiile
administraţiei publice îl reprezintă satisfacerea interesului general (spre
exemplu: asigurarea ordinii publice, înfăptuirea justiţiei, alimentarea cu energie
electrică sau cu apă potabilă ş.a.), fără a se avea în vedere un profit; acest interes
general, conştientizat la nivelul comunităţii şi recunoscut în mod oficial de
autorităţile publice, se numeşte interes public.
Serviciul public
Într-o strânsă corelaţie cu conceptul de interes public, conceptul

86
Constantin Brătianu, Managementul instituţiilor publice, Editura Universităţii Bucureşti, 2003, p.87
87
Ibidem
88
David Farnham New Public Managers in Europe, I.C.S.A., Publishing Cambridge, 1996 and D. Garson,
Public Administration, Concepts, Readings, Random House, New York, 1991.
38
operaţional de serviciu public poate fi explicat ca un ansamblu de activităţi
organizate şi autorizate de administraţia publică pentru a satisface nevoi sociale
în interes public.
Deseori, noţiunea de serviciu public se foloseşte şi pentru a desemna
organizaţia sau instituţia a cărei misiune este să realizeze servicii pentru
satisfacerea interesului public, la nivel local sau naţional. Într-o asemenea
accepţiune, serviciul public poate fi definit ca fiind „acea organizaţie de stat sau
a colectivităţii locale, înfiinţată de autorităţile competente, cu scopul de a
asigura satisfacerea unor cerinţe ale membrilor societăţii, în regim de drept
administrativ sau civil, în procesul de executare a legii”89.
Autoritatea
Conceptului de autoritate, ca element caracteristic al managementului
public, i se poate acorda semnificaţia de ansamblu a drepturilor speciale pe care
le are o instituţie administrativă, ca reprezentant şi apărător al interesului public
şi care, în mod obligatoriu, trebuie să se impună celui particular, aşa cum rezultă
din Constituţie şi legile organice.

4.1.3. Funcţiile managementului public


Eficienţa managementului public este determinată de modul în care sunt
exercitate funcţiile90 acestuia, şi anume:
- funcţia de previziune - constă în determinarea principalelor obiective
ale instituţiilor publice, în general, a mijloacelor şi resurselor necesare realizării
lor.
- funcţia de organizare-coordonare - presupune asigurarea cadrului
instituţional necesar realizării raţionale şi eficiente a obiectivelor previzionate în
domeniul managementului public, prin alocarea raţională a resurselor.
- funcţia de motivare - presupune determinarea personalului instituţiei
publice să contribuie la identificarea şi satisfacerea interesului public, pe baza
luării în considerare a factorilor care îl cointeresează, pentru realizarea
obiectivelor.
- funcţia de administrare - constă în gestionarea riguroasă a tuturor
resurselor existente şi atrase, în vederea realizării obiectivelor sistemului
administrativ, respectiv satisfacerea intereselor publice generale.
- funcţia de control-evaluare - presupune compararea rezultatelor cu
obiectivele iniţiale, verificarea conformităţii acţiunilor instituţiei cu
reglementările juridice şi cu misiunea angajaţilor de a satisface interesul general,
cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, precum şi
determinarea abaterilor de la situaţiile normale, în vederea eliminării lor.

4.2. Managementul asigurării securităţii publice

Societăţile umane, deşi mult diferite din punct de vedere naţional, etnic şi
al alcătuirii culturale, au ajuns treptat să înţeleagă şi să aleagă inovaţia
89
Ioan Alexandru, Lucica Matei, Servicii publice, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p.90
90
Armenia Androniceanu, Noutăţi în managementul public, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca
39
tehnologică şi creşterea economică susţinută, propulsată de pieţe globalizatoare,
ca metode de a atinge niveluri tot mai ridicate de îmbogăţire materială. În acest
scop, ele au fost nevoite să limiteze recursul la violenţă al statelor şi regimurilor
conducătoare. În afară de administrarea afacerilor lor, societăţile umane au fost
nevoite să conceapă moduri prin care să folosească şi să constrângă uzul de forţă
pentru a da naştere bunăstării materiale şi economice. Astfel, valorile
democratice afirmate de omenire nu pot fi izolate de ordinea publică,
securitatea individuală şi colectivă.

4.2.1. Fizionomia factorilor de risc la adresa ordinii publice pe timpul


desfăşurării manifestărilor sportive
Noţiunea de risc datează de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul
celui următor, unde a fost utilizată în domeniul probabilităţii statistice, iar
începând cu mijlocul secolului XX şi în ştiinţele economice, iar după această
dată în domeniul securităţii individuale şi societale.
Dezbaterile pe problema securităţii în a cărei ecuaţie este inclusă
noţiunea de risc au început în jurul anilor `80, fiind deschise de sociologul
german Ulrich Beck, care susţine că „astăzi ne aflăm în faţa unei noi
modernităţi”91. Similar modului în care modernizarea a dizolvat structura
societăţii feudale în cursul secolului al XIX-lea şi a generat societatea
industrială, modernizarea de astăzi dizolvă societatea industrială pentru ca o
nouă modernitate să apară, respectiv actuala societate industrială şi democratică.
Totodată, sociologul german atrage atenţia că noua modernitate nu produce
numai bunăstare şi progres, ci şi riscuri; „dacă în societatea industrială clasică,
logica producţiei de bunuri domină logica producţiei de riscuri, în societatea
riscului, relaţia se inversează”.
Întrucât nu se poate vorbi astăzi de o securitate absolută a cetăţeanului
sau a societăţii, cunoaşterea riscului este o condiţie a asigurării securităţii.
Confruntându-se cu o multitudine de riscuri (politice, economice, de
mediu, societale, de securitate), societatea contemporană are nevoie de un
management al riscului care să evite, dacă este posibil efectele şi rezultatele
negative ale acestuia sau să le minimizeze şi să identifice oportunităţi pentru a
obţine un optim de securitate.
Cele mai afectate domenii sunt cel politic, economic şi sportiv, statele
confruntându-se astăzi cu riscuri având o nouă fizionomie, care impun strategii
şi politici noi de gestionare şi ţinere sub control, astfel încât securitatea secolului
XXI poate fi considerată securitatea societăţii riscului92.

91
Ulrich Beck, Risk Society, Sage,Londra, 1992, p.13
92
Olimpiodor Antonescu, Noua fizionomie a factorilor de risc la adresa ordinii publice, în Buletinul
Jandarmeriei Române nr.2/2010, p.9
40
4.2.2. Participarea Jandarmeriei Române la menţinerea şi asigurarea
ordinii publice cu ocazia desfăşurării competiţiilor şi a jocurilor sportive
4.2.2.1. Activităţi pregătitoare desfăşurării competiţiilor şi jocurilor
sportive
Atât organizatorii competiţiilor şi ai jocurilor sportive, cât şi forţele de
ordine angrenate au obligaţia să asigure spectatorilor, sportivilor şi oficialilor
protecţie şi securitate şi să ia toate măsurile pentru prevenirea şi înlăturarea
oricăror incidente ce s-ar produce pe traseele de afluire/defluire înainte, în
timpul şi după terminarea competiţiei sau jocului.
Pentru a spori efectul măsurilor de ordine şi securitate a participanţilor la
evenimentele sportive, politica de prevenire şi combatere a violenţei trebuie să
pună accentul pe activitatea de prevenire, la un standard ridicat, iar instituţiile
abilitate ale statului să depună toate diligenţele în acest sens.
Activităţi desfăşurate anterior începerii sezonului competiţional
În vederea asigurării climatului de ordine şi siguranţă publică necesar
desfăşurării normale a competiţiilor şi jocurilor sportive, organizate pe arenele
sportive, a prevenirii actelor de huliganism şi ieşirilor necontrolate ale
suporterilor, la nivelul factorilor responsabili (F.R.F., L.P.F. şi M.A.I.) au fost
elaborate regulamente care cuprind norme obligatorii pentru structurile M.A.I.,
organizatorii competiţiilor sportive, precum şi normele de conduită ale
suporterilor.
Pentru creşterea eficienţei acţiunilor desfăşurate de structurile de
jandarmi în îndeplinirea misiunilor de asigurare a ordinii publice la competiţiile
şi jocurile sportive ale echipelor din zona de responsabilitate şi prevenirea
evenimentelor negative, înainte de începerea fiecărui sezon competiţional se
organizează întâlniri cu reprezentanţii cluburilor sportive pentru a se stabili
măsurile ce se impun a fi luate în scopul îmbunătăţirii activităţilor specifice pe
linia prevenirii actelor de huliganism şi a violenţelor pe arenele sportive, precum
şi a modalităţilor de colaborare cu aceştia.
Activităţi şi acţiuni preliminare desfăşurării competiţiilor şi jocurilor
sportive
Principalul actor al activităţilor de pregătire a competiţiilor şi jocurilor
sportive îl reprezintă cluburile organizatoare, cărora normele în domeniu, atât
cele europene93, cât şi cele naţionale94 le stabilesc o serie de obligaţii cu caracter
general, şi anume:
- să evalueze gradul de risc al meciurilor şi să-l comunice forţelor de
ordine, în termenul legal;
- să aplice regulile F.I.F.A./F.R.F. privind securitatea şi să ia toate
măsurile de ordine în funcţie de condiţiile existente înainte, în timpul şi după
terminarea jocului pentru prevenirea incidentelor;
93
Regulamentul U.E.F.A. privind siguranţa şi securitatea spectatorilor - ediţia 2006; Manualul U.E.F.A. de
Acordare a Licenţei Clubului, revizuit în 2005; Regulamentul U.E.F.A. privind infrastructura stadioanelor, ediţia
2006
94
Statutul F.R.F., adoptat de Adunarea Generală a F.R.F. din data de 19 aprilie 2007; Regulamentul de
organizare şi funcţionare a activităţii fotbalistice, aprobat de Comitetul Executiv al F.R.F., intrat în vigoare la
data de 10.07.2007; Manualul naţional de licenţiere a cluburilor , ediţia 2006
41
- să asigure securitatea arbitrilor, jucătorilor şi oficialilor echipei
vizitatoare în timpul şederii lor în localitatea respectivă;
- să informeze operativ structurile M.A.I. competente teritorial şi să
colaboreze cu ele activ şi eficient;
- să se asigure că legalitatea şi ordinea sunt menţinute atât în stadion,
cât şi în proximitatea acestuia.
Pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice pe timpul desfăşurării
competiţiilor şi jocurilor sportive, autorităţile publice şi forţele de ordine trebuie,
pe lângă verificarea respectării de către organizatori a exigenţelor impuse de
reglementările interne şi internaţionale, să realizeze şi o corectă informare a
participanţilor la acest tip de manifestări, prin intermediul mass-media.
De asemenea, în vederea desfăşurării în bune condiţii a competiţiilor şi
jocurilor sportive, structurile teritoriale ale M.A.I. (jandarmerie, poliţie,
inspectorate teritoriale pentru situaţii de urgenţă) organizează şi desfăşoară o
serie de activităţi preliminare.
4.2.2.2. Asigurarea ordinii publice şi a securităţii spectatorilor pe timpul
desfăşurării competiţiilor şi jocurilor sportive
Asigurarea ordinii publice în zona apropiată şi imediată a stadioanelor
unde se desfăşoară partide, competiţii şi jocuri sportive cu grad de risc, se
realizează de către Jandarmeria Română, prin misiuni specifice executate de
către structurile sale teritoriale, după cum urmează:
- Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru toate
partidele desfăşurate pe raza municipiul Bucureşti în cadrul competiţiilor interne
şi internaţionale;
- grupările de jandarmi mobile, pentru toate partidele internaţionale
desfăşurate în localităţile situate în judeţele date în competenţă unei grupări,
precum şi pentru partidele din cadrul Ligii I la Fotbal disputate în judeţul în care
aceasta îşi are sediul;
- inspectoratele de jandarmi judeţene din judeţele unde au sediul şi
grupările mobile, pentru toate partidele din cadrul ligilor inferioare disputate în
zona de competenţă;
- celelalte inspectorate de jandarmi judeţene, pentru toate partidele
desfăşurate pe raza de competenţă, în cadrul competiţiilor interne desfăşurate.
Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, datorită competenţei
naţionale, poate asigura ordinea publică sau participa la asigurarea acesteia, în
situaţia desfăşurării unor partide cu grad de risc ridicat (în special pentru
partidele desfăşurate în cadrul competiţiilor internaţionale), dar numai la ordinul
Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Pentru competiţiile şi jocurile sportive care nu prezintă riscuri din punct
de vedere al posibilităţii producerii unor fapte îndreptate împotriva ordinii şi
siguranţei publice95, precum şi în cazul celorlalte competiţii organizate la nivel
local de către asociaţiile judeţene de fotbal, inclusiv al partidelor desfăşurate în
cadrul fazelor inferioare ale Cupei României, măsurile de ordine publică în

95
cum sunt cele organizate în cadrul Ligii a IV-a la fotbal
42
exteriorul arenei sportive se asigură cu lucrători de poliţie din secţiile de poliţie,
poliţiile orăşeneşti, birourile sau posturile de poliţie rurală.
4.2.2.3. Asigurarea ordinii şi liniştii publice pe traseele de deplasare a
participanţilor la competiţiile şi jocurile sportive
Prezenţa suporterilor în stradă, pe căile de afluire/defluire, comportă
aspecte privind deplasarea acestora în siguranţă şi fără a afecta libertatea de
mişcare şi desfăşurarea activităţilor celorlalţi cetăţeni, în condiţii normale; de
aceea, acţiunile forţelor de ordine publică vizează, în principal, siguranţa şi
securitatea publică pentru „majoritate”, iar în secundar pentru „minoritate”
(suporterii)96. Pornind de la acest principiu, asigurarea ordinii şi siguranţei
publice pe traseele de deplasare către stadioane, săli şi alte locuri destinate
competiţiilor şi jocurilor sportive se realizează, în mod nemijlocit, de structurile
de poliţie şi de jandarmi competente teritorial, care acţionează şi pentru
fluidizarea şi desfăşurarea normală a circulaţiei rutiere şi pietonale pe drumurile
publice.

4.2.3. Intervenţia pentru restabilirea ordinii publice grav tulburată în


interiorul arenelor sportive
4.2.3.1. Atribuţiile forţelor de ordine pentru restabilirea ordinii publice
în situaţia apariţiei manifestărilor violente pe timpul desfăşurării manifestărilor
sportive
În cazul apariţiei tulburărilor ordinii publice, principalul obiectiv al
structurilor jandarmeriei este acela de a aplica legea şi a restabili ordinea
publică. Din acest motiv, funcţia preventivă devine mult mai importantă decât
cea represivă, prin care se acţionează adecvat împotriva formelor de
infracţionalitate sau de tulburări sociale97.
Restabilirea ordinii publice, misiune ce revine jandarmeriei, implică
intervenţia prin mijloace şi metode specifice de ordin tactic cu respectarea
considerentelor juridice, pentru revenirea la situaţia de normalitate, după
dereglări ce au loc în anumite spaţii determinate, în interiorul unor grupuri mai
mari sau mai mici de persoane, dereglări derivate din diverse cauze.
Din această perspectivă, este important şi oportun să se acţioneze
preventiv pentru menţinerea şi asigurarea ordinii publice pentru a nu se ajunge,
pe cât posibil, la necesitatea intervenţiei în forţă în vederea restabilirii ordinii
publice, operaţiune ce lasă de fiecare dată, în sectorul confruntărilor, urme şi
consecinţe nedorite.
Acţiunile care se desfăşoară pentru restabilirea ordinii publice au, de
regulă, caracter preponderent represiv, bazat pe forţa de constrângere, inclusiv
pe forţa fizică şi a armelor albe ori de foc, dacă este cazul98. În acest sens, art.29
din Legea nr.550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române

96
Ţuţu Pişleag, Consideraţii privind asigurarea ordinii publice pe stadioane, în Revista Pro Patria Lex
nr.8/2006, p.195
97
Ţuţu Pişleag, Acţional şi operaţional în ordinea publică, Editura Alutus, 2002, p.19
98
Ilie Gorjan, Consideraţii generale privind apărarea ordinii publice, Editura Fundaţia Revista Jandarmeriei,
Bucureşti, 2002, p.124
43
prevede că „în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul militar al
Jandarmeriei Române foloseşte armamentul din dotare, cu muniţia aferentă,
veste antiglonţ, scuturi de protecţie, căşti cu vizor, bastoane de cauciuc sau
tompfe, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanţe iritant-
lacrimogene, arme albe, jeturi de apă sau coloranţi, arme cu glonţ de cauciuc sau
coloranţi, cătuşe, cai şi câini de serviciu, dispozitive sonore şi luminoase,
mijloace blindate, lucrări şi mijloace genistice, precum şi orice mijloace de
protecţie şi de imobilizare aflate în dotare, în următoarele situaţii: pentru
impiedicarea şi neutralizarea acţiunilor agresive ale persoanelor care tulbură
grav ordinea publică, acţiuni ce nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin
utilizarea altor mijloace legale”.
Aşadar, este creat cadrul legal de intervenţie pentru restabilirea ordinii
publice, astfel încât acţiunile întreprinse de jandarmi să aibă eficienţa necesară,
dar să se asigure în acelaşi timp respectarea drepturile fundamentale ale
cetăţenilor şi a drepturilor omului.
4.2.3.2. Gestionarea situaţiilor de criză generate de violenţele
spectatorilor
Organizarea şi executarea intervenţiei pentru restabilirea ordinii
publice când aceasta a fost grav tulburată prin acţiuni sau fapte care contravin
legii, realizată de către structurile specializate ale Jandarmeriei Române, în
cooperare cu alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, vizează
parcurgerea a trei momente principale99:
Pregătirea intervenţiei – ce constă în totalitatea activităţilor care se
desfăşoară pentru planificarea/organizarea misiunilor şi se realizează, în
principal, prin:
- evaluarea situaţiei operative;
- stabilirea opţiunilor de răspuns;
- stabilirea cursului optim de acţiune precum şi a forţelor şi mijloacelor
de intervenţie;
- punerea în aplicare a prevederilor planurilor de cooperare;
Executarea intervenţiei - constă în desfăşurarea activităţilor, conform
procedurilor, pentru îndeplinirea misiunilor şi realizarea dispozitivelor, astfel:
- adoptarea graduală a dispozitivului de acţiune;
- negocierea;
- obţinerea aprobării pentru folosirea forţei de la prefect sau înlocuitorul
legal;
- executarea somaţiilor legale;
- folosirea forţei.
Încetarea intervenţiei - reprezintă totalitatea activităţilor care se
desfăşoară după îndeplinirea misiunilor şi vizează în principal:
- evaluarea situaţiei operative;
- regruparea progresivă a elementelor de dispozitiv;
- verificarea materialelor de intervenţie;
99
În conformitate cu Standard M.A.I. – Operaţional nr.8006/2008 privind intervenţia structurilor specializate ale
M.A.I pentru restabilirea ordinii şi siguranţei publice
44
- revenirea forţelor şi mijloacelor specializate în unităţi;
- restabilirea capacităţii de intervenţie;
- bilanţul intervenţiei şi întocmirea raportului de misiune
Concluzionând, acţiunile pentru restabilirea ordinii publice sunt
rezultatul confruntării a două părţi beligerante care urmăresc scopuri opuse şi
întreprind acţiuni diferite - forţele agresive, care folosesc de regulă forme şi
procedee violente pentru obţinerea scopurilor propuse şi forţele de ordine, care
trebuie să acţioneze în cadrul unor măsuri graduale, neîncadrate în tipare cu
contur precis, şi care au rolul de a nu produce vătămări sau pierderi decât
persoanelor implicate în evenimente.100

4.2.4. Cooperarea poliţienească pentru prevenirea şi controlul violenţei


pe timpul desfăşurării manifestărilor sportive
În condiţiile în care cetăţenii europeni devin din ce în ce mai interesaţi în
a-şi valorifica dreptul lor de a călători liber în Uniunea Europeană, este necesară
şi intensificarea cooperării dintre forţele de poliţie, serviciile vamale şi sistemele
judiciare ale statelor membre. De acest drept la liberă circulaţie profită, în egală
măsură, şi grupurile de suporteri violenţi, motiv pentru care forţele de ordine
naţionale ale statelor membre Uniunii Europene trebuie să colaboreze permanent
şi efectiv cu omoloagele lor din celelalte state.
Pentru ca Uniunea să devină un veritabil spaţiu de libertate şi, în acelaşi
timp, de securitate, se încurajează adoptarea de norme şi în materie de prevenire
a violenţelor în timpul manifestărilor sportive. Cooperarea europeană în materie
de luptă împotriva huliganismului în timpul meciurilor de fotbal a fost lansată
după tragedia survenită în anul 1985 pe stadionul Heysel din Bruxelles; această
cooperare se bazează, în principal, pe Convenţia din 1985 a Consiliului Europei
privind violenţa şi tulburările în rândul spectatorilor, în timpul manifestărilor
sportive.
Un comitet permanent al Uniunii Europene asigură supravegherea
respectării recomandărilor Consiliului Europei şi publică orientările practice
privind teme precum: politica europeană pe stadioane, separarea suporterilor
rivali, controlul vânzării de bilete sau excluderea indivizilor turbulenţi. De
asemenea, o atenţie deosebită este acordată prevenirii comportamentelor rasiste
şi a discriminării în timpul manifestărilor sportive.
Încă din anul 1999, Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene101 a
publicat un manual destinat forţelor de poliţie naţionale, care prezenta exemple
practice de dezvoltare a cooperării poliţieneşti pentru prevenirea şi stoparea
violenţelor şi a tulburărilor susceptibile să se producă în timpul meciurilor
internaţionale de fotbal. Acest manual conţine şi unele recomandări privitoare la
intensificarea cooperării dintre autorităţile însărcinate cu menţinerea ordinii în
timpul manifestărilor sportive importante; recomandările se referă la: pregătirile

100
Costică Silion, Ţuţu Pişleag, op. cit., p.199
101
În baza Rezoluţiei Consiliului Uniunii Europene din 21 iunie 1999 referitoare la organizarea la scară
internaţională a cooperării poliţieneşti şi a unor măsuri pentru a preveni şi controla violenţa şi tulburările legate
de manifestările sportive internaţionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. C196
45
efectuate de forţele de poliţie, organizarea cooperării înainte de începerea
manifestării, gestionarea informaţiilor, relaţiile dintre poliţie şi mass-media,
cooperarea dintre forţele de poliţie şi agenţii firmelor de securitate, precum şi la
politica de acces pe stadioane şi de vânzare a biletelor. Manualul este
reactualizat cu regularitate, pentru a putea acoperi toate punctele slabe ale
practicilor actuale şi orice lacună a strategiei globale de stopare a violenţei
legate de fotbal.
Comisia Europeană, la rândul ei, susţine activ elaborarea de iniţiative
care urmăresc prevenirea şi stoparea mai eficientă a violenţelor în timpul
manifestărilor sportive internaţionale.
Mai mult decât atât, grupul „cooperare poliţienească” din cadrul
Consiliului îşi concentrează atenţia asupra violenţelor sportive şi, în special,
asupra meciurilor de fotbal care se desfăşoară în statele membre ale Uniunii
Europene.
Iniţiativele Uniunii Europene în domeniul metodelor de prevenire a
violenţei vizează, în principal, două obiective: primul constă în intensificarea
schimbului de experienţă între statele membre pentru a stabili norme comune de
securitate şi de ordine publică, iar al doilea în intensificarea cooperării la nivel
european, îndeosebi în următoarele domenii: schimbul de informaţii referitoare
la suporterii de fotbal şi la deplasarea lor spre alte ţări, identificarea suporterilor
pacifişti şi a celor violenţi.
În sprijinul atingerii acestor obiective, printr-o decizie a Consiliului102, în
anul 2002 a fost înfiinţată o reţea de puncte de informare naţionale referitoare la
fotbal, pentru a facilita cooperarea poliţienească internaţională şi schimbul de
informaţii pertinente. În temeiul prevederilor art.1 al acestei decizii, potrivit
cărora „fiecare stat membru creează sau desemnează un punct naţional de
informare in fotbal cu caracter poliţienesc”, în martie 2003 a fost înfiinţat
Punctul Naţional de Informare Fotbal (actualul P.N.I.M.S.)103 în cadrul
Serviciului Cercetare-Documentare al Inspectoratului General al Jandarmeriei
Române, ce are competenţă teritorială naţională, având ca principal obiectiv
asigurarea unui nivel ridicat de protecţie cetăţenilor aflaţi într-un spaţiu de
securitate, prin prevenirea şi controlul huliganismului cu ocazia desfăşurării
partidelor naţionale şi internaţionale de fotbal.

4.3. Managementul asigurării logistice a misiunilor de ordine publică


În îndeplinirea misiunilor de asigurare a ordinii publice, logistica
constituie un factor semnificativ, reprezentând un ansamblu de măsuri şi
activităţi organizate şi desfăşurate într-o concepţie unitară în scopul asigurării
102
Decizia Consiliului Europei nr. 2002/348/JHA din 25 aprilie 2002 privind asigurarea securităţii cu ocazia
meciurilor de fotbal cu caracter internaţional
103
P.N.I.M.S. îşi desfăşoară activitatea respectând prevederile Deciziei Consiliului Europei nr.
2002/348/JHA/2002, ale Manualului de cooperare poliţienească actualizat şi dezvoltat de Rezoluţia Consiliului
Europei din 6 decembrie 2001, ale Convenţiei Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 privind protecţia
persoanelor în ceea ce priveşte transferul datelor cu caracter personal, precum şi reglementările interne, cum ar fi
Legea nr.550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, Legea nr.60/1991 privind
organizarea si desfăşurarea adunărilor publice, alte instrucţiuni şi dispoziţii.
46
efectivelor cu tot ce le este necesar pentru pregătire, instruire, comunicare, trai şi
îndeplinire a misiunilor, precum şi pentru cercetarea, realizarea şi introducerea
în dotare a unor mijloace şi echipamente moderne şi performante.
Într-o definiţie sintetică, logistica reprezintă ansamblul de activităţi şi
structuri organizaţionale capabile să asigure acţiunea militară cu tot ce este
necesar desfăşurării acesteia104.

4.3.1. Managementul asigurării logistice a misiunilor de ordine


publică pe teritoriul naţional
În domeniul logistic, capacitatea de a conduce este fundamentată pe
cunoştinţele puse la dispoziţie de ştiinţa conducerii, de talentul şi aptitudinile
specifice managerului, fiind totodată dependentă de situaţia reală a locului de
muncă, de cunoştinţele şi deprinderile conducătorului acumulate în domeniul
concret de activitate pe care îl conduce.
Managementul conducerii logisticii unităţilor de jandarmi, ca sistem
poate fi definit ca un complex de subsisteme (servicii, compartimente, posturi)
structurate, independente şi interconectate, constituind un ansamblu unitar căruia
îi revine ca sarcină transformarea informaţiilor cu privire la starea sistemului
condus în decizii corespunzătoare modelelor confruntării acestuia cu mediul,
precum şi planificarea, organizarea, coordonarea şi conducerea activităţilor de
îndeplinire a acestor decizii 105.
Resursele indispensabile pentru îndeplinirea în mod oportun, de calitate
şi cu costuri cât mai reduse a misiunilor de ordine publică sunt, potrivit teoriilor
manageriale: timpul, informaţia, personalul, instrumentele financiare,
materialele şi echipamentele.

4.3.2. Managementul asigurării logistice a operaţiilor întrunite


multinaţionale
Întrucât, în contextul participării la operaţii întrunite multinaţionale,
structurilor de jandarmi le pot reveni şi atribuţii de asigurare şi menţinere a
ordinii publice, inclusiv cu ocazia manifestărilor sportive, se impune şi o
abordare a managementului asigurării logistice a unor asemenea operaţii.
Din punct de vedere logistic, strategia în domeniu porneşte de la
definirea şi crearea unui sistem logistic integrat cu o mare mobilitate, care să
permită degrevarea completă a unităţilor luptătoare şi de sprijin de luptă de
sarcini administrative, un sistem capabil să acorde sprijin logistic în locul unde
este necesar, în volumul cerut şi la momentul oportun. Pentru aceasta, structurile
logistice trebuie permanent dimensionate în raport cu specificul misiunii, având
un grad de flexibilitate şi adaptabilitate ridicat, astfel încât să-şi poată modifica
oportun organizarea şi profilul funcţionalităţii, în concordanţă cu cerinţele de
suport logistic ale forţelor pe care le deservesc.

104
Eugen Boloş, Rolul logisticii în generarea şi regenerarea forţei de jandarmi, în Buletinul de Informare
Documentare al M.A.I. nr. 6(89)/2008, p.304
105
Marian Enache, Optimizarea activităţilor de suport logistic în cadrul D.G.J.M. Bucureşti, în Buletinul
Jandarmeriei Române nr. 2/2010. p.257
47
În procesul de transformare a capabilităţilor Jandarmeriei Române,
înzestrarea reprezintă elementul dinamic care antrenează resurse umane,
tehnico-economice şi financiare substanţiale. Obiectivul de bază în domeniul
modernizării şi înzestrării jandarmeriei îl constituie achiziţionarea, în corelare cu
resursele puse la dispoziţie, a sistemelor de armamente care înglobează
tehnologii moderne adecvate, în scopul satisfacerii cerinţelor categoriilor de
forţe ale jandarmeriei şi asigurării interoperabilităţii cu forţele F.J.E.
Dificultăţile şi complexitatea operaţiilor întrunite multinaţionale sunt
generate de caracterul politico-militar al acestor operaţii şi de faptul că ele se
organizează şi se desfăşoară într-un mediu internaţional, supus ingerinţelor şi
schimbărilor imprevizibile aparţinând organizaţiilor internaţionale ce au iniţiat
operaţia.
Pornind de la aceste considerente, se poate aprecia că logistica
operaţiilor întrunite multinaţionale vizează asigurarea sprijinului pentru
acţiunile militare multinaţionale din momentul aprobării iniţiale, pe timpul
desfăşurării şi conducerii operaţiilor în teatrul de acţiuni şi revenirii forţelor
dislocate106.

106
Neculai Bontic, Logistica structurilor Jandarmeriei Române atunci când participă la operaţii militare
internaţionale, în Buletinul Jandarmeriei Române nr. 1/2008, p.130
48
CAPITOLUL V - ASPECTE SOCIO-JURIDICE PRIVIND
CONSTATAREA ŞI CERCETAREA FAPTELOR ANTISOCIALE
COMISE CU OCAZIA EVENIMENTELOR SPORTIVE

5.1. Constatarea şi sancţionarea faptelor contravenţionale săvârşite pe


timpul desfăşurării competiţiilor şi a jocurilor sportive

5.1.1. Faptele care pot constitui contravenţii săvârşite cu prilejul


manifestărilor sportive
Din păcate, cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau a unui joc sportiv
ori în legătură cu acestea, suporterii, spectatorii, oficialii, organizatorii,
conducătorii de cluburi, personalul de ordine şi siguranţă sau chiar sportivii pot
comite unele fapte prin care se încalcă anumite dispoziţii legale. Asemenea
fapte, considerate de legiuitor ca având un grad de pericol social mai redus
comparativ cu infracţiunile şi care ţin de domeniul abaterilor de natură
administrativă, cu regim juridic sancţionator administrativ, cu alte cuvinte
faptele care constituie contravenţii, în baza Legii nr.4/2008 (şi a altor acte
normative la care aceasta face trimitere) sunt:
- săvârşirea, de către spectatori sau de către oficiali, în incinta bazei sau
a arenei sportive, dacă nu s-au produs vătămări ale integrităţii corporale sau ale
sănătăţii ori pagube materiale, a anumitor fapte (de pildă, pătrunderea sau
încercarea de pătrundere în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive
fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de
organizator);
- săvârşirea de către suporteri înainte şi după desfăşurarea competiţiei
sau jocului sportiv, în afara bazei sportive, a anumitor fapte care au legătură cu
competiţia sau jocul în cauză (de pildă, constituirea unui grup format din trei sau
mai multe persoane, în scopul de a săvârşi acţiuni ilicite, contrare ordinii şi liniştii
publice şi normelor de convieţuire socială, precum şi actele de încurajare sau
sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la
dezordine socială);
- incitarea în public sau prin mass-media la acte de violenţă, în legătură
cu competiţia sau jocul sportiv, de către conducătorii de cluburi, oficiali sau
sportivi;
- cumpărarea în scop de revânzare a biletelor sau a oricăror documente
de acces la competiţii şi jocuri sportive, precum şi vânzarea acestora la
suprapreţ;
- săvârşirea de către organizator a anumitor fapte (de pildă,
nerespectarea obligaţiei de a declara jocurile sportive naţionale şi internaţionale,
cu cel puţin 5 zile înainte de data desfăşurării acestora, la unitatea de jandarmi
competentă teritorial);
- nerespectarea de către personalul de ordine şi siguranţă, în incinta
49
arenelor sportive, a obligaţiilor prevăzute în planurile de acţiune.

5.1.2. Modul de constatare şi sancţionare a contravenţiilor săvârşite cu


prilejul manifestărilor sportive
Aşa cum reiese din interpretarea art.28 al Legii nr.4/2008, pentru faptele
de natură contravenţională săvârşite cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor
sportive, agenţi constatatori sunt atât poliţiştii, cât şi jandarmii. De altfel, această
competenţă de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor se înscrie
în sfera mai largă de atribuţii a Jandarmeriei Române în ceea ce priveşte
executarea misiunilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice pe timpul
manifestărilor sportive.
Modul de constatare a faptelor ce constituie contravenţii potrivit Legii
nr.4/2008 şi de aplicare a sancţiunilor corespunzătoare este cel reglementat de
Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor107,
acordându-se atenţie descrierii faptei, descriere din care trebuie să reiasă
legătura faptei antisociale cu competiţia sau jocul sportiv, astfel încât să se poată
aplica sancţiunile contravenţionale specifice, printre care şi interzicerea
accesului la competiţii sau jocuri sportive de genul celor la care s-a săvârşit
fapta de natură contravenţională.
Pe lângă dispoziţiile cu caracter general, cuprinse în Ordonanţa
Guvernului nr.2/2001, în cazul comiterii contravenţiilor cu ocazia desfăşurării
manifestărilor sportive, se aplică şi dispoziţiile cuprinse în Legea nr.4/2008 în
care sunt reglementate, ca sancţiuni contravenţionale specifice aplicabile acestui
gen de fapte: amenda şi prestarea de activităţi în folosul comunităţii (sancţiuni
principale), precum şi interzicerea accesului la unele competiţii sau jocuri
sportive (sancţiune complementară).
Dacă în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale,
competenţa aparţine agentului constatator (poliţist sau jandarm) care face
menţiune în procesul-verbal de constatare despre faptul aplicării acestei
sancţiuni (inclusiv despre cuantumul acesteia), prestarea de activităţi în folosul
comunităţii poate fi aplicată numai de instanţa de judecată.
Regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii
este reglementat în Ordonanţa Guvernului nr.55/2002108, potrivit căreia această
sancţiune poate fi prevăzută numai de legi sau de ordonanţe ale Guvernului, prin
care se stabilesc şi se sancţionează anumite fapte ce constituie contravenţii.
Sancţiunea contravenţională se stabileşte întotdeauna alternativ cu amenda şi
poate fi aplicată numai de instanţa de judecată.
O sancţiune specifică (introdusă prin Ordonanţa Guvernului
nr.11/2006109) ce poate fi aplicată în cazul comiterii unor contravenţii pe timpul
desfăşurării manifestărilor sportive este, aşa cum am mai arătat, interzicerea
accesului la unele competiţii sau jocuri sportive.
107
O.G. nr.2/2001, publicată în M.Of. nr.410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr.180/2002, publicată în M.Of. nr.268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare
108
O.G. nr.55/2002, publicată în M.Of. nr.642 din 30 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare.
109
O.G. nr.11/2006 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în sport, publicată în M.Of. nr.83 din 30 ianuarie
2006, (abrogată, ulterior, prin Legea nr.4/2008)
50
Faptele care constituie contravenţii pentru a căror săvârşire se poate
aplica sancţiunea contravenţională complementară a interzicerii accesului la
competiţii sau jocuri sportive sunt prevăzute expres în Legea nr.4/2008.
În toate aceste situaţii, sancţiunea contravenţională complementară a
interzicerii accesului la competiţiile sau la jocurile sportive se consemnează de
către agentul constatator în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiilor, alături de sancţiunea contravenţională principală aplicată
(amendă sau prestarea de activităţi în folosul comunităţii). Împotriva procesului-
verbal de constatare, contravenientul poate face plângere la instanţă, plângere
care nu suspendă executarea sancţiunii complementare (art.47 din Legea
nr.4/2008).
În sezonul competiţional 2009-2010, Liga I de fotbal, au fost aplicate, de
către Jandarmeria Română, 132 de măsuri complementare de interzicere a
accesului la competiţii şi jocuri sportive pentru anumite perioade de timp: 8
pentru o perioadă de 2 ani, 66 pentru o perioadă de un an şi 58 pentru o perioadă
de 6 luni110.

5.2. Metodologia constatării şi cercetării infracţiunilor săvârşite pe timpul


desfăşurării manifestărilor sportive

Problematica metodologiei constatării infracţiunilor flagrante săvârşite pe


timpul desfăşurării manifestărilor sportive presupune abordarea unor aspecte atât
de ordin juridic (penal şi procesual-penal), cât şi criminalistic.

5.2.1. Acte de constatare sau acte premergătoare urmăririi penale?


Din punctul de vedere al competenţei, potrivit art.46 din Legea
nr.4/2008, constatarea infracţiunilor prevăzute în prezenta lege (infracţiuni
săvârşite cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau unui joc sportiv ori în
legătură cu acestea) se face de către jandarmi şi poliţişti. De asemenea, conform
art.214 alin.1 lit.c C.pr.pen.111 şi art.19 alin.1 lit.r din Legea nr.550/2004 privind
organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, ofiţerii şi subofiţerii jandarmi
sunt competenţi material, corespunzător zonei de responsabilitate, să constate
infracţiuni pe timpul executării misiunilor specifice şi sunt obligaţi să încheie
actele de constatare prevăzute în Codul de procedură penală.
Prin urmare, jandarmilor le revin atribuţii de constatare a infracţiunilor
săvârşite cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau unui joc sportiv; înainte,

110
Analiza activităţilor desfăşurate pentru gestionarea manifestărilor sportive din sezonul competiţional 2009-
2010, I.G.J.R., Bucureşti, 16.07.2010
111
În noul Cod de procedură penală (Legea nr.135/2010, publicată în M.Of. nr.486 din 15 iulie 2010), în ceea ce
priveşte întocmirea actelor de constatare pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute
de lege, nu se mai face referire la „ofiţerii şi subofiţerii Jandarmeriei Române”, ci la „organele de ordine publică
şi siguranţă naţională” (art.61 alin.1 lit.c din noul C.pr.pen.); potrivit art.603 din Legea nr.135/2010, prezentul
cod intră în vigoare la data care va fi stabilită în legea pentru punerea în aplicare a acestuia, iar în termen de 12
luni de la data publicării prezentului cod în Monitorul Oficial al României, Guvernul va supune Parlamentului
spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală.

51
însă, de a prezenta particularităţile constatării acestor infracţiuni, faptul că atât în
practică, cât şi în unele acte normative (metodologii) care reglementează modul
de efectuare a anumitor activităţi ale personalului Jandarmeriei Române, se
folosesc noţiunile de „acte premergătoare” şi „acte de constatare”, ne dă prilejul
câtorva reflecţii privind diferenţa dintre cele două concepte.
Astfel, potrivit art. 214 C.pr.pen., printre organele de constatare se
numără şi ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române – pentru
infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice (art.214 alin.1.
lit.c C.pr.pen., adăugat prin Legea nr.281/2003).
Organele de constatare au obligaţia de a lua declaraţii de la făptuitor şi
de la martorii care au fost de faţă la săvârşirea infracţiunii, precum şi de a
întocmi proces-verbal despre împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia. De
asemenea, aceste organe au dreptul să reţină corpurile delicte, să procedeze la
evaluarea pagubei şi să efectueze orice alte acte, când legea prevede aceasta.
Actele încheiate de aceste organe de constatare se înaintează procurorului
în cel mult 3 zile de la descoperirea faptei ce constituie infracţiune, afară de
cazul când legea dispune altfel.
În caz de infracţiune flagrantă, aceste organe sunt obligate să înainteze de
îndată procurorului pe făptuitor, împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacele
materiale de probă.
Procesul-verbal încheiat de aceste organe de constatare este mijloc de
probă, având valoare probatorie în procesul penal ce se va declanşa dacă există
condiţiile prevăzute de lege.
Aşa cum se prevede în art.224 alin.1 C.pr.pen., în vederea începerii
urmăririi penale se pot efectua acte premergătoare112.
Actele premergătoare (denumite în literatura juridică113 şi „investigaţii
prealabile”) sunt acele activităţi desfăşurate, în anumite situaţii, înainte de
declanşarea procesului penal, pentru culegerea de date cu privire la pregătirea
sau săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, în vederea începerii
urmăririi penale.
În concret, prin efectuarea de acte premergătoare se poate urmări114: fie
verificarea informaţiilor conţinute în actul de sesizare, fie completarea acestor
date şi informaţii pentru a se constata dacă este cazul să se dispună începerea
urmăririi penale, fie verificarea existenţei vreunuia din cazurile de înlăturare a
aptitudinii funcţionale a acţiunii penale (cazuri prevăzute la art.10 C.pr.pen.)
care conduc la soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Prin urmare, actele premergătoare nu trebuie confundate cu actele de
constatare, fiind noţiuni considerate de doctrina procesual-penală ca având
natură juridică diferită. Este adevărat că atât actele de constatare, cât şi actele
premergătoare sunt efectuate înainte de declanşarea procesului penal, având
caracterul unor activităţi preliminare începerii urmăririi penale. De asemenea,
atât procesele-verbale întocmite de organele de constatare, cât şi procesul-verbal
112
În noul Cod de procedură penală nu mai este reglementată instituţia actelor premergătoare urmăririi penale.
113
Siegfried Kahane, Drept procesual penal, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1963, p.209.
114
Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura PRO, Bucureşti, 1997, p.423
52
în care se consemnează efectuarea unor acte premergătoare constituie mijloace
de probă în procesul penal.
Se observă, însă, că între cele două categorii de acte există următoarele
diferenţe115:
- actele de constatare se efectuează de organele de constatare prevăzute în
art.214 şi 215 C.pr.pen., iar actele premergătoare sunt efectuate de organele de
urmărire penală şi lucrătorii operativi anume desemnaţi din Ministerul
Administraţiei şi Internelor şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul
siguranţei naţionale;
- actele de constatare se efectuează în vederea sesizării din oficiu a
organelor de urmărire penală, în timp ce actele premergătoare se efectuează în
vederea începerii urmăririi penale de către organul competent deja sesizat.
Deşi în practică se constată o tendinţă de extindere a competenţei
ofiţerilor şi subofiţerilor Jandarmeriei Române, aceştia – pentru infracţiunile
constatate pe timpul executării misiunilor specifice, nu efectuează acte
premergătoare, ci acte de constatare pe care trebuie să le înainteze procurorului
(de îndată - în caz de infracţiune flagrantă sau în termen de 3 zile de la
descoperirea faptei - când infracţiunea nu este flagrantă).

5.2.2. Procedura de constatare şi cercetare aplicabilă unor infracţiuni


flagrante comise cu ocazia evenimentelor sportive
În ceea ce priveşte noţiunea de infracţiune flagrantă, în legislaţia noastră
se face deosebire între infracţiunile flagrante şi infracţiunile neflagrante doar sub
aspect procesual, sancţiunile aplicabile fiind aceleaşi.
Din punct de vedere etimologic, termenul de “flagrant” derivă din verbul
latin flagro-are (a arde); în acest sens, noţiunea de flagranţă semnifică prinderea
făptuitorului în focul acţiunii sale sau imediat după săvârşirea infracţiunii116.
Astfel, în art.465 alin.1 C.pr.pen., se prevede că este flagrantă
infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire.
Potrivit art.465 alin.2 C.pr.pen., este, de asemenea, considerată flagrantă şi
infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de persoana
vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins aproape de
locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l
presupune participant la infracţiune.
Modul manifest de săvârşire a infracţiunilor flagrante, facilitând
probaţiunea şi înlăturând posibilitatea comiterii unor erori judiciare117, a permis
instituirea unei proceduri speciale, de urgenţă, pentru urmărirea şi judecarea
unora dintre infracţiunile flagrante. Procedura urgentă se aplică în cazurile în
care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) infracţiunea să fie flagrantă;
b) infracţiunea să fie pedepsită prin lege cu închisoare mai mare de un an
şi cel mult 12 ani, precum şi în cazul formelor agravate ale acestor infracţiuni;
115
Gheorghiţă Mateuţ, Procedură penală, Partea specială, vol.I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p.70.
116
Ion Neagu, op.cit., p.696.
117
Pierre Bouzat, Jean Pinatel, Traité de droit pénal et de criminologie, t.II, Paris, Dalloz, 1963, p.1003.
53
c) infracţiunea să fie săvârşită în municipii sau oraşe, în mijloace de transport
în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, chiar dacă nu aparţin unităţilor
teritoriale arătate mai sus, precum şi în orice loc aglomerat.
Procedura specială de urmărire penală a unor infracţiuni flagrante este
reglementată în art.467-470 C.pr.pen.118
Comparând dispoziţiile art.214 C.pr.pen. cu cele ale art.467 C.pr.pen.,
se observă că organele de constatare (inclusiv ofiţerii sau subofiţerii jandarmi)
au atribuţii diferite de cele ale organelor de urmărire penală în privinţa
constatării infracţiunilor flagrante. Astfel, aşa cum rezultă din art.467 C.pr.pen.,
organele de urmărire penală care constată infracţiuni flagrante îndeplinesc
următoarele activităţi:
- întocmirea procesului-verbal în care consemnează cele constatate cu
privire la fapta săvârşită (ca o particularitate, în cadrul procedurii speciale, acest
proces-verbal de constatare are atât rolul de mijloc de probă, cât şi rolul de
act de începere a urmăririi penale, făptuitorul dobândind calitatea procesuală de
învinuit);
- ascultarea învinuitului şi a altor persoane (persoana vătămată,
martori), declaraţiile acestora consemnându-se în procesul-verbal de constatare;
- strângerea şi a altor probe, dacă este necesar (spre exemplu, mijloace
materiale de probă);
- citirea procesului-verbal către învinuit şi persoanele care au fost
ascultate şi semnarea acestuia de către organul de urmărire penală, învinuit şi
persoanele ascultate.
De asemenea, din dispoziţiile art.468 C.pr.pen., reiese că organul de
urmărire penală este obligat să dispună reţinerea învinuitului (ca măsură
preventivă).
Pe de altă parte, potrivit art.214 C.pr.pen. organele de constatare, în
caz de infracţiune flagrantă, au obligaţia să procedeze la:
- luarea declaraţiilor de la făptuitor şi de la martorii care au fost de
faţă la săvârşirea infracţiunii;
- întocmirea procesului-verbal despre împrejurările concrete ale săvârşirii
faptei (proces-verbal care constituie mijloc de probă);
- înaintarea de îndată către procuror a făptuitorului, împreună cu lucrările
efectuate şi cu mijloacele materiale de probă.
De asemenea, organele de constatare au dreptul să reţină corpurile
delicte, să procedeze la evaluarea pagubei şi să efectueze orice alte acte când
legea prevede aceasta.
Aşadar, spre deosebire de organele de urmărire penală, care, prin
procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (in cazul aplicării procedurii
speciale), dispun începerea urmării penale si reţinerea învinuitului, organele de
constatare (inclusiv ofiţerii/subofiţerii jandarmi) nu pot dispune începerea
urmăririi penale, dar au obligaţia de a-1 prinde pe făptuitor (prinderea
118
În noul Cod de procedură penală, dispoziţiile privind constatarea infracţiunii flagrante sunt prevăzute în
cadrul reglementărilor generale privind sesizarea organelor de urmărire penală (art.293), nemaifiind instituită o
procedură specială pentru unele infracţiuni flagrante.
54
făptuitorului, în acest caz, nu se confundă cu reţinerea ca măsură procesuală).
Procesul-verbal de constatare a infracţiunii constituie mijloc de probă,
având forţă probantă în procesul penal şi trebuie să cuprindă menţiunile
prevăzute în art.91 C.pr.pen.119.
Ca o particularitate, în cazul constatării infracţiunilor prevăzute în Legea
nr.4/2008, din conţinutul actului de constatare trebuie să reiasă legătura faptei cu
jocul sau competiţia sportivă (în special, pentru a se putea aplica măsura
interzicerii accesului). De aceea, procesul-verbal de constatare trebuie să
conţină, ca menţiuni speciale:
- precizarea locului săvârşirii faptei (în arena sportivă, în afara arenei
sportive înainte orii după desfăşurarea competiţiei sau jocului sportiv, pe timpul
afluirii/defluirii către/de la aceasta, pe timpul deplasării organizate, în grup,
către/de la localitatea unde se desfăşoară competiţia sau jocul sportiv);
- descrierea articolelor de îmbrăcăminte ale făptuitorilor, atitudinea,
gesturile, scandările acestora;
- referirea la aspectele surprinse în înregistrările de imagini care pot fi
folosite ca mijloc de probă pentru identificarea autorilor şi stabilirea activităţii
infracţionale a acestora.
În ceea ce priveşte particularităţile constatării şi cercetării infracţiunilor
de violenţă comise pe timpul desfăşurării unor manifestări sportive, din punct de
vedere criminalistic se pot releva anumite aspecte metodologice120. Astfel,
constatarea infracţiunii trebuie să se efectueze cu respectarea dispoziţiilor legale
şi a regulilor tactice criminalistice de aşa manieră încât această activitate să ducă
la probarea temeinică a faptelor; cu ocazia constatării unei asemenea infracţiuni
este obligatorie efectuarea următoarelor acte:
- întocmirea procesului-verbal de constatare a infracţiunii privind
împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia;
- luarea de declaraţii de la făptuitor şi de la persoanele care au fost de faţă
la săvârşirea infracţiunii (inclusiv de la persoana vătămată);
- reţinerea corpurilor delicte (identificarea şi ridicarea acestora); aceste
bunuri trebuie descrise în detaliu, iar în procesul-verbal de constatare a
infracţiunii sau de ridicare/predare se face precizarea că sunt ridicate în vederea
continuării verificărilor sau în vederea depunerii lor la camera de corpuri delicte
a unităţii, pentru a fi puse la dispoziţia organelor de cercetare competente;
- evaluarea pagubelor produse cu ocazia săvârşirii infracţiunii (prin
consultarea persoanei vătămate sau a specialiştilor);
- efectuarea oricăror alte acte, când legea prevede aceasta (adrese,
procese-verbale de ridicare şi lăsare în custodie ş.a.).

5.2.3. Faptele care pot constitui infracţiuni săvârşite pe timpul


desfăşurării competiţiilor sau a jocurilor sportive
În Legea nr.4/2008 sunt enumerate categoriile de fapte care pot constitui
119
Art.91 C.pr.pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr.356/2006
120
Viorel Coroiu, Horaţiu Măndăşescu, Metodologii practice de anchetă penală, Editura Estfalia, Bucureşti,
2008, p.133
55
infracţiuni săvârşite cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau unui joc sportiv
ori în legătură cu acestea:
- fapta unei persoane căreia i s-a interzis accesul la unele competiţii sau
jocuri sportive, de a se afla în arena sportivă unde se desfăşoară o competiţie sau
un joc sportiv de genul celor pentru care s-a dispus interdicţia – se pedepseşte cu
închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă (este situaţia în care această
măsură a fost dispusă iniţial ca sancţiune contravenţională complementară
pentru săvârşirea unora dintre contravenţiile prevăzute la art.22 şi 23 din Legea
nr.4/2008) (art.31);
- opunerea cu violenţă faţă de personalul de ordine şi siguranţă sau faţă
de forţele de ordine, ori împiedicarea acestora de a-şi exercita atribuţiile
specifice, cu ocazia desfăşurării unei competiţii sau unui joc sportiv – se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu
constituie o infracţiune mai gravă (art.32);
- portul sau încercarea de a introduce în incinta arenei sportive a
cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte,
fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi
a dispozitivelor pentru şocuri electrice - se pedepseşte potrivit art.11 pct.1 din
Legea nr.61/1991 (art.33);
- deţinerea sau încercarea de a introduce în incinta arenei sportive a
substanţelor iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori a altor asemenea
materiale, substanţe sau obiecte - se pedepseşte potrivit art.29 alin.1 din Legea
nr.60/1991121, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă (art.34);
- încercarea de a introduce, deţinerea sau folosirea în incinta arenei
sportive a obiectelor artizanale şi de distracţie, pe bază de amestecuri pirotehnice
din clasele II – IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria „obiecte
zburătoare luminoase” şi a pocnitorilor din clasa I - se pedepseşte potrivit art.31
alin.21 din Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive122 (art.35);
- utilizarea în arena sportivă a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe,
răspândirea sau deţinerea, în vederea răspândirii, de asemenea simboluri în arena
sportivă - se pedepseşte potrivit art.4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist,
rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea
unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr.107/2006123 (art.36);
- lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice,
săvârşite în incinta arenei sportive, asupra unui alt spectator, care au pricinuit o
vătămare ce nu necesită îngrijiri medicale sau necesită pentru vindecare îngrijiri
medicale de cel mult 20 de zile - se pedepseşte potrivit legii penale;

121
Legea nr.60/1991 privind organizarea si desfăşurarea adunărilor publice, republicată în M.Of. nr.888 din 29
septembrie 2004
122
Legea nr.126/1995, publicată în M.Of. nr.298 din 28 decembrie1995, cu modificările şi completările
ulterioare
123
Legea nr.107/2006, publicată în M.Of. nr.377 din 3 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare
56
- uciderea unei persoane în arena sportivă ori a unui spectator – se
pedepseşte potrivit legii penale124 (art.38);
- distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a
scaunelor sau a altor elemente de mobilier, a instalaţiilor de orice fel, a
amenajărilor interioare, a cablajului electric, a echipamentelor şi instalaţiilor de
telecomunicaţii sau de supraveghere video din incinta arenei sportive, precum şi
distrugerea, deteriorarea sau degradarea imobilelor din incinta bazei sportive - se
pedepseşte potrivit legii penale125;
- portul de armă, fără drept, în incinta arenei sportive – se pedepseşte
potrivit legii penale126 (art.40);
- manifestările săvârşite în arena sportivă prin care se exprimă dispreţ
pentru însemnele României sau pentru emblemele sau semnele de care se
folosesc autorităţile – se pedepseşte potrivit legii penale127 (art.41);
- fapta spectatorului care săvârşeşte în incinta arenei sportive acte sau
gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin
care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal, ori se tulbură,
în alt mod, ordinea publică – se pedepseşte potrivit legii penale128;
participarea la o încăierare între mai mulţi suporteri în incinta arenei
sportive – se pedepseşte potrivit legii penale129 (art.43);
- ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare
directă contra unui reprezentant al forţelor de ordine, lovirea sau orice alte acte
de violenţă, vătămarea corporală sau vătămarea corporală gravă a acestuia, dacă
acesta se află în exerciţiul funcţiunii pe timpul asigurării ordinii publice cu
ocazia desfăşurării unei competiţii sau a unui joc sportiv ori pe timpul
intervenţiei pentru restabilirea ordinii publice în astfel de situaţii, sau pentru
fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii anterior prezentate – se pedepseşte
potrivit legii penale130 (art.45).
În sezonul competiţional 2009-2010, Liga I de fotbal, au fost întocmite,
de către Jandarmeria Română, 92 de dosare cu acte de constatare, sub aspectul
săvârşirii a 97 de fapte ce constituie infracţiuni, fiind identificaţi 98 de făptuitori,
în majoritatea cazurilor pentru deţinerea sau folosirea obiectelor pe bază de
amestecuri pirotehnice, portul ilegal de arme albe, încălcarea măsurii de
interzicere a accesului la jocurile sportive, loviri sau alte violenţe, distrugeri, dar
şi pentru fapte cum ar fi deţinere de droguri pentru consum131
În ceea ce priveşte partidele de fotbal cu caracter internaţional

124
În noul Cod penal, infracţiunea de omor este incriminată în art.188.
125
În noul Cod penal, distrugerea este prevăzută în art.253.
126
În art.342 din noul Cod penal este incriminată fapta de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor
(inclusiv portul fără drept al armelor letale sau al armelor neletale din categoria celor supuse autorizării), iar în
art.372 din noul Cod penal este incriminată fapta de a purta sau folosi fără drept obiecte periculoase (printre care
şi arme neletale care nu sunt supuse autorizării).
127
În noul Cod penal nu mai este incriminată infracţiunea de ofensă adusă unor însemne.
128
În art.371 din noul Cod penal este incriminată distinct infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
129
În noul Cod penal, infracţiunea de încăierare este prevăzută în art.198.
130
În noul Cod penal, infracţiunea de ultraj este incriminată în art.257.
131
Analiza activităţilor desfăşurate pentru gestionarea manifestărilor sportive din sezonul competiţional 2009-
2010, I.G.J.R., Bucureşti, 16.07.2010
57
desfăşurate în sezonul competiţional 2009-2010, Jandarmeria Română a
întocmit 5 dosare de constatare a 5 infracţiuni, fiind identificaţi 5 făptuitori: 4
pentru folosirea de materiale pirotehnice în incinta stadionului (art.35 din Legea
nr.4/2008) şi unul pentru încălcarea interdicţiei de a participa la anumite jocuri
sportive pentru o perioadă de timp (art.31 din Legea nr.4/2008)132.
Comparativ cu sezonul competiţional 2008-2009 al Ligii I de fotbal,
constatările efectuate de structurile Jandarmeriei Române (atât pentru fapte de
natură contravenţională, cât şi pentru fapte de natură penală) au scăzut aproape
la jumătate, fiind înregistrate mult mai puţine incidente sau manifestări violente
pe stadioanele din România133.
În schimb, în cazul competiţiilor internaţionale de fotbal, comparativ cu
sezonul 2008-2009, în sezonul 2009-2010, deşi au fost întocmite mai puţine
dosare de constatare pentru săvârşirea de infracţiuni, există mai multe constatări
de natură contravenţională şi s-a aplicat un număr mai mare de măsuri
complementare de interzicere a accesului134.

5.3. Percepţia forţelor de ordine asupra violenţei în sport (studiu de caz)

În România, abordările subsumate violenţei în sport au fost, majoritar, de


ordin jurnalistico-eseistic şi mai puţin ştiinţific, stare de fapt care a stat la baza
interesului pentru investigarea din perspectivă sociologică a problematicii sus-
amintite. Cum văd forţele de ordine violenţa în sport şi cum se raportează la ea?
a constituit, astfel, prima problemă de cercetare la care s-a căutat un răspuns.
Într-o etapă ulterioară, de analiză, am încercat să investigăm care sunt
modalităţile concrete de stopare a fenomenului violenţei în sport. În final, am
dorit să realizăm un top al celor mai violente galerii de fotbal.
Cercetarea de faţă constituie o analiză de conţinut exploratorie realizată
pe un eşantion compus din zece (10) jandarmi (ofiţeri şi subofiţeri) din B.S.I.J.
„Vlad Ţepeş”, cu vârste cuprinse între 26-32 ani, care au o vechime în
structurile de ordine publică ale Jandarmeriei Române între 2-12 ani. Abordarea
a fost calitativă, s-a utilizat metoda interviului.
Problemele de cercetare analizate au fost:
- modul cum percep jandarmii violenţa în sport
- tipul de atitudini pe care le au jandarmii faţă de fenomenul violenţei în
sport.
Obiectivele cercetării de faţă au fost:
- identificarea modalităţilor în care jandarmii percep violenţa în sport;
132
Ibidem
133
Spre exemplu, pentru fapte prevăzute de legea penală în sezonul 2009-2010 au fost întocmite 92 de dosare,
faţă de 151 în sezonul 2008-2009, Analiza activităţilor desfăşurate pentru gestionarea manifestărilor sportive
din sezonul competiţional 2009-2010, I.G.J.R., Bucureşti, 16.07.2010
134
Spre exemplu, în sezonul 2009-2010 există un total de 83 de constatări (atât pentru fapte de natură penală, cât
şi pentru fapte de natură contravenţională) faţă de 54 în sezonul 2008-2009; de asemenea, în 2009-2010 s-au
aplicat 22 de măsuri de interzicere a accesului, faţă de 13 în 2008-2009, Analiza activităţilor desfăşurate pentru
gestionarea manifestărilor sportive din sezonul competiţional 2009-2010, I.G.J.R., Bucureşti, 16.07.2010

58
- descrierea opiniilor şi atitudinilor manifestate de jandarmi în raport cu
violenţa în sport.
Pentru realizarea obiectivelor s-a pornit de la următoarele ipoteze:
- pentru jandarmi, violenţa în sport nu diferă de cea întâlnită pe timpul
desfăşurării altor manifestări publice.
- jandarmii au o atitudine critică faţă de violenţa în sport, întrucât ei se
raportează la ea, diferit faţă de ceilalţi cetăţeni şi propun soluţii pentru
combaterea ei.
Analiza rezultatelor
Analiza de faţă porneşte de la o cercetare calitativă asupra temei de
interes internaţional – prevenirea violenţei în sport. Pentru realizarea ei au fost
intervievaţi 8 jandarmi care au practicat diferite sporturi de performanţă (box,
fotbal, înot, lupte libere, rugby şi taekwondo), la diferite cluburi (subiecţii S.1,
S.2, ..., S.8). De asemenea, un grup de 2 ofiţeri (subiecţii O.1 şi O.2),
comandanţi de subunităţi mobile la B.S.I.J., au dat răspunsuri scrise la acelaşi
set de întrebări. Diferenţa evidentă dintre cele două grupuri de jandarmi este că
subofiţerii au practicat un sport de performanţă, au participat la competiţii
sportive şi au, deci, o experienţă directă asupra pulsului jocului sportiv.
Dificultăţile întâmpinate în cercetare au fost de factură umană. Cercetarea
a avut, iniţial, ca subiect de interes numai jandarmii sportivi - dar nu am
identificat ofţeri, legitimaţi la cluburi, care să fi practicat sporturi de
performanţă. În schimb, s-a reuşit obţinerea în scris a răspunsurilor a doi ofiţeri,
absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, dar care nu au făcut
sport de performanţă.
Ghidul de interviu a cuprins umătoarele întrebări:
- Ce înţelegeţi prin violenţă în sport?
- Ce caracteristici are violenţa în sport, în România, în comparaţie cu
alte ţări?
- Cum legaţi violenţa în sport de violenţa stradală?
- Ce măsuri aţi lua ca să reduceţi violenţa în sport?
- Care sunt primele trei grupuri de suporteri în topul violenţei pe
stadioane?
Rezultatele empirice, evident incomplete şi extrem de parţiale, ale
studiului referitor la opiniile şi atitudinile forţelor de ordine faţă de fenomenul
violenţei în sport au condus, astfel, la formularea următoarelor concluzii:
- Din analiza răspunsurilor la primele două întrebări incluse în ghidul de
interviu am putut constata existenţa unor diferenţe interne în eşantionul
subiecţilor intervievaţi, neexistând o raportare uniformă atât la definirea
termenului de violenţă în sport, cât şi la specificul local al acestui tip de
fenomen. În acest fel am satisfăcut primul obiectiv de cercetare, menţionat
anterior: identificarea modului în care percep jandarmii violenţa în sport.
- În ceea ce priveşte cel de-al doilea obiectiv de cercetare - definirea
tipului de atitudini pe care le au jandarmii faţă de fenomenul violenţei în sport -
răspunsurile obţinute ne-au indicat existenţa unei maxime varietăţi a aprecierilor
şi opiniilor individuale referitoare la subiect. Cele două „axe” principale de-a
59
lungul cărora s-au structurat răspunsurile la întrebările trei şi patru adresate
subiecţilor au fost astfel:
1. recunoaşterea existenţei unei relaţii de determinare între violenţa în
sport şi alte forme de violenţă (din media, din mediul de provenienţă etc.);
2. manifestarea unor atitudini critice în raport cu fenomenul de interes
(violenţa în sport) şi propunerea de soluţii (constructive) la o problemă socială
dată: interzicerea accesului pe stadioane, măsuri dure de sancţionare a
organizatorilor, campanii de sensibilizare şi de educare la nivelul publicului.
Concluzia generală a cercetării este că violenţa stradală se prelungeşte
în violenţa sportivă, mai ales prin suporteri, iar violenţa sportivă se prelungeşte
în cea cotidiană, mai ales prin sportivi. Violenţa este un act care se învaţă social.
Suporterii care folosesc injurii şi acte agresive repetă modele văzute în familie şi
vecinătate sau, la adăpostul adunărilor sportive, cad în transa hipnotică a
psihologiei mulţimilor. Jucătorii pot învăţa violenţa trăind în mediul sportiv, dar
numai dacă nu sunt bine antrenaţi şi învăţaţi să îşi stăpânească pornirile şi
nervozitatea inerente competiţiei şi care fac parte, în mod natural, din geneza
umană.

60
CAPITOLUL VI - CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Din păcate, în societatea contemporană, caracterizată printr-un ritm rapid


al dezvoltării, cadrul legislativ existent nu corespunde întotdeauna schimbărilor
realităţii sociale, domeniul legislativ fiind cel mai lent135; el necesită o
permanentă perfecţionare, pentru a ţine pasul cu ritmul acestor schimbări.
De aceea, în scopul optimizării managementului public pentru prevenirea
şi combaterea violenţei pe timpul desfăşurării manifestărilor sportive, se impune
şi perfecţionarea cadrului legislativ existent, printre altele, prin modificarea
sau completarea unor dispoziţii ale Legii nr.4/2008.
- În ceea ce priveşte interzicerea accesului la unele jocuri sau competiţii
sportive, se observă că în Ordonanţa Guvernului nr.11/2006 au existat dispoziţii
privind punerea în executare a acestei sancţiuni, în condiţiile reglementării ei ca
o sancţiune contravenţională complementară a cărei aplicare era de competenţa
instanţei. Astfel, potrivit art.20 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.11/2006,
instanţa trebuia să comunice hotărârea în termen de 10 zile persoanei
sancţionate, organelor de poliţie şi structurii de jandarmi de la locul de domiciliu
sau reşedinţă al/a persoanei sancţionate, precum şi Agenţiei Naţionale pentru
Sport, în vederea luării măsurilor care se impuneau.
Legea nr.4/2008 (care a abrogat Ordonanţa Guvernului nr.11/2006)
reglementează interzicerea accesului la unele jocuri sau competiţii sportive atât
ca sancţiune contravenţională complementară (dar a cărei aplicare este, în
prezent, de competenţa organului de constatare, şi nu a instanţei), cât şi ca
măsură de siguranţă (dispusă de procuror sau de instanţa de judecată). În Legea
nr.4/2008 nu există, însă, nicio dispoziţie procedurală privind obligaţiile care
revin organelor judiciare care au dispus măsura (procuror sau instanţă) pentru
punerea în executare a acestei măsuri.
În situaţia în care interzicerea accesului la unele competiţii sau jocuri
sportive este aplicată de organul de constatare, ca sancţiune contravenţională,
chiar dacă în Legea nr.4/2008 nu există dispoziţii exprese privind punerea în
executare a acestei sancţiuni, prin ordin al ministrului internelor (existând un
proiect în acest sens) se poate institui în sarcina agentului constatator (poliţist
sau jandarm) obligaţia comunicării către punctul naţional de informare pentru
manifestări sportive din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române
a identităţii persoanelor sancţionate, pentru introducerea acestora în baza de
date.
În schimb, când interzicerea accesului este dispusă ca măsură de
siguranţă, de către procuror în cursul urmăririi penale, sau de către instanţă în
faza de judecată, obligaţia înştiinţării punctului naţional de informare pentru
135
Aceasta este, de altfel, o caracteristică la nivel internaţional, pe care analiştii Alvin Toffler şi Heidi Toffler au
încercat să o evidenţieze pornind de la imaginea mentală a unei autostrăzi pe care rulează nouă autovehicule,
fiecare reprezentând o instituţie importantă care se deplasează cu o viteză corespunzătoare ritmului său de
schimbare. Vehiculul cel mai lent („o milă pe oră”) este considerat „dreptul”, care, în viziunea celor doi autori,
are o componentă organizaţională (instituţiile care interpretează şi aplică legea) şi una reprezentată de corpul de
legi – Alvin Toffler, Heidi Toffler, Avuţia în mişcare, Editura Antet, 2006, p.35-40
61
manifestări sportive nu mai poate fi instituită (prin Ordin al ministrului
internelor) în sarcina structurilor de poliţie şi jandarmi, pentru că acestea nu au
atribuţii, în cursul procesului penal, în legătură cu dispunerea acestei măsuri.
Pe de altă parte, după cum am mai arătat, Legea nr.4/2008, ca lege
specială, a completat cadrul măsurilor de siguranţă prevăzute în art.112 C.pen.
cu o nouă măsură – cea a interzicerii accesului la unele competiţii sau jocuri
sportive. De aceea, aşa cum în Codul de procedură penală există dispoziţii
exprese privind punerea în executare a măsurilor de siguranţă reglementate în
Codul penal136, şi în legea specială – Legea nr.4/2008 trebuie introduse dispoziţii
procesuale privind punerea în executare a măsurii de siguranţă a interzicerii
accesului la unele competiţii sau jocuri sportive.
Prin urmare, propunem de lege ferenda adăugarea, în cuprinsul Legii
nr.4/2008, a următoarelor dispoziţii:
- art.49 alin.31 – „Ordonanţa se comunică, în copie, învinuitului sau
inculpatului, precum şi punctului naţional de informare pentru manifestări
sportive din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în vederea
înscrierii în baza de date.”
- art.53 – „Pentru punerea în executare a măsurii interzicerii
accesului la unele competiţii sau jocuri sportive, copie de pe încheierea instanţei
sau de pe dispozitivul hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra aplicării
măsurii de siguranţă se comunică şi punctului naţional de informare pentru
manifestări sportive din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei
Române.”
- O altă reglementare criticabilă din conţinutul Legii nr.4/2008 este cea
referitoare la posibilitatea introducerii unei cereri de revocare a măsurii de
siguranţă a interzicerii accesului la unele jocuri sau competiţii sportive, dacă au
dispărut motivele care au dus la luarea acesteia.
Este adevărat că unele măsuri procesuale pot fi revocate dacă au fost
luate cu încălcarea prevederilor legale sau dacă nu mai există vreun temei care
să justifice menţinerea lor, cum este cazul măsurilor preventive care au ca scop
asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii
învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, judecată ori de la executarea
pedepsei. Scopul măsurilor de siguranţă este, însă, înlăturarea stării de pericol
pentru societate şi prevenirea săvârşirii de noi fapte penale.
Spre deosebire, însă, de măsurile de siguranţă cu caracter medical
(obligarea la tratament medical şi internarea medicală), care pot fi luate pentru
înlăturarea stării de pericol pe care o prezintă făptuitorul pentru societate din
cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte
asemenea substanţe, respectiv datorită faptului că este bolnav mintal sau
toxicoman, măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţii sau jocuri
sportive urmăreşte înlăturarea stării de pericol pe care o prezintă făptuitorul
pentru societate din cauza faptului că acesta a săvârşit, cu ocazia desfăşurării
136
Spre exemplu, măsura de siguranţă a interdicţiei de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată se
pune în executare (potrivit art.4391 C.pr.pen.) prin comunicarea de către instanţă a copiei de pe dispozitivul
hotărârii organului de poliţie în a cărui rază teritorială se află locuinţa familiei.
62
unei competiţii sau a unui joc sportiv ori în legătură cu acestea, o faptă
prevăzută în art.31-45 din Legea nr.4/2008. Deci, măsura de siguranţă a
interzicerii accesului la competiţii sau jocuri sportive este luată pentru a
preîntâmpina comiterea, de către persoana respectivă, a unor asemenea fapte în
viitor137. Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut o perioadă de timp în care cel
care a comis anumite fapte penale să nu aibă acces (în sensul de a nu asista în
mod direct) la unele competiţii sau jocuri sportive, în speranţa că această
interdicţie îl va determina să adopte un comportament corespunzător în viitor.
Aceasta înseamnă că motivele care au dus la luarea acestei măsuri de siguranţă
nu pot dispărea.
De altfel, nici în Codul de procedură penală nu există dispoziţii privind
revocarea măsurilor de siguranţă provizorii (cu caracter procesual) pe motiv de
dispariţie a temeiurilor care au dus la luarea lor.
Aşadar, revocarea măsurii interzicerii accesului la unele competiţii sau
jocuri sportive (ca măsură de siguranţă) poate interveni numai dacă măsura a
fost dispusă cu încălcarea prevederilor legale. Astfel, potrivit art.49 din Legea
nr.4/2008, împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii
interzicerii accesului la unele competiţii sau jocuri sportive, învinuitul sau
inculpatul poate face plângere la instanţă, iar când constată că măsura este
ilegală sau nu este justificată instanţa dispune revocarea ei.
De asemenea, potrivit art.50 alin.4 şi art.52 alin.2 din Legea nr.4/2008,
atât încheierea prin care, în cursul judecăţii, instanţa a dispus asupra aplicării
măsurii de siguranţă, cât şi hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei (şi
prin care instanţa s-a pronunţat şi asupra aplicării măsurii de siguranţă) sunt
supuse căilor de atac. Inculpatul are dreptul să exercite calea de atac prevăzută
de lege şi măsura de siguranţă va fi revocată, în urma soluţionării căii de atac de
către instanţa superioară, dacă se constată că această măsură a fost dispusă cu
încălcarea prevederilor legale.
Prin urmare, propunem eliminarea, din actualul conţinut al art.53 din
Legea nr.4/2008, a prevederilor privind revocarea măsurii de siguranţă a
interzicerii accesului la unele competiţii sau jocuri sportive şi înlocuirea lor cu
prevederile privind obligativitatea instanţei de a face comunicarea hotărârii prin
care a dispus asupra măsurii de siguranţă şi Jandarmeriei Române (punctului
naţional de informare pentru manifestări sportive din cadrul Inspectoratului
General al Jandarmeriei Române).
- O reglementare care impune unele clarificări este şi cea privind
stabilirea gradului de risc al jocurilor sau competiţiilor sportive şi, implicit, a
obligaţiilor organizatorilor şi forţelor de ordine în funcţie de acest grad de risc.
Astfel, în art.1 al Legii nr.4/2008 este definit „gradul de risc al
competiţiei sau al jocului sportiv” ca fiind nivelul posibilităţii producerii unor
fapte îndreptate împotriva ordinii şi siguranţei publice, cu ocazia desfăşurării
competiţiei sau a jocului sportiv. În cuprinsul Legii nr.4/2008 se folosesc
noţiunile de joc „cu grad de risc”, „cu grad de risc scăzut” şi „cu grad de risc

137
Anca-Lelia Lorincz, Drept procesual penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p.240
63
ridicat”, fără însă a fi prevăzute criteriile ce pot fi folosite pentru stabilirea
acestui grad de risc.
Există, însă, şi jocuri sau competiţii sportive fără grad de risc (şah,
bridge, biliard, tenis de masă ş.a.), pentru care organizatorul nu are obligaţia
luării unor măsuri specifice de ordine şi siguranţă. În asemenea situaţii, nu ar
trebui să existe obligaţia elaborării de către organizator a vreunui plan de acţiune
pe care să-l supună spre aprobare unităţii de jandarmi.
De aceea, pentru a înlătura orice dubiu în privinţa obligativităţii
întocmirii planului de acţiune în cazul jocurilor sau al competiţiilor sportive fără
grad de risc, propunem modificarea alin.5 al art.5 din Legea nr.4/2008 astfel:
„Planul de acţiune, în cazul competiţiilor sau al jocurilor sportive cu grad de
risc, este aprobat de către comandantul structurii de jandarmi competente
teritorial.”
- Unele deficienţe ale Legii nr.4/2008 au fost semnalate şi în activitatea
operativă a Jandarmeriei Române138, instituţie care şi-a adus contribuţia la
elaborarea unui proiect de lege privind modificarea şi completarea acestei legi
speciale139.
- Una dintre problemele ridicate în practică se referă la stabilirea
momentului de la care începe executarea sancţiunii contravenţionale
complementare a interzicerii accesului la competiţii sau jocuri sportive.
Pornind de la interpretarea art.40 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările
ulterioare, în sensul că legea specială în care sunt prevăzute sancţiuni
contravenţionale complementare trebuie să stabilească modul de executare a
acestora, proiectul legislativ propune introducerea în conţinutul Legii nr.4/2008
a unei dispoziţii potrivit căreia executarea sancţiunii contravenţionale
complementare a interzicerii accesului la unele competiţii sau jocuri sportive
începe cu ziua imediat următoare înmânării sau comunicării procesului verbal de
constatare a contravenţiei140. Se apreciază, de către susţinătorii proiectului, că o
asemenea reglementare expresă este necesară pentru identificarea şi tragerea la
răspundere penală a suporterilor care încalcă interdicţia, activităţi care presupun
existenţa unor dispoziţii clare cu privire la curgerea termenului de interzicere a
accesului.
Considerăm însă că, deşi Legea nr.4/2008 nu conţine o reglementare
expresă în acest sens, executarea sancţiunii contravenţionale complementare a
interzicerii accesului la unele competiţii sau jocuri sportive începe de la data
înmânării sau comunicării către contravenient a procesului-verbal de constatare
a contravenţiei, aşa cum rezultă din coroborarea art.30 şi art.47 alin.4 din Legea

138
Buletin Informativ nr.91 din 04.06.2008 al Serviciul Informare şi Relaţii Publice din Inspectoratul General al
Jandarmeriei
139
La sfârşitul anului 2009, a fost înaintat către Senat un proiect de lege privind modificarea Legii nr.4/2008,
inspirat după modelul englez, proiect care a rezultat şi în urma unor consultări ale iniţiatorului cu Jandarmeria
Română şi cu responsabilii fotbalului românesc - http://www.gsp.ro/fotbal
140
Se propune ca, la art.47 din Legea nr.4/2008, după alin.2 să se introducă un nou alineat (alin.21) cu următorul
cuprins: „Punerea în executare a sancţiunii contravenţionale complementare se face începând cu ziua imediat
următoare înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei.”
64
nr.4/2008 cu art.31 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001. Astfel, potrivit art.30
din Legea nr.4/2008, contravenţiilor prevăzute de prezenta lege le sunt aplicabile
prevederile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001, iar în art.31 alin.1 din Ordonanţa
Guvernului nr.2/2001 se stipulează că împotriva procesului-verbal de constatare
a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15
zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Din interpretarea conţinutului
alin.4 al art.47 din Legea nr.4/2008, conform căruia plângerea îndreptată
împotriva procesului-verbal nu suspendă executarea sancţiunii complementare,
reiese că executarea acestei sancţiuni începe de la aceeaşi dată de la care se
poate face plângerea – adică data înmânării sau comunicării procesului-verbal.
- În ceea ce priveşte reglementarea gradului de risc al jocurilor sau
competiţiilor sportive, aşa cum am mai menţionat, Legea nr.4/2008 necesită
unele clarificări. De aceea, prin proiectul de modificare a acestei legi141 se
propune introducerea unei clasificări, din punctul de vedere al gradului de risc, a
competiţiilor şi a jocurilor sportive în:
- competiţii sau jocuri sportive fără grad de risc;
- competiţii sau jocuri sportive cu grad scăzut de risc;
- competiţii sau jocuri sportive cu grad mediu de risc;
- competiţii sau jocuri sportive cu grad ridicat de risc.
Gradul de risc al competiţiilor sau jocurilor sportive organizate în cadrul
fiecărei ramuri de sport urmează a fi stabilit conform criteriilor elaborate de
către federaţiile sportive naţionale, cu consultarea Jandarmeriei Române.
De asemenea, pentru înlăturarea unor neconcordanţe în legătură cu
declararea prealabilă a competiţiilor sau jocurilor sportive la unitatea de
jandarmi competentă teritorial, se propune a se introduce prevederea expresă
(prin modificarea art.7 din Legea nr.4/2008) potrivit căreia competiţiile şi
jocurile sportive care, în urma analizei preliminare a gradului de risc efectuată
de către organizator se încadrează în gradul de risc prevăzut la lit.a (adică fără
grad de risc) nu sunt supuse procedurii declarării prealabile142.
Printre aspectele mai importante vizate de propunerea legislativă ce are
ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.4/2008 privind
prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive,
se numără şi conferirea de noi atribuţii în competenţa personalului Poliţiei
Comunitare, prevederea de noi contravenţii şi infracţiuni ce pot fi săvârşite cu
ocazia desfăşurării competiţiilor şi a jocurilor sportive, precum şi o reglementare
mai riguroasă a măsurilor de siguranţă ce urmează să fie aplicate persoanelor
care încalcă ordinea şi liniştea publică cu ocazia manifestărilor sportive.
- Principalul element de noutate propus prin proiectul de modificare a
Legii nr.4/2008 este introducerea (în art.532) a obligativităţii prezentării la sediul
poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră a persoanelor faţă de care s-a
dispus măsura interzicerii accesului la unele competiţii sau jocuri sportive.

141
Propunerea legislativă având ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.4/2008 a fost
avizată favorabil de Consiliul Legislativ, cu o serie de observaţii şi propuneri.
142
Se înlătură, astfel, orice dubiu în privinţa obligativităţii întocmirii planului de acţiune în cazul jocurilor sau
competiţiilor sportive fără grad de risc.
65
Cu privire la reglementarea acestei obligaţii de prezentare la sediul
poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră, Consiliul Legislativ, în Avizul dat
asupra acestui proiect de lege143, a considerat, că dispoziţiile propuse a fi
adăugate în art.532 la Legea nr.4/2008 trebuie eliminate, unele fiind
neconstituţionale, iar altele prea drastice. Se observă, pe bună dreptate, că
obligaţia de a se prezenta la cel mai apropiat sediu al poliţiei, jandarmeriei sau
poliţiei de frontieră, pe timpul desfăşurării competiţiilor sau jocurilor sportive
pentru care s-a dispus măsura are caracterul unei privări de libertate, iar instituirea
unei astfel de obligaţii în cazul în care interzicerea accesului la jocuri sau
competiţii sportive reprezintă o sancţiune contravenţională complementară vine
în contradicţie cu dispoziţiile art.23 alin.13 din Constituţia României, potrivit
cărora sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.
Pe de altă parte, Consiliul Legislativ consideră că în situaţia în care
interzicerea accesului la jocuri sau competiţii sportive a fost dispusă ca măsură
de siguranţă, impunerea unei astfel de obligaţii apare ca fiind excesivă, chiar
dacă această măsură ar fi fost luată de instanţa de judecată, după condamnarea
făptuitorului. Se apreciază că, în funcţie de genul competiţiei sau jocului sportiv
la care făptuitorului îi este interzis accesul, s-ar putea ajunge la situaţia în care, în
anumite perioade ale anului, câteva zile pe săptămână, acesta să fie „reţinut" la
secţia de poliţie, de jandarmerie sau de poliţie de frontieră, pentru o anumită
perioadă de timp, indiferent de conduita sa pe durata executării măsurii de
siguranţă. Or, nici în situaţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi
nici în situaţia liberării provizorii sub control judiciar, nu se înregistrează o
asemenea frecvenţă a obligativităţii prezentării la organul competent.
Mai mult decât atât, se consideră că soluţia legislativă propusă ridică
probleme de ordin organizatoric, întrucât în sediile poliţiei, ale jandarmeriei şi
ale poliţiei de frontieră ar trebui să fie organizate spaţii adecvate pentru primirea
respectivelor persoane pe durata desfăşurării anumitor competiţii sau jocuri
sportive.
În concluzie, Consiliul Legislativ a avizat proiectul de modificare a Legii
nr.4/2008, dar cu eliminarea normei propuse pentru art.532, apreciind că
preîntâmpinarea comiterii unor fapte prevăzute de legea penală de către
persoanele faţă de care s-a dispus măsura de siguranţă a interzicerii accesului la
competiţii sau la jocuri sportive ar trebui să se realizeze printr-o mai eficientă
organizare a acestor manifestări şi prin aplicarea, cu rigoarea necesară, a tuturor
dispoziţiilor prevăzute de Legea nr.4/2008, act normativ care instituie un
mecanism de verificare a persoanelor care participă ca spectatori la competiţii
sau la jocuri sportive şi care, în art.31 alin.l prevede drept infracţiune fapta unei
persoane căreia i s-a interzis accesul la unele competiţii sau jocuri sportive de a
se afla în arena sportivă unde se desfăşoară o competiţie sau un joc sportiv de
genul celor pentru care s-a dispus interdicţia.
Opinăm pentru nuanţarea acestei soluţii legislative (care a avut rezultate
în legislaţia engleză), astfel încât ea să se coreleze cu celelalte dispoziţii din

143
http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/
66
legislaţia noastră naţională, în sensul că dacă o asemenea obligaţie nu se poate
impune în cazul în care interzicerea accesului are natura unei sancţiuni
contravenţionale (fiind neconstituţională), ea s-ar putea institui totuşi în cazul în
care interzicerea accesului este dispusă ca măsură de siguranţă, dar ar trebui
reglementată posibilitatea impunerii ei numai de către instanţă şi numai în
anumite situaţii (când făptuitorul prezintă un pericol social deosebit). De altfel,
caracterul excesiv al acestei obligaţii este atenuat de prevederea potrivit căreia
dacă, din diferite motive (care ar trebui justificate, adăugăm noi), cel în cauză nu
se poate prezenta la cel mai apropiat sediu al poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei
comunitare, va comunica telefonic motivul neprezentării şi locul în care se află.
- De asemenea, la propunerile făcute prin proiectul amintit (proiectul
privind modificarea şi completarea Legii nr.4/2008), pentru respectarea
cerinţelor de tehnică legislativă (claritatea şi corectitudinea textului, inclusiv
sub aspectul vocabularului, precum şi folosirea unei terminologii unitare în
cuprinsul aceluiaşi act normativ), adăugăm şi propunerea modificării
conţinutului lit.j a art.1 din Legea nr.4/2008, astfel:
„j) interzicere a accesului la unele competiţii sau jocuri sportive - măsură
de siguranţă, inclusiv provizorie, dispusă de instanţa de judecată sau de către
procuror, ori sancţiune contravenţională complementară, dispusă de către
agentul constatator, prin care se impune unei persoane să nu asiste la unele
competiţii sau jocuri sportive, desfăşurate în ţară ori în străinătate, de genul celor
la care aceasta a săvârşit fapte de natură contravenţională sau penală;”
Pe lângă perfecţionarea cadrului legislativ existent în domeniu, un rol
important în optimizarea managementului public pentru prevenirea şi
combaterea violenţei pe timpul desfăşurării manifestărilor sportive revine
diversificării activităţilor de prevenire.
În acest sens, ţara noastră ar putea valorifica experienţa altor state
europene care au pus accentul pe latura preventivă a măsurilor sociale. De pildă,
în Belgia, preocupările pentru prevenirea violenţei în fotbal s-au intensificat
începând cu anul 1990, Liege-ul devenind primul oraş în care s-a experimentat
implementarea unui management preventiv în privinţa comportamentului
deviant al huliganilor144.
O serie de documente ale instituţiilor Uniunii Europene145 au condus la
necesitatea implementării unor programe pentru prevenirea huliganismului şi
monitorizarea acestui fenomen la nivel european. Astfel, activităţile de prevenire
a violenţei pe stadioanele europene au culminat cu proiectul Eurofan din cadrul
programului Hippokrates al Comisiei Europene, proiect ce a reunit o serie de
teoreticieni, cadre didactice universitare, manageri publici, reprezentanţi ai unor
instituţii, inclusiv ai forţelor de ordine, lideri de cluburi etc. Acest proiect, în
cadrul căruia Belgia a avut un rol important, a contribuit la promovarea unor

144
Willy Demeyer, „The City, a Catalyst of Prevention Policies”, în „Prevention of Violence in Football
Stadiums in Europe”, coordonatori Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, op.cit., p.10
145
Rezoluţiile din 1998 ale Parlamentului European, recomandările Conferinţei din 1999 a Consiliului Europei
asupra dimensiunilor sociale ale sportului, concluziile Raportului din 2000 al Consiliului Europei privind
huliganismul etc.
67
contacte internaţionale între autorităţile statelor şi serviciile de securitate cu
ocazia organizării unor meciuri de fotbal cu grad ridicat de risc, fiind util pentru
dezvoltarea unui management al huliganismului la nivel internaţional.146
Una dintre cele mai importante măsuri sociale de prevenire a
huliganismului, implementate prin proiectul Eurofan, este comunicarea, în acest
sens Spania (Barcelona) remarcându-se prin iniţierea unei adevărate campanii de
comunicare pe mai multe trepte147: cu managerii, cu mass-media, cu federaţiile
sportive, cu grupurile şi asociaţiile de suporteri, cu jucătorii şi antrenorii, cu
arbitrii.
În ceea ce priveşte politica de prevenire a violenţei pe stadioane, aplicată
de Marea Britanie în ultimii ani, s-a plecat de la premisa că spectatorii au dreptul
de a intra pe stadion ştiind că vor fi protejaţi de orice vătămare sau pagubă, vor
fi bineveniţi fără nicio discriminare şi vor fi înştiinţaţi despre ceea ce este
permis, astfel încât să se asigure un echilibru între necesitatea menţinerii ordinii
şi respectării legii (prin măsuri de securitate148) şi necesitatea protejării
spectatorilor (prin măsuri de protecţie149, de siguranţă)150.
În prezent, pe stadioanele din Marea Britanie accesul spectatorilor este
controlat foarte strict, iar numărul spectatorilor din fiecare sector este înregistrat
printr-un sistem electronic şi transmis centrului de control unde se află
responsabilul cu siguranţa spectatorilor151 şi şeful poliţiei (sau reprezentanţii
lor); acest centru primeşte, de asemenea, informaţii de la camerele video şi
celelalte sisteme de supraveghere şi comunicaţie amplasate pe stadion şi în
împrejurimile acestuia, valoarea acestor informaţii fiind inestimabilă pentru
asigurarea protecţiei spectatorilor şi menţinerea ordinii, prin identificarea
zonelor cu risc de apariţie a unor probleme înainte ca acestea să se agraveze152.
În timp ce autorităţile britanice au încercat să reducă amploarea
manifestărilor violente în fotbal prin măsuri mai mult „reactive” (supraveghere
cu mijloace tehnice, separarea grupurilor rivale de suporteri, restricţionarea
consumului de alcool etc.), în alte ţări (în special Germania, Olanda şi Belgia)
abordarea este mai degrabă „proactivă”, punându-se accentul pe măsuri
preventive, sociale şi educaţionale (de pildă, asigurarea dialogului cu grupurile
de suporteri)153.
De altfel, şi în legislaţia română există dispoziţii privind luarea unor
146
Proiectul Eurofan a beneficiat de înalta experienţă a unor parteneri precum: delegaţia spaniolă a Guvernului
din Catalunia – Barcelona (Spain's Delegacion del Gobierno en Cataluña from Barcelona), Centrul Naţional de
Studii şi Formare al Poliţiei din Franţa (France's Centre National d'Etude et de la Formation de la Police),
Centrul de Cercetare în Fotbal al Universităţii Leicester – Anglia (England's Centre for Football Research,
University of Leicester), laboratorul de sociologie al Institutului Naţional de Ştiinţe şi Educaţie Fizică al
Universităţii din Aix-Marseille (Institut National des Sciences et de l'Éducation Physique's sociology laboratory,
the University of Aix-Marseille), Oficiul Franco-German pentru Tineret (the French-German Youth Office) etc.
147
Eladio Jareno, „Communication as a Tool for Hooliganism Prevention”, în „Prevention of Violence in
Football Stadiums in Europe”, coordonatori Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, op.cit, p.77-82
148
„security measures”
149
„safety measures”
150
John De Quidt, „Risk Management and Spectator Safety”, în „Prevention of Violence in Football Stadiums in
Europe”, coordonatori Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, op.cit, p.114
151
„safety manager”
152
John De Quidt, op.cit, p.116
153
Giovanni Carnibella şi colectiv, op. cit., p.10-11
68
asemenea măsuri de prevenire (art.12 din Legea nr.4/2008):
„ În vederea combaterii violenţei în sport, toate structurile cu atribuţii în
domeniul organizării şi desfăşurării competiţiilor şi jocurilor sportive, precum şi
pe linia asigurării ordinii cu ocazia desfăşurării acestora stabilesc măsuri
preventive în scopul informării şi educării publicului spectator, promovării
spiritului de fairplay şi a modului civilizat de comportare.
Federaţiile sportive de specialitate şi ligile profesioniste, sub directa
îndrumare a Agenţiei Naţionale pentru Sport154, împreună cu cluburile sportive
şi cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu iniţiază şi desfăşoară campanii de
informare şi educare a populaţiei cu privire la obligaţiile care revin
participanţilor, riscurile la care se pot expune prin implicarea în acţiuni de
tulburare a ordinii în incinta arenelor sportive, precum şi la sancţiunile aplicabile
în cazul încălcării normelor stabilite pentru buna desfăşurare a competiţiilor şi
jocurilor sportive.
Jandarmeria Română155 sprijină, sub toate formele, acţiunile preventive
iniţiate de federaţiile de specialitate şi desfăşoară, împreună cu Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului156, campanii educative în unităţile de
învăţământ preuniversitar, în scopul dezvoltării, în rândul elevilor, a spiritului
civic şi a unui comportament prosocial.”
Prin urmare, cadrul legislativ actual din ţara noastră (inclusiv în
perspectiva perfecţionării lui) permite aplicarea unor măsuri preventive;
important este ca aceste măsuri să se şi concretizeze. De aceea, se impune o
ameliorare a managementului comunicării între toţi actorii implicaţi în acest
domeniu (Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Administraţiei şi
Internelor, reprezentanţi ai ligilor sportive şi ai cluburilor, lideri ai galeriilor etc.)
prin diversificarea strategiilor şi a canalelor de comunicare. Activităţile de
prevenire se pot materializa prin dezbateri mediatizate, realizarea unor programe
pentru suporteri, popularizarea regulilor de comportament în stadion (eventual,
prin prezentarea odată cu biletul de acces a unor pliante care să conţină
obligaţiile spectatorilor prevăzute în Legea nr.4/2008).
Pe de altă parte, eficienţa unor activităţi de prevenire este condiţionată de
o evaluare cât mai corectă a amplorii fenomenului violenţei pe timpul
desfăşurării manifestărilor sportive. De aceea, este utilă implementarea unui
sistem de monitorizare la nivel naţional, care implică elaborarea unor
metodologii de colectare a informaţiilor, definirea criteriilor de identificare şi
standardizarea lor, crearea unei baze centrale de date etc. În acest sens,
propunem înfiinţarea unui observator naţional pentru violenţa în sport, care să
strângă toate datele privind acest fenomen potrivit unui sistem unic standardizat
pentru toate instituţiile, să le coroboreze şi să elaboreze programe specifice de
prevenire şi control (eventual şi un manual de securitate pe stadioane).
154
În proiectul de modificare a Legii nr.4/2008, referirea la „Agenţia Naţională pentru Sport” se înlocuieşte cu
referirea la „Ministerul Tineretului şi Sportului”.
155
În proiectul de modificare a Legii nr.4/2008 se adaugă şi Poliţia Română (alături de Jandarmeria Română), ca
instituţie competentă să sprijine acţiunile preventive.
156
În proiectul de modificare a Legii nr.4/2008, referirea la „Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului” se
înlocuieşte cu cea la „Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării”.
69
BIBLIOGRAFIE

LEGISLAŢIE

1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U.,


la 10 decembrie 1948
2. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la
Roma, la 4 noiembrie 1950
3. Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene din 21 iunie 1999 referitoare la organizarea la
scară internaţională a cooperării poliţieneşti şi a unor măsuri pentru a preveni şi
controla violenţa şi tulburările legate de manifestările sportive internaţionale,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. C196
4. Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene din 17 noiembrie 2003, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. C281
5. Deciziei-cadru a Consiliului 2002/629/JAI privind combaterea traficului de persoane,
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 203 din 1 august 2002
6. Decizia Consiliul Europei nr.2002/384/JHA din 25 aprilie 2002 privind asigurarea
securităţii cu ocazia meciurilor de fotbal cu caracter internaţional
7. Directiva 94/33/CE a Consiliului privind protecţia tinerilor la locul de muncă, publicată
în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 216 din 20 august 1994
8. Rezoluţia Parlamentului European din 29 martie 2007 privind viitorul fotbalului
profesionist în Europa (2006/2130(INI)
9. Rapport mondial sur la violence et la santé, Organisation mondiale de la santé,
Genève, 2002
10. Integrated project Responses to violence in everyday life in a democratic society, Final
report, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2004

* * *
11. Constituţia României, republicată în M.Of. nr.767 din 31 octombrie 2003
12. Codul penal român, adoptat în 1968, republicat în M.Of. nr.65 din 16 aprilie 1997, cu
modificările şi completările ulterioare
13. Noul Cod penal român, Legea nr.286/2009, publicată în M.Of. nr.510 din 24 iulie 2009
14. Codul de procedură penală român, adoptat în 1968, republicat în M.Of. nr.78 din 30
aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare
15. Noul Cod de procedură penală român, Legea nr.135/2010, publicată în M.Of. nr.486
din 15 iulie 2010

* * *
16. Legea nr.60/1991 privind organizarea si desfăşurarea adunărilor publice, republicată
în M.Of. nr. 888 din 29 septembrie 2004
17. Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de
convieţuire socială, a ordinii si liniştii publice, republicată în M.Of. nr.16 din 18
ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare
18. Legea nr.32/1994 privind sponsorizarea, publicată în M.Of. nr.129 din 25 mai 1994, cu
modificările şi completările ulterioare
19. Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive, publicată în M.Of. nr.298 din
28 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare
20. Legea nr.17/1996 privind regimul armelor de foc si al muniţiilor, publicată în M.Of.
nr.74 din 11 aprilie 1996, abrogată prin Legea nr.295/2004 (cu excepţia prevederilor

70
art.46-52, care rămân în vigoare pentru fiecare instituţie care are încadrate persoane ce
ocupă funcţii care implică exerciţiul autorităţii publice, înarmate cu arme de apărare şi
pază)
21. Legea nr.53/1998 pentru ratificarea Convenţiei europene privind violenţa şi ieşirile
necontrolate ale spectatorilor, cu ocazia manifestărilor sportive, în special la meciurile
de fotbal (adoptată la Strasbourg la 19 august 1985), publicată în M.Of. nr.108 din 10
martie 1998
22. Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, publicată în M.Of. nr.200 din 9 mai 2000,
cu modificările şi completările ulterioare
23. Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor,
publicată în M.Of. nr.164 din 2 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare
24. Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată în M.Of. nr.123 din 20
februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare
25. Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în
M.Of. nr.305 din 9 mai 2002, cu modificările şi completările ulterioare
26. Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, publicată în M.Of. nr.597 din 13 august
2002, cu modificările şi completările ulterioare
27. Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia
persoanelor, publicată în M.Of. nr.525 din 22 iulie 2003, cu modificările şi completările
aduse de O.U.G. nr.16/2005, Legea nr.9/2007 şi Legea nr.40/2010
28. Legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în M.Of. nr.583
din 30 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare
29. Legea nr.340/2004 privind prefectul si instituţia prefectului, republicată în M.Of. nr.225
din 24 martie 2008, cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr.105/2009
30. Legea nr.371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare,
publicată în M.Of. nr.878 din 27 septembrie 2004, abrogată (de la data de 1 ianuarie
2011) prin Legea nr.155/2010
31. Legea nr.550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române,
publicată în M. Of. nr.1175 din 13 decembrie 2004
32. Legea nr.107/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr.31/2002 privind interzicerea
organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii
cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii,
publicată în M.Of. nr.377 din 3 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare
33. Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a
jocurilor sportive, publicată în M.Of. nr.24 din 11 ianuarie 2008
34. Legea poliţiei locale nr.155/2010, publicată în M.Of. nr.488 din 15 iulie 2010
* * *
35. Hotărârea Guvernului nr.791/2004 privind unele măsuri pentru prevenirea şi
sancţionarea actelor de violenţă şi ieşirilor necontrolate ale spectatorilor cu ocazia
manifestărilor sportive, publicată în M.Of. nr.478 din 28 mai 2004, abrogată prin O.G.
nr.11/2006
36. Hotărârea Guvernului nr.196/2005 pentru aprobarea Strategiei M.A.I. de realizare a
ordinii şi siguranţei publice, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea
criminalităţii stradale, publicată în M. Of. nr.243 din 23 martie 2005
37. Hotărârea Guvernului nr.81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, publicată în M.Of. nr.86 din 9 februarie
2010
38. Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în
M.Of. nr.410 din 25 iulie 2001, aprobată prin Legea nr.180/2002 (publicată în M.Of.
nr.268 din 22 aprilie 2002), cu modificările şi completările ulterioare
39. Ordonanţa Guvernului nr.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei
activităţi în folosul comunităţii şi închisorii contravenţionale, publicată în M.Of. nr.642

71
din 30 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare
40. Ordonanţa Guvernului nr.11/2006 pentru prevenirea si combaterea violenţei în sport,
publicată în M.Of nr.83 din 30 ianuarie 2006, abrogată prin Legea nr.4/2008
41. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea si funcţionarea
Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în M.Of. nr.309 din 9 mai 2007, cu
modificările şi completările ulterioare
42. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de
reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în M.Of. nr.882 din 24
decembrie 2008
* * *
43. Ordinul Agenţiei Naţionale pentru Sport nr.296/2008 privind obligaţiile aflate în
sarcina organizatorului de competiţii sau jocuri sportive desfăşurate în eşaloanele
inferioare, precum şi pentru sporturile la care participă un număr redus de spectatori şi
care, de regulă, nu sunt generatoare de violenţă, publicat în M.Of. nr.480 din 30 iunie
2008
44. Strategia Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului cu privire la reducerea
fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar - Anexă la Ordinul
M.E.C.T. nr.1409 din 29 iunie 2007
* * *
45. Ordinul I.G.J.R. pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea
activităţii de cercetare-documentare de către structurile specializate din Jandarmeria
Română
46. Ordinul I.G.J.R. pentru aprobarea Metodologiei organizării şi executării intervenţiei de
către structurile specializate ale Jandarmeriei Române
47. Standard M.A.I. – operaţional nr.8006/2008 privind intervenţia structurilor specializate
ale M.A.I pentru restabilirea ordinii şi siguranţei publice
48. Buletinul Informativ nr.91 din 04.06.2008 al Serviciului Informare şi Relaţii Publice din
Inspectoratul General al Jandarmeriei
49. Analiza activităţilor desfăşurate pentru gestionarea manifestărilor sportive din sezonul
competiţional 2009-2010, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Bucureşti,
16.07.2010
* * *
50. Manualul U.E.F.A. de Acordare a Licenţei Clubului, revizuit în 2005
51. Manualul naţional de licenţiere a cluburilor, ediţia 2006
52. Regulamentul U.E.F.A. privind infrastructura stadioanelor, ediţia 2006
53. Regulamentul U.E.F.A. privind siguranţa şi securitatea spectatorilor - ediţia 2006,
aplicabil începând cu sezonul competiţional 2007-2008.
54. Regulamentul de organizare şi funcţionare a activităţii fotbalistice, aprobat de
Comitetul Executiv al F.R.F., intrat în vigoare la data de 10 iulie 2007
55. Statutul F.R.F. adoptat de Adunarea Generală a F.R.F. din data de 19 aprilie 2007
* * *
56. Planul comun (M.A.I., F.R.F. si L.P.F.) de măsuri nr.174917 din 01.08.2008 privind
prevenirea si combaterea violenţei pe stadioanele de fotbal in sezonul competiţional
2008-2009
57. Planul de măsuri, din data de 03.09.2008, al Inspectoratului General al Jandarmeriei
pentru punerea în aplicare a prevederilor „Planului Comun de măsuri privind prevenirea
şi combaterea violenţei pe stadioanele de fotbal în sezonul competiţional 2008 - 2009”
* * *
58. Studiile privind „Evaluarea reprezentării violenţei în Programele Televizuale” (2004) şi
„Măsurarea gradului de violenţă în Programele Audiovizualului Românesc”(2008),
realizate de către Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare, pentru
Consiliul Naţional al Audiovizualului

72
59. Studiul realizat de către Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative
(coordonator Marius Pieleanu), Bucureşti, 2005
60. Proiectul „Violenţa în şcoală”, Raportul final realizat de către Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei (coordonatori: Aurora Liiceanu, Liliana Preoteasa, Mihaela Jigău), Bucureşti,
2005

LUCRARI DE AUTOR(I)

1. Adler Alfred Cunoaşterea omului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991


2. Alexandru Ioan Drept administrativ, Editura Economică, Bucureşti, 2003
(coordonator)
3. Alexandru Ioan, Matei Servicii publice, Editura Economică, Bucureşti, 2000
Lucica
4. Amirou Rachid Consideraţii psihosociologice asupra noţiunilor de
agresivitate şi frustrare comparativă, în Gilles Ferréol şi
Adrian Neculau (coordonatori), Violenţa – Aspecte
psihosociale, Editura Polirom, Iaşi, 2003
5. Andrews Phil Jurnalismul sportiv. O introducere, Editura Polirom, Iaşi,
2006
6. Androniceanu Armenia Management public, Editura Economică, Bucureşti, 1999
7. Antonescu Olimpiodor Noua fizionomie a factorilor de risc la adresa ordinii
publice, în Buletinul Jandarmeriei Române nr.2/2010
8. Antoniu George Sistemul cauzelor care înlătură vinovăţia, în Revista de
Drept Penal nr.2/1994
9. Antoniu George, Codul penal actual comentat pe înţelesul tuturor, Editura
Daneş Ştefan, Orizonturi, Bucureşti, 2010
Popa Marin
10. Apostol Pavel Norma etică şi activitate normală, Bucureşti, 1968
11. Aristotel Etica Nicomahică, Editura Antet, Bucureşti, 2007
12. Avrigeanu Tudor Codul penal al Federaţiei Ruse recenzat, în Revista de
Drept Penal nr.2/1998
13. Bailly-Guiho Marie- Psychopathologie de la post-adolescence, identité
Pierre masculine et évolutions du travail, Adolescence
nr.14(2)/1996
14. Baker Robert, Violence and the Media, U.S. Gouvernment Printing Office,
Ball Sandra Washinton D.C., 1969
15. Banciu Dan Sociologia crimei şi criminalităţii, Editura Şansa, Bucureşti,
Rădulescu Sorin 1996
16. Banciu Dan, Rădulescu Introducere în sociologia devianţei, Editura Ştiinţifică şi
Sorin Enciclopedică, Bucureşti, 1985
17. Bandura Albert, Walters Social Learning and Personality Development, Holt,
Richard Rinehart& Winston, New York, 1963
18. Bandura Albert Aggression. A Social Learning Analysis, Prentice Hall,
New Jersey, 1973
19. Barac Liviu Răspunderea şi sancţiunea juridică, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 1997
20. Barbu Vasile Introducere în dreptul poliţienesc unificat, Tipografia
Cosmos, Societatea Anonimă, Oradea, 1927
21. Bari Ioan Probleme globale contemporane, Editura Economică,
Bucureşti, 2003
22. Baron Robert A. Human Aggression, Plemm, New York, 1977

73
23. Bălan Emil Prefectul şi prefectura în sistemul administraţiei publice,
Editura Fundaţia România de Mâine, Bucureşti, 1997
24. Beck Ulrich Risk Society, Sage,Londra, 1992
25. Benedict Ruth Cultura şi comportamentul la români, Editura Criterion
Publishing, 2002
26. Berkowitz Leonard Aggression. A Social Psychological Analysis, McGraw-Hill,
New York, 1962
27. Berkowitz Leonard Aggression: Its causes, consequences, and control, New
York: McGraw-Hill, 1993
28. Bigo Didier Du discours sur la menace et les ambigüités, Cahiers de la
sécurité intérieure, N°14, La Documentation Française,
Paris, 1993
29. Biriş Ioan Valorile dreptului şi logica intenţională, Editura Servo-Sat,
Bucureşti, 1996
30. Bianu Eugen Ordinea - factorul armoniei. Supremaţia principiului de
ordine. Climatul ordinii obşteşti salutare, Tipografia Cartea
Românească, Bucureşti, 1945
31. Bodin Dominique, Le sport, l'exclusion, la violence, Sports et violences, Ed.
Debarbieux Eric Chiron, Paris, 2001
32. Boloş Eugen Rolul logisticii în generarea şi regenerarea forţei de
jandarmi, în Buletinul de Informare Documentare al M.A.I.
nr. 6(89)/2008
33. Bonnet Caroline Au volley-ball, la protection du corps, Le journal des
professionnels de l'enfance, nr.12, Jule-August, 2001
34. Bontic Neculai Logistica structurilor Jandarmeriei Române atunci când
participă la operaţii militare internaţionale, în Buletinul
Jandarmeriei Române nr. 1/2008
35. Bourdieu Pierre Distinction: a Social Critique of the Judgment of Taste,
trans. Richard Nice, Harvard University Press, 1984
36. Bouzat Pierre, Traité de droit pénal et de criminologie, t.II, Paris, Dalloz,
Pinatel Jean 1963
37. Brătianu Constantin Managementul instituţiilor publice, Editura Universităţii
Bucureşti, 2003
38. Brătilă Florin, Calea spre cer şi putere, Editura Ioana, Bucureşti, 1992
Mirahorian Dan
39. Brohm Jean-Marie Sport: a Prison of Measured Time, Ink Links, London, 1978
40. Buzan Barry Popoarele, statele şi teama, Editura Cartier, Chişinău, 2000
41. Caceu Septimiu Siguranţa cetăţeanului şi a comunităţilor locale, în Revista
Alarma nr.4/2009
42. Carnibella Giovanni, Fox „Football violence in Europe” (A report to the Amsterdam
Anne, Group), Social Issues Research Center, Oxford, 1996
Fox Kate,
Mc Cann Joe,
Marsh James,
Marsh Peter
43. Ceahotin Serghei Violul mulţimilor prin propagandă politică - studiu de
Mihnea Columbeanu, Editura Antet XX Press, 2002
44. Cesereanu Ruxandra Imaginarul lingvistic violent în spaţiul naţional, în Gilles
Ferreol şi Adrian Neculau (coordonatori), Violenţa –
Aspecte psihosociale, Editura Polirom, Iaşi, 2003
45. Chesnais Jean-Claude Histoire De La Violence - En Occident De 1800 À Nos
Jours, Editeur Hachette, 1996

74
46. Coman Mihai Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iaşi,
1999
47. Comeron Manuel, „Eurofan – European Programme for Study and Prevention
Vanbellingen Pierre of Violence in Sport”, în „Prevention of Violence in
Football Stadiums in Europe”, coordonatori Manuel
Comeron, Pierre Vanbellingen, 2003
48. Constantinescu Mihai Constituţia României, comentată şi adnotată, Regia
(coordonator) Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti 1992
49. Cooper M. James Classroom Teaching Skills: A Handboock, 7 edition,
Wadsworth Publishing, 2002
50. Coroiu Viorel, Metodologii practice de anchetă penală, Editura Estfalia,
Măndăşescu Horaţiu Bucureşti, 2008
51. Craiovan Ion Itinerar metodic în studiul dreptului, Bucureşti, 1993
52. Craiovan Ion Doctrina juridică, Editura ALL BECK, Bucureşti, 1999
53. Culda Lucian Dimensiunea epistemologică a interogării existenţei sociale
a oamenilor, Editura Licorna, Bucureşti, 2000
54. Daly John A., Strategic Interpersonal Communication, Publisher
Wiemann John M. Lawrence Erlbaum Associates, Hillsdale, 1994
55. Dascălu Dan Ioan Violenţa în sport, în Sorin-Tudor Maxim, Bogdan
Popoveniuc, Dan Ioan Dascălu, Eusebiu Ionescu,
(coordonatori), Violenţa în sport, Editura Universităţii
Suceava, 2006
56. Dascălu Dan Ioan Fenomenul violenţei în sport şi presa scrisă, în Sorin-Tudor
Maxim, Dan Ioan Dascălu, Bogdan Popoveniuc, Eusebiu
Ionescu (coordonatori), Violenţa în sport, Editura
Universităţii Suceava, 2006
57. De Quidt John „Risk Management and Spectator Safety”, în „Prevention of
Violence in Football Stadiums in Europe”, coordonatori
Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, 2003
58. Debarbieux Eric La violence en milieu scolaire, vol.I Éditeur ESF, Paris,
1996,
59. Deleanu Ion Drept constituţional şi instituţii publice, Editura Fundaţia
„Chemarea”, Iaşi, 1992
60. Demeyer Willy „The City, a Catalyst of Prevention Policies”, în
„Prevention of Violence in Football Stadiums in Europe”,
coordonatori Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, 2003
61. Diamant Betinio Codul penal elveţian, în Revista de Drept Penal nr.4/1999
62. Dobrescu Paul, Mass-media şi societatea, Editura S.N.S.P.A.- Facultatea de
Bârgăoanu Alina Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2001
63. Dogaru Ion Teoria generală a dreptului, Editura Ch. Beck, Bucureşti,
(coordonator), 2008
64. Dollard John Frustration and aggression, Yale University Press, New
Haven, 1939
65. Dongoroz Vintilă şi Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea
colectiv generală, vol.I, Editura Academiei, Bucureşti, 1969
66. Dongoroz Vintilă şi Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală
colectiv român, Partea specială, vol.II, Editura Academiei,
Bucureşti, 1976
67. Dragomirescu Virgil Psihosociologia comportamentului deviant, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976
68. Drăganu Tudor Introducere în teoria şi practica statului de drept, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1992

75
69. Duquesne Antoine „An Integrated Approach to Security”, în „Prevention of
Violence in Football Stadiums in Europe”, coordonatori
Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, 2003
70. Durkheim Emil Regulile metodei sociologice, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1974
71. Eibl-Eibesfeldt Irenaus Agresivitatea umană, Editura Trei, Bucureşti, 1995
72. Enache Marian Optimizarea activităţilor de suport logistic în cadrul
D.G.J.M. Bucureşti, în Buletinul Jandarmeriei Române nr.
2/2010
73. Farnham David New Public Managers in Europe, I.C.S.A., Publishing
Cambridge, 1996
74. Fayol Henri General and industrial management (trains.), London:
Pitman & Sons, 1949
75. Ferréol Gille, Neculau Violenţa. Aspecte psihosociale, Editura Polirom, Iaşi, 2003
Adrian (coordonatori)
76. Floro Michel Questions et violence a l`école, Éditeur Eres, Paris, 1996
77. Frechette Marcel, Le passage â l'acte délictueux au cours de la jeunesse et de
Leblanc Marc l'adolescence: perspective développementale, Revue
Internationale de Criminologie et de Police Technique,
44(2)/1991
78. Freud Sigmund Trei eseuri privind teoria sexualităţii, Editura Măiastra,
Bucureşti, 1991
79. Friedman Thomas L. The Lexus and the Olive Tree: Understanding
Globalization, Publisher Anchor, 2000
80. Friedrich Cofer Lynette, Aggressive and pro-social television programs and the
Huston-Stein Aletha natural behavior of preschool children, Monographs of the
Society for Research in Child Development No. 151/1973
81. Fiske John, Reading Television, Ed.Routledge, 1996
Hartley John
82. Fukuyama Francis Sfârşitul istoriei şi ultimul om, Editura Paideia, Bucureşti,
1992
83. Gagg Walter „International Sports Federations at the Heart of the
Challenge”, în „Prevention of Violence in Football
Stadiums in Europe”, coordonatori Manuel Comeron, Pierre
Vanbellingen, 2003
84. Gautheron Marie Onoarea. Imagine de sine sau dar de sine: un ideal echivoc,
(coordonator) Editura Trei, 2003
85. Gerbner George Cultural indicators: the third voice, in Communications
Technology and Social Policy, John Wiley, New York, 1973
86. Gerbner George Violence Profile, 1967 Through 1988-89: Enduring
Patterns. With Nancy Signorielli. The Annenberg School of
Communications, University of Pennsylvania, January,
1990
87. Gerdy R. John Sports: The All-American Addiction, Jackson: University
Press of Mississippi, 2002
88. Gheorghe Georgeta Despre ordinul legii şi comanda autorităţii legitime, în
Revista de Drept Penal nr.1/1998
89. Gill Peter Policing Politics: Security Intelligence and the Liberal
Democratic State, Editura Frank Cass, 1994
90. Giorini Orin, Limitele certitudinii, Edim-Press, Bucureşti, 1996
Stahel Walter R.

76
91. Giulianotti Richard „Violence, carnival and reformation: Scottish Fan
Identities”, în „Prevention of Violence in Football Stadiums
in Europe”, coordonatori Manuel Comeron, Pierre
Vanbellingen, 2003
92. Golu Mihai Dinamica personalităţii, Editura Paideia, Bucureşti, 2005
93. Gruneau Richard Class, Sports and Social Development, University of
Mssachusetts Press, Amherst, 1983
96. Gorjan Ilie Consideraţii generale privind apărarea ordinii publice,
Editura Fundaţia Revista Jandarmeriei, Bucureşti, 2002
97. Held David, McGrew Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Editura
Anthony, Goldblatt Polirom, 2004
David, Perraton Jonathan
98. Hoit Richard Sport and the British: A modern History, Oxford University
Press, Oxford, 1989
99. Hourcade Nicolas „Supporterism: Ultras and the World of Football”, în
„Prevention of Violence in Football Stadiums in Europe”,
coordonatori Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, 2003
100 Ionescu Eusebiu „Sportul ca mijloc de înlăturare a animozităţilor în
societatea umană”, în Sorin-Tudor Maxim, Dan Ioan
Dascălu, Bogdan Popoveniuc, Eusebiu Ionescu
(coordonatori), Violenţa în sport, Editura Universităţii
Suceava, 2006
101 Iorgovan Antonie Drept administrativ, vol.I., Editura Hercules Bucureşti,
1993
102 Jaouadi Florence Dardel Analyser et gerer les violences, în P.A. Doudin, M.
Erkohen-Markus, Violence à l’école: fatalité ou défi?,
Bruxelles: De Boeck, 2000
103 Jareno Eladio „Communication as a Tool for Hooliganism Prevention”, în
„Prevention of Violence in Football Stadiums in Europe”,
coordonatori Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, 2003
104 Jeffres Leo W. Mass media - Process and Effects, Waveland Press, Illinois,
1986
105 Jehel Sophie, Les Écrans de la Violence, Editeur Economica, Paris, 1997
Frau-Meigs Divina
106 Jurca Virgil Ordinul legii şi al autorităţii legitime, în Revista de Drept
Penal nr.3/2003
107 Jung C.G. Opere complete. vol. 4, Freud şi psihanaliza, Editura Trei,
Bucureşti, 2008
108 Kaës René, Fantasme et formation, Editeur Dunod, Paris, 1997
Anzieu Didier, Thomas
Louis-Vincent
109 Kahane Siegfried Drept procesual penal, Editura Didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1963
110 Kalika Michel Structures d'entreprises. Realites, determinants,
performances. Economica, Collection Gestion, 1998
111 Kircidel Albert Cohen Deviance and control, Prentice Hall, Englewood Cliffs,
Prentice-Hall, New-Jersey, 1966
112 Klapper Joseph The Effects of Mass Communication, Free Press, New York,
1960
113 Kugler Richard L., Frost The Global Century. Globalization and National Security,
Ellen L. (coordonatori) Institute for National Strategic Studies from National
Defence University, SUA, 2002

77
114 Laplanche Jean, Vocabulularul psihanalizei, Editura Humanitas, Bucureşti,
Pontalis J. B. 1994
115 Lagache Daniel L‘ Unité de la psychologie, Editeur Presses Universitaires
de France (PUF), Paris, 1949
116 Lassalle Jean-Yves La violence dans le sport, PUF, Paris, 1997
117 Lazăr Judith Televiziunea – la originea violenţei tinerilor?, în Gilles
Ferréol şi Adrian Neculau, Violenţa. Aspecte psihosociale,
Editura Polirom, Iaşi, 2003
118 Le Bon Gustave Psihologia mulţimilor, Editura Anima, 1937
119 Lecu Nicolae Particularităţile logisticii structurilor de jandarmi care
operează în afara teritoriului naţional, în Buletinul
Jandarmeriei Române nr.1/2006
120 Liiceanu Aurora, Proiectul „Violenţa în şcoală”, Raportul final realizat de
Preoteasa Liliana, Jigau către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 2005
Mihaela (coordonatori)
121 Litan Aurel, Consideraţii asupra modelării matematice a
Selagea Smaranda Maria, comportamentului mulţimilor, în Ştiinţă şi inginerie, Editura
Litan Ovidiu Agir, Bucureşti 2007
122 Lorenz Konrad An aggression, London and New York, Academic Press,
1971
123 Lorincz Anca-Lelia Drept procesual penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2009
124 Lover Stanley Association Football Match Control, London, Pelham
Books, 1978
125 Lupuşoru Constantin „Violenţa în sport – fenomen social”, în Sorin Tudor
Maxim, Dan Ioan Dascălu, Bogdan Popoveniuc, Eusebiu
Ionescu (coordonatori), Violenţa în sport, Editura
Universităţii Suceava, 2006
126 Malaurie Philippe Antologia gândirii juridice, Editura Humanitas, Bucureşti,
1997
127 Marcus Michel „European Strategies for the Prevention of Violence in
Sport”, în „Prevention of Violence in Football Stadiums in
Europe”, coordonatori Manuel Comeron, Pierre
Vanbellingen, 2003
128 Marivoet Salomé „Supporterism and Hooliganism: the International
Context”, în „Prevention of Violence in Football Stadiums
in Europe”, coordonatori Manuel Comeron, Pierre
Vanbellingen, 2003
129 Matei Lucica Managementul public, Editura Economică, Bucureşti, 2001
130 Mateuţ Gheorghiţă Procedură penală, Partea specială, vol.I, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 1997
131 Maxim Sorin-Tudor, Violenţa în sport, Editura Universităţii Suceava, 2006
Dascălu Dan Ioan,
Popoveniuc Bogdan,
Ionescu Eusebiu
132 Maxim Sorin-Tudor Violenţa – criză de umanitate?, în Sorin-Tudor Maxim, Dan
Ioan Dascălu, Bogdan Popoveniuc, Eusebiu Ionescu
(coordonatori), Violenţa în sport, Editura Universităţii
Suceava, 2006
133 Mazilu Dumitru Teoria generală a dreptului, Editura ALL Beck, Bucureşti,
1999

78
134 McPherson Barry D., The Social Significance of Sport: An Introduction to The
Curtis James E. , Loy Sociology of Sport, Human Kinetics Publishers, 1989
John W.
135 Micescu Istrate Curs de drept civil, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2000
136 Michaud Yves La violence, Éditeur PUF, Paris, 1973
137 Michaud Yves Violence et politique, Éditeur Gallimard, Paris, 1978
138 Mihai Gheorghe C., Fundamentele dreptului. Teoria şi filosofia dreptului,
Motică Radu I. Bucureşti, 1997
139 Mihai Gheorghe Fundamentele dreptului. Argumentare şi interpretare în
drept, Bucureşti, 1999
140 Mignon Pierre „La chasse au facies existe depuis vingt ans”, S-O
Dimanche, 3 dec. 2006
141 Monac Constantin Parlamentul şi securitatea naţională, Regia Autonomă
„Monitorul Oficial”, Bucureşti, 2006
142 Molnar Ioan Ordinul legii şi autorităţii legitime în Revista de Drept
Penal nr.2/1997
143 Neagu Ion Tratat de procedură penală, Editura PRO, Bucureşti, 1997
144 Negrier-Dormont Lygia Introducere în criminologia aplicată, Editura Universul
(coordonator), Juridic, Bucureşti, 2004
145 Negoiţă Alexandru Drept administrativ, Editura Sylvi, Bucureşti, 1998
146 Nollet Jean-Marc Schools as microcosms of society, in Violence in schools – a
challenge for the local community, Council of Europe
Publishing, 2003
147 Norbert Elias Procesul civilizării, Editura Polirom, Iaşi, 2002
148 Olsson Lars-Christer „It's time to take on the dangerous elite”, în The Observer,
Sunday 21 May 2006
149 Onişor Constantin Provocări la adresa securităţii şi strategiei la începutul
secolului XXI, Editura Universităţii Naţionale de
Apărare“Carol I”, Bucureşti, 2005
150 Osborne David, Gaebler Reinventing Government, Plume, New York, 1993
Ted
151 Pain Jacques Écoles, Violence Ou Pédagogie?, Editeur Matrice, Vigneux,
1992
152 Pain Jacques Violences et prevention de la violence a l`école, în P.-A.
Doudin, M. Erkohen-Marküs, Violence à l’école: fatalité ou
défi?, Bruxelles: De Boeck, 2000
153 Parlagi Anton P., Servicii publice, Editura Economică, Bucureşti, 2001
Iftimoaie Cristian
154 Paşca Viorel Ordinul legii. Reflecţii, în Revista de Drept Penal nr.2/2004
155 Păunescu Constantin Agresivitatea şi condiţia umană, Editura Tehnică, Bucureşti,
1994
156 Pătulea Vasile Răspundere şi responsabilitate socială şi juridică, Editura
(coordonator) Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988
157 Petcu Marioara Teorii sociale privind geneza delicvenţei, Institutul de
Istorie George Bariţiu, Cluj-Napoca, 2003
158 Pewzner Evelyn „Temps et Espaces de la Violence”, Chilly-Mazarin, Science
en Situation éd. 2005
159 Pişleag Ţuţu Acţional şi operaţional în ordinea publică, Editura Alutus,
Bucureşti, 2002
160 Pişleag Ţuţu Intervenţia de la misiune la acţiune, Editura Mirton,
Timişoara, 2003

79
161 Pişleag Ţuţu Consideraţii privind asigurarea ordinii publice pe
stadioane, în Revista Pro Patria Lex nr.8/2006
162 Preuss Holger The impact and Evaluation of Major Sporting Events,
Routledge, 2008
163 Pop Traian Codul penal Carol al II-lea, adnotat de C.G. Rătescu ş.a.,
vol.I, Editura Socec, Bucureşti, 1937
164 Popa Gheorghe, Ciocoiu Concepţia de asigurare a ordinii publice în România,
Cornel Editura Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”,
Bucureşti, 2006
165 Popa Nicolae Teoria generală a dreptului, ediţia a II-a, Editura ALL
(coordonator) Beck, Bucureşti, 2005
166 Popoveniuc Bogdan Sportul, ca violenţă instituţionalizată, în Sorin-Tudor
Maxim, Dan Ioan Dascălu, Bogdan Popoveniuc, Eusebiu
Ionescu (coordonatori), Violenţa în sport, Editura
Universităţii Suceava, 2006
167 Porot Antoine Manuel alphabétique de psychiatrie, Éditeur PUF, Paris,
1996
168 Postolache Nicolae Istoria educaţiei fizice, sportului şi olimpismului, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008
169 Pugh Derek S., Hickson Organisational structure in its context, The Aston, Gower
David J., Publishing, 1976
170 Putnam T. Douglas Controversies of the Sports World, Westport, Greenwood
Press, 1999
171 Radu Ioan (coordonator) Psihologie socială, Ed. Exe SRL, Cluj-Napoca, 1994
172 Ray Richard Management Strategies in Athletic Training. Champaign,
IL: Human Kinetics, 1994
173 Rădulescu Sorin Sociologia violenţei familiale – victime şi agresori în
familie, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2001
174 Rădulescu Sorin, Banciu Criminalitatea în România în perioada de tranziţie: teorii,
Dan, Teodorescu V. tendinţe, metode de prevenire, Editura Lică, Piteşti, 2001
175 Rimbert Pierre Ces entrepreneurs en sécurité, Manière De Voir N°56,
Supplément bimestriel au Monde Diplomatique, 2001
176 Riess Steven A. From Pitch to Putt: Sport and Claass in Anglo-American
History, Journal of Sport History no.21/1994
177 Ritzer George McDonaldizarea societăţii, Editura Comunicare.ro,
Bucureşti, 2003
178 Rousseau Jean Jacques Discurs asupra inegalităţii dintre oameni, Editura
Ştiinţifica, Bucureşti, 1958
179 Rujoiu Octavian Între modernitate şi tradiţionalism: ruşinea şi onoarea. O
analiză interculturală, în Revista Sociologie Românească
nr.2/2009, Editura Polirom, Iaşi
180 Rusu Flavia Educaţia Fizică şi Sportul - de la origini la Jocurile
Olimpice Moderne, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004
181 Sainsaulieu Renaud L'Identité au travail, Presses de la Fondation Nationale des
Sciences Politiques, Paris, 1977
182 Sandu Maria Violenţa familială, factor de risc în delicvenţa juvenilă,
Revista de cercetare şi intervenţie socială nr.23/2008
183 Sălăvăstru Dorina Violenţa în mediul şcolar, în Gilles Ferréol şi Adrian
Neculau (coordonatori), Violenţa. Aspecte psihosociale,
Editura Polirom, Iaşi, 2003
184 Scott Bill Arta de a negocia, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996

80
185 Sfichi Constantin, Ordinea publică – componentă a securităţii naţionale,
Andreescu Anghel, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1996
Apostol Gheorghe
186 Silion Costică Impactul globalizării asupra ordinii publice, în Spaţiul sud-
est european în contextul globalizării, vol. Sesiunii de
comunicări ştiinţifice Strategii XXI/2007, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti,
2007
187 Silion Costică, Pişleag Adunările publice, potenţial de conflictualitate, Coza
Ţuţu, Căpăţână Sorin Advertising, Bucureşti, 2007
188 Silion Costică, Pişleag Intervenţia – componentă de artă strategică, Fundaţia
Ţuţu Revista Jandarmeriei, Bucureşti, 2007
189 Simel Gheorghe Sociologie (traducere din limba germană), Chişinău, 2000
190 Singer Robert N. Phisical Education: Foundations, Holt, Rinehart &
Winston, New-York, 1976
191 Siserman Viorel Starea de asediu şi starea de urgenţă în România, în Studii
de drept românesc nr.1-2/2002
192 Sleak Mike Social Issues in Sport, MacMillan Press, London, 1998
193 Soros George Despre globalizare, Editura Polirom, Iaşi, 2002
194 Spaaij Ramon „Aspects of hooligan violence”, Amsterdam School for
Social Science Research, ASSR Working paper series, 2006
195 Stan Emil Profesorul între autoritate şi putere, Editura Teora,
Bucureşti, 1999
196 Stefani George, Droit pènal général, 15 edition, Editura Dalloz, Paris, 1994
Levasseur George,
Bouloc Bernard
197 Taylor Charles Multiculturalism and the Politics of Recognition, Princeton
University Press, Princeton, 1994
198 Tudor Dona Manipularea opiniei publice în conflictele armate, Editura
Dacia, Cluj Napoca, 2001
199 Toffler Alvin, Avuţia în mişcare, Editura Antet, 2006
Toffler Heidi
200 Toffler Alvin Corporatia adaptabilă, Editura Antet, 1996
201 Vasilică Ovidiu Jandarmeria Română – forţă de poliţie cu statut militar în
Buletin de Informare şi Documentare al M.I.R.A. nr.
2(85)/2008
202 Vasilică Ovidiu, Pop Asigurarea şi restabilirea ordinii publice, Editura Profile
Gavrilă, Jiga Adrian Publishing, Bucureşti, 2005
203 Văduva G. Familia mai periculoasă decât strada, Dilema, an XI
nr.530, 2003
204 Vălimărescu Alexandru Tratat de enciclopedia dreptului, Bucureşti, 1932
205 Veblen Torstein The Theory of the Leisure Class in Class, Status and Power.
Social Stratification in Comparative Perspective, 2 end,
Reinhard Bendix and Seymour Martin Lipset eds.,The Free
Press, New York, 1966
206 Vlăduţ Ion Introducere în sociologie juridică, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2000
207 Voicu Costică Teoria Generală a Dreptului, Editura Sylvi, Bucureşti, 2001
208 Vrabie Genoveva, Teoria generală a dreptului, Editura Ştefan Procopiu, Iaşi,
Popescu Sofia 1995
209 Waltz Kenneth Teoria politicii internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2006

81
210 Weber Max The theory of social and economic organization, Free Press,
1947
211 Weber Max Economie et société, Éditeur Plon, Paris, 1971
212 Wiel Gérard Vivre le Lycée Professionnel comme un nouveau départ:
Comment libérer des adolescents du syndrome de l'échec
scolaire, Editeur Chronique Sociale, Lyon, 1992
213 Williams John „Hooliganism, New Football and Social Policy in England”,
în „Prevention of Violence in Football Stadiums in Europe”,
coordonatori Manuel Comeron, Pierre Vanbellingen, 2003
214 Wunenburger Jean- L`imaginaire, Editeur PUF, 2003
Jacques
215 Zazzo Réne Où en est la psychologie de l'enfant?, Éditeur Denoël, Paris,
1983
216 Zbigniew Brzezinski Marea dilemă. A domina sau a conduce, Editura Scripta,
2005
217 Zlate Mielu Omul faţă în faţă cu lumea, Editura Albatros, Bucureşti,
1988
218 Zorletan Tiberiu, Burduş Managementul organizatiei, Bucureşti, Editura Economică,
Eugen, Căprărescu 1998
Gheorghiţă,

DICŢIONARE

1. Mic dicţionar al limbii române, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974


2. Dicţionarul Politic, Editura Politica, 1975
3. Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1975
4. Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti, 1978
5. Dicţionar de psihologie socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981
6. Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1984
7. Dicţionar juridic – selectiv, Editura Albatros, Bucureşti, 1985
8. Dicţionar Enciclopedic vol.I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993
9. Dicţionar enciclopedic, vol.V, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004
10. Dicţionar Enciclopedic vol.VI, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2006
11. Ancient Olympic Games, Microsoft® Encarta® Online Encyclopedia 2006
12. Olympic Games, Enciclopedia Britannica, 2010

ADRESE INTERNET

1. <http://www.adevarul.ro>
2. <http://www.anpf.ro>
3. <http://www.biblioteca-digitala.ase.ro>
4. <http://books.google.ro>
5. < http://www. capital.ro>
6. < http://www.dexonlain.ro>
7. < http://www.docstoc.com>
8. < http://www.europarl.europa.eu>
9. <http://www.financiarul.com>
10. <http://www. friedenspaedagogik.de>
11. < http://www.gardianul.ro>
12. <http://www.gsp.ro>
13. < http://www. HotNews.ro>
82
14. <http://www.iqads.ro>
15. <http://libertatea.ro>
16. <http://www.onlinesport.ro>
17. <http://www.psihologiaonline.ro>
18. <http://www.presidency.ro>
19. <http://ro.wikipedia.org>
20. <http://www.romanianultras.net>
21. < http://www.securitatenationala.ro>
22. <http://sport.hotnews.ro>
23. <http://www.sportlaminut.ro>
24. <http://www.sportscience.ro>
25. <http:// www.sport20.ro>
26. < http://www.sport365.ro>
27. < http://www.zaragoza2006.fesu.org>
28. < http://www. ziare.com>

83